1

Predica de pe munte

INTERPRETATĂ DE PARAMAHANSA YOGANANDA

“Nu vă gândiţi că am venit să distrug legea sau pe profeţi:

Nu am venit să distrug, ci să împlinesc”

Matei 5:17

AMRITA FOUNDATION, INC. Publishers

Dallas, Texas 1980

A doua ediţie (Second printing) 1982 Copyright, 1979 (by) Amrita Foundation, Inc.

Publicat în S.U.A. (Published in U.S.A.) Toate drepturile rezervate (All Rights Reserved)

International Copyrights

Număr de catalog la Librăria Congresului: 79-91531 ISBN: 0-973 134-01-5

Imprimat în Statele Unite ale Americii

Toate citatele biblice au fost luate din Versiunea Regelui Iacob (King James Version)

2

3

Tatăl Nostru, noi călătorim pe multe căi adevărate la Tine, care locuieşti în Lumină. Arată-ne nouă un drum principal al realizării-Colective, unde se întâlnesc toate căile credinţelor teologice. Fă-ne să simţim că diversele religii sunt ramuri ale Singurului Tău Copac al Adevărului. Binecuvântează-ne pe noi ca să ne putem bucura de intuiţia testată, matură, de fructele atrăgătoare ale auto-cunoaşterii, care atârnă din toate ramurile învăţăturilor din scripturi, -- care au înţelesuri pe mai multe nivele. În Singurul Tău Templu al Tăcerii noi îţi cântăm ţie un cor de religii pe mai multe voci. Învaţă-ne să cântăm în armonie numeroasele expresii ale iubirii faţă de Tine, ca melodia sufletelor noastre să te poată ridica pe Tine, ca Tu să-ţi încalci jurământul de tăcere al Tău şi să ne ridici pe noi în poala Ta de Înţelegere Universală şi Nemurire, ca noi să putem asculta refrenul cântecului Tău în toate cântecele delicate pentru Tine.

(Extrase din ediţia original din 1929 a “Şoapte din eternitate”)

4

NOTA EDITORULUI

Paramhansa Yogananda s-a născut la 5 ianuarie 1893 in Gorakhpur, în nord-estul Indiei, lângă munţii Himalaya. Încă din fragedă copilărie el a tânjit să-l cunoască pe Dumnezeu, să guste din apele care potolesc (sting) setea Spiritului. Explorarea sa asupra Infinitului l-a condus către Sri Yukteswar, învăţătorul său. Sub călăuzirea învăţătorului realizat întru Dumnezeu (God-realized teacher), el a atins Realizarea Supremă şi i s-a acordat titlul de Paramhansa1 de către învăţătorul său în 1935. Paramhansa Yogananda2 a adus mai târziu Tehnicile speciale de Concentrare şi Meditaţie lumii vestice, incluzând Kriya Yoga, - care este metoda ştiinţifică de accelerare a evoluţiei spirituale a discipolilor. În plus, pe lângă aducerea Tehnicilor de Concentrare şi Meditaţie în vest, marea misiune spirituală a lui Paramhansaji a inclus dezvăluirea interpretărilor percepute intuitiv a Bibliei creştine. În cadrul textului A doua venire a lui Christ Paramhansa foloseşte majusculele pentru a întări un adevăr, pentru a ajuta cititorul. În cazurile în care există o redundanţă a materialului, el include această redundanţă pentru că are legătură şi clarifică noul material introdus.

1 Paramhansa – literal param – cel mai înalt; hansa – lebădă. Hansa este reprezentată în Scripturi ca vehiculul lui Brahma, Spiritul Suprem; ca simbol al discriminării hansa - lebăda albă, se ştie că ea este capabilă să separe adevăratul soma – nectar dintr-un amestec de apă şi lapte. 2 Yogananda însemnă „Binecuvîntare (ananda) prin unire divină (yoga)”

5

Prefaţă

Aceste interpretări spirituale primite şi interpretate prin Conştiinţa Christică sunt metodele pe care Maeştri le-au folosit pentru a arăta lumii platforma comună, ştiinţifică a percepţiei intuitive în care Biblia creştină, Bhagavad Gita hindusă (Noul şi Vechiul Testament hindus) şi adevăratele Scripturi ale adevăratelor religii îşi pot găsi unitatea. Interpretarea spirituală a Bibliei creştine relevă şi eliberează adevărul ascuns în peşterile întunecate ale studiilor teoretice şi teologice.

Isus Christos a fost crucificat o dată, dar învăţăturile Sale creştine au fost şi sunt şi acum crucificate de către oamenii ignoranţi. Înţelegerea şi aplicarea acestor învăţături percepute în mod intuitiv încearcă să arate că Conştiinţa Christică a lui Isus, eliberată de crucificarea teologică, poate fi adusă înapoi a doua oară în sufletul oamenilor.

Aceste interpretări sunt născute din intuiţie şi se va descoperi că sunt adevărate în mod universal, dacă se meditează asupra lor prin percepţie intuitivă.

6

CUPRINS

NOTA EDITORULUI ....................................................................................................................................4

CUPRINS ....................................................................................................................................................6

CHRISTUL UNIVERSAL ...............................................................................................................................7

O AMINTIRE SACRĂ ..................................................................................................................................8

CAP. 1 Beatitudinile (suprema binecuvântare) ........................................................................................9

CAP. 2 Voi sunteţi sarea pământului ..................................................................................................... 17

CAP. 3 Respectaţi legile care guvernează adevărata viaţă .................................................................... 20

CAP. 4 Fiţi voi perfecţi –......................................................................................................................... 31

căutaţi realizarea-Dumnezeu ................................................................................................................ 31

Rugăciune pentru dezvoltarea spirituală .............................................................................................. 31

Rugăciunea Domnului ........................................................................................................................... 31

Rugăciune pentru Dezvoltarea spirituală Rugăciunea Domnului ...................................................... 35 CAP. 5 Dumnezeu şi Mammon .............................................................................................................. 36

CAP. 6 Înlătură ignoranţa din interiorul nostru ..................................................................................... 43

CAP. 7 Adevăratul perceptor este trimisul ceresc al lui Dumnezeu ...................................................... 50

CAP. 8 Îmbrăţişează înţelepciunea cosmică şi beatitudinea ................................................................. 52

7

CHRISTUL UNIVERSAL

„Dar tuturor celor ce l-au primit, lor le-a dat puterea să devină Fii lui Dumnezeu”

(IOAN 1:12) Aşa cum o cană mică nu poate să păstreze în ea un ocean, oricât de mult ar dori să o facă, în mod similar cupa conştiinţei materiale umane nu poate să atingă Conştiinţa Christică Universală, oricât de mult ar dori să facă acest lucru, decât atunci când studentul, prin preceptele3 metodei concentrării şi meditaţiei îşi lărgeşte calibrul conştiinţei sale în toţi atomii (CONŞTIINŢA CHRISTICĂ) înăuntru conştiinţei sale sale. Acest lucru se înţelege din „l-au primit”. Astfel, după spusele lui Isus, toate sufletele care se găsesc ca fiind suflete unite cu Conştiinţa Christică prin Auto-realizare intuitivă, pot fi numiţi ca „Fii ai lui Dumnezeu”. Toate Scripturile, cum sunt Bhagavad Gita, sau Biblia Hindusă şi Biblia Creştină au o semnificaţie pe trei dimensiuni. Cu alte cuvinte, Scripturile relaţionează cu trei factori ai fiinţei umane, adică material, mental şi spiritual. Astfel că toate adevăratele Scripturi au fost în aşa fel scrise încât ele să servească în beneficiul corpului, minţii şi sufletului omului. Adevăratele Scripturi sunt ca izvoarele Apelor Divine, care pot potoli setea în trei dimensiuni: materială, mentală şi spirituală. În plus, Scripturile, pentru a fi valoroase, ar trebui să ajute cu adevărat pe omul de afaceri, omul mintal şi omul spiritual. Deşi sunt necesare ambele: interpretarea materială şi psihologică, trebuie amintit faptul că autorii Scripturilor au suportat mari suferinţe pentru a scoate în evidenţă că interpretările spirituale sunt de o supremă importanţă pentru om. Un om care are succes material sau intelectual poate să nu fie cu adevărat, din punct de vedere ştiinţific, un om de succes, care creează un succes perfect al vieţii, pe când un om spiritual este fericit „peste tot”, este sănătos, intelectual, mulţumit şi cu adevărat prosper, cu o înţelepciune a-tot-satisfăcătoare. Din moment ce, prin intuiţie autorii spirituali (ai textelor spirituale) au avut viziunea de a face pe oameni în primul rând spirituali, eu voi da interpretarea spirituală, cu interpretările psihologice şi materiale întreţesute. Aceste interpretări vor ajuta deopotrivă aspirantul spiritual, omul intelectual şi omul de afaceri. Aceste interpretări spirituale percepute în mod intuitiv ale cuvintelor rostite de Isus Christos trebuie să fie studiate în fiecare zi, în mod conştient şi trebuie meditat asupra lor de către adevăraţii creştini şi adevăraţii devoţi ai lui Dumnezeu. Conştiinţa Christică Universală a apărut sub forma vehiculului lui Isus. Iar acum, prin tehnicile specifice de concentrare şi meditaţie, aşa cum ni se spune în Lecţiile – Precepte (Praecepta Lessons) şi aceste interpretări percepute intuitiv ale Scripturilor, prin aceasta Conştiinţa Christică vine a doua oară, pentru a se manifesta prin conştiinţa fiecărui devot adevărat al lui Dumnezeu. 3 IniŃial numele organizaŃiei şi a învăŃăturilor scrise în America alelui Paramhansa Yogananda erau cunoscute ca Yogoda Sat-Sanga Society şi respectiv Yogoda Course. Mai târziu el a lărgit învăŃăturile sale scrise şi le-a modificat numele în Praecepta. Tehnicile de Concentrare şi MeditaŃie şi Kriya Yoga, aşa cum sunt ele explicate în LecŃiile – Precepte (Praecepta Lessons) sunt disponibile la Amrita Foundation, Inc.

8

O AMINTIRE SACRĂ Atunci când Yogananda a început să scrie interpretările sale percepute în mod intuitiv ale spuselor lui Isus, el s-a rugat pentru ca Christ să-l călăuzească în descoperirea adevăratelor semnificaţii ale cuvintelor sale. Paramhansaji a fost binecuvântat cu prezenţa şi cu viziunea lui Isus Christos de mai multe ori în timpul vieţii sale. Cu o astfel de ocazie, în anii târzii ai vieţii sale, el a pus o întrebare la ce se referă Isus în aceste scrieri. A fost un moment al unei rugăciuni tăcute, iar camera sa s-a umplut de o lumină albastru-opal şi a apărut Christul ce radia o lumină aurie strălucitoare. Uitându-se în ochii săi uimitori, l-a întrebat pe Christ dacă modul în care el a interpretat învăţăturile sale L-a mulţumit. Imediat în dreptul buzelor lui Christ a apărut un potir (o cupă) care apoi a atins şi buzele sale, iar Christ a răspuns:

„Buzele tale au băut cu înghiţituri mari aceleaşi APE VII din care beau şi eu.” Cuvinte de o asigurare fără egal! Acest răspuns sfânt a fost preţuit ca fiind

sacru în inima sa.

9

CAP. 1 Beatitudinile (suprema binecuvântare) „Şi văzând mulţimile, el s-a urcat pe un munte; şi când el s-a aşezat, discipolii lui au venit la el; şi el a deschis gura ca să-i înveţe.”

(MATEI 5:1-2)

Isus evita mulţimile din cauză că într-o gloată nărăvaşă există un foarte mic schimb de spiritualitate între Maestru şi discipoli. Isus prefera un suflet care caută unei gloate de persoane pur şi simplu curioase şi astfel El căuta mulţimi de suflete şi nu mulţimi zgomotoase fără suflete. Aceşti oameni care reuşesc să mediteze pe un vârf de munte descoperă că acesta este foarte liniştit şi fără zgomot sau vaporii respingători ai oraşului. O înaltă elevare aduce pe cel care meditează într-o atmosferă rarefiată care este fără gaze greţoase. Pe un vârf de munte corpurile fizic şi Astral ale omului devin acomodate şi dependente de o atmosferă mai fină decât atmosfera grosieră a văii. „El a deschis gura şi i-a învăţat pe ei” indică faptul că în timpul învăţăturii Sale Isus a dezlănţuit o parte din Forţa Vitală şi vibraţia Sa peste discipoli, astfel încât ei au devenit calmi şi magnetizaţi, pentru a primi vibraţia Sa în mod perfect. „Binecuvântaţi (n.t. fericiţi) sunt cei săraci în spirit (n.t. duh): pentru că a lor este împărăţia Cerurilor.”

(MATEI 5:3) Cuvântul „Binecuvântaţi” vine de la Beatitudine, care este veşnic nou, bucurie veşnică, niciodată fericire umană de scurtă durată, care este răsuflată. Aici cuvântul „sărac” semnifică fără eleganţă sau fără semne ale bunăstării spirituale. Aceia care au o vastă spiritualitate nu o arată niciodată. Cei care par să fie năpăstuiţi de sărăcie în spirit sau cei care revarsă toate dorinţele pentru bunuri materiale, posesiuni lumeşti, prieteni lumeşti şi iubire umană, vor fi bogaţi cu eternul Regat de Înţelepciune şi de Beatitudine în care Dumnezeu şi Sfinţii locuiesc în comuniune constantă cu ei. Oamenii care sunt bogaţi din punct de vedere material pot să nu aibă o dezvoltare interioară Spirituală, iar cei care sunt săraci din punct de vedere material prin alegere pot fi bogaţi din punct de vedere spiritual. A fi sărac în spirit nu însemnă că trebuie să fii pauper, dar înseamnă cu siguranţă că nu trebuie să te gândeşti la achiziţii materiale ca şi cum ar fi o stare de opulenţă Spirituală. Când spiritul unui om renunţă mental (ceea ce însemnă că devine sărac) la toate dorinţele de obiecte ale acestei lumi, ştiind că ele sunt iluzorii, perisabile, derutante şi nepotrivite sufletului, atunci omul începe să descopere beatitudinea în dobândirea calităţilor interioare, durabile. Sufletul sărac din punct de vedere material, după obţinerea a numeroase calităţi sufleteşti durabile, de Beatitudine

10

veşnic-nouă şi înţelepciune, în final moşteneşte Regatul pierdut al Nemuririi şi Extazul Ceresc. „Binecuvântaţi (n.t. fericiţi) sunt cei care plâng, căci ei vor fi consolaţi.”

(MATEI 5:4) În mod obişnuit, suferinţa prin pierderea posesiunilor materiale şi de la speranţe pământeşti neîmplinite conduce la amărăciune, care este foarte defavorabil retenţiei Beatitudinii Spirituale obţinute prin eforturi intense. Tristeţea materială eclipsează şi îngroapă fericirea mentală, fizică şi spirituală, dar jelirea sau amărăciunea profundă din cauza separării faţă de adevăr sau Dumnezeu, crează într-o persoană dorinţa insaţiabilă de a face cele mai mari eforturi pentru a-l contacta pe Dumnezeu în mod direct. Cei care jelesc cu adevărat şi plâng pentru Dumnezeu şi Adevăr fără încetare, cu zel mereu mai mare, vor găsi mângâiere datorită revelării Înţelepciunii-Beatitudinii trimisă lor de către Dumnezeu. Copilul obraznic, care plânge continuu pentru cunoaşterea spirituală, este cel care atrage atenţia Mamei Divine şi care este confruntată cu Înţelepciunea Ei, dezvăluită prin intuiţie sau prin revelarea propriei Sale Prezenţe. Aceia care tânjesc după lucruri materiale şi le primesc, vor trebui să jelească din nou când toţi dintre ei sunt înlăturaţi în momentul morţii. Dar cei care sunt disperaţi după adevăr şi Dumnezeu, vor fi mângâiaţi pentru totdeauna după ce primesc Divinitatea etern-fericită.

„Binecuvântaţi (n.t. fericiţi) sunt cei blânzi: pentru că ei vor moşteni pământul.”

(MATEI 5:5) Binecuvântaţi sunt cei care sunt blânzi şi umili în spirit, pentru că umilinţa şi blândeţea crează în ei un recipient fără sfârşit al receptivităţii pentru a păstra întregul Adevăr. Un individ mândru, tare ca piatra se rostogoleşte în jos de pe dealul ignoranţei şi nu adună muşchiul înţelepciunii, pe când sufletele blânde în valea stării de a fi gata, flămândă din punct de vedere mental, adună apele înţelepciunii care vin din toate fiinţele umane şi sursele Divine, Omul mândru împiedică întregul Adevăr de la a intra în castelul sufletului său. Cei care adună înţelepciune în valea sufletului lor, moştenesc pământul, adică înţelepciunea şi fericirea pământească împreună cu aceasta.

„Binecuvântaţi (n.t. fericiţi) sunt cei care sunt flămânzi şi însetaţi după neprihănire: pentru că ei vor fi săturaţi.”

(MATEI 5:6)

11

Acei oameni primesc Beatitudinea veşnic nouă a lui Dumnezeu, care simt o mare sete şi foame pentru a face numai îndatoririle supreme ale vieţii. Neprihănirea înseamnă să posezi calitatea de a face numai lucrul potrivit în toate sectoarele vieţii: fizice, mentale şi Spirituale. Setea este satisfăcută cu lichide, iar foamea este satisfăcută cu mâncare solidă. Aceste două cuvinte „sete şi foame” sunt aplicate aici în legătură cu materiile spirituale. Un suflet trebuie să aibă sete pentru cunoaşterea teoretică şi tehnica mântuirii. După aceasta, când setea pentru tehnica salvării este satisfăcută, el începe să satisfacă foamea sa constantă pentru Adevăr, prin înghiţirea mannei Divine sau percepţia Spirituală zilnică, care rezultă prin meditaţie. Cei cărora le este sete şi foame pentru lucruri materiale, descoperă că setea lor de dorinţe nu le este stinsă niciodată şi nici foamea lor pentru lucruri materiale nu le este vreodată satisfăcută. Dorinţa sufletului sau setea şi foamea pentru Dumnezeu poate fi doar atenuată prin atingerea nemuririi şi a stării imperisabile a Divinităţii. Dar atunci când sufletul încearcă nebuneşte să-şi potolească setea de fericire cu substituenţii simţurilor, el sare de la o plăcere a simţurilor la o altă plăcere a simţurilor, în final respingându-le pe ele ca fiind nepotrivite pentru potolirea setei sufletului său. Plăcerile simţurilor nu pot niciodată să umple sau să satisfacă sufletul. Numai atingerea lucrurilor corecte pentru suflet, cum ar fi nemurirea, virtutea, extazul, comportamentul corect, ş.a.m.d. pot umple sau satisface sufletul. „Binecuvântaţi (Fericiţi) sunt cei milostivi: pentru că ei vor obţine iertare.”

(MATEI 5:7) Mila este un fel de durere de inimă a tatălui pentru deficienţa în sufletele copil. Doar înţeleptul poate fi cu adevărat iertător, pentru că el are grijă de toţi făcătorii-de- greşeli ca de nişte copii care merită simpatie, iertare, ajutor şi călăuzire. Mila este nefolositoare, cu excepţia cazului în care durerea de inimă a tatălui se înmoaie şi se exprimă pe sine în oferirea de iertare şi ajutor spiritual real în eliminarea erorii unui individ. Cei slabi din punct de vedere moral, dar doritori-de-a-fi-buni, adevăratul păcătos, (cel mai mare infractor împotriva propriei sale fericiri) şi ignorantul din punct de vedere spiritual, ar trebui să obţină ajutor plin de îngăduinţă de la cel înţelept. Pe lângă aceasta, senilul fizic şi cel slab din punct de vedere mental şi spiritual, toţi au nevoie de ajutor plin de îngăduinţă de la sufletele care sunt capabile să acorde ajutor iertător. Mila denotă capacitatea unui suflet de a fi de ajutor. De aceea, numai sufletele dezvoltate sau calificate pot fi folositoare în mod practic şi cu milă. Sufletele care se dezvoltă pe ele însele în mod continuu în toate modurile şi cu îndurare, simt lipsa dezvoltării peste tot în ceilalţi, în mod sigur vor înmuia inima lui Dumnezeu cu simpatie plină de compasiune şi vor obţine mila Sa fără sfârşit şi plină de ajutor. Cu alte cuvinte, trebuie să fii iertător faţă de tine însuţi, prin a te face pe tine calificat din punct de vedere spiritual şi de asemenea, trebuie să fii iertător faţă de alţi copii amăgiţi ai lui Dumnezeu, dacă vrei să primeşti milă divină.

12

„Binecuvântaţi (Fericiţi) sunt cei puri în inimă: pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.”

(MATEI 5:8) Puritatea intelectului îi dă unei persoane puterea de a raţiona corect, dar puritatea inimii dăruieşte cuiva contactul cu Dumnezeu. Bineînţeles, înţelepciunea pură şi înţelegerea divină sunt identice. Intelectualitatea este o calitate a puterii raţiunii, iar înţelepciunea este calitatea sufletului de a mântui. Intelectualitatea este limitată la dezvoltarea puterii raţiunii umane, care poate interpreta informaţiile oferite de simţuri. Înţelepciunea semnifică puterea de a vedea totul a sufletului, care nu numai că interpretează phenomena, aşa cum sunt prezentate de către simţuri, dar interpretează şi pneumena, substanţa sau cauza, care se află pe un ecran în spatele viziunii simţurilor. Puritatea semnifică acţiuni călăuzite de înţelepciune sau reglarea acţiunilor umane spre calităţile sufletului de iubire, iertare, serviciu, auto-control, auto-disciplină, conştienţă şi intuiţie. Calitatea de ochi pur a înţelepciunii trebuie combinată cu simţirea inimii. Înţelepciunea arată calea dreaptă şi dorinţele inimii şi iubeşte să urmeze calea. Aceasta înseamnă că toate calităţile pure călăuzite de înţelepciune trebuie să fie urmate din toată inima (nu intelectual sau teoretic). După atingerea purităţii şi a înţelepciunii, o persoană poate să-l perceapă pe Dumnezeu care este o combinaţie de supremă înţelepciune şi supremă iubire. Când

înţelepciunea pură este combinată cu iubirea pură pentru toate Fiinţele, atunci o

persoană poate vedea sau deveni Una cu Dumnezeu. Noi vedem fizic prin ochii noştri, dar vederea spirituală este îndeplinită de către atotvăzătorul, atotsimţitorul ochi al intuiţiei. Când inima şi sufletul cuiva sunt pline de înţelepciune şi iubire divină, atunci intuiţia se dezvoltă. Această intuiţie dezvoltată dezvăluie adevăratului credincios pe adevăratul Dumnezeu ca pe o unire a înţelepciunii şi iubire divină.

„Binecuvântaţi (Fericiţi) sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiţi copiii lui Dumnezeu.”

(MATEI 5:9) Cei care creează pace în fabrica meditaţiei sunt copiii lui Dumnezeu. El este pacea întâiului născut în Templul Tăcerii. Dumnezeu este prima pace simţită în meditaţie. Prima dată Dumnezeu se manifestă pe sine ca pace pentru cineva care meditează. De aceea, aceia care meditează în mod regulat, sunt creatorii sau veneratorii Păcii-Dumnezeu şi în consecinţă, ei sunt adevăraţii Săi copii. Aceia care îl venerează pe Dumnezeu ca şi pe pacea meditaţiei sunt aceia care cunosc cu adevărat şi simt natura lui Dumnezeu. Astfel de credincioşi, care îl simt pe Dumnezeu ca pe o pace, întotdeauna doresc ca Pacea-Dumnezeu să fie manifestă în căminul lor, în societate sau în

13

vecinătate, în naţiune şi în toate naţionalităţile şi rasele. Aşa că, oricine care aduce pacea unei familii nearmonioase a stabilit pe Dumnezeu acolo. Oricine care îndepărtează neînţelegerea dintre suflete, le-a unit pe ele în pacea lui Dumnezeu. Oricine care, abandonând lăcomia naţională şi egoismul, lucrează ca să stabilească pacea în mijlocul naţiunilor, îl stabileşte pe Dumnezeu în inima naţiunilor. Oricine care stârneşte vrajbă printre naţiunile surori sub pretextul patriotismului, este un trădător – un copil lipsit de credinţă al lui Dumnezeu. Oricine care menţine membri familiei, vecini şi prietenii în luptă prin întreţinerea falsităţii şi a bârfei, este de asemenea creatorul de tulburări şi ajută la excluderea lui Dumnezeu de la templele armoniei.

„Binecuvântaţi (Fericiţi) sunt cei care sunt persecutaţi din cauza cinstei (n.t. neprihănirii) lor, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.

(MATEI 5:10) Binecuvântarea lui Dumnezeu va vizita acele suflete care permit ele însele să îndure tortura falsei critici a aşa-numiţilor prieteni pentru a face ceea ce este drept, neinfluenţat de obiceiuri greşite sau de către cutume sociale. Nu bea din cauză că se întâmplă să fii la o petrecere cu cocktailuri. Dacă oamenii te numesc nebun pentru că te-ai comportat corect şi nu ai băut, bucură-te, pentru că prin auto-control vei atinge beatitudinea şi perfecţiunea. Ţinându-te bine de credinţele tale spirituale, chiar dacă trebuie să-ţi pierzi corpul, aşa cum au făcut martirii din vremurile stăvechi, este admirabil, pentru că vei moşteni nemuritoarea, extatica Împărăţia Cerurilor. Un suflet care renunţă la toate dorinţele materiale şi ţine piept cu veselie la ridiculizarea din partea prietenilor miopi, demonstrează că el este potrivit pentru nesfârşita binecuvântare a lui Dumnezeu. Oamenii de lume preferă plăcerile simţurilor în faţa extazului nesfârşit al lui Dumnezeu şi de aceea ei sunt nebuni sau nedrepţi. Ei nu ştiu ce este corect şi bine pentru ei. Adevăratul credincios este cinstit, pentru că el ştie că a contacta extazul nesfârşit al lui Dumnezeu este drept şi bine pentru el în sensul cel mai înalt. Pasajul anterior înseamnă, de asemenea, că acele suflete care sunt persecutate şi torturate prin tentaţiile simţurilor şi prin proastele obiceiuri pentru ca ele să se agaţe de pacea şi de puterea din auto-control şi de fericirea din meditaţie, sunt drepte şi pentru că ele urmează calea corectă care conduce la înfrângerea simţurilor şi aduce Împărăţia de beatitudine nesfârşită celor victorioşi. Oricât de puternice ar fi tentaţiile răsfăţului simţurilor şi oricât de puternice sunt obiceiurile rele, trebuie să le rezişti cu puterea călăuzită de înţelepciune a auto-controlului. Aceia care rezistă tentaţiei, dar nu sunt convinşi că tentaţia promite doar o mică plăcere şi întotdeauna dă durere, iar tentaţia nu este lucrul pe care să ţi-l permiţi, devin ipocriţi, iar în final mor în şiretlicul tentaţiilor. Când eşti tentat, trebuie să ştii că tentaţia este miere otrăvită şi că Dumnezeu este mierea nemuririi sigilată în mister. Cei care meditează, rup sigiliul misterului şi beau mierea nemuririi.

14

Cerurile sunt o stare de bucurie transcendentală, omniprezentă în care nici o durere nu îndrăzneşte să calce. Urmând în mod continuu acţiuni bune, sufletele ajung în final la starea beatifică de beatitudine de la care nu mai există cădere. Numai oamenii care nu sunt stabiliţi în meditaţie alunecă şi cad de la această stare de fericire.

Cerurile sunt numite Împărăţie din cauză că fiecare credincios, câştigând starea de extaz cosmic, devine una cu Regele Extazului Ceresc sau Dumnezeu. Acea Împărăţie a Conştiinţei Cosmice este deţinută de Rege, Dumnezeu sau de către orice suflet elevat care devine una cu Dumnezeu. Sufletul care se confundă pe sine cu Dumnezeu simte extazul cosmic de a fi una cu Dumnezeu. Prin urmare, orice credincios care aspiră să deţină Împărăţia Cerurilor, trebuie să-şi unească egoul cu Dumnezeu şi să devină Regele Universului. „Binecuvântaţi sunteţi voi, când oamenii vă vor insulta şi vă vor persecuta şi vă vor spune tot felul de lucruri rele împotriva voastră, în mod fals, de dragul meu. Bucuraţi-vă şi fiţi extrem de veseli: pentru că mare este răsplata voastră în Ceruri: pentru că aşa au persecutat ei pe profeţii care au fost înaintea voastră.”

(MATEI 5:11-12) Cele de mai sus nu înseamnă că trebuie să creezi un grup de defăimători sau persecutori ca să atingi Împărăţia Cerurilor. Această semnifică că, dacă se întâmplă ca în cursul trăirii tale spirituale să descoperi că oamenii orientaţi cu mintea spre materie te persecută pe tine pentru virtutea ta şi tu poţi trece prin acest test cu moralul ridicat, fără să te pretezi la căile lor greşite, atunci tu vei descoperi beatitudinea care vine de la Dumnezeu şi fericirea care rezultă din a te ţine strâns de obiceurile care produc beatitudine. Dacă oamenii te critică pe tine pentru acţiunile tale greşite, chiar dacă tu eşti în exterior bun, nu te flata pe tine că eşti persecutat de dragul lui Dumnezeu. Numai atunci când oamenii te numesc diavol (n.t. rău), când tu ştii că eşti bun, şi când ei spun că tu greşeşti, când tu ştii că ai dreptate, nu trebuie să fii întristat, ci trebuie să te înveseleşti. Trebuie să păstrezi fericirea meditaţiei, dacă eşti corect, în ciuda laudelor sau a învinuirilor din partea oamenilor. Dacă vrei să pui capăt la a merge de prea multe ori la filme sau să mergi înainte cu discuţii nefolositoare cu rudele sau cu vecinii tăi, pentru a păstra şi a menţine pacea dobândită a meditaţiei şi astfel să fii subiectul criticii lor pentru că nu-ţi pierzi timpul, aşa cum o fac ei, atunci bucură-te, pentru că voinţa ta, prin aderarea la obiceiurile divine ale beatitudinii, în final moşteneşte împărăţia de beatitudine nesfârşită. „A fi persecutat de dragul numelui meu” semnifică a fi criticat pentru că păstrezi simţirea beatitudinii care rezultă din meditaţie. Dumnezeu este beatitudine, iar prima Sa manifestare faţă de credincios este beatitudinea în templul meditaţiei. A fi răsplătit în Ceruri semnifică starea de beatitudine eternă simţită în stabilizarea stării de pace care rezultă prin meditaţie. Omul care renunţă la a medita din cauza criticii vecinilor săi, a rudelor sau a aşa-numiţilor prieteni, pierde contactul

15

beatitudinii cereşti. Cei care îşi pot reţine starea de extaz a lor, dobândită în timpul meditaţiei, sunt răsplătiţi în mod dublu, datorită stabilităţii extazului care creşte la un extaz mai mare. Aceasta este recompensa psihologică care rezultă de la stabilizarea obiceiului de a te bucura de beatitudinea meditaţiei. Dacă o persoană se poate fixa în extaz, conform legii obiceurilor, ea va fi răsplătită cu o binecuvântare continuă. Sufletele complet mântuite sunt acelea care nu au nici o dorinţă muritoare în inimile lor, când părăsesc ţărmurile pământului. Acestea sunt sufletele care, prin depăşirea dorinţelor muritoare, devin permanent fixate, ca stâlpii, în ferma Conştiinţei Cosmice şi nu mai ies vreodată afară sau nu se mai reîncarnează pe planul pământesc, decât dacă vor să facă acest lucru de bună voie, ca să aducă înapoi sufletele legate de pământ la ferma lui Dumnezeu. „Cel care învinge, îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu, iar el nu va mai ieşi afară.” (Apocalipsa 3:12) 4 Pe lângă multe altele, Cerurile înseamnă un ţinut de lumină astrală unde flori atomice înfloresc în grădina etherului şi unde suflete pe jumătate mântuite stau ca să se bucure de bucuriile superioare ale vieţii astrale, iar apoi, după ce rezultatele acţiunilor (karma) astrale bune sunt îndreptate, ele sunt trimise înapoi pe pământ, prin reîncarnare. În lumea astrală climatul, atmosfera, mâncarea şi oamenii sunt creaţi din diferite vibraţii ale luminii şi sunt extrem de frumoşi şi mult mai rafinaţi decât primitivismul pământesc. Tot mobilierul, proprietăţile, condiţiile climatice, şi transportul sunt aduse de puterea voinţei de a materializa sau a dematerializa Forţa Vitala electro-atomică. Oamenilor parţial cinstiţi, care luptă împotriva tentaţiilor pe pământ, li se permite, după moarte, să meargă în locuinţa semi-permanentă a Cerurilor Astrale, unde numeroşi pe-jumătate-îngeri şi suflete pe-jumătate-mântuite duc o viaţă superioară, dar similară acesteia pe pământ, având de a face complet cu vibraţii şi energii, dar fără solide, lichide sau substanţe gazoase, cum ar fi cele întâlnite pe durata sejurului pământesc. „Pentru că mare este răsplata voastră în Ceruri” semnifică faptul că, dacă îndeplineşti acţiuni bune pe pământ, vei culege fructele lor (n.t. rezultatele acestor acţiuni) fie pe pământ, pe durata vieţii, fie în Ceruri după moarte. Conform mărturiei lui Isus, este evident în mod clar că viaţa este continuă după moarte. Pentru a culege răsplata pentru o acţiune pământească bună, sufletul bun trebuie să subziste după moarte. Profeţii sunt suflete care sunt ancorate în Adevăr, care încearcă să conducă oamenii pe căi spirituale prin conduita lor exemplară. Starea profetică implică completa uniune cu Dumnezeu. Profeţii au venit pe pământ pentru a-l declara pe Dumnezeu într-un mod spiritual misterios. Ei sunt de obicei reformatori extraordinari care au venit pe pământ la porunca lui Dumnezeu pentru a arăta exemple spirituale

4 Nota traducătorului: în limba greacă apokalypsis înseamnă revelaţii (dezvelire); Cartea revelaţiilor a fost scrisă în limba greacă – în insula Patmos, în Marea Egee, de către Ioan – şi este ultima carte din Noul Testament.

16

extraordinare omenirii. Ei demonstrează puterea şi super influenţa iubirii deasupra urii, ajungând să fie martirizaţi. Profeţii refuză să anunţe Adevărul lor doar din cauza persecuţiei şi ei refuză să-i urască pe cei care îi persecută. Ei demonstrează şi reţin iubirea atot-iertătoare a lui Dumnezeu, chiar şi atunci când ei sunt torturaţi în mod sever, fizic şi mental, prin dezonoare şi prin acuzaţii false.

17

CAP. 2 Voi sunte Ńi sarea p ământului „Voi sunteţi sarea pământului: dar dacă sarea îşi pierde gustul (n.t. savoarea), în ce fel va fi sărată ea? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi bătătorită sub picioarele oamenilor. Voi sunteţi lumina lumii.”

(MATEI 5:13-14) Cele de mai sus semnifică că sufletele umane sunt cele mai importante dintre toate creaturile pământeşti, aşa cum clorura de sodiu este cea mai importantă sare pentru a înăbuşi setea în călătoriile în deşert. În Orient, în timpul călătoriilor în deşert, oamenii cară bucăţi mari de rocă de sare, pe care o ling în timpul căldurii extreme a deşertului pentru a-şi potoli setea în timpul insuficienţei apei. Dacă oricine împarte această sare dătătoare de viaţă cu un altul, cineva vorbeşte despre el că „i-a mâncat sarea”, ceea ce însemnă că a împărtăşit încrederea cea mai înaltă. Pe lângă aceasta, sarea dă savoare întregii mâncări. Pentru majoritatea fiinţelor umane, viaţa pământească ar fi fără gust fără ea. În mod similar, omul este „sarea pământului”, pentru că dintre toate creaturile fiinţa umană are capacitatea de a face bine celorlalte fiinţe. De aceea fiinţele umane sunt sarea pământului. Isus spune că, dacă sarea îşi pierde gustul (n.t. savoarea), ea nu mai poate fi folosită la nimic; şi nici această calitate a ei nu poate fi renăscută; de aceea ea trebuie aruncată. Aşa că, oamenii care sunt creaţi după imaginea lui Dumnezeu, dacă ei îşi profanează (n.t. tratează cu lipsa de respect violentă) această imagine prin trăire ignorantă, ei îşi pierd calitatea esenţială de a fi suflete şi astfel încetează să mai fie sarea pământului, sau încetează să mai fie cele mai capabile de serviciu Fiinţe de pe pământ. Sufletele nespirituale permit ca ele însele să fie bătătorite pe jos de către picioarele nefolosirii şi ale morţii. „Voi sunteţi lumina lumii” semnifică că fiinţele umane fac ca acest pământ să fie luminos prin prezenţa lor. Dacă stelele şi luna străluceau pe pământ şi munţii solitari se păstrează pe ei decoraţi cu vârfuri de argint, dar dacă nici un om nu trăieşte ca să-i aprecieze, ei ar fi în întunericul perpetuu al uitării. Dacă florile aşteptate şi dispărute treptat, fără privirea constantă a sufletelor fermecată de mirosul lor, intrat mereu pe uşile petalelor, cine ar cunoaşte frumuseţea florilor? Nici inima tare a munţilor şi nici cerul fără creier, ci numai sufletele care, prin lumina conştiinţei lor, dezvăluie frumuseţea Naturii şi a lui Dumnezeu. Fără lumina conştiinţei umane steaua şi noaptea decorată-cu-Luna şi oceanul, priveliştea şi ziua decorată-cu-Soarele ar trăi în întuneric vreme de eoni. Lumina conştiinţei umane este cea care revelează existenţa Naturii, a lumii şi a lui Dumnezeu. Prin urmare omul este lumina lumii. Nici o altă creatură vie, cu excepţia omului, nu este înzestrată cu lampa atot-revelatoare a conştiinţei umane.

18

„O cetate aşezate pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii nu aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci într-un sfeşnic: şi ea dă lumină tuturor celor care sunt în casă. Lasă lumina ta să strălucească în faţa oamenilor, ca ei să-ţi poată vedea lucrările tale bune şi să-l poată slăvi pe Tatăl vostru, care este în Ceruri.”

(MATEI 5:14-16) Exact aşa cum lumânările aprinse sunt făcute să fie puse în sfeşnice, aşa încât ele să poată da lumină în casă şi nu să fie acoperite de coşuri de obroc, tot la fel sufletele sunt luminate de imaginea lui Dumnezeu, nu sunt făcute să fie învăluite prin ignoranţă, nefolositoare, materialitate şi moarte, dar ele pot, cu lumina înţelepciunii şi a bunătăţii, să aducă vindecare sufletelor bolnave spiritual. Răul eclipsează lumina sufletului. Aşa cum flacăra unei lumânări este stinsă de lipsa oxigenului, tot astfel un suflet îşi pierde strălucirea fără vitalitatea bunătăţii. Sufletele bune nu trebuie să rămână ascunse, aşa cum este exprimat în Elegia lui Gray: „Plină cu multe flori, este născută să se coloreze nevăzută şi să-şi risipească dulceaţa în aerul deşertului.” Ei ar trebui să-şi manifeste acţiunile lor bune printre oameni, astfel încât sufletele întunecate să poată să fie iluminate. Sufletele bune strălucesc cu Lumina invizibilă a lui Dumnezeu. Sufletele bune fac ca Lumina invizibilă a bunătăţii lui Dumnezeu să fie vizibilă în inimile şi acţiunile lor, iar sufletele bune declară prezenţa lui Dumnezeu şi acţionează ca un far pentru a conduce sufletele rătăcite înapoi la ferma lui Dumnezeu. Tatăl este ascuns în spatele pereţilor etherici ai Cerurilor şi izolat în castelul invizibil al Conştiinţei Cosmice, şi El iese din locul Său secret numai în templul sufletelor iluminate. Lumina bunătăţii din sufletele avansate este cea care dezvăluie şi declară slava Tatălui ascuns. Dumnezeu este Tatăl nostru pentru că este este Creatorul întregii bunătăţi, supremul unic creator şi protector. „Nu vă gândiţi că am venit să distrug legea sau profeţii: Eu nu am venit ca să distrug, ci ca să împlinesc. Pentru că adevărat vă spun eu vouă, până când nu vor trece cerurile şi pământul, o iotă (n.t. o cantitate mică) sau un fir nu va trece de lege în nici un chip, până când totul va fi împlinit.”

(MATEI 5:17-18) Preoţii comercial abili deseori comercializează religia şi distorsionează principiile ei. Marii sfinţi sunt născuţi ca să demaşte aceste distorsiuni şi să clarifice principiile adevărului, care sunt universal adevărate şi folositoare pentru toate timpurile: prezent, trecut şi viitor. Dar preoţii comerciali, care se tem că comerţul lor în religie va avea de suferit, condamnă întotdeauna acţiunile adevăraţilor reformatori şi extrem de nereligioşi, nescripturali şi blasfemiatori. Obstrucţionând această rezistenţă şi acuzaţie din partea fariseilor nescrupuloşi, Isus a dat glas unei note de atenţionare pentru cei care Îl urmau şi a spus în mod categoric: „Amintiţi-vă voi copii, că am venit nu ca să distrug legea

19

universală a justeţei, nici veşnic adevăratele învăţături ale profeţilor, ci am venit ca să le reînsufleţesc.” Isus a venit ca să arate diferenţa dintre principiile adevărate, eterne ale religiei şi obiceiurile distorsionate ale religiei. Obiceiurile religioase sunt un aliaj de principii religioase parţiale şi slăbiciunea caracterului uman. Preoţii, care nu pot urma principiile religioase stricte, deseori le modifică pentru a se potrivi cu slăbiciunea lor şi cu conştiinţa lor acuzatoare. Principiile vieţii şi idealurile nu ar trebui niciodată târâte în jos pentru a corespunde cu noi, chiar dacă noi nu putem ajunge la înălţimea lor. Ar trebui să luăm la cunoştinţă inabilitatea noastră de a urma principiile în loc să coborâm sanctitatea idealurilor care guvernează vieţile noastre. Isus a spus că materia şi manifestările planetare, incluzând pământul, erau minte condensată şi energia lui Dumnezeu: „Cuvântul a fost făcut trup şi locuia printre noi,” această înseamnă că puterea vibratorie a gândului şi energia au fost condensate în formă pământească. Gândul lui Dumnezeu despre crearea pământului a fost impregant cu voinţa şi energia Sa şi a fost însufleţit şi materializat în vibraţii grosiere ale pământului sau materiei. Cerurile constau din universul radiaţiilor, atomilor, electronilor şi a luminilor care locuiesc în spatele etherului şi dincolo de puterea limitată a vizibilităţii a ochilor umani. Deopotrivă pământul şi Cerurile sunt dense, iar filmele astrale ale vieţii pământeşti şi astrale jucate pe ecranul conştiinţei umane şi a sufletului. Isus a spus că toate aceste filme Cereşti şi pământeşti au un singur ţel şi acesta este de a împlini fiecare fărâmă de justeţe aşa cum a fost intenţionată de Dumnezeu şi de adevăraţii Săi credincioşi. Isus a evidenţiat că până când toate legile justeţii (n.t. neprihănirii) în toate detaliile lor sunt îndeplinite, cerul şi pământul, cu toate limitările lor, vor continua să existe. Cerurile şi pământul sunt făcute să se manifeste pentru a îndrepta în întregime legile divine ale dreptăţii, apoi nu va mai fi necesar pentru ele să existe mai mult, dar fiind perfecte, ele vor fi absorbite în pântecul lui Dumnezeu. Cerurile şi pământul se luptă cu imperfecţiunea şi există pentru a manifesta legile perfecte ale lui Dumnezeu. Şi cerurile şi pământul nu vor fi niciodată absorbite în Dumnezeu până când legea de viaţă ideală şi toate legile auxiliare ale sale sunt îndeplinite în viaţa pământească şi divină a oamenilor şi Fiinţelor Astrale.

20

CAP. 3 Respecta Ńi legile care guverneaz ă adevărata via Ńă „De aceea, oricine va încălca una dintre aceste ultime porunci, şi îi va învăţa pe oameni să facă aceasta, va fi numit ultimul în Împărăţia Cerurilor, dar oricine le va respecta şi îi va învăţa pe alţii (n.t. să o facă), va fi numit mare în Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun, dacă cinstea vostră nu va depăşi cinstea scribilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.”

(MATEI 5:19-20) Oricine nu trăieşte viaţa adevărului în toate detaliile sale, dar încalcă unul dintre ultimile adevăruri poruncite din interior de către vocea conştiinţei şi a intuiţiei nu va mai fi privit ca fiind mare, conform standardelor prin care oamenii îl cunosc pe Dumnezeu. Cei mai mari în Împărăţia Cerurilor sunt aceia care se bucură de Conştiinţa Cosmică. Astfel de suflete respectă legea cea mai mare şi cea mai mică (n.t. în grad), care guvernează adevărata viaţă. Aceia care trăiesc conform celei mai înalte şi celei mai joase (n.t. în grad) legi a adevărului în propriile lor vieţi şi care învaţă pe alţii deopotrivă prin voce, dar mai ales prin exemplul propriilor lor vieţi, sunt consideraţi mari de către cei care sunt onoraţi cu prezenţa cu Conştiinţei Cosmice. Împărăţia Cerurilor nu este un ţinut guvernat de un rege divin, autocrat. El este o stare a Conştiinţei Cosmice în care dualităţile sunt abolite, iar conştiinţa Unicului Rege Iubitor, Dumnezeu, guvernează pe tronul întregului spaţiu. Deşi nu există o diferenţă esenţială între sufletele care au dobândit complet starea de Conştiinţă Cosmică, totuşi există diferite grade de sfinţi, chiar printre aceia care l-au contactat pe Dumnezeu. Primul contact al lui Dumnezeu poate aduce unui credincios o mare binecuvântare şi înţelegere, dar aceasta nu şterge toate efectele acţiunilor trecute. Cu experienţa continuă a contactului cu Dumnezeu, încarnări de efecte stocate ale acţiunilor sunt arse în mod gradat. Timpul necesar pentru procesul de ardere determină gradul de măreţie sau calitatea sfinţilor. Cei care l-au contactat pe Dumnezeu şi care totuşi încalcă cel mai din urmă adevăr necesar şi învaţă oamenii calea mântuirii sunt numiţi ultimii când sunt priviţi prin standardele spirituale cele mai înalte. Dar cei care practică toate legile spirituale necesare referitoare la sfinţenie şi îi învaţă pe oameni să facă la fel prin exemplul lor viu, sunt numiţi cei mari de către cei care trăiesc în domeniul spiritual suprem (împărăţie) Conştiinţei Cosmice. Aceia care nu practică complet doctrina spirituală în vieţile lor, şi totuşi încearcă să-i înveţe pe alţii calea mântuirii, nu sunt la fel de buni ca şi acei sfinţi care îi învaţă pe oameni calea lui Dumnezeu printr-o viaţă spirituală în care toate legile minuscule ale Adevărului sunt practicate în viaţa de zi de zi. A gândi adevărul poate creşte dorinţa de a urma legile sale. A gândi adevărul, dar a neglija să-i urmezi legile în viaţă, poate dezvolta o viaţă dublă, ipocrită. O

21

persoană trebuie să valorifice fiecare gând bun spre activitatea sa corespondentă bună, în caz contrar a gândi prea mult la bunătate fără o activitate corespondentă bună, poate să dezvolte o familiaritate greşită cu gândirea adevăratelor legi, ceea ce conduce la pura neglijare de a le aduce pe ele la viaţă. Isus a evidenţiat diferenţa între cinstea scribilor şi a fariseilor şi adevărata cinste. Fariseii şi scribii buni, adânciţi de obicei în religie teoretică şi ceremonii sacerdotale, fără să înţeleagă semnificaţia lor interioară, se tolerau astfel pe ei înşişi într-o cinste superficială, care nu era profundă sau durabilă. Acest gen de cinste poate să facă pe cineva loial unei filozofii teoretice sau unui set de practici religioase şi de credinţe, care produc un panaceu spiritual extrem de diluat care nu creează prea multă dezvoltare sufletească. Isus a vorbit despre dezvoltarea conştiinţei de a face lucrurile corecte şi de a trăi Adevărul, tăiate de la toate trăirile superficiale. Cinstea adevărată semnifică identificarea completă cu întregul Adevăr sau bine. Identificarea cu întregul Adevăr şi nu cu părţile sale este posibil doar prin meditaţie şi prin Samadhi sau extaz în care credinciosul, actul meditaţiei şi Dumnezeu ca un obiect al contemplării, toate devin una. Milioane de oameni nici măcar nu se gândesc la religie şi milioane de indivizi religioşi sunt satisfăcuţi cu a ajunge la biserică o dată pe săptămână sau prin citirea câtorva cărţi spirituale sau prin practicarea câtorva ceremonii religioase. Acesta este motivul pentru care ei nu ating Conştiinţa Cosmică sau Împărăţia lui Dumnezeu – domeniul întregului spaţiu care este pătruns de umilul nostru Spirit Regal. Acesta este motivul palpabil pentru care atât de puţini ating starea Christică. Fiinţele umane, nebune de dorinţe, ca şi bărcile necontrolate, se grăbesc în jos pe fluxul râului vieţii, gata să cadă de pe stâncile experienţei jos pe apele morţii şi să fie înnecaţi în uitare. Numai bărcile călăuzite de înţelepciune ale vieţii se opresc din această grabă în jos pe râul obiceurilor şi ale convenţiilor şi ating malurile mulţumirii atot-mântuitoare în Dumnezeu. Acesta este unul dintre cele mai mari adevăruri pe care Isus le-a spus omenirii: „Dacă vrei Împărăţia Cerurilor, meditaţia şi cinstea ta trebuie să depăşească traiul religios obişnuit al preoţilor. Dacă nu urmezi calea adevărată, nu poţi obţine niciodată starea finală de Conştiinţă Cosmică sau beatitudine divină de la care nu mai poţi cădea niciodată.” „Aţi auzit că s-a spus că s-a spus de către cei din vechime: Nu trebuie să ucizi: şi oricine va ucide, va fi în primejdie de judecată. Dar eu vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său fără o cauză, va fi în primejdie de judecată: şi oricine îi va spune fratelui său „prostule”, va fi pedepsit de Sobor şi oricine va spune „nebunule”, va fi în primejdia focului iadului.”

(MATEI 5:21-22) Isus a vorbit aici de o lege străveche: „Să nu ucizi, iar oricine va ucide, va fi în primejdie de judecată.” Cei care distrug fiinţele umane create de Ceruri îşi folosesc

22

greşit raţiunea şi independenţa dăruită de Dumnezeu, va fi judecat de enigmatica Legea Divină. Criminalii nu doar că lucrează împotriva Legii Creaţiei Divine, dar ei îi lipsesc pe indivizii omorâţi de oportunitatea de a îndrepta karma (acţiunile trecute) lor şi de a progresa înspre Dumnezeu şi evoluţie spirituală. Dumnezeu crează viaţă muritoare; a omorî înseamnă a obstrucţiona dorinţa Divină cea mai înaltă de a aduce sufletele la imortalitate după ce le purifică pe ele în furnalul judecăţilor muritoare. Gândul şi dorinţa de a omorî este de asemenea, foarte periculos, după cum actul mental al omorârii este premergătorul actului fizic efectiv de a omorî. Nici o crimă nu este posibilă fără ca mai întâi să ai gândul crimei în minte. În cazurile de extremă furie, oamenii omoară mental pe duşmanii lor. Câteodată auzim pe cineva spunând: „Aş fi putut să-l împuşc pe omul acela.” Toate acestea sunt foarte rele. Gândul şi discuţia despre crimă sunt substanţele chimice mentale care fac să explodeze bomba activităţii criminale. Toate gândurile, vorbirea şi acţiunile legate de crimă trebuie să fie strict evitate. Isus a spus, de asemenea, că nu numai că este greşit să ucizi, dar este rău să fii furios fără o cauză, pentru că furia poate conduce la acţiuni criminale. Isus a spus că trebuie să-ţi iubeşti duşmanii, iar aici El spune că nu este bine să fii mânios, chiar dacă există cauză şi provocare, pentru că provocarea care răsare dintr-o cauză bună sau dintr-un motiv imaginar înţeles greşit, poate crea suficientă furie într-un om pentru a-l converti pe el în mod automat într-un criminal. Furia distruge puterea raţiunii şi împiedică mintea înţelegătoare de la a lua cursul corect în timpul unei chestiuni importante. Oricine care este furios pe fratele său prin înţelegerea greşită a faptelor, este o persoană care este furioasă fără motiv. Primejdia judecăţii sugerează Legea Cosmică a acţiunii, care este bazată pe Legea Cauzei şi Efectului. Această lege dă rezultate bune sau rele oamenilor, conform acţiunilor lor bune sau rele. Fiecare acţiune produce un rezultat în forma unei tendinţe care locuieşte în minte, ca o sămânţă mentală. Această tendinţă mentală germinează în acţiune când apare apa potrivită sau mediul potrivit. O sămânţă mentală bună produce o acţiune bună, iar o sămânţă rea produce rezultate rele. În consecinţă, o persoană trebuie să fie foarte atentă cum acţionează, pentru că acţiunile se repetă pe ele însele prin puterea tendinţelor rămase, corespunzătoare. Este în regulă când acţiunile rele sunt repetate, dar este dezastruos când acţiunile rele sunt repetate împotriva voinţei celui care le face. Fiecare acţiune greşită aduce nenorocire din partea judecăţii sau rezultatul care continuă legea cauzei şi efectului. De asemenea, oricine care numeşte pe altul „nebun” va suferi din cauza focului ignoranţei. Ignoranţa este iad şi ea arde înţelepciunea. A înfrânge înţelepciunea cuiva prin printr-o sugestie puternică a ignoranţei înseamnă să îi faci aceluia un mare rău. A provoca focul devorant al ignoranţei să intre într-un suflet înseamnă un mare păcat. A arde în focul ignoranţei este exact la fel de rău ca a şi a provoca pe alţii să fie consumaţi de focul ignoranţei. A privi ignoranţa în alţii însemnă a încapsula pe cineva în focul devorator al ignoranţei.

23

„De aceea, dacă aduci darul tău la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău în faţa altarului, şi mergi pe drumul tău: împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi vino să oferi darul. Împacă-te cu adversarul tău repede câtă vreme te afli pe drum cu el, ca nu cumva adversarul să te dea pe mâna unui judecător, iar judecătorul să te dea pe mâna unui temnicer, iar tu să fii aruncat în închisoare. Adevărat îţi spun eu ţie. Tu nu vei mai putea ieşi de acolo până când nu ai plătit ultimul bănuţ.”

(MATEI 5:23-26) Deşi Dumnezeu nu primeşte aparent daruri materiale, care sunt prezentate la altarul unui templu, totuşi el primeşte devoţiunea inimii care însufleţeşte pe cineva să ofere un dar Lui. Nimeni nu poate cu adevărat să prezinte un dar lui Dumnezeu din cauză că toate lucrurile îi aparţin lui, dar a da lui Dumnezeu daruri care sunt date lui arată o inimă care apreciază. Mai bine decât darurile materiale oferite în temple –create-în-piatra Dumnezeu iubeşte darul iubirii, al păcii şi devoţiunea oferită în templul inimii unei persoane sau în templul inimilor altora. De aceea a spus Isus că, înainte să încerci să oferi un dar lui Dumnezeu într-un templu de piatră, ar trebui să-i oferi lui un templu al armoniei încercând să te împaci cu un frate înstrăinat. A face plăcere unui frate înstrăinat, înseamnă să faci plăcere lui Dumnezeu. Este bine să-i faci plăcere lui Dumnezeu în inima unui frate reconciliat mai întâi, iar apoi să-i oferi lui un dar după aceea. Este mai bine să devii împăcat cu un duşman decât să fii aruncat în închisoarea urii de către mânie din cauza lipsei de armonie. Lipsa de armonie care rezultă din duşmănie este judecătorul şi temnicerul care aruncă pe cineva în tulburarea interioară. Cu adevărat nimeni nu poate ieşi din închisoarea lipsei de armonie, decât dacă el pierde şi ultimul bănuţ de ură din interiorul său. A privi pe un duşman în orice suflet însemnă să eclipsezi prezenţa lui Dumnezeu de acolo. Un om înţelept nu trebuie să-şi piardă conştiinţa omniprezenţei lui Dumnezeu, fiind incapabil să-l vadă pe el ascuns în spatele ecranului de fum al urii, aruncat afară din inima duşmanului-frate al său. „Noi am auzit că s-a spus de către cei din vremurile străvechi: Nu trebuie să comiţi un adulter: Dar vă spun vouă că oricine se uită la o femeie cu poftă trupească a comis adulterul cu ea deja în inima sa. Şi dacă ochiul tău drept te-a ofensat (n.t. supărat), scoate-l şi aruncă-l de la tine: pentru că este mai profitabil pentru tine ca unul dintre mebri tăi să piară şi nu ca ăntregul tău corp să fie aruncat în iad. Şi dacă mâna ta dreaptă te-a ofensat pe tine, tai-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai profitabil pentru tine ca unul dintre membri tăi să piară şi nu ca întregul tău corp să fie aruncat în iad.”

(MATEI 5:27-30)

24

Isus a spus nu numai că adulterul este un păcat, dar şi că, conform legilor spirituale, o privire plină de poftă trupească la o femeie implică comiterea adulterului în minte. Este o întâmplare obişnuită în timpurile moderne pentru bărbaţi să se uite la o femeie frumoasă cu o privire plină de poftă trupească şi cu dorinţă. Asemenea priviri din partea bărbaţilor par să flateze anumite femei, care se îmbracă pentru a atrage atenţia din partea bărbaţilor. Nu este numai un păcat din partea bărbaţilor să acorde asemenea priviri pline de poftă trupească la femei, ci este un păcat din partea femeilor să trezească în mod voit gânduri legate de sex la bărbaţi şi de asemenea să se simtă flatate de atenţia plină de poftă trupească. Conform legiilor omeneşti, exceptând cazul în care a fost comis un adulter, nimeni nu poate fi condamnat. Legea omenească nu condamnă un om pentru că-şi permite în mod constant un adulter mental chiar în cel mai înalt grad. Dar Legea Divină condamnă adulterul mental de asemenea, pentru că fără apariţia mai întâi a acestuia (adulterului mental), adulterul fizic nu ar fi posibil. Scripturile hinduse vorbesc despre următoarele căi de comitere a adulterului: (1) Să te gândeşti plin de poftă trupească la o femeie. (2) Să vorbeşti despre o femeie cu o dorinţă plină de poftă trupească este adulter. (3) Să atingi o femeie plin de poftă trupească este adulter. (4) Până şi a te uita lung la o femeie cu o dorinţă plină de poftă trupească este un adulter. (5) A purta discuţii confidenţiale cu o femeie având ca ultim scop uniunea fizică este un adulter. (6) Actul de uniune fizică fără căsătorie este un adulter. Câte căi de a păcătui sunt, nu ştie nici un muritor. Problema sexului este foarte încurcată. Cu excepţia cazului în care imboldul sexual este dat omului din interior, el nu ar simţi dorinţa. Din moment ce uniunea fizică este legea propagării speciilor, nu ar trebui să fie folosită pentru un alt scop decât pentru aceasta. A folosi simţul gustului pentru a selecta mâncarea şi a mânca o alimentaţie corectă pentru sănătate este bine, dar a converti simţul gustului pentru lăcomie, nesocotind sănătatea corpului, este un păcat şi conduce la un dezastru fizic, având ca rezultat indigestia şi boala. Foamea sănătoasă poate fi potolită, dar lăcomia pentru mâncare nu poate fi satisfăcută niciodată. În acelaşi fel, uniunea fizică pentru procreaţie este în regulă, dar a te concentra asupra plăcerii simţurilor este dezastruos, deoarece dorinţa nu poate fi niciodată potolită. Indulgenţa este distructivă pentru sănătate şi pentru sistemul nervos şi toate facultăţile mentale, nervoase şi spirituale sunt perturbate. Estenţa vitală pierdută în uniunea fizică conţine atomi microscopici ai inteligenţei şi energiei şi pierderea lor fără discernământ, din cauza excesului, este extrem de dăunătoare dezvoltării spirituale. Isus a spus că este mai bine să pierzi un ochi decât întregul corp, tot la fel este mai bine să abandonezi răsfăţul simţurilor decât să-ţi pierzi tot sufletul. Oamenii care trăiesc în planul ademenitor pe moment al sexului uită să dobândească sau măcar să-şi imagineze mental vastele bucurii fără sfârşit ale Spiritului.

25

Mintea are o singură pistă de curse. Dacă ajunge să se obişnuiască vreodată cu obiceiurile sexuale, este foarte greu s-o urneşti în canalele fără sfârşit ale meditaţiei. Este foarte dificil pentru dependentul de sex ca măcar să conceapă beatitudinea fără de margini a meditaţiei. Dependenţii de sex sunt foarte nervoşi şi neliniştiţi. Mintea lor rătăceşte constant şi este foarte dificil pentru ei să se concentreze la meditaţia care intoxică totul, la beatitudinea ei mereu nouă. Este mai bine ca una dintre plăcerile fizice ale omului să fie distrusă, decât s-o lăsăm pe ea să anihileze întreaga fericire a Spiritului. Din cauza raţiunilor economice: lipsa unui sistem supraveghetor, co-educaţie şi amestecarea liberă a sexelor – adulterul mental şi fizic este comun în tipurile moderne. În Rusia oamenii se pot căsători şi pot divorţa la voinţă, fără cost sau dificultate. Căsătoria între parteneri egali este sancţionată în multe ţări. Animalele nu pot comite adulterul, chiar dacă din punctul de vedere uman ele nu au discernământ, din cauză că ele au uniune sexuală doar pentru procreaţie şi ele sunt impulsionate de instinct şi de natură. Ele nu se răsfaţă cu gânduri sexuale autocreate. Ele ascultă de impulsul sexual natural exact ca de orice altă chemare a Naturii şi astfel ajută la procrearea speciei lor. Omul, fiind înzestrat cu raţiune, comite un păcat prin adăugarea gândurilor sale rele, de poftă trupească, nepotolite la instinctul procreaţiei. În consecinţă, conform legii spirituale, a folosi instinctul sexual altfel decât pentru procrearea speciei umane este considerat un păcat. Un om căsătorit, de asemenea, dacă se gândeşte cu poftă trupească la soţia sa, comite un păcat, pentru că ea ar trebui să fie considerată ca un templu al creaţiei lui Dumnezeu în care un suflet nou este născut şi hrănit. Este adevărat, de asemenea, că pentru dorinţa materială de nume, faimă, poftă trupească, posesiune şi iubire pentru bani, oamenii renunţă la întregul regat al extazului nemuritor. În consecinţă, este mai bine să distrugi o singură plăcere decât să pierzi întreaga fericire a Fiinţei.

„S-a spus că oricine îşi îndepărtează nevasta, să-i dea o scrisoare de divorţ: Dar vă spun eu vouă Că oricine îşi îndepărtează nevasta, păstrându-se pe sine pentru adulter, o determină pe ea să comită un adulter: şi oricine care se căsătoreşte cu acea divorţată comite un adulter.”

(MATEI 5:31-32) Aceia care divorţează de soţiile lor atunci când s-au săturat atunci când s-au săturat de ele sau din orice alt motiv, altul decât necredinţa, au comis un adulter. Oricine care se căsătoreşte cu o femeie divorţată pentru orice alt motiv decât adulterul, comite un adulter. Aceasta pare să fie o lege foarte drastică pentru oamenii care se separă unul de altul din cauza incompatibilităţii temperamentului, iar apoi se decid să se recăsătorească. Idea este aceea că a te căsători cu femeia nepotrivită, îmboldit de instinctul social sau fizic, este un păcat. O persoană ar trebui să se căsătorească numai când

26

găseşte unitatea sufletească cu un tovarăş potrivit. Şi cei doi astfel căsătoriţi ar trebui să rămână împreună unul cu celălalt. Căsătoria potrivită dă naştere adevăratei iubiri, uniunea pe un plan mai înalt şi înlătură trăirea pe un plan sexual. Oamenii care în mod constant divorţează şi din nou se recăsătoresc nu dau niciodată o şansă iubirii divine să crească pe solul căsătoriei potrivite. Minţile unor asemenea oameni sunt mereu concentrate asupra sexului şi frumuseţii materiale. În consecinţă, prea mulţi divorţaţi pentru motive inconsistente dau naştere adulterului, care constă în concentrarea asupra sexului ca un scop în sine în loc de un mijloc al procreaţiei în planul fizic sau procrearea în iubire şi emanciparea (n.t. evoluţia) în plan spiritual. „Din nou, voi aţi auzit că s-a spus de cei din vremurile străvechi că nu trebuie să te juri fals, ci trebuie să îndeplineşti faţă de Domnul jurămintele tale: Dar vă spun vouă să nu juraţi deloc: nici pe Ceruri: pentru că este tronul lui Dumnezeu: nici pe pământ, pentru că este taburetul Său: nici pe Ierusalim, pentru că este oraşul marelui Rege. Nici nu trebuie să te juri pe capul tău, pentru că tu nu poţi face părul alb sau negru. Ci lasă comunicarea ta să fie da, da, nu, nu, pentru că orice este mai mult decât aceasta vine de la diavol.”

(MATEI 5:33-37) În timpurile străvechi Scripturile porunceau că o persoană nu trebuie se se jure, ci să înveţe ceea ce este permisibil pentru a face jurământul de supunere faţă de Dumnezeu. Totuşi, Isus a spus că nu este bine să te juri deloc, mai ales folosind numele Cerurilor sau al Pământului, pentru că Cerurile sunt camera transcendentală a lui Dumnezeu de retragere binecuvântată, iar pământul este locul activităţii cereşti. Dumnezeu se odihneşte în regiunea cerească a spaţiului ascuns în spatele pereţilor razelor de lumină. Dumnezeu se odihneşte în beatitudinea eternă. Pământul este taburetul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că este un loc în care Dumnezeu lucrează cu Piciorul Său de mişcare şi de activitate. Nici nu ar trebui o persoană să se jure pe Ierusalim sau un alt oraş sfânt, care a avut manifestarea sacră a unui Dumnezeu Regal prin sfinţii Săi. Nici nu ar trebui să se jure pe capul său, pentru că aceasta este locuinţa sacră a sufletului. A te jura este manifestarea unei emoţii supraîncărcate. În timpul orbirii mentale provocată de emoţie sau de o ceartă aprinsă sau furie sau afirmaţii false, o persoană este capabilă să vorbească neadevărul sau să afirme neadevărul în mod violent. Şi a adăuga la asemenea declaraţii neadevărate, impulsive, numele sacru al lui Dumnezeu sau Cerurile sau pământul creat-de-Dumnezeu sau locuinţa sacră a sfinţilor sau locuinţa sfântă a sufletului - în cap, este un păcat. Nu trageţi în jos ceva care este sfânt pentru a susţine ceva care este greşit sau nesemnificativ. A te jura revelează slăbiciune de caracter, lipsa de subtilitate şi lipsa respectului. A te jura face ca o persoană să fie ieftină şi de asemenea creează o atmosferă ieftină, subminând sacralitatea lucrurilor sfinte şi deteriorând sanctitatea şi seriozitatea sufletelor bune. A te jura înseamnă că o persoană trebuie să ceară

27

sprijinul exclamaţiilor emoţionale în loc să folosească claritatea raţiunii pentru a-şi ilustra punctul de vedere. O declaraţie adevărată afirmată cu fermitate nu are nevoie să fie desacralizată prin a te jura, care poate grăbi obiceiul de ocolire a adevărului, de exagerare şi de denaturare. A te jura dezvoltă un limbaj profan, o natură impulsivă şi dominatoare în mod arogant şi afirmaţii nesocotite şi nerădătoare. În conversaţii şi ceartă este mai bine să foloseşti da, da, nu, nu administrate calm sau categoric, aşa cum o cer ocaziile. „Aţi auzit că s-a spus: un ochi pentru un ochi, un dinte pentru un dinte. Dar vă spun eu vouă să nu vă opuneţi răului, ci oricine te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i de asemenea şi celălalt obraz. Şi dacă orice om te dă în judecată prin lege, şi-ţi ia paltonul, dă-i şi pelerina. Şi oricine te constrânge să mergi o milă cu el, fă două mile. Dă-i celui care-ţi cere ţie şi de la cel care împrumută de la tine, nu te îndepărta.”

(MATEI 5:38-42) Isus spune aici că Legea Mosaică un ochi pentru un ochi, un dinte pentru un dinte era justificată în vremurile în care oamenii nu erau avansaţi spiritual. El mai spune, de asemenea, că omul spiritual trebuie să se înalţe deasupra răzbunării meschine din cauză că iertarea este o virtute spirituală mai măreaţă decât pedepsirea prin răzbunare. ”Un ochi pentru un ochi” este rău, pentru că, deşi pare just să provoci o rană unui om care a provocat o anumită leziune unui alt om acest mod particular de a a te răzbuna nu te învaţă acţiunea corectă faţă de cel care greşeşte, ci în loc de aceasta te face să fii mai plin de ură şi să te gândeşti: „îmi doresc să-i fi scos ambii ochi afară, nu doar unul ca el să nu se poată întoarce şi să-mi scoată afară un ochi de-al meu.” În consecinţă, a pedepsi prin răzbunare nu opreşte repetarea unei fapte rele, ci mai degrabă hrăneşte gândurile rele nenumărate şi actele de răzbunare. De aceea Isus vorbeşte despre a nu te opune răului cu metode rele, ci sfătuieşte pe om să învingă răul prin a ceda puterii atrăgătoare a iubirii. Dacă oricine doreşte să-şi satisfacă furia prin te pălmui pe un obraz, dacă tu-l pălmuieşti înapoi, furia lui creşte şi vrea să te pălmuiască mai mult ca oricând, să te lovească sau să te împuşte, pe când dacă îl laşi de bună voie să te pălmuiască pe tine de două ori, atunci furia sa a fost cheltuită şi el va ceda sub influenţa iubirii tale. Furia se măreşte prin furie aşa cum focul se măreşte prin foc, dar aşa cum focul este stins de apă şi furia este măturată de blândeţe. Dacă un om te dă în judecată şi-ţi ia o parte din banii tăi, de bună voie să-i dai mai mult decât îţi ia el forţat, astfel este posibil ca el să aibă remuşcări şi să-şi revină în simţire (n.t. la o atitudine mai bună). Aceste legi spirituale pot fi practicate complet doar de sfinţi sau de către oameni care trăiesc în condiţii ideale. Dacă ipoteca de pe o casă este blocată, un om modern nu poate să-şi dea casa şi el este constrâns să ceară dreptate de la cei care sunt nedrepţi cu el. Dacă un om plăteşte o mie de dolari unui şantajist care îi cere o mie de dolari, aceasta nu-l va face pe hoţ să se oprească, ci îl va îndemna pe el să se întoarcă din

28

nou înapoi şi să ceară patru mii. Legile spirituale, deşi ele sunt în mod etern adevărate, pot fi urmate într-o formă mai mult sau mai puţin modificată, conform naturii mediului în care trăieşte şi se mişcă. Dacă un răpitor insistă să ia o victimă şi s-o ducă la patruzeci de mile de casă, el nu ar trebui să fie de acord să meargă la optzeci de mile de casă, cu excepţia cazului în care este constrâns să facă acest lucru. Idea este că dacă o persoană se opune unui răpitor cu furie şi cu abuz (n.t. fapte ilegale), rezultatul faţă de persoana răpită poate fi dezastruos, dar dacă el foloseşte iubirea, amabilitatea şi extrema umilinţă, atitudinea lui poate topi inima piratului său crud şi are ca efect eliberarea. Este bine să dăruieşti oamenilor care merită ceea ce îşi poţi permite să dai, fără să-ţi provoci ţie sau altora care depind de tine şi care au nevoie – dificultăţi extreme – pe care ei refuză să le îndure. Nu trebuie „să-l jefuieşti pe Petru ca să-i dai lui Paul.” Nu trebuie să-ţi înfometezi familia pentru a fi filantrop. Ghandi şi-a convins familia de virtutea sacrificiului şi apoi şi-a dat posesiunile fără a salva vreo obligaţiune sau acţiune pentru soţia şi copiii săi. O asemenea acţiune este în regulă, dacă este făcută cu acordul făcut cu dragă inimă a celorlalţi oameni interesaţi. Este bine să împrumuţi oamenilor care au nevoie, dar să nu fii furios dacă nu primeşti banii înapoi. Este mai bine să nu împrumuţi deloc decât să fii furios sau urâcios din cauză că debitorul tău este sărac şi nu ţi-a putut înapoia ceea ce-ţi datorează. Împrumută doar ceea ce-ţi permiţi să dai şi uită complet despre aceasta. Oamenii conştiincioşi îţi vor înapoia banii, dacă ei au bani, iar oamenii nescrupuloşi nu-ţi vor returna banii, dacă îşi pot permite să facă aceasta. Este bine să împărtăşeşti posesiunile tale. Aminteşte-ţi: nu posezi nimic pentru că la moarte toate lucrurile trebuie să fie abandonate. Prin anumite acţiuni bune ale tale ai fost destul de norocos astfel încât Dumnezeu ţi-a împrumutat ţie bani şi proprietăţi, tu ar trebui să faci la fel cu fraţii tăi umani. Nimeni nu posedă nimic. Oamenilor li se dă doar folosirea lucrurilor. Rockefeller şi Henry Ford nu au putut lua un dolar din marile lor averi la Ceruri atunci când au murit. În consecinţă, toate posesiunile, fiind împrumutate de la Dumnezeu, trebuie să învăţăm să le împrumutăm pe ele altor copii ai lui Dumnezeu conform exemplului nobil divin. „Am auzit că s-a spus: trebuie să-ţi iubeşti vecinul şi să-ţi urăşti duşmanul, dar eu vă spun vouă: iubiţi-vă duşmanii, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, fă-le bine celor care te urăsc şi roagă-te pentru cei care cu dispreţ te folosesc şi te persecută; Că voi puteţi fi copiii Tatălui vostru care este în Ceruri; pentru că el face ca soarele să se înalţe deasupra celor răi şi a celor buni şi le trimite ploaie celor drepţi şi celor nedrepţi.”

(MATEI 5:43-45) Isus spune că nu este de ajuns să-ţi doar iubeşti vecinii şi să-i excluzi pe duşmani. El spune că omul înţelept priveşte în circumferinţa Cosmosului său nu numai prezenţa prietenilor, dar şi a duşmanilor. Prietenii şi duşmanii sunt în mod egal copiii lui Dumnezeu. Obraznici sau buni toţi oamenii sunt deopotrivă copiii

29

Supremului. Cine îşi extinde iubirea la prieteni şi duşmani deopotrivă descoperă că dualitatea iubirii şi urii se evaporă de la el şi el priveşte doar prezenţa unei iubiri peste tot, pe pământ, în flori, în animale şi mai ales în inimile prietenilor şi duşmanilor. Pentru a-l vedea pe Dumnezeu omniprezent, credinciosul ar trebui nu numai să-L privească pe el prin portalul prieteniei, ci şi ar trebui să distrugă ecranul negru al urii, pentru a-l privi pe El, de asemenea, în inimile duşmanilor. Este mai uşor să blestemi pe oricine care te urăşte, dar blestemele nu-i vor opri pe duşmanii tăi să te urască. Ele doar vor mări ura faţă de tine. Mulţi oameni îşi blestemă duşmanii ca să le oprească ura, dar ei dau greş. Dacă blestemele dau greş în a ori ura, de ce ar trebui cineva să blesteme şi să-şi risipească energia în acest fel? Este mai bine să-ţi foloseşti iubirea şi binecuvântarea faţă de oamenii care te blestemă, astfel încât ei să-şi poată schimba felul de a fi diavolesc printr-un bun exemplu. Acţiunea vorbeşte mai tare decât cuvintele. Dacă urăşti din inimă şi vorbeşti despre iubire ca o chestiune de diplomaţie pentru a-ţi cuceri duşmanul, aceasta nu va funcţiona întotdeauna, pentru că inima omenească este intuitivă. Nu este uşor să înşeli inima omenească şi percepţia ei intuitivă. Gândeşte-te la iubire când vorbeşti despre iubire şi aceasta îi va schimba şi-I va înmuia pe duşmanii tăi cu siguranţă, chiar dacă ei nu admit acest lucru în mod deschis. Este necesar ca tu să învingi cu adevărat pe duşmanii tăi prin iubire. Iubirea este purificatorul divin şi un mod efectiv mai durabil de a-ţi învinge duşmanii. Ura învinge însuşi ţelul care este folosit pentru a suprima şi pune la pământ pe duşmani prin forţa urii. Nu numai mental să-I iubeşti pe cel care te urăşte, dar fă-i un anumit bine duşmanului tău, dacă este posibil. Aceasta este o cale sigură de a-I convinge pe el că-I iubeşti. Fă-I un bine lui, chiar dacă el te urăşte pe tine şi vrea să te rănească. Chiar dacă nu ai cum să mergi lângă acela care te urăşte pentru a-i face lui bine, roagă-te Dumnezeului omniprezent să-I elibereze pe el de ură. Dacă nu poţi îndepărta ura de la duşmanul tău, Dumnezeu poate face acest lucru, pentru că El este omnipresent în inima şi în mintea duşmanului tău. Dacă rugăciunea ta este sinceră şi puternică, Dumnezeu va fi mişcat să îndepărteze ura de la inima duşmanului tău, dacă el crede că acesta este cursul cel mai bun pentru tine şi pentru toţi cei implicaţi. Dacă rugăciunea de a schimba atitudinea duşmanului tău nu este auzită, atunci să ştii că Dumnezeu vrea ca tu să treci testul de a-ţi iubi duşmanul cât timp acesta te urăşte. Ura îl înneacă pe duşmanul tău într-o ură şi mai adâncă, iar iubirea îl ridică pe adversarul tău de la apa întunecată a urii. Roagă-te pentru aceia care te urăsc şi te persecută prin minciuni, o conversaţie plină de ură şi de asemenea, acţiuni rele, pentru că Dumnezeu poate remedia toate condiţiile dizarmonioase. Aceia care îşi iubesc duşmanii sunt cu siguranţă iubiţi de Tatăl Ceresc şi devin ca El. Aşa cum Dumnezeu îşi iubeşte copiii obraznici sau ascultători, tot la fel adevăratul copil al lui Dumnezeu învaţă să iubească pe toţi fraţii săi la fel. Aşa cum soarele străluceşte în mod egal pe diamant şi pe cărbune tot la fel lumina lui Dumnezeu sau mila străluceşte în mod egal pe cel bun şi pe cel rău, iar ploaia puterilor sale de ajutor este împrăştiată deopotrivă pe cei corecţi şi pe cei incorecţi, din cauză că ei sunt copiii Săi.

30

Totuşi, nu trebuie înţeles că deopotrivă cei buni şi răi sunt capabili să primească lumina lui Dumnezeu în mod egal şi just alocată de către El. Cărbunele nu poate niciodată să reflecte aceeaşi cantitate de lumină precum diamantul. În acelaşi mod, mentalităţile întunecate nu reflectă pe Dumnezeu atât de mult precum o fac cele bune (n.t. mentalităţile bune), deşi lumina lui Dumnezeu străluceşte în mod egal în ambele. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu privează pe copilul Său nedrept din cauza felului său de a fi rău. El dă aceeaşi măsură a iubirii copilului său obraznic, aastfel încât el să poată avea o şansă să-şi revină la starea iniţială. Copilul obraznic are nevoie de lumina lui Dumnezeu mai mult decât copilul bun, din moment ce el trăieşte în întunericul auto-creat. Copilul bun se poate mântui pe sine prin lumina reflectată şi apreciată a lui Dumnezeu. În acest mod Dumnezeu este mai nerăbdător să aducă înapoi la Ferma Sa pe fiul Său rătăcitor decât este faţă de cel bun, care este deja acolo, care a mers acolo de bună voie. De asemenea, trebuie în întregime păstrat în minte că, deşi Dumnezeu, în infinita sa bunătate dăruieşte la fel de mult fiului Său rău ca şi fiului Său bun, fiul Său rău nu poate folosi darurile spirituale, decât dacă îşi schimbă felul său de a fi greşit. Aceasta arată că motivul este cu atât mai mult - de ce fiul cel rău trebuie să-şi schimbe felul de a fi şi să aprecieze divinul dar al înţelegerii.

31

CAP. 4 Fi Ńi voi perfec Ńi –

căuta Ńi realizarea-Dumnezeu

Rugăciune pentru dezvoltarea spiritual ă

Rugăciunea Domnului

„Pentru că, dacă îi iubeşti pe cei care te iubesc, atunci ce răsplată ai tu? Nu fac la fel şi vameşii? Şi dacă doar îţi saluţi fraţii, ce faci tu mai mult decât ceilalţi? Nu fac la fel şi vameşii? De aceea, să fii tu perfect, aşa cum şi Tatăl din Ceruri este perfect.”

(MATEI 5:46-48) Chiar şi politicianul obişnuit întoarce iubirea pentru iubire şi salutul pentru salut din cauza politicii materiale şi politeţei exterioare. Dar aşa cum Tatăl perfect îşi iubeşte deopotrivă copiii obraznici şi buni, tot la fel tu, care cauţi perfecţiunea, trebuie să iubeşti în mod egal copiii lui Dumnezeu cei răi sau cei buni. Muritorii se poartă ca muritorii dând aceeaşi măsură cu cea primită, dar pentru a fi ca Dumnezeu nemuritor, un suflet trebuie să dea iubire în schimbul urii şi bunătate în schimbul acţiunilor rele. Astfel de acţiuni îndreptăţesc pe muritori să devină fiinţe perfecte şi nemuritoare. Dacă Dumnezeu ar da ură în schimbul urii, unde ar fi omul astăzi? Dumnezeu, dând iubire în tăcere omului, ajută evoluţia înceată, dar sigură a omului. Dumnezeu nu admonestează niciodată cu voce tare pe cel care greşeşte, ci în tăcere şi cu iubire îi vorbeşte lui prin şoaptele conştiinţei sale. Pentru a deveni ca Tatăl, muritorul auto-amăgit obişnuit trebuie să se comporte ca şi perfectul Tată.

„Fiţi cu băgare de seamă ca să nu faceţi pomană în faţa oamenilor, ca să fiţi văzuţi de către ei, altfel nu veţi avea nici o răsplată în faţa Tatălui care este în Ceruri. De aceea, când faceţi pomană, să nu sunaţi din trompetă în faţa voastră, aşa cum fac ipocriţii din sinagogi şi de pe străzi, ca ei să poată avea gloria din partea oamenilor. Adevărat, adevărat vă spun eu vouă: Ei au răsplata lor. Dar când faci pomană, să nu laşi să ştie ce face mâna stângă ce face mâna dreaptă. Ca pomana ta să fie în secret. Şi Tatăl tău, care vede în secret, el te va răsplăti în mod deschis.”

(MATEI 6:1-4) Din moment ce nimeni nu posedă nimic, ci îi este dată doar folosinţa lucrurilor, conform Karmei sale (acţiunile trecute) şi din cauza răsplatei Cerurilor omul trebuie să înveţe să facă daruri pentru fraţii lui în secret, chiar aşa cum Dumnezeu dă lumina Soarelui, aer, mâncare, viaţă, iubire şi înţelepciune omului, învăluită în cel mai mare

32

secret. Deşi omul câştigă conform măsurii abilităţii sale, totuşi el nu poate primi nimic, decât dacă Dumnezeu creează lucrurile de care are nevoie. De aceea, toate lucrurile sunt daruri de la Dumnezeu, chiar dacă El îl face pe om să muncească pentru ele, de dragul propriei sale evoluţii prin luptă. Omul are multe nevoi şi el primeşte darul lui Dumnezeu în sănătate, prosperitate şi deasupra tuturor, în calităţile spirituale. Omul foloseşte darurile dăruite de Dumnezeu: inteligenţa, abilităţile creative şi puterea voinţei, iar cu acestea el (omul) dobândeşte minuni. Dumnezeu vrea ca şi copiii Săi norocoşi să împărtăşească darurile lor cu copiii nenorocoşi şi Dumnezeu vrea ca toate darurile să fie prezentate în secret, fără a le mărita pe ele cu mândria respingătoare sau publicitatea. Dacă cineva dă bani sau înţelepciune altuia şi se laudă cu aceasta, el îşi distruge sfinţenia. Legea Cerească nu acordă răsplată sau revelaţii sufletelor care se laudă. Nu dărui cu pompă pomenile tale materiale în temple şi nu oferi lăudăros înţelepciunea ta altora. Nu spune niciodată: „Am ajutat să se mântuiască cutare şi cutare persoană.” Dacă faci aceste lucru, este posibil să primeşti o răsplată materială prin câştigarea câtorva prieteni şi câtorva adepţi, dar această lăudăroşenie va ţine la distanţă prietenii înţelepţi şi pe Dumnezeu, înţeleptului-în-toate. Aminteşte-ţi că este necesar să-I arăţi lui Dumnezeu că nu eşti ataşat de posesiunile dăruite de Dumnezeu şi că eşti gata să le împărtăşeşti cu fraţii tăi. Majoritatea oamenilor doresc să ofere sfatul şi simpatia, dar când vine vorba de a împărtăşi bani câştigaţi cu greutate cu ceilalţi, ei sunt forţaţi să fie „zgârciţi” cu punga cu şireturile legate, crezând doar în fericirea din familie – „Noi patru şi nu mai mulţi”. Unii oameni nu ezită să cumpere iahturi sau maşini noi scumpe, dar sunt foarte strânşi la pungă când vine vorba de a da o sută de dolari la o cauză care are mare nevoie. Acolo ei economisesc şi se simt îndreptăţiţi să dea cinci sau douăzeci şi cinci de dolari. De aceea, lecţia principală care trebuie învăţată pe pământ, aşa cum a fost exemplificat de Dumnezeu, este să împărtăşeşti în fiecare zi cel puţin o mică parte din posesiunile tale pământeşti cu persoane valoroase care au nevoie sau şi mai bine cu Cauze Divine, valoroase, care au nevoie. După ce înveţi să dăruieşti gratuit celorlalţi şi în tăcere, aşa cum îţi dăruieşti ţie, atunci Legea Divină a Abundenţei va lucra în secret pentru tine. Aşa cum cu iubire, în tăcere, în mod natural, vesel şi fără remuşcări cumperi lucruri pentru tine, tot aşa trebuie să înveţi să faci acelaşi lucru pentru ceilalţi, în acelaşi fel. Aşa cum o persoană îşi dăruieşte cele mai bune daruri sie însăşi, tot la fel trebuie să înveţe să dea celorlaţi fără ostentaţie. A face cadou daruri celorlalţi, prin identificarea necesităţilor celorlalţi ca şi cum ar fi ale tale, te face să expansionezi şi înveţi să trăieşti nu numai în viaţa ta, ci deasemenea şi în vieţile altora. Astfel în răsplata Cerurilor, cel care dăruieşte în tăcere simte omniprezenţa lui Dumnezeu în alte inimi, pe când cel care lăudărosul care dăruieşte, deşi mai bun decât zgârcitul, culege anumite rezultate datorită dăruirii de daruri celorlalţi, dar darul său este colorat cu dorinţa de a arăta şi de a se mândri şi el este înzestrat în egoismul limitator şi închis şi pierde răsplata Cerurilor care constă în auto-expansiune în inimile celorlalţi, când darurile sunt date în tăcere şi prin

33

identificarea cu sinele celorlalţi. Cel care dăruieşte în mod egoist îşi concentrează mintea asupra aplauzelor false, nesincere ale oamenilor, pe când cel care dăruieşte în tăcere îşi uneşte inima celui care dăruieşte cu inima celui care beneficiază şi cu Spiritul lui Dumnezeu. Când dăruieşti altora, cu mâna ta dreaptă sau cu spiritul tău drept, nu lăsa mâna stângă sau egoismul să fie conştient de aceasta. Aceia care se gândesc că sunt mari dăruitori nu sunt atât de măreţi ca aceia care dăruiesc şi care sunt atât de preocupaţi de a dărui încât nu mai au timp să se gândească nici măcar că dăruiesc. Dacă faci cadou altora daruri materiale şi spirituale ca şi cum ţi-ai dărui ţie, atunci Spiritul te va răsplăti pe tine cu percepţia Omniprezenţei, trimisă direct în inima ta.

„Şi când te rogi, nu trebuie să fii cum sunt ipocriţii: pentru că lor le place să se roage stând în picioare şi la colţurile străzilor, ca ei să poată fi văzuţi de către oameni. Adevărat, adevărat vă spun eu vouă: ei au răsplata lor. Dar voi când vă rugaţi intraţi în cămăruţa voastră şi când aţi închis uşa voastră, rugaţi-vă la Tatăl vostru care este în secret: şi Tatăl tău care vede în secret te va răsplăti pe tine direct.”

(MATEI 6:5-6) Aceia care se roagă în sinagogi şi la colţurile străzilor, nu în sinceritate, ci numai pentru a arăta altora natura lor aparent devotată, sunt ipocriţi. Ei folosesc rugăciunile nu pentru a plăcea lui Dumnezeu, ci ei folosesc rugăciunea şi pe Dumnezeu pentru a-i face pe oameni să creadă în sanctitatea lor de preoţi. Astfel de oameni sunt ipocriţi, deoarece acţiunile lor nu sunt sincronizate cu motivele lor. Este cel mai mare păcat de a folosi pe Dumnezeu şi rugăciunea pentru a asigura devoţiunea oamenilor sub false pretexte. Astfel de ipocriţi, pentru că inspiră pe oamenii simpli, încrezători în gândul bunătăţii culeg roadele obţinând o putere pământească şi devoţiunea unor adepţi orbi, dar Dumnezeu, care vede inima ipocritului, nu răspunde niciodată falselor rugăciuni. Ipocriţii sunt nebuni să caute laudă temporară prin folosirea lui Dumnezeu şi a rugăcinilor, uitând că binecuvântarea a-tot-mântuitoare trebuie să fie avută doar folosind rugăciuni sincere în tăcere. Majoritatea bisericilor modern susţin rugăciunea în public şi prin aceasta îşi păstrează membri în planul fizic, exterior. O astfel de rugăciune poate face un anumit bine, dar nu prea mult, iar pentru a avea efect câtuşi de puţin trebuie suplimentată prin rugăciuni profunde, secrete, care iubesc sufletul, în tăcerea unei cămăruţe sau a unei camere cu uşile închise. Aşa cum un salon de primire trezeşte conştiinţa socială, biblioteca hrăneşte o conştiinţă a citirii, iar dormitorul sugerează somnul, tot la fel oamenii occidentali ar trebui să aibă o cameră sau un colţ protejat sau o cămăruţă bine ventilată pentru ţelul tăcerii (meditaţiei), aşa cum au majoritatea căminelor orientale. Lipsa rugăciunii individuale şi a comuniunii cu Dumnezeu a făcut ca creştinii moderni şi sectele creştine să divorţeze de adevărata percepţie a lui Dumnezeu. Biserica nu ar trebui să fie doar o organizaţie socială şi morală. Ar trebui în principal să

34

fie o academie (n.t. un loc de studiu) care educă în adevărata percepţie a lui Dumnezeu. Majoritatea bisericilor, din cauză că le lipseşte educaţia esoterică de a înălţa sufletul, sunt ocupate cu dogma şi exclud pe toţi oamenii cu idei diferite. Oamenii care percep pe Dumnezeu cu adevărat includ pe toată lumea în calea iubirii lor. Fraţii occidentali nu numai că au nevoie să înveţe metoda individuală de romantism în izolare, dar ei ar trebui să înveţe din Orient tehnica de a contacta pe Dumnezeu în tăcere. Mulţi oameni îl venerează pe Dumnezeu în secret, dar sunt atât de hăituiţi de gândurile lor neliniştite, încât ei nu ştiu cum să-l venereze pe El în secret. Atunci când o persoană învaţă din Orient metoda de a-l venera pe Dumnezeu cât timp este ţinut în secret departe de gânduri neliniştite, atunci Dumnezeu îl răsplăteşte pe adeptul credincios, manifestându-se pe Sine în mod direct lui.

„Dar când te rogi, nu folosi rugăciunile vane, aşa cum o fac necredincioşii (n.t. păgânii): pentru că ei cred că ei vor fi auziţi din cauza vorbăriei multe a lor. De aceea să nu fii ca ei: Pentru că Tatăl tău ştie de ce lucruri ai nevoie înainte ca tu să-i ceri lui. De aceea în această manieră să te rogi.”

(MATEI 6:7-9) Repetiţia vană în rugăciune semnifică cu voce tare sau mental să spui: „Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu”, cât timp în fundalul minţii tale te gândeşti la o cursă cu automobilul sau cum să faci mai mulţi bani şi aşa mai departe. Aceasta înseamnă să iei numele lui Dumnezeu în van sau să-l foloseşti fără rezultat, pentru că El nu se va manifesta niciodată pe Sine ţie, ştiind că tu preferi altceva mai mult. Oamenii necredincioşi sunt aceia care sunt preocupaţi mai mult de corpul lor. Ei fac rugăciunea o parte a fizicului, repetând papagaliceşte sau cântând numele lui Dumnezeu, fără a înţelege semnificaţia. Dacă un tânăr poartă cu sine un victrola portabil (n.t. walkmen) care nu spune altceva decât „Te iubesc” mereu, şi îl foloseşte pe acesta pentru a-şi exprima iubirea faţă de iubită, atunci, bineînţeles că ea va spune: „Dragul meu prieten tu încerci degeaba să mă convingi pe mine că mă iubeşti, iar tu nu vrei deloc să spui aceasta.” În consecinţă, a repeta constant cu voce tare lui Dumnezeu: „Dumnezeu, te iubesc, Dumnezeu, te iubesc”, iar apoi în fundalul minţii să te gândeşti la altceva este degeaba şi fără rezultat, pentru că nu aduce nici un răspuns de la Dumnezeu. Dar a repeta mental „O, Dumnezeu, te iubesc”, fără să numeri, astfel încât cu fiecare pronunţare iubirea şi înţelegerea lui Dumnezeu să crească mai profundă este singura metodă sigură de a crea contactul cu Dumnezeu. Deşi Dumnezeu nu răspunde la asemenea rugăciuni discutate, repetate orbeşte, totuşi el nu poate rămâne nemişcat când adevăratul credincios se roagă neîncetat cu credinţă mereu mai mare. Isus vorbeşte în altă parte despre a te ruga neîncetat. Rugăciunea neîncetată implică repetiţia, nu oarbă, ci mereu crescută, credinţă intelectuală şi spirituală. De aceea, să nu repeţi papagaliceşte rugăciunile tale cu voce tare. Papagalul poate fi învăţat să repete numele lui Dumnezeu fără să

35

cunoască semnificaţia lui deloc. Este mai bine să te rogi o dată în mod profund, cu înţelegere şi intens, decât să oferi o zi întreagă de rugăciune umplută de repetiţie oarbă, fără înţeles.

Rugăciunile trimise afară, făcute cu suflet o dată sau de mai multe ori aduc răspuns din partea lui Dumnezeu. Credinciosul care-l iubeşte pe Dumnezeu profund nu trebuie să cerşească de la Dumnezeu pentru necesităţile zilnice, pentru că Tatăl Ceresc va da darurile de care are nevoie credinciosul, fără să trebuiască să ceară pentru ele. Dumnezeu nu vrea niciodată ca copiii săi să cerşească. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, care sunt una cu Tatăl, se uită la rugăciune ca la cerşetorie, din cauză că exprimă îndoială. Un adevărat fiu ştie că Tatăl ştie toate lucrurile de care are nevoie un credincios.

Isus a dat un model de rugăciune deopotrivă pentru oamenii de lume şi pentru oamenii spirituali. Această rugăciune poate fi divizată în două părţi: o parte pentru omul cu o înaltă spiritualitate, care nu vrea nimic altceva decât dezvoltare spirituală, iar cealaltă parte pentru oamenii orientaţi cu mintea spre lume care doresc mai ales prima dată lucruri materiale şi apoi puţină dezvoltare spirituală.

Rugăciune pentru Dezvoltarea spirituală

Rugăciunea Domnului

„O, Tată, care eşti ascuns în profunzimile Intuiţiei Cerurilor, fie ca numele Tău

să fie glorificat pe pământ. Fie ca Împărăţia Ta spirituală să vină şi să substituie regatul material de pe pământ.

Dă-ne nouă în această zi pâinea noastră spiritual zilnică – contactul cu Beatitudinea ta, cu Înţelepciunea Ta, cu Iubirea Ta – singurul suflet care ne susţine ca pâinea, pe care îl căutăm.

Nu ne lăsa pe noi să cădem în groapa tentaţiei în care cădem prin folosirea greşită a raţiunii dăruită de Tine şi când suntem mai puternici şi doreşti să ne testezi puterea spirituală, Tată, fă-te mai tentant decât tentaţia. Învaţă-ne pe noi să privim că pământul nu este guvernat de forţe materiale, ci de puterea Regatului Tău şi de gloria ta - pentru totdeauna.

Învaţă-ne pe noi să te contactăm pe Tine prin Vibraţia Cosmică AUM (AMEN) auzită în meditaţie.

Învaţă-ne pe noi să iertăm greşelile celorlalţi, aşa cum Tu ierţi greşelile noastre, O Doamne.”

AMEN.

36

CAP. 5 Dumnezeu şi Mammon „Nici un om nu poate servi la doi stăpâni, pentru că fie va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau se va ţine de unul şi va dispreţui pe celălalt. Nu poţi servi pe Dumnezeu şi pe Mammon.”

(Matei 6:24)

Nimeni nu poate servi două idealuri contradictorii cu acelaşi devotament. Dacă eşti o persoană care venerează cu drepturi depline materia şi plăcerile, vei uita pe Dumnezeu. Dacă eşti preocupat de Beatitudinea lui Dumnezeu, atunci vei uita şi vei pierde gustul pentru plăcerile materiale. Aşa că nu încerca să-ţi angajezi atenţia asupra a două idealuri contradictorii: Dumnezeu şi Mammon (n.t. Mammon=avuţie privită ca o influenţă rea sau obiect fals de veneraţie şi devoţiune). Bineînţeles, este posibil să-ţi păstrezi atenţia majoră asupra lui Dumnezeu cu mâinile tale şi parte a minţii tale îndeplinind datorii materiale şi bucurându-se de lucruri materiale. Aceasta este o cale mai bună de a trăi – calea yoghină de mediu vesel – a trăi în lume pentru Dumnezeu decât să devii un călugăr sau un epicurian (n.t. epicurian=discipol sau student al filozofului Epicurus; Epicurus filozof grec care a trăit 341-270 î.e.n. a cărui fizică este bazată pe teoria lui Democrit a unui univers materialist, compus din atomi indestructibili care se mişcă în vid, care nu sunt reglementaţi de providenţa divină).

„De aceea vă spun eu vouă: nu vă gândiţi la viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru corpul vostru, ce veţi pune pe voi. Nu este viaţa mai mult decât carne şi corpul mai mult decât haine? Priviţi păsările din aer: pentru că ele nu însămânţează, nici nu culeg, nici nu adună în hambare: şi totuşi Tatăl Ceresc le hrăneşte. Nu sunteţi voi mult mai buni decât ele?”

(Matei 6:25-26) Nu vă gândiţi, aceasta înseamnă să nu foloseşti toate gândurile ca să te îngrijorezi în privinţa vieţii care vine de la Dumnezeu. Nu-ţi pierde mintea îngrijorându-te de ce vei mânca sau ce vei bea sau ce haine vei purta. Uitaţi-vă cum păsările cerului, deşi nu seamănă grâu şi nu culeg, totuşi ele sunt hrănite de Dumnezeu. În lumea occidentală, creştinii se gândesc zi şi noapte la mâncare, băutură şi la îmbrăcăminte atât de mult, încât de la înălţimea civilizaţiei industriale egoiste, ei au experimentat depresia şi nemulţumirea interioară, fiind îndopaţi cu materialitate. Case, bani şi automobile pot fi necesare existenţei moderne, dar dacă o persoană nu acordă timp lui Dumnezeu şi meditaţiei, nu poate să-şi facă niciodată o viaţă fericită. Hindusul aryan, pe de altă parte, se gândeşte doar la Dumnezeu şi şi-a neglijat viaţa sa materială şi în ciuda spiritualităţii sale suferă de sărăcie, foame, boală şi sclavie politică.

37

Vechea doctrină a renunţării complete este extremă; dacă oamenii ar da drumul la îndatoririle lor, atunci oraşele ar fi pline de malarie şi de sărăcie. Dar din cauză că oamenii îşi folosesc toate gîndurile ca să facă bani, ei au uitat în ce stă secretul unei vieţi fericite cu adevărat. Ceea ce vrea să spună Dumnezeu este să-ţi pui gândul principal asupra lui Dumnezeu – Dăruitorul Vieţii şi nu pe necesităţilor vieţii în completă uitare de Dumnezeu. Completa concentrare asupra lucrurilor materiale în completa uitare de Dumnezeu nu ar produce nimic decât nemulţumire interioară, dezechilibru şi nefericire fizică şi spirituală. Omul divin mănâncă, bea şi se îmbracă pe sine, dar întreaga sa atenţie este asupra lui Dumnezeu şi nu asupra necesităţilor materiale. Omul materialist se îmbracă pe sine, mănâncă, bea şi aceasta este tot ce face; sub ecranul de fum al materialităţii, el se ascunde de Dumnezeu. A izola viaţa chiar de sursa sa revigorantă, Divină epuizează viaţa şi o face să rămână uscată de adevăratele bucurii satisfăcătoare adevăratei existenţe. Păsările nu-şi depozitează mâncarea în hambare şi totuşi Dumnezeu le hrăneşte şi cu atât mai mult El îşi va hrăni copilul mai bun al Său, omul, dacă ar depinde doar de Darurile Divine şi nu să rămână cu totul preocupat în dobândirea lucrurilor materiale în completă uitare faţă de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu hrăneşte păsările instinctive, dependente, cu atât mai mult îl va hrăni pe om dacă ar depinde numai de El.

„Care dintre voi prin gândire poate adăuga un cot la statura sa? Şi de ce vă gândiţi la îmbrăcăminte? Reflectaţi asupra crinilor de pe camp, cum cresc ei; ei nu ţes, nici nu torc şi totuşi vă spun eu vouă că nici chiar Solomon în toată Gloria sa nu s-a împodobit ca unul din ei. De aceea, dacă Dumnezeu îmbracă aşa iarba pământului, care astăzi este, iar mâine este aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca pe voi cu atât mai mult pe voi puţin credincioşilor?”

(Matei 6:27-30) Aşa cum corpul uman nu poate fi făcut nici măcar un pic mai lung prin efort uman sau grijă, tot astfel cu toată grija omul nu se poate menţine pe sine fără ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul Vieţii şi Creatorul luminii soarelui, a grâului, apei şi aerului care susţin viaţa omului. Dar din cauză că omul împlineşte partea sa de a achiziţiona lucruri dăruite de Dumnezeu, el uită curând mâna directă a lui Dumnezeu din toate afacerile omului. Omul nu poate face grâul, nici puterea digestiei de a digera mâncarea, nici viaţa care absoarbe particulele chimicalelor în ţesuturi. Uitaţi-vă cum sunt îmbrăcaţi crinii cu miros eteric şi cu frumuseţe de la Dumnezeu, chiar dacă ei nu fac nici un efort conştient pentru a toarce îmbrăcămintea lor de petale. Regele Solomon, cu toate mantiile sale regale artificiale glorioase, nu s-a putut decora pe sine ca şi crinii naivi decoraţi de către Dumnezeu. Deşi majoritatea se gândesc mai întâi la micul dejun, prânz şi cină şi ce să mănânce şi cum să facă mai mulţi bani, ca să poată mânca şi să se poată îmbrăca

38

potrivit, totuşi trebuie reamintit că a te gândi la darurile lui Dumnezeu mereu, preferându-le pe acestea în loc să te gândeşti la Dăruitor, este extrem de greşit. A te gândi la Dumnezeu, Dăruitorul, pe lângă lupta de a dobândi lucruri materiale, este în regulă. Crinii sunt îmbrăcaţi direct de Dumnezeu, iar ei nu trebuie să plătească pentru lumina Soarelui, aer, chimicalele din sol de care au nevoie, dar în civilizaţia prezentă omul trebuie să plătească pentru mâncare şi îmbrăcăminte şi nu le poate primi fără gândul şi lupta sa de a le primi pe ele. În Orient, când Isus îi învăţa, oamenii trăiau simplu şi puteau să se hrănească şi să se îmbrace fără un efort prea mare, prin pomană sau ajutorul familiei. În zilele noastre condiţiile de viaţă s-au schimbat: civilizaţia este mai individualistă şi mai egoistă, în consecinţă omul trebuie să lupte pentru existenţa sa şi să reflecteze considerabil pentru întreţinerea sa. Atunci vine întrebarea: este imposibil să aplici doctrina creştină în viaţa modernă? Nu. Istoria ne arată că indivizii cei mai inteligenţi, cei mai bogaţi din toate Epocile, cu tot gândul şi efortul şi cu toată şiretenia de a dobândi bunăstare şi success material din timp în timp, au fost făcuţi să se tăvălească în noroi în mlaştina sărăciei, prin decretul naiv al Destinului. Aceia care gândesc că prosperitatea depinde doar de efortul omului şi de şiretenie, sunt puternic induşi în eroare. Crizele moderne în America au umilit mulţi milionari care erau siguri de abilitatea lor de a investi corect şi de a conserva puternicele lor averi. Legile spirituale de „a nu fi egoist” şi „de a include prosperitatea celorlalţi în prosperitatea personală” au fost încălcate; în consecinţă a venit criza. Egoismul industrial a fost grăbit de la înfricoşătoarea lăcomie pentru aur, conducând la o competiţie sinucigaşă şi la scăderea preţurilor pentru a omorî competitorul şi la criza care distruge totul. Până şi cel mai inteligent om de afaceri trebuie să devină copil în mâinile destinului şi al crizei, ne ştiind pe ce cale să se învârtă. Când creierul omului de afaceri orientat cu mintea spre materie este intoxicat de lăcomie, inteligenţa sa instituie planuri care eşuează unul după altul. Acesta este preţul pe care toţi oamenii egoişti, orientaţi cu mintea spre materie, care au uitat de Dumnezeu sunt obligaţi să-l întâlnească la un moment sau altul. Ideea este aceasta: un om de afaceri care îşi păstrează mintea în principal concentrată asupra Dăruitorului Atotputernic al tuturor lucrurilor nu va fi lăsat niciodată fără nimic (decât dacă este pentru un test), chiar şi în cea mai rea criză care poate veni. Dumnezeu este Creatorul şi Proprietarul întregii mâncări, îmbrăcăminţi, bani, proprietăţi şi viaţă; El este cel care dă toate lucrurile omului, astfel încât el să-şi poată întreţine viaţa pe pământ. Dacă naţiunile de pe pământ ar trăi ca fraţii (n.t. surorile) în Statele Unite ale Lumii, nici un individ de pe pământ nu ar mai muri de foame sau nu ar rămâne gol. Dar omul, dând o valoare monetară artificială producţiei, a adus competiţie între capital şi muncă (n.t. clasa muncitoare), conducând sistematic la inflaţii şi crize. Când un membru al familiei se îmbolnăveşte sau este inapt, el nu este obiectul milei, ci în mod onorabil împarte mâncarea familiei şi bunăstarea. Acelaşi lucru ar trebui să fie păstrat drept bun de fiecare membru al familiei lumii. Nimeni nu ar trebui să fie înfometat pentru că nu are un serviciu sau din cauză că este bătrân sau incapabil.

39

Deopotrivă creierul şi mâinile colaborează pentru a întreţine corpul şi să împartă mâncarea în mod egal în stomac, tot astfel capitalul (creierul societăţii) şi munca (puterea de muncă a societăţii) trebuie să colaboreze pentru a face viaţa prosperă şi să împartă în mod egal ceea ce produc. Nici capitalul, nici munca nu ar trebui să primească o preferinţă specială într-o formă de guvernare imperialistă sau socialistă. Capitalul şi munca au locul lor etern şi ele trebuie să facă îndatoririle respective în egalitate. Toată lumea ar trebui să fie bogată sau toată lumea ar trebui să se înţeleagă cumva, împărţind în mod egal avuţia naţională sau toată lumea ar trebui să fie săracă, dacă sărăcia vine fără a putea fi împiedicată din cauza lipsei de îndurare a Naturii. Nu ar trebui să existe unii mai bogaţi ca alţii. Aceasta este cauza principală a crimelor, a lăcomiei, a egoismului, a războaielor, foametei, a epidemiilor, şi a relelor sociale nespuse. Dacă naţiunile înţeleg că toate posesiunile sunt daruri de la Dumnezeu şi de aceea toate lucrurile ar trebui împărţite în mod egal, ele ar putea trăi timp de secole fără războaie sau foamete. O naţiune care posedă totul pe pământ aflată lângă o altă naţiune care este înfometată până la moarte, nu poate păstra pacea pe pământ. Naţiunile ar trebui să aibă grijă una de alta sau ele sunt osândite. De aceea Isus vorbeşte naţiunilor de pe pământ: „Voi, naţiunilor, să nu vă gândiţi doar la mâncare, industrie şi îmbrăcăminte, în completă uitare a frăţiei şi a Dăruitorului a toate lucrurile, Dumnezeu sau veţi aduce dezastrul complet asupra voastră prin ignoranţa voastră auto-creată şi a războaielor însoţitoare, epidemii şi aşa mai departe.” O naţiune prosperă poate gândi: „Ce ne pasă nouă de alte naţiuni, să ne înfăşurăm în bine; ce ne pasă de alte naţiuni înfometate, în care mor milioane, cât timp noi suntem prosperi?” Ei bine, oamenii unei naţiuni inteligente, prospere trebuie să înţeleagă că prosperitatea naţională depinde de resursele naturale, de comportamentul moral, de armonie, de trăirea spirituală a oamenilor. O naţiune, oricât de mult succes ar avea, dacă devine destrăbălată, egoistă şi lipsită de armonie, avem războaie civile, trădare şi agresiune străină pentru a perturba prosperitatea ei. De aceea, nici un individ sau o naţiune nu ar trebui să fie egoistă şi să reflecteze numai la mâncare, la îmbrăcăminte, ci ar trebui să fie umilă, să împărtăşească prosperitatea cu toţi fraţii şi să-l recunoască pe Dumnezeu ca singurul Dăruitor şi Posesor al tuturor darurilor pământeşti. Dumnezeu îmbracă iarba cu o ţinută verde şi apoi este arsă de soarele încins. Toate lucrurile de pe acest pământ sunt trecătoare; în consecinţă omul, care este mai important decât iarba nu ar trebui să fie ocupat cu lucruri vremelnice şi să fie aruncat în focul ignoranţei şi al mizeriei. Dacă iarba îşi primeşte veşmântul ei de la Dumnezeu, omul care este mai important decât iarba, nu ar trebui să se îndoiască de mâncare şi de îmbrăcămintea de la Dumnezeu, ci mai degrabă omul ar trebui să încerce să caute Regatul Cerurilor şi să se sustragă din destinul ierbii care este îmbrăcată , iar apoi este arsă de soare până rămâne fără viaţă. Omul, fiind conştient, ar trebui să aibă mai multă credinţă în Dumnezeu.

40

„De aceea nu vă gândiţi, spunând: Ce vom mânca? sau Ce vom bea? Sau Cu ce ne vom îmbrăca? (Pentru că aceste lucruri le caută Neamurile (n.t. cei care nu sunt evrei)). Pentru că Tatăl Ceresc ştie că aveţi trebuinţă de toate aceste lucruri.”

(Matei 6:31-32) Zi şi noapte omul de lume se gândeşte la mâncare, la băutură şi la îmbrăcăminte. Făcând aceasta, deşi el primeşte mâncare, băutura şi îmbrăcăminte, el tot nu se bucură complet de ele, pentru că el nu este niciodată satisfăcut şi mereu caută mai mult sau se teme să piardă ce are. Aşa cum spune Scriptura Hindusă: „Nu poţi fi un om al lui Dumnezeu dacă lucrezi pentru câştigul tău personal sau dacă rămâi inactiv şi nu lucrezi deloc.” Un om al lui Dumnezeu lucrează sârguincios, realizând doar acţiunile care îndeplinesc sarcinile, pentru a plăcea lui Dumnezeu şi a împărtăşi fructele acţiunii cu copiii lui Dumnezeu şi nu pentru propriile sale dorinţe egoiste. Noi suntem trimişi pe pământ de către Dumnezeu, pentru a lucra pentru el, în consecinţă cei care lucrează pentru ego şi pentru dorinţele sale devin încurcaţi în iţele plasei dorinţelor lumeşti imperfecte, care se repetă mereu şi nu pot scăpa departe, spre libertatea eternă. Omul înţelept care mănâncă, bea, se îmbracă pe sine, din cauză că Dumnezeu i-a dat un corp de care să aibă grijă, este liber. Dacă înţeleptul îşi neglijează corpul şi-l înfometează până la moarte, el păcătuieşte împotriva Legilor Creaţiei ale lui Dumnezeu. Şi persoana care se îmbracă, bea şi mănâncă pentru a face plăcere vanităţii sale şi dorinţelor muritoare, este - de asemenea - divorţată de Dumnezeu. Isus a cerut oamenilor să nu fie preocupaţi în gând de mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, pentru că Dumnezeu ştie că omul are nevoie de aceste lucruri şi trebuie să le aibă. Dumnezeu a creat multe feluri de mâncare şi băutură şi materiale pentru necesităţile omului. Din moment ce Dumnezeu este atât de grijuliu cu omul, omul nu trebuie să-l uite pe Dumnezeu. Isus nu a spus nicidecum oamenilor să negljeze să dobândească necesităţile materiale, ci a vorbit despre faptul că sufletul nu trebuie să le acorde întreaga atenţie acestora (necesităţilor materiale). Dobândeşte tot ceea ce ai nevoie cu gândul la Dumnezeu, cu atenţia odihnindu-se în principal asupra lui Dumnezeu. Aceasta este calea sigură spre fericire. A dobândi necesităţile tale, uitându-l pe Dumnezeu este calea sigură spre infinita suferinţă.

„Dar căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea sa. Şi toate aceste lucruri vor fi adăugate vouă. De aceea, să nu vă faceţi griji pentru ziua de mâine: pentru că mâine însuşi se va îngriji de aceste lucruri. Este suficient zilei răul ei.”

(Matei 6:33-34) Omul nu ar trebui să caute mai întâi posesiunile şi apoi să-l caute pe Dumnezeu, din cauză că cei care caută mai întâi lucrurile materiale – pierd lucrul cel

41

mai minunat: Dumnezeu. Mintea, fiind ca o sugativă, când absoarbe dorinţa materială descompusă, întunecată, nu poate aduna mirosul purităţii lui Dumnezeu. Dar mintea care-l caută pe Dumnezeu mai întâi, primeşte totul pe lângă El. A poseda pe Dumnezeu înseamnă să posezi Unversul. Când tragi de ureche, vine şi capul cu ea. Când tragi de Dumnezeu mai întâi, atunci eterna prosperitate a nemuririi, înţelepciunea şi binecuvântările mereu noi sunt în mod automat adăugate vouă. A căuta Regatul lui Dumnezeu mai întâi este cel mai mare mesaj al lui Isus faţă de indivizi şi faţă de naţiunile pământului, pentru că este calea cea mai sigură ca fericirea individuală, socială şi naţională să dureze. Posesiunile materiale trecătoare nu conţin Regatul nepieritor al lui Dumnezeu, de nemurire şi Extaz veşnic, dar Regatul nepieritor al lui Dumnezeu conţine în el tot binele perisabil al lumii. Cei care sunt nebuni caută mai întâi lucrurile materiale, perisabile şi se obişnuiesc să lucreze pentru ele din cauza obiceiului înrobitor al minţii, încât ei sunt incapabili să caute Regatul etern al lui Dumnezeu. Astfel Isus spunea să fii înţelept, să nu-ţi risipeşti eforturile în dobândirea de lucruri materiale pe care trebuie să le abandonezi forţat la momentul morţii. Mai degrabă să-ţi formezi mai întâi obiceiul de a dobândi Regatul lui Dumnezeu şi, dacă ai succes în a dobândi aceasta, vei avea nemurirea şi mereu noul Extaz, nu numai în această viaţă, dar şi în Eternitate şi în plus ţi se vor da toate lucrurile materiale perisabile de care ai nevoie în această viaţă. Nici un om de afaceri nu ar trebui să refuze o asemenea ofertă. Pe lângă aceasta, când un suflet creat după imaginea lui Dumnezeu, în loc să caute nemurirea, caută lucruri materiale, el devine un cerşetor şi primeşte doar salariu de mizerie al unui cerşetor, dar sufletele care caută mai întâi să se întoarcă în Regatul lui Dumnezeu, după ce au fost rătăcitori şi au rătăcit departe de El în încarnările pământeşti, devin din nou copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu şi primesc, fără să ceară partea copiilor Cerurilor. A te revendica pe tine ca un copil adevărat al lui Dumnezeu înseamnă a primi toate lucrurile – prosperitate, nemurire şi Dumnezeu – fără să ceri. Pentru adevăratul copil al lui Dumnezeu Regatul Cerurilor s-a întors şi toate posesiunile materiale sunt date în plus, pentru că Regatul lui Dumnezeu conţine în el, de asemenea, Regatul pământului.

Bineînţeles, nu va ajunge să cauţi orbeşte Regatul lui Dumnezeu; nici să fii mulţumit toată viaţă să cauţi Regatul Divin, fără să-l primeşti, nu te va duce nicăieri. Oamenii trebuie să cunoască tehnica contactului cu Dumnezeu (învăţată de la înţelepţii din India care s-au specializat în ea), iar când comuniunea extatică cu Dumnezeu este un fapt stabilit, atunci el va şti că, odată cu dobândirea Regatului Ceresc, toate lucrurile sunt la îndemâna sa. Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem” (şi de aceea el putea să hrănească cinci mii de oameni cu cinci turte de pâine şi îşi putea recrea corpul după moarte – realizare pe care nici un om de ştiinţă nu a repetat-o). Isus l-a avut mai întâi pe Dumnezeu, aşa că el a avut putere asupra vieţii şi asupra morţii, a destinului şi asupra tuturor condiţiilor. Este ridicol pentru om să se întrebe asupra Divinităţii sale sau să se întrebe dacă el poate să atingă starea de Christ sau nu; omul nu are nevoie să atingă Dumnezeirea; el trebuie să ştie doar că este creat după imaginea lui Dumnezeu.

42

În consecinţă traiul creştin ar trebui să se compună din a căuta confortul meditaţiei mai întâi, iar apoi a face ca viaţa materială să fie foarte simplă. O viaţă materială complexă place numai ochilor, dar puţini realizează „ce preţ are confortul material”. Sclavia economică, nervozitatea, grijile de afaceri, competiţia nedreaptă, bătrâneţea, războaiele, lipsa libertăţii şi suferinţa şi moartea sunt recolta unei vieţi materiale ocupate care este lipsită de aprecierea frumuseţii, Naturii şi a lui Dumnezeu în viaţă. Atunci de ce să cheltuieşti tot timpul valoros al vieţii căutând lucruri perisabile? De ce să nu-ţi cheltuieşti timpul căutându-l pe Dumnezeu mai întâi, prin meditaţie profundă până când îl contactezi în realitate, iar atunci cu conctactul cu El să primeşti lucrurile cereşti nemuritoare, neperisabile, ale acestei vieţi, de care ai nevoie.

Trăieşte cu Dumnezeu astăzi şi El care călăuzeşte destinul lumii, incluzându-l pe al tău, va planifica ziua de mâine pentru tine conform faptelor zilei de astăzi.

Este greu să scapi de răul ataşamentelor exterioare şi astfel să nu continui să acumulezi seminţele ataşamentelor rele pentru ziua de mâine, dar trebuie făcut aceasta odată.

Oamenii caută mai întâi materia şi apoi sunt păcăliţi prin a primi parţial lucruri trecătoare. Isus ştia că el este una cu Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El avea totul – control asupra vieţii, materiei şi a tuturor condiţiilor. De aceea, nu te ruga mai întâi pentru lucruri materiale, pentru că tu, ca un cerşetor, nu poţi primi ceea ce vrei să posezi. Dacă doar te rogi să devii milionar, te asigur că oricât de mult te rogi, nu poţi deveni un milionar. Nu te ruga ca şi muritor, ci mai întîi să cunoşti meditaţia profundă, că „tu şi cu Tatăl una sunteţi”. Când ştii aceasta, eşti mai bogat decât un milionar. De aceea, dacă-l cunoşti pe Dumnezeu, nu ai nevoie să te rogi, să implori sau să cerşeşti, pentru că tu vei deveni fiul lui Dumnezeu şi, fiind Copilul lui Dumnezeu, vei avea tot ce are Dumnezeu.

Dacă te rogi cât de puţin, nu te ruga ca şi muritor, pentru că făcând acest lucru nu poţi primi mai mult decât partea muritoare sau partea cerşetorului, dar roagă-te după ce-l cunoşti pe Dumnezeu, iar atunci vei avea tot ce este în Regatul Său fără a implora, cerându-ţi Dreptul tău Divin din naştere.

Nu fă greşala – aşa cum fac milioane de oameni - de a te ruga şi a te ruga şi a nu ajunge niciodată nicăieri. Roagă-te să-l cunoşti mai întâi pe Dumnezeu şi apoi roagă-te sau cere orice doreşti să ai. Aceasta este calea adevărată pentru ca rugăciunile tale să fie ascultate.

43

CAP. 6 Înl ătur ă ignoran Ńa din interiorul nostru

„Nu judeca ca să nu fii judecat. Pentru că, cu ce judecată judeci, vei fi judecat; şi cu ce măsură împarţi, îţi va fi ţie din nou măsurată. Şi de ce priveşti tu firul de praf care este în ochiul fratelui tău, dar nu iei în seamă bârna care este în ochiul tău? Sau cum vei spune tu fratelui tău: lasă-mă să scot firul de praf afară din ochiul tău, când iată, este o bârnă în propriul tău ochi?”

(Matei 6:33-34) Nu fii critic în privinţa a ceea ce fac alţi oameni, astfel încât acţiunile tale nu vor fi permise altora. Acest pasaj pare un fel de ameninţare morală, având efectul că, dacă expui fără milă greşelile altora, în mod similar vor fi aduse la lumină greşelile tale. Cu alte cuvinte, nu avem dreptul de a critica pe alţii în mod violent cât timp noi posedăm aceleaşi greşeli, pentru că aceste acţiuni nu aduc decât ridiculizare şi la furie. Dacă un mincinos admonestează pe un alt mincinos, aceasta are un efect slab. Un judecător care a comis o crimă el însuşi nu are dreptul de a condamna pe un alt condamnat la moarte pentru că ochiul invizibil al Legii juste, cu mâinile egale, a lui Dumnezeu, îl va aduce pe ipocrit la judecată. Nu este bine şi nici nu are rezultat să judeci pe alţii, fără ca tu mai întâi să te debarasezi tu însuţi de aceleaşi defecte. Acţiunea şi exemplul vorbesc mai tare decât cuvintele. Sugestia iubitoare de la o persoană bună este în regulă, dacă păcătosul vrea să devină mai bun sau are remuşcări. Doar Adevărul sau Dumnezeu pot judeca drept, pentru că ei sunt fără greşală. A dezvălui slăbiciunea morală a celorlalţi aduce jenă şi resentimente din partea lor şi nu este calea aleasă de înţelept. Judecata crudă a acţiunilor greşite ale celorlalţi face ca o persoană să uite că păcătosul este doar un copil al lui Dumnezeu, năpăstuit de greşală. Urăşte păcatul, dar nu urî pe păcătos, pentru că el este un copil-al-lui -Dumnezeu, care a greşit – fratele tău Divin eclipsat de ignoranţă. Ţelul judecăţii

trebuie să fie doar vindecarea şi nu o stare de răzbunare care vine din furie. Dumnezeu, care este deasupra tuturor pasiunilor de baza este singurul judecător imparţial şi ştie ce este drept. Omul este potrivit să fie răzbunător şi nedrept când judecă greşelile altora. Noi ar trebui să tratăm pe cei năpăstuiţi de

greşală aşa cum am vrea ca noi să fim trataţi dacă am fi năpăstuiţi de greşală. În acelaşi spirit în care noi judecăm pe alţii, Legea Divină ne judecă pe noi. În loc să judecăm pe asprime, noi sugerăm cu iubire. Pe lângă aceasta, cei care sunt obişnuiţi să-I judece pe alţii, fără a se corecta pe ei înşişi sunt capabili mai întâi să creadă în mod fals că ei nu au aceleaşi greşeli – doar din cauză că se întâmplă să-i admonesteze pe ceilalţi. Bineînţeles, poţi judeca pe altul cu bunătate, având ţelul corecţiei. Un astfel de act este în regulă, pentru că Legea Divină va fi blândă sau crudă în a judeca greşelile tale, exact aşa cum şi tu eşti blând sau crud în a estima dezacordurile altora.

44

A atenţiona pe alţii despre pericolele răului, din experienţa amară a cuiva, este bine, dacă este făcut în particular, cu singura dorinţă de a-i salva de la suferinţă, dar niciodată nu le spune altora greşelile lor în public. Oamenilor nescrupuloşi le place să-i tortureze pe ceilalţi în privinţa unor greşeli variate pe care ei înşişi le posedă din abundenţă. Fiind fraţi divini, nu ar trebui să judecăm pe un alt frate lipsiţi de blândeţe, de amabilitate. Judecata fără amabilitate, plină de răzbunare a greşelilor celorlalţi creează resentimente şi o rebeliune mentală. O persoană iubitoare nu judecă cu cruzime pe fratele său şi nu-l pedepseşte pe fratele său, ci îl critică cu iubire când e necesar. Conform Legii Cauzei şi Efectului, dacă o persoană este obişnuită să-i judece pe ceilalţi cu bunătate, primeşte în schimb acelaşi tratament de la Adevăr, care guvernează în secret toată viaţa. Cu alte cuvinte numai cei amabili, înţelepţi şi perfect echilibraţi sunt potriviţi pentru a judeca. Conform Legii psihologice a obiceiului, dacă eşti crud cu ceilalţi, ai adăpostit gânduri crude mai întâi în tine şi eşti crud în mod constant, te vei obişnui să fii crud. De aceea, nu este bine să adăposteşti gânduri crude despre ceilalţi, în nici o circumstanţă. A fi crud cu ceilalţi înseamnă să atragi cruzime faţă de tine, provocându-i şi înfuriindu-I pe ceilalţi. Pedeapsa sau răsplata nu sunt împărtăşite de Dumnezeu ca un act de răzbunare sau ca un act de favoritism special, ci rezultatele bune şi rele sunt ocazionate de acţiunile bune şi rele. A judeca pe ceilalţi în mod crud înseamnă să atragi critica crudă din partea celorlalţi, ceea ce face ca propria ta viaţă să fie mizerabilă. Dacă eşti orb la un ochi, de ce să-l numeşti pe alt frate orb, exceptând cazul în care vrei să-l torturezi şi să-l ridiculizezi? Dacă arăţi bunătate, cel mai probabil vei atrage acelaşi lucru din partea celorlalţi. De exemplu, este ridicol să încerci să-l vindeci pe altul de obiceiul fumatului, dacă tu eşti un fumător înrăit. Bineînţeles, este bine să-l avertizezi pe un alt frate de şanţul erorii în care ai căzut tu, dacă tu nu vrei ca el să sufere la fel, dar a condamna în mod public sau a pedepsi pe un altul pentru o greşală pe care tu o posezi, este nejustificabil. Dacă eşti un trădător al ţării tale, nu trebuie să admonestezi pe alţi trădători. Dacă tu suferi de o boală morală, nu deveni tu aspru, exprimând furia sfântă împotriva celorlalţi care sunt bolnavi din punct de vedere moral, pentru că oamenii vor descoperi greşelile tale secrete şi le vor arăta în faţa lumii, ridiculizând ipocrizia şi inconsistenţa ta. Oricând vorbeşti împotriva altei persoane de dragul bârfei sau ca să-ţi satisfaci instinctual guraliv, aminteşte-ţi că vei fi judecat de Tatăl din Ceruri în acelaşi fel, pentru că orice vei da afară, acelaşi lucru îl vei atrage. Dacă vinzi cu amănuntul slăbiciunile altora, Legea Divină va face publicitate pentru propriile tale greşeli. Omul care suferă de indigestie teologică el însuşi, nu-I poate vindeca pe cei care suferă de aceeaşi boală. Înţeleptul în teologie, dar ignorant în auto-realizare (n.t. în fapte) nu poate să-i conducă pe ceilalţi în Cerurile Auto-Realizării spirituale. Isus şi discipolii Său au trezit contactul cu Dumnezeu în mulţi oameni, dar mulţi dintre preoţii moderni nu pot trezi pe Dumnezeu în oameni din cauză că ei înşişi nu-l cunosc pe Dumnezeu. Trecând de examinări teologice, cu pregătire regulată şi rostind predici teoretice şi vorbind cu o voce sfântă nu face ca cineva să-l cunoască pe Dumnezeu sau să fie capabil să-l transmită pe Dumnezeu celorlalţi. Preoţia lui Dumnezeu nu ar

45

trebui să fie aleasă ca muncă de o viaţă, fără a cunoaşte mai întâi pe Dumnezeu în propria conştiinţă. Până şi etica de afaceri cere ca o persoană să nu încerce niciodată să vândă nimic, fără o cunoaştere completă a articolului şi credinţa în utilitatea sa. Atunci de ce să încerci să vinzi pe Dumnezeu altora fără să cunoşti sau să crezi de loc ce este Dumnezeu şi cum poate să fie El folositor cât de cât în modul suprem? „Nu judeca, ca să nu fii judecat.” Isus se referă în mare parte la imoralitatea sexuală care este cauzată de obiceiurile rele pre sau post-natale sau tovărăşiei rele. Există o constrângere a forţei sexuale fizice prin care oamenii sunt conduşi razna. Totuşi, din cauză că anumite persoane de obicei nu au dorinţe sexuale, aceasta nu-i face pe ei să fie sfinţi, pentru că ei pot avea o inimă vicleană, nesinceră. Unii indivizi se luptă zi şi noapte cu constrângerile sexuale din cauza eredităţii rele, karmei rele a vieţilor trecute, adeziunilor sau congestiilor în regiunea sexuală. Asemenea suferinzi ar trebui să consulte un medic şi ar trebui să practice tehnica dată de Guru-Perceptor pentru a scăpa de pofta sexuală anormală. Un om care poate ţine piept cu puterea voinţei împotriva constrângerii sexuale şi poate învinge şi îşi poate convinge mintea că pacea auto-controlului este mai măreaţă decât răsfăţul sexual, este un om mai măreţ decât cel care este bun pentru că nu are nici o dorinţă pe care să o depăşească. Un om, care este inocent din cauza lipsei de experienţă, poate capitula în faţa tentaţiei oricând aceasta vine prima dată la el. Din toţi diavolii, să iei seamă la obiceiul de a rămâne în plan sexual în gând sau în acţiune, pentru că este una dintre dorinţele simţurilor cele mai dificil de controlat, de temperat şi de subjugat. De aceea, dacă suferi de imoralitate, nu ai nici un drept să-i judeci pe alţi oameni de imoralitate. A judeca nu înseamnă că nu ar trebui să nu avertizezi o persoană inocentă sau indivizi uşor imorali de pericolele formării obiceiurilor rele. Dacă îi judeci pe alţii doar ca să îi ajuţi pe ei, fără să-i răneşti prin a-i expune sau a-i bârfi sau a-i dojeni sau a-i necăji, atunci judecata este în regulă. A judeca este de mai multe feluri. „Pentru că, cu ce judecată judeci, la fel vei fi judecat.” „Cu ce judecată” semnifică a judeca pe oamenii ca să-i răneşti cu curaj sau a-i face să devină ridicoli. Până şi a pedepsi pe oamenii răi în tăcere, - în aşa fel încât ei vor încerca să se îndrepte pe ei înşişi - este în regulă. Judecătorul curţii pedepseşte pe criminal de dragul societăţii, precum şi pentru propriul bine, în aşa fel încât ei nu vor îndeplini crime mai mari şi mai mari. Dar a pedepsi pe oameni numai pentru a

satisface furia sau pentru orice alt scop greşit, este diavolesc. Bârfa, fie de plăcere, fie din puterea obiceiului nu vindecă niciodată persoana despre care se vorbeşte. Doar îl irită (n.t. îl şifonează), îl înnebuneşte, îl cufundă în dezamăgire, îl ruşinează şi întăreşte hotărârea sa de a deveni rău. Există un proverb care spune: „Cel care şi-a pierdut o ureche merge prin sat pe la margine, arătând sătenilor cea mai bună ureche a sa şi ascunzând urechea piedută. Dar cel care şi-a pierdut ambele urechi merge prin centrul satului, pentru că el nu se poate ascunde de nimeni.” Orice persoană ale cărei erori morale sunt expuse în mod nejustificat devine

disperată şi fără ruşine, ca şi omul care şi-a pierdut ambele urechi, din cauză că el

46

nu face efortul de a fi mai bun. De aceea nu trebuie să judeci cu o intenţie rea sau să judeci în aşa fel încât să răneşti persoana judecată. „Nu judeca pe alţii: judecă-te pe tine.” Dacă se întâmplă să-ţi placă să vorbeşti cu voce tare despre greşelile altora, atunci să-ţi satisfaci această poftă vorbind cu voce tare despre propriile tale greşeli secrete şi vezi cum îţi place, chiar şi pentru un minut. Acum, dacă nu poţi să suporţi un minut de publicitate despre propriile tale greşeli, atunci nu trebuie să te înveseleşti expunându-i pe ceilalţi în nici un mod. Pe lângă aceasta, răul pe care-l spui despre ceilalţi devine exagerat şi oamenii sunt gata să crucifice persoana condamnată, fără să judece circumstanţele care l-au condus pe el să devină slab din punct de vedere moral. A vorbi despre greşelile

secrete ale celorlalţi înseamnă să-i faci pe ei să-şi piardă dorinţa de a fi buni. Bineînţeles, în cazuri rare frica de publicitate îi menţine pe unii oameni buni, dar publicitatea despre greşelile unei persoane îl face pe el să fie disperat şi-l face pe el să-şi piardă dorinţa de a fi bun. De asemenea, puţină slăbiciune dintr-o persoană, prin publicitate, deseori devine mare şi universal cunoscută, pe când oamenii cu slăbiciune de departe mai mare, din cauză că nu este detectată, merg fără restricţii. Există o grămadă de murdărie mentală în propria ta casă interioară, devino ocupat şi curăţ-o şi nu pierde vremea prin a vorbi despre murdăria mentală care există în ceilalţi. Cei care sunt critici auto-aleşi şi care îi judecă pe ceilalţi, sunt aceia care de obicei uită să-şi cerceteze propriile lor slăbiciuni interioare. Ei se gândesc că sunt în regulă, din cauză că ei pot percepe greşelile celorlalţi. Nu te ascunde în spatele unui asemenea ecran eronat de fum, mental. Până când tu nu mai ai nici o greşală mentală, nu ai dreptul de a-ţi pierde vremea în a le spune celorlalţi cum să se elibereze de aceleaşi greşeli care te bântuie pe tine. De ce să priveşti firul de praf din ochiul fratelui tău, dacă acelaşi necaz există în tine? Înainte să aspiri să îndepărtezi firul de praf din ochiul fratelui tău, ar trebui să-l îndepărtezi din propriul tău ochi. Dacă vrei să-i faci morali pe ceilalţi, ar trebui să îndepărtezi toată imoralitatea din propria ta viaţă. Isus ştia că unii oameni imorali sunt extreme de slabi în carne, deşi mental ei îşi doresc foarte mult să scape de slăbiciunea lor morală. Isus a spus să-i ajuţi pe asemenea oameni neajutoraţi, bolnavi mental prin înţelepciune şi iubire, în loc să le măreşti necazurile printr-o critică aspră, cicălitoare.

„Tu, ipocritule, mai întâi aruncă bârna din ochiul tău şi apoi vei vedea clar cum să arunci afară firul de praf din ochiul fratelui tău. Nu daţi lucruri sfinte câinilor, nici nu aruncaţi perle la porci, ca nu cumva ei să le calce în picioare şi să nu se întoarcă iarăşi să vă sfâşie.”

(Matei 7:5-6) Lipsa de sinceritate şi ipocrizia sunt cele mai mari din toate nelegiuirile. Dacă în interior nu te sinchiseşti să-ţi depăşeşti slăbiciunile tale, dar în continuare declari ura pentru astfel de slăbiciuni, atunci eşti nesincer şi ipocrit. A încerca să-ţi camuflezi propriile greşeli ca să te salvezi pe tine de la crucificare şi impotenţă spirituală, nu

47

este ipocrizie. A-ţi ascunde greşelile cât timp eşti sincer şi cu toată puterea ta să încerci să le distrugi pe ele, nu este ipocrizie. Câţi oameni tineri nu ar fi fost mai bine

dacă societatea nu i-ar fi forţat să fie ipocriţi? Ipocriţii sunt aceia cărora le place să

pozeze în virtuoşi, când ei nu sunt aşa. Astfel de oameni nu se căiesc niciodată; le

place să-i înşele pe alţii în privinţa lor. Astfel de ipocriţi nu încearcă niciodată să se

îndrepte.

Dacă oricine te acuză că ai o anumită vină, ia în consideraţie serios dacă o ai sau nu o ai. Dacă ai greşala de care eşti acuzat, scuză-te pe tine în tăcere sau ocazional neagă-o, dar în mod pozitiv îndepărtează greşala din interiorul tău. Dacă nu ai greşala de care eşti acuzat că o ai, atunci neagă vehement şi apoi pleacă repede fără a fi furios sau perturbat. Dacă vrei să îndepărtezi ignoranţa celorlalţi, îndepărtează toată ignoranţa de la tine, pentru că, dacă ai dobândit înţelepciune, vei şti şi vei vedea mai bine cum să îndepărtezi ignoranţa din vieţile celorlalţi. Sfatul spiritual nu este de vreun folos câinilor care latră la tine cu critică şi batjocură. Aşa cum porcii calcă în picioare perlele aruncate în faţa lor, tot aşa oamenii care se bălăcesc profund în murdărie animală nu apreciază cuvintele-ca-perlele ale sfinţilor care vorbesc despre fericirea nepreţuită a unei existenţe auto-controlate. Dacă încerci să-I îndrepţi pe oamenii răi, mărginiţi, înrăiţi şi hotărâţi, nu numai că îşi vor bate joc de predicile tale, dar ei s-ar putea să te rănească şi să te şantajeze. Stai deoparte de oamenii foarte răi care nu vor să fie buni şi care doar râd la tot ce este bun.

„Cere şi ţi se va da; caută şi vei găsi; bate şi ţi se va deschide, pentru că oricine care caută, primeşte şi care caută, găseşte şi celui care bate, i se va deschide.”

(Matei 7:7-8) Oamenii nu primesc prea multe lucruri pe care le doresc, din cauză că nu ştiu să ceară lui Dumnezeu pentru ele. Dacă ceri lucruri materiale sau spirituale, după ce-l cunoşti pe Dumnezeu şi-l contactezi prin tehnica meditaţiei, atunci vei primi ceea ce ai nevoie. Dacă cauţi un lucru sau pe Dumnezeu din toată inima, fără să te îngrijorezi de invers, până când obţii ceea ce doreşti, atunci cu siguranţă îl vei găsi. Dacă oferi bătăi mentale continue ale cererii la uşa tăcerii interioare, atunci în mod inevitabil Dumnezeu va deschide uşa interioară şi te va lăsa pe tine în Regatul Infinităţii Sale. Pentru acela care bate cu sufletul la porţile întunecate ale meditaţiei, pentru el uşa interioară se balansează deschisă, pentru că oricine care cere cu perseverenţă orice, va primi un răspuns. Copilul spiritual obraznic, care nu este ademenit de jucării pământeşti şi care persistă în a bate şi a plânge la porţile închise ale tăcerii este cel care este lăsat în Camera Interioară a întregii Împliniri, unde Mama Divină domneşte în întreaga împlinire a Gloriei Sale. “Cel care cere” înseamnă cel care niciodată nu se opreşte din a-l căuta pe Dumnezeu şi nu este niciodată satisfăcut în mod fals, îl găseşte pe Dumnezeu. Şi cel

48

care bate la uşile templului tăcerii cu zel continuu, neabătut, pentru el uşile interioare al înţelepciunii vor fi deschise.

„Sau care este acel om dintre voi căruia, dacă fiul său îi cere o pâine, el îi dă o piatră? Sau dacă el îi cere un peşte, el îi va da un şarpe? Dacă tu deci, fiind rău, ştii să dai daruri bune copiilor tăi, cu atât mai mult Tatăl tău, care este în Ceruri, va da lucruri bune celor care îi cer.”

(Matei 7:9-11)

Tatăl pământesc dă pâine, nu dă pietre fiului său care îl roagă fierbinte. Nici nu dă un şarpe în loc să dea un peşte, fiului care cere un peşte. Dacă părinţii răi nu se pot reţine de la a dărui daruri bune copiilor lor, atunci cu atât mai mult Tatăl Ceresc, bun în toate îţi va da ţie, doar să-i ceri şi chiar dacă nu meriţi. Ideea este că un tată rău dă daruri bune copiilor săi, indiferent dacă copiii săi sunt buni sau răi. „Tatăl tău, care este în Ceruri” semnifică Tatăl Ceresc care locuieşte în spatele meterezelor din perle ale tăcerii interioare şi cu care poţi avea comuniune (n.t. poţi împărtăşi gândurile sau sentimentele cele mai intime) numai în meditaţia cea mai profundă. Tatăl Ceresc nu refuză lumina soarelui, aer sau viaţa fie şi la copiii cei mai simpli.

„De aceea, toate lucrurile, - oricare ar fi ele, - pe care aţi dori să vi le facă vouă oamenii, tot la fel să le faceţi şi voi lor; pentru că aceasta este Legea şi Profeţii.”

(Matei 7:12) De aceea, toate lucrurile bune pe care vrei ca oamenii să ţi le facă ţie, ar trebui să le faci lor la fel. Dacă vrei ca oamenii să-ţi vorbească cu bunătate şi amabilitate ţie şi să se comporte faţă de tine în mod sincer, onorabil, iubitor, trebuie să faci la fel cu ceilalţi. Legea Divină şi Profeţii au de a face cu oamenii în modul cel mai nobil, în aşa fel încât oamenii să poată acţiona mereu nobil. Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni; oamenii se perturbă pe ei înşişi din cauza acţiunilor lor greşite. De aceea Dumnezeu este tăcut, doar şopteşte amabil şi iubitor prin conştiinţa ta „Copile, trezeşte, abandonează calea ta greşită”. Dumnezeu dăruieşte iubire, astfel încât copiii Săi să poată, prin marea Sa Iubire să înveţe să-l iubească pe El şi să abandoneze toate căile rele.

„Intraţi voi pe poarta cea îngustă; pentru că largă este poarta şi lat este drumul care conduce la distrugere şi sunt mulţi cei care merg acolo. Din cauză că îngustă e poarta şi strâmt este drumul care duce la viaţă şi puţini sunt cei care îl găsesc.”

(Matei 7:12)

49

Calea răului este lată şi poarta este largă şi mulţi proşti trec prin ea. Poarta răului este acţiunea rea. Este uşor să faci rău din cauză că nu cere efortul de a rostogoli în jos un deal, dar fiecare acţiune rea repetată conduce de-a lungul căii largi a răului, care este urmată de masele care nu gândesc. Lăţimea căii rele semnifică căile nelimitate de a îndeplini fapte rele. „Câte căi de a păcătui sunt, nici un muritor nu ştie.” Deşi poarta şi calea răului sunt atât de largi şi încăpătoare, totuşi calea răului se termină brusc într-o cădere precipitată în vale suferinţei. Mulţimea nebună intră pe porţile uşoare ale răului şi urmează calea largă a acţiunilor rele şi cum făcătorii de rău se înghiontesc nebuneşte de-a lungul căii răului, ei deodată cad în valea suferinţei, iar fericirea sufletului lor piere. Poarta bunătăţii este îngustă, iar calea este strâmtă şi dificilă (exact ca şi cum ai urca în sus pe un deal) şi foarte puţini par să acorde atenţie acestei căi a impulsurilor virtuoase (poarta) şi acţiunilor cinstite (calea) care conduce la viaţă veşnică. Poarta virtuţii, deşi pare dificilă şi neatrăgătoare la început şi nu este urmată de mulţi, totuşi îi conduce pe cei care persistă în urmarea căii înguste şi strâmte a bunătăţii, în Regatul de o frumuseţe nevisată şi de o binecuvântare fără sfârşit.

50

CAP. 7 Adev ăratul perceptor 5 este trimisul ceresc al lui Dumnezeu

„Fii cu băgare de seamă la falşii profeţi, care vin la tine îmbrăcaţi în oi, dar pe dinăuntru (n.t. în interior) ei sunt lupi de pradă. Îi veţi cunoaşte pe ei după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din ciulini? Tot la fel, fiecare copac bun aduce mai departe fructe bune, dar un pom stricat aduce mai departe fructe rele. Un copac bun nu poate aduce fructe rele, nici un copac stricat nu poate aduce fructe bune. Fiecare copac care nu aduce fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Pentru că prin fructele lor îi veţi cunoaşte.”

(Matei 7:15-20) Fii cu băgare de seamă la aşa numiţii profesori care folosesc religia ca mijloc de exploatare pentru a câştiga averea de la oamenii care nu au simţul discernământului, cu o viaţă de oaie. Ei comit cel mai înalt păcat în ochii lui Dumnezeu, împotriva Maestrului Universului, prin încercarea de a-l folosi şi a-l vinde pe El pentru un câştig bănesc. Astfel de profesori sunt lupi ai răului îmbăcaţi în pielea de oaie a umilinţei şi a unei spiritualităţi exterioare. Nu judecaţi un profesor după veşmântul lui exterior al comportamentului superficial, ci încercaţi să-l cunoaşteţi pe el prin procedeele sale practice. Orice om îmbrăcat în robe pontificale poate părea sfânt, dar el nu poate ascunde inima sa vicleană, ea trebuie să se facă cunoscută prin acţiunile sale viclene. Aşa cum nu poţi culege struguri din mărăcini sau smochine din spini, tot la fel nu poţi culege bunătatea dintr-un individ rău recunoscut care se ascunde în spatele poleielii de bunătate. Pe de altă parte, tu poţi smulge un lotus frumos, chiar dacă crește într-un lac noroios, sau poţi folosi zaharicalele unei persoane care trăieşte numai într-un formalism. Poţi chiar şi să citeşti o carte bună scrisă de un om rău şi să profiţi de pe urma ei, dar este un truism (clişeu) incontestabil că dacă citești cărţi scrise de indivizi inspiraţi de Dumnezeu, profitul tău va fi mai mare. Cuvintele Învăţăturilor Perceptorului ard cu focul Adevărului şi împărtăşesc o căldură nesfârşită şi o strălucire celor care sunt flămânzi şi reci din punct de vedere spiritual. Mai ales pe calea spirituală trebuie să urmezi o persoană inspirată de către Dumnezeu sau un guru-perceptor care este ales pentru tine de către Dumnezeu. Eşti liber să judeci un profesor obişnuit, dar odată ce-ai ales un guru-perceptor, trebuie să-l urmezi pe el fără să-i pui întrebări şi fără să-i judeci meritele şi deficienţele. Când doreşti ca mai întâi să păşeşti pe calea Cerurilor, Dumnezeu îţi trimite învăţători şi cărţi. Dar când dorinţa ta este puternică, coaptă şi este gata, Dumnezeu îţi trimite un guru sau un preceptor-mesager celest prin a cărui comandă, raţiune şi sfat Dumnezeu te va conduce printr-o viaţă sau prin câte vieţi este necesar, până când eşti liber. Prin 5 n.t. preceptor = profesor privat, instructor

51

eliberarea discipolului şi guru-l devine liber. Gurul şi discipolul formează un pact spiritual necondiţional: „Noi ne vom iubi spiritual şi ne vom mântui unul pe celălalt, sus sau jos, bine sau rău, sub toate circumstanţele, până ce amândoi ne vom găsi mântuirea.” Iubirea umană este condiţională şi este bazată pe un anumit merit. Iubirea Divină este necondiţionată, iar guru-perceptorul şi discipolul care aspiră să o simtă trebuie să practice în mod necesar această iubire necondiţionată timp de mai multe încarnări, până când ambii au evoluat. Eliseu a fost Isus, iar Ilie a fost maestrul său. Isus s-a dezvoltat din punct de vedere spiritual în Christ ca şi fiul lui Iosif tâmplarul. Gurul său, Ilie era încarnat ca şi Ioan Botezătorul, într-o manifestare spirituală inferioară. Totuşi Isus (Elisei) l-a recunoscut pe Ioan Botezătorul (Ilie) ca şi gurul-perceptorul său şi astfel a cerut să fie uns (sfinţit) de către el. Un guru nu poate niciodată să fie un fals profet. Un guru fals este unul care în inima sa ştie extrema ipocrizie şi slăbiciunea morală şi totuşi profesează bunătatea şi încântarea în a-i înşela pe oameni numai pentru a fi urmat orbeşte în scopurile sale financiare proprii. Un profet adevărat nu aduce nici un rău celor care-l urmează, iar un reformator viclean nu aduce nici un bine discipolilor săi orbi. Fiecare profet fals este doborât în timp de către securea criticii înţelepte şi juste şi este expusă şi aruncată în focul uitării. Prin fructele acţiunilor tale care emană din copacul gândurilor interioare, vei şti diferenţa între un profet bun şi un profet fals. Un guru poate învăţa câţiva oameni sau foarte mulţi, dar întreaga sa intenţie este de a face din discipolii săi Chrişti sau Krishna. Un mare profet este o persoană care aspiră să reformeze o porţiune de omenire sau pe toţi oamenii de pe pământ şi care vine pe pământ ca un mesager special pentru a răspunde la o anumită nevoie a omenirii. Oricine care se cunoaşte pe sine ca fiind numai viclean şi totuşi în exterior face o pretenţie colosală de a fi un profet sau un protejat al lui Dumnezeu este într-adevăr un uimitor ipocrit şi un păcătos înpotriva lui Dumnezeu. Totuşi, dacă încerci să fii bun şi ai în continuare câteva slăbiciuni interioare, este în regulă pentru tine să încerci să-i ajuţi spiritual pe ceilalţi, dacă eşti sincer şi nu faci pretenţii spirituale false despre tine.

52

CAP. 8 Îmbr ăŃişează înŃelepciunea cosmic ă şi beatitudinea

„Nu oricine care îmi spune mie: Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor; ci cel care împlineşte voinţa Tatălui meu care este în Ceruri. Mulţi îmi vor spune mie în acea zi: Doamne, Doamne, nu am profeţit noi în numele Tău? Nu am scos noi diavoli în numele Tău? Şi în numele tău nu am făcut mai multe lucrări minunate? Şi atunci le voi declara eu: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la mine voi, care faceţi nedreptăţi.”

(Matei 7:21-23) Ascultaţi voi, pretinşi Creştini sau adepţi ai bisericismului; doar prin pronunţarea numelui lui Isus „Doamne, Doamne, Doamne” în conversaţie şi în predică, tu poţi impresiona pe ceilalţi ca fiind un credincios, dar nu poţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa-numiţii creştini, care sunt satisfăcuţi cu participarea la biserică duminica dimineaţa şi să asculte cu mintea absentă predicile şi imnurile de duminică ating acel fel de Cer interior care acordă un grad de pace, credinţă, anumite rugăciuni la care s-a răspuns şi puţină satisfacţie spirituală. Doar atât de mult şi nimic mai mult. Adevăraţii creştini sunt aceia care îmbrăţişează înţelepciunea cosmică şi extazul lui Isus Christos în propria lor conştiinţă prin meditaţie şi extaz. Acesta este înţelesul lui: „Cel care împlineşte voia Tatălui care este în regiunea Cerurilor Extazului.” Adevăratul credincios este cel care îşi reconstruieşte urmele din ţara plăcerilor simţurilor înapoi în căminul Extazului Cosmic în Dumnezeu printr-o meditaţie zilnică intensă. Cel care este una cu Dumnezeu în Extazul meditaţiei ştie cum să se comporte corect pe pământ şi cum să acţioneze conform voinţei lui Dumnezeu aici. La moarte, multe suflete îşi reamintesc în tăcere în sufletele lor virtuţile declarate şi încearcă să-şi recâştige recunoaşterea Conştiinţei Christice, dar ei sunt întorşi din drum şi aruncaţi în roata învolburată a încarnărilor pământeşti. Aceia care au dobândit averi prin vinderea numelui lui Dumnezeu sau au aruncat diavoli din oameni doar în imaginaţie sau au îndeplinit miracole spirituale, conform estimării lor înşelate nu vor fi capabili să intre în Împărăţia Eternului Extaz. Toate persoanele care merg în mod mecanic la biserică sau la templu şi toţi studenţii la teologie trebuie să-şi amintească că lauda verbală la Domnul fără răspunsul său corespunzător şi studiul său teologic, fără câştigarea auto-Realizării, este de mică valoare în ochii lui Dumnezeu. Principiile care guvernează viaţa divină sunt exacte, la fel ca cele ale oricărei alte ramuri ale ştiinţei în Creaţia lui Dumnezeu. Oamenii care vor să fie creştini trebuie să ştie şi să simtă prezenţa lui Christ tot timpul, trebuie să aibă comuniune cu El în Extaz şi să fie călăuziţi de către El şi să ştie că El este şi va fi mereu şi nu să fie cumva satisfăcuţi în mod superficial prin pronunţarea numelui Domnului de câteva ori pe zi, în fiecare zi, fără să ştie dacă Domnul există în realitate sau răspunde. Dacă Isus sau Dumnezeu au existat vreodată,

53

ei există acum şi vor exista veşnic. Dacă ei sunt existenţi perpetuu, atunci acel Adevăr trebuie verificat în vieţile creştinilor iubitori ai întregului Adevăr. Aceia care declară Creştinismul şi îi învaţă pe ceilalţi, fără să ştie sau să încerce să simtă prezenţa lui Christ în meditaţie, blasfemiază prin nedreptatea lor şi nu sunt acceptaţi în eternul Extaz al Conştiinţei Christice.

„De aceea oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le face, îl voi asemăna cu un om înţelept care şi-a construit casa pe o stâncă. Iar ploaia a coborât şi au venit şuvoaiele şi au bătut vânturile şi au bătut peste casa aceea: şi ea nu a căzut: pentru că ea avea temelia zidită pe o stâncă. ”

(Matei 7:24-25) Cel care ascultă sfaturile lui Isus Christos şi le trăieşte, este stabilit în căminul Extazului durabil, fondat pe stânca înţelepciunii eterne intuitive. Extazul unui asemenea om înţelept nu este niciodată distrus de către poaie sau de către teste spiritual dificile sau de către venirea şuvoaielor sau de către evenimentele pline de durere acumulată sau de puternicul vânt al morţii. Casa Extazului sufletului, construită pe stânca semeaţă a intuiţiei meditative poate dura mai mult decât toată ploaia testelor (n.t. probelor), şuvoaiele mizeriei şi chiar decât furtuna morţii. Extazul dobândit prin meditaţie devine o fermă permanentă a sufletului, pe care nici cea mai temută moarte nu o poate distruge.

Bhagavad-Gita spune: „Nici cea mai cumplită suferinţă nu poate clătina calmul unui om înţelept. El stă nezdruncinat în mijlocul prăbuşirii lumilor care se ciocnesc”. Deci nu-ţi stabili fericirea ta pe plăcerile temporare ale vieţii, pentru că va fi suflată în curând de către încercările vieţii, ci în loc de aceasta fondează-ţi fericirea pe Dumnezeu, aşa cum este percepută în meditaţie, iar fericirea ta va dura veşnic.

„Şi fiecare care aude cuvintele mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a coborât ploaia şi au venit şuvoaiele şi au bătut vânturile şi au bătut peste casă, iar ea a căzut şi mare a fost prăbuşirea ei. ”

(Matei 7:26-27) Oricine care citeşte Biblia Creştină doar în dimineţile de duminică, dar duce o viaţă neglijentă, decorată cu tiparul impulsurilor sale pe tot timpul săptămânii, este ca şi omul care şi-a clădit casa pe nisip. Dacă o cineva încearcă să simtă siguranţă în achiziţiile financiare şi în plăcerile temporare ale simţurilor, el îşi va pierde fericirea în timpul încercărilor bolii, ale schimbării norocului şi la venirea morţii. Fericirea bazată pe plăcerile simţurilor este ca o casă clădită pe nisip. Aşa cum casa construită pe nisip nu poate exista prin ploaie, şuvoaie, vânt, tot la fel fericirea temporară bazată pe plăcerile simţurilor nu durează în timpul ploii bolii fizice sau ploii necazurilor mentale sau în timpul marii furtuni a morţii. Moartea zdruncină micul cămin mental al fericirii pământeşti, dar dansul macabru nu poate niciodată să zdruncine căminul Extazului

54

veşnic-nou construit pe stânca meditaţiei intuitive. Oamenii care trăiesc numai pentru fericirea pământească sunt extreme de dezamăgiţi în momentul morţii când tot ce iubeau ei şi considerau că este veşnic al lor, este îndepărtat de la ei.

„S-a întâmplat ca, atunci când a încheiat Isus aceste spuse, oamenii au fost uimiţi de învăţătura sa. Pentru că El îi învăţa pe ei ca o persoană care avea autoritate şi nu ca scribii. ”

(Matei 7:28-29) (Dacă în fiecare zi te trezeşti de dimineaţa cu gândul la muzică şi toată ziua eşti cu gândul la muzică, atunci ar trebui să te ocupi de muzică. (Nu are rost să-I întrebi pe alţii cât de bun eşti, examinează şi vezi la ce te gândeşti toată ziua.)-)