7
Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta de email Abonare Aboneaza-te la newsletter ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ de Florin Jbanca (/profil/5_517e3a8b053c7dd83f596412) Cum arată şcoala lui Ticu Lăcătuşu pentru copiii din Nepal. Mii de oameni au contribuit la proiectul cunoscutului alpinist român FOTO Îmi place 989 de persoane apreciază asta. Fii primul dintre prietenii tăi. După un an şi jumătate de la lansarea proiectului We Love Nepal, şcoala din satul Jethal a fost deschisă pentru copiii care au învăţat în acest timp în barăci. Ticu Lăcătuşu a reuşit zilele trecute să ducă la bun sfârşit proiectul umanitar pe care l-a iniţiat în toamna anului 2015, acela de a ridica o şcoală nouă pentru copiii care locuiesc în Jethal. Satul este situat într-o zonă puternic afectată de cutremurul din urmă cu doi ani (aprilie 2015), foarte aproape de Tibet şi Everest. Alături de alpinistul român au sărit în ajutor oameni care s-au mobilizat în proiectul intitulat We Love Nepal, care a dat posibilitatea de a contribui la succesul acestei campanii umanitare. „Proiectul a avansat pas cu pas, nu fără dificultăţi, inerente într-o ţară răvăşita nu doar de marele cutremur din 2015, cât mai ales de sărăcie şi corupţie“, spune alpinistul român. "Am dat şi noi cu bidineaua" La sfârşitul anului trecut, şcoala cu două cladiri cu 6 clase părea aproape gata, dar mai erau multe lucruri de făcut Devino fan Salvează în arhivă 1 comentariu cuvinte cheie: ticu lacatusu, nepal, scoala, cutremur, proiect, binkfeedrss (http://adevarul.ro/continut/stiri/binkfeedrss) share (http://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adev.ro/oohynz) 938 Tweet 5 Share 1 / 20 Lăcătuşu şi cei doi prieteni care au făcut voluntariat pentru şcoala din Nepal (/locale/piatra-neamt/Scoala-ticu- lacatusu-nepal-prinde-contur-i-a- gasit-alpinistul-roman-copiii- satucul-devastat-cutremur- 1_58331a745ab6550cb8b57717/index.html) Şcoala lui Ticu Lăcătuşu din Nepal prinde contur. Cum i-a găsit alpini... (/locale/piatra- neamt/Scoala-ticu-lacatusu- nepal-prinde-contur-i-a-gasit- alpinistul-roman-copiii-satucul- 1 2 3 RETELE SOCIALE (/CONNECT) TOP VIDEO (/entertainment/comedy/compilaTie-dorei-lumea-cele- mai-tari-gafe-rateuri-petrecute-job- 8_59e5b5755ab6550cb83455f6/index.html) COMPILAŢIE Dorei din toată lumea: cele mai tari gafe şi rateuri petrec... (/entertainment/comedy/compilaTie- dorei-lumea-cele-mai-tari-gafe- rateuri-petrecute-job- 8_59e5b5755ab6550cb83455f6/index.html) acum 22 ore 21 friends like this Adevărul 636,540 likes Like Page Contact Us acum 16 ore acum 23 ore (/locale/alba-iulia/cine-theodora- popa-mostenitoarea-imperiului- transavia-200-milioane-euro- 8_59e619485ab6550cb836e982/index.html) Cine este Theodora Popa, moştenitoarea imperiului Transavia de peste 2... (/locale/alba- iulia/cine-theodora-popa-mostenitoarea- imperiului-transavia-200-milioane-euro- 8_59e619485ab6550cb836e982/index.html) (/life-style/stil-de-viata/cele-mai- bizare-lucruri-oamenii-ajuns- faca-bani- 8_59e5b1d85ab6550cb8343838/index.html) Cele mai bizare lucruri pe care oamenii au ajuns să le facă pentru ban... (/life-style/stil-de- viata/cele-mai-bizare-lucruri-oamenii-ajuns- faca-bani- 8_59e5b1d85ab6550cb8343838/index.html) (/locale/galati/epopeea- cautatorilor-olandezi-hoti- biciclete- Divorţul, fabrică de bani. Uite ce maşină şi-a tras Maria Constantin! CLICK.RO (HTTP://WWW.CLICK.RO) +1 (1 voturi) (/) News (/news/) Economie (/economie/) Internaţional (/international/) Educaţie (/educatie/) Tech (/tech/) Life&Style (/life-style/) Sănătate (/sanatate/) Cultură (/cultura/) Entertainment (/entertainment/) piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) Cautare Mobil (http://m.adevarul.ro/locale/piatra-neamt/cum-arata-scoala-ticu-lacatusu-copiii-nepal-mii-oameni-contribuit-proiectul-cunoscutului-alpinist-roman-foto-1_58f0c5b15ab6550cb8415bf8/index.html) Adevărul Moldova (/moldova/) Despre noi Blogurile Adevărul (/blogs/index.html) Oraşul meu (/locale/) Abonamente (http://abonamente.adevarul.ro) Autentificare (/login) Creează cont 09:06 Olga Tudorache a murit. Marea ...

piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

  • Upload
    others

  • View
    32

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Oraşul tău (locale) Piatra Neamţ (localepiatra-neamt)

16 aprilie 2017 1319

Adresa ta de email Abonare

Aboneaza-te la newsletter

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ

de Florin Jbanca (profil5_517e3a8b053c7dd83f596412)

Cum arată şcoala lui Ticu Lăcătuşupentru copiii din Nepal Mii de oameni aucontribuit la proiectul cunoscutuluialpinist romacircn FOTO

Icircmi place 989 de persoane apreciază asta Fii primul dintre prietenii tăi

După un an şi jumătate de la lansarea proiectului We Love Nepal şcoala din satul Jethal a fost deschisăpentru copiii care au icircnvăţat icircn acest timp icircn barăci

Ticu Lăcătuşu a reuşit zilele trecute să ducă la bun sfacircrşitproiectul umanitar pe care l-a iniţiat icircn toamna anului 2015acela de a ridica o şcoală nouă pentru copiii care locuiesc icircnJethal Satul este situat icircntr-o zonă puternic afectată decutremurul din urmă cu doi ani (aprilie 2015) foarte aproapede Tibet şi Everest Alături de alpinistul romacircn au sărit icircn ajutor oameni care s-aumobilizat icircn proiectul intitulat We Love Nepal care a datposibilitatea de a contribui la succesul acestei campaniiumanitare bdquoProiectul a avansat pas cu pas nu fără dificultăţi inerenteicircntr-o ţară răvăşita nu doar de marele cutremur din 2015 cacirctmai ales de sărăcie şi corupţieldquo spune alpinistul romacircn Am dat şi noi cu bidineaua

La sfacircrşitul anului trecut şcoala cu două cladiri cu 6 clasepărea aproape gata dar mai erau multe lucruri de făcut

Devino fan Salvează icircn arhivă

1 comentariu

cuvinte cheie ticu lacatusu nepal scoala cutremur proiect binkfeedrss(httpadevarulrocontinutstiribinkfeedrss)

share (httpwwwfacebookcomsharerphpu=httpadevrooohynz)

938 Tweet 5

Share

1 20Lăcătuşu şi cei doi prieteni care au făcut voluntariat pentru şcoala din Nepal

(localepiatra-neamtScoala-ticu-lacatusu-nepal-prinde-contur-i-a-gasit-alpinistul-roman-copiii-satucul-devastat-cutremur-1_58331a745ab6550cb8b57717indexhtml)

Şcoala lui Ticu Lăcătuşu dinNepal prinde contur Cum i-agăsit alpini (localepiatra-neamtScoala-ticu-lacatusu-nepal-prinde-contur-i-a-gasit-alpinistul-roman-copiii-satucul-

1 2 3

RETELE SOCIALE (CONNECT)

TOP VIDEO

(entertainmentcomedycompilaTie-dorei-lumea-cele-mai-tari-gafe-rateuri-petrecute-job-8_59e5b5755ab6550cb83455f6indexhtml)

COMPILAŢIE Dorei din toatălumea cele mai tari gafe şi rateuripetrec(entertainmentcomedycompilaTie-dorei-lumea-cele-mai-tari-gafe-rateuri-petrecute-job-8_59e5b5755ab6550cb83455f6indexhtml)acum 22 ore

21 friends like this

Adevărul636540 likes

Like Page Contact Us

acum 16 ore

acum 23 ore

(localealba-iuliacine-theodora-popa-mostenitoarea-imperiului-transavia-200-milioane-euro-

8_59e619485ab6550cb836e982indexhtml)Cine este Theodora Popa moştenitoareaimperiului Transavia de peste 2 (localealba-iuliacine-theodora-popa-mostenitoarea-imperiului-transavia-200-milioane-euro-8_59e619485ab6550cb836e982indexhtml)

(life-stylestil-de-viatacele-mai-bizare-lucruri-oamenii-ajuns-faca-bani-

8_59e5b1d85ab6550cb8343838indexhtml)Cele mai bizare lucruri pe care oamenii auajuns să le facă pentru ban (life-stylestil-de-viatacele-mai-bizare-lucruri-oamenii-ajuns-faca-bani-8_59e5b1d85ab6550cb8343838indexhtml)

(localegalatiepopeea-cautatorilor-olandezi-hoti-biciclete-

Divorţul fabrică de bani Uite cemaşină şi-a tras MariaConstantin

CLICKRO (HTTPWWWCLICKRO)

+1 (1 voturi)

() News (news) Economie (economie)

Internaţional (international) Educaţie (educatie)

Tech (tech) LifeampStyle (life-style) Sănătate (sanatate) Cultură (cultura)

Entertainment (entertainment)piatra neamt (localepiatra-neamt)Cautare

Mobil (httpmadevarulrolocalepiatra-neamtcum-arata-scoala-ticu-lacatusu-copiii-nepal-mii-oameni-contribuit-proiectul-cunoscutului-alpinist-roman-foto-1_58f0c5b15ab6550cb8415bf8indexhtml)

Adevărul Moldova (moldova) Desprenoi

Blogurile Adevărul (blogsindexhtml) Oraşul meu (locale) Abonamente (httpabonamenteadevarulro)

Autentificare (login)Creează cont

0906 Olga Tudorache a murit Marea

pentru a arăta aşa cum şi-a propus cel mai titrat alpinistromacircn Icircn ajutor au venit atunci cacircnd era mai multă nevoieLuigi Bodo şi societatea Rifil Săvineşti cei care l-au sprijinitpe Ticu Lăcătuşu icircn aproape toate expediţiile sale de succes bdquoLipseau ferestrele şi usile tavanul fals din interior cablurileşi aparatajul electric vopsitoria finală atacirct icircn interior cacirct şi icircnexterior băncile elevilor (pentu 30 eleviclasă) Cand păreasă fi intrat icircn impas financiar salvarea a venit pe neaşteptatede la domnul Luigi Bodo şi RIFIL SA care s-au oferit cuextremă generozitate să sprijine finalizarea proiectuluiBucuria a fost imensă cu atacirct mai mult cu cacirct este vorba deomul şi compania care au fost alături de mine icircn mai toateexpediţiile pe cele 7 continente din Antarctica pacircnă peEverest şi cunosc foarte bine exigenţa lor icircn a selectaproiectele demne de interesldquo

Icircn martie Ticu Lăcătuşu a revenit icircn Nepal icircnsoţit de doi prieteni Mark Schrotter şi Eduard Chiper cares-au oferit voluntar şi au muncit cot la cot cu alpinistul romacircn pentru a definitiva lucrările la şcoală

bdquoAcum ambele clădiri ale şcolii au uşi ferestre tavan fals deja montat lucrările electrice tablele descris şi băncile sunt deja comandate şi achitate La fel şi lucrările de vopsitorie icircn interior şi exterior Maimult decacirct atacirct am dat şi noi cu bidineaua Eduard fiind un adevărat maestru icircn ale zugrăvelilor Icircnultima zi am dăruit elevilor şi profesorilor rechizite achiziţionate icircn Kathmandu caiete cărţi dicţionarehărti şi globuri stilouri şi pixurildquo mai spune Ticu Lăcătuşu Alpinistul mai povesteşte că drept mulţumire copiii le-au oferit oaspeţilor romacircni un mic programartistic urmacircnd ca icircn aceste zile elevii să se mute din barăcile temporare icircn şcoala nouă Proiecte benefice muntelui - marea noastră arenă de joacă

Primul romacircn care a ajuns pe Everest (17 mai 1995) nu este la primul proiect icircn care s-a implicat de-alungul anilor toate avacircnd un fir comun - proiecte utile unei cauze umanitare sau muntelui bdquoM-am implicat cu mare plăcere icircn pregătirea montană a geologilor şi a alpiniştilor icircncepători icircn teambuilding şi conferinţe motivaţionale icircn administrarea ariei protejate Cheile Şugăului-Munticelu din munţiiHăşmaş precum şi icircn ultimul proiect umanitar construcţia unei mici şcoli icircn nordul Nepalului foarteaproape de Tibet şi Everestrdquo Icircn postarea de pe Facebook unde face referire la ultimul său proiect Ticu Lăcătuşu mărturiseşte şi ceanume icircl motivează să se implice icircn astfel de acţiuni bdquoMarele alpinist francez Lionel Terray afirma despre alpinişti că sunt de fapt nişte ltcuceritori aiinutiluluigt Am avut mereu icircn cap această definiţie dură dar poate cu o doză consistentă de adevăr Şipoate şi din acest motiv am căutat mereu să abordez acţiuni şi proiecte utile care pot fi benefice cuivaunei cauze sau muntelui - marea noastră arenă de joacărdquo

devastat-cutremur-1_58331a745ab6550cb8b57717indexhtml)

(localepiatra-neamtticu-lacatusu-nou-printre-nori-mesajul-alpinistului-roman-urcat-ama-dablam-multumin-zeilor-himalayei-1_5819dff55ab6550cb8247bc2indexhtml)Ticu Lăcătuşu din nou printrenori Mesajul alpinistului romacircndupă c (localepiatra-neamtticu-lacatusu-nou-printre-nori-mesajul-alpinistului-roman-urcat-ama-dablam-multumin-zeilor-himalayei-1_5819dff55ab6550cb8247bc2indexhtml)

(httpwwwclickrovedeteromanestidivortul-fabrica-de-bani-uite-ce-masina-si-tras-maria-constantin)

vezi mai multe stiri din gspro (httpgspro)

(httpwwwgsprosporturitenissurpriza-de-proportii-la-turneul-de-la-moscova-maria-sarapova-eliminata-in-primul-tur-523440htmlutm_campaign=Adevarul-Widgetamputm_medium=Parteneriamputm_source=Ad

Surpriză de proporții la turneul dela Moscova Maria Șarapovaeliminată icircn primul tur

O fostă gimnastă cu originiromacircne face mărturisiricutremurătoare M-a violat și m-a făcut să-mi fie frică mulți ani

raquo Acuză alți doi gimnaști de complicitate(httpwwwgsprosporturigimnasticao-fosta-gimnasta-cu-origini-romane-face-marturisiri-cutremuratoare-m-a-violat-si-m-a-facut-sa-mi-fie-frica-multi-ani-acuza-alti-doi-gimnasti-de-complicitate-523452htmlutm_campaign=Adevarul-Widgetamputm_medium=Parteneriamputm_source=A

VIDEO S-a filmat icircn timp ce ieșeape geamul mașinii icircn sacircnii goi Cea urmat este de groază(httpstirinebunegsprovideo-

s-a-filmat-in-timp-ce-iesea-pe-geamul-masinii-in-sanii-goi-ce-a-urmat-este-de-groaza-523393htmlutm_campaign=Adevarul-Widgetamputm_medium=Parteneriamputm_source=A

Prostituata cu trei picioare șidouă vagine Șocant cum arată(httpswwwlibertatearostiripovestea-bizara-a-prostituatei-cu-trei-picioare-si-doua-vagine-2004900)

Prostituata cu trei picioare și două vagine Șocant cumarată

LIBERTATEARO (HTTPWWWLIBERTATEARO)

Adolescentă dintr-o familieicircnstărită ajunsă prostituatăCum a fost convinsă să facăamor pe bani

CLICKRO (HTTPWWWCLICKRO)

(culturateatruolga-tudorache-murit-marea-actrita-varsta-

88-ani-s-a-stins-patul-spital-

1_59dfa5af5ab6550cb810c28dindexhtml

utm_source=crawleramputm_medium=Directamputm_campaign=NA)

La succesul proiectului We Love Nepal au contribuit cele peste 2000 de persoane care au făcut donaţiiicircn euro prin SMS organizaţii şi firme (Salvaţi Copiii Romacircnia Rifil) cărora Ticu Lăcătuşu a ţinut să lemulţumească icircn mod special pe contul său de socializare bdquoMulţumim Luigi Bodo şi RIFIL Mulţumim Gabi Alexandrescu şi SALVAIcircI COPIII Romacircnia MulţumimZobi Schrotter GREENTEK LED LIGHTING şi CIM Iaşi Mulţumim K2SYSTEMS VISSIOBRANDIENT ROFILCO Donatiero şi celor care s-au alăturat proiectului WeLoveNepal cu contribuţiispeciale Mădălin Cristea Sebastian Paulenco Matei Radu Mihai (Corado) Anca Micloş Bogdan MihailPicircrlea AManole Cristina Simion Adina Albu Mihai Florian Zachia Doina Bruja Mihaela Iosif ViorelParaschiv amp SGR Andrei Liviu Nicolae Mihnea Dan Voinea şi Ciprian Cosmin Grosuldquo

Lucrările de amenajare la şcoala din Nepal FOTOFacebookTicu Lăcătuşu (localepiatra-neamtlucrarile-amenajare-scoala-nepal-foto-facebookticu-lacatusu--7_58f0c7415ab6550cb8416399indexhtml)

IMAGINI DIN ACEEASI GALERIE

DISTRIBUIE IMAGINEA

0

Vizionez mai tacircrziu

Cele două corpuri de clădire ale şcolii ridicate icircn Nepal prin proiectul lui TicuLăcătuşu

0 (0 voturi)

(httpwwwclickronewslumeemotionant-fata-de-16-ani-devenita-om-fara-adapost-dupa-ce-parintii-au-alungat-o)

O adolescentă de 16 ani dintr-o familie icircnstărită a ajuns săfacă strada ca să se icircntrețină

vezi mai multe stiri din rtvnet (httprtvnet)

(httpwwwromaniatvnetcerul-rosu-deasupra-romaniei-care-este-explicatia-fenomenului-care-a-uimit-milioane-de-oameni-video_381921html)

Cerul roşu deasupra Romacircniei Careeste explicaţia fenomenului care auimit milioane de oameni VIDEO

Avertizarea care pune pe jarONU Un război nuclear poateizbucni icircn orice moment

(httpwwwromaniatvnetambasadorul-nord-coreean-la-onu-ameninta-un-razboi-nuclear-poate-izbucni-in-orice-moment_381910html)

Orice romacircn poate lua 250 DEEURO PE LUNĂ de la stat dacăare Bac-ul Autorităţile au făcutanunţul cacirct se acordă pentru

licenţiaţi (httpwwwromaniatvnetorice-roman-poate-lua-250-de-euro-pe-luna-de-la-stat-daca-ai-bac-ul-autoritatile-au-facut-anuntul-cat-se-acorda-pentru-licentiati_381546html)

Descoperire uluitoare icircnmedicină Un medicamant uzualpoate regenera dinții(httpsplaytechro2017tratament-alzheimer-medicament-carii-dentare)

(httpsplaytechro2017tratament-alzheimer-medicament-carii-dentare)Un medicament creat pentru pacienți cu Alzheimer arputea icircnlocui implanturile pentru repararea cavi

PLAYTECHRO (HTTPPLAYTECHRO)

share (httpwwwfacebookcomsharerphpu=httpadevroooehgw)

20 Tweet 5

Share

1 2 3

Antonia spunetotul desprefosta soție a luiVelea Rupetăcerea după

(httpswwwlibertatearomondenvedete-de-la-noiantonia-primele-declaratii-despre-fosta-sotie-lui-velea-2004426)

Au scăzutpensiile

(httpswwwlibertatearoultima-orain-urma-recalcularii-2003843)

TOP ARTICOLE

(localepitestinea-traian-obliga-sa-i-fac-sex-oral-fost-nevoit-sa-i-spal-nevasta-zona-organelor-genitale-marturiile-unui-tanar-dosarul-stapanilor-sclavi-

1_59e5bc6d5ab6550cb834837dindexhtml)bdquoNea Traian mă obliga să-i fac sex oral Am fost nevoit să-i spăl nevasta icircnzona organelor genitaleldquo Mărturiile unui tacircnăr din dosarul stăpacircnilor de sclavi(localepitestinea-traian-obliga-sa-i-fac-sex-oral-fost-nevoit-sa-i-spal-nevasta-zona-organelor-genitale-marturiile-unui-tanar-dosarul-stapanilor-sclavi-1_59e5bc6d5ab6550cb834837dindexhtml)acum 20 ore

citeste totul despre ticu lacatusu nepal scoala cutremur proiect binkfeedrss(httpadevarulrocontinutstiribinkfeedrss)

share (httpwwwfacebookcomsharerphpu=httpadevrooohynz)

938 Tweet 5

Share

acum 17 ore

acum 24 ore

acum 20 ore

acum 22 ore

VIDEO Doi olandezi au traversat Europa pe urmele unei biciclete furate iar semnalul i-a dus icircn Romacircnia Ce s-a icircntacircmplat cacircnd au ajuns la uşa hoţului (localebacauvideo-doi-olandezi-traversat-europa-urmele-biciclete-furate-semnalul-i-a-dus-romania-s-a-intamplat-ajuns-usa-hotului-1_59e5fd5c5ab6550cb8362454indexhtml)

Bilet de adio sfacircşietor al tinerei care s-a aruncat din Catedrala Sf Paul bdquoMamă amfăcut asta pentru mine să scapldquo (localeiasibilet-adio-sfasietor-tinerei-s-a-aruncat-dincatedrala-sf-paul-mama-facut-mine-scap-1_59e5a2c25ab6550cb833d344indexhtml)

Elevi trimişi acasă de directorul şcolii pentru că aveau părul lung bdquoCapacitatea psihicăicircncă e determinată de cum arăţildquo (localecluj-napocaelevi-trimisi-acasa-directorul-scolii-aveau-parul-lung-capacitatea-psihica-inca-e-determinata-arati-1_59e5d1405ab6550cb83502edindexhtml)

Cum fac antreprenorii romacircni venituri de milioane de dolari cu business-uri online peAmazon (economieafacericum-facantreprenorii-romani-venituri-milioane-dolari-business-uri-online-peamazon-1_59e5c2d65ab6550cb834a89bindexhtml)

Olga Tudorache a murit Marea actriţă icircn vacircrstă de 88 de ani s-a stins pe patul de spital(culturateatruolga-tudorache-murit-marea-actrita-varsta-88-ani-s-a-stins-patul-

LIBERTATEARO(HTTPWWWLIBERTATEARO)

Zodii care nu se icircnțeleg orice arface(httpswwwclickpentrufemeirosectiunehoroscopcare-te-scoate-din-sarite)

Ai icircntacirclnit vreodată pe cineva care să ţi se pară din primasufletul tău pereche şi să observi ulte

CLICKPENTRUFEMEIRO(HTTPCLICKPENTRUFEMEIRO)

Icircncep să cadă capetele Un altactor de Oscar acuzat de abuz laHollywood(httpokmagazineropeopleincep-sa-cada-capetele-un-alt-actor-de-oscar-acuzat-de-abuz-la-hollywoodindexhtml)

O cunoscută jurnalistă de televiziune din America penumele ei Heather Unruh face o acuzație șocan

OKMAGAZINERO (HTTPOKMAGAZINERO)

Horoscopul lunii octombrie2017 Se anunta multe provocariin dragoste(httpwwwandreearaicurodezvoltare-personalahoroscopul-lunii-octombrie-2017)

In prima decada din octombrie nu vom simti marischimbari fata de luna precedenta Dupa data de 10

ANDREEARAICURO(HTTPWWWANDREEARAICURO)

Dovleacul te protejează decancer(httpwwwclicksanatateroDovleacul-te-protejeaza-de-cancer_0_19564html)

CLICKSANATATERO (HTTPCLICKSANATATERO)

+1 (1 voturi)

FOTO Suporteriidinamoviști și-au pierdutrăbdarea și cerdemisia unui

(httpwwwgsprosporturivoleifoto-suporterii-dinamovisti-si-au-pierdut-rabdarea-si-cer-demisia-unui-om-important-din-club-piticule-antipatic-si-impertinent-demisia-523439htmlutm_campaign=Adevarul-3stiriamputm_medium=Parteneriamputm_source=Adevarul)

Lovitură pentruGigi BecaliPlanul pus lacale definanțatorulFCSB a

(httpwwwgsprofotballiga-1lovitura-pentru-gigi-becali-planul-pus-la-cale-de-finantatorul-fcsb-ar-putea-sa-cada-523426htmlutm_campaign=Adevarul-3stiriamputm_medium=Parteneriamputm_source=Adevarul)

Negresă cucremă de bracircnzăprăjitura pe carenu ai cum să orefuzi

(httpclickpoftabunaromese-festiveprajitura-cu-crema-de-branza-2indexhtml)

Ben Affleck șiJennifer Garnerceartă icircn plinăstradă Ce maiau cei

(httpokmagazineropeopleben-affleck-si-jennifer-garner-cearta-in-plina-strada-ce-mai-au-cei-doi-fosti-de-impartitindexhtml)

GSPRO (HTTPGSPRO)(httpwwwgsprofotballiga-1lovitura-pentru-gigi-becali-planul-pus-la-cale-de-finantatorul-fcsb-ar-putea-sa-cada-523426htmlutm_campaign=Adevarul-3stiriamputm_medium=Parteneriamputm_source=Adevarul)

GSPRO (HTTPGSPRO)

CLICKPOFTABUNARO(HTTPCLICKPOFTABUNARO)

OKMAGAZINERO(HTTPOKMAGAZINERO)

Oraşul tău (locale)

Cornul a ajuns pe băncile elevilorTrei firme icircmpart un con

(localezalaucornul-ajuns-bancile-elevilor-trei-firme-impart-contract-1-milion-lei-1_59e6eae05ab6550cb83bb8baindexhtml)

Licitaţie de 7 milioane de lei pentruconstrucţia unei mansa

(localealba-iulialicitatie-7-milioane-lei-constructia-mansarde-policlinica-alba-iulia-1_59e6eb345ab6550cb83bba86indexhtml)

Descinderi de amploare la palateleţigăneşti ale romilor car

(localetimisoaradescinderi-amploare-palatele-tiganesti-romilor-semanat-teroarea-intr-un-oras-vestul-tarii-1_59e6e94d5ab6550cb83baac2indexhtml)

Percheziţii icircn Argeş icircntr-un dosarde evaziune fiscală şi sp

(localepitestipercheztii-arges-intr-un-dosar-evaziune-fiscala-spalare-bani-1_59e6e6d45ab6550cb83b9898indexhtml)

Cum vă aparaţi de hărţuirea peinternet Sfaturi de la poliţ

(localesloboziacum-aparati-hartuirea-internet-sfaturi-politisti-salveaza-injuriile-folosite-mijloc-proba-1_59e607e65ab6550cb836722eindexhtml)

A apărut primul caz de gripă laBraşov Numărul virozelor a

(localebrasova-aparutprimul-caz-gripa-brasov-numarul-virozelor-sarit-1700-1_59e6e71d5ab6550cb83b9a76indexhtml)

Autentificare cu contul adevarulro Autentificare cu contul de Facebook

ADAUGA COMENTARIUPentru a comenta alege una dintre optiunile de mai jos

Login Login(httpswwwfacebookcomv23dialogoauthclient_id=209742945804238ampredirect_uri=http3A2F2Fadevarulro2Fauth2Felogin2Ffacebook2F

sdk-4023ampscope=email2Cpublic_profile2Cuser_friends)

1 2 3

TOP BLOGURI

WOWBIZRO

(httpwwwwowbizroa-murit-actrita-olga-tudorache-17337568)

E DOLIU MARE Romani amurit Florin Calinescu a facutanuntul tragic(httpwwwwowbizroa-murit-actrita-olga-tudorache-17337568)

Toamna vine cu struguri prune gutui dar și dovleciBenefic icircn această perioadă dovleacul este u

acum 17 ore

acum 23 ore

acum 22 ore

Imaginează-ţi Doctrina Dragnea -pacircnă nu te doboară ea pe tine(newspoliticaimagineaza-ti-doctrinadragnea-nu-doboara-

tine-1_59e606905ab6550cb8366768indexhtml)

Prezumţia de nevinovăţie icircnpolitică Şmecheria lui Tăriceanu(newspoliticaprezumtia-denevinovatie-politica-Smecheria-

tariceanu-1_59e5b2095ab6550cb8343980indexhtml)

Seminţe de zacirczanie viitoareconflicte locale cu detentă globalăce vi (internationalin-lumeseminte-zazanie-viitoare-

conflicte-locale-detenta-globala-vizeaza-europa-1_59e5bbca5ab6550cb8347f50indexhtml)

(httpwwwwowbizromaria-constantin-in-lacrimi-in-platoul-wowbiz-vedeta-a-vorbit-deschis-despre-cea-mai-grea-perioada-

din-viata-ei-au-fost-momente-17337455)Maria Constantin in lacrimi in platoulWOWbiz Vedeta a vorbit deschis despre ceamai grea perioada din viata ei Au fostmomente (httpwwwwowbizromaria-constantin-in-lacrimi-in-platoul-wowbiz-vedeta-a-vorbit-deschis-despre-cea-mai-grea-perioada-din-viata-ei-au-fost-momente-17337455)

(httpwwwwowbizrocristina-siscanu-marturisiri-cutremuratoare-inceputurile-relatiei-madalin-ionescu-s-ar-

putut-s-ar-aruncat-rosii-strada-sotia-prezentatorului-tv-dezvaluie-cat-greu-le-inceputul-povestii-amor-tina-17337191)Cristina Siscanu a spus ADEVARUL desprerelatia ei cu Madalin Cum a inceput totul intreei si ce s-a intamplat cand s-au cuplat Daca s-ar fi putut (httpwwwwowbizrocristina-siscanu-marturisiri-cutremuratoare-inceputurile-relatiei-madalin-ionescu-s-ar-putut-s-ar-aruncat-rosii-strada-sotia-prezentatorului-tv-dezvaluie-cat-greu-le-inceputul-povestii-amor-tina-17337191)

(httpwwwwowbizromonica-pop-a-facut-anuntul-oficial-dupa-

i l d h i

Sortare Cronologic middot Dupa popularitate 0 comentarii in asteptare

Un călugăr aconstruit ceamai inedităbiserică dinlume pe ostacircncă

(httpwwwrealitateanetun-calugar-a-construit-cea-mai-inedita-biserica-din-lume-pe-o-stanca-la-45m-inaltime-cum-arata_2113968html)

Soțul ei a muritimediat dupănuntă Privindmai apoi pozelevăduva a

(httpwwwrealitateanetso-ul-ei-a-murit-imediat-dupa-nunta-privind-mai-apoi-pozele-vaduva-a-descoperit-un-detaliu-cumplit_2113197html)

ProfeţiedevastatoarePămacircntul se vazgudui timp de 8ore Cacircnd va av

(httpwwwromaniatvnetprofetie-devastatoare-pamantul-se-va-zgudui-timp-de-opt-ore-cand-va-avea-loc-marele-cutremur_381589html)

Ştirea pe caretrebuie să ocitească oricepărinte Estevorba de şcoa

(httpwwwromaniatvnetbucurie-mare-pentru-elevi-copiii-intra-o-saptamana-in-vacanta_381156html)

Prognoza meteo16 - 29OCTOMBRIE2017 Vinninsorile icircn lunalui brumă

(httpwwwromaniatvnetprognoza-meteo-pentru-intervalul-16-29-octombrie-2017_381791html)

Fetiţa care icirclaştepta pe Ghiţăla portiţă s-aschimbatENORM Cumara

(httpwwwromaniatvnetcleopatra-stratan-s-a-facut-o-adevarata-domnisoara--a-implinit-15-ani-si-este-mai-inalta-ca-pavel-stratan_381750html)

Icircmbrăcată icircnhaine masculinePrima Doamnăcare a apărut așala un eve

(httpokmagazineropeoplebrigitte-macron-o-prima-doamna-altfel-a-aratat-perfect-intr-un-outfit-officeindexhtml)

Vedeta care și-alăsat lenjeriaintimă acasă și aapărut așa pecovoru

(httpokmagazinerolifestylecatherine-zeta-jones-sfideaza-anii-cat-de-frumoasa-a-fost-la-un-eveniment-la-cannesindexhtml)

Aceste 2 fructeprevin bolile deinimă

(httpswwwclickpentrufemeirosectiuneterapii-alternativearticoliata-de-ce-e-sanatos-sa-consumi-o-banana-sau-un-mar-pe-zi)

Utilizări inediteale drojdiei debere

(httpwwwclicksanatateroUtilizari-inedite-ale-drojdiei-de-bere_0_19561html)

1 COMENTARII

Mihai Popescu (profil5_50e34bc7596d7200915ecab5)38 fani

1

0 (0 voturi)

Share (httpwwwfacebookcomsharerphpu=httpadevarulrolocalepiatra-neamtcum-arata-scoala-ticu-lacatusu-copiii-nepal-mii-oameni-contribuit-proiectul-cunoscutului-alpinist-roman-foto-1_58f0c5b15ab6550cb8415bf8comment1678134html) middotPermalink (localepiatra-neamtcum-arata-scoala-ticu-lacatusu-copiii-nepal-mii-oameni-contribuit-proiectul-cunoscutului-alpinist-roman-foto-1_58f0c5b15ab6550cb8415bf8comment1678134html)

Felicitari Un OM adevarat acum 6 luni

Raspunde

REALITATEANET(HTTPREALITATEANET)

RTVNET(HTTPRTVNET)

CLICKSANATATERO(HTTPCLICKSANATATERO)

1 2 3

TOP GALERII FOTO

(internationalin-lumelumea-imagini-fotografiile-zilei-17-octombrie-7_59e599135ab6550cb8339276indexhtml)Lumea icircn imagini fotografiile zileide 17 octombrie (internationalin-lumelumea-imagini-fotografiile-zilei-17-octombrie-7_59e599135ab6550cb8339276indexhtml)ieri

ce-s-a-spus-ca-actrita-olga-tudorache-a-murit-17336112)Monica Pop a facut anuntul oficial dupa ce s-aspus ca actrita Olga Tudorache A MURIT(httpwwwwowbizromonica-pop-a-facut-anuntul-oficial-dupa-ce-s-a-spus-ca-actrita-olga-tudorache-a-murit-17336112)

acum 18 ore

acum 20 ore

acum 13 ore

Icircnmormacircntarea preotului PetruGavril(localesuceavaInmormantarea-preotului-petru-gavril-

7_59e5fbe95ab6550cb83618deindexhtml)

Micul Decebal din satul dacic(localebuzaumicul-decebal-satul-dacic-

7_59e5da1a5ab6550cb83539e4indexhtml)

Capra neagră din Munţii Apuseni(localealba-iuliacapra-neagra-muntii-apuseni-

7_59e639785ab6550cb837bdf9indexhtml)

Cum au ajuns trei puşti de lamunte la performanţa de bdquocurăţardquocu druj (localebistritacum-ajuns-trei-pusti-munte-

performanta-curata-drujba--bustean-doar-19-secunde

Clickro (httpwwwclickro) (httpwwwclickrocontentun-gigant-american-va-rupe-tot-cand-vine-romania-si-ce-piata-vrea-sa-cucereasca)

Un GIGANT AMERICAN va rupe tot Candvine in Romania si ce piata vrea sacucereasca (httpwwwclickrocontentun-gigant-american-va-rupe-tot-cand-vine-romania-si-ce-piata-vrea-sa-cucereasca)

Dan Voiculescu lamureste un episod HALUCINANT Cine e cel(httpwwwclickrocontentdan-voiculescu-lamureste-un-episod-halucinant-cine-e-cel-caruia-i-pupat-mana-la-o-petrecere)

Dan Voiculescu dezvaluiri din spatele gratiilor Mi s-a (httpwwwclickrocontentdan-voiculescu-dezvaluiri-din-spatele-gratiilor-mi-s-cerut-sa-fac-denunturi)

OK Magazinero(httpokmagazinero)

Actrite de la Bollywood sigreseli ale chirurgiei estetic(httpokmagazineromultimediaactrite-de-la-bollywood-si-greseli-ale-chirurgiei-esteticeindexhtml)

Madalina Ghenea Nu am fostbatuta sau agresata de (httpokmagazineropeoplemadalina-ghenea-nu-am-fost-batuta-sau-agresata-de-tatal-copilului-meuindexhtml)

Antonia a confirmat totul Si-apus piercinguri in zonele(httpokmagazineropeopleantonia-a-confirmat-totul-si-a-pus-piercinguri-in-zonele-intimeindexhtml)

Clickpentrufemeiro(httpclickpentrufemeiro)

()

()

()

Historiaro(httphistoriaro)

()

()

()

Dilemavechero(httpdilemavechero)

Sa nu vorbim despre MeTooo(httpdilemavecherosectiunedilemablogarticolsa-nu-vorbim-despre-abuz)

A patra editie a Festivalului deFilm UrbanEye(httpdilemavecherosectiunedileme-on-linearticola-patra-editie-a-festivalului-de-film-urban-eye)

Arta si cordonul ombilical(httpdilemavecherosectiunedilemablogarticolarta-si-cordonul-ombilical)

Clicksanatatero(httpwwwclicksanatatero)

Macrisul adjuvant in bolileficatului(httpwwwclicksanatateroMacrisul-aduvant-in-bolile-ficatului_0_19563html)

Ochiul uscat o grija la timpultrecut (P)(httpwwwclicksanatateroOchiul-uscat-o-grija-la-timpul-trecut-p_0_19558html)

Dovleacul te protejeaza decancer(httpwwwclicksanatateroDovleacul-te-protejeaza-de-cancer_0_19564html)

Reguli comentarii (httpadevarulrointrebari-frecventemoderare)Contactează-ne (mailtocontact[at]adevarul[dot]ro)Publicitate (mailtoeliranetescu[at]adevarulholding[dot]ro)Ecusoane (httpadevarulrointrebari-frecventeecusoane)RSS Stiri Yahoo (httpwwwadevarulroexyrssv2 )

copy 2017 Adevarul Holding Toate drepturile rezervate

Adevarul Holding Vezi reteaua de site-uri Adevarul Holding

(httpwwwtraficrorid=adevarulro)

(httpcatalystwwcom) (iphone)

News (news)

Eveniment(httpadevarulronewseveniment)

Politica(httpadevarulronewspolitica)

Societate(httpadevarulronewssocietate)

Sport(httpadevarulronewssport)

Bucuresti(httpadevarulronewsbucuresti)

Stiri ciudate(httpadevarulronewsstiri-ciudate)

Economie(economie)

Stiri economice(httpadevarulroeconomiestiri-economice)

Bani(httpadevarulroeconomiebani)

Afaceri(httpadevarulroeconomieafaceri)

BusinessInternational(httpadevarulroeconomiebusiness-international)

International(international)

Europa(httpadevarulrointernationaleuropa)

In lume(httpadevarulrointernationalin-lume)

Asia(httpadevarulrointernationalasia)

Statele Unite(httpadevarulrointernationalstatele-unite)

Rusia(httpadevarulrointernationalrusia)

Educatie(educatie)

Prescolar(httpadevarulroeducatieprescolar)

Scoala(httpadevarulroeducatiescoala)

Universitar(httpadevarulroeducatieuniversitar)

Tech (tech)

Stiinta(httpadevarulrotechstiinta)

Mobile(httpadevarulrotechmobile)

Gadget(httpadevarulrotechgadget)

Internet(httpadevarulrotechinternet)

Retele sociale(httpadevarulrotechretele-sociale)

Gaming(httpadevarulrotechgaming)

LifeampStyle(life-style)

Stil de viata(httpadevarulrolife-stylestil-de-viata)

Bucatarie(httpadevarulrolife-stylebucatarie)

Travel(httpadevarulrolife-styletravel)

Moda(httpadevarulrolife-stylemoda)

Parinti(httpadevarulrolife-styleparinti)

Sanatate(sanatate)

Politici si bani(httpadevarulrosanatatepolitici-bani)

Medicina(httpadevarulrosanatatemedicina)

Dieta si fitness(httpadevarulrosanatatedieta-fitness)

Medicinanaturista(httpadevarulrosanatatemedicina-naturista)

Mintesanatoasa(httpadevarulrosanatateminte-sanatoasa)

Dormit(httpadevarulrosanatatedormit)

Cultura(cultura)

Arte(httpadevarulroculturaarte)

Carti(httpadevarulroculturacarti)

Teatru(httpadevarulroculturateatru)

Istorie(httpadevarulroculturaistorie)

Spiritualitate(httpadevarulroculturaspiritualitate)

Entertainment(entertainment)

Celebritati(httpadevarulroentertainmentcelebritati)

Muzica(httpadevarulroentertainmentmuzica)

Film(httpadevarulroentertainmentfilm)

TV(httpadevarulroentertainmenttv)

Page 2: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Page 3: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Page 4: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Page 5: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Page 6: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta

Page 7: piatra neamt (/locale/piatra-neamt/) - welovenepal.ro arată şcoala lui Ticu... · Oraşul tău (/locale/) / Piatra Neamţ (/locale/piatra-neamt/) 16 aprilie 2017, 13:19 Adresa ta