75
Curs nr. 1 Capitolul I. Sesizarea organelor judiciare penale Subcap.I.1. Noţiunea de sesizare. §1. Definiţie. Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştin ţa organelor judiciare penale competente a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni. Ea reprezintă atât o modalitate de informare a organului judiciar, cât şi un temei legal de desfăşurare a activităţilor procesuale şi procedurale specifice. §2. Organele judiciare penale ce pot fi sesizate. În raport de categoria organului judiciar penal sesizat, sesizarea este de două feluri: 1) sesizarea organului de urmărire penală 2) sesizarea instanţei de judecată Subcap.I.2. Sesizarea organelor de urmărire penală Secţ.I. Moduri de sesizare. Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt prevăzute în art.221-227. Ele pot fi clasificate după mai multe criterii: 1) în raport cu persoanele sau organele care fac sesizarea, modurile de sesizare pot fi: externe – sesizarea provine de la persoane fizice sau juridice din afara organelor de urmărire penală: plângere, denunţ, plângere prealabilă interne - sesizarea provine de la organul de urmărire penală: sesizarea din oficiu 2) în raport de efectele pe care la produce, modurile de sesizare pot fi: generale – sesizarea produce efectul de informare, dar nu condiţionează acţiunea penală: plângere, denunţ, sesizare din oficiu speciale - sesizarea reprezintă o condiţie indispensabilă pentru începerea urmăririi penale şi pentru exercitarea acţiunii penale: plângere prealabilă, sesizarea la cererea organului competent, autorizarea prevăzută de lege, plângerea prealabilă 1

Procedura penala speciala

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Procedura penala speciala

Curs nr. 1

Capitolul I. Sesizarea organelor judiciare penale

Subcap.I.1. Noţiunea de sesizare.

§1. Definiţie. Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştin ţa organelor judiciare penale competente a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni. Ea reprezintă atât o modalitate de informare a organului judiciar, cât şi un temei legal de desfăşurare a activităţilor procesuale şi procedurale specifice.

§2. Organele judiciare penale ce pot fi sesizate. În raport de categoria organului judiciar penal sesizat, sesizarea este de două feluri:

1) sesizarea organului de urmărire penală 2) sesizarea instanţei de judecată

Subcap.I.2. Sesizarea organelor de urmărire penală

Secţ.I. Moduri de sesizare.

Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt prevăzute în art.221-227. Ele pot fi clasificate după mai multe criterii:

1) în raport cu persoanele sau organele care fac sesizarea, modurile de sesizare pot fi: externe – sesizarea provine de la persoane fizice sau juridice din afara organelor de

urmărire penală: plângere, denunţ, plângere prealabilă interne - sesizarea provine de la organul de urmărire penală: sesizarea din oficiu

2) în raport de efectele pe care la produce, modurile de sesizare pot fi: generale – sesizarea produce efectul de informare, dar nu condiţionează acţiunea

penală: plângere, denunţ, sesizare din oficiu speciale - sesizarea reprezintă o condiţie indispensabilă pentru începerea urmăririi

penale şi pentru exercitarea acţiunii penale: plângere prealabilă, sesizarea la cererea organului competent, autorizarea prevăzută de lege, plângerea prealabilă 3) în raport de organul de urmărire sesizat, modurile de sesizare pot fi:

primare - atunci când informarea privind săvârşirea unei infracţiuni ajunge pentru prima dată în faţa unui organ de urmărire penală: plângere, denunţ, sesizare din oficiu

complementare - atunci când cauza a fost anterior în competenţa altui organ de urmărire penală: ipoteza declinării de competenţă

Secţ.II. Moduri generale de sesizare a organelor de urmărire penală

1. Plângerea

§1. Definiţie. În baza art.222 alin.2 plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

§2. Condiţii. În privinţa condiţiilor de formă, plângerea se poate adresa organului de urmărire penală atât în formă scrisă, cât şi în formă verbală fiind urmată în acest din urmă caz de consemnarea plângerii într-un proces-verbal de către organul de urmărire penală.

1

Page 2: Procedura penala speciala

În privinţa conţinutului, plângerea trebuie să conţină următoarele elemente:1) numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului; 2) descrierea faptei care formează obiectul plângerii; 3) indicarea făptuitorului dacă este cunoscut; 4) indicarea mijloacelor de probă; 5) semnătura.

§3. Titulari. Plângerea are ca titular persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii. Ea poate fi făcută personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii. Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

În egal ă măsură, plângerea poate fi făcută şi de un substitut procesual. Astfel, art.222 alin.5 prevede că plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru cel ălalt soţ, sau de către copilul major pentru părinţi. În această ipoteză, persoana vătămată poate să declare că nu-şi însuşeşte plângerea.

2. Denunţul

§1. Definiţie. În baza art.223, denunţul este încuno ştinţarea fă cută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.

§2. Condiţii. Denunţul trebuie s ă conţin ă aceleaşi date ca şi plângerea. Denunţul scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţ ului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.

§3. Titulari. Denunţul poate fi formulat de orice persoană înafara persoanei vătămate prin infracţiune, inclusiv de către făptuitor (autodenunţ).

3. Sesizarea din oficiu

§1. Definiţie. Sesizarea din oficiu are un caracter intern şi constă în autosesizarea organelor de urmărire penală ori de câte ori iau cunoştinţă, prin orice mijloc, că s-a săvârşit o infracţiune.

§2. Sursele sesizării din oficiu. Sesizarea din oficiu se realizează de regulă în următoarele situaţii:

Ø infracţiunile flagrante. Este vorba de infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune. In această ipoteză, organul de urmărire penală sesizat întocmeşte un proces-verbal, în care consemnează cele constatate cu privire la fapta săvârşită.

2

Page 3: Procedura penala speciala

1) constatarea infracţiunilor. Săvârşirea unei infracţiuni poate fi constatată fie de organele de urmărire penală, fie de alte organe cărora C.pr.pen. le conferă atribuţii de constatare (art.214, 215).

2) zvonul public 3) mass-media 4) cercetarea altor fapte de către organul de urmărire penală 5) activitatea serviciilor de informaţii

§3. Condiţii. În baza art.221 alin.1 teza finală sesizarea din oficiu se consemnează într-un proces-verbal.

Secţ.III. Moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire

penală 1. Sesizarea la cererea organului competent

§1. Noţiune. În baza art.225, atunci când legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie făcută în scris şi semnată de către organul competent. În actul de sesizare trebuie să se arate în mod corespunzător datele prevăzute în art. 222 alin. 2. Lipsa sesizării împiedică începerea urmăririi penale în baza art. 10 lit.f., principiul oficialităţii fiind limitat.

§2. Cazuri. Sistemul român cunoaşte cazuri restrânse de sesizare la cererea organului competent, spre exemplu:

Ø sesizarea la cererea comandantului navei pentru infracţiunile la regimul navigaţiei maritime sau fluviale;

1. sesizarea organelor competente ale căilor ferate; 2. sesizarea comandantului pentru infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 331 -

334, 348, 353 şi 354, săvârşite de militari; 3. sesizarea Consiliului Concurenţei pentru infracţiunea de concurenţă neloială.

2. Autorizarea prevăzută de lege

§1. No ţiune. În baza art.221 alin.2, atunci când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

§2. Cazuri. La fel ca şi în ipoteza sesizării la cererea organului competent, sistemul român cunoaşte cazuri limitate de autorizare prevăzut ă de lege, spre exemplu, exprimarea dorinţei guvernului străin în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 171 C.pen.

3. Plângerea prealabilă

§1. Noţiune. Plângerea prealabil ă reprezintă sesizarea făcută de persoana vătămată

privind săvârşirea unei infracţiuni, sesizare ce reprezintă o condiţie indispensabilă exerciţiului

acţiunii penale. Ea reprezintă cea mai cuprinzătoare excepţie de la principiul oficialităţii, în

sensul că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare/exercitată fără manifestarea de voinţă

expresă a persoanei vătămate.

3

Page 4: Procedura penala speciala

4

Page 5: Procedura penala speciala

§2. Natura juridică. Plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă, fiind atât o institu ţie de drept penal material, cât şi de drept procesual penal. Ea reprezintă în acelaşi timp o condiţie de pedepsibilitate, cât şi o condiţie de procedibilitate.

§3. Caractere. Plângerea prealabilă are următoarele caractere:3. caracter obligatoriu – lipsa/retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea

penală; 4. caracter personal – dreptul de a formula plângere prealabilă aparţine doar

persoanei vătămate, care îl poate exercita personal, prin reprezentant legal (ipoteza persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu) sau prin mandatar special.

5. caracter indivizibil – dacă fapta pentru care s-a făcut plângere prealabilă a cauzat o vătămare mai multor persoane, condiţia de procedibilitate este îndeplinită dacă plângerea s-a făcut sau se menţine doar de una dintre ele (indivizibilitate activă); dacă la săvârşirea faptei au participat mai multe persoane, condiţia de procedibilitate a introducerii plângerii prealabile este îndeplinită dacă plângerea s-a făcut sau se menţine numai cu privire la uenle dintre acestea (indivizibilitate pasivă)

6. caracter netransmisibil - dreptul de a formula plângere prealabilă nu poate fi transmis altei pesoane.

§4. Cazuri. Potrivit art. 279 alin.2 plângerea prealabil ă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii. Aceste infracţiuni sunt prevăzute în Codul penal sau în legi speciale şi intră în competenţa procurorului sau organului de cercetare penală în raport cu normele de competenţă materială sau personală incidente. Ex.: infracţiunea de loviri sau alte violenţe intră în competenţa organelor de cercetare penală, infracţiunea de vătămare corporală comisă de un senator este în competenţa parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

§5. Conţinut. Potrivit art. 283, plângerea prealabilă trebuie să cuprindă:1) descrierea faptei; 2) indicarea autorului; 3) arătarea mijloacelor de probă; 4) indicarea adresei părţilor şi a martorilor; 5) precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă şi, atunci când este

cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente; 6) semnătura.

§6. Titulari. Plângerea prealabilă poate fi formulată doar de către persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin infracţiune. Ea poate fi introdusă ş i prin mandatar cu condiţia ca mandatul să fie special sau de către reprezentantul legal în ipoteza persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu. Plângerea prealabilă nu poate fi introdusă prin substituţi procesuali.

Ca excepţie, potrivit art. 131 alin.5, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.Ipoteza este aplicabilă doar atunci când persoana vătămată, personal sau prin reprezentantul legal, nu depune plângere în termenul stabilit de lege.

5

Page 6: Procedura penala speciala

§7. Termen de introducere. Potrivit art. 284, plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul. Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.

Potrivit art. 69 alin.2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângere în acelaşi termen care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

§8. Medierea penală. Potrivit art. 67 alin.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dispoziţiile acestei legi se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Procedura medierii reprezintă o modalitate alternativ ă de soluţionare a conflictului de drept penal în ipoteza infracţiunilor pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile. În ipoteza în care procedura medierii se derulează înainte de sesizarea organelor de urmărire penală şi nu se finalizeaz ă cu împăcarea părţilor, partea vătămată are dreptul de a depune plângere prealabilă. Atunci când procedura medierii se deruleaz ă după începerea procesului penal, urmărirea penală/judecata se suspendă, iar în ipoteza în care medierea nu se finalizeaz ă cu împăcarea părţilor, procesul penal se reia din oficiu. Dac ă însă medierea se finalizeaz ă în sens pozitiv cu împăcarea părţilor, procesul penal nu mai poate fi declanşat sau încetează în baza art. 10 lit.f.

Subcap.I.3. Sesizarea instanţelor de judecată

§1. Moduri de sesizare. Sesizarea instanţelor de judecată poate fi :2) originară – atunci când încunoştiinţarea despre săvârşirea unei

infrcaţiuni a ajuns pentru prima dată în faţa instanţei (rechizitoriu) 3) complementară – cauza a trecut în faţa altei instanţe de judecată (sentinţa

de declinare a competenţei în favoarea altei instanţe) 4) sesizarea primei instanţe 5) sesizarea instanţei de control judiciar

§2. Sesizarea primei instanţe. Sesizarea primei instanţe cu judecarea fondului cauzei se realizează prin două modalităţi :

1rechizitoriu – act de sesizare ce constutuie regula (pentru detalii, a se vedea, infra, cap. III, secţ.VIII, §3)

2plângerea la instanţă împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată – reprezintă act de sesizare a instanţei cu judecarea fondului cauzei atunci când instanţa admite plângerea şi menţine cauza spre judecată .

6

Page 7: Procedura penala speciala

7

Page 8: Procedura penala speciala

Capitolul II. Actele premergătoare

Subcap.II.1. Noţiunea de acte premergătoare

§1. Definiţie. Actele premergătoare sunt mijloace de investigaţie derulate de organele de urmărire penală în vederea strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale.

De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţ ei naţionale.

§2. Conţinut. C.pr.pen. nu conţine dispoziţii exprese privind conţinutul actelor premergătoare. Din acest considerent, pot fi efectuate orice fel de acte prevăzute în C.pr.pen. (cu excepţia celor pentru care este prevăzută expres condiţia începerii urmăririi penale – exemplu: percheziţia domiciliară ): înregistrări audio-video, cercet ări la faţa locului, precum şi acte prevăzute în legi speciale (cum ar fi Legea nr.218/2003 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei): filaje, razii, supravegheri operative, legitimarea şi identificarea unor persoane necunoscute.

§3. Natura juridică. Fiind derulate înainte de începerea urmăririi penale, actele premergătoare au o natură juridică extraprocesuală.

§4. Limite. Art.224 alin.1 prevede expres că în vederea începerii urmăririi penale, organul de urm ărire penală poate efectua acte premergătoare. Astfel, actele premergătoare se limitează numai la actele necesare începerii urmăririi penale, ele nemaiputând fi efectuate atunci când s-au strâns suficiente date care să fundamenteze o decizie de începere a urmăririi penale.

Subcap. II.2. Procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare

§1. Cuprins. Toate actele premergătoare efectuate se consemnează într-un proces-verbal. Acest proces-verbal cuprinde informaţiile obţinute de organul de urmărire penal ă prin derularea actelor premergătoare şi se încheie în vederea începerii urmăririi penale. El cuprinde toate menţiunile prevăzute în art. 91 plus date privind conţinutul actelor premergătoare efectuate.

§2. Valoare probatorie. În baza art. 224 alin. final procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Valorificarea procesului-verbal de consemnare a actelor premergătoare nu poate avea loc decât în măsura în care se va începe urmărirea penală.

Subcap.II.3. Actele premergătoare desfăşurate de investigatorii sub acoperire

§1. Noţiune. Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul Poliţiei Judiciare anume desemnaţi în acest scop şi pot fi folosiţ i numai pe o perioadă determinată, în condiţiile prevăzute în art. 224 - 2 ş i 224 -3. Ei culeg date şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 224-2, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului.

8

Page 9: Procedura penala speciala

Investigatorul sub acoperire efectuează acte premergătoare sub o altă identitate decât cea reală. Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora. Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.

§2. Condiţii. Pentru desfăş urarea de acte premergătoare de către investigatorii sub acoperire trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

1. să existe indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni;

2. indiciile temeinice şi concrete trebuie să privească săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în Codul penal şi în legi speciale, precum şi infracţiuni de trafic de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace;

3. utilizarea investigatorilor sub acoperire să fie necesară; 4. utilizarea investigatorilor sub acoperire să fie autorizată. În baza art.224-2 alin.1 autorizarea activităţii investigatorilor sub acoperire este în

competen ţa procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Autorizarea este dată prin ordonanţă motivată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile ş i poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.

Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203, următoarele:

3. indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este

necesară; 4. activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire; 5. persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune; 6. identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare

activităţile autorizate;

7. perioada pentru care se dă autorizarea; 8. alte menţiuni prevăzute de lege.

§3. Valoare probatorie. În baza art.224-3, datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror. Aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile.

Datele obţinute de investigatorul sub acoperire sunt consemnate în rapoarte pe care acesta le înaintează procurorului. Aceste date vor fi înscrise în procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare.

9

Page 10: Procedura penala speciala

Subcap.II.4. Neînceperea urmăririi penale

§1. Natura juridică. Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b-1 sau i, procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune neînceperea urmăririi penale.

Dispozi ţia de neîncepere a urmăririi penale are valoarea unui act cu caracter extraprocesual şi nu reprezintă o soluţie procesuală, deoarece se situează înafara procesului penal, în etapa actelor premergătoare.

§2. Condiţii. Pentru dispunerea neînceperii urmăririi penale, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele soluţii:

1. să existe o sesizare şi, eventual, să se fi efectuat acte premergătoare; 2. din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare să rezulte vreunul

din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b-1 sau i.

§3. Procedura. Pentru dispunerea în condiţii de legalitate a neînceperii urmăririi penale, se impune respectarea următoarelor etape:

1) verificarea condiţiilor de către organul de cercetare penală; 2) întocmirea de către organul de cercetare penală a unui referat cu propunere de

neîncepere a urmăririi penale pe care împreună cu dosarul îl înaintează procurorului;

3) în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dipune neînceperea urmăririi penale prin rezoluţie motivată. Dacă procurorul constată că nu sunt întrunite condiţiile arătate în alin. 4, restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale;

4) o copie de pe rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare.

Curs nr.2

Urmărirea penală

Consideraţii introductive

Este prima fază a procesului penal, o fază obligatorie în oricare dintre acesta. Atribuţii în domeniul urmăririi penale le revin procurorilor, constituiţi în Parchete, şi organelor de cercetare penală (generală sau specială).

Momentele prin care se începe şi se poate finaliza urmărirea penală:

Faza de începere: dispoziţia de începere e urmăririi penale care se materializează de obicei printr-o rezoluţie de începere a urmăririi penală de către organul de cercetare penală (dar trebuie confirmată de către procuror) sau procuror.

10

Page 11: Procedura penala speciala

Excepţie: când nu mai este vorba de o rezoluţie: în cazul în care s-a comis o infracţiune flagrantă şi se aplică procedura de urgenţă, actul de constatare a infracţiunii devine şi act de începe a urmăririi penale.

Faza de încheiere a urmăririi penale:

O primă variantă este finalizarea prin trimiterea în judecată, situaţie in care dispoziţia se materializează prin rechizitoriul procurorului;

A doua variantă: atunci când intervine o soluţie de netrimitere în judecată, fie prin scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale sau clasare, situaţie în care limita finală este ordonanţa sau rezoluţia (dacă suntem pe parcursul urmăririi penale, şi se constată un caz de scoatere de sub urmărire penală, dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, actul final va fi rezoluţia. Dacă nu s-a pus, actul va fi ordonanţa. Dacă s-a ajuns în etapa de terminare a urmăririi penale, etapă plasată la sfârşitul urmării penale, şi dacă intervine o soluţie de netrimitere în judecată, actul prin care se dispune această soluţie este ordonanţa.

Aşadar limita finală poate fi rechizitoriul, dacă se continuă procesul penal, sau rezoluţie sau ordonanţă dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală.

Dispoziţii cu caracter general cuprinse în codul de procedură penală, dispoziţii care se aplică pe parcursul întregii faze a urmăririi penale: (art. 200-205).

I. Prima dispoziţie cu caracter general (art. 200): se referă la obiectul urmăririi penale: urmărirea penală are ca obiect strângerea şi verificarea probelor în vederea constatării existenţei infracţiunii, a identificării făptuitorului şi a stabilirii răspunderii acestuia, pentru a se constata dacă este cazul să se trimită dosarul în faza de judecată.

În obiectul urmăririi penale pot fi cuprinse şi alte aspecte: se pot strânge probe şi pentru identificarea persoanei vătămate, sau sunt unele cauze, în special atunci când acţiunea civilă se exercită din oficiu, când în obiectul urmării penale intră şi strângerea de probe pentru lămurirea laturii civile a cauzei (în oficiu se exercită când persoana vătămată este una fizică lipsită de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă).

Pentru a se realiza obiectul urmăririi penale, organele de urmărire penală concretizează toate actele săvârşite într-un dosar penal care va fi trimis la instanţă, daca se continuă procesul penal.

II. A doua dispoziţie: În art. 201 din Cod este reglementată componenţa organelor de urmărire penală şi se prevede că aceasta este efectuată de procuror şi de organele de cercetare penală care la rândul lor se împart în organe de cercetare ale poliţiei judiciare şi organe de cercetare speciale. Din organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt alcătuite din lucrători specializaţi desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor. Acestea se subordonează procurorului.

Pentru desemnarea lor este nevoie de avizul Procurorului General. Organele de cercetare specială sunt alcătuite fie din ofiţerii MApN, fie ai Ministerului de Interne, fie căpitanii porturilor.

III. A treia dispoziţie: reglementată de art. 202: Rolul activ al organelor de urmărire penală: aceste organe sunt obligate să strângă probe pentru a lămuri cauza sub toate aspectele. O altă obligaţie este de a strânge probe atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpatului sau

11

Page 12: Procedura penala speciala

învinuitului. Organul de urmărire penală este obligat să explice părţilor şi învinuitului toate drepturile şi obligaţiile pe care le au în faza de urmărire penală.

IV. A patra dispoziţie: reglementată în art. 203 în legătură cu ordonanţele organului de urmărire penală. Se prevede că pe parcursul urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune prin ordonanţă acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluţie motivată. Organul de urmărire penală poate să întocmească şi alte acte care se numesc: referate.

V. A cincea dispoziţie: art. 204 şi 205: priveşte păstrarea unor acte de urmărire penală: cum se efectuează acte de urmărire penală în incinta unei instituţii publice. Legea prevede expres că orice act de urmărire penală poate fi efectuat numai cu consimţământul conducerii unităţii sau cu autorizarea procurorului.

Păstrarea actelor de urmărire penală: dacă pentru efectuarea unor acte este necesară o anumită aprobare a procurorului, fie sub forma autorizării, continuării, atunci unele exemplare ale actului respectiv va rămâne şi la procuror.

Trăsăturile urmăririi penale: nu sunt reglementate expres în cod.

Publicitatea: judecarea este publică => acea activitate este cunoscută şi poate lua la cunoştinţă de ea orice persoană. În faza de judecată, şedinţă de judecată şi mai ales dezbaterile se caracterizează prin publicitate, pentru că la şedinţă poate participa orice persoană, cu excepţia minorilor sub 16 ani.

În faza de urmărire penală, tocmai pentru a nu se compromite activităţile de urmărire penală, strângerea probelor, nu poate asista orice persoană la acestea. Urmărirea penală trebuie să aibă un caracter oarecum confidenţial. Aceasta nu înseamnă însă că are un caracter secret.

Spre deosebire de faza de judecată, urmărirea penală se caracterizează printr-o oarecare confidenţialitate şi este lipsită de publicitatea specifică judecăţii.

Contradictorialitatea: prin aceasta înţelegem că această activitate se manifestă două laturi: acuzarea şi apărarea. În faza de judecată, acolo unde părţile discută în contradictoriu, acest principiu se manifestă pe deplin.

În faza de urmărire penală, probele sunt administrate de organul de urmărire penală doar în prezenţă părţilor direct implicate, deci nu sunt puse în discuţia părţilor.

În comparaţie cu faza de judecată, urmărirea penală este lipsită de contradictorialitatea specifică acesteia.

Condiţiile de formă: dacă actele de urmărire penală îmbracă forma scrisă sau cea orală. În faza de judecată, majoritatea actelor îmbracă forma orală.

În faza de urmărire penală, majoritatea actelor trebuie să îmbrace forma scrisă. Aici, părţile nu pot ridica excepţii, nu pot formula cereri decât în formă scrisă.

Spre deosebire de faza de judecată, urmărirea penală are un caracter predominant scris.

12

Page 13: Procedura penala speciala

Modul de organizare şi funcţionare a organelor de urmărire penală: judecătorii sunt independenţi. În faza de judecată. In faza de urmărire penală vorbim despre o subordonare ierarhica, fiind vorba de două nivele de subordonare: organele de cercetare penală se subordonează procurorului, şi pe de altă parte şi procurorii se subordonează între ei.

Organele cu atribuţii în faza de urmărire penală:

Competenţa organelor de urmărire penală:

Forme pe care le întâlnim la toate organele judiciare şi subsidiare, pe care le au doar anumite organe judiciare.

Formele principale:- competenţa materială: acea formă prin care se arată organul competent în

funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii (de obiectul cauzei). Organele de cercetare ale poliţiei judiciare care au o competenţă materială generală.

Art. 207: organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare efectuează cercetarea pentru orice infracţiune care nu este dată prin lege în competenţă altui organ de urmărire.

Organele de cercetare penală speciale au competenţă limitată pentru anumite infracţiuni. Există 5 categorii de organe de cercetare penală speciale.

a. organele de cercetare penală militare :efectuează cercetarea pentru infracţiuni comise de militarii din subordine;

b. ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană precum şi aceşti comandanţi pentru infracţiuni comise de militari in afara atribuţiilor de serviciu;

c. ofiţerii anume desemnaţi de comandanţii centrelor militare competenţi să efectueze cercetarea civililor în legătură cu obligaţiile lor militare.

d. Ofiţerii poliţiei de frontieră anume desemnaţi care efectuează cercetarea pentru infracţiuni la regimul frontierei;

e. Căpitanii porturilor: pentru infracţiuni contra siguranţei maritime şi fluviale.

- competenţa funcţională: organele de cercetare penală pot dispune începerea urmăririi penale, pot strânge probe, pot lua unele măsuri procesuale, mod efectua unele activităţi procedurale, şi orice activităţi care nu sunt date prin lege în mod obligatoriu în competenţă procurorului. In ceea ce priveşte formele subsidiare, putem spune că unele organe de cercetare penală au şi o competenţă personală.

Competenţa procurorului: în efectuarea urmării penale. Art. 209 CPP, principala atribuţie a procurorului în faza de urmărire penală este cea de supraveghere a urmăririi penale. În realizarea acestei supravegheri, în dosarele pe care le supraveghează procurorul poate efectua orice act de urmărire penală.

Procurorul este obligat să efectueze urmărirea penală; pentru unele infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social (infracţiunea de omor, infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, infracţiunile care intră în competenţă de judecată a Curţii de Apel, infracţiuni care sunt în competenţa de judecată în primă instanţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

13

Page 14: Procedura penala speciala

Există şi unele legi speciale care prevăd anumite infracţiuni în care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror: pentru infracţiuni comise de poliţiştii care sunt organe de cercetare ale poliţiei judiciare,

Procurorul are dreptul să delege organului de cercetare penală efectuarea anumitor acte specifice lui.

Competenţa de a efectua sau de a supraveghea urmărirea penală revine procurorului de la parchetul corespondent instanţei care îi revine să judece cauza î fond sau in primă instanţă. În legătură cu această competenţă a procurorului, se prevede că procurorii din parchetele ierarhic superioare pot prelua orice cauze de competenţa parchetelor inferioare dar prin dispoziţia parchetului ierarhic superior. Dacă s-a strămutat competenţa urmăririi penale, procurorul ierarhic superior poate fie să confirme actele făcute până atunci şi poate întreprinde orice activitate specifică procurorului ierarhic inferior.

Curs nr.3

Începerea urmăririi penale

Supravegherea urmăririi penale de către procuror:

à Obiectul supravegherii:

- veghează la descoperirea infracţiunilor

- veghează la tragerea la răspundere penală;

- evitarea dispunerii unor acte ş măsuri nelegale şi netemeinice:

Toate aceste dispoziţii se concretizează în dispoziţii scrise şi motivate;

à Căi de exercitare a supravegherii:

trecerea cauzei de la un organ la altul; participarea directă a procurorului la efectuarea urmăririi penale: procurorul poate

efectua anumite acte care în mod normal ar fi putut să fie făcute de organul de urmărire penală;

verificarea dosarului de cercetare penală: se diferenţiază de verificarea lucrării dosarului de urmărire penală care are loc la terminarea urmăririi;

darea de dispoziţii obligatorii;

aprobarea actelor şi măsurilor procesuale: poartă trei denumiri:o încuviinţarea dată de procuror;o autorizare: pentru efectuarea anumitor acte de către organul de cercetare

penală este nevoie de aprobarea procurorului care supraveghează cauza (folosirea investigatorilor sub acoperire).

o Confirmare: organul de cercetare penală efectuează anumite acte dar este nevoie de confirmarea lor ulterioară (rezoluţia de începere a urmării penale).

Alte dispoziţii privind competenţa

14

Page 15: Procedura penala speciala

Verificarea competenţei: Dacă o plângere se adresează unui organ necorespunzător, aceasta este înregistrată şi declinată mai departe organului competent.

Extinderea competenţei teritoriale: se întâmplă când o faptă implică mai multe acte care s-au derulat pe o distanţă mai mare decât cea în care este competent organul de urmărire penală. Astfel, acesta îşi extinde competenţa, cu obligaţia de a înştiinţa în prealabil organul de cercetare penală de pe acest teritoriu.

Extinderea competenţei în cazuri urgente: aici vorbim de competenţa materială (exemplu: infracţiune surprinsă în flagrant şi care ar fi de competenţa parchetului în ceea ce urmăreşte urmărirea penală iar procurorul de serviciu nu poate să vină. Organul de cercetare penală care face însă aceste acte este obligat să ia toate măsurile de ridicare de obiecte şi acţiuni care vor servi ulterior în dosarul penal).

Competenţa unor organe care nu fac parte din sistemul organelor judiciare:

În ceea ce priveşte actele pe care le pot încheia aceste organe, ele se referă la constatarea propriu zisă a faptei săvârşite, dar doar a acelor fapte care intră în competenţa lor de constatare.

A. Organe ale inspecţiilor de stat şi ale altor organe de stat prevăzute de art. 145 care controlează aplicarea legislaţiei pe care ele o organizează: organele de control ale curţii de conturi.

B. Oficiul român pentru drepturile de autor: care constată dacă există încălcări cu privire al dreptul de autor;

C. Inspectorii poliţiei sanitare şi medicină veterinară;

D. Organele de control la care face referire art. 145: Diferenţa faţă de cele anterioare: primele constată cum se respectă legislaţia care de altfel o coordonează, cea de-a doua categorie prevede respectarea legislaţiei chiar de funcţionari.

E. Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul jandarmeriei române: au atribuţii de constatare în timpul unor misiuni specifice. Prin acestea din urmă se înţeleg cele întreprinse în cazul unor manifestări sportive.

F. Comandanţii de nave sau aeronave: pentru fapte săvârşite la bordul acelor nave sau aeronave câns acestea nu se află în porturi sau aeroporturi.

G. Agenţii poliţiei de frontieră:

Aceste organe încheie un proces verbal de constatare, care arată: cine sunt făptuitorii,

indici care să ducă la identificarea lor,

să descrie săvârşirea faptei,

să menţioneze obiectele menţinute sau ridicate.

Aceste procese verbale constituie acte de sesizare ale organului judiciar competent dar poate constitui şi mijloc de probă. .

Pe lângă aceste acte, organul respectiv poate:

15

Page 16: Procedura penala speciala

- percheziţiona pe făptuitor;- să îl reţină pe făptuitor, dar nu ca măsură procesuală;

Termenele pentru prima categorie de organe de constatare este de 3 zile, iar în cazul comandanţilor de nave şi aeronave, de îndată ce acostează într-un port sau aeroport, iar în cazul agenţilor de frontieră, termenul este de 5 zile de la data constatării faptei.

Declanşarea urmăririi penale

Sesizarea organelor judiciare

Reprezintă modul de aducere la cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte sau despre eventuala săvârşire a unor fapte.

Aceste sesizări pot fi:- externe:- interne;- primare;- complementare;- generale;- speciale;

Printre moduri generale avem plângere, denunţ şi sesizare din oficiu:

Plângerea reprezintă actul de sesizare pe care îl face persoana vătămătă. Aceasta poate fi făcută şi de altcineva: un mandatar, reprezentant legal sau substituiţi procesuali.

Denunţul: poate fi făcut de orice persoană care are cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte penale. Putem să avem de-a face şi cu un autodenunţ. Aici pot interveni două situaţii:

- cea a circumstanţelor atenuante (denunţarea calomnioasă), - poate fi cauză de înlăturare a răspunderii penale;

Dacă funcţionarul public are cunoştinţă că în instituţia lui se săvârşesc fapte de corupţie, există obligaţia denunţării lor. Această obligaţie există şi în cazul când sunt informaţii că se săvârşesc fapte în legătură cu siguranţa statului.

Sesizarea din oficiu: organul judiciar, singur ia cunoştinţă de săvârşirea unor fapte.

Moduri speciale de sesizare:

plângerea prealabilă: este acea formă de încunoştinţare a organelor judiciare făcută de persoana vătămată în cazurile în care legea condiţionează tragerea la răspundere penală de existenţa acestei plângeri. Se adresează organului de cercetare penală sau procurorului;

Dacă plângerea este făcută de alte persoane, condiţia va exista doar în măsura în care persoana vătămată îşi va însuşi plângerea.

Sesizarea şi autorizarea altor organe prevăzute de lege: - sesizarea comandantului: în cazul infracţiunilor săvârşite de militari contra

ordinii şi disciplinei militare sau săvârşite de civili în legătură cu obligaţiile lor militare.

16

Page 17: Procedura penala speciala

- Sesizarea organelor căilor ferate: în cazul unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate;

- Sesizarea comandantului navei, a conducătorului unităţii căreia îi aparţine nava sau a inspectoratului de navigaţie civilă: în cazul anumitor infracţiuni contra siguranţei navigaţiei şi a navei prevăzute în decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă;

- cererea Camerei Deputaţilor, Senatului sau Preşedintelui României: pentru urmărirea penală a membrilor Guvernului în legătură cu infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei.

- Hotărârea camerei deputaţilor şi a senatului: pentru punerea sub acuzare a Preşedintelui României;

- încuviinţarea Camerei Deputaţilor sau a Senatului în privinţa reţinerii, percheziţionării sau arestării unui membru al acestora;

- încuviinţarea secţiilor Consiliului Suprem al Magistraturii:

- avizul ministrului justiţiei: in cazul în care se cercetează, se percheziţionează, se reţin sau se propune spre arestare notarii care au săvârşit infracţiuni în legătură cu serviciul acestora.

- autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe ICCJ: când s-au săvârşit fapte împotriva siguranţei naţionale, împotriva unui cetăţean român aflat în străinătate;

- exprimarea dorinţei guvernului străin: când infracţiunea este contra unui reprezentant al statului.

Curs nr.4

ACTELE PREMERGĂTOARE URMĂRII PENALE

Noţiunea şi limitele actelor premergătoare: sunt acele activităţi desfăşurate înainte de declanşarea procesului penal, în anumite situaţii, pentru strângerea de date în legătură cu pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, în vederea începerii urmăririi penale.

Obiectivele actelor premergătoare pot fi verificarea sau completarea unor date din actul de sesizare (când plângerea sau denunţul nu sunt complete, sau când nu suntem siguri că datele trecute în actul de sesizare sunt veridice).

Se mai poate urmări şi verificarea existenţei unuia dintre cazurile care ar putea înlătura aptitudinea funcţională a acţiunii penale.

Nu sunt obligatorii. Se efectuează doar când există anumite îndoieli.

Activităţi ce pot avea loc în cadrul actelor premergătoare: se pot clasifica în trei mari categorii

activităţi specifice care nu au legătură cu actelele premergătoare: filtre, filajul unor persoane suspecte, razii;

17

Page 18: Procedura penala speciala

activităţi care se aseamănă cu cele procedurale dar nu au natura juridică a acestora (ascultarea unor persoane). Ascultarea acestor persoane se aseamănă cu luarea declaraţiilor din procesul penal dar nu au aceeaşi natură juridică.

activităţi în cadrul actelor premergătoare care se desfăşoară după reguli procedurale: cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte sau înscrisuri, reconstituirea, înregistrări.

În cadrul actelor premergătoare, dat fiind faptul că se efectuează înainte de începerea urmăririi penale şi încă nu avem calitatea de învinuit sau inculpat, nu se pot lua măsuri procesuale.

Materializarea acestor activităţi: se consemnează în procese verbale, care, deşi sunt întocmite înainte de începerea procesului penal, pot fi folosite ca mijloc de probă.

Delimitarea acestor acte premergătoare: nu avem prevedere expresă. Rămâne la aprecierea organului judiciar.

Organele competente să efectueze acte premergătoareA. organele de urmărire penală: organul de cercetare, fie procurorul;B. lucrători operativi anume desemnaţi din MAI: alţi lucrători decât organele de

cercetare penală (anumiţi poliţişti din formaţiuni de specialitate: infracţiuni de trafic şi consum ilegal de droguri.)

C. lucrătorii operativi din alte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale: pentru infracţiuni care se constituie în ameninţări la siguranţa naţională a statului (MApN, SRI, SIE, etc.)

Natura juridică a actelor premergătoare: o opinie spune că sunt acte procedurale, pentru că pot fi efectuate de organele de urmărire penală, pentru că se consemnează în procese verbale care pot constitui mijloc de probă.

O altă opinie spune că natura juridică a acestor acte pregătitoare ar fi mai apropiată de cea a actelor de constatare. Dacă le analizăm vedem însă că aceste acte premergătoare nu sunt efectuate de organele de constatare (art. 214, 215 CPP).

Aşadar sunt acte specifice, cu o natură specifică, unele dintre ele având trăsături asemănătoare actelor procedurale.

Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire: au fost introduse în CPP în 2003 şi au fost modificate ulterior în 2006.

Cazuri în care se pot efectua acte premergătoare de investigatorii sub acoperire: cazuri în care există indicii temeinice şi concrete privind săvârşirea şi pregătirea anumitor infracţiuni grave şî ele sunt exemplificate în lege (infracţiuni contra siguranţei naţionale, trafic de arme, etc.) care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace.

În prezent, după ultimele modificări din 2006, aceşti investigatori sub acoperire pot fi doar lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare.

În ceea ce priveşte condiţiile în care pot fi folosiţi:

18

Page 19: Procedura penala speciala

1. este necesară autorizaţia procurorului. Ea se dă pe o anumită durată de cel mult 60 de zile, poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate cu cel mult 30 de zile, iar în total, în legătură cu aceeaşi persoană şi în aceeaşi cauză, durata nu poate depăşi un an.

În ceea ce priveşte competenţa procurorului: este competent procurorul care supraveghează urmărirea penală în cauza respectivă.

2. în principiu, datele folosite obţinute trebuie folosite numai în cauza penală respectivă.

Excepţie: dacă sunt utile şi concludente şi în alte cauze, pot fi folosite şi aici.

Legea prevede şi anumite măsuri de protecţie, în sensul că identitatea lor reală nu poate fi dezvăluită nici în timpul şi nici după terminarea activităţii respective, şi această identitate va fi cunoscută de către procurorul care a autorizat dar cu obligaţia păstrării secretului profesional.

ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE

Condiţii: 1) condiţie pozitivă: să existe un act de sesizare, fie externe, fie chiar

autosesizarea;2) Să nu existe vreun caz de la art. 10 care ar împiedica punerea în mişcare a

acţiunii penale.

Organul competent este cel de urmărire. Actul de începere este de regulă rezoluţia. Atunci când aceasta este întocmită de organul de cercetare penală, trebuie să fie confirmată de procuror în termen de 48 de ore de la începerea urmăririi penale.

Excepţie: - în cadrul procedurii de urgenţă, pentru unele infracţiuni flagrante: acel proces

verbal de constatare a infracţiunii este şi act de începere a urmăririi penale;

- în cadrul unor infracţiuni de audienţă (în faţa completului de judecată) când se dispune arestarea învinuitului pentru că făptuitorul dobândeşte această calitate în faţa instanţei, în mod indirect, instanţa a dispus începerea urmăririi penale.

în situaţia în care, fie din actul de sesizare, fie din actele premergătoare efectuate, rezultă încă de la început că există o situaţie de la art. 10 se va dispune neînceperea urmăririi penale, cu două excepţii:

- lit. B1: fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni: organul de urmărire penală trebuie mai întâi să dispună începerea urmăririi penale, să strângă probe în cadrul urmăririi penale, şi numai pe baza unor asemenea probe, procurorul îşi poate forma convingerea asupra faptului că respectiva faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

- lit. i: când intervine înlocuirea răspunderii penale: numai instanţa in faza de judecată. Deci acest caz nu poate interveni nici în faza de urmărire penală şi nici în cea premergătoare începerii.

19

Page 20: Procedura penala speciala

În situaţia în care există condiţiile pe care le-am menţionat la început (avem sesizare şi nu există un caz de la art. 10), se va dispune începerea urmăririi penale. Începerea urmăririi penale are loc in rem, nu este obligatoriu să ştim cine este făptuitorul. Începerea urmăririi penale face ca făptuitorul să dobândească calitatea procesuală de învinuit.

Desfăşurarea urmăririi penale

EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE

à Efectuarea urmăririi faţă de învinuit: cu excepţia acelor cauze în care urmărirea se efectuează obligatoriu de procuror, aceasta se caracterizează printr-o intervenţie mai redusă a procurorului.

Organul de cercetare penală poate să strângă probele, poate să ia unele măsuri procesuale. Dacă pentru unele acte e nevoie de aprobarea procurorului, organul de cercetare penală întocmeşte referat cu propunere pentru procuror.

În situaţia în care organul de cercetare penală, din probele administrate, descoperă că s-au mai comis şi alte fapte de către învinuit în legătură cu fapta respectivă, sau că mai sunt şi alţi participanţi, ori descoperă probe din care rezultă necesitatea schimbării încadrării juridice, atunci face propunere pentru a se extinde începerea urmăririi penale fie schimbarea încadrării juridice. Aceste acţiuni se fac de procuror prin ordonanţă.

à Efectuarea urmăririi penale faţă de inculpat: avem în principiu aceleaşi activităţi dar cu unele particularităţi:

- este obligatorie ascultarea inculpatului: îi pune în vedere care este încadrarea juridică a faptei, îi explică ce drepturi şi obligaţii are şi prin excepţie se poate efectua urmărirea fără ascultarea inculpatului când este dispărut, se sustrage de la urmărire sau nu locuieşte în ţară.

- Dacă organul de cercetare crede că se impune arestarea inculpatului întocmeşte referat de propunere către procuror, iar acesta din urmă, după ascultarea inculpatului, înaintează propunerea la instanţă.

Dacă se impune extinderea cercetării sau schimbarea încadrării juridice, organul de cercetare penală face propunere către procuror în acest sens. Ambele acte sunt dispuse prin ordonanţa procurorului.

SUSPENDAREA URMĂRIRII PENALE

Potrivit CPP suspendarea urmăririi penale intervine atunci când învinuitul sau inculpatul suferă vreo boală gravă care îl împiedică să participe la urmărirea penală, boală constată printr-o expertiză medico-legală. îl întâlnim atunci când există expertiză medico-legală care să justifice această situaţie.

Procedura dispunerii: de regulă aparţine organului de cercetare penală care face propunere în acest sens către procuror, şi dacă acesta din urmă apreciază că sunt condiţii, va dispune suspendarea prin ordonanţă.

Dacă s-a dispus suspendarea, organului de cercetare penală dar şi procurorului, le revin anumite obligaţii:

- procurorul care a dispus suspendarea este obligat să comunice această măsură celor interesaţi;

20

Page 21: Procedura penala speciala

- procurorul trebuie să restituie dosarul la organul de cercetare penală pentru a se continua acele acte care nu presupun participarea învinuitului sau inculpatului;

Anumite obligaţii revin şi organului de cercetare penală:- trebuie să continue acele acte care nu presupun prezenţa învinuitului sau

inculpatului;- trebuie să verifice periodic dacă mai există cazuri de suspendare. Dacă se constată

că inculpatul sau învinuitul s-a însănătoşit şi poate participa la urmărirea penală, organul de cercetare va întocmi un referat cu propunere pentru procuror cu reluarea urmăririi penale.

Alt caz de suspendare: legea 92/1996 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: în situaţiile în care pentru anumite infracţiuni se poate recurge la procedura medierii ca modalitate de rezolvare a conflictului pe care amiabilă. Dacă medierea a fost declanşată după începerea urmăririi penale, se va suspenda urmărirea penală până la închiderea procedurii medierii.

Dacă medierea durează mai mult de trei luni, urmărirea penală nu poate fi suspendată mai mult de această durată.

Dacă intervine o soluţie de netrimitere în judecată:

Încetarea urmăririi penale: scoaterea de sub urmărire penală; clasarea

I. Sunt de competenţa exclusivă a procurorului. Organul de cercetare poate doar să facă propunere.

II. Aceste soluţii duc la stingerea acţiunii penale în faza de urmărire penală.

III. Aceste soluţii nu au un caracter definitiv: se poate reveni asupra lor

încetarea urmăririi penale: - intervine atunci când se constată existenţa a vreunui caz de la art 10, lit. f-h, i1 şi j,

adică excepţie este litera i (când s-a înlocuit răspunderea penală).- A două condiţie: când avem în cauză un învinuit sau un inculpat.

în faza de judecată acestei soluţii îi corespunde măsura încetării procesului penal.

Încetarea urmăririi penale poate să fie totală, atunci când se referă la întreaga cauză, sau, dacă avem mai mulţi indivizi sau inculpaţi sau mai multe fapte comise de acelaşi inculpat, soluţia poate să fie parţială atunci când se referă doar la anumiţi inculpaţi sau doar la anumite fapte.

Iniţiativa aparţine organului de cercetare penală. El întocmeşte referat către procuror, şi în funcţie de ceea ce constată acesta, are două variante:

o restituie dosarul la organul de cercetare penală pentru continuarea urmăririi;

21

Page 22: Procedura penala speciala

o dacă apreciază că sunt condiţiile necesare dispune încetarea fie prin ordonanţă fie prin rezoluţie.

În ceea ce priveşte termenul în care trebuie să se pronunţe procurorul, legea nu face nicio precizare. Excepţie: în situaţiile în care în cauză există învinuit sau inculpat arestat.

Dacă s-a dispus încetarea urmăririi penale organul de urmărire penală trebuie să aducă la cunoştinţă celor interesaţi prin comunicarea copieri de pe ordonanţă sau de pe rezoluţie, învinuitului sau inculpatului, precum şi persoanei vătămate.

în situaţia în care în cauză există învinuit sau inculpat arestat, organul de urmărire penală trebuie să înştiinţeze şi administraţia locului de deţinere cu dispoziţia de punere imediată în libertate.

Scoaterea de sub urmărire penală: intervine atunci când se constată existenţa vreunui caz de la art 10 din prima categorie (lit. a-e) şi există în cauză învinuit sau inculpat.

În ceea ce priveşte fază de judecată, acestei soluţii îi corespunde achitarea. Scoaterea de sub urmărire poate să fie totală, când se referă la întreaga cauză, sau

parţială, când se scoate de sub urmărire numai unul dintre inculpaţi sau învinuiţi sau în legătură cu anumite fapte.

Procedură: In principiu, avem aceleaşi dispoziţii ca şi la încetarea urmăririi penale. Excepţie: dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală în baza literii b1, actul prin care se dispune este întotdeauna ordonanţa.

Clasarea: se dispune atunci când se constată existenţa unora dintre situaţiile de la art. 10 şi nu există învinuit în cauză.

Nu are corespondent în faza de judecată, deci e specifică fazei de urmărire penală.

În cauză nu există învinuit: sunt două situaţii care semnifică acest lucru:- atunci când se constată că rezultatul nu a fost cauzat de o faptă umană

(acţiune sau inacţiune).- atunci când nu avem nicio informaţie privind identitatea făptuitorului.

În ceea ce priveşte procedura: clasarea se dispune pe parcursul urmăriri penale prin rezoluţie, iar dacă s-a ajuns în etapa de terminare a urmăririi penale, adică acea etapă de la sfârşitul urmăriri penale, când dosarul a ajuns la procuror, orice soluţie de netrimitere în judecată se dispun prin ordonanţă.

Nu trebuie să confundăm dosarele clasate cu acele dosare cu autori necunoscuţi. Acestea din urmă rămân în evidenţa organului de urmărire penală până la identificarea făptuitorului sau până când intervine un caz de la art. 10.

Curs nr.5

PREZENTAREA MATERIALULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

Noţiune: activitate care are loc la sfârşitul urmăririi penale şi care constă în aducerea la cunoştinţă a învinuitului sau inculpatului a întregului material probator pentru ca acesta să aibă posibilitatea să se apere şi să combată probele administrate.

22

Page 23: Procedura penala speciala

Se poate face distincţie între două modalităţi de prezentare a materialului, în funcţie de calitatea procesuală: dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală. De regulă, faţă de învinuit, dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, prezentarea materialului o face procurorul după ce a primit dosarul de la organul de cercetare penală.

Dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, de regulă, prezentarea o face organul de cercetare penală înainte de a trimite dosarul la procuror.

În prezent, după ultimele modificări legislative, această activitate este obligatorie atât faţă de învinuit, cât şi faţă de inculpat.

Condiţii în care se poate face prezentarea materialului de urmărire penală: sunt necesare două condiţii:

cercetarea să fie terminată: organul de cercetare penală crede că a strâns toate probele în cauză;

învinuitul sau inculpatul să fie prezent;

Sunt situaţii în care prezentarea materialului nu este posibilă pentru că inculpatul se sustrage de la urmărire penală, în această situaţie urmărirea putând să continue.

Competenţa prezentării revine organului de urmărire penală, iar în ceea ce priveşte procedura prezentării, organului de urmărire penală îi revin anumite obligat:

îi pune în vedere învinuitului sau inculpatului că are dreptul să ia la cunoştinţă despre dosar;

să asigure posibilitatea să ia la cunoştinţă de materialul de urmărire penală. Acest lucru se poate face prin mai multe modalităţi: studierea dosarului de către învinuit sau inculpat. Dacă nu ştie să citească, materialul îi va fi citit de organul de urmărire penală.

Trebuie să îl întrebe pe învinuit dacă mai are de formulat cereri noi sau dacă mai propune probe.

Trebuie să întocmească un proces verbal în care consemnează cum s-a desfăşurat activitatea, şi care sunt cererile noi formulate de inculpat şi dacă a propus noi probe.

Dacă s-au propus noi probe care au completat materialul de urmărire penală, se va prezenta la o nouă prezentare a materialului.

Dacă sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, prezentarea se face individual şi se întocmeşte câte un proces verbal pentru fiecare în parte.

În ceea ce priveşte asigurarea asistenţei juridice cu ocazia prezentării materialului, inculpatul sau învinuitul are dreptul la asistenţă juridică: apărătorul poate fi de faţă, poate să vadă dosarul, să formuleze cereri. Dacă asistenţa juridică este obligatorie, şi la prezentarea materialului, organul de urmărire penală este obligat să asigure asistenţă juridică

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE :

Este ultima etapă a urmăririi penale în care organul de urmărire penală, după ce a terminat cercetarea, trimite dosarul la procuror, pentru ca acesta să dea o soluţie în cauză.

23

Page 24: Procedura penala speciala

Încetarea urmăririi penale este doar o soluţie de epuizare a urmăririi penale (când există vreo situaţie de la art. 10, care înlătură răspunderea penală).

În ceea ce priveşte terminarea urmăririi penală, facem distinciţie în funcţie dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală.Dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, se parcurg în principal trei activităţi:

Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării: organul de cercetare penală după ce apreciază că a administrat toate probele este obligat să procedeze la o nouă ascultare a învinuitului, îi arată din nou care este faptă şi încadrarea juridică şi îl întreabă dacă mai propune noi probe. Această activitate are loc numai dacă învinuitul este prezent.

După această ascultare cercetarea se termină dacă nu se mai propun noi probe.

Înaintarea dosarului la procuror împreună cu referatul de terminare a urmăririi penale: se consemnează datele cu privire la persoana învinuitului, se mai consemnează fapta, încadrarea juridică, probele administrate, menţiuni privind măsurile luate, precum şi unele date suplimentare privind cheltuielile judiciare şi dacă s-au asigurat mijloace materiale de probă.

Prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror:

Dacă s-a pus în mişcare acţiune penală: Terminarea urmăriri penale cu acţiunea penală pusă în mişcare: după ce a terminat cercetarea, organul de cercetare penală înaintează dosarul la procuror împreună cu referatul de terminare a urmăririi penale, care conţine aceleaşi menţiuni ca şi referatul întocmit faţă de învinuit.

Dacă urmărirea penală a fost efectuată personal de către procuror, nu mai există obligaţia întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale, toate menţiunile care trebuiau să fie cuprinse în acest referat vor fi cuprinse în actul prin care se finalizează urmărirea penală.

Această soluţie se poate da în urma verificării lucrărilor de urmărire penală.

După ce procurorul primeşte dosarul de la organul de cercetare penală, are la dispoziţie un termen de 15 zile în care trebuie să procedeze la verificarea lucrărilor de urmărire penală. Acest termen este de fapt un termen de recomandare, deoarece nerespectarea lui nu atrage sancţiuni procedurale, nici decăderea, nici vreo nulitate.

Prin excepţie, în cauzele în care inculpatul sau învinuitul este arestat, verificarea lucrărilor se face de urgenţă şi cu precădere.

Aspecte la care se referă verificarea: Urmăreşte dacă urmărirea penală a fost efectuată de organul competent;

Dacă urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea tuturor dispoziţiilor

legale.

Dacă urmărirea penală este completă: dacă s-au lămurit toate aspectele

cauzei;

dacă probele sunt legal administrate;

dacă urmărirea a fost efectuată cu respectarea garanţiilor dreptului la apărare.

24

Page 25: Procedura penala speciala

După această verificare, se poate ajunge la două concluzii: fie se constată că urmărirea penală este corectă şi au fost respectate toate condiţiile

legale, situaţie în care se va proceda fie la trimiterea în judecată fie netrimiterea în judecată sau suspendarea urmăririi penale;

se poate constata că urmărirea penală nu a fost completă sau nu au fost respectate toate condiţiile legale , situaţie în care se va proceda la restituirea cauzei la organul de cercetare penală fie procurorul va face personal cele necesare.

TRIMITEREA ÎN JUDECATĂ :

Condiţii:A. trebuie să constate că urmărirea penală este completă;B. au fost respectate toate dispoziţiile legale privind efectuarea urmăririi penale;C. s-a comis o faptă prevăzută de legea penală şi că aceasta a fost comisă de

către învinuit sau inculpat;D. învinuitul sau inculpatul poate să răspundă penal.

Trimiterea în judecată se poate dispune doar de procuror, iar actul prin care se dispune acest lucru este întotdeauna rechizitoriul, şi, în funcţie de cum s-a executat urmărirea penală, rechizitoriul poate avea un dublu rol, sau un simplu rol.

Dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, rechizitoriul are un dublu rol: act de inculpare (punerea în mişcare a acţiunii penale) precum şi act de sesizare a instanţei.

Dacă s-s pus în mişcare acţiunea penală, rechizitoriul are rol de act de sesizare şi atât.

Cuprinsul rechizitoriului, cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi referatul de terminare a urmăririi penale dar şi menţiuni suplimentare: conţine date despre persoana care îl întocmeşte, date privind cauza respectivă, fapta şi încadrarea juridică a faptei, date privind persoana învinuitului sau inculpatului, date privind probele administrate, menţiunea dacă s-au luat măsuri preventive şi durata acestora, date privind persoanele care urmează a fi cutate în instanţă, dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale (atunci când este act de inculpare) şi în rechizitoriu, întotdeauna, se face menţiune cu dispoziţia de trimitere în judecată.

Dacă urmărirea e efectuată de procuror, în rechizitoriu vor fi cuprinse şi menţiuni suplimentare pe care trebuiau să le cuprindă referatul de terminare a urmăririi penale (cheltuielile judiciare, dacă s-au luat măsuri asiguratorii, etc.)

În ceea ce priveşte verificarea rechizitoriului, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei: rechizitoriul este verificat de către prim procurorul parchetului sau de către Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

În situaţia în care urmărirea penală este efectuată chiar de către aceşti procurori, competenţa verificării revine procurorului ierarhic superior.

Dacă, după ce s-a efectuat această verificare, nu a fost infirmat rechizitoriul, atunci înaintarea dosarului către instanţa se face de către procurorul care a verificat rechizitoriul, care va trimite dosarul la instanţă împreună cu numărul de copii de pe rechizitoriu, necesar a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de reţinere.

25

Page 26: Procedura penala speciala

Dacă în cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, sau dacă obiectul cauzei este alcătuit din mai multe fapte, se întocmeşte un singur rechizitoriu. Este important pentru că, în consecinţă, se poate întâmpla ca prin rechizitoriu să se dispună chiar şi o soluţie de netrimitere în judecată.

NETRIMITEREA ÎN JUDECATĂ :

Când procurorul constată că există vreunul din cazurile prevăzute în art 10, dispune una din soluţiile de netrimitere în judecată. Actul prin care se dispune soluţia este ordonanţa.

SUSPENDAREA URMĂRIRII PENALE :

Se dispune atunci când se constată de către procuror că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la urmărirea penală, obligariu această boală trebuind să fie dovedită printr-o expertiză legală, sau dacă procurorul constată că s-a declanşat procedura medierii.

RESTITUIREA CAUZEI SAU TRIMITEREA CAUZEI ÎN VEDEREA COMPLETĂRII

ORI REFACERII URMĂRIRII PENALE :

Se dispune când procurorul constată că nu s-au lămurit toate aspectele cauzei sau când nu au fost respectate toate dispoziţiile legale.

Se va alege una din următoarele variante: Restituirea, la acelaşi organ de urmărire penală care a efectuat iniţial urmărire, sau la alt organ de cercetare.

Actul prin care se dispune această soluţie este întotdeauna ordonanţa. Se va menţiona şi care sunt actele care trebuie completate sau refăcute precum şi faptele care urmează a fi constatate şi probele pe baza cărora urmează a fi constatate.

TRIMITEREA CAUZEI LA ORGANUL COMPETENT SĂ EFECTUEZE URMĂRIREA

PENALĂ :

Se dispune atunci când se constată că urmărirea penală a fost executată de alt organ decât cel competent pentru respectiva cauză. Această soluţie se poate da atunci când:

I. se constată că cercetarea nu a fost făcută de organe ale poliţiei judiciare;II. se constată că cercetarea nu a fost făcută de organe speciale, atunci când se

impune acest lucru;III. se constată că cercetarea trebuia făcută de procuror şi nu s-a întâmplat acest

lucru.

Această soluţie se dispune tot prin ordonanţă, şi dacă cercetarea s-a efectuat de un organ necompetent, unele acte pot rămâne valabile: măsurile asigurătorii care au fost luate precum şi actele care au fost confirmate sau încuviinţate de către procuror, cele care nu mai pot fi refăcute.

Organul de cercetare penală la care se trimite cauza are câteva obligaţii: Să procedeze din nou la ascultarea învinuitului sau inculpatului;

26

Page 27: Procedura penala speciala

Să dispună în ce măsură trebuie completate sau refăcute actele care nu au rămas valabile.

RELUAREA URMĂRIRII PENALE :

Este posibilă pentru că toate aceste soluţii de care am vorbit anterior (trimiterea, netrimiterea, suspendarea, restituirea sau trimiterea cauzei la organul competent) nu au un caracter definitiv. Aşadar urmărirea penală are un caracter reversiv.

Există trei situaţii în care se poate relua urmărirea penală:1. reluarea urmăririi după suspendare;2. reluarea urmăririi penale prin restituirea cauzei de către instanţă;3. reluarea prin redeschiderea urmăririi penale, atunci când a fost dată o soluţie

de netrimitere în judecată, şi se constată că acea soluţie nu era motivată.

Reluarea după suspendare: când organul de cercetare penală constată că a dispărut cauza de suspendare (starea sănătăţii) întocmeşte un referat cu propunere motivată de reluare a urmăririi penale. În aceste situaţii, nu mai este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale.

Procedura de reluare: în urma propunerii, procurorul poate să constate că a dispărut cauza de suspendare, şi va dispune prin ordonanţă reluarea urmăririi, iar dacă mai există cauza de suspendare va dispune prin rezoluţie menţinerea acestei stări.

Este posibilă reluarea şi atunci când suspendarea s-a bazat pe procedura medierii: urmărirea se va relua atunci când s-a încheiat procedura medierii şi părţile nu s-au împăcat, sau când expiră termenul de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

Reluarea urmăririi penale prin restituirea cauzei de către instanţă : atunci când instanţa constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti faptul că în cauza supusă judecăţii, cercetarea a fost efectuată de un alt organ decât cel competent.

Se mai poate dispune acest lucru atunci când se constată in faza de judecată că s- au încălcat unele dispoziţii care atrag nulitatea absolută: cele referitoare la competenţa materială, la sesizarea instanţei, la prezenţa învinuitului sau inculpatului în faza de urmărire penală şi asistarea acestuia de către apărător când era obligatoriu potrivit legii.

Potrivit dispoziţiilor privind incompatibilitatea, atunci când se dispune restiturea de către instanţă, persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să mai procedeze la refacerea urmăririi penale.

Reluarea prin redeschiderea urmăririi penale, atunci când a fost dată o soluţie de netrimitere în judecată, şi se constată că acea soluţie nu era motivată: atunci când ulterior dispunerii unei soluţii de netrimitere în judecată, se constată fie că nu a existat în fapt motivul pe care s-a întemeiat acea soluţie, fie că între timp a dispărut acel motiv. Se poate dispune redeschiderea urmăririi penale.

Ca şi procedură, propunerea vine de la organul de urmărire penală, şi procurorul dispune reluarea urmăririi sau prin rezoluţie menţine soluţia de netrimitere în judecată.

27

Page 28: Procedura penala speciala

Această măsură se mai dispune atunci când s-a făcut o plângere împotriva unui act de netrimitere în judecată.

Se poate dispune sau se poate menţine măsura arestării inculpatului.

Curs nr. 6

PLANGEREA ÎMPOTRIVA ACTELOR DE URMĂRIRE PENALĂ ŞI PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE

Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală: orice persoană pot fi titulari ai acestei plângeri, în măsura în care se consideră că i-au fost vătămate interesele legitime.

Interes legitim: orice atingere adusă în mod injust situaţiei personale sau materiale a unei persoane prin încălcarea vreunei dispoziţii legale.

Obiectul plângerii: se poate contesta atât actul sau măsura de urmărire penală efectuată în timpul urmăririi penale, cât şi eventual actele efectuate înainte de începerea urmăririi penale (rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale).

Procedura: se poate face distincţie între plângerea împotriva actelor organului de cercetare şi plângerea împotriva actelor procurorului.

à Plângerea împotriva actelor organului de cercetare penală: competent să rezolve această plângere este procurorul care supraveghează urmărirea penală. Persoană vătămată poate să depună plângerea direct la procuror, fie la organul de cercetare penală.

În măsura în care a depus plângerea la organul de cercetare penală, este obligat să o înainteze la procuror într-un termen de 48 de ore de la primire. Procurorul este obligat să o rezolve în termen de 20 de zile de la primire. Procurorul trebuie să comunice şi modul de rezolvare persoanei interesate

à Plângerea împotriva actelor procurorului: competenţa revine conducătorului parchetului din care face parte respectivul procuror, sau dacă actul e efectuat de acesta, competenţa de rezolvare a plângerii revine procurorului ierarhic superior.

Legea prevede şi un termen în care se face această plângere, în cazul anumitor acte: în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în cazul ordonanţei sau rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire sau încetare a urmăririi penale, plângerea se poate face într-un termen de 20 de zile de la înştiinţarea persoanelor interesate.

Plângerea prealabilă:

Este un mod special de sesizare al organelor de urmărire penală. Este o excepţie de la principiul oficialităţii.

28

Page 29: Procedura penala speciala

Reprezintă o condiţie de pedepsibilitate şî de procedibilitate. Strâns legate de aceasta întâlnim retragerea plângerii prealabile şi împăcarea părţilor. Nu trebuie confundată cu plângerea, ca mod general de sesizare. Aceasta din urmă nu poate fi retrasă.

Procedura medierii: pentru acele infracţiuni în privinţa cărora legea prevede că retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, s-a reglementat posibilitatea ca părţile să recurgă la mediere ca modalitate de rezolvare a conflictului pe cale amiabilă.

Dacă intervine această procedură după ce s-a declanşat urmărirea penală, urmărirea penală se suspendă.

Suspendarea va dura până la închiderea procedurii medierii, sau în trei luni de la data semnării contractului de mediere.

Titularii plângerii prealabile: persoana vătămată poate să introducă plângere prealabilă personal sau prin mandatar, dar numai prin mandatar cu procură specială.

Dacă nu are capacitate de exerciţiu, plângerea prealabilă poate fi făcută de către reprezentantul legal. Dacă persoana vătămată este o persoană fizică având o capacitate restrânsă, poate să introducă plângere prealabilă personal, dar cu încuviinţarea reprezentantului legal.

Dacă este lipsită de capacitate sau cu capacitate restrânsă întâlnim o prevedere expresă potrivit căreia acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu dacă nu s-a introdus plângerea prealabilă.

Plângerea prealabilă nu poate fi introdusă de către substituiţi procesuali. Pentru unele infracţiuni şî persoana juridică poate să fie titulara plângerii prealabile.

Pentru unele dintre ele acţiunea se poate îndrepta şi împotriva unei persoane juridice (abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, distrugerea în formă simplă).

Conţinutul plângerii prealabile: plângerea prealabilă are un conţinut mai complex. Se face doar dacă se cunoaşte cine este făptuitorul,

descrierea faptei: indicarea autorului: nu se poate face altfel plângere, fără cunoaşterea lui; indicarea adresei părţilor şi a martorilor. Precizarea dacă partea vătămate se constituie parte civilă;

Termenul de introducere a plângerii prealabile: 2 luni de la data la care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

Sunt anumite situaţii în care plângerea prealabilă, după expirarea acestui termen poate să fie valabilă, atunci când persoana vătămată dovedeşte că a fost împiedicată de o cauză temeinică să facă plângerea în termen. Precum şi în situaţia schimbării încadrării juridice a faptei.

Atunci când plângerea a fost introdusă în termen dar la un organ necompetent, ea se consideră valabilă, iar organul care a primit plângerea, este obligat să o trimită organului competent.

Plângerea prealabilă trebuie adresată organului de cercetare penală sau procurorului, deci nu se mai poate sări peste faza de urmărire penală.

29

Page 30: Procedura penala speciala

Infracţiunile pentru care se cere plângere prealabilă: Lovirea şi alte violenţe. Atunci când fapta se îndreaptă împotriva unui

membru al familiei, acţiunea se pune în mişcare şi din oficiu, vătămarea corporală, violarea de domiciliu, ameninţarea, violarea secretului corespondenţei, violul în formă simplă, insulta, calomnia, furtul săvârşit între soţi, abuzul de încredere gestiunea frauduloasă, distrugerea în formă simplă, abandonul de familie, nerespectarea păsurilor privind încredinţarea minorului şi tulburarea folosinţei locuinţei.

Aspecte specifice privind procedura plângerii prealabile: este vorba de situaţiile în care plângerea prealabilă vine în concurs cu celelalte infracţiuni.

Procedura în cazul infracţiunilor flagrante: organul de urmărire penală sesizat fiind constată săvârşirea faptei printr-un proces verbal, acesta fiind şi actul de începere a urmăririi penale.

Se poate face distincţie în privinţa aplicării procedurii plângerii prealabile, în funcţie de aplicarea procedurii de urgenţă în unele infracţiuni flagrante. Dacă se aplică această procedură, organul de urmărire penală este obligat să constate fapta chiar şi în lipsa plângerii prealabile, urmând ulterior să cheme persoana vătămată şi să o întrebe dacă doreşte să introducă plângerea prealabilă, deci să dorească începerea urmăririi penale. Această plângere trebuie făcută în termen de 24 de ore de la săvârşirea infracţiunii. Dacă nu se face plângerea in 24 de ore, se va continua urmărirea penală potrivit procedurii obişnuite.

Curs nr. 7

Judecarea în primă instantă

Noţiunea de judecată :

Conceptul de judecată are două accepţiuni: într-un sens restrâns ne referim numai la acea operaţiune logică prin care instanţa soluţionează cauza. În sens larg, se înţelege o fază procesuală, a doua a procesului penal, alcătuită dintr-un complex de activităţi procesuale în care principalele activităţi revin instanţei de judecată.

Judecata se delimitează strict prin două momente: limita iniţială este actul de sesizare al instanţei care este rechizitoriul. Limita finală este momentul rămânerii definitivă a hotărârii.

În sistemul nostru procesual penal judecata poate parcurge mai multe grade de jurisdicţie. Acestea reprezintă acele trepte sau nivele dispuse într-un sistem ierarhic, fiecare dintre aceste trepte realizându-se în faţa unei instanţe de grad diferit. Se urmăreşte evitarea unor erori judiciare precum şi asigurarea unui control judiciar.

Nu întotdeauna o cauză penală parcurge toate cele trei grade de jurisdicţie. Chiar legea prevede situaţii în care se parcurg doar două grade de jurisdicţie. Mai sunt şi alte situaţii când legea prevede că hotărârea rămâne definitivă chiar după judecarea în primă instanţă.

Chiar şi atunci când legea permite să se parcurgă toate cele trei grade, acest lucru nu este obligatoriu.

30

Page 31: Procedura penala speciala

Principiile specifice fazei de judecată :

Se aplică toate principiile fundamentale învăţate la partea generală: oficialitate, rolul activ al organului judiciar, etc. Pe lângă acestea mai avem şi câteva principii specifice:

à publicitatea: presupune faptul că la şedinţa de judecată poate asista orice persoană cu excepţia minorilor sub 16 ani. Pe lângă reglementarea expresă din cod este garanta şi prin constituţie. Dacă nu se respectă acest principiu, intervine nulitatea absolută.

Excepţii: când şedinţa poate fi declarată secretă fie în totalitate fie parţial şi sunt şi situaţii când legea prevede că şedinţa nu este publică. Aceste excepţii sunt:

Când prin publicitatea şedinţei s-ar aduce atinge unor interese de stat; Când s-ar aduce atingere unor norme morale; S-ar aduce atingere demnităţii sau vieţii private a unei persoane;

La acestea se mai adaugă cauzele cu infractori minori. La şedinţa secretă pot să asiste părţile, apărătorii şi orice alte persoane care sunt

citate de instanţă. Chiar dacă şedinţa e secretă, pronunţarea hotărârii se face în şedinţă publică.

à nemijlocirea: presupune faptul că toate activităţile procedurale în faza de judecată au loc în mod direct în faţa completului, aşadar toate probele se administrează direct, neexistând intermediari. Judecătorii trebuie să ia contact direct cu probele administrate. Acest principiu se face prin readministrarea probelor din faza de urmărire penală, precum şi prin posibilitatea administrării de probe noi. Inculpatul, deşi a fost ascultat în faza de urmărire penală şi ascultat de mai multe ori, el trebuie să fie din nou ascultat şi în faza de judecată.

Regulă stabilităţii sau continuităţii procesului de judecată: pe întregul parcurs al judecăţii completul trebuie să rămână acelaşi, iar dacă se impune înlocuirea vreunui judecător, dacă au început dezbaterile, orice schimbare presupune reluarea dezbaterii.

à contradictorialitatea: presupune că în faza de judecată, toate probele sunt puse în discuţia părţilor, realizându-se opoziţia dintre cele două funcţii procesuale: acuzare şi apărare. Acest principiu se manifestă pe deplin în etapa dezbaterilor, acolo unde părţile, după ce s-au administrat probele pun în discuţie aceste probe, fiecare parte susţinându-şi propria poziţie procesuală şi combate poziţia părţii adverse.

à oralitatea: toate activităţile procedurale se realizează în formă reală, adică prin exprimare orală, prin viu grai, pentru că prin această oralitate se asigură aplicarea celorlalte principii specifice ale judecăţii. Cei care asistă la şedinţă pot să afle despre conţinutul dosarului ca urmare a exprimării orale. La fel se asigură principiul nemijlocirii, pentru că în urma exprimării în formă orală, judecătorii iau contact cu probele administrate. Se asigură şi contradictorialitatea, pentru că prin această exprimare orală, părţile se combat reciproc, şi fiecare îşi susţine propria poziţie procesuală.

El este reglementat expres alături de celelalte principii specifice judecăţii. În afară de această reglementare expresă, mai există şi alte dispoziţii din codul de procedură penală care asigură şi care presupun exprimarea orală: ultimul cuvânt al inculpatului, pronunţarea hotărârii, etc.

31

Page 32: Procedura penala speciala

Dizpoziţii generale prevăzute de CPP :

Este vorba de dispoziţiile privind rolul activ al instanţei de judecată. În faza de judecată acest principiu este o manifestare a principiului fundamental al rolului activ al organelor judiciare.

Acest principiu presupune că instanţa trebuie să intervină în desfăşurarea şedinţei de judecată prin administrarea de probe care se face chiar şi din oficiu, adică instanţa nu trebuie să aştepte ca probele să fie doar propuse de către părţi. Pe de altă parte, tot pentru că trebuie să aibă un rol activ, instanţa este obligată să explice părţilor care sunt drepturile şi obligaţiile lor procesuale.

O altă dispoziţie generală: locul unde se desfăşoară judecata: de regulă este sediul instanţei, dar de la această regulă avem şi excepţii, adică sunt situaţii când legea permite ca şedinţa să se desfăşoare într-un alt loc (când citarea este dată unui număr mare de persoane care se află într-o altă localitate).

Mai sunt şi unele situaţii când doar anumite activităţi procedurale (o cercetare la faţa locului, reconstituirea) au loc în altă parte decât la sediul instanţei.

Citarea părţilor la judecată: asigurarea participării subiecţilor procesuali la procesul penal se face prin intermediul citării. Dacă părţile legal citate nu se prezintă, aceasta de regulă nu împiedică desfăşurarea judecăţii, doar cu excepţia unor situaţii în care instanţa precizează că prezenţa părţii este necesară.

În legătură cu citarea părţilor, legea prevede că în situaţia în care o parte se prezintă la un termen de judecată, chiar dacă ea ar lipsi la termenele ulterioare, nu se mai citează, într-o asemenea situaţie spunându-se că partea are termenul în cunoştinţă. De la această regulă există şi câteva excepţii prevăzute expres în lege:

- deţinuţii şi militarii sunt citaţi la fiecare termen de judecată. - De asemenea, legea prevede că partea se citează în continuare şi în următoarele situaţii:

când la termenul la care partea lipseşte, i se agravează situaţia. - Alt caz, este atunci când în urmă deliberării s-a hotărât reluarea cercetării judecătoreşti. - Dacă s-a schimbat cursul firesc al procesului şi judecata va avea loc într-un alt loc.

Compunerea instanţei: în legea privind organizarea judiciară avem prevederi diferite, în funcţie de instanţă şi de gradul de jurisdicţie. La instanţele inferioare înaltei Curţi, completul se compune dintr-un singur judecător în primă instanţă, în apel 2 şi în recurs 3. La ICCJ avem o altă compunere: când se judecă în secţia penală, în prima instanţă sunt trei judecători, completul de 9 judecători, pentru recursul împotriva a ceea ce s-a judecat în prima instanţă, şi în secţiile unite când intră 2/3 din numărul total al judecătorilor.

Asigurarea apărării şi alte măsuri pregătitoare judecăţii : odată cu fixarea termenului de judecată, judecătorul cauzei din complet trebuie să ia şi măsuri legate de asigurarea apărării, prin desemnarea unui apărător din oficiu, atunci când această desemnare este obligatorie, şi pe de altă parte, în situaţia în care inculpatul este deţinut, judecătorul trebuie să ia măsuri pentru ca inculpatul să-şi exercite dreptul la apărare, atât prin posibilitatea consultării dosarului, cât şi prin posibilitatea luării de contact cu apărătorul său.

Tot ca măsuri pregătitoare, atribuţii îi revin şi preşedintelui completului care trebuie să se asigure că la termenul fixat, cauza nu va fi amânată, adică vor fi toate condiţiile pentru a

32

Page 33: Procedura penala speciala

se asigura judecarea, şi printre aceste măsuri sunt şi întocmirea listei cauzei. Această listă este cea cu dosarele care urmează a fi soluţionate sau puse în discuţie într-o anumită zi. Preşedintele completului trebuie să ia măsuri ca această listă să fie întocmită şi afişată la instanţă cu cel puţin 24 de ore înaintea termenului de judecată. Se va da prioritate unor cauze care se judecă de urgenţă (cauzele în care sunt judecaţi deţinuţii).

A nu se confunda preşedintele instanţei cu preşedintele completului. Primul are doar funcţii manageriale. Grefierul efectuează apelul persoanelor citate.

Asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei şi alte atribuţii ale preşedintelui completului:

Preşedintele veghează la menţinerea ordinii şi solemnităţii şedinţei: poate refuza accesul unor persoane în sală.

Dacă o persoană tulbură ordinea îi atrage atenţia, după care, dacă se repetă, o poate îndepărta din sală. Dacă acea persoană este una dintre părţi, va fi chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor şi i se va aduce la cunoştinţă unele aspecte.

Pentru asigurarea ordinii se pate asigura şi cu structuri specializate ale jandarmeriei. Principala atribuţie a preşedintelui completului este cea de a conduce şedinţa.

Constatarea infracţiunilor de audienţă:Când se constată o asemenea infracţiune, preşedintele completului întocmeşte

procesul verbal de constatare şi îl trimite la procuror şi se poate întâmpla, dacă sunt întrunite condiţiile, se poate dispune măsura arestării preventive a învinuitului în faza de judecată. Astfel preşedintele completului emite şi mandatul de arestare şi îl va trimite pe învinuit împreună cu actul de constatare la procuror.

Nu se prevede expres care este acest act, ci doar se prevede că judecătorul întocmeşte un proces verbal şi că despre luarea măsurii preventive se va menţiona în hotărârea finală, dar nu se prevede expres actul prin care se adoptă măsura arestării preventive.

Verificarea sesizării instanţei şi a arestării inculpatului: încă de la prima infăţişare, instanţa este obligată să verifice legalitatea actului de sesizare, şi dacă se constată o neregulă ce nu poate fi înlăturată se va restitui la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. În vederea arestării inculpatului, avem două situaţii distincte:

- la primirea dosarului: dacă s-a trimis în judecată un inculpat care se află în stare de reţinere, instanţa trebuie să verifice legalitatea măsurii.

- Pe parcursul judecăţii, instanţa este obligată ca periodic să verifice legalitatea şi temeinicia arestării (la un interval care nu poate fi mai mare de 60 de zile).

Drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţă: procurorul şi părţile au dreptul- să formuleze cereri, să ridice excepţii (mijloace procesuale prin care se

invocă o situaţie de fapt sau chiar de drept prin care se urmăreşte fie amânarea judecării fie finalizarea judecăţii, fără a se soluţiona cauza de fond: excepţii de necompetenţă, excepţii de autoritate de judecată, de intervenire a prescripţiei, etc).

- au dreptul să pună concluzii (acele susţineri exprimate în etapa dezbaterilor cu privire la soluţionarea cauzelor). Acestea se pot pune în formă sau se pot depune şi în formă scrisă. Instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la orice cerere.

Suspendarea judecăţii: în faza de judecată avem mai multe situaţii când poate interveni suspendarea. Potrivit CPP:

1). Când inculpatul suferă de o boală gravă dovedită prin expertiză medico-legală care îl împiedică să participe la un caz

33

Page 34: Procedura penala speciala

2) atunci când a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate: judecata se suspendă, până când curtea se pronunţă asupra excepţiei;

3) în cazul de extrădare activă, adică când statul român a cerut extrădarea unei persoane aflate într-un stat străin.

La aceste cazuri mai adăugăm cazul în care intervine medierea, la fel ca la urmărirea penală.

Notele privind desfăşurarea şedinţei: şedinţa se înregistrează audio. La aceste note se adaugă şi notele grefierului, note după care participanţii la proces pot primi câte o copie la cerea lor.

Reglementări generale privind hotărârile judecătoreşti: noţiunea de hotărâre judecătorească:

- într-un sens larg ne referim la orice act prin care instanţa se pronunţă în cauză fie soluţionând conflictul de drept, fie luând alte măsuri pe parcursul judecăţii (când suspendă judecata, instanţa se pronunţă tot printr-o hotărâre judecătorească).

- În sens restrâns se înţelege doar actul prin care se soluţionează conflictul de drept. Doar sentinţele şi deciziile sunt hotărâri judecătoreşti.

Categoriile de hotărâri judecătoreşti:à Sentinţe: acele hotărâri prin care prima instanţă soluţionează cauza sau prin care

aceasta se dezinvesteşte. à Decizii: hotărâri prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului,

recursului în interesul legii precum şi acele hotărâri prin care instanţa de recurs rejudecă cauza.

à Incheieri: toate celelalte hotărâri prin care se rezolvă anumite probleme pe parcursul judecăţii (dacă se dispune suspendarea, sau dacă se ia o măsură preventivă, etc). În afară de aceste încheieri, mai există şi încheierea de şedinţă (dacă la un termen de judecată nu s-a pronunţat o sentinţă sau decizie, vom avea obligatoriu o încheiere de şedinţă).

Tot în legătură cu hotărârile ai avem reglementări privind deliberarea şi pronunţarea care de regulă se fac imediat după încheierea dezbaterilor. Completul se retrage după acestea spre deliberare. Excepţie: pentru motive temeinice se poate admite ca deliberarea să fie amânată cu 15 zile.

Deliberarea se face prin întrunirea completului, hotărârea se ia cu unanimitate sau cu majoritate. Dacă avem mai mulţi judecători în complet şi rezultă mai mult de două păreri, legea prevede că judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture soluţiei mai apropiată de părerea sa. Dacă sunt doi judecători care nu se pun de acord, vom avea un complet de divergenţă.

În urma deliberării, se întocmeşte un act care se numeşte minută, act scris de mână de către judecător, chiar la deliberare, şi obligatoriu această minută trebuie să fie semnată de toţi judecătorii din complet. Nesemnarea de către aceştia atrage nulitatea absolută.

Redactarea hotărârii: se face în cel mult 20 de zile de la pronunţare.

Curs nr. 8

34

Page 35: Procedura penala speciala

Desfăşurarea judecăţii în primă instanţă

Obiectul şi participanţii:

Potrivit codului de procedură penală, judecata în primă instanţă se limitează la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, adică în rechizitoriu, de regulă, iar, în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şî persoana la care se referă acea extindere (art. 317 CPP). Instanţa trebuie să ţină seama nu de încadrarea juridică pe care o face procurorul, ci de situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte participanţii:Participanţii în procesul penal:

o instanţa, ca subiect principal, oficial;o procurorul

sunt situaţii când participarea procurorului este facultativă: doar în judecata în primă instanţă de la judecătorie. La tribunale, curţi de apel, instanţa supremă participarea procurorului este obligatorie.

La judecătorii, avem anumite situaţii prevăzute de lege când participarea procurorului este obligatorie:

1. când instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu: majoritatea cauzelor este obligatorie participarea procurorului;

2. când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare;

3. când inculpatul este în stare de deţinere sau într-o altă situaţie de asistenţă juridică obligatorie;

4. în cauzele în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii pentru că inculpatul s-a sustras cu rea credinţă de la plata amenzii.

În situaţiile în care participarea este obligatorie, lipsa procurorului atrage nulitatea absolută. Procurorul trebuie să aibă un rol activ: să propună probe, să ridice excepţii, să pună concluzii în dezbateri şi, chiar dacă el susţine acuzarea, nu este obligat să facă acest lucru decât în limita probelor administrate. Dacă nu sunt suficiente probe sau dacă se constată un caz de la art. 10, chiar şi procurorul trebuie să propună fie achitarea fie încetarea procesului penal.

Părţile: pentru a fi prezente la şedinţa de judecată, acestea trebuie mai întâi citate. În legătură cu participarea inculpatului, avem însă dispoziţii exprese privind participarea lui la şedinţa de judecată.

Este o condiţie ca inculpatului să i se înmâneze citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. O altă dispoziţie expresă: în situaţia în care inculpatul este arestat preventiv, judecătorul care primeşte dosarul trebuie să stabilească un termen care nu poate fi mai mare de 48 de ore în care i se înmânează inculpatului citaţia împreună cu o copie de pe actul de sesizare al instanţei.

Când inculpatul este arestat, participarea lui este obligatorie, iar judecata se poate desfăşura şi în lipsa inculpatului când este dispărut sau se sustrage de la judecată.

35

Page 36: Procedura penala speciala

Inculpatul poate fi reprezentat fie prin apărători fie printr-un reprezentant convenţional, dar sunt şi situaţii când instanţa poate aprecia că participarea inculpatului este obligatorie.

În legătură cu participarea celorlalte părţi, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente: pot fi oricând reprezentate.

Apărătorii: în acele situaţii de asistenţă juridică obligatorie. Dacă partea nu are apărători, i se va desemna unul din oficiu, iar lipsa nejustificată a apărătorului constituie abatere judiciară iar sancţiunea este amenda judiciară.

Mai putem întâlni şi alte persoane ca participanţi: experţi, martori, interpreţi, etc.

Etapele judecăţii în primă instanţă:

Măsuri premergătoare şedinţei de judecată: anumite activităţi care pregătesc şedinţa, astfel încât la primul termen de judecată, aceasta să nu sufere amânare:

- stabilirea termenului de judecată: pentru repartizarea cauzelor pe complete şi pentru fixarea primului termen de judecată, toate dosarele se transmit unei persoane desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

În cauzele în care se aplică procedura de urgenţă, legea prevede că termenul trebuie să fie fixat în cel mult 5 zile de la primirea dosarului.

- desemnarea completului de judecată: repartizarea se face în sistem informatizat, în mod aleatoriu, iar numirea completelor se face la începutul fiecărui an de către colegiul de numire al instanţei;

- dispunerea citării părţilor şi celorlalţi participanţi la şedinţă: preşedintele completului sau unul dintre judecătorii din complet, atunci când sunt mai multi (la înalta curte), dispune şi citarea părţilor şi a altor persoane interesate.

- asigurarea apărării: trebuie să se ia măsuri, mai ales când asistenţa este obligatorie: se iau măsuri pentru desemnarea unui apărători din oficiu;

- întocmirea şi afişarea listei cauzelor: se trec în ordine dosarele, cauzele dintr-o anumită zi. Aceasta trebuie să fie afişată la instanţă cu cel puţin 24 de ore înaintea termenului de judecată.

Inceputul judecăţii:

1. deschiderea şedinţei de judecată:2. strigarea cauzei: anunţarea cauzei care urmează potrivit listei afişate anterior;3. apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate;4. verificarea legalităţii sesizării, adică preşedintele completului verifică

rechizitoriul şi în măsura în care se constată nereguli, se restituie la procuror pentru refacerea actului de sesizare;

5. verificări în legătură cu inculpatul: se verifică identitatea precum şi dacă i s-a comunicat citaţia, iar dacă este arestat, se verifică dacă a primit copia de pe actul de sesizare.

6. măsuri privind martorii, experţii şi interpreţii: le cere să părăsească sala dar să nu se îndepărteze de locul instanţei.

36

Page 37: Procedura penala speciala

7. acordarea de lămuriri, explicaţii şi rezolvarea unor cereri care pot fi făcute în acel moment. Persoanei vătămate, dacă nu s-a constituit nici parte vătămată, nici civilă, i se explică că poate să se constituie parte, până a momentul citirii actului de sesizare.

După această etapă începe cercetarea judecătorească: etapă în care se administrează probele în faţa instanţei: există o anumită succesiune a actelor de cercetare care este prevăzută în lege, dar care, în unele situaţii, poate fi schimbată. Dacă inculpatul este prezent, primul act de cercetare judecătorească este ascultarea inculpatului.

Până în acest punct, cercetarea judecătorească debutează tocmai cu citirea sau prezentarea succintă a actului de sesizare. Cel care face prezentarea este grefierul.

După acest moment, mai urmează un moment distinct în care preşedintele completului acordă din nou lămuriri inculpatului: îi aduce la cunoştinţă învinuirea, că are dreptul să nu facă declaraţii, precum şi faptul că are dreptul să adreseze întrebări şi să intervină ori de câte ori consideră necesar.

Urmează administrarea probelor. Prima activitate este aşadar ascultarea inculpatului sau a coinculpaţilor. Declaraţia se ia aşa cum se prevede în partea generală a codului de procedură penală: este lăsat să relateze liber, se consemnează declaraţia de către grefier, o semnează inculpatul după ce o citeşte

Urmează ascultarea celorlalte părţi, unde se aplică aceleaşi dispoziţii în mod corespunzător. Se ascultă şi martorii sau experţii, dacă este nevoie şi de unele lămuriri verbale din partea expertului.

Dacă avem mijloace materiale, se administrează şi aceste probe iar dacă este cazul se administrează şi alte mijloace de probe: înscrisuri sau înregistrări audio sau video. După care, dacă s-au administrat toate probele existente şi nu se mai propun probe noi, sau dacă s-au propus, s-au administrat şi acelea, se termină cercetarea judecătorească, preşedintele declarând terminarea cercetării judecătoreşti.

Pot interveni anumite situaţii pe parcursul administrării probelor, situaţii care să reclame anumite soluţii pe care le dă instanţa:

- restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale: dacă înainte de terminarea cercetării judecătoreşti se constată că urmărirea a fost efectuată de alt organ decât cel competent sau când se încalcă anumite dispoziţii care atrag nulitatea absolută. Instanţa se sesizează printr-o hotărâre prin care restituie cauza iar această hotărâre poate să fie atacată cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare sau de la comunicare.

- schimbarea încadrării juridice: dacă din probele administrate rezultă acest lucru, dar cu o condiţie: să pună în discuţia părţilor această schimbare de încadrare.

- extinderea acţiunii penale: se poate extinde acţiunea penală dacă instanţa reţine cauza şi în legătură cu acele acte materiale noi şi dacă avem pronunţată o hotărâre chiar şi definitivă în legătură cu acele acte materiale, instanţa poate să desfiinţeze acea hotărâre şi să dispună reunirea cauzelor.

- extinderea procesului penal: poate avea mai multe forme: se poate extinde asupra altor fapte (in rem) sau asupra altor persoane (in personam) sau şi amândurora.

Extinderea asupra altor fapte: dacă în cursul judecăţii se descoperă că inculpatul a mai comis şi alte fapte care au legătură cu fapta care se judecă, dacă procurorul participă la

37

Page 38: Procedura penala speciala

şedinţa de judecată, poate să ceară extinderea procesului penal şi poate chiar să declare că pune în mişcare acţiunea penală. Dacă se procedează în acest fel, instanţa va extinde procesul penal asupra altor fapte.

Dacă avem procuror în şedinţă dar declară că nu pune în mişcare acţiunea penală: instanţa sesizează organul de urmărire penală pentru a se efectua cercetări în legătură cu acea faptă, iar dacă nu participă procurorul la şedinţa de judecată, instanţa, din oficiu, poate să extindă procesul penal şi să pună în mişcare acţiunea penală.

Extinderea asupra altor persoane: când se descoperă în cursul judecăţii că la comiterea faptei au mai participat şi alte persoane, care nu au fost cunoscute până atunci. Dacă avem procuror, pune sau nu în mişcare acţiunea penală. Dacă nu există, instanţa o poate pune în mişcare acţiunea penală din oficiu.

Extinderea asupra altor faptei şi altor persoane: când se descoperă că alte persoane au mai săvârşit şi alte fapte în legătură cu cauza care se judecă.

Dezbaterile: părţile iau cuvântul, instanţa dă cuvântul procurorului şi părţilor. Fiecare îşi exprimă punctele de vedere, propria poziţie procesuală prin punerea în discuţie a probelor administrate în etapa anterioară. Ordinea în care au loc dezbaterile este una strictă, prevăzută în lege, care nu poate fi modificată sub nicio formă.

Mai întâi ia cuvântul partea acuzării apoi apărarea: procuror, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente şi inculpat. De regulă, dezbaterile au loc la acelaşi termen de judecată, dar pentru motive temeinice pot fi întrerupte dar pe o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile.

După ce, în dezbateri s-a luat cuvântul, părţile şi procurorul au dreptul să depună şi concluzii scrise.

După ce se încheie dezbaterile, mai este un moment distinct: cel al ultimului cuvânt al inculpatului: o manifestare a dreptului la apărare şi ajută la individualizarea judiciară a sancţiunii.

Important este că, în acest moment, dreptul inculpatului la ultimul cuvânt se poate exercita doar personal. În acest moment el nu mai poate fi întrerupt şi se poate întâmpla ca, în situaţia în care inculpatul aduce la cunoştinţă unele aspecte noi, esenţiale în cauză, instanţa să dispună reluarea cercetării judecătoreşti.

După ultimul cuvânt, practic se termină şedinţa de judecată, şi urmează următoarea etapă:

DELIBERAREA: completul se retrage în camera de consiliu, având loc în secret. Mai întâi, se hotărăşte asupra aspectelor de fapt, şi apoi asupra celor de drept, adică completul va avea în vedere existenţa faptei, persoana şi vinovăţia făptuitorului, pedeapsa, ce fel de măsuri se impun a fi luate, dacă s-au luat măsuri preventive, va hotărî durata care se scade din durata pedepsei închisorii şi se va pronunţa asupra altor chestiuni de drept: cheltuielile judiciare.

Se mai poate întâmpla să se pună problema lămuririi unor aspecte noi. Atunci se poate dispune şi acum reluarea cercetării judecătoreşti sau reluarea dezbaterii. În privinţa soluţiei care se poate da în urma deliberării, pe latura penală se poate da fie condamnarea, fie achitarea, fie încetarea procesului penal, iar pe latură civilă: acordarea sau nu de despăgubiri.

38

Page 39: Procedura penala speciala

După ce s-a ajuns la o concluzie sau la o soluţie, aceasta se consemnează obligatoriu în minută, care se semnează obligatoriu de toţi membrii completului de judecată.

PRONUNŢAREA, REDACTAREA ŞI COMUNICAREA SENTINŢEI: imediat după deliberare, preşedintele completului vine în sala de şedinţă şi pronunţă hotărârea în prezenţa grefierului. Pronunţarea se face în şedinţă publică doar de către preşedintele completului, asistat fiind de grefier. Pronunţarea constă în citirea doar a soluţiei, adică a acelei minute.

Urmează redactarea, făcută de unul dintre judecătorii din complet, ca termen fiind de cel mult 20 de zile.

Deoarece la pronunţare părţile nu se mai citează, pot lua cunoştinţă în mod diferit de soluţia pronunţată: dacă sunt prezente în sală, vor lua cunoştinţă la data pronunţării. Dacă nu sunt prezente, se procedează la comunicare: transmiterea unei copii de pe hotărâre prin care este menţionată soluţia. Această comunicare se face către părţile care au lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare.

Copie de pe dispozitiv se comunică şi inculpatului deţinut sau care se află într-o situaţie de asistenţă juridică obligatorie care a lipsit la pronunţare. Mai mult decât atât, inculpatului deţinut sau aflat într-o situaţie de asistenţă juridică obligatorie i se comunică după redactarea hotărârii o copie de pe întreaga hotărâre. De asemenea, copie de pe dispozitiv se mai comunică, dacă este cazul, şi administraţiei locului de deţinere, când s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii, sau se mai comunică serviciului de probaţiune, când îi revin anumite atribuţii: când s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere.

În ceea ce priveşte forma finală a hotărârii, sentinţa are trei părţi: o parte introductivă, unde sunt menţiuni generale privind denumirea instanţei, numele judecătorilor, procurorului, părţilor, etc., cea de-a doua parte se numeşte expunere (expozitiv) unde se menţionează descrierea faptei, se analizează probele administrate şi se arată temeiurile de fapt şi de drept, iar ultima parte se numeşte dispozitiv, în care se consemnează soluţia precum şi câteva menţiuni a căror lipsă atrage nulitatea absolută (menţiuni cu privire la faptul că s-a pronunţat sentinţa în şedinţă publică, despre căile de atac posibile şi termenul în care pot fi introduse)

Curs nr.9

Căile de atac ordinare

Consideraţii generale: ca şi noţiune, acestea sunt acele mijloace legale prin care procurorul sau părţile solicită infirmarea hotărârii judecătoreşti şi în acest fel declanşează un control judiciar asupra hotărârii judecătoreşti.

39

Page 40: Procedura penala speciala

Principala clasificare a căilor de atac este cea în căi ordinare şi extraordinare. Cele ordinare fac parte din sistemul gradelor de jurisdicţie, pe când căile extraordinare depăşesc sistemul gradelor şi se îndreaptă împotriva hotărârilor rămase definitive.

Clasificarea căilor de atac:

- ordinare/ extraordinare;- de reformare (se infirmă hotărârea atacată şi se pronunţă o nouă hotărâre)/ de anulare (se urmăreşte infirmarea hotărârii şi fie nu mai are o nouă rejudecare, fie se trimite cauza spre rejudecare la altă instanţă)/ de retractare (se urmăreşte ca instanţa care a pronunţat hotărârea atacată să o infirme şi să pronunţe o nouă hotărâre - revizuirea);- de fapt (se urmăreşte reexaminarea aspectelor de fapt - revizuirea)/ de drept (vicii de procedură – contestaţia în anulare);- comune (pot fi folosite în orice cauză)/ speciale (există anumite excepţii – apelul: sunt cauze în care legea prevede expres că nu se poate exercita această cale).

Apelul

Noţiune şi trăsături :

Cale de atac ordinară, de fapt şi de drept, îndreptată împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în vederea desfiinţării acestei hotărâri şi pronunţării uneia noi.

Trăsături: este o cale de atac ordinară, este o cale de atac atât de fapt cât şi de drept, deoarece în apel se reexaminează atât situaţia de fapt cât şi cea de drept.

Din perspectiva consecinţelor care apar în caz de admitere, apelul este o cale de atac de reformare dar şi de anulare.

Hotărârile care pot fi supuse apelului :

à Sentinţele.

Excepţiile: o Sentinţele pronunţate împotriva acţiunilor pentru care acţiunea penală se

pune în mişcare la plângere prealabilă. o Sentinţele pronunţate de tribunalele militare în privinţa infracţiunilor contra

ordinii şi disciplinei militare pentru care pedeapsa este de cel mult 2 ani închisoareo Sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de curtea militară de apel.o Sentinţele pronunţate chiar de Inalta Curte în primă instanţă. o Sentinţele de dezinvestire: sunt două categorii de astfel de sentinţe: unele

care nu pot fi atacate şi unele care pot fi atacate cu recurs. o Sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor şi cele privind

reabilitarea.

à încheierile: pot fi atacate cu apel odată cu fondul cauzei: atunci când se atacă sentinţa, se consideră atacate toate încheierile pronunţate în primă instanţă.

Excepţii: încheieri care pot fi atacate separat dar care se rezolvă după ce se atacă fondul cauzei (încheierea care s-a dispus asupra sumelor cuvenite martorului cu titlu de cheltuieli judiciare).

40

Page 41: Procedura penala speciala

Mai există încheieri care nu pot fi atacate cu apel dar pot fi atacate cu recurs: încheierea prin care se dispune arestarea preventivă, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii.

Există şi încheieri care nu pot fi atacate nici cu apel şi nici cu recurs: încheierea prin care se admite recuzarea.

Titularii dreptului de apel :

à PROCURORUL: poate să introducă apel atât pe latura penală cât şi pe cea civilă.

à INCULPATUL: poate să introducă apel atât pe latura penală cât şi pe cea civilă. à PARTEA VĂTĂMATĂ: poate introduce apel doar pe latura penală;à PARTEA RESPONSABILĂ CIVILMENTE: poate să introducă apel atât pe

latura penală cât şi pe cea civilă. à MARTORII, EXPERŢII, APĂRĂTORII: nu pot ataca soluţia dată pe fondul

cauzei dar pot ataca acele aspecte care îi interesează pe ei: sumele cuvenite cu titlu de cheltuieli judiciare.

à ORICE PERSOANĂ ale cărei interese i-au fost lezate.

Pentru toate aceste persoane, cu excepţia procurorului pot declara apel şi reprezentanţii, iar pentru inculpat şi soţul acestuia.

Termenul de declarare al apelului :

De regulă, termenul general este de 10 zile. Excepţii, când se vorbeşte şi de un termen special, termenul de 3 zile în cazul unor infracţiuni flagrante, dacă se aplică procedura de urgenţă.

Momentul de la care începe să se calculeze: Pentru procuror: dacă acesta a participat la dezbateri, în primă instanţă,

termenul se va calcula de la data pronunţării. Dacă nu a participat la dezbateri, termenul se calculează de la data înregistrării la parchet a adresei de trimitere a dosarului de la instanţă.

Pentru părţi: dacă partea a participat la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la data pronunţării. Dacă a lipsit de la pronunţare, se va calcula de la data comunicării copiei după dispozitivul hotărârii.

Pentru martori, experţi, apărători: pot declara apel imediat după pronunţarea încheierii şi cel mai târziu în 10 zile de la data pronunţării sentinţei.

Pentru orice altă persoană: se calculează de la data pronunţării.în legătură cu termenul de apel, există două instituţii reglementate expres de lege

care permit considerarea ca valabil a unui apel introdus şi după expirarea termenului: repunerea în termenul de apel şi apelul peste termen.

Repunerea în termen: intervine atunci când instanţa constată că întârzierea în introducerea apelului se cauzează din cauza unui motiv temeinic, de forţă majoră. Cea de-a doua condiţie este ca cererea de apel să fie făcută în cel mult 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Apelul peste termen: intervine atunci când partea a lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi la pronunţare. Poate declara apel cel târziu în 10 zile de la începerea executării hotărârii.

41

Page 42: Procedura penala speciala

Declararea apelului, renunţarea la apel şi retragerea apelului :

Apelul se declară prin cerere scrisă dar şi printr-o declaraţie orală. De regulă, declararea se face la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Oral se poate declara chiar în şedinţa în care se pronunţă hotărârea atacată.

Motivele pot fi menţionate în cerere sau pot fi aduse la cunoştinţa instanţei oral, cel mai târziu la primul termen de judecată în apel.

Renunţarea: între momentul pronunţării hotărârii şi cel al expirării termenului de apel se poate renunţa printr-o declaraţie expresă.

În privinţa retragerii apelului ea poate interveni după declarare până la închiderea dezbaterilor.

Efectele declarării apelului:1. efectul suspensiv: de regulă, odată declarat apelul, se suspendă punerea în

executare a hotărârii atacate. Excepţie fac situaţiile de repunere în termen şi apelul peste termen.

2. efectul devolutiv: cauza se transmite de la instanţa care a pronunţat hotărârea la instanţa superioară, care este instanţa de control.

3. efectul neagravării situaţiei în propriul apel: celui care a introdus calea de atac nu i se poate agrava situaţia în urma apelului. Acest efect se aplică atunci când o singură parte face apel, sau când mai multe fac apel dar cu aceeaşi poziţie procesuală.

4. efectul extensiv: se extinde examinarea cauzei în apel şi asupra altor părţi decât cea care a făcut apelul, dar cu condiţia ca acea parte să aibă aceeaşi poziţie procesuală cu apelantul.

Judecata în apel :

Fiind al doilea grad de jurisdicţie, şi aceasta este tot o judecată pe fond. În mare măsură se aplică regulile de la judecata în primă instanţă. În afară de acestea, există şi dispoziţii specifice privind judecarea apelului.- participanţii: participarea procurorului este obligatorie în absolut toate cauzele.- părţile dobândesc denumiri specifice: apelant şi intimat;- în privinţa şedinţei de judecată, specific la apel este faptul că cercetarea judecătorească, adică etapa în care se administrează probele este mai restrânsă, deoarece în apel se verifică materialul probator de la dosar, şi se mai pot administra şi probe noi, dar nu este obligatoriu. - în dezbatere avem o altă ordine în care se ia cuvântul: mai întâi ia cuvântul apelantul, apoi intimatul şi apoi procurorul. Dacă apelul a fost declarat de procuror, acesta va lua primul cuvântul.- ultimul cuvânt revine inculpatului, dar aici se poate lua cuvântul şi prin apărător.- în privinţa hotărârii care se pronunţă: se pronunţă o decizie. - în privinţa deliberării: poate interveni completul de divergenţă.

Soluţionarea apelului :

Sunt două mari soluţii: respingerea sau admiterea apelului.

Respingerea apelului: - ca tardiv: a fost introdus după expirarea termenului şi nu ne

aflăm în acele situaţii care să permită repunerea în termen sau apelul peste termen;

42

Page 43: Procedura penala speciala

- inadmisibil: când se îndreaptă împotriva unei hotărâri care prin lege nu poate fi atacată cu apel sau dacă se declară apel de către un subiect care nu are calitatea procesuală necesară.

- ca nefondat: se constată faptul că hotărârea atacată este legală şi temeinică. Presupune deja o judecată.

Admiterea apelului: se desfiinţează hotărârea din primă instanţă.- desfiinţarea hotărârii cu reţinerea cauzei spre rejudecare;- desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă: intervine

atunci când judecata în primă instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, când la judecata în primă instanţă o parte legal citată a lipsit pentru că a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această situaţie şi când prima instanţă a încălcat acele reguli prevăzute expres de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

- admiterea cu trimirea spre rejudecare la instanţa competentă: când instanţa care a judecat în primă instanţă nu era competentă.

Mai există şi o soluţie complementară: este posibil ca şi după judecarea apelului să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale: când se constată chiar de către instanţa de apel că în faza de urmărire penală s-au încălcat anumite dispoziţii care atrag nulitatea absolută.

Conţinutul şi structura deciziei: se aplică aceleaşi reguli ca şi sentinţa. Procedura de rejudecare: se aplică regulile de la judecata în primă instanţă, iar

hotărârea care se pronunţă este o sentinţă.

Curs nr. 10

Căile extraordinare de atac

Noţiuni generale: principiul autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri definitive are două efecte:- se prezumă că acea hotărâre rămasă definitivă exprimă adevărul;- o persoană nu mai poate fi judecată pentru aceeaşi faptă, odată ce a fost judecată definitiv pentru acea faptă.

Căile de atac extraordinare sunt tocmai excepţii de la acest principiu.

Definiţie: mijloace prin care, în anumite condiţii prevăzute expres de lege pot ataca hotărârile judecătoreşti rămase definitive. Necesitatea acestora decurge din faptul că şi o hotărâre definitivă poate conţine erori.

Sunt reglementate ca şi căi extraordinare: contestaţia în anulare, revizuirea şî recursul în interesul legii.

Comparaţie căi ordinare – extraordinare:1. hotărâri atacate: apelul şi recursul se îndreaptă împotriva unor hotărâri nedefitinitve.

Cele extraordinare se îndreaptă împotriva unor hotărâri definitive.2. apelul şi recursul sunt grade de jurisdicţie. Căile extraordinare depăşesc sistemul

gradelor de jurisdicţie3. titularii: pentru căile de atac ordinare: titularii sunt orice persoană care a suferit vreo

vătămare. La căile extraordinare, sfera titularilor este mult mai restrânsă.

43

Page 44: Procedura penala speciala

4. la căile ordinare, termenul general este de 10 zile. La căile extraordinare sunt termene mai mari (30 zile, un an sau nu există termen limită).

5. la căile extraordinare, cazurile sunt mult mai reduse şi limitativ prevăzute de lege. Apelul poate fi exercitat pentru orice motiv de nelegalitate.

6. la apel şi la recurs efectul suspensiv intervine de drept. La căile extraordinare rămâne la aprecierea instanţei punerea sub executare a unui act atacat, deci nu au un efect de drept.

7. posibilitatea reluării activităţii judiciare: la căile de atac extraordinare se por relua chiar şi unele acte de cercetare penală.

8. în privinţa instanţei competente, la căile ordinare, aceasta este cea imediat superioară. În schimb, la căile extraordinare, instanţa competentă este fie cea care a pronunţat hotărârea atacată, fie la revizuire, competentă este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, fie la recursul în interesul legii, instanţa competentă este ICCJ.

Contestaţia în anulare

Definiţie: Dintre căile de atac extraordinare, contestaţia în anulare este cea care poate fi exercitată pentru înlăturarea unor vicii de formă sau de procedură care afectează hotărârile rămase definitive (se referă deci la vicii de procedură, deci la încălcarea unor dispoziţii procesuale).

Este o cale exclusiv de drept, deoarece, vizând doar vicii de procedură, nu mai presupune o reexaminare a situaţiei de fapt. Având în vedere faptul că, dacă se admite calea de atac, desfiinţarea hotărârii se face de instanţa care a pronunţat acea hotărâre, spunem că este o cale de atac de retractare.

Cazuri când se poate face contestaţie în anulare: există 5 asemenea cazuri:

1. când procedura de citare a părţii la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost efectuată potrivit legii: este vorba de încălcarea procedurii de citare, şi datorită nerespectării acestei proceduri, partea a lipsit la termenul de judecată. Acest caz poate fi invocat de parte numai în legătură cu propria procedură de citare.

2. când partea dovedeşte că, tot la judecata în recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această împiedicare:

3. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele reglementate la art. 10, lit. e-i1, în condiţiile în care la dosar existau probe în legătură cu aceste situaţii: se poate invoca acest caz când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestei situaţii.

4. când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive cu privire la aceeaşi faptă: art. 10, lit. j – CPP: se referă la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat. Dacă o persoană a fost judecată definitiv pentru o anumită faptă dacă o altă instanţă îl judecă pentru aceeaşi faptă, şi avem două hotărâri definitive, poate fi invocat acest caz;

5. când la judecarea recursului inculpatul prezent nu a fost ascultat deşi acest lucru era obligatoriu;

In funcţie de aceste cazuri diferă şi procedura de rezolvare a contestaţiei.

44

Page 45: Procedura penala speciala

Cererea de contestaţie în anulare şi titularii acesteia: cererea se face întotdeauna în formă scrisă. Această cerere trebuie să fie motivată, adică să conţină cazul pentru care este invocat.

Pentru cazul de la 4, cererea se va adresa la instanţa care a încălcat acest principiu. Pentru celelalte cazuri, cererea se va adresa instanţei de recurs.

În privinţa titularilor, pentru toate cazurile invocate, titulari pot fi părţile, iar pentru cazurile de la 3 şi 4 titular poate fi şi procurorul.

Termenul de introducere a contestaţiei în anulare: pentru primele trei şi ultimul caz, termenul poate fi de 10 zile sau de 30 de zile: diferă în funcţie de titular. Pentru persoanele împotriva care se face executarea, termenul este de 10 zile de la data la care a început executarea hotărârii. Pentru celelalte părţi, inclusiv şi pentru procuror, termenul este de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii. Contestaţia în anulare se poate face oricând pentru cazul prevăzut la 4.

Judecarea contestaţiei în anulare: ca instanţă competentă, în funcţie de cazul invocat, poate să fie instanţa de recurs sau cea la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

Etapa preliminară: Nu se citează părţile, nu se administrează probele, ci se verifică celelalte probe de la dosar. Instanţa poate admite cererea şi continuă judecata, caz în care va lua şi unele măsuri pregătitoare şedinţei de judecată: va fixa termenul, va dispune citarea părţilor. Dacă se admite contestaţia, hotărârea prin care se admite este o încheiere.

Cea de-a doua soluţie posibilă, dacă se constată că cererea nu este legal formulată, sau nu se întemeiază pe un caz prevăzut de lege, se respinge cererea, hotărârea fiind o decizie, care nu mai poate fi atacată prin nicio cale de atac ordinară.

La termenul fixat pentru judecată vor fi ascultate părţile şi procurorul, iar dacă instanţa va găsi contestaţia întemeiată, va desfiinţa hotărârea atacată, şi va desfiinţa în urma rejudecării recursului o nouă hotărâre.

Revizuirea

Se întemeiază pe vicii de fond: ceea ce presupune faptul că revizuirea înseamnă o reexaminare a situaţiei de fapt.

Definiţie: acea cale de atac extraordinară exercitată pentru înlătura viciile de fond, erori judiciare legate de fondul cauzei care afectează o hotărâre rămasă definitivă. Se întemeiază pe luarea în considerare a unor noi fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă.

Revizuirea poate fi folosită numai împotriva unor hotărâri care se referă la fondul cauzei: condamnarea, achitarea, încetarea procesului penal.

Revizuire, pentru că presupune luarea în considerare a situaţiei de fapt, este o cale de atac exclusiv de fapt. Pentru că revizuirea se rezolvă de regulă la instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, se spune că este tot o cale de atac de retractare. Presupune chiar şi efectuarea unor acte de cercetare penală (singura cale de atac care permite acest lucru).

Cazuri când se poate cere revizuirea: avem reglementate 6 cazuri:

1. când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data rezolvării cauzei: poate însemna, pe de o parte, fie faptul că instanţei nu i-au fost

45

Page 46: Procedura penala speciala

aduse la cunoştinţă anumite fapte sau împrejurări, fie poate însemna faptul că acele împrejurări au fost aduse la cunoştinţa instanţei, dar din lipsa probelor necesare, nu au fost reţinute de către aceasta.

Acest caz poate fi invocat numai în situaţia în care, dacă s-ar lua în considerare noile fapte sau împrejurări s-ar ajunge la o soluţie diametral opuse celei iniţiale. Dacă hotărârea e de condamnare, s-ar putea invoca acest caz numai dacă soluţia la care s-ar ajunge ar fi fie de achitare sau de încetare a procesului penal.

2. când un martor, expert, interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere: pentru a putea invocat acest caz sunt necesare mai multe condiţii:

- s-a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă de către un martor, expert, interpret;- s-a pronunţat o hotărâre;- mărturia mincinoasă trebuie să fie dovedită: fie printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o ordonanţă a procurorului. Dacă nu avem nici hotărâre şi nici vreo ordonanţă, se poate dovedi mărturia mincinoasă chiar în procedura revizuirii.

În practica judiciară se admite acest caz de revizuire chiar şi atunci când martorul a fost achitat pentru mărturie mincinoasă pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social.

3. atunci când un închis care a servit ca temei al hotărârii atacate a fost declarat fals: pentru a putea fi invocat acest caz, falsul poate fi dovedit fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin ordonanţa procurorului sau pe calea procedurii revizuirii.

4. când un membru al completului de judecată sau procurorul sau persoana care a executat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere: este vorba de infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, de serviciu (purtarea abuzivă). Legea spune că atunci când această infracţiune a fost comisă de un membru al completului sau de către persoana care a executat acte de urmărire penală: se asimilează şi persoanele care fac parte din organele de constatare.

5. când două sau chiar mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia: suntem în prezenţa unor hotărâri care se exclud reciproc: fie prin soluţia cuprinsă în dispozitiv, fie chiar prin conţinutul lor se contrazic, se exclud.

6. revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului: este vorba de hotărârile definitive pronunţate în cauze în care CEDO a constatat o încălcare a unui drept fundamental, iar aceste hotărâri pot fi supuse revizuirii în măsura în care consecinţele grave ale încălcării acelui drept continuă şi nu pot fi înlăturate altfel.

Cererea şi titularii ei: este vorba de o cerere scrisă, motivată, în care se arată cazul invocat, precum şi mijloacele de probă care urmează a fi administrate.

Cererea se adresează astfel: pentru primele 5 cazuri de revizuire, cererea se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. Pentru ultimul caz, instanţa competentă fiind Inalta Curte, aici se va adresa.

Ca şi titulari, şi aici avem o sferă mai restrânsă: părţile, soţul şi rudele condamnatului (în calitate de substituit procesual) şi procurorul (care poate declanşa revizuirea pentru oricare dintre cele 6 cazuri).

În privinţa termenului, trebuie să facem distincţie în funcţie de cazul invocat şi în funcţie de modul în care se face revizuirea: în favoarea sau defavoarea condamnatului. Pentru

46

Page 47: Procedura penala speciala

primele 5 cazuri, dacă revizuirea se cere în favoarea condamnatului, nu există un termen limită. Dacă se declanşează revizuirea în defavoarea condamnatului, sau a persoanei achitate ori faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal, termenul este de 1 an.

Şi acest termen se calculează diferit, în funcţie de cazul invocat: fie de la momentul la care persoana care face cererea a cunoscut noile fapte sau împrejurări, fie de la data la care a cunoscut hotărârea prin care se constată acele fapte sau împrejurări.

Pentru ultimul caz de revizuire, termenul diferă, fiind de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.

Revizuirea poate presupune şi reluarea unor acte de cercetare în situaţia în care procurorul, după ce a primit cererea, apreciază că se presupune verificarea cererii prin efectuarea unor acte de cercetare penală. Se prevede un termen limită de 2 luni de la data la care s-a introdus cererea.

Important este că, indiferent de concluziile procurorului, după ce a făcut aceste verificări, el este obligat să trimită concluziile şi toate actele efectuate la instanţa competentă.

Judecarea revizuirii: instanţa competentă, pentru primele cazuri, este instanţa care a judecat în primă instanţă, iar pentru ultimul caz, ICCJ (în completul de 9 judecători).

Instanţa ia unele măsuri premergătoare: fixarea termenului, citarea părţilor. Urmează etapa admiterii în principiu. Diferenţa faţă de contestaţia în anulare este că, la revizuire, admiterea în principiu se face în şedinţă publică unde sunt ascultate şi părţile şi procurorul şi se pot administra şi probe noi. Nu se limitează doar la studierea dosarului, ca la contestaţia în anulare.

Dacă se admite cererea se va continua judecata şi se va admite printr-o încheiere. Dacă se respinge, se va face acest lucru printr-o sentinţă.

Pentru ultimul caz, pentru că judecata se face la ICCJ, instanţa examinează doar dosarul şi se pronunţă prin decizie care nu mai este supusă niciunei căi de atac. Dacă s-a admis revizuirea, urmează rejudecarea cauzei care urmează regulile de la judecata în primă instanţă, şi dacă se admite revizuirea se va anula hotărârea atacată şi această desfiinţare are loc retroactiv.

Pentru ultimul caz, dacă CEDO constată încălcarea unui drept fundamental, rejudecarea se face după regulile de la judecata în recurs.

Recursul în interesul legii

Este reglementat alături de căile de atac extraordinare pentru că presupune o reexaminare a unei hotărâri definitive. Dar, printr-un RIL, chiar şi dacă se admite, nu se desfiinţează hotărârea atacată şi nici nu se afectează într-un fel situaţia părţilor. Scopul pentru care a fost reglementat RIL este practicarea unei reglementări şi proceduri unitare pe întreg teritoriul ţării.

Dacă se admite acest recurs se pronunţă o decizie obligatorie pentru toate instanţele. Titularii sunt procurorul general al parchetului de pe lângă ICCJ. În afară de acesta pot declanşa această procedură şi colegiile de conducere ale curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea. RIL-ul se judecă de secţiile unite ale ICCJ. Decizia este obligatorie, se publică în Monitorul Oficial.

47

Page 48: Procedura penala speciala

Soluţia are un efect doar în interesul legii, dar nu afectează nici hotărârea reexaminată şi nici situaţia părţilor din cauza respectivă.

o

48