12

Lumea cuvintelor

Pictam pe perete un tărâm de vis, o lume numai a cuvintelor. După o oră am terminat şi am vrut să pun mâna să-l ating, dar deodată, desenul de pe perete se transformă într-un portal spre o altă lume. Am trecut prin el şi am ajuns în Lumea cuvintelor. Descopeream o mulțime de idei minunate, dar am observat că unele cuvinte erau foarte supărate pe copii, şi se certau între ele, pentru că nu au fost scrise corect. Atunci eu le-am zis

- Nu e frumos să vă certaţi, sunteţi prietene! Cine v-a făcut rău?

- Toţi copiii care nu ştiu să ne scrie corect. - Dar sunt încă nişte copii, care vor învăţa din

greşelile făcute acum. Daţi-le o şansă! Aşa am fost şi eu la început, însă acum am învăţat.

- Are dreptate fetiţa. - Da, şi te rugăm să-i convingi pe copii că este

foarte important să ştie să scrie corect. - Aşa voi face. Mă voi strădui să-i fac pe toţi

copiii să înţeleagă cât este de important să scrie corect. Au nevoie de asta în propria lor viață. Acum trebuie să mă întorc acasă, pentru că altfel părinţii mei vor fi îngrijoraţi. La revedere, cuvintelor!

- La revedere, fetiţo! Ea a revenit acasă și a adormit imediat, fiind obosită după atâtea peripeţii şi s-a trezit cu dorinţa de a-i învăța pe copii să scrie corect. Nu-i așa că nu vreți să se mai certe cuvintele și că le veți scrie corect, dragi copii?

Monica Bivol, clasa a V-a A

Ce-i poezia? Pe gânduri astăzi pribegeam,

Mă tot gândeam ce-i poezia? Și încercam să deslușesc:

Ce are ea cu armonia? De-i fluture alb pe câmpie, Sau o albină într-o floare? De-i muzică pentru ureche

Sau ploaie, când noi vrem răcoare? Toate trăiesc în armonie

Și-n toate ai doar poezie. Viața noastră-i poezie

E lectură, matematică sau geografie, E istoria poporului nostru. E tot ce atingem cu mâna Sau călcăm cu picioarele,

Este firul de iarbă, Sau poate fi soarele,

Realitate sau fantezie Eu asta văd în poezie. Mihaela Polocoșer, clasa a VIII-a A

Ţara poveștilor Era o noapte senină de vară, cu lună plină.

Stăteam pe prispa casei și mă gândeam la ,,Ţara Poveştilor”, titlul compunerii pentru a doua zi. Am adormit profund cu gândul la lumea minunată a basmelor. Și visul începu ...

Am apărut deodată pe un pământ plin cu flori. Eram la munte. În jurul meu erau multe căprițe drăguțe. În fața mea era o cabană mică și veche. Din ea a ieșit o fetiță murdară cu două codițe împletite. Era frumușică. Când m-a văzut, s-a ascuns după salcia mare de lângă cabană. Eu m-am apropiat de ea și am întrebat-o cu blândețe :

- Cum te cheamă? Cu obrajii aprinși de emoție, mi-a răspuns scurt:

- Heidi. Era Heidi,fetița munților,din povestea pe care

am citit-o de curând. După ce ne-am prezentat, am început să ne jucăm cu căprițele. În timp ce îi zâmbeam ca semn de bun rămas, eu am evadat într-o altă poveste. Acolo am văzut-o pe Alba ca Zăpada. Era cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Am recunoscut-o imediat:avea fața albă, părul negru ca abanosul și buzele roșii ca trandafirii. După ceva timp am apărut pe o scenă mică. În jurul meu se aflau o mulţime de personaje cunoscute de mine. Era foarte mare aglomeraţie: piticii, spiriduşii veseli, Scufița Roşie, lupul şi zmeii fioroşi, alături de zânele năzdrăvane sau delicate. Pe scenă a venit, lângă mine, măgarul vorbitor din povestea cu Shrek. Și peştişorul de aur care voia să-mi îndeplinească o dorinţă... Frumos! Dar m-am trezit brusc.

Zâmbetul mi-a apărut pe buze. Aveam inspiraţia necesară pentru compunerea mea. Cătălina Luţac, clasa a V-a B

Cartea mea Mama mi-a adus în dar, În timpul anului şcolar, O carte mare, cu poveşti Cu zâne mari împărăteşti. Când am început s-o răsfoiesc Şi pozele să le privesc Deodată mi-am adus aminte, De basmele de dinainte. Basmele cu Feți-frumoși, De la ai noştri strămoşi; Culese cu mult drag, De pe al nostru meleag.

Bivol Monica, clasa a V-a A Desen realizat de Daniela Zaraza, cl. a VII-a A

13

Gânduri din viaţa unei cărţi…

Ooo! Am prins viaţă! Sunt o carte! Dar oare unde voi merge? La cine voi ajunge? Dacă voi cădea în

mâna cui nu trebuie și mă va distruge? Dacă îmi va rupe paginile, va scrie pe foile mele şi îmi va provoca

durere? Mai rău! Dacă mă va arunca în foc? Voi arde şi nu voi mai exista!?! Sper să nu

merg la cineva care îmi va face lucrurile acestea! Nicio carte nu merită asta! Visul oricărei cărți e să fie citită cu

încântare! Bianca Miron, clasa a V-a A

Cartea - paradisul omului ''Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma

unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat

întotdeauna ca o bibliotecă... '' Jorge Louis Borges. ………

.. Cartea este paradisul omului. Ea ne aduce prin lectură, o lume a jocului și a fanteziei, mult dorită de noi, copiii. Cartea e o comoară nepreţuită a omului. Fără carte nu ai parte! Cei care nu citesc, e posibil să nu aibă parte de nimic armonios în viață. Nu vor şti ce este biblioteca denumită paradis: adică bucurie, plenitudine, comuniune, acel sentiment de inefabil, pe care nu îl poți trăi decât în timpul lecturii. Cei care au descoperit comoara din cărți, mereu ar spune că lectura e una din cele mai frumoase experiențe din viață. În carte găseşti poveşti care nu se vor sfârşi niciodată în sufletul omenirii.

Basmul pe care îl trăieşte omul nu are sfârșit. Mai ales pentru noi, copiii, basmul este un dar mult prețuit, ce nimeni nu l-ar putea lua din inima noastră. Nimeni nu poate sfârşi basmul pe care îl trăieşte copilul, deoarece orice încercare din basme se concretizează în viața noastră de viitori adulți, în lupta dintre bine și rău. Și sper ca pentru fiecare, totul să aibă un final fericit. Poveştile sunt amintiri de neuitat. Atunci când începi să le citeşti, nu te mai poţi opri din farmecul lor. Povestea trebuie citită până la capăt pentru a o înţelege. Fiecare din noi este o poveste sculptată în piatra timpului. Fără carte lumea nu ar exista. Miron Bianca, clasa a V-a A

Misterele unei cărţi

Se anunță o dimineață călduroasă de vară. Soarele răsare încet pe cerul albastru. Luna aurie dispare printre norii albi cu forme ușor creionate de lumina ei gălbuie. Andrei s-a trezit devreme pentru a merge la joacă. E ora nouă dimineața. El vrea să plece la joacă. Mama lui îl oprește, spunându-i: - Andrei, fiindcă astăzi împlinești şapte ani, îți urez ”La mulți ani!” și îți dăruiesc această carte cu poveşti, pe care te rog să o citești cât mai curând. - Dar vreau să merg la joacă! - Da, te vei juca, dar încearcă să citești cartea! Băiatul plecă în crângul parfumat. Acolo întâlnește un băiat care citea tot o carte cu basme. El îl întreabă: - Salut! Ce faci? - Citesc o carte. - Aş vrea să știu ceva! - Ce este? Spune-mi ! - Cum te simți când citești o carte ? - Te simți de parcă tu ai fi personajul principal şi intri în lumea poveștilor, înfăptuind fel și fel de minunății de care te simți mândru. Când citești, te simți cuprins de euforia acelei cărți.

Spre seară luna apăru pe cerul albastru. Ea îl găsi pe Andrei citind fără oprire. Era impresionat de faptele la care a participat: lupte cu zmei, întâlniri cu zgripțuroi, salvarea prințeselor și ajutorul oferit de noii săi prieteni de nădejde pe care i-a câștigat prin bunătate. Se simțea mai bun și mai vesel ca niciodată. Astfel, și-a dat seama că o carte este o comoară pentru orice cititor. Valentina Croitor, clasa a V-a A

Descrierea unei cărţi minunate

O poveste minunată nu se termină niciodată, fiindcă dacă ai citit-o și ți-a plăcut e

întotdeauna cu tine, mereu prezentă în sufletul tău.

Cartea pentru unii este o comoară. Cartea te învață multe și te ajută să

înveți fără să-ți dai seama. Atunci când citesc o carte, sunt

fermecată, parcă aș descoperi un joc nou. Mie mi-a plăcut

întotdeauna să citesc cărţi. Am lecturat şi proverbe despre carte.

Unul dintre ele este destul de sugestiv pentru

viitorul nostru: ''Dacă n-ai carte, n-ai parte.''

''Nu înveţi, n-ai parte în viață.'' Popovici Nicoleta, clasa a V-a A

FASCINAȚIA LECTURII

14

Împărăteasa Litera Și-mpăratul Cuvântul

Au avut de gând să călătorească, În a Comunicării ţară aleasă.

Pe oameni să-i învețe cum să vorbească, Să formeze o propoziție corectă,

O propoziție cu-n verb şi cu-n adverb, Cu substantive şi cu adjective Cu interjecții şi cu apelative,

De adresare directă, De conjugare perfectă…

Aşa am făcut o nemaipomenită lecție, Am așezat-o în manual

Pusă la punct cu numeralul cardinal Că e banal de numărat la final.

Elevilor să le fie de folos Şi de ce nu? Chiar cu rost…

Articolul hotărât Şi cu cel nehotărât

Prezintă un vorbitor… Oare stau și lângă pronume? El înlocuiește chiar un nume:

Înlocuiește un substantiv. Pronumele e relativ și demonstrativ

Posesiv, negativ și interogativ Cel personal e asociat cu cel de politețe Cel nehotărât vine după cel reflexiv.

Am mai făcut o propoziție, Cu o prepoziție

Care unește părţi de vorbire diferite, Ce în propoziție să fie-s menite:

Substantive şi adjective Verbe şi adverbe predicative…

Două părți de propoziție Sau propoziții unite în frază,

Printr-o conjuncţie: două subiecte, două atribute Sau două complemente

Să ajungă complimente pentru cei ce au talente. Complemente de timp, de loc, de mod,

Complemente circumstanțiale Și încă alte complemente

De cauză, de scop, de agent. Împăratul și Împărăteasă

Au vizitat țara aleasă: De-a lungul și de-a latul, Aşa şi-au văzut palatul

Din definiţii alcătuit, Din reguli scrise construit

Ce în vorbirea corectă a strălucit. Ciobanu Agnana, clasa a VII-a B

Curiozități poetice…

O stea sfântă, stea de sus, Stea ce veșnic luminezi,

Stea de dincolo de-apus, Ce peste pământ veghezi.

Spune-mi mie mic poet Despre ce tu oare, știi?

Ca să scriu un epitet În a mele poezii.

- Soarele mereu aprins E o stea cam…mijlocie Şi ea, peste cer în sus Luminează pe vecie.

Dar pe Terra ce mai e? Vreau să știu și-s curios

Căci de mult nu mai am veste De la voi, de-acolo jos.

Pe Terra natura sfântă Îți creează noi tablouri

Şi privirile-ți încântă Căci formează noi ecouri. Eu te las acum cu bine,

Soarele a răsărit, Noaptea fură de la mine

Tot ce-i sfânt, tot ce-i splendid. Croitor Mihaela, clasa a VI-a A...

... Veleităţi de scriitor… după Amintiri din copilărie,

de Ion Creangă… Îmi amintesc că acum vreo şase ani, fiind eu o

copiliţă cu gândul numai la joacă, împreună cu patru tovarăşi, ne jucam noi de-a hoţii. Şi când alergam… speriam raţele din gârlă şi gâştele care păşteau. În urma noastră se ridica praf ca şi când o ceată de tâlhari ar fi pustiit ţara. Şi aşa o hărmălaie făceam că se speria lumea de noi, zicând:

-Măi, iar au venit diavolii ăștia pe aici! Şi se fereau de noi ca de foc.

Şi iată ne trezim noi dimineaţa ca de obicei sărind şi dănţuind ca ţapii. Ieşeam, şi “hoţi” cum eram, ne jucam sărind gardurile şi urcându-ne prin toţi copacii. Şi intram într-o ogradă cu poarta de fier şi cu zăvor de oţel. Ne suiam pe gard şi pătrundeam prin geamurile deschise, direct în pod. Zărind noi nişte nuci mari şi frumoase începurăm a le înfunda în buzunare şi a striga de se zguduiau geamurile. În casă, femeia gătea, şi auzind o gălăgie aşa de mare, urcă în pod. Noi atunci ne ascundem după nişte butoaie, dar când să ne aşezăm, nucile zdrrr! se rostogolesc pe jos din buzunarele noastre. Femeia văzând una ca asta pricepu ce-i de făcut, coborî pe scări să ia o jordie… Noi, zduf! Sărim pe ferestre şi o luăm la sănătoasa. Dar dihania şi ea după noi cu o jordie lungă şi ne blăstăma:

LITERA ȘI CUVÂNTUL

TĂRÂMUL

IMAGINAR AL

CREAȚIEI

15

- Porcanilor, staţi că vă ajung eu! Noi priveam nucile cum cădeau una câte una. Şi nu ştiu cum se făcu, dar femeia, călcând pe-o nucă, ajunse cu nasul de pământ. Abia atunci, răsuflând noi uşuraţi, privim înapoi, şi ce vedem!? Începem a râde cu poftă. De nu venea bărbatul femeii, nu ştiu ce se alegea de.ea. …………………… - Lasă-i în pace, nevastă, sunt copii obraznici. După ce ne mai revenim de sperietura trasă, mergem acasă fără nicio vlagă în noi……………………. - Să te mai joci de-a hoţii, de-acum! zise glumind George, cel care a fost căpitanul nostru.

Zalischi Ioana, clasa a VI-a A

CĂLĂTORIE DE NEUITAT… Să vezi… odată treceam pe muntele din

Sahara acolo în valea Trotușului, lângă mare… Treceam cu avionul. Am aruncat ancora în crengile copacului de capsule și am ajuns în autogară cu bine… Da, cu bine s-a sfârșit călătoria de pe lună. Precum spuneam… eram acolo în valea Trotușului la cules de pandișpan, dintre penele de peşte ce zburau… Nu pot să explic mirarea mea când am văzut o gâză cu aripi. Ea s-a înălțat din ocean și a deschis o gură mare… și tocmai s-a întâmplat ca în momentul acela, meduza să treacă pe acolo. Gâza cu ochii bulbucați de sete a înghițit fără să stea, micuța ne duse rătăcită printre valurile de vânt. Cu toate aceste animale carnivore de prin jurul meu, munca a devenit mai ușoară…. Pandișpanul devenea din ce in ce mai greu… pesemne că atracția gravitațională era mai mare… Așadar, văzând că nu e muncă pentru mine în Nordul îndepărtat al globului Terestru… Am încălecat pe un vulture cu motor şi am pornit galop-galop spre alte meleaguri. În cele din urmă, după ani de zile de secunde am ajuns la destinație… şi anume în Portul Sulina, acolo lângă Dunărea din Munții Alpi… După aterizarea grea cu parașuta în portul amenajat pentru bărcuțe, am fluierat să vină un taxi cu coarne de cerb şi am poruncit brutarului să mă ducă în intersecția fluviilor, lângă podișul Himalaya.

Şi ghici cu cine m-am întâlnit în căldura aceea din troiene!? Nu ghicește nimeni… cu misteriosul Pinocchio, al șaptelea Eminescu Băsescu Ceaușescu de Anjou… Mi-a înmânat scrisoarea venită din Africa din șoldul eschimoșilor, unde plaja era plină de lilieci sălbatici. Scrisoarea avea două cuvinte: “ Vino acasă!”

Neștiind unde e acasă, am început să întreb pe oameni, porci, câini şi boi, adică orice persoană matură pe care o întâlneam… Nimeni nu știa unde e Acasă… Am tras la o cofetărie să mă înfrupt cu o ciorbă de prosoape fierte şi polonicul lui Faraon care servea în restaurant mi-a înmânat adresa pe care o căutam…

Pe cartonul din sticlă sărată scria : “SFÂRŞIT”. Luțac Cătălina, clasa a VII-a B

O ZI DE FANTEZIE, UN VIS, O REALITATE?! O dungă roșie se ivi la răsărit, lăsând razele soarelui să pătrundă în visul meu, aducându-mi lumină și speranță. Voiam să descopăr lumea, deci mi-am propus să merg, să străbat pământul în lung și-n lat, timp în care să fiu singuratic. Să devin un căpitan care va descoperi o insulă ce îi va purta numele, dar și să mă trezesc pe mare, înfometat, să parcurg mii și mii de kilometri. Printre valuri, să văd o insulă îndepărtată, un plop verde sărăcăcios, să fiu fără prieteni, fără niciun

cuib… Dar decât așa, mai bine rămân acasă.

Totuşi, mergând spre parc, văd un afiș despre bal mascat. Aș merge, dar încotro? Îmi imaginez balul fetelor, crăiese care vor încânta sala, iar eu nici să nu știu a dansa. O voi vedea pe Scufița Roșie (dacă voi merge), lupul din poveste, balauri, prințese, regine care mai de care, de vis! Un vis unde

voi ajunge rege, un împărat vesel, voi peți trei fete pe care le voi întâlni la bal, voi dansa pe balcon, voi aștepta, dar să fiu sincer, o asemenea fantezie nu ar crede-o nici măcar frățiorul meu de trei ani. Să merg spre parc… Dar în ritmul acesta nu voi ajunge nicăieri. Priveam păsărelele care ciripeau, soarele era vesel, munții se mișcau din loc, o lume neatentă și lipsită de griji, aș fi vrut să o iau cu mine, dar cum? Fără să îmi dau seama m-am împiedicat. Când m-am trezit, eram înconjurată de pitici, într-o lume ireală. Mai întâi, copil fără judecată fiind, am crezut că am ajuns în rai. Florile împrăștiau miresme care mai de care mai delicate, păsări și animale pretutindeni… eram uimită! Mai erau și spiriduși, mici de zece centimetri ce nu se mai opreau din a mă privi. Mă simțeam ca într-o cușcă fără ieșire. Speriată de ce se va întâmpla, am căutat ieșirea, aproape un ac într-un car de fân, într-o lume de basm de care mă simțeam atrasă și din care nu voiam să plec. Piticii mă urmau peste tot. La un sfârșit l-am întrebat pe unul dintre ei unde este ieșirea. Lumina se reflecta într-un râu… era o dimineață lungă… Un șir de cuvinte nelalocul lor, de neînțeles am auzit drept răspuns. Zăpăcită și confuză, am căzut la pământ. Când m-am trezit dispărură spiridușii, culorile nu mai erau de basm, și mi-am dat seama că am fost sub puterea tainei de poveste. O vrajă de mister în care poate cădea oricine. Unde voi merge? Am hoinărit mereu, deja s-a lăsat întunericul, parcul era departe. În drum spre casă. mi-am dat seama că am cutreierat lumea de basm a zânelor, participând la un bal. A fost o zi de aventură. O dimineață neobișnuit de lungă, cu priviri în portrete imaginare ce se scurg din oglinzi în balul din viața mea! Gavrilovici Andreea, clasa a VIII-a B

16

Pune-ţi cartea căpătâi, Căci te înalţă-n cuget, Drag copil, ca să rămâi

Tot cu ea în suflet.

Cartea este-n lume soare, Alină când viața doare

Ţie-ţi face parte Şi te-nalţă-n toate.

Ea-ţi răspunde neîncetat

La orice întrebare, Dacă-ncerci cu gând curat

Şi cu ascultare!

Ea, cu dărnicie-oricând, Ţie-ţi dă lumină

Şi-ţi înalță orice gând Dincolo de tină.

Ca s-ajungi mai sus, în viaţă,

În lucruri înalte Pune-ţi cartea ta, mereu

Căpătâi în toate!

Loredana Zalischi, clasa a VI-a A

*Despre carte: „O carte e ca o grădină pe care o duci

în buzunar.''

*„De fiecare dată când deschizi o carte, înveţi ceva.''

*Despre cunoaştere: „Omul moare bătrân şi tot nu le

învaţă pe toate.''

*Despre ştiinţă: „Știința pe care nu o completezi în

fiecare zi, scade în fiecare zi.''

„Științele sunt uşi, iar cheile sunt cercetările.''

*Despre viaţă

„Cine vrea să trăiască în pace, aude, vede şi tace.''

„Viața omului e ca un ou în mâna copilului.''

„Viața e o carte, iar noi o filă din ea.''

Despre carte

*„Lectura poate fi hornarul sentimentelor noastre.”

* „Trebuie să imităm albinele şi să separăm tot ce am

adunat din lectură variată.”

*„Capul greu se sprijină în mâna uşoară şi invers.”

*„Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrâneţe.”

* „Omul cât trăieşte învaţă şi tot moare neînvăţat.”

*„ Învăţătura este cea mai bună avuţie.”

Texte culese de Polocoșer Mihaela, clasa a VIII-a A

Este foarte plăcut să primeşti în dar, o carte. La

fel de plăcut este să o și dăruiești. În momentele de

extenuare, ca remediu, e bine să citeşti o carte

captivantă. Te concentrezi în lumea ei magică şi uiţi de

restul… Eşti cumva trist, citeşte o carte! Sigur te va

relaxa. Există cărţi variate care se pot citi în diferite

situații, momente şi ocazii.

În viaţă există multe probleme, neînțelegeri şi

nelămuriri. Din carte vei găsi răspuns la toate. Nu

întreba vecinul sau prietenul, întreabă-ţi cartea care nu

te va minți niciodată! Îţi va da cel mai sincer răspuns!

. Citind o carte atractivă, vei exclama: ,,O, carte

dragă, hrana sufletului meu, cinste cui te-a scris!’’. Cel

mai bun ajutor îl poţi primi din partea unei cărţi atunci

când o studiezi la momentul necesar. Izvor de sănătate

se prelinge încet în minte, prin lecturarea câtorva

pagini, în momentele tensionate sau controversate din

viaţă.

Cât de mult îţi creşte inteligenţa studiind cărţile

ştiinţifice! O vorbire corectă gramatical se poate obţine

citind cât mai mult. Aflându-te într-un grup de persoane

din diverse categorii sociale şi cu o anumită formare

intelectuală, ascultându-i şi participând la discuţie vei

înţelege şi chiar răspunde fiecăruia în parte, cu mai

multă implicare şi mai mult aplomb, când ai citit, lecturat

şi studiat multe cărţi, din diverse domenii. Pentru o

viață plăcută, e nevoie să visăm plăcut… Și cartea ne

oferă imaginația necesară … pentru un viitor fericit !

Mirăuț Otilia, clasa a VII a A

Desen realizat de Tunea Iustin, clasa a VI-a B

17

Azi e mare întrunire

Părțile toate de vorbire

S-au adunat cu mic, cu mare,

La sfat de taină, în penare.

Hei! Hei! Ce-i aici?

Interjecția-i pe-aici !?!

Substantivul a plecat,

Conjuncția l-a chemat.

Prepoziția a venit curând,

Cu Adverbul alergând

Iar Numeralul a întârziat.

Pronumele s-a scuturat,

De toate ale sale persoane,

Adunate din saloane,

Lăsând loc pentru acțiune…

Verbului cu-a sa tracțiune;

Adverbul îi ține hangul,

Articolul cu bing-bangul

Hotărât, nehotărât,

A renunțat la substantiv

Și a plecat la adjectiv.

Ssst! Se face solemnă tăcere…

Căci a sosit, cu mare plăcere,

Regele Enunț, cu mașina

Alături de Propoziția - regina.

Emandi Denisa, clasa a V-a B

Era începutul lunii iulie. Vacanţa de vară tocmai

începuse. Mama îmi spunea mereu că pentru a-mi îmbogăţi

vocabularul trebuie să citesc, dar pe mine nu prea mă

încânta ideea. Într-o zi, m-am decis să merg la bibliotecă și

doamna bibliotecară m-a întrebat ce cărţi aş dori să iau. Tot

ea mi-a recomandat “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.

Pe prima filă era portretul autorului. Priveam cuprinsul. Erau

povești care parcă te rugau să le citeşti. Am început lectura

şi nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul. Din

aceea zi, am descoperit ceva nou: o lume fantastică a

cărţilor. Era o lume în care puteai intra şi te puteai

transforma în orice personaj voiai. Aventurile copilului Nică

te captivau imediat.

În poveşti ca şi în ”Amintiri…” trăieşte aceeaşi lume

ţărănească harnică şi curată sufletește, mișcată de instincte

simple, uneori șireată, plină de umor. Am descoperit că

lumea cărţilor este o lume magică în care poţi să evadezi ori

de câte ori vrei. Dacă eşti trist, citeşte o carte! Fii chiar tu

personajul principal şi vei vedea că te vei simți mult mai bine.

Grecu Claudia, clasa a VII-a A

În ghiozdanul unei eleve, obiectele şcolare . încep a se lăuda: - Eu sunt cel mai important, spuse caietul. Pe mine, îşi scriu elevii lecţiile în clasă şi temele pentru acasă. - Tare lăudăros mai eşti, spuse stiloul. Dacă n-aş fi eu, nici nu ar mai fi nevoie de caiet. După un timp, creionul interveni : - Voi vă lăudaţi, dar cine este cel mai interesant dintre noi? - Tu vorbeşti mititelule? spuse caietul. - Da, până şi ascuţitoarea e mai interesantă decât tine. - Nu mă refer la mine! Ia spuneţi voi de unde învaţă elevii lucruri noi? - Din caiete! - E greşit! Din carte, din ea se învăţă lucruri noi. Cu ajutorul ei putem învăţa să citim şi să scriem corect. Obiectele din ghiozdan s-au gândit şi au afirmat tot ce a spus creionul. Şi-au dat seama că deşi nu sunt la fel de utili ca și cartea, au şi ele rolul lor printre obiectele şcolare. Croitor Diana, clasa a VI- a A

Vis… Iluzie… Magie… Se părea că vine un papirus,

zburând uşor printre nori, șoptind lin: ,,Citiţi ! Citiţi! Citiţi! ...”

Mulţi dintre noi spunem atunci când suntem

întrebaţi: ,,Citesc, chiar foarte mult.” Desigur, dar o mare

parte dintre noi zic: ,,Nu am timp. Am program încărcat.’’

Sau: ,,Nu am nevoie. Ştiu să citesc din clasa I. ’’Ei, bine!

Chiar dacă ai un program încărcat, mult de lucru, aceasta nu

te împiedică. Totul este să te organizezi. Totul este să ştii

să-ţi fixezi un timp: de la ora cutare scriu..., de la ora cutare

mă plimb..., de la ora cutare citesc. A citi înseamnă: a-ţi

îmbogăţi vocabularul, a-ţi dezvolta imaginaţia, a afla multe

lucruri noi de care, peste ani, vei avea nevoie ... Mulţi, mulţi

dintre noi ne petrecem timpul în alte părţi: la calculator, la

plimbare, la joacă, la vizionarea unui film, etc. Doar puţini

preferă, să-și petreacă timpul citind. Doar o mică parte

dintre noi, elevii, a descoperit comoara cititului, doar o mică

parte are nevoie de a afla lucruri noi şi folositoare. Doar o

mică parte! A nu citi înseamnă a trăi într-un întuneric imens.

E bine să ne trezim ! E bine să luăm cărți pe care să nu le

lăsăm din mână imediat ce le-am deschis. Să le terminăm!

Să le răsfoim! Pentru că în cărţi se afla multe ... multe

comori! Să citim, pentru un viitor frumos!

Croitor Daniela, clasa a VI-a A

18

26 SEPTEMBRIE -

ZIUA EUROPEANĂ

A LIMBILOR

STRĂINE

De ce o zi europeană a limbilor străine? * Pentru că există mai multe oportunități ca niciodată de a studia sau de a lucra într-o altă țară europeană, dar lipsa competențelor lingvistice îi împiedică pe mulți oameni să profite de aceste oportunități; * Pentru că, globalizarea înseamnă o nevoie tot mai acută de persoane care au competențele lingvistice necesare; * Pentru că Europa este un spațiu al diversității lingvistice – se vorbesc peste 200 de limbi; *Pentru că învățarea limbilor străine aduce avantaje indiferent de vârstă; * Pentru că nu ești niciodată prea ”bătrân” pentru a învăța o limbă străină; * Pentru că, învățând limbile altor oameni, învățăm să le apreciem cultura și să depășim diferențele culturale.

Texte culese de prof. Mihaela Blaga

ZIUA LIMBII ROMÂNE

Ziua limbii române se sărbătorește la 31 August. Senatorii din Comisia pentru Cultură au avizat, sâmbătă, 26 noiembrie 2011, inițiativa legislativă semnată de 166 de parlamentari de la toate partidele, care prevede că Ziua Limbii Romane va fi sărbătorită în fiecare an la 31 august, relatează MEDIAFAX. Limba noastră este vorbită de către români, aromâni, istro-români, megleno-români. Trebuie să apreciem Limba Română, deoarece cu mult timp în urmă strămoșii noștri au trecut prin multe lupte pentru a apăra țara, pentru ca noi toți să fim mândri că facem parte din acest neam romanic, poporul român.

Ziua limbii române trebuie respectată de către toți membrii țării noastre și e bine să fie cunoscută și de cei care provin din alte țări și nu ne vorbesc limba noastră, ”limba sfântă, limba vechilor cazanii/Care-o plâng și care-o cântă/ pe la vatra lor țăranii”. Noi, românii, în semn de patriotism, apreciem alături de Al. Mateevici că ”limba noastră-i o comoară”, ”graiul pâinii”, ”numai cântec/ doina dorurilor noastre”, ”foc ce arde…”

Prin urmare ’,Ziua Limbii Române’’ trebuie cunoscută de către toți cetățenii țării, dar și respectată în același timp deoarece are o semnificație istorică și afectivă foarte importantă pentru noi, românii.

Prodaniuc Mihaela, clasa a VIII-a B

”Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu)

“Limba de toate zilele este o unealtă și o formă a spiritului”. Aceste cuvinte ne fac să ne dăm seama despre utilitatea limbii române, chiar dacă mulți dintre noi nu conștientizăm acest fapt. Fără ea nu am putea comunica cu ceilalți, deci nu ar exista viață. Pentru fiecare dintre noi, când eram mici, izvorul limbii române nu ne arunca decât câțiva stropi de cunoștință, dar cu timpul devenim capabili să gustăm din plin acest izvor minunat de cunoaștere și rațiune. Limba română are majoritatea cuvintelor de origine latină, dar cu timpul ea a suferit transformări neîncetate, atât prin evoluția ei normală cât și prin influența exercitată de limbile cu care a venit în contact. Astfel a devenit o limbă prosperă melodică, care ne încântă cu fiecare cuvânt pe care îl rostim.

Mulți poeți ai limbii române și-au exprimat propria opinie despre limba lor vorbită De exemplu,: Ioan Slavici spune despre limba română că ar fi ”o comoară fără cheie“. Un alt poet, Gheorghe Sion, prin poezia sa “Limba românească” își exprimă toată dragostea lui față de această țară. În concluzie, pentru mine, limba română este prietena noastră, și reprezintă iubirea dintre cuvinte pentru fraternitatea dintre oameni. Iubiți-o pentru că este cea mai de preț comoară a noastră!!!

Damian Cosmina, clasa a VIII-a B Limba și poporul – logodna gândurilor… O pană ușoară își ia zborul către nori… Mereu vântul o poartă şi o tot poartă, apoi iară o lasă pe pământ… Ce lin zbor și ce miracol este

în înălțarea sa, dar niciodată biciul vântului nu o poartă până la soare… Ce e zborul? O melodie… un cântec fin… o grațioasă lebădă ce lasă sărutări pe fața duioasei ape. Se zice că a fost odată și-ncă este un astfel de cântec fermecător… un grai pătrunzător cunoscut doar de o națiune… Cine îl aude se tot miră și tot spune:’’Ce grai minune!’’,’’Ce note muzicale!’’,’’ Nemaipomenite cuvinte!’’. Valsul iubirii cel mai de preț și binele ce-nvinge răul se-aseamănă cu melodia graiului nostru. Când din cer au căzut lacrimi și au înecat pământul, pe corabia vieții plutea neînfrântă o ‘’limbă mult prea frumoasă’’. Cu rochia ei de mireasă a străbătut Carpații și negăsind o altă casă mai plăcută, se stabili prin acele locuri. Deseori făcea călătoria până la Dunăre. Acolo rătăcea cu privirea, dorind parcă să ascundă în mantia ei de stele o anumită porțiune de pe Terra. Neștiind cât să aleagă își aruncă lanțul de puf în vânt, la fel ca până odinioară, dar acesta se lăsa purtat și-apoi căzut peste întreaga ţară ’’România’’. După ce își stabilise teritoriul,

19

’’mult prea frumoasa limbă’’, se tot gândea precum o tânără îndrăgostită: ‘’ cum să se facă acum iubită de români?’’ Se temea să nu fie respinsă şi urâtă de localnici. Dar dragostea o chinuia… iubea prea mult acele plaiuri, acel tânăr cu ochi dulci. Actele erau pecetluite căci soarta ei era ca să trăiască în basmul pe care lanțul îl alesese. ‘’Mult prea frumoasa limbă se ascundea printre munți… Dar ascunzișul ei nu fu atât de lung…Ochiul de care ea se îndrăgostise o auzise o dată cântând… De atunci, plaiul Românesc, tânărul ei vis, îi tot ascultase melodia, căci fără să ştie iubea pe zi ce trece, tot mai deplin mult prea frumoasa limbă’’.Ea nu ştia, dar glasul ei era atât de dulce şi de scump. Se temea încă căci nu îi întâlnise pe români… Dar odată şi odată venise şi ziua mult așteptată. Nu știm cum se întâmplase, dar se întâmplase! Așa dădu cerul să fie!...Şi când şi-a întâlnit ’’limba’’ iubitul, poporul iubita… s-au îmbrăţişat cu multă bucurie, iar de atunci’’ mult prea frumoasa limbă ’’poartă numele de ‘’limba română’’, căci nu exista alt nume mai frumos pentru acea colorată melodie şi acel lin zbor… şi împreună cântau aceleaşi rânduri: ’’Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experienţa reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul ‘’dor’’, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa’’(Mircea Eliade)… …Şi-au trăit fericiţi multă vreme şi poate încă mai trăiesc şi astăzi!... Luțac Mădălina, clasa a VIII-a A

ISTORIA CUVINTELOR

Cuvintele fac parte din comunicare, iar situația de comunicare presupune un emiţător şi un receptor. Mesajele sunt formate din cuvinte. Cuvintele din silabe, silabele din litere sau sunete… Dar cum au apărut cuvintele?... Cercetătorii și-au pus întrebări despre modul în care au apărut primele cuvinte şi despre istoria evoluției lor. Cu siguranță se transmiteau mesaje prin strigăte și semne. Acesta era limbajul lor. Cei care au început să vorbească au fost preistoricii din epoca de piatră. Cu timpul, strigătele lor au început să fie tot mai armonioase, astfel au apărut cuvintele. Comunicau nu numai oral, ci și în scris: ei desenau ceea ce doreau să comunice. . Croitor Valentina, clasa a V-a A

ȘTIAȚI CĂ? *La început s-au desenat elemente din natură și din viața oamenilor de zi cu zi, pe lemn, pe piatră, pe metale, pe piei de animale Oamenii au început să-şi comunice ideile folosind tăbliţe de lut,

mătase, bronz, plăci acoperite cu ceară sau alte materiale. Papirusul, primul material asemănător

hârtiei, era folosit de egipteni încă din anul 4000 î.Hr. Papirusul era hârtia obţinută din plante. Cea dintâi hârtie din deşeuri a fost inventată în China în anul 105 d.Hr. de un secretar de la Curtea Imperială, pe nume Tsai-lun. Mai apoi desenele s-au transformat în semne convenționale, semnele în litere… și astfel

a apărut scrisul și alfabetul. În timp ce sumerienii (în

3500 î.Hr.) foloseau pictograme, iar egiptenii (în 3100 î.Hr.) utilizau hieroglifele, fenicienii, în jurul anului 2000 î.Hr., au rupt definitiv legătura dintre imagini şi cuvinte. Ei au creat simboluri cu valori fonetice și au realizat primul alfabet . * aprox. 594 – Chinezii încep să practice tiparul Im cu o presă fixă; aprox. 700 – Primul ziar tipărit in Beijing; aprox. 1041 – Bi Sheng, un tipograf chinez, inventează

litera mobilă; aprox. 1400 – Tehnica tiparului pe blocuri de lemn ajunge în Europa din Asia; aprox. 1450 – Johannes Guttenberg a folosit pentru prima dată tiparul în Europa; 1508 – Din inițiativa voievodului Radu cel Mare, Domnul Țării Românești, călugărul Macarie, tipărește un Liturghier, în 1508; 1556 – Diaconul Coresi tipărește prima carte româneasca la Scheii Brașovului. În țara noastră, în mănăstiri se scriau primele manuscrise. Manuscrisele sunt cărţi care erau

scrise de mână, înainte de a apare tehnica modernă a tiparului. Azi, ştiinţa evoluează tot mai mult Calculatorul şi imprimanta au apărut după anii 1970. Calculatorul este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform unei liste de instrucţiuni numite program. Aceste informaţii sunt scanate şi scoase la imprimantă. S-a ajuns la concluzia că ştiinţa evoluează mereu. Ce mai urmează, oare? . Text selectat de Bianca Miron, clasa a V-a A

Cearta cuvintelor Într-o seară senină, de noapte cu lună plină, niște cuvinte năzdrăvane au ieșit din cărțile unde erau puse. La început, drăguțe ca niște îngerași au dansat în hora armoniei. Dar, mai apoi, s-au așezat la sfat și din vorbă în vorbă au început să se certe. Voiau să afle care sunt cele mai importante cuvinte din dicționar şi din limbajul

omenesc. Zarva s-a întrerupt la apariția cuvântului Mamă. Toate au tăcut și au început şi să se organizeze. Știau că fiecare cuvânt este important deși unele erau folosite des iar altele ceva mai rar. Dar fără unele viața ar fi imposibilă: te rog, mulțumesc, la revedere, sunt cuvintele magice ce deschid multe porți în viață și ne arată cei șapte ani de acasă…

Popovici Nicoleta,clasa a V-a

5

A fost odată ca niciodată…

Într-o dimineață de vară, am ieșit în livadă. M-am

așezat pe iarba plină de cicoare. Mă gândeam la

poveștile care mi-au fermecat copilăria. Era 1 Iunie…

Îmi spuneam că deja sunt mare. Nu mă mai simt un

copil… Și ce naivitate! Visele copilăriei au rămas doar

vise... Mi-ar face plăcere ca ele să devină realitate și să

fiu o zână sau o zeiță. Am văzut un fluture… am alergat

după el. Acesta îmi ,,luase privirea’’. Ochii mei erau

ațintiți asupra aripilor lui de culorile aurorei boreale.

Misteriosul zburător a dispărut. Eu mi-am ,,deschis

ochii’’ și mi-am dat seama că sunt într-o dumbravă.

Totul era colorat de parcă un pictor talentat ar fi pus cu

pensula sa o pată de culoare pe acel peisaj. Nu știam

unde mă aflam... În acea noapte, mi-am făcut un pat

într-un arțar, din frunze de salcie. Cerul se vedea atât

de luminat, de parcă un fulger l-ar fi aprins. Am închis

pleoapele, gândindu-mă la ce se va întâmpla… În toiul

nopții, au venit niște pitici care m-au luat și m-au condus

în alt loc. Dimineața m-am trezit. Eram într-o cameră de

castel. Totul era imens. Mă simțeam ca o minusculă

furnică. Am ieșit afară. Un pitic a venit în întâmpinarea

mea cu o plecăciune:

- Bună dimineața, Alteță! Cum ați dormit?

Nu am răspuns deoarece am rămas surprinsă. Cum se

face că în urmă cu două zile citeam în basme despre

pitici și acum au devenit reali? Doi dintre ei au venit cu

un tron din aur. Mi-au spus să mă așez. I-am întrebat:

- Unde vă duceți?

- La castelul unde orice dorință devine realitate.

Iar dacă-ți dorești ceva rău nu se va împlini.

Când am ajuns acolo, am văzut un rege care

era pe tron alături de fiul său. Mai erau peste o mie de

pitici care – ce mirare! - se aplecau când treceam eu.

Regele mi-a zis:

- De acum tu vei fi zeița, iar zeul va fi fiul meu,

Făt-Frumos.

Piticii mi-au pus o coroană uriașă pe cap. Au trecut

multe zile, petrecute cu încântare. Dar… într-una dintre

ele, regele a murit. Eu și cu Făt-Frumos, am fost

moștenitorii tronului. Toți piticii ne aplaudau. Nu

înțelegeam cum se făcea că eram o regină...

- Cu sute de ani în urmă, un om a trecut pe aici și

a desenat chipul unei fete. A mai zis că aceasta va fi

zeița noastră. De atunci, toți piticii te-au căutat mereu.

Tu semeni exact cu acea fată. De acum vei fi regina-

zeiță, zise Făt-Frumos.

În mijlocul sătulețului, piticii au înălțat o statuie cu

chipul meu. Toți localnicii veneau la mine. Îndeplineam

dorințele tuturor deoarece aveam puteri supraomenești!

Niciodată nu m-am simțit așa de bine, ca atunci când

aveam bucuria de a-i ajuta pe ceilalți.

Seara, m-am culcat în patul de mătase.

Dimineața….Surpriză!... M-am trezit în patul meu

obișnuit, de acasă. Ce-a fost oare?!... Vis sau realitate?’

Barbă Emilia, clasa a VI-a B

Și firul poveștilor continuă...

Zâmbetul pieri şi macul trist, vărsă o lacrimă. Jos, pe pământul cald, în acea seară, pe când luna supraveghea tărâmul fermecat al poveștilor, macul se adresă cicorii:

- Ești frumoasă... Craiul Flutur te-a câștigat, iar inima mea s-a transformat într-o stâncă pe care a rămas scris numele tău.

Cicoarea încercă să spună ceva, dar nu știa ce anume. După o scurtă ezitare, glasul ei începu să răsune firav ca un clopoțel gingaș de primăvară: - Ai dreptate... Lanțul iubirii lui m-a strâns bine acum și lacătul e deja încuiat... Eu nu pot da înapoi pentru că asta este viața mea de acum înainte... Dar tu... poți încă să zbori spre Paradis... Soarta ta este alta... - Poate că ai dreptate. De fapt... Dar macul ezită să spună și se opri brusc ca o locomotivă lovită de stânci... Cicoarea adormi... În bătaia vântului de vară, se auzi un oftat al micului mac... Sunetul ajunse la stele și acestea îl trimiseră la lună, care îi dădu frâu liber să zboare către soare...

A doua zi, dimineața, roșcovanul se trezi... În gândul lui era război... Se gândea:,,A fost un vis?!...El nu știa ce s-a întâmplat... Dar după puţin timp ce trecu ca o pasăre în zbor, se auziră nişte șoapte calde:

- Sunt soarele... Tu, macule privește spre cicoare... Ea nu-i frumoasă când nu-i dau Eu lumină... Atunci, în clipele acelea, ca o săgeată puternică se auzi, un glas plin de bucurie:

- Eu… Eu… iubesc… lumina!!

3

Pleiada razelor de soare atunci se coborâră în inima macului și scriseră cu pete de argint și aur cuvântul demn de prețuit: Lumină!!! Zâmbetul cuprinse macul și flacăra dragostei pentru lumină răsărise ca un vapor care, de sub valurile furioase, iese fără nicio zgârietură... Macul își găsi fericirea și nu a mai dus lipsă de bucurie niciodată. Luțac Mădălina, clasa a VI-a A

Și ca orice final de basm, totul se termină cu bine: ”Și au trăit fericiți până la…”

Se părea că eram în ,,Țara minunată a poveștilor". Acolo m-am întâlnit cu Cenușăreasa. Ea mi-a spus că i-a murit mama și că, de atunci, suferă mult, viața sa devenind un coșmar. Tatăl ei s-a recăsătorit cu o doamnă răutăcioasă. Eu am încercat să o ajut. - Cenușăreaso, de ce nu fugi de acasă? - Nu pot să-l las singur pe tatăl meu. - Dar tatăl tău nu e singur. - Nu, Denisa, nu pot. - Atunci am să te ajut.

Trebuia să găsesc o soluție. Trecură trei zile. Cenușăreasa s-a apucat de treabă și a făcut curat în casă. A pus trei flori albastre în vaza de ornament. I-am întrebat pe flăcăii de peste mări și țări sau chiar pe cei din satul meu: - Flăcăi, prietena mea, vrea să cunoască un Făt-Frumos, dar nu poate din cauza mamei și a surorilor vitrege. Ea este o bună gospodină. Mai are un suflet bun, e ascultătoare și supusă. Din spate ieși un tânăr și spuse: - Vreau să o cunosc. El veni și se împrieteni cu Cenușăreasa. Peste puţin timp, au devenit prieteni buni. - M-am gândit, Cenușăreaso, să te invit, la mine, în țara mea. Ți-ar plăcea?? - Da, spuse ea cu un glas șoptit și abia auzit

Cenușăreasa s-a minunat de frumusețile satului nostru. Când am mers la Iulius Mall s-a întâlnit cu Făt Frumos, Răzvan, vecinul meu. Ei tot au vorbit și s-au înțeles bine. În cele la urmă, s-au căsătorit. Cenușăreasa mi-a mulțumit. Ei au avut mulți copii… Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, și poate mai trăiesc și astăzi, dacă nu ar fi afectați de criză… Deodată, m-am trezit … Fusese doar un vis. Mi-am spus că totuși am învățat ceva din experiența visului: ,,Prietenul la nevoie se cunoaște". . Emandi Denisa, clasa a V-a B

Sau cu un final trist: greșeala și pedeapsa…

- Bunicule, spune-mi, te rog, o poveste !

- Despre ce, micuţule…În trăistuța fermecată sunt multe

basme minunate …

- Despre… despre…anotimpuri…

Bunicul dregându-și glasul, începu firul poveştii:

- Basmul Anotimpurilor a început acu, mii de ani când

în inima unei păduri se afla un palat magic. Acolo trona

un rege etern, a cărui viaţă nu se sfârşea niciodată

numit de către supuşi, Bătrânul An. El avea patru fiice

vesele şi neastâmpărate, cu puteri magice. Prima avea

puterea de a face să înmugurească copacii și să

înflorească florile. A doua aducea cele mai calde raze

de soare, dorind ca toată lumea să fie fericită. A treia

putea face să rodească pământul pentru ca oamenii să

se bucure culegându-și roadele muncii lor. A patra

aducea de sus, din cer steluţe mici şi albe, dar

capriciile ei aduceau gerul și poleiul.

Cele patru anotimpuri: Primăvara, Vara,

Toamna, Iarna petreceau mereu în palatul magic, într-o

continuă horă, în dansuri şi cântece de voie bună,

interpretându-şi fiecare, pe rând, rolul magic. Zâna

Primăverii şi-a îndeplinit misiunea ca de obicei şi a

adus pretutindeni verdeață. Veni rândul verii care aduse

mult soare. Toamna era mai zburdalnică decât celelalte

surori şi apăru mai târziu pentru că se distra culegând

flori din pădure, cu sora ei de suflet, Iarna.

La chemarea insistentă a surorilor, Iarna a

refuzat să vină spunând că nu e nevoie neapărat de ea

în horă. Astfel că natura capricioasă, scutură bine cele

nouă cojoace ale babei Dochia, amenințând mereu cu

frig și ger. Totul rămânea înghețat și nemișcat de crivăț.

Ningea în neștire, iar Iarna nu voia să facă ceva în

folosul celorlalți. Ca să salveze situația, Primăvara a

venit și a început să lupte cu cei doi monștri ai Iernii,

Moș Crivăț și Moș Polei. Luptă cu seninătate trimițând

firavii ghioceii să înfrunte stratul de zăpadă.

Aflând despre cele întâmplate, regele s-a

supărat tare pe fiica neascultătoare şi a pedepsit-o

retrăgându-și căldura lui părintească, zilele iernii fiind

cele mai reci din regat. Iar pe gingașa Primăvară a

răsplătit-o cu multă lumină și veșminte bogate, pentru

bunătatea ei. Astfel, Primăvara e mult îndrăgită, de toți.

Gavrilovici Andreea, clasa a VI-a B

4

Heidi, fetiţa munţilor…

după Johana Spyri

Heidi este o fetiţă drăgălaşă, în vârstă de cinci ani, care a plecat în munţi, la bunicul ei. Ea este mică de statură, are ochi albaştri ca cerul înseninat, părul cârlionţat şi negru ca abanosul. Toți cei din jur o alintă spunând că e frumoasă şi zâmbitoare mereu. Obrajii ei rumeni aduc soarele pe pământ. Mânuţele ei mici şi firave ating tot ceea ce este în jur. Picioruşele ei fine nu vor să stea în papuci. Rochițele colorate şi căciulițele nu sunt acceptate de această fetiţă minunată. Copila este foarte iubitoare. Îndrăgeşte tot ce este în jur: capre, animale, oameni, flori, păsări şi mai ales munţii, de la care ea nu poate să-şi ia ”rămas bun". Gingăşia cu care ea vorbește, o face să fie ascultată de oricine. Curajul ei este mult prea mare pentru o copilă de vârsta ei. Urcă munţii, se joacă cu animalele fără nicio teamă că ar putea să i se întâmple ceva. Nimeni nu o poate opri. Heidi este o fetiţă unică, care nu ar putea urî pe nimeni, niciodată. Este energică și plină de sensibilitate. Bianca Miron, clasa a V-a A

Scufița Roșie

Într-o zi, am plecat la plimbare. Mă plictiseam când deodată, de după un copac, a apărut o fetiță mică de înălțime, cu părul lung și blond. Fetița purta pe cap o scufie roșie și avea în mână un coș maroniu. Privind-o mai atent am văzut că avea și o rochiță roșie, papuci roșii, ochi negri și un zâmbet larg. Deodată ea a zis: -Salut! Mă numesc Scufița Roșie și merg la bunicuța mea care este bolnavă, să o înveselesc puțin. -Salut! Mă numesc Valentina! I-am răspuns eu cu uimire. Îmi pare bine de cunoștință! Fata avea un buchețel de flori culese pentru bunica ei. Și în ziua de azi, sunt uimită că am întâlnit un personaj din basmul mult îndrăgit, Scufița Roșie. Croitor Valentina, clasa a V-a A

Întâlnirea cu Alba ca Zăpada zap Este o zi senină de vară. Eu, împreună cu surorile mele, Andreea și Cosmina, mergem la plimbare. Pe

drum ne întâlnim cu Alba ca Zăpada. Ea era extraordinar de frumoasă. Avea un păr negru

ca abanosul, ochii negri ca tăciunele, obrajii roșii ca bujorii și o față gingașă și foarte drăgălașă. În drum spre

casă, am povestit și celorlalți ceea ce am văzut. Dar nimeni nu credea ce spuneam. Universul fabulos al

poveștilor este accesibil numai nouă copiilor. Cei maturi, nu mai pot trece

dincolo de oglinda magică a basmelor, sunt foarte copleșiți de realitate. Deci să ne bucurăm de

ultimii pași ai copilăriei, căci ea ne mai oferă pentru ultima dată, nouă elevilor de clasa a V-a, cheia magică

din tărâmul fermecat… Popovici Nicoleta, clasa a V-a A

Portretul Albei ca Zăpada

Voi descrie o fată preafrumoasă din povestea mult îndrăgită de mine: Alba ca Zăpada. Am întâlnit-o când mă plimbam prin pădure. Deodată am zărit pe cineva. Mi-a atras atenția. Ia ghiciți! Cine era? Ea, Alba ca Zăpada, prietena celor șapte pitici. Era drăguță și prietenoasă. Dar era și tristă în același timp. Mi-a povestit întâmplările care s-au perindat în povestea ei: despre vânătorul ce a dus-o în pădure, despre cei șapte pitici care au înveselit-o cu farmecul lor șotios, despre mama vitregă care nu o îndrăgea deloc și care încerca

să scape de frumoasa fată. Dar finalul basmului ei a fost unul

fericit: a învins lupta cu răul și cu greutățile vieții și s-a căsătorit cu prințul care a salvat-o de mărul otrăvit. Prin urmare, m-am despărțit de Alba ca Zăpada, fiind încântată de povestea ei. Am

învățat să fiu și eu la fel de curajoasă ca ea, în lupta cu răul și greutățile pe care

viața ni le scoate tuturor în cale. La toți, eu vă doresc să învățați din bunătatea și curajul de

care a dat dovadă, prințesa din basmul meu preferat. Dumitraș Claudia, clasa a V-a A

Dragul meu personaj de basm: Prâslea,

Te rog să îmi spui și mie cum a fost să fii un erou, pentru că te-am admirat din copilărie și ai fost aproape un idol pentru mine. A da, era să uit, mă numesc Marius Krista, sunt în clasa a V-a A și am unsprezece ani. Să știi că te-am imitat mutual la Carnavalul poveștilor care a avut loc în școala noastră, dar nu ți-am semănat nici pe departe. Mai am multe de învățat pentru a fi voinic, sufletist și curajos așa ca tine. Mi-au plăcut vitejia de care ai dat dovadă în lupta cu cei trei zmei, iscusința de care te-ai folosit pe celălalt tărâm și altruismul cu care i-ai ajutat pe puii de zgripșor sau cu care ți-ai iertat frații. Cel mai frumos a fost când te-ai căsătorit cu prințesa cea mică.

ÎN LUMEA POVEȘTILOR

5

Eu aș vrea să vii pe tărâmul meu și să mă înveți să fiu ca tine: un erou mult apreciat de toți. . Krista Marius clasa a V-a A

Frânturi de poveste…

Alba ca Zăpada privea pe fereastră, Când ușa se deschise larg…

Piticii sosiră acasă, Lăsând baroasele lângă prag.

Ea le găti mâncare gustoasă

Și când ei s-au așezat la masă, Bucatele fiind bune de mâncat

Piticii, toți, s-au săturat.

Mama vitregă având oglinda fermecată Şi crezând că vânătorul deja o omorâse, Deîndată întrebă: ”Oglindă, oglinjoară,

Cine-i cea mai frumoasă din țară?”

Oglinda îi răspunse: ”Alba ca Zăpada!” Atunci, Regina plesnind de furie,

Luă o bucată de măr, adică o felie Și cu ea vrăji făcu, pentru zâna de zăpadă.

Dar, ca în orișicare altă poveste, Se întâmplă ceea ce bine este:

Alba ca Zăpada scăpă nevătămată Şi se căsători cu-n prinț, cu inimă curată.

Țibuleac Violeta, clasa a II-a A

* Venea încet, plutind… O frunză de gheață, zbura ușor printre nori, trecea peste stelele de aur… Gălbenele și albăstrele erau atinse de bagheta magică a veseliei… Pluteau deasupra misterelor și a tainelor… * Înainta spre soare lăsând petalele într-un coș… plângea cu lacrimi de rouă deasupra florilor de trandafir… râdea cu bucurie, revărsând iubire… stropea cu blândețe pe toți spiridușii… culegea stele din munți… Legă lanțul dreptății cu o inimă de piatră… * Dintr-o caleașcă albă condusă de doi cai (din vată de zahăr), și-a făcut un colier… din sentimente…Cubul s-a spart și au intrat în lumea viselor… dorințele au pornit un război puternic împotriva dreptății … * Creionul își scria gândurile pe razele soarelui. Din el ieșiră mii de raze ce au înlăturat răul… fluturele s-a prefăcut într-o lacrimă cristalină… Se spălă în roua dimineții şi ieși din ape mai curat și mai strălucitor decât

zăpada. Croitor Daniela, clasa a VI-a A * S-au ruinat clipele tristeții de ieri. Şi-au luat armele și au început să-și înlăture sentimentele negative … * Pe dealul cu narcise, s-au petrecut certurile dintre cei doi pomișori. * S-a ridicat cu visele înmărmurite în palme. Nu-i vremea trecută, mai scumpă ca cea din viitor… * Pe apele trandafirilor albaștri, n-au ajuns încă urmele pașilor mei. Nu-i vremea trecută, mai scumpă ca cea din viitor... * Animalele o iau la goană după cei ce-s reci față de inimile calde. Fierbințeala se simțea peste întreg castelul de sticlă… Binele și răul erau în război… * Persoanelor din tabloul alăturat li se dăruiseră mari distincții, în lumea artei, datorită picturilor. Arta s-a certat cu opulența și aroganța. * Porunca nu încetează să strige cu putere. Brațele se întind spre cei ce au fugit de ele. * Culorile mele nu sunt pretențioase la nuanțe… Curcubeul ne-a spus povestea lui… cu cerneală am reușit să scriu visul dorit. Luțac Mădălina, clasa a VI-a A

Nunta insectelor

Nuntă mare, împărătească

În lumea insectelor;

Mirii… un greiere și o furnică

Cu alaiu-n urma lor.

Muzica-i tare vestită,

Căci greierele e tenor.

Iară două musculițe

Vor fi soprane, acolo-n cor.

Sunet, vuiet și scânteie…

Mai rămâne visul lor,

Căci nunta nu se încheie:

Numai frumusețea unui decor.

Terlechi Andreea, clasa a VII-a A

Desen realizat de Terlechi Andreea, clasa a VII-a A

6

CARNAVALUL PERSONAJELOR LITERARE

Pe data de 6 aprilie 2012, a avut loc marele Carnaval al poveștilor, ce a fost așteptat cu atâta nerăbdare de toți elevii. A fost o veritabilă călătorie în lumea poveștilor. Am fost încântați de creativitatea și originalitatea costumelor ce au fost alese de colegii noștri. Emoționați, ei au pășit timid, dar ferm pe scenă, în aplauzele noastre, dorindu-și toți să fie câștigători.

Prezentatorii au urat tuturor: „Bun venit la Carnavalul Poveștilor!”… Oricărui participant urcat pe scenă i s-a urat mult curaj. Din partea juriului s-a dorit puterea unei judecați obiective, iar telespectatorilor: vizionare plăcută! Sper ca fiecare participant sau

spectator, să fi fost pătruns de lumina poveștilor și de farmecul personajelor literare. Luțac Mădălina, clasa a VIII-a A Zâna Carnavalului

Am avut onoarea să inițiez activitatea extracurriculară Carnavalul personajelor literare realizată în incinta Căminului

Cultural din Moara de membrii școlii noastre. La acest spectacol am avut rolul Zânei care a patronat tărâmul fermecat. Cu bagheta mea magică, elevii au fost introduși într-un univers fabulos, unde imaginația i-a inspirat în ceea ce privește scenarizarea.

Fiecare s-a transpus în rolul personajelor, iar farmecul poveștilor ne-a atras prin coloritul costumelor colegilor noștri. În calitate de prezentator, scenetele mi s-au părut interesante. Copiii au muncit mult pentru ele și acest fapt s-a concretizat în realizarea unor imagini din basmele preferate care ne-au captivat pe toți..

Fiecare clasă a avut minim câte două scenete, în care au fost implicați aproximativ toți elevii școlii. Croitor Diana, clasa a VIII-a A

Impresii, gânduri de apreciere, aplauze…

Noi, spectatorii, suntem mândri de perseverența elevilor care s-au implicat cu multă seriozitate, dornici de a se afirma prin intermediul unor astfel de manifestări. Domnii profesori se remarcă și ies în evidență în mod pozitiv, prin faptul că supraveghează, coordonează și îi încurajează pe micii jucători de rol. Eforturile lor nu sunt zadarnice, deoarece vor merita toate aprecierile noastre. Activitatea s-a desfășurat, într-un mod armonios și emoționant. Fiecare clasă a fost reprezentată de câțiva elevi îmbrăcați în costume specifice diverselor personaje din povești și din alte opere literare alese de ei. Acestea au interpretat rolurile

lor, au replicat unele cuvinte caracteristice rolului. Ceilalți au trebuit să ghicească cine este personajul. S-a desfășurat și un concurs de mimă, un joc mutual, iar din semnele realizate s-a dedus personajul sau opera interpretată.

Tcaciuc Otilia, clasa a VIII-a A Suntem bucuroși că elevii din fiecare clasă au prezentat

câte o scenarizare după o operă literară studiată la clasă sau aflată pe lista lecturilor recomandate de

bibliografia școlară. Știu că au încântat spectatorii care au avut parte de o vizionare plăcută.

Andriese Tatiana, clasa a VIII-a A

Sarea în bucate

Cele trei fete ale împăratului și-au apreciat tatăl (rol interpretat de Cârlan Costel, clasa a V-a A) cum au știut

mai bine. Doar că vorbele celor două mai mari ascundeau lingușeală, iar dovada de iubire a celei mai

mici, deși mai sărată, ascundea multă înțelepciune. Adevărul, deși mai puțin agreat, trebuie afirmat pentru că e util. Publicul spectator a avut de reținut, că iubirea și relațiile umane mai au nevoie și de sare, nu numai de

zahăr și miere.

Prinţesa şi bobul de mazăre

Noi, elevii clasei a V-a A am interpretat şi această scenetă, de astă dată scenarizarea fiind în limba engleză. Eu, eleva Miron Bianca, am interpretat rolul reginei, mama prinţului, personaj care a fost colegul nostru, Chiseliţă Andrei. Rolul tatălui său, regele, a fost interpretat de Krista Marius. Prinţul trebuia să o ceară în căsătorie pe prinţesă (Grigoraş Florentina) care a venit la palat pe neaşteptate. Toți ceilalți colegi erau slujbașii palatului.

Povestea are un final fericit deoarece prințul îşi găseşte aleasa inimii lui, iar noi am fost bucuroşi să primim rolurile. Mulţumim d-nei noastre diriginte, Blaga Mihaela, că ne-a ajutat la interpretarea acestor roluri. Miron Bianca, clasa a V-a A

UNIVERSUL POVEȘTILOR

7

Eu, Grigoraș Bianca Florentina, am interpretat rolul de prințesă. Aveam o rochie albă și lungă de mireasă. Colegul meu, Andrei Chiseliță, era prințul cel fermecat care a îngenuncheat în fața mea, încântâdu-mă cu cererea în căsătorie.

Soarele și alte figurine sub forma unor stele, au avut rolul de a marca trecerea timpului de la o zi la alta. Noi eram parcă mai luminoși deoarece strălucirea lor ne încânta sufletele cu fericirea personajelor din poveste.

Luțac Gabriela, clasa a V-a A

Tinerețe fără să învețe și viață fără de carte Această scenetă este inspirată din basmul

“Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Acțiunea începe cu plânsetele micului prinț care

nu voia să facă școală. Când veni clipa ca prințul să-l înlocuiască pe tatăl său, regele, el nu avea cunoștințele necesare pentru a conduce țara. Nu știa că nu există haine țesute din sticlă incoloră. El credea că o asemenea vestimentație poartă doar oamenii cu demnitate. Îmbrăcându-se cu acele veșminte imaginare pe care nici el nu le vedea, s-a facut de râs. Ele se

referă la cunoștințe fără de care ne facem de rușine în viață. Stanciuc Gabriela, clasa a VII-a A

Chirița în provincie

Interpretare după piesa lui Vasile Alecsandri

Ca personaj am avut rolul Chiriței, care voia să pară o doamnă cultă, care știe bunele maniere și care știe să se descurce în fiecare situație complicată. A fost un personaj frumos de interpretat, dar și greu în același timp, deoarece ea, protagonista, are un caracter dificil și un orgoliu aparte. Este o doamnă cochetă care se îmbracă în rochii lungi și pălării extravagante, aceleași haine purtând și eu. M-am simțit foarte bine în rolul acestui personaj, deși mi-au displăcut ironiile celorlalți la unele pretenții ale mele după moda franțuzească a vremii! Le numesc mofturi…Auzi la ei!!! Mai greu a fost cu Guliță, copilul needucat, dar l-am chemat pe Monsiu’ Șarl, profesorul său care i-a dat lecții de limba franceză și l-am pus la punct ! Spoială Camelia, clasa a VIII-a A Amintiri din copilărie, după I. Creangă

Colegii clasei noastre, Dzminschi Augustin și Stanciuc Nicoleta, au interpretat rolul personajelor Nică și Mărioara. Datorită costumelor și interpretării lor, jocul de mimă a impresionat publicul. Ei au pus în scenă fragmentul La Cireșe. Episodul a fost foarte nostim deoarece Nică a spus că merge la scăldat și s-a trezit în cireșul Măriucăi. Mătușa a alergat după el cu toiagul ridicat, dar s-a împiedicat și a căzut în rândul spectatorilor din sală.

Emandi Denisa, clasa a VII-a B

Baltagul, după M. Sadoveanu

Tot în același stil popular, elevii clasei a VIII-a B

au avut de prezentat un joc de mimă: ’’Baltagul’’, după romanul lui M.Sadoveanu. Colegul meu, Gheorghiță, a

8

interpretat rolul personajului cu același nume: un mândru flăcău care purta cu demnitate, costumul nostru tradițional. Sora lui, Minodora ( colega noastra Mihaela Prodaniuc) nu a fost atât de dornică să îmbrace portul popular, voia să se îmbrace după moda vremii. Dar eu, Vitoria, în calitate de mamă, am pus-o la punct sfătuind-o să poarte costumul popular respectat și apreciat de bunicii și strămoșii noștri. Spoială Sabina, clasa a VIII-a B Castravetele

– fragment extras din opera lui I.L.Caragiale:

”Un pedagog de școală nouă”.

Vineri, 6 aprilie 2012 a fost ,,Carnavalul Primăverii” în care toate clasele au organizat diverse piese de teatru. Cel mai frumos moment al acestei săptămâni a fost în ultima zi, când doi elevi din clasa mea, Cristian şi Ciprian, care au jucat un fragment dintr-un ,,Pedagog de şcoală nouă’’, de I.L.Caragiale, au câştigat premiul special. Aceştia au fost cei mai apreciaţi din toată şcoala. Ar trebui ca în fiecare semestru să existe o săptămână altfel. Miron Andrei, clasa a VII-a A

Elevii clasei a III-a și a IV-a au prezentat o

paradă de costume pentru diverse personaje

din lumea basmelor. În fața publicului s-au

perindat diverse măști precum: Zoro, Alba ca

Zăpada,Alice, Pinocchio, Ali Baba, zmei,

împărați, prințese,etc.

Meșterul Manole

Există patru mituri fundamentale în literatura română: mitul etnogenezei (Traian și Dochia), mitul Zburătorului, mitul pastoral (Miorița) și legenda Meșterului Manole care reprezintă mitul creației și al frumosului artistic. Elevi ai clasei a VIII-a A, au interpretat un joc mutual pentru mitul Meșterului Manole. Cărămizile aduse de ei au reprezentat efortul depus de fiecare în viața de zi cu zi pentru a concretiza ceva durabil și frumos. Uneori însă, ele sunt în van, deoarece multe vise se risipesc spulberate în lupta cu răul și eșecul cu care ne confruntăm la orice pas. Ceea ce zidarii construiau ziua, noaptea era totul spulberat de o piază rea. După realizarea unei jertfe, mănăstirea a fost zidită. Morala: concretizarea unui ideal cere un sacrificiu.

Profesor: Sopon Loredana

La pauză, noi, trei eleve din clasa a VIII-a B:

Barbă Emilia, Gavrilovici Andreea și Spoială

Sabina, am interpretat un dans țigănesc.

Noi, Iacobăț Paul (în rolul prefectului Ștefan

Tipătescu) și Huțan Adrian (în rolul polițistului Ghiță Pristanda) din cl. a VIII-a B, am

interpretat o scenă din comedia ”O scrisoare pierdută”. Tot am fost în perioada campaniei electorale, așa că era nevoie de ceva note

comice, în viziune caragialescă. Episodul cu steagurile lui Ghiță, ne-a distrat copios,

deoarece la număratul acestora, el a uitat orice regulă matematică, dar și de bun simț.

34

CĂLĂTORIA SPRE LABRADOR

De sus, din circul Moșilor, Apolodor se urcă-n avion, Pune parașuta în Babilon,

Sare-n cap - acrobație Parc-ar fi o fantezie.

Dar Apolodor mai știe

Că din Egiptul mare vine, Pe-o cămilă vie, vie Și cutreieră prin vie

Pân’ acolo-n sat la ei Un’ se cultivă strugurei.

L-a găsit pe Amedeu,

Și văzând că-i foarte greu, Apolodor din cor îi cântă:

”Must din struguri, strugurei”. Apoi Amedeu îi spune

”Bea și tu că-i foarte greu”.

După păhărele-ntregi Ei porniră mai departe…

Spre Labradorul de gheață. Dar cutreierând Egiptul L-au găsit chiar pe Ilie Dolofanul de-altădată.

La concurs i-a-nscris Ilie

Pe Amedeu și Apolodor. O cursă voi să facă

Cu prietenii de altădată. Câștigând Apolodor,

Plecă cu mașina-ndată Singur, înspre Labrador.

El ajunse, în sfârșit,

La frații săi de pe ghețar Și la prietenii cei dragi.

Dar scrisori trimise multe Și nu vrea nicicum să-i uite

Pe prietenii cei vechi.

Chiseliță Andrei, clasa a V-a A

La înot cu Apolodor

Era o zi frumoasă de vară. Soarele strălucea sus pe cer. M-am gândit să

merg cu Apolodor, pinguinul, la înot.

Am pornit ziua, în amiaza-mare spre iazul din satul meu. Eu nu prea știam

să înot, dar Apolodor era dispus să mă învețe. Pinguinul voia să înoate

împreună cu prietenii lui: Ilie și Amedeu. Ilie era un cangur, iar Amedeu era leu.

Ei nu au putut intra în apă, dar s-au uitat de pe mal cum noi ne jucam în apă.

Apolodor îmi arăta diferite sărituri spectaculoase. Mie îmi era cam frică, dar

cu el acolo, am prins curaj. Era un înotător avansat. Mă gândeam că într-o zi,

poate voi face jonglerii ca el.

După un timp ne-am cam plictisit de apă. Am decis să mergem cu

bicicletele. Acum, eu eram expertul, iar prietenii mei aveau nevoie de ajutor.

I-am învățat și pe ceilalți, iar ei erau foarte bucuroși.

Ce zi minunată am petrecut astăzi, cu Apolodor și prietenii lui, la înot! Sper

că va mai fi o zi ca aceasta, cât de curând…

Miron Bianca, clasa a

Peripețiile lui Apolodor… După textele lui

Gellu Naum…

Scriere

imaginativă

Clasa a V-a A

Povestea lui Apolodor

Era un pinguin tenor,

Și cânta, cânta la cor,

Dar într-o zi i se făcu dor,

De familia sa din Labrador.

Și spre tristețea tuturor,

A plecat spre Polul Nord,

La frații lui cei bucuroși,

Care-l așteptau voioși.

El s-a urcat întru-n vapor,

Și-a așteptat cu mult dor,

Ca s-ajungă în Labrador,

Să-și vadă familia cântând la

cor.

Marius Krista, clasa a V-a A

Apolodor, în mare…

Într-o dimineață brumată, când

soarele strălucea pe bolta cerească,

unui pinguin, pe nume Apolodor, i se

făcuse dor de frații lui, de pe ghețarul

din Labrador.

Ilie și Amedeu, prietenii săi, se

gândiră să-l facă să își uite oful și au

hotărât să meargă împreună la mare.

Când ajunse Apolodor, se uită la marea

albăstruie care sclipea în jocul

razelor..calde.ale..soarelui. ..

……Prietenii îi spuseră să înoate în

mare că apa e rece și poate să se simtă

ca pe ghețarul din Labrador. Apolodor

se aruncă în mare și înota în locurile

adânci, printre alge și stânci, pentru a

simți răcoare.

Între timp Ilie și Amedeu își

spuneau unul altuia că nu pot înota

pentru că sunt leu și cangur. Pinguinul

înota în apă, dar nu-și putea uita

tristețea: nu putea fi acasă, la ai săi.

Hostiuc Larisa, clasa a V-a A