Portrete de Anticari Interbelici Potra

5/28/2018 Portrete de Anticari Interbelici Potra

1/35

1

Portrete de anticari interbelici.

de George Potra

Introducere de George G. Potra, istoric, fiul lui George Potra.

Timp de 80 de ani, din pruncie pn la trecerea n nefiin n 1990,George Potra a fost unul dintre observatorii cei mai ateni ai Bucuretilor,oraul su de adopie, cu al crui destin s-a identificat.

Pe parcursul a ase decenii, la captul unor cercetri metodice i alacumulrii i distilrii amintirilor propriilor triri, George Potra a scris mii depagini despre oamenii oraului, despre strzile i casele sale, despre

aspiraiile i decepiile sale din timp de pace i de rzboi.n restituirea unor pagini memorabile ale geografiei spirituale a

Bucuretilor, George Potra s-a oprit cu interes i respect asupra anticarilororaului. Ca om de tiin s-a ferit ntotdeauna de vorbele mari, a fostechilibrat i riguros n judeci, dar paginile ce le-a dedicat acestora primaevocare larg i afectuoas de acest gen i proiecteaz ca actoriinconfundabili pe scena oraului timp de aproape o sut de ani.

Din filele nglbenite de timp ale arhivelor naionale, din paginilememorialitilor i ale ziarelor de epoc, din acele zeci i zeci de informaii,

aparent insignifiante, de la un simplu amnunt, pn la un contract devnzare-cumprare sau un ferpar, George Potra a reconstituit pe fundal deepoc o galerie de anticari bucureteni Leon Alcalay, Pinath, Hascal iChoim Steinberg. Dac unora le-a reconstituit biografia din documente, attact s-a putut, altora precum Pohl; Vogel; Fischer-Galai; Weissman; MoritzGoldenberg (Moache); Iuliu (Filosoful), Lic, Herman (Cotoristul) iMiu (Boul Apis) Pach; Marcu, Miu i Jean Pollack; Iancu Eschenazy;Haran Nathan (Nathan der Weisse); Ghizela Popper (Madame Batite sauBaba din Batite); Azur Muoiu; erban Cioculescu; Gheorghe Carda;Gheorghe Crba, Radu Sterescu; Vasile Daschevici pe care i-a cunoscutpersonal, ndeaproape, le-a fcut portrete de mare fidelitate.

ncep cu Pohl, cel mai btrn dintre toi, cruia-i plcea s stea ct maideparte de ceilali anticari. Pe btrnul anticar Pohl l-am cunoscut imediatdup primul rzboi mondial. Era cam prin 19201922, cnd urmam primeleclase secundare la liceul Matei Basarab.

Anticariatul lui Pohl se afla peste drum de Universitate, ntr-o prvliedin palatul Societii de Asigurare Generala, adic chiar n spatele statuiilui Gh. Lazr, n prvlia unde mai trziu a fost magazinul de cravateMtzner, iar mai apoi, pn prin 1970, un debit de tutun.

Acolo l-am vzut prima dat, acolo l-am cunoscut i apreciat. Era pevremea cnd citeam mult i nelegeam relativ puin. Aveam o deosebitadmiraie pentru scrisorile lui B.P. Hadeu i ale fiicei sale, Iulia. Pentru acest


2/35

2

motiv, citeam cu nesa lucrrile btrnului mag, care, nainte de a muri, istabilise altarul umbrelor la Cmpina, unde bunul su prieten dr. C.I. Istrati igsise un frumos loc de aezare.

n mica mea bibliotec aveam toate scrierile lui Hadeu, n afar de celetrei volume Cuvente den betrani. Le-am cutat pe la toi anticarii, dar nu le-

am gsit dect la Eschenazy, care mi-a cerut vreo 400500 lei, sumextraordinar pentru punga mea i chiar pentru alte pungi din vremea deatunci (cu aceti bani puteai cumpra o pereche de pantofi buni, o cma icteva perechi de ciorapi). Din aceast cauz mi-am ndreptat gndul spreprvlia lui Pohl, pe care n-o vizitasem niciodat, socotind c acolo voi gsimai ieftin crile cutate. ntr-o dup amiaz de toamn m-am dus deci la el;sttea cu ua prvliei puin ntredeschis, iar el, pe un scunel, n spateleuii. Cnd m-a vzut i a neles c vreau s intru n prvlie, s-a ridicatrepede i, fr s m lase s intru nuntru, m-a ntrebat ce doresc. La

rspunsul meu c m intereseaz Cuvente den betrani a lui Hadeu, s-anfiripat urmtorul dialog:Bine, le am, dar ai bani s le cumperi?!Sigur c am, i am venit s le cumpr, fiindc m intereseaz foarte

mult.Te cost trei poli i dac te intereseaz, vino mine s le iei, fiindc

trebuie s le caut; sunt pe sus, adic prin rafturile dinspre tavan.Zicnd acestea, mi-arat cu ochii nlimea rafturilor i teancurilor de

cri din prvlie, care, cu toate c era mic, era foarte nalt i cuprindeacteva mii de volume.

nelei asupra preului, m-am prezentat a doua zi s le iau. De dataaceasta, dup ce m cntrise destul n ajun, mi-a deschis puin ua, nct de-abia ntr-o dung am putut intra nuntru. Acolo mi-a artat volumele pe carele-a desfcut din nite ziare vechi. Mi le-a dat n mn, m-am uitat la ele petoate prile i le-am i rsfoit cteva minute, n care timp am neles c nuprea le pricep. nelesul lor era prea greu pentru mintea i pregtirea mea.Totui eram pasionat pentru ele i doream s le cumpr.

Socotind c e un btrn care nu cunoate preurile, n comparaie cuceilali anticari, i cum preul din ajun mi se pruse ridicol, l-am ntrebat din

nou ct cost. Mi-a rspuns:Trei poli (un pol, dup cte tiam eu, era 20 lei). Trei poli, ct i -am

spus i ieri.Bine, zic eu i scot trei hrtii de cte un pol fiecare, ntinzndu-i-le.Ce-i asta?! i-am spus trei poli. tia sunt poli?! Asta e hrtie fr nici

o valoare.Cum e hrtie fr nici o valoare, domnule, sunt banii statului, ce bani

vrei s-i dau?!Bani buni, aa cum au fost pe vremuri, cnd fiecare volum costa un

pol (20 lei), artndu-mi preul imprimat pe coperta din spate.Dar atunci ce bani au fost, nu tot acetia?!Nu, de aur, trei poli de aur.


3/35

3

Bine, dar de unde s-i dau eu poli de aur, fiindc acum nu mai circulastfel de bani. Spune-mi echivalentul unui pol de aur, ca s tiu n monedcurent ct s-i pltesc.

n banii tia fr valoare, de azi, un pol e 250 lei, deci trei poli, 750lei.

Neavnd ns aceast sum la mine, am nceput s m tocmesc nsperana s-mi lase la un pre acceptabil, iar eu, ntr-un timp scurt, s fac rostde bani s le cumpr. n sfrit, dup ce cu mare greutate mi le-a lsat la 400lei, i-am dat 80 lei acont i n interval de zece zile i -am pltit restul, ajungndastfel stpnul doritei comori pe care o pstrez i astzi, dar pe care nc n-amajuns s-o neleg cum trebuie.

Aceast cumprtur a fost puntea de introducere n prvlia lui, carenu se deschidea dect clienilor ce cumprau, acetia ns fiind destul de rari,fiindc vindea foarte scump.

n discuiile ce le-am avut cu el mai trziu mi-a spus c a fost prietencu B.P. Hadeu, V.A. Urechia, Gr. Tocilescu, A.D. Xenopol i ali crturari aineamului. Iar unora din acetia le-a mprumutat cri rare i documenteinedite pe care respectivii le-au folosit n studiile lor. Pentru exemplificare,mi-a artat Revista pentru istorie, arheologie i filologie n care Gr.Tocilescu i mulumea, ca un vechi prieten, pentru serviciile fcute.

Se ntmpla uneori ca btrnul Pohl s lipseasc din prvlie, atunci eranlocuit de fiica sa, iar cteodat, mai rar, de feciorul su. Fiica, deaproximativ 3040 de ani, urt la nfiare, cu prul tiat scurt, neglijent

n mbrcminte, era mai mult un manechin dect un adevrat nlocuitor.Fiind nepriceput, nu vindea nimnui nimic; singura-i obligaie era scomunice btrnului tat cine l-a cutat n lips sau s-i nsemneze ce cri is-au cerut.

Fiul, poate i mai n vrst dect fata, nlocuia mai rar pe tatl su; erafuncionar la banc. Era i el un mic maniac. Dup moartea tatlui su ipierdea o bun parte din timpul liber vizitnd pe ceilali anticari i n specialpe Iuliu i Miu Pach.

Dup Pohl, oarecum decanul anticarilor, continum irulamintirilor cucei aezai n Casa Anticarilor, n prvliile dinspre Vama Potei, adic cu

Vogel, apoi cu ceilali dinspre Grand Hotel, terminnd cu M. Pollack.Vogel, cu toat vrsta lui naintat, era uor i sprinten ca o adevrat

pasre, ca o vrabie care sare din loc n loc. Aa aprea i btrnul mic isimpatic care nu-i gsea astmpr ct era ziua de mare. Aranja necontenitcrile rvite de clieni, n special de numeroii elevi ce-l vizitau. i chiarcnd nu avea clieni, el trepdluia mereu, nu sttea deloc, muta crile dintr-o parte n alta. Lucrri rare i preioase nu avea ns mai niciodat, iar atuncicnd se ntmpla acest fapt, i le cumprau imediat colegii lui de meserie careerau mai pricepui i, n special, Pollack. De altfel, Vogel vindea foarte ieftin

tuturor i rareori cnd un client alegea o carte nu pleca cu ea. Btrnul cereapreuri mari, dar mai totdeauna lua ct i se da. Pe la nceputul acestui secol


4/35

4

dup cum mi spunea dulapurile lui cu cri erau aezate pe strada Cmpineanu, ntre fosta Cafenea Fialkowski i berria Gambrinus.

Weissman era cel mai btrn dintre negutorii de la Casa Anticarilori, n afar de Pollack, cel mai priceput. Curat mbrcat, sttea mai toat ziuape un mic scunel ce-l avea aezat naintea uii. Era un fumtor pasionat i

extrem de tacticos. Scoaterea igrii din tabacher, punerea ei n pi iaprinderea era pentru el un adevrat tabiet; prea c oficia o slujb pn cnd

ncepea s fumeze. Pn nu termina aceste preparative eraatt de absorbit,nct nici nu catadixea s rspund, chiar dac-l ntrebai ceva. Ponderat lavorb, foarte experimentat n meseria lui i lipsit de orice lcomie, cerea maitotdeauna preuri potrivite cu marfa aleas. Dar din preul cerut nu maiscdea dect foarte puin. Pentru el tocmeala lung era o lips de educaie iseriozitate din partea clientului i aceasta l cam plictisea.n dugheana lui, de altfel cu lumin electric, ca toate celelalte, dar mic, ba

chiar foarte mic, nct, atunci cnd intra un client nuntru, trebuia s iasel, se aflau cri relativ puine, dar nu maculatur. Avea specialitatea criloristorico-literare i vechi romneti, chirilice. Adic exact potrivite pasiuniimele. Pentru acest motiv, ne-am mprietenit repede i prietenia noastr adurat pn la sfritul vieii lui, cnd a murit srac i singur ntr-o csudintr-o imens curte situat pe Calea Clrai, n apropiere de Hala Traian.

Pentru mine, Weissman a fost un prieten adevrat, un sftuitor nelepti plin de buntate. Nu era dat s nu cumpr ceva de la el i mai totdeaunagseam lucruri interesante. i eram convins n acelai timp c nu mspeculeaz, c nu-i dau preuri mai mari dect merit cumprtura, ba dincontra, mult mai mici.

n ultimii ani ai vieii lui, cnd l vizitam i-l ntrebam: Ce mai e nou?,el mi rspundea: Stai s vezi. i scondu-i igaretul din gur, bga mna

n raft, pe dup anumite cri, i-mi scotea de acolo lucruri rare, cri dorite,pe care numai din auzite le tiam, saunici att.

Cnd l ntrebam ct face, mi spunea ct l cost, iar drept ctig s-iofer eu ct doresc. Acest fel de negustorie, fcut cu un om sincer i absolutcorect, dup prerea mea, nu m-a suprat niciodat. i totdeauna rmneammulumii i unul i altul, eu cu suma ce ddeam, el cu banii ce primea.

Cteodat avea cri pe care le vzuse, naintea mea, anticarul Pollack.Acesta i oferea preuri bune, de multe ori mai bune dect clienii. Pe aceleans care le socotea c m intereseaz, nu le vindea nimnui pn cnd nu mile arta. i numai n cazul cnd pe mine nu m interesau, atunci le vindea luiPollack sau altuia. Dac ns voiam s le cumpr, nu-mi cerea mai mult decti se oferise, ba cteodat mi le ddea chiar mai ieftin, spunnd c ceilali audestule cri bune i c prin urmare s am i eu c sunt tnr. i ca o

justificare pentru ce mi le d mai ieftin era c-i sunt foarte simpatic, c-i suntun client obinuit i apoi tie el sigur c eu n-am atia bani ca alii care pot s

plteasc mai mult, sau ca amicii lui de breasl, care dup ce le cumpr de lael, le vnd cu preuri de dou-trei ori mai mari.


5/35

5

Dumneata nu faci specul cu ele, le cumperi fiindc le doreti, fiindcle iubeti i e pcat s nu te nelegem i s nu te ajutm n aceast pasiune adumitale.

i, nu tiu cum, c totdeauna aveam mare ncredere n spusele lui. Numi-am putut niciodat nchipui c-ar putea s m mint.

Un alt anticar era Moritz Goldenberg, cruia colegii de breasl ispuneau Moache, iar dac i-am traduce numele ar trebui s nsemne unmunte de aur, n realitate ns era un monument al naivitii; nu se pricepeanici s cumpere, nici s vnd; crile mai bune, strine sau romneti, nu le

nelegea i aprecia deloc. Din acest punct de vedere, se asemna cu vecinulsu, Vogel.

Potrivit de statur, oarecum simpatic la nfiare, mbrcat curat, purtatotdeauna joben. Dar n afar de aceast plrie tare, de care nu se despreanici chiar n timpul verii, o alt caracteristic a lui era teaca ochelarilor i

ochelarii nii. La orice micare, la orice cutare n raft dup vreo carteoarecare scotea ochelarii din teaca lor de piele. De sute de ori pe zi bga iscotea ochelarii din teac. O alt caracteristic a lui era c la gt nu purtaniciodat cravat, ci numai papion i acesta nnodat fix i legat de un nurelastic, care-i permitea s-l pun i s-l scoat, fr prea mult btaie de cap.

Cri avea de tot felul, i bune i rele; unele fr nici o valoare, totui lepstra de muli ani, socotind c ntr-o bun zi clientul dorit va veni i le vacumpra. De multe ori ns, aceste cri fr valoarea deveneau preanumeroase i-i ocupau rafturi ntregi. Din aceast cauz, cnd cumpra altele,

n loc s le scoat din raft pe cele slabe, le punea pe jospe cele bune.n ce privete aprecierea valorii crilor, era departe de realitate. Se

ntmpla de multe ori ca pe cele bune s cear puin, iar pe cele proaste, multi chiar foarte mult. Bineneles c de pe urma acestui cusur al lui nu profitadect clientul, care, ca s nu par c accept preul cerut (aproape depoman), se mai tocmea puin, dac nu cu succes, cel puin de form,grbindu-se n acelai timp s scoat banii i s plteasc, ca nu cumva s serzgndeasc negustorul. Acest defect nu l-a mpiedicat ns s fie anticar o

via ntreag i, dac n-a ctigat prea mult, a trit totui din pierdere. Darnu din pierdere propriu-zis, ci mai mult din pierderea timpului pe lng

cri.Iuliu Pach era cel mai mare din trinitatea frailor Pach. Mai mare ca

vrst, dar mai mare i ca nlime dect ceilali frai. Plcut la nfiare isftos la vorb pentru cine avea simpatie. Pe mbrcminte i inut corectnu prea punea temei, aa c de multe ori l vedeai cu cravata strmb. Vara,cnd cldurile zilei erau prea mari, i sufleca mnecile de la cma, i ddeahaina jos, dar nu lepda niciodat vesta de pe el; inea n ea ochelarii, lupa icreionul. n mod obinuit, dintr-un fund oarecare de buzunar scotea un captde creion i nota mereudiferite preuri pe cri. Dar obiceiul era urmtorul,

punea nti un pre mai mare, l tia apoi i scria unul mai mic, dedesubt,lsnd s se neleag c a fcut o reducere de la adevrata valoare a crii. Sentmpla ns s vezi unele cri marcate de trei, patru ori. Aceasta se


6/35

6

ntmpla dup oarecare timp, cnd constata c nu s-au vndut; deci o noureducere, o nou ieftinire, la care bineneles mai urma o alta din tocmeala cuclientul. i cunotea meseria bine i o fcea de foarte mult vreme, poatechiar din copilrie, fiindc i tatl lui fusese anticar. Avea o memorie bun icunotea destul bibliografie pentru diferite probleme. Cnd i cereai o carte,

sttea pe loc, se gndea puin, apoi, ducndu-i degetul la frunte, zicea mda i se ndrepta spre un raft oarecare de unde scotea cartea cerut.

Avea cri i reviste din toate specialitile, iar multe din acestea eraubune i rare. Dar avea un cusur, nu aranja crile ntr-o anumit ordine sau pespecialiti. Toate erau de-a valma. Cel mult dac ntr-o parte erau celestrine, indiferent n ce limb erau scrise, iar n cealalt parte cele romneti.Ordinea nlimii nu-l interesa.

Vitrinele nsei nu erau dect un depozit de cri, le umplea pn larefuz, dar nu se gndea niciodat s le aeze frumos avnd coperta n afar, la

vedere, spre client. Toate erau aezate n muchie spre a li se vedea numaicotorul, indiferent dac acesta era scris sau nu.Iuliu Pach avea doi copii: cel mai mare, dup terminarea cu succes a cursuluisecundar la liceul Matei Basarab, a fost trimis la Paris, unde i-a luatdoctoratul n medicin i a rmas acolo.

i fcea mare plcere cnd l ntrebai de acest fecior i i rspundeatotdeauna mulumind, spunnd n acelai timp c primete scrisori regulat,dar c i este tare dor de el, fiindc nu l-a vzut de la plecare.

Cellalt copil mai mic Lic nu prea semna cu frate-su; nu i-aplcut nvtura. Din aceast cauz nu i-a terminat nici cursul secundar, cutoat dorina tatlui su de a avea i acest copil cel puin liceul terminat.Pentru acest motiv, Iuliu Pach l-a luat pe lng el s nvee meseriaprinteasc. Din pcate ns, nu i-a plcut aceast activitate. Nu semna cutaic-su dect la nlime, dar nici n aceast privin nu-l ajungea. Maitrziu, Lic Pach i-a deschis, prin concursul printesc, un anticariat propriucu emblema Luceafrul, situat ntr-una din prvliile de la Grand Hotel.Era deci peste drum i n apropierea celorlali anticari.

Herman Pach era un om care nu se potrivea cu nici unul din fraii si,dup cum nici acetia cu el. Alt fire, alt temperament i, a putea s zic, chiar

alt caracter. Nu se asemna nici cu ceilali colegi ai si de anticariat. Nervos,pedant i vanitos, credea c mai are n plus, pe lng aceste caliti, idreptul de a se considera superior tuturor confrailor si i oarecum maitiutor chiar dect clienii cu nvtur nalt. Numai n faa profesoruluiIorga tcea, dar nu din modestie, ci din tact i diplomaie.

n prvlia lui (situat n Pasajul Vilacrosse nr. 4), dac nu fceai partedin clienii cunoscui lui, nu aveai voie s caui nimic, s cotrobieti prinrafturi sau s pierzi timpul rsfoind crile. El era foarte atent la intrareaoricrui client n prvlie. i imediat, dup cum era cazul, l ntmpina cu

vorbele: Ce dorete domnul? sau Ce dorete tnrul?Dup ce-i spuneai titlul crii sau autorul, i rspundea da sau nu,c are sau nu acea carte. i te ntreba scurt, fr nici o ezitare (dac nu te


7/35

7

cunotea): ai bani?, vrei s-o cumperi acum sau numai te interesezi ctcost? i ntr-un caz i altul, dac ntrebai de pre, rspunsul era foartesrat, c nu tiai cum s iei din prvlie mai repede.

Dac ns nu cereai o anumit carte, ci spuneai c te interesezi numai svezi ce volume are n prvlie, te ntreba n ce specialitate te intereseaz i te

ndrepta spre un anume raft sau loc, spunndu-i: Caut dumneata acolo,poate ai s gseti ceva. n timp ce cutai, i atrgea atenia, de cteva ori, saezi crile exact n locul de unde le-ai luat, s nu le pui cu cotorul (titlul) n

jos i multe alte sfaturi plictisitoare de acest fel.Preuia cartea la maximum i specula clientul la snge. Nu te puteai

luda niciodat c-ai cumprat de la el o carte ieftin sau c ai nimerit unchilipir, c n-a tiut ce vinde. Te-a ferit sfntul de aa ceva. Aa c, pentruacest motiv, totdeauna intrai la el n prvlie cu sfial chiar cu temere inumai dup ce colindai pe la ceilali anticari unde nu gseai cartea cutat.

Cnd nu avea clieni, Herman Pach se ocupa cu marcatul, reparatul i lipitulcrilor. Le aranja cteodat ns aa de prost, c dac erai un mare iubitoral crii i un pasionat pentru form i frumos, atunci renunai de-a maicumpra. i chiar dac i-ar fi fcut-o cadou ai fi refuzat-o.

Rareori l gseai pe scaun sau citind o carte, de cele mai multe ori unnumr din Biblioteca pentru toi sau, n orice caz, o tipritur care s nu-iproduc durere de cap.

Pe un fecior de-al su, dei nu l-a avut pe lng el n prvlie, l-a fcuttotui anticar. Acesta i-a motenit fidel toate calitile. Pentru acest motiv,clienii nu se prea mbulzeau n prvlia lui.

Miu Pach era cel mai mic dintre fraii Pach i cel mai norocos.Cumpra crile cu carul, cu hurta, aproape de poman dac se poate, i le

vindea pe parale bune i grele. Avea noroc mare att la cumprare, ct i lavnzare. Pentru acest motiv era invidiat de muli i njurat de i mai muli.Chiar fraii si nu-l puteau suferi, poate i pentru altemotive dect cel de maisus; Herman Pach, la rndul lui, i manifesta dumnia fa de fraii si chiar

n faa clienilor.S nu credei ns c Miu Pach era mai cult dect fraii sau confraii si.

Nu, din contra.

Pentru deteptciunea lui, Miu Pach era numit de o parte din clieniisi Boul Apis, fiindc ntocmai ca cel de acum cteva mii de ani, nu trebuias fac nimic, ci numai s i se aduc. Lui Miu Pach toat lumea i aducea,unii cri ieftine i bune, iar alii bani i chiar bani muli. Cumpra partide

ntregi de cri care-i umpleau prvlia pn la refuz, nct cteodat trebuias le mai scoat i pe afar n timpul zilei; dar tot aa de repede cum le aduceale i desfcea.

Vindea cu bucata sau cu grmada, dup mprejurri i client. i dacaveai bani, era mult mai convenabil s cumperi ct mai multe, fiindc

ntotdeauna te costa mai ieftin. Pentru cteva zeci de cri nu ddeai mai multdect dac ai fi cumprat, separat, patru-cinci din ele.


8/35

8

Trgul cu el nu prea era greu de fcut i n special n primii 20 de ani aicarierei lui. Mai trziu vindea dup toane i gust, iar n ceea ce privete preul,nu priceperea, fcuse un salt extraordinar. Preurile lui deveniserpiperate. Adoptase metoda c dup ce alegeai o carte sau mai multe dinprvlie i ntrebai de pre, i rspundea printr-o alt ntrebare.

Face 100, 500, 1 000, 5 000 lei? sau alt sum n raport cu valoareabanilor i cu aprecierea lui.Dac ziceai c nu face ct i-a cerut, atunci se arta foarte mirat i ntreba: dacum se poate, tocmai dumneata s spui asta, care eti un om priceput, cult, icare i dai seama ce valoare are cartea sau crile cerute. Iar ca o confirmarec n-a cerut mult i amintea c a avut 8090 la sut din suma ce i-a cerut dela un simplu particular, de la un ageamiu care habar n-are de carte.

Poate o fi avnd bani i i-a plcut cartea. tiu eu ce s zic?! n oricecaz, dac erai amator serios i te tocmeai, puteai ajunge s iei cartea la

jumtate din preul cerut. Dar acest fapt nu se ntmpla totdeauna. Sencpna cteodat i nu-i lsa nimic, iar atunci cnd cartea aleas tepasiona i i ddeai n cele din urm chiar ct i-a cerut, i rspundea c nupoate s i-o dea, c e vndut demult altuia i c numai a glumit, ca s te

ncerce ce pre poi oferi. Era extrem de cusurgiu. Ba, dac avea oarecare picpe tine, nu puteai cumpra nimic, orict i-ai fi oferit.

n astfel de situaii, era mai bine ca dup ce alegeai cartea i o fixai undese afl, s trimii pe un prieten sau cunoscut s-o cumpere el pentru tine. nfelul acesta o cptai mai repede i la un pre relativ convenabil.

n alte situaii, ca s te ispiteasc s dai preul care-l cerea el, dup cealegeai cteva cri, i spunea: Pardon, am uitat s-i spun, pachetulacestade cri l-a ales cineva. A spus c vine dup-mas sau mine diminea s mi-lplteasc. Dar dac te intereseaz, pot s vnd cteva, nu le ine el minte exactpe toate care le-a ales.

Aceast favoare te costa ns, fiindc trebuia s plteti ndoit sauntreit crile alese de altcineva. i dac plteai bine, i le vindea chiar petoate fr s mai fac prea mult caz c fuseser sau nu alese i puse de-o partede alt persoan.

Pe Miu Pach i consoarta lui i-am cunoscut de cnd eram copil. Pe acea

vreme erau tineri i subiri amndoi. Neavnd copii, o bun parte din zistteau mpreun n prvlie. i dac se ntmpla c dimineaa soia lui nu

venea, fiind ocupat cu gospodria, sigur c era n persoan dup-amiaz. Lanchidere, iarna plecau mpreun la teatru sau cinematograf, iar n timpulverii la plimbare, la vreo grdin cu grtar renumit i vin bun sau la vreunadin cofetriile din apropiere ca s ia cte-o ngheat.

Duminica i n anumite srbtori, Miu cu doamna fceau o plimbare la osea cu trsura sau cu maina. Ba, ntr-un timp oarecare, ca s nu selase mai prejos dect alii care aveau ceva bani, i-a cumprat i automobil. O

hardughie uria, un Studebaker cam obosit, pe care vreun moier sauindustria bogat l schimbase, dup ce s-a plictisit cu o limuzin modern.


9/35

9

Cu maina la scar, la scara prvliei, nu a palatului, Miu Pach sesimea tare mndru. i pe bun dreptate, ce alt anticar mai avea mainproprie cu care s mearg la diferite adrese, s aduc cri sau s le duc laclienii care le cumpraser, iar cnd poftea, s se plimbe unde voia i ct

voia. n anumite zile de srbtoare pleca chiar la Sinaia, Predeal sau Braov.

n alt ordine de idei i tot pentru a-i menine grandul, Miu Pachnu fuma dect igri de foi; tia el c aa trebuie s fac un om care serespect. i acest obicei nu l-a prsit niciodat. Numai c uneori fumaigri de foi obinuite, populare, iar alteori mai bune i chiar foarte bune iacest fapt era n direct legtur cu mersul afacerilor sale. Cteodat ns,cnd l vedeai cu igri lungi i groase, pe care le scotea din foi sau dintr-untub de metal, erai sigur c fuma igri strine, adic de cptat, nu decumprat. i se gseau destui clieni care, n vanitatea lor, l cadoriseau cuuna sau mai multe din aceste ppui, din care omul scoate fum pe nas,

tuete i scuip cam des.Ei! dar Miu Pach a fost o podoab a anticarilor.Marcu Pollack era un adevrat anticar, bun specialist n meseria lui.

Acesta tia ntr-adevr ce e cartea, dar i cum s-o vnd. Nu-i btea joc de ea,dar nici n-o vindea n prostie, ca unii din anticarii ce se gseau n casa cufiride, n care negutoreau.

Anticariatul lui se afla n prvlia dinspre Judectoria Ocolului I, nspreintrarea de serviciu a marii librrii Socec. Era o prvlie curat, cu rafturifrumoase, crile aranjate pe specialiti i n perfect ordine. Praful nu prease vedea pe ele ca la ceilali anticari. Curenia domnea ca-n farmacie, iarordinea, ca ntr-un laborator tiinific.

Matur de vrst, proporionat fizicete, cu prul crunt (aa l -amcunoscut eu), Marcu Pollack era foarte corect mbrcat, chiar distins; n plus,la butoniera hainei avea totdeauna o floricic de sezon, nu mare, discret, dartotui vizibil. Era ntotdeauna bine pus la punct, pentru care motiv ladmiram i-mi spuneam n gnd: ei, da, acesta este un negustor distins,apusean, cum puini gseti la noi, unde tradiia era ca hainele s poarteurmele meseriei cu care te ndeletniceti.

n prvlia lui nu avea maculatur, ci numai cri bune, cri alese,

frumoase i rare i de multe ori n legturi preioase. Pe el nu-l interesanumrul clienilor, ci calitatea lor. Era mulumit c vindea puin, dar bine.tia precis ce are n prvlie i mergea de-a dreptul la cartea cerut, pe care i-o prezenta i punea n mn n modul cel mai civilizat. Prin acest fel te nva,dac nu tiai, cum s te pori cu cartea i ce atenie s-i dai. Cartea, dup el idup toi ceilali care socoteau ca el, era un prieten care nu te suprniciodat, ci i aduce numai bucurii.

Avea un sim practic excepional i un fin miros de adulmecat. Cumsimea c unul din confraii si anticari avea o carte bun, rar, frumoas sau

interesant, se ducea i-o cumpra imediat, pltind un pre mult mai maredect ar fi pltit un client particular. Bineneles c diamantul cumprat setransforma n mna lui n briliant i-l vindea ca atare.


10/35

10

n vitrinele prvliei lui puteai vedea de multe ori, n afar de crifrumoase, manuscrise rare i preioase, precum i vechi documente cu peceiaplicate sau atrnate, ntrite chiar cu frumoase i ntortocheate isclituridomneti, n scrierea chirilic, cerdcuit, a timpului.

Pentru a completa caracterizarea lui Marcu Pollack, s ne fie permis a

spicui cteva rnduri din articolul unui ziarist, articol care a fost scris lascurt vreme dup moartea lui.

Autorul articolului, n afar de faptul c nu era de acord cu preurilecam piperate pe care le cerea Pollack i c vindea crile scump, pentru caremotiv puini se puteau apropia de el, spune c era un priceput agent dedifuzare cultural, singurul reprezentant al anticriei artistice la noi n ar,care nu admitea niciodat s i se deranjeze crile.

Acest btrn vioi i berbant [trengar], cunotea toate crileromneti vechi. Ediiile i anii cnd s-au tiprit. Cte sunt n circulaie i cum

se pot procura. Marcu Pollack [spunea el] cred c este singurul anticar care nuse nela niciodat asupra valorii unei cri: nici cnd o cumpra, nici cnd ovindea. Citea curent slova chirilic, aprecia autografele i manuscriptele, i demulte ori mica lui vitrin era o expoziie miniatural. Odat mi-a artat ocomunicare la Academie, fcut de N. Iorga, n care, ntr -o not explicativ,era vorba de dnsul. Acest anticar era un descoperitor de perle. Negoul lui demulte ori ndeplinea rostul de difuzor cultural. Marcu Pollack a realizat tipulcu tendine de necontenit perfecionare al anticarului bibliofil care tiaoricnd saprecieze o carte dup coninutul, ediia, tipritura i provenienaei. Era, aadar, un bibliotecar i un artist. De la el puteai cpta oricnd oinformaie, care altfel cerea mult vreme de cercetare a fielor icataloagelor.

Dup moartea lui Pollacko parte din aceste caliti le-am ntlnit la ceidoi feciori ai si: Miu i Jean. Primul, cel mai mare, semna ca dou picturide ap cu taic-su. Aceeai nlime i conformaie, aceeai uitturcaracteristic, aceeai aplecare a capului spre clientatunci cnd cerea o carte;

n sfrit, nzestrat cu ntreaga fire i calitile btrnului printe; n plus, cucoal mai aleas i cu o cultur mai deosebit, n raport cu vremea.

Miu Pollack, dup 1944, a fost unul din conductorii i colaboratorii de

seam ai anticariatului de stat din strada Biserica Enei. Cunotinele i bogatalui experien n aceast profesie, mpletite cu corectitudinea unui adevratom, l-a fcut indispensabil instituiei n care a lucrat; iubit i stimat de toi ceidin afar care au avut ocazia s-l cunoasc.

Jean Pollack este al doilea fecior al lui Marcu Pollack i frate mai mic allui Miu. nalt, distins, cult i foarte simpatic la nfiare, cu un surspermanent pe buze, avea o atracie deosebit pentru clieni. Prin fe lul civilizati curtenitor fa de cei care-i intrau n magazin, fr s fie servil, capta

bunvoina fiecruia i te fcea prieten i iubitor i mai pasionat al crii vechi

interesante i rare.n prima lui perioad a fcut anticariat la Paris unde, dup modelulmarilor i vechilor case de acolo, a tiprit cataloage n care descria precis i


11/35

11

dezvoltat crile i manuscrisele ce avea n magazin, precum i preurile lacare le putea vinde. Aceste cataloage, n afar de Paris, le trimitea n diferitecentre din Apus, precum i n ara noastr, pentru ca iubitorii de cri rare spoat lua cunotin de ele i n special de acei cltori strini care au lsatmrturii interesante despre noi. Aceste cataloage ale lui, precum i ale altora,

au adus un mare serviciu, att cercettorilor, ct i bibliofililor.nainte de cel de-al doilea rzboi mondial, Jean Pollack a venit n ar i

a deschis o mic, dar cochet prvlie pe strada Brezoianu, iar mai apoi s-amutat n Calea Victoriei, n localul Librriei Italiene. n prvlia sa gseaimulte lucruri rare i ispititoare, iar preurile erau totdeauna reale i de multeori la valoare internaional, ceea ce fcea ca multe cri care se refereau laara noastr i care nou ni se preau extrem de rare i pentru care alianticari cereau preuri mari, el le vindea cu preuri convenabile, spunnd c

n strintate astfel de cri sunt obinuite i nu ajung la cot mare.

Pentru clienii cunoscui i verificai de el ca oameni de cinste i dencredere, fcea reducere mai mare i vindea chiar n rate, uurnd astfelposibilitatea de cumprare pentru acei care doreau anumite cri i care nuaveau suficient posibilitate material, n momentul respectiv.

Spre sfritul rzboiului, vznd c treburile negustoriei nu prea mergbine, Jean Pollack s-a ntors n Frana i continu i acum acelai negofrumos pe care l-a nceput cu muli ani n urm i pe care l-a deprins de lapriceputul su printe.

Prvlia anticarului Iancu Eschenazy am cunoscut-o prima dat pebulevardul Gh. Gheorghiu-Dej (fost Elisabeta) nr. 16, n cldirea Palace Hotel,unde mai trziu a fost cofetria Grigoriu i unde acum se afl tot o cofetrie i

bombonerie. n magazinul acestui om, destul de simpatic cnd l cunoteaimai de aproape, se gseau multecri interesante de toate felurile, de altfel cai la ceilali tovari de profesie. Cu toate acestea, lucru curios, numrulclienilor lui Eschenazy era destul de redus, aproape cam tot aa de puini cai la vechea prvlie a lui Pohl, din spatele statuii lui Gh. Lazr. Care o fi fostadevrata cauz, nu mi-am putut-o explica i lmuri niciodat.

Indiferent la ce or intrai la el n magazin, niciodat nu-l gseai stnd.Totdeauna lucra i acest lucru se rezuma la aranjatul crilor n rafturi, darmai mult la lipitul i caeratul volumelor ce se aflau n stare proast i nspecial lipsite de coperte originale. n locul lor, Eschenazy fcea coperte noidin hrtie mai groas, de multe ori din foi de registru, fr s-l mpiedice cunimic dac pe cealalt fa, interioar, acele hrtii erau scrise sau pline desocoteli contabiliceti. De-a lungul cotorului, mai totdeauna scria numeleautorului i titlul crii. Materialul de reparaie: hrtie i cutia metalic n carese afla lipici de coc sau pap cizmresc, care era deasupra tejghelei, printre

vrafurile de cri.Ca o curiozitate, i aceasta inexplicabil, Eschenazy nu cuta s aib

prvlie lng ceilali anticari. Se izola voit. Aa, cnd s-a construit CasaAnticarilor, el nu s-a mutat acolo, ci pe strada Edgar Quinet, ntr-o prvlie


12/35

12

lung i destul de ntunecoas, iar mai trziu ntr-o prvlie din spate, ndreapta cldirii Grand Hotel, peste drum de Casa Anticarilor.

mbrcat foarte curat, ba chiar pus la punct, purta cma de mtase (cumnecue pe deasupra s nu-i murdreasc manetele), iar la gt papion, ndiferite culori, pe care-l schimba n fiecare sptmn. Avea un cusur i poate

acesta s fi fost cauza c vizitatorii nu prea zboveau mult n prvlia lui. Dendat ce intrai n prvlie se i ndrepta spre tine i cu o aplecare nainte acorpului, iar a capului ntr-o parte, ca i cnd n-ar auzi bine cu urechea, te

ntreba: ce dorete domnul?! La autorul sau titlul crii ce spuneai, irspundea, da sau nu. Dac o avea, i spunea preul i dac-i convenea se

ndrepta spre locul tiut i i-o aducea, iar dac nu, urma o tcere pustie, carenu te ndemna s zboveti prea mult n prvlie, s te mai uii la alte cri.

La moartea lui, destul de timpurie, neavnd urmai care s-i continuenegoul, ntregul stoc de cri ce-a rmas a fost cumprat de ceilali anticari i

astfel numele lui i n special al tatlui su, care nsemnase ceva n trecutulacestei ocupaii, a disprut de pe piaa bucuretean.Madam Batite sau Baba din Batite nu era altcineva dect btrna

Ghizela Popper, care inea prvlie de anticariat n strada Batite, col custrada Alexandru Sahia (fost Gogu Cantacuzino), peste drum de bisericaBatitei. n acest magazin destul de mare i mprit n dou, era ilocuin iprvlie; prima era desprit de a doua printr-o perdea mare i groas, carealuneca pe nite verigi pe o bar metalic. Dar n prvlia ei nu gseai numaicri vechi, ci orice fel de mruniuri i lucruri la care nici gndeti: mobileocazionale, haine i rochii demodate, nasturi, funde, dantele, cri potaleilustrate, mrci n plicuri sau lipite pe cartoane pentru filatelitii nceptori,recrutai dintre elevii de liceu i multe, multe altele. i cu toate c avea oclientel destul de numeroas, format n special din elevii liceului SpiruHaret, coala de fete Regina Maria, institutul Schewitz i altele, mai

veneau s-o viziteze destul de des i ali elevi din cartiere mai deprtate, ca ceide la liceul Gh. Lazr i Sf. Sava i chiar de la Matei Basarab i Mihai

Viteazul, care erau la o distan destul de mare.Toi acetia veneau s vnd i s cumpere cri. Le puteau vinde mai

bine dect la ali negustori, de asemenea le puteau cumpra mai ieftin pe celede care aveau nevoie i, pe lng tocmeal, fiecare mic client avea mai mult

ndrzneal i curaj n vorb cu o femeie btrn dect cu un brbat care te-arfi repezit i ar fi terminat repede cu tine dac vedea c te tocmeti prea mult.Cu Madam Batite bieii erau preandrznei i chiar obraznici, i cu toat

buntatea i rbdarea ei, de multe ori era att de mult scit, c se vedeaobligat s spun celui care nu mai termina cu tocmeala: mai las-mdracului i du-te cu Dumnezeu, nu m tot bate la cap.

Marfa cea mai cutat pentru noi elevii de atunci erau mrcile potale,dar mai cu seam dopurile de pistol, pocnitorile, praful de scrpinat i

strnutat, precum i bomboanele de pcleal, adic fondantele umplute cuusturoi. Pentru toate acestea eram clieni ct se poate de obinuii ai prvlieidin strada Batite.


13/35

13

Aprovizionai cu astfel de cumprturi, de-abia ateptam s sosim adoua zi la coal s le punem n practic, spre hazul i mulumirea noastr atuturor. Nu scpa nici un coleg mai naiv s nu fie tratat cu minunatelefondante care l fceau s se strmbe imediat i s arunce din gur buntateade past usturtoare. De praful de strnutat i scrpinat de asemenea nu

scpa nici unul; fiecare din noi cutam s servim cu o ct mai mare cantitatechiar pe cel mai bun coleg i vecin de banc. De multe ori ntreaga atmosfer aclasei era mbcsit de praful de strnutat care ajungea pn la catedraprofesorului. Unii dintre ei nu-i ddeau seama de cauz sau nu voiau s deaimportan unui fapt copilresc, daralii treceau imediat la sanciuni, dndu-ne afar din clas n timpul orei.

Nu tim cum o fi artat Madam Batite n tinereea ei, dar pe vremeacnd am cunoscut-o era btrn i foarte zbrcit, cu toate c anumitetrsturi indicau urme de frumusee,n plus era lipsit de podoaba capilar,

pentru care motiv purta o peruc frizat, iar atunci cnd aceasta i se deranja ivoia s-o fixeze mai bine, mai ru o nimerea, nct de multe ori spatele peruciivenea n fa sau ntr-o parte. n astfel de situaii era foarte caraghioas i nefcea s pufnim n rs, ceea ce pentru ea era un clopoel de alarm i trecearepede la oglind unde i-o ndrepta.

Madam Batite avea un picior beteag, umflat i mult mai gros cacellalt. Acest picior o jena la mers i probabil i producea i dureri, aa c demulte ori ea sttea jos, iar piciorul bolnav l inea pe un scunel mic, cptuitcu un fel de perni.

n ceea ce privete mbrcmintea ei, era o adevrat expoziie devechituri demodate: se schimba la rochii, una mai caraghioas dect alta,probabil toate cumprate pe pre de nimic sau primite n dar de la cucoaneledin cartier, care nu le mai purtau sau care le aveau rmase de la bunicile lor.Dantelriile nu lipseau de la nici una, iar croiala, lrgimea i lungimea erau cutotul exagerate pentru vremea cnd le purta. De gt avea un lan de aur,destul de lung, de care atrna un ceas tot de aur, ncrustat cu diamnele.

Ghizela Popper era o femeie din cale afar de avar, cuta s strngbani, bani ct mai muli,nu tim pentru cine, fiindc nu avea copii. Vindeaieftin, dar cu toate acestea din sutele de articole ce avea n prvlie ctiga i

fcea bune economii, iar acestea nu erau puse s zac n vreun col ascuns, cierau date cu mprumut n schimbul unei dobnzi ridicate i contra unoramanete care valorau mai mult dect suma mprumutat. Din aceast cauzse dusese vestea n cartier c Madam Batite are muli bani, e putred de

bogat, cu toate c ea cuta s dea impresia c e o femeie foarte necjit.Realitatea era ns alta i despre aceast realitate tia ntreg cartierul i

din pcate au aflat i unii rufctori care i-au pus gnd ru i ntr-o bun ziau asasinat-o i i-au furat o mare sum de bani i bijuterii ce le avea primiteamanet sau lsate definitiv de cei care nu putuser s-i plteasc sumele

mprumutate.Cu timpul, oraul mrindu-se i numrul locuitorilor nmulindu-se, s-asimit nevoia de mai muli anticari, aa c pe la unele coluri de strzi mai


14/35

14

frecventate au aprut dulapuri i negustori care i-au fixat n nia vreunui zidsau cldire, dulapul lor cu cri. Dintre acetia amintim pe Azur Muoiu,feciorul btrnului scriitor i traductor Panait Muoiu (18641944). La

nceput el i-a stabilit dulapul cu cri pe strada Cmpineanu, lipit de zidulTeatrului Naional, iar mai n jos s-a ocupat cu acelai nego Anton

Alexandru, poreclit de clienii lui: musta mic, gur mare, n nelesul cvorbea mult i tare, chiar zgomotos.

Ani i ani de zile, acetia doi s-au ocupat de anticariat uor, cu cribanale i obinuite, romane strine i romneti, reviste i numai ntmpltorcu anumite cri mai bune, pe care le puteai cumpra relativ destul de ieftin,fiindc nu le cunoteau valoarea ca ceilali anticari de la Vama Potei. Muoiu,

n special, inea cri poliiste i romane de mprumut pe care, n schimbulunei mici taxe, le ddea la citit. Era destul de suprat cnd cititorii i aduceau

napoi crile obosite i rupte la cotor; trebuia s le repare pentru a le

mprumuta i altora. Din aceast cauz l vedeai permanent reparnd i lipindcrile rupte; vindea, vorbea, dar minile lui niciodat nu stteau; nu neglijaclienii deloc, dar nici lucrul ce avea. Vindea ieftin i era mulumit i el iclienii. Iar atunci cnd l ntrebacineva ce mai face, rspundea tuturor ca omelodie imprimat i repede: ce s fac, domnule?! ce s fac?! m lupt, mlupt cu srcia, m zbat.

Cnd Azur Muoiu s-a mutat n Bulevard, ntre Hotel Bulevard i palatulEforiei Spitalelor Civile, pe strada Cmpineanu, n locul lui i-a aezat dulapulcu cri Haran Nathan, poreclit de noi Nathan der Weise.

ntre 1930 i 1940 multe dulapuri de acest fel, cu cri, au aprut ndiferite cartiere, nemaivorbind de tarabele prvliilor de la Hala de Vechituride pe Calea Dudeti, care, pe lng multe altele, ineau i vindeau i cri

vechi, mai ales fraii erban, i unde nu de puine ori l puteai vedea peprofesorul N. Iorga i pe ali oameni de seam c rscolesc grmezile nsperana unor lucruri bune, care de multe ori se i gseau.

Negustorii de aici, din Hal sau din micile dughene din apropiere,obinuiau s cumpere tot podul, cum spuneau ei, adic tot felul de lucruri:mobile, case de bani, mbrcminte, tablouri, cri etc., pe care cei ce irenovau casele le urcau n pod i n locul celor vechi i demodate puneau

mobil lucioas i tablouri cu culoare proaspt. Dar de multe ori, pe lngmobil Biedermayer, droturi de somier i fotolii cu pielea jupuit, se puteaudescoperi i cri rare, precum i tablouri de valoare, cum au gsit destuinegustori de antichiti din centrul oraului i unii amatori particulari, printrecare trebuie s numim pe Papazian, Lewy, Feldstein i Tetelbaum; deasemenea, pe profesorul Nae Ionescu-Barb, care a gsit printre altele i doutablouri originale de El Greco, de o foarte mare valoare.

Cam n aceeai perioad, naintea celui de al doilea rzboi mondial,ispitii de un ctig, presupus mai uor, o alt serie de anticari ad -hoc, unii cu

pregtire intelectual, aliinu, au cldit, n apropierea Casei Anticarilor, onou rotond cu o serie de compartimente, n apropierea podului de la MihaiVod.


15/35

15

n aceast nou cldire au deschis prvlii de anticariat: fraii Brc Tudor i Mihai, Nicolaescu, Nicu Andreescu, Titu Vasilescu, fratele avocatului

Vasilescu-Valjean, Laura Gh. Carda i mai n urm fostul chestor de poliieVasile Daschevici. Ordine, curenie, cri bune i mult pricepere se puteaobserva n prvlia inut de doamna Carda; praf, neornduial, preuri

exagerate n aceea a lui Daschevici; Andreescu, mai nelegtor i mai aproapede punga intelectualilor i a elevilor; ceilali, obinuii.

Toi acetia i-au pstrat negoul cu cri pn n 1948, cnd comerul afost preluat de stat.

Anticarii, n afar de clientela elevilor i studenilor, care era destul denumeroas i printre care eu m bucuram de o situaie privilegiat, fiindtratat ca matur i oarecum cunosctor al attor cri i chestiuni de careceilali habar n-aveau, zic n afar de acetia aveau pe preoii i nvtoriisatelor, n trecere prin Bucureti, i o clientel select alctuit din cele mai

distinse personaliti ale rii. Politicieni, artiti, literai, profesori i erudii,oameni de tiin puteai vedea oricnd prin faa acestor dulapuri i prvlii decri. Aici am avut posibilitatea s vd, n decurs de 30 ani, pe foarte muli ichiar s cunosc o bun parte din ei, deoarece anticarii m recomandautotdeauna atunci cnd m gseam n preajma lor.

Amintesc pe civa din acetia i anume: Nicolae Iorga, dr. C. Angelescu,Alexandru Lapedatu, G. ieica (membri ai Academiei); Iuliu Valaori, C.Kiriescu, profesori i funcionari superiori n Ministerul Instruciunii(nvmntului); Charles Adolphe Cantacuzino, Scarlat Callimachi, dr. N.I.

Angelescu, Constantin Moisil, Anghel Pomescu, Eugen Lovinescu, VictorEftimiu, Tudor Vianu, erban Cioculescu, D. Panaitescu-Perpessicius, MateiuI.L. Caragiale, I. Soricu (scriitori), precum i profesorii N. Ionescu-Barb,IonClinciu, Gh. Popa-Lisseanu, Enache Ionescu, Remus M. Caraca, Gh. Cardaetc. etc.

Despre unii din acetia mi permit s notez cteva aduceri aminte, i -ivoi prezenta aa cum mi-au aprut mie. Astfel:

Primul, savantul N. Iorga, unul dintre cei mai mari istorici ai omenirii,cu statura lui uria,cu barba-i neagr i stufoas ce-i acoperea o parte dinpiept, de nu tiai niciodat de are sau nu cravat la gt, era un client nelipsit.

Cu toate ocupaiile lui multiple, literare, tiinifice i politice, i gsea timp,de dou-trei ori pe sptmn, i pentru anticari. Cteodat l ntlneam i pela anticarii mai puin pricepui de pe Calea Vcreti, aezai cu tarabele saugrmezile de cri i alte mrfuri n jurul sau apropierea Halei de Vechituri.Profesorul Iorga, cu plria cu boruri mari, neagr, aproape n tot timpulanului, gri doar n cursul verii (rar l-am vzut cu melon i numai n vremeacnd era prim-ministru), cu nelipsita-i umbrel pe care a prsit-o abia prin19301932, vizita anticarii, nsoit mai totdeauna de unul dintre VictorBrtulescu, dr. Petre Topa, N. Georgescu-Coco, Farca i Barbu

Theodorescu.n timp ce alegea maldre de cri cu o repeziciune uimitoare,profesorul Iorga vorbea tot timpul i cteodat fcea i glume cu a nticarii cei


16/35

16

mai simpatici. Dintre toi, Iuliu Pach era favoritul. n prvlia lui poposea maindelung, chiar dac cumprtura era mai mic.

n ceea ce privete preul crilor, una era oferta i socoteala dinprvlie i alta era suma care se pltea acas sau la instituia pentru care seluau crile. Nu tim pentru ce motiv profesorul Iorga oferea preuri care nu

corespundeau cu valoarea real a crilor cumprate, variind ntre 50 de banii unul pn la trei lei, mergnd rareori pn la cinci lei pentru cele frumoslegate n piele, cnd aceste preuri erau cele dinainte de primul rzboimondial, pe cnd n epoca de care vorbesc, 19201940, cea mai modest isimpl carte se vindea cu civa zeci de lei. nsoitorii ns, care aveauoarecum sarcina de a lua crile n primire i a le plti la timp, ajustaupreurile oferite de profesor, la realitatea zilei.

Datorit acestei comportri, aveau loc cteodat i mici neplceri.Pentru acest motiv, crile bune care puteau interesa i pe ali clieni, nu

numai pe profesorul Iorga, erau dosite, iar atunci cnd acesta venea intreba: Ce nouti mai avei? i se rspundea: Mai nimic, domnuleprofesor, dect ceea ce se vede, adic aproape nimic interesant. Acest lucru,dup cte tim, nu-l practica dect unul singur (Miu Pach), mai lacom dinfire, care nu se mulumea cu preul destul de bun ce-l ofereau nsoitoriiprofesorului Iorga.

Dr. C. Angelescu umbla mai mult dup cri de art, cri medicale rare,din secolele trecute, cltori strini ce ne-au vizitat ara i albume cugravuri negre sau colorate referitoare la Bucureti i Principate. Adesea seinteresa i de tablouri mai bune, strine sau romneti, care se ntmpla s fieaduse o dat cu crile sau mai trziu, la cererea lui. La tocmeal ns era maicrcota, oferea preuri foarte mici i se tocmea mult pn cumpra ceva,

bombnind totdeauna la plecare i spunnd cu regularitate c a pltit maimult dect face. Totui cumpra destul de mult i, cteodat, cu toatzgrcenia lui, lsa destui bani n buzunarele anticarilor.

Charles Adolphe Cantacuzino era un tip caracteristic al oraului, ofigur interesant n acelai timp, rmas parc din alte vremuri. Dup aspect,mers i nfiare, prea c e un nobil de la Curtea Regelui Soare i singurullucru care-i lipsea, n afar de mbrcmintea epocii, era peruca. Era nalt,

masiv, poate un adevrat Hercule n tinereea lui, cnd scria frumoase poeziin franuzete, dintre care a tiprit cteva volume la Paris.

Interesant-i era figura, mersul legnat i distins, interesant-i era deasemenea i mbrcmintea. Purta prul mare, oarecum n plete, iar gtul iera nconjurat de un guler tare, nalt pn la urechi. La orice or din zi i chiar

n timpul verii, pe cele mai mari clduri, cnd omul nu putea suferi nici unguler simplu i cravat, el era ncins n armura gtului, cu care se obinuise cumulte zeci de ani n urm. Manetele, mari, tari i lungi, completaucaracteristica unei epoci care dispruse. O alt caracteristic era bastonul, un

fel de toiag de lemn de abanos, de form episcopal sau nobiliar din secolulal XVII-lea, care se termina cu o mciulie de aur masiv, pe care se aflau spate


17/35

17

iniialele lui. n mersul lui legnat, bastonul era purtat cu o marialitate ielegan consular. La fiecare pas, l ridica mai sus dect alii n mod obinuit.

Pantalonii, cu dungi verticale i foarte strmi n partea de jos cdeau laglezne, pn la pmnt. Pantofii sau ghetele din piele fin i subire aveau unformat foarte ascuit la vrf.

Mult lume l privea cu atenie i curiozitate, iar unii l petreceau cuprivirea pn departe.

Charles Adolphe Cantacuzino era diplomatul pensionar, fost ministruplenipoteniar, nepotul lui Constantin Cantacuzino, caimacamul de la 1848.Locuia pe str. G-ral Berthelot (fost Fntnii, actualmente str. Nuferilor), colcu str. Th. Aman. Casa lui proprie era mare i spaioas, cu demisol i hoch-parter, avnd o curte care se ntindea pe jumtate din lungimea strzii Th.

Aman. Era proprietatea de zestre a soiei sale, nscut Missir.Din acest loc pornea n fiecare zi nspre anticari. i vizita pe toi, de la cei

mai mici i neexperimentai pn la cei mai btrni i mai pricepui, pe cei cutarabe i dulapuri, dup cum i pe acei care-i exercitau negoul n prvlii.Se spune c avea o bibliotec mare i spaioas, desigur n bun parte

motenit, iar o alt parte adunat, probabil, de la anticarii din strintate. nultima vreme ns nu mai cumpra cri scumpe; l interesa mai multliteratura francez i n special crile desperecheate. Din acestea i fcuse oadevrat specialitate i pasiune. Iar anticarii erau bucuroi c acele volumepe care nu le puteau vinde aproape la nimeni, le cumpra Prinul. Cumpra1020 volume pe zi (bineneles franuzeti i n special volume vechi, criromneti nu-l interesau) i, fr s le nveleasc n hrtie sau altceva, plecatacticos cu ele, subsuoar, spre cas. Nu-i era ruine nici c erau multe, nici cerau rupte, sau c unul din ele era volumul trei, iar cellalt volumul apte.Puin l interesa dac anumii trectori l priveau cu interes sau curiozitate;nici nu-i psa!

ntr-o anumit vreme, pltea cinci lei fiecare volum. Mai trziu,ajunsese s plteasc zece lei volumul, iar cu timpul chiar 20 lei. Cu el nu eratocmeal, toi negustorii tiau preul ce ofer, pentru care motiv, cnd mergeala anticari, acetia i artau un anumit loc de unde-i putea alege cte volumedorea.

Cteodat, unii anticari, ca s-l necjeasc, i cereau cu cinci lei maimult la volum, dar prinul nu se lsa convins i nu ddea mai mult nici un

ban.n ultima vreme, banul pierzndu-i din valoare, fiind inflaie, s-a

ridicat i preul crilor. Aa c i anticarii i cereau acum 40 lei pe volum saumai mult, n raport cu deprecierea banilor. Mi-aduc aminte c, pn cnd s-aobinuit cu noile preuri, a trecut un timp cam lung i totdeauna le spuneaanticarilor: Ce m, v-ai fcut ai dracului, 40 lei pentru un volum deparreiat?E colosal. Dar, neavnd ce face, a trebuit s cumpere i la preul acesta.

Anghel Pomescu, zis i cunoscut mai mult sub numele de Gilly, era destatur potrivit, cu oarecare proeminen abdominal, pus la punctntotdeauna, ngrijit i ras proaspt n fiecare zi, i fcea plcere cnd l


18/35

18

vedeai. Un astfel de om, cu mintea vioaie i foarte volubil n vorbire, eracutat de muli cunoscui amatori de cri rare. Talentat ziarist i n specialdesenator i caricaturist, mai era nzestrat cu o serie de cunotine istorice i

bibliofilice, cum puini oameni ntlneti la noi n ar.Era un adevrat enciclopedist i un preios ghid al tuturor acelora care

bjbiau n bibliofilie. n acest domeniu muli s-au mprtit din leciile luigratuite i n special unii dintre anticari. Poseda tot felul de publicaii ndiferite limbi, referitoare la trecutul, raritatea, legturile i gravurile crilor,de asemenea la tirajul i ediiile tiprite. Din Biblia bibliofililor Brunet poseda unul din cele mai frumoase i mai complete exemplare, la careadugase multe informaii suplimentare, personale, mbogindu-l i cunenumrate ilustraii, facsimile i gravuri documentare scoase din diferitepublicaii.

Gilly era un mare iubitor i pasionat cercettor al crii rare, frumoase i

preioase. Ca cel mai bun specialist medic care spune cu precizie diagnosticulbolnavului, aa era el pentru oriice carte rar, strin.n colecia lui personal, crile nu atingeau mii de volume, n schimb

toate erau perle, mrgritare, cri care rd, cum spunea el. Fiind cuserviciul n redacia ziarului Universul, iar mai trziu la ziarul Curentul,deci n imediata apropiere a anticarilor, aproape nu era zi s nu dea o micrait pe la toi. Fiind un client i vizitator att de des, se nelege c nu-i scpanici o ocazie de a culege tot ceea ce era mai bun din ceea ce l interesa.Crile pe care nu le nelegeau i puteau preui, anticarii le prezentauspecialistului Gilly, iar acesta le boteza imediat i le cntrea cu toatprecizia. Se nelege ns c aceste lecii date anticarilor erau de folos dintr-unanumit punct de vedere anticarilor i, din alt punct de vedere,examinatorului.

Dar n afar de aceasta, Gilly era un mare specialist n restaurarea ifuirea crilor. Dintr-o carte obosit de oameni i de vreme, el fcea omic bijuterie, iar atunci cnd lipsea ceva, un col, o foaie, ba chiar o paginde titlu, cu priceperea i talentul lui o punea la punct, c trebuia s fii un bunobservator i un intim al lui ca s-i poi da seama ce-a adugat el i ce era

nainte. Era un mare chirurg-estet al tuturor crilor vechi i un foarte bun

desenator i miniaturist.Scarlat Callimachi, de statur mai mult nalt dect potrivit, slab i

uscat, niciodat nu l-am cunoscut mai gras. Avea nodul gtului destul deproeminent.

Prinul Callimachi, dup nume un strnepot al voievodului furitorde pravil, nu punea prea mare pre pe inut. Pentru care motiv l puteai

vedea mbrcat destul de simplu. Vara, n haine relativ modeste i cu capuldescoperit, iar iarna cu o hain scurt de piele i niciodat cu palton, avnd pecap o cciul mioas, mai mult de cioban dect de orean.

n bibliofilie era un om destul de priceput, coleciona cri rare, dar erai un pasionat cercettor al trecutului, scond din lucrrile strine mrturiiinteresante pe care le fcea cunoscute publicului sub form de articole prin


19/35

19

diferite ziare. n ultima vreme, a tiprit chiar un volum cu astfel de extrasecomentate. Casa lui din strada Aviator Mroiu 7 (Parcul Dorobanilor) eraun adevrat muzeu ce cuprindea manuscrise i documente din secolele XVXIX, dintre care multe hrisoave domneti pe pergament nglbenit de vreme,

n josul crora atrnau, prinse de nururi de mtase, pecei grele de cear pe

care se vedea imprimat stema rii.Crile rare, format in-follio sau elzevirian, umpleau rafturile pn la

refuz i mai stteau i n stive prin colurile camerelor. Vechile tiprituriromneti chirilice erau de asemenea bine reprezentate n biblioteca lui,pe care, n bun parte, o motenise de la prini i ceilali naintai. Obiecte deart, tablouri preioase i icoane minunate completau decorul unei case depasionat colecionar i cercettor al trecutului.

Scarlat Callimachi era un vizitator frecvent al anticarilor. i, cu toatcolecia ce avea, mai gsea i el, ca i alii, cte o noutate veche prin

rafturile prfuite ale vnztorilor de cri. Iar cteodat un exemplar n staremai bun sau mai complet dect cel pe care-l avea acas. i, ca oricecolecionar, n astfel de cazuri, vindea i cumpra sau fcea schimb cu aliicare aveau aceeai pasiune.

Avnd prea multe i preioase lucrri acas, cumprturile lui eraudestul de reduse. Totui era nelipsit din prvliile anticarilor. n ultimul timp

vizita mai des Librria Universitar a lui Ionel Crba (str. GeneralBerthelot), care avea o seciune de anticariat destul de dezvoltat i clienicare puteau plti mai bine atunci cnd aveau nevoie de anumite cri,procurate ntr-un timp relativ scurt.


20/35

20

Libraria Carturesti

Libraria Carturesti este asezata strategic in centrul Bucurestiului, pestrada Pictor Verona. Un loc unde poti intra sa servesti un ceai, sa citesti ocarte si sa participi la oexpozitie de arta.Putini sunt cei care stiu ca LibrariaCarturesti este gazduita in casa luiD.A.Sturdza. Membru titular al Societatii

Academice Romne (15 septembrie 1871); vicepresedinte (2 iulie 1879-21

martie 1882), preedinte (21 martie 1882-5 aprilie1884) si secretar general(18 martie 1885-8 octombrie 1914) al Academiei Romne. Toti cei ce i-autrecut pragul casei din strada Mercur au ramas impresionati de biblioteca lui,una dintre cele mai bogate din tara. Cartile si documentele erau astfelclasate, ncat le putea consulta la minut, cum spunea I.C.Bratianu, iar altaparte la Academia Romana, mpreuna cu multe documente.

Arhitect Serban Sturdza - Don Quijote exista!... dar nu se lupta cu morile de vant, ci cu inertia unui sistem pentru

care, si acum, nou inseamna demolare. Intr-o vreme a diplomelor, crede inempirism si experienta. Este un vizionar care vede aventura culturala acolounde noi vedem ziduri si asfalt.

Bunicul - profesor de ceramica, bunica - sculptor, mama - pictor si gravor, tatal -arhitect. V-ati nascut printre artisti, intr-o casa gandita ca un mare atelier, in care toatalumea muncea. E vorba despre casa Slatineanu, fost muzeu. De ce nu se mai cheamaasa?

i-a pierdut atributele din doua motive: o data din cauza valorilor care s-au "evaporat", apoi din cauza cadrului social si familial care s-a schimbat

mult. Valorile colectiei Sltineanu au fost confiscate de comuniti. In schimbulpermisiunii acordate familiei de a locui in continuaren cas, din cnd in cndtrebuiau "donate" diverse lucruri. Totul a curs asa pana intr-o zi cand, dupacutremurul din 1977, nu s-a mai pus problema unei conversatii, oricat dedezagreabila ar fi fost ea, si am fost anuntati ca pentru "protejarea" colectieiSlatineanu de calamitati ea va fi luata in totalitate la Muzeul Colectiilor deArta. Asa s-a nascut acesta, printr-un rapt bine pus la punct si cosmetizat altuturor colectiilor particulare din Bucuresti. Amuzant este faptul ca inainte savina comisia de patrimoniu, a aparut o alta comisie, formata ad-hoc din

membri de vaza ai PCR-ului, care si-a ales obiectele cele mai interesante.Totul a durat un sfert de ora. Cunosteau continutul colectiei si aratau doar cudegetul ce trebuie incarcat in masina. Apoi a venit comisia de patrimoniu si a
http://www.carturesti.ro/?p=326http://kosson.lx.ro/content/view/114/43/http://kosson.lx.ro/content/view/114/43/http://www.carturesti.ro/?p=326


21/35

21

inceput sa inscrie obiectele cu numere de inventar. Printr-un proces, amobtinut reabilitarea bunicului meu, Barbu Slatineanu, care a murit ininchisoare, dupa a doua arestare pe care a suferit-o. Iar acum, incercam sane redobandim colectia.

Haideti sa vedem si partea frumoasa a istoriei acestei case. Stiu ca in copilaria dv.

aici aveau loc intalniri ale unor oamenii deosebiti ai epocii. Emil Cioran, Ion Pillat, VasileVoiculescu, Vladimir Streinu, Constantin Noica erau de-ai casei. Cum e sa cresti printrenume pe care azi le intalnesti in enciclopedii ale culturii romanesti?

A fost un taram de rai si trebuie sa recunosc ca m-am hranit si mahranesc in continuare din sansa pe care am avut-o. Pentru mine era un lucrunormal, facea parte din viata mea de zi cu zi. Am mai avut si sansa de a staintr-un cartier foarte simpatic, Cotrocenii. Scoala era la doi pasi, aproape caauzeam soneria din casa. Colegii mei erau si parteneri de joaca si vizitatori aimuzeului. Mi-aduc aminte ca atunci cand nu ne vedea nimeni, ne jucam cuarmele din colectie - pistoale cu cremene, iatagane, sabii. Era acolo si pistolulhaiducului Radu Anghel, care fusese confiscat de strabunicul meu, laLeordeni...

Pe mine m-a impresionat in mod deosebit spiritul deschis al casei, si lapropriu si la figurat.

E o chestie de educatie, banuiesc. Sunt cateva intamplari care si miemi-au lasat un gust extrem de puternic. Una este iarna lui 1953, cea mai greadin Romania acelei perioade. Aveam sapte ani. Totul era blocat sub zapada.Nu se mai vedeau strazile si casele sub un etaj. Am dat zile in sir zapada.Intr-o dimineata, am gasit in curte, sub zapada, o femeie intinsa pe jos. Am

adus-o in casa, dupa cateva ore si-a revenit. Am aflat ca ramasese fara casa,al carei acoperis il luase vijelia. Statea pe undeva pe la marginea orasului. Seratacise, ajunsese cumva in curtea noastra si o doborase frigul. A fost primitain casa, unde a ramas vreo patru ani...

Alta poveste este de prin anii '40, inainte de razboi. Trupele germaneintrasera in Polonia. O mare parte dintre polonezi s-au refugiat in Romania. Sila noi in casa au venit vreo doua familii. Bunicul i-a gazduit pana cand s-auputut intoarce in tara lor. Straini, necunoscuti...

Bine, sub comunisti, casa a fost la un moment dat ocupata complet. In

fiecare camera locuia cate o familie. La un moment dat, convietuiau intreacesti pereti opt familii straine plus a noastra. Relatia cu chiriasii a fost relativbuna. Probleme apareau la baie si bucatarie care erau comune pentru cincifamilii. Vremuri foarte dure...

Pofta pentru arhitectura v-a venit in perioada de ucenicie pe langa tatal dv., caruia iitineati ruleta in timp ce facea relevee pentru ICRAL. Desi era arhitect, nu avea drept de

practica.

Au fost doua lucruri determinante pentru formatia mea. Primul a fostspatiul pe care vi l-am descris, conceput ca un muzeu. Avea cotloane, locuriascunse, secrete, care pentru mine insemnau enorm. Inchipuiti-va ca existaudulapuri din secolul al XVII-lea, al XVIII-lea, in care, cand deschideai usa,dadeai de sertare care dadeau in alte sertare si tot asa. Vara mea, cu trei luni


22/35

22

mai mica decat mine si care locuia in aceeasi casa, avea papusi. Eu i learanjam in aceste dulapuri. Una dintre placerile mele cele mai mari era sa iimobilez de fiecare data altfel spatiul. In aceste dulapuri era casa papusilor pecare o reamenajam de cateva ori pe zi. Mi se parea savuros.

In al doilea rand, era modelul tatalui meu. Isi facuse studiile la Viena, de

unde a trebuit sa plece cand au venit trupele germane. S-a intors in tara chiarla sfarsitul facultatii si nu a putut profesa. Cand m-am dus cu el sa-l ajut lafacut relevee, am facut o descoperire colosala: casele. Imi placea enorm saintru in casele oamenilor. Obiceiul acesta l-am pastrat si dupa aceea,incepand din clasa a XI-a si toate vacantele din timpul facultatii. Ma duceamprin sate, pe jos, ma jucam de-a etnograful.

Aveati un plan?

Nu, mergeam la intamplare, cu consecintele de rigoare. Ma duceamsingur si faceam mici experiente existentiale. Imi incercam si limitele fizice si

pe cele psihice, pentru ca mergand singur, cateodata mi-era frica, sufereamde singuratate. Incepusem sa vorbesc singur, ca o baba. Aveam nevoie sama aud. In perioadele acestea initiatice, am mai prins un obicei ciudat: cumdadeam de o apa, cum ma spalam pe dinti. Pasta de dinti era o extraordinaraforma de relatie cu civilizatia. Ca sa pot face fata conversatiei cu taranii, ca saam subiect comun, a trebuit sa ma pun la punct cu stadiul recoltelor. Stiam savorbesc cu lumea, pentru ca trebuia sa-mi gasesc in fiecare seara un locunde sa dorm. Cu ocazia asta, am primit de la acesti oameni o lectieformidabila: ospitalitatea. Eu plecam pentru doua luni cu o mie de lei in

buzunar, bani pe care ii strangeam in timpul anului, si mi se intampla sa maintorc cu cinci sute de lei acasa. Nu aveam nevoie sa cheltuiesc, pentru ca eiimi dadeau de mancare, iar pe tren mergeam cu "nasul". Era perioada 1965-1970. Apusenii erau unul dintre teritoriile preferate, alaturi de Maramures,Tinutul Padurenilor, Bistrita-Nasaud. Erau zonele care, din punct de vedereetnografic, erau foarte bine reprezentate de o anumita cultura si civilizatie.Mergeam pe urmele lui Barbu Slatineanu, care facuse o harta cu toatecentrele de olarit, ca sa aflu daca mai exista ceva de adaugat pe ea si ca sacompletez anumite colectii.

Si ati reusit?

Oh, da. Excursiile acelea nu se pot compara cu nimic altceva. Odata m-am angajat sluga la un taran, o luna si jumatate, in satul Rogojelu, din MuntiiApuseni. Vazusem la el niste oale formidabile, strachini si ceramica pentrununti, o adevarata colectie. Am incercat sa-l conving sa mi le dea, iar el aspus "Nu". Isi pierduse un picior in al doilea Razboi Mondial. Era un batransingur. L-am vazut ca se uita la ceasul meu Pobeda cu mare interes. Mi l-amscos, l-am pus pe masa si m-am facut ca-l uit acolo. Asa s-a decis sa maprimeasca sa dorm o noapte la el. De obicei, inainte sa se insereze imicautam un loc unde sa dorm. Intram in vorba si imi ofeream serviciile: taiam

lemnele, aduceam apa, participam la tot ce inseamna la tara pregatiri pentruseara. Pana se pregatea cina, eram adoptat, intr-un fel sau altul. Si dormeamin sura cu fan, intotdeauna. A doua zi, omul mi-a spus sa mai stau pe la el:


23/35

23

"Tu tai lemne, te duci cu vaca, te duci in padure sa mai raresti pe ici pe colo,mai repari prin casa si mai vorbim despre oale...". Eram un fel de argat pentruel. Pentru mine a fost extraordinar pentru ca faceam lucruri pe care nu le maifacusem niciodata pana atunci. Ma simteam rasplatit, cu sau fara oale...

Aveati plete atunci, nu-i asa?

Da, pentru ca asta era moda. In acelasi timp, era si o maniera de aprotesta. Bineinteles ca eram fan Beatles. Deci trebuia sa am plete.

Ce ati descoperit intai, Grupul Sigma sau Timisoara?

Povestea e cuplata. In scoala, aveam un cult pentru arhitecturaenglezeasca. Ea inseamna pentru noi James Stirling, un arhitect pe care-ladmiram, si arhitectura cu caramida rosie. Cum informatia in facultate setransmitea prin ajutorul pe care cei mici il dadeau celor mari - boboceala - maduceam sa-i ajut si eu pe studentii mai mari care-si pregateau diploma. Unuldintre criteriile dupa care alegeam la cine sa ma duc, era daca-mi placea ce

proiecteaza. Asa l-am descoperit pe Marcel Constantinescu care facea obiblioteca la Timisoara, unde era o traditie in folosirea caramizii rosii inarhitectura, inca de la inceputul secolului. Ajutandu-l, am vazut primelefotografii cu Timisoara. Grupul Sigma de care ati pomenit a fost prezent intr-oexpozitie din holul Arhitecturii cu lucrari constructiviste, curent pe care nu-lgaseai la ora aceea in alta parte in Romania. M-am decis sa lucrez cu ei si m-am dus la Timisoara.

Dar nu v-ati dus singur, ci impreuna cu alti noua colegi, printre care se afla siviitoarea dv. sotie. Aveati deja planuri comune?

La ora aceea, era pentru mine doar o persoana simpatica pe care o

admiram de la distanta. Ne-am casatorit abia dupa opt ani. E o chestieciudata cu arhitectii. Lucreaza mult in atelier, de dimineata pana seara. Deaceea, relatiile profesionale se intrepatrund cu cele particulare si, practic, laplanseta se intampla totul. Foarte multi arhitecti sunt sot si sotie.

La Timisoara, in spiritul ce va caracteriza, de razvratit, ati refuzat sa faceti blocuri.V-ati gasit nisa in reamenajare, in restaurare.

Eram foarte pasionat si sunt si acum de arhitectura moderna. Nisaprofesionala amintita nu inseamna dispret sau dezinteres pentru ceea ce enou, ba chiar din contra. E vorba de altceva. Mi se parea nedrept faptul ca nu

se pot face lucruri noi decat dandu-le la o parte pe cele vechi. Ele potcoexista foarte bine. Asta mi se trage si de la influenta foarte puternica aculturii rurale. Eram intr-o admiratie profunda pentru sat. Curgerea timpuluieste foarte relativa pentru mine. Nu am avut niciodata complexe ca fac cevademodat.

Dar am refuzat sa fac blocuri pentru Romania anilor '70 - '90. Atunci mis-a dat sa fac un studiu despre cum ar putea fi folosite niste case vechi dincentrul orasului. Am dovedit ca nu mai trebuie construite prea multe lucruri,ca sunt suficiente case care pot fi refunctionalizate pentru policlinica, scoala,muzeu, posta... Asta a starnit din partea conducerii institutului o reactie foarteviolenta. Mi s-a spus ca studiul e bun, dar ca vor fi taiate concluziile. Se puteaintelege ca proiectantii n-ar mai fi avut nimic de facut. Ceea ce era un


24/35

24

nonsens. Ideea de a pastra si a intretine nu era asimilata si acceptata inRomania. Reparatia nu era considerata meserie, ci carpaceala. Am fost intr-un fel demis, mi s-a dat liber sa ma ocup de Piata Unirii si sa fac nistepropuneri de colorare a caselor, cu conditia sa nu mai dau un timp pe laserviciu. Cand am primit insarcinarea aceasta am considerat-o ca pe un gest

ne-elegant, dar am luat partea buna, aceea ca eram liber. In loc sa ma apucrepede de lucru, am luat-o pe indelete. Aici m-a ajutat enorm experienta de latara. Mi-a placut atat de mult sa stau si sa lucrez cu muncitorii, incat amhotarat sa ma urc pe schela. Furam meserie de la ei, descopeream tehnici sitrucuri noi: cum sa lucrez cu pigmentii, cu culorile, cu varul... Colegii meiveneau dupa serviciu sa ma vada si se amuzau vazandu-ma pe schela. Cutimpul, au inceput si ei sa ma ajute, de placere. Cam asa s-a pictat PiataUnirii din Timisoara. Dintr-o corvoada, a ajuns o nebunie de placere.Un proiect mai recent este conacul familiei Miclescu, de la Calinesti, pe care

l-ati acceptat pentru ca era aproape de sufletul dv.Ceea ce mi s-a parut formidabil la sotii Miclescu a fost ca au hotarat sa

se reintoarca in tara, sa locuiasca acolo si sa-si aduca tot ce aveau maifrumos si bun intr-un sat, intr-un conac devenit ruina. Mi s-a parut un gest deun curaj atat de mare ca nu puteam decat sa ma aliez demersului lor. Defapt, speram sa devina un exemplu pe care sa-l urmeze si altii. Sa recapeteincredere in transformarea peisajului si a vietii.

Cand ma lansez intr-un asemenea proiect, prima data vreau sa vad dince motive isi doreste persoana respectiva acea lucrare. Daca vrei cu tot

dinadinsul sa o faci pentru tine, urmatorul lucru e sa te cred si sa te ajut.Daca o faci din niste motive mai putin convingatoare, atunci nu ma bag. Mi-efoarte greu sa lucrez pentru un beneficiar care face o afacere din asta. Vreausa fiu sigur de angajamentul total al clientului. Mi s-a parut de necrezut ceplanuri si ce curaj aveau Radu si Miona Miclescu. Mi-a fost foarte greu, erafoarte departe si era foarte mult de lucru, dar cu noroc si cu o doza detoleranta din partea beneficiarului, totul s-a terminat cu bine. A fost oexperienta extrem de stresanta, care a durat insa foarte putin, doar trei ani.Sotii Miclescu locuiesc acum acolo, au amenajat si un atelier de tamplarie...

Care este povestea casei Sturdza, in care se afla acum Libraria Carturesti?Casa este a familiei mele. Povestea ei este destul de prozaica: unproces interminabil pentru recuperare, apoi o evacuare extrem de neplacutaa Clubului copiilor, in conditiile in care ideea mea nu era sa dau afara pecineva, ci sa facem acolo un alt fel de invatamant. Raporturile mele cuconducerea clubului copiilor au fost foarte simple: eu recapat casa, voicontinuati sa o folositi, dar regula o fac eu in privinta modalitatiloreducationale. Chiria nu ma interesa aproape de loc, ma obisnuisem satraiesc doar din profesie. Bineinteles ca nu s-a putut. Atunci am incercat sa-igasesc alta utilitate casei. Am avut multe si variate oferte. Trebuia reparata,dar nu aveam fondurile necesare. Solutia a fost un contract de comodat, princare noii locatari se obligau sa o repare: incalzire, ventilatie, consolidare...


25/35

25

erau multe de facut. Si, in masura posibilului, au facut-o cei de la Carturesti.Obsesia mea era ca arhitectura nu poate fi comunicata prin desen. Vroiam safacem expozitii, sa comunicam despre arhitectura si urbanism. Cum eraevident ca arhitectura nu se vinde ca un tablou, ma gandisem la un anumit tipde suport, o structura care sa permita ideea asta. Vazand mica librarie

Carturesti de pe Edgar Quinet, mi-am dat seama ca acela este cadrul pe carepe care-l vizam.

Ideea nu era noua, o vazusem materializata de mult si in casaSlatineanu, unde se asculta muzica sau poezie, dar de fapt se atingeau multmai multe lucruri. Or, a face o librarie in care poti sa te apropii de carte si maiafli si alte lucruri despre orasul tau este o sansa sa te imbogatesti spiritual.Eu cred ca recucerirea Bucurestiului inseamna sa constientizezi ca te potisimti foarte bine in acest oras.

Asa a aparut "proiectul Verona"?

Vrem ca strada sa capete si alte optiuni decat cea de trecere, pentru aimbogati peisajul si pentru a mari confortul urban al bucurestenilor. ScoalaCentrala, Teatrul Bulandra, Parcul Icoanei, Parcul Filipescu, BisericaAnglicana, Biserica Pitar Mos, Casa Ion Mincu, Teatrul Ion Creanga, ImobilulARO, Libraria Carturesti, fosta casa a lui Titu Maiorescu, Ateneul, CaleaVictoriei, Palatul Regal, Gradina Cismigiu sunt tot atatea repere inlantuite peun posibil "traseu cultural". Magheru ar urma sa fie traversat pe dedesubt.Proiectul este avizat, dar primaria nu-l pune in practica, nu stim de ce. Astainseamna confort urban: sa-mi placa, sa nu ma oboseasca. Trebuie sa ai

motive pentru care sa fii atasat de orasul tau. Sa afli astfel, de exemplu, caHoria Creanga, arhitectul blocului Patria (ARO) a fost nepotul lui Ion Creangasi sa te miri ca in decurs de doua generatii, s-a trecut de la bojdeuca la ceamai evoluata arhitectura moderna a perioadei interbelice. Sa intelegi lucrurilepentru ca daca le intelegi, le iubesti. Bucurestiul este un oras foarteinteresant, nu interesant, dar care intai trebuie cunoscut si inteles, si abiadupa aceea reinventat.

Cand ati inceput naveta intre Bucuresti si Timisoara?

Dintotdeauna. Veneam din Timisoara in Bucuresti intai pentru ca aveamo iubita aici, apoi pentru ca parintii erau aici si imbatraneau si pe urma pentru

ca trebuia sa-mi iau ratia. Acum fac naveta invers pentru ca sotia si unuldintre fiii mei sunt la Timisoara.

Aveti trei copii. Au aparut imediat dupa casatorie, la cate un an diferenta. O prietenaevoca imaginea dv. ducand dimineata pe bicicleta cei trei copii pe la gradinite si bone...

Vara sau iarna... La opt trebuia sa semnez condica la serviciu, nuaveam pe nimeni care sa ne ajute, asa ca ii "parcam" pe unde puteam. Peunul il duceam la gradinita, pe ceilalti doi ii duceam la o tanti sa invetegermana. Era foarte interesant. In primul rand trebuia sa-i imbraci pe toti trei,sa-i pui pe bicicleta. Unul statea in fata, unul pe portbagaj si unul in rucsac.

Primul il debarcam pe cel de gradinita. Trebuia sa intru sa-l dezbrac, ceea cedura. Pe al doilea il luam cu mine inauntru, dar pe al treilea nu mai puteam,pentru ca nu stia sa mearga. Si atunci, agatam rucsacul de gard cu copil cu


26/35

26

tot si il legam cu lantul de la bicicleta ca sa nu mi-l fure cineva. Trebuia sa factotul foarte repede ca sa nu apuce sa se sperie si sa inceapa sa tipe. Il luamde acolo si plecam sa-l plasez pe urmatorul... Iar la intoarcere, trebuia sa-iplimb, sa le cant, ne stia tot orasul...

Unde au ajuns acum?

Unul e la Timisoara si e arhitect, alta e pe la Viena si face scenografie -cea mica legata cu lantul -, iar cealalta locuieste in Bucuresti. Toti - unul siunul.

Pe langa experimentul despre care tocmai ati povestit, sunt si proiecte precumSimca Veche sau Branul in care readuceti in atentie tehnologii mai vechi sau materialetraditionale. Care este sensul lor?

In plimbarile mele prin sate, m-am apropiat foarte mult de materiale calemnul, fanul, pamantul, piatra... Sa ne uitam la chirpici, de exemplu. El esteexpresia cea mai jalnica a saraciei, pentru un om modern. Va dau unexemplu despre ce inseamna el pentru mine. Eram in zona Bistrita-Nasaud,intr-un sat. M-a primit o familie de tarani, aveau o casa de chirpici. In cinsteagazduirii mele, s-au apucat de curatenie. Pe jos era pamant. Femeia ne-a datafara pe toti, a stropit podeaua cu apa si a netezit-o cu mana. Cum era vara,in jumatate de ora, totul s-a uscat si arata proaspat si curat. Apoi ne-a primitin casa, a facut o mamaliga si ne-a poftit la masa. O lectie formidabila desprerelativitatea lucrurilor. Nu era vorba despre saracie. Ci despre curatenie sidespre demnitatea de a sarbatori venirea unui oaspete in casa. Povestea case traieste prost intr-o casa de chirpici este o tampenie. Se traieste la fel debine, cu conditia ca lucrurile sa fie bine facute. In momentul cand zici

ecologie, e ca si cum ai descoperi din nou roata. De fapt, sunt lucruri care sere-descopera. Interesant este ca natiunile bogate si care au un standard inaltde sanatate, cum sunt Danemarca si Elvetia, experimenteaza cu asiduitateaceste tehnologii. Acum se fac pereti din paie, case din pamant, ca izolatie sefoloseste lana... Lucruri care la noi sunt dispretuite.

Exista tineri arhitecti la care sa va ganditi cu speranta?

Absolut, pentru ca, de fapt, resursa e intotdeauna individul, nu scoala.Statul face gafe peste gafe. Pentru asta, il acuz pana intr-atat incat sunttentat sa nu-l recunosc. Nu se poate ca dupa ce investesti sase ani intr-un

student, sa nu il consideri suficient de inteligent si de util ca sa-l pui incompetitie. Statul roman nu organizeaza concursuri de arhitectura, ci doar onenorocita de licitatie cu criterii inaccesibile tinerilor (cifra de afaceri, contuldin banca, numarul de angajati, portofoliul de lucrari). Nu sunt criterii pentruselectia ideilor destepte. Olanda si Spania procedeaza invers, si de aceeasunt respectate de profesionisti si vizitate de turisti. La noi, majoritateaconstructiilor sunt batranicioase si contin foarte putine elemente de culturaarhitecturala durabila. Totusi, au aparut si la noi lucrari de autor, pentru caoamenii sunt foarte adaptabili, iar unii dintre ei sunt extrem de buni.

Exemple? Andrei Serbescu, Adrian Soare - tineri, foarte tineri - si, de fapt,mult mai multi.Ce proiecte aveti in plan?


27/35

27

Reteaua. Stiu ca suna a Matrix, dar experienta de la Calinesti si incaalte cateva de genul acesta ne-au convins ca e bine sa alcatuim un fel deretea de puncte in diverse sate sau orase care sa inceapa sa actionezecoordonat. Proiectul de arhitectura e important, dar componenta sociala esteesentiala pentru reusita lui. Care este modelul? Un conac sau orice spatiu

locuibil care sa poata polariza energiile din zona, care sa fi fost si sa continuesa fie un reper - landmark . Sa se poata dezvolta activitati cu oamenii deacolo, comunicand cu celelalte noduri. De aici, pot fi generate si proiectele dearhitectura si, odata cu ele, activitatile (nordic walking, mountain biking,ateliere). Un asemenea nod poate intra intr-un circuit turistic in care, deexemplu, sa se faca timp de doua saptamani tamplarie... La Bran, exista ocasuta unde am facut un cuptor de oale. Ideea e ca in timp ce stam de vorbasa framantam cu mainile niste pamant, sa-l modelam, sa-l dam la ars si saobtinem niste vase. Sau sa invitam acolo un tip care sa-si faca un proiect de

ceramica... Avem in proiect revitalizarea unui conac colosal, o ruina, de fapt,in Tibanesti, la vreo 50 de km de Iasi. Era resedinta lui P. P. Carp - junimistul.Daca proiectul reuseste, vom face acolo o scoala de meserii traditionale indomeniul constructiilor si restaurarii. Este un loc cu multi copii, pentru carevom infiinta doua clase de arte si meserii. Nu stiu daca cei de la minister suntdispusi sa ne sprijine. Deocamdata, am facut acolo un mic atelier detamplarie unde lucreaza deja un om, ceea ce pana acum nu se intampla... LaCurtisoara, Grupul Arhiterra va organiza vara aceasta un workshop cu nisteinvitati din Franta. Nu conteaza, cum am spus, varsta, nationalitatea, profesia

de baza. Ideea e sa n-ai complexe si sa spargi tiparele de neincredere. Sperca punctele acestea sa poata face parte odata dintr-un circuit "initiatic".... Suficiente motive pentru care e nevoie de un vizionar ca Don Quijote.

Nicoleta Dumitru si Serban Radu: Fenomenul Carturesti

Sfarsitul anilor '90, o trecatoare prin Budapesta si o privire aruncata pringeamul unei librarii unde cineva rasfoia o carte, cu o ceasca de ceai inmana... Decembrie 2006, o tanara cu castile in urechi ia un volum din raft, se

asaza comod in fotoliu si se pune pe citit, intr-un abandon total. Nu e acasa,ci in Libraria Carturesti, de pe Arthur Verona 13. Aceeasi atmosfera, altecoordonate. Intre ele, Nicoleta Dumitru, inspirata de imaginea din Ungaria, siSerban Radu, partenerul ei de CARTE. Adica visul lor de a-si transformapasiunea intr-un gest cultural.

Prima a fost libraria-jucarie din Edgar Quinet, deschisa in 2000. Intr-oepoca marcata de declinul industriei de carte, nimeni nu le dadea vreo sansasi, cu atat mai putin, sprijin financiar. S-au aruncat in necunoscut, cu cei cincimii de euro ai fiecaruia.

Primele investitii - o masuta, trei scaune, cateva titluri straine, carteromaneasca luata pe datorie si ceaiuri. Mizasera pe concept: un spatiu


28/35

28

decupat din agitatia strazii in care oamenii sa-si asculte sau sa vizitezegandurile autorilor preferati. A prins. Vestea s-a dus si lumea a cerut maimult. In 2003, cei doi prieteni, Nicoleta si Serban, puneau a doua veriga inlantul Carturesti: se deschidea libraria de pe strada Arthur Verona, care urmasa devina perla coroanei. Cladirea a apartinut familiei Sturdza si a fost

reamenajata si decorata de arhitectul Serban Sturdza. Pastrand stilul siatmos-fera, au urmat libraria din Centrul Comercial Anador, cele doua dinTimisoara si cea din Iasi. Si vor urma si altele... Vin cereri de peste tot dintara si nu numai. La nici 30 de ani, Nicoleta si Serban au facut o descoperire:se poate face si business etic in Romania, cu conditia sa lucrezi cu sufletulomului si nu cu banii lui...

Numele librariei are el insusi o poveste. Va rog sa o evocati si pentru cititorii nostri.

Alegerea numelui n-a fost deloc o misiune usoara. In decursul celorcinci luni de cand am luat hotararea de a face o librarie si pana cand ea s-a

deschis efectiv, ne-am gandit la zeci de nume. Au avut loc sedinte de creatiesi brainstorming in toata regula. Cartaresti a fost ales pentru rezonanta sa de"sat al cartii", "cetate a cartii". La numai cateva saptamani de la deschidere,am realizat ca publicul nostru a asociat numele librariei cu cel al lui MirceaCartarescu. Ne-a cautat el insusi pentru a ne ruga sa facem o modificarenumelui intrucat primea foarte multe telefoane de "felicitare" pentru librariaproaspat deschisa.

Acum, cand aveti sase librarii, va mai amintiti cum arata initial proiectul? Ce anumev-a facut sa-l dezvoltati?

Dezvoltarea a venit firesc, libraria din Edgar Quinet devenindneincapatoare pentru cate am fi vrut sa punem pe rafturi si pentru publiculnostru tot mai numeros. A fost vorba, intr-o oarecare masura, si de o presiune(in sens pozitiv) din partea cititorilor, care isi doreau o oferta mai mare, un locunde sa zaboveasca mai mult, unde sa poarte o conversatie, unde sasavureze un ceai...

Exista un tip special de cumparator/vizitator Carturesti, diferit de cel al celorlaltelibrarii? Ce anume il particularizeaza?

Fiecare spatiu (la fel ca fiecare om) isi atrage anumiti prieteni. Ceicarora le place sa vina in librariile Carturesti lucreaza in general in industriile

creative (fie ca e vorba despre creativitatea de care ai nevoie in scoalagenerala, fie de cea de care ai nevoie ca sa lucrezi intr-o agentie depublicitate). Mai toti oamenii care se plimba prin Carturesti sunt frumosi. Sigurca nu neaparat fizic. Ne trezim uneori urmarind cate o jumatate de ora ce seintampla prin librarie, gesturile oamenilor, privirile lor, ce haine poarta, cezambete au. Sunt foarte multi oameni frumosi in Carturesti. Asta dincolo deorice fel de statistici legate de grupe de varsta, venit, statut social s.a.m.d.Statistici pe care nu cred ca o sa le facem decat cand o sa ne pierdem chefulde a mai observa detalii.

Cum v-ati impartit rolurile in managementul librariilor?

Amandoi incercam sa fim la curent cu toate aspectele ce tin deorganizatie, de la selectia titlurilor, la termenii contractelor, alegerea si


29/35

29

instruirea oamenilor, aspecte financiare etc. Conducerea librariilor din tara amdelegat-o partial, dar sunt inca multe lucruri pe care le coordonam de laBucuresti.

Este Carturesti un demers civilizator?

Fara sa-si propuna neaparat sa duca la bun sfarsit un proiect educativ,

Carturesti are, nu ne indoim de asta, o influenta destul de puternica asuprapublicului care ii calca pragul si asupra celui care incepe sa-si doreasca sa opoata face. Carturesti a ridicat stacheta foarte sus: prin selectia produselor,prin refuzul de a recomanda clientilor obiecte culturale pe care noi, angajatiiCarturesti, nu le-am cumpara, prin aducerea laolalta a textului, artelor vizuale,muzicii si gustului, intr-un concept care le leaga intre ele.

Ce fel de oameni sunt angajatii Carturesti, ce-i deosebeste de altii?

Cred ca daca i-ati intreba pe ei ati afla mai usor raspunsul la intrebare.Eu zic ca sunt oameni ca oricare altii. E adevarat ca, pana sa ajungi sa fii

angajat Carturesti, trebuie sa treci cateva teste: intai - o intalnire cu oameniicu care vei lucra, apoi trebuie sa raspunzi corect la cateva intrebari de culturagenerala, trebuie sa iti placa sa citesti, sa asculti muzica, sa stai de vorba cuoamenii, sa ai o pasiune secreta. Cei mai multi librari de la Carturesti suntfosti "musterii" care s-au gandit ca, la cat timp petrec in librarie, ar putea saprimeasca si niste bani pentru asta.

Cat este afacere si cat proiect cultural in viata librariilor Carturesti?

Carturesti este un proiect cultural care se autosustine. Daca nu arexista profit, nu ar exista nici proiectul cultural. Ne-am hotarat sa aratam caputem crea o platforma creativa si fara lamentatiile de rigoare. Cine ar ficrezut cu trei ani in urma ca o librarie de asemenea dimensiuni poate existape cel mai scump bulevard din Bucuresti? Si nu oriunde pe Magheru, ci intr-ocasa de secol XIX, pe care orice banca ar da orice ca sa o aiba... Este greusa vorbim despre rentabilitatea Carturesti intrucat acest concept nu a pornitde la ideea de afacere. Nu am urmarit niciodata ca indicatorii de performantaai unei afaceri - investitie, costuri, venit, profit - sa fie unii prestabiliti. Este ointreprindere culturala care se sustine singura, care nu a primit niciodatasponsorizari. Din acest punct de vedere, pot spune ca este rentabila; dar nueste o afacere pentru un investitor care se asteapta la profituri mari. Am

preferat intotdeauna sa ne respectam conceptul, uneori chiar in defavoareaprofiturilor (arhitectura si design-ul de calitate pe care le promovam impun oamenajare costisitoare a librariilor - design de arhitect, mobilier specialconceput, materiale naturale), sa oferim servicii de calitate cititorilor, sadiminuam spatiul de rafturi de expunere (si implicit, de vanzare) pentru aputea crea locuri de stat si rasfoit - masute, scaune, lavite, sa avem spatii deevenimente culturale si expozitii in fiecare librarie.

Ce agentie se ocupa de publicitatea brandului Carturesti? Mai precis, cine ainventat "dichisul", sloganul "carte, ceai, muzica, dichis" si catelul cu covrigi in coada?

Carturesti este cap-coada un produs de tipul "do-it-yourself". Inclusiv oparte din mobilier, accesorii, ilustratii. Am facut pana si sandwich-uripersonalizate cand am fost prezenti la DaKiNo cu un stand. Va dati seama, in


30/35

30

acest caz, ca toata identitatea vizuala, copywriting-ul, art direction-ul, clientservice-ul sunt facute "in the house". Cum sunt prea multe de facut in ultimavreme, colaboram cu artisti tineri, ilustratori, graficieni, designeri, studenti laarhitectura pentru anumite afise si campanii. Asadar, omul din spatele sigleiinitiale a Carturestiului este Daniel Voinea (actualul Director de Marketing,

care din cand in cand mai face si afise, uneori alaturi de baietii dinDepartamentul de PR si Evenimente). Sigla s-a transformat cu ajutorulagentiei Leo Burnett (ai carei angajati ne-au asistat - cu drag si exclusiv dinpasiune pentru ce facem - la o serie de trei printuri care a avut foarte maresucces). Catelul cu covrigi in coada este tot rodul unei dupa-amieze in careDaniel se distra desenand proverbe.

Iar

Documents

Portrete de Anticari Interbelici Potra