Proiect ACH

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI”FACULTATEA DE INGINERIE

INGINERIA SI PROTECŢIA MEDIULUI IN INDUSTRIE

PROIECT LAAMENAJĂRI SI CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE

ÎNDRUMĂTOR: STUDENTDan Dăscăliţa Grosu Alexandru

GRUPA 331-B-

An univ. 2010 – 2011\

CUPRINSUL PROIECTULUI

CAPITOLUL 1. ELEMENTE GENERALE PRIVIND CICLUL HIDROLOGIC SI SCHEMELE DE AMENAJARE A BAZINELOR HIDROGRAFICE1.1. Definiţia si componentele ciclului hidrologic1.2. Sistemul hidrologic1.3. Bilanţul hidric1.4. Gospodărirea apelor la nivel de bazin hidrografic

CAPITOLUL 2. BAZINUL HIDROGRAFIC. DESCRIERI. DELIMITĂRI 2.1. Marcarea prin culori a bazinelor hidrografice 2.2. Descrierea bazinelor hidrografice

CAPITOLUL 3. ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND DETERMINAREA UNOR FACTORI FIZIOGRAFICI AI SCURGERII APELOR3.3. Stabilirea afluenţilor de stânga şi dreapta 3.4. Topologia retelei hidrografice 3.5. Perimetrul bazinului hidrografic Tarcău şi a celor 2 subbazine studiate3.6. Lungimea retelei hidrografice 3.7. Suprafata bazinului hidrografic 3.8. Coeficientul de sinuozitate 3.9. Coeficientul de ramificare3.10. Densitatea retelei hidrografice3.11. Profilul longitudinal a teţelei hidrografice3.12. Coeficientul de asimetrie3.13. Lungimea bazinului hidrografic3.14. Lăţimea medie a BH3.15. Gradul de abatere de la forma circulara (β)3.16. Gradul de alungire al bazinului hidrografic (α)

CAPITOLUL 4. STUDIUL CARACTERISTICILOR FIZIOGRAFICE ALE BAZINULUI HIDROGRAFIC TARCAU SI A DOUA SUBBAZINE COMPONENTE (un subbazin de stanga si unul de pe partea dreapta)4.1. Marcarea prin culori a bazinelor hidrografice 4.2. Descrierea bazinelor hidrografice 4.3. Stabilirea afluenţilor de stânga şi dreapta 4.4. Topologia retelei hidrografice 4.5. Perimetrul bazinului hidrografic Tarcău şi a celor 2 subbazine studiate4.6. Lungimea retelei hidrografice 4.7. Suprafata bazinului hidrografic 4.8. Coeficientul de sinuozitate 4.9. Coeficientul de ramificare4.10. Densitatea retelei hidrografice4.11. Profilul longitudinal a teţelei hidrografice4.12. Coeficientul de asimetrie4.13. Lungimea bazinului hidrografic4.14. Lăţimea medie a BH4.15. Gradul de abatere de la forma circulara (β)

4.16. Gradul de alungire al bazinului hidrografic (α) Concluzii BIBLIOGRAFIE

3

3567

11

17

20

38

1

CAPITOLUL 1. ELEMENTE GENERALE PRIVIND CICLUL HIDROLOGIC SI SCHEMELE DE AMENAJARE A BAZINELOR HIDROGRAFICE

1.1. DEFINIŢIA SI COMPONENTELE CICLULUI HIDROLOGICCiclul hidrologic reprezintă un model conceptual care descrie mişcarea continuă a apei între

biosferă, atmosferă, litosferă si hidrosferă. Apa de pe Pământ este stocată în diferite tipuri de rezervoare: atmosferă, oceane, lacuri, râuri, sol, gheţari, apă subterană si suprafeţe acoperite cu zăpadă. Circulaţia apei între aceste rezervoare are loc prin procese de evaporare, condensare, precipitare, interceptive, siroire, topire, infiltraţie, percolatie,transpiraţie, inmagazinare, scurgere de suprafaţă si scurgere subterană.

Circulaţia apei în natură este determinată de următorii factori: energia solară, care produce circulaţia aerului în atmosferă datorită încălzirii inegale a

suprafeţei terestre; forţa de atracţie gravitaţională care determină fenomenele de precipitare, scurgere, infiltraţie; forţele de atracţie solară si lunară, care se află la originea mareelor si a curenţilor marini; presiunea atmosferică; diferenţele de presiune determină apariţia vântului prin deplasarea

maselor de aer pe orizontală; forţele intermoleculare din sol care determină fenomene capilare; acestea influenţează

scurgerea apei în sol; factorul uman, care intervine direct în procesele de mişcare si transformare ale apei.

Ciclul global al apei se subdivide în ciclurile oceanic şi continental. Oceanele asigură cea mai mare parte din apa evaporată în atmosferă, din care aproximativ 91% se reîntoarce în oceane sub formă de precipitaţii, restul fiind transportat către masele de aer deasupra uscatului, unde factorii meteorologici declanşează formarea precipitaţiilor. Dezechilibrul dintre cantităţile de apă evaporate deasupra oceanului si continentului este corectat de scurgerea de suprafaţă si subterană prin care apele sunt dirijate înapoi către ocean.

Conform sursei: Water resources. In Encyclopedia of Climate and Weather, 1996, editata de S. H. Schneider, Oxford University Press, New York, vol. 2, pp.817-823, oceanele cantonează circa 96,5 % din întreaga cantitate de apă de pe Pământ restul regăsindu-se în gheţari, apă subterană, lacuri, râuri, sol, atmosferă si biosferă Ulterior in anul 2000 aceste informatii au fost completate prin noi studii si cercetari situatia distributiei apei pe glob prezentata de Cosandey, Robinson, 2000 in anul 2000 se prezinta in tabelul 1.2.

Tabelul 1.1. Distribuţia apei pe glob (estimare).Sursa: Water resources. In Encyclopedia of Climate and Weather, 1996,

editata de S. H. Schneider, Oxford University Press, New York, vol. 2, pp.817-823

Nr. Crt.

Sursa de apaVolumul apei

in km3

Procentul din totalul de apa dulce

(%)

Procentul din totalul de apa

(%)1 Oceane, mari si golfuri 1,338,000,000 - 96.5

2Calote glaciare, ghetari si zapada permanenta

24,064,000 68.7 1.74

3 Apa subterana 23,400,000 - 1.7 3.1. Dulce 10,530,000 30.1 0.76 3.2. Sarata 12,870,000 - 0.94

4 Umiditatea din sol 16,500 0.05 0.001 5 Gheata permanenta si

nepermanenta din sol 300,000 0.86 0.022

6 Lacuri 176,400 - 0.013 6.1. cu apa duce 91,000 0.26 0.007 6.2. cu apa sarata 85,400 - 0.006

7 Atmosfera 12,900 0.04 0.001 8 Apa din mlastini 11,470 0.03 0.0008 9 Rauri 2,120 0.006 0.0002

10 Apa biologica 1,120 0.003 0.0001 Total 1,386,000,000 - 100

2

Tabelul. 1.2 Distribuţia apei pe glob (estimare conform sursei: Cosandey, Robinson,2000)

REZERVORVOLUM

(milioane Kmc)%

Oceane 1370-1.338 94,22Gheţari 24 1,65Ape subterane 23.4 1,61Lacuri 0,18 0,012Sol 0,082 0,0056Atmosferă 0,0129-0,014 0,0009Ape de suprafaţă 0,002 0,0001biosferă 0,002 0,0001TOTAL 1.454 mil.kmc-1.500 mil.kmc

Volumele de apa disponibile de apă dulce pe locuitor şi continente conform sursei Jones, 1998 se prezinta in tabelul 1.3.

Tabelul 1.3.Volumul de apă scurs şi disponibilul de apă dulce

ContinentulVolumul de apă scurs Populaţia

Disponibilul de apă dulce pe locuitor

km3/an % mii. loc. (1996) m /anAsia 14410 30,7 3489 5743

America de Sud 11760 25,3 322 50256America de Nord 8200 17,6 461 22222

Africa 4570 9,7 739 10020Europa 2310 6,8 728 5302

Australia şi Oceania 2348 5,0 29 106727

Antarctida 2310 4,9 - -TOTAL 46848 100,0 5768 10804

Gheţarii reprezintă volume de gheaţă însemnate aflate la latitudini mari (polare) sau în munţi la altitudini ridicate, acolo unde temperaturile pozitive se produc rar şi nu determină topirea lor, iar precipitaţiile dominant solide le asigură creşterea masei.

Gheţarii rezultă prin acumularea şi transformarea în timp a zăpezii care persistă de la un an la altul pe suprafeţe slab înclinate sau în depresiuni cu dimensiuni variabile. Căderile anuale de zăpadă formează un strat cu grosime variabilă. La început este o zăpadă pufoasă cu mult aer între cristalele de zăpadă. Cu timpul datorită propriei greutăţi şi a unor topiri parţiale stratul de zăpadă suferă transformări care se concretizează în tasări însoţite de micşorarea până la eliminare a golurilor cu aer şi în modificarea formei cristalelor.Gheţarii se pot grupa după criterii diferite:

-mediul în care se află în:- gheţari pe continente şi gheţari marini;-zona climatică în care există:- gheţari polari, subpolari, din regiunile temperate, calde;-formă şi dinamică:- gheţari montani şi gheţari de calotă.Gheţarii reprezintă un însemnat agent modelator al scoarţei terestre. Masa de gheaţă încărcată cu

grohotişuri, praf se deplasează cu viteze diferite în funcţie de mărimea pantei, şi grosime. Au loc trei procese -eroziunea asupra suprafeţei cu care intră în contact, transportul gheţii şi a materialelor cu care se încarcă şi acumularea materialelor în diferite sectoare unde gheţarul se degradează. Gheţarii se instalează pe un paleorelief, îl modelează schimbând multe din caracteristicile sale şi creează forme de relief care îi aparţin. Cu cât durata acţiunii gheţarilor este mai mare cu atât rezultatele modelării lor sunt mai numeroase, iar după topirea completă a gheţii, peisajul va fi dominat de acestea.

Cu cât un gheţar are un bazin de alimentare mai larg şi o acumulare mare de zăpadă care să se transforme în gheaţă si cu cât acţiunea lui este de durată şi se desfăşoară la altitudini mari în raport cu zona de topire, cu atât morfologia creată este mai diversificată şi are dimensiuni deosebite.

Ciclul hidrologic poate fi împărţit în trei sisteme distincte:• Sistemul meteorologic;• Sistemul oceanologic;• Sistemul hidrologic.

3

1.2. SISTEMUL HIDROLOGIC

Sistemul hidrologic reprezintă faza terestră a ciclului hidrologic si este considerat un sistem închis, în care diferenţa dintre volumele de apă intrate şi ieşite dintr-un spaţiu hidrografic reprezintă volumul de apă acumulat în acesta.

In cadrul sistemului hidrologic se produc permanent procese fizice determinate de o serie complexa de intrari si iesiri prezentate schematic in figurile 1.1. si 1.2.

4

VEGETATIE SUPRAFATA SOLULUI

PRECIPITATII

TE E E

Q

CORPURI DE APA

SCURGERI IN ALBII

SOL NESATURAT

APA SUBTERANA

infiltratiiScurgere de suprafata

Scurgere subterana

inundatii

Ascensiune capilara

percolatie Reincarcare acvifer

Scurgere hipodermica

Ascensiune capilara

Fig. 1.1. Schema proceselor fizice in sistemul hidrologic

Fig. 1.2. Schema Intrările şi ieşirile din sistemul hidrologic

În care: P, Z - precipitaţiile căzute sub formă lichidă (ploi), respectiv solidă (zăpadă).M – totalitatea factorilor meteorologici (temperatura aerului, deficitul de umiditate, vântul

etc.).E – evaporaţia, ET – evapotranspiraţia, F – infiltraţia,PN – precipitaţia netă (efectivă) , Q – debitul de apă sau debitul solid (aluviuni).

1.3. BILANŢUL HIDRIC

Bilantul hidric reprezinta o metoda de calcul prin care se determina variatiile stocului resurselor de apa acumulate intr-un anumit interval de timp la nivelul unui bazin hidrografic, corp de apa, sectiune de calcul, etc.

Albia râului reprezintă punctul de întâlnire al scurgerilor de suprafaţă, hipodermică si subterană si a precipitaţiei care cade direct pe suprafaţa de apă. Prin urmare, debitul rezultant al râului reprezintă debitul de ieşire din bazin hidrografic.

Precipitaţiile pot cădea: pe vegetaţie, direct pe suprafaţa solului si pe corpurile de apă (ape curgătoare, lacuri).

parte se reîntoarce în atmosferă prin evaporaţie (E) si prin transpiraţia plantelor (T). parte din apa aflată pe coronamentul vegetal cade pe pământ - printre frunze sau se prelinge pe

tulpini, ramuri si trunchiurile copacilor - unde se uneşte cu precipitaţia căzută direct pe sol; parte din apa care bălteşte pe sol se infiltrează, în funcţie de tipul de sol, tipul de acoperire a

solului, umiditatea anterioară si proprietăţile bazinului hidrografic.- Apa infiltrată este acumulată temporar în primele straturi ale solului, în zona numită nesaturată

(aerată); de aici, o parte din apă se ridică la suprafaţa solului, prin ascensiune capilară, proces numit exfiltraţie si o altă parte pătrunde vertical în pământ, prin percolaţie, până la acviferul de apă subterană. Apa ajunsă aproape de suprafaţa solului se mişcă orizontal dând naştere scurgerii subsuperficiale numită si scurgere hipodermică (SH), ajungând în cele din urmă în albia unui râu. O parte din apa subterană se reîntoarce în albia râului sub forma scurgerii subterane - o scurgere foarte lentă - numită si scurgere de bază(SB). Apa care nici nu bălteşte pe sol si nici nu se infiltrează se scurge către albia râului formând scurgerea de suprafaţă numită şi scurgere directă sau rapidă (SR).

5

Integrarea scurgerii si

transport prin albii

Formare scurgere pe versanti

Factorul antropic

Topirea zapeziiM

Z

P

PN QE

ET

F

Aport de apa in bazin

Structura bilanţului hidric cuprinde intrari si iesiri de resurse de apa, toate din perioada analizata si exprimate in [mm], respective (Fig. 1.3.):

Precipitatii lichide si solide din perioada analizata (P); Evapotranspiratia (ET) [mm]; Scurgerea de suprafata (SS) [mm]; Infiltratia (scurgerea in subteran, percolatie) , (I) [mm]; Interceptia (INT) [mm]; Stocaj in depresiuni de suprafata (SDS) [mm];Variatia acumularii resurselor hidrice este data de ecuatiile:Σ INTRARI – Σ IEŞIRI = Variaţia acumularii (ΔA) P+SS – (ET+SDS+INT+I)=ΔA

Fig. 1.3. Schema structurii bilantului hidricc pentru o acumulare de apa

1.4. GOSPODĂRIREA APELOR LA NIVEL DE BAZIN HIDROGRAFIC

Directiva Cadru in domeniul apelor, DCA, a lansat o serie de concepte noi, in domeniul apelor referitoare la corpurile de apa si unitatile teritoriale pentru care se realizeaza planificarea, gestionarea, valorificarea si implicit gospodărirea cantitativă si calitativă a apelor la nivel de bazin hidrografic, respectiv pe baza pricipiului bazinal. In functie de asocierea mai multor bazine sau alt gen de unităti acvatice se poate accepta conceptul de district hidrografic – unitate teritorială ce se depăseste cadrul unui bazin hidrografic.

Gospodărirea durabilă a apelor este si realizarea starii bune a apei sunt obiectivele Directiva Cadru pentru Apă si de Directiva privind evaluarea si managementul riscului la inundatii. Scopul definitoriu al Directivei Cadru 2000/60/EEC este de a realiza toate actiunile si activitătile stiintifice si practice, ca pană la nivelul anului 2015 să se realizeze o „stare bună” a tuturor corpurilor de apă din Statele Membre ale Uniunii Europene.

In contextul celor prezentate pentru a asigura „starea bună a apelor” s-au impus si derulat masuri pentru reaspectarea următoarese principii:

Gospodărirea apelor pe bazine sau districte hidrografice – respectiv principiul bazinal prin care se realizeaza cooperarea (colaborarea) efectivă si eficientă intre regiuni si state (nu neapărat membre ale Uniunii Europene) situate in acelasi bazin sau district. In cadrul acestui concept se impune respectarea unui principiu nou si deosebit de important - participarea publicului in luarea acelor decizii ce privesc domeniul apelor;

Stabilirea tipurilor de ape de suprafată prin care un tip de apă de suprafată rau sau lac este determinat de o anumită faună si floră acvatică care s-a dezvoltat in anumite copnditii naturale abiotice, morfologice, geologice, hidrologice si climatologice date.

Conceptul de Schemă directoare de Amenajare

Schema Directoare reprezinta instrumentul de planificare în domeniul apelor la nivel de bazin hidrografic sau grupe de bazine hidrografice district, spatiu hidrografic).

Schemele Directoare sunt destinate stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea zonelor umede.

6

Scopul Schemelor Directoare este acela de a fixa într-o manieră generală şi armonioasă obiectivele de calitate şi cantitate a apelor urmând să asigure:

a) o stare bună a apelor de suprafaţă sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un bun potenţial ecologic şi o stare chimică bună a apelor de suprafaţă;

b) stare chimică bună şi un echilibru între cantitatea prelevată şi reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;

c) reducerea efectelor negative ale apelor datorate inundaţiilor, secetelor şi poluărilor accidentale.

Pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea protecţiei cantitative şi calitative a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive a apelor, precum şi valorificarea potenţialului apelor în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor, Administraţia Naţională Apele Române, elaborează şi reactualizează planuri de măsuri.

Schemele directoare şi planuri de măsuri sunt avizate de Comitetele de bazin şi se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

În acest context, la nivelul fiecărei Direcţii de Apă s-a înfiinţat un compartiment pentru elaborarea Planului de management bazinal, componenta de gospodărire calitativă a resurselor de apă şi un colectiv interdisciplinar care să colaboreze cu Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor la elaborarea Planurilor de Amenajare a bazinului hidrografic, componenta cantitativa de gospodărire a apelor din cadrul Schemelor Directoare. De asemenea, la nivelul fiecărui bazin hidrografic, potrivit legii 107/1996 – Legea Apelor art. 77, si HG 1212/29.11.2000, s-a înfiinţat un Comitet de Bazin.

Obiectivele fundamentale care au stat la baza creării Comitetului de Bazin au fost colaborarea eficientă a organismelor teritoriale de gospodărire a apelor cu organele administraţiei publice locale, utilizatorii din bazinul respectiv, beneficiarii serviciilor de gospodărire a apelor şi a organizaţiilor neguvernamentale locale cu profil de protecţie a mediului. Acest comitet îşi propune respectarea si aplicarea principiilor gospodăririi durabile a resurselor de apă şi menţinerea echilibrului între conservarea si dezvoltarea durabilă a resurselor de apă.

În conformitate cu prevederile Directivei Cadru a Apei, statele dunărene, printre care şi România, trebuie să contribuie la elaborarea Planului de Management al Districtului Hidrografic al Dunării. În acest scop statele semnatare ale Convenţiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea au stabilit că Planul de Management al Districtului Hidrografic al Dunării să fie format din trei părţi:

Partea A Planul general ce cuprinde problemele de importanţă bazinală cu efecte transfrontaliere şi se referă la:

- cursurile principale ale râurilor care au bazine hidrografice > 4000 kmp;- lacurile cu suprafeţe > 100 kmp;- acvifere transfrontaliere cu suprafaţă > 4000 kmp;- Dunărea, Delta si ape costiere.Prima variantă a fost elaborată de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea cu

contribuţia ţărilor dunărene şi aprobat de miniştrii mediului din ţările dunărene reuniţi in cadrul Conferinţei Ministeriale care a avut loc la Viena pe data de 13.12.2004. Noul Plan de Management al Districtului Hidrografic al Dunării a fos t finalizat la sfarsitul anului 2009.

Partea B - Planurile naţionale de management ale ţărilor dunărene.-Planurile sub-bazinelor coordonate la nivel internaţional (Tisa, Sava, Prut, Delta Dunării).România contribuie la elaborarea Planurilor de Management la nivel de sub-bazin, inclusiv

Planul de Management al bazinului hidrografic al râului Tisa cu problemele de importanţă bazinală cu efecte transfrontaliere , referindu-se la:

- cursurile principale ale râurilor care au bazine hidrografice > 1000 kmp;- lacurile cu suprafeţe > 10 kmp;- acvifere transfrontaliere cu suprafaţă > 1000 kmp;

Aşa cum s-a precizat mai sus, există iniţiative de realizare ale Planurilor de management la nivelul altor sub-bazine internaţionale cum ar fi Prut şi Delta Dunării împreună cu Republica Moldova şi Ucraina, însă procesul de elaborare nu a început încă.

Partea C : - Planurile de management la nivel de subbazine naţionale;- Planul Naţional de Management al Apelor din România este format din 11 Planuri de

7

Management Bazinale.Planului de Management al Bazinului Hidrografic Siret este unul din cele 11.

Schema Directoare de Amenajare şi Management este alcătuită din: Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic (PABH), constituie componenta de gestionare

cantitativă a resurselor de apă pentru:a) realizarea şi menţinerea echilibrului dintre cerinţele de apă ale folosinţelor şi disponibilul de

apă la surse;b) diminuarea efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieţii, bunurilor şi activităţilor

umane (inundaţii, exces de umiditate, secetă, eroziunea solului);c) utilizarea potenţialului apelor (producerea de energie hidromecanică si hidroelectrică,

navigaţie, extragerea de materiale de construcţii, acvacultură, turism, agrement, estetică, etc.);

d) determinarea cerinţelor de mediu asupra resurselor de apă. Planul de Management al Bazinului Hidrografic (PMBH), componenta de gestionare

calitativǎ a resurselor de apă urmărind:a) atingerea şi menţinerea stǎrii bune a apelor;b) identificarea presiunilor antropice importante şi al impactului activitǎţilor umane asupra

stǎrii apelor de suprafaţǎ;c) diminuarea efectelor negative şi reducerea surselor de poluare.d) determinarea cerinţelor de calitate asupra resurselor de apă.

1. Planul de management bazinal este in strânsă corelaţie cu dezvoltarea socio-economică şi prezintă punctul de plecare pentru măsurile de management din toate ramurile economiei, măsurile de gospodărire a apelor la nivel bazinal şi local şi evidenţiază factorii majori care influenţează gospodărirea apei într-un bazin hidrografic. De asemenea, prin Planul de management se stabilesc deciziile necesare în economia apei şi pentru dezvoltarea de obiective pentru o gospodărire durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apa. Conform prevederilor Directivei Cadru pentru Apă 60/2000/CE, gospodarirea apelor se realizeaza pe bazine hidrografice (districte hidrografice) si in special pe bazine internationale la nivel transfrotalier avand la baza Planului de Management structurat pe 13 capitole (Tabel 1.4.).

Tabelul 1.4. Continutul cadru al Planului de Management al Bazinului/Districtului Hidrografic

Capitol DenumireaI IntroducereII Prezentarea generală a bazinului hidrograficIII Caracterizarea apelor de suprafaŃăIV Caracterizarea apelor subteraneV Identificarea si cartarea zonelor rotejateVI Analiza economicăVII Monitoringul integrat al apelorVIII Obiectivele de mediuIX Programe generale de măsuriX Programe speciale de măsuriXI Informarea, consultarea si participarea activă a publiculuiXII Modul de obtinere a informatiilorXIII Concluzii si recomandări

Planurile de management ale bazinelor/spatiilor hidrografice din Romania sunt parte integrantă a Planului de management al Bazinului hidrografic al Dunării.

2. Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic (PABH) are următoarele obiective:a) inventarierea resurselor hidrologice (naturale) de apă de suprafaţă şi subterană;b) determinarea situaţiei actuale a utilizării pe folosinţe a resurselor de apă;c) identificarea amenajărilor structurale existente pentru asigurarea disponibilului la surse şi a

principalilor parametri de performanţă;

8

d) determinarea cerinţelor viitoare socio-economice şi de mediu privind resursele de apă;e) identificarea opţiunilor fezabile pentru realizarea echilibrului dintre disponibilul la surse

şi cerinţele de apă ale folosinţelor;f) evaluarea preliminară a riscului potenţial la inundaţii pe bazinul hidrografic;g) identificarea acţiunilor, măsurilor, soluţiilor şi lucrărilor necesare pentru:

atingerea gradului acceptat de protecţie la inundaţii a aşezărilor umane si a bunurilor; diminuarea efectelor secetelor, tendinţelor de aridizare, excesului de umiditate şi a

eroziunii solurilor; utilizarea potenţialului apelor; satisfacerea cerinţelor de mediu asupra resurselor de apă (cerinţe hidrologice,

hidraulice şi ecologice).h) identificarea constrângerilor, a conflictelor de interese şi a soluţiilor de rezolvare;i) analiza de impact şi evaluarea riscurilor induse de acţiunile, măsurile, soluţiile şi lucrările

propuse în planul de amenajare al bazinului hidrografic.Planul de Amenajare al Bazinului Hidrografic, în forma finală, are 10 volume, este însoţit de

grafice, tabele, hărţi şi planuri de situaţie la scări adecvate. Toate hărţile se realizeaza în sistem GIS (Ordinul nr. 1258/2006).

Cele 10 volume cuprind:Volumul 1: „Situaţia Actuală a Gospodăririi Apelor în Bazinul Hidrografic” care cuprinde 6

capitole.Volumul 2: „Prevederi ale Planurilor de Dezvoltare Sectoriale”Volumul 3: „Scenarii pentru „Evoluţia Cerinţelor Viitoare de Apa ale Folosinţelor”Volumul 4: „Bilanţul Apei în Secţiuni Caracteristice”Volumul 5: „Acţiuni, Măsuri Structurale şi Nestructurale, Soluţii şi Lucrări Fezabile”Volumul 6: „Managementul Riscului la Inundaţii în Bazinul/Spaţiul Hidrografic”Volumul 7: „Estimarea Valorică a Prevederilor Planului de AmenajaVolumul 8: „Planul de Amenajare al Bazinului Hidrografic - Concluzii”Volumul 9: „Planul de Amenajare al Bazinului Hidrografic - Sinteză”Volumul 10: „Schema Directoare de Amenajare şi Mangement a Bazinului Hidrografic –

Sinteză”

9

CAPITOLUL 2. BAZINUL HIDROGRAFIC. DESCRIERI. DELIMITARI

Reţeaua hidrografică (RH) este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenţilor de apă de suprafaţă într-un bazin dat. Este una din caracteristicile cele mai importante ale bazinului. Se defineşte ca fiind ansamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Reţeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenţilor, râpelor, şanţurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.

Reţeaua hidrografică poate lua diferite forme: principalele:a. dendritică – caracterizată prin orientarea cursurilor mici spre cel principal, cu unghiuri de confluenţă < 90º, ca ramurile unui arbore. Este cel mai comun tip de structură de reţea hidro;b. rectangulară – când confluenţele se fac în unghiuri apropiate de 90º. Este o structură care apare în cazul anumitor condiţii geotectonice (fracturi): Ex. în lungul coastei Norvegiei;c. radială – în cazul unor boltiri tectonice sau conuri vulcanice;d. centripetă – în situaţia unor arii largi depresionare, în special în regiuni semiaride;e. multibazinală – complexă, în regiuni deluroase şi carstice;f. zăbrelită, sau în formă de gratii – cu unghiuri de confluenţă relativ drepte, în zone puternic fracturate tectonic;g. paralelă – specifice obcinelor bucovinene, motivată de dispoziţia liniilor principale de relief;i. inelară – pe înălţimi izolate: domuri, conuri;j.deranjată – în cazul intervenţiilor antropice masive (Podişul Moldovei, Podişul Transilvaniei);k. contorsionată – în structuri geologice complicate (Vrancea).Diferenţierea unei RH ia în considerare factorii geologici, climatici, antropici si panta terenului.In fig. 2.1. se prezintă 3 tipuri de reţele de râuri (dentritic, rectangular şi paralel).

Fig.2.1. Forme ale reţelelor hidrografice

1. Topologia reţelei hidrograficePrin topologie se înţelege studiul structurii unei RH, care presupune numerotarea tronsoanelor

cursurilor de apă. Ordinul cursurilor de apă reprezintă o clasificare care reflectă ramificaţia acestora. Codificarea cursurilor de apă este utilizată pentru codificarea staţiilor de măsură (staţii hidrometrice), permiţând astfel o prelucrare automată a datelor (Pidwirny, 2006). Există mai multe tipuri de clasificare a tronsoanelor cursurilor de apă si anume:

a) Clasificarea Gravelius (1935) propune determinarea ordinului reţelei pornind din aval către amonte, astfel:

cursul de apă principal – ordinul 1, afluentul principal – ordinul 2, afluentul afluentului principal – ordinul 3, etc.În România, conform Atlasului cadastrelor apelor din 1992, reţeaua hidrografică este grupată si

codificată în 15 bazine de ordinul 1, cu considerarea afluenţilor până la ordinul 6 inclusiv. Sunt codificate 4864 de cursuri de apă, lungimea totală a acestora fiind de 78905 km (Mustăţea, 2005).

b) Clasificarea Strahler (1957)

10

Permite descrierea dezvoltării reţelei de drenaj a unui bazin. Defineşte ordinul cursurilor de apă printr-o regulă simplă: orice curs de apă fără afluent este de ordinul 1.

2. BAZINUL HIDROGRAFIC

Bazinul hidrografic, bazinul de recepţie sau bazinul colector, al unei reţele hidrografice, reprezintă suprafaţa teritoriului de pe care apele rezultate din precipitaţii şi cele subterane se scurg şi pătrund în ramificaţiile reţelei.

În spaţiul bazinului hidrografic au loc toate procesele fizice, care determină scurgerile hidrologice, de aici decurgând şi importanţa sa în studiile hidrologice. Suprafaţa şi subteranul bazinului hidrografic sunt elementele care influenţează distribuţia precipitaţiilor atmosferice în parametrii caracteristici ciclului hidrologic.

Limita bazinului hidrografic se trasează pe planurile de situaţie în funcţie de relieful reprezentat prin curbele de nivel şi este determinată de cumpăna apelor sau perimetrul bazinului hidrografic; acesta se poate defini ca locul geometric al punctelor de pe care apa rezultată din precipitaţiile atmosferice se scurge gravitaţional spre reţeaua hidrografică a bazinului.

Cumpăna apelor unui bazin hidrografic trecând prin punctele cele mai înalte (culmi de munţi, coline, dealuri) aparţine şi bazinelor învecinate.

La un curs de apă se poate stabili bazinul hidrografic corespunzător profilului de închidere (secţiunea de vărsare), cât şi cel corespunzător unui profil oarecare de pe cursul respectiv, în care poate exista un post hidrometric, o confluenţă, o captare de apă, o derivaţie, un lac de acumulare etc. [Giurma I., ş.a., 1980].

Un bazin are ordinul n a celui mai mare dintre cursurile sale de apă sau ordinul cursului de apă principal care ajunge la secţiunea de ieşire a bazinului. Ordinul n oferă indicaţii privind gradul de complexitate a RH si asupra formei BH.

11

Fig. 2.2. Harta hidrografica din Romania

ITisaIISomeş

CrasnaIIICrişuriIVMureş-

Aranca-IerVBega-Timiş-

CaraşVINera-

CernaVIIJiuVIIIOltIXVede

aXArgeşXIIalomiţaXIISiret

XIIIPrutXIVDunăreaXVLitoral

12

Elemente referitoare la bazinului hidrografic

Trasarea cumpenei apelorLinia care separă scurgerile de apă; linia care separă bazinele de recepţie.Aceasta se face pe linia celor mai mari înălţimi delimitând două bazine hidrografice vecine,

traversând perpendicular curbele de nivel.Pentru separarea unui bazin hidrografic (BH) trebuie să urmărim cu multă atenţie traseul curbelor

de nivel, distribuţia reţelei hidrografice şi punctele cu cea mai mare altitudine.Cumpăna apelor reprezintă linia de întretăiere a doi versanţi adiacenţi de la care apele se scurg în

sensuri opuse; prin urmare este si linia celor mai înalte cote ale BH. Cumpăna apelor este evidentă când este formată de culmi de munţi sau dealuri si mai greu de definit în regiunile de câmpie.

Se consideră izvor al râului (i) punctul în care râul apare iniţial în mod clar sub formă de curent de suprafaţă. Vărsarea (V) este de obicei un punct mai bine precizat ca poziţie geografică.

Cumpăna principală de ape se trasează cu o linie groasă întreruptă de culoare neagră sau roşie începând cu gura de vărsare şi se închide tot la gura de vărsare. Cumpenele secundare se deseneaza cu o culoare neagră întreruptă şi mai subţire.

Reţeaua hidrografică (totalitatea cursurilor de apă) va avea culoarea albastră, cea permanentă cu o linie continuă şi cea temporară cu o linie întreruptă. Afluenţii sunt delimitaţi prin cumpene de ape secundare.

Aplicatie:Se va delimita cumpăna apelor principală şi cumpăna apelor secundare într-un BH dat.Se va calcula înălţimea medie a cumpenei apelor atât pentru malul drept, malul stâng, cât şi pentru

întreaga cumpănă de ape.

Calcularea suprafeţei bazinelor secundare:Măsurarea suprafeţelor pe hărţile topografice la scară mare se poate face prin următoarele

metode:- numărarea ochiurilor reţelei caroiajului rectangular (sferturile şi jumătăţile de ochiuri se

apreciază);- trasarea conturului suprafeţei de măsurat pe o hârtie milimetrică şi apoi numărarea centimetrilor

şi milimetrilor pătraţi;- procedeul mecanic, cu planimetrul;- metoda grafică descrisă la cursul de topografie a) Metoda planimetrului - Planimetrul este un aparat cu ajutorul căruia putem determina cu multă

precizie suprafaţa bazinului hidrografic. Dintre planimetre mai cunoscute sunt tipurile: Otto-Kemtes, Maho, Reiss si Amsler. Cel mai simplu aparat si frecvent folosit este planimetrul cu roţi sau planimetrul polar.

Planimetrul polar mecanic (fig.2.3) se compune din două braţe metalice: braţul polar şi braţul port cărucior (braţ trasor sau braţ urmăritor). Braţul polar are o lungime fixă, în timp ce braţul port cărucior se lungeşte sau se scurtează în funcţie de scara la care se fac determinările.

Braţul polar este fixat într-un capăt de greutatea polară, iar în celălalt capăt de căruciorul planimetrului. Greutatea polară se fixează într-un punct care trebuie să rămână fix pe toată durata măsurătorii, în timp ce căruciorul planimetrului se deplasează odată cu braţul trasor şi înregistrează mişcarea acestuia pe plan sau hartă.

Braţul trasor este prevăzut la un capăt cu un stilet (cilindru mic cu vârf ascuţit) sau lupă cu indicator central cu ajutorul căruia se urmăresc contururile suprafeţelor de determinat, iar la celălalt capăt este fixat de cărucior. Este divizat în milimetri sau prezintă mai mulţi indici corespunzători scărilor uzuale. Poziţia braţului trasor pe cărucior pentru diversele scări este specificată într-un tabel care însoţeşte cutia aparatului.

Căruciorul planimetrului (dispozitivul de înregistrare) se compune din următoarele părţi:- o rotiţă înregistratoare (ruleta), divizată în 100 de părţi egale, notate din 10 în 10;

13

- vernierul, cu zece diviziuni pentru citirea exactă a gradaţiilor de pe ruletă;- un înregistrator de ture (disc), gradat în zece părţi egale, care înregistrează numărul de ture pe

care îl face ruleta.

Fig.2.3. Planimetrul mecanic

\

Fig. 2.4. Detaliu pentru citirea planimetrului (5725)

Numărul generator este format întotdeauna din patru cifre: prima cifră (miile de unităţi), se citeşte pe înregistratorul de ture (disc), valoarea indicată de

reperul situat deasupra discului, valoare depăşită. Se observă în figura nr.2, că cifra 6 nu a trecut de reper şi atunci citim 5;

următoarele două cifre (sutele şi zecile de unităţi) se citesc pe ruleta înregistratoare până la valoarea zero a vernierului. Priviţi valorile de pe ruletă. Valori întregi până în dreptul valorii 0 de pe vernier. Citim 72;

14

ultima cifră (unităţile) se citeşte pe vernier şi reprezintă valoarea diviziunii de pe vernier, prima, care are corespondent în prelungire cu o liniuţă de pe ruletă (5).

Planimetrarea unei suprafeţe se face de cel puţin două ori. Dacă între cele două planimetrări există o diferenţă prea mare, se va face o a treia planimetrare.

Media dintre cele două rezultate mai apropiate dă numărul generator definitiv.După delimitarea bazinului prin cumpăna de ape principală si prin cumpenele secundare ale

afluenţilor obţinem numărul de bazine hidrografice si suprafeţele acestora.Prin metoda graficăPe aceeaşi hartă calculăm arealul fiecărui bazin în parte prin determinarea cm2 plini si neplini care

însumaţi si înmulţiţi cu scara hărţii vor da suprafaţa respectivă.Datele obţinute le înscriem intr-un tabel centralizator.Din datele redate in tabelul centralizator (din cele existente pe harta aleasă) se trag concluziile

referitoare la: numărul BH secundare; suprafaţa BH şi suprafeţele bazinelor secundare; care ar fi debitul rezultat de pe acest BH în condiţiile unei ploi de l/minut, în următoarea ipoteză: intensitatea ploii este aceeaşi pe întreg BH; durata ploii ore şi minute; se infiltrează în solul BH l/mp.Suprafeţele bazinelor le numerotăm cu cifre romane si suprafeţele interbazinale cu cifre arabe.

2.1. APLICATIA 1

Pe harta hidrografica a Romaniei (Fig. 2.5.) se va executa urmatoarele etape:- delimitarea cumpenelor apelor si a bazinelor hidrografice aferente, in conformitate cu

Atlasul cadastrului apelor din Romania intocmit in anul 1991. - marcarea prin culori diferite a celor 15 bazine hidrografice. - Inscrierea pe harta a legendei cu denumirea bazinelor hidrografice insotite de linii

(bare) colorate corespunzatoare.

Tabel 2.1. Bazinele Hidrografice din Romania conform Atlasului cadastral al apelor din anul 1991

I B.H. TisaII B.H. Someş CrasnaIII B.H. CrişuriIV B.H. Mureş- Aranca-IerV B.H. Bega-Timiş-CaraşVI B.H. Nera-CernaVII B.H. JiuVIII B.H. OltIX B.H. VedeaX B.H. ArgeşXI B.H. IalomiţaXII B.H. SiretXIII B.H. PrutXIV B.H. DunăreaXV B.H. Litoral

15

2.2. APLICATIA 2.

Se vor efectua descrieri ale principalelor caracteristici pentru fiecare din cele 15 bazine hidrografice.

Descrierea celor 15 bazine hidrografice codificate din Romania .

I. Tisa

Tisa izvorăste în afara teritoriului ţării, din Carpaţii Pădurosi(U.R.S.S.) si se varsă în Dunare (prin Ungaria şi Iugoslavia). De pe teritoriul ţării noastre adună apele unui număr de 123 cursuri de apă codificate cu o lungime totală de 1592 km ceea ce reprezintă 2% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară.

Densitatea de 0.35 km/km² a reţelei codificate este apropiată medie de 0.33 km/km² pe ţară. Partea românească a bazinului hidrografic al Tisei este situată in nordul ţării (orientare E-V).

Bazinul Tisei româneşti este delimitat de Carpaţii Păduroşi, Munţii Maramureşului, Munţii Oaşului şi depresiunea Maramureşului. Suprafaţa totală a bazinului este de 4540 km² (1.9% din suprafaţa ţării).

Principalii afluenţi sunt: Vişeu(82 km/1581 km²), Iza (80 km/1293 km²) şi Tur (68 km/1114 km² pe teritoriul ţării), cu confluenţa în Ungaria.

Bazinul hidrografic al Tisei cuprinde teritorii din judeţele Maramureş si Satu-Mare având limitrofe bazinele hidrografice de ordinul 1:Prut, Siret si Someş.

Suprafaţa fondului forestier(1709 km²) reprezintă 37.6% din suprafaţa bazinului hidrografic si 2.7% din suprafaţa fondului forestier al ţării.

II. Someş-Crasna

Bazinele hidrografice ale râurilor Someş şi Crasna sunt colectate independent de Tisa, în Ungaria, constituind grupul de bazine II.

Someşul izvorăşte din Carpaţii Orientali (Munţii Rodnei), lungimea albiei sale pe teritoriul românesc fiind de 376 km. Bazinul de recepţie cuprinde un număr de 403 cursuri de apă codificate, lungimea totală a reţelei hidrografice codificate fiind de 5528 km (7% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate in ţară si o densitate de 0.35% km/km², faţă de 0.33% km/km² media pe ţară). Suprafaţa bazinului hidrografic al Someşului este situat în partea de nord-vest a ţării (orientare generală NE-NV). Cursul superior al Someşului este delimitat de Munţii Rodnei si Bîrgăului, cursul mijlociu traversează dealurile Clujului si Dejului. Depresiunea Baia Mare, cursul inferior traversând Câmpia Someşului şi teritoriului Ungariei.

Someşul se formează prin unirea Someşului Mare (130 km/5033 km²) cu Someşul Mic(178km/3773km²), primul având afluent principal Şieul(71 km/1818 km²). După confluenţa celor doua râuri mai culege apele urmatorilor afluenţi principali: Almaş (68 km/813 km²) şi Lăpuş (119 km/1875 km²).

Bazinul hidrografic al Someşului cuprinde parţial judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu-Mare şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Tisa, Siret, Mureş, Crişuri, Crasna.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 4688 km² (29.8% din suprafaţa bazinului hidrografic şi 7.4% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

16

Crasna izvorăreşte din Depresiunea Silvaniei, lungimea albiei sale, pâna la graniţa cu Ungaria, fiind de 134 km.

Bazinul de recepţie cuprinde 54 cursuri de apă codificate, lungimea totală a reţelei hidrografice fiind de 708 km (0.9% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate şi o densitate de 0.34 km/km² faţă de 0.33 km/km², media pe ţară). Suprafaţa totală a bazinului este de 2100 km² reprezentând 0.9% din suprafaţa ţării. Bazinul hidrografic al Crasnei este situat în partea nord-vestică a ţării (orientare generală S-N, apoi SE-NV). Cursul principal porneşte de la contactul dintre munţii Mezeş si Plopiş trecând prin Câmpia Someşului, peste graniţă.

Bazinul hidrografic al Crasnei cuprinde părţi din judeţe Sălaj, Satu-Mare şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Someş si Crişuri.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 331 km² (15.8% din suprafaţa bazinului hidrografic si 0.5% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

III. Crişuri

Apele bazinului hidrografic Crişuri sunt colectate de cursul principal Crişul Alb care se varsă în Tisa (în Ungaria, după ce adună apele Crişului Negru şi apoi ale Crişului Repede).

Crişul Alb izvorăşte din Carpaţii Apuseni (Munţii Apuseni) lungimea albiei sale pe teritoriul românesc, fiind de km. Bazinul hidrografic Crişuri cuprinde un număr de 365 cursuri de apă codificate, lungimea reţelei hidrografice fiind de 5.785 km (7.3% din lungimea totală a reţelei hidrografice a ţării şi o densitate de 0.39 km/km², faţă de 0.33 km/km² media pe ţară). Suprafaţa totală a bazinului hidrografic este de 114.860 km (6.3% din suprafaţa ţării).

Bazinul hidrografic Crişuri este situat în partea de vest a ţării (orientare generală E-V). Cele trei Crişuri (Alb, Negru şi Repede) îşi desfăşoară bazinele de recepţie în fâşii aproape paralele de la sud spre nord, traversând graniţa cu Ungaria şi unindu-se succesiv în Crişul Dublu, apoi în Crişul Triplu.

Principalii afluenţi ai Crişului Alb sunt: Crişului Negru (164 km/3820km²); Crişul Repede (171 km/6383 km²) acesta, la rândul său, fiind colectorul Barcăului (134 km/3397 km²).

Bazinul hidrigrafic Crişuri cuprinde suprafeţe din judeţete Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Crasna, Someş, Mureş si Ier. Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 3759 km² (25.3% din suprafaţa bazinului hidrografic si 5.9% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

IV. Mureş-Aranca-Ier

Bazinele hidrografice ale râurilor Mureş, Aranca si Ier, care sunt colectate independent de Tisa în Ungaria, au fost adunate în grupul de bazine IV.

Mureşul îşi desfăşoară albia pe o lungime de 761 km, fiind cel mai lung dintre râurile interioare ale ţării. Reţeaua hidrografică codificată însumează 797 cursuri de apă si 10800 km (13.7% din lungimea totală a reţelei codificate a ţării si o densitate de 0.39 km/km², faţă de 0.33 km/km² media pe ţară). Suprafaţa bazinului hidrografic este de 27890 km² (11.7% din sprafaţa ţării). Cursul superior cuprinde Depresiunea Giurgeului şi Defileului Topliţa-Deva, cursul mijlociu zona centrală a Podişului Transilvaniei, iar bazinul în zona cursului inferior este delimitat de Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului si Câmpia de Vest(între Lipova si graniţa cu Ungaria).

17

Mureşul are următorii afluenţi principali: Arieşul (166 km/3005 km²); Târnavele rezultat din unirea Târnavei Mici (196 km/2071 km²) cu Târnava Mare (233 km/3666 km²); Sebeş (96 km/1304 km²) si Strei (93 km/1983 km²).

Bazinul hidrografic al Mureşului cuprinde suprafeţele din judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Arad şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Ier, Crişuri, Someş, Siret, Olt, Jiu, Cerna, Timiş, Bega şi Aranca.


Aranca izvoăreşte din Câmpia Aradului (bazinul hidrografic aflându-se sub influenţa apelor Mureşului, existând si o legătură pe cale subterană), lungimea albiei sale pe teritoriul ţării noastre fiind de 114 km. Adună apele unui număr de 19 cursuri de apă codificate, cu o lungime totală de 328 km a reţelei hidrografice (0.4% din lungimea totală a reţelei hidrografice a ţării si o densitate de 0.30 km/km² faţă de 0.33 media pe ţară). Bazinul are o suprafaţă de 1080 km² (0.5% din suprafaţă ţării). Bazinul hidrografic Aranca este situat în partea de vest a ţării (orientare E-V). Pe teritoriul românesc râul traversează Câmpia Aradului. Aranca se varsă in Tisa.

Bazinul hidrografic Aranca cuprinde suprafaţa din judeţele Arad, Timiş şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1 Mureş şi Bega. Fondul forestier ocupă doar o suprafaţă de 4 km² (0.4% din suprafaţa bazinului hidrografic, reprezentând un procent nesemnificativ faţă de suprafaţa fondului forestier al ţării).

Ierul izvorăreşte din Carpaţii Apuseni (Depresiunea Şimleului) având o lungime a albiei sale pe teritoriul ţării doar de 61 km. Cu o suprafaţă de 420 km², bazinului Ierului reprezintă doar 0.2% din suprafaţa ţării. Bazinul hidrografic al Ierului este situat în partea de vest a ţării (orientare E-V). Albia râului străbate câmpiile Someşului si Crişurilor. Nu are afluenţi. Bazinul de recepţie Ier este situat numai pe teritoriul judeţului Arad si se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Crişuri si Mureşul. Nu are fond forestier.

V. Bega-Timiş-Caraş

Bazinele hidrografice ale râurilor Bega, Timiş şi Caraş sunt colectate după cum urmează: Bega de Tisa, Timişul şi Caraşul de Dunăre (toate în Iugoslavia), constituind grupul de bazine V.

Bega izvorăşte din Carpaţii Apuseni (Munţii Poiana Ruscăi) având lungimea, până la graniţă, de 170 km. Cuprinde 80 cursuri de apă codificate, cu lungime totală a reţelei hidrografice de 1418 km (1.8% din lungimea reţelei hidrografice a ţării şi o densitate de 0.32 km/km² faţă de 0.33 media pe ţară). Suprafaţa bazinului este de 4470 km² (1.9% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic Bega este situat în partea de vest (orientare generală E-V) a ţării. Cursul principal traversează masivele calcaroase de la Luncani, Câmpia Begăi, dealurile piemontane ale Lipovei si Câmpia Timişului.

Bega Veche (107 km/2108 km²), cu confluenţa în Iugoslavia este singurul afluent mai important colectat de Bega.

Bazinul hidrografic Bega cuprinde parţial judeţele Arad, Timiş şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Aranca, Mureş şi Timiş.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 703 km² (15.7% din suprafaţa bazinului hidrografic, reprezentând 1.1% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

Timişul izvorăşte din Carpaţii Meridionali (Munţii Semenic) şi are o lungime de 244 km pe teritoriul românesc. Râul colectează apele a 150 cursuri de apă codificate cu o lungime a reţelei hidrografice de 2434

18

km (3.1% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate şi o densitate de 0.33 km/km², identică cu media ţară). Suparafaţa bazinului de 7310 km² reprezintă 3.1% din suprafaţa ţării. Bazinul hidrografic Timiş este situat în partea de vest a ţării (orientare E-V). Cursul Timişului traversează Munţii Banatului-Godeanu, Tarcu si Poiana Ruscăi – intrând pe culoarul Cerna şi străbătând Câmpia Lugojului şi Câmpia Timişului.

Timişul are următorii afluenţi principali: Bistra (60 km/919 km²) şi Bârzava (154 km/1202 km²), cu confluenţa in Iugoslavia.

Bazinul hidrografic acoperă o suprafaţă de 2009 km² (27.5% din suprafaţa bazinului hidrografic şi 3.2% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

Caraşul izvorăşte, ca şi Timişul, din Carpaţii Meridionali (Munţii Semenic) având o lungime a albiei sale de 79 km pe teritoriul românesc. Colectează apele unui număr de 31 cursuri de apă codificate cu o lungime de 502 km a reţelei hidrografice (0.6% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate, reprezentând o densitate de 0.39 km/km², faţă de 0.33 mediu pe ţară). Suprafaţa bazinului de recepţie este situat în partea de sud-vest a ţării (orientare NE-SV). Cursul râului străbate pe teritoriul românesc Câmpia Caraşului.

Bazinul hidrografic Caraş cuprinde parţial judeţul Caraş-Severin şi se învecinează cu bazinele de oridinul 1: Timiş şi Nera.


VI. Nera-Cerna

Apele bazinelor hidrografice ale râurilor Nera si Cerna, notate VI, sunt colectate de Dunăre.

Nera izvorăşte din Carpaţii Meridionalu (Munţii Semenic), lungimea albiei sale fiind de 143 km. Adună 36 cursuri de apă codificate, cu o lungime a reţelei hidrografice de 574 km (0.7% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate şi o densitate de 0.42 km/km², faţă de 0.33 media pe ţară). Suprafaţa bazinului este de 1380 km² (0.6% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic Nera este situat în partea de sud-vest a ţării (orientare generală E-V). Nera străbate linia formată de Munţii Semenic şi Munţii Almaj intrând în Depresiunea Almajului, apoi în Câmpia Caraşului, spre vărsarea în Dunăre.

Bazinul Nerei ocupă o parte din judeţul Caraş-Severin şi se învecinează cu bazinele de ordinul: Caraş, Timiş, Cerna şi Dunăre.

Fondul forestier acoperă o suprafaţă de 761 km² (55.1% din suprafaţă bazinului hidrografic, având, împreună cu Cerna, cel mai mare procent de împădurire al bazinului de recepţie şi 1.2% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

Cerna izvorăşte din Carpaţii Meridionali (Munţii Vâlcan), având lungimea de 79 km. Cuprinde 42 de cursuri apă codificate, cu o lungime de 524 km (0.7% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate şi o densitate de 0.39 km/km², faţă de 0.33 media pe ţară). Bazinul acoperă o suprafaţăde 1360 km² reprezentând 0.6% din suprafaţa ţării. Bazinul hidrografic al Cernei este situat în partea de sud (orientare generală N-S) a ţării. Râul este delimitat la izvoare de linia Munţilor Godeanu şi Vârful Oslea, apoi de Munţii Cernei şi Mehedinţi, spre vârsare în Dunăre.

Cerna are un singur afluent important: Bela Reca (36 km/713 km²).

19

Bazinul hidrografic Cerna cuprinde porţiuni din judeţul Caraş-Severin, Mehedinti si Gorj, învecinându-se cu bazinele de ordinul 1: Timiş, Jiu şi Nera.

Fondul forestier acoperă o suprafaţă de 756 km² (55.6% din suprafaţa bazinului hidrografic şi 1.2% din suprafaţa fondului forestier a ţării).

VII. Jiu

Izvorând din Carpaţii Meridionali (Jiul de Vest din Munţii Retezatul Mic şi Jiul de Est din Munţii Parâng), Jiul îşi desfăşoară albia pe o lungime de 339 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrografice codificate în ţară însumând 233 cursuri de apă şi 3867 km (4.9% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate 0.38 km/km², faţă de media pe ţară de 0.33) Jiul adună apele unui bazin de recepţie de 10080 km² (4.2% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic al Jiului este situat în partea de sud a României (orientare generală N-S), aproape în totalitate în Oltenia. Se disting 4 sectoare principale: cel superior, din bazinul Petroşanilor, al defileului Lainici, cel piemontan şi de câmpie.

Jiul are următorii afluenţi principali: Tismana (42 km/894 km²), Gilord (116 km/1358 km²) şi Motru (134 km/1895 km²). Bazinul hidrografic al Jiului cuprinde părţi din judeţele Hunedoara, Alba, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Mureş, Olt, Dunăre şi Cerna.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 3777 km² (37.5% din bazinul hidrografic şi 6% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

VIII. Oltul

Izvorât din Carpaţii Orientali, Oltul îşi desfăşoară albia sa pe 615 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrografice codificate însumând 622 cursuri de apă şi 9872 km (12.5% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate de 0.41 km/ km², superioară faţă de media pe ţară-0.33 km/ km²) care adună apele unui bazin de recepţie de 24050 km² (10.1% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic al Oltului este situat în partea centrală şi de sud a României (orientare generala E-V, apoi N-S), cursul superior fiind delimitat de Carpaţii Meridionali si sudul Podişului Transilvaniei şi include depresiunea Făgăraş, defileurile Oltului şi Coziei, precum şi dealurile vâlcene iar cursul inferior traversează Podişul Getic şi Câmpia Română.

Oltul are următorii afluenţi principali: Râul Negru (88 km/2349 km²), Bârsa (73 km/937 km²), Homorod (62 km/855 km²), Cibin (82 km/2194 km²), Lotru (83 km/990 km²), Topolog (111 km/543 km²) şi Olteţ (185 km/ 2663 km²).

Bazinul hidrografic al Oltului cuprinde părţi din judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Teleorman şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Siret, Ialomiţa, Argeş, Vedea, Dunăre, Jiu şi Mureş.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 8404 km² (34.9% din suprafaţa bazinului hidrografic şi 13.3% din suprafaţa fonsului forestier al ţării).

IX. Vedea

20

Cu izvoarele în zona subcarpatică (Platforma Cotmeana), Vedea îşi întinde albia sa pe o lungime de 224 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrograficee codificate însumând numai 81 cursuri de apă şi 2036 km (2.6% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate de 0.37 km/ km², faţă de 0.33 cea medie pe ţară). Vedea adună apele unui bazin de recepţie de 5430 km² (2.3% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic Vedea este situat în partea de sud a României, în totalitate în Muntenia. Sunt străbătute câmpiile Găvanu, Burdea şi Burnas.

Vedea are un afluent principal – Teleorman (169 km/1427 km²).

Bazinul hidrografic al Vedei cuprinde părţi din judeţele: Argeş, Olt, Teleorman şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Argeş, Dunăre şi Olt.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă redusă de 478 km² (8.8% din suprafaţa bazinului hidrografic şi numai 0.8% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

X. Argeş

Cu izvoarele în Carpaţii Meridionali (Munţii Făgăraş), Argeşul îşi desfăşoară albia pe o lungime de 350 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrografice codificate însumând 178 cursuri de apă şi 4579 km (5.8% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate de 0.36 km/ km², faţă de media pe ţară de 0.33). Argeşul adună apele unui bazin de recepţie de 12550 km² (5.3% din suprafaţa totală a ţării). Bazinul hidrografic al Argeşului este situat în partea de sud a României (cu orientare generală NV-SE), în totalitate în Muntenia. Apele bazinului de recepţie străbat partea sudică a Munţilor Făgăraş, Platforma Argeşului, Câmpia Înaltă a Piteştilor, Câmpia Titu şi Câmpia Burnas.

Argeşul are următorii afluenţi principali: Râul Doamnei (107 km/1836 km²), Neajlov (186 km/3720 km²) şi Dâmboviţa (286 km/2824 km²).

Bazinul hidrografic al Argeşului cuprinde părţi din judeţele: Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Sectorul Agricol Ilfov, cu Municipiul Bucureşti şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Olt, Ialomiţa, Dunăre şi Vedea.


XI. Ialomiţa

Izvorâtă din Carpaţii Meridionali (Munţii Bucegi), Ialomiţa îşi desfăşoară albia sa pe o lungime de 417 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrografice codificate însumând 145 cursuri de apă şi 3131 km (4.6% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate de 0.30 km/ km², inferioară mediei pe ţară de 0.33). Ialomiţa adună apele unui bazin de recepţie de 10350 km² (4.4% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic al Ialomiţei este situat în partea de sud a României (cu orientare generală, iniţial NV-SE, apoi VE), în totalitate în Muntenia. Apele bazinului de recepţie străbat partea sudică a Munţilor Bucegi, dealurile subcarpatice ale Târgoviştei, Câmpiile Târgoviştei, Vlăsiei şi, în final, a Bărăganului.

Ialomiţa are următorii afluenţi principali: Cricov (80 km/579 km²) şi Prahova (193 km/3738 km²).

Bazinul hidrografic al Ialomiţei cuprinde părţi din judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Sectorul Agricol Ilfov şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Olt, Siret, Dunăre şi Argeş.

21


XII. Siret

Izvorât din Carpaţii Păduroşi (Rusia), Siretul îşi desfăşoară albia sa pe o lungime de 559 km, de la intrarea pe teritoriul ţării şi până la vărsarea în Dunăre şi culege apele unei reţele hidrologice codificate însumând 1013 cursuri de apă (cea mai bogată din ţară) şi 15157 km (19.2% din lungimea totală a reţelei codificate în ţară şi o densitate de 0.35 km/ km², faţă de 0.33 media pe ţară). Siretul adună apele celui mai mare bazin de recepţie, de 42890 km² (18.1% din suprafaţă ţării). Bazinul hidrografic al Siretului este situat în partea de nord-est a României. Cursul superior se desfăşoară în afara ţării, cursul mijlociu străbate Podişul şucevei, Dealurile Pietricica şi Podişul Tutovei, iar spre vărsare traversează Câmpia Siretului Inferior.

Siretul are următorii afluenţi principali: Suceava (173 km/2298 km²), Moldova (213 km/4299 km²), Bistriţa (283 km/7039 km²), Trotuş (162 km/4456 km²), Bârlad (207 km/7220 km²), Putna (153 km/2480 km²), Râmnicul Sărat (137 km/1063 km²) şi Buzău (302 km/5264 km²).

Bazinul hidrografic al Siretului cuprinde integral sau parţial judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Covasna, Bacău, Vaslui, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila şi se învecinează cu bazinele hidrografice de ordinul 1: Prut, Dunăre, Ialomiţa, Olt, Mureş, Someş şi Tisa.


XIII. Prut

Prutul îşi are izvoarele în Carpaţii Păduroşi (Rusia) dar, prin intermediul Izvorului Căţelei, afluent al Ceremuşului Alb şi în România, în nordul ţării, ,intre bazinele de ordinul 1: Tisa şi Siret. Pe teritoriul României – cănd formează integral graniţa cu Rusia. Prutul are 742 km, până la vărsarea în Dunăre şi culege pe dreapta apele unei reţelei hidrografice codificate ce însumează 248 cursuri de apă şi 4551 km (1.9% din lungimea totală a reţelei hidrografice codificate în ţară şi o densitate de 0.41 km/ km², superioară faţă de media de 0.33 pe ţară). Prutul adună apele, în ţară si pe dreapta unui bazin de recepţie de 10990 km² (4.6% din suprafaţa ţării). Bazinul hidrografic al Prutului este situat în partea de est a României (cu orientare generală NS), în totalitate în Moldova, străbătând Dealurile Săvenilor, Câmpia Moldovei, Dealurile Fălciului şi Câmpia Covuriului.

Prutul are, pe dreapta şi în ţara noastră, următorii afluenţi principali: Başeu (118 km/965 km²), Jijia (275 km/5757 km²), Elan (73 km/606 km²) şi Chineja (79 km/780 km²).

Bazinul hidrografic al Prutului înglobează părţi din judeţele: Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi se învecinează cu bazinele de ordinul 1: Tisa, Siret şi Dunăre.


XIV. Dunărea

22

Dunărea, după cum bine se cunoaşte îşi are izvoarele în Munţii Pădurea Neagră (Germania), sub vârful Kandel şi deversează în Marea Neagră (prin deltă formată) apele culese dintr-un bazin de recepţie de 805300 km². Fluviul îşi adună afluenţii de pe teritoriul a 8 state. Întreg traseul său este împărţit in 3 părţi: cursul superior, cursul mijlociu şi cursul inferior. De la Baziaş, la intrarea pe teritoriul ţării, şi până la vărsarea în Marea Neagră este definit cursul inferior al fluviului (1075 km). Acesta este împărţit în 5 sectoare caracteristice din punct de vedere morfo-hidrografic:

1. Sectorul defileelor carpatice. Se întinde pe 144 km între Baziaş şi Gura Văii şi primeşte contribuţia a două bazinr hidrografice de ordinul 1: Nera şi Cerna, precum şi a afluenţilor direcţi dintre acestea. Formează graniţa cu Iugoslavia.

2. Sectorul sud-pontic. Cel mai mare se întinde pe 566 km între Gura Văii şi depresiunea Braţului Borcea. În această porţiune confluează cu 4 râuri importante, care creează bazine hidrografice de ordinul 1: Jiu, Olt, Vedea şi Argeş. În cea mai mare parte formează graniţa cu Bulgaria.

3. Sectorul pontic oriental cu bălţi. Cuprinde Balta Mare a Ialomiţei şi Balta Mare a Brăilei, deci până la Brăila-Smârdan şi are o lungime de 195 km. Acest sector traversează teritoriul ţării, despărţind Dobrogea de Muntenia. Confluează doar cu un singur râu important care formează un bazin de ordinul 1 şi anume Ialomiţa.

4. Sectorul nord-dobrogean. Cuprinde porţiunea dintre Brăila şi intrarea în Delta Dunării, la Cetatea Chilia, în amonte de Tulcea, cu o lungime de 80 km. Sunt colectate apele din două bazine hidrografice de ordinul 1: Siret şi Prut.

5. Sectorul deltei. Delta Dunării, cu cele trei braţe principale: Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe-totalizează 5500 km², din care aproape 80% situate pe teritoriul României.Dunărea colectează indirect apele de pe 32% din suprafaţa ţării, prin Ungaria şi Iugoslavia cu

ajutorul Tisei din zona NV a ţării), direct de pe 66% din suprafaţa ţării şi, pentru numai 2% din suprafaţa României cursurile de apă sunt tributare direct Mării Negre la SE.

După cum se observă în tabele, informaţii detaliate sunt date numai pentru cele şapte tronsoane situate între cinfluenţele cu cursurile principale ale bazinelor hidrografice de oridinul 1, menţionate mai sus. Pentru această porţiune, câteva date importante: 179 cursuri de apă codificate, însumând 4540 (5.8% din lungime reţelei hidrografice), cu o densitate foarte mică de numai 0.14 km/ km², faţă de media pe ţară de 0.33, cea mai scăzută, la suprafaţa bazinului de recepţei de 33250 km²(numai pe teritoriul ţării şi fără bazinele hidrografice de ordinul 1,reprezentând 14% din suprafaţa ţării).

Această porţiune din bazinul hidrografic al Dunării este cuprindă de judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

Fondul forestier ocupă o suprafaţă foarte mică, de numai 3316 km² (10% din suprafaţa bazinului hidrografic şi 5.2% din suprafaţa fondului forestier al ţării).

XV. Litoral

Toate cursurile de apă codificate care se varsă în Marea Neagră (inclusiv cele care sunt receptate de lacurile litoralului mării) au fost grupate în cel de-al XV-lea bazin hidrografic de ordinul 1, numit Litoral. Întrucât lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Sinoe fac parte din bazinul Dunării, limita dintre bazinele hidrografice de ordinul 1: Dunăre şi Litoral urmăreşte malurile de vest ale acestor lacuri. Bazinul este situat integral în Dobrogea şi însumează 64 cursuri de apă codificate, cu o lungime de 918 km (doar 1.2% din lungimea totală a reţelei) şi o suprafaţă de 5480 km² (2.3% din suprafaţa ţării). Densitatea reţelei codificate este de 0.17 km/ km², doar jumătate din media pe ţară.

Cursuri de apă mai importante: Taiţa (57 km/591 km²) cu izvoarele în Munţii Măcin şi Casimcea (69 km/740 km²).

23

Fig. 2.5. Harta hidrografica din Romania

ITisaIISomeş CrasnaIIICrişuriIVMureş- Aranca-IerVBega-Timiş-CaraşVINera-CernaVIIJiuVIIIOltIXVedeaXArgeşXIIalomiţaXIISiretXIIIPrutXIVDunăreaXVLitoral

24

CAPITOLUL 3. ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND DETERMINAREA UNOR FACTORI FIZIOGRAFICI AI SCURGERII APELOR

3.3 APLICATIA 3.

Aplicaţia va analiza Bazinul Hidrografic al râului Tarcău, afluent de dreapta al râului Bistrita:

Etapele aplicatiei dupa primirea hartei cu BH Tarcau:

1. Se stabileste malul stang si malul drept al raului Tarcau:2. Se numeroteaza cu numere impare afluentii malului de stanga sau cu numere pare afluentii

malului de dreapta;3. Se identifica numarul de afluenţi ai malului stang si numarul de afluenti ai malului drept si se

prezinta in tabelul cu urmatorul format:

Specificaţii privind bazinele secundare din BH Tarcau

Intervalul Nr. bazine

Numar bazine secundare malul stang Izvor-confluenta 13Numar bazine secundare malul drept Izvor-confluenta 9Numar total de bazine secundare 22

Specificaţii privind bazinele secundare din BH Aţa



Specificaţii privind bazinele secundare din BH Dumitru



3.4. APLICATIA 4

Topologia retelei hidrografice

Un bazin are ordinul n a celui mai mare dintre cursurile sale de apă sau ordinul cursului de apă principal care ajunge la secţiunea de ieşire a bazinului. Ordinul n oferă indicaţii privind gradul de complexitate a RH si asupra formei BH (ramificatia RH).

Etapele aplicatiei, prin utilizarea metodei Gravelius (1935):1. Se determina ordinul cursului de apa principal studiat (analizat);2. Se determina ordinul afluentilor principali de ordin inferior incepand din aval catre amonte si se

numeroteaza;3. Se determina ordinul afluentilor secundari dinspre aval catre amonte si se numeroteaza;

3.5. APLICATIA 5

Perimetrul Bazinului Hidrografic Tarcau si a celor doua subbazine studiate

• Cumpăna apelor se defineşte ca linia care separă bazinele de recepţie.• Lungimea acestei linii reprezintă perimetrul BH, Lp.

25

• Cumpăna apelor reprezintă linia de întretăiere a doi versanţi adiacenţi de la care apele se scurg în sensuri opuse; prin urmare este si linia celor mai înalte cote ale BH; se determină pe harta topografică cu ajutorul curbimetrului. Cumpăna apelor este evidentă când este formată de culmi de munţi sau dealuri si mai greu de definit în regiunile de câmpie.

Etapele aplicatiei:1. Perimetrul BH Tarcau si a celor doua subbazine hidrografice studiate se determina cu ajutorul

unei ate umede sau cu o foaie de hartie pe care se marcheaza punctual toate curbele (meandrele), si suprapuse peste linia cumpenei apelor bazinului hidrografic Tarcau si a celor doua subbazine analizate.

2. Lungimile atei se masoara de fiecare data cu o rigla si apoi se multiplica cu scara hartei.Lp=79.8 (Tarcău) ; Lp= 32.6 (Aţa) ; Lp= 16 (Dumitru)

3.6. APLICATIA 6Lungimea Retelei Hidrografice (RH)

Lungimea totală a unei reţele hidrografice este formată din lungimea cursului principal Lp şi lungimea afluenţilor li.

[km] (1.10)

L totală=31+191.1=222.9 km (Tarcău)

L totală=15.3+16.34=31.64 km (Aţa)

L totală=6.2+8.94=15.14 km (Dumitru)

Lungimea unui curs de apă (principal sau afluent) reprezintă distanţa exprimată în km, măsurată în plan orizontal de la confluenţă spre izvor (fig. 3.1)..

Fig. 3.1. Schema hidrografică a unui curs de apă

Lungimea cursului de apă principal, Lp, reprezintă distanţa de la ieşire până la cumpăna apelor, urmând tronsonul cu ordinul cel mai mare. Atunci când apare o confluenţă, dacă cele două tronsoane la confluenţă sunt de acelaşi ordin, se consideră acela care drenează cea mai mare suprafaţă.

Lungimea afluentilor se măsoară prin distanţa desfăşurată în plan orizontal, în km, numerotaţi de la confluenţă; se determină pe hărţi la diferite scări, funcţie de gradul de precizie urmărit. Suma lungimilor tuturor ramificaţiilor formează lungimea RH :

Lungimea râurilor se poate determina pe hărţi (cu ajutorul curbimetrului, a unei ate umede suprapuse pe cursurile de apa, sau a unui compas cu deschidere mică, ) sau direct în natură, pentru râuri

km 5

km 0

km 9 km 14 km 18

izvor

km 21,7

3+200 5+600

14+900

26

mici sau în cazuri speciale (prin măsurători topometrice). In lipsa curbimetrului, lungimile cursurilor de apa si a cumpenei apelor (perimetrelor) se poate masura cu o ata umeda suprapusa pe liniile cursurilor de apa si a perimetrelor sau cu o foaie de hartie pe care se marcheaza punctual toate curbele (meandrele), dupa care se masoara cu rigla si se efectueaza multiplicarea cu scara hartii.

Lungimea măsurată pe hartă se înmulţeşte cu factorul de scară SL:

Etapele aplicatiei3. Lungimea cursului principal si lungimea cursurilor de apa ale retelei hidrografice se determina

cu ajutorul unei ate umede sau cu o foaie de hartie pe care se marcheaza punctual toate curbele (meandrele), si suprapuse peste linia cursului principal al bazinului hidrografic si a celorlalte cursuri de apa componente a retelei hidrografice din BH Tarcau.

4. Lungimile atei se masoara de fiecare data cu o rigla si apoi se multiplica cu scara hartei.5. Cursurile de apă se ordonează pentru fiecare ordin cadastral si pentru fiecare mal (drept si

stang) separat. Calculul se realizeză astfelRâuri de ordinul III – râu Tarcău R3=X masurat (cm) * scara

Râuri de ordinul IVMal drept Mal stângR2=1.65*2=3.3 R1=2.1*2=4.2R4=1.95*2=3.9 R3=2.8*2=5.6R6=1.7*2=3.4 R5=2*2=4R8=1.39*2=2.78 R7=7.65*2=15.3R10=2.8*2=5.6 R9=8.72*2=17.44R12=3.1*2=6.2 R11=1.1*2=2.2R14=2.4*2=4.8 R13=2*2=4R16=2.9*2=5.8 R15=1.49*2=2.98R18=1.23*2=2.46 R17=5.25*2=10.5

R19=1.03*2=2.06R21=2.32*2=4.64R23=4.8*2=9.8R25=1.89*2=3.78

Râuri de ordinul V Mal drept Mal stângR7.2.=1.85*2=3.7 R2.1.=1*2=2R7.4.=1.87*2=3.74 R2.3.=0.7*2=1.4R9.2.=1.6*2=3.2 R7.1.=1.5*2=3R9.4.=1.4*2=2.8 R7.3.=1.5*2=3R10.2.=0.8*2=1.6 R7.5.=1.45*2=2.9R12.2.=1.9*2=3.8 R9.1.=1.91*2=3.82R12.4.=1.48*2=2.96 R9.3.=3.08*2=6.16R17.2.=1*2=2 R9.5.=1.1*2=2.2R17.4.=0.7*2=1.4 R9.7.=0.95*2=1.9R23.2.=1.4*2=2.8 R9.9.=1.19*2=2.38R23.4=1.45*2=2.9 R12.1.=1.09*2=2.18

R16.1.=1.05*2=2.1R16.3.=0.9*2=1.8

6. Se determina reţeaua hidrografică din BH Tarcau prin totalizarea tuturor lungimilor cursurilor de apa componente

27

Lungimile ramificaţiilor din Bazinul Hidrografic ...

Nr. Crt.

Lungimea raului principal(Tarcau – ordin III)

Lungimea râurilor de ordin inferior raului principal(ordin IV)

Lungimea râurilor de ordin inferior ordinului IV

(ordin V)Lungimea masurata cu aţa (foaia cu

segmente) pe harta(cm)

Lungimea transformată la scara(km)

Lungimea masurata cu aţa (foaia cu segmente) pe harta

(cm)


Lungimea masurată cu aţa (foaia cu segmente) pe harta

(cm)


cod drept stâng drept stâng cod drept stâng drept stâng cod drept stâng drept stâng

1 Râul Tarcău

15.5 31 R1 2.1 4.2 R2.1. 1 2

2 R2 1.65 3.3 R2.3. 0.7 1.4

3 R3 2.8 5.6 R7.1. 1.5 3

4 R4 1.95 3.9 R7.2. 1.85 3.7

5 R5 2 4 R7.3. 1.5 3

6 R6 1.7 3.4 R7.4. 1.87 3.74

7 R7 7.65 15.3 R7.5. 1.45 2..9

8 R8 1.39 2.78 R9.1. 1.91 3.82

9 R9 8.72 17.44 R9.2. 1.6 3.2

10 R10 2.8 5.6 R9.3. 3.08 6.16

11 R11 1.1 2.2 R9.4. 1.4 2.8

12 R12 3.1 6.2 R9.5. 1.1 2.2

13 R13 2 4 R9.7. 0.95 1.9

14 R14 2.4 4.8 R9.9. 1.19 2.38

15 R15 1.49 2.98 R10.2. 0.8 1.6

16 R16 2.9 5.8 R12.1. 1.09 2.18

17 R17 5.25 10.5 R12.2. 1.9 3.8

18 R18 1.23 2.46 R12.4. 1.48 2.96

19 R19 1.03 2.06 R16.1. 1.05 2.1

20 R21 2.32 4.64 R16.3. 0.9 1.8

21 R23 4.8 9.6 R17.2. 1 2

22 R25 1.89 3.78 R17.4. 0.7 1.4

23 R23.2. 1.4 2.8

24 R23.4. 1.45 2.9

Total 15.5 31 28.13 34.14 56.26 68.28 16.15 17.53 32.3 35.06

28

3.7. APLICATIA 7Suprafaţa Bazinului Hidrografic

Suprafaţa bazinului hidrografic (F) se determină pe hartă prin planimetrarea ariei delimitată de cumpăna apelor; suprafaţa astfel obţinută se înmulţeşte cu factorul de scară SF:

F [km2 ] = F [cm2 ] *S

Suprafaţa BH creste pe măsură ce pofilele de închidere se situează către avalul cursului de apă.Epura de variaţie a suprafeţei bazinului reprezintă variaţia cumulativă a suprafeţelor, considerată de

la izvor spre vărsare, în raport cu lungimea cursului de apă.

Fig. 3.1. Elemente fiziografice ale unui Bazin Hidrografic (BH)

Pentru trasarea epurei de variaţie se determină suprafeţele subbazinelor (corespunzătoare afluenţilor), notate cu 1 – 6. (figura nr.3.1).

Se consideră ca secţiuni de control secţiunile corespunzătoare punctelor de confluenţă ale râului cu afluenţii săi (C1 – C6) si secţiunea de închidere a BH. La fiecare confluenţă se ţine cont de poziţia afluentului (pe stânga sau pe dreapta), variaţia suprafeţei figurându-se în mod corespunzător. Între două puncte de confluenţă de pe aceeaşi parte a râului se admite o variaţie liniară a suprafeţei BH.

Etapele aplicatieiSe planimetreaza conform metodologiei anterioare 3 suprafete;1. Suprafaţa BH Tarcău;2. Suprafaţa unui subbazin hidrografic din BH Tarcău de pe malul stang (la alegere);3. Suprafata celui de al doilea subbazin hidrografic situat pe malul drept (la alegere); 4. Se multiplică toate suprafetele planimetrate cu scara planului.

BH Tarcău : - 080.0 -083.8 - 082.8

Nmed = 082.2 → F=328.8 km²

BH Aţa : - 014.1 - 013.1 - 014.1

Nmed = 013.7 →F=54.8 km²

BH Dumitru : - 004.0 - 005.1 - 005.1

Nmed = 004.7 →F=18.8 km²

29

Fig. 3.5. Bazinul Hidrografic Tarcău

HARTA BAZINULUI HIDROGRAFIC TARCĂUSCARA 1:200000

30

3.8. APLICATIA 8Coeficientul de sinuozitate

Acest coeficient notat Ks reprezintă raportul dintre lungimea râului Lr măsurată după toate sinuozitaţile lui şi lungimea dreptei l care-i uneşte extremităţile.

Ks=31/24.6=1.26 (Tarcău)

Ks=15.3/12.6=1.21 (Aţa)

Ks=6.2/5.6=1.1 (Dumitru)

La măsurarea pe hartă a lungimilor apar erori datorită faptului că deschiderea compasului influenţează exactitatea măsurătorii. În cazul în care măsurătorile se fac cu acelaşi compas, dar cu două deschideri diferite se poate folosi următoarea relaţie pentru calculul lungimii râului :

unde:

Lr este lungimea râului; l1, lungimea rezultată din prima măsurare; l2, lungimea rezultată din a doua măsurare; d1, valoarea deschiderii de compas la prima măsurare; d2, valoarea deschiderii de compas din a doua măsurare; N, scara hărţii folosite

3.9. APLICATIA 9Coeficientul de ramificare

Acest coeficient Kr reprezintă raportul dintre lungimea tuturor ramificaţiilor (l1, l2, …,ln) ale unei reţele hidrografice inclusiv cursul principal (Lp) şi lungimea cursului principal şi este dat de relaţia:

Kr=222.9/31=7.19 (Tarcău)

Kr=31.64/15.3=2.06 (Aţa)

Kr=15.14/6.2=2.44 (Dumitru)

Valorile lui Ks şi Kr sunt necesare pentru studii privitoare la evoluţia albiei, calculul volumului lucrărilor de dragare, a lucrărilor de regularizare a cursurilor în vederea măririi capacităţiide transport a acestora, atenuarea undelor de viitură etc. [Giurma I., ş.a., 1987].

3.10. APLICATIA 10

31

Densitatea RH

Densitatea de drenaj (colectare), Dd, exprimă capacitatea unei RH de a colecta un anumit volum din apele de precipitaţie si subterane; depinde de caracteristicile geologice, topografice si antropice ale bazinului. Se defineşte ca raportul dintre lungimea totală a RH (L) si suprafaţa BH(F) care înscrie reţeaua respectivă:

Dd=222.9/328.8=0.67 km/ km² (Tarcău)Dd=31.64/54.8=0.57 km/ km² (Aţa)Dd=15.14/18.8=0.8 km/ km² (Dumitru)

O reţea hidrografică va colecta un volum de apă mai important cu cât va avea mai multe ramificaţii şi cu cât acestea vor fi mai lungi.

Densitatea reţelei hidrografice (RH) se stabileşte prin măsurători efectuate pe hartă şi reprezintă raportul dintre lungimea tuturor ramificaţiilor (l1, l2,…,ln) inclusiv lungimea cursului principal (Lp) şi suprafaţa care înscrie reţeaua hidrografică respectivă (F).

Densitatea hidrografică (Dh) reprezintă numărul cursurilor de apă, N, pe unitatea de suprafaţă (F):

Dh=47/328.8=0.14 (Tarcău)Dh=6/54.8=0.1 (Aţa)Dh=4/18.8=0.21 (Dumitru)

Etapele aplicatiei:1. Se determină densitatea reţelei hidrografice pentru bazinul hidrografic situat ȋn partea stângă a

BH Tarcău;

2 Se determină densitatea reţelei hidrografice pentru bazinul hidrografic situat ȋn partea dreapta a BH Tarcău;

3 Se determină densitatea reţelei hidrografice pentru tot bazinul hidrografic al raului Tarcău;

3.11. APLICATIA 11Profilul longitudinal al reţelei hidrografice

Profilul longitudinal este o reprezentare grafică a reţelei hidrografice în plan vertical, întocmită după hărţi cu curbe de nivel sau pe baza unor măsurători hidro-topografice şi exprimă succesiunea cotelor terenului de pe fundul văilor.

Profilul conţine pe abscisă lungimea în km, iar pe ordonată altitudinea în m, a diferitelor puncte caracteristice (deasupra nivelului mării) .

Se remarcă faptul că valea de ordinul cel mai mare are cote mai mici decât văile adiacente, ceea ce permite alimentarea gravitaţională prin afluxul de apă al acestora. Pantele cursurilor de apă cresc de asemenea, odată cu creşterea altitudinilor.

Profile transversale

Profilul transversal reprezintă intersecţia unui râu cu un plan vertical perpendicular pe direcţia de curgere a apelor.

32

Din punct de vedere hidrologic acest profil prezintă o importanţă deosebită, deoarece în funcţie de caracteristicile lui se stabileşte capacitatea de curgere, repartiţia vitezelor, direcţia curenţilor longitudinali şi transversali ai râurilor etc.

Profilul transversal poate fi asimilat cu un dreptunghi, trapez, parabolă sau combinaţii ale acestor figuri geometrice. El este variabil şi diferă atât de la un râu la altul cât şi în lungul aceluiaşi râu, fiind influenţat de forma şi structura văii.

Văile cu un profil transversal în formă de "V" sunt caracteristice formaţiunilor tinere, neevoluate aflate la înălţimi mari ale cursurilor de apă precum şi la râurile care străbat văile adânci în formă de chei de origine tectonică şi erozivă sau epigenetică dezvoltate în calcare. În acest caz râurile au doar albie minoră îngustă şi sunt lipsite complet de albie majoră.

Văile mari, evoluate, cu profil transversal în formă de "U", văile trapezoidale, precum şi zonele de şes, permit şi formarea unor albii majore.

Albia minoră caracterizată prin scurgeri permanente, este aceea prin care se scurg apele mici şi mijlocii (limitată la nivelul debitelor medii multianuale).

Între albia minoră şi curentul de apă există o interacţiune puternică tot timpul şi drept urmare apar afuieri şi depuneri.

Albia majoră în care se scurg apele mari în timpul viiturilor este formată din albia minoră şi părţile laterale (luncile). Zonele mai ridicate, aflate deasupra nivelului apelor mari, formează terasele.

Lăţimile albiilor minore şi majore variază foarte mult de la un curs la altul, precum şi de la un sector la altul pe acelaşi râu [Vladimirescu I., 1984].

3.12. APLICATIA 12Coeficientul de asimetrie

Modul în care suprafaţa totală a bazinului hidrografic este distribuită pe stânga sau pe dreapta cursului principal determină asimetria. Acest coeficient a este dat de relaţia:

a=2(225.6-103.2)/ 328.8=244.8/328.8=0.744 (Tarcău)

Pentru acest bazin hidrografic se constată o asimetrie de stânga, adică pe stânga este dispusă cu 74,4% mai mult din suprafaţa de drenaj decât pe dreapta cursului principal.

a=2(25.2-25.6)/54.8=-0.4/54.8=-0.007 (Aţa)

Pentru acest bazin hidrografic se constată o asimetrie de dreapta, adică pe dreapta este dispusă cu 0,7% mai mult din suprafaţa de drenaj decât pe stânga cursului principal.

A=2(9.2-10)/18.8=-0.8/18.8=-0.042 (Dumitru)

Pentru acest bazin hidrografic se constată o asimetrie de dreapta, adică pe dreapta este dispusă cu

4,2% mai mult din suprafaţa de drenaj decât pe stânga cursului principal.

F

FFFFFF

a ds

ds

ds )(2

2

33

unde Fst, Fdr reprezintă suprafeţele BH corespunzătoare malului stâng, respectiv drept al cursului principal, iar F – suprafaţa totală a BH.

Dacă a=0, bazinul este simetric.

3.13. APLICATIA 13Lungimea bazinului hidrografic

Lungimea bazinului hidrografic L se defineşte ca fiind distanţa măsurată de la vărsarea cursului principal până la cumpăna apelor (obârşia cursului). În cazul unor bazine asimetrice sau cu aspect curbat, lungimea bazinului hidrografic este dată de linia mediană a bazinului (locul geometric al punctelor aflate la mijlocul distanţei dintre versanţii opuşi).

L=30 km (Tarcău)L=14.2 km (Aţa)L=6.2 km (Dumitru)

3.14. APLICATIA 14Lăţimea medie a bazinului hidrografic

Lăţimea medie a bazinului hidrografic B se determină prin calcul, ca fiind raportul dintre suprafaţa şi lungimea bazinului.

unde:

F este suprafaţa bazinului hidrografic (km2); L,lungimea liniei mediane a bazinului hidrografic (km).

B=328.8/30=10.96 (Tarcău)B=54.8/14.2=3.85 (Aţa)B=18.8/6.2=3.03 (Dumitru)

3.15. APLICATIA 15Gradul de abatere de la forma circulara (β)

Reprezintă raportul dintre perimetrul cercului Lc care are aceeaşi suprafaţă cu cea a BH (fig. 3.5) si perimetrul BH, Lp:

Pentru β=1, BH are formă circulară.

β=2√3.14*328.8/79.8=2*32.13/79.8=64.26/79.8 →β=0.8 (Tarcău)β=2√3.14*54.8/32.6=2*13.11/32.6= 26.22/32.6 →β=0.8 (Aţa)β=2√3.14*18.8/16=2*7.68/16=15.36/16 →β=0.96 (Dumitru)

34

Fig. 3.6. Schema de calcul pentru abaterea de la forma circulară

3.16. APLICATIA 16Gradul de alungire al bazinului hidrografic (α)

Exprimă raportul dintre lăţimea medie a bazinului bmed. si lungimea cursului de apă principal, l:

α=328.8/961 = 0.34 (Tarcău)α=54.8/234.09 = 0.23 (Aţa)α=18.8/38.44 = 0.48 (Dumitru)

CAPITOLUL 4. STUDIUL CARACTERISTICILOR FIZIOGRAFICE ALE BAZINULUI HIDROGRAFIC TARCAU SI A DOUA SUBBAZINE COMPONENTE (un subbazin de stanga si unul de pe partea dreapta)

4.1. Marcarea prin culori a bazinelor hidrografice 4.2. Descrierea bazinelor hidrografice 4.3. Stabilirea afluenţilor de stânga şi dreapta 4.4. Topologia retelei hidrografice 4.5. Perimetrul bazinului hidrografic Tarcău şi a celor 2 subbazine studiate4.6. Lungimea retelei hidrografice 4.7. Suprafata bazinului hidrografic 4.8. Coeficientul de sinuozitate 4.9. Coeficientul de ramificare4.10. Densitatea retelei hidrografice4.11. Profilul longitudinal a teţelei hidrografice4.12. Coeficientul de asimetrie4.13. Lungimea bazinului hidrografic

35

4.14. Lăţimea medie a BH4.15. Gradul de abatere de la forma circulara (β)4.16. Gradul de alungire al bazinului hidrografic (α)

Concluzii

a) În cadrul unui bazin hidrografic are loc un proces complex de transformare a unei părţi din precipitaţiile atmosferice în cantităţi de apă care sunt colectate de către reţeaua hidrografică. Zonarea bazinului hidrografic în subbazine şi zone interbazinale ajută la înţelegerea acestor procese, şi stă la baza întocmirii schemelor de amenajare complexe a bazinelor hidrografice.

b) Epura bazinului hidrografic permite determinarea suprafeţei de bazin hidrografic aferentă oricărui profil de închidere situat între izvor şi vărsare, profil în care poate exista un post hidrometric sau se proiectează o lucrare hidrotehnică. Din această epură se observă că suprafaţa drenată a bazinului hidrografic creşte pe măsură ce profilele de închidere se situează către avalul cursului de apă. Mărimea suprafeţei bazinului hidrografic prezintă importanţă în stabilirea volumului de apă al râului şi are o influenţă directă asupra formării scurgerii, determinând diferenţieri calitative şi cantitative în structura regimului, astfel:

la formarea debitelor maxime provenite din scurgeri, odată cu creşterea suprafeţei bazinului hidrografic, scade probabilitatea acoperirii integrale cu precipitaţii;

la scurgerea minimă, alimentarea subterană creşte cu suprafaţa bazinului.Suprafaţa unui bazin hidrografic se manifestă ca un regulator al scurgerii şi anume: odata cu creşterea suprafeţei bazinului se produce o regularizare a repartiţiei scurgerii anuale.

c) Lungimea şi lăţimea medie a unui bazin hidrografic reprezintă două caracteristici foarte importante a căror cunoaştere este necesară la prevederea volumului şi a amplitudinilor viiturilor.Cu cât lăţimea medie a bazinului este mai mică şi lungimea mai mare (bazin de formă alungită), cu atât amplitudinea viiturilor va fi mai redusă. Idograma bazinului hidrografic ne permite stabilirea lăţimii medii a bazinului în orice punct situat în lungul cursului principal de apă.

d) Amplitudinea şi desfăşurarea viiturilor este influenţată şi de forma bazinului hidrografic. Cu cât valoarea coeficientului de dezvoltare a bazinului hidrografic este mai mare, cu atât viiturile vor avea amplitudini mai accentuate.

e) Altitudinea medie a bazinului hidrografic, indică tipul de relief în care se află acesta, după cum rezultă din următoarea clasificare convenţională:

bazine de munte (H med > 600 m ); bazine de deal (200 m < H med 600 m ); bazine de câmpie ( H med 200 m ); mixte, formate din mai multe unităţi de relief.

Un bazin hidrografic sau o zonă din acesta situată la o altitudine mare primeşte o cantitate mai mare de precipitaţii, are o evaporaţie mai scăzută şi va avea o scurgere mai bogată. De obicei bazinul hidrografic al unui râu este situat în zone cu înălţimi diferite. Repartiţia suprafeţelor bazinului pe zone de altitudini, dată de curba hipsometrică, influenţează în mare măsură regimul hidrologic.

36

f) Panta medie a bazinului hidrografic este o caracteristică cu influenţă mare asupra scurgerii, ea determinând o anumită viteză de deplasare a apei pe versanţii bazinului, în funcţie de care va rezulta intensitatea proceselor de eroziune, transport şi depunerea particulelor solide din bazin.

g) O reţea hidrografică va colecta un volum de apă mai important cu cât va avea mai multe ramificaţii şi cu cât acestea vor fi mai lungi.

h) O caracteristică a profilului longitudinal al unui curs de apă constă în aceea că în majoritatea cazurilor are forma unei curbe cu concavitatea în sus, explicabilă prin faptul că afluxul de apă creşte din amonte spre aval şi odată cu acesta se dezvoltă secţiunile transversale ale văilor care oferă la afluxuri specifice, pierderi hidraulice mai mici. Pentru transportul afluxurilor specifice, pierderile hidraulice micşorate impun pante descrescătoare.

37

Tabel centralizator cu datele caracteristice ale retelei hidrografice si subbazinelor hidrografice din Bazinul Hidrografic Tarcau

Nr. crt

Denumirea râurilor mal stâng

Denumirea râurilor mal dreapta

Cumpăna apelor(cm * 2)

(km)

Lungime(cm * 2)

(km)

Suprafaţa(cm2 * 4)

(km2)OBSERVAŢII

1 R. Tarcău 15.5*2=31km 82.2*4=328.8 km2

2 R1 2.1*2=4.2 km -3 R2 1.65*2=3.3 km -4 R3 2.8*2=5.6 km -5 R4 1.95*2=3.9 km -6 R5 2*2=4 km -7 R6- Paşcu 1.7*2=3.4 km 7.1*4=28.4 km2

8 R7- Aţa 7.65*2=15.3 km 13.7*4=54.8 km2

9 R8 1.39*2=2.78 km -10 R9- Brateş 8.72*2=17.44 km 18.6*4=74.4 km2

11 R10- Cichivei 2.8*2=5.6 km 6.8*4=27.2 km2

12 R11 1.1*2=2.2 km -13 R12- Dumitru 3.1*2=6.2 km 4.7*4=18.8 km2

14 R13 2*2=4 km -15 R14 2.4*2=4.8 km -16 R15 1.49*2=2.98 km -17 R16- Răchitiş 2.9*2=5.8 km 7.2*4=28.8 km2

18 R17- Bolovăniş 5.25*2=10.5 km 12.5*4=50 km2

19 R18 1.23*2=2.46 km -20 R19 1.03*2=2.06 km -21 R21 2.32*2=4.64 km -22 R23- Tărcuţa 4.58*2=9.8 km 12.3*4=49.2 km2

23 R25 1.89*2=3.78 km -24 R2.1. 1*2=2 km -25 R2.3. 0.7*2=1.4 km -26 R7.1. 1.5*2=3 km -27 R7.2. 1.85*2=3.7 km -28 R7.3. 1.5*2=3 km -29 R7.4. 1.87*2=3.74 km -

38

30 R7.5. 1.45*2=2.9 km -31 R9.1. 1.91*2=3.82 km -32 R9.2. 1.6*2=3.2 km -33 R9.3. 3.08*2=6.16 km -34 R9.4. 1.4*2=2.8 km -35 R9.5. 1.1*2=2.2 km -36 R9.7. . 0.95*2=1.9 km -37 R9.9. 1.19*2=2.38 km -38 R10.2. 0.8*2=1.6 km -39 R12.1. 1.09*2=2.18 km -40 R12.2. 1.9*2=3.8 km -41 R12.4. 1.48*2=2.96 km -42 R16.1. 1.05*2=2.1 km -43 R16.3. 0.9*2=1.8 km -44 R17.2. 1*2=2 km -45 R17.4. 0.7*2=1.4 km -46 R23.2. 1.4*2=2.8 km -47 R23.4. 1.45*2=2.9 km -

39

BIBLIOGRAFIE

1.Note de curs2.Laboratoare3.Aplicaţii practice în cadrul laboratoarelor4.”Atlasul cadastral al râurilor din România”,19915.NTLH nr. 001, 021, 023, 032, 0356.”Sisteme de Gospodărire a Apelor”,Ion Giurma, Editura Tehnică 19997.”Viituri şi măsuri de apărare”, Ion Giurma, Editura Tehnică 19998. ”Viituri şi măsuri de apărare”, Ion Giurma, Editura Gheorghe Asachi, Iaşi

20039.Schema Cadru de Amenajare a BH Siret, Bacău 201010.Direcţia Cadru Privind Apa2000/60/CE

40

Documents

Proiect ACH