Embed Size (px)
Citation preview
Inspectoratul Școlar al Județului VasluiLiceul Pedagogic “IOAN POPESCU” - Bârlad
LucrarePentru obținerea certificatului de competență
Profil : Vocaţional
Specializarea : Instructor sportiv
Coordonator: Candidat:Prof. Valerian Panțiru
Bârlad, 2014
TEMA LUCRĂRII
PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ
prezentare, rolul acesteia în sportul contemporan, tipologie,
sarcinile şi mijloacele pregătirii psihologice
CUPRINS
CAPITOLUL IARGUMENT ............................................................................................................... 1
CAPITOLUL IIII.1. PSIHOLOGIA SPORTIVA – RAMURA A PSIHOLOGIEI GENERALE ............... 6
II.2. PSIHOLOGIA SPORTIVA PREZENTARE .......................................................... 8
II.3. ROLUL PSIHOLOGIEI IN SPORTUL CONTEMPORAN .................................. 10
II.4. PSIHOLOGIA ŞI SPORTUL DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ .............................. 12
II.5. PSIHOLOGIE SPORTIVĂ; VIOLENŢA ŞI AGRESIVITATEA ÎN SPORT ......... 17
CAPITOLUL IIIIII.1. ROLUL PROCESELOR COGNITIVE ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ .............. 19
III.2. ROLUL GÂNDIRII ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ ........................................... 22
CONCLUZII .............................................................................................................. 23
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................... 24
C A P I T O L U L I
ARGUMENT
Monitorizarea psihologică în sportul de înaltă performanţă reprezintă
evaluarea obiectiva, în timp util, a raspunsului psihologic al sportivului la antrenament
prin investigari realizate pe parcursul desfasurarii procesului de pregatire.
Ea are ca scop optimizarea pregătirii şi creşterea performanţelor sportive prin:
cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale ale sportivilor, consilierea antrenorilor
în privinţa particularităţilor sportivilor, compararea diferitelor etape de pregătire din
punctul de vedere al efectelor psihologice, cunoaşterea evoluţiei componentelor
psihologice care contribuie la creşterea performanţelor sportive, localizarea unor
erori şi a cauzelor eşecurilor în antrenament sau competiţii şi stabilirea necesitatilor
de intervenţie psihologică.
Acest factor al antrenamentului are un rol deosebit în pregătire, amplificat în
anii din urmă de creşterea durităţii antrenamentului (densitate şi complexitate a
instruirii, intensitate şi volum mare de efort, etc), de creşterea continuă a numărului
mare de concursuri şi de sporirea importanţei acestora. Pregătirea psihologică are
influenţă asupra tuturor celorlalţi factori ai antrenamentului şi poate fi diferenţiat în
funcţie de:
a) conţinutul psihologic al pregătirii fizice, este determinat de aptitudini,
chinestezie, schemă corporală, calităţi psihomotrice (coordonare, echilibru, viteză de
reacţie), etc;
b) conţinutul psihologic al pregătirii tehnice derivă din formarea reprezentărilor
ideomotorii, psihologia învăţării motrice, transferul şi interferenţa în învăţare;
c) conţinutul psihologic al pregătirii tactice are cele mai strânse relaţii cu
pregătirea psihologică, pentru că tactica este o activitate mentală orientată spre
rezolvarea unor situaţii concrete din teren;
d) conţinutul psihologic al pregătirii teoretice este legat de ideea că procesele
şi fenomenele unei activităţi sunt explicate şi din punct de vedere psihologic:
cunoştinţe generale şi specifice sportului, cunoştinţe asociate (fiziologie,
biomecanica, igienă, etc);
e) conţinutul pregătirii psihologice propriu-zise constă în faptul că porneşte de
la problemele cele mai generale (pregătire intelectuală, morală, volitivă, de cultivare
a trăsăturii de personalitate etc.) până la cele cu implicaţii directe în practicarea
ramurilor sportive: rezistenţă la stres, dârzenie, învingerea greutăţilor create de
mediul ambiant (intemperii, public, adversar);
Rolul important în pregătirea psihologică revine antrenorului şi, în măsura
posibilităţilor, specialistului în psihologie. Primul, prin crearea ambientului plăcut, prin
utilizarea unor mijloace solicitante în antrenament, cel de-al doilea prin mijloace
specifice: discuţii, psihograme, chestionare, psihoterapie, pregătire psihologică, de
concurs etc.
C A P I T O L U L I I
II.1. PSIHOLOGIA SPORTIVA – RAMURA A PSIHOLOGIEI GENERALE
După Mahonay, rădăcinile conceptuale ale psihologiei sportului si adâncesc
până înantichitate, De exemplu, în Grecia timpurie şi în culturile asiatice
interdependenţa dintreminte şi trup nu era doar recunoscută dar şi evidenţiată ca
având o semnificaţie centralăpentru obţinerea performanţei şi dezvoltarea
personalităţii.
Coleman Griffith, un psiholog ce este considerat iniţiatorul psihologiei sportului
în America de Nord, a fost primul care a cercetat acest domeniu pe o perioadă
întinsă de timp. Griffith a fost angajat de Universitatea din Illinois în 1925 pentru a-i
ajuta pe antrenori să îmbunătăţească performanţa jucătorilor.
Lucrările sale, Psihologia antrenorul şi Psihologia atletismului, sunt
considerate de referinţă. De asemenea, el a înfiinţat primul laborator de psihologie a
sportului în Americade Nord şi a predat primul curs în acest domeniu, interesat de
procesul formării şidezvoltării deprinderilor motrice, de studierea timpului de reacţie,
al adaptabilităţii şi deaspectele psihologice şi motivaţionale ale antrenamentului.
După 1970 psihologia sportului a început să înflorească în America de Nord şi
să fieacceptată în mai mare măsură ca o disciplină separată în cadrul ştiinţelor
sportului.Cercetarea sistematică, prin numărul crescând de psihologi în sport, a jucat
un rol important în impunerea acestei discipline. De fapt, scopul primar al psihologilor
devansa baza cunoaşterii psihologiei sportului prin intermediul cercetării
experimentale.
Interesul pentru psihologia cognitivă a sportului se reflectă în progresul
înregistrat îndomeniul cercetării în psihologia sportului, cercetarea fiind direcţionată
pe teme cum ar fi:
- identificarea celor mai eficace maniere de antrenament pentru optimizarea
formăriideprinderilor şi dezvoltarea personalităţii, a tehnicilor de armonizare a
echipei, amodalităţilor de comunicare, de cunoaştere a caracteristicilor psihologice a
sportivilor deperspectivă.
Sprijinul suplimentar pentru recunoaşterea crescândă a psihologiei sportului în
cadrulpsihologiei de bază vine de la Asociaţia Psihologică Americană (APA), în 1987
APA arecunoscut în mod oficial ramura psihologiei sportului ca Diviziunea 47 care dă
membrilor APA cadru ştiinţific pentru a-şi susţine cercetarea.
După anii 1990 se constată creşterea continuă a cercetării în psihologia
sportului şiaplicarea cunoştinţelor în domeniul pregătirii în antrenament şi pentru
concurs. Psihologiasportului în fostele ţări din Europa de Est s-a dovedit a fi de o
importanţă deosebită pentrucei interesaţi de performanţele de vârf. Decurgând de
aici, specialiştii psihologi în sport din Europa de Est exercită un rol semnificativ la
toate nivelele» de la selectarea, antrenarea şipregătirea competitivă a sportivilor.
Figura cea mai reprezentativă, sub aspectul preocupărilor teoretice şi a
interesuluiconstant pentru dezvoltarea ştiinţei psihologiei sportului la nivel universitar
este aceea a profesorului M. Epuran. Psihologia sportului va deveni un domeniu
interdisciplinar cu aplicaţii din ce în ce mai diverse cu tendinţa de integrare a
antrenamentului mintal în cadrulantrenamentului fizic şi tehnic. De asemenea,
instruirea psihologilor în sport continuă să fieo preocupare majoră prin crearea unei
baze ştiinţifice riguroase şi formarea competenţelor practicantului psiholog în sport.
.
II.2. PSIHOLOGIA SPORTIVA PREZENTARE
Psihologia activităţii sportive, ca ramură a ştiinţei psihologiei, studiază
proceseleintelectuale şi educaţionale ale omului angajat în activitatea fizică şi
sportivă,comportamentul acestuia, precum şi modalitatea de manifestare motrică a
sportivului înscopurile profesionale ale specialităţii.
Această ramură a psihologiei abordează problemele sale specifice în patru
direcţii:
Metoda experimentală dirijată, tema de teren dirijată, tema şcolară dirijată şi
conceptele dirijate.
abordarea experimentală dirijată se desfăşoară pe baza datelor experimentale
aledomeniilor care stau la baza psihologiei activităţii sportive. Datorită unor astfel de
cercetări se obţin date asupra timpului de reacţie, evaluarea personalităţii ce vor
firaportate la date informative obţinute prin tehnici speciale;
studiul dirijat are o sarcină delimitată şi se desfăşoară într-un cadru de referinţă
determinat: cum se joacă hochei, baschet;
cel de-al treilea tip de studiu, tema şcolară dirijată, din punct de vedere al
sarcinilor primordiale, este similar cu cea de a doua metodă, cu diferenţa că sarcinile
suntgrupate în clase. Se studiază şi se intenţionează elaborarea unor observaţii
saudiagnoze asupra unui sector sau domeniu de situaţii posibile, de exemplu: jocul
cumingea, jocul în echipă,
în studiul centrat pe un concept există intenţia de a identifica variabilele psihice
fundamentale ale comportamentului uman care se aplică în diverse situaţii.
Acesteconcepte fundamentale sunt utilizate pentru a orienta observaţiile sportivului
deperformanţă şi a spori eficienţa diagnozei şi prognozei: funcţia de comunicare,
funcţiade relaxare, motivaţia, stări de limită.
Psihologia activităţii sportive se preocupă atât de factorii psihologici care
influenţeazăparticiparea şi performanţa în sport şi exerciţii fizice, cât şi de
consecinţele psihologicederivate din acestea. Psihologii cercetează motivaţia,
personalitatea, agresivitatea şiviolenţa, conducerea, dinamica echipei, motricitatea şi
forma psihică, procesele intelectualeşi afective, alte dimensiuni ale participării în
activitatea sportivă, menite să îmbunătăţeascăexecuţia, să ridice calitatea sportului şi
a măiestriei antrenamentului.
Psihologia aplicată a sportului se concentrează asupra identificării şi înţelegerii
teoriilor psihologice şi a tehnicilor ce pot fi aplicate în sport şi în exerciţii, în vederea
îmbunătăţiriiperformanţei şi a cultivării capacităţilor celor implicaţi în activitatea fizică.
Scopul antrenamentului psihologic este să înveţe să se creeze consecvent
tensiunea mentalăideală care impulsionează acele calităţi fizice ce permit sportivilor
să dea tot ce este mai bun.
Pentru a răspunde obiectulu i de studiu sunt aduse în prim-planul interesului
ştiinţific o serie de probleme:
Caracteristicile psihologice ale activităţii sportive;
Caracteristicile psihologice ale antrenamentului; cerinţele antrenamentului faţă
desportiv; contribuţia antrenamentului la dezvoltarea şi educarea psihică a
sportivului;
aspecte psihologice ale factorilor antrenamentului; P. antrenorului;
Caracteristicile psihologice ale concursurilor sportive; psih. sportivului în concurs;
pregătirea psihologică pentru concurs;
Caracteristicile psihologice ale diferitelor sporturi;
Asistenţa psihologică a sportivului;
Probleme psiho-sociale ale sportului;
Psihopatologia sportului;
Refacerea psihică a sportivului.
II.3. ROLUL PSIHOLOGIEI IN SPORTUL CONTEMPORAN
Scopul cercetării în domeniul personalităţii sportivului este să găsească
informaţiicorecte şi credibile despre diferenţele individuale în sport şi implicaţiile
acestor diferenţe înperformanţa şi comportamentul sportiv. în acest sens, discuţiile
asupra teoriilor generale despre personalitate, cercetările psihologiei sportive a
caracteristicilor personalităţii şi ale comportamentului sportiv sunt de mare
actualitate.
O explicaţie biologică a personalităţii cu credibilitate în psihologia sportivă este
teoriaconstituţională a lui Sheldon. Sheldon a dezvoltat un sistem foarte cunoscut
pentru evaluarea forţei tipului somatic. Tipurile somatice implică evaluarea fizicului
unei persoane în funcţie de cele trei dimensiuni: endomorfă (rotunjime), ectomorfă
(liniaritate) şi mezomorfâ (masculinitate). Sheldon a apreciat că fiecare dimensiune
este asociată cu unset distinct de caracteristici: endomorfia este caracterizată de
afecţiune, sociabilitate şirelaxare; ectomorfia este caracterizată de încordare,
introversiune şi o preponderenţă a tipurilor artistic şi intelectual; mezomorful, cu o
construcţie tipic atletică, are caracteristici degenul agresivităţii, dominanţă şi
îndrăzneală, asumarea riscurilor.
Una dintre cele mai importante curente de abordare ale personalităţii este
clasa teoriilor orientate clinic care include teoriile psihodinamice şi teoriile organice.
Aceste abordări suntclase distincte de teorii dar amândouă realizează viziuni clinice
primare care implică analizainterioară a unui individ.Cea mai notabilă abordare
psihodinamică este teoria psihanalitică a lui Freud şi aneofreudienilor. Teoria
psihanalitică afirmă că rezoluţia conflictelor în faza de început avieţii reprezintă
aspectul fundamental pentru personalitatea adultului În timp ce individul
Pregătirea volitivă
Pregătirea volitivă se înfăptuieşte cu succes atunci cînd procesul de educare a
voinţei este în corelaţie cu perfecţionarea măiestriei tehnico-tactice, dezvoltarea
calităţilor fizice, pregătirea integrală a sportivului.
Următorii factori servesc drept bază practică a metodicii pregătirii volitive:
1. Realizarea obligatorie regulată a programului de antrenament şi a obiectivelor de
antrenament. Aici este foarte importantă educarea atracţiei pentru muncă şi stilul
constructiv al organizării antrenamentelor.
2. Introducerea de sistem a dificultăţilor suplimentare. Aici se folosesc diferite
procedee: introducerea unei sarcini suplimentare, desfăşurarea antrenamentelor în
condiţii oficiale, mărirea nivelului de risc, introducerea unor factori sensoro-emoţionali
de dezbatere, complicarea acţiunilor competiţionale ş.a.
3. Utilizarea competiţiilor şi metodei competiţionale. Procedeele metodice folosite des
în practică contribuie la mărirea eficacităţii de întrebuinţare a metodei competiţionale:
a) competiţii cu obiectiv al numărului de îndeplinire a sarcinii;
b) competiţii cu obiectiv al calităţii de îndeplinire a sarcinii;
c) competiţii în condiţii dificile sau neobişnuite.
4. Mărirea succesivă a funcţiilor de autoeducare în baza autocunoaşterii,
conştientizării esenţei activităţii sportive. Aici sunt introduşi următorii componenţi:
a) respectarea regulată a regimului vital total;
b) autoconvingerea, autostimularea şi autoimpunerea pentru îndeplinirea programului
de antrenament şi a rezultatului competiţional;
c) autoreglarea emoţiilor, starea psihică şi generală prin intermediul metodelor şi
procedeelor autogene ş.a.;
II.4. PSIHOLOGIA ŞI SPORTUL DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ
Este de ştiut că un copil nu va ţine niciodată partea unei persoane care îl
constrange să faca unele lucruri, indiferent dacă acestea sunt pentru binele sau. Am
putea incerca să definim antrenorul perfect. Astfel ar fi foarte usor să ridicam în slavi
pe unii şi să aruncam cu “mocirla” în altii. Dupa cum este prezentat şi în curs,
punctele comune ar putea fi ambitia, rabdarea, perseverenta, dorinta de afirmare. în
pricipiu, un antrenor bun este al treilea parinte, poate în multe cazuri chiar primul. De
aceea majoritatea sportivilor tineri apreciaza abia mai tarziu unii antrenori pe care i-
au avut, sau dimpotriva, observa lipsa de profesionalism de care au dat dovada
acestia.
Daca ar fi să facem o analiza a personalitatii antrenorului X, am putea spune
despre el ca este o persoana sangvina cu trasaturi colerice. Dat fiind faptul ca a fost
o persoana destul de apreciata în acest sport ca jucator (volei), stia în mare masura
de ce este nevoie ca să obtii anumite performante. O persoana autoritara şi exigenta,
poate dupa standardele de astazi prea exigenta, cu un caracter foarte puternic şi
pragmatic, cu o fire depresiva şi indecisa uneori în ciuda calitatilor psihice care sunt
foarte evidente. El e foarte comunicativ şi protector fata de elevii sai, dar protectia să
nu-i ofera elevului calea de a evita reactiunea actiunii sale, ba chiar dimpotriva, de
cele mai multe ori, pedepsele venite din partea lui sunt mult mai severe de cat s-ar
considera necesar. Este genul de persoana foarte “ciudata” din punct de vedere
intelectual, sau pur şi simplu e un bun pedagog care stie să se coboare la nivelul
elevilor sai. Dar din pacate un bun exemplu ca mentalitatea de teren sau gandire de
teren, din punct de vedere social este dezastruoasa. în ciuda problemelor el isi ajuta
atat actualii cat şi fostii elevi fara cea mai mica urma de ezitare. în limbaj popular este
un om “de caracter”.
Despre personalitatea antrenorului Y, s-ar putea spune ca este mai degraba
personalitatea unui om de afaceri nu a unui antrenor, şi din pacate pentru sportul
romanesc, acestia sunt majoritari. O persoana colerica, cu trasaturi sangvine, un
foarte slab pedagog dar un bun demagog, de aici şi “iluzia inteligentei” care poate fi
mascata insa numai pana la o limita. Fiind un foarte bun manipulator, el nu
urmareste performanta şi e foarte agresiv cu persoanele din jur: jucatorii sau cei care
nu accepta aceasta stare de mediocritate. E o persoana pt care lucrurile materiale
sunt net peste cele de personalitate, de caracter, lucru pe care nu îl ascunde,
explicandu-l chiar propriilor elevi, uitand ca poate are în grija viitori campioni. Copii
risca astfel ca pe viitor să nu stie cum să abordeze unele situatii sau cum să se
comporte în anumite cercuri, distrugandu-si viitoarele cariere.
Daca ar fi să facem o comparatie între aceste două persoane, antrenori,
oameni, din punct de vedere professional, antrenorul X este clar superior
antrenorului Y, dar neglijarea vieţii personale, va duce la stagnarea carierei sale ca
antrenor. Situaţia este exact opusă în cazul antrenorului Y deşi aşa ar trebui să fie
normal.
Vorba din folclor “fă ce spune popa nu ce face poapa” în cazul antrenorilor nu
prea se potriveşte, deoarece sportivul va copia întotdeauna trăsăturile antrenorului,
în special personalitatea acestuia. Iar personalitatea antrenorului se va oglindi cel
mai bine în perioada competiţiei şi anume în timpul jocului pe atitudinea sportivului.
"A te lupta cu tine însuţi, este lupta cea mai grea; a te invinge pe tine însuţi,
este biruinţa cea mai frumoasa." – Leibniz Şi, ...alergând pe cărarea de vis, se făcea
că pe fruntea mea fluturau laurii olimpici … atât de reali… şi medalia, medalia îmi
strălucea pe piept…!!!
Psihologia este stiinţa explicativă a imaterialului exprimat organic şi
comportamental.
Psihologia sportului explică şi caută soluţii pentru ca aceste nevăzute particule
psy să se aşeze şi să funcţioneze în cele mai potrivite formule şi structuri astfel încât
puterea psihică şi mentală a sportivului să îl susuţină în performanţă.
Campusul sportiv, terenul de antrenament, salteaua de lupte, ringul de box şi
arena competiţională sunt în mod egal scena unde se construiesc şi dezvoltă, se
impun şi se retrag, se nasc şi mor CAMPIONII.
S-ar părea la prima vedere că urmând schema standardizată a unei excelent
selecţie, pregătire, asistenţă tehnică şi medicală, am "echipat" sportivul pentru înalta
performanţă şi doar o neşansă greu sau imposibil de controlat îl va întoarce din
drumul victoriei.
Dacă doar aşa ar sta lucrurile, cum am mai putea explica momentele de
"criză" ale sportivului de excepţie când, aproape magic, rezultatele lui "cad" pentru
că, spune el, "tribuna nu l-a susţinut, privirile antrenorului nu l-au încurajat, nu s-a
mai putut concentra", sau, cum am explica situaţiile de "aur" cand zâmbetul
complezent dar prietenos al arbitrului, cuvintele tandre ale prietenei "aleargă pentru
mine…", i-a pus "aripi la picioare" şi s-a trezit trecând primul linia de sosire?
Oare ce sunt aceste "ceva-uri" care par a guverna din unghiuri nevăzute
dispoziţia de antrenament şi competiţie a sportivului, modul concret de exprimare a
formei în care acesta se află, astfel încât sunt răsturnate uneori în mod
ultraspectaculos aşteptări şi prognosticuri solid argumentate?
Se pare că psihologia aplicata în sport este capabilă să descifreze secretele
învingătorilor, ale acelor sportivi care au puterea să renască din cenuşa proprie, a
acelora care uimesc întrecând orice aşteptări sau clachează fără explicaţie.
Psihologia sportului oferă făra doar şi poate, alaturi de alte stiinte, soluţia de a fi
învingător.
Din ce în ce mai insistent, aproape agresiv în ultimii ani, literatura de
specialitate argumentează cu exemple din înalta performanţă privind probele atletice
şi nu numai, faptul că antrenorii şi sportivii care au introdus în programul ritmic de
pregătire antrenamentul psihologic, au succes superior celorlalti.
Alan Goldberg,doctor în psihologia sportului (Conneticut, Pansylvania, 2003)
consultant al multor sportivi americani de nivel olimpic preciza recent: „Sunt mulţi
sportivi care nu îşi manifestă adevăratul potenţial nu din cauză că nu sunt în mod
adecvat antrenaţi, că nu au capacităţi fizice sau abilităţi tehnice, ci pentru faptul că:
- nu ştiu cum să facă stresul suportabil şi să îi dea valori pozitive
- se intimidează
- nu ştiu cum să îşi focalizeze concentrarea
- au o gândire negativă
- nu ştiu să-ţi gestioneze încrederea în sine
- nu au abilitatea de a trece peste eşec, greşeli
- au o motivaţie inadecvată (a nu se confunda cu faptul că nu au dorinţa
pentru succes)
- nu au suficient de bine construită mentalitatea de învingători
În analiza sa, autorul remarcă faptul că pentru a realiza înalta performaţă un
sportiv, desigur şi antrenorul sau şi întreaga echipă tehnică, trebuie să facă „ceva
diferit" faţă de cel cu care se întrece. Un „ceva" diferit este în opinia autorului de mai
sus, antrenarea capacităţilor psihice.
S-ar putea pune două întrebări la care antrenorii ar trebui cel puţin să
reflecteze:
- Oare se alocă constant timp, efort şi disponibilitate şi pentru pregătirea
psihologică a sportivului?
- Oare în planul de antrenament pentru sportiv, pregătirea psihologică ar trebui
să se regăsească sub forma unei rubrici distincte?
Într-o comunicare recentă în anul 2004 la reuniunea anuala a Asociaţiei
Psihologilor Americani, psihologul specialit în sport, Shary Young Kuchenbecker, ca
urmare a unui studiu ştiinţific realizat pe un număr de 658 de antrenori din 43 de
sporturi, menţiona că succesul sportivilor se datorează în primul rând unui profil
psihologic pozitiv(favorabil) acesta avînd rolul esenţial de a susţine pregătirea şi
nivelul de exprimare fizică sportivă în performanţă.
Antrenorii chestionaţi au pus pe prim plan ca fiind cele mai importante pentru
succesul sportivului:
- plăcerea acestuia de a face efort fizic, mişcare,
- atitudinea pozitivă
- capacitatea de a fi antrenabil
- auto-motivant
- spirit de echipă
- străduinţa de a se dezvolta şi abia de la poziţia 19 în lista de caracteristici:
- caracteristici fizice native
- capacitatea de a se supune şi rezista efortului fizic
- coordonarea psihomotrică.
Este interesant ceea ce Joaquim Cruz, atlet medaliat olimpic la probele de
800m şi 1500 m în 1984 şi 1988 şi multimedaliat la competiţii internaţionale de înaltă
anvergură până în 1996, relata într-un interviu privind „profilul învingătorului". Poţi fi
învingător dacă ai:
plăcere de antrenament,
dedicaţie,
perseverenţă,
obiective de lungă durată;
va fi învingăor acela care va şi cum să transforme suferinţa şi efortul sportiv
în emoţe pozitivă
Olimpiatul menţonează de asemenea că poţi fi învingăor doar dacă foloseşi în
aşa fel mintea încât aceasta să dea corpului capacitatea de a-şi manifesta valoarea.
Aceste caracteristici, subliniază atletul, trebuie săfie antrenate şi dezvoltate
permanent, încă de la cea mai fragedă vârstă.
Retras din arena sportivă Joaquim Cruz este membru activ în International
Athletic Federation lucrând la proiecte vizând sportivii olimpici.
Psihologia aplicata în sportul de înaltă performantă oferă informaţile, metodele
şi instrumentele pe care sportivul şi antrenorul să le folosească în antrenarea
capacităţior psihice indispensabile învingătorului.
II.5. PSIHOLOGIE SPORTIVĂ; VIOLENŢA ŞI AGRESIVITATEA ÎN SPORT
Termenul "agresivitate în sport" a fost folosit în mod curent pentru a defini o
gamă de comportamente diferite: izbucniri violente, bătaia, jucătorul agresiv care
atacă intenţionat în fotbal, lovirea agresivă a unui adversar. În psihologia sportivă
agresiunea este atribuită oricărui comportament intenţionat pentru a răni un alt
individ sau obiect prin mijloace verbale sau fizice.
Se poate preciza că, agresiunea include comportament, agresiunea include
intenţie, agresiunea implică degradarea sau tulburarea unei alte persoane sau
obiecte. Literatura psihologică sportivă diferenţiază între agresivitatea instrumentală
şi cea care are ceva drept ţintă. Una din sursele posibile ale agresiunii în sport
implică natura competiţiei. Una din cele mai recente teorii psihologice a dezvoltat
explicare agresiuni ca ipoteză de frustrare-agresiune. Această teorie sugerează că
frustrarea amplifică probabilitatea comportamentului agresiv; în acest caz, frustrarea
este definită drept răspuns cu ţintă blocată.
Nivelul contactului fizic între sportivi a fost sugerat drept factor motivaţional al
comportamentului agresiv. însăşi natura anumitor sporturi (hochei pe gheaţă, rugbi,
şi într-o oarecare măsură şi baschetul) necesită un nivel ridicat al contactului fizic,
reacţia la contactul fizic fiind diferită în funcţie de cum este perceput actul. Există
diferite teorii şi concepţii despre agresivitate: teoriile învăţării, ale agresiunii-frustrării,
concepţiile psihanalitice şi etologice.
Teoriile învăţării
Inspirate din conceptele comportamentale, aceste teorii se bazează pe
principiul dobândirii comportamentelor agresive prin învăţare. Dintre cei care au
propus perspectiva influenţei sociale cel mai notabil este Albert Bandura (1973) care
afirmă că agresiunea este un comportament social cerut, ales şi menţinut la fel ca şi
alte comportamente. Bandura consideră că învăţăm şi preluăm comportamentele
agresive: prin influenţare directă şi prin învăţarea din observaţii. Spre deosebire de
teoriile instinctuale şi cele induse, teoria influenţei sociale nu propune influenţarea
constantă spre agresiune. Potrivit teoriei, agresiunea este dobândită prin încurajare
şi modelare iar indivizii agresează numai în condiţii care facilitează comportamentele
agresive.
Teoria agresiunii –frustrării
Teoriile induse, a doua mare perspectivă teoretică asupra agresiunii, are mai
mare credibilitate printre psihologi. Cea mai de seamă perspectivă indusă este
ipoteza fustaţio-agresiunii propusă de Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears Cele
două propuneri cheie ale ipotezei lui Dollard sunt că: -fustraţia duce întotdeauna la o
formă de agresiune; -agresiunea întotdeauna frânează fustraţia. De fapt, frustraţia nu
cauzează agresiune în mod direct. Dimpotrivă, frustraţia care reprezintă orice blocare
în comportamentul orientat către un scop, induce o instigare spre agresiune
cunoscută ca agresiune indusă. Această agresiune indusă, se apreciază, facilitează
comportamentul agresiv
Concepţia psihanalitică
În teoria despre excitaţie, Freud introduce două grupe de instincte complet
diferite, instinctele vieţii sau Eros şi instinctele morţii sau Thanatos. Instinctul sexual
aparţine primului grup, în timp ce impulsurile agresive, prin tendinţa lor destructivă,
aparţin celui de-al doilea
Abordarea etologică
Teoriile instinctuale, propun ca teză agresivitatea ca fiind o caracteristică
înnăscută a tuturor indivizilor: suntem născuţi cu un instinct care face inevitabil
comportamentul agresiv. Teoriile instinctuale se împart, din perspectivă etologică, au
două orientări principale: agresiunii reale sau indirecte. Cealaltă mare teorie a
instinctului, din perspectiva etologică este în mare măsură cunoscută datorită
lucrărilor K. Lorentz. Lorentz şi alţi etologişti afirmă că instinctul agresiv este un
instinct înnăscut de luptă care s-a dezv. de-a lungul evol. speciei umane.
Catarsisul
Catarsisul este definit ca o descărcare emoţională, ca o deliberare şi o
exteriorizare a agresivităţii, efectul catarsic corespunzând unei diminuări a tendinţei
de a agresa.
Cercetările psihologiei sportive efectuate asupra relaţiei dintre agresiune şi
sport au pornit pe trei direcţii: unii cercetători percep agresiunea în sport ca un
catharsis care permite eliberarea impulsurilor agresive şi reduce comportamentul
agresiv în situaţiile sportive; alţi cercetători au examinat antecedentele şi
consecinţele agresiunii în sport alţii s-au preocupat de efectele comportamentului
agresiv în manifestările sportive. Cea mai discutată problemă a agresiunii în
psihologia sportivă este dacă activitatea sportivă, poate acţiona ca un catharsis care
ar reduce comportamentul agresiv în situaţii nesportive.
C A P I T O L U L I I I
III.1. ROLUL PROCESELOR COGNITIVE ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ
În cadrul activităţii sportive procesele cognitive au câte roluri foarte importante:
Senzatiile auditive în sport au rol in:
a. orientarea în spatiu (la patinatori este importanta formarea „simtului ghetii”; la
schiori se formeaza „simtul zborului” la saritura de la trambulina sau la viteze mari).
Sensibilitatea auditiva a sportivilor care parcurg distante cu viteza mare trebuie
educata, deoarece contribuie la perceperea vitezei. S-a constatat ca acoperirea
urechilor determina modificari ale impulsurilor nervoase care comanda motricitatea
scazand eficienta activitatii.
b. comunicarea verbala- comanda, expresivitatea comenzii, numaratoarea, ritmul
acesteia contribuie la executia corecta a miscarii
Senzatiile cutanate - informatiile tactile provenite de la aparate (mingi,
rachete, prajina bara) contribuie la formarea stereotipului dinamic ca urmare a
sistematizarii proceselor de excitatie ce se produc pe scoarta şi a adaptarii; senzatiile
termice, ca urmare a fenomenului de adaptare, permit prin antrenament obisnuirea
cu temperatura scazuta a apei (inotatori) sau cu frigul (schiori); pragurile sensibilitatii
dureroase sunt mai ridicate în sporturi ce implica lovituri, caderi (box, rugby) ca
urmare a gradului mare de excitabilitate al scortei cerebrale în joc care induce
inhibitie în jur.
Senzatiile chinestezice şi proprioceptive. Acest tip de senzatii informeaza
scoarta cerebrala despre:
a. pozitia segmentelor corpului în miscare – factor de reglare pentru pozitia
initiala şi finala sau pentru diferitele momente din executia tehnica a unui exercitiu
b. miscarea segmentelor corpului – prin antrenament se poate educa capacitatea
de a percepe distanta, rapiditatea, amplitudinea şi forta necesare miscarii.
c. Rezistenta intalnita de segmentele corpului în miscare sau rezistenta care
trebuie invinsa prin miscare (ex. Rezistenta apei în inot, probele de haltere,
aruncarea greutatii etc.)
Senzatiile de echilibru – în sport corpul se afla în miscare luand adesea pozitii
foarte variate şi neobisnuite care solicita un bun simt al echilibrului care asigura
precizia şi coordonarea miscarii. Prin antrenament pot fi atenuate sau intarziate
efectele reactiilor vegetative.
Rolul perceptiilor în activitatea sportiva este mai complex decat al senzatiilor
deoarece ele implica mai multe componente. De exemplu perceptia duratei alergarii
se realizeaza pe baza unor repere: numarul pasilor pe o anumita portiune, senzatiile
musculare legate de efort, ritmul miscarii. Perceperea timpului în alergare constituie
un proces activ de observare a modificarii vitezei în alergare pe baza sesizarii
variatiilor componentelor temporale ale pasului de alergare pe baza sesizarii
variatiilor componentelor temporale ale pasului de alergare (frecventa pasilor,
succesiunea şi lungimea lor, forta impingerii).
De asemenea ritmul şi tempoul sunt elemente importante ale perceptiei
timpului.
Tempoul reprezinta cantitatea unor cicluri repetate în unitatea de timp. Este
important în alergare, ciclism, canotaj. Poate fi apreciat şi în sporturi unde nu exista
cicluri riguroase (de exemplu, se poate aprecia tempoul unui joc).
Ritmul consta în sesizarea alternarii cu regularitate an timp a unor grupe de
stimuli şi reliefarea unora din acestia prin accentuare. în ritm intervalele intre
elementele de reper sunt sensibil egale, dar în interiorul acestor intervale exercitiile
se pot succeda chiar neregulat. Reperele care marcheaza ritmul sunt miscari ale
caoului, membrelor sau intregului corp (de exemplu, triplu salt). Ele pot fi marcate de
comenzi verbale, numarare sau muzica.
Rolul perceptiei miscarii în sport se evidentizaza in:
- demonstratie în invatarea miscarii (imitare dupa model)
- anticiparea intentiilor adversarului, aprecierea corecta a miscarii mingii,
aprecierea şi anticiparea miscarii unei tinte
- inducerea în eroare a adversarului (fentele au rolul de a crea în mintea
adversarului anticiparea falsa aunei miscari care nu se va produce în vederea
dezechilibrarii actiunilor acestuia) rolul reprezentarilor este ilustrat de reprezentarile
ideomotorii (reprezentari ale miscarii) care:
- reduc efortul de atentie şi vointa în executie
- scurteaza momentul deliberarii şi deciziei în miscare
- constituie reper pentru autocontrolul actului motor
- au rol de antrenare a miscarilor (reprezentarea mentala a miscarilor insotita de
comenzi în limbaj interne contribuie la precizia şi corectitudinea executiei).
Reprezentarile miscarilor presupun atat componente chinestezice şi
proprioceptive (musculare sau articulare) cat şi elemente vizuale, auditive, tactile şi
de orientare a corpului în spatiu.
Reprezentarile vizuale informeaza asupra:
- formei exercitiului
- conditiile realizarii lui
- succesiunea unor elemente în executie
III.2. ROLUL GÂNDIRII ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ
În sport, activitatea gândirii se concretizeaza în rezovarea problemelor tactice.
Problemele ce apar în activitatea sportivă au în general un grad mare de
nedeterminare datorita faptului ca datele de intrare sunt într-o permenentă
schimbare, ca urmare a acţiunii unui număr mare de operatori.
În jocurile sportive se confrunta 7-11 operatori care actioneaza în baza unor
strategii euristice, creând astfel situaţii inedite care se deruleaza cu mare
repeziciune. Fiecare operator (jucator) trebuie să ia în calcul şi să introduca în
analiza datelor un număr mare devariabile (observarea actiunilor adversarului,
anticiparea intentiei acestuia, observarea acţiunii coechipierilor şi anticiparea intentiei
lor, poziţia proprie, distanţa, traiectoria posibilă a mingii etc.) cu cât numărul de
operatori creşte cu atât creşte gradul de nedeterminare a problemei. Planul tactic,
elaborat anterior, care cuprinde anumite planuri euristice (alternative
comportamentale în anumite situatii de joc) şi regulile jocului introduc o serie de
constrângeri care reduc numarul alternativelor de actiune.
În concurs gândirea sportivilor vizeaza rezolvarea unor probleme privind
mijloacele ce trebuie alese pentru a obţine un avantaj în faţa adversarului şi în
acelaşi timp să surprindă caracteristicile gândirii tactice a adversarului pentru a-i
anticipa intenţiile şi a actiona în punctul slab al acestuia. Aceasta repezintă gândirea
tactică.
Rezolvarea problemelor tactice se concretizează în alcătuirea planului tactic,
care este o variantă de soluţie, o ipoteză ce urmează a fi verificată în timpul
întrecerii.
Planul tactic trebuie să tina seama de o serie de factori:
- pregatirea proprie (in functie de care se stabileste şi expectanta sportivului în
concurs)
- pregatirea partenerilor – unde exista (in functie de aceasta se stabileste planul
actiunilor individuale)
- conditiile organizatorice ale intrecerii (sala, teren, lumina, temperatura )
- particularitatile pregatirii adversarilor, experienta lor de concurs planul tactic
este orientativ şi aproximativ. El trebuie să fie restructurat în functie de factorii
neprevazuti cepot apare în concurs. Gandirea tactica în timpul competitiei este o
imbinare a unor elemente elaborate anterior în planul tactic şi elemente de gandire
intuitiva şi operationala care prelucreaza datele oferite de desfasurarea intrecerii.
În planurile tactice pot aparea şi erori datorita:
- necunoasterii particularitatilor adverarului
- aplicarii unoe scheme sablon, stereotipe, ce nu sunt adapotate situatiei
concrete
- lipsei unor alternative posibile, pregatite în prealabil, pentru aceeasi situatie
tactica dezvoltarea gandirii tactice a sportivului presupune antrenarea şi dezvoltarea
unor calitatii ale gandirii cum ar fi:
a. rapiditatea gandirii, care presupune:
- sesizarea rapida a problemelor de rezolvat
- alegerea rapida, din inventarul de modele comportamentale, deprinderi şi
priceperi, a solutiei celei mai adecvate
- aplicarea rapida a solutiei alese
b. supletea gandirii
- capacitatea gandirii de se adapta, de a-si modifica directia, în concordanta cu
modificarea situatiei concrete
- este opusa rigiditatii, care consta în prelucrarea unilaterala a informatiei
c. independenta gandirii
- capacitatea sportivului de a gandi singur, de a-si asuma sarcinile propriei
pregatiri, de a-si analiza greselile
- capacitate de a-si elabora planul tactic
d. caracterul critic
- capacitatea de a evalua corect propriile idei şi solutii, dar şi solutiile propuse de altii.
C O N C L U Z I I
Pregătirea psihologică presupune totalitatea măsurilor psihologo-pedagogice
şi condiţiilor corespunzătoare ale activităţii sportive şi vieţii sportivilor, ce sunt
orientate spre formarea unor aşa funcţii psihice, procese, stări şi particularităţi ale
personalităţii care ar asigura rezolvarea reuşită a sarcinilor antrenamentului şi
participării la competiţii.
Pregătirea psihologică poate fi divizată în generală şi specială.
Pregătirea psihologică generală se înfăptuieşte în procesul antrenamentului.
Ea se desfăşoară paralel cu pregătirea tehnică şi tactică.
Pregătirea psihologică specială este orientată, în special, spre formarea unui
grad de pregătire psihologică pentru participarea la o competiţie concretă.
B I B L I O G R A F I E
1. Epuran Mihai, 1968, Psihologia sportului, Ed. Sport-turism, Bucureşti
2. Epuran M., Holdevici Irina, Toniţă Florentina, 2008, psihologia sportului
de performanţă.Teorie şi practică, Ed. Fest, Bucureşti
3. M. Epuran, I. Holdevici , 1993, Psihologie- compediu pentru antrenori,
Ed. Sport-turism, Bucureşti
4. I. Holdevici, P. Vasilescu, 1988, Autodepăşirea în sport, , Ed. Sport-
turism, Bucureşti
5. I. Holdevici, 1992, Psihologia succesului, Ed. Ceres, Bucureşti
6. Enciclopedia pentru tineri – Sporturile, Editura Rao
