Organele de simt ale mamiferelor

Prof. coordinator: Dumitru Florica Elev: Radu Ionut Alexandru Clasa: a X-a G

1

1.Ochiul

Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaţia se transmite prin nervul optic, chiasmă, tractele optice în anumite zone ale lobului occipital al scoarţei creierului, unde se formează acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate aceste organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual.Posesia a doi ochi ne permite să facem vederea noastră stereoscopică (adică să formăm imaginea tridimensională). Partea dreaptă a retinei a fiecărui ochi transmite prin nervul optic "partea dreaptă" a imaginii în partea dreaptă a creierului, analogic funcţionează şi partea stângă a retinei. După care două părţi ale imaginii – dreapta şi stânga – sunt unite de creier.Astfel că fiecare ochi percepe tabloul "său", în cazul dereglării mişcării în comun a ochiului drept şi a celui stâng poate fi dereglată vederea binoculară. Cu alte cuvinte vi se va dubla imaginea sau veţi vedea în acelaşi timp două tablouri complet diferite.

Construcţia ochiuluiOchiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principală este de a "transmite" imaginea corectă nervului optic.Funcţiile principale ale ochiului:

sistemul optic, care proiectează imaginea; sistemul de primire şi "codare" a informaţiei primite pentru creier; sistemul de "deservire" a asigurării necesităţii vitale.

Corneea este o membrană transparentă care acoperă partea anterioară a ochiului. Ea nu are vase sangvine, însă posedă o putere mare de refracţie. Intră în sistemul optic al ochiului. Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparentă a ochiului – sclera.Camera anterioare a ochiului reprezintă un spaţiu între cornee şi iris. Aceasta este umplută cu lichid intraocular.Irisul reprezintă după formă un cerc cu o gaură în mijloc (pupila). Irisul este constituit din muşchi, datorită cărora mărimea pupilei se schimbă. Ea intră în sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochişor (daca este de culoare albastră – înseamnă că sunt puţine celule de pigment, iar dacă sunt căprui – atunci sunt multe). Efectuează aceeaşi funcţie ca şi diafragma în aparatul de fotografiat, reglează fluxul de lumină.Pupila reprezintă o gaură în iris. Mărimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminării. Cu cât este mai multă lumină cu atât pupila este mai mică.

2

Cristalinul este o "lentilă naturală" a ochiului. Este transparent, elastic – poate să-şi schimbe forma, aproape instantaneu "reglând focalizarea", datorită căruia omul vede bine atât aproape cât şi departe. Este amplasat în capsulă şi se menţine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la fel ca şi corneea, intră în sistemul optic al ochiului.Corpul vitros este o substanţă transparentă gelatinoasă, amplasată în partea posterioară a ochiului. Corpul vitros menţine forma globului ocular, participă la schimbul de substanţe intraocular. Intră în sistemul optic al ochiului.Retina este constituită din fotoreceptori (aceştia sunt sensibili la lumină) şi celule nervoase. Celulele-receptori amplasaţi în retină se împart în două tipuri: conuri şi baghete. În aceste celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) în energie electrică a ţesutului nervos, adică reacţia fotochimică.Baghetele posedă o fotosensibilitate înaltă şi ne permit să vedem la lumină proastă, de asemeni ele sunt responsabile pentru vederea periferică. Conurile dimpotrivă, necesită multă lumină pentru activitatea sa, însă tocmai acestea ne permit să observăm detaliile mici (sunt responsabile pentru vederea centrală), oferă posibilitatea de a diferenţia culorile. Aglomerările cele mai mari ale conurilor se află în gropiţa centrală (maculă), răspunzătoare pentru cea mai înaltă acuitate a vederii. Retina aderează pe membrana vasculară, însă nu uniform pe toată suprafaţa. Anume în aceste porţiuni are tendinţa să se secţioneze în cazul diferitor afecţiuni ale retinei.Sclera este o membrană exterioară netransparentă a globului ocular, care trece în partea anterioară a globului ocular în cornee transparentă. 6 muşchi oculomotori se fixează de scler. În ea se găsesc o cantitate mică terminaţii nervoase şi capilare.Membrana vasculară – acoperă secţiunea posterioară a sclerei de care aderă retina, cu care este strâns legată. Membrana vasculară este responsabilă pentru alimentaţia sangvină a structurilor intraoculare. În cazul afecţiunilor retinei membrana vasculară deseori este implicată în procesul patologic. În membrana vasculară nu sunt terminaţii nervoase, de aceea în cazul afecţiunii acesteia nu apar dureri, care semnalează de obicei anumite neregularităţi.Nervul optic – cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaţiile nervoase sunt transmise creierului.

Structura corneeiCunoaşterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor să înţeleagă cum are loc corecţia cu laser-eximer şi de ce ea decurge anume astfel, şi celor care vor suporta o intervenţie chirurgicală la cornee.

Stratul epiteliului - este suprafaţa de protecţie a stratului, în cazul lezării se restabileşte. Deoarece cornee este un strat fără capilare, pentru "livrarea oxigenului" răspunde epiteliul, care îl extrage din membrana lacrimală, care acoperă suprafaţa ochiului. Epiteliul de asemeni reglează intrarea lichidului în interiorul ochiului.Membrana lui Bowman – este amplasată imediat sub epiteliu, este responsabilă pentru protecţie şi participă la alimentarea corneei. În cazul lezării nu poate fi restabilită.

Stroma – partea cai mai voluminoasă a corneei. Partea principală a acesteia – fibre de colagen, amplasate în straturi orizontale. De asemeni conţine celule care sunt responsabile pentru restabilire.Membrana Descemetov – desparte stroma de endoteliu. Posedă o elasticitate sporită, este rezistentă în cazul lezărilor.Endoteliul – este responsabil pentru transparenţa corneei şi participă la alimentarea acesteia. Se restabileşte foarte greu. Execută o funcţie foarte importantă a "sondei active", care este responsabilă

3

pentru faptul ca surplusul de lichid să nu se adună în cornee (de altfel va avea loc edemaţierea). Astfel endoteliul menţine transparenţa corneei.Cantitatea celulelor endoteliale scade în timpul vieţii de la 3500 celule pe mm2 la naştere până la 1500-2000 celule pe mm2 la vârsta înaintată. Scăderea desnităţii acestor celule poate fi cauzată de diverse afecţiuni, traume, intervenţii chirurgicale, etc. În cazul densităţii mai mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaţiată şi îşi pierde transparenţa. Al şaselea strat al corneei deseori este numit membrană lacrimală de pe suprafaţa epiteliului, care de asemeni are un rol important în paticularităţile optice ale ochiului.

2.Urechea

Urechea - dreapta si stinga - organ simetric, permite analizarea sunetelor din mediul înconjurator, orientarea si localizarea spatiala a sursei sonore. Totodata, permite organismului sa controleze echilibrul corpului atât în repaus (echilibrul static), cât si în miscare (echilibrul dinamic).

Structura urechii. Ca structura, urechea externa este formata din pavilionul auricular si conductul auditiv extern; urechea medie este formata din casuta timpanului, ce contine lantul osisoarelor auditive: ciocanul, nicovala, osul lenticular si scarita, careia îi sînt anexate trompa Eustachio ce o leaga de faringe si sistemul de cavitati aeriene mastoidiene; urechea interna formata din cavitati osoase (labirintul osos) tapetate la interior de tesuturi moi (labirintul membranos), in care se gasesc organele senzoriale (analizorii periferici) ale auzului si echilibrului. Partea anterioara a labirintului, de forma unei cochilii de melc poarta numele de cohlee si este sediul organului de analiza si codificare a semnalului sonor, partea posterioara a acestuia formata din doua vezicule utricula si sacula, carora le sînt anexate cele trei canale semicirculare (orizontal, vertical si posterior) contribuie la mentinerea echilibrului. Casuta timpanica este separata la exterior de conductul auditiv extern prin membrana timpanica, iar înauntru de urechea interna, cu care comunica prin fereastra ovala, acoperita de talpa scaritei si fereastra rotunda (sau timpanica), acoperita de o membrana fibroasa ce corespunde portiunii numita rampa timpanica din cohlee.

Functia urechii.Functia auditiva de analizare a sunetelor din mediul extern si realizarea senzatiei sonore are ca organ de integrare scoarta cerebrala (lobul temporal). Analiza frecventei si intensitatii sunetelor, codificarea acestora si transformarea lor în impuls nervos se face la periferie în cohlee (în

4

organul Corti, portiune a labirintului membranos, în care se afla lichidul numit endolimfa). Transmiterea influxului nervos catre scoarta temporala, se face prin nervul auditiv si caile centrale auditive.

Urechea externa conduce sunetul catre timpan si urechea medie. Vibratia timpanului provocata de unda sonora se transmite prin lantul osicular, la platina (talpa) scaritei, care este înfundata în labirint; vibratia sonora da astfel nastere unei variatii de presiune exercitata asupra perilimfei (lichidul care ocupa urechea interna, cu exceptia canalului cohlear, unde se afla endolimfa). Aceasta unda de presiune se transmite endolimfei si în organul Corti sînt excitate celulele senzoriale auditive (celule ciliate interne si externe) care transforma energia fizica a undei de presiune sonora în impuls nervos, ce este transmis pe caile nervului auditiv prin relee succesive ale celulelor nervoase pâna la scoarta temporala (zona auditiva), în urechea interna exista o dispozitie spatiala a celulelor specializate pentru perceperea frecventelor sonore (cele acute spre baza cohleei, cele grave spre vârfui acesteia), o dispozitie spatiala similara fiind si la polul cortical de integrare a impulsurilor nervoase auditive în senzatie auditiva.

Deoarece la trecerea sunetului din mediul aerian exterior în cel lichidian al urechii interne, acesta sufera o pierdere de intensitate remarcabila urechea medie, prin sistemul timpan-lant osicular si raportul suprafata timpan suprafata platinei scaritei (asa zisul raport hidraulic) compenseaza aceasta pierdere, amplificând forta undei sonore care patrunde în urechea interna, functia sa fiind de transformator în energie.

Labirintul posterior participa la functia de mentinere a echilibrului corpului, excitantul fiind deplasarea lineara pentru receptorii celulelor senzoriale de utricula si sacula si miscarea de rotatie (acceleratia unghiului) pentru celulele senzoriale din crestele ampulare ale canalelor semicirculare membranoase.

Conexiunile complexe ale receptorilor periferici labirintici prin intermediul nucleilor vestibulari cu cerebelul, nucleii motori ai globului ocular, nucleii motori ai maduvei spinarii permit influentarea pe cale reflexa a tonusului musculaturii corpului atât în mentinerea pozitiei (tonusul postural), cit si în miscare. Orice asimetrie în functionarea celor doua labirinte va duce la diferente de tonus muscular dreapta-stînga, cu aparitia ametelilor, vertijului de tip labirintic periferic (senzatia învârtirii obiectelor sau a bolnavului), a tulburarilor de echilibru static (de postura) si dinamic (In miscare), bolnavul având tendinta de a cadea spre partea labirintului deficitar din punct de vedere functional.

Legaturile centrilor nervosi vestibulari din trunchiul cerebral cu nucleul nervului pneumogastric (n. vag) explica fenomenele vegetative importante întâlnite în afectiunile labirintice: greata, varsaturi, paloare, transpiratii, stare de rau.

3.Limba

Limba este un organ musculo-membranos, de forma conica, foarte mobil, care participa la alcatuirea peretelui inferior al cavitatii bucale. Limba este organul gustului. Ea are si un rol digestiv foarte important, participand la masticatie si deglutitie, iar la noul-nascut la sugere. Limba mai are si rol fonator, in articularea consoanelor linguale.

Conformatia exterioara:Limba nu poate fi vazuta in intregime chiar daca gura este larg deschisa. Ea e formata din doua segmente: corpul si radacina. Separatia dintre corp si radacina o face un sant in forma de V, numit santul terminal, situat la cativa milimetri inapoia V-ului lingual. El prezinta la varful lui o depresiune numita gaura oarba. Radacina limbii este portiunea dinapoia santului terminal. Ea e situata in faringe, de unde si numele de segment faringian.Corpul limbii este portiunea situata inaintea santului terminal.

5

Aceasta portiune se gaseste in cavitatea bucala si de aceea e numit segmentul bucal.Corpul limbii prezinta doua fete (fata dorsala sau superioara si fata inferioara), doua margini, un varf si o baza.

Structura limbii:Limba are un schelet osteo- fibros, un continut muscular si o membrana invelitoare; este lipsita de submucoasa. Scheletul osteo- fibros este format din osul hioid si din doua formatiuni fibroase: membrana hioglosiana si septul lingual. Muschii limbii se impletesc intre ei intr-un mod extrem de complicat....

4.Pielea

Pielea, sau tegumentul, este mai mult decat un invelis. al corpurilor noastre. Este un organ activ si elastic, rezistent la umiditate si caldura si care ne protejeaza de radiatiile daunatoare din lumina solara. Este destul de rezistenta pentru a avea o actiune protectoare impotriva agresiunilor si totusi, destul de supla pentru a permite miscarile. Ea conserva caldura sau raceste corpul in functie de necesitati, astfel menjinandu-se o temperatura interna constants.

Structura pielii

6

Pielea este constituita din doua componente principale. Partea externa -epidermul - este formata din mai multe straturi celulare, cel intern profund fiind numit strat generator. In acest strat, celulele se divid constant si se deplaseaza catre suprafata, unde se aplatizeaza si sunt transformate intr-un material numit cheratina fiind eliminate in final prin descuamare. Timpul in care o celula din stratul profund ajunge la suprafafa este de trei-patru saptamani.

Acest strat protectiv extern este ferm atasat de un strat subiacent denumit derm. Papilele dermice patrund in epiderm si aspectul valurit al jonctiunii dintre cele doua straturi ale pielii da nastere crestelor papilare, care sunt mai proeminente la varfiil degetelor si determina aparitia amprentelor digitale. Dermul este format din fibre de colagen si elastina. In interiorul dermului se afla glandele sudoripare, sebacee si apocrine, foliculii pilosi, vasele sanguine si nervii. Nervii penetreaza epidermul dar vasele sanguine raman in derm. Parul si ductele glandulare trec prin epiderm pana la suprafata.

Fiecare glanda sudoripara este formata dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care se deschid in ductul sudoripar, deschizandu-se la suprafata pielii. Secretia glandelor sudoripare este controlata de sistemul nervos ; este stimulate de emotii, stres sau de necesitati calorice.Glandele sebacee se deschid in foliculii pilosi §i sunt constitute din celule epiteliale specializate, care produc sebumul, o secrete uleioasa. Sunt foarte numeroase pe cap, fata, piept si spate. Ele au functia de a lubrifia parul si tegumentul §i sunt controlate de hormonii sexuali.

Glandele apocrine se dezvolta la pubertate si sunt prezente la nivelul axilelor, sanilor si Ianga organele genitale. Ele au un miros specific si sunt o caracteristica sexuala. Cand incep sa se dezvolte, secrete un produs cu o densitate asemanatoare laptelui. Exista o retea fina de terminatii nervoase in ambele straturi ale pielii, care sunt mai numeroase in mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de caldura si atingere la fel ca si cei de rece, mancarime si durere, care pot initia reflexe de protectie.

Culoarea pielii

Culoarea pielii se datoreaza pigmentului negru denumit melanina. Melanina se gSse§te, de asemenea. in pSr §i in iris. Ea este formata in celulele denumite melanocite, situate in stratul bazal al

7

tegumentului.

Indiferent de tipul rasial, acelasi numar de melanocite este intalnit in pielea fiecarei fiintei umane. Cantitatea de melanina produsa de aceste celule prezinta man variatii. La rasa neagrS, melanocitele sunt mai rnari si produc mai mult pigment. Funcfia melaninei este de a proteja pielea faja de radiafia solarS; cu cat pielea are o culoare mai inchisa", cu atat sunt mai pu^in probabile arsurile datorate radiatiei solare.

Procesele chimice complexe ale organismului ce convertesc aminoacidul, tirozina, in melanina au loc la periferia melanocitului. Odata format, pigmentul se deplaseaza spre centrul celulei pentru a acoperi §i proteja astfel nucleul celular. Expunerea la lumina ultravioleta, fie prin surse artificiale, fie prin radiafia solara, stimuleaza producerea de melanina prin-tr-un proces fiziologic de bronzare. Are loc fonnarea melaninei, celulele se maresc si culoarea pielii devine mai inchisa. Raspunsul este variabil de la individ la individ, dar toate persoanele, in afara de albino§i, de\in mai pigmentate urmare acestei expuneri prelungite la lumina so-lara. Al^i factori care contribuie la colora|ia pielii sunt sangele din vasele sanguine tegumentare si colora|ia galbenS naturala a {esutului. Coloratia pielii poate fi modificata ca urmare a unei stari particulare a nuan^ei sangelui din vasele pielii. Astfel devenim "palizi" in conditii de frica, cand vasele mici se inchid, "ro§ii sau pletorici" la manie datorita cre§terii fluxului sanguin §i cianotici , "albagitri" la frig, cand mare parte din oxigenul din sange este transportat spre {esuturi pe masura ce fluxul sanguin scade.

5.Mucoasa olfactivaSegmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de celulele olfactive din mucoasa olfactiva.Asa cum s-a mai aratat,mucoasa olfactiva are o suprafata de circa 2-3 cm²,acoperind lama ciuruita a etmoidului,fata mediala a cornetului nazal superior si o mica parte din septul nazal(partea superioara).Ea este alcatuita din epiteliu olfactiv si din corion.Epiteliul,la randul lui,este format din trei tipuri de celule asezate pe doua straturi: olfactive,de sustinere si bazale.Celulele olfactive sunt neuroni bipolari senzitivi.Ele reprezinta primul neuron senzitiv al analizatorului olfactiv.Dendritele lor sunt asezate la polul apical si depasesc celulele de sustinere,terminandu-se printr-o umflatura numita buton olfactiv.Din acest buton pleaca 6-8 cili olfactivi care au rolul de a receptiona excitattile olfactive.Axonii pornesc de la polul bazal,patrund in corion,unde intra in constructia filetelor nervului olfactiv.Acesta traverseaza gaurile lamei ciuruite ale etmoidului si ajung la bulbul olfactiv,unde fac sinapsa cu dendritele celulelor mitrale.Celulele de sustinere sunt celule epiteliale de forma prismatica.Ele au microcili la polul apical.Pe langa rolul de ustinere,aceste celule mai indeplinesc si un rol trofic.Celulele bazale sunt asezate pe o membrana bazala foarte subtire,care desparte epiteliul olfactiv de corion.Ele au rolul de a inlocui sau de a regenera epiteliul.Corionul este format din tesut conjunctiv in care se gasesc capilare sanguine, capilare limfatice si fibre nervoase amielinice.Tot in corion se mai gasesc glande tubuloacinoase de tip seros, care se deschid la suprafata epiteliului senzorial si al caror produs de secretie umezeste in permanenta mucoasa olfactiva.Segmentul intermediar sau calea de conducere(calea olfactiva) este alcatuita din axonii celulelor olfactive care formeaza narvii olfactivi si din axonii celulelor mitrale care alcatuiesc tracturile olfactive.Celula olfactiva reprezinta primul neuron senzitiv(protoneuronul),iar celula mitrala,cel de-al doilea neuron senzitiv(deutoneuronul).Axonul unei celule olfactive,dupa ce a traversat lama ciuruita a etmoidului si a patruns in bulbul olfactiv,face sinapsa cu dendritele mai multor celule mitrale.Axonii care alcatuiesc tracturile olfactive ajung la centrii primari si secundari de integrare a mirosului fara a face releu in talamus.Segmentul central sau de perceptie este alcatuit din centrii primari si centrii secundari.Centrii primari sunt reprezentati de trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara si girul subcalos.Centrii secundari sunt reprezentati de girul hipocampului si nucleul amigdalian situat in profunzimea santului lateral al emisferelor cerebrale.Intre centrii primari si centrii secundari exista numeroase conexiuni.De asemenea,intre centrii secundari,hipotalamus si trunchiul cerebral exista conexiuni care participa la formarea arcurilor reflexe legate de miros.

8

Rolul fiziologic al anlizatorului olfactiv comporta trei aspecte principale:prevenirea patrunderii in corp,pe calea aerului,a substantelor vatamatoare; aprecierea calitatii substantelor alimentare si declansarea secretiilor digestive.

9