TITLUL I Regulile de baza si actiunile in procesul penal

Capitolul I Principiile fundamentale ale procesului penal

§1. DefiniţiePrincipiile de bază ale procesului penal sunt reguli cu caracter general în

temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal.

§2. Principii înscrise expres ca reguli de bază în Codul de procedură penală:

- principiul legalităţii procesuale - art.2 Cod de procedură penală. „Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în

cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.”Principiul legalităţii presupune ca întreaga desfăşurare procesuală, toate

activităţile participanţilor la procesul penal, să aibă loc şi să se realizeze numai în conformitate cu dispoziţiile legii, consecinţa efectuării unui act de procedură cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fiind nulitatea acelui act şi necesitatea refacerii lui.

- principiul oficialităţii - art.2 alin. 2 Cod procedură penală „Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu,

afară de cazul când prin lege se dispune altfel.” Excepţii de la principiul oficialităţii:- o restrângere a principiului oficialităţii se manifestă în acele situaţii în

care legea nu permite organului judiciar să declanşeze acţiunea penală din oficiu, fiind necesară o încuviinţare sau o autorizare prealabilă (ex: infracţiuni săvârşite de senatori, deputaţi, preşedintele României, judecători, infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate ş.a.)

- principiul oficialităţii nu îşi găseşte aplicabilitatea atunci când legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile formulate de partea vătămată, caz în care oficialitatea este înlocuită cu aspecte proprii disponibilităţii, iar procesul penal nu se poate declanşa şi nici desfăşura decât urmare introducerii unei plângeri prealabile de către persoana vătămată plângere care ulterior trebuie susţinută de către aceasta pe tot parcursul procesului.

-principiul aflării adevărului - art. 3 Cod procedură penală „În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului

cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.”

1

A afla adevărul în cauza penală înseamnă a realiza o concordanţă deplină între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la împrejurările respective.

Principiul aflării adevărului este completat cu diferite dispoziţii legale dintre care, poate cea mai importantă este aceea din art.1 Cod de procedură penală, conform căreia procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

-principiul rolului activ al organelor judiciare - art.4 Cod procedură penală

„Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.”

Potrivit acestui principiu organele judiciare sunt obligate, în stabilirea adevărului, să cerceteze toate probele necesare în cauză, chiar dacă făptuitorul recunoscând fapta, renunţă la administrarea probelor; organele judiciare sunt obligate să stabilească toate faptele care au concurat la producerea rezultatului. Tot conform acestui principiu organele judiciare sunt obligate să explice părţilor drepturile şi obligaţiile lor procesuale şi posibilităţile lor de realizare.

-principiul garantării libertăţii persoanei art.5 Cod procedură penală „În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt

mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.

Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.”

-principiul respectării demnităţii umane - art.51 Cod procedură penalăOrice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată

trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsită prin lege, astfel de acte fiind incriminate ca infracţiuni de art.266 – art.268 Cod penal.

-principiul prezumţiei de nevinovăţie – art.52 Cod procedură penală „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei

sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

2

Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală. Pe de altă parte, acest principiu îl scuteşte pe inculpat de a-şi dovedi nevinovăţia, stabilind acuzatorului sarcina de a proba vinovăţia prin mijloacele de probă reglementate de lege.

Astfel, conform art.66 Cod proc.pen. învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

-principiul garantării dreptului la apărare - art.6 Cod procedură penală„Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte

părţi în tot cursul procesului penal.În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure

părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.

Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.”

-principiul folosirii limbii materne -art.7 Cod procedură penală „În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în

proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română” iar potrivit art.8 Cod procedură penală „Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.”

§3. Alte principii ale procesului penal

-principiul egalităţii persoanelor în procesul penalPotrivit acestui principiu, desfăşurarea procesului penal se realizează de

aceleaşi organe în raport cu toate persoanele, după aceleaşi reguli procesuale,

3

toate părţile având aceleaşi drepturi, neexistând privilegii procesuale pentru anumite persoane ori restricţii procesuale pentru alte persoane.

-principiul respectării vieţii intime, familiale şi private în procesul penal Printre celelalte drepturi ale omului, se înscrie şi dreptul la respectarea

vieţii sale intime de către organele statului. Art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează expres

viaţa privată a tuturor persoanelor prohibind orice imixtiune, în alte condiţii decât cele limitativ prevăzute de lege.

Acest principiu rezultă din modul de reglementare a unora din măsurile procesuale sau a administrării unor probe.

Astfel, pentru percheziţia domiciliară a unei persoane este necesară autorizaţia prealabilă a instanţei. De asemenea, pentru înregistrarea audio sau video, a convorbirilor unei persoane, legea prevede posibilitatea unor astfel de înregistrări numai în cazul infracţiunilor grave şi numai după o prealabilă autorizare dată de instanţa de judecată, pe un termen limitat, ce nu poate depăşi 30 de zile, dar poate fi prelungit la cerere.

-principiul operativităţii procesualeOperativitatea presupune promptitudine în desfăşurarea activităţii

judiciare, calitate în efectuarea actelor procesuale şi procedurale, simplificare în îndeplinirea formelor procesuale şi eficacitate optimă în realizarea scopului procesului penal, acest principiu decurgând şi din art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia, orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.

CAPITOLUL II Acţiunea penală. Potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod de procedură penală coroborat cu

dispoziţiile art.4792 alin. 1 Cod de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, care după caz poate fi:

- ordonanţa procurorului (art.235 Cod de procedură penală); - rechizitoriul (art. 262 alin. 1 pct. 1, lit.a Cod de procedură penală); - plângerea prealabilă (art.279 Cod de procedură penală); - declaraţia orală a procurorului în timpul şedinţei de judecată, în caz de

extindere a procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane (art. 336, 337 Cod de procedură penală);

- plângerea persoanei vătămate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, atunci când plângerea este admisă, prin încheiere, de către

4

instanţă, care dispune reşinerea cauzei spre judecare( art.2781 alin. 8, lit. c Cod de procedură penală).

Ceea ce este esenţial de reţinut este că acţiunea penală este indisponibilă. Acest caracter de indisponibilitate presupune că acţiunea penală trebuie să primească o soluţionare pe fond, iar procurorul nu poate renunţa la acuzare, odată ce a formulat-o, excepţie făcând situaţia plângerilor prealabile, când partea vătămată îşi poate retrage plângerea prealabilă sau se poate împăca cu inculpatul.

Potrivit art.10 Cod proc.pen. cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată sunt:

a) fapta nu există;b) fapta nu este prevăzută de legea penală;b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau

sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;

h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;

i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă

faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior

în condiţii legale.În cursul judecăţii, constatând unul din cazurile enumerate mai sus,

instanţa va pronunţa: a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e);b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.10 lit. f) - j).Încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal se dispune fără a

interesa dacă inculpatul este sau nu vinovat. Cu toate acestea, legea permite inculpatului care doreşte să probeze

nevinovăţia sa, să solicite continuarea procesului penal în scopul stabilirii nevinovăţiei sale, dar numai în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire.

În aceste situaţii, dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. Dacă dimpotrivă nu se constată vreunul dintre

5

cazurile prevăzute în art.10 alin. 1 lit. a) - e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.10 alin. 1 lit. i) şi i1), iar instanţa de judecată va pronunţa încetarea procesului penal.

CAPITOLUL III Acţiunea civilă Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului,

precum şi a părţii responsabile civilmente.Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal,

prin constituirea persoanei care a suferit o pagubă prin infracţiune ca parte civilă, în caz contrar aceasta putând să se îndrepte împotriva persoanei vinovate în cadrul unui proces civil separat, cu precizarea că judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare

săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.

Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă atât pentru repararea daunelor materiale cât şi pentru repararea daunelor morale, suferite de partea civilă, potrivit legii civile.

Persoana vătămată poate să se constituie parte civilă împotriva învinuitului sau inculpatului şi eventual a persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face oricând în cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Persoana responsabilă civilmente este persoana care răspunde alături de inculpat pentru repararea pagubei, potrivit legii civile ( părintele pentru copil, comitentul pentru prepus, educatorul sau profesorul pentru elev). Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

După citirea actului de sesizare partea responsabilă civilmente nu mai poate fi introdusă în procesul penal, dar ea poate interveni în proces, din proprie iniţiativă, până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.

Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.

Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (de ex.: minor, interzis judecătoresc). În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia

6

cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Mai mult, în cazul în care persoana vătămată prin infracţiune este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, legea prevede că instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

Legea stabileşte obligaţia procurorului de a susţine acţiunea civilă şi interesele părţii civile, atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, chiar şi în situaţia în care aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În situaţia în care una din părţi decedează, acţiunea civilă rămîne în competenţa instanţei penale, care va dispune introducerea în cauză a moştenitorilor.

Art. 21 alin. 2 Cod de procedură penală stabileşte că, dacă una din părţi (în latura civilă a procesului penal) este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduc „succesorii în drepturi” extinzîndu-se astfel sfera subiecţilor acţiunii civile, în categoria acestora intrând nu numai „unitatea” succesoare în drepturi, ci orice persoană (fizică sau juridică), care ar putea dobândi calitatea de succesoare în drepturi potrivit legii.

CAPITOLUL IV Părţile în procesul penal  

Părţile în procesul penal sunt, potrivit art.23 şi art.24 Cod de procedură penală inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.

Codul de procedură penală foloseşte 3 termeni pentru desemnarea figurii centrale a procesului penal, respectiv:

Făptuitor este o persoană fizică sau juridică în legătură cu care se desfăşoară o activitate procesuală, dar care însă nu este implicată într-o urmărire penală, care nu a început în privinţa sa. Sunt norme de procedură penală care se referă la făptuitor:

- Art.200 Cod de procedură penală prevede că în obiectul urmăririi penale intră obligaţia strângerii probelor necesare cu privire la identificarea făptuitorului;

7

- art. 215 Cod de procedură penală prevede posibilitatea comandanţilor de nave de a efectua percheziţii corporale şi de a verifica lucrurile pe care le are asupra sa făptuitorul

Învinuit , potrivit art. 229 Cod de procedură penală este persoana fizică sau juridică faţă de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală. Acţiunea penală se pune în mişcare prin ordonanţa sau rechizitoriul procurorului sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată organului de cercetare penală sau procurorului precum şi prin încheierea prin care se admite plîngerea împotriva actelor procurorului(rezoluţie sau ordonanţă) şi instanţa reţine cauza pentru judecată.

Partea vătămată este persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă la judecată.

Este bine de reţinut că persoana împotriva căreia s-a săvârşit infracţiunea nu dobândeşte automat calitatea de parte vătămată. Ea este o persoană vătămată şi dobândeşte calitatea de parte vătămată numai dacă îşi manifestă dorinţa de a participa la proces în această calitate, cu drepturile şi obligaţiile procesuale care îi revin potrivit legii.

Partea civilă este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Exercitarea unei acţiuni civile presupune formularea unor pretenţii civile (bani sau alte prestaţii) împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente.

Partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.

Atât inculpatul cat si celelalte părţi pot fi, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

În procesul penal participă şi alte persoane sau instituţii, după caz, cum ar fi: martorul, expertul, interpretul, avocatul, procurorul, părintele sau tutorele inculpatului minor etc. Aceste persoane nu sunt părţi în procesul penal ci doar participanţi.

CAPITOLUL V Participarea altor persoane în procesul penal

În afară de părţi, Codul de procedură penală reglementează şi participarea altor persoane la procesul penal. Între acestea, se cuvine a se lămuri noţiunile de: reprezentant, succesor, substitut procesual.

Reprezentantul este persoana împuternicită să îndeplinească în procesul penal acte procesuale în numele şi interesul uneia dintre părţile din proces, parte care fie nu doreşte, fie nu poate să se prezinte sau să stea în judecată în nume propriu. Din acest punct de vedere, vorbim despre o

8

reprezentare convenţională, atunci când o parte din proces desemnează o altă persoană (de regulă avocat) să participe în numele ei, să exercite drepturile procesuale şi să efectueze acte procesuale în numele ei. Pe de altă parte, avem de a face cu o reprezentare legală în cazul persoanelor lipsite de capacitate procesuală – minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie – în cazul cărora participă în numele lor în proces reprezentanţii lor legali, după caz: părinţi, tutori, curatori.

Tot reprezentare legală există şi în cazul persoanei juridice, deoarece potrivit art.35 din Decretul-Lege nr.31/1954 şi art. 4792 alin. 2 Cod de procedură penală persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale şi este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său.

Cine este, însă, reprezentantul legal al persoanei juridice învinuite sau inculpate? Plecând de la definiţia noţiunii de reprezentant, care desemnează persoana împuternicită să îndeplinească, în cadrul procesului penal, acte procesuale şi procedurale în numele şi interesul unei părţi din proces, considerăm că este vorba chiar de organele de conducere ale persoanei juridice, singurele care pot asigura reprezentarea ei legală, făcând, în acest fel, ca voinţa unei sau unor persoane fizice ce fac parte din persoana juridică să fie însăşi voinţa persoanei juridice.

Ca atare, ar putea avea calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice preşedintele sau vicepreşedintele consiliului de administraţie, administratorii sau asociaţii, uneori directorii sau managerii, după caz, ca reprezentanţi permanenţi ai acestora.

În al doilea rând, plecând de la reglementarea de principiu din cuprinsul C. pen., care permite coexistenţa răspunderii penale a persoanei juridice culpabile cu aceea a persoanei fizice care acţionează în numele şi în interesul ei, în calitate de organ sau reprezentant al acesteia (a „persoanei fizice care a contribuit în orice mod la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni”), se pune problema de a şti cum trebuie procedat atunci când, pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe, s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice.

Pentru această situaţie, s-a prevăzut expres, în actuala reglementare procedurală, introdusă prin Legea nr. 356/2006, posibilitatea persoanei juridice, de a-şi numi un mandatar, pentru a o reprezenta (art. 4792 alin. 3 C. pr. pen.). această ipoteză vizează, evident, reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa autorităţilor judiciare ale procesului penal.

Problema care s-ar putea pune aici este aceea a modalităţii de desemnare a mandatarului. Este necesară oare o procură autentică specială, după regulile mandatului din procesul civil? Care va fi actul de legitimare a mandatarului persoanei juridice învinuite sau inculpate în procesul penal?

După părerea noastră, se va proceda după regulile dreptului comun în materie de mandat. Totuşi, fiind vorba de reprezentarea convenţională a

9

persoanei juridice într-un proces penal şi ţinând seama de principiul pluralităţii organelor de conducere, credem că trebuie să preexiste o hotărâre a organului colectiv de conducere, cu privire la persoana împuternicită, care va trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii şi să aibă aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca un administrator persoană fizică ce acţionează în nume propriu, urmată de o procură specială din partea organului de conducere unipersonal al persoanei juridice ori a unei persoane anume împuternicite în acest sens din partea organului colectiv de conducere.

Ce se întâmplă, însă, dacă persoana juridică refuză să-şi desemneze un mandatar, în pofida obligaţiei legale a acesteia? În cazul în care persoana juridică nu îşi numeşte un mandatar, în ipoteza începerii urmăririi penale şi împotriva reprezentantului legal, nu există decât o singură variantă: aceea a desemnării unui mandatar din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, după caz, eventual, din rândul practicienilor în insolenţă, autorizaţi potrivit legii, astfel cum se prevede expres în art. 4792 alin. 4 C. pr. pen. Aceasta s-ar putea realiza fie prin ordonanţa procurorului, în timpul urmăririi penale, fie prin încheierea instanţei, în timpul judecăţii şi ar corespunde unei reprezentări judiciare a persoanei juridice urmărite sau trimise în judecată, după caz, având un caracter subsidiar în raport cu reprezentarea convenţională.

Practicienii în insolenţă autorizaţi potrivit legii sunt persoane fizice sau juridice (administratori judiciari sau lichidatori) care sunt autorizate să conducă procedurile de insolenţă, procedurile de lichidare voluntară sau amiabilă, precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară sau de administrare specială.

Ei trebuie să prezinte un minimum de garanţii de independenţă şi imparţialitate, fiind interzisă numirea sau desemnarea în calitate de practicieni în insolvenţă la persoana juridică la care cel în cauză a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare şi preiau, practic, toate atribuţiile practicienilor în reorganizare şi lichidare, a căror activitate este organizată în baza O.G. nr.79/1993.

În fine, se prevede expres, în alin. 5 al art. 4792 C. pr. pen., că practicienilor în insolvenţă, desemnaţi după procedura menţionată mai sus, li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 190 alin. 1, 2, 4-6 C. pr. pen, beneficiind de un tratament juridic similar cu cel aplicabil martorului, expertului şi interpretului.

Reprezentarea oricărei părţi în procesul penal este posibilă indiferent de stadiul procesual, cu excepţia inculpatului care nu poate fi reprezentat atunci când prezenţa acestuia este obligatorie.

Substituţii procesuali sunt persoane care îndeplinesc activităţi procesuale în nume propriu (exercitându-şi un drept propriu reglementat de lege) dar în interesul sau pentru realizarea unui drept al altuia (al uneia din părţi).

10

Cu titlu de exemplu: un soţ poate face plângere penală pentru celălalt soţ; cererea de liberare pe cauţiune sau sub control judiciar poate fi făcută şi de soţul ori rudele apropiate ale inculpatului arestat; apelul sau recursul pot fi declarate şi de către soţul inculpatului, iar cererea de revizuire poate fi exercitată şi de către soţul sau rudele apropiate ale condamnatului. Dacă substituţilor procesuali legea le recunoaşte dreptul de a interveni în sprijinul uneia dintre părţile procesului penal, prin efectuarea unui act de procedură, cel în favoarea căruia s-a acţionat poate să îşi însuşească sau dimpotrivă să nu îşi însuşească cererea, infirmând actul de procedură realizat de ruda apropiată, existând obligaţia organului judiciar de a-l întreba pe cel în favoarea căruia s-a acţionat dacă îşi însuşeşte cererea.

Aparatorul

Apărătorul sau avocatul în procesul penal este un participant calificat din punct de vedere juridic, care se situează pe poziţia procesuală a părţii pe care o asistă sau o reprezintă. Raporturile dintre parte şi apărător sunt guvernate de regulile de la mandat, contractul de asistenţă juridică încheiat între parte şi apărător fiind practic un contract de mandat cu caracter special.

Regula este că asistenţa sau reprezentarea în proces este facultativă şi că oricare parte din proces are dreptul de a-şi angaja un avocat, fără ca angajarea unui apărător să fie obligatorie.

Cu toate acestea inculpatul, în unele situaţii, trebuie să fie asistat obligatoriu de către un avocat, potrivit legii. Dacă inculpatul nu şi-a angajat un avocat ales, în cazurile expres reglementate de lege, organele judiciare au obligaţia de a desemna un avocat din oficiu, plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător, în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept ( art.171 Cod de procedură penală ).

Asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 Cod de procedură penală când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Tot un caz de asistenţă juridică obligatorie este şi atunci cînd apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de

11

urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării.

În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.

Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile prevăzute mai sus, judecătorul este obligat prin lege să amâne cauza.

În calitate de reprezentant legal al părţii pe care o reprezintă, apărătorul are unele drepturi pe tot parcursul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.

În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător. Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.

Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate.

În situaţiile prevăzute în art. 172 alin. 2, 4 Cod de procedură penală (când asistenţa juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale la ascultarea învinuitului sau inculpatului sau atunci când persoana este reţinută sau arestată şi i se asigură dreptul de a lua contact cu apărătorul) procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.

În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.

Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, în vederea luării de măsuri.

12

În privinţa celorlalte părţi care participă la procesul penal, apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asistă sau o reprezintă.

Atunci când organul judiciar – procurorul, organul de cercetare penală şi instanţa - apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, aceasta este obligată a dispune din oficiu sau la cerere, luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.

Instanţa de judecatăInstanţa de judecată, constituită din unul sau mai mulţi judecători şi un

grefier, constituie unul dintre participanţii la procesul penal, de o importanţă deosebită având în vedere că soluţionarea cazului este dată în competenţa judecătorilor care compun completul de judecată.

O cauză penală parcurge de regulă trei grade de jurisdicţie: primă instanţă, apel şi recurs. Prin excepţie, cauzele cu infracţiuni apreciate de legiuitor ca fiind mai puţin grave, nu mai parcurg calea apelului, soluţiile pronunţate în primă instanţă în astfel de cazuri putând fi atacate numai cu recurs. Este vorba despre acele infracţiuni care se judecă la plângerea prealabilă adresată de către partea vătămată organului de cercetare penală sau procurorului.

Pe de altă parte, o cauză penală parcurge mai multe stadii procesuale, parcurgând mai întâi faza de urmărire penală, apoi faza de judecată şi în final faza executării hotărârii judecătoreşti pronunţate.

Prin ciclu procesual se înţeleg etapele parcurse de o cauză penală până la soluţionarea definitivă sau până la desfiinţarea actelor efectuate şi dispunerea refacerii lor, după caz prin casarea cu rejudecare sau restituirea în vederea refacerii urmăririi penale.

Etapele judecăţii cuprind: - activităţile care premerg şi pregătesc judecarea pricinii; - judecata propriu-zisă: începutul şedinţei de judecată, cercetarea

judecătorească, dezbaterile judiciare şi ultimul cuvânt al inculpatului; - deliberarea şi pronunţare hotărârii judecătoreşti. Compunerea instanţei nu trebuie confundată cu constituirea instanţei.

Compunerea instanţei priveşte numărul de judecători care alcătuiesc completul de judecată. Potrivit legii de organizare judecătorească în vigoare în acest moment, completul de judecată se compune dintr-un judecător la prima instanţă, din doi judecători în apel şi din trei judecători în recurs, cu precizarea că judecătorii stagiari pot soluţiona cauze penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi cereri de reabilitare.

De asemenea, cauzele cu infractori minori se judecă de judecători anume desemnaţi de către preşedintele instanţei, iar prin lege specială s-a prevăzut ca

13

judecarea în primă instanţa a faptelor penale de corupţie să fie soluţionate de un singur judecător.

Indiferent de infracţiunea care formează obiectul învinuirii, în cursul urmăririi penale luarea sau prelungirea măsurii preventive se dispune de un singur judecător.

ProcurorulProcurorii sunt constituiţi în parchete şi funcţionează potrivit principiilor

legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. În prezent, conform art.316 Cod proc.pen. în desfăşurarea cercetării

judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale.

Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.

Când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

Astfel procurorul participă obligatoriu la judecarea cauzelor penale în primă instanţă:

- în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu; - în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa

închisorii de 3 ani sau mai mare; - în cauzele în care unul dintre inculpaţi se află în stare de detenţie; - în cauzele în care inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute

în art.171 alin.2 Cod proc.pen. iar asistarea acestuia de avocat este obligatorie; - în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a

închisorii. Procurorul participă în mod obligatoriu la judecarea cauzelor în căile de

atac;

Martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Martorii asistenţi sunt persoanele care asistă la efectuarea unui act

procedural, atunci când legea prevede necesitatea prezenţei unor martori asistenţi, numărul acestora trebuind să fie de cel puţin doi. Se întâlnesc în cazul reconstituirii, cercetării la faţa locului, percheziţiei.

Expertul este persoana la care organele judiciare (organ de urmărire penală, instanţă) pot apela, datorită cunoştinţelor sale de specialitate, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, pentru a căror interpretare corectă este necesară părerea unui expert.

14

Interpretul este persoana la care organul judiciar poate apela atunci când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima. În acest caz, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Titlul al doilea Competenţa Capitolul I : Felurile competentei

§1. D efiniţie si clasificare . Putem defini competenţa ca fiind capacitatea unui organ judiciar de a

îndeplini acte procesuale, care să fie valabile şi să producă efectele prevăzute de lege, aptitudinea funcţională a unui organ judiciar de a instrumenta o anumită cauză penală, aflată într-un anumit stadiu.

În ceea ce priveşte competenţa instanţelor, din punct de vedere funcţional:- judecătoriile judecă numai în primă instanţă; - tribunalele şi curţile de apel judecă în primă instanţă, în apel şi în recurs; - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă numai în primă instanţă şi în

recurs. Din reglementările legale în vigoare distingem între norme de competenţă

materială, norme de competenţă după calitatea persoanei şi norme de competenţă teritorială.

Din punct de vedere material este de reţinut că legea procesual penală stabileşte o competenţă generală a judecătoriei, care judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.Totodată judecătoria are competenţa de a soluţiona şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

În cazul celorlalte instanţe (tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) acestea judecă în primă instanţă numai în cazurile anume prevăzute de lege, acestea fiind chemate să judece în primă instanţă infracţiuni mai grave cum ar fi de ex:

- omor, tâlhărie, dare şi luare de mită etc. (tribunalul)- infracţiuni contra statului ( curtea de apel), - infracţiuni săvârşite de membrii ai guvernului, de deputaţi şi senatori

(Î.C.C.J) Din punct de vedere al calităţii persoanei, există instanţe militare,

corespunzătoare în grad celor civile şi care judecă, în primă instanţă, în funcţie de calitatea de militar a inculpatului: tribunal militar, tribunal militar teritorial, curte militară de apel.

15

Tot după calitatea persoanei, normele de competenţă prevăd ca persoanele având anumite calităţi, să fie judecate în primă instanţă de anumite instanţe, cum ar fi de exemplu:

- infracţiunile comise de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi sunt de competenţa curţilor de apel în primă instanţă;

- infracţiunile comise de senatori şi deputaţi;de membrii Guvernului;de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;mareşali, amirali, generali şi chestori;şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii;de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie;sunt de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primă instanţă.

Normele de competenţă teritorială stabilesc care anume instanţe, din punct de vedere teritorial, sunt chemate să soluţioneze o anumită cauză penală. Legea stabileşte o competenţă alternativă, fiind competentă să soluţioneze o anumită cauză instanţa de la:

a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; b) locul unde a fost prins făptuitorul; c) locul unde locuieşte făptuitorul; d) locul unde locuieşte persoana vătămată.Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin.

1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Art. 31 Cod de procedură penală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătateInfracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de

către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în

16

România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

EXTRAS din Cod de procedură penală

Art.25 Cod de procedură penală Competenţa judecătorieiJudecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor

date prin lege în competenţa altor instanţe.Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.26 Cod de procedură penalăCompetenţa tribunalului militarTribunalul militar:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute în art. 331 - 352 din Codul penal, precum şi alte

infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe.

b) *** Abrogată2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Art.27 Cod de procedură penală Competenţa tribunaluluiTribunalul:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.174 - 177, art.179, art.189

alin. 3 - 5, art.197 alin. 3,art.211 alin. 3, art.212 alin. 3, art.215 alin. 5, art.254,art.255, art.257,art.266 - 270, art.2791,art.312 şi art.317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;

b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

17

c) *** Abrogatăd) infracţiunea de spălare a banilor, precum şi infracţiunile privind traficul

şi consumul ilicit de droguri;e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul

bancar; e^1) infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi

industrială;f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale

pronunţate de judecătorii în primă instanţă;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunţate de judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din

circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.28 Cod de procedură penală Competenţa tribunalului militar teritorialTribunalul militar teritorial:1. judecă în primă instanţă:a)infracţiunile menţionate în art.27 pct. 1 lit. a) - e^1), săvârşite în legătură

cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în

primă instanţă de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 281 Cod de procedură penală Competenţa Curţii de ApelCurtea de Apel:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi infracţiunile

privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531,art. 273 - 276 când

s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361;b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de

procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;

18

c) *** Abrogatăd) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; e) *** Abrogată f) *** Abrogată2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale

pronunţate în primă instanţă de tribunale;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege;

5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.

Art. 282 Cod de procedură penală Competenţa Curţii Militare de ApelCurtea Militară de Apel:1. judecă în primă instanţă: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi art.356 - 361,

săvârşite de militari;b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai

tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;

c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în

primă instanţă de tribunalele militare teritoriale;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor

pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.29 Cod de procedură penală Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi;b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;

19

c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;

d) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;e) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile

legii şi de ceilalţi membri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

e^1) infracţiunile săvârşite de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

f) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie;

g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de recurs, judecă:a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă,

de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel,

de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă,

de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege;

3. judecă recursurile în interesul legii;4. *** Abrogat5. soluţionează:a) conflictele de competenţă în cazurile în care Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie este instanţa superioară comună;b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;c) cererile de strămutare.d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

Secţiunea IICompetenţa teritorială

Art.30 Cod de procedură penală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţarăCompetenţa după teritoriu este determinată de:a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;b) locul unde a fost prins făptuitorul;c) locul unde locuieşte făptuitorul;d) locul unde locuieşte persoana vătămată.Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin.

1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.

20

Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Art.31 Cod de procedură penală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătateInfracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de

către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

§2. Indivizibilitatea şi conexitatea Legea procesual penală reglementează şi posibilitatea reunirii cauzelor

pentru anumite cauze de indivizibilitate şi conexitate. Există trei cazuri de indivizibilitate, respectiv:

a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai

multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.De asemenea, art.34 Cod proc.pen. reglementează 4 cazuri de conexitate: a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de

una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;

21

b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;

c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;

d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.

Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.

Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.

Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă iar dacă competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor este instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art.35 Cod proc.pen., iar în cazul prevăzut în art.35 alin. 3 Cod proc.pen (o instanţă militară superioară în grad şi una civilă echivalentă în grad cu instanţa militară), reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa militară, care trimite dosarul instanţei civile căreia îi revine competenţa.

Dacă reunirea dosarelor este posibilă şi, pentru buna administrare a justiţiei ea trebuie să reprezinte regula, sunt şi unele situaţii în care este necesară disjungerea cauzei, cu privire la anumite fapte sau anumiţi inculpaţi, împrejurare permisă de art.38 Cod proc.pen. disjungerea este posibilă numai în cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a) Cod de procedură penală, precum şi în toate cazurile de conexitate.

Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.

Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.

22

Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.

În caz că instanţa găseşte întemeiată excepţia de necompetenţă, o admite şi îşi va declina competenţa în favoarea instanţei competente. Actele de procedură îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa necompetentă pot fi menţinute de instanţa competentă căreia i s-a trimis dosarul, în cazul în care declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată. În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.

Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului, fiind o excepţie de la principiul general de drept potrivit căruia o hotărâre judecătorească dată în primă instanţă poate fi atacată cu cel puţin o cale de atac.

Capitolul al II-lea Incompatibilitatea si stramutarea §1. IncompatibilitateaPotrivit art.46 Cod proc.pen. judecătorii care sunt soţi, rude sau afini

între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.

Art.47 Cod de procedură penală Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate

participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.

Art.48 Cod de procedură penală Alte cauze de incompatibilitate(1) Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în

cauza respectivă: a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în

judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale;

b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi; c) a fost expert sau martor;

23

d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată;

e) soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;

f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g) există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

h) este tutore sau curator al uneia dintre părţi; i) a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul

acesteia. (2) Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei

cauze în căile de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze.

Art.49 Cod de procedură penală Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a

magistratului-asistent şi a grefieruluiDispoziţiile art.46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau,

după caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.

Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art.48 alin. 1 lit. b) - i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă .

Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.

Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.

Întrucât ceea ce ne interesează sunt cazurile de incompatibilitate ale grefierului, le reamintim:

- dacă sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv,

- a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;- a fost expert sau martor;- există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el,

soţul sau vreo rudă apropiată;- soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a

efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a

24

soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;

- este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

- există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

- este tutore sau curator al uneia dintre părţi;- a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul

acesteia.- atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea

inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze

De reţinut că, de principiu, oricare dintre participanţii care constată existenţa unui caz de incompatibilitate în privinţa lor (inclusiv grefierul), este obligat să se abţină, nerespectarea acestei obligaţii putând atrage şi sancţiuni disciplinare.

Abţinerea se realizează prin aducerea la cunoştinţă, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, a cazului de incompatibilitate şi a declaraţiei de a se abţine. Declaraţia de abţinere trebuie să se facă de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.

În cazul în care, deşi cazul de incompatibilitatea există, însă persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere (din diferite motive – nu a aflat, a neglijat aspectul etc.), ea poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.

Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

Nerespectarea condiţiilor prevăzute anterior sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.

Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.

Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului sau grefierului se soluţionează de completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeaşi

25

materie, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau este recuzat.

Cînd pentru soluţionarea abţinerii sau recuzării nu se poate alcătui completul, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi din cauza abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.

Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.

2.Strămutarea judecăţii cauzei penale Un alt incident care se poate ivi cu ocazia judecării unei pricini este

strămutarea acesteia la altă instanţă, fără ca legea să prevadă expres vreun motiv pentru care se poate cere strămutarea.

Instanţa competentă a se pronunţa asupra strămutării este întotdeauna Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar strămutarea se face de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.

Cererea de strămutare se adresează direct Înaltei Curţi, trebuie motivată, trebuie să indice dacă în cauză sunt arestaţi şi trebuie să fie însoţită de înscrisurile doveditoare.

Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică.Când părţile se înfăţişează, se ascultă şi concluziile acestora. ÎCCJ

dispune, prin încheiere motivată, ce nu este supusă niciunei căi de atac, admiterea sau respingerea cererii.

În cazul în care găseşte cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare. Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

Titlul al treilea Probele şi mijloacele de proba

26

Capitolul I : Dispoziţii generale. Definitia probei

Definiţia probeiConstituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea

existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Mijloacele legale prin care se administrează probele poartă denumirea de mijloace de probă.

Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt:

- declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, - declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile

civilmente, - declaraţiile martorilor, - înscrisurile, - înregistrările audio sau video ( înregistrările în mediul ambiental,

localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrările de imagini)

- fotografiile, - mijloacele materiale de probă, - constatările tehnico-ştiinţifice, - constatările medico-legale - expertizele.Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de

urmărire penală şi instanţei de judecată. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze.

Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Cel care trebuie să dovedească vinovăţia este acuzatorul, care în dreptul nostru este procurorul.

În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziţii care sunt cuprinse în art. 67 Cod proc. pen., încheierea de şedinţă trebuie să cuprindă motivele pentru care o probă a fost încuviinţată sau respinsă de către instanţă. Simpla sintagmă

27

„apreciind că proba este utilă şi concludentă” este insuficientă şi nu reprezintă o motivare în sensul legii, ci doar concluzia la care a ajuns instanţa de judecată.

Încheierea trebuie să indice, în mod concret, care anume împrejurări au determinat instanţa să considere proba ca fiind utilă şi concludentă sau dimpotrivă inutilă ori neconcludentă.

De menţionat că, legea interzice întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe şi totodată interzice determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

O reglementare extrem de importantă din punct de vedere al consecinţelor este aceea care prevede că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Procedura de ascultare este prevăzută în art.70-74 Cod procedură penală.Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la

nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.

Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.

În faza de urmărire penală, dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.

În faţa instanţei de judecată însă, întotdeauna inculpatul este ascultat oral, iar declaraţiile acestuia se înregistrează prin mijloace tehnice.

Tot în faza de urmărire penală, fiecare învinuit sau inculpat este ascultat separat.

În cursul cercetării judecătoreşti, regula este că fiecare inculpat este ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi. Prin excepţie, atunci când interesul aflării adevărului şi al justei soluţionări a cauzei o cere, instanţa poate dispune

28

ascultarea separată a inculpaţilor şi în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile luate separat sunt citite apoi în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după ascultarea lor.

Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei.

Învinuitul sau inculpatul este mai întâi lăsat să declare tot ce ştie în cauză.Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau

reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauză.Învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de

mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.Când inculpatul nu-şi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când

există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putând da citire, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare.

Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior.

După ce învinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce, de către preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei.

De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună.

Dacă, în timpul ascultării învinuitului sau inculpatului, acesta acuză simptomele unei boli care i-ar putea pune viaţa în pericol, ascultarea se întrerupe, iar organul judiciar ia măsuri pentru ca acesta să fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide că viaţa învinuitului sau inculpatului nu este în pericol(ART.711 Cod de procedură penală) .

Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.

Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.

29

Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.

Ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

§2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Procedura de ascultare este prevăzută în art.76-771 Cod procedură penală.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată au obligaţia să cheme,

spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana responsabilă civilmente.

Înainte de ascultare i se pune în vedere persoanei vătămate că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea i se atrage atenţia că declaraţia de constituire ca parte civilă poate fi făcută în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe, pînă la citirea actului de sesizare.

Ascultarea părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente se face potrivit regulilor privitoare la ascultarea învinuitului şi a inculpatului.

În cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea părţii vătămate ori a părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a părţii vătămate ori a părţii civile ascultate în condiţiile prevăzute în alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa părţii vătămate sau a părţii civile dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei reţele video şi audio.

30

În cursul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, părţii vătămate sau părţii civile ascultate în condiţiile alin. 1 - 3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art.323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei.

Declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, ascultată în condiţiile arătate în alin. 1 - 3, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă, fiind semnată de organul judiciar, de partea vătămată sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunându-se la dosarul cauzei.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanţei de judecată, se păstrează la sediul acestora.

Dispoziţiile art.75 - 77 şi ale art. 865 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător, respectiv, procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa părţii vătămate sau a părţii civile, ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.

Măsurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţă, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

§3. Declaraţiile martorilorPersoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare

de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.

3.1. Calitatea de martor. Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul.

Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părţi.

Soţul şi rudele apropiateale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.

De reţinut că legea se referă numai la soţul sau rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului( art. 149 Cod penal: sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere astfel de rude) care însă pot să renunţe la această favoare a legii şi să depună mărturie, situaţie în care vor depune jurământ şi vor fi pasibili de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă dacă nu relatează adevărul.

31

Prin urmare, soţul sau rudele apropiate ale celorlalte părţi din proces (parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente) au obligaţia de a depune mărturie dacă sunt citaţi în acest sens de către organul judiciar.

Legea prevede obligaţia organului judiciar (poliţist, procuror, judecător), să aducă la cunoştinţă martorului, care este soţ sau rudă apropriată a inculpatului, că se poate prevala de dispoziţiile art.80 alin.1 Cod proc.pen. conform cărora nu sunt obligaţi să depună mărturie.

În calitate de martor poate fi ascultată şi o persoană minoră. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.

Tot în calitate de martor, poate fi ascultată persoana vătămată, dar numai în situaţia în care nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. În acest din urmă caz, această persoană ca fi ascultată ca parte vătămată sau civilă după caz.

3.2. Modalitatea de ascultare a martorului Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi

ora arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei. Aceasta constituie o obligaţie impusă de lege a cărei nerespectare se sancţionează cu amenda judiciară prevăzută de art.198 Cod proc.pen.

Înainte de a fi ascultată ca martor, o persoană este întrebată mai întâi despre nume, prenume, etate, adresă şi ocupaţie, iar în caz de îndoială asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de probă, cel mai frecvent fiind actul de identitate dar admiţându-se chiar şi alte legitimaţii care cuprind fotografii şi permit identificarea.

Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se află cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii, după care este invitat să depună următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile cele menţionate mai sus, cu privire la ţinerea mâini pe cruce sau biblie. Prin urmare, acesta rosteşte acelaşi jurământ fără a ţine mâna pe cruce sau Biblie iar cu privire la referirea la divinitate, acesta se va referi la divinitatea în care crede.

Martorul fără nici un fel de confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământ (le interzice religia sau conştiinţa), rostesc în faţa instanţei o formulă asemănătoare, respectiv: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

32

Toate aceste împrejurări legate de divinitatea în care crede, sau legate lipsa vreunei confesiuni ori imposibilitatea depunerii jurământului, sunt reţinute de către organul judiciar fără nici un fel de probă, ci doar pe baza declaraţiilor martorului.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei amintite, martorului i se pune în vedere că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate aceste etape ale ascultării martorului se face menţiune în declaraţia scrisă a acestuia sau în înregistrarea cu mijloace tehnice.

Având în vedere că răspunderea penală începe numai de la vârsta de 14 ani, minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ atunci când este ascultat ca martor, deoarece oricum, în sarcina acestuia nu se va putea reţine niciodată comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a minorităţii ce reprezintă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dar i se atrage atenţia să spună adevărul.

Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să declare tot ce ştie cu privire la acestea.

După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate.

Dispoziţiile legale privind modul de ascultare a inculpatului, consemnarea declaraţiilor sau ascultarea inculpatului la locul unde se află ca urmare a imposibilităţii de deplasare, sunt pe deplin aplicabile şi în cazul ascultării martorului, ceea ce înseamnă că:

- fiecare martor este ascultat separat, ceilalţi martori fiind scoşi afară din sal unde este ascultat martorul

- martorul este lăsat să spună mai întâi tot ceea ce ştie; - ascultarea martorului nu poate începe cu citirea sau reamintirea

declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauză; - martorul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă

se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut; - martorului i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează

obiectul cauzei; - declaraţia martorului se consemnează în scris, cu consemnarea orei

începerii şi orei încheierii audierii, declaraţia fiind citită martorului care o semnează atunci când este de acord cu conţinutul ei;

- când martorul refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă despre această împrejurare, iar declaraţia mai este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultare ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.

33

3.3. Protecţia datelor de identificare a martoruluiDacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a

martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.

Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.

Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.

În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.

Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.

Aceleaşi dispoziţii legale referitoare la protecţia martorilor, sunt pe deplin aplicabile şi experţilor, atunci când ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea expertului ori a altei persoane ca urmare a efectuării lucrării de specialitate de către expert.

3.4. Modalităţi speciale de ascultare a martorului În situaţiile prevăzute mai sus, în care este necesară protecţia martorului,

dacă există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condiţiile alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra

34

secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa martorului dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

În cazul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, martorului ascultat în condiţiile alin. 1 - 3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art .323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.

Declaraţia martorului ascultat, în aceste condiţii, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă în aceleaşi condiţii, respectiv într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Suportul care conţine înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale va fi înaintat la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi va fi păstrat în aceleaşi condiţii.

(8) Dispoziţiile art.78, 85 şi ale art.86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.

Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie, în faza de urmărire penală, vor fi în prealabil înregistrate şi înseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.

De asemenea, legea mai prevede că în cauze privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile mai sus prezentate.

Ascultarea unor martori în astfel de condiţii, presupune şi asigurarea securităţii martorului sau a domiciliului acestuia. În aceste condiţii, legea oferă posibilitatea ca procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală

35

ori, după caz, instanţa de judecată să poată dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.

Aceste măsuri se ridică de procuror în cursul urmăririi penale sau, după caz, de instanţă în cursul judecăţii, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

§4. Confruntarea Când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor

ascultate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. Pot fi confruntate oricare dintre persoanele ascultate în proces, indiferent de calitatea lor.

Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări. Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal. Aceste proces verbal se semnează de persoanele confruntate şi de organul de urmărire penală sau după caz de preşedintele completului de judecată şi grefier.

§ 5. Înscrisurile Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul lor se arată

fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.O categorie aparte de înscrisuri în cadrul procesului penal îl ocupă

procesele-verbale întocmite de către organele de anchetă. Astfel, legea prevede că procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sunt mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Indiferent care anume autoritate îl încheie, procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data şi locul unde este încheiat ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;

b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă

procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl

încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta.

36

§ 6. Interceptările şi înregistrările audio sau video (art.91 1 Cod de procedură penală)

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin.1 al art.91 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2 ale art.911 Cod de procedură penală .

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.

37

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

Organele care efectuează interceptarea şi înregistrareaProcurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute

în art.911 Cod de procedură penală sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.

În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art.911

alin. 1, 2 şi 8 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art.228 alin. 1^1, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.

În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2, procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării. Judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 911 alin. 1 - 3 şi 8. Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanţei.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La

38

soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art.911 alin. 1 şi 2.

Certificarea înregistrărilor(art.913 Cod de procedură penală) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc

fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art.97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.

La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art.912 alin. 5 şi numai de către procurorul care efectuează sau

39

supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.

Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art.912 alin. 5, cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.

Alte înregistrăriDispoziţiile art. 911- 913 Cod de procedură penală se aplică în mod

corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere

Înregistrările de imaginiDispoziţiile art. 911- 912 Cod de procedură penală se aplică în mod

corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 913 Cod de procedură penală, cu excepţia redării în formă scrisă, după caz.

Verificarea mijloacelor de probăMijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse

expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte

persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

§ 7. Mijloacele materiale de probă Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice

alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, constituie mijloace materiale de probă.

Sunt de asemenea mijloace materiale de probă obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii.

Aceste obiecte se ridică de regulă de procuror cu ocazia unei cercetări la faţa locului şi după ce se sigilează, după caz, se ataşează la dosar ori se păstrează în camera obiectelor şi corpurilor delicte.

Aceste mijloace materiale de probă se obţin de către organele judiciare prin unul din următoarele procedee judiciare:

7.1 Ridicarea de obiecte şi înscrisuri.

40

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.

Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.

O altă modalitate de ridicare a înscrisurilor se concretizează prin ridicarea corespondenţei. Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecăţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect. Măsura se dispune numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.91 1 alin. 1 Cod proc.pen. referitoare la cazurile când este permisă interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi potrivit procedurii acolo prevăzute.

Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondenţe sau obiecte pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de procuror, care este obligat să informeze de îndată despre aceasta instanţa.

Corespondenţa şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală. Prin urmare, în nici un caz instanţa nu se deplasează în mod expres la domiciliul sau reşedinţa persoanei respective numai pentru ridicare unui înscris sau obiect.

7.2 Percheziţia Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris

dintre cele arătate în art.98 Cod proc.pen. tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de

organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător şi ceea ce este

41

important de reţinut este că percheziţia corporală poate fi dispusă chiar înainte de începerea urmăririi penale, deoarece legea condiţionează de începerea urmăririi penale numai autorizarea percheziţiei domiciliare.

Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art.104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.

Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată.

Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii. În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei; b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de

percheziţie; d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia; e) locul unde urmează a se efectua percheziţia; f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează

percheziţia; g) numele învinuitului sau inculpatului. Autorizaţia poate fi folosită o singură dată.

Percheziţia dispusă în cursul urmăririi penale, se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.

Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări la faţa locului. În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o percheziţie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii.

Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător.

42

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, persoană care dacă este reţinută va fi adusă, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.

Toate aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.

Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie.

Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.

De asemenea, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită; obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică totdeauna. În tot cazul, organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.

Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează. Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii. Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode.

Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una din probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa şi a acestor persoane, uneia din persoanele cu care locuieşte sau unui vecin ori, dacă este cazul, custodelui.

Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal. Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91 Cod procedură penală şi amintite deja mai sus, şi următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute.

În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare. Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.

43

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod.

Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar. Până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul. Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.

Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Model de încheiere de admitere a percheziţiei.

ROMANIAJUDECATORIA _______Dosar nr.______/_______

I N C H E I E R E Nr.___

Camera de Consiliu din 27.04.2006Preşedinte : ____________

Grefier : ___________ Ministerul Public reprezentat de procuror________________

S-a luat în examinare cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria ______ privind eliberarea unei autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţa învinuitului _________________.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părţilor.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care

instanţa acordă cuvântul asupra cererii.Procurorul solicită admiterea cererii şi eliberarea unei autorizaţii de

percheziţie domiciliară la locuinţa învinuitului ______________, pentru data de 27.04.2007, întrucât din materialul de urmărire penală reiese că aceasta a sustras bunuri din incinta _______________, bunuri care se pare că se află în domiciliul acestuia.

I N S T A N Ţ A:

44

Constată că prin cererea nr._______ /P/_________ a Parchetului de pe lângă Judecătoria ________, înregistrată la această instanţă sub nr.______/________, s-a solicitat eliberarea unei autorizaţii de percheziţie domiciliare la locuinţa învinuitului______________, domiciliat în ________, întrucât din materialul de urmărire penală rezultă că______________

Din analiza probelor existente în dosarul de urmărire penală, instanţa reţine că prin rezoluţia din data de ____________s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului ________________pentru săvârşirea infracţiunii de______________, reţinându-se în sarcina acestuia că în data de ___________________ (se descrie pe scurt fapta pentru care este urmărit penal).

(Urmează apoi analiza probelor existente la dosar şi motivele pentru care instanţa apreciază ca fiind fondată sau nefondată cererea de percheziţie)

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, în baza art.100 al.1,3 Cod procedură penală instanţa va admite/respinge cererea şi va dispune efectuarea percheziţiei domiciliare la domiciliul învinuitului _____________.

Pentru aceste motive,IN NUMELE LEGII

DISPUNE Admite/respinge cererea formulată de către Parchetul de pe lângă

Judecătoria _______ privind eliberarea unei autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţa învinuitului____________

Autorizaţia de percheziţie este valabilă începând cu data de_________, ora __________ până în data de__________, ora _________. (această dispoziţie apare în dispozitivul încheierii numai în caz de admitere a cererii).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.Dată în camera de consiliu din data de __________

Presedinte, Grefier,

ROMÂNIAJUDECATORIA ________Dosar nr. 6000/2006

AUTORIZAŢIE DE PERCHEZIŢIE NR.

45

În urma cererii nr.______ /P/______ din ___________ a Parchetului de pe lângă Judecătoria ________, şi a încheierii nr.____ pronunţate la data de __________ în dosarul cu numărul de mai sus, în baza art. 100 Cod procedură penală

D I S P U N E Efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa din ________________

aparţinând (după caz se va înscrie numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia, dacă este alta decât inculpatul) învinuitului (inculpatului) ______________ (cu toate datele personale).

Percheziţia se va efectua cu respectarea dispoziţiilor art. 23, 27 din Constituţia României şi art. 101, 103-108 şi 111 din Cod procedură penală .

Prezenta autorizaţie este valabilă de la data de____________, orele _______ la data de__________, orele___________.

Emisă astăzi________, ora____ şi locul emiterii

Preşedinte, Nume şi prenume

7.3 Cercetarea la faţa locului Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă

constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.

Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenţa părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedică efectuarea cercetării.

Când învinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea.

Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.

7.4 Reconstituirea

46

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta.

Reconstituirea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Procesul-verbal de cercetare la faţa loculuiDespre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care

trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective.

În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.

În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.

§ 8. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală

Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor.

În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor

47

infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.

Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport care se numeşte raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau raport de constatare medico-legală, după caz.

Ceea ce este important de reţinut este diferenţa între constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza. Prima este conform, denumirii sale, o constatare a unor stări de fapt, a unor urme şi se dispune de regulă în cazul accidentelor rutiere, a accidentelor de circulaţie, în caz de moarte violentă, specialistul fiind chemat să constate nişte urme rezultate în urma faptei săvârşite, deoarece există pericolul dispariţiei sau degradării acestora în următoarele zile, ore sau chiar minute. Spre deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică, expertiza vine să răspundă la anumite întrebări adresate de către organul judiciar (procuror sau instanţă), iar în elaborare concluziilor sale, expertul se foloseşte inclusiv de împrejurările constatate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală. Tocmai din cauza faptului că un astfel de mijloc de probă se impune a fi administrat imediat cât mai aproape de momentul comiterii faptei pentru prelevarea şi prelucrarea urmelor faptei, niciodată nu se va întâmpla ca o instanţă de judecată să dispună efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice. Ceea ce poate dispune instanţa sau organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, este refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize în cauză, însă numai atunci când apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, ori sunt contradictorii.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

§ 9. ExpertizeleCând pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea

aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. De regulă expertiza nu este obligatorie, iar admisibilitatea unui astfel de mijloc de probă rămâne la aprecierea instanţei, în funcţie de obiectivele propuse de partea care cere proba şi în raport şi de celelalte probe de la dosar. Totuşi, în unele situaţii, expertiza este obligatorie iar nici instanţa şi nici procurorul nu pot aprecia că soluţionarea cauzei se poate face fără o astfel de expertiză.

În aceste sens, este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice: - în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav;

48

- în cazul în care inculpatul sau învinuitul este un minor care la data săvârşirii faptei nu avea împliniţi 16 ani;

- atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

În toate aceste cazuri expertiza se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanţa de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.

În afară de cele trei cazuri expuse mai sus, efectuarea unei expertize, de data aceasta medico-legală, este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Numirea expertului se face de regulă de către organul judiciar care dispune efectuarea lucrării, dintr-o listă pusă la dispoziţie de Biroul de experţi care funcţionează pe lângă fiecare tribunal.

Totuşi, atunci când expertiza urmează a fi efectuată de o instituţie specializată (serviciul medico-legal, laborator de criminalistică etc.), organul judiciar nu poate desemna expertul ci în mod obligatoriu se va adresa cu o solicitare instituţiei respective, specialistul care va efectua lucrarea fiind numit de conducătorul instituţiei respective cu respectarea regulamentelor şi normelor interne.

În afara expertului numit de organul judiciar, fiecare dintre părţi are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.

Dacă există experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă. La termenul fixat se aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor. Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-i totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.

Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire iar expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei. Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul

49

de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris care poartă denumirea de raport de expertiză. Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.

Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei şi trebuie să cuprindă:

a) partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;

b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;

c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei.

Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către acelaşi expert, fie de către altul. De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.

În ceea ce priveşte expertiza scrisului, în cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparaţie. Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera. Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte. Scriptele de comparaţie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă. În vederea efectuării lucrării de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate dispune ca învinuitul sau inculpatul să prezinte o piesă scrisă cu

50

mâna sa, ori să scrie după dictarea ce i s-ar face, iar în cazul în care învinuitul sau inculpatul refuză, despre acest refuz se va face menţiune în procesul-verbal.

Cu privire la expertize, grefierul trebuie să cunoască că există mai multe tipuri de expertize:

- expertize medico-legale care se efectuează de regulă de serviciile judeţene de medicină legală care funcţionează în fiecare reşedinţă de judeţ;

- expertize tehnice, care se efectuează de regulă de experţi tehnici autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi care sunt puşi la dispoziţia instanţei de biroul local de expertize de pe lângă fiecare tribunal;

- expertize contabile, efectuate de experţi contabili autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi care se regăsesc de asemenea în evidenţa birourilor locale de expertiză;

- expertize criminalistice care se efectuează de laboratoarele interjudeţene aflate în subordinea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Bd.Regina Elisabeta nr.33, sector 5.

Institutul are în subordinea sa Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi şi Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, toate fără personalitate juridică.

Institutul are ca obiect de activitate efectuarea următoarelor genuri de expertize criminalistice:

- expertiza scrisului şi a documentelor; - expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public,

cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor; - expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare; - expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; - expertiza armelor de foc şi a muniţiilor; - expertiza fizico-chimică a probelor materiale; - expertiza urmelor biologice; - expertiza accidentelor de trafic; - expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă; - expertiza vocii şi a vorbirii; - expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video; - expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor

medico-legale.Laboratorul interjudeţean efectuează prima expertiză într-o cauză iar

Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti efectuează a doua expertiză precum şi orice altă expertiză care din motive obiective nu poate fi efectuată în cadrul laboratorului.

Costul unei astfel de expertize trebuie achitat anticipat în contul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, respectiv:

51

- pentru persoane fizice – cont nr.RO56CECEB50333ROL0010500, la orice unitate C.E.C.;

- pentru persoane juridice – cont nr. RO54TREZ7055009XXX000234, deschis la Trezoreria sector 5 Bucureşti.

Costul acestor expertize criminalistice este evidenţiat în tabelul de mai jos, în moneda nouă RON, în funcţie de tipul de expertiză solicitat institutului de către organul judiciar:

Nr. Tipul expertizeiDe la 1

– 3 obiectivePentru

fiecare obiectiv în

plus

1.Expertiza

criminalistică a documentelor

Prima expertiză

250 200

Fiecare nouă expertiză

300 300

2.Expertiza

criminalistică balistică şi traseologică

Prima expertiză

300 300

Fiecare nouă expertiză

400 400

3.Expertiza

criminalistică fizico-chimică

Prima expertiză

300 400

Fiecare nouă expertiză

400 500

4.Expertiza

criminalistică a accidentelor de trafic

rutier

Prima expertiză

300 400

Fiecare nouă expertiză

400 500

5.Expertiza

criminalistică a incendiilor şi exploziilor

Prima expertiză

300 500

Fiecare nouă expertiză

400 800

6.Expertiza

criminalistică audio-video

Prima expertiză

500 800

Fiecare nouă expertiză

600 1000

Tot cu privire la aceste expertize se impune a se reţine că expertiza criminalistică este expertiza urmelor, respectiv lucrarea prin care specialistul este chemat să răspundă la întrebări în raport de urmele ce îi sunt puse la dispoziţie: urmele de la incendiu, semnătura pretins falsă, urmele de pe carosabil în cazul

52

accidentelor de trafic etc. În ceea ce priveşte expertiza scrisului, cele mai cunoscute expertize sunt:

- expertiza grafică sau grafoscopică şi care are de regulă ca obiectiv a se stabili: dacă scrierea sau subscrierea din înscrisul examinat aparţine inculpatului ori altei persoane; vechimea hârtiei, vechimea scrierii etc.;

- expertiza grafologică care are ca obiectiv stabilirea unor trăsături de personalitate şi caracter al persoanei de la care emană un înscris.

Facem aceste precizări deoarece de multe ori în practică se utilizează noţiunea de expertiză grafologică stabilindu-se obiective specifice expertizei grafice.

Capitolul al III-lea : Alte procedee utilizate la administrarea probelor

§1. Comisia rogatorie şi delegarea

Când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.

Nu orice act de procedură poate fi efectuat prin comisie rogatorie, iar în acest sens, legea prevede expres că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.

Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie şi oricare dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii. Când inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

Ceva mai rar întâlnită în practică, delegarea se aseamănă cu comisia rogatorie, deosebirea fiind că în cazul delegării, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art.132, efectuarea unui act de procedură de către un organ de urmărire penală inferior sau respectiv de

53

către o instanţă ierarhic inferioară, celelalte dispoziţii privitoare la comisia rogatorie aplicându-se în mod corespunzător.

§ 2. Folosirea interpreţilor Dispoziţiile art.128 Cod proc.pen. cuprind prevederi general aplicabile

tuturor mijloacelor de probă descrise mai sus, mai precis prevederi legate de folosirea interpreţilor. Astfel, conform legii, când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţă sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.

Interpretului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.83, 84 şi 85 Cod proc.pen. referitoare la se aplică în mod corespunzător şi interpretului.

§ 3. Adrese Pentru buna desfăşurare a proceselor, instanţa este nevoită uneori să

solicite informaţii de la alte autorităţi publice, să apeleze la experţi sau la servicii specializate pentru efectuarea unor expertize, să solicite efectuarea unor anchete sociale etc.

În urma dispoziţiei instanţei, aceste informaţii, anchete sociale sau expertize ce urmează a fi efectuate, se solicită autorităţilor sau organelor competente prin adrese a căror întocmire cade în grija grefierul de şedinţă.

La întocmirea acestor adrese, grefierul va trebui să ţină seama de câteva rigori şi cerinţe, fiecare adresă trebuind să conţină câteva menţiuni obligatorii.

Astfel orice adresă va avea în partea stângă-sus un antet conţinând denumirea şi sediul instanţei, numărul şi data înregistrării dosarului, numărul şi data emiterii adresei. Pentru o mai uşoară colaborare între instituţii, este indicat ca tot în acest antet să fie trecut un număr de telefon, fax, poate chiar e-mail, astfel că în cazul în care persoana sau instituţia solicitată are vreo nelămurire în legătură cu solicitarea, să poată uşor să i-a legătura cu instanţa prin una din aceste moduri de comunicare la distanţă. Apoi se va menţiona denumirea şi sediul autorităţii publice sau instituţiei căreia i se adresează instanţa de genul:

Către Institutul de medicină legală Mina Minovici Timişoara,

54

cu sediul în Timişoara, str.Balanţei nr.3, jud.Timiş

Adresa va cuprinde apoi câteva date sumare referitoare la nr. şi obiectul dosarului, părţile şi domiciliul acestora atunci când sunt relevante şi important a fi cunoscute de instituţia căreia i se solicită informaţiile, pentru a putea răspunde cu promptitudine obiectivelor fixate de instanţă.

După aceste date preliminarii, care trebuiesc a fi menţionate în orice adresă, se vor insera obiectivele fixate de instanţă şi notate de grefier în cursul dezbaterilor în caietul său sau informaţiile pe care instanţa le solicită. Acestea trebuie să fie trecute în mod distinct şi clar formulate pentru a se evita orice confuzii din partea autorităţii solicitate, care ar putea conduce la amânarea nejustificată a unei cauze.

În finalul adresei se va menţiona termenul de judecată următor şi data până la care autoritatea sau instituţia publică la serviciile căreia a apelat instanţa, urmează a răspunde obiectivelor fixate de instanţă.

Adresa se va semna de preşedintele completului şi de grefier. O chestiune aparte, dar deloc de neglijat, este forma de exprimare pe care

trebuie să o îmbrace o adresă emisă de instanţă. Limbajul utilizat trebuie să fie simplu, frazele scurte, concise şi clare iar obiectivele solicitate precis definite. În orice caz este de preferat a se evita exprimări beletristice, aprecieri, formule de adresare familiare etc. De exemplu se vor evita formule de genul: vă rugăm, vă mulţumim anticipat, vă asigurăm de consideraţia noastră ori alte formule uzitate în mediul de afaceri . Limbajul utilizat nu trebuie ordine sau comenzi dar în acelaşi timp trebuie să scoată în evidenţă autoritatea de la care provine adresa şi faptul că destinatarul este obligat prin lege să răspundă solicitărilor instanţei. La orice solicitare a instanţelor judecătoreşti, celelalte autorităţi sau instituţii sunt obligate să răspundă sau cel puţin să argumenteze motivul pentru care nu pot satisface solicitările instanţei. Acest lucru impune instanţei doar să solicite sprijinul unei anumite autorităţi, nefiind nevoită să o roage sau să îi mulţumească pentru executarea unei obligaţii care îi revine potrivit legii. Ceea ce prezintă importanţă este claritatea şi exactitatea formulării astfel încât instituţia solicitată să poată cunoaşte exact ce anume informaţie ori activitate i se cere.

TITLUL IV MĂSURILE PREVENTIVECapitolul I : Notiuni generale despre masurile procesuale

§1. Noţiunea de masură procesuală

55

Măsurile procesuale sunt instituţii de drept procesual penal, mijloace puse la dispoziţia organelor judiciare pentru a preveni sau a înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal.

§2. Felurile măsurilor procesuale.Legea împarte măsurile procesuale în măsuri preventive şi alte măsuri

procesuale. Măsurile preventive sunt: -reţinerea;-obligarea de a nu părăsi localitatea;-obligarea de a nu părăsi ţara;-arestarea preventivă.Celelalte măsuri procesuale au ca obiect asigurarea unei ocrotiri

procesuale: luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă, măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Măsurile procesuale au mai fost clasificate în funcţie de valoarea socială asupra căreia sunt dispuse: măsuri procesuale personale şi reale.

Au caracter personal măsurile preventive, măsurile de ocrotire, măsurile procesuale de siguranţă care pot fi luate în cursul procesului penal ptrivit art.162 c. pr. pen.(obligarea la tratament medical, internarea medicală).

Măsurile reale vizează restrângerile faţă de anumite bunuri sau relaţiile faţă de ele:

-sechestrul asigurător;-poprirea;-inscripţia ipotecară;-restituirea lucrurilor;-restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

§3. Luarea masurilor preventive 2.1 Condiţii generaleCondiţiile generale pentru luarea masurilor preventive sunt :- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a

savarsit o faptă prevazută de legea penală;- legea să prevadă pentru infracţiunea savarsita, pedeapsa detentiunii pe

viata sau pedeapsa inchisorii .

56

- Masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii (art.136 alin.6 C.proc.pen) ;

- sa existe vreunul dintre cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen.In afara de aceste conditii generale, la stabilirea masurii de preventie ce

urmeaza a fi luata, trebuie sa se tina seama de criteriile complementare prevazute de art.136 alin. final C.proc.pen. (scopul masurilor preventive, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se iau aceste masuri).

2.2. Organele judiciare care pot lua masurile de preventie si actele prin care pot fi luate aceste masuri.

Retinerea poate fi luata de catre organul de cercetare penala sau de procuror.

Obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara se pot lua de catre procuror sau de judecător, in cursul urmaririi penale şi de instanta de judecata, in cursul judecatii.

Masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecator (art.136 C.proc.pen.)

Din analiza dispozitiilor legale (art.138 – 160/h C.proc.pen) rezulta ca actele procesuale prin care se pot lua masurile preventive sunt:

- ordonanta dispusa de catre organul de cercetare penala sau procuror;- rechizitoriul procurorului;- hotararea instantei de judecata (incheiere, sentinta, decizie).

2.3. Cuprinsul actului prin care se ia masura preventiva.Actul prin care se ia masura preventiva trebuie sa arate fapta care face

obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege in care aceasta se incadreaza, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive (art.137 C.proc.pen.).

Potrivit art.5 paragraful 2 din Conventie Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana arestata trebuie informata, in cel mai scurt termen si intr-o limba pe care o intelege despre motivele arestarii sale si despre acuzatiile ce i se aduc.

Scopul acestei prime garantii prevazute de conventie in favoarea unei persoane arestata este evident: aceasta persoana trebuie sa stie ce i se imputa, de ce a fost arestata (retinuta).

In legislatia nationala aceasta garantie este prevazuta de art.137/1 alin.1 C.proc.pen. care prevede ca persoanei retinute sau arestate i se aduc, de indata, la cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar

57

învinuirea i se aduce la cunostinta, in cel mai scurt termen, numai in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.

Desi Conventia nu impune ca aceasta aducere la cunostinta a motivelor retinerii sau arestarii sa se faca intr-o anumita forma, iar art.137/1 din Codul de procedura penala roman nu face vreo precizare cu privire la forma procedurala in care trebuie indeplinita aceasta obligatie, consideram ca organul de cercetare penala trebuie sa intocmeasca un proces verbal, iar instanta de judecata va consemna in incheierea de sedinta.

Art.146 si 149/1 C.proc.pen., art.150 C.proc.pen. dispun că măsura arestării invinuitului si inculpatului se poate lua numai dupa ascultarea acestuia.

Consideram ca aducerea la cunostinta a motivelor retinerii, a invinuirii si a motivelor arestarii trebuie sa se faca inainte ca invinuitul sau inculpatul sa fie ascultat.

§4. Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive (art.139 C.proc.pen.)

Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, cînd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Masura se revoca din oficiu sau la cerere si cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive dispunandu-se, in cazul retinerii si arestarii preventive, punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.

Masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu obligarea de a nu parasi tara sau obligarea de a nu parasi localitatea.

În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.

Dispozitiile alineatelor precedente se aplica chiar daca organul judiciar urmeaza sa-si decline competenta.

§5. Incetarea de drept a masurilor preventive (art.140 C.proc.pen.)

Masurile preventive inceteaza de drept:

58

a)la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art.160b alin. 1( verificare periodică dar nu mai târziu de 60 de zile n.n.), dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;

b)în caz de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a urmaririi penale, de incetare a procesului penal ori de achitare.

Masura arestarii preventive inceteaza de drept si atunci cand inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se putea depasi in cursul urmaririi penale, maximele prevazute in art.159 alin.13 (un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile), precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

In aceste cazuri instanta de judecata (din oficiu sau la sesizarea procurorului), ori procurorul in cazul retinerii, are obligatia sa dispuna punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanta ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni:

- datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului;- numarul mandatului de arestare;- numarul si data ordonantei, ale incheierii sau hotararii prin care s-a

dispus liberarea;- temeiul legal al liberarii.

În legislaţia noastră, în art.140 alin.3, 140/3 alin.7, 160/b se utilizează expresia „punerea de îndată în libertate” a învinuitului sau inculpatului atunci când instanţa constată că măsura preventivă a încetat, este ilegală, nejustă, au încetat temeiurile care au determinat arestarea ori nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că instanţa care a dispus punerea de îndata în libertate şi grefierul de şedinţă trebuie să ia măsuri pentru executarea dispoziţiei. Astfel, se va comunica în cel mai scurt timp, prin fax, administraţiei locului de deţinere o copie a dispozitivului cu menţiunile prevăzute în art.140 alin.3 C.proc.pen..

Despre această comunicare, grefierul de şedinţă va face menţiune sub semnătură pe minuta din dosar. Considerăm că trebuie să rezulte din această menţiune inclusiv ora la care s-a făcut comunicarea pentru a se putea verifica aducerea de urgenţă la îndeplinire a dispoziţiei de punere in libertate.

§6. ReţinereaEste măsura preventiva privativa de libertate care potrivit art.23 alin.(3)

din Constitutie si art.143 C.proc.pen. are o durata maxima de 24 ore.

59

Potrivit art.143 alin.1 si alin.1/2 C.proc.pen. aceasta masura preventiva poate fi luata fata de invinuit sau inculpat numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, de catre organul de cercetare penala sau procuror daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

Articolul 681 Cod de procedură penală prevede că sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente în cauza rezulta presupunerea rezonabilă ca persoana faţă de care se efectueaza acte premergătoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.

Organul de cercetare penala este obligat sa incunostiinteze, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.

Procurorul sau organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art.148, precum şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Art.148 C.proc.pen. prevede cazurile in care se poate lua masura retinerii (si a arestării preventive):

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;

a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;

c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni; d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei

vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta; f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede

pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) - e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.

Retinerea si punerea in libertate se dispune printr-o ordonanta motivata care trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni (potrivit art.203, 137 si 144 alin.2

60

C.proc.pen.) : data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, fapta care face obiectul invinuirii, textul de lege in care aceasta se incadreaza pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, cazul prev. de art. 148 Cpp, temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive, ziua si ora la care a inceput retinerea, timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art.31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, iar in ordonanta de punere in libertate, ziua si ora la care retinerea a incetat, semnatura celui care a intocmit-o.

Retinerea nu poate fi prelungita. Daca in timpul retinerii se intrevede necesitatea privarii de libertate in continuare, organul de cercetare penala inainteaza procurorului, in primele 10 ore de la retinerea invinuitului odata cu incunostiintarea prevazuta de art.143 alin.1, un referat motivat. Procurorul, daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive, procedeaza inauntrul termenului de 24 de ore, la ascultarea învinuitului sau a inculpatului, după care va sesiza cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecata competentă.

In aceeasi modalitate procedeaza procurorul atunci cand a luat personal masura retinerii invinuitului sau inculpatului, cu menţiunea că termenul în care va fi înaintată instanţei propunerea de arestare preventivă va fi de 10 ore.

Din durata retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul de politie, prevazuta in art.31 alin.1 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.

Exemplu de ordonanta prin care se dispune retinerea unui invinuit/ inculpat :

MINISTERUL DE INTERNEDosar nr. ________________________________________

ORDONANTA DE RETINERE

Anul _____ luna ________ ziua ______ in _____________________________,

(gradul, numele şi prenumele lucratorului)__________, din (organul de politie)__________.

Studiind dosarul de cercetare penale nr. _________ privind pe _____________

61

_______________________________________ invinuit de savarsirea infractiunii de _____________________________, prevazuta de art._______________________________ si pedepsita cu inchisoarea de la ___________ la __________ constand in aceea ca in noaptea de 14/15 act.2005, impreuna cu inculpatul _______________________ au deposedat-o prin violenta pe partea vatamata _______________________ de suma de ______________.

Constatand ca impotriva celui in cauza sunt probe si indicii temeinice de vinovatie si ca se afla in situatia prevazuta de art.148 lit. ________ din Codul de procedura penala :

In baza art.143 si 144 din Codul de procedura penala.

D I S P U N :

Retinerea pe timp de 24 ore, incepand cu data de __________________ ora ___

__________ a invinuitului ___________________________ fiul lui ___________________

si al ____________________ nascut in anul ______ luna ___________ ziua ____________

in _____________________ posesorul buletinului de identitate seria _______ nr. ________

eliberat de ____________________ studii _______________________ stare civila _______

________________________ antecedente penale _________________________________.

Ultimul loc de munca si functia ________________________________________________

cu domiciliul in ____________________________________________________________.

Sus-numitul urmeaza a fi retinut in ___________________________________.

Organ de cercetare penata,_____________________

(semnatura)

Impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura preventiva a retinerii se poate face plangere, conform art. 1401 Cod procedură penală, inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la

62

procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat aceasta masura se poate face plangere, inainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz la procurorul ierarhic superior potrivit art. 278 alin.1,2C.proc.pen.

Procurorul trebuie sa se pronunte prin ordonanta inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii retinerii. Cand considera ca masura este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei.

Din interpretarea prevederilor art.1401 C.proc.pen. ce reglementeaza calea de atac impotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului prin care s-a dispus luarea masurii retinerii rezulta ca invinuitul nu poate ataca aceasta masura decat la procuror, nefiind prevazuta o cale de atac in fata instantei de judecata.

§7. Obligarea de a nu parasi localitatea (art.145 C.proc.pen)

Masura obligarii de a nu parasi localitatea consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi localitatea in care locuieste, fara incuviintarea organului judiciar care a dispus aceasta masura.

Masura se poate lua numai daca sunt probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, in conformitate cu art.143 alin.1 C.proc.pen.

In cursul urmaririi penale masura obligarii de a nu parasi localitatea se ia pe o durata de cel mult 30 zile de catre procuror si poate fi prelungita, in caz de necesitate si numai motivat de catre procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art.1402 se aplică în mod corespunzător.

Fiecare prelungire nu poate fi mai mare de 30 de zile.Durata maxima a masurii in cursul urmaririi penale este de 1 an. In mod

exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima este de 2 ani.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

63

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau

inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; Conform art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006,

dispoziţiile din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.

b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate; f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în

exercitarea căreia a săvârşit fapta.Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului

ori a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata măsurii.

În cuprinsul ordonanţei sau încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată. Dispoziţiile alin. 2^1 şi alin. 2^2 se aplică în mod corespunzător.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.

64

Instantele de judecata pot fi sesizate cu plangerea formulata de catre invinuit sau inculpat impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea.

Procedura de solutionare a plangerii este prevazuta de art.1402 C.pr.pen.Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea

acestuia nu împiedică judecarea plângerii.Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se

soluţionează în termen de 3 zile.Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată,

instanţa dispune revocarea ei.Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei

procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.

Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.

Dacă în cursul urmăririi penale judecătorul dispune, prin încheiere, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi ascultat în prezenţa apărătorului său.

În cazul în care învinuitul sau inculpatul se află internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenţa apărătorului său, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar

recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi în 3 zile, în cazul arestării inculpatului.

Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.

65

Când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanţa de recurs o revocă, dispunând, în cazul arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.

Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.

De o importanţă deosebită pentru activitatea grefierului este cunoaşterea dispoziţiilor art.145 alin.21 C.pr.pen., care prevăd obligativitatea comunicării copiei ordonanţei procurorului sau a încheierii instanţei, rămasă definitivă :

- învinuitului sau inculpatului ;- secţiei de poliţie in a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul sau

inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

În caz de încălcare a măsurii aplicate, se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una dintre celelalte măsuri preventive (art.145 alin.3 C.pr.pen.).

În cursul judecăţii, măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de către instanţa de judecată, în temeiul art.145 alin.1 si 136 alin.4 C.pr.pen. prin încheiere, sentinţă sau decizie.

Dispoziţiile procedurale nu reglementează durata acestei măsuri în cursul judecăţii astfel încât se poate menţine până la punerea în executare a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru buna desfaşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată sau de la executarea pedepsei (art.136 C.pr.pen.).

§8. Obligarea de a nu parasi tara (art.136 alin.1 lit.c C.proc.pen. raportat la art.1451 C.p.p.).

Această măsură poate fi luată de procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale ori de instanta de judecata în cursul judecăţii si consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de a nu parasi tara fara incuviintarea organului judiciar ce a dispus măsura.

Dispozitiile art.145 C.proc.pen. se aplica in mod corespunzator si in cazul acestei masuri.

66

Copia ordonantei procurorului ori a incheierii instantei, ramasa definitiva, se comunica invinuitului sau inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala se afla invinuitul sau inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

Aceste măsuri pot fi atacate prin:- plangere impotriva ordonantei procurorului, in termen de 3 zile de la

luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în primă instanţă, solutionandu-se in camera de consiliu (cu citarea invinuitului sau inculpatului), prin incheiere, in termen de 3 zile, neprezentarea invinuitului sau inculpatului neimpiedicand solutionarea, iar dosarul fiind inaintat la instanta de recurs in termen de 24 de ore ori restituit procurorului, dupa solutionare, tot in 24 de ore.

- recurs impotriva incheierii prin care judecătorul în cursul urmăririi penale a dispus luarea masurii.

Grefierul de şedinţă are, în ceea ce priveşte comunicarea, obligaţia de a comunica încheierea rămasă definitivă invinuitului sau inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala se afla invinuitul sau inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

§9. Arestarea preventivă In Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr.281/2003, O.U.G. nr.109/2003, Legea nr. 356/2006 şi OUG nr. 60/2006, masura arestului preventiv este reglementata diferentiat pentru faza de urmarire penala si faza de judecata.

Astfel, pentru urmarirea penala, legiuitorul a reglementat :- in art.146 C.proc.pen. arestarea preventiva a invinuitului;- arestarea inculpatului se poate dispune dupa procedura prevazuta de

art.148-154 C.proc.pen.;- specifica doar urmaririi penale este si procedura prelungirii duratei

arestarii inculpatului (art.155 - 159 C.pr.pen.).

9.1. Arestarea preventiva a învinuitului în cursul urmăririi penale

Potrivit art.229 C.proc.pen., învinuit este persoana fata de care a început urmărirea penală, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.

Daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen., procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand considera ca in interesul urmaririi penale este

67

necesara arestarea invinuitului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, întocmeşte propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului.

Dosarul, împreună cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului, se prezinta presedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a învinuitului reţinut.

Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Învinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.In cazul in care invinuitul se afla in stare de retinere si din cauza starii

sanatatii ori din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus in fata judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata in lipsa invinuitului, in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii (art.1491

alin. 6 Cod de procedură penală ).Masura arestarii invinuitului poate fi luata numai dupa ascultarea acestuia

de catre procuror si de catre judecator, afara de cazul in care invinuitul este disparut, se afla in strainatate, ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori se afla in una dintre situatiile prevazute de art.1491 alin.6 C.proc.pen ( art.150 Cod de procedură penală).

Participarea procurorului este obligatorie.După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge

propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune,

prin încheiere motivată, arestarea preventivă a învinuitului pe o durată ce nu poate depăşi 10 zile.

Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a învinuitului.

Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3 lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.

Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea invinuitului judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului

68

persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul.

Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa invinuitului potrivit art.150 C.proc.pen., mandatul emis se inainteaza in dublu exemplar organului de politie pentru executare.

Când mandatul a fost emis fără ascultarea învinuitului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.

Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

9.2. Arestarea preventiva a inculpatului în cursul urmăririi penale

(art.136 alin.1 lit.d raportat la art.148-154 C.proc.pen.).

Masura arestarii preventive poate fi luata de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen.

Aceasta masura poate fi luata de instanta, la propunerea motivata a procurorului, daca acesta, din oficiu, sau la sesizarea organelor de cercetare penala, considera ca, in interesul urmaririi penale, este necesara arestarea inculpatului şi numai dupa ascultarea acestuia in prezenta unui aparator, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, întocmită de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Cu ocazia prezentării dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea mandatului de arestare preventivă a învinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este reţinut, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit

69

din oficiu cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a inculpatului arestat sau reţinut.

Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. În cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare

potrivit art.146 Cod de procedură penală (când are calitatea de învinuit) şi din cauza stării sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii.

Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art.1491 alin. 6 Cod de procedură penală.

În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

Participarea procurorului este obligatorie. Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin

încheiere motivată. Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune,

prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile.

Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării învinuitului.

Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a inculpatului.

Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3 lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele inculpatului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.

În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.

Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul.

70

Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa inculpatului potrivit art.150 C.proc.pen., mandatul emis se inainteaza in dublu exemplar organului de politie pentru executare.

Când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul pune în mişcare acţiunea penală înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a învinuitului. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.

Conţinutul mandatului de arestare (art.151 Cod de procedură penală)

După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de la prima instanţă sau, după caz, preşedintele completului de la instanţa de recurs emite de îndată mandatul de arestare preventivă.

Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.

În mandatul de arestare trebuie să se arate: a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; b) data şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de

arestare; d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art.70 şi codul

numeric personal; e) arătarea faptei ce formează obiectul inculpării şi denumirea

infracţiunii; f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; g) temeiurile concrete care determină arestarea; h) ordinul de a fi arestat inculpatul; i) indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat; j) semnătura judecătorului precum si durata pentru care este dispusa

arestarea preventiva a inculpatului. Executarea mandatului

Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul.

71

Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art 150 Cod de procedură penală mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.

Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.

Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.

Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea

Dacă cel arestat ridică obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea ce priveşte identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care, dacă este necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul.

Până la rezolvarea obiecţiilor, instanţa, dacă apreciază că nu există pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.

Dacă instanţa constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedându-se potrivit art.152 alin. 3 Cod de procedură penală.

În cazurile prevăzute anterior instanţa dispune prin încheiere, ce se trimite şi judecătorului care a emis mandatul.

Negăsirea persoanei menţionate în mandat

Când persoana menţionată în mandat nu a fost găsită, organul însărcinat cu executarea încheie un proces-verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Exemplu de incheiere prin care se dipune arestarea preventiva a inculpatului in faza de urmarire penala.

72

Dosar nr._____

TRIBUNALUL______ - SECTIA PENALAINCHEIERE NR. ____

Sedinta din Camera de Consiliu din _________PRESEDINTE : ____________GREFIER : _______________

Cu participarea reprezentantului Ministerului PublicPROCUROR :_____________

Pe rol solutionarea propunerii Parchetului de pe langa Tribunalul _______, formulata in temeiul dispoziţiilor art.149/1 C.pr.pen, prin care se solicita luarea masurii arestarii preventive pentru 29 zile, pentru inculpatul ______, aflat in arestul I.P.J. _____, in stare de retinere.

La apelul nominal facut in sedinta a raspuns inculpatul __________ asistat de avocat ales __________.

Procedura completa. S-a facut referatul asupra cauzei dupa care :S-a adus la cunostinta inculpatului ca instanta a fost sesizata de catre

Parchet cu propunerea de a fi luata masura arestarii preventive pentru 29 zile fata de infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art.257 C.pen.

Inculpatului i se aduce la cunostinta, potrivit art.70 alin.2 C.proc.pen. dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.

Inculpatul este de acord sa dea declaratie in legatura cu fapta pentru care este cercetat.

S-a luat declaratie inculpatului, atasandu-se la dosarul cauzei.Inculpatul si aparatorul acestuia declara ca nu au cereri de formulat.Instanta acorda cuvantul cu privire cererea formulata de parchet.Reprezentantul Ministerului Public expune situatia de fapt pentru care s-a

inceput cercetarea impotriva inculpatului, precizand ca solicita luarea masurii arestarii preventive a inculpatului in baza art. 148 lit. f C.p.p.,deoarece pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta de trafic de influenta, prev. de art. 257 c.p. este mai mare de 4 ani, iar lasarea sa in libertatea prezinta pericol concret pentru ordinea publica, acesta fiind si recidivist in raport de condamnarea anterioara de 1 an cu suspendare, aplicata de Judecatoria ______, prin sentinta penala nr._______.

Fapta comisa de acesta este dovedita cu mijloacele de proba existente la dosar, respectiv procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, declaratia

73

martorului, declaratia denuntatoarei ______. Fata de cele expuse solicita arestarea preventiva a inculpatului pe o durata de 29 zile.

Avocat _______ pentru inculpat solicita respingerea cererii formulata de reprezentantul parchetului, intrucat nu se justifica luarea masurii arestarii preventive. Fapta pentru care inculpatul este cercetat nu se contureaza din probele existente si fata de declaratia sincera a inculpatului se poate lua masura de obligare de a nu parasi localitatea, masura propusa fiind prea aspra in raport cu fapta comisa.

Inculpatul solicita respingerea cererii de arestare preventiva intrucat cercetarea penala poate fi continuata deoarece nu va parasi localitatea de domiciliu.

TRIBUNALUL :Prin cererea inregistrata sub nr._______, Parchetul de pe langa Tribunalul

______ a solicitat arestarea preventiva a inculpatului ________, (cu date de stare civila), cu antecedente penale, fiind cercetat pentru comiterea infractiunii de trafic de influenta, prevazuta si pedepsita de art. 257 cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, constand in faptul ca in zilele de ________ si _______ a pretins si primit suma de _______, respectiv _________ de la denuntatoarea _________, pentru a interveni pe langa un comisar din cadrul Serviciului Pasapoarte _________, asupra caruia a lasat sa se creada ca are influenta pentru a elibera susnumitei si fiului acesteia pasapoartele la un termen mai scurt decat cel legal.

Examinand propunerea formulata in raport de actele de urmarire penala efectuate in dosarul nr.______ al Parchetului de pe langa Tribunalul _________ instanta va retine ca infractiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsita cu inchisoare mai mare de 4 ani iar lasarea in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

De asemenea, in dosarul de urmarire penala exista indicii temeinice in sensul art. 143 cod. pr. penala respectiv procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante din _________, declaratia martorului _________ si in parte declaratia inculpatului, din care rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta.

Inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 1 an inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii astfel incat pretinsa infractiune de trafic de influenta este savarsita in stare de recidiva postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a C.pen.

Lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, pericol determinat atat de modul in care se pretinde comiterea faptei, cat si de imprejurarea ca s-ar putea crea fata de opinia publica temerea in sensul ca organele abilitate ale statului nu intervin prompt in cazul savarsirii unor fapte penale grave.

74

Constatand ca sunt indeplinite temeiurile prevazute de art.143, 148 lit. f) C.proc.pen., in baza art.149/1 C.proc.pen. se va admite propunerea Parchetului si se va dispune arestarea preventiva a inculpatului pentru 29 de zile, incepand cu ________, pana la _________.

PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGII

D I S P U N E :Admite propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul _______.Dispune arestarea preventiva a inculpatului ___________, (cu date de stare

civila), in temeiul art. 148 lit. f C.pr.pen, pe o durata de 29 zile incepand cu _________pana la _____.

Dispune emiterea mandatului de arestare preventiva.Cu drept de recurs in termen de 24 ore de la pronuntare.Pronuntata in sedinta publica, astazi __________, ora ______.

PRESEDINTE, GREFIER,

Exemplu de mandat de arestare preventiva :

ROMANIA

MINISTERUL JUSTITIEITRIBUNALUL ________

Dosar nr. _______

MANDAT DE ARESTARE PREVENTIVA NR.______

Anul _____, luna ________, ziua ______

LOCUL EMITERII__________________

75

Judecator _____________, de la Tribunalul __________.Avand in vedere incheierea din ____________ prin care s-a dispus

arestarea preventiva a inculpatului __________, (cu date de stare civila), recidivist, pentru infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art. 257 Cod penala, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pedepsita cu inchisoarea de la doi la zece ani, constand in aceea ca la datele de ___________ si ___________ a pretins si primit suma de _______, respectiv _________ de la denuntatoarea _________________ pentru a interveni pe langa un comisar din cadrul Serviciului Pasapoarte _________, asupra caruia a lasat sa se creada ca are influenta, pentru a elibera susnumitei si fiului acesteia pasapoartele la un termen mai scurt decat cel legal.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

constituie infractiunea (infractiunile) de TRAFIC DE INFLUENTA _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

In drept aceste fapte sunt prevazute de art. 257 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal. __________________________________

_____________________________ pedepsite cu inchisoare de la doi la zece ani.

Vazand ca inculpatul se afla in situatia prevazuta de art. 148 lit.f din Codul de procedura penala, intrucat pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de patru ani existand probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

Pentru aceste motive,In baza art 146, 1491, 148 lit „b” si „h”, 151 Cod procedura penala

DISPUN :

Arestarea preventiva a inculpatului ________________, (cu date de stare civila), recidivist.

Organele de politie il vor retine si preda pe inculpatul ___________ la Arestul I.P.J. ___________.

Administratia locului de detinere il va primi si retine pe inculpat ___________, timp de 29 zile, cu incepere de la __________mandatul fiind valabil pana la data de ___________,inaintand instanţei dovada de executare a masurii arestarii preventive.

Presedinte,

76

Numele si prenumele

Semnatura si stampila Am primit un exemplar al mandatului

Inculpat ______________________

Prezentăm în continuare conţinutul unui dosar în care arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus in lipsă iar după ce organele de poliţie au executat mandatul de arestare, cu ocazia ascultării de către judecător se intocmeşte o noua încheiere de şedinţă prin care se ia act de punerea in executare a măsurii preventive.

La dosar se afla propunerea motivata a parchetului privind arestarea inculpatului in temeiul art.148, 149 cod proc.pen.

Se precizeaza in propunere ca impotriva inculpatului s-a inceput urmarirea penala la ___________, fiind cercetat pentru comiterea infractiunilor prevazute si pedepsite de art.1/1 din l.61/1991, modificata prin Legea 169/2002, tentativa la infractiunea de omor calificat, prev. de art. 20 cod pen. rap. la art. 174,175 lit.i cod pen., cu aplicarea art.37 lit.a cod pen.(starea de recidiva postcondamnatorie), art. 33 lit.a cod pen.- fapte comise in concurs real.

S-a retinut in fapt ca in seara de __________, in timp ce se deplasa pe Drumul National ______, judetul _______, inculpatul a lovit-o cu un cutit in zona abdomenului pe partea vatamata __________ cauzandu-i leziuni ce i-au pus viata in primejdie.

La data de _______________ a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva inculpatului.

Propunerea de arestare preventiva a fost intemeiata pe dispoztiile art. 148 lit.c, f si h cod proc.pen., respectiv inculpatul s-a ascuns dupa comiterea faptei, nefiind gasit la domiciliu, este recidivist, faptele pentru care este cercetat sunt pedepsite cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani iar lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

S-a solicitat ca arestarea preventiva sa se dispuna pentru 30 de zile.Dosarul este primit la Tribunalul _______ la data de _________ si s-

a fixat termen in Camera de Consiliu in aceeasi zi.Pentru inculpat s-a desemnat aparator din oficiu din cadrul Baroului

_______.Sedinta de judecata s-a desfasurat in Camera de Consiliu iar instanta

s-a pronuntat printr-o incheiere cu nr._____ din _________.

77

Dosar nr._______

R O M A N I ATRIBUNALUL _________- SECTIA PENALASEDINTA DIN ____________CAMERA CONSILIUINCHEIEREA NR.______PRESEDINTE- _________________PROCUROR- __________________GREFIER – ________________

Pe rol fiind solutionarea propunerii arestarii preventive formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul ________ privind pe inculpatul _______________, cu date de stare civila.

La apelul nominal facut de grefierul de sedinta a lipsit inculpatul __________ pentru care a raspuns avocat din oficiu ______________ din Baroul __________.

Reprezentantul Ministerului Public si avocatul desemnat din oficiu nu au cereri , exceptii de formulat.

Instanta constata cauza in stare de judecata.Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul sustine ca

inculpatul este cercetat pentru comiterea tentativei la infractiunea de omor calificat prev. de art. 20 cod pen. rap. la art.174,175 lit.i cod pen. si port fara drept a cutitului in locuri si imprejurari in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor , fapta prev. de art. 1/1 din L.61/1991 modificata prin Legea 169/2002.

S-a inceput urmarirea penala impotriva inculpatului la data de __________ si la data de ___________ prin ordonanta s-a pus in miscare actiunea penala, motivat de faptul ca in sarcina acestuia se retine ca in seara zilei de _________ in timp ce se deplasa pe DN _____, cu un cutit pe care il avea asupra sa l-a lovit in abdomen pe numitul ___________, cauzandu-i leziuni ce i-au pus acestuia viata in primejdie.

Dupa comiterea faptei inculpatul a fugit, nefiind gasit la domiciliu, acest este recidivist, faptele comise sunt de o gravitate deosebita, fiind pedepsite cu inchisoare mai mare de 4 ani, lasarea acestuia in libertate prezentand pericol concret pentru ordinea publica.

Solicita admiterea propunerii de arestare preventiva a inculpatului ___________ pe o durata de 30 de zile socotit de la data punerii in executare a mandatului ce va fi emis.

78

Avocat ______________ pentru inculpat solicita sa se respinga propunerea de arestare preventiv. In dosarul de cercetare penala nu sunt suficiente dovezi din care sa rezulte ca inculpatul s-a sustras de la urmarire.

T R I B U N A L U L

Asupra propunerii de arestare preventiva:

Prin cererea inregistrata sub nr.____ din __________ la Tribunalul ________, Parchetul de pe langa Tribunalul ____________ a solicitat in conformitate cu art.149/1 cod proc.pen. si art.150 al.2 Cod proc.pen. arestarea in lipsa a inculpatului ___________________.

S-a sustinut ca inculpatul a lovit cu un cutit in abdomen pe partea vatamata _____________________ in timp ce acesta se afla intr-un loc public, cauzandu-i leziuni care i-au pus viata in primejdie, fapte prevazute de art. 20 cod pen. rap. la art.174,175 lit.i cod pen. si art.1/1 din Legea 61/1991 modificata prin Legea 169/2002.

Tribunalul examinand propunerea de arestare preventiva in lipsa constata:

In cauza s-a inceput urmarirea penala la data de ________________ si s-a pus in miscare actiunea penala.

Dupa comiterea faptei inculpatul a fugit, nefiind gasit la domiciliu. Este recidivist iar faptele comise sunt de o gravitate deosebita, fiind pedepsite cu inchisoarea mai mare de 4 ani, astfel incat lasarea in libertate prezina pericol pentru ordinea publica.

Sunt aplicabile dispoz. art.150(2) cod proc.pen. , mandatul va fi emis fara ascultarea inculpatului, acesta urmand a fi ascultat imediat dupa ce va fi prins.

Asa fiind, tribunalul va admite propunerea de arestare preventiva a inculpatului _______________ si va dispune arestarea preventiva a acestuia pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data punerii in executare a mandatului de arestare preventiva, in temeiul art 148 lit.f si h C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGII

DISPUNE:

79

Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lang Tibunalul _________.

Dispune arestarea preventiva in lipsa a inculpatului ____________, cu date de stare civila, pe o perioada de 30 de zile incepand cu data punerii in executare a mandatului de arestare preventiva.

Dispune emiterea mandatului de arestare preventiva.Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la comunicare.Pronuntat in sedinta publica astazi ___________.

PRESEDINTE, GREFIER,TRIBUNALUL _________SECTIA PENALADOSAR NR.______________________Catre,INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ___________

Va inaintam, in vederea executarii, mandatul de arestare preventiva emis sub nr.________ la data de ___________, privind pe inculpatul _____________, cu date de stare civila.

La data executarii mandatului de arestare preventiva va solicitam sa prezentati pe inculpatul ______________ la Tribunalul __________ pentru a fi audiat de judecatorul care a dispus emiterea acestuia.

Presedinte sectia penala,

TRIBUNALUL _________SECTIA PENALADOSAR NR._________________Catre,PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL ___________

Va restituim dosarul de urmarire penala privind pe inculpatul _______________, inregistrat la dvs. sub nr._________.

Va inaintam un exemplar al mandatului de arestare preventiva privind pe inculpatul ________________ si un exemplar al adresei prin care doua exemplare ale aceluiasi mandat au fost inaintate la Inspectoratul de Politie al Judetului _____________.

PRESEDINTE, GREFIER,

80

DOSAR NR._______

R O M A N I ATRIBUNALUL ___________- SECTIA PENALAI N C H E I E R ESEDINTA CAMERA DE CONSILIU DIN _________PRESEDINTE: ______________PROCUROR: ___________________

GREFIER: _________________

Pe rol fiind punerea in executare a mandatului de arestare preventiva in lipsa nr.______ din data de _________ emis de Tribunalul _________in conformitate cu disp. art.150 al.2 si art.152 al.3 si 4 cod proc.pen., privind pe inculpatul ______________, cu date de stare civila.

La apelul nominal facut in sedinta a raspuns inculpatul __________________ asistat de avocat desemnat din oficiu _____________________ conform imputernicirii avocatiale nr._____ din ____________.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care arata ca procedura este legal indeplinita dupa care:

Instanta aduce la cunostinta inculpatului in temeiul art.137 indice 1 C.proc.pen. ca impotriva sa s-a dispus arestarea in lipsa pentru infractiunea prevazuta de art.____, in temeiul art.148 lit.c,f,h C.proc.pen., respectiv _______.

Potrivit art.70 alin.2 C.proc.pen. instanta incunostiinteaza inculpatul despre dreptul de a avea un aparator si dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.

Inculpatul este de acord sa dea declaratie in legatura cu fapta pentru care este cercetat. Nu se considera vinovat. A actionat in stare de legitima aparare.

Declaratia inculpatului este consemnata in procesul-verbal ce se afla atasat la dosarul cauzei.

Se consemneaza cuvantul procurorului, aparatorului inculpatului si inculpatului.

T R I B U N A L U L

81

Inspectoratul Judetean de Politie ___________ a prezentat Tribunalului __________, judecatorului care a emis mandatul de arestare preventiva in lipsa nr.______ din ___________, pe inculpatul _______________ pentru a proceda la ascultarea acestuia in conformitate cu disp. art. 150 al.2 si 152 al.3 si 4 cod proc.pen.

Conformandu-se dispozitiilor art. 152 al.2 si art. 152 al.3 si 4 cod proc.pen. instanta va lua act de punerea in executare a mandatului de arestare preventiva nr.______ din ___________, masura incepand cu data de __________, ora ____ si sfarsind la data de ___________, ora _____.

PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGII

DISPUNE;

Ia act de punerea in executare a masurii arestarii preventive a inculpatului __________________, cu date de stare civila, dispusa prin incheierea de sedinta din _____________ a Tribunalului ________ (M.A.P. nr._____ din ___________, incepand cu data de ___________si pana la ____________.

Pronuntata in sedinta publica astazi ___________.

PRESEDINTE, GREFIER,

Tribunalul ________Dosar nr.____________________

PROCES VERBAL INCHEIAT ASTAZI , ORA ______.

Prezent la pronuntare inculpatul _________________ a precizat faptul ca declara recurs impotriva incheierii de sedinta din _______________ pronuntata de Tribunalul __________ prin care s-a dispus luarea masurii arestarii preventive.

A solicitat sa fie instiintata sotia sa ___________ la nr.de telefon _________.

PRESEDINTE, GREFIER,

82

Grefierul care participă la şedinţele de judecată atunci când instanţa este sesizată cu propunerea parchetului privind arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului trebuie să întocmească partea introductivă a încheierii cu conţinutul prevăzut de art.305 C.pr.pen., si elementele specifice pentru această fază a judecăţii.

După terminarea şedinţei de judecata si deliberare, grefierul asistă pe preşedintele completului la pronunţarea încheierii, în şedinţă publică, potrivit art.310 C.pr.pen.

În cazul in care învinuitul sau inculpatul este prezent la pronunţare, preşedintele îi aduce la cunoştinţă că poate declara recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare. Dacă inculpatul susţine că întelege să declare recurs împotriva măsurii arestării preventive, instanţa ia act de această cerere şi consemnează într-un proces-verbal (art.366 al.4, 3854 C.pr.pen. care se aplica in mod corespunzător).

Grefierul întocmeşte acest proces-verbal pe care îl semnează preşedintele şi grefierul, în doua exemplare unul dintre acestea ramânand la dosarul de arestare, iar celălalt este înaintat cu adresă instanţei de recurs pentru a soluţiona cererea.

Cu ocazia pronunţării, preşedintele îi aduce la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului faţă de care s-a luat măsura arestului preventiv că are dreptul de a desemna un membru al familiei ori o altă persoană ce va fi incunostiintata despre această măsură.

În termen de 24 de ore, astfel cum prevede art.137/1 alin.2 C.pr.pen. va fi inştiinţata persoana pe care o desemnează inculpatul, făcându-se menţiune despre această situaţie într-un proces-verbal întocmit de către grefier si semnat de preşedintele completului.

În cazul în care învinuitul sau inculpatul susţine ca nu doreste ca masura sa fie adusa la cunostinta vreunei persoane apropiate, se face mentiune despre aceasta situatie in procesul verbal .

9.3. Prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului in faza de urmarire penala

Din interpretarea dispozitiilor legale, respectiv art.155, 156, 159 C.proc.pen. rezulta ca institutia prelungirii duratei arestarii preventive este specifica numai fazei de urmarire penala si se aplica doar fata de inculpat. In consecinta, prelungirea arestarii preventive nu se poate dispune fata de invinuit.

Arestarea inculpatului dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penala, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate (art.155 alin.1 C.proc.pen.).

Prelungirea duratei arestarii preventive se face de catre instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instantei corespunzatoare in a

83

carei circumscriptie se afla locul de detentie, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală (art.155 alin.2 C.proc.pen.), la propunerea motivata a procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

În cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţă inferioară celei competente să acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.

Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.

Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, şi va putea fi consultat de apărător.

Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza

stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului este obligatorie.În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea

depăşi 30 de zile.Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii

arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsă de la judecată în acelaşi termen.

Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.

Dispoziţiile art.1403 alin. 3 - 7 şi 9 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.

84

Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.

Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

9.4. Masura arestarii preventive in cursul judecatii

9.4.1. Arestarea invinuitului la instanta de judecata (art.147 C.proc.pen.) Daca in cursul sedintei de judecata se savarseste o fapta prevazuta de legea

penala, presedintele constata acea fapta si identifica pe faptuitor. Procesul verbal intocmit se trimite procurorului.

Instanta, daca este cazul, poate dispune arestarea preventiva a invinuitului, iar presedintele emite un mandat de arestare a acestuia.

Despre luarea acestei masuri se face mentiunea in incheierea de sedinta. Cel invinuit este trimis de indata procurorului impreuna cu procesul verbal si mandatul de arestare (art.299 C.proc.pen.).

Pentru a se putea dispune arestarea invinuitului trebuie sa fie indeplinite conditiile prevazute de art.146 C.proc.pen.

9.4.2. Arestarea inculpatului in cursul judecatii (art.160 a C.proc.pen.).

Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa in cursul judecatii, prin incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art.143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute de art.148.

Incheierea poate fi atacata separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 3 zile. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou aceasta masura, daca au intervenit elemente noi care sa faca necesara privarea sa de libertate.

85

3.Mentinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului (art.160 si art.300 1

C.proc.pen.).Cand procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a

inculpatului aflat in stare de arest, dosarul se inainteaza instantei competente cu cel putin 5 zile inainte de expirarea mandatului de arestare sau, dupa caz, a duratei pentru care a fost dispusa prelungirea arestarii.

Dupa inregistrarea dosarului, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii preventive inainte de expirarea duratei arestarii preventive.

Daca instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Termenul fixat nu poate fi mai mare de 48 de ore inauntrul caruia se comunica citatia impreuna cu o copie a actului de sesizare a instantei (art.313 alin.4 C.proc.pen.).

Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea preventiva (art.300/1 C.pr.pen.).

Dispoziţiile art.159 alin. 3, 4, 5 şi 11 se aplică în mod corespunzător, respectiv:

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza

stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului este obligatorie.Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de

deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.Incheierea poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore de la

pronuntare ori comunicare. Incheierea se comunica celor lipsa, iar masura si administratiei locului de detinere.

4.Verificari privind arestarea inculpatului in cursul judecatii (art.160 b

C.proc.pen.).In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de

zile legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Daca instanta constata ca arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu exista

86

temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivată, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate dispune prin incheiere motivata mentinerea arestarii preventive. Impotriva incheierii se poate declara recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare ori comunicare.

Aceasta masura inceteaza de drept atunci cand :- la expirarea termenului prevăzut în art.160b alin. 1 Cod de procedură

penală - nu mai târziu de 60 de zile- instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;

- inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii.

DISPOZITII SPECIALE PRIVIND MASURILE PREVENTIVE

PENTRU MINORI

In privinta inculpatilor minori sunt prevazute dispozitii speciale derogatorii in sectiunea IV, art.160e-160h C.proc.pen..

RETINEREA MINORULUI LA DISPOZIŢIA ORGANULUI DE CERCETARE PENALĂ SAU A PROCURORULUI.

Aceasta masura se poate lua de organul de cercetare penala si de catre procuror (art.160g C.proc.pen.)

Minorul intre 14 si 16 ani care răspunde penal poate fi retinut daca sunt date certe ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, pedepsita cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani ori mai mare.

Organul de cercetare penala este obligat sa incunostiinteze, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.

Masura retinerii este luata prin ordonanta motivata, pe o durata de 10 ore, si se poate prelungi tot prin ordonanta motivata, de procuror, cu cel mult 10 ore.

ARESTAREA INVINUITULUI MINOR (art.160/h C.proc.pen.)

87

Minorul intre 14 si 16 ani nu poate fi arestat preventiv decat daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta masura nu este suficienta.

Durata arestarii invinuitului minor este de cel mult 3 zile.Aceasta masura poate fi luata de instanta, prin incheiere motivata.

ARESTAREA PREVENTIVA A INCULPATULUI MINORINTRE 14 SI 16 ANI (art.160/h C.proc.pen.)

Aceasta masura este dispusa de instanta - in cursul urmaririi penale, prin incheiere motivata, durata maxima a arestarii fiind de 15 zile, iar prelungirea acestei masuri, nu poate fi dispusa decat in mod exceptional şi tot pentru 15 zile.

Aceasta masura nu poate depasi, in total un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, si numai in mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta este detentiunea pe viata sau inchisoare de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului intre 14 si 16 ani, in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.

Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive se efectueaza in cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile, iar mentinerea şi prelungirea ei nu poate fi dispusa decat in mod exceptional.

ARESTAREA INCULPATULUI MINOR MAI MARE DE 16 ANI IN CURSUL URMARIRII PENALE (art.160h alin.3 C.proc.pen.)

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile, si poate fi prelungita de fiecare data cu 20 de zile, neputand sa depaseasca, in total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta este detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani ori mai mare, masura poate fi prelungita pana la 180 de zile.

Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani in cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

Incheieri standardizate

1.Mentiuni cu privire la constituirea instantei de judecata care a pronuntat solutia, daca s-a solutionat in camera de consiliu sau in sedinta publica, data solutionarii, numarul incheierii (daca este cazul);

88

2.Pe rol solutionarea cererii (propunerii) formulata de catre (inculpat, parchet, etc.) in temeiul art. …

3.La apelul nominal a raspuns (a lipsit) inculpatul.In cazul in care inculpatul lipseste se arata motivul lipsei (daca este vorba

de arestare preventiva, prelungirea arestarii, etc.);4.Presedintele completului aduce la cunostinta inculpatului obiectul

cererii (propunerii) atunci cand aceasta este formulata de catre parchet, respectiv faptul ca se solicita luarea masurii arestarii preventive pe o durata de ....... de zile in temeiul art. …

impotriva sa s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunea prevazuta de art. …

5.Dreptul la tacere. In temeiul art.70 alin.2 C.proc.pen. i s-a adus la cunostinta inculpatului

dreptul de a avea un aparator ales. Inculpatul este de acord sa fie asistat de catre aparatorul desemnat din

oficiu.De asemenea, inculpatul este incunostiintat despre dreptul de a nu face

nici o declaratie, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa..

Se consemneaza pozitia inculpatului cu privire la aceasta instiintare.Daca a dat o declaratie la politie sau parchet, poate fi intrebat in legatura

cu aceasta declaratie, care se poate citi potrivit art.325 C.proc.pen.I se pune în vedere obligaţia de a anunţa în scris, în termen de 3 zile orice

schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.6.Mentiuni cu privire la cereri sau exceptii invocate de catre procuror,

inculpat, avocat (competenta instantei, solicitarea inculpatului de a fi asistat de un aparator ales).

7.In temeiul art.150 C.proc.pen. este ascultat inculpatul, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

8.Concluziile parchetului, avocatului inculpatului si inculpatului cu privire la propunerea formulata. Ordinea poate fi diferita in functie de titularul cererii supuse judecatii.

9.ConsiderenteleTerbuie sa contina motivarea judecatorului in fapt si in drept cu privire la

solutia pe care a adoptat-o.10.Dispozitivul

89

Contine solutia instantei cu privire la propunerea de arestare preventiva, revocarea arestului preventiv;

-emiterea mandatului de arestare preventiva;-punerea in libertate.Mentiunea ca s-a pronuntat in sedinta publica.Semnaturile judecatorului (judecatorilor) – grefierului

Tipuri de incheieri de sedinta pronuntate de catre instanta de judecata cu prilejul solutionarii cererilor privind masurile preventive.

1. Incheierea prin care se solutioneaza plangerea impotriva ordonantei procurorului de obligare a inculpatului de a nu parasi localitatea sau tara. Definitiva. (art.140/2)

2. Incheierea prin care se solutioneaza propunerea procurorului de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau tara. (In camera de consiliu).

3. Incheierea pronuntata in recurs, in sedinta publica prin care se ataca dispozitia instantei data cu prilejul solutionarii propunerii de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi tara sau localitatea.

Incheieri pronuntate cu prilejul solutionarii cererilor privind arestul preventiv.

1. incheierea din camera de consiliu privind propunerea de arestare preventiva a invinuitului – inculpatului;

2. incheierea in sedinta publica pronuntata in recursul declarat de inculpat sau procuror cu privire la solutionarea propunerii de arestare preventiva.

3. Incheierea din camera de consiliu prin care se solutioneaza propunerea Parchetului de prelungire a arestului preventiv (art.159 C.proc.pen.);

4. Incheierea din sedinta publica (art.140 indice 3 C.proc.pen.) prin care se solutioneaza recursul impotriva solutiei instantei cu privire la propunerea de prelungire a arestului preventiv.

5. Incheierea din camera de consiliu de mentinere a arestului preventiv la primirea dosarului de la instanta de judecata (160 C.proc.pen.);

6. Incheierea prin care se verifica legalitatea si temeinicia arestarii inculpatului in cursul judecatii.

Alte incheieri:

90

prin care se constata incetata de drept masura arestului preventiv (art.140 C.proc.pen.)

prin care se solutioneaza cererea de inlocuire sau revocare a masurii preventive (art.139 C.proc.pen.)

COMPUTAREA MASURILOR DE PREVENTIE

Timpul retinerii, al reţinerii administrative si al arestarii preventive se scade din durata pedepsei inchisorii pronuntate.

Scaderea retinerii si arestarii preventive se face si in caz de condamnare la amenda prin inlaturarea in totul sau in parte a executarii amenzii (art.88 C.pen.).

CAPITOLUL II LIBERAREA PROVIZORIE PE CAUTIUNE SI SUB CONTROL JUDICIAR (art.1601 –16010 C.pr.pen.).

Art.136 alin.2 C.pr.pen. prevede ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai este necesara.

Liberarea provizorie este lasata la aprecierea organului judiciar, devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.

DISPOZITII COMUNE (art.160 6 –160 8a C.pr.pen.).

Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, in cursul urmaririi penale si in cursul judecatii de catre invinuit, inculpat, sotul ori rudele apropiate ale acestuia.

In cazul liberarii provizorii pe cautiune, cererea trebuie sa cuprinda si obligatia depunerii cautiunii si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii.

Competenta de solutionare a cererii:- in cursul urmaririi penale, instanta careia i-ar reveni competenta

sa judece cauza in fond;- in cursul judecatii, instanta sesizata cu judecarea cauzei.

91

Instanta verifica daca cererea de liberare provizorie cuprinde mentiunile prevazute de art.160/6 alin.2 si 3. În cazul in care cererea este facuta de o alta persoana decat invinuitul sau inculpatul, instanta il intreaba daca isi insuseste cererea iar declaratia acestuia se consemneaza pe cerere.

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor savarsite din culpa, precum si in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe înviunuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda cand s-a depus cautiunea de cel putin 1000 lei RON si sunt indeplinite conditiile prevazute de art.1602

alin.1 si 2 C.pr.pen. (asemanatoare si pentru liberarea provizorie sub control judiciar).

Cautiunea garanteaza respectarea de catre invinuit sau inculpat a obligatiilor ce-i revin in timpul liberarii provizorii. Consemnarea cautiunii se face pe numele invinuitului sau inculpatului si la dispozitia instantei care a stabilit cuantumul cautiunii.

Cautiunea se restituie in conditiile art.1605 alin.4 C.pr.pen.

EXAMINAREA SI ADMITEREA IN PRINCIPIU A CERERII.

Instanta examineaza cererea de urgenta, verificand, potrivit art.1608

C.pr.pen. daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu.

In cazul cererii de liberare pe cautiune, daca instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, stabileste cuantumul cautiunii si termenul in care trebuie depusa, incunostiintand despre aceasta persoana care a facut cererea. Dupa depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, instanta admite in principiu cererea si fixeaza termenul pentru solutionarea ei.

Cererea se respinge daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si dovada de consemnare a cautiunii nu a fost depusa.

Solutionarea cererii se face dupa ascultarea invinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului, precum si ale procurorului.

Cand sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si cererea este intemeiata, instanta o admite si dispune punerea in libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului.

Totodata, instanta stabileste si obligatiile ce urmeaza a fi respectate de invinuit sau inculpat.

92

Potrivit art.1602 alin.3 C.pr.pen. organul judiciar dispune ca, pe timpul liberarii provizorii, inculpatul sa respecte una sau mai multe din urmatoarele obligatii:

a)să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau

inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în

orice alte locuri stabilite;c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia,

persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de instanţă, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate; f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în

exercitarea căreia a săvârşit fapta.În cuprinsul încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care

învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Dispoziţiile art.145 alin. 21 se aplică în mod corespunzător.*) Conform art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006,

dispoziţiile din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.

Impotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de catre invinuit sau inculpat ori de catre procuror, la instanta superioara, in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa.

Recursul se solutioneaza in termen de 2 zile, in camera de consiliu, cu participarea procurorului si aducerea invinuitului sau inculpatului; recursul nu este suspensiv de executare.

93

Instanta se pronunta in aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.

Grefierul de sedinta are obligatia de a trimite copia dispozitivului incheierii ramase definitive ori un extras al acesteia administratiei locului de detinere si organului de politie in a carui raza teritoriala locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate (rude apropiate, sot) se incunostiinteaza.

Administratia locului de detinere are obligatia sa ia masuri pentru punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului.

Pe parcursul liberarii provizorii, controlul modului in care invinuitul sau inculpatul respecta obligatiile stabilite de instanta revine judecatorului delegat cu executarea, procurorului si organului de politie (art.160/2b C.pr.pen.).

Controlul judiciar instituit de instanta poate fi oricand modificat sau ridicat, in totul sau in parte, pentru motive temeinice.

REVOCAREA LIBERARII.

Liberarea provizorie poate fi revocata daca:- se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la data

admiterii cererii si care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;- inculpatul nu respectă cu rea-credinta obligatiile impuse de

instanta, potrivit art. 1602 alin. 3, 31 şi art. 1604 alin. 2 Cod de procedură penală sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

Revocarea liberarii provizorii se dispune prin incheiere, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, asisitat de apărător, cand este prezent. In caz de revocare a liberarii provizorii, instanta dispune arestarea preventiva a inculpatului si dispune emiterea unui nou mandat de arestare.

Impotriva acestei incheieri se poate declara recurs de catre invinuit sau inculpat in aceleasi conditii in care este reglementat recursul (potrivit art.1609

C.pr.pen.) declarat impotriva incheierii prin care se solutioneaza cererea de liberare provizorie.

CAPITOLUL III ALTE MASURI PROCESUALE

1.Luarea masurilor de ocrotire in caz de retinere sau arestare preventiva (art.161 C.pr.pen.).

Cand impotriva invinuitului sau inculpatului s-a luat masura retinerii sau arestarii preventive, iar in ocrotirea acestuia se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit curatela, ori o persoana care datorita varstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie instiintata autoritatea competenta in vederea luarii masurilor de ocrotire.

94

Masura de ocrotire se ia pe perioada cat dureaza masura de preventie care a determinat-o.

Obligatia de incunostiintare revine organului judiciar care a luat masura retinerii ori a arestarii preventive (art.161 C.pr.pen.).

2.Luarea masurilor de siguranta.

Impotriva unei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se poate lua masura de siguranta a obligarii la tratament medical, respectiv a internarii medicale, prevazuta de art.113 si 114 C.pen., cand datorita bolii, unei afectiuni mintale, intoxicari cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, a unei stari de toxicomanie prezinta pericol pentru societate.

Masura de siguranta se dispune in mod provizoriu de catre instanta, pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile în cursul urmăririi penale, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, in prezenta aparatorului si a procurorului.

Instanta ia masuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii si sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mentali si a toxicomanilor periculosi.

Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta de judecata, pe baza avizului comisiei medicale care trebuie comunicat instanţei în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei.

Impotriva hotararii instantei de judecata prin care s-a confirmat masura internarii este prevazuta calea de atac a recursului care, potrivit art.162 alin.6 C.pr.pen. nu suspenda executarea.

3.Masurile asiguratorii . Masurile asiguratorii se iau in cursul procesului penal de procuror sau de

instanţă şi constau in indisponibilizarea unor bunuri si se iau in urmatoarele conditii: exista o paguba materiala; aceasta a fost produsa prin infractiune; cu privire la aceasta infractiune exista un proces penal; in cursul procesului penal, partea vatamata s-a constituit parte civila.

Masurile asiguratorii se pot institui pe bunurile celor care raspund civil in cadrul procesului penal: invinuit, inculpat, parte responsabila civilmente.

Masurile de asigurare trebuie instituite pana la concurenta valorii probabile a pagubei si se ridica daca persoana vatamata a fost despagubita pe parcursul procesului penal.

Nu pot fi sechestrate bunurile care apartin unitatilor publice, potrivit art.145 C.pen. si cele exceptate de lege.

Instanta se pronunta la cererea partii civile sau din oficiu cu privire la luarea masurilor asiguratorii, printr-o incheiere ce se aduce la indeplinire prin executorul judecatoresc, sau de către organul de urmărire penală.

95

Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie, potrivit art.163 alin.6 lit.b in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate a unui sechestru penal, care poate avea urmatoarele forme de realizare:

- sechestru propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile;- luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor imobile;- proprierea sumelor de bani.Procedura sechestrarii incepe cu luarea dispozitiei de sechestrare prin

ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei.Organul care aduce la indeplinire sechestrul identifica bunurile si le

evalueaza. Bunurile indisponibilizate pot fi puse sub sigiliu iar daca exista pericol de instrainare, pot fi incredintate unui custode.

Actele efectuate cu ocazia aplicarii sechestrului se consemneaza intr-un proces verbal cu descrierea bunurilor sechestrate, precizarea valorilor, indicarea bunurilor exceptate gasite la persoana respectiva.

Masurile asiguratorii privind executarea amenzii se iau numai asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului, daca s-a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa amenzii, pana la concurenta maximului special al acesteia pentru infractiunea savarsita.

Contestarea masurilor asiguratorii.Impotriva masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinire,

invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata poate face plangere la procuror sau instanta de judecata (art.168 C.pr.pen.).

Hotararea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs; prin efectul recursului executarea nu este suspendata.

Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestatie potrivit legii penale.

4.Restituirea lucrurilor (art.169 C.pr.pen.).

Restituirea lucrurilor reprezinta o modalitate de recuperare in natura a pagubei cauzata prin infractiune (art.14 alin.3 lit.a C.pr.pen.).

Pentru ca persoana vatamata sa recapete, in cursul procesului penal, lucrurilor de care a fost deposedata si care au fost ridicate de la inculpat sau orice alta persoana, legea a prevazut posibilitatea restituirii acestor lucruri, cu caracter provizoriu. Cel caruia i se face restituirea are obligatia pastrarii obiectelor pana la ramanerea definitiva a hotararii, cand restituirea produce efecte depline.

96

Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai daca prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

5.Restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii (art.170 C.pr.pen.).

Este o metoda de reparare in natura a prejudiciului produs prin infractiune. Aceasta masura procesuala se aseamana cu cea a restituirii lucrurilor.

Procurorul sau instanta de judecata pot lua masura restabilirii situatiei anterioare savarsirii infractiunii cand schimbarea acelei situatii a rezultat in mod vadit din comiterea infractiunii, iar restabilirea este posibila.

Restabilirea are caracter provizoriu, definitivarea facandu-se prin hotararea care solutioneaza cauza penala.

Impotriva incheierii instantei prin care se dispune, in mod provizoriu restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii se poate declara recurs in conditiile art.168 C.pr.pen.

Titlul V Acte procesuale si procedurale comune

Capitolul I : Acte procesuale si procedurale

§1. Distinctia dintre actele procesuale si actele procedurale.Actele procesuale sunt activitati, manifestari de vointa prin care organele

judiciare si persoanele care participa in procesul penal isi exercita drepturile, prerogativele si facultatile.

Actul procedural este mijlocul prin care se aduce la indeplinire sarcina ce decurge din actele si masurile procesuale luate in cursul procesului penal.

Actele procedurale au fost definite ca mijloace prevazute de legea procesuala penala prin care se exercita un drept sau se indeplineste o dispozitie procedurala in cadrul procesului penal. Ele imbraca forma prevazuta de lege si se desfasoara intr-o anumita ordine si de multe ori la anumite termene, de asemenea fixate de lege.

97

Actele procedurale sunt de obicei consemnate intr-un document procesual. Uneori insasi legea impune consemnarea actului procesual intr-un inscris.

Consemnarea actelor procedurale in scris se justifica prin:- excluderea contestarii ulterioare a existentei sau continutului

actelor;- realizarea corespunzatoare a activitatii de supraveghere si

control asupra actelor;- motivarea se face cu atentie sporita si poate fi cunoscuta.Actele organelor judiciare sunt, de regula, acte de dispozitie prin care se

realizeaza activitati sau masuri procesuale.

CONSTITUIE ACTE PROCESUALE:- dispunerea inceperii urmaririi penale;- punerea in miscare a actiunii penale;- incetarea urmaririi penale;- luarea masurilor preventive sau de asigurare;- dispunerea administrarii unor probe;- chemarea unei persoane in fata organului judiciar.In toate aceste cazuri, actul de dispozitie emana de la un organ judiciar.Persoanele care participa in procesul penal pot intocmi, la randul lor, acte

procesuale:- introducerea unei plangeri prealabile;- constituirea de parte vatamata sau parte civila;- interventia partii responsabile civilmente;- propunerea administrarii de probe;- declararea apelului, recursului.In cadrul procesului penal, fiecare act procesual este realizat prin

intermediul unui anumit act procedural.De exemplu, arestarea inculpatului se dispune printr-un act procesual care

poate fi: o incheiere a instantei, o sentinta sau o decizie.

Punerea in executare a acestui act procesual se face prin intermediul unui act procedural, si anume mandatul de arestare.

Uneori, atat actul procesual, cat si actul procedural poarta aceeasi denumire, astfel: actul procesual prin care instanta solutioneaza cauza penala este o hotarare si tot hotarare se cheama si inscrisul in care este consemnata solutia data de catre completul de judecata. De asemenea, prin citatie se intelege atat actul de chemare a unei persoane in fata organului judiciar, cat si inscrisul prin care se face chemarea.

Majoritatea actelor procedurale provin de la organele judiciare care isi desfasoara activitatea in procesul penal.

Ca exemplu de acte procedurale efectuate de catre parti pot fi mentionate:

98

- predarea unui obiect sau inscris ce constituie mijloc de proba (art.97 C.pr.pen.);

- redactarea de catre expert a unui raport (art.122 C.pr.pen.);- activitatea de traducere realizata de catre interpret (art.128

C.pr.pen.);- depunerea unor concluzii scrise de catre parti dupa inchiderea

dezbaterilor (art.342 C.pr.pen.).Actele procesuale pot fi efectuate si de alte organe decat cele care au

dispus actele sau masurile procesuale.Aceasta imprejurare este expres prevazuta de catre lege. De exemplu,

instanta poate dispune cu ocazia judecatii efectuarea unei perchezitii, o asemenea manifestare de vointa constituind un act procesual.

Efectuarea perchezitiei nu o va realiza instanta, ci va comunica dispozitia procurorului in vederea realizarii actului procesual (art.102 alin.2 C.pr.pen.).

Exista o singura exceptie, instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale (art.102 alin.1 C.pr.pen.).

Actele procedurale au un continut si o forma.Manifestarea exterioara trebuie sa fie autorizata si reglementata de catre

lege si urmeaza sa parvina de la subiectul indrituit. Manifestarea in sine, unita cu aptitudinea legala a celui ce o indeplineste, formeaza continutul actului procedural.

Codul de procedura penala utilizeaza cele doua notiuni in numeroase dispozitii:

- din art.182 C.pr.pen. reiese ca in afara de citare mai sunt si alte acte procedurale care se comunica celor interesati potrivit aceleeasi proceduri;

- in art.189 se face referire la acoperirea cheltuielilor de procedura;

- din redactarea art.132 C.pr.pen. privitor la comisiile rogatorii rezulta ca ascultarea unui martor, cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte, efectuarea unei perchezitii constituie acte procedurale; din aceeasi norma se desprinde si diferentierea neta intre actele procedurale si cele procesuale a caror indeplinire pe calea comisiei rogatorii este interzisa.

Dosarele penale sunt constituite din inscrisuri judiciare in care se constata existenta actelor procesuale si procedurale ca manifestari de vointa ale organelor judiciare si ale partilor legate de rezolvarea cauzelor penale.

Astfel, in cazul incuviintarii probelor de catre instanta, in dosar va fi consemnat acest fapt in incheierea de sedinta, iar actul procedural va consta in ascultarea martorilor incuviintati, inscrisurile judiciare fiind declaratiile martorilor.

In cazul unei perchezitii domiciliare, inscrisul doveditor al actului procesual il constituie autorizatia instantei (sau consimtamantul scris al persoanei la care s-a efectuat perchezitia), iar procesul-verbal de efectuare a perchezitiei este inscrisul care atesta actul procedural.

99

§2. Clasificarea actelor procesuale si procedurale comune.2.1. Acte comune si acte speciale.Prima categorie cuprinde acte care pot fi indeplinite sau efectuate in orice

faza a procesului penal si in legatura cu oricare institutie procesuala mai insemnata avand un caracter general; spre deosebire de aceasta, actele speciale sunt cantonate la anumite momente sau institutii ale procesului.

In partea generala a codului exista o reglementare generica a actelor procedurale cele mai frecvente si comune intregului proces.

Ea este aplicabila in masura in care partea speciala nu dispune altfel, respectiv actele procedurale nu sunt reglementate in mod tipic in legatura cu diverse institutii ale partii speciale.

2.2. Acte oficiale si acte neoficiale.Criteriul de clasificare are in vedere subiectii procesuali care indeplinesc

sau efectueaza actele.Actele efectuate de organele judiciare au un caracter oficial.Actele efectuate de catre parti si celelalte persoane care participa in

procesul penal au caracterul unor acte neoficiale.

2.3. Acte obligatorii si acte facultative.Sunt acte obligatorii acelea pe care subiectii au obligatia a le realiza in

vederea promovarii procesului penal.Actele obligatorii sunt efectuate de organele judiciare, subiectii neoficiali

avand, de regula, dreptul si nu obligatia indeplinirii unor activitati.Sunt acte facultative: constituirea sau interventia in cauza in calitate de

parte, sesizarea organului de urmarire penala prin plangere sau denunt, folosirea unui interpret de catre cel care nu cunoaste limba in care se desfasoara procesul, formularea unei cereri de recuzare, folosirea cailor de atac.

2.4. Acte materiale, acte orale si acte scrise.Modul concret de realizare a actelor poate constitui un criteriu de

clasificare a acestora.Numeroase acte procedurale sau procesuale se pot realiza prin efectuarea

materiala a unor activitati reglementate de lege, motiv pentru care acestea se si numesc acte materiale sau faptice.

Actele de decizie ale organelor judiciare nu pot avea decat forma scrisa. Aceasta este valabil atat pentru rezolutiile si ordonantele procurorului ori ale organului de urmarire penala, cat si pentru incheierile, sentintele si deciziile instantei.

Exista si acte procedurale care se pot manifesta in forma orala. Ascultarea partilor ori a martorilor, formularea de concluzii in cadrul dezbaterilor, confruntarea si alte asemenea acte produc consecinte daca se realizeaza oral.

100

Formei orale ii poate corespunde in paralel si forma scrisa, actul producand aceleasi consecinte, iar modul de realizare depinzand de vointa celui care indeplineste actul.

Capitolul I : Acte procedurale

§ 1.CerereaCea mai mare parte a activitatii procesuale se promoveaza prin cereri.In partea generala a Codului de procedura penala nu este reglementata

forma si continutul cererii ca act comun de procedura.Cererile se adreseaza organelor judiciare pentru a le determina sa

recunoasca un drept, sa satisfaca o pretentie sa efectueze, in general un act procesual sau procedural.

Cererea trebuie sa cuprinda:- solicitantul;- organul judiciar solicitat;- obiectul (pretentia valorificata);- motivarea (precizarea temeiului sau interesului care o

legitimeaza).Persoana care formuleaza cererea (solicitantul) trebuie sa fie titularul

dreptului ce se incearca a fi valorificat.In anumite situatii, legiuitorul a recunoscut si altor persoane dreptul de a

formula cereri, acestea fiind reprezentatii, succesorii ori substituitii procesuali.Cand se formuleaza o cerere cu caracter strict personal, reprezentantul

trebuie sa fie imputernicit printr-o procura notariala speciala.Astfel, art.369 C.pr.pen. prevede ca pana la inchiderea dezbaterilor la

instanta de apel, oricare dintre parti isi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

Cererea se adreseaza organului judiciar competent sa o solutioneze potrivit prevederilor legale.

Art.285 C.pr.pen. reglementeaza si situatia in care plangerea prealabila a fost gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata care are abligatia sa o trimita organului competent.

Lipsa temeiurilor de drept ale cererii, ca si indicarea gresita a acestora, nu lipsesc de eficienta juridica actul procedural. Organele judiciare au obligatia sa clarifice cererea formulata in raport de vointa reala exprimata in cuprinsul actului.

Cererea poate imbraca forma scrisa sau orala.

101

In cazul in care a fost formulata oral, cererea se consemneaza de catre organul administrativ sau judiciar intr-un proces verbal ori in incheierea de sedinta.

Codul de procedura penala prevede mai multe situatii in care se pot formula cereri:

- la judecata in prima instanta, partile sau procurorul pot formula cereri prin care se solicita administrarea unor mijloace de proba (art.67 alin.2, art.320 alin.2), se recuza grefierul, judecatorul, expertul, interpretul (art.46 – art.54 C.pr.pen.);

- art.56-57 C.pr.pen. reglementeaza procedura cererii de stramutare;

- potrivit art.16 alin.1 C.pr.pen., introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente se face la cerere sau din oficiu;

- in cazul masurilor preventive, inlocuirea sau revocarea acestora se face din oficiu sau la cerere (art.139 alin.2 C.pr.pen.);

- pentru situatii particulare, legiuitorul a reglementat minutios continutul unor cereri: cererea de contestatie in anulare (art.387 C.pr.pen.); cererea de revizuire (art.397 C.pr.pen.); cererea de reabilitare (art.495 C.pr.pen.); etc.

Efectele pe care le produc cererile depind de obiect si momentul procesual in care sunt formulate.

Cererea prin care se solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru pregatirea apararii determina numai o amanare a judecatii, fara a modifica in vreun fel cadrul procesual. In cazul cererii de apel sau recurs efectul este diferit intrucat este amanata ramanerea definitiva a hotararii, producandu-se un efect dilatoriu.

Cand partea indreptatita isi retrage plangerea ori declara ca a intervenit impacarea, se dispune incetarea procesului penal.

§ 2. Citatia.Citatia este actul procedural prin care persoanele sunt chemate in fata

organului judiciar.Sediul materiei se afla in Titlul V, Cap. II din Partea Generala a Codului

de procedura penala, art.175-181. aceste dispozitii se completeaza cu alte prevederi ce reglementeaza citarea partilor la judecata in fond, in cadrul cailor de atac ori al procedurilor speciale.

Art.291 C.pr.pen. prevede ca judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita.

Prin citarea partilor pe tot parcursul procesului penal se asigura respectarea unor principii fundamentale care vizeaza dreptul la aparare si contradictorialitatea.

102

Actul procedural care este citatia se realizeaza in baza unei dispozitii a organului judiciar care constituie actul procesual.

Prin dispozitia de citare se naste un raport juridic de natura procesuala intre organul judiciar si persoana citata. Citatia are caracterul unui ordin al organului judiciar care naste pentru persoana chemata obligatia de a se prezenta.

2.1. Elementele citatiei Citatia are doua elemente esentiale: chemarea si sanctiunea.Chemarea se refera la instiintarea persoanei asupra organului judiciar in

fata caruia trebuie sa se prezinte, cu indicarea locului, datei, orei si a calitatii in care urmeaza sa se prezinte.

Sanctiunea este constrangerea prevazuta de lege pentru situatia in care persoana chemata nu se prezinta:

- amenda judiciara (art.198 C.pr.pen.);- aducerea silita;- indeplinirea actului procesual in lipsa celui citat (judecata cauzei

in lipsa celor citati (art.291 alin.2 C.pr.pen);- incetarea procesului penal, pentru lipsa nejustificata a partii

vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante (art.284/1 C.pr.pen.).

Citatia este scrisa dar chemarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica (art.175 C.pr.pen.).

Citatia este individuala, nechemandu-se prin acelasi act mai multe persoane. Dispozitia asigura luarea la cunostinta a chemarii de catre fiecare persoana citata precum si constatarea si verificarea ulterioara a acestei imprejurari.

2.2. Continutul citatiei Continutul citatiei este stabilit de art.176 C.pr.pen.:a) denumirea organului emitent, sediul acestuia, data emiterii si

numarul dosarului;b)numele celui citat, calitatea sa procesuala si indicarea obiectului cauzei;c)adresa celui citat, cu indicarea elementelor de indentificare precisa

(strada, numar, apartament);d)locul si timpul exact al infatisarii (ora, ziua, luna, anul), invitarea celui

citat sa se prezinte si aratarea consecintelor legale in caz de neprezentare.e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la

termenul fixat;f) că potrivit art.171 alin. 2 şi 3 apărarea este obligatorie, iar în cazul în

care partea nu îşi alege un apărător, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un apărător din oficiu;

g) că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanţei.

103

In citatie se mentioneaza orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat.

Citatia se semneaza de cel care o emite.2.3. Locul citarii Art.177 C.pr.pen. reglementeaza minutios locul unde urmeaza a se trimite

citatia, avand in vedere multiplele situatii concrete posibile.Regula generala este ca citatia se face la adresa unde locuieste cel chemat.Cand inculpatul si-a indicat adresa in declaratiile date in cursul procesului

penal, el urmeaza a fi citat la acea adresa, chiar daca intre timp a parasit localitatea fara a se sti locul unde se afla in momentul citarii.

Procedura de citare se considera indeplinita daca citarea s-a facut la adresa indicata de partea vatamata nu si de catre inculpat.

In asemenea situatie, organul judiciar nu poate face aplicarea art.177 alin.4 citand pe invinuit sau inculpat prin afisare la sediul primariei in a carei raza teritoriala s-a savarsit infractiunea, citarea fiind legala numai la adresa indicata de parte.

In cursul procesului penal, persoanele pot indica si alta adresa decat cea a locuintei, citarea facandu-se la locul indicat.

In principiu, orice schimbare de adresa in cursul procesului trebuie adusa la cunostinta organului judiciar; citarea la noua adresa se face numai daca aceasta obligatie a fost indeplinita.

Totusi, se va tine seama din oficiu de schimbarea de adresa daca aceasta rezulta din cercetarile facute in conditiile art.180 C.pr.pen.

Omisiunea inculpatului de a incunostiinta instanta despre schimbarea de domiciliu nu exclude obligatia instantei de a-l cita la noul domiciliu, despre care a fost incunostiintata de organele insarcinate cu inmanarea citatiei.

Daca adresa persoanei citate nu este cunoscuta, citarea se face la locul de munca, prin serviciul de personal al unitatii.

Dispozitia prezinta o garantie a ajungerii actului la persoana indicata. Lasarea citatiei la poarta unitatii sau afisarea ei la locul de munca nu asigura suficient primirea efectiva si a fost considerata ca o nesatisfacere a cerintelor legale.

In cazul necunoasterii adresei locuintei sau a locului de munca, citatia se afiseaza la sediul Consiliului Local in raza careia s-a savarsit infractiunea. Orice citare la un alt loc, cum ar fi de exemplu locul de nastere al inculpatului, este nelegala.

Daca locul savarsirii infractiunii este multiplu, citarea se face prin afisare la acel Consiliu Local in raza caruia se afla organul care efectueaza urmarirea penala.

Persoanele citate pot fi in anumite situatii speciale:1. Bolnavii se citeaza prin administratia unitatii sanitare in care sunt

internati;2. Detinutii se citeaza prin administratia locului de detinere;

104

3. Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia;

4. Cei care locuiesc in strainatate se citeaza potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.

La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.

5. Daca inculpatul a plecat din tara fara a comunica adresa din strainatate, citarea se face la ultimul domiciliu din tara.

Organizatiile prevazute in art.145 C.pen. se citeaza la sediul acestora prin predarea actului la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei.

Inmanarea citatiei (art.178 C.pr.pen.)

Citatia se inmaneaza, de regula, celui citat, acesta semneaza dovada de primire care se inainteaza organului emitent. Dovada cuprinde mentiunile prevazute in art.181 C.pr.pen. numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.

Ori de câte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile arătate în alineatul precedent.

Daca persoana nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voieste ori nu poate sa semneze dovada, agentul incheie un proces-verbal, pe care il inainteaza organului emitent. In caz de refuzare a primirii citatiei, aceasta se afiseaza pe usa locuintei persoanei citate (art.178).

Cand persoana este citata prin serviciul de personal, prin administratia locului de detinere, prin administratia institutiei sanitare sau comandantul

105

unitatii militare, acestia au obligatia sa inmaneze citatia de indata sub luare de dovada, certificand semnatura sau aratand motivul pentru care semnatura nu s-a putut obtine.

Dovada de primire se trimite organului emitent.În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau

inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.

Citaţia destinată unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 din Codul penal sau altei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Inmanarea citatiei altor persoane (art.179 C.pr.pen.).Citatia poate fi inmanata si altor persoane decat destinatarului, in

urmatoarele imprejurari:- cel citata nu se afla acasa;- locuieste intr-un imobil cu mai multe apartamente ori intr-un

hotel;

§3. Mandatul de aducere si comunicarea actelor de procedura. 3.1. Mandatul de aducere.Infatisarea persoanelor in fata organului judiciar poate fi realizata pe baza

a doua acte procedurale diferite: citatia si mandatul de aducere.Citatia constituie un act de invitare caruia cel citat trebuie sa-i dea urmare

fara alta constrangere pe baza dispozitiilor de chemare.Mandatul de aducere este actul procedural scris care contine o dispozitie

data organelor de politie, de la domiciliul persoanei chemate in fata autoritatii judiciare, de a aduce, daca este cazul, fortat persoana a carei prezenta este necesara pentru solutionarea cauzei.

Mandatul de aducere se emite de organul judiciar daca cel citat nu s-a prezentat si prezenta sa este necesara.

In cursul judecatii, potrivit art.291 al.2 C.pr.pen. cand instanta considera ca este necesara prezenta unei dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia amanand in acest scop judecata.

Impotriva invinuitului sau inculpatului se poate emite mandat de aducere, chiar inainte de a fi chemat prin citatie, daca se constata motivat ca masura se impune in interesul rezolvarii cauzei (art.183).

Daca instanta a dipus aducerea inculpatului cu mandat, neexecutarea lui si neprezentarea inculpatului, face ca procedura de citare pentru termenele de judecata sa nu poata fi considerata indeplinita.

Mandatul obligatoriu.

106

Uneori legea prevede folosirea obligatorie a mandatului de aducere. Astfel, presedintele instantei, in cazul procedurii speciale privind

judecarea unor infractiuni flagrante, odata cu fixarea termenului de judecata, dispune aducerea cu mandat a martorilor si a partii vatamate, art.472 C.pr.pen.

Mandatul de aducere are in general continutul unei citatii (art.176) si se executa prin organele politiei, jandarmeriei sau poliţiei comunitare.

Daca persoana indicata in mandat nu poate fi condusa din motive de boala sau orice alta cauza, aceasta se constata printr-un proces verbal, ce se inainteaza organului ce a emis mandatul.

Negasirea persoanei la adresa indicata in mandat obliga organul de executare sa faca cercetari pentru gasirea ei; daca cercetarile au ramas fara rezultat se incheie un proces verbal cu mentionarea investigatiilor intreprinse.

Daca invinuitul sau inculpatul refuza sa se supuna mandatului sau incearca sa fuga, va fi constrans de catre organele de politie sa se prezinte in fata organului judiciar.

Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitatii militare sau prin comandantul garnizoanei.

La termenul de judecata, daca considera necesara aducerea cu mandat a partilor sau a unor martori, instanta de judecata, dispune emiterea mandatelor de aducere. Citatia si mandatul de aducere sunt doua acte procedurale diferite, ca si actele procesuale pe care le au la baza. In aceste conditii, consideram ca nu sunt in conformitate cu dispozitiile legale unele mentiuni din incheierile de sedinta in care se precizeaza „dispune citarea cu mandat de aducere”.

Dispozitia de aducere cu mandat in fata organelor judiciare se ia, ca regula, potrivit art.183 C.pr.pen. dupa ce persoana, care a fost legal citata anterior, nu s-a prezentat.

In consecinta, organele de politie trebuie sa execute mandatul de aducere prin prezentarea persoanei in fata instantei de judecata.

Dupa terminarea sedintei de judecata, grefierul intocmeste mandatul de aducere cu continutul prevazut de art.176, pentru citatie.

Persoana adusa cu mandat de aducere este ascultata de indata de catre organul judiciar si nu poate ramane la dispozitia acestuia decat timpul strict necesar pentru audierea lor, in afara de cazul cand s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.

La termenul de judecata pentru cand s-a dispus amanarea cauzei, grefierul de sedinta va mentiona in referatul cauzei, intocmit potrivit art.104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, daca s-a executat mandatul de aducere ori s-a intocmit un proces-verbal de catre organele de politie in care s-a consemnat, potrivit art.184 C.pr.pen. rezultatul cercetarilor.

Exemplu de mandat de aducere:

107

TRIBUNALUL ______ TRIBUNALUL _________

___________________Nr._____________

MANDAT DE ADUCERE

Dosar nr.____/_____ Catre,In baza art.183 C.pr.pen. Politia_________________Dispunem ca organele de politie sa aduca inaintea acestei______________________instante, in ziua de ______________ ora___________ peInaintam alaturat spre exe-numele ________________________________________cutare mandatul de aducereprenumele _____________________________________privind pe _____________porecla_____________________________________ din______________________localitatea __________________________________ str.__________________________________________ nr._________ ap. ___________ In

cazul in care mandatulsc. ________, judetul ____________________________ nu

poate fi executat, se vapentru a fi ascultat ca martor (inculpat) in cauza privind intocmi

procesul.verbal dinpe ___________________________________. care sa

rezulte imposibilita-In caz de neexecutare se va aplica amenda judiciara tea

executarii lui.Potrivit art.198 alin.1 C.pr.pen.

PRESEDINTE, GREFIER, PRESEDINTE, GREFIER,

Exemplu de proces-verbal intocmit, potrivit art.184 C.pr.pen. de catre organele de politie:

108

PROCES VERBALAnul _____, luna __________, ziua _______ in comuna ________,

judetul _____Agent adjunct ____________ din cadrul postului de

politie_______________.Azi, data de mai sus m-am deplasat la domiciliul aratat in mandatul de

aducere nr._____ pentru a conduce pe martorul ____________________ in ziua de la Judecatoria ___________________.

Am constatat ca acesta este bolnav, nu se poate deplasa fiind paralizat si ingrijit de fiica sa ___________________ care a luat la cunostinta de invitatia acestuia la Judecatoria ___________, declarand verbal ca nu il poate transporta pe tatal sau (martor) din cauza bolii.

Drept pentru care am incheiat prezentul proces verbal.

Organ de politie,

3.2. Comunicarea actelor procedurale 3.2.1. Reglementare.Atributiile grefierului de sedinta

Comunicarea actelor de procedura se face potrivit acelorasi reguli ce reglementeaza citarea din Cap.II, art.175-181 C.pr.pen. dispozitiile aplicandu-se in mod corespunzator.

Codul de procedura penala prevede cazurile in care organul judiciar este obligat sa comunice partilor copii de pe anumite acte procedurale.

Aceasta activitate de comunicare a actelor de procedura revine grefierului de sedinta sub supravegherea presedintelui de complet. Este una dintre cele mai importante activitati desfasurate de catre grefier intrucat vizeaza aducerea la cunostinta partilor si celor interesati in cauza respectiva, potrivit legii, a masurilor dispuse, a hotararilor pronuntate. In functie de data la care persoanele au luat cunostinta de masurile instantei de judecata, legiuitorul a prevazut si exercitarea cailor de atac.

Potrivit art.360 alin.1 C.pr.pen. copii de pe dispozitivul hotararii se comunica partilor care au lipsit atat la judecata, cat si la pronuntare.

Rezulta ca in situatia in care partea a fost prezenta in sedinta de judecata cand au avut loc dezbaterile sau ulterior, la pronuntarea hotararii, potrivit art.310 C.pr.pen. nu i se mai comunica copia minutei, urmand ca termenul de exercitare a caii de atac prevazut de lege sa curga de la pronuntare.

In situatia in care o parte din proces a lipsit la judecata (respectiv la termenul la care instanta, dupa ce a constatat terminata cercetarea judecatoreasca a trecut la dezbateri, acordand partilor cuvantul potrivit art.340 si 341 C.pr.pen. si a pronuntat hotararea in aceeasi zi ori alta data), insa a fost prezenta la pronuntarea hotararii nu va mai primi copia minutei (dispozitivului).

109

Grefierul de sedinta, care asista pe presedintele completului de judecata la pronuntare va mentiona in caietul de sedinta ca partea a fost prezenta la pronuntare si va intocmi un proces-verbal din care va rezulta aceasta situatie pe care-l va atasa la dosar.

Art.109 alin.5 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti prevede ca grefierul de sedinta va mentiona, sub semnatura, in partea de jos a minutei sau a hotararii redactate, dupa caz, data comunicarii si partile carora li s-a comunicat dispozitivul sau hotararea.

Aceasta mentiune este obligatorie intrucat permite verificarea ulterioara atat a indeplinirii dispozitiilor privind comunicarea dar si a eventualelor intarzieri ori disfunctionalitati in aceasta activitate.

Art.360 alin.2 C.pr.pen. mai prevede, ca exceptie, ca inculpatului detinut, chiar in alta cauza, sau când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi care a lipsit la pronuntarea hotararii, i se comunica copia dispozitivului.

Fiind intr-o situatie speciala, inculpatul mentionat mai sus poate sa se intereseze personal in legatura cu solutia pronuntata de catre instanta, astfel ca, desi prezent la judecata, daca a lipsit la pronuntare trebuie sa i se trimita comunicarea dispozitivului.

De asemenea, inculpatului aflat in aceste situatii speciale i se comunica si copia hotararii dupa redactare.

Art.360 C.pr.pen. nu prevede termenul in care trebuie comunicata copia dispozitivului sau a hotararii redactate.

Din analiza dispozitiilor art.105-109 din Regulamentul de ordine interioara rezulta ca printre activitatile pe care le desfasoara grefierul ulterior incheierii dezbaterilor este si cea legata de comunicarea dispozitivului hotararii.

Astfel, art.109 alin.1 si 2 prevede ca a doua zi dupa pronuntarea hotararilor, grefierii sunt obligati sa prezinte dosarele solutionate si cele in care judecata a fost suspendata grefierului sef, iar la curtile de apel, tribunale si tribunale specializate si persoanei cu atributii pe linie de statistica.

Dosarele solutionate se predau grefierului delegat cu intocmirea lucrarilor de executare, care va inscrie hotararile pronuntate in registrul de executari penale.

Grefierul delegat la compartimentul de executari penale va face mentiunile cu privire la comunicarea hotararilor pentru cei care au lipsit la dezbateri si cu privire la apelurile si recursurile declarate oral in sedinta.

De asemenea, alin.3 al aceluiasi articol mai prevede ca grefierul de sedinta va mentiona, sub semnatura, in partea de jos a minutei sau a hotararii redactate, dupa caz, data comunicarii si partile carora li s-a comunicat dispozitivul sau hotararea.

110

Interpretand aceste dispozitii legale se poate retine ca in momentul in care dosarele penale solutionate sunt predate grefierului de la compartimentul executari penale, trebuie sa existe mentiunea grefierului de sedinta, in partea de jos a minutei, daca este cazul cu privire la comunicare, pentru ca, la randul sau grefierul de la executari penale sa completeze in mod corespunzator registrul de evidenta si punere in executare a hotararilor penale.

In consecinta, comunicarea copiei dispozitivului trebuie efectuata indata dupa pronuntare.

Comunicarea hotararii redactate se va face de asemenea de indata ce a fost redactata. (art.110 alin.4 si 5 din Regulament).

Art.360 alin.2 C.pr.pen. mai prevede si obligativitatea comunicarii copiei dispozitivului hotararii administratiei locului de detinere.

Aceasta comunicare este distincta de cea care va fi inaintata inculpatului detinut.

Dispozitiile art.360 C.pr.pen. se coreleaza cu art.363 alin.3 si 3853 alin.2 C.pr.pen. care prevad ca termenul de apel sau de recurs curge de la pronuntare pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare.

Pentru partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare, precum si pentru inculpat detinut, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, persoane care au lipsit la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

La dosar trebuie atasate ulterior dovezile de comunicare a dispozitivului si hotararilor pentru a putea fi calculat eventual termenul de apel sau de recurs ori pentru a se constata ca hotararea a ramas definitiva prin neexercitarea caii de atac prevazuta de lege.

In cazul in care se constata intarzieri in restituirea dovezilor de comunicare a hotararilor se vor lua masuri de verificare la oficiul postal sau la agentul procedural, potrivit art.114 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti. In functie de rezultatul verificarilor, presedintele, la sesizarea grefierului arhivar sau a partii interesate, va lua masurile corespunzatoare.

Spre deosebire de comunicare, prin care se transmite, asa cum s-a aratat o copie sau un extras de pe un act procedural, instiintarea este actul procedural prin care se aduce la cunostinta, in scris intervenirea unui fapt procesual penal (de exemplu, presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia masuri pentru incunostiintarea partilor despre introducerea cererii de stramutare – art.58 C.pr.pen.).

111

Capitolul II : Modificarea actelor procedurale , indreptarea erorilor materiale si inlaturarea unor omisiuni vadite

§1. Modificarea actelor procedurale ( art.194 ). Actele procedurale pot fi supuse unor modificari ulterioare. Adaugirile,

corecturile sau suprimarile in text sunt luate in seama numai daca sunt confirmate in scris, in cuprinsul sau la sfarsitul actului, de catre cei care lau semnat (art.194 C.rp.pen.).

Dispozitia se aplica daca modificarile sunt din acelea care schimba intelesul frazei. Modificarile care nu schimba intelesul frazei raman valabile, chiar daca nu sunt confirmate in modul sus-mentionat.

Pentru a nu se face adaugiri ulterioare intr-o declaratie, locurile nescrise trebuie barate.

§2. Indreptarea erorilor materiale . Art.195 C.pr.pen.In cuprinsul unui act pot apare erori. Pentru a fi supuse procedurii de

indreptare prev. de art.195 C.pr.pen. “erorile trebuie sa fie materiale si evidente”.

Constituie erori materiale de exemplu trecerea gresita a unui nume, a unei sume .

Evidenta erorii se traduce in lipsa oricarui dubiu neimpunandu-se reaprecierea, ori rejudecarea cauzei.

De exemplu, daca intr-o incheiere se mentioneaza ca o parte a fost prezenta si in realitate a lipsit, adevarul asupra imprejurarii nu se poate stabili decat prin administrarea de probe. De aceea, o asemenea mentiune gresita – nu poate constituit o eroare materiale, ci una de continut .

La sfarsitul actului indreptat se face mentiune despre aceasta ( art.195 ).§3. Inlaturarea unor omisiuni vaditeProcedura prevazuta in art.195 C.pr.pen. pentru indreptarea erorilor

materiale se aplica si in cazul in care organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreti, aparatori. Extinderea prevederilor art.195 are loc si in cazul omiterii pronuntarii cu privire la restituirea lucrurilor sau ridicarea masurilor asiguratorii.

Nici o omisiune cu privire la alte aspecte decat cele anume indicate in art.196 C.pr.pen. nu poate fi inlaturata prin procedura acolo indicata .

Din interpretarea dispozitiilor art.195 – 196 C.pr.pen. rezulta ca instanta, la cerere sau din oficiu dispune, printr-o incheiere cu privire la indreptarea erorilor materiale si inlaturarea omisiunilor vadite, in sedinta publica, putand chema partile pentru a le da lamuriri.

Despre indreptarea efectuata se face mentiunea si la sfarsitul actului corectat.

Impotriva acestor incheieri se poate declara apel sau recurs in conditiile art.361 alin.3 si art.385/1 alin.3 C.pr.pen., respectiv apelul sau recursul declarat

112

impotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost date dupa pronuntarea sentintei.

Capitolul III : Institutii legate de actele procesuale si procedurale.

§1. TermeneleTermenul este intervalul de timp inauntrul caruia sau pana la care se pot

ori trebuie indeplinite anumite activitati sau acte in cadrul procesului penal.Termenele sunt fixate de lege si se numesc termene legale: termenul de

apel sau recurs; termenul pentru formularea unei cai extraordinare de atac.Termenele fixate de catre organele judiciare se numesc termene judiciare:

termenul la care se amana judecata cauzei; termenul la care se efectueaza o cercetare la fata locului, ori se audiaza un martor.

Termenele prevazute de legea procesuala penala sunt de doua feluri: termene procedurale si termene substantiale (materiale).

Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale fiind necesare pentru desfasurarea activitatilor procesuale.

Marea majoritate a termenelor prevazute in codul de procedura penala are un asemenea caracter.

Termenele substantiale, privesc drepturi si interese legitime care sunt in general extraprocesuale.

De exemplu, libertatea persoanei, dreptul de proprietate care nu sunt drepturi procesuale, pot fi ingradite de legea procedurala.

Sunt in acest sens termene substantiale termenele prevazute in legatura cu starea de libertate a unei persoane (termenele care fixeaza durata masurilor preventive, cele care se refera la liberarea conditionata, amanarea executarii pedepsei inchisorii).

Constituie termene substantiale cele care se refera la masurile asiguratorii, la restituirea lucrurilor si la valorificarea celor neridicate.

1.1. Clasificarea termenelor procedurale.Termenele se pot clasifica dupa urmatoarele criterii: durata, caracterul,

efectele si sensul de calculare al termenului.a)Dupa durata, respectiv unitatea de timp in care se exprima, termenul

este pe ore, zile, luni, ani.b)Dupa caracter termenele sunt peremptorii si dilatorii.Termenul peremptoriu creeaza o limitare, actul procedural trebuind

efectuat inainte de implinirea termenului. De exemplu o hotarare nu poate fi pusa in executare inainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru introducerea caii de atac ordinare.

c)Dupa efecte, termenele sunt: absolute (cominatorii) sau relative (de recomandare).

113

Termenele absolute atrag, in caz de nerespectare, consecinte referitoare la validitatea actului indeplinit.

Art.185 prevede urmatoarele consecinte ale nerespectarii termenelor absolute:

- cand pentru exercitarea unui drept procesual se prevede un termen, nerespectarea atrage decaderea din exercitiul lui si nulitatea actului facut peste termen (de exemplu nedeclararea apelului in termen atrage decaderea din exercitarea dreptului, apelul respingandu-se ca tardiv);

- cand o masura procesuala nu poate fi luata decat pe un anumit termen, expirarea lui atrage de drept incetarea masurii (de exemplu daca persoana vatamata nu introduce actiunea in fata instantei civile in termen de 30 zile dupa incetarea urmaririi penale, masura asiguratorie dispusa de organele de urmarire penala inceteaza de drept); (art.353 alin.3 – masuri preventive).

- In cazul nerespectarii celorlalte termene procedurale se aplica dispozitiile privitoare la nulitati.

Termenele relative sunt acelea care in caz de nerespectare nu atrag efecte in privinta actului indeplinit. Astfel, termenul de 15 zile in care procurorul are obligatia verificarii lucrarilor de urmarire penala are un caracter de recomandare; daca termenul nu se respecta, activitatea de recomandare produce aceleasi efecte ca si cum s-ar fi realizat in termen. Consecintele nerespectarii termenului se pot repercuta asupra procurorului (de exemplu sanctionarea disciplinara) si nu asupra actului indeplinit.

d)Dupa sensul de calculare, termenele pot fi de succesiune sau de regresiune.

Termenele de succesiune sunt acelea in care calcularea se face in sensul normal al scurgerii timpului. Majoritatea termenelor sunt de succesiune.

Termenele de regresiune se calculeaza in sensul invers al scurgerii timpului. La aceste termene, ultima zi a termenului cade inaintea celorlalte. Exemplu – inculpatul trebuie sa primeasca citatia cu cel putin 5 zile inaintea judecatii (art.313 alin.2).

1.2. Calcularea termenelor.Termenele au un moment initial, de incepere, un moment final, de

implinire si o durata.Art.186 C.pr.pen., consacra pentru calcularea termenelor procedurale pe

ore si pe zile sistemul pe unitati de timp liber sau exclusiv, iar pentru calcularea termenelor exprimate in luni sau ani sistemul calendaristic.

La calcularea termenelor se porneste de la ora, ziua luna sau anul mentionate in actul care provoaca curgerea termenului, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Sistemul de calcul pe unitati de timp liber sau exclusiv (ore sau zile libere) consta in aceea ca nu se socoteste ora sau ziua de la care incepe sa curga termenul si nici ora sau ziua in care se implineste. De exemplu, un termen

114

de 24 ore care incepe marti la ora 8 si 30 se implineste miercuri la ora 10,00. Un termen de 3 zile care incepe luni se implineste vineri.

In sistemul calendaristic, termenele socotite pe luni sau ani expira dupa caz, la sfarsitul zilei si a lunii corespunzatoare din an. De exemplu, un termen de o luna inceput la 10 martie expira la 10 aprilie; un termen de 1 an care incepe la 15 iunie 2000, expira la 15 iunie 2001.

Daca ultima zi cade intr-o zi care nu are corespondent in luna respectiva, termenul expira in ultima zi a lunii (de exemplu un termen de 3 luni inceput la 31 august expira la 30 noiembrie) ceea ce duce la o abreviere a termenului.

Termenul procedural se proroga cand ultima zi cade intr-o zi nelucratoare. Aceasta inseamna ca termenul se prelungeste expirand la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza. Zilelele nelucratoare din interiorul termenului nu influenteaza asupra modului de calculare.

Termenele procedurale nu se suspenda si nici nu se intrerup.

Termenele substantiale se calculeaza diferit de cele procedurale pentru ele nefiind aplicabile dispoziriile din art.186 C.pr.pen.

1.3. Calcularea termenelor substantiale.Termenele substantiale, care se refera la drepturi si libertati personale se

calculeaza diferit de cele procedurale.La calcularea acestor termene se aplica dispozitiile art.87 si art.154 C.pen.

care se intregesc cu prevederile art.188 C.pr.pen.In calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua la care

incepe si cea la care se sfarseste termenul intra in durata acestuia.Modul de calcul este pe ore si pe zile pline sau pe unitati pline. De

exemplu, un termen de retinere de 24 de ore inceput pe 12 martie 2006, ora 10,00 sfarseste pe 13 martie 2006, ora 10,00, iar arestarea pe 10 zile a invinuitului inceputa pe 15 mai 2006, ora 9,00 expira pe 24 mai 2006, ora 9,00.

Acelasi mod de calcul se aplica pedepselor pe luni si ani, luna si anul se socotesc, potrivit art.154 C.pen., implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga.

Durata executarii pedepsei inchisorii se socoteste din ziua in care condamnatul incepe sa execute hotararea definitiva de condamnare. Ziua in care incepe executarea pedepsei si ziua in care inceteaza se socotesc in durata executarii.

1.4. Acte considerate ca facute in termen.Pentru a putea fi exercitate unele drepturi procesuale de catre persoanele

aflate in situatii apeciale, art.187 C.pr.pen. prevede ca actele depuse in alte locuri decat la organul judiciar sunt considerate ca facute in termen.

Actul depus inauntrul termenului prevazut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare

115

recomandata este considerat ca facut in termen, indiferent de data la care va ajunge la organul judiciar.

Ca dovada a datei depunerii actului servesc inregistrarea sau atestarea facuta de catre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa organului postal, precum si inregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militara pe actul depus.

Pentru procuror, cu exceptia cailor de atac, actul este considerat ca facut in termen, daca data la care a fost trecut in registrul de iesiri al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

1.5. Sanctiunile procedurale.Sanctiunile procedurale sunt determinate de existenta unor vicii

procedurale. Acestea, in principal sunt de doua categorii: violari ale legii si omisiuni procedurale.

1.5.1 Decaderea este sanctiunea procedurala care consta in pirderea exercitiului unui drept procesual ca urmare a nerespectarii unui termen peremptoriu si este expres prevazuta in art.185 C.pr.pen.

Decaderea ca sanctiune procedurala duce la pierderea numai a dreptului procesual si nu se rasfrange decat eventual indirect, asupra dreptului subiectiv substantial.

Astfel, nerespectarea limitei de timp pana la care poate avea loc constituirea de parte civila, duce la decaderea pentru cel vatamat de a mai avea in procesul penal aceasta calitate, dar nu antreneaza pierderea dreptului de a pretinde despagubiri pe calea unei actiuni civile separate.

Spre deosebire de nulitate care se refera la actele procedurale cea de decadere are in vedere drepturile procesuale.

Deosebirea dintre nulitate si decadere este urmatoarea: nulitatea deriva dintr-un viciu privitor la continutul sau la forma actului; decaderea deriva din curgerea „sterila” a termenului inlauntrul caruia trebuie sa fie exercitata facultatea sau dreptul subiectiv procesual, adica intr-un fapt extrinsec actului.

Nulitatea trebuie constatata si declarata totdeauna de organul judiciar, in timp ce decaderea opereaza de drept, nefiind necesara denuntarea sau declararea ei.

1.5.2 Inadmisibilitatea intervine cand se efectueaza un act pe care legea nu il prevede sau il exclude, precum si in situatia cand se incearca exercitarea unui drept epuizat pe o alta cale procesuala ori chiar printr-un act neprocesual.

De exemplu, dupa punerea in miscare a actiunii penale, persoana vatamata introduce in fata instantei civile, pentru prejudiciul suferit prin infractiune, o actiune civila separata. Ulterior, persoana vatamata, dorind sa realizeze actiunea sa civila pe calea procesului penal, se constituie parte civila in acest proces.

116

Organul judiciar va respinge ca inadmisibila constituirea de parte civila, intrucat in virtutea regulei electa una via, dreptul celui vatamat de a alege intre cele doua cai de realizare a actiunii civile s-a epuizat prin adresarea actiunii catre instanta civila.

Sanctiunile procedurale sunt necesare pentru remedierea sau evitarea unor consecinte juridice nedorite izvorate din nerespectarea dispozitiilor legale. Atata vreme cat actul fiind inexistent nu a produs efecte juridice nu se ridica nici necesitatea practica a inlaturarii acestora.

1.5.3. Nulitatile .Nulitatea este sanctiunea care decurge din neindeplinirea actelor

procedurale potrivit legii si au drept efect ineficienta acestora.Actul lovit de nulitate nu produce efectele actului valid, fiind fara valoare

juridica.Nulitatile pot fi clasificate avand in vedere diferite criterii cum sunt:

modul de exprimare in norma juridica, limitele consecintelor, modul de aplicare, efectele.

1.Nulitatile exprese sunt acelea pe care legea le prevede ca atare precizand ca nerespectarea dispozitiei procedurale respective atrage nulitatea actelor indeplinite cu neobservarea legii. Astfel, art.197 alin.2 prevede ca dispozitiile relative la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.

2.Nulitatile virtuale sau implicite nu sunt expres prevazute de lege, decurgand din reglementarea generala. In cadrul actual nulitatile virtuale constituie regula, iar cele exprese o exceptie. Nulitatile virtuale se aplica numai daca se face dovada existentei unei vatamari ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.

3.In functie de limitele la care se extind consecintele, nulitatea poate fi totala sau partiala, dupa cum actul lovit de nulitate nu produce efecte in total sau in parte.

4.Cea mai importanta clasificare: - nulitati absolute - nulitati relative

Nulitatea absoluta se caracterizeaza prin faptul ca:- nu pot fi inlaturate (acoperite) in nici un mod;- se ia in considerare in orice stare a procesului;- poate fi invocata de oricine si chiar din oficiu.Nulitatea relativa are caracteristici simetric opuse:- poate fi inlaturata prin vointa celui vatamat de actul indeplinit cu

nerespectarea formei legale;- se ia in considerare pana la un anumit moment al desfasurarii

cauzei;- poate fi invocata numai de cel interesat, adica cel caruia actul

supus anularii i-a adus o vatamare.In plus, in cazul nulitatilor absolute nu se cere sa se constate decat

incalcarea dispozitiei legale, fara a se examina si efectele acesteia; dimpotriva,

117

in cazul nulitatilor relative incalcarea trebuie sa fi produs partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.

Nulitatile absolute sunt expres prevazute si limitativ enumerate in art.197 alin.2 C.pr.pen. si au in vedere respectarea dispozitiilor privitoare la :

a) competenta dupa materia sau calitatea persoanei; b) sesizarea instantei;c) Compunerea completului de judecata;d) Publicitatea sedintelor de judecata;e) Participarea procurorului; prezenta învinuitului sau a inculpatului;

asistarea lui de catre aparator cand acestea sunt obligatorii;f) Efectuarea referatului de evaluare in cauzele cu infractori minori.In cazul nulitatilor absolute exista o prezumtie absoluta de vatamare.Cel care invoca nulitatea nu trebuie sa demonstreze vatamarea,

neputandu-se face nici contradovada existentei acesteia.Potrivit art.197 alin.4 teza finala instanta ia in considerare din oficiu

incalcarile, in orice stare a procesului, daca anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Aceasta nulitate poate fi luata in considerare din oficiu, fara ca dreptul invocarii sa fie limitat la cei interesati. Pe baza dispozitiilor din art.197 alin.4, teza finala nulitatea poate fi ridicata de instanta si poate fi invocata si de catre procuror. De asemenea, ea se poate lua in considerare in orice stare a procesului si nu numai pana la un anumit moment.

Nulitatile nu opereaza automat, prin simpla incalcare a legii. Pentru a produce efecte ele trebuie invocate de cei interesati sau ridicate din oficiu in formele permise de lege.

Invocarea nulitatii se face de cei interesati pe calea exceptiei de nulitate sau prin intermediul cailor de atac. Reglementarea nulitatilor trebuie sa fie astfel, incat invocarea sa nu permita folosirea lor in scopul tergiversarii procesului penal.

Nulitatile relative pot fi invocate avand in vedere limitarea in timp cuprinsa in art.197 alin. 4 C.pr.pen.

Astfel, nulitatea poate fi invocata, cand partea este prezenta, numai in cursul efectuarii actului, iar daca a lipsit la efectuarea actului, numai la primul termen de judecata cu procedura completa.

În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului.

§2. Cheltuielile judiciare.

118

Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor de proba, retribuirea aparatorilor, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului penal se acopera din sumele avanasate de stat sau platite de catre parti, potrivit art.189-193 C.pr.pen.

In caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu exceptia cheltuielilor privind interpretii desemnati de catre organele judiciare, potrivit legii, precum si in cazul in care s-a dispus acordarea de asistenta gratuita, care raman in sarcina statului.

Cand sunt mai multi inculpati condamnati instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorata de catre fiecare, tinand seama de masura in care a provocat cheltuielile judiciare.

Partea responsabila civilmente, in masura in care este obligata in solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligata in solidar cu acesta si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

In caz de achitare cheltuielile judiciare se suporta de catre:- partea vatamata, in masura in care cheltuielile au fost

determinate de aceasta;- partea civila careia i s-a respins cererea de despagubiri civile, in

masura in care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;- inculpatul, care, desi achitat, a fost obligat la repararea pagubei.- inculpat, în cazul când a fost achitat în temeiul art.10 alin. 1

lit. b1 ).In caz de incetare a procesului penal, cheltuielile judiciare se suporta dupa

cum urmeaza:- inculpat, daca s-a dispus inlocuirea raspunderii penale sau exista

o cauza de nepedepsire;- ambele parti, in caz de impacare;- partea vatamata in caz de retragere a plangerii sau în cazul în

care plângerea a fost tardiv introdusă.Partea careia i s-a respins ori si-a retras apelul, recursul sau cererea este

obligata la cheltuieli judiciare.In celelalte cazuri nereglementate in art.192 C.pr.pen. se prevede in alin.3

al aceluiasi text ca raman in sarcina statului cheltuielile avansate de catre acesta.Legiuitorul a prevazut si situatiile in care martorul, interpretul sau

expertul primesc cheltuielile de transport, intretinere, locuinta si alte cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea in fata organelor judiciare, potrivit art.190 C.pr.pen.

Inculpatul este obligat, in afara de cheltuielile avansate de catre stat sa plateasca partii vatamate in caz de condamnare, precum si partii civile careia i s-a admis actiunea civila, cheltuielile judiciare facute de acestea.

119

In caz de achitare, partea vatamata este obligata sa plateasca inculpatului si partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, in masura in care au fost provocate de partea vatamata.

Potrivit art.193 alin. final, in celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare facute de parti in cursul procesului penal, instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.

§3. Amenda judiciara.Amenda judiciara este o sanctiune procesuala ce se aplica in cazul in care

se savarseste una dintre abaterile judiciare, prevazute in art.198 C.pr.pen.:Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala in cazul in

care fapta constituie infractiune.Procedura privitoare la amenda judiciara.Amenda se aplica de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, iar

de catre instanta de judecata, prin incheiere.In cazul in care instanta de judecata a constatat existenta vreuneia dintre

abaterile prevazute de art.198 C.pr.pen. si dispune amendarea persoanei vinovate, grefierul de sedinta va comunica copia incheierii ori a dispozitivului persoanei amendate cu precizarea ca poate solicita, potrivit art.199 C.pr.pen. sentinta de amenda ori reducerea amenzii in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii.

Comunicarea trebuie sa respecte dispozitiile art.176-181 privind comunicarea actelor procedurale ce se aplica in mod corespunzator pentru a se putea calcula termenul de exercitare a caii de atac prevazut de art.199 C.pr.pen.

Din interpretarea acestor dispozitii, rezulta ca masura de amendare nu este executorie la data cand instanta o dispune, ci dupa trecerea termenului de 10 zile de la comunicare, daca partea nu formuleaza cerere de reducere sau scutire de amenda.

Daca persoana amendata justifica de ce nu a putut indeplini obligatia sa, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune scutirea sau reducerea amenzii.

Numai dupa ramanerea definitiva a sanctiunii se poate trece la executarea acesteia.

Titlul VI Urmarirea penala

CAPITOLUL I Obiectul urmăririi penale

Potrivit art. 200 Cod de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună sau nu trimiterea lor în judecată.

120

Potrivit art. 201, urmărirea penală se efectuează de către procurori şi organele de cercetare penală.

In sistemul organelor de urmărire penală, procurorul conduce întreaga activitate, fiind atât organ de urmărire, cât şi organ de supraveghere a activităţii organelor de cercetare penală. Uneori acesta are şi competenţă specială de desfăşurare a urmăririi penale (art.209 alin.3).

Procurorul poate efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează.

În cazul în care competenţa efectuării urmăririi penale aparţine exclusiv procurorului, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim- procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parechetului de pe lângă curtea de apel, iar când rechizitoriul este făcut de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.

Conform art.201 Cod de procedură penală organele de cercetare penală sunt de două feluri:

- organe de cercetare ale poliţiei judiciare;

- organe de cercetare penală speciale, adică ofiţerii anume desemnaţi de comandanţii unităţilor militare, ofiţerii de grăniceri şi căpitanii de porturi.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare includ lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare. Când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare şi funcţionare a organelor de poliţie judiciară, se aplică dispoziţiile legii speciale.

Organele de urmărire penală trebuie să aibă rol activ, fiind obligate să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a cauzei, având obligaţia de a aduna probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Art.213 stabileşte o extindere a competenţei materiale în cazurile urgente şi pentru actele urgente, prevăzând că organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui.

Lucrările efectuate în astfel de cazuri de trimit de îndată, prin procurorul ce exercită supravegherea activităţii organului care le-a efectuat, procurorului competent.

În privinţa competenţei teritoriale, art. 211 Cod de procedură penală reglementează o extindere a acesteia, prevăzând că atunci când anumite acte de

121

cercetare penală trebuie efectuate în afara razei teritoriale în care se face cercetarea, organele de cercetare penală ale poliţiei pot să le efectueze după ce, în prealabil, au înştiinţat organul corespunzător din raza teritorială în care se vor efectua aceste acte.

Totodată, se poate dispune efectuarea actelor de cercetare penală prin comisie rogatorie sau delegare.

Supravegherea de către procuror a activităţii de urmărire penală este principala sa sarcină.

În acest sens, procurorul poate lua măsuri, poate da dispoziţii, în scris şi motivat, dispoziţii ce sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, efectuează verificări sau aprobă întocmirea unor acte de urmărire penală, urmărind realizarea scopului general al procesului penal.

Procurorul poate încuviinţa unele activităţi de urmărire penală, le poate autoriza în prealabil, ori le poate confirma ulterior, după caz.

Potrivit art. 220 Cod de procedură penală, el poate şi infirma, motivat, acte ale organului de cercetare penală.

Organul de cercetare penală are o relativă independenţă de acţiune în raport cu dispoziţiile procurorului.

Capitolul II : Efectuarea urmăririi penale

Pentru declanşarea procesului penal trebuie ca organul judiciar penal competent să fie sesizat ( încunoştinţat) despre săvârşirea unei infracţiuni.

Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştinţa organelor judiciare penale competente a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni, în vederea luării măsurilor procesuale şi procedurale prevăzute de lege.

În raport de categoria organului judiciar sesizat, sesizarea este de două feluri:

Sesizarea organului de urmărire penală; Sesizarea instanţei de judecată.

§1. Modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală

Plângerea, respectiv încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune (art.222 Cod de procedură penală);

Denunţul, are acelaşi caracter ca şi plângerea, dar persoana care îl face nu este circumstanţiată (art.223 Cod de procedură penală), putând fi făcut de orice persoană fizică sau juridică, care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, chiar şi de către cel care a comis-o ( autodenunţ);

Sesizarea din oficiu are un caracter intern, se face numai de organul de urmărire penală care a luat cunoştinţă prin orice mijloc, fără vreo

122

intervenţie din afară, că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; această posibilitate nu este recunoscută de lege şi instanţei de judecată.

§2. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală

Sesizarea la cererea organului competent; Autorizarea organului prevăzut de lege; Plângerea prealabilă.În aceste cazuri se cer îndeplinite condiţii speciale pentru sesizarea

organului de urmărire penală pornind de la calitatea făptuitorului (cazul infracţiunilor comise de militari sau civili în legătură cu obligaţiile militare – sesizarea comandantului; infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiunii de către membrii Guvernului – cerere din partea Camerei Deputaţilor, Senatului sau Preşedintelui României; infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării contra statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a produs o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de un apatrid care nu domiciliază în România – autorizarea prealabilă a procurorului general).

§3. Actele premergătoare

Potrivit art. 224 Cod de procedură penală, în vederea începerii urmăririi penale se pot desfăşura o serie de activităţi anterioare, care se consemnează într-un proces verbal ce constituie mijloc de probă.

Actele premergătoare au natură juridică proprie. Ele completează şi verifică informaţiile existente şi fundamentează convingerea organelor de urmărire penală.

În faza actelor premergătoare por fi efectuate anumite investigaţii prealabile, ca ascultarea unor persoane, cercetări la faţa locului, percheziţii, însă nu pot fi dispuse măsuri procesuale, deoarece acestea por fi luate numai faţă de învinuit sau inculpat, ceea ce implică o urmărire penală începută.

Nu în orice cauză pot fi efectuate acte premergătoare, ci numai în situaţiile în care actele de sesizare adresate organelor de urmărire penală nu conţin suficiente elemente pentru a se dispune începerea urmăririi penale.

§4. Începerea urmăririi penale –art.229 Cod de procedură penală .

Începutul urmăriri penale determină limita în timp a declanşării procesului penal şi poziţia procesuală a participanţilor fixându-le drepturile şi obligaţiile.

123

Specific este faptul că urmărirea penală începe indiferent dacă în actul de sesizare se indică sau nu cine este făptuitorul şi indiferente dacă acesta este sau nu cunoscut şi spunem că urmărirea penală poate începe şi „in rem”.

Începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie sau ordonanţă şi din acest moment făptuitorul devine învinuit şi este subiect de drept procesual.

Condiţii care se cer:- o condiţie pozitivă, adică un minim de date cu privire la săvârşirea

infracţiunii- o condiţie negativă, adică inexistenţa cazurilor prevăzute în art.10 cu

excepţia celui de la lit b1.Rezoluţia sau procesul verbal de începere a urmăririi penale trebuie

confirmate motivat de procurorul care supraveghează activitatea de urmărire penală în termen de cel mult 48 ore de la începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să înainteze şi dosarul cauzei.

Sancţiunea neconfirmării – inexistenţa începerii urmăririi penale. Actele efectuate după începerea urmăririi penale neconfirmate se consideră a nu fi făcute în cursul urmăririi penale.

Dacă se constată existenţa vreunui caz de la art. 10 Cod de procedură penală (cu excepţia art. 10 lit. b1) se înaintează procurorului propunerea de neîncepere a urmăririi penale ( NUP), acesta din urmă pronunţându-se prin rezoluţie.

Împotriva rezoluţiei de NUP, partea interesată poate formula plângere adresată prim-procurorului, în termen de 20 de zile de la comunicarea soluţiei.

§5. Desfăşurarea urmăririi penale Desfăşurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor

procesuale şi procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care majoritatea activităţilor se concentrează în jurul strângerii şi administrării probelor referitoare la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia, în aşa fel încât să se poată decide dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată.

Dacă în cauză există temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare penală face propuneri în acest sens prin intermediul unui referat care se înaintează spre rezolvare procurorului.

Pentru a se pune în mişcare acţiunea penală trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- făptuitorul să fie cunoscut ;- să există probe sau indicii temeinice care justifică tragerea la

răspundere penală a celui faţă de care se efectuează urmărirea penală ;

124

- să nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art.10 Cpp care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.

Actul de inculpare în faza de urmărire penală:- Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale- este emisă de

procuror şi trebuie să conţină toate menţiunile generale indicate în art.203 Cod procedură penală şi în plus date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia.

- Rechizitoriul.

§6. Încetarea urmăririi penale

La propunerea motivată a organului de cercetare penală, procurorul se pronunţă asupra încetării urmării penale prin rezoluţie motivată dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi prin ordonanţă dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală.

Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, trebuie să ceară instanţei revocarea măsurii arestării preventive.

Instanţa trebuie să se pronunţe asupra propunerii procurorului în 24 ore de la primirea dosarului, prin încheiere.

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă menţiunile generale impuse de art. 203 Cpp şi dispoziţii complementare cuprinse în art. 244 şi 245 Cpp.

§7. Suspendarea urmăririi penaleDacă învinuitul sau inculpatul suferă de vreo boală gravă care nu îi

permite să participe la efectuarea actelor de urmărire penală, se va constata acest lucru prin expertiză medico-legală şi se va dispune suspendarea urmăririi penale; procurorul se pronunţă asupra suspendării prin ordonanţă.

Organul de cercetare penală este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale.

Dacă este vorba de vreo boală psihică ce îi afectează discernământul – scoaterea de sub urmărire penală: 10 lit.e.

§8. Scoaterea de sub urmărire penalăProcedura este aceeaşi ca şi la încetare. Poate fi totală sau parţială.La propunerea motivată a organului de cercetare penală, procurorul se

pronunţă asupra scoaterii de sub urmărire penală prin rezoluţie motivată dacă nu

125

s-a pus în mişcare acţiunea penală şi prin ordonanţă dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Atunci când cazul de scoatere de sub urmărire penală priveşte un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii de sub urmărire penală în aceeaşi zi în care a primit propunerea de scoatere de la organul de cercetare penală.

Dacă procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, trebuie să ceară instanţei revocarea măsurii arestării preventive.

Instanţa trebuie să se pronunţe asupra propunerii procurorului în 48 ore de la primirea dosarului, prin încheiere.

Prin ordonanţă se poate dispune scoaterea de sub urmărire penală pentru cazul de la art. 10 lit. b1 şi se aplică sancţiunea administrativă.

Împotriva ordonanţei se poate face plângere de către persoanele interesate, plângere ce va fi adresată prim-procurorului, în termen în 20 zile de la comunicarea soluţiei.

§9. Clasarea

Condiţii:- intervine una din cauzele prevăzute în art.10. - nu există învinuit sau inculpat în cauză.

§10. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului şi inculpatului(art.250 şi 257 Cod de procedură penală )

Această activitate este plasată la sfârşitul fazei de urmărire penală, când organul de urmărire penală apreciază că au fost administrate toate probele care susţin acuzarea; creează inculpatului o garanţie a dreptului de apărare, permiţând acestuia ca în urma cunoaşterii conţinutului dosarului, să dea noi explicaţii, să propună alte probe sau să ridice obiecţii cu privire la caracterul complet şi legal al urmăririi.

Condiţii: - să fie posibil contactul organului de urmărire penală cu inculpatul; - să fie pusă în mişcare acţiunea penală; - cercetarea penală să fie terminată; - urmărirea efectuată să ducă la concluzia că inculpatul trebuie trimis în

judecată. Dosarul devine accesibil în întregime, în sensul că se va asigura citirea

dosarului de către inculpat, cu apărător dacă este cazul şi prin interpret când este necesară prezenţa acestuia.

Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de urmărire penală îi citeşte materialul.

126

Inculpatul poate formula cereri noi, asupra cărora procurorul se pronunţă prin ordonanţă motivată, admitându-le sau respingându-le.

Dacă a fost efectuate acte noi de cercetare penală sau dacă se constată că trebuie schimbată încadrarea juridică dată faptei, organul de urmărire penală trebuie să procedeze din nou la prezentarea materialului de urmărire penală.

§11. Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod de procedură penală).

Urmărirea penală se poate desfăşura fie cu acţiunea penală pusă în mişcare, fie fără acţiune penală pusă în mişcare, legea prevăzând două proceduri distincte după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală.

11.1 Urmărirea penală cu acţiunea penală pusă în mişcare.Cercetarea penală se consideră terminată – potrivit art.258 – dacă este

completă şi dacă s-a efectuat prezentarea materialului de urmărire penală.Organul de cercetare penală întocmeşte un referat cu propunere de

terminarea urmăririi penale şi trimite cauza la procuror.11.2 Urmărirea penală fără punerea în mişcare a acţiunii penale.Terminarea urmăririi penale cuprinde într-o asemenea ipoteză următoarele

operaţiuni:- ascultarea învinuitului;- prezentarea materialului de urmărire penală;- întocmirea referatului de terminarea urmăririi penale;- înaintarea dosarului la procuror.

Capitolul III Trimiterea în judecată (art.261-269 Cod de procedură penală )

Reprezintă ultimul moment al fazei de urmărire penală care astfel este epuizată, iar organul de urmărire penală se dezînvesteşte.

Numai procurorul poate sesiza instanţa de judecată; astfel, organele de cercetare penală nu intră în raporturi directe cu instanţa de judecată, ci numai prin intermediul procurorului. Ar putea fi o excepţie: sesizarea instanţei pentru a formula propunere de extrădare (Legea 296/2001 nu prevede obligativitatea sesizării instanţei de către procuror).

Organul de cercetare penală trimite dosarul procurorului pentru verificarea lucrărilor de urmărire penală.

În urma verificării lucrărilor de urmărire penală, procurorul poate dispune:- trimiterea în judecată;

127

- netrimiterea în judecată prin scoaterea de sub urmărire penală;- încetarea urmăririi penale;- clasarea;- suspendarea urmăririi penale;- restituirea cauzei pentru refacerea sau completarea urmăririi penale.Pentru ca procurorul să poată dispună trimiterea în judecată trebuie să fie

îndeplinite următoarele condiţii prevăzute în art. 262: În cursul urmăririi penale să fi fost respectate dispoziţiile legale

privind aflarea adevărului; Urmărirea penală să fie completă, adică să existe probele necesare

şi legal administrate; Să existe fapta penală; Fapta să fie săvârşită de învinuit sau inculpat; Învinuitul sau inculpatul să răspundă penal.Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite: Dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, procurorul emite

rechizitoriul prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;

Dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată.

În termen de 24 de ore de la darea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Rechizitoriul este actul procedural prin care procurorul, apreciind că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă vinovăţia inculpatului, îl trimite pe acesta în judecată, solicitând instanţei tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Rechizitoriul va cuprinde:- faptele şi persoanele cu privire la care s-a desfăşurat urmărirea penală- date despre inculpat;- încadrarea juridică;- probele;- măsurile preventive;- datele cuprinse în art.260 dacă lipseşte referatul organului de cercetare

penală ( mijloacele materiale de probă, măsurile luate cu privire la acestea şi locul unde se află, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare).

- dispoziţia de trimitere în judecată;- numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate de către instanţă,

calitatea lor în proces şi locul unde urmează să fie citate.

Capitolul IV : Reluarea urmăririi penale

128

Art.270 Cod de procedură penală prevede trei cazuri:a) încetarea cauzei de suspendare ( după ce învinuitul sau inculpatul s-a

însănătoşit)b) restituirea cauzei de către instanţă pentru refacerea urmăririi penale

(când nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa) sau ca urmare a extinderii procesului penal ori a acţiunii penale ( efectuarea de cercetări cu privire la acte materiale noi descoperite în cursul judecăţii);

c) redeschiderea urmăririi penale ( dacă se constată că în fapt nu a existat cauza care a determinat încetarea urmăririi penale ori scoaterea de sub urmărire penală).

Condiţii de reluare:a) să fi intervenit una dintre condiţiile de reluare:b) să se fi depăşit sau epuizat urmărirea penală ca fază procesualăc)să existe un act de dispoziţie de reluarea urmăririi penale de către

organul competent.d) să nu fi intervenit vreunul din cazurile prevăzute de art.10.

Titlul VII Judecata în primă instanţă Capitolul I : Noţiuni introductive

§1. Obiect

Potrivit art. 317 C.proc.pen., obiectul judecăţii în primă instanţă constă în judecarea faptei şi persoanei arătate în actul de sesizare a instanţei.

În ipoteza în care, în cursul judecăţii în primă instanţă, s-a extins obiectul acesteia, în condiţiile art. 335-337 C.proc.pen. ( cu privire la alte fapte sau la alte persoane), judecata se va desfăşura şi cu privire la acestea.

§ 2.Participanţii Sub aspectul poziţiei procesuale a participanţilor la judecata în primă

instanţă sunt aplicabile normele comune privind judecata. 2.1. Instanţa de judecată 2.2. Procurorul de şedinţă

§3. Părţile 3.1. Inculpatul

3.2. Celelalte părţi Partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente

3.3. Apărătorul

129

§4. Martorii, experţii şi interpreţii . Capitolul II : Structura judecăţii în primă instanţă §1. Măsuri premergătoare. Înţeles

Măsurile premergătoare sunt acele măsuri, de regulă cu caracter administrativ, situate în timp între momentul sesizării instanţei şi începutul şedinţei de judecată, efectuate pentru a pune dosarul în stare de judecată. Ele constituie aşa numita procedură preliminară, fiind cunoscute şi sub denumirea de măsuri pregătitoare.

Aceste măsuri se dispun, de către preşedintele sau vicepreşedintele instanţei de judecată şi se efectuează de grefier.

§2. Conţinut.2.1. Fixarea termenului de judecatăPotrivit codului de procedură penală art. 313 alin.1, în vederea repartizării

pe complete şi a stabilirii primului termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura instanţei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor. Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei. Citaţia trebuie să fie înmânată inculpatului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat. În cazul în care inculpatul nu locuieşte în ţară, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.237 alin. 2. În cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, judecătorul prevăzut în alin. 2, la primirea dosarului fixează un termen care, potrivit art.3001 Cod de procedură penală, nu poate fi mai mare de 48 de ore, înăuntrul căruia se comunică citaţia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanţei.

Potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanţelor, actele şi cererile de orice natură, prezentate de justiţiabili sau de reprezentanţii lor, inclusiv avocaţi, preşedintelui instanţei ori judecătorului de serviciu, primesc dată certă la prezentarea lor, prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei respective, iar după rezolvare se predau registratorului care le înregistrează potrivit prevederilor alin. (1) sau (3), după caz.

2.2. Desemnarea completului de judecată.La formarea completului de judecată preşedintele sau vicepreşedintele

instanţei va ţine seama de prevederile legii. Astfel, nu se va alcătui completul de judecătorii care sunt soţi sau rude apropiate între ei, iar în situaţia judecării unei cauze după desfiinţare sau casare cu trimitere, din completul de judecată să nu

130

facă partea judecătorii care au participat iniţial la judecarea cauzei respective (art.47 alin.1 C.proc.pen.).

Totodată, la desemnarea completului, preşedintele sau vicepreşedintele va mai ţine seama şi de alte dispoziţii legale adiacente. De pildă, dacă din complet face parte un judecător stagiar şi de asemenea, dacă inculpatul este minor, se va avea în vedere art. 483 C.proc.pen., care prevede că din complet pot face parte numai judecătorii anume desemnaţi prin hotărârea C.S.M la propunerea colegiului de conducere sau a preşedintelui de instanţă

Potrivit Regulamentului de ordine interioară, pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele, respectiv fond, apel sau recurs.

Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii.

Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie. În situaţia în care programele informatice nu permit asemenea evidenţe, se va ţine un registru special pentru evidenţierea acestor modificări, sub semnătura persoanei sau a persoanelor desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

Încheierile şi procesele-verbale întocmite în procedura repartizării aleatorii a cauzelor vor fi păstrate în mape separate.   Prin metoda sistemului ciclic dosarele sunt preluate de persoana sau persoanele desemnate potrivit art. 95 alin. (4), care repartizează câte un dosar, în ordine, completelor de judecată stabilite conform art. 95 alin. (5). Aceeaşi regulă se aplică la repartizarea cauzelor către completele specializate.

Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor. În situaţia în care judecătorii ce fac parte din completul de judeacată învestit cu soluţionarea cauzei se află în imposibilitate să ia măsurile necesare pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor, acestea vor fi dispuse de preşedintele instanţei ori al secţiei sau de judecătorul de serviciu.

Incidentele procedurale referitoare la compunerea completelor de judecată se vor soluţiona cu respectarea normelor de procedură şi a normelor de repartizare aleatorie a cauzelor.

Incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele

131

procedurale referitoare la toţi membrii completului vor fi soluţionate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă.

Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (2) se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează completului care a soluţionat incidentul procedural.

În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin semestrial. Completul de judecată astfel constituit va păstra cauza pentru judecată, în situaţia în care, în urma soluţionării incidentelor procedurale, se va stabili că judecătorul sau judecătorii cu privire la care s-au invocat incidentele procedurale nu pot participa la judecarea cauzei. Dacă judecata se amână, la termenul următor constituirea completului se face cu judecătorul de permanenţă planificat pentru acea zi.

Planificarea de permanenţă se face de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu acordul colegiului de conducere, ţinându-se cont de completele de judecată din care face parte judecătorul, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarului. În cadrul planificării de permanenţă se vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii lipsesc din instanţă.

În caz de absenţă, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă, desemnaţi conform alin. (4) şi (5), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.

Incidentele procedurale, altele decât cele prevăzute în art. 98 alin. (2)-(4) şi (6), ivite în cursul procesului vor fi soluţionate cu respectarea continuităţii completului de judecată, în condiţiile legii, precum şi a normelor privind repartizarea aleatorie, în cazul în care nu se poate aplica principiul continuităţii.

Transpunerea cauzei de la o secţie la alta, în cadrul aceleiaşi instanţe, se va realiza prin încheiere. La instanţele la care dosarele se înregistrează separat pe secţii, secţia competentă care primeşte dosarul va da acestuia un număr nou şi va proceda la repartizarea lui aleatorie. La instanţele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secţii, dosarul îşi păstrează numărul şi va fi transpus la completul similar care judecă în aceeaşi zi, la secţia competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există şedinţă de judecată la această secţie, la completul imediat următor al secţiei competente.

În situaţia recalificării căilor de atac se va proceda astfel: dacă apelul este recalificat în recurs, completul de judecată va fi întregit cu un judecător din lista de permanenţă, iar dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii 2 judecători ai completului de recurs.

În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.

132

Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii sau pentru perimare, se va realiza de către completul care a dispus suspendarea. În cazul în care completul care a dispus suspendarea a fost desfiinţat sau membrii acestuia nu mai funcţionează în cadrul instanţei, dosarul se va repartiza completului care va avea acelaşi număr în noua configuraţie. În situaţia în care nu există un asemenea complet, dosarul se va repartiza completului imediat următor competent să judece cauza, corespunzător fazei procesuale în care se află aceasta. Aceeaşi rezolvare se va da cererilor de îndreptare a erorilor materiale şi cererilor de completare a hotărârii.

Repartizarea cauzelor trimise spre rejudecare după desfiinţare/casare se va face prin programul de repartizare aleatorie a cauzelor.

Completul de divergenţă se va constitui potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, prin includerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă.

Cererile de preschimbare a primului termen de judecată vor fi soluţionate de completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare aleatorie.

Cererile de suspendare a hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluţiona de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei. Dacă cererea de suspendare se înregistrează mai înainte de sosirea dosarului, aceasta se va repartiza în procedura aleatorie.

Suspendarea provizorie a executării hotărârii în condiţiile Codului de procedură civilă se va soluţiona după modelul completelor specializate în compunerea cărora intră preşedintele instanţei sau, după caz, preşedintele de secţie ori înlocuitorii acestora.    În situaţia desfiinţării completului, cauzele vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanţei, competente să judece în materia respectivă, de preşedintele instanţei sau de judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

Pe perioada vacanţei judecătoreşti se vor forma complete separate, pentru a se asigura soluţionarea cauzelor urgente sau a celor care impun celeritate. Neluarea măsurilor necesare aplicării normelor criteriului aleatoriu de repartizare a cauzelor sau încălcarea acestor norme atrage răspunderea disciplinară a persoanelor vinovate, în condiţiile legii.

2.3. Citarea.Citarea părţilor.

După fixarea termenului de judecată şi desemnarea completului, potrivit 313 alin.1 C.proc.pen., preşedintele sau vicepreşedintele instanţei dispune citarea părţilor, urmând ca apoi, pe baza dispoziţiei, grefierul să emită şi să trimită citaţiile.

În afara regulilor comune, la citarea inculpatului la prima instanţă, trebuie respectate două reguli speciale:

133

-pentru primul termen de judecată, inculpatul trebuie să fie citat astfel încât să primească citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat, ca o garanţie de natură a-i permite inculpatului să-şi pregătească apărarea.

-inculpatului aflat în stare de deţinere i se emite citaţia cu dispoziţie de a fi adus în judecată, comunicându-i-se totodată şi copia actului de sesizare a instanţei. Această dispoziţie se corelează cu art. 264 al.4 C.proc.pen., în care se prevede expres obligaţia procurorului de a înainta instanţei copii după rechizitoriu într-un număr de exemplare corespunzător numărului de inculpaţi trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Primind copia după actul de sesizare a instanţei, inculpatul aflat în stare de detenţie va avea posibilitatea să-şi pregătească apărarea, cunoscând învinuirea ce i se aduce.

În cazul în care persoana care a suferit o vătămare prin infracţiuni ori căreia i s-a cauzat o pagubă s-a constituit parte vătămată sau parte civilă la organul de urmărire penală va fi citată în această calitate. În caz contrar, aceasta va fi totuşi citată, pentru a se crea posibilitatea constituirii ca parte în proces (cel mai târziu până la citirea actului de sesizare a instanţei) . Dacă este cazul se va dispune şi citarea persoanei responsabile civilmente pentru introducerea ei în cauză ca parte responsabilă civilmente.

Citarea martorilor, experţilor şi interpreţilor.Întrucât în faţa primei instanţe se desfăşoară şi o cercetare judecătorească,

în care sunt ascultaţi martorii, experţii sau interpreţii, este necesare ca aceştia să fie citaţi pentru termenul de judecată.

De regulă, se citează martorii care au fost ascultaţi în faza de urmărire penală şi care sunt indicaţi în rechizitoriu, în vederea citării lor în instanţă (art.263 alin.2 C.pr.pen.).

Se poate dispune, însă, citarea şi a altor martori, care n-au fost indicaţi în rechizitoriu sau necitarea acelor martori indicaţi, dar care nu mai pot fi ascultaţi ( de pildă, au decedat între timp ori sunt dispăruţi) sau a căror ascultare nu mai este necesară ( de pildă, cunosc împrejurări de fapt dovedite prin alte mijloace de probă).

În ceea ce priveşte experţii şi specialiştii care au efectuat constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-legale în cursul urmăririi penale, instanţa nu va dispune, de regulă, citarea lor pentru termenul de judecată, întrucât aceştia şi-au exprimat punctul lor de vedere cu ocazia concluziilor din cuprinsul rapoartelor de expertiză ori de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, după caz, care se găsesc la dosar fiind redactate în formă scrisă. Numai în mod excepţional, dacă instanţa consideră necesar ei sunt citaţi în vederea ascultării pentru a da unele lămuriri suplimentare.

Totodată, se va dispune şi citarea interpreţilor atunci când trebuie să se asigure traducerea în şi din limba română, dacă vreuna din părţi nu cunoaşte această limbă.

134

Atunci când există urgenţă în judecarea şi soluţionarea cauzei, martorii, experţii şi interpreţii pot fi chemaţi la judecată şi cu mandat de aducere (art.183, 327 alin.5 şi 6 C.pr.pen.).

2.4. Asigurarea apărării .În virtutea prevederilor comune ale art. 294 C.pr.pen. judecătorul cauzei

odată cu fixarea termenului de judecată ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, în cauzele penale în care asistenţa juridică este obligatorie potrivit legii. Totodată, judecătorul cauzei ia măsurile care se impun pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare, ţinând seama de dispoziţiile alineatului 2 al art. 294 C.pr.pen., potrivit căruia inculpatul, celelalte părţi şi apărătorii au dreptul să consulte dosarul în faza de judecată, iar inculpatul aflat în stare de deţinere are dreptul să consulte dosarul în faza de judecată şi să ia contact cu apărătorul său.

2.5 Întocmirea şi afişarea listei cauzelor.Conform art. 295 alin.2 C.pr.pen. preşedintele completului de judecată

desemnat să realizeze conducerea şedinţei are obligaţia de a se îngriji de întocmirea la timp a listei cauzelor fixate pe rol, pentru a putea fi afişată apoi la instanţă, spre vedere în termenul legal ( cu 24 de ore înaintea termenului de judecată). Lista trebuie să rămână afişată pe uşa sălii de judecată până la terminarea şedinţei respective . La întocmirea listei se va da întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi şi celor pentru care legea prevede o procedură de urgenţă, ţinându-se seama totodată şi de data înregistrării cauzelor la instanţă.

2.6. Studierea dosarului. Preşedintele completului de judecată trebuie să ia măsuri pentru ca toţi

membrii completului să studieze dosarul precum şi practica judiciară şi literatura de specialitate, înaintea termenului fixat pentru judecarea cauzei.

§ 3. Şedinţa de judecată 3.1. StructurăŞedinţa de judecată în primă instanţă are o structură qvadripartită şi

anume:-începutul şedinţei;-cercetarea judecătorească;-dezbaterile judiciare;-ultimul cuvânt al inculpatului.3.1.1. Începutul şedinţei este marcat de parcurgerea în mod succesiv a

următoarelor momente procesuale:-deschiderea şedinţei de judecată;-strigarea cauzei şi apelul celor citaţi;-verificările prealabile din oficiu;-unele verificări privind pe inculpat;-unele măsuri privind martorii, experţii şi interpreţii;-lămuriri, excepţii şi cereri.

135

3.1.2. Deschiderea şedinţei de judecată Procedura deschiderii şedinţei de judecată nu este prevăzută de lege. În practică preşedintele completului de judecată declară şedinţa deschisă la începutul ei, la termenul stabilit. În acest fel, se atrage atenţia asupra faptului că judecata a început. Deşi, nereglementat s-a considerat pe bună dreptate, că acest moment este necesar pentru că începând cu el toate persoanele prezente în sala de şedinţă sunt obligate să respecte disciplina în care trebuie să se realizeze judecarea cauzei şi să se integreze în atmosfera de solemnitate a şedinţei de judecată. El reprezintă momentul iniţial al primului dosar de pe rol, fiind repetat doar în caz de reluare a cauzei dacă şedinţa se întrerupe din orice motive ( de pildă, suspendarea şedinţei).

3.1.3. Strigarea cauzei şi apelul celor citaţiDupă deschiderea şedinţei, preşedintele completului de judecată va

proceda la strigarea cauzei, a cărei judecată este la rând conform ordinii de pe listă şi la apelul părţilor şi a celorlalte persoane chemate la judecată. Cu această ocazie, se verifică nu numai prezenţa persoanelor apelate, ci, în cazul celor absenţi, şi dacă este îndeplinită sau nu procedura de citare pentru a se vedea dacă nu este necesară amânarea cauzei prin fixarea unui nou termen de judecată. Cauza se amână, chiar dacă este îndeplinită procedura de citare în ipoteza în care lipseşte o parte a cărei prezenţă este obligatorie sub sancţiunea nulităţii absolute ( de pildă, în cazul inculpatului arestat ori a inculpatului minor).

3.1.4. Verificările prealabile din oficiuInstanţa este datoare să verifice din oficiu, la începutul judecăţii la prima

înfăţişare regularitatea actului de sesizare , iar în cazul în care constată că sesizarea nu este potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată ori prin acordarea unui termen în acest scop, să restituie dosarul organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia (art. 300 alin.1 şi 2 C.pr.pen.). Verificările instanţei poartă asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege atât în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare cât şi, în cazul rechizitoriului, în privinţa confirmării în baza art. 264 alin.2 C.pr.pen. În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, din oficiu, regularitatea menţinerii acestei măsuri.

În acelaşi timp aşa cum rezultă în mod implicit din cuprinsul prevederilor art. 289 – 290 C.pr.pen., şedinţa de judecată se desfăşoară în mod public, oral, nemijlocit şi contradictoriu în faţa instanţei constituită potrivit legii, ceea ce obligă preşedintele completului ca, din oficiu, să verifice dacă completul de judecată este compus potrivit legii, prezenţa grefierului precum şi a procurorului de şedinţă, dacă participarea sa este obligatorie luând măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate. Pe aceeaşi linie de idei, instanţa va verifica şi prezenţa apărătorului în cazul în care asistenţa juridică este obligatorie şi va lua măsuri pentru a asigura prezenţa acestuia la termenul stabilit.

3.1.5. Verificările referitoare la inculpat

136

Sunt cuprinse reglementări particulare privind verificările referitoare la inculpat în art. 318 alin. 1 şi 2 C.pr.pen.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpat, se verifică mai întâi identitatea acestuia.

Dacă inculpatul se află în stare de arest preventiv şi nu a fost adus în instanţă, şedinţa de judecată nu va putea avea loc în absenţa lui, sub sancţiunea nulităţii absolute, ceea ce obligă instanţa la amânarea cauzei şi luarea de măsuri pentru ca inculpatul să fie adus la judecată la termenul fixat. La fel se procedează şi în cazul în care inculpatul este minor şi nu s-a prezentat la judecată. Per a contrario, dacă inculpatul major şi în stare de libertate lipseşte la termenul de judecată, în principiu, acesta va putea avea loc în absenţa lui, cu condiţia, însă, ca procedura de citare să fie îndeplinită conform legii. Dacă aceasta nu a fost îndeplinită, cauza se va amâna, iar inculpatul va fi citat din nou, după regulile stabilite de lege.

În mod excepţional, se va dispune amânarea cauzei şi în ipoteza în care procedura de citare a fost îndeplinită, chiar dacă nu este caz de prezenţă obligatorie, dacă instanţa consideră că este necesară prezenţa personală a inculpatului în vederea aflării adevărului sau garantării dreptului de apărare, situaţie în care va lua măsurile care se impun pentru a asigura prezenţa inculpatului la termenul următor.

Totodată, instanţa este obligată să amâne cauza şi în cazul în care inculpatul a înştiinţat-o că se află în imposibilitate de a se prezenta la judecată, evitându-se în acest fel o hotărâre desfiinţabilă sau casabilă, după caz conform art. 379 pct. 2 lit. c şi 385 15 pct. 2 lit. c) C. pr. pen.

Preşedintele completului de judecată îi stabileşte identitatea inculpatului prezent.

In ipoteza în care inculpatul se află în stare de deţinere, este întrebat dacă a primit o copie după actul de sesizare a instanţei, după care în caz de răspuns negativ i se va înmâna o copie după acest act. În acelaşi timp, preşedintele instanţei verifică dacă inculpatului i-au fost înmânate citaţia şi copia de pe actul de sesizare cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

În cazul în care inculpatul, fie nu a primit copia de pe actul de sesizare până la termenul de judecată fie a primit-o tardiv o dată cu citaţia, cu încălcarea termenului legal, are posibilitatea să accepte desfăşurarea în continuare a şedinţei de judecată, deoarece nerespectarea dispoziţiilor art. 313 C. pr. pen.este de natură să atragă doar nulitatea relativă, care poate fi acoperită în acest mod. Dacă inculpatul nu a primit citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată ori nu a primit copia actului de sesizare a instanţei sau a primit-o tardiv şi nu este de acord cu judecarea cauzei, are posibilitatea să ceară instanţei amânarea cauzei pentru pregătirea apărării şi intrarea în legalitate. Instanţa, primind cererea inculpatului este obligată să dispună amânarea cauzei în acest scop, iar în cazul în care constată că inculpatul nu a primit copia după actul de

137

sesizare i-o va înmâna, consemnând această împrejurare în cuprinsul încheierii de şedinţă.

3.1.6. Măsurile privind martorii, experţii şi interpreţiiDupă verificarea prezenţei tuturor părţilor inclusiv a inculpatului, după

regulile de mai sus şi după ce s-a făcut apelul martorilor, experţilor şi interpreţilor citaţi pentru termenul de judecată, preşedintele completului de judecată va proceda la verificarea prezenţei acestora şi a îndeplinirii procedurii de citare pentru absenţi.

În privinţa martorilor prezenţi, potrivit art. 319 alin.1 C.pr.pen., preşedintele ia măsura îndepărtării acestora din sala de şedinţă cu invitaţia de a reveni în sală atunci când vor fi chemaţi, punându-li-se în vedere totodată să nu se îndepărteze fără încuviinţarea sa . La fel, vor fi îndepărtate din sală şi alte persoane care au cunoştinţă de faptele sau împrejurările de fapt ale cauzei şi ar pute fi audiate ca martori. O asemenea măsură se explică prin necesitatea protejării martorilor de posibilele influenţe din partea celor discutate ori declarate în şedinţă înainte de ascultare.

În ceea ce priveşte pe experţi, alineatul 2 al art. 319 C. pr. Pen. prevede că rămân în sala de şedinţă, afară de cazul când instanţa dispune altfel. Aceasta se justifică prin aceea că experţii şi-au exprimat concluziile în cuprinsul rapoartelor scrise aflate la dosar, astfel încât nu se mai impune îndepărtarea lor din sala de şedinţă. O asemenea concluzie se impune şi în cazul interpreţilor care trebuie să rămână în sală pentru a face traducerile necesare.

Conform art. 3l9 alin. 3 C. pr. Pen., martorii, experţii sau interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi chiar dacă nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea acestora, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 861 Cod de procedură penală .

3.1.7. Lămuriri, excepţii şi cereriPotrivit art.320 alin.1 C.pr.pen. prima instanţă trebuie sa manifeste rol

activ in primul rând în ceea ce priveşte lămurirea participanţilor la procesul penal.

Astfel, atunci când persoana care a suferit o vătămare ori o pagubă prin infracţiune nu s-a constituit parte în cursul urmăririi penale, prima instanţă are obligaţia să-i explice, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, că până în acest moment, care este un termen in limine litis, are posibilitatea de a participa în proces ca parte vătămată ori de a se constitui ca parte civilă.

Totodată instanţa aduce la cunoştinţa persoanei vătămate , care a înţeles să formuleze plângere penală prealabilă pentru săvârşirea de către inculpat a unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, că poate beneficia de drepturile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 211/2004, respectiv dreptul de a beneficia de asistenţă juridică gratuită în condiţiile legii, dacă va formula o cerere adresată Tribunalului, dreptul de a

138

obţine compensaţii băneşti de la stat şi dreptul de a beneficia de consiliere psihologică asigurată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunal.

În ipoteza în care persoana vătămată sau care a suferit o pagubă prin infracţiune doreşte să participe în proces, ca parte, i se confirmă această calitate de către instanţă, făcându-se menţiune în încheierea de şedinţă. Deşi legea nu prevede expres, suntem de părere că la fel se va proceda şi în cazurile de exercitare a acţiunii civile din oficiu. Introducerea din oficiu a părţii civile se va face de către instanţă la începutul cercetării judecătoreşti, adică înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, deoarece numai în acest fel se asigură aflarea adevărului cu privire la toate faptele şi împrejurările cauzei atât în latură penală cât şi în latură civilă, din moment ce ele nu pot fi stabilite decât cu ocazia cercetării judecătoreşti, iar în conformitate cu art.6 par. 3 lit.b din Convenţia europeană a drepturilor omului intrată în dreptul intern prin efectul dispoziţiilor art.11 şi 20 din Constituţia României, ratificată prin Legea nr.30/11.10.1994, „orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale”.

În conformitate cu prevederile art. 320 alin.2 C.pr.pen., în continuare, preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau dacă propun efectuarea de probe noi .

Cererile procurorului şi părţilor din proces se pot raporta la orice chestiune care trebuie invocată în acest moment şi care, nereferindu-se la fondul cauzei, este de natură să asigure fie legalitatea judecăţii în fond, fie pregătirea acesteia, cum sunt, de pildă, cele care privesc legala compunere a instanţei, recuzarea unor membrii ai completului de judecată, a procurorului sau a grefierului de şedinţă, luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea măsurilor preventive, luarea sau revocarea măsurilor asiguratorii, amânarea cauzei pentru lipsa de la judecata unei părţi cu privire la care nu este îndeplinită procedura de citare, ori a cărei prezenţă la judecată este obligatorie sau necesară potrivit legii sau în vederea angajării unui apărător ori pentru pregătirea apărării, etc.

Excepţiile se pot referi la chestiunile care, dacă sunt invocate în acest moment preliminar, sunt de natură să împiedice însăşi intrarea în fondul cauzei, cum sunt cele privind necompetenţa instanţei, indiferent de felul acesteia, neregularitatea actului de sesizare a instanţei nulitatea urmăririi penale etc. Excepţiile ocrotite de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, precum şi celelalte pe care instanţa le ridică din oficiu conform art. 197 alin.4 C.pr.pen., pot fi invocate în orice stadiu a judecăţii în primă instanţă, precum şi în căile de atac dacă legea nu prevede altfel.

Propunerile de probe noi trebuie să cuprindă faptele şi împrejurările de fapt ce necesită a fi dovedire, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.

§4. Cercetarea judecătorească

139

4.1. Momentul declanşării.

Potrivit art.321 alin.1 C.pr.pen., instanţa începe efectuarea cercetării când cauza se află în stare de judecată.

Cauza se află în stare de judecată potrivit legii doar dacă, aşa cum am arătat anterior, părţile sunt prezente ori, deşi absentează este îndeplinită procedura de citare în afară de cazurile prevăzute de lege şi dacă nu există nici un impediment procesual ( de pildă, dacă nu s-a cerut amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ori dacă n-a fost admisă o chestiune incidentă de natură să împiedice intrarea în fondul cauzei etc.).

4.2. Obiectul cercetării judecătoreştiCercetarea judecătorească are drept obiect:a)readministrarea probelor care au fost administrate în cursul urmării

penale. Aceasta reprezintă o cerinţă indispensabilă a principiului nemijlocirii şedinţei de judecată pentru o percepere directă şi nemijlocită a probelor de către instanţa de judecată;

b)administrarea oricăror alte probe. Aceasta reprezintă o cerinţă a necesităţii de a se asigura în procesul penal lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului.

Indiferent de obiectul concret, cercetarea judecătorească se aseamănă cu cercetarea penală în faza de urmărire penală deoarece constă, în esenţă, în administrarea probelor pentru lămurirea împrejurărilor cauzei cu deosebirea că se desfăşoară în alte condiţii procesuale, fiind guvernată de principiile specifice judecăţii: publicitate, oralitate şi contradictorialitate.

4. 3. Ordinea cercetării judecătoreştiActele de cercetare judecătorească se efectuează într-o anumită ordine. Potrivit art. 321 C.pr.pen., ordinea de efectuare a actelor de cercetare

judecătorească este cea prevăzută de lege şi anume: citirea actului de sesizare a instanţei; ascultarea inculpatului; ascultarea celorlalte părţi; ascultarea martorului, expertului sau interpretului; prezentarea mijloacelor materiale de probă etc.

Ordinea prevăzută de lege nu este imperativă. Astfel în alineatul 3 al art. 321 C.pr.pen. se prevede că instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesară pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Când, însă, inculpatul este prezent, schimbarea nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.

4.4. Actele de cercetare judecătorească. 4.4.1. Citirea actului de sesizare a instanţei şi explicarea obiectului

învinuirii.

140

Potrivit art. 322 C.pr.pen., preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanţei sau să prezinte succint actul de sesizare.

După ce s-a citit actul de sesizare a instanţei, art.322 C.pr.pen. prevede că se explică inculpatului în ce constă învinuirea, ca o garanţie în plus privind lămurirea acestuia asupra învinuirii (acuzării) ce i se aduce. Totodată, preşedintele îl lămureşte pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declaraţie ce poate fi folosită împotriva lui în procesul penal şi cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor precum şi de a le da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte necesar. Prin aceasta se creează inculpatului posibilitatea reală de a interveni obiectiv în desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi de a ajuta instanţa la aflarea adevărului.

4.4.2. Ascultarea inculpatului . Instanţa procedează la ascultarea inculpatului, după ce, în prealabil, i s-a

stabilit identitatea. Ascultarea inculpatului se face după regulile generale de ascultare, examinare în partea generală a cursului.

Astfel, în lumina prevederilor art.323 alin.2 C.pr.pen., ascultarea începe cu o relatare liberă a inculpatului asupra faptelor şi împrejurărilor de fapt ce formează obiectul învinuirii (inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată). Ascultarea nu se poate rezuma doar la răspunsul dat la întrebarea dacă inculpatul îşi menţine declaraţia de la urmărirea penală, aşa cum se întâmplă uneori în practică, deoarece ea prezintă un mijloc important de apărare a inculpatului prin care acesta prezintă faptele în sensul în care îşi face apărarea ceea ce trebuie adus la cunoştinţa completului de judecată, a procurorului de şedinţă şi a părţilor în vederea punerii de întrebări.

Abia după ce inculpatul şi-a terminat relatarea liberă a stării de fapt, i se pot pune întrebări de către preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membrii ai completului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi, de apărătorul inculpatului a cărei ascultare se face.

Preşedintele de complet poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei (art.323 alin.3 C.pr.pen.).

În ipoteza în care inculpatul nu-şi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări ori când există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, pe care şi le-a schimbat total sau parţial, preşedintele completului de judecată îi cere acestuia explicaţii, putând da citire, la nevoie, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare (art.325 alin.1 C.pr.pen.).

Inculpatul nu poate fi forţat să dea declaraţii. Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior (art.325 alin.2 C.pr.pen.)

141

Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, ascultarea fiecăruia dintre ei se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi (art.324 alin.1 C.pr.pen.). Prin aceasta se dă posibilitate tuturor inculpaţilor să cunoască conţinutul declaraţiilor care se fac în instanţă şi să pună întrebări.

În mod excepţional, când interesul aflării adevărului cere, instanţa poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpaţi fără ca ceilalţi să fie de faţă (art. 324 alin.2 C.pr.pen. .Pentru aceasta, inculpaţii sunt îndepărtaţi din sala de şedinţă şi apoi sunt introduşi pe rând, în vederea ascultării.

După ascultarea tuturor inculpaţilor, pentru a se asigura nemijlocirea, oralitatea şi contradictorialitatea judecăţii, preşedintele completului de judecată este obligat să dispună citirea declaraţiilor luate separat celorlalţi inculpaţi, pentru ca fiecare inculpat să cunoască ce au declarat în instanţă ceilalţi şi să poată pune întrebări, dacă este cazul (art.324 alin.3 C.pr.pen.).

Dacă sunt contraziceri între declaraţiile unor inculpaţi şi instanţa consideră necesar, se va putea proceda fie la ascultarea lor în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unor dintre ei (art.324 alin.ultim. C.pr.pen.) fie chiar la o confruntare între ei, în condiţiile prevăzute de lege.

În afara acestor cazuri menţionate mai sus, în principiu inculpatul poate fi reascultat de către instanţă ori de câte ori este necesar (art.323 alin. Ultim C.pr.pen.).

4.4.3. Ascultarea celorlalte părţiPotrivit art. 326 C.pr.pen., după ascultarea inculpatului se procedează la

ascultarea celorlalte părţi (parte vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente) deoarece declaraţiile acestora sunt mijloace de probă, fiind de natură să contribuie la aflarea adevărului. La ascultarea acestora se aplică regulile de ascultare a inculpatului examinate anterior, cuprinse în art. 322 – 324 şi 325 alin.1 C.pr.pen..

4.4.4. Ascultarea martorului.În continuare, instanţa trece la ascultarea martorilor după regulile

ascultării inculpatului prevăzute în art.323 şi 325 C.pr.pen., pe care le-am examinat mai sus şi care se aplică în mod corespunzător. În vederea ascultării, martorii sunt chemaţi pe rând în sala de şedinţă. Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului. Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur

142

pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu". Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu". Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor. După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă. Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.

Spre deosebire de ascultarea inculpatului, în conformitate cu principiul contradictorialităţii, legea instituie o anumită ordine în care se pot pune întrebări martorului. Astfel, art. 327 alin.1 parte finală C.pr.pen., prevede că după ce martorului i s-au pus întrebări de instanţă şi de procuror, el este întrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte părţi.

Martorul care posedă un înscris în legătură cu depoziţia făcută poate să îl citească în instanţă. Procurorul şi părţile au dreptul să examineze înscrisul, iar instanţa poate dispune reţinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie (art. 327 alin.2 C.pr.pen.).

După ascultare, martorii rămân în sală la dispoziţia instanţei, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească sau care se efectuează în şedinţa respectivă. Dacă instanţa găseşte necesar poate dispune retragerea lor sau a unor dintre ei, din sala de şedinţă, în vederea reaudierii ori a confruntării lor. De asemenea, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, poate încuviinţa plecarea martorilor după ascultarea lor (art.328 alin.1 C.pr.pen.).

După ce s-a terminat ascultarea tuturor martorilor prezenţi, prima instanţă va proceda la luarea unor măsuri cu privire la martorii lipsă. Astfel, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă (de pildă, este decedat sau a dispărut), instanţa dispune citirea depoziţiei date la judecarea cauzei. Totodată, instanţa dispune citirea declaraţiilor anterioare şi atunci când martorul face declaraţii care sunt în contrazicere cu cele date anterior ( art. 327 alin.3 şi 4 C.pr.pen.).

Dacă unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanţa poate dispune motivat fie continuarea judecăţii fie amânarea cauzei. Astfel, dacă instanţa apreciază că ascultarea martorilor lipsă este necesară, va dispune aducerea lor imediată la instanţă, pentru a fi ascultaţi în aceeaşi şedinţă de judecată sau amânarea cauzei la un alt termen pentru când va fi citat din nou. Martorul a cărei lipsă este nejustificată poate fi adus silit prin mandat de aducere ( art. 327 alin.5 C.pr.pen.).

143

În cazul în care instanţa apreciază că martorii lipsă la şedinţa de judecată nu sunt necesari soluţionării cauzei, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, dar cu acordul lor poate dispune să nu mai fie chemaţi pentru ascultare.

De asemenea, potrivit art. 329 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., procurorul şi părţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus, iar instanţa poate dispune ca martorii să nu mai fie ascultaţi dacă audierea nu mai este necesară, după punerea, în prealabil, în discuţie a renunţării.

4.4.5. Ascultarea expertului şi a interpretului.Experţii sunt ascultaţi atunci când trebuie să dea lămuriri suplimentare

faţă de raportul de expertiză scris depus la dosar, iar interpreţii cu privire la traducerile pe care le-au făcut cu ocazia desfăşurării procesului până în acest moment. Ascultarea lor se face după aceleaşi reguli ca în cazul ascultării martorului ( art. 327 alin. ultim C.pr.pen.).

4.4.6. Prezentarea mijloacelor materiale de probă.În situaţia în care în cauza supusă judecăţii există mijloace materiale de

probă, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora (art.330 C.pr.pen.).

Membrii completului de judecată, procurorul şi părţile au dreptul să examineze mijloacele de probă şi să facă observaţii. De asemenea, atunci când este cazul, mijloacele materiale de probă se prezintă martorilor şi experţilor în vederea recunoaşterii ori pentru a face relatări în legătură cu acestea.

4.4.7. Efectuarea de procedee probatorii . În afara actelor examinate mai sus, aşa cum s-a remarcat şi în literatura de

specialitate, în cursul cercetării judecătoreşti se mai pot efectua orice alte acte de probaţiune, cum sunt procedeele probatorii : cercetare la faţa locului (art.129 C.pr.pen.) ; reconstituirea (art.130 C.pr.pen.); percheziţie domiciliară (art.102 C.pr.pen.); ridicarea de obiecte sau înscrisuri (art.96 C.pr.pen.); reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor (art.98 C.pr.pen.) sau ridicarea silită de obiecte sau înscrisuri (art.99 C.pr.pen.).

4.4.8. Administrarea de probe noiDupă ce au fost administrate toate probele strânse în cursul urmăririi

penale, preşedintele completului de judecată întreabă, în ordine, procurorul, partea vătămată, partea responsabilă civilmente şi inculpatul, precum şi apărătorii acestora dacă au de formulat cereri noi de probaţiune. Legea nu prevede ce se înţelege prin „probe noi” . În orice caz, expresia „probe noi” desemnează acele probe care nu au mai fost administrate în cauză ( nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecăţii).

În ipoteza în care se propun probe noi, este necesar să se indice faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele de probă, locul unde acestea se află, iar în privinţa martorilor şi experţilor, numele , prenumele şi adresa exactă a acestora. Cererea se pune, în prealabil, în discuţia, în contradictoriu, a procurorului şi a părţilor, pentru ca fiecare dintre aceştia să-şi exprime poziţia

144

cu privire la admisibilitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor solicitate. După aceea, instanţa se pronunţă motivat asupra propunerilor de probe prin admiterea sau respingerea lor.

Dacă instanţa respinge cererea de probaţiune, apreciind că au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, declară terminată cercetarea judecătorească şi trece la stadiul următor, respectiv la dezbaterile judiciare. În situaţia, însă, în care apreciază cererea ca întemeiată, admiţând-o, va proceda în conformitate cu dispoziţiile art.331 C.pr.pen. în care se prevede că „dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor şi împrejurărilor cauzei este necesară admiterea unor probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei”. Astfel, este posibil ca unele probe noi să fie administrate în aceeaşi şedinţă de judecată ( de pildă, se ascultă martorii propuşi ori se depun înscrisurile la care se referă propunerea de probe noi, etc.). Dacă, însă, pentru administrarea probelor este necesar un termen nou de judecată, se va dispune amânarea cauzei. În acest din urmă caz, se vor lua măsuri pentru ca la noul termen de judecată să poată fi administrate probele încuviinţate. De pildă, se citează martorii ori expertul în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză. În ceea ce priveşte părţile, se citează doar cele care au absentat începând cu prima şedinţă de judecată, deoarece odată prezente au termenul în cunoştinţă.

În afara situaţiilor de mai sus, în care se fac propuneri de probe, altele decât cele solicitate prin rechizitoriu ori administrate în cursul urmăririi penale, în virtutea rolului activ, prima instanţă poate dispune din oficiu administrarea de probe noi în condiţiile art. 331 C.pr.pen., care nu face distincţie după cum probele noi se administrează la propunerea procurorului sau a părţilor ori în absenţa unei asemenea propuneri.

4.4.9. Renunţarea la probele propuse şi admisePotrivit art. 329 alin. final C.pr.pen., dacă în cursul cercetării judecătoreşti

administrarea unei probe anterior admise apare inutilă, instanţa, după ce ascultă procurorul şi părţile poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată. Dispoziţia instanţei trebuie să fie motivată, putând fi precedată fie de o cerere din partea procurorului sau a părţilor de renunţare la administrarea unei probe admise anterior, fie de o punere în discuţie, din oficiu, în virtutea rolului activ, a unei renunţări.

4.4.10 Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreştiÎn cursul cercetării judecătoreşti, înainte de terminarea acesteia, pot

interveni unele incidente procesuale care, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, deşi fac parte din cercetarea judecătorească se deosebesc de toate celelalte acte, care constau, în esenţă, în administrarea de probe, determinând, fie o întrerupere, fie o modificare în cursul iniţial. Este vorba de instituţiile prevăzute în art. 332 – 337 C.pr.pen., şi anume:

-restituirea cauzei la procuror (art.332 C.pr.pen.);-schimbarea încadrării juridice (art.334 C.pr.pen.);

145

-extinderea obiectului judecăţii, care prezintă două modalităţi:-extinderea acţiunii penale (art.335 C.pr.pen.);-extinderea procesului penal (art.337 C.pr.pen.).

A ) Restituirea cauzei la procuror Restituirea pentru refacerea urmăririi penale

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale este reglementată în art. 332 C.pr.pen. . Textul legal prevede un singur caz de restituire pentru refacerea urmăririi penale şi anume cel al cercetării penale efectuate de un organ necompetent. Prevederea unui asemenea caz este firească, întrucât nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa după materie şi după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de apărător, se sancţionează cu nulitatea absolută. Într-un asemenea caz, restituirea cauzei devine obligatorie deoarece actele de cercetare penală sunt nule. Astfel, legea prevede expres ca atunci „când se constată … că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului…” .

Potrivit art. 332 alin.1 C.pr.pen., restituirea pentru refacerea urmăririi penale este posibilă doar dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ce atrage restituirea se constată „înainte de terminarea cercetării judecătoreşti”.

Procedura restituiriiAstfel, ea se poate cere de către procuror, de oricare din părţi, precum şi

de instanţă din oficiu. Instanţa se pronunţă asupra restituirii numai după ce a ascultat concluziile participanţilor la proces. Ea poate dispune admiterea sau respingerea cererii.

În caz pozitiv, instanţa dispune restituirea cauzei procurorului care a făcut sesizarea pentru a reface urmăririi penală. Ea se pronunţă printr-o sentinţă, deoarece prin intermediul restituirii prima instanţă de dezinvesteşte de soluţionarea cauzei, fără a judeca fondul acesteia, conform art.311 alin.1 C.pr.pen.

De asemenea, faţă de prevederile art.332 alin.1 parte finală C.pr.pen., în care se dispune că după restituire, procurorul „procedează conform art.268 alin.1” se va preciza care dintre organele de urmărire penală prevăzute de lege este competent să refacă actele de urmărire penală lovite de nulitate relativă sau absolută, după caz.

Sentinţa trebuie să cuprindă şi dispoziţii cu privire la măsurile preventive, de siguranţă prev. de art. 113 şi 114 C.pen. şi asigurătorii (art. 332 alin 3 C.pr.pen.).

Împotriva sentinţei se poate face recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre (art.332 alin.4 C.pr.pen.).

146

Dosarul este trimis procurorului imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţă sau cel mult în 3 zile de la pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs (art.332 alin.5 C.pr.pen.).

-Efectele sentinţei de restituire a cauzei la procurorHotărârea de restituire a cauzei la procuror, indiferent de felul restituirii,

produce în principal, două efecte:-desesizează instanţa de judecată. Actul de sesizare a primei instanţe

(rechizitoriul) încetează să-şi mai producă efectele şi cauza trece înapoi în faza de urmărire penală prin reluarea acesteia;

-procurorul redevine conducătorul procesului penal, având îndatorirea să ia măsuri pentru refacerea actelor de urmărire penală indicate ori administrarea probelor arătate, după caz. În acelaşi timp, procurorul are dreptul şi obligaţia de a dispune şi administrarea şi a altor probe ori efectuarea şi a altor acte de urmărire penală, dacă apreciază că este necesar în vederea realizării scopului procesului penal. În final, procurorul poate restrânge sau extinde învinuirea şi poate da orice soluţie legală cauzei, întocmind, dacă este cazul, un nou rechizitoriu, cu care se va sesiza din nou prima instanţă ori o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

Refacerea urmăririi penale, se va realiza fie de către procuror personal ( în cazurile prev. de art. 209 alin.2 şi 3 C.pr.pen.) fie de către organul de cercetare penală, la dispoziţia procurorului căruia i s-a restituit cauza. La efectuarea acestor activităţi se va ţine seama de împrejurarea că este incompatibil procurorul sau organul de cercetare penală care a efectuat anterior urmărirea penală în cauză.

B) Schimbarea încadrării juridice Conţinut

Schimbarea încadrării juridice beneficiază de o reglementare explicită în cuprinsul art. 334 C.pr.pen. Legea nu cuprinde, însă, nici o referire la conţinutul acesteia, chestiunea fiind lăsată pe seama literaturii de specialitate şi a jurisprudenţei.

În literatura penală s-a considerat că schimbarea încadrării juridice înseamnă modificarea a însuşi textului de lege penală, care prevede şi sancţionează fapta ce formează obiectul cauzei penale. Ea se justifică ori de câte ori, în cursul judecăţii în primă instanţă, se ajunge la concluzia că încadrarea juridică dată faptei în rechizitoriu sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu este corectă şi ar trebui schimbată cu o altă încadrare juridică corespunzătoare faptei penale reţinute în sarcina inculpatului, deoarece instanţa are obligaţia să facă o corectă aplicare a legii penale materiale, nefiind ţinută de încadrarea juridică iniţială.

147

S-a remarcat că problema încadrării juridice prezintă importanţă nu numai sub aspectul răspunderii penale, ci sub cel al desfăşurării procesului penal în faza de judecată.

Momentul în care se poate solicita şi dispune schimbarea încadrării juridice

În legătură cu momentul în care are loc schimbarea încadrării juridice în faţa primei instanţe după procedura prevăzută de lege, în literatura de specialitate s-a subliniat că, de regulă, aceasta se dispune în cursul dezbaterilor judiciare, deoarece atunci se pune problema determinării încadrării juridice pentru care urmează a se dispune soluţia procesuală prevăzută de lege (de pildă, fie procurorul cere schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, fie inculpatul cere schimbarea acesteia într-o infracţiune mai uşoară), ori cu ocazia deliberării când instanţa poate ajunge la concluzia schimbării încadrării juridice în urma analizei probelor sau în timpul cercetării judecătoreşti, dacă de noua încadrare juridică depinde competenţa şi compunerea instanţei de judecată sau o altă instituţie procesuală de care depinde continuarea judecăţii.

Procedura Procedura schimbării încadrării juridice poate fi declanşată fie de cererea

procurorului, fie de cererea oricăreia dintre părţile procesului penal, fie din oficiu de către prima instanţă. Indiferent, insă, de modul de declanşare, ea presupune îndeplinirea de către instanţă în mod succesiv, a două obligaţii:

a)să pună în discuţie noua încadrare;b)să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai

la urmă sau eventual amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea. Faţă de această obligaţie a instanţei, odată îndeplinită, inculpatul, fie

personal fie prin apărătorul său, are următoarele posibilităţi:-să solicite judecarea cauzei imediat, dacă este pregătit şi în legătură cu

noua încadrare juridică;-să ceară lăsarea cauzei mai la urmă (de regulă, la sfârşitul şedinţei de

judecată) dacă are nevoie de un oarecare timp pentru pregătirea apărării, fără să fie necesară pentru acesta amânarea cauzei;

-să ceară amânarea judecăţii, dacă apreciază că are nevoie de un timp mai îndelungat pentru pregătirea apărării, fiind necesară, de pildă, noi probe.

Cererea inculpatului trebuie satisfăcută de instanţă, în temeiul art.334 C.pr.pen., indiferent de sensul în care se face schimbarea încadrării juridice (în defavoarea sau, dimpotrivă, în favoarea inculpatului).

Nerespectarea art. 334 C.pr.pen. privind procedura de schimbare a încadrării juridice este de natură să atragă sancţiunea nulităţii relative a judecăţii, fiind necesar, pentru a conduce la desfiinţarea sau casarea hotărârii, după caz, să se facă dovada unei vătămări procesuale a părţii, care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Efecte

148

Schimbarea încadrării juridice în cursul judecăţii în prima instanţă poate produce, în principal, următoarele efecte:

a)cu privire la desfăşurarea judecăţii:-declinarea competenţei dacă noua încadrare juridică atrage competenţa

unei instanţe superioare ori a unei instanţe de altă categorie( de pildă, militară), conform articolului 41 alin.1 C.pr.pen.;

-trimiterea cauzei completului de judecată corespunzător noii încadrări juridice, dacă noua încadrare presupune o altă compunere a instanţei de judecată;

-asigurarea prezenţei la şedinţa de judecată a procurorului şi a apărătorului, atunci când noua încadrare pretinde participarea în mod obligatoriu a procurorului şi a apărătorului (art.315 şi 171 C.pr.pen.);

-chemarea în faţa instanţei a persoanei vătămate pentru a o întreba dacă înţelege să facă plângere, în situaţia în care se schimbă încadrarea juridică dintr-o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu, într-o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Dacă persoana vătămată declară că înţelege să facă plângere, judecata continuă, iar în caz contrar se încetează procesul penal pe temeiul lipsei plângerii prealabile ( art. 286 alin.2 C.pr.pen.);

b)cu privire la soluţionarea cauzei:-individualizarea pedepsei în raport cu noua încadrare juridică.

C) Extinderea obiectului judecăţii

Condiţii comunePentru ca obiectul judecăţii arătat în art. 317 C.pr.pen., constând în

persoana şi fapta arătate în actul de sesizare a instanţei, să poată fi extins în modalităţile şi după procedura prevăzută de lege, necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:

a)cauza să se afle în curs de judecată la prima instanţă;b)extinderea să fie posibilă;c)să existe o dispoziţie din partea organului competent.d)să se ia măsuri de asigurare a dreptului la apărare în legătură cu noile

acte materiale, noile fapte şi noile persoane. ModalităţiDeşi este reglementată în trei articole distincte (art.335, 336 şi 337

C.pr.pen.), în realitate extinderea obiectului judecăţii prezintă două modalităţi:a)extinderea acţiunii penale, care priveşte numai actele materiale, care

intră în conţinutul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (art.335 C.pr.pen.);

b)extinderea procesului penal, care poate privi alte fapte (art.336 C.pr.pen.) sau alte persoane (art.337 C.pr.pen.).

149

D) Extinderea acţiunii penale Obiectul extinderiiPotrivit art. 335 alin.1 C.pr.pen., extinderea acţiunii penale are ca obiect

„alte acte materiale” care intră în conţinutul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis iniţial în judecată. Din cuprinsul textului de legal, rezultă că are în vedere situaţia în care cu privire la unele infracţiuni continuate, continue, complexe sau de obicei, actul de sesizare se referă doar la o parte din actele componente. Pentru a opera extinderea, este necesar ca în cursul judecăţii să se descopere în sarcina inculpatului date cu privire la alte acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Procedura de extindereExtinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale reprezintă atributul

primei instanţe, care se pronunţă asupra acesteia prin încheiere motivată. Dacă titularul acţiunii penale este procurorul, instanţa este, aşadar, titularul extinderii acţiunii penale. În realitate, aşa cum s-a remarcat, prin intermediul extinderii se realizează o autosesizare a instanţei de prim grad în fond cu acte materiale noi, ce aparţin infracţiunii care se judecă. Ea se explică prin rolul activ al instanţei conform art. 287 alin.1 C.pr.pen., care o îndreptăţeşte să judece infracţiunea cu care a fost sesizată în toate componentele ei.

Instanţa poate dispune extinderea acţiunii penale fie din oficiu, fie la cererea procurorului sau a părţilor ( a părţii vătămate sau a părţii civile, după caz).

În urma extinderii, instanţa procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei. Pentru aceasta, instanţa va pune în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea şi va aplica dispoziţiile art.334 Cod de procedură penală.

Este posibil ca în cursul judecăţii unei infracţiuni continue, continuate, complexe sau din obicei să se descopere în sarcina inculpatului, date cu privire la alte acte materiale ce intră în compunerea aceleiaşi infracţiuni, pentru care s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă.

În această situaţie, potrivit art. 335 alin.2 C.pr.pen. pentru a se pronunţa o hotărâre unică privind toate actele materiale ce aparţin aceleiaşi infracţiuni, „ instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară” . Din conţinutul textului legal, rezultă că pentru a proceda la extindere într-o asemenea situaţie, instanţa va efectua, în mod succesiv, următoarele operaţii:

a)reuneşte cauza în curs de judecată cu cea soluţionată definitivă;b)desfiinţează hotărârea anterioară;c)pronunţă o nouă hotărâre în raport de toate actele materiale care

intră în conţinutul infracţiunii.

150

Competenţa aparţine numai instanţei care judecă actele materiale noi, nu şi instanţei care, constatând că infracţiunea în ansamblu este de competenţa instanţei superioare, îşi declină competenţa ca urmare a schimbării încadrării juridice.

E) Extinderea procesului penal Extinderea procesului penale pentru alte fapte

-CondiţiiPotrivit art. 336 alin.1 C.pr.pen., extinderea procesului penal pentru alte

fapte poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite două condiţii:-faptele noi să rezulte din probele administrare în cursul judecăţii;-faptele noi să fie în legătură cu infracţiunea pentru care este trimis

în judecată.Reglementarea cuprinsă în art.336 C.pr.pen. privind „extinderea

procesului penal pentru alte fapte” îndreptăţeşte calificarea acordată acesteia de extindere in rem, întrucât se referă la o anumită fapte sau la anumite fapte prevăzute de legea penală şi descoperite în sarcina inculpatului.

Procedura de extindereSituaţia în care procurorul participă la şedinţa de judecată în primă

instanţăDacă procurorul participă la judecată, potrivit art. 336 alin.1 C.pr.pen.

acestuia îi revine dreptul şi obligaţia de a cere extinderea procesului penal pentru alte fapte, în virtutea calităţii de unic titular al funcţiei procesuale a învinuirii în procesul penal („când în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea altei fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal în ceea ce priveşte această faptă…”).

În această situaţie, procedura de extindere a procesului penal se desfăşoară în două etape:

A)Procurorul cere instanţei să extindă procesul penal şi declară că pune în mişcare acţiunea penală, iar instanţa după ce a pus în discuţie faptele pentru care se solicită extinderea se pronunţă asupra cererii procurorului prin respingerea sau admiterea acesteia, după caz.

Dacă instanţa respinge cererea procurorului, va continua judecata în limitele iniţiale ale actului de sesizare (cu privire la fapta şi persoana la care se referă sesizarea).

Dacă admite cererea, va dispune expres prin încheiere extinderea procesului penal pentru aceste fapte cu semnificaţia începerii procedurii de punere în mişcare a acţiunii penale pentru acestea, instanţa judecând cauza şi cu privire la fapta descoperită. Din acest moment, procesul penal se consideră, deci, declanşat şi cu privire la faptele pentru care a operat extinderea.

B)Dacă procurorul cere instanţei să extindă procesul penal şi declară că nu pune în mişcare acţiunea penală pentru aceste fapte împotriva inculpatului

151

instanţa va continua judecarea faptelor în limitele iniţiale ale actului de sesizare (cu privire la fapta şi persoana la care se referă sesizarea) şi va sesiza prin încheiere organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

-Situaţia în care procurorul nu participă la şedinţa de judecată în primă instanţă.

În cazul în care procurorul nu participă la judecată, procesul penal se extinde din oficiu de către instanţa de judecată prin încheiere. În acest fel, încheierea instanţei de extindere a procesului penal pentru alte fapte are semnificaţia unei sesizări din oficiu a instanţei cu judecarea unei fapte prevăzute de legea penală. Totodată, dispoziţia instanţei de extindere a acţiunii penale înseamnă atât act de punere în mişcare a acţiunii penale cât şi act de trimitere în judecată, constituind, prin ea însăşi, o excepţie valabilă de la regula potrivit căreia organul judiciar penal care exercită funcţia de jurisdicţie nu poate pune în mişcare şi exercita acţiunea penală.

Extinzând din oficiu procesul penal pentru alte fapte, instanţa are următoarele posibilităţi:

-procedează la judecarea cauzei în continuare şi pentru faptele noi pentru care a operat extinderea;

- va sesiza prin încheiere organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane Instituţia extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este

reglementată în cuprinsul art. 337 C.pr.pen. şi are în vedere două ipoteze distincte:

a)situaţia în care, în cursul judecăţii, se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, pusă în sarcina inculpatului;

b)situaţia în care, în cursul judecăţii, se descoperă date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului.

Procedura de extindere este, în esenţă, aceeaşi ca în cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte. Procedându-se în conformitate cu prevederile art. 336 C.pr.pen. referitoare la extinderea procesului penal pentru alte fapte, care se aplică în mod corespunzător. 4. 5. Terminarea cercetării judecătoreşti

Potrivit art.339 alin.1 C. pr.pen., “înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti”. O asemenea dispoziţie este justificată în acest moment procesual de necesitatea ca, după ce a fost epuizată administrarea probelor admise şi după ce s-au rezolvat incidentele procesuale ivite în cursul cercetării

152

judecătoreşti să se ia toate măsurile ce se impun pe planul probaţiunii în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În acest fel, dacă s-au formulat cereri noi, iar acestea au fost admise, fiind considerate întemeiate, instanţa va continua cercetarea judecătorească pentru completarea probaţiunii. Dacă, însă, nu s-au formulat cereri noi sau dacă cererile formulate au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, preşedintele completului de judecată declară terminată cercetarea judecătorească şi se trece la dezbaterile judiciare ( art.339 alin.2 C.pr. pen.).

4.6. Dezbaterile judiciare4.6.1 ÎnţelesÎnţelesul dezbaterilor judiciare ca stadiu procesual distinct al şedinţei de

judecată în primă instanţă rezultă în mod implicit din textul art. 340 C.pr.pen.. Ele reprezintă punctul culminant al procesului penal şi constau în concluziile orale pe care procurorul şi părţile(personal sau prin apărătorii lor) le pun cu privire la chestiunile de fond ale cauzei. Este vorba de chestiunile referitoare la : existenţa sau inexistenţa infracţiunii; săvârşirea ei de către inculpat; împrejurările care stabilesc răspunderea penală şi civilă.

Dezbaterile judiciare reprezintă stadiul în care se manifestă în plenitudinea lor principiile specifice judecăţii (publicitate, oralitate şi contradictorialitate), confruntându-se în mod direct şi nemijlocit funcţiile procesuale fundamentale : acuzarea, apărarea şi jurisdicţia. Astfel, cu ocazia dezbaterilor, procurorul şi părţile prezintă instanţei legal compuse, punctele de vedere ale învinuirii şi apărării asupra fondului cauzei penale, acordând apoi instanţei posibilitatea să surprindă din argumentele aduse adevărul şi soluţia ce trebuie dată în cauză. Numai în acest fel, din disputa publică , orală şi contradictorie a învinuirii şi apărării atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei, se crează premisa optimă pentru obţinerea unei soluţii legale şi temeinice.

Cu toate că dezbaterile judiciare caracterizează judecata în oricare din etapele ei, atât în procedura comună, cât şi în procedurile speciale, ea se particularizează în mod deosebit în cazul judecăţii în primă instanţă datorită trăsăturilor specifice, având ca obiect însăşi soluţionarea, în conformitate cu legea şi cu adevărul, a acţiunii penale şi a acţiunii civile puse în mişcare în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii şi exercitate în faţa instanţei de judecată . Ele sunt obligatorii. Aşa cum corect s-a precizat în literatura de specialitate, lipsa dezbaterilor judiciare, constă în neacordarea cuvântului în cadrul dezbaterilor sau nepunerea de concluzii de către participanţi, este de natură să atragă fie o nulitate absolută atunci când participarea la şedinţa de judecată a procurorului, a inculpatului sau a apărătorului este obligatorie potrivit legii, fie o nulitate relativă, atunci când participarea procurorului, a inculpatului şi a apărătorului este facultativă, deoarece se consideră ă în acest caz lipsa dezbaterilor echivalează cu o neparticipare.

153

4.6.2. Ordinea dezbaterilorArt. 340 alin.1 partea finală C pr. Pen., prevede o anumită ordine în care

se dă cuvântul la dezbateri, ordine care este obligatorie sub sancţiunea nulităţii relative, în condiţiile art. 197 alin.1 C. pr.pen. Aceasta este următoarea : se dă mai întâi cuvântul procurorului, apoi părţii vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi în cele din urmă inculpatului.

În mod excepţional, dezbaterile se pot caracteriza şi printr-o ordine restrânsă, atunci când la şedinţa de judecată în primă instanţă nu participă procurorul sau atunci când lipsesc unele părţi din proces. Şi în această situaţie, însă, concluziile orale ale părţilor prezente la judecată se vor pune în ordinea arătată mai sus. În ipoteza consorţiului procesual ( dacă sunt mai multe părţi vătămate, părţi civile, ori părţi responsabile civilmente sau mai mulţi inculpaţi) se dă cuvântul în dezbateri cu respectarea ordinii prevăzute de lege pe grupuri procesuale.

Dacă părţile sun asistate de apărători, deşi legea nu precede expres, suntem de părere că instanţa va acorda cuvântul acestora deoarece, fiind vorba de o apărare calificată se presupune că ei vor putea prezenta mai bine susţinerile părţilor şi apărările formulate cu privire la fiecare chestiune de fapt ce formează obiectul trimiterii în judecată. Ordinea va fi cea corespunzătoare părţii pe care o asistă. Prin excepţie, la cererea oricărei dintre părţi, nu există nici un impediment ca instanţa să acorde cuvântul părţii, însă numai după epuizarea cuvântului apărătorului său.

După ce s-a epuizat cuvântul participanţilor la dezbateri, preşedintele poate da cuvântul şi în replică, respectându-se aceeaşi ordine (art. 340 alin.2 C.pr.pen.). Replica poate fi provocată fie de către procuror sau de vreuna din părţi, fie din oficiu de către instanţă atunci când se pun în discuţie chestiuni de care depinde justa soluţionare în fond a cauzei.

-Caracterul neîntrerupt al dezbaterilor.Caracterul neîntrerupt al dezbaterilor trebuie analizat din două puncte de

vedere, şi anume :a) al participanţilor. Astfel, de regulă, cuvântul fiecărui participant nu

poate fi întrerupt, cu condiţia să se limiteze la obiectul judecăţii. În mod excepţional, preşedintele completului de judecată are dreptul să întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă susţinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se judecă(art.340 alin.3 C.pr.pen.). Deşi legea nu prevede expres, după părarea noastră, nu există nici un impediment ca preşedintele să întrerupă dezbaterile şi în caz de repetări, precum şi în cazul în care s-ar nesocoti poziţia procesuală( de pildă, partea vătămată pune concluzii în latura civilă a cauzei, fără să existe constituire, de parte civilă în latura penală).

b) al şedinţei în care au loc dezbaterile. Spre deosebire de cercetarea judecătorească, dezbaterile nu pot fi amânate, de regulă, neputând fi fragmentate, pentru ca instanţa să-şi poată forma în cadrul deliberării o imagine

154

recentă asupra acestora. Prin derogare de la această regulă, pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte, întreruperea neputând a fi mai mare de cinci zile (art. 340 alin. 4). Legea nu prevede ce se înţelege prin “motive temeinice”.Poate constitui un asemenea motiv, de pildă, situţia în care susţinerile participanţilor care iau cuvântul în dezbateri ar depăşi în timp limitele programului normal al instanţei datorită complexităţii cauzei ori a multitudinii problemelor invocate cu acazia cuvăntului în fond.

Conţinutul şi limitele dezbaterilorConţinutul şi limitele dezbaterilor sunt determinate de poziţia procesuală a

fiecăruia dintre participanţi, după cum urmează :a) Procurorul de şedinţă. Procurorul trebuie să pună concluzii complete,

atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei. În latura penală, dacă cercetarea judecătorească confirmă învinuirea, cuvântul procurorului va cuprinde o prezentare sintetică a stării de fapt (fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului), plecând de la analiza obiectivă a probelor administrate în tot cuprinsul procesului penal (atât în faza de urmărire penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti);

-indicarea probelor care stabilesc vinovăţia inculpatului;-încadrarea juridică a faptei, însoţită de o examinare amplă a dispoziţiilor

legale aplicabile în cauză,cu trimiteri la jurisprudenţă şi la literatura de specialitate în materie;

-pericolul social concret al faptei şi al inculpatului, făcând trimitere atât la materialitatea faptei sau faptelor (împrejurări legate de timp, de loc, de mod de săvârşire, mobil etc.) cât şi de situaţia personală a inculpatului (antecedente penale, inclusiv starea de recidivă, conduita generală anterioră săvârşirii faptei, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, etc.) cu evidenţierea criteriilor generale de individualizare a pedepselor, cât şi împrejurările care constituie circumstanţe atenuante sau agravante, după caz;

-cererea expresă de condamnare a inculpatului şi de aplicare a unei pedepse cu precizarea cuantumului generic al acesteia între limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator(după caz, spre maxim sau spre minim special prevăzut de lege), precum şi a modalităţii de individualizare a executării potrivit legii (executarea în regim de detenţie;suspendarea condiţionată a executării pedepsei;suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; executarea pedepsei la locul de muncă;executarea pedepsei într-o închisoare militară) ori a unei măsuri educative, în cazul minorului dacă este cazul (mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare sau internarea într-un institut medical-educativ).

Dacă, dimpotrivă, cercetarea judecătorească infirmă învinuirea, fiind prezentat oricare din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare sau a exerciţiului acţiunii penale prev. de art.10 C.pr.pen., indiferent că sunt preexistente sau au intervenit în cursul judecăţii, procurorul are obligaţia să pună concluzii motivate, după caz, de achitare sau de încetare a procesului penal.

155

În latura civilă, procurorul pune concluzii în virtutea art. 18 C.pr.pen. în care se prevede expressis verbis că “procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată” (alin.1) şi că atunci “când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acestora, chiar dacă nu este constituită parte civilă” (alin.2.).

În orice caz, atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei, procurorul trebuie să se caracterizeze prin obiectivitatea şi imparţialitate, nefiindu-i permis să pună concluzii numai din perspectiva acuzării, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în practică. Prin cuvântul său, procurorul trebuie să manifeste rol educativ, creând în sala de şedinţă o stare de spirit corespunzătoare înfăptuirii justiţiei, promovării valorilor de adevăr şi dreptate.

Atunci când sunt trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, ori când sunt mai multe părţi vătămate sau civile ori părţi responsabile civilmente, procurorul trebuie să se refere distinct la poziţia fiecăreia dintre ele în raport cu infracţiunea ce formează obiectul material al judecăţii.

b) Părţile, personal sau prin apărătorii aleşi sau din oficiu, după caz. Acestea pun concluzii în funcţie de poziţia procesuală specifică, şi anume :

-partea vătămată, pune concluzii numai în latura penală a cauzei prin susţinerea învinuirii alături de procuror, care este titularul principal al acţiunii penale, cu excepţia cazurilor în care aceasta se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată direct instanţei de judecată(art.279 alin.2 lit. a C.pr.pen.). Ea se referă, în esenţă, la aceleaşi chestiuni ca în cazul procurorului (fapta, încadrarea juridică, probele care le susţin şi sancţiunea concretă ce urmează a fi aplicată inculpatului ) limitându-se, însă, doar la fapta sau faptele ce i-au cauzat vătămarea;

-partea civilă, pune concluzii numai în latura civilă, a cauzei în legătură cu acţiunea pe care a pus-o în mişcare şi a exercitat-o în faţa primei instanţe până în acest moment, ori care a fost pusă în mişcare şi exercitată din oficiu în cazurile prevăzute de art.17 C.pr.pen.. Cuvântul părţii civile cuprinde indicarea faptei cauzatoare de prejudiciu, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată , a probelor care o susţin, întinderea prejudiciului şi modalitatea de reparare, precum şi cererea de admitere a acţiunii civile, cu obligaţia inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, dacă este cazul, la repararea pagubei ce i s-a cauzat, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care le-a suportat;

- partea responsabilă civilmente pune concluzii la fel ca şi partea civilă, numai în latura civilă a cauzei. În cuvântul său, partea responsabilă civilmente poate arăta că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii sale civile pentru fapta inculpatului, ori că au fost nesocotite dispoziţiile art.16 C.pr.pen. referitoare la procedura introducerii în procesul penal a persoanei responsabile civilmente, cerând, în final, în mod argumentat, respingerea acţiunii civile puse în mişcare şi exercitate împotriva sa. Dacă, dimpotrivă, apreciază că sunt îndeplinite

156

condiţiile răspunderii civile în persoana sa, are posibilitatea să demonstreze, cu ocazia cuvântului în dezbateri, că inculpatul nu a produs nici o pagubă prin fapta pentru care a fost trimis în judecată, cerând respingerea acţiunii civile sau că valoarea pagubei este mai mică decât cea pretinsă de partea civilă, cerând admiterea doar în parte a acţiunii civile astfel cum a fost formulată;

-inculpatul pune, la fel ca şi procurorul, concluzii complete, atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei. În cuvântul său, inculpatul, dacă nu a recunoscut săvârşirea faptei, va indica probele care stabilesc lipsa de temeinicie a celor aduse în susţinerea învinuirii, iar dacă a recunoscut săvârşirea faptei, însă aceasta nu constituie infracţiune, va aduce argumente în acest sens, rezultate din probele administrate, precum şi din trimiteri la textele de lege aplicabile, la jurisprudenţa şi la literatura de specialitate în materie, cerând achitarea sau încetarea procesului penal după caz. Dacă apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 181 C.pen., faptei lipsindu-i pericolul social al unei infracţiuni, va aduce argumentând acest sens, cerând achitarea şi aplicarea unei sancţiuni administrative prev. de art 92 C.pen.

În ipoteza în care inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei ce formează obiectul material al judecăţii şi că acesta constituie infracţiune, va putea aduce argumente din care să rezulte că fapta urmează să primească o încadrare juridică mai uşoară, cerând schimbarea încadrării juridice conform art.334 C.pr.pen. ori reţinerea unei circumstanţe atenuante sau înlăturarea unei circumstanţe agravante reţinută în actul de acuzare, aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori executarea pedepsei la locul de muncă etc. Totodată, inculpatul mai poate cere înlăturarea stării de recidivă, demonstrând cu argumente juridice că nu erau îndeplinite condiţiile recidivei sau a regulilor privind sancţionarea infracţiunii continuate susţinând că sunt aplicabile cele referitoare la concursul de infracţiuni etc.

În latura civilă, inculpatul va pune concluzii corespunzătoare în raport de cele puse în latura penală, cerând fie respingerea ei pe temeiul inexistenţei pagubei, a raportului de cauzalitate, a nerespectării regulilor procedurale etc., fie admiterea ei totală sau parţială, în limitele pagubei dovedite, după caz.

4.7 Terminarea şedinţei de judecatăTerminarea şedinţei de judecată este marcată de două momente

procesuale extrem de importante, şi anume :-ultimul cuvânt al inculpatului;-concluziile scrise.

Ultimul cuvânt al inculpatuluiPotrivit art. 341 C.pr.pen., “preşedintele, înainte de a încheia dezbaterile

dă ultimul cuvânt inculpatului personal”.Particularitatea ultimului cuvânt al inculpatului personal:a)din punct de vedere formal:

157

-se acordă întotdeauna, după epuizarea dezbaterilor judiciare în ordinea prevăzută de lege, inclusiv a replicilor, dacă este cazul, chiar dacă inculpatul a avut ultimul cuvânt personal în cadrul dezbaterilor;

-nu poate fi exercitat decât personal de către inculpat;-nu poate fi întrerupt. Pentru a nu fi perturbat în timpul în care inculpatul

are ultimul cuvânt, nu i se pot pune întrebări (art.341 alin.1 C.pr.pen.);-inculpatului nu i se pot da replici la ultimul cuvânt şi nici nu i se pot

pretinde explicaţii în legătură cu cele relatate.b)din punctul de vedere al conţinutului.Cu ocazia ultimului cuvânt, inculpatul are posibilitatea să-şi exprime

poziţia de ansamblu asupra întregului conţinut al dezbaterilor finalizate până în acel moment, să spună tot ce doreşte în legătură cu fapta şi cu procesul penal pornit împotriva sa, referindu-se atât la aspectele legate de soluţionarea cauzei şi de aplicare a pedepsei, cât şi la aspecte de procedură. De asemenea, inculpatul poate releva fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Totodată, în ultimul cuvânt inculpatul poate să arate că regretă fapta pe c are a săvârşit-o sau dimpotrivă că nu o regretă, ceea ce poate prezenta importanţă pentru instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei;

c)din punctul de vedere al efectelor produse pe plan procesual:-dacă inculpatul relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru

soluţionarea cauzei, instanţa are obligaţia să dispună reluarea cercetării judecătoreşti (art.341 alin.2 parte finală C.pr.pen.). În legătură cu aceasta, deşi legea nu face vreo distincţie, după părerea noastră, reluarea cercetării judecătoreşti nu se va putea dispune automat decât dacă a intervenit necesitatea administrării unor probe noi cerute chiar de inculpat cu ocazia ultimului cuvânt sau puse în discuţie de instanţă din oficiu. În acest caz, se va relua cercetarea judecătorească în vederea administrării probelor noi, după care se vor relua în mod corespunzător şi dezbaterile judiciare;

- neacordarea ultimului cuvânt inculpatului personal după regulile prevăzute în art. 341 C.pr.pen. atrage după sine sancţiunea nulităţii relative cu consecinţa desfiinţării hotărârii dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel. Pentru aceasta nulitatea trebuie invocată de către inculpat în cursul dezbaterilor, dacă instanţa i-a refuzat ultimul cuvânt personal.

Concluziile scriseÎnainte de a declara ca închisă şedinţa de judecată, după închiderea

dezbaterilor, instanţa când socoteşte necesar poate cere părţilor să depună concluzii scrise(art.342 alin. C.pr.pen.). Acestea se depun în vederea deliberării şi cuprind un rezumat al concluziilor orale precum şi o detaliere a argumentelor aduse în susţinerea acestora cu trimiteri explicite la probele administrate în cauză, la soluţiile de practică judiciară publicate sau nepublicate şi la lucrările apărute în literatura penală.

Potrivit art.342 alin.2 C.pr.pen., procurorul şi părţile pot depune concluzii scrise chiar dacă nu au fost cerute de instanţă.

158

Aceste concluzii scrise unite cu cele orale, împreună cu întregul material probator aflata la dosarul cauzei urmează a fi avute în vedere de instanţă cu ocazia deliberării şi a luării hotărârii, stadiu procesual care se parcurge după ce preşedintele declară închisă şedinţa de judecată. Declaraţia orală a preşedintelui se consemnează în încheierea de şedinţă. Deşi legea nu prevede, după părerea noastră, atunci când se cer concluzii scrise, ori când se acceptă depunerea de concluzii scrise din partea procurorului sau a părţilor, instanţa va trebui să fixeze un termen de depunere a acestora şi dacă va considera necesar va putea dispune chiar şi amânarea pronunţării în acest scop. În acest din urmă caz, conform art. 305 C. pr.pen., modul de desfăşurare a şedinţei de judecată în care procurorul şi părţile au pus concluzii în fond se consemnează într-o încheiere de şedinţă.

§ 5. Rezolvarea cauzei 5.1. DeliberareaDeliberarea primei şedinţe de judecată este supusă, sub aspectul

procedurii, regulilor comune examinate anterior. Ea prezintă particularităţi doar în ceea ce priveşte obiectul şi ordinea în care aceasta se abordează de către membrii completului de judecată (art. 343 C.pr.pen.).

Astfel, completul de judecată deliberează mai întâi în latura penală a cauzei, asupra chestiunilor de fapt, care se referă la temeinicia învinuirii şi apoi, în măsura în care s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta ce formează obiectul judecăţii, asupra chestiunilor de drept, care se referă la răspunderea penală şi sancţiunea ce urmează a se aplica inculpatului, iar în latura civilă asupra chestiunilor de fapt privind existenţa prejudiciului cauzat prin infracţiune şi apoi asupra chestiunilor de drept referitoare la răspunderea civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, după caz, precum şi la modalitatea de reparare a prejudiciului. La sfârşit, completul de judecată deliberează şi asupra chestiunilor auxiliare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.

5.1. Deliberarea asupra laturii penale a cauzei5.1.1. Situaţia în care instanţa constată că judecata nu este completă sau

că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi drepturile procesuale ale părţilor

Reluarea cercetării judecătoreşti Aş a cum am arătat, cu respectarea ordinii prevăzute de lege, în latura

penală a cauzei deliberarea se poartă mai întâi asupra chestiunilor de fapt. Or, cum acestea se rezolvă printr-o apreciere completă şi corectă a probelor, este posibil ca pe parcursul acestei operaţii să se ajungă la concluzia că instanţa nu a lămurit toate faptele şi împrejurările cauzei, deci judecata este incompletă şi se impune administrarea unor probe noi.

În această ipoteză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 344 alin.1 C.pr.pen., în care se dispune expres că “ dacă în parcursul deliberării instanţa

159

găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti, repune cauza pe rol.”

Instanţa repune cauza pe rol şi dispune administrarea probelor necesare prin încheiere, care este supusă căii de atac numai o dată cu fondul. Totodată, prin aceeaşi încheiere, instanţa fixează noul termen de judecată, dispune citarea părţilor pentru acest termen şi, dacă este cazul, a martorilor necesari, ori a experţilor.

Prin repunerea cauzei pe rol se reia cercetarea judecătorească după care judecata va continua din nou cu dezbaterile judiciare, ultimul cuvânt al inculpatului personal, concluziile scrise, dacă este cazul, şi apoi cu deliberarea.

Reluarea dezbaterilor judiciare Alineatul 2 al art. 344 C.pr.pen. prevede că “dacă lămurirea aceleiaşi

împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanţa o va pune în discuţie în aceeaşi şedinţă, dacă este posibil, sau în altă şedinţă în continuare”. Cu toate că legea nu stipulează expres, după părerea noastră, reluarea doar a dezbaterilor nu este posibilă dacă lămurirea împrejurării care a atras reluarea necesită administrarea unor probe noi, deoarece aceasta nu poate fi realizată decât printr-o cercetare judecătorească. De aceea, ea este posibilă, de regulă, doare cu ocazia rezolvării chestiunilor de drept, dacă, în cursul deliberării, completul de judecată ajunge la concluzia că este necesară schimbării încadrării juridice a faptei într-o altă infracţiune, în vederea punerii noii încadrări juridice în discuţie, în contradictoriu, a procurorului şi a părţilor, ori că deşi s-a cerut în cursul judecăţii schimbarea încadrării juridice, extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, extinderea procesului penal pentru alte fapte ori extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, în mod greşit, acestea nu au fost puse în discuţia procurorului şi a părţilor, fiind nesocotite drepturilor procesuale ale inculpatului, inclusiv dreptul acestuia de a lăsa cauza mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea , după regulile prevăzute de art. 334, 335 alin. 3, 336 alin. 3 şi 337 alin.2 C. pr. pen..

În toate cazurile, reluarea dezbaterilor se dispune, la fel ca în situaţia precedentă, prin încheiere care este supusă apelului şi recursului o dată cu fondul.

Repunând cauza pe rol din stadiul dezbaterilor, instanţa va fixa termen de judecată în acest scop şi va dispune citarea părţilor pentru acest termen.

5.1.2. Situaţia în care instanţa constată că judecata este completă şi că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi drepturile procesuale ale părţilor.

Rezolvarea chestiunilor de fapt Dacă în urma efectuării operaţiei de apreciere a probelor, instanţa constată că acestea sunt complete, fiind de natură a lămuri cauza sub toate aspectele, va delibera asupra următoarelor chestiuni de fapt: dacă există fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată; dacă fapta a fost săvârşită de inculpat; dacă inculpatul a ajuns la o concluzie negativă cu

160

privire la toate aceste aspecte, nu va continua deliberarea asupra celorlalte chestiuni, deoarece fără faptă şi fără vinovăţie nu va putea exista nici răspundere penală şi nici răspundere civilă.

Dacă, dimpotrivă, concluzia este afirmativă, instanţa va examina în continuare toate împrejurările de fapt în care a fost comisă fapta, precum şi cele referitoare la situaţia personală a inculpatului, împrejurări ce sunt de natură a indica gradul de pericol social al faptei şi al făptuitorului, ce urmează a servi, în final, la individualizarea răspunderii penale.

Rezolvarea chestiunilor de drept Deliberarea asupra chestiunilor de drept se referă la răspunderea penală a

inculpatului. În primul rând trebuie stabilit dacă fapta pentru care este trimis în judecată

inculpatul este prevăzută de legea penală, iar în al doilea rând ce fel de infracţiune a fost realizată de inculpat (denumirea infracţiunii şi textul legal în care se încadrează).

Odată stabilită încadrarea juridică, instanţa verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale a inculpatului, inclusiv inexistenţa uni caz de impunitate, iar în caz afirmativ va delibera asupra stabilirii ce trebuie aplicată (o pedeapsă în limitele prevăzute în textul incriminator sau o măsură educativă, după caz, precum şi o măsură de siguranţă, atunci când se impune). În mod corespunzător, instanţa va delibera cu această ocazie şi asupra computării reţinerii şi arestării preventive conform art.88 C.pen., precum şi asupra computării privării de libertate executată în afara ţării conform art. 89 C.pen. ( art. 343 alin.2 C.pr.pen.).

5.2. Deliberarea asupra laturii civile a cauzei O dată rezolvată latura penală, în conformitate cu prevederile art. 343

C.pr.prn., completul de judecată deliberează şi asupra pagubei introduse prin infracţiune, fiind examinate următoarele aspecte : existenţa vreunui prejudiciu; existenţa raportului de cauzalitate dintre prejudiciul produs şi fapta pentru care a avut loc judecata; cuantumul prejudiciului şi elementele din care acesta este compus, îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, dacă este cazul; modalitatea de reparare a prejudiciului; luarea, revocarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii.

5.3 Deliberarea asupra chestiunilor auxiliareDupă epuizarea laturii penale şi a celei civile, completul de judecată va

delibera conform art. 343 alin.3 partea finală C.pr.pen. şi asupra unor chestiuni auxiliare, cum sunt : măsuri privind mijloacele materiale de probă (restituirea sau confiscarea lor, după caz); obligarea la plata cheltuielilor judiciare, atât a celor avansate de stat cât şi a celor făcute de părţi cu indicarea cuantumului acestora şi a persoanelor care urmează a le suporta; orice altă problemă privind justa soluţionare a cauzei ( de pildă, va delibera asupra restituirii cauţiunii în

161

cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, ori asupra luării, menţinerii sau revocării măsurilor de ocrotire sau de siguranţă etc.)

5.4. Luarea hotărârii Potrivit art. 343 alin.4 C.pr.pen., “toţi membrii completului de judecată au

îndatorirea să-şi spună părerea asupra fiecărei chestiuni”, iar conform alineatului ultim al art.343 C.pr.pen., “preşedintele îşi spune părerea cel din urmă”. Aceste prevederi au în prezent o aplicabilitate limitată, deoarece potrivit legii de organizare judecătorească în actuala redactare judecata în primă instanţă, cu excepţia judecăţii instanţelor militare şi a Curţii Supreme de Justiţie se realizează în toate cazurile de către judecătorul unic.

În orice caz, în momentul în care judecătorul a terminat de abordat fiecare din chestiunile la care ne-am referit mai sus, în ordinea prevăzută de lege, va da cauzei una din soluţiile legale, atât în latura penală, cât ţi în latura civilă a cauzei.

O dată cu luarea hotărârii se redactează minuta, care este guvernată de regulile comune în ceea ce priveşte conţinutul.

Hotărârea primei instanţe este o sentinţă. §6. Solutii 6.1. Soluţii în latura penală a cauzeiÎn conformitate cu prevederile art. 345 alin. 1 C.pr.pen. “instanţa hotărăşte

prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal”.

6.1.1 Condamnarea Dintre toate soluţiile prevăzute de lege pentru faza de judecată a procesului penal, condamnarea este cea mai importantă şi cea mai frecvent întâlnită în practică, deoarece este soluţia care denotă legalitatea şi temeinicia activităţii organelor judiciare penale,în special al organelor de urmărire penală.

Potrivit art. 345 alin.2 C.pr.pen., pentru ca instanţa să pronunţe condamnarea inculpatului, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii :

a) să se fi comis o faptă;b) fapta să constituie infracţiune în sensul art. 17 C.pen. (să prezinte

pericol social, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală);c)infracţiunea să fie săvârşită de inculpat.Din examinarea acestor cerinţe rezultă că dispoziţia de condamnare este

soluţia care se dispune atunci când instanţa constantă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă şi că răspunde penal.

Potrivit art.357 C. Pr.pen., ea cuprinde obligatoriu următoarele :

162

-dispoziţie propriu zisă de condamnare prin utilizarea cuvântului “condamnă”;

-datele prevăzute în art. 70 C.pr.pen. referitoare la persoana inculpatului (nume, prenume, poreclă,, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale);

-pedeapsa principală concretă ce se aplică inculpatului, care poate fi, după caz,

pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa închisorii sau pedeapsa amenzii în limitele prevăzute de lege în ipoteza

infractorului major ori măsura educativă (mustrarea; libertatea supravegheată; internarea

într-un centru de reeducare; internarea într-un institut medico-educativ) sau

pedeapsa (închisoarea sau amenda prevăzute de lege, în limitele reduse la jumătate faţă de majori) în cazul infractorilor minori. În ipoteza în care se dispune pedeapsa închisorii cu executare în regim de

detenţie nu se face nici o precizare în acest sens, utilizându-se expresia ”pedeapsa închisorii”.

Dacă, însă, modul de individualizare a pedepsei închisorii este altul decât cel al regimului general de executare( de pildă, suspendarea executării pedepsei ori executarea pedepsei la locul de muncă) se precizează că pedeapsa închisorii aplicată este cu suspendarea condiţionată a executării, cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă, după caz, făcându-se trimitere explicită şi la temeiul legal corespunzător ( art.81-82, 861-863 sau 867

C.pen.). Când instanţa face aplicarea art. 867 C.pen. referitor la executarea

pedepsei la locul de muncă, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau altă unitate.

În ipoteza în care instanţa face aplicarea art. 861 C.pen., dispozitivul va menţiona măsurile de supraveghere prevăzute în art. 863 alin.1 la care trebuie să se supună condamnatul , precum şi obligaţiile stabilite de instanţă potrivit art. 863 alin.3 C.pen. (art.357 alin.1 partea finală C.pr.pen.)

-încadrarea juridică a faptei pentru care se dispune condamnarea inculpatului, prin indicarea denumirii acesteia şi a textului legal în care se încadrează.

Deşi se pare că legea limitează noţiunea de încadrare juridică doar la denumirea infracţiunii şi textul legal în care se încadrează, după părerea noastră, ea presupune cu necesitate şi indicarea textului legal care cuprinde o împrejurare ce constituie o circumstanţă atenuantă sau agravantă, după caz, cu consecinţe asupra pedepsei legale ori una din formele pluralităţii de infracţiuni ( concursul

163

de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, infracţiunea continuată sau complexă) sau rămânerea infracţiunii în faza de tentativă (art. 20 C.pen) ori una din formele participaţiei penale ( autorat, instigare sau complicitate), etc.

În cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, preşedintele completului de judecată atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul de muncă.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte (art. 359 alin. 1 C. pr. pen. ).

Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere se interzic drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, a căror executare se suspendă. Se prevede în mod expres că atunci “când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă “ , în hotărâre se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 C. pen. , pe durata prevăzută în acelaşi articol ;

măsura de siguranţă corespunzătoare dacă este cazul ( este vorba de una din măsurile de siguranţă prevăzute în art. 112 C.pr. pen. : a) obligarea la tratament medical; b) internarea medicală; c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie sau o altă ocupaţie; d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi; e) expulzarea străinilor; f) confiscarea specială);

măsuri cu privire la starea de libertate.Potrivit art. 350 alin.l C. pr. pen., “instanţa are îndatorirea ca prin

hotărârea sa să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea sau ţara, motivând soluţia pronunţată”.

În ipoteza în care inculpatul este arestat preventiv, instanţa are următoarele posibilităţi: menţine măsura, dacă sunt îndeplinite toate măsurile legale; o revocă, dacă nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive; constată încetarea de drept a măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă, pedeapsa amenzii, ori la o pedeapsă cu închisoare ( cu executare în regim de detenţie ) cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive, deşi hotărârea nu este definitivă.

Hotărârea pronunţată în cazurile de arestare preventivă sau de obligare la a nu părăsi ţara sau localitatea este executorie (art. 350 alin. 4 C. pr. pen. ).

Când inculpatul este pus în libertate în aceste situaţii, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de deţinere ( art. 350 alin. 5 C. pr. pen. ). O asemenea reglementare este firească, ţinând seama şi de prevederea art. 350 alin. 6 C. pr. pen. în care se arată expres că liberarea se dispune de administraţia

164

locului de deţinere. În acest scop, i se comunică de îndată după pronunţarea hotărârii, copie de pe dispozitiv sau extras, care va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 140 alin. 3 C.pr. pen. (datele necesare pentru identificarea inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data hotărârii prin care s-a dispus punerea lui în libertate, precum şi temeiul legal al liberării).

În acelaşi context, în conformitate cu prevederile art. 357 alin. 2 lit. a) C. pr. pen. instanţa dispune şi deducerea reţinerii şi arestări preventive din durata pedepsei, conf. art. 88 C. pen., indicându-se partea din pedeapsă considerată ca executată în acest mod, iar potrivit art. 350 alin. ultim C. pr. pen., dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, învinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauţiune, instanţa va dispune restituirea sumei depuse drept cauţiune, în cazurile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 1605 alin. 5 C. pr. pen. se aplică în mod corespunzător. Astfel cauţiunea nu se restituie în cazul în care se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii, când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. 1 lit. b) C. pr. pen. (dacă inculpatul nu îndeplineşte, cu rea credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160 alin. 3 şi art. 160 alin. 2 C. pr. pen. sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat).

6.1.2. AchitareaPotrivit art.345 alin.3 C.pr.pen., achitarea inculpatului se pronunţă în

condiţiile art. 11 pct. 2 lit.a C.pr.pen., respectiv în cazurile prev. de art. 10 lit.a – e C.pr.pen. , şi anume: a)fapta nu există; b)fapta nu este prevăzută de legea penală; b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al un ei infracţiuni; c) fapta nu a fost săvârşită de către învinuit sau inculpat; d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; e) există vreunul din cazurile care înlătură caracterul penal al faptei.

Pronunţând achitarea în oricare dintre aceste situaţii, instanţa stabileşte fie inexistenţa infracţiunii, ca temei al răspunderii penale, fie existenţa unei cauze în care este exclusă răspunderea penală, ceea ce echivalează în ambele ipoteze, cu nevinovăţia penală a inculpatului.

În ipoteze în care instanţa a constatat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. b1 C.pr.pen. (fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni), odată cu achitarea face şi aplicarea art. 181 alin.3 C.pen., adică aplică una din sacţiunile cu caracter administrativ prevăzută în art. 91 C.pen. şi anume: mustrarea, mustrarea cu avertisment; amenda de la 10 lei la 1.000 lei.

Potrivit art. 12 C.pr.pen. , în cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e) (fapta nu este prevăzută de legea penală, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii ori există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei), instanţa de judecată care pronunţă achitarea sesizează organul competent (altul decât cel judiciar), dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele prevăzute de legea penală.

165

Totodată, instanţa dispune şi luarea faţă de inculpatul achitat a unei măsuri de siguranţă în condiţiile prev. de art. 111 C.pen. , cum sunt internarea medicală sau confiscarea specială ori dispune măsuri asiguratorii: restituirea lucrurilor care nu sunt supuse confiscării precum şi unele măsuri cu privire la starea de libertate, cum este punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv. Când inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de deţinere (art.350 alin.4 C.pr.pen.).

Când în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, învinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauţiune, instanţa pronunţând achitarea va dispune şi restituirea sumei depuse drept cauţiune (art.350 alin. ultim coroborat cu art. 160 ind.5 alin. 4 lit.c C.pr.pen.). O asemenea dispoziţie este firească în condiţiile în care conform art. 140 lit.d) C.pr.pen. achitarea este caz de încetare de drept a tuturor măsurilor preventive (deci şi a liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, după caz) . 6.1.3 Încetarea procesului penal

Potrivit art.345 alin.3 C.pr.pen., prima instanţă dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct.2 lit.b) C.pr.pen. în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f – j C.pr.pen. ( lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autosesizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor; a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; există autoritate de lucru judecat) precum şi în cazurile de nepedepsire prevăzute în Codul penal sau în legile speciale (de pildă, desesizarea şi împiedicarea producerii rezultatului în caz de tentativă, împiedicarea consumării infracţiunii în caz de complicitate, retragerea în termen util a mărturiei mincinoase, anularea unei căsătorii în caz de bigamie, iertarea de către soţul nevinovat, moartea acestuia, precum şi anularea căsătoriei soţului vinovat, în caz de adulter etc) .

Pronunţând achitarea, în aceste cazuri, instanţa admite că inculpatul a săvârşit o infracţiune, însă răspunderea penală este înlăturată sau înlocuită, ori nu este împlinită cu o condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, făcând ca acţiunea penală să rămână fără obiect.

În conformitate cu prevederile art. 345 alin. ultim C.pr.pen., dacă instanţa a dispus înlocuirea răspunderii penale, odată cu încetarea procesului penal face şi aplicarea art. 91 C.pen., modificat succesiv prin Legile nr.104/1992 şi art. 140/1996, în care se prevede că atunci când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale aplică una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: a)mustrarea; b)mustrarea cu avertisment; c)amenda de la 10la 1.000 lei.

166

La fel ca în cazul precedent, prima instanţă poate dispune odată cu achitarea şi luarea uneia din măsurile de siguranţă prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite condiţiile arătate în art. 111 C.pen. Totodată, va dispune şi punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv conform art.350 alin.2 C.pr.pen., comunicând aceasta locului de deţinere, în vederea aducerii efective la îndeplinire. De asemenea, încetarea procesului penal este caz de încetare de drept a măsurilor preventive (inclusiv a liberării provizorii) conform art. 140 lit.b C.pr.pen.

Dacă învinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauţiune în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, instanţa va dispune restituirea sumei depuse drept cauţiune (art.350 alin. ultim şi 160 ind.5 alin.4 lit.c C.pr.pen.).

6.2. Soluţii în latura civilă a cauzeiÎn temeiul art. 346 alin.1 C.pr.pen. , „în caz de condamnare, achitare sau

încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile”. Soluţiile ce se vor da acţiunii civile depind, însă, de cele date acţiunii penale, referitor la existenţa infracţiunii şi la vinovăţia inculpatului, aşa cum a văzut când am analizat rezolvarea acţiunii civile în partea generală a cursului.

6.2.1. Admiterea acţiunii civileInstanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile în total sau

în parte în caz de condamnare a inculpatului, în caz de achitare atunci când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin.1 lit.b ind.1 C.pr.pen. (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni) ori pentru că instanţa a constatat existenţa unei alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii şi în caz de încetare a procesului penal atunci când încetarea s-a dispus în cazurile prev. de art. 10 lit.g, h, şi i C.pr.pen. (a intervenit amnistia, prescripţia sau decesul făptuitorului, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor ori înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune administrativă) cu condiţia ca, în toate cazurile, să fie îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, adică dacă se stabileşte săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, producerea unui prejudiciu părţii civile şi exercitarea unui raport de cauzalitate între fapta penală şi prejudiciu.

Potrivit art. 353 alin.1 C.pr.pen., în cazul în care admite acţiunea civilă, instanţa se pronunţă şi asupra luării măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. Dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii (alin.2 al art- 353 C.pr.pen.).

6.2.2. Respingerea acţiunii civilePotrivit art. 346 alin. 3 C.pr.pen., nu pot fi acordate despăgubiri civile în

cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există ori nu a

167

fost săvârşită de inculpat (art.10 lit.a, c C.pr.pen.). Aşa cum s-a remarcat în literatura de specialitate în aceste cazuri acordarea despăgubirilor civile este interzisă fără discuţie, din moment ce, pe de o parte, în procesul penal despăgubirile nu pot fi pretinse decât dacă sunt urmarea unei fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, răspunderea civilă nu se poate angaja decât faţă de persoanele care au săvârşit fapta ori faţă de cei care răspund civil pentru aceştia potrivit legii.

În afara acestor cazuri, însă, acţiunea civilă se va respinge în toate situaţiile în care acţiunea civilă este lipsită de temei, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale (de pildă, inexistenţa prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, etc.). Când acţiunea civilă este respinsă, măsurile asigurătorii luate în timpul procesului penal se revocă.

6.2.3. Situaţiile în care instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilăPotrivit art.346 alin. ultim C.pr.pen., instanţa penală nu soluţionează

acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit.b C.pr.pen. ( fapta nu este prevăzută de legea penală), ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit.f C.pr.pen. (lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale) şi j) C.pr.pen. (există autoritate de lucru judecat) precum şi în caz de retragere a plângerii prealabile.

În literatura de specialitate s-a arătat că nesoluţionarea acţiunii civile bazate de art. 346 alin. ultim C.pr.pen. se menţionează expres în dispozitivul hotărârii. După părerea noastră, aşa cum am mai arătat anterior, în aceste situaţii instanţa va pronunţa, în realitate, o soluţie de respingere a acţiunii civile, deoarece în lipsa unei acţiuni penale căreia să i se alăture în procesul penal, ea nu poate fi exercitată, urmând ca partea civilă să se adreseze instanţei civile printr-o acţiune separată.

Conform art. 353 alin. ultim C.pr.pen., când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei acţiuni civile în cazurile de nesoluţionare prev. de art. 346 alin. ultim C.pr.pen., măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

6. 3. Soluţionarea chestiunilor privind cheltuielile judiciareArt. 349 C.pr.pen. prevede că „instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra

cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 189 – 193” . Aceasta însemnă că instanţa va fixa cuantumul cheltuielilor judiciare ( atât a celor avansate de stat cât şi a celor făcute de părţi), precum şi persoanele care urmează să le suporte, după regulile cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală (art.191 şi 193 C.pr.pen.). La stabilirea sumei ce urmează a fi

168

suportată de fiecare din părţile procesului penal, instanţa va ţine seama nu numai de cheltuielile făcute în cursul judecăţii, ci şi de cele avansate de stat în cursul urmăririi penale, cheltuieli care sunt menţionate în cuprinsul referatului de terminare a urmăririi penale întocmit de organul de cercetare penală conform art. 260 lit.c C.pr.pen. şi în rechizitoriul procurorului potrivit art. 263 alin.3 C.pr.pen.

6.4. Pronunţarea. În conformitate cu prevederile art.358 alin.1 C.pr.pen. ceea ce se pronunţă este dispozitivul hotărârii sau minuta. Deşi art. 310 alin.1 C.pr.pen., la care se face trimitere expresă prevede că „hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier” în realitate este vorba doar de dispozitivul hotărârii, adică doar de o parte a acestuia. De altfel, nici nu ar fi posibilă pronunţarea hotărârii în sensul art. 354 C.pr.pen. ( ca act prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei şi care conţine o parte introductivă, o expunere a dispozitivului), în condiţiile în care conform art. 310 alin. 2 C.pr.pen. aceasta se redactează într-un anumit termen de la pronunţare („în cel mult 20 de zile de la pronunţare”).

Potrivit regulii comune cuprinse în art. 310 alin.2 C.pr.pen., la pronunţarea hotărârii părţile nu se citează. În ipoteza, însă, în care părţile sunt prezente la pronunţare, potrivit art. 258 alin.2 C.pr.pen., preşedintele completului de judecată are obligaţia de a le explica faptul că pot declara apel sau recurs, după caz.

În afara acestei obligaţii, art. 359 C.pr.pen. mai prevede că în caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau executării pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendării pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte.

Dacă inculpatul nu este prezent şi instanţa apreciază că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul de muncă, în cazul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă. În ipoteza suspendării executării pedepsei, preşedintele îi comunică inculpatului condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte.

În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa de executare aduce aceasta la cunoştinţa unităţii unde

169

condamnatul îşi desfăşoară activitatea, iar în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere şi organului de poliţie din localitatea unde domiciliază condamnatul.

-Comunicarea hotărâriiPotrivit art. 360 alin.1 C.pr.pen., în ipoteza în care părţile au lipsit de la

judecată cât şi de la pronunţare, instanţa este obligată să comunice acestora copii de pe dispozitivul hotărârii.

În mod special, dacă inculpatul se află în stare de deţinere sau care se află în una din situaţiile prev. de art.171 alin.2 Cod de procedură penală şi a lipsit de la pronunţarea hotărârii, chiar dacă a fost prezent la judecată, instanţa are obligaţia să-i comunice copie de pe dispozitivul hotărârii (art.360 alin.2 C.pr.pen.) . În acest caz, pentru a lua cunoştinţă şi de motivele care au stat la baza hotărârii, instanţa este obligată ca după redactare să comunice inculpatului deţinut sau care se află în una din situaţiile prev. de art.171 alin.2 Cod de procedură penală copii de pe hotărâre in extenso ( art. 360 alin. 3C.pr.pen.). În cazul în care instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor

6.5 . Sentinţa penală. 6.5.1. DefiniţieAşa cum am văzut când am tratat regulile comune privind judecata în

genere, potrivit art. 311 alin. 1 C.pr.pen., sentinţa este hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau „prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza”.

6.5.2. ParticularităţiParticularităţile sentinţei penale trebuie privite atât în raport cu oricare

dintre actele procesuale şi procedurale ce se dau în tot cursul procesului penal (fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecăţii) cât şi în raport cu celelalte hotărâri judecătoreşti la care se referă art. 311 alin. 2 şi 3 C.pr.pen. (decizii sau încheieri). Acestea sunt, în principal, următoarele:

a)este actul procesual prin care se realizează pentru prima dată aplicarea legii penale persoanei cu privire la care se presupune că a săvârşit o infracţiune. De esenţa sentinţei este condamnarea, ca unică modalitate de înfăptuire a justiţiei în cauzele penale, nu achitarea sau încetarea procesului penale prin care se infirmă învinuirea fie pe motivul lipsei de temei, fie pe acela al lipsei de obiect;

b)se pronunţă în numele legii. Ea trebuie să fie legală, deoarece este rezultatul unei activităţi procesuale cu privire la care se presupune că se desfăşoară conform legii şi aplică în mod corect legea penală şi cea civilă, dacă este cazul. Legalitatea sentinţei este, însă, relativă , putând fi infirmată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege;

170

c)este, în principiu, fondată. Legea presupune că sentinţa prin care se tranşează în primul grad în fond chestiunile de fapt referitoare la existenţa faptei şi vinovăţia făptuitorului, exprimă adevărul cu privire la faptele cauzei, aplică o pedeapsă just individualizată în raport cu criteriile generale sau speciale de individualizare şi argumentează în mod convingător soluţia adoptată (prin trimitere explicită la mijloacele de probă administrate în cauză, în conformitate cu legea). Caracterul fondat al sentinţei este, însă, prezumat doar în mod relativ, deoarece el poate fi infirmat de instanţa ierarhic superioară în urma exercitării uneia din căile de atac prevăzute de lege;

d)este, de regulă, nedefinitivă. În principiu, sentinţa penală este nedefinitivă deoarece, ca urmare a regulii celor trei grade de jurisdicţie , ea este supusă în principiu a două căi ordinare de atac: apelul şi recursul . Caracterul nedefinitiv al sentinţei se întinde până la expirarea termenului de apel, sau de recurs, după caz, iar dacă s-a declarat apel sau recurs, în tot cursul judecăţii apelului sau recursului. Sentinţa penală se definitivează doar dacă se respinge atât apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe cât şi recursul împotriva deciziei instanţei de apel ori, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 lit. a C. pr.pen. ( pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă directă a persoanei vătămate) precum şi în alte cazuri prevăzute de lege ( de pildă, în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, sau a sentinţelor pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel ori a sentinţelor pronunţate de secţia penală sau militară a Curţii Supreme de Justiţie) dacă se respinge recursul declarat împotriva sentinţei penale.

Prin excepţie de la această regulă, sentinţa penală este definitivă nefiind supusă nici apelului şi nici recursului în cazurile prevăzute de lege (de pildă, sentinţa de declinare a competenţei) ;

e)are un caracter educativ. Prin conţinutul său sentinţa penală trebuie să manifeste rolul educativ atât asupra părţilor ( persoanelor implicate în procesul penal) cât şi asupra celorlalte persoane cu consecinţe în privinţa profilaxiei speciale şi generale. Pentru aceasta, însă, hotărârea primei instanţe trebuie să fie legală şi să dea satisfacţie cerinţei ca orice persoană vinovată de săvârşirea unei infracţiuni să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

6.5.3. CuprinsCuprinsul sentinţei penale este indicat în art. 354 C.pr.pen. Astfel potrivit acestui text legal, „hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul” .

6.5.4. Conţinutul părţii introductiveConform art. 355 alin.1 C.pr.pen., partea introductivă cuprinde menţiunile

prevăzute în art. 305. Este vorba de următoarele menţiuni: a)ziua, anul şi

171

denumirea instanţei; b)menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică; c)numele, prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului; d)numele, prenumele părţilor, apărătorilor şi celorlalte persoane care participă în proces şi care au fort prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii; e)enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi textele de lege în care a fost încadrată fapta; f)înscrisurile care s-au citit în şedinţă; g)cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces; h)concluziile procurorului şi ale părţilor; i) măsurile luate în cursul şedinţei. O astfel de reglementare este firească, ţinând seama de prevederile art. 305 alin. ultim C.pr.pen. potrivit cărora atunci „când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeşte o încheiere separată”. Ca urmare, menţiunile pe care încheierea trebuie să le cuprindă devin obligatorii pentru şedinţă.

În cazul, însă, în care s-a redactat o încheiere de şedinţă separată, potrivit dispoziţiilor din art. 305 C.pr.pen., partea introductivă se limitează numai la următoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţării, locul unde a fost judecată cauze, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului şi ale grefierului, făcându-se menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă. În plus, în partea introductivă a sentinţelor instanţelor militare trebuie să se indice şi gradul militar al membrilor completului de judecată şi al procurorului. Când inculpatul este militar se menţionează şi gradul acestuia (art. 355 alin. 2 şi 3 C.pr.pen.).

Lipsa din partea introductivă a sentinţei a unor menţiuni esenţiale cum sunt cele privind numele şi prenumele judecătorilor şi al procurorului, precum şi cele referitoare la prezenta inculpatului arestat preventiv şi participarea apărătorului atunci când asistenţa juridică este obligatorie potrivit legii sau dacă şedinţa de judecată a fost sau nu publică este de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute a judecăţii, dacă aceste menţiuni nu pot fi constatate în celelalte părţi ale sentinţei ori din cuprinsul încheierii de şedinţă.

6.5.5. Conţinutul expuneriiPotrivit art. 356 C.pr.pen. expunerea sau considerentele ori partea

demonstrativă cum mai este denumită în literatura juridică, trebuie să cuprindă: a)datele privind identitatea părţilor; b) descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare; c)analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză; d)arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

În ipoteza în care se dispune condamnarea, expunerea trebuie să cuprindă în plus fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma

172

şi gradul de vinovăţie, circumstanţele atenuante sau cele agravante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia. Dacă instanţa a reţinut în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectivul învinuirii, se va arăta în expunere pentru care anume fapte se pronunţă condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea.

Dacă se dispune încetarea procesului penal sau achitarea, expunerea va cuprinde în mod obligatoriu prezentarea cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau exerciţiului acesteia care atrage soluţia procesuală respectivă (prevăzut de art. 10 lit. f - j) sau de nepedepsire prevăzut de art.10 lit. a- e C.pr.pen. ) însoţit de o analiză a probelor din care se deduce existenţa lui.

Pentru a fi valabilă expunerea trebuie să fie concordantă cu dispozitivul sau cu minuta. În ipoteza în care se constată că sancţiunile cuprinse în expunere conduc la o altă soluţie decât cea prevăzută în dispozitiv există motiv de apel sau de recurs, după caz.

6.5.6. Conţinutul dispozitivului În conformitate cu prevederile articolului 357 alin.1 C.pr.pen. dispozitivul

trebuie să cuprindă datele privind persoana inculpatului prevăzute în art. 70 C.pr.pen. (nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale), soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se în caz de condamnare denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11 C.pr.pen. (vreunul din cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, prev. în art. 10 lit. a – j C.pr.pen. sau de nepedepsire), precum şi soluţia dată cu privire la repararea pagubei.

În ipoteza în care s-a dispus condamnarea, dispozitivul sentinţei va trebui să mai cuprindă pedeapsa (principală, complementară sau accesorie) aplicată inculpatului strict individualizată după regulile de individualizare prevăzute de lege, inclusiv modalitatea de executare. Când instanţa face aplicarea art. 86 ind.7 din C.pen. referitor la executarea pedepsei la locul de muncă, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau la altă unitate. Totodată, când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă, în hotărâre se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din C.pen., pe durata prevăzută în acelaşi articol (art. 337 alin.3 C.pr.pen.).

Când instanţa face aplicarea art.86 ind.1 din C.pen. referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispozitivul va menţiona măsurile de supraveghere, prevăzute în art. 86 ind.3 alin.1 la care trebuie să se

173

supună condamnatul, precum şi obligaţiile stabilite de instanţă potrivit art. 86 ind.3 alin.3 C.pr.pen.

Potrivit alin. 2 al art. 357 C.pr.pen., dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la : a)deducerea reţinerii şi arestării preventive, indicându-se partea de pedeapsă executată în acest mod; b)măsurile preventive ; c) măsurile asigurătorii; d) cheltuielile judiciare; e) restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscării; f)rezolvarea oricăror alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.

De asemenea, dispozitivul trebuie să cuprindă întotdeauna menţiunea că hotărârea este supusă apelului sau , după caz, recursului, cu arătarea termenului în care poate fi exercitată şi menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată şi că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică (art. 357 alin. ultim C.pr.pen.). Dispozitivul trebuie să fie identic cu minuta şi să conţină toate menţiunile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute sau relative a hotărârii, după caz ( de pildă, menţiunile privind identitatea inculpatului, încadrarea juridică, stabilirea pedepsei, rezolvarea laturii civile, pronunţarea în şedinţă publică etc. )

6.5.7. EfecteCaracterul, de regulă, nedefinitiv al sentinţei, face ca aceasta să producă

din chiar momentul pronunţării, în principal, următoarele efecte:a)dezinvesteşte instanţa de judecarea cauzei în primul grad în fond.

Aceasta înseamnă că, după pronunţarea hotărârii, instanţa nu mai are dreptul să revină asupra ei şi nici să mai dea vreo dispoziţie cu privire la cauza judecată. Atât minuta cât şi sentinţa in extenso sunt înscrisuri autentice, astfel încât orice modificări făcute în cuprinsul lor după ce a avut loc pronunţarea în şedinţa publică, aşa cum pretinde legea, nu mai sunt valabile.

Prin derogare de la această regulă, legea permite trei categorii de modificări a actelor procedurale, care se pot face ulterior, însă numai în condiţiile prevăzute în art. 194 – 196 C.pr.pen., şi anume: a)modificări în actul procedural; b) îndreptarea erorilor materiale; c) înlăturarea unor omisiuni vădite;

b)comunicarea hotărârii. Comunicarea hotărârii date în prima instanţă se face în condiţiile art. 360 C.pr.pen. şi prevede fie comunicarea copiilor de pe dispozitiv ( părţilor care au lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, ori inculpatului deţinut şi inculpatului militar în termen care au lipsit la pronunţarea hotărârii), fie comunicarea copiilor de pe hotărâre in extenso inculpatului deţinut şi inculpatului militar în termen, după redactarea hotărârii;

c)curgerea termenelor de apel sau de recurs, după caz. După pronunţarea hotărârii sau după comunicarea ei ori a dispozitivului conform prevederilor art. 360 C.pr.pen. menţionate mai sus, încep să curgă termenele de apel sau recurs, după cum hotărârea este susceptibilă de a fi atacată atât cu apel şi cu recurs ori numai cu recurs, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Pe toată perioada în care curg termenele de exercitare a căii de atac ( apel sau recurs) operează suspendarea executării sentinţei în virtutea efectului suspensiv al apelului şi recursului ( art.370 şi 3855 C.pr.pen.). Pentru partea care nu a declarat recurs ori

174

faţă de care nu a declarat apel sau recurs procurorul, sentinţa devine definitivă şi executorie la expirarea termenului de apel sau de recurs, după caz;

d)primirea cererilor de apel sau de recurs şi înaintarea dosarului la instanţa de control judiciar. Potrivit art. 367 alin.1 C.pr.pen., cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. La fel se procedează şi în cazul cererii de recurs (art.385 # C.pr.pen. ) . Primind cererea de apel sau de recurs, în cazurile prevăzute de lege, prima instanţă are obligaţia de a o înainta de îndată împreună cu dosarul cauzei instanţei competente să judece apelul sau recursul. Totodată, prima instanţă poate primi şi declaraţia de retragere a apelului procurorului, după caz, cu obligaţia de a o înainta apoi instanţei de apel sau de recurs pentru a se pronunţa asupra ei, potrivit legii (art.369 alin. 1 şi 385 # alin.2 C.pr.pen.). De asemenea, după pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului sau recursului, părţile pot renunţa în mod expres la calea ordinară de atac prevăzută de lege, cu precizarea că, asupra renunţării, cu excepţia apelului sau recursului care priveşte latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului sau recursului (art.386 şi 384 # alin.2 C.pr.pen.);

e)executarea unor dispoziţii din sentinţă. În mod excepţional, unele dispoziţii din sentinţa primei instanţe devin executorii din chiar momentul pronunţării. Este vorba de următoarele dispoziţii: de revocare, menţinere sau luarea măsurii arestării preventive a inculpatului judecat în stare de libertate (art.350 alin.4 şi 1 C.pr.pen.); de punere de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv (art.350 alin.4, 2 şi 3 C.pr.pen.); de luare a unor măsuri asigurătorii (art.353 alin.2 C.pr.pen.).

-Rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţePotrivit art. 416 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea

nr.45/1993, hotărârile primei instanţe rămân definitive, dobândind autoritatea de lucru judecat, după cum urmează:

-la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;

-la data expirării termenului de apel:-când nu s-a declarat apel în termen;-când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;-la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea

termenului de apel;-la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărârilor supuse

apelului sau dacă apelul a fost respins:-când nu s-a declarat recurs în termen;-când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;-la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor nesupuse

apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;-la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat

împotriva hotărârilor nesupuse apelului.

175

Titlul VIII: Proceduri speciale → norme juridice cu arie limitată de aplicare, constituind derogări de la

procedura de drept comun.→ sediul materiei – Cod procedură penală, Tiltlul IV, art.465-522¹.

Capitolul I : Urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante

§1. Infracţiunea flagrantă = infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire, precum şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

§2. Cazurile de aplicare a procedurii speciale(art.466 Cod de procedură penală )

→ presupun îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:a) infracţiunea să fie flagrantă;b) infracţiunea să fie pedepsită prin lege cu închisoare mai mare de un an

şi de cel mult 12 ani, precum şi în cazul formelor agravate ale acestor infracţiuni;

c) infracţiunea să fie săvârşită în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice alt loc aglomerat.

§3. Urmărirea penalăa) constatarea infracţiunii – procesul-verbal întocmit de organul de

urmărire penală sesizat reprezintă actul de începere a urmăririi penale.b) orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea

autorităţii.c) măsuri de prevenţie –reţinerea învinuitului este obligatorie; -arestarea preventivă a învinuitului nu poate depăşi

10 zile de la data expirării ordonanţei de reţinere; -dacă procurorul apreciază că sunt suficiente dovezi

pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată şi trimite dosarul instanţei competente înainte de expirarea mandatului de arestare; în cazul în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanţei de reţinere, se aplică art.146 şi următoarele Cod procedură penală.

176

§4. Trimiterea în judecată→ procurorul, primind dosarul, procedează la verificarea lucrărilor

urmăririi penale şi se pronunţă în cel mult 2 zile de la primire, putând dispune:● trimiterea în judecată → întocmeşte rechizitoriu şi înaintează de îndată instanţei de judecată dosarul cauzei;● scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, potrivit art. 262 Cod procedură penală;● restituirea cauzei potrivit art. 265 Cod procedură penală → urmărirea se efectuează potrivit procedurii obişnuite, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 267 şi 268 Cod procedură penală.

§5. Judecata→ instanţa competentă –potrivit dreptului comun→ măsuri pregătitoare - preşedintele instanţei fixează termenul de

judecată, care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii dosarului şi dispune aducerea cu mandat a martorilor şi a părţii vătămate.

→ inculpatul este adus la judecată→ celelalte părţi nu se citează→ participarea procurorului la judecată este obligatorie

→ instanţa verifică dacă în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 466 Cod procedură penală. Când constată că în cauză nu sunt întrunite aceste condiţii, judecata se face potrivit procedurii obişnuite.

5.1. Judecata în primă instanţă→ presupune ascultarea inculpatului, a martorilor prezenţi, precum şi a

persoanei vătămate dacă este de faţă;→ judecata se face pe baza acestor declaraţii şi a lucrărilor din dosar;→ se poate dispune, din oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi,

în care scop instanţa ia măsurile corespunzătoare, pe care le aduce la îndeplinire în mod direct sau prin organele de poliţie;

→ pentru administrarea probelor instanţa poate acorda termene care în total nu trebuie să depăşească 10 zile;

→ instanţa este obligată să se pronunţe asupra cauzei în aceeaşi zi în care s-au încheiat dezbaterile, sau cel mai târziu în următoarele 2 zile; inculpatul aflat în stare de deţinere este adus la pronunţare;

→ hotărârea trebuie redactată în cel mult 24 de ore.

5.2. Apelul şi recursul→ termenul de apel şi cel de recurs sunt de 3 zile de la pronunţare;→ dosarul cauzei se înaintează instanţei de apel sau, după caz, instanţei de

recurs în următoarele 24 de ore de la declararea apelului ori a recursului;→ judecarea în apel şi în recurs se face de urgenţă.

177

§ 6. Cazuri de neaplicare a procedurii→ infracţiunilor săvârşite de minori;→ infracţiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a Cod procedură penală.

TITLUL IX PROCEDURA PRIVIND TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

1.Dispoziţii generale (Art.4791 Cod de procedură penală)

Dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică şi în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele juridice.

2.Obiectul şi exercitarea acţiunii penale (Art. 4792 Cod de procedură penală)

Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice care au săvârşit infracţiuni.

Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.

Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. Dacă persoana juridică nu îşi numeşte un mandatar, acesta este desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii.

Practicienilor în insolvenţă li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art.190 alin. 1, 2 şi 4 - 6.

3.Competenţa teritorială ( art.4793 Cod de procedură penală)Competenţa teritorială este determinată de:a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;b) locul unde se află sediul persoanei juridice;c) locul unde locuieşte persoana vătămată sau unde aceasta îşi are sediul.

4.Citarea (art.4794 Cod de procedură penală)Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Când sediul este fictiv ori

persoana juridică nu mai funcţionează la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.

Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condiţiile prevăzute în art. 4792 alin. 3 şi 4, citarea se face la locuinţa mandatarului ori la sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitate de mandatar.

178

5.Măsuri preventive (art.4795 Cod de procedură penală)Judecătorul, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau

instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri preventive:

a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al

persoanei juridice;c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a

antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice;

d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e) interzicerea de a desfăşura activităţi de natura celor în exerciţiu sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

În vederea asigurării respectării măsurilor preventive instanţa poate obliga persoana juridică la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani sau alte valori fixate de organul judiciar. Cuantumul cauţiunii nu poate fi mai mic de 5.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice sau încetarea procesului penal faţă de aceasta. În cazul în care s-a dispus faţă de persoana juridică o soluţie de netrimitere în judecată, restituirea cauţiunii se dispune de către procuror. Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurilor preventive, făcându-se venit la bugetul statului la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Măsurile preventive pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.

În cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecător, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.

Participarea procurorului este obligatorie.Încheierea poate fi atacată cu recurs în 3 zile de la pronunţare, pentru cei

prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.Măsurile preventive se revocă, din oficiu sau la cerere, când nu mai există

temeiuri care să justifice menţinerea acestora. Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia

pot fi luate măsurile prevăzute în art.183 şi art. 198 alin. 2, iar faţă de practicianul în insolvenţă, măsura prevăzută în art. 198 alin. 2.

6.Măsurile asigurătorii (art.4796 Cod de procedură penală)

179

Faţă de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, în vederea asigurării confiscării speciale, reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

7.Procedura de informare (art.4797 Cod de procedură penală)Organul judiciar comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei

juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Organele care au autorizat sau au înfiinţat persoana juridică sunt obligate să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării, în copie certificată, orice menţiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică.

Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intenţia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor prevăzute în alin. 2 şi 3 constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

8.Interzicerea fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social, a dizolvării sau lichidării (art.4798 Cod de procedură penală)

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepselor aplicate persoanei juridice, nu se poate iniţia fuziunea, divizarea, dizolvarea sau lichidarea acesteia.

9.Punerea în executare a pedepsei amenzii (art.4799 Cod de procedură

penală)Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună

recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut în alin. 1, instanţa de executare, la cererea acesteia, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.

În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a amenzii în termenul arătat în alin. 1 sau de neplată a unei rate, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor competente,

180

în vederea executării acesteia, potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.

10.Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice (art.47910 Cod de procedură penală)O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa dizolvării persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, instanţei civile competente, care deschide procedura de lichidare şi desemnează lichidatorul din rândul practicienilor în insolvenţă autorizaţi potrivit legii.

Remunerarea lichidatorului se face din averea persoanei juridice sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit potrivit legii.

O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

11.Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice (art.47911 Cod de procedură penală)

O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

12.Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii de a

participa la procedurile de achiziţii publice ( art.47912 Cod de procedură penală)O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat

persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive:

a) Oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;

b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) altor autorităţi care ţin evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate.

O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

13.Punerea în executare a pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru (art.47913 Cod de procedură penală)

181

O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

14.Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau a

difuzării hotărârii de condamnare (art.47914 Cod de procedură penală)Un extras al hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii

definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afişa în forma, locul şi pentru perioada stabilite de instanţa de judecată.

Un extras al hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a asigura difuzarea hotărârii în forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.

Persoana condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării afişării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori, după caz, de la executare.

O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime, sau un extras al acesteia se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

15.Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanei

juridice (art.47915 Cod de procedură penală)În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepselor complementare

aplicate persoanei juridice, instanţa de executare aplică dispoziţiile art. 712 alin. 2 sau, după caz, art.713alin. 2 ori 3 din Codul penal.

Sesizarea instanţei se face din oficiu, de către judecătorul delegat al instanţei de executare ori de către organele cărora li s-a comunicat hotărârea definitivă de condamnare a persoanei juridice, potrivit art.47911 - 479^14.

Persoana juridică este citată la judecată.Participarea procurorului este obligatorie.După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice

condamnate, instanţa se pronunţă prin sentinţă.

TITLUL X Procedura în cauzele cu infractori minori

§1. Urmărirea penală

182

→ când învinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează pe Serviciul de Probaţiune de la domiciliul minorului, precum şi pe părinţi, iar când este cazul, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul;

→ citarea persoanelor menţionate este obligatorie la efectuarea prezentării materialului de urmărire penală;

→obligativitatea anchetei sociale, ( începând cu data de 31.03.2007 este obligatorie întocmirea referatului de evaluare de către Serviciul de Probaţiune) care constă în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obişnuit, la starea fizică şi mintală a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, la modul în care părinţii, tutorele sau persoana în îngrijirea căreia se află minorul îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de acesta şi în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni faţă de minor; se efectuează de către persoane desemnate de către autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază minorul.

§2. Judecarea minorilor→ complet de judecată specializat, format din judecători desemnaţi de

preşedintele instanţei cu avizul colegiului de conducere; constituirea de secţii specializate ori de instanţe specializate;

→competenţa menţionată este atrasă de starea de minoritate la data săvârşirii faptei, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani;

→ inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii speciale privitoare la minori, chiar dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani;

→ judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată;

→ persoane chemate la judecarea minorilor: în afară de părţi, autoritatea tutelară şi părinţii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul şi Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă acea instanţă, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă;

→ desfăşurarea judecăţii:- La judecarea cauzei se citează, în afară de părţi, Serviciul de protecţie

a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de la domiciliul minorului, părinţii acestuia sau, după caz, tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă.

*) Conform art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, dispoziţiile art.484 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind citarea obligatorie a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a

183

infractorilor la judecarea cauzelor cu infractori minori, se suspendă până la 31 martie 2007. Până la această dată, în cauzele cu infractori minori se vor efectua anchete sociale de către persoane desemnate de autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază minorul, iar la judecarea cauzelor cu infractori minori citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor este facultativă.

● şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe;

● şedinţa nu este publică; la desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate în art.484 Cod procedură penală, apărătorii părţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţarea instanţei;

● când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, instanţa judecă în compunerea prevăzută în art. 483 Cod procedură penală şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile procedurii speciale;→ regulile speciale se aplică şi la instanţa de apel sau de recurs.

§3. Punerea în executare măsurilor aplicate minorilor→ mustrarea – de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea; când

din orice împrejurări măsura mustrării nu poate fi executată îndată după pronunţare, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, citându-se totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul;

→ libertatea supravegheată - chiar în şedinţa în care este pronunţată, dacă minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau unităţii speciale căreia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţă;

→ internarea minorului – se poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate, prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se află minorul.

TITLUL XI Procedura dării în urmărire

1.Darea în urmărire (art.4931 Cod de procedură penală) Darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti. Darea în urmărire se solicită şi se dispune în următoarele cazuri: a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, măsura educativă a internării

184

într-un centru de reeducare, măsura internării medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana faţă de care s-a luat una dintre aceste măsuri nu a fost găsită; b) persoana a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori a fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care executa măsura internării medicale; c) în vederea depistării unei persoane urmărite internaţional despre care există date că se află în România. Darea în urmărire se solicită de: a) organul de poliţie care a constatat imposibilitatea executării măsurilor prevăzute în alin. 2 lit. a); b) administraţia locului de deţinere, centrul de reeducare sau unitatea medicală prevăzută în alin. 2 lit. b); c) procurorul competent potrivit legii, în cazul prevăzut în alin. 2 lit. c). Darea în urmărire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai scurt timp organelor competente să elibereze paşaportul, care au obligaţia să refuze eliberarea paşaportului sau, după caz, să ridice provizoriu paşaportul pe durata măsurii, precum şi organelor de frontieră pentru darea în consemn. De asemenea, ordinul de dare în urmărire se comunică în copie: a) celui în faţa căruia urmează să fie adusă persoana urmărită în momentul prinderii; b) parchetului competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire. 2.Urmărirea (art.4932 Cod de procedură penală) Ordinul de dare în urmărire se pune în executare de îndată de către structurile competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care vor desfăşura, la nivel naţional, activităţi de identificare, căutare, localizare şi prindere a persoanei urmărite. Instituţiile publice sunt obligate să sprijine, în condiţiile legii şi conform competenţelor legale, organele de poliţie care efectuează urmărirea unei persoane date în urmărire. Activitatea de urmărire a unei persoane arestate preventiv, desfăşurată de organele de poliţie, este supravegheată de procurori anume desemnaţi din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie se află sediul instanţei competente care a soluţionat în fond propunerea de arestare preventivă. Când mandatul de arestare preventivă a fost emis într-o cauză de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, supravegherea activităţii de urmărire este efectuată de procurori anume desemnaţi din cadrul structurii competente care efectuează sau a efectuat urmărirea penală în cauză. În celelalte cazuri activitatea de urmărire a persoanelor date în urmărire este supravegheată de procurori anume desemnaţi din cadrul parchetului de pe

185

lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie se află sediul instanţei de executare ori al altei instanţe competente potrivit legii speciale. 3.Activităţi ce pot fi efectuate în procedura urmăririi (art.4933 Cod de procedură penală) În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date în urmărire pot fi efectuate, în condiţiile prevăzute de lege, următoarele activităţi: a) interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, precum şi alte înregistrări; b) reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor; c) percheziţia; d) ridicarea de obiecte şi înscrisuri; e) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. Activităţile prevăzute în alin. 1 lit. a) - c) pot fi efectuate numai cu autorizarea: a) instanţei de executare, în cazurile prevăzute în art.4931 alin. 2 lit. a) şi b); b) unui judecător al instanţei competente potrivit legii speciale, în cazul prevăzut în art.4931 alin. 2 lit. c). Activităţile prevăzute în alin. 1 lit. d) şi e) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire. De asemenea, procurorul poate dispune să i se transmită înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile.

4.Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare în procedura urmăririi (art.4934 Cod de procedură penală) Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare în procedura urmăririi se dispun, la propunerea procurorului care supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire, dacă instanţa apreciază că identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea persoanelor date în urmărire nu pot fi făcute prin alte mijloace ori ar fi mult întârziate. Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei competente, iar în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat de acesta şi poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană, pentru prinderea unei persoane urmărite nu poate depăşi 120 de zile în aceeaşi cauză.

186

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei, dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia. Autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: motivele care justifică măsura; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea. Procurorul procedează personal la efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal. În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire a persoanei date în urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art.288 alin. 1^1, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore. În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 6, procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului, în vederea confirmării. Judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile alin. 4. Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie judecătorului. Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu contribuie la identificarea, localizarea sau prinderea persoanei date în urmărire se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise pentru consultare procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestora. După prinderea persoanei urmărite, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care contribuie la identificarea, localizarea sau prinderea persoanei date în urmărire sunt certificate, conform art.913 alin. 1 şi 2, de procurorul care supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire. După prinderea persoanei urmărite, procesele-verbale de redare, împreună cu suportul pe care acestea sunt fixate, se transmit judecătorului care a

187

emis autorizaţia şi se arhivează la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat numai cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei. Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate, din cuprinsul cărora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, certificate în condiţiile alineatului precedent, sunt transmise, împreună cu suportul original, de îndată parchetului competent şi pot fi folosite ca probe. Alte înregistrări (art.4935 Cod de procedură penală) Dispoziţiile art.4934 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.

5.Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora în procedura urmăririi (art.4936 Cod de procedură penală) În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date în urmărire, procurorul care supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile. Măsura poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a supravegherii conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, cu privire la aceeaşi persoană, pentru prinderea unei persoane urmărite nu poate depăşi 120 de zile în aceeaşi cauză. Procurorul dispune încetarea imediată a activităţii de supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, dacă nu mai există motivele care au justificat-o. 6.Revocarea urmăririi (art.4937 Cod de procedură penală) Urmărirea se revocă în momentul prinderii persoanei urmărite sau atunci când au dispărut temeiurile care au justificat darea în urmărire. Revocarea se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliţiei Române, care se transmite în copie, de îndată: a) parchetului competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire; b) organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.

Procurorul care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire dispune, de îndată, încetarea imediată a activităţilor de supraveghere luate conform art.4934 – 4936.

188

TITLUL XII Procedura reabilitării judecătoreşti

§1. Cererea de reabilitare→ titulari: condamnat, în timpul vieţii soţ sau rude apropiate, după moartea acestuia; pot continua şi

procedura începută anterior decesului;→ conţinut:

● adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;

● condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare;

● localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;

● temeiurile cererii;● indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte

date pentru soluţionarea cererii;→ se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile

reabilitării.

§ 2. Judecarea cererii de reabilitare→ instanţă competentă: fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza

în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul;

→ măsuri pregătitoare:●citarea petiţionarului şi a persoanelor a căror ascultare este

considerată necesară,●aducerea dosarului în care se găseşte hotărârea de

condamnare,●se cere o copie de pe fişa cu antecedente penale ale condamnatului.

§ 3. Soluţionarea cererii→ verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond ale reabilitării,

prev. de art.134 şi 137 Cod penal:►respingerea cererii în cazurile prev. de art.497 Cod procedură penală:

a) când a fost introdusă înainte de termenul legal; cererea poate fi repetată după împlinirea termenului legal;

189

b) când lipseşte menţiunea prevăzută în art. 495 alin. 2 lit. a) Cod procedură penală şi petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare; cererea poate fi repetată oricând;

c) când lipseşte vreuna din menţiunile prevăzute în art. 495 alin. 2 lit. b) - e) Cod procedură penală şi petiţionarul nu a completat cererea la prima înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completării; cererea poate fi repetată oricând.

►soluţionarea în fond a cererii, dacă condiţiile de formă sunt îndeplinite:●persoanele citate sunt ascultate,●concluziile procurorului,●dacă din materialul aflat la dosar nu rezultă date suficiente cu

privire la îndeplinirea condiţiilor de reabilitare, instanţa dispune completarea materialului de către persoana interesată, iar dacă consideră necesar, cere de la organele competente relaţii cu privire la comportarea celui condamnat.

●situaţii privind despăgubirile civile –art.499 Cod procedură penală.

►suspendarea examinării cererii → dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o altă infracţiune săvârşită de condamnat; până la soluţionarea definitivă a cauzei privitoare la noua învinuire.►hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.

§ 4. Anularea reabilitării→ în cazurile prev. de art.139 Cod penal;→ la cererea procurorului, de către instanţa prevăzută în art. 494 Cod

procedură penală;→se aplică aceeaşi procedura prevăzută pentru soluţionarea cererii de

reabilitare.

§ 5. Menţiuni despre reabilitare→ după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanţa dispune să

se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea.

Capitolul IV : Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal

§1. Cazurile care dau dreptul la reparaţie→ persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării

cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare;

190

→ persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal (stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j);

→ persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

§2. Acţiunea pentru reparare 2.1. Titulari → persoana îndreptăţită, potrivit art.504, iar după moartea acesteia poate

fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.

2.2. Termenul de promovare→ acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art.504.

2.3. Instanţa competentă → tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază;

→cheamă în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice;→ acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.

2.4. Felul şi întinderea reparaţiei→ se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de

libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă;

→ reparaţia constă în plata unei sume de bani sau, ţinându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală;

→ persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate;

→ reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.

2.5. Acţiunea în regres

191

→ În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art.506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune, este obligatorie.

TITLUL XIV: Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare

§ 1. Obiectul procedurii speciale → dosar sau înscris dispărut→ condiţii:

● să fie reclamat de un interes justificat,● nu poate fi refăcut potrivit procedurii obişnuite,

§ 2. Efectuarea procedurii speciale 2.1. Constatarea dispariţiei înscrisului

→ organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei la care se găsea dosarul sau înscrisul întocmeşte un proces-verbal prin care constată dispariţia şi arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui.

2.2. Efectuarea procedurii speciale→ procurorul prin ordonanţă sau instanţa de judecată prin încheiere

dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului ori înscrisului dispărut; încheierea instanţei se dă fără citarea părţilor, afară de cazul când instanţa consideră necesară chemarea acestora şi nu este supusă nici unei căi de atac.

→ înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată înaintea căreia cauza se găseşte pendinte, iar în cauzele definitiv soluţionate, de instanţa la care dosarul se găseşte în conservare.

→ organe competente:●organul de urmărire penală la care se află cauza spre

soluţionare,●instanţa de judecată la care se află cauza spre soluţionare,●instanţa de judecată la care dosarul se găseşte spre

conservare.●când constatarea dispariţiei s-a făcut de un organ de

urmărire penală sau de o instanţă de judecată, altele decât cele arătate în alineatul precedent, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a constatat dispariţia trimite organului de urmărire penală sau instanţei de judecată competente toate materialele necesare efectuării înlocuirii ori reconstituirii înscrisului dispărut.

→ înlocuirea înscrisului ► când există copii oficiale de pe acel înscris; organul de urmărire penală sau instanţa de judecată ia măsuri pentru obţinerea copiei; copia obţinută ţine locul înscrisului original până la găsirea acestuia;

192

persoanei care a predat copia oficială i se eliberează o copie certificată de pe aceasta.

→ reconstituirea înscrisului ►când nu există o copie oficială de pe înscrisul dispărut; reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le conţinea; pot fi folosite orice mijloace de probă; rezultatul se constată, după caz, prin ordonanţa organului de urmărire penală confirmată de procuror sau prin hotărârea instanţei dată cu citarea părţilor; hotărârea de reconstituire este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.

193