Tema: Concepte contemporane ale formării

personalităţii

Secţiuna 1. Concepte contemporane ale

formării personalităţii este concepută cu

scopul de a :

defini personalitatea şi a stabili rolul ei

general în influenţa comportamentului

organizaţional,

a discuta cele ,,cinci mari” dimensiuni ale

personalităţii,

precum şi a cunoaşte aptitudinile şi

trăsăturile de personalitate ale unui

conducător.

Abordare:

În realizarea obiectivelor unei instituţii o

deosebită importanţă o are personalitatea

managerului, pedagogului care pune accentul

pe contactul direct cu clienţii (elevii şi părinţii,

1

colegi), pe preocuparea pentru etică şi

integritate.

Contribuţia potenţială a personalităţii joacă

un rol important în interesul contemporan pentru

munca în echipă şi cooperare. Clasificarea

excesivă a oamenilor nu ne ajută să apreciem

potenţialul lor unic, capabil să contribuie la

succesul unei organizaţii.

Nu există o cea mai bună personalitate şi

managerii şi pedagogii ar trebui să înveţe să

aprecieze avantajele diversităţii angajaţilor.

Obiective:

După parcurgerea acestei secţiuni, veţi fi

capabili:

să definiţi personalitatea şi să discutaţi

rolul ei general în influenţarea

comportamentului organizaţional;

2

să discutaţi cele “cinci mari” dimensiuni

ale personalităţii;

să recunoaşteţi principalele aptitudini şi

trăsături specifice ale unui manager.

Conţinutul

1. Noţiunea de personalitate.

2. Factorii ce determină personalitatea.

3. Cele ,,cinci mari dimensiuni” ale

personalităţii.

4. Caracteristica conducătorilor în funcţie de

temperament, resurse energie şi caracter.

5. Aptitudinile şi trăsăturile de personalitate

ale conducătorilor.

Activitate practică

Puncte cheie

Bibliografie

3

Întroducere

Domnul Virgil Mândâcanu, doctor habilitat

în pedagogie, profesor universitar, ne invită să

conştientizăm rolul şi misiunea noastră de

pedagog în această perioadă de mari

transformări în cadrul unui vast proces de

reformare şi restructurare sub egida Procesului

de la Bologna.

Avem un stat nou civic-democrat, spre care

tindem. Ca şi la nivelul Noii Europe,

învăţământul are misiunea schimbării de

concepţie, de remodelare a conţinutului,

standardelor curriculare şi profesionale ale

culturii învăţării în contextul europenizării şi

internaţionalizării, în baza Culturii, Credinţei şi

Ştiinţei.

Este necesar să punem accent pe

creşterea calităţii în educaţie şi cercetare şi să

4

nu ne abatem de la modelul clasic naţional şi

european umanist al formării bazelor

cunoştinţelor şi competenţelor, al măiestriei şi

artei educaţiei cu accent pe integrarea Culturii,

Ştiinţei şi Credinţei în învăţământ, pe formarea

personalităţii pedagogului de performanţă,

capabil să promoveze valorile cauzei naţionale.

Prin comutarea accentului de la sistemul de

predare, învăţare, evaluare la un sistem de

motivare , de evidenţiere a vocaţiei în

educaţie, de cultură a învăţării, a formării

bazelor măiestriei şi artei educaţiei la etapa

iniţierii iniţiale, vom asigura performanţa,

excelenţa cadrelor didactice cu competitivitate

la nivel naţional şi european, numai astfel de

cadre didactice pot asigura învăţământul ca

prioritate naţională, ca principala prioritate a

dezvoltării.

5

Un pedagog bun poate fi pregătit bine în

special în baza concepţiei naţionale, care nu

exclude ştiinţa şi credinţa duhovnicească în

formarea personalităţii. Cu părere de rău

procesul de la Bologna nu prevede acest lucru.

În timpul sovietic au avut loc îndoctrinări

străine care ne-au îndepărtat pe mulţi de la

idealul naţional-patriotic în educaţie, de la

tradiţia acumulată în cultura pedagogică

naţională în pregătirea cadrelor didactice.

Suntem martorii cazurilor când unii

intelectuali, lăsându-se ademeniţi de

modelele postmoderniste apusene în ale

credinţei şi educaţiei, ignorează idealul

naţional-patriotic, activând slugarnic şi distructiv

6

în formarea unei generaţii de ipocriţi şi trădători

de credinţă.

Astăzi, noi pedagogii, avem menirea de a

învăţa abilităţile profesionale, cât şi de a forma

motivaţia, a descoperi vocaţia şi ale dezvolta.

Noi practic acordăm atenţie asupra

formării cunoştinţelor şi nu mai atragem

atenţie asupra problemei principale – formării

personalităţii profesorului. Dar de ce depinde

succesul activităţii pedagogice, rezultatele

acestei munci? Probabil, de personalitatea

pedagogului (de motivaţia lui, de vocaţia lui, de

poziţia lui morală – etică – spirituală, de valorile

pe care le valorifică el în viaţă) .

Astăzi este necesară o schimbare serioasă

în profesiograma pedagogului. Înţelegem că

7

trebuie să avem pedagogi cu vocaţie, talent.

Noi avem o problemă foarte mare. Lipsa

învăţătorilor, în general în lume, cât şi la noi în

ţară, creşterea sărăciei, a destrămării familiilor,

a transformării ţării în orfelinat şi codaşă între

fostele republici unionale la toţi indicii

dezvoltării învăţământului, culturii, economiei…

Este stringent necesar să revenim la

idealul educaţiei comutând accentul de la

un sistem de predare - la o cultură a

învăţării, cu accent pe creşterea calităţii în

învăţământ - la nivel de performanţă,

excelenţă şi competitivitate la nivel mondial,

devenind principala prioritate a dezvoltării.

Puternicul simţ al credinţei ar putea juca

un rol hotărâtor în determinarea filosofiei

clasice şi eticii în pregătirea cadrelor naţional-

8

europene bazate pe elita teoretică prin

integrarea Ştiinţei, Culturii şi Credinţei în

educaţie.

Cine este pedagogul? Poate oare fi

pedagog oricine?

Sunt două poziţii principiale conceptuale.

Una este că pedagog poate fi oricine

care este capabil să înveţe această

meserie, profesie.(A.S.Maкarenкo)

Altă concepţie : ,,Pedagogul este omul

cu har de la Dumnezeu”(au trecut 17

secole, de când a spus Sf.Clement

Alexandrul).

Arhimandritul Rafael (Mitropolia Moldovei)

constată cu durere: ,,învăţământul de azi

contribuie la formarea unei societăţi

9

,,sănătoase” de trântori, mafioţi, corupţi ”

(Consultant, Nr.10, 2006, p.50).

Dar să lăsăm acest gând pesimist şi să

vedem totuşi, ce reprezintă personalitatea

pedagogului în contextul măiestriei

profesionale?

1. Noţiunea de personalitate

De ce unii oameni sunt liniştiţi şi pasivi, iar alţii

sunt zgomotoşi şi agresivi?

De ce există tipuri de personalitate care se

adaptează mai bine la anumite tipuri de

activităţi?

Ce cunoaştem noi din teoriile personalităţii, ce

ne-ar putea ajuta să explicăm comportamentul

oamenilor?

Dar ce este personalitatea?

10

Când vorbim despre personalitate, noi

subînţelegem că o persoană are farmec, o

atitudine optimistă faţă de viaţă sau o faţă

zâmbitoare.

Când psihologii vorbesc despre

personalitate ei înţeleg:

un concept dinamic, ce descrie

creşterea sau dezvoltarea întregului

sistem psihologic a unei persoane;

personalitatea este identificată ca un tot

întreg, dar şi ca elemente aparte.

Diversitatea modelelor culturale generează

o mare varietate de interpretări privind

personalitatea. Fiecare societate are propriul tip

de personalitate; difirenţiat de alte tipuri de

personalitate ,,cultivate” în alte societăţi.

11

De asemenea, definiţiile date conceptului

de persoana şi personalitate nu sunt suficient

elaborate, lăsând posibilitatea unei interpretari

echivoce. Conceptul de persoana semnifică

individul uman socializat, caracterizat printr-o

anumită structură biologică şi psihică, integrat

social intr-un anumit sistem de raporturi

determinate asupra procesului formativ al

persoanei.

Conceptul de “personalitate”este intâlnit

în toate ştiintele scio-umane şi filosofie. De

fiecare dată se relevă aspecte specifice,

unghiul de abordare fiind schimbat, fapt ce

impune cu atât mai mult convergenţa

perspectivelor.

Filosofia are în vedere “omul”, ca esenţă

umana.

12

In psihologie vorbindu-se de “persoană”,

“personaj”, ,,personalitate” şi de tulburări de

personalitate.

In sociologie utilizandu-se frecvent termenul

de “personalitate socială” accentuandu-se

importanţa elementelor sociogene din structura

intima a omului, interiorizarea normelor şi

valorilor în procesul socializării, însusirea

“modelului cultural”, formarea idealurilor,

dezvoltarea conştiinţei.

Termenul “ personalitate”, derivat de la

“persoană”, îsi are originea în limba latina

clasică, unde cuvantul - persoana – desemna

iniţial masca folosita de actori în teatrul antic,

mai tarziu, acest cuvant a dobandit înţelesuri

multiple, funcţionand în mai toate limbile

moderne cu inteles polisemantic, aspect

exterior al omului, amintind de înţelesul original

13

(masca), rolul jucat de un actor, funcţia sociala

îndeplinită de un om, actorul însuşi care joacă

un rol ca şi omul care îndeplineste o funcţie

socială, ceea ce conferă valoarea omului,

calităţile lui.

Personalitatea, dupa psihologul Jean

Soetzel, poate fi definită “din exterior”, ca

efect produs de un individ asupra celorlalţi,

ansamblul trăsăturilor şi conduitelor umane

care provoacă răspunsuri

psihocomportamentale din partea altora, cât şi

din “interior”, ca structură intimă a elementelor

biologice, înascute, instincte, rebuinţe, tip de

activitate nervoasă superioară, psihologice,

limbaj, gândire, imaginaţie, şi sociomorale,

achizitionate în procesul socializării, norme

comportamentale, valori sociale, convingeri,

idealuri etc.

14

Astfel, putem spune ca ceea ce reprezinta

personalitatea este un fapt complex intr-o

continuă modelare, dar şi studiere încă din cele

mai vechi timpuri.

Sunt peste o sută cincizeci de ani, de cand

Goethe a formulat în al sau “Divan” unul dintre

aforismele cele mai citate, asupra vieţii umane :

“Cea mai mare fericire a omului este

personalitatea”. Exprimat astfel, acest adevar

are un caracter prea general, pentru a fi înţeles

în semnificaţia lui adâncă şi în toate implicaţiile

lui.

Personalitatea privită în accepţia ei cea

mai generală, sub incidenţa cercetărilor

psihologiei moderne se înţelege întregul vieţii

noastre individuale, dezvoltată pe constituţia

noastră biologică, prin adaptarea la mediul

15

social şi cultural al comunităţii din care face

parte. Cu alte cuvinte, structura de adâncime a

corpului nostru, rezultat al unei îndelungi

evoluţii biologice, prin integrarea într-o viaţă

culturală, la o socializare a instinctelor, a

fondului temperamental, a funcţiunilor

fiziologice elementare, şi la o viaţă spirituală în

domeniul valorilor culturale.

Realitatea animalicaă primitivă a fiinţei

noastre este chemată la o nouă viaţă, este o

viaţă disciplinată prin muncă, reguli sociale şi

legi morale, animalul din noi devenind om

deopotrivă, printr-o mutuaţie biologică dar şi

printr-o dominare a fondului instinctual. S-a

putut spune ca personalitatea noastră

reprezintă un mănunchi de impulsuri şi nevoi

biologice, disciplinate prin inhibiţii şi dominare

de sine.

16

Personalitatea se formează, se cucereste,

este ansamblul de dispozişii înascute

dobândite, formate şi dezvoltate continuu sub

influenţa factorilor biologici şi a experientelor

personale.

Aceasta “expresie a structurii sale psihice”,

este o dimensiune a omului ce presupune

existenta celorlalte dimensiuni, biologică şi

fiziologică. Natura bio-psiho-socială, asigurand

unui individ buna adaptare originală la mediul

natural şi social. O astfel de personalitate şi o

gandire emoţională dezvoltată il poate ajuta pe

individ să se integreze mai usor în societatea

sa, să se socializeze, dar şi să se descurce în

orice situaţie şi orice ipostază, ceea ce duce la

valorizarea, afirmarea sa.

17

In ultimul timp, numerosi psihologi au

manifestat un interes sporit pentru explicarea

definirii şi formării personalităţii în cadrul

raportului dintre individ şi mediul ambient,

natural şi social.

In opinia lui Vasile Pavelcu, “conţinutul

personalităţii il constituie totalitatea calităţilor şi

însuşirilor, orientarea, înclinaţiile, interesele,

trebuinţele, aptitudinile, etc., apărute pe baza

biologică în relaţiile cu mediul social, în

corelaţiile interne ale trebuinţelor sale.

Definiţia actuală zice că personalitatea

este suma totală a modurilor în care un

individ reacţionează sau interacţionează cu

alţii.

18

Deci, personalitatea este rezultatul

interacţiunii complexe a mai multor categorii de

factori:

moştenirea biologică,

mediul fizic,

cultura,

experienţa de grup şi experienţa

personală.

Individul se naşte cu anumite

precondiţionări rezultate din combinările

genetice ale părinţilor.

În activitatea managerială personalitatea

managerului ocupă un loc important. Termenul

de personalitate este utilizat cu nuanţe

semantice diferite în filozofie, etică, sociologie,

pedagogie şi psihologie. Accepţiunea cea mai

largă i-o dă psihologia. Definirea personalităţii

19

managerului trebuie să respecte criteriile

epistemologice psihologiei generale.

În sens mai larg, personalitatea este

rezultatul dezvoltării însuşirilor persoanei,

iar în sens restrâns, persoana cu aptitudini

deosebite, cu alese însuşiri intelectuale şi

morale, având o contribuţie importantă în

domeniul în care activează.

Personalitatea managerului,

pedagogului este unică şi originală. Fiecare

pedagog, manager porneşte de la o zestre

ereditară unică, şi mai departe pe parcursul

vieţii, desfăşurând numeroase activităţi

pedagogice, încercând o serie de experienţe şi

intrând în anumite relaţii, - toate acestea având

anumite efecte asupra dezvoltării personalităţii

managerului.

20

Personalitatea managerului, pedagogului

face ca fiecare să aibă un mod propriu şi

concret de a fi, de a gândi şi a simţi.

De aceea, personalitatea implică şi

evaluează:

calităţile personale, (despre calităţi vom

vorbi puţin mai detailalt)

rolurile şi statutele de care dispune

managerul.

În perioada îndeplinirii activităţii de

conducere managerul îşi modelează structurile

profunde de personalitate în conformitate cu

împrejurările în care se află şi se dezvoltă

comportamente cu rol-statutul său de manager.

O parte din calităţile psihice ale

managerului apar şi se dezvoltă în procesul

21

activităţii pedagogice sau de conducere. În

acest proces managerul încearcă o influenţă

inversă a mediului înconjurător, care este cu

atât mai puternică, cu cât este mai activ el

însuşi.

2. Factorii ce determină personalitatea

Factorul cel mai important în formarea

personalităţii îl constituie societatea.

Dezvoltarea personalităţii este un proces

complex şi, de regulă, contradictoriu. De

aceea formarea calităţilor necesare

managerului este însoţită de numeroase

dificultăţi.

Dezvoltarea personalităţii acestuia

depinde de:

obiceiurile,

deprinderile,

22

cunoştinţele

şi de experienţa anterioară.

Ţinând cont de transformările petrecute la

nivelul personalităţii managerului, condiţionate

de ceea ce a trăit şi gândit managerul, de

activitatea sa interioară - se impune o pregătire

psihologică.

Personalitatea este setul relativ stabil de

caracteristici psihologice care influenţează

modul în care individul interacţionează cu

mediul său.

Personalitatea unui individ rezumă stilul

său personal de a trata cu lumea!!!

Personalitatea constă dintr-un număr de

dimensiuni şi trăsături care sunt determinate în

23

complex de către predispoziţia genetică şi

trecutul de învăţare pe un termen lung al

persoanei.

Mai cunoaştem încă un factor de influenţă a

personalităţii - situaţia. Astfel, personalitatea

adultului este acum considerată ca fiind

formată:

de factori ereditari,

de mediu şi

schimbate de condiţiile situaţiei .

Situaţia influenţează asupra efectelor

eredităţii şi mediului care, la rândul său,

influenţează şi asupra personalităţii.

Personalitatea individului, deşi stabilă şi

consecventă, se schimbă în diferite

situaţii!!.

24

Situaţiile pot fi diferite, în limitele impuse

asupra comportamentului. În unele situaţii

(biserica, angajare), se limitează mult

manifestarea comportamentului, în altele

(picnic în parc) se limitează mai puţin.

Ereditatea .

Moştenirea biologică nu reprezintă însă

decât materia primă din care se clădeşte

viitoarea personalitate. Aparţinând aceleaşi

specii, oamenii au o serie de caracteristici

biologice comune. În acelaşi timp, fiecare

persoană se naşte cu o serie de particularităţi

biologice care îi conferă un caracter de

unicitate. Personalităţile indivizilor vor prezenta

deci similarităţi şi particularităţi condiţionate

biologic.

25

Ereditatea se referă la acei factori, care au

fost determinaţi prin concepere:

fizicul, genul, temperamentul,

musculatura şi reflexele,

nivelul energetic şi ritmurile biologice -

toate sunt caracteristici, în general, considerate

de a fi complet influenţate de părinţi, adică

caracteristicile lor biologice, fiziologice,

psihologice.

Concepţia ereditară susţine, că o

explicaţie mai subiectivă a personalităţii

individului este structura moleculară a

genelor situate în cromozomi.

Ultimele studii asupra copiilor, au pus baza

unui suport puternic a forţei eredităţii.

Dovezile au evidenţiat caracteristici ca:

ruşinea,

26

frica,

supărarea care sunt cel mai des

cauzate de caracteristicile genetice

înnăscute.

Aceste concluzii sugerează că unele

caracteristici ale personalităţii pot fi create în

acelaşi cod genetic, ce afectează

caracteristicile, ca înălţimea şi culoarea părului.

Concluziile rezultă din cercetările făcute

asupra a o sută de gemeni care au fost

separaţi la naştere şi crescuţi separat. Dacă

ereditatea avea un rol mic sau nu avea deloc în

determinarea personalităţii, s-ar găsi puţine

asemănări între gemenii crescuţi separat. Dar

cercetătorii au observat multe lucruri

comune , pentru aproape fiecare

comportament. O parte semnificativă a variaţiei

între gemeni era asociată cu factorii genetici.

27

Spre exemplu, doi gemeni ce au fost separaţi

39 de ani şi crescuţi la distanţa de 75 km

conduceau acelaşi model de automobil, de

aceeaşi culoare, fumau acelaşi tip de ţigări,

aveau câini cu acelaşi nume şi cu regularitate

se odihneau pe aceeaşi plajă, la 2500 km

departe de casă. Cercetătorii au demonstrat, că

sunt 50% de diferenţiere a personalităţii lor , mai

mult de 30% de varietăţi în ocupaţii şi odihnă.

Dacă, caracteristicile personalităţii ar fi

complet dictate de ereditate ele ar fi fixate la

naştere şi nici o multitudine de experienţe nu

le-ar putea altera. Însă, lucrurile nu sunt aşa.

Factorul mediul.

Mediul fizic a fost considerat de unele

teorii ca un factor determinant în modelarea

personalităţii. Determinismul geografic s-a

28

bucurat mult timp de reputaţia unei teorii

ştiinţifice riguroase. Nu s-a putut însă proba

existenţa unor legături cauzale între condiţiile

mediului fizic şi personalitate. Condiţiile de

mediu fizic por influenţa, fără îndoială, anumite

trăsături de personalitate (indivizii care trăiesc

în zone sărace în resurse au un comportament

mai agresiv decât cei care trăiesc în spaţii

ecologice bogate). Cu toate aceste influenţe, se

poate afirma totuşi că dintre toate categoriile de

factori care influenţează sau condiţionează

personalitatea, mediul fizic are rolul cel mai

scăzut.

Printre factorii pe care experţii îi consideră

că influenţează la formarea personalităţii sunt:

cultura, în care ne aflăm (stabileşte

normele, atitudinile şi valorile ce sunt

trecute de la o generaţie la alta şi

creează consecvenţe în timp);

29

situaţia în familie;

prietenii,

grupul social.

O ideologie, ce este sprijinită intensiv într-o

cultură, poate avea cea mai modestă influenţă

asupra altei culturi. Atenţie!...

Cultura constituie unul dintre factorii

importanţi de modelare a personalităţii.

Trăsăturile culturale ale unei societăţi

generează anumite particularităţi în procesul

socializării, care cuprinde atât elemente

specifice, cât şi elemente generale, comune

majorităţii sau totalităţii membrilor unei

societăţi. Această personalitate a fost denumită

,,modală” – W.Du. Bois (1994) sau ,,de bază” –

R. Linton.

În fiecare societate există unul sau mai

multe tipuri de personalitate.

30

În culturile europene, tipului principal de

personalitate sunt asociate caracteristicile:

sociabilitate,

amabilitate,

cooperare,

competitivitate,

orientate spre practică şi spre eficienţă,

punctualitate.

Familia şi alţi factori de socializare transmit

copiilor aceste caracteristici, conformarea la ele

fiind controlată la nivel de societate. Desigur,

persoanele se conformează în grade diferite

acestor exigenţe şi aşteptări de personalitate.

Legătura dintre cultură şi personalitate este

evidentă, întrucât formarea personalităţii

constă, în mare parte, în interiorizarea

elementelor unei culturi.

31

Într-o cultură stabilă şi integrată,

personalitatea este un aspect individual al

culturii, iar cultura este un aspect colectiv al

personalităţii.

Prin cultură se înţelege totalitatea

elementelor ce alcătuiesc modul de viaţă al

grupului social, comunităţii sau societăţii. Se

identifică două tipuri de ,,elemente”: produse

materiale şi elemente non-materiale ( limbaj,

moduri de gândire şi acţiune structurate şi

împărtăşite de grupuri, norme, obiciuri,

credinţe, valori).

Normele reprezintă reguli de

comportament acceptate sau sunt reguli ce pot

sau nu să fie acceptabile în diverse împrejurări,

orientând fiinţele umane în anticiparea reacţiilor

unora faţă de alţii;

32

obiciurile sunt reguli şi convenţii pe care

indivizii le urmează fără să reflecteze prea mult

asupra lor;

moravurile au semnificaţie de norme

vitale pentru existenţa oamenilor (interzicerea

antropofagiei (canibali), a incestului (legătură

sexuală oprită de legile juridice şi morale, între

părinţi şi copii, sau între fraţi şi surori) etc.),

iar legile, prin sancţionarea lor de către

instituţii statale, au caracter de norme

oficializate.

Principalele orientări care au un rol în

elaborarea unor difiniţii ale culturii şi teorii

despre cultură sunt: evoluţionismul,

istoricismul, difusionismul, funcţionalismul,

configuraţionalismul, structurismul.

Reprezentanţi de marcă: L.Morgan, E.B.Taylor,

B.Malinovschi, P.Andrei, T.Vianu ş.a.

33

Elemente care compun cultura, prezentate

succint anterior, pot avea sau nu un caracter

constrângător în raport cu indivizii unui grup

social sau altul. Încălcarea lor, îndeosebi a

moravurilor, legilor şi normelor, conduce la

aplicarea unui tip specific de sancţiuni –

sancţiunile negative – aplicate de către

instituţii, care se deosebesc de sancţiunile

pozitive (recompense). Sancţiunile, atât cele

negative, cât şi cele pozitive, care sunt de

diferite intensităţi, pot fi formale sau informale.

Din norme, derivă valorile unei culturi,

normele în această relaţie reprezentând reguli

de comportament, iar valorile - criterii de

standarde pentru evaluarea comportamentului.

Exitenţa culturilor nu înseamnă că toţi

indivizii se comportă identic şi întotdeauna la

fel. Cei care împărtăşesc elementele culturii

34

generale, pot să-şi păstreze propriile valori,

norme şi stiluri de viaţă (grupuri etnice,

religioase etc.), generând subculturi.

Sunt însă şi grupuri care resping

elementele culturii generale a societăţii,

intrând în conflict cu trăsăturile dominante.!

În acest caz avem de-a face cu ceea ce poartă

denumirea de contraculturi (secte religioase,

grupuri cu comportamente deviante etc.)

Interpretată ca un ansamblu de valori

materiale şi spirituale care sunt create,

transmise şi asimilate în procesul istoric al

evoluţiei unei colectivităţi sau societăţi, deci ca

un întreg închegat şi integrat, cultura nu poate

fi redusă la suma componentelor sale. Acesta

este şi motivul pentru care ansamblul

menţionat poartă denumirea de integrare

culturală. În acest orizont interpretativ,

35

subculturile şi contraculturile devin elemente

hotărâtoare în discernarea gradului de

integrare a unei culturi.

Modelul socio-cultural are un rol important,

dacă nu hotărâtor în formarea personalităţii.

Cultura fiind un produs specific uman de

interacţiune socială pune în valoare omul cu

virtuţiile, dar şi imperfecţiunile sale,

personalitatea reprezentând, după cum

susţine sociologul american Francis Merril,

aspectul subiectiv al culturii.

Relaţia dintre personalitate şi cultură este

mai pregnant reliefată în definiţia dată culturii

de F. Merril, definiţie care trebuie să ia în

considerare următoarele: cultura este un

produs specific uman de interacţiune socială,

care oferă modele sociale ce sunt acceptate de

către indivizi, este semnificativă pentru că este

simbolică; depinde de funcţionarea societăţii,

36

dar este independentă în raport de indivizi şi

grupuri şi reprezintă un determinant de bază a

personalităţii (Francis Merril, Society and

Culture, Prentince Hall Inc,.1957,p.247).

Dinamica formării personalităţii şi tipurile

de personalitate (cu referinţe mai largi asupra

clasificării sunt lucrările sociologului polonez

Florian Znanieki şi a lui A.Kardiner).

3. Cele “cinci mari” dimensiuni ale

personalităţii

Oamenii sunt unici, oamenii sunt complecşi.

De-a lungul anilor, însă, psihologii au

descoperit că există câteva caracteristici ale

personalităţii, care stau la baza celorlalte.

Aceste caracteristici sunt:

Una din teoriile personalităţii, C.G.Jung ,

clasifică oamenii, dupa felul in care se

raportează la mediul inconjurator, in două tipuri

37

extreme ( extravertit şi introvertit ) şi un tip

intermediar ( ambivalent) :

Extravertiţii – reprezintă gradul în care

cineva este sociabil în opoziţie cu cel care este

timid. Extravertiţii se simt bine în situaţii sociale,

tind să fie prietenoşi, activi şi să folosească

timpul, pentru crearea relaţiilor noi. Este o

persoană orientată spre lumea exterioară, evită

singuratatea, cauta iniţiative şi işi asumă sarcina

conducerii activităţiilor de grup, este agreat de

ceilalti. Isi asumă responsabilităţi sociale,

infruntă riscul, este optimist , iubeste viata plina

de neprevazut.

Extravertitul tipic simte nevoia comunicării

cu ceilalti, are mulţi prieteni, actionează rapid,

este gata de riposte, tinde spre agresivitate ţi işi

pierde usor stăpanirea de sine şi controlul

sentimentelor.

38

Extraversia (arată capacitatea de orientare

a persoanei către exterior, modul de implicare

în acţiune, sociabilitatea).

Intravertiţii - tind să fie rezervaţi şi să

aibă puţine relaţii, se simt mai confortabil în

singurătate. Se caracterizează prin centrarea

asupra lui însuşi, prin orientarea către sine,

persoanele introvertite sunt contemplative,

liniştite, rezervate faţă de alţii, deosebit de

sensibile, sunt mai mult inclinate spre lumea

abstracţiilor decat spre viata practică, dau

dovadă de timiditate ţi lipsă de incredere în ele

însele, işi autoanalizează perpetuu

sentimentele, iau lucrurile în serios, îşi fac

planuri de viitor, evitand actiunea sub impulsul

momentului, duc o viata ordonată.

Ambivalentul-: imbina diferential

caracteristicile ambelor tipuri, prin atenuarea

manifestărilor extreme şi realizarea unui relativ

39

echilibru intre focalizarea atenţiei, a energiilor

atât pe lumea externă cât şi cea internă.

Stabilitatea emoţională – este măsura în

care o persoană are un nivel corespunzător

de control emoţional.

Oamenii cu o stabilitate emoţională înaltă

sunt încrezuţi în forţele proprii şi au o înaltă

consideraţie faţă de ei înşişi.

Persoanele cu o stabilitate emoţională

redusă tind spre îndoiala de sine şi

deprimare. Acest factor abordează

abilitatea persoanei de a rezista stresului.

Oamenii cu stabilitatea pozitivă tind să fie

caracterizaţi ca entuziasmaţi, calmi, siguri.

Acei cu stabilitatea emoţională negativă,

tind să fie nervoşi, deprimaţi şi nesiguri.

40

Stabilitatea emoţională reprezintă

(diferenţe individuale referitoare la

caracteristicile structurii emoţionale).

Gradul de agreare– acest factor se

referă la tendinţa de a fi diferit de alţii.

Oamenii cu înaltă agreabilitate

acceptă armonia mai mult decât

obişnuinţele personale. Ei sunt cooperativi

şi au încredere în alţii, sunt prietenoşi şi

adorabili, calzi şi grijulii.

Oamenii, mai puţin agreabili, tind să

fie reci şi distanţi, se concentrează pe

necesităţile sale personale.

Agreabilitatea - (include diferenţele

individuale relevante de interacţiunea

socială – prietenie, plăcere).

41

Conştiinciozitatea – acest

factor se referă la numărul obiectivelor

asupra cărora persoana este concentrată,

este responsabilă, persistentă, dependentă

şi orientată spre realizare.

Oamenii mai conştiincioşi

sunt de nădejde şi motivaţi pozitiv.

Oamenii mai puţin

conştiincioşi nu sunt de încredere, tind să

fie mai uşor sustraşi, urmând mai multe

obiective şi sunt mai mult hedonistici,

promovează cultul plăcerii.

Conştiinciozitatea (vizează, modul

concret al individului de a aborda sarcinile,

activităţile, problemele care apar în viaţa

lui).

Dispunerea la

experimentare – factorul final se referă

42

unui şir de interese ale individului. Oamenii

extrem de dispuşi la experimentări sunt

fascinaţi de lucruri noi şi inovaţii, sunt

flexibili, tind spre creativitate. Ei tind să fie

imaginativi, înclinaţi spre artă şi

intelectualitate.

Oamenii mai puţin

deschişi sunt predispuşi spre menţinerea

statutului.

Cultura sau intelectul (arată diferitele

caracteristici ale funcţiilor intelectuale –

creativitate, inventitate, deschidere la

experienţă).

Structura şi trăsăturile de bază a

personalităţii se consideră în principiu elaborate

la vârsta de 20-24 de ani –o dată cu trecerea

de la adolescenţa târzie la maturitate.

43

În această structură şi în alte trăsături se

reflectă şi se împletesc într-un mod specific:

1. generalul (,,În anumite privinţe toţi

oamenii sunt la fel”)

2. particularul (,, (,,În anumite privinţe

unii oamenii sunt la fel”)

3. şi individualul (,,În anumite privinţe

nici un om nu este la fel cu celălalt”).

În descrierea şi analiza personalităţii se

apelează la procedeul clasificărilor tipologice.

Criteriile sunt foarte diferite prin conţinutul pe

care-l vizează şi prin aria de cuprindere:

1. criterii temperamentale

(personalităţi introvertite şi personalităţi

extravertite, sau personalităţi

flegmatice, personalităţi colerice etc.);

2. criterii caracteriale (personalităţi

integre şi personalităţi coruptibile);

44

3. criterii aptitudinale (personalităţi

înalt productive şi eficiente, personalităţi

medii, personalităţi clab productive şi

eficiente);

4. criterii de organizare internă

(personalităţi mature şi armonios

dezvoltate, personalităţi mature

accentuate, personalităţi imature etc.).

Aceste dimensiuni sunt relativ

independente.

Cercetările au arătat că în personalitatea

individului există relaţii importante între aceşti

factori şi executarea lucrului. Executarea

muncii a fost definită prin termenii ratei de

performanţă, pregătirea profesională şi

performanţe personale precum ar fi nivelul

salariului etc.

45

În literatura de specialitate se aduc dovezi

că fiecare dintre aceste dimensiuni are

legătură cu performanţa în muncă.

3. Caracteristica conducătorilor în funcţie

de temperament şi resurse energetice

Temperamentul reprezintă temelia

naturală a personalităţii; este prima

dimensiune, cea mai simplă şi mai limpede a

acesteia. Temperamentul şi resursele

energetice conferă latura acţională a

personalităţii.

Fiecare sistem nervos dispune de o forţă

sau energie reprezentând diverse niveluri, de

la slab la foarte puternic. De aici şi rezistenţa

diferită la suprasolicitări de la un individ la altul

- unii rezistă cu uşurinţă factorilor stresanţi,

46

situaţiilor critice, în timp ce alţii nu rezistă nici la

solicitări de nivel mijlociu, îmbolnăvindu-se.

Tipurile nervoase sunt de provenienţă

ereditară şi nu se modifică pe parcurs, trecând

de la o tipologie la alta, intervin mici modificări

o dată cu vârsta, dar nu se ajunge la treceri de

la un tip la altul.

În primul rând, în formă pură nu se

întâlneşte nici un tip de temperament, pentru

fiecare om sunt caracteristice toate tipurile de

temperament, însă unul este dominant.

În al doilea rând, temperamentul fiind

înnăscut, puţin se schimbă pe parcursul vieţii.

De aceea este bine de reţinut acest lucru şi

să nu se încerce a schimba temperamentul

subalternilor, colegilor şi elevilor!!! .

47

Este bine de recomandat indivizilor o

activitate corespunzătoare, în care se poate

manifesta cel mai bine.

În al treilea rând, nu există tipuri de

temperament bune sau rele. Fiecare din ele au

avantaje şi dezavantaje.

Aşadar, există patru tipuri de temperament

după însuşirile sistemului nervos (după

I.P.Pavlov ):

coleric,

sanguinic,

flegmatic,

melancolic.

Colericul este puternic, dezechilibrat,

mobil. Să analizăm următoarea situaţie. Patru

lucrători au întârziat la o şedinţă importantă.

48

Colericul va încerca, prin orice mijloace să intre

la şedinţă. El se va revolta de

comportamentul secretarei – referent al

conducătorului, care nu-i permite intrarea la

şedinţă.

Sanguinicul, va încerca cu un zâmbet s-o

cucerească pe secretară, încercând într-un

mod mai puţin forţat, să intre în biroul unde

are loc şedinţa. Dacă totuşi secretara este un

obstacol, va încerca încă o dată să intre, apoi

se va întoarce şi, fără că să se revolte, va

părăsi anticamera, gândindu-se: ,, n-am reuşit,

atunci Dumnezeu cu dânsa, voi intra la pauză”.

Flegmaticul, întâlnindu-se cu problema

dată, nu se va deranja prea mult, ci, încet şi

liniştit, se va întoarce la activitatea sa şi va

încerca să o îndeplinească minuţios.

49

Melancolicul, va avea emoţii puternice

din cauza întârzierii la şedinţă şi de urmările

posibile.

De temperament sunt legate mai multe

trăsături de caracter ale omului – fapt care se

exprimă prin reacţiile la stimulări, la

circumstanţe, la manierile de adresare către ei

şi se manifestă prin vorbire, fapte, mişcări.

În contextul autoinstruirii unii autori dau alte

tipologii ale personalităţii în contextul valorilor,

cum ar fi.

1. După proprietăţile emotive

(Heymans şi Wiersma):

- emotiv-inactiv-primar (nervos)

- emotiv-inactiv-secundar(sentimental)

- emotiv-inactiv-primar (coleric)

- emotiv-inactiv-secundar (pasionat)

50

- emotiv-inactiv-primar (sangvinic)

- emotiv-inactiv-secundar (flegmatic)

- emotiv-inactiv-primar (amorf)

- emotiv-inactiv-secundar (apatic)

2. După direcţii-valori, adică după

modul în care o persoană se apropie

mai mult sau mai puţin de direcţii-valori

teoretice, economice, estetice, politice,

sociale, religioase:

- tipul teoretic-

- tipul economic –

- tipul estetic –

- tipul social –

- tipul politic –

- tipul religios –

3. După stilul comportării cu elevii

(V.Soroкa – Кosinscкi):

51

- Pedagog teoretic –

- Pedagog realist –

- Pedagog utilitarist –

- Pedagog artist

4. După capacităţi şi caracter (E.

Кosteaşкin):

- intelectual

- emoţional

- hotărâtor

- organizator.

Caracterul, spre deosebire de

temperament, nu apare de la naştere, el este o

formaţie dobândită.

Caracterul poate să fie definit:

drept o constelaţie de atitudini,

valori, norme, acte de conduită,

52

fenomene cognitive, afective şi

volitive, integrate într-un sistem

complex, deschis, ierarhizat, relativ

stabilizat, ce formează esenţa

valorică a persoanei.

caracterul este rezultanta psihico-

morală, instanţa normativă şi

orientativ-acţională a persoanei.

Conţinutul caracterului se exprimă într-o

multitudine de trăsături de caracter.

Aceste trăsături pot fi grupate în trei mari

grupe(după A.Tabachiu):

Grupul I.

orientarea caracterului (care se exprimă

în capacitatea persoanei de a selecta

influenţele externe, naturale şi socio-culturale

după criterii moral–valorice şi de a răspunde la

53

ele prin reacţii atitudinal–comportamentale

adecvate);

bogăţia (prin această trăsătură înţelegem

multitudinea, varietatea şi complexitatea

atitudinilor, valorilor, normelor selectate,

asimilate şi care au devenit elemente relativ

perene ale persoanei, fondul ei psiho-socio-

moral);

stăpânirea de sine (este o însuşire a

persoanei ce se manifestă în posibilitatea de a-

şi domina impulsurile de a amâna reacţia

atitudinal–comportamentală sau, în anumite

condiţii, impuse de împrejurări, de a o

direcţiona în conformitate cu prescripţiile moral–

valorice sau de o suprima total).

Grupul II:

54

consistenţa (se referă la concordanţa

dintre idee, atitudine, vorbă şi faptă, dintre

norma morală şi comportament);

generozitatea (vizează înclinaţia

atitudinal-comportamentală altruistă,

sensibilitatea faţă de nevoile altora, dorinţa de a

de a le veni în ajutor într-o formă dezinteresată,

compasiune şi sentimente de solidaritate

umană faţă de semeni);

puterea (exprimă capacitatea persoanei

de a domina împrejurările şi de a se domina şi

pe sine, fermitatea şi perseverenţa în a-şi

impune atitudinile şi a-şi realiza scopurile cu

mijloace moral-valorice social instituite).

Grupul III:

supleţe (în literatura de specialitate prin

această trăsătură se înţelege deschiderea

persoanei la lumea valorilor, asimilarea

55

continuă a normelor şi transformarea lor în acte

de comportament intrinsec motivate);

disciplină (vizează încadrarea optimă a

persoanei într-un sistem de norme şi

respectarea cu stricteţe a prevederilor sale);

optimism (este trăsătura de caracter ce

exprimă încrederea în sine, în altă persoană şi

în viaţă).

Caracterul se defineşte ca mod de

manifestare a personalităţii în relaţiile omului cu

mediul şi cu sine, mod reglat de normele

sociale ale comportării în cadrul sistemelor

social-istorice;

el reprezintă cea mai înaltă şi mai

sintetică formaţie a personalităţii, fiind

considerat nucleul esenţial al acestuia.

56

Caracterul rezultă din integrarea în anumite

modalităţi de orientare şi conduită a întregii

experienţe de viaţă;

în caracter se manifestă esenţa socială a

omului, configuraţia sa psihică şi se

obiectivează profilul şi valoarea lui

morală.

Calităţile conducătorului

Ce îi determină pe oameni să urmeze un

lider? De ce oamenii acceptă un anumit lider cu

şovăială, iar pe altul îl urmează cu pasiune

până la capătul lumii?

Răspunsul se găseşte în calităţile de

caracter ale respectivei persoane. Pentru a

deveni lider este nevoie de timp. Legea

procesului demonstrează că abilitatea de a

conduce nu se dezvoltă peste noapte, ci zilnic.

O parte din dezvoltarea liderului provine din

57

învăţarea legilor conducerii, deoarece acestea

sunt uneltele care ne arată cum funcţionează

conducerea. Dar să înţelegi ce înseamnă

conducerea şi să o practici sunt două activităţi

diferite.

Totul începe şi se termină cu capacitatea de

a conduce.

Modul în care un lider reuşeşte să înfrunte

circumstanţele vieţii spune multe lucruri despre

personalitatea sa.

Alexandr Solgeniţîn câştigător al premiului

Nobel, scria:,,Sensul existenţei pământeşti

nu stă în prosperitate, aşa cum ne-am

obişnuit să credem, ci în dezvoltarea

sufletului”. Dezvoltarea personalităţii se află în

centrul dezvoltării noastre nu doar ca lideri, ci şi

ca oameni.

58

Ce trebuie să ştie orice om despre

personalitate?

1. Personalitatea înseamnă mai mult decât

un cuvânt. Oricine poate susţine că are

integritate, dar acţiunea este adevăratul indicator

al personalităţii. Personalitatea dumneavoastră

determină cine sunteţi. Cine sunteţi determină

ceea ce vedeţi. Ceea ce vedeţi determină ceea

ce faceţi. De aceea nu veţi putea niciodată să

separaţi personalitatea liderului de acţiunile

sale. Dacă acţiunile şi intenţiile liderului lucrează

permanent una împotriva celeilalte, atunci

examinaţi-i personalitatea pentru a descoperi

de ce.

2. Talentul este un dat, însă caracterul este

o alegere. Oamenii nu deţin controlul asupra

multor lucruri. Nu noi ne alegem părinţii. Nu noi

alegem locul sau împrejurările naşterii şi

59

creşterii noastre. Nu noi decidem asupra

talentelor sau nivelului inteligenţei noastre. Însă

ne putem alege caracterul. De fapt, îl creăm ori

de câte ori facem alegeri - să ne afundăm sau

să ieşim dintr-o situaţie dificilă, să modificăm

adevărul sau să-i acceptăm greutatea, să

obţinem bani prin muncă necinstită sau să

plătim preţul muncii. Aşa cum îţi trăieşti viaţa în

prezent şi optezi pentru un lucru sau altul, aşa

vei continua să-ţi formezi caracterul.

3. Caracterul îţi garantează succesul

durabil în faţa oamenilor Adevărata

conducere implică întotdeauna şi alţi oameni.

(După cum spune un proverb legat de

conducere, dacă crezi că tu conduci, însă

nimeni nu te urmează, atunci te plimbi de unul

singur). Cei care te urmează nu au încredere în

liderii care dovedesc deficienţe de caracter şi nu

vor continua să-i urmeze.60

4. Liderii nu se pot ridica deasupra limitelor

propriului caracter. Aţi întâlnit vreodată oameni

foarte talentaţi care au eşuat brusc atunci când

au atins un anumit nivel al succesului? Cheia

acestui fenomen este caracterul. Steven

Berglas, psiholog la şcoala de medicină Harvard

şi autorul cărţii Sindromul succesului, afirma

că oamenii care ajung la mari realizări, însă

cărora le lipseşte caracterul puternic, care să-i

protejeze de stres, se îndreaptă spre dezastru.

El este de părere că aceşti oameni sunt

destinaţi unuia sau mai multora dintre cele patru

fenomene: aroganţa, durerea însingurării,

căutarea distructivă de aventuri sau adulterul.

Fiecare dintre ele reprezintă pentru un caracter

slab un preţ greu de plătit.

Este necesar să reflectăm puţin:

61

Dacă descoperiţi că unul din cele patru

fenomene, pe care Berglas le-a identificat, a

pus stăpânire pe dumneavoastră, luaţi o pauză.

Faceţi ceea ce este necesar pentru a depăşi

tensiunea succesului dumneavoastră şi căutaţi

ajutor profesionist. Să nu credeţi că momentul

nefavorabil în care vă aflaţi va trece cu timpul cu

ajutorul mai multor bani, sau al prestigiului

crescând. Deficienţele de caracter netratate se

adâncesc o dată cu trecerea timpului, devenind

mai distructive.

Dacă nu te afli în unul din aceste sectoare, ar

trebui totuşi să examinezi condiţia caracterului

tău. Întreabă-te dacă acţiunile şi cuvintele tale se

împletesc întotdeauna. Când spui că vei

îndeplini o anumită sarcină, întotdeauna

acţionezi în consecinţă? Dacă le spui copiilor că

vei ajunge la recitalul sau la meciul lor de fotbal,

vei fi acolo pentru ei? Pot avea oamenii

62

încredere în strângerea ta de mână, aşa cum

au încredere într-un contract oficial?

Aşa cum îi conduci pe ceilalţi acasă, la

muncă, sau în societate, tot aşa trebuie să

recunoşti că personalitatea ta este atuul cel mai

important. G. Alan Bernard, Preşedinte al Mid

Park, a declarat:

„Respectul cuvenit unui lider cere ca etica

acestuia să nu poată fi pusă niciodată la

îndoială. Liderul nu numai că se află

deasupra graniţei dintre bine şi rău, ci

poziţia sa este bine delimitată de „zona gri".

Este necsar uneori să învăţăm:

Pentru a-ţi desăvârşi caracterul, fă

următoarele:

• Caută deficienţele. Acordă-ţi timp pentru a

analiza domeniile majore ale vieţii tale

(muncă, căsătorie, familie, serviciu etc) şi

63

identifică zonele unde este posibil să fi făcut

compromisuri, sau să-ţi fi dezamăgit semenii.

Notează orice întâmplare din ultimele două

luni, pe care ţi-o aduci aminte.

Caută modele. Observă cu atenţie

răspunsurile pe care tocmai le-ai scris pe

hârtie. Există un anumit domeniu în care ai

vreo slăbiciune, sau ai o problemă care

reapare mereu? Modelele detectate te vor

ajuta să identifici problemele de caracter.

•Dă piept cu realitatea. începutul retuşurilor

de caracter vine atunci când îţi accepţi

deficienţele, îţi ceri iertare şi te preocupi de

consecinţele acţiunilor tale. Concepe o listă

cu persoanele faţă de care trebuie să-ţi ceri

iertare pentru faptele tale, iar apoi nu ezita să

îndeplineşti cu sinceritate aceste obligaţii.

•Reconstruieşte. Una este să accepţi faptele

64

din trecut şi alta să construieşti un nou viitor.

Acum că ai identificat zonele tale de

slăbiciune, fă-ţi un plan care te va împiedica

să faci din nou aceleaşi greşeli.

Carisma:

Prima impresie poate pecetlui întâlnire cu

cineva. Cum poţi să fii charismatic?

Preocuparea ta principală trebuie să fie aceea

de a-I face pe ceilalţi să fie mai mulţumiţi de ei

înşişi decât de tine.

(Dan Reiland,)

Majoritatea oamenilor consideră carisma ceva

mistic, aproape nedefinit. Ei consideră că este o

calitate genetică, înnăscută. Carisma este

abilitatea de a-i atrage pe oameni. Şi,

65

asemenea altor trăsături de caracter, ea poate fi

cultivată.

Pentru a deveni genul de persoană care îi

atrage pe ceilalţi, trebuie să pui în aplicare

aceşti indici:

1. Iubeşte viaţa

Oamenilor le plac liderii care se bucură de viaţă.

Gândeşte-te la oamenii cu care doreşti să-ţi

petreci timpul. Cum i-ai descrie? Morocănoşi?

Neprietenoşi? Deprimaţi? Desigur că nu. Ei

sunt persoane optimiste, pasionate de viaţă.

Dacă vrei să atragi oamenii, trebuie să fii

asemenea celor cu care îţi place să-ţi petreci

timpul.

2. Acordă fiecărei persoane nota 10

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi

face pentru oameni - care de asemenea îi face

să se apropie de tine - este să te aştepţi din

66

partea lor la tot ce este mai bun. Eu numesc

acest lucru să acorzi fiecărei persoane nota 10.

Aceasta îi ajută pe ceilalţi să gândească pozitiv

despre propria persoană şi, în acelaşi timp, te

ajută pe tine. Conform spuselor lui Jacques

Wiesel, „Un studiu efectuat pe o sută de milionari

a demonstrat că toţi aveau un numitor comun:

aceşti bărbaţi şi femei de mare succes vedeau

numai partea bună din sufletul oamenilor".

Benjamin Disraeli a înţeles şi a pus în practică

acest concept, fapt ce a constituit unul din

secretele personalităţii sale carismatice. Odată a

declarat: „Cel mai mare bine pe care îl poţi face

pentru celălalt nu este doar să-i arăţi calităţile

tale, ci să le pui în valoare pe ale lui". Dacă îi

apreciezi pe ceilalţi, îi încurajezi şi îi ajuţi să-şi

atingă potenţialul, ei te vor iubi pentru asta.

3. Insuflă oamenilor speranţă

67

Generalul francez Napoleon Bonaparte

caracteriza liderii drept „furnizori de speranţă".

Ca toţi marii lideri, el ştia că speranţa este cea

mai însemnată avere. Dacă poţi fi persoana

care oferă acest dar celorlalţi, ei te vor aprecia

şi îţi vor fi recunoscători pentru totdeauna.

4. Destainuie-te

Oamenii iubesc liderii care le vorbesc despre ei

înşişi şi întâmplările vieţii lor. Pe măsură ce

conduci oamenii, deschide-ţi sufletul în faţa lor.

Împarte cu ei înţelepciunea, resursele tale, şi

chiar invită-i să participe la evenimente speciale.

Acesta este unul dintre lucrurile favorite pe care

trbuie practicate. Natalia, cea mai remarcabilă

gazdă a organizării seminarelor privind

psihologia conducerii, a fost întrebată care este

secretul succesului de a-i convinge pe

conducătorii participanţi in permanenţă la

seminarele organizate şi conduse de ea. „Totul 68

ţine de modul cum îi întâmpini şi cum îi conduci

la plecare", a replicat ea. Când sosea un

musafir, ea îl primea, spunând: „în sfârşit eşti

aici!", şi, pe măsură ce fiecare pleca, spunea

„Regret că trebuie să pleci atât de curând!"

Scopul ei era să se concentreze asupra

celorlalţi, cel mai important lucru este să-i pui pe

ceilalţi pe primul plan. Aceasta înseamnă

carismă !.

Să reflectăm asupra unei delicate întrebări:

Cum te-ai cataloga, referitor la carismă? Ştii

să te faci plăcut de ceilalţi? Cât de mult te

apreciază ei? Dacă răspunsul tău este negativ,

atunci este posibil să întâmpini unul dintre

obstacolele care stau în calea carismei:

Mândria. Nimeni nu doreşte să urmeze un

lider care consideră că este superior semenilor

săi.

69

Nesiguranţa. Dacă nu ai o părere bună

despre propria persoană, nici ceilalţi nu vor

avea.

Caracterul schimbător. Dacă oamenii nu vor

şti niciodată la ce să se aştepte din partea ta,

vor înceta să mai aştepte ceva.

Perfecţionismul. Oamenii respectă dorinţa de

perfecţiune, dar urăsc speranţele deşarte.

Cinismul. Oamenii nu vor să fie conduşi de o

persoană care vede numai partea urâtă a

lucrurilor.

Dacă te poţi feri de aceste „calităţi", poţi

cultiva carismă.

Concluzie

Caracterul se exprimă prin sistemul de

atitudini faţă de oameni, faţă de viaţă, de

propria persoană, faţă de muncă!!!.

70

Ca şi gandirea, personalitatea este un

proces unitar şi complex care se dezvoltă în

timp, se consolidează, devine mai pregnantă,

dacă ca om o ajuţi prin implicarea ta, acţiunea

ta la tot ce te înconjoară, gândirea cu cât este

mai stimulată cu atât ea te va ajuta mai mult în

rezolvarea problemelor. Este ca un circuit ce

merge incontinuu fără a rugini dacă i-se mai dă

şi putin ulei, adică material, se stimulează

activitatea, se ajunge la performanţe, la fel şi în

cazul personalităţii, cu cât este mai armonios

formată cu atât omul va fi mai valoros.

Pentru a se forma şi dezvolta o

personalitate armonioasă nu este suficient doar

dobândirea sa natural/genetic, social, ci şi

corelarea interiorului cu exteriorul. Capacitatea

fiecărui individ de a menţine un echilibru de

sănătate între viaţa mentală şi corp.

71

Orientarea faptelor noastre ca şi ţinta

educaţiei îşi află o întemeiere în dezvoltarea de

totalitate a personalităţii, în permanenta

dezvoltare.

Seneca in lucrarea sa “ despre linistea

sufletului” , spunea ca “trebuie… sa cântărim

ceea ce întreprindem şi să comparăm cu

forţele noastre, cu sarcinile pe care vrem să

le luam, căci lucrătorul va trebui să aibă

totdeauna mai multă energie decât sarcina,

iar aceasta din urmă copleşeste când este

mai grea decât cel ce o ridică “.

Puncte cheie

Învăţământul are misiunea schimbării

de concepţie, de remodelare a

conţinutului, standardelor curriculare

şi profesionale ale culturii învăţării în

contextul europenizării şi

72

internaţionalizării, în baza Culturii,

Credinţei şi Ştiinţei.

Comutarea accentului de la sistemul

de predare , învăţare , evaluare la un

sistem de motivare , de evidenţiere a

vocaţiei în educaţie, de cultură a

învăţării, a formării bazelor măiestriei

şi artei educaţiei la etapa iniţierii

iniţiale,

Formarea personalităţii în baza

concepţiei naţionale, care nu exclude

ştiinţa şi credinţa duhovnicească ,

Noţiunea de personalitate:

- un concept dinamic, ce descrie

creşterea sau dezvoltarea întregului

sistem psihologic a unei persoane;

73

- personalitatea este identificată ca un

tot întreg, dar şi ca elemente aparte.

- personalitatea este suma totală a

modurilor în care un individ

reacţionează sau interacţionează cu

alţii.

Personalitatea adultului este

considerată ca fiind formată:

- de factori ereditari,

- de mediu şi

- schimbată de condiţiile situaţiei.

Dimensiuni ale personalităţii

- Extraversia (arată capacitatea de

orientare a persoanei către exterior,

74

modul de implicare în acţiune,

sociabilitatea).

- Intraversia-- tind să fie rezervaţi şi să

aibă puţine relaţii, se simt mai

confortabil în singurătate.

- Ambivalenţa - imbina diferential

caracteristicile ambelor tipuri,

o Stabilitatea emoţională reprezintă

(diferenţe individuale referitoare la

caracteristicile structurii emoţionale).

o Agreabilitatea - (include diferenţele

individuale relevante de interacţiunea

socială – prietenie, plăcere).

o Conştiinciozitatea (vizează, modul

concret al individului de a aborda

sarcinile, activităţile, problemele care

apar în viaţa lui).

75

o Dispunerea la experimentare (Cultura,

intelectul) arată diferitele caracteristici

ale funcţiilor intelectuale – creativitate,

inventitate, deschidere la experienţă).

Tipuri de temperament după însuşirile

sistemului nervos:

- coleric,

- sanguinic,

- flegmatic,

- melancolic.

Caracterul poate să fie definit:

- drept o constelaţie de atitudini,

valori, norme, acte de conduită,

- fenomene cognitive, afective şi

volitive, integrate într-un sistem

76

complex, deschis, ierarhizat, relativ

stabilizat, ce formează esenţa

valorică a persoanei.

- caracterul este rezultanta psihico-

morală, instanţa normativă şi

orientativ-acţională a persoanei.

77