Prelungiri ale romantismului și

clasicismului.Simbolism

I.Prelungiri ale romantismului și clasicismului

Clasicismul - curent cultural care a impus, în literatură, canoane de conținut și de formă, , promovând interesul pentru natura umană( caractere), impunând ordinea, armonia și rigoarea : regula celor trei unități(de loc, de timp, de acțiune)și puritatea genurilor literare; cultul pentru adevăr și natural; cultul pentru virtuți morale și de conștiință, de unde rezultă caracterul moralizator al operei literare; trăsături puternice de caracter: vitejia, demnitatea, generozitatea, avariția, lașitatea; stilul sobru, grav.

Romantismul - e mișcarea artistică ce introduce noi categorii estetice (urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul) și noi specii literare(elegia, meditația, poemul filozofic).Trăsături: exprimarea unor idei sau sentimente puternice; personaje excepționale acționând în împrejurări excepționale, cultivarea specificului național, valorificarea istoriei, a folclorului, a frumuseților naturii. Modalitatea stilistică specifică este antiteza. Motive și teme romantice: luna, noaptea, izvorul, lacul, ruinele, fantomele, visul, codrul etc.

Semănătorismul numește orientarea literară cristalizată în jurul revistei Semănătorul, apărută la București între 1901 și 1910 și condusă, în ordine cronologică de Vlahuță, Coșbuc și N.Iorga. Această direcție se constituie ca o reacție la modernism, la industrializarea și emanicparea societății. Principalele trăsături sunt paseismul, concretizat în permanentă tendință de întoarcere în trecut și de condamnare a prezentului, idilismul sau preferința pentru înfățișarea pitorească a satului, considerat nucleu al specificului național și al spiritualității românești autentice, sentimentul dezrădăcinării, în virtutea căruia orașul este văzut ca un loc al pierzaniei, interesul pentru viața țărănimii, pentru natura patriei și pentru valorile etice.

Poporanismul este orientarea literară caracterizată prin aceeași simpatie față de popor, exprimată însă literar , cu mai multă obiecivitate. Revista care a gestionat această orientare este Viața Românească, apărută la Iași la începutul secolului XX (1906), sub conducerea lui G.Ibrăileanu. Poporanismul nu are o concpție literară precizată clar,, ideile sle desprinzându-se din doctrina politică. Se reține atitudinea critică față de structurile societății contemporane, apropierea față de țărănime, prin promovarea idealului de luminare a acestuia, prin accesul la cultură, dezaprobarea falsei înfrumusețări a vieții, tipic sămănătoristă și atitudinea real-critică. Poetul cel mai apropiat de spirul poporanismului este Octavian Goga.

George Coșbuc (1866-1918)

1866  Se naște George Coșbuc la Hordou-Năsăud1876 - 1884    Urmează studiile liceale la Năsăud. Liceanul citește mult și gândește adânc asupra lecturii.1884- Se înscrie la Facultatea de Filosofie din Cluj. Continuă să scrie poezii și își face debutul literar cu Filozofii și Plugarii la gazeta Tribuna din Sibiu, condusă de I. Slavici. Acesta este un moment important în destinul său poetic.1889   Apariția poemului Nunta Zamfirei în Tribuna (nr 108). Moment înalt în cariera poetică.1890   La chemarea lui Titu Maiorescu se stabilește în București. Primește postul de "desemnator-adjunct" la Ministerul Cultelor1894 - 1896   Împreună cu I. Slavici și I.L. Caragiale, editează revista Vatra. Publică aici, printre altele, poeziile "In opressores" și "Noi vrem pământ".1901   Coșbuc, împreună cu Vlahuță, editează revista "Sămănătorul", concepută ca descendentă a revistelor patriotice mai vechi, precum Dacia literară (1840). Scopul declarat : dezvoltarea tradițiilor sănătoase ale presei românești, realizarea unității scriitorilor, aproprierea lor de popor.

Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței,revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.

OCTAVIAN GOGA ( 1881 – 1938 )

„ Poet al Ardealului” (G. Călinescu ),

face parte din literatura de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.

“Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în

acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale şi nici

n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină de veselie a lui

Coşbuc”.

”Eu, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut totdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile

poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de

alarmă”.

Volumele sale de versuri sunt : Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913) , Cântece fără ţară (1916), Din larg (1939) - poeme postume. Aparţin activităţii de dramaturg piesele: Domnul notar (1914), Meşterul Manole (1928). Din publicistică fac parte culegerile de articole: Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi. (1911) , Strigăte în pustiu (1915), Mustul care fierbe (1927). Octavian Goga a tradus din: Sandor Petöfi, Ady Endre, Imre Madách.

Octavian Goga a fost poet, publicist, academician şi politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938. A devenit membru corespondent al Academiei Romîne din data de 29 mai 1914, membru titular din 4 iunie 1919 şi vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 1 iunie 1929 - 30 mai 1939.

Casa memorială

Ștefan Octavian Iosif1875-1913

1875 — La 11 octombrie se naște la Brasov, Ștefan Octavian Iosif.1890 — Șt. O. Iosif compune versuri melancolice, schițe, începe o dramă istorică, pe care n-o termină.1891 — Împreună cu colegii săi, înființează o societate literară, la ale cărei adunări sunt citite opere ale scriitorilor din țară, mai cu seama ale lui Mihai Eminescu1893 —Devine colaborator al revistei „Viața", condusă de A. Vlahuță și A. Urechia, în care publică săptămânal poezii originale și traduceri.1896 — Lucrează copist la Ministerul Domeniilor, apoi secretar al lui I. L. Caragiale, fiind antrenat într-o atmosfera literară deosebit de priitoare unui scriitor începător.1897 - Revenit la București, publică o noua culegere de traduceri Poezii alese și primul său volum de poezii originale,Versuri.1902 - Începe colaborarea Șt. O. Iosif — Dimitrie Anghel.La 22 iunie se stinge din viață. Este înmormantat a doua zi la cimitirul Bellu.

II. SIMBOLISMUL

Termenul de „simbolism” provine din cuvântul grecesc „symbolon ”, intrat în limbă prin filieră franceză.Simbolul este un substituent, el înlocuieşte expresia directă, vorbirea noţională, mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi a convenţie.

Simbolismul în artăSimbolismul s-a manifestat şi în alte ramuri artistice, precum pictura, sculptura

şi muzica, dar luând sau influenţând două forme de manifestare: impresionismul şi simbolismul.

Claude Monet, Câmp cu maci, 1873

- Impresionism

Edgar Degas – Marty- Impresionism

Claude Monet, Nuferi- detaliu, 1916

Impresionism

Simbolismul

Gustave Moreau- Orfeu, 1866 Pierre Puvis de Chavannes – Bietul pescar , 1881

Apărut în Franța, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva poeziei retorice a romanticilor și a impresionalității reci a parnasienilor, simbolismul a fost un curent literar si artistic ”ce căuta să sugereze, prin valoarea muzicală și simbolică a cuvintelor, nuanțele cele mai subtie ale vieții interioare”. Numele curentului a fost dat de poetul francez Jean Moréas, care, în 1886, a publicat un articol-program, intitulat Le Symbolisme. În acelaşi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat simbolistă , condusă de poetul Stéphane Mallarmé.Tot atunci, René Ghil înfiinţează şcoala „simbolist-armonistă”, devenită „filozofic-instrumentalistă”. Alţi poeţi, de orientare antiparnasiană, îl considerau şef de şcoală pe Paul Verlaine; ei şi-au luat numele de decadenţi. Reprezentanţi de seamă ai decadenţilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbière, Jules Laforgue. Toţi poeţii amintiţi începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea grupărilor în care s-au încadrat. Astfel, elemente ale curentului simbolist au apărut înainte de 1886.

Simbolism în literaturăSimbolism european

Charles Baudelaire ( 1821-1867)

precursorul poeziei simboliste

Ilustru poet francez,considerat (cu volumul de versuri „Florile răului”, întemeietorul poeziei moderne.Opera sa mai cuprinde „Spleenurile Parisului”, „Paradisurile artificiale” şi „Curiozităţi estetice” (critica de artă).

Charles Baudelaire se situează la răspântia din care poezia se desparte de romantism, alegând definitv calea modernismului.Simboliştii şi-l revendică drept precursor, biografia şi opera lui întruchipând perfect mitul „poetului blestemat”.Viaţa de boem a lui Baudelaire ilustrează revolta împotriva societăţii şi revanşa artistului, conştient de propria superioritate faţă de spiritul burghez.

Corespunderi„Natura e un templu ai cărui

stâlpi trăiesc Şi scot adesea tulburi cuvinte ca-

ntr-o ceaţă Prin codri de simboluri petrece

omu-n viaţă Şi toate-l cercetează cu glas

prietenesc.

Cu nişte lungi ecouri unite-n depărtare

Într-un acord în care mari taine se ascund,

Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi

răspund.”

Stéphane Mallarmé (1842-1898)

De la parnasianism la simbolism

Aşa cum creaţia lui E.A. Poe a avut un rol modelator pentru Baudelaire, „Florile răului” împlinesc o funcţie similară în cazul lui Mallarmé, care intuieşte linia de continuitate, ştiind că poezia nouă trebuie să continuie revoluţia începută de Baudelaire în planul limbajului, unde trebuie să inventeze o limbă a poeziei, mai exact, o limbă numai şi numai a poeziei.

Mallarmé a trecut printr-o criză spirituală de mare intensitate în 1866, din care iese mărturisind că, dupa ce a găsit Neantul, a găsit Frumosul.Aşadar, Neantul nu este capăt, ci punct de plecare. Ca şi Baudelaire, crede că, prin analogii, poetul transcede realităţile cotidiene şi ajunge la o esenţă ideală.

Briză marină

„Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.

Să fug!Să fug aiurea!Sunt păsări fericite

Să zboare între ceruri şi spume neperechi!

Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi

În calea unei inimi care închină mării O, nopţi!nici ocrotite, de răul

călimării, Foi, goale-n clar de lampă, de către

propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc

rozalb. Tot am să plec!Fregată-n tresalt de

mari pavoaze,Sus ancora spre darnici atoli şi blânde

oaze!”

Paul Verlaine (1844-1896)

Afirmarea noii sensibilităţi poetice

Reprezentant de seamă al simbolismului francez, preocupat de muzicalitatea cuvântului şi de valoarea lui magico-evocativă.Este autorul unor volume de versuri ca: „Poeme saturniene”, „Serbările galante”, „Cântecul bun”, „Cândva şi odinioară”, „Înţelepciune”.

Simbolismul îşi structurează liniile de forţă pe un fundal de criză profundă prin care trece Franţa:războaiele franco-germane si Comuna din Paris.Agravarea crizei face imposibilă orice fel de compensaţie în plan literar: romantismul şi parnasianismul nu le puteau oferi în poezie, realismul şi naturalismul-în proză.

Spleen

„Aprinşi erau toţi trandafirii

Si iedera cu totul neagră.

Sunt pradă deznădăjduirii,De cum te mişti, iubire

dragă. Prea verde marea, prea

gingaşAzurul, mult prea dulce

briza”

Începuturile simbolismului românesc coincid cu începuturile simbolismului francez.Sincronizarea are mai multe cauze: o generaţie nouă se arată receptivă faţă de efervescenţa mediilor artistice pariziene.O nouă conştiinţă a condiţiei artei şi a artistului apare la poeţii români care studiază la Paris sau călătoresc in Franţa (Ion Minulescu, Dimitrie Anghel) şi se familiarizează cu noul spirit al sfarşitului de secol al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Cunoaște mai multe etape:1.Etapa tatonărilor – este reprezentată de Alexandru Macedonski, care

pune bazele acestui curent2. Etapa pseudomodernismului – Apare o grupare în jurul lui Ovid

Densusianu3. Simbolismul exterior, minulescian - este reprezentant de Ion

Minulescu4. Simbolismul autentic bacovian

Simbolismul românesc

Trăsături ale simbolismului

•Cultivarea celor „3 S”: sugestia, sinestezia, simbolul.•Gândirea analogică în locul celei logice• Principiul corespondențelor•Cultivările stărilor vagi•Conceptul de poezie pură – poezia – o floare a spiritului•Cultivarea sinesteziilor• Muzicalitatea

Alexandru Macedonski(1854-1920)

Alexandru A. Macedonski s-a născut București, fiind cel de-al treilea copil al familiei. Școala o urmează la Colegiul Național Carol I,Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867

În 1872 debutează cu volumul de versuri Prima Verba. Apoi în 1873 publica la 23 mai poemul antidinastic 10 mai în Telegraful român, împotriva regelui Carol I, motiv pentru care este sfătuit de mama sa să plece din țară.

. La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” Literatorul, ziar de opoziție Junimii și Convorbirilor literare care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii.

Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri (Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada, pe refren, care a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau).

Ovid Densusianu

Ovid Densusianu a întemeiat și a condus revistele Viața nouă (1905-1925) și Grai și suflet (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. Este creatorul școlii lingvistice de la București.Studiile sale se remarcă prin bogăția documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea științifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepției neogramatice căreia i-a fost atașat În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

Ion Minulescu 1881-1944

1921 -Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se reprezintă:,,Pleacă berzele”și comedia într-un act ,, Lulu Popescu “(10 ianuarie). 1935- Minulescu adună intr-o elegantă plachetă traducerile mai vechi realizate în colaborare cu Dimitrie Anghel (Victor Hugo, Albert Samain, Charles Guérin, Henri Bataille, Henri de Régnier). 

ACUARELĂde Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăOrăşenii, pe trotuare,Merg ţinându-se de mână,Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,De sub vechile umbrele, ce suspinăŞi se-ndoaie,Umede de-atâta ploaie,Orăşenii pe trotuarePar păpuşi automate, date jos din galantare.În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăNu răsună pe trotuareDecât paşii celor care merg ţinându-se de mână,NumărândÎn gândCadenţa picăturilor de ploaie,Ce coboară din umbrele,Din burlaneŞi din cerCu puterea unui serDătător de viaţă lentă,Monotonă,InutilăŞi absentă…În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăUn bătrân şi o bătrână -Două jucării stricate -Merg ţinându-se de mână…

George Bacovia1881-1957

Descoperirea vocației lirice este timpurie: de la 13 ani Bacovia începe să scrie versuri. Majoritatea poeziilor care alcătuiesc volumul „Plumb” sunt scrise în perioada gimnaziului. Și-a alcătuit singur Caietul, care semăna cu un volum de versuri, cu pseudonimul scris pe copertă, cu titlu inițial : „Ego”, schimbat apoi în „Plumb”. Versuri de George Bacovia, 1900”. Implicarea simbolismului în opera lui Bacovia este evidentă, întrucât acesta recurge la: simboluri, sugestii, corespondențe, muzicalitate, prozodie. Influențele resimțite în poemele sale sunt diverse: E.A Poe, Rollinat, Verlaine, Baudelaire,  ș.a. Temele și motivele simboliste preluate de poet ar fi: condiția poetului și a poeziei, motivul singurătății, melancolia,  evadările, natura romantică, starea de nevroză, culorile și muzica, poezia târgului,  ș.a. Declararea atașamentului față de simboliști se regăsește în volumul  „Cu voi”.

NEGRU> culoare contrară > determină pasivitate totală >reprezintă nepătrunsul şi răul >culoare a eului primordial >semn al morţii.

GALBEN> culoare a deznădejdii

> plictis autumnal

> tristeţe iremediabilă

> culoare de doliu

> culoare a secretului

GRI> tristeţe, apăsare

> cenuşiul existenţei

efemere

VIOLET> violenţă > fast >artificialitate >monotonie

ROŞU> sânge, viaţă

ALBASTRU> stare de nevroză

Culorile lui Bacovia