PENTRU STAGIILE DE PRACTICĂneracomputers.ro/elevi/static/files/Material_informational_stagii... · - Prezentarea componentelor hardware ale unui sistem de calcul tip PC: procesor,

Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară nr. 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie 2.1 ”Tranziţia de la şcoală la viaţă activă” Titlul proiectului:„Stagiile de practica-oportunitatea elevilor pentru tranziţia de la viaţa şcoala la viaţa activă” Contract nr. POSDRU/161/2.1/G/141626

MATERIAL INFORMATIONAL

PENTRU STAGIILE DE PRACTICĂ

ALE ELEVILOR

Material informational

pentru “Stagiile de practică – oportunitatea elevilor pentru tranziţia de la viaţa şcoală

la viaţa activă”. Contract nr. POSDRU/161/2.1/G/141626

2

CUPRINS

1. Prezentarea generală a sistemelor de calcul ........................................................................... 3

2. Testarea hard-disk-urilor ....................................................................................................... 21

3. Resetarea parolei şi/sau a orelor de funcţionare ale hard-disk-urilor utilizând interfaţa şi

software-ul PC-3000 .................................................................................................................... 28

4. Operaţiunile de reparare a hard-disk-urilor şi recuperare a datelor efectuate în clean

room .............................................................................................................................................. 33

5. Auditarea produselor IT ......................................................................................................... 42

6. Testarea sistemelor de calcul tip PC desktop şi notebook ................................................... 54

7. Depanarea notebook-urilor .................................................................................................... 72

8. Reparaţii ecrane LCD şi înlocuire chip-uri tip BGA ........................................................... 87

9. Testarea şi producţia bateriilor de notebook ........................................................................ 94

10. Test cunoştinţe acumulate – proba scrisă si proba practică . Error! Bookmark not defined.




3

1. Prezentarea generală a sistemelor de calcul

Introducerea şi prezentarea unui sistem de calcul:

- Prezentarea unui sistem de calcul tip PC pe blocuri funcţionale: procesor, controller de

memorie, memorie RAM, interfeţele dintre procesor şi periferice, medii de stocare a

programelor.

- Prezentarea componentelor hardware ale unui sistem de calcul tip PC: procesor, memorie

RAM, placa de baza, hard disk sau solid state drive, placa video, placa de sunet, placa de reţea,

diverse alte plăci care pot face parte din sistem.

- Prezentarea rolului şi a funcţionalităţii fiecărei componente hardware a unui sistem de

calcul tip PC.

- Prezentarea pe scurt a unui sistem de operare: de ce avem nevoie de un sistem de operare

şi la ce ne ajută acesta.

- Prezentarea diferenţelor dintre un sistem de calcul tip PC-desktop şi a unuia de tip PC-

notebook.

- Scurtă prezentare a sistemelor de calcul tip tabletă/ smartphone.

FIŞA DE DOCUMENTARE

1. Sisteme de calcul tip PC

Un calculator este un dispozitiv/ sistem electronic de calcul pentru prelucrarea datelor.

Un astfel de dispozitiv rezolvă probleme într-un timp scurt și cu cheltuieli minime față de alte

moduri de rezolvare a acestora.

Componentele unui sistem de calcul pot fi clasificate în două categorii:

- componente hardware (elementele fizice, mecanice, electronice care se regăsesc în

structura unui sistem de calcul);

- componente software (elementele logice, programele care se execută pe un sistem de

calcul).

Arhitectura hardware a unui sistem de calcul este formată din: carcasă; placa de bază;

procesorul; controller de memorie; memoria; hard discul; unităţi optice; placă video; placă de

sunet; placă de reţea; modem; sursa de tensiune; periferice de intrare/ ieşire.

1.1. Carcasa unui sistem de calcul

Carcasa este o cutie realizată din oţel, aluminiu, plastic sau o combinaţie a acestora şi

care are scopul de a proteja şi susţine componentele interne ale calculatorului. Forma şi




4

dimensiunea carcaselor este foarte variată. Termenul de specialitate folosit pentru descrierea

formei şi dimensiunii unei carcase se numeşte forma de factor. În momentul în care vorbim de

forma de factor internă (dimensiunile interne ale carcasei pentru a putea oferii spaţiu

componentelor interne), acesta poate fi de două tipuri: Desktop şi Turn (Tower). Forma de factor

externă (dimensiunile externe a carcasei, care trebuie să încapă într-un spaţiu definit) este

importantă mai ales la carcasele sistemelor rack-abile (rack-mountable) şi blade (servere).

În general, alegerea carcasei se va realiza în primul rând în funcţie de forma şi

dimensiunea plăcii de bază. Alţi factor de alegere ar fi spaţiul pentru unităţi de stocare interne

sau externe, sursa de alimentare, ventilaţie, aspect şi afişaj electronic. Indiferent de alegere,

carcasa trebuie să fie rezistentă, uşor de întreţinută şi să aibă spaţiu suficient pentru o extindere

ulterioară.

O altă funcţie a unei carcase este aceea de a menţine componentele la o temperatură

adecvată. Acesta se realizează prin ventilatoarele de carcasă care mişcă aerul în interiorul

acestuia. Cu cât sistemul de calcul este mai utilizat şi mai ales cu cât puterea de calcul este mai

mare, se produce o cantitate mai mare de căldură ce trebuie evacuată, prin urmare se vor instala

un număr corespunzător de ventilatoare.

Pe lângă protecţie faţă de factorii de mediu, carcasele previn deteriorarea componentelor

din cauza descărcării electricităţii statice. Componentele interne ale calculatorului sunt

împământate prin ataşarea acestora la structura carcasei.

1.2. Placa de bază

Placa de bază (PB) reprezintă „turnul de control” al calculatorului şi reprezintă piesa la

care se conectează toate componentele acestuia, indiferent daca sunt din exterior sau din interior.

Activitatea fiecărei componente (procesor, hard-disc, plăci de expansiune, etc.) este coordonată

de către PB. Ea este realizată sub forma unei plăci cu circuite imprimate şi conţine dispozitivele

ce permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, sloturi pentru plăci de expansiune) şi

dispozitive de conectare a unor componente (porturi seriale, paralele, USB, etc.).

Componenta principală a unei PB este un ansamblu de microcircuite numit chipset a

cărui funcţie e de realizare şi optimizare a transferului de date între diferitele componente.

Chipsetul unei PB conţine de regulă două cipuri:

- NorthBridge – responsabil cu transferul de date de la şi către procesor, placa video AGP

sau PCI Express, memorie.

- SouthBridge – responsabil cu transferul de date de la şi către hard disk, unităţile optice,

alte plăci de expansiune, periferice seriale, paralele, USB.




5

Deşi sunt separate fizic, acestea comunică între el prin magistrale de mare viteză,

denumite în mod diferit în funcţie de producătorul procesorului (V-Link, HyperStreaming,

HyperTransport). Există de asemenea şi plăci de bază ce integrează într-un singur cip perechea

NorthBridge-SouthBridge.

1.3. Procesorul

Procesorul reprezintă componenta centrală a oricărui sistem de calcul. Rolul acestuia este

de a executa programe din memoria internă a calculatorului şi de a interacţiona cu dispozitivele

periferice, sub controlul acestor programe. Într-o formă mult simplificată, procesorul suportă un

set de operaţii aritmetico-logice pe care le poate aplica asupra unor date din memoria interna.

Aceste operaţii, numite și instrucțiuni, sunt codificate sub forma unor valori numerice. O

succesiune de astfel de instrucţiuni alcătuiesc un program. Spre exemplu, instrucţiunea codificată

prin valoarea 3 are ca efect adunarea a două valori întregi, iar instrucţiunea cu codul 43 are ca

efect scăderea a două valori întregi. Semnificaţia atribuită fiecărei instrucţiuni şi operaţiile pe

care procesorul le efectuează la întâlnirea ei în cadrul unui program sunt stabilite şi documentate

de către producătorul procesorului. Setul de instrucţiuni acceptat de procesor formează limbajul

maşină al respectivului procesor.

Procesorul poate executa programe numai din memoria internă. Aceasta este văzută ca un

set de locaţii care permit stocarea şi regăsirea unei valori numerice întregi. Fiecare locaţie are

asociată o anumită adresă, care permite identificarea acesteia.

1.4. Controller de memorie

Controlerul de memorie este un circuit digital care gestionează fluxul de date din

memoria principală. Poate fi un cip separat sau integrat în alt cip.

Controlerele de memorie conțin logica necesară să citească și să scrie în memoria

DRAM, și să dea refresh trimițând 'current' prin întregul dispozitiv. Fără refreshuri constante,

memoria DRAM își va pierde datele scrise, condensatorii își pierd sarcina electrică într-o

fracțiune de secundă (nu mai puțin de 64 milisecunde după standardele JEDEC).




6

Citirea și scrierea în memoria DRAM este executată selectând rândul și coloana adresei

din memoria DRAM și trimisă ca intrare pentru circuitul multiplexor, unde demultiplexorul de

pe DRAM folosește intrările convertite să selecteze locația de memorie corectă și apoi returnează

datele, care sunt apoi trimise înapoi prin multiplexor reducând lățimea benzii magistralei pentru

operații.

Lățimea magistralei depinde de numărul de linii folosite pentru a comunica cu celula de

memorie. Lățimea magistralei a controlerelor de memorie variază de la 8-biți în primele sisteme,

la 512-biți în sistemele mai complicate și carduri video, unele sunt proiectate să opereze în

'modul gang', unde două controlere de memorie de 64-biți pot fi folosite pentru a accesa un

dispozitiv de memorie pe 128-biți.

1.5. Memoria

Memoria unui computer reprezintă o componentă a acestuia ce are rolul de a stoca pentru

anumite intervale de timp datele folosite în calcul. Împreună cu procesorul, memoria realizează

modelul de bază al unui calculator începând cu 1940. Termenul de memorie utilizat astăzi, se

referă la o anumită formă de stocare de tip semiconductor, de regulă aceasta fiind de tip RAM

(Random Acces Memory – memorie cu acces aleator).

Memoria RAM e o memorie rapidă folosită de componentele computerului pentru a stoca

temporar date. Ele sunt scrise, şterse şi rescrise în funcţie de necesităţile programului de calcul,

fiind pierdute odată cu întreruperea alimentării. Acest tip de memorie se prezintă ca o plăcuţă

mică (numită modul) pe care se găsesc mai multe cipuri de memorie. Fiecare modul se fixează

pe placa de bază într-un un loc special, numit slot de memorie. Valorile uzuale ale cantităţii de

memorie pentru un modul sunt: 512 Mb, 1Gb, 2 Gb, în trecut fiind de 8, 16,32, 64, 128, 256 Mb.

1.6. Hard Disk-ul

Hard Disk-ul (HD – „disc dur”) reprezintă componenta pe care sunt stocate datele cu care

lucrează calculatorul. El reprezintă memoria nevolatilă a calculatorului pentru ca informaţia

rămâne stocată şi după întreruperea alimentării cu energie electrică.

Din punct de vedere constructiv, HD-ul e realizat din mai multe discuri de aluminiu

(platane) suprapuse pe acelaşi ax şi acoperite cu oxid de fier. La mică distanţă de suprafaţa




7

acestora se mişcă nişte braţe metalice ale căror capete magnetizează porţiuni din discuri, astfel

fiind citită sau scrisă informaţia.

Principalele caracteristici al unui HD sunt capacitatea de stocare, iniţial măsurată în MB,

astăzi fiind de ordinul GB (20, 40, 60, 80, 100, 250, 400) şi viteza de rotaţie a platanelor (5400,

7200, 10000 rpm). Cu cât viteza de rotaţie e mai mare, cu atât creşte viteza de citire - scriere a

datelor. HD-ul se conectează la PB prin intermediul unui cablu ce se fixează într-un conector.

Modul de transfer de date între HD şi sistem e influenţat de standardul folosit, acesta

determinând modul de conectare şi tipul conectorului.

1.7. Unităţi optice

Unităţile optice sunt dispozitive ce folosesc medii de stocare optice pentru citirea şi

scrierea datelor. În cadrul acestor echipamente, atât citirea cât şi scrierea datelor se realizează pe

un mediu special cu ajutorul unei raze laser. În funcţie de caracteristicile tehnice şi capacitatea de

stocare a mediilor optice, avem diferite unităţi optice.

CD-ROM-ul reprezintă prima unitate optică apărută. Rolul lui era de a citi CD-urile

(Compact Disk), prezentate sub formă de discuri din plastic (diametrul de 12 cm) pe suprafaţa

cărora datele erau inscripţionate sub formă de adâncituri microscopice de-a lungul unei piste

desfăşurate în spirală. Capacităţile de stocare pentru un CD au valori de 650, 700 sau chiar 800

MB, şi pot fi citite de către CD-ROM la viteze de până la 52x (7800 KB/s).

CD-RW-ul (RW = Read-Write) are proprietatea că nu numai citeşte conţinutul unui CD,

ci poate să şi scrie cu ajutorul unei raze laser („arde”). Acest proces se poate face la viteze

diferite, în funcţie de tipul CD-ului folosit (52x pentru CD-R sau 32x pentru CD-RW). DVD-

ROM-ul a apărut odată cu necesitatea de mai mult spaţiu de stocare. Aceste unităţi optice pot citi

atât DVD-urile (Digital Versatile Disk) cât şi CD-urile, dar nu au posibilitate de scriere.

Capacitatea de stocare a unui DVD diferă în funcţie de tipul acestuia, adică modul de stocare al

datelor (număr de feţe – „side” şi număr de straturi – „layer”).

1.8. Placa video

Placa video (PV) are rolul de a afişa imaginile pe ecran, imagini ce pot fi de două tipuri

(2D sau 3D). Totuşi, datorită faptului că sunt proiectate pe o suprafaţă plată (ecranul

monitorului), imaginile 3D sunt de fapt 2D, fiind creată iluzia unei perspective. PV conţine un

procesor specializat numit GPU (Graphics Processing Unit) ce realizează o parte din calculele

necesare pentru afişarea imaginii, restul fiind calculate de procesor. Frecvenţele pentru GPU sunt

cuprinse între 250-650 MHz.

Fiecare PV conţine şi o cantitate de memorie RAM (SDRAM, DDR, DDR2) folosită de

GPU, de exemplu pentru a stoca texturile unor obiecte (pentru jocuri pe calculator). Această




8

memorie este independentă faţă de memoria sistemului sau poate fi preluată din memoria

sistemului (pentru adaptoare grafice on-board) şi poate avea valori de până la 640 MB, în timp ce

magistrala ce face legătura între memorie şi procesor poate avea o lăţime 64, 128, 256 biţi.

1.9. Placa de sunet

Placa de sunet (PS) este folosită pentru a transforma calculatorul într-un sistem

multimedia conceput pentru a satisface nevoia de divertisment sau pentru a pune în valoare

capacităţile creatoare în domeniul muzicii ale utilizatorului. Aceasta poate fi de sine-stătătoare

(„stand-alone”), montată într-un slot ISA (vechile PS) sau PCI (plăcile mai noi) sau integrată în

PB.

În cadrul unei PS separate, principala componentă este procesorul audio – DSP (Digital

Signal Processor), performanţa acestuia determinând performanţa PS. La plăcile integrate,

sunetul e generat prin conlucrarea dintre CPU, controlerul audio din chipset-ul SouthBridge de

pe PB şi codecul (codor/ decodor), aflat sub formă de cip pe PB. Codecul e conceput pe baza

standardului AC'97 dezvoltat de Intel şi produs de mai multe companii. Calitatea unei plăci de

bază e determinată de calitatea sunetului generat, influenţat în mod special de DSP. Astfel, cele

mai performante PS sunt cele cu procesor individual.

Principalii conectori de pe o PS sunt:

- Line In: reprezintă o intrare de linie concepută pentru conectarea cu o ieşirea unei surse

externe de semnal audio analogic. Culoarea standard e albastru.

- Line Out: reprezintă o ieşire neamplificată de semnal audio analogic (de regulă stereo) ce

trebuie conectată la intrarea unui sistem de amplificare (boxe, caşti, etc.). PS ce prezintă sunet

surround pot oferi până la 3-4 conectori line-out pentru 6 sau 8 boxe. De regulă, culoarea acestui

conector e verde.




9

- Microfon (Mic): intrare pentru microfon. Culoarea standard poate fi roz sau roşu. La PS

de sunet profesionale, interfaţa poate fi PCIe, USB, IEEE1394 sau interconexiune dedicată, iar

conectorii pot fi şi RCA, permiţând atât intrări cât şi ieşiri digitale.

1.10. Placa de rețea

Placa de reţea (PR) reprezintă componenta care ne permite să ne conectăm calculatorul la

o reţea de calculatoare şi să comunicăm cu celelalte computere. Conectarea se poate face fie prin

cablu, fie wireless, în funcţie de tipul plăcii de reţea. Cea mai răspândită tehnologie de reţea este

cea Ethernet. Fiecare PR Ethernet conţine un număr unic pe 48 de biţi ce reprezintă adresa MAC

a acesteia, fiind stocată în cipul de memorie ROM al ei. Nu există două plăci de reţea cu acelaşi

MAC.

Există patru tehnici pentru transferul datelor care pot fi folosite de PR:

- Polling: CPU examinează starea perifericului sub controlul unui program;

- Programmed I/O: CPU alertează perifericul prin aplicarea adresei sale pe magistrala de

adrese a sistemului;

- Interrupt-driven I/O: perifericul comunică procesorului când e disponibil pentru

transferul datelor;

- DMA: perifericul inteligent controlează magistrala de sistem pentru a accesa memoria

direct. E necesar în acest caz un procesor separat pe PR.

De regulă, conectorii prezenţi pe PR pot fi:

- Conector pentru cablu UTP (Unshielded Twisted Pair = Fire torsionate neecranate)

- Conector pentru reţele BNC (Bayonet Neill-Concelman)

- Conector pentru AUI (Attachment Unit Interface = Interfaţă a unităţii de cuplare)

Pe lângă conector, mai există leduri ce indică activitatea reţelei. PR actuale pot avea rata

de transfer de 10, 100, 1000 Mbit/s.




10

1.11. Modemul

Modemul (MOdulator – DEModulator) reprezintă componenta care ne ajută să folosim

internetul prin intermediul liniei telefonice. El realizează modularea semnalelor digitale primite

de la calculator în fluxuri de date analogice care pot circula pe linia telefonică şi demodularea

acestora din format analog în format digital.

Există mai multe categorii de modem-uri:

- hardware: conţin un chip special care are rol în transferul de date şi corecţia erorilor.

- software: calculatorul gestionează operaţiile descrise mai sus.

- intern: se conectează în interiorul calculatorului într-un slot ISA (cele mai vechi), PCI

(mai nou) sau PCMCIA pentru laptop-uri.

1.12. Sursa de tensiune

De cele mai multe ori (din păcate), sursa de alimentare a unui calculator este „neglijată”

şi cumpărătorul nu prea e interesat de caracteristicile ei, mulţumindu-se cu orice.

Acest lucru e greşit, deoarece funcţionarea stabilă şi în parametrii cât mai buni a unui

sistem, e influenţată de calitatea sursei de alimentarea cu energie. Pe lângă acest rol al ei, sursa

determină şi răcirea interiorului computerului, cele două funcţii ale acesteia fiind vitale pentru o

viaţă lungă şi fără probleme a computerului. Sursa de alimentare are rolul de a converti tensiunea

alternativă primită de la reţea (230 sau 110 V) în tensiune continuă, necesară alimentării

componentelor calculatorului.

Există două tipuri de surse:




11

- AT: model vechi, nu se mai produce;

- ATX: modelul nou; conţine multe îmbunătăţiri faţă de AT, cum ar fi controlul PB asupra

întreruperii alimentării sistemului, tipul conectorilor, etc.

Valorile puterilor sunt cuprinse între 200 şi 500 W, totuşi pentru împătimiţi ai

computerelor, valorile pot ajunge chiar şi la 1000 W. Cu toate acestea, puterea oferită de sursă

reprezintă 75-80% din puterea inscripţionată pe sursă, restul se pierde prin căldură.

1.13. Periferice

Tastatura şi mouse-ul reprezintă periferice prin intermediul cărora se realizează

comunicarea cu calculatorul.

Tastatura e compusă din butoane (număr ce variază în funcţie de tipul acesteia, de regulă

fiind 102-105 taste) ce corespund literelor alfabetului, cifrelor şi unor funcţii speciale. Variantele

mai noi de tastaturi au o serie de butoane în plus ce ajută la controlarea mai uşoară a unor

programe ale calculatorului.

Mouse-ul poate fi avea 2-3 sau mai multe butoane (mouse-uri profesionale) dar şi una sau

mai multe rotiţe ce realizează diferite mişcări şi funcţii (scroll). Modul de conectare al acestora

poate fi PS-2 (cel mai răspândit), serial (mod mai vechi de conectare), USB, IrDA, Bluetooth.

Pentru uşurarea muncii, se folosesc tastaturi şi şoricei fără fir (wireless), conectarea fiind

realizată prin unde radio.

Boxele şi microfonul fac parte din categoria perifericelor multimedia. Chiar dacă iniţial

nu se acorda o importanţă prea mare boxelor pentru calculator, astăzi orice posesor de computer

care se respectă investeşte o sumă destul de consistentă în sistemele audio. Primele boxe erau în

număr de două, ulterior numărul acestora crescând până la 7-8 (un subwoofer şi mai mulţi

sateliţi), ce se montează în jurul calculatorului astfel încât să apară senzaţia de „imersiune” în

atmosfera sonoră generată de piesa muzicală ascultată sau jocul rulat în acel moment.

Microfonul a început uşor să înlocuiască tastatura şi mouse-ul în cadrul comunicării cu

computerul folosind tehnologia de recunoaştere a vocii şi a comenzilor date prin intermediul

acesteia. O altă utilizare frecventă a acestuia este pentru comunicare verbal online pe internet,




12

înlocuind telefonia. Atât microfonul cât şi boxele se conectează la conectorii externi prezenţi pe

placa de sunet.

Scanner-ul este un periferic ce analizează o imagine, un text tipărit sau scris de mână, un

obiect şi îl converteşte intr-o imagine digitală. În funcţie de forma lor constructivă, pot fi de tip

desktop (flatbed – orizontale) - sunt cele mai răspândite sau hand-held (scanner de mână)

caracterizate de o mai mică precizie. Modul lor de lucru constă în a citi informaţia RGB (roşu -

verde - albastru), fiind ulterior prelucrată cu ajutorul unor algoritmi ce corectează anumiţi

parametrii şi trimite informaţia către computer.

Ca şi caracteristici amintim:

- adâncimea de culoare: 24 biţi, 48 biţi, etc.;

- rezoluţia: măsurată în ppi (pixeli per inch): 1600, 3200, 5400, ... ,14000 ppi;

- densitatea: abilitatea de a reproduce detalii legate de umbre sau strălucire la o singură

scanare;

- modul de conectare la PC: port paralel, USB, FireWire, SCSI.

WebCam-ul (numele uzual) este un periferic multimedia sub formă de cameră video de

mici dimensiuni a cărui imagini pot fi accesate folosind WWW-ul (World Wide Web),

programele de mesagerie (instant messaging) sau aplicaţii de video conferinţă ale PC-ului.

De asemenea, termenul de webcam se foloseşte pentru a descrie o cameră video digitală

de rezoluţie mică care poate îndeplini sarcinile descrise mai sus dar poate şi înregistra imagini în

maniera clasică.

Monitorul reprezintă un periferic ce are rolul de a afişa imaginile generate de calculator.

La fel ca şi celelalte echipamente din componenţa calculatorului sau celelalte periferice, şi

tipurile de monitoare au evoluat de-a lungul timpului.

Monitoarele CRT (Cathode Ray Tube) sunt cele mai răspândite la ora actuală şi au ca şi

componentă principală un tub de sticlă vidat de aer de formă piramidală, unde la baza piramidei

se găseşte ecranul. În vârf se găseşte un „tun” ce emite permanent un fascicul de electroni, ce e

dirijat de un dispozitiv special, în final ajungând pe suprafaţa interioară a bazei piramidei unde

interacţionează cu un strat de fosfor ce va emite lumina. Cu ajutorul acestei lumini, de intensităţi

diferite se formează imaginea pe care o vedem. Pentru a avea o imagine continuă, fasciculul de

electroni „mătură” ecranul, astfel împrospătând mereu imaginea.

Principalele caracteristici ale monitoarelor CRT:

- rata de împrospătare a imaginii (refresh): valori optime 85-100 Hz, diferă de tipul de

monitor;




13

- rezoluţia: numărul maxim de pixeli pe care îi poate afişa – 800x600, 1024x768,

1600x1200, etc.

- dot pitch-ul: distanţa dintre doi pixeli alăturaţi; valorile mai mici sunt mai bune – 0.28

mm, 0.25 mm, etc.

- diagonala: 15”, 17”, 19”, 21”, 22”; trebuie menţionat faptul că suprafaţa vizibilă e mai

mică decât dimensiunea monitorului;

- geometria tubului: tub cilindric sau tub plat (flat);

- mod de conectare la PV: conector VGA.

Imprimanta reprezintă un periferic ce ne permite să transferăm diferite date (texte,

scheme, desene, poze, etc.) de pe calculator pe hârtie. Dacă până acum câţiva ani era necesară o

conectare cu calculatorul pentru a printa datele stocate pe hard-disk sau pe un CD sau DVD,

astăzi există posibilitatea de interfaţă directă între o cameră digitală sau carduri de memorie sau

un mermory stick pentru a imprima direct conţinutul acestora. De asemenea, în ultima vreme s-

au combinat funcţiunile unui scanner, unei imprimante, unui xerox şi chiar a unui fax,

realizându-se echipamentul numit multifuncţională.

Există mai multe tipuri de imprimante, în funcţie de tehnologia de imprimare:

- imprimante laser: folosesc tehnologie asemănătoare ca la copiatoare (xerografie).

Principalele avantaje sunt calitatea ridicată, viteză mare de printare şi un cost redus (pentru

imprimare alb-negru). Imprimantele laser se produc atât color cât şi alb-negru;

- imprimante ink-jet: constau în imprimarea hârtiei folosind picături de cerneală (de diferite

culori). Sunt cele mai răspândite modele de imprimante, datorită costului redus, calităţii

imprimării şi uşurinţei în folosinţă;

- imprimante matriciale: sunt mai vechi şi tehnologia de imprimare e asemănătoare cu cea

folosită la maşinile de scris.

Plotter-ul este un dispozitiv periferic de ieşire asemănător în funcționare cu imprimanta,

pentru desenare vectorială sub control computerizat. Este construit pe principiu electromecanic,

funcționarea lui este asemănătoare cu a unei imprimante matriceale și a uneia cu jet. Spre

deosebire de imprimantă, plotter-ul poate parcurge hârtia în ambele sensuri, acceptă formate mari

de hârtie și precizia desenelor este foarte mare. Este folosit pentru schițe, desene, grafice, etc.

1.14. Sisteme de operare

Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a

resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcţionarea

componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona şi controla execuţia programelor

şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui




14

sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de

operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a

sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.

Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul

şi după modul de implementare a software-ului, sistemul de operare este organizat pe două

niveluri:

- nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul; acest nivel oferă

servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele

elemente care depind de structura hardware a sistemului. Tot în nivelul fizic sunt incluse

programe a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu programul care lansează încărcarea

automată a sistemului de operare, la pornirea calculatorului.

La acest nivel, comunicarea cu sistemul de calcul se realizează prin intermediul sistemului de

întreruperi, prin care se semnalează anumite evenimente apărute în sistem; la apariţia unei

întreruperi, controlul este dat unor rutine de pe nivelul următor al sistemului de operare;

Exemplu: la sistemele de calcul compatibile PC, componenta sistemului de operare de pe nivelul

fizic este componenta ROM-BIOS. Aceasta include programe grupate după funcţia lor în :

o programele care se execută la pornirea sistemului de calcul: programul POST (Power-On

Self-Test), care verifică starea de funcţionare a sistemului de calcul şi programele de iniţializare

a activităţii sistemului (rutina de încărcare a primului sector al discului sistem) ;

o rutinele care fac posibilă utilizarea componentelor fizice ale sistemului de calcul, rutine

numite drivere fizice; ele oferă servicii pentru lucrul cu configuraţia hardware standard a

sistemului de calcul: consola, tastatura, imprimanta, perifericele standard şi ceasul sistemului.

Avantajul acestei soluţii este că asigură independenţa software-ului de pe nivelul logic faţă de

caracteristicile constructive ale componentelor hardware de bază, ele fiind tratate unitar, prin

intermediul driverelor.

- nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare şi oferă utilizatorului

mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de

calcul se realizează prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul

instrucţiunilor programelor pe care le execută invers, comunicarea se realizează prin intermediul

mesajelor transmise de sistemul de operare către utilizator. Programele nivelului logic adresează

dispozitivele hardware prin intermediul programelor nivelului fizic al sistemului de operare şi

din acest motiv ele sunt independente de structura hardware a sistemului de calcul: nivelul fizic

constituie o interfaţă între hardware şi nivelul logic al sistemului de operare.

Obiectivele generale ale unui sistem de operare sunt:




15

- automatizarea operaţiilor standard în toate etapele de exploatare a sistemului de calcul;

- minimizarea efortului uman pentru utilizarea sistemului de calcul;

- optimizarea utilizării resurselor sistemului de calcul;

- creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin:

- creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor

- reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor

- creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă.

Funcţiile prin intermediul cărora sistemul de operare realizează aceste obiective sunt:

1. funcţia de instalare automată a unui nou sistem de operare pe un sistem de calcul;

2. funcţia de încărcare în memoria internă a sistemului de operare, la pornirea sistemului

de calcul;

3. funcţia de configurare dinamică a sistemului de operare, conform cu modificările

intervenite în structura hardware sau cu necesităţile de exploatare a sistemului. De exemplu,

sistemul de operare DOS se poate configura dinamic prin intermediul fişierului CONFIG.SYS

care se consultă la fiecare încărcare a sistemului de operare şi care permite instalarea altor

drivere de echipamente decât cele standard şi definirea unor parametri de funcţionare ai

sistemului, permiţând astfel modificarea, extinderea sau îmbunătăţirea capacităţilor de

funcţionare ale sistemului de operare, în cadrul arhitecturii de bază a sistemului de calcul;

4. efectuarea operaţiilor de intrare/ ieşire la nivel fizic, pentru a permite utilizatorului

tratarea echipamentelor periferice la nivel logic, adică independent de caracteristicile

constructive ale lor. Această funcţie permite degrevarea utilizatorului de sarcina tratării specifice

a fiecărui tip de echipament periferic în parte. De exemplu, orice tip de imprimantă este tratat în

acelaşi mod de către utilizator; caracteristicile specifice fiecărui tip în parte sunt tratate de

programul specializat de accesare la nivel fizic al echipamentului, numit driver de imprimantă şi

de componenta sistemului de operare care tratează operaţiile de ieşire prin intermediul

imprimantei: driverul portului paralel ;

5. oferirea unei interfeţe cu utilizatorul, prin intermediul unui limbaj specific, numit

limbajul de comandă al sistemului de operare; prin intermediul acestui limbaj, utilizatorul

transmite comenzi sistemului de operare; ele sunt traduse şi lansate în execuţie de programul

interpretor de comenzi al sistemului de operare. în sistemele de operare mai noi, interfaţa cu

utilizatorul este asigurată folosind metode grafice evoluate şi principii noi de comunicare,

rezultatul fiind o modalitate mult mai prietenoasă de dialog cu utilizatorul; o astfel de interfaţă se

numeşte interfaţă grafică cu utilizatorul (Graphical User Interface);




16

6. controlul execuţiei programelor: sistemul de operare încarcă programul în memoria

internă, pentru execuţie, îl lansează în execuţie, urmăreşte execuţia în toate etapele sale şi încheie

execuţia programului;

7. gestionarea alocării resurselor sistemului de calcul: sistemul de operare gestionează

alocarea timpului UCP, a memoriei interne, accesul la fişiere, accesul la echipamentele

periferice, etc. pe toată durata execuţiei unui program, în scopul utilizării cât mai eficiente a

acestor resurse. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe,

sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare,

în scopul optimizării execuţiei programelor, conform obiectivelor de eficienţă de mai sus;

8. asigurarea protecţiei între utilizatori, acolo unde sistemul de operare permite accesul

concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul, şi asigurarea

protecţiei între programe, fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de

operare. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe

în execuţie, care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la

alterarea, de către un program, a datelor utilizate de un alt program;

9. tratarea erorilor: sistemul de operare poate trata erori la nivelul maşinii fizice (de

exemplu: erori de citire / scriere în memoria externă, erori de acces la un echipament periferic,

lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament, etc.) sau erori logice, care pot să

apară în timpul executării unui program (de exemplu: operaţii interzise, ca împărţirea la 0,

tentativa de acces în zone protejate ale memoriei interne, tentativa de execuţie a unor instrucţiuni

privilegiate, etc.);

10. funcţii auxiliare, cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul, jurnalizarea

comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare, jurnalizarea erorilor,

etc.

1.15. Diferențele dintre un sistem de calcul tip PC-desktop și a unuia de tip PC-notebook

Fiecare dintre cele două tipuri de sistem are avantajele sale şi răspunde altor tipuri de

cerinţe. Doar evoluţia acestor nevoi poate să decidă un învingător.

Între cele două aparate nu poate fi făcută o comparaţie, fiecare având avantaje sau

dezavantaje, raportate la nevoile personale. Fiecare dintre ele se adresează unei categorii diferite

de persoane, cu nevoi diferite. Unii vor mobilitate, alţii vor putere de calcul. Unii vor staţii

grafice, alţii vor să folosească Internetul sau un editor de texte. Există gameri interesaţi doar de

jocuri şi există persoane care vor să transforme un calculator într-un instrument multimedia.




17

În general, computerele desktop sau notebook sunt destul de similare. Ambele au aceleaşi

componente de bază, programe şi sisteme de operare. Diferenţa primară este modul în care

componentele se interconectează din cauza diferenţei de spaţiu.

Un sistem desktop include o placă de bază, o placă video, o unitate de stocare a datelor

(hard-disk) şi alte componente, toate într-o carcasă în forma unei cutii metalice încăpătoare.

Monitorul, tastatura, mouse-ul şi alte periferice se conectează cu cabluri sau prin unde radio, fără

să necesite cabluri (wireless). Indiferent dacă este vorba despre o carcasă verticală sau orizontală,

la un desktop există suficient spaţiu pentru plăcile care fac parte din sistem, pentru cabluri şi

pentru a permite circulaţia aerului.

Un notebook are însă o dimensiune şi o greutate mult mai mici decât chiar şi cea mai

compactă carcasă PC. În locul unei cutii spaţioase cu suficient loc pentru circulaţia aerului, un

notebook foloseşte un design plat, miniatural, în care toate componentele sunt create astfel încât

să ocupe cât mai puţin spaţiu şi să se îmbine perfect.

Din cauza acestei diferenţe fundamentale de design, care are ca scop portabilitatea pentru

un notebook, componentele acestuia trebuie să încapă într-un spaţiu redus, compact, să conserve

energie şi să producă mai puţina căldură decât componentele unui sistem desktop.

Deseori, aceste diferenţe conduc la preţuri mult mai mari pentru componente, ceea ce

face ca preţul unui laptop să fie mai ridicat decât cel al unui desktop.

1.16. Sisteme de calcul tip tabletă

Un calculator tabletă, numit și simplu tabletă sau tabletă PC este un tip constructiv de

calculator portabil, devenit posibil prin continua miniaturizare a componentelor electronice

precum și pe baza unor invenții tehnologice ingenioase.

Sistemul de calcul tip tabletă are următoarele caracteristici:

- Este un calculator relativ mic, mobil și portabil. Face parte din clasa de dispozitive

Internet mobile (Mobile Internet Devices, MID);

- Ecran relativ mare (cu diagonala începând de la cca 17,78 cm = 7 inch), sensibil la

atingere (touchscreen - ecran tactil), color, bună rezoluție, asemănătoare cu cea a notebook-urilor

(1366x768, 1280x720 etc.).

- Nu dispune de tastatură. La nevoie este afișată pe ecran o tastatură virtuală. La unele

modele se poate atașa un pen și/ sau o tastatură separată.

- Nu dispune de hard disk și nici de unitate de CD/ DVD/ Blu-ray. Dispune de obicei de o

memorie internă de tip flash.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dispozitiv_Internet_mobil

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dispozitiv_Internet_mobil

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ecran

http://ro.wikipedia.org/wiki/Touchscreen

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tastatur%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Virtual

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pen&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Disc_dur

http://ro.wikipedia.org/wiki/CD

http://ro.wikipedia.org/wiki/DVD

http://ro.wikipedia.org/wiki/Blu-ray

http://ro.wikipedia.org/wiki/Memorie_flash




18

- Conectivitate fără fir la Internet prin Wi-Fi (WLAN), GSM (telefonie mobilă celulară)

sau UMTS. Unele tablete folosesc tehnologia 4G. Eventual și conectivitate prin cablu la un

router Internet. Acces deplin la Internet.

- Unele tablete sunt din punct de vedere constructiv și funcțional PC-uri în miniatură care

folosesc Windows sau Unix. Acest tip constructiv de PC se numește „PC tabletă”.

- Unele tablete oferă acces standard la sistemul de operare și la tot software-ul instalat, la

fel ca la un PC obișnuit.

- Posibilități restrânse de conectare prin fir la diverse aparate/ dispozitive suplimentare;

uneori USB, HDMI, miniUSB.

- Unele modele dispun de 1 sau chiar 2 camere de luat vederi, cu rezoluții între 0.3 și 8.0

Mega pixeli.

- Ca sursă de energie, computerele tablete folosesc acumulatoare de mare capacitate (3200-

9000 mAh), cu un timp de încărcare asemănător celui de la telefoanele mobile.

- Tot hardware-ul calculatorului este construit și integrat în spatele ecranului (asemănător

cu calculatoarele personale de tip all-in-one). Cu toate acestea, are o grosime acceptabilă și o

greutate mică, fiind portabil, greutatea fiind între 350 si 600 de grame, în funcție si de

dimensiune, iar grosimea medie mai mica de 10 milimetri.

Odată cu dezvoltarea procesoarelor și îmbunătățirea tehnologiilor, tabletele au ajuns să

acopere o gamă largă de preocupări, permiţând activități din cele mai diverse:

- Vizualizarea și editarea documentelor de orice tip.

- Înregistrarea și redarea de conținut multimedia;

- Citirea cărţilor electronice în orice format;

- Instalarea de aplicații noi;

- Accesul în rețeaua de internet prin conexiuni fără fir;

- Poate rula jocuri, de la cele mai simple până la jocurile 3D;

- Instalarea unui număr redus de dispozitive externe;

- Comunicarea prin intermediul rețelei de internet.

FIȘA DE EVALUARE

Exercițiul 1: Pentru fiecare item, încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Microprocesorul este un circuit integrat in interiorul căruia sunt înglobate mai multe

componente electronice numărul acestora fiind de ordinul:

a) sutelor;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

http://ro.wikipedia.org/wiki/Wi-Fi

http://ro.wikipedia.org/wiki/WLAN

http://ro.wikipedia.org/wiki/GSM

http://ro.wikipedia.org/wiki/UMTS

http://ro.wikipedia.org/wiki/4G

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ruter

http://ro.wikipedia.org/wiki/PC

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_operare

http://ro.wikipedia.org/wiki/USB

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=HDMI&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=MiniUSB&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezolu%C8%9Bie_digital%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/3D




19

b) miilor;

c) milioanelor;

d) sutelor de mii.

2. Imprimanta și ecranul unui sistem de calcul sunt:

a) dispozitive periferice de ieşire;

b) dispozitive periferice de intrare;

c) unități de comandă;

d) unități aritmetico-logice;

3. Sistemul de calcul tip tabletă:

a) dispune de hard disk;

b) este un calculator de dimensiuni mari;

c) dispune de unitate CD/ DVD/ Blu-Ray;

d) are o memorie internă tip flash.

4. Procesorul unui sistem de calcul se situează pe:

a) placa de bază;

b) placa video;

c) placa de sunet;

d) placa fax-modem.

Exercițiul 2: Precizaţi în dreptul fiecărui enunţ dacă este adevărat [A] sau fals [F].

1. Pe placa de bază a unui sistem de calcul se afla: memoria RAM, memoria CACHE,

microprocesorul, plăcile de extensie. ____

2. Mouse-ul este un dispozitiv periferic. ____

3. Un sistem de calcul tip PC-desktop si un sistem de calcul tip PC-notebook au componente de

bază, programe și sisteme de operare diferite. ____

Exercițiul 3: Completați spațiile libere cu informația corectă.

1. Controllerul de memorie este un circuit digital care gestionează

________________________ din memoria principală.

2. Memoria RAM este o memorie rapidă folosită de componentele unui sistem de calcul pentru

_________________________________.

3. Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură

__________________________________________________________________.




20

4. Pentru a crea un folder nou într-un computer se utilizează opțiunea click __________ mouse

_______________________.

Barem de corectare

Exercițiul 1: 1-d; 2-a; 3-d; 4-a.

Exercițiul 2: 1-A; 2-F; 3-F.

Exercițiul 3: 1-fluxul de date; 2-a stoca temporar date; 3-utilizarea optimă a resurselor fizice şi

logice ale unui sistem de calcul; 4-buton dreapta; New folder.




21

2. Testarea hard-disk-urilor

Prezentarea generală a mediilor de stocare a programelor: hard-disk, solid state drive, suport

optic (CD/DVD/ Blue-Ray/ HD-DVD), floppy disk, unitate de banda magnetica.

Prezentarea detaliată a hard-disk-urilor şi modul de funcţionare a acestora.

- ce este un sector bad şi efectele lui asupra funcţionalităţii hard-disk-ului

- ce este un sector lent şi efectele lui asupra funcţionalităţii hard-disk-ului

- ce reprezintă SMART şi ce înseamnă erorile generate de SMART

- care este diferenţa dintre tipurile de interfaţă ale hard-disk-urilor: ATA, SATA, SCSI,

SAS

Prezentarea modalităţilor în care se pot lega 2 sau mai multe hard-disk-uri într-o arie RAID:

RAID 0, RAID 1, RAID 5, RAID 10, JBOD, precum şi diferenţele funcţionale dintre acestea.

Prezentarea operaţiunilor şi modalităţii de testare a hard-disk-ului:

- folosirea software-ului de testare a sectoarelor bad sau lente ale unui hard-disk

- metodele prin care se determina daca un hard-disk este defect mecanic sau electronic

- primirea în custodie a lotului de produse care trebuiesc testate

- etichetarea (numerotarea) produselor care fac subiectul testării (hard-disk-uri)

- testarea şi introducere în baza de date Excel (CRM)

- generarea unui raport cu privirea la starea produselor testate


Prezentarea generală a mediilor de stocare a programelor

Există, în esenţă, două tipuri de dispozitive de stocare pe disc pentru calculatoare

magnetice şi optice.

2.1. Dispozitive de stocare magnetice(discheta, hard disk-ul si banda magnetica)

Stocarea magnetică se referă la stocarea datelor pe un mediu magnetizat. Toate

dispozitivele de stocare magnetică citesc și scriu datele folosind electromagnetismul și, în

concluzie, sunt memorii non-volatile (nu se şterg datele ).

Memoria magnetică este reprezentată de discheta standard şi de hard-disk-uri care sunt

instalate în majoritatea PC-urilor. Stocarea pe disc optic este asemănătoare cu stocarea magnetică

ca funcţionalitate de bază, dar se citeşte şi se scrie informaţia prin folosirea luminii (de aici si

denumirea de mediu optic) ,în loc de magnetism. Deşi cele mai multe dispozitive de stocare

magnetice sunt complet capabile de scrieri şi citiri repetate, multe medii de stocare optice sunt




22

uneori read-only sau write-once (se pot doar citi sau inscripţiona o singură dată).

2.1.1. Discheta (în engleză: floppy disk, în traducere disc flexibil) este un dispozitiv de memorie

externă pentru stocarea de date pe un disc magnetic flexibil rotitor, care poate fi transportat ,

introdus și utilizat pe alte computere, dacă dispun de o unitate de dischetă.

2.1.2. Hard-disk-ul (sau discul dur) este un dispozitiv de memorie permanentă, pe care datele

sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi după ce calculatorul este oprit. El conţine un disc

magnetic pe care se înscriu date în format digital. Discul dur este format, de obicei, din:

- placă electronică de control logic,

- un număr de platane cu suprafață magnetizabilă (de obicei 2 sau 3), împărțite în piste și

sectoare,

- capete magnetice de citire/scriere (engl. read/ write heads, R/W heads), de o parte și de

alta a platanelor, legate printr-un braț metalic comandat electromagnetic, numit actuator,

- un sistem electromecanic de frânare și blocare a capetelor pe pista de stop sau aterizare

(engl. landing zone), atunci când discul e oprit,

- un motor electric trifazic extraplat, care asigură rotirea cu viteză constantă a platanelor.

2.1.3. Banda magnetică

În mod normal, materialul magnetic este în formă de bandă, cu banda neînregistrată fiind

inițial demagnetizată. Când se înregistrează, banda se învârte cu o viteză constantă. Capul de

scriere magnetizează banda cu un curent proporțional cu semnalul. Banda magnetică este de

obicei realizată prin înglobarea particulelor magnetice într-un liant de plastic pe peliculă de

poliester. Particulele magnetice cel mai frecvent folosite sunt particulele de oxid de fier sau oxid

de crom și particule de metal cu dimensiuni de 0,5 micrometri. În ultimii 20 de ani, banda

magnetică a fost treptat înlocuită cu înregistrările digitale.

2.1.4. Un solid-state drive ( „unitate cu cipuri”; prescurtat SSD) este un dispozitiv de stocare a

datelor care folosește memorii cu semiconductori. SSD-urile se deosebesc de unitățile cu discuri

dure clasice (HDD) care sunt dispozitive electromecanice cu discuri de stocare aflate în mișcare,

prin aceea că SSD-urile folosesc numai microcipuri care rețin datele în memorii nevolatile, fără

să aibă părți mobile. SSD-urile sunt mai rezistente la șocurile mecanice, având timp de acces mai

scăzut, dar preț pe megabyte mai mare.

2.2. Dispozitive de stocare optice(CD, DVD, Blue-Ray)

2.2.1. Discul compact (numit și prin termenul englezesc compact disk, scris și compact-disc, sau

prin abrevierea CD,este un disc optic folosit pentru a stoca informații în format digital, creat

inițial pentru înregistrări audio. Discul se numește optic după procedeul de înregistrare (scriere)

și redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumină laser focalizat. Spre deosebire de

http://ro.wikipedia.org/wiki/Englez%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Calculator_electronic

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dat%C4%83

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Unitate_de_dischet%C4%83&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Disc_optic

http://ro.wikipedia.org/wiki/Digital

http://ro.wikipedia.org/wiki/Audio

http://ro.wikipedia.org/wiki/Laser




23

discurile de patefon și discurile dure, CD-urile sunt înregistrate pe o singură față. Capacitatea de

stocare: la un CD este de 650, 700 sau chiar de 800 sau 900 MO, fiind mult superioară dischetei.

2.2.2. DVD-ul (în engleză Digital Video Disk sau Digital Versatile Disk) este un mediu de

stocare optic care vine ca succesor al CD-ului, cu o capacitate de aproape 7 ori mai mare, însă cu

un mod diferit de scriere a informației pe disc. După ce s-au adus noului produs mici

îmbunătățiri pentru protecție împotriva zgârieturilor, acesta a fost lansat cu o capacitate de

stocare de 4.7 GB, chiar dacă proiectul inițial era de 5GB.

2.2.3. Discul Blu-ray (numit și BD, de la expresia engleză Blu-ray Disk) este un tip de disc optic

de mare densitate, folosit pentru stocarea de date, în special înregistrări video de înaltă rezoluție.

Numele Blu-ray provine de la culoarea albastru-violet a razei laser cu care se fac citirea și

scrierea acestui tip de disc. Din cauza lungimii de undă relativ mici (405 nm), un disc Blu-ray

poate conține o cantitate de informații mult mai mare decât unul de tip DVD, care folosește un

laser de culoare roșie de 650 nm. Astfel, un disc Blu-ray poate să conțină 25 GB pe fiecare strat,

de peste 5 ori mai mult decât DVD-urile cu un strat (care au 4,7 GB); iar discurile Blu-ray cu

două straturi (50 GB) pot stoca de aproape 6 ori mai multe date decât un DVD cu dublu strat (8,5

GB).

2.3. Noţiuni teoretice. Hard disk-ul este format din mai multe discuri. În general pe fiecare faţă

a fiecărui disc este cate un cap de citire. Toate capetele de citire sunt prinse între ele, astfel ca se

mişca simultan. Datele sunt împărţite în piste şi sectoare. Sectorul este unitatea minimă de

alocare pe disc. Mărimea unui sector este de 512 octeţi sau bytes. Fiecare sector are pe lângă cei

512 octeţi, nişte informaţii suplimentare neaccesibile utilizatorului. Acestea sunt: secvenţa de

sincronizare (numita gap) şi suma de control (CRC). O pistă este o fâşie circulară de pe faţa unui

disc. Toate pistele care sunt la aceeaşi distanţă faţă de centrul discului formează un cilindru.

Deci, pistele unui cilindru sunt citite simultan de capetele de citire.

Un sector bad reprezintă un sector din hard sau dintr-o memorie flash al unui calculator,

care nu poate fi folosit din cauza unei daune permanente (sau incapacitatea sistemului de

operare de a o accesa cu succes), cum ar fi daunele fizice la suprafaţa hardului sau uneori,

sectoare care se afla intr-un blocaj magnetic. Astăzi un hard disk beneficiază si de sectoare de

rezervă – spare sectors. Atunci când electronica hard disk-ului detectează un sector defect îl

scoate din uz, înlocuindu-i adresa cu una din cele ale sectoarelor de rezervă. Acesta este şi

motivul pentru care astăzi la un hard disk nu mai observăm raportate sectoare defecte, spre

deosebire de generaţiile mai vechi de hard disk-uri. Totuşi, dacă un hard disk a început să

apeleze la sectoarele de rezervă, acesta este un semn că pe viitor este posibil sa avem probleme şi

este indicat să nu-l mai folosim pentru stocarea de date importante.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Bait

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dischet%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/CD


http://ro.wikipedia.org/wiki/Disc_optic


http://ro.wikipedia.org/wiki/Laser

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lungime_de_und%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/DVD




24

2.4. SMART – Self-Monitoring, Analysis and Reporting Technology (tehnologie de auto

analiza si monitorizare a hard disk-ului), este o tehnologie care ne prezintă diverse informaţii,

cum ar fi numărul ciclului de porniri/ opriri, numărul de ore de funcţionare, temperatura sau dacă

s-a apelat la sectoarele de rezervă. Activarea opţiunii de SMART din BIOS (Basic Input-Output

System) nu aduce o scădere a performanţelor. O eroare SMART trebuie văzuta ca un defect,

chiar dacă hard diskul funcţionează încă normal.

2.5. Tipurile de interfaţă ale hard-disk-urilor

Interfaţa ATA (AT Attachment) îşi are originea in anii ’80, în epoca de apariţie a PC-ul,

original fabricat de către compania IBM (Industry Business Machine). Această interfaţă a

cunoscut, de-a lungul anilor, diverse standardizări şi îmbunătăţiri, dar a reuşit să păstreze şi

compatibilitatea cu echipamentele mai vechi. Practic, dacă dorim să conectăm un hard disk de

câteva sute megabyti, tipic pentru începutul anilor ’90, pe ultima versiune a acestei interfeţe, nu

ar trebui să întâmpinăm incompatibilităţi.

Interfaţa SATA (Serial ATA) şi-a făcut apariţia pe piaţa calculatoarelor personale

începând cu anul 2003. Primele echipamente SATA au beneficiat de o magistrala capabilă să

gestioneze maxim 150 de magabyti pe secundă. Aceasta magistrală a fost îmbunătăţita la o viteză

de maxim 300 MB/s cunoscută sub denumirea de SATA 2. Chiar dacă pe această magistrală pot

fi transferaţi într-o singură secundă peste 300 de megabyti, hard disk-urile obişnuite nu pot

susţine transferuri de date mai mari de 100 de megabyti pe secundă.

SCSI ( Small Computer System Interface), este o interfaţă folosita in special, in

sistemele performante si scumpe, precum serverele. Acesta interfaţă a fost alternativa

profesională la interfaţa ATA. În momentul de fată, interfaţa SATA oferă facilitaţi care o vreme

au aparţinut în exclusivitate doar interfeţei SCSI. (de exemplu posibilitatea de decuplare la cald

(hot swap) a unui hard disk).

Serial Attached SCSI (SAS) este un protocol punct-la-punct serial care transferă date la

și de la dispozitive de stocare, cum ar fi hard disk-urile și unități de stocare pe bandă. SAS

înlocuiește SCSI mai vechi paralel (Small Computer System Interface, pronunțat "scuzzy"),

tehnologie de magistrala, care a apărut pentru prima dată în mijlocul anilor 1980.

RAID este un acronim de la expresia engleză „Redundant Array of Inexpensive Disks”,

mai târziu redenumită „Redundant Array of Independent Disks”, care înseamnă o configurație

(matrice) de discuri dure (HDD) specială, menită să ofere scurtarea timpilor de acces la date,

precum și toleranță mai bună la erori. La fel ca și discurile dure individuale, matricele RAID sunt

utilizate la stocarea datelor pe calculator. Conceptul RAID combină mai multe discuri dure

(HDD) fizice într-o singură unitate de discuri logică, cu o capacitate de stocare mai mare,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Acronim




http://ro.wikipedia.org/wiki/Calculator





25

folosind o componentă hardware sau o aplicație software. Soluțiile hardware sunt proiectate cu

scopul de a se prezenta sistemului la care sunt atașate, ca un singur disc dur mare, cu alte

caracteristici de stocare, fără ca sistemul de operare să aibă nevoie să cunoască arhitectura fizică

reală. Sistemele RAID reprezintă o virtualizare a discurilor dure reale înglobate. Soluțiile

software sunt implementate în sistemul de operare, dar aplicațiile utilizează arhitectura RAID ca

o singură unitate.

Există trei tipuri principale de RAID:

- "mirroring'" (cu oglindire = stocarea automată a unei copii a datelor pe alte HDD-uri);

- "data striping" (date întrețesute = distribuirea datelor pe mai multe HDD-uri);

- "error correction" (cu corectarea erorilor, pentru care se prevăd discuri de verificare

suplimentare, care stochează informațiile necesare detectării și corectării eventualelor erori).

Diferitele niveluri RAID folosesc unul sau mai multe dintre tipurile enumerate mai sus,

în funcție de cerințele sistemului. Scopul principal în folosirea arhitecturii RAID este mărirea

siguranței datelor, importanta pentru protejarea informațiilor critice pentru afaceri, de exemplu o

bază de date a comenzilor date de clienți; sau a măririi vitezei, de exemplu un sistem care

transmite la cerere diverse emisiuni TV către diverși telespectatori online ("TV on demand").

JBOD (derivat de la” Just a Bunch Of Disks”- doar o înlănţuire de discuri) o

arhitectură care implică mai multe hard disk-uri. SPAN sau BIG este o metodă de a combina

spațiile libere de pe mai multe hard disk-uri pentru a crea un volum calibrat. O astfel de

înlănțuire este, uneori, numita JBOD.

2.6. Bad-urile unui hard disk pot fi de 2 feluri: bad-uri fizice si bad-uri logice. Bad-urile fizice

pot surveni in urma lovirii unui hard disk aflat în funcţiune sau nu. Datorita distantei foarte mici

dintre bratul de citire si platanele acestuia, la o lovire mai puternica acesta atinge platanul si

poate provoca zgârieturi pe suprafaţa platanului. Nu trebuie lovite niciodată unitatea centrala sau

hard disk-urile aflate in stare de funcţionare. Daca acestea sunt lovite in timpul funcţionării,

riscul de a zgâria platanul şi a crea un bad fizic este mult mai ridicat. Bad-urile logice sunt

întâlnite la nivel de chip sau, mai bine zis, la nivelul controller-ului ce controlează mişcările

braţului (actuator-ului) de citire.

După ce înţelegem ce înseamnă un bad fizic şi ce înseamnă un bad logic, mai trebuie

menţionat faptul că nici un soft nu va putea repara un bad fizic. Aşa că, trebuie să avem mare

grijă cum transportăm şi cum manipulăm hard disk-urile, să nu le trântim, să nu scăpam obiecte

pe acestea, să nu le zdruncinăm. Dacă bad-urile sunt fizice, repararea acestora nu merită efortul,

este foarte costisitoare (atât financiar, cât şi din punct de vedere al materialelor ce sunt necesare

pentru repararea acestuia) şi se realizează într-un mediu special. În cazul unui bag fizic, în

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hardware

http://ro.wikipedia.org/wiki/Software

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_operare

http://ro.wikipedia.org/wiki/Virtual




26

momentul în care capătul de citire ajunge la segmentul unde se află zgârietura (bad fizic), datele

nu vor mai fi citite cum trebuie, sistemul de operare va da erori. Daca bad-ul este de nivel logic,

capătul de scriere va scrie informaţia pe disc în mod eronat, fişierele vor fi corupte şi veţi primi

erori de sistem. Pentru a putea rezolva un bad logic avem nevoie de un soft. Este vorba despre

renumitul Hiren`s BootCD, un CD bootabil ce înglobează o sumedenie de softuri pentru

îndeplinirea diferitelor sarcini, de la scanarea de viruşi, până la testarea memoriei RAM,

recuperarea datelor, partiţiilor, MBR-ului (Master Boot Record), crearea de back-up,

partiţionarea, restaurarea back-up-ului, clonarea partiţiilor, modificarea sau crack-uirea BIOS-

ului pentru a elimina parola şi multe altele. Din multitudinea de softuri, HDD Regenerator ne va

scana şi ne va repara bad-urile logice ale unui hard disk.

FIŞA DE EVALUARE

Exerciţiul 1: Pentru fiecare item, încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. DVD-ul a fost lansat cu o capacitate de stocare de:

a) 5GB.

b) 4,6GB.

c) 700MB.

d) 4,7GB.

2. Este un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date, în special

înregistrări video de înaltă rezoluție, cu o capacitate de pana la 50GB.

a) Discheta.

b) DVD-ul.

c) Discul Blu-ray.

d) HD DVD-ul.

3. Toate capetele de citire sunt prinse între ele astfel că se mişcă simultan. Datele sunt împărţite

în piste şi sectoare. Sectorul este unitatea minima de alocare pe disk. Mărimea unui sector

este de:

a) 512 octeţi.

b) 256 octeţi.

c) 128 octeţi.

d) 64 octeţi.

4. Alternativa profesională a interfeţei ATA este:

a) SATA.




27

b) SAS.

c) IDE.

d) SCSI.

5. RAID înseamnă o configurație (matrice) de discuri dure (HDD) specială. Aceasta are ca scop

principal:

a) nu se diferenţiază cu nimic de un singur HDD.

b) măreşte durata de viaţa a PC.

c) mărirea siguranței datelor.

d) păstrează temperatura HDD-ului scăzută.

6. Principale tipuri de RAID:

a) "mirroring'", "data striping", "error correction".

b) "data striping", "error correction".

c) "mirroring'", "memory", "error correction".

d) "data striping", "error concluzion".

7. Dacă hard-disk-ul a început să apeleze la sectoarele de rezervă, acesta este un semn că:

a) HDD-ul funcţionează normal.

b) HDD-ul prezintă un sector bad.

c) temperatura HDD-ului este crescută.

d) avem prea multe informaţii stocate pe HDD.

8. Dacă bad-urile sunt fizice:

a) Vom folosi un soft special pentru a le elimina.

b) Folosim un magnet pentru a debloca sectoarele.

c) Repararea acestora nu merita efortul, este foarte costisitoare.

d) Vom formata HDD-ul pentru a scăpa de ele.

9. Pentru a putea repara un bad logic avem nevoie de un soft. Acesta este :

a) Daemon Tools.

b) Hiren`s BootCD.

c) Power ISO.

d) Nero Burning Room.

Barem de corectare

1.d; 2.c; 3.a; 4.d; 5.c; 6.a; 7.b; 8.c; 9.b;




28

3. Resetarea parolei şi/sau a orelor de funcţionare ale hard-disk-urilor

utilizând interfaţa şi software-ul PC-3000

Prezentarea operaţiunilor şi modalităţii de testare a hard-disk-ului şi resetarea parolei şi a

numărului orelor de funcţionare a acestuia folosind interfaţa si software-ul PC-3000:

- utilizarea interfeţei PC-3000 pentru resetarea parolei hard-disk-urilor

- utilizarea interfeţei PC-3000 pentru resetarea numărului de ore de funcţionare a hard-

disk-urilor

Prezentarea metodei de resetare a orelor de funcţionare a hard-disk-urilor utilizând o interfaţă

serială şi un program de comunicare ce foloseşte protocolul serial RS232.


3.1. Software-ul PC-3000

Putem sublinia că, PC-3000 este nu numai un instrument, ci mai degrabă o soluție

tehnologică, care permite recuperarea de date de la hard-disk-urile defecte. În special, tehnologia

a fost dezvoltată pentru întreprinderile mici și, prin urmare, nu necesită utilizarea obligatorie a

spaţiilor de tip clean room sau alte echipamente scumpe.

Diagnosticarea hard-disk-urilor primare se poate realiza cu ajutorul utilitarului universal

"PC 3000 АТ". Rezultatele diagnosticării sunt afișate pe ecran și pot fi salvate fie ca un fișier sau

listate. Procedura de recuperare în sine se realizează prin utilizarea de utilitare care sunt specifice

pentru fiecare familie de hard-disk. Întregul proces de recuperare / reparare poate fi împărțit în

următoarele etape opționale:

- probleme ale plăcii de control şi interfaţă a hard-disk-urilor;

- actualizarea/ înscrierea firmware în memoria flash/NV-RAM;

- testarea citire/ scriere a zonei sistem disk;

- repararea/ încărcarea modulelor firmware defecte (RAM/Disk);

- curăţarea tabelelor defecte G-List&P/List;

- înlocuirea sectoarelor defecte;

- reconfigurarea hard-disk-ului prin salturi peste zonele cu defecte de suprafaţă pe disc

sau blocarea capetelor defecte;

- formatarea de nivel low;

- lansarea şi monitorizarea auto-testului pentru hard-disk.




29

PC-3000 AT




30

Testarea HDD, model Maxtor utilizând PC-3000 PCI

3.2. Standardul RS–232

Standardul a fost elaborat pentru comunicaţia digitală între un calculator şi un terminal

aflat la distanţă sau între două terminale, fără utilizarea unui calculator. Terminalele erau

conectate prin linii telefonice, astfel încât erau necesare modem-uri la ambele capete ale liniei de

comunicaţie. Ambele standarde RS–232 sau RS–232C specifică semnalele folosite pentru

comunicaţie, nivelele de tensiune, protocolul utilizat pentru controlul fluxului de date şi

conectorii interfeței seriale. Standardul RS–232C defineşte atât o comunicaţie asincronă, cât şi

una sincronă.

O legătură de bază RS-232C necesită doar trei conexiuni: una pentru transmisie, una

pentru recepţie şi una pentru masa electrică comună. Cele mai multe legături seriale utilizează

însă şi semnale pentru controlul fluxului de date. În cazul unei legături directe fără utilizarea

modem-urilor, standardul RS-232C specifică o distanţă maximă de comunicaţie de 15 m.

Tensiunile electrice specificate de standardul RS-232C sunt următoarele:

- Valoarea logică „0” corespunde unei tensiuni pozitive între +3V şi +25V

- Valoarea logică „1” corespunde unei tensiuni negative între -3V şi -25V

Sunt aplicaţii de genul celor de testare a unor echipamente electronice care folosesc de

asemenea o interfaţă RS-232 şi nu necesită semnale specifice modem-urilor. Pentru aceste

echipamente este suficientă utilizarea semnalelor RD, TD si GND (Masa).

Cele mai importante semnale sunt descrise în continuare:

- Transmit Data, TD (Transmisie Date) – Datele sunt transmise serial pe această linie de

către calculator. După bitul de start se transmite bitul cel mai puţin semnificativ al unui caracter

(1 byte).

- Receive Data, RD (Recepţie Date) – Această linie este utilizată de calculator pentru

recepţia datelor de la modem sau alt echipament extern.




31

Cablu USB la RS-232 (DB9) Conectarea unui cablu telefonic RJ 11 la RS-232

FIŞA DE EVALUARE

Exerciţiul 1: Pentru fiecare item, încercuiţi litera/ literele corespunzătoare răspunsului corect.

1. Care din următoarele interfeţe de conectare a hard-disk-ului sunt reale ?

a) PATA

b) USB

c) SATA

d) GATA

2. Conectarea incorectă a următoarelor componente poate provoca erori de transfer de date:

a) Unitatea de stocare

b) Procesor

c) Memorie

d) Ventilator

3. Cum se numesc acele programe prin intermediul cărora se asigură comanda şi controlul hard-

disk-ului ?

a) Controler

b) Driver

c) BIOS-ul

d) Firmware

Exerciţiul 2: Precizaţi în dreptul fiecărui enunţ dacă este adevărat [A] sau fals [F].

1. O legătură de bază RS-232C necesită doar trei conexiuni: una pentru transmisie, una pentru

recepţie şi una pentru masa electrică comună.




32

2. Tensiunile electrice specificate de standardul RS-232C sunt următoarele: valoarea logică „0”

corespunde unei tensiuni pozitive între 0V şi 0,8V; valoarea logică „1” corespunde unei

tensiuni pozitive între 2V şi 5V.

3. Transmiterea serială a unui caracter (byte) impune încadrarea lui între un bit de start şi un bit

de stop.

Barem de corectare

Exerciţiul 1: 1-a, c; 2-a, b, c; 3-d.

Exerciţiul 2: 1-A; 2-F; 3-A.




33

4. Operaţiunile de reparare a hard-disk-urilor şi recuperare a datelor

efectuate în clean room

Prezentarea în clean room a părţilor constructive mecanice şi electronice ale hard-disk-urilor:

- circuitul electronic al hard-disk-ului

- ansamblul de capete de citire

- motorul şi ansamblul platanelor

- prezentarea diverselor probleme mecanice şi electronice care previn funcţionarea corectă

a hard-disk-ului

- înlocuirea ansamblului de capede de citire

- înlocuirea platanelor unui hard-disk

- utilizarea interfeţei PC-3000 în vederea izolării unuia sau mai multe capete de citire

pentru a putea face operaţiunea de recuperare a datelor

- utilizarea interfeţei şi software-ului PC-3000 pentru extragerea şi salvarea datelor de pe

un hard-disk defect

- utilizarea interfeţei PC-3000 pentru a face o copie identică a unui hard-disk cu probleme

de citire


4.1. Circuitul electronic al hard-disk-ului

La partea de jos a hard disk-ului se găseşte placa logica. Aceasta este o piesa importanta

,o putem numi chiar creierul HDD-ului. Aceasta oferă calculatorului “manualul de utilizare”.

Prin aceasta, calculatorul îşi poate face o idee despre dispozitivul conectat (HDD): ce tip este, cat

de mare este(dimensiune exprimata in GB), ce cablu este conectat si cum se accesează

dispozitivul. Fără aceasta placa calculatorul n-ar putea detecta existent unui HDD instalat si nici

nu va putea efectua transferul de date.

Placa logica cuprinde 4 zone de interes: controller-ul,memoria Flash-ROM, motor driver

si memoria RAM (denumita si Buffer).

Cea mai importanta componentă din cele 4 prezentate este controller-ul. Acesta are rolul

de a schimba datele dintre hard disk si restul calculatorului, de asemenea controlează motoarele

de pe hard disk, precum si comenzile de citire/scriere.

Memoria Flash-ROM (Read Only Memory) are rolul de a stoca driver-ul hard disk-ului

folosit. Aceasta zona de memorie este inaccesibila unui utilizator normal, de asemenea este




34

nerecomandata rescrierea acestei zone, uneori alterând întreaga structura a HDD-ului. In unele

cazuri acest chip lipseşte, fiind inclus în controller.

Cu uşurinţă se poate localiza pe placa de circuit şi ,,Motor Driver”( motorul hdd-ului).

Aceasta componentă a apărut din nevoia de a suplimenta rolul controller-ului. De fapt, preia

comenzile trimise de controller, transmiţând mai departe valorile necesare pentru funcţionarea

celorlalte componente.

A patra componentă de pe placa logică este memoria RAM (Random Access Memory)

cunoscută, de asemenea, sub denumirea de buffer. Acest chip are un rol de asemenea important,

având următoarele caracteristici: capacitatea de date şi viteza de transfer dintre hdd şi calculator.

4.2. Ansamblul de capete de citire/scriere

În principiu, capetele de citire/scriere sunt electromagneţi care efectuează conversia

semnalelor electrice în câmpuri magnetice şi invers. Fiecare bit de date este înregistrat pe disc

utilizând o anumită metodă de codificare.

O unitate de discuri are de obicei câte un cap de citire/scriere pentru fiecare faţă a

platanelor. Fiecare cap este montat pe un braţ, existând un singur mecanism de deplasare pentru

toate capetele. Fiecare cap de citire/scriere este menţinut la o distanţă redusă de suprafaţa

platanului corespunzător cu ajutorul unui arc. Astfel, poziţia capului este independentă de




35

orientarea platanului. Deoarece suprafaţa alocată unui bit este foarte redusă (0,1 × 2 μm), capul

trebuie menţinut la o distanţă suficient de redusă de suprafaţă pentru a putea detecta câmpurile

magnetice slabe. Dacă, în cazul discurilor flexibile viteza de rotaţie este redusă, de 360 RPM

(rotaţii pe minut), viteză la care capul poate fi în contact direct cu suprafaţa platanului, discurile

fixe se rotesc cu viteze cuprinse între 5.400 şi 10.000 RPM. La o asemenea viteză, capul nu

poate fi în contact cu suprafaţa, şi în acelaşi timp nu se poate îndepărta de aceasta la o distanţă

mai mare de o fracţiune de micron. O asemenea distanţă este mai mică decât lungimea de undă a

luminii vizibile. Atunci când discul se roteşte cu viteza nominală, se creează o pernă de aer între

capul de citire/scriere şi disc, ca urmare a efectului planar. Deci, capul “pluteşte” deasupra

discului, la o distanţă numită înălţime de plutire, care este determinată de viteza de rotaţie, forma

capului şi tensiunea arcului. Chiar dacă suprafaţa nu este perfect plată, capul va urmări

neregularităţile. Înălţimea de plutire tipică este cuprinsă între 0,1 şi 0,2 μm, existând tendinţa

reducerii acesteia pe măsura creşterii densităţii de înregistrare.

Tehnologii de realizare a capetelor de citire/scriere

1. Capete de ferită

Aceste capete sunt formate dintr-un miez de oxid de fier în formă de U pe care sunt

înfăşurate bobine. Pentru scriere, curentul electric din înfăşurările bobinelor creează un câmp

magnetic polarizat care magnetizează suprafaţa platanului deasupra căruia se află capul. Pentru

citire, procesul este invers. O îmbunătăţire a capetelor de ferită originale (monolitice) este

reprezentată de tehnologia capetelor de ferită compuse, care au un miez de ferită de dimensiuni

mai reduse, fixat cu sticlă într-un înveliş ceramic. Această construcţie permite ca întrefierul să fie

mai redus, fiind posibilă creşterea densităţii pistelor. Capetele de ferită au dimensiuni şi mase

mari, motiv pentru care necesită o înălţime de plutire mare, pentru a se preveni contactul cu

suprafaţa discurilor. De aceea, ele nu pot fi utilizate pentru discurile actuale de capacitate

ridicată, care necesită densităţi de înregistrare ridicate.

2. Capete cu întrefier metalizat

Aceste capete, numite “Metal-In-Gap” (MIG), reprezintă îmbunătăţiri ale capetelor de ferită.

Ele utilizează un aliaj metalic special în zona întrefierului, care este aplicat printr-un proces de

depunere în vid. Prin utilizarea aliajului metalic se îmbunătăţesc în mod semnificativ

proprietăţile magnetice ale capetelor MIG. Aceste proprietăţi permit creşterea densităţii de

înregistrare pe suportul magnetic. Pe măsura creşterii cerinţelor privind densitatea de

înregistrare, capetele MIG au fost înlocuite cu capete realizate cu alte tehnologii.

3. Capete cu film subţire




36

Denumirea acestor capete provine de la modul de fabricaţie al acestora printr-un proces

fotolitografic, similar cu modul de fabricaţie al circuitelor integrate. Acest proces permite

realizarea unor capete cu dimensiuni foarte reduse, ale căror caracteristici pot fi controlate cu

precizie. Întrefierul este extrem de îngust, miezul fiind realizat dintr-un aliaj de fier şi nichel cu

proprietăţi magnetice mult îmbunătăţite, faţă de miezul capetelor de ferită. Capetele cu film

subţire generează impulsuri magnetice ascuţite, care permit scrierea cu densităţi foarte ridicate.

Aceste capete cu dimensiuni şi mase reduse pot pluti la înălţimi mult mai reduse decât capetele

de ferită şi capetele MIG. Înălţimea de plutire poate fi redusă sub 0,1 μm. Această tehnologie a

fost utilizată pe scară largă în ultimii ani. Pe măsura creşterii capacităţii discurilor, capetele cu

film subţire tind să fie înlocuite de capetele magnetorezistive.

4. Capete magnetorezistive

Aceste capete au fost introduse de compania IBM (Industry Business Machine), şi ele oferă

actualmente performanţele cele mai ridicate. Capetele magnetorezistive utilizează un principiu

diferit faţă de celelalte capete de citire, şi anume faptul că rezistenţa unui material conductor se

modifică în prezenţa unui camp magnetic. Modificarea rezistenţei determină modificarea

intensităţii unui curent electric. Aceasta permite detectarea unor semnale mai slabe, şi deci,

creşterea capacităţii de înregistrare. Costul acestor capete este însă mai ridicat din cauza

procesului de fabricaţie mai complex. Deoarece capetele magnetorezistive sunt sensibile la

câmpurile magnetice exterioare, unităţile care utilizează asemenea capete trebuie ecranate.

Capetele magnetorezistive se utilizează numai pentru citire. Pentru scriere se utilizează un cap

inductiv standard, de obicei cu film subţire. Cele două capete sunt reunite de obicei într-un

singur ansamblu de citire/scriere.

Capetele de citire şi scriere ale unui platan

Separarea funcţiilor de citire şi scriere are mai multe avantaje. Capetele tradiţionale care se

utilizează atât pentru citire, cât şi pentru scriere sunt rezultatul a numeroase compromisuri,

deoarece multe îmbunătăţiri care ar creşte eficienţa citirii ar reduce eficienţa scrierii, şi invers.

De exemplu, funcţia de citire necesită un întrefier îngust pentru creşterea rezoluţiei, în timp ce

funcţia de scriere necesită un întrefier cu lăţime mai mare. De asemenea, dacă se creşte numărul




37

de spire din jurul miezului unui cap de citire/scriere standard, se creşte sensibilitatea capului la

citire, dar va fi mai dificilă scrierea cu viteză ridicată. Prin utilizarea unor capete separate pentru

citire şi scriere, ele pot fi optimizate în mod independent

4.3. Motorul si ansamblul platanelor

Un hard-disk obisnuit are unul sau mai multe platane sau discuri. De-a lungul anilor,

hard-disk-urile pentru sistemele PC au existat în mai multe tipodimensiuni. De regulă,

dimensiunea fizică a unei unităţi este exprimată prin dimensiunea platanelor:

- 51/4-inch (practic 130 mm, adică 5,12 inci)

- 31/2 inch (practic 95 mm, adică 3,74 inci)

- 21/2 inch

- 1,8 inch

Majoritatea unităţilor de hard-disc au două sau mai multe platane, unele dintre unităţile

mai mici având unul singur. Numărul de platane pe care le poate avea o unitate este limitat de

înălţimea fizică a unităţii. Platanele sunt confecţionate, de regulă, dintr-un aliaj de aluminiu, care

le conferă atât rezistenţa, cât şi greutate redusă. Dorinţa producătorilor de a obţine densităţi tot

mai mari si unităţi mai mici, a dus, însă, la utilizarea platanelor confecţionate din sticlă (sau, mai

exact, dintr-un material compozit sticlă-ceramică).

Platanele din sticlă oferă o rigiditate mai mare decât metalul (pentru că metalul poate fi

îndoit, iar sticla nu) şi, de aceea, pot fi prelucrate la jumătate din grosimea discurilor

convenţionale din aluminiu, uneori chiar mai puţin. Platanele de sticlă sunt, de asemenea, mult

mai stabile termic decât cele din aluminiu, adică nu se dilata şi nu se contractă prea mult la

variaţiile de temperatură.

Pachetele de discuri trebuie să fie asamblate în condiţii de curăţenie extremă, condiţii

care trebuie menţinute şi în timpul funcţionării. Unitatea de discuri nu este perfect etanşă, fiind

permisă pătrunderea aerului prin intermediul unor filtre. Totuşi, datorită imperfecţiunilor de

filtrare, în interiorul unităţii pot pătrunde particule de fum sau de praf. Una din cauzele cele mai

obişnuite de distrugere a discurilor este deteriorarea suprafeţei acestora de către impurităţile

colectate de capetele de citire/scriere. O altă cauză poate fi reprezentată de şocurile aplicate

unităţii în timpul funcţionării. Dacă deteriorarea se produce în zona directorului, recuperarea

datelor poate fi imposibilă.

4.4. Prezentarea diverselor probleme mecanice şi electronice care previn funcţionarea

corectă a hard-disk-ului

În primul rând, sa nu uităm faptul că hard disk-ul este un mediu de stocare magnetic,

foarte sensibil, pe care datele sunt stocate pe o perioadă limitată de timp. De ce limitată?




38

Deoarece aceste date le putem pierde oricând, uneori cu imposibilitatea de a le recupera, datorită

apariţiei unor erori.

Erorile reprezintă neconcordanţa dintre datele care apar ca fiind stocate şi datele care se

găsesc efectiv pe un mediu de stocare. Erorile pot fi împărţite în două mari categorii:

4.4.1. Erori de structură (logice)

Aceste erori apar în cadrul tabelei de alocare a fişierelor şi dosarelor. Cel mai comun tip

de eroare se manifestă prin afişarea eronată a spaţiului de stocare disponibil. Utilitarele

specializate în corectarea erorilor pot corecta rapid acest tip de erori.

Cum apar astfel de erori? Tocmai s-a întrerupt curentul electric? Calculatorul s-a blocat şi a

trebuit să apelaţi la butonul reset? Un program care tocmai se instala s-a blocat? Este posibil ca

în urma acestor evenimente să fi apărut unele inconsistenţe în structura fişierelor şi dosarelor.

4.4.2. Erori de suprafaţă

Acest tip de erori au legătură cu hardware-ul în sine şi se manifestă prin apariţia unor

sectoare defecte fizic pe suprafaţa de stocare. Din moment ce dischetele sunt o amintire, hard

disk-ul este în prezent cel mai predispus dispozitiv de stocare la astfel de erori. Capul de citire al

hard disk-ului pluteşte la o distanta de 0,3 microni faţă de suprafaţa de stocare, aşa că orice

atingere dintre capul de citire si suprafaţa de stocare poate duce la apariţia unor zone deteriorate,

în care biţii nu pot fi stocaţi corect (erori magnetice).

Datele stocate în cadrul unui sector devenit defect sunt pierdute. În urma verificării

suprafeţei de stocare, firmware-ul hard disk-ului sau sistemul de operare izolează sectoarele

defecte pentru ca stocarea datelor să se realizeze în condiţii de siguranţă.

Erorile de suprafaţă, mult mai grave, de altfel, pot interveni în situaţii diverse:

- manipulare neatentă -hard disk-urile sunt dispozitive sensibile şi suportă, în general, şocuri de

doar câteva sute de grame;

- supraîncălzire -discurile ce reţin informaţia se învârt cu un număr de rotaţii cuprins între 4400

şi 15.000. Temperaturile excesive atinse de un hard disk pot cauza defecţiuni. (aveţi şi opţiunea

instalării unor sisteme de răcire a hard disk-ului, dacă observaţi că acesta încălzeşte foarte tare);

- întreruperea bruscă a curentului electric -hard disk-urile actuale sunt destul de rezistente la

şocurile provocate de întreruperea bruscă a curentului electric, în timpul scrierii sau accesării de

date. Totuşi, nu este cu totul exclusă posibilitatea avarierii suprafeţei de stocare.

Sectoarele defecte (bad sectors) pot apărea, după un anumit timp de funcţionare, la

orice tip de hard-disk. În majoritatea cazurilor „bad-urile” care apar reprezintă o cantitate

neînsemnată din spaţiul de stocare (sub 0,001 % în cazul hard disk-urilor actuale).




39

Astăzi un hard-disk beneficiază si de sectoare de rezervă – spare sectors, în engleză. Atunci când

electronica hard disk-ului detectează un sector defect, îl scoate din uz, înlocuindu-i adresa cu una

din cele ale sectoarelor de rezervă.

4.5. Înlocuirea ansamblului de capete de citire/ înlocuirea platanelor unui hard-disk

Aceste doua operaţii de bază se fac numai într-o camera curată ( Clean Room 100), adică

o zonă de lucru cu temperatura şi umiditatea controlate, pentru a proteja echipamentul sensibil la

contaminare, cu iluminare foarte bună şi sisteme bune de ventilaţie, fără să existe praf. Incinta

trebuie curăţată zilnic pentru a preveni contaminarea.

Cele mai multe laboratoare de recuperare date au cel puțin un clean room pentru a efectua

procedurile de recuperare.

Orice mediu de stocare fizic deteriorat (ex: hdd) trebuie să fie recuperat într-o cameră curată.

Fără o cameră curată, platanele se pot contamina. Dacă un platan de hard disk a devenit

contaminat, capetele se pot prinde pe aceste particule si pot distruge suprafaţa acestuia. Acest

lucru poate duce la pierderea de date.

Înlocuirea componentelor interne ale unui hard-disk nu poate fi efectuată la orice magazin de

reparații de calculatoare. Serviciile de recuperare de date necesită instrumente specializate de

recuperare a datelor și sunt efectuate la centre specializate de recuperare a datelor, nu la bancul

de lucru din atelierele standard de depanare ale computerelor.

4.6. Utilizarea interfeţei PC-3000 in vederea izolării unuia sau mai multor capete de citire

pentru a putea face operaţiunea de recuperare a datelor/utilizarea interfeţei şi software-

ului PC-3000 pentru extragerea şi salvarea datelor de pe un hard-disk defect

PC-3000 este o interfaţă care poate comunica între driver-ul hard-disk-ului şi utilizatorul

care primeşte informaţii despre starea componentei. În momentul în care driverul nu mai trimite

informaţii, HDD-ul poate o întâmpina o problemă de natură electrică sau mecanică.

Folosind PC-3000 putem analiza informaţiile trimise de driver, astfel încât avem posibilitatea de

a determina exact cauza pentru care componenta noastră nu mai funcţionează în parametrii

normali. Aceasta tehnologie ne permite nouă, utilizatorilor, care nu avem la dispoziţie o ,,cameră

curată”, despre care am vorbit anterior, să putem recupera şi diagnostica corect eventualele erori

apărute din diverse motive.

PC-3000 este un program care poate recupera date de pe dispozitivele afectate. Aceste

etape sunt realizate în ordinea prezentată mai jos:

- este analizat controllerul cât şi interfaţa cu calculatorul;

- memoria flash(RAM) este rescrisa;




40

- forţează hdd-ul să booteze (citească) folosind un loader extern (doar în cazul în care hdd-ul nu

face conexiunea cu calculatorul)

- este testată fiecare componenta în parte, punându-se la îndoială integritatea sistemului;

- sunt înlocuite bad-urile identificate cu zone nealterate de memorie;

- memoria este formatată după ce se face un back-up, în care utilizatorul poate sa salveze

eventualele date;

FIŞA DE EVALUARE


1. Controllerul are rolul de a:

a) optimiza algoritmi de prelucrare a datelor

b) schimba datele dintre HDD şi restul PC-ului

c) asigură viteză mare de transfer a datelor

d) creşte durata de viaţă a HDD-ului

2. Raportat la tehnologia din zilele noastre un HDD are dimensiunea de:

a) 8 GB

b) 200 MB

c) 1 TB

d) 56 KB

3. O “cameră curată” (clean room) reprezintă:

a) o zona ce face parte din HDD

b) locul unde se prelucrează datele

c) partea componenta în care se localizează controllerul

d) o zona de lucru cu temperatura şi umiditate controlate, în care se depanează HDD-ul

4. Printre funcţiile de baza ale softului PC-3000 se numără şi funcţia de:

a) curăţire fizică a HDD-ului

b) diagnosticare şi recuperare de date

c) menţinere constantă a temperaturii HDD-ului

d) eliminarea bad-urile fizice ale HDD-ului

5. Placa logică (circuitul electronic) este constituită din 4 mari componente:

a) controller, flash ROM, buffer (RAM), motor Driver

b) controller, flash ROM, chipset audio, porţi logice




41

c) micro-controller, porţi logice, buffer (ROM), regiştri

d) controller, flash ROM, chipset audio, regiştri

6. Capetele de citire/scriere sunt:

a) electronice

b) electro-magnetice

c) magnetice

d) electrice

7. Discurile unui hard-disk se rotesc cu viteze fixe între:

a) 100-500 rpm

b) 10-1000 rpm

c) 5400-10000 rpm

d) 15000-50000 rpm

8. Capetele cu intrefier metalizat se mai numesc si:

a) metal-în-gap (MIG)

b) metal-read (MR)

c) metal-write-read (MWR)

d) metal-unity-gap (MUG)

9. Erorile de suprafaţa au legatură cu hardware-ul în sine şi se manifestă prin:

a) apariţia unor sectoare defecte logic

b) creşterea temperaturii optime de funcţionare a HDD-ului

c) creşterea vitezei de transfer de date

d) apariţia unor sectoare defecte fizic pe suprafaţa de stocare

Barem de corectare

1-b; 2-c; 3-d; 4-b; 5-a; 6-b; 7-c; 8-a; 9-d;




42

5. Auditarea produselor IT


5. 1. Calitatea şi caracteristicile calităţii produselor

Calitatea reprezintă aptitudinea unui ansamblu de caracteristici intrinseci de a satisface

cerinţele. Conform acestei definiţii, calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci

printr-un ansamblu de caracteristici. Totodată, calitatea nu este de sine stătătoare. Ea există

numai în relaţie cu cerinţele.

Cerinţa reprezinţă expresia unei nevoi sau a unei aşteptări declarate, de regulă implicită

sau impusă. Termenul de implicit semnifică, de regulă, faptul că, în practica curentă, organizaţia

sau clienţii săi consideră nevoia sau aşteptarea respectivă ca fiind implicită (subînţeleasă). De

exemplu, în cazul achiziţionării unui calculator/ laptop, clientul precizează o serie de

caracteristici generale pe care le doreşte, dar nu va cere ca produsele respective să nu

electrocuteze, o asemenea cerinţă fiind implicită. Cerinţele se pot referi la cerinţele pieţei

(clientului), cerinţele contractuale, cerinţele interne ale organizaţiei sau cerinţele societăţii.

Operaţionalizarea conceptului de calitate a produselor, în relaţie cu nevoile utilizatorilor,

se realizează prin intermediul caracteristicilor calităţii. Caracteristica reprezintă o trăsătură

distinctivă, proprie sau atribuită unui produs, proces sau sistem.

Prin caracteristicile calităţii înţelegem caracteristicile unui produs, proces sau sistem,

referitoare la o cerinţă. Prin urmare, caracteristicile calităţii reprezintă acele caracteristici ale

produsului/ procesului/ sistermului prin intermediul cărora se evaluează la un moment dat gradul

de satisfacere a cerinţelor clienţilor.

Caracteristicile calităţii produselor pot fi grupate pe următoarele categorii: tehnico-

funcţionale, constructive, de disponibilitate, estetice, economice, sanogenetice, ecologice.

a) Caracteristicile tehnice se referă la proprietăţile intrinseci ale produselor, ele având un

rol determinant în asigurarea funcţionalităţii acestora. Caracteristice tehnice sunt determinate de

calitatea resurselor utilizate şi aproceselor de realizare a produselor.

Există o mare diversitate de caracteristici tehnice, în funcţie de natura produselor. De

exemplu, în cazul unui laptop/ notebook, asemenea caracteristici sunt: tipul şi modelul de

procesor, tipul şi capacitatea memoriei RAM, capacitatea hard-disk-ului etc.

Ţinând cont de importanţa acestor caracteristici, mai ales în cazul unor produse cum ar fi

calculatoarele, se preferă utilizarea noţiunii de „nivel tehnic al produselor”, asociat uneori

termenului de calitate.




43

b) Caracteristicile funcţionale se referă la comportarea în utilizarea a produselor,

exprimându-se prin intermediul disponibilităţii produselor. Nivelul acestor caracteristici

determină în mod hotărâtor costurile pe care le implică utilizarea produselor.

c) Disponibilitatea reprezintă aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini funcţia specificată, la

un moment dat sau într-un interval de timp stabilit. Disponibilitatea produselor este dată de

fiabilitate şi mentenabilitate.

Fiabilitatea reprezintă probabilitatea ca un produs să funcţioneze fără defectări, într-un

interval dat, în condiţiile de utilizare prevăzute. Fiabilitatea exprimă, prin urmare, probabilitatea

menţinerii calităţii în timp.

Mentenabilitatea reprezintă probabilitatea ca starea de bună funcţionare a produsului să

fie restabilită, ca urmare a unei defectări, într-un interval de timp dat. Prin urmare,

mentenabilitatea reprezintă aptitudinea unui produs defect de a fi repus în stare de funcţionare,

într-un interval de timp dat.

Pentru menţinerea sau restabilirea capacităţii de bună funcţionare a produselor sunt

întreprinse o serie de activităţi, denumite activităţi de mentenanţă. Mentenanţa poate fi:

- preventivă, atunci când se efectuează la intervale de timp prestabilite, pentru reducerea

riscului defectării produselor;

- corectivă, atunci când se efectuează după apariţia unei defectări, în scopul restabilirii

capacităţii de funcţionare a produsului (de exemplu, înlocuirea sursei la un calculator).

d) Caracteristicile estetice exprimă gradul de perfecţiune a produselor şi se exprimă prin

intermediul unor categorii estetice, şi anume: formă, linie, ornament, culoare, simetrie, armonie,

stil etc. De exemplu, în cazul unor calculatoare/ laptop-uri/ notebook-uri, aceste caracteristici pot

avea un rol determinant în diferenţierea unor modele identice din punct de vedere al

caracteristicilor tehnico-funcţionale.

e) Caracteristicile economice se referă la acele trăsături ale produselor care influenţează în

mod direct costurile în utilizare. În cazul unor calculatoare/ laptop-uri, asemenea caracteristici

sunt, de exemplu, consumul de curent electric, autonomia de lucru a bateriei.

f) Caracteristicile sanogenetice sunt acele trăsături ale produselor care influenţează în mod

hotărâtor sănătatea consumatorului. De exemplu, în cazul unor calculatoare/ laptop-uri/

notebook-uri, aceste caracteristici se referă la radiaţiile emise de monitor/ display.

g) Caracteristicile ecologice sunt acele trăsături ale produselor şi proceselor care

influenţează în mod hotărâtor mediul înconjurător. Exemple de caracteristici ecologice:

conţinutul produselor în subsanţe poluante, biodegradabilitatea unor produse, nivelul de zgomot

etc.




44

5.2. Prezentarea noţiunii de audit

Auditul reprezintă o examinare a calităţii produselor, serviciilor, proceselor unei

întreprinderi sau a sistemelor calităţii în ansamblu.

Scopurile principale ale efectuării auditurilor sunt:

- evaluarea conformităţii proceselor şi rezultatelor proceselor în raport cu documentaţia de

referinţă (standarde, normative, specificaţii tehnice etc);

- evaluarea conformităţii sistemului calităţii organizaţiei sau a unor elemente ale sistemului

calităţii cu cerinţele specificate;

- evaluarea eficacităţii sistemului calităţii;

- identificarea punctelor critice ale sistemului calităţii;

- iniţierea şi urmărirea aplicării măsurilor corective şi de îmbunătăţire.

Prin conformitate se înţelege îndeplinirea unei cerinţe. Neconformitatea reprezintă

neîndeplinirea unei cerinţe referitoare la o utilizare intenţionată sau specificată. De exemplu, în

standardul unei computer sunt specificate o serie de cerinţe privind caracteristicile tehnice. Dacă

aceste cerinţe sunt îndeplinite, spunem că „produsul este conform” cu cerinţele specificate. În

caz contrar, „produsul este neconform” cu aceste cerinţe.

Pe baza rezultatelor obţinute în urma auditului, se stabilesc acţiunile corective necesare

pentru eliminarea cauzelor neconformităţilor constatate şi pentru îmbunătăţirea produselor,

serviciilor, proceselor sau sistemului de management al calităţii firmei.

Auditul de produs reprezintă o examinare a calităţii produsului şi are ca scop evaluarea

conformităţii caracteristicilor de calitate ale unui produs finit sau semifinit (componente,

subansamble) în raport cu cerinţele clientului sau cu cerinţele specificate în documentele de

referinţă.

Examinarea calităţii produsului se poate realiza prin observare, inspecţie, încercare,

verificare, analiză şi prin alte mijloace.

- Prin inspecţie se înţelege evaluarea conformităţii unui produs sau proces, pe bază de

observare.

- Prin încercare se înţelege determinarea uneia sau mai multor caracteristici ale unui

produs sau proces, determinare efectuată în conformitate cu o procedură stabilită;

- Verificarea reprezintă confirmarea îndeplinirii cerinţelor specificate referitoare la un

anumit produs sau proces, prin furnizare de dovezi obiective.




45

Pentru executarea unui audit de produs trebuie parcurse următoarele etape:

- examinarea produsului în raport cu documentele de referinţă, cu procesele implicate în

realizarea produsului şi cu materialele, subansamblele folosite la fabricaţia sa;

- elaborarea raportului de examinare, în care se trec neconformităţile constatate;

- analiza neconformităţilor şi a cauzelor care le-au generat;

- stabilirea măsurilor corective şi de îmbunătăţire necesare;

- supravegherea aplicării acestor măsuri.

Exemple de corecţii care pot fi efectuate în cazul constatării unei neconformităţi la un

produs:

- reprelucrare: acţiune asupra unui produs neconform pentru a-l face conform cu cerinţele;

- reclasare: modificarea clasei unui produs neconform pentru a-l face conform cu cerinţe

diferite de cele iniţiale;

- reparare: acţiune asupra unui produs neconform, întreprinsă cu scopul de a-l face

acceptabil pentru utilizarea prevăzută;

- rebutare: acţiune asupra unui produs neconform, pentru a împiedica utilizarea acestuia în

scopul prevăzut iniţial.

Auditul de proces se efectuează pentru evaluarea conformităţii unui proces (de proiectare,

producţie, administrativ etc) în raport cu cerinţele clientului sau cu cerinţele specificate în

documentele de referinţă. Prin auditul de proces se urmăreşte eficacitatea măsurilor de asigurare

a calităţii referitoare la procesul respectiv, stabilindu-se măsurile corective necesare.

Efectuarea unui audit de proces presupune:

- examinarea elementelor relevante pentru calitatea procesului auditat;

- valabilitatea documentelor referitoare la proces (instrucţiuni de lucru, desene de

execuţie);

- posibilitatea echipamentelor tehnologice de a executa procese de calitatea obţinută;

- gradul de uzură al echipamentelor;

- analiza materiilor prime şi materialelor utilizate;

- elaborarea unor documente care vor cuprinde rezultatele examinarilor anterioare

(rapoarte de examinare, liste de verificare);

- elaborarea raportului de audit cu specificarea neconformităţilor constatate;

- analiza neconformităţilor şi cauzele acestora;

- stabilirea măsurilor corective.




46

5.3. Auditul IT

Auditul IT reprezintă procesul de colectare şi evaluare a sistemelor informatice

(hardware) precum şi a soluţiilor software IT folosite în cadrul unei organizaţii.

Procesul de audit IT implică verificarea inventarului IT (echipamente, software),

verificarea configuraţiilor şi software-ului aferent.

Rezultatul auditului IT este un document ce sumarizează toate produsele înregistrate şi

verificate, împreună cu configuraţia existentă a fiecărui produs în parte. La cerere, informaţiile

sunt transformate într-o evaluare comercială a produselor şi se atribuie o valoare de piaţă la

momentul respectiv.

Pentru executarea acestui audit IT trebuie parcurse următoarele etape:

- primirea în custodie a lotului de produse care trebuiesc auditate;

- etichetarea (numerotarea) produselor care fac subiectul auditului (notebook-uri);

- testarea şi introducere în baza de date Excel (CRM);

- generarea unui raport cu privire la starea produselor auditate.

Raportul se livrează Beneficiarului acestui audit. În funcţie de dorinţa beneficiarului,

auditul poate continua cu operaţiuni suplimentare, cum ar fi:

- ştergerea certificată a datelor;

- recondiţionare produse (aducere la parametri optimi, pentru ca produsul să poată deveni

vandabil – producere valoare adaugată);

- reciclare;

- instalarea sistemului de operare (dacă e cazul);

- curăţare, ambalare, etichetare în vederea vânzării.

5.4. Prezentarea tipurilor de teste/ verificări şi a softurilor folosite la testarea notebook-

urilor:

- verificarea vizuală a carcasei notebook-ului, în vederea depistării de zgârieturi/ crăpături/

elemente lipsă. În urma acestor teste, produsul se va încadra într-unul din gradele de

integritate fizică şi funcţională: A, A-, B, B-, C;

- cu ajutorul softului de identificare a soluţiilor hardware, se vor culege date despre

configuraţia sistemului instalat (tip şi capacitate memorie RAM, tip şi model processor,

capacitate hard-disk HDD);




47

- cu un program de identificare a acumulatorului se va verifica tipul acestuia, codul de

producător cât şi date despre starea de încărcare/ descărcare, ciclurile de viaţă şi dacă

celulele mai au capacitatea de a stoca energie;

- cu un soft de verificare a monitorului, se realizează testarea diplayului, unde se va urmări

dacă acesta prezintă zgârieturi, pixeli morţi, pete, puncte sau dacă lămpile interioare cât şi

sistemul de alimentare al acestora este în perfectă stare de funcţionare şi poate reda

culorile în parametri normali;

- cu programul de test pentru tastatură se va verifica dacă toate butoanele, ledurile şi touch-

pad-ul sunt funcţionale;

- cu softul de verificare a camerei video se va testa camera web a dispozitivului;

- identificarea tipului de unitate optică şi testarea funcţionării acesteia;

- verificarea sloturilor USB, a integrităţii celorlalte mufe şi butoane;

- verificarea părţii audio;

- verificarea plăcii video cu ajutorul unui program grafic;

- verificarea riguroasă a hard-disk-ului.

În urma tuturor acestor teste, se va înregistra în baza de date creată (CRM), modelul

notebook-ului, numărul de ordine al produsului dat în urma etichetării, serialul de fabrică, se va

scana licenţa sistemului de operare instalat pe acesta (dacă există), dimensiunea display-ului

împreună cu toate caracteristicile citite şi observate în procesele de verificare mai sus

menţionate.

Pentru o înţelegere şi mai bună a procesului, ataşăm print screen-uri din softul intern

folosit pentru înregistrarea datelor.

A. Autentificare utilizator:




48

.

B. Alegerea lotului de audit din care fac parte produsele (Service -> Alege lot):

C. Pagina principală în care se introduc produsele (Produse loturi -> Adaugă intrare):




49

D. Se pot realiza căutări în loturile de audit existente, după mai multe criterii (Produse

loturi -> Caută produse):




50

E. Vizualizarea produselor introduse:

F. Exemplu de produs cu toate datele introduse:




51

G. Salvarea produsului auditat în baza de date:




52

FIŞA DE EVALUARE


1. Examinarea calităţii unui produs se poate realiza prin:

a) observare şi inspecţie;

b) încercare şi verificare;

c) analiză şi testare;

d) toate mijlocele de mai sus.

2. Verificarea unui produs are ca scop:

a) evaluarea conformităţii unui produs;

b) determinarea caracteristicilor unui produs;

c) confirmarea îndeplinirii cerinţelor specificate;

d) demonstrarea capabilităţii unui produs.

3. Corecţia este o acţiune întreprinsă pentru a:

a) măsura o neconformitate;

b) identifica o neconformitate;

c) elimina o neconformitate;

d) determina o neconformitate.

4. Repararea reprezintă:

a) o acţiune asupra unui produs neconform, pentru a-l face acceptabil pentru utilizarea

prevăzută;

b) o acţiune asupra unui produs neconform pentru a-l face conform cu cerinţele;

c) o acţiune asupra unui produs neconform, pentru a împiedica utilizarea acestuia în scopul

prevăzut iniţial;

d) modificarea clasei unui produs neconform pentru a-l face conform cu cerinţe diferite de

cele iniţiale.

Exerciţiul 2: Notaţi în dreptul fiecărui enunţ litera A, dacă apreciaţi că enunţul este adevărat sau

litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals.

1. Într-un audit IT se evaluează numai sistemele informatice (hardware).

2. Etichetarea sau numerotarea produselor este o etapă specifică auditului IT.

3. La verificarea monitorului se va urmări dacă lămpile interioare cât şi sistemul de alimentare

al acestora este în perfectă stare de funcţionare.




53

Exerciţiul 3: În coloana A sunt indicate caracteristicile calităţii, iar în coloana B sunt date

definiţiile acestora. Realizaţi asocierile corecte dintre cifrele din coloana A şi literele din coloana

B.

A. Caracteristicile

calităţii B. Definiţii

1. Caracteristici

tehnice;

2. Disponibilitatea;

3. Mentenabilitatea;

4. Fiabilitatea.

a) aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini funcţia specificată la un

moment dat sau într-un interval de timp stabilit;

b) probabilitatea ca un produs să funcţioneze fără defectări, un

interval de timp dat, în condiţiile de utilizare prevăzute;

c) proprietăţile intrinseci ale produselor, cu rol determinant în

asigurarea funcţionării acestora;

d) comportarea în utilizarea a produselor, exprimându-se prin

intermediul disponibilităţii produselor;

e) probabilitatea ca starea de bună funcţionare a produsului să fie

restabilită, ca urmare a unei defectări, într-un interval de timp dat.

Exerciţiul 4: Completaţi spaţiile libere cu informaţia corectă:

1. Calitatea reprezintă aptitudinea unui ansamblu de _____________ intrinseci, de a satisface

cerinţele.

2. Auditul de produs reprezintă o examinare a calităţii produsului şi are ca scop _____________

conformităţii caracteristicilor de calitate ale produsului în raport cu cerinţele.

3. Rezultatul auditului IT este un _____________ ce sumarizează toate produsele înregistrate şi

verificate, împreună cu configuraţia existentă a fiecarui produs în parte.

4. În urma ______________ vizuale a carcasei notebook-ului, produsul se va încadra într-unul

din gradele de integritate fizică şi funcţională.

Barem de corectare

Exerciţiul 1: 1-d; 2-c; 3-c; 4-a.

Exerciţiul 2: 1-F; 2-A; 3-A.

Exerciţiul 3: 1-c; 2-a; 3-e; 4-b.

Exerciţiul 4: 1-caracteristici; 2-evaluarea; 3-document; 4-verificării.




54

6. Testarea sistemelor de calcul tip PC desktop şi notebook

Prezentarea modului de testare a unui sistem de calcul tip PC şi iniţiere în instalarea unui sistem

de operare Microsoft Windows :

1. Prezentarea pe scurt a diferenţelor dintre sistemele de operare Microsoft Windows pe 32 de

biţi si 64 de biţi.

2. Prezentarea posibilelor medii de bootare necesare instalării sistemului de operare.

3. O scurtă prezentare a setărilor din BIOS setup – necesare instalării sistemului de operare.

4. Prezentarea paşilor şi setărilor necesare în decursul instalării sistemului de operare.

5. Instalarea programelor de tip driver necesare pentru funcţionalitatea corectă a diverselor

componente hardware ale unui sistem de calcul tip PC.

6. Prezentarea noţiunii de testare. Prezentarea programelor şi paşilor necesari pentru testarea

sistemelor de calcul tip PC pentru a ne asigura de o funcţionalitate conformă a acestora.


6.1. Prezentarea pe scurt a diferenţelor dintre sistemele de operare Microsoft Windows pe

32 de biţi şi 64 de biţi

Termenii 32 de biți și 64 de biți se referă la modul în care procesorul unui computer

(numit și CPU) tratează informațiile. Versiunea Windows pe 64 de biți gestionează volume de

memorie cu acces aleator (RAM) mai eficient decât un sistem pe 32 de biți.

Pentru a afla dacă pe computerul dvs. se execută versiunea Windows pe 32 de biți sau pe

64 de biți, în Windows 7 sau în Windows Vista, efectuați următoarele: deschideți Sistem făcând

clic pe butonul Start , făcând clic cu butonul din dreapta pe Computer, apoi pe Proprietăți. Sub

Sistem, aveți posibilitatea să vedeți tipul sistemului.

În cazul în care computerul execută Windows XP, efectuați următoarele: faceți clic pe

Start, faceți clic cu butonul din dreapta pe Computerul meu, apoi faceți clic pe Proprietăți. Dacă

nu vedeți în listă „x64 Edition”, atunci executați o versiune Windows XP pe 32 de biți. Dacă în

listă apare „x64 Edition” sub Sistem, înseamnă că executați versiunea Windows XP pe 64 de biți.

Pentru a instala o versiune de Windows 7 pe 64 de biți, vă trebuie un CPU capabil să

execute o versiune de Windows pe 64 de biți. Beneficiile utilizării unui sistem de operare pe 64

de biți sunt mai vizibile atunci când aveți un volum mare de memorie RAM instalată pe

computer, de obicei 4 GO de RAM sau mai mult. În astfel de cazuri, pentru că un sistem de

operare pe 64 de biți poate gestiona volume mari de memorie mai eficient decât un sistem de




55

operare pe 32 de biți, un sistem pe 64 de biți poate răspunde mai bine atunci când execută mai

multe programe în același timp și comută între ele frecvent.

Se poate utiliza opțiunea Upgrade în timpul instalării Windows 7, ceea ce păstrează

fișierele, setările și programele, numai dacă executați în prezent o versiune pe 32 de biți de

Windows Vista și doriți upgrade la versiune pe 32 de biți de Windows 7. În mod similar, dacă

executați o versiune de Windows Vista pe 64 de biți, se poate face upgrade doar la o versiunea

de Windows 7 pe 64 de biți.

Dacă doriți să treceți de la o versiune de Windows pe 32 de biți la o versiune de

Windows 7 pe 64 de biți sau invers, va trebui să faceți copii de rezervă ale fișierelor și să alegeți

opțiunea Particularizat în timpul instalării Windows 7. Apoi va trebui să restaurați fișierele și să

reinstalați programele.

Pentru a instala o versiune de Windows 7 pe 64 de biți pe un computer care execută o

versiune de Windows pe 32 de biți, va trebui să porniți sau să încărcați computerul utilizând

discul sau fișierele de instalare Windows 7 pe 64 de biți.

Dacă porniți computerul utilizând discul sau fișierele de instalare Windows 7 pe 64 de

biți, dar computerul nu este capabil să execute o versiune de Windows pe 64 de biți, veți vedea o

eroare de Manager de încărcare Windows. Va trebui să utilizați un disc sau fișiere de instalare

Windows 7 pe 32 de biți.

Instrumentul Windows Easy Transfer nu poate transfera fișiere de la o versiune de

Windows pe 64 de biți la o versiune de Windows pe 32 de biți. Dacă executați o versiune de

Windows Vista pe 64 de biți și vă gândiți să instalați o versiune de Windows 7 pe 32 de biți,

aveți posibilitatea să mutați manual fișierele într-o locație externă sau să utilizați Copiere de

rezervă și restaurare în Windows Vista.

Majoritatea programelor proiectate pentru versiunea pe 32 de biți de Windows vor

funcționa cu versiunea de Windows pe 64 de biți. Excepțiile de reținut sunt multe programe

antivirus.

Driverele de dispozitiv proiectate pentru versiunea pe 32 de biți de Windows nu

funcționează pe computere care execută versiuni pe 64 de biți de Windows. Dacă încercați să

instalați o imprimantă sau alt dispozitiv care are disponibile doar drivere de 32 de biți,

dispozitivul nu va funcționa corect pe versiuni Windows pe 64 de biți.

Dacă programul este proiectat anume pentru versiunea pe 64 de biți de Windows, nu va

funcționa cu versiunea pe 32 de biți de Windows. Însă, majoritatea programelor proiectate pentru

versiunea pe 32 de biți de Windows funcționează cu versiunea de Windows pe 64 de biți.




56

Driverele de dispozitiv proiectate pentru versiunea pe 64 de biți de Windows nu funcționează pe

computere care execută versiuni pe 32 de biți de Windows.

Pentru a găsi programe și dispozitive care funcționează cu Windows 7, căutați produse

care afișează sigla „Compatibil cu Windows 7”. Acestea au fost testate pentru a fi compatibile cu

versiunile pe 32 de biți și pe 64 de biți de Windows 7.

Sistemele de operare pot fi categorisite din mai multe puncte de vedere. În ceea ce

priveşte modul de funcţionare, OS-urile pot fi împărţite astfel:

- Single-User: OS-uri care permit accesul unui singur utilizator la un moment dat la un

calculator sau resurse. Un exemplu ar fi un Windows XP la care se poate conecta un singur

utilizator la un moment dat

- Multi-User: OS-uri care permit accesul mai multor utilizatori la acelaşi calculator sau

resurse. Un exemplu ar fi un Linux la care se conectează simultan mai mulţi utilizatori. Un OS

poate fi multi-user dar să pornească în mod single-user. Acesta este util în cazuri de mentenanţă

sau scopuri de securitate pentru că nu sunt pornite nici serviciile de reţea.

- Multi-Tasking: OS-ul foloseşte o metodă de partajare a resurselor. Deşi aparent se

execută mai multe procese în paralel, în realitate se execută una singură la un moment dat.

Procesele care trebuie executate sunt puse în aşteptare, însă nici una nu se execută până la sfârşit,

ci se programează executarea parţială a fiecăruia în aşa fel încât să pară că se execută simultan.

- Multi-Process: OS-ul este capabil să ruleze pe calculatoare cu mai multe procesoare şi să

utilizeze capabilităţile oferite de acesta.

- Multi-Threading : OS-ul împarte procesele în mai multe bucăţi (fire de execuţie) pe care

le încarcă şi execută după necesitate.

Sistemele de operare se pot împărţi şi în funcţie de mediul în care sunt folosite. Astfel, se

pot distinge:

- sisteme de operare utilizate în mediul small office/ home office (SOHO) numite şi OS;

- sisteme de operare utilizate în mediul corporativ supus unor cerinţe superioare, numite şi

NOS (Network Operating Systems).

OS-uri Microsoft

Toate sistemele de operare produse de acesta companie au în denumire cuvântul

Windows. De la apariţia primei versiuni din anii ‘80, numită Windows 1.0 şi până la cea mai

recentă, Windows 7, s-a pus un accent foarte mare pe interfaţa grafică. Tocmai de aceea a

devenit cel mai popular sistem de operare.




57

Primele versiuni rulau aplicaţii pe 16 biţi, iar începând cu Windows 95 acestea rulau pe

32 de biţi. Tot Windows 95 reprezenta şi introducerea tehnologiei Plug and Play precum şi

suportul pentru USB. Sistemul de fişiere utilizat începând cu versiunea 95 era FAT 32 (înlocuia

vechiul FAT 16).

Următoarea generaţie a fost Windows 98, acesta având şi o a doua versiune, Windows

Second Edition. Pentru Microsoft a fost una din cele mai de succes versiuni.

Între timp, Microsoft introduce tehnologia NT (New Tehnology). Această tehnologie

urma să înlocuiască vechea tehnologie. Deşi versiunile Windows 2000, Windows XP rulau şi pe

sistemul de fişiere FAT 32, NTFS-ul (New Tehnology File System) începea să devină un

standard, oferind acces şi securitate mai bună.

Cu tehnologia NT, Microsoft lansează primul sistem de operare de reţea, Windows NT

3.1. Era începutul unor versiuni care în momentul de faţă a ajuns la Windows Server 2008. Prin

acestea, Microsoft încerca să intre pe piaţa sistemelor de operare de reţea, dominat de sistemele

de operare Unix-like.

În anul 2001 apărea Windows XP, care avea să devină cel mai longeviv şi mai popular

sistem de operare produs de Microsoft, având numeroase versiuni (Home Edition, Profesional,

Media Center, Tablet PC). Începând cu Windows XP, Microsoft introduce primul sistem de

operare propriu pe 64 de biţi, pentru a suporta procesoarele AMD65, respectiv Intel64.

După ani de dominaţie a Windows Xp-ului, în 2007 apare Windows Vista, cu o interfaţă

şi cu facilităţi mult modificate faţă de predecesor. Cu versiuni pe 32 respectiv 64 de biţi, Vista

apare în mai multe variante (Basic, Home, Premium, Business, Enterprise sau Ultimate). Odată

cu primul Service Pack, performanţele acestui sistem de operare se îmbunătăţesc substanţial,

primele versiuni având unele „slăbiciuni” datorate trecerii la o nouă platformă.

Un alt OS produs de Microsoft este Windows 7, acesta fiind o dezvoltare a Windows

Vista şi având mai multe variante (Starter, Home Basic, Home Premium, Professional,

Enterprise, Ultimate, Home Basic E, Home Premium E, Professional E, Ultimate E), asemănător

Windows Vista.

Mac OS

OS-ul este produs de compania Apple Computers şi rulează pe hardware diferit faţă de

Windows. Macintosh, sau prescurtat Mac, a fost primul calculator cu sistem de operare având

interfaţă grafică, apărând în anul 1984.

Datorită faptului că Mac OS rula doar pe această arhitectură, nu a devenit foarte popular.

Variantele noi de calculatoare Mac suportă deja atât versiuni de Unix-like cât şi Microsoft

Windows, iar sistemul de operare Mac OS poate fi rulat şi pe arhitecturi diferite de Mac.




58

Unix/ Linux

OS dezvoltat de compania AT&T începând din anul 1969. Unele companii şi organizaţii

au dezvoltat numeroase variante proprietare de OS-uri bazate pe Unix, acestea având denumirea

de Unix-like.

În 1983 a fost lansat proiectul GNU, pentru realizarea unui sistem de operare gratuit

Unix-like. Kernel-ul acestui nou OS a fost realizat de către un student suedez, pe nume Linus

Torvalds şi a fost numit Linux.

În 1992 a fost lansată prima versiune Linux sub GNU General Public License, prin care

oricine putea utiliza OS-ul, însă la rândul lui trebuia să ofere gratuit mai departe propria versiune

dezvoltată. Datorită faptului că era gratuit (nu doar OS-ul, ci tot codul sursă) au fost dezvoltate

mai multe distribuţii (Fedora, openSUSE, Debian GNU/Linux, Ubuntu, Mandriva Linux,

Slackware Linux, Gentoo şi altele). S-au dezvoltat şi unele comerciale cum ar fi de exmplu Red

Hat Enterprise Linux sau SUSE Linux Enterprise.

Aceste sisteme de operare au fost create încă de la primele versiuni, spre deosebire de

cele produse de Microsoft, pentru a fi folosite în reţea, adică fiind NOS-uri. Ca urmare

performanţele şi fiabilitatea acestora este pe măsură.

6.2. Prezentarea posibilelor medii de bootare necesare instalării sistemului de operare

Testarea produselor se va face de pe sisteme de operare ce bootează şi rulează de pe surse

externe (hdd extern,usb), pentru a evita deteriorarea sau pierderea accidentală a datelor

clientului.

6.3. O scurtă prezentare a setărilor din BIOS setup – necesare instalării sistemului de

operare

Cea mai uzuală metodă de instalare a sistemului de operare este de pe CD sau DVD.

Acest lucru presupune realizarea unei setări de BIOS, care să permită citirea unităţii optice ca

primă secvenţă de boot.

După pornirea calculatorului, meniul BIOS este accesibil prin apăsarea tastelor indicate

în mesajul Press DEL to enter setup, F8 to enter Boot Menu. Alte taste folosite pentru aceesarea

BIOS-ului mai pot fi F1, F2, F8 sau F10.

Este posibilă detectarea componentelor hardware, folosind opţiunea Auto detecting

hardware, care permite verificarea configurărilor existente pentru hard disk şi unitatea optică

(dacă este Prim master sau Prim slave etc.). Se selectează Standard CMOS Features şi

componenta hardware care ne interesează. Aici regăsim informaţia cu privire la tipul de




59

configurare. După tastarea tastei ENTER ne apare disponibilă opţiunea Auto detecting hardware,

pentru dispozitivul respectiv.

Ecranul BIOS disponibil ca primă interfaţă este următorul:

Interfaţa BIOS

Pentru setările de boot se foloseşte opţiunea Advanced BIOS Features. Aici se regăsesc şi

opţiunile First Boot Device, Second Boot Device. Pentru selectarea dispozitivului de boot se

procedează astfel: alegem opţiunea First Boot Device, ne poziţionăm cu tastele săgeţi pe

dispozitivul care ne interesează şi tastăm ENTER.




60

Interfaţa pentru setarea secvenţei de boot

Salvarea setărilor de BIOS se realizează folosind opţiunea Save & Exit Setup şi tasta „Y”,

dacă dorim salvare, respectiv „N” dacă nu se doreşte salvarea. Pentru părăsirea BIOS-ului fără

salvare există şi opţiunea Exit Without Saving. Setările de BIOS pot influenţa funcţionarea

calculatorului, încă de la secvenţa de boot. Dacă nu se cunosc opţiunile foarte bine, este

recomandată părăsirea BIOS-ului fără salvare.

6.4. Prezentarea paşilor şi setărilor necesare în decursul instalării sistemului de operare

Prima etapă în instalarea unui sistem de operare o constituie setarea BIOS-ului, pentru

bootarea de pe unitatea optică.

A doua etapă o constituie pregătirea hard-disk-ului. Aici se încadrează operaţiile de

partiţionare şi formatare a hard disk-ului. Ecranul Windows XP Professional Setup dispune de

opţiuni pentru:

- ştergerea unei partiţii, utilizând tasta D;

- crearea unei partiţii pentru spaţiul nealocat, utilizând tasta C;

- instalarea pe partiţia existentă, utilizând tasta ENTER.

În faza ulterioară, se solicită introducerea dimensiunii partiţiei pe care dorim să o creăm,

din spaţiul nealocat disponibil. Operaţiunea următoare constă în formatarea partiţiei create şi

opţiunile disponibile sunt: Format the partition using the NTFS file system şi Format the

partition using the FAT file system. După selectarea tipului de partiţionare dorit se trece la

formatarea propriu-zisă, urmată de iniţializarea instalării sistemului de operare.

Instalarea efectivă a sistemului de operare Windows XP

Opţiunile disponibile în ecranul Windows XP Professional Setup sunt:

- Setup XP: pentru a rula setup-ul, folosind tasta ENTER.

- Repair XP: pentru a repara o instalare, folosind tasta R care deschide Recovery Console

(Consola de Recuperare).

- Quit: pentru a părăsi setup-ul fără a instala Windows XP, tasta F3.

Următorul ecran Windows XP Licensing XP Professional solicită acceptarea condiţiilor

de licenţă prin apăsarea tastei F8. În această fază se va verifica dacă pe calculator există alte

sisteme de operare instalate.

Următorul pas permite repararea sistemului de operare existent sau instalarea unei

variante noi, fără a fi afectată varianta existentă. Dacă se alege opţiunea Repair XP, vom avea

şansa păstrării documentelor salvate în secţiunea My Documents şi pe Desktop, programele

instalate vor rămâne funcţionale şi nu va fi necesară reinstalarea driverelor corespunzătoare




61

dispozitivelor hardware. Folosind Setup XP, situaţia se schimbă radical, în sensul că nu vom mai

regăsi documentele din secţiunea My Documents şi Desktop, iar programele şi driverele necesită

o nouă instalare.

Se continuă procesul de instalare cu pregătirea hard disk-ului. Calculatorul se va restarta

automat şi pe ecran apare „Press Any Key to Boot from CD”. Nu se va apăsa nici o tastă şi va

apărea ecranul „Welcome to Microsoft Windows”.

De-a lungul procesului de instalare, se vor solicita în ordine cronologică următoarele

informaţii: cheia produsului, setări de dată şi de oră, limba dorită, numele calculatorului şi parola

administratorului (imaginea din figură), setări de reţea şi informaţii despre domeniu sau

workgroup.

Finalizarea instalării se realizează după ce se copiază toate fişierele necesare sistemului

de operare pe hard disk-ul local. Înainte de reboot-are se va solicita înregistrarea variantei

instalate. Acest lucru presupune existenţa unei conexiuni la internet. Odată realizată

înregistrarea, utilizatorul va avea acces la instalarea tuturor pachetelor de servicii disponibile

pentru varianta instalată (service packs) şi a tuturor patch-urilor. Modalitatea de a realiza acest

lucru este accesând Start > All Programs > Accessories > System Tools > Windows Update.

Următoarea etapă este instalarea driverelor corespunzătoare dispozitivelor existente în

calculator. Instalarea începe cu placa de bază, placa video (dacă nu este încorporată şi se

instalează implicit la instalarea plăcii de bază), placa de sunet, placa de reţea, imprimantă,

scanner etc.

Opţiunile de instalare avansate intră în discuţie atunci când se pune problema instalării

unui sistem de operare în reţea. Cea mai uzuală metodă folosită se bazează pe clonarea unui

sistem de operare, cu ajutorul unor softuri specializate în realizarea unor clone sau cu ajutorul




62

utilitarului Microsoft System Preparation (Sysprep). Această procedură se poate folosi cu succes

dacă calculatoarele din reţea au aceeaşi configuraţie hardware, dar nu numai. Etapele specifice

unei astfel de proceduri sunt:

- instalarea unui sistem de operare pe unul din calculatoare, cu configurările care se pot

face;

- realizarea clonei folosind un software specializat sau Sysprep;

- copierea imaginii pe un server sau pe un alt suport (DVD, hard disk extern, memory

stick, etc.);

- instalarea sistemului de operare pe calculatoarele din reţea folosind clona existentă.

Descrierea diferitelor moduri de pornire a sistemul de operare Windows

Apăsarea tastei F8 în timpul procesului de pornire va deschide meniul Windows

Advanced Startup Options, care vă permite să selectaţi modul în care să porniţi Windows XP.

Opţiunile disponibile sunt:

- Safe Mode: porneşte Windows dar încarcă numai driver-ele pentru componentele de bază,

cum ar fi tastatura şi monitorul.

- Safe Mode cu suport de reţea: porneşte Windows la fel ca Safe Mode dar încarcă şi

driver-ele pentru componentele de reţea.

- Safe Mode cu prompt de comandă: porneşte Windows şi încarcă promptul de comandă în

locul interfeţei grafice.

Ultima configuraţie bine cunoscută, permite unui utilizator să încarce configuraţia

Windows folosită la ultima pornire cu succes a sistemului de operare. Acest lucru este realizat

accesând o copie a regiştrilor care este creată cu acest scop.

Fişierele pentru secvenţa de pornire şi fişierele de regiştrii sunt responsabile de pornirea

şi configurarea sistemului de operare într-un mod specific fiecărui utilizator. Sistemul de operare

Windows dispune de două utilitare pentru configurarea secvenţei de boot şi pentru configurarea

regiştrilor şi anume, Msconfig şi respectiv Regedit.

Pentru a deschide fereastra System Configuration trebuie să se tasteze msconfig în

prompterul editorului MsDOS. System configuration este un instrument avansat care ne permite

să identificăm şi să rezolvăm problemele legate de pornirea corectă a sistemului de operare. Se

pot stabili: modalităţi de Startup pentru sistemul de operare de genul, Normal Startup,

Diagnostic Startup sau Selective Startup; setări legate de boot; pornirea sau oprirea unor servicii

şi aplicaţii care se iniţializează la pornire şi accesarea instrumentelor disponibile în sistem.




63

Regiştrii Windows sunt responsabili de secvenţa de boot-are a sistemului de operare.

După ce NT Loaderul a fost localizat de către Master Boot Record, acesta coordonează procesul

de pornire a sistemului de instalare, folosind regiştrii Windows. Denumirea specifică pentru

această clasă de regiştri este: HKEY_ urmată de CLASSES_ROOT sau CURENT_USER, etc.

De exemplu, HKEY_USER deţine informaţii despre utilizatorii pe care sistemul de operare i-a

identificat. Această clasă de regiştri deţine informaţii despre: setări, utilizatori autentificaţi,

hardware şi software şi extensiile specifice programelor instalate.

Editorul de regiştri, Registry Editor, se deschide tastând regedit în editorul de comenzi

MsDOS. Figura conţine interfaţa Registry Editor, unde se pot vedea denumirile regiştrilor mai

sus amintiţi. Din meniul Edit putem să edităm valorile pentru diferiţi parametrii sau să adăugăm

alţii noi.




64

6.5. Instalarea programelor de tip driver necesare pentru funcţionalitatea corectă a

diverselor componente hardware ale unui sistem de calcul tip PC

Un driver este un software special prin intermediul căruia sistemul de operare poate

interacţiona cu un echipament hardware. Driverele necesare unui echipament hardware: sunt

livrate împreună cu acesta, în general pe CD; se găsesc la secţiunea Support sau Download de pe

site-ul producătorului echipamentului.

Sistemele de operare Windows dispun de opţiunea Device Manager accesibilă din

Control Panel sau click dreapta pe My Computer - Properties. Device Manager permite

vizualizarea tuturor componentelor existente în calculator. Odată instalat un dispozitiv, în Device

Manager vom regăsi informaţii referitoare la tipul dispozitivului (seria şi firma producătoare).

Dacă un dispozitiv nu este instalat sau driver-ul nu a fost instalat corect, atunci în listă apare

semnul întrebării. În cazul unor componente existente, dar dezactivate, acestea vor apărea având

un „x” de culoare roşie.

Driverele suportă îmbunătăţiri la fel ca şi programele. Este bine să se realizeze un

upgrade pentru un dispozitiv periferic, atunci când există o versiune mai nouă pe site-ul

producătorului.

Sistemul de operare Windows pune la dispoziţie un pachet de drivere, pentru diverse

dispozitive, care pot fi folosite dacă nu avem un driver original. Driverele sunt specifice unui

anumit sistem de operare. Acest lucru înseamnă că un driver creat pentru Windows 98 sigur nu

va fi compatibil cu Windows Vista.

Tehnologia plug & play presupune detectarea de către sistemul de operare a unui

dispozitiv periferic conectat la calculator şi instalarea automată a unui driver compatibil din

pachetul de drivere oferit de sistemul de operare. Sistemul de operare sesizează că a fost conectat

un echipament hardware nou, caută un driver compatibil dar acesta nu este găsit. În această

situaţie se foloseşte driver-ul ce ne-a fost furnizat de către producător.

Instalarea driver-ului imprimantei presupune parcurgerea următorilor paşi:

- se identifică versiunea curentă a driverului imprimantei;

- se descarcă de pe site-ul producătorului ultima versiune de driver;

- se instalează driverul;

- se testează folosind Start > Settings > Printers and Faxes sau click dreapta pe imprimantă

şi alegeţi Properties (Proprietăţi).




65

După instalare se foloseşte opţiunea Print Test pentru a încerca funcţionalitatea

imprimantei.

Pentru a converti informaţia într-un limbaj pe care imprimanta îl poate înţelege se

foloseşte un Page Description Language (PDL). Acest limbaj include text, grafică şi informaţii

de formatare.

Există următoarele tipuri de PDL-uri:

- Printer Command Language (PCL): un standard industrial pentru aproape toate tipurile

de imprimante;

- Post Script (PS): abordează uniformitatea între diferitele fonturi de texte;

- Grafic Device Interface (GDI): componentă Windows care gestionează modul în care

sunt transmise imaginile grafice la dispozitivele de ieşire.

Folosind opţiunea Properties se pot face setări ale imprimantei legate de: formatul

paginii, margini, tipul pagini, setări de culoare şi modalităţi de imprimare. O imprimantă poate fi

setată implicită – folosind opţiunea Set as Default Printer, accesibilă din Start > Settings >

Printers and Faxes.

O opţiune folosită pentru folosirea imprimantei în reţea este Sharing... şi permite

imprimarea de pe orice staţie din reţeaua locală. Acest lucru este posibil datorită sistemului de

operare Windows, iar calculatorul pe care este instalată imprimanta gestionează toate comenzile

care vin de la staţiile din reţeaua locală. Paşii care trebuie urmaţi sunt următorii:

- se alege din meniul Start > Control Panel > Printers and Other Hardware > Printers and

Faxes;

- se selectează imprimanta pe care dorim să o partajăm;

- folosind opţiunea Printer Tasks (Sarcinile imprimantei) se selectează Share this printer

(Partajaţi această imprimantă);

- în Printer Properties (Proprietăţile imprimantei) se selectează tab-ul Sharing (Partajare). Se

introduce numele care se doreşte pentru această imprimantă atunci când este folosită de

utilizatori;

- se verifică dacă partajarea s-a realizat corect.

O altă variantă ar fi serverul de imprimare de reţea. Şi acesta permite mai multor

utilizatori din reţea să folosească aceeaşi imprimantă. Funcţiile lui sunt următoarele:

- să ofere utilizatorilor acces la resursele imprimantei;

- să stocheze într-o arhivă datele până când acestea sunt printate;

- să dea un feedback utilizatorului după ce procesul de imprimare s-a terminat.




66

Calibrarea imprimantei se foloseşte pentru a alinia capetele de imprimare şi se foloseşte

de obicei atunci când se înlocuieşte cartuşul.

Calibrarea scanner-ului se referă la procedura de calibrare a culorii şi implică

poziţionarea senzorului şi folosirea planului IT8. Verificarea calibrării se face comparând

rezultatul imprimării imaginii scanate cu imaginea care s-a scanat.

Programe asociate dispozitivelor periferice

CD-urile asociate dispozitivelor multimedia conţin şi programe specializate pentru

prelucrarea datelor procesate cu acele dispozitive. Nu toate dispozitivele periferice dispun de

programe asociate. Putem vorbi de programe asociate, atunci când ne referim la un scanner sau

la dispozitivele de intrare de tip media (camere foto si camere video digitale).

Programele asociate scanner-ului sunt de tip Fine Reader, care au ca rol recunoaşterea

caracterelor grafice şi transformarea lor în fişiere de tip text. Tot aici, cadrează şi programe de

prelucrare grafică a imaginilor.

Camerele foto şi camerele video au incluse în CD-urile de instalare programe specializate

care permit descărcarea imaginilor şi a filmelor, stocarea lor în foldere speciale şi prelucrarea lor,

adică convertirea în diverse formate media a fişierelor obţinute iniţial.

6.6. Prezentarea noţiunii de testare.

Testarea reprezintă o investigație amănunţită realizată cu scopul de a obţine informaţii

referitoare la calitatea produsului supus testării. Tehnicile de testare includ, dar nu sunt limitate

la, procesul de execuție a unor programe sau aplicații în scopul identificării posibililor defecte

ale produselor. Testarea mai poate fi definită ca un proces de validare și verificare a faptului că

un produs corespunde business cerințelor și cerințelor tehnice, rulează și se comportă

corespunzător așteptărilor.

Etapele testării:

a) Preluare produs - primirea în custodie a produselor ce au fost reparate de electronişti, ce

trebuiesc testate, şi se verifică daca au fost introduse în baza de date(CRM).

b) Verificare elemente de carcasa - verificarea vizuală a carcasei notebook-ului carcasei în

vederea depistării de zgârieturi/crăpături/elemente lipsă. În urma acestor teste, produsul se va

încadra într-unul din gradele de integritate fizică şi funcţională: A(stare perfecta), A-, B, B-, C

(stare f. proastă). De asemeni se realizează şi montarea elementelor de carcasă lipsă sau

schimbarea celor defecte. Ex: picioruşe de cauciuc carcasa D,B, capacele de şuruburi de la

carcasa B.

c) Instalarea SO – Instalarea şi activarea sistemelor de operare se va face ţinând cont de

licenţele de pe produsele în test. Exemple de sisteme de operare: win7, MAC OS, Linux




67

(ubuntu, debian), win 8 şi win XP pentru modele mai vechi. Pentru service, testarea produselor

se va face de pe sisteme de operare ce bootează şi rulează de pe surse externe (hdd extern, usb),

pentru a evita deteriorarea sau pierderea accidentală a datelor clientului. Sistemele de operare se

instalează pe 32 biţi sau 64 biţi în funcţie de mărimea memoriei RAM.

d) Verificarea şi testarea tuturor componentelor produselor.

- se va nota configuraţia sistemului instalat (tip şi capacitate memorie RAM, tip si model

procesor, capacitate hard-disk HDD);

- cu ajutorul softului de testare se realizează testarea plăcilor video dedicate;

- se verifică şi se testează procesorul cu ajutorul softurilor specializate;

- se va verifica tipul acumulatorului, codul de producător cât şi date despre starea de

încărcare/descărcare a acestuia, cicluri de viaţă şi dacă celulele mai au capacitatea de a stoca

energie;

- cu anumite programe se realizează testarea displayului, unde se va urmări dacă acesta

prezintă zgârieturi, pixeli morţi, pete, puncte sau dacă lămpile interioare cat şi sistemul de

alimentare al acestora este în perfectă stare de funcţionare şi poate reda culorile în parametri

normali;

- testarea tastaturii, unde se va verifica dacă toate butoanele, ledurile şi touch-pad-ul

tastaturii sunt funcţionale;

- se va testa camera web a dispozitivului;

- identificarea tipului de unitate optică şi testarea funcţionarii acesteia;

- verificarea sloturilor USB, a integrităţii celorlalte mufe şi butoane;

- verificarea părţii audio şi a plăcii video;

- verificarea hard-disk-ului.

e) Înlocuirea elementelor defecte uşor de schimbat (ex: memorii RAM, HDD-uri, ODD-uri,

WEBCAM-uri,Tastaturi).

f) Introducerea în Baza de date (CRM): se introduc toate specificaţiile produsului,

particularităţile produsului (ex, gradul de uzură), testele efectuate, rezultatele testelor şi se

atribuie statusul final, Reparat Finalizat şi Testat.

Testarea unui dispozitiv este operaţia prin care se verifică dacă respectivul dispozitiv

funcţionează la parametrii optimi. Mesajele de eroare, în cazul dispozitivelor periferice, pot să

apară în situaţii de genul: conectarea dispozitivului nu s-a realizat corect; dispozitivul nu este

instalat; driver-ul instalat nu corespunde cu sistemul de operare; setări incorecte ale

dispozitivului.




68

Erorile de conectare apar atunci când: dispozitivul nu este conectat efectiv la calculator;

conectarea nu s-a realizat corespunzător; dispozitivul nu este alimentat cu curent sau nu este

pornit; respectivul dispozitiv nu este activat din BIOS (Enable).

În toate situaţiile menţionate, se impune verificarea efectivă şi remedierea problemei. La

o conectare reuşită, sistemul de operare ne va transmite mesajul că a depistat un nou dispozitiv

hardware şi va încerca să-i găsească un driver compatibil din resursele proprii.

Erorile de instalare apar atunci când driver-ul nu este corespunzător sau driver-ul nu este

compatibil cu sistemul de operare.

Mesajele de eroare pot să apară chiar în timpul instalării, dacă driver-ul nu este

compatibil. Dacă totuşi s-a instalat, putem verifica dacă instalarea este corectă, folosind

informaţiile din Device Manager. Soluţia presupune: găsirea unui driver corespunzător pentru

tipul de dispozitiv (de pe site-ul producătorului sau de la firmele specializate) şi reinstalarea. Este

recomandată dezinstalarea dispozitivului şi un restart înainte să se facă o nouă instalare de driver.

Setări incorecte ale dispozitivului apar atunci când dispozitivele periferice nu sunt setate

corespunzător îndeplinirii unei sarcini de lucru dată de utilizator. De exemplu:

- neconcordanţele dintre tipuri de semnale;

- imprimare pe format de hârtie necorespunzător;

- setare de alb negru a imprimantei pentru un document color;

- scanarea unei fotografii cu o opţiune a scanner-ului specifică textului;

- incompatibilităţi de rezoluţie între calculator şi videoproiector etc.

De exemplu, la un scanner, trebuie ţinut cont de următoarele aspecte: redimensionarea

nepotrivită, luminozitatea sau obscuritatea neadecvate, culori necorespunzătoare, rezoluţie

improprie, formatul fişierului rezultat necorespunzător, inversarea accidentală a culorii.

Un alt dispozitiv periferic frecvent utilizat şi complex este imprimanta. Testarea

imprimantei se poate face cu opţiunea Print Test Page disponibilă după instalarea driverului.

Mesaje de eroare în cazul imprimantelor:

- Paper empty – lipseşte hârtia;

- Device not found - imprimanta nu este conectată;

- Ink low – cartuş gol;

- Cartridge not detected - nu recunoaşte cartuşul (cartuşul poate prezenta o defecţiune la

partea electrică);

- Driver not found – nu detectează driver-ul (necesită reinstalarea driver-ului).

O bună funcţionare este dată şi de calibrarea imprimantei după reinstalarea cartuşelor.

Pentru depanarea imprimantei se recomandă următoarele procedee: restartarea imprimantei,




69

scoaterea documentelor din coada de imprimare, restartarea serviciului spooler de imprimare,

scoaterea şi reconectarea cablurilor de date, verificarea stării cartuşelor, reinserarea hârtiei şi

reinstalarea imprimantei, dacă acţiunile anterioare nu au soluţionat problema.

FIŞA DE EVALUARE


1. Ce este un sistem de operare?

a) Totalitatea resurselor unui calculator

b) Totalitatea programelor destinate alocării şi utilizării resurselor logice şi fizice ale unui

calculator

c) Totalitatea echipamentelor periferice de intrare

d) Totalitatea echipamentelor periferice de ieşire

2. Care dintre următoarele funcţii aparţine unui sistem de operare?

a) Controlarea resurselor hardware ale unui computer

b) Pregătirea rapoartelor, scrisorilor şi foilor de calcul

c) Conversia semnalului digital în analog şi viceversa

d) Efectuarea de calcule financiare

3. Care dintre următoarele caractere este permis să fie folosit în denumirea unui fişier sau folder

sub sistemul de operare Windows:

a) :

b) ?

c) >

d) _

4. Componentă a sistemului de operare ce conţine programele care gestionează resursele

calculatorului şi controlează activitatea echipamentelor şi a programelor:

a) Interfaţă

b) Nucleu

c) Depanator

d) Link-editor

5. Majoritatea computerelor sunt utilizate cu ajutorul mouse-ului şi folosind o interfaţă grafică

cu pictograme. Cum este denumită acesta?




70

a) Interfaţă Globală cu utilizatorul (Global User Interface)

b) Interfaţă Global Uniformă (Global Uniform Interface)

c) Interfaţa Grafică cu Utilizatorul (Graphical User Interface)

d) Interfaţa Grafică Universală (Graphical Universal Interface)

Exerciţiul 2: În coloana A sunt indicate caracteristicile sistemelor de operare moderne, iar în

coloana B sunt date definiţiile acestora. Realizaţi asocierile corecte dintre cifrele din coloana A şi

literele din coloana B.

A. Caracteristicile sistemelor

de operare B. Definiţii

1. Sisteme multi-utilizator;

2. Sisteme multi-procesoare;

3. Sisteme multitasking;

4. Sisteme multi-threading;

5. Sisteme GUI.

a) sistemele de operare care permit ca procesele software

multiple să fie încărcate şi rulate în acelaşi timp;

b) sistemele de operare permit mai multor utilizatori să

folosească sistemul în acelaşi timp şi să execute

programele în mod simultan;

c) sistemele de operare care permit diferitelor părţi ale

programelor să fie executate concurenţial;

d) sistemele de operare care au capacitatea de a utiliza

mouse-ul prin intermediul unei interfeţe grafice;

e) sistemele de operare care permit utilizarea mai multor

procesoare;

Exerciţiul 3: Completaţi spaţiile libere cu informaţia corectă.

1. Interfaţa sistemului de operare asigură _________________ între utilizator şi calculator.

2. Prin intermediul tastaturii sau al _______________, utilizatorul transmite comenzi sau

răspunsuri la solicitările calculatorului, iar prin intermediul _______________, calculatorul

transmite utilizatorului mesaje sau întrebări.

3. Interfeţele pot fi în linie comandă (CLI – Command Line Interface), atunci când utilizatorul

transmite comenzi calculatorului sub forma unui şir de _______________ care respectă o

anumită sintaxă sau grafice (GUI – Graphical User Interface), când instrucţiunile se transmit

calculatorului prin intermediul unor _______________ care sugerează conceptul, de exemplu

o componentă a calculatorului, aplicaţie, parametru, etc.

Barem de corectare




71

Exerciţiul 1: 1-b; 2-a; 3-d; 4-b; 5-c.

Exerciţiul 2: 1-b; 2-e; 3-a; 4-c; 5-d.

Exerciţiul 3: 1-comunicarea; 2- mouse-ului, monitorului; 3-caractere, pictograme.




72

7. Depanarea notebook-urilor

Prezentarea generală a simptomelor unui notebook defect şi cele mai probabile cauze :

- Notebook-ul nu porneşte deloc;

- Notebook-ul porneşte dar nu are imagine;

- Notebook-ul porneşte, are imagine pe fundal dar ecranul nu este iluminat;

- Notebook-ul porneşte, are imagine dar nu se poate instala sistemul de operare;

- Notebook-ul porneşte, are imagine, se instalează sistemul de operare însă după instalarea

diverelor sistemul se blochează;

- Notebook-ul nu funcţionează pe baterie;

- Notebook-ul nu încarcă bateria;

- Tastatura sau touchpad-ul nu funcţionează;

- Notebook-ul nu are sunet;

- Unul sau mai multe USB-uri nu funcţionează;

- Placa de reţea tip LAN nu funcţionează

- Placa de reţea tip wireless nu funcţionează;

- Camera web nu funcţionează.

Prezentarea modelului decizional asupra operaţiilor de reparaţie ce urmează a fi efectuate în

funcţie de simptomele iniţiale.

Prezentarea modului de dezasamblare a unui notebook, paşii necesari şi măsurile de precauţie

care trebuie luate în vederea acestei operaţiuni.

Prezentarea modului de înlocuire a diverselor componente ale notebook-ului:

- Înlocuire memorie RAM

- Înlocuire unitate optică

- Înlocuire Hard Disk

- Înlocuire ecran

- Înlocuire cablu LVDS care face legătura între placa de bază si ansamblul ecranului

- Înlocuire modul invertor pentru lampa ecranului

- Înlocuire webcam

- Înlocuire tastatură

- Înlocuire touchpad

- Înlocuire modul de reţea wireless

- Înlocuirea diverselor elemente de carcasă deteriorate fizic




73

- Înlocuirea mufei de alimentare în situaţia când aceasta este detaşabilă

- Înlocuirea procesorului

- Înlocuirea plăcii grafice

- Înlocuirea plăcii de bază

- Înlocuirea sau curăţarea şi mentenanţa asociată sistemului de răcire format din radiator şi

ventilator

- Înlocuirea şi verificarea stării bateriei de acumulatori inclusiv în situaţia când este

montată în interiorul notebook-ului

- Înlocuirea bateriei pentru NVRAM care memorează setările de BIOS


Situaţia 1

Laptopul pare sa fie “mort” si nici un led nu se aprinde, iar dacă apăsaţi butonul power acesta

nu reacţionează în nici un fel.

Primul lucru care trebuie să-l faceţi este sa verificaţi încărcătorul. Puteţi testa tensiunea

furnizată folosind un voltmetru. Daca nu puteţi face asta, încercaţi să testaţi laptopul cu un alt

încărcător care ştiţi că este bun. Dacă ştiţi că încărcătorul funcţionează corespunzător iar laptopul

tot refuza sa pornească, cel mai probabil aveţi o problemă la placa de baza, care trebuie înlocuită.

Daca trebuie sa cumpăraţi alt încărcător, asiguraţi-vă că cel nou are aceeaşi tensiune ca şi

cel vechi. Amperajul (intensitatea curentului) de asemenea trebuie să fie la fel sau mai mare

decât al încărcătorului vechi, şi niciodată mai mic.

Situaţia 2

Când conectaţi încărcătorul la laptop, ledul care indică încărcarea bateriei se aprinde , iar

când il porniţi ledul power se aprinde dar laptopul nu porneşte (nu exista nici un semnal video

pe display) Daca ledurile laptopului se aprind, acest lucru indică că el primeşte curent de la

încărcător. Cel mai probabil nu este nimic cu încărcătorul, dar ca sa fiţi siguri testaţi-l cu un

voltmetru pentru a vedea dacă voltajul primit este cel corect.

Mai puteţi încerca să deconectaţi încărcătorul şi bateria, după care aşteptaţi 2 minute,

reconectaţi încărcătorul şi porniţi laptopul.

De asemenea, problema poate fi legată şi de memoria RAM. Încercaţi să scoateţi modulul

sau modulele de memorie şi apoi să le reinstalaţi, sau în cazul în care aveţi doar o singura plăcuţă

RAM, mutaţi-o în celălalt slot. În cazul în care aveţi 2 plăcuţe de memorie RAM, puteţi să

scoateţi modulul 1, şi să încercaţi să porniţi laptopul doar cu o singură plăcuţă instalată. Dacă

laptopul porneşte doar cu o singură plăcuţă de memorie din cele 2, înseamnă că celalalt modul




74

este stricat şi trebuie înlocuit. Dacă laptopul porneşte cu ambele plăcuţe de memorie instalate în

slotul A, dar nu porneşte atunci când o plăcuţa RAM este instalată în slotul B, atunci problema

este de la slotul B, şi trebuie schimbată placa de baza sau să folosiţi doar slotul A.

Situaţia 3

Când apăsaţi butonul de pornire, laptopul face o serie de bip-uri şi nu porneşte iar pe display nu

există semnal video.

În această situaţie, testaţi modulele de memorie aşa cum am descris în Situaţia 2. Puteţi

încerca să testaţi sloturile şi cu o plăcuţă de memorie care ştiţi că este bună. Cel mai probabil

acele bipuri sunt datorate unei probleme la memoria RAM.

Situaţia 4

Când porniţi laptopul, pare că bootează normal (ledul de la hard disk este aprins) dar nu există

nici un semnal video pe display.

În această situaţie, testaţi laptopul conectând un monitor extern la slotul VGA sau HDMI.

Dacă pe monitorul extern există semnal video, iar pe displayul lui nu, cel mai probabil acesta

este stricat şi trebuie reparat sau înlocuit.

Probleme întâlnite la deschiderea laptop-ului.

1. Laptop-ul primeşte curent dar nu porneşte (defect pe placa de bază, buton de pornire,

contacte defecte, scurtcircuitare)

2. Laptop-ul nu primeşte curent (cauza poate fi: încărcător defect, mufa de alimentare

defectă sau ruptă, scurtcircuit pe placa de baza)

3. Laptop-ul primeşte curent, porneşte şi nu afişează (în acest caz defectele provin de la:

cablu video defect, placa video defectă, placa de baza defectă)

4. Laptop-ul porneşte după încercări repetate de la apăsarea butonului de pornire (contacte

imperfecte, contacte deteriorate)

Alte probleme pe care le-aţi mai putea întâmpina la deschiderea laptop-ului pot fi de natura

software, sistem de operare corupt, lipsa fişiere, parola de sistem, imagine albastră la pornire

s.a.m.d.

7.1. Placa de bază defectă:

sistemul porneşte dar nu apare imagine pe display;

sistemul porneşte dar nu apare imagine decât pe monitor extern;

sistemul nu porneşte în urma unui update de BIOS greşit;

sistemul nu reacţionează în nici un fel la apăsarea butonului de pornire deşi este

alimentat;

sistemul porneşte, se încarcă sistemul de operare dar se blochează;

http://pclaptop.ro/service-laptop/reparatii-placa-de-baza/




75

sistemul porneşte dar apar diverse dungi pe ecranul lcd;

sistemul porneşte, se încarcă sistemul de operare dar nu funcţionează placa de sunet;

placa de reţea blochează sistemul de operare;

unitatea optică sau hdd nu este recunoscută de sistem;

imaginea există pe ecran dar nu este iluminată;

placa video blochează sistemul la instalarea softului original;

conectorul de alimentare al plăcii de bază este rupt;

există porturi care nu funcţionează corect, nu sesizează conectarea diferitelor periferice,

uzate mecanic sau rupte.

7.2. Placa video defectă:

sistemul nu porneşte;

sistemul porneşte dar nu apare imagine pe display;

sistemul porneşte dar nu apare imagine decât pe monitor extern;

sistemul porneşte, se încarcă sistemul de operare dar se blochează;

sistemul porneşte dar apar diverse dungi pe ecranul lcd;

sistemul porneşte, se încarcă sistemul de operare in timp ce imaginea pe ecran se

blochează;

imaginea există pe ecran dar nu este iluminată;

placa video blochează sistemul la instalarea softului original.

Exista doua tipuri de placi video pentru sistemele notebook în funcţie de construcţie:

plăci integrate în placa de bază şi plăci video detaşabile. Plăcile video detaşabile se potrivesc la

aparate din aceeaşi clasă, identice. Foarte multe confuzii pornesc de la acest lucru. Reţineţi: în

general nu se poate schimba placa video de la un laptop cu alta mai buna, decât în foarte puţine

cazuri, când aceasta este detaşabilă şi modelul respectiv de notebook a fost conceput de

producător cu două sau mai multe tipuri de plăci video.

Un ecran lcd defect se manifestă în diverse moduri: dungi colorate orizontale sau

verticale; lipsa imaginii, deşi sistemul funcţionează pe monitor extern; ecranul nu este iluminat,

imaginea fiind vizibilă slab pe fundal; ecranul este iluminat slab, roşiatic.

7.3. Înlocuire memorie RAM

După ce oprim laptopul, îl aşezăm cu partea inferioară în sus. Opţional putem să

decuplăm şi bateria. Construcţia laptopurilor diferă de la un model la altul şi de la un producător

la altul. Vă spunem de pe-acum că este posibil ca memoria RAM să nu fie accesibilă la unele

modele, în special la cele subţiri şi uşoare. Din fericire, majoritatea laptopurilor oferă acces la

slot-urile de memorie şi la hard-disk.




76

De multe ori, capacul prin care aveţi acces la slot-urile de memorie RAM este indicat

printr-un simbol al unui cip de memorie. Cu o şurubelniţă potrivită, desfaceţi acel capac. Dacă

sunt mai multe slot-uri, ele pot fi dispuse unul lângă altul sau unul deasupra celuilalt. Fiecare

modul de memorie este fixat cu două cleme. Ele se desfac uşor. Extrageţi memoria, în cazul în

care doriţi s-o schimbaţi. Altfel, introduceţi modulul de memorie RAM într-un unghi ascuţit,

apoi culcaţi-l paralel cu placa de bază pentru a-l fixa cu clemele. Memoria ar trebui să intre

destul de uşor în slot şi acea tăietură menţionată mai sus să pe potrivească perfect cu conectorul

de date.

7.4. Unitate optică defectă

când apăsaţi pe butonul de EJECT nu iese cd-ul afara

cd-ul se învârte dar nu este citit de windows

când instalaţi sistemul de operare după CD, vă apar erori de citire

laptop-ul nu buteaza de pe CD

7.5. Display-ul laptopului s-a spart?

Este mult mai uşor decât crezi să-l înlocuieşti cu un altul nou! Cu o şurubelniţă şi

eventual o pensetă, poţi sa înlocuieşti chiar tu display-ul şi să economiseşti destul de mult timp,

însă nu recomandăm acest lucru decât dacă sunteţi tehnician sau aveţi ceva experienţă pentru că

riscaţi ca paguba să fie ceva mai mare.

Pasul 1: Stabileşte daca ecranul chiar trebuie schimbat

Daca ţi-a scăpat laptopul pe jos sau ai vărsat ceva pe el şi display-ul e spart sau pătat,

diagnosticul e pe cât se poate de clar. Ecranul trebuie schimbat! Din cauza şocului suferit e

posibil ca şi alte componente cum ar fi memoriile, HDD-ul, procesorul şi chiar placa de baza să

fie afectate. Cum verifici acest lucru? Caută un monitor de calculator şi conectează-l pe ieşirea

VGA sau dacă ai ieşire TV-OUT poţi testa şi pe televizor. Dacă laptopul funcţionează bine, asta

înseamnă că trebuie schimbat doar ecranul.




77

De multe ori, simptomul unui laptop se manifesta prin lipsa imaginii, iar mulţi dintre noi

dăm vina repede pe ecran, însă dacă problemele nu au apărut în urma unui şoc, atunci cauza nu

este acesta. Dacă lumina de fundal pâlpâie, se stinge după câteva minute, sau nu se aprinde

deloc, dar se poate vedea o imagine slabă pe ecran, atunci problema poate fi din lampa sau blocul

de LED-uri al ecranului sau din invertor, un modul care oferă un şoc de aproximativ 5000 de

volţi necesari aprinderii lămpii cu neon din display.

Dacă se văd linii, “artefacte” sau o singură culoare pe ecran, conectaţi un monitor extern

şi verificaţi dacă se vede la fel şi acolo. Dacă face la fel şi pe extern, problema e din placa de

baza a laptopului sau chipul video, nu de la display. Dacă imaginea de pe ecranul extern este

afişată corect şi laptopul funcţionează în parametri optimi, atunci putem bănui ecranul sau

panglica LVDS.

Pasul 2: Identifică şi înlocuieşte şuruburile de pe rama

Înainte să comanzi un ecran nou ar fi bine să-l analizezi şi chiar să-l scoţi pe cel vechi.

Făcând acest lucru, ai posibilitatea să descoperi şi alte cauze ale problemei pe care o are display-

ul şi să ai suficiente informaţii pentru a te asigura că îl vei înlocui cu unul potrivit. Înainte să

începi, bateria şi încărcătorul se scot obligatoriu din laptop. Pentru majoritatea laptopurilor, ai

nevoie doar de câteva instrumente pentru a demonta display-ul: o şurubelniţă dreapta, o

şurubelniţă foarte mică în stea sau cruce, un bisturiu şi o pensetă. Mai întâi trebuie să identifici

http://www.easy-it.ro/invertoare-laptop-c-219.html




78

învelişurile şuruburilor. Aceste învelişuri mici de cauciuc se găsesc de obicei pe rama care

înconjoară display-ul, deşi la anumite laptopuri acestea se găsesc pe marginea display-ului.

(Reţine că aceste instrucţiuni sunt bune pentru majoritatea modelelor de laptop, dar uneori vei

găsi şi modele neobişnuite cum ar fi iBook G4 Apple, care are şuruburi Allen sau Macbook

Apple, care nu are şuruburi ce fixează rama).

Foloseşte vârful unei şurubelniţe sau al unui bisturiu pentru a trage uşor de fiecare înveliş

de cauciuc din jurul display-ului până vezi dacă există un şurub sub el. Dacă găseşti vreunul,

îndepărtează învelişul şi pune-l într-o pungă de plastic sau în alt loc sigur. În mod normal, ar

trebui să fie minim patru, sau poate şase şuruburi pe rama. După ce le-ai găsit pe toate, desfă-le

şi pune-le la un loc cu învelişurile.

Pasul 3: Scoate rama

Îndepărtează puţin rama de ecran în partea de jos a display-ului, şi trage uşor de ea. În

mod normal ar trebui să iasă destul de uşor. Dacă nu, trage puţin de ea în mai multe părţi până

reuşeşti. Apoi, trage uşor de restul ramei până se depărtează de învelişul de plastic al display-

ului.




79

Odată ce ai îndepărtat rama de plastic, vei vedea ecranul şi invertorul (la ecranele cu LED

nu există invertor).

În majoritatea cazurilor, invertorul este exact sub ecran.

Acum vei putea sa apleci ecranul LCD în faţă, îndepărtându-l de carcasa de plastic din

spatele lui. Dacă nu poţi, mai caută alte şuruburi care leagă rama de carcasă.




80

Atenţie! Dacă se întâmplă ca rama să nu iasă atât de uşor cum ar trebui, verifică dacă nu

cumva ai uitat vreun şurub nedesfăcut.

Dacă ecranul LCD nu este spart, verifică cablul care face legătura între ecran şi placa de

baza sau invertor. Este posibil să existe o pană de contact sau fire întrerupte. Dacă ai noroc,

soluţia poate fi destul de simpla: trebuie sa fixezi mai bine cablul slăbit sau să-l înlocuieşti în

cazul în care este tăiat.

Pasul 4: Cum aflu ce ecran îmi trebuie?




81

Acum că poţi vedea display-ul, caută o eticheta pe spate unde este scris codul

producătorului. De obicei acesta constă în o litera sau mai multe, urmate de o serie de numere.

Producătorii folosesc de cele mai multe ori ecrane diferite pentru acelaşi model de laptop, aşa că

acest număr te poate ajuta să găseşti un ecran potrivit cu care să-l înlocuieşti pe cel defect.

Odată ce ai această informaţie, poţi căuta un ecran nou. Poţi să-ţi cumperi un ecran şi de

la producătorul laptopului, dar te va costa mai mult.

Pasul 5: Înlocuieşte display-ul defect

Înainte să-l scoţi, trebuie să deconectezi toate cablurile care îl leagă de laptop. Dacă

trebuie înlocuit şi invertorul, scoate şuruburile care îl fixează şi apoi deconectează conectorii de

pe fiecare parte a acestuia. Odată ce ai scos cablurile, înlătură şi şuruburile care leagă ecranul de

rama de metal şi apoi scoate-l afara. Pentru a monta noul display, procedezi la fel, dar în ordine

inversa. Fixezi display-ul cel nou pe rama de metal, conectezi cablul video şi apoi invertorul.

Pasul 6: Testează laptopul

Înainte să fixezi pe rama ecranul, este recomandat să-l testezi. Conectează laptopul la

încărcător sau baterie şi porneşte-l, dacă sunt probleme reconectaţi cablurile şi reluaţi procedura.

E posibil să existe un contact imperfect sau ceva impurităţi pe conector.




82

După ce te-ai asigurat că totul e bine, pune rama la loc, strânge uşor şuruburile şi apasă

pe învelişul acestora. (dacă este cazul poţi să adaugi şi puţin lipici, de exemplu dublu adeziv, ca

sa fii sigur că nu se desfac).

Laptopul e acum ca nou, şi te-a costat mult mai puţin decât te aşteptai.

Acestea sunt câteva sfaturi utile, care vă vor ajuta să schimbaţi display-uri pentru modele uzuale.

Dar mai sunt unele modele de laptop diferite, unde aceste sfaturi nu vă sunt de ajutor.

Recomandăm să apelaţi la persoane autorizate înainte să vă apucaţi să schimbaţi singuri

displayul laptopului. De cele mai multe ori, lipsa de experienţă poate duce la avarii irecuperabile

ale echipamentului!




83

7.6. Înlocuirea unui invertor şi problemele cauzate de acesta

Invertorul este un dispozitiv electric care se găseşte în diferite forme şi dimensiuni.

Acesta are funcţia de a alimenta cu curent lampa displayului de la laptop, transformând voltajul

mic care este oferit de placa de baza într-un voltaj de putere mai mare care este necesar pentru

funcţionarea lămpii.

Nefuncţionarea la parametrii normali ai invertorului poate cauza diferite probleme:

- Atunci când porniţi laptopul, ecranul se aprinde pentru o perioadă scurtă de timp iar apoi se

închide sau îşi pierde luminozitatea. Încă veţi putea vedea imaginea pe display dacă vă chinuiţi

puţin, dar ecranul nu va mai avea luminozitatea de dinainte, totul fiind foarte întunecat, aproape

indescifrabil. Dacă veţi restarta laptopul, acesta va afişa iar imaginea corect pentru câteva

secunde sau minute, după care va reveni la starea problematică. Dacă doriţi totuşi să folosiţi acel

laptop, o puteţi face conectând un monitor la portul VGA sau HDMI.

- Ecranul laptopului merge foarte bine, funcţionează normal ore la rând uneori chiar zile doar că

din când în când luminozitatea de pe display dispare şi îşi poate reveni doar dacă laptopul este

restartat sau este închis şi redeschis capacul displayului. În principiu problemele care au legătură

cu invertorul, se manifestă prin lipsa de lumină pe ecran. Defectarea invertorului are simptome

similare defectării lămpii displayului şi de cele mai multe ori nu poţi spune care din aceste două

componente este defectă decât după ce le iei pe rând şi le înlocuieşti.

7.6.1. Înlocuirea unui invertor:

Invertorul se află în cele mai multe cazuri sub partea de jos a ramei, lângă display.

Accesul la această piesă se realiza prin înlăturarea ramei de plastic a ecranului. Examinaţi cu

atenţie rama display-ului şi identificaţi nişte capacele de cauciuc care acoperă şuruburile. Înainte

de a începe, scoateţi bateria laptop-ul lui şi încărcătorul. În primul rând, veţi avea nevoie să

localizaţi şuruburile şi aceste mici capacele din cauciuc care le acoperă şi se găsesc pe partea din

faţă a ramei. Odată ce aţi scos toate şuruburile trageţi foarte uşor de rama. Pentru demontarea

invertorului este necesară deconectarea cablurilor din ambele părţi (unul care duce la lampa

displayului şi altul care duce la placa de bază).




84




85

FIŞA DE EVALUARE

Pentru fiecare item, încercuiţi literele/ litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Atunci când se înlocuieşte o placă de bază într-un sistem de calcul, ce utilizează tehnicianul

pentru a preveni atingerea cu partea de jos a plăcii de bază a unor corpuri posibil electrizate?

a) brăţară antistatica;

b) Un covoraş antistatic;

c) placă metalică;

d) Un covoraş izolator.

2. Un tehnician doreşte să adauge un nou adaptor de sunet pe un sistem de calcul . Ce ar trebui

tehnicianul să facă înainte de a introduce adaptorul în placa de bază?

a) Izolează vechiul adaptor din BIOS;

b) Instalează driverele;

c) Trece direct la montarea adaptorului nou;

d) Deconectează sistemul de calcul de la alimentare.

3. În timp ce desfăşoară activităţi de întreţinere periodică pe un sistem de calcul, un tehnician

observă că o placă de reţea este slăbită într-un slot de extensie. Ce măsuri va întreprinde?

a) Înlocuieşte placa de reţea cu una nouă;

b) Utilizează pastă termică pentru a asigura placa de reţea în slotul de extensie;

c) Va asigura placa de reţea în slotul de extensie şi va strânge şurubul de fixare;

d) Slotul este cel mai probabil deteriorat. Se va utiliza un alt slot în cazul în care este unul

disponibil.

4. Identificaţi doi conectori care sunt utilizaţi pentru a conecta periferice externe?

a) EIDE;

b) Molex;

c) PATA;

d) PS / 2;

e) USB.

5. Ce trebuie să faceţi înainte de a face orice modificări la setările CMOS?

a) Reporniţi computerul;

b) Notaţi setările curente;

c) Scoateţi toate cablurile de la PC;

d) Înlocuiţi BIOS-ului.




86

6. La pornire, în cazul în care sistemul de calcul nu primeşte primul său set de instrucţiuni, care

este cauza?

a) Sistemul de operare;

b) RAM-ul BIOS;

c) ROM-ul BIOS;

d) Sistemul CMOS.

7. Dacă utilizaţi dispozitive Plug&Play pe un sistem de calcul modern, ce se va întâmpla?

a) BIOS-ul va configura aceste dispozitive;

b) Sistemul de operare va configura aceste dispozitive;

c) Dispozitivele vor trebui să fie configurate manual;

d) Nici una din cele de mai sus.

8. Care sunt cele mai frecvente trei nume de marcă pentru crearea de BIOS?

a) AMD, Intel, IBM;

b) Microsoft, Apple, Motorola;

c) Dell, Gateway, Compaq;

d) AMI, Phoenix, Award.

9. Pentru un SO Windows XP în reţea, care sarcină este necesar să se asigure ca orice

vulnerabilitate să fie eliminată şi ca erorile identificate să fie reparate?

a) Auditarea, atât a sistemului cat şi a fişierelor de utilizator pe sistemul informatic în mod

regulat;

b) Folosirea unui firewall software actualizat în mod regulat;

c) Instalarea unui program terţ anti-spyware pentru a monitoriza traficul în mod regulat;

d) Descărcarea şi instalarea de actualizări de sistem de operare în mod regulat.

Barem de corectare:

1-b; 2-d; 3-d; 4-d şi e; 5-b; 6-d; 7-a; 8-d; 9-d.




87

8. Reparaţii ecrane LCD şi înlocuire chip-uri tip BGA

Activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul departamentului:

- Înlocuire de ecrane la diverse mărci de notebook-uri;

- Testare, diagnosticare și reparare ecrane, după diagnosticare/reparare, determinarea

gradului pentru fiecare ecran;

- Montare de touchscreen asupra oricărui ecran;

- Operarea în baza de date a departamentului;

- Mentenanţa departamentului;

- Gestionarea loturilor de ecrane din întreaga firmă;

- Înlocuire/reparare de: cablu LVDS (low voltage differential signal) cu/ fără touchscreen,

display cu/fără touchscreen, invertor, bandă cu led-uri, lampă (în cazul ecranelor CCFL);

- Repararea blocului de iluminare al display-ului;

- Reballing chipset video, înlocuirea circuitelor integrate;

- Înlocuire de folii dispersoare;

- Îndepărtare/reparare pete diverse.


8.1 Caracteristicile principale ale unui display:

8.1.1 Dimensiunea

Dimensiunea display-ului este redată prin mărimea diagonalei, exprimata in inch sau cm,

măsurata de la un colţ de jos la colţul opus de sus si reprezintă exact aria vizibilă de afişare. În

afară de clasica împărţire netbook vs. notebook, se mai vorbeşte şi despre alte categorii de

portabile în funcţie de mărime, cum este de exemplu cazul înlocuitoarelor de desktop-uri

(desktop replacement), plasate de obicei între 17 si 19 inch.

8.1.2 Rezoluţia

Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli afişaţi pe ecran. Imaginile afişate pe display-urile

notebook-urilor arată cel mai bine atunci când placa grafică rulează la rezoluţia ei naturală – dacă

este folosită o rezoluţie mai slabă, fie va apărea o imagine mai mică, încadrată de margini negre,

fie una extrapolată si mai neclară. În orice caz, utilizarea unei alte rezoluţii decât cea naturala

(standard) va afecta negativ calitatea imaginii – distorsiuni, neclaritate etc.

Rezoluţiile naturale mai mari au următoarele avantaje:

1) oferă imagini mult mai detaliate (pentru că mai mulţi pixeli alcătuiesc imaginea respectiva);




88

2) măresc spaţiul de lucru de pe ecran.

Din păcate, au si dezavantaje – pe rezoluţiile mari, fonturile devin mai mici şi mai greu

de citit, iar acest lucru, în combinaţie cu un ecran mic, poate deveni o adevărată problemă pentru

ochi.

8.2 Tipuri de display-uri

Glossy (glare) vs Matte (non-glare)

Display-urile glossy sunt, după cum sugerează şi numele, mai lucioase si reflectă într-o

anumită măsură lumina din mediul înconjurător, ceea ce le face mai greu de utilizat în medii

luminoase (când reflecţiile vizibile pe display pot deveni deranjante). Pe de alta parte, ecranele

glossy redau culori mult mai vii şi contraste mai puternice.

Display-urile matte resping mult mai bine lumina din ambient, deoarece au un înveliş

anti-glare, ceea ce permite utilizarea lor într-o varietate de medii, inclusiv în lumina naturală. Pe

de altă parte, imaginile redate nu sunt atât de vii, iar tonurile de negru sunt mai luminoase. Un

lucru important: la general, display-urile glossy şi cele matte folosesc acelaşi tip de panel LCD,

singura diferenţă dintre ele fiind învelişul exterior folosit.

8.2.1. Display-uri glossy (glare)

- redau culori foarte vii, luminoase, saturate, contraste mai puternice, tonuri de negru mai

închise;

- reflectă lumina din mediul înconjurător, iar acest lucru poate deveni deranjant în anumite

cazuri;

- display-urile glossy sunt recomandate pentru notebook-urile de divertisment, notebook-urile

multimedia si cele de gaming, tocmai pentru a reda o experienţă vizuală cât mai intensă şi mai

plăcută; pe de alta parte, fotografii si profesioniştii din domeniul vizual ar putea considera

culorile mult prea exagerate si nerealiste;

8.2.2. Display-uri matte (non-glare)

- acoperite de un strat anti-glare care reduce reflexiile luminii din mediul înconjurător, ceea ce

permite utilizarea in medii multiple, inclusiv afara, lângă o fereastră, lângă un bec sau alte surse

indirecte de lumină;

- acelaşi strat anti-glare afectează însă calitatea culorilor şi a contrastului – imaginile sunt mai

şterse, tonurile de negru sunt mai deschise, iar contrastele sunt reduse;

- sunt recomandate pentru acele portabile (notebook-uri sau mini notebook-uri) transportate

dintr-un loc în altul şi utilizate într-o varietate de medii. De asemenea, sunt preferate de

designeri, graficieni, editori si alţi profesionişti din domeniul vizual, deoarece culorile afişate pe

ecran nu sunt afectate de lumina din mediul înconjurător;




89

Backlight LED şi CCFL:

Backlight (lumina de fundal) - este pe partea din spate a matricei de explorare. Când un set de

pixeli trece la poziția non-transparent, lumina nu trece prin ei și veți obține pixeli negri, atunci

când sunt în poziție transparent lumina trece prin ei și pixelii albi se generează (precum și alte

culori).

8.2.3. Backlight LED (light-emitting diode):

LED-urile sunt o tehnologie nouă și utilizează o matrice sau o bandă de LED-uri în loc de

un tub. Cele mai multe backlight-uri pe bază de LED-uri nu au nevoie de invertoare. Iluminarea

cu LED-uri este deja folosită în cele mai multe dispozitive mobile, cum ar fi telefoane și

dispozitive GPS. Utilizarea LED-urilor în ecranele de notebook a devenit recent populară

datorită avantajelor în dimensiune, consumul de energie, etc.

8.2.4. Backlight CCFL(cold cathode fluorescent lamp)

Este o tehnologie mai veche și pentru moment este lumina de fundal cea mai utilizată pe

scară largă în LCD-uri notebook-uri. Ea constă dintr-un tub fluorescent conectat la o placă

invertor de tensiune care furnizează energie pentru lumina de fundal. Uneori, lumina de fundal

conține 2 tuburi, împreună cu 2 perechi de invertoare; acestea sunt numite "dual backlight" sau

2-CCFL.

Diferențele între backlight-urile CCFL și LED:

Parametrii CCFL LED

Mărime Gros şi mai greu Subțire și mai ușor

Cost Mai ieftin și mai eficient Mai scumpe, dar sunt din ce în ce mai

accesibile iar mai mulţi producători de

notebook folosesc iluminarea cu LED-uri

Putere Consum mai mare de energie

și generarea de căldură

Consum mai mic de energie și generarea de

căldură

Luminozitate Luminozitate scăzută Luminozitate, în general, mai mare

Durată de viață Durată de viață mai scurtă Durata de viaţă mai lungă decât CCFL




90

8.3 Reballing BGA

Operaţiunea de BGA Rework (reballing) se referă la reparaţia plăcilor de bază ce folosesc

chipuri de tip BGA (Ball Grind Array), chipuri “lipite” pe placa de bază folosind bile de cositor,

altfel spus, BGA Rework este operaţiunea de relipire a chipurilor. Se foloseşte pentru

lipirea/relipirea chipurilor BGA de tipul:

- chip video;

- northbridge;

- southbridge

Chipurile de tipul BGA sunt chipuri “aşezate” pe bile. Prin dezlipire se înţelege faptul că cel

puţin una dintre sutele de bile nu mai face contact, fie cu chipul propriu-zis, fie cu placa PCB pe

care este aşezat.

Dezlipirea poate avea mai multe cauze:

- prea puţin/mult aliaj de lipit;

- defect fizic apărut din procesul de fabricaţie;

- proiectarea defectuoasă şi răcirea ineficientă a chip-ului(cea mai frecventă);

- şocuri termice.

Operaţiunea de relipire este de doua tipuri:

8.3.1 Reflow – cu robot profesional

Presupune “încălzirea” chip-ului folosind aparatură specială, cu lucru în infraroşu, până la

punctul de topire al bilelor de cositor, urmată de o răcire a chipului.

8.3.2 Reballing – cu staţii de reballing profesionale

Procesul de reballing presupune parcurgerea următoarelor etape:

- scoaterea chipului de pe placa de bază, folosind aceeaşi aparatură cu lucru în infraroşu,

dar cu un grafic de temperatură special creat pentru aceasta operaţiune;

- curăţarea de cositor a plăcii de bază şi chipului;

- refacerea bilelor de cositor şi lipirea pe chip. Relipirea chipului pe placa de bază se face

folosind tehnica prezentată la reflow. În această etapă mai intervine şi alinierea optică a

chipului pe placa de bază.




91

8.4 Înlocuirea matricei laptopului (ecran LCD - defect)

Ecranul laptopului este principalul mijloc de afișare a informațiilor și interacțiunii cu

utilizatorul, astfel încât orice defecțiune apărută la ecranul LCD poate bloca lucrul cu acel laptop.

Ecranul LCD ( ecran cu cristale lichide ) este foarte sensibil la șocuri, vibrații puternice și chiar

presiune. Laptopurile atât de tip notebook cât și netbook sunt foarte sensibile la aceste tipuri de

evenimente.

În principal ecranul LCD diferă de la un laptop la altul prin grosime, dimensiune, tipul de

iluminare: lampă şi diodă electroluminiscentă, rezoluţia maximă, tipul de material folosit pentru

acoperirea suprafeţei de contact, controlerul de afişare si mulţi alţi parametri. Fiecare model de

LCD este unic si aplicabil pentru clasa din care face laptopul.

Înlocuirea unui ecran de laptop este una dintre cele mai simple reparaţii care se pot face

laptopului şi poate dura câteva zeci de minute. Costul de înlocuire a ecranului de laptop depinde

în proporţie foarte mare de costul ecranului şi nu depinde de valoarea laptopului. Pentru unele

notebook-uri, în principal netbook-urile şi laptopurile pentru bugete reduse, costul de înlocuire a

ecranului poate depăşi costul laptopului. În general costul de înlocuire a ecranului este aproape

jumătate din preţul laptopului.

8.5 Defecte ce pot apărea în cadrul unui display şi pot fi reparate:

- Pete de presiune;

http://www.laptoproman.ro/wp-content/uploads/2013/08/3.2.jpg

http://reparaciosii.ro/wp-content/uploads/2011/04/new-screen.png




92

- Pete provocate de factorul uman (impurităţi,lichide in interiorul display-ului);

- Pete asupra foliilor dispersoare;

- Defectarea blocului de iluminare;

- Defectarea invertorului;

- Lipsa imaginii (defecte provocate de unitatea logica a display-ului);

- Artefacte video;

- Defecţiuni ale conectorului video si ale conectorului benzii de LED-uri;

- Dungi provocate de taps-uri.

FIŞA DE EVALUARE


1. Înainte de asamblarea unui personal computer, laptop, notebook trebuie consultată

documentaţia tehnică a componentelor. Aceste documentaţii pot fi studiate din următoarele

surse:

a) pagina de Internet a producătorului;

b) pagina web a operatorului de servicii Internet;

c) manualul oferit de furnizorul de Internet;

d) manualul de utilizare în format electronic sau tipărit, oferit la achiziţionarea componentei.

2. Rezoluţia unui display reprezintă:

a) aria vizibilă de afişare;

b) distanţa între doi pixeli adiacenţi;

c) numărul de pixeli afişaţi pe ecran;

d) mărimea diagonalei ecranului, exprimată in inch sau cm.

3. Invertorul este un circuit electronic care:

a) transformă o mărime alternativă într-o mărime pulsatorie;

b) inversează alternanţa mărimii periodice;

c) converteşte o mărime alternativă într-o mărime tot alternativă, modificând parametru

tensiune electrică;

d) transformă energia de curent continuu de la acumulator/altă sursă de alimentare DC în

energie de curent alternativ.

Exerciţiul 2: Completaţi spaţiile libere cu informaţia corectă.




93

1. Chipset-urile sunt împărţite în două componente distincte: _________________ şi

___________________.

2. În general, chipset-ul __________________ conectează procesorul la componentele de viteză

foarte mare, controlând accesul la memorie (RAM) şi placa video, şi vitezele la care

procesorul poate comunica cu acestea.

3. Chipset-ul _____________________ comunică cu componentele de viteză mică şi medie,

prin porturile ISA, PCI, IDE, SATA, şi altele.

Exerciţiul 3: Notaţi în dreptul fiecărui enunţ litera A, dacă apreciaţi că enunţul este adevărat sau

litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals.

1. Display-urile de tip glossy redau culori foarte vii, luminoase, saturate, contraste mai

puternice cu tonuri de negru mai închise fiind recomandate pentru notebook-urile de

divertisment, respectiv notebook-urile multimedia.

2. Display-urile matte reflectă lumina din mediul înconjurător, lucru ce poate deveni deranjant

în anumite cazuri.

3. Chipurile de tip BGA sunt acele chipuri “lipite” pe placa de bază folosind bile de cositor.

4. Backlight (lumina de fundal) se poate genera şi cu o matrice/bandă de LED-uri, soluţie

tehnică folosită cu succes în cele mai multe dispozitive mobile şi notebook-uri.

Barem de corectare

Exerciţiul 1: 1-a, d; 2-c; 3-d.

Exerciţiul 2: 1- northbridge, southbridge; 2-northbridge; 3-southbridge.

Exerciţiul 3: 1-A; 2-F; 3-A; 4-A.




94

9. Testarea şi producţia bateriilor de notebook

9.1. Prezentarea departamentului

Aceasta are ca obiectiv principal producţia de baterii compatibile pentru notebook-uri din

branduri şi modele din cele mai utilizate în Europa.

Ca activităţi anexe aici sunt efectuate testări şi diagnosticări pentru baterii de notebook

uzate sau noi, provenite din notebook-urile care fac subiectul activităţii firmei (audit, refurbish,

service). Tot acest departament este responsabil şi de concilierea agenţilor de vânzare, a

electroniştilor şi tester-ilor care se ocupă de service notebook-uri şi a clienţilor solicitanţi cu

privire la compatibilităţi şi necesităţi baterii.


9.2. Producţia si testarea bateriilor de notebook

9.2.1. Noțiuni generale privind bateriile

Prima încercare în realizarea unei baterii a fost pila voltaica, realizată de fizicianul

Alessandro Volta, care este o inovație. Este, în esență, o stivă verticală în care discurile de cupru

alternează cu cele din hârtie îmbibată în soluție salină și cu cele de zinc. La extremitățile

coloanei erau atașate câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de

joasă intensitate.

Pila voltaica a permis descoperirea efectului magnetic al curentului electric mai târziu, în

1820, de către Oersted. Numele lui Volta a fost dat unității de tensiune electrică (volt). Savantul

italian a mai realizat cercetări în chimie și în meteorologie.

Un alt moment important a fost anul 1955, când inginerul canadian Lewis Urry inventa bateria

alcalină, cea mai folosită în zilele noastre. Acestea sunt de obicei construite în forme cilindrice și

au diferite mărimi: AAA, AA, C, sub-C sau D. Voltajul mediu pentru o baterie alcalină este de




95

1.5V. Unele baterii se pot reîncărca, dar cele mai multe nu, deoarece se pot rupe sau pot avea

scurgeri periculoase.

În jurul anilor 1970 au apărut acumulatorii din litiu, folosiți de exemplu la telefoanele

mobile sau la laptopuri. Datorită proprietăților chimice ale elementului litiu, savanții au intuit

încă de pe la 1900 că acesta poate fi folosit cu succes la fabricarea unor baterii performante.

În anii 1980, tehnologia a fost îmbunătățită. Japonezii au construit prototipul acumulatorului

litiu-ion, o versiune mai stabilă al celui litiu. Noua variantă a fost comercializată începând din

1991.

Combinaţii noi de metale şi substanţe chimice sunt experimentate în fiecare an, iar

materiale revoluţionare cum ar fi tuburile de carbon numite nanotuburi promit să extindă

longevitatea şi densitatea energetică la un nivel înalt.

Baterie Li-Ion, înainte de asamblarea finală

Bateriile Li-Ion suportă un număr limitat de cicluri încărcare/descărcare În medie o

baterie Li-Ion asigură între 300 şi 500 cicluri complete de încărcare/descărcare, timp în care

autonomia bateriei scade constant, până la mai puţin de 50% din capacitatea originală a bateriei,

după care bateria poate fi considerată ajunsă la capătul ciclului de viaţă util.

Pentru menţinerea capacităţii de stocare la un nivel ridicat, pentru cât mai multe cicluri de

reîncărcare, este de preferat să nu încărcăm bateria la capacitate maximă şi să evităm pe cât

posibil ajungerea la o descărcare completă, situaţie în care mecanismele automate de protecţie

duc la închiderea dispozitivului alimentat de aceasta. Explicaţia pentru alegerea unui asemenea

tipar de utilizare este faptul ca electrozii unei baterii Li-Ion, confecţionaţi în mod tradiţional din

grafit, sunt supuşi unui stres suplimentar atunci când sunt împinşi către extremele unui ciclul




96

maxim de încărcare, respectiv descărcarea până la limita maximă admisă de tehnologie, ambele

ducând la o degradare mai rapidă a bateriei.

Structura unei baterii cilindrice Li-Ion

Durata de viaţă pentru o baterie Li-Ion este aproximativ de 3 ani, iar asta numai în

condiţiile de utilizare recomandate de fabricant, care presupun o temperatură de exploatare şi

depozitare ce nu depăşeşte niciodată valoarea de 25°C. Odată depăşit acest prag de temperatură,

procesul de îmbătrânire a bateriei accelerează într-un ritm galopant, longevitatea fiind măsurată

în luni dacă bateria este încălzită la peste 40°C în mod constant.

Pierderea capacităţii bateriei, în funcţie de temperatura la care este depozitată şi exploatată

Temperatura de stocare şi exploatare a bateriilor Li-Ion este una din variabilele care

diferă cel mai mult, depinzând de factori ca tipul de echipament şi felul cum este proiectat

sistemul de ventilaţie, dar şi obiceiurile fiecărui utilizator.

Este uşor de înţeles că un laptop bine ventilat, dar aşezat în mod frecvent pe suprafaţa

unei pături sau plapumă va avea mari probleme în ceea ce priveşte răcirea eficientă a

componentelor. Supraîncălzirea repetată a componentelor interne, deşi poate nu va duce la

instabilitate sau defectarea acestora, are drept rezultat producerea de căldură reziduală ce se

transmite mai departe către bateria Li-Ion. În aceste condiţii apare o îmbătrânire prematură a




97

bateriei Li-Ion, ce poate fi atribuita într-o bună măsură utilizatorului şi nu defectelor de fabricaţie

a bateriei.

Temperaturile scăzute au efectul de a amplifica rezistenţa internă a bateriei şi pot face temporar

inutilizabile bateriile cu un grad moderat de uzură.

Baterie pentru notebook

Motivul sensibilităţii excesive de care dau dovadă bateriile Li-Ion în faţa temperaturilor

ridicate este o consecinţă inevitabilă a naturii extrem de volatile a componentei

principale:elementul Litiu, care este o substanţă de natură metalică, extrem de volatilă şi

corozivă, care reacţionează violent la contactul cu numeroase alte substanţe. Proprietăţile

corozive ale litiului sunt puternic amplificate odată cu creşterea temperaturii, ducând la oxidarea

accelerată a învelişurilor şi membranelor ce separă componentele bateriei, ducând în cele din

urmă la daune ireversibile.

Curentul de încărcare

Un parametru important pentru o baterie este intensitatea curentului de încărcare iar daca

acesta este foarte ridicat va duce la reducerea timpilor de aşteptate pentru obţinerea capacităţii

maxime, dar în timp va scurta longevitatea bateriei. În contrast, un curent de încărcare prea slab

şi menţinut pe o perioadă mare de timp poate avea efecte la fel de nedorite asupra longevităţii

bateriei. Soluţia este evident atingerea unui punct de echilibru, prin folosirea unui curent de

încărcare potrivit.

Prin urmare este indicat ca la înlocuirea un alimentator AC pentru notebook să căutăm pe cât

posibil unul dintre modelele aprobate de fabricantul echipamentului şi nu unul dintre aşa zisele

alimentatoare universale.




98

Influenţa curentului de încărcare asupra longevităţii bateriei

Baterie Li-Ion

9.3. Etapele de producţie ale bateriilor

Producerea unei baterii presupune în mare asamblarea elementelor componente ale

acesteia: celule acumulatoare Li-Ion, PCB (Printed Circuit Board - partea electronică a bateriei),

carcasa de plastic cu elementele sale anexe (etichete sticker, sisteme de închidere, etc).

După stabilirea modelului sau a modelelor vizate şi achiziţia componentelor necesare producţiei

pot fi îndeplinite următoarele etape ale acesteia:

- alegerea, testarea şi calibrarea electrică a celulelor Li-Ion utilizate;

- întocmirea schemei de sudură între celule (funcţie de modelul carcasei folosite şi de

legăturile electrice dintre celule şi PCB, care sunt impuse constructiv, se poate stabili dispunerea

acestora şi alege parametrii de sudura);

- sudura dintre celule conform schemei de sudură şi modelarea dispunerii celulelor funcţie

de necesitate;

- cuplarea dintre punctele de acces la polarităţile electrice ale celulelor şi firele

corespunzătoare ale PCB prin lipire cu fludor;

- aplicare izoler în părţile expuse fenomenului de scurtcircuit;

- modelarea dispunerii firelor electrice de legătură celule-PCB conform cu necesităţile

impuse de construcţia carcasei;

- plasarea elementelor cuplate electric în interiorul carcasei (de obicei carcasa are două

părţi care vin îmbinate după ce toate elementele interne ale bateriei sunt plasate corespunzător);

- conectarea bateriei astfel semi-asamblată la un tester specializat pentru iniţializare şi

testare înaintea finalizării asamblării;

- după ce toate elementele interioare bateriei (unele baterii au sisteme de locking cu şine,

arcuri şi butoane) au fost corect plasate se aplică adeziv pe părţile special concepute ale carcasei




99

şi se trece cu mare atenţie la închiderea carcasei. Pentru fixarea bateriei in scopul adeziunii

corecte se folosesc cleşti speciali de presiune;

- atașarea stickerelor aferente carcasei (pe acestea se regăsesc date despre modelul bateriei,

caracteristicile bateriei, compatibilități și informații despre producție și protecție).

9.4. Prezentarea aparatelor folosite și softurile specifice

A. Panouri testare celule Li-Ion NEWARE BFGS-8512

Două panouri NEWARE BFGS-8512 capabile sa testeze 512 celule acumulator (256 per

panou) în tandem, cu supraveghere individuală și achiziție de date. Pot fi testate celule

acumulator de tip Li-Ion (lithium-ion) și Ni-H (nickel-hydrogen) prin efectuarea de cicluri

specifice de încărcare – descărcare obținând în final date despre capacitatea de stocare energie,

indici despre uzură și diverși parametrii specifici.

Urmărirea evoluției testelor se face în timp real, putând fi observați diverși parametri cum

ar fi voltaj, curent de încărcare sau descărcare, timpi de testare, capacitatea stocată sau eliberată,

etc.

Softul folosit BFGS permite programarea testelor și comunicarea datelor de test în timp

real, cu posibilitatea stocării datelor de test și a rezultatelor finale. Pe baza rezultatelor poate fi

efectuată gradarea celulelor, printarea rezultatelor permițând colectarea manuală a celor care

îndeplinesc condițiile optime de funcționare.




100

B. Aparatul de sudură celule SunStone CD320DPM2

SunStone CD320DPM2 este o stație de sudură cu descărcare capacitivă cu două pulsuri

în punct rezistiv ( Dual Pulse Capacitive Discharge Fine-Spot Resistance). Acest aparat de




101

sudură permite conectarea electrică între două sau mai multe celule prin sudura unei benzi

metalice, de obicei Nickel.

C. Stație de lipit

Această stație de lipit permite conectarea electrică dintre circuitul PCB al bateriei

și corpul accumulator al bateriei (cel obținut prin sudura dintre celulele component cu aparatul de

la punctual B)

D. Testere baterii notebook (Smart Battery Testers)




102

BTS-10A

RePower Smart battery charger

Acest tester este fix și necesită conectarea la un calculator cu un soft aferent. Patru porturi

cu activitate independentă permit testarea de baterii și oferă informații detaliate despre

funcționalitățile bateriilor conectate. Față de primul tester acesta oferă date despre viața bateriei

și posibilități de diagnosticare a uzurilor sau defectelor de funcționare.




103




104

E. Programatoare

EV2300

Circuit de interfață între un port USB (conectat la un calculator folosind un soft special)

și portul SMBus al unei baterii de notebook.

Este folosit pentru obținerea de informații pe care bateria le poate oferi și pentru a putea, în

anumite condiții, scrie-rescrie memoria flash a microcontrolerului aflat pe PCB-ul bateriei,




105

operație necesară în anumite cazuri pentru corectarea sau dictarea parametrilor de funcționare a

bateriei. În general sunt acceptate microcontrolere produse de Texas Instruments și sunt necesare

softul bqEVSW și suportul acestuia pentru microcontrolerul cu care se dorește comunicarea.

9.5. Gestionarea producției de baterii

Atât componentele folosite cât și bateriile ca produs finit necesita o gestionare, atât

pentru sistemul intern al firmei cât și pentru contabilizarea acestora ca produse vandabile din

punct de vedere fiscal. Pentru aceasta se folosește sistemul intern CRM (Customer relationship

management). Fizic, materiile prime și bateriile finite sunt depozitate organizat, cu evidență

electronică a locației pentru fiecare dintre acestea. Evidența compatibilităților bateriilor

disponibile (denumiri, imagini baterii, caracteristici, part numbers compatibile, notebookuri

compatibile) este ținută într-o bază de date.

Exemplu:




106

9.6. Norme specifice de sanatatea si securitea muncii

Pentru a îmbunătăţi continuu condiţiile de muncă şi pentru a înlătura cauzele care pun în

pericol viaţa şi sănătatea executanţilor de lucrări se impune respectarea normelor de sănătate şi

securitate a muncii specifice procesului de producţie, astfel:

- Utilizarea tensiunilor electrice la valori prevăzute în normele de tehnica securităţii

muncii;

- Evitarea atingerii conductoarelor neizolate sau insuficient izolate aflate sub tensiune în

timpul utilizării şi verificărilor;

- Utilizarea instrumentelor de lucru cu mânere din materiale electroizolante, elementele

sub tensiune vor fi protejate de carcase evitându-se atingerea directa a acestora.;

- Alimentarea aparatelor fixe sau portabile se va realiza la tensiuni corespunzătoare

prevăzute în normele de electrosecuritate




107

FIȘA DE EVALUARE

Exercițiul 1: Pentru fiecare item bifaţi răspunsul corect.

1. Pentru o baterie, grupul de litere PCB are următoarea semnificație:

a) Power Computer Board;

b) Printed Circuit Board;

c) Power Circuit Black;

d) Printed Computer Black.

2. SunStone CD320DPM2 este o stație de sudură cu:

a) descărcare capacitivă cu două pulsuri în punct rezistiv;

b) descărcare rezistivă cu două pulsuri în punct capacitiv;

c) descărcare inductivă cu două pulsuri în punct rezistiv;

d) descărcare capacitivă cu două pulsuri în punct inductiv.

3. Temperaturile scăzute în cazul utilizării unui notebook au efectul de a:

a) amplifica rezistența internă a bateriei;

b) diminua capacitatea internă a bateriei;

c) amplifica capacitatea internă a sursei;

d) diminua rezistența de compensare a sursei.

4. Valoarea curentului de descărcare dacă este foarte ridicată atunci va duce la:

a) reducerea timpilor de aşteptate pentru obţinerea capacităţii maxime;

b) creșterea timpilor de așteptare pentru obținerea rezistenței maxime;

c) reducerea timpilor de așteptare pentru obținerea rezistenței maxime;

d) creșterea timpilor de așteptare pentru obținerea capacității maxime.

Exercițiul 2: Precizaţi în dreptul fiecărui enunţ dacă este adevărat [A] sau fals [F].

1. Materiale revoluţionare cum ar fi tuburile de carbon numite monotuburi promit să extindă

longevitatea şi densitatea energetică la un nivel înalt.

2. În medie o baterie Li-Ion asigură între 300 şi 500 cicluri complete de încărcare/descărcare,

timp în care autonomia bateriei scade constant, până la mai puţin de 50% din capacitatea

originală a bateriei.

3. Temperatura de exploatare şi depozitare a bateriilor nu depășește niciodată valoarea de 65°C.

Odată depăşit acest prag de temperatură, procesul de îmbătrânire al bateriei se oprește.

4. Proprietăţile corozive ale litiului sunt puternic amplificate odată cu creşterea temperaturii din

timpul exploatării bateriei.




108

Exerciţiul 3: Completaţi spaţiile lipsă cu informaţia corectă.

1. Un parametru important pentru o baterie este intensitatea curentului de ........(1)...... iar dacă

acesta este foarte ridicat va duce la reducerea ............(2)........... pentru obţinerea capacităţii

........(3)......... .

2. Urmărirea evoluției testelor pentru baterii se face în timp real, putând fi observați diverși

parametri cum ar fi ...........(1)........., curentul de .........(2).......... sau descărcare, timpii

........(3)........, ..........(4)....... stocată sau .......(5).......... .

3. SunStone CD320DPM2 este o stație de ........(1)....... cu descărcare ........(2)......... cu două

pulsuri în punct .........(3).........( Dual Pulse Capacitive Discharge Fine-Spot Resistance) care

permite ..........(4)....... electrică între două sau mai multe .......(5)........ prin sudura unei

...........(6)............., de obicei din ........(7)......... .

Exercițiul 4: Pentru imaginea de mai jos rezolvați următoarele cerințe:

1. denumiți dispozitivul ținând cont de modul de conectare;

2. enumerați 2 utilizări ale acestui dispozitiv.

Barem de corectare

Exercițiul 1: 1-b; 2-a; 3-a; 4-a.

Exercițiul 2: 1-F; 2-A; 3-F; 4-A.

Exercițiul 3:

1. (1)-încărcare; (2)-timpilor de așteptare; (3)-maxime.

2. (1)-voltajul; (2)-încărcare; (3)-de testare; (4)-capacitatea; (5)-eliberată.

3. (1)-sudură; (2)-capacitivă; (3)-rezistiv; (4)-conectarea; (5)-celule; (6)-benzi metalice; (7)-

Nichel.

Exercițiul 4:

1. Circuit de interfață între un port USB (conectat la un calculator folosind un soft special) și

portul SMBus al unei baterii de notebook.

2. Este folosit pentru obținerea de informații pe care bateria le poate oferi și pentru a putea, în

anumite condiții, scrie-rescrie memoria flash a microcontrolerului aflat pe PCB-ul bateriei,




109

operație necesară în anumite cazuri pentru corectarea sau dictarea parametrilor de funcționare a

bateriei.

Colaboratori care au participat la realizarea materialului:

NUMELE SI PRENUMELE FUNCTIA DETINUTA IN

PROIECT

Punei Dana Anişoara Responsabil stagii de practica

Trandafir Ghiţă Responsabil stagii de practica

Guzu Luminița Responsabil stagii de practica

Sasu Camelia Responsabil stagii de practica

Șerban Nadia Responsabil stagii de practica

Ursachi Mihaela Responsabil stagii de practica

Alexandrescu Lăcrămioara Responsabil grup tinta

NUMELE SI PRENUMELE FUNCTIA DETINUTA IN

PROIECT

Neagu George Tutore

Puiu Cezar Tutore

Cozmovici Radu Tutore

Trinca Laurentiu Tutore

Casian Vasile Tutore

Martiniuc Stefan Cristian Tutore

Mircea Adrian Tutore

Orita Andrei Tutore

Lemnaru Leontin-Ioan Tutore

Omar Ahmad Tutore