PREDAREACARE

SCHIMBĂVIEŢI

Dr. Howard Hendricks

2

Publicată în limba româna de Editura ShalomOradea, 1999

Originally published in English under the title Teaching to Change Lives © 1987 by Dr. Howard Hendricks Published by Multnomah

Publishers, Inc. 204 W. Adams Ave., PO Box 1720 Sisters, Oregon 97759 USA All rights reserved.

PREDAREA CARE SCHIMBĂ VIEŢI de Howard Hendricks © 1999, BEE International

În afara cazurilor specificate, toate citatele biblice sunt luate din Biblia, versiunea Cornilescu, 1923.

Traducere: Rodica Bogdan Editare: Fidelia Stroie Tehnoredactare: Vasile Gabrian Coperta: Cornelia Costi

ISBN 973-98494-5-8

Tipărită la S.P.M.C.R. Oradea, Tel.: 059/136 841, 136 027, Fax: 059/432 778

3

Studenţilor mei

celor mai interesaţi învăţători ai mei cea mai intensă provocare,

cea mai trainică împlinire a mea.

...ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Iisus Hristos.

1 Tesaloniceni 1:3

4

CUPRINS.....................................................................................1

PREDAREA....................................................................1

VIEŢI.............................................................................1

PREFAŢĂ.....................................................................................7

1.LEGEA ÎNVĂŢĂTORULUI....................................................15

2. LEGEA EDUCAŢIEI..............................................................40

3. LEGEA ACTIVITÂŢII...........................................................57

40

5

6

P R E F A Ţ Ă

În sânul cercurilor educaţionale evanghelice, adevăratul titlu al cărţii ar fi: „învăţătura creştină". Dr. Hendricks s-a aflat în prima linie a mişcării educaţionale creştine moderne, dar, mai mult decât atât, el este un predicator plin de putere şi dinamism, iar mesajele sale au drept rezultat vieţi schimbate. Pentru mine, personal, el reprezintă şi mai mult, este un prieten

extraordinar şi un mentor plin de provocări.Prietenia noastră a început pe vremea când eram student la

seminar şi am fost impresionat în mod deosebit de dinamismul predării lui. Sincer să fiu, „m-am specializat1 în Howard Hendricks!

Oare de ce şi eu, şi mulţi, mulţi alţi studenţi ne-am înscris la cât mai multe cursuri ale acestui om? Fiindcă lui îi păsa de noi. Avea grijă de noi ca persoane şi ca viitori mesageri. Ii păsa de adevărurile pe care urma să le învăţăm la orele lui. Avea grijă ca întregul proces al comunicării să fie excelent. Da, îi păsa de noi, şi ne-a arătat acest lucru prin fiecare cuvânt rostit şi fiecare gest făcut. Adevărul este că, mai mult decât să predea efectiv un curs, el purta de grijă studenţilor lui.

De aceea, când mi-am redactat teza de masterat, referitoare la metodele revoluţionare de învăţare, prezentând o privire de ansamblu a Vechiului Testament, l-am ales pe dr. Hendricks ca îndrumător. Şi tot din aceleaşi motive, când am lansat „Walk Thru the Bible Ministries", în urma acestei teze, i-am cerut profesorului să facă parte din bordul de conducere al lucrării. El reprezintă pentru mine o sursă de inspiraţie şi o continuă provocare în îndeplinirea acestui rol crucial.

7

Fiecare oră pe care a susţinut-o acest om de-a lungul celor patru ani de seminar a fost atât de motivantă şi de folos, încât noi, studenţii, ne-am obişnuit să ne gândim că poate, în anii terminali, îl vom prinde măcar o dată să fie plictisitor. „Poate astăzi o va da-n bară", glumeam noi între noi. Ei bine, încă mai aşteptăm.

Către sfârşitul ultimului meu an la seminar, m-am hotărât să îl pun la încercare pe profesorul Hendricks. Am intrat în sala de cursuri, m-am aşezat în ultimul rând, hotărât fiind să nu

îi acord atenţie. Mă uitam doar pe fereastră, spre locul de parcare. Încercam să văd cât de mult rezistă profesorul în prezenţa unui student care nu-1 urmăreşte.

Ei bine, profesorul avea un obicei la începutul fiecărei ore. Se aşeza îndărătul catedrei şi-i puteam urmări bătaia piciorului timp de aproximativ trei minute înainte ca să înceapă ora, gata parcă să se ridice şi să vină printre noi. Când suna ceasul, îşi deschidea gura şi începea să vorbească. Timp de aproximativ opt minute ne preda aşa. Apoi îl vedeam că se ridică de pe scaunul său, merge la tablă şi ne desenează o schemă importantă. Iar apoi ne spunea câte o glumă bună şi-şi continua prezentarea.

În acea zi, eu mă uitam pe geam. Şi el s-a ridicat din spatele catedrei în mai puţin de un minut. Ne-a desenat pe tablă nişte scheme foarte importante, iar eu faceam eforturi să nu mi le scriu pe caiet. Atunci a început să ne spună glume. Glume multe. Şi eu mă străduiam din răsputeri să nu râd. Apoi a venit înspre colţul sălii, direct înspre mine, gesticulând sălbatic. Dar eu mă faceam că rămân cu privirea pierdută pe fereastră.

În minutul trei, secunda treizeci şi şapte, s-a apucat să alerge pe culoar înspre mine, strigând: „Wilkinson! Unde te uiţi?" Mi-

8

am cerut iertare şi am început să fiu atent la oră. Şi nu i-am spus nimic despre micul meu experiment, decât câţiva ani mai târziu.

Profesorul Hendricks era atât de hotărât să-şi vadă studenţii învăţând, încât l-ar fi scos din minţi orice eşec în această privinţă. Şi ar fi făcut orice ar fi fost necesar pentru a readuce un student pe fagaşul procesului de învăţare. Asta înseamnă dedicare. Nu, înseamnă a şti să-i înveţi pe alţii. Dar, sincer vorbind, e un mod de a învăţa foarte rar întâlnit în zilele noastre.

În şcoli, biserici, temple, seminare — oricare ar fi moda-

litatea învăţării, ţinta procesului nu pare a fi astăzi aceea de a învăţa, ci de a parcurge un material. Prin urmare, avem de-a face cu studenţi nemotivaţi, care, în loc să fie absorbiţi de lecţie şi să se bucure de ea, pur şi simplu, o îndură... în cel mai fericit caz. Avem de-a face cu studenţi care nu pot fi mai ignoranţi în privinţa modului în care adevărurile pe care le-ar afla ar putea să le schimbe vieţile.

De vreme ce aţi ales această carte, îmi dau seama că sunteţi genul de profesor care îşi doreşte să progreseze în mod permanent pentru a vedea cum viaţa elevilor, studenţilor dumneavoastră se dezvoltă şi propăşeşte, aşa cum Dumnezeu a intenţionat.

Dacă lucrul acesta este adevărat, atunci aţi ales cartea cea bună. Pentru că, de la început, dr. Hendricks şi-a expus experienţa sa de decenii în domeniul comunicării în şapte legi practice — „Cele şapte legi ale învăţătorului”. Ele sunt scrise exact pentru dumneavoastră — pentru a vă ajuta să produceţi un impact mai mare în vieţile celor pe care îi învăţaţi.

Cartea aceasta e doar o parte a unei serii de exemple practice de vieţi schimbate, prezentate pentru predicatori în seminarii video, dar şi în direct, pe care le-am numit „Principii aplicate ale învăţării” sau, pe scurt, PAI. Cele şapte legi ale profesorului Hendricks au fost înregistrate pe video, aşa cum le-a prezentat

9

mai întâi unei audienţe de sute de învăţători din toate colţurile ţării — care, exact ca voi, au dorit să-şi perfecţioneze practicile pedagogice.

Aceste şapte casete video, care pun de asemenea în relief experienţe dramatice, pot fi achiziţionate de biserica dvs. sau de grupurile de studiu de la „Walk Thru the Bible Ministries”. Pe lângă această carte, cursul mai conţine caiet colorat de notiţe, pentru a vă ajuta să luaţi notiţe în timp ce urmăriţi casetele, tot aşa cum vă încurajează să puneţi în aplicare, în situaţiile pe care

le întâlniţi, legile pe care le-aţi învăţat. De asemenea, mai puteţi folosi ghidul pentru lideri, prin care să-i încurajaţi pe cei din grup să profite la maximum din aceste materiale.

Contribuţia mea la seria „Principiilor aplicate ale învăţării” completează legile profesorului Hendricks şi se numeşte „Cele şapte legi ale elevului". Seminariile mele în direct vă sunt oferite pe casete video, ca o completare a cursului său, cu un caiet de curs, textul cărţii şi un ghid pentru lideri. Ştiu că vă va fi de folos întreaga serie, fie că urmăriţi sesiunile înregistrate pe video, fie că, pur şi simplu, citiţi cartea.

Puteţi folosi seria video a dr. Hendrikcs în studiul personal sau în cadrul unui program de învăţare în biserică sau şcoală. Urmăriţi fiecare sesiune o dată pe săptămână, timp de şapte săptămâni, ori programaţi o reuniune a celor care predau, într-un sfârşit de săptămână. Folosiţi materialele din manualul care vă ajută personal să înţelegeţi legile şi să le aplicaţi în predarea voastră. Astfel, această carte vă va servi ca o recapitulare a lecţiilor video ale dr. Hendricks — un izvor la care puteţi reveni din când în când pentru a vă fixa aceste adevăruri biblice incitante în vieţile voastre.

Daţi-mi voie să vă garantez că, în momentul în care începeţi să puneţi în practică legile prezentate în seria PAI, veţi descoperi

10

că predarea voastră va fi mult mai incitantă şi satisfăcătoare decât aţi fi crezut vreodată, pentru că veţi vedea vieţile schimbate ale celor pe care-i învăţaţi.

Aşa ceva mi s-a întâmplat mie, câtă vreme am urmărit modul de predare la clasă al acestui om. Şi vi se poate întâmpla şi vouă acelaşi lucru, pe măsură ce întoarceţi paginile sau porniţi aparatul video şi urmăriţi experienţele împărtăşite de dr. Hendricks. Dragii mei, rezultatele vor fi radicale.

Bruce H. Wilkinson

Preşedinte şi fondator alWalk Thru the Bible Ministries, Inc.

Atlanta, Georgia

11

PASIUNEA DE A COMUNICA

După cum mi-am început eu viaţa, sunt convins că puteam să mor repede şi să ajung în iad, fără să-i pese cuiva în mod deosebit de mine. M-am născut într-o familie dezmembrată, părinţii mei erau divorţaţi încă înainte de a veni eu pe lume. Singura dată când i-am văzut împreună a fost după optsprezece ani, când am fost chemat ca martor în procesul de divorţ.

Mi-am petrecut copilăria într-o regiune din Philadelphia de

Nord, unde se zicea că niciodată nu ar putea fi plantată o biserică evanghelică. Dar Dumnezeu are un fantastic simţ al umorului de fiecare dată când cineva hotărăşte că un lucru nu s-ar putea întâmpla cu nici un chip. El ne-a trimis un grup de câţiva creştini care s-au adunat împreună, au cumpărat aici o căsuţă şi au început o biserică.

Walt era unul dintre membrii bisericii. N-avea decât şase clase. Intr-o zi, Walt i-a spus conducătorului şcolii duminicale că vrea să aibă o clasă de elevi.

— Este minunat, Walt, i-a răspuns acesta, dar n-avem nici o clasă pentru tine.

Walt a insistat şi, până la urmă, conducătorul i-a spus:— Bine. Du-te şi fa-ţi o clasă. Oricine vine e al tău.Walt a venit atunci în cartierul nostru. Prima dată când

l-am văzut, eu mă jucam şotron pe asfalt.— Fiule, mi-a zis, n-ai vrea să vii la şcoala duminicală?Nu mă interesa. Orice veste despre şcoală trebuia să fie o

veste proastă.Aşa că m-a întrebat:— Dar un şotron?Asta era altceva. Aşa că am început să ne jucăm şi ne-am

distrat de minune împreună, chiar dacă m-a bătut de fiecare dată.

12

(Acuma ştiţi un secret de-al meu: mi-am pierdut fiecare biluţă încă de mic). De atunci l-aş fi urmat oriunde pe acest om.

Walt a adunat în total treisprezece băieţi din cartier pentru şcoala duminicală, dintre care nouă proveneau din familii despărţite. Unsprezece dintre cei treisprezece sunt acum implicaţi în mod voluntar în misiuni creştine.

De fapt, nu vă pot spune prea multe din ceea ce Walt ne-a transmis nouă, dar pot să vă spun totul despre el... pentru că m-a iubit de dragul lui Isus. El mi-a arătat mai multă dragoste decât

părinţii mei.Avea obiceiul să ne scoată în aer liber şi nu voi uita niciodată

acele timpuri. Sunt convins că lucrul acesta nu i-a făcut bine la inimă, dar alerga cu noi prin păduri pentru că îi păsa de noi.

Nu era el cea mai strălucită persoană din lume, dar era o persoană reală. Eu ştiam asta, şi toţi ceilalţi din clasă o ştiau.

Aşa că, interesul meu în predare este mai mult decât profesional. Este chiar foarte personal — şi, de fapt, o pasiune — pentru că singurul motiv pentru care sunt astăzi în lucrare este pentru că Dumnezeu mi-a scos în cale un profesor devotat.Această carte se referă la şapte concepte strategice în predare şi veţi observa că noi le numim „legi” — principii, reguli: Legea învăţătorului, Legea Educaţiei, Legea Activităţii, Legea Comunicării, Legea Inimii, Legea Încurajării, Legea Pregătirii.

Reduse la esenţial, mesajul celor şapte legi reclamă în mod implicit dorinţa de a comunica.

Acum câţiva ani, am participat la o Convenţie a Şcolii dumi-nicale la Biserica „Moody Memorial” din Chicago. În pauza de masă, am luat-o pe stradă în jos până la un mic magazin cu hamburgeri, împreună cu încă doi bărbaţi care au luat cuvântul la Convenţie. Localul era plin, dar s-a eliberat destul de repede o masă de patru persoane. Am zărit o doamnă mai în vârstă, care

13

participase şi ea la manifestare; ne-am dat seama de asta după geanta pe care o avea, şi am rugat-o să stea cu noi la masă.

Am aflat că avea optzeci şi trei de ani şi venea dintr-un orăşel din nordul Peninsulei Michigan. Ea preda la o clasă de treisprezece băieţi de liceu, la o biserică ce nu avea decât şaizeci şi cinci de oameni la şcoala duminicală. Călătorise cuautobuzul Greyhound la Chicago în noaptea dinaintea Convenţiei. De ce? în cuvintele ei: „Ca să învăţ ceva ce să mă facă o învăţătoare mai bună".

M-am gândit atunci că mulţi dintre cei care ar fi avut treisprezece băieţi la o şcoală duminicală de numai şaizeci şi cinci de oameni şi-ar fi ridicat braţele pentru a se lăuda: „Cine, eu? Să merg la o Convenţie de şcoală duminicală? Aş putea preda acolo chiar eu!” Dar această femeie nu era aşa.

Optzeci şi patru dintre băieţii care au avut-o ca îndrumătoare pe această femeie se implică acum în mod voluntar în lucrarea evanghelică. Douăzeci şi doi dintre ei au absolvit seminarul la care predau eu.

Dacă m-aţi întreba care este secretul impactului pe care îl are această femeie, v-aş da acum un răspuns cu totul diferit faţă de cel pe care vi l-aş fi dat în urmă cu treizeci de ani. Pe atunci, aş fi apreciat metodologia ei.

Acum, consider că impactul se datora pasiunii ei de a comunica.

Îmi doresc ca Dumnezeu să vă dea o astfel de pasiune... şi să nu o lăsaţi niciodată să se stingă.

Şi nădăjduiesc că nu veţi uita niciodată emoţia că cineva vă ascultă cu adevărat şi are ceva de învăţat de la dumneavoastră.

14

Învăţătorul trebuie să cunoascăorice ar preda....

Cunoaşterea imperfectăse reflectă într-o predare imperfectă.

John Milton Gregory

1. LEGEA ÎNVĂŢĂTORULUI

Adevăratul învăţător predă întotdeauna din prisosul unei vieţi pline.

Legea învăţătorului, simplu formulată, este aceasta: Dacă astăzi încetezi să mai creşti, mâine vei înceta să mai predai.

Nici o personalitate, nici o metodologie nu pot înlocui acest principiu. Nu poţi comunica din neant. Nu poţi să împărtăşeşti ceva ce nu ai. Dacă nu ştii ce înseamnă asta — cu adevărat — nu poţi dărui aşa ceva.

Legea aceasta îmbrăţişează o filozofie al cărei adept sunt, aceea că eu, ca dascăl, sunt în primul rând o persoană care învaţă, ca oricare dintre elevi. Eu continuu procesul de învăţare; şi mă menţin pe aceeaşi cale. Fiind din nou elev, dar în calitate de învăţător voi vedea procesul educaţional cu totul altfel — şi, în mod vădit, foarte ataşat, personal.

Trebuie să continuu să cresc şi să mă schimb. Desigur, Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă, dar capacitatea mea de a-l înţelege se schimbă, pentru că sunt o persoană care se dezvoltă. De aceea, Petru ne-a scris la sfârşitul celei de-a doua epistole: „Şi creşteţi în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos.”

O astfel de filozofie necesită o anumită atitudine — aceea că încă nu „ai ajuns" la capăt. O persoană care aplică acest principiu al predării se întreabă mereu cum se poate perfecţiona.

15

Gândeşte-te aşa: „Câtă vreme trăieşti, înveţi, şi câtă vreme înveţi, trăieşti.”

Când eram student la colegiu — acum un car de ani — lucram la cantina colegiului şi, în fiecare dimineaţă, pe la 5:30 treceam pe lângă casa unuia dintre profesorii mei. Puteam zări printr-o fereastră lumina de la biroul său în fiecare dimineaţă.

Noaptea rămâneam până târziu la bibliotecă, profitând de orele de la seral, şi mă întorceam acasă în jurul orelor 22:30- 23, când vedeam din nou lumina aprinsă la biroul său. Era

întotdeauna absorbit de cărţile sale.Într-o zi, m-a invitat să iau masa la el acasă şi, după ce am

terminat de mâncat, i-am spus:— Vă deranjează dacă vă pun o întrebare?— Bineînţeles că nu.— Ce vă determină să studiaţi atât? Se pare că nu vă opriţi

deloc.Răspunsul său, după cum am aflat mai târziu, erau de fapt

cuvintele altcuiva — dar veneau direct din sufletul său:— Fiule, aş vrea mai degrabă ca studenţii mei să se adape

dintr-o apă curgătoare, decât dintr-o băltoacă.A fost unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut

vreodată — un om care m-a marcat în permanenţă.Cum sunt cei cărora le predai? De unde se adapă?Dă-mi voie să te provoc cu o formulare din Luca 6, din

ultima parte a versetului 40: „Dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui."

Unii îmi spun că nu pot crede că Isus a făcut o astfel de afirmaţie. De-a lungul anilor în care au citit evangheliile, n-au reţinut niciodată acest verset. Dar acum sunt motivaţi să-I ceară lui Dumnezeu să le schimbe vieţile prin harul Său — şi să le schimbe în mod radical. Dar tu? Reprezintă pentru tine principiul

16

din Luca 6 o perspectivă extraordinară, sau una înspăimântătoare?

Indiferent de ceea ce simţi referitor la acest verset, dacă vrei să-i înveţi pe alţii, cere-I mai întâi Domnului să te înveţe El pe tine. El vrea să lucreze prin tine, dar nu o poate face până nu lucrează în tine. El te va folosi ca pe o unealtă în mâna Lui, dar vrea să te cizeleze şi să te curăţească pentru a deveni cât mai eficient în mâinile Lui.

Toate acestea sunt adevărate pentru că personalitatea umană

este calea unei predări eficiente.Nu-mi cereţi să vă explic. Pot doar să-I mulţumesc lui

Dumnezeu că am experimentat acest lucru. Multă vreme am fost convins că Dumnezeu Se poate folosi de instrumente mult mai eficiente decât mine sau decât tine pentru a împlini această lucrare; cu toate acestea, El a ales să lucreze prin noi. Cei mai mulţi dintre noi pot accepta această realitate numai prin credinţă. Dar este adevărat. Minunea slujirii este că Dumnezeu ne-a ales pe noi ca reprezentanţi ai Lui pentru această generaţie. El vrea să înfăptuiască schimbarea şi, făptuind-o, tu vei fi unul din instrumentele hotărâtoare ale schimbării. Cât de mult te atrage această perspectivă?

Dacă vrei deci ca predarea ta să aibă putere — şi acesta este în mod limpede motivul pentru care citeşti această carte — atunci să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a te întări ca dascăl.

Aş vrea să te ajut în acest sens.

Căutarea învăţătorilor

În urmă cu câţiva ani, se difuzau nişte desene animate cu două secvenţe, în care un anumit domn Brown stătea de vorbă cu o tânără în biroul său.

În prima secvenţă, funcţia lui era de inspector la o şcoală publică, şi-i zicea tinerei: „îmi pare cu adevărat rău, domnişoară

17

Smith, dar, după ce am revăzut dosarul dvs. pentru ocuparea postului, am hotărât că nu sunteţi persoana de care avem noi nevoie. Am dori pe cineva care să aibă cel puţin cinci ani de experienţă în predare şi, de preferat, cu masterat în învăţământ."

În a doua secvenţă, dl. Brown era inspector de şcoală duminicală şi zicea: „Veţi fi o persoană minunată, domnişoară Smith. Îmi dau seama că aţi devenit creştină de puţin timp şi aveţi impresia că nu cunoaşteţi prea bine Biblia, dar nu există cale mai bună de a învăţa Biblia, decât predând-o. Şi chiar dacă nu aveţi o

experienţă în a lucra cu copiii, sunt convins că înţelegerea şi iubirea pentru ei vor creşte. Domnişoară Smith, noi căutăm o persoană care să dorească cu adevărat acest lucru."

Ce trist, dar cât de adevărat comentariu în ce priveşte căutarea oamenilor care să predea Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a-i învăţa pe copii că doi plus doi fac patru, ai nevoie de cel puţin patru ani de liceu. Pentru a-i învăţa despre bogăţiile nebănuite ale lui Isus Hristos, oricâtă şcoală este suficientă... şi, chiar din această cauză, procesul acesta degenerează de multe ori într-o lucrare mediocră.

Întotdeauna când caut învăţători care să fie buni, mă uit după CDI — oameni care să fie Credincioşi, Disponibili şi Învăţabili1.

Nu cunoştinţele lor multe sunt factorul decisiv. Problema care se pune este dacă ei sunt credincioşi în lucrarea pe care o fac. Sunt ei dispuşi să predea, fără a se răzgândi? Există în ei dorinţa de a învăţa?

Descoperim că în multe şcoli duminicale, cei mai mulţi dintre profesorii devotaţi sunt cei pe care i-am implicat pur şi simplu în mod treptat în procesul predării. După aceea prind ei singuri

1 în engleză, joc de cuvinte: „I always look for FAT people" — reunind iniţialele din engleză de la credincios, disponibil şi învăţabil, am obţine „caut oamenii «graşi»"; în română, nu se poate reda acest joc (n.tr.).

18

momeala. Vin să studieze programele pentru liceeni, de exemplu. Şi, aflându-se în preajma acestor adolescenţi, se conving că (1) pot să lucreze la zidirea vieţilor lor şi (2) investiţia lor este cu adevărat răsplătită.

Majoritatea adulţilor se tem să se implice, pentru că nivelul lor de încredere este foarte scăzut. Sarcina noastră este să le ridicăm moralul şi asta nu se poate face decât dacă le dăruim din timpul şi energia noastră.

În treacăt fie spus, dacă aş avea responsabilitatea de a alege

oameni care să predea la o şcoală duminicală, aş elimina din start trei lucruri:

Mai întâi, orice anunţuri de genul: „Dragii noştri! Nu aţi dori, VĂ RUGĂM, să predaţi în şcoala noastră duminicală? Încercăm de câteva SĂPTĂMÂNI să găsim învăţători, şi NIMENI nu ne ajută!"

În al doilea rând, orice răzgândire: „Răzgândeşte-te şi vino să predai la noi, ce zici? Nu-ţi ia timp deloc. Avem o programă trimestrială pentru profesori. Poţi citi, nu-i aşa? Dacă o poţi citi, poţi să o şi predai, aşa că, încearcă! O.K.?"

În al treilea rând, aranjamentele de ultim moment. Un conducător de şcoală duminicală aleargă cuprins de panică la clasa de adulţi, în primul sfert de oră duminică dimineaţa, îl înşfacă pe cel care stă mai aproape la capăt de rând şi îl con-damnă pe viaţă să predea la departamentul de tineri. Morala: Nu te aşeza la capătul rândului.

Şi produce schimbarea

Ia, te rog, un creion şi notează undeva, pe marginea acestei pagini, răspunsul tău la întrebarea: Cum te-ai schimbat... în ultima vreme? în ultima săptămână? Sau lună? în ultimul an? Poţi fi foarte exact? Sau vei da un răspuns incredibil de vag? Vei

19

spune că ai progresat. Bine..., dar cum? „Păi, în toate felurile şi în toate domeniile", vei zice. Minunat! Numeşte unul singur.

Vedeţi dumneavoastră, numai o persoană schimbată poate să predea în mod eficient. Cu cât mai mult te schimbi, cu atât mai mult devii un instrument al schimbării din viaţa semenilor tăi.

Dacă doreşti să fii un agent al schimbării, şi tu trebuie să te schimbi. Permiteţi-mi să vă schiţez viaţa. Dacă săgeţile din figură — reprezentând limitele, întrebările, interesele, energiile tale mentale — se mişcă astfel,

20

înseamnă că eşti pe moarte. Dar, dacă săgeţile din viaţa ta se mişcă în aceste direcţii,

atunci progresezi.

Asta nu are nimic de-a face cu vârsta, în paranteză fie spus, ci are de-a face cu atitudinea ta.

21

M-am săturat să alerg printre oameni care spun: „Ei bine, frate Hendricks, eu sunt prea bătrân."

— Cât de bătrân înseamnă prea bătrân? l-am întrebat. Ai murit deja?

-— Oh nu, nu chiar, mai trăiesc.— Bine. Atunci învaţă — altfel capacitatea ta de gândire va

muri încetul cu încetul. Şi vei putea să te întinzi, iar noi te vom aşeza în sicriu.

Oamenii mai în vârstă pot fi elevi excelenţi, dar, de cele mai

multe ori, ei nu sunt dispuşi să înveţe. Într-un fel, ei au fost contaminaţi de zicala că nu poţi învăţa pe un câine bătrân trucuri noi — ceea ce este adevărat — dar numai dacă sunteţi dresori de câini sau profesori de trucuri.

Noi însă nu avem de-a face nici cu una, nici cu alta. Noi îi învăţăm pe oameni, îi învăţăm adevărul.

Cei mai extraordinari şi mai plini de credinţă oameni pe care îi vei întâlni sunt cei mai în vârstă, care s-au hotărât să continue să înveţe. Cunosc studenţi de douăzeci de ani, morţi din punct de vedere mental. Dar am şi prieteni de şaizeci şi cinci, şaptezeci şi cinci sau optzeci şi cinci de ani, care sunt foarte plini de viaţă.

Am invitat odată la un seminar de-al meu pe un om în vârstă de nouăzeci şi trei de ani, care de optzeci şi trei de ani era un slujitor al lui Isus Hristos, după ce îl primise în inima lui. El le-a spus studenţilor:

— În ceea ce mă priveşte, singurul meu regret este că am numai o viaţă să I-o dau lui Isus Hristos.

Şi sala s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat multă vreme.Cu puţin timp în urmă, mi-am pierdut o foarte bună prietenă,

o doamnă de optzeci şi şase de ani, una dintre cele mai extraordinare profesoare laice pe care le-am avut vreodată.

22

Ultima dată când am văzut-o pe planeta Pământ a fost la una dintre plictisitoarele întruniri creştine. Stăteam ca pe ghimpi, cu pioşenie, iar ea s-a îndreptat spre noi, spunând:

— Ei bine, Hendricks, nu te-am văzut de multă vreme. Care sunt cele mai bune cinci cărţi pe care le-ai citit anul trecut?

Ea avea un fel anume de a schimba modul de desfăşurare a întâlnirilor. Filozofia ei era: Hai să nu ne plictisim unii pe alţii; hai să discutăm, iar dacă nu găsim nimic de discutat, să găsim un subiect de ceartă.

Avea optzeci şi trei de ani când a călătorit ultima dată în Palestina. A mers acolo cu un grup de fotbalişti (din Liga Naţională de Fotbal). Una dintre cele mai vii amintiri pe care o păstrez cu ea este momentul în care se întoarce spre ei şi ţipă: „Haideţi, oameni buni, la treabă!"

A murit în somn, pe când se afla la casa fetei ei din Dallas. Fiica ei mi-a spus mai târziu că exact înainte să moară şi-a întocmit obiectivele pe următorii zece ani.

Fie să se-nmulţească seminţia celor ca ea!Apostolul Pavel este un alt exemplu. Către sfârşitul vieţii

sale, când cei mai mulţi oameni de vârsta sa caută balansoare în care să lâncezească, el a spus: „uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus" (Filipeni 3:13-14, sublinierea aparţine autorului).

Priviţi cu atenţie pasajul şi veţi vedea că Pavel relata propriu-zis la trecut — nu era nici îndrăgostit de succesele sale, nici doborât de eşecuri. Înveţi din trecut, dar nu trăieşti în el.

El a făcut de asemenea referire la viitor. Aici se plasează ţinta sa, nădejdea pe care o are.

Dar şi la prezent s-a referit în egală măsură. Aici şi acum, zice el, „alerg". El voia să primească premiul.

23

Câţi oameni din bisericile noastre, la vârsta la care ar fi capabili să ia lumea în piept, stau în schimb acasă, lâncezind?

Evident, cum îmbătrâneşti, ca mine, e mai greu să-ţi aminteşti lucrurile pe care le-ai învăţat, pentru că devii greu de cap. Eu am învăţat Psalmii împreună cu soţia mea. Câteodată o întreb:

— Poţi să-mi spui Psalmul 40?Ea îl repetă şi eu îi răspund:— Minunat, draga mea, numai că ai uitat versetul 7.Atunci urmează să mă asculte ea, şi, după ce termin, îmi

răspunde:— Howie, faci progrese uimitoare. Dar ai uitat versetele de

la patru la şaisprezece.

Creşterea: imaginea cuprinzătoare

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri când lucrezi cu noii convertiţi mi s-a părut acela că ei se grăbesc să pună imediat în practică ceea ce au înţeles din Cuvântul lui Dumnezeu.

Vedeţi, ei nu au stat prin preajma noastră destul pentru a învăţa toate „jocurile" pe care le jucăm noi, creştinii mai vechi. Noi avem atâtea modalităţi de a ne învârti în jurul adevărului! Când ajungem la ceva care nu ne convine să schimbăm în viaţa noastră, dăm alte explicaţii. De genul: „Ei bine, asta îi priveşte pe evrei". Este uimitor, dragii mei, cum putem să ne ţinem atât de mult de asemenea lucruri.

Pentru a-ţi întări hotărârea de a te schimba şi de a progresa, aminteşte-ţi că şi Domnul Isus a acceptat să crească. Luca 2:52 explică procesul de creştere din viaţa Lui: „Isus creştea", aflăm, în patru direcţii:

24

El creştea „în înţelepciune". Este vorba de dezvoltarea intelectuală a Sa.

El creştea „în statură" — dezvoltarea fizică.El creştea „în cunoaşterea lui Dumnezeu" — dezvoltarea

spirituală.El creştea „în cunoaşterea oamenilor" — dezvoltarea socială

şi afectivă.Reţineţi că dezvoltarea spirituală este o parte a procesului

mai cuprinzător. Nu ne priveşte numai pe noi. Creşterea

spirituală nu ar trebui împărţită pe compartimente, ci integrată în fiecare aspect al vieţii.

Acest lucru ne lipseşte nouă.Ca profesor de seminar teologic, predau unor studenţi dintre

cei mai motivaţi şi mai sinceri din întreaga lume — tineri şi tinere care urcă pe culmi cu multă convingere. Ei nu sunt nici afacerişti, nici jucători.

Dar, în mod ciudat, mulţi dintre aceştia n-au fost niciodată ajutaţi să înţeleagă că ei nu se vor putea dezvolta spiritualiceşte pe deplin, decât dacă-şi dezvoltă la fel de bine şi alte domenii ale vieţii — intelectual, fizic, social şi afectiv. Nu poţi neglija nici unul din aceste domenii, iară a pune în pericol creşterea ta în toate celelalte. Adică, nu te poţi dezvolta în nici una din aceste direcţii, fară a le afecta pe fiecare în parte.

Aşa că, nu reduce comportamentul lui Isus Hristos la cel religios, spunându-ţi: „Un capitol pe zi îl ţine pe diavol la dis-tanţă". Incearcă să-ţi dai seama că fiecare zi pe care I-o dai Domnului tău îţi aduce mai multă prezenţă a Sa în fiecare aspect al existenţei tale. De aceea viaţa de creştin este dinamică şi nu statică. Aşa te menţii plin de viaţă pe linia de plutire.

Reţine însă de la bun început că acesta este un proces pu-ternic individualizat. Fiecare dintre noi provine din medii diferite

25

şi se află pe diferite trepte de dezoltare a vieţii creştine. De aceea, a face comparaţii înseamnă a fi firesc. Nu-ţi irosi timpul încercând să te compari cu el sau cu ea, pentru că nu eşti în locul lor. Tu eşti tu.

Să ne întoarcem aşadar la schema noastră şi, pentru fiecare domeniu major al vieţii tale, întreabă-L pe Dumnezeu care este starea ta în acel domeniu.

Pe unele din aceste câmpuri de bătălie ale creşterii, te vei descurca foarte bine şi vei dovedi că faci paşi uriaşi către per-

fecţionare. În altele, vei vedea că eşti destul de slab şi mai ai multe de făcut.

Vei descoperi că unele din valorile şi obiceiurile tale trebuie păstrate.

Altele trebuie regăsite.Iar altele trebuie părăsite.Dar ne aflăm cu toţii în aceeaşi barcă, pentru că fiecare

trecem printr-un proces.Iar în acest proces, cât de minunat este să te întrebi: „Fac eu

bine ceea ce fac?" Una dintre cele mai mari temeri ale mele legate de studenţi, pentru perioada de după absolvire, nu era că ei vor falimenta, ci că ei vor continua să facă lucruri rele — şi vor ajunge la capătul drumului şi vor descoperi că n-au ajuns la destinaţia dorită, iar ce au obţinut nu-i împlineşte.

Am fost mai demult implicat într-o lucrare cu foşti sportivi de performanţă şi mi-am dat seama că fiecare dintre ei ajunge să se confrunte cu realitatea că, şi dacă ar avea un munte de bani, şi o putere de influenţă extraordinară, şi femei care să li se aşeze la picioare, până la urmă ajunge să nu mai îşi dea seama cine este cu adevărat. Mai există viaţă după ce ţi se termină cariera de fotbalist? Sau se sfârşeşte totul cu o frumoasă colecţie de trofee şi

26

cu un sertar plin de tăieturi din reviste de sport? Atunci nu există nimic mai putred decât un fost sportiv.

Dimensiunea intelectuala

Permiteţi-mi să vă dau trei sugestii pentru dezvoltarea dimensiunii intelectuale în viaţa dumneavoastră.

1. Un program de studiu şi de lectură consistent. Trebuie să

înţelegi că liderii sunt cititori şi cititorii sunt lideri.Eu am întâlnit mulţi oameni care spuneau: „Ştiţi, d-le

Hendricks, eu citesc foarte mult, dar, sincer să fiu, nu mi se pare că mă schimbă prea mult sau că îmi foloseşte prea mult."

Există o soluţie: dacă ai la dispoziţie o oră pentru lectură, încearcă să-ţi foloseşti prima jumătate din această oră pentru lectură, iar cealaltă jumătate foloseşte-o pentru a medita la ceea ce ai citit. Sesisează diferenţele! Citeşti mai mult dacă meditezi cât de cât la ce citeşti.

Căutaţi să citiţi nu numai cât mai multe cărţi, ci şi să-i citiţi pe oameni. Cele două lucruri care vă vor influenţa cel mai mult în anii care urmează sunt cărţile le care le-aţi citit şi oamenii pe care i-aţi avut în jurul vostru.

Oamenii sunt stimulativi — şi descoperi asta mai uşor dacă te implici şi experimentezi o adevărată fascinaţie a acestei implicări.

Una dintre cele mai minunate lecţii pe care am învăţat-o de la tatăl meu a fost aceasta: întotdeauna când te afli în preajma unui om care cunoaşte multe, nu-ţi deschide gura, decât ca să pui întrebări profunde. Dacă te afli în preajma cuiva care cunoaşte mai mult decât tine, caută să profiţi de cunoştinţele

27

pe care le are. Lasă-l să vorbească şi să-ţi spună tot ceea ce ştie.

M-a mirat întotdeauna cât de puţin profităm de resursele individului. Am colindat întreaga Americă şi am plătit con-sultaţii, numai pentru a sta cu oameni care îşi petrec o mare parte din timpul lor pentru a aduce argumente pro şi contra.

2. Inscrie-te la cursuri permanente de învăţare — cursuri care îţi vor dezvolta nu numai cunoaşterea, ci şi abilităţile. În zilele noastre există mult mai multe posibilităţi de îmbogăţire a

cunoştinţelor şi de dezvoltare a talentelor proprii decât altădată.

Cel mai important curs este însă programul tău propriu de studiere a Bibliei. Niciodată în viaţa mea nu am întâlnit pe cineva care să facă o lucrare spirituală importantă şi care să nu fie puternic ancorat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Mulţi dintre noi ne aflăm „sub" Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu „în" el — pătrunzând în el şi lăsându-l să ne pătrundă. O femeie mi-a spus odată:

— Domnule Hendricks, am trecut prin Biblie de douăzeci şi nouă de ori.

— Minunat, i-am răspuns. Dar de câte ori a trecut Biblia prin dumneavoastră?

Când Cuvântul lui Dumnezeu devine centrul procesului de învăţare, nimeni nu-şi poate imagina pe deplin impactul pe care acesta îl poate avea. Pavel ne oferă semnificaţia bine-cuvântată a acestui adevăr în 2 Timotei 2:2. El îi spune lui Timotei: Ţi-am făcut de cunoscut adevărul care mi-a fost descoperit şi pe care ţi l-am încredinţat... „Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii" (parafrazarea autorului).

28

Este o lucrare de midtiplicare. De fiecare dată când înveţi pe alţii, lansezi un proces care nu se sfârşeşte niciodată la modul ideal, generaţie după generaţie.

3. Cunoaşte-ţi studenţii! Caută să devii o autoritate pentru nevoile şi caracteristicile generale ale vârstei lor. Şi du-te mai departe; cunoaşte-l pe fiecare în mod individual. Încearcă să afli cât mai multe lucruri despre fiecare.

În urmă cu câţiva ani, am întâmpinat dificultăţi pentru a găsi un învăţător la o clasă de băieţi de liceu, la o biserică din

Dallas. Lista cu cei propuşi avea un singur nume — iar când mi-au spus despre cine era vorba, le-am răspuns: „Cred că glumiţi." Dar m-am înşelat amarnic în privinţa acelui tânăr. El a luat clasa şi a făcut cu ei lucruri extraordinare.

Am fost atât de impresionat de el încât l-am invitat la mine la masă şi l-am întrebat care era secretul succesului său. El a scos o cărticică neagră, care avea pe fiecare pagină o fotografie cu câte unul dintre băieţii lui, iar sub fiecare fotografie era trecut un comentariu, de genul: „are probleme cu matematica", sau „vine la biserică fără voia părinţilor", sau „ar vrea să devină misionar, dar nu crede că are ceea ce îi trebuie pentru asta".

Mi-a spus că se roagă în fiecare zi pentru fiecare din paginile acelea şi că abia aşteaptă să vină duminica la biserică şi să vadă ceea ce a mai împlinit Dumnezeu în vieţile elevilor lui.

Vă îndemn să vă rugaţi în acelaşi mod pentru cei cărora le predaţi — indiferent că sunt copii de creşă sau oameni mari. Dar, pot să vă avertizez, din prea multa mea experienţă: nu uitaţi că, atâta vreme cât lucrăm cu oamenii, etichetele pe care

29

le punem pot fi calomnii. De multe ori îi etichetăm pe elevi — „ea nu vorbeşte niciodată", „el nu-mi face decât probleme" şi aşa mai departe. Nu pune niciodată asemenea etichete în cârca cuiva.

Pe când eram în clasa a cincea la şcoală, am avut o profesoară pe nume Simon. N-am s-o uit niciodată pe dom-nişoara Simon... şi, mă îndoiesc că ea mă va putea uita. Când i-am spus numele în prima zi de şcoală, a exclamat:

— Oh, Howard Hendricks. Am auzit multe despre tine.

Am înţeles că tu eşti cel mai rău copil din şcoala asta.M-am gândit în sinea mea: „Ce provocare! Dacă ea crede

că eu sunt cel mai rău copil din şcoală, promit că nu voi trece niciodată pe locul doi!" Şi nu am dezamăgit-o.

Îi întreb câteodată pe profesori:— Care copii din clasă vă plac cel mai mult?Şi ei îmi răspund:— Oh, este acolo o fetiţă drăguţă, cu păr lung, care nu

face niciodată gălăgie şi nu-mi creează probleme.Ei bine, s-ar putea să nu mai scoată o vorbuliţă încă două-

zeci de ani de acum înainte. Dar, copiii care se urcă acum pe pereţi pot deveni mâine pastori sau misionari. Copiii care au suficientă energie creativă pentru a da de bucluc pot avea sufi-cientă convingere să trăiască mai târziu pentru Isus Hristos în mod deosebit de semnificativ. Ei vin câteodată la noi la oră la şcoala duminicală atât de energici, şi interesaţi, şi curioşi, iar noi ce facem? Le tăiem tot elanul: „Hei, afară! Nu ştiţi că aici e şcoală duminicală? "

Dimensiunea fizică

Există oare în dimensiunea fizică a vieţii tale ceva ce, în supunere faţă de Hristos, să nu poţi controla?

30

Vai! Dimensiunea fizică este de multe ori domeniul pe care creştinii îl neglijează cel mai mult. Motivul: avem tendinţa de a ne tăgădui umanitatea. Aşa că, de multe ori ne pângărim trupul,chiar dacă există şi pentru trupurile noastre la fel de multă speranţă ca pentru sufletele noastre. Biblia are atât de multe învăţături în acest sens, că mă mir că nu le-am observat. (Dar, dacă vrei să cunoşti cele mai mari nevoi din viaţa ta de creştin, aruncă o privire asupra pasajelor pe care nu ţi le-ai subliniat în Biblie.)

Vorbim atât de mult despre a fi plini de Duhul Sfânt, dar este fascinant să vedem în care domenii ale vieţii tindem să aplicăm acest concept — şi pe care le ocolim în mod constant.

Să vedem cum stăm fiecare în parte. Sunt banii tăi sub control? Cei mai mulţi consilieri financiari creştini vă vor spune direct că suntem pe nicăieri la acest capitol. Ştiaţi că 80% dintre americani datorează mai mult decât ceea ce au? Şi încă alte sume incredibile ne trec prin mână! La tronul de judecată a lui Dumnezeu, în special creştinii americani vor avea mult de dat socoteală, fiindcă celui ce i se dă mult i se va cere mult.

Dar bunurile noastre materiale? Împreună cu Jeanne, soţia mea, am luat odată cina cu un bogătaş, dintr-o familie cu „sânge albastru" din Boston, şi l-am întrebat:

— Cum e posibil să fi crescut în mijlocul unei asemeneabunăstări şi să nu fii contaminat de materialism?

— Părinţii mei, mi-a răspuns el, ne-au învăţat că fiecare lucru din casa noastră era ori un idol, ori o unealtă.

Deci, cum priveşti tu bunurile personale?Şi cum îţi foloseşti timpul pe care îl ai? Ai un control

asupra lui? Pentru că, dacă tu nu îl controlezi,o va face altcineva — cineva care nu are acelaşi sistem de priorităţi ca şi

31

tine. Oriunde mă duc dau peste oameni care îmi spun că au un plan minunat pentru viaţă şi că acesta este şi planul lui Dumnezeu pentru ei.

Oare se află viaţa ta sexuală sub control, în mocirla acestei societăţi în care trăim? Există atâţia oameni care nu L-au lăsat pe Isus Hristos să fie stăpân în acest domeniu al vieţii lor. Şi când îşi dau seama că ceva scârţâie în acest aspect al căsătoriei lor, îşi risipesc timpul căutând noi metode, pentru că şi-au neglijat domeniul relaţiei. Ei nu L-au lăsat niciodată pe Isus să

îi elibereze de ei înşişi, de aceea se simt liberi să descindă în viaţa partenerului lor în cea mai intimă relaţie de pe pământ.

Cum se-mpacă starea de a fi creştin cu viaţa gândurilor tale? Atât la seminar, cât şi în timpul călătoriilor mele, am avut ocazia să întâlnesc oameni care îşi umpleau minţile cu mizerii, iar apoi mă întrebau de ce nu sunt plini de Duhul Domnului. Nu de mult l-am întrebat pe un tânăr care citea cu regularitate revistele Playboy şi Penthouse:

— Chiar crezi că acestea te vor face să fii un om al lui Dumnezeu?

Dar voi, cu ce vă hrăniţi? Dacă mi-aş fi programat un seminar la biserica dumneavoastră şi aş fi venit beat, m-aţi fi respins imediat. Dacă aş fi avut în schimb câteva zeci de kilo-grame în plus, mi-aţi mai fi dat să mănânc, nu-i aşa? Şi normal — până la urmă, nu poţi organiza o întrunire creştină fără mâncare. Te-ai întrebat vreodată cum s-a descurcat biserica primară fără cafea şi gogoşi? Vă spun eu: ei trebuiau să aibă grijă de alte lucruri — de exemplu persecuţiile. Mai degrabă v-ar uni acest lucru. Dar poate pentru voi sună prea ameninţător în comparaţie cu orice altceva.

Cum staţi cu exerciţiile fizice? Dr. Kenneth Cooper, care a popularizat conceptul de aerobic, are o foarte serioasă mărturie

32

creştină. El le-a spus odată studenţilor de la seminarul nostru, o audienţă de vreo trei sau patru sute de studenţi, că, printr-un program disciplinat, sistematic, de exerciţii fizice, ar putea să-şi prelungească perioada de lucru cu cinci până la cincisprezece ani. Gândiţi-vă la implicaţiile acestui lucru!

Mai ai nevoie şi de odihnă — nu numai de somn, ci şi de o schimbare de ritm. Eu am dat peste o grilă simplă, dar interesantă, care m-a ajutat să găsesc un echilibru în viaţă:

Cât timp

petrec cu ceilalţi?

Cât timp petrec

singur?

Cât timp petrec

muncind?

Cât timp petrec relaxându-mă?

Cei mai mulţi dintre noi caută să menţină echilibrul măcar într-unul dintre aceste domenii.

Am fost odată în vizită la unul dintre studenţii mei, pentru a lua parte la o săptămână de întruniri. De cum am intrat în casă, soţia lui m-a luat deoparte şi mi-a spus:— Te-aş ruga să-i spui ceva soţului meu. Se odihneşte în medie cinci ore pe noapte, iar mai nou numai patru. Sinceră să fiu, nu mai putem trăi cu el. Îi înnebuneşte pe copii.

Către sfârşitul săptămânii, m-am dus cu el cu maşina şi, cum conducea, l-am întrebat:

— Băiete, cum de nu fumezi?Pe când eram aproape să ieşim de pe drumul principal, mi-

a răspuns:— Dom'profesor, eu nu fumez.

33

— Da, i-am răspuns, am remarcat că nu ai aprins nici una toată săptămâna.

Dar mi-a aruncat nişte priviri foarte ciudate, de parcă aş fi luat-o razna.

— De ce nu fumezi, l-am întrebat?— Pentru că trupul meu este templul Duhului Sfânt, pro-

fesore.— Da, e adevărat, am spus. Excelent! Bine gândit! Apoi

am adăugat: tot acesta este motivul pentru care dormi în medie

cinci ore pe noapte, sau chiar patru, exasperându-ţi familia?Nu cred că l-ar fi călcat mai tare pe nervi dacă i-aş fi

scăpat în cap o scândură.

Dimensiunea socială

Cum stai cu dimensiunea socială a vieţii tale? Cu cine te întovărăşeşti?

Ai părtăşie numai cu evanghelicii? („în definitiv, ei sunt aleşii Domnului; ceilalţi sunt uitaţi de Dumnezeu.")

Ai prieteni care nu sunt mântuiţi?Studiile pe care le avem despre evanghelismul relaţional

eficient arată că un proaspăt convertit e bine numai vreo doi ani. După aceasta îşi regăseşte toţi foştii prieteni. Sau îl regăsesc ei. De obicei el este primul.

Cunoşti oameni pierduţi? Vei spune: „Păi, sunt preot".Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fii creştin. Încearcă să fii mai mult decât îţi oferă poziţia ta şi nu lăsa să îţi scape acest lucru. Caută să fii o persoană, o bucată de vreme.

Nu ştiu dacă experienţa ta seamănă cu a noastră, dar eu şi soţia mea am descoperit că, dacă avem în vedere dimensiunea socială, cel mai greu lucru este să te implici în mod constructiv

34

într-un grup de creştini. Există unele grupuri în care atmosfera e atât de stupidă, încât ajungem să ne insultăm reciproc inteligenţa.

Aşa că, te încurajez să faci ceva creativ pentru prietenii şi cunoştinţele tale şi să vezi ce ar face Dumnezeu în această privinţă.

Cum stai cu prietenii din alte grupe de vârstă? Cunoşti copii mici? Vreau să zic să-i cunoşti cu adevărat, să-ţi spună „unchiul Dan" sau oricum te-ar chema şi să te considere cel

mai bun?Cunoşti adolescenţi? Cei mai mulţi se tem de moarte de

adolescenţi. Pe vremea când aveam patru adolescenţi în casă şi am invitat nişte cunoştinţe la noi, eu şi soţia mea le-am spus de la bun început:

— Uite, trebuie să înţelegeţi că atunci când veniţi, vor fi patru perechi de ochi de adolescenţi care se vor holba la voi din cap până-n tălpi. Dacă vedeţi în asta o ameninţare, poate aţi dori să renunţaţi de pe acum.

— Da de unde, e în regulă... Muşcă?— Nu ştiu. Veniţi şi o să vedeţi.Lărgeşte-ţi deci cercul de prieteni. Şi, dacă tot veni vorba,

am să vă sugerez un test al adevăratei prietenii. Un prieten adevărat este cineva care

... cunoaşte totul despre tine şi te acceptă în totalitate;

... îţi va asculta până şi cele mai eretice idei, fără a te res-pinge;

... şi va şti să te critice în aşa fel încât să primeşti de la el.Mi-au trebuit zece ani până să o las pe Jeanne să-mi devi-

nă cea mai bună prietenă, fiindcă mă temeam de moarte să o las să mă cunoască aşa cum eram în realitate şi care-mi erau

35

cele mai adânci temeri şi nelinişti. Mă gândeam că, dacă o dată le va afla, după aceea mă va respinge.

Până la urmă mi-a trecut prin cap că ea ştia de fapt totul!... i mă accepta aşa cum eram. Asta m-a liniştit.Ș

Cum mă descurc?

Aminteşte-ţi, în cele din urmă, că o viaţă pe care nu ţi-o analizezi nu merită trăită.

Noi aveam acasă, ceva ce cred că ai şi tu dacă eşti părinte — o hartă a creşterii, care să indice înălţimea copiilor. Harta noastră era pe partea din spate a uşii de la cameră. De fapt, când am vândut casa, am scos uşa respectivă şi am înlocuit-o cu una nouă, luând cu noi uşa care era însemnată.

Odată, Bev, cea de-a doua fată a noastră, care era destul de mică, dar îşi dorea să crească mai mare, mi-a promis că va creşte câtă vreme voi fi eu plecat într-o lucrare, unde urma să stau două săptămâni. Când m-am întors şi am păşit pragul casei, m-a întâmpinat cu următoarele cuvinte:

— Tati, hai repede! Hai să vezi ce mult am crescut! Aşa că ne-am dus la uşă şi am măsurat-o. N-am putut să măsor mai mult decât câţiva milimetri, dar ea sărea de bucurie:

— Ţi-am spus, tati, am crescut!Apoi am intrat în camera de zi ca să povestim împreună şi

mi-a pus acel gen de întrebare pe care nu îţi doreşti să ţi-o pună copiii:

— Tati, de ce voi, oamenii mari, nu mai creşteţi?Nu ştiu ce i-am răspuns, dar cred că a fost ceva superficial,

ceva de genul:

36

— Ei bine, Bev, trebuie să înţelegi, ei încetează să crească în înălţime, dar se maturizează — ştii, ca o măsuţă frumoasă, la care sertarul din mijloc e scos în afară.

Dar, mult timp după ce ea a plecat, Dumnezeu m-a cercetat prin cuvintele ei. De ce nu mai cresc oamenii mari? Ce se întâmplă cu mine? De ce nu mai cresc profesorii de seminar? Ei o fac adeseori, să ştiţi, dar ca oricare altul. De ce?

Aceasta este un pericol pentru oricare profesor. Au existat oameni care mi-au spus: „Frate Hendricks, eu sunt profesor la

acest departament de douăzeci şi trei de ani". Oare ce dovedeşte aceasta cu prisosinţă? Am să vă spun eu: harul lui Dumnezeu şi nimic mai mult. Cu mult timp în urmă am învăţat că, dacă îl înmulţeşti pe zero cu oricare alt număr, rămâi tot cu zero.

În definitiv, experienţa nu te face în mod necesar mai bun; de fapt, tinde să te înrăutăţească, dacă nu este o experienţă evaluată.

Cea mai mare ameninţare pentru profesori este auto- mulţumirea — faptul că nu se întreabă în permanenţă: „Cum pot să mă perfecţionez?" Cea mai mare ameninţare pentru lucrarea ta este lucrarea ta.

Nu te ocupa deci cu lucruri care nu te vor face să devii semnificant. Nu ezita să te întorci la grilă şi să întrebi: „Doamne, cum mă descurc — în lumina a ceea ce Tu vrei ca eu să devin?"

Ca oricare evaluare, orice auto-evaluare ar trebui să aibă la bază trei întrebări: (1) Care îmi sunt punctele tari? (2) Care îmi sunt slăbiciunile? (3) Ce trebuie să schimb?

Şi nu uita: procesul schimbării este esenţialmente procesul alterării modelelor tale de gândire. Dacă faci o dată un lucru,

37

poţi să-1 faci şi a doua oară. Dacă-1 faci şi a doua oară, fă-1 şi a treia oară. După a treia oară, va deveni pentru tine un obicei.

Piedestale goale

Nu de mult, într-o frizerie, am început o conversaţie cu un băiat pe care îl mai văzusem pe-acolo. La un moment dat, l-am întrebat:

— Cu cine ţi-ar plăcea să semeni?— Domnule, mi-a răspuns, n-am găsit pe nimeni cu cine să

vreau să mă aseamăn.

38

El nu este o excepţie. Şi dacă te confrunţi cu asta, ştii bine la ce mă refer. Copiii nu caută un profesor perfect, ci doar unul cinstit şi unul care să crească. Cu toate acestea, pentru mulţi, piedestalele sunt goale.

În ţara noastră există astăzi peste tot foarte mulţi tineri — şi tot atâţia adulţi — care nu au un fundament religios, care n-au habar de ce a venit Iisus pe pământul nostru, care nu ştiu că Biblia are răspunsuri la problemele lor. Nevoia lor cea mai mare este să vadă bărbaţi şi femei care să cunoască cuvântul plin de viaţă al lui Dumnezeu, care să fíe în permanenţă elevii acestei Cărţi şi care să

o accepte ca pe o autoritate, pentru ca ei să crească, urând ceea ce Dumnezeu urăşte şi iubind ceea ce iubeşte El. Şi pe măsură ce acest adevăr — experimentat în mod personal — începe să îi transforme, ei vor avea impact.

39

Adevărata îndatorire a învăţătorului este să creeze condiţiile cele mai favorabile pentru autoînvăţare. Adevărata predare nu este aceea care oferă cunoştinţe, ci aceea care îi stimulează pe elevi să şi le câştige. S-ar putea spune că predă cel mai bine cel care predă mai puţin.

John Milton Gregory

2 . L E G E A E D U C A Ţ I E I

Pentru a fi un învăţător eficient, trebuie să cunoşti nu numai ceea ce vrei să-i înveţi pe alţii — adică conţinutul — ci şi să-i cunoşti pe cei cărora vrei să le predai. Nu eşti interesat numai de a fixa nişte principii; trebuie să-i contaminezi pe oameni. De aceea, modul în care învaţă oamenii va determina modul tău de predare. Aceasta este legea educaţiei.

Conceptul care stă la baza acestei legi este ceea ce John Milton Gregory, în clasica sa lucrare Cele şapte legi ale predării, numeşte „Legea procesului de învăţare". Asta înseamnă să stimulezi şi să direcţionezi iniţiativa proprie a celui ce învaţă, autodidacticismul — aceasta este expresia cheie.

De fapt, am mai putea formula această lege astfel: învăţătorul trebuie să-1 provoace şi să-l direcţioneze pe auto-didact şi ca o regulă (ale cărei excepţii vi le voi spune mai târziu), nu-i spuneţi nimic celui ce învaţă — şi nu faceţi nimic pentru el — dacă poate face şi singur respectivele lucruri. Prin urmare, nu ceea ce faci în calitatea ta de profesor este important, ci ceea ce fac cei pe care-i înveţi, ca rezultat al muncii tale.

Această definiţie fixează atât profesorului cât şi elevului roluri bine definite:

40

Profesorul este mai întâi o persoană care stimulează şi care motivează; nu un jucător, ci un antrenor care-i incită şi îi direcţionează pe jucători.

Elevul este înainte de toate o persoană care investighează, descoperă şi pune în practică.

Deci, nu uitaţi, piatra de încercare a unui profesor nu este ceea ce face sau cât de bine face un lucru, ci cum şi cât de bine îl va face cel pe care-1 înva ă.ț

Fata mea cea mai mare, Barb, lua lecţii de vioară de la

prim-violonistul Orchestrei Dallas Symphony şi plăteam o groază de bani pentru asta. Când a avut loc concertul, cine credeţi că a cântat? în nici un caz el. Nu l-am auzit cântând nici măcar la un concert... nici nu l-am auzit spunând: „Doam-nelor şi domnilor, am să vă arăt cât de bine stăpânesc acest instrument." Nu, eu nu-1 plăteam pentru a-1 auzi cum cântă, ci pentru a o învăţa pe Barb să cânte la vioară, iar ceea ce mă interesa pe mine era să văd cât de bine ştie ea să cânte, ca rezultat al muncii lui de predare.

Profesorii buni se concentrează nu asupra a ceea ce fac ei, ci asupra a ceea ce fac elevii lor.

Platon a făcut o afirmaţie pe care ţi-ai putea propune să o memorezi: „Ceea ce este de onoare într-o ţară este sădit acolo." Ce anume te împlineşte din ceea ce predai? Te mul ume te ideea că elevii îţi dau toate răspunsurile corecte şiț ș rostesc toate adevărurile creştine? Te simţi astfel împlinit?

Unii dintre studenţii mei de la seminar erau supăraţi că nu mă lăsam impresionat în mod deosebit de cât de mult ştiau. Ei dădeau mereu replici în greacă şi ebraică pentru a mă impresiona cu cunoştinţele lor iar eu le-am spus:

— Mare scofală. Cum vă schimbă aceste lucruri viaţa?De multe ori însă punem accentul greşit în sistemul

nostru educaţional, crezând că a preda înseamnă a spune ceva, iar a verifica înseamnă practic a evalua câtă materie a tocit

41

elevul — profesorii sunt interesaţi de cât de mult poate acumula un elev în capul lui, pentru ca apoi să pună totul pe o coală de hârtie. Am întâlnit odată pe coridor un student care mergea la un examen. Părea a fi în transă, iar eu l-am luat pe după umeri şi am început să-i vorbesc.

— Domn' profesor, a glumit el, nu mă atingeţi! Va ieşi din mine tot ce am învăţat până acum.

Asta nu este educaţie.Există mulţi oameni care nu au stat niciodată într-o sală

de clasă a vreunui colegiu dar care sunt educaţi strălucitor. Există bărbaţi şi femei, oameni ai înţelepciunii, care au primit - şi mai primesc — educaţie. Chiar dacă nu cunosc toate lu-crurile, ei şi trăiesc ceea ce cunosc — iar Dumnezeu îi foloseşte ca instrumente în mâna Sa pentru a-Şi îndeplini planurile Lui.

TENSIUNEA

Psihologul Abraham Maslow a stabilit patru nivele de învăţare.

Nivelul începătorilor, nivelul de bază de la care porneşte oricine, este cel al incompetenţei inconştiente — unde nu cunoşti, dar nici nu ştii acest lucru.

Următorul nivel este cel al incompetenţei conştiente — unde realizezi că de fapt nu ştii prea mult. Cum afli? De obicei îţi spune cineva, dar se poate întâmpla şi să descoperi tu însuţi.

Al treilea nivel este competenţa conştientă — după cc ai învăţat ceva, ca atunci când ai priceput pentru prima dată cum sc conduce o maşină, eşti perfect conştient de asta dar şi aplici ce ai învăţat.

Ultimul nivel este competenţa inconştientă — eşti atât de competent că nici măcar nu e ti con tient de acest lucru:ș ș intri în maşină, învârţi cheia în contact, tragi frâna de mână, bagi în viteză şi acţionezi o serie întreagă de mecanisme

42

coordonate, fără ca măcar să te gândeşti la ele. De fapt, în cea mai mare parte din timpul pe care-1 petreci conducând te gândeşti la cu totul altceva decât la condus.

Arta de a preda — şi dificultatea de a învăţa — este de a-i face pe oameni să se plaseze ei înşişi la începutul acestui ciclu, să ajungă la bază, pentru a putea începe procesul de învăţare.

Nu va fi uşor — nici pentru tine, nici pentru ei. Dar nu poate exista creştere, dezvoltare, învăţare fără tensiune.

Încordarea este absolut necesară procesului.Fără îndoială că prea multă tensiune duce la frustrare,

stres, anxietate. Dar prea puţină tensiune produce apatie.De aceea, Dumnezeu lucrează în vieţile noastre potrivit

planului Său divin, aşa încât echilibrul nostru este perturbat în mod periodic. Aşa ne creşte El pe noi.

Noi ne rugăm: „Doamne, fa-mă ca pe Fiul Tău", apoi ne ridicăm de la rugăciune şi ieşim, dar totul în viaţa noastră este atât de fragmentat. Atunci ne întrebăm: „Doamne, ce se întâmplă?" Ceea ce se întâmplă este că El ne răspunde la rugăciune. Să nu uităm că Iisus Hristos, cu toate că era copil, a învăţat să fie ascultător prin ceea ce a suferit.

Le permiţi elevilor tăi o stare de confort? Sau îngădui ca echilibrul lor să fie perturbat, pentru ca ei să realizeze că trebuie să studieze mai mult Cuvântul lui Dumnezeu şi să se gândească mai mult că trebuie să aplice acest cuvânt în viaţa de zi cu zi?

Unul dintre lucrurile pe care le aplic din ce în ce mai mult ca profesor este jocul pe roluri. Am format odată împreună cu Jeanne o echipă care preda la o clasă de aproximativ cinci sute de soţii ale celor de la seminar. Le predam pe rând, fiecare dintre noi luând câte o secţiune scurtă, urmată de secţiunea celuilalt. La un moment dat, când Jeanne a început să vorbească, m-am uitat la ea şi i-am spus cu asprime:

43

— Jeanne, n-am stabilit că nu facem partea asta?— Howie, a răspuns ea tăios, exact asta am hotărât înainte

de a ajunge aici. Am început să ne certăm.O stare de tensiune a pus imediat stăpânire pe cei din

sală. Sala era plină. Dacă s-ar fi aprins un chibrit acolo, am fi lost următorii oameni trimişi pe Lună.

Când am încetat, într-un târziu — iar ei şi-au dat seama că cearta a făcut parte din plan — sala a explodat în aplauze. Nu ne-a fost teamă să ne arătăm aşa cum suntem; îndrăznesc

să spun că am ştiut cum să ne certăm unul cu celălalt, iar tensiunea rezultată a intensificat învăţarea.

Câteodată, o situaţie de predare pe roluri poate cu adevărat să îl provoace pe cel care învaţă să se implice. Unul dintre studenţii mei a aplicat acest mod de predare la o lecţie despre comunicarea în căsnicie, la o biserică baptistă. El a invitat o familie de la seminar, soţ şi soţie, pe care nimeni din sală nu-i cunoştea, ca vizitatori. În timp ce el citea, cei doi au început să şuşotească aprins între ei.

— De ce m-ai adus aici? spuse bărbatul.— Taci din gură! răspunse ea.— Ţi-am spus că nu vreau să aud nici un fel de tâmpenii

din astea religioase, i-a aruncat el.Dintr-o dată, un alt bărbat din sală s-a aplecat şi i-a spus

soţului:— Dă-i pace, omule! — ceea ce nu prea făcea parte din

program.

Ce încercaţi să faceţi în viaţa asta?

Am fost odată să predic la o biserică de pe Coasta de Vest şi cum m-am ridicat să vorbesc, am zărit în faţa mea, pe amvon, această întrebare: „Ce încercaţi să faceţi cu aceşti oameni?" Aproape că mi-a schimbat cursul mesajului.

44

După aceea, l-am întrebat pe pastorul bisericii ce era cu acea întrebare. El mi-a spus:

— Hendricks, am predicat vreme de doisprezece ani fără a avea un obiectiv şi, până la urmă, m-am lămurit într-o zi că dacă eu nu ştiu ce vreau să fac, există o mare probabilitate ca nici ei să nu ştie ce le-ar reveni lor să facă. De aceea am început să vin la amvon cu obiective foarte precise.

Cum stai tu? Ai tu scopuri precise în predare? Ştii tu să oferi o adevărată educaţie?

Ţi-aş sugera trei scopuri de bază dar pe care nu aş vrea să le iei de-a gata; cred că ar trebui să le analizezi şi tu. Dacă te gândeşti suficient de mult la ele şi devin un instrument per-sonal în predarea ta, atunci vor exista în generaţiile următoare oameni care se vor ridica şi te vor numi binecuvântat.

Scopul numărul unu: învaţă-i pe oameni cum să gândească.Dacă vrei să schimbi în permanenţă o persoană,

asigură-te că modul său de gândire se schimbă şi nu numai comportamentul său. Dacă tu îi schimbi numai comportamentul, el nu va înţelege de ce s-a schimbat, ceea ce este doar superficial şi, de obicei, de scurtă durată.

Datoria ta de profesor este să „întinzi" gândirea unor oameni — care, într-un fel, este ca o bandă elastică. O dată ce ai întins-o, nu va mai reveni niciodată la forma originală.

Am cunoscut mulţi studenţi care se temeau că-şi vor solicita prea mult creierii, că îşi vor folosi mintea până la epuizare. Pentru aceştia am o veste bună. L-am întrebat odată pe un prieten de-al meu din Philadelphia, care era medic, dacă a văzut în viaţa lui multe creiere.

— Câteva sute, mi-a răspuns.— Ai văzut vreunul care să fi fost complet uzat?— N-am văzut nici unul care să fi fost câtuşi de puţin

folosit, mi-a răspuns el.

45

Aşa că, mergeţi înainte şi asumaţi-vă acest risc.Când vorbim despre a-ţi stoarce creierii, nu ne referim numai la reorientarea prejudecăţilor. Cei mai mulţi percep aşa lucrurile. Noi ne referim la un proces pretenţios, un proces de plantare a seminţelor care vor germina mai târziu şi care,într-un mod destul de interesant, vor deveni fructe. Când anume? Nu ştim niciodată. Aceasta este provocarea predării.

Unii dintre studenţii mei din primii ani au venit la mine şi mi-au spus:

— Mi-aţi schimbat întregul curs al vieţii.— Oh, e de-a dreptul încurajator, le-am răspuns. Oare ce

am spus eu ca să vă schimb cursul vieţii? Şi-atunci ei mi-au redat câteva fundamente profunde pe care le-am spus eu şi a trebuit să le spun:

— Nu-mi prea amintesc să vă fi spus aşa ceva, dar este extraordinar. Daţi-mi voie să-mi notez şi eu.

Dacă te gândeşti la asta, oamenii pe care-i consideri cei mai buni profesori din viaţa ta au fost probabil aceia care au plantat seminţe — iar tu continui să aduni roade în urma lor.

Nu te lăsa niciodată atât de prins de o lecţie încât să uiţi că: o predare bună — şi adevărata educaţie — este formată pur şi simplu dintr-o serie de momente de învăţare. Aceasta presupune o dialectică a lucrurilor imprevizibile, pentru ca atunci când răzbaţi până la mintea şi inima celui căruia îi predai, el să fie gata pentru a învăţa.

Ilustraţia clasică pentru aceasta este Marcu 4 — pilda semănătorului. Citind această pildă, descoperim că există o singură variabilă în flecare situaţie pe care o descrie Iisus. Semănătorul este acelaşi, sămânţa este aceeaşi, dar de fiecare dată solul — răspunsul individual — este diferit. Totul ţine de răspunsul individual.

Orice faceţi, fiţi pregătiţi să exploataţi aceste momente de învăţare, ajutându-i pe cei entuziaşti să înveţe să gândească.

46

Şi nu uita i: dacă-i învă aţi cum să gândească, asta presupuneț ț că voi în ivă şti i cum să gândi i.ș ț ț

Eu m-am schimbat în permanenţă datorită unora dintre profesorii mei de la colegiu şi de la seminar şi de multe ori nu s-a întâmplat din cauza subiectului pe care ei îl tratau. Dar a avut întotdeauna de-a face cu faptul că mă aflam în faţa unor oameni care ştiau cum să gândească şi care au avut incredibila idee că mă pot învăţa şi pe mine să gândesc.

Creştinismul — şi în special creştinismul evanghelic — a

fost aspru criticat din punct de vedere intelectual. Nimic nu este mai adevărat decât că foarte mulţi văd creştinismul ca un filtru al persoanelor care nu gândesc. Pentru ei, a deveni creştin înseamnă să te autoanulezi. (Acesta este în special punctul de vedere în privinţa femeilor. Dacă aş fi membru al unora dintre comunităţile evanghelice locale şi aş fi femeie, aş plânge, ştiind că, dacă mă duc la biserică şi întreb: „Ce pot face eu pentru Iisus Hristos", mi se răspunde numai să fac prăjituri.)

Isus ne-a învăţat în schimb că trebuie să-L iubim pe Domnul Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi cu toată mintea noastră. Aşa că, nici un creştin nu poate să-L urmeze pe Hristos şi să rămână într-o stare de indiferenţă la nivel mental.

Al doilea scop: învaţă-i pe oameni cum să înveţe. Educă elevii în aşa fel încât să continue procesul învăţării toată viaţa.

Gândeşte-te pentru moment la ce presupune învăţarea. Ea este întotdeauna un proces, care are loc în permanenţă. În fiecare clipă ai ce învăţa; şi, aşa cum înveţi, aşa trăieşti. Dacă încetezi astăzi să înveţi, mâine vei înceta să mai trăieşti.

De aceea vă recomand să citiţi această carte. Este cel mai frumos compliment pe care mi l-aţi face mie despre voi înşivă. De cele mai multe ori, oamenii din bisericile noastre care au cel

47

mai mult nevoie să înveţe sunt aceia care foarte rar încearcă să o facă. Nu-i aşa că-i interesant? Dar voi aţi ales altfel. Felicitări! Sunteţi implicaţi în proces, un proces care îţi dă fiori, te ţine în viaţă.

Iar acest proces, nu numai că este incitant, dar este şi raţional. La modul ideal, el urmează trei paşi: porneşte de la întreg, ajunge la parte, iar apoi din nou la întreg. Noi numim acest proces sinteză. Este vorba de a porni de la imaginea de ansamblu la analizarea părţilor — descompunerea lor şi urmărirea sensului lor

în lumina întregului — şi punerea lor împreună, aşa încât fiecare să fi trecut prin filtrul gândirii: ,,Acum înţeleg totul şi pot folosi aceste lucruri."

Pentru a implica oamenii în procesul învăţării, oferă-le mai întâi o imagine de ansamblu. Unii oameni — ageri la minte, care se exprimă limpede, capabili — îşi petrec întrega viaţă în biserică şi tot nu percep înţelesul lucrurilor, pentru că suntem buni să descompunem lucrurile în părţi.

Am fost odată invitat să vorbesc la o biserică, iar cei mai în vârstă mi-au spus:

— Hendricks, ai putea să ne faci o favoare? Promite-ne că nu vei predica din Efeseni.

M-am hotărât să îi tachinez puţin şi le-am spus:— Ştiţi ceva, eu nu merg niciodată la o biserică la care mi se

spune ce pot şi ce nu pot să predic.— Oh, nu! N-aţi înţeles! mi-au răspuns ei. Noi studiem

cartea Efeseni de trei ani încoace şi abia am început capitolul doi.Tendinţa este cam aceeaşi, de aceea, majoritatea oamenilor

din bisericile noastre sfârşesc prin a vedea nu mai mult decât douăsprezece părţi sau fragmente. Ei nu pot percepe întreaga imagine.

48

Procesul învăţării nu numai că este incitant şi logic, dar este şi un proces de descoperire. întotdeauna adevărul va fi mai de folos şi va aduce roade când ajungi să îl descoperi tu însuţi.Vreme de peste trei decenii am susţinut la Seminarul din Dallas un curs intitulat: „Cum să studiezi Biblia tu însuţi?” Este cel mai minunat curs pe care am avut vreodată ocazia să-1 susţin. După ce studiază un anume pasaj fiecare în parte, studenţii vin la oră şi nu ne ajunge niciodată timpul pentru a împărtăşi tot ceea ce au descoperit.

De multe ori vine câte-un student la mine şi-mi spune:— Domnule Hendricks, pot pune pariu că dumneavoastră n-

aţi mai văzut asta până acum. (El se gândeşte că nici John Calvin sau Martin Luther n-au avut habar despre acele lucruri.) Şi, după ce îmi redă o bijuterie de adevăr spicuită din text, nu există profesor de seminar care să se manifeste mai entuziast ca mine.

Ce fac însă cei mai mulţi dintre noi cu un astfel de student? îi răspundem:

— Foarte bine, Bill. De fapt, acum cincizeci şi trei de ani, când L-am întâlnit pe Isus, am descoperit şi eu acest adevăr.

Prin urmare, ascultătorul de rând din bisericile evanghelice nu mai este stimulat de adevăr, ci îl ascultă în mod pasiv. Programul de educare din biserici este de multe ori o insultă la inteligenţa umană. Le oferim flori veştejite în loc să îi învăţăm cum să crească în adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu, care este o realitate vie. Ei nu mai ajung să trăiască experienţa învăţării prin descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu... şi să exclame:

— Asta a spus Dumnezeu. El îşi doreşte ca eu să fac asta. Cineva a mai auzit acest lucru şi a experimentat schimbările pe care le trăiesc eu în viaţă!

Al treilea obiectiv:Învaţă-i pe oameni cum să muncească.

49

Revenim astfel la principiul că nu trebuie să facem pentru un student nimic din ceea ce poate face el singur. Dacă o faceţi, ei vor deveni învăţaţi invalizi... slăbănogi pedagogici. Dacă aţi fost vreodată la Yellowstone National Park, aţi primit probabil o bucată de hârtie la intrarea în parc. Pe ea era scris, cu litere mari, un avertisment: „Nu daţi de mâncare la urşi!” Dar, puţin mai încolo, ajungeţi în centrul parcului şi vedeţi oameni care hrănesc urşii. Prima dată când am sesizat acest lucru l-am întrebat pe portar de ce se întâmplă asta. Şi el mi-a răspuns:

-Domnule, nu vedeţi decât o mică parte din întregul adevăr. Şi mi-a povestit cum, toamna şi iarna, personalul de deservire a parcului trebuie să scoată afară trupurile urşilor morţi din cauză că şi-au pierdut capacitatea de a-şi căuta singuri hrana.

Tot aşa ni se întâmplă şi nouă.Aş pune o întrebare care s-ar putea să fíe convingătoare, aşa

că puneţi-vă centura de siguranţă.Eşti unul dintre acuzaţi? Eşti parte a problemei sau cauţi

soluţii?Nu uita niciodată că datoria ta este să formezi oameni care să

fie în stare să se descurce singuri, să fie disciplinaţi, să facă ceva pentru că au ales să facă acel lucru. De aceea vă sfătuiesc să petreceţi mai mult timp punând întrebări şi găsind apoi răspunsuri. Datoria noastră nu este să dăm răspunsuri uşoare şi rapide, să găsim soluţii miraculoase care nu se potrivesc deloc cu realitatea vieţii. Mult, mult mai indicat este să plece studenţii de la curs cu întrebări care să li se învârtă în minte, la care să se gândească şi despre care să vorbească, şi cu probleme la care să dorească să găsească soluţii până săptămâna următoare.

Abia atunci veţi educa în mod eficient — şi e mai bine decât căscatul politicos pe care-1 sesizaţi de obicei.

50

Şi, înainte de a trece la altceva, fiţi siguri că vă va lua ceva muncă să-i puneţi pe alţii să muncească.

Abilităţi fundamentale

Dacă-i înveţi pe studenţi să gândească, să înveţe şi să muncească, ajută-i să stăpânească patru abilităţi de bază: citit, scris, ascultat şi vorbit.

Bisericile noastre evanghelice au nevoie disperată de oameni care să citească. Vreau să fac o profeţie: la sfârşitul acestui secol, tot mai multe din bisericile noastre vor fi nevoite să-şi înveţe din

nou oamenii să citească ca remediu la problemele lor.Am spus într-o zi la o oră de seminar că problema unui

individ care termină o facultate este că nu mai poate citi, scrie sau gândi. Iar dacă nu poţi citi, scrie sau gândi, ce altceva poţi să faci.

— Să te uiţi la televizor, mi-a răspuns cineva.Exact aşa este. Iar televiziunea ne mănâncă prânzul

educaţional. Ca învăţător creştin, şi mai ales ca părinte, ar trebui să fii pe deplin conştient de adevărul că oamenii sunt dominaţi de dorinţa de a se droga, iar ce poţi face mai util pentru ei ar fi să îi ajuţi să se lase. Această predispoziţie rea poate să le năruie nu numai capacitatea de a citi, ci şi abilitatea de a gândi şi de a crea — care este cea mai importantă abilitate pe care vrei să le-o dezvolţi elevilor tăi, în calitatea ta de învăţător.

Există desigur o mulţime de practici pedagogice comune care nu reuşesc să dezvolte la fel de bine aceste abilităţi. Băiatul meu mai mare, Bob, era atât nerăbdător să înceapă primul an de şcoală, încât mi-a spus:

— Tati, am să învăţ să citesc!Şi după prima zi de şcoală a venit acasă dezamăgit şi mi-a

spus:— Tati, nu ştiu să citesc.

51

I-am spus că îi va lua ceva timp până va învăţa să citească, dar să persevereze.

După o vreme însă, când am văzut că trec luni de zile şi el nu ştia să citească, m-am îngrijorat. M-am luat să mă duc să vorbesc cu învăţătoarea lui, o tânără tare drăguţă, proaspăt ieşită din şcoală.

— Oh, domnule Hendricks, mi-a spus ea, nu înţelegeţi. Important este ca el să fie fericit, nu ca el să înveţe să citească.

„Oh, nu, m-am gândit eu, noi suntem împotriva cultului

fericirii”. Ne-am împăcat cu situaţia până la sfârşitul anului când am întrebat-o pe învăţătoare:

— Doamnă, v-aţi gândit măcar un moment că el ar fi mai fericit dacă ar şti să citească? Se pare că asta nu-i trecuse niciodată prin cap.

Am cheltuit apoi şase sute de dolari ca să urmeze un curs de învăţare a cititului — şi aceşti bani au fost investiţi cum nu se putea mai bine, pentru că el poate să citească astăzi chiar mai repede decât mine (deşi eu citesc foarte repede), iar când suntem împreună, purtăm discuţii extrem de interesante despre ceea ce citim.

Dincolo de abilitatea de a citi se află aceea de a scrie. Oferă-le elevilor tăi oportunităţi creative de a exprima pe hârtie ceea ce gândesc. Vei fi fascinat de ceea ce realizează unii dintre ei.

Dintre celelalte două abilităţi — ascultarea şi vorbirea — ascultarea este cea mai dificilă, cea mai mare artă şi abilitatea crucială pentru fiecare. Deşi le vorbim cu înţelepciune oamenilor despre ascultare, nu îi modelăm pentru aşa ceva.

Un om de afaceri obişnuit îşi petrece şaptezeci la sută din timpul său ascultând, fără a beneficia în acest sens de o anumită educaţie. Du-te la oricare colegiu şi vei vedea că nu poţi să-1

52

termini fără să urmăreşti un curs despre vorbire. Dar aproape nici un colegiu nu te va constrânge să faci cursuri despre ascultare.

Ani de zile i-am învăţat pe alţii să vorbească şi vă pot spune că este relativ uşor să înveţi o persoană vorbindu-i. Dar încearcă să o înveţi să asculte!

Noi predăm în seminare homiletica — ştiinţa întocmirii şi rostirii unei predici — iar rezultatul acesteia este predicarea. Bineînţeles că a predica este cu totul biblic. Nu putem să nu ne supunem textului biblic. Aici nu este vorba de o opţiune. Dar, la

ce bun să predici, dacă nimeni nu te ascultă?Mai mult, un învăţător bun este şi un ascultător bun. Nu mulţi

oameni îţi vor spune asta, dar merită să mă crezi.Ca să nu mai vorbim că avem aici de-a face cu un domeniu

de pregătire pe care, la modul ideal, părinţii ar trebui să-1 înceapă mai devreme, acasă. Eu îi îndemn să încerce să-şi pună copiii pe picioare şi să vorbească încă de la vârsta de trei, patru sau cinci ani. Mai târziu, ajungi să-i scoţi din spitale sau din închisoarea locală, sau din alte locuri unde au ocazia să îşi rostească crezul. înveţi să vorbeşti vorbind.

Un fundament numit eşec

Eşecul este o parte necesară a procesului de învăţare.Eu am patru copii. Ştiţi cum au învăţat ei să meargă? într-o

zi, pe când stăteau în ţarc, s-au uitat atent la cineva care traversa camera. Şi s-au gândit: „Hei, uite ce minunat este să mergi!” Aşa că s-a ridicat fiecare spunându-şi: „Acum am să încep să merg.” Şi din acel moment au început să meargă.

Desigur că nu credeţi aşa ceva. Aţi urmărit un copil mic care se ridică să meargă, porneşte, face câţiva paşi clătinându-se, iar apoi cade. El se ridică din nou, iar în mijlocul camerei îţi întinzi braţele şi-i spui: „Haide, Billy”. Şi el începe să vină, dar imediat picioarele i-o iau înaintea corpului şi cade lat pe podea.

53

Oare îşi spune el atunci: „Ptiu! Cred că nu voi avea niciodată vocaţia de a merge?” Nu, el se ridică din nou şi porneşte, şi cade, şi se ridică, şi cu cât învaţă mai mult să meargă, cu atât cade mai puţin — chiar dacă nu va mai avea în viaţă ocazia să opteze pentru a cădea.

Imaginaţi-vă scena: ucenicii au fost trimişi doi câte doi şi au avut sorţi de izbândă. Ei se întorc la Isus şi îi spun:

— Doamne, chiar şi demonii ni se supun!Dar, ajung într-o bună zi să se confrunte cu un caz dificil. Ei

nu reuşesc să scoată dracul dintr-un băiat. Tatăl copilului vine exasperat la Isus şi îi spune:

- Le-am cerut ucenicilor Tăi să-1 scoată, dar n-au putut. Iar Isus scoate dracul din băiat.

Fireşte, ucenicii îl iau pe Isus deoparte şi-L întreabă:- Doamne, ce s-a întâmplat?Iar El le răspunde:— Soiul acesta nu iese decât cu post şi rugăciune.Şi, aşa cum s-a-ntâmplat deseori, gustul eşecului le-a oferit

ucenicilor o experienţă extraordinară din care au avut ce învăţa.Unul dintre cei mai strălucitori studenţi pe care i-am avut

vreodată este acum profesor la o universitate de prim rang şi a devenit repede o autoritate mondială de frunte în domeniul său. El a învăţat de la mine o lecţie la care a căzut cu brio. Şi, până în ziua de azi, vă va spune că a fost cea mai utilă experienţă din viaţa sa.

Situaţii speciale

54

A preda este în egală măsură o ştiinţă şi o artă. Ca ştiinţă, ca presupune legi de bază. Ca artă, presupune cunoaşterea excepţiilor de la reguli.

Există excepţii de la principiul de a nu spune niciodată studenţilor — sau de a face pentru ei — ceea ce pot învăţa sau face ei înşişi, iar dacă cunoşti excepţiile, vei fi ferit de anumite frustrări.

Una dintre excepţii presupune pur şi simplu chestiunea salvării timpului. Nu e nevoie să pierzi ore pentru a reinventa roata. Şi dacă clădirea în care ne aflăm ia foc, nu mai avem timp pentru o şedinţă

de meditat la ce urmează să facem. Este nevoie de cineva care să strige: „Pe aici se iese!” La fel se întâmplă şi în predarea corectă.

A doua excepţie se referă la studenţii care au nevoie în mod special de a fi încurajaţi şi ajutaţi. Din diferite motive, pe măsură ce aceşti studenţi se implică în fascinantul proces al învăţării — care implică în mod necesar experienţa eşecului — ei sunt tot mai tentaţi să renunţe. În procesul eşecurilor, este foarte uşor pentru ei să afirme: „Ştiu că asta nu pot face.”

Într-un interviu pentru televiziune, am fost odată întrebat ce am învăţat în treizeci şi cinci de ani de predare la seminar. Am răspuns că am învăţat că principala mea îndatorire este să-i spun studentului cu convingere că „Eu cred în tine. Vei reuşi!” Studenţii seminarului — tineri şi tinere pe care îi poţi considera crema într-o comunitate evanghelică — sunt astăzi adeseori chinuiţi de sentimente de inferioritate.

Aşa că, în predarea voastră, fiţi mai atenţi cu oamenii care spun: „Eu nu cred că Dumnezeu mă poate folosi”, sau cu copilul care spune „Mi-ar plăcea să fiu avocat sau misionar, dar nu cred că am ce-mi trebuie pentru aceasta”. Este foarte uşor să dărâmi moralul unor astfel de oameni.

Cea de-a treia excepţie este când studenţii sau elevii tăi sunt mult prea motivaţi şi iau tot ce le dai, dar mai cer. Ei sunt atât de

55

porniţi şi interesul lor este atât de mare, încât cu greu se pot stăpâni.

I-am dat odată un Nou Testament unui fost fotbalist profesionist, care îl găsise pe Isus şi a cărui viaţă se schimbase în mod radical. La o săptămână după ce i l-am dat ne-am întâlnit din nou şi mi-a spus:

— Am citit.— Minunat, i-am răspuns, acum vei vrea să-1 păstrezi pentru

a-1 citi până la capăt.

— Nu, a zis el, am citit tot textul, şi Psalmii de la sfârşit. Am înţeles, a continuat, că mai există o a doua jumătate. De aceea i-am dat o Biblie întreagă şi după patru săptămâni el citise deja tot Vechiul Testament. (Eu cunosc oameni bătrâni din bisericile evanghelice care n-au citit toată Biblia în întreaga lor viaţă!)

Aşa că, atunci când întâlneşti un student sau un elev atât de înfometat de cunoaştere, spune-i tot ce poţi să-i spui.

Nu te întoarce

În final, un avertisment: chiar dacă ia timp, o dată ce ai trecut cu studenţii peste bariera şi prin adevărata bucurie a descoperirii şi a învăţării, ei nu vor mai putea niciodată să se împace cu o educaţie mai puţin interesantă. Ei nu vor mai fi mulţumiţi niciodată cu altceva decât cu o implicare adâncă în procesul învăţării.

56

Cunoaşterea nu poate fi transferată ca o substanţă materială de la o minte la alta, pentru că gândurile nu sunt obiecte care pot fi ţinute şi mânuite... Ideile trebuie regândite, experienţa trebuie re-experimentată.

John Milton Gregory

3 . L E G E A A C T I V I T Â Ţ I I

Ca vorbitor, datoria ta nu este să impresionezi oamenii, ci să- i influenţezi; nu doar să-i convingi, ci să-i schimbi.

În zilele noastre, educaţia creştină a devenit întru totul pasivă, ceea ce este nefiresc, pentru că, creştinismul este cea mai revoluţionară forţă de pe planetă. Această forţă schimbă oamenii.

Dar noi am luat această deosebit de revoluţionară forţă pe pământ şi am concretizat-o. Atitudinea creştinului obişnuit este foarte bine exprimată în cântecul său: „Cum a fost la început este acum şi aşa va fi întotdeauna". Bisericile şi creştinismul nu se pot împotrivi deseori marilor schimbări pe care trebuie să le aducă.

Romani 8 ne spune că fiecare om care crede este predestinat să devină asemenea chipului lui Isus Hristos. Dacă lucrul acesta este adevărat, efectiv adevărat, atunci cât de multă schimbare suntem îndreptăţiţi să aşteptăm?

Implicare maximă — învăţare maximă

Dacă predarea ar însemna numai a spune, copiii mei ar fi incredibil de strălucitori; le-am spus tot ceea ce trebuie să ştie. Probabil că acest lucru este adevărat pentru majoritatea părinţilor. Pot să aud un tată strigând: „De câte ori ţi-am spus asta, Hule?",

57

şi adolescentul său să-i răspundă aiurea: „Nu ştiu, tată, mi s-a stricat computerul".

Dar procesul de predare-învăţare înseamnă ceva mai mult.Legea activităţii ne spune că învăţarea maximă este întotdeauna rezultatul implicării maxime. Ceea ce este adevărat, dar cu o condiţie. Activitatea în care cel care învaţă este implicat trebuie să fie plină de înţeles.

Această condiţie presupune o importantă caracteristică în învăţare: activitatea de învăţare nu are niciodată sfârşit în ea

însăşi; este întotdeauna un sens al unui sfârşit.— Am reuşit să-i facem pe studenţi să fie preocupaţi!, spune

profesorul cu mândrie.— Făcând ce anume? întreabă observatorul.— Nimic, dar sigur au o minge de jucat.Nu-ţi uita niciodată scopul. Obiectivul pe care îl ai îţi

determină rezultatul. Realizezi obiectivul pe care ţi l-ai fixat.Timp de câţiva ani am fost membru al unei organizaţii care

n-avea nici un scop şi care a existat un sfert de veac. Probabil că am început să mă gândesc: „Care ar putea fi pe lumea asta scopul unei asemenea organizaţii?"

Până la urmă, la o întrunire a conducerii organizaţiei, am întrebat:

— Oameni buni, care este scopul acestei organizaţii?— Păi, frate Hendricks, asta-i o-ntrebare bună. Frate Brown,

aţi făcut parte din organizaţie mai mult decât oricare dintre noi. Care ar fi, după dumneavoastră, scopul acestei organizaţii?

Ne-am învârtit în jurul mesei încercând să găsim un răspuns la această întrebare, dar nimeni nu a putut să dea un răspuns clar şi convingător. Aşa că am spus:

— Pot să fac o propunere?— Oh, da! O propunere este întotdeauna binevenită.

58

— Propun să îngropăm afacerea!— Dar, frate Hendricks, activăm de peste douăzeci şi cinci

de ani.— Atunci, acesta este al douăzeci şi cincilea dintre cele mai

bune motive pe care le pot invoca pentru a pune capăt acestei activităţi. Eu am ieşit din conducerea organizaţiei, dar ea mai există încă, din motive pe care n-am să le ştiu niciodată.

Activitatea care are un ţel, presupune a fi o activitate de calitate. Gândeşte-te o clipă la următoarele trei afirmaţii şi

întreabă-te cum ai putea să le valorifici pe fiecare:1. Practica te perfecţionează.2. Experienţa este cel mai bun profesor.3. Invăţăm făcând.Pentru prima afirmaţie — nu, practica nu te face perfect decât

dacă este făcută în permanenţă. Dacă joci tenis sau golf, poţi exersa ani întregi, dar nu poţi niciodată să-ţi îmbunătăţeşti jocul, dacă exersezi într-un mod greşit. Ai nevoie de un antrenor care să-ţi arate care-i cea mai bună poziţie pentru piciorul tău, sau cum să-ţi roteşti încheietura mâinii, sau cum să ţii racheta cel mai bine. Atunci vei putea să-ţi îmbunătăţeşti jocul. Deci, afirmaţia corectă ar trebui să fie: Bine ghidată, practica te perfecţionează.

In ceea ce priveşte cea de-a doua afirmaţie, experienţa este, cu siguranţă, cel mai bun profesor. Dar nu trebuie să fi apucat momeala cocainei pentru a fi conştient de dezastrul pe care-1 aduce. Există mulţi oameni care au fost prinşi de cârligul ei şi tot nu înţeleg pericolul. Deci, cel mai bun mod de a exprima această realitate este că experienţa pe care o evaluezi în mod conştient este cel mai bun profesor.

După câte cunosc eu, Platon a fost primul care ne-a lăsat cea de-a treia afirmaţie, după cum consemnează istoria. Da, putem învăţa multe lucruri făcându-le, dar putem învăţa lucruri greşite.

59

De aceea, mai corect ar fi să spunem că învăţăm făcând lucruri bune. Cu siguranţă că uneori învăţăm făcând lucruri rele, dar se poate foarte bine ca o astfel de învăţare să fie distructivă, şi nu constructivă.

Există aşadar o corelaţie directă între a învăţa şi a face. Cu cât se implică mai mult cel care învaţă, cu atât mai mare devine potenţialul său de a învăţa. Cei mai buni elevi sunt cei care participă; ei nu sunt numai privitori din afară ai actului de învăţare, ci se simt adânc absorbiţi de el, implicaţi până la culme

în acest proces. De asemenea, ei se bucură să înveţe mai mult decât elevii care nu se implică.

Să presupunem că eu aş dori ca tu să înveţi mai multe despre Ţara Sfântă şi ţi-aş propune trei variante metodice pentru aceasta.

În primul rând, o carte despre Ţara Sfântă. Nu respinge din start această metodă. Eu sunt o autoritate în domeniu şi am studiat despre această ţară timp de mai mulţi ani. Deţin dovezi istorice şi arheologice care cred că te-ar impresiona.

Opţiunea a doua este prezentarea unui material fotografic, îţi pot pune la dispoziţie poze foarte reuşite şi chiar şi o muzică ce se potriveşte cu imaginile. Spectacolul se poate termina chiar cu un apus de soare mediteranean.

Cea de-a treia opţiune: să mă însoţeşti într-o excursie prin Palestina şi să o descoperi tu însuţi. Cred că ştiu care opţiune o vei alege.

Eu fac — şi eu schimb

Această Lege a Activităţii este confirmată de o bună înţelegere a cercetării moderne în psihologia educaţională, ca şi de un vechi proverb cihnezesc:

Eu aud şi eu uit.Eu văd şi eu îmi amintesc.Eu fac şi eu înţeleg.

60

Aş aduce o completare acestui proverb. După raţionamentul meu, atunci când faci, rezultatul este ceva mai mult decât înţelegerea, rezultatul este schimbarea.

Psihologii ne spun că avem un potenţial de numai 10% pentru a ne reaminti ceea ce auzim. Iar acest procent este virtual, nu actual. De fapt, dacă îţi aminteşti 10% din ceea ce auzi, intri în categoria geniilor.

Din păcate, cea mai mare parte a educaţiei creştine este ascultarea orientata. De aceea este de cele mai multe ori îne-

ficientă.Dacă adăugăm şi văzul la auz, psihologii spun că potenţialul

de reamintire creşte până la 50%. De aceea, ajutorul vizual este foarte important. Trăim într-o societate vizual orientată. Studentul căruia îi predau în mod obişnuit este o persoană care a petrecut mai mult timp la televizor decât în sala propriu-zisă de clasă, de la grădiniţă şi până la facultate. Este vorba de o mare cantitate de timp petrecut la televizor — care poate fi mortală, pentru că e vorba despre ceva foarte subtil şi generalizat. Şi, datorită consecinţelor reale ale văzului combinat cu auzul, cei care se uită în mod frecvent la televizor ajung, în mod treptat, cu creierul spălat de ceea ce văd.

Ce-ar fi dacă la auz şi la văz am adăuga fapta? Psihologii afirmă că această combinaţie ridică procentajul actului de memorare până la 90% — şi deceniile de predare în diferite instituţii m-au convins că acest lucru este perfect adevărat.

Timp de peste treizeci de ani nu am dat examen la seminarul cursului intitulat „Cum să studiezi Biblia singur". Asta i-a intrigat pe ceilalţi profesori. Cum poţi să predai fără a da un examen? Foarte simplu: doar implicându-i pe studenţi în procesul de învăţare.

61

Am învăţat destul de repede că studenţii pot memora materialele în orice mod le ceri să o facă, iar la examen pot să le reproducă în întregime. Şi, pentru asta, poţi să le dai un mare şi minunat 10. Strălucitor! Dar, daţi-le aceleaşi subiecte trei zile mai târziu şi veţi vedea că nu vor mai trece testul, dacă vieţile lor nu au depins de el.

Insă, după ce i-am implicat pe studenţi în proces, i-am testat douăzeci şi cinci de ani mai târziu şi încă ştiau, cunoşteau şi foloseau aceleaşi principii de studiere a Bibliei pe care le-am

predat în orele mele — şi pe care nu le-au memorat niciodată. Le-au învăţat în timp ce le foloseau. Au învăţat în procesul activităţii.

Acest lucru este adevărat şi în alte aspecte ale vieţii creş-tine. Cea mai bună cale de a învăţa înţelepciunea, de exemplu, este prin înţelepciune, nu citind cărţi despre înţelepciune.Ai citit vreodată vreuna din cărţile despre evanghelizare? Ele sunt întotdeauna pline de ilustraţii. Un bărbat urcă într-un avion, se aşează pe locul său şi, cincisprezece minute mai târziu, omul care stătea lângă el îl primeşte pe Isus Hristos. Încă o jumătate de oră şi oamenii de pe întregul rând sunt născuţi din nou. Mai trece o oră şi tot echipajul de zbor se converteşte. După aceea aterizează, iar toată lumea este salvată.

Omul de rând care citeşte aceste rânduri se gândeşte: „Ştii, ar fi mai bine să încerc şi eu." Aşa că procedează exact cum a citit în carte, dar eşuează, ca un balon de plumb. Se târăşte înapoi în vizuina lui şi îşi spune: „Nu prea cred că am darul de a evangheliza."

Nu-i bine! Dacă vrei să înveţi să mărturiseşti, pur şi simplu fă-o! Implică-te în proces. Este cea mai bună cale de a învăţa orice.

62

Adevărul şi viaţa merg mână-n mână în Scriptură. Îmi place cum vorbeşte Pavel despre ele în Tit 1:1: „...adevărul care este potrivit cu evlavia".

Isus spune: „Cine are urechi de auzit să audă." Când am citit prima dată acest lucru, m-am gândit: „Doamne, cred că glumeşti. Ce altceva mai poţi face cu urechile? Să strângi ceară? Să împiedici auzul?" Isus Se gândea însă la ceva mai mult.

Când citeşti cuvântul a auzi în Noul Testament, poţi la fel de bine să citeşti a face pentru că Domnul Isus a pus laolaltă aceste

cuvinte când a spus: „Căci cine ascultă cuvintele Mele şi le împlineşte, acela Mă iubeşte... De ce Mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi lucrurile pe care vi le spun." Ce presupune aceasta? Mai bine încetaţi să-Mi spuneţi Doamne", sau începeţi să faceţi ceea ce vă spun.

Pentru educaţia creştină, erudiţia nu este mai importantă decât ascultarea activă.

Eu polemizez în permanenţă cu Dumnezeu. Vezi, eu încerc tot timpul să-L impresionez cu ceea ce cunosc eu din Cuvântul Său, dar, nu ştiu din ce cauză, El nu pare niciodată impresionat.

De ce oare să fie impresionat? Tot ceea ce ştiu este ceea ce El mi-a revelat. Şi îmi aminteşte în permanenţă cât de mic sunt eu pe lângă Isus Hristos.

Pe tărâm spiritual, opusul ignoranţei nu este cunoaşterea, ci supunerea. în înţelesul pe care îl are Noul Testament, a şti şi a nu face echivalează cu a nu cunoaşte pe deplin.

Aşa că, Domnul spune:— Hendricks, înţelegi acestea?— Da, Doamne, înţeleg.— Bine, spune El. Următorul pas este al tău.

Activitate plină de sens

63

Să ne mai uităm o dată la Legea Activităţii: învăţarea maximă este întotdeauna rezultatul unei implicări maxime. Am afirmat că această lege este adevărată, dar cu o condiţie: activitatea trebuie să fie încărcată de sens. Ce tipuri de activităţi sunt semnificative?

Aş dori să dau cinci răspunsuri la această întrebare — cinci forme ale activităţii pline de sens. Fiecare dintre ele sunt valabile pentru tine, indiferent care este grupa de vârstă la care predai sau care este subiectul.

1. Activitatea care îţi dă o direcţie, fără să o impună.Când dai teme pentru acasă — şi ar trebui să dai — pentru a-i

implica pe elevi cât mai mult în procesul de învăţare, aminteşte-ţi întotdeauna să asiguri o sferă de libertate. Tu doreşti să structurezi, nu să-i pui pe ei în cămaşă de forţă.

Eu cer adeseori studenţilor să studieze un anume pasaj din Scriptură şi să extragă principiile din el. Şi atunci mi se pune întrebarea:

Eu cer adeseori studenţilor să studieze un anume pasaj din Scriptură şi să extragă principiile din el. Şi atunci mi se pune întrebarea:

— Domnule Hendricks, câte principii doriţi să extrag?— Nu ştiu, spun eu. Câte ai dori tu să găseşti?— Uff, se bâlbâie el, dar dumneavoastră sunteţi profesorul.— Şi tu eşti studentul. Tu eşti cel care plăteşti pentru

educaţia ta. Şi aşa l-am lăsat fără replică.Îmi trebuie în general doi sau trei ani să schimb gândirea

unui astfel de student, pentru că el provine dintr-un mediu educaţional în care conta mai mult ceea ce dorea profesorul. Niciodată nu i-ar putea trece prin cap că îşi aruncă ce are mai bun pe apa sâmbetei. Studenţii noştri muncesc pentru cine nu trebuie — pentru profesorii lor, în loc să muncească pentru ei înşişi.

64

Aşadar, ultima întrebare pentru cel care învaţă ar fi: „Ce doreşti tu si nu „Ce doreşte profesorul?" Invăţarea îi revine celui care învaţă. Tu, ca profesor, nu poţi să-l educi cu de-a sila. Trebuie să o faci să iasă la iveală. Şi, de fapt, să o faci să iasă la iveală este sensul de bază al cuvântului educaţie.

Am predat un curs într-o tabără pentru studenţii de la seminar, un curs distractiv, care oferea momente interesante, începeam prin a urmări ceva teorie în sala de curs din tabără, după care făceam o ieşire în canoe pe râul Brazos.

— Şi acum, ţineţi minte, le-am spus în clasă, unul din principiile de bază în canoe este să-ţi prinzi toate lucrurile, aşa încât, dacă se răstoarnă barca, să nu-ţi cadă lucrurile din ea. Aţi priceput?

— Da, Dom' profesor. Am notat totul aici.— Mă bucur că v-aţi notat totul. Foarte bine. Dar aş vrea să

ştiu dacă chiar veţi face cum v-am spus. Ştiţi cu toţii cum e să dormi în saci de dormit uzi.

— Da, Dom' profesor, am priceput.Aşa că am pornit către râul Brazos şi am lansat zece canoe.

Şi, de necrezut..., am mers pe râu doar trei minute, pentru că patru bărci s-au răsturnat, iar trei dintre ele nu aveau lucrurile bine prinse de barcă.

După ce am petrecut o seară nu prea grozavă pentru cei care aveau sacii de dormit umezi, a doua zi ne-am trezit cu toţii pentru micul dejun. Apoi, în sala de cursuri, ne-am împărţit în grupuri mici şi le-am cerut la fiecare să îşi stabilească meniul pentru excursie — „ce consideraţi că e mai bun. Nu este de fapt nici o diferenţă, de vreme ce mare parte din ce gătiţi va fi ars oricum! Dar, indiferent ce decideţi să gătiţi, asiguraţi-vă că v-aţi gândit în amănunţime la tot ce vă trebuie."

Cei care nu dormiseră toată noaptea erau acuma gata să-şi pregătească clătitele pentru micul dejun, dar uitaseră să aducă

65

aparatul de copt clătite. Mai mult decât atât, focul pe care-1 aveau nu era suficient, aşa că au avut nişte cătite tare lipicioase.

Aţi văzut vreodată pe cineva să folosească rămurele, încercând să întoarcă clătite cleioase? Cele mai multe ajung în foc. Celelalte sunt, eventual, scăpate pe jos.

Vă garantez că nici unul dintre aceşti oameni nu vor mai merge vreodată în tabără fără să-şi ia aparatul de clătite cu ei.

Deci, asigură o direcţie, nu urmări să fii dictatorial. Lasă-i pe ei să se zbată în laţ, dacă se întâmplă să se prindă în el. Aşa va

învăţa foarte bine din această experienţă.2. Activitatea care pune accentul pe funcţionalitate şi

aplicare.Aceasta înseamnă o activitate care îl pune imediat pe cel care

învaţă să aplice tot ceea ce tocmai i-a fost predat. Şi aceasta presupune că nu este bine ca să predai o dată mai mult decât poate fi asimilat şi pus în aplicare.

Noi folosim întotdeauna ceea ce eu numesc Educarea prin Acumulare de Date. Noi ne gândim că ei trebuie să primească toate aceste informaţii de la MINE, şi trebuie să le afle toateACUM. Aşa că forţăm nota.

Am putea la fel de bine să numim această procedură Tratamentul Hamburgerul şi Elicea, îţi pui toată carnea pe rotativ şi când îl porneşti, împroşti pe toată lumea.

Exact cum a procedat Isus, nu-i aşa? Vă amintiţi când le-a spus ucenicilor Săi: „Oameni buni, am să fiu cu voi numai trei ani, aşa că, faceţi-vă plinul acum!" Nu, bineînţeles că nu vă amintiţi, pentru că Isus — întruchiparea Adevărului — n-a spus niciodată aşa ceva. De fapt, El le-a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar nu le puteţi purta acum. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul-"

66

4. Activitatea cu un scop planificat.Aşa cum am afirmat mai înainte, obiectivele determină rezultatele. Atingi obiectivul spre care ai năzuit.Reţine: uita de „munca de rutină". Nu-i implica pe cei care

învaţă în activităţi care nu au pentru ei un obiectiv plin de semnificaţie. Nu există nimic mai neplăcut pentru fiinţa umană decât munca de rutină. Şi, sincer vorbind, de aceea multe din publicaţiile trimestriale ale Şcolii duminicale ar putea fi folosite mai profitabil ca surcele de foc.

Dacă predai o lecţie în care sunt implicate „necesităţile", întreabă-te singur: „Care îmi sunt obiectivele?" Ce poate fi îndeplinit citind toate aceste cărţi, sau făcând această cercetare, sau scriind aceste rapoarte? Oare mai multe cuvinte scrise şi mai multe cărţi citite fac ca învăţătura să fie mai bună? Sau avem aceste nevoi, pur şi simplu pentru că întotdeauna le-am avut? Multe lucruri care sunt făcute în numele erudiţiei sunt lipsite de sens.

In aceeaşi „barcă" cu munca de rutină se află amuzamentul. Aşa cum a scris un student într-o lucrare: „Oare când va înceta biserica să se ocupe de spectacol? Eu nu mă duc la biserică pentru spectacol. Dacă chiar mă interesează aşa ceva,pot să merg la un spectacol de calitate în Dallas."

Am fost profund impresionat de o programă pentru liceu de la o biserică din apropiere. Este una din puţinele pe care le-am văzut şi care lansează, în mod constant, o provocare copiilor. Ceea ce fac ei este mai mult decât o simplă distincţie. Nu sunt trataţi doar ca nişte copii. Aceşti copii fac în fiecare an o ieşire de pregătire foarte serioasă în Mexic. Fiecare dintre cei care merg trebuie să înveţe limba spaniolă şi o mulţime dintre celelalte cerinţe îi solicită pe copii la maximum. Dar lor le place. Iau un

67

autobuz cu numai 25 de locuri, deşi anul trecut au semnat să meargă optzeci şi şapte de copii.

5. Activitate care e interesată atât de proces, cât şi de rezultatele lui.

Studenţii nu numai că ştiu CE cred, dar şi DE CE cred.Dacă le oferi studenţilor tăi numai rezultatul — în ce tindem

să ne specializăm — îi limitezi pe studenţi la propriile tale limitări. Dacă le oferi procesul, atunci îi lansezi pe un drum care nu cunoaşte limite. De fapt, ei pot să te depăşească şi să devină

mai eficienţi decât tine.Unul dintre motivele pentru care am rămas atât de mult să

predau la seminar a fost împlinirea simţită la vederea atâtor studenţi care termină şcoala şi merg mult mai departe decât aş fi putut eu vreodată. După ce investeşti în ei şi îi vezi cum asimilează şi merg mai departe cu ce le-ai dat, mult mai departe decât aş putea eu, aceasta este adevărata împlinire.

Multe organizaţii creştine de tineret au sponsorizat studii ale căror rezultate au indicat, în mod surprinzător, o similaritate între copiii creştini şi cei necreştini în ce priveşte sistemul lor de valori, morala şi comportamentul lor. Diferenţa majoră dintre ei este una verbală. Creştinii răspund „nu” când sunt întrebaţi dacă ar minţi, sau înşela, sau fura, sau dacă s-ar culca cu cineva, în timp ce necreştinii răspund: „Bineînţeles, dacă asta m-ar avantaja". Dar, la nivelul comportamental de azi,aceasta nu este o diferenţă esenţială.

Pare convingător, să spui cel puţin. Gândiţi-vă la implicaţii. Acceptăm lucrurile rele. Ne împăcăm cu cuvintele. Copiii creştini cunosc toate parolele pentru a trece dincolo de Iordan, dar ratează această experienţă.

6. Activitate realistă ce include situaţii care să ofere răspuns problemelor.

68

Un student caută răspunsuri la care întrebări? Ale tale? Nu, ale sale. Dacă ne aducem propriile probleme în faţa clasei pentru a le rezolva studenţii, ei nu stăpânesc bine soluţiile, şi ne aflăm în pericolul de a produce creştini impostori.

Noi eşuăm adeseori în a sesiza problemele reale pe care oamenii le au. Deci, să aflăm: Unde sunt ei? Cu ce anume se luptă? La ce ispită trebuie să facă ei faţă?

Un număr tot mai mare de oameni din bisericile noastre au chiar acum moralul la pământ, ca untura topită. Cât de mult

vorbim noi despre asta — şi îi învăţăm despre aşa ceva?De câte ori îi învăţăm despre personajele din Biblie ca şi cum

ar fi scăpat dintr-un muzeu de ceară? Există o colecţie întreagă de creştini de carton care nu au cu adevărat problemele şi sentimentele pe care le avem noi.

Aşa că, faceţi ca activitatea voastră să semene cu viaţa şi căutaţi să deschideţi sesamul către inima oamenilor. Dar nu încercaţi să acoperiţi realitatea. Am auzit de multe ori profesori care spun: „Şi acum, copii, ce doriţi? Doriţi voia lui Dumnezeu în viaţa voastră, cu pace, satisfacţie, împlinire şi succes? Sau preferaţi voinţa voastră proprie, cu nefericire, sărăcie şi neîmplinire?" Mulţi dintre noi n-au ajuns niciodată să înţeleagă câtă distracţie poate oferi păcatul.

Mergând mai departe

Amintiţi-vă că am spus că învăţarea este un proces. Nu pune pe umărul oamenilor o experienţă şi apoi să spui:

— Ei, bine, acum o aveţi. Terminaţi-o pe asta. Ce altceva vă mai pot învăţa acum?

Evangheliile ne relatează cum au hrănit ucenicii şi Isus pe cei cinci mii de oameni. Cunoaşteţi povestea: ei au început cu (cinci

69

pâini şi doi peşti, şi cu aceştia a fost Isus în stare să hrănească cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. După ce s-au săturat cu toţii, s-au strâns douăsprezece coşuri cu fărâmituri — sfârşind prin a avea mai multă mâncare decât au avut la început. Ce minune măreaţă!

Dar puţin mai încolo citim: „Ucenicii nu au înţeles înmulţirea pâinilor."

Şi a urmat hrănirea celor patru mii. Aceeaşi poveste, numai că de data asta au avut de la început şapte pâini şi câţiva peştişor.

Dar fiecare este săturat şi se ridică şapte coşuri cu fărâmituri.Puţin mai încolo, s-a văzut clar că ucenicii nu au înţeles ce

anume voia Isus ca ei să înveţe din aceste minuni.— Nu vă amintiţi? i-a întrebat Isus, când am frânt pâinea

pentru cei cinci mii de oameni, câte coşuri s-au strâns?— Douăsprezece, au răspuns ei.— Şi când am frânt cele şapte pâini pentru cei patru mii de

oameni, câte coşuri s-au strâns?— Şapte, au răspuns ei.Şi Isus le-a spus:— Cum se face că nu înţelegeţi?Amintiţi-vă la fel de incidentul cu umblarea pe ape. Ucenicii

erau pescari profesionişti, în largul mării, şi se uită la acea arătare care părea o nălucă. Ei se sperie de moarte. Dar Isus le zice:

— Eu sunt!Petru, tipic, spune:— Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin.Isus îi zice:— Vino!Şi, să treacă peste bordul bărcii a fost pentru Petru, probabil,

cel mai greu lucru pe care 1-a făcut vreodată. Dar 1-a făcut, iar

70

Filip şi Andrei se aflau probabil în spate în barcă spunându-şi: „Oau, uite cum merge Petru!"

Dar când Filip a strigat: „Uită-te la valul acela, Petru!", Petru 1-a văzut, a îngheţat de frică şi a căzut în val. Şi atunci a rostit cea mai frumoasă şi concisă rugăciune din Biblie: „Doamne, scapă-mă!". Nu puteţi scoate nici un cuvânt din ea fără a-i schimba înţelesul. Vă puteţi imagina ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rostit una din acele rugăciuni cu care sunteţi obişnuiţi la întâlnirile de rugăciune, când cineva îşi relatează propria viaţă, şi

răzuieşte Milky Way, şi mai face o raită a câmpului de misiune, şi îşi reconstituie teologia? Petru ar fi ajuns în adâncul apei până s-ar fi terminat rugăciunea.

Daţi-mi voie să vă întreb: Cum credeţi că s-a întors Petru în corabie? Credeţi că 1-a dus Isus? Nu, el a mers pe ape înapoi, dar vă asigur că nu şi-a mai luat ochii de la Mântuitorul.

Asta înseamnă a învăţa.Am văzut de multe ori pe cineva care se scufunda, exact ca

golul din apă, pentru ca apoi să se ridice ca o persoană care crede în Dumnezeu. Ei şi-au dat seama că nu pot merge mai departe fără Dumnezeu. Domnul le-a arătat acest lucru prin eşecul avut în urma experienţei lor.

Studiind viaţa Mântuitorului, marele nostru învăţător, vedem bine că El nu a îngrămădit o colecţie de fapte teologice în mintea ucenicilor. Nu, Isus i-a implicat pe ucenici în proces, aşa încât mai târziu lumea păgână să fie chemată să mărturisească: „Aceştia sunt cei care au întors lumea pe dos."

Iată deci provocarea pentru învăţământul creştin, la acest sfârşit de secol.

71

Misiunea profesorului este ca, prin afecţiune, prin exemplul propriu sau prin orice mijloace de influenţă — fie obiecte pentru simţuri, fie fapte pentru raţiune — să stârnească gândirea elevilor săi, să le stimuleze raţionamentul. Cel mai mare dintre profesori a spus că „sămânţa este cuvântul". Adevăratul învăţător ară pământul şi pune sămânţa.

John Miton Gregory

4 . L E G E A C O M U N I C Ă R I I

Malcolm Muggeridge a observat o trăsătură surprinzătoare a aproape tuturor cărţilor referitoare la comunicare — „o incapacitate singulară de a comunica." Nu cu mult timp în urmă, am citit un volum -— 850 de pagini — despre procesul comunicării, pe care vi-1 recomand dacă aveţi probleme cu insomnia. Este absolut paralizant. După aceea însă, comunicarea nu va mai fi floare la ureche Şi dacă priveşti cu un respect sănătos dificultatea acestui proces, te vei ruga mai la obiect, vei studia şi munci mai mult , vei învăţa să te încrezi în Dumnezeu la un nivel mai profund. O companie din Chicago a dat faliment numai după un an, după ce a realizat un profit de 2 milioane de dolari. Motivul: ei nu au înţeles în ce afacere au intrat la început. Ei credeau că afacerea lor constă în producerea şi vânzarea agrafelor, nu în coafură. Când femeile au încetat să mai folosească agrafe, compania a falimentat. Nu uitaţi niciodată aşadar în ce afacere sunteţi — afacerea comunicării. Comunicarea este motivul existenţei noastre ca profesori. Comunicarea este, de asemenea, problema numărul unu a predării.

72

Construind poduri

Cuvântul comunicare provine din latinescul communis, care însemna „comun". Înainte de a putea comunica, trebuie să stabilim ceea ce este comun. Şi, cu cât există mai multe lucruri în comun, cu atât mai mult potenţial avem pentru comunicare.

Luaţi exemplul lui Mike: Mike şi soţia sa au o căsnicie fericită, au patru copii, doi băieţi şi două fete. Mike este de asemenea profesor la o clasă de adulţi la şcoala duminicală. În

clasa sa, sunt mulţi ca şi Mary. Ea este divorţată şi îşi creşte singură cei doi copii. Îndatorirea principală a lui Mike este să atingă viaţa lui Mary şi a celor ca ea. Dar el nu poate să presupună că Mary provine din acelaşi mediu de viaţă ca al său şi al lui Beth.

Astfel că Mike şi Beth trebuie să petreacă un timp cu Mary, pentru a-şi dezvolta partea comună, afinitatea, pentru a descoperi cu ce anume se confruntă ea. Ei o invită pe Mary şi pe cei doi băieţi ai ei la un grătar în spatele grădinii şi încep să vorbească. Mai târziu, o invită pe Mary la un concert simfonic. Pe urmă, apare o ieşire la pescuit, când Mary şi cei doi băieţi ai ei sunt din nou invitaţi să petreacă timp cu Mike şi băieţii lui.

Pe parcursul acestui proces, Mike şi Beth realizează o profundă afinitate cu Mary. De aceea Mike şi-a câştigat dreptul de a comunica cu Mary în dimineţile de duminică. Şi-a câştigat un ascultător.

O ilustraţie clasică din Biblie o găsim în Ioan 4 — Isus şi femeia din Samaria. Observaţi ce au ei în comun. Amândurora le este sete.— Dă-mi să beau, îi cere El.

Ea a tresărit:— Cum se face că tu, un evreu, îmi ceri mie, o samariteancă, să-ţi dau să bei?

Isus preia toată iniţiativa şi nu presupune nimic. El începe să rupă orice barieră: fie ea rasială, religioasă, sexuală, socială, sau morală — pentru a stabili o bază în comunicare.

73

Aceasta este şi îndatorirea ta. La aceasta suntem noi chemaţi.

Este ca un proces de construire a unui pod.Legea Comunicării impune exact acest proces: pentru a

împărtăşi cu adevărat informaţii, se cere să construieşti punţi.În urmă cu câţiva ani, am luat-o cu mine pe mătuşa mea, la

o întâlnire de evanghelizare — a fost pentru prima dată când ea a auzit predicându-se evanghelia. La sfârşitul mesajului său, evanghelistul a spus:— Aş dori ca toată lumea să se ridice în picioare. Şi toată lumea

s-a ridicat. Atunci el a spus:— Acum aş dori ca toţi credincioşii să se aşeze.Am privit la faţa mătuşii mele pe măsură ce ochii i s-au aprins şi maxilarul i-a înţepenit de supărare şi ruşine.

Mi-a luat cam trei ani ca să o conving să mai vină să asculte Cum se predică evanghelia, şi a acceptat numai pentru că i-am spus că voi predica eu.— Ştiu că tu nu mi-ai face aşa ceva, a spus ea.

Prietene, trebuie să ne gândim la cum se simt oamenii care sunt în faţa noastră. Le este frică să vină în bisericile noastre şi îi înţeleg.

Gândul—Sentimentul—Acţiunea

Aş dori să găsesc pentru acest proces complicat al comu-nicării o formă mai pe înţelesul tuturor. Dar, vă rog să înţelegeţi că va trebui să-1 învăţaţi şi să-1 stăpâniţi, pentru a vă fi la îndemână. O lectură de mântuială nu va fi de ajuns.Comunicarea are trei componente esenţiale: intelectul, emoţiile şi voinţa, — cu alte cuvinte, gândul, sentimentul şi acţiunea. Orice aş dori să comunic cu cealaltă persoană, asta implică... ceva ce ştiu,... ceva ce simt,... şi ceva ce fac.

74

Dacă ştiu ceva în întregime, dacă simt ceva în profunzime, şi dacă fac ceva în mod constant, am un potenţial minunat pentru a fi o persoană care comunică în mod excelent. De fapt, cu cât mai bine cunosc conceptul... cu cât îl simt mai profund... şi cu cât îl aplic mai constant... cu atât mai mare este potenţialul meu de a fi un om care comunică. Toate aceste trei componente trebuie însă să fie prezente.

Este ca şi cum aş fi un agent comercial — numai că de data asta vând concepte, nu obiecte de uz; vând idei, nu produse. Şi, pentru a le vinde, trebuie să le cunosc foarte bine, trebuie să fiu

convins că sunt valoroase şi trebuie să le folosesc eu mai întâi. înainte de toate, trebuie să-mi fie folositoare mie.

Acesta este punctul de pornire pentru procesul comunicării.Ca şi creştini care credem în autoritatea şi inspiraţia

Scripturii, deţinem un adevăr care ni s-a dat prin revelaţie, adevăr ce trebuie comunicat lumii. De aceea noi nu trebuie să fabricăm mesajul, trebuie doar să-1 rostim. Acesta este lucrul cel mai de preţ pe care-1 avem, şi totuşi, putem observa o mică problemă în comunicarea din sânul comunităţii evanghelice.

De ce? Pentru că cei mai mulţi dintre noi ne rezumăm la comunicarea mesajului punând în evidenţă numai componenta intelectuală. Ne bazăm prea mult numai pe cuvinte. Suntem convinşi că, dacă spunem oamenilor ceea ce trebuie, problemele lor se vor rezolva automat. Suntem prea slabi ca să comunicăm aspectele emoţionale şi volitive — componentele sentiment şi acţiune — pentru că ne înspăimântă.Când pomenesc de emoţii, de exemplu, s-ar putea să mă priviţi cu asprime. Credeţi că eu vorbesc despre emoţionalism, dar asta înseamnă pierderea controlului asupra emoţiilor şi voi trebuie să vă feriţi de aşa ceva. Orice se află în afara controlului nostru este periculos. Dar eu vorbesc de emoţia aflată sub control: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat..."

75

Comunicarea cea mai eficientă include întotdeauna un ingredient emoţional — factorul sentiment, elementul emoţional. Dacă eu pretind că sunt supus adevărului etern al lui Dumnezeu, atunci acest adevăr trebuie să fie reflectat în valorile mele, în ceea ce eu preţuiesc, în lucrul în care îmi investesc timpul şi banii mei, în ceea ce mă emoţionează.

Deci, ce anume te emoţionează?Aveam un vecin care îşi petrecea timpul liber lustruindu-şi

barca. De fiecare dată când treceam pe lângă el, îmi spunea:

— Hei, Howie, hai să-mi vezi barca! Într-o zi, mi-a spus că a avut treizeci şi opt de straturi de ceară pe barca lui. Acolo era inima lui. Luaţi-i jucăria din mână şi îi veţi lua anestezicul care îi alină durerea unei vieţi fără sens.

Dar tu? Ce anume te împlineşte? Să fie oare munca ta de profesor?

N-aş vrea să fiu dur, dar sunt obligat să fiu cinstit: dacă toţi cei care sunt implicaţi în predarea creştină ar fi trebuit să devină agenţi comerciali ca să-şi ducă traiul, cei mai mulţi dintre ei ar fi murit de foame. Noi predăm cel mai emoţionant adevăr din întreaga lume — adevărul etern — şi o facem ca şi când acesta ar fi cartofi zdrobiţi şi reci.

Ascultă pe cineva care vorbeşte despre un lucru presupus a fi cel mai important lucru din întreaga lume şi îl spune de parcă ar fi produsul nr. 21 de pe o listă cu numai 20 de produse. Eşti sigur că el nu simte ceea ce spune în adâncul inimii lui. Şi te gândeşti: „Dacă acest lucru este emoţionant pentru el, nu mi-ar plăcea deloc să-1 văd când este plictisit."

Însă, dacă tu îţi crezi şi simţi mesajul într-adevăr, aceasta se va vedea. De exemplu, vei folosi gesturi potrivite. Toate cărţile despre cum să vorbeşti în public îţi vor furniza idei pentru a face gesturi pline de semnificaţie, dar nimeni din lumea aceasta, nici

76

măcar cea mai mare autoritate, nu te poate învăţa mai bine decât tine gesturile pe care le faci în mod natural şi confortabil, dacă într-adevăr simţi ceea ce spui. Iar dacă nu simţi, adăugarea gesturilor va transforma discursul tău într-o performanţă născocită. Tot ce ai face tu ar fi de natura unui teatru, iar oamenii ar putea să te citească dincolo de gestul tău.

Vei mai zâmbi din când în când, dacă într-adevăr simţi ceea ce spui în mesajul tău. Vei şti că viaţa e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea. Din păcate, când unii dintre noi vom ajunge în

ceruri, Dumnezeu ne va spune:— Îmi pare rău că nu te-ai bucurat mai mult de viaţa ta. Eu

nu am avut niciodată intenţia să fiu atât de neîndurător, de aspru.Oriunde merg, mă pot aştepta să dau de vreun creştin care

are un bagaj serios de tâmpenii. Faţa lui arată ca şi introducerea la Cartea Plângerilor. Eu l-aş întreba:

— Ce mai faci?— Oh, destul de bine în aceste împrejurări, mi-ar răspunde

el.— Şi cum te descurci, l-aş întreba din nou, în astfel de

împrejurări?Nu numai că adevărul nu ne mai emoţionează, dar de prea

multe ori nici nu ne mai schimbă comportamentul. În 2 Corinteni 5:17 citim că oricine crede în Cristos este o făptură nouă şi înţelegem că asta reprezintă începutul unui proces de creştere. Deci, care este schimbarea pe care o aduce Isus în casa mea, de exemplu? Sunt eu un tată mai bun, sau un soţ mai bun, sau sunt la fel de respingător ca înainte? Dacă creştinismul nu se vede în propria mea casă, atunci nu se vede deloc, punct.

Dar afacerile? Cineva îmi spune că este un om de afaceri creştin, dar el înşeală. L-am întrebat cum califică el acest lucru în termeni ai principiilor creştine.

77

— Hendricks, îmi spune el, tu nu înţelegi. Suntem în Roma! Şi versetul spune: „Dacă eşti în Roma, fă ce fac romanii."

— Mai am un verset pentru tine, îi spun eu. „Când eşti în Roma ca şi creştin, nu fă ceea ce fac romanii."

— Pe ăsta de unde-1 ştii?, mă întreabă el şi continuă să-1 caute în Biblie.

Acest fapt merită repetat: ceea ce tu eşti este mult mai important decât ce spui sau faci. Dumnezeu foloseşte metoda întrupării. Lui îi place să ia adevărul Său şi să-1 pună într-o

persoană. El alege o persoană curată şi o lasă sau îl lasă în mijlocul unei societăţi corupte, şi acea persoană — prin ceea ce ştie, simte şi face — demonstrează într-un mod convingător puterea harului lui Dumnezeu.

Cu mulţi ani în urmă, când m-am mutat pentru prima dată in Texas, am citat o dată proverbul: „Poţi să duci un cal la apă, dar nu-1 poţi face să bea." Un texan înalt, originar din vest, mi-a răspuns:

- Băiete, aici greşeşti. Poţi să-1 hrăneşti cu sare. Dă-mi voie să te întreb: ţi se întâmplă vreodată ca oamenii să

se depărteze de învăţăturile tale fiind atât de dornici să-şi astâmpere setea prin citirea cuvântului lui Dumnezeu atunci când sunt singuri?

De fiecare dată când predai aşadar, pune-ţi întrebarea: „Ce ştiu — şi ce doresc ca aceşti elevi să ştie? Ce simt — şi ce doresc ca şi ei să simtă? Ce fac — şi ce doresc ca ei să facă?"

Un exemplu: predarea Regulii de Aur. Nu trebuie să-i faci pe studenţii tăi să decidă mental: „Acum voi începe să aplic Regula de Aur. Acum că o cunosc, pot automat să o trăiesc."

Dar, ce înseamnă Regula de Aur? Ce anume presupune cu adevărat: „fa celorlalţi ce ţi-ar plăcea să-ţi facă ei ţie?" Ajută-i pe cei din clasă să analizeze împreună:

78

♦ Cum arată Regula de Aur în înţelegerea unui grup de vârsta noastră, în experienţa noastră, în cultura noastră?

♦ Cum ne raportăm la ea? Ni se pare acceptabilă? Este radicală?

♦ Cum reacţionăm într-o situaţie tipică în care trebuie să aplicăm Regula de Aur? Care este răspunsul nostru obişnuit?

♦ Haideţi să explorăm nivelul sentimentelor, ca să înţelegem de ce trăim aşa cum trăim şi care sunt alternativele. Şi, în

sfârşit, haideţi să ne ocupăm de munca fascinantă de a găsi modalităţi de aplicare a Regulii de Aur. Haideţi să ne fixăm un scop pentru a o pune în practică săptămână viitoare. Şi când vom fi din nou împreună, ne vom împărtăşi unii altora ce s-a întâmplat — reuşitele şi eşecurile, cum am dat greş şi de ce, şi despre cât este de dificil, dar cât de mult merită să încercăm.

Calea cuvintelor

Deci, am un adevăr în mintea mea, îl simt profund, îmi controlează acţiunile în totalitate — şi doresc să vi-1 împărtăşesc şi vouă.

Următorul pas: iau acel concept-sentiment-acţiune şi îl traduc în cuvinte.Cuvintele sunt simboluri; noi luăm aceste simboluri, le aranjăm sistematic într-o ordine anume — o sintaxă, o gramatică — şi avem astfel limba ca instrument de comunicare. Dar nu ne putem opri aici. Simbolurile -— cuvintele — nu "sunt ceea ce noi vrem să transmitem. Noi nu comunicăm un mesaj al cuvintelor, ci un mesaj al vieţii. Suntem în afacerea vieţii, nu în afacerea cuvântului. Cei necredincioşi sunt plictisiţi de cuvintele noastre,

79

dar disperat înfometaţi după adevăr, şi se vor alinia la uşa noastră, dacă vor simţi că noi îl avem.

Şi totuşi, cuvintele au un rost. De multe ori sunt întrebat dacă este mai important să mărturiseşti cu gura sau cu viaţa ta.

— Dă-mi voie să-ţi pun o întrebare! spun eu. Tu zbori cu avionul?

— Da, de ce?— Ce anume este mai important pentru tine: aripa dreaptă

sau cea stângă?

Dacă mărturia prin viaţa noastră ar fi fost de ajuns, atunci oricine L-a întâlnit pe Isus Cristos pe când trăia pe pământ ar fi trebuit să fie transformat. El a fost singura persoană care a trăit o viaţă fără păcat, dar El a transmis mesajul Său şi verbal.

Deci, comunicarea este atât verbală (vorbirea, scrierea), cât şi non-verbală (acţiunea şi „limbajul trupului"), şi amândouă formele trebuie să fie puse de acord: ceea ce spui trebuie să corespundă cu ceea ce văd ei.

Isus Cristos nu a făcut niciodată ceva ce să contrazică ceea ce zicea. Acţiunile şi cuvintele Sale se aflau mereu într-o armonie perfectă.

Ca şi profesor al vostru, aş putea spune:

- Ştiţi, sunt foarte interesat de voi; de fapt, vă iubesc. Dar, dacă nu mă pregătesc niciodată când predau clasei voastre şi nu sunt niciodată dispus să vorbesc cu voi în afara orelor, mesajul meu verbal, care sună aşa de bine, este zădărnicit de mesajul meu non-verbal.

Oricum, cercetările au arătat că, cuvintele noastre măsoară doar 7% procente din tot ceea ce noi comunicăm altora. Asta ar fi cam greu de înţeles, dacă eşti ca soţia Răţoiului cel Bătrân: vorbesc-vorbesc aici, vorbesc-vorbesc acolo, peste tot vorbesc-vorbesc. (Aceasta este o avertizare pentru mulţi dintre cititorii

80

noştri: poate că te faci vinovat că predici fără a avea o diplomă. Fii atent, altfel cei din conducerea bisericii te vor opri.).

Predarea aşadar presupune un echilibru delicat şi o relaţie între conţinut şi comunicare, între fapte şi formă, între ceea ce predai şi cum predai.

Este metoda ta potrivită cu natura mesajului? Pe de o parte, nu doreşti să vorbeşti frumos, dar să nu ai nimic de spus. Pe de altă parte, cât de tragic este să îmbraci bogăţiile de nepreţuit ale lui Isus Cristos în zdrenţe.

Perfecţiunea comunicării tale

Haideţi să revedem procesul: luăm conceptele, şi senti-mentele, şi acţiunile şi le traducem în cuvinte, iar apoi le comunicăm prin vorbire — care cere două lucruri: pregătire şi prezentare.

1. Pregătirea este cea mai bună asigurare pe care o poţi avea în ceea ce priveşte comunicarea ta. Prin pregătire, tu dai mesajului formă şi trăsături. Mesajul tău are nevoie de structură; are nevoie să fie împachetat, şi abilitatea de a împacheta conţinutul este ceea ce separă bărbaţii de băieţi, şi femeile de fete în comunicare.

Ai nevoie de introducere — ceva ce să le capteze atenţia — oau! Poate fi o întrebare, un citat, o problemă, ceva din viaţa lor care îi va atrage. Nu presupune doar că îi va interesa.

Dacă începi astfel:— Aş vrea să vă spun o ilustraţie pentru început. Este o

ilustraţie foarte importantă. De fapt, a însemnat foarte mult pentru mine. Ziua trecută citeam din Vechiul Testament şi, dintr-o dată mi-a sărit în ochi, şi m-a atras... şi deci....

Ce am spus până aici? Nimic. Iată un început mai bun:— Elisei locuia în Dothan. S-a trezit într-o dimineaţă

devreme, a mers să-şi cumpere ziarul „Dothan Daily", şi a văzut

81

ceva ce a fost oribil. Deja aţi ajuns la miezul povestirii, şi clasa este împreună cu voi.

Ei bine, acest sfat de a avea o bună introducere presupune că voi ştiţi ce urmează să spuneţi şi felul în care veţi spune, în intervalul de timp ce-1 aveţi la dispoziţie. După părerea mea, aproape fiecare mesaj pe care l-am auzit putea fi puţin redus in lungime, măcar pe sfert, şi în cele mai multe cazuri chiar mai mult, dacă vorbitorul ar fi ştiut mai bine, cum să spună ce avea de spus.

De asemenea, aveţi nevoie de o concluzie — cea mai puţin pregătită parte a celor mai multe predici şi mesaje. De câte ori am auzit pe un predicator spunând la sfârşitul predicii sale — şi parcă-1 văd încercuind câmpul, căutând o cale de ieşire:

— În cele din urmă... şi în concluzie... şi mai departe... şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze acest adevăr în inimile voastre, — ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte: „Nu am nici o idee cum să închei această predică."

Între introducere şi concluzie ai nevoie de ilustraţii în mesajul tău (atât de bune încât să fie de un ajutor vizibil, să le poţi include în orice moment). Acestea sunt nişte ferestre care pun în lumină totul în aşa fel încât audienţa să poată spune: „Aha, înţeleg!" Nu furaţi ilustraţii de la altcineva; luaţi-le din propria voastră viaţă şi din modul de viaţă al celor pe care-i învăţaţi. Vorbiţi în termeni pe care ei să-i înţeleagă, ceea ce înseamnă că trebuie să-i cunoaşteţi bine si să fiţi sensibili la ceea ce ei simt în inima şi mintea lor.

Pe măsură ce lucrez cu un învăţător, unul dintre jocurile mele preferate este să îl invit la micul dejun sau la prânz şi să-1 întreb simplu:

— Ce te frământă? Cu ce probleme te confrunţi la birou?Eu nu vorbesc. Eu doar ascult şi iau notiţe cât pot.

82

Oameni ca şi el sunt învăţătorii mei.Nu uitaţi niciodată: Un vorbitor bun are sensibilitatea unui

receptor.De aceea îmi place să lucrez cu diferiţi oameni — oameni de

afaceri, casnice, tâmplari, instalatori, doctori, avocaţi, jucători profesionişti de fotbal — oameni care, după ce au fost învăţaţi despre adevăr, îl vor exprima în propriile lor cuvinte, în mediul în care se simt confortabili, folosind propriile lor expresii. Ei fac din adevăr proprietatea lor personală, tradusă în propriul lor

vocabular. Cuvintele lor nu sunt cuvintele profesorilor lor.Astfel că, testul comunicării nu este ceea ce tu ca şi profesor

spui, ci ceea ce elevii tăi spun; nu ceea ce tu gândeşti, ci ceea ce ei gândesc; nu ceea ce tu simţi, ci ceea ce ei simt; nu ceea ce tu faci, ci ceea ce ei fac.

2. Prezentarea implică, printre alte lucruri, enunţarea — vorbirea clară, astfel ca oamenii să înţeleagă exact ceea ce spui.

Am fost crescut în partea de nord-est a ţării noastre, unde aveam tendinţa să neglijăm trei lucruri esenţiale privind enun-ţarea — buzele, dinţii, şi limba. Mai târziu, ca şi student la Colegiul Weathon, am luat câteva ore de muzică în particular. Profesoara mea a început să-şi stâlcească limba în timp ce-mi dădea indicaţii şi m-am gândit: „Această doamnă are probleme." Dar într-o zi m-am lămurit că ea îmi vorbea aşa cum vorbeam eu cu ea. Aşa că am început să-mi formulez propoziţiile, şi prietenii mei din campus mi-au spus:

— Howie, pentru prima dată începem să înţelegem despre ce vorbeşti.

Alt factor este volumul vocii voastre. Dacă ai o clasă numeroasă, întotdeauna imaginează-ţi că persoana care stă în ultimul rând are un aparat pentru auz şi că bateria tocmai i s-a terminat. Aceasta este în parte adevărat când începi să predai la

83

fiecare oră. Asta nu înseamnă că trebuie să strigi, deşi uneori mi-aş dori ca unii vorbitori să o facă— m-ar putea convinge că sunt interesaţi de ceea ce spun. Vor exista şi ocazii când, pentru a accentua ceva, veţi dori să vorbiţi foarte încet.

Un alt punct: modifică-ţi tonul vocii — nu fi cântăreţ pe aceeaşi notă — şi ritmul. Ridică-i în picioare când vrei să exprimi emoţia. Aşează-i când vrei să accentuezi un punct important.

Distragerea atenţiei

Dacă ar fi fost după mine, fiecare persoană care voia să înveţe să predea trebuia să predea întâi la preşcolari. Este, în definitiv, o artă liberă a educaţiei.

Mergi în faţă cu ideea bine conturată în mintea ta —I. Scopul rugăciuniiII. Puterea rugăciuniiIII. Produsul rugăciunii

şi începi. Spui ceva în limba greacă, pentru a-i impresiona: euchomai, proseuchomai, erotao. Dintr-o dată, o vrăbiuţă se aşează pe pervazul din afara ferestrei, şi — bravo — toată clasa sare în sus şi te lasă pentru a privi vrăbiuţa mai de aproape.

Bineînţeles, adulţii fac acelaşi lucru. Poate nu se vor ridica să plece. Vor sta aşezaţi, politicoşi şi-şi vor scutura capul, uneori cum nu trebuie. Dar adevărul problemei este că mintea lor se află deseori la mii de kilometri depărtare. Distragerea atenţiei este de obicei cauza acestei atitudini.

Distragerea atenţiei apare în două forme. Una vine din interiorul ascultătorului şi nu poate fi controlată:

...femeia care a fost prea stresată ca să doarmă noaptea trecută;

...bărbatul al cărei soţii moare de cancer;

...altul căruia compania i-a adus la cunoştinţă că se va putea

84

descurca şi fără el — şi el are doi copii de trimis la colegiu;...cei doi care au intrat în biserică având feţe de creştini după

ce s-au certat pe drum către biserică (amândoi în mintea lor îşi ascut acum armele pentru runda următoare).

Toate aceste distrageri sunt nişte paraziţi serioşi. Nu poţi face nimic împotriva celor mai mulţi dintre ei, doar să ştii ca vor fi acolo.

Alte distrageri sunt cele pe care de obicei le poţi controla, cum ar fi temperatura încăperii, pe care nimeni nu o bagă în

seamă decât atunci când este prea cald sau prea frig, ori aranjarea încăperii. Încearcă să ajungi la clasă mai repede şi să aranjezi scaunele. Asta poate că o să-i uimească pe unii sfinţi (Acum a călcat în direcţia greşită — a devenit liberal!), dar alţii îşi vor da seama că se va întâmpla ceva diferit astăzi, ceva ce poate va fi emoţionant.

Ce-ar fi dacă te-ai strădui să îţi pui în ordine materialul vizual? Nu este nimic mai distractiv decât să priveşti cum o profesoară lucrează cu flanelograful fără să-şi fi făcut timp să-şi aranjeze figurile în ordine.

Astăzi vom auzi povestea lui Avraam, spune ea — dar unde este Avraam? Aşa că face o expediţie arheologică pentru a-1 găsi. Sau are tabla aşezată într-un unghi greşit când spune povestea lui Iosua. Ajunge la punctul culminant al povestirii, când— buf!, toată planşa cade. Copiii încep să facă gălăgie, şi profesoara se gândeşte: „Copiii ăştia fără Dumnezeu!" Nu, ei nu sunt fără Dumnezeu, ei sunt dumnezeieşti. Au un simţ al umorului pe care şi Dumnezeu îl are, şi le place să râdă.

Apoi, se întâmplă uneori să vorbiţi unui grup numeros, în timp ce un trimis vine încet pe culoar şi şopteşte un mesaj cuiva în particular... şi TOATĂ LUMEA îl priveşte. Ştiţi ce voi face

85

data viitoare când mi se întâmplă aşa ceva? Mă voi opri şi voi zice:

Doamnelor şi domnilor, un om vine pe culoar. Priviţi-1 atent. Acum se apropie de platformă. Priviţi-1 cu atenţie. Acum îi înmânează un bileţel fratelui Gumball. Fratele Gumball acum îi şopteşte câteva cuvinte. Omul se depărtează de platformă. Şi pleacă... înapoi pe culoar. Iar apoi mă întorc la mesajul meu şi continuu. Eliminaţi cât puteţi din genul acesta de distrageri.

Reacţia elevilor

Iată şi pasul final în procesul comunicării, şi să nu-1 pierdeţi, că pierdeţi totul: produceţi o reacţie.

Ca profesor, doresc să aflu ce ştiu ascultătorii, ce simt, şi ce fac.

Trebuie să-i determin pe ascultătorii mei să-mi spună ce învaţă. Aşa că, poate le voi pune întrebări. Întrebarea cea mai importantă, pusă într-o formă sau alta, este „înţelegi?" Şi dacă răspunsul este „Nu, nu am nici o idee", trebuie să te întorci la partea întâi.(Nu ar fi grozav dacă, în bisericile noastre, oamenii s-ar ridica pur şi simplu în picioare când nu înţeleg ceea ce vor-bitorul încearcă să le comunice şi să-i spună: „Numai o clipă. Nu am nici o idee despre ce vorbeşti?" Asta ar fi desigur o garanţie că nimeni nu ar mai adormi!)

Pot de asemenea să provoc reacţie dacă le cer elevilor să scrie cu propriile lor cuvinte: cum poţi să aplici aceasta în sfera ta de influenţă?

Sau pot să-i întreb:— Aveţi întrebări? Şi ei vor lua cuvântul, ridicând probleme

care îmi vor arăta dacă am reuşit să predau aşa încât să înţeleagă ce doresc eu ca ei să ştie, să simtă, şi să facă. Voi realiza care sunt golurile din comunicarea mea.

86

La seminar aş putea aduce un grup mic de studenţi şi, la sfârşitul orei, să-i întreb:

— Ce trebuie schimbat la acest curs? Ce v-a plăcut? Ce nu v~a plăcut? Ce nu a avut nici o logică? Nu-mi spuneţi ce vreau să aud; spuneţi-mi ce am nevoie să aud. Şi ei îmi vor spune. Am predicat odată la serviciul de duminică seara la o biserică de pe Coasta de Vest. Locul era aglomerat până la uşi. Înainte să intru, pastorul mi-a spus:

— Dr. Hendricks, am uitat să vă spun: imediat ce intraţi,

veţi vedea o masă la stânga. În seara asta veţi vedea aşezaţi acolo un instalator, un doctor, o casnică, un licean şi un misionar.... După ce aţi terminat de vorbit, ei vă vor pune întrebări. Nu vă supăraţi, nu-i aşa?

— Acum îmi spune! mă gândesc eu.Niciodată nu mi-au fost puse întrebări atât de inteligente ca

în seara aceea. Ele au surprins lipsurile din prezentarea mea, care reflectau cele mai profunde nevoi ale audienţei. Membrii juriului se aflau acolo ca să mă asigure că vorbesc în termenii ceruţi de acele nevoi.

Dacă sunteţi dornic să ascultaţi şi să provocaţi o asemenea reacţie, nu se poate să nu vă perfecţionaţi ca profesor. Reacţia ne aduce înapoi, la punctul de plecare: conceptul - sentiment-acţiune este transpus în cuvinte. De data asta însă, nu este conceptul – sentimentul - acţiunea ta şi cuvintele tale, ci ale lor — ale ascultătorilor.

Ei nu sunt papagali care repetă exact ceea ce tu le-ai spus. Mai degrabă, ei înţeleg, aşa cum tu ai înţeles. Simt adânc mesajul tău, aşa cum l-ai simţit şi tu. Şi, asemenea ţie, permit adevărului să afecteze acţiunile lor într-un mod semnificativ.

87

Cum poate un profesor să nu fie convingător şi inspirat când subiectul pe care îl predă reprezintă o realitate atât de copleşitoare?

John Miton Gregory

5. LEGEA INIMII

Predarea care are impact este aceea de la inimă la

inimă, nu de la inteligenţă la inteligenţă.Aceasta este Legea Inimii, şi este adevărată atâta vreme

cât înţelegi sensul biblic al cuvântului inimă.Este unul din acele cuvinte ca argintul viu, dar plin de

afecţiune. Noi tindem astăzi să folosim imprecis acest cuvânt, dar autorii Vechiului Testament nu l-au folosit niciodată aşa.

Deutoronom 6:4-6 este unul din pasajele care revelează contextul spiritual al acestui cuvânt. Moise spune: „Ascultă, Israele! DOMNUL Dumnezeul nostru este singurul DOMN. Să iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul Tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta" (subl. autorului).

Pentru evrei, cuvântul inimă cuprindea totalitatea personalităţii umane — intelectul, emoţiile, voinţa.

De aceea, procesul de predare este cel prin care o persoană total transformată prin harul lui Dumnezeu caută să schimbe alte personalităţi prin acelaşi har. Ce mare privilegiu!

Cel mai simplu lucru din lume este să urmezi numai calea raţiunii. Să urmezi drumul inimii este mult mai dificil. Dar este şi mai profitabil. De fapt, înseamnă schimbarea vieţii.

Caracter — Compasiune — ConţinutSocrate a rezumat esenţa comunicării cu trei concepte

fascinante pe care le-a numit ethos, pathos şi logos. Ethos cuprindea caracterul. Pathos se referea la compasiune. Logos

88

era conţinutul.Ethos, după cum 1-a gândit Socrate, însemna consacrarea

credibilităţii profesorului — acreditarea sa. El a înţeles că este mult mai important cine eşti decât ce anume spui sau faci, pentru că aceasta determină ceea ce spui sau faci. Ceea ce eşti, ca persoană, este marea pârghie a ta atunci când vorbeşti, când cauţi să convingi pe cineva sau când predici. Tu trebuie să fii atrăgător pentru cei care ar vrea să înveţe de la tine. Ei trebuie să aibă încredere în tine şi cu cât mai mult au încredere în tine,

cu atât mai mult ajungi să comunici realmente cu ei.Pathos, sau compasiunea se referă la modul în care

profesorul stârneşte pasiunea celor care îl ascultă şi le trezeşte emoţiile. Socrate a ştiut că emoţiile trebuie să urmeze direcţia acţiunii voastre. Acesta este secretul motivării, pentru că Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe dotate cu emoţii, cu sentimente.

Socrate mai ştia că cei care iau cuvântul, profesorii, au nevoie de conţinut şi îl numeşte — destul de interesant — logos, acelaşi cuvânt grecesc folosit de Isus în Ioan 1: „La început a fost logosul, Cuvântul. Şi logosul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (subl. autorului). Când Dumnezeu vrea să comunice cu noi, El Îşi întrupează mesajul într-o persoană. Exact la aceasta suntem şi noi chemaţi.

Conceptul de logos aşadar implică prezentarea mărturiei. Aceasta angajează mintea şi oferă înţelegere. Furnizează motive pentru acţiune, pe care aţi dori să le aibă cei care învaţă, pentru ca ei să vadă cât de logică şi rezonabilă este acţiunea.

Ca profesor, poţi preda, bineînţeles, fără caracter, compasiune, conţinut, dar gândeşte-te cum mă gândesc eu, ce va produce aceasta celui care învaţă.

Pentru că ceea ce aduce încrederea celui care învaţă este caracterul profesorului. Când văd calitatea vieţii tale, ştiu că ai

89

avut un profesor care a contribuit semnificativ la aceasta. Pot avea încredere în tine. Ştiu că nu m-ai minţi.

Acest factor al încrederii, această încredere în tine este cea mai mare deschidere pentru comunicare. Ai grijă să nu ţi-o spulbere nimeni. Cel mai greu lucru este să o construieşti din nou.

Să înţelegem deci că baza oricărei comunicări reale vine din interior. Întreabă-te în mod periodic: „Ce fel de om sunt?"

În al doilea rând, compasiunea ta va oferi motivaţie

elevilor. Dacă simt că mă iubeşti, sunt nerăbdător să fac orice fel de lucruri pe care mi le-ai cere.

De ce oare L-au urmat ucenicii pe Isus? E simplu: El i-a iubit. Evangheliile ne spun: „Când a văzut Isus mulţimile, i-a fost milă de ele." Bărbaţi şi femei, tineri şi copii au urmat cu toţii o persoană care îi iubea.

Ce reacţie vă provoacă oamenii? Vă supără? Vă provoacă? Iubiţi oamenii sau vă simţiţi ameninţaţi de ei?

În al treilea rând, conţinutul tău determină percepţia celui care învaţă. Tu, ca profesor, ai văzut lucrurile într-un anume fel, acum eu le văd ca unul care învaţă. Înţeleg, am descoperit chiar eu acest lucru. Este vorba despre mine, ţesut în fabrica vieţii mele.

Cei mai mari predicatori — cei mai buni profesori — nu sunt în mod necesar cei care se află în faţă la mare vedere. Sunt oamenii care au o inimă mare. Ei comunică exact ca o persoană totală şi cu persoana totală a ascultătorilor lor.

Procesul de predare-învăţareHaideţi să ne gândim puţin ce înseamnă cu adevărat

predarea şi învăţarea. A preda înseamnă a stârni. A stârni ce? A stârni interesul

oamenilor pentru învăţătură. Aceasta este cea mai simplă definiţie pe care o cunosc.

90

Există o corelaţie foarte importantă între predare şi învăţare. Este procesul de predare-învăţare şi reţineţi cratima. Aceste cuvinte sunt inseparabile. Dacă elevul nu a învăţat, înseamnă că noi nu am predat.

Reţineţi, vă rog: Predarea este ceea ce faci tu; învăţarea este ceea ce fac elevii tăi. Noi am păstrat această distincţie în limba engleză. Nu spunem niciodată „L-am învăţat pe el", pentru că este imposibil.(N.tr. — în limba română, verbul a învăţa este dublu tranzitiv, aşa că acceptă şi un complement

direct al persoanei, şi unul al lucrului, ceea ce în engleză este imposibil. De aceea, enunţul de mai sus este corect în limba română, dar nu şi în engleză.) Elevul este cel care efectuează partea de învăţare; tot ceea ce poate face profesorul este să predea.

Esenţa predării este aşadar ceea ce tu faci, ca profesor, iar în învăţare esenţialul este ceea ce face elevul. Dar eficienţa predării tale nu este verificată de ceea ce faci tu, ci de ceea ce face elevul, ca rezultat al acţiunii tale.

Cea mai simplă definiţie a învăţării pe care o ştiu eu este: învăţarea este schimbare.

În esenţă, învăţarea înseamnă o schimbare în gândirea ta, în simţirea şi în comportamentul tău. Învăţarea înseamnă că are loc o schimbare la nivelul minţii, emoţiilor şi voinţei tale.

Dacă cineva a învăţat ceva, acel cineva a fost schimbat. Pavel afirmă acest lucru în Romani 8:29 — „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său." Subliniaţi-vă pe textul vostru biblic cuvântul asemenea.

Reamintiţi-vă procedeul. Dacă luaţi praf de jeleu, îl amestecaţi cu apă, îl turnaţi într-o formă şi îl aşezaţi în frigider, după câteva ore îl scoateţi din frigider, îl întoarceţi cu susul în jos pe o farfurie şi obţineţi forma vasului în care l-aţi pus.

91

Pavel spune: „Sunteţi făcuţi să fiţi turnaţi în tiparul lui Isus Hristos. "Ce radicală schimbare necesită acest lucru!

Câteva pagini mai încolo, în Romani 12:2, Pavel foloseşte din nou acelaşi cuvânt: „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia" (subl. autorului). Sau, în parafrazarea lui J. B. Phillips: „Nu lăsaţi ca lumea dimprejurul vostru să vă preseze în tiparul ei. "Dacă puneţi laolaltă aceste pasaje, veţi descoperi un scop divin: sunteţi sortiţi să vă potriviţi chipului lui Isus — aşa că nu lăsaţi ca lumea să vă închidă în tiparele ei,

pentru că aceste două procese sunt diametral opuse.Şi cum vom păstra cuvântul pentru a ne modela? Pavel ne

răspunde: „Să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre." Adică prin transformare. O metamorfoză. Nu este o transformare din afară, ci una dinlăuntru — „prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită."

Schimbare. Schimbare radicală. Până ce vom ajunge să fim asemănarea chipului Fiului lui Dumnezeu.

Tu vii aşadar la oră şi îi provoci pe elevi să mediteze la facerea de ucenici. Citeşti Luca 14 şi alte pasaje. Şi spui:

— Doriţi să vă schimbaţi viaţa?— Bineînţeles, răspund ei.— Atunci jertfiţi-o.— Să ne-o jertfim? exclamă careva. Dar nu ştiţi că nu

avem decât una? Trebuie să o foloseşti cu cât mai mult entuziasm.

Este interesant cum oameni care nu s-ar atinge niciodată de o bere pot fi şocaţi de o astfel de filosofie. Când ne expunem la doze mari de gândire lumească, suntem turnaţi într-un tipar lumesc. Dar, deschidem calea schimbării când întoarcem spatele la aceste lucruri şi lăsăm ca adevărul viu al lui Dumnezeu să ne pătrundă mintea, emoţiile şi purtarea noastră.

92

Cu toate acestea, adeseori nu vedem responsabilitatea in relaţie cu cunoaşterea noastră. Noi supralicităm circuitele cu cunoaştere, şi eşuăm în a-i învăţa pe oameni că atunci când Dumnezeu ni S-a revelat, am devenit răspunzători. Mingea este în terenul tău.

Datorită faptului că aţi citit această carte, sunteţi datori, credeţi-mă. Dumnezeu vă va socoti răspunzători pentru ceea ce faceţi cu lucrurile pe care le-aţi auzit.

Unde începe învăţarea

Orice învăţare porneşte de la nivelul simţirii.Oamenii acceptă ceea ce simt că sunt dispuşi să accepte şi

resping ceea ce simt că sunt dispuşi să respingă.Dacă atitudinea lor este pozitivă, ei tind să primească

ceea ce aud. Dacă atitudinea lor este negativă, caută să se îndepărteze de aceasta.

Dacă aş avea sentimente negative faţă de tine, aş respinge ceea ce spui tu, pentru că resping persoana ta.

Dar dacă îmi placi — şi dacă ştiu că te interesează persoana mea — vei putea să mă determini să fac cele mai incredibile lucruri din lume. Şi există o mare probabilitate ca eu să ajung să-L iubesc pe Dumnezeul tău, Cel care te-a făcut să fii aşa cum eşti.

Nimănui nu-i va păsa de ceea ce ştii până nu vor şti că ţie îţi pasă.

Dar elevii tăi? Sunt receptivi sau ostili?Probabil că, ascultându-te, se gândesc: „Am mai auzit

asta; sau, mai mult, bănuiesc că te prefaci la fel de mult ca ultimul care mi-a oferit acest lucru." Dacă-i aşa, cred că va trebui să încetezi să mai lucrezi.

S-ar putea să-ţi ajute, cum stai înaintea lor, să ţi-i imaginezi pe fiecare cu câte un pistol în mână. Sarcina ta este să-i determini să renunţe la arme şi să le pună deoparte. Asta trebuie să faci prin relaţia pe care o stabileşti cu ei, stabilind un

93

raport de aşa natura, încât ascultătorii tăi să fie liberi să comunice cu tine despre subiectul pe care îl predai.

Pune suflet în predarea ta.Gândeşte-te ce s-ar întâmpla duminica viitoare unui

adolescent obişnuit de la ora ta, dacă l-ai prinde din urmă cum iese pe uşă, te-ai apropia de el şi i-ai spune: „Hei, băiete, vreau să ştii că-s de partea ta. Mă rog pentru tine. Dacă ai vreodată nevoie de ceva, dă-mi un telefon, O.K.? Sunt pentru line."

El n-ar uita niciodată cine eşti. De unde ştiu? Aşa mi s-a

întâmplat mie.Aş putea să mă întorc la biserica mea din Philadelphia şi

ei m-ar îmbrăţişa şi mi-ar spune: „Oh, Howard, suntem atât de mândri de tine!" Dar pe unii din ei i-am surprins spunând: „Cu adevărat că nu eşti de nici un ajutor." Puţini dintre cei de acolo m-au văzut altfel decât puştiul de pe Strada 7. Dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu nespus de mult pentru cei câţiva care m-au văzut altfel! Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru acei oameni, cărora, într-un fel sau altul, le-a păsat de mine şi mi-au spus: „E bine, Howie. Suntem alături de tine. Te iubim. Ne rugăm pentru tine."

Să presupunem că predai la o clasă de copii din anii I şi II de liceu şi ai un copil căruia nu-i place să vină la şcoală, dar este adus cu de-a sila.

Nu poţi să nu ţii cont de atitudinea lui. Aşa că îi spui:— Hei, Phil, aş putea să trec pe la tine mâine după şcoală

ca să bem o Coca-Cola?A doua zi vă aşezaţi să discutaţi si-1 întrebi:— Aşa-i că-i groaznic că trebuie să vii la şcoala

duminicală?— Da...— De fapt, dacă ai putea alege, nu ai veni, aşa-i?— Aşa este.

94

— Eu aş vrea să-ţi spun că mi se pare excelent să te am clasă. Mă bucur mult că te pot cunoaşte. Îţi mulţumesc ca ai fost sincer şi te înţeleg. Şi eu am fost copil cândva, chiar dacă ţi-e greu s-o crezi. Ştiu care-i starea ta. Dar, nu-i nimic oricum te iubesc.

Să vedem cum îşi schimbă atitudinea! Chiar dacă este obligat în continuare să vină la şcoala duminicală, tu, ca profesor, nu mai ai probleme cu el. Vă aflaţi amândoi de aceeaşi parte a baricadei.

S-ar putea să predai la o clasă de copii mici şi micuţa Joanne vine la clasă cu pantofiori noi. Dacă nu îi remarci imediat, ştii când vei auzi despre ei? Chiar la mijlocul povestioarei din Biblie. Creezi climatul propice, fiecare copil este numai ochi şi urechi, şi, dintr-o dată, micuţa Joanne sare în picioare şi strigă: „Mi-aţi văzut pantofiorii cei noi?" (Bineînţeles, dacă aţi fi atât de încântaţi de pantofii voştri cum era Joanne de ai ei, aţi vorbi cu siguranţă despre ei.)

De aceea, când ea intră în clasă, trebuie să-i spui: „Salut, Joanne. Ia te uită ce pantofiori noi ai!" Şi ai grijă ca în povestioara ta să faci cumva aluzie la cineva care şi-a luat pantofi noi — „exact ca ai Joannei". Şi ea te va urmări întru totul.

Nu uita niciodată evenimenteleNu spun că nu este important conţinutul.Din când în când cineva îmi spune: „Ştii, Hendricks,

chiar că nu prea contează ce crezi. Important este cum crezi." Dar, acest lucru nu are sens din punct de vedere biblic. Contează foarte mult ceea ce crezi, pentru că ceea ce tu crezi determină purtarea ta. Desigur, poţi crede corect şi să te porţi incorect. Dar nu te poţi purta corect în mod constant, numai dacă crezi corect.

Dumnezeu a vorbit, dar nu S-a bâlbâit. Biblia este o revelaţie, nu o ghicitoare.

95

Unii îmi spun: „Ştii, nu pot înţelege cartea asta. Mi se pare că Domnul Se joacă cu mine. "Ei se tem că vor pierde jocul şi când vor ajunge în cer, Dumnezeu Se va bucura: „Aha! N-ai înţeles jocul!"

Eu le spun că Dumnezeu este mult mai preocupat ca noi să înţelegem această carte. Dar noi înţelegem acest lucru studiind-o. Nu-i ca o blăniţă de iepure, pe care să o foloseşti pentru a produce schimbări miraculoase în viaţa ta.

Ţi-a trecut vreodată prin minte că atunci când Dumnezeu

Si-a revelat mesajul în Cartea Sa, a făcut-o cu intenţia conştientă de a-ţi vorbi ţie în mod direct, chiar în aceste zile de sfârşit de secol douăzeci?

Dumnezeu vrea să comunice cu noi şi Şi-a scris mesajul intr-o Carte care conţine tot ceea ce avem nevoie pentru acum şi pentru eternitate. Acesta este darul nostru. Acesta este mesajul pentru noi.

Îngăduiţi-mi să vă amintesc că creştinismul are la bază nu doar experienţa (deşi el generează experienţa), ci şi evenimentele istorice.

Pavel ne reaminteşte acest adevăr în 1 Corinteni 15. Care este esenţa evangheliei? Pavel spune că e vorba de patru evenimente istorice:

Hristos a murit.El a fost îngropat.El a înviat.El S-a arătat câtorva oameni.Cum ştim că a murit Hristos? Pentru că a fost îngropat.

Cum ştim că a înviat? Pentru că S-a arătat unora.Conţinutul este aşadar deosebit de important dintr-un

punct de vedere biblic. Trebuie să cunoaştem adevărul pe care ni 1-a revelat Dumnezeu. Însă nu acesta este sfârşitul jocului. Mai există ceva. Există un nivel al sentimentelor, al emoţiilor,

96

dar mai există un nivel al voinţei — acţiunea şi comportamentul.

Până ce nu s-a schimbat mintea, nu au fost schimbate emoţiile, nu a fost schimbată voinţa, nu putem vorbi de predare şi învăţare conform Bibliei.

Fii o persoană care are impactSper că vă spuneţi: „Mare scofală, Hendricks, şi ce dacă?

Este un adevăr minunat, dar cum îl voi transpune în predarea mea?"

Am să vă sugerez trei lucruri pe care să le aplicaţi pentru a deveni persoane care au impact. Nimeni dintre cititorii acestei cărţi nu este în imposibilitate de a face aceste trei lucruri

1. Am amintit acest lucru înainte şi îl repetăm insistând asupra lui: Cunoaşte-ţi elevii! Cu cât le cunoşti mai bine nevoile, cu atât eşti mai apt să stai în faţa lor.

Aceasta cere, desigur, dedicare, timp, şi aici pierdem mulţi profesori. Nu există însă formulă magică. Predarea eficientă are un preţ: trebuie să doreşti să-ţi dai viaţa.

Asta înseamnă să te implici în mod personal în comunicarea cu elevii tăi, atât în clasă cât şi în afara ei, atât pentru a-i forma, cât şi pentru a-i informa. Asta înseamnă să vii la clasă devreme şi să stai până târziu, numai pentru a vorbi cu ei. Înseamnă să-i inviţi la tine acasă.

Unii dintre profesori sunt educaţi peste măsura inteligenţei noastre. Un profesor tipic vine în faţa clasei, la colegiu, pregătit la culme. El ţine mult la subiectul său şi poate vorbi despre el, jos pălăria. însă, după ce se termină ora, dispare şi nu-1 mai vezi până la ora următoare. Dacă vrei să-1 ajungi din urmă ca să vorbeşti cu el, trebuie să-i pui piedică la ieşire.

97

Soţia mea ia cuvântul adeseori la întrunirile femeilor. Noi ne străduim să ne punem de acord planurile de lucrare pentru a putea călători împreună, dar, din când în când, ea se află departe de mine. Şi-atunci cer o cameră cu un singur pat la căminul seminarului şi întreb dacă pot să petrec week-end-ul acolo şi mi se răspunde:

— Nu glumiţi?— Nu, şi promiteţi-mi că nu mă trageţi pe sfoară. (Nu v-

ar veni să credeţi ce încearcă să-mi facă.)

Aşa că mă duc în week-end şi mă bucur de fiecare clipă, stând de vorbă ore întregi cu zece cincisprezece oameni, îngrămădiţi în dormitorul meu. Este ca la zoo, dar ne simţim minunat.

Unii dintre noi trăiesc în lumea viselor, fără a şti exact unde sunt studenţii lor. De aceea vă îndemn să pătrundeţi în vieţile lor.

Poţi să-i impresionezi pe oameni de la distanţă, însă impactul asupra lor nu-1 poţi avea decât de aproape.

Şi cu cât eşti mai aproape de ei, cu atât este mai mare şi permanent impactul tău.

Le permiţi întotdeauna oamenilor să te vadă când nu eşti în gardă? Le-am cerut odată studenţilor să urmărească la televizor un meci de fotbal. La o fază, am dat cu pumnul din exces de zel şi mi-a căzut ceasul de pe mână — care s-a făcut până la urmă ţăndări. „Ah, e şi el om!", a spus unul dintre băieţi. Da, dezgustător de adevărat.

De obicei, ne punem o mască şi numai după aceea îi lăsăm pe oameni să ne vadă. Dar ei au cu adevărat nevoie să te vadă când eşti descurajat, când ţi-ai pierdut răbdarea. Ei nu-ţi vor tăgădui atunci umanitatea, ci îşi vor da seama că eşti din acelaşi aluat ca ei.

2. Câştigă-ţi dreptul de a fi ascultat. Nu poţi merge pe stradă şi să-i spui primei persoane pe care o întâlneşti că îi

98

cunoşti problemele. Probabil că ţi-ar îngădui să vezi o parte din gândirea sa pe care nu îşi permite să o piardă. Dar, chiar dacă ai cunoaşte problema lui, te asigur că nu vei convinge acea persoană.

Încrederea precede întotdeauna comunicarea.De aceea sunt convins că unii dintre cei mai obişnuiţi

oameni din bisericile noastre fac cele mai extraordinare lucrări, pentru că şi-au câştigat acest drept. Nu sunt oamenii pe care îi vezi pe cel mai înalt piedestal, dar sunt oamenii care schimbă

vieţi şi societatea noastră cea vestită nu a putut realiza acest lucru.

Câştigă-ţi aşadar ascultătorii!3. Fii doritor să fii văzut de elevi când eşti vulnerabil.

Permite-le să vadă ce te frământă şi cu ce te lupţi de ani de zile.Dacă ai o clasă de copii, spune-le cu ce te luptai la vârsta

lor. Vor pricepe ce le spui şi le va plăcea. Dacă sunt adolescenţi, fă-i să vadă că ai fost odată de vârsta lor şi împărtăşeşte-le problemele pe care le-ai avut. (Dacă nu crezi că ai avut probleme, întreabă pe cineva care te-a cunoscut la vremea respectivă; îţi va furniza el câteva date.)

Unul dintre cele mai bune răspunsuri pe care le-am avut de la studenţii mei a fost când le-am spus despre problema mea cu depresia. Ei s-au putut uşor identifica cu mine, dar nu şi cu succesele mele.

Nu uita că majoritatea oamenilor vor avea tendinţa să te vadă aşa cum eşti acum, nu în lumina a ceea ce ai fost cândva sau a ceea ce vei fi. Ei nu văd procesul. Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, ai străbătut un drum lung. Ajută-i pe ceilalţi să vadă cum pot trece prin toate, aşa cum Dumnezeu ţi-a vorbit prin toate aceste experienţe constrângătoare şi toate eşecurile agonizante — experienţe care te-au făcut să fii ceea ce eşti.

99

Natura minţii umane, atât cât o putem noi înţelege, este o forţă sau o putere susţinută de motivaţii. S-ar putea să vă sune în urechi gongul ceasului şi să defileze prin faţa ochilor voştri imaginea obiectelor, dar o minte care nu este atentă, nici nu vede, nici nu aude.

John Milton Gregory

6. LEGEA ÎNCURAJĂRII

În interiorul cutiei din josul acestei pagini, se află toate secretele motivării. Mă credeţi? Cutia este închisă, dar, din fericire, am cheia. Deci, haideţi să ne uităm înăuntru.

Primul lucru pe care îl scot din cutie este o mică pungă de hârtie, plină de pietre interesante. Un băiat de şapte ani a petrecut trei ore, într-o duminică dimineaţa, adunându-le. Nimeni nu i-a spus să facă acest lucru. Nu era temă de casă pentru nici o materie. Dar, dintr-un motiv sau altul, el a ales să facă aceasta. De ce credeţi că a procedat aşa?

Al doilea lucru pe care îl iau din cutie este o carte foarte uzată despre îngrijirea copiilor ; cu tot felul de pete pe ea şi cu pagini care se desprind. Eu şi soţia mea am crescut patru copii, urmând sfaturile ei. Nimeni nu îi spusese să citească această carte, şi totuşi, ea a citit-o iar şi iar. Oare de ce a procedat aşa?

Următorul lucru pe care îl scot este un pachet de cartonaşe cu versete din Biblie. Aţi început vreodată un program de memorare a Bibliei. Dacă da, de ce? Dacă aţi început, aţi renunţat la el vreodată? De ce?

100

Următorul obiect este un fel de cărţulie cu informaţii despre impozitele de stat. Oare are fiecare un plan de rugăciune într-una din astea? Interesant — mai amuzant decât să ai lepră. Dar cineva mi-a spus odată:

— Hendricks, dacă citeşti cartea asta, vei economisi şase sute de dolari! Credeţi că am citit-o? Da! şi am economisit şase sute de dolari şi chiar mai mulţi.

Acum scot din cutie o cămaşă de la uniforma băiatului meu Bill, din perioada când făcea parte din Christian Service

Brigade, o organizaţie similară cu Cercetaşii, dar cu orientare creştină. Pe unul dintre buzunare sunt patru insigne. Nici nu v-ar veni să credeţi cât de mult a muncit pentru a le obţine. Fiecare insignă a costat numai treizeci şi cinci de cenţi, dar cât de mult credeţi că au însemnat ele pentru Bill? Cine ar putea să pună vreodată o etichetă cu preţ pe ele?

Cred că am citit tot ce s-a scris despre cum să-i motivezi pe oameni. Dar niciodată nu am întâlnit o metodă viabilă care să nu fi fost reprezentată prin obiecte ca acelea din cutie : concepte ca proprietate, curiozitate, satisfacerea nevoilor, utilitate, provocare, recunoaştere, aprobare.

CMProblema numărul unu a educaţiei din zilele noastre

este insuccesul în motivarea celor care învaţă... Să-i faci să treacă la acţiune.

Cu cât predau mai mult, cu atât sunt mai convins că CM-ul unei persoane — Coeficientul lui de Motivare — este mai important decât coeficientul lui de inteligenţă.

Am văzut studenţi care la terminarea studiilor erau perfect calificaţi pentru a fi cu totul nefolositori. Problema nu este lipsa de capacitate, doar stabilisem că au capacitate înainte de a-i primi ca studenţi. Problema lor era lipsa de practică. Nu exista nimic care să le capteze şi direcţioneze capacitatea şi energia. Nu erau motivaţi pentru a munci din răsputeri.

101

Legea încurajării este aceasta: Predarea tinde să fie mai eficientă atunci când studentul este motivat în mod corespunzător.

Subliniaţi cuvintele în mod corespunzător în definiţia de mai sus, deoarece ele ne spun că există şi motivare necorespunzătoare — motivare greşită, care poate duce la rezultate dezastruoase.

O formă a acesteia este ceea ce eu numesc motivarea cu bomboanele pe băţ: „Fiule, fii cuminte la biserică în dimineaţa

asta şi am să-ţi cumpăr o îngheţată." Sau: „învaţă două sute de versete din Scriptură şi te voi trimite în tabără pentru o săptămână." Acestea sună bine şi îi pot determina pe studenţi să facă lucruri bune, însă este perfect posibil ca aceste lucruri bune să nu dea rezultate bune.

Când am fost pastor de tineret într-o biserică din Illinois, un băiat de la grupele de copii învăţase pe de rost şase sute de versete şi le ştia perfect. A luat parte chiar la un program creştin de radio şi a fost testat în direct.

Mai târziu, ni s-a spus că cineva, probabil, fura bani din colecta duminicală a grupului de copii. A fost numit un comitet care să se ocupe de acest caz şi , aşa cum aţi ghicit, vinovatul era copilul care ştia cele şase sute de versete.

L-am chemat în biroul meu şi i-am repetat un verset din Scriptură (copilul chiar mi-a spus că l-am citat greşit). I-am spus:

— Vezi vreo legătură între acel verset şi furtul tău din colectă?

— Nu, a spus el mai întâi.Apoi a zis:— Poate că este.— Şi care crezi că este legătura?— Că am fost prins, a răspuns el.

102

Deci, a face lucruri bune nu garantează rezultate bune. Totul depinde de ce motivaţie ai.

O altă motivaţie necorespunzătoare este vina. Acesta este un alt motiv pentru care mulţi oameni învaţă pe de rost din Scriptură. Nu pot fi bun creştin dacă nu ştiu versetele acestea. De fapt, aceasta este una dintre cele mai obişnuite mecanisme de motivare folosite de predicatorii creştini. Ei îi fac pe oameni în permanenţă să se simtă din ce în ce mai vinovaţi, iar oamenii fac ceea ce li se spune şi reacţionează reflexiv când aud

clopoţelul. Şi toate acestea, din cauza unor motive greşite.Încă o motivare necorespunzătoare aplică înşelăciunea

— intenţionată sau involuntară. Dacă eu ţi-aş spune că ştiu o formulă de succes şi te-aş convinge că, dacă o încerci imediat, ea ţi-ar schimba cu totul viaţa, probabil că ai încerca-o... dar numai o dată. Dacă nu funcţionează de prima dată, probabil că niciodată n-o să mai crezi ceea ce spun eu.

Deci, prietene, haide să ne oprim din a le promite oamenilor mai mult decât le promite creştinismul, mai mult decât le promit Scripturile. Nu spune:

— Dacă vii la Hristos, toate problemele ţi se vor rezolva.

Aşa se întâmplă că oamenii îşi pierd nădejdea. Desigur,Hristos le va satisface nevoile, dar nu după scenariul

tău, atunci când vrei tu, sau aşa cum vrei tu.Am condus la Hristos oameni care au descoperit că au

probleme de care nu ştiuseră înainte că le au. De exemplu, un bărbat care nu ştia că trebuie să depună eforturi pentru bunul mers al căsniciei sale, până nu a venit la Isus Hristos, şi a început să studieze Scripturile, şi Dumnezeu i-a zis:

— Vreau s-o iubeşti pe soţia ta, aşa cum Hristos Îşi iubeşte biserica. Atunci a înţeles: era o experienţă cu totul nouă.

Deci, fii atent ce motivare le oferi oamenilor!

103

Conştientizarea nevoii

Există două nivele ale motivării. Primul este motivarea extrinsecă — motivarea din exterior. Al doilea nivel este mai important — motivarea intrinsecă, cea care vine din interior.

Datoria ta în condiţiile unei motivări exterioare este să produci apariţia motivării interioare. Uneori doreşti să intri

într-un student, să dibui împrejur, să găseşti butonul potrivit şi să-1 apeşi. Dar nu poţi. Trebuie să lucrezi cu exteriorul pentru a face ca ceva să se întâmple în interior.

Putem vedea cum Dumnezeu obţine această motivare interioară într-un verset din Scriptură pe care presupun că îl ştiţi pe de rost -— Romani 12:1.

Începe astfel: „De aceea..." — şi ori de câte ori vezi cuvintele acestea în Scriptură, vrei să afli „de ce". Pavel continuă: „pentru îndurarea lui Dumnezeu". Ce îndurare? Îndurările pe care tocmai vi le explicase în unsprezece capitole. Deci, pentru îndurările lui Dumnezeu, pentru ceea ce El a făcut pentru tine, Pavel spune: „Vă îndemn să vă daţi trupurile voastre ca o jertfă vie."

Convingerea mea adâncă este că unul dintre motivele pentru care nu obţinem o angajare mai fermă din partea credincioşilor comunităţii evanghelice este că le cerem oamenilor să facă lucruri pentru Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu îţi cere niciodată să faci ceva pentru El, până când te informează deplin despre ceea ce a făcut El pentru tine. Când, în cele din urmă, eşti pătruns de tot ce El a făcut pentru tine, răspunsul tău cel mai logic, rezonabil, inteligent şi natural este să-I dai, la rândul tău, tot ce ai — mintea, emoţiile, voinţa — lui Dumnezeu. Acum eşti motivat interior şi eşti pe calea spre maturitate.

104

Există prea mulţi părinţi şi profesori care cred că principalul lor scop în ce priveşte un copil este să crească un băiat bun sau o fetiţă bună. Dar, datoria lor este să crească un bărbat bun sau o femeie bună — adică, un om pe picioarele lui. Există prea mulţi oameni de patruzeci şi şase de ani care sunt încă copii.

Ca profesor — şi motivator — doreşti să-i ajuţi pe oameni să devină independenţi. Vrei ca ei să facă ceea ce fac nu pentru că tu le-o ceri sau le forţezi mâna, ci pentru că ei

înşişi aleg să facă aceasta.Una din cele mai bune metode pentru a provoca această

alegere este să îl ajuţi pe student să devină conştient de nevoia lui.

Să presupunem că eu îţi ofer lecţii de oratorie. Tu răspunzi:

— Hm! Hendricks, dar nu cred că mă interesează cu adevărat. Vezi, nu sunt un vorbitor chiar aşa slab.

— Bine, spun eu. Aş dori să vorbeşti la masa oamenilor noştri de afaceri joia următoare. Vor fi acolo trei sau patru sute de oameni, în cea mai mare parte necreştini şi aş dori să ai o mărturie de vreo trei minute.

Nu mai ai cum să dai înapoi.— Hmmm!... sigur, sigur. Trei minute?— Da. Asta înseamnă de trei ori şaizeci de secunde.— Ha, ha... sigur, desigur, bineînţeles.Joia următoare te ridici şi priveşti la toţi oamenii aceia

şi te simţi paralizat. Îţi strângi în mână notiţele de parcă te temi să nu o ia la fugă. Spui o glumă şi uiţi poanta. Începi mărturia şi pui sfârşitul la început. Totul este ca în ceaţă. Nu vezi pe nimeni dincolo de rândul al treilea. Dezastru. în cele din urmă, te aşezi.

— Cred că am depăşit un pic timpul, şopteşti tu.

105

— Doar cu nouă minute, spun eu. Apropo, ce-ar fi să-ţi dau nişte lecţii de oratorie?

— Când începem?Nevoia a fost conştientizată. De aceea, mare parte din

metoda ta de predare ar trebui să constea în a-i aduce pe studenţi faţă în faţă cu experienţe din viaţa de toate zilele.

Timp de câţiva ani am predat un curs despre consiliere. Un student a venit odată după oră şi mi-a spus:

— Dom' profesor, n-aveţi ceva mai greu?

— Ba da, am zis. Cred că pot să găsesc ceva. L-am sunat pe un prieten de la centrul de delicvenţă juvenilă din Dallas şi i-am spus:

— Am un student care are nevoie de o lecţie.— Am înţeles, mi-a răspuns el.Aşa că, l-am trimis pe student. L-au pus într-o celulă cu

un copil de patrusprezece ani împotriva căruia existau douăzeci şi şase de acuzaţii grave. Statul aştepta doar ca el să crească, pentru a-1 putea închide permanent.

Stătea cu picioarele proptite de pervazul geamului când studentul meu a fost condus înăuntru şi uşa s-a trântit în spatele lui. Copilul s-a întors şi i-a zis:

— În fiecare zi îmi trimit pe cineva cu câte o predică. Tu ce-ai de zis?

— Dom' profesor, mi-a spus studentul mai târziu, până aici mi-a fost. S-a întors la ore să înveţe mai mult.

Altădată, am întâlnit un alt student de la seminarul teologic, care se pregătea să ţină o predică la o casă de rugăciune din campus. Mi-a cerut să mă rog pentru el.

— Pentru ce anume ai dori să mă rog, l-am întrebat.— Roagă-te să nu mă desfiinţeze, spuse el.I-am spus că mă voi ruga exact pentru ca să-1

desfiinţeze.A doua zi, mi-a spus:

106

— Domnul ţi-a ascultat rugăciunea.Îl făcuseră harcea-parcea. Dar, astăzi este unul dintre

cei mai buni pastori pentru studenţii din America şi îşi aminteşte de ziua aceea din casa de rugăciune ca de momentul în care a înţeles esenţa — când a descoperit cât de multe nu ştia încă.

Buna pregătire

Îi motivezi pe oameni, structurându-le în mod corect ceea ce au de studiat.

Predarea implică patru etape mari. Prima este etapa spunerii, şi, de regulă, suntem cei mai tari aici. Întotdeauna recomand ca în această etapă, conţinutul să fie înregistrat atât în scris, cât şi pe casetă. Nu îi face pe studenţi să depindă de un singur mod de expunere a conţinutului, ci pune-1 într-o formă la care să poată reveni mereu. Doar atunci le vei putea capta atenţia. Cercetările noastre au arătat, incidental, că pentru o învăţare eficientă, femeile sunt mai înclinate să citească. în vreme ce bărbaţii preferă să asculte casete — desigur, există şi excepţii.

Următoarea etapă este etapa prezentării. Prezinţi un model. Cum arată acesta? Dezvoltă-1. Lasă-i să te vadă în groapa cu lei, punând teoria în practică. Când vor vedea modelul în acţiune, vor spune: „Hei, asta-i ceea ce vreau."

De multe ori suntem deficienţi aici. La cursurile noastre de şcoală duminicală pentru profesori spunem:

— Veniţi săptămâna viitoare pentru o lecţie foarte importantă despre pilde.

107

Săptămâna următoare ei vin, învăţătorul se ridică şi spune:

— Pildele sunt foarte importante. Isus a spus pilde. Toţi marii învăţători au spus pilde. Există patru etape importante în a relata o întâmplare, şi anume...

Apoi se ajunge la sfârşitul prezentării şi învăţătorul spune:

— Doriţi să puneţi întrebări? Cine să dorească?N-ar mai recunoaşte o pildă nici dacă s-ar împiedica de

ea.— Reveniţi săptămâna viitoare pentru o altă lecţie

interesantă pentru profesori, spunem noi — iar pe ei nu-i aduci nici cu arcanul.

A treia şi a patra etapă implică a face — dar, în diferite moduri: mai întâi într-o situaţie supravegheată, apoi în situaţii nesupravegheate, de viaţă.

Niciodată nu am auzit de un curs de înot făcut prin corespondenţă. Nu. Înveţi să înoţi înotând, nu citind cărţi sau privindu-i pe profesionişti făcând bazinul. Trebuie să intri în apă.

Obişnuiam să-i trimit pe studenţii mei să audieze cursuri universitare de la şcoala de drept, ţinute de unul dintre cei mai strălucitori profesori pe care i-am cunoscut, un om care scotea mai mulţi avocaţi de succes decât orice alt profesor de drept din Texas. Era cunoscut ca fiind un pic dur, dar studenţii ştiau că îi iubeşte, şi că îşi dăruieşte toate cunoştinţele şi talentul pentru a-i ajuta.

Îşi organiza orele de drept penal după modelul unui tribunal; acuzarea era de o parte, apărarea de cealaltă parte, iar judecătorul era un student, în timp ce ceilalţi erau juraţii. Toată lumea era în acţiune.

Judecata începea şi, la puţin timp, profesorul începea să strige din mijlocul sălii, desfiinţând acuzarea:

108

— Sper că nu vrei să pretinzi că o să judeci un caz în felul acesta, sau da?

După ce le arăta greşelile una câte una, obişnuia să-i provoace pe studenţii din cealaltă tabără:

— Ştiţi ce aş face cu o apărare aşa de slabă ca aceasta? Aş măcelări-o.

Când ora se sfârşea, obişnuia să tragă cu ochiul şi să spună:

— Vreţi să ştiţi cum să câştigaţi cazul acesta? Veniţi

după mine. Traversa campusul cu douăzeci de studenţi după el şi, la o cafea, vorbeau despre aceasta.

Odată l-am întrebat care este filosofía lui despre educaţie. Mi-a spus:

— Prefer ca studenţii mei să piardă aici, dar să câştige în viaţă, decât să câştige aici, şi să piardă în rest.

Dar noi? Câştigă elevii noştri în biserică şi pierd cu nemiluita în viaţa de toate zilele.

Cred că am urmat şapte cursuri de evanghelizare personală — m-am gândit la asta într-o zi şi le-am numărat. Ca să fiu cinstit, trebuie să spun că nici unul dintre ele nu m-a ajutat cu nimic.

Într-unul dintre cursurile de la colegiu am învăţat pe de rost o listă de versete din Scriptură şi obiecţiile pe care oamenii le au de obicei faţă de Biblie. Apoi ne-au trimis la Union Station din Chicago. Primul om cu care am vorbit a adus o obiecţie care nu era pe listă şi m-a terminat.

Desigur, în zilele studenţiei mele la colegiu şi la seminarul teologic, aveam toate răspunsurile pentru a preda eficient. Obişnuiam să stau în clasă şi să mă gândesc: „Doamne, ce trist! Acesta este cel mai slab curs la care am participai până acum. Şi mai şi plătesc pentru el." Aveam aşa o amărăciune în mine, că nici nu v-ar veni să credeţi.

109

Apoi, într-o zi, mi-am exprimat gândurile faţă de un misionar care ne vizita, iar el mi-a spus:

— Howie, am o soluţie la problema ta. Tu eşti critic în mod distructiv, nu constructiv. Când eşti la oră, încearcă să tragi o linie la mijlocul hârtiei pe care scrii. De o parte, scrie-ţi notiţele de la oră, aşa cum faci de obicei. De cealaltă parte, scrie ce ai face în mod diferit, dacă ai preda tu cursul.

Nu era o sugestie rea şi, pentru că l-am ascultat, pot privi în urmă şi văd cum, în acele ore, mi-am format şi conturat

filosofía despre învăţământul teologic. Nici nu-mi trecea prin minte că voi preda vreodată la un seminar teologic, dar ştiam că trebuie să existe o cale mai bună de a preda decât cea care mi se oferea adesea.

Când am predat homiletică la seminar, ne-am distrat bine cu o temă pe care o dădeam adesea la începutul cursului:

— Alegeţi-vă un subiect— orice doriţi, care să ilustreze ceva — şi pregătiţi-vă să-1 prezentaţi oral data viitoare.

La ora următoare, câţiva studenţi se piteau în scaunele lor, sperând că nu-i voi vedea.

- O.K. prietene, îi spuneam vreunuia. Începe.- Eu, dom'profesor?- Chiar tu.Se ridica cu greu, începea să-şi spună povestea şi se

oprea.— Gata, dom'profesor, am uitat sfârşitul. Lăsaţi-mă să

mă aşez.— Nici gând, nu poţi să te aşezi. Vrea cineva ca el să ia

loc?Din clasă se auzea un cor de nu-uri.— Nimeni nu vrea să iei loc.În cele din urmă, şi-a amintit restul povestirii. Clasa 1-a

aplaudat, el a luat loc şi a zâmbit.— E prima dată când faci aşa ceva?

110

— Prima, prima, dom'profesor.— Ţi-a plăcut?— Nu, râdea el. A fost oribil.Aş putea să menţionez studenţi ca el care sunt acum

faimoşi în lumea întreagă pentru predicile pe care le ţin, oameni pe care îi admiraţi. Dar, ar fi trebuit să le auziţi primul discurs din clasă. Stânjenitor.

Desigur, mă trec şi acum sudorile când îmi amintesc cum a trebuit să-i salut pe oameni când plecau de la primul

serviciu religios la care am predicat în viaţa mea. „Doamne, de ce?" mă gândeam. Aş fi vrut să existe o trapă sub amvon ca să pot să dispar pe acolo. „Oh, Howard, a fost minunat", spuneau oamenii în bunătatea lor. Iar eu ştiam că mint. Dar, cu toţii trebuie să începem o dată.

Un alt semn al unei bune educaţii este să le încredinţezi oamenilor atribuţii cu răspundere. Problema noastră este că nu facem asta în biserici. Guvernul Statelor Unite dă avioane de milioane de dolari pe mâna unor copii de 19 ani, iar când aceiaşi copii vin la biserică, nu îi lăsăm nici măcar să adune colecta.

Cu cât pui mai mult în ceva, cu atât mai mult apreciezi acel ceva.

Cu cât mai mare e investiţia, cu atât mai mare e dobânda.

O autoritate în domeniul predării mi-a spus că una din cele mai bune activităţi de instruire se desfăşoară în cadrul diferitelor grupări religioase minoritare.

Într-o duminică dimineaţa eram acasă, refăcându-mă după o operaţie. Doi oameni, frumos îmbrăcaţi, care nu mă cunoşteau, mi-au bătut la uşă. (Evanghelicii nu fac niciodată vizite de evanghelizare duminică dimineaţa, cu toate că atunci e timpul cel mai potrivit pentru a-i găsi pe necredincioşi acasă.)

111

Unul era mai în vârstă, iar celălalt mai tânăr. I-am invitat înăuntru şi s-a încins o conversaţie destul de aprinsă.

Analizam câteva pasaje din Biblie, iar ei repetau în mod destul de frecvent:

— Textul în greacă spune aşa şi aşa...— Textul în greacă? am zis eu. Dar ce-are a face textul

în greacă cu toate astea?— Se pare, domnule Hendricks, spuse bărbatul mai

tânăr, că nu ştiţi prea multe despre Noul Testament. A fost scris

în greacă.— Fascinant. Citeşti greaca?— Păi, da, face parte din cursurile noastre.— Bun, am zis eu. Am întins mâna după Noul

Testament în limba greacă şi i l-am dat. A început să facă feţe-feţe.

La puţin timp, omul mai în vârstă a încercat să-1 scoată pe cel tânăr din încurcătură, dar eu am început să le demolez argumentele.

— După cum vedeţi, textul grec nu zice deloc ceea ce spuneţi voi că ar zice.

Aşa că s-au ridicat să plece.Şi unde s-au dus? La vecini? Nu, nu imediat. Erau prea

şmecheri pentru aşa ceva. Acesta era un moment din care se putea profita din punct de vedere pedagogic. I-am urmărit pe cei doi mergând puţin mai departe pe stradă şi oprindu-se. Apoi au vorbit o oră. Omul mai în vârstă, profesorul, îi spunea fără îndoială învăţăcelului cum să evite altă dată astfel de incidente.

Abia apoi s-au dus 1a vecinul meu. L-am întrebat a doua zi:

— Jim, care dintre ei a vorbit?— Tânărul, a spus el.Desigur. Doar el era la şcoală.

112

Amprenta personalăAţi fost vreodată la tribunal când se citea un testament?

Persoana care citeşte mormăie în jargonul juridic, iar toată lumea din sală e pe jumătate adormită — toată lumea, cu excepţia moştenitorilor.

Aplicaţia: când ceea ce predai implică numele studenţilor tăi — şi când ei văd că, realmente, numele lor apar pretutindeni în Carte şi că e ceva personal — aceasta va aduce o diferenţă mare în nivelul lor de motivare.

Predau de mai bine de treizeci şi cinci de ani în aceeaşi şcoală şi mă smeresc la gândul impactului pe care îl au predicile sau activitatea unora dintre studenţii pe care Dumnezeu mi i-a dat în viaţa mea. Cred că motivul pentru care Dumnezeu S-a folosit de mine este că, în harul Său, Duhul Sfânt a dezvoltat în mine o încredere nemărginită în puterea Lui de a schimba oameni.

Sper că Duhul v-a dat aceeaşi încredere, deoarece, dacă nu o aveţi, impactul vostru va fi întotdeauna limitat. Duhul lui Dumnezeu vrea să vă folosească drept instrumente care îi motivează din exterior pe oameni, în timp ce El lucrează din interior.

Unii dintre cei mai buni motivatori pe care îi ştiu n-au lucrat niciodată în sala de clasă. Ei sunt profesori fără titlu bărbaţi şi femei care fac ucenici şi schimbă vieţile şi perspectivele altor oameni. De ce? Pentru că ei sunt dispuşi să se investească în vieţile altor oameni.

Sunt convins că fiecare — fără excepţie — poate fi motivat să înveţe.

Dar nu în acelaşi timp... şi nu de către aceeaşi persoană... şi nu în acelaşi mod...

Alegerea momentului este crucială. Predarea înseamnă asamblarea în clasă a unei bombe programate să explodeze mai

113

târziu şi într-un alt loc. De aceea, pentru a fi un bun profesor, trebuie să ai credinţă şi trebuie să ai multă răbdare.

În plus, tu nu eşti răspunsul lui Dumnezeu pentru fiecare persoană. Asta înseamnă trupul lui Hristos. Tu ajungi la oameni pe care eu nu i-am putut atinge nici cu un par de douăzeci de picioare, iar altcineva poate să ajungă la alţii la care nici tu nici eu nu am putut ajunge.

Motivarea creativă

Oamenii din biserica mea aveau un moto: „Mergeţi în lume şi faceţi fotografii.”

Înainte de a ne duce în Orient, ne-au spus — aşa cum spuneau tuturor celor care călătoreau:

— Vă rugăm să faceţi fotografii.Deci aşa am făcut şi le-am arătat fotografiile când ne-

am întors.— Acum, i-am spus lui Jeanne, trecem la Pasul Doi.

După serviciul de seara din duminica următoare, i-am invitat la noi pe trei medici din comunitatea noastră. Acasă la noi am început să le arăt fotografiile.

— Aceasta este de la o clinică dintr-o regiune de triburi, îndepărtată.

— Cum a fost pusă pe picioare clinica? au întrebat ei.— De către un profesor de chirurgie care, într-o zi, a

plecat de la Harvard Medical School şi i-a lăsat pe toţi gură-cască; el a căutat aventura.

Am continuat:— Fotografia care urmează arată farmacia.Se uitau la interiorul farmaciei — nimic altceva decât

rafturi goale.— Farmacia? au spus ei. Dar unde sunt medicamentele?— Nu ştiu, însă aşa arată farmaciile acolo.

114

— Stai puţin, a spus unul dintre ei, ce farmacie e aceea fără medicamente?

— Nu ştiu, dar asta e tot ce au.Am trecut la următoarea fotografie. Ne-am uitat la

toate, însă prima lor întrebare, când am ajuns la capăt, a fost:— Doamne, cum e posibil să fie o farmacie fără

medicamente?Începând din seara aceea, doctorii şi alţi oameni au

trimis medicamente de mii de dolari în locurile unde e nevoie

de ele în lume. Cum s-au prins de acea nevoie? În acelaşi fel în care tu, ca profesor, poţi face pe oricine conştient de ceva: o dată ce ajungi să-ţi cunoşti studenţii, lasă-i să te cunoască şi ei pe tine, iar apoi, construieşte creativ, pornind de la acea cunoaştere.

De vreme ce Dumnezeu îi motivează pe oameni în diferite feluri, noi trebuie să fim creativi şi să folosim metode cât mai variate.

Am avut privilegiul de a preda elevilor de liceu, dar şi adulţilor de toate vârstele. Am predat la profesionişti de carieră, precum şi la oameni defavorizaţi. Am predat la grupuri de bărbaţi şi la grupuri de femei. Am predat la doctori şi avocaţi şi am predat copiilor. Fiecare din aceste grupuri aduce la oră un set diferit de abilităţi şi un set diferit de interese, care pot fi folosite în mod creativ.

Adolescenţii, de exemplu. Am auzit de multe ori:— E imposibil să-i faci pe puştii ăştia să fie interesaţi

de Cuvântul lui Dumnezeu, dar eu nu cred asta. Problema noastră este că nu suntem destul de dispuşi să ne folosim abilităţile creative în ariile lor de interes şi în ceea ce ei ştiu să facă. Condamnăm tot ceea ce ei fac, în loc să-i ajutăm să găsească alternative. Ar fi trebuit să învăţăm până acum să nu interzicem fără să oferim ceva în schimb; nu ajunge să spui: „Nu fă aia!", fără a spune şi: „Poţi face asta!"

115

Avem biserici, de exemplu, care-i persecută pe copii, din cauza muzicii pe care ei o ascultă. De aceea le spun adulţilor:

— V-aţi gândit vreodată să le daţi copiilor şansa de a-şi folosi muzica?

Ei rămân şocaţi când aud asta.— În BISERICĂ, vrei să spui?— Dar ce credeaţi că vreau să spun — pe o scenă, în

oraş? Bineînţeles că în biserică.

Am văzut copii care-şi petreceau ore întregi studiind un pasaj din Scriptură pentru a putea scrie un cântec, care să fie folosit în timpul programului.

Unul dintre lucrurile care mă întristează cel mai mult în legătură cu comunitatea noastră evanghelică este tendinţa noastră de a ucide orice creativitate. Creativitatea există, dar noi nu-i creăm condiţii să se manifeste.

Cunosc un tânăr genial în domeniul muzicii, care a dirijat orchestra simfonică locală la o premieră, pe când era încă adolescent, şi care, la douăzeci şi ceva de ani a fost invitat să dirijeze Filarmonica din New York. El provenea dintr-o biserică evanghelică din oraşul său, dar acea biserică nu a folosit nici măcar o dată talentul său muzical. Astăzi, el este foarte departe de Isus Hristos.

Puterea dezlănţuită

Unii oameni îmi spun că trebuie să dovedească faptul că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, înainte de a avea un impact în mărturisire. Cred că aceştia se amăgesc singuri. Ei n-au lăsat niciodată ca puterea Cărţii să se manifeste în viaţa cea de toate zilele, nu au lăsat-o să se dezlănţuie şi să arate tuturor schimbările radicale şi supranaturale pe care le poate aduce.

Mi s-a pus de multe ori următoarea întrebare:

116

— Oare cum pot să motivez pe cineva?Obişnuiam să răspund:— Când conectezi pe cineva la tensiune electrică de

douăzeci de mii de volţi, omul acela nu se mai întoarce să te întrebe: „Ai spus ceva?” Nu, ci se mişcă.

Întrebarea-cheie este... Tu eşti motivat?Deoarece oamenii motivaţi devin agenţi ai schimbării.În cartea sa intitulată „Criza universitară", Sir Walter

Moberly menţionează eşecul evanghelicilor de a aduce mesajul

Bibliei în campusurile universitare. El le spune acelora care pretind că-1 urmează pe Hristos: „Dacă o zecime din ceea ce voi credeţi este adevărat, ar trebui să fiţi de zece ori mai entuziaşti decât sunteţi.”

Aşadar, mulţi oameni din bisericile noastre nu devin pasionaţi de singurul lucru care, la urma urmei, merită să te pasioneze.

Deci, dacă e pasionant... fii pasionat!

117

7 . L E G E A P R E G Ă T I R I I

Înainte de o cursă, alergătorii îşi încoardă muşchii. Înainte de un concert, orchestra îşi acordează instrumentele.

Atât pentru profesor, cât şi pentru elev, este nevoie de o pregătire prealabilă.

Legea Pregătirii este aceasta: Procesul de predare-învăţare va fi mult mai eficient atunci când atât profesorul cât şi elevul sunt pregătiţi în mod adecvat. Una dintre cele mai mari probleme ale profesorilor este că elevii lor vin la oră nepregătiţi.

Să presupunem că predai cartea Isaia la o clasă de adulţi de la Şcoala duminicală. Şi, într-o duminică, se-ntâmplă o minune: tu vei susţine şaizeci de minute de predare exclusivă (in primul rând pentru că în acea zi ei renunţă la „exerciţiile deschise” — un termen excelent, de vreme ce cei mai mulţi deschid puţin şi fac exerciţii şi mai puţine).

Aşa că ai o oră bună în faţă, iar tu începi prin a zice: „Deschideţi-vă, vă rog, Bibliile la Isaia 27!” Ei se gândesc imediat:

— Ce-o fi în Isaia 27?— Cine ştie? Sau chiar:— Cui îi pasă?

118

Cei mai mulţi profesori merg la ore fie pregătiţi parţial, fie

total nepregătiţi. Ei sunt ca mesagerii fără mesaj. Lor le lipseşte în

întregime puterea şi entuziasmul necesare pentru a da roadele pe

care am fi îndreptăţiţi să le vedem din eforturile pe care le fac.

John Milton Gregory

Tu însă eşti un profesor competent, tu crezi cu tărie în va-loarea mesajului din Isaia 27 pentru ziua respectivă. Tu consideri că acest capitol este unul care trebuie nu numai studiat, ci şi răs-tudiat.

Încetul cu încetul, clasa începe să fie prinsă de studiul capitolului 27 din Isaia. De fapt, ora e aproape gata, iar ei se gândesc la întrebări. Pasajul pe care l-aţi studiat a atins anumite nevoi şi probleme ale vieţilor lor. Le-aţi stârnit un mare interes, dar ora s-a scurs. Ora s-a încheiat.

După o săptămână, reveniţi la oră şi le spuneţi:— Deschideţi-vă Bibliile la Isaia 28!— Ce-i cu Isaia 28?— Cui îi pasă?În felul acesta parcurgeţi cartea. Împreună.Aş vrea să vă propun o abordare alternativă, care să vă

permită să investiţi cel mai bine timpul acelei ore, pe care o petreceţi împreună: nu vă gândiţi la începutul orei ca şi cum ar fi punctul de stârnire a interesului faţă de subiect. În schimb, căutaţi să daţi puţin înapoi acest moment în aşa fel încât momentul în care vă începeţi ora să fie continuarea unei acţiuni deja începute. În felul acesta, la sfârşitul orei, elevii vor avea răspunsurile la întrebările ridicate şi soluţii la problemele lor şi vor fi motivaţi să continue studierea pasajului pe cont propriu sau împreună cu ceilalţi.

Teme cu succes

Această Lege a pregătirii asigură baza filosofică a... temelor de casă. La cea dintâi menţionare a cuvântului, v-ar putea apuca „damblaua" şi mi-aţi zice: „Dar, frate Hendricks, tu nu-mi

119

cunoşti clasa! Ei nu vor să primească teme acasă. E pierdere de vreme."

Pot să vă asigur că, atâta vreme cât nu dai teme de casă, elevii tăi nu vor lucra acasă. De ce însă nu ai căuta să vezi ce li se potriveşte? Îngăduie-mi să te ajut.

Să ne gândim din nou la o situaţie tipică la clasă: tu eşti perfect pregătit, ţi-ai stors mintea cu un anumit pasaj din Scriptură. Ei — sau cel puţin cei mai mulţi dintre ei — nici măcar n-au lecturat pasajul respectiv în ultimele şase luni. Tu vii

plin de entuziasm, pentru că în acel pasaj ai găsit răspunsuri şi soluţii la anumite probleme. Ei vin fără interes.

Situaţia este aproape la fel şi cu predica de duminica dimineaţa şi, după părerea mea, asta este cea mai mare slăbiciune a predicării: există prea puţină pregătire a ascultătorilor pentru o predică şi chiar mai puţin studiază ei după aceea.

Aşa că, să rezumăm pe scurt valoarea temelor de casă. Reţin îndeosebi trei beneficii:

1. Ele te determină să gândeşti. Temele sunt un fel de încălzire a minţii. Pregătesc mintea pentru a fi în formă la oră.

2. Ele clădesc o bază, o fundaţie pe care să se poată construi. Elevul este conştient de problemele şi concluziile legate de text şi în ce măsură îl priveşte în mod direct. întrebările prind contur. Curiozitatea este stârnită.

3. Ele dezvoltă obişnuinţa studiului independent — şi acesta este cel mai mare beneficiu al temelor de casă. Ele îi încurajează pe oameni să trăiască nu numai sub autoritatea Cuvântului, ci şi prin el. Şi uitaţi-vă ce se întâmplă când ei procedează aşa!

Nu uita că scopul tău ca profesor este să formezi învăţăcei pentru mult timp. Predarea ta trebuie să fie un stimul, nu un substitut. Singura ta cale de a-i face pe oameni interesaţi de

120

Cuvântul lui Dumnezeu este să-i motivezi în primul rând să rămână în contact cu această realitate.

Care sunt caracteristicile temelor cu succes?În primul rând, trebuie să fie creative, nu muncă de rutină.

Asta înseamnă că tu ai nevoie de un obiectiv clar pentru teme; ele trebuie date cu un anumit scop. Îţi ia mult timp să le formulezi, pentru că lecţiile creative nu-ţi pică din cer.

În al doilea rând, trebuie să fie deosebit de incitante. Ele ar trebui să ceară mai multe întrebări decât să răspundă la mai multe

întrebări. Forţează minţile celor care învaţă. Ştiu că a gândi este dureros, dar poate să fie şi cu folos, dacă ne aflămsub îndrumarea Duhului Sfânt.

În al treilea rând, temele trebuie să fie rezolvabile. Nu trasa sarcini nerealiste.

Dacă însă tu faci totul pentru a da teme creative, incitante şi realizabile, ce anume faci în clasă dacă — din indiferent ce motive — elevii nu şi le fac?

O soluţie simplă: fa o temă în clasă, atunci şi acolo. Scrie pe tablă o întrebare deosebit de incitantă, apoi pune-i să citească un pasaj care să aducă lumină asupra acesteia. (Urmăreşte această ordine — prima dată ridică întrebarea, apoi citeşte pasajul — pentru ca ei să ştie ce caută.)

O altă abordare: fă apel la experienţele lor. Întreabă-i cu ce probleme se confruntă acum acasă, la lucru, la şcoală. Eu am încercat această abordare la două clase despre care am fost avertizat: „Aceştia nu vor să vorbească în clasă, nu vor să-şi facă teme." Nu vor, nu vor, nu vor.

„Mulţumesc pentru informaţie", am spus. Şi-am luat apoi cu mine un teanc de cartonaşe la prima clasă la care am predat, le-am dat şi am spus: „Ştiţi, am multă încredere în voi. Ştiu că proveniţi din medii diferite, aveţi afaceri şi alte activităţi, şi aşa

121

mai departe. De aceea am să iau unul din aceste cartonaşe —- dar nu vă scrieţi numele pe el — ci numai răspunsul la întrebarea: dacă aţi şti că primiţi un răspuns chiar acum, la orice problemă a vieţii voastre, nu contează care, care ar fi primele trei probleme la care aţi dori un răspuns? Care sunt trei dintre problemele care vă frământă îndeosebi?"

Au scris câteva miute, apoi au trimis în faţă cartonaşele, şi am început să citesc câteva. Destul de repede, cineva a sesizat: „Cam despre aşa ceva ar trebui să vorbim aici." Şi, la scurt timp

după aceea, abia am reuşit să fac să înceteze discuţia.Odată, un tânăr a spus la oră: „Nu ştiu dacă acesta este locul

potrivit pentru a vorbi despre asta, dar, sincer să fiu, am stat cu soţia mea joi noaptea de vorbă şi am spus că dacă nu ne mai potrivim în relaţia intimă, ne vom despărţi." Acesta e genul de comentarii care îi provoacă pe oameni. Şi din nou discuţia noastră s-a înteţit.

În orice caz, dacă oamenii nu pot vorbi despre aceste lucruri la ora ta de şcoală duminicală sau la grupul de studiu biblic, unde oare ar putea să vorbească despre aşa ceva?

Studiile au arătat că există, destul de interesant, o corelaţie directă între anticipare şi impact. Cu cât este mai mare anticiparea, cu atât este mai mic impactul. Şi invers, cu cât e mai mică predictibilitatea, cu atât impactul este mai mare. (Reţine, te rog, că aici este vorba de metodologie, nu de morală.)

Exemplul clasic este din viaţa lui Iisus. Ei nu au cum să-L ignore.

Într-o zi, irodienii şi fariseii s-au adunat laolaltă — oameni care niciodată nu ar fi făcut ceva împreună. Ei nu puteau fi văzuţi pe aceeaşi parte a drumului, decât dacă aveau unul şi acelaşi duşman. Dar, din cauza acestui aducător de tulburare, care era Iisus, s-au adunat laolaltă şi şi-au zis:

122

— Haideţi să-L atacăm cu problema birului. În orice caz, irodienii erau pro-Roma, iar fariseii anti-Roma. Să-L întrebăm despre bir. Dacă spune că acceptă birul, e ţinta noastră. Dacă spune că este împotriva birului, devine ţinta voastră. Să mergem.

L-au găsit pe Iisus şi L-au întrebat:— Învăţătorule, se cuvine să plătim bir Cezarului?— Daţi-mi un ban, a zis Iisus.— Un ban? sigur, uite-aici.Şi I-au dat o monedă.

— Al cui este chipul acesta?— Păi... al Cezarului.— Atunci daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui

Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.Buimăciţi, L-au lăsat în pace şi s-au retras în alt loc. În fine,

unul dintre ei a întrebat:— Cine a venit cu ideea asta prostească?Ceea ce spunea Iisus era departe de a putea fi anticipat, aşa

că nu-i putea plictisi.Este atât de greu să iei parte la multe dintre orele noastre de

şcoală duminicală sau la grupele de studiu biblic. Totul este atât de previzibil încât poţi să aţipeşti, să te trezeşti peste zece minute şi să vezi că se află exact unde te aşteptai să fie.

Este aşa cum s-a exprimat un episcop din Anglia:— Ştiţi, oriunde s-a dus apostolul Pavel, era ori o răscoală,

ori o renaştere spirituală. Oriunde merg eu, ei servesc ceai.Ce fac oamenii acolo unde mergi tu?

Lupta cu tăcerea

V-aţi uitat vreodată la faţa câinelui când îi puneţi câte o întrebare serioasă?

123

Cam aşa reacţionează elevii dintr-o clasă când îi întreb ceva pentru prima dată: cu nişte priviri de căţeluşi cuminţi.

Aşa că mă gândesc că poate nu au înţeles ce i-am întrebat şi reformulez întrebarea — dar răspunsul este acelaşi. Ba chiar mi s-a răspuns:

— Noi nu vorbim aici, dumneavoastră sunteţi profu', dumneavoastră să vorbiţi.

— Dar voi sunteţi profesori în devenire, i-am răspuns, am încredere în voi şi aştept de la voi să-mi vorbiţi aici şi să-mi

spuneţi ce gândiţi. Dacă aveţi un răspuns în sinea voastră, aş vrea să-1 aud şi eu. Am mai pus încă o dată întrebarea şi am tăcut.

Ei au devenit teribil de conştienţi de tăcere. Câţiva au tuşit. Dar eu eram foarte răbdător — puteam să aştept cât puteau şi ei.

Până la urmă, cineva a spus:— Ei bme, am să vă spun ce gândesc. S-ar putea să nu fíe

corect, dar mă gândesc...Bariera fusese trecută.Ştiu acum, după ani de experienţă, că adulţii — fie oameni ai

legii, fie sportivi, fie muncitori, orice ar fi ei (am vorbit cu oricare dintre ei şi este adevărat pentru fiecare) — au un nivel de încredere foarte redus în folosirea şi înţelegerea Bibliei şi, de aceea, ei au foarte mare nevoie de încredere pentru a vorbi la oră. Ce poţi face tu în acest caz?

La începutul lucrării mele de la Dallas Cowboys, le-am spus.— Oameni buni, vom învăţa cum să studiem Biblia.Răspunsul lor a fost un tărăboi mare — şi de văzut şi de auzit.— Mulţumim frumos, Doctore, dar nu pricepeţi, mi-au spus.

Noi suntem jucători de fotbal.Unul dintre mijlocaşi a insistat că înaintaşii nu puteau citi.

Însă eu i-am introdus în textul Scripturii şi i-am ajutat să înveţe ce

124

să caute în el. De fiecare dată când descopereau câte ceva, oricât de elementar ar fi fost, le arătam că eram în al nouălea cer.

De fapt, aceasta este cheia în studiul biblic: învaţă-i ce să caute şi atunci vor găsi.

Dacă oamenii au încredere în tine, datoria ta este să te foloseşti de acest privilegiu şi să-i ajuţi să transfere asupra propriei lor persoane această încredere. Şi, cu cât au mai multă încredere în tine, cu atât este mai mare potenţialul de a zidi în ei această auto-încredere.

Nu-i uşor, pentru că unii dintre ei şi-au fixat unele lucruri de ani de zile. Ei şi-au zidit un sistem al categoriilor.

Când oamenii se tem să participe la oră, una dintre cele mai bune soluţii este (1) să-i încurajezi să participe şi (2) să-i lauzi când o fac.

Eu le spun de multe ori:— Trebuie să înţelegeţi că singura întrebare prostească la

această oră este cea pe care nu o puneţi, pentru că este ca un ganglion neextirpat care va ajunge să supureze. De aceea noi nu râdem la nici o întreabre pusă sau la nici un comentariu făcut aici. Noi le luăm în serios.

— Fantastic, mulţumesc! Sau:

— Cred că în tot timpul cât am studiat Biblia n-am sesizat esenţa acestui pasaj. Este extraordinar, mulţumesc! Sau:

— Este cea mai profundă întrebare pe care am auzit-o vreodată referitor la acest pasaj.

Voi sărbătoriţi ceea ce spun ei. Fă un erou din fiecare care ia cuvântul.

Când cineva va spune într-o zi la ora ta:— Probabil că aceasta este o întrebare stupidă, dar am vrut

de multă vreme să o pun..., fă-i unul din cele mai minunate

125

complimente. Vei crea astfel o atmosferă în care fiecare se va simţi liber să întrebe ceea ce s-a temut să întrebe.

A face fata intrebarilor

Ce faci dacă ţi se pune o întrebare la care nu poţi răspunde?Răspunsul tău este important, pentru că laitmotivul multora

din clasă este: „Mai bine îţi ţii gura închisă şi eşti considerat prost decât să ţi-o deschizi şi să dovedeşti acest lucru." De aceea, caută

să spui:— Este o întrebare extraordinară, mulţumesc! Nu pot acum

să-ţi răspund, dar am să caut un răspuns pentru tine.Poate că vă amintiţi de vreun profesor, la colegiu poate, care

răspundea elevilor bâlbâindu-se: „Ei bine, ... aşadar... prin urmare... după aceea... cum s-a-ntâmplat... celor mai mulţi elevi le-ar plăcea..." şi aşa mai departe, şi între timp ţie ţi-a trecut prin minte: „Acum ştiu sigur că nu avea un răspuns limpede."

Cel mai minunat profesor pe care l-am avut vreodată a fost un renumit specialist în Noul Testament. Odată la oră, un student i-a pus o întrebare la care el i-a răspuns:

— Tinere, este cea mai profundă întrebare care mi s-a pus vreodată în treizeci şi şase de ani de predare şi nu pot să-ţi răspund acuma la ea, pentru că ţi-aş răspunde foarte superficial. Dar am să mă informez şi am să revin cu un răspuns. Mai există vreo întrebare ca asta?

Nu trebuie aşadar să arunci praf în ochii cuiva. Să nu-ţi fie niciodată greu să recunoşti că nu ştii.

Cum te descurci cu întrebările care caută să te ameninţe? Cred că în asta constă puterea celor mai eficiente grupuri în atragerea celor necreştini: ei se simt în stare să facă faţă întrebărilor ameninţătoare şi nu adoptă o atitudine defensivă.

126

Eu am vorbit o dată la o clasă de studiu biblic destinată necredincioşilor şi am parcurs cu ei Evanghelia după Marcu, când un tip şi-a ridicat mâna şi m-a întrebat:

— Hei, nu-i aşa că nu încerci să-mi spui mie că Isus Hristos este Dumnezeu?

Cum s-ar putea răspunde la o astfel de întrebare în biserici? Răspunsul său este foarte important. De el depinde mântuirea pe vecie a cuiva.

I-am răspuns:

— Jim, este o întrebare incredibilă, care merge drept la inimă. Ea ne confruntă cu lucrurile despre care vorbim aici. A mai auzit cineva ce a întrebat Jim? Jim, repetă, te rog, ce ai întrebat!

Ceea ce este destul de interesant este că după ce continui discuţia folosind o astfel de abordare a elevului, un tip ca Jim nici nu mai aude răspunsurile care i se dau, ci este atât de stimulat de atitudinea ta încât l-ai câştigat.

În schimb, dacă-1 pui pe jar, aceasta va fi ultima lui întrebare şi poate şi ultima lui participare la ora ta.

Controlul discuţiilor dominatoare

Ce faci dacă altcineva domină discuţia la oră — la fel de greu de stăvilit ca şi cascada Niagara.

Am să vă dau un plan format din trei paşi:In primul rând, exprimă-ţi aprecierea faţă de contribuţia lui.

Spune-i în particular:— M-aş bucura să ştii cât de mult apreciez interesul tău la

această oră. Dacă aş reuşi să-i determin pe fiecare din această clasă să fie la fel de interesat cum eşti tu, ar fi o reuşită pentru mine. Poate că nimeni nu i-a mai spus aşa ceva înainte. Cei mai mulţi oameni îi aruncă un fel de privire care spune: „De ce nu taci?" Nu că i-ar băga în seamă, desigur, dar nu-i are la inimă.

In al doilea rând, cere-i să-ţi facă o favoare:

127

— N-ai remarcat că multă lume din clasă nu participă la discuţie? Nu mă ajuţi să-i determin să se implice? Aşează-te puţin, ajută-mă şi să vedem dacă reuşim amândoi să-i facem pe ceilalţi din clasă să fie la fel de implicaţi ca şi tine, în această discuţie. Acest mod de a proceda are de obicei un efect fascinant.

In fine, în timpul orei, cere-i lui să-ţi răspundă la o întrebare. S-ar putea să fie pentru prima dată când i se întâmplă aşa ceva şi va dovedi cu prisosinţă că tu apreciezi cu adevărat ceea ce are el de spus.

Eu am procedat o dată aşa cu un tânăr care domina ora şi l-am pus în încurcătură.

— Oh, vreţi ca să răspund eu!Ceva mai târziu mi-a spus:— Ştiţi, cred că m-am purtat puţin insuportabil.— Chiar? Ce te-a făcut să crezi asta?— Oh, zise el, ceilalţi vă transmit mesaje. însă eu vreau să vă

mulţumesc că aţi vrut să ştiţi ce aveam eu de spus. Nimeni nu a procedat până acum aşa cu mine.

Până la urmă, în loc să-1 îndepărtez, l-am câştigat de partea mea.

Exact asta dorim. Predarea devine distractivă dacă tu îţi dai seama de ceea ce trebuie să faci: câştigă-i de partea ta.

Un student mi-a spus odată că s-a hotărât să se căsătorească într-o bună zi.

— Ei bine, i-am spus, asta-i încurajator. Şi m-am gândit că facem progrese cu studenţii.

— Ştii ce fel de soţie ţi-ai dori? l-am mai întrebat.El a scos trei pagini scrise cu ceea ce şi-ar dori.— Văd că te-ai gândit la asta, i-am zis. Ştii, eu scriu o carte

despre căsătorie. Te-ar deranja dacă aş împrumuta lista ta?A rămas aproape împietrit.

128

-— Nu, bineînţeles că nu, dom'profesor! Vă stau la dispoziţie cu tot ce am.

II câştigasem. M-am uitat apoi pe lista lui şi l-am întrebat:— Câte din aceste standarde îndeplineşti tu?

Dezvoltarea aptitudinii de a lua notiţe

In fine, trebuie să îţi dai seama că nu prea mulţi dintre cei din clasă ştiu să ia notiţe, sau să le înţeleagă valoarea. Dacă nu mă

credeţi, luaţi o foaie pe care o lasă ei după ce s-a terminat ora. Eu procedez aşa în mod regulat când mă duc să vorbesc la vreo biserică — o muncă ce seamănă puţin cu cea a omului de serviciu şi care nu face parte din contract, dar care este foarte interesantă pentru mine. Dacă aş folosi o ilustraţie cu un câine eschimos pentru a le explica ceva, aş găsi o bucată de hârtie cu un singur cuvânt pe ea: „câine". Probabil că fusese scris de către vreo doamnă care m-a aşteptat la uşă la terminarea programului ca să-mi spună:

— Ştiţi, şi eu am avut odată un câine eschimos.Poţi să-i ajuţi pe elevi să ia notiţe mai bune arătându-le o

schiţă de bază a fiecărei lecţii. De la o săptămână la alta poţi încerca să le dai notiţe mai puţine şi mai puţin detaliate, pentru ca ei să înceapă să şi le contureze singuri. Va trece puţin timp până ce vor pricepe că nu trebuie să-şi noteze numai „câine", ci şi ceea ce pot învăţa de la ilustraţia cu câinele. Tu îi ajuţi aşadar pe elevi, în mod treptat, să asculte lecţia în mod inteligent.

Le-am vorbit odată la o lecţie biblică unor profesionişti din Dallas, unul dintre ei absolvise Massachusetts Institute of Technology — un om cu cunoştinţe foarte avansate, foarte articulate şi foarte apreciat ca şi consultant. Avea o minte strălucită.

129

Cu toate acestea, obişnuia să vină la ora noastră şi stătea ascultând şi privind cu ochi mari, dar cu mâinile încrucişate.

La o lecţie de seară, într-o pauză de cafea, i-am spus:— Am înţeles că aţi frecventat MIT (Massachusetts Institute

of Technology).— Aşa este.— V-a plăcut?— Oh, a fost foarte stimulativ.— V-aţi luat notiţe la cursuri?

— Adică la MIT?— Da.— Bineînţeles. Un morman de cursuri.— Vi se par de folos?— Oh, foarte utile. Sunt ca pâinea şi untul pentru mine,

ghidul meu de viaţă.— Minunat. V-aţi gândit vreodată să luaţi notiţe aici?— Aici, la lecţia biblică?— Da.— Nu, spuse el, nu m-am gândit niciodată la asta. Este o idee

bună.— Cred că era.Săptămâna următoare a venit cu o mapă şi şi-a luat notiţe.

Abia începusem ora când a sărit în picioare şi a spus:— Hei, Hendricks. Am o întrebare.Şi de-atunci nu s-a mai oprit din a pune întrebări. Fusese

dintr-o dată catapultat de la margine direct în centrul procesului de învăţare. El a învăţat să facă o legătură între adevărul biblic şi profesie şi viaţă şi este cu adevărat un creştin plin de viaţă.

130

A INVESTI

Şi acum, o recapitulare finală. Pentru tine, ca învăţător - pentru a-ţi stimula gândirea, pentru a-ţi înflăcăra sentimentele şi pentru a te îndemna la acţiune - am prezentat în această carte şapte principii fundamentale, sub formă de acrostih*2:

Legea Învăţătorului - Dacă astăzi încetezi să mai creşti, mâine vei înceta să mai predai.

Legea Educaţiei - Modul în care învaţă oamenii îţi va determina modul de predare.

Legea Activităţii - Învăţarea maximă este întotdeauna rezultatul unei implicări maxime.

Legea Comunicării - Pentru a împărtăşi cu adevărat informaţii, trebuie să construieşti punţi.

Legea Inimii - Predarea care are impact este aceea de la inimă la inimă, nu de la inteligenţă la inteligenţă.

Legea Încurajării - Predarea tinde să fie mai eficientă atunci când studentul este motivat în mod corespunzător.

Legea Pregătirii - Procesul de predare-învăţare va fi mult mai eficient atunci când atât profesorul cât şi elevul sunt pregătiţi în mod adecvat.

Aceste „legi" sunt principii - principii de bază împletite pentru totdeauna în realizarea unei predări eficiente. Indiferent la ce grupă de vârstă predai, indiferent care este subiectul, indiferent ce informaţii culturale foloseşti, înţelegerea ta şi

2 In engleză, iniţialele celor şapte legi formează cuvântul teacher care înseamnă „învăţător, profesor" (n.tr.)

131

punerea în aplicare a acestor legi te pot ajuta să aduci o schim-bare permanentă în vieţile celorlalţi.

Dar nu uita că acestea sunt numai principii. Când este vorba de a-Şi duce la îndeplinire planurile, Dumnezeu nu foloseşte principii ci foloseşte oameni.

Succesul dorin ei tale de a fi un învăţător eficient nuț depinde de cunoaşterea acestor legi ci de tine ca persoană şi, mai mult, de deschiderea ta pentru ca puterea lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta. Cheia nu este ceea ce faci tu pentru

Dumnezeu ci ceea ce îi îngădui tu lui Dumnezeu să lucreze prin persoana ta. Dumnezeu vrea să te folosească drept un catalizator al Său iar dacă-L laşi să-ţi transforme şi să-ţi reînnoiască gândirea, vei fi gata pentru a fi folosit.

Prin urmare, vrei tu ca Dumnezeu să te schimbe pentru ca tu să ai eu adevărat un impact asupra celorlaţi? Această dorinţă i această hotărâre s-ar putea să fie cel mai mare pas pentruș

succesul predării tale.Un veteran al câmpului misionar a descris odată creşti-

nismul est-european ca fiind bogat în hotărâre şi sărac în informaţie, iar pe credincioşii din Vest ca fiind bogaţi în infor-maţie dar săraci în hotărârea lor. Foarte mulţi credincioşi din bisericile din Vest au o statură subdezvoltată, gârbovită, din cauza deficienţelor de decizie.

Întrebarea care ne sâcâie este deci: suntem noi gata să plătim preţul dezvoltării? Până la urmă, aceasta are un preţ. Predarea eficientă nu este disponibilă la orice preţ de vânzare.

Dacă ai în vedere urmările, sunt convins că vei merge înainte şi vei fi bucuros să plăteşti orice preţ. Extazul şi împlinirea predării eficiente sunt mult prea satisfăcătoare pentru a fi sacrificate în favoarea unei trăiri limitate şi a unor scopuri mărunte.

132

Pe măsură ce continui să investeşti în vieţile celorlalţi, cred că te vei întoarce la această carte ca la un îndreptar util de punere în practică a teoriei - adică exact ceea ce se cuvine să facem.

PLANURI DE LECŢII

Învăţarea înseamnă schimbare şi puţine lucruri facilitează transformarea individuală ca responsabilitatea individuală de a

studia cu alţii. Conceptele acestei cărţi vor fi întărite şi acceptate pe măsură ce învăţătorii dialoghează şi aplică aceste principii împreună cu colegii lor. Planurile de lecţii care urmează vă sunt oferite pentru a vă ajuta să conduceţi un grup de-a lungul întregului proces.

Schiţele interactive sunt împărţite în trei secţiuni - abor-dare, analiza conţinutului şi aplicaţia personală. Acest plan va fi folosit pentru toate cele şapte legi.

ABO RD AREAdulţii care vin la seminarul tău au multe lucruri în minte,

dar puţine dintre ele au tangenţă cu obiectivul de a deveni un învăţător mai bun. Scopul acestui segment din oră este de a le capta atenţia. Activităţile sunt menite să-i atragă şi să le călăuzească gândurile spre tema ce va fi discutată la secţiunea de analiză.

AN AL IZ ĂScopul acestei părţi a seminarului este de a clarifica şi

înţelege şi mai bine conceptele din capitol. Se pot utiliza o varietate de metode pentru a explora şi a dobândi profunzime în ce priveşte legile predării eficiente.

133

APL IC AŢ IEDupă ce elevii au înţeles elementele conceptuale ale predării,

urmează să trecem la implicaţii. Este nevoie de o reac ie. Acestț segment al planului se referă la faptul că elevii vor pune în practică aceste principii de predare, în contextul slujbei fiecăruia.

Lecţia 1: Legea învăţătoruluiABO RD ARE

Scrie pe tablă următoarele patru afirmaţii ale doctorului

Hendricks. Pune-i pe fiecare învăţător/învăţătoare să o aleagă pe aceea care i se pare mai importantă şi să facă o schiţă pentru o prezentare de două minute a conceptului respectiv,

1. „Întotdeauna când caut învăţători care să fie buni, mă uit după CDI — oameni care să fie Credincioşi, Disponibili şi Învăţabili (deschi i pentru învă ătură)" (p. 22).ș ț

2. „... numai o persoană schimbată poate să predea în mod eficient. Cu cât te schimbi mai mult, cu atât mai mult devii un instrument al schimbării din viaţa semenilor tăi. Dacă doreşti să fii un agent al schimbării, şi tu trebuie să te schimbi" (p. 23-24).

3. „Cele două lucruri care vă vor influenţa cel mai mult în anii care urmează sunt cărţile pe care le-aţi citit şi oamenii pe care i-aţi avut în jurul vostru" (p. 30).

4. „... experienţa nu te face în mod necesar mai bun; de fapt, tinde să te înrăutăţească, dacă nu este o experienţă eva-luată. Cea mai mare ameninţare pentru profesori este auto- mulţumirea - faptul că nu se întreabă în permanenţă: «Cum pot să mă perfecţionez?»" (p. 38)

134

AN AL IZ ĂPune-i pe elevi să-şi prezinte unii altora schiţele, în grupuri

de trei sau patru elevi. Dacă ai mai puţin de şase participanţi, pune-i pe toţi într-un singur grup.

PENTRU DISCUŢII ÎN GRUP LĂRGIT1. Care au fost ideile interesante ale prezentărilor?2. Care credeţi că sunt cele mai importante moduri în care

v-aţi dezvoltat convingerile şi atitudinile voastre despre

predare?3. Cum credeţi că este afectată dezvoltarea spirituală a

unui individ de creşterea lui personală - sau lipsa creşterii - în fiecare din aceste patru domenii: fizic, intelectual, social, emoţional? Sunt unele dintre acestea mai importante decât altele? De ce?

4. Dacă oamenii nu se pot dezvolta spiritual decât dacă îşi dezvoltă dimensiunile fizice, intelectuale, sociale şi emoţionale ale vieţii, în ce fel putem noi facilita creşterea în aceste domenii esenţiale? Discutaţi despre aceste patru dimensiuni şi faceţi pe tablă o listă de modalităţi practice prin care cineva poate stimula creşterea în fiecare din aceste domenii ale vieţii.

APL IC AŢ IEO viaţă pe care nu ţi-o analizezi nici nu merită trăită. O

astfel de viaţă nu poate să producă o creştere personală sem-nificativă. Pentru ca o schimbare să se producă, ea are nevoie de o punere sub interogaţie conştientă a dimensiunilor funda-mentale ale vieţii noastre.

135

Pune-i pe toţi membrii grupului să completeze următorul tabel cu unul până la trei puncte tari şi puncte slabe în fiecare din următoarele domenii.

DOMENIILE VIEŢII PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

136

PLAN DE ACŢIUNE

Cere-i fiecărui profesor să scrie un plan de acţiune pentru a îmbunătăţi unul dintre aceste patru domenii în următoarele treizeci de zile. Pune-i să împărtăşească acest plan cu un pro-fesor coleg şi să se angajeze să se întrebe reciproc despre pro-gresul planului în luna următoare.

FIZ IC

IN T EL EC TU AL

SO C IAL

EMO Ţ IO N AL

137

Lecţia 2: Legea Educaţiei

ABO RD AREPune-1 pe fiecare membru al grupului să ia o foaie de

hârtie şi să realizeze o reprezentare grafică a învăţării. Folosind figuri sau desene, ei trebuie să-şi ilustreze sau să-şi reprezinte grafic gândurile despre „Cum învaţă cineva?" Puteţi folosi ilustraţiile de mai jos pentru a vă ajuta să începeţi să vă

dezvoltaţi propriile voastre ilustraţii.

AN AL IZ APune-1 pe fiecare să vorbească despre figurile sale cu

cineva. Ascultă ideile şi conceptele din aceste desene despre cum învaţă studenţii sau elevii şi readu-le în discuţie în faţa întregului grup.

PENTRU DISCUŢII ÎN GRUP LĂRGIT1. Ce învăţături profunde despre a învăţa aţi descoperit din

exerciţiul cu desenele? (Scrie-le pe acestea pe tablă şi adaugă altele pe parcursul discuţiei.)

2. Gândeşte-te la ceva ce ai învăţat în ultimul an, o învă-ţătură, o nouă abilitate sau o schimbare de atitudine. Care fac-tori te-au ajutat în procesul de învăţare? Ce ţi-a împiedicat învăţarea?

138

3. În procesul de învăţare, care a fost rolul profesorului? Dar rolul elevului? Dacă i-ai imagina o clasă ce ai vedea căț face profesorul şi ce fac elevii?

4. Cum se încadrează eşecul în experienţa de învăţare a cuiva? Când ţi-a fost eşecul folositor ţie personal, în creşterea ta?

PENTRU DISCUŢII ÎN GRUP MICÎmparte clasa în grupuri de două până la patru persoane

(organizate pe domenii de lucru - profesori de copii, de tineri şi de adulţi) şi pune-i să răspundă la următoarea întrebare despre Luca 9:1-17: „Dacă dorim să-i ajutăm pe studenţii noştri să stăpânească abilităţile fundamentale de a citi, scrie, asculta şi vorbi, ce fel de activităţi de descoperire am putea să folosim pentru a comunica acest pasaj din Scriptură?"

APL IC AŢ IE

Pune-i pe cei dintr-un grup să facă în mod individual următorul exerciţiu de scriere: alege doi elevi cărora le predai şi analizează diferenţele dintre ei. Ce pare să fie unic în modul în care gândesc şi învaţă ei? În ce fel diferă ei în modul lor de a înţelege Biblia şi în viaţa lor de creştini? Ce diferenţe cunoşti în ce priveşte viaţa lor - familie, geografie, cultură, educaţie, nivel economic etc.?

Elev 1:

139

Elev 2:

În lumina acestor informaţii, cum ai aborda predarea pasajului din Luca 9:1-17 acestor doi elevi? În decursul următoarelor luni, încearcă să faci acest exerciţiu pentru fiecare elev din grupul tău.

140

Lecţia 3: Legea Activităţii

ABORDAREACTIVITATE DE ACORD-CONTRAScrie pe tablă următoarea afirmaţie sau afişează-o pe

perete.„Învăţarea maximă este întotdeauna rezultatul implicării

maxime a elevului, pentru că întotdeauna învăţăm din ceea ce

facem.”Pune-i pe cei care sunt de acord cu această afirmaţie într-

o parte a sălii, şi pe cei care nu sunt de acord cu ea în cealaltă parte (nimeni nu are voie să rămână neutru). Printr-o dezbatere liberă, lasă-i pe fiecare să-i convingă pe ceilalţi de poziţia pe care şi-au ales-o. Unii pot să-şi schimbe locurile în timpul discuţiilor, trecând de la o tabără la alta.

ANALIZĂPENTRU DISCUŢII GENERALESunt câteva lucruri care trebuie ţinute minte cu privire la

Legea Activităţii. Discută cu clasa care sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem fiecare ca să-i angajăm pe elevii noştri în procesul de învăţare. Dă-i fiecăruia o listă cu câteva idei de la care să pornească:

Sunt activităţile potrivite pentru vârsta şi interesele elevilor mei?

Au aceste activităţi un scop bine definit sau este numai o muncă de rutină care să le ocupe timpul sau sa-i amuze fără un scop precis.

Ce parte îi revine profesorului în facilitarea acestei activităţi?

141

V-aţi gândit la orice activităţi care ar putea împiedica predarea eficientă? Discută-le cu ei şi de ce sunt acestea un obstacol.

Pune-i pe învăţători să-şi împărtăşească experienţele po-zitive de implicare activă a elevilor în activităţile de învăţare. Ce au învăţat ei despre procesul de predare-învăţare din aceste experienţe?

STUDIU DE SITUAŢIE

Împarte clasa în grupe mici de trei sau patru elevi. Fiecare dintre ei să urmărească situaţiile care urmează şi să facă o listă cu trei sau patru activităţi specifice (cercetare, artizanat, muzică, artă, conversaţie, compuneri creative, dramă etc.) pentru a-i implica pe deplin pe elevi în acestea.

1. Predai la o grupă de vârstă de opt-zece ani pilda din Marcu 4:1-9. Ce activităţi ar fi potrivite şi pentru care parte a lecţiei (introducere/captarea atenţiei, explorarea pasajului biblic sau la aplicaţie)?

2. O clasă de elevi de liceu a avut de pregătit textul din Judecători 6 şi fiecare dintre ei a mai studiat pasajul în copi-lărie. Identifică ce fel de activităţi de învăţare ai putea folosi pentru a-i ajuta să aplice în vieţile lor învăţătura acestui pasaj atât de familiar.

3. Lecţia din Efeseni 2:1-3 urmăreşte „să definească firea pământească, să amintească manifestările firii pământeşti la credincioşi şi să identifice o faptă a firii pe care i-o încredinţăm lui Dumnezeu ca să o schimbe în această săptămână.” Ce activităţi ai putea folosi pentru a preda această lecţie la o clasă de oameni căsătoriţi?

142

APLICAŢIEExperienţa bine evaluată este cel mai bun profesor. Cere

învăţătorilor să evalueze ei înşişi scala Legii Activităţii, încercuind numărul care reflectă cât mai exact propria lor expe-rienţă. Apoi pune-i să scrie un plan de perfecţionare într-un singur domeniu.

SCALA LEGII ACTIVITĂŢII

1=Întotdeauna 2=De obicei3=Jumătate din timp 4=Rar 5=Niciodată

1. Fac un efort intenţionat ca să nu le citesc/spun elevilor acele lucruri pe care le-ar putea învăţa mai bine descoperindu-le singuri.

1 2 3 4 5

2. Am un obiectiv fixat pentru a folosi activităţile de învăţare cu elevii mei, nu doar ca distracţie, nici ca muncă de rutină.

1 2 3 4 5

3. Meditez la cum ar facilita această activitate învăţarea şi-i ajut pe elevi să aplice adevărul biblic.

1 2 3 4 5

4. Mă întreb dacă această activitate îmi va lua prea mult timp sau se va dovedi nerealistă faţă de cerinţele acestei îndatoriri.

1 2 3 4 5

5. Folosesc diferite tipuri de activităţi de învăţare în fiecare din lecţiile mele.

1 2 3 4 5

6. Le dau elevilor posibilitatea de a alege 1 2 3 4

143

activităţile de învăţare şi libertate în a-şi alege temele potrivit nevoilor lor. 5

7. Urmăresc să-mi lărgesc repertoriul personal de metode de predare şi de activităţi de învăţare pentru a face mai eficientă predarea la clasă.

1 2 3 4 5

144

Lectia 4: Legea comunicării

ABORDAREPune-i pe membrii grupului să-şi amintească de un

moment din ultimele luni când au încercat o emoţie puternică — mânie, bucurie, necaz. Permite fiecăruia să împărtăşească în câteva minute, cu un coleg, o astfel de întâmplare, amintindu-şi de câţiva dintre factorii comunicării prezentaţi în acest capitol

de către Dr. Hendricks.

ANALIZĂDupă ce fiecare dintre cei doi a avut ocazia să-şi împăr-

tăşească întâmplările lor, treci la analiză cerându-le să arate fiecare în ce mod a trecut partenerul lor efectiv puntea emo-ţională a comunicării (de exemplu gesturile, expresia feţei, tonul, variaţia intonaţională a vocii etc.).

PENTRU DISCUŢII GENERALE1. În opinia ta, ce fel de punţi de comunicare ar trebui să

construiască învăţătorul cu fiecare individ care învaţă în parte şi ce fel de punţi să stabilească cu întreaga clasă?

2. De ce este important ca expresia ta verbală (rostită şi scrisă) şi cea non-verbală (limbajul trupului, acţiunile şi atitu-dinile) să fie congruente? Poţi să-ţi aminteşti de momentele în care asta nu s-a întâmplat? Care au fost rezultatele?

PENTRU GRUPURI MICIDr. Hendricks ne-a furnizat un exemplu (pag. 84) în ce

priveşte folosirea componentelor intelectuală, emoţională şi voliţională în interacţiune cu ceea ce înseamnă „Legea de aur".

Împarte-i pe grupe de lucrare (copii, tineri sau adulţi) şi pune-i pe fiecare să-şi încerce aptitudinile parcurgând acelaşi

145

proces într-una din următoarele variante şi chiar să aleagă patru elevi sau lucrători drept audienţă:

1. Ce înseamnă a împărtăşi altora credinţa ta?2. Ce înseamnă a experimenta puterea lui Dumnezeu

(Efeseni 3:14-19)?Care întrebări ar putea fi folosite la fiecare categorie a

cunoaşterii, simţirii şi acţionării pentru (1) a-ţi împărtăşi credinţa sau pentru a analiza Efeseni 3:14-19? Împărtăşeşte rezultatele cu celelalte grupuri.

MEDITAŢIE PERSONALĂCere-le să se gândească la câteva din lecţiile pe care le-au

predat. Ce cred ei că au văzut şi auzit elevii lor legat de intro-ducerea/concluzia lecţiei; gesturile/mişcarea; folosirea vocii; ocazii de a afla reacţia lor? Cere-le învăţătorilor să-şi noteze câteva lucruri despre cum se descurcă ei în aceste domenii.

EXERCIŢIU DE APLICAŢIEÎmparte câteva din următoarele domenii fiecăruia dintre

grupurile mici. Pune-i să întocmească o listă cu căile practice prin care învăţătorii pot să-şi perfecţioneze comunicarea în următoarele domenii:

1. Introducerea lecţiei2. Concluzia lecţiei3. Folosirea vocii4. Folosirea gesturilor5. Depăşirea distragerii din exterior6. Obţinerea reacţiilor la predare

Întocmeşte pe tablă o listă de idei practice la fiecare categorie.

146

APLICAŢIE

Pentru a aplica ideile acestui capitol, pune pe fiecare să se angajeze să facă în următoarele două săptămâni una dintre aceste activităţi.

• Cere altui învăţător să participe la una din lecţiile tale şi să-ţi spună părerea referitor la câteva din domeniile mai sus amintite.

• Pune-i pe studenţi să răspundă la un chestionar anonim — „Scrisori de la Elevi". Pune-le întrebări din domeniile la care ai vrea să le cunoşti reacţia, cum ar fi:

Ce vă place la oră?Ce trăsături personale ale învăţătorului le găsiţi folositoare,

care vă distrag?Ce vi se pare plictisitor la ora noastră?Dacă aţi putea schimba ceva din ora noastră, ce anume aţi

schimba?• Inregistrează (audio sau video) una din

lecţiile tale, fiind foarte atent la introducerea şi la concluzia lecţiei. După ce asculţi sau urmăreşti caseta, scrie două lucruri prin care ai putea să-ţi îmbunătăţeşti eficienţa predării.

Urmăreşte un învăţător care-şi foloseşte în mod efectiv vocea şi gesturile. Compară modul tău de a-ţi folosi vocea şi gesturile cu felul lui de a o face şi fă-ţi o listă cu câteva lucruri pe care le-ai putea face pentru perfecţionarea abilităţilor tale

147

Lecţia 5: Legea Inimii

ABORDARECere-le celor din clasă să se gândească la o experienţă

pozitivă de la o oră pe care au avut-o pe când aveau vârsta elevilor din clasa lor. Ce anume i-a făcut să-şi amintească de acea experienţă?

ANALIZĂPune-i pe cei din grup să-şi împărtăşească aceste experienţe

într-un cerc şi să vadă în ce categorii s-ar putea clasifica aceste elemente pozitive:

1. Ethos — caracterul şi credibilitatea învăţătorului2. Pathos — cum a stârnit învăţătorul interesul sau cum a afectat el planul emoţiilor3. Logos — stăpânirea logică şi intrinsecă a conţinutului de către profesorPENTRU DISCUŢII ÎN GRUP LĂRGIT

1.Cum aţi descrie cu cuvintele voastre predarea de la „inimă la inimă"?

2.Ce rol are vulnerabilitatea învăţătorului sau propriile-i destăinuiri în predare? în ce privinţe ar trebui să avem grijă cu împărtăşirea propriilor noastre lupte elevilor? Care ar fi câteva din acţiunile practice care l-ar face pe învăţător mai vulnerabil în faţa elevilor săi?

3. De ce este esenţial să ne „cunoaştem" elevii? Care ar fi câteva dintre modalităţile de a ne cunoaşte mai bine elevii?

PROIECTE DE „A TE CUNOAŞTE"1.Cunoaşterea clasei — învăţătorii eficienţi îşi cunosc elevii

în mod personal. împarte clasa în două grupe şi pime- i să dezvolte un dialog pentru a se cunoaşte, o grupă pentru învăţătorii de copii şi cealaltă grupă pentru învăţătorii de adolescenţi şi adulţi. Cunoaşterea lor poate include câteva din următoarele

148

puncte, dar pune-i să contribuie cu noi idei la această listă de pornire.

Nume, adresă, număr de telefonResponsabilităţi la şcoală/serviciuFamilieFapte de creştinPreocupări individuale şi activităţi recreativeInterese şi abilităţiMâncarea preferată, locurile de agrementCe alte lucruri ar mai putea face învăţătorii pentru a-şi

cunoaşte mai bine elevii?2.Topul nevoilor — Pune-i pe învăţători să întocmească o

listă cu care cred ei că ar fi primele zece nevoi ale elevilor lor, şi să treacă aceste nevoi în ordinea priorităţilor lor. Apoi pune-i pe învăţători să dea un astfel de test de cunoaştere fară nume săptămâna următoare, punându-i pe elevi să-şi scrie primele zece nevoi sau interese, în ordinea priorităţii lor. Invăţătorii să-şi compare apoi propriile lor liste cu listele făcute de elevii lor.

La întâlnirea următoare, pune în discuţie următoarele întrebări: „Cât de bine îţi cunoşti elevii?" „Cum vor afecta aceste informaţii predarea ta?"

APLICAŢIEIncheie întâlnirea punându-i pe învăţători să facă un

excerciţiu de completare a frazelor de mai jos. Imparte-i apoi în grupuri de trei ca să se roage pentru nevoile elevilor lor.

„Trebuie să mai lucrezi la aceste aspecte ... legate de ethos, pathos şi logos."„Voi face aceasta în următoarele săptămâni prin..."

149

Lecţia 6: Legea încurajării

A B O R D A R EPune-i pe învăţători să se gândească la zilele lor de liceu sau

de colegiu. Care oameni i-au influenţat şi motivat? Cere-le să-şi amintească şi să scrie ce au făcut aceşti oameni pentru a-i ajuta să-şi formuleze o motivaţie.

A N A L I Z ĂFă pe tablă o listă sau proiectează-o pe perete cu „Motivatorii

în lucrarea de predare" de la secţiunea de abordare. Adaugă motive la lista întocmită de învăţători.

PENTRU DISCUŢII GENERALE

1. Care dintre „Motivatorii în lucrare" a fost extrinsec? intrinsec?

2. Care dintre motivaţii este cea mai eficientă în vieţile elevilor — cea intrinsecă sau cea extrinsecă?

3. Există căi pentru a transforma metodele motivării extrinseci în metode intrinseci? Care ar fi acestea?

4. Ce semne urmăreşti la oră pentru a vedea dacă elevii tăi se plictisesc sau nu?

5. Cum îţi îmbunătăţeşti cursul pentru a le recâştiga atenţia?6. Ce fel de lucruri antrenante poţi face pentru a-i încuraja pe

elevi să-şi împărtăşească credinţa şi să se concentreze asupra fazelor de a spune, de a arăta şi de a acţiona?

7. Care dintre aceste etape este cea mai grea pentru învăţători? De ce?

PENTRU GRUPURI MICI

Imparte clasa pe grupe de lucrare — copii, tineri şi adulţi — şi pune-i pe fiecare să formuleze idei concrete şi specifice la următoarele categorii care ar putea fi folosite pentru un „Instrumentar motivaţional" al învăţătorilor.

Proprietate —

150

Curiozitate -—Nevoi de întâlnire —Folosinţă —Recunoaştere —Aprobare —Mai există alte categorii pe care le-ai putea adăuga la lista

Dr. Hendricks?A P L I C A Ţ I E

INSTRUMENTAR PERSONAL

Pune-i pe învăţători să arunce o privire către propriul lor „Instrumentar motivaţional" şi să se întrebe:

1. Există „unelte ruginite" care stau în calea învăţării şi aplicării de către elevi a principiilor predate la ora mea?

2. Ce unealtă lipseşte din instrumentarul meu personal? Care ar fi două căi specifice pentru a deveni mai eficient în a-i motiva pe elevii mei?

151

Lecţia 7: Legea Pregătirii

A B O R D A R E

EXERCIŢIU DE SCRIEREDe cum intră pe uşă învăţătorii tăi, afişează-le pe tablă sau pe

un stativ schema următoare, lăsând mult loc liber pentru comentarii:

Dă-le învăţătorilor cu ce să scrie şi lasă-i să termine secvenţele cu cuvinte sau fraze care să exprime gândurile şi sentimentele lor legate de pregătirea lecţiei.

A N A L I Z ĂINTERVIUAlege trei sau patru dintre cei mai experimentaţiînvăţători şi interoghează-i cu privire la lucruri generale. Poţi

să-i întrebi:Ce paşi urmezi în pregătirea lecţiei? Care dintre aceşti paşi

sunt cei mai utili? cel mai puţin folositori?Care este cel mai frustrant aspect al pregătirii lecţiei? Cum te

împaci cu această provocare?Dacă ar fi să mai predai o dată aceeaşi lecţie, ce anume ai

face diferit în pregătirea ei?Dacă ai vrea să dai sfaturi profesorilor noi, ce anume le-ai

spune?Permite apoi şi altora din sală să participe la discuţie!

PENTRU GRUPURI MICI

PREGĂTIREA LECŢIEI ESTE.

Plina de stres

InteresantaCere timp

O aventura a invatarii

Deosebit de creativachinuitoare

152

Împărţiţi pe grupuri de lucrare (învăţători pentru copii, tineri şi adulţi), pune-i să aleagă una dintre următoarele trei activităţi:

Teme — Ce teme prealabile ai putea da clasei pentru a-i pregăti să studieze Psalmul 23? Asigură-te că ei stăpânesc criteriile prezentate de Dr. Hendricks.

Întrebări — Dezvoltă şase sau şapte întrebări din Luca 15:11-32 (pilda fiului risipitor) pe care le-ai putea folosi la oră pentru a explora mai profund această pildă. Asigură-te că lista ta este echilibrată în privinţa tipurilor de întrebări, informaţionale, analitice şi aplicabile.

Conducerea discuţiilor — Când conduci discuţiile de la ora ta, ce poţi face când:

Nimeni nu răspunde la întrebare;Cineva monopolizează discuţia;Comentariile sunt irelevante pentru discuţie;Participanţii nu sunt de acord;Cineva dă un răspuns „greşit" sau chiar eretic?Pune grupurile laolaltă şi lasă-i să-şi împărtăşească rezultatele.

A P L I C A Ţ I EPune-i pe învăţători să dezvolte un plan de acţiune pentru a-şi

îmbunătăţi sau schimba una din dimensiunile pregătirii lecţiei. Cere-le de asemenea să-şi găsească un coleg învăţător şi fiecare dintre cei doi să fie răspunzător pentru etapa pregătitoare a lecţiei. Ca parte a acestui parteneriat, ei ar trebui să cadă de acord asupra timpului necesar pentru pregătire şi pentru când speră să aibă lecţia pregătită. Ei pot să se roage împreună în mod constant şi să verifice tot timpul ce face celălalt.

RUGĂCIUNI SCRISEDă-le învăţătorilor cartonaşe de 5x8 cm. şi pune-i să-I scrie lui

Dumnezeu o rugăciune, în care să-I mulţumească pentru schimbările care s-au produs în predarea lor în ultimele luni şi să noteze unul sau două domenii în care şi-ar dori ca Domnul să îi îndrume pentru ca predarea lor să schimbe vieţi.Încheie lecţiile printr-un timp de rugăciune, permiţându-le să-şi citească rugăciunile de mulţumire de

153

pe cartoanşe, precum şi să-şi exprime dorinţa ca Domnul să lucreze în vieţile elevilor lor.

D E Z V O L T Ă P R E D A R E A P R I N V I Z I O N A R E A C A S E T E I „ C E L E Ş A P T E L E G I A L E Î N V Ă Ţ Ă T O R U L U I "

Lasă-i pe Howard Hendricks şi Brace Wilkinson să-ţi arate cum să revoluţionezi abilităţile de comunicare prin intermediul seriei „Walk Thru the Bible's Teacher Training".

Această carte a fost dezvoltată ca parte a seriei de „Principii aplicate ale învăţării", un îndreptar unic de instruire desemnat să ajute pe oricine doreşte să devină un bun vorbitor, fie ca păstor, fie ca învăţător de şcoală duminicală, fie lider de studiu biblic, fie consilier sau părinte.

„Walk Thru the Bible Ministries" a pus laolaltă eforturile creative ale Dr. Howard Hendricks şi Bruce H. Wilkilson, fondator şi preşedinte al organizaţiei, pentru a vă ajuta să stăpâniţi secretele unei predări rodnice. Fiecare dintre ei sunt apreciaţi în întreaga ţară pentru predarea lor care schimbă vieţi.

Seria Dr. Hendricks „Cele şapte legi ale învăţătorului" se concentrează asupra celor şapte principii descrise în această carte. Casetele video ale cursurilor sale, alături de un caiet pentru elevi şi un ghid pentru lideri sunt recomandate pentru a fi folosite în biserici, şcoli sau alte grupuri. Seria lui Bruce Wilkinson „Cele şapte legi ale elevului" este oferită de asemenea pe video, însoţită de un caiet pentru elevi, un ghid pentru lideri şi un îndreptar.

Din experienţa lor practică de ani de zile, aceşti doi maeştri ai comunicării au pus la punct acest curs unic care să vă ajute să vă dezvoltaţi abilităţile de a preda cu măiestrie. Pentru mai multe informaţii despre cum puteţi să comandaţi seria video şi materialul care însoţeşte această carte, contactaţi:

Video Division

154

Walk Thru the Bible Ministries, Inc. 420! N. Peachtree Rd. P.O. Box 80587 Atlanta, Georgia 30366Telefon 1-800-763-5433

155