1. METODICA CERCETĂRII

Problematica generală a lucrării, delimitările teoretice, obiectivele şi ipotezele de lucru se circumscriu preocupărilor privind factorii ce determină dislalia audiogenă la copilul deficient de auz.Constituind una din manifestările esenţiale ale vieţii psihice ale omului, limbajul este în acelaşi timp una din trăsăturile sale caracteristice, distinctive în raport cu celelalte vieţuitoare. Orice limbă se învăţa prin imitaţie şi, cum o limbă este mai întâi de toate o realitate sonoră, urechea este aceea care oferă calea perceperii modelului, incitaţia de a-1 reproduce şi mijlocul de a asigura controalele indispensabile.În cazul deficienţei de auz, surditatea este pe primul plan, dar mutismul pe care îl determina relevă ceea ce constituie gravitatea esenţială: el împiedică achiziţia nu numai a limbii concrete vorbite în jurul copilului, ci şi a limbajului însuşi.În funcţie de gradul pierderii auzului au loc o serie de consecinţe pe toate palierele activităţii psihice, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Aceste caracteristici îşi pun amprenta asupra formării comportamentelor şi structurii trăsăturilor de personalitate ale copilului surd.Spre exemplu, surditatea din naştere blochează însuşirea comunicării verbale şi achiziţia de experienţe sociale, limitând dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi dobândirea de însuşiri ce stau la baza constituirii personalităţii, iar în surdităţile intervenite după achiziţia comunicării, acestea pot fi diminuate, dacă se intervine în mod organizat pentru stimularea activităţii ei şi a întregii activităţi psihice. Chiar şi în cazul handicapului parţial (hipoacuzie) se pot ivi fenomene de stagnare sau regres, în lipsa unui mediu stimulativ care să întreţină comunicarea.În cadrul surdopsihologiei şi surdopedagogiei sunt elaborate programe speciale de stimulare a funcţiilor şi proceselor psihice şi de formare a comunicării verbale pentru hipoacuzici şi surzi, care să asigure o adaptare socială cât mai apropiată de cea a normalului. Metodologia aplicată se bazează pe cunoaşterea caracteristicilor activităţilor psihice ale deficienţilor de auz şi pe nivelul afecţiunii respective.Parcurgând anumite momente, gândirea şi limbajul contribuie la structurarea personalităţii şi a activităţii psihice, în genere, în următoarele etape:

a) etapa premergătoare demutizării - în care gândirea şi limbajul se realizează pe bază de cuvinte şi parţial pe bază de imagini;

b) etapa începerii demutizării - când gândirea şi limbajul se realizează pe bază de cuvinte şi parţial pe imagini;

c) etapa demutizării avansate - când gândirea şi limbajul se realizează pe bază de cuvinte şi parţial pe bază de imagini;

d) etapa înfăptuirii demutizării - în care atât gândirea, cât şi limbajul au relativ aceleaşi caracteristici ca şi ale persoanelor normale.

Pentru a parcurge aceste etape, copilul deficient de auz trebuie antrenat într-un sistem de "comunicare totală", în care comunicarea orală, ce ocupă locul predominant, va fi ajutată de limbajul mimico-gesticular, de labiolectură, de scriere, de citire, de dactileme.De aceea, şcolilor şi cadrelor didactice le revine sarcina de a folosi o metodologie specifică pentru formarea comunicării verbale şi crearea posibilităţilor de învăţare a limbajului.O asemenea metodologie vizează formarea comunicării verbale, care trebuie să pornească de la ideea că procesul de învăţare se va baza pe mimico-gesticula|ie, labiolectură şi într-o oarecare măsură. pe dactileme. Prin intermediul limbajului verbal se realizează interrelaţionarea de tip uman şi stimularea cogniţiei.Deoarece învăţarea vorbirii de către copilul surdomut este atât de importantă, trebuie accelerat procesul de însuşire nemijlocită a cuvântului, a limbii. Nevoia de a comunica trebuie dezvoltată şi stimulată.

2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pe întreg parcursul studiului am urmărit evidenţierea particularităţilor limbajului copilului cu dislalie audiogenă şi implicaţiile acesteia:

a) fonetic - articulator;

b) fond lexical;c) repartizarea vocabularului general pe categorii gramaticale;d) structura gramaticală a limbajului verbal;e) relaţia limbaj-gândire;f) scrierea şi vorbirea orală.

3. IPOTEZELE CERCETĂRII

Investigarea temei propuse a impus formularea unor ipoteze de cercetare şi verificare:1. complexitatea tulburărilor de limbaj la deficientul auditiv este determinată de gradul pierderii de auz,

tipul surdităţii, momentul instalării surdităţii, nivelul de inteligentă, mediul de provenienţă, momentul începerii procesului de demutizare

2. pierderea de auz influenţează evoluţia limbajului, atât sub aspect fonoarticulator cât şi lexical şi gramatical

4. LOCUL DE DESFĂŞURARE

Studiul a fost efectuat în anul 2007-2008, la centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focşani.Au fost examinaţi 30 de elevi hipoacuzici, din care 10 elevi din clasa a II-a, 10 elevi din clasa a II-a şi 10 elevi din clasa a IV-a.Am cercetat implicaţiile dislaliei audiogene numai la subiecţii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a deoarece aceştia beneficiază de un bagaj informaţional mai bogat decât copiii clasei I, care abia deprind tainele alfabetului.

5. DESCRIEREA LOTULUI INVESTIGAT

Cei 30 de copii investigaţi au vârste cuprinse între 8-12 ani, ca şi diagnostice figurând cu hipoacuzii în grade diferite (conform tabelelor anexate).În ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare a inteligenţei, copiii au QI cuprins între 55-90 (reiese din tabelele anexe). Majoritatea subiecţilor provin din mediul rural (21 de copii), iar ceilalţi 9 copii provin din mediul urban, doar 3 copii provin din familii în care ambii părinţi suferă de grade diferite de hipoacuzie, ceilalţi copii provenind din familii în care părinţii nu prezintă deficienţe de auz.Referitor la momentul iniţial al demutizării, trebuie specificat faptul că din cei 30 de subiecţi, 28 au frecventat grădiniţă, ceilalţi 2 copii fiind înscrişi direct în clasa I, fără o pregătire prealabilă.

B.I. are 9 ani, are statutul de intern, a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical, are hipoacuzie bilaterală medie, iar intelectual are QI = 84. Părinţii sunt din mediul urban. Tatăl nu are ocupaţie iar mama este însoţitor al subiectului şi nu au posibilitatea să-i ofere un suport cultural adecvat. Din această cauză, copilul este în Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, iar pe perioada vacanţelor şcolare este redat familiei.M.A. are 8 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie medie, intelectual are un QI = 70. Părinţii sunt din mediul rural, sunt muncitori şi nu suferă de surditate.O.D. are 9 ani, are statutul de intern şi provine din familie. Din punct de vedere medical, are hipoacuzie neurosenzorială iar intelectual are QI = 74. Părinţii sunt din mediul urban, mama este casnică iar tatăl este muncitor necalificat.

P.P are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere al sănătăţii, copilul suferă de hipoacuzie de percepţie iar intelectual are QI=60. Părinţii sunt din mediul urban şi lucrează ca muncitori: mama este ceramist, iar tatăl bobinator.T.M. are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie bilaterală cu scădere de auz, iar din punct de vedere intelectual are QI =55. Părinţii sunt din mediul urban, tatăl este însoţitorul personal al subiectului iar mama nu are nici o ocupaţie.D.M. are 8 ani, are statutul de intern şi provine din grădiniţă. Din punct de vedere al sănătăţii suferă de hipoacuzie de percepţie bilaterală cu scădere de auz, iar intelectual are QI=58. Părinţii sunt din mediul urban şi nu au deficienţe auditive. Mama este casnică iar tatăl muncitor.I.I.are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie bilaterală severă, surdomutitate, sechele neuropsihice, postmeningită la 7 luni, iar intelectual are o uşoară deficienţă, QI= 901. Părinţii sunt din mediul rural, sunt auzitori şi amândoi sunt salariaţi.S.V. are 9 ani, are statutul de intern şi provine din grădiniţă. Suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă, mutitate secundară, iar intelectual are QI =62. Părinţii sunt din mediul urban, mama este casnică iar tatăl este muncitor la un atelier specializat în fabricarea şi prelucrarea lemnului.F.R. are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere al sănătăţii, copilul suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă, mutitate secundară. Intelectual are un QI =86. Părinţii sunt din mediul urban şi sunt auzitori. Mama lucrează în domeniul confecţiilor şi tatăl este educator la o grădiniţă cu program prelungit.J.V. are 8 ani, are statutul de extern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical prezintă surditate, mutitate secundară, iar ca inteligenţă are intelect de limită QI= 75. Provine dintr-o familie organizată. Părinţii provin din mediul rural şi sunt muncitori.

M.S are 9 ani, este extern şi nu a frecventat grădiniţă. Din punct de vedere medical, subiectul suferă de hipoacuzie neurosenzorialǎ, dislalie polimorfǎ, iar din punct de vedere intelectual prezintă o deficienţǎ mentală uşoară, QI= 68Părinţii sunt din mediul urban şi lucrează ca muncitori iar din punct de vedere medical, tatăl are surditate congenitalǎ iar mama dobânditǎ, începând cu vârsta de 16 ani.P.C. are 10 ani, are statul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie neurosenzorialǎ bilaterală severă cu scădere de auz, mutitate secundară iar intelectual prezintă o deficienţǎ mintală uşoară, QI=88. Provine dintr-o familie organizatǎ, legal constituită. Mama este casnicǎ iar tatăl este muncitor. P.C. mai are doi fraţi şi o soră.G.I. are 10 ani, statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie profundă bilaterală protezabilǎ, mutitate secundară. Intelectual are QI= 88. Părinţii provin din mediul rural şi sunt muncitori.B.I. are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie bilaterală congenitalǎ iar intelectual are QI= 90 (o uşoarǎ deficienţǎ mintală). Părinţii provin din mediul rural şi sunt auzitori. Mama este casnicǎ iar tatăl este inginer.S.G. are 9 ani, este intern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere al sănătăţii suferă de hipoacuzie de percepţie iar intelectual are QI= 76. Părinţii sunt din mediul rural şi lucrează ca muncitori.P.A are 10 ani, este intern şi provine din grădiniţă. Suferă de surditate, mutitate secundară, iar intelectual prezintă deficienţǎ mintală uşoară, QI= 65. Provine dintr-o familie organizată. Părinţii sunt din mediul rural. Mama este casnicǎ iar tatăl lucrează ca vânzător.R.D. are 9 ani, este intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie neurosenzorialǎ bilaterală medie, iar intelectual are QI= 82. Părinţii sunt din mediul rural şi lucrează amândoi.M.C. are 10 ani, este intern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical, subiectul suferă de hipoacuzie neurosenzorialǎ. Din punct de vedere intelectual are o uşoară deficienţǎ mintală, QI= 90. Mama este casnicǎ iar tatăl este muncitor. Mai are un frate.M.A. are 9 ani, are statutul de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie iar intelectual are un QI= 58. părinţii sunt din mediul rural şi tatăl lucrează ca lucrător comercial. Mama este casnică.

I.P are statutul de extern şi este în vârstă de 9 ani. Din punct de vedere al sănătăţii suferă de hipoacuzie bilaterală congenitalǎ, iar din punct de vedere intelectual are un QI= 56. Părinţii sunt din mediul rural şi sunt muncitori.

C.F. are statut de internă şi este în vârstă de 12 ani. A frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical suferă de surdomutitate congenitalǎ. Intelectual are un QI =88. Părinţii sunt din mediul rural şi lucrează în comerţ.C.S. are 12 ani, este internă şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical suferă de surditate, mutitate secundară, iar intelectual prezintă deficienţă mintală uşoară, Q I = 65. Provine dintr-o familie organizată în care ambii părinţi lucrează.T.L. are 12 ani, statut de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie, iar intelectual are un QI = 76. Provine dintr-o familie dezorganizată, în urma unei relaţii de concubinaj. Mai are 3 fraţi, iar mediul cultural este inexistent datorită faptului că doar tatăl munceşte, neputându-i oferi ceea ce are nevoie.V.G. are statut de internă, are 12 ani şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă. Intelectual, are un QI = 65. Prezintă deficienţă mintală uşoară. Părinţii sunt din mediul rural. Mama nu are nici o ocupaţie, iar tatăl este muncitor.L.D. are 11 ani, are statut de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de surdomutitate congenitală, iar intelectual are un QI= 58. Părinţii sunt surzi, provin din mediul rural şi amândoi sunt salariaţi.J.M. are statut de intern, are 12 ani şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical, suferă de hipoacuzie de percepţie, iar din punct de vedere intelectual are o uşoară deficienţă mintală, QI= 90. Mama este îngrijitor de curăţenie, iar tatăl muncitor. Mai are 8 fraţi.C.F. are statut de intern, are 11 ani şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere medical, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală medie, iar intelectual are un QI = 84. Părinţii sunt din mediul rural şi amândoi sunt salariaţi.B.A. are 12 ani, are statut de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie de percepţie bilaterală şi intelectual are un QI= 64.Părinţii sunt din mediul rural. Mama este casnică iar tatăl este muncitor.C.C. are 12 ani, are statut de intern şi a frecventat grădiniţa. Suferă de hipoacuzie neurosenzorială, iar intelectual are un QI = 86. Părinţii sunt din mediul rural şi lucrează ca muncitori.G.C. are 11 ani, are statut de intern şi a frecventat grădiniţa. Din punct de vedere al sănătăţii suferă de hipoacuzie neurosenzorială, bilaterală, iar intelectual are un QI= 68. Părinţii sunt din mediul rural şi lucrează ca muncitori.Deficitul auditiv determină tulburări de vorbire, tulburări care alterează fondul expunerii; simtomatologia se completează cu consecinţele deficienţei de auz asupra personalităţii psiho-intelectuale a copilului.

Am constatat:a) Alterări ale vociiEmisia vocală este alterată numai în hipoacuzia de percepţie - pierderi de auz între 40-70 db sau peste -, indiferent de vârsta la care s-a instalat deficitul.In hipoacuziile uşoare şi medii şi în hipoacuzia de transmisie, controlul vocii este posibil. În aceste cazuri nu am întâlnit nici tulburări ale fonaţiei, nici tulburări de articulareCele mai frecvente alterări ale emisiei vocale întâlnite au fost:1.vocea ascuţită - vocea are un caracter dur, foarte particular;2.nazalizarea - timbrul este caracteristic, atât de specific încât odată auzit nu se mai poate uita (J. Tarneaud);3.voce "strigată" - intensitatea vocii este în general crescută;În hipoacuzia de transmisie vocea are o intensitate mai mică decât în mod normal: "copilul îşi aude vocea în cap" şi intorsiunile dezagreabile îl determină să scadă intensitatea vocii;1.ascensiuni brutale de intensitate - acest fapt contribuie la neinteligibilitatea vorbirii copilului hipoacuzic grav;2.durata emisiunii este încetinită, pronunţarea devine lentă, monotonă, tărăgănată - se produc „baraje” articulatorii;

3.în general ritmul este cvasinormal, variaţia lui este în funcţie de dificultăţile articulatorii4.în cazurile uşoare, melodia frazei este normală, absentă la deficitul auditiv grav.

b) Alterări ale articulaţieiÎn hipoacuziile uşoare au apărut unele deformări articulatorii mici; apar unele confuzii fonematice şi înlocuiri ale sonorelor finale prin surdele corespunzătoare: b, d, g, v, z, devin p, t, c, f, s, sau se omit complet consoanele finale.În hipoacuziile medii şi accentuate au apărut unele dificultăţi de articulare. Hipoacuzicul operează cu materialul verbal achiziţionat, denaturându-i calitatea fonetică şi alterându-i inteligibilitatea până la anulare, atunci când pronunţă cuvintele izolate.În hipoacuziile mai grave, dificultăţile de identificare fonetică au dat naştere la confuzii între grupe diferite de consoane sau vocale.

c)Anomalii ale structurii limbajuluiHipoacuziile nu au dat numai pierderi tonale, ci şi tulburări de integrare elementară, contaminate cu o patologie a înţelegerii sau percepţiei vorbirii.Alături de o simptomatologie caracteristică deficitului auditiv, am găsit simptome provocate de o întârziere de integrare asociată cu tulburări de simbolism fonetic de tip afazic.

d) Relaţia cu dezvoltarea intelectualăÎn general se admite că dezvoltarea intelectuală a copilului hipoacuzic este sub nivelul normal. Aceasta explicându-se prin faptul că hipoacuzia nu apare niciodată izolat, ci în prezenţa unor leziuni ale sistemului nervos central.Atenţia şi capacitatea de concentrare a copilului hipoacuzic sunt sub nivelul la care le întâlnim la copilul normal.Atenţia copilului se captează prin limbaj, prin conversaţia interesantă, prin ceea ce i se povesteşte. Copilul hipoacuzic neavând posibilitatea de a-şi fixa atenţia şi gândirea spre faptele relatate verbal, este foarte uşor atras de orice alte solicitări senzoriale din mediul înconjurător.

e) Tulburările de comportament - derivă din însăşi insuficienţa biologică a deficientului; în confruntarea sa cu mediul; inferioritatea în care se simte datorită imposibilităţii de a comunica, fie pentru că nu se aude, fie pentru că nu poate exprima bine ceea ce doreşte şi nu se poate face înţeles.Toate acestea, îl fac fie ursuz, trist, retras sau, violent, agresiv, gălăgios,iritabil. Atingerile cerebrale, datorate leziunilor sunt şi ele responsabile de gravitatea manifestărilor comportamentale ale copiilor cu deficienţe auditive.

Forme clinice Dislalia audiogenă se prezintă în clinică sub trei forme:a. în hipoacuzia de transmisie am constatat că:- în hipoacuzia uşoară, vorbirea este de obicei normală- în hipoacuzia gravă apar deformări fonetice şi articulatorii, datorită faptului că vocalele, semivocalele şi sunetele nazale sunt rău auzite.- în hipoacuzia de transmisie caracteristică este diminuarea intensităţii vocii. Subiectul auzindu-şi propria voce mai tare decât în realitate şi decât normal, iar vocea celor din jur mai slab, adoptă modelul de vorbire încet. Se mai înregistrează o monotonie de volum şi diapazon în voce.În hipoacuzia de acest tip, copilul nu aude vorbirea celorlalţi dar, îşi aude destul de bine propria voce.Dacă nu se intervine la vreme cu un tratament adecvat, procesul inflamator se extinde asupra labirintului şi hipoacuzia de transmisie devine de tip „ mixt „.b. în hipoacuzia de percepţie, foarte frecventă la copil, fiind condiţionată defactori prenatali sau intranatali, procese inflamatorii meningo-encefalite, sau procese toxice, am constata că intensitatea vocii e crescută, uneori până la strigăt. Alterările fono-articulatorii sunt din cele mai grave,

putând determina chiar mutitate. Sunetele grave şi vocalele sunt mai bine percepute, în timp ce consoanele (mai ales siflantele) nu sunt auzite.c. Hipoacuzia de tip mixtAm întâlnit-o ca stadiu de evoluţie defavorabilă a unor leziuni cicatriceale, adezive, ale urechii medii, în care cohleea suferă un proces degenerativ lent.Subiecţii aud mai bine sunetele pure decât vocea umană: aud mai bine în mediu ambiant zgomotos.Hipoacuzia de acest tip este progresivă şi lipsa tratamentului poate aduce întârzieri grave în dezvoltarea copilului şi instrucţia copilului.

Diagnosticarea dislaliei audiogeneDiagnosticul se stabileşte prin cercetarea conduitei acustice în funcţie de etapele de dezvoltare ale analizatorului auditiv acustic şi studiind caracterele vorbirii în funcţie de etapele de dezvoltare ale limbajului.După primele două săptămâni apare concentraţia auditivă.După 1 lună sugarul poate diferenţia două sunete calitativ deosebite şi recunoaşte vocea mamei.Din luna a 4-a, devine evidentă orientarea capului în raport cu o sursă sonoră puternicăCătre 6 luni recunoaşte zgomotele familiale, agită, cu plăcere jucăriile sonore, emite sunete nearticulate.Copilul hipoacuzic, după luna a 4-a, a 5-a ridică ochii când e strigat cu voce tare de mama sa, dar localizează greu şi are ezitări asupra direcţiei sunetelor, care vor se prelungi mai târziu. Zgomotele semnificative nu-i provoacă nici o reacţie.Copilul hipoacuzic nu întoarce niciodată capul când e strigat de mama sa, chiar cu voce tare. Nu-i provoacă nici o reacţie zgomotele semnificative şi jucăriile sonore.Metode de diagnosticare a dislaliei auditive la antepreşcolar şi la preşcolarul mic: - copilul nu trebuie să-şi dea seama că este examinat; mama îşi va stăpâni cele mai fine mişcări; se vor evita trepidaţiile, vibraţiile, curenţii de aer, mişcările ochilor sau mâinilor etc. şi încordarea psihică a copilului;- examinatorul vorbeşte mamei în timp ce ajutoarele lui produc diferite zgomote folosind jucării sonore, sonerii ascunse în diferite colţuri ale încăperii, bătând din palme etc.Copilul cu hipoacuzie severă sau cu surditate totală nu descoperă singur cum poate folosi jucăria sonoră şi nu manifestă interes pentru ea.Copilul cu hipoacuzie moderata aude în parte său integral sunetele, dar nu localizează direcţia originii lor în spaţiu.Semnul caracteristic al deficitului de auz la aceste vârste este reducerea bagajului de cuvinte.La preşcolarul mare se poate stabili cu aproximaţie gradul de surditate. Folosind vocea şoptită sau obişnuită, variind distanţele cu ajutorul aparatelor producătoare de sunete, cu anumite intensităţi şi frecvenţe.În al doilea an, copilul hipoacuzic rămâne, la început în faza de lalalizare, urmând curând şi acest mod de exprimareUlterior hipoacuzicul normal dezvoltat din punct de vedere psihomotor şi intelectual, recurge la mimică şi gest.

Diagnosticul diferenţialDe cele mai multe ori copiii cu deficit de auz sunt aduşi la consultaţie pentru că nu vorbesc sau vorbesc dislalic, nu pentru că nu aud.Diagnosticul diferenţial se impune cu următoarele stări:- întârziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii;- audimutitatea - copilul audimut, pronunţă câteva cuvinte fără înţeles, repetă ecolalic cuvinte pe care nu le înţelege. Prezintă o tulburare a motricităţii generale; a mers mai târziu, e neîndemânatic, nu se orientează bine în spaţiu, e stângaci.Diagnosticul diferenţial se bazează pe anamneză şi pe observaţia conduitelor auditive. Ca sugar copilul audimut a gângurit, între 1 -3 ani şi-a însuşit limbajul gestic şi mimic iar mai târziu execută ordine verbale fără labiolectură.1.Afazia - diagnosticul este însoţit de anamneză şi istoricul bolii, de analiză a limbajului;

2.Qligofrenia - anamneza scoate în evidenţă o întârziere globală în dezvoltare, iar examinarea constată, insuficienta diferenţiere a senzaţiilor, îngustimea percepţiilor. Incapacitatea subiectului de a prinde ansambluri.3.Mutismul psihogen. Mecanismele vorbirii, pe care copilul le posedă, se blochează fie brusc în urma unei clipe de panică sau şoc emotiv, fie progresiv, pe teren conflictual general de incapacitatea de a face faţă cerinţelor mediului.4.Mutismul infantil. Tulburările de limbaj sunt cu atât mai grave cu cât afecţiunea s-a instalat mai precoce.Uneori mutismul e total, alteori găsim un limbaj fragmentat, disociat, bizar; alteori mutismul e redus, fie la repetarea cuvintelor sau părţilor finale ale cuvintelor care sunt auzite - ecolalie - fie constituit total din cuvinte făurite sau dintr-o juxtapunere de cuvinte fără sens.

6. METODE DE CERCETARE

În elaborarea acestui studiu s-au utilizat ca metode de cercetare:1.observaţia: am observat copiii hipoacuzici la diferite activităţi instructiv educative (acolo unde erau solicitaţi să citească, să scrie, să vorbească)2.conversaţia: folosind un limbaj adecvat nivelului de înţelegere a copiilor surzi (limbajul gestual şi dactilemele) am conversat pe diferite teme3.analiza produselor activităţii: această metodă am folosit-o la studierea limbajului scris. În acest sens, am folosit caietele elevilor, dictările şi propoziţiile alcătuite.4.anamneza: am discutat cu părinţii pentru a afla cauza şi momentul apariţiei handicapului.De asemenea, am discutat cu educatorii şi profesorii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a pentru a afla diferite probleme legate de comportamentul copiilor în diferite ipostaze. Tot în acest scop am consultat şi caietele de observaţie de la fiecare clasă.

7. PROBE FOLOSITE ÎN CERCETARE

Probele aplicate în cadrul acestui studiu au fost următoarele:- formulări de răspunsuri la întrebări ce au la bază o serie de imagini- scriere după dictare- copierea unui text- aranjarea cuvintelor pentru a forma corect o propoziţie- propoziţii pe bază de imaginiLa aceste probe am urmărit: realizarea grafică, corespondenţă sunet- literă, cuvinte folosite, structura gramaticală, analiza şi sinteză la nivel de silabă-cuvânt-propoziţie, erori întâlnite în limbajul verbal şi scris.Instructajul s-a realizat atât prin limbaj verbal-oral, cât şi prin cel mimico-gesticular. Am folosit limbajul mimico - gesticular având o experienţă de 2 ani ca instructor de educaţie la C.S.E.I Elena Doamna Focşani, pentru a avea siguranţa că elevii au înţeles sarcinile date.Pentru urmărirea atenţiei copiilor şi a stabilirii faptului că aceştia înţeleg scrisul cuvintelor scrise şi citite, au fost date ca probe dictări şi copieri. Aceste probe au fost date în perioade diferite de timp, pe o durată de 15 minute, după ce copiii au fost instruiţi. Aceste probe au urmărit gradul de însuşire al scris-cititului şi înţelegerea textului de copiat, precum şi semnificaţia cuvintelor de scris, în cazul dictărilor. Pentru a vedea în ce măsură elevii surzi şi-au însuşit vocabularul şi cunoştinţele de gramatică am folosit textele cu imagini şi un set de întrebări la care copiii trebuiau să răspundă succint şi cu atenţie.La analiza lucrărilor nu s-au luat în considerare acelea al căror conţinut nu avea legătură cu sarcina de lucru. Am urmărit, în special, capacitatea copiilor cu deficienţe de auz de a folosi cunoştinţele de vocabular şi de limbă însuşite de-a lungul anului de şcolarizare, deprinderile de exprimare corectă, de folosire a lexicului însuşit. Pentru analiza acestor probe am consultat şi un bogat material bibliografic existent în biblioteca Centrului şcolar pentru educaţie incluzivă Elena Doamna Focşani.

In activităţile individuale s-a insistat asupra diferenţierii pe baza calităţii acustice a vocalelor şi a consoanelor.S-au comparat în structuri de comunicare ( propoziţii-cuvinte) grupele consonantice:- p,b,m- f,v- t,d,n- n,l,r- t,s,z,ţ- ş,j- k,h,gCopiii cu dislalie audiogenă cunosc sunetele- izolat şi în cuvinte- le pronunţă, dar nu pe toate clar şi corect. Unele sunete, ca de exemplu, :r,s,ş,ţ,c,g,d,etc nu sunt emise de toţi copiii.Consoana m este redată estul de frecvent prin p; v prin f ; ş prin j sau s ; r prin l; ţ prin t; d prin tElevii cu dislalie audiogenă întâmpină greutăţi în redarea corectă a unor foneme din componenţa cuvintelor, apărând frecvente substituire, omisiuni de sunete:

- cuvântul păpuşă a fost redat păpucă- cuvântul cireşe prin cireşte- cuvântul floare prin froare- cuvântul sania prin zania

Caracteristică este şi denaturarea structurii fonetice a cuvintelor ca rezultat al prezenţei fonemelor dificile articulaţiei.Este vorba de:

- prezenţa africatelorCuvântul ninge de exemplu a fost redat prin ninje, cuvântul dinţi prin dinşi, cuţit prin cusit etc.- Prezenţa sonorelorCuvântul mama a fost redat prin papa

- prezenţa palatalelorCuvântul ureche a fost redat prin urehe, cuvântul ochi prin ohi.Cele mai frecvente defecte de pronunţare a ocalelor de către elevi cu dislalie audiogenă supuşi investigaţiei au fost:

- diftongirea- înlocuirea- consonalizarea- nazalizarea

Comparând răspunsurile orale cu răspunsurile scrise pentru aceleaşi modele, constatăm o anumită identificare a erorilor.Accesibilitatea grafemelor este vădită şi sub aspectul recunoaşterii cuvintelor prin citire.In experimentul efectuat la Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Elena Doamna, prezenţa materialului intuitiv (imagini) a avut o contribuţie deosebit de importantă în alcătuirea propoziţiilor.S-a constatat că lexicul elevilor cu dislalie audiogenă este caracterizat printr-o serie de particularităţi:1. Atât sub raport cantitativ, cât şi sub raport calitativ, lexicul dislalicilor audiogeni rămâne în majoritatea cazurilor, la nivelul atins în şcoală.2. Elementul senzorial intuitiv este dominant în primele clase.3. Semnificaţia cuvântului la elevii cu dislalie audiogenă este limitată. Cuvântul este legat arbitrar de un anumit obiect, de un anumit fenomen.4. Sfera de aplicare a cuvântului în practica vorbirii dislalicilor audiogeni este foarte restrânsă şi mărginită.5. Intonaţia, ridicarea şi coborârea vocii indicate de punctuaţie, de sublinierile importante sunt expresivităţi ale limbajului verbal, care, dacă nu sunt însoţite de mişcări mimice şi gestuale sunt imperceptibile prin citirea labială.6. Hipoacuzicii sunt deficitari în privinţa legăturilor asociative - interogative ale cuvintelor.7. Pătrunderea sensului cuvintelor în propoziţii şi fraze constituie mari dificultăţi pentru aceşti copii.

Pentru copilul cu hipoacuzie severă, cuvântul nou cere mereu o asociere cu gestul, care-l leagă de concret, de obiectele la care se referă.La clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, noţiunile sunt definite prin însuşiri sau relaţii exterioare, prin indicarea întrebuinţării şi a genului.Din vocabularul general al elevilor hipoacuzi, substantivele au procentajul cel mai ridica, urmează adjectivele apoi verbele, adverbele, pronumele, prepoziţiile şi conjuncţiile.Substantivele folosite de elevii din clasele mai mici desemnează nu numai obiectul ci şi acţiunea.Odată cu însuşirea limbii şi dezvoltarea gândirii, se realizează procesul de diferenţiere şi elevul hipoacuzic este capabil să perceapă diferit acţiunea de subiectul care face acţiunea şi obiectul care suferă acţiunea.Studiind şi analizând propoziţiile alcătuite de elevii supuşi studiului am observat că verbul este slab reprezentat.In afara clasei, elevii hipoacuzici folosesc foarte des limbajul mimico-gesticular, aceasta fiind una din cauzele principale care conduce la însuşirea insuficientă a verbului.În cazul acestui experiment am folosit acţiuni simple, cunoscute elevilor şi folosite de aceştia în procesul instructiv-educativ (spală, face, taie, bea, citeşte, deschide, şterge, mănâncă, scrie, este, se joacă, spune, se dezbracă).Verbalizările corecte din punct de vedere al folosirii verbului cât şi al construcţiei propoziţiei cu ajutorul căreia se verbalizează acţiunea au fost găsite la 18 din cei 30 de elevi experimentaţi.Exemple: Băiatul spală faţaPisica bea lapteBăiatul şterge tablaCopiii se joacă cu balonul.Am întâlnit propoziţii în care elevii au folosit verbul adecvat într-o formă greşită.Exemple: Copiii mâncare cireşe Fata culeg flori Băiatul beau apă.Frecvente sunt propoziţiile cu verbe mai mult sau mai puţin adecvate.Astfel, în loc de Băiatul udă florile, B.I. spune Băiatul este în flori; în loc de Mama taie pâine, M.A. spune Mama este pâine cuţit; în loc de Fata are bomboane, M.C. spune Fata este bomboane şi exemplele pot continua.Am întâlnit şi propoziţii fără verb.În loc de Copiii udă florile, am întâlnit Copiii flori(S.G.)M.C. spune în loc de Băiatul şterge tabla, Băiatul tabla. M.S. spune în loc de Fata taie pâine, Fata pâine şi exemplele pot continua.Din datele adunate se desprinde faptul că predomină în mod special propoziţii cu verb mai mult sau mai puţin adecvate (15 din 30 de elevi)În concluzie, în clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, procentul propoziţiilor alcătuite corect rămâne sub 50%. Elevii nu şi-au format deprinderea de a alcătui propoziţii corecte.În ceea ce priveşte însuşirea şi folosirea peroanelor verbelor în vorbire s-a observat că mai întâi elevii îşi însuşesc şi folosesc persoana a III-a sg, apoi persoana a II-a sg.Întrebuinţarea prepoziţiilor pe, sub este mai uşor de mânuit în construcţiile verbale pentru că hipoacuzicii au şi gestul natural întrebuinţat de timpuri. Insă aceste prepoziţii sunt folosite de hipoacuzici ca un substitut al verbelor.Exemple: Pat sub pisică în loc de Pisica este sub pat sau Carte pe masă în loc de Cartea este pe masă.O altă greşeală pe care o fac elevii hipoacuzici este întrebuinţarea incorectă a pronumelor reflexive: mă, te, îmi etcExemplu: Mie place iarna în loc de Mie îmi place iarna ( clasa a III-a )Deficienţii auditivi utilizează cu uşurinţă adjectivele cu corespondent mimico-gesticular: mic-mare, bun-rău, frumos-urât, prost-deştept, curat-murdar etc.Propoziţiile alcătuite de elevii hipoacuzici din clasele a II-a , a III-a şi a IV-a sunt formate în cea mai mare parte din 3-4 cuvinte, observându-se o concordanţă între propoziţiile alcătuite în scris şi cele orale.

Exemplu: propoziţia Băiatul se urcă în copac este redusă de elevul hipoacuzic la Băiatul sus copac sau Băiatul este pomul, pentru că obiectul pom, copac semnifică atât obiectul cât şi acţiunea. Această semnificaţie rezultă din faptul că, pe plan mintal hipoacuzicul îşi reprezintă acţiunea pe care vrea să o comunice verbal, iniţial mimico-gestual. Această imagine el vrea să o transpună verbal.Propoziţiile simple, formate din subiect şi din predicat, nu se deosebesc în genere de cele formate de auzitori.Exemplu: Fata spală sau Fata se spală.Propoziţia dezvoltată se limitează la o parte secundarăExemplu Fata udă florileDislalicii audiogeni spun: Fata este în flori(clasa a II-a) Băiatul dă apă la calDislalicii audiogeni spun: Băiatul udă calul(clasa a IV-a)În clasele mici, cunoştinţele elevilor hipoacuzici sprijinindu-se pe obiecte, fenomene, acţiuni şi gândirea lor are un caracter concret. Operaţiile importante ale gândirii , analiza şi sinteza , se efectuează în activitatea practică a obiectelor.Prin limitare repetată şi prin exersare mai mult sau mai puţin conştientă, cu forme de analiză şi comparaţie, se conduce gândirea copiilor spre generalizare, abstractizare necesară.La dictare s-au folosit cuvinte şi propoziţii folosite de elevi în activitatea instructiv-educativă.Experimentul a fost efectuat în condiţiile activităţii obişnuite de la clasă. Fiecare propoziţie a fost dictată de două ori.S-a observat că cele mai frecvente erori sunt înlocuirile unor foneme cu altele cu imagine labiovizuală asemănătoare şi omisiunile.Exemple: - fonemul a înlocuit cu ă şi inverse înlocuit cu i şi inverso înlocuit cu u şi inversf înlocuit cu v şi inverst înlocuit cu ţ şi inverss înlocuit cu ş şi inversi înlocuit cu î şi invers

- omisiuni de sunete:pofim în loc de poftimcasa în loc de clasaElna în loc de ElenaÎnge în loc de ninge

- substituite : guha, măncâreGreşelile frecvente pe care le fac deficienţii de auz în receptarea labiovizuală a comunicării şi care se reflectă în scris sunt:

a) omisiuni de litere, silabe şi cuvinte;b) adăugiri de litere, silabe şi cuvinte;c) inversiuni de litere, silabe şi cuvinte;d) înlocuirea unei litere cu alta;e) înlocuirea unui cuvânt cu altul;f) înlocuirea întâmplătoare a unor litere, silabe şi cuvinte;g) două sau mai multe cuvinte scrise legat;h) greşeli gramaticale, ortografice etc.

Cele mai perceptibile sunete pe cale vizuală prin citire de pe buze sunt vocalele a, u, o, consoanele f,p,m,ş,t,l,r,sOmisiuni: c,d,g,h,j,n,p,z,lVecinătatea consoanelor diminuează percepţia vocalelor. Perceptibilitatea vocalelor creşte atunci când acestea sunt situate după consoana e şi scade când sunt situate după consoanele j şi ş

Inteligenţa joaca un rol important în citirea în citirea labiovizuală a materialului verbal.Elevii cu deficienţă auditivă cu QI ridicat (în limitele normalului) au labiolectura mai bună în raport cu elevii hipoacuzici cu QI scăzut(în limitele debilităţii mintale)La elevii hipoacuzici cu QI scăzut nu se observă nici o diferenţiere în ceea ce priveşte nivelul receptării labiovizuale a materialului verbal-oral.Exemple: S.V. Q.I. = 62 P.A. Q.I. = 63 B.A. Q.I.= 64 P.P. Q.I.= 60În procesul citirii labiale se reliefează 3 componente:

- vizuală- verbo-motorie- gândirea

În raport cu deficienţa şi cu gradul de automatizare a vorbirii, elementul vizual va pune în acţiune gândire. Limbajul mimico-gesticular este de asemenea un instrument al gândirii.Gândirea deficienţilor auditivi operează cu elemente concrete, neavând cuvântul, copilul hipoacuzic nu poate opera cu el.Forma fundamentală de comunicare între oameni este limbajul oral-articulat. În general limbajul mimico-gesticular al deficienţilor auditivi poate îndeplini funcţia generală de comunicare a limbajului oral.Copiii utilizează foarte mult gesturile mai ales în perioada în care pot înţelege şi exprima semnificativ, dar nu stăpânesc suficient limba vorbită.Gesturile naturale sunt frecvent întâlnite la elevii deficienţi auditivi experimentaţi.Astfel, pentru noţiunea tobă copilul cu deficienţă auditivă se va folosi de gestul pentru a bate toba.Pentru noţiunea a bea, copilul foloseşte pumnul strâns, cu degetul mare mişcat spre gură, aşa cum se toarnă un pahar cu lichid în gură.Pentru noţiunea creion, foloseşte gestul pentru a scrie.Aceste gesturi, precum şi multe altele constituie baza de înţelegere a hipoacuzicilor şi a auzitorilor, întrucât după gesturile naturale ne putem da seama foarte uşor de ceea ce vrea să ne comunice cel ce le întrebuinţează.Alte gesturi folosite sunt cele imitative, prin care hipoacuzicii imită acţiunea cu obiectul sau acţiunea făcută de obiect.Exemplu: cuţitul se arată prin gestul a tăia pâinemaşină prin acţiunea şoferului asupra volanuluipasărea prin zborfloarea prin gestul a mirosistropitoarea prin gestul a uda etcO altă categorie de gesturi o constituie metomimice, indicator esenţial pentru indicarea totului.Exemplu: semnul acoperişului pentru noţiunea casă, mustaţa pentru noţiunea băiat sau tata, cartoful prin cojire, apa, băută, cartea prin gestul a citi.Vorbirea în dactileme a influenţat limbajul mimico-gesticular în sensul că multe din gesturi se folosesc de dactileme.În vorbirea orală, elevul cu deficienţă auditivă nu face corect acordul între subiect şi predicat.Această greşeală se datorează faptului că vorbirea orală este alcătuită după traducerea exactă a vorbirii mimico-gesticulare.Spre exemplu, în propoziţia Băiatul este la televizor se omite prepoziţia la şi vom avea propoziţia Băiatul este televizor.În vorbirea scrisă şi cea orală pe plan mintal, la deficienţii auditivi, se face o permanentă asociere.La lecţiile de dictare, pentru a scrie corect, elevii cu deficienţă auditivă simt nevoia să articuleze sunet cu sunet. Acest lucru se observă numai în exerciţiile de dictare, nu şi în exerciţiile de copiere, pe care deficienţii auditivi le fac mecanic.Pentru a stabili o comunicare şi o relaţie cu copilul hipoacuzic, uneori este nevoie de multă ingeniozitate.

Am observat că hipoacuzia instalată în copilăria timpurie, când vorbirea copilului nu s-a constituit, îngreunează dezvoltarea vorbirii în viitor. Când hipoacuzia se instalează în condiţiile unei vorbiri relativ dezvoltate, vocabularul este mai bogat.Sunt destui elevi care deşi pot să citească şi să scrie, nu vorbesc, ei folosesc limbajul mimico-gesticuler.Prin mimico-gesticulaţie, copiii hipoacuzici intră în relaţie cu semenii lor auzitori, comunică cu ei.Principala cauză care determină copilul hipoacuzic să adopte limbajul gesturilor este inferioritatea reală în care se află limbajul verbal faţă de limbajul mimico-gesticular.Copiii hipoacuzici nu folosesc limba sonoră ca mijloc de comunicare pe măsura nivelului în care au asimilat vocabularul, structura fonetică, structura gramaticală. Limbajul verbal este folosit aproape exclusiv numai în clasă.Făcând o comparaţie între copiii care au frecventat grădiniţa şi cei care au frecventat grădiniţa, am observat că:

- copiii cu handicap auditiv care nu au frecventat grădiniţa au vocabularul slab dezvoltat în comparaţie cu cei care provin din grădiniţă.

La intrarea în şcoală, copiii cu deficienţă auditivă posedă o slabă dezvoltare a mimico- gesticulaţiei. Majoritatea copiilor cu handicap auditiv provin din familii de auzitori în care nici un membru nu cunoaşte limbajul gestual. Aceşti copii vor începe prin a arăta cu mâna obiectul dorit. Neputând cere ceea ce doreşte, copilul hipoacuzic devine deseori nervos ducând la repercursiuni negative atât în socializare cât şi pe plan intelectual şi afectiv.Copiii cu handicap auditiv proveniţi din familii de deficienţi auditivi au mai puţine probleme de comportament şi emoţionale iar rezultatele la învăţătură sunt mai bune în comparaţie cu rezultatele copiilor proveniţi din familii de auzitori.Copiii care au frecventat grădiniţa, au rezultate mai bune în întreg procesul instructiv-educativ, deoarece, la intrarea în şcoală copiii hipoacuzici au un vocabular mult mai bogat în comparaţie cu ceilalţi copii hipoacuzici care nu au frecventat grădiniţa.Elevii cu handicap auditiv ce au Q.I. în limitele normalului au posibilitatea însuşirii în întregime a obiectivelor programei şcolare, în raport cu elevii cu Q.I. scăzut.Din punct de vedere al problemelor de personalitate, există tendinţa de izolare a dislalicilor audiogeni. Izolarea începe din familie, iar dacă familia nu-şi modifică atitudinea, izolarea continuă în şcoală.Iritabilitatea, agitaţia motorie crescută, atitudinea certăreaţă, lipsa stăpânirii de sine, sunt unele din trăsăturile negative de personalitate prezente la copilul cu handicap auditiv.La unii copii este întâlnit obiceiul de a ascunde adevărul, neglijenţa, dezordinea.Am depistat manifestări emotive deviante, sub forma fricii, timidităţii, dificultăţii de încadrare în joc ( C.C.; C.F) şi chiar forme de predelicvenţă sub aspectul furturilor ( T.L. clasa a III-a, V.G. clasa a IV-a)Încurajarea, întărirea pozitivă constituie o puternică sursă de succese în rezolvarea problemelor de personalitate şi de integrare întâlnite la copiii cu handicap auditiv.

8. ETAPELE INVESTIGAŢIEI

Într-o primă etapă am consultat dosarul personal al fiecărui elev pentru a aduna cât mai multe date despre copil, familia din care provine, condiţiile în care trăieşte, posibilităţile materiale, date despre evoluţia acestuia de la naştere şi până la înscrierea în şcoala etc.De asemenea, din aceleaşi dosare provin şi datele privind diagnosticul medical din analizele efectuate, respectiv gradul de deficienţă auditivă.O altă etapă a fost aceea în care am aplicat probele nestandardizate.Am interpretat rezultatele obişnuite în urma efectuării probelor, în funcţie de ceea ce dorim să demonstrăm.Prin probele sens (dictări, copieri, răspunsuri la teste), am dorit:- să evidenţiez nivelul achiziţiilor lexicale, depistând greşelile făcute în structura cuvântului: omisiuni, substituire, adăugiri, inversiuni de litere şi să evidenţiez nivelul de fixare a structurii gramaticale, analizând structura propoziţiei: dezacorduri, adăugiri, substituiri, inversiuni, omisiuni de cuvinte.

9. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Integritatea si funcţionalitatea optimă a analizatorului auditiv oferă copilului posibilitatea de a sesiza şi reacţiona la universul sunetelor, de a înregistra limbajul sonor şi de a învăţa să vorbească. Nu tot aceeaşi filieră de dezvoltare o urmează copilul cu deficient de auz - cu cât nivelul de funcţionalitate a analizatorului auditiv este mai redus, cu cât gradul pierderii de auz este mai ridicat, cu atât posibilitatea de a sesiza şi reacţiona la zgomotele înconjurătoare, de a înregistra limbajul sonor şi de a învăţa să vorbească este scăzut. Astfel, un element principal care influenţează însuşirea limbajului verbal de către copilul cu deficit auditiv, îl constituie gradul pierderii de auz.Referitor la însuşirea structurii fonetice, am constatat că procesul de articulate la copii cu deficienţă auditivă este defectuoasă în unul sau mai multe cazuri:- omisiuni - când un sunet este lăsat complet în afara cuvântului;- substituiri - când un sunet este folosit în locul altuia;- distorsiuni - când este folosită o aproximare a sunetului.Printre cele mai frecvente omisiuni în vorbirea copiilor deficienţi de auz am întâlnit omisiunile sunetelor de înaltă frecvenţă, pe care ei le aud cu mare dificultate, deoarece pierderea lor de auz este mai severă în aceste zone, cât şi pentru faptul că aceste sunete sunt printre cele cu cea mai slabe intensitate în vorbire: s, p, f, d, t.Datorită faptului că fonemele limbii nu se pronunţă izolat, ci în şiruri în care fiecare sunet este influenţat de sunetul următor şi de cel precedent, au apărut variaţii fonetice. Aceste modificări fonetice care au loc sub directa influenţă a sunetelor vecine sau din cauza poziţiei sunetului în cuvânt influenţează claritatea vorbirii la copiii surzi. Aceste modificări fonetice sunt combinatorii sau poziţionale şi se datorează coarticulaţiei, interdependenţei sunetelor în timpul vorbirii, influenţei lor reciproce în cuvânt sau frază.Am observat că o parte dintre elevii surzi au o exprimare orală prelungită (s-a observat cu uşurinţă că aceştia prelungesc vocalele), deoarece pronunţarea lor impune un efort minim, în comparaţie cu pronunţarea consoanelor.În lucrările elevilor s-au putut observa numeroase cuvinte scrise greşit, lucru care scoate în evidenţă influenţa negativă asupra inteligibilităţii vorbirii. Cele mai multe greşeli sunt cele care privesc înlocuirea sau omiterea de litere (sunt omise şi grupuri de litere, mai ales în cazul cuvintelor lungi; substituiri - mai ales a consoanelor surde cu cele sonore; adăugiri de litere, silabe). Aceste greşeli sunt prezente într-un număr mai mare la elevii cu deficit auditiv sever faţă de elevii care prezintă o hipoacuzie uşoarăO cauză a acestor greşeli o constituie distrugerea, deteriorarea imaginii vizual-kinestezice a cuvântului scris greşit (acest lucru se poate întâmpla ca urmare a faptului că nu a fost bine fixate însuşirea iniţială, a cuvântului). Elevul surd a scris cuvântul aşa cum şi 1-a format şi exprimat în limbaj oral.În privinţa greşelilor gramaticale, elevii cu deficit auditiv au comis multe greşeli de exprimare verbală. Acest lucru este normal, în cazul lor, dacă se ţine cont de faptul că ei învaţă vorbirea în grădiniţă şi scoală pe baza unei programe şi numai cu ajutorul educatorului sau a învăţătorului.Inconvenientul cel mai evident însă, în ceea ce priveşte însuşirea limbajului scris-oral este cel generat de lipsa auzului - calea normală şi sigură de recepţionare a vorbirii model. Copilul de deficit auditiv nu se poate folosi nici de limbajul matern (limbajul mimico-gesticular), limbaj lipsit de orice structură gramaticală, nici de topică mimico-gesticulaţiei (aceasta fiind diferită nu numai de topica limbajului verbal, dar şi de la un emiţător la altul).Aceste aspecte se regăsesc în limbajul subiecţilor investigaţi, dar trebuie specificat faptul că limbajul verbal nu este folosit de bunăvoie decât în foarte puţine cazuri (copiii cu hipoacuzii uşoare), restul folosindu-se, din comoditate şi pentru că este mai uşor, de limbajul mimico-gesticular.Cele mai frecvente greşeli pe care le-am întâlnit în structura propoziţiei la elevii surzi sunt: omisiunile, substituirile, dezacordurile inversiunile, adăugirile de cuvinte. Aceste lucruri influenţează corecta exprimare, iar la rândul lor sunt influenţate de gravitatea deficienţei de auz.

CONCLUZII

Limbajul este un mijloc de comunicare atât prin latura sa semantică, cât şi prin cea acustică. Comunicarea verbală transmite trăirile individuale, gândurile, sentimentele etc. Deci, prin limbaj, omul se exprimă, comunică anumite stări sufleteşti, atitudini faţă de ceilalţi oameni şi faţă de realitatea înconjurătoare. Limbajul este totodată şi un reglator al proceselor psihice care, la rândul lor, influenţează propriul comportament.Limbajul este strâns legat de gradul de dezvoltare intelectuală, de nivelul de dezvoltare cultural-educativ, de tipul de motivaţie, de particularităţile de vârstă, dar şi de nivelul de normalitate al vorbirii. Deficienţii de auz, prin limitarea sau pierderea integrităţii funcţionale a organismului datorită diverselor afecţiuni congenitale sau dobândite, au posibilităţi reduse de informare şi de relaţionare cu mediul ambiant. Aceasta determină o problematică specială în pregătirea lor pentru viaţă şi muncă, pentru a cărei rezolvare sunt necesare măsuri educative, psihomedicale şi sociale în mare parte diferite de cele pe care societatea le pune la dispoziţia membrilor ei valizi, în vederea integrării lor sociale.Şcoala specială pentru deficienţi de auz are un rol deosebit în integrarea socială a elevilor săi. În cadrul procesului instructiv-educativ prin înarmarea elevilor cu un sistem de cunoştinţe, deprinderi, priceperi, se doreşte realizarea integrării în activitatea profesională şi în viaţa socială a lor.Însuşirea spontană normală a limbajului nu înseamnă memorizarea şi apoi reproducerea unui bagaj de cuvinte. Limbajul este un fenomen psihofiziologic complex care se dezvoltă pe fondul unei integralităţi anatomo - funcţionale a organelor fonatorii şi auditive, dublată de o integralitate psihică specifică vârstei. Abaterile sau deviaţiile de la normal ale unuia din aceşti factori de bază au drept consecinţă tulburări de diferite grade în însuşirea limbajului, tulburări ce pot merge până la anularea posibilităţii de învăţare a vorbirii. Deficienţa de auz, tipul şi gradul ei, determină particularităţile activităţii verbale care se manifestă atât în recepţia, cât şi în transmiterea mesajelor (fapt demonstrat în urma analizei probelor aplicate).În cazul pierderii de auz, ca şi în cazul integrităţii analizatorului de auz, inteligenţa joacă un rol important în însuşirea limbajului verbal relaţia dintre limbaj şi inteligenţă fiind una de interinfluenţă. În şcolile speciale pentru surzi, deficienţa de intelect este a doua ca frecvenţă, după deficienţa de auz. În ceea ce priveşte această deficienţă de intelect a persoanelor cu pierdere de auz, trebuie să ţinem cont de faptul că nu este o realitate fatală. Ea nu este, câteodată, decât rezultatul metodelor aplicate în educare. Copilul, chiar şi cel cu surditate profundă, observă, deduce, raţionează, însă, dacă activitatea naturala a spiritului nu este antrenată, nu se dezvoltă. Dacă activitatea de învăţare şi mobilizare psihică rămân timp îndelungat la nivelul unor solicitări psihice minime, strategiile intelectului tind să se menţină aproape de forma lor iniţială. Pentru subiecţii investigaţi, în ceea ce priveşte nivelul inteligenţei, se constată că au diferite Q.I.-uri, corespunzătoare nivelului de însuşire a structurilor limbajului.Atât în ceea ce priveşte gradul pierderii de auz, cât şi nivelul de inteligenţă al fiecărui subiect investigat, s-a demonstrat că acestea influenţează nivelul de însuşire şi stăpânire a structurilor limbajului, evoluţia lui, copiii care au fost supuşi probelor dovedindu-se a fi la un nivel necorespunzător în ceea ce priveşte cunoştinţele pe care ar trebui să le aibă la momentul respectiv.Pentru a înlesni desfăşurarea activităţilor de însuşire a vocabularului, dar şi de stăpânire a acestuia, acestea trebuie să se desfăşoare concomitent cu activităţile pentru însuşirea pronunţiei fonemelor numai prin metoda fonetico –analitică-sintetică. Aceasta va ajuta si la însuşirea intr-un timp cât mai scurt a elementelor de vocabular minime necesare unei bune comunicări, dar şi la acurateţea pronunţiei fonemelor.Activitatea de însuşire şi exersare a achiziţiilor verbale ar trebui să se realizeze în cadrul acţiunilor cu scop, în cadru natural (de ex. excursii, vizite la diverse unităţi, instituţii etc.), care să solicite elevului comunicarea verbalăAvând în vedere rolul mare pe care îl au verbele in comunicare, precum sşi multiplele erori pe care le fac elevii surzi în folosirea acestora, considerăm că trebuie acordată o atenţie mai mare însuşirii acestei parţi de vorbire; şi aceasta trebuie să înceapă din primele momente ale însuşirii unor acţiuni. Ele trebuie exersate în contexte diferite, cu deosebire în dialoguri care permit folosirea categoriilor gramaticale specifice (diateza, persoană, timp), deoarece elevii surzi utilizează verbele la întâmplare.

Problemele de vocabular şi de structură gramaticală trebuie să fie în atenţia tuturor cadrelor didactice, de la toate disciplinele de învăţământ, atât a celor care îşi desfăşoară activitatea dimineaţa, cât si a celor de după amiază, considerându-se atât cadre de specialitate, cât şi demutizatori care transmit permanent elemente noi de vocabular, corectează permanent pronunţia şi vorbirea elevilor surzi, creând permanent un mediu de vorbire.Cum elevii surzi învaţă limba maternă ca pe o limbă străină, textele de lectură trebuie alcătuite sau alese in aşa fel încât să ducă la însuşirea de către elev în primul rând a fondului principal lexical al limbii. Astfel, însuşind în primul rând şi in măsură mult mai mare elementele de vocabular din fondul principal, elevii ar învăţa si ar mânui mai uşor aceste elemente. Astfel şi structura gramaticală la însuşirea si folosirea căreia elevii surzi întâmpină cele mai mari greutăţi, ar fi mai uşor de înţeles, mai repede integrată în vorbirea lor.În general, copiii cu deficit auditiv, în special cei care provin din familii de surdomuţi sau dintr-un mediu în care se foloseşte preponderent limbajul mimico-gesticular, îşi însuşesc limbajul verbal în urma formării şi în mod spontan limbajul mimico-gesticular. Acest lucru face ca învăţarea limbajului verbal să se asemene, în cele mai multe cazuri cu însuşirea unei limbi străine, numai cu funcţie de comunicare şi cu rol de informare, fără o influenţă evidentă în organizarea şi restructurarea proceselor psihice. Limbajul mimico-gesticular cu lacune influenţează negativ procesele de însuşire a limbajului verbal. Caracterul întâmplător şi variat al topicii limbajului mimico-gesticular constitute o piedică serioasă în exprimarea verbală a ideilor.Aspectele cele mai pregnante, rezultate în urma acestor cercetări, ne-au îndemnat să formulam câteva propuneri: astfel, pentru a înlesni dezvoltarea limbajului verbal la copilul cu deficit de auz, trebuie ca procesul de însuşire a limbajului verbal să înceapă la vârsta cea mai mică, odată cu depistarea şi diagnosticarea pierderii de auz, înaintea însuşirii limbajului mimico-gesticular. În cazul în care surditatea este profundă, procesul de demutizare, de achiziţionare, de stăpânire a limbajului verbal să se realizeze concomitent cu utilizarea limbajului matern, respectiv mimico-gesticular (acolo unde acesta este deja format), pentru a facilita accesul la informare, la dezvoltarea gândirii operaţionale şi a unei personalităţi echilibrate. S-ar schimba astfel şi rolul şi funcţiile limbajului mimico-gesticular în procesul de educaţie a deficienţilor de auz. Adoptarea metodei de comunicare verbală sau a celei mimico-gesticulare, în funcţie de gradul pierderii de auz şi de potenţialul comunicativ al copilului se impun abilitaţii personalului educativ în limbajul mimico-gesticular.O altă propunere este aceea de a realiza o selecţie mai riguroasă a elevilor în şcolile speciale pentru deficienţi de auz, în funcţie de gradul pierderii de auz.Copiii cu deficienţe asociate să nu fie şcolarizaţi în aceeaşi clasă cu elevii care sunt numai surzi, deoarece îi distrag pe aceştia de la activitatea de învăţare.Trebuie să avem în vedere în permanenţă faptul că accesul la gândirea formal - abstractă devine dependent de gradul de achiziţionare a limbajului verbal şi de fluenţa acestuia, de evoluţia lui şi acesta este scopul procesului de educaţie şi de recuperare al deficienţilor de auz.Copilul trebuie cunoscut, înţeles şi ajutat să-şi cunoască problemele, să le privească şi să le înţeleagă corect, să-şi cunoască şi să-şi folosească resursele. Neglijarea sau tratarea necorespunzătoare va genera şi va întreţine teama, suspiciunea, confuzia, neîncrederea în forţele lui, în cei din jur, conducându-l la eşec. Dacă atenţia, ajutorul care i se acordă este de bună calitate, va scăpa de frământări şi va căpăta încredere în el însuşi şi în ceilalţi.Pe lângă unele clarificări referitoare la problema studiată în această lucrare se deschide drumul altor investigaţii sistematice cu referire la aspectele metodologice implicate în dezvoltarea limbajului verbal, precum şi a rolului diferitelor sisteme educaţionale în stimularea dezvoltării comunicării verbale.

BIBLIOGRAFIE

1. Buică , Cristian- Bazele defectologiei, Aramis Print, 2004;

2. Caraman, Măescu, Lucia – Metodologia procesului demutizării, ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1983;

3. Manolache, Gheorghe- Surdomutitate, ortofonie, limbaj, ed. Medicală, 1980;

4. Mititiuc, Iolanda; Purle Teodora- Incursiune în universul copiilor cu tulburări de limbaj, ed.C.D.R.M.O, Iaşi, 2005;

5. Mititiuc, Iolanda- Ghid practic pentru identificare şi terapia tulburărilor de limbaj, ed. Cantes, 1999;

6. Mititiuc, Iolanda- Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996

7. Stănică, I; Sopa. M- Elemente de psihopedagogia deficienţilor de auz, Bucureşti, 1994;

8. Serdeanu, I- Metodica predării, pronunţării pentru surdomuţi, 1956

9. Tucker, I; Powel, C. –Copilul cu deficienţe de auz şi şcoala, Bucureşti 1993;

10. Târdea, Vasile- Limbajul mimico-gesticular al surdomuţilor şi raportul său cu limbajul oral, 1962;

11. Verza , Emil- Probleme de defectologie, Bucureşti 1998;