Prefață Din opera desăvârşită a lui Dumnezeu, marele Univers, sin-gura lume bolnavă trăiete pe planeta Pământ. Boala ş şi suferința au început odată cu neascultarea

E. G. W h i t e

Pe urmele

Marelui Medic

Editura Păzitorul Adevărului

Titlul în original: The Ministry of Healing

Traducere: Luminița Husac

Tehnoredactare: Adina Stochiță

Corectura: Ghiță Bizău

Coperta: Sandu Toma

Copyright © 2015, Editura „Păzitorul Adevărului”

ISBN 978-973-1940-69-4

str. Morii, nr. 27505200 F g ra , jud. Bra ov

Tel: 0268 213 714 Fax: 0268 214 111e-mail: [email protected]

www.farulsperantei.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WHITE, ELLEN GOULD HARMON

Pe urmele Marelui Medic / Ellen G. White; trad.: Luminiţa Husac. - Ed. a 3-a, rev. - Făgăraş: Păzitorul Adevărului, 2015

ISBN 978-973-1940-69-4

I. Husac, Luminiţa (trad.) 286.3

PrefațăDin opera desăvârşită a lui Dumnezeu, marele Univers, sin-

gura lume bolnavă trăieşte pe planeta Pământ. Boala şi suferința au început odată cu neascultarea de legile minunate şi desăvârşite ale Creatorului. De la prima neascultare, degradarea, suferințele şi boala au început să submineze şi să distrugă fericirea oricărui locuitor al planetei, până la stadiul de dezordine absolută pe care o numim moarte.

La apariția acestei degradări survenită în urma indicațiilor şoptite şi înşelătoare al vrăjmaşului, marea familie din cer nu a stat indiferentă. Un remediu era imperios necesar de găsit, nu doar pentru toate bolile şi suferințele care culminează cu moartea ci, mai mult, pentru depistarea şi îndepărtarea cauzelor care le produc.

Ființa în care se manifesta fizic iubirea absolută a lui Dumne-zeu, Domnul Isus, Fiul iubit şi adorat al Tatălui, „Cel întâi născut din toată zidirea”, prin care şi pentru care fusese adusă la existență minunata creație, a intervenit înaintea Tatălui să vină şi să trăiască pe pământul nostru pentru a aduce vindecare şi pentru a distruge moartea, înlocuind-o cu viața veşnică. Venirea Lui pe acest pământ pentru a oferi balsamul vindecător pentru suferință, indiferent de natura ei şi confruntarea cu autorul degradării, a supus pe Domnul Isus la chinuri şi dureri care au culminat cu moartea Sa. Dar prin moarte şi înviere, El a distrus pentru totdeauna puterea bolii şi a morții, lăsând o singură cale sigură pentru vindecare (fizică, morală şi spirituală) şi posibilitatea de a trăi veşnic. „Eu am venit ca oile să aibă viață, şi s-o aibă din belşug”. (Ioan 10:10)

Această carte, scrisă sub inspirație divină, are tocmai acest scop; de a ne învăța nu doar calea spre vindecarea trupului, prin îndrepta-rea obiceiurilor greşite, ci oferă şi cele mai bune sugestii şi sfaturi de alegerea cărora depinde şi dezvoltarea unui caracter care să ne facă

Pe urmele Marelui Medic – E. G. White4

să trăim în cele din urmă etern, scăpând din vârtejul păcatului, al suferinței şi morții.

Principiile vindecării aduse de Domnul Isus, singura şansă de a satisface dorința după o viață autentică, pusă încă de la început în noi, sunt redate în cuvinte simple, pe înțelesul tuturor, în această mi-nunată carte. Profunzimea lor va schimba cu totul viața noastră. Ele vor atinge mintea, inima şi sufletul nostru de o asemenea manieră încât vindecarea o vom simți atât de aproape şi schimbările vor veni cu o certitudine ce nu dă greş, pe măsură ce vom permite Domnului să le producă.

Cartea „Pe urmele Marelui Medic” este ea însăşi un tratament pentru boală. Ea este, de asemenea, un ajutor atât pentru fiecare „ostaş din marea armată de oameni îmbrăcați în alb” cât şi pen-tru toți acei care impresionați de dragostea şi exemplul de dăruire, abnegație şi sacrificiu ale Domnului Isus doresc să ajute la restabili-rea sănătății lor şi a altora.

Fie ca toți cititorii să simtă miracolul vindecării prin coopera-rea zilnică cu Marele Vindecător, în vederea refacerii obiceiurilor care pot să ne dea o viață sănătoasă aici şi un caracter care să dăinu-iască veşnic în atmosfera Cerului.

Dr. Emil Barbu

„Vie împărăția Ta!”În şcoala din Segendorf pe Wiedbach, la picioarele Muntelui

Monrepos, am asistat la o oră de învățământ. După ce învățătorul dădu lucrări tuturor copiilor mari, se alătură de banca şcolarilor de abecedar şi le zise: „Care din voi mai ştie despre Omul cel bun, despre care v-am vorbit?” Un băiețaş galben ca ceara ridică degetul micuț, sprijinindu-l cu cealaltă mânuță.

– Da, ştii tu, cum se numea Omul cel bun?– Se numea Isus!– Bine, băiatule! Dar ştii tu să spui şi ce-a zis Omul cel bun?– Lăsați copiii să vină la Mine!– Foarte bine! Și pentru ce a zis El aşa?– Pentru că îi iubea! veni de pe buzele palide răspunsul ca un

gingaş glas de clopoțel, care făcu să răsune cuvântul „iubea” ca o muzică plăcută.

Pentru că îi iubea, de aceea veni Mântuitorul la bieții oameni; pentru că îi iubea, vindecă El bolile lor; pentru că îi iubea, le iartă păcatele; pentru că îi iubea, Îşi dădu viața pentru ei, ca să le arate calea spre cer şi biruința asupra oricărei dureri omeneşti, chiar şi asupra morții.

Pentru că îi iubea! Aceasta era toată minunata taină a întregii Sale activități, a întregii Sale suferințe, a tuturor veşnicelor Sale cu-vinte, care trebuia să trăiască şi să răsune mereu peste tot pământul, în vecii vecilor.

Pentru că îi iubea, le-a dat Spiritul Sfânt. – Dar oamenii? – Ei Îl răstigniră pe cruce şi au dat uitării cuvintele Sale timp de aproape două mii de ani, numai pentru că nu ajunseră să învețe cuvântul iubire.

Dar pare că pe fața pământului suflă un vânt de primăvară şi se arată muguri ici şi colo. Unde se întâmplă o mare nenorocire, acolo aleargă mulți, să dea ajutor. Și ce minune! Unde oamenii se


înarmează de război, îşi dau seama că războiul este îngrozitor... şi dezarmează. Asta e pentru prima dată, ah, nu din iubire; dar totuşi ei dezarmează! Totul e un început de topire a gheții. Poate cuvântul „Omului bun” va ajunge să răsune mai tare decât strigătele de război, decât invidia şi ura. Poate cuvântul „iubire” va răsuna din gură de copil ca un uşor sunet de clopoțel în această lume sălbatică.

După două mii de ani, oamenii vor începe să vindece aşa cum vindeca El; căci îşi vor aduce aminte că El a zis – dacă vom avea credință cât un grăunte de muştar – vom putea face lucruri mai mari decât El! Cuvintele Sale sunt adevăr întotdeauna, iar în inima Sa dumnezeiască nu era loc pentru o crudă amăgire a nenorociților de pământeni. Iar dacă noi ne-am rugat timp de două mii de ani: „Vie împărăția Ta!” fără să ştim ce zicem; va veni poate o zi, în care să înțelegem, că n-am făcut absolut nimic, ca să aducem mai aproape de noi împărăția lui Dumnezeu, a păcii Sale.

Odată şi odată vom înțelege, că trebuie să ne spălăm fața, să punem în noi simțuri curate şi să ne împodobim sufletul cu flori, ca în sfârşit să fie loc în noi pentru împărăția lui Dumnezeu! Primul simț curat se va numi: iubire! Prima floare: iertare! Prima străluci-re a privirii noastre va da săracilor pâine şi celor chinuiți de dureri mângâiere!

Nu e prea devreme, după două mii de ani, să ajungem şi noi creştini; dar nici prea târziu pentru lucrătorii viei chemați în ceasul al unsprezecelea.

Carmen Sylva

Regina Elisabeta, soția regelui Carol I, s-a născut la 29 decembrie 1843, în Germania. Pseudonimul literar al reginei era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, ca fondatoare de instituții caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „mama răniților”. În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți. În absența unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta, fondată în 1893 de regină, a tratat benevol circa 17.000 de pacienți pe an, a distribuit medicamente gratuite și a monitorizat starea familii-lor nevoiașe. A decedat în 2 martie 1916 și este înmormântată la Curtea de Argeș.

Adevăratul medic misionar


„Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns

să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec

pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia,

şi prinşilor de război, izbăvirea.”

Exemplul nostruDomnul nostru Isus Hristos a venit în această lume pentru a

sluji neobosit nevoilor omului. „El a luat asupra Lui neputințele noastre şi a purtat bolile noastre”, ca să poată sluji oricărei nevoi a omenirii. (Matei 8:17). El a venit pentru a îndepărta povara de boli, mizerie şi păcat. Misiunea Lui a fost aceea de a realiza resta-urarea completă a omului; El a venit să le dea oamenilor sănătate, pace şi desăvârşirea caracterului.

Situațiile în care se aflau cei care au implorat ajutorul Său, pre-cum şi nevoile lor, au fost extrem de diferite, dar niciunul din cei care au venit la El nu a plecat fără a primi ajutor. De la El se revăr-sa un torent de putere vindecătoare, şi omul era vindecat la corp, minte şi suflet.

Lucrarea Mântuitorului nu a fost limitată la vreun moment sau loc. Compasiunea Sa nu a cunoscut limite. El şi-a realizat lu-crarea de vindecare şi educare într-un mod atât de amplu, încât nu exista nicio clădire în Palestina suficient de mare pentru a primi mulțimile care se înghesuiau în jurul Lui. Slujirea Lui era pe pan-tele dealurilor înverzite din Galileea, pe drumurile principale ce străbăteau țara, pe malul mării, în sinagogi şi în orice alt loc în care bolnavii ar fi putut fi aduşi la El. În fiecare oraş, mare sau micuț, în fiecare sat prin care a trecut, a pus mâinile peste bolnavi şi i-a vindecat. Ori de câte ori au existat inimi gata de a primi solia Lui, El le-a mângâiat cu asigurarea iubirii Tatălui lor ceresc. Toată ziua slujea celor care veneau la El; iar seara îşi îndrepta atenția asupra celor care în timpul zilei fuseseră nevoiți să trudească din greu pentru a câştiga bănuții necesari pentru susținerea familiilor lor.

Isus a purtat greutatea îngrozitor de apăsătoare a responsabilității pentru mântuirea oamenilor. El ştia că, dacă nu intervenea o schimbare hotărâtă în principiile şi scopurile rasei

17

18


umane, totul urma să fie pierdut. Aceasta a fost răspunderea care-I istovea sufletul, şi nimeni nu putea înțelege povara care apăsa asu-pra Lui. A trecut singur prin copilărie, tinerețe, maturitate. Cu toa-te acestea, oamenii simțeau cerul când se aflau în prezența Lui. Zi de zi, El a dat piept cu încercări şi ispite; zi de zi, El a fost adus în contact cu răul şi a fost martor al puterii acestuia asupra celor pe care El căuta să-i binecuvânteze şi să-i salveze. Cu toate acestea, El nu a ezitat şi nici nu S-a descurajat.

În toate lucrurile El a adus dorințele Sale într-o strictă subor-donare față de misiunea Lui. Viața Lui a fost plină de slavă pentru că orice act al vieții Sale a fost făcut în ascultare față de voința Ta-tălui Său. Când, fiind doar un tinerel, mama Lui L-a găsit în şcoala rabinilor şi i-a spus: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi?” El a răspuns, – şi răspunsul Lui este nota dominantă a lucrării vieții Sale, – „De ce M-ați căutat? Oare nu ştiați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:48, 49).

Viața Lui a fost una de permanent sacrificiu de Sine. El nu a avut nicio casă în această lume, în afară de cea oferită prin bunăta-tea prietenilor Săi. El a venit să trăiască în locul nostru viața celor mai săraci, să meargă şi să lucreze printre cei nevoiaşi şi suferinzi. Nerecunoscut şi neonorat, El a umblat pretutindeni printre oame-nii acelui popor pentru care a făcut atât de mult.

El a fost mereu răbdător şi vesel, iar cei bolnavi Îl întâmpinau ca pe un sol al vieții şi păcii. El a văzut nevoile bărbaților şi femeilor, copiilor şi tinerilor, şi tuturor le-a făcut invitația: „Veniți la Mine.”

În timpul lucrării Sale de pe acest pământ, Isus a dedicat mai mult timp pentru a vindeca pe bolnavi decât pentru a predica. Minunile Lui mărturiseau adevărul existent în cuvintele Sale, şi anume că El a venit nu pentru a distruge, ci pentru a salva. Oriun-de mergea, vestea înduioşării Sale se răspândea înaintea Lui. Prin orice loc pe unde trecuse, beneficiarii compasiunii Sale se bucurau de sănătate şi-şi încercau puterile nou-descoperite. În jurul lor se adunau mari mulțimi să audă de pe buzele lor lucrările pe care Domnul le făcuse. Vocea Lui a fost primul sunet pe care mulți l-au auzit vreodată, numele Lui a fost primul cuvânt pe care l-au rostit,

19

11Exemplul nostru

iar fața Lui prima față pe care au privit-o. Cum să nu-L iubească pe Isus şi să facă să răsune cu putere lauda Lui? Trecea prin oraşe şi sate asemenea unui curent vital, dătător de viață şi bucurie.

„Ţara lui Zabulon și ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor, norodul acesta,

care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ţinutul și în umbra morţii

a răsărit lumina.” (Matei 4:15, 16).

Mântuitorul a făcut din fiecare lucrare de vindecare o ocazie pentru a implanta principiile divine în minte şi suflet. Acesta a fost scopul lucrării Sale. El a împărtăşit binecuvântări pământeşti, ca să deschidă inimile oamenilor să primească Evanghelia harului Său.

Hristos ar fi putut ocupa locul cel mai înalt în rândul învățătorilor națiunii iudaice, dar El a preferat să ducă Evanghelia celor săraci. El a mers din loc în loc, pentru ca aceia aflați la drumuri şi la garduri să poată auzi cuvintele adevărului. Vocea Lui se auzea explicând Scrip-turile pe malul mării, pe panta muntelui, pe străzile oraşului sau în sinagogă. El i-a învățat adeseori pe oameni în curtea exterioară a tem-plului, astfel ca neamurile să poată auzi cuvintele Sale.

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire și Te voi lua de mână, Te voi păzi și Te voi pune

ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi

și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. ... Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei,

îi voi povăţui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor,

și locurile strâmbe, în locuri netede: iată ce voi face și nu-i voi părăsi.” (Isaia 42:6-16).

Învățătura lui Hristos era aşa de deosebită de explicațiile date Scripturii de către cărturari şi farisei că oamenii erau cu totul

20

21


22

23

captivați. Rabinii stăruiau asupra tradiției, a teoriilor şi speculațiilor omeneşti. De multe ori, ceea ce oamenii au învățat şi scris despre Scriptură fusese pus în locul Scripturii. Subiectul învățăturii lui Hristos a fost Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a întâmpinat pe cei care veneau cu întrebări cu un simplu: „Stă scris,” „Ce spune Scriptu-ra?” „Cum citeşti în ea?” În orice ocazie când era trezit interesul, fie de către un prieten, fie de către un duşman, El prezenta Cuvântul. El a proclamat mesajul Evangheliei cu claritate şi putere. Cuvintele Sale au revărsat un potop de lumină asupra învățăturilor patriarhilor şi profeților, iar Scripturile au fost prezentate oamenilor ca o nouă revelație. Niciodată nu mai percepuseră ascultătorii Săi în Cuvântul lui Dumnezeu o asemenea profunzime a înțelesurilor.

Nu a existat niciodată un evanghelist asemenea lui Hristos. El a fost Maiestatea cerului, dar S-a smerit luând asupra Sa natura noastră, pentru a-i putea întâmpina pe oameni acolo unde se aflau. Hristos, Solul legământului, a adus vestea mântuirii la toți oame-nii, bogați şi săraci, slobozi şi robi. Faima Sa de mare Vindecător s-a răspândit în întreaga Palestină. Bolnavii veneau în locurile prin care urma să treacă, aşa încât să poată apela la El pentru ajutor. Acolo, de asemenea, veneau mulți oameni plini de nerăbdare ca să audă cuvintele Sale şi să fie atinşi de mâna Lui. Astfel, El a mers din oraş în oraş, din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi vinde-cându-i pe bolnavi – Împăratul slavei îmbrăcat în veşmântul umil al umanității.

El a participat la marile sărbători anuale ale națiunii, şi mulțimilor absorbite de ceremoniile exterioare le-a vorbit despre lucrurile cereşti, aducând veşnicia aproape de ei. Pentru toți El a adus comori din tezaurul de înțelepciune. Le-a vorbit într-un lim-baj atât de simplu încât nu puteau să nu-l înțeleagă. Prin metode-le Sale specifice, El i-a ajutat pe toți cei care se aflau în durere şi suferință. Cu îndurare plină de bunătate şi amabilitate El slujea sufletului bolnav de păcat, aducând vindecare şi putere.

Cel mai mare Educator al tuturor timpurilor, a căutat acces la oameni participând la cele mai obişnuite adunări sociale. El a prezentat adevărul în aşa fel încât oricând după aceea ascultătorii

13Exemplul nostru

24

25

Săi urmau să-l împletească cu cele mai sfinte şi dragi amintiri. El a învățat într-un mod în care i-a făcut să simtă că se identifica com-plet cu interesele şi fericirea lor. Sfaturile Sale au fost atât de directe, ilustrațiile Lui au fost atât de potrivite, cuvintele atât de pline de dra-goste şi veselie, încât ascultătorii erau fermecați. Simplitatea şi seri-ozitatea prin care S-a adresat celor nevoiaşi, a sfințit fiecare cuvânt.

Cât de ocupat a fost în toată viața Sa! Zi de zi, El putea fi vă-zut intrând în sălaşurile umile ale celor lipsiți şi plini de durere, aducând speranță şi pace prin cuvintele Sale celor întristați. Mi-lostiv, plin de bunătate, El a umblat pretutindeni ridicându-i pe cei doborâți şi mângâindu-i pe cei întristați. Oriunde mergea, El răspândea binecuvântare.

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociţi:

El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia,

și prinșilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului

și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion,

să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”,

„un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” (Isaia 61:1-3).

Hristos a venit în această lume pentru a arăta că, primind pu-tere de sus, omul poate trăi o viață neîntinată. Cu răbdare con-stantă şi ajutând altora plin de compătimire şi înțelegere, El a avut grijă de oameni venind în întâmpinarea nevoilor lor. Prin atinge-rea blândă a harului El a izgonit din suflet neliniştea şi îndoiala, a schimbat duşmănia în iubire, şi necredința în încredere.


Putea spune oricărui suflet: „Urmează-Mă” şi cel căruia i se adresa se ridica şi Îl urma. Vraja atracției lumii, era ruptă. La sune-tul vocii Sale spiritul de lăcomie şi de ambiție dispărea din inimă, şi oamenii se ridicau schimbați pentru a-L urma pe Mântuitorul.

Dragoste frățească

Hristos nu a făcut nicio deosebire în funcție de naționalitate, rang sau crez. Cărturarii şi fariseii doreau să limiteze doar la națiunea lor darurile cerului şi să excludă pe ceilalți membri ai familiei lui Dumnezeu aflați în lume. Hristos a venit pentru a dă-râma orice zid de despărțire. El a venit să arate că darul milei şi iubirii Sale stă la dispoziția oamenilor la fel de neîngrădit ca aerul, lumina, sau ploaia care înviorează pământul.

Viața lui Hristos a pus bazele unei religii în care nu există ni-cio castă, o religie prin care evreii şi neamurile, cei slobozi şi robi, sunt legați într-o frăție comună, egali în fața lui Dumnezeu. Nicio chestiune politică nu I-a influențat acțiunile. El nu a făcut nicio diferență între apropiați şi străini, între prieteni şi duşmani. Ceea ce-I mişca inima, era sufletul însetat de apele vieții.

El nu a desconsiderat nicio ființă umană ca fiind fără valoa-re, dar S-a străduit să împărtăşească vindecare fiecărui suflet. In orice societate s-a aflat, El a prezentat o lecție adecvată momen-tului şi circumstanțelor. Orice neglijare sau insultă arătată de oa-meni semenilor lor, nu făcea altceva decât să-L facă mai conştient de nevoia lor de dragostea şi de înțelegerea Sa divino-umană. El s-a străduit să inspire speranță celor mai împietrite şi mai puțin promițătoare ființe, dându-le asigurarea că acestea ar putea deveni fără prihană şi curați, capabili să dobândească un caracter care să-i prezinte lumii drept copii ai lui Dumnezeu.

El S-a întâlnit adesea cu cei care căzuseră sub stăpânirea lui Satan, şi care nu aveau puterea de a se desprinde din lanțurile lui. Unui astfel de om, descurajat, bolnav, ispitit, căzut, Isus îi spunea cuvintele cele mai pline de milă duioasă, cuvinte care îi erau nece-sare şi puteau fi înțelese. Alți oameni pe care El i-a ajutat, erau cei

26

15Exemplul nostru

care duceau o luptă directă cu vrăjmaşul sufletelor. Pe aceştia El i-a încurajat să persevereze, asigurându-i că vor câştiga; căci îngerii lui Dumnezeu erau de partea lor pentru a le da biruința.

El a stat ca oaspete de onoare la masa vameşilor, prin simpatia şi bunătatea socială pe care le-a dovedit arătând că El recunoştea demnitatea umană; iar oamenii doreau din toată inima să devină demni de încrederea Lui. Asupra inimilor lor însetate cuvintele Sale au căzut ca o putere binecuvântată, dătătoare de viață. Erau trezite noi impulsuri şi înaintea acestor proscrişi ai societății li se deschidea posibilitatea unei vieți noi.

Deşi era evreu, Isus intra cu uşurință în legături cu samarite-nii, neținând cont de obiceiurile fariseice ale neamului Său. În ciuda prejudecăților lor, El a acceptat ospitalitatea acestui popor disprețuit. El a dormit sub acoperişul lor, a mâncat cu ei la mesele lor – gustând din hrana pregătită şi servită de mâinile lor – a învățat pe străzile lor, şi i-a tratat cu cea mai mare bunătate şi curtoazie. Și, în timp ce le atrăgea inimile către Sine prin legătura afecțiunii omeneşti, harul Său divin le aducea mântuirea pe care iudeii o respinseseră.

Lucrarea personală

Hristos n-a neglijat nicio ocazie de a vesti Evanghelia mântu-irii. Ascultați cuvintele Sale minunate adresate către aceea femeie din Samaria. El şedea la fântâna lui Iacov, când femeia a venit să scoată apă. Spre surprinderea ei, El i-a cerut o favoare. „Dă-Mi să beau”, a zis El. Isus dorea apa rece; dar dorea, de asemenea, să des-chidă calea prin care ar fi putut să-i dea apa vieții. „Cum se face”, a spus femeia, „că Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samari-teancă?” – iudeii n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ți-ar fi dat apă vie”... „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâşni în viața veşnică.” Ioan 4:7-14.

27

27

28


Cât de mult interes a manifestat Hristos față de această sin-gură femeie! Cât de serioase şi elocvente au fost cuvintele Sale! Îndată ce le-a auzit, femeia a lăsat găleata şi s-a dus în cetate, spu-nând prietenilor ei: „Veniți să vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Citim mai departe că „mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus.” (Ioan 4:29, 39). Și cine poate aprecia ce influență au avut aceste cuvinte pentru salvarea de suflete în anii care au trecut de atunci?

Oriunde inimile se deschid pentru a primi adevărul, Hristos este gata să le instruiască. El le descoperă pe Tatăl, şi slujirea pe care o acceptă El, Cel care citeşte inima. Pentru astfel de persoane El nu vorbeşte în parabole. Lor, ca şi femeii de la fântână, le spune: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Zile de slujireÎn casa pescarului din Capernaum, mama soției lui Petru zăcea

cuprinsă de „friguri mari”, şi ei „L-au rugat pentru ea” pe Isus. El S-a plecat spre ea, a certat frigurile, „şi au lăsat-o frigurile”, iar ea s-a ridicat şi Îi slujea Mântuitorului şi ucenicilor Săi. (Luca 4:38; Marcu 1:30; Matei 8:15).

Vestea s-a răspândit cu repeziciune. Minunea fusese săvârşită în ziua Sabatului, şi de teama rabinilor, oamenii nu au îndrăznit să vină pentru a găsi vindecare până la apusul soarelui. Atunci, din case, magazine, piețe, locuitorii oraşului au venit înghesuindu-se spre locuința umilă care-L adăpostea pe Isus. Bolnavii erau aduşi la Mântuitorul pe tărgi, veneau sprijinindu-se pe toiege sau ajutați de prieteni, clătinându-se, cuprinşi de slăbiciune.

Oră după oră, unii veneau şi alții plecau; căci nimeni nu pu-tea şti dacă în următoarea zi Vindecătorul se va mai afla printre ei. Niciodată oraşul Capernaum n-a mai avut parte de o zi ca aceasta. Văzduhul răsuna de strigăte de bucurie şi eliberare.

Isus nu şi-a încetat lucrarea până ce ultimul bolnav n-a fost vin-decat. Era noaptea târziu când mulțimea a plecat şi liniştea s-a lăsat peste casa lui Simon. Ziua cea lungă, plină de evenimente trecuse şi Isus dorea să se odihnească. Dar, în timp ce oraşul era cufundat în somn, Mântuitorul, „S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo.” (Marcu 1:35).

Dis-de-dimineață, Petru şi tovarăşii lui au venit la Isus, spu-nându-I că deja oamenii din Capernaum Îl căutau. Cu surprin-dere au auzit cuvintele lui Hristos: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu şi în alte cetăți; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” (Luca 4:43).

În agitația care cuprinsese oraşul Capernaum, exista pericolul ca scopul misiunii Sale să fie pierdut din vedere. Isus nu dorea doar

29

30

31


să atragă atenția asupra Lui ca la un făcător de minuni sau vindecă-tor de boli fizice. El căuta să-i atragă pe oameni la Sine ca Mântuitor al lor. În timp ce oamenii erau dornici să creadă că El venise ca îm-părat pentru a stabili o domnie pământească, El dorea să le întoarcă mintea de la cele pământeşti spre cele spirituale. Un singur succes lumesc nu ar fi făcut altceva decât să împiedice lucrarea Sa.

Mai mult, admirația mulțimii nepăsătoare apăsa asupra Du-hului Său. În viața Sa nu îşi avea locul nicio tendință de auto-afir-mare. Fiului omului Îi era străină onoarea pe care o dă lumea ce-lor cu poziție, avere, sau talent. Niciunul dintre mijloacele pe care oamenii le folosesc pentru a câştiga loialitatea sau pentru a atrage omagiu nu a fost folosit de Isus. Cu secole înainte de naşterea Lui fusese prorocit despre El: „El nu va striga, nu-Și va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.” (Isaia 42:2, 3 u.p.).

„Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:14, 15). „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ,

voi atrage la Mine pe toți oamenii.” (Ioan 12:32). „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl,

care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:44).

Fariseii căutau să iasă în evidență prin ceremoniile lor şi prin parada pe care o făceau cu privire la închinarea şi faptele lor de binefacere. Ei îşi dovedeau zelul pentru religie, făcând-o temă de discuție. Disputele dintre sectele cu vederi contrare erau zgomotoa-se şi lungi, şi nu era ceva neobişnuit să auzi pe străzi vocea ridicată a unor învățători ai legii care se certau.

Viața lui Isus era cu totul în contrast cu acestea. În viața Lui nu a existat nicicând vreo dispută zgomotoasă, închinare ostenta-tivă sau fapte făcute pentru a câştiga aplauze. Hristos era ascuns în

32

19Zile de slujire

Dumnezeu, şi Dumnezeu era descoperit în caracterul Fiului Său. Către această descoperire dorea Isus să îndrepte mințile oamenilor.

Soarele Dreptății neprihănirii nu S-a arătat asupra lumii în splendoare, pentru a orbi simțurile cu slava Lui. Despre Hristos este scris: „Căci El Se iveşte ca zorile dimineții.” (Osea 6:3). Cu gingăşie şi în tăcere, zorii zilei se arată pe pământ, risipind întunericul şi tre-zind lumea la viață. Tot aşa a răsărit şi Soarele Neprihănirii, „şi tă-măduirea va fi sub aripile Lui.” (Maleahi 4:2).

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare

sau un chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știinţa;

chiar dacă aș avea toată credinţa, așa încât să mut și munţii, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

Și chiar dacă mi-aș împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars,

și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate;

dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios,

nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr.”

(1 Corinteni 13:1-6).

Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu.” (Isaia 42:1).

„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz,

un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii.” (Isaia 25:4).

„Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el, care a dat suflare celor care-l locuiesc, și suflet celor

33


ce merg pe el: „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire și Te voi lua de mână, Te voi păzi și Te voi pune

ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați

și din prinsoare pe cei care locuiesc în întuneric.” (Isaia 42:5-7).„Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui

pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, îna-intea lor, și locurile strâmbe în locuri netede; iată ce voi face,

pentru ei, și nu-i voi părăsi.” (Isaia 42:16).„Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui

până la marginile pământului, voi, care mergeți pe mare și cei care locuiți în ea, ostroave și locuitorii lor!

Pustia și cetățile ei să înalțe glasul! Satele locuite de Chedar, să-și înalțe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie;

să strige de bucurie din vârful munților! Să dea slavă Domnului, și să vestească laudele Lui în ostroave!”

(Isaia 42:10-12).„Bucurați-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat;

răsunați de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și voi, pădurilor, cu toți copacii voștri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov,

Și-a arătat slava în Israel.” (Isaia 44:23).

Din temnița lui Irod, de unde privea şi urmărea cu dezamăgire şi nedumerire la lucrarea Mântuitorului, Ioan Botezătorul a trimis pe doi din ucenicii lui la Isus cu solia:

„Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Matei 11:3).Mântuitorul nu a răspuns imediat la întrebarea ucenicilor. În

timp ce aceştia stăteau mirați de tăcerea Lui, oameni suferinzi ve-neau la El. Vocea Marelui Vindecător pătrundea în urechile surde. Un cuvânt, o atingere a mâinii Lui, deschidea ochii orbilor ca să poată privi lumina zilei, scenele din natură, fețele prietenilor lor şi fața Eliberatorului. Vocea Lui ajungea la urechile muribunzilor, şi aceştia se ridicau plini de sănătate şi vigoare. Îndrăciții paralizați ascultau de Cuvântul Său; nebunia părăsindu-i, ei I se închinau.

34

21Zile de slujire

Țăranii şi muncitorii săraci, care erau evitați de rabini pentru că erau considerați necurați, se strângeau în jurul Lui, iar El le spunea cuvintele vieții veşnice.

Astfel, ziua a trecut, iar ucenicii lui Ioan au văzut şi auzit tot. În cele din urmă, Isus i-a chemat la El, şi le-a poruncit să meargă şi să spună lui Ioan ceea ce văzuseră şi auziseră, adăugând: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Matei 11:6. Ucenicii au dus solia, şi aceasta a fost de-ajuns.

Ioan şi-a reamintit profeția cu privire la Mesia: „Duhul Dom-nului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbă-virea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi ... să mângâi pe toți cei întristați.” (Isaia 61:1, 2). Isus din Nazaret era Cel făgăduit. Dovada divinității Lui s-a văzut în lucrarea Sa de slujire pentru ne-voile umanității suferinde. Slava I s-a arătat prin mila dovedită față de starea noastră decăzută.

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază

pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui!

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.”

(Psalmii 1:1-3).

Lucrările lui Hristos nu numai că au dovedit despre El că era Mesia, dar ele au arătat şi modul în care urma să fie întemeiată împărăția Lui. Lui Ioan i-a fost prezentat acelaşi adevăr care i-a fost arătat lui Ilie în deşert, când „înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munții şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a

36

35


venit un susur blând şi subțire.” (1 Împărați 19:11, 12). Isus urma să-Și facă lucrarea la fel; nu prin răsturnarea tronurilor şi împărățiilor, nu cu pompă şi etalare exterioară, ci vorbind inimilor oamenilor printr-o viață plină de îndurare şi sacrificiu de Sine.

Împărăția lui Dumnezeu nu vine într-un fel care izbeşte privi-rile. Ea vine prin blândețea inspirației Cuvântului Său, prin lucrarea interioară a Duhului Sfânt, prin părtăşia sufletului cu Acela care este viața lui. Cea mai mare manifestare a puterii Sale se observă în natu-ra umană adusă la desăvârşirea caracterului lui Hristos.

Urmaşii lui Hristos trebuie să fie lumina lumii; dar Dumnezeu nu le cere să facă un efort să strălucească. El nu este de acord cu ni-cio străduință a mulțumirii de sine făcută pentru a afişa o bunătate superioară. El doreşte ca sufletele lor să fie pătrunse de principiile cerului; atunci, în timp ce vin în contact cu lumea, ei vor da pe față lumina care este în ei. Credincioşia lor statornică în fiecare acțiune a vieții va fi un mijloc de a aduce lumină altora.

Averea sau poziția socială înaltă, dotările costisitoare, arhitec-tura şi mobilierul, nu sunt esențiale pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu; cum nu sunt esențiale pentru aceasta nici realizările care câştigă aplauzele oamenilor şi au ca rezultat doar mândria. Eta-larea lumească, oricât de impunătoare ar fi ea, nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu. Mai presus de lucrurile văzute şi trecătoare, El prețuieşte valorile nevăzute şi veşnice. Primele au valoare doar ca o expresie a celor din urmă. Cele mai mărețe opere de artă nu se pot compara cu frumusețea de caracter, care este rodul lucrării Duhului Sfânt în suflet.

Când Dumnezeu a dat pe Fiul Său pentru lumea noastră, El a înzestrat ființele umane cu bogății nepieritoare – bogății care par nimic în comparație cu bogăția prețuită de oameni de-a lungul vea-curilor. Hristos a venit pe pământ şi a stat înaintea fiilor oamenilor cu tezaurul iubirii veşnice, aceasta fiind comoara pe care urmează să o primim, să o manifestăm şi să o dăruim altora prin legătura noastră cu El.

Efortul uman va fi eficient în lucrarea lui Dumnezeu doar proporțional cu devotamentul consacrat al lucrătorului prin dez-

37

23Zile de slujire

văluirea puterii harului lui Hristos de a transforma viața. Noi tre-buie să fim deosebiți de lume, pentru că Dumnezeu a pus sigiliul Său asupra noastră şi pentru că El manifestă în noi propriul Său caracter plin de dragoste. Răscumpărătorul nostru ne acoperă cu neprihănirea Lui.

În alegerea bărbaților şi femeilor pentru slujirea Sa, Dumnezeu nu întreabă dacă ei posedă bogății lumeşti, educație sau elocvență. El întreabă: „Dau ei dovadă de o asemenea umilință încât să îi pot învăța calea Mea? Pot pune cuvintele Mele pe buzele lor? Mă vor reprezenta corect?”

Dumnezeu poate folosi orice persoană numai în măsura în care poate turna Duhul Său în templul sufletului. Lucrarea pe care El o va accepta este acea lucrare care reflectă chipul Său. Urmaşii Săi trebuie să poarte, ca dovezi ale apartenenței la familia Lui, caracteristicile de neşters ale principiilor Sale veşnice.

„El va aduna mieii cu brațul Său”

În timp ce Isus Îşi făcea lucrarea pe străzile oraşelor, mame-le în brațe cu micuții lor bolnavi sau pe moarte, îşi făceau loc prin mulțime, străduindu-se să ajungă să fie remarcate de El.

Priviți la aceste mame, palide, obosite, aproape disperate, dar hotărâte şi perseverente. Purtând povara suferinței lor, ele Îl caută pe Mântuitorul. În timp ce erau împinse şi îndepărtate de mulțimea ce se înghesuia, Hristos Îşi face drum spre ele pas cu pas, până când este aproape lângă ele. Speranța răsare în inimile lor. Le curg lacrimi de bucurie când atenția Lui se îndreaptă spre ele, ochii Lui expri-mând nemărginită milă şi iubire.

Adresându-se uneia din grup, Mântuitorul o invită să aibă în-credere in El, zicând: „Ce să fac pentru tine?” Ea Îi spune printre suspine marea ei dorință: „Stăpâne, dacă vrei, vindecă-mi copilul”. Hristos îl ia pe micuț din brațele ei, iar boala îl părăseşte la atingerea Sa. Paloarea morții a dispărut; curentul dătător de viață îi curge prin vene; muşchii primesc putere. Cuvinte de mângâiere şi pace îi sunt spuse mamei; apoi un alt caz, la fel de disperat, este prezentat. Din

38

39


nou Hristos Îşi exercită puterea Sa dătătoare de viață, şi toți Îi dau laudă şi cinste Celui care săvârşeşte lucruri minunate.

Noi insistăm mult asupra măreției vieții lui Hristos. Noi vor-bim despre lucrurile minunate pe care El le-a realizat, de minunile săvârşite. Cu toate acestea, atenția acordată de El lucrurilor mici este o dovadă şi mai mare cu privire la măreția Lui.

Printre evrei era obiceiul să fie aduşi copii la un rabin, ca aces-ta să-şi pună mâinile peste ei şi să-i binecuvânteze; însă ucenicii considerau că lucrarea Mântuitorului era prea importantă pentru a fi întreruptă în acest mod. Când mamele au venit dorind ca El să le binecuvânteze copilaşii, ucenicii le-au privit cu neplăcere. Ei au crezut că aceşti copii erau prea mici pentru a beneficia de o întâlni-re cu Isus, şi au tras concluzia că Lui Îi era neplăcută prezența lor. Însă Mântuitorul înțelegea grija şi povara mamelor, care căutau să-şi educe copiii după Cuvântul lui Dumnezeu. El le auzise rugăciunile. El Însuşi le atrăsese spre El.

O mamă însoțită de copilul ei a plecat de acasă pentru a-L găsi pe Isus. Pe drum ea a spus unei vecine ce avea de gând, iar vecina a dorit să fie binecuvântați şi copiii ei. Astfel, mai multe mame au venit împreună cu micuții lor. Unii dintre copii trecuseră de anii copilăriei, erau deja adolescenți şi tineri. Când mamele şi-au expri-mat dorința, Isus a ascultat cu plăcere cererea timidă şi înlăcrimată. Dar El a aşteptat să vadă cum le vor trata ucenicii. Când i-a văzut pe ucenici că le mustră şi le alungă pe mame, crezând că Îi fac o favoa-re, El le-a arătat greşeala, zicând: „Lăsați copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.” Marcu 10:14. I-a luat pe copii în brațe, Și-a pus mâinile asupra lor şi le-a dat binecuvântările pentru care veniseră.

Mamele au fost mângâiate. S-au întors la casele lor întărite şi binecuvântate de cuvintele lui Hristos. Ele au fost încurajate să îşi poarte povara cu mai multă voioşie şi să lucreze pline de speranță pentru copiii lor.

Dacă viața dusă apoi de acel grup mic ar putea fi urmărită de noi, am putea vedea cum mamele reaminteau copiilor lor, scena din acea zi, repetându-le cuvintele iubitoare ale Mântuitorului. Am pu-

40

41

25Zile de slujire

tea vedea, de asemenea, cât de des, în decursul anilor ce au urmat, amintirea acestor cuvinte i-a ferit pe copii ca să nu se rătăcească de la calea destinată pentru cei răscumpărați de Domnul.

Hristos este acelaşi Mântuitor plin de compasiune astăzi ca şi atunci când a trăit printre oameni. El este astăzi ajutorul mamelor, tot atât de sigur ca şi atunci când i-a luat pe micuți în brațele Sale, în Iudeea.

Copiii din căminele noastre sunt cumpărați cu sângele Său în aceeaşi măsură în care erau copiii de atunci.

Isus cunoaşte povara inimii oricărei mame. El, care a avut o mamă care s-a luptat cu sărăcia şi lipsurile, are înțelegere pentru fie-care mamă în truda ei. Cel care a făcut o călătorie lungă, doar pentru a alina neliniştea din inima unei femei canaanite, va face la fel de mult pentru mamele de azi. Cel care a dat înapoi văduvei din Nain pe unicul ei fiu şi în agonia Sa pe cruce şi-a adus aminte de mama Sa, este mişcat astăzi de durerea mamei. În fiecare durere şi în orice nevoie, El o va mângâia şi ajuta.

Mamele să vină la Isus cu necazurile lor. Ele vor găsi har su-ficient pentru a le ajuta în îngrijirea copiilor. Porțile sunt deschise pentru fiecare mamă care doreşte să aşeze poverile ei la picioarele Mântuitorului. Cel care a spus: „Lăsați copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriți” (Marcu 10:14), le invită încă pe mame să-i aducă pe cei mici pentru a fi binecuvântați de El.

În copiii care au fost aduşi la El, Isus a văzut bărbați şi femei care urmau să fie moştenitori ai harului şi supuşi ai împărăției Sale, iar unii dintre ei urmau să devină martiri pentru El. El ştia că aceşti copii urmau să asculte de El şi să-L accepte ca Mântuitor al lor mult mai uşor decât adulții, dintre care mulți erau înțelepți în felul lumii şi cu inima împietrită. Când îi învăța, El se cobora la nivelul lor. El, Maiestatea cerului, a răspuns la întrebările lor şi a simplificat lecțiile Sale importante pentru a le face pe înțelesul lor copilăresc. El a plan-tat în mințile lor semințele adevărului, care, odată cu trecerea tim-pului urmau să răsară şi să aducă roadă pentru viața veşnică.

Când Isus le-a spus ucenicilor să nu-i oprească pe copii să vină la El, Domnul se adresa ucenicilor Săi din toate veacurile – le

43

42


vorbea slujbaşilor din biserică, pastorilor, ajutoarelor lor şi tuturor creştinilor. Isus îi atrage pe copii la Sine şi ne porunceşte: „Lăsați-i să vină”, vrând să spună cu aceasta: „Ei ar veni, dacă nu i-ați împiedica”.

Nu permiteți ca Hristos să fie reprezentat greşit prin caracterul vostru necreştinesc. Nu-i țineți pe cei mici departe de El prin răceala şi asprimea voastră. Niciodată să nu le dați sentimentul că cerul nu va fi un loc plăcut pentru ei, dacă veți fi şi voi acolo. Nu vorbiți des-pre religie ca despre un lucru pe care copiii nu îl pot înțelege, şi nici nu vă comportați ca şi cum nu e de aşteptat să-L accepte pe Hristos cât timp sunt copii. Nu le dați falsa impresie că religia lui Hristos este o religie a întristării şi că venind la Mântuitorul ei trebuie să renunțe la tot ceea ce face viața plină de bucurie.

Pe măsură ce Duhul Sfânt mişcă inimile copiilor, cooperați cu lucrarea Lui. Învățați-i că Mântuitorul îi cheamă, că nimic nu-I poa-te aduce o mai mare bucurie decât ca ei să I se predea Lui în floarea şi prospețimea tinereții.

Responsabilitatea părinților

Mântuitorul priveşte cu duioşie infinită sufletele pe care El le-a cumpărat cu sângele Său. El le pretinde ca rod al iubirii Sale. El le priveşte cu o dorință nespusă. Inima Sa este atrasă, nu numai spre copiii cei mai bine pregătiți şi mai atractivi, ci şi spre cei care, prin moştenire şi prin neglijență au trăsături urâte de caracter. Mulți părinți nu îşi dau seama de măsura în care sunt responsabili pentru aceste trăsături ale copiilor lor. Ei nu au blândețea şi înțelepciunea de a lucra cu cei greşiți pe care chiar ei i-au făcut ceea ce sunt. Însă Isus priveşte la aceşti copii cu milă. El judecă de la cauză la efect.

Lucrătorul creştin poate fi conlucrător cu Hristos în a-i atra-ge pe aceşti tineri plini de defecte şi greşiți, la Mântuitorul. Prin înțelepciune şi tact El îi poate lega de inima Lui, le poate da curaj şi speranță, şi prin harul lui Hristos îi poate vedea transformați în ca-racter, în aşa fel încât despre ei să se poată spune: „A unora ca aceştia este Împărăția lui Dumnezeu.”

44

27Zile de slujire

Cinci pâini mici de orz hrănesc o mare mulțime

Toată ziua oamenii se îmbulziseră pe urmele lui Hristos şi ale uceniciilor Săi, în timp ce El îi învățase lângă mare. Ei ascultaseră cuvintele Sale pline de har, atât de simple şi atât de clare că erau ca balsamul de Galaad pentru sufletelor lor. Vindecarea adusă de mâna Sa divină a dat sănătate celor bolnavi şi viață celor muribunzi. Ziua li se păruse ca fiind cerul pe pământ, iar ei nu-şi mai dădeau seama cât timp trecuse de când nu mai mâncaseră nimic.

Soarele se cobora spre apus, şi totuşi oamenii zăboveau. În cele din urmă ucenicii au venit la Hristos, cerând ca spre binele ei, mulțimea să fie trimisă acasă. Mulți veniseră de departe şi nu mâncaseră nimic de dimineață. În oraşele şi satele din jur puteau să obțină hrană. Dar Isus a spus: „Dați-le voi să mănânce.” (Matei 14:16). Apoi, întorcându-se spre Filip, El a întrebat: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” (Ioan 6:5).

Filip a privit peste marea de capete şi s-a gândit că ar fi de-a dreptul imposibil să asiguri hrană pentru atât de mulți oameni. El a răspuns că pâinile pe care le-ar putea cumpăra cu două sute de lei nu ar fi suficiente pentru a le împărți între ei, astfel încât fiecare să aibă câte puțin.

Isus a întrebat câtă hrană se putea găsi printre cei prezenți. „Este aici un băiețel”, a spus Andrei, „care are cinci pâini de orz şi doi peşti mici: dar ce sunt acestea la atâția?” (Ioan 6:9). Isus a cerut ca acele alimente să-I fie aduse. Atunci El le-a poruncit ucenicilor să le spună oamenilor să se aşeze pe iarbă. Atunci când acest lucru s-a re-alizat, El a luat mâncarea, „Și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărțit noroadelor. Toți au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşițele de firimituri.” (Matei 14:19, 20).

Hristos a hrănit mulțimea printr-o minune a puterii divine; totuşi, cât de umilă era hrana oferită – doar peşti şi pâini de orz care erau mâncarea de zi cu zi a pescarilor din Galileea.

Hristos ar fi putut aşeza înaintea oamenilor un ospăț bogat, dar hrana preparată numai pentru satisfacerea apetitului nu le-ar fi

45

46

47


transmis nicio lecție pentru binele lor. Prin această minune, Hristos a dorit să dea o lecție despre simplitate. Dacă oamenii de astăzi ar păstra simplitatea în obiceiurile lor, trăind în armonie cu legile na-turii, aşa cum au făcut Adam şi Eva la început, ar exista o cantitate abundentă de hrană pentru nevoile familiei umane. Însă egoismul şi îngăduința apetitului au adus păcatul şi nefericirea datorate excesu-lui pe de o parte, şi a lipsurilor, pe de altă parte.

Isus nu a căutat să-I atragă pe oameni la Sine prin satisfacerea dorinței după lux. Pentru acea mare mulțime, obosită şi flămândă după ziua lungă şi istovitoare, hrana simplă primită a fost o asigu-rare atât a puterii Sale cât şi a grijii pline de milă avute de Hristos pentru ei în situațiile obişnuite ale vieții. Mântuitorul nu le-a promis ucenicilor Săi o viață de abundență şi lux; poate că experiența lor avea să includă sărăcie; dar Cuvântul Său a dat făgăduința că nevoile lor vor fi împlinite, şi El a promis că va da ceva mai presus de bunu-rile pământeşti – mângâierea permanentă a prezenței Sale.

„Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”... Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:31-33).

După ce mulțimea a fost hrănită, a mai rămas o mare cantita-te de hrană. Isus le-a poruncit ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” (Ioan 6:12). Aceste cuvinte însemnau mai mult decât a pune alimentele în coşuri. Ele transmi-teau o dublă învățătură. Nimic nu trebuie să se piardă. Noi nu tre-buie să scăpăm niciun avantaj vremelnic. Nu ar trebui să neglijăm nimic care ar putea deveni o binecuvântare pentru vreo ființă uma-nă. Strângeți tot ceea ce ar putea reprezenta un mijloc de a satisface nevoile celor care suferă de foame pe pământ. Cu aceeaşi grijă ar trebui să strângem pâinea din cer pentru a satisface nevoile sufletu-lui. Trebuie să trăim prin orice cuvânt al lui Dumnezeu. Nu trebuie

48

29Zile de slujire

să se piardă nimic din ceea ce a spus Dumnezeu. Nu avem voie să neglijăm niciun cuvânt ce se referă la mântuirea noastră veşnică. Niciun cuvânt să nu cadă nefolositor pe pământ.

Miracolul înmulțirii pâinilor ne învață dependența de Dumne-zeu. Când Hristos a hrănit cei cinci mii de oameni, nu exista mân-care la îndemână. Părea că El nu ar avea niciun fel de mijloace pe care să le aducă la porunca Sa. El era singur, cu cinci mii de bărbați, afară de femei şi copii, în pustie. El nu invitase mulțimea să-L ur-meze acolo. Dornici de a fi în prezența Lui, ei veniseră fără invitație sau poruncă; dar Domnul ştia că după ce ascultaseră toată ziua la învățăturile Lui erau flămânzi şi slăbiți. Ei erau departe de casă, iar noaptea se apropia. Mulți dintre ei nu aveau cu ce să cumpere hrană. Dar El, Cel care de dragul lor a postit patruzeci de zile, în pustie, nu concepea ca ei să meargă spre casă suferind de foame.

Providența lui Dumnezeu Îl aşezase pe Domul Isus acolo unde era, iar El depindea de Tatăl Său ceresc pentru mijloacele necesare pentru a face față acelei necesități. Când ajungem în strâmtorare, noi trebuie să depindem de Dumnezeu. În fiecare situație de criză tre-buie să căutăm ajutor la El, Cel care are la dispoziție resurse infinite.

În acest miracol, Hristos a primit de la Tatăl; El a împărțit uce-nicilor, ucenicii au dat oamenilor, şi oamenii unul altuia. La fel vor primi de la Hristos pâinea vieții toți cei care sunt uniți cu El pentru a împărtăşi şi altora. Ucenicii Lui sunt mijloacele desemnate pentru a realiza comunicarea dintre Hristos şi oameni.

Când ucenicii au auzit porunca Mântuitorului: „Dați-le voi să mănânce”, în minte le-au apărut tot felul de piedici. Ei au întrebat: „Să mergem în sate să cumpărăm hrană?” Dar ce a spus Hristos? – „Dați-le voi să mănânce”. Ucenicii au adus la Isus tot ce aveau; însă El nu i-a poftit să mănânce. El le-a poruncit să împartă poporului. Alimentele s-au înmulțit în mâinile Lui, şi mâinile ucenicilor, întinzându-se spre Hristos, nu erau niciodată goale. Mica provizie era suficientă ca să asigure hrană pentru toți. După ce mulțimea a fost hrănită, au mâncat şi ucenicii împreună cu Isus din hrana prețioasă dăruită de cer.

În timp ce vedem nevoile celor săraci, ignoranți şi nenorociți, cât de des nu ni se mâhnesc inimile. Noi întrebăm: „Ce pot face

49


puținele resurse pe care le avem pentru a satisface această nevoie uriaşă? N-ar fi mai bine să aşteptăm ca vreo persoană mai capabi-lă să îndrume lucrarea ce trebuie făcută, sau să se ocupe de aceste cazuri vreo organizație?” Hristos spune: „Dați-le voi să mănânce.” Folosiți mijloacele, timpul, capacitățile pe care le aveți. Aduceți-vă pâinile de orz la Isus.

Deşi resursele s-ar putea să nu fie suficiente pentru a hrăni mii de oameni, poate că ele sunt suficiente pentru a hrăni o persoană. În mâna lui Hristos, ele pot hrăni pe mulți. Asemenea ucenicilor, dați ceea ce aveți. Hristos va multiplica darul. El va răsplăti încrederea simplă, cinstită pe care o avem în El. Ceea ce pare o cantitate infimă se va dovedi a asigura o masă bogată.

„Cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera... Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, ne-prihănirea lui rămâne în veac.” „Cel ce dă sămânță semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulți şi vouă sămânța de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie.” (2 Corinteni 9:6-11 u.p.).

50

Cu natura şi cu DumnezeuViața Mântuitorului pe acest pământ a fost o viață de comuniu-

ne cu natura şi cu Dumnezeu. În această comuniune El ne-a desco-perit secretul unei vieți pline de putere.

Isus a muncit serios şi în mod constant. Niciodată nu a existat vreo persoană care să poarte atât de multe responsabilități. Nicioda-tă nu a mai purtat cineva o asemenea povară din durerea şi păcatul lumii. Niciodată nu a mai trudit vreun om cu un zel atât de mistuitor pentru binele oamenilor. Cu toate acestea, El a avut o viață plină de sănătate. Fizic, cât şi spiritual, El a fost reprezentat de mielul de jertfă, „fără cusur şi fără pată.” (1 Petru 1:19). Atât trupeşte, cât şi sufleteşte, El era un exemplu a ceea ce intenționa Dumnezeu ca toți oamenii să fie prin ascultare de legile Sale.

Când oamenii priveau la Isus, vedeau un chip pe care compasiunea divină se împletea cu conştiența puterii deținute. Părea să fie înconjurat cu o atmosferă de viață spirituală. În timp ce felul Lui de a fi era carac-terizat de blândețe şi modestie, El îi făcea pe oameni să simtă existența unei puteri ascunse, dar care nu putea fi totuşi tăinuită în întregime.

În timpul slujirii Sale El a fost urmărit în permanență de oa-meni vicleni şi ipocriți, care căutau să-I ia viața. Spionii erau pe urmele Sale, ascultându-I cuvintele pentru a găsi unele argumente împotriva Lui. Cele mai ascuțite şi mai luminate minți ale națiunii căutau să-L învingă în discuții contradictorii. Dar nu au putut obține vreun avantaj. Ei au trebuit să se retragă din discuții reduşi la tăcere şi ruşinați de către Învățătorul umil din Galileea. Învățătura lui Hris-tos avea o prospețime şi o putere cum nu mai cunoscuseră oamenii până atunci. Chiar şi duşmanii Lui au fost forțați să mărturisească: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” (Ioan 7:46).

Copilăria lui Isus, petrecută în sărăcie, nu fusese stricată de obi-ceiurile false, ale veacului corupt în care a trăit. În timp ce lucra în

51

52


atelierul de tâmplărie şi purta poverile vieții de acasă, în timp ce învăța lecțiile ascultării şi trudei, El a găsit odihnă în mijlocul scenelor na-turii, strângând cunoştințe pentru ca să înțeleagă tainele naturii. El a studiat Cuvântul lui Dumnezeu, şi orele cele mai fericite erau cele când Îşi putea părăsi locul de muncă pentru a merge pe câmp, să mediteze în văile liniştite, să fie în legătură cu Dumnezeu pe pantele muntelui sau printre copacii din pădure. Orele mici ale dimineții L-au găsit de multe ori într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-se. El saluta lumina dimineții înălțându-Și vocea în cân-tec. Cântările de mulțumire Îi înveseleau orele de muncă şi aduceau bucuria cerului în inimi trudite şi abătute.

În timpul slujirii Sale, Isus a trăit în mare măsură o viață în aer liber. Călătoriile Sale din loc în loc au fost făcute pe jos, şi o mare parte din învățătura Lui a fost dată în aer liber. În formarea uceni-cilor Săi, El s-a retras de multe ori din forfota oraşului pe câmpurile liniştite, deoarece acestea se armonizau mai bine cu lecțiile de sim-plitate, credință şi dăruire de sine pe care dorea să li le predea. Chiar la umbra copacilor de pe coasta muntelui, la mică distanță de Marea Galileii, se afla locul unde au fost chemați la apostolat cei doispreze-ce şi unde fusese rostită Predica de pe Munte.

Lui Hristos Îi plăcea să-i adune pe oameni în jurul Său, sub ce-rul albastru, pe vreun deal înverzit sau pe malul vreunui lac. Aici, înconjurat de lucrările propriei Sale creații, a putut El să le îndrep-te gândurile de la lumea artificială la cea naturală. În creşterea şi dezvoltarea naturii au fost descoperite principiile Împărăției Sale. În timp ce ființele omeneşti puteau să ridice ochii spre dealurile create de Dumnezeu şi să vadă lucrările minunate ale mâinii Sale, ei puteau învăța lecțiile prețioase ale adevărului divin. În zilele ce urmau să vină, lecțiile Învățătorului divin urmau astfel să le fie repetate prin lucrurile din natură. Mintea urma să fie înălțată şi inima să-şi găsească odihnă.

Isus îi lăsa adesea, pe ucenicii care I se alăturaseră în lucra-re, pentru o perioadă, să plece ca să-şi viziteze căminele şi să se odihnească; însă zadarnice au fost eforturile lor de a-L abate de la truda Sa. Toată ziua slujea mulțimii care venea la El, iar seara sau

53

54

55

33Cu natura şi cu Dumnezeu

dimineața devreme, El mergea în sanctuarul munților pentru a avea comuniune cu Tatăl Său.

De multe ori lucrarea Lui neîncetată şi conflictul cu duşmănia şi învățăturile false ale rabinilor L-au lăsat atât de obosit că mama şi frații Lui, şi chiar şi ucenicii, s-au temut că Îşi va pierde viața. Dar, când se întorcea de la orele de rugăciune care încheiaseră ziua obosi-toare, ei remarcau expresia plină de pace de pe fața Lui, prospețimea, viața şi puterea care păreau să-I cuprindă întreaga ființă. După orele petrecute singur cu Dumnezeu, El venea în fiecare dimineață, pen-tru a aduce lumina cerului la oameni.

Era chiar după întoarcerea din prima lor călătorie misionară când Isus le-a poruncit ucenicilor Săi: „Veniți deoparte şi odihniți-vă un timp.” Ucenicii se întorseseră plini de bucuria succesului avut ca vestitori ai Evangheliei, când vestea că Ioan Botezătorul a murit de mâna lui Irod a ajuns până la ei. Aceasta a provocat o întristare şi o dezamăgire amară. Isus ştia că, lăsându-l pe Ioan Botezătorul să moară în temniță, pusese la grea încercare credința ucenicilor. El privi cu blândețe plină de milă la fețele lor întristate, acoperite de lacrimi. Lacrimi erau şi în ochii şi glasul Său când a spus: „Veniți sin-guri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin.” (Marcu 6:31).

Aproape de Betsaida, la capătul nordic al Mării Galileii, era o re-giune singuratică, frumoasă, plină de verdele proaspăt de primăvară, care oferea un refugiu bun pentru Isus şi ucenicii Săi. Spre acest loc au pornit, trecând cu barca peste lac. Aici se puteau odihni, departe de tumultul mulțimii. Aici ucenicii puteau asculta cuvintele lui Hristos, fără a fi tulburați de replicile şi acuzațiile fariseilor. Aici, ei sperau să se bucure de o perioadă scurtă de părtăşie în prezența Domnului lor.

Doar o perioadă scurtă de timp putea Isus petrece singur cu cei dragi ai Săi, dar cât de prețioase erau pentru ei acele câteva momen-te. Ei au vorbit despre lucrarea Evangheliei şi despre posibilitatea de a face mai eficientă abordarea oamenilor. Pe măsură ce Isus le prezenta comorile adevărului, ei au primit viață prin puterea divină şi au fost însuflețiți cu speranță şi curaj.

Dar în curând El a fost din nou căutat de către mulțime. Presu-punând că El mersese la locul în care Se retrăgea în mod obişnuit,

56

57


oamenii L-au urmat şi acolo. Speranța de a obține chiar şi numai o oră de odihnă a fost spulberată. Dar, în adâncul inimii Lui curate, plină de compasiune, Bunul Păstor nu avea decât dragoste şi milă pentru aceste suflete însetate şi neliniştite. Toată ziua a slujit nevoilor lor, iar seara le-a dat drumul să meargă la casele lor să se odihnească.

Într-o viață dedicată în întregime pentru binele altora, Mântui-torul a considerat necesar să întrerupă activitatea neîncetată şi con-tactul cu nevoile umane, ca să caute odihnă şi comuniune neîntre-ruptă cu Tatăl Său. Pe când mulțimea care L-a urmat se îndepărta, El a mers în munți şi acolo, singur cu Dumnezeu, Și-a revărsat sufletul în rugăciune pentru cei suferinzi, păcătoşi şi lipsiți.

Când Isus a spus ucenicilor Săi că recolta era mare, iar lucră-torii erau puțini, El nu i-a îndemnat la trudă neîncetată, ci le-a poruncit: „Rugați dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:38). Lucrătorilor Săi de astăzi, epuizați din pricina eforturilor lor, le spune aceste cuvinte pline de compătimire, întocmai ca şi primilor Săi ucenici: „Veniți singuri la o parte ... şi odihniți-vă puțin”.

Toți cei care se află sub instruirea lui Dumnezeu au nevoie de ora liniştită de comuniune cu propriile lor inimi, cu natura şi cu Dumnezeu. În ei trebuie să se descopere o viață care nu este în ar-monie cu lumea, cu obiceiurile sau practicile ei; şi ei trebuie să aibă o experiență personală în obținerea unei cunoaşteri a voinței lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual vorbind inimii. Când nu se mai aude nicio altă voce şi în linişte aşteptăm înain-tea Lui, tăcerea sufletului face mai distinctă vocea lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: „Opriți-vă şi să ştiți că Eu sunt Dumnezeu.” (Psalmii 46:10). Aceasta este pregătirea eficientă pentru orice muncă depusă pentru Dumnezeu. În mijlocul mulțimii grăbite şi în strâmtorările activităților intense ale vieții, cel care este astfel revitalizat va fi în-conjurat cu o atmosferă de lumină şi pace. El va primi o nouă putere atât fizică cât şi mentală. Viața lui va răspândi un miros plăcut şi va dezvălui o putere divină capabilă de a influența inimile oamenilor.

58

Atingerea credinței„Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”

(Matei 9:21). O biată femeie a rostit aceste cuvinte, o femeie care timp de doisprezece ani suferise de o boală care îi făcuse viața o povară. Îşi cheltuise toate mijloacele de trai pe doctori şi leacuri şi, aceasta numai pentru a fi declarată incurabilă. Însă, când a auzit de Marele Vinde-cător, speranțele ei au renăscut. Ea a gândit astfel: „Dacă m-aş putea apropia suficient de mult ca să-I pot vorbi, aş putea fi vindecată.”

Hristos tocmai Se îndrepta către casa lui Iair, rabinul iudeu care Îl rugase să vină şi să-i vindece fiica. Rugămintea venită din adâncul unei inimi zdrobite: „Fetița mea este pe moarte; Te rog să vii şi să-Ți pui mâinile peste ea ca să se facă sănătoasă” (Marcu 5:23) mişcase inima gingaşă, plină de compasiune a lui Hristos şi El porni imediat, alături de rabin, spre casa acestuia.

Ei abia puteau înainta deoarece mulțimea Îl îmbulzea pe Hris-tos din toate părțile. Făcându-Și drum prin mulțime, Mântuitorul S-a apropiat de locul unde stătea femeia bolnavă. Ea încercase de nenumărate ori, în zadar, să se apropie de El. Acum era şansa ei. Ea nu întrezărea nicio modalitate de a vorbi cu El. Ea nu va căuta să îm-piedice înaintarea Lui lentă. Dar ea auzise că vindecarea venea de la o atingere de hainele Lui; şi, temându-se să nu piardă singura şansă de vindecare, ea a înaintat, spunându-şi: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui”.

Hristos cunoştea fiecare gând din mintea ei, şi El s-a îndreptat spre locul în care se afla aceasta. El cunoştea marea ei nevoie şi a ajutat-o să-şi exercite credința.

În timp ce El trecea, ea s-a întins şi a reuşit să se atingă uşor de poala hainei Lui. În acel moment ea a ştiut că era vindecată. În acea singură atingere se concentrase credința vieții ei, şi imediat durerea şi slăbiciunea au dispărut. De îndată ea a simțit ca un fior asemenea

60

59


curentului electric care trecea prin fiecare fibră a ființei ei. Peste ea a coborât un simțământ de sănătate desăvârşită. „Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.” (Marcu 5:29).

Femeia recunoscătoare dorea să-şi exprime mulțumirea față de Atotputernicul Vindecător, care făcuse mai mult pentru ea printr-o singură atingere decât făcuseră medicii în doisprezece ani; dar nu îndrăznea. Cu o inimă recunoscătoare ea a încercat să se retragă din mulțime. Dintr-o dată Isus S-a oprit şi, privind în jur, a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?”

Privindu-L cu uimire, Petru răspunse: „Învățătorule, noroade-le Te împresoară şi Te îmbulzesc şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8:45).

„S-a atins cineva de Mine”, a spus Isus, „căci am simțit că a ieşit din Mine o putere.” (Luca 8:46). El putea să deosebească atingerea credinței de atingerea întâmplătoare a mulțimii nepăsătoare. Cineva Îl atinsese cu un scop hotărât şi primise răspuns.

Hristos nu a adresat întrebarea pentru propria Sa informare. El trebuia să dea o lecție mulțimii, ucenicilor Săi şi femeii. El dorea să-i transmită bolnavei speranță. Dorea să-i arate că tocmai credința fusese cea care chemase puterea de vindecare. Credința femeii nu trebuie să treacă nebăgată în seamă, fără a fi apreciată. Dumnezeu trebuia să fie slăvit prin mărturisirea ei plină de recunoştință. Hristos dorea ca ea să înțeleagă că El aprobase fapta ei plină de credință. Nu dorea ca ea să plece de la El doar cu jumătate de binecuvântare. Ea trebuia să ştie că El îi cunoştea suferința, să cunoască dragostea Lui plină de compasiune şi faptul că aproba credința ei în puterea de a salva pe toți cei care vin la El.

Privind spre femeie, Hristos a insistat să ştie cine L-a atins. Con-siderând că este în zadar să se ascundă, ea a înaintat tremurând şi s-a aruncat la picioarele Lui. Cu lacrimi de recunoştință i-a spus, în fața în-tregului popor, de ce s-a atins de haina Lui, şi cum fusese vindecată ime-diat. Se temea ca nu cumva faptul că ea s-a atins de haina Lui să fi fost o încumetare; dar de pe buzele lui Hristos nu s-a auzit niciun cuvânt de mustrare. El a rostit doar cuvinte de aprobare. Ele proveneau dintr-o inimă plină de dragoste, plină de simpatie pentru suferința omenească. „Îndrăzneşte fiică”, a zis Isus cu blândețe, „credința ta te-a mântuit; du-

61

37Atingerea credinței

te în pace.” (Luca 8:48). Cât de încurajatoare erau aceste cuvinte pentru ea! Acum, nicio temere că L-ar fi supărat nu-i mai umbrea bucuria ei.

Mulțimii curioase înghesuite în jurul lui Isus nu i se dăduse nicio putere vitală. Dar femeia suferindă ce-L atinsese în credință a primit vindecare. La fel diferă, în lucrurile spirituale, contactul ocazional de atingerea credinței. A crede în Hristos numai ca Mântuitor al lumii nu poate aduce vindecarea sufletului. Credința care este spre mântuire nu este o simplă acceptare a adevărului Evangheliei. Adevărata credință este cea care-L primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal. Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu născut, ca eu, crezând în El, „să nu pier, ci să am viață veşnică.” (Ioan 3:16.) Când vin la Hristos, aşa după cum spu-ne în cuvântul Său, eu trebuie să cred că am primit harul Său mântui-tor. Viața pe care o trăiesc acum, „o trăiesc în credința în Fiul lui Dum-nezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.” (Galateni 2:20).

Mulți păstrează credința ca pe o părere personală. Credința mântuitoare este o acțiune, prin care cei care-L primesc pe Hristos se unesc într-o relație de legământ cu Dumnezeu. O credință vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere sinceră, prin care, în harul lui Hristos, sufletul devine o putere biruitoare.

Credința este un cuceritor mai puternic decât moartea. Dacă bolnavii ar putea fi îndrumați să-şi ațintească ochii lor în credință la Marele Vindecător, vom vedea rezultate minunate. Aceasta va aduce viață trupului şi a sufletului.

Când lucrați pentru victimele obiceiurilor rele, în loc să le faceți să privească înspre disperarea şi ruina către care se îndreaptă cu re-peziciune, întoarceți-le privirile către Isus. Fixați-le atenția asupra măreției lucrurilor cereşti. Aceasta va înfăptui mai mult pentru mântuirea trupului şi sufletului decât vor reuşi toate lucrurile îngro-zitoare ale mormântului, când sunt puse înaintea celor neajutorați şi în mod aparent lipsiți de orice speranță.

„El ne-a mântuit pentru îndurarea Sa”

Slujitorul unui centurion zăcea bolnav de paralizie. La romani, slujitorii erau sclavi, cumpărați şi vânduți în piețe şi adesea tratați

62

63


cu răutate şi cruzime; dar centurionul era legat afectiv de slujitorul său şi dorea mult ca acesta să se vindece. El credea că Isus îl putea tămădui. Nu-L văzuse pe Mântuitorul, însă ceea ce auzise despre El îi inspirase credință. În ciuda formalismului iudeilor, acest roman era convins că religia lor era superioară religiei sale. El deja dăduse la o parte barierele prejudecăților şi urii naționaliste, care îi separa pe cuceritori de cei cuceriți. El manifestase respect față de serviciul divin şi se arătase plin de bunătate față de iudeii care-I slujeau lui Dumnezeu. În învățătura lui Hristos, aşa cum îi fusese relatată, el a găsit învățătura care satisfăcea nevoia sufletului său. Tot ce era spiri-tual în el îşi găsea ecoul în cuvintele Mântuitorului. Dar el se credea nevrednic să se apropie personal de Isus, şi el a făcut apel la bătrânii evrei să ducă cererea sa pentru vindecarea robului.

Bătrânii i-au prezentat cazul lui Isus, insistând că „face să-i faci acest bine, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.” (Luca 7:4, 5).

Pe când era însă în drum spre casa centurionului, Isus primeşte un mesaj chiar de la acest ofițer: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu.” (Luca 7:6).

Totuşi, Mântuitorul Îşi continuă drumul, iar sutaşul vine per-sonal pentru a-şi explica mesajul, zicând: „De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Și zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine; şi robului meu: „Fă acest lucru!” şi-l face.” (Luca 7:7; Matei 8:8, 9).

„Eu reprezint puterea Romei, iar soldații mei recunosc autori-tatea mea ca fiind supremă. La fel reprezinți Tu puterea Dumneze-ului infinit, şi toate lucrurile create ascultă de cuvântul Tău. Tu poți porunci bolii să plece şi ea te va asculta. Spune doar un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.”

„Du-te, şi facă-ți-se după credința ta”, a spus Hristos. „Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (Matei 8:13).

Conducătorii evrei l-au recomandat pe sutaş lui Hristos, din cauza favorii pe care el a arătat-o „neamului nostru”. „Face să-i faci acest bine”, au zis ei, „căci ... ne-a zidit sinagoga”. Însă centurionul a zis despre sine: „Nu sunt vrednic”. Totuşi, nu s-a temut să ceară

64

65


66

ajutor de la Isus. El nu se încredea în propria lui bunătate, ci în mila Mântuitorului. Singurul său temei era marea lui nevoie.

În acelaşi fel poate veni la Hristos orice ființă omenească. „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndu-rarea Lui.” (Tit 3:5). Crezi tu că nu poți să primeşti binecuvântare de la Dumnezeu pentru că eşti un păcătos? Aminteşte-ți că Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi. Nu avem nimic care să ne recomande înaintea lui Dumnezeu; doar un motiv putem folosi, acum şi întotdeauna şi anume, starea noastră extrem de neajutorată, ceea ce face ca puterea Sa răscumpărătoare să fie o necesitate. Încetând să ne mai bazăm pe noi, putem privi la crucea de pe Golgota şi spune:

„Neputând s-aduc nimic; Lângă crucea Ta azi pic.”

„Dacă poți!”... Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede.” (Marcu 9:23). Credința este aceea care ne uneşte cu cerul şi ne aduce tărie pentru a face față puterilor întunericului. În Hristos, Dumnezeu a prevăzut mijloace pentru a supune fiecare trăsătură rea de caracter şi pentru a ne împotrivi oricărei ispite, indiferent cât de puternică ar fi. Dar mulți simt că le lipseşte credința şi, prin urmare, rămân departe de Hristos. Aceste suflete, în nevrednicia lor neajutorată, să se pre-dea îndurării Mântuitorului lor plin de compasiune. Nu priviți la voi înşivă, ci la Hristos. Cel care a vindecat pe bolnavi şi a scos demonii atunci când a umblat printre oameni este în continuare acelaşi Răs-cumpărător puternic. Apucați promisiunile Lui ca pe nişte frunze din pomul vieții: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37). Atunci când vii la El, să crezi că te acceptă, pentru că El a promis. Ni-ciodată nu poți pieri în timp ce faci acest lucru – niciodată.

„Căci Tu ești bun, Doamne, gata să ierți, și plin de îndurare cu toți cei ce Te cheamă. Pleacă-Ți urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele!

Te chem, în ziua necazului meu, căci m-asculți.” (Psalmii 86:5-7).


„Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine

este iertare, ca să fii de temut... Israele, pune-ți nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea,

și la El este belșug de răscumpărare! (Psalmii 130:3-7).

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8).

Și „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noas-tră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31, 32).

„Sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoa-re, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38, 39 u.p.).

„Tu poți să mă curățeşti”

Dintre toate bolile cunoscute în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil şi contagios precum şi efectul îngrozitor avut asu-pra victimelor sale, îi umplea cu teamă şi pe cei mai viteji. Printre evrei era privită ca o judecată datorată păcatului şi, prin urmare, a fost numită „pedeapsa”, „degetul lui Dumnezeu”. Adânc înrădăcinată, imposibil de îndepărtat, producând moarte, a fost privită ca un simbol al păcatului.

Prin legea ceremonială leprosul era declarat necurat. Orice ar fi atins era necurat. Aerul era contaminat de respirația sa. Ca şi când ar fi fost deja mort, era dat afară din locuințele oamenilor. O persoană bănuită că are boala, trebuia să se prezinte preoților, care o examinau şi decideau cazul. Dacă primea sentința de lepros, persoana era izolată de familia sa, era scoasă din adunarea lui Israel, şi sortită să se asocieze doar cu cei care erau loviți de acelaşi flagel. Nici regii şi conducătorii nu erau scutiți. Un monarh atacat de această boală teribilă trebuia să cedeze sceptrul şi să se retragă din societate.

67


Despărțit de prietenii şi rudele lui, leprosul trebuia să poarte blestemul bolii de care suferea. El era obligat să-şi facă publică propria nenorocire, să-şi sfâşie hainele şi să strige pentru a da alarma, averti-zând pe toți să fugă din prezența lui contaminantă. Strigătul „Necurat! Necurat!” ce venea cu tristețe sfâşietoare de la omul însingurat, înde-părtat dintre oameni, era un semnal auzit cu frică şi oroare.

„Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14:4).

„Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic.” (Psalmii 51:10).

Prin locurile pe unde lucra Hristos erau mulți astfel de su-ferinzi, iar când vestea lucrării Sale a ajuns la ei, în inima unuia a început să încolțească credința. Dacă ar putea merge la Isus, el ar putea fi vindecat. Dar cum putea să-L găsească pe Isus? Fiind sortit să trăiască pentru totdeauna în izolare, cum putea să se prezinte la Vindecătorul? Însă, îl va vindeca Hristos? Oare El nu va face ca fa-riseii sau chiar ca doctorii, să pronunțe un blestem asupra lui şi să-l avertizeze să fugă dintre oameni?

El meditează la tot ce i s-a spus despre Isus. Niciunul din cei care a căutat ajutorul Său nu a fost refuzat. Nenorocitul se hotărăşte să-L găsească pe Mântuitorul. Deşi îi era interzis să intre în oraşe, se putea întâlni cu El pe drumurile lăturalnice ale munților sau pu-tea să-L găsească atunci când îi învăța pe oameni afară din oraşe. Dificultățile erau mari, dar aceasta era singura sa speranță.

Stând departe, leprosul prinde câteva cuvinte de pe buzele Mân-tuitorului. El Îl vede punând mâinile peste cei bolnavi. El îi vede pe şchiopi, pe orbi, paralitici şi pe cei aflați pe moarte din cauza diferitelor boli cum se ridică plini de sănătate, lăudând pe Dumnezeu pentru ajutor. Credința lui se întăreşte. Se apropie tot mai mult de mulțimea care ascul-ta. Restricțiile puse asupra lui, siguranța oamenilor, teama cu care toți îl privesc sunt uitate. El se gândeşte doar la fericita nădejde de a fi vindecat.

El arată dezgustător. Boala a lăsat urme înspăimântătoare, iar trupul său în descompunere este oribil la privit. La vederea lui

68

69


oamenii se dau înapoi. În groaza lor, ei se înghesuie unul în altul pentru a scăpa de contactul cu el. Unii încearcă să-l împiedice să se apropie de Isus, dar în zadar. El nici nu-i vede, nici nu-i aude. El nu realizează dezgustul pe care-l manifestă aceştia. El Îl vede doar pe Fiul lui Dumnezeu, el aude doar vocea care dă viață celui muribund.

Apropiindu-se de Isus, se aruncă la picioarele Lui cu strigătul: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățeşti.” Isus îi răspunde: „Da, vreau, fii curățit.” (Matei 8:2, 3). Și Îşi pune mâinile peste el.

Imediat o schimbare se petrece cu leprosul. Sângele lui devine sănătos, nervii încep să simtă, muşchii devin fermi. Fața albă, solzo-soasă, specifică leprei dispare; şi carnea lui devine ca a unui copilaş.

În cazul în care preoții ar fi aflat cum avusese loc vindecarea leprosului, ura lor față de Hristos ar fi putut să îi determine să dea o sentință falsă. Isus dorea să i se poată asigura omului o decizie corec-tă. Prin urmare, Domnul îl îndeamnă pe omul cu pricina să nu spu-nă nimănui de vindecare, dar să se prezinte fără întârziere la templu cu un dar înainte ca vreun zvon cu privire la minunea săvârşită să se răspândească în popor. Înainte ca preoții să poată accepta un astfel de dar, ei trebuia să-l examineze pe cel care aducea darul şi să adeve-rească vindecarea lui completă.

Această examinare a fost făcută. Preoții care îl condamnaseră pe lepros la exil a confirmat vindecarea lui. Omul vindecat a fost redat familiei şi societății. El a simțit că binecuvântarea sănătății era foarte prețioasă. El s-a bucurat de vigoarea bărbăției şi de revenirea sa în sânul familiei.

Ne mai ținând seama de sfatul precaut al lui Isus, el nu a mai putut ascunde realitatea vindecării sale şi, plin de bucurie, a mers din loc în loc vestind puterea Celui care îl vindecase.

Când acest om a venit la Isus, el era „plin de lepră”. Otrava mor-tală a acesteia îi pătrunsese în tot corpul. Ucenicii au încercat să-L împiedice pe Învățătorul lor să-l atingă; deoarece omul care se atin-gea de un lepros devenea el însuşi necurat. Dar punând mâna pe lepros, Isus nu a fost contaminat. Lepra a fost curățită. La fel este cu lepra păcatului – adânc înrădăcinată, mortală, imposibil de a fi curățită prin puterea omenească. „Tot capul este bolnav şi toată ini-

70


ma suferea de moarte. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi carne vie.” (Isaia 1:5, 6). Însă Isus, care a venit să umble în firea omenească, nu este întinat de nicio necurăție. Prezența Sa este o putere vindecătoare pentru păcătos. Oricine va cădea la picioarele Sale, spunând cu credință: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățeşti”, va auzi răspunsul: „Da, vreau, fii curățit”.

În unele cazuri de vindecare, Isus nu a acordat binecuvânta-rea cerută imediat. Dar, în cazul leprei abia fusese făcut apelul şi vindecarea a şi fost săvârşită. Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciunea noastră poate fi amânat sau Dumnezeu ne poate da altceva decât cerem; însă nu aşa stau lucru-rile când cerem eliberarea de păcat. Este voia Lui să ne curățească de păcat, să ne facă copiii Săi şi să ne ajute să trăim o viață sfân-tă. Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.” (Galateni 1:4). Și „îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă ce-rem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”. (1 Ioan 5:14, 15).

Isus a privit la cei trudiți şi la cei cu inima împovărată ale căror speranțe erau ruinate, care încercau să-şi liniştească dorul sufletului cu bucurii pământeşti, şi i-a chemat pe toți să găsească odihnă în El.

„Veți găsi odihnă”

Cu mare duioşie Domnul a poruncit celor trudiți: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. (Matei 11:29).

Prin aceste cuvinte, Hristos vorbea fiecărei ființe umane. Fie că suntem conştienți de aceasta sau nu, toți suntem obosiți şi împovărați. Toți suntem apăsați de poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Cea mai grea povară pe care o purtăm este povara păcatului. Dacă am fi lăsați să purtăm noi această povară, ne-ar stri-vi. Dar Cel fără de păcat a luat locul nostru. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:6).

71


El a purtat povara vinei noastre. El va lua sarcina de pe umerii noştri obosiți. El ne va da odihnă. Povara de îngrijorare şi durere, de asemenea, va fi purtată de Domnul. El ne invită să aruncăm toate grijile noastre asupra Lui; pentru că El ne poartă în inima Sa.

Fratele mai mare al rasei noastre se află la tronul veşnic. El priveşte pe fiecare suflet care-şi întoarce fața spre El ca Mântuitor. El ştie din experiență care sunt punctele slabe ale omenirii, care sunt nevoile noastre şi în ce constă tăria ispitelor cu care ne confruntăm; căci El a fost „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat.” (Evrei 4:15). El veghează asupra ta, copile înfricoşat al lui Dumnezeu. Eşti ispitit? El va aduce izbăvire. Eşti slab? El va da tărie. Eşti neştiutor? El va da lumină. Eşti rănit? El va aduce vindecare. Domnul „socoteşte numărul stelelor” şi vindecă şi „pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.” (Psalmii 147:4, 3).

Oricare ar fi temerile şi încercările tale, adu cazul tău înaintea Domnului. Spiritul tău va fi întărit pentru a rezista. Ți se va deschide o cale pentru a ieşi din strâmtorări şi necazuri. Cu cât te ştii a fi mai slab şi mai neajutorat, cu atât mai puternic vei deveni prin puterea Lui. Cu cât mai grele sunt poverile tale, cu atât mai binecuvântată va fi odihna când le aşezi asupra Purtătorului de poveri.

Circumstanțe pot separa prieteni; apele agitate ale mării pot sta între noi şi ei. Dar nicio situație, nicio distanță, nu poate să ne despartă de Mântuitorul. Oriunde am fi, El este la dreapta noastră, pentru a ne sprijini, menține, susține şi încuraja. Mai mare decât iubirea unei mame pentru copilul ei este dragostea lui Hristos pentru cei răscumpărați ai Lui. Este privilegiul nostru să ne odihnim în dragostea Lui şi să spunem: „Mă voi încrede în El; căci şi-a dat viața pentru mine”.

Iubirea umana se poate schimba, dar dragostea lui Hristos nu cunoaşte nicio schimbare. Când strigăm la El după ajutor, mâna Lui este întinsă pentru a ne salva.

„Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina,

zice Domnul, care are milă de tine.” (Isaia 54:10).

72

74

75

73

Vindecarea sufletuluiMulți dintre cei care au venit la Hristos după ajutor îşi provoca-

seră singuri boala, cu toate acestea El nu a refuzat să-i vindece. Când puterea dată de El a pătruns în aceste suflete, ele au fost convinse de păcat, şi mulți au fost vindecați atât de boala spirituală, cât şi de maladiile lor fizice.

Printre aceştia, a fost şi paraliticul din Capernaum. Asemenea leprosului, şi acest paralitic îşi pierduse orice speranță de vindecare. Boala lui era rezultatul unei vieți păcătoase, iar suferințele sale erau sporite de remuşcări. În zadar făcuse apel la farisei şi la doctori după ajutor; aceştia l-au declarat incurabil, l-au condamnat ca păcătos şi au declarat că va muri sub mânia lui Dumnezeu.

Omul paralizat s-a cufundat în disperare. El auzise despre lu-crările lui Isus. Alții, la fel de păcătoşi şi neajutorați ca el, fuseseră vindecați, iar el a fost încurajat să creadă că, de asemenea, ar putea fi vindecat dacă ar putea fi transportat de alții la Mântuitorul. Dar speranța i s-a spulberat când şi-a amintit de cauza bolii lui; totuşi el nu putea renunța la posibilitatea de a fi vindecat.

Marea lui dorință era eliberarea de sub povara păcatului. El do-rea nespus de mult să-L vadă pe Isus şi să primească asigurarea ier-tării şi a împăcării cu cerul. Atunci el ar fi mulțumit să trăiască sau să moară, după voia lui Dumnezeu.

Nu era timp de pierdut; deja carnea măcinată de boală purta semnele morții. El i-a rugat pe prietenii lui să-l ducă cu patul la Isus, iar ei s-au angajat cu bucurie să facă aceasta. Dar atât de mare era mulțimea care se adunase în casa în care se afla Mântuitorul şi în jurul acesteia, că era imposibil pentru omul bolnav şi prietenii lui să ajungă la El sau chiar să ajungă suficient de aproape încât să-I audă vocea. Isus învăța poporul în casa lui Petru. După cum le era obi-ceiul, ucenicii Săi stăteau aproape de El şi „nişte farisei şi învățători


ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ieru-salim, stăteau acolo.” (Luca 5:17). Mulți dintre aceştia veniseră ca iscoade, căutând motive să-L acuze pe Isus. Dincolo de aceştia, se înghesuiau o mulțime pestriță de oameni, unii plini de râvnă, alții plini de respect; erau acolo şi cei curioşi şi cei necredincioşi. Erau reprezentate acolo diferite naționalități şi toate păturile sociale. „Iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.” (Luca 5:17). Duhul vieții plutea deasupra celor adunați acolo, dar fariseii şi învățătorii nu erau conştienți de prezența Acestuia. Ei nu simțeau nicio nevoie, iar vin-decarea nu era pentru ei. „Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți şi pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.” (Luca 1:53).

Din nou şi din nou purtătorii paraliticului au încercat să-şi croiască drum prin mulțime, dar în zadar. Bolnavul se uită în jur cu o suferință de nedescris. Cum ar putea el să renunțe la speranță, atunci când ajutorul dorit era atât de aproape? La sugestia lui, pri-etenii l-au dus pe casă şi, desfăcând acoperişul, l-au lăsat jos, la picioarele lui Isus.

Predica a fost întreruptă. Mântuitorul a privit chipul trist şi a văzut ochii rugători fixați asupra Lui. Cât de bine ştia El dorința fierbinte a acelui suflet împovărat. Hristos fusese Cel care aduse-se convingerea de păcat la conştiința lui pe când era încă acasă. Când s-a pocăit de păcatele lui şi a crezut în puterea lui Isus de a-l vindeca, mila Mântuitorului a adus binecuvântare inimii lui. Isus a privit prima licărire de credință crescând până a devenit con-vingerea că El era singurul ajutor al păcătosului, şi a văzut această credință cum devenea tot mai puternică cu fiecare efort de a veni în prezența Lui. Hristos fusese Cel care îl atrăsese pe bolnav la Sine. Acum, în cuvinte care s-au revărsat ca o melodie plăcută la urechea ascultătorului, Mântuitorul a spus: „Îndrăzneşte, fiule. Pă-catele îți sunt iertate.” (Matei 9:2).

Povara vinovăției se ridică de pe sufletul bolnavului. El nu se mai poate îndoi. Cuvintele lui Hristos dezvăluie puterea Sa de a citi inima. Cine poate nega puterea Sa de a ierta păcatele? Speranța ia locul disperării şi bucuria ia locul tristeții apăsătoare. Durerea fizică a omului dispare şi întreaga lui ființă este transformată. Fără să mai

76

47Vindecarea sufletului

ceară altceva, el zăcea într-o tăcere plină de pace, prea fericit pentru a mai spune ceva.

Mulți priveau cu un interes care îi lăsase fără răsuflare la fiecare detaliu al acestei scene. Mulți au simțit cuvintele lui Hristos ca pe o invitație ce le era adresată lor. Nu aveau ei sufletele bolnave din cau-za păcatului? Nu erau nerăbdători să fie eliberați de această povară?

Dar fariseii, temându-se să nu-şi piardă influența asupra mulțimii, şi-au spus în inimile lor, „Huleşte! Cine poate să ierte pă-catele, decât numai Dumnezeu?” (Marcu 2:7).

Fixându-Și privirea asupra lor, privire sub apăsarea căreia se as-cunseră şi se traseră înapoi, Isus zise: „Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îți sunt pă-catele” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”? Dar, ca să ştiți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbăno-gului, „ridică-ți patul şi du-te acasă.” (Matei 9:4-6).

Atunci, cel care fusese adus pe targă la Isus s-a ridicat în picioare cu elasticitatea şi tăria tinereții. Și îndată „şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în fața tuturor; aşa că toți au rămas uimiți şi slăveau pe Dumne-zeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!” (Marcu 2:12).

În afară de puterea creatoare, nimic altceva nu ar fi putut reda sănătatea acelui trup degenerat. Acelaşi glas care, prin cuvânt, a in-suflat viață omului creat din țărâna pământului a vorbit insuflând viață paraliticului muribund. Și aceeaşi putere care a dat viață tru-pului a reînnoit şi inima. El, Cel care la creațiune „a zis şi s-a făcut”, care „a poruncit şi a luat ființă” (Psalmii 33:9), vorbise insuflând viață sufletului mort în păcate şi nelegiuiri. Vindecarea trupului era o dovadă a puterii care reînnoise inima. Hristos i-a poruncit parali-ticului să se scoale şi să umble ca să facă de cunoscut, a spus El: „că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.”

Paraliticul a găsit la Hristos vindecare atât pentru suflet cât şi pentru trup. Avea nevoie să-şi redobândească sănătatea sufletului înainte de a putea aprecia sănătatea trupului. Înainte ca boala fizi-că să poată fi vindecată, Domnul Hristos trebuia să aducă alinare minții şi să curețe sufletul de păcat. Această lecție nu ar trebui să fie trecută cu vederea. Există astăzi mii de oameni care suferă de boli fi-

77


zice care, la fel ca şi omul paralizat, tânjesc după cuvintele: „Păcatele îți sunt iertate.” Povara păcatului, cu dorințele lui tulburătoare şi ne-satisfăcute, este cauza bolilor lor. Ei nu vor putea găsi nicio uşurare până când nu vor veni la Vindecătorul sufletului. Pacea pe care nu-mai El o poate da va restabili vigoarea minții şi sănătatea trupului.

Efectul produs asupra celor prezenți prin vindecarea slăbăno-gului era ca şi cum cerul s-ar fi deschis şi şi-a dezvăluit slava ace-lei lumi mai bune. Pe când omul care fusese vindecat trecea prin mulțime, binecuvântând pe Dumnezeu la fiecare pas şi purtându-şi povara ca şi cum ar fi fost un fulg, oamenii se dădeau la o parte pentru a-i face loc, privindu-l cu o expresie de respect amestecat cu teamă pe fețele lor, şoptind încet între ei: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.” (Luca 5:26).

În căminul paraliticului a fost mare bucurie când s-a întors la familia sa, purtând cu mare uşurință patul pe care el fusese luat din mijlocul lor, cu doar puțin timp înainte. Ei s-au adunat în jurul lui cu lacrimi de bucurie, abia îndrăznind să-şi creadă ochilor. El stătea înaintea lor în vigoarea deplină a bărbăției. Acele brațe pe care ei le văzuseră lipsite de viață erau acum capabile să se supună repede voinței sale. Carnea plumburie şi strânsă de boală era acum nete-dă şi rozalie. El păşea ferm şi cu uşurință. Bucurie şi speranță erau scrise pe fiecare trăsătură a chipului său, şi o expresie de puritate şi pace luase locul urmelor de păcat şi suferință. Mulțumiri născute din bucuria pe care o aveau se înălțau din acea casă, iar Dumnezeu era proslăvit prin Fiul Său, care redase speranța celor deznădăjduiți şi puterea celui lovit. Acest om şi familia lui erau gata să-şi dea viața pentru Isus. Nicio îndoială nu le umbrea încrederea, nici cea mai mică necredință nu păta credincioşia lor față de El, Cel care adusese lumina în casa lor întunecată.

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt. Binecuvântează,

suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale; El îți vindecă toate

bolile tale; El îți izbăvește viața din groapă; ...

78

79

80


și te face să întinerești iarăși ca vulturul. Domnul face dreptate și judecată tuturor celor asupriți... nu ne face

după păcatele noastre, Nu ne pedepsește după fărădelegile noastre... Cum se îndură un tată de copiii lui,

așa Se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți;

Își aduce aminte că suntem țărână.” (Psalmii 103:1-14).

„Vrei să te faci sănătos?”

„În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele aces-tea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscați, care aşteptau mişcarea apei.” (Ioan 5:2, 3).

La anumite intervale, apele acestui bazin erau agitate şi se cre-dea că acesta era rezultatul lucrării unei puteri supranaturale, şi că oricine păşea în apă, după tulburarea lor, s-ar fi vindecat de orice boală ar fi avut. Sute de suferinzi veneau în locul acela; şi atât de mulți se înghesuiau când apa era tulburată încât alergând grăbiți călcau peste bărbați, femei şi copii, mai slăbiți decât ei. Mulți nu reuşeau să se apropie de scăldătoare. Mulți dintre cei care reuşiseră să ajungă la ea au murit pe malurile ei. În jurul acesteia se ridica-seră adăposturi, aşa încât bolnavii să poată fi protejați de căldura zilei şi de răcoarea nopții. Existau bolnavi care petreceau noaptea în aceste pridvoare, târându-se la marginea scăldătoarei zi după zi, în speranța deşartă de a găsi vindecare.

Isus era la Ierusalim. Părând a Se plimba singur în meditație şi ru-găciune, El a ajuns la scăldătoare. El i-a văzut pe suferinzii nenorociți urmărind ceea ce ei considerau a fi singura lor şansă de vindecare. El şi-ar fi dorit să-şi folosească puterea vindecătoare pentru a-i vindeca pe toți. Dar era o zi de Sabat. Mulțimi de oameni mergeau spre tem-plu pentru închinare, şi El ştia că o astfel de lucrare de vindecare, ar fi întărâtat prejudecata evreilor şi ar fi scurtat lucrarea Sa.

Însă Mântuitorul a văzut un caz de o nenorocire extraordina-ră. Era cazul unui bărbat ce fusese un olog neajutorat mai bine de

81


treizeci şi opt de ani. Boala lui fusese într-o mare măsură rezulta-tul propriilor obiceiuri rele şi fusese privit ca obiectul judecății lui Dumnezeu. Singur şi fără prieteni, simțind că fusese exclus din mila lui Dumnezeu, bolnavul petrecuse mulți ani plini de nefericire. La momentele în care era de aşteptat ca apa să fie tulburată, unii care îşi mai făceau milă de neputința lui îl mai duceau până în pridvoare. Dar, chiar în momentul necesar el nu avea pe nimeni să-l ajute. El văzuse mişcarea apei, dar niciodată nu fusese în stare să se apropie mai mult decât de marginea scăldătoarei. Alții, mai puternici decât el, se cufundau înaintea lui. Bietul suferind neajutorat nu putea face față cu succes mulțimii egoiste. Eforturile sale perseverente concen-trate în acest scop, neliniştea lui şi continua lui dezamăgire istoveau repede şi puțina putere pe care o mai avea.

Omul bolnav zăcea pe pat, ridicându-şi uneori capul să priveas-că la scăldătoare; când un chip plin de compasiune s-a aplecat peste el şi i-a atras atenția adresându-i cuvintele: „Vrei să te faci sănătos?”. Speranța a revenit în inima lui. El a simțit că într-un fel sau altul el urma să fie ajutat. Dar licărirea speranței trezite se stinse curând. Îşi aminti de câte ori încercase să ajungă la scăldătoare şi că şansele de a mai trăi până când apa avea să se tulbure din nou erau mici. Se întoarse, spunând obosit: „Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.”

Isus îi porunceşte: „Scoală-te, ridică-ți patul şi umblă.” (Ioan 5:6-8). Cu speranța reînnoită, bolnavul priveşte către Isus. Expresia feței Sale, tonul vocii Sale sunt ceva cu totul aparte. Făptura Lui pare să emane iubire şi putere. Credința ologului se prinde de cuvântul lui Hristos. Fără să pună vreo întrebare, îşi concentrează voința spre a I se supune şi, făcând aceasta, tot corpul său îl ascultă.

Fiecare nerv şi muşchi pulsează cu o viață nouă, şi membrele sale paralizate încep să se mişte. Sărind în picioare, el păşeşte ferm şi cu uşurință, lăudând pe Dumnezeu şi bucurându-se de puterea de curând redobândită.

Isus nu dăduse paraliticului nicio asigurare de ajutor divin. Omul ar fi putut spune: „Doamne, dacă Tu vrei să mă însănătoşesc,

82

83

84


voi asculta Cuvântul Tău.” El s-ar fi putut poticni în îndoială şi, ast-fel, să piardă singura şansă de vindecare. Dar nu, el a crezut cuvân-tul lui Hristos, a crezut că el fusese vindecat; imediat a făcut efortul cerut, şi Dumnezeu i-a dat puterea necesară; el a vrut să meargă şi a mers. Acționând pe baza cuvântului lui Hristos, el a fost vindecat.

Prin păcat am fost desprinşi de viața lui Dumnezeu. Sufletele noastre sunt paralizate. Prin noi înşine nu suntem în stare să trăim o viață sfântă aşa cum nu fusese omul neajutorat în stare să umble. Mulți îşi dau seama de neputința lor; ei tânjesc după acea viață spi-rituală care să-i aducă înapoi în armonie cu Dumnezeu, şi se stră-duiesc să o obțină. Dar în zadar. În disperare ei strigă: „O, nenoro-citul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24 u.p.). Aceste ființe descurajate şi frământate să privească în sus. Mântuitorul se apleacă peste cei cumpărați prin sângele Său, spu-nând cu o sensibilitate şi milă de nedescris:

„Vrei să te faci sănătos?” El te îndeamnă să te ridici în sănătate şi pace. Nu aştepta să simți că eşti vindecat. Crede Cuvântul Mântu-itorului. Pune-ți voința de partea lui Hristos. Doreşte să-I slujeşti şi, acționând după cuvântul Său, vei primi putere. Oricare ar fi obiceiul rău, patima care te stăpâneşte şi care, printr-o îngăduința lungă, este lipită de sufletul şi trupul tău, Hristos poate şi doreşte să te elibereze de ea. El va da viață sufletului, care este „mort în greşeli.” (Efeseni 2:1). El îl va elibera pe omul ținut captiv de slăbiciune, necaz şi de lanțurile păcatului.

Sentimentul păcatului a otrăvit izvoarele vieții. Dar Hristos spune: „Eu voi lua păcatele tale, îți voi da pace. Te-am cumpărat cu sângele Meu. Eşti al meu. Harul Meu va întări voința ta slăbită; voi îndepărta remuşcarea pe care o ai pentru păcat.” Când ispitele te asaltează, când grijile şi necazurile te împresoară atunci când, depri-mat şi descurajat, eşti gata să te laşi pradă disperării, uită-te la Isus, şi întunericul care te cuprinde se va risipi la strălucirea prezenței Sale. Când păcatul se luptă pentru supremație în sufletul tău şi îți împo-vărează conştiința, priveşte la Mântuitorul. Harul Său este suficient pentru a supune păcatul. Lasă-ți inima recunoscătoare, tremurând de incertitudine, să se întoarcă spre El. Prinde-te de nădejdea ce stă

85


înaintea ta. Hristos aşteaptă să te adopte în familia Lui. Puterea Lui va ajuta slăbiciunii tale; El te va conduce pas cu pas. Pune-ți mâna în mâna Lui şi permite-I să te călăuzească.

Niciodată să nu simți că Hristos este departe. El este întotdeau-na aproape. Prezența Lui iubitoare te înconjoară. Caută-L ca unul care doreşte să fie găsit. El doreşte ca nu numai să te atingi de hainele Lui, ci şi să umbli cu El în comuniune permanentă.

„Du-te, şi nu mai păcătui”

Sărbătoarea Corturilor tocmai se încheiase. Preoților şi rabini-lor din Ierusalim nu le reuşise complotul împotriva lui Isus şi, pen-tru că se însera, „s-a întors fiecare acasă. Dar Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.” (Ioan 7:53; 8:1).

Depărtându-Se de agitația şi haosul oraşului, de mulțimile neliniştite şi rabinii trădători, Isus Se îndreptă spre liniştea oferită de livezile de măslini, acolo, unde putea fi singur cu Dumnezeu. Dar, în primele ore ale dimineții, El S-a întors la templu; şi cum oamenii s-au adunat în jurul Lui, El S-a aşezat să-i învețe.

A fost însă curând întrerupt. Un grup de farisei şi cărturari s-au apropiat de El, târând după ei o femeie îngrozită, pe care cu voce dură, pătimaşă o acuzau că a încălcat porunca a şaptea. Împingând-o în față spre Isus, au spus, afişând un respect ipocrit pe fețele lor: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când făptuia adul-terul. Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe unele ca acestea. Tu, deci, ce zici?” (Ioan:8:4, 5).

Pretinsul lor respect ascundea un complot bine pus la punct, pentru ruina Lui. Dacă Isus o achita pe femeie, putea fi acuzat de dispreț la adresa legii lui Moise. Dacă o declara vrednică de moarte, El putea fi acuzat de romani ca unul care a preluat autoritatea ce le aparținea doar lor.

Isus a privit scena – victima tremurândă plină de ruşine, demnita-rii cu chipuri dure, lipsite de orice milă umană. Spiritul Său de o curăție fără pată S-a înfiorat văzând scena. Părând că nu a auzit întrebarea, Se aplecă şi, ațintindu-Și ochii pe pământ, a început să scrie în țărână.

86

87

88


Nerăbdători din cauza întârzierii Lui şi a aparentei Sale indiferențe, acuzatorii s-au apropiat, cerându-I stăruitor să ia în considerare problema. Dar, cum ochii lor urmăreau privirea lui Isus, ei s-au îndreptat spre caldarâmul aflat la picioarele Lui, iar vocile lor au fost reduse la tăcere. Acolo, scrise înaintea lor, erau păcatele secrete ale propriilor lor vieți.

Ridicându-Se, şi ațintindu-Și ochii asupra mai marilor care uneltiseră împotriva Lui, Isus spuse: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” (Ioan 8:7). Și, plecându-Se, a continuat să scrie.

El nu a anulat legea mozaică şi nici nu a încălcat autoritatea Romei. Acuzatorii au fost învinşi. Acum, veşmintele lor de pretinsă sfințenie le fuseseră sfâşiate, iar ei stăteau, vinovați şi condamnați, în prezența curăției infinite. Tremurând ca nu cumva nelegiuirea ascunsă a vieților lor să fie văzută de mulțime, cu capetele plecate şi ochii în pământ, au plecat pe furiş, lăsându-şi victima singură cu Mântuitorul Cel plin de milă.

Isus S-a ridicat şi, privind la femeie, a zis: „Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nimeni nu te-a condamnat?” „Nimeni, Doamne”, I-a spus ea. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti!” (Ioan 8:10, 11).

Femeia stătuse în fața lui Isus, tremurând de teamă. Cuvintele Sale: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, ajunseseră la urechile ei ca o sentință la moarte. Ea nu îndrăznea să-şi ridice ochii către fața Mântuitorului, ci îşi aştepta moartea în tăcere. Cu uimire, a observat cum acuzatorii ei pleacă tăcuți şi uluiți; apoi ajunseră la urechile ei acele cuvinte pline de speranță: „Nici Eu nu te condamn. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Inima s-a înduioşat şi, aruncându-se la picioarele lui Isus, ea a declarat plângând dragos-tea ei recunoscătoare mărturisind cu lacrimi amare păcatele.

Acesta a fost pentru ea începutul unei noi vieți, o viață de curăție şi pace, o viață devotată lui Dumnezeu. În ridicarea acestui suflet căzut, Isus a săvârşit o minune mai mare decât în vindecarea celor mai grave boli fizice; El a vindecat boala spirituală care ducea la moarte veşnică. Această femeie ce se căise a devenit unul dintre

89


urmaşii Săi cei mai credincioşi. Cu o dragoste plină de sacrificiu de sine şi devotament ea şi-a arătat recunoştința pentru îndurarea Lui iertătoare. Pentru această femeie greşită, lumea a avut numai dispreț şi batjocură, dar Cel fără de păcat a avut milă de slăbiciunea ei şi i-a întins o mână de ajutor. În timp ce fariseii ipocriți o acuzaseră, Isus i-a poruncit: „Du-te şi nu mai păcătui.”

„Veniţi totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul,

se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18).

Isus cunoaşte circumstanțele în care se găseşte fiecare suflet. Cu cât mai mare este vina păcătosului, cu atât mai mult are el nevoie de Mântuitorul. Inima Lui plină de iubire şi simpatie divină este atrasă mai ales de cel lipsit de speranță, prins în capcanele vrăjmaşului. Cu propriul Său sânge El a semnat actele de eliberare ale rasei umane.

Isus nu doreşte ca ființele care au fost cumpărate cu un astfel de preț să devină bătaia de joc a ispitelor duşmanului. El nu doreşte ca noi să fim biruiți şi să pierim. Cel care a închis gura leilor din groa-pă, şi a umblat cu martorii Săi credincioşi prin mijlocul flăcărilor, este la fel de gata să lucreze în favoarea noastră pentru a supune orice rău în natura noastră. Astăzi El stă la altarul milei, prezentând înaintea lui Dumnezeu rugăciunile celor care doresc ajutorul Său. El nu alungă pe nimeni care vine la El plângând şi căindu-se. El îi va ierta din toată inima pe toți cei care vin la El pentru iertare şi re-staurare. El nu spune nimănui tot ceea ce ar putea dezvălui, ci invită pe fiecare suflet tremurând să prindă curaj. Oricine vrea, se poate prinde de puterea lui Dumnezeu, şi să facă pace cu El, iar Hristos va face pace cu acesta.

Sufletele care apelează la El pentru refugiu, Isus le înalță dea-supra acuzațiilor şi certurilor. Niciun om sau înger rău nu le poate acuza pe aceste suflete. Hristos îi uneşte cu propria Sa natură divi-no-umană. Ei stau lângă Marele Purtător de păcate în lumina care porneşte de la tronul lui Dumnezeu.

90


Sângele lui Isus Hristos curăță „de orice păcat.” (1 Ioan 1:7).„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumne-

zeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:33, 34).

Hristos a arătat că El deținea stăpânire deplină peste vânturi şi valuri, precum şi peste oameni posedați de demoni. El, care a liniştit furtuna şi a calmat marea înfuriată a vorbit aducând pace minților întristate şi copleşite de Satan.

În sinagoga din Capernaum, Isus vorbea despre misiunea Sa de a-i elibera pe sclavii păcatului. El a fost întrerupt de un țipăt de groază. Un nebun s-a repezit din mijlocul poporului, strigând: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu!” (Marcu 1:24).

Isus l-a certat pe demon, zicând: „Taci şi ieşi afară din omul acesta! Și demonul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.” (Luca 4:35).

Cauza suferinței acestui om era chiar în propria sa viață. El fusese fascinat de plăcerile păcatului şi se hotărâse să-şi transfor-me viața într-o distracție permanentă. Necumpătarea şi imoralita-tea pervertiseră trăsăturile nobile ale ființei sale, iar Satan preluase întregul control asupra lui. Remuşcarea a venit prea târziu. La un moment dat el ar fi vrut să-şi sacrifice averea şi plăcerile ca să-şi recapete bărbăția pierdută, dar deja devenise un neputincios prins în lanțurile celui rău.

Prezența Mântuitorului l-a trezit făcându-l să-şi dorească din tot sufletul libertatea, dar demonul se împotrivea puterii lui Hristos. Când omul a încercat să ceară ajutorul lui Isus, duhul cel rău i-a aşezat pe buze cuvintele lui, şi el a strigat în agonie, plin de frică. Demonizatul a înțeles oarecum că se afla în prezența Aceluia care l-ar putea elibera; dar atunci când a încercat să se apropie de mâna cea puternică, o altă voință îl împiedica şi cuvintele altuia au fost rostite de buzele lui.

Lupta dintre puterea lui Satan şi propria dorința de libertate a fost teribilă. Se părea că omul chinuit urma să-şi piardă viața în lupta

91

92


93

cu vrăjmaşul care fusese cauza ruinei bărbăției sale. Dar Mântuito-rul a vorbit cu autoritate şi l-a eliberat pe captiv. Omul care fusese posedat de demon stătea înaintea oamenilor uimiți în deplina liber-tate a stăpânirii de sine.

Cu glas bucuros el a lăudat pe Dumnezeu pentru eliberare. Ochii care cu ceva timp în urmă aveau lucirea nebuniei, acum stră-luceau de inteligență şi erau plini cu lacrimi de recunoştință. Oame-nii rămăseseră muți de uimire. De îndată ce şi-au recăpătat glasul ei au exclamat unul către altul: „Ce este aceasta? Ce învățătură nouă este aceasta? El porunceşte cu autoritate chiar şi duhurilor necurate şi ele Îl ascultă!” (Marcu 1:27).

Există mulțimi de oameni astăzi care se află sub puterea duhurilor rele în aceeaşi măsură ca demonizatul din Capernaum. Toți cei care se îndepărtează în mod voit de la poruncile lui Dumnezeu se aşază singuri sub controlul lui Satan. Sunt mulți cei care se joacă cu păca-tul, gândindu-se că pot renunța la păcat oricând doresc; dar ei sunt ademeniți tot mai mult şi mai mult, până când se trezesc controlați de o voință mai puternică decât a lor. Un astfel de om nu poate scăpa de puterea ei misterioasă. Păcatul ascuns sau patima care-l subjugă îl ține captiv şi la fel de neajutorat ca pe demonizatul din Capernaum.

Cu toate acestea, starea lui nu este fără speranță. Dumnezeu nu ne ia sub stăpânire mințile fără acordul nostru; dar fiecare om este liber să aleagă puterea pe care o doreşte ca să stăpânească peste el. Nimeni nu a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de rău, încât să nu poată găsi eliberare în Hristos. Demonizatul, în loc de rugăciune, a putut rosti doar cuvintele lui Satan; cu toate acestea, rugăciunea nerostită a inimii a fost auzită. Niciun strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, deşi poate nu reuşeşte să rostească vreun cuvânt, nu va ră-mâne nebăgat în seamă. Cei care sunt de acord să intre în legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsați pradă puterii lui Satan sau neputinței propriei lor naturi.

„Se poate lua prada de la cel puternic? Și poate să scape de asu-pritor cel care este prizonier? Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta cu cei care se luptă cu tine şi voi scăpa pe fiii tăi.” (Isaia 49:24, 25).


94

Minunată va fi transformarea săvârşită în cel care, prin credință, deschide uşa inimii pentru Mântuitorul.

„Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu,

sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

(Iosua 24:15).

„Vă dau putere”

La fel ca şi cei doisprezece apostoli, cei şaptezeci de ucenici pe care Hristos îi trimise în lucrare mai târziu au primit puteri supra-naturale ca pecete a misiunii lor. Atunci când munca lor a fost dusă la bun sfârşit, ei s-au întors cu bucurie, zicând: „Doamne, chiar şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău!” Isus răspunse: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10:17, 18).

De acum înainte urmaşii lui Hristos urmau să privească la Sa-tan ca la un duşman învins. Pe cruce, Isus urma să obțină biruința în locul lor; acea biruință dorea El să fie acceptată de către ei ca fiind a lor proprie. „Iată”, a zis El, „vă dau putere să călcați peste şerpi şi pes-te scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19).

Puterea oferită de omnipotența Duhului Sfânt este apăra-rea oricărui suflet zdrobit. Hristos nu va permite ca niciun suflet care în pocăință şi credință a cerut protecția Sa să treacă sub pute-rea vrăjmaşului. Este adevărat că Satan este o ființă puternică; dar, mulțumim lui Dumnezeu, avem un Mântuitor mai puternic, care L-a aruncat afară din cer pe cel rău. Satan este mulțumit atunci când preamărim puterea sa. De ce să nu vorbim despre Isus? De ce să nu preamărim puterea şi dragostea Lui?

Curcubeul făgăduinței care înconjoară tronul de sus este o măr-turie eternă că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu născut pentru ca oricine crede în El să nu piară,


ci să aibă viață veşnică.” (Ioan 3:16). Ea mărturiseşte universului că Dumnezeu nu-i va părăsi pe copiii Săi în lupta cu răul. Este o asigu-rare pentru noi că vom primi putere şi ocrotire atâta timp cât tronul însuşi va dăinui.

Salvat pentru a slujiEste dimineață pe Marea Galileii. Isus şi ucenicii Săi au ajuns

la mal după o noapte furtunoasă pe mare, şi lumina soarelui răsă-rind se revărsa pe mare şi pe uscat aducând binecuvântarea păcii. Dar, păşind pe țărm, sunt întâmpinați de o privelişte mai teribilă decât marea furtunoasă. Dintr-un loc ascuns printre morminte, doi nebuni se aruncă în grabă asupra lor, ca şi cum ar vrea să-i rupă în bucăți. De trupurile acestor oameni atârnă resturi din lanțurile pe care le-au rupt când au evadat din locul în care fuseseră închişi. Carnea lor este sfâşiată şi sângerândă, ochii lor aruncă priviri pli-ne de ură prin părul lung şi încâlcit şi pare că din ei a fost ştearsă orice asemănare cu ființele umane. Ei arătă mai mult ca nişte fiare sălbatice decât ca oamenii.

Ucenicii şi însoțitorii lor fug cuprinşi de groază; dar, nu după multă vreme, ei observă că Isus nu este cu ei şi se întorc să-L caute. El era exact unde-L lăsaseră. El, Cel care a liniştit furtuna, care-l înfruntase pe Satan şi îl biruise, nu a fugit dinaintea acestor demoni. Când aceşti bărbați, scrâşnind din dinți şi cu spume la gură, se apro-pie de El, Isus ridică acea mână care a făcut semn valurilor să se liniştească, iar bărbații aceia nu pot veni mai aproape. Ei stau înain-tea Lui, turbați de furie dar neputincioşi.

Cu autoritate, El porunceşte duhurilor necurate să iasă din ei. Aceşti nefericiți îşi dau seama că se află în prezența Unuia care îi poate salva de sub stăpânirea demonilor care-i chinuie. Ei cad la picioarele Mântuitorului ca să-I implore îndurarea; dar atunci când deschid gura, demonii vorbesc prin ei, strigând: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti?” (Matei 8:29).

Spiritele rele sunt forțate să-şi elibereze victimele, şi o schim-bare minunată e vizibilă la demonizați. Lumina străluceşte în

95

96

97


mintea lor. Ochii le strălucesc de inteligență. Fețele atât de mult timp deformate după imaginea lui Satan devin dintr-o dată blânde, mâinile pătate de sânge sunt liniştite, iar oamenii îşi înalță vocile lăudând pe Dumnezeu.

Între timp, demonii, aruncați afară din locaşul lor omenesc, in-tră în porci şi îi duc la distrugere. Păzitorii porcilor pleacă în grabă să ducă mai departe veştile, şi toată populația locului se adună să-L vadă pe Isus. Cei doi demonizați fuseseră teroarea ținutului. Acum, aceşti oameni sunt îmbrăcați şi în deplinătatea facultăților mentale, stând la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Lui şi slăvind numele Aceluia care i-a vindecat. Dar martorii acestei scene minunate nu se bucură. Pierderea porcilor li se pare mai importantă decât elibera-rea acestor captivi ai lui Satan. Îngroziți, se strâng în jurul lui Isus, rugându-L să plece de la ei, iar El le respectă cererea luând imediat o barcă pentru a trece pe malul opus.

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu

pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.” (Romani 1:16).

Cu totul altele sunt simțămintele foştilor demonizați. Ei doresc tovărăşia Eliberatorului lor. În prezența Lui se simt protejați de acei demoni care le chinuiseră viețile şi le distruseseră bărbăția. În timp ce Isus este pe cale să urce în barcă, ei stau aproape de El, îngenun-che la picioarele Lui, şi îi cer stăruitor să-i lase să rămână lângă El, acolo unde pot asculta cuvintele Lui. Dar Isus îi îndeamnă să meargă acasă şi să spună ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ei.

Iată lucrarea pe care o au de făcut ei – să meargă într-un că-min păgân şi să spună despre binecuvântările pe care le-au primit de la Isus. Este greu pentru ei să fie despărțiți de Mântuitorul. Se vor confrunta cu mari greutăți în contactele pe care le vor avea cu conaționalii lor păgâni. Însăşi izolarea lor îndelungată din societate pare să-i facă nepotriviți pentru acest lucru. Dar, de îndată ce El le spune care le este datoria, ei sunt gata să o împlinească.

98

61Salvat pentru a sluji

Nu numai că au spus în propriile cămine şi vecinilor despre Isus, dar s-au dus prin întregul ținut Decapole, vorbind peste tot despre puterea Lui de a mântui şi descriind modul în care El i-a eliberat de demoni.

Deşi oamenii din Gherghesa nu Îl primiseseră pe Isus, El nu i-a lăsat pradă în întunericul ales de ei. Când au stăruit de El să plece de acolo, ei nu auziseră cuvintele Lui. Erau în necunoştință față de învățătura pe care o respingeau. Prin urmare, El le-a trimis lumina, şi aceasta chiar prin cei pe care nu ar fi refuzat să-i asculte.

Provocând distrugerea porcilor, Satan intenționase să-i înde-părteze pe oameni de Mântuitorul şi să împiedice predicarea Evan-gheliei în acea regiune. Însă chiar acest lucru a atras atenția locu-itorilor ținutului, cum nimic altceva nu ar fi putut-o face, şi le-a îndreptat atenția către Hristos. Deşi Mântuitorul Însuşi a plecat, oamenii pe care El îi vindecase au rămas ca martori ai puterii Sale. Cei care fuseseră unelte ale prințului întunericului au devenit canale de lumină, mesageri ai Fiului lui Dumnezeu. Când Isus s-a întors în Decapole, oamenii s-au adunat în jurul Lui şi, timp de trei zile, mii de persoane din tot ținutul au auzit mesajul mântuirii.

Cei doi demonizați vindecați au fost primii misionari pe care Hristos i-a trimis să ducă Evanghelia în regiunea Decapole. Aceşti oameni ascultaseră cuvintele Sale doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu auziseră nici măcar vreo predică de pe buzele Lui. Ei nu îi puteau învăța pe alții cum ar fi putut s-o facă ucenicii care fuseseră zilnic cu Hristos. Însă ei puteau spune ceea ce ştiau; ceea ce ei înşişi au văzut, au auzit şi au simțit din puterea Mântuitorului. Acesta este lucrul pe care orice persoană a cărei inimă a fost atinsă de harul lui Dumnezeu îl poate face. Aceasta este mărturia pe care Domnul nos-tru ne cere s-o dăm şi din lipsa căreia piere lumea.

Evanghelia trebuie prezentată, nu ca pe o teorie lipsită de viață, ci ca o forță vie capabilă a schimba viața. Dumnezeu doreşte ca slujitorii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Lui, oa-menii pot dobândi un caracter asemenea lui Hristos şi să se bucure de făgăduința marii Sale iubiri. El vrea ca noi să dăm mărturie a faptului că El nu poate fi mulțumit până când toți cei care vor să

99


accepte mântuirea sunt readuşi şi repuşi în privilegiile lor sfinte ca fii şi fiice ale Sale.

El îi primeşte chiar şi pe cei a căror viețuire a reprezentat o jig-nire permanentă pentru El. Când ei se căiesc, El le dă Duhul Său divin, şi îi trimite înapoi între cei care-I sunt necredincioşi pentru a vesti mila Lui. Sufletele care au fost degradate devenind instrumente ale lui Satan sunt încă, prin puterea lui Hristos, transformate în soli ai dreptății şi sunt trimişi să spună ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ele şi că El a avut milă de ele.

Pe Tine Te voi lăuda fără încetare

După ce femeia din Capernaum a fost vindecată prin atin-gerea credinței, Isus a vrut ca ea să recunoască binecuvântarea pe care o primise. Darurile pe care le oferă Evanghelia nu trebuie să fie însuşite prin furt şi nici nu trebuie să ne bucurăm de ele în taină.

„Voi Îmi sunteți martori”, zice Domnul, „Că Eu sunt Dumnezeu.” (Isaia 43:12).

Mărturisirea noastră despre credincioşia Sa este mijlocul ales de Cer pentru a-L face de cunoscut pe Hristos lumii. Noi trebuie să recunoaştem harul Său aşa cum a fost descoperit prin oamenii sfinți din vechime; dar ceea ce va avea efectul cel mai puternic este mărturia propriei noastre experiențe. Suntem martori pentru Dumnezeu pe mă-sură ce dezvăluim în noi înşine lucrarea unei puteri de origine divină. Fiecare persoană are o viață diferită de toate celelalte, şi o experiență cu totul diferită de a lor. Dumnezeu doreşte ca lauda noastră să se înalțe la adresa Lui, purtând amprenta propriei noastre individualități. Aces-te recunoaşteri prețioase aduse ca laudă adresată slavei harului Său, atunci când sunt sprijinite de o viață asemenea lui Hristos, au o putere irezistibilă, care lucrează pentru mântuirea sufletelor.

Este pentru propriul nostru bine să păstrăm permanent în memo-rie fiecare dar al lui Dumnezeu. Făcând aceasta, credința este întărită să ceară şi să primească tot mai mult şi mai mult. Există o mai mare încura-

100


101

102

jare pentru noi în cea mai măruntă binecuvântare primită personal de la Dumnezeu decât în toate relatările pe care le putem citi despre credința şi experiența altora. Sufletul care răspunde la harul lui Dumnezeu va fi ca o grădină bine udată. Sănătatea lui va încolți repede; lumina lui se va ridica din întuneric, şi slava Domnului va răsări peste el.

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor și voi chema

Numele Domnului. Îmi voi împlini juruințele făcute Domnului în fața întregului Său popor.” (Psalmii 116:12-14).

„Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.” (Psalmii 104:33, 34).

„Cine va putea spune isprăvile mărețe ale Domnului? Cine va putea vesti lauda Lui?” (Psalmii 106:2).

„Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscut printre popoare isprăvile Lui!

Cântați, cântați în cinstea Lui.” (Psalmii 105:1, 2). „Vorbiți despre toate minunile Lui! Făliți-vă cu

Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!” (Psalmii 105:2, 3).

„Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale ...

Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,

când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.

Căci Tu ești ajutorul meu, și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.” (Psalmii 63:3-7).

„Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă niște oameni? Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruințele pe care Ți le-am făcut; Îți voi aduce

jertfe de mulțumire. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu

înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.” (Psalmii 56:11-13).


„Sfântul lui Israel! Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care

mi l-ai izbăvit; și limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta... Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule!

În Tine mă încred din tinerețea mea... Pe Tine Te laud fără încetare.” (Psalmii 71:22-24, 5, 6).

„Din neam în neam Îți voi pomeni Numele: de aceea în veci de veci Te vor lăuda popoarele.”

(Psalmii 45:17).

„Fără plată ați primit, fără plată să dați.”

Invitația Evangheliei nu trebuie îngustată şi prezentată numai câtorva aleşi, care, credem noi, ne onorează dacă o acceptă. Solia tre-buie vestită tuturor. Când Dumnezeu Îşi binecuvântează copiii, n-o face doar pentru propriul lor bine, ci şi pentru binele lumii. Când El Îşi revarsă darurile asupra noastră, aceasta o face pentru ca noi să le înmulțim, împărțindu-le şi altora.

Femeia din Samaria care a vorbit cu Isus la fântâna lui Iacov, abia L-a găsit pe Mântuitorul, că i-a şi adus pe alții la El. Ea s-a do-vedit a fi un misionar mai eficient decât ucenicii Săi. Ucenicii nu au văzut nimic în Samaria care să indice că era un câmp promițător. Gândurile lor erau concentrate asupra marii lucrări pe care urmau s-o facă în viitor. Ei nu au văzut că acolo, în jurul lor, era o recoltă care trebuia să fie adunată. Dar prin femeia pe care o nesocoteau, toți locuitorii acelui oraş au fost aduşi să-L audă pe Isus. Ea a dus imediat lumina la conaționalii ei.

Această femeie reprezintă lucrarea unei credințe practice în Hris-tos. Fiecare ucenic adevărat se naşte în Împărăția lui Dumnezeu ca mi-sionar. În momentul în care acesta ajunge să-L cunoască pe Mântuito-rul, el doreşte să le facă şi altora cunoştință cu El. Adevărul mântuitor şi sfințitor nu poate fi închis în inima lui. Cel care bea din apa vie devine un izvor de viață. Cel care primeşte devine un dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în deşert, țâşnind pentru a-i înviora pe toți, şi făcându-i dornici să bea din apa vieții pe cei care sunt gata să piară. 103


O binecuvântare mai mare este primită când facem aceasta decât dacă vom lucra doar spre folosul nostru. Suntem aduşi mai aproape de Mân-tuitorul chiar prin lucrarea de răspândire a veştii bune a mântuirii.

Despre cei care primesc harul Său, Domnul spune:„Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de

binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată!” (Ezechiel 34:26).

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. ” (Ioan 7:37, 38).

Cei care primesc trebuie să împărtăşească şi altora. Din toate direcțiile se aud cereri de ajutor. Dumnezeu îi cheamă pe oameni să lucreze cu bucurie pentru semenii lor. Coroane nemuritoare aşteaptă să fie câştigate; Împărăția cerurilor trebuie câştigată; lumea, pierind în ignoranță, trebuie să fie luminată.

„Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii şi priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată şi strânge roadă pentru viața veşnică.” (Ioan 4:35, 36).

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere,

ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda:

„Iată Dumnezeul vostru!” (Isaia 40:9).

Timp de trei ani ucenicii au avut în fața lor minunatul exemplu al lui Isus. Zi de zi au umblat şi au vorbit cu El, auzind cuvintele prin care El îi încuraja pe cei obosiți şi împovărați, şi văzând ma-nifestările puterii Sale în folosul celor bolnavi şi suferinzi. Când a venit timpul ca Domnul să-i părăsească, El le-a dat harul şi puterea de a duce mai departe lucrarea Sa în Numele Lui. Ei urmau să ducă pretutindeni lumina Evangheliei Sale de iubire şi vindecare. Și Mân-tuitorul a promis că prezența Sa va fi întotdeauna cu ei. Prin Duhul

104


105

Sfânt El urma să fie chiar mai aproape de ei decât atunci când a trăit în mod vizibil printre oameni.

Lucrarea pe care ucenicii au făcut-o este chiar lucrarea pe care tre-buie să-o facem noi. Fiecare creştin trebuie să fie misionar. Cu simpatie şi compasiune trebuie să slujim celor care au nevoie de ajutor, strădu-indu-ne cu seriozitate neegoistă să uşurăm durerile omenirii suferinde.

Toți pot găsi ceva de făcut. Nimeni nu trebuie să considere că nu există vreun loc unde să poată lucra pentru Hristos. Mântuitorul Se identifică cu fiecare copil al omenirii. Pentru ca noi să devenim mem-bri ai familiei cereşti, El a devenit membru al familiei pământeşti. El este Fiul Omului şi, astfel, este frate cu fiecare fiu şi fiică a lui Adam. Urmaşii Săi nu trebuie să se simtă izolați de lumea care piere în jurul lor. Ei sunt o parte din marea țesătură a omenirii, iar cerul îi conside-ră ca frați ai celor păcătoşi, precum şi ai celor sfinți.

Milioane şi milioane de ființe umane, bolnavi, ignorați şi păcătoşi, nu au auzit niciodată despre dragostea lui Hristos pentru ei. Dacă noi am fi în locul lor, ce am dori să facă ei pentru noi? Tot ce ne-am dori, atât cât stă în puterea noastră, trebuie să facem noi pentru ei. Regula de viață a lui Hristos, prin care fiecare dintre noi trebuie să stea în picioare sau să cadă la judecată, este: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le şi voi la fel.” (Matei 7:12).

Prin tot ceea ce ne dă avantaj față de alții – fie că este vorba de educație şi rafinament, noblețe de caracter, pregătire creştină, experiența religioasă – suntem datori celor mai puțin favorizați; şi, atât cât stă în puterea noastră, noi trebuie să lucrăm pentru ei. Dacă suntem puternici, trebuie să întărim mâinile celor slabi.

Îngerii din slavă care văd pururea fața Tatălui din ceruri, îşi gă-sesc bucuria în a sluji copiilor Lui. Îngerii sunt mereu prezenți acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, aceştia stau alături de cei care au de dus cele mai grele lupte cu sine, şi ale căror anturaje sunt cele mai descurajatoare. Sufletele slabe şi nesigure, care au multe trăsături urâte de caracter reprezintă ținta grijii lor speciale. Ceea ce inimile egoiste ar considera a fi un serviciu umilitor, adică a sluji celor nemer-nici şi în toate privințele inferiori în ce priveşte caracterul, este chiar lucrarea făcută de ființele curate, fără de păcat, din curțile de sus.


106

Isus nu a considerat cerul a fi un loc de dorit cât timp noi eram pierduți. El a părăsit curțile cereşti pentru a duce o viață plină de reproş şi insultă, precum şi pentru a avea o moarte plină de ruşine. Cel care a fost bogat în comorile neprețuite ale cerului a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui, noi să putem fi bogați. Noi trebuie să urmăm calea pe care El a umblat.

Cel care devine un copil al lui Dumnezeu ar trebui să se con-sidere de acum înainte pe sine ca o verigă în lanțul coborât din cer pentru a salva lumea, una cu Hristos în planul milei Sale, înaintând cu El pentru a-i căuta şi salva pe cei pierduți.

Mulți consideră că ar fi un mare privilegiu să viziteze locurile pe unde a trăit Hristos pe pământ, să meargă pe unde a păşit, să privească lacul pe malul căruia Îi plăcea să învețe, dealurile şi văile peste care ochii Lui se odihneau adesea. Dar nu este nevoie să mer-gem la Nazaret, Capernaum sau la Betania, pentru a păşi pe urmele lui Isus. Vom găsi urmele Lui lângă patul bolnavului, în colibele să-racilor, pe aleile aglomerate ale marilor oraşe, şi în fiecare loc unde există inimi omeneşti care au nevoie de consolare.

Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi şi să-i mângâiem pe cei suferinzi şi nenorociți. Trebuie să slujim celor disperați şi să aducem speranță celor deznădăjduiți.

Iubirea lui Hristos, manifestată prin slujire neegoistă, va fi mai eficientă în reformarea celui răufăcător decât sabia sau tribunalul. Acestea sunt necesare pentru a băga spaima în călcătorul de lege, însă misionarul iubitor poate face mai mult decât atât. De multe ori inima care se înrăieşte sub mustrare se va topi sub dragostea lui Hristos.

Misionarul poate alina nu doar maladii fizice, dar el îl poate conduce pe păcătos la Marele Medic, care poate curăți sufletul de lepra păcatului. Prin slujitorii Lui, Dumnezeu intenționează ca bol-navii, nenorociții, şi cei posedați de spirite rele să audă glasul Lui. Prin oamenii folosiți de El, Domnul doreşte să fie un mângâietor cum lumea nu a mai cunoscut.

Mântuitorul şi-a dat viața Sa prețioasă, în scopul de a întemeia o biserică capabilă de a sluji celor suferinzi, întristați şi ispitiți. O grupă de credincioşi poate fi săracă, needucată şi lipsită de faimă;


107

dar în Hristos, ei pot face o lucrare în casă, în localitate şi chiar în „regiunile depărtate”, ale cărei rezultate vor ajunge până în veşnicie.

Pentru urmaşii lui Hristos de astăzi, mai mult decât pentru pri-mii ucenici, au fost rostite aceste cuvinte:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceți-vă şi faceți ucenici din toate popoarele”. „Duceți-vă în toată lumea şi predicați Evanghelia la orice făptură.” (Matei 28:18, 19; Marcu 16:15).

Făgăduința prezenței Sale este şi pentru noi: „Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20).

Astăzi, nu mai există mulțimi care să se adune în locurile pustii pentru a-L vedea şi auzi pe Isus. Glasul Său nu Se face auzit pe stră-zile aglomerate. Nu se mai aud strigăte la margine de drum: „Trece Isus din Nazaret!” (Luca 18:37). Cu toate acestea, acest cuvânt este valabil şi astăzi. Hristos umblă nevăzut pe străzile noastre. El vine în casele noastre cu solii de har. El doreşte să coopereze cu toți cei care caută să slujească în Numele Lui. El este în mijlocul nostru, pentru a vindeca şi a binecuvânta, dacă Îl vom primi.

„Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici țara şi să împarți moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război „Ieşiți!” şi celor ce sunt în întu-neric: „Arătați-vă!” ” (Isaia 49:8, 9).

„Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune,

care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!” ” (Isaia 52:7).

„Izbucniți cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie

pe poporul Său ... Domnul Își descoperă brațul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor; și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” (Isaia 52:9, 10).

Lucrarea medicului


„V-am dat un exemplu, ca să faceți cum am făcut Eu.”

111

112

Conlucrarea divinului cu umanulÎn lucrarea de vindecare, medicul trebuie să fie un împreu-

nă lucrător cu Hristos. Mântuitorul a îngrijit atât sufletul, cât şi corpul. Evanghelia pe care a împărtăşit-o oamenilor a fost o solie de viață spirituală şi de vindecare fizică. Eliberarea de păcat şi vindecarea bolii au fost legate împreună. Aceeaşi lucrare îi este încredințată medicului creştin. El trebuie să se unească cu Hris-tos în vindecarea atât a nevoilor fizice cât şi a celor spirituale ale semenilor săi. El trebuie să fie pentru cei bolnavi un sol al milei, aducându-le remediul pentru organismul lor bolnav şi pentru sufletul lor stricat de păcat.

Hristos este adevăratul Conducător al celor care profesează me-dicina. Marele Medic, El, stă alături de fiecare participant în actul medical care este temător de Dumnezeu şi care lucrează la alina-rea suferinței umane. În timp ce medicul foloseşte remedii naturale pentru boli fizice, el ar trebui să-i îndrume pe pacienții săi la Cel care poate vindeca atât maladiile sufletului cât şi ale corpului. Lu-crurile la care medicii pot doar ajuta, sunt îndeplinite de Hristos. Ei fac eforturi pentru a sprijini lucrarea de vindecare depusă de orga-nism; Hristos Însuşi este vindecătorul. Medicul încearcă să păstreze viața; Hristos dă viață.

Izvorul vindecării

Mântuitorul, în minunile Sale, a arătat puterea care este continuu la lucru în favoarea omului, ca să-l susțină şi să-l vindece. Prin mij-loacele din natură, Dumnezeu lucrează, zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, pentru a ne ține în viață, pentru a ne întări şi reface. Când vreo parte a corpului suferă vreo vătămare, începe de îndată un proces de vindecare; mijloacele avute de organism îşi încep lucrarea de refacere


113

114

a sănătății. Dar puterea care lucrează prin aceşti factori este puterea lui Dumnezeu. Toată puterea dătătoare de viață este de la El. Când o persoană îşi revine din boală, Dumnezeu este Cel care vindecă.

Boala, suferința şi moartea sunt lucrarea unei puteri inamice. Satan este distrugătorul; Dumnezeu este restauratorul.

Cuvintele rostite către Israel se referă astăzi la cei care îşi redo-bândesc sănătatea trupului sau sănătătea sufletului. „Eu sunt Dom-nul care te vindec.” (Exodul 15:26).

Dorința lui Dumnezeu cu privire la fiecare ființă omenească este exprimată prin cuvintele: „Preaiubitule, doresc ca toate lucru-rile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” (3 Ioan 2).

El este Acela care „îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izbăveşte viața din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare.” (Psalmii 103:3, 4).

Când Hristos a vindecat, El i-a avertizat pe mulți dintre cei afectați: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14). Astfel, El i-a învățat că aduseseră boala peste ei, călcând legile lui Dumnezeu, şi că sănătatea nu putea fi păstrată decât prin ascultare.

Medicul ar trebui să-i învețe pe pacienți că trebuie să coopere-ze cu Dumnezeu în lucrarea de restaurare. Medicul devine tot mai conştient că boala este rezultatul păcatului. El ştie că legile naturii, în aceeaşi măsură ca preceptele Decalogului, sunt divine, şi că nu-mai în ascultare de ele poate fi refăcută sau păstrată sănătatea. El vede multe suferințe ca urmare a unor obiceiuri vătămătoare care ar putea fi vindecate pentru a redobândi sănătatea în cazul în care pacienții ar face ceea ce trebuie pentru propria lor vindecare. Ei trebuie să fie învățați că fiecare practică ce distruge energiile fizice, mentale sau spirituale reprezintă un păcat, şi că sănătatea trebuie să fie păstrată prin ascultarea de legile pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru binele întregii omeniri.

Atunci când un medic vede un pacient care suferă de vreo boală cauzată de mâncare şi băutură necorespunzătoare sau alte obiceiuri greşite, dar neglijează să-i spună acest lucru, el îi face rău semenu-

73Conlucrarea divinului cu umanul

115

lui său. Bețivii, persoanele cu probleme mentale (psihoza maniaco depresivă), cei dedați la imoralitate, toate acestea îl obligă pe medic să spună în mod clar şi distinct că suferința este rezultatul păcatului. Cei care înțeleg principiile vieții ar trebui, în mod serios, să lupte ca să împiedice cauzele bolii. Văzând continua luptă cu durerea, lu-crând în mod constant pentru a atenua suferința, cum poate medi-cul să tacă? Este el binevoitor şi milostiv dacă nu învață cumpătare strictă ca un remediu pentru boală?

Să fie făcut clar faptul că pe calea poruncilor lui Dumnezeu este calea vieții. Dumnezeu a stabilit legile naturii, iar legile Lui nu sunt pretenții arbitrare. Fiecare „Să nu”, fie în legile sănătății sau în legea morală, implică o promisiune. Dacă vom asculta, vom avea binecu-vântarea la orice pas. Dumnezeu nu ne obligă să facem dreptate, dar El caută să ne salveze de rău şi să ne conducă la bine.

Să se îndrepte atenția oamenilor spre legile date lui Israel. Dumnezeu le-a dat instrucțiuni clare în ceea ce priveşte obiceiu-rile lor de viață. El le-a făcut cunoscute atât legile referitoare la chestiunile fizice, cât şi cele privind bunăstarea spirituală; şi pu-nând condiția ascultării El i-a asigurat: „Domnul va depărta de la tine orice boală.” (Deuteronom 7:15). „Puneți-vă inima la toate cuvintele prin care dau mărturie astăzi.” „Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.” (Deuteronomul 32:46; Proverbele 4:22).

Dumnezeu doreşte să atingem standardul de perfecțiune posi-bil pentru noi prin darul lui Hristos. El ne cheamă să alegem partea dreaptă, să ne unim cu ființele cereşti, să adoptăm principii care vor restabili în noi chipul divin.

În Cuvântul Său scris şi în marea carte a naturii, El a dezvăluit principiile vieții. Este datoria noastră aceea de a obține o cunoaştere a acestor principii, şi prin ascultare să cooperăm cu El în refacerea sănătății organismului precum şi cea a sufletului.

Ființele omeneşti trebuie să învețe că binecuvântările ascultă-rii, în plinătatea lor, pot fi ale lor doar în măsura în care ei primesc harul lui Hristos. Harul Său este cel care dă omului puterea să as-culte de legile lui Dumnezeu. Acesta este cel care îl ajută pe om


116

să se elibereze din sclavia obiceiurilor rele. Aceasta este singura putere care îl poate determina să aleagă şi să se păstreze statornic pe calea cea dreaptă.

Când Evanghelia este primită în puritatea şi puterea ei, aceasta este un leac pentru bolile care îşi au originea în păcat. Soarele ne-prihănirii răsare „cu vindecare sub aripile Lui.” (Maleahi 4:2). Ni-mic din tot ce oferă această lume nu poate vindeca o inimă frântă, nu poate da pace minții, nu poate îndepărta îngrijorarea sau alunga boala. Faima, geniul, talentul – toate sunt incapabile să înveselească inima tristă sau să refacă viața pierdută. Viața lui Dumnezeu în su-flet este singura speranță a omului.

Iubirea răspândită de Hristos în întreaga ființă este o putere dătătoare de viață. Fiecare parte vitală – creierul, inima, nervii – pe care această iubire o atinge primeşte vindecare. Prin această iubire cele mai înalte energii ale ființei sunt trezite la lucru. Ea eliberează sufletul de vinovăția şi tristețea, de neliniştea şi grija care zdrobesc forțele vitale. Ea aduce cu sine seninătatea şi calmul. Ea inspiră în suflet o bucurie pe care nimic pământesc nu o poate distruge – bu-curie în Duhul Sfânt – o bucurie ce aduce sănătate şi viață.

Cuvintele Mântuitorului nostru: „Veniți la Mine,... Și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28), sunt o rețetă pentru vindecarea suferințelor fizice, mentale şi spirituale. Deşi oamenii şi-au produs singuri suferința prin propria lor viețuire rea, El îi priveşte cu milă. La El se poate găsi ajutor. El va face lucruri mari pentru cei care se încred în El.

Cu toate că, de-a lungul veacurilor, păcatul a prins rasa umană tot mai strâns în puterea sa, cu toate că, prin minciună şi înşelăciune, Satan a aruncat umbra întunecată a interpretării sale pe cuvântul lui Dumnezeu, şi i-a determinat pe oameni să se îndoiască de bună-tatea Lui; totuşi, mila şi iubirea Tatălui nu au încetat să se reverse spre pământ în şuvoaie bogate. Dacă oamenii ar deschide ferestrele sufletului spre cer, apreciind darurile divine, s-ar revărsa un potop de energie vindecătoare.

Medicul care doreşte să fie un bun împreună lucrător cu Hristos se va strădui să devină competent în fiecare aspect al lu-


117

crării sale. El va studia cu sârguință, ca să fie bine calificat pentru responsabilitățile profesiei sale, şi va depune eforturi în mod constant pentru a ajunge la un standard mai înalt, căutând să dobândească mai multă cunoaştere, o mai mare abilitate şi un discernământ mai profund. Fiecare medic ar trebui să înțeleagă că acela care lucrează molatic şi ineficient nu numai că aduce prejudicii bolnavului, ci îşi nedreptățeşte colegii săi medici. Medicul care este mulțumit cu un standard scăzut de calificare şi cunoştințe nu numai că discreditează profesia medicală, dar îl dezonorează pe Hristos, Marele Medic.

Cei care consideră că sunt incapabili să lucreze în domeniul medical ar trebui să aleagă un alt loc de muncă. Cei care au calitățile necesare pentru a avea grijă de cei bolnavi, dar a căror educație şi ca-lificare medicală sunt limitate, ar face bine să lucreze în părțile mai umile ale acestui domeniu, slujind cu credincioşie ca asistenți me-dicali. Lucrând cu răbdare sub îndrumarea unori medici capabili, pot învăța în mod constant, şi folosind fiecare ocazie de a dobândi cunoştințe ei pot deveni, în timp, pe deplin calificați pentru activi-tatea de medic. Medicii mai tineri, „ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu (Marele Medic), ... să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu, ... nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră (pentru cei bolnavi) să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumne-zeu.” (2 Corinteni 6:1-4).

Scopul lui Dumnezeu pentru noi este ca să progresăm perma-nent. Adevăratul medic misionar medical va fi un specialist tot mai capabil. Medici creştini talentați, care au o capacitate profesională superioară, ar trebui să fie căutați şi încurajați să se implice în slujba lui Dumnezeu în acele locuri unde pot educa şi instrui pe alții să devină misionari medicali.

Medicul ar trebui să adune în sufletul său lumina Cuvântului lui Dumnezeu. El ar trebui să crească continuu în har. Pentru el, re-ligia nu va fi doar o influență printre multe altele. Ea va fi o influență care le domină pe toate celelalte. El ar trebui să lucreze mânat de motive înalte, sfinte, care sunt pline de putere deoarece îşi au izvorul în Cel care şi-a dat viața pentru a ne da puterea de a învinge răul.


118

Dacă medicul se străduieşte cu credincioşie şi cu sârguință să se facă eficient în profesia lui, dacă se va consacra în slujba lui Hris-tos, şi îşi va lua timp pentru a-şi cerceta inima, el va înțelege cum să dobândească tainele chemării sale sfinte. El se poate disciplina şi educa astfel încât în tot ce intră în sfera sa de influență se va vedea superioritatea educației şi înțelepciunii dobândite de cel care este în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii şi puterii.

În niciun alt domeniu nu este necesară o comuniune mai strân-să cu Hristos decât în activitatea medicului. Cel care vrea să înde-plinească în mod corect îndatoririle unui medic trebuie ca zi de zi şi oră de oră să trăiască o viață creştină. Viața pacienților este în mâinile medicului. Un diagnostic neglijent, o rețetă dată greşit, într-un caz critic, sau o mişcare neîndemânatică a mâinii într-o operație, chiar dacă este o deviație doar cât firul de păr, o viață poate fi sacrifi-cată, un suflet trimis în veşnicie. Ce gând solemn! Cât de important este ca medicul să fie mereu sub controlul Medicului divin!

Mântuitorul este dispus să-i ajute pe toți cei care Îi cer înțelepciune şi minte clară. Și cine are mai mare nevoie de înțelepciune şi claritate în gândire decât medicul, de ale cărui decizii depind atât de multe? Cel care încearcă să prelungească viața să privească la Hristos cu credință pentru a-i îndruma fiecare acțiune. Mântuitorul îi va da tact şi price-pere când va avea de a face cu cazuri dificile.

Minunate sunt ocaziile oferite celor care îi îngrijesc pe bolnavi. În tot ce se face pentru vindecarea celor bolnavi, aceştia să înțeleagă că medicul încearcă să-i ajute să coopereze cu Dumnezeu în combaterea bolii. Aceştia să fie ajutați să înțeleagă că la fiecare pas făcut în armo-nie cu legile lui Dumnezeu, ei se pot aştepta la ajutorul puterii divine.

Cei bolnavi şi suferinzi vor avea mult mai multă încredere în medicul despre care au certitudinea că se încrede şi se teme de Dumnezeu. Ei se bazează pe cuvintele lui. Ei au un sentiment de siguranță, în prezența şi sub tratamentul unui astfel de medic.

Cunoscându-L pe Domnul Isus, este privilegiul medicului creştin să invite, prin rugăciune, prezența Lui în camera bolnavului. Înainte de a efectua o operație grea, medicul să ceară ajutorul Ma-relui Medic. Acesta să-l asigure pe suferind că Dumnezeu îl poate


119

trece în siguranță prin încercare, că în toate timpurile de primejdie El este un refugiu sigur pentru cei care au încredere în El. Medicul care nu poate face acest lucru, pierde caz după caz, care altfel ar fi putut fi salvate. Dacă poate rosti cuvinte care să inspire credință în Mântuitorul plin de dragoste, care simte fiecare suspin de durere şi, dacă îşi poate prezenta nevoile sufletului către El în rugăciune, criza ar fi adesea depăşită în siguranță.

Numai Acela care citeşte inima poate şti cu ce groază tremu-rândă şi cu ce panică îşi dau consimțământul mulți pacienți să se încredințeze în mâna chirurgului pentru operație. Ei îşi dau sea-ma de pericolul în care se află. În timp ce ei pot avea încredere în îndemânarea medicului ei ştiu că acesta nu este fără greşeală. Dar, văzându-l pe medic plecat în rugăciune, cerând ajutor de la Dumne-zeu, încrederea lor este întărită. Recunoştința şi încrederea deschid inima la puterea de vindecare a lui Dumnezeu, iar energiile întregii ființe sunt vitalizate, iar forțele de viață triumfă.

Pentru medic însăşi prezența Mântuitorului este un element care-i dă tărie. Adesea, responsabilitățile şi tensiunile muncii sale aduc groază asupra spiritului său. Agitația produsă de faptul că sim-te nesiguranță şi teamă îl poate face neîndemânatic. Dar asigurarea că Sfătuitorul divin este lângă el, pentru a-l îndruma şi susține, dă linişte şi curaj. Atingerea de către Hristos a mâinii medicului aduce vitalitate, odihnă, încredere şi putere.

După ce criza a trecut în condiții de siguranță, iar succesul este evident, medicul să petreacă câteva momente cu pacientul în rugă-ciune. Exprimați-vă recunoştința pentru viața care a fost cruțată. În timp ce cuvinte de recunoştință se revarsă de pe buzele pacientului spre medic, fie ca lauda şi mulțumirea să fie îndreptate spre Dumne-zeu. Spune-ți pacientului că viața lui a fost cruțată pentru că s-a aflat sub protecția Medicului ceresc.

Medicul care urmează o astfel de conduită îşi conduce pacien-tul la Acela care-i susține viața, la Cel care-i poate mântui în chip desăvârşit pe toți cei care vin la El.

În lucrarea misionară medicală ar trebui pus un zel mistuitor pentru salvarea de suflete. Medicului, în aceeaşi măsură ca şi lucră-


120

torului Evangheliei, îi este încredințată cea mai importantă răspun-dere dată vreodată omului. Fie că îşi dă seama sau nu, fiecărui medic îi este încredințată vindecarea sufletelor.

În contactul lor permanent cu boala şi moartea, medicii pierd prea adesea din vedere realitățile solemne ale vieții viitoare. În efortul lor serios de a abate pericolul în care se află organismul, ei uită de pericolul în care se află sufletul. Cei pe care ei îi tratează pot fi la capătul vieții. Ultimele ocazii pe care la are dispar. Medi-cul va trebui să se întâlnească din nou cu acest suflet la scaunul de judecată al lui Hristos.

Pierdem adeseori cele mai prețioase binecuvântări neglijând să spunem un cuvânt la vremea potrivită. Dacă nu aşteptăm cu nerăb-dare ocazia potrivită, aceasta se va pierde. La patul bolnavului nu ar trebui rostit niciun cuvânt de doctrină sau controversă. Cel suferind să fie îndrumat la Cel care este dispus să-i salveze pe toți cei care vin la El în credință. Luptați cu seriozitate şi milă pentru a ajuta sufletul care se zbate între viață şi moarte.

„Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.

El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici.” (Isaia 50:4). „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită.”

(Proverbele 15:23). „Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur

într-un coșuleț de argint.” (Proverbele 25:11). „Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești

bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!” (Isaia 52:7).

Medicul care ştie că Hristos este Mântuitorul său personal, pentru că el însuşi a fost condus la Refugiu, ştie cum să procedeze cu sufletele tremurânde, sufletele vinovate, bolnave de păcat care apelează la el pentru ajutor. El poate răspunde la întrebarea: „Ce


trebuie să fac pentru a fi mântuit?” El poate spune povestea iubirii Răscumpărătorului. El poate vorbi din experiență despre puterea pocăinței şi credinței. În cuvinte simple, sincere, el poate prezenta nevoia sufletului înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune şi, de ase-menea, îl poate încuraja pe cel bolnav, să solicite şi să accepte mila Mântuitorului plin de compasiune. Când medicul slujeşte astfel la patul bolnavilor, străduindu-se să rostească cuvinte care să adu-că ajutor şi mângâiere, Domnul va lucra cu el şi prin el. În timp ce mintea bolnavului este îndreptată către Mântuitorul, pacea lui Hristos umple inima, iar sănătatea spirituală care-i este acordată este folosită pentru a ajuta lui Dumnezeu în refacerea stării de să-nătate a organismului.

Îngrijindu-i pe bolnavi, medicul va găsi de multe ori ocazia de a sluji prietenilor celui suferind. În timp ce aceştia stau lângă patul celui suferind, simțindu-se neputincioşi să aline vreunul din spas-mele lui de durere, inimile lor sunt înmuiate. Adesea durerea ascun-să față de alții este exprimată față de medic. Atunci, este ocazia de a le îndruma pe aceste persoane întristate la El, Cel care i-a invitat la Sine pe cei trudiți şi împovărați. Adesea, rugăciunea poate fi înălțată pentru şi cu ei, punând nevoile lor înaintea Vindecătorului oricărei suferințe, Mângâietorul oricărei întristări.

Promisiunile lui Dumnezeu

Medicul are ocazii prețioase de a-i îndruma pe pacienții săi la făgăduințele aflate în Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să scoată din vistierie lucruri noi şi vechi, spunând în orice oca-zie cuvintele de mângâiere şi educare după care tânjesc atât de mult semenii noştri. Medicul să facă din mintea sa o vistierie de gânduri proaspete. El să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu sârguință, aşa încât să cunoască bine făgăduințele ce se găsesc în el. Medicul să învețe să repete cuvintele mângâietoare pe care Hristos le-a rostit în timpul lucrării Sale pe pământ când învăța şi vindeca pe cei bolnavi. El ar trebui să vorbească despre vinde-cările făcute de Hristos, despre blândețea şi dragostea Lui. El nu

121


123

ar trebui niciodată să neglijeze să îndrepte mintea pacienților săi către Hristos, Marele Medic.

Aceeaşi putere pe care Hristos a exercitat-o când a trăit vizibil printre oameni există în Cuvântul Său. Chiar prin Cuvântul Său a vindecat Isus boala şi a scos demoni; prin Cuvântul Său a liniştit marea şi a înviat morții, şi poporul a dat mărturie că în Cuvântul Său se găseşte putere. El a rostit Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum îl vorbise profeților şi învățătorilor din Vechiul Testament. Întreaga Biblie este o manifestare a lui Hristos.

Scripturile trebuie să fie primite ca fiind Cuvântul lui Dumne-zeu pentru noi, nu numai scris, ci rostit. Când cei bolnavi veneau la Hristos, El privea nu numai la cei care-I cereau ajutorul, ci şi la toți cei care de-a lungul veacurilor urmau să vină la El cu aceleaşi pro-bleme şi cu aceeaşi credință. Când i-a zis paraliticului: „Îndrăzneşte, fiule. Păcatele îți sunt iertate.” (Matei 9:2); când i-a zis femeii din Capernaum: „Fiică, îndrăzneşte, credința ta te-a mântuit; du-te în pace” (Luca 8:48), El a vorbit şi cu alți nefericiți, împovărați de păcat, care aveau să caute ajutor la El.

Aşa este cu toate făgăduințele aflate în Cuvântul lui Dumne-zeu. Prin ele, El ni Se adresează în mod individual, vorbindu-ne tot atât de direct, ca şi cum I-am putea auzi vocea. Chiar prin aceste făgăduințe ne transmite Hristos harul şi puterea Sa. Ele sunt frunze din acel copac care este „pentru vindecarea neamurilor.” (Apocalip-sa 22:2). Primite şi asimilate, ele urmează să fie tărie pentru caracter, inspirația şi susținerea vieții. Nimic altceva nu poate avea o aseme-nea putere de vindecare. Nimic altceva nu poate transmite curajul şi credința care dau energie vitală întregii ființe.

Unei persoane care stă tremurând de frică aproape pe marginea mormântului, cu sufletul obosit de povara suferinței şi a păcatului, medicul, în măsura în care are posibilitatea, să-i repete cuvintele Mântuitorului – căci toate cuvintele Sfintei Scripturi sunt ale Lui:

„Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprin-de. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântu-

122


124

itorul tău!... Pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că eşti prețuit şi te iubesc.” „Eu, Eu, îți şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine.” (Isaia 43:1-4; 25:5).

„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuți: Îşi aduce aminte că suntem țărână.” (Psalmii 103:13.14).

„Recunoaşte-ți numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost ne-credincioasă Domnului, Dumnezeului tău”. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nelegiuire.” (Ieremia 3:13; 1 Ioan 1:9).

„Eu îți şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceață: întoar-ce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.” (Isaia 44:22).

„Veniți totuşi să ne judecăm!, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veți voi şi veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării.” (Isaia 1:18, 19).

„Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!” „Îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică.” (Ieremia 31:3; Isaia 54:8).

„Să nu vi se tulbure inima.” „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:1, 27).

„Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.” (Isaia 32:2).

„Cei nenorociți şi cei lipsiți caută apă, şi nu este; li se usucă lim-ba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.” (Isaia 41:17).

„Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut”. „Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.” (Isaia 44:2, 3).

„Întoarceți-vă la Mine şi veți fi mântuiți, toți cei ce sunteți la marginile pământului!” (Isaia 45:22).


„El a luat asupra Lui neputințele noastre şi a purtat bolile noas-tre”. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Matei 8:17; Isaia 53:5).

Medicul, un educatorAdevăratul medic este un educator. El îşi recunoaşte responsa-

bilitatea, nu numai față de bolnavii aflați în îngrijirea sa directă, dar, de asemenea, pentru cei aparținând societății în care trăieşte. El stă nu doar ca protector al sănătății fizice ci şi al celei morale. El trebuie să se străduiască nu numai să-i învețe pe alții metode potrivite pen-tru tratamentul bolnavilor, dar şi să încurajeze obiceiuri corecte de viață, precum şi să răspândească cunoaşterea principiilor corecte.

Nevoia de educație cu privire la principiile sănătății

Educația cu privire la principiile de sănătate nu a fost nicioda-tă mai necesară ca acum. În ciuda progresului minunat în atât de multe domenii legate de confortul şi utilitățile vieții, chiar în ceea ce priveşte probleme sanitare şi tratamentul bolilor, declinul vigorii fizice şi a puterii de rezistență este alarmant. El necesită atenția tutu-ror celor care au pe inimă bunăstarea semenilor lor.

Civilizația noastră artificială încurajează rele care distrug prin-cipii solide. Obiceiurile şi moda sunt în plin război cu organismul. Practicile pe care le presupun şi libertățile care se iau ca rezultat al acestora, diminuează constant atât puterea fizică cât şi pe cea men-tală, şi pun asupra rasei umane o povară de nepurtat. Necumpătarea şi călcarea legilor, boala şi nenorocirea, sunt peste tot.

Mulți calcă legile sănătății din neştiință, şi au nevoie să fie educați. Însă mai mulți sunt cei care cunosc multe lucruri dar nu pun în practică ceea ce ştiu. Ei au nevoie să fie ajutați să-şi dea seama cât de important este să facă din cunoştințele lor un ghid de viață. Medicul are multe ocazii de a împărtăşi altora principiile sănătății precum şi de a arăta importanța punerii lor în practică. Prin educația potrivită el poate face mult pentru a corecta rele care au efecte nespus de mari.

125

126


Un obicei care pune bazele unei mari diversități de boli şi care pro-voacă rele şi mai serioase este utilizarea fără măsură a medicamentelor nocive. Când sunt loviți de boală, mulți nu se obosesc să caute cauza bolii lor. Preocuparea lor principală este să scape de durere şi neplăcerea adusă de ea. Aşa că ei recurg la medicamentele omologate, despre ale căror proprietăți ei ştiu prea puțin, sau fac apel la medic pentru vreun remediu care să anuleze rezultatul faptelor lor greşite, neavând însă nici cea mai mică intenție de a face o schimbare în obiceiurile lor nesănătoa-se. Dacă nu se observă rezultate favorabile imediate, este încercat un alt medicament, iar apoi altul. Astfel, răul continuă.

Oamenii trebuie să fie învățați că medicamentele nu vindecă boala. Este adevărat că ele produc uneori ameliorări, iar pacientul pare a se recupera ca rezultat al utilizării lor; acest lucru se datorează faptului că organismul are suficientă forță vitală pentru a elimina otrava şi a corecta condițiile care au provocat boala. Sănătatea este redobândită în ciuda medicamentului folosit. Dar, în cele mai mul-te cazuri, medicamentul schimbă numai forma şi localizarea bolii. Adesea, efectul otrăvii pare să fie îndepărtat pentru un timp, dar rezultatele rămân în organism şi au mai târziu efecte distrugătoare.

Prin folosirea medicamentelor otrăvitoare, mulți aduc asupra lor boala pe tot parcursul vieții; iar multe vieți, care ar fi putut fi salvate prin utilizarea de metode naturale de vindecare, sunt pierdute. Otrăvurile conținute în multe aşa-numite remedii creează obiceiuri şi pofte care pro-duc atât ruina sufletului cât şi a trupului. Multe dintre remediile omolo-gate, populare şi chiar unele dintre medicamentele prescrise de medici, acționează pentru a pune bazele obiceiului de a bea, de a folosi opiu sau morfină, obiceiuri care sunt un blestem atât de teribil pentru societate.

Singura speranță de mai bine o reprezintă educația oamenilor cu privire la principiile drepte. Medicii să-i învețe pe oameni că pu-terea de refacere nu se găseşte în medicamente, ci în natură. Boala este un efort al naturii de a elibera corpul de starea existentă ca ur-mare a încălcării legilor sănătății. Dacă există boală, trebuie stabilită cauza. Circumstanțele nesănătoase trebuie schimbate, iar obiceiurile rele trebuie corectate. Apoi, natura trebuie ajutată în efortul ei de a îndepărta toxinele şi de a restabili starea corectă a organismului.

127

85Medicul, un educator

Remedii naturale

Aerul curat, lumina soarelui, cumpătarea, odihna, exercițiul fizic, dieta adecvată, utilizarea apei, încrederea în puterea divină – acestea sunt adevăratele remedii. Fiecare persoană ar trebui să aibă o cunoaştere a factorilor de vindecare care se găsesc în natură şi a modului în care să le aplice. Este esențial să înțelegem atât princi-piile implicate în tratarea bolnavilor precum şi să avem pregătirea practică care să ne permită să folosim corect aceste cunoştințe.

Utilizarea de remedii naturale necesită un volum mare de în-grijire şi efort pe care mulți nu sunt dispuşi să-l facă. Procesul de vindecare şi întărire al organismului săvârşit de natură este treptat, iar pentru cei nerăbdători, el pare lent. Renunțarea la produsele în-drăgite dar vătămătoare cere sacrificiu. Însă, în cele din urmă, se va vedea că natura, dacă nu este împiedicată să-şi facă treaba, o va face cu înțelepciune şi bine. Cei care vor persevera în ascultarea de legile ei vor secera răsplata în sănătatea trupului şi cea a minții.

În general, prea puțină atenție este acordată pentru păstrarea sănătății. Este mult mai bine să previi boala, decât să ştii cum să-o tra-tezi după ce te-ai îmbolnăvit. Este de datoria fiecărei persoane, pentru binele său, precum şi pentru cel al întregii omeniri, să se informeze cu privire la legile vieții şi să asculte de ele cu conştiinciozitate. Toți oamenii trebuie să se familiarizeze cu cel mai minunat organism din câte există – corpul uman. Ei ar trebui să înțeleagă funcțiile diferitelor organe şi interdependența dintre ele pentru funcționarea sănătoasă a tuturor. Ei ar trebui să studieze influența minții asupra corpului, pre-cum şi a corpului asupra minții, şi legile prin care ele sunt guvernate.

Pregătindu-ne pentru cea mai importantă luptă a vieții

Nu ni se reaminteşte suficient de des că sănătatea nu depinde de noroc. Ea este rezultatul ascultării de lege. Acest lucru este re-cunoscut de către concurenții la jocurile sportive şi a probelor de rezistență. Aceşti oameni se pregătesc în modul cel mai atent. Ei se supun unei pregătiri temeinice şi unei discipline stricte. Fiecare

128


129

obicei fizic este reglementat atent. Ei ştiu că neglijența, excesul sau nepăsarea, care slăbesc sau paralizează vreun organ sau vreo funcție a organismului, au ca rezultat înfrângerea.

Cu cât mai important este ca această grijă să asigure succesul în conflictul cel mai important al vieții. Noi nu suntem implicați într-o simulare de luptă. Noi ducem o luptă de care atârnă rezultate veşnice. Trebuie să facem față unor duşmani nevăzuți. Îngerii răi luptă continuu pentru stăpânirea fiecărei ființe umane. Orice lucru care distruge sănătatea, nu numai că diminuează vigoarea fizică, ci tinde să slăbească şi puterile mintale şi morale. Îngăduirea oricărui obicei nesănătos face ca o persoană să deosebească tot mai greu bi-nele de rău şi, prin urmare, îi va fi tot mai dificil să se împotrivescă răului. Aceasta creşte pericolul de a avea eşec şi înfrângere.

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul?” (1 Corinteni 9:24 p.p.). În războiul în care suntem implicați, pot câştiga toți care se vor autodisciplina prin ascultarea față de principiile corecte. Aplicarea acestor principii în cele mai mici lucruri ale vieții este considerată adesea ca fiind lipsită de importanță, o chestiune prea măruntă pentru a i se acorda atenție. Însă, ținând cont de cele puse în joc, nimic din ceea ce ne înconjoară nu este neînsemnat. Fiecare faptă îşi are greutatea ei în cântarul care hotărăşte înfrângerea sau biruința în viață. Scriptura ne îndeamnă: „Alergați dar în aşa fel ca să căpătați premiul!” (1 Corinteni 9:24 u.p.).

În cazul primilor noştri părinți, pofta nestăpânită a dus la pier-derea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are mai mult de-a face cu recâştigarea Edenului decât îşi pot da seama oamenii.

Vorbind despre tăgăduirea de sine exercitată de cei care concu-rau la vechile competiții greceşti, apostolul Pavel scrie: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji; noi să fa-cem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:25-27).


130

Progresul reformei depinde de o recunoaştere clară a adevăru-lui fundamental. În timp ce, pe de o parte, pericolul pândeşte datori-tă unei filozofii înguste şi unei doctrine dure şi reci, pe de altă parte, există un pericol şi mai mare într-un liberalism neglijent. Temelia oricărei reforme durabile este Legea lui Dumnezeu. Noi trebuie să prezentăm în linii clare, distincte necesitatea de a asculta de această lege. Principiile sale trebuie păstrate înaintea poporului. Ele sunt la fel de veşnice şi neschimbătoare ca însuşi Dumnezeu.

Unul dintre efectele cele mai triste ale apostaziei de la început a fost pierderea puterii de stăpânire de sine a omului. Numai în măsura în care este recâştigată această putere, poate exista un progres real.

Corpul este singurul mediu prin care mintea şi sufletul sunt dezvoltate pentru zidirea caracterului. Acesta este motivul pentru care inamicul sufletelor îşi direcționează ispitele pentru a slăbi şi de-grada puterile fizice. Succesul lui în acest domeniu înseamnă preda-rea întregii ființe de partea răului. Tendințele naturii noastre fizice, cu excepția cazului în care se află sub stăpânirea unei puteri mai înalte, vor duce, cu siguranță, la ruină şi moarte.

Organismul trebuie să fie adus în supunere. Puterile mai înalte ale ființei sunt cele care trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de voință, care, ea însăşi, trebuie să fie sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a rațiunii, sfințită prin harul di-vin, trebuie să dețină stăpânirea în viețile noastre.

Cerințele lui Dumnezeu trebuie imprimate în conştiință. Bărbații şi femeile trebuie să fie făcuți conştienți de datoria de a dobândi stăpânire de sine, de nevoia de puritate şi de necesitatea de a se elibera de orice poftă stricată şi orice obicei murdar. Ei trebuie să devină pe deplin conştienți că toate puterile minții şi ale trupului sunt darul lui Dumnezeu, şi trebuie să fie păstrate în cele mai bune condiții pentru slujirea Lui.

În acest ritual străvechi care era Evanghelia în simbol, nicio jertfă cu cel mai mic cusur nu putea fi adusă la altarul lui Dumne-zeu. Jertfa care urma să-L reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu se referă la acest lucru ca la o ilustrare a ceea ce trebuie să fie copiii Lui – „o jertfă vie”, „sfântă şi fără cusur”, „bine-plăcută lui Dumnezeu.” (Romani 12:1, u.p.; Efeseni 5:27).


131

Nicio reformă reală nu poate fi efectuată fără putere divină. Bari-erele înălțate împotriva înclinațiilor umane naturale şi cultivate sunt, la fel de inutile ca bancul de nisip împotriva torentului. Până când viața lui Hristos nu devine o putere dătătoare de viață în viețile noastre, nu putem rezista ispitelor care ne asaltează din interior şi din exterior.

Hristos a venit în această lume şi a împlinit Legea lui Dum-nezeu, ca omul să poată avea stăpânire deplină asupra înclinațiilor naturale care corup sufletul. Ca Medic al sufletului şi trupului, El dă biruință asupra poftelor aflate în conflict. El a oferit toate cele nece-sare ca omul să dobândească desăvârşirea caracterului.

Când omul se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub controlul legii; dar aceasta este legea împărătească, care proclamă libertatea fie-cărui captiv. Devenind una cu Hristos, omul este făcut liber. Supunerea față de voința lui Hristos înseamnă desăvârşita refacere a ființei umane.

Ascultarea de Dumnezeu este libertate din robia păcatului, elibe-rarea de pasiunea şi tendințele omeneşti. Omul îşi poate înfrânge eul, îşi poate birui propriile înclinații, poate birui domniile şi stăpânirile şi poate deveni biruitor al „stăpânitorilor întunericului acestui veac,” şi al „duhurilor răutății care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12).

Nicăieri nu este mai necesară această educație ca în cămin, şi nicăieri nu va da roade mai bogate ca acolo. Părinții sunt cei ce pun însăşi temelia obiceiurilor şi caracterului. Mişcarea reformatoa-re trebuie să înceapă prin a prezenta copiilor principiile Legii lui Dumnezeu ca punându-şi amprenta pe sănătatea fizică şi morală. Arătați că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră protecție împotriva relelor care târăsc lumea la distrugere. Explicați clar responsabilitatea părinților, nu numai față de ei înşişi, ci şi față de copiii lor. Ei le dau copiilor lor un exemplu, fie de ascultare, fie de încălcare a legii. Prin exemplul şi învățătura lor, se decide soarta veşnică a căminurilor lor. Copiii vor fi ceea ce fac părinții lor din ei.

Dacă părinții ar putea fi aduşi să vadă rezultatul acțiunii lor şi ar putea vedea cum, prin exemplul şi învățătura lor, ei perpetuează şi amplifică puterea păcatului sau puterea neprihănirii, cu siguranță s-ar produce o schimbare. Mulți s-ar întoarce de la tradiții şi obice-iuri şi ar accepta principiile divine ale vieții.


132

133

Puterea exemplului

Medicul care lucrează în căminele oamenilor, veghind la patul bolnavilor, alinând necazurile lor, aducându-i înapoi de pe marginea mormântului, dând speranță celor aflați pe moarte, îşi câştigă un asemenea loc în încrederea şi afecțiunile lor, cum la puțini li se mai acordă. Nici măcar slujitorului Evangheliei nu îi sunt încredințate şanse atât de mărețe sau o influență atât de amplă.

Exemplul medicului, nu mai puțin decât învățătura sa, ar tre-bui să fie o putere pozitivă de partea binelui. Înaintarea reformei are nevoie de bărbați şi femei a căror obiceiuri de viață sunt o ilustrare de stăpânire de sine. Punerea în practică a principiilor trăite este cea care le dă greutate. Lumea are nevoie de o demonstrație practică a ceea ce harul lui Dumnezeu poate face prin a reda ființelor uma-ne noblețea pierdută, oferindu-le stăpânirea de sine. Lumea nu are nevoie de nimic mai mult ca de cunoaşterea puterii mântuitoare a Evangheliei descoperită în viețile celor asemenea lui Hristos.

Medicul este adus în contact permanent cu cei care au nevoie de pu-terea şi încurajarea date de un exemplu corect. Mulți sunt slabi în putere morală. Le lipseşte autocontrolul şi sunt uşor învinşi de ispită. Medicul le poate ajuta pe aceste suflete doar descoperind în propria sa viață tăria principiului care îi permite să fie victorios asupra fiecărui obicei dăunător şi a poftei care ruinează. În viața lui trebuie să se vadă la lucru o putere care este de origine divină. Dacă nu reuşeşte în aceasta, oricât de puterni-ce sau convingătoare i-ar fi cuvintele, influența lui va fi de partea celui rău.

Multe persoane care caută sfatul medicului şi tratament, sunt persoane care au devenit epave morale datorită propriilor lor obice-iuri greşite. Acestea sunt zdrobite, fără putere şi rănite, conştiente de nebunia lor şi de incapacitatea lor de a birui. Astfel de persoane nu ar trebui să aibă nimic în mediul lor care să încurajeze o continuare a gândurilor şi sentimentelor care i-au transformat în ceea ce sunt. Ei au nevoie să respire o atmosferă de puritate, de gândire înaltă şi nobilă. Cât de îngrozitoare este responsabilitatea aşezată pe umerii celor care ar trebui să le dea un exemplu drept, dar care sunt la rândul lor prinşi în obiceiuri vătămătoare, influența lor dând ispitei mai multă putere!


134

Medicul şi lucrarea de cumpătare

Sunt mulți cei care vin la medic pentru a fi îngrijiți şi care îşi rui-nează sufletul şi trupul prin folosirea de tutun sau băuturi amețitoare. Medicul care este credincios responsabilității sale trebuie să le explice acestor pacienți cauza suferinței lor. Dar dacă el însuşi foloseşte tutun sau băuturi alcoolice, ce preț se va pune pe cuvintele lui? Conştient de propria lipsă de cumpătare, nu va ezita oarecum să indice moti-vul bolii în viața pacientului său? În timp ce el însuşi utilizează aceste lucruri, cum îi poate convinge pe tineri de efectele rele ale acestora?

Cum se poate prezenta un medic în comunitate ca un exem-plu de curăție şi de auto-control, cum poate fi el un lucrător eficient pentru cauza temperanței, în timp ce el însuşi este părtaş la acest obicei josnic? Cum poate el lucra competent la patul bolnavilor şi muribunzilor, atunci când respirația sa este respingătoare, încărcată cu mirosul de alcool sau tutun?

În timp ce îşi tulbură nervii şi întunecă creierul prin utilizarea de otrăvuri narcotice, cum poate o persoană să-şi păstreze respectul datorat unui medic iscusit? Cât de imposibil i-ar fi să discearnă ra-pid sau de a execute lucrări de precizie!

Dacă nu respectă legile care guvernează propria ființă, dacă pune satisfacerea egoistă mai presus de sănătatea minții şi a trupului, nu declară el însuşi prin aceasta că este nepotrivit să i se încredințeze responsabilitatea unor vieți omeneşti?

Oricât de calificat şi credincios ar fi un medic, există, în experiența sa, situații de descurajare şi înfrângere aparentă. Deseori munca sa nu are rezultatul dorit. Deşi sănătatea este redată pacienților săi, aceasta poate fi inutilă pentru ei sau pentru lume. Mulți îşi recuperează sănătatea, doar pentru a relua necumpătarea care adusese boala. Cu aceeaşi nerăbdare ca şi mai înainte, se aruncă din nou în patima îngăduinței de sine şi a nechibzuinței. Efortul făcut de medic pentru ei pare a fi zadarnic.

Hristos a avut aceeaşi experiență, cu toate acestea, El nu şi-a încetat eforturile pentru vreun suflet suferind. Din cei zece leproşi care au fost curățați, doar unul a apreciat darul, iar el era un străin şi pe deasupra şi samaritean. De dragul aceluia singur, Hristos a vinde-


135

cat zece. Dacă medicul nu va avea un succes mai mare decât a avut Mântuitorul, el să învețe această lecție de la Marele Medic. Despre Hristos este scris: „El nu va slăbi, nici nu se va lăsa”. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora.” (Isaia 42:4; 53:11).

Dacă nu s-ar fi găsit decât un singur suflet care să fi acceptat Evan-ghelia harului Său, pentru a-l salva, Hristos ar fi acceptat viața de trudă şi umilință precum şi moartea Sa ruşinoasă. Dacă prin eforturile noas-tre va fi ridicată şi înnobilată o singură ființă omenească şi pregătită să strălucească în curțile Domnului, nu avem motiv să ne bucurăm?

Sarcinile medicului sunt grele şi istovitoare. Pentru a le înde-plini cât mai bine el are nevoie de un organism puternic şi sănătate plină de vigoare. Un om care este slab sau bolnav nu poate suporta munca istovitoare specifică meseriei de medic. O persoană căreia îi lipseşte o perfectă stăpânire de sine nu poate deveni capabil de a face față tuturor tipurilor de boală.

Deseori lipsit de somn, neglijând chiar să mănânce, izolat în mare măsură de bucuriile sociale şi de privilegiile religioase, viața me-dicului pare a sta sub o umbră permanentă. Necazul la care este mar-tor, muritorii neajutorați ce caută ajutor, contactul cu cei depravați, îi amărăsc inima şi aproape îi distrug încrederea în omenire.

În lupta cu boala şi moartea, fiecare energie este solicitată până la limita rezistenței. Tensiunea acestei încordări îi pune caracterul la cea mai grea încercare. Atunci are ispita cea mai mare putere. Mai mult decât cei care practică oricare altă meserie, medicii au nevoie de stăpânire de sine, curăție spirituală şi de acea credință care se prinde cu tărie de cer. De dragul celorlalți şi pentru propriul său bine, el nu-şi poate permite să disprețuiască legile trupului omenesc. Uşurătatea în obiceiurile fizice duce la uşurătate în principii morale.

Unica siguranță a medicului este aceea de a acționa în orice împrejurare din principiu, întărit fiind şi înnobilat de o fermitate în scopul urmărit, pe care o găsim numai la Dumnezeu. El trebuie să rămână neclintit în desăvârşirea morală a caracterului său. Zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, el trebuie să trăiască, purtându-se ca în prezența lumii nevăzute. Asemenea lui Moise, el trebuie să rabde totul „ca şi cum L-ar vedea pe Acela care este nevăzut”.

136


Neprihănirea îşi are rădăcina în evlavie. Nimeni nu poate menține în mod constant în fața semenilor săi o viață curată, plină de putere decât dacă viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu cât este mai activ printre oameni, cu atât trebuie să fie într-o mai strânsă comuniune a inimii cu cerul.

Cu cât atribuțiile sale sunt mai serioase şi responsabilitățile sale mai mari, cu atât mai mare trebuie să fie nevoia medicului de putere divină. Timpul trebuie să fie răscumpărat de la lucrurile trecătoare, pentru meditație asupra lucrurilor veşnice. El trebuie să se împotri-vească unei lumi care încearcă să pătrundă pretutindeni şi care face presiuni asupra lui, astfel încât să-l despartă de Izvorul puterii. Mai presus de toți ceilalți oameni, ar trebui ca el, prin rugăciune şi stu-diul Scripturilor, să se aşeze sub scutul de protecție al lui Dumnezeu. El trebuie să trăiască oră de oră în legătură şi comuniune conştientă cu principiile adevărului, dreptății şi milei care dezvăluie atributele lui Dumnezeu în suflet.

Doar în măsura în care Cuvântul lui Dumnezeu este primit şi ascultat, acesta va impresiona cu putere şi va da viață fiecărei acțiuni, fiecărei laturi a caracterului. Acesta va curăți fiecare gând şi va transforma fiecare dorință. Cei care-şi pun încrederea în Cu-vântul lui Dumnezeu nu se vor mai comporta ca nişte oameni de rând, ci vor fi puternici. Ei se vor ridica deasupra tuturor lucrurilor josnice, într-o atmosferă lipsită de orice lucru murdar.

Când omul este în părtăşie cu Dumnezeu, acel scop neabătut care i-a păstrat pe Iosif şi Daniel în mijlocul corupției curților păgâ-ne, va face ca viața sa să fie de o puritate nepătată. Haina caracterului său va fi fără pată. În viața lui lumina lui Hristos va fi clară. Luceafă-rul de dimineață strălucitor va apărea lucind continuu asupra lui în slavă de neschimbat.

O astfel de viață va fi un element de tărie în comunitate. Acesta va fi o barieră împotriva răului, un mijloc de salvare pen-tru cei ispitiți, o lumină călăuzitoare pentru cei care, în mijlocul dificultăților şi descurajării, caută drumul cel bun.

Misionarii medicali şi lucrarea lor


„Ei vor fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Domnul.”

139

140

Învățând şi vindecândCând Hristos i-a trimis pe cei doisprezece ucenici în prima

lor călătorie misionară, El le-a poruncit: „Și pe drum, propovăduiți şi ziceți: „Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproşi, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.” (Matei 10:7, 8).

Celor şaptezeci, trimişi mai târziu, Hristos le-a zis: „În orice cetate veți intra, ... să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceți: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi”. ” (Luca 10:8, 9). Prezența şi puterea lui Hristos îi însoțea, iar cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie, şi au zis: „Doamne, chiar şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău”. ” (Luca 10:17).

După înălțarea Domnului Hristos, a fost continuată aceeaşi lucra-re. Scenele propriei Sale lucrări s-au repetat. „Din cetățile vecine”, în Ie-rusalim au venit mulți oameni, aducând „pe cei bolnavi şi pe cei chinuiți de duhuri necurate: şi toți se vindecau.” (Faptele Apostolilor 5:16).

Iar ucenicii „au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei.” „Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip... Căci din mulți îndrăciți ieşeau duhuri; ... mulți slă-bănogi şi şchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.” (Marcu 16:20; Faptele Apostolilor 8:5-8).

Lucrarea ucenicilor

Luca, cel care a scris Evanghelia ce-i poartă numele, a fost misi-onar medical. În Scripturi, el este numit „doctorul prea iubit.” (Co-loseni 4:14). Apostolul Pavel a auzit de îndemânarea lui ca medic, l-a căutat şi l-a descoperit ca fiind unul căruia Domnul îi încredințase o lucrare specială. El i-a câştigat cooperarea şi, o vreme, Luca l-a


141

142

însoțit în călătoriile sale din loc în loc. După un timp, Pavel l-a lăsat pe Luca la Filipi, în Macedonia. Aici el a continuat să lucreze pentru mai mulți ani, atât ca medic cât şi ca învățător al Evangheliei. În ac-tivitatea sa de medic, el slujiea celor bolnavi, iar apoi se ruga pentru ca puterea de vindecare a lui Dumnezeu să se odihnească peste cei bolnavi. Astfel s-a deschis calea pentru mesajul Evangheliei. Succe-sul ca medic al lui Luca i-a adus multe ocazii de a predica pe Hristos printre păgâni. Planul divin este ca noi să lucrăm aşa cum au lucrat ucenicii. Vindecarea fizică este legată de însărcinarea Evangheliei. În lucrarea Evangheliei, predicarea şi vindecarea nu trebuie să fie niciodată separate.

Lucrarea ucenicilor era de a răspândi cunoaşterea Evangheli-ei. Lor le fusese încredințată lucrarea de a proclama în toată lumea vestea bună adusă de Hristos oamenilor. Acest lucru l-au realizat ei pentru generația din timpul lor. Evanghelia a fost dusă la fiecare națiune într-o singură generație.

Vestirea Evangheliei către lume este lucrarea pe care Dumne-zeu a încredințat-o celor ce poartă numele Lui. Pentru păcatul şi nefericirea care domnesc în lume singurul antidot este Evanghelia. Prima lucrare a celor care cunosc puterea de vindecare a harului lui Dumnezeu, este aceea de a o face de cunoscut întregii omeniri.

„Duhul Domnului, Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți:

El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea.”

(Isaia 61:1).

Când Hristos i-a trimis pe ucenici cu solia Evangheliei, credința în Dumnezeu şi în Cuvântul Său aproape dispăruseră din lume. În-tre evrei, care pretindeau să aibă o cunoaştere a Domnului, Cuvântul Său fusese dat la o parte şi înlocuit cu tradiții şi speculații omeneşti. Ambiția egoistă, iubirea de etalare şi lăcomia de câştig absorbeau gândurile oamenilor. Dispărând respectul profund pentru Dumne-zeu, a dispărut, de asemenea, compasiunea față de oameni. Egois-

97Învățând şi vindecând

143

mul era principiul de căpătâi, iar Satan făcea ce voia pentru a aduce nefericirea şi degradarea omenirii.

Agenții satanici au pus stăpânire pe oameni. Trupurile ființelor umane, create pentru a fi locuința lui Dumnezeu, au de-venit un locaş al demonilor. Simțurile, nervii, organele oamenilor au fost împinse de agenți supranaturali la îngăduirea celor mai jos-nice pofte. Însăşi chipul demonilor era imprimat pe fețele oameni-lor. Fețe umane reflectau expresia legiunilor răului de care oamenii erau posedați.

Care este starea în lumea de azi? Nu este credința în Biblie dis-trusă eficient de „înalta critică”* şi de speculațiile de astăzi cum a fost distrusă de tradiție şi rabini în zilele lui Hristos? Oare lăcomia, ambiția şi iubirea de plăcere nu țin captive inimile oamenilor la fel de strâns acum ca în vechime? În lumea pretins creştină, chiar şi în bisericile care mărturisesc a fi ale lui Hristos, cât de puțini sunt cei conduşi de principii creştine. În afaceri, în viața socială şi în cea familială, chiar şi în cercurile religioase, cât de puțini sunt cei care fac din învățăturile lui Hristos regula de viețuire. Nu este adevărat că „mântuirea a stat deoparte; ... neprihănirea nu poate să se apropie; ... şi cel ce se depărtează de rău este jefuit”? (Isaia 59:14, 15).

Trăim în mijlocul unei „epidemii de nelegiuire”, de care oa-menii înțelepți şi temători de Dumnezeu se îngrozesc. Corupția care domină, nu poate fi descrisă de pana omenească. În fiecare zi apar noi descoperiri despre conflicte politice, luare de mită şi fra-udă. Fiecare zi îşi aduce bilanțul zdrobitor de violență şi nelegiu-ire, de indiferență față de suferința umană, de distrugere brutală, diabolică a vieții umane. Fiecare zi mărturiseşte despre creşterea nebuniei, crimelor şi sinuciderilor. Cine se poate îndoi că agenții satanici sunt la lucru printre oameni cu eforturi tot mai mari, stră-duindu-se să distragă atenția şi să corupă mintea, să înjosească şi să distrugă organismul?

* O ramură a criticismului literar care investighează originile unui text vechi „lumea de dincolo de text” vine din lucrările ideologilor reformei protestante şi a dobândit amploare în secolele XIX şi XX.


144

Și în timp ce lumea este plină de aceste rele, Evanghelia este prea adesea prezentată într-o manieră atât de indiferentă încât are un efect foarte mic asupra conştiințelor sau vieților oamenilor. Peste tot există inimi care cer ceva ce nu au. Ei tânjesc după o putere care să le dea stăpânire asupra păcatului, după o putere care să îi elibereze din robia răului, o putere care să le dea sănătate, viață şi pace. Mulți dintre cei care au cunoscut cândva puterea Cuvântului lui Dumne-zeu, s-au aşezat acolo unde nu există o recunoaştere a lui Dumnezeu şi tânjesc după prezența divină.

Lumea are nevoie astăzi de ceea ce avea nevoie şi acum 1900 ani – de o revelație a lui Hristos. Este necesară o mare lucrare de reformă şi doar prin harul lui Hristos se poate realiza restaurarea fizică, mentală şi spirituală.

Doar metoda lui Hristos va avea cu adevărat succes în a ajunge la oameni. Mântuitorul se amesteca printre oameni ca unul care le dorea binele. El a arătat simpatie pentru ei, a slujit nevoilor lor şi le-a câştigat încrederea. Apoi El le poruncea: „Urmează-Mă”.

Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă s-ar acorda mai puțin timp predicării, şi s-ar petrece mai mult timp în lucrarea personală, s-ar vedea rezultate mai bune. Trebuie să li se uşureze povara săracilor, bolnavii să fie îngrijiți, cei întristați şi îndoliați trebuie mângâiați, cei ignoranți trebuie educați, iar cei fără experiență trebuie sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Alături de puterea de convingere, puterea rugăciunii, puterea iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi şi nu poate fi, lipsită de rod.

Trebuie să ne amintim întotdeauna că scopul lucrării misiona-re medicale este acela de a-i îndrepta pe bărbații şi femeile bolnave de păcat la Omul de pe Calvar, care ridică păcatul lumii. Privind la El, ei vor fi schimbați după asemănarea Lui. Noi trebuie să-i încu-rajăm pe cei bolnavi şi suferinzi să privească la Isus şi să trăiască. Lucrătorii să-L înalțe pe Hristos, Marele Medic, în mod constant înaintea celor cărora boala trupului şi a sufletului le-a adus descura-jare. Arătați-L acestora pe Cel care poate vindeca atât boală fizică cât şi cea spirituală. Spuneți-le despre Cel care are milă de slăbiciunile


145

146

lor. Încurajați-i să se aşeze în grija Celui care şi-a dat viața pentru a face posibil ca ei să aibă viața veşnică. Vorbiți despre dragostea Lui; spuneți despre puterea Sa de a mântui.

Aceasta este datoria supremă şi privilegiul prețios al misiona-rului medical. Iar lucrarea personală pregăteşte adesea calea pentru această lucrare. Dumnezeu ajunge de multe ori la inimi prin efortu-rile noastre de a uşura suferința fizică.

Lucrarea misionar medicală este lucrarea de pionierat a Evan-gheliei. În slujirea cuvântului şi în lucrarea misionar medicală, Evanghelia trebuie să fie predicată şi practicată.

În aproape fiecare comunitate există un număr mare de oameni care nu ascultă predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi nu participă la vreun serviciu religios. Ca Evanghelia să poată ajunge la ei, aceasta trebuie să le fie dusă în căminele lor. Adesea, alinarea nevoilor lor fizice este singura cale prin care pot fi abordați. Asistentele medicale misionare care au grijă de bolnavi şi care uşurează poverile celor să-raci vor găsi multe ocazii de a se ruga împreună cu ei, de a le citi din Cuvântul lui Dumnezeu, şi de a vorbi despre Mântuitorul. Ele se pot ruga cu şi pentru cei neajutorați care nu au puterea de voință nece-sară pentru a controla apetitul care a fost degradat de patimi. Ele pot aduce o rază de speranță în viața celor învinşi şi descurajați. Dragos-tea lor altruistă, manifestată în acte de bunătate dezinteresată, va face mai uşor pentru ca aceşti suferinzi să creadă în iubirea lui Hristos.

Mulți nu au credință în Dumnezeu şi şi-au pierdut încrederea în om. Dar ei apreciază faptele de simpatie şi ajutorare. Văzând pe cineva care nu caută laude pământeşti sau vreo răsplată că intra în casele lor, slujind celor bolnavi, hrănind pe cei înfometați, îmbră-când pe cei goi, mângâind pe cei trişti, şi îndrumându-i pe toți la Cel a cărui dragoste şi milă este transmisă prin lucrătorul uman, în timp ce văd aceasta inimile lor sunt mişcate. Recunoştința răsare. Credința se aprinde. Ei văd că lui Dumnezeu îi pasă de ei, şi ei sunt pregătiți să asculte Cuvântul Său care le este împărtăşit.

Fie că lucrează în misiuni străine sau în câmpurile de acasă, toți misionari, bărbați şi femei, vor dobândi intrare mai uşoară la oameni, şi vor descoperi că devin tot mai utili, prin faptul că pot sluji


147

celor bolnavi. Femeile care merg ca misionare în țările păgâne pot găsi astfel ocazii de a împărtăşi Evanghelia femeilor din acele țări, atunci când orice altă uşă de acces este închisă. Toți lucrătorii Evan-gheliei ar trebui să ştie cum să aplice tratamente simple, care pot face atât de mult pentru a calma durerea şi a elimina boala.

Învățându-i pe alții principiile sănătății

Lucrătorii Evangheliei ar trebui să poată, de asemenea, să dea educație în principiile viețuirii sănătoase. Există boală peste tot şi cele mai multe dintre acestea ar putea fi prevenite dând atenție legi-lor sănătății. Oamenii au nevoie să vadă efectele principiilor sănătății asupra bunăstării lor fizice, atât pentru viața aceasta cât şi pentru viața viitoare. Ei trebuie făcuți să realizeze responsabilitatea avută față de corpul omenesc dăruit de către Creatorul lor ca locuință a Sa, peste care El doreşte ca ei să fie administratori credincioşi. Ei au nevoie să fie impresionați de adevărul transmis în cuvintele Sfintei Scripturi:

„Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. ” (2 Corinteni 6:16).

Mii de oameni au nevoie şi ar primi cu bucurie educație cu pri-vire la metodele simple de tratare a bolnavilor – metodele care iau locul consumului de medicamente otrăvitoare. Este mare nevoie de instruire în ceea ce priveşte reforma în dietă. Obiceiurile greşite de a mânca şi utilizarea produselor alimentare nesănătoase sunt în mare parte responsabile de necumpătarea, nelegiuirea şi nenorocirile care sunt un blestem pentru lume.

În predarea principiilor sănătății, păstrați în minte mare-le obiectiv al reformei – acela că scopul său este de a asigura cea mai înaltă dezvoltare a corpului, minții şi sufletului. Arătați că legi-le naturii, fiind legile lui Dumnezeu, sunt concepute pentru binele nostru; că ascultarea de ele aduce fericire în această viață şi ajută la pregătirea pentru viața viitoare.

Îndrumați-i pe oamenii să studieze manifestarea iubirii şi înțelepciunii lui Dumnezeu în lucrările naturii. Determinați-i să stu-


148

dieze acest organism minunat, corpul uman, precum şi legile prin care e guvernat. Cei care văd dovezile iubirii lui Dumnezeu, care înțeleg ceva din înțelepciunea şi binefacerile legilor Sale, precum şi rezultate-le ascultării, vor ajunge să privească sarcinile şi obligațiile lor dintr-un punct de vedere complet diferit. În loc de a privi la respectarea legilor sănătății ca pe o chestiune de sacrificiu sau tăgăduire de sine, ei o vor considera, aşa cum este de fapt, ca o binecuvântare inestimabilă.

Fiecare lucrător al Evangheliei ar trebui să simtă că educarea altora în ceea ce priveşte principiile viețuirii sănătoase face parte din lucrarea care i-a fost încredințată. Este mare nevoie de lucrarea aceasta, iar lumea este deschisă pentru ea.

Peste tot există tendința de a înlocui efortul individual cu acti-vitatea organizațiilor. Înțelepciunea umană tinde spre consolidare, spre centralizare, spre zidirea de biserici şi instituții mari. Majori-tatea lasă pe umerii instituțiilor şi organizațiilor activitatea de bine-facere; ei se scuză de contactul cu lumea, iar inimile lor se răcesc. Ei devin absorbiți de sine şi nu îi mai impresionează nimic. Iubirea pentru Dumnezeu şi om moare din suflet.

Hristos încredințează urmaşilor Săi o lucrare personală – o lu-crare care nu poate fi făcută de altcineva. Slujirea celor bolnavi şi săraci, vestirea Evangheliei la cei pierduți, nu trebuie lăsată să fie făcută de comitete sau organizații de caritate. Responsabilitatea individuală, efortul individual, sacrificiul personal, acestea sunt cerințele Evangheliei.

„Ieşi la drumuri şi la garduri şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să in-tre”, este porunca lui Hristos, „ca să mi se umple casa.” (Luca 14:23). El îi aduce pe oameni în contact cu aceia pe care caută să-i binecu-vânteze. „Să aduci în casa ta pe nenorociții fără adăpost”, spune El.

„Dacă vezi pe un om gol, acoperă-l”. „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Isaia 58:7; Marcu 16:18). Prin contact direct, prin slujire personală trebuie împărtăşite binecuvân-tările Evangheliei.

Când a dăruit lumină poporului Său din vechime, Dumnezeu nu a lucrat în mod exclusiv printr-o clasă socială anume. Daniel era un prinț din Iuda. Isaia era descendent regal. David a fost un păstor,


149

Amos a fost crescător de vite, Zaharia rob în Babilon, Elisei lucrător al pământului. Domnul a ridicat ca reprezentanți ai Săi profeți şi prinți, dintre cei nobili şi cei de condiție umilă, şi i-a învățat adevă-rurile pe care urma să le dea lumii.

Fiecăruia din cei care devin părtaşi al harului Său Domnul îi încredințează o lucrare pentru alții. Trebuie să stăm fiecare în locul nostru, cu sarcina ce ne revine, zicând: „Iată-mă, trimite-mă.” (Isaia 6:8). Răspunderea stă asupra tuturor – asupra slujitorului Cuvântului, asistentei misionare, medicului creştin, creştinului de rând, fie el co-merciant sau fermier, jurist sau mecanic. Este lucrarea noastră aceea de a le descoperi oamenilor Evanghelia mântuirii lor. Orice întreprin-dem ar trebui să servească drept mijloc pentru atingerea acestui scop.

Cei care îşi asumă lucrarea încredințată vor fi nu doar o bine-cuvântare pentru alții, ci ei înşişi vor fi binecuvântați. Conştiința datoriei bine împlinite va avea o influență şi asupra sufletelor lor. Cei descurajați vor uita de deznădejdea lor, cei slabi vor deveni pu-ternici, cei neştiutori inteligenți, şi toți vor găsi un ajutor de nădejde în El, Cel care i-a chemat.

Biserica lui Hristos este organizată pentru slujire. Cuvântul ei de ordine este slujirea. Membrii săi sunt soldați, care trebuie instruiți pentru lupta sub comanda Căpeteniei mântuirii lor. Predicatorii, medicii, profesorii creştini au de făcut o lucrare mai vastă decât vor să recunoască mulți. Ei nu trebuie numai să slujească poporului, ci să-i învețe să slujească altora. Ei nu ar trebui să dea doar instruire în principiile corecte, ci şi să educe pe ascultătorii lor să răspândească mai departe aceste principii. Adevărul care nu este trăit, care nu este împărtăşit, îşi pierde puterea dătătoare de viață, capacitatea de vinde-care. Binecuvântarea sa poate fi păstrată numai dacă este împărtăşit.

Trebuie să se pună capăt monotoniei serviciului nostru pentru Dumnezeu. Fiecare membru al bisericii ar trebui să fie implicat în vreun domeniu al slujirii Domnului. Unii nu pot face atât de mult ca alții, dar toată lumea ar trebui să facă tot posibilul pentru a respinge valul de boală şi suferință, care cuprinde lumea noastră. Mulți ar fi dispuşi să lucreze dacă ar fi învățați cum să înceapă. Ei au nevoie să fie instruiți şi încurajați.


150

Fiecare biserică ar trebui să fie o şcoală de instruire pentru lu-crători creştini. Membrii săi trebuie să fie învățați cum să dea stu-dii biblice, cum să organizeze şi să predea clase la Școala de Sabat, cum pot să-i ajute cel mai bine pe cei săraci şi să aibă grijă de cei bolnavi, cum să lucreze pentru cei neconvertiți. Ar trebui să existe şcoli de sănătate, şcoli de gătit şi clase în diferite domenii ale lucrării creştine. Nu ar trebui să fie numai predare, ci lucrare practică efec-tivă sub îndrumarea unor instructori cu experiență. Profesorii să fie deschizătorii de drumuri în lucrul printre oameni şi alții, unindu-se cu ei, vor învăța din exemplul lor. Un exemplu este mai de preț decât multe precepte.

Fiecare să-şi cultive toate puterile fizice şi mintale la capacitatea lor maximă, ca ei să poată lucra pentru Dumnezeu acolo unde providența Lui îi va chema. Acelaşi har care a venit de la Hristos la Pavel şi Apolo, care i-a făcut să iasă in evidență prin desăvârşirea lor spirituală, poate fi dat astăzi misionarilor creştini devotați. Dumnezeu doreşte ca fiii Lui să aibă inteligență şi cunoştințe, încât slava Lui să poată fi dezvăluită cu claritate şi putere inconfundabilă, în lumea noastră.

Lucrătorii educați care sunt consacrați lui Dumnezeu pot sluji într-o mai mare varietate de moduri şi pot realiza o lucrare mai cu-prinzătoare decât pot face cei care sunt needucați. Disciplina lor de spirit îi plasează pe un teren avantajos. Dar cei care nu au nici talen-te mari, nici educație înaltă pot sluji într-o oarecare măsură pentru alții. Dumnezeu va folosi oameni care sunt dispuşi să se lase folosiți. Nu cei mai străluciți şi nici persoanele cele mai talentate sunt cei a căror activitate produce cele mai mari şi cele mai durabile rezultate. Este nevoie de bărbați şi femei care au auzit o solie din cer. Cei mai eficienți lucrători sunt cei care răspund invitației: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.” (Matei 11:29).

Este nevoie de misionari ai inimii. Cel a cărui inimă este atinsă de Dumnezeu este umplut cu o dorință arzătoare pentru cei care nu au cunoscut dragostea Lui. Starea lor îi impresionează dându-le un sentiment de durere personală. Luându-şi viața în mâini, el merge mai departe, ca sol inspirat, ca mesager trimis din cer pentru a face o lucrare la care şi îngerii pot coopera.


151

Dacă cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mari talente ale in-telectului vor folosi aceste daruri pentru scopuri egoiste, ei vor fi lăsați, după o perioadă de probă, să-şi urmeze propria cale. Dumne-zeu va lua oameni care nu par a fi atât de bine înzestrați de natură, care nu au multă încredere în sine, iar El îi va face pe cei slabi puter-nici, pentru că au încredere ca El să facă pentru ei ceea ce ei nu pot face pentru ei înşişi. Dumnezeu va accepta slujirea făcută din toată inima, şi El Însuşi va completa lipsurile.

Domnul de multe ori şi-a ales drept colaboratori oameni care au avut o posibilitate limitată de a obține o educație şcolară. Aceşti oameni şi-au folosit talentele cu cea mai mare sârguință, iar Domnul a răsplătit credincioşia lor față de lucrarea Sa, hărnicia lor şi setea lor de cunoaştere. El a fost martor al lacrimilor lor şi a auzit rugă-ciunile lor. După cum binecuvântarea Lui s-a revărsat peste captivii din curțile Babilonului, la fel dă El astăzi înțelepciune şi cunoştințe lucrătorilor Săi.

Bărbații cu puțină educație şcolară, smeriți în ce priveşte poziția socială, au avut uneori, prin harul lui Hristos, un succes minunat în câştigarea de suflete pentru El. Secretul succesului lor a fost încrede-rea avută în Dumnezeu. Au învățat de la El zi de zi, de la Cel ce este minunat în sfat şi măreț în putere.

Astfel de lucrători trebuie să fie încurajați. Domnul îi aduce în legătură cu cei care au capacități deosebite, pentru a lua locurile al-tora care pleacă. Rapiditatea lor de a vedea ce este de făcut, disponi-bilitatea de a-i ajuta pe cei în nevoie, cuvintele şi faptele lor amabile, deschid uşi care altfel ar rămâne închise. Ei se apropie de cei aflați în necaz, şi influența convingătoare a cuvintelor lor are puterea de a atrage mai multe suflete şovăitoare la Dumnezeu. Lucrarea lor este o dovadă despre ce ar putea face alte mii de persoane, dacă ar vrea.

O viață mai plină

Nimic nu va trezi un zel plin de jertfire de sine şi nu va dez-volta şi întări caracterul ca implicarea în lucrarea pentru alții. Mulți pretinşi creştini, în timp ce caută să aibă legături cu biserica, se gân-


152

desc numai la ei înşişi. Ei doresc să se bucure de părtăşia bisericii şi de îngrijire pastorală. Ei devin membri ai bisericilor mari şi prospe-re şi se mulțumesc să facă puțin pentru alții. În acest fel, ei se lipsesc singuri de binecuvântările cele mai prețioase. Mulți ar beneficia de un mare câştig dacă ar sacrifica asocierile lor plăcute şi comode. Ei trebuie să meargă acolo unde, în lucrarea creştină, este nevoie de energia lor şi pot învăța să poarte răspunderi.

Copacii care cresc strâns laolaltă, nu cresc sănătoşi şi robuşti. Grădinarul îi mută de acolo ca să aibă loc pentru a se dezvolta. De o lucrare similară ar putea beneficia mulți dintre membrii bisericilor mari. Ei au nevoie să fie aşezați în locuri unde energiile lor vor fi puse la lucru într-un efort creştin activ. Ei îşi pierd viața spirituală, pipernicindu-se şi devenind ineficienți, din lipsă de lucrare ce im-plică sacrificiu de sine pentru alții. Transplantați într-un alt câmp misionar, ei ar creşte puternici şi viguroşi.

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora și veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).

Dar nimeni nu trebuie să aştepte până când este chemat în vre-un câmp îndepărtat înainte de a începe să-i ajute pe alții. Ocazii de a sluji se deschid peste tot. Pretutindeni în jur există persoane care au nevoie de ajutorul nostru. Văduva, orfanul, bolnavii şi cei aflați pe moarte, cei deprimați, descurajați, neştiutori şi izolați de societate sunt pretutindeni.

Noi ar trebui să simțim că este datoria noastră specială aceea de a lucra pentru cei care locuiesc în vecinătatea noastră. Cercetați cum îi puteți ajuta cel mai bine pe cei care n-au niciun interes în lucrurile religioase. Când vă vizitați prietenii şi vecinii, arătați interes pentru bunăstarea lor spirituală, precum şi pentru cea vremelnică. Vorbiți-le despre Hristos ca despre un Mântuitor care iartă păcatele. Invitați-vă vecinii în casele voastre, şi citiți-le din prețioasa Biblie şi din cărți care explică adevărurile sale. Invitați-i să se unească cu voi în cântec şi rugăciune. În aceste adunări mici, Hristos Însuşi va fi prezent, aşa cum a promis, iar inimile vor fi atinse prin harul Său.


Membrii bisericii ar trebui să se educe pentru a face acest lucru. Acest lucru este la fel de important ca şi salvarea sufletelor ignorante din țările străine. În timp ce unii simt povara pentru sufletele aflate la mari depărtări, fie ca acei mulți, aflați acasă, să simtă povara sufle-telor prețioase, care sunt în jurul lor şi să lucreze tot atât de sârguin-cios pentru mântuirea lor.

„Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10).

Mulți regretă că trăiesc o viață izolată. Doar ei singuri îşi pot face viața mai plină şi mai influentă dacă vor. Cei care-L iubesc pe Isus cu inima, mintea şi sufletul şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi, au un câmp larg în care să-şi folosească talentele şi influența.

Ocazii mărunte

Nimeni să nu disprețuiască ocaziile mărunte şi să caute lucrări mărețe. S-ar putea să faci cu succes lucrări mici, dar să ai doar eşec în încercarea de a săvârşi o lucrare mai mare şi, astfel, să cazi în descu-rajare. Doar făcând cu toată puterea ceea ce îți stă la îndemână îți vei dezvolta aptitudini pentru o lucrare mai mare. Chiar prin tratarea cu superficialitate a ocaziilor care li se dau zilnic şi prin neglijarea lucru-rilor mici care le stau chiar la îndemână mulți devin inutili şi apatici.

Să nu depindeți de ajutor uman. Priviți dincolo de ființe omeneşti la Cel pe care Dumnezeu L-a dat să poarte suferințele şi poverile noastre şi să asigure nevoile noastre. Crezându-L pe Dum-nezeu pe cuvânt, începeți să lucrați oriunde veți găsi de lucru, şi mergeți mai departe cu credință fermă. Credința în prezența lui Hristos este cea care dă tărie şi statornicie. Lucrați cu interes lipsit de egoism, cu mare efort, cu energie statornică.

„Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poți!”... Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” (Marcu 9:23).

153


155

154

În câmpurile unde condițiile sunt atât de grele şi descurajante încât mulți nu doresc să meargă acolo, s-au produs schimbări re-marcabile prin eforturile depuse de lucrători care au spiritul sacrifi-ciului de sine. Cu răbdare şi perseverență ei au lucrat, nu bazându-se pe puterea omenească, ci pe Dumnezeu, iar harul Său i-a întărit. Bi-nele astfel realizat nu va fi cunoscut în această lume, dar rezultatele binecuvântate se vor vedea în veşnicie.

Misionari care se întrețin singuri

În multe locuri misionarii care se întrețin singuri pot lucra cu succes. Apostolul Pavel a lucrat la răspândirea cunoaşterii lui Hris-tos în întreaga lume ca misionar care se întreține singur. În timp ce-i învăța zilnic pe oameni Evanghelia în marile oraşe din Asia şi Europa, el a lucrat în meseria sa pentru a se întreține pe sine şi pe tovarăşii săi. Cuvintele lui de rămas bun adresate prezbiterilor din Efes, care arată modul în care a lucrat, au lecții prețioase pentru fie-care lucrător al Evangheliei:

„Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea”, a zis el... „Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăț înaintea norodului şi în case... N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi şi să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. ” (Faptele Apostolilor 20:18-35).

Astăzi, dacă ar fi pătrunşi de acelaşi spirit al jertfirii de sine, mulți ar putea face o lucrare bună într-un mod asemănător. În lucra-rea de evanghelizare, să pornească împreună câte doi sau mai mulți. Să-i viziteze pe oameni, rugându-se, cântând, dând învățătură, ex-plicând Scripturile şi slujind celor bolnavi. Unii se pot întreține din lucrarea de colportaj; alții, asemenea apostolului, pot practica o anu-mită meserie sau pot depune eforturi în alte domenii de activitate. În timp ce înaintează în lucrarea lor, dându-şi seama de neputința


156

lor, dar depinzând cu umilință de Dumnezeu, ei câştigă o experiență binecuvântată. Domnul Isus merge înaintea lor şi ei capătă trecere printre cei bogați şi cei săraci.

Cei care au fost pregătiți pentru lucrarea misionară medicală în străinătate ar trebui să fie încurajați să meargă fără întârziere acolo unde sunt aşteptați să lucreze şi să înceapă activitatea între oameni, învățând limba în timp ce lucrează. Foarte curând vor fi în stare să-i învețe pe alții adevărurile simple ale Cuvântului lui Dumnezeu.

În întreaga lume, este nevoie de soli ai milei. Există o chemare ca familii creştine să meargă în comunitățile care sunt în întuneric şi rătăcire, de a merge în câmpuri străine, de a se familiariza cu nevoile semenilor lor şi de a lucra pentru cauza Stăpânului. Dacă astfel de familii s-ar aşeza în locurile întunecate ale pământului, locuri în care oamenii sunt învăluiți în beznă spirituală, şi ar permite luminii lui Hristos să strălucească prin ele, ce lucrare nobilă s-ar putea realiza.

Acest lucru necesită sacrificiu de sine. În timp ce mulți aşteaptă să fie îndepărtat orice obstacol, lucrarea pe care ar putea să o facă rămâne nefăcută, iar mulțimi de oameni mor fără nădejde şi fără Dumnezeu. Unii de dragul avantajelor comerciale sau pentru a do-bândi cunoştințe ştiințifice, se vor aventura în regiuni nesigure şi vor îndura cu bucurie sacrificii şi greutăți; dar cât de puțini sunt cei care, de dragul semenilor lor, sunt dispuşi să se mute cu familiile lor în regiuni care au nevoie de Evanghelie.

A ajunge la oameni, oriunde ar fi, indiferent de poziția sau starea lor, şi a-i ajuta în orice mod posibil – aceasta este adevărata lucrare de slujire. Doar printr-un astfel de efort vei putea câştiga ini-mile şi vei putea deschide o uşă sufletelor care pier.

Indiferent de munca pe care o faceți, amintiți-vă că sunteți legați de Hristos, o parte din marele plan de răscumpărare. Iubirea lui Hristos, într-un curent vindecător, dătător de viață, trebuie să se reverse prin viața voastră. În timp ce încercați să-i atrageți pe alții în cercul iubirii Sale, curăția limbajului vostru, altruismul slujirii voas-tre, voioşia din purtarea voastră, să dea mărturie despre puterea ha-rului Său. Dați lumii o reprezentare a Lui atât de pură şi neprihănită, încât oamenii să-I poată vedea frumusețea.


157

Este aproape inutil a încerca să reformezi pe alții atacând ceea ce noi considerăm a fi obiceiuri greşite. Un astfel de efort, de multe ori, duce la mai mult rău decât bine. În discuția cu femeia samari-teancă, în loc să discrediteze fântâna lui Iacov, Hristos a prezentat ceva mai bun. „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ți zice: „Dă-Mi să beau”, tu ai fi cerut să bei şi El ți-ar fi dat apă vie.” (Ioan 4:10). El a deviat discuția către comoara pe care o avea de oferit, dându-i femeii ceva mai bun decât ceea ce avea ea, chiar apa vie, bucuria şi nădejdea Evangheliei.

Aceasta este o ilustrație a modului în care trebuie să lucrăm. Trebuie să le oferim oamenilor ceva mai bun decât ceea ce au ei, însăşi pacea lui Hristos, care depăşeşte orice înțelegere. Trebuie să le spunem despre Legea sfântă a lui Dumnezeu, transcrierea ca-racterului Său şi o expresie a ceea ce El doreşte ca ei să devină. Arătați-le cum slava nepieritoare a cerului este infinit superioară bucuriilor şi plăcerilor trecătoare ale lumii. Spuneți-le despre li-bertatea şi odihna pe care le pot afla în Mântuitorul. „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”, a declarat El. (Ioan 4:14).

Înălțați-L pe Isus, strigând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ri-dică păcatul lumii.” (Ioan 1:29). Numai El poate satisface dorința fierbinte a inimii şi poate da pace sufletului.

Dintre toți oamenii din lume, reformatorii ar trebui să fie cei mai altruişti, cei mai blânzi, cei mai politicoşi. În viețile lor, ar tre-bui să se vadă adevărata bunătate a faptelor dezinteresate. Lucră-torul care dă pe față lipsă de amabilitate, care arată nerăbdare față de neştiința sau îndărătnicia altora, care vorbeşte fără răbdare sau acționează necugetat, poate închide uşa inimilor, astfel încât să nu mai poată ajunge niciodată la ele.

Ca roua şi ploile liniştite care cad asupra plantelor ofilite, aşa să cadă cuvintele cu blândețe în încercarea de a-i câştiga pe oamenii aflați în rătăcire. Planul lui Dumnezeu este ca mai întâi să ajungem la inimă. Noi trebuie să spunem adevărul în dragoste, având încre-dere că El îi dă putere pentru reformarea vieții. Duhul Sfânt va pă-trunde la suflet prin cuvântul care este rostit cu dragoste.


158

Din fire, suntem egoişti şi încăpățânați. Dar când învățăm lecțiile pe care Hristos doreşte să ne învețe, noi devenim părtaşi ai naturii Sale; din acel moment trăim viața Lui. Exemplul minunat al lui Hristos, duioşia fără seamăn prin care a ținut cont de sentimente-le altora, plângând cu cei care plângeau, bucurându-se cu cei care se bucurau, trebuie să aibă o influență profundă asupra caracterului tu-turor celor care Îl urmează cu sinceritate. Prin cuvinte şi fapte ama-bile ei vor încerca să facă mai uşoară calea pentru picioarele obosite.

„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fi-ecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.” (Isaia 50:4).

Pretutindeni în jurul nostru sunt suflete rănite. Le putem găsi aici, acolo, pretutindeni. Să-i descoperim pe aceşti suferinzi şi să le spunem un cuvânt la vreme, pentru a le mângâia inimile. Să fim întot-deauna canale prin care vor curge apele înviorătoare ale compasiunii.

În toate relațiile cu semenii pe care le avem, trebuie să ne amin-tim că în experiența altora există capitole ascunse de privirea mu-ritorilor. Pe paginile memoriei există istorii triste, care sunt păzite cu sfințenie de ochi curioşi. Acolo sunt înregistrate bătălii lungi, grele, cu împrejurările lor apăsătoare, poate necazuri în viața de fa-milie, care slăbesc zi de zi curajul, încrederea şi credința. Cei care duc bătălia vieții în condiții extrem de nefavorabile pot fi întăriți şi încurajați prin mici atenții, care nu costă decât efortul de a iubi. Pentru astfel de persoane, faptul de a simți strânsoarea mâinii unui prieten adevărat care dă ajutor valorează mai mult decât aurul sau argintul. Cuvintele pline de bunătate sunt tot atât de binevenite ca şi zâmbetul îngerilor.

Mulțimi de oameni se luptă cu sărăcia, fiind siliți să trudească din greu pentru salarii de mizerie, prin care cu greu reuşesc să-şi asi-gure mai mult decât strictul necesar al vieții. Munca grea şi lipsurile, fără vreo speranță că i-ar aştepta şi lucruri mai bune, fac ca povara să le fie foarte grea. Când la acestea se adaugă durerea şi boala, po-vara este aproape insuportabilă. Epuizați de griji şi apăsați, ei nu ştiu unde să caute izbăvirea. Compătimiți-i, fiindu-le aproape în încer-


159

160

cări, necazuri şi dezamăgiri. Acest lucru vă va deschide calea pentru a-i ajuta. Vorbiți-le despre făgăduințele lui Dumnezeu, rugați-vă cu şi pentru ei, oferiți-le speranță.

Cuvintele de înviorare şi încurajare rostite atunci când sufletul este bolnav, iar curajul scade – acestea sunt privite de Mântuitorul ca fiindu-I spuse chiar Lui. Când inimile sunt înviorate, îngerii cereşti privesc, aprobând încântați.

Veac după veac, Domnul a încercat mereu să trezească în su-fletele oamenilor sentimentul frăției lor divine. Fiți împreună lu-crători cu El! În timp ce neîncrederea şi înstrăinarea cuprind în-treaga lume, ucenicii lui Hristos trebuie să dea pe față acel spirit care domneşte în ceruri.

Vorbiți aşa cum ar vorbi El, purtați-vă aşa cum S-ar purta El. Descoperiți neîncetat farmecul caracterului Său. Descoperiți acea bogăție a iubirii care stă la baza tuturor învățăturilor Sale şi a tutu-ror legăturilor Sale cu oamenii. Cei mai umili lucrători, cooperând cu Hristos, pot atinge corzi ale căror vibrații vor răsuna până la marginile pământului şi se vor aduna într-un cânt ce va străbate veacurile nesfârşite.

Inteligențele cereşti aşteaptă să coopereze cu uneltele omeneşti, pentru a putea descoperi lumii ce pot deveni ființele umane şi, prin unirea cu divinul, ce poate fi înfăptuit pentru salvarea sufletelor care sunt gata să piară. Nu există nicio limită a măsurii în care poate fi folositor cineva care, dând la o parte eul, face loc lucrării Duhu-lui Sfânt asupra inimii sale şi duce o viață pe deplin consacrată lui Dumnezeu. Toți cei care se consacră trup, suflet şi spirit în slujba Sa vor primi în mod constant noi înzestrări cu puteri fizice, mentale şi spirituale. Rezervele inepuizabile ale cerului le stau la dispoziție. Hristos le dă suflarea propriului Său Duh, viața propriei Sale vieți. Duhul Sfânt pune la lucru cele mai înalte puteri ale Sale în minte şi inimă. Prin harul dat nouă, putem dobândi biruințe care, din prici-na părerilor noastre eronate, preconcepute, a defectelor de caracter şi a puținei noastre credințe, au părut imposibile.

Cel care se oferă cu totul în slujba Domnului, fără a reține ni-mic, primeşte putere pentru atingerea unor rezultate nemăsurat de


mari. Dumnezeu va face lucruri mari pentru aceştia. El va lucra asu-pra minților oamenilor, astfel încât chiar în această lume se va vedea în viețile lor o împlinire a făgăduinței, starea fericirii viitoare.

„Pustia și țara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli, și va înflori ca trandafirul;

se va acoperi cu flori, și va sări de bucurie, cu cântece de veselie și strigăte de biruință,

căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului. Vor vedea slava Domnului,

măreția Dumnezeului nostru.” „Întăriți mâinile slăbănogite, și întăriți genunchii care se clatină.

Spuneți celor slabi de inimă: „Fiți tari, și nu vă temeți: Iată Dumnezeul vostru!””... „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta de bucurie;

căci în pustie vor țâșni ape, și în pustietate pâraie; marea de nisip se va preface în iaz și pământul uscat

în izvoare de apă...” „Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat

nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte,

nu vor putea să se rătăcească.” „Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, și nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea,

nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpărați vor umbla pe ea. Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce,

și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul,

veselia și bucuria, îi vor apuca iar durerea și gemetele vor fugi.” (Isaia 35:1-10).

162

161

Ajutându-i pe cei ispitițiHristos ne-a iubit nu pentru că noi L-am fi iubit mai înainte, ci,

„pe când eram noi păcătoşi”, El a murit pentru noi. El nu ne tratează după cum am merita. Deşi după păcatele noastre merităm condam-narea, El nu ne osândeşte. An după an, El ne-a suportat slăbiciu-nea şi neştiința, nerecunoştința şi încăpățânarea. În ciuda rătăcirilor noastre, împietririi inimii, neglijării Cuvântului Său Sfânt, mâna Sa este încă întinsă.

Harul este un atribut al lui Dumnezeu, exercitat față de ființele omeneşti care nu-l merită deloc. Noi nu l-am căutat – acesta a fost trimis în căutarea noastră. Dumnezeu are plăcere să-Și reverse harul asupra noastră nu pentru că suntem vrednici, ci pentru că suntem deznădăjduit de nevrednici. Singurul drept la mila Sa constă în ma-rea noastră nevoie.

Domnul Dumnezeu, prin Isus Hristos, Îşi întinde mâna cât este ziuă, invitându-i pe cei păcătoşi şi căzuți. El doreşte să îi primească pe toți. Toți sunt bineveniți. Slava Sa constă în a-l ierta şi pe cel mai păcătos. El va lua prada de la cel puternic, îl va elibera pe prinsul de război, va scoate tăciunele din foc. Va coborî lanțul de aur al îndu-rării Sale în cele mai mari adâncimi ale ticăloşiei umane şi va ridica sufletul degradat, contaminat de păcat.

Fiecare ființă omenească este obiectul interesului iubitor al Ce-lui care Și-a dat viața pentru a-i putea aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. Sufletele vinovate şi lipsite de ajutor, gata să fie distru-se de şireteniile şi cursele Satanei, sunt îngrijite aşa cum un păstor îngrijeşte de oile turmei sale.

Exemplul Mântuitorului trebuie să fie modelul slujirii față de cei ispitiți şi greşiți. Noi trebuie să manifestăm față de alții acelaşi interes, blândețe şi îndelungă răbdare pe care a manifestat-o El față de noi. „Cum v-am iubit Eu”, spune El, „aşa să vă iubiți şi voi unul


163

pe altul.” (Ioan 13:34). Dacă Hristos locuieşte în noi, vom da pe față iubirea Sa dezinteresată față de toți cu care avem de-a face. Văzând bărbați şi femei care au nevoie de înțelegere şi ajutor, să nu întrebăm: „Sunt ei vrednici?”, ci „Cum le pot fi de folos?”

Bogați sau săraci, mari sau mici, liberi sau robi, toți sunt moştenirea lui Dumnezeu. Cel care Și-a dat viața pentru a răscum-păra pe om vede în fiecare ființă umană o valoare care depăşeşte orice evaluare a oamenilor mărginiți. Din taina şi gloria crucii, noi trebuie să descoperim valoarea pe care o dă Domnul Isus unui su-flet. Când facem aceasta, vom simți că ființele omeneşti, oricât de degradate ar fi, au costat prea mult pentru a fi tratate cu răceală sau dispreț. Ne vom da seama de importanța lucrării pentru semenii noştri, astfel încât să poată fi înălțați până la tronul lui Dumnezeu.

Banul pierdut, din parabola Mântuitorului, măcar că zăcea în murdărie şi gunoi, era totuşi o monedă de argint. Posesoarea lui l-a căutat pentru că era de valoare. Tot aşa, orice suflet, oricât de degra-dat de păcat, trece în ochii lui Dumnezeu ca prețios. Aşa cum banul purta chipul şi inscripția puterii cârmuitoare, tot aşa şi omul purta la crearea sa chipul şi inscripția lui Dumnezeu. Deşi stricate şi şterse acum prin influența păcatului, urmele acestei inscripții rămân asu-pra fiecărui suflet. Dumnezeu doreşte să îndrepte acel suflet şi să-l remodeleze după propriul Său chip, în neprihănire şi sfințenie.

Cât de puțin ne potrivim cu Hristos în ceea ce ar trebui să fie cea mai trainică legătură dintre noi şi El – compasiunea pentru su-fletele depravate, vinovate, suferinde, moarte în păcate şi fărădelege! Lipsa de omenie este cel mai mare păcat al nostru. Mulți cred că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce nu reuşest deloc să reprezinte blândețea marii Sale iubiri. Adesea, aceia pe care ei îi în-tâmpină cu rigiditate şi severitate se află sub presiunea ispitei. Satan se luptă cu aceste suflete, iar cuvintele dure, lipsite de simpatie, le descurajează şi fac să cadă pradă puterii ispititorului.

Lucrul cu mintea umană este un lucru delicat. Numai Acela care citeşte inima ştie cum să-i aducă pe oameni la pocăință. Numai înțelepciunea Sa ne poate asigura succesul în încercarea de a ajun-ge la cei pierduți. Poți sta arogant, privind de sus, gândind că „eu

115Ajutându-i pe cei ispitiți

164

sunt mai sfânt decât tine”, cu toate acestea nu contează cât de corect este raționamentul tău sau cât de adevărate sunt cuvintele tale; ele nu vor pătrunde niciodată până la inimile oamenilor. Dragostea lui Hristos, manifestată în cuvânt şi faptă, îşi va croi drum către suflet, atunci când repetarea preceptelor sau argumentelor nu va aduce ni-ciun rezultat.

Avem nevoie de mai multă compătimire asemenea celei arătate de Hristos; simpatie nu doar pentru cei care ne par fără greşeală, ci simpatie pentru cei săraci, suferinzi şi zbuciumați, care cad ade-sea în greşeală, care păcătuiesc şi se pocăiesc, care sunt ispitiți şi descurajați. Avem datoria să mergem la semenii noştri, asemenea milostivului nostru Mare Preot, şi să le înțelegem neputințele.

Hristos i-a chemat la Sine pe cei proscrişi, pe vameşi şi păcătoşi, iar prin bunătatea Sa plină de iubire, i-a silit să vină la El. Singura clasă de oameni pe care nu i-a băgat niciodată în seamă au fost ace-ia care se țineau deoparte, dovedind stimă de sine şi care se uitau disprețuitor la ceilalți.

„Ieşiți la drumuri şi la garduri şi siliți-i să intre”, ne porunceşte Hristos, „ca să mi se umple casa.” În ascultare de acest cuvânt, tre-buie să mergem la păgânii care sunt în apropiere şi la aceia care sunt departe. „Vameşii şi desfrânatele” trebuie să audă invitația Mântui-torului. Prin bunătatea şi îndelunga răbdare a solilor Săi, invitația ajunge să dea o putere de convingere capabilă să-i ridice pe cei cufundați în cele mai mari adâncimi ale păcatului.

Gândirea creştină ne cere să lucrăm urmărind în mod constant țelul nostru, cu un interes neabătut, cu o stăruință mereu mai mare, pentru sufletele pe care Satan caută să le distrugă. Nimic nu trebuie să diminueze energia plină de seriozitate şi pasiune în lucrarea de salvare a celor pierduți.

Observați cum se descoperă, peste tot în Cuvântul lui Dum-nezeu, acest spirit de stăruință, de implorare a oamenilor să vină la Hristos. Trebuie să ne folosim orice ocazie, în particular şi în public, prezentând orice argument, descoperind orice motiv de o greutate infinită, pentru a-i atrage pe oameni la Mântuitorul. Cu toată pute-rea noastră, trebuie să-i facem să privească la Isus şi să accepte viața


165

166

Lui de sacrificiu şi tăgăduire de Sine. Trebuie să arătăm că aşteptăm de la ei să aducă bucurie inimii lui Hristos prin folosirea tuturor darurilor Sale, pentru onoarea Numelui Său.

Mântuiți prin speranță

„Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți.” (Romani 8:24). Cei căzuți trebuie aduşi acolo unde pot simți că nu este prea târziu să devină oameni integri. Hristos l-a onorat pe om acordându-i încre-derea Sa, aducându-l astfel în postura de a-L cinsti la rândul său. El i-a tratat cu respect chiar şi pe aceia care decăzuseră cel mai jos. Pentru Hristos, a fi în contact neîncetat cu vrăjmăşia, stricăciunea şi necurăția însemna o durere continuă; însă El n-a rostit niciodată vreo propoziție prin care să arate că sensibilitatea Sa fusese zdrunci-nată sau gustul Său rafinat fusese ofensat. Oricare ar fi fost obiceiuri-le rele, prejudecățile adânc înrădăcinate sau pasiunile care stăpâneau ființele umane, El i-a întâmpinat pe toți cu o blândețe plină de milă. Când vom fi părtaşi ai Duhului Său, îi vom privi pe toți oamenii ca pe frați, având aceleaşi ispite şi încercări, căzând adesea şi luptându-se să se ridice din nou, războindu-se cu descurajările şi dificultățile, însetând după compasiune şi ajutor. Atunci o să-i tratăm astfel în-cât să nu-i descurajăm sau să-i respingem, ci să trezim speranță în inimile lor. Fiind încurajați astfel, ei pot spune cu încredere: „Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scu-la iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea!” „El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.” (Mica 7:8, 9).

„Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic,

care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. (Romani 14:12, 13).


167

„Dumnezeu privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți.”( Psalmii 33:14, 15).

Domnul Hristos îndeamnă, ca în relațiile cu cei ispitiți şi greşiți, să luăm seama ca „să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Conştienți de propriile slăbiciuni, vom avea compasiune pentru slăbiciunile altora.

„Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi pri-mit?” (1 Corinteni 4:7). „Unul singur este Învățătorul vostru ... şi voi toți sunteți frați.” (Matei 23:8). „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuieşti tu pe fratele tău?” (Romani 14:10). „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” (Romani 14:13).

Întotdeauna este umilitor să ți se arate greşelile. Nimeni nu ar trebui să amărască mai mult experiența cuiva prin mustrări inuti-le. Nimeni nu a fost recâştigat vreodată prin reproşuri; însă mulți au fost respinşi în felul acesta şi au fost conduşi să-şi împietrească inimile împotriva convingerilor dobândite. Un duh blând, o pur-tare gingaşă, cuceritoare, îi pot salva pe cei greşiți şi pot acoperi o mulțime de păcate.

Apostolul Pavel a considerat a fi necesar să condamne răul, dar cu câtă grijă a căutat să arate că era un prieten al celor greşiți! Cu câtă nelinişte le-a explicat motivul purtării sale! I-a făcut să înțeleagă faptul că, provocându-le lor durere, şi-a provocat durere lui. El şi-a arătat încrederea şi simpatia față de aceia care se luptau să iasă biruitori.

„V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă”, a spus el, „cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dra-gostea nespus de mare pe care o am față de voi.” (2 Corinteni 2:4). „Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău, ... acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință... Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta... De aceea am fost mângâiați.” (2 Corinteni 7:8-13).


168

„Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele.” „Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez față de voi. În toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toți, cu bucurie, pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea.” „De aceea, prea iubiții şi mult doriții mei frați, bucuria şi cu-nuna mea, rămâneți astfel tari în Domnul, prea iubiților!” „Acum, da, trăim, fiindcă voi stați tari în Domnul.” (2 Corinteni 7:16. Fili-peni 1:3-5; 1:6, 7; Filipeni 4:1; 1 Tesaloniceni 3:8).

Pavel le-a scris acestor frați, numindu-i: „sfinți în Hristos Isus”; dar el nu le scria celor care aveau un caracter desăvârşit. El le-a scris unor bărbați şi femei care luptau împotriva ispitei şi care se aflau în primejdia de a cădea. El le-a îndreptat atenția către „Dumnezeul păcii, care a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, Marele Păstor al oilor. El i-a asigurat că, „prin sângele legământului veşnic”, El vă va face „desăvârşiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos.” (Evrei 13:20, 21).

Când cineva care este vinovat îşi dă seama de greşeala sa, fiți atenți să nu-i distrugeți respectul de sine. Nu-l descurajați prin indiferență sau neîncredere. Nu spune: „Înainte să-i acord încrede-rea mea, am să aştept să văd dacă o să reziste.” Adesea, tocmai aceas-tă neîncredere îl face pe cel ispitit să se poticnească.

Ar trebui să ne străduim să înțelegem slăbiciunea altora. Nu prea ştim multe despre încercările inimii celor care au fost legați în lanțurile întunericului şi cărora le lipseşte hotărârea şi puterea morală. Cea mai vrednică de milă este starea celui care suferă sub povara remuşcărilor; acesta este ca unul paralizat, care se clatină şi cade în țărână. El nu poate vedea nimic clar. Mintea îi este întune-cată, nu ştie ce paşi să facă. Multe suflete nefericite sunt rău înțelese, disprețuite, nenorocite şi în agonie – asemenea unei oi pierdute, ră-tăcite. Ele nu-L pot găsi pe Dumnezeu şi, cu toate acestea, au o mare dorință de a avea pace şi iertare.


169

O, să nu spuneți niciun cuvânt care să provoace o durere mai adâncă! Sufletului obosit de o viață de păcat, dar care nu ştie unde poate afla uşurare, prezentați-i-L pe Mântuitorul cel plin de compa-siune. Luați-l de mână, ridicați-l, spuneți-i cuvinte de încurajare şi de speranță. Ajutați-l să prindă mâna Mântuitorului.

Ne descurajăm prea repede pentru sufletele care nu răspund de îndată la eforturile noastre. N-ar trebui să încetăm niciodată să lucrăm pentru un suflet câtă vreme există o licărire de nădejde. Su-fletele prețioase L-au costat pe Răscumpărătorul nostru, care S-a jertfit pe Sine, mult prea mult ca să fie lăsate cu uşurință în puterea ispititorului.

Trebuie să ne punem în locul celor ispitiți. Luați în calcul pute-rea eredității, influența prieteniilor şi mediului rău în care au trăit, puterea obiceiurilor greşite. Să ne mai minunăm că, sub imperiul acestor influențe, mulți devin stricați? Să ne mai întrebăm de ce răs-pund atât de încet la eforturile depuse pentru ridicarea lor?

Adesea, când sunt câştigați pentru Evanghelie, aceia care păreau neciopliți şi nepromițători se vor afla printre cei mai loiali susținători şi apărători. Ei nu sunt corupți cu totul. Dincolo de aparențele exte-rioare nepromițătoare, există porniri bune la care s-ar putea ajunge. Fără o mână de ajutor, mulți nu s-ar redresa niciodată, însă ei pot fi ridicați printr-un efort răbdător, stăruitor. Asemenea persoane au nevoie de cuvinte pline de blândețe, de atenție acordată cu bunătate şi de un ajutor real. Ei au nevoie de acel sfat care nu va stinge slaba licărire de curaj în suflet. Lucrătorii care vin în contact cu ei să țină seama de aceasta.

Vor fi unii oameni ale căror minți au fost degradate pentru o perioadă de timp atât de mare, încât ei nu vor mai deveni niciodată în această viață ceea ce ar fi putut fi în împrejurări mai favorabile. Dar razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii le pot lumina su-fletul. Este privilegiul lor acela de a avea o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Sădiți în mințile lor gânduri care înnobilează şi înalță. Faceți ca viața voastră să le arate clar care este diferența între viciu şi puritate, întuneric şi lumină. În exemplul vostru să citească ce înseamnă să fii creştin. Hristos îi poate ridica şi pe cei


mai păcătoşi şi poate pune, acolo unde vor fi recunoscuți ca fiind copii ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Hristos ai unei moşteniri ne pieritoare.

Prin miracolul harului divin, mulți pot fi pregătiți să ducă vieți folositoare. Disprețuiți şi părăsiți, ei au ajuns teribil de descurajați; ei pot părea neclintiți şi puternici. Dar sub lucrarea Duhului Sfânt, stu-piditatea care face ca mândria lor să pară atât de lipsită de nădejde va dispărea. Mintea leneşă, încețoşată, se va trezi. Robul păcatului va fi eliberat. Viciul va dispărea, iar neştiința va fi depăşită. Prin credința care lucrează prin iubire, inima va fi curățită şi mintea luminată.

171

172

Lucrând pentru cei necumpătațiFiecare reformă reală îşi are locul în lucrarea Evangheliei şi este

îndreptată către înălțarea sufletului spre o viață nouă, nobilă. Refor-ma în cumpătare, în mod special, cere sprijinul lucrătorilor creştini. Ei ar trebui să atragă atenția asupra acestei lucrări şi să facă din ea o activitate vie. Ei ar trebui să prezinte pretutindeni oamenilor prin-cipiile adevăratei cumpătări şi să cheme oamenii să se angajeze în lucrarea de cumpătare. Ar trebui să se facă eforturi serioase pentru aceia care se află în robia obiceiurilor rele.

Pretutindeni, există o lucrare care trebuie făcută pentru aceia care au căzut din pricina necumpătării. În mijlocul bisericilor, a instituțiilor religioase şi a căminelor celor care mărturisesc că sunt creştini, mulți tineri aleg calea către distrugere. Prin obiceiuri ne-cumpătate, ei aduc asupra lor boala, iar prin lăcomia de a obține bani pentru îngăduințe păcătoase, ei ajung la practici necinstite. Sănătatea şi caracterul sunt ruinate. Necunoscându-L pe Dumne-zeu, excluşi din societate, aceste biete suflete simt că sunt fără nă-dejde atât pentru viața aceasta, cât şi pentru cea viitoare. Inimile părinților sunt frânte. Oamenii vorbesc despre aceşti păcătoşi ca fiind lipsiți de speranță. Însă Dumnezeu nu-i priveşte în acelaşi fel. El înțelege toate împrejurările care au făcut din ei ceea ce sunt şi priveşte asupra lor cu milă. Aceasta este o clasă de persoane care are nevoie de ajutor. Să nu le dați niciodată ocazia să spună: „Ni-ciunui om nu-i pasă de sufletul meu”.

Printre victimele necumpătării, se află oameni din orice clasă socială şi de orice profesie. Oameni având o poziție înaltă, cu talente remarcabile şi mari realizări, au cedat îngăduinței apetitului până când au devenit incapabili să mai reziste ispitei. Unii dintre ei, care au avut odată avere, au rămas fără cămin, fără prieteni, în suferință, mizerie, boală şi degradare. Ei şi-au pierdut stăpânirea de sine. Dacă


173

nu li se întinde o mână de ajutor, ei vor cădea din ce în ce mai jos. În cazul acestora, cedarea în fața apetitului nu este numai un păcat moral, ci şi o boală fizică.

Adesea, când îi ajutăm pe cei necumpătați, trebuie, aşa cum a făcut de atâtea ori Hristos, să acordăm mai întâi atenție stării lor fizice. Ei au nevoie de hrană şi băutură sănătoasă care să nu fie deloc excitantă, de îmbrăcăminte curată, de posibilitatea de a-şi păstra curățenia corporală. Ei au nevoie să fie înconjurați de o at-mosferă a unei influențe creştine înălțătoare şi de ajutor. În fiecare oraş ar trebui să existe un loc în care cei ce sunt robi ai obiceiului rău să poată primi ajutor, pentru a rupe lanțurile care îi țin legați. Băuturile tari sunt considerate de mulți ca fiind singura alinare în necaz; dar lucrurile nu ar trebui să stea astfel dacă, în loc să joace rolul preotului şi al levitului, creştinii cu numele ar urma exemplul bunului samaritean.

Când avem de-a face cu victimele necumpătării, trebuie să ne amintim că nu avem de a face cu oameni sănătoşi la minte, ci cu unii care, pe moment, se află sub puterea unui demon. Fiți îngădu-itori şi răbdători. Nu vă gândiți la înfățişarea urâtă, respingătoare, ci la viața prețioasă pentru răscumpărarea căreia a murit Hristos. Când bețivul ajunge să-şi dea seama de degradarea la care a ajuns, faceți tot ce vă stă în putere să-i arătați că-i sunteți prieten. Nu rosti niciun cuvânt de mustrare. Niciun gest şi nicio privire să nu exprime reproşul sau dezaprobarea. Este foarte probabil ca bietul suflet să-şi aducă singur reproşuri. Ajută-l să se ridice. Spune-i cu-vinte care îi va încuraja credința. Străduieşte-te să întăreşti fiecare trăsătură bună a caracterului său. Învață-l cum să se înalțe. Arată-i că poate trăi în aşa fel, încât să câştige respectul semenilor săi. Aju-tă-l să vadă valoarea talentelor pe care i le-a dat Dumnezeu, dar pe care el a neglijat să le cultive.

Deşi voința i-a fost slăbită şi stricată, există speranță pentru el în Hristos. El va trezi în inimă porniri mai înalte şi dorințe mai sfin-te. Încurajează-l să se prindă de nădejdea pusă înaintea lui în Evan-ghelie. Deschide Biblia înaintea celui ispitit care se luptă şi citeşte-i iarăşi şi iarăşi făgăduințele lui Dumnezeu. Aceste făgăduințe vor fi

123Lucrând pentru cei necumpătați

174

pentru el asemenea frunzelor din pomul vieții. Continuați-vă efor-turile cu răbdare, până când se va prinde cu o mână tremurătoare şi cu bucurie recunoscătoare de nădejdea răscumpărării prin Hristos.

Trebuie să vă țineți cu putere de cei pe care încercați să-i ajutați, căci altfel nu veți avea niciodată biruință. Ei vor fi ispitiți tot timpul să facă rău. Din nou şi din nou, ei vor fi aproape învinşi de dorința puternică de a bea alcool; din nou şi din nou, ei pot cădea; dar să nu vă încetați lucrarea din pricina aceasta.

Ei s-au hotărât să facă un efort pentru a trăi pentru Hristos; dar puterea voinței lor este slăbită şi trebuie să fie păziți cu multă grijă de aceia care veghează asupra sufletelor, ca unii care trebuie să dea socoteală. Ei şi-au pierdut bărbăția şi trebuie să şi-o recâştige. Mulți trebuie să se lupte cu înclinații ereditare puternice către rău. Poftele anormale, impulsurile senzuale, au fost moştenite de la naştere. Tre-buie păziți cu grijă împotriva acestora. Binele şi răul se luptă pentru stăpânire atât în interior cât şi în exterior. Cei care n-au trecut prin asemenea experiențe niciodată nu pot cunoaşte ce putere aproape covârşitoare are apetitul sau cu ce violență se desfăşoară conflictul dintre obiceiurile îngăduinței de sine şi hotărârea de a fi cumpătat în toate lucrurile. Bătălia trebuie dată tot mereu.

Mulți care sunt atraşi de Hristos nu vor avea curajul moral de a continua războiul împotriva apetitului şi patimii. Dar lucrătorul nu trebuie să se descurajeze din această pricină. Oare numai cei salvați din cele mai mari adâncimi apostaziază?

Aminteşte-ți că nu lucrezi singur. Îngeri slujitori se unesc în ser-viciul acesta cu fiecare fiică sau fiu credincios al lui Dumnezeu. Iar Hristos va produce transformarea. Însuşi marele Medic stă alături de lucrătorii Săi credincioşi, spunând sufletului care se pocăieşte: „Copile, păcatele îți sunt iertate.” (Marcu 2:5 u. p.).

Mulți sunt cei respinşi de societate care se vor prinde de speranța pusă înaintea lor în Evanghelie şi vor intra în Împărăția cerurilor, în timp ce alții, care au fost binecuvântați cu mari oportunități şi o mare lumina de care ei nu au profitat vor fi lăsați în întunericul de afară.

Victimele obiceiului rău trebuie să fie trezite să-şi dea seama de necesitatea de a face un efort pentru ele. Pentru alții se pot depune


175

176

eforturile cele mai serioase pentru a fi ridicați, harul lui Dumnezeu poate fi oferit din abundență, Hristos se poate ruga, îngerii Săi le pot sluji; dar totul va fi în zadar dacă ei înşişi nu sunt treziți pentru a lupta.

Ultimele cuvinte adresate de David către Solomon, tânăr la acel moment şi urmând a primi curând coroana lui Israel, au fost: „Întăreşte-te şi fii om.” (1 Împărați 2:2). Fiecărui copil al familiei omeneşti, candidat la coroana nemuririi, i se spun aceste cuvinte ale inspirației: „Întăreşte-te şi fii om.”

Cei care cedează plăcerilor trebuie făcuți să vadă şi să simtă frumoasa refacere morală care le este necesară dacă vor să fie oa-meni. Dumnezeu îi cheamă să se trezească şi în puterea lui Hristos să câştige înapoi demnitatea umană dăruită de Dumnezeu, care a fost sacrificată prin îngăduință păcătoasă.

Simțind groaznica putere a ispitei, chemarea dorinței care duce la îngăduință de sine, mulți oameni strigă în disperare: „Eu nu mă pot împotrivi răului.” Spuneți acestuia că poate, că el trebuie să i se împotrivească. Poate că a fost biruit din nou şi din nou, dar nu trebuie să se întâmple întotdeauna aşa. El este slab în putere morală, controlat de obiceiurile unei vieți de păcat. Promisiunile şi hotărâ-rile lui sunt asemenea frânghiilor de nisip. Știindu-şi promisiunile încălcate şi legămintele rupte i se slăbeşte încrederea în propria sin-ceritate ceea ce-l face să simtă că Dumnezeu nu-l poate accepta sau lucra împreună cu eforturile sale. Dar el nu trebuie să se lase cuprins de disperare.

Cei care îşi pun încrederea în Hristos nu trebuie să fie înrobiți obiceiurilor sau tendințelor ereditare sau cultivate. În loc de a rămâne în robia naturii inferioare, ei trebuie să stăpânească orice poftă şi pasi-une. Dumnezeu nu ne-a lăsat să luptăm cu răul în propria noastră pu-tere limitată. Oricare ar fi înclinațiile noastre moştenite sau cultivate, putem învinge prin puterea pe care El este gata să ne-o dea.

Puterea voinței

Cel ispitit trebuie să înțeleagă adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează în ființa omului – puterea


177

de decizie, de alegere. Totul depinde de folosirea corectă a voinței. Dorințele de a trăi o viață de evlavie şi puritate sunt bune atâta timp cât sunt continue; dar dacă ne oprim aici, ele nu vor folosi la nimic. Mulți vor merge până la ruină în timp ce speră şi doresc să biruiască înclinațiile lor rele. Ei nu se supun voinței lui Dumnezeu. Ei nu aleg să-L slujească.

Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege; noi trebuie să o exerci-tăm. Nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gându-rile, impulsurile şi sentimentele. Nu ne putem face singuri curați, potriviți pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voința noastră; atunci El va lucra în noi voința şi îndeplinirea după buna Sa plăcere. Astfel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul lui Hristos.

Prin exercitarea corectă a voinței, poate avea loc o schimbare completă în viață. Prin supunere față de voința lui Hristos, ne ali-em cu puterea divină. Noi primim putere de sus pentru a rămâne statornici. O viață curată şi nobilă, o viață de biruință asupra ape-titului şi poftelor trupeşti, este posibilă pentru toți cei care vor uni natura slabă, ezitantă a omului cu voința omnipotentă, de neclintit a lui Dumnezeu.

Cei care se luptă cu puterea apetitului ar trebui să fie instruiți în principiile viețuirii sănătoase. Ar trebui să li se arate că încălcarea legilor sănătății, prin faptul că duc la boală şi pofte nenaturale, pun bazele obiceiului de a consuma alcool. Numai trăind în ascultare de principiile sănătății pot ei spera să fie eliberați din pofta de sti-mulente nenaturale. În timp ce depind de puterea divină pentru a rupe lanțurile apetitului, ei trebuie să coopereze cu Dumnezeu prin ascultare de legile Sale, atât de cele morale cât şi de cele fizice.

Pentru cei care se străduiesc să se reformeze, ar trebui să se asigure locuri de muncă. Nicio persoană capabilă să lucreze nu ar trebui să fie învățată să aştepte alimente, îmbrăcăminte şi adăpost de pomană. Pentru binele lor, precum şi de dragul altora, ar trebui să fie elaborate căi prin care ei să înapoieze ceva echivalent cu ceea ce primesc. Încurajați orice efort făcut pentru a se auto-întreține. Aceasta va consolida respectul de sine şi o independență nobilă. Mai


178

mult, ocuparea minții şi a corpului în muncă utilă este esențială ca protecție împotriva ispitei.

Dezamăgiri şi pericole

Cei care lucrează pentru cei căzuți vor fi dezamăgiți de mulți care promit că vor face reformă. Mulți vor face doar o schimbare superficială în obiceiurile şi practicile lor. Aceştia acționează din impuls, şi pentru un timp pot părea a se fi îndreptat; dar nu există nicio schimbare reală a inimii. Ei nutresc aceeaşi dragoste de sine, au aceeaşi dorință după plăceri nesăbuite, aceeaşi tendință de a ceda îngăduinței de sine. Ei nu cunosc lucrarea de clădire a caracterului, şi nu li se poate acorda încredere ca unor oameni de principiu. Ei şi-au degradat puterile mentale şi spirituale prin satisfacerea ape-titului şi pasiunii, iar acest lucru îi face slabi. Sunt nestatornici şi schimbători. Tendințele lor duc spre senzualitate. Aceste persoane sunt adesea o sursă de pericol pentru alții. Fiind priviți ca bărbați şi femei reformate, lor le sunt încredințate responsabilități şi sunt puşi în locuri unde influența lor îi poate corupe pe cei nevinovați.

Chiar şi cei care caută cu sinceritate să se reformeze nu sunt lipsiți de riscul de a cădea. Ei au nevoie să fie tratați cu mare înțelepciune, precum şi cu blândețe. Tendința de a-i lăuda şi înălța pe cei care au fost salvați din abisul păcatelor se dovedeşte a fi spre ruina lor. Obiceiul de a-i invita pe bărbați şi femei să povestească în public experiența vieții lor de păcat este plin de pericole atât pentru vorbitor cât şi pentru ascultători. A stărui asupra unor imagini rele corupe mintea şi sufletul. Iar faptul că sunt scoşi în evidență este dăunător pentru ei. Mulți sunt conduşi să simtă că viața lor păcătoasă le-a dat o oarecare distincție. Sunt încurajate iubirea de notorietate şi un spirit de încredere în sine, deşi acestea se dovedesc fatale pentru suflet. Numai în neîncredere de sine şi dependență de mila lui Hristos pot ei rezista.

Toți cei care dau dovadă de adevărată convertire ar trebui să fie încurajați să lucreze pentru alții. Nimeni să nu îndepărteze vreun su-flet care părăseşte serviciul lui Satan pentru slujirea lui Hristos. Când


179

o persoană dovedeşte că Duhul lui Dumnezeu se luptă cu ea, oferiți-i fiecare încurajare posibilă pentru a intra în serviciul Domnului. „De alții fie-vă milă cu frică.” (Iuda 23). Cei care sunt înțelepți în înțelepciunea care vine de la Dumnezeu vor vedea suflete care au ne-voie de ajutor, cei care s-au pocăit sincer, dar care, fără încurajare ar îndrăzni cu greu să-şi păstreze speranța. Domnul va pune în inimile slujitorilor Săi dorința să păstreze aceste suflete tremurânde, pocăite, în părtăşia lor iubitoare. Oricare ar fi fost păcatele josnice care i-au chinuit, indiferent cât de jos ar fi căzut, atunci când, în căință, vin la Hristos, El îi primeşte. Atunci, dați-le ceva de făcut pentru El. În ca-zul în care doresc să lucreze la ridicarea altora din adâncul distrugerii din care ei înşişi au fost salvați, să li se dea ocazia s-o facă. Aduceți-i în asociere cu creştinii cu experiență, ca să poată câştiga putere spiri-tuală. Dați-le din abundență de lucru pentru Domnul.

Când lumina străluceşte în suflet, unii care păreau să fie dintre cei mai pe deplin dedați la păcat vor deveni lucrători de succes pen-tru astfel de păcătoşi cum au fost şi ei cândva. Prin credința în Hris-tos, unii vor progresa în slujire şi li se vor încredința responsabilități în lucrarea de salvare a sufletelor. Ei îşi dau seama în ce constă slă-biciunea proprie, înțeleg depravarea naturii lor. Ei cunosc puterea păcatului, puterea obiceiului rău. Ei îşi dau seama de incapacitatea lor de a birui fără ajutorul lui Hristos, iar strigătul lor constant este: „sufletul meu neajutorat ți-L încredințez Ție.”

Aceştia îi pot ajuta pe alții. Cel care a fost ispitit şi încercat, a cărui speranță era aproape nimicită, dar care a fost salvat de auzirea unei solii de iubire, poate înțelege ştiința salvării de suflete. El, a că-rui inimă este plină de dragoste pentru Hristos, pentru că el însuşi a fost căutat de Mântuitorul şi adus înapoi în staul, ştie cum e să-i cauți pe cei pierduți. El îi poate aduce pe păcătoşi la Mielul lui Dum-nezeu. El i s-a predat fără rezerve lui Dumnezeu şi a fost acceptat de Cel Preaiubit. Mâna care, în slăbiciune, s-a întins după ajutor a fost prinsă. Prin lucrarea unor astfel de persoane, au fost aduşi înapoi la Tatăl mulți fii risipitori.

Pentru fiecare suflet care se zbate să se ridice de la o viață de păcat la o viață de curăție, marele element dătător de putere rămâ-


180

ne în singurul „Nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4:12). „Dacă însetează cineva” după o nădejde dătătoare de odihnă, după o izbăvire de înclinații păcătoase, Hristos spune „să vină la Mine şi să bea.” (Ioan 7:37). Singurul reme-diu împotriva viciului sunt harul şi puterea lui Hristos.

Hotărârile bune luate în propria putere nu sunt de niciun fo-los. Toate legămintele din lume nu vor distruge puterea unui obicei rău. Niciodată nu vor practica oamenii cumpătarea în toate lucrurile până când inimile lor nu vor fi reînnoite prin harul divin. Noi nu ne putem feri de păcat nici măcar pentru un moment. În fiecare clipă suntem dependenți de Dumnezeu.

Adevărata reformă începe prin curățarea sufletului. Lucrarea noastră pentru cei căzuți va atinge un succes real numai în măsura în care harul lui Hristos remodelează caracterul şi sufletul este adus în legătură cu Dumnezeul Cel viu.

Hristos a trăit o viață de ascultare desăvârşită de Legea lui Dumnezeu şi, prin aceasta, El a dat un exemplu pentru fiecare ființă umană. Viața pe care El a trăit-o în această lume, noi trebuie să o trăim prin puterea Lui şi sub îndrumarea Lui.

În lucrarea noastră pentru cei căzuți, cerințele Legii lui Dumne-zeu şi nevoia de loialitate față de El trebuie să fie imprimate în minte şi inimă. Niciodată nu ezitați a arăta că există o diferență clară între cel care-I slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte. Dumnezeu este iubire, dar El nu poate scuza nerespectarea voită a poruncilor Lui. Prevederile legale ale guvernării Sale sunt de aşa natură încât oamenii să nu poată scăpa de consecințele lipsei de loialitate. El nu-i poate onora decât pe aceia care-L onorează. Comportamentul pe ca-re-l are omul în această lume îi hotărăşte soarta veşnică. El va secera ceea ce a semănat. Cauza va fi urmată de efect.

Nimic mai puțin decât supunere totală nu poate împlini stan-dardul cerinței lui Dumnezeu. El nu a lăsat cerințele Sale nedesluşite. Nu a prescris nimic care să nu fie necesar pentru aducerea omului în armonie cu El. Avem datoria de a îndrepta atenția celor păcătoşi că-tre idealul stabilit de El pentru caracter şi de a-i conduce la Hristos, acest ideal putând fi atins numai prin harul Său.


181

182

Mântuitorul a luat asupra Lui neputințele firii omeneşti şi a dus o viață fără păcat, pentru ca oamenii să aibă siguranța biruinței, în ciuda slăbiciunii naturii umane. Hristos a venit să ne facă „părtaşi la natura divină”, iar viața Sa declară că umanul, combinat cu divinul, nu comite păcat.

Mântuitorul a biruit pentru a arăta omului cum să biruiască. Toate ispitele lui Satan, Hristos le-a întâmpinat folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Având încredere în promisiunile lui Dumnezeu, El a primit puterea de a asculta de poruncile Lui, iar ispititorul nu a pu-tut câştiga niciun avantaj. La fiecare ispită, răspunsul Lui a fost: „Este scris.” Deci, Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său cu care să ne împo-trivim răului. Făgăduințele nespus de mari şi scumpe ne aparțin, ca prin ele „să vă faceți părtaşi firii dumnezeieşti, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă.” (2 Petru 1:4).

Îndemnați-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slă-biciunea personală sau la tăria ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparține. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spune psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” „După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori.” (Psalmii 119:11; 17:4).

Insuflați-le oamenilor curaj, vorbindu-le; înălțați-i la Dumne-zeu în rugăciune. Mulți care au fost biruiți de ispită sunt umiliți de eşecurile lor şi simt că este în zadar să se apropie de Dumnezeu; dar acest gând este sugerat de vrăjmaşul. Când au păcătuit şi simt că nu se pot ruga, spuneți-le că atunci este momentul să se roage. Se poa-te să fie ruşinați şi într-o umilință adâncă; dar când îşi mărturisesc păcatele, El, care este credincios şi drept, le va ierta păcatele şi îi va curăți de orice nelegiuire.

„Pot totul în Hristos, care mă întărește. Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa,

în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:13, 19).

Nimeni nu este aparent mai neajutorat, dar de fapt mai de ne-învins, ca sufletul care îşi simte nimicnicia şi se bizuie cu totul pe


meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, cea mai slabă ființă ome-nească poate trăi în continuare cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată.

Fiecare suflet care rămâne în Hristos îşi poate însuşi aceste cu-vinte prețioase. El poate spune:

„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă,

căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul

este Lumina mea.” (Mica 7:7, 8; 7:19).

Dumnezeu a promis:

„Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.” (Isaia 13:12).

„Pe când voi vă odihniți în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint

și penele lui sunt de un galben auriu.” (Psalmii 68:13).

Cei cărora Hristos le-a iertat cel mai mult Îl vor iubi cel mai mult. Aceştia sunt cei care în ziua de pe urmă vor sta cel mai aproape de tronul Său.

„Ei vor vedea fața Lui şi Numele Lui va fi pe frunțile lor.” (Apo-calipsa 22:4).

183

184

Ajutor pentru cei fără ocupație şi pentru cei fără adăpost

Există bărbați şi femei cu inimi mari care plini de nelinişte au în vedere starea celor săraci şi caută mijloacele care pot fi găsite pentru ajutorarea lor. Modul în care şomerii şi persoanele fără adăpost pot fi ajutați să dobândească binecuvântările obişnuite ale providenței lui Dumnezeu şi să trăiască viața pe care El a intenționat să o aibă omul, este o chestiune la care mulți au depus eforturi serioase pentru a găsi un răspuns. Dar nu sunt mulți, nici chiar printre educatori şi oamenii de stat, care înțeleg cauzele care stau la baza stării actuale a societății. Cei care dețin frâiele guvernării nu sunt în măsură să rezolve proble-ma sărăciei, mizeriei sociale şi a infracționalității în creştere. Aceştia se luptă în zadar să pună chestiunile de afaceri pe o bază mai sigură.

Dacă oamenii ar da mai multă atenție învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu, ei ar găsi o soluție la aceste probleme care îi tulbură. Mult ar putea fi învățat din Vechiul Testament cu privire la organi-zarea muncii şi ajutorarea săracilor.

Planul lui Dumnezeu pentru Israel

În planul lui Dumnezeu pentru Israel fiecare familie a avut o casă cu teren, cu suficient pământ pentru a fi cultivat. Astfel, se asigurau atât mijloacele cât şi stimulentele pentru o viață utilă, plină de hărnicie şi capabilă să întrețină familia. Iar oameni nu au putut niciodată crea vreun plan mai bun ca acesta. Îndepărtării lumii de la acest plan i se datorează, într-o mare măsură, sărăcia şi nenorocirea care există astăzi.

La aşezarea lui Israel în Canaan, pământul a fost împărțit în-tregului popor; numai leviții, ca slujitori ai sanctuarului, au fost


185

186

excluşi de la distribuirea egală a terenului. Semințiile erau luate ca număr de familii, iar fiecărei familii, după numărul de membri, i se atribuia o moştenire.

Și chiar dacă cineva putea să înstrăineze o vreme proprietatea sa, nu putea vinde pentru totdeauna moştenirea copiilor săi. Când avea posibilitatea să-şi răscumpere pământul, el avea libertatea s-o facă în orice moment. Datoriile erau iertate din şapte în şapte ani, iar în al cincizecilea an, anul jubiliar, toate proprietățile agricole se întorceau la proprietarul originar.

„Pământurile să nu se vândă pe veci”, a fost rânduiala Domnu-lui; „căci țara este a Mea, iar voi sunteți la Mine ca nişte străini şi ve-netici. De aceea în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri. Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină şi să răscumpere ce a vândut fratele său. Dacă un om ... îi stă în putință lui singur să facă răscumpărarea, ... să se întoarcă la moşia lui. Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de vese-lie.” (Leviticul 25:23-28).

„Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se în-toarcă în familia lui.” (Leviticul 25:10).

Astfel, fiecărei familii i se asigura proprietatea şi exista un sis-tem de protecție atât împotriva extremei bogăției, cât şi împotriva celei a sărăciei.

Educația pentru dobândirea unei meserii

În Israel, educația pentru dobândirea unei meserii era privită ca o datorie. Fiecărui tată i se cerea să-şi învețe fiii o meserie utilă. Cei mai mari oameni din Israel erau educați să practice o meserie. O cunoaştere a datoriilor care țineau de muncile casnice era considerată esențială pentru fiecare femeie. Iar priceperea în aceste datorii era pri-vită ca o cinste acordată chiar şi de femeile cu o poziție socială înaltă.

133Ajutor pentru cei fără ocupație şi pentru cei fără adăpost

187

În şcolile profeților, erau predate diferite meserii şi mulți dintre elevi se întrețineau singuri prin muncă.

Atenție față de cei săraci

Totuşi aceste rânduieli nu au eradicat cu totul sărăcia. Planul lui Dumnezeu nu era ca sărăcia să dispară cu desăvârşire. Acesta este unul din mijloacele folosite de El pentru dezvoltarea caracterului. „Totdeauna vor fi săraci în țară”, spune El; „de aceea îți dau porunca aceasta: „Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac şi față de cel lipsit din țara ta”. ” (Deuteronomul 15:11).

„Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietreşti inima şi să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău, ci să-i deschizi celui lipsit mâna şi să-l împrumuți cu ce-i trebuie, ca să facă față nevoilor lui.” (Deuteronomul 15:7, 8).

„Dacă fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.” (Leviticul 25:35).

„Când vei secera holdele țării, să laşi nesecerat un colț din câmpul tău.” „Când îți vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei... Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri... Când îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân pe urma ta: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.” (Leviticul 19:9; Deuteronomul 24:19-21).

Nimeni nu trebuie să se teamă că dărnicia îl va aduce în situația de a duce lipsă. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu va aduce cu siguranță după sine prosperitatea. „Căci pentru aceasta”, a spus Dumnezeu, „te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca.” „Vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.” (Deutero-nomul 15:10, 6).


188

Principii în afaceri

Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă nicio metodă de îmbogățire a unei clase sociale prin apăsarea şi suferința alteia. În toate tranzacțiile noastre, el ne învață să ne punem în locul acelora cu care tratăm, să nu ne uităm numai la lucrurile noastre, ci şi la ale celorlalți. Cel care va profita de nenorocirile altuia pentru folosul său sau care caută să câştige de pe urma slăbiciunii sau incompetenței altuia este un călcător atât al principiilor, cât şi al preceptelor Cu-vântului lui Dumnezeu.

„Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului şi să nu iei zălog haina văduvei.” „Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog; ci să stai afară şi cel pe care l-ai împrumutat să-ți aducă afară lucrul pus zălog. Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat în zălog.” „Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; căci este singura lui învelitoare; ... cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt mi-lostiv.” „Dacă vindeți ceva aproapelui vostru sau cumpărați ceva de la aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui.” (Deuteronomul 24:17; Deuteronomul 24:10-12; Exodul 22:26, 27; Leviticul 25:14).

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii.” (Matei 7:12).

„Să nu faceți nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungi-me, nici în greutăți, nici în măsurile de încăpere.” „Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăți, una mare şi alta mică. Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică.” „Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efe drepte şi hine drepte.” (Leviticul 19:35; Deutero-nom 25:13, 14; Leviticul 19:36).

„Celui ce-ți cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.” „Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos şi dă.” (Matei 5:42; Psalmii 37:21).


189

„Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu um-bra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți ... fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!” (Isaia 16:3, 4).

Planul de viețuire pe care i l-a dat Dumnezeu lui Israel a fost conceput ca o pildă pentru întreaga omenire. Dacă aceste principii ar fi puse în practică astăzi, ce diferită ar fi lumea în care trăim!

În spațiul vast pe care-l ocupă natura, este încă loc şi pentru cei care se chinuie să-şi găsească un cămin. În mijlocul ei există su-ficiente resurse pentru al hrăni. Ascunse în adâncimile pământului, există binecuvântări pentru toți care au curaj, voință şi perseverență pentru a-i aduna comorile.

Lucrarea pământului, ocupația pe care i-a dat-o Dumnezeu omului în Eden, deschide un câmp de activitate în care mulțimile au ocazia să-şi câştige traiul.

„Încrede-te în Domnul și fă binele; astfel vei locui în țară și cu adevărat vei fi hrănit.” (Psalmii 37:3).

Mii şi zeci de mii dintre cei care stau înghesuiți în marile oraşe, aşteptând o ocazie de a câştiga o plată de nimic, ar putea lucra pă-mântul. În multe cazuri, această plată de nimic nu este cheltuită pe pâine, ci este pusă în punga vânzătorului de băuturi alcoolice, pen-tru a căpăta ceea ce distruge sufletul şi trupul.

Mulți consideră munca o corvoadă şi încearcă să-şi câştige existența prin înşelăciune, mai degrabă decât prin lucru cinstit. Această dorință de a-şi asigura traiul fără muncă deschide poarta ticăloşiilor, viciului şi nelegiuirilor aproape fără limită.

Mahalalele marilor oraşe

În marile oraşe, există mulți oameni care primesc mai puțină gri-jă şi atenție decât li se acordă necuvântătoarelor. Gândiți-vă numai la familiile înghesuite laolaltă în locuințe mizere, multe dintre acestea fiind subsoluri întunecoase, mirosind îngrozitor din pricina umezelii


191

şi a murdăriei. În aceste locuri infecte se nasc, trăiesc şi mor copii. Ei nu văd nimic din frumusețea lucrurilor din natură pe care le-a creat Dumnezeu spre desfătarea simțurilor şi înălțarea sufletului. Îmbrăcați în zdrențe şi pe jumătate morți de foame, ei trăiesc în mijlocul vi-ciului şi depravării, având caracterul modelat de ticăloşia şi păcatul care îi înconjoară. Copiii aud Numele lui Dumnezeu numai când este folosit în înjurături. Vorbirea murdară, blestemele şi înjurăturile le ră-sună permanent în urechi. Mirosul greu de alcool şi tutun, duhoarea îngrețoşătoare şi degradarea morală le pervertesc simțurile. Astfel, o mulțime de oameni sunt pregătiți să devină infractori, vrăjmaşi ai societății care i-a lăsat pradă mizeriei şi degradării.

Nu toți săracii din mahalalele oraşului sunt din această clasă. Bărbați şi femei temători de Dumnezeu au fost aduşi în adâncurile sărăciei de boală sau nenorocire, de multe ori prin comploturile ne-cinstite ale celor care trăiesc prin jefuirea semenilor lor. Mulți dintre cei cinstiți şi bine intenționați au devenit săraci din cauza lipsei de educație in exercitarea unei meserii. Prin ignoranță ei devin inca-pabili să lupte cu dificultățile vieții. Venind în oraşe, aceştia sunt de multe ori în imposibilitatea de a găsi locuri de muncă. Înconjurați de imagini şi sunete ale viciului, ei sunt supuşi unor ispite teribile. Forțați să meargă cu turma şi, de multe ori, considerați ca făcând parte dintre cei plin de vicii şi degradați, ei se pot feri de a se afunda cu totul în aceleaşi adâncimi doar printr-o luptă supraomenească, prin ajutorul unei puteri mai presus de puterea omenească. Mulți îşi păstrează cu sfințenie integritatea, alegând să sufere, mai degrabă decât să păcătuiască. Această clasă are, în special, nevoie de ajutor, simpatie şi încurajare.

Dacă cei săraci, acum înghesuiți în oraşe, ar putea găsi locuințe la țară, ar putea nu numai să-şi câştige traiul, şi-ar putea dobândi sănătatea şi fericirea acum necunoscute pentru ei. Ar avea parte de muncă istovitoare, de un trai simplu, de economie strictă şi adesea de greutăți şi lipsuri. Dar ce binecuvântări s-ar revărsa peste ei dacă ar părăsi oraşul, cu ademenirile sale la rău, cu tumultul şi delicvența lui, cu nefericirea şi murdăria, pentru a se bucura de pacea, puritatea şi liniştea de la țară.

190


193

Pentru mulți dintre cei care locuiesc în oraşe, care nu au nici măcar un petic de iarbă verde pe care să-şi pună picioarele, care an de an au privit curțile murdare şi aleile înguste, trotuarele şi pereții din cărămidă, cerul întunecat de praf şi fum – dacă aceştia ar putea fi duşi într-o anumită zonă agricolă, înconjurați de câmpuri verzi, de păduri, dealuri şi pâraie, cu cer senin şi cu aerul proaspăt şi curat de la țară, li s-ar părea că au ajuns în paradis.

Lipsiți într-o mare măsură de contactul cu oamenii şi dependența de ei şi despărțiți de obiceiurile, agitația şi vorbele stricate ale lumii, s-ar apropia mai mult de inima naturii. Prezența lui Dumnezeu ar fi mult mai reală pentru ei. Mulți ar învăța lecția dependenței de El. Prin natură, ei ar auzi glasul Lui rostind inimilor lor cuvinte despre pacea şi iubirea Sa, iar mintea, sufletul şi trupul ar primi puterea vindecătoare, dătătoare de viață.

Pentru a deveni vreodată oameni muncitori şi independenți din punct de vedere material, foarte mulți au neapărată nevoie de sprijin, încurajare şi instruire. Există o mulțime de familii sărace pentru care nicio lucrare misionară n-ar fi mai bună ca aceea de a-i ajuta să se instaleze la țară şi să învețe cum să lucreze pământul, ca să-şi obțină cele necesare traiului.

Necesitatea unui asemenea ajutor nu se restrânge numai la cei care vin de la oraş. Chiar şi la țară, cu toate posibilitățile unei vieți mai bune care există acolo, există mulți săraci care într-adevăr duc lipsă. Comunități întregi sunt lipsite de educație în ceea ce priveşte sănătatea şi educația în vreun domeniu practic. Sunt familii care tră-iesc în cocioabe, cu mobilier şi îmbrăcăminte sărăcăcioasă, lipsiți de unelte, de cărți, lipsiți atât de confort cât şi de bunuri utilitare, pre-cum şi de mijloace culturale. Sufletele abrutizate, trupurile slăbite şi deformate dau pe față rezultatele unei eredități nefericite şi ale unor obiceiuri greşite. Aceşti oameni trebuie educați pornind de la zero. Ei au dus o viață de lenevie, incapabilă şi stricată, şi au nevoie să fie învățați să-şi schimbe obiceiurile.

Cum pot fi făcuți conştienți de necesitatea schimbării lor? Cum pot fi îndrumați către un ideal de viață mai înalt? Cum pot fi ajutați să se ridice? Ce se poate face acolo unde domneşte sărăcia, cu care

192


194

trebuie să te lupți la fiecare pas? Desigur, lucrarea este dificilă. Refor-ma necesară nu va avea loc până când oamenii nu sunt ajutați de o putere din afara lor. Scopul lui Dumnezeu este ca atât cei bogați, cât şi cei săraci să fie strâns uniți prin legăturile simpatiei şi ajutorării. Cei care au mijloace, talente şi calități trebuie să folosească aceste daruri pentru binecuvântarea semenilor lor.

Fermierii creştini pot face o adevărată lucrare misionară, aju-tându-i pe cei săraci să-şi găsească locuințe la țară şi să-i învețe cum să lucreze pământul ca să-l facă productiv. Învățați-i cum să folo-sească uneltele agricole, cum să cultive diferitele soiuri de plante, cum să sădească şi să îngrijească livezile.

Mulți din cei care lucrează pământul nu reuşesc să aibă rezulta-te profitabile din pricina neglijenței lor. Livezile lor de pomi fructi-feri nu sunt îngrijite corespunzător, culturile nu sunt puse la timpul potrivit şi atunci când se ară pământul doar se zgârie la suprafață. Ei pun insuccesul lor pe seama neproductivității pământului. Adesea, se aduce o mărturisire falsă când se dă vina pe pământul care, dacă ar fi lucrat cum se cuvine, ar aduce roade bogate. O planificare insu-ficientă, puțina energie depusă, studiul insuficient cu privire la cele mai bune metode care trebuie adoptate, cer cu putere reformă.

Toți cei care au bunăvoință trebuie să fie învățați care sunt me-todele corecte. Dacă unii nu doresc să le vorbiți despre metode mo-derne, lecțiile să le fie predate în tăcere. Continuați cultivarea propriu-lui vostru pământ. Aruncați vecinilor câte un cuvânt când puteți şi lăsați ca recolta să vorbească de la sine în favoarea metodelor corecte. Demonstrați ce se poate face cu pământul când este lucrat cum trebuie.

Ar trebui să se dea atenție creării unor locuri de muncă în ateliere, astfel încât familiile sărace să poată găsi de lucru. Dulgherii, fierarii şi practic oricine cunoaşte o anumită meserie ar trebui să simtă răspun-derea de a-i învăța şi ajuta pe cei necunoscători şi lipsiți de ocupație.

În lucrarea pentru cei săraci există un câmp larg de slujire, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. E nevoie de ajutorul tuturor: de bucătăreasa eficientă, de gospodină, de croitoreasă, de sora medica-lă. Membrii unor gospodării sărace să fie învățați cum să gătească, cum să-şi confecționeze şi să-şi repare propria îmbrăcăminte, cum


195

să îngrijească de cei bolnavi, cum să aibă grijă de cămin aşa cum trebuie. Băieții şi fetele să fie învățați foarte bine o meserie sau să fie formați într-o ocupație utilă.

Familii misionare

Familii misionare sunt necesare pentru a se stabili în locurile mai puțin populate. Fermieri, bancheri, constructori şi cei care sunt calificați în diferite arte şi meserii, să meargă în câmpuri neglijate, pentru a desțeleni terenul, pentru a pune bazele unor industrii, să pregătească case simple pentru ei înşişi, şi să-şi ajute vecinii.

Locurile nepromițătoare din natură, locurile sălbatice au fost făcute atrăgătoare de către Dumnezeu, căci a pus lucruri frumoase printre cele mai urâte. Aceasta este lucrarea la care suntem chemați. Chiar şi locurile pustii ale pământului, unde priveliştea pare neatră-gătoare, pot deveni o adevărată grădină a lui Dumnezeu.

„În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții şi ochii orbilor, izbăviți de negură şi întuneric, vor vedea. Cei nenorociți se vor bu-cura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel.” (Isaia 29:18, 19).

Instruindu-i în meserii practice, adesea îi putem ajuta mult mai eficient pe cei săraci. În general, cei care nu au fost învățați să muncească nu au obiceiurile hărniciei, perseverenței, economiei şi tăgăduirii de sine. Ei nu ştiu cum să se descurce. Adesea, prin lipsa de chibzuință şi judecată se iroseşte ceea ce ar menține familiile lor într-o stare de decență şi confort, dacă ar fi folosit cu grijă şi cu eco-nomie. „Multă hrană este în țarina celui sărac; dar aceasta este cea care este prăpădită din lipsă de judecată.” (Proverbele 13:23).

Noi putem da celor săraci şi, în acelaşi timp, să le facem rău, învățându-i să fie dependenți. O asemenea dăruire încurajează ego-ismul şi starea de neajutorare. Adesea aceasta duce la lenevie, risipă şi necumpătare. Niciun om care îşi poate câştiga singur traiul nu are dreptul de a depinde de alții. Expresia „lumea îmi este datoare” are în sine esența falsului, înşelăciunii şi furtului. Lumea nu datorează nimic niciunui om care este capabil să lucreze şi să-şi câştige singur existența.


196

Adevărata milostenie îi ajută pe oameni să se ajute singuri. Dacă vine cineva la uşa noastră să ne ceară de mâncare, n-ar trebui să-l lăsăm să plece flămând; sărăcia lui poate fi rezultatul unei nenoro-ciri. Dar adevărata binefacere înseamnă mai mult decât nişte simple daruri. Înseamnă un interes real în ce priveşte bunăstarea altora. Ar trebui să căutăm să înțelegem nevoile celor săraci şi deznădăjduiți şi să le dăm ajutorul care le va folosi cel mai mult. A investi gândi-re, timp şi efort personal este mult mai mult decât a da doar bani. Aceasta este de fapt milostenia adevărată.

Cei care vor fi învățați să muncească pentru plată vor învăța repede s-o prețuiască. Și, învățând să se descurce singuri, ei dobân-desc ceea ce îi va face nu numai să se întrețină singuri, ci îi va face capabili să-i ajute şi pe alții. Pe cei care îşi irosesc ocaziile, învățați-i importanța îndatoririlor vieții. Arătați-le că religia Bibliei nu-i învață pe oameni să fie leneşi. Hristos a încurajat întotdeauna hărni-cia. „De ce stați aici toată ziua fără lucru?”, le-a spus el celor leneşi. „Cât este ziuă, trebuie să lucrez; ... vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Matei 20:6; Ioan 9:4).

Este privilegiul tuturor acela de a da o pildă, în căminul lor, în obiceiurile, practicile şi rânduielile lor, despre ceea ce poate face Evanghelia pentru cei care ascultă de ea. Hristos a venit în lumea noastră pentru a ne da un exemplu despre ceea ce putem deveni. El pretinde de la urmaşii Săi să fie modele de corectitudine în toate relațiile avute în viață. El doreşte ca asupra lucrurilor exterioare să se vadă amprenta divină.

Propriile noastre cămine şi împrejurimile lor ar trebui să fie un exemplu viu, care să îi învețe pe alții căi de schimbare în bine, ca hărnicia, curățenia, gustul şi rafinamentul să poată lua locul lene-viei, murdăriei, grosolăniei şi neorânduielii. Prin viețile şi exemplul nostru, îi putem ajuta pe alții să-şi dea seama ce este respingător în caracterul lor în mediul înconjurător şi îi putem încuraja – cu delicatețe creştină – să facă schimbări. Pe măsură ce manifestăm in-teres în ceea ce îi priveşte, vom găsi ocazii să-i învățăm cum să-şi canalizeze cel mai bine puterile.


197

Speranță şi curaj

Nu putem face nimic fără curaj şi perseverență. Adresați cu-vinte de speranță şi curaj celor săraci şi descurajați. Dacă este ne-voie, dovediți-vă în mod practic interesul de a-i ajuta când ajung în situații dificile. Cei care au avut multe avantaje ar trebui să-şi amin-tească faptul că ei înşişi greşesc în multe lucruri, că este dureros şi pentru ei când aceste greşeli sunt scoase în evidență şi când este pus înaintea lor un model plăcut a ceea ce ar trebui ei să fie. Amintiți-vă că bunătatea va înfăptui mult mai mult decât critica. În timp ce încercați să-i învățați pe alții, străduiți-vă ca aceştia să vadă că doriți ca ei să atingă standardul cel mai înalt şi că sunteți gata să le dați ajutor. Dacă vor eşua în unele lucruri, nu vă grăbiți să-i condamnați.

Simplitatea, tăgăduirea de sine, economia, lecțiile esențiale pe care trebuie să le învețe cei săraci, le par adesea dificile şi neatrăgătoare.

Exemplul şi spiritul lumesc stârnesc şi nutresc în mod constant mândria, dorința de etalare, îngăduința de sine, spiritul risipitor şi lene-via. Aceste rele aduc mii de oameni la sărăcie şi le împiedică pe alte mii să nu se poată ridica din starea de degradare şi nevrednicie. Creştinii au datoria de a-i încuraja pe cei săraci să se împotrivească acestor influențe.

Isus a venit în lume în umilință. El era de condiție umilă. Ma-iestatea cerului, Împăratul slavei, Căpetenia întregii oştiri îngereşti S-a smerit, acceptând firea omenească, şi a ales apoi o viață de să-răcie şi umilință. El n-a avut avantaje pe care săracii să nu le poată avea. Truda, greutățile şi privațiunile au făcut parte din experiența Sa zilnică. „Vulpile au vizuini”, a spus Isus, „şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.” (Luca 9:58).

Isus nu a căutat admirația sau aplauzele oamenilor. El nu a co-mandat vreo armată. Nu a cârmuit vreo împărăție pământească. El nu i-a curtat pe cei bogați şi onorați de lume pentru a obține favoruri. El nu a pretins o poziție între conducătorii națiunii. El a trăit printre cei de jos. A disprețuit distincțiile artificiale ale societății. A ignorat descendența aristocratică, bogăția, talentul, învățătura şi rangul.

El era Prințul cerului şi, totuşi, nu Și-a ales ucenicii dintre învățătorii legii, dintre conducători, cărturari sau farisei. El i-a igno-


198

rat pe aceştia, pentru că se mândreau cu învățătura şi poziția lor. Ei erau blocați în tradițiile şi superstițiile lor. El, Cel care putea citi toate inimile, a ales pescari smeriți care erau dispuşi de a se lăsa învățați. El a stat la masă cu vameşii şi păcătoşii şi s-a amestecat printre oa-menii de rând, nu pentru a deveni vulgar şi pământesc împreună cu ei, ci pentru a le prezenta principiile corecte prin cuvânt şi faptă şi pentru a-i înălța din degradarea şi starea lumească în care se aflau.

Isus a căutat să îndrepte standardul greşit al lumii în ce priveşte evaluarea corectă a valorii oamenilor. El S-a alăturat celor săraci, pentru a putea înlătura stigmatul pe care lumea îl pusese asupra să-răciei. El a dezbrăcat pentru totdeauna batjocura disprețului, bine-cuvântându-i pe săraci, moştenitori ai împărăției lui Dumnezeu. El ne îndrumă să mergem pe calea pe care El Însuşi a mers, zicând: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23).

Lucrătorii creştini trebuie să-i abordeze pe oameni acolo unde se găsesc aceştia şi să-i educe nu pentru a deveni mândri, ci cum să-şi zidească un caracter. Învățați-i cum a lucrat Hristos şi cum S-a tă-găduit pe sine. Ajutați-i să învețe de la El lecțiile tăgăduirii de sine şi sacrificiului. Învățați-i să fie cu băgare de seamă la îngăduința de sine, în ceea ce priveşte moda. Viața este prea valoroasă, prea încărcată de răspunderi solemne, sacre, pentru a fi irosită în satisfacerea eului.

Cele mai bune lucruri din viață

Cu greu înțeleg oamenii care este adevăratul scop al vieții. Ei sunt atraşi de strălucire şi de etalare. Ambiția lor este aceea de a dobân-di superioritate lumească. Adevăratele țeluri ale vieții sunt sacrifica-te în favoarea acesteia. Cele mai bune lucruri din viață – simplitatea, cinstea, sinceritatea, curăția, integritatea – nu pot fi cumpărate sau vândute. Ele sunt oferite gratuit, atât celor lipsiți de educație, cât şi celor educați, muncitorului umil şi omului de stat onorat. Dumnezeu a lăsat pentru orice om plăceri de care se pot bucura atât cei bogați, cât şi cei săraci – plăcerea care se găseşte în cultivarea purității gândirii şi faptelor dezinteresate, plăcerea care vine din adresarea unor cuvinte


199

pline de simpatie şi din săvârşirea unor fapte pline de bunătate. De la aceştia, care aduc o asemenea slujire, lumina lui Hristos străluceşte spre a înviora vieți întunecate de multe umbre.

În timp ce îi ajutați pe cei săraci în cele vremelnice, să aveți întot-deauna în vedere nevoile lor spirituale. Faceți aşa încât propria voas-tră viață să mărturisească despre puterea păstrătoare a Mântuitorului. Caracterul vostru trebuie să descopere standardul înalt pe care îl pot atinge toți oamenii. Predicați Evanghelia prin pilde simple. Orice lu-cru cu care aveți de-a face să fie o lecție pentru zidirea caracterului.

În truda umilă obişnuită, chiar şi cei mai slabi, cei mai neînsemnați pot fi împreună lucrători cu Dumnezeu şi pot avea mângâierea prezenței Sale şi a harului Său susținător. Ei nu trebuie să se obosească din pricina neliniştii împovărătoare şi a grijilor in-utile. Ei să lucreze zilnic, împlinind cu credincioşie sarcina dată de providența lui Dumnezeu, şi El va avea grijă de ei. El spune:

„Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cereri-le voastre la cunoştința lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6, 7).

Grija Domnului cuprinde toate creaturile Sale. El îi iubeşte pe toți şi nu face niciun fel de deosebiri, având însă cea mai duioasă milă pentru aceia care sunt chemați să poarte poverile cele mai grele ale vieții. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se confrunte cu încercări şi dificultăți. Dar ei trebuie să-şi accepte soarta cu un spirit voios, amintindu-şi că acelora pe care lumea neglijează să-i sprijine, Însuşi Dumnezeu le va suplini lipsurile prin cele mai mari favoruri.

Când ajungem în situații dificile, El Îşi descoperă puterea şi înțelepciunea, ca răspuns la rugăciunea făcută în umilință. Aveți în-credere în El ca într-un Dumnezeu care ascultă şi răspunde la rugă-ciuni. El vi Se va descoperi ca Unul care poate da ajutor în orice stare de urgență. El, Cel care l-a creat pe om, care i-a dăruit minunatele însuşiri fizice, mentale şi spirituale, nu ne va lipsi de ceea ce este nece-sar pentru sprijinirea vieții pe care a dat-o. El, care ne-a dat Cuvântul Său – frunzele pomului vieții, nu ne va lipsi de cunoştința legată de modul în care să facem rost de hrană pentru copiii Săi nevoiaşi.


200

Cum se poate obține înțelepciunea de către cel care ține plugul şi mână boii? Căutând-o ca pe argint, căutând-o ca pe o comoară ascun-să. „Dumnezeul lui l-a învățat să facă aşa, El i-a dat aceste învățături.” (Isaia 28:26). „Și lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este planul Lui şi mare este înțelepciunea Sa.” (Isaia 28:29).

El, Cel care i-a învățat pe Adam şi Eva în Eden cum să îngri-jească grădina, doreşte să-i învețe şi pe oamenii de astăzi. Există înțelepciune pentru cel care ține în mâini plugul şi care seamănă sămânța. Pentru cei care se încred în El şi Îl ascultă, Dumnezeu va deschide căi pe care ei să înainteze. Aceştia să înainteze deci plini de curaj, având încredere că El Se va îngriji de nevoile lor după bogățiile bunătății Sale.

El, care a hrănit mulțimea cu cinci pâini şi doi peşti, poate as-tăzi să ne dea roada muncii noastre. El, Cel care a zis pescarilor din Galileea: „Aruncați-vă mrejele pentru pescuire” şi care, după ce I-au dat ascultare, le-a umplut năvoadele până s-au rupt, doreşte ca po-porul Său să vadă în aceasta o dovadă a ceea ce doreşte El să facă pentru ei, astăzi. Dumnezeul care le-a dat copiilor lui Israel în pustie mană din cer trăieşte şi domneşte încă. El îl va călăuzi pe poporul Său şi îi va da pricepere şi înțelepciune pentru lucrarea pe care este chemat s-o facă. El le va da inteligență celor care se străduiesc să-şi împlinească datoria în mod conştiincios şi rațional. El, care este Stă-pânul lumii, este bogat în resurse şi-i va binecuvânta pe toți cei care se străduiesc să aducă binecuvântări altora.

Noi trebuie să privim spre cer cu credincioşie. Nu trebuie să devenim descurajați din pricina eşecului aparent şi nici să fim dezamăgiți din cauza întârzierii. Ar trebui să lucrăm plini de voioşie, speranță, cu recunoştință, crezând că pământul păstrează în sânul său comori bogate, care să fie adunate de lucrătorul credincios, co-mori mai valoroase decât aurul sau argintul. Munții şi dealurile sunt în schimbare, pământul se învecheşte ca o haină; dar binecuvântarea lui Dumnezeu, care întinde o masă în pustie pentru poporul Său, nu va înceta niciodată.

201

202

Săracii lipsiți de ajutorCând se va fi făcut totul pentru ca cei săraci să se ajute singuri,

mai rămân totuşi văduva şi orfanul, cei în vârstă, cei lipsiți de aju-tor şi cei bolnavi, care cer compătimire şi grijă. Aceştia nu ar trebui neglijați niciodată. Ei sunt încredințați de Însuşi Dumnezeu milei, iubirii şi grijii pline de duioşie a tuturor celor pe care El i-a făcut administratorii Săi.

Căminul credinței

„Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, şi mai ales fraților în credință.” Galateni 6:10.

Într-un sens special, Hristos a încredințat bisericii Sale dato-ria de a-i îngriji pe membrii săi aflați în nevoie. El lasă să existe să-racii Săi în sânul fiecărei biserici. Ei vor fi întotdeauna printre noi, iar El încredințează membrilor bisericii răspunderea personală de a le purta de grijă.

Ca membrii unei familii adevărate care îşi poartă de gri-jă unul celuilalt, slujind celor bolnavi, sprijinindu-i pe cei slabi, învățându-i pe cei neştiutori, pregătindu-i pe cei lipsiți de experiență, tot aşa trebuie ca frații în credință să îngrijească de cei nevoiaşi şi neputincioşi. Sub niciun motiv, aceştia nu trebuie trecuți cu vederea.

Văduvele şi orfanii

Văduva şi orfanul sunt obiectul grijii deosebite a Domnului.

„El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt.”


203

„Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui,

și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numește Dumnezeul întregului pământ.”

„Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ține în viață; și văduvele tale să se încreadă în Mine.” (Psalmii 68:5; Isaia 54:5; Ieremia 49:11).

Mulți tați, când au fost chemați să se despartă de cei dragi, au murit mângâiați de credința în făgăduința că Dumnezeu va avea grijă de aceştia. Domnul Se îngrijeşte de văduvă şi de or-fan nu printr-un miracol, trimițând mană din cer, nici trimițând corbi care să le aducă hrană; ci printr-un miracol asupra inimilor omeneşti, izgonind de acolo egoismul şi deschizând izvoarele iu-birii creştine. El îi încredințează urmaşilor Săi pe cei năpăstuiți şi sărmani ca pe o comoară prețioasă. Ei pot pretinde pe bună drep-tate compasiunea noastră.

În căminele în care există facilități necesare traiului, unde există lăzi şi hambarele pline cu roadele unor recolte bogate, du-lapuri pline de țesături şi seifuri încărcate cu aur şi argint, Dum-nezeu a păstrat mijloace pentru susținerea acestor nevoiaşi. El ne cheamă să fim canale ale bogăției Sale.

Tămăduiește pe cei cu inima zdrobită, și le leagă rănile. (Psalmii 147:3).

Multe mame rămase văduve, cu copii orfani, luptă cu vitejie pentru a-şi purta îndoita povară, trudindu-se adesea cu mult peste puterile lor pentru a-i putea păstra pe micuții lor cu ele şi pentru a le asigura cele necesare traiului. Ea poate acorda puțin timp pentru pregătirea şi educația lor şi are ocazii puține în care să-i înconjoare cu influențe care să le lumineze viețile! Ea are nevoie de încurajare, simpatie şi ajutor material.

Dumnezeu ne cheamă să suplinim în viețile acestor copii, pe cât ne stă în putință, lipsa purtării de grijă a unui tată. În loc

147Săracii lipsiți de ajutor

204

să stăm deoparte, rezervați, plângându-ne de greşelile lor şi de necazul pe care-l pot provoca, ajutați-le în orice mod este cu putință. Căutați să o ajutați pe mama epuizată de atâtea griji. Uşurați-i poverile.

Apoi, există mulțimea de copii care au fost cu totul lipsiți de călăuzirea părinților şi de influența pătrunzătoare a unui cămin creştin. Creştinii să-şi deschidă inimile şi căminele pentru aceşti neajutorați. Lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, ca da-torie individuală, n-ar trebui să fie lăsată la voia întâmplării sau în seama vreunei instituții de binefacere lumeşti. Dacă copiii nu au rude care să le poarte de grijă, membrii bisericii să le găsească un cămin. Cel care ne-a întocmit a rânduit să fim uniți în familii, iar firea copilului se va dezvolta cel mai bine în atmosfera plină de iubire a unui cămin creştin.

Mulți care nu au copii ar putea face o lucrare bună, îngrijind de copiii altora. În loc să dea atenție unor animale de companie, risipindu-şi afecțiunea asupra unor necuvântătoare, aceştia ar trebui să dea atenție copilaşilor, ale căror caractere le pot mode-la după chipul divin. Investiți iubirea voastră în membrii familiei umane lipsiți de cămin. Vedeți câți astfel de copii puteți creşte în cunoaşterea şi teama de Domnul. Mulți ar fi ei înşişi binecuvântați în acest mod.

Cei vârstnici

Și cei vârstnici au nevoie de influența binefăcătoare a familiei. În căminul fraților şi surorilor în Hristos, pot fi aproape întotdeau-na mângâiați de pierderea propriului cămin. Dacă ar fi încurajați să ia parte la interesele şi nevoile gospodăriei, vor fi sprijiniți să simtă că încă sunt utili. Faceți-i să simtă că ajutorul lor este apreci-at, că mai există încă ceva ce pot face ei în slujirea altora, şi aceasta le va înveseli inimile şi viața lor va căpăta interes pentru ei.

Pe cât este posibil, faceți în aşa fel, încât aceia ai căror peri albi şi paşi şovăitori arată că se apropie de mormânt să rămână în mijlocul prietenilor şi reuniunilor familiale. Ajutați-i să se închine


205

înconjurați de aceia pe care i-au cunoscut şi iubit. Faceți ca să fie îngrijiți de mâini iubitoare şi atente.

Ori de câte ori le va sta în putință, ar trebui ca membrii fie-cărei familii să se folosească de privilegiul lor de a sluji rudelor lor. Când acest lucru nu este posibil, lucrarea îi aparține bisericii şi ar trebui acceptată atât ca un privilegiu, cât şi ca o datorie. Toți cei care au Duhul lui Hristos vor privi cu duioşie asupra celor slabi şi în vârstă.

Prezența în familiile noastre a unuia dintre aceşti neajutorați este o ocazie prețioasă de a coopera cu Hristos în lucrarea Sa pli-nă de har şi de a dezvolta trăsături de caracter asemănătoare cu ale Sale. Există o binecuvântare în asocierea celor bătrâni cu cei tineri. Cei tineri pot aduce raze de soare în inimile şi viețile celor vârstnici. Cei care abia se mai prind de viață au nevoie de bi-necuvântarea contactului cu optimismul şi energia sufletească a tinereții. Iar cei tineri pot fi ajutați de înțelepciunea şi experiența celor bătrâni. Mai presus de orice, ei au nevoie să învețe lecția slujirii dezinteresate.

Prezența unei persoane care are nevoie de simpatie, îndelungă răbdare şi dragoste jertfitoare de sine ar fi pentru multe cămine o binecuvântare neprețuită. Ar îndulci şi linişti viața de familie şi ar dezvolta în tineri şi bătrâni acele calități asemenea lui Hristos, care le-ar da o frumusețe divină şi o comoară cerească nepieritoare.

Un test al caracterului

„Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi”, a spus Hristos, „şi le puteți face bine oricând voiți.” „Religia curată şi neîntinată înain-tea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinați de lume.” (Marcu 14:7; Iacov 1:27).

Punându-i pe cei lipsiți de ajutor şi pe cei săraci în mijlocul lor, pentru ca aceştia să depindă de grija lor, Hristos îi pune la probă pe cei care mărturisesc că sunt urmaşii Săi. Prin iubirea şi slujirea acordate copiilor Săi nevoiaşi, dovedim sinceritatea iubi-


rii noastre față de El. A-i neglija înseamnă să ne declarăm ucenici mincinoşi, străini de Hristos şi de dragostea Sa.

Dacă s-ar face tot posibilul pentru a asigura cămine pentru cei orfani în sânul unor familii, ar rămâne încă foarte mulți care au ne-voie de îngrijire. Mulți dintre ei au primit o moştenire rea. Ei sunt nepromițători, neatrăgători şi vicioşi, dar sunt şi ei răscumpărați prin sângele lui Hristos, iar înaintea Sa, ei sunt la fel de prețioşi ca şi copilaşii noştri. Dacă nu li se întinde o mână de ajutor, vor creşte în ignoranță şi vor lua calea viciului şi delincvenței. Mulți dintre aceşti copii ar putea fi salvați prin lucrarea în orfelinate.

Asemenea instituții, pentru a fi cât de eficiente cu putință, ar trebui să fie modelate cât mai fidel după planul unui cămin creştin. În locul unor instituții mari, care să adune un număr mare de co-pii, să fie înființate instituții mici în locuri diferite. În loc să fie aşezate în sau în apropierea vreunui oraş mai mic sau mai mare, acestea ar trebui să se afle la țară, unde poate fi cumpărat pământ arabil şi unde copiii să fie aduşi în contact cu natura şi să se poată bucura de avantajele învățării unei meserii.

Cei care conduc un asemenea cămin ar trebui să fie bărbați şi femei cu inimi largi, educați şi cu spirit de sacrificiu de sine, bărbați şi femei care îşi asumă această lucrare din iubire față de Hristos şi care îi educă pe copii pentru El. Sub o asemenea pur-tare de grijă, mulți dintre cei lipsiți de un cămin şi neglijați pot fi pregătiți pentru a deveni membri folositori ai societății, aducând atât ei cinste lui Hristos cât şi ajutându-i pe alții s-o facă.

Mulți disprețuiesc economia, confundând-o cu zgârcenia şi îngustimea de caracter. Însă economia merge mână în mână cu cea mai mare generozitate. Într-adevăr, fără economie nu poate exista adevărata dărnicie. Avem datoria de a economisi pentru a putea dărui.

Nimeni nu poate face fapte de binefacere adevărate fără tăgă-duire de sine. Numai printr-o viață caracterizată prin simplitate, tăgăduire de sine şi economie strictă ne va fi cu putință să îm-plinim lucrarea ce ne-a fost încredințată, ca reprezentanți ai lui Hristos. Mândria şi ambiția lumească trebuie îndepărtate din ini-

206


mile noastre. În toată lucrarea noastră, trebuie practicat principiul altruismului descoperit în viața lui Hristos. Pe pereții căminelor noastre, pe tablouri şi pe mobilier, trebuie să citim: „Și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost.” Pe garderoba noastră, trebuie să vedem scris ca şi când ar fi fost scris cu degetul lui Dumnezeu, „îmbracă-i pe cei goi”. În sufragerie, pe masa încărcată cu mâncare din belşug, ar trebui să vedem înscris: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând!” (Isaia 58:7).

Înaintea noastră se deschid mii de ocazii în care putem fi de folos. Adesea, ne plângem de resursele limitate de care dispunem, dar, dacă ar fi cu adevărat sinceri, creştinii şi-ar putea înmulți mij-loacele de o mie de ori. Egoismul şi îngăduința de sine sunt cele care ne împiedică să fim utili.

Cât de mulți bani nu se cheltuie pentru lucruri care nu sunt altceva decât idoli, pentru lucruri care ne acaparează gândurile, timpul şi tăria, bani care ar trebui folosiți pentru un scop mai înalt! Cât de mulți bani nu sunt irosiți pe case şi mobilier scump, pe plăceri egoiste, pe o hrană sofisticată şi nesănătoasă, pe plăceri vă-tămătoare! Cât de mulți bani nu sunt risipiți aiurea pe daruri care nu sunt de folos nimănui! Pretinşii creştini de astăzi cheltuiesc pe lucruri inutile, adesea vătămătoare, mult mai mult decât o fac pen-tru salvarea de suflete din mâna ispititorului.

Mulți care mărturisesc că sunt creştini cheltuiesc atât de mult pe îmbrăcăminte, încât nu le mai rămâne nimic pentru nevoile al-tora. Ei cred că trebuie să aibă podoabe costisitoare şi haine scum-pe indiferent de nevoile acelora care-şi pot procura cu greutate chiar şi cea mai simplă îmbrăcăminte.

Surorile mele, dacă vă veți îmbrăca astfel încât să fiți în con-formitate cu regulile date în Biblie, ați avea din belşug mijloace cu care să le ajutați pe surorile voastre mai sărace. Nu ați avea numai mijloace, ci şi timp. Adesea, acesta este cel care lipseşte. Sunt mulți cei pe care i-ați putea ajuta cu sugestiile, tactul şi priceperea voas-tră. Arătați-le cum să se îmbrace simplu şi totuşi cu gust. Multe femei nu vin la casa lui Dumnezeu din cauză că hainele lor sunt sărăcăcioase, croite prost, şi sunt într-un contrast izbitor cu îm-

207


brăcămintea altora. Multe suflete sensibile nutresc un simțământ de umilință amară şi nedreptățire din pricina acestui contrast. Și din această cauză, mulți ajung să se îndoiască de adevărul religiei şi să-şi împietrească inimile față de Evanghelie.

Hristos ne îndeamnă: „Adunați firimiturile care rămân, ca să nu se piardă nimic.” În vreme ce mii de oameni pier în fiecare zi datorită foametei, vărsărilor de sânge, incendiilor şi bolilor conta-gioase, este potrivit ca oricine Îl iubeşte pe El să se îngrijească să nu se piardă nimic, să nu se cheltuiască nimic în mod inutil, nimic din ceea ce ar putea fi de folos unei ființe omeneşti.

Este rău să ne irosim timpul, este rău să ne irosim gândurile. Orice clipă consacrată pentru satisfacerea plăcerilor personale este o clipă pierdută. Dacă fiecare clipă ar fi prețuită şi folosită corect, ar trebui să avem timp pentru tot ceea ce este nevoie să facem pen-tru noi sau pentru lume. În cheltuirea banilor, în utilizarea timpu-lui, tăriei şi ocaziilor, fiecare creştin să ceară de la Dumnezeu călă-uzire. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5).

„Dați şi vi se va da”

„Faceți bine şi dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare şi veți fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulțumitori şi cu cei răi.” (Luca 6:35).

„Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii va fi încărcat cu blesteme.” (Proverbele 28:27).

„Dați şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” (Luca 6:38).

208


209

210

Lucrarea pentru cei bogațiCorneliu, sutaşul roman, a fost un om bogat şi de viță nobi-

lă. Poziția sa socială a fost una de încredere şi onoare. Păgân prin naştere, formare şi educație, el a dobândit prin contactul cu evreii o cunoaştere a Dumnezeului adevărat, şi el I s-a închinat, dovedind sinceritatea credinței sale prin compasiunea avută pentru cei săraci. „El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dum-nezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2).

Corneliu nu a avut o cunoaştere a Evangheliei aşa cum este des-coperită prin viața şi moartea lui Hristos, şi Dumnezeu a trimis la el un sol direct din cer, iar un alt sol a fost trimis la apostolul Petru pentru a-i cere să meargă să-l viziteze şi să-l instruiască. Corneliu nu era unit cu biserica evreiască, în plus el ar fi fost privit de către rabini ca păgân şi necurat; dar Dumnezeu a citit sinceritatea inimii sale, şi a trimis soli de la tronul Său să se unească cu slujitorul Său de pe pământ în predarea Evangheliei la acest ofițer roman.

La fel caută Dumnezeu şi astăzi suflete printre cei din clasele de sus şi printre cei din clasele de jos. Există mulți asemenea lui Corneliu, oameni pe care El doreşte să-i pună în legătură cu biserica Sa. Ei sim-patizează cu poporul Domnului. Dar legăturile care îi leagă de lume îi țin cu tărie. Este nevoie de curaj moral pentru ca aceşti oameni să ia poziție alăturându-se celor de jos. Ar trebui depus un efort special pentru aceste suflete, care sunt într-un pericol atât de mare din cauza responsabilităților avute şi a asociațiilor în care sunt implicați.

Se spun multe cu privire la datoria noastră față de cei săraci şi neglijați; nu ar trebui atunci să se acorde o oarecare atenție şi bogaților neglijați? Mulți privesc la această clasă ca fiind fără speranță, şi fac puțin pentru a deschide ochii celor care, orbiți şi amețiți de străluci-rea slavei pământeşti, au pierdut din vedere veşnicia. Mii de oameni bogați au mers în mormânt neavertizați. Dar oricât de indiferenți


211

ar putea părea, mulți dintre cei bogați au suflete împovărate. „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăția multă nu trage folos din ea.” (Eclesiastul 5:10).

Cel care spune aurului curat „tu eşti nădejdea mea” s-a „lepădat de Dumnezeul cel de sus.” (Iov 31:24.28). „Dar nu pot să se răscum-pere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.” (Psalmii 49:7, 8).

Bogățiile şi onorurile lumeşti nu pot satisface sufletul. Mulți dintre cei bogați tânjesc după o asigurare divină, după o rază de speranță spirituală. Mulți tânjesc după ceva care să pună capăt mo-notoniei vieții lor fără rost. Mulți din cei care dețin poziții oficiale simt nevoia după ceva ce le lipseşte. Puțini dintre ei merg la biserică; pentru că ei simt că le foloseşte prea puțin aceasta. Învățătura pe care ei o aud nu le atinge inima. Să nu facem niciun apel personal la ei?

Printre victimele sărăciei şi păcatului se găsesc persoane care au avut cândva în posesie averi mari. Oamenii de diferite profesii şi de diferite poziții sociale au fost doborâți de întinăciunile lumii, prin utilizarea de băuturi tari, prin îngăduirea poftei, şi au căzut în ispită. În timp ce aceşti căzuți cerşesc milă şi ajutor, nu ar trebui să acor-dăm atenție celor care nu s-au coborât încă în asemenea adâncimi, dar care merg în aceeaşi direcție?

Mii de persoane aflate în poziții de încredere şi onoare se com-plac în obiceiuri care aduc ruină pentru suflet şi trup. Predicatorii Evangheliei, oameni de stat, autori, oameni cu avere şi talent, oa-meni cu capacități deosebite în ce priveşte afacerile şi cu putere de a fi utili, sunt în pericol de moarte, deoarece ei nu-şi dau seama de necesitatea de a avea auto-control în toate lucrurile. Lor trebuie să li se atragă atenția la principiile cumpătării, nu într-un mod îngust sau arbitrar, ci în lumina marelui scop al lui Dumnezeu pentru omenire. Dacă principiile adevăratei cumpătări ar putea fi astfel prezentate în fața lor, sunt foarte multe persoane din clasele superioare care ar recunoaşte valoarea lor şi le-ar accepta din toată inima.

Noi ar trebui să arătăm acestor persoane rezultatul îngăduirii obi-ceiurilor dăunătoare în diminuarea puterii fizice, mentale şi morale.

155Lucrarea pentru cei bogați

212

Ajutați-i să realizeze responsabilitatea lor în calitate de administratori ai darurilor lui Dumnezeu. Aratăți-le binele pe care l-ar putea face cu banii pe care îi cheltuie acum pentru lucruri care le fac doar rău. Prezentați-le angajamentul de abstinență totală, cerând ca banii pe care altfel i-ar chel-tui pentru băuturi alcoolice, tutun sau patimi asemănătoare să fie folosiți pentru alinarea bolnavilor săraci sau pentru instruirea copiilor şi tinerilor să devină utili în lume. Puțini ar refuza să asculte un astfel de apel.

Mai există un alt pericol la care sunt expuşi în mod special cei bogați, iar aici este, de asemenea, un teren pentru misionarul medical. Mulți din cei ce sunt prosperi în lume, şi care nu s-ar coborî la for-me obişnuite de viciu, sunt totuşi aduşi la distrugere prin iubirea de bogății. Vasul cel mai greu de purtat, nu este vasul care este gol, ci cel care este plin până la refuz. Trebuie purtat cu echilibru mare şi atenție. Nenorocirea şi problemele aduc dezamăgire şi durere; dar prosperita-tea este cea care este cea mai periculoasă pentru viața spirituală.

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care

crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.” (Romani 1:16).

Cei care sunt victime ale nenorocirilor sunt reprezentați prin rugul pe care Moise l-a văzut în pustie, care, deşi ardea, nu se consu-ma. Îngerul Domnului se afla în mijlocul rugului. Tot aşa, în lipsuri şi necaz, lumina prezenței nevăzute este cu noi pentru a ne mângâia şi susține. Adesea se solicită rugăciune pentru cei care suferă de boli sau necazuri; dar rugăciunile noastre sunt de cea mai mare nevoie pentru oamenii care posedă prosperitate şi influență.

În valea umilinței, unde oamenii îşi simt nevoia şi depind de Dumnezeu pentru a îndruma paşii, nu există siguranță. Dar oame-nii care stau, de exemplu, pe o culme înaltă, şi care, datorită poziției lor, ar trebui să aibă o mare înțelepciune – sunt adesea în cel mai mare pericol. Dacă astfel de oameni nu fac din Dumnezeu tăria lor, ei vor cădea cu siguranță.

Biblia nu condamnă pe nimeni pentru bogăția avută, dacă aceasta a fost dobândită cinstit. Nu banii, ci iubirea de bani, este rădăcina tuturor


213

relelor. Dumnezeu este Cel care dă oamenilor puterea de a obține bogăție; şi în mâinile celui care acționează ca administrator al lui Dumnezeu, fo-losind mijloacele sale altruist, bogăția este o binecuvântare, atât pentru posesorul ei cât şi pentru lume. Dar mulți, absorbiți de interesul lor după comori lumeşti, devin insensibili la cerințele lui Dumnezeu şi nevoile se-menilor lor. Ei îşi privesc bogăția ca un motiv de laudă. Ei adaugă casă lângă casă, şi teren lângă teren; ei îşi umplu casele cu lucruri luxoase, în timp ce pretutindeni în jurul lor zac ființe umane în nefericire şi nele-giuire, în boală şi moarte. Cei care îşi dedică astfel viețile slujirii de sine dezvoltă în ei înşişi, nu atributele lui Dumnezeu, ci atributele celui rău.

Aceşti oameni au nevoie de Evanghelie. Ei au nevoie ca ochii să le fie întorşi de la deşertăciunea lucrurilor materiale ca să vadă cât de prețioasă este bogăția care dăinuie. Ei trebuie să învețe bucuria de a da şi binecuvântarea de a fi conlucrători cu Dumnezeu.

Domnul spune: „Îndeamnă pe bogații veacului acestuia” să nu se încreadă „în nişte bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață.” (1 Timotei 6:17-19).

Sufletele bogate, iubitoare de lume şi închinătoare la lume nu pot fi atrase către Hristos printr-un contact social întâmplător, ocazional. La aceste persoane se ajunge adesea cel mai greu. Pentru a-i ajuta, sunt ne-cesare eforturi personale susținute din partea bărbaților şi femeilor plini de spirit misionar, care să nu se lase pradă eşecului sau descurajării.

Există persoane cu daruri speciale care sunt potrivite să lucreze pentru cei din clasele sociale înalte. Aceştia ar trebui să caute înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a şti cum să ajungă la inima acestor persoane, nu doar să facă în mod întâmplător cunoştință cu ele, ci, printr-un efort personal şi o credință vie, să trezească în aceştia nevoile sufletului, să-i călăuzească în cunoaşterea adevărului, aşa cum este el în Isus.

Mulți consideră că, pentru a-i contacta pe cei din înalta socie-tate, trebuie adoptat un stil de viață şi o metodă de lucru potrivite cu gusturile pretențioase ale celor din această clasă. Se crede că pentru acest lucru este esențială aparența bogăției, clădirile scumpe, îmbră-

157Lucrarea pentru cei bogați

214

215

cămintea costisitoare, maşinile de lux şi un anturaj monden, con-formarea la obiceiurile lumeşti, poleiala artificială a înaltei societăți, cultura clasică, harul oratoriei. Acest lucru este o greşeală. Metodele lumeşti nu sunt metodele lui Dumnezeu de a ajunge la inima celor din înalta societate. Ceea ce-i va mişca într-adevăr este prezentarea hotărâtă şi lipsită de egoism a Evangheliei lui Hristos.

Experiența apostolului Pavel la întâlnirea sa cu filosofii din Atena prezintă o lecție pentru noi. Prezentând Evanghelia înaintea adunării din Areopag, Pavel a întâmpinat logica cu logică, ştiința cu ştiință, filozofia cu filozofie. Cei mai înțelepți ascultători ai săi au fost uimiți şi reduşi la tăcere. Cuvintele sale nu admiteau replică. Dar efortul acesta a adus puține roade. Puțini au fost convinşi să accepte Evanghelia. Din acel moment, Pavel a adoptat o manieră diferită de lucru. El a evitat argumentele sofisticate şi dezbaterea de teorii şi i-a îndreptat pe oameni cu simplitate, către Hristos ca Mântuitor al păcătoşilor. Scri-indu-le corintenilor despre lucrarea lui printre ei, a zis:

„Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită, căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit... Și învățătura mea şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbiri-le înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:1-5).

Și iarăşi, în Evanghelia către Romani, spune:„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea

este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.” (Romani 1:16).

Cei care lucrează pentru clasele sociale înalte să se poarte cu demnitate, amintindu-şi că tovarăşii lor sunt îngerii. Vistieria minții şi inimii lor să fie plină de „stă scris”. Atârnați în sala memoriei cu-vintele prețioase ale lui Hristos. Ele trebuie prețuite cu mult mai mult decât aurul sau argintul.

Hristos a spus că este mai uşor ca să treacă o cămilă prin ure-chile acului decât ca un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. În lucrarea pentru această clasă, vor fi multe descurajări, se vor face


216multe descoperiri ce vor sfâşia inima. Dar la Dumnezeu toate lu-crurile sunt cu putință. El poate şi va lucra prin uneltele omeneşti la mințile oamenilor ale căror vieți au fost închinate câştigării de bani.

Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlinește dorințele celor ce

se tem de El, le aude strigătul și-i scapă. (Psalmii 145:18, 19).

Se vor face minuni prin convertiri autentice, minuni despre care acum nu ne dăm seama. Cei mai mari oameni de pe pământ nu sunt dincolo de puterea unui Dumnezeu făcător de minuni. Dacă cei care sunt conlucrători cu El îşi vor face datoria cu curaj şi credincioşie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă poziții de răspundere, oameni cu capacități intelectuale şi influență. Prin puterea Duhului Sfânt, mulți vor fi conduşi să accepte principiile divine.

Când va fi clar că Domnul Se aşteaptă ca reprezentanții Săi să ali-ne omenirea suferindă, mulți vor răspunde şi vor da din mijloacele lor şi din dragostea lor în beneficiul celor săraci. În timp ce mințile lor sunt astfel atrase departe de propriile lor interese egoiste, mulți se vor preda lui Hristos. Aducând talanții influenței şi bogăției lor, ei se vor uni cu bucurie în lucrarea de binefacere cu misionarul umil care a fost agen-tul folosit de Dumnezeu în convertirea lor. Printr-o utilizare dreaptă a comorilor lor pământeşti ei vor pune deoparte pentru ei înşişi „o comoară în ceruri, unde hoții nu o fură şi moliile nu o mănâncă”.

Când vor fi convertiți la Hristos, mulți vor deveni unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a lucra pentru alții din aceeaşi clasă so-cială. Ei vor simți că li s-a oferit harul de a vesti Evanghelia acelora care şi-au făcut din această lume unicul scop. Timp şi bani vor fi consacrați lui Dumnezeu, talent şi influență vor fi devotate lucrării de câştigare de suflete pentru Hristos.

Numai veşnicia va descoperi ce s-a realizat prin acest tip de lu-crare – câte suflete frământate de îndoieli, obosite de cele lumeşti şi nelinişte au fost aduse la Marele Restaurator, care doreşte mult să mântuiască în chip desăvârşit pe toți cei care vin la El. Hristos este un Mântuitor înviat din morți şi există vindecare sub aripile Sale.

Îngrijirea bolnavilor


„Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor însănătoşi.”

219

220

În camera bolnavuluiCei care îngrijesc de cei bolnavi ar trebui să înțeleagă importanța

ascultării de legile sănătății. Nicăieri nu este ascultarea de aceste legi mai importantă decât în camera bolnavului. Nicăieri nu depind atât de multe de credincioşia în lucrurile mici ale celor implicați. În caz de boli grave, o mică neglijare, o uşoară neatenție la nevoile sau riscurile specifice paci-entului, manifestarea fricii, entuziasmului sau irascibilitatea, chiar şi lipsa de simpatie, pot înclina balanța spre viață sau spre moarte, şi pot face ca pacientul să meargă în mormânt deşi ar fi putut fi altfel recuperat.

Eficiența asistentei depinde, în mare măsură, de vigoarea fizică. Cu cât este mai sănătoasă, cu atât mai bine va fi în stare să îndure oboseala îngrijirii unui bolnav şi cu atât mai mult succes poate avea în îndeplinirea sarcinilor sale. Cei care îngrijesc de bolnavi ar tre-bui să acorde o atenție deosebită dietei, curățeniei, aerului curat şi exercițiilor fizice. O asemenea grijă din partea familiei îi va ajuta pe membrii acesteia să suporte şi poverile suplimentare care vin asupra lor şi îi va ajuta să nu contracteze ei înşişi boala.

În cazul în care boala este gravă, necesitând sprijinul unei asis-tente medicale noapte şi zi, munca ar trebui să fie împărțită de cel puțin două asistente eficiente, astfel încât fiecare să poată avea posi-bilitatea de a se odihni şi de a face mişcare în aer liber. Acest lucru este deosebit de important în cazurile în care este dificil să se asigure o abundență de aer proaspăt în camera bolnavului. Prin ignoranța în ce priveşte importanța aerului curat, aerisirea este uneori limitată, iar viața, atât a pacientului cât şi a însoțitoarei, sunt adesea în pericol.

„Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31).

Dacă sunt respectate măsurile potrivite de prevenire, bolile ne-contagioase n-ar trebui să fie luate şi de alții. Să aveți obiceiuri corec-


221

te, iar prin curățenie şi aerisire corespunzătoare, să feriți camera bol-navului de elemente toxice. În astfel de condiții, cei bolnavi au mult mai multe şanse să se însănătoşească şi, în cele mai multe cazuri, nici cei care acordă îngrijirea, nici membrii familiei nu vor lua boala.

Soarele, aerisirea şi temperatura

Pentru a-i acorda pacientului cele mai favorabile condiții pentru însănătoşire, camera pe care o ocupă trebuie să fie mare, luminoasă şi veselă, cu posibilitatea de a fi bine aerisită. Pentru cel bolnav, ar trebui aleasă camera care îndeplineşte cel mai bine aceste cerințe. Multe case nu au prevăzut nimic special pentru o aerisire corectă, şi este greu să aeriseşti bine; însă ar trebui făcut orice efort cu putință pentru a adapta camera, astfel încât un curent de aer curat să o poată străbate zi şi noapte.

Pe cât e posibil, în camera bolnavului să se mențină o tempe-ratură constantă. Ar trebui verificat termometrul. Cei care au în în-grijire bolnavi, fiind adesea privați de somn sau treziți noaptea ca să dea ajutor pacientului, sunt predispuşi la răceală şi nu pot aprecia corect care este o temperatură sănătoasă.

Dieta

O parte importantă a datoriei asistentei este grija față de dieta pa-cientului. Pacientul n-ar trebui să fie lăsat să sufere sau să devină slăbit din pricina lipsei de hrană nutritivă şi nici să-i fie împovărat sistemul digestiv deja istovit. Ar trebui să se aibă grijă ca hrana să fie pregătită şi servită în aşa fel, încât să fie gustoasă, însă ar trebui apelat la o judecată înțeleaptă în privința adaptării ei la nevoile pacientului, atât cantitativ, cât şi calitativ. Mai ales în perioadele de convalescență, când apetitul creşte mai înainte ca organele digestive să-şi fi recăpătat tăria, există un pericol mare de vătămare din cauza erorilor făcute în dietă.

Datoriile îngrijitorilor

Asistentele şi toți cei care au acces în camera bolnavului ar trebui să fie veseli, calmi şi cu stăpânire de sine. Ar trebui evitată orice grabă,

163În camera bolnavului

222

223

surescitare sau stare de nelinişte. Uşile ar trebui deschise şi închise cu grijă şi să fie linişte în toată casa. În cazurile febrile, este nevoie de o grijă deosebită când apare o criză şi febra trece. Atunci este adesea necesară o veghere neîntreruptă. Neştiința, uitarea şi neatenția au fost cauzele morții multora care ar fi putut supraviețui, dacă ar fi primit o îngrijire corectă din partea unor asistente grijulii şi chibzuite.

„Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie. Poporul meu va locui în locuința

păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite.” (Isaia 32:17, 18).

Vizitarea celor bolnavi

Vizitarea excesivă a celor bolnavi este o bunătate rău canalizată, o idee falsă că aşa ar fi politicos. Cei care sunt foarte bolnavi nu ar trebui să primească vizitatori. Agitația adusă de primirea vizitatori-lor îl oboseşte pe pacient într-un moment în care el are cea mai mare nevoie de linişte, de odihnă netulburată.

Pentru un convalescent sau pentru un pacient care suferă de o boală cronică, este adesea o plăcere şi o binecuvântare să ştie că ceilalți îşi aduc aminte cu bunătate de el; însă această asigurare dovedită prin-tr-un mesaj de simpatie sau printr-un mic dar, va avea rezultate mai bune decât o vizită personală, şi în plus nu va produce niciun rău.

Îngrijirea în instituții de sănătate

În sanatorii şi spitale, unde asistentele au de-a face în permanență cu un număr mare de oameni bolnavi, se cere un efort hotărât de a fi mereu plăcute şi vesele şi de a arăta, cu atenție, res-pect în orice cuvânt şi faptă. În aceste instituții este de cea mai mare importanță ca asistentele să se străduiască să-şi facă lucrarea bine şi cu înțelepciune. Ele trebuie să-şi amintească mereu că, prin împlini-rea datoriilor lor zilnice, Îl slujesc pe Domnul Hristos.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare,


224

căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor.

Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10).

Cei bolnavi au nevoie să audă cuvinte înțelepte. Asistentele ar tre-bui să studieze zilnic Biblia, pentru a fi capabile să rostească cuvinte care să-i lumineze şi să-i ajute pe cei suferinzi. Îngeri ai lui Dumnezeu se află în camerele în care sunt îngrijiți cei suferinzi, iar atmosfera care încon-joară sufletul celui care administrează tratamentul ar trebui să fie pură şi de un miros plăcut. Medicii şi asistentele trebuie să iubească principiile lui Hristos. Virtuțile Sale trebuie să se vadă în viețile lor. Atunci, prin ceea ce fac şi spun, îi vor atrage pe cei bolnavi la Mântuitorul.

Asistenta creştină, în timp ce administrează tratamentul pentru re-facerea sănătății, va atrage în mod plăcut şi cu succes mintea pacientului înspre Hristos, vindecătorul sufletului, dar şi al trupului. Gândurile pre-zentate, azi puțin, mâine puțin, îşi vor face simțită influența. Asistentele mai în vârstă n-ar trebui să piardă nicio ocazie favorabilă pentru a atra-ge atenția celor bolnavi asupra lui Hristos. Ele ar trebui să fie permanent gata să împletească vindecarea spirituală cu vindecarea fizică.

Asistentele trebuie să-l învețe cu cea mai mare blândețe şi gingăşie pe cel care doreşte să fie vindecat că trebuie să înceteze să mai calce Legea lui Dumnezeu. El trebuie să înceteze să mai aleagă o viață de păcat. Dumnezeu nu-l poate binecuvânta pe acela care continuă să aducă asupra sa boală şi suferință prin călcarea de bunăvoie a legilor cerului. Însă Hristos, prin Duhul Sfânt, vine ca o putere vindecătoare pentru aceia care încetează să mai facă răul şi învață să facă binele.

Cei care nu au deloc dragoste față de Dumnezeu vor lucra în mod constant împotriva celor mai mari interese sufleteşti şi trupeşti. Dar aceia care realizează importanța viețuirii în ascultare de Dumne-zeu în lumea rea de acum vor accepta să se despartă de orice obicei greşit. Recunoştința şi iubirea le va umple inimile. Ei ştiu că Hristos este prietenul lor. În multe cazuri, faptul că devin conştienți că au un asemenea prieten înseamnă mai mult pentru cei suferinzi pe calea că-tre vindecare decât cel mai bun tratament care poate fi dat. Însă am-bele linii de slujire sunt esențiale. Ele trebuie să meargă mână în mână.

225

226

Rugăciunea pentru cei bolnaviScriptura spune că „oamenii trebuie să se roage necurmat, şi să

nu se lase.” Luca 18:1; şi dacă există vreodată un timp când să simtă nevoia de rugăciune, apoi acela este atunci când tăria scade şi viața însăşi pare să scape printre degete . Adesea cei care sunt sănătoşi uită de darul minunat oferit zi de zi, an după an, fără ca ei să aducă vreo laudă lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui. Dar când vine boala, ei îşi aduc aminte de Dumnezeu. Când puterea umană cedează, oa-menii simt nevoia de ajutor divin. Și niciodată Dumnezeul nostru milostiv nu refuză vreun suflet care Îl caută cu sinceritate. El este refugiul nostru în caz de boală, ca şi în timp de sănătate.

„Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.

Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână.”

(Psalmii 103:13,14). „Nebunii, prin purtarea lor vinovată,

și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană

și erau lângă porțile morții.” (Psalmii 107:17, 18). „Atunci, în strâmtorarea lor,

au strigat către Domnul și El i-a izbăvit din necazurile lor;

a trimis cuvântul Său și i-a tămăduit și i-a scăpat de groapă.” (Psalmii 107:19, 20).

Dumnezeu este la fel de dispus să refacă sănătatea celor bol-navi astăzi, ca şi atunci când Duhul Sfânt a rostit aceste cuvinte prin psalmist. Și azi Hristos este acelaşi medic plin de compasiune


227

cum a fost în timpul lucrării Sale pământeşti. În El există un bal-sam vindecător pentru fiecare boală, putere vindecătoare pentru fiecare neputință. Ucenicii Lui din acest timp să se roage pentru cei bolnavi cu aceeaşi tărie ca ucenicii din vechime. Și însănătoşirile vor urma pentru că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bol-nav.” Avem puterea Duhului Sfânt, asigurarea calmă a credinței, care poate cere împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Promisiu-nea Domnului: „ei vor pune mâinile pe bolnavi, şi se vor vindeca”. (Marcu 16:18), este la fel de demnă de încredere acum, ca în zilele apostolilor. Aceasta prezintă privilegiul copiilor lui Dumnezeu, iar credința noastră ar trebui să apuce tot ce se cuprinde în ea. Slu-jitorii lui Hristos sunt mijlocul prin care El lucrează şi prin ei El doreşte să-Și exercite puterea de vindecare. Este lucrarea noastră aceea de a prezenta pe cei bolnavi şi suferinzi lui Dumnezeu în brațele credinței noastre. Ar trebui să-i învățăm să creadă în Ma-rele Vindecător.

Mântuitorul doreşte să-i încurajăm pe cei bolnavi, pe cei deznădăjduiți, pe cei necăjiți să se prindă de puterea Lui. Prin credință şi rugăciune camera bolnavului poate fi transformată într-un Betel. Prin vorbe şi purtare, medicii şi asistentele medicale pot spune, atât de clar încât nu poate fi înțeles greşit: „Dumnezeu este în acest loc” pentru a salva, şi nu pentru a distruge. Hristos doreşte să-Și manifeste prezența în camera bolnavului, umplând inimile medicilor si asistentelor cu dulceața iubirii Sale. Dacă viața celor ce îngrijesc de bolnavi este de aşa natură încât Hristos poate merge împreună cu ei la patul pacientului, va veni la acesta convingerea că milostivul Salvator este prezent, şi această convingere va ajuta mult însănătoşirii trupului şi sufletului.

Dumnezeu aude rugăciunile. Hristos a spus: „Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” Din nou El spune: „Dacă Îmi slujeşte cineva, va fi onorat de Tatăl Meu.” (Ioan 14:14; 12:26). Dacă trăim după cuvântul Său, fiecare făgăduință prețioasă pe care El a dat-o va fi îndeplinită față de noi. Suntem nevrednici de mila Sa, dar pe măsură ce ne predăm Lui, El ne primeşte. El va lucra pentru şi prin aceia care-L urmează.

167Rugăciunea pentru cei bolnavi

228

Însă putem pretinde împlinirea făgăduințelor Sale numai cât timp trăim în ascultare de Cuvântul Său. Psalmistul spune: „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, Domnul nu m-ar asculta.” Psalmii 66:18. Dacă I-am da doar o ascultare parțială, fără tragere de inimă, făgăduințele Sale nu se vor împlini față de noi.

În Cuvântul lui Dumnezeu avem învățături cu privire la rugă-ciunea specială pentru vindecarea celor bolnavi. Însă, înălțarea unei astfel de rugăciuni este un act solemn, şi nu ar trebui să fie realizat fără o analiză atentă. În multe cazuri de rugăciune pentru vindecarea celor bolnavi, ceea ce se numeşte credință nu este altceva decât încumetare.

Multe persoane îşi produc singure boala prin îngăduire de sine. Ele nu au trăit în conformitate cu legea naturală sau cu principiile de curăție strictă. Alte persoane au nesocotit legile sănătății în obiceiu-rile lor de a mânca şi a bea, de a se îmbrăca, sau de a lucra. Adesea, o anumită formă de viciu este cauza slăbiciunii minții sau a trupului. În cazul în care aceste persoane ar câştiga binecuvântarea sănătății, multe dintre ele ar continua să urmeze acelaşi curs de călcare cu ne-păsare a legilor naturale şi spirituale ale lui Dumnezeu, gândind că, dacă Dumnezeu îi vindecă, ca răspuns la rugăciune, ei sunt liberi să-şi continue practicile lor nesănătoase şi să-şi îngăduie apetitul per-vertit fără reținere. Dacă Dumnezeu ar face o minune în vindecarea acestor persoane pentru a le reda sănătatea, El ar încuraja păcatul.

Este o muncă inutilă aceea de a-i învăța pe oameni să privească la Dumnezeu ca la vindecătorul neputințelor lor, cu excepția cazului în care acestea sunt învățate să dea la o parte practicile nesănătoase. Pentru a primi binecuvântarea Sa ca răspuns la rugăciune, ei trebuie să înceteze să facă răul şi să învețe să facă binele. Mediul în care tră-iesc trebuie să fie curat şi obiceiurile lor de viață corecte. Ei trebuie să trăiască în armonie cu Legea lui Dumnezeu, atât cea naturală cât şi cea spirituală.

Mărturisirea păcatului

Celor care doresc să se înalțe rugăciuni pentru refacerea sănătății lor, ar trebui să li se explice clar că încălcarea Legii lui Dumnezeu, fie


229

cea fizică sau spirituală, este păcat, şi că, pentru ca ei să primească binecuvântarea Sa, păcatul trebuie să fie mărturisit şi părăsit.

Scriptura ne îndeamnă: „Mărturisiți-vă greşelile unul la altul, şi rugați-vă unul pentru altul, ca să fiți vindecați.” Iacov 5:16. Ce-lui care solicită rugăciune, să i se prezinte gânduri ca acestea: „Nu putem citi inima, sau să cunoaştem secretele din viața ta. Acestea sunt cunoscute doar de tine şi de Dumnezeu. Dacă te pocăieşti de păcatele tale, este de datoria ta să le mărturiseşti.” Păcatul cu carac-ter personal trebuie să fie mărturisit lui Hristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om. Pentru că „dacă cineva a păcătuit, avem un mijlocitor la Tatăl, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1). Fie-care păcat este o ofensă la adresa lui Dumnezeu şi trebuie mărturisit Lui, prin Hristos. Fiecare păcat descoperit ar trebui să fie mărturisit pe față. Greşeala făcută față de o altă ființă umană trebuie recon-ciliată cu cel care a fost ofensat. Dacă vreunii dintre cei care caută însănătoşire sunt vinovați de vorbire de rău, dacă au semănat dis-cordie în cămin, între vecini sau în biserică, şi au stârnit înstrăinare şi disensiuni, dacă prin orice practică greşită au dus pe alții în păcat, aceste lucruri ar trebui să fie mărturisite în fața lui Dumnezeu şi îna-intea celor care au fost răniți. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9).

Când greşelile au fost îndreptate, putem veni cu nevoile bolna-vilor înaintea Domnului cu o credință calmă, după cum ne conduce Duhul Său. El ştie fiecare individ pe nume, şi are grijă de fiecare ca şi cum nu ar fi altul pe pământ pentru care El să fi dat pe Fiul Său iubit. Pentru că dragostea lui Dumnezeu este atât de mare şi atât de statornică, bolnavii ar trebui încurajați să se încreadă în El şi să fie veseli. A fi neliniştiți din cauza propriei persoane tinde să producă slăbiciune şi boală. În cazul în care se vor ridica deasupra depre-siei şi tristeții, şansele lor de recuperare vor fi mai mari; pentru că „ochiul Domnului este asupra lor” , a celor „ce nădăjduiesc în bună-tatea Lui.” (Psalmii 33:18).

Cu privire la rugăciunea pentru cei bolnavi, trebuie să ne amin-tim că „noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm”. Romani 8:26. Nu


230

ştim dacă binecuvântarea dorită va fi potrivită sau nu. Prin urmare, rugăciunile noastre ar trebui să includă acest gând: „Doamne, Tu ştii fiecare secret al sufletului. Tu eşti familiarizat cu aceste persoane. Isus, Avocatul lor, Și-a dat viața pentru ei. Dragostea Lui pentru ei este mai mare decât poate fi dragostea noastră. Dacă, cumva, este spre slava Ta şi spre binele celor suferinzi, cerem, în numele lui Isus, ca să fie readuşi la sănătate. În cazul în care nu este voia Ta ca ei să fie însănătoşiți, cerem ca harul Tău să îi mângâie şi prezența Ta să îi sprijinească în suferințele lor.”

Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început. El cunoaşte inimile tuturor oamenilor. El citeşte fiecare secret al sufletului. El ştie dacă cei pentru care ne rugăm vor fi sau nu în stare să îndure încercările care ar veni asupra lor dacă ar trăi. El ştie dacă viețile lor ar fi o binecuvântare sau un blestem pentru ei înşişi şi pentru lume. Acesta este motivul pentru care, atunci când venim cu rugile noastre pline de nerăbdare, ar trebui să spunem: „nu voia mea, ci a Ta să se facă.” Luca 22:42. Isus a adăugat aceste cuvinte de supunere înțelepciunii şi voinței Lui Dum-nezeu când în grădina Ghetsimani El s-a rugat: „Tată, dacă este cu putință, îndepărtează paharul acesta de la Mine.” Matei 26:39. Și dacă aceste cuvinte au fost potrivite pentru El, Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult sunt ele potrivite pe buzele muritorilor mărginiți şi păcătoşi!

Calea noastră constantă este aceea de a supune dorințele noas-tre Atotînțeleptului Tată ceresc şi apoi, cu o siguranță perfectă, să-I încredințăm totul. Știm că Dumnezeu ne aude dacă cerem după voia Sa. Dar să insistăm în cererile noastre fără un duh de supunere nu este bine; rugăciunile noastre nu trebuie să îmbrace o formă de po-runcă, ci de mijlocire.

Există cazuri în care Dumnezeu lucrează clar prin puterea Sa divină pentru restabilirea sănătății. Dar nu sunt vindecați toți bolna-vii. Mulți sunt puşi deoparte să adoarmă în Isus. Lui Ioan, pe insula Patmos, i s-a poruncit să scrie: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostene-lile lor, căci faptele lor îi urmează.”” (Apocalipsa 14:13). Din aceasta înțelegem că, dacă persoanele nu se însănătoşesc, nu ar trebui jude-cate pe motivul că le lipseşte credința.


232

Noi toți dorim răspunsuri imediate şi directe la rugăciunile noastre, şi suntem ispitiți să ne descurajăm atunci când răspunsul întârzie sau vine într-o formă neaşteptată. Dar Dumnezeu este prea înțelept şi bun pentru a răspunde rugăciunilor noastre întotdeauna exact la momentul şi în modul în care dorim. El va face mai mult şi mai bine pentru noi decât să ne îndeplinească toate dorințele. Și, pentru că ne putem încrede în înțelepciunea şi iubirea Sa, nu ar tre-bui să-I cerem să cedeze voinței noastre, ci ar trebui să căutăm să acceptăm voia Lui şi să îndeplinim scopul Său. Dorințele şi inte-resele noastre ar trebui să se piardă în voia Lui. Aceste experiențe care testează credința sunt pentru binele nostru. Prin ele se vede dacă credința noastră este adevărată şi sinceră, odihnindu-se pe cu-vântul sigur al lui Dumnezeu, sau dacă în funcție de circumstanțe, nu este sigură, ci schimbătoare. Credința este întărită prin exercițiu. Noi trebuie să lăsăm răbdarea să-şi facă desăvârşită lucrarea, amin-tindu-ne că există promisiuni prețioase în Scripturi pentru cei care se încred în Domnul.

Nu toți înțeleg aceste principii. Mulți dintre cei care caută mila vindecătoare a Domnului cred că trebuie să aibă un răspuns direct şi imediat la rugăciunile lor altfel credința lor nu este bună. Din acest motiv, cei care sunt slăbiți de boală trebuie să fie sfătuiți cu înțelepciune, ca să poată acționa înțelept. Ei nu ar trebui să ignore datoria avută față de prietenii care le vor supraviețui, sau să neglijeze să folosească tratamentele naturale pentru refacerea sănătății.

Adesea există pericolul de a greşi în aceasta. Crezând că vor fi vindecați ca răspuns la rugăciune, unii se tem să facă orice ar putea părea să indice o lipsă de credință. Dar ei nu ar trebui să neglijeze să-şi pună treburile în ordine aşa cum ar dori să facă în cazul în care aşteaptă să fie răpiți de moarte. Nici nu ar trebui ca ei să se teamă să rostească cuvintele de încurajare sau sfat pe care la momentul despărțirii doresc să le spună celor dragi.

Cei care caută vindecarea prin rugăciune nu ar trebui să negli-jeze să se folosească de mijloacele de vindecare aflate la îndemâna lor. Nu este o tăgăduire a credinței a folosi astfel de remedii oferi-te de Dumnezeu pentru a alina durerea şi pentru a ajuta natura în

231


233

lucrarea ei de restaurare. Nu reprezintă nicio negare a credinței să coopereze cu Dumnezeu, şi să se aşeze în poziția cea mai favorabilă pentru vindecare. Dumnezeu a lăsat la îndemâna noastră puterea de a obține o cunoaştere a legilor vieții. Această cunoaştere ne-a fost încredințată pentru a fi folosită. Noi ar trebui să folosim toate mij-loacele existente pentru refacerea sănătății, profitând de toate avan-tajele posibile, care lucrează în armonie cu legile naturale. După ce ne-am rugat pentru vindecarea celor bolnavi, putem lucra cu mai multă energie, mulțumind lui Dumnezeu că avem privilegiul de a coopera cu El, şi a cere binecuvântarea Sa asupra mijloacelor pe care El Însuşi ni le-a oferit.

Avem aprobarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru utilizarea agenților de sănătate. Ezechia, împăratul lui Israel, a fost bolnav, şi un profet al lui Dumnezeu i-a adus solia că va muri. El a strigat către Domnul, şi Domnul a ascultat pe slujitorul Său şi i-a trimis un mesaj că cincisprezece ani vor fi adăugați la viața lui. Desigur, un singur cuvânt de la Dumnezeu l-ar fi vindecat pe Ezechia instantaneu; dar au fost date insrucțiuni speciale: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi.” (Isaia 38:21).

„Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui și mă va înălţa

pe o stâncă. Iată că mi se și înalţă capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui,

în sunetul trâmbiţei, voi cânta și voi lăuda pe Domnul.” (Psalmii 27:5, 6).

Cu un prilej Hristos a uns ochii unui orb cu lut şi i-a poruncit: „Du-te, spală-te în scăldătoarea Siloamului... S-a dus prin urmare în calea lui, şi s-a spălat şi a venit văzând.” (Ioan 9:7). Vindecarea putea fi făcută numai prin puterea Marelui Vindecător, dar Hristos a folosit agenți simpli din natură. În timp ce El nu a încuviințat folosirea medi-camentelor toxice, El a aprobat folosirea de remedii simple şi naturale.

După ce ne-am rugat pentru vindecarea celor bolnavi, indife-rent de rezultatul cazului, să nu ne pierdem credința în Dumnezeu.


Dacă suntem chemați să avem parte de doliu, să ne acceptăm cupa amară, amintindu-ne că mâna Tatălui o ține la buzele noastre. Dar dacă sănătatea ar fi restabilită, nu trebuie uitat faptul că beneficiarul milei vindecătoare este plasat sub obligația reînnoită față de Creator. Când s-au curățit cei zece leproşi, numai unul s-a întors pentru a găsi pe Isus şi a-I da slavă. Niciunul dintre noi să nu fie la fel de necugetat ca ceilalți nouă, ale căror inimi nu au fost atinse de mila lui Dumnezeu. „Orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:17).

234

235

Folosirea remediilor naturaleBoala nu vine niciodată fără o cauză. Calea este pregătită, şi

boala invitată, prin nesocotirea legilor sănătății. Mulți suferă ca urmare a păcatelor părinților lor. În timp ce ei nu sunt responsa-bili pentru ceea ce au făcut părinții lor, este totuşi de datoria lor să stabilească ce este şi ce nu este încălcare a legilor sănătății. Aceştia ar trebui să evite obiceiurile greşite ale părinților lor şi, prin viață corectă, să-şi asigure condiții mai bune.

Majoritatea, cu toate acestea, suferă din cauza propriului lor comportament greşit. Ei nu iau în considerare principiile sănătății prin obiceiurile lor de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca şi de a lu-cra. Călcarea legilor naturii produce rezultatul sigur; şi când boala vine asupra lor, mulți nu dau importanță cauzelor suferințelor lor, dar cârtesc împotriva lui Dumnezeu din cauza afecțiunilor pe care le au. Dar Dumnezeu nu este responsabil pentru suferința care ur-mează nerespectării legii naturale.

Dumnezeu ne-a înzestrat cu o anumită cantitate de forță vi-tală. El ne-a format, de asemenea, cu organe potrivite pentru a menține diferitele funcții ale vieții, şi El intenționează ca aceste organe să lucreze împreună în armonie. Dacă ne păstrăm cu gri-jă forța de viață, şi păstrăm mecanismul delicat al organismu-lui în ordine, rezultatul este sănătate; dar dacă forța vitală este epuizată prea repede, sistemul nervos împrumută putere pentru funcționare din resursele puterii, şi atunci când un organ este vătămat, toate sunt afectate. Natura suportă mult abuz fără o împotrivire aparentă; apoi ea se trezeşte şi face un efort hotărât pentru a elimina efectele vătămării la care a fost supusă. Efortul de a corecta aceste situații este de multe ori manifestat prin febră şi diverse alte forme de boală.


236

237

Remedii raționale

În cazul în care abuzul asupra sănătății este continuat până când apare boala, bolnavul poate face de multe ori pentru sine ceea ce nimeni altcineva nu poate face pentru el. Primul lucru care trebuie făcut este de a stabili adevăratul caracter al bolii şi apoi de a acționa inteligent pentru a elimina cauza. În cazul în care funcționarea armonioasă a organismului a devenit dezechilibrată de surmenaj, supraalimentare sau alte nereguli, nu depuneți efor-turi pentru a regla dificultățile prin adăugarea unei sarcini supli-mentare aduse de medicamente otrăvitoare.

Mâncatul fără discernământ este adesea o cauză de boală, şi lucrul de care natura are cea mai mare nevoie este să fie uşurată de povara nefirească ce a fost pusă asupra sa. În multe cazuri de boală, cel mai bun remediu este ca pacientul să postească pentru o masă sau două, astfel încât organele digestive istovite să poată avea ocazia să se odihnească. O dietă de fructe timp de câteva zile a adus adesea o mare uşurare celor care lucrează intelectual. De multe ori o perioadă scurtă de abstinență alimentară, urmată de o alimentație simplă, moderată, a dus la vindecare prin propriul efort recuperativ al organismului. O alimentație simplă timp de o lună sau două ar convinge pe mulți suferinzi că drumul lepădării de sine este drumul către sănătate.

Odihna ca remediu

Unii se îmbolnăvesc din cauza muncii peste măsură. Pentru aceştia, odihna, eliberarea de griji, precum şi un regim alimentar uşor, sunt esențiale pentru restabilirea sănătății. Pentru cei care sunt obosiți şi nervoşi din cauza muncii continue în spații mici, o vizită la țară, unde se poate trăi o viață simplă, lipsită de griji, în contact strâns cu lucrurile din natură, va fi cea mai utilă. Plim-bările prin păduri şi câmpuri, culesul florilor, ascultând cântecele păsărilor, va face mult mai mult decât orice alt remediu pentru recuperarea lor.

175Folosirea remediilor naturale

238

În sănătate ca şi în boală, apa curată este una dintre cele mai alese binecuvântări ale cerului. Utilizarea sa corectă produce sănă-tate. Este băutura pe care Dumnezeu a lăsat-o pentru a potoli setea animalelor şi a omului. Băută din abundență, ea ajută la furnizarea necesităților organismului şi ajută corpul să reziste bolii. Aplicarea externă a apei este una dintre cele mai simple şi mai satisfăcătoare modalități de reglementare a circulației sângelui. O baie rece este un tonic excelent. Băile calde deschid porii şi astfel ajută la elimi-narea toxinelor. Atât băile calde, cât şi cele călduțe, calmează nervii şi reglează circulația.

Însă mulți nu au învățat din experiență efectele benefice ale utilizării corespunzătoare a apei, şi se tem de ea. Tratamentele cu apă nu sunt apreciate la nivelul la care ar trebui să fie, iar pen-tru aplicarea lor se cere pricepere, lucru pe care mulți nu sunt dispuşi să îl dobândească. Dar nimeni să nu se simtă scuzat pentru ignoranța sau indiferența avută cu privire la acest subiect. Există multe moduri în care apa poate fi aplicată pentru a calma durerea şi a trata boala. Toți ar trebui să ştie să o folosească în tratamentele simple făcute la domiciliu. Mamele, în special, ar trebui să ştie cum să aibă grijă de familiile lor atât în sănătate cât şi în boală.

Mişcarea este o lege a ființei noastre. Fiecare organ al corpu-lui are activitatea sa specifică, de a cărei funcționare corespunză-toare depind dezvoltarea şi puterea. Acțiunea normală a tuturor organelor dă putere şi vigoare, în timp ce tendința de neutilizare duce spre descompunere şi moarte. Legați un braț, chiar şi pen-tru câteva săptămâni, apoi desprindeți-l din legăturile sale, şi veți vedea că este mai slab decât cel pe care l-ați folosit moderat în acelaşi timp. Inactivitatea produce acelaşi efect asupra întregului sistem muscular.

Inactivitatea este o cauza foarte importantă a bolii. Mişcarea accelerează şi reglează circulația sângelui, dar în inactivitate sân-gele nu circulă liber, iar schimbările din el, atât de necesare pentru viață şi sănătate, nu au loc. Pielea, de asemenea, devine inactivă. Toxinele nu sunt eliminate ca atunci când circulația ar fi însuflețită prin exercițiu viguros, pielea ar fi păstrată într-o stare de sănătate,


239

iar plămânii ar fi hrăniți cu mult aer curat. Această stare a orga-nismului aruncă o povară dublă asupra organelor excretoare, iar rezultatul este boala.

Bolnavii nu ar trebui să fie încurajați la inactivitate. Când a avut loc o suprasolicitare gravă în orice direcție, odihna strictă pentru un timp, va îndepărta uneori boli grave; dar în cazul bolna-vilor, este rareori necesar să se suspende orice activitate.

Cei care au avut o cădere din cauza muncii intelectuale, ar trebui să aibă odihnă pentru gândire; dar ei nu ar trebui să fie determinați să creadă că este periculos să îşi folosească totuşi pu-terile mentale. Mulți sunt înclinați să considere starea lor ca fiind mai rea decât este în realitate. Această stare de spirit este nefavora-bilă pentru recuperare, şi nu ar trebui să fie încurajată.

Predicatorii, profesorii, studenții, şi alți lucrători intelectuali de multe ori suferă de boli ca urmare a suprasolicitării mentale grave, ce ar fi putut fi atenuate prin exercițiul fizic. Elementul de care aceste persoane au nevoie este o viață mai activă. Obiceiuri de strictă cumpătare, combinate cu exercițiul fizic adecvat, va asigura atât vigoarea mentală şi fizică, şi ar da putere de rezistență tuturor celor care lucrează intelectual.

Cei care au suprasolicitat puterile fizice nu ar trebui să fie încurajați să renunțe la muncă fizică în întregime. Dar munca, pentru a deveni un avantaj, ar trebui să fie sistematică şi plăcută. Exercițiul în aer liber este cel mai bun; ar trebui să fie astfel plani-ficat pentru a întări prn folosire organele care au devenit slăbite; acest lucru ar trebui făcut din toată inima; munca nu trebuie să degenereze într-o simplă corvoadă.

Când oamenii nu au nimic prin care să-şi ocupe timpul, gân-durile lor devin centrate asupra lor, iar ei devin bolnavi şi iritabili. De multe ori ei stăruie asupra sentimentelor lor rele până când se cred a fi mult mai rău decât sunt în realitate şi că nu mai pot face absolut nimic.

În toate aceste cazuri, exercițiile fizice bine direcționate s-ar dovedi un agent de vindecare eficient. În unele cazuri, este indis-pensabil pentru recuperarea sănătății. Voința se asociază cu mun-

177Folosirea remediilor naturale

ca mâinilor; şi lucrul de care aceşti bolnavi au nevoie este voința trează. Când voința este inactivă, imaginația devine anormală, şi este imposibil de a rezista bolii.

Inactivitatea este cel mai mare blestem care ar putea veni asupra majorității bolnavilor. Angajarea într-o activitate uşoară şi utilă, cât timp aceasta nu istoveşte mintea sau corpul, are o influență fericită asupra amândurora. Aceasta întăreşte muşchii, îmbunătățeşte circulația, şi dă bolnavului satisfacția de a şti că el nu este în întregime inutil în această lume ocupată. El poate fi ca-pabil să facă, doar puțin la început, dar el va descoperi în curând că puterea lui e în creştere, astfel şi volumul de muncă efectuat poate fi crescut corespunzător.

Mişcarea ajută dispepticilor prin acordarea organelor digesti-ve a unui tonus sănătos. Angajarea în studiu profund sau efort fizic violent imediat după luarea mesei, împiedică activitatea de diges-tie; dar o scurtă plimbare după o masă, cu capul ridicat şi umerii traşi în spate, este un mare beneficiu.

Există încă mulți care neglijează exercițiul fizic în ciuda a tot ce s-a spus şi s-a scris cu privire la importanța sa. Unii devin corpolenți, deoarece sistemul este îmbâcsit; alții devin subțiri şi slabi, deoarece puterile lor vitale sunt epuizate în eliminarea exce-sului de hrană. Ficatul este împovărat în eforturile sale de a curăța sângele de impurități, iar rezultatul este îmbolnăvirea.

Cei ale căror obiceiuri sunt sedentare ar trebui, atunci când vremea o permite, să facă mişcare în aer liber în fiecare zi, fie vară, fie iarnă. Mersul pe jos este de preferat pentru a pune în mişcare mai mulți muşchi. Plămânii sunt obligați să respire sănătos, deoa-rece este imposibil să mergi repede fără să-i soliciți.

Un astfel de exercițiu fizic ar fi, în multe cazuri, mai bun pentru sănătate decât medicamentele. Medicii recomandă adesea pacienților lor să facă o călătorie peste ocean, să meargă la un izvor de apă minerală, sau să viziteze diferite locuri pentru schimbarea climei, când în cele mai multe cazuri, dacă s-ar mânca cumpătat, şi s-ar practica exerciții fizice plăcute şi întăritoare, ei ar recupera sănătatea şi ar economisi timp şi bani.

240


241

242

Vindecarea minții

Legătura care există între minte şi corp este foarte strânsă. Când unul este afectat, suferă şi celălalt. Starea minții afectează sănătatea într-o măsură mult mai mare decât îşi dau seama mulți. Multe dintre bolile de care suferă oamenii sunt rezultatul depre-siei. Durerea, neliniştea, nemulțumirea, remuşcarea, vinovăția, neîncrederea, toate tind să distrugă forțele vitale şi să aducă de-gradarea şi moartea.

Boala este uneori produsul imaginației şi este adesea mult agravată de aceasta. Mulți sunt bolnavi pe tot parcursul vieții, deşi ar putea fi sănătoşi, dacă ar crede că sunt. Mulți îşi imaginează că fiecare uşoară expunere la diverşi factori va provoca boli, iar efectul rău se produce deoarece este aşteptat. Mulți mor de boli ale căror cauze sunt în întregime imaginare.

Curajul, speranța, credința, compasiunea, iubirea dau sănă-tate şi prelungesc viața. O minte mulțumită, un spirit vesel, dau sănătate trupului şi putere sufletului. „O inimă veselă este un bun leac.” (Proverbele 17:22).

În tratamentul bolnavilor nu ar trebui să fie trecute cu vede-rea efectul influenței mentale. Folosită bine, această influență oferă una dintre cele mai eficiente mijloace de combatere a bolii.

Stăpânirea unei minți asupra alteia

Există, însă, o formă de tratare a minții care este una dintre cele mai eficiente unelte ale răului. Prin această aşa-numită ştiință, o minte este adusă sub controlul alteia astfel încât individualita-tea celui mai slab este contopită în cea a minții mai puternice. O persoană acționează controlată de voința altuia. Se afirmă astfel că


243

gândurile pot fi modificate, că celuilalt i se pot transmite impulsuri dătătoare de sănătate şi că pacienții pot fi determinați să se împo-trivească bolii şi să o învingă.

Această metodă de tratament a fost utilizată de persoane care nu cunoşteau natura şi urmările ei reale, şi care au crezut că este un reme-diu bun pentru cei bolnavi. Dar această aşa-numită ştiință se bazează pe principii false. Ea este străină naturii şi spiritului lui Hristos. Ea nu conduce la El, la Cel care este viața şi mântuirea. Cel care atrage mințile la sine le face să se despartă de adevărata Sursă a puterii lor.

Nu este scopul lui Dumnezeu acela ca vreo ființă umană să cedeze controlul minții şi voinței sale unei alte persoane, devenind astfel un instrument pasiv în mâinile acestuia. Nimeni nu trebuie să-şi contopească individualitatea cu cea a altuia. El nu trebuie să considere vreo ființă umană ca sursă a vindecării. Omul trebuie să fie dependent de Dumnezeu. În demnitatea naturii umane dăruite de Dumnezeu el trebuie să fie controlat doar de Dumnezeu şi nu de vreo inteligență omenească.

Dumnezeu doreşte să-i aducă pe oameni în legătură directă cu Sine. În toate relațiile Sale cu ființele umane, El susține prin-cipiul răspunderii personale. El caută să încurajeze un sentiment de dependență personală şi vrea să accentueze necesitatea îndru-mării directe. El doreşte să-i aducă pe oameni în asociere cu divi-nul, pentru ca oamenii să poată fi transformați după asemănarea divină. Satan se străduieşte să zădărnicească acest lucru. El caută să încurajeze dependența de oameni. Când mințile oamenilor se întorc de la Dumnezeu, ispititorul le poate aduce sub conducerea lui. El îi poate controla pe oameni.

Teoria controlului minții de către o altă minte a fost creată de Satan, pentru a se prezenta pe sine ca fiind elementul cheie, pentru a pune filozofia umană în locul filozofiei divine. Dintre toa-te ereziile acceptate în rândul pretinşilor creştini, niciuna nu este o înşelătorie mai periculoasă, niciuna nu va produce, mai sigur, despărțirea omului de Dumnezeu, decât aceasta. Deşi poate părea inofensivă, dacă este exercitată asupra pacienților va produce dis-trugerea şi nu vindecarea lor. Se deschide o uşă prin care Satan va

181Vindecarea minții

244

intra să ia în stăpânire atât mintea care se predă controlului altei minți, cât şi mintea care controlează.

Este înspăimântătoare puterea acordată vreunui bărbat sau fe-mei rău-intenționate. Ce oportunități le oferă celor care trăiesc pro-fitând de pe urma slăbiciunilor sau nebuniilor altora! Câți oameni, prin controlul unor minți slabe sau bolnave, nu vor găsi o modalita-te de a-şi satisface pasiunea senzuală sau lăcomia de câştig!

„Domnul este tăria mea și scutul meu; în El mi se încrede inima, și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima

și-L laud prin cântările mele.” (Psalmii 28:7).

Putem face multe alte lucruri mai bune decât să ne implicăm în controlul unui om de către un alt om. Medicul ar trebui să-i educe pe oameni să nu mai privească la om, ci să-şi ridice ochii spre divinitate. În loc să-i învețe pe bolnavi să depindă de ființe umane pentru vindecarea sufletului şi a trupului, el ar trebui să-i îndrume către Acela care-i poate salva în chip desăvârşit pe toți cei care vin la El. Cel care a făcut mintea omului ştie care este ne-voia minții. Numai Dumnezeu este Cel care poate vindeca. Cei ale căror minți şi corpuri sunt bolnave trebuie să vadă în Hristos pe Cel ce vindecă. „Pentru că Eu trăiesc”, spune El, „şi voi veți trăi.” (Ioan 14:19). Aceasta este viața pe care să o prezentăm bol-navilor, spunându-le că dacă au credință în Hristos ca vindecător, dacă cooperează cu El, ascultând de legile sănătății, străduindu-se să-şi ducă desăvârşirea până la capăt cu frică şi cutremur, atunci El le va da din viața Lui. Când li-L vom prezenta astfel pe Hristos, transmitem o putere, o tărie de mare valoare, pentru că vine de sus. Aceasta este adevărata ştiință a vindecării pentru trup şi suflet.

Compasiunea

Este nevoie de mare înțelepciune când ne ocupăm de bolile ca-uzate prin intermediul minții. O inimă nefericită, abătută, o minte


245

descurajată, are nevoie de un tratament blând. De multe ori, unele probleme în viața din cămin rod asemenea unui cancer, distrugând sufletul şi slăbind forța vitală. Și, în unele cazuri, remuşcările pen-tru păcat şubrezesc sănătatea şi dezechilibrează mintea. Doar prin compasiune plină de blândețe poate fi ajutată această categorie de bolnavi. Medicul mai întâi ar trebui să le câştige încrederea şi apoi să le îndrepte privirea spre Marele Vindecător. Dacă credința lor poate fi îndreptată către Adevăratul Medic, şi ei pot fi convinşi să aibă încredere pentru că El se ocupă de cazul lor, asta le va aduce alinare minții şi adesea le va da sănătate organismului.

Compasiunea şi tactul se vor dovedi de multe ori mai benefi-ce pentru bolnavi decât tratamentul cel mai competent administrat într-un mod rece, indiferent. Când un medic vine la patul bolnavului într-un mod apatic, neglijent, când îl consultă pe bolnav fără a dove-di prea mare interes prin cuvintele sau acțiunile sale, dând impresia că acest caz nu este unul care să necesite multă atenție, iar apoi îşi lasă pacientul să gândească ce vrea, medicul i-a făcut acelui pacient mai mult rău. Îndoiala şi descurajarea produse de indiferența sa vor anula, de multe ori, efectul bun al remediilor prescrise de el.

Dacă medicii s-ar putea pune în locul celui al cărui duh este smerit şi a cărui voință este slăbită de suferință, şi care tânjeşte după cuvinte de simpatie şi de alinare, ar fi mai bine pregătiți pentru a-i evalua sentimentele. Când iubirea şi compasiunea pe care Hristos le-a manifestat pentru cei bolnavi sunt alăturate cunoştințelor de specialitate ale medicului, însăşi prezența sa va fi o binecuvântare.

Sinceritatea în relația cu pacientul îi inspiră încredere, şi, astfel, se dovedeşte un ajutor important pentru vindecare. Există medici care consideră că este o atitudine înțeleaptă aceea de a as-cunde pacientului natura şi cauza bolii de care acesta suferă. Mulți, temându-se să nu tulbure sau descurajeze vreun pacient prin pre-zentarea adevărului, vor da speranțe false de vindecare, şi chiar vor permite pacientului să se îndrepte spre mormânt fără a-l avertiza de pericolul în care se află. Acest lucru este neînțelept. Poate că nu este întotdeauna sigur sau cel mai bine să i se explice pacientului adevărata dimensiune a pericolului în care se află. Aceasta l-ar pu-


246

tea alarma şi ar putea întârzia sau chiar împiedica însănătoşirea. Întregul adevăr nu poate fi spus nici celor ale căror afecțiuni sunt în mare parte imaginare. Multe dintre aceste persoane sunt lipsite de rațiune şi nu s-au obişnuit să exercite auto-control. Ei au fantezii ciudate şi îşi imaginează multe lucruri care sunt false atât în ceea ce îi priveşte pe ei cât şi pe alții. Pentru ei aceste lucruri sunt reale, iar cei care au grijă de ei trebuie să manifeste bunătate constantă, răbdare neobosită şi tact. Dacă acestor pacienți li s-ar spune ade-vărul în ceea ce-i priveşte, i-ar face pe unii să se simtă jigniți, iar pe alții descurajați. Hristos a spus ucenicilor Săi: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.” (Ioan 16:12). Dar, deşi adevărul nu poate fi în întregime spus în toate ocaziile, totuşi nu este necesar sau justificat să fie induşi în eroare. Nici medicul, nici asistenta, nu ar trebui să se înjosească ocolind adevărul. Cel care face acest lucru se situează într-o poziție în care Dumnezeu nu poate coopera cu el, şi, pierzând încrederea pacienților săi, el pier-de unul dintre cele mai eficiente ajutoare umane ale vindecării lor.

Puterea voinței nu este prețuită aşa cum ar trebui să fie. Voința trebuie păstrată trează şi corect îndrumată, astfel ea va da energie întregii ființe şi va fi un ajutor minunat în menținerea sănătății. Ea este o putere, de asemenea, şi în abordarea bolii. Exercitată în direcția cea bună, ea va controla imaginația şi s-ar dovedi un mijloc puternic de a se împotrivi şi birui boala, atât a minții cât şi a corpului. Prin exercitarea puterii voinței pentru a se raporta corect la viața pe care o au, pacienții pot face mult în ce priveşte cooperarea cu eforturile medicului pentru refacerea lor. Sunt mii de persoane care îşi pot redobândi sănătatea, dacă vor. Domnul nu doreşte ca ei să fie bolnavi. El îi vrea sănătoşi şi fericiți, iar ei ar trebui să ia hotărârea de a se însănătoşi. Adesea, bolnavii se pot împotrivi bolii pur şi simplu refuzând să cedeze înaintea suferinței şi refuzând să rămână într-o stare de inactivitate. Ridicându-se deasupra durerilor, ei să se implice într-o activitate utilă, potrivit tăriei lor. Printr-o astfel de lucrare şi prin folosirea din belşug a aerului şi soarelui, mulți suferinzi vlăguiți şi-ar putea redobândi sănătatea şi puterea.


247

Principiile biblice ale vindecării

Pentru cei care doresc să-şi redobândească sau să-şi păstreze sănătatea, în cuvintele Scripturii se află o lecție: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.” (Efeseni 5:18). Nu prin agitația sau uitarea produse de stimulente nefireşti sau nesănătoase, nu prin îngăduință a poftelor sau pati-milor inferioare, trebuie să se facă adevărata vindecare sau revita-lizare pentru corp sau suflet. Printre bolnavi sunt mulți care sunt fără Dumnezeu şi fără speranță. Ei suferă de dorințe nesatisfăcute, de patimi dezmățate şi de condamnarea propriilor conştiințe; lor le scapă viața printre degete şi nu au nicio perspectivă pentru viața viitoare. Îngrijitorii bolnavilor să nu creadă că le fac bine acestor pacienți permițându-le accesul la pofte frivole şi excitante. Aces-tea au fost blestemul vieții lor. Sufletele însetate şi flămânde vor continua să flămânzească şi să înseteze atât timp cât încearcă să-şi găsească alinarea în aceste lucruri. Cei care beau din fântâna plă-cerilor egoiste sunt înşelați. Ei confundau râsetele cu tăria, iar când entuziasmul încetează, inspirația lor se termină şi ei rămân pradă nemulțumirii şi deznădejdii.

Pacea continuă, adevărata odihnă a spiritului, are însă doar o Sursă. Despre aceasta a vorbit Hristos atunci când a spus: „Veniți la Mine toți cei trudiți şi împovărați şi Eu vă voi da odihnă.” (Ma-tei 11:28). „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.” (Ioan 14:27). Această pace nu este ceva pe care El o dă separat de Sine Însuşi. Ea se află în Hristos, iar noi o putem primi numai primindu-L pe El.

Hristos este izvorul vieții. Lucrul de care au nevoie mulți este să aibă o mai bună cunoaştere a Sa; ei au nevoie să fie învățați cu răbdare şi blândețe, şi totuşi cu hotărâre, cum întreaga făptură poate să se deschidă înaintea mijloacelor de vindecare ale cerului. Când lumina iubirii lui Dumnezeu umple cămările întunecoase ale sufletului, oboseala plină de nervozitate şi nemulțumirea vor înceta şi bucurii care dau satisfacție vor aduce vigoare minții, să-nătate şi energie corpului.


„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6).

Suntem într-o lume a suferinței. Greutăți, încercări şi neca-zuri ne aşteaptă pe drumul spre casa cerească. Dar sunt mulți care-şi fac poverile vieții de două ori mai grele gândindu-se permanent la necazurile care le vor sta în față. Dacă întâmpină necazuri sau dezamăgiri, ei cred că totul se va distruge, că au de purtat o cruce mai grea ca a tuturor, că vor ajunge cu siguranță în sărăcie. Astfel, ei aduc nenorocire asupra lor şi aruncă o umbră asupra tuturor celor din jur. Viața însăşi devine o povară pentru ei. Dar nu trebuie să fie astfel. Este nevoie de mult efort hotărât pentru a schimba fi-rul gândurilor lor. Dar schimbarea se poate face. Fericirea lor, atât pentru viața aceasta cât şi pentru viața viitoare, depinde de păstra-rea gândirii lor asupra lucrurilor vesele. Să-şi întoarcă privirile de la imaginile întunecate, – care sunt rodul imaginației, – spre bine-cuvântările pe care Dumnezeu le-a presărat în calea lor, şi dincolo de acestea spre lucrurile nevăzute şi veşnice.

Pentru fiecare încercare, Dumnezeu a oferit ajutor. Când Isra-el, în deşert, a ajuns la apele amare de la Mara, Moise a strigat către Domnul. Domnul nu a dat vreun remediu nou; El a atras atenția asupra ceea ce era la îndemână. Un arbust pe care El îl crease urma să fie aruncat în fântână pentru a face apa pură şi dulce. Atunci când acest lucru a fost făcut, oamenii au băut din apă şi au fost împrospătați. În fiecare încercare, dacă Îl căutăm, Domnul Hristos ne va da ajutor. Ochii noştri vor fi deschişi pentru a discerne pro-misiunile de vindecare aflate în Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne va învăța cum să apreciem fiecare binecuvântare care va fi un antidot al necazului. Pentru fiecare pahar amar din care trebuie să bem, vom găsi o ramură vindecătoare.

Noi nu trebuie să permitem viitorului, cu problemele sale dure, cu planurile care nu aduc nicio satisfacție, să ne înmoaie ini-mile, să ne facă genunchii să tremure şi mâinile noastre să rămână fără putere. „Să se prindă de tăria Mea”, spune Cel Atotputernic,

248


„ca să poată face pace cu Mine; şi va face pace cu Mine.” (Isaia 27:5). Aceia care îşi predau viețile sub călăuzirea Sa şi în serviciul Său nu vor fi aduşi niciodată într-o situație pentru care El să nu fi prevăzut ieşire. Oricare ar fi situația în care ne aflăm, dacă suntem împlinitori ai Cuvântului Său, avem o Călăuză care să ne îndrume pe cale; oricare ar fi necazurile noastre, avem un Sfetnic priceput; oricare ar fi întristarea noastră, pierderea avută sau singurătatea de care suferim, avem un Prieten plin de compasiune.

Dacă greşim din ignoranță, Mântuitorul nu ne va părăsi. Noi nu trebuie să ne simțim singuri niciodată. Îngerii ne însoțesc. Mângâietorul pe care Hristos a promis să-L trimită în numele Lui rămâne cu noi. Pe calea care duce la Cetatea lui Dumnezeu nu există greutăți pe care cei care se încred în El să nu le poată depăşi. Nu există pericole din care să nu poată scăpa. Nu este durere, nu există necaz sau vreo slăbiciune umană, pentru care El să nu fi pregătit rezolvare.

Nimeni nu trebuie să se lase pradă descurajării şi disperării. Satan poate veni la tine cu sugestia nemiloasă: „Cazul tău este fără speranță. Nu poți fi răscumpărat.” Dar există speranță pentru tine în Hristos. Dumnezeu nu ne îndeamnă să biruim în propria noas-tră putere. El ne cere să ne apropiem mai mult de El. Oricare ar fi greutățile cu care ne confruntăm, care ne apasă sufletul şi ne do-boară trupul, El aşteaptă să ne elibereze.

Cel care a luat asupra Sa natura umană ştie cum să-Și do-vedească compasiunea față de suferințele omenirii. Nu numai că Hristos cunoaşte fiecare suflet, precum şi nevoile specifice şi încer-cările prin care trece acel suflet, dar El ştie toate problemele care-i macină şi tulbură spiritul. Mâna Lui stă întinsă plină de afecțiune şi milă pentru fiecare copil suferind. Cei care suferă cel mai mult au parte cel mai mult de compasiunea şi mila Sa. Lui îi este milă de slăbiciunile noastre, şi El doreşte să ne ducem problemele şi neca-zurile la picioarele Sale şi să le lăsăm acolo.

Nu este înțelept să privim la noi înşine şi să ne studiem emoțiile. Dacă vom face acest lucru, inamicul ne va prezenta greutăți şi ispite care slăbesc credința şi distrug curajul. A ne ana-

249


250

liza îndeaproape emoțiile şi a da frâu liber sentimentelor noastre înseamnă a întreține îndoiala şi a rămâne prinşi în probleme. Noi trebuie să ne mutăm privirile de la noi înşine la Isus.

Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătu-iţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre,

și fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înţelepciunea.

Învăţaţi-vă și sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești,

cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Și orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta,

să faceţi totul în Numele Domnului Isus și mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:15-17).

Când ispitele vă asaltează, când grijile, îndoielile şi întuneri-cul par să vă înconjoare sufletul, priviți spre locul unde ați văzut ultima dată lumina. Odihniți-vă în dragostea lui Hristos, şi sub grija Sa protectoare. Când păcatul se luptă pentru supremație în inimă, când vina apasă sufletul şi împovărează conştiința, când necredința învăluie mintea, amintiți-vă că harul lui Hristos este suficient pentru a supune păcatul şi a alunga întunericul. Intrând în comuniune cu Mântuitorul, intrăm într-un tărâm al păcii.

Făgăduințe despre vindecare

„Domnul scapă sufletul robilor Săi și niciunul din cei ce se încred în El nu este osândit.” (Psalmii 34:22).

„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, și copiii lui au un loc de adăpost la El.” (Proverbele 14:26).

„Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul, și m-a uitat Domnul!” Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează,

și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita


251

cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei.”

(Isaia 49:14-16). „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare,

căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin

cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10). „Ascultați-Mă, casa lui Iacov,

și toată rămășița casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră,

pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră: până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același,

până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, și tot vreau să vă mai port,

să vă sprijinesc și să vă mântuiesc.” (Isaia 46:3, 4).

Nimic nu exercită o influență mai mare pentru favorizarea sănătății sufletului şi trupului ca spiritul de recunoştință şi lau-dă. Este o datorie categorică aceea de a ne împotrivi melancoliei, gândurilor şi sentimentelor de nemulțumire – o datorie tot atât de mare ca aceea de a ne ruga. Dacă mergem spre cer, cum ne putem îndrepta într-acolo ca un grup de oameni care se jelesc, gemând şi plângându-se tot drumul până la casa Tatălui nostru?

Acei pretinşi creştini care se plâng neîncetat şi care consideră că veselia şi fericirea sunt un păcăt, nu au o religie adevărată. Aceia care găsesc o plăcere sumbră în tot ceea ce este melancolic în lu-mea naturală, care aleg să privească asupra frunzelor moarte mai degrabă decât să adune flori proaspete şi frumoase, oameni care nu văd nicio frumusețe în înălțimile semețe ale muntelui sau în văile îmbrăcate cu un verde viu, care îşi închid simțurile față de vo-cea plină de bucurie care le vorbeşte prin natură, şi care este dulce şi melodioasă pentru urechea deprinsă a asculta – aceştia nu sunt în Hristos. Ei adună pentru sine tristețe şi întuneric, atunci când ar putea avea strălucire, chiar şi pe Soarele neprihănirii răsărind în inimile lor cu vindecare în razele Sale.


252

253

De multe ori mintea ta poate fi umbrită din cauza durerii. Atunci, nu încerca să raționazi. Ști că Isus te iubeşte. El înțelege slăbiciunea ta. Poți face voia Lui, pur şi simplu odihnindu-te în brațele Sale. Este o lege a naturii aceea că gândurile şi sentimentele tale sunt încurajate şi întărite pe măsură ce le exprimi cu voce tare.

În timp ce cuvintele exprimă gânduri, este de asemenea ade-vărat că gândurile sunt urmarea cuvintelor. Dacă am vorbi mai mult despre credința noastră, dacă ne-am bucura mai mult de bi-necuvântările pe care ştim că le avem, – marea milă şi iubire a lui Dumnezeu, – ar trebui să avem mai multă credință şi o mai mare bucurie. Nicio limbă nu poate exprima, nicio minte limitată nu îşi poate da seama de binecuvântarea care rezultă din aprecierea bunătății şi iubirii lui Dumnezeu. Chiar şi pe pământ am putea avea bucurie ca un izvor care nu seacă niciodată, deoarece este alimentat de izvoare ce pornesc de la tronul lui Dumnezeu.

Atunci, să ne educăm inimile şi buzele să exprime laudă la adresa lui Dumnezeu pentru iubirea Sa fără seamăn. Să ne educăm sufletele să fie optimiste şi să rămână în lumina ce străluceşte de la crucea de pe Golgota. Nu trebuie să uităm niciodată că suntem copiii Împăratului ceresc, fii şi fiice ale Domnului oştirilor. Este privilegiul nostru acela de a ne sprijini în linişte pe Dumnezeu.

„Pacea lui Hristos ... să stăpânească în inimile voastre, şi fiți recunoscători.” (Coloseni 3:15). Uitând de necazurile şi greutățile noastre, să dăm laudă lui Dumnezeu pentru ocazia de a trăi pen-tru slava Numelui Său. Binecuvântările proaspete ale fiecărei noi zile să trezească laudă în inimile noastre pentru aceste dovezi ale grijii Sale iubitoare. Când deschideți ochii dimineața, mulțumiți-I lui Dumnezeu că v-a păzit în timpul nopții. Mulțumiți-I pentru pacea pe care v-a pus-o în inimă. Dimineața, la amiază şi noaptea recunoştința voastră să se înalțe către cer ca un parfum plăcut.

Când cineva întreabă cum vă simțiți, nu încercați să vă gândiți la ceva trist de spus, în scopul de a câştiga simpatie. Nu vorbiți despre lipsa de credință şi despre durerile şi suferințele voastre. Ispititorului îi place să audă astfel de cuvinte. Când vorbim despre subiecte deprimante, îi dăm slavă Lui. Noi nu trebuie să stăruim


254

asupra marii puteri a lui Satan de a ne birui. De multe ori ne pre-dăm în mâinile sale vorbind despre puterea lui. În loc de aceasta să vorbim despre marea putere a lui Dumnezeu de a lega toate interesele noastre de ale Lui. Vorbiți despre puterea fără seamăn a lui Hristos şi despre slava Lui. Tot cerul este interesat de mântui-rea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii şi mii, şi de zece mii de ori zece mii, sunt însărcinați să slujească celor ce sunt moştenitori ai mântuirii. Ei ne păzesc de rău şi resping atacurile puterilor întu-nericului care caută distrugerea noastră. Nu avem motive să fim recunoscători în fiecare clipă, recunoscători chiar şi atunci când par a exista greutăți pe calea noastră?

Intonați cântări de laudă

Lauda şi mulțumirea să fie exprimate în cântec. Când suntem ispitiți, în loc de a da glas sentimentelor noastre, să înălțăm prin credință cântece de mulțumire lui Dumnezeu.

Mărim pe Cel sfânt, căci pe Fiul ne-a dat,Pentru noi a murit şi ca Domn a-nviat!

Refren: Aleluia! Slavă Ție! Aleluia! Amin! Aleluia! Slavă Ție! Isuse divin!

Pe Tatăl mărim, pentru Spiritul Sfânt;Spre Isus şi spre cer, El ne-ndreaptă orice gând!

Mărire-nchinări pentru veci Ți-am jertfit,Ție, blândule Miel, căci Tu ne-ai mântuit!

Cântecul este o armă pe care o putem folosi oricând împotri-va descurajării. Deschinzându-ne astfel inima pentru a lăsa să pă-trundă în ea lumina prezenței Mântuitorului, vom avea sănătatea şi binecuvântarea Lui.


255

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima,

nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27).

„Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!

Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului.”

„Cântați, cântați în cinstea Lui! Vorbiți despre toate minunile Lui! Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt!

Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!” „Căci El a potolit setea sufletului însetat, și a umplut de bunătăți sufletul flămând.

Cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții, trăiau legați în ticăloșie și în fiare; ...

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.

I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile.

O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!”

„Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda:

El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” (Psalmii 107:1, 2; 105:2, 3; 107:9-15; 42:11).

„Mulțumiți pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus,

cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18).

Această poruncă este o asigurare că şi lucrurile care par să ne stea împotrivă vor lucra spre binele nostru. Dumnezeu nu ne-ar îndemna să fim mulțumitori pentru ceea ce ne-ar face rău.


256

„Domnul este lumina și mântuirea mea; de cine să mă tem?

Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?

Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului,

mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui ... Voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiței,

voi cânta și voi lăuda pe Domnul.” „Îmi pusesem nădejdea în Domnul,

și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei;

mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă,

o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut,

și s-au încrezut în Domnul.” „Domnul este tăria mea și scutul meu;

în El mi se încrede inima, și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima

și-L laud prin cântările mele.” (Psalmii 27:1, 5, 6; 40:1-3; 28:7).

Una dintre piedicile cele mai sigure în calea vindecării celor bolnavi este concentrarea atenției asupra lor înşile. Mulți bolnavi consideră că toți ar trebui să le ofere compasiunea şi sprijinul lor, când de fapt lucrul de care au nevoie este acela de a-şi întoarce atenția de la ei înşişi, pentru a se gândi şi a se îngriji de alții.

Adesea este solicitată rugăciune pentru cei bolnavi, întristați sau descurajați; şi acesta este un lucru bun. Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă lumină în mintea întunecată şi mângâiere inimii întristate. Însă Dumnezeu răspunde la rugăciunea acelora care vin în întâmpinarea binecuvântărilor Sale. Când înălțăm ru-găciuni pentru aceşti oameni cuprinşi de întristare, ar trebui să-i încurajăm să încerce să-i ajute pe cei care au mai multă nevoie


de ajutor decât ei. Întunericul va fi alungat din propriile lor inimi când vor încerca să-i ajute pe alții. Când căutăm să-i mângâiem pe alții cu mângâierile de care ne bucurăm noi înşine, binecuvântarea se întoarce la noi.

Capitolul 58 din Isaia este o rețetă pentru vindecarea bolilor corpului şi sufletului. Dacă dorim să avem sănătate şi adevărată bucurie a vieții, trebuie să punem în aplicare legile date în aceste texte din Scriptură. Despre slujirea pe care o acceptă El şi despre binecuvântările acesteia, Domnul spune:

„Iată postul plăcut Mie: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând,

și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l

și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile,

și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte

și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde,

vei striga, și El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară,

dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit,

atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!

Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă,

și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată,

ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58:7-11).

Faptele bune constituie o dublă binecuvântare, o binecuvântare atât pentru binefăcător, cât şi pentru cel ce se bucură de actul de

257


binefacere. Conştiința facerii de bine este unul dintre cele mai bune leacuri pentru corpurile şi mințile afectate de boală. Când mintea se simte liberă şi fericită datorită sentimentului datoriei bine împlinite şi satisfacției de a dărui şi altora fericire, această influență învioră-toare, moralizatoare, aduce o viață nouă întregii făpturi.

Bolnavii să caute să arate compasiune mai degrabă decât să o pretindă neîncetat. Puneți povara propriei voastre slăbiciuni şi întristări asupra Mântuitorului nostru milostiv. Deschideți-vă ini-mile înaintea iubirii Sale şi lăsați-o apoi să se reverse şi asupra al-tora. Amintiți-vă că toți au încercări greu de purtat şi ispite greu de biruit şi că există lucruri pe care le puteți face pentru a uşura aceste poveri. Exprimați recunoştință pentru binecuvântările pe care le aveți; arătați apreciere pentru atențiile pe care le primiți. Păstrați-vă inima plină de făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu, pentru a putea scoate din această comoară cuvinte care vor fi mângâiere şi tărie pentru alții. Aceasta vă va învălui într-o atmosferă care va înălța şi vă va fi de ajutor. Țelul vostru să fie acela de a-i binecu-vânta pe cei din jurul vostru şi veți găsi căi pentru a fi de folos atât membrilor propriei voastre familii, cât şi altora.

Dacă cei ce au o sănătate şubredă ar uita de ei înşişi în timp ce îşi îndreaptă atenția către alții, dacă ar împlini porunca Domnului, de a sluji celor care au mai multă nevoie de ajutor decât ei, şi-ar da seama de adevărul făgăduinței profetice: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolți repede.”

Mara şi Elim

Azi e Elim cu palmieri şi fântâni,Cu umbră răcoroasă pentru cel obosit;Ieri era Mara, doar stâncă şi nisip,Singurătate şi pustietate neumbrită.Și totuşi, în acelaşi deşert sunt amândouă, Aceeaşi briză fierbinte străbate ținutul singuratic;Aceeaşi vale le-adăposteşte,Și aceiaşi munți le înconjoară.

258


Aşa-i aici, pe acest pământ, la noi,Și aşa a fost de când îmi amintesc;Amar şi dulce, dureri şi bucurii,Stau alături, despărțite de-o zi.

Uneori, El transformă amarul în dulce,Alteori, ne dă izvoare de ape plăcute;Uneori ne umbreşte cu stâlpul de nor,Și alteori ne duce la umbra unui palmier.

Ce contează? Nu peste mult timp;Mara şi Elim vor rămâne în urmă;Fântânile şi palmierii deşertului curând vor dispărea,Ajungem în sfârşit la a „Dumnezeului nostru cetate”.O țară fericită! Dincolo de aceste dealuri singuratice,De unde pornesc în şuvoaie de bucurie izvoarele veşnice;O Paradis sfânt! O țară mai presus de ceruri,Locul în care vom sfârşi peregrinările noastre prin deşert. Horatius Bonar

Ce fericire, am pe Hristos

Ce fericire, am pe Hristos! Asta mă face aşa voios,Că moşteni-voi cerul înalt, prin al Lui sânge eu sunt salvat.

Refren: De-aceea-ntruna eu cânt aşa: Te-ador Isuse, salvarea mea, Și-n veci cânta-voi că-s fericit, astăzi prin Domnul sunt mântuit!

O, ce plăcere, ce minunat, de al Său farmec sunt inundat;Îngeri coboară şi-aduc de sus, şoaptele dragostei lui Isus.

Ce liniştit sunt şi fericit, pe-ale Lui brațe, sunt odihnit;Eu dar de-acuma aştept şi sper, o veşnicie să fiu cu El.

Fanny J. Crosby

259


261

262

În contact cu naturaCreatorul a ales pentru primii noştri părinți mediul cel mai

bine adaptat pentru sănătatea şi fericirea lor. El nu i-a aşezat într-un palat şi nici nu i-a înconjurat cu podoabele artificiale şi de lux pe care atât de mulți astăzi se luptă să le obțină. El i-a aşezat în mijlocul naturii şi în strânsă comuniune cu ființele sfinte ale cerului.

În grădina pe care Dumnezeu a pregătit-o drept casă pentru co-piii Săi, arbuşti grațioşi şi flori delicate întâmpinau ochiul la fiecare pas. Erau copaci de toate felurile, mulți dintre ei încărcați cu fructe parfumate şi delicioase. Pe ramurile lor, păsările îşi înălțau cântecele lor de laudă. La umbra lor, făpturile create stăteau împreună, fără nicio teamă.

Adam şi Eva, în curăția lor nepătată, se bucurau privind imagi-nile şi ascultând sunetele din Eden. Dumnezeu a hotărât munca pe care o aveau de făcut în grădină, „s-o lucreze şi s-o păzească.” (Ge-neza 2:15). Munca zilnică le aducea sănătate şi bucurie, iar perechea fericită saluta cu bucurie vizitele Creatorului lor, care în răcoarea zilei umbla şi vorbea cu ei. Dumnezeu îi învăța zilnic.

Planul de viață pe care Dumnezeu l-a dat pentru primii noştri părinți conține lecții pentru noi. Deşi păcatul şi-a aruncat umbra peste pământ, Dumnezeu doreşte ca fiii Săi să găsească plăcere în lu-crările mâinilor Sale. Cu cât este urmat mai îndeaproape planul Său de viață, cu atât mai minunat va lucra El pentru a vindeca omenirea suferindă. Cei bolnavi trebuie să fie aduşi în strânsă legătură cu na-tura. O viață în aer liber în mijlocul unui cadru natural ar face mi-nuni pentru mulți bolnavi neajutorați şi aproape lipsiți de speranță.

Zgomotul, agitația şi haosul oraşelor, viața lor închisă şi arti-ficială, sunt deosebit de obositoare şi epuizante pentru cei bolnavi. Aerul, încărcat cu fum şi praf, cu gaze toxice, precum şi cu microbi, este un pericol pentru viață. Bolnavii, stând în cea mai mare par-


264

263

te închişi între patru pereți, se simt aproape prizonieri în camerele lor. Ei privesc case, trotuare şi mulțimile grăbite, fără a vedea poate nici măcar o bucățică de cer albastru sau soare, iarbă, flori sau co-paci. Închişi în felul acesta, ei se gândesc peste măsură la suferința şi tristețea lor, devenind astfel o pradă a propriilor lor gânduri triste.

În ce-i priveşte pe cei cu putere morală redusă, oraşele abundă în primejdii. În ele, pacienții care au de biruit pofte nenaturale sunt în mod continuu expuşi ispitei. Ei au nevoie să fie aşezați într-un cadru nou, într-un loc unde şirul gândurilor să fie schimbat; aceştia trebuie să fie aşezați sub influențe în întregime diferite de cele care le-au distrus viața. Faceți ca pentru o perioadă de timp aceştia să fie scoşi din mediul acelor influențe care duc departe de Dumnezeu, pentru a trăi într-o atmosferă mai curată.

Instituțiile pentru îngrijirea celor bolnavi ar avea mult mai mult succes dacă ar putea fi aşezate departe de oraşe. Și, pe cât este posi-bil, toți cei care caută să-şi refacă sănătatea ar trebui să locuiască la țară, unde pot beneficia de viață în aer liber. Natura este medicul lui Dumnezeu.

Aerul curat, soarele vesel, florile şi copacii, livezile şi viile, pre-cum şi mişcarea în aer liber în mijlocul acestor împrejurimi, sunt dătătoare de sănătate şi de viață.

Medicii şi asistentele medicale ar trebui să-i încurajeze pe pacienți să petreacă mult timp în aer liber. Viața în aer liber este singurul remediu de care au nevoie mulți bolnavi. Ea are o putere minunată de a vindeca bolile cauzate de agitația şi excesele unei vieți duse după standardele modei, o viață care slăbeşte şi distruge puteri-le corpului, minții şi sufletului.

Cât de plăcute sunt liniştea şi libertatea vieții la țară pentru bol-navii obosiți de viața oraşului, de strălucirea prea multor lumini, şi de zgomotul străzilor! Cât de repede şi-ar îndrepta ei privirea spre scenele din natură! Ce plăcere ar fi pentru ei să stea în aer liber, bu-curându-se de soare şi inspirând mireasma copacilor şi florilor! În mirosul de pin, în parfumul de cedru şi brad există proprietăți dă-tătoare de viață; şi alți copaci au, de asemenea, proprietăți destinate restabilirii sănătății.

199În contact cu natura

265

Pentru bolnavul cronic, nimic nu tinde să restabilească mai deplin sănătatea şi fericirea ca viețuirea în mijlocul scenelor atrac-tive de la țară. Aici cei mai bolnavi pot sta aşezați sau întinşi la soa-re sau la umbra copacilor. Ei trebuie doar să-şi ridice ochii pentru a vedea deasupra lor frunzişul minunat al copacilor. Un sentiment dulce de odihnă şi înviorare coboară peste ei în timp ce ascultă adierea uşoară a vântului. Spiritele deprimate reînvie. Puterea slă-bită se reface. Inconştient mintea devine liniştită, pulsul accelerat devine mai calm şi regulat. Pe măsură ce bolnavii se întăresc, ei vor îndrăzni să facă câțiva paşi pentru a aduna floricelele minunate, solii prețioşi ai iubirii lui Dumnezeu pentru familia Sa bolnavă de jos, de pe pământ.

Ar trebui să se facă planuri clare pentru păstrarea pacienților în aer liber. Pentru cei care sunt capabili să lucreze, să se găsească ceva plăcut şi uşor de lucru. Arătați-le cât de plăcut şi util este lucrul în aer liber. Încurajați-i să respire aerul curat. Învățați-i să respire adânc, şi prin respirație şi vorbire să-şi întărească muşchii abdomi-nali. Aceasta este o educație care va fi de neprețuit pentru ei.

Mişcarea în aer liber ar trebui să fie prescrisă ca necesitate dă-tătoare de viață. Și ca o astfel de mişcare, cultivarea solului este cea mai bună. Pacienții să aibă straturi de flori de care să aibă grijă; sau să aibă de lucru în livadă sau în grădina de legume. În timp ce sunt încurajați să-şi părăsească camerele şi să petreacă timp în aer liber, cultivând flori sau făcând vreo altă muncă uşoară şi plăcută, atenția lor va fi abătută de la ei înşişi şi de la suferințele lor.

Cu cât pacientul poate fi ținut mai mult în aer liber, cu atât mai puțină îngrijire va necesita. Cu cât va fi mai vesel mediul în care se va afla, cu atât îi va fi de mai mult ajutor. Închis în casă, oricât ar fi de elegant mobilată, el va deveni nervos şi abătut. Înconjurați-l cu lucrurile frumoase ale naturii; aşezați-l acolo unde să poată vedea florile crescând şi să poată auzi pasările cântând, iar inima lui va izbucni în cântec, în armonie cu cântecele păsărilor. Corpul şi mintea vor primi alinare. Intelectul va fi trezit, imaginația va fi însuflețită, iar mintea va fi pregătită să aprecieze frumusețea Cu-vântului lui Dumnezeu.


266

267

În natură poate fi găsit întotdeauna ceva care să distragă atenția bolnavilor de la ei înşişi şi să le îndrepte gândurile spre Dumnezeu. Înconjurate de minunile Lui, mințile lor sunt înălțate de la lucrurile care se văd la lucrurile care nu se văd. Frumusețea naturii îi face să se gândească la căminul ceresc, acolo unde nu va exista nimic care să-i umbrească frumusețea, nimic care să întineze sau distrugă, ni-mic care să provoace boli sau moarte.

„El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29).

Medicii şi asistentele să descopere în lucrurile din natură, lecții despre Dumnezeu. Să îndrepte pe pacienți la El, Cel a cărui mână a creat copacii semeți, iarba şi florile, încurajându-i să vadă în fiecare boboc şi în fiecare floare o expresie a iubirii Lui pentru copiii Săi. El, Cel care are grijă de păsări şi flori va avea grijă de ființele create după chipul Său.

În aer liber, între lucrurile create de Dumnezeu, respirând aerul curat dătător de sănătate, bolnavilor li se poate cel mai bine spune despre noua viață în Hristos. Aici poate fi citit Cuvântul lui Dumne-zeu. Aici poate străluci în inimile întunecate de păcat lumina nepri-hănirii lui Hristos.

O, de-aş putea găsi, de la o zi la alta,O apropiere mai mare de Dumnezeul meu,Atunci clipele mele ar aluneca dulce,Sprijinindu-mă pe Cuvântul Său.

Doamne, doresc cu Tine a trăiMereu, mereu, în fiecare zi,În bucurii cum lumea nu poate da,Dar nici nu poate vreodată să le ia.

Binecuvântat Isus, vino ca Domn în inima mea,Și fă-mă cu totul al Tău,

201În contact cu natura

268

Ca să nu mă îndepărtez vreodată,Nici să nu plâng după iubirea Ta divină. Benjamin Cleveland

Bărbații şi femeile care au nevoie de vindecare fizică şi spiritua-lă trebuie să fie astfel aduşi în contact cu cei ale căror cuvinte şi fapte îi vor atrage la Hristos. Ei trebuie să fie aduşi sub influența marelui Misionar Medical, care poate vindeca şi sufletul şi trupul. Ei trebu-ie să audă despre dragostea Mântuitorului, despre iertarea acordată din plin tuturor celor care vin la El mărturisindu-şi păcatele.

Supuşi unor influențe ca acestea, mulți suferinzi vor fi îndrumați pe calea vieții. Îngerii din ceruri cooperează cu instru-mentele omeneşti pentru a aduce încurajare, speranță, bucurie şi pace în inimile celor bolnavi şi suferinzi. În aceste condiții bolnavii sunt de două ori binecuvântați, şi mulți vor găsi sănătatea. Pasul ne-sigur îşi va redobândi elasticitatea. Ochiul îşi va recăpăta strălucirea. Cei fără speranță vor deveni plini de speranță. Cei care cândva aveau o înfățişare descurajată vor purta o expresie de bucurie. Vocile din care răzbătea nemulțumirea se vor transforma în voci pline de vese-lie şi mulțumire.

Pe măsură ce sănătatea fizică este recâştigată, bărbații şi femeile devin mai capabili să-şi exercite credința în Hristos, ceea ce asigu-ră sănătatea sufletului. În conştiința păcatelor iertate există pace de nedescris, bucurie şi odihnă. Speranța întunecată a creştinului este luminată. Cuvintele exprimă credința: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.” (Psalmii 46:1; Psalmii 23:4; Isaia 40:29).

Credința mea priveşte în sus la Tine,La Tine Miel de pe Calvar,Mântuitor divin;Ascultă-mă acum când mă rog,


Ia-mi, şterge-mi toată vina,O lasă-mă de aziSă fiu cu totul al Tău.

Harul Tău bogat să deaTărie pentru inima mea,Și zel care să mă inspire;Căci Tu ai murit pentru mine,O dragostea mea pentru TinePură, caldă şi neschimbată să fie,Un foc nestins pe viață.

Păşind prin labirintul întunecat al vieții,Cu necazurile care mă înconjoară,Fii Tu Sfetnicul meu;Ca întunericul să se transforme în zi,Șterge-mi lacrimile triste,Nu mă lăsa să mă abat vreodatăDeparte de Tine, O, Tată. Ray Palmer

Principiile sănătății


Fără cunoaşterea principiilor sănătății nimeni nu este potrivit pentru a face față

responsabilităților vieții.

272

271

Noțiuni generale de igienăÎnțelegerea faptului că omul trebuie să fie un templu pentru

Dumnezeu, o locuință pentru descoperirea slavei Sale, ar trebui să fie imboldul cel mai important pentru îngrijirea şi dezvoltarea puterilor noastre fizice. Creatorul a lucrat corpul omenesc într-un mod atât de minunat, şi ne îndeamnă să facem din el studiul nos-tru, să înțelegem nevoile sale, şi să ne facem partea în a-l feri de rău şi pângărire.

Circulația sângelui

Pentru a avea o sănătate bună, trebuie să avem un sânge bun; deoarece sângele este curentul vieții. El repară stricăciunile produse şi hrăneşte corpul. Când i se asigură elementele nutritive adecva-te şi când este curățat şi vitalizat prin contactul cu aerul curat, el transportă viață şi vigoare la fiecare parte a organismului. Cu cât circulația este mai bună, cu atât mai bine se va realiza acest lucru.

La fiecare pulsație a inimii sângele ar trebui să-şi croiască drum rapid şi uşor spre toate părțile corpului. Circulația sa nu ar trebui să fie împiedicată de îmbrăcămintea strâmtă sau corsete, şi nici prin îmbrăcarea insuficientă a extremităților. Orice lucru care împiedică circulația sângelui, îl forțează să se ducă înapoi la organele vitale, producând congestie. Dureri de cap, tuse, palpitații ale inimii sau indigestia sunt adesea rezultatul.

Respirația

Pentru a avea un sânge bun, trebuie să respirăm bine. Inspira-rea adâncă şi profundă de aer curat, care umplu plămânii cu oxi-gen, purifică sângele. Ei îi dau o culoare intensă şi-l trimit, ca pe


273

274

un curent dătător de viață, la fiecare parte a corpului. O respirație bună linişteşte nervii, stimulează apetitul, îmbunătățeşte digestia şi produce un somn profund şi întăritor.

Plămânii ar trebui să aibă cea mai mare libertate posibilă. Ca-pacitatea lor este dezvoltată de mişcarea liberă şi se diminuează dacă sunt înghesuiți şi comprimați. De aici, efectele negative ale practicii atât de comune, în special în ocupații sedentare, de a sta ghemuit atunci când lucrezi. În această poziție, este imposibil să se respire profund. Respirația superficială devine curând un obicei, iar plămânii îşi pierd puterea de a se extinde. Un efect similar este produs de utilizarea corsetelor. Nu se asigură suficient loc în partea inferioară a pieptului; muşchii abdominali, care au fost concepuți pentru a ajuta la respirație, nu au deplină libertate, şi plămânii sunt împiedicați în acțiunea lor.

Astfel, are loc o aprovizionare insuficientă cu oxigen. Sânge-le se mişcă greoi. Deşeurile, reziduurile otrăvitoare, care ar trebui să fie eliminate prin expirația plămânilor, sunt reținute, iar sângele devine impur. Nu numai plămânii, ci şi stomacul, ficatul şi creierul sunt afectate. Pielea devine pământie, digestia este întârziată, inima este deprimată, creierul este întunecat, gândurile sunt confuze, des-curajarea se lasă peste minte, întregul organism devine deprimat şi inactiv, şi deosebit de predispus la boli.

Plămânii elimină în mod constant impurități, şi au nevoie să fie mereu alimentați cu aer proaspăt. Aerul impur nu asigură aportul necesar de oxigen, iar sângele trece prin creier şi alte organe fără vitalitate. De aici necesitatea unei aerisiri temeinice. A trăi în came-re închise, prost aerisite, unde aerul este lipsit de viață şi viciat, are ca rezultat slăbirea întregul organism. Acesta va deveni deosebit de sensibil la influența răcorii, şi, o uşoară expunere la frig, va produce boala. Chiar faptul că stau închise în casă le face pe multe femei palide şi lipsite de vlagă. Ele respiră acelaşi aer continuu, până când acesta devine încărcat cu substanțe toxice eliminate prin plămâni şi pori, iar toxinele sunt astfel transmise înapoi în sânge.

207Noțiuni generale de igienă

275

Aerisirea şi lumina soarelui

În construcția de clădiri, fie pentru scopuri publice sau ca locuințe, trebuie avut grijă să se asigure o bună aerisire şi lumina soarelui din belşug. Bisericile şi sălile de clasă sunt de multe ori de-fectuoase din acest punct de vedere. Neglijarea unei aerisiri adecvate este responsabilă pentru o mare parte din somnolența şi plictiseala care distrug efectul multor predici sau fac munca profesorului ane-voioasă şi ineficientă.

În măsura în care este posibil, toate clădirile destinate pentru a fi locuite de oameni ar trebui să fie ridicate pe terenuri înalte, bine drenate. Acest lucru va asigura un loc uscat şi va îndepărta riscul îmbolnăvirii produse de umezeală şi izul de mucegai. Acest aspect este adesea prea uşor trecut cu vederea. Probleme permanente de sănătate, boli grave, precum şi multe decese sunt rezultatul umezelii şi răcelii specifice locurilor joase, cu prea multă apă.

Când se construiesc locuințele este deosebit de important să se asigure o aerisire bună şi lumină a soarelui din abundență. În fiecare încăpere din casă să circule aerul şi să fie lumină din plin. Camerele de dormit trebuie să fie amenajate astfel încât să aibă o liberă circulație a aerului zi şi noapte. Nicio cameră nu este potrivită pentru a fi folosită ca dormitor decât dacă ferestrele sale pot fi larg deschise zilnic pentru a lăsa să pătrundă aerul şi soarele. În majoritatea țărilor, dormitoarele trebuie să fie dotate cu sisteme pentru încălzire, astfel încât să fie bine încălzite şi uscate când vremea este rece sau umedă.

Aceeaşi grijă ar trebui acordată camerei pentru musafiri ca şi camerelor destinate folosirii zilnice. La fel ca şi celelalte dormitoare, aceasta ar trebui să aibă aer şi soare, şi ar trebui să fie prevăzută cu un sistem de încălzire, pentru a usca umezeala care se acumulează întotdeauna într-o cameră care nu este folosită constant. Cine doar-me într-o cameră în care nu intră razele soarelui, sau ocupă un pat care nu a fost bine uscat şi aerisit, face acest lucru cu riscul sănătății, şi, de multe ori, chiar cu riscul vieții.

În construirea unei case mulți plănuiesc atent locul pentru plante şi flori. Sera sau fereastra destinată pentru ele este caldă şi


276

însorită; deoarece fără căldură, aer şi soare, plantele nu ar trăi şi în-flori. Dacă aceste condiții sunt necesare pentru viața plantelor, cu cât mai necesare sunt ele pentru propria noastră sănătate, precum şi a familiilor noastre şi a oaspeților!

Dacă vrem ca locuințele noastre să fie un loc în care sănătatea şi fericirea să dăinuiască, trebuie să le aşezăm mai sus de umezeala urât mirositoare şi ceața din zonele joase, şi să permitem intrare li-beră a factorilor dătători de viață ai cerului. Renunțați la perdelele grele, deschideți ferestrele şi îndepărtați jaluzelele, nu permiteți nici viței de vie, cu toată frumusețea acesteia, să umbrească ferestrele, şi nici copacilor să stea atât de aproape de casă încât să nu permită razelor de soare s-o lumineze. Lumina soarelui poate decolora dra-periile şi covoarele, şi poate distruge luciul ramelor de la tablouri; dar va aduce o strălucire sănătoasă în obrajii copiilor.

Cei care îngrijesc persoane în vârstă, ar trebui să îşi amintească faptul că în special acestea au nevoie de camere calde, confortabi-le. Vigoarea scade odată cu înaintarea în vârstă, lăsând mai puțină vitalitate organismului prin care să lupte împotriva factorilor cu influență nesănătoasă; prin urmare, vârstnicii au o mai mare nevoie de lumina soarelui din abundență şi de aer curat.

Curățenia strictă este esențială atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea mentală. Toxinele sunt în mod constant eliminate din organism prin piele. Milioanele sale de pori se înfundă rapid dacă pielea nu este păstrată curată prin băi frecvente, iar toxinele care ar fi trebuit eliminate prin piele, devin o povară suplimentară pentru alte organe de excreție.

Cele mai multe persoane ar putea să se bucure de o baie rece sau călduță făcută zilnic, dimineața sau seara. În loc de a creşte ris-cul de a răci, baia, făcută în mod corespunzător, fortifică împotri-va răcelilor, deoarece îmbunătățeşte circulația, sângele este adus la suprafață, şi se obține o circulație mai uşoară şi regulată. Mintea şi corpul sunt deopotrivă revigorate. Muşchii devin mai flexibili, pu-terea intelectuală creşte. Baia este un calmant al nervilor. Baia ajută intestinelor, stomacului şi ficatului, oferind sănătate şi energie aces-tora şi îmbunătățeşte digestia.

209Noțiuni generale de igienă

Este important, de asemenea, ca îmbrăcămintea să fie perma-nent curată. Hainele purtate absorb toxinele care sunt eliminate prin pori; dacă nu sunt schimbate frecvent şi spălate, aceste impurități vor fi reabsorbite.

Orice formă de murdărie tinde să dea naştere la boli. Microbii care produc moarte se găsesc din abundență în colțurile întunecate, neglijate, în deşeurile aflate în descompunere, în igrasie, mucegai şi putregai. În apropierea casei, nu ar trebui să fie lăsate să putrezească şi să otrăvească aerul, legume sau grămezi de frunze căzute. Nimic murdar sau aflat în descompunere nu ar trebui să fie tolerat în casă. În oraşe mici sau mari, considerate perfect sănătoase, au izbucnit multe epidemii de febră datorită materiilor aflate în descompunere în apropierea locuinței vreunui gospodar neglijent.

Curățenia perfectă, lumina soarelui din abundență, atenție de-osebită acordată instalațiilor sanitare din cămin, sunt esențiale pen-tru a fi feriți de boli şi pentru veselia şi vigoarea membrilor familiei.


277

278

Igiena la copiii lui IsraelDintre toate învățăturile pe care Dumnezeu le-a dat lui Isra-

el, cea referitoare la păstrarea sănătății a primit o atenție deosebită. Poporul care a ieşit din sclavie cu obiceiurile stricate şi nesănătoa-se datorate acesteia, a fost supus celei mai stricte educații în pustie înainte de a intra în Canaan. Au fost educați cu privire la principiile sănătății şi au fost impuse legi de igienă şi sănătate publică.

Prevenirea bolii

Nu numai în serviciul lor religios, ci şi în toate chestiunile vieții de zi cu zi s-a acordat o atenție deosebită diferenței dintre curat şi necurat. Toți cei care veneau în contact cu boli contagioase sau infecțioase erau izolați din tabără, şi nu li se permitea să se întoarcă fără o curățare te-meinică atât a persoanei cât şi a îmbrăcăminții. În cazul unei persoane afectate de vreo boală infecțioasă, porunca suna clar:

„Orice pat în care se va culca va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea va fi necurat. Cine se va atinge de patul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara. Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi să fie necurat până seara. Cine se va atinge de trupul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara... Cine se va atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara; şi cine va ridica lucrul acela să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara. Cine va fi atins de el ... şi nu-şi va spăla mâinile în apă, să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara. Orice vas de pământ care va fi atins de el, să fie spart şi orice vas de lemn să fie spălat în apă.” (Leviticul 15:4-12).

Legea cu privire la lepră este de asemenea o ilustrație a temeini-ciei cu care trebuiau aplicate aceste legi:


279

280

„Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locu-iască singur; locuința lui să fie afară din tabără. Când se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in, în urzeală sau în bătătură de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru de piele ... trebuie arătată preotului ... Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o pată de lepră care roade; lucrul acela este necurat. Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lână sau de in, sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc.” (Leviticul 13:46-52).

La fel, dacă o casă prezenta dovada existenței unor condiții care o făceau nesigură pentru locuit, era distrusă. Preotul trebuia „să dă-râme casa, lemnele ei şi toată tencuiala casei; şi să scoată afară aceste lucruri din cetate, într-un loc necurat.

Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă va fi necurat până seara. Cine se va culca în casă să-şi spele hainele. Cine va mân-ca în casă, de asemenea, să-şi spele hainele.” (Leviticul 14:45-47).

Curățenia

Ei au fost educați cu privire la nevoia practicării igienei persona-le în modul cel mai impresionant. Înainte de a se strânge la muntele Sinai pentru a asculta proclamarea Legii prin vocea lui Dumnezeu, poporului i s-a cerut să-şi spele atât corpurile cât şi îmbrăcămin-tea. Această poruncă a fost aplicată sub pedeapsa cu moartea. Nicio necurăție nu urma să fie tolerată în prezența lui Dumnezeu.

În timpul călătoriei lor prin pustie, israeliții erau aproape con-tinuu în aer liber, acolo unde murdăria avea să aibă un efect mai puțin nociv decât asupra celor care locuiesc în case înghesuite. Mai mult, cea mai strictă atitudine cu privire la curățenie se cerea atât în interiorul cât şi în afara corturilor lor. Niciun fel de gunoi nu avea voie să rămână în tabără sau în jurul ei. Domnul a spus:

„Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu

213Igiena la copiii lui Israel

Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric

la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9). „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui,

să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău.” (Deuteronom 10:12).

„Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ți dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă.” (Deuteronomul 23:14).

Dieta

Distincția dintre curat şi necurat se făcea în tot ceea ce ținea de dietă:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare. Să faceți deosebire între dobitoacele curate şi ne-curate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcați prin dobitoacele, prin păsările, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învățat să le deosebiți ca necurate.” (Leviticul 20:24, 25).

Multe din alimentele consumate din plin de către păgânii din jur le erau interzise copiilor lui Israel. Prin aceasta nu se făcea nicio distincție arbitrară. Lucrurile interzise erau nesănătoase. Iar faptul că ele erau declarate necurate îi învăța lecția că utili-zarea alimentelor dăunătoare pângărea. Ceea ce corupe corpul tinde să corupă şi sufletul. Aceasta îl face pe utilizator nepotrivit pentru comuniunea cu Dumnezeu şi necorespunzător pentru o slujire înaltă şi sfântă.

În țara făgăduinței, a continuat disciplina începută în pustie, în condiții favorabile pentru formarea de obiceiuri corecte. Oamenii nu erau înghesuiți împreună în oraşe, ci fiecare familie îşi avea pă-mântul propriu, asigurând pentru toți binecuvântările dătătoare de sănătate ale unei vieți nepervertite trăite în mijlocul naturii.


281

În ceea ce priveşte practicile pline de cruzime şi imorale ale canaaniților, care au fost deposedați de bunurile lor de către Israel, Domnul a spus:

„Să nu trăiți după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri şi Mi-e scârbă de ele.” (Leviticul 20:23). „Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela.” (Deutero-nomul 7:26).

În toate treburile lor de fiecare zi, israeliții au fost învățați lecția hotărâtă de către Duhul Sfânt:

„Nu ştiți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dum-nezeu este sfânt: şi aşa sunteți voi.” (1 Corinteni 3:16, 17).

Tresăltați de veselie

„O inimă veselă este un bun leac.” (Proverbele 17:22). Recunoştința, bucuria, bunăvoința, încrederea în dragostea şi grija lui Dumnezeu – acestea reprezintă cea mai bună protecție a sănătății. Pentru israeliți, ele trebuiau să fie nota dominantă a vieții.

Călătoria făcută de trei ori pe an pentru a participa la sărbăto-rile anuale de la Ierusalim, şederea, timp de o săptămână, în corturi în timpul Sărbătorii Corturilor erau ocazii de recreere în aer liber şi relații sociale. Aceste sărbători erau ocazii de bucurie, care dobân-deau şi mai multă frumusețe şi însuflețire prin primirea cu plăcere a străinului, levitului şi săracului.

„Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul Dumnezeul tău, ție şi casei tale.” (Deuteronomul 26:11).

Astfel, mai târziu, când Legea lui Dumnezeu a fost citită în Ie-rusalim robilor întorşi din Babilon, şi când poporul a plâns din cau-za fărădelegilor lor, au fost rostite cuvintele pline de har:

„Să nu vă bociți şi să nu plângeți!... Duceți-vă de mâncați cărnuri grase şi beți băuturi dulci şi trimiteți câte o parte şi celor


283

282

ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:9, 10).

Atunci, „în toate cetățile lor şi la Ierusalim”, a fost scris şi vestit: „Duceți-vă la munte şi aduceți ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceți corturi, cum este scris. Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curțile lor, în curțile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porții apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim. Toată adunarea celor ce se întorseseră din captivitate a făcut corturi şi a locuit în aceste cor-turi... Și a fost foarte mare veselie.” (Neemia 8:15-17).

Dumnezeu a dat instrucțiuni pentru Israel în toate principii-le esențiale pentru păstrarea bunăstării fizice, precum şi a sănătății morale, şi, cu privire la aceste principii, nu mai puțin în ceea ce priveşte legea morală, că El le-a poruncit:

„Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ți fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porțile tale.” (Deuteronomul 6:6-9).

„Când fiul tău te va întreba într-o zi: „Ce înseamnă învățăturile acestea, legile acestea şi poruncile acestea, pe care vi le-a dat Dom-nul, Dumnezeul nostru?”, să răspunzi fiului tău: ... „Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiți, şi să ne țină în viață, cum face astăzi”. ” (Deuteronomul 6:20-24).

Dacă ar fi ascultat de instrucțiunile pe care le-au primit şi ar fi profitat de avantajele lor, israeliții ar fi fost o pildă vie de sănătate şi prosperitate pentru lumea întreagă. Dacă ar fi trăit, ca popor, în con-formitate cu planul lui Dumnezeu, ei ar fi fost păziți de bolile care afectau alte națiuni. Ei ar fi avut o tărie fizică şi o vigoare intelectuală mai presus de oricare alt popor. Ar fi fost cea mai puternică națiune de pe pământ. Dumnezeu a spus:


285

„Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele.” (Deutero-nomul 7:14).

„Și azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, şi îți va da asupra tutu-ror neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreție, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți-a spus.” (Deuteronomul 26:18, 19).

„Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vaci-lor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. Coşnița şi postava ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi bine-cuvântat la plecarea ta.” (Deuteronomul 28:2-6).

„Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grâna-rele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va bine-cuvânta în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele Domnului, şi se vor teme de tine. Și Domnul te va copleşi cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi că ți-o va da. Dom-nul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale... Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus şi niciodată nu vei fi jos dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini.” (Deuteronomul 28:8-13).

Lui Aaron, marele preot, şi fiilor lui le-a fost dată îndrumarea:

„Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel, și să le ziceți: „Domnul să te binecuvânteze, și să te păzească! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine,

și să Se îndure de tine! Domnul să-Și înalțe Fața peste tine

284


286

și să-ți dea pacea! Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta.”

„Puterea ta să țină cât zilele tale! Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor,

trece cu măreție pe nori. Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost și sub brațele Lui cele veșnice

este un loc de scăpare... Israel este fără frică în locuința lui, izvorul lui Iacov este deoparte

într-o țară plină de grâu și de must, și cerul lui picură roua. Ferice de tine, Israele!

Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, scutul care îți dă ajutor și sabia care te face slăvit?” (Numeri 6:23; 6:24-27; Deuteronomul 33:25-29).

Israeliții nu au reuşit să împlinească scopul lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu au reuşit să primească binecuvântările care le erau destinate. Însă, în Iosif şi Daniel, în Moise şi Elisei şi în mulți alții, avem exemple nobile ale rezultatelor care decurg din ascultarea ade-văratului plan de viețuire. Astăzi, o credincioşie ca a lor va produce rezultate identice.

Pentru noi este scris:

„Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt,

un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat

din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul!”

„Cel fără prihană înverzește ca finicul și crește ca cedrul din Liban. Cei sădiți în casa Domnului

înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade și la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi.”


„Fiule, nu uita învățăturile mele, și păstrează în inima ta sfaturile mele!

Căci ele îți vor lungi zilele și anii vieții tale, și-ți vor aduce multă pace...

Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău și piciorul nu ți se va poticni.

Când te vei culca, vei fi fără teamă, și când vei dormi, somnul îți va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năpraznică, nici de o năvălire din partea celor răi;

căci Domnul va fi nădejdea ta și El îți va păzi piciorul de cădere.”

(Proverbele 3:1, 2, 23-26; Psalmii 92:12-14; 92:15).

287

288

Îmbrăcămintea

Biblia ne învață să fim modeşti în îmbrăcăminte. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate cuviincios.” (1 Timo-tei 2:9). Aceasta interzice etalarea ostentativă în îmbrăcăminte, culorile țipătoare, împodobirea excesivă. Orice obiect destinat să atragă atenția asupra purtătorului sau să provoace admirația, nu fac parte din îmbrăcămintea modestă pe care o porunceşte Cu-vântul lui Dumnezeu.

Rochia noastră nu trebuie să fie scumpă – să nu aibă „aur, nici mărgăritare sau decorații scumpe”. (1 Timotei 2:9).

Banii sunt o comoară încredințată de Dumnezeu. Nu ne este permis să-i cheltuim pentru satisfacerea mândriei sau ambiției. În mâinile copiilor lui Dumnezeu banii sunt hrană pentru cei flămânzi şi îmbrăcăminte pentru cei goi. Ei sunt apărare pentru cei asupriți, un mijloc de a aduce sănătate celor bolnavi şi de a predica Evanghelia celor săraci. Ați putea aduce fericire la multe inimi prin utilizarea cu înțelepciune a banilor care sunt în prezent cheltuiți pentru etalare. Meditați la viața lui Hristos. Studiați ca-racterul Său şi faceți-vă părtaşi cu El în lepădarea Sa de Sine.

În lumea aşa-zis creştină se cheltuieşte suficient de mult pen-tru bijuterii şi rochii inutil de scumpe încât cu aceşti bani să poată fi hrăniți toți cei flămânzi şi îmbrăcați, toți cei goi. Moda şi dragos-tea de a face paradă cu bunurile personale absorb banii care i-ar putea mângâia pe cei săraci şi suferinzi. Aceştia jefuiesc lumea de Evanghelia iubirii Mântuitorului. Misiunile abia mai funcționează. Mulțimi de oameni pier din lipsa învățăturii creştine. Chiar lângă noi, precum şi în țările străine, cei necredincioşi rămân needucați şi nemântuiți. În timp ce Dumnezeu a umplut pământul cu bine-cuvântări şi i-a umplut cămările cu cele necesare vieții, în timp ce El ne-a dat din abundență cunoaşterea mântuitoare a adevă-


289

rului Său, ce scuză putem oferi pentru că permitem să se înalțe la cer strigătele văduvei şi orfanului, bolnavilor şi suferinzilor, celor needucați şi nemântuiți? La ziua lui Dumnezeu, când vom fi aduşi față în față cu El, cu Cel care Și-a dat viața pentru aceşti oameni aflați în nevoie, ce scuză vor oferi cei care îşi cheltuiesc timpul şi banii pentru capricii pe care Dumnezeu le-a interzis? Nu va spune oare Hristos unora ca aceştia: „Am fost flămând şi nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-ați dat să beau; ... am fost gol şi nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniță şi n-ați venit pe la Mine?” (Matei 25:42-43.)

Dar hainele noastre, deşi modeste şi simple, ar trebui să fie de bună calitate, de culoare potrivită şi perfecte pentru slujire. Ele ar trebui alese mai degrabă după criteriul rezistenței decât după acela al etalării ostentative. Ar trebui să ofere căldură şi o bună protecție. Femeia înțeleaptă, descrisă în Proverbele, „nu se teme de zăpadă pentru casa ei; căci toți cei din casa ei sunt îmbrăcați cu veşminte căptuşite.” (Proverbele 31:21).

Îmbrăcămintea noastră ar trebui să fie curată. Veşmintele murdare sunt nesănătoase şi, de aceea, nocive pentru trup şi su-flet. „Voi sunteți templul lui Dumnezeu... Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu.” (1 Co-rinteni 3:16, 17).

Îmbrăcămintea trebuie să fie sănătoasă din toate punctele de vedere. „Mai presus de toate lucrurile”, Dumnezeu doreşte ca noi „să fim sănătoşi” – sănătoşi trupeşte şi sufleteşte. Și trebuie să fim împreună lucrători cu El, pentru a promova atât sănătatea sufletului cât şi a trupului. Ambele sunt susținute printr-o îmbră-căminte sănătoasă.

Aceasta ar trebui să aibă farmec, frumusețe şi să fie spe-cifică unei simplități naturale. Hristos ne-a prevenit asupra lăudăroşeniei vieții, nu însă şi asupra farmecului şi frumuseții naturale. El a îndreptat atenția asupra florilor câmpului, asupra crinului ce se desfăcea în puritatea lui, şi a spus: „Nici chiar So-lomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” (Ma-tei 6:29). Astfel, prin lucrurile din natură, Hristos ilustrează

221Îmbrăcămintea

290

frumusețea pe care o prețuieşte cerul, farmecul modest, simplita-tea, puritatea, armonia – caracteristici care fac ca îmbrăcămintea noastră să-I fie plăcută.

El ne îndeamnă ca veşmântul cel mai frumos să fie cel al su-fletului. Nicio podoabă exterioară nu se poate compara ca valoare sau frumusețe cu acel „duh blând şi liniştit”, care înaintea Sa „este de mare preț.” (1 Petru 3:4).

Cât sunt de prețioase făgăduințele Sale pentru cei care fac din principiile Mântuitorului călăuza lor, cât de prețioase sunt făgăduințele Sale:

„De ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte?” „Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?... Nu vă îngrijorați dar, zicând: ... Cu ce ne vom îmbrăca?... Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:28-33).

„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3).

În ce contrast se află aceasta cu oboseala, neliniştea, boala şi nefericirea care rezultă în urma domniei modei! Cât de opuse principiilor date în Scripturi sunt multe dintre tipurile de îmbră-căminte pe care le prescrie moda! Gândiți-vă la stilurile care s-au impus în ultimele câteva sute de ani sau chiar numai în ultimii câțiva zeci de ani. Cât de multe dintre ele, odată ce ieşeau din modă, nu erau declarate neruşinate; cât de multe erau declarate ca nepotrivite pentru o femeie distinsă, cu respect pentru sine şi frică de Dumnezeu!

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri

vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33).


291

Efectuarea de schimbări vestimentare doar de dragul modei nu este aprobată de Cuvântul lui Dumnezeu. Schimbarea stilului şi folosirea ornamentelor fanteziste şi costisitoare irosesc timpul şi mijloacele celor bogați, şi distrug energiile minții şi sufletului. Ele impun o povară grea clasei de mijloc şi celor mai sărace. Mulți dintre cei care cu greu îşi pot câştiga traiul, şi care, dacă moda ar fi mai simplă, şi-ar putea face propriile lor haine, sunt obligați să recurgă la croitoreasă pentru a fi la modă. Multe fete sărace, de dragul vreunei rochii elegante, s-au lipsit de lenjerie de corp căl-duroasă, şi au plătit prețul chiar cu viața lor. Mulți alții, invidiind etalarea şi eleganța celor bogați, au fost ademeniți că păşească pe căile necinstei şi ruşinii. Multe case sunt lipsite de confort, mulți oameni sunt conduşi la fraudă sau faliment, pentru a satisface cerințele extravagante ale soției sau copiilor.

Multe femei, obligate să pregătească pentru sine sau copiii lor costumele elegante cerute de modă, sunt sortite să muncească din greu neîncetat. Multe mame cu nervii slăbiți şi degetele tremurânde trudesc până târziu noaptea pentru a adăuga la îmbrăcămintea copii-lor lor ornamente, care nu contribuie cu nimic la sănătatea, confortul sau frumusețea lor. De dragul modei ea îşi sacrifică sănătatea şi acea linişte de spirit atât de importantă pentru a-i îndruma drept pe copiii ei. Cultura minții şi inimii este neglijată. Sufletul este pipernicit.

Mama nu are timp să studieze principiile dezvoltării fizice, ca să ştie cum să se îngrijească de sănătatea copiilor ei. Ea nu are timp să se îngrijească de nevoile lor mentale sau spirituale, nu are clipe libere ca să se implice în micile lor dezamăgiri şi încercări, sau să participe la interesele şi preocupările lor.

Aproape de îndată ce au venit pe lume, copiii sunt supuşi influenței modei. Ei aud mai multe despre îmbrăcăminte decât despre Mântuitorul lor. Ei îşi văd mamele consultând fotogra-fiile cu îmbrăcăminte la modă mai serios decât Biblia. Etalarea îmbrăcăminții este considerată mai importantă decât dezvoltarea caracterului. Părinții şi copiii sunt jefuiți de ceea ce este cel mai bine, mai plăcut şi mai adevărat în viață. De dragul modei ei sunt înşelați să renunțe la pregătirea pentru viața viitoare.

223Îmbrăcămintea

292

Chiar inamicul a tot ce este bine este cel care a promovat in-ventarea modei în continuă schimbare. El nu doreşte nimic mai mult decât să aducă durere şi dezonoare lui Dumnezeu aducând mizeria şi ruina ființelor umane. Unul dintre mijloacele prin care el realizează cel mai eficient aceasta, este moda care şubrezeşte organismul, slăbeşte mintea şi înjoseşte sufletul.

Femeile sunt supuse unor maladii grave şi suferințele lor sunt mult amplificate datorită modului în care se îmbrăcă. În loc să-şi păstreze sănătatea pentru a face față situațiilor de urgență care cu siguranță vor veni în viitor, ele, prin obiceiuri greşite, îşi sacrifică de prea multe ori, nu numai sănătatea, ci şi viața, lăsând în plus copiilor ca moştenire multă durere datorată unui organism distrus, obiceiurilor rele, precum şi ideilor greşite cu privire la viață.

Una dintre invențiile cele mai dăunătoare şi vătămătoare ale modei este fusta care mătură pământul. Această fustă care se târăşte pe pământ este neigienică, incomodă, jenantă şi nesănă-toasă. Ea este extravagantă, atât din cauza materialului suplimen-tar necesar cât şi din cauza uzurii inutile datorate lungimii ei. Și oricine a văzut o femeie purtând o fustă care mătură pe jos, având mâinile pline de pachete şi încercând să urce sau să coboare scări, să urce în tramvai, să se plimbe prin mulțime, să meargă în ploaie sau pe vreun drum noroios, n-are nevoie de nicio altă dovadă cu privire la neplăcerea şi disconfortul produs de aceasta.

Un alt rău serios este purtarea unor fuste a căror greutate tre-buie susținută de solduri. Această greutate, apăsând asupra orga-nelor interne, le trage în jos şi provoacă slăbiciunea stomacului şi o senzație de oboseală, făcând-o pe purtătoare să se cocoşeze, ceea ce comprimă mai mult plămânii şi împiedică o respirație corectă.

În ultimii ani, pericolele rezultate din încorsetarea taliei au fost discutate atât de mult încât puțini pot fi ignoranți cu privire la aceasta; totuşi, atât de mare este puterea modei, încât răul con-tinuă. Prin această practică, femeile şi fetele îşi fac singure un rău nespus. Este esențial pentru sănătate ca pieptul să aibă suficient loc să se extindă la maximum aşa încât plămânii să poată inspira


293

adânc. Când plămânii sunt limitați în activitatea lor, cantitatea de oxigen primită în ei este diminuată. Sângele nu este împros-pătat corespunzător, iar substanțele reziduale otrăvitoare care ar trebui să fie eliminate prin plămâni rămân în organism. În plus, circulația este împiedicată, iar organele interne sunt atât de înghe-suite şi de îngrămădite încât nu-şi pot îndeplini sarcinile în mod corespunzător.

Folosirea corsetului nu îmbunătățeşte forma. Unul dintre ele-mentele principale ale frumuseții fizice este simetria, raportul ar-monios dintre părți. Iar modelul corect pentru dezvoltarea fizică se află, nu în manechinele afişate de creatorii de modă francezi, ci în forma corpului uman dezvoltat în mod natural, după legile lui Dumnezeu. Dumnezeu este autorul a tot ce este frumos şi numai în măsura în care ne conformăm idealului Său ne vom apropia de standardul adevăratei frumuseți.

Un alt rău favorizat de obiceiuri este distribuția inegală a îmbrăcăminții, astfel încât, în timp ce unele părți ale corpului au mai multă protecție decât este necesar, altele sunt insuficient îm-brăcate. Picioarele şi brațele, fiind aşezate la o distanță mai mare de organele vitale, ar trebui păzite în special de frig prin îmbrăcă-minte groasă. Este imposibil să te bucuri de sănătate, atunci când extremitățile sunt în mod obişnuit reci; deoarece atunci când exis-tă prea puțin sânge în extremități, va fi prea mult în alte părți ale corpului. O sănătate perfectă presupune o circulație perfectă; dar acest lucru nu poate fi dobândit atâta timp cât pe corp, acolo unde sunt situate organele vitale, se poartă de trei sau patru ori mai multă îmbrăcăminte, decât pe picioare sau brațe.

Multe femei sunt agitate şi măcinate de griji pentru că se lip-sesc de aerul curat care ar face sângele curat, şi a lipsei libertății de mişcare care ar pompa sângele prin vene, dând viață, sănătate şi energie. Multe femei au devenit bolnave incurabile deşi s-ar fi putut bucura de sănătate, şi multe au murit de tuberculoză şi alte boli deşi ar fi putut trăi cât le-a fost hărăzit dacă s-ar fi îmbrăcat în conformitate cu principiile sănătății şi ar fi făcut din plin mişcare în aer liber.

225Îmbrăcămintea

294

Pentru a asigura cea mai sănătoasă îmbrăcăminte, nevo-ile fiecărei părți a corpului trebuie să fie studiate cu atenție. Particularitățile climatice, mediul, starea de sănătate, vârsta şi ocupația trebuie să fie toate luate în considerare. Fiecare articol de îmbrăcăminte trebuie să fie suficient de lejer, să nu împiedice nici circulația sângelui, nicio respirație profundă, naturală. Toa-tă îmbrăcămintea ar trebui să fie atât de lejeră încât, atunci când sunt ridicate brațele îmbrăcămintea să se ridice corespunzător.

Femeile cu o sănătate şubredă pot face mult pentru ele îm-brăcându-se în mod înțelept şi făcând mişcare. Odată îmbrăca-te corespunzător pentru recreație, să facă mişcare în aer liber, cu atenție la început, apoi făcând tot mai multă în funcție de puterile lor. Făcând astfel, multe femei şi-ar putea redobândi sănătatea şi ar putea trăi pentru a-şi duce la îndeplinire lucrarea pe care o au de făcut în această lume.

Neinfluențată de modă

Femeile ar trebui să fie cele care, în loc să se străduiască să răspundă cerințelor modei, să aibă curajul să se îmbrace sănătos şi simplu. În loc de a se cufunda într-o continuă corvoadă în gos-podărie, soția şi mama să-şi ia timp pentru a citi, a se păstra bine informată, pentru a fi o companie plăcută pentru soțul ei şi pen-tru a păstra legătura cu mintea în continuă dezvoltare a copiilor ei. Ea să utilizeze cu înțelepciune ocaziile pe care le mai are pentru a-i influența pe cei dragi să meargă spre o viață mai bună. Să-şi ia timp pentru a face din iubitul Mântuitor un tovarăş zilnic şi un prieten apropiat. Să-şi ia timp pentru studiul Cuvântului Său, să-şi ia timp pentru a merge cu copiii pe câmpii şi să-i învețe despre Dumnezeu, prin frumusețea lucrărilor Sale.

Să-şi păstreze voioşia şi optimismul. În loc să-şi petreacă fi-ecare moment îndeletnicindu-se cu cusutul interminabil, să facă din clipele serii un timp plăcut de părtăşie, de reuniune familială după îndatoririle din timpul zilei. Astfel, mulți bărbați ar fi atraşi să aleagă compania celor din familie mai degrabă decât compa-


nia celor de la club sau cârciumă. Mulți băieți ar fi feriți să stea pe străzi sau în barul din colț. Multe fete ar fi salvate de priete-nii frivole şi corupătoare. Influența căminului ar fi pentru părinți şi copii ceea ce a intenționat Dumnezeu – o binecuvântare de-o viață întreagă.

295

296

Dieta şi sănătatea

Corpurile noastre sunt formate din alimentele pe care le mân-căm. Țesuturile din organism se distrug neîncetat; fiecare mişcare a fiecărui organ implică producerea de reziduuri, iar aceste rezi-duuri sunt înlocuite din hrana noastră. Fiecare organ al corpului necesită porția sa de hrană. Creierul trebuie să-şi aibă partea sa; oasele, muşchii şi nervii îşi cer partea lor. Este un proces minu-nat cel care transformă alimentele în sânge şi foloseşte acest sânge pentru a construi diferite părți ale corpului; mai mult acest pro-ces se desfăşoară continuu, furnizând viață şi putere fiecărui nerv, muşchi şi țesut.

Alegerea alimentelor

Ar trebui alese acele alimente care să asigure elementele ne-cesare pentru construirea corpului. În această alegere, apetitul nu este un ghid sigur. Prin obiceiuri greşite în mâncare, apetitul s-a pervertit. Adesea el cere alimente care afectează sănătatea şi aduc slăbiciune în loc de putere. Nu este sigur să ne luăm după obiceiuri-le societății. Boala şi suferința care predomină pretutindeni sunt în mare măsură datorate greşelilor din dietă.

Pentru a şti care sunt cele mai bune alimente, trebuie să studi-em planul inițial al lui Dumnezeu pentru dieta omului. El, Cel care l-a creat pe om şi care înțelege nevoile sale i-a stabilit lui Adam hra-na. „Iată”, a zis El, „v-am dat orice iarbă care face sămânță ... şi orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.” Geneza 1:29. Părăsind Edenul pentru a-şi câştiga traiul muncind pă-mântul aflat sub blestemul păcatului, omul a primit permisiunea să mănânce şi din „iarba de pe câmp.” (Geneza 3:18).


297

298

Cerealele, fructele, nucile şi legume constituie dieta aleasă pen-tru noi de Creator. Aceste alimente, pregătite într-un fel cât de sim-plu şi natural posibil, sunt cele mai sănătoase şi hrănitoare. Ele dau o tărie, o putere de rezistență, precum şi o vigoare a intelectului pe care o dietă mai complexă şi excitantă nu le poate da.

Dar nu toate alimentele sănătoase în sine sunt la fel de potrivite pentru nevoile noastre în toate împrejurările. Alimentele ar trebui alese cu grijă. Dieta noastră ar trebui să fie adaptată anotimpului, climei în care trăim, şi ocupației pe care o avem. Unele alimente care sunt potrivite pentru a fi folosite într-un anumit anotimp sau într-o anumită climă nu sunt potrivite pentru altele. La fel, există alimen-te diferite potrivite pentru persoane cu diferite ocupații. Deseori, alimente care pot fi utilizate cu folos de către cei angajați în muncă fizică grea sunt nepotrivite pentru persoane cu ocupații sedentare sau dedicate muncii intelectuale intense. Dumnezeu ne-a dat o mare varietate de alimente sănătoase, şi fiecare persoană ar trebui să alea-gă din acestea lucrurile pe care experiența şi judecata sănătoasă le consideră a fi cele mai potrivite pentru propriile necesități.

Rezerva abundentă a naturii de fructe, nuci şi cereale este imen-să, iar an de an produsele din toate țările sunt, în general, exportate tuturor, prin dezvoltarea rețelelor de transporturi. Ca urmare, multe produse alimentare care în urmă cu câțiva ani, erau considerate un lux costisitor sunt acum la îndemâna tuturor, ca alimente pentru utilizarea de zi cu zi. Acest lucru este mai ales valabil în cazul fruc-telor uscate şi conservate.

Nuci şi alimente cu nuci* devin tot mai folosite în locul cărnii. Alături de nuci se pot folosi în combinații cereale, fructe şi unele rădăcinoase, pentru a pregăti alimente sănătoase şi hrănitoare. Ar trebui să existe prudență totuşi, să nu se folosească o cantitate prea mare de nuci. Cei care au sensibilitate la fructele oleaginoase se vor putea bucura şi ei de alimentele care conțin aceste fructe dacă vor ține cont de sfatul de mai sus. Trebuie amintit, de asemenea, că unele fructe oleaginoase nu sunt la fel de hrănitoare cum sunt altele. Mig-

* Aici sunt incluse toate fructele oleaginoase.

229Dieta şi sănătatea

299

dalele sunt de preferat arahidelor, dar arahidele, în cantități limitate, folosite împreună cu cereale, sunt hrănitoare şi uşor de digerat.

Când sunt pregătite corespunzător, măslinele, asemenea nu-cilor, pot înlocui untul sau carnea. Uleiul, consumat aşa cum se găseşte în măsline, este de preferat uleiurilor sau grăsimii de origine animală. Acesta serveşte ca laxativ. Utilizarea sa va fi benefică pentru cei bolnavi de tuberculoză, şi va da vindecare unui stomac inflamat sau iritat.

Persoanele care s-au obişnuit cu o dietă bogată, extrem de ex-citantă, au gustul denaturat şi nu pot savura dintr-o dată hrana sim-plă. Va fi nevoie de timp pentru ca gustul să revină la normal şi ca stomacul să se refacă de pe urma abuzurilor pe care le-a avut de su-ferit. Dar cei care perseverează în folosirea alimentelor sănătoase le vor găsi, după un timp, gustoase. Vor fi apreciate aromele delicate şi delicioase ale acestora şi vor fi consumate cu mai multă plăcere de-cât ar putea să ofere delicatesele nehrănitoare. Iar stomacul, sănătos acum, ne mai fiind nici agitat, nici suprasolicitat, îşi poate efectua munca cu uşurință.

„Nu știţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul?

Alergaţi, dar, în așa fel, ca să căpătaţi premiul!” (1 Corinteni 9:24).

Pentru a ne menține sănătatea este necesară o abundență de alimente de calitate şi hrănitoare.

Dacă planificăm totul cu înțelepciune, produsele cele mai pro-pice pentru sănătate pot fi asigurate în aproape fiecare țară. Diferite preparate din orez, grâu, porumb şi ovăz sunt trimise în străinătate peste tot; la fel stau lucrurile şi cu fasolea, mazărea şi lintea. Acestea, împreună cu fructele indigene sau importate, precum şi cu varieta-tea de legume care cresc în fiecare zonă, asigură posibilitatea de a alege o dietă completă fără folosirea cărnii.

Ori de câte ori fructele pot fi cultivate din abundență, ar tre-bui să fie pregătite pentru iarnă, fie prin conserve, fie prin uscare în


300

cantități mari. Fructele mici, cum ar fi coacăzele, agrişele, căpşunele, zmeura şi murele pot fi cultivate în mod avantajos în multe locuri în care acestea sunt doar puțin folosite şi cultivarea lor neglijată.

Pentru conservele produse în casă ar trebui, în măsura posibilității, folosite mai degrabă recipiente din sticlă decât de metal. Este deosebit de important ca fructele utilizate pentru conservare să fie în stare bună. Folosiți puțin zahăr şi fierbeți fructele doar atât cât este necesar pentru a asigura conservarea acestora. Astfel pregătite, ele sunt un substitut excelent al fructelor proaspete.

Ori de câte ori se pot obține la prețuri avantajoase fructe uscate, cum ar fi stafide, prune, mere, pere, piersici şi caise, se va desco-peri că ele pot fi folosite ca alimente mult mai din belşug decât se obişnuieşte, cu cele mai bune rezultate pentru sănătatea şi vigoarea tuturor claselor de muncitori.

Nu ar trebui să existe o mare varietate la o singură masă, pentru că aceasta încurajează mâncatul peste măsură şi provoacă indigestie.

Nu este bine să se mănânce fructe şi legume la aceeaşi masă. Dacă digestia este slabă, folosirea ambelor va provoca de multe ori probleme şi incapacitatea de a depune mai departe efort mental. Este mai bine să se consume fructele la o masă şi legumele la alta.

Mesele ar trebui să fie variate. Aceleaşi feluri de mâncare, pre-gătite în acelaşi fel, nu ar trebui să apară pe masă, unul după altul şi zi după zi. Mesele sunt consumate cu mare plăcere, iar organismul este mai bine hrănit, atunci când mâncarea este variată.

Prepararea hranei

Este greşit a mânca numai pentru a ne satisface apetitul, dar nu ar trebui să se manifeste niciun fel de indiferență cu privire la calita-tea alimentelor sau modul de preparare. Dacă hrana consumată nu este savurată, organismul nu va fi la fel de bine hrănit. Alimentele ar trebui să fie alese cu grijă şi pregătite cu inteligență şi îndemânare.

Pentru a face pâine, făina albă rafinată nu este cea mai bună. Utilizarea sa nu este nici sănătoasă, nici ieftină. Pâinea din făină ra-finată este lipsită de elementele nutritive care se găsesc în pâinea fă-


301

cută din făină integrală. Aceasta este o cauză frecventă a constipației şi a altor boli.

Folosirea prafului de copt în panificație este dăunătoare şi in-utilă. Acesta produce inflamarea stomacului şi deseori otrăveşte în-tregul organism. Multe gospodine cred că ele nu pot face o pâine bună fără praf de copt, dar acest lucru nu este adevărat. Dacă s-ar strădui să deprindă metode mai bune, pâinea lor ar fi mai hrănitoa-re, şi, pentru un gust natural, ar fi mult mai gustoasă.

„Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă și care este pe faţa întregului pământ

și orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” (Geneza 1:29).

Pentru a face pâine dospită sau cu drojdie, nu ar trebui să fie folosit lapte în loc de apă. Folosirea laptelui este o cheltuială supli-mentară, iar acest lucru face pâinea mult mai puțin sănătoasă. Pâi-nea cu lapte nu-şi păstrează dulceața, atât de mult timp după coacere ca pâinea făcută cu apă, în plus ea fermentează mai uşor în stomac.

Pâinea ar trebui să fie uşoară şi dulce. Nu ar trebui să fie tolerat nici cel mai uşor iz de acru. Pâinile ar trebui să fie mici şi atât de bine coapte încât, pe cât este posibil, germenii din drojdie să fie distruşi. Când este caldă sau proaspătă, pâinea dospită, de orice fel, este greu de digerat. Aceasta nu ar trebui să fie pusă pe masă. Această regulă nu se aplică totuşi la pâinea nedospită. Chifle proaspete din făină de grâu fără drojdie sau aluat, şi coapte într-un cuptor bine încins, sunt atât sănătoase cât şi gustoase.

Cereale folosite pentru terciul de cereale ar trebui să fie fierte multe ore. Totuşi, alimentele moi sau lichide sunt mai puțin hră-nitoare decât alimentele uscate, care necesită mestecare temeinică. „Zwieback” sau pâinea coaptă de două ori, este unul dintre alimen-tele cele mai uşor de digerat şi mai gustoase. Pâinea obişnuită, dos-pită, să fie tăiată în felii şi pusă la uscat într-un cuptor cald, până când dispare din ea orice urmă de umiditate. Apoi, lăsați-o să se rumenească uşor şi uniform. Această pâine poate fi păstrată într-un


302

303

loc uscat mult mai mult decât pâinea obişnuită, iar, dacă este reîn-călzită înainte de a o utiliza, aceasta va fi la fel de proaspătă ca atunci când a fost făcută.

Mult prea mult zahăr se foloseşte în mod obişnuit în hrană. Torturi, budinci dulci, produse de patiserie, peltea, gemuri, toate sunt cauze ale indigestiei. Cele mai dăunătoare sunt cremele şi bu-dincile în care laptele, ouăle şi zahărul sunt ingredientele principale. Trebuie evitată folosirea frecventă a laptelui şi zahărului împreună.

Dacă se utilizează lapte, acesta trebuie să fie bine fiert; luând această precauție, există un pericol mai mic de a contracta boli da-torate utilizării laptelui. Untul este mai puțin dăunător atunci când este mâncat pe pâine rece decât atunci când este folosit la gătit; dar, de regulă, este mai bine să se renunțe cu totul la el. Brânza este încă şi mai de neacceptat; este în întregime nepotrivită ca hrană.

Hrana insuficientă, prost gătită strică sângele, slăbind organele care-l produc. Ea dereglează organismul şi provoacă boala, produ-când în plus iritația nervilor şi o dispoziție proastă. Victimele gă-titului necorespunzător se numără cu miile şi cu zecile de mii. Pe multe morminte ar putea fi scris: „A murit din cauza mâncării prost gătite”; „Mort din cauza stomacului abuzat.”

Este o datorie sacră pentru cei care gătesc să învețe cum să pre-gătească o mâncare sănătoasă. Multe suflete se pierd ca urmare unei hrane preparate necorespunzător. Este nevoie de înțelepciune şi gri-jă pentru a face pâine bună; în plus, există mai multă religie într-o bucată de pâine bună decât cred mulți. Există doar puține bucătăre-se cu adevărat bune. Femeile tinere, cred că este înjositor să gătească şi să facă alte lucrări în gospodărie şi, din acest motiv, multe fete care se căsătoresc şi preiau grija unei familii, au doar o slabă idee cu privire la îndatoriile încredințate soției şi mamei.

Gătitul nu este o ştiință de valoare medie, ci este una dintre cele esențiale în viața practică. Este o ştiință pe care toate femeile ar trebui să o învețe, şi în care ar trebui să fie educate clasele sărace, spre binele lor. Pentru a face mâncare apetisantă şi, în acelaşi timp simplă şi hrănitoare, este nevoie de îndemânare; dar este posibil. Bu-cătăresele ar trebui să ştie cum să pregătească o hrană simplă într-un


304

mod simplu şi sănătos, astfel încât să fie mai gustoasă, precum şi mai sănătoasă, datorită simplității sale.

Fiecare femeie care se află la conducerea unei familii şi totuşi nu înțelege arta gătitului sănătos ar trebui să facă eforturi pentru a învăța arta esențială pentru bunăstarea căminului ei. În multe lo-curi, şcolile de gătit sănătos oferă ocazii minunate de instruire în acest domeniu. Femeia care nu se poate bucura de ajutorul unor ast-fel de cursuri ar trebui să se lase îndrumată de o bucătăreasă bună şi să persevereze în eforturile ei de a se specializa până când ajunge să stăpânească bine arta culinară.

Regularitatea în mâncare este de o importanță vitală. Ar trebui să existe un timp anume pentru fiecare masă. Acela este momentul în care toată lumea să mănânce cele necesare organismului şi apoi să nu mai consume nimic până la masa următoare. Sunt mulți cei care mănâncă atunci când organismul nu are nevoie de hrană, la inter-vale neregulate, şi între mese, pentru că ei nu au suficientă putere a voinței să reziste poftei. Când călătoresc, unele persoane ciugulesc mai tot timpul dacă ceva comestibil le stă la îndemână. Acest lucru este foarte dăunător. Dacă ar mânca în mod regulat, alimente simple şi hrănitoare, călătorii nu s-ar simți nici rău şi nici atât de obosiți.

Un alt obicei dăunător este acela de a mânca chiar înainte de culcare. Deşi au fost servite mesele regulate; pentru că există un sentiment de slăbiciune, se mănâncă iar. Prin îngăduință, această deprindere greşită devine obicei şi de multe ori înrădăcinat atât de adânc încât se crede că este imposibil să se doarmă fără a mânca din nou. Ca urmare a cinelor luate târziu, procesul digestiv este continu-at în timpul orelor de somn. Însă, stomacul lucrând continuu, nu va putea realiza o digestie corespunzătoare. Somnul este adesea tulbu-rat de vise neplăcute, iar dimineața persoana se trezeşte prea puțin odihnită şi cu puțină poftă pentru micul dejun. Când ne aşezăm să ne odihnim, stomacul trebuie să-şi fi terminat activitatea astfel încât el, la fel ca şi celelalte organe ale corpului, să se poată bucura de odihnă. Pentru persoanele cu obiceiuri sedentare, cinele târzii sunt deosebit de dăunătoare. Pentru ei iritarea creată este de multe ori începutul unei boli care se va sfârşi cu moartea.


306

305

În multe cazuri, slăbiciunea care duce la dorința de a mânca este simțită pentru că organele digestive au fost prea grav împo-vărate în timpul zilei. După ce termină de prelucrat hrana de la o masă, organele digestive au nevoie de odihnă. Între mese ar trebui să existe cel puțin cinci sau şase ore; şi majoritatea persoanelor vor descoperi, dacă vor aplica acest plan, că două mese pe zi sunt mai bune decât trei.

Moduri greşite de a lua masa

Alimentele nu ar trebui să fie consumate nici foarte calde, nici foarte reci. Dacă mâncarea este rece, forța vitală a stomacului este utilizată pentru a o încălzi, înainte ca digestia să poată avea loc. Bă-uturile reci sunt dăunătoare din acelaşi motiv; în timp ce folosirea abundentă a băuturilor fierbinți produce boală. De fapt, cu cât se consumă mai mult lichid la masă, cu atât mai dificilă este digerarea mâncării; deoarece lichidul trebuie să fie absorbit înainte ca diges-tia să poată începe. Nu mâncați foarte sărat, evitați folosirea mu-răturilor în oțet şi a alimentelor condimentate, mâncați fructe din abundență, iar iritația care necesită atât de mult lichid în timpul me-sei va dispărea aproape de tot.

Alimentele trebuie consumate încet şi să fie bine mestecate. Acest lucru este necesar pentru ca saliva să poată fi amestecată în mod adec-vat cu mâncarea şi sucurile digestive să intre în acțiune.

Un alt rău serios este acela de a mânca în momente nepotri-vite, cum ar fi după un antrenament violent sau exercițiu fizic in-tens, când persoana este epuizată sau încălzită. Imediat după masă, este o solicitare deosebită de energie nervoasă; şi când mintea sau corpul sunt puternic solicitate cum se întâmplă chiar înainte sau imediat după masă, digestia este îngreunată. Când o persoană este emoționată, plină de teamă sau grăbită, este mai bine să nu mănânce până când nu-şi găseşte liniştea sau odihna.

Stomacul este strâns legat de creier; şi când stomacul este bol-nav, energia nervoasă este trimisă de la creier în ajutorul organelor digestive slăbite. Atunci când aceste cereri sunt prea frecvente, cre-


307

ierul devine congestionat. Când creierul este în mod constant su-prasolicitat, şi lipseşte exercițiul fizic, chiar alimentele simple trebuie consumate cu moderație. La masă alungați grijile şi neliniştea; nu mâncați în grabă, ci încet şi cu voioşie, cu inima plină de recunoştință față de Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale.

Mulți dintre cei care renunță la carne şi la alte alimente grele şi vătămătoare cred că, pentru că hrana lor este simplă şi sănătoasă, îşi pot răsfăța apetitul fără reținere, ca urmare ei mănâncă în exces, uneori cu lăcomie. Aceasta este o greşeală. Organele digestive nu ar trebui să fie împovărate cu o cantitate sau calitate a produselor alimentare a căror prelucrare să împovăreze organismul.

Obiceiul dictează ca alimentele să fie aduse pe masă fel după fel. Neştiind ce urmează, o persoană poate mânca din plin alimente care poate nu sunt cele mai potrivite pentru ea. Când ultimul fel este adus, aceasta este de multe ori ispitită să depăşească limitele, şi să servească desertul apetisant, care, însă, numai bun pentru ea nu este. Dacă toate alimentele destinate mesei sunt puse pe masă de la început, fiecare are posibilitatea de a face cea mai buna alegere.

Uneori, rezultatul mâncatului peste măsură se simte dintr-o dată. În alte cazuri, nu există nicio senzație de durere; dar organele digestive îşi pierd forța vitală, iar temelia tăriei fizice este subminată.

Surplusul alimentar împovărează organismul şi produce stări morbide, febrile. Acesta solicită o cantitate excesivă de sânge la sto-mac, făcând ca membrele şi extremitățile să se răcească rapid. Aces-ta aşează o povară grea asupra organelor digestive, iar când aceste organe şi-au realizat sarcina, corpul simte slăbiciune sau oboseală. Unii dintre cei care mănâncă mereu peste măsură numesc această senzație de gol în stomac, foame; dar aceasta este cauzată de extenu-area organelor digestive suprasolicitate. Uneori se manifestă o stare aparte a creierului, cu aversiune față de efortul mental sau fizic.

Aceste simptome neplăcute se fac simțite pentru că organismul şi-a realizat lucrarea încredințată cu o cheltuială inutilă de forță vi-tală şi este complet epuizat. Stomacul spune: „Dă-mi odihnă.” Dar, mulți interpretează slăbiciunea ca pe o cerere pentru mai multe ali-mente; astfel, în loc de a da odihnă stomacului, i se încredințează


308

309

o altă sarcină. Ca urmare organele digestive sunt adesea epuizate atunci când ar trebui să fie în stare să-şi îndeplinească funcțiile.

Noi nu ar trebui să pregătim pentru Sabat o cantitate mai mare sau o varietate mai mare de alimente decât pentru alte zile. În loc de aceasta hrana ar trebui să fie mai simplă, şi ar trebui să se consume mai puțin pentru ca mintea să poată fi clară şi ageră ca să înțeleagă lucrurile spirituale. Un stomac congestionat înseamnă un creier în-greunat. Pot fi auzite cele mai prețioase învățături şi să nu fie apreci-ate pentru că mintea este confuză datorită unei diete necorespunză-toare. Mâncând în exces în Sabat, mulți fac mult mai mult rău decât cred făcându-se incapabili de a beneficia de ocaziile sale sfinte.

Gătitul în ziua Sabatului ar trebui evitat; dar nu este necesar să se mănânce hrană rece. Pe vreme rece, mâncarea preparată cu o zi înainte ar trebui să fie încălzită. Iar hrana, oricât de simplă ar fi, să fie gustoasă şi atractivă. Mai ales în familiile în care există copii, este bine, în ziua Sabatului, să se servească ceva special, un lucru de care familia nu se bucură în fiecare zi.

Dacă au fost îngăduite obiceiuri greşite în alimentație, reforma trebuie începută imediat. Când în urma abuzării stomacului s-a in-stalat dispepsia, ar trebui să se facă cu grijă eforturi pentru a păstra puterea rămasă a forțelor vitale, prin eliminarea oricărei sarcini care l-ar putea suprasolicita. Stomacul s-ar putea să nu-şi mai revină ni-ciodată în întregime după un abuz lung; dar o conduită adecvată în ce priveşte dieta va evita o agravare a bolii şi mulți îşi vor reveni mai mult sau mai puțin complet. Nu este uşor să faci reguli care să fie potrivite pentru orice situație; dar, dând atenție principiilor corecte în mâncare, se pot face reforme mari, iar bucătăreasa nu va trebui să trudească continuu pentru a ispiti apetitul.

Cumpătarea în dietă este recompensată prin vigoare mentală şi morală; ea, de asemenea, va ajuta la controlul patimilor. Mâncatul peste măsură este deosebit de dăunător pentru cei care au un tem-perament lent; aceştia ar trebui să mănânce cu moderație şi să facă multă mişcare. Există bărbați şi femei cu o capacitatea naturală ex-celentă care nu realizează nici pe jumătate din ceea ce ar putea, dacă ar exercita autocontrol în tăgăduirea apetitului.


310

Mulți scriitori şi vorbitori greşesc în aceasta. După ce mănâncă bine, se implică în ocupații sedentare, citire, studiu sau scris, nede-dicând niciun timp pentru exerciții fizice. În consecință, şirul gân-durilor sau al cuvintelor este împiedecat. Ei nu pot scrie sau vorbi cu forța şi intensitatea necesare pentru a ajunge la inimă; eforturile lor sunt slabe şi lipsite de efect.

Cei asupra cărora stau responsabilități importante, cei, care mai mult ca alții, sunt apărătorii intereselor spirituale, ar trebui să fie oa-meni cu simțăminte profunde şi intuiție rapidă. Mai mult ca alții, ei au nevoie să fie cumpătați în mâncare. Alimentele bogate, grase nu ar trebui să-şi găsească loc pe mesele lor.

În fiecare zi oameni aflați în poziții de încredere trebuie să ia decizii cu consecințe de mare importanță. Adesea ei trebuie să gân-dească rapid, iar acest lucru poate fi realizat cu succes numai de că-tre cei care practică o cumpătare strictă. Mintea se întăreşte prin folosirea corectă a puterilor fizice şi mentale. Dacă efortul nu este prea mare, după fiecare solicitare vine o nouă vigoare. Adesea, însă, munca celor care trebuie să facă planuri şi să ia decizii importan-te, este influențată spre rău de rezultatele unei alimentații necores-punzătoare. Un stomac dereglat produce o stare confuză, nesigură a minții. Acesta provoacă deseori iritabilitate, asprime sau nedreptate. Multe planuri care ar fi putut fi o binecuvântare pentru lume au fost anulate, şi au fost luate multe măsuri răutăcioase, nedrepte opresive, ca rezultat al stării bolnave datorate obiceiurilor greşite în mâncare.

Iată o sugestie pentru toți cei a căror activitate este sedentară sau predominant intelectuală; cei care au suficient curaj moral şi au-to-control să încerce următorul lucru: la fiecare masă să consume doar două sau trei feluri de alimente simple şi să nu mănânce mai mult decât este necesar pentru a-şi satisface foamea. Faceți zilnic mişcare viguroasă şi veți observa beneficiile.

Oamenii puternici care sunt angajați în muncă fizică activă nu sunt obligați să fie la fel de atenți la cantitatea sau calitatea alimen-telor lor ca persoanele cu obiceiuri sedentare; dar chiar şi aceştia ar avea o sănătate mai bună dacă ar practica auto-control în mâncare şi băutură.


Unii doresc să li se prescrie o regulă clară pentru dietă. Ei mă-nâncă prea mult, iar apoi regretă, şi aşa continuă să se tot preocupe de ceea ce mănâncă şi bea. Acest lucru nu este bun. O persoană nu poate stabili reguli stricte pentru o alta. Fiecare ar trebui să dea dovadă de rațiune şi stăpânire de sine, şi ar trebui să acționeze din principiu.

Trupurile noastre sunt proprietatea cumpărată de Hristos, iar noi nu avem libertatea de a face cu ele ce ne place. Toți cei care înțeleg legile sănătății ar trebui să înțeleagă obligația lor de a se su-pune acestor legi, pe care Dumnezeu le-a pus în ființa lor. Ascultarea de legile sănătății ar trebui să devină o chestiune de datorie persona-lă. Noi înşine va trebui să suferim rezultatele legii încălcate. Noi va trebui să răspundem personal în fața lui Dumnezeu pentru obiceiu-rile şi practicile noastre. Prin urmare, întrebarea care ni se pune nu este: „Care sunt obiceiurile lumii?” ci: „Cum să mă port eu ca individ cu templul trupului pe care Dumnezeu l-a dat?”

311

312

Carnea ca hranăDieta stabilită omului la început nu a inclus hrană de origine

animală. Până după potop, când tot ce era verde pe pământ fusese distrus, omul nu a primit permisiunea de a se hrăni cu carne.

Alegând hrana destinată omului în Eden, Domnul a arătat care era cea mai bună dietă; prin alegerea hranei pentru Israel, El a învățat aceeaşi lecție. El i-a scos pe israeliți din Egipt şi s-a im-plicat în educarea lor, ca ei să fie un popor al Lui. Prin ei, El dorea să binecuvânteze şi să educe întreaga lume. El le-a asigurat hrana cea mai potrivită acestui scop, nu carne, ci mană, „pâinea din cer.” Doar din cauza nemulțumirii şi murmurării după oalele cu carne din Egipt li s-a îngăduit să consume hrană animală, iar acest lucru doar pentru o perioadă scurtă. Consumul ei a adus boala şi moar-tea a mii de oameni. Cu toate acestea, restricția unei diete fără car-ne nu a fost niciodată acceptată din toată inima. Ea a continuat să fie motiv de nemulțumire şi cârtire, pe față sau în secret, şi nu a fost permanentizată.

La aşezarea în Canaan, israeliților li s-a permis să folosească alimente de proveniență animală, dar cu restricții clare care puteau diminua rezultatele lor rele. Folosirea cărnii de porc a fost inter-zisă, la fel ca şi cea a altor animale, păsări şi peşti, a căror carne a fost declarată necurată. În ce priveşte carnea permisă, consumul de grăsime şi sânge a fost strict interzis.

Numai acele animale care erau pe deplin sănătoase puteau fi utilizate ca hrană. Nicio făptură sfâşiată, care a murit de la sine sau din care sângele nu a fost atent scurs, nu putea fi folosită ca hrană.

Prin îndepărtarea de la planul divin pentru dieta lor, israeliții au suferit o mare pierdere. Ei au dorit să mănânce carne, şi au cules rezultatele dorinței lor. Ei nu au ajuns la caracterul ideal dorit de Dumnezeu şi nici nu au îndeplinit planul Său. Domnul „le-a dat


313

314

ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmii 106:15). Ei prețuiau lucrurile pământeşti mai presus de cele spirituale şi nu au atins țelul Său pentru ei: sfințenia desăvârşită.

Motive pentru a renunța la carne

Cei care consumă carne nu fac altceva decât să folosească ce-reale şi legumele la mâna a doua; deoarece animalul primeşte din aceste lucruri hrana care produce creşterea. Viața care se află în cereale şi legume trece la consumator. Noi o primim mâncând car-nea animalului. Cu cât mai bine ar fi s-o obținem direct, mâncând hrana pe care Dumnezeu a intenționat s-o folosim!

Carnea nu a fost niciodată cel mai bun aliment; dar utiliza-rea sa este acum de două ori mai inacceptabilă, deoarece bolile animalelor sunt tot mai numeroase. Cei care folosesc produse din carne nu prea ştiu cu adevărat ce mănâncă. Adesea, dacă ar putea vedea animalele cât mai sunt în viață şi dacă ar cunoaşte calitatea cărnii pe care o mănâncă, ei ar renunța la ea cu dezgust. Oamenii mănâncă continuu carne, care este plină de microbi ai tuberculozei şi cancerului. Tuberculoza, cancerul şi alte boli fa-tale sunt transmise astfel.

Carnea de porc este plină de paraziți. Despre porc Dumnezeu a zis: „Să-l priviți ca necurat. Să nu mâncați din carnea lor şi să nu vă atingeți de trupurile lor moarte” (Deuteronomul 14:8).

Această poruncă a fost dată deoarece carnea de porc este ne-potrivită pentru hrană. Porcinele se hrănesc cu toate gunoaiele pe care le găsesc, iar acesta este singurul scop pentru care au fost create. Niciodată, în nicio situație, carnea lor nu trebuia să fie con-sumată de ființele umane. Este imposibil să fie sănătoasă carnea vreunei ființe atunci când mediul natural al animalului este mur-dăria şi când se hrăneşte cu orice lucru scârbos.

Adesea, animalele sunt duse la piață şi vândute pentru carnea lor, atunci când ele sunt atât de bolnave încât proprietarii lor se tem să le mai țină. În plus, unele dintre procedeele folosite pen-tru a le îngrăşa pentru piață produc boală. Crescute fără lumină

241Carnea ca hrană

315

şi aer curat, respirând în atmosfera grajdurilor murdare, poate îngrăşate cu hrană alterată, întregul corp se contaminează curând cu substanțe toxice.

Animalele sunt adesea transportate pe distanțe lungi şi supuse la mari suferințe înainte de a ajunge la piață. Luate de pe păşunile verzi şi obosite de călătorii lungi prin călduri mari, pe drumuri prăfuite sau înghesuite în vagoane murdare, încinse şi epuizate, de multe ori private de hrană şi apă pentru multe ore, bietele ființe sunt conduse la moarte, ca ființele umane să poată să se înfrupte din cadavrele lor.

În multe locuri peştele a devenit atât de contaminat datorită deşeurilor cu care se hrăneşte încât a devenit un motiv de boală. Acest lucru este în special adevărat în cazul peştelui care vine în contact cu apa reziduală a oraşelor mari. Peştii care sunt hrăniți cu substanțele din canalizare pot trece în ape mai îndepărtate şi pot fi prinşi în apă care este curată şi proaspătă. Astfel, atunci când sunt utilizați ca hrană, ei produc boala şi moartea celor care nu-şi dau seama de pericol.

„Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriţi de poftele firii pământești,

care se războiesc cu sufletul.” (1 Petru 2:11).

Efectele consumului de carne poate că nu sunt sesizate imediat; dar aceasta nu este o dovadă că ea nu este dăunătoare. Puțini sunt cei care pot fi determinați să creadă că hrana din carne consumată de ei, este cea care le-a otrăvit sângele şi le-a provocat suferința. Mulți mor de boli datorate în întregime consumului de carne, în timp ce adevărata cauză nu este intuită nici de ei, nici de alții.

Relele morale ale unei diete din carne nu sunt mai puțin im-portante decât sunt bolile fizice provocate de ea. Alimentele din carne sunt dăunătoare pentru sănătate, şi orice afectează corpul are un efect corespunzător asupra minții şi sufletului. Gândiți-vă la cruzimea față de animalele pe care o presupune consumul de


316

carne, precum şi la efectele acesteia asupra celor care o consumă şi o aprobă. Cât de mult distruge aceasta duioşia cu care ar trebui să privim aceste făpturi ale lui Dumnezeu!

Inteligența de care dau dovadă multe animale lipsite de grai este atât de asemănătoare cu cea a inteligenței umane încât este un mister. Animalele văd şi aud, iubesc, se tem şi suferă. Ele îşi folosesc organele mult mai corect decât o fac multe ființe umane. Ele manifestă simpatie şi tandrețe față de tovarăşii lor de suferință. Multe animale arată pentru cei care le îngrijesc, o afecțiune mult superioară decât cea arătată de unii membri ai rasei umane. Ele se ataşează de om atât de mult încât cu greu o încalcă.

Care om cu inimă, care a îngrijit vreodată animale domestice, ar putea privi în ochii lor, atât de plini de încredere şi afecțiune, şi, de bună voie, să le dea pe mâna măcelarului? Cum poate el înghiți carnea lor ca şi când ar fi ceva deosebit de bun?

Este o greşeală să presupunem că tăria musculară depinde de folosirea de hrană animală. Nevoile corpului pot fi mai bine asigurate, şi oamenii se pot bucura de o sănătate mai bună, fără utilizarea sa. Cerealele, împreună cu fructele, nucile şi legumele conțin toate proprietățile nutritive necesare pentru a produce un sânge bun. Aceste elemente nu sunt la fel de bine sau atât de deplin asigurate de o alimentație cu carne. Dacă folosirea cărnii ar fi fost esențială pentru sănătate şi putere, hrana animală ar fi fost inclusă în dieta stabilită omului la început.

Când utilizarea de alimente din carne este întreruptă, se ma-nifestă adesea un sentiment de slăbiciune, o lipsă de vigoare. Mulți pretind că acest lucru este o dovadă că mâncarea de carne este esențială; dar aceasta se datorează faptului că alimentele din aceas-tă categorie sunt excitante, pentru că ele înfierbântă sângele şi ex-cită nervii, încât li se simte lipsa. Unora li se va părea tot atât de dificil să renunțe la alimentele din carne, cum îi este bețivului să renunțe la paharul lui; dar lor le-ar face bine schimbarea.

Când se renunță la mâncarea de carne, locul ei ar trebui să fie luat de o varietate de cereale, nuci, legume şi fructe, care vor fi atât hrănitoare şi apetisante. Acest lucru este necesar mai ales în cazul

243Carnea ca hrană

celor care sunt slăbiți sau care sunt istoviți de muncă continuă. În unele țări în care predomină sărăcia, carnea este alimentul cel mai ieftin. În aceste condiții, schimbarea se va face cu o mai mare dificultate, dar poate fi efectuată. Ar trebui, totuşi, să ținem cont de situația populației şi puterea obiceiului practicat pe tot parcursul vieții, deci ar trebui să fim atenți să nu-i îndemnați să-şi corecteze ideile dând dovadă de exces de zel. Nimeni nu ar trebui îndem-nat să facă schimbarea brusc. Locul cărnii ar trebui să fie luat de alimente sănătoase, care sunt ieftine. În acest sens, foarte multe depind de bucătar. Cu preocupare şi îndemânare, pot fi preparate feluri de mâncare, care să fie atât hrănitoare cât şi apetisante, şi astfel vor lua, într-o măsură mare, locul alimentelor din carne.

În toate cazurile, educați conştiința, folosiți puterea voinței, aprovizionați-vă cu hrană sănătoasă, iar schimbarea se va face uşor şi pofta după carne va înceta în curând.

Nu este timpul ca toți să caute să renunțe la produsele din car-ne? Cum pot cei care se străduiesc să devină curați, rafinați şi sfinți, cei care doresc să aibă compania îngerilor cereşti, să continue să folosească drept aliment ceva ce are un efect atât de nociv asupra sufletului şi trupului? Cum pot lua viața creaturilor lui Dumnezeu ca să le consume carnea ca pe un produs de lux? Întoarceți-vă mai degrabă la alimentele sănătoase şi delicioase date omului la înce-put, şi dovediți milă şi învățați-vă copiii să dovedească milă față de creaturile necuvântătoare pe care Dumnezeu le-a făcut şi le-a pus sub stăpânirea noastră.

317


318

319

Extreme în dietăNu toți cei care mărturisesc a crede în reforma sanitară sunt

cu adevărat reformatori. La multe persoane reforma constă numai în renunțarea la anumite alimente nesănătoase. Ei nu înțeleg clar principiile sănătății, şi mesele lor, sunt încă încărcate cu delicatese vătămătoare, sunt departe de a fi un exemplu de cumpătare creştină.

O altă clasă, în dorința de a da un exemplu bun, merg în extre-ma opusă. Unii sunt în imposibilitatea de a obține cele mai de dorit alimente, şi, în loc să folosească acele lucruri care ar suplini cel mai bine lipsa lor, adoptă o dietă sărăcăcioasă. Hrana lor nu furnizează elementele necesare pentru a produce un sânge bun. Sănătatea lor suferă, eficiența lor este redusă, iar exemplul lor vorbeşte mai degra-bă împotriva, decât în favoarea reformei în dietă.

Alții cred că, întrucât sănătatea necesită o dietă simplă, nu tre-buie să îşi facă griji în ce priveşte alegerea sau prepararea hranei. Unii se limitează la o alimentație foarte săracă, neavând o varietate suficient de mare de produse pentru a satisface necesitățile organis-mului, iar consecința este suferința.

Cei care au însă doar o înțelegere parțială a principiilor reformei sunt adesea cei mai rigizi, nu numai în aplicarea în practică a proprii-lor lor puncte de vedere, ci şi în obligarea familiilor lor şi a semenilor lor să le aplice. Efectul reformelor lor greşite, după cum se vede în pro-blemele de sănătate pe care le au, precum şi eforturile făcute pentru a-şi impune opiniile asupra altora, dau multora o idee falsă cu privire la reforma în alimentație, şi îi determină să o respingă cu totul.

Cei care înțeleg legile sănătății şi care sunt guvernați de prin-cipiu, vor evita extremele, atât în ce priveşte îngăduința cât şi în ce priveşte restricția. Dieta lor este aleasă, nu pentru simpla satisfacere a apetitului, ci pentru zidirea trupului. Ei caută să păstreze fiecare putere în cea mai bună condiție pentru cel mai înalt serviciu adus


320

321

lui Dumnezeu şi omului. Apetitul se află sub controlul rațiunii şi al conştiinței şi sunt răsplătiți cu sănătatea trupului şi a minții. În timp ce ei nu-şi impun opiniile asupra altora într-un mod care să jignească, exemplul lor este o mărturie în favoarea principiilor co-recte. Aceste persoane au o mare influență spre bine.

Există mult bun simț în reforma alimentară. Subiectul ar trebui să fie studiat în amănunt şi în profunzime, şi nimeni nu ar trebui să-i critice pe alții pentru că practica lor nu este, în toate lucrurile, în armonie cu a lui. Este imposibil să se facă o regulă invariabilă pentru a reglementa obiceiurile tuturor, şi nimeni nu trebuie să se considere pe el însuşi criteriu pentru toți. Nu toți pot mânca aceleaşi alimente. Alimentele care sunt gustoase şi sănătoase pentru o persoană pot fi lipsite de gust, şi chiar dăunătoare, pentru altă persoană. Unii nu pot folosi lapte, în timp ce altora acesta le prieşte foarte mult. Unele per-soane nu pot digera mazărea şi fasolea; pentru altele ele sunt foarte sănătoase. Pentru unii preparatele din cereale măcinate grosier sunt mâncare bună, în timp ce alții nu le pot folosi.

Cei care trăiesc în țări noi sau în zone sărace, unde se găsesc cu greu fructe şi nuci, nu ar trebui să fie îndemnați să excludă lap-tele şi ouăle din dieta lor. Este adevărat că persoanele corpolente în care patimile animalice sunt puternice trebuie să evite utilizarea alimentelor excitante. Mai ales în familiile ale căror copii sunt dedați obiceiurilor senzuale, nu ar trebui să fie utilizate ouăle. Dar, în cazul persoanelor ale căror organe care produc sânge sunt slabe, – mai ales dacă nu pot fi obținute alte alimente pentru a furniza elementele necesare – laptele şi ouăle nu trebuie eliminate în întregime. Trebuie să se aibă totuşi mare grijă ca să se procure lapte de la vaci sănătoase şi ouă de la găini sănătoase, care sunt bine hrănite şi bine îngrijite; iar ouăle trebuie astfel gătite încât să fie cât mai uşor de digerat.

Reforma în alimentație ar trebui să fie progresivă. Pe măsură ce animalele devin tot mai bolnave, utilizarea laptelui şi ouălor va deveni tot mai nesigură. Ar trebui făcute eforturi de a le înlocui cu alte alimente care sunt sănătoase şi ieftine. Oamenii de pretutindeni ar trebui, pe cât posibil, să fie învățați cum să gătească fără lapte şi ouă astfel încât hrana lor să fie totuşi sănătoasă şi gustoasă.

247Extreme în dietă

322

„Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea, și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.”

(Eclesiastul 2:24).

Obiceiul de a mânca doar două mese pe zi este considerat, în general, benefic pentru sănătate; dar în anumite circumstanțe unele persoane pot avea nevoie de o a treia masă. Aceasta, dacă chiar tre-buie consumată, ar trebui, însă să fie foarte uşoară, şi compusă din alimente mai uşor de digerat. „Crackers” – biscuiții englezeşti uscați – sau zwieback, posmeți alături de fructe sau cafea de cereale sunt alimentele cele mai potrivite pentru masa de seară.

Unii sunt mereu agitați ca nu cumva hrana lor, oricât de simplă şi sănătoasă ar fi, să nu le facă rău. Permiteți-mi să le spun unor ast-fel de persoane: „Nu considerați că mâncarea vă va face rău; încetați să vă mai gândiți la aceasta. Mâncați după cum credeți că este cel mai bine; şi, după ce L-ați rugat pe Domnul să binecuvânteze hrana pentru a vă întări organismul, să credeți că El aude rugăciunea, apoi fiți liniştiți.”

Deoarece principiul ne cere să renunțăm la acele lucruri care irită stomacul şi afectează sănătatea, trebuie să ne amintim că o dietă săracă produce un sânge de proastă calitate. Cazurile de boală cel mai dificil de vindecat sunt produse de acest lucru. Organismul nu este suficient de bine hrănit, şi rezultatul este dispepsia şi slăbiciu-nea generală. Cei care folosesc un astfel de regim alimentar nu o fac întotdeauna forțați de sărăcie, ci îl aleg din ignoranță sau neglijență, sau pentru a-şi propaga ideile eronate cu privire la reformă.

„Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare și ai cărei voievozi mănâncă la vremea potrivită

ca să-și întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!” (Eclesiastul 10:17).

Dumnezeu nu este onorat atunci când organismul este neglijat sau abuzat şi, prin urmare, făcut incapabil pentru a-I servi. A avea


323

grijă de corp, furnizându-i alimente care să fie delicioase şi să dea în acelaşi timp tărie organismului este una dintre primele îndatoriri ale întreținătorului unei familii. Este mult mai bine să ai haine şi mo-bilier mai puțin costisitoare decât să limitezi produsele alimentare.

Unii capi de familie fac economie la produsele aduse pe masa familiilor lor, în scopul de a oferi o ospitalitate costisitoare pentru vizitatori. Acesta nu este un lucru înțelept. Când se oferă ospitalitate musafirilor, ar trebui să existe o mai mare simplitate. Nevoile famili-ei să se afle pe primul plan.

Obiceiul de a face economie neînțeleaptă şi inutilă este adesea o piedică pentru a dovedi ospitalitate când este nevoie şi în cazu-rile când aceasta ar fi o binecuvântare. Aprovizionarea regulată cu alimente pentru mesele noastre ar trebui să fie astfel încât oaspeții veniți pe neaşteptate să se poată simți bine veniți fără a o împovăra pe gospodină cu pregătiri suplimentare.

Toți ar trebui să învețe ce să mănânce şi cum să gătească. Bărbații, precum şi femeile, trebuie să ştie să pregătească o hrană sănătoasă. De multe ori, afacerile personale îi aduc în locuri în care aceştia nu pot obține hrană sănătoasă; în aceste cazuri, dacă ar avea cunoştințe de gastronomie, ei le-ar putea folosi pentru un scop bun.

Dați mare atenție dietei dumneavoastră. Străduiți-vă să înțelegeți efectele acțiunilor pe care le întreprindeți. Cultivați auto-controlul. Păstrați apetitul sub controlul rațiunii. Nu abuzați nicio-dată de stomac mâncând peste măsură, dar nu vă privați de hrana sănătoasă, gustoasă necesară pentru a fi sănătoşi.

Ideile înguste ale unora care ar vrea să se considere reformatori în ce priveşte sănătatea au adus un mare prejudiciu pentru cauza re-formei sănătății. Promotorii reformei sănătății ar trebui să-şi amin-tească faptul că reforma alimentară va fi judecată, în mare măsură, în funcție de ceea ce pun aceştia pe mesele lor; şi, în loc să acționeze într-un fel în care să o discrediteze, ei ar trebui să-i pună în practică principiile în aşa fel încât să o facă atrăgătoare pentru mințile lipsite de prejudecăți. Există o categorie numeroasă de persoane care se vor împotrivi oricărei mişcări reformatoare, oricât de rațională ar fi, dacă aceasta pune restricții asupra apetitului. Ei se conduc după gust

249Extreme în dietă

324

mai degrabă decât după rațiune sau după legile sănătății. Această clasă îi va considera extremişti pe toți cei care părăsesc calea bătută a obiceiului şi promovează reforma, indiferent cât de consecvent ar fi comportamentul lor. Pentru ca aceste persoane să nu aibă niciun motiv pentru critică, promotorii reformei sănătății nu ar trebui să încerce să fie cât de diferiți pot fi față de alții, ci ei ar trebui, pe cât posibil, să vină în întâmpinarea oamenilor fără a sacrifica principiul.

Dacă aceia care susțin reforma în sănătate merg la extreme, nu este de mirare că mulți dintre cei care privesc la aceste persoane ca reprezentând principiile sănătății resping reforma cu totul. Aceste extreme fac adesea mai mult rău într-un timp scurt decât ar putea fi remediat într-o viață de viețuire corectă, consecventă.

„Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări.

Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta

pentru o cunună, care nu se poate veșteji.” (1 Corinteni 9:25).

Reforma sănătății se bazează pe principii vaste şi cuprinzătoa-re, iar noi nu ar trebui s-o nesocotim prin opinii şi practici înguste. Totuşi nimeni nu ar trebui să-şi permită să i se opună sau s-o ridi-culizeze; nu ar trebui să facă ce vrea sau să-i influențeze pe alții, să-i determine să renunțe la principiile adevărate, sau să-i facă să le pri-vească cu uşurătate. Cei care sunt conduşi de principiu vor fi fermi şi hotărâți în a sta de partea a aceea ce este drept; însă în toate relațiile lor cu alții, ei vor manifesta un spirit generos, asemenea lui Hristos şi o stăpânire de sine reală.


325

326

Stimulente şi narcoticeSub denumirea de stimulente şi narcotice sunt clasificate o

mare varietate de articole care, folosite în vreun fel ca alimente sau băuturi, irită stomacul, otrăvesc sângele şi excită nervii. Utilizarea lor este de-a dreptul dăunătoare. Oamenii caută plăcerea produsă de stimulente, deoarece, pentru moment, rezultatele sunt plăcute. Dar există întotdeauna un efect. Utilizarea de stimulente nefireşti tinde mereu să ducă la excese şi acesta reprezintă un mijloc activ în promovarea degenerării fizice şi a decăderii.

Condimentele

În acest secol agitat, cu cât este mâncarea mai puțin excitan-tă, cu atât mai bine. Condimentele sunt dăunătoare prin natura lor. Muştarul, piperul, condimentele picante, murăturile cu oțet, precum şi alte lucruri de un caracter similar, irită stomacul, agită sângele şi îl umplu de toxine. Starea de inflamare a stomacului bețivului este adesea înfățişată ca ilustrând efectul băuturilor alcoolice. O stare asemănătoare de inflamare se produce prin folosirea condimentelor iritante. Curând hrana obişnuită nu va mai satisface apetitul. Orga-nismul simte o lipsă, o dorință, după ceva mai excitant.

Ceaiul şi cafeaua

Ceaiul acționează ca un energizant şi, într-o anumită măsură, produce intoxicație. Acțiunea cafelei şi a multor altor băuturi larg utilizate este similară. Primul efect este reconfortant. Nervii sto-macului sunt stimulați; aceştia transmit iritația la creier, iar acesta, la rândul lui, este determinat să provoace creşterea acțiunii ini-mii şi să dea o energie de scurtă durată întregului organism. Obo-


327

328

seala este uitată şi puterea pare să crească. Intelectul este trezit, imaginația devine mai vie.

Din cauza acestor rezultate, mulți presupun că ceaiul sau ca-feaua pe care le folosesc le face un mare bine. Dar aceasta este o greşeală. Ceaiul şi cafeaua nu hrănesc organismul. Efectul lor se produce înainte să fi existat timp pentru digestie şi asimilare, iar ceea ce pare a fi putere este doar excitare nervoasă. Când influența energizantului a trecut, forța nefirească dispare, iar rezultatul este o stare corespunzătoare de moleşeală şi slăbiciune.

Utilizarea în continuare a acestor produse care irită nervii este urmată de dureri de cap, insomnie, palpitații ale inimii, in-digestie, tremurături şi multe alte rele; deoarece acestea epuizează forțele vitale. Nervii obosiți au nevoie de odihnă şi linişte în loc de stimulare şi surmenaj. Organismul are nevoie de timp pentru a recupera energia epuizată. Când forțele sale sunt solicitate din nou prin folosirea energizantelor, se vor realiza mai multe pentru un timp; dar, pe măsură ce organismul este slăbit prin folosirea lor constantă, devine treptat mai greu să fie trezite energiile acestuia până la punctul dorit. Nevoia de substanțe energizante devine tot mai greu de controlat, până când voința este copleşită şi pare să nu mai existe nicio putere de a respinge pofta nenaturală. Se simte nevoia după energizante tot mai puternice, până când, organismul nu mai poate răspunde.

Obiceiul de a folosi tutun

Tutunul este o otravă lentă şi subtilă, dar extrem de nocivă. În orice formă ar fi utilizat, vor exista efecte serioase asupra organis-mului; şi acesta este cu atât mai periculos, cu cât efectele sale sunt lente şi abia perceptibile la început. El excită nervii şi apoi îi parali-zează. El slăbeşte şi întunecă creierul. De multe ori acesta afectează nervii într-un mod mai puternic decât o fac băuturile amețitoare. Este mult mai subtil, iar efectele sale sunt greu de eliminat din or-ganism. Utilizarea sa trezeşte setea după băuturi tari şi, în multe cazuri, pune bazele pentru obiceiul de a bea alcool.

253Stimulente şi narcotice

329

Utilizarea tutunului este incomodă, costisitoare şi producă-toare de toxine, întinându-l pe utilizator şi deranjându-i pe alții. Adepții săi sunt întâlniți peste tot. Arareori treci prin mulțime fără ca vreun fumător să-ți arunce în față răsuflarea otrăvită. Este ne-plăcut şi nesănătos să stai în vreun compartiment de tren sau în vreo încăpere în care atmosfera este încărcată cu aburi de lichior şi fumul de tutun. Deşi oamenii continuă, în dreptul lor, să folo-sească aceste otrăvuri, ce drept au ei să polueze aerul pe care alții trebuie să-l respire?

„Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.” (Proverbele 23:21).

La copii şi tineri, consumul de tutun este un lucru nespus de dăunător. Obiceiurile nesănătoase ale generațiilor trecute îi afec-tează pe copiii şi tinerii din ziua de azi. Incapacitatea mentală, slă-biciune fizică, nervii tulburați şi poftele nenaturale sunt transmise drept moştenire de la părinți la copii. Și aceleaşi practici, continua-te de copii, duc la creşterea şi perpetuarea rezultatelor rele. Aceasta este cauza căreia i se datorează – şi nu doar într-o mică măsură – decăderea fizică, intelectuală şi morală, care devine astfel un motiv de alarmă.

Băieții încep să folosească tutunul la o vârstă foarte fragedă. Obiceiul astfel format, când corpul şi mintea sunt deosebit de sen-sibile la efectele sale, subminează puterea fizică, pipernicesc cor-pul, tâmpesc mintea şi corup capacitatea morală.

Dar ce se poate face pentru a-i educa pe copii şi tineri cu pri-vire la efectele rele ale unui obicei în practicarea căruia îi au ca exemple chiar pe părinți, profesori, şi predicatori? Băieții mici, puțin trecuți de vârsta prunciei, pot fi văzuți fumându-şi țigările. Dacă li se vorbeşte despre asta, spun ei: „Tatăl meu foloseşte tu-tun.” Ei indică spre predicator sau spre liderul şcolii duminicale şi spun: „Și un astfel de om fumează, ce rău poate să-mi facă?” Multe persoane care lucrează în domenii care promovează cumpătarea


330

sunt dependente de consumul de tutun. Ce putere pot avea aceste persoane pentru a opri progresul necumpătării?

Fac apel la cei care mărturisesc a crede şi a asculta de Cu-vântul lui Dumnezeu: „Puteți voi, creştini fiind, să vă îngăduiți un obicei care vă paralizează intelectul şi vă răpeşte puterea de a estima în mod corect realitățile veşnice? Puteți consimți zilnic să-L jefuiți pe Dumnezeu de serviciul datorat Lui şi să-i jefuiți pe semenii voştri, atât de ajutorul pe care li l-ați putea da precum şi de puterea exemplului?

V-ați gândit ce responsabilitate aveți ca administratori ai lui Dumnezeu, pentru mijloacele materiale încredințate vouă? Cât de mult din banii Domnului îi cheltuiți pentru tutun? Meditați la sumele cheltuite astfel în timpul vieții dumneavoastră. Cum se compară sumele cheltuite pe această poftă profanatoare mur-dară cu ceea ce ați dat pentru ajutorarea săracilor şi răspândirea Evangheliei?

Nicio ființă umană nu are nevoie de tutun, dar mulțimi mari de oameni pier din lipsa fondurilor folosite pe lucruri mai mult de-cât inutile. N-ați fost astfel părtaşi la deturnarea bunurilor Domnu-lui? N-ați fost vinovați de jaf față de Dumnezeu şi semenii voştri? „Nu ştiți ... că voi nu sunteți ai voştri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți deci pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19, 20).

Băuturi amețitoare

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.”

„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile?

Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii? Ale celor ce întârzie la vin,

și se duc să golească paharul cu vin amestecat.


331

Nu te uita la vin când curge roș u și face mărgăritare în pahar; el alunecă ușor,

dar pe urmă ca un șarpe mușcă și înțeapă ca un vasilic.” (Proverbele 20:1; 23:29-32).

Niciodată o mână omenească nu a descris un tablou mai viu al înjosirii şi sclaviei victimei băuturii amețitoare. Subjugat, degra-dat, chiar şi când îşi dă seama de nefericirea în care se află, el nu are nicio putere de a se desprinde din laț; el „o va căuta din nou.” (Proverbele 20:35).

Nu este nevoie de niciun argument pentru a arăta efectele rele ale băuturilor alcoolice asupra bețivului. Epave ale omenirii, cu mintea întunecată şi tâmpită – suflete pentru care a murit Hristos, şi peste care îngerii plâng – sunt peste tot. Ele sunt o pată pe fața civilizației cu care ne lăudăm. Ei sunt o ruşine, un blestem şi un pericol pentru fiecare țară.

Și cine poate imagina nenorocirea, agonia, disperarea, care sunt ascunse în casa bețivului? Gândiți-vă la soția, crescută ade-sea cu gingăşie, sensibilă, cultivată şi rafinată, care este legată de un bărbat pe care băutura îl transformă într-un bețivan sau într-un demon. Gândiți-vă la copiii, jefuiți de confortul de acasă, de educație şi instruire profesională, trăind terorizați de cel cu care ar trebui să se mândrească şi care ar trebui să-i protejeze, ieşind în lume în timp ce poartă amprenta ruşinii, de multe ori inclusiv blestemul ereditar al setei celui bețiv.

Gândiți-vă la accidentele înspăimântătoare, care, în fiecare zi se produc datorită alcoolului. Vreun angajat la căile ferate negli-jează să țină seama de un semnal sau interpretează greşit un ordin. Trenul îşi continuă drumul; are loc o ciocnire, şi multe vieți sunt pierdute. Sau vreun vapor eşuează, iar pasagerii şi echipajul îşi gă-sesc mormântul în apă. Când cazul este cercetat, se constată că o persoană aflată într-un post important s-a aflat sub influența alco-olului. În ce măsură i se pot încredința viețile altor oameni unei persoane care bea, astfel încât aceştia să fie în siguranță? În acesta se poate avea încredere doar în măsura în care el se abține total.


332

Băuturile cu un conținut mai redus de alcool

Persoanele care au moştenit pofta instinctivă pentru substanțe stimulente, în niciun caz să nu vadă şi să nu aibă la îndemână vin, bere sau cidru; pentru că păstrează ispita permanent înaintea lor. Considerând mustul ca fiind inofensiv, mulți nu au scrupule în achiziționarea unor cantități mari din el. Dar el rămâne dulce nu-mai pentru o perioadă scurtă de timp; apoi începe fermentația. Gustul ascuțit pe care-l dobândeşte atunci îl face şi mai plăcut pen-tru gustul multora, iar utilizatorul nu este dispus să admită că a devenit mai tare sau că a fermentat.

Este periculoasă pentru sănătate chiar şi utilizarea mustului produs în mod tradițional. Dacă oamenii ar putea vedea ce des-coperă microscopul în ceea ce priveşte mustul pe care-l cumpără, puțini ar fi dispuşi să-l bea. Adesea, cei care produc must pen-tru piață nu sunt atenți la starea fructelor utilizate, şi este stors suc din mere putrezite şi viermănoase. Cei care nici nu s-ar gândi să folosească mere putrede, toxice, beau mustul stors din ele, şi îl numesc o delicatesă; dar microscopul arată că, chiar atunci când iese proaspăt din teasc, această băutură plăcută este în întregime nepotrivită pentru a fi utilizată [Notă: Când a fost făcută această declarație în 1905, era un lucru obişnuit să se fabrice cidru aşa cum s-a descris aici de către autor. Astăzi, în locuri în care puritatea produselor alimentare nu este controlată, mustul de mere poate fi încă făcut în acelaşi mod. Dar unde mustul este produs în condiții sanitare bune, folosind fructe de calitate, sănătoase, cu siguranță obiecțiile nu-şi găsesc locul .-- editorii.]

Oamenii se pot îmbăta la fel de bine cu vin, bere şi cidru cum o fac cu băuturile puternice. Utilizarea acestor băuturi trezeşte gustul pentru cele care sunt mai puternice, şi astfel se pun bazele obiceiului de a bea. Consumul moderat de alcool este şcoala în care oamenii sunt educați pentru cariera de bețiv. Cu toate acestea, aşa de subtil este efectul acestor stimulente mai blânde încât per-soana pătrunde pe calea alcoolismului înainte ca victima să-şi dea seama de pericol.


333

Unele persoane care nu sunt considerate a fi într-adevăr sub influența băuturilor alcoolice tari, sunt întotdeauna sub efectul bă-uturilor slab alcoolice. Acestea sunt înfierbântate, instabile mental şi dezechilibrate. Imaginându-se a fi în siguranță, ele continuă pe aceeaşi cale, până când orice barieră este doborâtă şi fiecare princi-piu este sacrificat. Cele mai puternice hotărâri sunt încălcate şi cele mai nobile argumente nu sunt suficiente pentru a menține apetitul stricat sub controlul rațiunii.

Biblia nu aprobă nicăieri utilizarea vinului (care conține al-cool). Vinul făcut de Domnul Hristos din apă la nuntă din Cana a fost suc curat de struguri. Acesta este „vinul nou…care se găseşte în ciorchine”, despre care Scriptura spune: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el.” (Isaia 65:8).

Hristos a fost Cel care, în Vechiul Testament, i-a dat lui Is-rael avertismentul: „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.” (Proverbe-le 20:1). El nu a făcut o asemenea băutură. Satan îi ispiteşte pe oameni să-şi îngăduie lucruri care le vor întuneca rațiunea şi le vor amorți înțelegerea spirituală, dar Hristos ne învață să aducem natura inferioară într-o stare de supunere. El nu pune niciodată înaintea oamenilor ceea ce ar putea reprezenta o ispită. Întreaga Sa viață a constituit un exemplu de tăgăduire de sine. Tocmai pentru a înfrânge puterea apetitului a postit patruzeci de zile în pustie, suportând în locul nostru testul cel mai sever pe care-l poate îndura natura umană. Hristos a fost Cel care a poruncit ca Ioan Botezătorul să nu bea nici vin, nici băutură tare. El a fost Cel care a poruncit o abstinență similară pentru soția lui Manoah. Hristos nu şi-a contrazis propria învățătură. Vinul nefermentat pe care El l-a oferit oaspeților de la nuntă a fost o băutură sănă-toasă şi răcoritoare. Acesta este vinul care a fost folosit de Mân-tuitorul nostru şi ucenicii Săi, la prima Cină. Este vinul care ar trebui folosit întotdeauna la Sfânta Cină ca un simbol al sângelui Mântuitorului. Serviciul sfânt are scopul de a înviora sufletul şi de a da viață. Acesta nu trebuie asociat niciunui lucru care ar putea sluji spre rău.


334

Având în vedere ceea ce spune Scriptura, natura şi rațiunea cu privire la utilizarea băuturilor alcoolice, cum se pot creştinii angaja în cultivarea hameiului pentru bere, sau în fabricarea de vin sau cidru pentru comercializare? Dacă şi-ar iubi aproapele ca pe ei înşişi, cum s-ar putea implica în a aşeza în calea lor ceea ce va fi o cursă pentru ei?

Adesea necumpătarea începe din cămin. Prin folosirea ali-mentelor bogate, nesănătoase, organele digestive sunt slăbite, şi ia naştere o dorință pentru alimente mai excitante. Astfel, apeti-tul este educat să ceară continuu ceva tot mai puternic. Nevoia de produse excitante devine tot mai frecventă şi mai dificil de a i te împotrivi. Organismul devine mai mult sau mai puțin cuprins de substanțe toxice, şi cu cât devine mai slăbit, cu atât mai puterni-că este dorința după astfel de lucruri. Un pas în direcția greşită pregăteşte calea pentru un altul. Mulți dintre cei care nu s-ar fi făcut vinovați de a aşeza vin sau alte tipuri de alcool pe masa lor, îşi încarcă masa cu alimente care creează o astfel de poftă după băuturi tari încât este aproape imposibil să reziste tentației. Obice-iurile greşite în mâncare şi băutură distrug sănătatea şi pregătesc calea pentru alcoolism.

Dacă în tinerii care alcătuiesc şi creează societatea, s-ar putea inocula principii corecte în ceea ce priveşte cumpătarea, curând nu vor mai fi aproape deloc necesare mişcările pentru temperanță. Părinții să înceapă imediat lupta împotriva necumpătării în casele lor, prin principiile pe care le impun copiilor lor să le urmeze din copilărie, astfel ei pot spera să aibă succes.

Mamele au o lucrare de făcut în a-i ajuta pe copiii lor să-şi for-meze obiceiuri corecte şi gusturi curate. Educați apetitul; învățați-i pe copii să aibă oroare față de stimulente. Educați-vă copiii aşa încât să aibă rezistența morală de a se împotrivi răului care îi în-conjoară. Învățați-i că nu trebuie să se lase influențați de alții, că ei nu trebuie să cedeze influențelor puternice, ci să-i influențeze ei pe alții spre bine.

Se fac mari eforturi pentru a elimina necumpătarea; dar mare parte din aceste eforturi nu sunt îndreptate în direcția cea bună.


Susținătorii reformei temperanței ar trebui să-şi dea seama de rele-le care rezultă din utilizarea de alimente nesănătoase, condimente, ceai şi cafea. Urăm tuturor promotorilor temperanței mult succes; dar îi invităm să caute mai adânc cauza răului cu care se războiesc şi să se asigure că eforturile pe care le vor face în favoarea reformei vor fi coerente.

Oamenilor le trebuie prezentat echilibrul corect dintre pute-rile mentale şi morale de care depinde într-o mare măsură starea bună a organismului. Toate narcoticele şi stimulentele nenaturale care slăbesc şi degradează natura fizică au tendința de a reduce capacitatea intelectuală şi verticalitatea morală. Patima beției stă la temelia depravării morale a lumii. Prin îngăduirea apetitului per-vertit, omul îşi pierde puterea de a se împotrivi ispitei.

Reformatorii temperanței au o lucrare de făcut în educarea oamenilor cu privire la aceste lucruri. Învățați-i că sănătatea, ca-racterul şi chiar viața, sunt puse în pericol de folosirea stimulen-telor, care excita energiile epuizate pentru a acționa nenatural şi spasmodic.

În ceea ce priveşte ceaiul, cafeaua, tutunul şi băuturile alcoo-lice, singura cale sigură este aceea de a nu le atinge, gusta sau ma-nevra. Nevoia de ceai, cafea şi băuturi similare este asemănătoare cu cea pentru alcool şi tutun, iar în unele cazuri obiceiul este la fel de dificil de părăsit, precum îi este bețivului să renunțe la băutu-rile alcoolice. Cei care încearcă să renunțe la aceste stimulente vor simți pentru un timp că le lipseşte ceva şi vor suferi datorită lipsei lor. Dar, prin perseverență, ei vor birui pofta şi vor înceta să simtă lipsa. Natura poate necesita un pic de timp pentru a-şi reveni după abuzul pe care l-a suferit; dar dacă i se acordă o şansă, ea se va re-face şi îşi va face treaba bine şi cu noblețe.

335


337

338

Comerțul ilegal cu alcool şi prohibiția„Vai de cel care îşi construieşte casa cu nedreptate şi came-

rele de sus cu nelegiuire; ... care zice: „Îmi voi construi o casă mare şi camerele de sus încăpătoare” şi-i face ferestre multe, o căptuşeşte cu cedru şi o vopseşte cu roşu aprins. Vei împărăți tu pentru că te iei la întrecere cu cedrul?... Dar tu n-ai ochi şi inimă decât pentru pofta ta şi ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuințezi asuprire şi violență ca să ți-o împlineşti.” (varianta King James – Ieremia 22:13-17).

Lucrarea vânzătorului de băuturi alcoolice

Acest text din Scriptură descrie lucrarea celor care produc şi vând băuturi alcoolice. Afacerea lor înseamnă jaf. Pentru banii pe care îi primesc, ei nu oferă nimic de pe urma căruia se poate câştiga ceva. Fiecare dolar pe care îl adaugă la câştigul lor a adus un blestem asupra celui care l-a cheltuit.

Dumnezeu a revărsat binecuvântările Sale asupra oamenilor cu mână largă. Dacă darurile Sale ar fi folosite cu înțelepciune, cât de puțin ar şti lumea de sărăcie sau necaz! Însă chiar răutatea oa-menilor este cea care transformă binecuvântările Lui într-un bles-tem. Chiar lăcomia de câştig şi pofta pervertită este cea prin care cerealele şi fructele date ca hrană pentru noi sunt transformate în otrăvuri care aduc nefericire şi ruină.

În fiecare an, sunt consumate milioane şi milioane de litri de băuturi alcoolice. Milioane şi milioane de dolari sunt cheltuite pentru a cumpăra nenorocire, sărăcie, boală, degradare, poftă, cri-mă şi moarte. De dragul câştigului, vânzătorul de băuturi alcoolice oferă victimelor sale lucruri care corup şi distrug mintea şi corpul. El aduce familiei bețivului sărăcie şi nenorocire.


339

Nici atunci când victima lui este moartă, nu încetează pretențiile vânzătorului de băuturi. El o fură pe văduvă şi îi deter-mină copiii să cerşească. El nu ezită să ia chiar cele necesare vieții de la familiile sărace, pentru a plăti datoriile făcute pe băutură de soț şi tată. Strigătele copiilor care suferă, lacrimile mamei chinuite, nu fac altceva decât să-l înfurie. Ce-i pasă lui dacă aceştia suferă de foame? Ce-i pasă lui dacă şi ei sunt împinşi spre degradare şi ruină? El se îmbogățeşte din salariile de mizerie ale celor pe care el îi duce la pierzare.

Casele de prostituție, cuiburile viciului, tribunalele, închiso-rile, azilele pentru săraci, casele de nebuni, spitalele, toate sunt, într-o mare măsură, pline, de roadele activității vânzătorului de băuturi alcoolice. Asemenea Babilonului mistic din Apocalipsa, el face negoț cu sclavi şi „sufletele oamenilor.” În spatele vânză-torului de băuturi alcoolice stă marele distrugător al sufletelor, şi orice metodă imaginată pe pământ sau în iad este utilizată pentru a atrage oamenii sub puterea lui. În oraş şi la țară, în trenuri, pe marile vapoare, în locurile unde se încheie afaceri, în localurile de distracție, în dispensarul medical, chiar şi în biserică, pe masa Sfintei Cine, peste tot se află capcanele sale. Nimic din ceea ce ar crea şi promova pofta de băuturi alcoolice nu rămâne nefăcut. La aproape fiecare colț de stradă se află un bar sau o cârciumă, cu luminile sale strălucitoare, cu o urare de bun venit şi voie bună, invitându-l pe muncitor, pe bogatul cel leneş şi pe tânărul naiv.

În restaurantele particulare şi în stațiunile de odihnă, doam-nelor le sunt servite băuturi populare sub nume plăcute care sunt de fapt băuturi alcoolice. Pentru cei bolnavi şi epuizați se reco-mandă cu căldură tincturi care se bazează în mare parte pe alcool.

Pentru a crea poftă de băuturi alcoolice la copiii mici, se introduce alcool în produsele de cofetărie şi patiserie. Astfel de produse de cofetărie sunt apoi vândute în magazine. Și, dăruind astfel de bomboane, vânzătorul de băuturi alcoolice ademeneşte copiii pe terenul lui.

Zi de zi, lună de lună, an de an, lucrurile decurg la fel. Tați, soți şi frați, stâlpii, speranța şi mândria națiunii, sunt permanent

263Comerțul ilegal cu alcool şi prohibiția

340

atraşi să treacă pragul vânzătorului de băuturi alcoolice, doar pen-tru a fi lăsați să plece de acolo distruşi şi ruinați.

Ce este mai îngrozitor este că, acest blestem loveşte chiar în inima casei. Tot mai multe femei, dobândesc obiceiul de a bea. În multe cămine, copii mici, chiar în inocența şi neputința prunciei, sunt în pericol, zi de zi, prin neglijarea, abuzul şi josnicia unor mame aflate în stare de ebrietate. Fiii şi fiicele cresc umbriți de acest rău teribil. Ce alte perspective de viitor au decât să se cufun-de chiar mai jos decât părinții lor?

Din țările aşa-numit creştine, blestemul se răspândeşte în re-giunile idolatre. Bieții, sălbaticii ignoranți sunt învățați să foloseas-că băuturi alcoolice. Chiar şi printre păgâni, oamenii inteligenți recunosc şi protestează împotriva lor ca împotriva unor otrăvuri mortale; dar în zadar s-au străduit să-şi protejeze țările de ravagi-ile pe care ele le fac. Prin popoarele civilizate, tutunul, băuturile alcoolice, precum şi opiul sunt impuse cu forța națiunilor păgâne. Pasiunile nestăpânite ale sălbaticilor, stimulate de băutură, îi do-boară rapid, degradându-i, încât devine aproape inutil să se trimi-tă misionari pe acele meleaguri.

Prin contactul lor cu oamenii care ar fi trebuit să le împărtăşească cunoaşterea de Dumnezeu, păgânii sunt învățați vi-cii care duc la distrugerea unor triburi şi rase întregi. Iar în locurile întunecate ale pământului reprezentanții națiunilor civilizate sunt urâți din cauza aceasta.

Responsabilitatea bisericii

Profitul adus de băuturile alcoolice este o putere în lume. Ele au de partea lor puterea combinată a banilor, obiceiului şi a ape-titului. Puterea lor este resimțită chiar şi în biserică. Bărbații care, în mod direct sau indirect, au câştigat bani din traficul de băuturi alcoolice, sunt membri ai bisericilor, „cu o ținută corectă, impe-cabilă.” Mulți dintre ei dau cu generozitate pentru campanii de caritate cunoscute. Contribuțiile lor sprijină acțiunile bisericii şi îi susțin pe predicatorii acesteia. Ei pretind respectul care trebuie


341

arătat celor ce dețin putere financiară. Bisericile care acceptă astfel de membri susțin practic comerțul cu băuturi alcoolice. Prea de multe ori predicatorul nu are curajul să stea de partea dreptății. El nu-i spune lămurit poporului său ceea ce a declarat Dumnezeu cu privire la activitatea vânzătorului de băuturi alcoolice. A vorbi direct ar însemna să aducă jigniri adunării sale, să-şi sacrifice po-pularitatea şi să-şi piardă salariul.

Dar mai presus de tribunalul bisericii este tribunalul lui Dum-nezeu. Cel care i-a spus primului ucigaş: „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” (Geneza 4:10), nu va accepta la al-tarul Său darurile comerciantului de băuturi. Mânia Sa se aprinde împotriva celor care încearcă să-şi acopere vina cu veşmântul libe-ralismului. Banii lor sunt mânjiți de sânge. Blestemul este asupra acestor bani.

„Izbăvește pe cei târâți la moarte, și scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiați.

Dacă zici: „Ah! n-am știut!”... Crezi că nu vede Cel ce cântărește inimile și Cel ce veghează asupra sufletului tău?

Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbele 24:11, 12).

„Ce-mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul... Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri,

ca să-Mi spurcați curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare ...

Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi;

și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!”

(Isaia 1:11-15).


342

Bețivul este capabil de lucruri mai bune. El a fost înzestrat cu talente prin care să-L onoreze pe Dumnezeu şi să binecuvânteze lumea; dar semenii lui au întins o capcană pentru sufletul său şi au prosperat de pe urma degradării sale. Ei au trăit în lux, în timp ce bietele victime pe care le-au jefuit au viețuit în sărăcie şi nenorocire. Însă Dumnezeu va cere plata pentru acest lucru din mâna celui care l-a ajutat pe bețiv să se grăbească înspre ruină. El, care domneşte în ceruri, nu a pierdut din vedere nici cau-za care a declanşat beția şi nici efectul final al acesteia. El, Cel care are grijă de vrabie şi înveşmântează iarba de pe câmp, nu va trece pe lângă aceia care au fost creați după propriul Său chip şi răscumpărați cu propriul Său sânge, fără să ia aminte la strigătele lor. Dumnezeu vede toată această ticăloşie care perpetuează ne-legiuirea şi nefericirea.

Lumea şi biserica poate că-l acceptă pe omul care a făcut ave-re, degradând sufletul omenesc. Ei pot zâmbi aceluia prin care oamenii sunt conduşi pas cu pas, în jos, pe cărarea ruşinii şi de-gradării. Dar Dumnezeu ia notă de toate acestea şi face judecată cu dreptate. Vânzătorul de băuturi alcoolice poate fi considerat de lume un bun om de afaceri; însă Domnul spune: „Vai lui”. El va fi acuzat de deznădejdea, mizeria şi suferința aduse în lume prin comerțul cu alcool. El va trebui să dea socoteală de lipsurile şi ne-norocirea mamelor şi copiilor care au suferit de pe urma lipsei de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, şi care şi-au pierdut orice nădejde şi bucurie. El va trebui să răspundă pentru sufletele pe care le-a tri-mis în veşnicie nepregătite. Și aceia care îl susțin pe vânzătorul de băuturi alcoolice în lucrarea sa împart vina cu el. Lor, Dumnezeu le spune: „Mâinile voastre sunt pline de sânge”.

Legiferarea consumului de alcool

Reglementarea prin lege a comerțului cu băuturi alcoolice este susținută de mulți ca fiind o modalitate de a limita răul ce decurge din consumul băuturilor alcoolice. Dar aceasta îl pune sub protecția legii. Guvernul îi aprobă existența, şi încurajează astfel


343

răul pe care pretinde a încerca să-l reducă. Sub protecția legilor care reglementează comerțul cu alcool, fabricile de bere, distileri-ile şi stațiunile viticole apar pretutindeni în țară, iar vânzătorul de băuturi alcoolice îşi desfăşoară munca chiar lângă uşile noastre.

Adesea lui îi este interzis să vândă băuturi alcoolice unuia care este beat sau care este cunoscut a fi alcoolic; dar lucrarea de a-i transforma pe tineri în bețivi merge constant înainte. Întreg comerțul depinde de crearea apetitului pentru băuturi alcoolice la tineri. Tinerii sunt conduşi pas cu pas, până când este înrădăcinat obiceiul de a bea şi se dă naştere unei senzații de sete care se cere stâmpărată cu orice preț. Mai puțin dăunătoare ar fi acordarea de băuturi alcoolice bețivului dependent, a cărui ruină, în cele mai multe dintre cazuri, este deja hotărâtă, decât a permite celor mai buni dintre tinerii noştri să fie ademeniți spre distrugere prin acest obicei teribil.

Prin autorizarea comerțului cu băuturi alcoolice, ispita este menținută constant în fața celor care încearcă să renunțe la el. Au fost înființate instituții în care victimele necumpătării pot fi ajutate să-şi învingă pofta. Aceasta este o lucrare nobilă; dar atâta timp cât vânzarea de băuturi alcoolice este aprobată prin lege, cei necumpătați beneficiază prea puțin de centrele de dezalcoolizare. Ei nu pot rămâne acolo mereu. Ei trebuie să-şi reia locul în societa-te. Pofta de băuturi amețitoare, deşi micşorată, nu este distrusă în întregime; şi când ispita îi atacă, aşa cum se întâmplă la orice pas, ei devin prea adesea o pradă uşoară.

Omul care este stăpânit de o fire vicioasă, asemenea unei fiare, şi care, cunoscându-i tendințele, îi dă frâu liber, este, conform le-gilor țării, răspunzător pentru răul pe care „fiara” le-ar putea face. În legile date lui Israel Domnul, a poruncit ca, atunci când se ştie despre o fiară, un animal, că a provocat moartea unei ființe umane, prețul care trebuia plătit de proprietar pentru neglijența sau rău-tatea sa, era prețul vieții sale. Pe acelaşi principiu, guvernul care legalizează activitatea vânzătorului de băuturi alcoolice, ar trebui să fie considerat responsabil pentru rezultatele comerțului cu ele. Și dacă este un delict vrednic de moarte acela de a da libertate unei


344

fiare turbate, cu cât mai mare este crima de a aproba activitatea vânzătorului de băuturi alcoolice!

Licențele se acordă pe motivul că acestea aduc venit pentru trezoreria publică. Dar ce reprezintă acest venit în comparație cu cheltuielile enorme suportate pentru delicvenții, nebunii, să-racii care sunt rodul comerțului cu băuturi alcoolice! Un om, sub influența băuturilor alcoolice, comite o infracțiune; el este adus în instanță; iar cei care au legalizat comerțul sunt nevoiți să soluționeze rezultatul propriei lor munci. Ei au autorizat vânza-rea unei băuturi care transformă un om sănătos într-un nebun; iar acum este necesar ca ei să trimită omul la închisoare sau să-l ducă la spânzurătoare, în timp ce, adesea, soția şi copiii sunt lăsați în grija comunității în care trăiesc.

Având în vedere numai aspectul financiar al problemei, ce nebunie este aceea de a tolera o astfel de afacere! Dar ce profit poate compensa pierderea rațiunii umane, deformarea şi pângă-rirea chipului lui Dumnezeu în om, ruina copiilor, aduşi la sără-cie şi degradare şi perpetuarea în copiii lor a tendințelor rele ale părinților alcoolici?

Prohibiția

Omul care şi-a format obiceiul de a folosi băuturi alcooli-ce este într-o situație disperată. Creierul lui este bolnav, puterea voinței îi este slăbită. În ceea ce ține de puterile personale, pofta lui este incontrolabilă. Nu se poate discuta cu el şi nici nu poate fi convins să practice tăgăduirea de sine. Atras în localurile viciului, cel care s-a hotărât să renunțe la băutură este condus să ia din nou sticla, şi, odată cu prima înghițitură de alcool orice hotărâre bună este încălcată şi orice urmă de voință este distrusă. O înghițitură din băutura înnebunitoare, şi orice gând cu privire la rezultatele sale a dispărut. Soția cu inima frântă este uitată. Tatălui desfrânat nu îi mai pasă de copiii lui că sunt flămânzi şi goi. Prin legalizarea comerțului, legea aprobă această decădere a sufletului şi refuză să oprească comerțul care umple lumea cu efectele răului.


345

Chiar trebuie ca această situație să continue mereu? Sufletele vor trebui întotdeauna să lupte pentru victorie, în timp ce uşa ispi-tei stă larg deschisă în fața lor? Trebuie ca blestemul necumpătării să amenințe totdeauna, ca un flagel, lumea civilizată? Trebuie ca aceasta să afecteze, în fiecare an, ca un foc mistuitor mii de case fericite? Atunci când o navă naufragiază aproape de țărm, oamenii nu stau cu mâinile-n sân. Ei îşi riscă viața în efortul de a-i salva pe bărbați şi femei din mormântul de apă. Cu cât mai mare este efortul care trebuie făcut pentru a-i salva de soarta alcoolicului!

Nu doar bețivul şi familia sa sunt puşi în pericol de activitatea vânzătorului de băuturi alcoolice, şi nici nu este povara materială răul cel mai mare pe care-l aduce asupra comunității. Suntem cu toții întrețesuți în pânza omenirii. Răul care se abate asupra orică-rui membru al marii familii umane îi pune în pericol pe toți.

Mulți oameni care din dragostea de câştig sau de viață tihnită refuză să se implice în restricționarea comerțului cu băuturi alco-olice descoperă, prea târziu, că acest comerț i-a afectat şi pe ei. El îşi vede propriii copii imbecilizați şi ruinați. Lipsa legii duce la re-voltă. Proprietatea este în pericol. Viața este nesigură. Accidentele pe mare şi pe uscat se înmulțesc. Bolile care apar în locurile pline de murdărie şi mizerie îşi găsesc drum spre casele celor din clasele de sus. Viciile practicate de copiii dezmățului şi infracționalității îi vor afecta pe fiii şi fiicele familiilor rafinate şi culte.

Nu există niciun om ale cărui preocupări să nu fie periclitate de băuturi alcoolice. Nu ar trebui să existe niciun om care, pentru propria sa salvare, să nu lupte pentru a-l distruge.

Mai presus de toate celelalte locuri legate doar de interese se-culare, sălile legislative şi instanțele de judecată trebuie să fie lipsite de blestemul necumpătării. Guvernatorii, senatorii, deputații, ju-decătorii, oameni care adoptă şi aplică legile unei națiuni, oameni care dețin în mâinile lor viețile, renumele, posesiunile semenilor lor, ar trebui să fie oameni de o cumpătare strictă. Numai astfel pot fi limpezi mințile lor pentru a discerne între bine şi rău. Numai astfel pot ei poseda fermitatea principiului, şi înțelepciunea de a împărți dreptatea şi de a arăta milă. Însă ce spun statisticile? Câți


dintre aceşti bărbați nu au mințile întunecate, sentimentul a ceea ce e bine şi rău confuz datorită băuturilor tari! Cât de multe sunt legile tiranice adoptate, cât de multe persoane nevinovate au fost condamnate la moarte, prin nedreptatea unor parlamentari, mar-tori, jurați, avocați, şi chiar judecători care sunt consumatori de al-cool! Mulți sunt „tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari”, „care numesc răul bine şi binele rău”, „care îndreptățesc pe cel vinovat pentru mită şi iau drepturile celor nevinovați!” Despre aceştia, Dumnezeu spune:

„Vai de cei tari când este vorba de băut vin,

și viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea,

și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna,

căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor, și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel.”

(Isaia 5:22-24).

Onoarea lui Dumnezeu, stabilitatea națiunii, bunăstarea comunității locale, a căminului şi a individului cer să se facă ori-ce efort pentru conştientizarea poporului față de răul provocat de alcoolism. Curând vom vedea rezultatul acestui rău îngrozitor aşa cum nu-l vedem acum. Cine va depune eforturi hotărâte pentru a opri lucrarea de distrugere? Deocamdată, lupta abia a început. Să se formeze o armată care să oprească vânzarea băuturilor cu efect amețitor, care îi înnebunesc pe oameni. Pericolul reprezen-tat de comerțul cu alcool să fie arătat cu claritate şi să fie creat un simțământ general în inimile tuturor, care să ceară interzicerea lui. Oamenilor înnebuniți de băutură să li se dea ocazia să scape din robia ei. Glasul națiunii să ceară legiuitorilor ei să pună capăt acestui trafic infam.

346


„Dacă eviți să-i salvezi pe cei târâți la moarte

și pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiați. Dacă zici: „Ah, n-am știut!”...

Crezi că nu vede Cel ce cântărește inimile și Cel ce veghează asupra sufletului tău?

Și ce vei zice când te va pedepsi?” (Proverbele 24:11, 12; Ieremia 13:21).

În cămin


„Viața este o şcoală a pregătirii, pe care părinții şi copiii trebuie să o promoveze

pentru a urma cursurile şcolii superioare, în locurile pregătite de Dumnezeu.”

349

350

Lucrarea în căminRefacerea şi înălțarea oamenirii încep în cămin. Lucrarea

părinților este temelia tuturor celorlalte. Societatea este compusă din familii, şi ea este ceea ce o fac să fie capii familiilor. Din ini-mă „ies izvoarele vieții” (Proverbele 4:23); iar inima comunității, a bisericii şi a națiunii este familia. Bunăstarea societății, succesul bisericii şi prosperitatea națiunii depind de influențele din cămin.

Importanța şi prilejurile favorabile existente în viața din că-min sunt ilustrate în viața lui Isus. El, Cel care a venit din cer pen-tru a fi Exemplul şi Învățătorul nostru a petrecut treizeci de ani ca membru al familiei din Nazaret. Cu privire la aceşti ani, rapor-tul biblic este foarte scurt. Nu există minuni mari care să atragă atenția mulțimii. Nu era urmat de multe persoane care să-I ascul-te cuvintele. Cu toate acestea, în toți aceşti ani, El Și-a îndeplinit misiuniea Sa divină. El a trăit ca unul dintre noi, participând la viața de familie, supunându-Se disciplinei acesteia, îndeplinindu-Și atribuțiile şi purtând poverile ei. Sub grija protectoare a cămi-nului Său modest, având parte de experiențe asemănătoare cu ale noastre, El „creştea în înțelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Luca 2:52).

De-a lungul acestor ani retraşi, viața Lui a revărsat valuri de compasiune şi ajutor. Altruismul şi suferința Sa răbdătoare, curajul şi credincioşia Sa, împotrivirea la ispită, pacea Lui statornică şi bucuria Sa liniştită, au fost o sursă de inspirație constantă. El a adus o atmosferă curată, dulce în cămin, iar viața Lui a fost ca un aluat lucrând în mijlo-cul elementelor societății. Nimeni nu a afirmat că ar fi făcut o minune; cu toate acestea, calitățile Sale – puterea dragostei vindecătoare, dătă-toare de viață – porneau de la El spre cel ispitit, bolnav şi descurajat. Într-un mod discret, încă din copilărie, El a slujit altora, şi din această cauză, când Și-a început lucrarea publică, mulți Îl ascultau cu plăcere.


351

352

Primii ani ai Mântuitorului sunt mai mult decât un exemplu pentru tineret. Ei sunt o lecție şi ar trebui să fie o încurajare pen-tru fiecare părinte. Cercul datoriilor față de cei din familie şi cei apropiați este primul câmp de lucru serios pentru cei care doresc să lucreze pentru ridicarea semenilor lor. Nu există vreun câmp de lucru mai important şi serios decât cel încredințat celor care au întemeiat familia şi o ocrotesc. Nicio lucrare încredințată ființelor umane nu implică rezultate mai importante sau mai de durată de-cât lucrarea taților şi a mamelor.

Tocmai prin tinerii şi copiii de azi urmează să fie stabilit vi-itorul societății, iar ceea ce vor fi aceşti tineri şi copii depinde de viața de acasă. Lipsei de educație din cămin i se poate reproşa în mare parte boala, nefericirea şi delicvența care sunt un blestem pentru umanitate. Dacă viața din cămin ar fi curată şi plină de credincioşie, dacă copiii care ar ieşi de sub îngrijirea acestuia ar fi pregătiți să facă față responsabilităților şi pericolelor vieții, ce schimbare s-ar vedea în lume!

Se fac eforturi mari, se cheltuiesc timp, bani şi muncă aproape fără limită, în acțiuni, în instituții pentru reformarea victimelor obiceiurilor rele. Și chiar şi aceste eforturi sunt insuficiente pentru a face față acestei mari nevoi. Cu toate acestea, cât de mic este re-zultatul! Cât de puțini sunt salvați pentru totdeauna!

Mulțimile tânjesc după o viață mai bună, dar le lipseşte curajul şi hotărârea de a se desprinde de puterea obiceiului. Ei se dau înapoi de la efortul, lupta şi sacrificiul cerut, iar viețile lor sunt distruse şi ruinate. Astfel, chiar oamenii cu cele mai strălucite minți, oa-meni cu aspirații înalte şi puteri nobile, alminteri dotați de natură şi educație pentru a ocupa poziții de încredere şi responsabilitate, sunt degradați şi pierduți pentru această viață şi pentru viața viitoare.

Pentru cei care doresc să facă o reformă, cât de amară este lup-ta pentru a-şi recâştiga noblețea! Și, printr-un trup distrus, printr-o voință nesigură, printr-un intelect redus şi printr-un suflet slăbit pentru toată viața lor mulți vor culege roadele relelor semănate de ei înşişi. Cât de multe s-ar putea realiza dacă răul ar fi respins de la început!

275Lucrarea în cămin

353

Această lucrare stă, în mare măsură, pe umerii părinților. În eforturile depuse pentru a stăvili progresul necumpătării şi al altor rele care rod ca un cancer din trupul societății, dacă mai multă atenție ar fi acordată educării părinților despre cum să for-meze obiceiurile şi caracterul copiilor lor, ar avea rezultate de o sută de ori mai mari. Stă în puterea lor să transforme obiceiul, care este o forță atât de puternică spre rău, într-o forță a binelui. Ei trebuie să stăvilească răul chiar de la izvoare, şi depinde de ei să-l îndrume spre bine.

Părinții pot pune temelia unei vieți sănătoase şi fericite pentru copiii lor. Ei îi vor putea trimite în locuri depărtate de casele lor, având rezistența morală de a se împotrivi ispitei, precum şi curajul şi puterea de a se lupta cu succes cu problemele vieții. Ei le pot da un scop în viață şi îi pot ajuta să dezvolte puterea de a face din viața lor o onoare pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume. Aceştia pot croi cărări drepte pentru picioarele lor, fie vreme bună sau rea, spre înălțimile glorioase de mai sus.

Misiunea căminului se extinde dincolo de propriii lui mem-bri. Căminul creştin trebuie să fie o pildă care să ilustreze su-perioritatea adevăratelor principii ale vieții. O astfel de ilustrare va fi o putere spre bine în lume. Mult mai puternic decât orice predică este influența unui cămin adevărat asupra vieților şi ini-milor omeneşti. Lecțiile pe care le-au învățat vor fi împărtăşite de tinerii care provin din astfel de cămine. Principiile nobile ale vieții sunt aduse în alte cămine, şi o influență înălțătoare se va face simțită în societate.

Există multe persoane pentru care casele noastre pot fi o bine-cuvântare. Bucuriile noastre sociale nu ar trebui să fie determinate de normele obiceiurilor lumeşti, ci de către Duhul lui Hristos şi învățătura Cuvântului Său. Israeliții, în toate sărbătorile lor, îi in-cludeau pe cei săraci, pe străini şi leviți, care erau atât ajutoarele preotului în sanctuar, cât şi învățători religioşi şi misionari. Aceştia erau considerați oaspeți ai poporului, având drept la ospitalitatea israeliților la toate ocaziile de bucurie socială şi religioasă, existând obligația de a fi îngrijiți cu blândețe în caz de boală sau nevoie.


354

Pe unii ca aceştia ar trebui şi noi să-i primim cu bucurie în casele noastre. Cât de mult ar putea face o astfel de atitudine pentru a ridica moralul şi a-i încuraja pe asistenta medicală misionară sau profesor, pe mama istovită de muncă şi împovărată de griji, sau pe cei slabi şi bătrâni, atât de des lipsiți de cămin, luptându-se cu sărăcia şi multe descurajări.

„Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați”, spu-ne Hristos, „ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.” (Luca 14:12-14).

Aceştia sunt oaspeții a căror primire nu se va dovedi o po-vară mare pentru voi. Nu va fi nevoie ca ospitalitatea voastră să includă lucruri scumpe şi elaborate. Nu va fi nevoie să faceți niciun efort ca să îi impresionați. Căldura unei primiri sincere, un loc la gura sobei voastre, un loc la masa căminului vostru, privilegiul de a împărtăşi binecuvântarea orei de rugăciune, le-ar părea multora dintre aceştia un colț de rai.

Afecțiunea noastră trebuie să se reverse dincolo de limitele personale şi de zidurile căminului. Există ocazii prețioase pentru cei care doresc să facă din casele lor o binecuvântare pentru alții. Influența socială este o putere minunată. O putem folosi, dacă vrem ca pe un mijloc de a-i ajuta pe cei care ne înconjoară.

Casele noastre ar trebui să fie un loc de refugiu pentru tine-rii ispitiți. Sunt mulți cei care stau la răscruce de drumuri. Fieca-re influență, fiecare impresie, determină alegerea care modelează destinul lor, atât pentru aici cât şi în viața viitoare. Răul îi invi-tă. Ofertele sale sunt făcute să fie luminoase şi atractive. Ele abia aşteaptă să-l întâmpine pe orice nou-venit. Pretutindeni în jur sunt tineri care nu au niciun cămin, şi mulți ale căror căminuri nu au puterea de a le fi de vreun ajutor, care să-i înalțe, iar tinerii alunecă pe calea cea rea. Ei pleacă în jos pe calea distrugerii chiar dacă se află la umbra caselor noastre.

277Lucrarea în cămin

355

Aceşti tineri au nevoie de o mână întinsă spre ei cu simpatie. Cuvinte amabile, rostite simplu, mici atenții făcute cu modestie, vor spulbera norii ispitei care se adună asupra sufletului. Ade-vărata expresie a afecțiunii cereşti are puterea de a deschide uşa inimilor care au nevoie de parfumul cuvintelor lui Hristos şi de atingerea simplă, delicată a spiritului iubirii Lui. Dacă vrem să do-vedim interes față de tineri, să îi invităm în casele noastre şi să îi înconjurăm cu influențe care să-i ajute şi să le ridice moralul, ar fi mulți care şi-ar îndrepta bucuros paşii pe cărarea care duce în sus.

Ocaziile vieții

Timpul nostru aici este scurt. Nu putem trece prin această lume decât o dată; aşa că în timp ce trecem prin ea, să realizăm în ea tot ce se poate. Lucrarea la care suntem chemați nu nece-sită bogăție, poziție socială sau mare abilitate. Ea are nevoie de un spirit amabil, de sacrificiu de sine şi de un scop statornic. O lampă, oricât de mică, dacă este păstrată să ardă continuu, poate fi un mijloc de a ilumina multe alte lămpi. Sfera noastră de influență poate părea îngustă, capacitatea noastră poate părea mică, ocaziile pe care le avem pot părea puțin numeroase, cunoştințele noastre pot părea limitate; cu toate acestea ni se oferă posibilități minunate pentru utilizare credincioasă a ocaziilor aflate în propriile noastre case. Dacă vom deschide inimile şi casele noastre pentru principi-ile divine ale vieții, vom deveni canale prin care să curgă curenți de putere dătătoare de viață. Din casele noastre vor curge râuri de vindecare, aducând viață, frumusețe şi rodnicie acolo unde acum nu este altceva decât pustietate şi sărăcie.


356

357

Ziditorii căminuluiCel care i-a dat-o pe Eva ca ajutor lui Adam, a făcut prima Sa

minune la o nuntă. În sala unde se sărbătorea şi unde prietenii şi rudele se veseleau împreună, Hristos Și-a început lucrarea publică. În felul acesta, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca instituție pe care El Însuşi o înființase. El a hotărât ca bărbații şi femeile să fie uniți prin căsătorie sfântă, pentru a creşte familii ai căror membri, încununați cu cinste, să fie recunoscuți ca membri ai familiei de sus.

Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o de asemenea un simbol al unirii dintre El şi cei răscumpărați ai Săi. El Însuşi este Mirele; mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai niciun cusur.” (Cântarea Cân-tărilor 4:7).

„Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească după ce a curățat-o ... pentru ca s-o înfățişeze ... sfântă şi fără prihană.” „Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbații nevestele.” (Efeseni 5:25-28).

Legătura de familie este cea mai apropiată, cea mai gingaşă şi sfânta dintre toate legăturile care există pe pământ. Aceasta a fost creată ca să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este o binecu-vântare ori de câte ori se încheie acest legământ de căsătorie în mod inteligent, în frică de Dumnezeu şi ținând cont de responsabilitățile pe care le include.

Cei care se gândesc la căsătorie ar trebui să ia în considerare ceea ce va fi caracterul şi influența căminului pe care îl vor înte-meia. Când devin părinți, li se încredințează o însărcinare sfântă. De ei depinde în mare măsură bunăstarea copiilor lor în această lume şi fericirea acestora în lumea care va veni. Într-o mare măsu-ră, ei vor determina atât caracteristicile fizice cât şi cele morale pe care le vor primi cei mici. Iar de calitatea familiei depinde starea


358

359

societății; valoarea influenței fiecărei familii se va oglindi în pro-gresul sau regresul acesteia.

Alegerea unui tovarăş de viață ar trebui să fie făcută astfel încât să asigure cel mai bine bunăstarea fizică, mentală şi spirituală atât pentru părinți cât şi pentru copiii lor – astfel încât şi părinții şi copiii să aducă binecuvântare semenilor lor şi onoare Creatorului.

Înainte de a-şi asuma responsabilitățile pe care le aduce căsăto-ria, tinerii şi tinerele ar trebui să aibă suficientă experiență în viața practică, încât a-i pregăti pentru îndatoririle şi sarcinile acesteia. Căsătoriile timpurii nu ar trebui încurajate. O relație atât de impor-tantă şi cu efecte peste ani, aşa cum este căsătoria nu ar trebui să fie făcută în grabă, fără pregătire suficientă şi înainte ca puterile menta-le şi fizice să fie bine dezvoltate.

Cei implicați poate că nu au bogății lumeşti, dar ei ar trebui să aibă o binecuvântare mult mai mare, cea a sănătății. Și, în cele mai multe cazuri nu trebuie să existe o mare diferență în vârstă. O neglijare a acestei reguli poate afecta grav starea de sănătate a celui mai tânăr. Iar de multe ori copiii sunt jefuiți de rezistența fizică şi mentală. Ei nu pot primi de la un părinte în vârstă grija şi tovărăşia necesară vieților lor tinere; mai mult, aceştia pot fi lipsiți prin deces de tată sau mamă chiar în momentul în care iubirea şi îndrumarea lor sunt cele mai necesare.

Numai în Hristos se poate forma o legătură de căsătorie care să fie sigură. Iubirea omenească ar trebui să-şi aibă rădăcinile în iubirea divină. Numai acolo unde domneşte Hristos poate exista o afecțiune adâncă, adevărată şi altruistă.

Dragostea este un dar prețios, pe care îl primim de la Isus. Afecțiunea curată şi sfântă nu este un sentiment, ci un principiu. Cei care acționează din dragoste adevărată nu sunt nici nechibzuiți, nici orbi. Educați de Duhul Sfânt, ei Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi.

Cei care se gândesc la căsătorie să cântărească fiecare senti-ment şi să urmărească fiecare trăsătură a caracterului celui pe care au intenția să-şi unească destinul vieții. Fiecare pas spre legătura de căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate, pre-

281Ziditorii căminului

360

cum şi de scopul serios de a-I face pe plac şi a-L onora pe Dumne-zeu. Căsătoria afectează viața ulterioară, atât în această lume cât şi în lumea care va veni. Un creştin sincer nu va face planuri pe care Dumnezeu nu le poate aproba.

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica

și S-a dat pe Sine pentru ea.” (Efeseni 5:24).

Dacă sunteți binecuvântați cu părinți temători de Dumnezeu, cereți-le sfatul. Deschideți-vă sufletul spunându-le speranțele şi pla-nurile voastre, desprindeți învățături pentru voi din experiențele avute de ei în viață, şi veți fi astfel scutiți de multă durere. Mai presus de toate, faceți din Hristos sfătuitorul vostru. Studiați Cuvântul Său cu rugăciune.

Îndrumată astfel, o tânără să accepte ca tovarăş de viață numai pe cel care are trăsături curate, bărbăteşti de caracter, pe cel care este harnic, care are ținte clare şi este sincer, pe cel care-L iubeşte şi se teme de Dumnezeu. Tânărul să o caute pe cea care să-i stea alături, care este potrivită pentru a-şi purta partea ei din poverile vieții, pe cea a cărei influență îl va înnobila şi îl va ajuta să progreseze, pe cea care îl va face fericit cu dragostea ei.

„O nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” „Inima bărba-tului ei se încrede în ea... Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieții sale.” „Ea deschide gura cu înțelepciune şi învățături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mă-nâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude, zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Cel care câştigă o asemenea soție „găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbele 19:14; 31:11, 12, 26-29; 18:22).

Chiar dacă legământul căsătoriei s-a încheiat cu precauție şi înțelepciune, puține cupluri sunt complet unite la momentul cere-moniei. Adevărata unire a celor doi în căsătorie este lucrarea anilor ce vor urma.


361

Pe măsură ce perechea recent căsătorită se confruntă cu pova-ra plină de nesiguranță şi grijă a vieții, caracterul romantic în care imaginația învăluie adesea, căsătoria dispare. Soțul şi soția desco-peră caracterul celuilalt, aşa cum ar fi fost imposibil să-l descope-re în relațiile anterioare. Aceasta este cea mai critică perioadă din experiența lor. Fericirea şi utilitatea întregii lor vieți viitoare depind de calea bună pe care o aleg chiar acum. Adesea, aceştia descoperă reciproc slăbiciuni şi defecte nebănuite; dar inimile pe care le-a unit dragostea vor descoperi şi calități necunoscute mai înainte. Toți să încerce să descopere calitățile, mai degrabă decât defectele. Adesea, propria noastră atitudine, atmosfera care ne înconjoară, este cea care determină ce ni se va dezvălui despre celălalt. Există mulți care con-sideră exprimarea iubirii ca fiind o slăbiciune, şi ei mențin o rezervă care-i respinge pe alții. Acest spirit împiedică revărsarea valului de afecțiune. Pe măsură ce impulsurile de a comunica şi de a exprima generozitate sunt reprimate, ele se ofilesc, iar inima devine pustie şi rece. Ar trebui să ne ferim de această greşeală. Iubirea nu poa-te exista mult timp fără a fi exprimată. Nu permiteți ca inima unei persoane apropiate vouă să moară din lipsă de bunătate şi simpatie.

Deşi pot apărea greutăți, îndoieli şi descurajări, nici soțul, nici soția să nu stăruiască în gândul că unirea lor este o greşeală sau o dezamăgire. Hotărâți-vă să fiți tot ceea ce este posibil unul pentru celălalt. Continuați cu atențiile de la început. În orice mod posibil încurajați-vă reciproc în luptele vieții. Meditați la ce puteți face pentru a promova fericirea celuilalt. Să existe iubire reciprocă şi toleranță reciprocă. Atunci căsătoria, în loc să fie sfârşitul iubirii, va fi chiar începutul ei. Căldura adevăratei prietenii, dragostea care leagă inimă de inimă, este o pregustare a bucuriilor cerului.

În jurul fiecărei familii există un cerc sacru care ar trebui să fie păstrat intact. Nicio altă persoană nu are dreptul de a intra în cadrul acestui cerc. Soțul sau soția să nu permită altei persoane să ştie lu-crurile confidențiale care le aparțin numai lor.

Fiecare să ofere dragoste, mai degrabă decât să o pretin-dă. Cultivați trăsăturile cele mai nobile în voi înşivă, şi fiți gata să recunoaşteți repede calitățile bune din celălalt. Conştientizarea

283Ziditorii căminului

362

faptului că eşti apreciat dă un impuls şi o satisfacție minunată. Afecțiunea şi respectul încurajează strădania după excelență, şi dra-gostea creşte, deoarece e stimulată de ținte nobile.

Nici soțul, nici soția să nu-şi contopească individualitatea în ce-lălalt. Fiecare are o relație personală cu Dumnezeu. Pe El trebuie să-L întrebe fiecare: „Ce este drept?” „Ce nu este în regulă?” „Cum aş putea îndeplini cel mai bine scopul vieții?” Afecțiunea voastră să se reverse din belşug spre Acela care Și-a dat viața pentru voi. Faceți din Hris-tos primul, ultimul şi cel mai bun din toate. Pe măsură ce dragostea voastră pentru El va deveni mai profundă şi mai puternică, dragostea pe care o aveți unul pentru celălalt va fi mai curată şi mai puternică.

Spiritul pe care Hristos îl manifestă față de noi este spiritul pe care trebuie să-l manifeste soțul şi soția unul față de celălalt. „Trăiți în dragoste după cum şi Hristos ne-a iubit”, „umblați în dragoste”. „Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă ne-vestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.” (Efeseni 5:2, 24, 25).

Nici soțul, nici soția nu ar trebui să încerce să exercite asupra celuilalt un control arbitrar. Nu încercați să vă impuneți reciproc preferințele. Nu puteți face acest lucru şi să păstrați încă dragostea celuilalt. Fiți buni, răbdători şi îngăduitori, grijulii şi politicoşi. Prin harul lui Dumnezeu, puteți reuşi să vă faceți fericiți unul pe celălalt, aşa cum ați promis în jurământul căsătoriei.

Fericirea existentă în slujirea altruistă

Dar amintiți-vă că fericirea nu va fi dobândită dacă vă limitați doar la voi, fiind satisfăcuți să vă revărsați toată afecțiunea unul asu-pra celuilalt. Profitați de orice ocazie pentru a contribui la fericirea celor din jurul vostru. Amintiți-vă că bucuria adevărată poate fi gă-sită numai în slujirea altruistă.

Îngăduința şi lipsa de egoism îşi pun amprenta asupra cuvin-telor şi faptelor tuturor celor care trăiesc o viață nouă în Hristos.


În timp ce căutați să trăiți viața pe care a trăit-o El, străduindu-vă să biruiți eul şi egoismul şi să slujiți nevoilor altora, veți câştiga biruință după biruință. Astfel, influența voastră va fi o binecuvân-tare pentru lume.

Atât bărbații cât şi femeile pot atinge idealul pe care îl are Dumnezeu pentru ei, dacă vor face din Hristos ajutorul lor. Ceea ce înțelepciunea omenească nu poate face va reuşi să împlinească harul Său, pentru aceia care se dăruiesc Lui cu iubire încrezătoare. Providența Sa poate uni inimile cu legături de origine divină. Iubi-rea nu va fi doar un schimb de vorbe dulci şi linguşitoare. Războiul de țesut al cerului lucrează cu o urzeală şi o bătătură mai fină şi, cu toate acestea, mai rezistentă decât pot țese războaiele de țesut de pe pământ. Rezultatul nu va fi o țesătură de rând, ci una care va rezista la uzură şi încercări grele. Inimile vor fi legate una de cealaltă cu legăturile de aur ale dragostei ce nu se va stinge.

Mai de preț ca aurul este căminul plin de pace,Căminul de unde pornesc toate faptele bune;Altarul dragostei şi limanul vieții,Sfințit de mamă, de soră sau soție.Sau încercat cu necaz prin voință cerească,Binecuvântările care nu pot fi cumpărate sau vânduteȘi care pornesc de aici, sunt mai prețioase decât aurul. Anonim

363

364

Alegerea şi pregătirea căminuluiEvanghelia este un mijloc minunat pentru a simplifica pro-

blemele vieții. Ascultarea de învățăturile sale ar lămuri multe ne-dumeriri şi ne-ar feri de multe greşeli. Ea ne învață să apreciem adevăratele valori şi să implicăm cel mai mult efort în lucrurile de mare preț – lucrurile care vor rezista timpului. Această lecție este necesară pentru cei pe umerii cărora stă responsabilitatea de a alege căminul. Ei nu ar trebui să permită să fie îndepărtați de la țelul cel mai înalt. Să-şi amintească faptul că locuința de pe pământ este un simbol şi o pregătire pentru casa din cer. Viața este o şcoală de formare, în urma absolvirii căreia părinții şi copiii urmează să treacă la şcoala superioară din locuințele cereşti ale lui Dumnezeu. Atunci când se alege locul pentru casă să se aibă în vedere acest scop. Nu fiți controlați de dorința de avere, de tirania modei sau de obiceiurile societății. Promovați ceea ce va favoriza cel mai mult simplitatea, puritatea, sănătatea şi valorile reale.

Peste tot în lume, oraşele devin focare de viciu. La tot pasul suntem întâmpinați de sunetele şi imaginile răului. Pretutindeni sunt lucruri care ademenesc la senzualitate şi degradare. Valul de stricăciune şi criminalitate este în continuă creştere. În fiecare zi se înregistrează violențe – jafuri, crime, sinucideri şi delicte prea oribile pentru a fi spuse.

Viața în oraşe este falsă şi artificială. Patima profundă de a strânge bani, vârtejul căutării de emoții şi plăceri, dorința profun-dă de afişare, de lux şi extravaganță, toate, sunt forțe care, pentru cea mai mare parte a omenirii, abat mintea de la scopul adevărat al vieții. Ele deschid uşa pentru o mie de rele. Asupra tinerilor aces-tea au o putere aproape irezistibilă.

Una dintre ispitele cele mai subtile şi periculoase care-i asal-tează pe copiii şi tinerii din oraşe este dragostea de plăceri. Săr-


365

366

bătorile sunt numeroase; jocurile şi cursele de cai atrag mii de oameni, iar vârtejul de emoție şi distracție îi îndepărtează de înda-toririle serioase ale vieții. Banii care ar fi trebuit economisiți pen-tru utilizări mai bune sunt irosiți pe distracții.

Prin acțiunile trusturilor şi ca rezultat al activităților sindica-telor şi prin greve, condițiile de viață la oraş sunt tot mai dificile. Ne stau în față necazuri mari; şi pentru multe familii ieşirea din oraşe va deveni o necesitate.

Mediul înconjurător din marile oraşe este adesea un pericol pentru sănătate. Posibilitatea permanentă de a intra în contact cu boala, aerul permanent poluat, apă cu impurități, hrana falsificată, locuințele înghesuite, întunecate, nesănătoase, sunt unele dintre multele rele existente acolo.

Scopul lui Dumnezeu nu a fost acela ca oamenii să stea înghesuiți în oraşe mari, îngrămădiți unii într-alții pe străduțe şi în apartamente închiriate. La început, El i-a pus pe primii noştri părinți în mijlocul priveliştilor şi sunetelor frumoase de care doreşte să ne bucurăm şi astăzi. Cu cât ne apropiem mai mult de planul original al lui Dumnezeu, cu atât vom avea mai multe şanse de a asigura sănătatea trupului, minții şi sufletului.

Locuința scumpă, un mobilier extravagant, ostentația, luxul şi confortul nu asigură condițiile esențiale pentru o viață fericită şi folositoare. Isus a venit pe acest pământ pentru a împlini cea mai mare lucrare din toate câte s-au făcut printre oameni. El a venit ca ambasador al lui Dumnezeu, pentru a ne arăta cum să trăim ca să avem cele mai bune realizări în viață. Care au fost condițiile alese de Tatăl infinit pentru Fiul Său? Un cămin izo-lat din munții Galileii; o familie întreținută prin muncă cinstită şi demnă; lupta zilnică cu nevoile şi greutățile; jertfirea de sine, economia şi slujirea făcută cu răbdare şi bucurie; ora de studiu lângă mama Sa, cu sulul Scripturii deschis înaintea lor; liniştea răsăritului sau apusului de soare în vâlceaua verde; lucrările sfin-te ale naturii; studierea creației şi a providenței şi comuniunea sufletului cu Dumnezeu – acestea au fost împrejurările şi ocaziile vieții timpurii ale Domnului Isus.

287Alegerea şi pregătirea căminului

367

„Ca să învețe femeile mai tinere să-și iubească bărbații și copiii; să fie cumpătate,

cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu

se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.” (Tit 2:4, 5).

La fel au stat lucrurile în ce priveşte viețile marii majorități a celor mai buni şi mai nobili bărbați din toate veacurile. Citiți isto-ria lui Avraam, Iacov, Iosif, Moise, David şi Elisei. Studiați viețile bărbaților din vremurile de mai târziu, care au meritat să ocupe poziții de încredere şi răspundere, bărbați a căror influență a fost extrem de benefică pentru înălțarea lumii.

Câți dintre aceştia au fost crescuți în căminuri aflate la țară! Ei au ştiut prea puțin ce înseamnă luxul. Ei nu şi-au petrecut tinerețea în distracții. Mulți au fost siliți să lupte cu sărăcia şi greutățile. Ei au învățat de timpuriu să muncească, iar viața activă, desfăşurată în aer liber, le-a adus vigoare şi elasticitate tuturor capacităților lor. Nevoiți să depindă de propriile lor resurse, ei au învățat să se lupte cu dificultățile şi să depăşească obstacolele şi au dobândit curaj şi perseverență. Au învățat lecțiile încrederii în sine şi ale stăpânirii de sine. Aflați într-o mare măsură la adăpost de tovărăşiile rele, ei au fost mulțumiți cu plăcerile naturale şi cu prieteniile sănătoa-se. Ei aveau gusturi simple şi erau cumpătați în obiceiurile lor. Se conduceau după principii şi au crescut curați, puternici şi cinstiți. Când au fost chemați la lucrarea vieții lor, ei au implicat în aceasta puterile lor fizice şi intelectuale, un spirit optimist, abilitatea de a planifica şi de a executa şi statornicia de a se împotrivi răului, lucru care a făcut din ei o putere pentru bine în lume.

Cea mai bună moştenire pe care o puteți da copiilor voştri nu este bogăția materială, ci un trup sănătos, o minte echilibrată şi un caracter nobil. Cei care înțeleg în ce constă adevăratul succes al vieții se vor înțelepți la timp. Ei vor avea în vedere care sunt cele mai bune lucruri ale vieții când îşi vor alege căminul.

În loc de a locui acolo unde nu pot fi văzute decât lucrările oamenilor, unde priveliştile şi sunetele îndreaptă adesea gândurile


368

către rău, unde frământarea şi debandada aduc oboseală şi tulbu-rare, mergeți acolo unde puteți contempla lucrările lui Dumnezeu. Găsiți-vă odihna spiritului în frumusețea, liniştea şi pacea naturii. Lăsați ca ochiul să se odihnească asupra câmpurilor verzi, asupra dumbrăvilor şi dealurilor. Priviți sus la cerul albastru, neacoperit de praful şi fumul oraşului şi respirați aerul înviorător al cerului. Duceți-vă acolo unde, departe de zăpăceala şi desfrâul vieții de la oraş, le puteți oferi copiilor tovărăşia voastră, unde îi puteți învăța despre Dumnezeu prin lucrările Sale şi îi puteți pregăti pentru o viață integră şi folositoare.

Simplitatea mobilierului

Obiceiurile noastre artificiale ne lipsesc de multe binecu-vântări şi multă bucurie şi ne împiedică să ducem o viață cât mai folositoare. Mobilierul pretențios şi scump este nu numai o risi-pă de bani, dar şi o pierdere a unui bun ce este de o mie de ori mai prețios. El aduce în casă o povară uriaşă de grijă, de muncă şi complicații.

Care sunt condițiile în multe case, chiar în cazul în care resur-sele sunt limitate şi activitatea gospodăriei se bazează în principal pe mamă? Cele mai bune camere sunt mobilate într-un stil din-colo de mijloacele pe care şi le pot permite locatarii şi nepotrivite pentru confortul şi plăcerea lor. În locuință există covoare scum-pe, mobilier sculptat, elegant tapițat şi draperii delicate. Mesele, polițele şi orice alte spații disponibile sunt pline de ornamente, iar pereții sunt acoperiți cu tablouri, până ce vederea lor devine obo-sitoare. Și cât de multă muncă e necesară pentru a păstra toate acestea în ordine şi fără praf! Acest lucru, precum şi alte obiceiuri artificiale ale familiei aflate în conformitate cu moda, solicită gos-podinei o truda fără sfârşit.

În multe case soția şi mama nu are timp pentru a citi, pen-tru a se păstra bine informată, nu are niciun moment pentru a fi o tovarăşă pentru soțul ei şi nici timp pentru a păstra legătura cu mintea în permanentă dezvoltare a copiilor ei. Nu există ni-

289Alegerea şi pregătirea căminului

369

370

ciun moment sau loc pentru ca Mântuitorul Cel prețios să-i fie un tovarăş apropiat şi drag. Încetul cu încetul ea se afundă doar în corvoada gospodăriei, puterea, timpul şi interesul ei sunt absor-bite de lucrurile care pier odată cu întrebuințarea lor. Prea târziu aceasta se trezeşte că este aproape o străină în propria ei casă. Ne-folosite, ocaziile prețioase pe care le-a avut odată – de a-i influența pe cei dragi ai ei pentru viața de sus – au trecut pentru totdeauna.

Întemeietorii căminului să ia hotărârea de a trăi după un plan mai înțelept. Primul vostru țel să fie acela de a face un cămin plă-cut. Asigurați-vă, furnizând mijloacele care vor uşura munca şi vor favoriza sănătatea şi confortul. Faceți planuri pentru primirea oaspeților pe care Hristos ne-a îndemnat să-i poftim şi despre care El spune: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Matei 25:40.

Mobilați-vă casa cu lucruri modeste şi simple, lucruri rezis-tente la folosire, care pot fi cu uşurință păstrate curate, şi care pot fi înlocuite fără mari cheltuieli. Cu puțin gust, puteți face dintr-o casă foarte simplă una atractivă şi primitoare, dacă iubirea şi mulțumirea locuiesc acolo.

Împrejurimi frumoase

Dumnezeu iubeşte frumosul. El a îmbrăcat pământul şi ceru-rile cu frumusețe, şi cu bucuria unui Tată, El priveşte la fericirea pe care o au copii Săi când privesc lucrurile făcute de El. El doreşte să ne înconjurăm casele cu frumusețea lucrurilor naturale.

Aproape toți cei care locuiesc la țară, chiar dacă sunt foarte săraci, pot avea în jurul casei puțin gazon, câțiva copaci umbroşi, arbuşti înfloriți sau flori parfumate. Și, mult mai mult decât orice împodobire artificială, ele vor aduce bucurie în gospodărie. Ele vor aduce în viața acelui cămin o influență de calm şi curăție, întă-rind dragostea de natură, atrăgându-i pe locuitorii acelei case mai aproape unul de altul şi mai aproape de Dumnezeu.


372

371

MamaCeea ce sunt părinții, într-o măsură chiar mai mare, vor fi şi

copiii. Caracteristicile fizice ale părinților, gusturile şi poftele lor, înclinațiile lor mentale şi morale, sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, reproduse în copiii lor.

Cu cât țintele sunt mai nobile, cu cât sunt înzestrați cu daruri mentale şi spirituale mai înalte şi cu cât mai bine dezvoltate sunt puterile fizice ale părinților, cu atât vor transmite copiilor lor o zes-tre mai bună. Dezvoltând ceea ce este mai bun în ei înşişi, părinții exercită asupra societății o influență care va modela societatea şi va înălța generațiile viitoare.

Tații şi mamele trebuie să înțeleagă responsabilitatea care le stă pe umeri. Lumea este plină de capcane puse pentru picioarele celor tineri. Mari mulțimi sunt atrase de o viață de plăcere egoistă şi sen-zuală. Ei nu pot discerne pericolele ascunse sau sfârşitul înfricoşător al căii care lor le pare a fi calea fericirii. Prin îngăduirea apetitului şi patimilor, energiile lor sunt irosite şi milioane de tineri sunt ruinați atât pentru această lume cât şi pentru lumea care va veni. Părinții ar trebui să nu uite că vlăstarele lor vor trebui să se confrunte cu aceste ispite. Chiar înainte de naşterea copilului, ar trebui să înceapă acea pregătire care să le permită să lupte cu succes împotriva răului.

Responsabilitatea stă mai ales pe umerii mamei. Ea, din al cărei sânge se hrăneşte copilul şi în care ia ființă trupuşorul său, transmi-te, de asemenea, acestuia influențe mentale şi spirituale care se vor implica în modelarea minții şi a caracterului. Aşa a fost Iochebed, mama ebraică, cea din care s-a născut Moise, eliberatorul lui Israel, cea care, tare în credință, nu s-a lăsat înspăimântată „de porunca împăratului”. (Evrei 11:23.) Aşa a fost Ana, o femeie a rugăciunii şi a jertfirii de sine, inspirată de cer, care i-a dat naştere lui Samuel, copilul educat de Cel Preaînalt, judecătorul incoruptibil şi înteme-


373

ietorul şcolilor sacre ale lui Israel. Tot aşa a fost şi Elisabeta, ruda şi sora spirituală a Mariei din Nazaret, cea care a fost mama celui care a vestit venirea Mântuitorului.

Cumpătarea şi auto-controlul

Atenția cu care mama ar trebui să-şi supravegheze obiceiurile de viață este exprimată clar în Scripturi. Când Domnul urma să-l ridice pe Samson ca eliberator al lui Israel, „îngerul Domnului” i s-a arătat mamei, dându-i instrucțiuni speciale privind obiceiurile ei, precum şi cu privire la modul în care trebuia crescut copilului ei. „Femeia să se ferească”, a spus el, „să nu bea nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat”. (Judecătorii 13:13, 7).

Efectul influențelor prenatale este privit de mulți părinți ca o chestiune de mică importanță; dar cerul nu o consideră aşa. Solia trimisă printr-un înger al lui Dumnezeu, şi dată de două ori în mo-dul cel mai solemn, arată că merită să se mediteze la aceasta în mo-dul cel mai serios.

Prin cuvintele rostite către mama ebraică, Dumnezeu le vorbeşte tuturor mamelor din toate timpurile. „Ia bine seama”, a spus îngerul; „să păzească tot ce i-am poruncit”. Bunăstarea copi-lului va fi influențată de obiceiurile mamei. Poftele şi înclinațiile ei trebuie să fie controlate de principiu. Pentru a îndeplini scopul pen-tru care Dumnezeu i-a încredințat un copil, ea va trebui să evite anumite lucruri, să lupte împotriva altora. Dacă înainte de naşterea copilului ea este îngăduitoare de sine, dacă este egoistă, lipsită de răbdare şi pretențioasă, aceste trăsături se vor reflecta în caracterul copilului. Astfel, mulți copii au primit la naştere o predispoziție spre rău aproape de neînvins.

Dar dacă mama se supune neabătut principiilor drepte, dacă ea este cumpătată şi dovedeşte lepădare de sine, dacă ea este bună, blândă şi altruistă, ea poate da copilului ei aceleaşi trăsături prețioase de caracter. Porunca referitoare la interzicerea utilizării vinului de către mamă a fost dată foarte clar. Fiecare picătură de băutură tare pe care o bea aceasta pentru a-şi satisface apetitul pune în pericol

293Mama

374

sănătatea fizică, mentală şi morală a copilului ei, şi este un păcat pe față împotriva Creatorului.

Mulți îndeamnă ca fiecare dorință a mamei să fie satisfăcută; că, dacă ea doreşte să mănânce ceva, chiar dacă este un lucru dăunător, ea ar trebui să-şi satisfacă nestingherită apetitul. Un astfel de sfat este greşit şi răutăcios. Nevoile fizice ale mamei să nu fie neglijate în niciun caz. Două vieți depind de aceasta, iar dorințele ei ar tre-bui privite cu blândețe şi nevoile satisfăcute cu generozitate. Dar, în aceste momente mai mult decât în altele, ea ar trebui să evite, în di-etă şi în toate celelalte domenii ale vieții, orice lucru care ar diminua tăria fizică sau psihică. Prin porunca lui Dumnezeu Însuşi ea se află sub obligația cea mai solemnă de a exercita stăpânirea de sine.

Munca peste măsură

Forțele mamei ar trebui să fie prețuite cu duioşie. În loc de a-şi istovi tăria prețioasă în muncă obositoare, grijile şi poverile ei ar trebui să fie uşurate. Adesea, soțul şi tatăl nu cunoaşte bine legile or-ganismului, legi pe care este nevoie să le înțeleagă pentru bunăstarea familiei sale. Absorbit de lupta pentru un trai decent, sau hotărât să dobândească avere şi stresat din cauza grijilor şi problemelor, el îşi permite să lase asupra soției şi mamei poveri care suprasolicita pu-terea ei în perioada cea mai critică şi îi provocă slăbiciune şi boală.

Mulți soți şi tați ar putea învăța o lecție utilă din atenția păs-torului credincios. Iacov, când a fost nevoie să întreprindă o călă-torie rapidă şi dificilă, a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt micşori, şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri. Eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii.” (Geneza 33:13-14).

Pe drumul obositor al vieții, soțul şi tatăl „să meargă încet, la pas”, după puterile celor care îl însoțesc în călătorie. În goana nebu-nă a lumii după bogăție şi putere, el să învețe să îşi potrivească paşii, pentru a o mângâia şi sprijini pe cea care este chemată să meargă alături de el.


375

Buna dispoziție

Mama ar trebui să cultive o fire veselă, mulțumită şi fericită. Orice efort în această direcție va fi răsplătit din abundență atât prin bunăstarea fizică cât şi prin caracterul moral al copiilor ei. Un spirit vesel va promova fericirea familiei ei şi, într-o măsură foarte mare, îi va îmbunătăți propria sănătate.

Soțul să-şi ajute soția dovedindu-i afecțiune şi dragoste con-stantă. Dacă doreşte ca ea să rămână proaspătă şi veselă, astfel încât să fie ca un soare în cămin, acesta s-o ajute să-şi poarte poverile. Bunătatea şi curtoazia lui iubitoare vor fi pentru ea o încurajare prețioasă, iar fericirea transmisă de el va aduce bucu-rie şi pace propriei sale inimi.

Soțul sau tatăl care este morocănos, egoist şi arogant nu este doar el nefericit, ci el aruncă tristețe asupra tuturor celor din casa lui. El va culege rezultatul văzându-şi soția abătută şi bolnăvicioa-să, şi copiii distruşi de propriul temperament lipsit de dragoste.

Dacă mama este lipsită de îngrijire şi de dotările necesare pentru o viață de confort, dacă îi este permis să-şi epuizeze pute-rea, prin muncă peste măsură sau prin nelinişte şi tristețe, copiii ei vor fi jefuiți de forța vitală, de flexibilitatea mentală şi de opti-mismul plin de veselie pe care ar trebui să le moştenească. Mult mai bine ar fi să i se facă viața mamei luminoasă şi veselă, să fie pusă la adăpost de lipsuri, de muncă istovitoare şi de poveri de-primante, iar copiii să moştenească o constituție fizică şi morală bună, astfel încât aceştia să poată răzbate în viață prin propria putere şi energie.

Mari sunt onoarea şi responsabilitatea care sunt aşezate pe umerii taților şi mamelor prin faptul că trebuie să stea în locul lui Dumnezeu pentru copiii lor. Caracterul lor, viața lor de zi cu zi, metodele folosite de ei în educare, vor desluşi cuvintele Sale pentru cei mici. Influența lor va câştiga sau distruge încrederea copilului în făgăduințele Domnului.

295Mama

376

377

Privilegiul părinților de a-şi educa copiii

Ferice de părinții ale căror vieți sunt o reflectare fidelă a divinu-lui, astfel încât făgăduințele şi poruncile lui Dumnezeu să trezească în copil recunoştință şi respect; ferice de părinții a căror sensibilita-te, dreptate şi îndelungă răbdare ilustrează pentru copil dragostea, dreptatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu; şi care, prin faptul că-l învăță pe copil să-i iubească, să se încreadă în ei şi să-i ascul-te, îl învață să-L iubească, să se încreadă şi să asculte de Tatăl Său din ceruri. Părinții care dau copilului un astfel de dar, i-au dăruit o comoară mult mai prețioasă decât bogăția tuturor veacurilor – o comoară care dăinuieşte cât veşnicia.

Iată că cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: „Cum este mama, așa și fata!” (Ezechiel 16:44).

În copiii încredințați ei, fiecare mamă are o sarcină sfântă de la Dumnezeu. „Ia pe fiul acesta, pe fiica aceasta”, spune El; „educă-l pentru Mine; dă-i un caracter şlefuit după chipul unui palat, pentru a putea străluci pe vecie în curțile Domnului.”

Munca mamei i se pare adesea o slujire lipsită de importanță. Este o muncă rareori apreciată. Puține lucruri sunt cunoscute despre grijile şi poverile ei. Zilele ei sunt ocupate de o serie de mici datorii, care toate îi solicită un efort răbdător, auto-control, tact, înțelepciune şi iubire gata de sacrificiu de sine; totuşi ea nu se poate lăuda cu ceea ce a făcut ca fiind o mare realizare. Ea nu a făcut altceva decât să facă lucrurile din casă să funcționeze fără probleme; adesea obosită şi dezorientată, ea a încercat să vor-bească cu amabilitate copiilor, să-i mențină ocupați şi fericiți şi să le îndrume picioruşele pe calea cea dreaptă. Ei i se pare că nu a realizat nimic. Dar nu este aşa. Îngerii cereşti veghează asupra mamei măcinate de griji, observând poverile pe care le poartă zi de zi. Numele ei poate nu este faimos în lume, dar este scris în cartea vieții Mielului.


378

Ocazia acordată mamei

Există un Dumnezeu în ceruri, iar lumina şi slava de la tronul Său se revarsă asupra mamei credincioase în timp ce ea încearcă să-şi educe copiii să se împotrivească influenței răului. Nu există nicio altă muncă la fel de importantă ca a ei. Ea nu este artistul care pic-tează o imagine frumoasă pe pânză, nici sculptorul care dăltuieşte în marmură. Ea nu este scriitorul ce închide în cuvinte puterea unui gând nobil, nici muzicianul capabil să exprime sentimente frumoase în melodie. Datoria ei este aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dez-volte într-un suflet omenesc chipul divin.

Mama care apreciază acest lucru va considera ocaziile care-i stau la dispoziție ca fiind de neprețuit. Ea se va strădui cu seriozi-tate, prin exemplu personal şi prin metodele ei de educație să aşeze în fața copiilor ei cel mai înalt ideal. Cu seriozitate, cu răbdare şi curaj ea se va strădui să-şi perfecționeze propriile capacități, astfel încât să poată utiliza corect cele mai mari puteri ale minții în pre-gătirea copiilor ei. Cu seriozitate ea va întreba la fiecare pas: „Ce a spus Dumnezeu?” Ea va studia cu sârguință Cuvântul Său. Ea va ține ochii țintă la Hristos, pentru ca experiența ei zilnică, dobândită în cercul umil al grijilor şi datoriilor ei, să poată fi o reflectare a singu-rei vieți adevărate.

379

380

CopilulNu numai obiceiurile mamei, ci şi educarea copilului au fost

incluse în instrucțiunile îngerului către părinții evrei. Nu era de ajuns ca Samson, copilul care urma să fie eliberatorul lui Israel, să primească o moştenire genetică bună la naştere. Acest lucru trebuia urmat de o educație atentă. Din copilărie trebuia educat să aibă obi-ceiuri de cumpătare strictă.

Instrucțiuni similare au fost date şi pentru Ioan Botezătorul. Îna-inte de naşterea copilului, solia trimisă din cer către tatăl său a fost:

„El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie; şi mulți se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.” (Luca 1:14-15).

În rapoartele cerului despre oamenii nobili, Mântuitorul a de-clarat că nu a existat vreunul mai mare ca Ioan Botezătorul. Lucra-rea ce-i fusese încredințată necesita nu numai energie şi rezistență fizică, ci şi cele mai înalte calități intelectuale şi sufleteşti. Atât de importantă era problema unei formări fizice corecte în vederea pre-gătirii pentru lucrarea sa, încât cel mai înalt înger din cer a fost tri-mis cu o solie de instruire pentru părinții copilului.

Poruncile date privitor la copiii evrei ne învață că nimic din ceea ce afectează bunăstarea fizică a unui copil nu trebuie neglijat. Nimic nu este lipsit de importanță. Fiecare factor care afectează starea de sănătate a organismului are influență asupra minții şi caracterului.

Nu se poate acorda îndeajuns de multă importanță formării timpurii a copiilor. Lecțiile învățate, obiceiurile formate în anii de pruncie şi copilărie au de-a face mai mult cu formarea caracterului şi cu stabilirea unei linii de urmat în viață decât educația şi pregăti-rea din anii de mai târziu.


381

Părinții trebuie să ia în considerație acest lucru. Ei ar trebui să înțeleagă principiile care stau la baza îngrijirii şi educației copiilor. Ei ar trebui să fie în stare să-i crească pentru a fi sănătoşi fizic, in-telectual şi moral. Părinții ar trebui să studieze legile care lucrează în natură. Ei ar trebui să cunoască în amănunt organismul uman. Trebuie să înțeleagă funcțiile diferitelor organe, legăturile dintre ele şi interdependența lor. Ar trebui să studieze legătura dintre puteri-le intelectului şi cele ale trupului şi condițiile necesare funcționării sănătoase a fiecăreia dintre ele. A-ți asuma răspunderile de părinte fără o asemenea pregătire este un păcat.

Se acordă prea puțină atenție cauzelor care duc la moartea, boa-la şi degenerarea care există astăzi chiar şi în țările cele mai civilizate şi mai favorizate. Rasa umană se degenerează. Mai mult de o tre-ime dintre copii mor la vârste fragede*; dintre cei care ating vâr-sta maturității, marea lor majoritate suferă de diferite boli şi numai câțiva ating limita vieții omeneşti.

Cele mai multe dintre relele care aduc nenorocirea şi ruina rasei umane ar putea fi împiedicate, iar puterea de a lupta împotriva lor depinde într-o mare măsură de părinți. Nu „providența misterioasă” este cea care îi ia pe copilaşi. Dumnezeu nu le doreşte moartea. El îi dă părinților pentru a fi educați, în scopul de a fi folositori atât aici cât şi în ceruri. Dacă tații şi mamele ar face tot ce pot pentru a le da copiilor lor o bună moştenire şi apoi dacă s-ar strădui printr-un plan iscusit să corecteze toate defectele moştenite la naştere, ce schimbare în bine ar avea loc în lume!

Îngrijirea copiilor mici

Cu cât este mai liniştită şi simplă viața copilului, cu atât mai favorabilă va fi dezvoltarea sa fizică şi mentală. În orice moment, mama ar trebui să încerce să fie liniştită, calmă şi stăpână pe sine.

* Afirmația cu privire la mortalitatea infantilă era corectă la momen-tul scrierii cărții – în 1905. Însă, medicina modernă şi îngrijirea corespun-zătoare a copiilor au redus mult rata mortalității acestora. – Editorii.

299Copilul

382

Mulți copii mici sunt extrem de sensibili la excitare nervoasă, iar felul blând şi calm al mamei va avea o influență liniştitoare care va face nespus de bine copilului.

Bebeluşii au nevoie de căldură, dar o eroare gravă este adesea comisă atunci când aceştia sunt ținuți în camere încălzite peste mă-sură, lipsiți de aer curat. Obiceiul de a acoperi fața copilului în tim-pul somnului este dăunător, deoarece împiedică respirația liberă.

Bebeluşul ar trebui ferit de orice influență care ar putea slăbi sau otrăvi organismul. Ar trebui luate cele mai stricte măsuri ca tot ce vine în contact cu acesta să fie atrăgător şi curat. Deşi ar putea fi necesară protejarea celor mici de schimbări bruşte sau prea mari de temperatură, trebuie avută grijă, ca, fie că dorm sau sunt treji, zi sau noapte, ei să respire aer curat şi întăritor.

În pregătirea garderobei copilului, ar trebui să se aibă în vede-re comoditatea, confortul şi sănătatea, mai degrabă decât moda sau dorința de a produce admirația altora. Mama nu ar trebui să petrea-că timp brodând şi împodobind hăinuțele pentru a le face mai fru-moase, extenuându-se într-o muncă inutilă în detrimentul propriei sale sănătăți şi a celei a copilului ei. Nu ar trebui să stea încovoiată peste cusătură obosindu-şi ochii şi nervii, într-un moment când ea are nevoie de multă odihnă şi de mişcare fizică uşoară. Ea ar trebui să-şi dea seama de obligația pe care o are de a-şi prețui puterea, ca să poată fi în măsură să facă față solicitărilor la care este supusă.

Dacă îmbrăcămintea copilului este în acelaşi timp călduroasă, asigurând protecție şi confort, una dintre cauzele principale care produc iritare şi nelinişte va fi eliminată. Cel mic va avea o sănătate mai bună, iar mama nu va găsi îngrijirea copilului atât de extenuantă pentru puterile şi timpul ei.

Feşele şi cingătorile strânse împiedică activitatea inimii şi a plămânilor şi ar trebui evitate. Nicio parte a corpului nu ar trebui să fie nicicând jenată de îmbrăcămintea care apasă asupra vreu-nui organ sau îi reduce libertatea de mişcare. Îmbrăcămintea tu-turor copiilor ar trebui să fie suficient de lejeră pentru a permite o respirație deplină şi liberă, şi croită astfel încât umerii să fie cei care poartă greutatea.


383

În unele țări, se menține încă obiceiul de a lăsa neacoperiți umerii, mâinile şi picioarele copiilor mici. Acest obicei ar trebui condamnat cu mai multă severitate. Membrele, fiind mai departe de centrul sistemului circulator, necesită o protecție mai mare de-cât celelalte părți ale corpului. Arterele care transportă sângele că-tre extremități sunt groase, transportând o cantitate suficientă de sânge pentru a asigura căldura şi hrana. Dar când membrele sunt lăsate neprotejate sau sunt insuficient acoperite, arterele şi venele se contractă, părțile sensibile ale corpului se răcesc, iar circulația sângelui este stingherită.

La copiii mai mari, toate forțele organismului au nevoie de orice înlesnire pentru a-i ajuta să dobândească un organism per-fect. Dacă membrele sunt insuficient protejate, copiii, şi mai ales fetele, nu pot ieşi din casă decât dacă vremea este blândă. Astfel, ele sunt ținute în casă de teama frigului. Dacă sunt bine îmbrăcați, copiilor le va prinde bine să facă mişcare după plac în aer liber, indiferent dacă este iarnă sau vară.

Mamele care doresc ca băieții şi fetele lor să aibă vigoarea sănătății ar trebui să-i îmbrace corespunzător şi să-i încurajeze să stea mult timp în aer liber, ori de câte ori vremea permite acest lu-cru. Poate că va fi nevoie de efort pentru a rupe lanțurile obiceiului şi a-i îmbrăca şi educa pe copii ținând seama de sănătate; dar rezul-tatul va răsplăti din plin acest efort.

Dieta copilului

Cea mai bună hrană pentru copilul mic este cea oferită de na-tură. Niciodată nu ar trebui lipsit de ea în mod inutil. Este un lucru fără inimă din partea mamei, ca, din comoditate sau datorită plăce-rilor sociale, să încerce să se elibereze de frumoasa datorie de a-şi alăpta micuțul.

Mama care permite ca pruncul ei să fie alăptat de altă femeie ar trebui să analizeze bine rezultatul posibil al acestei măsuri. Într-o măsură mai mare sau mai mică, doica transmite propriul caracter şi temperamentul ei copilului pe care-l alăptează.

301Copilul

384

Importanța educării copiilor pentru a-şi forma obiceiuri ali-mentare corecte nu poate fi nicidecum supraestimată. Cei mici trebuie să învețe că ei mănâncă pentru a trăi, nu trăiesc pentru a mânca. Educarea ar trebui să înceapă cu copilul aflat în brațele ma-mei. Copilul trebuie hrănit numai la intervale regulate, şi, pe măsură ce creşte, tot mai puțin frecvent. Nu ar trebui să i se dea dulciuri sau hrană pentru adulți, pe care acesta nu este în măsură s-o digere. Atenția şi regularitatea în hrănirea sugarilor nu doar că vor promo-va sănătatea, şi, astfel, vor avea ca rezultat copii liniştiți şi cu o fire plăcută, mai mult, aceasta va pune baza unor obiceiuri care vor fi o binecuvântare pentru ei în anii de mai târziu.

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”

(Proverbele 22:6).

La momentul când copiii ies din pruncie, o mare grijă ar tre-bui acordată în continuare educării gusturilor şi apetitului lor. Adesea li se permite să mănânce ce vor şi când vor, fără a ține cont de sănătate. Eforturile şi banii cheltuiți atât de des pe bucate nesănătoase îi fac pe tineri să creadă că cel mai mare scop al vieții, şi ceea ce produce cea mai mare fericire, este acela de a putea să-şi satisfacă apetitul. Rezultatul acestei educații este lăcomia, care este urmată apoi de boală, care este urmată la rândul ei de folosirea de medicamente otrăvitoare.

Părinții ar trebui să educe poftele copiilor lor şi nu ar trebui să le permită utilizarea alimentelor nesănătoase. Dar, în efortul de a reglementa dieta, ar trebui să fim atenți să nu greşim cerând copiilor să mănânce o hrană lipsită de gust sau să mănânce mai mult decât este necesar. Copiii au drepturi, au preferințe, iar atunci când aceste preferințe sunt rezonabile ar trebui să fie respectate.

Regularitatea în mâncare trebuie să fie respectată strict. Ni-mic nu ar trebui să fie consumat între mese, nici prăjituri, nici nuci, fructe sau alimente de orice fel. Neregularitatea în mâncare distru-ge tonusul sănătos al organelor digestive, în detrimentul sănătății şi


veseliei. Iar când copiii vin la masă, nu vor mai savura mâncărurile sănătoase; poftele lor îşi doresc ceea ce este dăunător pentru ei.

Mamele care satisfac dorințele copiilor lor în detrimentul unui trup sănătos şi fericit, seamănă semințele răului, care vor răsări şi vor aduce rod. Îngăduința de sine se dezvoltă odată cu creşterea celor mici, şi sunt sacrificate atât vigoarea mentală cât şi cea fizică. Mame-le care fac acest lucru vor culege cu amărăciune roadele semințelor semănate. Ele îşi vor vedea copiii crescând nematurizați mental şi în ce priveşte caracterul, incapabili de a-şi îndeplini cu noblețe rostul în societate sau în familie. Puterile spirituale, precum şi cele mentale şi fizice suferă datorită efectului alimentelor nesănătoase. Conştiința se toceşte, iar sensibilitatea la influențe bune este afectată.

În timp ce copiii ar trebui să fie învățați să-şi stăpânească apetitul şi să mănânce pentru a-şi păstra sănătatea; doresc să cla-rific faptul că acestora trebuie să li se refuze numai lucrurile care le-ar face rău. Ei renunță la lucruri dăunătoare pentru ceva mai bun. Hrana pusă pe masă să fie apetisantă şi atractivă, constând din lucrurile bune pe care le-a revărsat cu atâta abundență Dum-nezeu. Masa să fie o perioadă de veselie şi fericire. În timp ce ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, să răspundem dând laudă şi mulțumire Dătătorului.

Îngrijirea copiilor când sunt bolnavi

În multe cazuri, boala copiilor poate fi considerată urmarea unor greşeli în îngrijirea lor. Neregularitatea în mâncare, îmbrăcă-minte prea subțire pentru serile reci, lipsa de exercițiu fizic viguros care să mențină sângele într-o circulație sănătoasă, sau lipsa de aer curat din abundență pentru purificarea lui, pot fi cauze ale bolilor. Părinții să studieze pentru a găsi cauzele bolii, iar apoi să remedieze ceea ce este greşit cât mai curând posibil.

Tuturor părinților le stă la îndemână să învețe mai mult în ceea ce priveşte îngrijirea, prevenirea şi chiar tratarea bolilor. Mama mai ales ar trebui să ştie ce să facă în cazurile obişnuite de boală din familia ei. Ea ar trebui să ştie cum să-şi îngrijească copilul bolnav.

385

303Copilul

386

387

Dragostea şi intuiția ar trebui să o facă în stare să facă pentru acesta servicii care nu pot fi uşor încredințate pe mâna unui străin.

Studiul fiziologiei

Părinții ar trebui ca încă de timpuriu să trezească interesul copiilor lor în studiul fiziologiei şi ar trebui să-i învețe principiile sale simple. Învățați-i ce să facă pentru a-şi păstra mai bine pu-terile fizice, mentale şi spirituale; învățați-i cum să-şi folosească darurile, astfel încât viețile lor să poată aduce binecuvântare seme-nilor şi onoare lui Dumnezeu. Această cunoaştere este nespus de valoroasă pentru tineri. O educație în lucrurile care privesc viața şi sănătatea este mai importantă pentru ei decât cunoaşterea multora din materiile predate în şcoli.

Părinții ar trebui să trăiască mai mult pentru copiii lor şi mai puțin pentru societate. Studiați subiecte legate de sănătate şi puneți în practică cunoştințele dobândite. Învățați-vă copiii să judece de la cauză la efect. Învățați-i că, dacă doresc sănătate şi fericire, ei trebuie să respecte legile naturii. Deşi este posibil să nu vedeți progrese atât de rapide cum ați dori, nu trebuie să vă descurajați, ci, cu răbdare şi perseverență, să vă continuați munca.

Învățați-vă copiii încă din leagăn să practice lepădare de sine şi auto-control. Învățați-i să se bucure de frumusețile naturii şi să-şi folosească în mod sistematic toate puterile trupului şi ale minții făcând munci utile. Ajutați-i să se dezvolte pentru a avea trupuri viguroase şi principii morale bune, pentru a avea o fire senină şi plăcută. Imprimați în mințile lor fragede adevărul că Dumnezeu nu ne-a creat ca să trăim numai pentru satisfacția trecătoare, ci pentru binele nostru final. Învățați-i că a ceda ispitei este un lucru rău şi dovedeşte slăbiciune; a rezista ispitei este nobil şi bărbătesc. Aceste lecții vor fi asemenea seminței semănate în pământ bun, şi vor aduce roade care vor umple inimile de bucurie.

Mai presus de toate celelalte lucruri, părinții să-i înconjoare pe copii lor cu o atmosferă de voioşie, curtoazie şi iubire. Un că-min unde iubirea locuieşte şi unde aceasta este exprimată în pri-


viri, în cuvinte şi în fapte, este un loc unde îngerii sunt încântați să-şi manifeste prezența.

Părinți, lăsați soarele iubirii, veselia şi mulțumirea fericită să vă pătrundă în inimi, şi lăsați ca influența sa plăcută să pătrundă în casa voastră. Manifestați un spirit amabil şi răbdător şi încurajați aceleaşi manifestări şi în copiii voştri, cultivând toate darurile care aduc voioşie în viața de cămin. Atmosfera astfel creată va fi pentru copii ceea ce aerul şi lumina soarelui sunt în lumea vegetală, adu-când sănătate şi vigoare minții şi corpului.

388

389

Influențele din căminCăminul ar trebui să fie pentru copii locul cel mai atrăgător

din lume, iar prezența mamei, cea mai mare atracție a sa. Copi-ii au firi sensibile şi iubitoare. Ei pot fi mulțumiți cu uşurință şi pot fi făcuți nefericiți la fel de uşor. Printr-o disciplină în spiritul blândeții, cu cuvinte şi fapte iubitoare, mamele îi pot lega pe copii de inimile lor.

Copilaşii iubesc compania şi rareori se simt bine singuri. Ei tânjesc după simpatie şi tandrețe. Ei cred că lucrurile care le fac plăcere lor îi vor face plăcere şi mamei; şi li se pare un lucru nor-mal să meargă la ea cu micile lor bucurii şi tristeți. Mama nu ar trebui să le rănească inimile sensibile, tratând cu indiferență lu-cruri care, deşi par nimicuri pentru ea, pentru ei sunt de mare importanță. Afecțiunea şi aprobarea ei sunt foarte prețioase pen-tru ei. O privire de aprobare, un cuvânt de încurajare sau de laudă vor fi asemenea razelor de soare în inimile lor, adesea umplându-le cu bucurie toată ziua.

În loc să-i îndepărteze pe copii din preajma ei pentru a nu fi necăjită de zgomotul lor sau deranjată de nevoile lor mici, mama să planifice jocuri sau activități care să le facă plăcere, să le țină mâinile şi mințile active.

Pătrunzând în sentimentele lor şi îndrumându-le jocul şi mun-ca, mama va câştiga încrederea copiilor ei şi va putea corecta mai eficient obiceiurile lor greşite sau stăpâni manifestările lor de ego-ism sau patimă. Un cuvânt de avertizare sau reproş rostit la timpul potrivit va fi de mare valoare. Printr-o dragoste plină de răbdare dar vigilentă, ea poate îndruma mintea copiilor în direcția cea bună, cultivând în ei trăsături frumoase şi atractive de caracter.

Mamele ar trebui să vegheze ca fiii şi fiicele lor să nu devi-nă nici dependenți, nici preocupați de propria persoană. Nu-i


390

lăsați niciodată să creadă că ei sunt centrul pământului şi că totul trebuie să graviteze în jurul lor. Unii părinți acordă prea mult timp şi atenție amuzării copiii lor, dar copiii ar trebui să fie educați să se amuze singuri, să îşi exercite propria ingeniozitate şi îndemânare. Astfel, ei vor învăța să se mulțumească cu plăceri foarte simple. Ei ar trebui învățați să suporte cu curaj micile lor dezamăgiri şi încercări. În loc de a atrage atenția la orice durere sau rană neînsemnată, abateți-le atenția, învățați-i să treacă uşor peste mici necazuri sau neplăceri. Meditați la căi prin care să-i învățați să fie atenți cu alții.

Pe de altă parte, să nu-i neglijați pe copii. Împovărate cu multe griji, mamele simt uneori că nu-şi pot lua timp pentru a-i instrui pe cei mici cu răbdare şi pentru a le arăta dragoste şi simpatie. Dar ele ar trebui să îşi amintească faptul că, în cazul în care copiii nu găsesc în părinții lor şi în căminul lor ceea ce le este necesar pentru a le satisface dorința de simpatie şi companie, ei vor căuta aceasta în alte locuri, unde atât mintea cât şi caracterul se pot afla în pericol.

Din lipsă de timp şi fără să gândească, multe mame refuză co-piilor lor vreo plăcere nevinovată, în timp ce degetele şi ochii obosiți le sunt ocupate cu hărnicie într-o muncă destinată doar pentru a împodobi, ceva care, în cel mai bun caz, va servi doar pentru a în-curaja vanitatea şi extravaganța în inimile lor tinere. Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta maturității, aceste lecții vor aduce ca roa-de mândrie şi lipsă de valoare morală. Mama se întristează pentru defectele copiilor ei, dar nu-şi dă seama că recolta pe care o culege este rezultatul seminței pe care ea însăşi a semănat-o.

Unele mame nu se poartă tot timpul la fel față de copiii lor. Uneori le permit să-şi facă plăcerile chiar dacă sunt în detrimentul lor, iar altădată le refuza unele dorințe nevinovate care ar aduce feri-cire în inima lor de copii. Făcând aceasta, ele nu calcă pe urmele lui Hristos; El a iubit copiii; El a înțeles sentimentele lor şi a simpatizat cu ei în plăcerile şi necazurile lor.

307Influențele din cămin

391

Responsabilitatea tatălui

Soțul şi tatăl este capul familiei. Soția caută la el iubire şi afecțiune, precum şi ajutor pentru educarea copiilor; şi acest lucru este drept. Copiii sunt ai lui, în aceeaşi măsură în care sunt şi ai ei, iar el este la fel de interesat de bunăstarea lor. Copiii aşteaptă de la tatăl lor sprijin şi îndrumare; el trebuie să aibă o concepție corectă despre viață şi despre influențele şi asociațiile care ar trebui să înconjoare familia sa; mai presus de toate, el ar trebui să fie controlat de iubirea şi temerea de Dumnezeu şi de învățătura Cuvântului Său, ca El să îndrume paşii copiilor pe calea cea bună.

Tatăl este legiuitorul căminului; şi, asemenea lui Avraam, el ar trebui să facă din legea lui Dumnezeu legea casei sale. Dumnezeu a zis despre Avraam: „Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să țină Calea Domnului.” (Geneza 18:19). Nu trebuie să există nicio neglijare păcătoasă în a îngrădi răul, niciun favoritism neînțelept, indulgent care să trădeze slăbiciune; nicio renunțare la convingerile referitoare la datoria pe care o are dintr-o afecțiune greşit înțeleasă. Avraam nu se mărginea doar să dea învățătură, ci el şi menținea autoritatea unor legi drepte şi corec-te. Dumnezeu a dat reguli după care să ne călăuzim. Copiii nu ar trebui lăsați să rătăcească departe de calea cea sigură descoperi-tă în Cuvântul lui Dumnezeu, pe cărări primejdioase, cărări care se arată pretutindeni. Cu blândețe, dar ferm, cu efort perseverent însoțit de rugăciune, dorințele lor greşite ar trebui înfrânate, iar înclinațiile lor refuzate.

„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, cu mustrarea

și învățătura Domnului.” (Efeseni 6:4.)

Tatăl ar trebui să impună în familia sa practicarea unor virtuți serioase – energie, integritate, onestitate, răbdare, curaj, hărnicie şi utilitate în viața practică. Mai mult, el însuşi ar trebui să practice


392

393

ceea ce cere copiilor săi, ilustrând aceste virtuți în propriul său com-portament bărbătesc.

Însă, taților, nu vă descurajați copiii! Combinați afecțiunea cu autoritatea, bunătatea şi dragostea cu o conducere fermă. Dăruiți o parte din orele voastre libere copiilor voştri, petrecându-le cu ei; străduiți-vă să-i cunoaşteți; alăturați-vă în munca şi în activitățile lor sportive şi câştigați-le încrederea. Cultivați-le prietenia, mai ales când este vorba de fiii voştri. În acest fel, veți fi o influență puternică spre bine.

Tatăl ar trebui să-şi facă partea în a-şi face căminul fericit. Oricare ar fi grijile şi necazurile pe care le are la serviciu, acestora nu ar trebui să li se permită să-şi arunce umbra întunecată asupra familiei sale; el ar trebui să intre în casă cu zâmbete şi cuvinte plăcute.

Într-un anumit sens, tatăl este preotul casei, aducând pe al-tarul familiei jertfa de dimineață şi de seară. Însă soția şi copiii ar trebui să se unească în rugăciune şi să i se alăture în cântarea de laudă. Dimineața, înainte să plece de acasă la munca de zi cu zi, tata să-şi adune copiii la sine şi, plecându-se în fața lui Dumnezeu, să-i încredințeze în grija Tatălui din ceruri. După ce grijile zilei au trecut, familia să se unească înălțând rugăciuni de mulțumire şi cântece de laudă, ca recunoştință pentru grija divină din timpul zilei.

Tați şi mame, indiferent cât de urgente ar fi afacerile voas-tre, nu uitați să vă adunați familia în jurul altarului lui Dum-nezeu. Cereți protecția îngerilor sfinți asupra căminului vostru. Amintiți-vă că cei dragi sunt expuşi ispitelor. Zilnic, tineri sau bătrâni, se confruntă cu necazuri. Cei care vor să ducă o viață plină de răbdare, iubitoare şi veselă trebuie să se roage. Numai primind ajutor constant de la Dumnezeu putem câştiga biruința asupra eului.

Căminul ar trebui să fie un loc unde să domnească voioşia, curtoazia şi iubirea; şi acolo unde locuiesc aceste daruri, acolo va exista fericire şi pace. Problemele pot năvăli asuprea noastră, dar acestea sunt normale pentru locuitorii acestei planete. Răbdarea,

309Influențele din cămin

recunoştința şi iubirea să păstreze soarele în inimă, chiar dacă ziua poate fi foarte înnorată. În astfel de case locuiesc îngerii lui Dumnezeu.

Soțul şi soția să mediteze cum să-şi producă fericire, dând permanent dovadă de mici acte de politețe şi amabilitate care înveselesc şi dau strălucire vieții. Între soț şi soție ar trebui să existe o încredere perfectă. Împreună, ei ar trebui să mediteze la responsabilitățile pe care le au. Împreună, ei ar trebui să lucre-ze pentru binele suprem al copiilor lor. Ei nu ar trebui să-şi cri-tice planurile reciproc sau să pună la îndoială judecata celuilalt în prezența copiilor. Soția să aibă grijă să nu îngreuneze munca soțului pentru copii. Soțul să întărească mâinile soției sale, oferin-du-i sfaturi înțelepte şi încurajare plină de iubire.

Între părinți şi copii nu ar trebui îngăduit să apară nicio barieră de răceală şi rezervă. Părinții să ajungă să-şi cunoască bine copiii, căutând să le înțeleagă gusturile şi înclinațiile, cunoscându-le senti-mentele şi aflând ce se află în inimile lor.

Părinți, copiii voştri să vadă că îi iubiți şi că veți face tot posibi-lul pentru a-i face fericiți. Dacă veți face aceasta, restricțiile pe care va fi necesar să le impuneți vor dobândi o mult mai mare importanță în mințile lor tinere. Îndrumați-vă copiii cu gingăşie şi compasiune, amintindu-vă că „îngerii lor văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 18:10). Dacă doriți ca îngerii să facă pentru copiii voştri lucrarea încredințată lor de Dumnezeu, cooperați cu ei făcând partea ce vă revine.

Crescuți sub îndrumarea înțeleaptă şi iubitoare a unui cămin adevărat, copiii nu vor mai avea nicio dorință de a rătăci departe de casă în căutare de plăceri şi companie. Răul nu îi va atrage. Spi-ritul care predomină în casă va modela caracterele lor; ei îşi vor forma obiceiuri şi principii care vor fi o apărare puternică împo-triva ispitei atunci când vor părăsi adăpostul căminului pentru a-şi ocupa locul în lume.

Copiii, ca şi părinții, au îndatoriri importante în casă. Ei trebu-ie să fie învățați că fac parte din administrarea universului familiei. Aceştia sunt hrăniți, îmbrăcați, iubiți şi îngrijiți, iar ei ar trebui să

394


răspundă la aceste nenumărate dovezi de har purtându-şi partea de-semnată din poverile căminului şi aducând toată fericirea posibilă în familia din care fac parte.

Copiii sunt uneori ispitiți să se mânie când li se pun interdicții; dar în viața de apoi îşi vor binecuvânta părinții pentru grija plină de credincioşie şi vegherea strictă cu care i-au păzit şi condus în anii când erau lipsiți de experiență.

395

396

Adevărata educație: educația pentru a deveni misionari

Adevărata educație este pregătirea pentru a deveni misionari. Fie-care fiu şi fiică a lui Dumnezeu este chemat să fie un misionar; suntem chemați să slujim lui Dumnezeu şi semenilor noştri; iar scopul educației noastre ar trebui să fie acela de a ne pregăti pentru această slujire.

Pregătirea pentru slujire

Aceasta este ținta pe care ar trebui să o aibă permanent în ve-dere părinții şi profesorii creştini. Nu ştim în ce domeniu vor sluji copii noştri. Poate îşi vor petrece viața în cercul căminului; ei se pot angaja în ocupațiile obişnuite ale vieții, sau pot merge ca învățători ai Evangheliei pentru țările păgâne; dar toți deopotrivă sunt chemați să fie misionari pentru Dumnezeu, slujitori ai harului către lume.

Copiii şi tinerii, cu talentul lor proaspăt, cu energia, curajul şi percepția lor rapidă, sunt iubiți de Dumnezeu, şi El doreşte să-i adu-că în armonie cu uneltele divine. Ei trebuie să obțină o educație care îi va ajuta să stea de partea lui Hristos în slujire neegoistă.

Tuturor copiilor Săi de la încheierea timpului, nu mai puțin decât primilor ucenici, Hristos le-a spus: „Cum M-ai trimis Tu în-lume, aşa I-am trimis şi Eu pe ei în lume. ” (Ioan 17:18), pentru a fi reprezentanți ai lui Dumnezeu, pentru a-L descoperi pe Duhul Său, pentru a da pe față caracterul Său, pentru a face lucrarea Lui.

Copiii noştri se află, ca să zicem aşa, la răscruce de drumuri. La tot pasul, chemarea pe care o exercită lumea către egoism şi îngăduință de sine îi atrage să se abată de la calea aşezată înainte pen-tru răscumpărații Domnului. Dacă viețile lor vor fi o binecuvântare sau un blestem, depinde doar de alegerea pe care o fac. Plini de ener-


397

gie, dornici să-şi pună la lucru calitățile neîncercate încă, ei trebuie să găsească un făgaş în care să reverse preaplinul vieții lor. Ei vor fi plini de energie, fie că aceasta va fi canalizată spre bine sau spre rău.

Cuvântul lui Dumnezeu nu interzice activitatea, dar o îndrumă pe calea cea bună. Dumnezeu nu le cere tinerilor să fie lipsiți de aspirații. Trăsăturile de caracter care-l fac pe om cu adevărat o persoană de succes, o persoană onorată printre oameni – dorința de nestăpânit de a realiza fapte bune şi mărețe, voința puternică, zelul fierbinte, perseverența neo-bosită – nu trebuie să fie descurajate. Prin harul lui Dumnezeu, ei trebuie să fie îndrumați pentru a atinge ținte cu atât mai înalte față de simplele interese egoiste şi lumeşti cum sunt cerurile mai presus decât pământul.

Fiind atât părinți cât şi creştini avem datoria de a-i îndruma pe copiii noştri în direcția cea dreaptă. Ei trebuie să fie conduşi pe căile lucrării creştine cu înțelepciune şi blândețe. Avem un legământ sacru cu Dumnezeu de a-i pregăti pe copiii noştri pentru serviciul Său. Datoria noastră principală este aceea de a-i înconjura cu astfel de influențe care să-i conducă să aleagă o viață de slujire, precum şi de a le oferi educația necesară.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu...”, încât a dat – „a dat pe singurul Său Fiu născut”, ca să nu pierim, ci să avem viață veşnică. (Ioan 3:16.) „Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi.” (Efeseni 5:2.) Dacă iu-bim, vom dărui. „Nu ca să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20:28) este marea lecție pe care avem datoria să o învățăm şi să o predicăm.

Tinerii să se lase pătrunşi de gândul că ei nu îşi aparțin. Ei Îi aparțin lui Hristos. Ei sunt răscumpărați cu sângele Său, sunt pretinşi de iubirea Sa. Ei trăiesc pentru că El îi păstrează prin puterea Sa. Timpul lor, tăria şi calitățile lor sunt ale Lui, pentru a fi dezvoltate, educate şi folosite pentru El.

Alături de ființele angelice, familia umană, creată după chipul lui Dumnezeu, este cea mai nobilă dintre operele create de El. Dum-nezeu doreşte ca ei să devină tot ceea ce El a făcut posibil ca ei să fie, şi să facă tot ce le stă în putință folosind puterile date de El.

Viața este misterioasă şi sfântă. Ea este manifestarea lui Dum-nezeu Însuşi, sursa tuturor formelor de viață. Ocaziile oferite de ea sunt prețioase şi ar trebui folosite cu seriozitate. Odată pierdute,

313Adevărata educație: educația pentru a deveni misionari

398

ocaziile se duc pentru totdeauna.Dumnezeu ne pune înainte veşnicia, cu realitățile ei solemne,

şi ne ajută să înțelegem teme nemuritoare, nepieritoare. El prezintă adevăruri valoroase, care înnobilează, ne pot ajuta să putem avansa pe o cale sigură, în urmărirea unei ținte demne de angajamentul serios al tuturor capacităților noastre.

Dumnezeu se uită la sămânța mică pe care El Însuşi a creat-o, şi vede înfăşurată în ea frumoasa floare, arbustul sau copacul cu coroana întinsă. La fel întrezăreşte El posibilitățile date fiecărei ființe umane. Sun-tem aici cu un scop. Dumnezeu ne-a dat planul Său pentru viața noastră, şi El doreşte ca noi să ajungem la cel mai înalt standard de dezvoltare.

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu:

cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:2).

El doreşte ca noi să creştem permanent în sfințenie, în fericire, în utilitate. Toți au capacități pe care ar trebui să fie educați să le conside-re ca fiind capacități sfinte, daruri de la Dumnezeu pe care să le folo-sească în mod drept. El doreşte ca tinerii să cultive fiecare aptitudine a ființei lor, şi să pună la lucru orice capacitate avută. El doreşte ca ei să se bucure de tot ceea ce este util şi prețios în această viață, să fie buni şi să facă binele, adunând o comoară cerească pentru viața viitoare.

Ar trebui să fie ambiția lor aceea de a excela în toate lucrurile care sunt altruiste, superioare şi nobile. Să privească la Hristos ca la modelul după care urmează să fie modelați. Ei trebuie să păstreze în suflet aceeaşi dorință sfântă pe care a dezvăluit-o El în viață – o dorință de a face lumea mai bună pentru că ei au trăit în ea. Aceasta este lucrarea la care sunt chemați.

O temelie largă

Cea mai importantă dintre toate ştiințele este ştiința mântuirii sufletelor. Cea mai mare lucrare la care ființele umane pot aspira


399

400

este aceea de a-i câştiga pe oameni de la păcat la sfințenie. Pentru realizarea acestui lucru trebuie aşezată o temelie largă. Este nevo-ie de o educație cuprinzătoare – o educație care va cere atât de la părinți cât şi de la profesori mult mai mult studiu şi efort decât o simplă instruire în domeniul ştiințelor. Este nevoie de ceva mai mult decât de o cultură intelectuală. Educația nu este completă decât dacă corpul, mintea şi inima sunt deopotrivă educate. Caracterul trebuie să fie disciplinat corespunzător pentru a fi dezvoltat pe deplin. Toate facultățile minții şi ale corpului trebuie să fie dezvoltate şi educate în mod corect. Este o datorie aceea de a cultiva şi de a exercita orice putere care ne va face lucrători mai eficienți pentru Dumnezeu.

Adevărata educație include întreaga ființă. Ea învață folosi-rea corectă a întregii persoane. Ea ne permite să folosim cel mai bine creierul, oasele, muşchii, precum şi trupul, mintea şi inima. Facultățile minții, fiind capacitățile superioare, trebuie să stăpâneas-că împărăția corpului. Poftele şi patimile naturale trebuie să fie adu-se sub controlul conştiinței şi al sentimentelor spirituale. Hristos stă în fruntea omenirii, şi este scopul Lui să ne conducă, în serviciul Său, pe căile înalte şi sfinte ale purității. Prin lucrarea minunată a harului Său, noi trebuie să fim făcuți desăvârşiți în El.

Isus şi-a dobândit educația în cămin. Mama Lui a fost primul Său învățător omenesc. De pe buzele ei, şi din sulurile profeților, El a învățat despre lucrurile cereşti. El a trăit în casa unui țăran, şi cu credincioşie şi bucurie şi-a făcut partea în purtarea poverilor cămi-nului. El, care fusese comandantul cerului a fost un slujitor binevoi-tor, un fiu iubitor şi ascultător. El a învățat o meserie şi, cu propriile Sale mâini, a lucrat în atelierul de tâmplărie cu Iosif. Înveşmântat asemenea unui muncitor obişnuit, El a umblat pe străzile orăşelului, mergând şi întorcându-Se de la munca Lui umilă.

Oamenii din acel veac prețuiau lucrurile după aspectul lor exterior. Deoarece religia pierduse din putere, ea a crescut în fast. Învățătorii din acel timp căutau să impună respect prin etalare şi ostentație. Viața lui Isus era în contrast marcant cu toate acestea. Viața Lui a demonstrat inutilitatea acelor lucruri pe care oamenii le considerau esențiale în viață. El nu a căutat să urmeze şcolile din


401

timpul Său, şcoli care dădeau importanță excesivă lucrurilor mici şi discreditau lucrurile mari. Educația Sa era câştigată din sursele indicate de cer, din munca folositoare, din studiul Scripturilor, din natură şi din experiențele vieții – manualele lui Dumnezeu, pline de învățături pentru toți cei ce le deschid cu o mână binevoitoare, cu un ochi scrutător şi cu o inimă înțelegătoare.

„Iar pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înțelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” (Luca 2:40).

Astfel pregătit, Și-a început lucrarea, în orice contact cu oame-nii exercitând asupra lor o influență ce aducea binecuvântare şi o putere care transforma cum lumea nu mai văzuse niciodată.

Căminul este prima şcoală a copilului, şi aici trebuie pusă teme-lia pentru o viață de slujire. Principiile ei trebuie expuse nu numai în teorie. Ele trebuie să modeleze pregătirea întregii vieți.

„Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos,

pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3).

Copilul trebuie învățat foarte de timpuriu lecția de a fi folositor. De îndată ce tăria fizică şi puterea rațiunii sunt dezvoltate îndeajuns, el ar trebui să primească însărcinări în cămin. El ar trebui să fie în-curajat să încerce să-şi ajute tatăl şi mama, încurajat în tăgăduirea şi stăpânirea de sine, încurajat să pună fericirea şi bunăstarea altora înaintea fericirii şi bunăstării proprii, să folosească ocaziile de a-şi încuraja şi ajuta frații, surorile şi prietenii de joacă şi să manifeste bunătate față de cei în vârstă, cei bolnavi şi cei nenorociți. Cu cât spi-ritul de slujire adevărată este dat pe față mai mult în cămin, cu atât se va dezvolta mai mult în viețile copiilor. Ei vor învăța să găsească plăcere în slujirea şi jertfirea pentru binele altora.

Lucrarea şcolii

Educația din cămin ar trebui să fie completată de educația în şcoală. Dezvoltarea întregii ființe din punct de vedere fizic, mental


şi spiritual, precum şi educarea pentru slujire şi sacrificiu, ar trebui să fie avute constant în vedere.

Mai presus de oricare alt mijloc, slujirea din dragoste pentru Hristos in lucrurile mărunte ale experienței de fiecare zi are puterea de a modela caracterul şi de a îndrepta viața pe făgaşele lucrării altru-iste. Este lucrarea părintelui şi a învățătorului aceea de a trezi acest spirit, de a-l încuraja şi a-l călăuzi corect. Nu li se poate încredința o lucrare mai importantă. Spiritul de slujire este spiritul cerului şi îngerii se vor alătura fiecărui efort de a-l dezvolta şi încuraja.

O asemenea educație trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai în acesta se află principiile ei în toată pli-nătatea lor. Biblia ar trebui să fie temelia studiului şi învățăturii. Cunoaşterea esențială este o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Celui pe care L-a trimis El.

Fiecare copil şi fiecare tânăr ar trebui să se cunoască pe sine însuşi. Ar trebui să înțeleagă locuința fizică pe care i-a dat-o Dum-nezeu şi legile după care este menținută în stare de sănătate. Totul ar trebui să fie bine întemeiat pe domeniile obişnuite ale educației. Mai mult, ei ar trebui să posede educație în domeniul tehnologic care îi va face bărbați şi femei deținând cunoştințe practice, echipați pentru datoriile vieții de zi cu zi. La aceasta ar trebui adăugată pregătirea şi experiența practică în diferite domenii specifice efortului misionar.

Învățând în timp ce-i înveți pe alții

Tinerii să progreseze cât se poate de repede şi cât se poate de mult în dobândirea de cunoştințe. Domeniul lor de studiu să fie atât de vast pe cât îi țin puterile. Și, pe măsură ce învață, să împărtăşească cunoştințele lor mai departe. Doar astfel, mintea lor va dobândi dis-ciplină şi putere. Modul în care folosesc cunoştințele dobândite este cel care va determina valoarea educației lor. A petrece o lungă perioa-dă de timp în studiu, fără a face niciun efort pentru a transmite mai departe ceea ce s-a învățat, s-a dovedit de multe ori un obstacol, mai degrabă decât un ajutor pentru dezvoltare reală. Atât în cămin cât şi la şcoală elevul sau studentul ar trebui să facă un efort pentru a învăța

402


cum să studieze şi cum să împărtăşească şi altora cunoştințele dobân-dite. Oricare ar fi chemarea lui, el trebuie să fie atât elev cât şi profesor atâta timp cât va trăi. Astfel, el va putea avansa continuu, punându-şi încrederea în Dumnezeu, agățându-se de El, de Cel care este infinit în înțelepciune, care poate dezvălui secretele ascunse de veacuri, care poate rezolva cele mai dificile probleme pentru mințile care cred în El.

Cuvântul lui Dumnezeu pune mare accent pe influența antura-jului, chiar şi asupra bărbaților şi femeilor aflați la vârsta adultă. Cu cât mai mare este puterea acesteia asupra minților şi caracterelor în dezvoltare ale copiilor şi tinerilor. Anturajul în care se află, princi-piile pe care le adoptă, obiceiurile pe care şi le formează, vor decide problema utilității lor pentru aici şi viitorul lor veşnic.

Este un lucrul îngrozitor, un lucru care ar trebui să facă inimile părinților să tremure, existent în atât de multe din şcolile şi cole-giile la care tinerii sunt trimişi pentru a dobândi cultură mentală şi disciplină, faptul că acolo predomină influențe care deformează caracterul, distrag mintea de la obiectivele reale ale vieții şi înjosesc principiile morale. Prin contactul cu cei nereligioşi, iubitori de plă-ceri şi corupți mulți, foarte mulți, tineri îşi pierd simplitatea şi puri-tatea, credința în Dumnezeu şi spiritul de sacrificiu de sine pe care tații şi mamele creştine le-au întreținut şi păzit prin instruire atentă şi rugăciune stăruitoare.

Mulți dintre cei care încep şcoala cu scopul de a se pregăti într-o anume slujire altruistă devin absorbiți de studiile lumeşti. Ia naştere ambiția de a ieşi în evidență prin câştigarea vreunei burse pentru a obține poziție socială şi onoare în lume. Scopul pentru care au intrat în şcoală este pierdut din vedere, iar viața este jertfită pentru preocu-pări egoiste şi lumeşti. De multe ori se formează obiceiuri care rui-nează viața atât pentru lumea aceasta cât şi pentru lumea care va veni.

De regulă, bărbații şi femeile, care au idei înalte, scopuri altruis-te, aspirații nobile, sunt cei în care aceste caracteristici s-au dezvoltat în societatea din care au făcut parte în anii copilăriei şi tinereții. În toate relațiile sale cu poporul Israel, Dumnezeu s-a străduit să-i facă conştienți de importanța pe care trebuia să o dea anturajului copiilor lor. Toate rânduielile vieții civile, religioase şi sociale erau făcute cu

403


scopul de a-i feri pe copii de prietenii dăunătoare şi a-i familiariza, încă din primii ani, cu preceptele şi principiile Legii lui Dumnezeu. Pilda dată la naşterea națiunii era profundă cu scopul de a impresi-ona toate inimile. Înainte ca ultima plagă să cadă peste egipteni prin moartea primului născut, Dumnezeu a poruncit poporului Său să-şi adune copiii în propriile case. Stâlpii uşii fiecărei case erau însemnați cu sânge, şi cu toții trebuiau să rămână sub protecția asigurată prin acest simbol. În acelaşi fel, părinții de azi care-L iubesc şi se tem de Dumnezeu trebuie să-şi țină copiii sub „obligația legământului” --în cercul protector al acelor influențe sfinte care au fost posibile prin sângele răscumpărător al lui Hristos.

Hristos a spus despre ucenicii Lui: „Le-am dat Cuvântul Tău şi ... ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17:14).

„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia,” ne îndeamnă Dumnezeu; „ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre.” (Ro-mani 12:2).

„Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege?

Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?... Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu,

după cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi

poporul Meu.” De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei ... nu vă atingeți de ce este necurat,

și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:14-18).

„Strângeți copiii.” „Faceți-le de cunoscut hotărârile lui Dumne-zeu şi legile Lui.” (Ioel 2:16; Exodul 18:16).

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” (Numeri 6:27).

„Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele Domnului, şi se vor teme de tine.” (Deuteronom 28:10).

404


„Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul,

ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni, și nu atârnă de copiii oamenilor. (Mica 5:7).

Noi suntem socotiți ca făcând parte din Israel. Toate instrucțiunile date israeliților din vechime în ceea ce priveşte educația şi instruirea copiilor, toate făgăduințele de binecuvântare condiționată de ascultare, sunt pentru noi.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: „Te voi binecuvânta,... Și vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12:2).

Despre primii ucenici şi despre toți cei care vor crede în El, prin cuvântul lor Hristos a spus: „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:22, 23).

Cuvinte minunate, deosebit de minunate, aproape mai presus de orice îşi poate imagina credința! Creatorul tuturor lumilor îi iubeşte pe cei care se predau în slujba Sa, aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său. Chiar şi aici şi acum ne este dăruit harul Său plin de bunătate într-o măsură minunată. El ne-a dat Lumina şi Maiestatea cerului, şi odată cu acesta, El ne-a dăruit toată comoara cerească. Deşi ne-a promis multe pentru viața viitoare, El revarsă daruri bogate şi în această viață. Ca persoane asupra cărora se revarsă harul Său, El doreşte ca noi să ne bucurăm de tot ceea ce va înnobila, extinde şi înălța caracterul nostru. El aşteaptă să inspire tinerii cu putere de sus, ca aceştia să stea sub steagul însângerat al lui Hristos, pentru a lucra cum a lucrat El, pentru a conduce sufletele pe căi sigure, pen-tru a aşeza picioarele multora pe Stânca Veacurilor.

Toți cei care caută să lucreze în armonie cu planul lui Dumne-zeu de educație vor avea sprijinul harului Său, prezența Sa continuă, puterea care ne ține aproape de El. Domnul se adresează tuturor:

„Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine.” „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” (Iosua 1:9, 5).

405


„Căci, după cum ploaia și zăpada se coboară din ceruri și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească

și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui care mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod,

ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele. Da, veți ieși cu bucurie, și veți fi călăuziți în pace.

Munții și dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, și toți copacii din câmpie vor bate din palme.

În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul.

Și lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veșnic, nepieritor.” (Isaia 55:10-13).

Pretutindeni în lume, societatea este în neorânduială şi este ne-voie de o transformare profundă. Educația dată tinerilor trebuie să modeleze întreaga structură socială.

„Ei vor zidi iarăși vechile dărâmături, vor ridica iarăși năruirile din vechime, vor înnoi cetăți pustiite, rămase pustii din neam în neam... și veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru ... vor avea o bucurie veșnică. Căci Eu, Domnul, iubesc

dreptatea. Le voi da cu credincioșie răsplata și voi încheia cu ei un legământ veșnic. Sămânța lor va fi cunoscută între

neamuri, și urmașii lor printre popoare; toți cei ce-i vor vedea, vor cunoaște că sunt o sămânță binecuvântată de Domnul.”... „Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui, și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face

Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea și lauda, în fața tuturor neamurilor.” (Isaia 61:4, 6-8; 61:8; 61:9, 11).

406

Cunoaşterea fundamentală


„Lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu”

O adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu

Asemenea Mântuitorului nostru, suntem în această lume pen-tru a-L sluji pe Dumnezeu. Suntem aici pentru a deveni asemenea lui Dumnezeu în caracter şi, printr-o viață de servire, să-L descoperim lumii. Pentru a fi co-lucrători cu Dumnezeu, pentru a deveni aseme-nea Lui şi a descoperi caracterul Său, noi trebuie să-L cunoaştem cu adevărat. Trebuie să-L cunoaştem aşa cum El Se descoperă.

Cunoaşterea Lui Dumnezeu este temelia adevăratei educații şi a adevăratei slujiri. Este singura garanție sigură împotriva ispitei. Doar acest lucru ne poate face asemenea lui Dumnezeu în caracter.

Aceasta este cunoaşterea de care au nevoie toți cei care lucrează pentru ridicarea semenilor lor. Transformarea caracterului, curăția vieții, eficiența în slujire, aderarea la principii corecte, toate, depind de o cunoaştere dreaptă a lui Dumnezeu. Această cunoaştere este pre-gătirea esențială atât pentru această viață cât şi pentru viața viitoare.

„Știința sfinților este priceperea.” (Proverbele 9:10).„Prin cunoaşterea Lui ne-a fost dat „tot ce priveşte viața şi ev-

lavia.” (2 Petru 1:3).„Și viața veşnică este aceasta”, a spus Isus, „să Te cunoască pe

Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3).

„Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui,

cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui.

Ci, cel ce se laudă, să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul,

409

410


care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.” (Ieremia 9:23-34).

Trebuie să studiem descoperirile făcute de Dumnezeu despre El Însuşi.

„Împrietenește-te acum cu Dumnezeu și fii în pace: În felul acesta fericirea va veni la tine. Primește Legea din gura Lui, te rog, și pune-ți în inimă cuvintele Lui...

Și atunci Cel Atotputernic va fi bogăția ta; căci atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta,

și îți vei ridica fața spre Dumnezeu. Îl vei ruga și El te va asculta, și îți vei împlini promisiunile.

Vei hotărî un lucru și îți va reuși, pe cărările tale va străluci lumina.

Când aceste căi vor fi smerite, atunci vei spune: Ridică-te!

Și pe cel cu ochii plecați, El îl va mântui.” (Iov 22:21-29).

„Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute de El.” (Romani 1:20).

Lucrurile din natură pe care noi le privim astăzi sunt doar o sla-bă umbră a măreției Edenului. Păcatul a stricat frumusețea pămân-tului; pe toate lucrurile pot fi văzute urmele lucrării celui rău. Cu toate acestea, mai există încă multă frumusețe. Natura mărturiseşte că o Ființă infinită în putere, mare în bunătate, milă şi iubire, a creat pământul, şi l-a umplut cu viață şi bucurie. Chiar şi în starea lor de-gradată, toate lucrurile dezvăluie lucrarea mâinilor marelui Artist. Oriunde ne întoarcem, putem auzi vocea lui Dumnezeu şi putem vedea dovezi ale bunătății Sale.

411

325O adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu

De la bubuitul solemn şi grav al tunetului şi de la mugetul fără sfârşit al bătrânului ocean, până la mândrele melodii care fac pădurile să tresalte în cântare, miile de voci ale naturii Îi vestesc măreția. Pe pă-mânt, în mare şi pe cer, în nuanțele şi culorile lor minunate, aflându-se fie într-un contrast superb, fie topindu-se armonios unele într-alte-le, putem vedea slava Sa. Dealurile veşnice ne spun despre puterea Lui. Copacii care îşi flutură frunzele verzi în lumina soarelui şi florile prin frumusețea lor delicată indică spre Creator. Verdele viu care înveleşte pământul brun povesteşte despre grija lui Dumnezeu pentru cele mai umile dintre creaturile Sale. Grotele mării şi adâncurile pământului dezvăluie comorile Sale. El, Cel care a aşezat perlele în ocean, ametis-tul şi crisolitul printre stânci, este un iubitor de frumos. Soarele care răsare pe cer este un reprezentant al Aceluia care este viața şi lumina a tot ceea ce El a făcut. Toată strălucirea şi frumusețea care împodobesc pământul şi luminează cerul, vorbesc despre Dumnezeu.

„Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul.” „Pământul este plin de făpturile Tale.”

„O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopți,

fără grai, fără cuvinte; totuși glasul lor este auzit. Răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor până la marginile lumii.”

(Habacuc 3:3; Psalmii 104:24; Psalmii 19:2-4).

Toate lucrurile vestesc grija Lui părintească şi dorința Lui de a-i face pe copiii Săi fericiți.

Puterea uriaşă, care lucrează prin toată natura şi susține toate lucrurile, nu este, aşa cum unii oameni de ştiință o reprezintă, pur şi simplu un principiu atot-pătrunzător, o energie dinamică. Dum-nezeu este Duh; totuşi El este o Ființă personală; pentru că aşa S-a descoperit pe Sine:

„Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, El este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic ...

412

413


Dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.”

„Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul.”

„El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui,

a întins cerurile prin priceperea Lui.” (Ieremia 10:10-11, 16, 12).

Natura nu este Dumnezeu

Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu din natură nu este Dumnezeu Însuşi în natură. Lucrurile din natură sunt o expresie a caracterului şi puterii lui Dumnezeu; dar noi nu trebuie să privim natura ca fiind Dumnezeu. Abilitatea artistică a ființelor umane produce capodopere extrem de frumoase, lucruri care încântă ochiul, şi aceste lucruri ne dezvăluie ceva din gândirea creatorului; dar lucrul creat nu este creato-rul. Nu obiectul creat, ci creatorul este cel care este socotit vrednic de onoare. La fel, în timp ce natura este o expresie a gândirii lui Dumne-zeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii este cel care trebuie să fie înălțat.

„Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,

Făcătorului nostru.” „El ține în mână adâncimile pământului

și vârfurile munților sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o;

și mâinile Lui au întocmit uscatul.” (Psalmii 95:6; Psalmii 95:4-5).

„El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră.”

„El a întocmit munții, a făcut vântul și spune omului până și gândurile lui.”

„El Și-a zidit cămara în ceruri, Și-a întemeiat bolta deasupra pământului;

414


cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului. Domnul este Numele Lui!”

(Amos 5:8; Amos 4:13; Amos 9:6 u.p.).

Crearea pământului

Actul creației nu poate fi explicat de ştiință. Ce ştiință ar putea explica misterul vieții?

„Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:3).

„Eu întocmesc lumina și fac întunericul ..., Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri...

Eu am făcut pământul și am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile

și am așezat toată oștirea lor.” „Cum le-am chemat, s-au și înfățișat îndată.”

(Isaia 45:7-12; Isaia 48:13).

În crearea pământului, Dumnezeu nu a avut la dispoziție ma-terie pre-existentă. „El a zis şi s-a făcut; a poruncit şi a luat ființă.” (Psalmii 33:9). Toate lucrurile, materiale sau spirituale, au apărut înaintea Domnului Dumnezeu la glasul Lui şi au fost create pentru propriul Lui scop. Cerurile şi toată oştirea lor, pământul şi toate lu-crurile de pe el, au luat ființă prin suflarea gurii Lui.

În crearea omului s-a descoperit acțiunea unui Dumnezeu personal. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, forma umană a fost desăvârşită în toate detaliile sale, dar era fără viață. Apoi, un Dumnezeu personal, existând prin Sine a suflat în acea for-mă suflare de viață şi omul a devenit o ființă vie şi inteligentă. Toate părțile organismului uman au fost puse în acțiune. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simțurile, facultățile minții, toate au început să funcționeze şi au primit o lege căreia să se supună.

415


Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos, Cuvântul, un Dumnezeu personal l-a creat pe om şi l-a înzestrat cu inteligență şi putere.

Ființa noastră nu a fost ascunsă de El, pe atunci pe când eram creați în secret; Ochii Lui au văzut ființa noastră, încă imperfectă şi în cartea Sa erau trecute toate membrele noastre pe când încă nu exista niciunul din ele.

Mai presus de toate ființele inferioare, Dumnezeu l-a conceput pe om, coroana creației Sale, pentru a exprima gândirea Sa şi a dez-vălui slava Lui. Dar omul nu trebuie să se înalțe ca Dumnezeu.

„Strigați de bucurie către Domnul ... Slujiți Domnului cu bucurie,

veniți înaintea Lui cu cântece de biruință. Să știți că Domnul este Dumnezeu:

El ne-a făcut, și nu noi înșine... Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui.

Intrați cu mulțumiri pe porțile Lui, cu laude în curțile Lui! Mulțumiți-I și binecuvântați-I Numele!” „Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați-vă la muntele sfințeniei Lui.

Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt!” (Psalmii 100:1-4 u.p.; Psalmii 99:9)

Dumnezeu este angajat în mod constant în susținerea şi fo-losirea ca slujitori ai Săi a lucrurilor pe care le-a făcut. El lucrează prin legile naturii, folosindu-le ca instrumente ale Sale. Acestea nu funcționează de la sine. Natura, în lucrarea ei, mărturiseşte despre prezența inteligentă şi acțiunea continuă a unei Ființe care coordo-nează toate lucrurile după voia Lui.

„Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri. Credincioșia Ta ține din neam în neam;

Tu ai întemeiat pământul și el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare totul astăzi,

căci toate lucrurile Îți sunt supuse.”

416


„Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.” „El a poruncit și au fost făcute,

le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi și nu le vor călca.” (Psalmii 119:89-91; 135:6; 148:5, 6).

Nu prin propria sa putere îşi dă pământul bogățiile an după an şi îşi continuă drumul în jurul soarelui. Mâna Celui Nesfârşit este neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Exercitarea continuă a puterii lui Dumnezeu face ca pământul să-şi păstreze poziția în timpul rotației. Dumnezeu este Cel care face ca soarele să răsară pe cer. El deschide ferestrele cerului şi dă ploaie.

„El dă zăpada ca lâna: El presară bruma albă ca cenușa.” „La tunetul Lui, urlă apele în ceruri;

El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii și scoate vântul din cămările Lui.”

(Psalmi 147:16; Ieremia 10:13).

Chiar prin puterea Lui înfloreşte vegetația, apare fiecare frunză, fiecare boboc de floare şi se dezvoltă fiecare fruct.

Maşinăria organismului uman nu poate fi pe deplin înțeleasă; ea ascunde taine care-i derutează chiar şi pe cei mai inteligenți. Faptul că pulsul bate şi respirația urmează după respirație nu este rezultatul unui mecanism, care, odată pus în mişcare, îşi continuă activitatea. În Dum-nezeu avem viața, mişcarea şi ființa. Inima care bate, pulsul viu, fiecare nerv şi muşchi din organismul viu, toate sunt menținute în ordine şi în plină activitate de către puterea unui Dumnezeu veşnic prezent.

Biblia ni-L prezintă pe Dumnezeu pe tronul Lui înalt şi sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi singurătate, ci încon-jurat de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de ființe sfinte, toate aşteptând să facă voia Lui. Prin aceşti soli El este în comunicare per-manentă cu fiecare parte a stăpânirii Sale. Prin Duhul Său El este prezent pretutindeni. Prin intermediul Duhului Său şi a îngerilor Săi El slujeşte fiilor oamenilor.

417


El stă pe tron, deasupra frământărilor de pe pământ; toate lu-crurile sunt descoperite cercetării Sale divine; şi, din veşnicia Sa măreață şi netulburată, El porunceşte ceea ce providența Sa consi-deră că este cel mai potrivit.

„Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului,

când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.” „Încrede-te în Domnul din toată inima ta; ...

Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările.” „Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El,

peste cei care nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte

și să-i țină cu viață în mijlocul foametei.” „Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule!

La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov,

ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său.” „Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta.

Tu iubești dreptatea și neprihănirea. Tu ești „nădejdea tuturor marginilor pământului și mării! El întărește munții prin tăria Lui, și este încins cu putere.

El potolește urletul mărilor ... și zarva popoarelor.” „Tu faci să cânte de veselie răsăritul și apusul îndepărtat.

Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă grăsimea.

Domnul sprijină pe toți cei ce cad și îndreaptă pe toți cei încovoiați. Ochii tuturor așteaptă de la Tine

și Tu le dai hrana la timpul ei. Îți deschizi mâna și saturi după dorință tot ce are viață.”

(Ieremia 10:23; Proverbele 3:5-6; Psalmii 33:18-19; Psalmii 36:7; Psalmii 146:5; Psalmii 119:64; Psalmii 33:5;

Psalmii 65:5-7; Psalmii 65:8, 11; Psalmii 145:14-16).

418


Personalitatea lui Dumnezeu descoperită în Hristos

Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său ca fiind o Persoană. Stră-lucirea slavei Tatălui „şi întipărirea Ființei Lui”, Isus, ca Mântuitor personal, a venit în lume. Ca Mântuitor, personal El S-a ridicat la cer. Ca Mântuitor, personal, mijloceşte în curțile cereşti. Înaintea tronului lui Dumnezeu, slujeşte în favoarea noastră „Cineva care seamănă cu Fiul omului.” (Evrei 1:3; Apocalipsa 1:13).

Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine.

În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc,

Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. (Ioan 14:1-3).

Hristos, Lumina lumii, a acoperit splendoarea orbitoare a divinității Lui şi a venit să locuiască ca om printre oameni, ca oa-menii, fără a fi mistuiți, de strălucirea Sa să ajungă să-L cunoască pe Creatorul lor. De când păcatul a adus separare între om şi Creatorul său, nimeni nu L-a mai văzut pe Dumnezeu, decât aşa cum a fost revelat prin Hristos.

„Eu şi Tatăl una suntem”, a declarat Hristos. „Nimeni nu cunoaşte pe Fiul, ci numai Tatăl; nimeni nu cunoaşte deplin pe Ta-tăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Ioan 10:30; Matei 11:27).

Hristos a venit să le învețe pe ființele umane ce doreşte Dum-nezeu ca ei să ştie. În cerurile de sus, pe pământ, în apele întinse ale oceanului, vedem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Toate lucrurile create atestă puterea Lui, înțelepciunea Lui, dragostea Lui. Cu toate acestea, nu de la stele, de la ocean sau cascadă putem afla despre personalitatea lui Dumnezeu, aşa cum a fost descoperită în Hristos.

Dumnezeu a înțeles că era nevoie de o revelație mai clară decât cea a naturii pentru a înfățişa atât personalitatea cât şi caracterul

419


Său. El L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să descopere natura şi atri-butele Dumnezeului invizibil, în măsura în care puteau fi suportate de ochiul uman.

Descoperit ucenicilor

Să studiem cuvintele pe care Hristos le-a rostit în camera de sus în noaptea de dinaintea răstignirii Sale. El se apropia de ora judecății Sale şi căuta să-i mângâie pe ucenicii Săi, care urmau să fie atât de greu ispitiți şi încercați.

„Să nu vi se tulbure inima!” a spus El. „Aveți credință în Dum-nezeu, şi aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc...”

„Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Și de acum încolo, Îl veți cunoaşte; şi L-ați şi văzut.”

„Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl”? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări” (Ioan 14:1-10).

Ucenicii nu înțelegeau încă cuvintele lui Hristos în ceea ce priveşte relația Sa cu Dumnezeu. O mare parte din învățătura Sa era încă neclară pentru ei. Hristos dorea ca ei să aibă o cunoaştere mai distinctă şi limpede a lui Dumnezeu.

„V-am spus aceste lucruri în pilde”, a zis El; „vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi pe față despre Tatăl.” (Ioan 16:25).

Când, în Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a fost revărsat asupra ucenicilor, ei au înțeles mai pe deplin adevărurile pe care Hristos le-a prezentat în pilde. O mare parte din învățătura care fusese o

420


taină pentru ei a fost clarificată. Dar nici măcar atunci nu au primit ucenicii împlinirea completă a făgăduinței lui Hristos. Ei au primit toată cunoştința lui Dumnezeu pe care o puteau suporta, dar împli-nirea completă a făgăduinței că Hristos le va arăta clar pe Tatăl urma să se împlinească în viitor. La fel este şi astăzi. Cunoaşterea pe care o avem despre Dumnezeu este parțială şi imperfectă. Când conflictul se va încheia, iar Omul Isus Hristos îi va recunoaşte în fața Tatălui pe lucrătorii Săi credincioşi, care într-o lume a păcatului au dat o mărturie adevărată pentru El, ei vor înțelege clar lucrurile care acum sunt taine pentru ei.

Hristos a luat cu El în curțile cereşti umanitatea Lui slăvită. Ce-lor care-L primesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu, ca Dumnezeu în final să îi poată primi ca fiind ai Lui şi să locuiască împreună cu El toată veşnicia. Dacă în această viață Îi sunt loiali lui Dumnezeu, ei vor „vedea fața Lui şi numele Lui va fi pe frunțile lor” la sfârşit. (Apocalipsa 22:4). Și în ce constă fericirea cerului dacă nu în a-L vedea pe Dumnezeu? Ce bucurie mai mare ar putea avea păcătosul mântuit prin harul lui Hristos, decât să privească la fața lui Dumnezeu şi să-L cunoască ca Tată?

Scripturile arată clar relația dintre Dumnezeu şi Hristos, şi ele prezintă cât se poate de clar personalitatea şi individualitatea fiecăruia.

„După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri,

Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul ..., care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui,

și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi,

în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai pe sus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor.

Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut?”

Și iarăși: „Eu Îi voi fi Tată și El Îmi va fi Fiu”? (Evrei 1:1-5).

421


Personalitatea Tatălui şi cea a Fiului şi, de asemenea, unitatea care există între Ei sunt prezentate în capitolul şaptesprezece din Ioan, în rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi:

„Și Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:20, 21).

Unitatea care există între Hristos şi ucenicii Săi nu distruge personalitatea niciunuia. Ei sunt una în scop, în minte, în caracter, dar nu ca persoană. Acesta este modul în care Dumnezeu şi Hris-tos sunt una.

Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos

Luând natura umană asupra Sa, Hristos a venit pentru a fi una cu umanitatea, şi, în acelaşi timp, pentru a-L descoperi pe Tatăl nos-tru ceresc ființelor omeneşti păcătoase. El, Cel care a fost în prezența Tatălui de la început, El, Cel care a fost imaginea clară a Dumnezeu-lui nevăzut, doar El era în măsură să dezvăluie caracterul Divinității pentru omenire. El a fost în toate lucrurile făcut asemenea fraților Săi. El a devenit trup, chiar aşa cum suntem şi noi. El a fost înfome-tat, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi S-a refăcut prin somn. El a împărtăşit soarta oamenilor; totuşi El era Fiul fără priha-nă al lui Dumnezeu. El a fost străin şi călător pe pământ – în lume, dar nu din lume; ispitit şi încercat la fel cum sunt ispitiți şi încercați şi bărbații şi femeile de azi, dar ducând o viață fără de păcat. Blând, plin de compasiune, afectuos, mereu grijuliu cu alții, El a reprezen-tat caracterul lui Dumnezeu şi a fost în mod constant angajat în slu-jirea lui Dumnezeu şi a omului.

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmașii voștri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă,

faceţi bine celor ce vă urăsc și rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri;

422

423


căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepţi și peste cei nedrepţi.”

(Matei 5:44, 45).

„Iehova M-a uns, a spus El, „să aduc vești bune celor nenorociți:

El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea.”

„Și orbilor căpătarea vederii,” „Să vestesc anul de îndurare al Domnului…

Să mângâi pe toți cei întristați.” (Isaia 61:1 u.p.; Luca 4:18; Isaia 61:2).

Dar El ne îndeamnă: „Iubiți pe vrăjmaşii voştri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc şi rugați-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri;” „căci El este bun cu cei nemulțumitori şi răi.”. „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți.” „Fiți dar îndurători, cum şi Tatăl vostru este îndurător.” (Matei 5:44-45; Luca 6:35; Matei 5:45; Luca 6:36).

„Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, ... ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime,

ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii.”

(Luca 1:78-79).

Slava crucii

Revelația iubirii lui Dumnezeu pentru om îşi găseşte punctul central la cruce. Limba nu poate exprima semnificația sa deplină, pana scriitorului nu o poate înfățişa şi mintea omului nu o poate


înțelege. Privind la crucea de pe Golgota, putem spune doar: „Fi-indcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veşnică.” (Ioan 3:16).

Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos înviat din morți, Hristos înălțat la cer, este ştiința mântuirii pe care noi trebuie s-o învățăm şi s-o împărtăşim şi altora.

Hristos a fost Acela

„El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:6-8).

„Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, şi stă la dreapta lui Dumnezeu.” „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea, ca să mijlocească pentru ei.” (Romani 8:34; Evrei 7:25).

„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15).

Chiar prin Hristos, darul făcut nouă, primim fiecare binecuvân-tare. Prin acest dar primim, zi de zi, revărsarea continuă a bunătății lui Iehova. Fiecare floare, cu nuanțele şi parfumul ei delicat, ne este dată pentru bucuria noastră prin acel unic Dar. Soarele şi luna au fost create de El. Toate stelele care înfrumusețează bolta cerească au fost făcute numai de El. Fiecare picătură de ploaie care cade, fieca-re rază de lumină revărsată asupra lumii noastre nemulțumitoare, mărturiseşte iubirea lui Dumnezeu descoperită în Hristos. Totul ne este asigurat prin Darul de nedescris, Fiul, singurul născut al lui Dumnezeu. El a fost răstignit pe cruce ca toate aceste daruri să se poată revărsa spre lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.

„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1).

424

425


„Nici nu s-a auzit vorbindu-se și ... nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva:

anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.”

(Isaia 64:4).

Cunoaşterea care produce transformare

Cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum a fost revelată în Hristos, este cunoaşterea pe care trebuie s-o aibă toți cei care sunt mântuiți. Este cunoaşterea care produce transformarea caracterului. Această cunoaştere, primită în noi, va re-crea sufletul după chipul lui Dum-nezeu. Ea va da întregii făpturi o putere spirituală de natură divină.

„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbați în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Mântuitorul a spus despre propria Sa viață: „Eu am păzit po-runcile Tatălui Meu.” (Ioan 15:10). „Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8:29). Dumnezeu doreşte ca urmaşii lui Isus să fie asemenea Domnului. Prin puterea Sa, noi trebuie să ducem viața curată şi plină de noblețe pe care a dus-o Mântuitorul.

„Iată de ce”, spune Pavel, „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice fami-lie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pen-tru ca având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălțimea; şi să cunoaşteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:14-19).

Noi „nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleți de cunoştința voii Lui, în orice fel de înțelepciune şi pri-

426


cepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştința lui Dumnezeu: întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie.” (Coloseni 1:9-11).

Aceasta este cunoaşterea pe care Dumnezeu ne invită s-o primim şi pe lângă care toate celelalte sunt deşertăciune şi goană după vânt.

Pericolul ascuns în cunoaşterea speculativă

Una dintre cele mai rele urmări ale dorinței de a cunoaşte şi a investigațiilor ştiințifice este tendința de a înălța raționamentul uman mult peste adevărata sa valoare şi mai presus de sfera sa de acțiune. Mulți încearcă să-L judece pe Creator şi lucrările Sale după propria lor cunoaştere imperfectă a ştiinței. Ei se străduiesc să afle natura, atributele şi prerogativele lui Dumnezeu, şi îşi permit să se lanseze în teorii speculative cu privire la Cel Infinit. Cei care se angajează să cerceteze astfel de subiecte calcă pe un teren interzis. Cercetarea nu va aduce rezultate valoroase, mai mult, implicarea în acestea nu face altceva decât să pună în pericol sufletul.

Primii noştri părinți au fost duşi în păcat prin faptul că şi-au permis să-şi dorească acea cunoaştere de Dumnezeu care nu le era permisă. În încercarea de a obține această cunoaştere, ei au pier-dut tot ceea ce merita păstrat. Dacă Adam şi Eva nu s-ar fi atins niciodată de pomul oprit, Dumnezeu le-ar fi oferit cunoaştere – o cunoaştere peste care nu zăcea blestemul păcatului, o cunoaştere care le-ar fi adus bucurie veşnică. Tot ceea ce au câştigat prin as-cultarea de ispititorul a fost cunoaşterea păcatului şi a rezultatelor sale. Prin neascultarea lor, oamenii s-au înstrăinat de Dumnezeu şi pământul a fost despărțit de cer.

Noi trebuie să învățăm această lecție. Cunoaşterea în care Satan i-a inițiat pe primii noştri părinți este aceeaşi care îi ademeneşte pe oameni astăzi. El inundă lumea cu născociri plăcute. Prin fiecare mijloc aflat la dispoziția sa, el îi ispiteşte pe oameni să creeze teorii cu privire la Dumnezeu. Astfel, el caută să-i împiedice să obțină acea cunoaştere a lui Dumnezeu, care înseamnă mântuire.

427

428


Teorii panteiste

Astăzi, în instituțiile de învățământ şi în bisericile de pretu-tindeni, pătrund învățături spiritiste care subminează credința în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Teoria că Dumnezeu este un spirit răspândit în întreaga natură este primită de mulți care mărturisesc a crede Scripturile; dar, oricât de frumos prezentată ar fi, această teorie este o înşelăciune din cele mai periculoase. Aceasta Îl prezintă în mod eronat pe Dumnezeu şi este o dezonoare pentru măreția şi maiestatea Lui. Mai mult, nu numai că tinde să-i ducă pe oameni în rătăcire, dar tinde şi să-i înjosească. Întunericul este elementul ei principal şi senzualitatea este sfera în care se manifestă. Rezultatul acceptării acestei teorii este separarea de Dumnezeu, iar pentru na-tura umană căzută, aceasta înseamnă ruina.

Starea în care am ajuns prin păcat nu este normală, şi puterea care ne readuce la starea de la început trebuie să fie supranaturală, altfel nu are nicio valoare. Nu există însă decât o putere care poate deschide închisoarea în care sunt ținute în strânsoarea răului ini-mile oamenilor, şi aceea este puterea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Numai prin sângele Celui răstignit există curățire de păcat. Numai harul Său ne poate ajuta să rezistăm şi să biruim inclinațiile naturii noastre căzute. Teoriile spiritiste cu privire la Dumnezeu fac ca ha-rul Său să fie fără efect. Dacă Dumnezeu este un spirit care pătrunde în întreaga natură, atunci El sălăşluieşte în toți oamenii; şi pentru a ajunge la sfințenie, omul nu trebuie decât să-şi dezvolte puterea existentă în el.

Aceste teorii, analizate până la concluzia finală logică, distrug întreaga credință creştină. Ele elimină necesitatea ispăşirii şi-l fac pe om propriul mântuitor.

Aceste teorii cu privire la Dumnezeu fac Cuvântul Său să fie lip-sit de efect, iar cei care le acceptă sunt în mare pericol de a fi conduşi, în cele din urmă, să privească întreaga Biblie ca pe o ficțiune. Aceştia pot considera virtutea ca fiind mai bună decât viciul; dar, înlăturân-du-L pe Dumnezeu din poziția de suveran care-I revine de drept, ei se fac dependenți de puterea omenească, care, fără Dumnezeu,

429

341Pericolul ascuns în cunoaşterea speculativă

este cu totul lipsită de valoare. Voința umană lipsită de ajutor nu are nicio putere reală de a se împotrivi şi de a birui răul. Apărarea sufletului este distrusă. Omul nu se poate împotrivi păcatului. Dacă restricțiile impuse de Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Său sunt res-pinse, nu se ştie până la ce adâncimi poate coborî o persoană.

„Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. este un scut pentru cei ce se încred în El.

N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos.”

„Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui, și este apucat de legăturile păcatului lui.”

(Proverbele 30:5, 6; 5:22).

În căutarea misterelor divine

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie.” Deuteronomul 29:29. Ceea ce a descoperit Dumnezeu despre Sine în Cuvântul Său este ceea ce trebuie să studiem. Acesta este un lucru pe care putem încerca să-l înțelegem. Dar, dincolo de aceasta, nu avem voie să pătrundem. Mintea cu inteligența cea mai sclipi-toare se poate extenua până la epuizare făcând presupuneri cu pri-vire la natura lui Dumnezeu, dar efortul va fi zadarnic. Aceasta nu este o problemă pe care să o rezolvăm noi. Nicio minte omenească nu-L poate înțelege pe Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să se implice în speculații cu privire la natura Lui. În ceea ce priveşte acest su-biect, tăcerea este elocventă. Cel Omniscient este mai presus de ori-ce raționament.

Nici chiar îngerilor nu li s-a permis să ia parte la sfaturile din-tre Tatăl şi Fiul atunci când a fost elaborat planul de mântuire. Iar ființele umane nu trebuie să pătrundă în tainele Celui Preaînalt. Suntem la fel de ignoranți în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, cum sunt nişte copii mici; dar, asemenea unor copii mici, Îl putem iubi şi putem asculta de El.


În loc de speculații cu privire la natura Sa sau prerogativele Sale, să luăm seama la cuvintele pe le-a rostit:

„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, poţi ajunge la cunoștinţa desăvârșită a Celui Atotputernic?

Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi ști?

Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.”

„Dar înţelepciunea unde se găsește? Unde este locuinţa priceperii? Omul nu-i cunoaște preţul,

ea nu se găsește în pământul celor vii. Adâncul zice: „Nu este în mine”; și marea zice: „Nu este la mine.”

Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint;

nu se cântărește pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.

Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.

Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuiește mai mult decât mărgăritarele.

Topazul din Etiopia nu este ca ea, și aurul curat nu se cumpănește cu ea.

De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?

Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.

Adâncul și moartea zic: „Noi am auzit vorbindu-se de ea.”

Dumnezeu îi știe drumul, El îi cunoaște locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului,

zărește totul sub ceruri. Când a rânduit greutatea vântului și când a hotărât măsura apelor,

430


când a dat legi ploii și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,

atunci a văzut înţelepciunea și a arătat-o, i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.

Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea;

depărtarea de rău, este pricepere.” (Iov 11:7-9; 28:12-28).

Înțelepciunea nu poate fi găsită nici răscolind prin ascunzişurile pământului, nici făcând eforturi zadarnice de a pătrunde tainele ființei lui Dumnezeu. Ea se găseşte, mai degrabă, în primirea cu umilință a lucrurilor descoperite prin bunăvoința Sa, şi în confor-marea vieții după voia Lui.

Oameni cu cea mai mare capacitate intelectuală nu pot înțelege tainele lui Iehova aşa cum sunt descoperite în natură. Inspirația di-vină pune multe întrebări la care savantul cel mai înțelept nu poate răspunde. Aceste întrebări nu au fost puse ca noi să răspundem la ele, ci pentru a ne atrage atenția la tainele adânci ale lui Dumnezeu şi pentru a ne învăța că înțelepciunea noastră este limitată; că în mediul în care ne ducem viața de zi cu zi sunt multe lucruri aflate dincolo de înțelegerea ființelor finite.

Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu, deoarece ei nu pot înțelege puterea infinită prin care El Se descoperă. Dar Dumnezeu trebuie să fie recunoscut în aceeaşi măsură din ceea ce El nu dezvăluie despre Sine, cât şi din ceea ce este deschis pentru înțelegerea noastră limitată. Atât în revelația divină cât şi în natură, Dumnezeu a lăsat tai-ne care solicită exercitarea credinței noastre. Și aşa şi trebuie să fie. Pu-tem fi într-o continuă căutare, punându-ne mereu întrebări, învățând mereu, şi totuşi, dincolo de acestea, întinzându-se infinitul.

„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma

și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul,

431


și dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului

și cine L-a luminat cu sfaturile lui?... Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră,

sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

Libanul n-ajunge pentru foc și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui,

nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune. Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu?

Și cu ce asemănare Îl veți asemăna?... „Nu știți? N-ați auzit?

Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului?”

El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste

înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el.... „Cu cine Mă veți asemăna?” ... zice Cel Sfânt.

„Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri?

Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume;

așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.” „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele:

„Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului și dreptul meu este trecut cu vederea

înaintea Dumnezeului meu?” Nu știi? N-ai auzit?

Dumnezeul Cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește;

priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” (Isaia 40:12-28).

432


Din reprezentările date prin Duhul Sfânt profeților Săi, să aflăm despre măreția Dumnezeului nostru. Profetul Isaia scrie:

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

Și se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a um-plut de fum.

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele aces-ta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:1-7).

„Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu, și mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor?” „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc,

și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.

Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine.

O știință atât de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.”

(Ieremia 10:6, 7; Psalmii 139:1-6).

433


„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmii 147:5).

„Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui.” (Proverbele 5:21).

„El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întune-ric, şi la El locuieşte lumina.” (Daniel 2:22).

„Cunoscute Îi sunt lui Dumnezeu toate lucrările Sale, de la în-ceputul lumii.”

„Și în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit îna-poi?” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Faptele Apostolilor 15:18; Romani 11:34-36).

„A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, a nevăzutului”, „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poa-te vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică!” (1 Timotei 1:17; 1 Timotei 6:16).

„Nu vă înfricoșează măreția Lui? Și nu cade groaza Lui peste voi?” „Nu este Dumnezeu sus în ceruri?

Privește vârful stelelor ce înalt este!” „Cine ar putea să-I numere oștirile? Și peste cine nu răsare lumina Lui?”

„El face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem. El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!”

și același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi. Pecetluiește mâna tuturor oamenilor,

pentru ca toți să recunoască lucrarea Lui.... Încarcă norii cu aburi, și-i risipește scânteietori;

mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El

pe fața pământului locuit. Îi face să pară ca o nuia cu care lovește pământul, sau ca un semn al dragostei Lui....

Ia aminte la aceste lucruri!

434


Privește liniștit minunile lui Dumnezeu! Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii,

și cum face să strălucească din ei fulgerul Său? Înțelegi tu plutirea norilor,

minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită?... Poți tu să întinzi cerurile ca El,

tari ca o oglindă turnată? Arată-ne ce trebuie să-I spunem.

Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.... Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui

care strălucește în dosul norilor dar va trece un vânt și-l va curăți; de la miazănoapte ne vine aurora,

și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu! Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge,

căci este mare în tărie, dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.

De aceea oamenii trebuie să se teamă de El.” „Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,

care locuiește atât de sus? El Își pleacă privirile ca să vadă ce se face în ceruri și pe pământ.”

„Domnul umblă în furtună și în vârtej, și norii sunt praful picioarelor Lui.”

„Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, și mărimea Lui este nepătrunsă.

Fiecare neam de om să laude lucrările Tale și să vestească isprăvile Tale cele mari!

Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale, și voi cânta minunile Tale.

Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată, și eu voi povesti mărimea Ta.

Să se trâmbițeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, și să se laude dreptatea Ta....

Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne, și credincioșii Tăi Te vor binecuvânta.

435


Vor spune slava împărăției Tale, și vor vesti puterea Ta, ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta, și strălucirea plină de slavă a împărăției Tale.

Împărăția Ta este o împărăție veșnică și stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile ...

Gura mea să vestească lauda Domnului, și orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!” (Iov 13:11; 22:12; 25:3; 37:5-24, u.p.;

Psalmii 113:5, 6; Naum 1:3; Psalmii 145:3-21).

Pe măsură ce aflăm tot mai multe despre ceea ce este Dumne-zeu, şi despre ceea ce reprezentăm noi în ochii Lui, ar trebui să ne temem şi să tremurăm înaintea Lui. Oamenii de azi să ia seama la soarta celor care în vechime s-au încumetat să se poarte fără respect cu lucrurile pe care Dumnezeu le-a declarat sfinte. Când israeliții au îndrăznit să deschidă chivotul la întoarcerea acestuia din țara filis-tenilor, îndrăzneala lor lipsită de respect a fost pedepsită exemplar.

Gândiți-vă apoi la pedeapsa care a căzut asupra lui Uza. Pe când, în timpul domniei lui David, chivotul era dus la Ierusalim, Uza a în-tins mâna să-i păstreze echilibrul. Pentru încumetarea de a atinge simbolul prezenței lui Dumnezeu, el a fost lovit pe loc cu moartea.

La rugul arzând, când Moise, nerecunoscând prezența lui Dum-nezeu, s-a apropiat să vadă priveliştea minunată, a primit porunca:

„Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi în-călţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”… Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dum-nezeu.” (Exodul 3:5, 6).

„Iacov a plecat din Beer-Șeba şi şi-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.

Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. Și Domnul stătea deasupra ei şi zicea:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumne-zeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat, ți-l voi da ție şi seminței

436


tale.... Iată Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei mer-ge şi te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ți spun.”

Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut!” I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta ceru-rilor!” (Geneza 28:10-17).

În sanctuarul cortului din pustie şi a templului care au fost simbolurile pământeşti ale locuinței lui Dumnezeu, o încăpere era sfințită pentru prezența Lui. Perdeaua ornamentată cu heruvimi aflată la intrarea acesteia nu trebuia să fie ridicată decât de o singu-ră mână. A ridica perdeaua şi a pătrunde nechemat în taina sfântă a sfintei sfintelor, însemna moarte. Căci deasupra tronului harului locuia slava Celui Preasfânt – slavă pe care niciun om nu putea să o privească şi să trăiască. Într-o singură zi a anului, desemnată pentru lucrarea în locul prea sfânt, marele preot, plin de cutremur intra în prezența lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie acopereau slava de ochii lui. Peste tot în curțile templului înceta orice zgomot.

Niciun preot nu mai slujea la altar. Mulțimea de închinători se pleca în venerație tăcută, implorând mila lui Dumnezeu.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pil-de şi au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10:11).

„Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”

„Domnul împărățește: popoarele tremură; El șade pe heruvimi: pământul se clatină.

Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele. Să laude oamenii Numele Tău

cel mare și înfricoșat, căci este sfânt!” „Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri.

Ochii Lui privesc, și pleoapele Sale cercetează pe fiii oamenilor.”

437

438


„Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui, Domnul privește ... pe pământ.”

„Din locașul locuinței Lui, El privește pe toți locuitorii

pământului. El le întocmește inima la toți, și ia aminte la toate faptele lor.”

„Tot pământul să se teamă de Domnul! Toți locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!”

(Habacuc 2:20; Psalmii 99:1-3; 11:4; 102:19; 33:14, 15, 8).

Omul nu îl poate găsi pe Dumnezeu prin cercetare. Nimeni să nu încerce să ridice vălul care ascunde slava Lui cu mâna sa îndrăzneață. „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui şi cât de neînțelese sunt căile Lui!” Romani 11:33. Faptul că-Și ascunde puterea este o dovadă a milei Lui; căci a ridica vălul care ascunde prezența divină înseamnă moarte. Nicio minte muritoare nu poate pătrunde taina în care Cel Atotputernic locuieşte şi lucrează. Noi putem înțelege despre El nu-mai ceea ce crede El de cuviință să ne dezvăluie. Rațiunea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei. Inima şi intelectul trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.

439

440

Fals şi adevărat în educație

Mintea strălucită aflată în fruntea confederației răului este mereu la lucru pentru a ascunde cuvintele lui Dumnezeu şi pentru a promova opiniile oamenilor. Intenția lui Satan este ca noi să nu auzim glasul lui Dumnezeu, zicând: „Iată drumul, mergeți pe el!” Isaia 30:21. Prin sisteme educaționale pervertite el face tot posibi-lul să întunece lumina din cer.

Speculația filosofică şi cercetarea ştiințifică în care Dumne-zeu nu este recunoscut dă naştere la mii de sceptici. În şcolile de azi concluziile la care au ajuns oamenii învățați, ca rezultat al investigațiilor lor ştiințifice, sunt predate cu grijă şi pe de-plin explicate; în timp ce se lasă impresia că, dacă aceşti oameni învățați au dreptate, atunci Biblia nu poate avea şi ea dreptate. Scepticismul este atractiv pentru mintea umană. Tinerii văd în el o independență care captivează imaginația şi sunt înşelați. Satan triumfă. El hrăneşte fiecare sămânță de îndoială care este semă-nată în inimile tinere. El face ca aceasta să crească şi să dea roade, iar în curând se adună o recoltă bogată de necredință.

Motivul pentru care este atât de periculos să se semene semințele scepticismului în mințile tinere este acela că inima omului este înclinată spre rău. Orice slăbeşte credința în Dum-nezeu jefuieşte sufletul de puterea de a rezista ispitei. Acesta în-depărtează singura garanție reală împotriva păcatului. Avem ne-voie de şcoli în care tinerii să fie învățați că măreția constă în a-L onora pe Dumnezeu prin dezvăluirea caracterul Său în viața de zi cu zi. Prin Cuvântul Lui şi prin lucrările Lui trebuie să învățăm despre Dumnezeu, astfel încât viețile noastre să poată îndeplini planul Său.


441

Autori necredincioşi

Mulți cred că, pentru a obține o educație, este esențial să se studieze scrierile autorilor necredincioşi, pentru că aceste lucrări conțin multe perle strălucitoare ale gândirii. Dar din cine au izvo-rât aceste perle ale gândirii? Din Dumnezeu, şi numai din Dum-nezeu. El este izvorul oricărei sclipiri de lumină. De ce atunci să ne chinuim să răzbatem prin mulțimea de rătăciri ce se găsesc în lucrările necredincioşilor de dragul câtorva adevăruri intelectuale, când tot adevărul ne stă la dispoziție.

Cum se face că oameni care sunt în război cu guvernarea lui Dumnezeu dobândesc înțelepciunea de care dau dovadă uneori? Satan însuşi a fost educat în curțile cereşti, iar el cunoaşte şi binele tot la fel ca şi răul. El amestecă lucrurile valoroase cu cele josni-ce, şi aceasta este ceea ce îi dă puterea de a înşela. Doar, pentru că Satan însuşi a îmbrăcat haine de lumină cerească, să îl primim ca pe un înger de lumină? Ispititorul îşi are agenții lui, educați în conformitate cu metodele sale, inspirate de spiritul său şi adaptate lucrării sale. Să cooperăm cu ei? Să primim lucrările agenților săi ca fiind esențiale pentru dobândirea unei educații?

Dacă timpul şi efortul petrecute în încercarea de a înțelege ideile inteligente ale necredincioşilor ar fi folosite pentru studie-rea adevărurilor prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu, mii de oameni care stau acum în întuneric şi în umbra morții s-ar bucura în slava Luminii vieții.

Învățăturile istorice şi teologice

Ca pregătire pentru lucrarea creştină, mulți cred că este esențial să dobândească o cunoaştere aprofundată a scrierilor isto-rice şi teologice. Ei presupun că aceste cunoştințe le vor fi de ajutor când prezintă Evanghelia altora. Dar studiul istovitor al opiniilor altor oameni tinde să slăbească lucrarea făcută de ei, mai degrabă decât să o consolideze. Când văd biblioteci pline cu volume greoa-ie de învățături istorice şi teologice, îmi zic: „De ce să cheltui bani

353Fals şi adevărat în educație

pentru un lucru care nu hrăneşte?Al şaselea capitol din evanghelia lui Ioan ne spune mai multe decât pot fi găsite în astfel de lucrări. Hristos spune: „Eu sunt Pâinea vieții: cel ce vine la Mine nu va flă-mânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” „Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer: Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” „Cel ce crede în Mine are viață veşnică.” „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viață.” (Ioan 6:35, 51, 47, 63).

Există un studiu al istoriei care nu este de condamnat. Isto-ria sacră a fost una dintre materiile studiate în şcolile profeților. În scrierile care prezentau modul în care a lucrat El cu națiunile se puteau vedea urmele paşilor lui Iehova. La fel, astăzi trebuie să medităm la modul în care lucrează Dumnezeu cu națiunile pă-mântului. Noi trebuie să vedem în istorie împlinirea profeției, să studiem implicarea Providenței în marile mişcări de reformă şi să înțelegem evoluția evenimentelor în strângerea națiunilor pentru conflictul final al marii lupte.

Un astfel de studiu va oferi perspective largi, profunde asu-pra vieții. Aceasta ne va ajuta să înțelegem unele din relațiile şi dependențele sale, a modului minunat în care suntem legați îm-preună în marea frăție a societății şi națiunilor, precum şi a mă-surii în care oprimarea şi degradarea unui membru aduce o mare pierdere pentru toți.

„De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.

Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele,

pe care le aveați altădată, când erați în neștiință.

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți

în toată purtarea voastră.” (1 Petru 1:13-15).

442


443

Însă istoria, aşa cum este de obicei studiată, este preocupată de realizările omului, de victoriile lui în luptă, de succesul lui în obținerea puterii şi măreției. Intervenția lui Dumnezeu în treburi-le oamenilor este pierdută din vedere. Puțini sunt cei care studiază realizarea planului Său în ridicarea şi căderea națiunilor.

Și, într-o măsură mare, teologia, aşa cum este studiată şi pre-dată, nu este altceva decât o consemnare de speculații omeneşti, servind doar pentru a „întuneca planurile prin cuvântări fără pri-cepere.” Prea de multe ori motivul în acumularea acestor multe cărți nu este atât de mult o dorință de a obține hrană pentru minte şi suflet, cât este o ambiție de a se familiariza cu scrierile unor fi-losofi şi teologi, o dorință de a prezenta oamenilor creştinismul în termeni şi afirmații erudite.

Nu toate cărțile care au fost scrise sunt de folos pentru a duce o viață sfântă. „Învățați de la Mine”, a spus marele Învățător, „luați jugul Meu asupra voastră” şi învățați blândețea şi smerenia Mea. Mândria voastră intelectuală nu vă va ajuta să comunicați cu sufle-tele care pier din lipsa pâinii vieții. Studiind aceste cărți, permiteți ca ele să ia locul lecțiilor practice pe care ar trebui să le învățați de la Hristos. Poporul nu este hrănit cu rezultatele dobândite prin acest studiu. Foarte puțin cercetările, care sunt atât de istovitoare pentru minte, asigură ceea ce-i va fi de folos unei persoane pentru a fi un lucrător eficient pentru suflete.

Mântuitorul a venit să vestească „săracilor Evanghelia.” (Luca 4:18). Când îi învăța pe alții, El folosea cei mai simpli termeni şi cele mai comune simboluri. Și se spune că „gloata cea mare Îl as-culta cu plăcere.” (Marcu 12:37). Cei care caută să facă lucrarea Sa pentru acest timp au nevoie de o înțelegere mai profundă a lecțiilor pe care El le-a dat.

Cuvintele viului Dumnezeu sunt punctul culminant al orică-rei educații. Cei care slujesc oamenilor au nevoie să mănânce din pâinea vieții. Acest lucru le va da putere spirituală şi atunci ei vor fi pregătiți să slujească la toate categoriile de oameni.


444

Clasicii

În colegii şi universități mii de tineri dedică o mare parte din cei mai buni ani ai vieții studiului limbilor greacă şi latină. Și, în timp ce sunt angajați în aceste studii, mintea şi caracterul sunt mo-delate de opiniile rele ale literaturii păgâne, a cărei citire este în general considerată a fi esențială pentru studiul acestor limbi.

Cei care cunosc bine literatura clasică afirmă că „tragediile greceşti sunt pline de incest, crimă, şi sacrificii umane aduse unor zeități păcătoase şi răzbunătoare.” Mult mai bine ar fi dacă lumea s-ar lipsi de o educație dobândită din astfel de surse. „Poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?” (Proverbele 6:28). „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14:4). Și atunci, cum să aşteptăm ca tinerii noştri să dobândească un caracter creştin, în timp ce educația lor este modelată de învățătura acelora care nesocotesc principiile Legii lui Dumnezeu?

Renunțând la înfrânare şi aruncându-se în distracții nesocoti-te, în viață de plăceri şi viciu, studenții nu fac decât să imite ceea ce le este prezentat prin aceste studii. Există profesii în care este nece-sară cunoaşterea limbilor greacă şi latină. Există persoane care tre-buie să studieze aceste limbi. Dar cunoaşterea lor necesară pentru utilizări practice ar putea fi obținută fără a studia o literatură care este coruptă şi corupătoare.

Iar o cunoaştere a limbilor greacă şi latină nu este nece-sară multora. Studiul limbilor moarte ar trebui să primească o importanță mai mică decât studiul acelor subiecte care educă folo-sirea corectă a tuturor puterilor trupului şi a minții. Este o nebunie ca elevii să-şi dedice timpul pentru învățarea de limbi moarte sau de cunoştințe teoretice, în orice domeniu, şi să se neglijeze educa-rea lor pentru îndatoririle practice ale vieții.

Cu ce vor pleca elevii din şcoală? Unde se vor duce? Ce urmea-ză să facă? Au cunoştințe care să le permită să-i învețe pe alții? Au fost educați să fie tați şi mame adevărate? Pot sta în fruntea unei fa-milii ca educatori înțelepți? Singura educație demnă de acest nume


este aceea care îi determină pe tineri şi tinere să fie asemenea lui Hristos, care îi face capabili să poarte responsabilitățile vieții şi să stea în fruntea familiilor lor. O astfel de educație nu trebuie să fie dobândită prin studiul clasicilor păgâni.

Literatura de senzație

Multe dintre publicațiile populare ale zilei sunt pline de poveşti senzaționale care educă tineretul în fărădelege, conducân-du-l pe calea pierzării. Mulți sunt doar copii ca vârstă, dar maturi în ce priveşte cunoaşterea nelegiuirii. Aceştia sunt incitați la rău de literatura de ficțiune pe care o citesc. În imaginația lor, ei săvârşesc faptele prezentate acolo, până când încep să simtă ambiția lor de a vedea dacă pot săvârşi un delict şi să scape de pedeapsă.

Pentru mintea activă a copiilor şi tinerilor, scenele prezentate în dezvăluiri imaginare ale viitorului sunt realități. În timp ce sunt prezise revoluții şi sunt descrise tot felul de proceduri prin care se dărâmă barierele ridicate de legi şi auto-stăpânire, sunt mulți cei prinşi de spiritul acestor reprezentări. Ei sunt conduşi să comită infracțiuni chiar mai rele, dacă este posibil, decât cele descrise de aceşti scriitori de literatură senzațională. Prin influențe ca acestea, societatea devine din ce în ce mai lipsită de moralitate. Semințele fărădelegii sunt astfel răspândite. Nu este deci de mirare că rezul-tatul este o recoltă de crimă şi delicvență.

Romane de dragoste, povestiri frivole şi incitante, sunt, într-o măsură destul de mare, un blestem pentru cititor. Autorul poate afirma că dă o lecție morală, pe parcursul operei sale el poate inse-ra opinii religioase; dar de multe ori acestea servesc doar pentru a ascunde nebunia şi nemernicia din text.

Lumea este inundată cu cărți pline cu rătăciri ispititoare. Ti-nerii primesc ca adevăr ceea ce Biblia demască a fi minciună, iar lor le place şi se agață de înşelăciunea care înseamnă ruină pentru suflet.

Există opere de ficțiune care au fost scrise, în scopul de a pre-zenta adevărul sau a demasca vreun rău mare. Unele dintre aces-

445


te lucrări s-au dovedit benefice. Cu toate acestea, ele au produs şi rău nespus. Acestea conțin afirmații şi imagini detaliate care excită imaginația şi dau naştere unor gânduri care ascund multe pericole, mai ales pentru tineri. Scenele descrise sunt trăite şi retrăite mereu în gândurile lor. Astfel de lecturi fac mintea incapabilă de muncă utilă şi obiceiuri spirituale. Ele distrug interesul față de Biblie. Lu-crurile cereşti îşi mai găsesc doar puțin loc în gândurile lor. Când mintea stăruie asupra scenelor care înfățişează imoralitatea, pati-ma este trezită, iar rezultatul este păcatul.

Chiar şi ficțiunea care nu sugerează nimic imoral, şi care poate fi destinată pentru a învăța principii excelente, este dău-nătoare. Ea încurajează obiceiul de a citi în grabă şi superficial doar pentru a afla povestea. Astfel, ea tinde să distrugă puterea unei gândiri temeinice, capabilă de a face legături; aceasta face ca sufletul să devină incapabil de a cugeta la marile probleme ale datoriei şi destinului.

Promovând dragostea ca un simplu amuzament, citirea de ficțiune creează dezgust pentru îndatoririle practice ale vieții. Prin puterea ei incitantă, amețitoare aceasta este, nu de puține ori, o cauză atât a bolilor psihice cât şi a celor fizice. Adesea mul-te cămine neglijate şi nefericite, mulți invalizi pe viață, mulți bol-navi internați în azile de nebuni, au devenit astfel prin obiceiul de a citi romane.

Se sugerează adesea în mod stăruitor că pentru a face ca tine-rii să nu mai consume literatura de ficțiune sau literatură fără va-loare, ar trebui să le furnizăm literatură de ficțiune mai de calitate. Acest lucru este ca încercarea de a vindeca bețivul dându-i, în loc de whisky sau coniac, băuturi alcoolice mai blânde, cum ar fi vin, bere sau cidru. Utilizarea acestora ar favoriza continuu apetitul pentru stimulente mai puternice. Unica siguranță pentru alcoolic şi singura garanție pentru omul cumpătat, este abstinența totală. Pentru iubitorul de ficțiune este valabilă aceeaşi regulă. Abstinența totală este singura lui siguranță.

446


Mituri şi basme

În educația copiilor şi a tinerilor, basmele, miturile şi povesti-rile de ficțiune ocupă în prezent un loc important. Cărți conținând astfel de materiale sunt folosite în şcoli şi se găsesc în multe case. Cum pot părinții creştini să permită copiilor lor să citească aseme-nea cărți pline de minciună? Când copiii vor să afle sensul acestor povestiri atât de contrare învățăturii părinților lor, răspunsul este că povestirile nu sunt adevărate; dar acest lucru nu îndepărtează rezultatele rele ale citirii lor. Ideile prezentate în aceste cărți îi in-duc în eroare pe copii. Ele răspândesc opinii false despre viață, dau naştere şi promovează dorința pentru ceea ce este ireal.

Răspândirea pe scară largă a unor astfel de cărți astăzi este una dintre metodele viclene ale lui Satan. El caută să distragă mintea bătrânilor şi tinerilor de la marea lucrare de formare a caracteru-lui. El doreşte ca tinerii şi copiii noştri să fie furați de înşelăciunile distrugătoare de suflete cu care el umple lumea. Prin urmare, el caută să distragă mințile lor de la Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel să îi împiedice să obțină o cunoaştere a acelor adevăruri care i-ar putea salva.

Nu ar trebui să puneți vreodată cărți care conțin vreo de-naturare a adevărului în mâinile copiilor sau tinerilor. Copiii noştri, chiar în procesul de obținere a unei educații, să nu accepte idei care se vor dovedi a fi semințe de păcat. Dacă cei cu mintea matură nu ar avea nimic de-a face cu astfel de cărți, ar fi ei înşişi mult mai în siguranță, iar exemplul şi influența exercitată stând de partea dreaptă ar face să fie mult mai puțin dificil să-i prote-jeze pe tineri de ispită.

Avem din abundență la dispoziție lucruri reale, lucruri divine. Cei care însetează după cunoaştere nu trebuie să meargă la izvoare otrăvite. Domnul spune:

„Pleacă-ți urechea și ascultă cuvintele înțelepților

și ia învățătura mea în inimă ...

447


Pentru ca să-ți pui încrederea în Domnul, vreau să te învăț eu astăzi, da, pe tine.

N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și cugetări,

ca să te învăț lucruri temeinice, cuvinte adevărate,

ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimite?” „El a pus o mărturie în Iacov,

a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri

să-și învețe în ea copiii... vom vesti neamului de oameni

care va veni laudele Domnului, puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut....

ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care,

când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;

pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu,

și să păzească poruncile Lui.” „Binecuvântarea Domnului îmbogățește

și El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbele 22:17-21; Psalmii 78:5, 4, 6, 7;

Proverbele 10:22).

Învățătura lui Hristos

Hristos a prezentat de asemenea principiile adevărului în Evanghelie. Din învățătura Sa putem bea din izvoarele curate care izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu. Hristos le-ar fi putut prezenta oamenilor cunoştințe care ar fi întrecut orice dezvăluiri anterioare şi ar fi eclipsat orice altă descoperire. El ar fi putut dezvălui taină după taină şi ar fi putut exprima asupra acestor descoperiri mi-

448


nunate gândirea activă, angajată, a unor generații întregi, până la sfârşitul timpului. Însă El nu voia să piardă nicio clipă fără să ne învețe ştiința mântuirii. Timpul, talentele şi viața Sa au fost cân-tărite şi folosite numai ca mijloace pentru lucrarea de mântuire a sufletelor oamenilor. El a venit pentru a căuta şi salva ceea ce era pierdut şi nu S-a lăsat îndepărtat de la scopul Său. Nu a permis să fie abătut de nimic.

Hristos a dăruit numai acea cunoaştere care putea fi folosită. Instruirea poporului era restrânsă la nevoile specifice situației lor, în viața practică. Domnul Isus nu a satisfăcut curiozitatea care i-a făcut să vină la El cu întrebări iscoditoare. A făcut din aceste mo-mente în care I se puneau întrebări ocazii pentru chemări solem-ne, vitale, puternice. Celor care erau atât de dornici să culeagă din pomul cunoaşterii, El le oferea fructul din pomul vieții. Ei găseau închise toate drumurile, în afară de calea care duce la Dumnezeu. Orice izvor era secat, în afară de izvorul vieții veşnice.

Mântuitorul nostru nu a încurajat pe nimeni să urmeze şcolile rabinice din vremea Sa, pentru că mințile lor ar fi fost corupte tot spunând: „Se zice” sau „S-a spus”. De ce atunci, am accepta cuvin-tele nestatornice ale oamenilor ca fiind tare înțelepte, când avem la îndemână o înțelepciune sigură, mult mai mare?

Ceea ce am văzut despre lucrurile veşnice şi despre slăbiciunea firii omeneşti a făcut o impresie profundă asupra minții mele şi mi-a influențat lucrarea vieții. Nu văd nimic pentru care omul ar trebui lăudat sau slăvit. Nu văd niciun motiv pentru care părerile oameni-lor înțelepți în felul lumii şi ale acelor aşa-numiți oameni mari să fie tratate cu încredere şi înălțate. Cum ar putea avea idei corecte des-pre planurile şi căile lui Dumnezeu cei care sunt lipsiți de iluminare divină? Ei fie că Îl tăgăduiesc cu totul şi ignoră existența Sa, fie că Îi limitează puterea prin propriile lor concepții limitate.

Să alegem să fim învățați de Acela care a creat cerurile şi pă-mântul, de Acela care a pus stelele pe întinderea cerului în ordinea lor şi a încredințat soarelui şi lunii lucrarea lor.

Este bine ca tinerii să aibă simțământul că trebuie să atingă cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor intelectuale. Nu dorim să

449


restrângem educația căreia Dumnezeu nu i-a fixat granițe. Însă re-alizările noastre nu sunt de niciun folos dacă nu sunt folosite spre onorarea lui Dumnezeu şi binele omenirii.

Nu este un lucru bun să împovărăm mintea cu studii care ne solicită foarte mult, dar care nu sunt aplicate în viața practică. O asemenea educație va fi o pierdere pentru student sau elev. Căci aceste studii micşorează dorința şi înclinația pentru acele studii care îl vor pregăti pentru o viață folositoare şi care îl vor face capa-bil să-şi împlinească responsabilitățile. O pregătire practică valo-rează cu mult mai mult decât oricâtă teorie fără aplicații. Nu este îndeajuns nici măcar să ai cunoştințe. Trebuie să avem abilitatea de a folosi corect aceste cunoştințe.

Timpul, mijloacele şi studiul pe care le consacră atâția pen-tru obținerea unei educații care, în comparație cu acestea, este nefolositoare, ar trebui folosite pentru dobândirea unei educații care îi va transforma în femei şi bărbați practici, pregătiți să poarte responsabilitățile vieții. O asemenea educație ar fi de cea mai mare valoare.

Lucrul de care avem nevoie este cunoaşterea care ne va întări min-tea şi sufletul, care va face din noi bărbați mai buni, femei mai bune. Educația inimii este cu mult mai importantă decât simpla învățătură luată din cărți. Este bine, chiar esențial, să avem o cunoaştere a lumii în care trăim; însă, dacă nu luăm în considerație veşnicia, vom suferi un eşec din care nu ne vom mai putea reveni niciodată.

Un student îşi poate angaja toate puterile pentru a dobândi cunoştințe; dacă însă nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, dacă nu res-pectă legile care guvernează propria-i făptură, se va autodistruge. Prin obiceiuri greşite, el pierde puterea de autoevaluare; pierde au-tocontrolul. Nu poate gândi corect în privințe care îl afectează în modul cel mai profund. El este nechibzuit şi irațional în modul în care îşi tratează mintea şi corpul. Prin neglijența sa de a cultiva principiile corecte, el este ruinat atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cea viitoare.

Dacă tinerii şi-ar înțelege propria slăbiciune, şi-ar găsi tăria în Dumnezeu. Dacă vor căuta să fie învățați de El, vor deveni înțelepți

450


în felul înțelepciunii Sale, iar viețile lor vor fi rodnice în binecu-vântări pentru lume. Dacă însă îşi predau mințile pentru studiul speculativ şi pur lumesc şi se despart astfel de Dumnezeu, ei vor pierde tot ceea ce îmbogățeşte viața.

Importanța căutării adevăratei cunoaşteri

Trebuie să înțelegem, mai pe deplin decât o facem acum, cât de multe se află în joc în marele conflict în care suntem angajați. Trebuie să înțelegem mai bine valoarea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu şi pericolul de a permite minților noastre să fie abătute de la acestea de către marele înşelător.

Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău imens. Prin păcat organismul uman în întregime este bolnav, mintea este pervertită şi imaginația este coruptă. Păcatul a degradat facultățile sufletului. Ispitele de afară îşi găsesc ecou în inimă, iar paşii se îndreaptă pe nesimțite spre rău.

După cum sacrificiul făcut pentru noi a fost complet, la fel şi restaurarea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie completă. Legea lui Dumnezeu nu va scuza nicio faptă de răutate; nicio nele-giuire nu poate scăpa de sub condamnarea ei. Etica Evangheliei nu recunoaşte niciun alt standard decât perfecțiunea caracterului divin. Viața lui Hristos a fost o împlinire desăvârşită al fiecărui precept al legii. El a spus: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Ioan 15:10.

Viața Lui este exemplul nostru în ceea ce priveşte ascultarea şi slujirea. Numai Dumnezeu poate reînnoi inima. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voința, şi înfăptuirea.” Însă noi suntem îndemnați: „Duceți până la capăt mân-tuirea voastră.” (Filipeni 2:13, 12).

Lucrarea care solicită gândirea noastră

Greşelile nu pot fi îndreptate, nici reformele în comportament nu pot fi făcute prin câteva eforturi slabe şi sporadice. Zidirea carac-

451

452


453

terului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viață. Lupta pentru biruirea eului, pentru sfințenie şi cer, este o luptă care durea-ză pe tot parcursul vieții. Fără efort continuu şi activitate constantă, nu poate exista progres în viața divină şi nu se poate dobândi coroa-na de învingător.

Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o stare su-perioară este faptul că prețul plătit pentru a se întoarce este atât de mare. Calea înapoi poate fi câştigată numai prin luptă grea, centime-tru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act pripit, im-prudent, ne putem aşeza sub puterea răului; dar este nevoie de mai mult decât de o clipă pentru a rupe lanțurile şi a ajunge la o viață mai sfântă. Omul poate să-şi pună o țintă, lucrarea poate începe; dar rea-lizarea ei va necesita trudă, timp, perseverență, răbdare şi sacrificiu.

Nu ne putem permite să acționăm din impuls. Nu putem lăsa garda jos niciun moment. Asaltați de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiți. Dacă vom ajunge la finalul vieții cu lucrarea neterminată, rezultatul va fi o pierdere veşnică.

Viața apostolului Pavel a fost o luptă neîncetată cu eul. El a spus: „Eu mor în fiecare zi.” (1 Corinteni 15:31). Voința şi dorințele sale intrau zilnic în conflict cu datoria şi voința lui Dumnezeu. În loc să-şi urmeze înclinațiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât i-ar fi fost de greu să-şi răstignească firea.

La încheierea vieții sale de luptă, privind înapoi la sforțările şi biruințele lui, el a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credința. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2 Timotei 4:7, 8).

Viața creştină este o luptă şi un marş. În acest război nu exis-tă niciun armistițiu; efortul trebuie să fie continuu şi perseverent. Doar prin efort neîncetat putem menține biruința asupra ispitelor lui Satan. Integritatea creştină trebuie să fie dobândită prin energie nesecată şi întreținută prin urmărirea neabătută a scopului fixat.

Nimeni nu se va înălța către cer fără un efort stăruitor, perse-verent şi personal. Toți trebuie să se angajeze în acest război în mod individual; nimeni nu poate da luptele în locul nostru. Suntem răs-

365Importanța căutării adevăratei cunoaşteri

454

punzători, fiecare în dreptul său, pentru rezultatele luptei; chiar dacă Noe, Iov şi Daniel ar fi pe pământ, ei n-ar putea izbăvi nicio fiică şi niciun fiu prin neprihănirea lor.

Știința care trebuie stăpânită

Există o ştiință a creştinismului care trebuie să fie stăpânită – o ştiință mult mai adâncă, mai largă şi mai înaltă decât orice ştiință omenească precum sunt cerurile mai presus decât pământul. Min-tea trebuie să fie disciplinată, educată, instruită; deoarece noi trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu în moduri care nu sunt în armonie cu înclinațiile înnăscute. Tendințe ereditare şi cultivate spre rău trebuie să fie biruite. Adesea educația şi formarea de o viață trebuie să fie dată la o parte pentru ca o persoană să poată deveni elev în şcoala lui Hristos. Inimile noastre trebuie să fie educate pentru a deveni stator-nice în Dumnezeu. Noi trebuie să ne formăm obiceiuri de gândire care ne vor permite să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învățăm să privim în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu – principii care sunt la fel de înalte cum este cerul şi tot atât de largi ca şi veşnicia – în legătura pe care o au cu viața noastră de zi cu zi. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în consonanță cu aceste principii. Totul trebuie adus în armonie cu Hristos şi în supunere față de El.

Prețioasele daruri ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-o cli-pă. Curajul, tăria de caracter, blândețea, credința, încrederea ne-clintită în puterea lui Dumnezeu de a salva, sunt dobândite printr-o experiență îndelungată. Printr-o viață de străduințe sfinte şi alipire nedezmințită la ceea ce este drept, copiii lui Dumnezeu urmează să-şi pecetluiască destinul.

Nu este timp de pierdut

Nu avem timp de pierdut. Noi nu ştim cât de curând timpul nostru de probă se poate încheia. În cel mai bun caz, avem doar o viață scurtă aici şi nu ştim cât de repede săgeata morții poate lovi inimile noastre. Nu ştim cât de curând am putea fi chemați să


455

renunțăm la lume şi la toate interesele de aici. Veşnicia ne stă în față. Perdeaua este pe cale să fie ridicată. Doar în câțiva ani, pentru fiecare dintre cei aflați acum în rândul celor vii se va auzi sentința:

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; ... cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană; Și cine este sfânt, să se sfințească şi mai departe.” (Apocalipsa 22:11).

Suntem noi pregătiți? Îl cunoaştem bine pe Dumnezeu, Stăpâ-nul Cerului, Dătătorul Legii, şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis în lume ca reprezentant al Său? Când lucrarea vieții noastre s-a sfârşit, vom putea spune, aşa cum a făcut-o Hristos, exemplul nostru:

„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.... Eu am făcut cunoscut Numele Tău.” (Ioan 17:4-6).

Îngerii lui Dumnezeu încearcă să ne distragă atenția de la noi înşine şi de la lucrurile pământeşti. Să nu-i lăsăm să lucreze degeaba.

Mințile care au fost obişnuite cu o gândire uşuratică trebuie să se schimbe. „Încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji şi puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neştiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți şi voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”. ” (1 Petru 1:13-16).

Gândurile trebuie să fie concentrate asupra lui Dumnezeu. Trebuie să depunem eforturi serioase pentru a depăşi înclinațiile rele ale inimii fireşti. Eforturile noastre, lepădarea noastră de sine şi perseverența, trebuie să fie proporționale cu valoarea infinită a scopului pe care-l urmărim. Numai biruind aşa cum a biruit Hristos vom câştiga cununa vieții.

Nevoia lepădării de sine

Marele pericol în care se află omul este de a se auto-amăgi, de a se complace în mulțumire de sine, şi astfel să se separe de Dum-nezeu, izvorul puterii lui. Tendințele noastre naturale, dacă nu sunt corectate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, au în ele semințele morții morale. Dacă nu vom deveni strâns legați de Dumnezeu, nu vom

367Importanța căutării adevăratei cunoaşteri

456

putea rezista efectelor nesfinte ale îngăduinței de sine, iubirii de sine şi a ispitei de a păcătui.

Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia pe care o avem. Trebuie să ajungem să ne cunoaştem cu adevă-rat. Doar cel care se ştie a fi un păcătos poate fi salvat de Hristos. Doar în măsura în care ne vedem neputința noastră totală şi renunțăm în întregime la încrederea în sine, vom putea obține puterea divină.

Această renunțare de sine este un lucru care trebuie făcut nu doar la începutul vieții creştine. La fiecare pas înainte spre cer aceas-tă renunțare trebuie să fie reînnoită. Toate faptele noastre bune de-pind de o putere din afara noastră; prin urmare, trebuie să existe o continuă strădanie de a ajunge la inima lui Dumnezeu, o mărturisire constantă, serioasă de păcat şi umilirea sufletului înaintea Lui. Pe-ricolele ne înconjoară; şi noi suntem în siguranță doar în măsura în care ne simțim slăbiciunea şi ne agățăm cu credință de puternicul nostru Eliberator.

Hristos, izvorul adevăratei cunoaşteri

Trebuie să ne întoarcem atenția de la mii de subiecte care ne solicită atenția. Există lucruri care consumă timp şi care ne provoacă să le studiem, dar care nu duc nicăieri. Cele mai mari interese cer atenția şi energia, care sunt atât de des acordate unor lucruri relativ nesemnificative.

Acceptarea de noi teorii nu aduce, în sine, viață nouă sufletului. Chiar şi o cunoaştere a faptelor şi teoriilor importante, în sine, este de mică valoare, cu excepția cazului că acestea îşi găsesc o utiliza-re practică. Trebuie să simțim responsabilitatea de a oferi sufletelor noastre hrană care va întreține şi stimula viața spirituală.

„Ia aminte la înțelepciune ... Pleacă-ți inima la pricepere ... Caut-o ca argintul ...

Umblă după ea ca după o comoară ascunsă – atunci vei înțelege frica de Iehova și vei găsi

cunoștința lui Dumnezeu ... Atunci vei deosebi bine


457

dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înțelepciunea va veni în inima ta și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; chibzuința va veghea

asupra ta, priceperea Te va păzi.” „Înțelepciunea „este un pom al vieții pentru cei ce o apucă,

și cei ce o au sunt fericiți.” (Proverbele 2:2-11; 3:18).

Iată întrebarea care se pune şi pe care trebuie s-o studiem: „Ce e adevărul – adevărul care trebuie nutrit, iubit, cinstit şi respectat?” Par-tizanii ştiinței au fost înfrânți şi descurajați în eforturile lor de a-L des-coperi pe Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să întrebe acum este: „Care este adevărul care ne va ajuta să câştigăm mântuirea sufletelor noastre?”

„Ce credeți despre Hristos?” – aceasta este cea mai importantă întrebare. Îl primeşti ca Mântuitor personal? Tuturor celor ce-L pri-mesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu.

Hristos L-a descoperit pe Dumnezeu ucenicilor Săi într-un mod care a produs în inimile lor o lucrare specială, o lucrare cum El doreşte s-o facă în inimile noastre. Sunt mulți care, stăruind prea mult asupra teoriei, au pierdut din vedere puterea vie a exemplului Mântuitorului. Ei L-au pierdut din vedere pe El, lucrătorul umil şi plin de lepădare de Sine. Ceea ce le trebuie acestora este să privească la Isus. Zilnic avem nevoie de descoperirea proaspătă a prezenței Sale. Trebuie să urmărim mai atent exemplul Lui de renunțare şi sacrificiu de Sine.

Avem nevoie de experiența pe care a avut-o Pavel atunci când a scris: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).

Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos exprima-tă în caracter reprezintă o înălțare mai presus de orice alt lucru care este apreciat pe pământ sau în cer. Aceasta este cea mai înaltă educație. Este cheia care deschide porțile cetății cereşti. Aceasta este cunoaşterea pe care Dumnezeu doreşte s-o stăpânească toți cei care s-au îmbrăcat cu Hristos.

458

459

460

Cunoaşterea primită prin Cuvântul lui Dumnezeu

Întreaga Biblie este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Primită, crezută şi pusă în practică, ea este mijlocul măreț folosit pentru transformarea caracterului. Este impulsul principal, forța de constrângere, care dă vigoare puterilor fizice, mentale şi spirituale şi care conduce viața pe cărările drepte.

Motivul pentru care tinerii, şi chiar cei aflați la vârsta maturității, sunt atât de uşor duşi în ispită şi păcat, este că nu stu-diază Cuvântul lui Dumnezeu şi nu meditează asupra lui aşa cum ar trebui. Lipsa puterii de voință fermă şi hotărâtă, care se mani-festă în viață şi caracter, este rezultatul neglijării instrucțiunilor sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu-şi îndreaptă mintea printr-un efort clar şi hotărât spre acel lucru care ar inspira gân-duri curate, sfinte şi care i-ar abate atenția de la ceea ce este impur şi neadevărat. Puțini sunt cei care aleg partea cea bună, care stau la picioarele lui Isus, aşa cum a făcut Maria, pentru a învăța de la Învățătorul divin. Puțini strâng comoara cuvintelor Lui în inimă şi le practică în viață.

Adevărurile Bibliei, dacă sunt primite, vor înălța mintea şi su-fletul. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi apreciat aşa cum ar tre-bui, atât tinerii cât şi bătrânii ar poseda o corectitudine interioară, o tărie a principiului care să le permită să se împotrivească ispitei.

Oamenii să învețe şi să scrie lucrurile prețioase ale Sfintelor Scripturi. Gândul, aptitudinile, exercitarea inteligentă a puterii creierului, să fie dedicate studierii gândurilor lui Dumnezeu. Nu studiați filosofia părerilor omeneşti, ci studiați filozofia Lui, Cel care este adevărul. Nicio altă literatură nu se poate compara cu aceasta ca valoare.


461

Mintea care este firească nu găseşte nicio plăcere în contempla-rea Cuvântului lui Dumnezeu; însă pentru mintea reînnoită de Du-hul Sfânt, frumusețea divină şi lumina cerească strălucesc din pagi-nile sfinte. Ceea ce pentru mintea pământească este o pustie stearpă, pentru mintea spirituală devine un tărâm plin de izvoare de viață.

Cunoaşterea lui Dumnezeu aşa cum este descoperită în Cu-vântul Său este cunoaşterea care trebuie să fie dată copiilor noştri. De îndată ce apar primele semne de rațiune ei ar trebui să fie familiarizați cu numele şi viața lui Isus. Primele lor lecții ar tre-bui să-i învețe că Dumnezeu este Tatăl lor. Primul lucru în care ar trebui educați ar trebui să fie ascultarea din iubire. Cuvântul lui Dumnezeu să le fie citit şi repetat cu respect şi blândețe în fragmente potrivite pentru înțelegerea lor şi adaptate pentru a le trezi interesul. Și, mai presus de toate, să afle despre iubirea Lui descoperită în Hristos, şi marea ei învățătură:

„Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alții.” (1 Ioan 4:11).

Învățăturile Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei. (Psalmii 119:24).

Tinerii să facă din Cuvântul lui Dumnezeu hrana minții şi a sufletului. Crucea lui Hristos să devină ştiința întregii educații, centrul oricărei învățături şi al oricărui studiu. Ea să fie adusă în experiența zilnică, în viața practică. Astfel Mântuitorul va deveni pentru tineri un tovarăş şi un prieten de zi cu zi. Fiecare gând va fi făcut rob ascultării de Hristos. Împreună cu apostolul Pavel, ei vor putea spune:

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu cru-cea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine şi eu față de lume!” (Galateni 6:14).

Astfel, prin credință, ei ajung să-L cunoască pe Dumnezeu printr-o cunoaştere experimentală. S-au convins personal de rea-litatea Cuvântului Său, de adevărul făgăduințelor Sale. Ei au gus-tat şi ştiu că Domnul este bun.

371Cunoaşterea primită prin Cuvântul lui Dumnezeu

Ioan cel preaiubit avea o cunoaştere câştigată prin propria lui experiență. El putea mărturisi:

„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvân-tul vieții, – pentru că viața a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi măr-turisim despre ea, şi vă vestim viața veşnică, viață care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; – deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveți părtăşie cu noi. Și părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:1-3).

Astfel fiecare, prin propria lui experiență, „adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.” (Ioan 3:33). El poate da mărturie despre ceea ce el însuşi a văzut, auzit şi simțit despre puterea lui Hristos. El poate mărturisi:

„Aveam nevoie de ajutor şi l-am găsit în Isus. Mi-a fost împli-nită orice nevoie, iar foamea sufletului meu a fost potolită; pentru mine, Biblia este descoperirea lui Hristos. Cred în Isus pentru că El este pentru mine un Mântuitor divin. Cred în Biblie pentru că am descoperit că ea este vocea lui Dumnezeu, care vorbeşte sufletului meu.”

Cel care a câştigat o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Cuvân-tului Său prin experiență personală este pregătit să se angajeze în studiul ştiințelor naturii. Despre Hristos este scris: „În El era viața şi viața era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4). Înainte de apariția păcatului, Adam şi Eva, în Eden au fost înconjurați cu o lumină clară şi frumoasă, lumina lui Dumnezeu. Această lumină ilumina toate lucrurile de care se apropiau. Nu exista nimic care să le în-tunece înțelegerea caracterului sau lucrărilor lui Dumnezeu. Dar când ei au cedat ispititorului, lumina a plecat de la ei. Pierzând veşmântul sfințeniei, ei au pierdut lumina care luminase natura. Nu o mai puteau citi corect. Ei nu mai puteau discerne caracterul lui Dumnezeu în lucrările Sale. Aşa că astăzi omul nu mai poa-te, singur, să citească corect învățăturile din natură. Dacă nu este călăuzit de înțelepciunea divină, el înalță natura şi legile naturii mai presus de Dumnezeul naturii. Acesta este motivul pentru care doar ideile omeneşti în ceea ce priveşte ştiința contrazic atât

462


463

de des învățătura Cuvântului lui Dumnezeu. Însă pentru cei care primesc lumina vieții lui Hristos, natura este din nou iluminată. În lumina care străluceşte de la cruce, putem interpreta în mod corect învățătura naturii.

Cel care are o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său prin experiență personală are o credință constantă în divinitatea Sfintelor Scripturi. El a experimentat faptul că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este adevărul, şi el ştie că adevărul nu se poate contra-zice singur. El nu probează Biblia după ideile oamenilor de ştiință; el aduce aceste idei la testul standardului infailibil. El ştie că, în ştiința adevărată nu poate fi nimic contrar învățăturii Cuvântului; deoarece ambele au acelaşi Autor, o înțelegere corectă a ambelor va dovedi ca acestea sunt în armonie. Orice idei ar exista în aşa-numitele învățături ştiințifice care contrazic mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, ele nu sunt decât presupuneri omeneşti.

Pentru o persoană care studiază astfel, cercetarea ştiințifică va deschide domenii vaste de gândire şi informație. În timp ce con-templă lucrurile din natură, el dobândeşte o nouă percepție a ade-vărului. Cartea naturii şi cuvântul scris aruncă lumină una asupra celeilalte. Ambele îl ajută să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, învățându-l despre caracterul Său şi legile prin care El lucrează.

Experiența Psalmistului este experiența pe care o pot câştiga toți primind cuvântul lui Dumnezeu prin natură şi prin revelație. El spune:

„Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale.”

„Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri și credincioșia Ta până la nori. Dreptatea Ta

este ca munții lui Dumnezeu și judecățile Tale sunt ca Adâncul cel mare....

Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost....

Îi adăpi din șuvoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieții;


prin lumina Ta vedem lumina.” „Ferice de cei fără prihană în calea lor,

care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui,

care-L caută din toată inima lor. Cum își va ține tânărul curată cărarea?

Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Aleg calea adevărului,

pun legile Tale sub ochii mei.” „Strâng cuvântul Tău în inima mea,

ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.

Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Învățăturile Tale

sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei. Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale,

decât o mie de lucruri de aur și de argint. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.

Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu.

Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.

Cuvântul Tău este cu totul încercat și robul Tău îl iubește.

Temelia Cuvântului Tău este adevărul, și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice.

Să-mi trăiască sufletul și să Te laude și judecățile Tale să mă sprijine.

Multă pace au cei care iubesc Legea Ta, și nu li se întâmplă nicio nenorocire.

Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, și împlinesc poruncile Tale.

Sufletul meu ține învățăturile Tale și le iubesc mult de tot!

464


465

Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmașii mei, căci totdeauna

le am cu mine. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Prin poruncile Tale mă fac mai priceput,

de aceea urăsc orice cale a minciunii. Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci,

căci ele sunt bucuria inimii mele.” (Psalmii 92:4; 36:5-7; 36:7-9; 119:1, 2, 9, 30 u.p.,

119:11, 45, 18, 24, 72, 97, 129, 54, 140, 160, 175, 165-167, 130, 98-100, 104, 111).

Descoperiri mai clare ale lui Dumnezeu

Este privilegiul nostru să ne înălțăm mai sus şi tot mai sus, în căutarea unor descoperiri mai clare ale caracterului lui Dumne-zeu. Când Moise s-a rugat: „Arată-mi, te rog, slava Ta”, Domnul nu l-a mustrat, ci i-a ascultat rugăciunea. Dumnezeu a declarat sluji-torului Său: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta.” (Exodul 33:18-19).

Păcatul este cel care ne întunecă mințile şi ne tulbură percepția. Când păcatul este curățit din inimile noastre, lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos, strălu-cind asupra Cuvântului Său şi reflectându-se de pe fața naturii, va declara tot mai puternic faptul că „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie.” (Exodul 34:6).

În lumina Lui vom vedea lumina, până când mintea, inima şi sufletul sunt transformate după chipul sfințeniei Sale.

Pentru cei care se prind astfel de asigurările divine ale Cu-vântului lui Dumnezeu, există posibilități minunate. Înaintea lor se întind domenii vaste ale adevărului şi bogate resurse de putere. Lucruri glorioase urmează să fie dezvăluite. Vor descoperi privi-


legii şi datorii pe care nici măcar nu le bănuiesc că sunt în Biblie. Toți cei care umblă pe calea ascultării umile, împlinind scopul Său, vor cunoaşte mai multe şi tot mai multe din tainele lui Dumnezeu.

Cel care studiază Biblia s-o ia ca ghid al său şi să stea ferm lângă principiu, şi el poate aspira să ajungă la realizările cele mai înalte. Toate filozofiile naturii umane au dus la confuzie şi ruşine când Dumnezeu nu a fost recunoscut ca fiind totul în tot. Dar credința prețioasă inspirată de Dumnezeu dă tărie şi noblețe de caracter. Pe măsură ce se studiază mai mult bunătatea, mila şi dra-gostea Lui tot mai clară va fi percepția adevărului; mai înaltă şi mai sfântă va fi dorința de puritate a inimii şi claritate de gândire. Sufletul care rămâne în atmosfera pură a gândirii sfinte este trans-format prin contactul cu Dumnezeu prin studiul Cuvântului Său. Adevărul este atât de mare, de înalt, atât de adânc, atât de larg, încât eul este pierdut din vedere. Inima este înmuiată şi supusă în smerenie, bunătate şi iubire.

„Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmașii mei,

căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei,

căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii,

căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmii 119:98-100).

Mai mult, puterile naturale sunt sporite datorită ascultării sfinte. Din studiul Cuvântului vieții, cei care studiază pot dobândi o minte mai luminată, dezvoltată şi înnobilată. Dacă sunt, aseme-nea lui Daniel, ascultători şi împlinitori ai cuvântului lui Dumne-zeu, ei pot progresa, ca şi el, în toate domeniile de educație. Având un cuget curat, ei vor dobândi o minte puternică. Fiecare facultate intelectuală va fi dezvoltată. Ei se pot educa şi disciplina astfel încât în sfera de influență a acestora se va vedea ceea ce omul poate fi, şi ceea ce poate face, atunci când este unit cu Dumnezeul înțelepciunii şi puterii.

466


Educația în viața veşnică

Lucrarea vieții noastre de aici este o pregătire pentru viața veşnică. Educația începută aici nu va fi finalizată în această viață; ea va merge mai departe prin eternitate – progresând permanent, fără a se sfârşi vreodată. Tot mai mult şi mai complet va fi dezvă-luită înțelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu în planul de mântu-ire. Mântuitorul, în timp ce-Și conduce copiii la izvoarele apelor vii, va revărsa torente bogate de cunoaştere. Și zi de zi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, dovezile puterii Sale în crearea şi susținerea universului, vor prezenta minții o nouă frumusețe. În lumina care străluceşte de la tron, tainele vor dispărea, iar sufletul va fi umplut cu uimire față de simplitatea lucrurilor care nu au fost înțelese niciodată până atunci.

Acum vedem ca printr-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea față în față; acum cunoaştem în parte; atunci însă, vom cunoaşte deplin, aşa cum suntem cunoscuți.

Nevoia lucrătorului


„Urcă la Mine pe munte.”

469

470

Ajutor în viața de zi cu ziExistă o elocvență mult mai puternică decât elocvența cuvin-

telor în viața liniştită şi consecventă a unui creştin cinstit şi drept. Ceea ce este omul are o influență mai mare decât ceea ce spune el.

Slujitorii care au fost trimişi la Isus s-au întors cu raportul că niciun om nu mai vorbise cum vorbea El. Însă motivul era că nimeni nu mai trăise aşa cum trăia El. Dacă viața Sa ar fi fost altfel decât era, El nu ar fi putut vorbi aşa cum vorbea. Cuvintele Sale erau încărcate de putere de convingere pentru că izvorau dintr-o inimă curată şi sfântă, plină de iubire şi compasiune, bunăvoință şi adevăr.

Chiar experiența şi caracterul nostru determină influența pe care o avem asupra altora. Pentru a-i convinge pe alții de puterea harului lui Hristos, trebuie să cunoaştem puterea sa în inimile şi viețile noastre. Evanghelia pe care o prezentăm pentru salvarea su-fletelor trebuie să fie Evanghelia prin care sufletele noastre sunt salvate. Numai printr-o credință vie în Hristos ca Mântuitor per-sonal este posibil să ne facem simțită influența într-o lume plină de sceptici. Dacă vrem să-i tragem afară pe păcătoşi din apele re-pezi ale curentului, propriile noastre picioare trebuie să fie stabilite ferm pe Stânca, Isus Hristos.

Semnul distinctiv al creştinismului nu este un semn exterior, nu este purtarea unei cruci sau a unei coroane, ci este ceea ce se dă pe față prin unirea omului cu Dumnezeu. Prin puterea harului Său manifestat în transformarea caracterului, lumea trebuie convinsă că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca Răscumpărător al ei. Nicio altă influență răspândită de sufletul omenesc nu are puterea pe care o are influența unei vieți lipsite de egoism. Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creştin care-i iubeşte pe ceilalți şi care este la rândul său demn de a fi iubit.


471

Disciplină prin încercări

Pentru a trăi o astfel de viață, pentru a exercita o astfel de influență, se va plăti la fiecare pas prețul prin efort, sacrificiu de sine şi disciplină. Motivul pentru care mulți sunt atât de uşor descurajați în viața creştină este că ei nu înțeleg acest lucru. Mulți dintre cei care consacră cu sinceritate viața lor în slujba lui Dum-nezeu sunt surprinşi şi dezamăgiți să se regăsească, ca niciodată până în acel moment, confruntați cu piedici şi asaltați de încercări şi necazuri. Ei se roagă pentru a deveni asemenea lui Hristos în caracter, pentru a fi capabili să facă lucrarea Domnului, iar ei sunt puşi în situații care par a scoate tot ce este mai rău în natura lor. Se dau pe față defecte de caracter a căror existență nici nu o bănuiesc. Ca Israelul din vechime ei întreabă: „Dacă Dumnezeu ne conduce, de ce vin peste noi toate aceste lucruri?”

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce,

ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte

de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi și să vă înveseliţi și la arătarea slavei Lui.” (1 Petru 4:12, 13).

Faptul că aceste lucruri vin peste ei arată că Dumnezeu îi con-duce. Încercările şi piedicile sunt chiar metodele alese de Domnul pentru a ne disciplina, precum şi condițiile Sale pentru succes. Cel care citeşte inimile oamenilor le cunoaşte caracterele mai bine de-cât şi le cunosc ei înşişi. El vede că unii au capacități şi înclinații care, bine îndrumate, ar putea fi utilizate în dezvoltarea lucrării Sale. În providența Sa, El aduce aceste persoane în diferite poziții şi în situați variate astfel încât ei să poată descoperi în caracterul lor defectele care au fost ascunse de propria lor cunoaştere. El le dă posibilitatea de a-şi corecta aceste defecte şi de a se face potriviți pentru slujirea Lui. Adesea, El permite ca focul necazului să-i asal-teze ca ei să fie curățați.

381Ajutor în viața de zi cu zi

472

Faptul că suntem chemați să îndurăm încercări arată că Dom-nul Isus vede în noi ceva prețios, ceva pe care El doreşte să-l dez-volte. Dacă El nu ar fi văzut în noi nimic prin care să se poată slăvi numele Lui, El nu şi-ar irosi timpul în a ne curăți. El nu aruncă pietre fără valoare în cuptorul Lui. El curăță doar minereul care are valoare. Fierarul pune fonta şi oțelul în foc ca să afle ce fel de metale sunt. Domnul permite ca aleşii Săi să fie aşezați în cuptorul încercărilor pentru a dovedi ce caracter au şi dacă pot fi prelucrați pentru lucrarea Lui.

„Iată începutul înţelepciunii: dobândește înţelepciunea și, cu tot ce ai, dobândește priceperea.” (Proverbele 4:7).

Olarul ia lutul şi îl modelează după voia lui. El îl frământă şi îl prelucrează. El îl rupe în bucăți şi-l adună cu forță la loc. El îl udă şi apoi îl usucă. El îl lasă apoi, pentru un timp, să stea fără a se mai atinge de el. Când este perfect maleabil, el îşi continuă activitatea făcând din el un vas. El îi dă formă şi, pe roată, îl aranjează şi-l finisează. El îl usucă la soare şi-l coace în cuptor. Astfel, acesta de-vine un vas potrivit pentru a fi utilizat. La fel, marele Maestru Olar doreşte să ne modeleze şi pe noi. Și, după cum este lutul în mâinile olarului, aşa trebuie să fim şi noi în mâinile Lui. Noi nu trebuie să încercăm să facem lucrarea olarului. Partea noastră este să ne lăsăm modelați de Maestrul Lucrător.

În plină zi şi înconjurată de muzica altor voci, pasărea din colivie nu va cânta melodia pe care stăpânul doreşte ca ea s-o învețe. Ea prinde un sunet din ceva, un tril din altceva, dar nicio-dată o melodie întreagă şi distinctă. Însă stăpânul acoperă colivia şi o pune acolo unde pasărea va auzi doar melodia pe care trebuie s-o cânte. În întuneric, ea încearcă să cânte acea melodie din nou şi din nou, până când o ştie şi izbucneşte într-un cânt desăvârşit. Apoi pasărea este readusă la locul ei, unde va putea cânta mereu acea melodie, la lumină. Tot aşa procedează Dumnezeu cu copiii Săi. El vrea să ne învețe un cântec şi, după ce-l vom fi învățat prin-tre umbrele suferințelor, îl vom putea cânta mereu după aceea.


473

Mulți sunt nemulțumiți de lucrarea vieții lor. Se poate ca an-turajul lor să fie neprietenos; timpul le este umplut cu o lucrare de rând – în timp ce ei se cred capabili de răspunderi mai mari; ade-sea, propriile eforturi li se par neluate în seamă sau neroditoare; viitorul le este nesigur.

Să ne amintim că, deşi lucrarea pe care o avem de făcut s-ar putea să nu fie aleasă de noi înşine, ea trebuie acceptată ca fiind alegerea lui Dumnezeu pentru noi.

Plăcută sau neplăcută, trebuie să împlinim datoria care este chiar lângă noi. „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuința morților, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiință, nici înțelepciune!” (Eclesiastul 9:10).

Dacă Domnul doreşte ca noi să purtăm o solie către Ninive, nu-I vom face pe plac dacă mergem la Iope sau la Capernaum. El are motivele Sale să ne trimită în locul către care ne călăuzeşte paşii. Chiar acolo se poate afla cineva care are nevoie tocmai de ajutorul pe care-l putem da noi. El, care l-a trimis pe Filip la fa-menul etiopian, pe Petru la sutaşul roman şi pe fetița israelită în ajutorul lui Naaman, căpetenia siriană, trimite pe bărbații, femeile şi tinerii de astăzi ca reprezentanți ai Săi la aceia care au nevoie de ajutor divin şi călăuzire.

Planurile lui Dumnezeu sunt cele mai bune

Planurile noastre nu sunt întotdeauna planurile lui Dumne-zeu. El poate considera că este cel mai bine pentru noi şi pentru cauza Sa să refuze cele mai bune intenții ale noastre, aşa cum a făcut în cazul lui David. Dar de un lucru putem fi siguri: El îi va bi-necuvânta şi folosi la înaintarea cauzei Sale pe cei care se dedică cu sinceritate, pe ei şi tot ce au, pentru slava Lui. Dacă El vede potrivit să nu le satisfacă dorințele, El va compensa refuzul, oferindu-le dovezi ale iubirii Sale şi încredințându-le un alt serviciu.

În grija Sa iubitoare şi în interesul Lui pentru noi, de multe ori, Cel care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem noi înşine, refuză să ne permită să ne satisfacem propria ambiție egoistă. El


474

nu ne permite să trecem nepăsători pe lângă sarcinile modeste, dar sfinte, care ne stau la îndemână. Adesea, aceste datorii sunt chiar cele din care obținem o pregătire esențială pentru o lucrare mai înaltă. De multe ori planurile noastre dau greş pentru ca planurile lui Dumnezeu să aibă succes.

Noi nu suntem niciodată chemați să facem un sacrificiu ade-vărat pentru Dumnezeu. El ne cere să-I predăm multe lucruri, dar prin aceasta nu facem altceva decât să renunțăm la ceea ce ne împiedică în calea spre cer. Chiar şi atunci când suntem chemați să predăm acele lucruri care în sine sunt bune, putem fi siguri că Dumnezeu lucrează astfel pentru noi un bine şi mai mare.

În viața viitoare tainele care aici ne-au supărat şi dezamăgit ne vor fi desluşite. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent fără răspuns şi speranțele spulberate au fost printre cele mai mari bine-cuvântări primite.

Trebuie să privim fiecare îndatorire, oricât de umilă, ca sfântă pentru că aceasta este o parte a serviciului lui Dumnezeu. Rugă-ciunea noastră de zi cu zi ar trebui să fie: „Doamne, ajută-mă să fac tot ce pot. Învață-mă cum să-mi fac munca mai bine. Dă-mi ener-gie şi bucurie. Ajută-mă să aduc în slujirea mea lucrarea iubitoare a Mântuitorului.”

O lecție din viața lui Moise

Să luăm în considerare experiența lui Moise. Educația pe care a primit-o în Egipt ca nepot al lui faraon şi moştenitor potențial al tronului a fost foarte temeinică. Nimic nu a fost neglijat din acele lucruri care erau destinate să facă din el un om înțelept, în felul în care egiptenii înțelegeau înțelepciunea. El a primit cea mai înaltă educație civilă şi militară. El a considerat că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a-l scoate pe Israel din robie. Dar Dumnezeu a judecat altfel. Providența Sa i-a destinat lui Moise patruzeci ani de educație în pustie ca păstor al turmelor de oi.

Educația pe care Moise a primit-o în Egipt i-a fost de ajutor în multe privințe; dar pregătirea cea mai valoroasă pentru lucrarea


vieții lui a fost cea pe care a primit-o în timp ce era păstor. Moise, ca temperament, era un spirit aprig. În Egipt, ca lider militar de succes şi favorit al regelui şi națiunii, el a fost obişnuit să primească laude şi linguşiri. El a atras poporul la el însuşi. El a sperat să rea-lizeze prin propriile puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Cu to-tul diferite erau lecțiile pe care trebuia să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. În timp ce-şi conducea turmele prin sălbăticia din munți şi prin păşunile verzi ale văilor, el a învățat credința, blândețea, răbdarea, umilința şi uitarea de sine. El a învățat să aibă grijă de cele slabe, să îngrijească de cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să îngrijească mieii şi să le hrănească pe cele bătrâne şi slăbite.

Prin această lucrare Moise a fost atras mai aproape de Ma-rele Păstor. El a devenit strâns unit cu Sfântul lui Israel. Nu mai avea de gând să înfăptuiască lucrări mărețe. El a căutat să împli-nească cu credincioşie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea care i-a fost încredințată. El recunoştea prezența lui Dumnezeu pretutindeni în jurul său. Toate elementele din natură îi vorbeau despre Cel nevă-zut. El Îl cunoştea pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu personal şi, meditând asupra caracterului Său, el a început să perceapă tot mai pe deplin prezența Sa. El şi-a găsit refugiu în brațele Celui veşnic.

După această experiență, Moise a auzit din cer chemarea să schimbe toiagul păstorului cu sceptrul autorității; să-şi părăsească turma de oi şi să preia conducerea lui Israel. Porunca divină l-a găsit lipsit de încredere în sine, greoi în vorbire şi timid. El a fost copleşit de sentimentul că este incapabil să fie purtătorul de cuvânt al Lui Dumnezeu. Dar el a acceptat lucrarea, punându-şi toată încrederea în Domnul. Măreția misiunii sale a chemat la lucru cele mai bune pu-teri ale minții sale. Dumnezeu a binecuvântat ascultarea sa promptă şi el a devenit elocvent, plin de speranță, stăpân pe sine, capabil să împlinească cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului. Des-pre el este scris: „În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față.” (Deuteronom 34:10).

Cei care simt că lucrarea lor nu este apreciată şi care tân-jesc după o poziție de răspundere mai mare, să ia aminte că „nici

475

476


de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălțarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalță pe al-tul.” (Psalmii 75:6, 7). Fiecare om îşi are locul desemnat în planul veşnic al cerului. Dacă ocupăm sau nu acel loc, depinde de propria noastră credincioşie în cooperarea cu Dumnezeu.

Trebuie să ne ferim de autocompătimire. Nu vă îngăduiți ni-ciodată sentimentul că nu sunteți prețuiți la adevărata valoare, că eforturile voastre nu sunt apreciate, că munca voastră este prea dificilă. Amintirea celor îndurate de Hristos pentru noi să reducă la tăcere fiecare gând de murmurare. Noi suntem tratați mai bine decât a fost tratat Domnul nostru. „Și tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!” (Ieremia 45:5). Domnul nu are loc în lucra-rea Sa pentru cei care doresc mai mult să câştige coroana decât să poarte crucea. El vrea oameni care doresc mai mult să-şi facă datoria decât să primească răsplata – oameni care sunt preocupați mai mult de principiu decât de promovare.

Poate că aceia care sunt umili şi care lucrează ca pentru Dum-nezeu, nu fac atâta paradă ca aceia care fac multă zarvă şi îşi dau mare importanță; însă lucrarea lor are valoare mai mare. Adesea cei care fac mare paradă atrag atenția la sine, interpunându-se în-tre oameni şi Dumnezeu, iar munca lor se dovedeşte un eşec. „Iată începutul înțelepciunii: dobândeşte înțelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. Înalț-o, şi ea te va înălța; ea va fi slava ta dacă o vei îmbrățişa.” (Proverbele 4:7, 8).

Pentru că nu au tăria de a-şi asuma răspunderea şi de a se re-forma, mulți acționează pe baza unor clişee greşite de gândire. Dar acest lucru nu ar trebui să fie aşa. Ei îşi pot cultiva puterile să reali-zeze slujirea cea mai bună, şi atunci ei vor fi întotdeauna solicitați. Ei vor fi evaluați la întreaga lor valoare.

Dacă unele persoane sunt calificate pentru o poziție mai înal-tă, Domnul va aşeza povara, nu numai asupra lor, ci şi asupra celor care i-au testat, care cunosc valoarea lor şi care îi pot îndemna, în cunoştință de cauză, să meargă înainte. Cei care-şi efectuează lu-crarea desemnată, zi de zi, sunt cei care vor auzi la vremea hotărâtă de Dumnezeu, chemarea Lui: „Vino la o lucrare mai înaltă.”

477


În timp ce păstorii îşi păzeau turmele pe dealurile Betleemului, i-au vizitat îngeri din cer. La fel şi astăzi, în timp ce lucrătorul care-I serveşte umil lui Dumnezeu îşi vede de lucrarea sa, îngerii lui Dumnezeu stau lângă el, ascultându-i cuvintele, observând modul în care îşi face lucra-rea, pentru a vedea dacă i se pot încredința responsabilități mai mari.

Dumnezeu nu îi evaluează pe oameni în funcție de bogăția, educația, sau de poziția lor. El îi evaluează după puritatea moti-velor şi după frumusețea caracterului lor. El caută să vadă în ce măsură posedă aceştia Duhul Său şi în ce măsură se asemănă viața Lui cu a lor. Pentru a fi mare în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fii asemenea unui copil mic în ce priveşte umilința, în simplitatea credinței şi în curăția dragostei.

„Știți”, a spus Hristos, „că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru.” (Matei 20:25-26).

Dintre toate darurile pe care cerul le poate revărsa asupra oa-menilor, părtăşia cu Hristos la suferințele Sale este cea mai eviden-tă dovadă de încredere şi de cea mai înaltă onoare. Nici lui Enoh, care a fost ridicat la cer, nici lui Ilie, care s-a înălțat într-un car de foc, nu li s-a acordat onoare mai înaltă ca lui Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. „Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să şi pătimiți pentru El.” (Filipeni 1:29).

Planuri de viitor

Mulți nu sunt în stare să facă planuri concrete pentru viitor. Viața lor este zbuciumată. Ei nu pot discerne rezultatul afacerilor lor, iar acest lucru le umple adesea inimile cu nelinişte şi frămân-tare. Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin. Noi nu avem înțelepciunea de a ne plani-fica propriile vieți. Nu noi suntem cei care trebuie să ne hotărâm viitorul. „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat, fără să ştie unde se duce.” (Evrei 11:8).

478

479


„Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de niciun bine

pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmii 84:11).

Hristos, în viața Sa de pe pământ, nu a făcut niciun plan pen-tru El. Domnul a acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El şi, zi de zi, Tatăl I-a dezvăluit planurile Sale. La fel, ar trebui să de-pindem de Dumnezeu, ca viețile noastre să nu fie altceva decât o împlinire a voii Sale. Când ne încredințăm căile în mâinile Lui, El ne va conduce paşii.

Prea mulți, făcând planuri pentru un viitor strălucit, ajung la un eşec total. Lăsați-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. Asemenea unui copilaş, încredeți-vă în călăuzirea Lui, care „va păzi paşii prea iubiților Lui.” (1 Samuel 2:9). Dumnezeu nu-Și con-duce niciodată copiii altfel decât ar alege chiar ei să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar putea discerne slava scopului pe care îl împlinesc ei ca împreună lucrători cu El.

Plata

Când Hristos i-a chemat pe ucenici să-L urmeze, El nu le-a oferit niciun fel de perspective măgulitoare pentru această viață. El nu le-a dat nicio promisiune de câştig sau onoare lumească, nici nu s-a specificat nimic cu privire la ceea ce ar trebui să primească. Lui Matei, în timp ce stătea la vamă, Mântuitorul i-a spus: „Vino după Mine! Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El.” (Luca 5:27-28). Matei, înainte să-şi părăsească slujba, nu a aşteptat să-şi facă socoteala şi să ceară un salariu egal cu cel primit până atunci în ocupația lui. Fără întrebări sau ezitare L-a urmat pe Isus. Îi era de ajuns să fie cu Mântuitorul, să-I audă cuvintele şi să se unească cu El în lucrare.

La fel fusese şi cu ucenicii chemați anterior. Când Isus le-a po-runcit lui Petru şi tovarăşilor lui să-L urmeze, imediat aceştia şi-au părăsit bărcile şi plasele. Unii dintre aceşti ucenici aveau prieteni care depindeau de ei pentru sprijin; dar când au primit invitația

480


Mântuitorului ei nu au ezitat şi nu au întrebat: „Din ce o să trăiesc şi din ce o să-mi întrețin familia?” Ei au ascultat chemarea; şi când după aceea Isus le-a zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?”, ei i-au putut răspun-de: „De nimic.” (Luca 22:35).

Astăzi, Mântuitorul ne cheamă, aşa cum i-a chemat pe Matei, Ioan şi Petru, să i-a parte la lucrarea Sa. Dacă inimile noastre sunt atinse de dragostea Lui, problema plății nu va fi gândul dominant în mintea noastră. Noi ne vom bucura să fim co-lucrători cu Hristos şi nu ne vom teme să ne încredințăm în grija Lui. Dacă vom face din Dumnezeu tăria noastră vom avea o înțelegere clară a datoriei şi aspirațiilor care vor fi dezinteresate; viața noastră va fi însuflețită de scopuri nobile, care ne vor ridica deasupra motivelor josnice.

Dumnezeu ne va purta de grijă

Mulți dintre cei care mărturisesc că sunt urmaşi ai lui Hristos au o inimă plină de nelinişte şi tulburare pentru că le este frică să se încreadă în Dumnezeu. Ei nu se predau complet Domnului, pentru că se tem de consecințele pe care o astfel de predare le poate implica. Dacă nu se vor preda, ei nu vor putea găsi pacea.

Sunt mulți cei ale căror inimi suferă zdrobite de povara griji-lor deoarece ceea ce caută este să atingă standardul lumii. Ei au ales s-o slujească, i-au acceptat neliniştea şi au adoptat obiceiurile ei. Astfel, caracterul lor este ruinat şi viața lor a devenit o povară. În-grijorarea continuă istoveşte forțele vitale. Domnul nostru doreşte ca ei să-şi scoată acest jug al robiei. El îi invită să accepte jugul Lui; El spune: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:30). Îngrijorarea este oarbă şi nu poate vedea viitorul; dar Isus vede sfârşitul de la început. În orice situație dificilă, El are o cale pregătită pentru a aduce uşurare. „Domnul nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.” (Psalmii 84:11).

„De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri,

481


în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

(2 Corinteni 12:10).

Tatăl nostru ceresc are o mie de căi prin care ne poate purta de grijă, căi despre care nu ştim nimic. Aceia care acceptă prin-cipiul fundamental de a face din slujirea lui Dumnezeu o datorie supremă vor vedea încurcăturile dispărând şi o cale netedă întin-să înaintea lor.

Împlinirea cu credincioşie a datoriilor prezente este cea mai bună pregătire pentru încercările de mâine. Nu adunați toate în-datoririle şi grijile de mâine pentru a le adăuga poverilor de azi. „Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:34).

Să fim optimişti şi curajoşi. A fi deznădăjduit când te afli în serviciul lui Dumnezeu este păcat şi este irațional. Cu omnipotența Împăratului împăraților, Dumnezeul nostru, care Îşi ține legământul, uneşte blândețea şi grija păstorului celui bun. Puterea Sa este absolută, ea fiind şi chezăşia împlinirii sigure a făgăduințelor Sale față de toți aceia care se încred în El. El are căi prin care să dea la o parte toate greutățile, pentru ca aceia care Îi slujesc şi respectă mijloacele pe care le foloseşte să poată fi sprijiniți. Dragostea Sa este tot atât de sus față de oricare altă dragoste cum este cerul față de pământ. El veghează asupra copi-ilor Săi cu o iubire nemăsurată şi veşnică.

În cele mai întunecate zile, când situațiile par a fi cel mai amenințătoare, aveți credință în Dumnezeu. El Îşi împlineşte voia, făcând ca toate lucrurile să lucreze în favoarea poporului Său. Tă-ria celor care-L iubesc şi-I slujesc va fi reînnoită zi de zi.

El este capabil şi dispus să reverse asupra slujitorilor Săi tot ajutorul de care au nevoie. El le va da înțelepciunea pe care diver-sele lor nevoi o cer.

Apostolul Pavel, care a trecut prin multe încercări, a afirmat: „El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slă-biciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucu-ros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână

482


în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:9, 10).

483

484

În contact cu alțiiFiecare întovărăşire din viață necesită exercitarea stăpânirii

de sine, toleranță şi afecțiune. Suntem atât de diferiți în ceea ce priveşte gusturile, obiceiurile şi educația, încât modul nostru de a privi lucrurile este extrem de divers. Noi judecăm diferit. Modul în care înțelegem adevărul, ideile noastre în ceea ce priveşte compor-tamentul de viață, nu sunt în toate privințele la fel. Nu există două persoane a căror experiență de viață este la fel în fiecare aspect. Încercările unuia nu sunt încercările altuia. Datoriile pe care unul le-ar găsi uşoare, pentru altul sunt cele mai grele şi neînțelese.

Atât de fragilă, de ignorantă şi atât de supusă neînțelegerii este natura umană, încât fiecare ar trebui să fie atent la valoarea pe care o dă aproapelui. Cunoaştem foarte puțin din efectul avut de acțiunile noastre asupra altora. Ce facem sau spunem ne poate părea de mică importanță, când, dacă ne-ar fi fost deschişi ochii, am vedea că de acestea depindeau cele mai importante rezultate pentru bine sau pentru rău.

Respect pentru cei care poartă poveri

Mulți au atât de puține poveri, inimile lor au cunoscut atât de puțin chinurile reale, au simțit atât de puțină nelinişte şi suferință pen-tru alte persoane, încât ei nu pot înțelege efortul depus de cel care cu adevărat poartă poveri. Ei nu sunt mai capabili să aprecieze aceste sarcini, decât este copilul capabil să înțeleagă grija şi truda tatălui său împovărat. Copilul se poate mira de temerile şi frământările tatălui său. Acestea îi par inutile. Dar când ani de experiență i se vor adăuga la anii vieții lui, atunci când el însuşi va ajunge să poarte poveri, el va privi înapoi la viața tatălui său şi va înțelege lucrurile care odată erau aşa de neînțeles. Experiența amară l-a făcut să cunoască.


485

Mulți nu înțeleg lucrarea unui purtător de poveri, efortu-rile lui nu sunt apreciate până ce moartea îl răpune. Când alții vor prelua sarcinile pe care acesta le-a părăsit şi dau piept cu greutățile întâmpinate de el, aceştia pot înțelege modul în care i-au fost testate credința şi curajul. Atunci, adesea, greşelile pe care erau atât de grăbiți să le critice sunt pierdute din vedere. Experiența îi învață să aibă afecțiune. Dumnezeu permite ca oa-menii să fie aşezați în posturi de răspundere. Când ei greşesc, El are puterea de a-i corecta sau de a-i elimina. Trebuie să fim atenți să nu luăm în mâinile noastre lucrarea de a judeca, lucrare care îi aparține doar lui Dumnezeu...

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.”

(Romani 12:21).

Comportamentul lui David față de Saul este o lecție pen-tru noi. Prin porunca lui Dumnezeu, Saul fusese uns ca împă-rat al lui Israel. Din cauza neascultării lui, Domnul a hotărât că împărăția trebuie luată de la el; şi, totuşi, cât de politicos şi răb-dător a fost comportamentul lui David față de el! Căutând să-i ia viața lui David, Saul a pătruns în pustie şi, neînsoțit, a intrat chiar în peştera unde David cu oamenii lui de război se ascunseseră. „Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îți zice: ... dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea”... Și a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului”. ” (1 Samuel 24:4-6). Mântuitorul ne îndeamnă: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; şi cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” (Matei 7:1-2). Amintiți-vă că în curând raportul vieții voastre va veni înaintea lui Dumnezeu pentru a fi examinat.

„Omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți ... fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.” (Romani 2:1).

393În contact cu alții

486

Îndelungă răbdare pentru cei greşiți

Nu ne putem permite să lăsăm spiritele noastre să se mânie pentru orice rău real sau închipuit care ni s-a făcut. Eul este inami-cul de care trebuie să ne temem cel mai mult. Nicio formă de viciu nu are un efect mai nefast asupra caracterului ca patima umană când nu se află sub controlul Duhului Sfânt. Nicio altă victorie pe care o putem câştiga nu va fi atât de prețioasă ca victoria câştigată asupra eului.

Nu ar trebui să permitem ca sentimentele noastre să fie uşor rănite. Noi trebuie să trăim nu pentru a ne păzi sentimentele sau reputația, ci pentru a salva suflete. În timp ce devenim interesați de salvarea sufletelor, încetăm să mai ținem cont de micile diferențe care adeseori apar în asocierea noastră unii cu alții. Orice ar gândi alții despre noi sau ce ar face pentru noi, nu trebuie să tulbure uni-tatea noastră cu Hristos, părtăşia Duhului. „Ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20).

Nu vă răzbunați. În măsura în care puteți, faceți totul ca să eliminați toate cauzele de neînțelegere.

Evitați apariția răului. Faceți tot ce vă stă în putere, fără a sa-crifica vreun principiu, să-i împăcați pe alții. „Dacă îți aduci darul la altar şi acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ți darul.” (Matei 5:23-24).

Dacă vi se spun cuvinte nerăbdătoare, nu dați niciodată un răspuns în acelaşi spirit. Amintiți-vă că „un răspuns blând potoleşte mânia.” (Proverbele 15:1). În plus există o putere minu-nată în tăcere. Cuvintele rostite ca răspuns unuia care este mânios nu servesc uneori decât ca să-l exaspereze. Dar mânia întâmpinată cu tăcere, într-un spirit iubitor, îngăduitor, se stinge repede.

Sub un potop de cuvinte usturătoare, defăimătoare, ancorați-vă mintea de Cuvântul lui Dumnezeu. Lasați-vă mintea şi inima să fie umplute cu făgăduințele lui Dumnezeu. Dacă sunteți tratați


487

rău sau acuzați pe nedrept, în loc de a întoarce un răspuns furios, repetați-vă în minte prețioasele făgăduințe:

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:21). „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El,

şi El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.” (Psalmii 37:5, 6).

„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” (Luca 12:2).

„Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am tre-cut prin foc şi prin apă; dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug.” (Psalmii 66:12).

Suntem predispuşi să căutăm afecțiune şi înțelegere la semenii noştri, în loc să privim la Isus. În mila şi credincioşia Lui, Dum-nezeu permite adesea ca persoanele în care ne punem încrederea să ne dezamăgească, pentru ca să putem învăța nebunia încrederii în om şi aceea de a face dintr-un muritor tăria noastră. Să avem încredere deplină, cu umilință şi fără egoism în Dumnezeu. El ştie durerile pe care le simțim în adâncul ființei noastre, dar pe care nu le putem exprima. Când toate lucrurile par întunecate şi inexpli-cabile, amintiți-vă cuvintele lui Hristos: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe mai încolo.” (Ioan 13:7).

Studiați istoria lui Iosif şi a lui Daniel. Domnul nu a împiedi-cat uneltirile oamenilor care au căutat să le facă rău; dar El a făcut ca toate aceste împrejurări să lucreze spre binele slujitorilor Săi care, în mijlocul judecăților şi a conflictelor, şi-au păstrat credința şi loialitatea.

Atâta timp cât suntem în lume, ne vom întâlni cu influențe po-trivnice. Vor veni provocări pentru a pune la încercare caracterul; şi întâmpinăndu-le cu un spirit pozitiv, vom dobândi un farmec creştin. Dacă Hristos locuieşte în noi, vom fi răbdători, amabili, îngăduitori, veseli în mijlocul furtunii şi iritațiilor. Zi de zi şi an de an, vom birui eul şi vom creşte într-un eroism nobil. Aceasta este sarcina încredințată nouă; dar aceasta nu poate fi realizată fără aju-tor de la Isus, fără hotărâre fermă, scop neclintit, veghere continuă, şi rugăciune neîncetată. Fiecare are o luptă personală de dus. Nici


488

chiar Dumnezeu nu ne poate face nobili sau nu poate face viețile noastre folositoare, dacă nu am devenit co-lucrători cu El. Cei care refuză lupta pierd puterea şi bucuria biruinței.

Nu trebuie să ținem minte încercările, dificultățile, suferințele şi necazurile prin care am trecut. Toate aceste lucruri sunt scrise în cărți, iar cerul va avea grijă de ele. În timp ce numărăm lucrurile neplăcute, multe lucruri la care este plăcut să reflectăm dispar din memorie, cum ar fi bunătatea milostivă a lui Dumnezeu care ne înconjoară în fiecare clipă şi dragostea de care îngerii se minunea-ză, că Dumnezeu a dat pe Fiul Său să moară pentru noi. În cazul în care în calitate de lucrători pentru Hristos considerați că ați avut parte de griji mai mari şi încercări mai grele decât li s-au dat altora, amintiți-vă că pentru voi este o pace necunoscută celor care evită aceste poveri. Există mângâiere şi bucurie în slujirea lui Hristos. Lăsați lumea să vadă că viața cu El nu este un eşec.

Dacă nu îți simți inima uşoară şi veselă, nu vorbi de sentimen-tele tale. Nu arunca nicio umbră asupra vieții altora. O religie rece, lipsită de căldură nu atrage suflete la Hristos. Aceasta le alungă de la El în cursele pe care Satan le-a întins pentru picioarele celor rătăcitori. În loc să vă gândiți la descurajările voastre, gândiți-vă la puterea pe care o puteți cere în numele lui Hristos. Imaginația voastră să se prindă de lucrurile nevăzute. Lăsați gândurile voastre să fie îndreptate către dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru voi. Credința poate suporta încercări, se poate împotrivi ispitei şi poate rezista când este dezamăgită. Isus trăieşte ca mijlocitor al nostru. Toate lucrurile obținute prin mijlocirea Sa ne aparțin.

Nu credeți că Hristos îi prețuieşte pe cei care trăiesc în între-gime pentru El? Nu credeți că El îi vizitează pe cei care, asemenea preaiubitului Ioan în exil, se află, de dragul Lui în situații grele şi apăsătoare? Dumnezeu nu poate accepta să lase pe unul din lucră-torii Săi adevărați să fie abandonat, să se chinuie luptând împotri-va unor împrejurări grele şi să fie doborât. El îi păstrează ca pe o bijuterie prețioasă pe toți a căror viață este ascunsă cu Hristos în El. Despre fiecare din ei, El spune astfel: „Te voi păstra ca o pecete; căci Eu te-am ales.” (Hagai 2:23).


489

Apoi vorbiți despre făgăduințe, vorbiți despre dorința lui Hristos de a binecuvânta. El nu ne uită nici măcar pentru o clipă. Când, în ciuda circumstanțelor neplăcute, ne odihnim cu încrede-re în dragostea Lui şi ne prindem de El, sentimentul prezenței Sale va inspira o bucurie profundă, liniştitoare. Însuşi Hristos a spus: „Eu ... nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lă-sat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8:28, 29).

Prezența Tatălui L-a înconjurat pe Hristos, şi nimic nu s-a abă-tut asupra Lui fără permisiunea iubirii infinite pentru binecuvân-tarea lumii. Aici se afla izvorul mângâierii pentru El şi aici trebuie să fie şi pentru noi. Cel care este plin de Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice se abate asupra lui vine de la Mântuitorul, care îl înconjoară cu prezența Lui. Nimic nu-l poate atinge decât prin permisiunea Domnului. Toate suferințele şi necazurile, toate ispi-tele şi încercările, toată tristețea şi suferințele, toate persecuțiile şi privațiunile, pe scurt, toate lucrează împreună spre binele nostru. Toate experiențele şi împrejurările sunt lucrători ai lui Dumnezeu, prin care binele ajunge la noi.

Dacă simțim îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de noi, nu vom fi găsiți judecându-i sau acuzându-i pe alții. Când Hristos trăia pe pământ, cât de surprinşi ar fi fost ucenicii Săi, dacă, după ce L-au cunoscut bine, L-ar fi auzit rostind cuvinte de acuzare, de învinuire sau de nerăbdare. Să nu uităm niciodată că aceia care-L iubesc trebuie să-L reprezinte în caracter.

„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fieca-re să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10). „Nu întoarceți rău pen-tru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moşteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3:9).

Domnul Isus pretinde ca noi să recunoaştem drepturile fiecă-rui om. Trebuie luate în considerare drepturile sociale ale oameni-lor şi drepturile lor de creştini. Toți trebuie să fie tratați cu finețe şi delicatețe, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Creştinismul va face oameni onorabili. Hristos a fost politicos, chiar şi cu persecutorii Săi; iar urmaşii Săi adevărați vor manifesta


490

491

acelaşi spirit. Priviți la Pavel când a fost adus în fața conducători-lor. Discursul său înaintea lui Agripa este o ilustrare a adevăratei curtoazii, precum şi o dovadă de elocvență convingătoare. Evan-ghelia nu încurajează politețea formală, obişnuită din zilele noas-tre, ci curtoazia care izvorăşte din bunătatea reală a inimii.

Cultivarea cea mai atentă a unei bune-cuviințe exterioare în viață nu este suficientă pentru a pune capăt întregii irascibilități, judecății aspre şi vorbirii nepotrivite. Adevăratul rafinament nu va fi descoperit, atâta timp cât eul este considerat ca scop suprem. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Un creştin adevărat îşi are motivația acțiunilor în dragostea lui profundă, din inimă pentru Învățătorul său. Din rădăcinile afecțiunii pentru Hristos răsare in-teresul altruist pentru frații săi. Iubirea dă posesorului har, decență şi frumusețe de comportament. Ea luminează chipul şi îndulceşte vocea; ea rafinează şi înalță întreaga ființă.

Viața este în principal formată, nu din sacrificii mari şi rea-lizări minunate, ci din lucruri mici. Cel mai adesea prin lucrurile mici, care par atât de nevrednice de luat în seamă, un mare bine sau rău este adus în viețile noastre. Prin incapacitatea noastră de a îndura încercările care ne sunt date în lucrurile mici, ne sunt formate obiceiurile, iar caracterul ne este deformat; iar când vin încercări mai mari, ele ne vor găsi nepregătiți. Numai acționând pe baza principiului în încercările vieții de zi cu zi putem dobândi puterea de a sta fermi şi credincioşi în situațiile cele mai pericu-loase şi mai dificile.

Noi nu suntem niciodată singuri. Fie că Îl alegem pe El sau nu, avem un tovarăş. Amintiți-vă că oriunde ați fi, orice ați face, Dumnezeu este acolo. Nimic din ceea ce se spune, se face sau se gândeşte nu poate scăpa atenției Sale. Pentru fiecare cuvânt sau faptă aveți un martor – pe Dumnezeul cel sfânt care urăşte pă-catul. Înainte de a vorbi sau a acționa, întotdeauna gândiți-vă la acest lucru. Fiind creştini, sunteți membri al familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Nu spuneți niciun cuvânt, nu faceți nicio faptă, care să aducă dezonoare asupra „frumosului nume pe care-l purtați.” (Iacov 2:7).


492

Studiați atent caracterul divino-uman şi întrebați-vă perma-nent: „Ce-ar face Isus dacă ar fi în locul meu?” Acest lucru ar trebui să fie măsura datoriei noastre. Nu vă aşezați inutil în societatea celor care, prin vicleşugul lor v-ar slăbi hotărârea de a face ce este drept sau de a aduce o pată asupra conştiinței voastre. Printre stră-ini, pe stradă, în mijloacele de transport, în casă nu faceți nimic care să aibă chiar şi cea mai mică aparență de rău. Faceți zilnic ceva pentru a îmbunătăți, înfrumuseța şi înnobila viața pe care Hristos a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Acționați întotdeauna din principiu şi nu din impuls. Temperați-vă firea impulsivă cu blândețe şi bunătate. Nu permiteți niciun fel de uşurătate sau nechibzuință. Niciun fel de glume de prost gust să nu iasă de pe buzele voastre. Nici chiar gândurilor să nu li se permită să cutreiere în voie. Acestea trebuie să fie ținute în frâu, aduse captive ascultării de Hristos. Ele să fie îndreptate spre lucruri sfinte. Atunci, prin harul lui Hristos, ele vor fi curate şi bune.

Avem nevoie de conştiența permanentă a puterii înălțătoare a unei gândiri curate. Singura garanție pentru orice suflet este gân-direa dreaptă. Căci omul, „aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este el.” (Proverbele 23:7). Puterea stăpânirii de sine se întăreşte prin exercițiu. Ceea ce pare la început dificil devine uşor dacă este re-petat în mod constant, până când gândurile şi faptele bune devin o obişnuință. Dacă dorim, ne putem întoarce de la tot ce este fără valoare şi inferior şi ne putem ridica la un standard înalt; putem fi respectați de oameni şi iubiți de Dumnezeu.

Cultivați obiceiul de a vorbi bine de alții. Stăruiți asupra calităților celor cu care vă asociați şi observați cât mai puțin posi-bil greşelile şi deficiențele lor. Când sunteți ispitiți să vă plângeți de ceea ce a spus sau a făcut cineva, lăudați ceva din viața sau caracte-rul acelei persoane. Cultivați mulțumirea. Dați slavă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa minunată de a-L da pe Hristos să moară pentru noi. Niciodată nu merită să ne gândim la nemulțumirile pe care le avem. Dumnezeu ne cheamă să ne gândim la mila şi dragostea Lui fără seamăn, ca să putem fi inspirați cu laude la adresa Sa.


493

Lucrătorii zeloşi nu au timp pentru a stărui asupra greşelilor altora. Nu ne putem permite să trăim hrănindu-ne cu pleava greşelilor şi lipsurilor altora. Vorbirea de rău este un blestem dublu, care cade mai greu asupra vorbitorului decât asupra as-cultătorului. Cel care împrăştie semințele neînțelegerii şi lupte-lor culege în propriul său suflet roadele mortale. Chiar obiceiul de a căuta răul în alții dezvoltă răul în aceştia. Stăruind asupra greşelilor altora, suntem schimbați în acelaşi chip. Dar privind la Isus, vorbind despre dragostea şi desăvârşirea caracterului Său, suntem schimbați după chipul Său. Prin contemplarea idealului înalt pe care El l-a pus înaintea noastră, vom fi înălțați într-o atmosferă curată şi sfântă, chiar în prezența lui Dumnezeu. Cât timp rămânem acolo, de la noi vor porni raze de lumină care strălucesc asupra tuturor celor care sunt în legătură cu noi.

În loc de a-i critica şi condamna pe alții, spuneți: „Trebuie să lucrez la propria mea mântuire. Dacă vreau să cooperez cu Acela care doreşte să salveze sufletul meu, trebuie să mă supraveghez cu atenție. Trebuie să dau deoparte orice rău din viața mea. Trebu-ie să biruiesc fiecare defect. Trebuie să devin o făptură nouă în Hristos. Atunci, în loc de a-i slăbi pe cei care se luptă împotriva răului, îi pot întări, prin cuvinte pline de încurajare.” Suntem prea indiferenți unii față de ceilalți. Prea de multe ori uităm că tovarăşii noştri de lucrare au nevoie de putere şi încurajare. Fiți atenți să-i asigurați de interesul şi afecțiunea voastră. Ajutați-i prin rugăciuni şi spuneți-le că vă rugați pentru ei.

Nu toți cei care pretind că sunt lucrători pentru Hristos sunt ucenici adevărați. Printre cei care poartă numele Lui şi care sunt chiar numărați ca lucrători ai Săi, sunt unii care nu-L reprezintă în caracter. Ei nu sunt conduşi de principiile Lui. Aceste persoane sunt adesea o cauză de nedumerire şi descurajare pentru cei care lucrează împreună cu ei şi care sunt tineri în experiența creştină; dar nimeni n-ar trebui să se lase înşelat. Hristos ne-a dat un exem-plu desăvârşit. El ne îndeamnă să-L urmăm.

Până la sfârşitul timpului va fi neghină printre grâu. Când slu-jitorii casei, în zelul lor pentru onoarea proprietarului, au cerut per-


494

misiunea de a smulge neghina, au primit răspunsul stăpânului: „Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți şi grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă până la seceriş...” (Matei 13:29, 30).

În mila şi îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu are răbdare cu oamenii stricați şi chiar falşi. Printre apostolii aleşi ai lui Hristos se afla Iuda trădătorul. Ar trebui deci să fie o surpriză sau un motiv de descurajare faptul că există oameni cu inima înşelătoare în rândul lucrătorilor Săi de azi? Dacă El, Cel care citeşte inima, l-a putut su-porta alături de El pe cel despre care ştia că urma să fie vânzătorul Său, cu ce răbdare ar trebui să ne purtăm cu cei greşiți.

Și nu toți, chiar dintre cei care par cei mai plini de greşeli, sunt ca Iuda. Petru, impetuos, pripit şi încrezător în sine, a apărut de multe ori într-o lumină mai dezavantajoasă decât Iuda. El a fost mai des mustrat de Mântuitorul. Dar ce viață de slujire şi sacrificiu a dus! Ce mărturie dă aceasta despre puterea harului lui Dumne-zeu! În măsura în care ne stă în putere, trebuie să fim pentru alții ceea ce Isus a fost pentru ucenicii Săi când a umblat şi a vorbit cu ei pe pământ.

Considerați că sunteți misionari, în primul rând, între tovarăşii voştri de lucrare. Adesea este nevoie de mult timp şi efort pentru a câştiga un suflet la Hristos. Și când un suflet se întoarce de la păcat la neprihănire, este bucurie între îngeri. Crezi că du-hurilor slujitoare care veghează asupra acestor suflete le place să vadă indiferența cu care sunt tratate de către unii care pretind a fi creştini? Dacă Domnul Isus s-ar purta cu noi cum ne purtăm noi adesea unii cu alții, care dintre noi ar putea fi salvați?

Amintiți-vă că nu puteți citi inimile. Nu ştiți motivele care au determinat acțiunile care vi s-au părut greşite. Sunt multe persoane care nu au primit o educație bună; caracterele lor sunt deformate, ei sunt duri şi suciți, şi par a fi necinstiți în tot ce fac. Dar harul lui Hristos îi poate transforma. Nu-i aruncați la o parte, nu-i duceți la descurajare sau disperare spunând: „Tu m-ai dezamăgit şi nu voi încerca să te ajut.” Câteva cuvinte rostite în grabă sub provocare – doar ceea ce credem noi că merită – ar putea reteza corzile de influență prin care ar fi trebuit să legăm inimile lor de ale noastre.


495

496

Viața consecventă, îndelunga răbdare, spiritul netulburat sub provocare, sunt întotdeauna argumentul cel mai concludent şi chemarea cea mai solemnă. Dacă ați avut ocazii şi avantaje care nu au fost date altora, țineți cont de aceasta şi fiți mereu un educator atent înțelept şi blând.

Pentru ca ceara să preia forma clară, puternică a sigiliului, acesta nu se trânteşte repede şi violent; ci sigiliul se pune cu grijă pe ceara înmuiată şi uşor, în mod constant acesta se apăsă până când ea se întăreşte pe matriță. La fel se lucrează şi cu sufletele oamenilor. Continuitatea influenței creştine este secretul puterii sale, iar acest lucru depinde de statornicia cu care se manifestă în caracterul vostru caracterul lui Hristos. Ajutați-i pe cei care au greşit, spunându-le despre experiențele voastre. Arătați-le cum, atunci când ați făcut greşeli grave, răbdarea, bunătatea şi ajutorul primit din partea conlucrătorilor voştri v-a dat curaj şi speranță.

Până la judecată nu veți cunoaşte niciodată influența unei ati-tudini pline de amabilitate şi grijă față de cei care erau ezitanți, nechibzuiți şi nevrednici. Când ne confruntăm cu nerecunoştința şi trădarea încrederii sfinte, suntem provocați să ne arătăm disprețul sau indignarea. Și la aceasta se şi aşteaptă cei vinovați; ei sunt pregătiți pentru acestea. Însă răbdrea amabilă îi ia prin sur-prindere şi adesea trezesc impulsurile lor bune şi un dor după o viață nobilă.

„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteți duhovniceşti, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, şi veți împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:1, 2).

Toți cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu ar trebui să aibă în vedere faptul că în calitate de misionari vor fi aduşi în con-tact cu toate categoriile de minți. Există persoane rafinate şi aspre, umile şi mândre, religioase şi sceptice, educate şi ignorante, bogate şi sărace. Aceste minți diferite nu pot fi tratate la fel; dar toate au nevoie de bunătate şi afecțiune. Prin contact reciproc mințile noas-tre ar trebui să devină fine şi rafinate. Suntem dependenți unul de altul, strâns legați unii cu alții prin legături de fraternitate umană.


„Cerul dorind ca noi să fim dependenți,Stăpân sau serv sau prieten bun,Legați unii de alții pentru a ne sprijini,Până slăbiciunea unui singur om devine puterea tuturor.”

Creştinismul vine în contact cu lumea chiar prin relațiile so-ciale. Fiecare bărbat sau femeie care a primit iluminarea divină trebuie să răspândească lumina pe calea întunecată a celor care nu cunosc o cale mai bună. Puterea socială, sfințită de Duhul lui Hristos, trebuie să fie folosită pentru a aduce suflete la Mântuito-rul. Hristos nu trebuie să fie ascuns în inimă ca o comoară râvnită, sfântă şi plăcută, de care să se bucure numai posesorul. Noi trebuie să-L avem pe Hristos în noi, ca un izvor de apă, care va țâşni în viața veşnică, înviorându-i pe toți cei care vin în contact cu noi.

497

498

Dezvoltarea personală şi slujireaViața creştină este mai mult decât consideră mulți că este. Ea

nu constă numai din blândețe, răbdare, umilință şi bunătate. Aceste calități divine sunt esențiale; dar este nevoie şi de curaj, forță, energie şi perseverență. Calea pe care a trasat-o Hristos, este o cale îngustă, a lepădării de sine. Pentru a porni pe această cale şi a răzbi prin greutăți şi descurajări este nevoie de oameni care nu sunt molatici.

Tărie de caracter

Este nevoie de oameni riguroşi, oameni care nu vor aştepta să li se netezească drumul şi să li se îndepărteze orice obstacol, oameni care vor inspira cu un zel nou eforturile lipsite de viață ale lucrători-lor descurajați, oameni ale căror inimi sunt pline de iubire creştină şi ale căror mâini sunt puternice pentru a face lucrarea Maestrului lor.

Unii dintre cei care se angajează în slujirea misionară sunt mo-latici, lipsiți de vlagă, fricoşi şi uşor de descurajat. Lor le lipseşte de-terminarea. Ei nu au acele trăsături pozitive de caracter care dau pu-terea de a face ceva – spiritul şi energia care aprind entuziasmul. Cei care doresc să aibă succes trebuie să fie curajoşi şi plini de speranță. Ei trebuie să cultive nu numai virtuțile pasive, ci şi pe cele active. În timp ce trebuie să dea un răspuns blând care să potolească mânia, ei trebuie să aibă curajul unui erou pentru a se împotrivi răului. Ală-turi de o dragoste care suferă totul, au nevoie de forța de caracter care va face din influența lor o putere pozitivă.

Unii nu posedă fermitate de caracter. Planurile şi scopurile lor nu au nicio formă definită şi nici consecvență. Ele sunt de puțin fo-los în domeniul practic. Această slăbiciune, indecizie şi ineficiență ar trebui să fie depăşită. În adevăratul caracter creştin există o consecvență care nu poate fi modelată sau supusă de împrejurări


499

nefavorabile. Trebuie să avem coloană vertebrală morală, o integri-tate care nu poate fi flatată, mituită sau speriată.

Dumnezeu doreşte să profităm de orice ocazie pentru a ne asi-gura o pregătire corespunzătoare pentru lucrarea Lui. El se aşteaptă ca noi să ne punem toate energiile la lucru şi să ne menținem inimile conştiente de caracterul sfânt şi responsabilitățile înfricoşătoare ale acestei lucrări.

Mulți dintre cei care sunt pregătiți pentru a face o lucrare exce-lentă realizează puțin pentru că încearcă puțin. Mii de persoane trec prin viață ca şi cum nu ar avea niciun țel important pentru care să trăiască, niciun standard ridicat la care să ajungă. Un motiv pentru aceasta este stima de sine scăzută. Hristos a plătit un preț infinit pen-tru noi şi, în raport de prețul plătit, El doreşte să ne prețuim şi noi.

Nu vă mulțumiți cu atingerea unui standard scăzut. Nu suntem ceea ce am putea fi sau ceea ce este voia lui Dumnezeu să fim. Dum-nezeu ne-a înzestrat cu puterile rațiunii, nu ca să rămână nefolosite sau să fie pervertite de preocupări josnice şi pământeşti, ci ca să fie dezvoltate la capacitatea lor maximă, rafinate, sfințite, înnobilate şi utilizate la promovarea intereselor împărăției Sale.

Nicio persoană nu ar trebui să accepte să fie o simplă maşinărie, condusă de mintea altui om. Dumnezeu ne-a dat ca-pacitatea de a gândi şi de a acționa şi, doar acționând cu grijă, mergând la El pentru a dobândi înțelepciune veți deveni capabili de a purta poveri. Rămâneți cu personalitatea care v-a fost dată de Dumnezeu. Nu fiți umbra niciunei alte persoane. Aşteptați-vă ca Domnul să lucreze în şi prin voi.

Niciodată să nu considerați că ați învățat destul şi că acum vă puteți diminua eforturile. Mintea cultivată este măsura omului. Educația voastră ar trebui să continue pe tot parcursul vieții; ar tre-bui ca în fiecare zi să învățați şi să puneți în practică cunoştințele dobândite.

Amintiți-vă că în orice poziție ați putea sluji, veți da pe față motivația aflată în spatele acțiunilor şi vă veți dezvolta caracterul. Oricare v-ar fi munca, să o faceți cu credincioşie şi cu sârguință; biruiți-vă înclinația de a căuta o sarcină uşoară.

405Dezvoltarea personală şi slujirea

500

Acelaşi spirit şi aceleaşi principii pe care le aplicați în munca de zi cu zi se vor extinde în întreaga viață. Cei care doresc un loc de muncă unde să existe o normă clară şi un salariu fix, care doresc să se dovedească capabili, fără să aibă parte de probleme de adap-tare sau de formare, nu sunt cei pe care Dumnezeu îi cheamă să lucreze în lucrarea Sa. Cei care se gândesc cum să dea cât mai puțin posibil din puterea lor fizică, mentală şi morală nu sunt lucrătorii peste care El poate să reverse binecuvântări abundente. Exemplul lor este contagios. Interesul personal este motivul care le determi-nă faptele. Cei care au nevoie să fie supravegheați şi care muncesc doar dacă fiecare datorie le este clar specificată, nu sunt cei care vor fi numiți buni şi credincioşi. Este nevoie de lucrători care ma-nifestă energie, integritate, hărnicie, persoane care sunt dispuse să facă orice lucru care trebuie realizat.

„Căci cunoașteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.”

(2 Corinteni 8:9).

Mulți devin ineficienți prin ocolirea responsabilităților de teama unui eşec. Astfel, ei nu reuşesc să obțină acea educație care rezultă din experiență şi pe care lectura, studiul şi toate avantajele câştigate altfel nu le pot da.

Omul poate crea circumstanțe, dar circumstanțelor nu ar tre-bui să li se permită să-l modeleze pe om. Ar trebui să profităm de circumstanțe ca de nişte mijloace prin care să lucrăm. Noi trebuie să le stăpânim, însă nu ar trebui să le permitem să ne stăpânească.

Oamenii puternici sunt cei care au întâmpinat opoziție, care au fost şicanați şi zdrobiți. Punându-şi energiile în acțiune, obstacolele pe care le vor întâlni se vor dovedi pentru ei adevărate binecuvântări. Ei dobândesc încredere în sine. Conflictele şi greutățile necesită exer-citarea încrederii în Dumnezeu şi o fermitate care dezvoltă puterea.

Hristos nu avea un timp anumit alocat slujirii. El nu şi-a mă-surat lucrarea în ore. Timpul, inima, sufletul şi puterea Lui erau


501

cu totul implicate în lucrarea în folosul omenirii. El a trudit zile întregi, obositoare, iar în nopțile lungi Se apleca în rugăciune pen-tru har şi putere ca să poată face o lucrare mai mare. Cu suspine şi lacrimi amare Îşi înălța cererile la cer, pentru ca natura Sa umană să poată fi întărită, ca El să primească sprijin pentru a da piept cu vrăjmaşul cel viclean în toate lucrările lui înşelătoare şi tărie pen-tru îndeplinirea misiunii Sale de înălțare a umanității. Lucrătorilor Săi le spune: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceți cum am făcut Eu.” (Ioan 13:15).

„Dragostea lui Hristos”, spune Pavel, „ne constrânge.” (2 Corin-teni 5:14). Acesta a fost principiul călăuzitor al comportamentului său; era tăria motivației sale. Dacă în calea datoriei sale zelul i se stingea pentru o clipă, o singură privire către cruce îl ajuta să-şi în-cingă din nou coapsele minții şi să înainteze pe drumul tăgăduirii de sine. În eforturile făcute pentru frații săi, el s-a bazat mult pe manifestarea iubirii infinite din jertfa lui Hristos, cu puterea ei de a supune şi constrânge.

Cât de serios şi de emoționant este apelul său: „Căci cunoaşteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” (2 Corinteni 8:9). Știi înălțimea de la care a plecat, adâncimea de umilire la care a coborât. Picioarele Lui au păşit pe calea sacrificiului şi nu S-a abătut de la ea până nu Și-a dat viața. Nu a fost nicio odihnă pentru El între tronul din cer şi cruce. Dragostea Lui pentru om l-a făcut să accepte orice umilință şi să sufere orice abuz.

Pavel ne îndeamnă ca „fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”. Ne îndeamnă să avem în noi gândul „care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumne-zeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi, a luat chip de rob, fă-cându-Se asemenea oamenilor. La înfățişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:4-8).

Pavel dorea din adâncul sufletului ca umilința lui Hristos să fie văzută şi înțeleasă. El era convins că, dacă oamenii ar putea fi

407Dezvoltarea personală şi slujirea

502

conduşi să înțeleagă sacrificiul uimitor făcut de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. Apostolul zăboveşte asupra acestora punct după punct, ca să putem înțelege, într-o oarecare măsură, bunăvoința minunată dovedită de Mântuitorul în favoa-rea păcătoşilor. El îndreaptă întâi mintea spre poziția pe care Hris-tos a ocupat-o în cer, la sânul Tatălui Său; Îl descoperă mai târziu dezbrăcându-Și slava, acceptând de bună voie condițiile umilitoare ale vieții omului, asumându-Și responsabilitățile unui serv şi de-venind ascultător până la moarte şi încă cea mai ruşinoasă, agoni-zantă şi revoltătoare moarte – moartea pe cruce. Putem contempla această manifestare minunată a iubirii lui Dumnezeu fără a dovedi recunoştință şi iubire, precum şi un sentiment profund al faptului că noi nu suntem ai noştri? Un astfel de Stăpân nu ar trebui să fie slujit din motive egoiste şi în silă.

„Căci ştiți”, spune Petru, „că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați.” (1 Petru 1:18). O, dacă acestea ar fi fost suficiente pentru cumpărarea mântuirii omului, cât de uşor ar fi făcut acest lucru Acela care spune: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul!” (Hagai 2:8). Dar păcătosul nu putea fi răscumpărat decât prin sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Cei care, nereuşind să aprecieze acest sacrificiu minunat şi se rețin de a lucra în slujba lui Hristos, vor pieri în egoismul lor.

Un țel unic

În viața lui Hristos, totul a fost subordonat lucrării Sale, marii lucrări de răscumpărare pe care El a venit s-o împlinească. În plus, acelaşi devotament, aceeaşi lepădare de sine şi sacrificiu, aceeaşi su-punere față de cerințele Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie dată pe față de către ucenicii Săi.

Toți cei care acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal vor dori nespus privilegiul de a-I sluji lui Dumnezeu. Meditând la ceea ce a făcut cerul pentru ei, inimile lor sunt cuprinse de o dragoste nemărginită şi de o recunoştință plină de adorare. Ei sunt dornici să-şi manifeste recunoştința, dedicându-şi talentele în slujba lui


Dumnezeu. Ei doresc să-şi arate dragostea pentru Hristos şi pen-tru proprietatea Sa răscumpărată. Ei doresc să aibă parte de trudă, greutăți şi sacrificiu.

Adevăratul lucrător pentru Dumnezeu va face tot ce îi stă în putere, pentru că făcând astfel el poate aduce slavă Stăpânul său. El va face ceea ce este drept din prețuire pentru cerințele lui Dumne-zeu. El se va strădui să-şi îmbunătățească toate capacitățile avute. El îşi va îndeplini orice datorie ca pentru Dumnezeu. Singura lui dorință va fi ca Hristos să primească slavă şi slujire desăvârşită.

Există o imagine reprezentând un bou care stă între un plug şi un altar, cu inscripția „Gata pentru oricare”, gata să trudească în brazdă sau pentru a fi oferit pe altar ca jertfă. Aceasta este poziția adevăratului copil al lui Dumnezeu – dispus să mergă unde îl chea-mă datoria, să se tăgăduiască pe sine, să se sacrifice pentru cauza Răscumpărătorului.

503

504

O experiență mai înaltăAvem nevoie permanentă de o descoperire proaspătă a lui

Hristos, de o experiență care să fie zilnic în armonie cu învățăturile Sale. Realizări mari şi sfinte ne stau la îndemână. Scopul lui Dum-nezeu pentru noi este să progresăm continuu în cunoaştere şi virtute. Legea Sa este ecoul propriei sale voci, făcându-le tuturor invitația: „Veniți mai sus. Fiți sfinți, şi încă mai sfinți.” Putem îna-inta zilnic spre desăvârşirea caracterului creştin.

Cei care sunt angajați în lucrarea pentru Domnul au nevoie de o experiență mult mai înaltă, mai profundă, mai largă, decât şi-au închipuit mulți că vor avea. Mulți dintre cei care sunt deja membri ai marii familii a lui Dumnezeu cunosc prea puțin despre ceea ce înseamnă a vedea slava Lui şi a fi schimbaţi din slavă în slavă. Mul-te persoane au o percepție neclară despre măreția lui Hristos şi, totuşi, inimile lor freamătă de bucurie. Ei doresc din toată inima să fie pătrunşi de un simțământ mai plin, mai profund al iubirii Mân-tuitorului. Aceştia să prețuiască fiecare dorință a sufletului după Dumnezeu. Duhul Sfânt lucrează cu cei care acceptă să se lucreze cu ei, îi modelează pe cei care vor să fie modelați şi îi transformă pe cei care vor să fie transformați. Creşteți în gânduri spirituale şi co-muniune sfântă. Nu ați văzut decât primele raze ale primilor zori ai slavei Sale. Pe măsură ce veți progresa în cunoaşterea Domnului, veți vedea că „drumul celor neprihăniți este ca lumina strălucitoa-re, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbele 4:18).

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11).

Permanent, Hristos a avut înaintea Lui rezultatul misiunii Sale. Viața Sa pământească, atât de plină de trudă şi sacrificiu de sine, a fost încurajată de gândul că sacrificiul Lui nu era în zadar.


505

Dându-Și viața pentru viața oamenilor, El avea să restabilească în om chipul lui Dumnezeu. El avea să ne ridice din țărână, să ne re-modeleze după modelul propriului Său caracter şi să-l facă frumos prin propria Sa slavă.

Hristos a văzut rodul muncii sufletului Său şi a fost mulțumit. El a privit în veşnicii şi a văzut fericirea celor care, prin umilința Sa urmau să primească iertarea şi viața veşnică. El a fost străpuns pentru păcatele lor, zdrobit pentru fărădelegile lor. Pedeapsa care putea să le dea pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui au fost vindecați. El a auzit strigătul celor răscumpărați. El i-a auzit pe cei răscumpărați cântând cântarea lui Moise şi a Mielului. Deşi mai întâi trebuia primit botezul sângelui, deşi păcatele lumii urmau să apese asupra sufletului Său nevinovat, deşi umbra unei nenorociri de nedescris era peste El, totuşi pentru bucuria care-I era pusă îna-inte, El a ales să îndure crucea şi să disprețuiască ruşinea.

Această bucurie trebuie să o împărtăşească toți urmaşii Săi. Oricât de măreață şi glorioasă ar fi viața veşnică, răsplata noastră nu trebuie să se limiteze la momentul eliberării finale. Chiar şi aici, prin credință, trebuie să intrăm în bucuria Mântuitorului. Aseme-nea lui Moise, noi trebuie să trăim ca şi când am fi în prezența Celui Invizibil.

Acum biserica este luptătoare. Acum ne confruntăm cu o lume aflată în întuneric, dedată aproape în întregime la idolatrie.

Bucuria Domnului

Au fost nouăzeci şi nouă aflate-n siguranță,În adăpost, în strunga de oi,Dar una era pe depărtate dealuri,Departe, departe de porțile de aur,Departe în sălbăticia munților străbuni,Departe de îngrijirea Păstorului cel bun.

„Doamne, Tu nouăzeci şi nouă ai aici;Nu-ți sunt suficiente cele din staul?”

411O experiență mai interesantă

506

Păstorul cu durere însă a răspuns: o oaie de-a MeaDeparte de Mine a rătăcit,Chiar de-o fi drumul aspru şi abrupt,Mă duc în deşert oaia a-Mi găsi.”

Niciunul din cei răscumpărați nu ştiuPrin ce ape adânci piciorul Său trecu,Nici cât de întunecată a fost noaptea petrecutăCa să găsească oaia care a fost pierdută.Departe în deşert un strigăt slab se auzea,Istovită şi slăbită, oaia pe moarte se-afla.

„Doamne, de unde sunt picuri de sânge pe caleDe ce este roşu drumul spre vale?”„Sunt picuri vărsați pentru cea rătăcită,Ca Păstorul s-o aducă-napoi pe oaia găsită.”„Doamne, de ce ai mâinile adânc sfâşiate?”„O, azi-noapte, ele Mi-au fost de spini brăzdate.”

Dar prin munți, peste tot şi puternic,Un glas clar şi deloc şovăielnic,A răzbit în sus până la a cerului poartă,„Bucurați-vă, am găsit oaia care a fost pierdută!”Și îngerii cântau în jurul tronului,„Bucurați-vă că-i aduce acasă pe cei ai Lui!” Elizabeth C. Clephane

Dar vine ziua când lupta va fi încheiată, biruința va fi câştigată. Voia lui Dumnezeu se va face pe pământ aşa cum se face în ceruri. Mulțimea celor mântuiți nu va cunoaşte nicio altă lege în afară de legea cerului. Toți vor fi o familie fericită şi unită, înveşmântați cu laudă şi mulțumire – cu haina dreptății lui Hristos. Întreaga natură, cu frumusețea ei de neegalat, va aduce lui Dumnezeu un tribut de laudă şi adorare. Lumea va fi scăldată în lumina cerului. Lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de


şapte ori mai puternică decât este acum. Anii se vor scurge plini de bucurie. Privind scena, stelele dimineții vor cânta împreună, fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Domnul Hristos Se vor uni în a proclama: „Nu va mai fi păcat şi nici moarte nu va mai fi.”

Aceste imagini ale slavei viitoare, scene zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, ar trebui să le fie dragi copiilor Săi.

Stați pe pragul veşniciei şi auziți cuvintele de bun venit adre-sate celor care în această viață au cooperat cu Hristos, considerând un mare privilegiu şi o onoare să sufere de dragul Lui. Împreună cu îngerii, îşi aruncă coroanele la picioarele Răscumpărătorului, exclamând: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda! ... A Celui ce stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:12, 13).

Acolo cei răscumpărați îi vor saluta pe cei care li L-au pre-zentat pe Mântuitorul înălțat. Ei se unesc în a aduce laudă Celui care a murit ca ființele umane să poată avea o viață care se mă-soară cu viața lui Dumnezeu. Lupta s-a sfârşit. Necazul şi vrajba s-au sfârşit şi ele. Imnuri de biruință umplu tot cerul, în timp ce în jurul tronului lui Dumnezeu se aşează cei răscumpărați. Toți se alătură pentru a înălța spre cer un cântec de bucurie: „Vred-nic, vrednic este Mielul care a fost junghiat” şi ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu.

„M-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea nimeni s-o numere, din orice neam, din orice seminție, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului”. ” (Apocalipsa 7:9-10).

„Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde

507


peste ei cortul. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apocalipsa 7:14-17). „Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4).

Trebuie să păstrăm mereu înaintea ochilor noştri această vi-ziune a lucrurilor nevăzute. Doar aşa vom putea da lucrurilor veşnice şi celor trecătoare adevărata valoare. Aceasta este imagi-nea care ne va da puterea să-i influențăm pe alții pentru o viață mai înaltă.

Pe munte cu Dumnezeu

„Veniți la Mine pe munte”, ne îndeamnă Dumnezeu. Lui Mo-ise, înainte ca acesta să poată fi unealta lui Dumnezeu spre izbăvi-rea lui Israel, i s-au hărăzit patruzeci de ani de comuniune cu El, în singurătatea munților. Înainte de a purta solia lui Dumnezeu pentru faraon, el a vorbit cu îngerul din rugul aprins. Înainte de a primi Legea lui Dumnezeu ca reprezentant al poporului Său, Mo-ise a fost chemat pe munte şi a privit slava Sa. Înainte de a împlini judecata asupra celor idolatri, el a fost ascuns în crăpătura stân-cii, iar Domnul a spus: „Voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exodul 33:19), „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, ... dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat.” (Exodul 34:6, 7). Înainte de a-şi lăsa, odată cu viața, povara pentru Israel, Dumnezeu l-a chemat pe vârful Pisga şi a desfăşurat înaintea lui slava Țării Făgăduinței.

Înainte ca ucenicii să plece în misiunea încredințată, ei au fost chemați pe munte de către Isus. Înainte de puterea şi slava Cinci-zecimii, a fost noaptea când s-a serbat Cina cu Mântuitorul, întâl-nirea de pe muntele din Galileea, scena despărțirii de pe muntele Măslinilor, cu făgăduința făcută de înger, precum şi zilele de rugă-ciune şi comuniune din camera de sus.

508

509


Ori de câte ori se pregătea pentru o mare încercare sau o lu-crare importantă, Isus, apela la singurătatea munților şi petrecea noaptea în rugăciune către Tatăl Său. O noapte de rugăciune a pre-cedat hirotonisirea apostolilor şi predica de pe munte, schimbarea la față, agonia din sala de judecată, crucea precum şi slava învierii.

Privilegiul rugăciunii

Noi, de asemenea, trebuie să avem timp pus deoparte pentru meditație şi rugăciune, precum şi pentru a primi înviorare spiritua-lă. Noi nu prețuim puterea şi eficiența rugăciunii aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credința vor face ceea ce nicio putere de pe pământ nu poate realiza. Rareori, în toate privințele, trecem prin aceeaşi situație de două ori. Avem continuu noi situații şi noi încercări prin care să trecem, pentru care experiența anterioară nu poate fi un ghid sufi-cient. Trebuie să avem continuu lumina care vine de la Dumnezeu.

Hristos trimite mereu solii celor care caută să-I audă glasul. În noaptea agoniei din Ghetsemani, ucenicii adormiți nu au auzit glasul lui Isus. Ei aveau un simțământ vag al prezenței îngerilor, dar nu au înțeles puterea şi slava existentă în acea scenă. Din prici-na toropelii şi amorțelii lor, ei nu au putut primi dovada care le-ar fi întărit sufletele pentru scenele îngrozitoare la care aveau să fie martori. La fel şi astăzi, chiar oamenii care au cea mai mare nevoie de învățătură divină, nu reuşesc s-o primească pentru că nu fac nimic pentru a comunica cu cerul.

Ispitele la care suntem expuşi zilnic fac din rugăciune o ne-cesitate. Pericolele pândesc la fiecare pas. Cei care încearcă să-i salveze pe alții de la viciu şi ruină sunt în special expuşi ispitelor. Fiind în contact permanent cu răul, au nevoie să se prindă strâns de Dumnezeu ca nu cumva să fie şi ei corupți. Paşii care îi duc pe oameni de pe terenul înălțat şi sfânt pe unul inferior sunt mici şi si-guri. Într-o clipă, pot fi luate decizii care hotărăsc pentru totdeau-na soarta cuiva. O singură greşeală lasă sufletul fără apărare. Un singur obicei rău, dacă nu este stăpânit cu fermitate, va căpăta în timp duritatea unor lanțuri de oțel, încătuşând omul în întregime.

510


Motivul pentru care atât de mulți sunt lăsați singuri în lupta cu ispita, este că aceştia nu Îl aşază necurmat pe Domnul înaintea lor. Când permitem să se întrerupă comuniunea noastră cu Dum-nezeu, apărarea noastră se îndepărtează de la noi. Niciuna din ho-tărârile voastre bune şi din bunele voastre intenții nu vă va ajuta să vă împotriviți răului. Trebuie să fim bărbați şi femei ai rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, ocazionale şi capricioase, ci serioase, perseverente şi constante. Nu este întotdeauna necesar să ne plecăm pe genunchi pentru a ne ruga. Cultivați obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteți singuri, atunci când mergeți pe jos şi atunci când sunteți ocupați cu munca de zi cu zi. Inima să vă fie înălțată continuu în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru putere şi pentru cunoaştere. Fiecare respirație să fie o rugăciune.

Ca lucrători pentru Dumnezeu, noi trebuie să ajungem la oa-meni acolo unde sunt, înconjurați de întuneric, scufundați în viciu şi mânjiți de corupție. Dar în timp ce mintea noastră rămâne con-centrată asupra Lui, Celui care este soarele şi scutul nostru, răul care ne înconjoară nu va aduce nicio pată pe hainele noastre. Pe măsură ce lucrăm pentru a salva sufletele care sunt gata să piară, nu vom fi dați de ruşine dacă ne vom pune încrederea în Dumne-zeu. Hristos în inimă, Hristos în viață, aceasta este siguranța noas-tră. Atmosfera prezenței Lui va umple sufletul cu oroare față de tot ce este rău. Spiritul nostru se va identifica într-atâta cu al Lui în gând şi scop, încât vom fi una cu El.

Prin credință şi rugăciune a ajuns Iacov, dintr-un om slab şi păcătos, un prinț al lui Dumnezeu. În acest fel puteți deveni bărbați şi femei cu scopuri înalte şi sfinte, cu vieți nobile, bărbați şi femei care nu vor accepta pentru niciun motiv să fie îndepărtați de la adevăr, dreptate şi corectitudine. Toți sunt apăsați de griji, poveri şi îndatoriri urgente, însă, cu cât este mai dificilă poziția în care vă aflați şi cu cât sunt mai grele poverile voastre, cu atât mai mult aveți nevoie de Isus.

Este o greşeală gravă să se neglijeze închinarea publică la Dumnezeu. Privilegiul de a lua parte la serviciului divin nu ar tre-

511


bui tratat cu uşurință. Cei care îi îngrijesc pe cei bolnavi sunt de multe ori în imposibilitatea de a se folosi de aceste privilegiu, dar ar trebui să fie atenți să nu lipsească inutil de la biserică.

În slujirea celor bolnavi, mai mult decât în orice chestiune la-ică, succesul depinde de spiritul de consacrare şi jertfire de sine cu care se efectuează lucrarea. Cei care poartă responsabilități trebu-ie să se aşeze acolo unde vor fi profund influențați de Duhul lui Dumnezeu. Ar trebui ca, față de alții, să doriți cu atât mai mult ajutorul Duhului Sfânt şi cunoaşterea lui Dumnezeu, cu cât poziția de încredere pe care o dețineți comportă mai multă răspundere decât a altora.

Nimic nu este mai necesar pentru lucrarea noastră ca rezul-tatele practice ale comuniunii cu Dumnezeu. Ar trebui să arătăm prin viața noastră de zi cu zi că avem pace şi odihnă în Mântuito-rul. Pacea Sa din inimă va străluci pe chipul nostru. Ea va da vocii putere de convingere. Părtăşia cu Dumnezeu va înnobila caracte-rul şi viața. Oamenii vor remarca, aşa cum au remarcat la primii ucenici, că am fost cu Isus. Acest lucru va atribui lucrătorului o putere pe care nimic altceva n-o poate da. El nu trebuie să îngăduie să fie deposedat de această putere.

Noi trebuie să trăim o viață orientată în două direcții – o viață de gândire şi de acțiune, de rugăciune şi muncă serioasă. Puterea primită prin comuniunea cu Dumnezeu, unită cu efortul stăruitor de educare a minții pentru a gândi şi a fi responsabilă, pregăteşte pe om pentru îndatoririle zilnice şi păstrează spiritul în pace în toate împrejurările, oricât de grele ar fi.

Sfetnicul Divin

Când dau de necaz, mulți cred că trebuie să apeleze la vreun prieten pământesc, spunându-i problemele şi cerşindu-i ajutorul. În încercări, necredința le umple inimile şi calea le pare întuneca-tă. Și tot timpul acolo, lângă ei, stă puternicul Sfetnic al veacurilor, invitându-i să-şi pună încrederea în El. Isus, marele Purtător de poveri, spune: „Veniți la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Să ne în-

512


toarcem de la El spre ființe umane şovăielnice, care sunt la fel de dependente de Dumnezeu cum suntem noi înşine?

Puteți avea simțământul imperfecțiunii caracterului vostru şi al capacității voastre reduse, în comparație cu măreția lucră-rii. Dar chiar dacă ați avea cel mai puternic intelect dat vreoda-tă omului, nu v-ar fi îndeajuns pentru lucrarea pe care o aveți de făcut. „Fără Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15:5), spune Domnul şi Mântuitorul nostru. Rezultatul a tot ce facem este în mâinile lui Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla, prindeți-vă de El cu încredere neclintită şi constantă.

În munca pe care o aveți, în părtăşia cu alții în orele de destin-dere şi în legăturile de-o viață întreagă, în orice anturaj ați dori să întrați, să începeți prin rugăciune sinceră şi umilă. Veți demonstra astfel că Îl onorați pe Dumnezeu, iar Dumnezeu vă va onora pe voi. Rugați-vă când sunteți cuprinşi de teamă. Când sunteți plini de deznădejde, nu spuneți nimic semenilor; nu umbriți poteca al-tora; dar spuneți-I totul lui Isus. Înălțați-vă mâinile după ajutor. În slăbiciunea voastră, prindeți-vă de tăria infinită. Cereți umilință, înțelepciune, curaj, sporirea credinței, pentru a vedea lumină în lumina lui Dumnezeu şi pentru a vă bucura în dragostea Sa.

Consacrarea; încrederea

Când suntem umili şi smeriți, ne aflăm în poziția în care Dum-nezeu poate şi vrea să ni Se se arate. El este mulțumit atunci când apelăm la îndurările şi binecuvântările din trecut ca motiv pentru care El să ne dăruiască binecuvântări noi şi mai mari. El va face mai mult decât să îndeplinească aşteptările celor care au încredere de-plină în El. Domnul Isus ştie exact de ce au copiii Săi nevoie, cât de multă putere divină avem nevoie pentru binecuvântarea omenirii; şi El revarsă peste noi toate lucrurile de care avem toți nevoie pentru a aduce binecuvântare altora şi a ne înnobila sufletele.

Trebuie să avem mai puțină încredere în ceea ce putem face, şi mai multă încredere în ceea ce poate face Domnul pentru şi prin noi. Voi nu sunteți angajați în lucrarea voastră personală; voi faceți 514

513


lucrarea lui Dumnezeu. Predați Lui voința şi calea voastră. Nu păstrați nicio rezervă, nu faceți nici măcar un compromis cu eul. Aflați ce înseamnă să fii liber în Hristos.

Simpla ascultare a unor predici Sabat după Sabat, citirea Bibli-ei iar şi iar, sau explicația ei verset cu verset, nu ne va fi de niciun ajutor sau celor cărora ne ascultă, dacă nu aducem adevărurile Bi-bliei în experiența noastră individuală. Înțelegerea, voința, senti-mentele, trebuie predate sub controlul Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci, prin lucrarea Duhului Sfânt preceptele cuvântului vor de-veni principiile vieții.

Dacă Îi cereți Domnului să vă ajute, onorați-L pe Mântuitorul vostru, crezând că primiți într-adevăr binecuvântarea Lui. Toată puterea, toată înțelepciunea ne stau la dispoziția noastră. Trebuie doar să le cerem.

Umblați neîncetat în lumina lui Dumnezeu. Meditați zi şi noapte asupra caracterului Său. Atunci veți vedea frumusețea Lui şi vă veți veseli în bunătatea Sa. Inima voastră va străluci, simțind iubirea Sa. Veți fi înălțați ca şi cum ați fi purtați pe brațe veşnice. Cu puterea şi lumina pe care v-o dă Dumnezeu, veți putea înțelege şi realiza mai mult decât ați crezut înainte că este posibil.

„Rămâneți în Mine”

Hristos ne îndeamnă: „Rămâneți în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot aşa nici voi nu puteți aduce roadă dacă nu rămâneți în Mine... Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, adu-ce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic... Dacă rămâneți în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea şi vi se va da. Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veți fi ucenicii Mei.”

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea...

„Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeți şi să aduceți roadă, şi roada voastră să rămână, 515


pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15:4-16).

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apoca-lipsa 3:20).

„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă, şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” (Apocalipsa 2:17).

„Celui ce va birui ... îi voi da luceafărul de dimineață”, „voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetății Dumne-zeului Meu ... şi Numele Meu cel nou.” (Apocalipsa 2:26-28; 3:12).

„Fac un singur lucru”

Cel care-şi pune încrederea în Dumnezeu va afirma împreună cu Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13). Oricare ar fi greşelile sau eşecurile trecutului, cu ajutorul lui Dum-nezeu, ne putem ridica deasupra lor. Vom putea spune împreună cu apostolul:

„Eu fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi arun-cându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul che-mării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13, 14).


Cuprins

Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3„Vie împărăția Ta!” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Adevăratul medic misionar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Exemplul nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9Zilele de slujire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17Cu natura şi cu Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31Atingerea credinței . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35Vindecarea sufletului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45Salvat pentru a sluji . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59

Lucrarea medicului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69Conlucarea divinului cu umanul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71Medicul, un educator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83

Misionarii medicali şi lucrarea lor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93Învățând şi vindecând . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95Ajutându-i pe cei ispitiți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113Lucrând pentru cei necumpătați . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121Ajutor pentru cei fără ocupație şi pentru cei fără adăpost . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131Săracii lipsiți de ajutor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145Lucrarea pentru cei bogați . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153


Îngrijirea bolnavilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159În camera bolnavului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161Rugăciunea pentru cei bolnavi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165Folosirea remediilor naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173Vindecarea minții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 În contact cu natura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197

Principiile sănătății . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203Noțiuni generale de igienă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205Igiena la copiii lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211Îmbrăcămintea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219Dieta şi sănătatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227Carnea ca hrană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239Extreme în dietă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245Stimulente şi narcotice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251Comerțul ilegal cu alcool şi prohibiția . . . . . . . . . . . . . . . 261

În cămin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 271Lucrarea în cămin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 273Ziditorii căminului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 279Alegerea şi pregătirea căminului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 285Mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291Copilul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297Influențele din cămin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 305Adevărata educație: educația pentru a deveni misionari . . . . . . . . . . . . . . . . . 311

423Cuprins

Cunoaşterea fundamentală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321O adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . 323Pericolul ascuns în cunoaşterea speculativă . . . . . . . . . . 339Fals şi adevărat în educație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 351Importanța căutării adevăratei cunoaşteri . . . . . . . . . . . . 363Cunoşterea primită prin Cuvântul lui Dumnezeu . . . . . 369

Nevoia lucrătorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377Ajutor în viața de zi cu zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 379În contact cu alții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 391Dezvoltarea personală şi slujirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 403O experiență mai înaltă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 409


Tipărit la:S.C. Farul Speranței SRL

str. Morii, nr. 27505200 Făgăraş – Braşov

Tel. +40 268 213 714www.farulsperantei.ro

Documents

Prefață Din opera desăvârşită a lui Dumnezeu, marele Univers, sin-gura lume bolnavă trăiete pe planeta Pământ. Boala ş şi suferința au început odată cu neascultarea