Proiect Constructii - Cladire de Locuit de Tip Vila

PROIECT CONSTRUCŢII

Cuprins:

Cuprins .........................................................................................................2Tema proiectului ..........................................................................................3Memoriu tehnic.............................................................................................7Probleme generale........................................................................................9Plan parter ...................................................................................................15Plan subsol ..................................................................................................17Plan acoperiş-terasă ....................................................................................19Plan secţiune verticală ................................................................................23Detalii..........................................................................................................25Piese desenate :

- Schiţa- Plan parter- Plan etaj- Plan subsol- Plan acoperiş-terasă- Plan secţiune verticală- Detalii.

2


TEMA PROIECTULUI

Se cere întocmirea documentaţiei tehnice (a proiectului de execuţie) pentru o CLÃDIRE DE LOCUIT DE TIP VILÃ, pentru uzul unei familii (independentã) sau pentru douã familii (cuplatã).

Clãdirea se considerã situatã în mediu urban sau rural, într-o zonã construitã, sau la oarecare distanţã faţã de aceasta, existând condiţii pentru racordarea la utilitãţile curente (apã, canalizare, energie electricã, gaze); încãlzirea vilei se asigurã, dupã caz, cu ajutorul unei centrale termice proprii sau prin ataşare la reţeaua de termoficare a zonei.

AMPLASAREA construcţiei se face pe un teren relativ plan, cu pantã redusã (sub 5%), fiind asigurate mãsurile pentru îndepãrtarea apelor din precipitaţii. Apele freatice se presupun la mare adâncime.

Gradul de seismicitate al zonei se considerã mai mic de 6, ceea ce permite adoptarea unei structuri de rezistenţã simple.

REGIMUL DE ÎNÃLŢIME al clãdirii va fi S+P+1E sau S+P+M, având deci subsol (S), parter (P) şi un etaj (sau mansardã).

Distribuţia spaţiilor din cadrul clãdirii va fi, în principiu, astfel:

La subsolul clãdirii vor fi prevãzute încãperi necesare unor procese de deservire a construcţiei, cum sunt: centralã termicã proprie, spãlãtorie, spaţii pentru instalaţii, precum şi încãperi cu destinaţii funcţionale complementare (garaje, magazii, boxe, pivniţe, depozite etc). Subsolul util poate fi general (sub toatã clãdirea) sau parţial.

Parterul clãdirii va cuprinde spaţii destinate unor activitãţi de zi: întruniri ale familiei, primire de oaspeţi, prepararea hranei şi servirea mesei, întreţinere-toaletã, studiu, odihnã de scurtã duratã, cazare pentru oaspeţi, precum şi camere pentru vârstnici, eventual pentru personalul de serviciu, spaţii de circulaţie şi de recreere (culoare, holuri, fumoare, terase), încãperi secundare pentru depozitare (debarale, oficii) ş.a.

3


La etaj se vor prevedea în special încãperi destinate ritmului de noapte, respectiv: dormitoare, încãperi pentru toaletã, depozitare etc., precum şi camere destinate copiilor/tinerilor, încãperi pentru activitãţi distractive, spaţii de recreere şi distracţii, zone pentru odihnã, fumoar etc.

STRUCTURA DE REZISTENŢÃ A CLÃDIRII va fi alcã-tuitã din urmãtoarele categorii de elemente de construcţii:

- pereţi portanţi din zidãrie de cãrãmidã plinã sau eficientã din argilã arsã, sau din blocuri mici cu goluri, confecţionate din betoane cu diferite agregate (zgurã, diatomit, perlit, deşeuri ceramice b.c.a etc.);

- planşee din beton armat, executate monolit sau din elemente prefabricate (fâşii, panouri mari, grinzi şi corpuri de umpluturã diverse);

- fundaţii continui rigide, din beton simplu sau din beton ciclopian (cu max 30% bolovani), sub pereţii portanţii interiori şi exteriori.

ACOPERIŞUL CLÃDIRII se va proiecta în douã variante:

- acoperiş-terasã necirculabil, izolat termic şi împotriva apei;

- acoperiş clasic, cu pod, având şarpantã din lemn şi învelitoare din materiale obişnuite (ţiglã, tablã), sau moderne (plãci izolante etc).

PEREŢII EXTERIORI se vor adopta conform prevederilor normelor actuale de protecţie termofizicã în construcţii, utilizându-se structura compusã, cu perete de rezistenţã din zidãrie, strat de izolaţie termicã ataşat şi sistem de protecţie împotriva agenţilor atmosferici.

PEREŢII INTERIORI PORTANŢI vor fi alcãtuiţi din zidãrie de cãrãmidã plinã, iar PEREŢII AUTOPORTANŢI se vor considera din zidãrie de cãrãmidã plinã sau cu gãuri orizontale, din zidãrie de blocuri mici, din fâşii de ipsos armat, lemn industrializat etc.

SCÃRILE clãdirii se vor proiecta din beton armat monolit, sau se vor fi scãri interioare decorative, din lemn sau din alte materiale.

4


PARDOSELILE se vor adopta pe bazã de parchet, duşumea din scânduri, mochetã etc. – în încãperile de şedere, respectiv din mozaic obişnuit sau veneţian, plãci din gresie ceramicã sau din alte materiale rezistente – în încãperile de circulaţie, secundare sau cu procese umede.

TÂMPLÃRIA va fi cu geamuri duble, clasice sau moderne, cu elemente din lemn stratificat, aluminiu, mase plastice, cu calitãţi izolante.

OBIECTIVELE principale ale proiectului sunt urmãtoarele:

- dimensionarea şi distribuţia optimã a spaţiilor interioare ale clãdirii, corespunzãtor cerinţelor de funcţionalitate raţionale, moderne;

- elaborarea planurilor de ansamblu şi a detaliilor de execuţie;

- înţelegerea modului de alcãtuire a structurii de rezistenţã, distribuţia pereţilor şi planşeelor şi asigurarea conlucrãrii dintre elemente;

- alcãtuirea corectã a elementelor anvelopei clãdirii (acoperiş, pereţi exteriori), din condiţii de confort, igienã şi economie de energie;

- dimensionarea funcţionalã, alcãtuirea şi amplasarea scãrilor;

- utilizarea materialelor de construcţii clasice şi moderne.

Proiectul va cuprinde urmãtoarele piese:

A. PIESE SCRISE :

1. Borderoul (lista) pieselor conţinute în proiect;

2. Tema proiectului (piesã similarã celei de faţã);

3. Memoriu tehnic (justificativ): obiectivele proiectului, unele soluţii adoptate, rezultatele mai importante obţinute;

5


4. Note de calcul: dimensionarea pereţilor exteriori şi a acoperi-şului din cerinţa de izolare termicã, proiectarea scãrii etc.;

5. Precizãri privind caracteristicile tehnice ale elementelor de rezistenţã şi de închidere şi criteriile de adoptare a acestora.

B. PIESE DESENATE :

1. Schiţa soluţiei funcţionale (parter sau etaj), format A4 .. scara 1:100;

2. Plan parter, planşã format A3 ......................................... scara 1: 50;

3. Plan etaj, planşã format A3 ............................................. scara 1: 50;

4. Plan subsol, planşã format A3 ........................................ scara 1: 50;

5. Plan acoperiş - terasã, format A3 ................................... scara 1: 50 ;

6. Secţiune verticalã prin casa scãrii, format A3 ................ scara 1: 50;

7. Faţade (principalã şi lateralã), cu indicarea finisajelor.... scara 1:100;

8. Detalii constructive pentru principalele elemente de construcţii: pereţii exteriori de suprastructurã şi de subsol, acoperişul-terasã cu aticul şi gurile de scurgere a apei, ansamblul planşeu-pardosealã, îmbinãrile pereţi - planşee (centuri), podeste - rampe, parapetul ferestrelor, trotuarul, hidroizolaţiile etc. ............... scara 1:5 ; 1:10.

6


Memoriu tehnic (justificativ)

Amplasamentul cladirii de faţă se afla în mediul urban, existând posibilitatea racordării la utilităţile curente (apă, canalizare, energie electrică şi gaz metan)

Clădirea este pravăzută cu subsol, parter şi un etaj (sau mansardă) respectiv S+P+1E

Subsolul clădirii cuprinde spaţii necesare de deservire a construcţiei şi a nevoielor benficiarului după cum urmează:

- garaj cu o suprafaţă totală de 6.3 x 3.9 mp;- subsol tehnic cu o suprafaţă de 2.9 x 2.4 mp- crama cu o suprafaţă de 4.9 x 3 mp- sala de forta cu o suprafaţă de 4.9 x 3.6 mp- camara cu o suprafaţă de 4.9 x 3.3 mp- hol cu o suprafaţă de 3 x 3 mp- sauna cu o suprafaţă de 2.1 x 3 mp

Parterul clădirii cuprinde încăperi destinate activităţilor zilnice: întruniri ale familiei, primire de oaspeţi, prepararea hranei şi servirea mesei, studiu, odihnă de scurtă durată, cazare pentru oaspeţi, spaţii de circulaţie şi de recreere (culuare, holuri, terase), încăperi secundare pentru depozitare, precum şi pentru igiena personală după cum urmează:

- birou cu suprafaţă de 4.9 x 3 mp- cameră de zi cu suprafaţa de 6.3 x 3.5 mp- bucatarie cu suprafaţa de 4.9 x 3.3 mp- baie cu suprafaţa de 2.9 x 2.4 mp- terasa 1 cu o suprafata de 0.9 x 3.9 mp- terasa 2 cu o suprafaţă de 1.8 x 3.9 mp- hol cu o suprafata de 3 x 3 mp- sufragerie cu o suprafaţă de 4.9 x 3.3 mp

7


Etajul cuprinde încăperi destinate ritmului de noapte dormioare, încăperi pentru toaletă şi igienă şi spaţii anexe pentru diferite utilităţi (studiu, antrenament). În lucrarea prezentată planul etajului cuprinde:

- dormitor 1 cu suprafaţa de 4.9 x 3 mp- dormitor 2 cu sprafata de 4.9 x 3.6 mp- dormitor 3 cu o suprafata de 4.9 x 3.3 mp- baie cu suprafaţa de 2.9 x 2.4 mp- camera de zi cu suprafaţa de 6.3 x 3.5 mp- hol cu suprafaţa de 3 x 3 mp

Acoperişul clădirii este proiectat în varianta TERASĂ CIRCULABILĂ folosită pentru lucrări de întreţinere şi alte activităţi (de exeplu: ieşiri la plajă, picnik)

Pereţii exteriori sunt adaptaţi conform prevederilor actuale de protecţie termo fizică utilizându-se structura compusă: 25 cm zid caramida + 20 cm zid B.C.A.= 45 cm

Pereţii interiori portanţi sunt alcătuiţi din cărămidă plină dn = 25 cm iar pereţii autoportanţi sunt realizaţi din cărămidă plină sau cu

goluri orizontale: ½ caramidă – dn = 12.5 cm

Pardosele vor fi alcatuite din ciment sclivisit (subsol, cămară), mozaic (scări, terasă), gresie (bucătărie, băi), parchet (dormitoare, camerele de zi, birouri, sala de antrenament, sufragerie), iar terasa va fi acoperită şi cu un strat de dale pentru a asigura o circulaţie cât mai bună.

8


PROBLEME GENERALE

Locuinţa şi funcţiunile sale

Locuirea i-a preocupat pe oameni încă din cele mai vechi timpuri şi continuă să constituie una din problemele cele mai importante ale umanităţii.

În scopul satisfacerii în condiţii cât mai bune a cerinţelor de bază privind locuirea, a apărut o unitate funcţională specializată, respectiv locuinţa .

Odată cu progresul tehnic funcţiunile locuinţei s-au diversificat, ceea ce a condus la apariţia unor clădiri de locuit variate şi performante.

a. Funcţiunile locuinţei sunt determinate de necesităţi biologice, psihologice şi materiale ale oamenilor, ce pot fi grupate în patru tipuri, astfel:

•cerinţe biologice: alimentaţia, asigurarea igienei, odihna, dormitul;

•activităţi sociale şi profesionale: studiu, lectură, documentare etc.;

•petrecerea timpului liber, activităţi de destindere, primire de vizite;

•cerinţe auxiliare: circulaţie, depozitare, curăţenie etc.

Desfăşurarea corespunzătoare a acestor funcţiuni necesită o serie de spaţii specifice, care alcătuiesc împreună grupările funcţionale .

Rezolvarea optimă a grupărilor funcţionale se face prin proiectarea unor ansambluri, constituite din una sau mai multe încăperi , care compun locuinţa . Construcţia care adăposteşte locuinţe

9


este o clădire de locuit.

La alcătuirea locuinţelor trebuie să se ţină seama de următoarele:

numărul şi suprafaţa încăperilor, adaptată componenţei familiei;

gradul de confort şi condiţiile de igienă preconizate; adaptabilitatea spaţiului la modificări ulterioare care pot

surveni în modul de viaţă al familiei: apariţia şi creşterea copiilor, existenţa persoanelor în vârstă, înbolnăviri şi îngrijirea persoanelor bolnave etc.

Clădirile de locuit pot fi individuale (case particulare, vile) sau colective (blocuri cu apartamente, cămine, hoteluri, cabane etc.).

Cu toate că în ţara noastră clădirile de locuit colective de tip bloc sunt preponderente, casele şi vilele au o răspândire destul de mare, iar în ultimii ani opţiunea pentru astfel de clădiri de locuit este tot mai importantă.

Această orientare, alături de dificulţile mai rduse pe care le ridică proiectarea clădirilor de tip vilă cu structura de rezistenţă din zidărie, au determinat includerea acestei teme ca aplicaţie la disciplina de Construcţii.

b. Încăperi pentru asigurarea funcţiunilor locuinţei

Fiind vorba de o clădire de locuit care cuprinde mai multe niveluri, funcţiunile se pot grupa în activităţi compatibile, localizate convenabil la nivelurile clădirii, având în vedere criteriul importanţei, în general astfel:

•la subsol: garaj, centrală termică, spălătorie, beci, magazie etc.;

•la parter: salon/cameră de zi, bucătărie cu cămară, baie, birou, cameră personal, dormitor secundar, hol, fumoar, debara, sas ş.a.;

•la etaj: dormitoare, băi, W.C., camere pentru copii (tineri), camere pentru studiu, holuri, încăperi pentru depozitare (debarale) etc.

10


c. Suprafeţele necesare ale încăperilor

Pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a proceselor funcţionale specifice unei clădiri, în cazul de faţă a unei vile, încăperile destinate fiecărui proces trebuie să aibă suprafeţe de mărimi convenabile.

Locuinţele pot fi de tipuri şi categorii diferite, cu grade de confort diferite, astfel că suprafeţele încăperilor destinate unor funcţiuni similare pot avea diferenţe apreciabile, fără a afecta însă funcţia respectivă.

In cazul vilelor, care trebuie să asigure un gradul de confort mult mai ridicat decât a altor tipuri de locuinţe, se prevăd suprafeţe majorate, fără însă a trece în extrema cealaltă, a unor suprafeţe exagerat de mari.

Suprafeţele orientative ale încăperilor curente din cadrul vilelor sunt:

Nr.crt.

Î N C Ă P E R E ASuprafaţa (m2)

minimă uzuală maximă

1. Camera de zi 20,0 25...35 40,0

2. Sufragerie 10,0 15...20 25,0

3. Birou, cameră studiu 10,0 12...15 20,0

4. Bucătărie 10,0 14...16 20,0

5. Cămară 1,00 1,5...2 2,50

6. Debara, oficiu 0,75 1,5...2 3,00

7. Baie 3,50 4...4,5 5,00

8. Cameră personal 10,0 12...14 15,0

9. Dormitor principal 12,0 14...16 18,0

10. Dormitor individual 10,0 12...14 15,0

11


Reguli privind dispunerea încăperilor şi relaţia dintre ele

Pentru rezolvarea optimă a partiului locuinţei se cer respectate o serie de reguli de dispunere şi compunere a încăperilor, cele mai importante fiind:

- intrarea în locuinţă trebuie să fie amplasată spre centrul de greutate al acesteia, pe faţada principală, în imediata apropiere a zonei de primire;

- zona colectivă, de primire, întrunire etc. (salon, cameră de zi), să fie izolată de zona particulară a locuinţei (dormitoare, baie) prin uşi, sasuri;

- asigurarea unei comunicări uşoare şi scurte între bucătărie şi locul de luat masa; pentrua evitarea răspândirii mirosurilor spre celelalte încăperi se recomandă ca această legătură să se facă prin intermediul unui degajament;

- camerele de baie să fie amplasate în vecinătatea dormitoarelor, pe cât posibil în comunicare directă, prin intermediul unui degajament, în care se pot amplasa dulapuri sau se prevede o debara pentru haine şi alte efecte;

- vestibulul de intrare să aibă acces direct la toate zonele locuinţei; se va evita intersectarea circulaţiilor sau trecerile obligate prin încăperi;

- se recomandă alăturarea (gruparea) sau suprapunerea pe verticală a încăperilor cu instalaţii similare, în vederea reducerii lungimii şi a costului acestora (blocuri sanitare comune, baie-spălătorie-bucătărie adiacente etc.);

- raţionalizarea zonei de circulaţie, în sensul reducerii şi optimizării funcţionale, ceea ce conduce la micşorarea suprafeţei construite, respectiv a costului total, precum şi la îmbunătăţirea exploatării clădirii;

12


- evitarea zonelor nefuncţionale, greu accesibile din clădire, precum şi a unghiurilor moarte, pentru utilizarea la maximum a suprafeţei construite;

- asigurarea, pe cât posibil, a orientării favorabile a încăperilor faţă se punctele cardinale, pentru o iluminare naturală maximă, de lungă durată;

- la întocmirea partiului trebuie avută în vedere şi direcţia vânturilor dominante, în legătură cu efectele higrotermice datorită infiltraţiilor de aer;

- izolarea fonică a încăperilor principale, mai ales a dormitoarelor, birourilor, camerelor de studiu, faţă de spaţiile comune şi de circulaţie, prin spaţii secundare de tip tampon, windfang, sas, degajament etc.

- asigurarea unui nivel de zgomot redus în dormitoare, birouri, camere pentru studiu, prin plasarea lor spre zona liniştită a amplasamentului, ferite de zgomotul stradal sau datorită altor surse exterioare.

Reprezentarea pereţilor pe planurile orizontale

a. P ereţii exteriori portanţi se pot executa din:

• Zidărie de 1½ cărămidă plină, din cărămizi cu dimensiunile de 240 x 115 x 63 mm. Rezultă pereţi cu grosimea efectivă de 36,5 cm, respectiv grosimea nominală de 37,5 cm, care în prezent sunt deficitari din punct de vedere termic. Pe planşe se reprezintă grosimea dn = 37,5 cm.

Axa modulară de trasare a acestor pereţi se consideră în grosime, la distanţa de 12,5 cm de la suprafaţa lor interioară.

• Structură mixtă, alcătuită dintr-un strat portant din zidărie de cărămizi cu găuri verticale tip GVP, cu dimensiunile 290 x 240 x 138 mm, asociat cu un strat izolant din zidărie din blocuri de b.c.a. GBN 35, cu dimensiunile de 600 x 240 x 200 mm, tencuit pe ambele feţe.

13


Rezultă grosimile: efectivă - def = 24 + 20 = 44 cm; nominală - dn = 25 + 20 = 45cm, care se utilizează pe planşele de ansamblu ale proiectului, respectiv pe secţiunile orizontale.

Axa modulară de trasare a acestor pereţi se consideră la jumătatea grosimii stratului portant de 25 cm, deci la 12,5 cm de feţele acestui strat.

b. P ereţii interiori portanţi se pot executa în numeroase variante constructive, frecvent utilizată fiind zidăria de o cărămidă plină, (1c), care are grosimea efectivă de 24,0 cm, respectiv grosimea nominală de 25,0 cm . Această dimensiune se reprezintă pe planurile orizontale ale proiectului.

Axa modulară de trasare a acestor pereţi se consideră la jumătatea grosimii, respectiv la 12,5 cm de feţe (suprapusă pe axa geometrică).

c. P ereţii interiori autoportanţi se pot executa, de asemenea, în variante diverse, precizate în tema proiectului. Pentru simplificare se vor considera pereţi din zidărie de cărămidă ceramică plină, cu grosimile:

- de o jumătate de cărămidă (½ c), cu grosimea efectivă de 11,5 cm şi grosimea nominală de 12,5 cm , care se va utiliza pe planşele de ansamblu;

- de un sfert de cărămidă plină (¼ c), cu grosimea efectivă de 6,3 cm şi grosimea nominală de 7,5 cm , care se utilizează pe planşe.

De menţionat că pereţii interiori autoportanţi despărţitori nu prezintă axe modulare, poziţia lor pe planuri fiind determinată de cerinţe funcţionale.

De asemenea, în grosimea nominală a tuturor pereţilor, respectiv la desenarea lor pe planuri, nu se iau în considerare straturile de tencuială.

14


PLAN PARTER - (Scara 1:50)

Fazele execuţiei planului parter

Planul parter reprezintă urma unui plan orizontal cu care se face o secţiune imaginară prin clădire, pe la jumătatea înălţimii ferestrelor parterului. Se desenează elementele secţionate, precum şi cele văzute sub planul tăietor, după îndepărtarea virtuală a porţiunii de clădire de deasupra.

Având în vedere complexitatea datelor ce se prezintă pe această planşă, scara cea mai adecvată este 1:50, deşi se poate folosi şi scara 1:100.

Pentru o execuţie eficientă şi corectă a acestui plan orizontal se propune un mod de lucru pe faze.

Aceste faze de lucru, într-o succesiune logică, sunt următoarele:

a. trasarea axelor pereţilor portanţi exteriori şi interiori;

b. trasarea liniilor corespunzătoare feţelor pereţilor portanţi;

c. stabilirea poziţiei pereţilor autoportanţi despărţitori;

d. stabilirea mărimii şi poziţiei golurilor de uşi şi ferestre;

e. proiectarea scării: dispunere, alcătuire, dimensiuni;

f. prevederea de mobilier şi echipamente sanitare standard;

g. completarea cu elemente exterioare specifice parterului;

h. cotarea planului la interior şi exterior;

i. definitivarea planşei; elemente de identificare.

15


Dimensiunile golurilor de uşi şi ferestre pentru clădiri de locuit

(Conform STAS 4670/87)

F erestre :

Lăţimile (Bf) - multipli de 30 cm, începând cu 60 cm;- Se recomandă ca:

Inălţimile (Hf) - multipli de 30 cm, începând cu 60 cm.

Inălţimile uzuale: 1,20 m; 1,50 m; mai rar 1,80 m.

Uşi :

Lăţimile (Bu) – multipli de 10 cm între 60 şi 100 cm şi multipli de 30 cm începând cu 120 cm;

Inălţimile (Hu) – multipli de 30 începând cu 210 cm. - La încăperile secundare se admite şi Hu= 190 cm;

- Hu - se consideră de la suprafaţa pardoselii finite;

Dimensiuni uzuale (recomandate) de uşi: - intrarea în clădire: 100x240cm;

100x220; 100x210; - încăperi principale: 100 x 220; 100 x 210; 90 x210;

- bucătărie: 90 x 210, 80 x 210; - baie: 80 x 210;

- debara, cămară, oficiu etc: 70 x190 cm; 80x200 cm.

16


PLAN SUBSOL – (Scara 1:50)

Stabilirea planului funcţional al subsolului

La stabilirea funcţionalului pentru subsolul unei vile trebuie să se ţină seama de spaţiile necesare pentru deservirea construcţiei, în principal încăperi pentru depozitare, garaj, centrală termică, spaţii pentru instalaţii etc.

De asemenea, trebuie sa se aibă în vedere poziţia pereţilor portanţi de la parter, care se continuă obligatoriu şi la subsol, deoarece în acest fel vor fi asigurate elementele de sprijin pentru suprastructura clădirii, aceşti pereţi fiind rezemaţi pe fundaţii, prin intermediul cărora transmit la teren toate încărcările provenite de la elementele pe care le susţin.

a. Încăperi şi spaţii necesare la subsol. Suprafeţe

De regulă, la subsolul unei clădiri de locuit pot fi amplasate: garaje, centrală termică, spălătorie, beci pentru alimente, magazii, cramă, saună ş.a.

Dimensiunile maxime ale incăperilor de la subsol sunt determinate în principal de poziţia pereţilor portanţi; în cadrul celulelor delimitate de aceşti pereţi se pot amenaja încăperi mai mici prin intermediul pereţilor despărţitori autoportanţi, în diferite soluţii, exclusiv elemente din b.c.a (sensibil la apă).

Înălţimea subsolului este cuprinsă între 1,80...2,20 m, funcţie de destinaţia încăperilor şi de prezenţa persoanelor în spaţiile de la acest nivel.

Subsolul unei vile poate fi general, cu extindere sub întreaga clădire, dacă toate spaţiile care rezultă îşi găsesc utilitate certă, sau se poate executa numai sub o parte a clădirii, cu încăperile strict

17


necesare, restul spaţiilor ce rezultă între pereţii portanţi fiind umplute cu pământ amestecat cu pietriş.

O importanţă deosebită o prezintă spaţiile destinate instalaţiilor (subsoluri tehnice), amenajate de regulă sub grupurile sanitare şi sub bucătării, necesare pentru controlul conductelor şi echipamentelor sanitare.

b. Dispunerea încăperilor

În mod obişnuit, activitatea desfăşurată în încăperile de la subsol este ocazională, cu prezenţa temporară a persoanelor, ceea ce face posibilă adoptarea unui nivel de exigenţe mai scăzut în privinţa parametrilor de confort termofizic, respectiv temperaturi, umiditate, nivel de iluminare ş.a.

Poziţia încăperilor este în mare măsură impusă de casa scării, de traseul coloanelor pentru instalaţii şi de amplasarea garajului la acest nivel.

Astfel, casa scării şi spaţiile tehnice au poziţie fixă, garajele trebuie amplasate în celule de mărime adecvată, la faţada principală sau în spate, în vecinătatea casei scării, restul încăperilor fiind dispuse funcţie de utilizare.

18


PLAN ACOPERIŞ – (Scara 1:50)

Planul acoperişului reprezintă vederea de sus a unei clădiri, aşa cum ar apărea aceasta în forma finită, fiind necesar pentru a se preciza elementele funcţionale şi dimensionale de la partea superioară a clădirii, în vederea execuţiei sistemului de protecţie şi izolare preconizate la acest nivel.

Acoperişurile clădirilor civile obişnuite pot fi de două tipuri:

acoperişuri clasice, cu pod, având învelitoare cu pantă mare;

acoperişuri de tip terasă, cu suprafeţe plane, cu pante reduse.

Funcţiunile ambelor tipuri de acoperişuri sunt smilare, constând în protecţia complexă a părţii superioare a unei clădiri la acţiunile multiple, ciclice, ale factorilor de mediu din timpul exploatării, astfel că stabilirea unei variante pentru o anumită clădire este determinată de factori de natură urbanistică, estetică, economică, de durabilitate, de climă, de modă etc.

Pentru clădirile de locuit de tip vilă, se poate adopta oricare din cele două tipuri de acoperişuri, frecvente fiind însă acoperişurile de tip clasic, mai potrivite la construcţiile de dimensiuni moderate şi agreate în special datorită durabilităţii mai mari şi a spaţiului util suplimentar existent în pod.

Acoperişurile-terasă se potrivesc mai ales în zonele secetoase şi cu temperaturi ridicate şi când sunt probleme privind procurarea materialelor necesare pentru structura de rezistenţă a unui acoperiş clasic, cu pantă mare.

În cadrul îndrumarului de proiectare de arhitectură se vor analiza ambele variante menţionate, considerându-se că opţiunea pentru un anumit tip aparţine beneficiarului casei, îndrumat corespunzător de către proiectant.

VARIANTA ACOPERIŞ -TERASĂPlanul acoperişului-terasă reprezintă vederea de sus a unei

clădiri prevăzută la partea superioară cu un acoperiş de tip terasă,

19


respectiv cu un acoperiş cu pante reduse (3...8 %) pentru scurgerea apelor din precipitaţii.

Acoperişul-terasă este caracterizat, în principal, prin colectarea apelor din precipitaţii în sistem pâlnie, de pe suprafeţe de colectare realizate în mod special, înclinate spre gurile de scurgere prevăzute pe acoperiş, conectate la conductele de evacuare a apei la reţeaua de canalizare.

Deoarece la majoritatea acoperişurilor de acest fel scurgerea apei din precipitaţii este asigurată prin conducte care trec prin interiorul clădirii, aceste acoperişuri se mai numesc şi „cu scurgere interioară”. Exisă însă şi posibilitatea evacuării periferice a apei, prin burlane exterioare clădirii, însă sensibilitatea la îngheţ-dezgheţ repetat limitează utilizarea acestui sistem.

De menţionat că, pe lângă sistemul de colectare-evacuare a apelor, acoperişurile-terasă sunt prevăzute cu o învelitoare etanşă la apă, precum şi cu alte straturi, fiecare având funcţii bine determinate în cadrul ansamblului.

Acoperişurile-terasă pot fi necirculabile sau circulabile. In primul caz accesul pe terasă se face ocazional, pentru lucrări de reparaţii sau de întreţinere; în cazul al doilea prezenţa persoanelor pe acoperiş este frecventă, în legătură cu unele funcţiuni auxiliare: uscarea rufelor, plajă, odihnă etc.

Din punct de vedere constructiv cele două variante de acoperiş-terasă diferă prin structură şi prin modul de rezolvare a accesului pe terasă:

La acoperişurile-terasă necirculabile învelitoarea trebuie să facă faţă în special la acţiuni climatice, exigenţa principală fiind etanşeitatea la apă; solicitările mecanice sunt relativ reduse, astfel încât nu sunt necesare măsuri deosebite de protecţie mecanică a stratului de izolaţie hidrofugă.

Accesul, ocazional, se asigură pe scări metalice sau din lemn, pliante, rabatabile sau fixe, până la un chepeng cu capac pentru ieşirea pe terasă.

Pentru acoperişurile-terasă circulabile, pe lângă etanşeitatea la apă a învelitorii este important să se adopte şi un strat de protecţie mecanică a sistemului de izolare hidrofugă, la solicitările datorate

20


circulaţiei relativ frecvente a persoanelor, care să asigure totodată şi condiţii normale de circulaţie, ca şi la pardoselile reci, respectiv calităţi de rezistenţă şi rigiditate.

În ceea ce priveşte accesul pe suprafaţa acoperişului, este necesară o scară normală, chiar dacă treptele acesteia sunt mai înalte, corespunzător unei scări secundare, fiind protejată împotriva factorilor de mediu printr-o construcţie proeminentă pe acoperiş, având pereţi izolaţi termic precum şi acoperiş propriu, cu structură similară unui acoperiş-terasă necirculabil.

În cadrul îndrumarului de proiectare se tratează ambele variante, deşi un acoperiş-terasă necirculabil este indicat la vilele de dimensiuni reduse, sau dimpotrivă la casele mari, cu încăperi numeroase, care au asigurate şi terase anexe clădirii, nefiind necesare amenajările destul de costisitoare impuse de un acoperiş-terasă circulabil. Adoptarea unui astfel de acoperiş, cu acces frecvent, poate fi determinată însă de existenţa unui cadru natural deosebit, sau de alte considerente aparţinând beneficiarului.

Planul acoperişului-terasă reprezintă ultima planşă din categoria planurilor de arhitectură orizontale, fiind importantă datorită precizărilor pe care le conţine în privinţa elementelor de protecţie a părţii superioare a clădirii. Spre deosebire de celelalte planuri orizontale, planul acoperişului este exclusiv vedere în cazul variantei acoperiş-terasă necirculabil, respectiv parţial vedere şi parţial secţiune orizontală - în varianta terasă circulabilă.

Văzut de sus, acoperişul-terasă prezintă forma în plan a clădirii la acest nivel, mărginită de atic - un element continuu de tip parapet, cu rol de protecţie şi de ancorare a învelitorii, precum şi un ansamblu de suprafeţe plane triunghiulare sau trapezoidale, cu pante mici, a căror intersecţie determină o serie de linii: muchii şi creste - de la care apele se îndepărtează, respectiv dolii - unde apele se adună şi sunt dirijate spre gurile de scurgere.

La clădirile de tip vilă se pot adopta acoperişuri cu pante reduse, fiind indicate mai ales acoperişurile-terasă circulabile, considerându-se că se vor desfăşura activităţi care presupun prezenţa frecventă a persoanelor.

21


Accesul pe terasă se asigură pe o scară normală, protejată împotriva agenţilor exteriori printr-o construcţie închisă, prevăzută în zona casei scării, având pereţi exteriori şi acoperiş terasă propriu, izolate termic ca şi celelalte elemente exterioare ale clădirii, cu ferestre pentru iluminare şi uşă exterioară.

Această construcţie se ridică deasupra acoperişului, având implicaţii arhitecturale, astfel că înălţimea sa trebuie să fie minimă, determinată doar de cerinţe funcţionale legate de circulaţia comodă între casa scării şi terasă.

La scara 1:50 uzuală a planşei, unele elemente nu pot fi prezentate explicit, folosindu-se simplificări; detaliile au ca scop tocmai explicitarea lor.

Este cazul alcătuirii pardoselilor – care se prezintă printr-o singură linie, straturile acoperişului-terasă - schematizate prin 2...3 linii subţiri, aticul şi coronamentul, glaful ferestrelor – prezentate simbolic prin linii ş.a.

22


SECŢIUNE VERTICALĂ – ( Scara 1:50)

Utilitatea şi necesitatea planşei

O planşă de mare importanţă pentru caracterizarea grafică, încă din faza de proiectare, a unei clădiri viitoare o constituie „secţiunea verticală”.

Secţiunea verticală prezintă modul în care s-ar vedea o construcţie, privind spre înainte, în urma secţionării verticale virtuale (secţiune cu vedere), printr-o zonă oarecare, după îndepărtarea porţiunii dinspre privitor a clădirii.

Secţiunea verticală se poate considera prin diferite zone ale unei clădiri, atât transversal cât şi în lung, funcţie de precizările urmărite. Curent se execută secţiuni transversale, care sunt mai mici ca dimensiuni, suficiente însă pentru evidenţierea alcătuirii structurii de rezistenţă şi a altor elemente.

Deoarece scara reprezintă un element de mare interes dintr-o clădire, secţiunea verticală prin zona casei scării nu poate lipsi dintr-un proiect, cuprinzând, de regulă, şi alte elemente structurale sau de finisaj ale clădirii.

Planşa Secţiune verticală se redactează în mod obişnuit la scara 1:50, astfel încât unele zone ale clădirii nu pot fi prezentate suficient de explicit pentru a se executa în mod corespunzător. De aceea, pentru a fi pe deplin utilă la materializarea pe teren a clădirii proiectate, secţiunea verticală este însoţită de detalii, prezentate pe aceeaşi planşă sau pe planşe separate.

Principiile redactării planşei

Pe planşa Secţiune verticală se reprezintă intersecţia elementelor clădirii cu un plan sau cu un sistem de planuri verticale, decalate convenabil, considerate astfel încât să scoată în evidenţă cât mai multe elemente din alcătuirea clădirii, respectiv: structura

23


generală, cu dispunerea planşeelor, poziţia pereţilor portanţi şi autoportanţi, desfăşurarea scării; amplasarea şi dimensiunile golurilor din pereţi; alcătuirea şi caracteristicile dimensionale principale ale acoperişului, poziţia şi dimensiunile fundaţiilor sub ziduri ş.a.

Întocmirea acestei planşe se face prin parcurgerea următoarelor etape: stabilirea traseului planurilor verticale de secţionare pe

toate planşele cu secţiuni orizontale şi marcarea punctelor

corespunzătoare intersecţiei urmei acestor planuri cu elementele

orizontale întâlnite, precum şi marginilor unor elemente care se

văd în faţă, în direcţia de privire (puncte caracteristice);

trasarea liniei orizontale de referinţă pe spaţiul noii planşe şi raportarea pe aceasta a tuturor punctelor caracteristice întâlnite pe traseul secţiunii;

trasarea liniilor ajutătoare verticale prin punctele de pe linia de referinţă;

trasarea unui caroiaj de linii ajutătoate în zona scării şi construcţia treptelor;

definitivarea scării prin completarea cu elemente de rezistenţă şi finisaj;

prevederea elementelor de legătură pereţi-planşee şi de deasupra golurilor;

prevederea fundaţiilor sub pereţii portanţi şi definitivarea subsolului;

definitivarea părţii superioare a planşei cu elemente specifice acoperişului;

cotarea desenului şi definitivarea planşei cu elementele de identificare.

24


DETALII – (Scara 1:5; 1:10)

Utilitatea şi importanţa detaliilor

Majoritatea pieselor desenate ale unui proiect se prezintã

la o scarã redusã, aşa cum este cazul planurilor de ansamblu, care

se redacteazã curent la scara 1:50, iar în cazul clãdirilor de

dimensiuni mici chiar la scara 1:100.

La aceste scãri reduse ale desenului, o serie de zone

importante ale clãdirii pot fi redate numai aproximativ sau

simbolic, deoarece dimensiunile prea mici ale componentelor nu

pot fi redate explicit, cu suficientã claritate. Este cazul zonelor de

îmbinare între unele elemente orizontale şi verticale, a alcãtuirii

elementelor multistrat, a elementelor de tâmplãrie, a finisajelor

etc.

Pentru a fi posibilã realizarea întocmai a intenţiilor

proiectantului în legãturã cu alcãtuirea acestor zone şi elemente,

precizarea amãnuntelor este esenţialã, aceasta fiind posibilã

numai prin prezentarea la o scarã mai mare, potrivitã pentru o

explicitare corespunzãtoare, care sã elimine incertitudinile.

In acest scop se întocmesc „detaliile”, indispensabile şi

nelipsite în cadrul oricãrui proiect de construcţii. In aceste

desenele de detaliu, datoritã scãrii convenabile, se pot prezenta

25


d imensiunile de execuţie ale elementelor.

Dimensiunile mici şi foarte mici ale unor elemente impun

folosirea dimensiunilor modulare bazate pe submultipli ai

modulului de bazã M0 = 10 cm, chiar modulul M = 1 mm fiind

utilizat frecvent la o serie de detalii.

Cu cât elementele şi componentele mici se prezintã mai clar, cu

toate precizãrile necesare redãrii de amãnunt a alcãtuirii constructive şi

dimensionale, se înlãturã erorile datoritã necunoaşterii sau aproximãrilor.

Principiile redactãrii detaliilor

In mod curent detaliile de construcţii civile se prezintã la scãrile

1:10, 1:5, în cazuri mai rare, de elemente metalice sau de instalaţii, la 1:2

sau 1:1.

Trebuie fãcutã precizarea cã un detaliu este corespunzãtor şi poate

fi transpus în practicã, numai dacã va conţine toate datele necesare,

respectiv:

prezentarea clarã a corelaţiei dintre elementele zonei detaliate;

precizarea prin cote a dimensiunilor exacte ale componentelor;

precizarea caracteristicilor materialelor de construcţii

componente.

La prezentarea prin desene a detaliilor unor elemente sau zone ale

construcţiei este necesarã respectarea semnelor convenţionale standardizate

pentru materiale şi componente, importantã fiind, de asemenea, utilizarea

26


consecventã a semnelor la elemente diferite, alcãtuite din acelaşi material.

Doar câteva exemple: elementele din zidãrie de cãrãmidã se

reprezintã reproducând aproximativ alcãtuirea lor internã realã, spre

deosebire de planurile de ansamblu, la scarã micã, unde rãmân albe;

elementele din beton armat monolit se reprezintã haşurate spre dreapta

la 450, elementele din beton simplu - haşurate dreapta, având şi incluziuni

de granule, cele prefabricate din beton armat – haşurate în ambele sensuri;

materialele granulare mãrunte (nisip, zgurã) – cu puncte dese; lemnul

– cu simularea nervurilor şi a inelelor anuale; mortarele – cu haşuri şi

puncte dese; straturile subţiri şi foliile – cu linii de diverse grosimi etc.

Folosirea liniilor de grosimi diferite este de mare importanţã la

prezentarea graficã a detaliilor de construcţii. Utilizarea diferenţiatã a

liniilor, mai groase pentru porţiunile secţionate, mai subţiri pentru celelalte

şi foarte subţiri pentru cote, permite scoaterea în evidenţã a esenţialului

unui desen.

Prezentarea detaliilor în cadrul proiectului

In cazul proiectelor de execuţie ale clãdirilor reale, sunt necesare

numeroase detalii pentru zone şi componente constructive care nu pot fi

prezentate suficient de clar pe planurile de ansamblu, mai ales dacã se

preconizeazã folosirea de sisteme şi materiale de construcţii noi, moderne.

In cadrul proiectelor didactice numãrul detaliilor se limiteazã la un

minim corespunzãtor timpului de lucru disponibil, în general la cele mai

importante, indispensabile pentru caracterizarea corectã a construcţiei,

adicã:

27


1. Detalii pentru partea superioarã a clãdirii, în zona acoperişului:

a - la acoperişurile tip terasã: alcãtuirea acoperişului-terasã

(straturile de materiale componente); racordarea învelitorii acoperişului la

atic; rezolvarea pãrţii superioare a aticului, respectiv ancorarea

învelitorii şi protecţia aticului; scurgerea interioarã a apelor din

precipitaţii;

b - la acoperişurile de tip clasic, cu pod de înãlţime mare:

nodurile şarpantei; fixarea învelitorii şi asigurarea etanşeitãţii la apã;

colectarea şi scurgerea apei din precipitaţii; racordarea învelitorii la

strãpungeri ş.a.

2. Detalii din zonele curente ale clãdirii: centurile din beton

armat pentru legãtura planşeului cu pereţii; buiandrugii din beton armat

pentru susţinerea zidãriei de deasupra golurilor din pereţi; alcãtuirea

pardoselilor calde şi reci; asigurarea legãturii dintre rampele şi

podestele scãrilor.

3. Detalii din zona infrastructurii clãdirii: alcãtuirea fundaţiilor

sub pereţii interiori şi exteriori; alcãtuirea şi racordarea hidroizolaţiei de

la infrastructura clãdirii; alcãtuirea pardoselilor subsolului ş.a.

Alte detalii necesare ar fi: alcãtuirea tamplãriei, a elementelor

auxiliare ale acoperişului, fixarea şi finisajele parapetului scãrii etc.

Precizarea detaliilor de construcţii civile care urmeazã a fi întocmite

se face pe secţiunea verticalã, prin marcarea cu cercuri şi numerotarea

zonelor respective. Detaliile se pot plasa pe aceeaşi planşã, fiecare în

vecinãtatea zonei la care se fererã. Alte detalii, pentru alcãtuirea

elementelor de rezistenţã etc. se plaseazã, de asemenea, pe planşele pe care

le expliciteazã.

28


Pentru proiectul didactic de care ne ocupãm, detaliile elementelor şi

zonelor celor mai importante se pot prezenta:

• pe planşa Secţiune verticalã,

• pe o planşã separatã, la scarã convenabilã pentru a fi explicite,

sau

• pe planşe format redus (A4), tot la scarã mare, eventual grupate

mai multe cu specific asemãnãtor pe aceeaşi planşã, funcţie de

dimensiunile lor.

7.4. Alcãtuirea detaliilor de construcţii

a. Detalii privind alcãtuirea elementelor acoperişului-terasã

Prezentãm mai jos diverse variante de rezolvare a clãdirii echipatã

cu acoperiş-terasã, sub forma unor detalii complexe sau ca detalii zonale.

29


1. Terasã circulabilã, cu atic gros, protejat cu coronament din

beton

1’. Terasã circulabilã, atic cu coronament din beton şi balustradã

La aceastã soluţie aticul este mai scund, deci mai economic, dar se

asigurã circulaţia în siguranţã pe terasã, fiind prevãzutã o balustradã

metalicã; protecţia pãrţii superioare a aticului se face prin coronamentul de

30


beton mozaicat, care asigurã şi fixarea învelitorii acoperişului, racordatã

pe atic.

2. Terasã circulabilã, cu atic subţire, cu coronament din beton

Aceastã rezolvare se potriveşte la acoperişurile terasã circulabile.

Terasa este prevãzutã cu dale din beton, eventual mozaicate, şi cu un atic

31


de grosime minimã, de 1 cãrãmidã, cu rol de parapet şi de ancorare a

învelitorii, protejat la partea superioarã cu un coronament din beton armat.

2’. Terasã circulabilã, cu atic subţire protejat cu şorţ de tablã

Aceastã variantã este mai economicã, însã mai puţin decorativã,

fiind indicatã pentru terasele circulabile destinate mai ales activitãţilor

gospodãreşti. Pentru a îndeplini rolul de parapet aticul este conceput cu o

32


înãlţime mare, dar grosimea de numai o cãrãmidã îi asigurã o greutate

redusã.

2”. Terasã necirculabilã, cu atic subţire protejat cu şorţ de tablã

Acoperişul-terasã necirculabil nu necesitã prevederea de dale din

beton, ultimul strat fiind un strat de pietriş-mãrgãritar care asigurã

protecţia hidroizolaţiei la acţiunea razelor solare şi diminueazã energia

33


apelor pluviale.

Exigenţele mai reduse în ceea ce priveşte aspectul estetic dinspre

terasã, face posibilã aplicarea unui şorţ de tablã ca protecţie a capului

aticului.

Diverse tipuri de atice

Aticul, în general, se defineşte ca fiind partea unei construcţii

34


situată deasupra cornişei, pentru a masca acoperişul. In cazul clãdirilor cu

acoperiş-terasã, aticul este un parapet din zidãrie prevãzut pe conturul

clãdirii, având ca funcţiuni estetice, de protecţie şi de ancorare a izolaţiei

hidrofuge.

Tratarea aticului diferã la terasa circulabilã faţã de cea

necirculabilã.

În primul caz se cere o tratare mai îngrijitã a suprafeţei dinspre

acoperiş şi a capului aticului, fiind indicatã prevederea unui coronament

din beton armat mozaicat sau placat, eventual şi cu o balustradã metalicã.

De remarcat necesitatea protecţiei hidroizolaţiei verticale cu o

tencuialã din mortar rezistent la acţiuni climatice, armat cu plasã de rabiţ.

Centuri şi buiandrugi

35


Glafuri

36


37


38


Fundaţii

39


40

Documents

Proiect Constructii - Cladire de Locuit de Tip Vila