66
CUPRINS I. CAUZELE ACCIDENTELOR ŞI ÎMBOLNĂVIRILOR. MĂSURILE GENERALE DE PREVENIRE ŞI PRIM AJUTOR 4 II . PRINCIPIILE ASISTENŢEI DE URGENŢĂ 6 1. Resuscitarea cardio - vasculară (RCP) 7 2. Trusa de prim ajutor 12 II I. LEZIUNILE PĂRŢILOR MOI 18 1. Contuzii 18 2. Plăgi 20 3. Hemoragii 21 IV . LEZIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR 24 1. Entorsele 24 2. Luxaţiile 25 3. Fracturile 27 4. Întinderile musculare şi rupturile musculare 30 V. ACCIDENTE PRIN AGENŢI TERMICI, ELECTRICI ŞI CHIMICI 34 1. Arsurile 34 2. Electrocutarea 37 3. Influenţa căldurii excesive asupra organismului 38 4. Influenţa frigului asupra organismului 40 5. Intoxicaţii 42 6. Muşcături şi înţepături 43 BIBLIOGRAFIE 45 3

Prim Ajutor

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Prim Ajutor

CUPRINS

I. CAUZELE ACCIDENTELOR ŞI ÎMBOLNĂVIRILOR.MĂSURILE GENERALE DE PREVENIRE ŞI PRIM AJUTOR

4

II. PRINCIPIILE ASISTENŢEI DE URGENŢĂ 61. Resuscitarea cardio - vasculară (RCP) 72. Trusa de prim ajutor 12III. LEZIUNILE PĂRŢILOR MOI 181. Contuzii 182. Plăgi 203. Hemoragii 21IV. LEZIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR 241. Entorsele 242. Luxaţiile 253. Fracturile 274. Întinderile musculare şi rupturile musculare 30V. ACCIDENTE PRIN AGENŢI TERMICI, ELECTRICI ŞI CHIMICI 341. Arsurile 342. Electrocutarea 373. Influenţa căldurii excesive asupra organismului 384. Influenţa frigului asupra organismului 405. Intoxicaţii 426. Muşcături şi înţepături 43

BIBLIOGRAFIE 45

3

Page 2: Prim Ajutor

I. CAUZELE ACCIDENTELOR ŞI ÎMBOLNĂVIRILOR. MĂSURILE GENERALE DE PREVENIRE ŞI PRIM AJUTOR

Accidentul este vătămarea corporală, fie sub forma unei leziuni anatomice, mai mult sau mai puţin gravă, fie aceea a unor tulburări fiziologice şi psihice, sau a unor îmbolnăviri subite, provocate de acţiunea brutală, bruscă sau neprevăzută a unor agenţi fizici, chimici şi biologici, interni sau externi, a eforturilor violente şi nefiziologice sau a unor cauze necunoscute.

Agenţii care pot produce accidente (declanşatori) se pot grupa în: fizici: termici (căldura/frigul excesiv), electricitate, elemente de mediu

(zăpadă, ploaie, furtună); chimici: substanţe toxice sau caustice; biologici: microbii, fungii, virusurile, paraziţii patogeni.

Factorii favorizanţi ai accidentelor din practica sportivă pot fi sistematizaţi în: factorii meteorologici nefavorabili - ce pot limita acuitatea vizuală, modifica

suprafaţa de joc, devia traiectoria mingi, etc.; factori care ţin de întreţinerea spaţiului de joc sau de calitatea acestuia, de

buna fixare a aparatelor de lucru, de temperatura în care se desfăşoară activitatea sportivă ;

elemenete legate de calitatea sau schimbarea echipamentului; factori subiectivi care pot determina emotivitate sau sunt în corelare cu stări

de oboseală cronică; afecţiuni latente sau cronicizate (anemiile feriprive, spasmofiliile); afecţiuni traumatologice incomplet refăcute; administrarea sau autoadministrarea unor medicamente incluse pe lista

doping; intoxicaţii cronice: nicotinice, etanolice; factori care ţin de metodica antrenamentului sportiv, în special legat de

neadaptarea tipului la momentul de pregătire în care se găseşte sportivul respectiv.

ÎNTREBĂRI

1. În ce condiţii factorii favorizanţi pot deveni factori declanşatori ai accidentelor sau îmbolnăvirilor ?

2. Cum ar putea să acţioneze medicamentele din lista doping ca factori declanşatori ai accidentelor în practica sportivă?

Prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor presupune cunoaşterea factorilor favorizanţi mai sus prezentaţi şi încercarea de a-I elimina pe cât posibil.

Chiar dacă au fost luate măsurile de prevenire există situaţii în care accidentările nu pot fi evitate, cum este situaţia factorilor meteorologici, şi în aceste condiţii trebuie să acordăm primul ajutor celui în suferinţă.

Primul ajutor este intervenţia uneia sau mai multor persoane în sprijinul unui accidentat, a cărui sănătate şi/sau viaţă este pusă în pericol.

Prin măsurile de prim ajutor se încearcă înlăturarea cauzelor care au condus la producerea accidentului, la stoparea efectelor acestuia, inventarierea

4

Page 3: Prim Ajutor

efectelor accidentului asupra celui care le-a suferit, tratamentul tulburărilor şi a leziunilor instalate, reducerea la minim a gravităţii acestora şi mai ales limitarea agravării acestora.

De promtitudinea şi de priceperea cu care este acordat primul ajutor depinde starea imediată a leziunilor, evoluţia acestora precum şi durata de vindecare.

TEMĂ

Care ar putea fi principalele măsuri de prevenire a accidentelor şi îmbolnăvirilor ?

5

Page 4: Prim Ajutor

II. PRINCIPIILE ASISTENŢEI DE URGENŢĂ

Scoaterea accidentatului din condiţiile focarului primar de agresiune presupune: evitarea agravării condiţiilor primare de agresiune care să producă noi

leziuni şi să pună în pericol viaţa salvatorului; evitarea agravării leziunilor existente prin manevre neadecvate; asigurarea respiraţiei accidentatului; oprirea hemoragiei imediat ce condiţiile permit acestă manevră.

Plecând de la aceste principii generale concret se procedează în următoarea succesiune de manevre: se apreciază condiţiile în care se găseşte victima şi posibilităţile de

executare a degajării; înaintea oricărei manevre se impune desprinderea şi desfacerea centurii /cordoanelor/ deschiderea nasturilor;

în timpul executării manevrelor de degajare trebuie să fie avută în vedere posibilitatea agravării leziunii preexistente (fracturi, hemoragii); este important de cunoscut că orice manevră de flexie este interzisă. Pentru a scoate un accidentat inconştient din condiţiile primare este necesar ca cel care acordă primul ajutor să se plaseze în spatele victimei, cu membrele inferioare depărtate şi cu corpul uşor aplecat înainte. Îşi trece membrele superioare pe sub braţele victimei şi cu ambele mâini îi prinde un antebraţ care va fi menţinut în flexie în unghi drept pe torace. Pentru manevrarea şi deplasarea accidentatului salvatorul se lasă pe spate, sprijinându-l pe ambii genunchi aflaţi în flexie. Deplasarea presupune o bună coordonare din parte celui care acordă primul ajutor astfel în cât să nu se producă flexia victimei.

dezbrăcarea victimei: este necesar ca toate elemenetele de vestimentaţie care stânjenesc circulaţia să fie desfăcute/ îndepărtate; hainele se dezbracă prin sfâşiere la cusături; încălţămintea se lasă pe loc necesitând numai desfacerea şireturilor. În cazul traumatismelor mâinii se îndepărtează inele/ceasul, deoarece datorită producerii rapide a edemului traumatic ele nu vor mai putea fi scoase ulterior generând grave leziuni ischemice.

pentru salvarea vieţii accidentatului se va aplica planul ABC ( vezi mai jos). După ce s-a obţinut controlul funcţiilor vitale prin manevrele de resuscitare cardio-vasculară (dacă a fost necesar), urmează acordarea primul ajutor pentru celelalte segmente ale corpului:

gâtul se examinează prin inspecţie şi palpare urmărindu-se eventualele deformări, contuzii, plăgi, fracturi de coloană, situaţie în care trebuie să se imobilizeze adecvat (vezi fracturile);

capul nu se mobilizează ci numai se inspectează şi palpează pentru decelarea eventualelor contuzii, plăgi, leziuni asociate a căror prezenţă este indicată de hemoragie, limfangie;

la nivelul toracelui este important de urmărit mişcările acestuia, simetria (expansiunea unilaterală indică un prognostic vital agravat - leziuni parenchimatoase, posibil pneumotorax, fracturi costale) impunând aplicarea unui pansament local;

semnele clinice ale hemoragiilor la nivelul abdomenului: dureri abdominale difuze, vii; dispensie abdominală; abdomen imobil la mişcările respiratorii; semne asociate cu tegumente palide, reci, umede; hipotensiune ortostatică; puls rapid şi filiform; sezaţie de sete; agitaţie, confuzie.

mobilizarea în vederea transportului: pentru trecerea accidentatului de la sol pe targă trebuie avut în vedere riscul de a produce o contuzie sau ruptură

6

Page 5: Prim Ajutor

medulară, în cazul în care există o fractură a coloanei vertebrale, de a provoca hemoragie internă în cazul traumatismelor abdomino-toracice şi de a agrava leziunile părţilor moi în fracturile membrelor.

pe durata transportului, cu atât mai mult dacă temperatura este scăzută, victima trebuie să fie acoperită pentru a evita suprasolicitarea mecanismelor de termoreglare şi întârzierea instalării stării de şoc.

ÎNTREBARE

După realizarea controlului funcţiilor vitale care sunt manevrele ce urmează a fi aplicate unui traumatizat ?

1. Resuscitarea cardio-vasculară (RCP)RCP: este o tehnică de bază în cadrul primului ajutor şi este folosită în

cazul în care victima nu respiră şi/sau nu are activitatea cardiacă.ABC este formula mnemotehnică de asociare a primelor litere din alfabet

cu ordinea manevrelor care trebuie să fie efectuate: calea aeriană, breathing- respiraţie, circulaţie.

Calea aeriană (A) a victimei trebuie curăţată şi asigurată menţinerea deschisă pentru a putea fi efectuate manevrele de reluare a mişcărilor respiratorii.

1. Întinderea victimei pe spate pe un plan dur, rigid fără obiecte interpuse (ex. pătură).

2. Curăţarea rapidă a cavităţii bucale de corpii străini sau secreţii cu ajutorul degetelor.

3. Dacă nu există nici o leziune la nivelul gâtului sau al cefei se înclină capul victimei pe spate (hiperextensia capului) pentru a putea menţine căile aeriene deschise şi pentru a preveni căderea limbii. Manevra se realizează prin plasarea unei mâini pe fruntea celui accidentat iar cealaltă mână sub mandibulă.

Restabilirea respiraţiei- brething (B):1. AsiguraţI-vă că victima are capul înclinat pe spate (ca mai sus).

7

Page 6: Prim Ajutor

2. Cu mâna pe fruntea victimei, strângeţi bine nările victimei, folosind degetul mare şi arătătorul.

3. Inspiraţi adânc cu gura deschisă.

1. Aşezaţi-vă gura deschisă cu buzele în jurul buzelor victimei şi expiraţi de două ori complet în aşa fel încât aerul să intre în plămânii victimei, timp de o secundă până la o secundă şi jumătate pentru fiecare expiraţie.

2. Ridicaţi-vă gura după fiecare expiraţie şi inspiraţi adânc. Pentru un copil mic este posibil ca manevrele să se realizeze prin acoperirea gurii şi nasului în acelaşi timp.

3. Dacă gura victimei nu poate fi folosită din cauza unui traumatism existent la acest nivel se poate utiliza calea nazală: se ridică mandibula pentru a permite închiderea gurii, apoi manevrele sunt cele prezentate mai sus.

4. În momentul în care se suflă se resimte o rezistenţă moderată. Dacă se constată o rezistenţă mare şi toracele nu are o mişcare ascendentă calea aeriană nu este liberă şi este necesară să fie deschisă mai mult. Se aşează mâinile sub mandibulă şi se împinge către înainte, în aşa fel încât aceasta să iasă mai mult în afară.

5. În momentul în care suflaţi în gura şi nasul victimei urmăriţi atent când toracele acesteia se ridică şi opriţi-vă din suflat când toracele este dilatat.

6. Ridicaţi-vă gura de pe gura, nasul sau gura şi nasul victimei şi aşezaţi-vă urechea lângă gura acesteia. Ascultaţi zgomotul de ieşire a aerului şi urmăriţi coborârea toracelui. Puteţi de asemenea să simţIţi curentul de aer ce iese din gura victimei sau din nas.

7. Continuaţi să suflaţi în gura, nasul şi gura şi nasul victimei cu o frecvenţă de 12 respiraţii/minut (o respiraţie la fiecare 5 secunde) pentru adulţi, de 15 respiraţii/minut (o respiraţie la 3 secunde) pentru sugar. Cantitatea este importantă astfel încât să se observe ridicarea toracelui victimei.

8. Manevra se continuă până când victima începe să respire singură sau până la sosirea echipei medicale.

8

Page 7: Prim Ajutor

9. Dacă este vorba de victima unui înec victima este aşezată în decubit ventral cu capul într-o parte pentru a putea fi eliminată apa înghiţită. Pentru acestă operaţiune se plasează ambele mâini sub abdomenul victimei şi se ridică uşor în sus. După ce cea mai mare parte din apă a fost eliminată victima este întoarsă în decubit dorsal şi se aplică manevrele de respiraţie deja prezentate.

Circulaţia ( C): pentru reluarea circulaţiei sângelui manevra trebuie să fie concomitentă cu cea de resuscitare respiratorie. RCP la adult:

1. Evaluarea situaţiei: victima este conştientă? Scuturaţi-o uşor şi întrebaţi-o dacă vă aude?

2. Priviţi, ascultaţi, pipăiţi pentru a găsi semnele de respiraţie; observaţi dacă toracele victimei se mişcă în sus şi în jos.

3. Verificaţi dacă există substanţe sau corpuri străine în gura victimei. Dacă victima nu respiră, înclinaţi-i capul pe spate pentru deschiderea căilor aeriene.

4. Strângeţi nările victimei şi expiraţi de două ori rapid în gura acesteia astfel încât toracele să se dilate complet. Dacă este copil sub 8 ani aşezaţi-vă gura deasupra gurii şi nasului victimei şi suflaţi de 2 ori în aşa fel încât toracele acesteia să se ridice.

5. Cu palma pe fruntea victimei pentru menţinerea libertăţii căilor aeriene verificaţi cu cealaltă mână pulsul victimei la nivelul gâtului (artera carotidă).

9

Page 8: Prim Ajutor

6. Dacă există puls dar, nu respiră se execută manevra de respiraţie gură-la-gură cu frecvenţa de 12 respiraţii/minut. Dacă victima este un copil mai mic de 8 ani se execută 15 respiraţii/minut (câte una la fiecare 4 secunde).

Pentru a verifica prezenţa pulsului la artera carotidă: plimbaţi două degete de-a lungul gâtului victimei către mărul lui Adam. Apoi mutaţi degetele spre partea laterală a gâtului victimei, între trahee şi musculatura laterală a gâtului. Apăsaţi gradat şi ferm până ce veţi simţi bătăile pulsului ceea ce semnifică activitatea cardiacă. Dacă nu există puls se va executa masajul cardiac extern:

1. Victima se aşează pe un plan dur, cu capul fie la acelaşi nivel fie mai jos decât corpul pentru a asigura vascularizaţie extremităţii cerebrale. Dacă este posibil membrele inferioare se ridică dar, nu se pierde timp cu aşezarea celui în suferinţă.

2. Îngenunchiaţi lângă victimă. Aşezerea trebuie să fie realizată în aşa fel încât să fiţi cu umerii deasupra pieptului victimei, astfel fiind posibilă orientarea greutăţii celui ce acordă primul ajutor spre sternul victimei. Antebraţele trebuie să fie în extensie faţă de braţe, o palmă se aşează deasupra celeilalte în cruce.

3. Degetele nu trebuie să se sprijine pe coaste; masajul corect se realizează numai cu palmele.

4. Compresiunile toracice trebuie să fie energice şi rapide astfel încât să realizeze o coborâre a sternului cu 4-5 cm (2-4 cm. la copii sub 8 ani). Lăsaţi cutia toracică să se destindă după fiecare compresiune, dar nu se ridicaţi membrele superioare de pe stern.

5. Efectuaţi ritmic această manevră, însoţind-o de numărătoarea cu voce tare:" unu şi, doi şi, trei şi, patru şi, cinci şi, şase şi, şapte şi, opt şi, nouă şi, zece şi, unsprezece şi, doisprezece şi, treisprezece şi, paisprezece şi, cincisprezece şi". Pentru copii sub 8 ani " unu şi doi şi, trei şi, patru şi, cinci şi".

6. Ridicaţi mâinile de pe pieptul victimei şi înclinaţi-i capul şi bărbia pe spate pentru a deschide căile aeriene.

7. Strângeţi nările victimei între degetele mare şi arătător. Efectuaţi două expiraţii complete în gura victimei, în aşa fel încât toracele acesteia să se ridice.

8. Reaşezaţi mâinile pe pieptul victimei şi repetaţi cele 15 compresiuni, apoi cele 2 expiraţii.10

Page 9: Prim Ajutor

9. Efectuaţi 4 cicluri complete de 15 compresiuni şi 2 respiraţii. La copii sub 8 ani: 10 cicluri complete de 5 compresiuni şi o respiraţie. Verificaţi din nou pulsul la nivelul gâtului victimei. Întreruperea RCP nu trebuie să fie mai mare de 7 secunde.

10. Continuaţi RCP până când victima începe să respire, iar inima îşi reia activitatea sau până la venirea echipei de salvare.Dacă apare vomă în timpul efectuării RCP întoarceţi victima pe o parte (de preferat să rotiţi corpul cu totul) şi să curăţaţi gura cu degetele. Întoarceţi victima înapoi pe spate şi reluaţi respiraţia gură-la-gură şi masajul cardiac extern dacă este necesar.

TEMĂ

Precizaţi care este succesiunea manevrelor care trebuie să fie efectuate în cazul în care sunteţi implicaţi într-un eveniment rutier cu lovirea unui biciclist iar acesta îşi pierde cunoştiinţa.

Manevra Heimlich (compresiune abdominală)Este o metodă care se poate apela într-o urgenţă în care victima se

sufocă din cauza obstucţiei căilor aeriene cu un corp străin.Semnul general de insuficienţă respiratorie obstructivă este ducerea

involuntară a mâinii la gât. Dacă victima poate vorbi, tuşi sau respira nu trebuie intervenit existând certitudinea libertăţii căilor aeriene superioare.

Mancevra Heimlich constă în:

1. Degetul mare se plasează mai sus de ombilic şi sub apendicele xifoidian.

2. Cel care acordă primul ajutor se plasează în spatele victimei cuprinzând talia celui în suferinţă. Apucaţi-vă pumnul cu cealaltă mână şi efectuaţi 4 mişcări de împingere în sus repede şi cu forţă. Prin această manevră este crescută presiunea intraabdominală realizând împingerea diafragmului în sus. Aceasta, la rândul său, face să crească presiunea aerului din plămâni, forţând de cele mai multe ori ieşirea obiectului din trahee.

11

Page 10: Prim Ajutor

Atenţie: nu se realizează compresiuni asupra grilajului costal existând riscul fracturilor costale cu instalarea leziunilor pleurale sau a pneumotoraxului traumatic. Numărul de manevre este de 6-10 ori.

Dacă victima este incoştientă sau devine inconştientă pe parcursul manevrelor efectuate:

1. Aşezarea victimei cu faţa în sus pe un plan dur.2. Eliberarea căilor respiratorii superioare prin înclinarea capului pe

spate (hiperextensie). Încercarea de resuscitare a victimei prin respiraţie gură-la-gură.

3. Dacă manevra nu a reuşit, lăsaţi victima cu faţa în sus şi începeţi manevra Heimlich prin plasarea podului palmei pe abdomenul victimei puţin deasupra ombilicului şi sub grilajul costal. Puneţi mâna liberă deasupra celeilalte mâini pentru a crea o forţă suplimentară. Păstraţi coatele întinse. Împingeţi de 4 ori, cu forţă, în jos şi înainte, către cap.

4. Dacă toate aceste manevre au eşuat, trageţi cu o mână de mandibulă şi de limba victimei pentru a împiedica înghiţirea acesteia pe durata pierderii cunoştiinţei. Plasaţi arătătorul celeilalte mâini în gură pe lângă obraz. Lăsaţi degetele să alunece spre baza limbii. Rotiţi cu grijă degetele de-a lungul peretelui posterior al gâtului pentru a disloca obiectul. Aduceţi degetele împreunate de-a lungul celuilalt obraz. Fiţi atent să nu împingeţi obiectul mai adânc în gâtul victimei. Dacă obiectul străin se simte, fără a-l putea îndepărta, prindeţi-l şi deplasaţi-l. Nu încercaţi să apucaţi un obiect străin cu nici un instrument.

Modalitatea de aplicare a membrelor superioare (explicaţii la punctul 3)

Dacă sunteţi singur şi aţi înghiţit un corp străin:1. Puneţi-vă pumnul pe abdomen, puţin deasupra ombilicului şi

inferior de coastelor. Puneţi mâna cealaltă peste prima. Aplicaţi-vă 4 împingeri în sus, rapid şi cu forţă.

2. Dacă acestă manevră nu dă rezultate, apăsaţi-vă cu forţă abdomenul pe spătarul scaunului, pe marginea mesei, o chiuvetă, o balustradă.

APLICAŢIE PRACTICĂ

Încercaţi să mimaţi aplicarea manevrei Heimlich.

12

Page 11: Prim Ajutor

2. Trusa de prim ajutorTrusa de prim ajutor trebuie să cuprindă un minim de necesar de

materiale, instrumente, medicamente care sunt diferite pentru medici şi pentru cei care nu sunt de această specialitate.

În continuare prezentă o listă cu medicamente care să acopere o gamă cât mai mare de situaţii posibile şi care să poată fi utilizate şi de către cei care nu au pregătire medicală de specialitate şi în cele mai variate situaţii.

1. Medicamente. Medicamente antiseptice: tinctura de iod dar, care păstrată mai mult timp se alterează; alcoolul medicinal 70°: soluţie de rivanol; septozol; apa oxigenată este indicată în multe dintre cărţile de specialitate dar,

eficienţa sa se păstrează numai pe parcursul a 24 de ore din momentul în care a fost preparată !!

Medicamentaţie anestezică: xilină fiole

Medicamente cu acţiune antialgică: algocalmin, fiole şi tablete; antinevralgic; paracetamol.

Medicamente cu acţiune antispastică: foladon; lizadon, tablete şi supozitoare; scobutil, tablete şi fiole; papaverină.

Medicaţie destinată aparatului digestiv: antiacide: calmogastrin, dicarbocalm, almagel, smecta (nu este necesar

decât unul din preparate); substituenţi ai fermenţilor digestivi: triferment, panzcebil; antiemetice: emetiral, metoclopramid; laxative: carbocif, ciocolax, supozitoare cu glicerină.

Medicaţia aparatului respirator: antitusive: codeine phosfat, expectorante: brofimen, trecid.

Antibiotice cu spectru larg de acţiune: ampicilină, tetraciclină/ doxiciclină, cefalosporină.

Chimioterapice antimicrobiene: biseptol (co-trimoxazol, tagremin, sumetrolim); furazolidon; saprosan, drajeuri şi pulbere.

Săruri pentru rehidratarea orală sub formă de pulbere.2. Materiale şi instrumentar:

materiale pentru pansamente şi bandaje sterile se vor păstra în cutii sau ambalaje bine închise pentru a fi ferite de frig şi umezeală; ele se defac numai în momentul în care trebuie să fie utilizate;

vată hidrofilă; benzi adezive; pensă anatomică;

13

Page 12: Prim Ajutor

pensă chirurghicală; foarfece chirurgical; bisturiu de unică utilizare; garou; seringi şi ace de unică utilizare.

PANSAMENTELE. Un pansament sau o compresă se aplică direct deasupra unei leziuni. Este important să existe pe suprafaţa pansamentului sau a compresei scame de vată: acestea pot fi antrenate prin intermediul sângelui în torentul circulator şi să determine embolii pulmonare urmate de stop cardiorespirator. Scopul pansamentelor este de a opri hemoragia, de a absorbi secreţiile unei plăgi şi de a proteja o împotriva infestării cu agenţi patogeni. Ideal ar fi ca orice pansament care este aplicat pe leziunile sângerânge să fie steril. Dacă nu dispunem de material steril se poate folosi o batistă curată, o faţă de pernă curată, o bucată de cearşaf.

Leucoplastul, materialele care lasă scame, vata nu se aplică direct pe piele deoarece pot adera de plagă şi sunt cu greu îndepărtate.

Pansamentul trebuie să fie suficient de mare pentru a depăşi cu 2,5 cm. marginile plăgii. Aplicarea se realizează prin aplicarea directă şi prin apăsare uşoară pe locul respectiv. NU FACEŢI mişcări de alunecare, NU FRECAŢI plaga cu un pansament. Ambele manevre pot produce o suprainfectare a ţesuturilor.

BANDAJELE. Bandajele sunt materiale cu ajutorul cărora fixăm un pansament sau o atelă la locul unde s-a produs leziunea sau se pot aplica direct pe o zonă traumatizată pentru a micşora sângerarea sau pentru a preveni edemul sau ca suport pentru o articulaţie/ grupe musculare. Bandajele pot fi din tifon, benzi adezive, benzi elastice.

Bandajele trebuie astfel aplicate încât să fie confortabile: pe durata trasportului spre spital al traumatizatului un bandaj realizat iniţial comod poate strangula segmentul datorită edemului secundar leziunii.

Bandajele nu trebuie să fie foarte strâns realizate pentru a permite realizarea vascularizaţiei zonei respective chiar dacă se produce şi hemoragie concomitentă.

În cazul în care bandajele sunt aplicate la nivelul segmentelor este obligatoriu ca din degete să fie cât mai mult la vedere pentru a putea controla culoarea acestora; la cel mai mic semn de colorare cianotică sau lividă sau în cazul apariţiei paresteziei (senzaţia de amorţire a zonei respective) sau anesteziei bandajul trebuie imediat lărgit.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt semnele clinice care sugerează lipsa sau diminuarea vascularizaţiei unui segment de corp?2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele din care se realizează pansamentele şi bandajele ?

Tipuri de bandaje. I. Bandajele rectangulare se utilizează în cazul tăieturilor simple sau a

zgârieturilor; este o combinaţie de pansament şi bandaj şi este indicat ca să

14

Page 13: Prim Ajutor

nu se atingă parte cu tifon în timpul aplicării pentru a nu exista riscul contaminării microbiene.

II. Bandaje adezive în formă de fluture, porţiunea centrală a bandajului este subţiată, sunt utilizate cu scopul de a menţine marginile plăgii în apropiere favorizând vindecarea mai rapidă. În cazul utilizării unor astfel de bandaje este indicat ca înaintea aplicării marginile plăgii să fie uşor apropiate prin apăsare.

III. Faşa de tifon poate fi utilizată pentru majoritatea segmentelor corpului.A. Bandajul circular este cel mai uşor de aplicat şi se utilizează pe

suprafeţe ce nu variază foarte mult în diamentru. Pentru aplicarea corectă trebuie avute în vedere câteva reguli:

1. Bandajul este ancorat prin aplicarea capătului acestuia uşor înclinat pe partea afectată şi daţi apoi câteva ture circulare pentru a fixa capătul pe loc.

2. Bandajul nu trebuie să fie strâns.3. Turele următoare de bandaj se aplică prin suprapunerea benzii peste

tura precedentă cu aproximativ treisferturi din lăţimea bandajului.4. Bandajarea se continuă în aceeaşi direcţie până ce întreg pansamentul

a fost acoperit.

5. Capătul bandajului se fixează terminal fie cu leucoplast fie cu un ac de siguranţăla marginea bandajului. O altă modalitate de finalizare a unui bandaj este cea prin nod: banda de tifon se derulează cu

aproximativ 20 cm. la porţiunea bandajată. Plasaţi degetul mare la mijlocul părţii derulate şi trageţi de partea liberă a bandajului în aceeaşi direcţie în care aţi desfăşurat bandajul. De cealaltă parte se va afla şi parte de rolă rămasă. Din partea dublată de bandaj de o parte şi cu partea simplă de bandaj de cealaltă parte faceţi un nod peste bandaj.

15

Page 14: Prim Ajutor

Etapele realizării unui bandaj circular.

B. Bandajul în formă de opt este utilizat în special la gleznă, pumn sau mână.

1. Ancorarea bandajului cu una sau două ture circulare.2. Duceţi faşa în diagonală, pe deasupra piciorului şi prin spatele

călcâiului şi gleznei.3. Continuaţi bandajul către vârful piciorului în alternanţă deasupra

piciorului- bolta piciorului.

4. Se continuă turele în opt până când piciorul, glezna şi partea inferioară a gambei sunt acoperite dar, degetele sunt libere. Urmează fixarea terminală a bandajului prin leucoplast sau agrafă de siguranţă.

Aplicarea unui bandaj în opt la nivelul gleznei.C. Bandajul degetelor se realizează după următoarele reguli:1. Ancorarea bandajului la baza degetului prin ture circulare de bandaj,

fără să fie foarte strâns.2. Fixarea bandajului, cu ajutorul indexului de la o mână, la baza

degetului unde este ancorat. Rola de bandaj se direcţionează în sus,

16

Page 15: Prim Ajutor

pe faţa degetului, pe deasupra vârfului degetului, în jos, pe faţa palmară a acestuia spre baza degetului de bandajat.

3. Cu ajutorul policelui se fixează bandajul la baza degetului mare şi se realizează mişcări de du-te-vino spre baza degetului pe feţele anterioară şi posterioară ale degetului.

4. Se începe realizarea turelor circulare de bandaj cu direcţionare spre vârf şi înapoi către bază pentru a fixa bandajul.

5. Fixarea finală se realizează cu ajutorul leucoplastului pornind de la o faţă a degetului, pe deasupra vârfului şi apoi în jos pe cealaltă faţă a degetului.

Modalitatea de realizare a bandajului la nivelul indexului.IV. Bandajul triunghiular poate servi la acoperirea unor zone mai întinse,

pentru suspendarea unui segment cu fracturat sau luxat. Un astfel de bandaj se realizează dintr-o bucată de pânză mai deasă, sub forma unui pătrat care se taie în diagonală obţinându-se două fragmente triunghiulare. Apoi poate fi folosită fie ca bandaj de cap fie ca eşarfă.

A. Eşarfa. Pentru realizarea unui astfel de bandaj se are în vedere:

17

Page 16: Prim Ajutor

1. plasarea unui dintre capetele bandajului peste umărul sănătos, astfel în cât baza şi celălalt capăt al triunghiului să atârne liber peste piept. Vârful se plasează sub membrul superior lezat, puţin mai sus faţă de articulaţia cotului (circa 10 cm).

2. capetele libere ale triunghiului se prin sub forma unui nod la nivelul cefei.

Colţul liber de la nivelul articulaţiei cotului se prinde şi se fixează de restul bandajului printr-o agrafă de siguranţă. Realizarea unui bandaj sub formă de

eşarfă.Degetele trebuie să rămână libere pentru a putea fi prin culoarea

tegumentelor indicator al prezenţei circulaţiei şi păstrării inervaţiei membrului superior în întregime.

B. Bandajul de cap se realizează astfel:1. centrul bazei triunghiului se aşează peste frunte până deasupra

ochilor. Colţul bandajului atârnă pe spate. Cele două capete libere se duc peste urechi spre partea posterioară a capului.

2. posterior cele două capete se încrucişează se orientează apoi spre mijlocul frunţii unde se leagă sub forma unui nod.

3. colţul care a rămas posterior se rulează pe încrucişarea celor două capete.

Bandajul triunghiular poate fi pliat sub formă dreptunghiulară sau a unei cravate care ulterior va fi utilizat ca bandaj în formă de opt sau circular.

18

Page 17: Prim Ajutor

ATELELE. Atelele se folosesc pentru imobilizarea unei regiuni care a suferit un traumatism major în scopul de a diminua durerea şi astfel să prevină apariţia şocului.

Pentru a improviza o atele se pot utiliza obiectele de care dispunem: cozi de mătură, scânduri, vâsle, uşă, carton. Pentru a-şi îndeplini funcţia o atelă trebuie să se întrindă deasupra şi dedesubtul zonei lezate.

Este indicat ca între atelă şi piele să existe un capitonaj din bucăţi de pânză, prosoape, haine.

Pentru a fixa segmentul imobilizat pe atele confecţionată se pot aplica oricare din materialele care sunt la îndemână: frânghii, corzi, cravate, centuri.

NU SE LEAGĂ PREA STRÂNS pentru a fi menţinută vascularizaţia segmentului respectiv. În acest sens trebuie să fie urmărită culoarea pielii ca indicator al păstrării vascularizaţiei zonei respective. La cea mai mică acuză legată de senzaţia de parestezie se desface legătura pentru a permite reluarea vascularizaţiei zonei respective.

19

Page 18: Prim Ajutor

III. LEZIUNILE PĂRŢILOR MOI

1. Contuzii Contuziile reprezintă traumatisme produse de forţe mecanice externe

care determină leziuni şi tulburări morfofuncţionale locale şi generale dar, care nu afectează integritatea tegumentară.

Clasificarea contuziilor se poate realiza în funcţie de mai multe criterii:1. În funcţie de intensitatea agentului traumatic şi amploarea leziunilor se

descriu: contuzii superficiale care afectează numai pielea şi ţesutul celular

subcutanat, fără distrugeri mari de substanţă; contuzii mijlocii cu leziuni ale ţesuturilor şi vaselor subiacente de mică

importanţă; contuzii grave cu distrugeri şi mortificări ample ale ţesuturilor; contuzii foarte grave în care leziunile sunt mai profunde extinzându-se la

muşchi, os antrenând şi posibile tulburări funcţionale sistemice.2. În funcţie de localizarea pe segmentul anatomic contuzile sunt:

craniene; toracice; ale membrelor superioare şi/sau inferioare; abdominale.

Gravitatea leziunilor este determinată de forţa cu care acţiunează agentul traumatic, de tipul acestuia, de starea de sănătate a organismului agresat.

Semnele clinice Durerea variază ca intensitate în funcţie de:- intensitatea agentului traumatic;- locul la care a avut loc pentru aceeaşi intensitate a forţei agentului mecanic

durerea este mai accentuată în regiunile în care formaţiunile nervoase senzitive sunt mai numeroase: faţă, degetele de la mâini, ochi;

- suprafaţa de piele pe care a acţionat şi distrus receptorii senzitivi dureroşi;- pragul de sensibilitate dureroasă individuală: faţă de aceeaşi intensitate a

agentului traumatic două persoane pot reacţiona diferit. Datorită numărului mare de terminaţii nervoase de la nivelul feţei,

articulaţiilor, degetelor contuziile ce afectează aceste zone sunt cele ce provoacă durerile acute.

În situaţiile contuzilor forte durerea poate fi asociată cu poziţiile antalgice. În cazurile dureroase reacţiile individuale diferă: manifestările sunt

exacerbate la copii faţă de adulţi, la femei faţă de bărbaţi, la persoanele mai puţin instruite faţă de cele titrate.

Eritemul tegumentar (înroşirea) se produce prin vasodilataţia locală; prin afluxul sanguin organismul încearcă grăbirea fenomenelor de cicatrizare locală. Simptomul este întâlnit mai ales în cazul contuziilor uşoare.

Sufuziunile sanguine (hemoragii subcutanate) se produc prin infiltarea sângelui extravazat din capilare prin ţesuturi. Ca aspect se descriu sub forma unor pete albăstrui- violet, cu margini şterse. Sunt mult mai evidente în regiunile cu mult ţesut lax sub o piele care conţine multe vase mici de sânge (ex. pleoape, scrot)

Echimozele sunt pete asemănătoare cu sufuziunile dar, cu marginile mai net delimitate ce par la un interval liber de la traumatism, în funcţie de gravitatea acestuia, ce constau în pete de culori variate succesiv (albastru-violet, violet, verde, verde-galben, galben) rezultate ca urmare a etapelor de

20

Page 19: Prim Ajutor

degradare prin care trece hemoglobina extravazată; aceasta se transformă în hematoidină şi în hemosiderină.

Tumefacţia zonei contuzionate constă în mărirea de volum a zonei concomitent cu modificarea formei zonei. În contuzia de gradul I este mică, în cea de gradul II este mai accentuată

Flictenele sunt vezicule pline cu lichid seros şi/sau sanghinolent survenite posttraumatic şi care se produc prin extravazarea plasmatică/sângelui în urma leziunii parţiale/totale a vaselor de sânge contuzionate.

Complicaţiile contuziilor1. Hematomul este o colecţie de sânge în interiorul ţesutul produsă prin

extravazarea sângelui dintr-un vas aparţând sistemului circulator ca urmare a traumatismului.

În raport de intensitatea traumatismului, de zona pe care a acţionat, de numărul şi tipul de vas/vase sanguine rupte hematomul variază ca dimensiuni. Sângele se acumulează şi hematomul creşte atât timp cât presiunea din cavitatea unde este colectat nu depăşeşte presiunea arterială a celui traumatizat. Cu toată că sângele se coagulează repede, foarte curând apar fenomene de hemoliză şi fagocitoză care lizează coagulii formaţi.

Hematoamele mici se pot resorbi complet în 7-14 zile.În cazul hematoamelor mari are loc depunerea de fibrină care prin

pătrunderea vaselor capilare de neoformaţie şi prin migrarea celulelor conjuctive tinere, fibroblaşti, se transformă în timp în ţesut fibros de o coloraţie brună. Urmările produse de hematoame sunt în funcţie de natura ţesutului în care s-au produs. Hematoamele subcutanate nu prezintă o importanţă deosebită, dar pot constitui un mediu favorabil de cultură pentru dezvoltarea microorganismelor.

În evoluţie hematomul se poate organiza: Fibroza hematomului apare în contuziile incorect tratate prin înlocuirea

ţesuturilor traumatizate cu ţesut fibros. Osificarea hematomului este una din complicaţiile redutabile ale contuziilor.

Se produce prin depunerea de săruri minerale în interiorul unui hematom format.

În organele parenchimatoase hematoamele pot produce tulburări funcţionale prin comprimarea structurilor învecinate. Datorită tulburărilor pe care le produc aceste hematoame trebuie puncţionate sau eliminat conţinutul.2. Infecţiile. În contuzii nu se întrerupe continuitatea tegumentelor

producându-se numai leziuni ale straturilor superficiale care pot fi infestate cu agenţi microbieni.

3. Şocul traumatic este una dintre complicaţiile severe dar, rară a contuziilor. Starea de panică sau frica de durere pot determina instalarea şocului psihic chiar în cazurile în care traumatismul propriu-zis nu este de intensitate mare.

Primul ajutor Durerea se combate prin antalgice şi/sau sedative. În cazurile durerilor

de intensitate foarte mare există riscul şocul traumatic. Aplicarea de comprese rece/gheaţă pe zona respectivă limitează

extravazarea sanguină. Masajul nu este recomandat în momentele imediat posttraumatrice - prin

afluxul de sânge pe care-l determină creşte riscul instalării complicaţiilor. Dacă există suspiciunea de formare a unui hematom este indicat un

pansament compresiv nu foarte strâns pentru a preveni eventualele tulburări circulatorii.

21

Page 20: Prim Ajutor

Contuziile articulareContuzia unei articulaţii este în realitate o contuzie paraarticulară

survenită ca urmare a unui traumatism direct asupra unei articulaţii însoţită sau nu de leziuni osoase asociate.

Contuzia articulară se manifestă prin: dureri la nivelul zonei de impact, ce se atenuează prin imobilizare; impotenţă funcţională manifestă şi relativ durabilă; tumefacţia regiuni articulare este variabilă cu intensitatea traumatismului; tegumentul este cogestionat variabil, mai cald faţă de segmentul

controlateral, cu sistem venos uşor turgescent; echimoza urmează să apară în intervalul de timp imediat următor

traumatismului; revărsatul articular poate să se instaleze în orice moment; în cazul contuziilor grave există posibilitatea zdrobirii articulare.

În cazul contuziilor simple, fără semnele leziunile asociate capsulo-ligamentare sau osoase este indicat repaus la pat pentru membrul inferior sau simplă imobilizare în eşarfă pentru membrul superior timp de 1-2 zile.

Favorizarea întoarcerii venoase se realizează prin poziţia mai ridicată a membrelor inferioare pe durata repaosului.

Împiedicarea formării edemului se realizează prin intermediul aplicării de comprese reci/gheaţă la nivelul zonei traumatizate. Pentru a preveni macerarea tegumentului datorită menţinerii compresei cu apă pe piele se recomandă aplicarea unui strat de cremă hidratantă sau a unui unguent la nivelul respectiv.

Nu este necesară sau justificată infiltraţia zonei cu xilină 1% sau cu novocaină.

În contuziile severe se recomandă ca înaintea trimiterii la spital zona traumatizată să fie imobilizată provizoriu şi să fie asigurată analgazia în timpul trasportului.

Ori de câte ori apar semnele de gravitate: mişcări anormale în articulaţie, echimoză la distanţă de zona traumatizată; semne de revărsat intraarticular; flictene serohemoragice se impune examenul radiologic în urgenţă pentru decelarea la timp a unei fracturi asociate.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt complicaţiile contuziilor ?2. Care este atitudinea practică în cazul contuziilor articulare ?3. Care sunt manevrele pe care nu trebuie să le aplicăm în cazul

contuziilor ?

2. Plăgile Plăgile sunt leziuni traumatice acute sângerânde ale părţilor moi din

organism (piele, mucoase, organe) cu pierdere continuităţii structurilor anatomice din zona de traumatism.

Clasificare. I. După gradul de interesare al tegumentelor şi mucoaselor: deschise: agenţii traumatici interesează aproape întotdeauna tegumentele şi

ţesuturile subcutanate deopotrivă; închise când discontinuitatea priveşte în special ţesuturile profunde (ex.:

rupturile musculare, aponevrozelor)22

Page 21: Prim Ajutor

II. După deschiderea sau discontinuitatea ţesuturilor lezate plăgile pot fi mici/mari; superficiale/profunde; cu formă sau margini regulate/neregulate, cu fund neted/neregulat; cu sau fără pierdere de substanţă.

III. După gradul de interesare al structurilor subiacente: plăgi simple: când interesează pielea şi ţesuturile celulo-grăsoase

subcutanate; plăgi complexe sunt cele care interesează ţesuturi şi organe importante.

Plăgile sunt complicate în cazurile producerii de hemoragii, infecţii.Plăgile sunt denumite penetrante când pătrund în organe sau cavităţi

naturale ale organismului: articulare, pleurale, pericardice, peritoneale).IV. După agentul care le-a produs plăgile pot fi :

plăgi cauzate de obiecte ascuţite care poduc înţepare, împungere; plăgi tăiate; plăgi contuze, abrazive.

V. După timpul scurs de la momentul traumatismului şi până la acordarea primului ajutor se descriu: plăgi recente < 6 ore care sunt considerate " curate, neinfectate"; plăgi vechi > 6 ore din momentul traumatismului care se consideră a fi plăgi

infectate.Simptomatologia clinică

Durerea prezintă aceleaşi caracteristici ca şi în cazul celei din contuzii (vezi subpunctul anterior).

Întreruperea continuităţii tegumentară este semnul caracteristic plăgilor fiind în strânsă corelare cu agentul vulnerant;

Tumefacţia regională este însoţită de creşterea căldurii locale ambele simptome produse prin creşterea afluxului sanguin local.

Impotenţa funcţională parţială sau totală, mai rar, orientează asupra unor leziuni asociate ale planurilor profunde din zona de impact.

Primul ajutor în cazul plăgilor cu sângerare concomitentă se impune realizarea unei

hemostaze corecte; combaterea durerii prin antalgice şi/sau sedative/analgezice; aplicarea pansamentului compresiv; prevenirea edemului şi a hemoragiei prin aplicarea de comprese reci sau

gheaţă local şi dacă este implicat membrul inferior realizarea unei poziţii declive;

vaccinarea antitetanică.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt deosebirile dintre contuzii şi plăgi ? Dar asemănările ?2. Care sunt măsurile de prim ajutor care trebuie aplicate în cazul

plăgilor ?3. De ce în cazul plăgilor este obligatorie vaccinarea antitetanică ?

3. HemoragiileExtravazarea sângelui din vasele prin care normal circulă poartă

denumirea de hemoragie.Clasificarea hemoragiilor:

23

Page 22: Prim Ajutor

I. În funcţie de cantitatea de sânge care a fost pierdută în timpul unui traumatism hemoragiile pot fi:

mici: pierderi de numai câţiva ml.; medii: cantitatea de sânge este de ordinul zeci de ml.; mari: în care sângele pierdut este de sute de ml. mortale în care pierderea de sânge depăşeşte 1,5 litri.II. În funcţie de locul în care se extravazează sângele hemoragiile pot fi: interne prin ruperea unui vas sanguin sângele rămâne in interiorul

unor cavităţi naturale ale corpului (cavitate abdominală, toracică, pelvis); externe: sângele este vizualizat la exterior; exteriorizate: sângele se acumulează iniţial într-o cavitate naturală

a corpului pentru ca ulterior să fie eliminat: hemoragiile digestive superioare (hematemeză) şi inferioare (melenă).

III. După vasul de sânge care a fost lezat se disting: hemoragii arteriale; venoase; capilare.În acordarea primul ajutor are semnificaţie evaluarea rapidă a tipului de

sânge care se pierde:

Hemoragie arterială Hemoragie venoasă Hemoragie capilară

Curgerea sângelui

Ţâşneşte puternic, în jet Continuă Foarte lină

Presiunea de

extravazareÎn sistolă puternică, în diastolă mai slabă

Mai mică faţă de faza diastolă -

Debit Semnificativ Moderat Mic

Vizualizarea vasului lezat

Posibilă, facilă sub forma unor inele alb-

gălbuiDificilă, anevoioasă

Imposibil de stabilit locul de unde are loc

pierdrea de sânge

Culoarea sângelui Roşie aprinsă

Roşu-albastru, culoarea vişinei

putrede

Picături de culoare intermediară între situaţiile anterioare

Gravitate Risc vital Posibil risc dacă cantitatea este mare

Periculoase numai dacă interesează

suprafeţe mari sau organe bine

vascularizate.Primul ajutorHemoragiile impun realizarea unei hemostaze cât mai rapid. Hemostaza

definitivă este realizată numai pe cale chirurgicală presupunând ligatura vaselor de sânge sau în anumite situaţii sutura parţială a acestora. Hemostaza provizorie, mecanică se realizează prin mijloacele de care dispunem în momentul producerii accidentului şi are drept scop oprirea piederii de sânge.

În hemoragiile capilare şi cele din sistemul venos mic hemostaza este posibilă prin pansament, presiunea exercitată de acesta fiind suficientă pentru realizarea unei hemostaze provizorii eficiente. În situaţiile în care hemoragiile sunt moderate (după aplicarea pansamentului se constată imediat impregnarea cu sânge a acestora) se indică aplicarea unei faşe elastice, mai strânsă, peste pansamentul realizat iniţial. Nu este indicat ca la nivelul unei leziuni care

24

Page 23: Prim Ajutor

sângerează să se folosească vată (acesta lasă scame care pot ajunge în circulaţie şi să determine embolii pulmonare care să conducă spre exitus).

Hemoragiile venoase pot fi oprite prin compresiune direct pe venă distal faţă de plagă. Compresiunea poate fi realizată digital sau prin aplicarea unui garou/cordon/curea. În momentul în care se realizează acestă manevră este obligatoriu să notăm ora la care a fost aplicat.

Hemoragiile arteriale sunt mai periculoase datorită riscului vital pentru accidentat fiind posibilă pierderea unei cantităţi mari de sânge într-un interval mic de timp. Succesiunea de manevre care se execută:- pentru arterele mici: compresiunea arterei respective urmată de

aplicarea unui pansament şi a unui bandaj compresiv;- pentru arterele medii: succesiunea de mai sus + aplicarea unui garou

proximal faţă de vasul care sângerează;

- pentru vasele de sânge mari (ex. secţionarea arterei femurale): comprimarea manuală, direct în plagă între degetele celui care acordă primul ajutor; dacă există posibilitatea aplicării unei pense hemostatice

este recomandabil.

Zonele de la nivelul tegumentelor prin a căror compresiune se poate opri hemoragia externă.

ÎNTREBĂRI

1. Care tip de hemoragie credeţi că prezintă risc vital mai mare: hemoragia internă sau cea externă şi de ce ?

2. Care sunt principalele elemenete distinctive între cele trei tipuri de hemoragii externe ?

3. Încercaţi să reperaţi după figura de mai sus care sunt localizările în care compresiunea vasculară poate fi eficientă în oprirea unei hemoragii.

25

Page 24: Prim Ajutor

IV. LEZIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR

1. Entorsele Entorsele sunt traumatisme articulare acute produse prin mişcări violente

a căror amplitudine depăşeşte limitele fiziologice, dar suprafeţele oase articulare la sfârşitul traumatismului rămân în articulaţie.

Entorsele se produc în cazul în care este depăşită amplitudinea articulară maximă. Cel mai frecvent entorsele sunt produse prin mecanisme de răsucire, torsiune. Agenţii vulneranţi care acţionează asupra unei articulaţii sunt suficient de puternic pentru a produce leziuni la nivelul articulaţiei dar, totuşi insuficienti pentru a discloca fragmentele osoase din poziţiile lor ca în cazurile luxaţiilor.

În funcţie de gravitatea entorsei, de factorii care au determinat-o, de stare în care se afla articulaţia anterior traumatismului leziunile variază: distrugeri parţiale sau mai întise ale capsulei articulare cu sau fără atingere ligamentară, cu sau fără leziuni vasculare şi nervoase.

În entorsele de gradul I sau entorsele uşoare leziunile ligamentare sunt minime, pot fi vizualizate numai la microscop. Articulaţia îşi păstrează stabilitatea. Examenul radiologic nu relevă modificări.

Entorsa de gradul II, de gravitate medie: se caracterizează prin ruptura parţială a ligamentelor. Datorită acestui situaţii stabilitatea articulaţiei este afectată fapt atestat şi de radiografia în poziţie forţată a articulaţiei care relevă un spaţiu articular mai mare decât cel normal.

Entorsa de gradul III. gravă este forma în care ligamentele sunt complet rupte sau chiar smulse din poziţia anatomică. Articulaţia este instabilă. Examenul radiografic pune în evidenţă o lărgire a spaţiului articular şi eventuale fragmente osoase rezultate în momentul smulgerii.

Diagnosticul entorselor: Anamneza relevă mecanismul de producere al entorselor precum şi

intensitatea traumatismului, simptomatologia subiectivă. Durerea spontană este de tip acut, vie, instalată imediat după traumatism.

Durerea este un potenţial indicator al gravităţii unei entorse:- cedare în trepte, descrescând relativ repede = entorsă uşoară;- durere atroce, sincopală: entorsă gravă.- durerea reinstalată după o perioadă de acalmie este expresia tulburărilor

circulatorii. Durerea provocată prin palpare conduce spre localizarea corectă a

leziunilor ligamentare. Concomitent poate fi semn indicator pentru decelarea unor eventuale fracturi parcelare asociate entorsei;

Impotenţa funcţională se instalează în cele mai multe dintre cazuri, imediat după accident. În entorsele uşoare dispare repede după traumatism locul fiind luat de jena funcţională; în cele grave este totală de la începutul producerii şi persistă mai mult timp.

Mişcările pasive care sunt realizate cu ocazia examenului medical sunt normale;

Tumefacţia articulaţiei se produce prin prezenţa edemului şi a acumulării de lichid intraarticular. Tumefacţia se produce numai în cazurile entorselor mai grave.

Lichidul intraarticular poate fi: - sinovial - hidrartroză,- sânge - hemartroză.

26

Page 25: Prim Ajutor

Modificări ale culorii tegumentelor supraiacente articulaţiei traumatizate: uşor edemaţiat iniţial, apoi în următoarele 2-4 zile în entorsele de gradul 2,3 apare echimoza.

Temperatura locală a tegumentelor este crescută prin vasodilataţia posttraumatică.

Primul ajutor: Repaosul articular: imobilizarea articulaţiei în poziţie antalgică

(cea mai frecventă este poziţia de semiflexie); Antalgice care combat durerea. Administrarea acestora este

obligatorie deoarece durerea poate declanşa şi mai ales întreţine reacţii reflexe care să interfereze evoluţia unei entorse. Totuşi durerea nu trebuie să fie combătută în totalitate fiind şi un factor de control al evoluţiei unei entorse.

Combaterea edemului prin aplicaţii de comprese reci/gheaţă pe zona traumatizată, aplicare unui bandaj elastic compresiv.

Se contraindică: continuarea efortului fizic; infiltraţii cu novocaină; masajul; aplicarea de căldură locală;Evoluţia entorselor este în majoritatea cazurilor favorabilă.Entorsele de gradul 1 se imobilizează 3-5 zile şi se vindecă în 7-10 zile.Entorsele de gradul 2 se imobilizează 10-14 zile după care trebuie

aplicat tratament de recuperare: fizioterapie, kinetoterapie.Entorsele de gradul 3 necesită minim 3-4 săptămâni de imobilizare

dacă nu sunt asociate cu fracturi parcelare; apoi este necesară recuperarea funcţională pe o durată mai mare 1-2 luni.

ÎNTREBĂRI

1. Cum se acordă primul ajutor în cazul entorselor de gradul III ?2. Care sunt manevrele care sunt contraindicate a se aplica în cazul

entorselor ?3. Din ce motive trebuie să fie respectat intervalul de timp necesar

pentru vindecarea unei entorse ?

2. Luxaţiile Luxaţia este deplasarea a două extremităţi osoase ale unei articulaţii din

poziţia lor normală, de cele mai multe ori însoţită de o ruptură capsulo-ligamentară, astfel încât extremităţile cartilaginoase nu se mai ating. Dacă această deplasare nu este completă se discută de subluxaţie.

Clasificarea luxaţiilor: complete: oasele se deplasează în aşa măsură încât se pierde în totalitate

contactul dintre suprafeţele osoase; incomplete sau subluxaţii în care mai este păstrat un contact parţial între

suprafeţele osoase.Factorii favorizanţi:

tipul de articulaţie: sunt mai predispuse la luxaţii articulaţiile care, din punct de vedere anatomic, nu prezintă o bună congruenţă articulară, ex: pentru

27

Page 26: Prim Ajutor

aceeaşi intensitate a factorilor traumatizanţi în articualaţia umărului se poate produce luxaţie în timp ce în cea a gleznei cel mult entorsă.

tonusul muscular scăzut poate favoriza luxaţiile, reversul afirmaţiei fiind faptul că o musculatură bine dezvoltată care trece peste o articulaţie poate să diminueze intensitatea factorilor traumatici;

numărul de traumatisme anterioare pe care le-a suportat articulaţia respectivă.

Anatomie patologică: leziunile ligamentare sunt semnificative: rupturi parţiale, rupturi totale;

smulgeri; capsula articulară este mult mai traumatizată în comparaţie cu situaţia din

entorse; cel mai adesea suprafeţele articulare nu sunt lezate; ţesuturile moi din jurul articulaţiei sunt traumatizate în grade diferite, situaţia

fiind pe de o parte în legătură directă cu modul de acţiune al agentului vulnerant: direct- leziuni importante sau indirect afectări mai restrânse iar, pe de altă parte este în legătură cu gradul în care sunt deplasate capetele osoase din poziţia anatomică.

Semne de probabilitate: tumefierea unei regiuni articulare; limitarea funcţională a articulaţiei; durerea la locul traumatismului.

Semnele de certitudine: deformarea regiunii articulare; cavitatea articulară palpabilă " goală"; una dintre extremităţile osoase este palpabilă în poziţie atipică; fixare elastică: segmentul distal de luxaţie se poate deplasa când se

acţionează asupra sa dar, revine spontan la locul său după suprimarea forţei care a determinat deplasarea;

asimetria segmentară: comparativ cu regiunea controlaterală segmentul care a suferit luxaţie este mai scurt.

Examenul radiologic este necesar pentru a exclude prezenţa unor leziuni osoase asociate.

Este imperios necesar a se realiza controlul MIS: motilităţii, irigaţiei sanguine, sensibilităţii.

Primul ajutor: combaterea durerii cu ajutorul calmantelor; sedarea pacientului pentru a preveni instalarea şocului emoţional; imobilizarea segmentului în poziţia în care se găseşte sau în poziţia

antalgică; transportul la spital.

Contraindicaţii:Încercarea de a pune în poziţie anatomică a membrul traumatizat.

Manevrele de reduce ale luxaţiei se realizează numai de persoane specializate, fiind diferite de la o articulaţie la alta. Trebuie subliniată această interdicţie cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca luxaţia să fie însoţită de o fractură parcelară sau ca suprafeţele osoase să se afle în vecinătatea unui filet nervos, fiecare din cele două situaţii putând complica leziunile iniţiale.

Tratamentul luxaţiilor: transportul imediat la spital în vederea reducerii luxaţiei;

28

Page 27: Prim Ajutor

imobilizare timp de 7-30 zile în funcţie de articulaţia care a fost implicată precum şi de leziunile asociate;

perioada de recuperare trebuie să cuprindă: fizioterapie, masaj, kinetoterapie.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt elementele de diagnostic diferenţial între o entorsă şi o luxaţie ?2. Care este semnificaţia M.I.S. ?3. Care sunt semnele de certitudine în cazul luxaţiilor ?4. În cazul în care există suspiciunea de entorsă de gradul I sau II este

obligatoriu examenul radiologic ? Dar în cazul unei luxaţii ?5. Sub aspectul conduitei terapeutice care ar fi diferenţele de tratament între

entorse şi luxaţii ?

3. Fracturile Sunt traumatisme acute caracterizate prin întreruperea continuităţii

ţesutului osos. Fracturile sunt produse sub acţiunea unor forţe care depăşesc rezistenţa osului şi determină pierderea integrităţii anatomo-funcţionale a acestuia.

Acţiunea forţelor se poate exercita direct la nivelul locului unde apare fractura sau indirect fractura producându-se la distanţă de locul unde acţionează agentul vulnerant (ex. căderea de la înălţime cu aterizare pe membrele inferioare poate produce fractură de bazin).

Clasificarea fracturilor:I. În funcţie de tipul de os pe care survin:

pe os sănătos, cele mai frecvente cazuri; fracturile pe os patologic produse pe os cu suferinţă anterioară:

metastaze neoplazice, tumori, osteoporoză.II. În funcţie de comunicarea focarului de fractură cu exteriorul:

fracturi închise focarul de fractură nu comunică cu exteriorul, pielea care-l acoperă fiind intactă;

fracturi deschise în care există o comunicare între focarul de fractură şi exterior. Această formă este mai gravă faţă de prima, existând riscul de contaminare microbiană.

III. În funcţie de poziţia capetelor osoase în focarul de fractură se distig fracturi: fără deplasarea fragmentelor osoase; cu deplasarea acestora.

IV. După numărul de fragmente care se formează în urma fracturării osului/oaselor se disting fracturi:

simple: care prezintă numai două fragmente de os; multiplă cu fragmente multiple dar, mari de os; cominutivă: fractura în care fragmentele de os sunt foarte mici, multiple;

V. În funcţie de traiectul de fractură acestea pot fi; complete în care osul este interesat integral; incomplete, în care osul este interesat numai parţial:- fisura osoasă este o fractură incompletă, numai pe o porţiune din

grosimea osului şi nu integral;29

Page 28: Prim Ajutor

- fractura "în lemn verde" care este o formă tipică copilului, osul nu se fracturează propriu-zis ci prezintă o compactă convexă, fisurată în timp ce partea concavă din compactă este intactă;

- fractura subperiostică este fără deplasarea fragmentelor osoase deoarece acesta este elastic;

decolarea epifizară reprezintă decolarea epifizei de diafiză.VI. După modul de acţiune al agentului vulnerant se descriu fracturi:

directe sub acţiunea traumatică; indirecte, la distanţă de locul de acţiune al agentului traumatic: prin torsiune, răsucire: fracturi spiralate, ex. schiori; prin tracţine, smulgere în care acţionează simultan şi contracţia

musculară; prin înfundare, tasare: căderea de la înălţime.

Factorii favorizanţI: rezistenţa osului este mai mare la solicitări longitudinale faţă de cele

transversale; rezistenţa minimă este la răsucire (căderea cu piciorul fixat produce fractura

oaselor gambei); osteoporoza semnalată la vârstele înaintate produce fragilizarea osului.

Diagnosticul fracturilor:- Anamneza poate de informaţii asupra:- modul în care s-a produs accidentarea- agentul vulnerant cauzator- locul şi direcţia în care a avut loc acţiunea;- senzaţia pe care a resimţit-o accidentatul;- poziţia în care s-a regăsit după accident.

Semne de probabilitate : durere spontană; durere provocată; tumefacţia regiunii; echimoze regionale; scurtarea regiunii între două articulaţii; impotenţa funcţională relativă sau totală.

Semne de certitudine: mobilitate anormală: deplasarea segmentelor corporale într-o zonă unde

acest lucru nu se poate realiza în mod normal; deformarea locală şi/sau angularea unei regiuni anterior dreaptă; crepitaţiile osoase: zgomote caracteristice la frecarea capetelor osoase în

momentul examinării zonei traumatizate prin apăsare; întreruperea continuităţii osoase decelată prin palpare; imposibilitatea de a transmite mişcării de-a lungul unui segment; radiografia unui segment: considerată semnul absolut.

Primul ajutor: imobilizare capetelor fracturate; imobilizarea provizorie cu ajutorul atelelor capitonate cu vată şi faşe.

Imobilizarea este obligatoriu să cuprindă şi segmentul de deasupra şi cel de sub locul presupus a fi fracturat;

combaterea dureri ca factor de prevenire a şocului traumatic; sedarea accidentatului;

Primul ajutor în cazurile cu fractura coloanei vertebrale Imobilizarea este obligatorie a fi realizată pe un plan dur (targă, scândură

lată, uşă). Dacă nu există la îndemână un plan tare este preferabil ca 30

Page 29: Prim Ajutor

accidentatul să fie lăsat pe loc până este adus din apropiere sau confecţionat un astfel de plan timp în care celui în suferinţă i se administrează obligatoriu sedative/analgezice. Transportul pe pătură asigură o insuficientă imobilizare a focarului de fractură, riscând astfel transformarea, în timpul transportului, a unei leziuni osoase pure, într-una complicată, din neglijenţa celui care acordă primul ajutor, cum ar fi secţionarea totală sau parţială a măduvei spinării prin mecanism de forfecare.

Pentru aşezarea pe targă sunt necesare două ajutoare. Cei trei care acordă primul ajutor se aşează de aceeaşi parte, targa/improvizaţia de parte opusă,

victima fiind la mijloc.

Salvatorii îngenunchează lângă accidentat, introduc cu blândeţe mâinile sub aceste.

Ridicarea victimei are loc la comanda unuia din cei care acordă primul ajutor, păstrându-se mereu trunchiul la acelaşi nivel.

Punctele de ridicare: membrele inferioare, bazinul, toracele şi capul.

Coborârea lentă a victimei pe targă.

31

Page 30: Prim Ajutor

Imobilizarea şi fixarea în vederea transportului: sub regiunea lezată se introduce un mic sul de prosop/haină.

În măsura posibilităţilor, dar, ideal, ar fi introducerea unei sonde urinare (majoritatea fracturilor de coloană vertebrală mai ales a celor din regiunea dorso-lombară care sunt şi cele mai frecvente evoluează cu retenţie de urină).

În cazul fracturii coloanei cervicale se acordă primul ajutor în aceeaşi manieră ca mai sus la care se adaugă hiperextensia şi tracţiunea continuă a capului traumatizatului de către unul din cei care asigură primul ajutor, salvator care are o mână fixată pe menton iar alta pe ceafa traumatizatului. Acest ajutor este cel care va sigura ridicarea şi coborârea capului, la acelaşi nivel cu cea a trunchiului.

Fixarea în extensie a extremităţii cefalice cu ajutorul unei praştii (confecţionată din prosop, pânză) ce se ancorează la capătul tărgii.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt semnele de probabilitate în cazul fracturilor ? Dar cele de certitudine ?

2. Care sunt manevrele care nu trebuie să fie realizate în cazul unei fracturi

32

Page 31: Prim Ajutor

deschise ?3. Încercaţi să memoraţi care este succesiunea de manevre care trebuie să fie

realizată în cazul suspiciunii de fractură de coloană vertebrală. Reţineţi că în această situaţie este mai prudentă atitudinea de exces decât cea de omisiune sau brutalitate !

4. Întinderile musculare şi rupturile musculareApar ca urmare a elongării muşchilor peste capacitatea fiziologică de

întindere a acestora.Mecanismul de producere este constituit dintr-o tulburare a coordonării

contracţiei musculare. Cel mai mare număr de leziuni apare ca urmare a:- -necoordonării gupelor musculare survenită în acţiunea musculaturii

agoniste-antagoniste;- -contracţia bruscă şi puternică a unei grupe musculare neînsoţită de

relaxarea celei antogoniste; desincronizarea acţiunii diferitelor unităţi neuromusculare din care este alcătuit un muşchi. Contracţia violentă a fibrelor aparţinând unor unităţi neuromusculare pot avea consecinţe negative asupra fibrelor musculare vecine.

Factorii favorizanţi:1. factori care pot micşora elasticitatea musculară sunt: temperatura scăzută a

mediului, umiditatea crescută a aerului, oscilaţiile ambilor factori;2. încălzirea generală insuficientă a muşchilor înaintea solicitărilor din

antrenament/competiţei;3. oboseala acută în special cea cronică sub formă de supraantrenament;4. tulburarea coordonării musculare poate avea drept cauză chiar şi numai

încălzirea care nu respectă palierele specifice; stări de oboseală; vindecarea incompletă a unor accidentări mai vechi.

5. vârsta: musculatura copiilor este de două ori mai elastică decât cea a adultului.

Clasificare. În funcţie de gravitatea aceste leziunile musculare sunt: întinderi musculare; rupturi fibrilare; rupturi fasciculare; rupturi musculare totale.

Întinderile musculareSunt forma cea mai uşoară a leziunilor musculare produse prin acţiunea

acută a forţelor interne care tracţionează excesiv de mult ţesutul muscular. Continuitatea ţesutului muscular este menţinută, leziunile fiind microscopice interesând structurile intracelulare.

Este foarte dificil să se realizeze un diagnostic corect între întinderea musculară şi ruptura fibrilară - diagnosticul este mai mult unul histologic şi mai puţin clinic; ceea ce este important este faptul că cele două forme de traumatisme beneficiază de acelaşi tip de tratament discuţia fiind mai mult una pur teoretică.

Simptomatologie: durere survenită în urma unei mişcări bruşte; la mişcările pasive din timpul examinării sunt sesizate dureri moderate

numai în cazul amplitudii mari de mişcare.Primul ajutor:

33

Page 32: Prim Ajutor

punerea în repaus a segmentului traumatizat, la locul accidentului prin utilizarea unei atele;

aplicaţii locale de compresă rece/gheaţa fiind de preferat; pulverizarea de kelen.

Măsurile prezentate urmăresc să îndepărteze durerea, să limiteze o eventuală microhemoragie asociată.

Manevrele care sunt contraindicate: continuarea efortului fizic poate să transforme o întindere musculară simplă

într-o formă mai gravă de leziune musculară; masajul zonei nu trebuie să fie realizat decât după un interval liber de timp

(începând cu a doua zi); căldura locală nu este indicată cel puţin în primele ore după un traumatism

din aceleaşi considerent: prin vasodilataţia locală poate să fie favorizat: afluxul sanguin, extravazarea sângelui şi formarea unui hematom local.

Evoluţia întinderilor musculare este spre vindecare în 5-10 zile de la producere.

Pentru a favoriza procesul de cicatrizare după 24 ore de la momentul accidentului se pot utiliza factori care să accelereze procesul de cicatrizare: căldură locală, masaje uşoare, laserterapie.

Antrenamentele ar putea fi reluate numai după cicatrizare.Rupturile musculare fibrilare (clacajul muscular)

Întinderea excesivă a ţesutului muscular peste capacitatea de elasticitate a acestuia determină pierderea continuităţii musculare.

Simptomatologie: sportivul are senzaţia că percepe un zgomot caracteristic de pocnitură

concomitent cu instalarea unei dureri de tip acut, intensă; impotenţa funcţională se instalează de regulă imediat; la palpare muşchiului se pune în evidenţă o durere provocată, exacerbată

pe zona lezată, circumscrisă leziunii, cel mai adesea, mai ales la muşchii lungi ai segmentelor, sub forma unei dureri în axul lung al masei musculare, restul muşchiului nefiind sesibilă/dureroasă la palpare;

contracţia voluntară a muşchiului determină accentuarea dureri; mişcările pasive sunt dureroase numai dacă implică antrenarea muşchiului

lezat; echimoza care apare în timp după traumatism nu este semnificativă cum ar

fi de aşteptat deoarece leziunea este situată în profunzime. La suprafaţa tegumentelor va apare o zonă de mică întindere şi frecvent mai jos de locul propriu-zis al accidentului.

Primul ajutor: imobilizarea regiunii traumatizate în poziţie antalgică în care se găseşte cel

accidentat (cel mai frecvent este un grad de flexie a articulaţiilor supra- şi subiacente);

pungă cu gheaţă/compresă cu apă rece pentru a limita hemoragia şi a atenua durerea posttraumatică;

aplicarea unui pansament compresiv, care să nu fie prea strâns (pentru a nu produce necroză) dar, nici prea lax (pentru a nu permite formarea unui posibil hematom);

în cazul durerilor de intensitate mare se poate utiliza infiltraţia cu novocaină sau cu xilină.

Contraindicaţii:

34

Page 33: Prim Ajutor

continuarea efortului fizic poate transforma o formă uşoară într-o formă de gravitate concomitent cu agravarea hemoragiei;

nu sunt permise aplicaţiile calde/călduţa pentru a nu favoriza; formarea hematomului, afluxul sanguin în zonă;

masajul în primele 24 ore de la momentul producerii accidentului.Evoluţia rupturii fibrilare se face spre vindecare dar, timpul necesar

depinde numărul de fibre musculare care au fost rupte.Este indicat ca în primele 2-3 zile să fie păstrată imobilizare la pat cu

atela, care se foloseşte pentru imobilizare, aplicată pe partea opusă muşchiului lezat.

După primele 24 de ore, după ce pericolul formării hematomului a trecut, se pot utiliza mijloacele de refacere mai rapidă şi de cicatrizare a muşchiului:

- masaj;- fizioterapie ultrascurte, curenţi diadinamici dar, cu rezultate mai

bune laserterapia;- căldură umedă locală comprese cu apă caldă, băi calde,

împachetări de nămol);- unguente pe bază de hialuronidază;- gimnastică medicală de recuperare.Reluarea antrenamentelor este posibilă după 25-45 zile de la accident

numai dacă se fac cu menajare, cu efort fizic dozat.Rupturile fasciculare

Sunt traumatisme relativ rare dar, mult mai grave faţă de cele două situaţii prezentate anterior.

Diagnosticul se bazează pe semnele deja prezentate la care examenul clinic relevă suplimentar o zonă deprimată în masa musculară (vizibilă în formele grave, palpabilă în forme medii de gravitate).

Primul ajutor: imobilizare în atelă; comprese cu apă rece sau gheaţă; bandaj compresiv; transport într-un serviciu de ortopedie.

Tratamentul chirurgical se aplică în funcţie de situaţie şi la cazurile la care există o ruptură de 1/4 din diametrul transversal al muşchiului.

Rupturile musculare totaleSunt formele cele mai grave la care simptomatologia orientează clar spre

diagnostic: durere vie, violentă după un efort muscular; impotenţă funcţională; capetele muşchiului rupt sunt contractate, retractate între ele gâsindu-se o

zonă profundă de depresie care se umple repede cu sânge şi limfă.Tratament. În afara imobilizării rapide, a aplicării compreselor reci şi a

pansamentului compresiv este imperios necesar transportul la spital în vederea intervenţiei chirurgicale care presupune realizarea suturii musculare.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt principalele elemenete de diagnostic diferenţial între întinderea musculară şi ruptura musculară ?

35

Page 34: Prim Ajutor

2. Care sunt semnele clinice de diagnostic în cazul rupturilor musculare fibrilare ?

3. Care sunt măsurile care nu trebuie aplicate în cazul rupturilor musculare?

4. Care sunt posibilele complicaţii în cazul în care nu se respectă intervalul de timp necesar refacerii structurilor musculare ?

TEMĂ

1. Care este succesiunea de manevre pe care ar trebui să la aplicaţi în cazul unui accident rutier în care s-a produs accidentarea unui biciclist ? (Imaginaţi posibilităţile care decurg din accident şi indicaţi care sunt măsurile pe care le puteţi aplica la locul accidentului.)

36

Page 35: Prim Ajutor

V. ACCIDENTE PRIN AGENŢI TERMICI, ELECTRICI ŞI CHIMICI

1. Arsurile Arsurile pot fi cauzate de foc, substanţe calde sau expunere la soare

factori ce determină leziuni ale pielii care sunt grave fie prin întinderea pe suprafaţă corporală fie prin profunzimea leziunii produse.

Pielea are rol: de protecţie, de recepţie, de excreţie, antirahitic, antiinfecţios, în termoreglare, pielea reflectă starea de sănătate a organismului modificându-şi culoarea:

tegumente icterice în hepatită; paloare în anemii; aspect teros, pământiu în cancer; erupţii caracteristice în bolile infecto-contagioase.Datorită acestor multiple roluri pe care le îndeplineşte arderea unei

suprafeţe din piele poate determina decesul persoanei respective.

Prognosticul de supravieţuire se determină ţinând seama de:

întinderea arsurii folosind regula cifrei 9: arsurile în care se depăşesc 15% din suprafaţa corporală sau în arsurile profunde riscul de şoc şi/sau deces creşte direct proporţional;

vârsta celui ars: extremele, copii şi bătrânii, au o rată de supravieţuire mai mică decât adulţii, datorită labilităţii proceselor de reglare din şoc;

greutatea arsului: supraponderalii sau obezii au rată de mortalitate mai mare.

Modalitatea de calcul a suprafeţei din piele arsă.

În cazul celor ca au suferit arsuri se iau aceleaşi măsuri ca în cazul oricărei leziuni: este obligatorie verificarea şi menţinerea libertăţii căilor aeriene dacă este necesar se pot efectua manevrele de resuscitarea cardiacă şi/sau

respiratorie; toaleta arsurii; transportul cât mai rapid la o unitate medicală.

Arsurile de gradul IArsurile de gradul I sunt arsurile în care s-a realizat numai lezarea

stratului superficial al pielii.Cauzele arsurilor de gradul I. Se produc cel mai frecvent dintre toate

tipurile de arsuri ca urmare a:

37

Page 36: Prim Ajutor

expunerii la soare; atingerii de scurtă durată a lichidelor fierbinţi, a apei fierbinţI; contactului cu aburii.

Simptomatologie (pot fi prezente toate simptomele de mai jos sau numai unul): înroşirea pielii (eritem), edem al zonei lezate, durere moderată, straturile pielii sunt intacte sub arsură (piele fără băşicuţe).

Prim ajutor: zona arsă se pune imediat sub jet de apă rece sau se aplică o compresă

rece; se menţine aplicarea rece până când durerea scade în intensitate; se acoperă arsura cu o compresă de tifon (NU VATĂ) sau un bandaj curat

cu scopul de a preveni infectarea zonei arse; pentru o mai rapidă cicatrizare se poate aplica albuş de ou bătut spumă.

Contraindicaţii: NU SE APLICĂ pe zona arsă: cremă, grăsime, alte unguente;

Arsurile de gradul IIArsurile de gradul al doilea sunt leziuni la nivelul straturilor de piele de

sub stratul superficial.Arsurile de gradul II sunt produse de:

lichide fierbinţI, flacără, substanţe corozive.

Simptomatologie (unul sau toate simptomele): eritem în pată sau în linie; vezicule cu lichid clar; edem care va dura câteva zile; aspect umed sau zemuit la suprafaţa pielii; durere moderată.

Tegumentele palide din zona de arsură constituie factor de gravitate pentru arsura respectivă: circulaţie cutanată deteriorată, iar vindecarea se va realiza cu cicatrice la nivelul pielii arse.

Prim ajutor: zona arsă se pune în apă rece dar, nu îngheţată sau se pot aplica comprese

cu apă rece până ce durerea începe să scadă în intensitate; se tamponează zona până la uscare cu ajutorul unui prosop sau alt material

moale; zona arsă se acoperă cu o compresă, dacă este posibil sterilă, sau cu orice

alt material curat şi uşor; ridicarea segmentului ars mai sus decât restul corpului pentru a favoriza

circulaţia de retur venos; orice lichid potabil care este rece poate fi turnat peste arsură, scopul fiind de

a scădea cât mai repede cu putinţă temperatura pielii arse pentru a preîntâmpina instalarea stării de şoc şi în acelaşi timp de a limita extinderea leziunilor instalate la temperatura înaltă.

Contraindicaţii: NU SE FOLOSESC materiale care au scame sau vată; NU SE sparg veziculele formate;

Arsurile de gradul III

38

Page 37: Prim Ajutor

O arsură care distruge toate straturile pielii este considerată ca fiind de gradul al treilea.

Cauzele arsurilor de gradul III sunt: focul, contactul cu substanţe fierbinţI, electrocutarea.

Simptomatologie: suprafaţa arsă pare albită sau carbonizată; pielea este distrusă; durerea este minimă sau chiar absentă datorită distrugerii terminaţiilor

nervoase. Absenţa durerii este un factor de prognostic negativ.Prim ajutor:

dacă victima este în flăcări în primul rând se sting flăcările cu o pătură, cuvertură, jachetă;

se verifică dacă victima respiră sau dacă căile aeriene superioare sunt libere;

se încearcă răcirea zonelor arse cu apă rece; se acoperă zonele arse cu un cearşaf, tifon; se ridică segmentele arse mai sus faţă de restul corpului; victima trebuie să fie şinută la orizontală, cu exepţia cazului în care nu sunt

leziuni ale feţei sau gâtului; victima inconştientă sau cu leziuni ale feţei în zona inferioară, ale mandibulei

vor fi aşezate pe o parte (decubit lateral drept sau stâng), cu capul în hiperextensie pentru a preveni înecarea cu lichidele proprii de vomă.;

victima trebuie acoperită pentru a menţine o temperatură confortabilă; până la sosirea cadrului medical, mai ales dacă sosirea sa se face cu mai

mult de 90 minute, victimei trebuie să I se dea să bea din amestecul (1000 ml. apă rece + 1 linguriţă sare de bucătărie + 1/2 linguriţă de bicarbonat de sodiu) câte: 100 ml. dacă este adult, 50 ml. dacă este copil, 25 ml. dacă este sugar din 15 în 15 minute. Se pot utiliza sucuri de fructe dacă la avem la îndemână.

Contraindicaţii: NU SE ÎNDEPĂRTEAZĂ hainele care s-au lipit de pielea arsă; NU SE PUNE GHEAŢĂ sau apă cu gheaţă pe arsuri deoarece există riscul

intensificării reacţiei de şoc; NU SE APLICĂ: unguente, antiseptice, spray-uri; NU SE LASĂ VICTIMA SĂ MEARGĂ; NU SE ADMINISTREAZĂ victimei lichide dacă este inconştientă sau dacă

prezintă convulsii, dacă are leziuni la cap sau la abdomen sau a vomat; NU DAŢI ALCOOL pentru a calma durerile sau starea de şoc în care se află

victima.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt elemenetele de diagnostic diferenţial între diferitele tipuri de arsuri ?2. Care sunt măsurile care se pot aplica în cazul arsurilor de gradul III ?3. Care sunt manevrele care nu sunt indicate în cazul arsurilor, indiferent de tipul acestora ?

39

Page 38: Prim Ajutor

40

Page 39: Prim Ajutor

Arsurile chimicePrim ajutor:

spălarea zonei cu o cantitate mare de apă timp de cel puţin 5 minute: viteza jetului de apă ca şi cantitatea sunt factori importanţi în limitarea extinderii leziunii;

în timp ce are loc spălarea zonei respective sub jetul de apă are loc şi îndepărtarea hainelor din zona respectivă;

cele mai multe dintre substanţele chimice au înscrise pe flaconul în care se găsesc instrucţiunile care trebuie de urmat în cazurile de arsură;

dacă aceste instrucţiuni nu sunt la îndemână atunci se acoperă zona arsă cu o compresă sau tifon fără a se face alte aplicaţii local;

pe durata deplasării la spital se utilizează numai compresele umede şi reci sau răcite prin ventilare.

2. Arsura electrică şi electrocutareaArsura electrică produce distrugerea ţesuturilor evidenţiată clinic la

nivelul pătrunderii curentului - marca de intrare- şi după caz şi la nivelul ieşirii - contactul cu pământul.

Din punct de vedere al aspectului clinic leziunea se prezintă ca o necroză cutanată uscată. Marca de intrare poate fi numai de câţiva mm în diametru, ca o adâncitură cenuşie-albicioasă în tegument şi fără congestie perilezională.

Arsura electrică este puţin dureroasă datorită distrugerii receptorilor cutanaţi Subsolul leziunii cutanate este distrus pe o adâncime şi o întindere cu mult mai mare decât aceasta.

Efectele electrocutării asupra organismului sunt în funcţie de:1. Traseul urmat de curentul electric. Curentul electric parcurge prin ţesuturi

drumul cel mai scurt spre un alt conductor sau spre pământ, fără a respecta cotele anatomice. Dacă în acest parcurs intră organe vitale: inima, creier, electrocutarea este instantaneu mortală.Dacă electroagresiunea interesează numai aparatul respirator, inima continuă să funcţioneze atât timp cât există o oxigenare corespunzătoare. Dacă curentul electric interceptează inima se pot instala desincronizări ale pace maker-ului cardiac urmate de tulburări de ritm cardiac sau de conducere.

2. Caracteristicile curentului: natura acestuia: fulger (deosebit de agresiv comparativ cu un curent

artifical), curent continu sau alternativ (cel mai periculos); intensitatea curentului ce străbate corpul; tensiunea curentului; durata acţiunii acestuia.

3. Caracteristici legate de organism: tipul de piele (cea uscată este mai rezistentă comparativ cu cea umedă), de integritatea pielii, de afecţiuni preexistente.

Simptomatologia clinică. Dacă elecrocutarea nu a fost imediat letală atunci se pot produce: hemiplegii, atrofii optice, leziuni renale "rinichiul de şoc", leziuni digestive: necroze pancreatice, perforaţii intestinale, ulcer de stres;

41

Page 40: Prim Ajutor

acţiune tetanizantă asupra musculaturii somatice, victima rămâne în contact cu sursa de emisie de curent electric, când aceasta are 220V.

Primul ajutor: asiguraţI-vă că mâinile dumneavoastră sunt uscate; întreruperea curentului electric, dacă este posibil de la panoul electric; dacă trebuie să mutaţi victima de lângă un fir conectat la reţea trebuie să

staţi pe ceva uscat (scândură, pătură, folie de cauciuc, haină, ziar) şi dacă este posibil să aveţi şi mănuşi de cauciuc uscate;

victima se împinge cu o scândură, par, coadă de mătură; dacă este cazul se începe masajul cardiac extern sau manevrele de

resuscitare cardio-respiratorie; după reluarea funcţiilor vitale, respiraţie şi cardiacă, se acoperă victima cu o

pătură, haină; executarea unui pansament protector în cazul arsurilor termice profunde; pentru combaterea stării de şoc se administrează un amestec format din

1000 ml. apă rece + 1 linguriţă sare de bucătărie + 1/2 linguriţă de bicarbonat de sodiu din care se dă să bea câte: 100 ml. dacă este adult, 50 ml. dacă este copil, 25 ml. dacă este sugar din 15 în 15 minute;

transportul spre spital se realizează în decubit dorsal.Contraindicaţii:

NU TREBUIE SĂ ATINGEM victima imediat ce s-a produs electrocutarea, ci numai după debranşarea electrică;

NU TREBUIE SĂ AVEŢI MÂINILE UDE; NU SE FOLOSESC OBIECTE DE METAL SAU UMEDE.

ÎNTREBĂRI

1. Care este succesiunea de manevre pe care le aplicaţi în cazul producerii unui accident prin electrocutare ?

2. Care sunt precauţiile pe care nu aveţi voie să la omiteţi ?3. Care sunt manevrele pe care nu aveţi voie să la faceţi ?

3. Influenţa căldurii excesive asupra organismului 3.a. Crampele musculare produse datorită căldurii excesiveCauzele care pot produce crampele musculare sunt:

pierderea prin transpiraţie a sărurilor minerale, deshidratarea maselor musculare.

Cel mai frecvent crampele musculare sunt localizate la nivelul musculaturii membrelor inferioare precum şi la cea a abdomenului.

Simptomatologie: crampe şi sau spasme musculare dureroase; transpiraţii abundente; producerea de convulsii.

Prim ajutor: victima trebuie să fie dusă într-un loc răcoros; masarea blândă a zonei musculare; dacă victima nu prezintă vărsături este obligatorie rehidratarea cu lichide

reci şi la care a fost adăugată sare de bucătărie;

42

Page 41: Prim Ajutor

dirijarea spre o unitate medicală care să poată realiza compensarea pierderilor hidroelectrolitice pe cale parenterală. Nu este posibil ca numai prin alimentaţie să fie refăcută rezerva de săruri minerale care s-a pierdut prin transpiraţie, mai ales că unele dintre aceste săruri minerale (cum este cazul calciului sau magneziului) nu se absorb intestinal decât în procent de 15-20 din cantitatea care a fost ingerată.

ÎNTREBARE

Credeţi că există asemănări între crampa musculară produsă din cauza excesului de căldură şi cea din timpul; efortului fizic ?

3.b. DeshidratareaDeshidratarea reprezintă pierderea de apă din sânge ca urmare a

expunerii la temperaturi ridicate. Ca urmare are loc o hemoconcentrare ce antrenează suferinţă din partea tuturor organelor şi sistemelor.

Simptomatologie: temperatura corpului poate fi normală sau uşor crescută; pielea este de cele mai multe ori palidă; transpiraţii abundente; stare de astenie fizică şi psihică; senzaţie de vertij (ameţeală); cefalee cu caracter de migrenă; greaţă şi/sau vărsături; lipotimii (leşin); posibile crampe musculare.

Prim ajutor: victima trebuie aşezată la umbră sau într-o zonă unde este curent; victima se întinde pe jos; se ridică membrele inferioare cu 20-30 cm. deasupra solului; degajarea hainelor victimei; rehidratarea cu lichide saline la intervale mici de timp; dacă apar şi

vărsăturile sau starea victimei se alterează devine obligatorie transportarea la o unitatea medicală.

ÎNTREBARE

Care dintre formele de deshidratare consideraţi a fi mai gravă: deshidratarea prin căldură sau dehidratarea din timpul efortului fizic ? Există pentru una dintre cele două forme factori agravanţi ?

3.c. Şocul caloricŞocul caloric este forma cea mai gravă de agresiune termică

reprezentată de o perturbare de reglare a temperaturii din interiorul organismului datorită temperaturii mari la care a fost supus precum şi imposibilităţii acestuia de a mai regla temperatura pe care a preluat-o din exterior.

43

Page 42: Prim Ajutor

Simptomatologie: cefalee cu stare de vertij (ameţeli), stare de anxietate; mai rar: delir, confuzie; febră 40-42C posibil asociată cu convulsii; tahicardie peste 150 contracţii/min; hipertensiune arterială.

Prim ajutor. Această formă reclamă intervenţie de urgenţă, în caz contrar apar leziuni ireversibile la nivelul creierului: se urmăreşte scăderea temperaturii la 39°C în cel mult o oră prin: duş cu

apă rece, împachetări în cearşafuri umede, aplicarea de gheaţă; tratamentul de răcire al victimei se continuă până la o temperatură de 38°C

dar, nu mai mult de atât; scăderea temperaturii corpului se apreciază prin aplicarea feţei dorsale a mâinii pe tegumentul victimei.

ÎNTREBARE

Din ce motiv şosul caloric este considerat a fi forma cea mai gravă de agresiune termică asupra organismului ?

3.d. Arsura solarăArsura solară este cel mai frecvent o arsură de gradul I apărută ca

urmare a expunerii îndelungate la radiaţiile solare. În cazuri mai rare se poate ajunge chiar la arsuri de gradul II. Indiferent de situaţie aceste arsuri nu prezintă particularităţi suplimentare faţă de cele prezentate la subcapitolul respectiv.

4. Influenţa frigului asupra organismului Factorii care influenţează reacţia organismului la acţiunea frigului sunt:

durata de expunere, capacitatea de termoreglare a organismului, activitatea musculară, starea de sănătate la momentul respectiv, îmbrăcămintea, încălţămintea.

Frigul exercită o acţiune locală sau generală. Prin acţiunea locală apar degerăturile caracterizate prin: parestezii, furnicături, scăderea sensibilităţii cutanate. Dacă expunerea locală la frig a fost de scurtă durată se produce degerătura

de gradul I în care tulburările circulatorii revin rapid la normal. În cazul degerăturilor de gradul II, după dezgheţare, tegumentul este

congestionat, apare edemul, iar după 10-12 ore flictenele. După câteva zile edemul se resoarbe, flictenele se usucă, se detaşează lăsând locul unei escare superficiale care se va vindeca fără sechele după câteva săptămâni.

Degerătura de gradul III este o necroză ce interesează toată grosimea pielii până la hipoderm. Placardul format se detaşează după câteva săptămâni, în urmă rămânând o ulceraţie atonă care va necesita 2-3 luni pentru granulare şi epitelizare.

Degerătura de gradul IV este o gangrenă uscată cu devitalizare osoasă.Conduită terapeutică. În degerăturile de gradul I şi II se va folosi

pentru încălzire o temperatură până la 37C; în degerăturile de gradul III şi IV extremitatea îngheţată se cufundă în apă la 40-42C timp de 15-30 minute.

Contraindicaţii: NU FRECAŢI porţiunea degerată cu zăpadă sau cu altceva;

44

Page 43: Prim Ajutor

NU FOLOSIŢI căldura de la lampă, sobă, pătură electrică, radiator; dacă s-au format vezicule pe suprafaţa pielii NU LE SPARGEŢI; NU DAŢI VICTIMEI BĂUTURI ALCOOLICE; în cazul degerăturilor de la membrele inferioare NU PERMITEŢI victimei să

meargă.Semne de gravitate sunt:

Senzaţia de anestezie (victima nu-şi mai simte de loc segmentul respectiv);

Coloraţia neagră-vineţie a pielii.Acţiunea generală de lungă durată a frigului asupra organismului se

caracterizează printr-un tablou complex: în faza iniţială apar: - senzaţie de frig,

- frisoane,- dureri musculare,- reflexe exagerate,- poliurie,- tahicardie, creşterea tensiunii,- hiperpnee.

în faza de epuizare a posibilităţilor organismului se înregistreză:- hipotermie,- bradicardie,- tulburări de ritm, hipotensiune,- respiraţie superficială,- diminuarea reflexelor la lumină, scăderea capacităţii de concentrare,

apariţia fenomenelor de confuzie mintală,- perturbări metabolice,- creşterea vâscozităţii sângelui.

faza terminală: coma hipotermică este caracterizată prin:- somnolenţă,- apatie,- moartea survenind prin fibrilaţie ventriculară, stop cardiac.

Prim ajutor dacă este posibil victima ar trebui dusă într-o cameră încălzită; asigurarea funcţiilor vitale şi dacă este necesar realizarea masajului cardiac; dacă este cazul, îndepărtarea hainelor ude; înfăşurarea victimei în pături încălzite, prosoape, haine; administrarea de lichide călduţe dar, NU ALCOOLICE.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt principalele măsuri care trebuie luate în cazul degerăturilor ?

2. Care sunt manevrele pe care nu aveţi voie să le aplicaţi în cazul degerăturilor ?

3. De ce nu este indicată administrarea băuturilor alcoolice în cazul degerăturilor sau a îngheţului ?

45

Page 44: Prim Ajutor

5. Intoxicaţii 5.a. Intoxicaţii alimentare

BotulismulBotulismul este o afecţiune ce apare după consumul de alimente

conservate. Este una dintre cele mai grave intoxicaţii alimentare care de cele mai multe ori este letală;

Simptomatologie: vertij; cefalee; vedere neclară sau diplopie (imagine dublă sau cu contur neclar); mialgii difuze (dureri musculare); dificultate în înghiţire şi la vorbire; dispnee de repaus (dificultate în respiraţie) consumul unor alimente impropriu conservate.

În cazul botulismului este importantă cunoaşterea semnelor clinice prezentate pentru ca persoana să fie rapid indrumată spre o unitate medicală unde poate prin un tratament adecvat şi complex care nu poate fi realizat decåt în secţia de terapie intensivă. Nu are rost să încercăm să provocăm vărsăturile deoarece simptomele apar de obicei într-un interval de 12 până la 36 ore de la ingestie, timp în care alimentele din stomac au fost deja eliminate cel puţin în duoden.

Intoxicaţia cu ciuperciSimptomatologie:

dureri abdominale difuze; diaree cu scaune ce pot conţine sânge; vărsături ce pot fi şi sanghinolente; dificultate în respiraţie; transpiraţii abundente; salivare abundentă; lăcrimare; uneori fotofobie (intoleranţa luminii); vertij.Primul ajutor: provocarea vărsăturilor fie prin excitare mecanică a luetei fie prin

administrarea unui amestec de apă cu sulfat de magneziu dar, nu cu sare de bucătărie;

capul trebuie să fie mai jos poziţionat faţă de restul corpului pentru a nu se produce înecarea cu propriile produse de secreţie;

administrarea unei cantităţi cât mai mari de lichide hipertone; administrarea unui laxativ; transport rapid la spital.

Intoxicaţia alimentară cu Salmonella sau cu stafilococToxiinfecţia alimentară cu Salmonella se poate produce după consumul

de alimente contaminate: laptele, carnea crudă, peştele, ouăle.Toxinfecţia alimentară cu stafilococ apare după alimentele impropriu

conservate la rece, de exemplu prăjituri cu cremă.Simptomatologia este comună pentru ambele tipuri de intoxicaţii:

crampe abdominale, diaree; febră cu frisoane; cefalee;

46

Page 45: Prim Ajutor

astenie fizică; vărsături.

Prim ajutor: se încearcă să se provoace vărsăturile; repaus obligatoriu în decubit dorsal; realizarea confortului termic în încăpere; se administrează lichide calde în cantitate cât mai mare cu putinţă.5.b. Intoxicaţia alcoolică

Simptomatologia care caracterizează faza de excitaţie cu alcolemie între 1-2‰, faza de beţie alcoolică: deprimarea activităţii sistemului nervos central cu modificarea timpului de

reacţie; agitaţie psihomotorie; logoree cu dizartrie (vorbire dificilă).

Faza de incoordonare ce corespunde unei alcolemii între 2-3‰: tulburări de coordonare şi echilibru; diminuarea senzorului; tulburări de ritm cardiac şi uşoară hipertensiune arterială; respiraţia anormală; halenă etanolică; sufuziuni sanghinolente la nivelul conjuctivei; tremurături ale extremităţilor.

Faza de comă alcoolică ce corespunde unei impregnări etanolice de 3-5‰: hipotonie musculară, areflexie; relaxare sfincteriană; midriază; paloare lividă, cadaverică.

Primul ajutor: provocarea vărsăturilor sau spălătură gastrică, în primele faze, cu soluţie de

bicarbonat; administrarea cărbunelui medicinal; administrarea de lichide cu conţinut glucidic, dacă este posibil asociat cu

vitamina B6. asigurarea unei poziţii astfel încât să nu aspire vărsăturile; asigurarea unei temperaturi constante şi ridicate a corpului.

6. Muşcături şi înţepături Muşcăturile de animale pot produce infecţii grave sau leziuni ale

ţesuturilor prin zdrobire. Zgârietura de pisică poate produce o infecţie ganglionară "boala ghearelor de pisică" în timp ce o mulţime de animale (şobolanii, veveriţele, vulpile, câinii) pot transmite la om rabia (turbarea) sau tetanosul.

În astfel de cazuri primul ajutor presupune: curăţarea completă a leziunii cu apă şi săpun; spălarea trebuie să fie abundentă, sub jetul de apă, timp de 5 minute; aplicarea unui bandaj sau a unei comprese; este foarte importantă prezentare rapidă la medic cu atât mai mult cu cât

muşcătura este localizată în zonele cu risc infecţios mai mare: faţă, gât, mâini;

47

Page 46: Prim Ajutor

este important să prindeţi şi să ţineţi sub supraveghere orice animal care a muşcat un om pentru a putea stabili dacă prezintă sau nu rabie;

dacă în timpul manevrelor de salvare aţi ucis animalul este obligatoriu să păstraţi creierul acestuia pentru un eventual examen bacteriologic.

Înţepăturile de insecte. În general înţepăturile de insecte nu produc decât un disconfort minim (eritem local, tumefacţie locală). Există însă şi situaţii în care viaţa victimei poate fi pusă în pericol mai ales dacă aceasta este alergică la veninul produs de insectă.

Înţepăturile insectelor (în special viespii, bondari, albine) pot produce: durere locală, înroşirea zonei, sezaţie de arsură. tumefacţia regiunii, prurit,

Primul ajutor constă în: dacă înţepătura a fost unei albine, îndepărtarea acului lăsat în tegumente

prin răzuire uşoară cu lama sau cu unghia şi nici într-un caz nu prin stoarcere ( există riscul de a disemina veninul printr-o astfel de manevră);

spălarea abundentă a zonei cu apă şi cu săpun; aplicarea unei comprese cu gheaţă sau apă rece pe zona respectivă; dacă aveţi la dispoziţie aplicaţi pe zona respectivă un amestec de bicarbonat

de sodiu cu apă; poate fi utilă administrarea de romergan, tavegyl mai ales la persoanele care

se cunosc ca fiind alergice.Spre deosebire de înţepătura simplă prezentată mai sus, în unele situaţii

se poate produce o reacţie alergică la înţepături manifestată prin: tumefacţia semnificativă a unor părţi din corp (ochi, buze, limbă)

concomitent cu a părţii înţepate; erupţie de tip urticarian diseminată pe întreaga suprafaţă a corpului; tuse iritativă fără o cauză evidentă sau o respiraţie şuierată (asemănătoare

zgomotului pe care-l produc porumbeii) sau dispnee; prurit (mâncărime) generalizat; graţă vărsături dar, nu de cauză alimentară şi care după ce s-au produs nu

dau senzaţia de uşurare; stare de nelinişte, vertij, astenie fizică; colorarea tegumentelor într-o tentă albăstruie; în cazurile cu prognostiv grav, chiar inconştienţă.

Primul ajutor: asigurarea căilor aeriene libere asociată cu manevrele de resuscitare

cardiorespiratorie dacă este cazul; încercarea de îndepărtare a acului trebuie să fie realizată prin manevre de

răzuire şi nu de stoarcere; aplicarea unui garou în amonte de înţepătură, cu scopul de a încetini

circulaţia sanguină prin zona respectivă; garoul se aplică la 5-10 cm. deasupra înţepăturii, nu se leagă prea strâns pentru a mai exista totuşi vascularizaţie în zona respectivă, se lărgeşte la fiecare 5 minute;

deplasarea cât mai rapidă la un cabinet medical pentru administrarea antidotului şi a tratamentului parenteral.

48

Page 47: Prim Ajutor

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Drăgan I., (sub redacţia): Medicina sportivă aplicată, Editura Editis, Bucureşti, 1994.

2. Dumitru Ghe.: Suferinţele musculare ale sportivilor, Editura Mondograf, Constanţa, 1994.

3. Schaffler A., Braun J., Renz U.,: Ghid clinic, Editura Medicală S.A., Bucureşti, 1995.

4. Zydlo Stanley M. Jr., Hill James A.: Primul ajutor în urgenţele medicale, Editura Lider, Bucureşti, 1997.

49