Profilul acestui fermier face parte dintr-o campanie de sporire a înţelegerii rolului pe care îl joacă anumiţi fermieri şi anumite sisteme agricole în păstrarea unei zone rurale vii, în conservarea unei biodiversităţi bogate şi în menţinerea unei producţii de alimente cu adevărat gustoase şi sănătoase.

Publicat în octombrie 2008 de WWF Programul Dunăre Carpaţi, Viena/Bucureşti.

Text de Koen De Rijck, cu aportul următorilor: Edit Pop, Alexandra Puşcaş, Yanka Kazakova şi Raluca Dan.

Fotografii de Emil Pop şi Toomas Kokovkin

Design/Print: Twist Advertising

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi-ne la office@wwfdcp.ro sau vizitaţi website -ul nostru la http://www.panda.org/romania.

Campania este finanţată de Comisia Europeană,DG Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Responsabilitatea publicării revine exclusiv editorului.Comisia nu este responsabilă pentru felul în care vor fi folosite informaţiile prezentate aici.

Această acţiune a fost iniţiată pentru a contracara declinul drastic al oieritului tradiţional pe păşunile de vară din zonă. Peisajul atât de admirat şi biodiversitatea acestuia depind de utilizarea lor în agricultură, iar acest lucru este dificil pentru fermierii implicaţi. Realitatea economică este că mulţi dintre ei de-abia supravieţuiesc. Iar după aderarea României la UE lucrurile au devenit şi mai dificile, fiindcă majoritatea produ- cătorilor de lapte din Maramureş nu pot îndeplini standardele UE în materie de igienă şi bunăstare a animalelor. Petre Ţiplea a primit, pentru început, prin programul finanţat de WWF, o cireadă formată din 22 vaci, 4 tauri şi 9 viţei. Animalele fac toate parte din rasa locală Bruna de Maramureş şi au fost cumpărate de la diferiţi fermieri de semisubzistenţă din satul Săpânţa, din Maramureş. În iunie 2007, cireada a urcat pentru prima dată pe pajiştile din Poiana Răchita, Platoul Tătaru. Majoritatea vitelor nu au mai fost scoase din satul Săpânţa, iar unele dintre ele chiar şi-au pierdut comportamentul social, fiindcă au fost ţinute tot timpul în adăposturile din gospodăriile fermierilor. Animalele s-au obişnuit repede cu noile condiţii de pe platoul montan, iar interacţiunile sociale şi ierarhia internă au fost restabilite.

Acum, vitele pasc pe o păşune de circa 40 hectare, la o altitudine de 850-900m. Prin utilizarea pajiştilor pentru păscut se favorizează păstrarea acestora deschise pentru păsările care cuibăresc, cum este fâsa de pădure (Anthus trivialis) şi mierla gulerată (Turdus torquatus) şi pentru raţele şi stârcii migratori. „Eu am în jur de 12 ha, iar celelalte 28 ha sunt teren comunal închiriat de la primăria Giuleşti. Până în 2009, odată cu creşterea cirezii, păşunea se va extinde şi ea la 80 ha”. În 2012, ferm-ierul Petre va trebui să returneze WWF acelaşi număr de animale pe care le-a primit la început, pentru ca proiectul să fie replicabil implicând alţi parteneri de afaceri.

Ferma Ţiplea este o adevărată fermă de familie, unde fiecare membru are propriul său rol. Petre Ţiplea se ocupă de admin-istrarea generală a fermei, de aspectele tehnice şi de marketingul pentru carnea de vită. Ginerele său, Daniel, se ocupă

Petre Ţiplea (55 ani) din Ocna Şugatag, Maramureş a devenit un crescător de vite inovator în anul 2007. Împreună cu familia, el administrează o cireadă de vaci, brune de Maramureş, care pasc tot anul pe păşunile montane. Producţia de carne de vită organică este la fel de importantă ca şi păstrarea peisajului mozaicat tradiţional al pajiştilor des-chise şi pădurilor compacte, iar ambele produse sunt oferite turiştilor care îi vizitează pensiunea.

Agricultura din zona Maramureşului a creat un pământ cu peisaje impresionante şi moştenire culturală bogată. Mozaicul unic de păduri, livezi, zone umede şi pajişti formează a doua cea mai mare zonă protejată din România. Acestă este un peisaj semi-natural, re-zultatul unei lungi tradiţii de agricultură şi păstorit tradiţional şi sursa de venit a multor locuitori de astăzi. Petre Ţiplea şi familia sa sunt unii dintre aceştia. Familia se ocupă cu prelucrarea lemnului şi administrează o pensiune cu 7 camere în satul Ocna Şugatag. Recent, ei au profitat de oportunitatea oferită de proiectul WWF‚ „O Europă Mai Multă Natură” şi s-au apucat şi de agricultură. Acum, fa-milia Ţiplea deţine 26 de vite, un taur şi 5 viţei care pasc păşunile din Poiana Răchita, platoul Tătaru.

Petre Ţiplea este inginer zootehnist, dar începând cu 2007 s-a im-plicat şi în domeniul agricol, în cadrul proiectului pilot al programului WWF „O Europă Mai Multă Natură”. Una dintre activităţile demarate de WWF în scopul de a face legătura între conservarea naturii, eco-nomia locală şi comunităţi a fost introducerea unui sistem inovator de păşunat pentru a păstra mozaicul de pajişti şi păduri în zonele înalte ale Maramureşului.

Pământul şi vitele, avutul gospodarului maramureşean

Orânduială pentru viitor

Petre este convins că inovatoarea sa fermă de vite îl va transforma într-un om de afaceri de succes, contribuind, totodată, la menţinerea frumuseţii Maramureşului. Pensiunea din adăpostul de iarnă va genera venit, la fel ca cealaltă pensiune din vale şi la fel ca prelucrarea lemnului. Începând cu iunie 2009, familia Ţiplea în premieră, îşi va servi oaspeţii cu carne de vită certificată organic. Cea mai mare parte din carnea organică va proveni de la viţeii masculi de 16-19 luni, care vor fi sacrificaţi într-un abator certificat din apropiere de Baia Mare. Carnea va fi de bună calitate, organică şi provenind de la animale care pasc liber pe păşuni tot anul şi numai iarna sunt hrănite cu fân bogat în subtanţe nutritive adus din vale sus pe platou. Ca supliment la dietă, ele vor primi ocazional nutreţ pentru vite şi puţine concentrate, toate certificate organic.

Natura locurilor

Păşunile montane de pe platoul Tătaru sunt păşuni secundare, rezultate în urma intervenţiei umane care a avut loc cu mult timp în urmă. Tăierea pădurilor a continuat până acum circa 50 de ani, ruinele căii ferate folosite la transportul cherestelei stând mărturie. Este uşor să spunem că înlăturarea covorului forestier a provocat mari distrugeri ale mediului. Însă, de fapt, înlăturând copacii, primii fermieri au pus bazele peisajului de astăzi – un peisaj deschis fascinant şi divers, cu pajişti pline de viaţă, dar şi cu copaci singulari şi crânguri de pădure. Acest peisaj, profund modelat de mâna umană, este caracteristic pentru zonele înalte ale Maramureşului. Păşunatul cu densitate redusă a animalelor este un factor crucial pentru păstrarea acestei moşteniri.Peisajul deschis favorizează răpitori precum acvila de câmp, iar pe platou trăiesc o familie de urşi (o mamă cu doi pui), câţiva lupi şi mistreţi sălbatici. Deloc surprinzător, zona face parte din reţeaua Natura 2000 de zone protejate ale Europei. Activităţile umane, cum sunt creşterea animalelor sunt permise în zonă câtă vreme respectă o serie de reguli şi nu dăunează biodiversităţii.

Însă Petre gândeşte deja în viitor. „Chiar de la început vom vinde carnea şi altor pensiuni din Maramureş. Mai târziu, vom încerca să îi adăugăm un plus de valoare, producând cârnaţi tradiţi-onali. Pe termen mai lung, mă gândesc să măresc cireada, să administrez mai multe păşuni montane şi să comercializez carnea şi în alte regiuni din România sau chiar peste hotare. Sistemul va rămâne unul la scară mică, pentru a menţine pei-sajul mozaic tradiţional al Maramure-şului cu păşuni bogate în specii şi petice de pădure. Sper să-i las ginerelui meu o fermă de succes, fiindcă el va fi fermi-erul, când eu voi ieşi la pensie.”

Fără fermieri n-am mai avea identitate

Motivaţia pentru care Petre creşte vite este de a păstra vechea tradiţie a fermierilor ca administratori ai pământului. „Ştim cum au îngrijit bunicii noştri pământurile, ştim ce valoare au, ştim că trebuie să le folosim cu înţelepciune resursele cum sunt lemnul şi fânul, fiindcă existenţa noastră depinde de ele. Fără fermieri, pământul se va schimba, viaţa de la ţară va dispărea şi am deveni o naţiune fără identitate. Un om fără pământ e un om fără casă.” În ochii lui Petre, fermierii din Maramureş sunt adevăraţi custozi ai identităţii locale şi, în decursul timpului, ei au creat mare parte din moştenirea acestei regiuni. Prin urmare, dezvoltarea turismului nu poate fi separată de promovarea agriculturii maramureşene.În ciuda bogatelor tradiţii, fermierii sunt priviţi tot mai mult fiind săraci şi, într-adevăr, nu este prea profitabil să fii fermier. Nici ferma lui Petre nu este profitabilă încă. Costurile directe şi indi- recte ale fermei şi investiţiile cum ar fi construirea adăpostului de iarnă şi a unei pensiuni pentru turişti (aproximativ 80.000 euro, în total) sunt aco-perite de propriile sale afaceri şi de un împrumut de la bancă. Lipsa de profit a fermei este o proble-mă importantă pentru familie, dar Petre se aşteap-tă ca formarea unei nişe de piaţă pentru carnea de vită organică şi promovarea pensiunii de pe platou să ducă la un profit suficient în câţiva ani.

Între timp, el aşteaptă să primească primele sub-venţii din programele europene de agro-mediu şi dezvoltare rurală (vezi caseta 3). „Subvenţiile sunt de mare importanţă pentru fermierii din zonele montane, fără ele, agricultura ar dispărea. Din ne-fericire, solicitarea acestor subvenţii presupune o procedură lungă şi obositoare şi necesită numer-oase documente şi asistenţă din exterior. Până acum, guvernul nu a reuşit să susţină în mod activ fermierii mici, iar dacă lucrurile continuă aşa, multe dintre peisajele tipice ale României vor fi pierdute.”

de problemele administrative zilnice cum sunt asigurarea furajului (fânului) pentru iarnă şi contactarea veterinarului în caz de îmbolnăvire a animalelor. Există un angajat contractat care face munca zilnică de la fermă, cum ar fi paza vitelor când pasc şi scoaterea gunoiul din grajd. Vara, soţia lui Petre, Rodica, împreună cu cele trei fiice - Simona, Maria şi Laura - şi cu nepoţii ajută la păzitul animalelor în timpul păşunatului.

• Mai - octombrie: păşunatul natural al cirezii, paza animalelor, scoaterea gunoiului din adăpostul de iarnă şi depozitarea lui pe platforma de gunoi;

• Mai - septembrie: sezonul de vârf în turism;

• Iunie şi septembrie: asigurarea fânului pentru sezonul rece - cositul fâneţelor din vale şitransportul fânului în adăpostul de iarnă de pe platoul Tătaru;

• Noiembrie - aprilie: păşunat natural cât permite vremea; hrănirea vitelor cu fân în timpul iernii, când vitele stau în adăpost; căutarea potenţialilor cumpărători de carne de vită organică; participare la seminarii şi formări;

• Octombrie - decembrie: cea mai aglomerată perioadă a anului pentru prelucrarea lemnului.

Calendarul moroşanului Sprijin pentru gospodari

Petre Ţiplea caută mereu subvenţii pentru a-şi acoperi o parte din costurile pentru administrarea fermei. Pentru depunerea unei cereri sunt necesare două luni, dar, din fericire, este ajutat de WWF, de administraţia agricolă regională şi uneori de con-sultanţii externi. În 2008, a depus o cerere de subvenţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, a primit aprobare, iar acum aşteaptă să aibă loc transferul banilor. Prin măsura de agro-mediu (nr. 214), Petre va primi plăţi compensatorii pentru a-şi administra în mod corespunzător Pajiştile cu Valoare Naturală Ridicată (High Nature Value Farmland), astfel încât să nu introducă pe pajişti un număr mai mare de o vită la 1 hectar pentru păşunat. De asemenea, el nu are voie să folosească îngrăşăminte chimice şi nici să are pajiştile sau să compacteze şi să reînsămânţeze păşunile. În plus, Petre a mai solicitat pachetul pentru practici de lucru tradiţionale şi va primi compensaţii pentru că nu foloseşte utilaje mecanice pentru întreţinerea pajiştilor sale. În total, sprijinul prin măsura de agro-mediu este de 182 euro/ha (respectiv 124 şi 58 euro/ha), pe care Petre îi primeşte pentru a conserva şi ameliora valoarea păşunilor sale, indiferent dacă sunt proprietatea sa sau doar le închiriază.

Petre intenţionează să solicite subven-ţii pentru măsura de sprijinire a fermie-rilor de subzistenţă (nr. 141) pentru a spori competitivitatea fermei sale pe termen lung. Va trebui să întocmească un plan de afaceri în care să explice cum va stimula şi îşi va diversifica ferma şi în acest mod ar putea primi 1500 euro/an pentru o perioadă de maxim 5 ani. Probabil procesatorul de carne din Baia Mare va solicita şi el finanţare prin măsurile de dezvoltare rurală, deoarece el va trebui să facă investiţii pentru a respecta standardele pentru abatoare certificate organic.

Mai multe informaţii le puteţi avea direct de la Petre Ţiplea la telefon 0262 374 077 şi http://www.rmt.ro.