171
CUPRINS: - ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 442 din data de 29 iunie 2007) - ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 787 din data de 25 noiembrie 2008) - LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional - Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 761 din data de 9 noiembrie 2009 – pentru art. 57, litera p). xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice trebuie transpuse în legislaţia naţională, iar pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior şi a importului de blănuri şi produse obţinute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaţionale şi a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comerţului cu acestea, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcarea prevederilor conţinute în acestea. Având în vedere că potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de poziţie complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protecţia naturii" nu există perioade de tranziţie, transpunerea şi implementarea prevederilor comunitare trebuind să fie depline la data aderării, luând în considerare faptul că statelor membre le sunt aplicate sancţiuni în cazul transpunerii incomplete sau al implementării neconforme a prevederilor comunitare, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1

OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

CUPRINS: - ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 442 din data de 29 iunie 2007)- ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 787 din data de 25 noiembrie 2008)- LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional - Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 761 din data de 9 noiembrie 2009 – pentru art. 57, litera p).

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice trebuie transpuse în legislaţia naţională, iar pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior şi a importului de blănuri şi produse obţinute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaţionale şi a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comerţului cu acestea, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcarea prevederilor conţinute în acestea.Având în vedere că potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de poziţie complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protecţia naturii" nu există perioade de tranziţie, transpunerea şi implementarea prevederilor comunitare trebuind să fie depline la data aderării,luând în considerare faptul că statelor membre le sunt aplicate sancţiuni în cazul transpunerii incomplete sau al implementării neconforme a prevederilor comunitare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă.

Art. 2Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează:a)asigurarea diversităţii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice pe teritoriul României;b)menţinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi a speciilor din flora şi fauna sălbatică;c)identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de protecţie, pentru conservarea şi utilizarea durabilă a acestora;d)categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră şi faună sălbatică şi alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de protecţie, conservare şi utilizare durabilă;e)constituirea, organizarea şi dezvoltarea reţelei naţionale de arii naturale protejate, precum şi a regimului acesteia;f)regimul de administrare a ariilor naturale protejate şi procedurile de instituire a regimului de protecţie pentru alte arii naturale şi bunuri ale patrimoniului natural;g)măsurile pentru protecţia şi conservarea speciilor de animale şi plante sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice şi/sau rare, precum şi cele pentru protecţia formaţiunilor geomorfologice şi peisagistice de interes ecologic, ştiinţific, estetic, cultural-istoric şi de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic şi a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate şi/sau în afara acestora;

Page 2: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

h)responsabilităţile şi atribuţiile pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 3Nu fac obiectul reglementării prezentei ordonanţe de urgenţă:a)parcurile şi grădinile publice sau private de agrement, cu excepţia cazurilor în care acestea au elemente şi bunuri cu valoare de patrimoniu natural;b)rezervaţiile semincere agricole şi silvice cu scop productiv, rezervaţiile de resurse genetice vegetale şi animale terestre şi acvatice destinate reproducerii unor specii vegetale şi animale în scopuri economice, rezervaţiile destinate unor scopuri ştiinţifice sectoriale existente pe terenurile unor instituţii publice sau private de cercetare şi producţie, precum şi altele asemenea, organizate şi gestionate de proprietarii sau administratorii lor legali, cu excepţia cazurilor în care acestea au elemente cu valoare de patrimoniu natural;c)grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, acvariile, terariile, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin specii de plante şi animale sălbatice aflate sub regim special de protecţie şi conservare ca bunuri ale patrimoniului natural;d)colecţiile muzeistice, cu excepţia celor care deţin piese a căror valoare de patrimoniu natural este atestată de autorităţile ştiinţifice competente;e)zonele de protecţie specială - sanitară, hidrologică, hidrogeologică şi altele asemenea - cu perimetre delimitate şi gestionate ca zone de protecţie specială pentru diverse obiective, potrivit unor reglementări speciale, cu excepţia cazurilor în care pe aceste terenuri există bunuri ale patrimoniului natural;f)administrarea ariilor naturale protejate de interes judeţean sau local.

Art. 4În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1.conservare - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru menţinerea sau refacerea habitatelor naturale şi a populaţiilor de specii de faună şi floră sălbatice, într-o stare favorabilă, în sensul pct. 5 şi 9;2.habitate naturale - zonele terestre, acvatice sau subterane, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;

3.tipuri de habitate naturale de interes comunitar - acele tipuri de habitate care:a)sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural;b)au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă;

c)sunt eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică.Aceste tipuri de habitate sunt prevăzute în anexa nr. 2;

4.tipuri de habitate naturale prioritare - tipurile de habitate naturale aflate în pericol de dispariţie, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate deosebită, datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.Aceste tipuri de habitate sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 2;

5.stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural şi asupra speciilor caracteristice acestuia şi care îi pot afecta pe termen lung distribuţia, structura şi funcţiile, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi sunt caracteristice. Starea de conservare a unui habitat natural se consideră favorabilă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)arealul său natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere;b)are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen lung, iar probabilitatea menţinerii acestora în viitorul previzibil este mare;c)speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă, aşa cum este definită la pct. 9;6.habitat al unei specii - mediul definit prin factori abiotici şi biotici, în care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

7.specii de interes comunitar - speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:a)periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-palearctică;b)vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă;

Page 3: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

c)rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punctul de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi;d)endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care îl are exploatarea acestora asupra stării lor de conservare;

8.specii prioritare - speciile vizate la pct. 7 lit. a) pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate specială datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.Aceste specii sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 3;

9.stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective. Starea de conservare va fi considerată favorabilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:a)datele privind dinamica populaţiilor speciei respective indică faptul că aceasta se menţine şi are şanse să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural;b)arealul natural al speciei nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitorul previzibil;c)există un habitat suficient de vast pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung;

10.sit/arie - zonă definită geografic, exact delimitată;11.sit de importanţă comunitară - situl/aria care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există,

contribuie semnificativ la menţinerea ori restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale prevăzute în anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar prevăzute în anexa nr. 3 şi care contribuie semnificativ la coerenţa reţelei "Natura 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanţă comunitară trebuie să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenţi factori abiotici şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestor specii;12.arie specială de conservare - situl de importanţă comunitară desemnat printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat;13.exemplar - orice plantă sau animal în stare vie ori moartă sau orice parte ori derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în documentele care le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci ori etichete sau în orice alte situaţii;14.mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea de păstrător al vieţii şi generator de resurse necesare acesteia;15.patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural, ale căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică şi recreativă au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare;16.bun al patrimoniului natural - componenta patrimoniului natural care necesită un regim special de protecţie, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare;17.peisaj - partea de teritoriu percepută ca atare de către populaţie, al cărei caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani;18.arie naturală protejată - zona terestră, acvatică şi/sau subterană în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale;19.conservare "in situ" - protecţia şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie;20.coridor ecologic - zona naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice şi în care se aplică unele măsuri de protecţie şi conservare;21.reţea naţională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate de interes naţional;22.reţea ecologică a ariilor naturale protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice;23.reţea ecologică "Natura 2000" - reţeaua ecologică europeană de arii naturale protejate şi care cuprinde arii de protecţie specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;24.specii indigene - speciile de plante şi animale sălbatice care se regăsesc în mod natural în România şi nu ca urmare a introducerii accidentale sau forţate de către om de-a lungul secolelor;25.specii protejate - speciile periclitate, vulnerabile, rare sau endemice, care beneficiază de un statut legal de protecţie;26.specii alohtone - speciile introduse/răspândite, accidental sau intenţionat, din altă regiune geografică, ca urmare directă ori indirectă a activităţii umane, lipsind în mod natural dintr-o anumită regiune, cu o evoluţie istorică cunoscută într-o arie

Page 4: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

de răspândire naturală, alta decât zona de interes, care pot fi în competiţie, pot domina, pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le înlocuiască;27.specii invazive - speciile indigene sau alohtone, care şi-au extins arealul de distribuţie sau au fost introduse accidental ori intenţionat într-o arie şi/sau s-au reprodus într-o asemenea măsură şi atât de agresiv încât influenţează negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea structurii cantitative şi/sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de biotop;28.zone interioare ale ariilor naturale protejate - zonele definite şi delimitate prin planurile de management, în care se stabilesc măsuri speciale de management;29.activităţi cu impact negativ semnificativ din vecinătatea ariilor naturale protejate - activităţile din afara limitei unei arii naturale protejate, care pot genera un impact negativ semnificativ asupra habitatelor naturale sau speciilor sălbatice pentru care au fost desemnate; nu se aplică în cazul ariilor naturale protejate vizate de pct. 22;30.comunităţi locale - comunităţile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate care deţin proprietăţi ori desfăşoară diverse activităţi pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate;31.activităţi tradiţionale - activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale şi specifice zonei respective.

CAPITOLUL II: Regimul ariilor naturale protejate

SECŢIUNEA 1: Categorii de arii naturale protejate

Art. 5

(1)Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se instituie un regim diferenţiat de protecţie, conservare şi utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:a)de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale;b)de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;c)de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;d)de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.(2)Scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate, stabilite la alin. (1) lit. a)-c), sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3)Prin aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2) se asigură regimul corespunzător de protecţie, conservare şi utilizare pentru:a)cele mai reprezentative habitate naturale ale spaţiului biogeografic naţional, cu diversitatea biologică floristică şi faunistică specifică, incluzând zone marine, de litoral şi de coastă, zone de câmpie, de deal şi de munte, zone umede, aride şi zone de ecoton, cursuri de apă cu zone de luncă şi lacuri naturale, asigurându-se protecţia şi conservarea patrimoniului natural floristic şi faunistic, de resurse genetice vegetale şi animale şi menţinerea echilibrului ecologic;b)habitatele terestre, acvatice şi/sau subterane în care trăiesc permanent sau temporar specii de plante şi/sau animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice ori rare, specii de plante şi animale sălbatice aflate sub regim special de protecţie, specii cu valoare ştiinţifică şi ecologică deosebită, precum şi pentru acele habitate în care există şi alte bunuri ale patrimoniului natural ce necesită măsuri de protecţie şi conservare in situ;c)zonele cu resurse biogeografice importante sub aspect biogenetic, ecologic, ştiinţific, educaţional, sanogen şi recreativ;d)elementele şi formaţiunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice, speologice, paleontologice, pedologice şi altele asemenea, cu valoare de bunuri ale patrimoniului natural;e)tipurile de habitate naturale, precum şi pentru speciile de plante şi animale de interes comunitar, prevăzute în anexele nr. 2-5;f)coridoarele ecologice definite şi identificate pe bază de studii ştiinţifice avizate de Academia Română.(4)Categoriile de arii naturale protejate, prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), se pot modifica şi completa prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române, luându-se în considerare recomandările organizaţiilor internaţionale autorizate.

SECŢIUNEA 2: Instituirea regimului de arie naturală protejată

Art. 6Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care privesc:a)asigurarea securităţii naţionale;b)asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor;

Page 5: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

c)prevenirea unor catastrofe naturale.

Art. 7Regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinător, iar respectarea acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cu alte dispoziţii legale în materie.

Art. 8

(1)Instituirea regimului de arie naturală protejată se face:a)prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal şi pentru rezervaţiile biosferei;b)prin hotărâre a Guvernului, pentru parcuri naţionale, parcuri naturale, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică, rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii, rezervaţii naturale;c)prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pentru propunerile de situri de importanţă comunitară, cu avizul Academiei Române, al autorităţii publice centrale cu competenţe în domeniul administraţiei publice, al autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale şi al autorităţii publice centrale în domeniul transporturilor, al autorităţii publice în domeniul amenajării teritoriului şi al autorităţii publice în domeniul turismului;d)prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes judeţean sau local.(2)Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată se pot face din iniţiativa oricărei persoane fizice sau juridice şi se înaintează Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, în vederea avizării acestora.(3)Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte lista siturilor de importanţă comunitară şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei Europene.(4)Zonele şi siturile naturale care întrunesc criteriile de sit al patrimoniului natural universal, zonă umedă de importanţă internaţională, geoparc, rezervaţie a biosferei şi ariile speciale de conservare dobândesc acest regim conform procedurii prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), pe baza documentaţiei solicitate de organismele internaţionale autorizate şi cu condiţia recunoaşterii lor prealabile de către aceste organisme.(5)Propunerea de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se face pe baza documentaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1).(6)Propunerea de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) se bazează pe o documentaţie ştiinţifică ce se înaintează la consiliile judeţene sau locale, după caz, în vederea analizei şi luării hotărârii de declarare.

Art. 9Pentru urgentarea măsurilor de protecţie şi conservare ce se impun, regimul de arie naturală protejată din categoriile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-c) se poate institui, cu caracter provizoriu, în baza documentaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (3) şi cu avizul autorităţilor publice centrale interesate, prin ordin al conducerii autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, până la declarare, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 10Modul de constituire şi de administrare a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor locale, facilitându-se participarea reprezentanţilor acestora în consiliile consultative pentru aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor locale.

Art. 11

(1)Documentaţia necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional trebuie să cuprindă:a)studiul de fundamentare ştiinţifică;b)documentaţia cadastrală cu limitele ariei naturale protejate, cu evidenţierea categoriilor de folosinţă a terenurilor;c)avizul Academiei Române.(2)Normativul de conţinut al documentaţiei necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional se stabileşte de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi se aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(3)Pentru propunerile de situri de importanţă comunitară şi pentru ariile de protecţie specială avifaunistică se completează Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeană prin Decizia 97/266/CE şi adoptat prin Ordinul

Page 6: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 207/2006 privind aprobarea conţinutului Formularului Standard Natura 2000 şi a manualului de completare al acestuia.

Art. 12(1)În momentul primirii documentaţiei necesare instituirii regimului de arie naturală protejată, autorităţile competente pentru protecţia mediului trebuie să înştiinţeze deţinătorii şi administratorii de terenuri şi să iniţieze consultări cu toţi factorii interesaţi.(2)Până la finalizarea procedurii de instituire a regimului de protecţie a ariilor naturale protejate, deţinătorii bunurilor cu valoare de patrimoniu natural, indiferent de destinaţia terenurilor, vor aplica şi vor respecta măsurile de protecţie, conservare şi utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autorităţile competente pentru protecţia mediului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 13Rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, monumentele naturii, rezervaţiile naturale şi parcurile naturale, ariile speciale de protecţie avifaunistică, precum şi celelalte bunuri ale patrimoniului natural, cu regim de protecţie şi conservare dobândit până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin legi sau prin alte acte cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, îşi păstrează acelaşi regim.

Art. 14(1)În vederea îmbunătăţirii coerenţei ecologice a reţelei de arii naturale protejate de interes naţional şi comunitar, trebuie identificate şi stabilit managementul corespunzător al coridoarelor ecologice şi al peisajelor, ca zone de importanţă majoră pentru fauna şi flora sălbatică. Aceste zone sunt cele care, datorită structurii lineare şi continue, cum sunt râurile cu malurile lor, sau datorită funcţiilor de refugiu, cum sunt perdelele forestiere, tufărişurile naturale, vegetaţia naturală de pe terenurile marginale ale culturilor agricole, de-a lungul căilor de comunicaţie rutieră şi feroviară, suprafeţe mici de pădure ori de zone umede, sunt esenţiale pentru migrarea, dispersarea speciilor sălbatice şi pentru schimburile genetice dintre populaţiile aceloraşi specii.(2)Coridoarele ecologice identificate sunt desemnate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române, al autorităţii publice centrale cu competenţe în domeniul administraţiei publice, al autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, al autorităţii publice centrale în domeniul transporturilor, al autorităţii publice în domeniul amenajării teritoriului şi al autorităţii publice în domeniul turismului.

Art. 15Ariile naturale protejate şi coridoarele ecologice vor fi evidenţiate în mod obligatoriu de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în planurile naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în planurile cadastrale şi în cărţile funciare.

SECŢIUNEA 3: Administrarea reţelei de arii naturale protejate de interes naţional

Art. 16(1)Ansamblul ariilor naturale protejate, desemnate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, conform categoriilor definite în anexa nr. 1, constituie reţeaua naţională de arii naturale protejate.(2)Administrarea rezervaţiilor biosferei, a parcurilor naţionale, a parcurilor naturale şi, după caz, a geoparcurilor, a siturilor de importanţă comunitară, a ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică se realizează de către structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică.(3)Rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică, care nu necesită sau care nu au structuri de administrare special constituite, se administrează prin preluare în custodie, potrivit art. 18 alin. (4).

(4)Modalităţile de administrare a ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecţie şi conservare, se stabilesc avându-se în vedere:a)categoria ariei naturale protejate;b)întinderea ariei naturale protejate;c)posibilităţile de asigurare a resurselor financiare pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a administraţiei şi pentru atingerea obiectivelor de conservare.

Art. 17

Page 7: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(1)Responsabilităţile de administrare a ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecţie şi conservare, revin:a)Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru ariile naturale protejate, declarate prin lege, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;b)Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" pentru Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării";c)autorităţilor administraţiei publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale acestora.(2)În vederea realizării unei administrări unitare şi eficiente a ariilor naturale protejate se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.(3)Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 18

(1)Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:a)structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;b)structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică şi aflate în subordinea unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale şi comerciale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, muzee, organizaţii neguvernamentale, constituite potrivit legii şi aflate în coordonarea metodologică a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;c)persoane fizice şi juridice care au calitatea de custode şi se află în coordonarea metodologică a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;d)serviciile regionale din structura proprie a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, a geoparcurilor, a siturilor de importanţă comunitară, a ariilor speciale de conservare, a ariilor de protecţie specială avifaunistică şi ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie şi care nu au fost preluate în custodie;e)Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" aflată în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pentru Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării".(2)În cazul rezervaţiilor ştiinţifice, rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanţă comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecţie specială avifaunistică şi ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie, care nu sunt cuprinse în perimetrele rezervaţiilor biosferei, ale parcurilor naţionale sau ale parcurilor naturale, administrarea se poate asigura prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. (1), după caz.(3)În cazul rezervaţiilor ştiinţifice, rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanţă comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecţie specială avifaunistică şi ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie, care sunt cuprinse total sau parţial în perimetrele rezervaţiilor biosferei, ale parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale, administrarea se asigură de către structurile de administrare ale acestora.(4)Modul de atribuire a administrării, respectiv custodiei ariilor naturale protejate se stabileşte printr-o metodologie care se elaborează de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 19(1)Structurile de administrare special constituite au personalitate juridică şi se stabilesc pentru asigurarea administrării ariilor naturale protejate, potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a) şi b).(2)Pe lângă structurile de administrare special constituite se înfiinţează consilii consultative de administrare, alcătuite din reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor economice, organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor şi comunităţilor locale, care deţin cu orice titlu suprafeţe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea ariei naturale protejate şi care sunt implicate şi interesate în aplicarea măsurilor de protecţie, în conservarea şi dezvoltarea durabilă a zonei.(3)Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliilor consultative de administrare se propun de către administraţia ariei naturale protejate şi se aprobă de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.(4)Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu ştiinţific, cu rol de autoritate ştiinţifică, pe teritoriul ariei naturale protejate.(5)Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliilor ştiinţifice se propun de către administraţia ariilor naturale protejate, cu avizul Academiei Române, şi se aprobă de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.

Page 8: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Art. 20(1)Custozi pot fi persoane fizice sau juridice care au calificarea, instruirea şi mijloacele necesare pentru a stabili şi aplica măsurile de protecţie şi conservare a bunurilor încredinţate, atestate de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.(2)Calitatea de custode se stabileşte prin încheierea de convenţii între părţi, conform legii, în care se stipulează obligaţiile şi drepturile acestora. Convenţia de custodie şi legitimaţia de custode reprezintă documente valabile în faţa autorităţilor publice şi a altor persoane interesate.(3)Modalitatea încheierii convenţiilor de custodie şi eliberarea legitimaţiilor de custode sunt în competenţa de reglementare a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

Art. 21(1)Planurile de management şi regulamentele rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale se elaborează de către administratorii acestora, se avizează de către consiliile ştiinţifice, consiliile consultative de administrare şi de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.(2)Pentru celelalte categorii de arii naturale protejate, planurile de management şi regulamentele se elaborează de către administratorii acestora, se avizează de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul autorităţilor publice centrale interesate.(3)Măsurile prevăzute în planurile de management al ariilor naturale protejate se elaborează astfel încât să ţină cont de exigenţele economice, sociale şi culturale, precum şi de particularităţile regionale şi locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele care au dus la constituirea ariei naturale protejate.(4)Respectarea planurilor de management şi a regulamentelor este obligatorie pentru administratorii ariilor naturale protejate, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice care deţin sau care administrează terenuri şi alte bunuri şi/sau care desfăşoară activităţi în perimetrul şi în vecinătatea ariei naturale protejate.(5)Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală şi naţională, precum şi orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din aria naturală protejată vor fi armonizate de către autorităţile emitente cu prevederile planului de management.(6)Autorităţile locale şi naţionale cu competenţe şi responsabilităţi în reglementarea activităţilor din ariile naturale protejate sunt obligate să instituie, de comun acord cu administratorii ariilor naturale protejate şi, după caz, cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, măsuri speciale pentru conservarea sau utilizarea durabilă a resurselor naturale din ariile naturale protejate, conform prevederilor planurilor de management.(7)Ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor măsuri speciale în vederea conservării unor habitate naturale şi/sau specii sălbatice de interes comunitar. În cazul suprapunerii lor în ariile naturale protejate de interes naţional, managementul acestora va fi inclus în planul de management al respectivelor arii naturale protejate, cu respectarea celei mai restrictive funcţii de protecţie.

Art. 22(1)Zonarea internă a ariilor naturale protejate de interes naţional se face prin planul de management, prin definirea şi delimitarea, după caz, a: zonelor cu protecţie strictă, zonelor de protecţie integrală, zonelor-tampon, zonelor de dezvoltare durabilă a activităţilor umane.(2)Zonele cu protecţie strictă sunt zonele din ariile naturale protejate, de mare importanţă ştiinţifică, ce cuprind zone sălbatice în care nu au existat intervenţii antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus.(3)În zonele prevăzute la alin. (2) se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management.(4)Zonele de protecţie integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate.

(5)În zonele prevăzute la alin. (4) sunt interzise:a)orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;b)activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.

(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în zonele de protecţie integrală, în afara perimetrelor rezervaţiilor ştiinţifice cu regim strict de protecţie, se pot desfăşura următoarele activităţi:a)ştiinţifice şi educative;b)activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;c)utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităţilor care deţin păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia

Page 9: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

naţională în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente;d)localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;e)intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a planului de acţiune provizoriu, elaborat în acest scop de consiliul ştiinţific şi valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;f)intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea administraţiei şi cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;g)acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, la propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac la propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;h)acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori, şi acţiunile de monitorizare a acestora;i)acţiunile de combatere a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulţire, la propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific şi în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.(7)Zonele-tampon, în parcurile naţionale denumite zone de conservare durabilă şi în parcurile naturale denumite zone de management durabil, nu se includ în zonele cu protecţie integrală, strictă sau de dezvoltare durabilă a activităţilor umane şi care fac trecerea între zonele cu protecţie integrală şi cele de dezvoltare durabilă.

(8)În zonele de conservare durabilă se pot desfăşura următoarele activităţi:a)ştiinţifice şi educative;b)activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;c)utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului natural, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente;d)localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;e)intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a planului de acţiune provizoriu, elaborat în acest scop de consiliul ştiinţific al parcului şi valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;f)intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea consiliului ştiinţific al ariei naturale protejate, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;g)acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;h)activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantităţi care depăşesc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;i)activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfăşura numai de către persoanele fizice sau juridice care deţin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunităţile locale, cu acordul administraţiei ariei naturale protejate;j)lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale şi fără extragerea lemnului mort, cu excepţia cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafeţe întinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecţie strictă sau integrală, în restul zonei-tampon fiind permisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se vor aplica cu restricţii impuse de planurile de management al parcurilor şi de ghidurile de gospodărire a pădurilor în arii protejate.

(9)În zonele de management durabil se pot desfăşura următoarele activităţi:a)ştiinţifice şi educative;b)activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;

Page 10: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

c)utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animale domestice, de către proprietarii care deţin păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente;d)localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;e)intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, cu aprobarea planului de acţiune provizoriu de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plan elaborat în acest scop de consiliul ştiinţific al parcului şi valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;f)intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea consiliului ştiinţific al ariei naturale protejate, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;g)acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;h)activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantităţi care depăşesc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;i)activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfăşura numai de persoanele fizice şi juridice care deţin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunităţile locale, cu aprobarea administraţiei ariei naturale protejate;j)activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor, precum şi alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale;k)lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;l)aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor în crâng, în salcâmete şi în zăvoaie de plop şi salcie. În cazul arboretelor de plop euramerican se poate aplica şi tratamentul tăierilor rase în parchete mici, iar în arboretele de molid, tăieri rase pe parcelele de maximum 1 ha;m)activităţi de vânătoare;n)activităţi de pescuit sportiv.(10)Zone de dezvoltare durabilă a activităţilor umane sunt zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii.

(11)În zonele de dezvoltare durabilă se pot desfăşura următoarele activităţi, cu respectarea prevederilor din planurile de management:a)activităţi de vânătoare, în zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale;b)activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor;c)activităţi de pescuit sportiv, industrial şi piscicultura;d)activităţi de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă această posibilitate este prevăzută în planul de management al parcului şi dacă reprezintă o activitate tradiţională;e)lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;f)aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv, tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete şi zăvoaie de plop şi salcie. În zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naţionale se pot aplica tratamentul tăierilor rase în arboretele de molid pe suprafeţe de maximum 1 ha, precum şi tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de plop euramerican. În zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale se poate aplica şi tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de molid pe suprafeţe de maximum 1 ha şi plop euramerican;g)activităţi specifice modului de producţie ecologic de cultivare a terenului agricol şi creşterea animalelor, în conformitate cu legislaţia specifică din sistemul de agricultură ecologică;h)alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale.

Art. 23(1)În rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului.

Page 11: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(2)În rezervaţiile naturale nu sunt permise activităţi de utilizare a resurselor naturale. Prin excepţie, sunt permise numai acele intervenţii care au drept scopuri protejarea şi promovarea obiectivului pentru care au fost constituite şi unele activităţi de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale.

Art. 24(1)Amenajamentele silvice ale unităţilor de producţie/proprietăţilor ce intră în componenţa ariilor naturale protejate vor fi revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea planurilor de management. Până la revizuirea amenajamentelor silvice nu se vor aplica de către administratorii fondului forestier din acestea decât acele prevederi care sunt conforme legislaţiei specifice ariilor naturale protejate şi planurilor de management în vigoare.(2)Planurile de dezvoltare pentru zonele incluse în arii naturale protejate se modifică de către autorităţile responsabile în conformitate cu prevederile planurilor de management, respectiv cu obiectivele de conservare a ariilor naturale protejate care nu dispun de plan de management.

Art. 25Evaluarea managementului ariilor naturale protejate se face cel puţin o dată pe an, pe baza monitorizării şi controalelor efectuate în teren de către autorităţile competente pentru protecţia mediului.

Art. 26(1)Pentru terenurile din arii naturale protejate, deţinute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate. Modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.(2)Până la aprobarea planurilor de management, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2), administratorii ariilor naturale protejate respective au obligaţia să stabilească un set de măsuri de conservare, pentru care este necesară acordarea de compensaţii, şi să transmită aceste informaţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, în termen de 6 luni de la preluarea administrării ariei naturale protejate.(3)Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare sunt scutiţi de plata impozitului pe teren.(4)Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei confirmări emise de administraţia ariei naturale protejate sau de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.(5)Pentru unele bunuri floristice şi faunistice ale patrimoniului natural, existente în grădini şi în parcuri de agrement, în grădini zoologice, precum şi în colecţii muzeistice, ca bunuri ale patrimoniului natural floristic, faunistic, geologic, paleontologic, mineralogic şi de altă natură, măsurile necesare de protecţie şi conservare vor fi luate de către administratorii sau deţinătorii acestora.

Art. 27(1)Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepţia celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor şi prevenirea catastrofelor naturale sau pentru obiectivele destinate cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.(2)Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, conform alin. (1), se face numai cu acordul administratorului sau, după caz, al custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi a autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi/sau silviculturii.

Art. 28(1)Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice.(2)Planurile şi/sau proiectele publice ori private pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării de mediu/evaluării impactului asupra mediului sunt cele care sunt realizate în cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru managementul ariei naturale protejate, şi care, fie individual, fie împreună cu alte planuri/proiecte, pot avea efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate, avându-se în vedere obiectivele de conservare.(3)Acordul de mediu sau avizul de mediu pentru proiectele şi/sau planurile prevăzute la alin. (2) se emit numai dacă proiectul/planul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective.(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care evaluarea de mediu/evaluarea impactului asupra mediului relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative, proiectul/planul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite avizul de mediu/acordul de mediu numai după stabilirea măsurilor

Page 12: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

compensatorii necesare pentru a proteja coerenţa reţelei naţionale de arii naturale protejate sau cea globală a reţelei "Natura 2000", în cazul siturilor de interes comunitar.

(5)În situaţia în care siturile incluse în reţeaua "Natura 2000", identificate conform legislaţiei în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele privind:a)sănătatea sau siguranţa publică;b)anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu;c)alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.(6)Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană asupra măsurilor compensatorii adoptate pentru a proteja coerenţa globală a reţelei "Natura 2000".(7)Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activităţi în ariile naturale protejate şi, după caz, în vecinătatea acestora se realizează numai cu avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.

Art. 29(1)Construcţiile, dotările şi alte amenajări existente în perimetrul ariilor naturale protejate legal constituite, realizate din investiţii publice pe terenuri ce aparţin domeniului public, vor fi destinate, cu prioritate, activităţilor administrative şi ştiinţifice ale celor care le asigură managementul, precum şi altor activităţi în legătură cu buna administrare.(2)În toate situaţiile în care managementul ariilor naturale protejate este realizat prin structuri proprii de administrare, acestea vor dispune de un sediu administrativ asigurat, cu prioritate dintre cele prevăzute la alin. (1).(3)În ariile naturale protejate în care este permis ecoturismul, construcţiile, dotările şi amenajările prevăzute la alin. (1) pot fi destinate şi acestui scop, precum şi activităţilor de educaţie şi instruire ecologică ce se organizează în cooperare cu autorităţile locale, instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale angajate în activităţi de protecţie şi educaţie ecologică.

Art. 30(1)Administratorii ariilor naturale protejate au obligaţia să evalueze costurile necesare implementării planurilor de management şi să le comunice autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.(2)Resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate de interes internaţional, comunitar şi naţional se asigură din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, fiind destinate pentru implementarea planurilor de management şi/sau a măsurilor de conservare, precum şi pentru funcţionarea administraţiilor din subordine.(3)Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate, potrivit planurilor de management şi regulamentelor, administratorii acestora pot institui un sistem de tarife, ce se stabileşte de administratorul ariei naturale protejate, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.(4)Tarifele prevăzute la alin. (3) se constituie ca venituri proprii pentru sistemul de arii naturale protejate şi se pot institui pentru vizitarea sau pentru facilităţile, serviciile şi activităţile specifice desfăşurate în ariile naturale protejate, în conformitate cu prevederile regulamentului ariei naturale protejate.

(5)Sumele provenite din aceste tarife se utilizează după cum urmează:a)75% se fac venit la bugetul administraţiei ariei naturale protejate, pentru realizarea obiectivelor din planul de management;b)25% se fac venit la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, pentru a completa subvenţiile de la bugetul de stat.(6)Pentru siturile "Natura 2000" autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului trebuie să transmită Comisiei Europene costurile estimate pentru aplicarea măsurilor de conservare a speciilor şi habitatelor de interes comunitar, în vederea cofinanţării.

CAPITOLUL III: Conservarea habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de floră şi faună

Art. 31(1)Protecţia şi conservarea habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de interes comunitar, cu excepţia păsărilor, existente pe teritoriul României şi prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, se fac prin declararea de situri de importanţă comunitară şi arii speciale de conservare, selectate şi desemnate în conformitate cu criteriile stabilite în anexa nr. 7 şi cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (4).(2)Protecţia şi conservarea speciilor sălbatice de păsări, existente pe teritoriul României şi prevăzute în anexa nr. 3, precum şi a celor migratoare se fac prin declararea de arii de protecţie specială avifaunistică, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b).(3)Protecţia şi conservarea habitatelor naturale terestre, acvatice şi/sau subterane de interes naţional, precum şi a speciilor protejate de plante şi animale sălbatice se fac prin declararea de arii naturale protejate de interes naţional.

Page 13: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Art. 32(1)Autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte sistemul de monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale şi speciilor de floră şi faună sălbatică de interes comunitar.(2)Pe baza rezultatelor evaluărilor stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică de interes comunitar, se poate propune modificarea listei naţionale a siturilor "Natura 2000".

Art. 33

(1)Pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane, cu excepţia speciilor de păsări, inclusiv cele prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B, precum şi speciile incluse în lista roşie naţională şi care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât şi în afara lor, sunt interzise:a)orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;b)perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie;c)deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din natură;d)deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;e)recoltarea florilor şi a fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea cu intenţie a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;f)deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.

(2)Pentru toate speciile de păsări sunt interzise:a)uciderea sau capturarea intenţionată, indiferent de metoda utilizată;b)deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din natură;c)culegerea ouălor din natură şi păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale;d)perturbarea intenţionată, în special în cursul perioadei de reproducere, de creştere şi de migraţie;e)deţinerea exemplarelor din speciile pentru care sunt interzise vânarea şi capturarea;f)comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părţi ori produse provenite de la acestea, uşor de identificat.(3)Speciile de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la vânătoare, în afara perioadelor de reproducere şi creştere a puilor.(4)În cazul speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C, este interzisă vânarea acestora în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit.(5)Activităţile prevăzute la alin. (2) lit. f) nu sunt interzise în cazul speciilor prevăzute în anexa nr. 5 D, cu condiţia să fi fost capturate sau ucise ori obţinute prin mijloace legale.(6)Pentru speciile indicate în anexa nr. 5 E, activităţile prevăzute la alin. (2) lit. f) pot fi permise în baza unei autorizaţii speciale eliberate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.(7)Autorizaţia prevăzută la alin. (6) se acordă după consultări cu Comisia Europeană, iar procedura de emitere a acesteia se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(8)Pentru asigurarea protecţiei, managementului şi utilizării durabile a populaţiilor speciilor de păsări al căror areal natural de distribuţie include teritoriul României este necesară realizarea de studii şi cercetări având ca subiect temele prevăzute în anexa nr. 8.

Art. 34(1)În vederea protejării habitatelor naturale şi a speciilor indigene, introducerea de specii alohtone, intervenţiile asupra speciilor invazive, precum şi reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B se reglementează prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2)Pentru speciile sălbatice alohtone introduse este obligatorie efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră şi faună indigene, rezultatele acestor evaluări trebuind să fie transmise pentru informare Comisiei Europene.(3)Introducerea speciilor de păsări sălbatice alohtone se poate face doar după consultarea prealabilă a Comisiei Europene.

Art. 35(1)Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr.

Page 14: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru relaţia cu Comisia Europeană.

(2)Autorităţile ştiinţifice naţionale desemnate pentru aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările şi completările ulterioare, sunt, după caz:a)Academia Română;b)Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice;c)Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării".(3)Instrucţiunile de aplicare a reglementărilor privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică şi a altor bunuri ale patrimoniului natural se aprobă prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul finanţelor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 36(1)Autoritatea competentă pentru protecţia mediului organizează sistemul de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale a speciilor strict protejate prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B.(2)Sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 37

(1)Prelevarea din natură şi exploatarea exemplarelor de plante şi animale sălbatice aparţinând speciilor prevăzute în anexa nr. 5, precum şi altor specii cu acelaşi regim de protecţie se vor face în condiţii compatibile cu menţinerea acestor specii într-o stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele măsuri:a)reglementarea accesului în anumite zone şi/sau anumite perioade;b)interdicţia temporară şi/sau locală a recoltării şi capturării anumitor specii;c)reglementarea perioadelor, a modurilor şi a mijloacelor de recoltare/capturare;d)instituirea unui sistem de autorizare a recoltării/capturării, transportului şi comercializării, inclusiv stabilirea de cote;e)încurajarea cultivării şi creşterii în captivitate, în vederea reducerii presiunii asupra populaţiilor naturale;f)evaluarea măsurilor adoptate.(2)Pentru capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D şi 5 E şi în cazul excepţiilor prevăzute la art. 38, pentru prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B este interzisă folosirea metodelor sau mijloacelor prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 38

(1)Prin excepţie de la prevederile art. 33 alin. (1)-(4) şi ale art. 37 alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte derogări, prin ordin al conducătorului acesteia, cu avizul Academiei Române, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural şi numai în următoarele situaţii:a)în interesul protejării faunei şi florei sălbatice şi al conservării habitatelor naturale;b)pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor şi altor bunuri;c)în interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială sau economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă fundamentală pentru mediu;d)în scopuri de cercetare ştiinţifică şi educaţie, de repopulare şi de reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop, inclusiv pentru răspândirea artificială a plantelor;e)pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare din speciile prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B.(2)Procedura de derogare se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Page 15: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(3)Autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind derogările aplicate, după cum urmează:a)anual, pentru derogările aplicate speciilor de păsări sălbatice prevăzute în anexa nr. 4 A;b)la fiecare 2 ani, pentru derogările aplicate speciilor sălbatice, cu excepţia păsărilor, prevăzute în anexa nr. 4 A.

(4)Rapoartele prevăzute la alin. (3) vor conţine informaţii privind:a)speciile care fac obiectul derogărilor şi motivul derogării, inclusiv natura riscului, cu, dacă este cazul, indicarea soluţiilor alternative care au fost respinse şi datelor ştiinţifice de fundamentare;b)mijloacele, dispozitivele sau metodele autorizate pentru capturarea sau uciderea speciilor animale şi motivaţia utilizării acestora;c)circumstanţele de timp şi de loc în care aceste derogări sunt acordate;d)autoritatea abilitată să declare şi să controleze dacă sunt întrunite condiţiile necesare şi să decidă care mijloace, dispozitive sau metode pot fi utilizate, între ce limite şi prin ce instituţii/servicii şi ce persoane le vor duce la îndeplinire;e)măsurile de control aplicate şi rezultatele obţinute.

Art. 39(1)Pentru exemplarele cu dizabilităţi, pui orfani sau exemplarele confiscate ce aparţin speciilor prevăzute în anexele nr. 3, 4 A, 4 B, 5 A, 5 B, 5 C, 5 D, 5 E şi în anexele la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările şi completările ulterioare, se pot înfiinţa centre de reabilitare şi/sau îngrijire.(2)Procedura de înfiinţare a centrelor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 40(1)Autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind implementarea prevederilor Directivei 79/409/CEE, la intervale de 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2010.(2)Autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind implementarea prevederilor Directivei 92/43/CEE, la intervale de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2013.

CAPITOLUL IV: Conservarea altor bunuri ale patrimoniului natural

Art. 41Tipurile geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ, cum sunt colinele, depresiunile, dolinele, şeile, văile carstice, ponoarele, izbucurile şi altele, se conservă în cadrul ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes geomorfologic, corespunzător delimitate şi puse sub regim special de protecţie, potrivit prevederilor art. 8.

Art. 42(1)Bunurile patrimoniului natural, respectiv peşteri, depozite fosilifere, formaţiuni geologice, mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izolaţi şi altele asemenea, vor fi protejate prin stabilirea unor zone de protecţie corespunzătoare ca întindere scopului de conservare a bunurilor naturale, conform prevederilor art. 8.(2)Pentru peşteri, zona de protecţie se stabileşte în funcţie de caracteristicile şi clasa peşterii, aşa cum este definită la art. 43 alin. (5), cu avizul Academiei Române.(3)Proprietarii sau administratorii terenurilor ce cuprind intrări în peşteri au obligaţia de a permite accesul spre aceste intrări.(4)Beneficiarul unei lucrări de investiţii are obligaţia de a anunţa descoperirea oricărei peşteri în frontul unei lucrări miniere sau al unei cariere celei mai apropiate instituţii abilitate, respectiv administratorului sau custodelui ariei naturale protejate, agenţiei judeţene pentru protecţia mediului sau reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale.

Art. 43(1)Bunurile patrimoniului geologic şi speologic, ca bunuri naturale ale subsolului, sunt, în condiţiile legii, bunuri proprietate publică a statului.(2)Nominalizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului.(3)Peştera este un cavernament de origine geomorfologică naturală, ale cărui dimensiuni conferă interiorului o obscuritate absolută.

Page 16: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(4)Resursele peşterii sunt reprezentate de obiecte, materiale, substanţe şi forme de viaţă care există sau se formează în mod natural în peşteri: formaţiuni minerale, roci, sedimente, depozite paleontologice, situri arheologice, specii sălbatice, acumulări de ape subterane.

(5)Peşterile se clasifică după cum urmează:a)clasa A - peşteri de valoare excepţională, care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional;b)clasa B - peşteri de importanţă naţională, care se disting prin mărime, raritatea resurselor şi prin potenţial turistic;c)clasa C - peşteri de importanţă locală, protejate pentru semnificaţia lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică, potenţial turistic sau pentru dimensiunile lor;d)clasa D - peşterile care nu întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în clasele A, B şi C.(6)Încadrarea/reîncadrarea peşterilor în clasele A, B şi C se face prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pe baza unor documentaţii ştiinţifice avizate de Academia Română.(7)Peşterile din clasa A nu pot face obiectul niciunei modificări a factorilor naturali sau amenajări, cu excepţia celor destinate protejării peşterii şi a celor temporare necesare explorării lor şi/sau evacuării victimelor în caz de accident. Ele pot face obiectul explorărilor speologice, cercetării ştiinţifice, turismului speologic specializat sau al activităţilor de documentare, pe bază de autorizaţii emise de Academia Română şi de administratorii/custozii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin regulamentele şi planurile de management.(8)Peşterile din clasa A se constituie ca rezervaţii ştiinţifice.(9)Peşterile din clasa B pot face obiectul explorărilor speologice, al activităţilor de documentare, cercetării ştiinţifice şi turismului speologic specializat, pe baza autorizaţiilor emise de administratorii/custozii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin regulamentele şi planurile de management.(10)Peşterile din clasa B se constituie ca monumente ale naturii sau rezervaţii naturale, după caz.(11)Peşterile din clasa C pot face obiectul explorărilor speologice, activităţilor de documentare, cercetării ştiinţifice, amenajărilor turistice sau al altor forme de valorificare, cum ar fi speoterapia sau captarea apei subterane, pe baza autorizaţiilor emise de Academia Română, cu avizul administraţiei/custodelui ariei naturale protejate în care sunt incluse.(12)Peşterile care nu sunt clasificate, dar care sunt incluse în arii naturale protejate vor fi încadrate în clasele de management prevăzute la alin. (5), prin planul de management al ariei naturale protejate în care sunt incluse.

Art. 44În scopul evitării efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic se interzic:a)colectările de faună, fosile sau de obiecte de interes arheologic din peşteri, efectuate fără autorizaţia emisă de Academia Română, potrivit prevederilor art. 45;b)utilizarea neautorizată a peşterilor şi desfăşurarea unor activităţi ce pot pune în pericol integritatea sau echilibrul natural al peşterilor;c)dislocarea, vânzarea, cumpărarea, colecţionarea speleotemelor sau altor resurse ale peşterilor;d)degradarea prin inscripţionare sau poluarea peşterilor prin depozitarea în interiorul lor ori în elementele de relief, cu care acestea comunică în mod direct, de obiecte, deşeuri de orice fel, cadavre, substanţe toxice şi periculoase, combustibili de orice natură;e)distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau din interiorul peşterilor;f)efectuarea neautorizată, în perimetrul de la suprafaţă sau în apropierea intrării unei peşteri protejate, a unor lucrări cum ar fi: derocări, defrişări, baraje, explozii, construcţii;g)îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peşterilor;h)popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare şi localizare a peşterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din această categorie.

Art. 45

(1)Academia Română are competenţa să elibereze autorizaţii pentru:a)activităţi ştiinţifice, de explorare, turism speologic specializat şi de documentare în peşteri din clasa A;b)săpături, derocări şi colectări din peşteri;c)amenajarea infrastructurii pentru turism sau orice altă formă de utilizare ori exploatare a resurselor peşterilor.(2)Autorizaţia se eliberează pe baza unei cereri scrise, care va conţine precizări privind scopul, mijloacele, durata, proporţiile, garanţiile acţiunii şi se va retrage în cazul în care condiţiile stabilite la eliberarea ei nu au fost respectate.

Art. 46(1)Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective care conservă eşantioane reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural, stratigrafie.

Page 17: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(2)Inventarierea, clasificarea, protecţia şi conservarea patrimoniului geologic, precum şi elaborarea şi controlul măsurilor de protecţie şi conservare a patrimoniului geologic, supravegherea şi controlul ariilor protejate de interes geologic sunt în competenţa Academiei Române şi a autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului.(3)Instituirea regimului special de protecţie pentru ariile naturale protejate de interes geologic se face în conformitate cu prevederile art. 8.

Art. 47Pentru evitarea efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului geologic se interzic:a)distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective geologice;b)dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegetaţiei de pe aria unui sit de conservare, fără acordul celui care o administrează;c)intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de cel care îl administrează;d)schimbarea regimului juridic al unui sit sau al unui teren ce cuprinde un sit de conservare de interes geologic aflat în proprietate publică.

Art. 48În cadrul şantierelor de exploatare, managerii acestora vor desemna persoane de specialitate sau custozi, după caz, care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru, asigurându-se astfel:a)supravegherea permanentă a zonelor de extracţie şi conservarea materialului de provenienţă paleobiologică sau minerală;b)avertizarea lucrătorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului geologic;c)conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecţie specială;d)conservarea colecţiilor de bunuri geologice de provenienţă locală;e)colaborarea cu conducerea şantierului şi cu autorităţile locale;f)întocmirea de rapoarte periodice asupra activităţii de conservare, care se înaintează Academiei Române şi autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului.

Art. 49(1)Florile de mină şi fosilele de plante şi animale vertebrate şi nevertebrate sunt considerate bunuri ale patrimoniului natural din momentul descoperirii lor.(2)Comercializarea pe piaţa internă, intracomunitară şi exportul în orice scop al bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot face numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române.(3)Procedura de eliberare a acordului prevăzut la alin. (2) se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

CAPITOLUL V: Organizarea şi exercitarea controlului

Art. 50

(1)Controlul aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se exercită de către personalul cu atribuţii de control din cadrul structurilor proprii ale:a)Gărzii Naţionale de Mediu;b)Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;c)autorităţii publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului;d)structurilor de administrare şi custozilor ariilor naturale protejate;e)autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi structurilor teritoriale ale acesteia, pe domeniul lor de competenţă;f)Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pe domeniul său de competenţă, în ceea ce priveşte activităţile de comerţ cu specii de floră şi faună sălbatică;g)Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru operaţiunile vamale;h)Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", pentru Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării";i)altor autorităţi cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului.(2)Controlul asupra respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, se exercită şi de personalul special împuternicit al acestora.(3)Orice persoană fizică sau juridică are obligaţia să furnizeze informaţiile şi datele solicitate de autorităţile competente pentru protecţia mediului şi de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilităţilor pe care le au potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Page 18: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(4)În vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul şi în vecinătatea ariilor naturale protejate, accesul personalului cu atribuţii de control din cadrul structurilor proprii ale autorităţilor prevăzute la alin. (1) nu poate fi restricţionat, indiferent de tipul de proprietate.

CAPITOLUL VI: Sancţiuni

Art. 51Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea civilă, materială, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 52

(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei săvârşirea următoarelor fapte:a)scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepţia celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, pentru alte obiective decât cele prevăzute la art. 27 alin. (1);b)scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate fără acordul administratorului sau, după caz, al custodelui, emis potrivit prevederilor art. 27 alin. (2);c)desfăşurarea de activităţi în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, ce pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice;d)nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) şi (2);e)vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere şi creştere a puilor;f)vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit;g)capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D şi 5 E şi pentru cazurile în care se aplică derogări, conform prevederilor art. 38, prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B cu metodele sau mijloacele prevăzute în anexa nr. 6.h)capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.(2)Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu, de către organele de urmărire penală, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Art. 53

(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a)nerespectarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autorităţile competente pentru protecţia mediului;b)îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peşterilor;c)neanunţarea descoperirii oricărei peşteri;d)distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau interiorul ariilor naturale protejate;e)popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare şi localizare a peşterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din această categorie;f)intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de administrator, respectiv custode;g)nedesemnarea, în cadrul şantierelor de exploatare, a persoanelor de specialitate care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru.

(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice şi de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a)intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei în zonele tampon din parcurile naţionale şi parcurile naturale fără aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. e) şi alin. (9) lit. e);b)intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate din zonele tampon din parcurile naţionale şi parcurile naturale fără aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. f) şi alin. (9) lit. f);c)acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi din zonele tampon din parcurile naţionale şi din parcurile naturale fără acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. g) şi alin. (9) lit. g);

Page 19: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

d)activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantităţi care depăşesc prevederile amenajamentelor din zonele tampon din parcurile naţionale şi parcurile naturale fără acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. h) şi alin. (9) lit. h);e)utilizarea unor resurse regenerabile, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale din zonele tampon din parcurile naţionale şi parcurile naturale fără acordul administratorului ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. i) şi alin. (9) lit. i);f)nerespectarea prevederilor art. 44 lit. a)-c);g)nefurnizarea informaţiilor şi datelor solicitate de autorităţile competente pentru protecţia mediului şi de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilităţilor pe care le au potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;h)interzicerea accesului personalului cu atribuţii de control din cadrul structurilor proprii ale autorităţilor prevăzute la art. 50 alin. (1), în vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul şi în vecinătatea ariilor naturale protejate;i)nerespectarea prevederilor art. 16 lit. f), g) şi h) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora.

(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a)nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (5);b)intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. e);c)intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. f);d)acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. g);e)acţiunile de combatere a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulţire, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. i);f)nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2);g)comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării, în stare vie sau moartă, ale oricăror părţi sau produse provenite de la speciile prevăzute în anexa nr. 5 E fără autorizaţia specială emisă de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6);h)introducerea de specii sălbatice alohtone fără efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră şi faună indigene, potrivit prevederilor art. 34;i)nerespectarea prevederilor art. 48;j)comercializarea pe piaţa internă, intracomunitară şi exportul în orice scop al bunurilor prevăzute la art. 49 alin. (1) fără acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului;k)încălcarea prevederilor art. 16 lit. a), b), e), i), j) şi k) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările şi completările ulterioare.(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(3) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul autorităţilor prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. a), b), d)-f), h) şi i) şi alin. (2), după caz.(5)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Art. 54Prevederile art. 53 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VII: Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 55Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă şi se pot actualiza prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române.

Art. 56(1)Până la adoptarea hotărârii Guvernului privind aprobarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, atribuţiile acesteia prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi îndeplinite de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în limita bugetului disponibil.

Page 20: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(2)Până la stabilirea şi adoptarea planurilor de management în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, se aplică planurile de management existente, zonele speciale de conservare corespunzând zonelor de protecţie integrală din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 57Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:a)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările şi completările ulterioare;b)art. 2 pct. 7, 36, 37, 62-65, art. 50, art. 51 alin. (41), (5) şi (6), art. 96 alin. (1) pct. 24 şi art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006.-****-Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune:a)Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L103 din 25 aprilie 1979, amendată de: Directiva Consiliului 81/854/CEE din 19 octombrie 1981, pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Greciei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L319 din 7 noiembrie 1981, Directiva Comisiei 85/411/CEE din 25 iulie 1985, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L233 din 30 august 1985, Directiva Consiliului 86/122/CEE din 8 aprilie 1986 pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Spaniei şi Portugaliei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L100 din 16 aprilie 1986, Directiva Comisiei 91/244/CEE din 6 martie 1991, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L115 din 8 mai 1991, Directiva Consiliului 94/24/CE din 8 iunie 1994 pentru amendarea anexei nr. 2 la Directiva 79/409/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L164 din 30 iunie 1994, Directiva Comisiei 97/49/CE din 29 iulie 1997, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L223 din 13 august 1997, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului 1999/468/CE a prevederilor referitoare la comitetele care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor sale, descrise în instrumentele Consiliului adoptate prin procedura de consultare (unanimitate), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 122 din 16 mai 2003, Actul de aderare a Greciei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L291 din 19 noiembrie 1979, Actul de aderare a Spaniei şi Portugaliei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L302 din 15 noiembrie 1985, Actul de aderare a Austriei, Suediei şi Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C241 din 29 august 1994 (aşa cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, JOCE nr. L1 din 1 ianuarie 1995) şi de Actul referitor la condiţiile aderării pentru Republica Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica Letonă, Republica Lituaniană, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia şi Republica Slovacă şi adaptările tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 236 din 23 septembrie 2003;b)Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L206 din 22 iulie 1992, amendată de: Directiva Consiliului 97/62/CE din 27 octombrie 1997 pentru adaptarea la progresul tehnic şi ştiinţific a Directivei 92/43/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L305 din 8 noiembrie 1997, Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1882/2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a prevederilor referitoare la comitetele care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor descrise în instrumentele care fac subiectul procedurii la care face referire art. 251 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 284 din 31 octombrie 2003, Actul de aderare a Austriei, Suediei şi Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C241 din 29 august 1994 (aşa cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L1 din 1 ianuarie 1995) şi de Actul referitor la condiţiile aderării pentru Republica Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica Letonă, Republica Lituaniană, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia şi Republica Slovacă şi adaptările tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L236 din 23 septembrie 2003; şic)Directiva Consiliului nr. 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 privind adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE şi 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L363 din 20 decembrie 2006, amendată de Corigendumul Directivei Consiliului 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 pentru adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE şi 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, publicat în Jurnalul Oficial al Uniuni Europene nr. L80 din 21 martie 2007.-****-

PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Attila KorodiMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Page 21: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Decebal Traian RemeşMinistrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Laszlo BorbelyMinistrul internelor şi reformei administrative,

Cristian Davidp. Ministrul transporturilor,

Septimiu Buzaşu,secretar de stat

Departamentul pentru Afaceri Europene,Adrian Ciocănea,

secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXA Nr. 1: SCOPUL ŞI REGIMUL DE MANAGEMENT al categoriilor de arii naturale protejateÎn conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă, scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reţeaua naţională de arii protejate sunt următoarele:

a)Rezervaţii ştiinţificeRezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".

b)Parcuri naţionaleParcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologie sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabileşte prin regulamente şi planuri proprii de protecţie şi conservare aprobate de autorităţile naţionale ştiinţifice şi administrative abilitate, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracţiuni de ecosisteme terestre şi acvatice cât mai puţin influenţate prin activităţi umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naţionale pot fi delimitate şi puse sub un regim strict de protecţie ca rezervaţii ştiinţifice. Parcurile naţionale se întind în general pe suprafeţe mari de teren. În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN "Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere".

c)Monumente ale naturiiMonumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecţie, pentru asigurarea integrităţii lor se vor stabili zone de protecţie obligatorie, indiferent de destinaţia şi de deţinătorul terenului.Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis.Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

Page 22: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

d)Rezervaţii naturaleRezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor protejate.Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinţe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele.Aceste rezervaţii corespund categoriei IV IUCN, şi anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.

e)Parcuri naturaleParcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere".

f)Rezervaţii ale biosfereiRezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficiente ale mediului natural şi ale diversităţii biologice specifice.Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om - Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează:1.zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare a rezervaţiilor ştiinţifice;2.zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia rezervaţiei;3.zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;

4.zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor.Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.

g)Zone umede de importanţă internaţionalăZonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecţiei şi conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.

Page 23: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

h)Situri naturale ale patrimoniului natural universalSiturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de protecţie şi conservare ale sitului natural.Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de protecţie şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

i)Arii speciale de conservareAriile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei, conform prevederilor art. 28 din ordonanţa de urgenţă.Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană, şi vor face parte din reţeaua europeană "NATURA 2000".

j)Arii de protecţie specială avifaunisticăAriile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucea într-o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 A.Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare.Ariile speciale de protecţie sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului şi fac parte din reţeaua europeană "NATURA 2000".

k)Situri de importanţă comunitarăSiturile de importanţă comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar din anexa nr. 3 şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei "NATURA 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanţă comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenţi factori abiotici şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestor specii.Propunerile de situri de importanţă comunitară se stabilesc prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pe baza criteriilor enunţate în anexa nr. 7.

l)GeoparculGeoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanţă ştiinţifică, educaţională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice.Un geoparc are limite bine definite, o suprafaţă suficient de mare şi o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităţilor locale, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale şi culturale, pe principiul dezvoltării durabile. Geoparcurile sunt zone cu aşezări umane astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor în armonie cu mediul natural.Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale şi naţionale, asigură conservarea patrimoniului natural şi cultural şi propune metode noi de protecţie, educaţie, cooperare în scopul dezvoltării socioeconomice, îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din mediul rural şi întăririi identităţii locale.Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată şi în conformitate cu recomandările UNESCO şi Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice, culturale, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează:

Page 24: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

1.zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare a rezervaţiilor ştiinţifice;2.zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia geoparcului;

3.zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor.Geoparcul reprezintă un concept lansat şi susţinut de UNESCO, în parteneriat cu Reţeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Reţeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoaşterea internaţională a funcţionarii unui geoparc şi acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO şi de Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor.

ANEXA Nr. 2: TIPURI de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservareUn asterisc înaintea numelui habitatului semnifică faptul că este un habitat prioritar.

Cod "NATURA

2000"Denumirea tipului de habitat

1110 Maluri nisipoase acoperite permanent cu un strat mic de apă marină;

1140 Lagune şi golfuri cu bancuri de nisip neacoperite de apă;

1150 * Lagune şi golfuri cu bancuri de nisip;

1160 Lagune şi golfuri cu bancuri de nisip;

1210 Vegetaţie anuală la linia de ţărm;

1220 Vegetaţie perenă a ţărmurilor stâncoase;

1310 Salicornia şi alte specii anuale care colonizează regiunile mlăştinoase sau nisipoase;

1340 * Pajişti sărăturate continentale;

1530 Stepe şi mlaştini sărăturate panonice;

2330 Dune continentale cu păşuni deschise cu Corynephorus şi Aprostis;

2340 * Dune continentale panonice;

2110 Dune mobile embrionare;

2120 Dune mobile de-a lungul ţărmurilor cu Ammophila arenaria (dune albe);

2130 Dune fixate cu vegetaţie herbacee perenă (dune gri);

2160 Dune cu Hippophae rhamnoides;

2180 Dune împădurite din regiunea atlantică, continentală şi boreală;

2190 Depresiuni umede intradunale;

3130 Ape stătătoare, oligotrofe până la mezotrofe cu vegetaţia de Littorelletea uniflorae şi/sau de Isoeto-Nanoiuncetea;

3140 Ape puternic oligomezotrofe cu vegetaţia bentonică de Chara spp.;

3150 Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie tip de Mapnopotamion sau Hvdrocharition;

3160 Lacuri distrofice şi bălti;

31AO * Izvoare termale din Transilvania acoperite de lotuşi;

3220 Râuri alpine şi vegetaţia herbacee de pe malurile lor;

3230 Râuri de munte şi vegetaţia lor lemnoasă cu Mvricaria permanica;

3240 Râuri de munte şi vegetaţia lor lemnoasă cu Salixelaeapnos;

3260 Cursuri de apă din pajiştile montane cu vegetaţia de Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachian;

3270 Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodian rubri şi Bidentian p.p.;

4060 Pajişti alpine şi boreale;

4030 Pajişti uscate;

Page 25: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

4070 * Tufişuri cu Pinus mupo şi Rhododendron hirsutum (Muqo-Rhododendretum hirsuţi);

40AO Tufişuri subcontinentale peri-panonice;

40CO Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice;

5130 Formaţiuni cu Juniperus communis în zone sau pajişti calcaroase;

6110 * Pajişti rupicole calcaroase sau bazofile cu Alvsso-Sedion albi;

6120 * Pajişti calcaroase pe nisipuri xerice; pajişti xerofile calcaroase pe nisip;

6150 Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios;

6170 Pajişti calcaroase alpine şi subalpine;

6190 Pajişti panonice de stâncării (Stipo-festucetaliapalentis);

6210 Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri de acoperire cu tufişuri pe substrat calcaros (*situri importante pentru orhidee);

6220 * Pseudostepe cu iarbă şi plante anuale de Thero-Brachypodietea;

6230 * Pajişti bogate în specii de Nardus, pe substraturile silicioase ale zonelor muntoase;

6240 * Pajişti stepice subpanonice;

6250 * Pajişti stepice panonice pe loess;

6260 * Pajişti panonice nisipoase;

6290 Stepe ponto-panonice vestice;

62CO *Stepe ponto-sarmatice;

62DO Pajişti acidofile Oro-Moesiene;

6410 Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilo-lemnoase (Molinion caeruleae);

6420 Pajişti umede cu ierburi înalte;

6430 Asociaţii de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor până la nivel montan şi alpin;

6440 Pajişti aluviale ale văilor de râuri cu Cnidion dubii,

6510 Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanpiusorba officinalis);

6520 Pajişti montane;

7110 * Turbării active;

7120 Turbării degradate încă capabile de o regenerare naturală;

7130 Turbării de acoperire (*dacă este activă turbăria);

7140 Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării mişcătoare;

7150 Depresiuni pe substraturi turboase;

7210 * Mlaştini calcaroase cu Cladium mariscus şi specii de Caricion davallianae;

7220 * Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion);

7230 Mlaştini alcaline;

7240 * Vegetaţie pionieră alpină cu Caricion bicoloris-atrofuscae;

8110 Grohotiş stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae şi Galeopsitalia ladani);

8120 Grohotiş calcaros şi de şisturi calcaroase ale etajelor montane până la cele alpine (Thlaspietearotundifolii);

8150 Grohotişuri medioeuropene silicoase ale regiunilor înalte;

8160 * Grohotişuri medioeuropene calcaroase ale etajelor montane;

8210 Pante stâncoase calcaroase cu vegetaţie chasmofitică;

8220 Pante stâncoase silicioase cu vegetaţie chasmofitică;

8230 Stânci silicioase cu vegetaţie pionieră de Sedo-Scleranthion sau Sedo albi-Veronicion dillenii;

8240 Grohotiş şi lespezi calcaroase;

8310 Grote neexploatate turistic;

Page 26: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

9110 Păduri tip Luzulo-Fapetum;

9130 Păduri tip Asperulo-Fapetum;

9140 Păduri subalpine medioeuropene cu Acer şi Rumex arifolius;

9150 Păduri medioeuropene tip Cephalanthero-Fapion;

9160 Păduri cu stejar pedunculat sau stejar subatlantic şi medioeuropean şi cu Carpinion betuli;

9170 Stejăris cu Galio-Carpinetunr,

9180 * Păduri de pantă, grohotiş sau ravene cu Tilio-Acerion;

9190 Stejăriş bătrân acidofil al câmpurilor nisipoase cu Quercus robur,

91BO Pădure de frasin termofil cu Fraxinus anpustifolia;

91 DO * Turbării împădurite;

91EO * Păduri aluviale cu Alnus plutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion nicanae, Salicion albae);

91FO Păduri mixte cu Quercus robur, U/mus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, riverane marilor fluvii (Ulmenion minaris);

91 HO * Păduri panonice cu Quercus pubescens;

91IO Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.;

91 MO Păduri panonice-balcanice de stejar turcesc;

91VO Păduri dacice de fag (Svmphyto-Fapiori);

91XO * Păduri de fag dobrogene;

91YO Păduri dacice de stejar şi carpen;

91ZO Păduri de tei argintiu specifice zonei Moesice;

91AA Păduri estice de stejar alb;

91 BA Păduri de brad argintiu specifice zonei Moesice;

9410 Păduri acidofile cu Picea din etajele alpine montane;

9420 Păduri alpine cu Larixdecidua şi/sau Pinus cembra;

9260 Păduri cu Castanea sativa;

9280 Păduri cu Quercus frainetto;

92AO Galerii cu Salix alba şi Populus alba;

95AO Păduri oro-mediteraneene înalte de pin;

9530 Păduri sub-mediteraneene de pin cu pin negru endemic.

ANEXA Nr. 3: SPECII de plante şi de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică

(1)Interpretare1.Anexa nr. 3 este o continuare a anexei nr. 2 pentru stabilirea reţelei "NATURA 2000".

2.Speciile prezentate în anexă sunt indicate:a)prin numele speciei ori subspeciei; saub)prin toate speciile care aparţin unui taxon mai mare sau unei părţi din acel taxon.

3.SimboluriUn asterisc înaintea numelui speciilor semnifică faptul că este o specie prioritară.

(2)_

a)ANIMALE VERTEBRATEMAMIFERE

Page 27: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

CHIROPTERARhinolophidae- Rhinolophus blasii (Liliacul cu potcoavă al lui Blasius)- Rhinolophus euryale (Liliacul mediteranean cu potcoavă)- Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă)- Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă)- Rhinolophus mehelyi (Liliacul cu potcoavă al lui Mehely)Vespertilionidae- Barbastella barbastellus (Liliac cârn)- Miniopterus schreibersi(Liliac cu aripi lungi)- Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari)- Myotis blythi (Liliac comun mic)- Myotis capaccinii(Liliac cu picioare lungi)- Myotis dasycneme (Liliac de iaz)- Myotis emarginatus (Liliac cărămiziu)- Myotis myotis (Liliac comun)RODENTIASciuridae- Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popândău/Şuită)Cricetidae- Mesocricetus newtoni (Grivan mic, Hamster românesc)Microtidae- Microtus tatricus (Şoarece de Tatra)Zapodidae- Sicista subtilis (Şoarece săritor de stepă)Castoridae- Castor fiber (Castor)CARNIVORACanidae- Canis lupus (Lup)Ursidae- * Ursus arctos (Urs brun)Mustelidae- * Lutra lutra (Vidră, Lutră)- * Mustela lutreola (Noriţă, Nurcă, Vidră mică, Dihor de apă)- Vormela peregusna (Dihor pătat)- Mustela eversmanni (Dihor de stepă)Felidae- Lynx lynx (Râs)Phocidae- * Monachus monachus (Vacă de mare, Focă cu burtă albă)ARTILODACTYLABovidae- * Bison bonasus (Zimbru)CETACEA- Tursiops truncatus (Delfin mare, Delfin cu bot gros)- Phocoena phocoena (Marsuin, Porc de mare)PĂSĂRIGAVIIFORMESGavidae- Gavia stellata (Fundac mic)- Gavia arctica (Fundac polar, Cufundac)- Gavia immer (Cufundac mare)PELECANIFORMESPhalacrocoracidae- Phalacrocorax pygmaeus (Cormoran mic)Pelecanidae- Pelecanus onocrotalus (Pelican comun)- Pelecanus crispus (Pelican creţ)CICONIFORMES

Page 28: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Ardeidae- Botaurus stellaris (Bou de baltă, Buhai de baltă)- Ixobrychus minutus (Stârc pitic)- Nycticorax nycticorax (Stârc de noapte)- Ardeola ralloides (Stârc galben)- Egretta garzetta (Egretă mică)- Egretta alba (Egretă mare)- Ardea purpurea (Stârc roşu)Ciconiidae- Ciconia nigra (Barză neagră)- Ciconia ciconia (Barză albă)Threskiornithidae- Plegadis felcinellus (Ţigănuş, Ibis negru)- Platalea leucorodia (Lopătar, Stârc lopătar)ANSERIFORMESAnatidae- Cygnus cygnus (Lebădă de iarnă)- Anser erythropus (Gârliţă mică)- Branta ruficollis (Gâscă cu gât roşu)- Tadorna ferruginea (Călifar roşu)- Aythya nyroca (Raţă roşie, Raţă cu ochii albi)- Oxyura leucocephala (Raţă cu cap alb)FALCONIFORMESAccipitridae- Pernis apivorus (Viespar)- Milvus migrans (Gaie brună, Gaie neagră)- Milvus milvus (Gaie roşie, Şorliţă)- Haliaeetus albicilla (Codalb)- Neophron percnopterus (Hoitar)- Gypaetus barbatus (Zăganul, Vulturul bărbos)- Aegypius monachus (Vultur pleşuv brun, Vultur negru)- Gyps fulvus (Vultur pleşuv sur)- Circaetus gallicus (Şerpar)- Circus aeruginosus (Erete de stuf)- Circus cyaneus (Erete vânăt)- Circus macrourus (Erete alb)- Circus pygargus (Erete sur)- Accipiter brevipes (Uliu cu picioare scurte)- Buteo rufinus (Şorecar mare)- Aquila pomarina (Acvilă ţipătoare mică)- Aquila danga (Acvilă ţipătoare mare)- Aquila heliaca (Acvilă de câmp)- Aquila chrysaetos (Acvilă de munte)- Hieraaetus pennatus (Acvilă pitică, Acvilă mică)Pandionidae- Pandion haliaetus (Vultur pescar, Uligan pescar)Falconidae- Falco naumanni(Vânturel, Vinderel mic)- Falco vespertinus (Şoimuleţ, Vânturel de seară)- Falco cherrug (Şoim dunărean)- Falco peregrinus (Şoim călător)GALLIFORMESTetraornidae- Tetrao tetrix tetrix (Cocoş de mesteacăn)- Tetrao urogallus (Cocoş de munte)GRUIFORMESRallidae- Porzana porzana (Creştet pestriţ, Cresteluţ pestriţ)- Porzana parva (Cresteluţ mijlociu, Creştet mijlociu, Creştet cenuşiu)- Porzana pussilla (Cresteluţ pitic, Creştet pitic)

Page 29: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Crex crex (Cristei de câmp, Cârstei de câmp)Gruidae- Grus grus (Cocor)Otididae- Otis tarda (Dropie)CHARADRIIFORMESRecurvirostridae- Recurvirostra avosetta (Ciocîntors)- Himantopus himantopus (Piciorong, Cătăligă)Burhinidae- Burhinus oedicnemus (Pasărea ogorului)Glareolidae- Glareola pratincola (Ciovlică ruginie)Charadriidae- Pluvialis apricaria (Ploier auriu)- Charadrius alexandrinus (Prundăraş de sărătură)- Charadrius (Eudromias) morinellus (Prundăraş de munte)Scolopacidae- Calidris alpina (Fungaci de ţărm)- Gallinago media (Becaţină mare)- Numenius tenuirostris (Culic cu cioc subţire)- Tringa glareola (Fluierar de mlaştină)- Phalaropus lobatus (Notatiţă)Laridae- Larus melanocephalus (Pescăruş cu cap negru)- Larus genei (Pescăruş cu cioc subţire, pescăruş roz, pescăruş rozalb)- Larus minutus (Pescăruş mic)Sternidae- Sterna (Gelochelidon) nilotica (Pescăriţă râzătoare)- Sterna caspia (Pescăriţă mare)- Sterna sandvicensis (Chiră de mare)- Sterna hirundo (Chiră de baltă)- Sterna albifrons (Chiră mică)- Chlidonias hybridus (Chirighiţă cu obraz alb)- Chlidonias niger (Chirighiţă neagră)STRIGIFORMESStrigidae- Bubo bubo (Buhă, Bufniţă)- Glaucidium passerinum (Ciuvică)- Asio flammeus (Ciuf de câmp)- Aegolius funereus (Minuniţă)CAPRIMULGIFORMESCaprimulgidae- Caprimulgus europaeus (Caprimulg)CORACIIFORMESAlcedinidae- Alcedo atthis (Pescăraş albastru)Coraciidae- Coracias garrulus (Dumbrăveancă)PICIFORMESPicidae- Picus canus (Ghionoaie sură)- Dryocopus martius (Ciocănitoare neagră)- Dendrocopos syriacus [Ciocănitoare (pestriţă) de grădină]- Dendrocopos medius (Ciocănitoare de stejar)- Dendrocopos leucotos (Ciocănitoare cu spate alb)- Picoides tridactylus (Ciocănitoare de munte)PASSERIFORMESAlaudidae- Melanocorypha calandra (Ciocârlie de Bărăgan)

Page 30: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Calandrella brachydactyla (Ciocârlie de stol)- Lullula arborea (Ciocârlie de pădure)Motacillidae- Anthus campestris (Fâsă de câmp)Muscicapidae/Turdinae- Oenanthe pleschanka (Pietrar negru)- Luscinia svecica (Guşă vânătă)Muscicapidae/Sylviinae- Acrocephalus paludicola (Lăcar de pipirig)- Acrocephalus melanopogon (Privighetoare de baltă)- Sylvia nisoria (Silvie porumbacă)Muscicapidae (Muscicarpinae)- Ficedula parva (Muscar mic)- Ficedula albicollis (Muscar gulerat)Laniidae- Lanius collurio (Sfrâncioc roşiatic)- Lanius minor (Sfrâncioc cu frunte neagră, Sfrâncioc mic)Emberizidae- Emberiza hortulana (Presură de grădină)REPTILECHELONIA (TESTUDINES)Testudinidae- Testudo hermanni (Ţestoasă de uscat bănăţeană)- Testudo graeca (Ţestoasă de uscat dobrogeană)Emydidae- Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă)OPHIDIA (SERPENTES)Colubridae- Elaphe quatuorlineata (Balaur mare) (inclusiv subspecia sauromates)Viperidae- Vipera ursinii (Vipera ursinii moldavica, Vipera ursinii renardi şi/sau forme intermediare) (Viperă de stepă)- * Vipera ursinii rakosiensis (Viperă de fâneaţă)AMFIBIENICAUDATASalamandridae- Triturus cristatus (Triturus cristatus cristatus) (Triton cu creastă)- Triturus dobrogicus (Triturus cristatus dobrogicus) (Triton cu creastă dobrogean)- Triturus montandoni (Triton carpatic)- Triturus vulgaris ampelensis (Tritonul comun transilvănean)ANURADiscoglossidae- Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie)- Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)Pelobatidae- Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broasca gheboasă)PEŞTIPETROMYZONIFORMESPetromyzonidae- Eudontomyzon danfordi (Chişcar)- Eudontomyzon mariae- Eudontomyzon vladykoviCLUPEIFORMESClupeidae- Alosa pontica (Scrumbie de Dunăre)- Alosa caspia caspia (Rizeafcă)SALMONIFORMESSalmonidae- Hucho hucho (Lostriţă)Umbridae- Umbra krameri (Ţigănuş)

Page 31: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

PERCIFORMESPercidae- Gymnocephalus schraetzer (Răspăr)- Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu)- Zingel spp.CYPRINIFORMESCyprinidae- Aspius aspius (Avat)- Barbus meridionalis (Moioagă)- Chalcalburnus chalcoides (Obleţ mare)- Gobio albipinnatus (Porcuşor de nisip)- Gobio uranoscopus (Petroc)- Gobio kessleri (Petroc)- Leuciscus (Telestes) souffia (Clean dungat)- Pelecus cultratus (Sabiţă)- Rutilus pigus (Babuşcă de Tur)- Rhodeus sericeus amarus (Boarcă)Cobitidae- Cobitis elongata (Fâsă mare)- Cobitis taenia (Zvârlugă)- Misgurnis fossilis (Ţipar, Vârlan)- Sabanejewia aurata (Dunarinţă)SCORPAENIFORMES- Cottus gobio (Zglăvoc)NEVERTEBRATEARTHROPODACRUSTACEADecapoda (Crustacei)- * Austropotamobius torrentiumINSECTAColeoptera (Gândaci)- Bolbelasmus unicornis- Boros schneideri- Buprestis splendens- Carabus hampei- Carabus hungaricus- Carabus variolosus- Cerambyx cerdo (Croitor)- Cucujus cinnaberinus- Graphoderus bilineatus- Lucanus cervus (Rădaşcă)- Morimus funereus- Oxyporus mannerheimi- * Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)- Phryganophilus ruficollis- Pilemia tigrina- Probaticus subrugosus- * Pseudogaurotina excellens- Rhysodes sulcatus- * Rosalia alpina (Croitorul alpin)- Stephanopachys substriatusLepidoptera (Fluturi diurni şi nocturni)- Arytrura musculus- Callimorpha (Euplagia, Panaxia) quadripunctaria- Catopta thrips- Colias myrmidone- Cucullia mixta lorica- Dioszeghyana schmidtii- Eriogaster catax- Euphydryas aurinia

Page 32: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Euphydryas maturna- Erannis ankeraria- Gortyna borelii lunata- Glyphipterix loricatella- Hypodryas maturna partiensis- Lycaene helle- Lycaena dispar- * Lepidea morsei- Maculinea teleius- Maculinea nausithous- Nymphalis vaualbum- Pseudophilotes baviusOdonata (Libelule)- Coenagrion ornatum- Coenagrion mercuriale- Cordulegaster heros- Leucorrhinia peeforalis- Ophiogomphus ceciliaOrthoptera (Greieri şi Cosaşi)- Isophya harzi- Isophya stysi- Isophya costată- Pholidoptera transsylvanica- Odontopodisma rubripes- Paracaloptenus caloptenoides- Stenobothrus (Stenobothrodes) eurasiusMOLLUSCAGastropoda (Melci)- Anisus vorticulus- Chilostoma banaticum- Theodoxus transversalis- Vertigo angustior- Vertigo genesii- Vertigo moulinisianaBIVALVIAUnionoida (Scoici)- Unio crassus

b)PLANTEPTERIDOPHYTAMarsileaceae- Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)Aspleniaceae- Asplenium adulterinum (Feriguţă, Ruginiţă)ANGIOSPERMAEAlismataceae- Caldesia parnassifolia (Limbariţă)- Luronium natansBoraginaceae- Echium russicum (Capul şarpelui)Campanulaceae- Adenophora lilifolia- Campanula romanica (Clopoţel dobrogean)- * Campanula serrata (Clopoţel)Caryophyllaceae- * Dianthus diutinus (Garofiţă)- Moehringia jankae (Merinană)Chenopodiaceae- * Salicornia venetaAsteraceae (Compositae)

Page 33: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Centaurea jankae- Centaurea pontica- Ligularia sibirica (Curenchiu de munte)- Cirsium brachycephalum (Pălămidă)- * Serratula lycopifolia (Gălbinare)Brassicaceae (Crucifere)- Crambe tataria (Târtan)- Draba dorneri (Flămânzică)- Thlaspi jankae (Punguliţă)Cyperaceae- Eleocharis carniolicaDroseraceae- Aldrovanda vesiculosa (Otrăţel)Poaceae (Graminae)- Poa granitica ssp. disparilis (Firuţă de munte)- Stipa danubialis (Colilie)Fabaceae (Leguminoase)- Astragalus peterffi (Cosaci)Iridaceae- * Gladiolus palustris (Gladiolă)- Iris aphylla ssp. hungarica (I. hungarica) (Iris)- Iris humilisssp. arenaria (I. arenaria) (Iris)Lamiaceae (Labiatae)- Dracocephalum austriacum (Mătăciune)Liliaceae- Colchicum arenarium (Brânduşă)- Tulipa hungarica (Lalea galbenă)Oleaceae- Syringa josikaea (Liliac transilvănean, Lemnul vântului)Orchidaceae- Cypripedium calceolus (Papucul doamnei)- Liparis loeselii (Moşişoare)Paeoniaceae- Paeonia officinalis ssp. banatica (Bujor)Ranunculaceae- Pulsatilla patens (Dediţei, Sisinei)- Pulsatilla grandis- Pulsatilla pratensis ssp. hungarica (Dediţei)Rosaceae- Agrimonia pilosa (Turiţă)- Potentilla emilii-popii(Buruiană cu cinci degete)Rubiaceae- Galium moldavicumSantalaceae- Thesium ebracteatum (Măciulie)Saxifragaceae- Saxifraga hirculus (Ochii şoricelului)Scrophulariaceae- Tozzia carpathica (Iarba gâtului)Apiaceae (Umbelliferae)- Angelica palustris (Angelică de baltă)- Apium repens (Ţelină)- Ferula sadleriana (Aerel)PLANTE INFERIOAREBryophyta- Buxbaumia viridis- Dichelyma capillaceum- Dicranum viride- Drepanocladus (Hamatocaulis) vernicosus- Encalypta mutica

Page 34: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Mannia triandra- Meesia longiseta- Orthotrichum rogeri

ANEXA Nr. 4A: Specii de interes comunitar. Specii de animale şi de plante care necesită o protecţie strictă

(1)Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:a)prin numele speciei ori al subspeciei; saub)prin ansamblul speciilor care aparţin unui taxon superior sau unei părţi din acel taxon.

(2)_

a)ANIMALE VERTEBRATEMAMIFEREMICROCHIROPTERA- Toate speciileRODENTIAGliridae- Muscardinus avellanarius (Pârş de alun)- Dryomys nitedula (Pârş cu coada stufoasă)Sciuridae- Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popândău, Şuiţă)Castoridae- Castor fiber (Castor)Cricetidae- Cricetus cricetus (Hârciog/Căţelul pământului)- Mesocricetus newtoni (Hamsterul românesc, Grivan mic)Microtidae- * Microtus tatricus (Şoarecele de Tatra)Zapodidae- Sicista betulina (Şoarece săritor de pădure)- Sicista subtilis (Şoarece săritor de stepă)CARNIVORACanidae- Caniş lupus (Lup)Ursidae- Ursus arctos (Urs brun)Mustelidae- Lutra lutra (Vidra, Lutra)- Mustela eversmani (Dihor de stepă)- Mustela lutreola (Noriţă/Nurcă)- Vormela peregusna (Dihorul pătat)Felidae- Felis silvestris (Pisică sălbatică)- Lynx lynx (Râs)Phocidae- * Monachus monachus (Focă cu burtă albă)ARTIODACTYLABovidae- * Bison bonasus (Zimbru)CETACEA- Toate speciileREPTILETESTUDINATATestudinidae- Testudo hermanni (Ţestoasă de uscat bănăţeană)- Testudo graeca (Ţestoasă de uscat)Emydidae- Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă)

Page 35: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

SAURIALacertidae- Lacerta agilis (Şopârlă cenuşie)- Lacerta trilineata (Guşter vărgat)- Lacerta vivipara panonica (Şopârlă de munte)- Lacerta viridis (Guşter)- Podarcis muralis (Şopârlă de zid)- Podarcis taurica (Şopârlă de stepă)Scincidae- Ablepharus kitaibelli (Şopârlă mică)OPHIDIAColubridae- Coluber caspius (Şarpe rău)- Coronella austriaca (Şarpe de alun)- Elaphe longissima (Şarpele lui Esculap)- Elaphe quatuorlineata (Balaur mare)- Natrix tessellata (Şarpe de apă)Viperidae- Vipera ammodytes (Viperă cu corn)- Vipera ursinii (Viperă de stepă)Boidae- Eryx jaculus (Şarpe de stepă, Boa de nisip)AMFIBIENICAUDATASalamandridae- Triturus cristatus (Triton cu creastă)- Triturus montandoni (Triton carpatic)- Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean)ANURADiscoglossidae- Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie)- Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)Hylidae- Hyla arborea (Brotăcel, Buratec, Răcănel)Ranidae- Rana arvalis (Broască de mlaştină, Broască cafenie)- Rana dalmatina (Broască de pădure)Pelobatidae- Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broască gheboasă)- Pelobates syriacus (Broască de pământ dobrogeană)Bufonidae- Bufo viridis (Broască râioasă verde)PEŞTIPERCIFORMESPercidae- Zingel zingel (Pietrar)- Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu)NEVERTEBRATEARTHROPODACRUSTACEADecapoda (Crustacei)- * Austropotamobius torrontiumINSECTAColeoptera (Gândaci)- Bolbelasmus unicornis- Boros schneideri- Buprestis splendens- Carabus hampei- Carabus hungaricus- Carabus variolosus

Page 36: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Cerambyx cardo (Croitor)- Cucujus cinnaberinus- Graphoderus bilineatus- Lucanus cervus (Rădaşca)- Morimus funereus- Oxyporus mannerheimi- Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)- Phryganophilus ruficollis- Pilemia tigrina- Probaticus subrugosus- * Pseudogaurotina excellens- Rhysodes sulcatus- * Rosalia alpina (Croitorul alpin)- Stephanopachys substriatusLepidoptera (Fluturi diurni şi nocturni)- Apatura metis- Arytrura musculus- Catopta thrips- Colias myrmidone- Cucullia mixta lorica- Erebia sudetica radnaensis- Erannis ankeraria- Eriogaster catax- Euphydryas aurinia- Glyphipterix loricatelia- Gortyna borelii lunata- Hyles hippophaes- Hypodryas maturna partiensis- Lopinga achine- Lycaena dispar- Lychaene noile- * Lepidea morsei- Maculinea arion- Maculinea nausithous- Maculinea teleius- Nymphalis vaualbum- Parnassius mnemosyne- Parnassius mnemosyne- Parnassius apollo- Proserpinus proserpina- Pseudophilotes bavius- Zerynthia polyxenaOdonata (Libelule)- Coenagrion ornatum- Coenagrion mercuriale- Leucorrhinia pectoralis- Cordulegaster heros- Ophiogomphus ceciliaOrthoptera (Greieri, Cosaşi)- Isophya harzi- Isophya stysi- Pholidoptera transsylvanica- Isophya costată- Odontopodisma rubripes- Paracaloptenus caloptenoides- Saga pedo- Stenobothrus eurasiusMOLLUSCAGastropoda- * Anisus vorticulus

Page 37: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Theodoxus transversalis- Chilostoma banaticum- Vertigo angustior- Vertigo genesii- Vertigo moulinsiana

b)PLANTEToate speciile de plante enumerate în anexa nr. 3, cu excepţia Bryophyta, plus cele prevăzute în continuare:Scrophulariaceae- Lindernia procumbens

ANEXA Nr. 4B: SPECII DE INTERES NAŢIONAL. Specii de animale şi de plante care necesită o protecţie strictă

(1)_Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:a)prin numele speciei ori al subspeciei; saub)prin ansamblul speciilor care aparţin unui taxon superior sau unei părţi din acel taxon.

(2)_

a)ANIMALE VERTEBRATEMAMIFEREINSECTIVORASoricidae- Sorex alpinus (Chiţcan de munte)- Neomys anomalus (Chiţcan de apă)CHIROPTERAVespertilionidae- Vespertilo murinus (Liliacul bicolor)RODENTIASpalacidae- Spalax leucodon (Orbetele mic)- Spalax graecus (Orbetele mare)ARTIODACTYLACervidae- Alcesalces (Elanul)CETACEA- Delphinus delphis (Delfin)PĂSĂRIPODICIPEDIFORMESPodicipedidae- Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, Corcodel pitic)FALCONIFORMESFalconidae- Falco tinnunculus (Vânturel roşu, vinderel)- Falco subbuteo (Şoimul rândunelelor)GRUIFORMESGruidae- Grus grus (Cocor)- Anthropoides virgo (Cocor mic)CHARADRIIFORMESScolopacidae- Limicola falcinellus (Fugaci de mlaştină, Prundăraş de nămol)- Actitis hypoleucos (Fluierar de munte)- Arenaria interpres (Pietruş)ANSERIFORMESStercorariidae- Stercorarius spp. (Lup de mare)

Page 38: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

STRIGIFORMESTytonidae- Tyto alba (Strigă)Strigidae- Otus scops (Ciuş, Ciuf pitic)- Athene noctua (Cucuvea)CORACIFORMESUpupidae- Upupa epops (Pupăză)APODIFORMESMeropidae- Merops apiaster (Prigorie)PICIFORMESPicidae- Picus viridis (Ghionoaia verde)- Jynx torquilla (Capîntortură)PASSERIFORMESAlaudidae- Eremophila alpestris (Ciocârlie urecheată)Motacillidae- Motacilla spp. (Codobatură)Bombycillidae- Bombycilla garrulus (Mătăsar)Cinclidae- Cinclus cinclus (Mierlă de apă, Pescărel negru)Prunellidae- Prunella spp. (Brumăriţe)Turdidae- Erithacus rubecula (Măcăleandru)- Phoenicurus spp. (Codroşi)- Monticola saxatilis (Mierlă de piatră)Remizidae- Remiz pendulinus (Piţigoi pungar, Boicuş)Sturnidae- Sturnus roseus (Pastor roseus) (Lăcustar)Emberizidae- Emberizacia (Presură de munte)Sylviidae- Cettia cetti (Stufărica)- Locustella spp. (Greuşel)- Phylloscopus spp. (Pitulice)- Regulus spp. (Auşel) Muscicapidae- Muscicapa striata (Muscarul sur)Timaliidae- Panurus biarmicus (Piţigoi de stuf)Paridae- Aegithalos caudatus (Piţigoiul codat)Sittidae- Sitta europaea (Scorţarul, Toiul)Tichodromadidae- Tichodroma muraria (Fluturaşul de stâncă)Oriolidae- Oriolus oriolus (Grangurul)Corvidae- Nucifraga caryocatactes (Alunarul)- Corvus corax (Corbul)Passeridae- Passer hispaniolensis (Vrabia spaniolă)Emberizidae- Emberiza meianocephala (Presură cu cap negru)

Page 39: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Miliaria calandra (Presură sură)Fringillidae- Serinus serinus (Cănăraş)- Carduelis spp. (Sticleţi, Scatii, Inăriţe, Florinţi)- Carpodacus erythrinus (Mugurar roşu)- Coccothraustes coccothraustes (Botgros)REPTILESAURIALacertidae- Lacerta praticola (Şopârlă de luncă)- Eremias arguta (Şopârliţă/şopârlă de nisip)Anguidae- Anguis fragilis (Năpârcă, Şarpele de sticlă)OPHIDIAColubridae- Coluber caspius (Şarpele de stepă, Şarpele rău)Viperidae- Vipera berus (Viperă comună)AMFIBIENICAUDATASalamandridae- Triturus alpestris alpestris (Tritonul de munte)- Triturus vulgaris vulgaris (Tritonul comun)- Salamandra salamandra (Salamandră)ANURABufonidae- Bufobufo (Broască râioasă brună)Ranidae- Rana temporaria (Broască roşie de munte)- Rana lessonae (Broască verde de baltă)PEŞTISALMONIFORMESSalmonidae- Hucho hucho (Lostriţă)CYPRINIFORMESCyprinidae- Scardinius racovitzai (Roşioară de Peţea)- Leuciscus (Petroleuciscus) borysthenicus (Cernuşcă)- Carassius carassius (Caracudă) GADIFORMESGadidae- Lota lota (Mihalţ)PERCIFORMESPercidae- Stizostedion volgensis (Şalău vărgat)- Romanichtyis valsanicola (Asprete, Poprete)- Percarina demidoffi (Percarina)Gobiidae- Proterorhinus marmoratus (Guvid de baltă)- Neogobius syrman (Guvid de Babadag)SCORPAENIFORMESCottidae- Cottus poecilopusNEVERTEBRATEARTHROPODAINSECTAColeoptera (Gândaci)- Chrysobothrys leonhardi- Scarabaeus affinis- Brachyta balcanica- Pedostrangalia verticalis

Page 40: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Calchaenesthes oblongomaculata- Neodorcadion exornatum- Xylosteus spinolae spinolaeLepidoptera (Fluturi diurni şi nocturni)- Apatura metis- Arethusana arethusa arethusa- Argynnis laodice- Arida (Eumedonia) eumedon- Boloria (Clossiana) titania transsylvanica- Boloria aquilonaris- Catocala diversa- Coenonympha leander- Coenonympha tullia tullia- Colias chrysotheme- Conisania poelli ostrogovichi- Cucullia balsamitae- Cuculia biornata- Cuculia gnaphalii- Cupido osiris- Dasypolia templi koenigi- Diachrysia chryson deltaica- Erebia sudetica radnaensis- Erebia pharte- Erebia gorge- Erebia melas runcensis- Erebia melas carpathicola- Euchloe ausonia taurica- Everes alcetas- Grammia quenseli- Heteropterus morpheus- Hyponephele lupinus lupinus- Hyponephele lycaon- Kentrochrysalis elegans steffensi- Kirinia roxelana- Lasiocampa eversmanni- Lamonia balcanica- Lychaena hippothoe hippothoe- Maculinea alcon- Muschampia cribrellum- Muschampia tessellum- Neptis hylas (sappho)- Oxytripia orbiculosa- Paradrymonia vittata bulgarica- Pericalia matronula- Peridea korbi herculana- Phyllodesma ilicifolia ilicifolia- Pieris ergane- Plebeius sephirus- Piusia putnami gracilis- Plusidia cheiranthi- Polia cherrug- Potyommatus amandus- Pseudophilotes bavius egea- Psodos quadrifaria- Pyrgus sidae sidae- Pyrocieptria cora- Rileyiana fovea- Rhypariorides metelkana- Schinia cognata- Schistostege decussata dioszeghyi

Page 41: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Spaelotis suecica gylkosi- Tomares nogelii dobrogensis- Zerynthia (Allancastria) cerisy ferdinandi- Zygaena laeta orientis- Zygaena nevadensis gheorghenicaOrthoptera (Greieri, Cosaşi)- Capraiscola ebneri- Chorthippus acroleucus- Isophya dobrogensis- Metrioptera domogledi- Miramella (Capraiuscola) ebneri- Odontopodisma acuminata- Odontopodisma carpathica- Odontopodisma montana- Onconotus servi/lei- Podismopsis transsylvanica- Poecilimon intermedius- Uvarovitettix transsylvanica- Zubovskya banaticaMOLLUSCAGastropoda (Melci)- Alopia sp.- Bathyomphalus contortus- Cochlodina marisi- Graciliaria inserta- Gyraulus crista- Herilla ziegleri dacica- Holandrina holandri- Melanopsis parreyssi- Physa fontinalis- Psudalinda sp.- Serrulina serrulata- Theodoxus prevostianusBivalvia- Adacna fragilis- Hypanis plicata reliefa- Monodacna colorata- Pseudanodonta complanata

b)PLANTEAsteraceae- Achillea impatiens- Andryala levitomentosa- Artemisia lerchiana- Centaurea ruthenica- Centaurea varnensisBrassicaceae- Alyssum caliacreCaryophyllaceae- Dianthus dobrogensis- Dianthus trifasciculatus ssp. parviflorus- Silene thymifolia- Stellaria longifoliaCyperaceae- Carex chordorrhiza- Carex lachenalii- Rhynchospora alba- Schoenus ferugineusEuphorbiaceae- Euphorbia carpatica

Page 42: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Fabaceae- Astragalus excapusDipsacaceae- Cephalaria radiataEricaceae- Arctostaphylos uva-ursi (Strugurii ursului)- Vaccinium uliginosusGentianaceae- Lomantogonium carinthiacumLiliaceae- Tofieldia calycutaLinaceae- Linum pallasianum ssp. borzaeanumLycopodiaceae- Lycopodium inundatumSalicaceae- Salix bicolorScrophulariaceae- Pedicularis sylvatica (Vârtejul pământului)Paeoniaceae- Paeonia tenuifolia (Bujor)Poaceae- Corynephorus canescens- Elymus farctus ssp. bessarabicus (Pir de mare)- Leymus sabulosus (Perişor)- Sesleria uliginosaPolygonaceae- Polygonum alpinum (Troscot de munte)Portulacaceae- Montia minorRosaceae- Potentilla haynaldianaZygophyllaceae- Nitraria schoberi (Gărdurariţă)

ANEXA Nr. 5A: SPECII DE INTERES COMUNITAR. Specii de plante şi de animale de interes comunitar, cu excepţia speciilor de păsări, a căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management

(1)Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:a)prin numele speciei ori al subspeciei; saub)prin ansamblul speciilor ce aparţin unui taxon superior ori unei părţi din acel taxon.

(2)_

a)ANIMALE VERTEBRATEMAMIFERECARNIVORACanidae- Caniş aureus (Şacal/Lup auriu)Mustelidae- Martes martes (Jder de copac)- Mustela putorius (Dihor de casă)ARTIODACTYLABovidae- Rupicapra rupicapra (Capră neagră)AMFIBIENIANURARanidae- Rana esculenta (Broască verde de lac)

Page 43: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Rana ridibunda (Broască verde mare de lac)- Rana temporaria (Broască roşie de munte)PEŞTIACIPENSERIFORMESAcipenseridae- Toate speciileCLUPEIFORMESClupeidae- Alosa spp. (Scrumbii)SALMONIFORMESSalmonidae- Thymallus thymallus (Lipanul)Cyprinidae- Barbus barbus (Mreana)- Barbus meridionalis (Moioagă)- Rutiluspigus (Babuşcă de Tur)PERCIFORMESPercidae- Zingel zingel (Pietrar)NEVERTEBRATEMOLLUSCAGASTROPODA-STYLOMMATOPHORAHelicidae- Helixpomatia (Melcul de livadă)HIRUDINOIDEA-ARHYNCHOBDELLAEHirudinidae- Hirudo medicinalis (Lipitoare medicinală)ARTHROPODACRUSTACEA-DECAPODAAstacidae- Astacus astacus (Rac de râu)

b)PLANTELICHENESCladoniaceae- Cladonia subgenus CladinaBRYOPHYTAMUSCILeucobryaceae- Leucobryum glaucumSphagnaceae- Sphagnum spp. (Muşchi de turbă)PTERIDOPHYTA- Lycopodium spp. (Pedicuţă)ANGIOSPERMAEAmaryllidaceae- Galanthus nivalis (Ghiocel alb)Asteraceae (Compositae)- Amica montana (Arnică)- Artemisia erianthaGentianaceae- Gentiana lutea (Ghinţură)Lilliaceae- Ruscus acuteatus (Ghimpe)

ANEXA Nr. 5B: SPECII DE IMPORTANŢĂ NAŢIONALĂ Specii de plante şi de animale de interes naţional ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management

(1)Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:

Page 44: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

a)prin numele speciei ori al subspeciei; saub)prin ansamblul speciilor ce aparţin unui taxon superior ori unei părţi din acel taxon.

(2)_

a)ANIMALE VERTEBRATEMAMIFERELAGOMORPHALepuridae- Lepus europaeus (Iepure de câmp)- Oryctolagus cuniculus (Iepurele de vizuină)RODENTIASciuridae- Sciurus vulgaris (Veveriţă)- Marmota marmota (Marmotă)Myocastoridae- Myocastor coypus (Nutrie)Muridae- Ordratra zibethicusCARNIVORACanidae- Nyctereutes procyonoides (Câine enot/Bursuc cu barbă)- Vulpes vulpes (Vulpe)Mustelidae- Martes foina (Jder de piatră/Beică)- Mustela erminea (Helge/Hermină)- Mustela nivalis (Nevăstuică)- Mustela vison (Nurcă Americană)- Meles meles (Bursuc/Viezure)ARTIODACTYLACervidae- Capreolus capreolus (Căprioară)- Cervus elaphus (Cerb)- Dama dama (Cerb lopătar)- Ovis ammon musimon (Muflon)Suidae- Susscrofa (Mistreţ)PEŞTIPERCIFORMESGobiidae- Neogobius eurycephalus (Guvid cu cap mare)- Zosterisessor ophiocephalus (Guvid de iarbă)- Mesogobius batrachocephalus (Hanos)

ANEXA Nr. 5C: SPECII DE INTERES COMUNITAR a căror vânătoare este permisăPĂSĂRIANSERIFORMESAnatidae- Anser albifrons (Gârliţă mare)- Anser fabalis (Gâscă de semănătură)- Anser anser (Gâscă de vară)- Anas penelope (Raţă fluierătoare)- Anas platyrhynchos (Raţă mare)- Anascrecca (Raţă pitică)- Anasclypeata (Raţă lingurar)- Anas strepera (Raţă pestriţă)- Anas acuta (Raţă suliţar)- Anas querquedula (Raţă cârâitoare)- Aythya ferina (Raţă cu cap castaniu)

Page 45: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Aythya fuligula (Raţă moţată)- Aythya marila (Raţă cu cap negru)- Bucephala clangula (Raţă sunătoare)GALLIFORMESTetraonidae- Tetrastes bonasia (Bonasa bonasia) (Ierunca)- Tetrao urogallus (Cocoş de munte)Phasianidae- Perdix perdix (Potârniche)- Coturnix coturnix (Prepeliţă)- Phasianus colchicus (Fazan)GRUIFORMESRallidae- Gallinula chloropus (Găinuşă de baltă)- Fulica atra (Lişiţă)CHARADRIIFORMESScolopacidae- Lymnocryptes mini mus (Becaţină mică)- Gallinago gallinago (Becaţină comună)- Scolopax rusticola (Sitarul de pădure)COLUMBIFORMESColumbidae- Columba oenas (Porumbel de scorbură)- Columba palumbus (Porumbel gulerat)- Streptopelia decaocto (Guguştiuc)- Streptopelia turtur (Turturică)PASERIFORMESAlaudidae- Alauda arvensis (Ciocârlie de câmp) Corvidae- Garrulus glandarius (Gaiţă)- Pica pica (Coţofană)- Corvus monedula (Stăncuţă)- Corvus frugilegus (Cioară de semănătură)- Corvus corone corone (Cioară neagră)- Corvus corone cornix (Cioară grivă)- Corvus corone sardonius (Cioară grivă sudică)Sturnidae- Sturnus vulgaris (Graurul comun)- Sturnus vulgaris balcanicus (Graurul dobrogean)Turdidae/Muscicapidae- Turdus viscivorus (Sturzul de vâsc)- Turdus philomelos (Sturzul cântător)- Turdus Hiacus (Sturzul de vii)- Turdus pilaris (Cocoşar)

ANEXA Nr. 5 D: SPECII DE PĂSĂRI DE INTERES COMUNITAR a căror comercializare este permisăANSERIFORMES

ANEXA Nr. 5E: SPECII DE PĂSĂRI DE INTERES COMUNITAR a căror comercializare este permisă în condiţii specialeANSERIFORMESAnatidae- Anser albifrons albifrons (Gârliţa mare)- Anser anser (Gâscă mare)- Anas penelope (Raţa fluierătoare)- Anas crecca (Raţa mică)- Anas acuta (Raţa suliţar)- Anas clypeata (Raţa lingurar)- Aythya ferina (Raţa cu cap castaniu)- Aythya fuligula (Raţa moţată)

Page 46: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

- Aythya marila (Raţa cu cap negru)- Melanitta nigra (Raţa neagră)GALLIFORMESTetraonidae- Tetrao urogallus (Cocoş de munte)GRUIFORMESRallidae- Fulica atra (Lişiţa)CHARADRIIFORMESCharadriide- Pluvialis apricaria (Ploier auriu)Scolopacidae- Lymnocryptes minimus (Becaţină mică)- Gallinago gallinago (Becaţină comună)- Scolopax rusticola (Sitar de pădure)

ANEXA Nr. 6: METODE ŞI MIJLOACE de captură şi ucidere şi modalităţi de deplasare interzise în vederea capturării sau uciderii

a)Mijloace neselective:MAMIFERE- Animale captive, eventual orbite sau mutilate, utilizate ca momeală vie;- Aparatură audio, dispozitive electrice şi electronice capabile să le ucidă sau să le ameţească;- Surse luminoase artificiale;- Oglinzi şi alte mijloace ce pot cauza orbirea;- Mijloace de luminare a ţintelor;- Dispozitive de ochire pentru tir de noapte, care conţin un amplificator de imagine sau un convertizor electronic de imagine;- Explozivi;- Fileuri/năvoade/plase neselective în principiu sau prin modul de utilizare;- Capcane neselective în principiu sau prin modul de utilizare;- Arbalete;- Otrăvuri şi momeli otrăvite sau care conţin anestezice;- Gazare sau afumare;- Arme semiautomate sau automate al căror încărcător poate conţine mai mult de două cartuşe.PEŞTI- Otrăviri;- Explozivi, curent electric;- Tipuri de plase/setei interzise.PĂSĂRI- Laţuri, sârme, cârlige, păsări oarbe sau mutilate, folosite ca momeală vie;- Aparatură audio, dispozitive electrice şi electronice capabile să le ucidă sau să le ameţească;- Surse de lumină artificială, oglinzi, dispozitive pentru luminarea ţintelor;- Dispozitive de ochire pentru tir de noapte, care conţin un amplificator de imagine sau un convertizor electronic de imagine;- Explozivi;- Plase, capcane, momeli otrăvite sau tranchilizante;- Arme semiautomate sau automate al căror încărcător poate conţine mai mult de două cartuşe.

b)Modalităţi de deplasare:- Pe cale aeriană;- Vehicule terestre cu motor în funcţiune;- Bărci care se deplasează cu o viteză mai mare de 5 km pe oră. Pentru navigaţia maritimă, se poate autoriza, din motive de siguranţă, utilizarea bărcilor cu motor cu o viteză până la 18 km/h.

ANEXA Nr. 7: CRITERII pentru selectarea siturilor eligibile în vederea identificării ca situri de importanţă comunitară şi pentru desemnarea lor ca arii speciale de conservare

Page 47: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

I.Etapa 1: Evaluarea la nivel naţional a importanţei relative a siturilor pentru fiecare habitat natural de tipul celor din anexa nr. 2 şi pentru fiecare specie din anexa nr. 3 (incluzând habitatele naturale prioritare şi speciile prioritare)

A.Criterii de evaluare a siturilor pentru un habitat natural prevăzut în anexa nr. 2:a)gradul de reprezentativitate a tipului de habitat natural din aria (situl) respectiv;b)suprafaţa ariei acoperită de tipul de habitat natural, în comparaţie cu suprafaţa totală acoperită de acel habitat natural în cadrul întregului teritoriu naţional;c)gradul de conservare a structurilor şi funcţiilor tipului de habitat natural în cauză şi posibilităţi de refacere/reconstrucţie;d)evaluarea globală a valorii ariei respective pentru conservarea tipului de habitat natural respectiv.

B.Criterii de evaluare a siturilor pentru speciile cuprinse în anexa nr. 3:a)mărimea şi densitatea populaţiilor speciilor prezente în aria respectivă, în relaţie cu populaţiile prezente în cadrul întregului teritoriu naţional;b)gradul de conservare a trăsăturilor habitatului care este important pentru speciile respective şi pentru posibilităţile de restaurare;c)gradul de izolare a populaţiilor prezente în situl respectiv în relaţie cu distribuţia naturală a speciilor;d)evaluarea globală a valorii sitului pentru conservarea speciilor respective.C.Pe baza acestor criterii se vor clasifica siturile propuse pe listele naţionale ca situri eligibile pentru identificarea ca situri de importanţă comunitară, conform valorii lor relative pentru conservarea fiecărui habitat natural prevăzut în anexa nr. 2 sau a fiecărei specii prevăzute în anexa nr. 3.D.Această listă va conţine siturile care au tipurile de habitate naturale prioritare şi speciile prioritare selectate pe baza criteriilor conţinute la lit. A şi B.

II.Etapa 2: Evaluarea importanţei comunitare a siturilor incluse pe listele naţionale1.Toate siturile identificate de statele membre în etapa 1, care conţin tipuri de habitate naturale prioritare şi/sau specii prioritare, vor fi considerate situri de importanţă comunitară.

2.Evaluarea importanţei comunitare pentru alte situri din listele statelor membre, avându-se în vedere contribuţia acestora pentru menţinerea sau restabilirea cu un statut favorabil de conservare a unui habitat natural cuprins în anexa nr. 2 sau a unei specii cuprinse în anexa nr. 3 şi/sau având legătură cu "Natura 2000", va ţine seama de următoarele criterii:a)valoarea relativă a sitului la nivel naţional;b)poziţia geografică a sitului în legătură cu rutele de migrare a speciilor cuprinse în anexa nr. 3 şi acolo unde acesta aparţine unui ecosistem situat pe ambele părţi ale uneia sau mai multor frontiere comunitare;c)suprafaţa totală a sitului;d)numărul de habitate naturale (anexa nr. 2) şi de specii (anexele nr. 3 şi 4) prezente în situl respectiv;e)valoarea ecologică globală a sitului respectiv pentru regiunile biogeografice în cauză.

ANEXA Nr. 8: STUDII ŞI CERCETĂRI necesare pentru asigurarea protecţiei, managementului şi utilizării durabile a populaţiilor speciilor de păsăria)Listele naţionale ale speciilor ameninţate cu dispariţia sau ale celor periclitate, ţinându-se cont de arealul natural de distribuţie al acestorab)Enumerarea şi descrierea din punct de vedere ecologic a zonelor situate de-a lungul rutelor de migraţie şi care au o importanţă deosebită pentru speciile migratoare, în special ca zone de iernat şi cuibăritc)Prezentarea datelor referitoare la nivelul populaţiilor speciilor migratoare, ca rezultat al studiilor realizate pe baza metodei de inelared)Evaluarea influenţei metodelor de capturare a păsărilor sălbatice asupra nivelelor populaţionalee)Dezvoltarea sau îmbunătăţirea metodelor ecologice de prevenire a pagubelor cauzate de păsărif)Determinarea rolului anumitor specii ca indicatori ai poluării mediuluig)Studierea efectelor adverse ale poluării chimice asupra nivelurilor populaţionale ale speciilor de păsări.Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 442 din data de 29 iunie 2007

Vvvvvvvxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,

Page 48: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 787 din data de 25 noiembrie 2008

Având în vedere că, în conformitate cu art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, Comisia Europeană a declanşat împotriva României o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de transpunere a Directivei 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie privind conservarea păsărilor sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, cu modificările şi completările ulterioare, şiţinând seama de faptul că România s-a angajat să soluţioneze problemele evidenţiate de Comisia Europeană până în luna decembrie a anului 2008, iar, în lipsa unor acţiuni adecvate, instituţia comunitară poate continua acţiunea declanşată, adresându-se chiar Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 27(1) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de interes naţional / internaţional, cu excepţia celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor sau pentru obiectivele destinate cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.(2) Pentru orice plan sau proiect care necesită scoaterea definitivă ori temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de interes comunitar, care nu se suprapune cu alte categorii de arii naturale protejate, aceasta se face cu respectarea prevederilor art. 28.(3) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, conform alin. (1), se face de autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură şi silvicultură, în baza actelor de reglementare emise de autorităţile competente pentru protecţia mediului.(4) Pentru protecţia patrimoniului natural şi a peisajului, autorităţile administraţiei publice centrale cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, mediului şi dezvoltării durabile elaborează un regulament cadru de urbanism pentru Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», care se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

2.Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 28(1) Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecţie şi conservare a speciilor şi habitatelor. Pentru protejarea şi conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activităţile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.(2) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinaţie cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia.

Page 49: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(3) Ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, precum şi competenţele de emitere a avizului Natura 2000 se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.(4) În cazul planurilor sau proiectelor care se supun evaluării de mediu ori evaluării impactului asupra mediului, evaluarea adecvată a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar este parte integrantă din acestea.(5) În urma evaluării adecvate, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite avizul Natura 2000 sau decizia de respingere a proiectului ori planului. În situaţiile prevăzute la alin. (4), autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite avizul de mediu sau decizia de respingere a solicitării de aviz de mediu ori, după caz, acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitării de acord de mediu, aceste documente incluzând concluziile evaluării adecvate.(6) Acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, pentru proiectele şi/sau planurile prevăzute la alin. (2) se emite numai dacă proiectul sau planul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective şi după consultarea publicului, în conformitate cu legislaţia în domeniu.(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul în care evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative, planul sau proiectul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social sau economic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerenţa globală a reţelei «Natura 2000».(8) În situaţiile prevăzute la alin. (7), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană despre măsurile compensatorii adoptate.(9) În situaţia în care siturile incluse în reţeaua «Natura 2000», identificate conform legislaţiei în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea acordului de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt cele privind:a) sănătatea sau siguranţa publică;b) anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu;c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte şi/sau activităţi care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autorităţile competente pentru protecţia mediului solicită şi ţin seama de avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor protejate."

3.La articolul 31, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) În vederea protecţiei şi conservării speciilor de păsări sălbatice prevăzute în anexa nr. 3, precum şi a celor migratoare care apar în mod regulat şi nu sunt prevăzute în această anexă, se declară arii de protecţie specială avifaunistică, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b).(3) Protecţia şi conservarea habitatelor naturale terestre şi acvatice de interes naţional, precum şi a speciilor protejate de plante şi animale sălbatice se fac prin declararea de arii naturale protejate de interes naţional sau prin aplicarea de măsuri de protecţie în afara ariilor naturale protejate."

4.La articolul 33 alineatul (2), partea introductivă şi litera d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Fără a se aduce atingere art. 33 alin (3) şi (4) şi art. 38 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi art. 17, art. 19 alin. (5), art. 20, 22, 24 şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea protejării tuturor speciilor de păsări, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise:....................................................................................................................d) perturbarea intenţionată, în special în cursul perioadei de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei ordonanţe de urgenţă."

5.La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 36

Page 50: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului organizează sistemul de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B."

6.La articolul 36, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:"(11) Pe baza informaţiilor obţinute prin sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ia măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective."

7.La articolul 37, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Pentru capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D şi 5 E, precum şi în cazul aplicării derogărilor prevăzute la art. 38, este interzisă folosirea oricăror mijloace, sisteme sau metode pentru capturarea ori omorârea pe scară largă sau neselectivă sau care pot conduce la dispariţia pe plan local ori la perturbarea gravă a unei specii."

8.La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Mijloacele, sistemele sau metodele de tipul celor avute în vedere la alin. (2) sunt prevăzute în anexa nr. 6."

9.La articolul 38 alineatul (1), partea introductivă şi literele b), c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 38(1) Prin excepţie de la prevederile art. 33 şi 37, se stabilesc derogări, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, numai în următoarele situaţii:....................................................................................................................b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor şi apelor, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, şi pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;c) în interesul sănătăţii şi securităţii publice, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, şi pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială sau economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu;....................................................................................................................e) pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare din anumite specii de păsări sau din speciile prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B."

10.La articolul 38 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:"f) în interesul siguranţei aeriene, pentru toate speciile de păsări, inclusiv cele migratoare."

11.La articolul 38, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Derogările se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române.(3) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind derogările aplicate, după cum urmează:a) anual, pentru derogările aplicate speciilor de păsări sălbatice;b) la fiecare 2 ani, pentru derogările aplicate speciilor sălbatice prevăzute în anexa nr. 4A."

12.La articolul 38, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (21), (22) şi (23), cu următorul cuprins:"(21) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru stabilirea derogărilor care privesc toate speciile de păsări, precum şi speciile de mamifere prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B, este necesar şi avizul conform al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Page 51: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(22) Procedura de stabilire a derogărilor se aprobă prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.(23) Derogările specifică următoarele:a) speciile care fac obiectul derogărilor;b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare;c) condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări;d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condiţiile impuse şi să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite şi de către cine;e) controalele care trebuie efectuate."

13.La articolul 50 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, structurilor teritoriale ale acesteia şi gestionarilor fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competenţă."

14.La articolul 52 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1);"

15.La articolul 52 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:"i) amplasarea de construcţii, investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamităţi naturale, şi a celor realizate în scopul asigurării securităţii naţionale."

16.La anexa nr. 1, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:"i) Arii speciale de conservareAriile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinaţie cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, conform prevederilor art. 28 din prezenta ordonanţă de urgenţă.Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană, şi vor face parte din reţeaua europeană «Natura 2000»."

17.În anexa nr. 3, la denumirea următoarelor specii considerate prioritare la nivelul Uniunii Europene, se introduce un asterisc (*):"a) *Canis lupus (lup)b) *Callimorpha quatripunctaria (Euplagia, Panaxia)c) *Nymphalis vaualbumd) *Pulsatilla pratensis ssp. Hungarica (Dediţei)e) *Ferula sadleriana (Aerel)f) *Phryganophilus ruficollis_________*) Specii considerate prioritare la nivelul Uniunii Europene."

18.În anexa nr. 3, la denumirea următoarelor specii se elimină asteriscul (*) pentru speciile:"a)Lutra lutra (Vidra, Lutra)b)Leptidea morsei

Page 52: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

c)Gladiolus palustris (Gladiola)."

19.La anexa nr. 4A litera a) "Animale vertebrate", poziţia "Peşti", se modifică şi va avea următorul cuprins:"PEŞTIPERCIFORMESPercidae- Zingel zingel (Pietrar)- Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu)ACIPENSERIFORMESAcipenseridae- Acipenser sturio (şip)"

20.Titlul anexei nr. 5B se modifică şi va avea următorul cuprins:"SPECII DE ANIMALE DE INTERES NAŢIONAL ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management"

21.La anexa nr. 6, litera b) se completează după cum urmează:"Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană cu privire la toate autorizaţiile acordate."

Art. IILegea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Speciile de mamifere şi păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă, se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare."2.La articolul 23 alineatul (1), litera x) se abrogă.

3.La articolul 23, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:"(11) Prevederile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."

4.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 34Pe suprafeţele din intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică şi a câinilor fără stăpân se realizează, în condiţiile legii, de gestionarul din zona respectivă pe baza unui contract de prestări de servicii, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific al acesteia, după caz."5.La articolul 35, alineatele (2) şi (3) se abrogă.

6.Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 36Exemplarele din speciile de mamifere admise la vânătoare, care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate şi în afara perioadei legale de vânătoare, în condiţiile aprobării administratorului."

7.Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 37Pentru acţiunile care se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se eliberează autorizaţii de capturare, emise de administrator în condiţiile legii."

Page 53: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

8.La articolul 39, partea dispozitivă şi literele g) şi u) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 39Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise şi următoarele:....................................................................................................................g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice;....................................................................................................................u) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi vânătoarea în crescătorii de vânat;"

9.La articolul 39, după litera z2) se introduc două noi litere, literele z3) şi z4), cu următorul cuprins:"z3) accesul cu arma de vânătoare în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;z4) vânătoarea pe suprafeţele din intravilan, în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»,"

10.La articolul 391, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 391

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 39 lit. g), u), w), în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică admise la vânătoare şi a câinilor fără stăpân se realizează, în condiţiile legii, de gestionarul fondului cinegetic respectiv, cu acordul administratorului, la solicitarea administraţiei ariei naturale protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia."

11.La articolul 42 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare, precum şi vânătoarea în suprafeţele celorlalte arii naturale protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de management ale ariilor naturale protejate;"

12.La articolul 42 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;"

13.Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) şi z3).(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei nerespectarea prevederilor art. 39 lit. u) şi z4)."14.Articolul 45 se abrogă.

15.La anexa nr. 1 litera B "Păsări", poziţia 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"1. Becaţina comună (Gallinago gallinago) 1 septembrie - 28 februarie 10 55 135"

16.La anexa nr. 1 litera B "Păsări", se abrogă poziţia 7.

Page 54: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Art. IIIPrevederile art. 28 alin. (2)-(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare odată cu intrarea în vigoare a metodologiei de aplicare a evaluării impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, adoptată prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului internelor şi reformei administrative.

Art. IVÎn termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emite ordinul conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului prin care se aprobă Ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, precum şi competenţele de emitere a avizului Natura 2000.

Art. VÎn termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emite ordinul comun al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin care se aprobă procedura de stabilire a derogărilor prevăzute de art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. VIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007 şi Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se vor republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.-****-

PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Attila KorodiMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian CioloşDepartamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu - Dordea,secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 787 din data de 25 noiembrie 2008

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice,

susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 761 din data de 9 noiembrie 2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Page 55: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Art. 1Prezenta lege reglementează:a)reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice;b)măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar;c)condiţiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în funcţie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar;d)măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, al societăţilor comerciale la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de acţionar unic ori majoritar, precum şi al filialelor acestora;e)măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în scopul depăşirii dificultăţilor financiare şi relansării circuitului comercial.

Art. 2Măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, încheiat la Bucureşti şi Bruxelles la data de 23 iunie 2009, şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional.

CAPITOLUL II: Măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii publice

Art. 3Reorganizarea se realizează prin una dintre următoarele modalităţi:a)desfiinţarea autorităţii sau instituţiei publice, ca urmare a comasării prin absorbţie, şi preluarea activităţii acesteia de către o altă autoritate sau instituţie publică existentă;b)desfiinţarea autorităţii sau instituţiei publice, ca urmare a comasării prin absorbţie, şi preluarea activităţii acesteia de către un compartiment nou-înfiinţat în cadrul altor autorităţi sau instituţii publice;c)desfiinţarea autorităţilor sau instituţiilor publice, ca urmare a comasării prin fuziune, şi constituirea unei noi persoane juridice;d)desfiinţarea unei autorităţi sau instituţii publice, ca urmare a divizării, şi preluarea activităţii acesteia de către două sau mai multe entităţi existente ori care iau astfel fiinţă;e)reducerea de posturi din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;f)schimbarea regimului de finanţare a unor autorităţi sau instituţii publice, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat.

Art. 4(1)Autorităţile şi instituţiile publice înfiinţate prin lege, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau ordonanţă a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum şi modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2)Autorităţile şi instituţiile publice înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum şi modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 5(1)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, atribuţiile structurilor sau, după caz, ale entităţilor rezultate din reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, precum şi alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului.(2)Desfiinţarea, realizată prin prezenta lege, a autorităţilor sau instituţiilor publice prevăzute în anexa nr. 1 va produce efecte la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind înfiinţarea noii entităţi rezultate din reorganizare.(3)Desfiinţarea autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexa nr. 2 se va realiza prin hotărârea Guvernului de înfiinţare a noii entităţi rezultate din reorganizare.(4)În situaţia în care, prin reorganizare, autoritatea sau instituţia publică se desfiinţează şi activităţile sunt preluate de o autoritate ori instituţie publică existentă, actul normativ privind organizarea şi funcţionarea acesteia din urmă se modifică în mod corespunzător.(5)Actele normative prevăzute la alin. (1)-(4) se supun spre aprobare Guvernului în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acestea vor reglementa şi situaţia patrimoniului autorităţilor şi instituţiilor publice reorganizate, precum şi, după caz, a entităţilor aflate în subordinea acestora.

Page 56: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Art. 6(1)Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice care se desfiinţează în urma reorganizării se preia de autorităţile şi instituţiile publice la care trece activitatea acestora.(2)De la prevederile alin. (1) sunt exceptaţi poliţiştii din cadrul structurii înfiinţate în Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca urmare a reorganizării Agenţiei Naţionale Antidrog, potrivit dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.(3)Personalul instituţiilor desfiinţate va fi încadrat în limita posturilor aprobate pentru instituţia care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.(4)Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii din instituţia care îl preia, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4), cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.(5)Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizării potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii ori instituţiei publice şi reprezentanţii salariaţilor sau, după caz, ai sindicatelor, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4).

(6)În absenţa criteriilor stabilite potrivit alin. (5), la aplicarea măsurii de încetare a raporturilor de muncă sau, după caz, de serviciu, se vor avea în vedere următoarele criterii minimale:a)dacă sunt îndeplinite condiţiile de pensionare, prevăzute de lege;b)calificativul obţinut la ultima evaluare a performanţelor profesionale individuale, realizată în condiţiile legii;c)existenţa unor sancţiuni disciplinare, aplicate în condiţiile legii;d)măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreţinere;e)dacă măsura ar afecta 2 soţi care lucrează în aceeaşi unitate, desfacerea contractului de muncă sau, după caz, a raportului de serviciu al soţului care are venitul cel mai mic;f)măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale care au în îngrijire copii, întreţinătorii de familie, precum şi salariaţii bărbaţi sau femei care au cel mult 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;g)alte criterii stabilite de legi speciale, dacă este cazul.

Art. 7(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se fac venit la bugetul de stat.(2)Disponibilităţile în lei şi în valută ale autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(3)Restituirile de sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.(4)În situaţia autorităţilor prevăzute la alin. (1), reorganizate în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, se abilitează Ministerul Finanţelor Publice să îi suplimenteze în mod corespunzător bugetul la propunerea acestuia.

Art. 8(1)Prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, sumele aferente subvenţiilor primite şi neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei legi se virează integral la bugetul de stat de către autorităţile şi instituţiile publice reorganizate, fără a se mai regulariza cu bugetul de stat la sfârşitul anului.(2)Cu creditele bugetare neutilizate, aferente instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat, care se reorganizează în subordinea sau în structura altor ordonatori de credite, se suplimentează bugetul ordonatorului principal de credite care preia finanţarea acestora.(3)Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificări în volumul şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, bugetului fondurilor externe nerambursabile, bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetului fondurilor provenite din credite externe, după caz, precum şi modificări în bugetele ordonatorilor principali de credite, la propunerea acestora, în baza protocoalelor de predare-preluare, modificări ce decurg din aplicarea măsurilor de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute de prezenta lege.

Page 57: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(4)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (3) şi să le introducă în bugetele lor şi în anexele la acestea.(5)Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 şi cuprind creditele bugetare rămase neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei legi, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea.(6)Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (3), finanţarea autorităţilor şi instituţiilor publice reorganizate se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite care preiau activitatea şi personalul acestora, în limita creditelor bugetare deschise şi repartizate.

Art. 9Până la data de 31 decembrie 2009, Trezoreria Statului transferă într-un cont distinct de venituri bugetare sumele achitate în conturile de disponibilităţi deschise pe numele instituţiilor şi autorităţilor care se reorganizează în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

CAPITOLUL III: Măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar

Art. 10

(1)În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:a)să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;b)să reducă programul de lucru;c)să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);d)altă măsură cu efect echivalent.(2)Cu respectarea prevederilor alin. (1), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.(3)Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.(4)În lipsa acordului sau în cazul în care, ca urmare a opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1).(5)Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin. (1) în zilele de sărbătoare legală.(6)Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1) şi la alin. (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.(7)Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura prevăzută la alin. (1) lit. a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.

Art. 11Prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010.

Art. 12De la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, indemnizaţia prevăzută la art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2007, cu modificările şi completările ulterioare, este egală cu 1% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Comisiei Naţionale de Prognoză.

Art. 13De la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, indemnizaţia prevăzută la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, este egală cu 1% din

Page 58: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

indemnizaţia secretarului de stat, în lunile în care au loc şedinţe ale comisiei. Indemnizaţia se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 14De la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, indemnizaţia prevăzută la art. 5 alin. (7) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare, este egală cu 1% din indemnizaţia secretarului de stat.

Art. 15De la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, indemnizaţia prevăzută la art. 13 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este egală cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti.

Art. 16Prima de care beneficiază angajaţii la plecarea în concediu, aferentă anului 2009, poate fi plătită de ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice până la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitată.

CAPITOLUL IV: Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetareN.n.: Art. 70 alin. (1) din prezenta lege prevede "Dispoziţiile cap. IV şi V intră în vigoare la 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Art. 17(1)Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:a)la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;b)după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.

Art. 18(1)Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(2)Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 19(1)În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea.(2)Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază

Page 59: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1).(3)În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului.

Art. 20Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.

Art. 21În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4), plata pensiei/pensiilor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii.

Art. 22Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie.

Art. 23(1)Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4).(2)Încălcarea de către angajator a prevederilor alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.(3)Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.

Art. 24Contravenţiilor prevăzute la art. 23 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 25Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale.

Art. 26În aplicarea prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează instrucţiuni până la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAPITOLUL V: Măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul unor operatori economiciN.n.: Art. 70 alin. (1) din prezenta lege prevede "Dispoziţiile cap. IV şi V intră în vigoare la 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Art. 27(1)Anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc şi obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, ale societăţilor comerciale la care statul ori unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de acţionar unic sau majoritar, precum şi ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.(2)Reprezentanţii statului, respectiv ai autorităţilor administrativ-teritoriale sunt mandataţi să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin. (1) în cadrul organelor de administrare şi de conducere ale operatorilor economici.

Art. 28(1)Operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri şi cheltuieli organelor administraţiei publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcţionează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.

Page 60: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(2)Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) constituie cauză de diminuare a remuneraţiei directorului operatorului economic, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, sau, după caz, constituie cauză de reziliere a contractului de mandat, potrivit clauzelor stipulate în acesta.(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică operatorilor economici cu capital majoritar de stat sau aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată.

Art. 29(1)Organele administraţiei publice centrale sau, după caz, locale care au în subordine, coordonare, sub autoritate sau în portofoliu operatori economici au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri şi cheltuieli, să elaboreze documentaţia necesară aprobării, în condiţiile legii, a acestora.(2)Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) de către funcţionarul desemnat să elaboreze documentaţia necesară aprobării constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legii.

Art. 30Contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugete.

Art. 31Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică societăţilor financiar-bancare şi de asigurări şi Societăţii Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A.

CAPITOLUL VI: Măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în scopul depăşirii dificultăţilor financiare şi relansării circuitului comercial

Art. 32

1.După articolul 191 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 192, cu următorul cuprins:"Art. 192: Scutirea de impozit a profitului reinvestit(1) Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.(3) Pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2009, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 octombrie 2009 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate după aceeaşi dată.(4) Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.(5) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 103 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 1071, pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit în activele menţionate la alin. (1), produse şi/sau achiziţionate începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit. Pentru anul 2009 profitul contabil luat în considerare la aplicarea facilităţii este cel înregistrat după data de 1 octombrie 2009.(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.(7) Pentru activele prevăzute la alin. (1) care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări, pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv.(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.(9) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligaţia de a păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcţionare, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea

Page 61: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi activele transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi activele înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.(10) În cazul în care, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2).(11) Contribuabilii care aplică prevederile prezentului articol nu pot beneficia de prevederile art. 261 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.(12) Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi ale art. 24 alin. (5), valoarea fiscală, respectiv valoarea de intrare a activelor prevăzute la alin. (1) se determină prin scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevăzută la alin. (1).(13) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv."

CAPITOLUL VII: Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole

Art. 33

(1)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2Obiectivul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare vechi, cu nivel de poluare ridicat, proprietate a persoanelor fizice şi juridice române."

2.La articolul 3, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) proprietar:1. orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, precum şi moştenitorii săi;2. orice persoană juridică română, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său;"

3.La articolul 3, după litera h) se introduc două noi litere, literele i) şi j), cu următorul cuprins:"i) primă de casare - parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, suportată prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;j) tichet valoric - document a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare."

4.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 6(1) Poate beneficia de tichete valorice în cuantum de 3.800 lei fiecare proprietarul definit la art. 3 lit. g), care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a) a predat autovehiculul uzat spre casare unui operator economic autorizat, conform prevederilor legale, să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând un certificat de distrugere şi tichetul valoric;b) a radiat autovehiculul uzat.(2) În situaţia în care proprietarul prevăzut la art. 3 lit. g) doreşte să achiziţioneze un autovehicul nou, acesta se înscrie la un producător validat.(3) În varianta prevăzută la alin. (2) valoarea nominală a tichetelor se scade din preţul de achiziţie al autovehiculului nou."

5.La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) şi aplicarea sancţiunii se realizează de personal împuternicit din cadrul Ministerului Finanţelor Publice."

6.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Page 62: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

"Art. 10Pentru ducerea la îndeplinire în anul 2009 a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se alocă de la Fondul pentru mediu suma de 228.000 mii lei."

7.După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 13, cu următorul cuprins:"Art. 13Modelul, procedura de confecţionare, eliberare şi valabilitatea tichetelor valorice se aprobă prin ordin comun al ministrului mediului şi al ministrului finanţelor publice."(2)Persoanele înscrise în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care nu au obţinut certificatele de distrugere beneficiază de tichete valorice în condiţiile prevăzute de aceasta.(3)Instrucţiunile privind modalităţile de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobate prin Ordinul ministrului mediului nr. 89/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 16 februarie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 34

1.La articolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Metodologia de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional destinat persoanelor juridice se stabileşte prin ghidul de finanţare aferent programului, care se elaborează de Administraţia Fondului pentru Mediu şi se aprobă prin ordin al ministrului mediului, cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat, Administraţia Fondului pentru Mediu parcurgând toate procedurile în domeniul ajutorului de stat."

Art. 35Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu.(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului."

2.La articolul 3 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi autovehiculele special modificate în scopul preluării şi transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;"

3.La articolul 3 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:"f) autovehicule speciale a căror deplasare pe drumurile publice este în general limitată numai la şi de la locul de muncă, ale căror motoare respectă normele privind poluarea chimică aplicabile maşinilor mobile nerutiere."

4.La articolul 3, alineatele (3)-(5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Excepţia prevăzută la alin. (2) lit. b) se aplică numai pentru achiziţionarea unui singur autovehicul în decurs de 5 ani şi atunci când autovehiculul este în proprietatea persoanei cu handicap.(4) Modificările speciale aduse autovehiculelor se înscriu de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român» în cartea de identitate a vehiculului. Lista modificărilor speciale aduse autovehiculelor va fi aprobată prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.(5) Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcţiona în regim automat nu intră în categoria celor exceptate de la plata taxei."

Art. 36

Page 63: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(1)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 3 alineatul (3), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli;c) analizează, selectează şi finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului, aprobate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;"

2.La articolul 5, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 5(1) Comitetul de avizare are următoarea componenţă:a) 2 reprezentanţi din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, împuterniciţi prin ordin al ministrului;b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, împuternicit prin decizie a preşedintelui;c) 3 reprezentanţi ai structurilor asociative ale administraţiei publice locale;d) câte un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale pentru finanţe, autorităţii publice centrale pentru economie, autorităţii publice centrale pentru transporturi, autorităţii publice centrale pentru dezvoltare regională, lucrări publice şi locuinţe, autorităţii publice centrale pentru sănătate publică, autorităţii publice centrale pentru agricultură, păduri şi dezvoltare rurală, autorităţii publice centrale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, autorităţii publice centrale pentru administraţie şi interne, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort;e) un reprezentant al confederaţiei patronale din domeniul proiectului supus avizării, desemnat de aceasta;f) un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului, desemnat de acestea;g) preşedintele Administraţiei Fondului.................................................(3) Comitetul de avizare analizează şi aprobă prin vot proiectele ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director."

3.La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Comitetul director are următoarele atribuţii:a) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului;b) avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare proiectele selecţionate pentru a fi finanţate din Fondul pentru mediu;c) aprobă situaţiile financiare şi conturile de execuţie trimestriale şi anuale, pe care le înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;d) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu;e) urmăreşte implementarea proiectelor finanţate;f) aprobă raportul anual privind gestionarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public, conform prevederilor legale;g) avizează ghidurile de finanţare aferente fiecărui program şi proiect pentru protecţia mediului."

4.Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13(1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susţinerea şi realizarea proiectelor prioritare pentru protecţia mediului.(2) Categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare vizează îmbunătăţirea performanţei de mediu privind:a) prevenirea poluării;b) reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului;c) reducerea nivelurilor de zgomot;d) utilizarea de tehnologii curate;e) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, şi închiderea depozitelor de deşeuri;f) protecţia resurselor de apă, staţiilor de tratare, staţiilor de epurare pentru comunităţi locale;g) gospodărirea integrată a zonei costiere;h) conservarea biodiversităţii;i) administrarea ariilor naturale protejate;j) educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului;k) creşterea producţiei de energie din surse regenerabile;l) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;m) reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor;n) împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condiţiile legii, a terenurilor din fondul forestier naţional afectate de calamităţi naturale;

Page 64: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;p) lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului;q) Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional;r) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi;s) proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului;ş) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, solară, biomasă, hidro;t) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;ţ) proiecte de realizare a pistelor pentru biciclişti;u) Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate;v) refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale;x) reducerea riscului la fenomene hidrometeorologice periculoase, lucrări pentru elaborarea hărţilor de risc pentru bazine sau subbazine hidrografice;y) înlocuirea acoperişurilor din azbest.(3) Proiectele din categoriile prevăzute la alin. (2) aprobate în Comitetul de avizare sunt finanţate din Fondul pentru mediu prin una dintre următoarele modalităţi:a) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare nerambursabilă;b) cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri comunitare şi/sau alte fonduri internaţionale.(4) Se acordă susţinere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice, unităţi şi instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, composesorate, operatori economici, inclusiv ocoale silvice.(5) Analiza, selectarea, finanţarea, urmărirea şi controlul implementării proiectelor se fac în conformitate cu prevederile ghidurilor de finanţare şi ale actelor normative date în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. o) şip).(6) Categoriile de lucrări care se pot finanţa conform prevederilor alin. (2) lit. o) şi p), precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.(7) Pentru achiziţionarea lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. p) şi a serviciilor aferente acestora se vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice referitoare la situaţiile de forţă majoră.(8) Finanţarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanţare anuale sau multianuale.(9) Contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale rambursării finanţării, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.(10) Finanţarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat, Administraţia Fondului parcurgând toate procedurile în domeniul ajutorului de stat, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, şi legislaţiei comunitare în domeniu.(11) Ajutoarele de stat individuale şi schemele de ajutor de stat, atât cele exceptate de la obligaţia notificării, cât şi cele supuse obligaţiei de notificare, se instituie prin hotărâri ale Comitetului de avizare al Administraţiei Fondului.(12) Schemele de ajutor de minimis se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Administraţiei Fondului.(13) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie."

5.Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 131

(1) Din sumele provenind din Fondul pentru mediu se finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului, prevăzute la art. 13 alin. (2).(2) Beneficiari ai programelor şi proiectelor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. n) şi q)- x) pot fi persoanele juridice prevăzute la art. 13 alin. (4), pentru proiectele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. n), s), v) şi y) beneficiari pot fi şi persoanele fizice şi asociaţiile de proprietari, iar pentru proiectele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. q), u) şi v) beneficiari pot fi şi persoanele fizice.(3) Metodologia de finanţare şi categoriile de beneficiari pentru programele şi proiectele pentru protecţia mediului, prevăzute la art. 13 alin. (2), se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului şi se aprobă prin ordin al ministrului mediului.(4) Prevederile art. 13 alin. (8)-(13) şi ale art. 14 alin. (1)se aplică în mod corespunzător."(2)Metodologia de caicul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)- j), p) şi q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, se modifică în mod corespunzător, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol.

Art. 37

Page 65: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Se instituie Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, denumit în continuare Program, în condiţiile stabilite prin prezentul capitol.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 38Obiectivul prezentului capitol îl reprezintă diminuarea poluării prin scoaterea din uz a tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate vechi, cu perioadă de exploatare depăşită, precum şi creşterea productivităţii activităţii din agricultură.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 39În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:1.Autoritate - Administraţia Fondului pentru Mediu;2.tractor - vehicul cu motor, cu roţi sau şenile, având cel puţin două axe, a cărui funcţie principală rezultă din puterea sa de tracţiune şi care este conceput pentru a tracta, împinge, purta sau acţiona diverse utilaje şi maşini interschimbabile utilizate în exploatările agricole ori forestiere sau pentru alte lucrări ori tractării remorcilor;3.tractor uzat - orice tractor, cu o vechime mai mare sau egală cu 10 ani de la anul fabricaţiei, care conţine cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor vehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie;4.tractor nou - tractorul care nu a fost niciodată înmatriculat/înregistrat şi care nu a fost utilizat potrivit destinaţiei acestuia;5.maşină agricolă autopropulsată - vehicul cu motor, având cel puţin două axe, destinat din fabricaţie utilizării în agricultură;6.maşină agricolă autopropulsată uzată - orice maşină agricolă autopropulsată, cu o vechime de cel puţin 10 ani de la anul fabricaţiei, care conţine cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor vehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie;7.maşină agricolă autopropulsată nouă - maşină agricolă autopropulsată care nu a fost niciodată înregistrată şi care nu a fost utilizată potrivit destinaţiei acesteia;

8.proprietar:a)orice persoană fizică cu domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate un tractor uzat sau o maşină agricolă autopropulsată uzată, înmatriculată/înregistrată pe numele său, precum şi moştenitorii acestuia;b)orice persoană juridică română care deţine în proprietate un tractor uzat sau o maşină agricolă autopropulsată uzată înregistrată pe numele său;9.primă de casare - parte din preţul de achiziţie al unui tractor nou sau al unei maşini agricole autopropulsate noi, suportată prin modalitate nerambursabilă de către Autoritate, din Fondul pentru mediu, în schimbul predării spre casare a unui tractor uzat sau a unei maşini agricole autopropulsate uzate;10.producător - orice persoană juridică, producător, importator autorizat de tractoare şi/sau maşini agricole autopropulsate noi sau distribuitor autorizat al acestora;

11.producător validat - orice persoană juridică, producător, importator autorizat de tractoare sau distribuitor autorizat al acestora, căreia i-a fost aprobată cererea de înscriere în Program.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 40Orice persoană juridică, producător, importator sau distribuitor autorizat de tractoare, care doreşte înscrierea în Programul prevăzut la art. 37, depune la Autoritate o documentaţie care va fi asimilată proiectelor de mediu, în sensul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 41(1)Autoritatea analizează documentaţia depusă şi, prin structurile sale de decizie, aprobă cererile care îndeplinesc criteriile impuse pentru validare.

Page 66: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

(2)Autoritatea face publică lista producătorilor validaţi prin publicarea acesteia pe pagina de internet proprie.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 42

(1)Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fără ca acesta să depăşească:a)pentru persoana fizică 50% din preţul de achiziţie al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi;b)pentru persoana juridică 40% din preţul de achiziţie fără TVA al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi.

(2)Poate beneficia de prima de casare orice proprietar al unui tractor uzat sau al unei maşini agricole autopropulsate uzate, care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:a)s-a înscris la un producător validat pentru achiziţionarea unui tractor nou sau a unei maşini agricole autopropulsate noi;b)a predat tractorul uzat sau maşina agricolă autopropulsată uzată spre casare unui operator economic autorizat conform prevederilor legale să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând un certificat de distrugere;c)a radiat tractorul uzat sau maşina agricolă autopropulsată uzată;

d)achiziţionează un tractor nou sau o maşină agricolă autopropulsată nouă de la producătorul validat la care s-a înscris.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 43Suma prevăzută la art. 42 se va scădea din preţul de achiziţie al unui tractor nou sau al unei maşini agricole autopropulsate noi.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 44(1)Se interzic omologarea pentru circulaţie şi reînmatricularea sau, după caz, reînregistrarea ori folosirea ulterioară a tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate uzate, predate spre casare conform prevederilor art. 42, sau reutilizarea caroseriei, a saşiului ori a motorului acestora.(2)Comercializarea ulterioară a tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate uzate sau introducerea pe orice cale spre reutilizare a caroseriei, a saşiului ori a motorului acestora de către operatorii economici autorizaţi, prevăzuţi la art. 42 alin. (2) lit. b), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

(3)Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) şi aplicarea sancţiunilor se realizează de personalul împuternicit din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 45Contravenţiilor prevăzute la art. 44 alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 46Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului capitol se alocă anual din Fondul pentru mediu fonduri în limita sumei aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

Art. 47

Page 67: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Metodologia de finanţare şi categoriile de beneficiari pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent programului, care se elaborează de Administraţia Fondului şi se aprobă prin ordin al ministrului mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.N.n.: Art. 70 alin. (2) din prezenta lege prevede "Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 [...]."

CAPITOLUL VIII: Măsuri pentru facilitarea accesului la finanţarea acordată beneficiarilor din sectorul agricol şi alimentar

Art. 48(1)Anual, din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se alocă fondurile necesare garantării finanţărilor, acordate potrivit legii, de către instituţiile finanţatoare fermierilor şi procesatorilor de produse agricole pentru finanţarea capitalului de lucru.(2)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform prevederilor alin. (1), alocă fondurile necesare fondurilor de garantare. Alocarea fondurilor se face în raport cu gradul de utilizare a celor acordate anterior.(3)Acordarea fondurilor se efectuează în baza convenţiilor încheiate între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi fondurile de garantare.(4)În înţelesul prezentului capitol, prin fond de garantare se înţelege instituţia financiară nebancară care are în obiectul de activitate emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente de garantare, înscrisă în registrele Băncii Naţionale a României, conform legii.

Art. 49Fondurile alocate şi dobânzile aferente acestora se evidenţiază distinct în înregistrările contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate împrumuturi subordonate, aşa cum sunt definite de reglementările contabile ale Băncii Naţionale a României.

Art. 50Dobânda încasată de fondurile de garantare ca venit financiar din plasarea în depozite bancare şi/sau titluri de trezorerie a sumelor alocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform art. 48, reîntregeşte suma alocată fondurilor de garantare în vederea garantării finanţărilor pentru fermieri şi procesatori de produse agricole.

Art. 51Fondurile alocate şi dobânzile aferente acestora sunt utilizate de fondurile de garantare pentru:a)constituirea plafonului anual de garantare, cu o expunere a acestuia de până la 5 ori;b)acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanţiile acordate pe seama acestor sume, prin plata valorii garanţiei, în cazul contractelor de garantare executate de instituţiile finanţatoare pentru împrumutaţii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractele de credit.

Art. 52

(1)Beneficiarii garanţiilor acordate de fondurile de garantare, în calitate de fermieri sau procesatori de produse agricole, sunt:a)societăţi comerciale constituite conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b)asociaţii agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare, şi Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare;c)persoane fizice autorizate şi asociaţii de fermieri, constituite conform legii.(2)Beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv să aibă mai puţin de 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală netă care să nu depăşească echivalentul în lei a 50 milioane euro sau un rezultat anual al bilanţului contabil care să nu depăşească echivalentul în lei a 43 milioane euro. Calculul cifrei de afaceri şi al numărului de salariaţi se face ţinându-se cont de statutul întreprinderii, respectiv întreprindere autonomă, legată sau parteneră, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care a preluat prevederile anexei la Recomandarea (CE) din 6 mai 2003 privind definiţia microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 124 din 20 mai 2003.

Art. 53

Page 68: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Fondurile de garantare acordă garanţii beneficiarilor prevăzuţi la art. 52, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 2008/C155/02, denumită în continuare Comunicarea Comisiei, respectiv:a)beneficiarii nu se află în dificultate financiară conform definiţiei "firmei în dificultate" menţionată în secţiunea 2.1 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 244, 01/10/2004;b)garanţia este legată de o tranzacţie financiară specifică, respectiv finanţarea acordată de o instituţie finanţatoare, de o sumă maximă fixată şi o durată limitată;

c)garanţia acoperă maximum 80% din valoarea finanţării acordate de către instituţiile finanţatoare. În acest sens, fondurile de garantare au în vedere următoarele aspecte:- atunci când valoarea finanţării scade în timp, suma garantată trebuie să descrească în mod proporţional, astfel încât, în orice moment, garanţia să nu acopere mai mult de 80% din valoarea finanţării;- pierderile trebuie suportate proporţional şi în acelaşi mod de către instituţiile finanţatoare şi de către fondurile de garantare;d)beneficiarul plăteşte anual un comision de garantare calculat pe baza ratingului atribuit de instituţia finanţatoare în funcţie de suma efectiv garantată.

Art. 54Comisioanele de garantare practicate de fondurile de garantare sunt cele stabilite conform pct. 3.3 din Comunicarea Comisiei şi datorate de instituţiile finanţatoare pentru garanţiile emise în favoarea beneficiarilor prevăzuţi la art. 52 sunt venituri ale fondurilor de garantare.

Art. 55În situaţia în care plăţile efectuate de fondurile de garantare, ca urmare a executării de către instituţiile finanţatoare a contractelor de garantare, depăşesc nivelul sumelor alocate fondurilor de garantare şi al dobânzilor acumulate, diferenţa se acoperă din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Art. 56În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernul adoptă, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentului capitol.

CAPITOLUL IX: Dispoziţii finale

Art. 57De la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele expresii şi denumiri se înlocuiesc după cum urmează:a)sintagmele "Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor" şi "Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor" se înlocuiesc cu sintagma "Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date";b)sintagma "Institutul Naţional de Administraţie" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici";c)sintagmele "Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat" şi "Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale" se înlocuiesc cu sintagma "Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale";d)sintagma "directorul general al Arhivelor Naţionale" se înlocuieşte cu sintagma "directorul Arhivelor Naţionale";e)sintagma "directorii direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale" se înlocuieşte cu sintagma "şefii serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale";f)sintagma "direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale" se înlocuieşte cu sintagma "serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale", respectiv sintagma "Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale" se înlocuieşte cu sintagma "Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale";g)în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare, termenul "Inspectorat" se înlocuieşte cu termenul "Direcţia";h)în cuprinsul Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003, termenul "Oficiu" se înlocuieşte cu sintagma "Administraţia Naţională";

Page 69: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

i)sintagma "Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice" şi sintagma "Institutul Naţional al Monumentelor Istorice" se înlocuiesc cu sintagma "Institutul Naţional al Patrimoniului";j)la art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006, cu completările ulterioare, sintagma "institutul de Memorie Culturală" se înlocuieşte cu sintagma "Centrul de Pregătire Profesională în Cultură";k)sintagma "Centrul European de Cultură Sinaia" se înlocuieşte cu sintagma "Centrul de Pregătire Profesională în Cultură";l)sintagma "Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene" şi sintagma "Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii" se înlocuiesc cu sintagma "Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii";m)în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 7/2003 privind promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Agenţia Nucleară" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive";n)în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2007, sintagma "Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive";o)sintagma "Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar" se înlocuieşte cu sintagma "Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti";p)în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Mediului";q)în cuprinsul Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 14 septembrie 2007, sintagmele "Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri" şi "Oficiul Naţional al Viei şi Vinului" se înlocuiesc cu sintagma "Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole";r)în cuprinsul Legii calului nr. 389/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Autoritatea Hipică Naţională" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie";s)sintagma "Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială" se înlocuieşte cu sintagma "Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială";ş)sintagma "Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului" se înlocuieşte cu sintagma "Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc";t)sintagma "Agenţia Română pentru Investiţii Străine" se înlocuieşte cu sintagma "Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine".

Art. 58Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Guvernului privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare Administraţia Naţională."

2.La articolul 46, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) La nivelul judeţului şi al municipiului Bucureşti, atribuţiile în acest domeniu sunt îndeplinite prin intermediul structurilor teritoriale pentru probleme speciale, fără personalitate juridică, care sprijină autorităţile administraţiei publice locale, potrivit legii, în vederea mobilizării operatorilor economici şi a instituţiilor publice."

Art. 59Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 1, alineatele 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Rezervele de stat fac parte din domeniul privat al statului şi se administrează de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Page 70: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, care are calitatea de ordonator de credite."

2.La articolul 11, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f) stoc intangibil - cantitatea de produs din cadrul stocului rezervă de stat asimilată rezervelor de mobilizare pe timp de pace;"

3.La articolul 3, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Produsele la care se stabilesc stocuri intangibile, precum şi nivelurile acestora se stabilesc de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale."

4.Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 11Numărul unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, înfiinţarea, desfiinţarea, reorganizarea, precum şi amplasarea acestora se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale."

5.Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13Organizarea, funcţionarea şi administrare a rezervelor de stat în condiţiile prezentei legi se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului."

Art. 60Alineatul 1 al articolului 3 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se realizează de către Arhivele Naţionale, care se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor."

Art. 61Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 3, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(8) Directorul general este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia Naţională pe plan intern şi internaţional. În îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor, directorul general emite ordine cu caracter individual şi normativ. Ordinele cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

2.La articolul 8, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 8(1) Activitatea Agenţiei Naţionale şi a unităţilor subordonate este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Agenţia Naţională poate beneficia de programe cu finanţare internaţională.(2) Toate încasările Agenţiei Naţionale şi ale unităţilor subordonate se fac venit la bugetul de stat. Agenţia Naţională şi unităţile subordonate încasează sume din:a) servicii prestate;b) tarife stabilite conform actelor normative;c) închirieri de spaţii şi aparatură;d) alte sume încasate în condiţiile legii."3.La articolul 8, alineatele (10)-(12) se abrogă.

Art. 62Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, "Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 15(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanţare internaţională. Tarifele percepute pentru acordarea

Page 71: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

licenţelor, tarifele percepute pentru eliberarea autorizaţiilor, tarifele pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere, contribuţii ale operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare şi orice alte sume încasate în condiţiile legii se fac venit la bugetul de stat."2.La articolul 15, alineatele (3) şi (4) se abrogă.

3.La articolul 16, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) În exercitarea prerogativelor sale, preşedintele A.N.R.S.C. emite avize, ordine şi decizii."

Art. 63

1.Alineatele (1)-(3) ale articolului 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:"Art. 13(1) În domeniul administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor şi Arhivele Naţionale.(2) Structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, Oficiul Român pentru Imigrări, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceste structuri au în compunere unităţi centrale de specialitate, care, după caz, în funcţie de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii, servicii, mari unităţi, unităţi şi/sau subunităţi operative, de instrucţie, medicale şi de învăţământ, precum şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.(3) Managementul integrat în domeniul ordinii şi siguranţei publice se realizează de Departamentul ordine şi siguranţă publică. Departamentul ordine şi siguranţă publică este structură operaţională fără personalitate juridică şi este format din următoarele componente de ordine şi siguranţă publică subordonate ministerului: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Oficiul Român pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Departamentul ordine şi siguranţă publică este condus de un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct."

Art. 64

(1)Legea nr. 181/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 20 iunie 2007, se modifică după cum urmează:

1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională a Zonei Montane, denumită în continuare Agenţia, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, finanţată integral de la bugetul de stat.(2) Agenţia preia în structura sa Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi, denumit în continuare CEFIDEC.(3) Personalul aferent preluat conform alin. (2) se consideră preluat/transferat în interesul serviciului.(4) Agenţia are sediul central în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba."

2.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4Judeţele cu zonă montană sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege."

3.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5(1) Structura organizatorică, statul de funcţii, numărul de posturi şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.(2) Numărul de posturi pentru Agenţie se stabileşte din numărul total de posturi aprobat pentru Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale."

Page 72: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

4.Articolul 6 se abrogă.5.La articolul 7, alineatele (2) şi (3) se abrogă.

6.Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8Personalul din cadrul Agenţiei va urma cursuri de perfecţionare în specialitate."

7.Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9(1) Conducerea Agenţiei se asigură de către un director general, numit de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în condiţiile legii.(2) În exercitarea funcţiei, directorul general al Agenţiei emite decizii şi instrucţiuni.(3) Directorul general al Agenţiei are calitatea de ordonator secundar de credite."8.Articolul 10 se abrogă.9.La articolul 11, alineatul (2) se abrogă.10.Articolul 12 se abrogă.11.La articolul 13, alineatul (2) se abrogă.12.Articolul 14 se abrogă.(2)Agenţia preia patrimoniul, posturile, drepturile şi îndatoririle Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi, potrivit prevederilor Legii nr. 181/2007, pe bază de protocol de predare-primire, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 65

(1)Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 7 octombrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25(1) Se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.(2) Organizarea şi funcţionarea, precum şi stabilirea numărului maxim de posturi ale Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se fac prin regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.(3) Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor este condus de un director, numit prin ordin al ministrului apărării naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale.(4) Structura posturilor pe compartimente, statul de funcţii şi structura de personal se aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.(5) Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor întocmeşte proiectul bugetului propriu care se prevede distinct în bugetul Ministerului Apărării Naţionale.(6) Finanţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale."

2.La articolul 26, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) propune Ministerului Apărării Naţionale iniţierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru înfiinţarea, modificarea, precum şi pentru construirea mormintelor şi operelor comemorative de război străine pe teritoriul României;"(2)Pentru anul 2009, bugetul aferent Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se preia de către Ministerul Apărării Naţionale de la Secretariatul General al Guvernului, prin protocol de predare-preluare.(3)Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi în structura bugetului de stat şi în volumul, structura şi anexele bugetelor Ministerului Apărării Naţionale şi Secretariatului General al Guvernului, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare.(4)Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi cuprinde prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea.(5)Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (3), finanţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Art. 66

Page 73: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 4, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, denumit în continuare Oficiu - entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei, având ca obiect de activitate punerea în aplicare a procedurilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă pentru executarea operaţiunilor compensatorii;"

2.La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8(1) Oficiul este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei."3.La articolul 8, alineatele (11), (14) şi (15) se abrogă.

Art. 67Alineatul (1) al articolului 4 din Legea nr. 246/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat. Subvenţiile de la bugetul de stat vor fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2013."

Art. 68La data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se abrogă:a)art. 11, 12, 14, 15, 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare;b)art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 1 iulie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 520/2004, cu completările ulterioare;c)Ordonanţa Guvernului nr. 81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare;d)art. 12 alin. 1, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;e)art. 4 alin. (2) din Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003;f)art. 4 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 29 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 136/2007;g)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2008, cu modificările ulterioare;h)art. 27 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare;i)art. 59-61 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008;j)Hotărârea Guvernului nr. 486/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Patrimoniului Cultural Naţional Mobil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 31 mai 2002;k)art. 682, art. 683 alin. (1), (6)-(8), art. 684-687, art. 688 alin. (1) teza a 2-a şi alin. (3), art. 689, 690 şi art. 692 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;l)teza întâi a alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 24 ianuarie 2005;

Page 74: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

m)art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 125/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 31 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 594/2002, cu modificările şi completările ulterioare;n)art. 8-11, art. 111 şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare;o)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 252/2001, cu modificările ulterioare;p)art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea muntelui nr. 347/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 iunie 2009;q)art. 5 şi anexele nr. 2 şi 3 din Legea calului nr. 389/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;r)Ordonanţa Guvernului nr. 5/2009 privind înfiinţarea Agenţiei de Credite pentru Studenţii din Instituţiile de învăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009, aprobată prin Legea nr. 265/2009;s)Legea nr. 390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru investiţii Străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;ş)art. 2 alin. (1) lit. c), e) şi j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare;t)art. 27 şi 53 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 7 octombrie 2003, cu modificările ulterioare;ţ)art. 21 lit. c), liniuţa a patra din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare;u)orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi.

Art. 69Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 70(1)Dispoziţiile cap. IV şi V intră în vigoare la 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2)Prevederile art. 37-47 din cap. VII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, dată la care se abrogă Legea nr. 10/2008 pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2008.-****-Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 15 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

ANEXA Nr. 1: LISTA instituţiilor şi autorităţilor publice înfiinţate prin lege, ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi ordonanţă a Guvernului, supuse reorganizării

Nr. crt.

Autoritatea coordonatoare

Instituţia supusă reorganizării/sursa de

finanţare

Actul normativ de înfiinţare în vigoare

Modalitatea de reorganizare

Structura/entitatea rezultată/sursa de

finanţare/ministerul

Observaţii/ Reducere de

posturi

Page 75: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

sau autoritatea coordonatoare

1 2 3 4 5 6 7

1.

În subordinea Guvernului şi în coordonarea primului- ministru, printr-un consilier de stat

Agenţia Română pentru Investiţii Străine Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Legea nr. 390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune, cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi constituirea unei noi persoane juridice (poziţia 6, anexa nr. 2)

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, în subordinea Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

10

2.

În coordonarea primului - ministru, printr-un consilier de stat Instituţie autonomă

Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială Finanţată integral din venituri proprii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 354/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţarea şi preluarea activităţii de către oficiul nou-înfiinţat, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei Schimbarea regimului de finanţare

Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, în subordinea Ministerului Economiei Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

10

3. În subordinea Guvernului şi coordonarea primului - ministru, printr-un consilier de stat

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Finanţată integral din venituri proprii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

88

Page 76: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările şi completările ulterioare

4.

În subordinea Guvernului şi coordonarea primului - ministru, printr-un consilier de stat

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale Finanţată integral de la bugetul de stat

Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în coordonarea primului - ministru, printr-un consilier de stat Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

8

5.

În subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat

Inspectoratul de Stat în Construcţii Finanţat integral din venituri proprii

Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Inspectoratul de Stat în Construcţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

50

6. În subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat

Agenţia pentru Strategii Guvernamentale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările şi

Desfiinţarea instituţiei publice şi preluarea activităţii de un departament din cadrul Secretariatului General al Guvernului

Departament în cadrul Secretariatului General al Guvernului Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

21

Page 77: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

completările ulterioare

7.

În subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat

Agenţia Naţională Anti-Doping Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 14 iulie 2009

Reducere de posturi

Agenţia Naţională Anti-Doping Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

17

8.

În subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

920

9.

Aparatul de lucru al primului-ministru

Agenţia Naţională pentru Romi Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Romi Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

8

10.

Instituţie publică autonomă de interes naţional, în coordonarea directă a viceprim - ministrului

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE Finanţată integral din venituri proprii

Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările ulterioare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea

nr. 186/2009

Preia Agenţia Română pentru Conservarea Energiei din cadrul Ministerului Economiei Schimbarea regimului de finanţare Reducere de posturi

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

97

Page 78: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

11.

În subordinea Guvernului şi coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare Finanţată integral din venituri proprii

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului - Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

34

12.

Ministerul Finanţelor Publice

Comisia Naţională de Prognoză Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice

Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2007, cu modificările şi completările ulterioare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2007 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Economiei şi Finanţelor, aprobată prin Legea nr. 59/2008

Reducere de posturi

Comisia Naţională de Prognoză Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice

15

13.

În subordinea Guvernului şi coordonarea Secretariatului General al Guvernului

Oficiul Român pentru Adopţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Oficiul Român pentru Adopţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

6

Page 79: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

14.

În subordinea Guvernului şi coordonarea Secretariatului General al Guvernului

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările ulterioare

Desfiinţarea instituţiei publice şi preluarea activităţii în cadrul unui oficiu cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale

12

15.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER Finanţat integral din venituri proprii

Ordonanţa Guvernului nr. 58/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 408/2004 Hotărârea Guvernului nr. 1.663/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER (în aplicarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER)

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

22

16. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei

Se propune:

- desfiinţarea prin divizare;

- preluarea activităţii sanitar-veterinare de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor;

- preluarea activităţii de

Nu rezultă entitate nouă Entităţile absorbante sunt Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa

212

Page 80: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare [art. 14 alin. (2)]

medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat, de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Animalelor - finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - finanţat integral de la bugetul de stat

17.

Ministerul Afacerilor Externe

Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 136/2007

Desfiinţarea instituţiei publice şi preluarea activităţii de către o direcţie generală, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

Direcţie generală în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

25

18.

Ministerul Afacerilor Externe

Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 aprilie 2009

Reducere de posturi

Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

19

19.

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Finanţat din venituri proprii

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti

513

20. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu

Reducere de posturi

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Finanţat integral de la bugetul de stat

58

Page 81: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

modificările ulterioare (numărul de posturi este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu modificările şi completările ulterioare)

21.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale Finanţată din venituri proprii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2008, cu modificările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a divizării: o parte din activitate va fi preluată de către Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, iar o altă parte de Centrul Naţional "România Digitală" (două persoane juridice nou-înfiinţate) Schimbarea regimului de finanţare

Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi Centrul Naţional "România Digitală", instituţii cu personalitate juridică a căror înfiinţare se doreşte în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

200

22. Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare, (numărul de posturi este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2009 privind

Reducere de posturi

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri Finanţat integral de la bugetul de stat

10

Page 82: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

organizarea şi funcţionarea Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri)

23.

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

40

24.

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Finanţat integral din venituri proprii

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007

Reducere de posturi

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Finanţat integral din venituri proprii

63

25.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Finanţat integral de la bugetul de stat

40

26.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Agenţia de Credite pentru Studenţii din Instituţiile de Învăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2009 privind înfiinţarea Agenţiei de Credite pentru Studenţii din Instituţiile de Învăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate, aprobată prin Legea nr. 265/2009

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate şi înfiinţarea Agenţiei de Credite şi Burse de Studii

Agenţia de Credite şi Burse de Studii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

10

Page 83: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

27.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar Finanţată integral din venituri proprii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

10

28.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

15

29.

Ministerul Tineretului şi Sportului

Ministerul Tineretului şi Sportului Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Ministerul Tineretului şi Sportului Finanţat integral de la bugetul de stat

139

30.

Ministerul Tineretului şi Sportului

Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului

Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului

27

31. Ministerul Mediului Agenţia Naţională Ordonanţa de urgenţă Desfiinţarea şi Direcţie în cadrul 85

Page 84: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

pentru Arii Naturale Protejate Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare

preluarea activităţii de către un compartiment nou-înfiinţat în cadrul Ministerului Mediului

Ministerului Mediului Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

32.

Ministerul Economiei Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie

Desfiinţare prin comasare - absorbţie şi preluarea activităţii de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

18

33.

Ministerul Economiei Agenţia Nucleară Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

Ordonanţa Guvernului nr. 7/2003 privind promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

12

34.

Ministerul Economiei Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive Finanţată integral din venituri proprii

Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, republicată

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Agenţia Nucleară Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

2

35. Ministerul Economiei Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2009 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale - ARDDZI, aprobată cu modificări prin

Reducerea numărului de posturi

Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

20

Page 85: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Legea nr. 214/2009

36.

Ministerul Economiei Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Finanţat integral din venituri proprii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 552/2001

Reducerea numărului de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

25

37.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, prin comasare cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, şi înfiinţarea unei entităţi noi, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care va prelua activitatea celor două instituţii supuse reorganizării

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

40

38.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare

Desfiinţare, prin comasare cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, şi preluarea activităţii de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

65

39. Ministerul Administraţiei şi Internelor

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002,

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, şi constituirea unei noi persoane juridice, în subordinea Ministerului

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

21

Page 86: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

cu modificările şi completările ulterioare

Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

40.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 520/2004, cu completările ulterioare,

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, şi constituirea unei noi persoane juridice, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

60

41.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Institutul Naţional de Administraţie (INA) Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Ordonanţa Guvernului nr. 81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare prin comasare prin absorbţie şi preluarea activităţii de către o direcţie nouă în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP)

Direcţie nou-înfiinţată în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

18 (aparatul central)

42. Ministerul Administraţiei şi Internelor

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) Finanţată integral din venituri proprii

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) Finanţată integral de la

252 Instituţia îşi păstrează denumirea

Page 87: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

43.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice Finanţată integral din venituri proprii

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

63 Instituţia îşi păstrează denumirea

44.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Arhivele Naţionale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Reorganizarea aparatului central al Arhivelor Naţionale la nivel de direcţie cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor Reorganizarea direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale şi a Direcţiei Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale la nivel de servicii

Arhivele Naţionale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

548 Instituţia îşi păstrează denumirea

45.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

20

46. Ministerul Administraţiei şi

Centrele regionale de formare continuă

Ordonanţa Guvernului nr.

Desfiinţare şi preluarea activităţii

Centrele regionale de formare

38

Page 88: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Internelor Coordonarea metodologică a Institutului Naţional de Administraţie

pentru administraţia publică locală Finanţate din venituri proprii

81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare

de către instituţii nou-înfiinţate în subordinea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Reducere de posturi

continuă pentru administraţia publică locală se înfiinţează în subordinea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

47.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) Finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 1 martie 2007

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

26

48.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Art. 30 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006

Reducere de posturi Preia activitatea Direcţiei de muncă şi protecţie socială

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

201

49.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu constituirea unei noi persoane juridice

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

7

50. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului Finanţată integral de la bugetul de stat, prin

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru

Desfiinţare ca urmare a comasării cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului Finanţată

13

Page 89: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Protecţia Drepturilor Copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 252/2001, cu modificările ulterioare

Activitatea Centrului-pilot de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie şi cea a Centrului de Informare şi Consultanţă pentru Familie vor fi preluate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, nou-înfiinţată.

integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

51

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Inspecţia Muncii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002

Reducere de posturi Preia Inspecţia socială

Inspecţia Muncii Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

400

52.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Inspecţia socială Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Art. 29 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie, şi preluarea activităţii de către Inspecţia Muncii

Inspecţia Muncii Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

80

53. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 1 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările

Reducere de posturi

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

21

Page 90: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

ulterioare

54.

Ministerul Sănătăţii Ministerul Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat

Art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Ministerul Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat

29

55.

Ministerul Sănătăţii Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti Finanţată din venituri proprii

Art. 682 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca efect al reorganizării Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, care s-a desfiinţat

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, şi constituirea unei noi persoane juridice

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti Persoană juridică în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii Finanţată integral din venituri proprii

7

56. Ministerul Sănătăţii Agenţia Naţională a Medicamentului Bucureşti Finanţată din venituri proprii

Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 125/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 31 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 594/2002,

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Naţională a Medicamentului Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

151

Page 91: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

cu modificările şi completările ulterioare

57.

Ministerul Sănătăţii Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat din venituri proprii

Art. 6 din Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 24 ianuarie 2005 Hotărârea Guvernului nr. 2.281/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale [art. 6 alin. (3) din Legea nr. 176/2000, republicată]

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

29

58.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

Centrul Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Ordonanţa Guvernului nr. 54/2002 privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 27 august 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 614/2002

Denumirea "Centrul Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic" se înlocuieşte cu denumirea "Centrul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Construcţiilor la Acţiuni Seismice şi Alunecări de Teren - CNRRS" Reducere de posturi

Centrul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Construcţiilor la Acţiuni Seismice şi Alunecări de Teren - CNRRS (denumire nouă, fără a deveni entitate nouă) Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

14

59.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

Agenţia Naţională pentru Locuinţe Finanţată din venituri proprii

Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 16 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Locuinţe Finanţată din venituri proprii

33

Page 92: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

60.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Finanţat integral de la bugetul de stat

136

61.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Agenţia Domeniilor Statului Finanţată integral din venituri proprii

Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Domeniilor Statului Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

94

62.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Legea muntelui nr. 347/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 iunie 2009

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie, şi preluarea atribuţiilor de către Agenţia Naţională a Zonei Montane

Agenţia Naţională a Zonei Montane Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

63. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Ordonanţa Guvernului nr. 22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu

Oficiile judeţene de consultanţă agricolă se transformă în camere agricole

Camerele agricole, instituţii publice descentralizate Finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi

1092

Page 93: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

modificări prin Legea nr. 77/2005, cu modificările

ulterioare

Dezvoltării Rurale

64.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Autoritatea Hipică Naţională Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Legea calului nr. 389/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, prin preluarea atribuţiilor de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu" Schimbarea regimului de finanţare

Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu" Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

65.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 23 mai 2002

Preia Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, care se desfiinţează. Schimbarea regimului de finanţare

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

66.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri Finanţat integral din venituri proprii

Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 14 septembrie 2007

Desfiinţare prin comasare cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi constituirea Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole Schimbarea regimului de finanţare

Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole Finanţat prin venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

67. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

Desfiinţare prin comasare cu Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi constituirea Oficiului Naţional

Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul

0

Page 94: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

nr. 633 din 14 septembrie 2007

al Viei şi Produselor Vitivinicole

Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

68.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional Finanţat integral de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare (numărul de posturi este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 9/2009)

Reducere de posturi

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional Finanţat integral de la bugetul de stat

25

69.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat

Art. 28 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 1.258/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice

Reorganizare prin comasare cu Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, care se desfiinţează.

Institutul Naţional al Patrimoniului Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

22

70. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Institutul Naţional al Monumentelor Istorice Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat

Art. 27 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu

Desfiinţare cu preluarea activităţii de către Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice

Institutul Naţional al Patrimoniului Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi

16

Page 95: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

modificările şi completările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 261/2002 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice

Patrimoniului Naţional

71.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat

Art. 59 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008 Hotărârea Guvernului nr. 486/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Patrimoniului Cultural Naţional Mobil

Desfiinţare şi organizare ca secţie a Muzeului Naţional de Istorie a României

Secţie în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României Finanţată din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

5,5

72.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

20

Page 96: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

73.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în coordonarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

19

74.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Institutul de Memorie Culturală Finanţat integral din venituri proprii

Art. 60 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008 Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie

2006, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (acesta din urmă va prelua şi Centrul European de Cultură Sinaia)

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Finanţat integral din venituri proprii

15

ANEXA Nr. 2: LISTA instituţiilor şi autorităţilor publice înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, supuse reorganizării

Nr. crt.

Autoritatea coordonatoare

Instituţia supusă reorganizării/sursa de

finanţare

Actul normativ de înfiinţare în vigoare

Modalitatea de reorganizare

Structura/entitatea rezultată/sursa de

finanţare/ministerul sau autoritatea

coordonatoare

Observaţii/ Reducere de

posturi

1 2 3 4 5 6 7

1. În subordinea Guvernului şi în coordonarea primului -

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România Finanţat

Hotărârea Guvernului nr. 1.724/2005 privind înfiinţarea

Comasare cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului

4

Page 97: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

ministru integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare

Românesc (poziţia 44) şi constituirea unei noi persoane juridice

Românesc, în subordinea Guvernului şi coordonarea primului - ministru Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

2.

Ministerul Afacerilor Externe

Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

Hotărârea Guvernului nr. 331/1991 privind funcţionarea Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, nepublicată, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare şi preluarea activităţii de către o direcţie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

Direcţie în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

18

3.

Ministerul Afacerilor Externe

Institutul Diplomatic Român Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

Hotărârea Guvernului nr. 880/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Diplomatic Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 17 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Institutul Diplomatic Român Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe

24

4.

Ministerul Administraţiei şi Internelor

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

Hotărârea Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 3 aprilie 2007

Reducere de posturi

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor

100

Page 98: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

5.

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Anexa nr. 2 lit. B.II.1 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, cu modificările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 11 februarie 2009

Reducere de posturi

Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

10 (aparatul central) 65

(oficii)

6.

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Hotărârea Guvernului nr. 892/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Român pentru Promovarea Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 18 iunie 2004

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin fuziune cu Agenţia Română pentru Investiţii Străine şi constituirea unei noi persoane juridice Schimbarea regimului de finanţare

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

70

7. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social - ACPART Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.357/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Calificările din Învăţământul

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social - ACPART Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul

6

Page 99: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social - ACPART, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 noiembrie 2005

Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

8.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 855/1998 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 decembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

10

9.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 76/2005 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 februarie 2005, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

8

10. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 3 februarie 2009

Desfiinţare prin comasare prin fuziune cu Agenţia de Credite pentru Studenţii din Instituţiile de Învăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate şi înfiinţarea

Agenţia de Credite şi Burse de Studii Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

1

Page 100: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Agenţiei de Credite şi Burse de Studii

11.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 1.609/2008 privind înfiinţarea Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare prin reorganizarea Oficiului pentru Administrare şi Operare al Infrastructurii de Comunicaţii de Date "Roedunet", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

5

12.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Institutul Limbii Române Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 34/1999 privind înfiinţarea Institutului Limbii Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 27 ianuarie 1999, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Institutul Limbii Române Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării 1

13. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 604/2001 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 9 iulie 2001, cu modificările şi

Desfiinţarea Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar

Direcţie generală în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

6

Page 101: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

completările ulterioare

14.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 231/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007

Desfiinţare şi preluarea activităţii de curriculum şi a celei pentru manuale de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Activitatea de evaluare este preluată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

47 (reducere totală de personal)

15.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Comisia Naţională a României pentru UNESCO Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 624/1995 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 august 1995

Reducere de posturi

Comisia Naţională a României pentru UNESCO Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

1

16. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar Finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 1.239/1996 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 25 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare Notă: Potrivit acestei hotărâri a Guvernului, Federaţia este unitate autonomă cu personalitate juridică, care

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

1

Page 102: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

funcţionează pe lângă Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, însă potrivit pct. X de la lit. A din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Federaţia este trecută la unităţi în coordonarea sau în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

17.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Hotărârea Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 3 februarie 2009, cu modificările ulterioare (prin art. 142 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inspectoratele şcolare sunt în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării)

Reducere de posturi

Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

239

18. Ministerul Mediului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" - I.N.C.D.M. Constanţa Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul

Hotărârea Guvernului nr. 686/1999 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie şi preluarea activităţii de către Institutul Naţional

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul

107 (în total)

Page 103: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

"Grigore Antipa" - I.N.C.D.M. Constanţa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 6 septembrie 1999, cu modificările ulterioare Art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 pct. A lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului

Ministerului Mediului

19.

Ministerul Mediului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" - I.N.C.D.D.D. Tulcea Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

Hotărârea Guvernului nr. 409/1999 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare "Delta Dunării" - I.N.C.D.D.D. Tulcea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 4 iunie 1999, cu modificările ulterioare Art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 pct. A lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie şi preluarea activităţii de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

 

Page 104: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

20.

Ministerul Mediului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

Hotărârea Guvernului nr. 337/1999 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 18 mai 1999, cu modificările ulterioare Art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 pct. A lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, prin comasare prin absorbţie şi preluarea activităţii de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului

 

21.

Ministerul Economiei

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR Finanţată integral din venituri proprii

Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

135

22. Ministerul Economiei

Biroul Român de Metrologie Legală - BRML Finanţat integral din venituri proprii

Hotărârea Guvernului nr. 193/2002 privind organizarea şi funcţionarea

Reducere de posturi

Biroul Român de Metrologie Legală - BRML Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul

195

Page 105: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Biroului Român de Metrologie Legală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare

de stat, prin bugetul Ministerului Economiei

23.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 23 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie cu Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

143

24.

Ministerul Sănătăţii

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

304

25. Ministerul Sănătăţii

Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti Finanţat integral din venituri proprii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti O parte din activitatea Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti se preia de către

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti Persoană juridică în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii Finanţată integral din

30

Page 106: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Ministerul Sănătăţii, iar o altă parte de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, nou-înfiinţat

venituri proprii

26.

Ministerul Sănătăţii

Centrul Naţional de Sănătate Mintală Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi şi reorganizare, ca urmare a preluării atribuţiilor de consiliere medicală în domeniul consumului de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române

Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

5

27.

Ministerul Sănătăţii

Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu entităţile de la poz. 28-32 şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

8

28.

Ministerul Sănătăţii

Institutul de Sănătate Publică Iaşi, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu entităţile de la poz. 27, 29-32, şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

15

29. Ministerul Sănătăţii

Institutul de Sănătate Publică "Prof. dr. Iuliu Moldovan" Cluj-

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind

Comasare prin fuziune cu entităţile de la

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului

8

Page 107: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Napoca, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

poz. 27, 28 şi 30-32 şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

30.

Ministerul Sănătăţii

Institutul de Sănătate Publică "Prof. dr. Leonida Georgescu" Timişoara, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu entităţile de la poz. 27-29, 31 şi 32 şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

12,5

31.

Ministerul Sănătăţii

Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu entităţile de la poz. 27-30 şi 32 şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

6,5

32.

Ministerul Sănătăţii

Centrul de Sănătate Publică Sibiu, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Comasare prin fuziune cu entităţile de la poz. 27-31 şi constituirea unei noi persoane juridice, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

0

Page 108: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

33.

Ministerul Sănătăţii

Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, din subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii

22

34.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Hotărârea Guvernului nr. 1.223/1996 privind reorganizarea activităţii de coordonare şi dezvoltare a patrimoniului genetic naţional din zootehnie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 27 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare

Preia Autoritatea Hipică Naţională

Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

35.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava Finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Hotărârea Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 21 ianuarie 2009

Desfiinţare şi preluare a activităţii de către Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor

Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

36. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului

Hotărârea Guvernului nr. 1.564/2003 privind înfiinţarea laboratoarelor publice pentru controlul calităţii şi igienei vinului, publicată în

Preia atribuţiile Laboratorului Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Blaj şi Laboratorului Regional pentru Controlul Calităţii

Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor

0

Page 109: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare

şi Igienei Vinului Odobeşti

şi Dezvoltării Rurale

37.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Laboratorul Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Blaj Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Hotărârea Guvernului nr. 1.564/2003 privind înfiinţarea laboratoarelor publice pentru controlul calităţii şi igienei vinului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare prin preluarea atribuţiilor de către Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească

Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

38.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Laboratorul Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Odobeşti Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Hotărârea Guvernului nr. 1.564/2003 privind înfiinţarea laboratoarelor publice pentru controlul calităţii şi igienei vinului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare prin preluarea atribuţiilor de către Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească

Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

0

39.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Hotărârea Guvernului nr. 68/2005 privind înfiinţarea Centrului de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie cu Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii

Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

6

Page 110: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

40.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Hotărârea Guvernului nr. 67/2005 privind înfiinţarea Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 7 februarie 2005, cu modificările ulterioare

Preia Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene

Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

0

41.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Finanţat din venituri proprii

Hotărârea Guvernului nr. 1.878/2005 privind înfiinţarea Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 17 ianuarie 2006

Preia Centrul European de Cultură din Sinaia şi Institutul de Memorie Culturală

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Finanţat din venituri proprii

9

42.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul European de Cultură din Sinaia Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Hotărârea Guvernului nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 21 ianuarie 2009, cu modificările ulterioare

Desfiinţare, ca urmare a comasării prin absorbţie cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Schimbarea regimului de finanţare

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Finanţat din venituri proprii

8

43.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Hotărârea Guvernului nr. 902/2005 privind înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 19 august 2005

Reducere de posturi Schimbarea regimului de finanţare

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

3,5

Page 111: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

44.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 656/2003 privind înfiinţarea Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 13 iunie 2003, cu modificările ulterioare

Desfiinţare, cu preluarea activităţii de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din subordinea Secretariatului General al Guvernului

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în subordinea Guvernului şi coordonarea primului - ministru Finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului

9

45.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul Cultural "Sala Palatului" Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2006 privind înfiinţarea Centrului Cultural "Sala Palatului", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare

Reducere de posturi

Centrul pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului" Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

10

46. Ministerul Centrul Naţional al Hotărârea Reducere de Centrul Naţional al 13

Page 112: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Cinematografiei Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Guvernului nr. 1.064/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Centrului Naţional al Cinematografiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 12 octombrie 2005

posturi Cinematografiei Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

47.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Hotărârea Guvernului nr. 1.123/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 28 iulie 2004, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti Finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

2

48.

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Administraţia Fondului Cultural Naţional Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Hotărârea Guvernului nr. 802/2005 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 3 august 2005, cu modificările ulterioare

Reducere de posturi

Administraţia Fondului Cultural Naţional Finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

6

49.

Ministerul Tineretului şi Sportului

Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor Finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului

Art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 1.721/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2009, cu completările ulterioare

Reducere de posturi

Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului

3

Page 113: OUG.57-2007.Arii naturale protejate

50.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Aeroclubul României Finanţat integral de la bugetul de stat

Hotărârea Guvernului nr. 567/1991 privind organizarea şi funcţionarea Aeroclubului României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 15 decembrie 1995, cu modificările ulterioare

Schimbarea regimului de finanţare

Aeroclubul României Finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

0

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 761 din data de 9 noiembrie 2009