22
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE CENTRU TERITORIAL HUNEDOARA PIAŢA BURSIERĂ JAPONEZĂ BURSA DE VALORI TOKYO (TOKYO STOCK EXCHANGE - TSE) Student: Moga Ciprian ECTS II

Piata Bursiera Japoneza

  • Upload
    syr-cyo

  • View
    47

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Piata Bursiera Japoneza

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

CENTRU TERITORIAL HUNEDOARA

PIAŢA BURSIERĂ JAPONEZĂ

BURSA DE VALORI TOKYO

(TOKYO STOCK EXCHANGE - TSE)

Student:Moga Ciprian

ECTS II

2011

Page 2: Piata Bursiera Japoneza

PIAŢA BURSIERĂ JAPONEZĂ

BURSA DE VALORI TOKYO

(TOKYO STOCK EXCHANGE - TSE)

Reformarea bursei japoneze s-a făcut, după 1945, sub influenţa americană asociată cu tradiţia

britanică, ceea ce a conferit pieţei financiare o importantă conotaţie anglo-saxonă, în pofida tradiţiilor

locale foarte prezente. Astăzi, piaţa bursieră niponă se aseamănă mult cu elementele de bază ale NYSE

(Bursa de Valori New York), dar, în ceea ce priveşte controlul, rămas în mâinile Ministrului de Finanţe,

ea e mai apropiată de modelul britanic.

1. Tutela apăsătoare a statului

În 1948, Japonia a adoptat legea asupra titlurilor, Securities and Exchange Law, inspirată direct

din legea Securities Exchange Act, adoptată în SUA în 1934, care reglementează funcţionarea pieţei

bursiere. Prin aceasta, se urmărea dezvoltarea pieţei bursiere înfiinţată din 1878, nimicind puterea

Zaibatzu, conglomerate industriale şi financiare vaste, care controlau economia.

În timp ce în SUA aplicarea legii asupra titlurilor a fost încredinţată unei agenţii independente

de guvern, dimpotrivă, în Japonia s-a preferat tutela Ministerului Finanţelor care acţionează prin inter-

mediul biroului de titluri, Securities Bureau. Acesta este alcătuit din mai multe divizii pentru coordo-

narea pieţei, instituţiile financiare, urmărirea informării financiare a societăţilor cotate, inspecţie.

Puterea considerabilă a Ministerului Finanţelor constă din controlul pieţelor financiare, agrearea

şi supravegherea caselor de titluri, singurele autorizate să negocieze pe pieţe, autorizarea admiterii de

valori care urmează informării financiare. „Ubicuitatea” Ministerului Finanţelor este obiect de critică,

reproşându-i-se că este opac, prea birocratic, puţin cooperativ şi cu o eficacitate variabilă.

Din 1992 s-a reînfiinţat SESC (Securities and Exchange Surveillance Commission) care

funcţionase între 1948 şi 1952 sub denumirea SEC. SESC a fost creat pentru a da strălucire imaginii

pieţei, tot aşa cum se urmărise prin reforma legislaţiei asupra operaţiunilor iniţiaţilor înfăptuită la

1

Page 3: Piata Bursiera Japoneza

începutul anilor 1990. În misiunea lor de supraveghere a pieţelor, atât SESC, cât şi Ministerul

Finanţelor dispun de putere de anchetă, dar sancţiunile rămân în responsabilitatea Ministerului

Finanţelor. Dependenţa SESC de Ministerul Finanţelor este foarte strânsă: cei trei membri ai Comisiei

şi aproape 80% din personal provin din Ministerul Finanţelor.

Încurajată de exemplul american şi de lucrările Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor de

Valori, SESC trebuie să profite de criticile adresate Ministerului Finanţelor pentru a-şi întări puterea şi

independenţa.

Piaţa bursieră japoneză este organizată de profesionişti care se autoorganizează, sub controlul

Ministerului Finanţelor.

În Japonia există opt burse independente pe o piaţă în puternică dezvoltare. Principala piaţă este

Tokyo Stock Exchange (TSE) şi ea concentrează 80% din tranzacţii, departe de pieţele Osaka şi

Nagoya, burse regionale autonome. Un astfel de sistem a frânat mult timp dezvoltarea bursei deoarece

o aceeaşi societate putea să aibă titlurile cotate la cursuri diferite de la un loc la altul şi să fie obligată,

pentru o operaţiune financiară să respecte dispoziţiile fiecărei burse regionale.

Tranzacţiile sunt efectuate exclusiv de case de titluri care operează sub dublul control al Minis-

terului Finanţelor şi al SESC. Inspirându-se din Glass Steagle Act-ul american, legislaţia separă

activităţile de credit de cele de titlu, ceea ce împiedică băncile să devină membre ale unei burse de

valori. Cu toate acestea, ele pot, din 1993, să aibă participaţii la casele de titluri. Casele de titluri străine

au fost autorizate după 1983 şi reprezintă în prezent 20% din membrii TSE.

Piaţa la vedere (de gré à gré) se aseamănă foarte mult cu sistemul american. Operaţiunile sunt

efectuate de membrii JSDA (Japan Securities Dealers Association) care sunt, în general, case de titluri

agreate de Ministerul Finanţelor. JSDA are, drept funcţiuni principale, să ofere informaţii referitoare la

cursuri, să dezvolte pieţele de derivate şi să-i protejeze pe investitori. Din 1991, JSDA dispune de un

sistem de tranzacţii electronice denumit JASDAQ, identic cu cel american NASDAQ şi care se

dezvoltă rapid.

De-a lungul anilor, piaţa bursieră japoneză s-a dezvoltat îndeosebi pe baza investiţiilor locale,

pentru a deveni, în 1989, prima piaţă mondială. Dezumflarea „bulei financiare” şi puternica scădere a

indicelui Nikkei au adus piaţa niponă la niveluri mai modeste. Nescăpând de câteva scandaluri bur-

siere, ce au condus la o criză profundă a sectorului financiar, puternic criticată pentru apăsarea birocra-

tică care i-a costat scump atât pe intermediari, cât şi pe emitenţi, piaţa a încercat să se reformeze treptat.

Deşi în anul 1989 a reprezentat prima piaţă mondială, în 1995 TSE cu greu a reuşit să se situeze la

jumătatea celei din New York. Această evoluţie riscă să fragilizeze poziţia TSE ca primă piaţă a Asiei.

2

Page 4: Piata Bursiera Japoneza

2.Organizarea Tokyo Stock Exchange (TSE)

Funcţionarea TSE se aseamănă cu cea a NYSE dar fără a poseda puterile şi supleţea ei. TSE

este o organizaţie dominată de un sistem de membership a cărei particularitate constă în aceea că

membrii săi sunt agreaţi de o altă entitate, Ministerul Finanţelor. Sistemul este condus de un Consiliu

de Administraţie compus de membri şi non-membri ai bursei. Funcţia consiliului se limitează, practic,

la organizarea pieţei, control, inclusiv cel de informare (aprobarea prospectelor, înregistrări etc.), fiind

exercitat de Ministerul Finanţelor şi de SESC. Organizarea TSE a evoluat puţin faţă de cea din 1948.

3. Funcţionarea Tokyo Stock Exchange (TSE)

Numai casele de titluri agreate de Ministerul Finanţelor pot deveni membri TSE. Aceştia se

împart în:

– saitoris care sunt însărcinaţi cu cotaţiile şi negocierile pentru membrii obişnuiţi. Ei nu au dreptul să

accepte ordine direct de la investitori;

– regular members (membri obişnuiţi). Majoritatea membrilor obişnuiţi negociază în contul terţilor,

precum şi în operaţiuni de plasamente de titluri.

În 1993 existau patru membrii saitori şi 114 membri obişnuiţi. Acest număr important de

membri ascund adevărata concentrare a operaţiunilor: 50% din tranzacţii sunt realizate de una dintre

cele patru case de titluri înscrise în calitate de membri obişnuiţi (Nomura, Daiwa, Nikko, Yamashi),

care intervin în proporţie de 75% pentru investitorii instituţionali.

Ordinele care sunt primite de membrii obişnuiţi sunt transmise la pachetul de negocieri al

agenţilor saitori, care le execută potrivit unui sistem de confruntare „manuală” a ordinelor. Un sistem

electronic (CORES) permite ordinelor mici să fie automat executate, asemănător cu sistemul american

DOT. Potrivit mărimii lor, valorile sunt negociate pe una din cele două secţiuni ce compun piaţa

oficială unică. Rigiditatea funcţionării pieţei japoneze şi birocraţia din Ministerul Finanţelor derutează

din ce în ce mai mult pe profesioniştii obişnuiţi cu dereglementarea pieţelor concurente. Ministerul

Finanţelor preferă un sistem de control a priori mai degrabă decât a posteriori. De aici rezultă o

legislaţie întârziată pentru operaţiunile iniţiaţilor şi, în general, o reglementare extrem de punctiformă,

deseori deconectată de la imperativele şi nevoile pieţei.

3

Page 5: Piata Bursiera Japoneza

Eforturi recente arată o voinţă de reformă din partea autorităţilor japoneze: proiectul unei pieţe

secundare, autorizarea societăţilor să-şi cumpere propriile titluri, îmbunătăţirea sistemului de regle-

mentare-livrare a titlurilor. Cu toate aceste măsuri, pare necesar ca Ministerul Finanţelor să renunţe la o

parte din puterile lui în favoarea autorităţilor pieţei şi a SESC.

Piaţa japoneză se concentrează în două centre importante: Tokio Stock Exchange (deţine 80%

din tranzacţii) şi Osaka Stock Exchange (10%); celelalte 6 centre bursiere (Nagoya, Hiroshima,

Niigata, Kyoto, Fukuoka şi Sapporo) deţin împreună restul de 10%.

Bursa de la Tokio, cunoscută şi cu denumirea locală de Kabuto-chô, demonstrează că Japonia,

ca o mare putere financiară, deţine una din principalele pieţe de valori mobiliare din lume. Practic,

Kabuto-chô se situează pe poziţia a doua (după NYSE) pe plan mondial. Supravegherea pieţei bursiere

a fost încredinţată comisiei Japon Securities Association (JSA). Intermediarii bursieri sunt Casele de

titluri.

În Japonia, autoritatea pieţei este reprezentată de Biroul pentru Titluri Financiare (BTF) din ca-

drul Ministerului de Finanţe, înfiinţat în 1964, având atribuţii de administrare şi supraveghere în

domeniul titlurilor financiare la nivel naţional. Tot în Ministerul de Finanţe mai există Consiliul

Burselor de Valori.

Principalele legi care reglementează piaţa bursieră niponă sunt:

– Legea titlurilor şi operaţiunilor financiare din 1948;

– Legea privind contabilii autorizaţi din 1948;

– Legea investiţiilor financiare din 1951;

– Legea societăţilor financiare străine din 1971;

– Legea privind depozitul şi transferul electronic de acţiuni din 1984;

– Legea privind consultanţa financiară din 1986.

Activitatea bursieră japoneză este o combinaţie dintre practica tradiţională niponă şi inovaţie

după modelul occidental, care a dat naştere unui model de bursă modernă.

Bursa de Valori de la Tokyo a fost înfiinţată în 1878 şi a reprezentat un act de occidentalizare.

Formula actuală datează din aprilie 1949, iar tranzacţionarea acţiunilor din mai 1949 şi a obligaţiunilor

din aprilie 1956.

Începând din 1973, Bursa de Valori de la Tokyo a trecut la modernizarea şi internaţionalizarea

activităţii. S-a trecut la computerizarea informaţiilor de piaţă şi s-a introdus Sistemul Electronic de

Transmitere şi Executare a Ordinelor (CORES). Bursa a evoluat ajungând la lansarea tranzacţiilor cu

titluri străine, active sintetice şi derivate. Rezultatele spectaculoase înregistrate au făcut ca Bursa de la

Tokyo să ocupe primul loc în cadrul pieţei bursiere nipone în perioada 1949-1989. Asimilând toate

4

Page 6: Piata Bursiera Japoneza

inovaţiile importante din domeniu, la Bursa din Tokyo au început să coteze firme internaţionale, astfel

încât, în intervalul 1986-1989 a ocupat locul întâi în lume ca volum al capitalizării. Ulterior, ea a

înregistrat un declin însemnat.

Particularitatea pieţei bursiere japoneze provine de la separarea strictă, prin lege, între bănci şi

brokeri, ceea ce conduce la laxitate în domeniul tranzacţiilor bursiere.

Principalii indici bursieri sunt arătaţi în Tabelul 1.

Tabel nr. 1

Indici bursieri Elemente caracteristice

NIKKEI Se calculează pe baza a 225 de valori de referinţă pentru piaţa japoneză.

TOPIX Măsoară performanţa de ansamblu a titlurilor cotate în ring (prima secţiune) şi a

altor circa 1.100 de titluri. Acesta a devenit treptat cel mai important indice

bursier japonez.

Firmele de intermediere bursieră, membre ale bursei din Tokio au agenţi ce activează în ringul

bursei. Ei sunt cunoscuţi ca funcţionari:

• floor cleros (funcţionari de ring) care ocupă locuri determinate şi sunt responsabili cu

transmiterea ordinelor către agenţii de tranzacţii;

• trading cleros care sunt funcţionari angajaţi ai firmelor de intermediere membre ale bursei,

responsabili cu tranzacţiile;

• firmele saitori sunt firme de intermediere responsabile cu cotaţia. Agenţii lor sunt cei care ţin

evidenţa ordinelor primite de la ceilalţi agenţi pe cale electronică şi realizează balansarea, îmbinarea

cererii cu oferta pe baza unui carnet de ordine electronic acum. Ei sunt specializaţi pe anumite titluri.

Funcţionarea agenţilor saitori este asemănătoare specialistului de la NYSE sau a maklerului de

la Frankfurter Börse, rolul lui constând în stabilirea cursului prin respectarea anumitor reguli de

prioritate.

3.1. Încheierea tranzacţiei

Bursa de Valori de la Tokyo (Kabuto-cho – în japoneză, Tokyo Stock Exchange sau TSE – în

engleză) este tipică pentru o piaţă de acţiuni cu funcţionare continuă. Mecanismul tranzacţiilor la TSE

prezintă următoarele caracteristici principale:

a) realizarea operaţiunii în bursă se poate face numai prin societăţi financiare, care au calitatea

de membru plin al bursei (engl., regular member)

5

Page 7: Piata Bursiera Japoneza

b) cele mai active 150 de acţiuni sunt negociate în sala bursei; celelalte acţiuni se

tranzacţionează prin Sistemul Computerizat de Prezentare şi Executare a Ordinelor (engl., Computer

Assisted Order Routing and Execution System – CORES).

Şi la TSE, ca şi la bursele americane, tranzacţiile sunt efectuate numai cu titluri cotate la bursă

(acţiuni şi obligaţiuni).

PRIMA FAZĂ A TRANZACŢIEI – transmiterea ordinelor în bursă

Societăţile financiare, care au calitatea de membri plini ai bursei, primesc la birourile lor

ordinele de vânzare/cumpărare de titluri formulate de clienţi. Ele transmit aceste ordine prin telefon sau

prin computer angajaţilor lor – funcţionarii din incintă (engl., floor clerks) – care ocupă locuri

determinate în sala de negocieri şi răspund de primirea ordinelor şi predarea acestora către agenţii de

tranzacţii (engl., trading clerks), aparţinând aceleia şi societăţi financiare.

Transmiterea ordinelor către agenţii de tranzacţii (Figura 1) se poate face printr-un document

scris numit „foaie de ordine” (engl., order slip); mai frecvent, însă, se practică sistemul de comunicare

prin semne cu mâna, tipic pentru bursa niponă (dar avându-şi originile pe piaţa americană). Prin

semnele cu mâna sau în document se indică:

– acţiunea (compania emitentă);

– felul tranzacţiei (vânzare sau cumpărare);

– numărul de contracte;

– preţul.

6

Page 8: Piata Bursiera Japoneza

A DOUA FAZĂ A TRANZACŢIEI – încheierea contractului în bursă

În acest sens, există două modalităţi, fiecare utilizată pentru anumite categorii de acţiuni:

contractare directă, în bursă şi contractare automatizată, prin CORES.

a. Contractarea în sala de negocieri presupune, în principiu, utilizarea ca intermediari a firmelor

saitori, respectiv a agenţilor intermediari; este admisă şi contractarea directă între agenţii de tranzacţii

reprezentând societăţi financiare diferite dar, în practică, ea este mai puţin folosită.

După momentul plasării ordinelor în sala de negocieri, apar trei situaţii:

- ordinele care ajung la agenţii de tranzacţii înainte de începerea acţiunii (“la deschidere”) vor fi

plasate la agenţii firmelor saitori, iar aceştia le vor trece în carnetul de ordine, în succesiunea normală

pentru ordinele de vânzare şi, respectiv, cele de cumpărare, executând ordinele ce se pot combina;

- după ce este deschisă licitaţia, agentul de tranzacţii se deplasează la postul agentului saitori

specializat pe acea acţiune şi îi solicită cotaţiile sale bidask; dacă le consideră satisfăcătoare, încheie

contractul, iar dacă nu, plasează ordinul la agentul intermediar (care îl trece în carnetul de ordine), în

vederea executării ulterioare;

- dacă ordinele sunt date cu instrucţiuni “la închidere”, agenţii de tranzacţii le plasează, de

regulă, la agenţii saitori, care le trec în carnetul de ordine şi le execută prin combinare, ca şi în cazul

celor “la deschidere”.

b. Contractarea prin sistemul CORES a fost introdusă în 1982 şi asigură, în prezent, executarea

ordinelor pentru circa 90% din titlurile nipone listate la TSE, ca şi pentru toate titlurile străine. Rolul

sistemului este de a înlocui activitatea laborioasă presupusă de negocierea directă între agenţii de bursă

şi de a creşte operativitatea tranzacţiilor, funcţiile membrilor bursei rămânând însă neschimbate.

Principalele momente ale procesului tranzacţional sunt următoarele:

- introducerea ordinului în sistem prin terminalul societăţii financiare care are calitatea de

membru plin;

- acceptarea şi confirmarea ordinului de către unitatea centrală de procesare (CPU), printr-o

notă trimisă prin teletransmisie firmei membre care a dat ordinul;

- întocmirea “carnetului” electronic; ordinele acceptate de CPU sunt ordonate în conformitate

cu principiile priorităţii şi precedenţei;

- notificarea către societate financiară – pe cale informatică – a condiţiilor pieţei;

- executarea ordinelor de către firmele saitori, prin combinarea celor de vânzare cu cele de

cumpărare. Firmele respective dau prin calculator instrucţiuni către CPU cu privire la executarea

ordinelor care apar pe “carnetul” electronic al terminalelor agenţilor intermediari. Ele pot specifica

anumite limite de preţ în cadrul cărora tranzacţia se încheie automat.

7

Page 9: Piata Bursiera Japoneza

Rolul central în tranzacţiile de la TSE revine agentului saitori care realizează practic îmbinarea

ordinelor de vânzare cu cele de cumpărare şi încheierea contractului de bursă. Instrumentul principal de

lucru al acestuia este carnetul de ordine, pe care sunt trecute, în vederea executării, toate

ordineleprimite, într-un mod standardizat.

În Tabelul 2 se prezintă modelul unei foi din carnetul de ordine care se referă la acţiunea AAA.

În vederea stabilirii cotaţiilor de deschidere, agenţii saitori trebuie să respecte următoarele reguli de

combinare a ordinelor:

a) toate ordinele “la piaţă” trebuie să fie executate;

b) toate ordinele limită de vânzare cu preţuri mai mici decât cotaţia de deschidere trebuie să fie

executate;

c) toate ordinele limită de cumpărare cu preţuri mai mari decât cotaţia de deschidere trebuie să

fie executate;

d) fie toate ordinele limită de vânzare, fie toate cele de cumpărare la acelaşi preţ cu cel de

deschidere trebuie să fie executate;

e) cel puţin un contract pentru fiecare ordin de contraparte faţă de cele executate complet

trebuie să fie executat.

Semnificaţia notaţiilor este următoarea:

- A, B, C etc. Sunt denumirile (codurile) societăţilor financiare (regular members) care au

plasat ordinele;

- 1, 2, 3 etc. Înseamnă volumul ordinului, adică numărul de contracte (a 1.000 acţiuni);

- Coloana (1) indică ordinele de vânzare;

- Coloana (3) indică ordinele de cumpărare;

- Coloana (2) arată diferitele nivele de preţ, în yeni;

- Prima linie este pentru ordinele “la piaţă”, în timp ce celelalte linii sunt ordinele cu limită de

preţ.

8

Page 10: Piata Bursiera Japoneza

A TREIA FAZĂ A TRANZACŢIEI – raportarea şi controlul contractului, urmate de

executarea obligaţiilor contractuale

Fiecare saitori întocmeşte un raport de tranzacţie care se referă la toate contractele privind

titlurile pe care este specializat agentul respectiv. Agenţii de tranzacţii confirmă datele din raport. Toate

informaţiile prinvind tranzacţiile încheiate se concentrează într-un sistem de colectare a datelor, din

care se transmit rapoarte către societăţile financiare, cu privire la toate tranzacţiile încheiate.

3.2. Sistemul de clearing

Sistemul actual de lichidare a tranzacţiilor se bazează pe rolul Corporaţiei Japoneze de Clearing

al Titlurilor (Japan Securities Clearing Corporation - JSCC), ale cărei baze au fost puse în 1953, ca

sucursală a Bursei de Valori din Tokyo (TSE). În 1971, acest sistem a fost perfecţionat prin

transformarea JSCC într-un organism ce combină funcţiile unei case de compensaţie cu cele ale unei

case de depozit; în 1972, toate acţiunile cotate la TSE au fost incluse în acest sistem de clearing, iar în

1979 au fost acceptate şi obligaţiunile guvernamentale.

Corporaţia Japoneză de Clearing al Titlurilor este în prezent o asociaţie fără scop lucrativ, ai

cărei membri sunt firmele membre la TSE şi alte instituţii financiare. Principalele servicii pe care acest

mecanism le oferă membrilor săi sunt următoarele:

- asigură lichidarea prin clearing, în contul membrilor săi, a contractelor bursiere pentru

titlurile cotate la TSE;

- ţine în custodie titlurile depozitate de membrii săi (certificate de acţiuni etc.) şi asigură

livrarea şi primirea titlurilor tranzacţionate;

- efectuează clearingul pentru membrii săi prin procedeul reglării în conturile electronice;

- poate acţiona ca agent de transfer pentru titlurile admise în sistemul de clearing.

Din 1985 acest rol revine Centrului de Depozitare a Titlurilor din Japonia (The Japan Securities

Depository Centre - JASDEC) al cărui obiectiv este de a raţionaliza procesul de păstrare şi livrare a

certificatelor de acţiuni şi altor titluri, facilitând circuitul acestora în condiţii de operativitate şi

siguranţă.

3.3. Lichidarea contractului bursier la Bursa din Tokyo

La bursa japoneză lichidarea contractelor se execută centralizat prin Sistemul Central de

Depozite pentru Titluri. Acest sistem este construit în jurul Centrului de Depozitare a Titlurilor din

Japonia (JASDEC) care păstrează şi livrează certificatele titlurilor ce se tranzacţionează în bursă,

asigurând, în acelaşi timp, securitatea şi operativitatea sistemului. Membrii Centrului sunt firmele

9

Page 11: Piata Bursiera Japoneza

japoneze sau străine ce activează pe piaţa bursieră şi pentru care JASDEC deschide conturi. Procedura

centralizată de depozitare (Figura 2) are următoarele etape: custodia, livrarea certificatelor, transferul

între conturi.

3.3.1. Depozitare

Firmele participante depun în consignaţie la JASDEC acţiuni eligibile fie în nume propiu, fie

acţiunile clienţilor lor. Ele deschid un cont la JASDEC şi depozitează certificatele. La sfârşitul lunii

februarie 2002 erau 290 de participanţi la JASDEC, în timpul operaţiunilor b.

3.3.2. Custodia

JASDEC păstrează certificatele de acţiuni în formă colectivă. Atât certificatele firmelor

participante, cât şi ale clienţilor acestora sunt depozitate în comun. Dar evidenţa proprietăţii asupra

acţiunilor este ţinută şi înregistrată la JASDEC în conturi separate pentru firmele participante şi pentru

clienţii acestora. JASDEC deţine peste 187 miliarde de certificate de acţiuni în custodie la sfârşitul lunii

februarie 2002 care reprezintă 49,7 % din acţiunile emise prin oferte publice de emitenţii japonezi.

Pentru viitor se preconizează o creştere a dematerializării pieţei.

10

Page 12: Piata Bursiera Japoneza

3.3.3. Livrarea certificatelor

Firmele participante, precum şi clienţii lor pot să retragă oricând certificatele de acţiuni.

Această procedură era frecvent utilizată la lansarea sistemului. În prezent, clienţii lasă certificatele de

depozit şi în custodia JASDEC încât volumul livrărilor de certificate a scăzut la jumătate.

3.3.4. Transferul între conturi

Livrarea certificatelor deţinute de firmele participante sau de clienţii lor în conturile deschise la

JASDEC provenite dintr-o cumpărare, destinate pentru vânzare sau în calitate de colateral este

procesată prin transfer între conturile JASDEC (Figura 3).

O categorie aparte o reprezintă “transferurile generale”. Acestea sunt transferuri datorate unor

alte motive decât lichidarea şi livrarea, ca urmare a cumpărării sau vânzării de acţiuni înregistrate la

JASDEC. Un astfel de exemplu îl reprezintă situaţia în care un investitor nerezident în Japonia plasează

un ordin de vânzare pe piaţa japoneză. Investitorul are, în acest caz, o bancă custode care transferă

certificatele corespunzătoare firmei de intermediere bursieră. Banca cumpărătorului va primi

certificatele de la firma de intermediere dar prin înregistrare contabilă fără ca certificatele să fie

transferate. Volumul acestor transferuri generale este în creştere depăşind volumul total de tranzacţii a

bursei şi a pieţei OTC japoneze JASDEC (Figura 4).

11

Page 13: Piata Bursiera Japoneza

Notificarea deţinătorilor de acţiuni JASDEC este înregistrat nominal ca deţinător al acţiunilor în

registrele companiei emitente (Figura 5).

Totuşi, în prezent, JASDEC nu poate exercita drepturile de acţionar în numele proprietarilor

titlurilor. În schimb, JASDEC trebuie să notifice companiile emitente asupra numelor proprietarilor

acţiunilor pe baza informaţiilor pe care le primeşte de la firmele participante (membrii JASDEC).

Emitenţii acţiunilor pregătesc o listă cu beneficiarii drepturilor de dividend sau de vot. Notificarea

despre adunările generale, dividende şi celelalte comunicări ale firmei emitente sunt transmise de

aceste firme către acţionarii proprii.

12

Page 14: Piata Bursiera Japoneza

BIBLIOGRAFIE

1. Bratu, Ştefan, Bursa de valori internaţională, Editura Universitară, Craiova, 1998

2. Dufloux, Claude, Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002

3. Hurduzeu, Gheorghe (coordonator), Pieţe internaţionale de capital, Editura ASE, Bucureşti, 2002

4. Ionescu, Eduard, Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2003

5. Niţu, Adrian, Burse de mărfuri şi valori, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002

6. Stanciu, Nicuşor, Burse internaţionale, Editura MJM, Craiova, 1999

13