Nesomnul Deodată Vis Cubist Formă Finală (2)

7/23/2019 Nesomnul Deodată Vis Cubist Formă Finală (2)

http://slidepdf.com/reader/full/nesomnul-deodata-vis-cubist-forma-finala-2 1/169

Nesomnul deodată

-Vis cubist -

Carmen Popescu



Lector: Anne Marie Bejliu

Prefaţa: Stela Anghel

Coperta: Carmen Popescu



Întreb migdalul:

Ai iubit pe Dumnezeu?

El a înflorit.



4

Insurecţia spirituală este şansa existenţei

Carmen Popescu este o poetă autentică, atipică şipromiţătoare care spulberă mitul creatorului dornic de ascrie pentru a se cantona într-o existenţă biografică cepoartă cu sine o ireversibilă damnare. În lirismul poemelordin volumul „Nesomnul deodată. Vis cubist”, pare un Kafkasolitar, relevând nu doar teroarea punctului critic de

rezistenţă, ci şi frumuseţea tentantă a acestuia. Tristeţeaunei conştiinţe pluteşte între realitate şi imaginar, cautărevelaţia mântuirii de povara singurătăţii în nenumărateecouri lirice ce atrag atenţia prin modul în care poetamânuieşte simbolurile existente în materialitatea obiectelor, în cifre, gesturi, în forme religioase, profane sau cosmice. Expresivitatea discursurilor lirice este necondiţionată; ea se

adresează unor lectori cu o sensibilitate în măsură a oidentifica. În multe poezii este un spirit răzvrătit care evocă

batălii ale sufletului sau ale intelectului cu o asprime atonurilor pierdute în spectaculoase imagini. În acestecondiţii, scrie alert, cu un angajament existenţial, pradă uneioriginale alchimii existenţiale, dar şi lingvistice, adevărate

frenezii lexicale ce asigură corporalitate lirismului. Cunoaşterea poetică înseamnă neputinţa de a atinge îngeriimuţi (zilnic), apariţia fulgurantă a râsului stăpânit de aroma

durerii( în mine), încercarea de a înlocui lumea fenomenalăcu esenţele din „stele de bazalt”(neputinţa). Dincolo de aceste proiecţii apar aspiraţii spre Absolut, luptacu timpul ce aminteşte de vocea lui Labiş în luptă cu inerţia

(timp nebun), bucurii scurte şi simple care „îţi viziteazăviaţa”. Imposibilitatea cunoaşterii absolute nu alertează spiritulcare intuieşte direcţia predestinată (direcţie). În asemenea



5

momente imaginaţia poetei se lasă atrasă de sublimulculorilor, de zboruri invizibile în care apar trăiricontradictorii (vis cubist). Alteori, peisajul tradiţional sespiritualizează (via lacrima) şi se plasează în spaţiul

cuvintelor cu mantuire (semne).Timpul liric se metamorfozează în culoare ca într-o genezămistică (timp în culoare) cuprinsă de vibraţiile damnării(vibraţii). Pe tema damnării, Carmen Popescu revine ca unByron feminin ce rătăceşte nu pe tărâmul războinic, ci pe celal luptei cu durerea, cu patimi ce se ofilesc, cu datini ce-şierodează semnificaţiile sub puterea unor lumini ce aduc maimulte poveri şi mai puţine bucurii. Calea de salvarespirituală şi afectivă va fi Sinele, ca sete de nemărginireemanată în poemul-artă poetică, „Sinele infinit”. Ciclurile ce marchează poemele în proză (Stări, Cuvinte,Singurătate etc) sunt reuşite estetice, originale în formă şiconţinut. Deşi temele nu par senine, viziunea poetei este oiubire de înalt, visul absolut cuprins de „marea de nesomn”,de gestul prin care se pun sub lupă, certitudinile.

Concepţia autoarei se îndreaptă, indirect, împotrivaîncremenirii noastre în prejudecăţi conformiste, fiindcăinsurecţia spirituală este şansa existenţei, un mesaj cubist,finalmente optimist.

În acest fel, universul poetic impresionează prin discursurilirice de rezistenţă morală şi estetică.

Stela Anghel



6

Vis de vânzare

- Voci -

Ardem mocnit în noi, fără să ne amintim că nu suntem singuri.Uităm să ne bucurăm, uităm să bucurăm, doar un fum ridicăm

spre cer, plin de frustrări. Plângem, râdem mocnit, creăm ununivers interior, uneori curat, alteori încastrat în reguli in

care ne pierdem vocile interioare. Ploaia de voci exterioare

este mult prea sonoră şi le absoarbe şi pe ale noastre. Zburăm prin ele în toate colţurile necunoaşterii, bătând la uşi blocate,

suferind în neputinţă. Umbre peste ape, levităm în deşertul eului, hrănindu-l cu

timpul aşteptărilor. Ascunşi, ermetici, suntem doar zburători prin vieţi.



7

cine sunt

nu sunt Doamne om din lume

ci sunt Doamne fir din tinezbor pe aripă de vultur

vis tristeţii orfeline

nu sunt Doamne steaua vieţii nici pământul sub şenile

apă sunt pe fund de ciuturi orizont prins în privire

arde-mi Doamne trupu-n vânturi nu-l lăsa după zăbrele

dă-i parfumul din săruturi fă-mă ceaţa dintre gene



8

o alta

nu în iluzii vreau să mă rescriu

şi nici în adevăr care mă doare ci vreau s-adorm orgoliul timpuriu

sub mantii de lumină şi candoare

nu ştiu să duc poveri ascunse-n spate

şi nici cuvântul să-l supun la chinuri

ci vreau pe fruntea mea seninătate

cu gândul nepătat să trec prin ziduri

nu vreau să îmi acopăr libertatea

sau să-ngrădesc iubirea între schisme

în trupul cruce vreau perenitatea

unor trăiri care-au miros de izme

nu în iluzii vreau să mă rescriu

şi nici în suflet nu mai vreau ocară vreau să adun pe cerul azuriu

toţi fluturii pe cale să dispară



9

cai pe pereţi

deschid uşa spre lume

un plăcut expozeu

alerg nopţi parc-aş spunecine-am fost ce sunt eu

supurez flori de ambră

şi mă pierd în blestem

dau plăcerilor forţă

le brodez pe-un totem

sorb un ceai în tăcere

râd arome pe drum

trecători plini de gânduri plimbă viaţa în fum

aşteptări curg pe-asfalt

se lovesc în ciulini

şoapte strigă-n urechinu ai timp sa te miri

închid uşa tăcut nu mai prind dimineţi luna doarme pe plită

iar văd cai pe pereţi



10

vrei să mă cunoşti

nu-s visul de vânzare din barul nimănui nici vis la întâmplare umblând pe străzi hai-hui

sunt visul de lumină un abur într-o luncă frenetica iubire ascunsă într-o nucă

sunt vocea fără sunet care în stânci loveşte

sunt mugur ce pocneşte când vieţi rostogoleşte

sunt pasul înainte tocit între iluzii şi fremătare-adâncă din spuma cu aluzii

prin mine se răstoarnă poveştile-n cuvinte

în rotunjimi învălui virtuţile din minte

şi ochilor dezvălui trăirea prin tablouri când inima tuşeşte pitită după nouri

primeşte-mă în viaţă şi gustă-mi nemurirea

în tonuri pastelate îţi voi picta trăirea

te voi lua pe aripi te voi plimba pe dată în lumea de fantasme cu suflete brodată

nu-s visul de vânzare din barul nimănui nici vis la întâmplare umblând pe străzi hai-hui

sunt visul dintr-o carte pe care-am scris-o-ncet

cu sângele în clocot în zbor prin alfabet



11

adevărul paşilor mei

înham la căruţăviaţa

cândva făcem popasuri scurte

ca să umplu căruţa

cu orgolii cu remuşcări lacrimi reprimări minciună

puţin adevăr

de ce puţin

totul este adevărul paşilor mei

acum

viaţa trage din greu

nu-i mai trebuie

nici hrană nici odihnă

vrea să îmi fie de folos

cât mai mult

dacă se va odihni simte

că va fi ultimul popas



12

clovn

Doamne

mi-ai potrivit paşii cu litera

mi-ai pus sceptrul în mână prea greu pentru mine

somnul oaselor e dulce

mult prea dulce

zgomotul infernului ofileşte simţurile

valenţele se vaporizează

inima rămâne aşezată

în cuiul despuiat de esenţă

şi valurile mă izbesc

zicând că-i bine

deşertăciuni pierdute de trup

dincolo de suflet

sunt păcăleli în mişcările unui clovn

cu lumescul în gesturi rătăcitor prin minte în decadenţă



13

tristeţe

nici vântul nu vrea să urle în mine

nici valul nu vrea să geamă dement nici strigăt de vultur în zboru-i ascet

nu vrea monopol peste tristele-mi zile

nici rânjet de fiară nu vrea în deşert nici norul nu-şi scutură aripa-n mine

doar eu rătăcesc cu zâmbetu-mi mort

rupând calendarului veştede file



14

derivă

tristeţea mă pândeşte-n arc de timp

îşi lustruieşte colţii-n băi de alge

când adevărul spală un răstimp în unghi de dor durerea mă atrage

când vreau să-mi las o aripă în zbor

o mână îmi înfige vorba-n gât cuvinte plâng absurdul din fior

mă mulţumesc c-o lacrimă şi-atât

şi zile trec pierdute în surghiun

şi noaptea mă aruncă-n munţi de dor

din buruieni iubirea eu adun

din alge-aş vrea să fac un pat să mor



15

nopţi nedesfăcute

dac-am să mor pe dată mă caută-ntr-o stea

voi fi eternitatea ascunsă de o vrajă

din apa senectuţii voi sta tăcut -oi beaşi altă rătăcire o să mă facă strajă

dac-am să mor tu pururi mă caută în somn

voi fi o pâlpâire din vremile trecute

te-oi săruta în taină o dulce-al vieţii domn

ne-om regăsi în vânturi ca-n nopţi nedesfăcute

nu-i o filozofie să te transformi în stea

nici zâmbetul să-ţi piară în clipe neştiute

dacă percepi esenţa nici lumea nu e rea

doar rătăcită-n simţuri pe căi demult pierdute



16

zilnic

în zbor de vultur

suspin singurătăţi

un vultur iluzoriu

încerc să prind un capăt transpir

vreau să înot

speranţa e ucisă

respir adânc

continui drumul aspru

tresar în lumea tristă

pe cale

îngeri muţi

sunt singură la capăt vreau să-l ating

nu pot

mă-ntorc în viaţă

n-am şanse

doar şansa unei sorţi



17

în mine

mă doare

atâta frumos

el râde acuma în mine n-aş vrea

să îl număr în zile

aş vrea

să-l transform

în iubire

tu Doamne

ascultă-mă bine

în lumea

cea plină de ură

minuni Tu dezvolţi fără trudă

hai

leagă grotescul la gură

nu vreau

să arunc în noroi cuvinte

ce freamătă-n mine

Tu ia-le

şi umple dorinţa de zbor ascunde-le glasul

ce plânge de dor

şi fă-le nesomnul

odihnă

le-mprăştie şirul

prin Tine



18

hrăneşte-l pe om

cu iubire

să râdă

de-a pururea-n mine

mă ţine

o Doamne

în braţe

frumosul respiră-ntre gene

mă simt o păpuşă cu aţe

îşi mişcă destinul alene

Te simt Doamne în mine cum curgi

eşti sânge prin vine

eşti şoapta ce-aleargă prin zile

rămâi totdeauna

Iubire



19

neputinţă

nu ştiu să-mi picur gândul din stele de bazalt

nici fluturi să adun din ropotiri de nart

nu ştiu să-mi cânt amorul pe cruci unse cu mir

nici vântul să alunge

suspin după suspin

n-am cum să pun sechestru

pe sufletul dorit

pe strigăt pe sărut pe scrâşnet de copil

n-am timp să m-amăgesc

răstimpul e prea scurt

vreau să mă-ngân cu mierla topită-n al său cânt



20

timp nebun

timp nebun,

iar mă iau la trântă

cu tinece minte bolnavă te-a creat

să-mi încorsetezi viaţa

să-mi distrugi momente

de frumuseţe după care tânjesc

azi năluci prin mine

de ce-mi furi anii

lăsându-mă aripă-n două

vânt spulberat de ploi în deriva faptelor

de ce-mi furi

conturul

lucrului bine făcut

şi-l ascunziprintr-un spaţiu gol şi rece

de ce pleci

cu iubirea mea-ntre dinţi îmi perforezi inima

şi-mi scurgi trăirile

de ce o părăseşti fără vlagă

despuiată în viforul iernii

Doamne de ce-i permiţi acestui golan

să arunce-n neant cu bucăţi din noi

păpuşi uşor de demontat prin treceri perfide



21

să ne fure esenţa

să ne lipească-n materie

ca într-o plastilină

modelată uneori

de minţi bolnave

de ce nu-mi oferi viaţa de tihnă

şi-aici ca-n existenţa după existenţă

fără să-mi impui reguli

timp bolnav



22

lespede-n păinjini

desprinsă dintr-un munte de uitare

o lespede trezeşte-o viitură

reprimă într-o oarbă căutare trăirea-nchisă-n nasture la gură

frământ-un ţipătul adâncit în ape

e-un ochi întors dintre păienjenişuri neclarităţi încearcă să dezgroape

din vieţi suişuri dar şi coborâşuri

şi-aruncă trupu-n grabă la origini în rătăciri îşi plimbă nebunia

o biată piatră-ncinsă de păinjini îşi proiectează retro agonia



23

Paşi mici - Arunc un ochi...-

Şi astăzi voi trece puntea...Dar nu ca să inventez un mâine ci

să arunc un ochi într -un ieri. S e zice că nu trebuie să trăieşti întrecut. Dar trecut ul ţi-a conturat forma de azi. A şa că voi

trage cu ochiul la felul cum m-am proiectat în timp. Drumul a fost anevoios. Drept, cotit, cu bariere, suişuri, coborâşuri, pas

tremurat, ferm, tălpi murdare, spălate î n ape tumultoase, line.

Dezechilibre, multe salturi peste gropi, bucăţi de suflet rămase

prin bolovani, organe aruncate în coşul timpului...De aici

dorinţa de a şti mai mult, de a mă informa, de a mă cunoaşte,de a mă replămădi. Cu ochii deschişi, alteori oarbă, lăsată în

voia simţurilor, am pipăit oameni, locuri, fapte. U n tot care m-

a trezit pe mine în mine. M-au ajutat să uit că-mi este frică demine, de ei, de ele. Mi-am călcat sinele cu bocancii, am vrut să

mă doară, să simt până la strigăt pentru ca a doua oară să nurepet aceeaşi traumă. Dor, doare, de ce doare? De ce frică? Cu

cine am luptat? Cu mine? Cu himere? Le-am construit ca în

jocul copiilor soldaţi. N imeni nu a fost duşmanul meu. Au fost fantasmele mele din vis trecut. N orocul meu a fost că mi-am

dorit mai mult şi am încercat să cer să mi se deschidă ochiul. Zeci de ani a fost pre gătirea pentru bum-ul de acum. Ş i nu ştiu

tot, şi vreau mai mult. Știu sigur că o să fie şi mai bine pentrucă nu mă mulţumesc cu atât. Paşi mici, lumină intrată pe rând

doar atunci când sunt pregătită.



24

bucură-te

bucură-te de fiecare persoană

care îţi vizitează viaţa

de-i rea sau bună

ea are misiunea ei

oglinda în care te priveşti se multiplică

realizezi că mai ai de şlefuitîncă o bucăţică din tine

este pas ales de spirit

să poţi străluci

ia-o şi poart -o în suflet ca pe un obiect de preţ

dincolo de aparenţe

prin fiecare acceptareDumnezeu îţi mângâie încă o dată

taina



25

drum

bărbat sau femeieavem acelaşi drum

suntem morţi de când ne naştem

pavajul este necunoaşterea

firescul este un pas făcut cu ochiul închis

e boala trupului

în drumul spre descompunere

dacă încerci să deschizi ochiul brutal lumescul te sperie

în atâta orbire

nu te regăseşti şi te abandonezi

vizionarii îl deschid treptat mestecă feliile timpului cu pauze

el oricum lasă urme

ei cresc

cei care nu pot să ţină pasul cu metamorfozările rămân în urmă

la un moment dat sunt abandonaţi pentru că idealul trebuie atins

nimeni nu doreşte să facă de două ori acelaşi pas



26

pentru o singură lecţie

zilnic într-un nou început fiecare se rescrie pe o pagină albă

într-o balanscare îţi trasează evoluţia



27

punct şi de la capăt

am scris rime cu toptanul

destinaţii fără nume

am schimbat destinatarulprin cuvinte care-s glume

am pus peria pe masă

pieptănat -am vorba moartă

dintr-o vreme tumultoasă

şi v-am dat-o vouă toată

adevăruri rupte-n coate

merg în rând ca la paradă

din cuptoare ies răscoapte

în volume stau grămadă

mi-am desţelenit trecutul l-am băut din cana vieţii

mi l-am curăţat cu tocul alungând perdeaua ceţii

de-acum toate pot să plece

într-o lume oarecare

şirul vorbelor zevzece

or să meargă la culcare



28

vise

mi s-au virusat visele…

cântă de bucurie niciunul nu mai plânge

niciunul nu se gândeşte la moarte

au poftă să valseze să râdă

să se zbenguie

prin ploaia lacrimilor altor trăiri dar nu prin ploaia lor

bucurie continuă bucurie

parcă aş da copy paste

dar nu-i aşa

au spus shut down tristeţilor

vor să anime trupul

care şi-a dat block de nesomnde boala existenţială

visele şi trupul rescriu o love story

în care sufletul zâmbeşte

prin ochii înţelepciunii



29

da

tu aparţii trecutului

trecutuluidin alte vieţi trecutului- prezent

trecutului- viitor

totul devine istorie

şi trupul îşi plimbă în urmă

formele

sunt mărgele

înşirate

la gâtul existenţei

se rostogolesc

pe aţă

prin vieţi în desăvârşirea

unui suflet



30

De-a buşilea

- Încotro? - La ceas de taină, tristeţile dor. Strâng pe ascuns infinitul.

Extrag cu forcepsul adâncul. P icură lacrimi. Îmi udă grădinamoartă demult. N ici bulbul nu mai are sevă. A murit în

aşteptare. Amintiri năvălesc într -o luptă interioară. Cândv areuşisem să-i sting flacăra. Reapare. E i i se suprapune

prezentul. Mai puternic asaltul. Doar soarele îşi f ace de cap pe

cerul ca sticla. Să fie speranţa? S pr e ce să păşesc? Poate însingurătate. Şi cât am urât -o!



31

lumea de alb

e-atâta lumină în lumea de alb

măsor orizontul prin ochii de mâine

un val mă ascunde sub vălul lui dalb privesc fericirea ca drum spre-o minune

lumina strecoară fărâme din ea

îmi plimbă odihna pe lunci de-adevăr

prin spicul de iarbă tăcerea întreagă

îşi piaptănă vocea ascunsă-n umor

azi râd şi mă bucur de vis de splendori

sunt vie de-a-pururi şi-aştept anotimpul când pasul renaşte dezrobind un fior

prin care sărutul îmi mângâie chipul...



32

se-aprinde becul mamă


e luna pământeană

în ochiul meu de pruncă lumini în nopţi răstoarnă

străfunduri de-ntuneric

în sevă se strecoară

prin rădăcini din mine

cu timpul mă-mpresoară


m-aruncă-n începuturi enigme se răstoarnă

din pomi rămân doar buturi

priviri se pierd în taine

prin ochiul meu de humă

despic lumina minţii şi totul pare-o glumă

pe cerul plin de stele


copilul cerne visul

ei nu îl iau în seamă



33

în trecere

între spin şi zbor

arcul de timp lasă amprenta

unor începuturi fără chei

lumina creaţieistrecoară flacăra adevărurilor pure

extrase din adâncurile pământului sau din înaltul fără umbre

copilul se plimbă cu pasul liber

mutând privirea de jos în sus

să i se umple sufletul de iubire

se redescoperă în floare în stea în zbor

prin tihna interioară

din laptele mamei

hrăneşte adevărurile sacre negăsite în traumele minţii

se lasă liber

în Sinele care îi şopteşte evoluţia

el cu el în încercări

care îi maturizează universul

plouă cu îngeri în viziuni clare

dezrădăcinate din lumi amorfe

cioplite din piatra primului păcat

ascultă şi tace

doar pasul îi plimbă identitatea

printre stelele din el



34

prima ploaie...

copilul priveşte

prin ochii picurilor

eternitatea

ropotesc pe trupul plăpând

activează mâinile

se întind de parcă ar vrea

să-i cuprindă pe toţi într-un sărut

mimica gesturilor

se reflectă în cer

prin cristalinul

în care dansează infinitul

spirit matur

într-o osmoză totală

cu sufletul unui pruncse eliberează

prin perdeaua de stropi

interfaţă a două elemente

feedback de stări într-o primă ploaie

prin gestică perfectă



35

comunicare

când un bebeluş plânge

cere Tatălui clemenţă

pentru luptadin noua lui viaţă

când un copil se roagă

şopteşte bucuria

cu care jocul capătă culoare

neînţelegând

de ce adulţii nu o pot face

când un adolescent priveşte cerul îi vorbeşte

despre iubirea

partenerului

care i-a mângâiat trupul

în tihna a două suflete flori

când un adult a trimis sufletul la cer

prin rugăciune

şi-a întrebat Maestrul câte clipe mai sunt

ca discipolulsă ajungă la El pentru a-I pune la picioare

lumina

când Dumnezeu a primit atâta dragoste terestră

şi-a aruncat o clipă

privirea



36

ca să ungă trupurile

cu mirul eternităţii



37

adorm

în sublimul trezviei dintr-o lume

oarbă neputând s-o absoarbă

prinsă în lagărul din mine

dau forţă

acceptării de sine

clădită din Tine

iubirea-i desăvârşirea

unui eu

pierdut în lucrare

pe-o lungă cărare

bătută de ploi acolo în lumea din noi

m-accept fără voie

o corabie-a lui Noe

purtată pe val care curge spre-un mal

în trupul oval

cu o cruce-n destinalerg spre Divin

cu ochi de copil



38

zestre

îmi cad zilele

una câte una

le adun în lada de zestre

vreau să o las copiilor

e veche primită de la mama

mi-a lăsat strânsura ei ea a primit-o de la bunica

bunica de la străbunica... ce va face ultimul venit în familie

cu atâtea zile

nici măcar nu va avea timp

să le numere



39

haine

mă strâng hainele

cred că le-am îmbrăcat pe cele din adolescenţă

doream o zi veselă fără norme prejudecăţi ca în anii stratificaţi în vieţi ai libertinismului total

voiam să epatez prin culoare

dar ce pot face

adunături de tot felulnu-mi mai dau voie să-mi întorc trupul în timp

nici liniile trasate pe chip cu rigla nu-i mai spun oglinzii

că sunt ca în adosecenţă

ah, ştiu de ce nu mai încap în haine

mi-a crescut sufletul. nu-l simţi eşti şi tu acolo

cum să mai fiu la fel

când mi-am dorit toată viaţa să învăţ să accept şi să iubesc întreaga Creaţie

ea nu are cum să încapă

în strâmta mea îmbrăcăminte

de adolescentă



40

picioare cu opinci

din lumea presărată cu bordeie

veniră morţii-n şoapte să ne spuie

c-un tremur răsturnat între condeie rumoarea dintr-un timp strivit de cuie

din lut prin lut răsare o scânteie

lumina ne priveşte cu speranţă

picioare cu opinci sunt doar o cheie

azi par să nu mai aibă relevanţă

tot chin tot trecere tot nemurire

un du-te-vino între lecţii dure

lumini şi umbre într-o-nlănţuire

înalţă-n trepte spiritele pure

se scriu istorii din trecut pierdut

prin uşă timpul se strecoară-n taină

într-un bordei pământu-apasă mut pari dezbrăcat de viaţă ca de-o haină

nu ştii că visul se rescrie-n moarte

vrei să te-aduni dar nu eşti nicăieri de lumea cu lumină ne desparte

doar lutul modelat şi azi ca ieri



41

casa cu amintiri

la casa cu-amintiri păianjeni în pridvor

perdelele sunt rupte în strigătul de dor

icoane pe pereţi spun ruga pe tăcute cu chipuri prea cernite nu vor să mai asculte

în patu-n care clipa părea fără sfârşit s-a cuibărit destinul cu trup neregăsit fantome pe la praguri şoptesc poveşti din vieţi la mine-n bătătură cresc astăzi doar scaieţi

nici soba nu-ncălzeşte la fel ca altădată

nici fumul nu înalţă poveşti grăite-odată

pe prispa cu iluzii un putinei bătrân

îşi plânge nemurirea făr-a avea stăpân

grăbită închid uşa trecutul mă apasă

privesc firul de iarbă nu-i mână pe o coasă

să umple de lumină un colţ de bătătură străbunii mei sunt îngeri au strigăte în gură

plec capul în rutină mă copleşeşte dorul visez că voi fi înger şi pun pe timp zăvorul



42

Suflet

- Eternitate –

Nu te loga la trăiri mărunte! Ele pot contura o realitate de azi,

care mâine poate deveni o iluzie! Piaţa en gros a trupului estedeschisă doar atâta timp cât sufletul se bucură, atunci cândcumpără o fructă bună, căzută din mărul făgăduinţei. Când

viermele neîncrederii se cuibăreşte în fructele pomului crescutcu atâta trudă şi plăcere din înlănţuiri frenetice, fructele nu

mai au nicio valoare şi rămân în putrefacţie. Numai visulcăruia îi dai contur rămâne o realitate iluzorie dulce care

hrăneşte clipa încleiată în sublim. El te ajută să călătoreşti înlumi necercetate de realitate. El îţi teleportează gândul spre

înaltul pe care teluricul nu-l poate atinge niciodată. Îţimodelează paşii, îţi dă încrederea în forţele proprii,

redefinindu-te în timpuri şi spaţii nebănuite. El te facestăpânitorul universului dezintegrând temeri, frici, lumesc.

Te trimite în tine ca să deschizi uşile şi să laşi luminainterioară să se contopească cu cea universală. Numai aşa te

conectezi la iubirea infinită care topeşte gheţarii orgoliilor.Suntem spaţiu închis în spaţii care radiază energii în cercuri

concent rice demagnetizând creaţia. Nu rămâne împietrit! Jocurile se fac la scară spaţială nu între

două cărămizi care cad la primul cutremur. Joacă timpul însudoarea evoluţiei dar nu uita că el se hrăneşte cu trupul tău

până te anulează! Eternitatea îţi dă străl ucirea ochilor pe

care nu o poţi îmbrăţişa decât cu braţele iluziilor. Ea estesingura care are valoare la nivel macrocosmic. Este ZânaMorgana la care pământeanul speră dar pe care o neagă

pentru că nu o poate accesa.



43

în aritmii...elucubraţii

aritmii ale unui suflet

sunt transcrise dintr-o realitate

pe coala albă a unui început

din pietre de cristal

sună cornul făgăduinţei

se proiectează spectacolul pe muntele înnegurat de gânduri trimite spectatorul în nesupunere

lejeritatea elucubraţiilor

transpiră emoţii insolite

prin atingeri tandre ademenitoare

prefăcute de karmă din frumos în grotesc

atemporale voci aprind spaţiul

din adâncimea infinitului colorat de puterea minţii într-un crepuscul amăgitor

eul aşteaptă în tristeţea lui eliberarea unui suflet din traumele momentului

nesomnul adapă frustrările

în curând zborul va albi asprimea înălţării



44

sufletul

...este purtat în coarne de cerbi

aleargă dintr-un buzunar în altul

al unui fir întins...

smulg de sub zăpadă sâmburele de geraprins de-nvălmăşeala trăirilor pierdute

nu am nici timp nici forţă nici dragsă mai disperîn zone nenăscute de univers ştiute

cânt cu glas sfielnic o doină din trecut o cânt de-o veşnicie pe lungi poteci de muntecu vântul prins în stâncă cu glasul flori de lut

răsună în tăcere din alte lumi pierdute...



45

absorbţie

iar plouă. corpul meu nesătul se-mbibă mai tare cu apă.

nu mai încape în piele. lui nu-i prisosesc nici mări nici oceane înecate ca-n groapă...

inima schimbă măsura

o fură c-un strigăt un val ar vrea să o plimbe de-a dura

prin ochi adormit ca pe-o scoică la mal

ea strigă se zbate departe-i uscatul

e-o luptă cu apa. nu are conturîn mâini efemerul răstoarnă grotesculţipă-n iluzii. e un efort prematur

prin pori curg iar râuri. azi ochiul devine izvorşi inima biata încearcă, să pună pe timp un zăvor



46

în 3 peste suflet

din sufletul meu fântână arteziană

cheia deznoadă trei aţe

urcă la cer împreunate

apoi plouă cuvinte

pe lutul din ochiul sufletului tău

să-i înflorească visul



47

amân

caii aleargă pe ţărm

de albastru ultramarin

nechează fericiţi scutură coamele timpului aruncă în cochilii de dor

parfumul vârstei

lumină întuneric sus jos

adânc aproape

tu sufletul meu rătăcit în înălţimi de aripi cu pecetea execuţiei pe tâmple

germinezi sămânţa

în parfum de reavăn

eu amân şoaptadintr-un răsărit într-un apus

sau infinit



48

pot

atâta timp am uitat de mine

acum nu o mai fac

vreau pot mă transform

pentru că am învăţat asta

dacă tu

nu vrei să fii oglinda

în care să privesc realitatea

îmi voi cumpăra una

nu mă voi dezlipi de ea

şi zilnic voi repetacă sunt iubire

că pot înnoda şi deznoda crestele munţilor

sau pot să îmi pun singură pe masă

luna de pe cer

ştiu că în mine stă toată forţa preluată din spirit

Dumnezeu m-a creat dându-mi Lumina Lui

dacă El poate totul eu de ce n-aş încerca să ajut propriul Univers

să strălucească



49

un...

un roi de albine

prăvăleşte miere peste un lan de păpădie

la un colt de viaţă

stă un Om chircit de agresiunea unei mantii

îşi abandonează masca

aşteptă tihnit apusul

plânset de copil

rază de soare



50

anotimpurile sufletului

sufletul

aleargă printre anotimpuri

îngheţat naiv

patinând pe strigătul trăirilor damnate

se topeşte

din joaca fulgilor

pe aripile florilor

sărutându-le culorile

îmbată primăvara

în cântecul mierlei

un dor de ducă

printre începuturi

împrumută fluieratul trupului

îşi reconturează priorităţile

primeşte soarele în ochi cu bratele trăirilor

deschise

înfierbântată sfidare

aruncând-o

pe zile fripte

pâclă nepotolită

de setea ploilor



51

final de timp

strânge recolta

din livada cu paşi

vindecaţi de coacerea înţelepciunii



52

Exil între iluzii - Ştiu –

Cuvintele au savoarea lor, unesc sau despart entităţi înaceeaşi misiune pământeană.

Dacă li se estompează strălucirea, energia lor poate fi preluată de energia gândurilor.

Ea este stol de porumbei voiajori care poate transmite acelaşimesaj cu o intensitate mai mare, celeilalte jumătăţi de infinit.

Nu disperaţi. Canalele sunt deschise. Telefonia sufletelor funcţionează, numai dacă, atunci când suni, celălalt este

dispus să ridice receptorul.



53

ţie poezie

în corzi de suferinţă

şi-n exaltări de vuiet

m-am dăruit cu totul doar ţie poezie

în zgomotul de umbre

şi-n strigăt de fantome

cu ochii duşi în sine

un râs în amnezie

tu zeitate frântă

în vorba mea murindă

interior excentric

eşti vamă prea târzie

un vis în podul palmei ochi rătăcit timp straniu

în râsetul haotic de ce te-arăţi pustie

grădină între tâmple

sfioasă ca o divă

exil între iluzii îmi eşti doar nebunie



54

literă perlă

scrijelesc prin copca gheţii în cochilia unei scoici

în trupul ei infinitul străluceşte-n perlă ochiul sacru îşi deschide forma

aduce din adânc durerea

îmi mângâie chipul trist îngheţat de vânt respir briza apoi îţi ating degetul prin care cerul îmi sărută oglinda

beau plâng râd alerg

iar intru prin literă în mine

desfac robinetul şi curg pe foaia albă

de la pământ la cer





56

poezii

jucăriiîn mâna unui cititor,

cunoscător de frumos, cu viaţa plată sau complicată,

doritor de a intra

în haina eului liric

sau doar să se împiedice

în piesele unui puzzle,

doritor să-şi mângâie

libertatea unor clipe.

jucării pe care unii

le consideră astăzi interesante

iar mâine le aruncă în sacul de vechituri

jucării elaborate cu migală de creator

în care şi-a eliberat trăirea

pentru un flămând de stări comune, în ambalaje sofisticate.





58

desprinderea de lume

din strop de soare clipe-s adunate

un pumn de libertate şi culoare

în viaţă noduri sunt iar deblocate am vrut să văd cum e să fii splendoare

din revelaţii strâns-am bucurie

machiată la un ochi când altul doare

de-atâta vară iarăşi o stihie

se plimbă-ntre iluzii solitare

desculţă printre picurii de rouă

privirea lunecând pe spic de grâne

s-a ridicat spre cer când norul plouă

şi-a coborât în palmă colţ de pâine

desprinderea de lumea pământeană

mi-a-ncins trăirea într-un fir de sensuri

rostogolind în mine o dojană m-a pus să mă adun din nou în versuri



59

giulgiu pe cuvânt

din piatră seve se vor face cânturi condeiul pune-un giulgiu pe cuvânt

aprinde-n iarba de pe coapte câmpuri rostiri mărunte rupte din pământ

blestem şi suflet strânse-acum în sferă

vor prinde o icoană-n catafalc

în lanţuri viaţa-nchisă tot mai speră

să calce pe un lut pudrat cu talc

m-ating m-arunc revin reprim un tunet

în mii de aţe limba o desfac

în vreme se transformă într-un muget

închid tristeţea-n mine şi-apoi tac



60

doar cuvântul

trebuia să mor demult pentru voi

acum a sosit ceasul

fiţi bucuroşi vă las umbra

lumina o iau cu mine

dincolo de poartă s-a deschis

acolo sunt vise

aici lumea a uitat

să plutească

e plină de glod pe tălpi

nici ochiul nu vi-l lasîn el este frumosul suferinţei mele

mi-a împlinit trecerea

las doar cuvântul stăpân pe el ca să rostească

o rugăciune



61

Univers în sensuri

- Tic...tac... -

Tic,tac...Tic, tac...Tic, tic, tic...Timpul curge prin inimă în infinit.C e oboseală s-a cuibărit în trupul fără odihnă! Îl simt ca pe onucă. La fiecare lovitură de ciocan îşi schimbă grimasa până

cedează. Coaja mea a renunţat să se mai opună urii, virulenţei şi loviturilor. A fost încovoiată de atâta respingere. T recerea

este aşa simplă! S omnul în altă dimensiune este aşa dulce!Degeaba te bucuri că m-ai îngenuncheat! Te-ai înjunghiat

singur. T e aştept în cer. Nu te grăbi! Merg să pregătescvenirea ta! Dacă aici este locul prea strâmt, acolo este loc

pentru toţi. tic,tac...Tic, tac...Tic, tic, tic...Timpul curge prin

inimă în infinit.



62

direcţie

închizi spiritul cu lacătele minţii

vrei să îi conturezi direcţia se zbate între contraste

îi râde în ochi mila

zâmbeşti spre el cu ironie

imposibilitatea cunoaşterii dă micimea înţelegerii

crezi că pierzi direcţia

spiritul stă liniştit ştie că doar într-acolo

trebuie să te îndrepţi

tu faci eforturi să schimbi clipa îţi dejoacă planul te minţi că eşti creatorul

propriului destin pământean

câtă agitaţie

pentru asanarea unei poteci

pe care ai pavat-o deja în cer



63

ochi inimă palmă

pământul soarbe din pocal păcatele omenirii

îşi găteşte ochiul cu pietre le ascunde în peşteri

aşez coroana stelară

pe fruntea inimii

în palmă mi se răsfrânge

universul



64

în noapte

m-alung prin pasul rătăcit în noapte

într-o lumină deşirată-n unghiuriascult o simfonie printre şoapte

cu ochii nebuniei prinşi în junghiuri

m-aplec pe balustrada cu magnolii

îmi scutur existenţa de iluzii îmbrac o haină roasă-n cot de molii

şi-mi potolesc răceala cu infuzii

îmi clocotesc la focul mic trăirea

tot singură pe strada cu vedenii răstorn din fundul sticlei amăgirea

şi râd privind vitrina cu scumpenii

când rătăcesc pe drumul fără capăt

adorm în simţuri socotind că-s moartă cu talpa minţii începui să şchioapăt tot încercând să bat din poartă-n poartă



65

vis cubist...

terfelit de imaginaţie

în sublimul culorilor

ademeneşte zborul nevăzutului în trupul înghesuit de traume

amăgiri apasă ambreiajul trăirilor

scot colţurile hexagonului prin simţuri lăsate la fezandat privesc în oglindă urcuşul cu ochi plini de întrebări

un amalgam purtat la vale

de râul unui Eu

te desprinde de lumesc

şi te aruncă prin sticla celulei pe crucea valorilor divine



66

în vuiet valuri

de ce m-arunc în scrâşnetul de săbii de ce persist atât într-un păcat

sunt vela-ntinsă rătăcind corăbiipe universul minţii nepătat

în vuietul de valuri din simţire

rostesc cuvinte fără înţelesuri sub strigătul de ape rătăcire

îşi colorează universu-n sensuri

în zbor mă zbat să prind cu mâna clipa

ea fuge şi-mi răstoarnă începuturi în negura tăcerilor aripa

se zvârcoleşte dezgolind tributuri

eu mă arunc în scrâşnetul de săbii cu ochiul redeschis spre rugăciune

este-un concert parc-ar fi stol de vrăbii ca un poem în mit de-nchinăciune



67

un solo

vorbeşti de moarte cu atâta teamă

ea se răsfaţă şi te ia în braţe e un copil care abstract te cheamă

când tu nu te desfaci din mii de aţe

e trecerea prin lespedea din tine

blocând trăiri uitări şi reveniri e drumul spre întinderea ce ţine

din tine până-n tine-n nemuriri

e ochiul viu plecat spre cercetare

din viaţă-n altă viaţă se transpune

un templu abolit spre vindecare

în recurenţa care te răpune

te duci te-ntorci iar moartea-i tot acolo

cu braţe-nchise aşteptând tăcută cântând pe note-nalte într-un solo

între iluzii cu privirea slută



68

via lacrima

din păr eu am cules un câmp de maci în suflet via lacrima şi-a copt

obraji rotunzi te-ntreabă ce mai faci ţâfnoşi pictaţi cu roşu ca un moft

de ieri cercei crescut-au în urechi în deal s-a gudurat un tei prin plopi

cu prune coapte m-am legat la ochi

în uşa casei s-au pierdut doi stropi

ghici ce mai are trupul meu de spus

petale s-au deschis prin bălţi de soare

râd spre lumină ochii la apus

torenţiale ploi târăsc picioare



69

Trezire

- T rezirea în nesomn -

De câteva zile mă î ntreb de ce scriu? Pentru cine scriu? Cine/ce mă ajut ă să scriu?

“La î nceput a fost Cuv ântul iar Cuv ântul era Dumnezeu.“ Elera iubire iar iubirea, energie. Simplu. Atunci Cuv ântul este

energie. Dumnezeu ne ţ ine î nl ăntui ţ i prin iubirea pe care

fiecare dintre noi o elibereaz ă î n univers , î n func ţ ie de felul î ncare şi-a propus să empatizeze cu celelalte fiin ţ e sau lucruri cu

care intr ă î n contact, pentru evolu ţ ia sau involu ţ ia spiritual ă.

Unul dintre cititori a con ştientizat că iubirea este "o simpl ă

z ă păceal ă". A cui? A simturilor? A cărnii? A mentalului

colectiv? A vie ţ ii î n ansamblul ei? A universurilor? A lui

Dumnezeu? Sau pur şi simplu a lui? C âţ i gândesc a şa? Î ntre

iluzie şi z ă păceala se poate pune semnul egalit ăţ ii? Atunci

Cuv ântul pentru ce a fost creat? Ş i omul cu toate descoperirile

lui este tot o iluzie? Ş i când faci sex, este tot o iluzie? Sau când

ucizi, te sinucizi, toate sunt fantasmagorii? Dumnezeu a l ăsatomul, femeie sau bărbat, doar o simpl ă holograma? Ce se

creeaz ă? Doar o imagine? Se suprapun imagini? Suntem

simplu desen animat sau film de cinematograf? Cine este

fericit să î l vizioneze? Cine creeaz ă imaginile la nivelele

infinite? Exist ă o armat ă de entit ăţ i î n afara universurilor

care le manevreaz ă pe cele deja percepute de mintea omului?

Dincolo de cele n-versuri exist ă o alt ă lume care a creat-o peasta. Ciudat ă lucrare! Oricum Dumnezeu singur nu poate

desăv âr şi crea ţ ia î n infinitatea de universuri. S ă fie totul doar

o percep ţ ie falsă? Îşi d ă omul prea mult importan ţă dar el este

doar o deschidere a gurii pentru a pronun ţ a un sunet?

Triste ţ e.

Cine î mi r ăspunde la î ntrebări? Cine mă ia de mână î nnecunoa ştere ca să plecăm pe calea căut ărilor? Chiar at ât de



70

mult suntem prin şi cu mărun ţ i şurile zilnice ca să uit ăm să ne

î ntrebăm de unde, de ce şi î ncotro ne î ndrept ăm? Î ngr ăşăm

planeta şi-at ât? Sau cuprindem un necuprins doar cu

subcon ştientul care este singurul con ştient de unde am

purces? Ş i unde am ajuns?De ce scriu? De ce trebuie să gândesc a şa? To ţ i care se mi şcă

î ntre cuvinte se izbesc de acelea şi percep ţ ii? Ciudat. Sunt o

damnat ă la o suferin ţă a imaginarului? Sau sunt o fericit ă ca

prin condei fac pa şi î n cunoa ştere. Se poate numi asta

cunoa ştere? Ce accesez de î mi apar aceste î ntrebări pe buze?

Apropo! Avem buze sau un desen realizat după un şablon. De

plictiseal ă au apărut at âtea anomalii ale desenului?

Se pare că este o perioad ă a unui salt cuantic. Se deschid

cerurile pentru a fi accesat ă informa ţ ia la un nivel superior?

C âte căut ări! C âte î ntrebări ca să păşe şti î ntr-un spa ţ iu şi timp

dat! Vreau să ating cu mâna informa ţ ia, nu doar sa z ă păcesc

î ntr-un contur. Tot cuv ântul spune că , dacă atragi, prime şti.

Chiar vreau să mi se î nt âmple asta. Nu vreau doar să fac

gimnastică carnal ă , să obosesc, să dorm până la ziuă , să

pornesc î ntr-o rutină care să-mi ţ ină mintea ocupat ă perpetuu şi să nu î n ţ eleg nimic până trec î n alt ă stare. Vreau să adorm

cu informa ţ ia î n palmă nu cu ea dincolo de mine. C ât de mult

merit ă să î mi pun aceste probleme existen ţ iale? Ş i de ce î mi

flutur ă periodic aceste î ntrebări? Este momentul de

autodepăşire? Sunt aleasă pentru asta? Nu! Î mi dau prea

mult ă importan ţă. De ce vreau mai mult? Chiar aberez? HELP!

Te provoc iar. Hei, tu, cel care dore şti acela şi lucru ca mine!Ia-mă de mână şi hai să ne trezim î n cunoa ştere! Vrei?



71

semne

în peştera

din muntele sacrucresc fraze

încorsetate de semne

semne stalactite stalagmite

îşi conturează trupulpe stări

puncte virgule

aplaudă

desăvârşind mântuirea



72

infinit în ploaie

în plictiseala dintre vise

colţii infinituluise înfig în inima curcubeului

sprânceană peste timp

lup adormit cu bărbia în piept sătul de norii universului de picătura care i-a umplut clipa

îşi ascunde identitatea

în noaptea dintre plus şi minus





74

privire cu buzunarele goale

pete de culoare

aruncă strigătul într-un inelprin gaura cheii

ochiul priveşte însetat spectacolul

îngust orizont

pe sub uşă o pală de vânt mă trimite într-un anotimp

al soarelui

balet al măştilor

scrie istorii pe câmpuri cu buzunarele goale

o zbatere de aripă plimbă stelele

pe la fereastra iluziilor

timpul cântă în urechea spectatorilor



75

pe coordonate

timpul umple sfera

se rostogoleşte ca o nebună

între două limite

o născută nenăscută se învârteşte

din colţ în colţ coordonatele disperă de atâta inspiraţie

trepiedul de la uşa vieţii este suport pentru meditaţie

în spirala infinitului ameţeşti cu foaia albă

aliniată între necunoscute



76

câte puţin

toţi avem câte o boală

se cuibăreşte în noi de la naştere

pentru că vine odată cu noi din noi

o lăsăm să înflorească

-destinul cere asta-

o ajutăm să crească udăm rădăcina

o aşezăm în lumină

de parcă am şti ce facem

sau n-am şti

boală cât mai intesă

lumină cât mai multă în noi

ea se dezvoltă noi murim în fiecare clipă

câte puţin



77

oarbă-n lumină

sunt condamnată la tăcere

la singurătate

la trecere prin zborcu aripile bandajate

la cuvântul care trebuie

să râdă de atata suferinţă

te privesc de dincolo de mine

eşti observator însetat iar eu lupt să te luminez

luminându-mi clipa

prin introspecţie

sunt oarbă dar ştiu

că întunericul a declanşat strălucirea din mine



78

pe trepte

clepsidra în curgerea ei

mă aruncă între cele două emisfere

de fiecare dată trec o punte

plutesc pe val de nisip

până la următoarea treaptă

înnod pe aţă puncte

se desfac a doua zi şi urc

picioarele vor să ţină pasul cu sufletul

sunt pline de pietre

le trag în jos

speră că vor lua forma sufletului

în zborul spre absolut





80

pedalez...

bicicleta unui timp deformat

roata se învârteşte

acum susacum jos

eu sar de pe o spiţă pe alta

îngândurat cu mintea spânzurată-n cerc

şi sufletul pe cadru

alerg ce repede-alerg

descompus

cu bucăţile aruncate

ici colo

părăsite în timp



81

timp prin culoare

se metamorfozează timpul în culoare

deschide prin petale vis de curcubeu

cascade urlă viaţa prin tipare în frunze moarte cântă Dumnezeu

un echilibru este-n zi cu soare

geneza unei forţe freamătă tăcând

va umple de răbdare inimi suitoare

cu harul vieţii cruce pe pământ

furtună-n curcubeul din trăiri se-mpărtăşeşte-n rugăciuni de sfinţi în primăveri dospite de simţiri cu trupul Tău Tu Doamne ne alinţi



82

vibraţii

dezleagă-mi inima şi mi-o aruncă-n hău

în fulgere mai strigă potopul din privire

deschide-n mine visul cu ran-ascunsă-n tău vibrez pe cerul vieţii cu timpu-n contopire

milos un gol subţire în lună sufocat în spuma deznădejdii de beznă răguşeşte

e plâns de-ngropăciune în zâmbetul damnat cu mâna sugrumată în umbră rătăceşte

lumina-n ploi teluric e-un clopot de bazalt

dezleagă oseminte în ofiliri de patimi când sufletul prin ziduri răzbate din înalt pe pânza rătăcirii despovărează datini



83

copacul

copacul meu creşte obsesiv

se-nfoaie în frunze

vrea să umbrească pământul parcă e prea multă umbră

aproape de rădăcini fructele nu mai văd soarele

tot creşte

cât de lung atât de lat dedesubt e noapte prea multă noapte

la ce mai este bun copacul meu

poate să devină scară

ca să urce sufletele dincolo de nori

şi să coboarecând li se va face dor de pământ în altă viaţă



84

şoapta

cu mintea odihnită

am sărutat cerul

în rotirea transcedentală mi-a şoptit că dincoloe o poartă

am deschis-o cu sfialăm-am retras speriată

de atâta lumină



85

timp

într-o seară plină de trăire

viaţa este o lume a contrastelor

mă-nalţ cad lupt abandonez m-apropii fug iubesc urăsc

dorm mă trezesc plâng râd

timpul se scurge prin mine

se unduieşte ca o felină în așteptarea prăzii mă pândește se joacă cu mine

mă atacă pe furiș

semnele carnale sunt mărturia trecerii lui împotrivirea nu-și are rostul. misiunea-i e clară

abdic. îmi anunță trecerea





87

ţipăt

norii într-o dezordine

se lovesc cu ţipete

în bătaia unui vânt turbat stâncile se cocoşeazăsub povara grijilor

petale de magnolie

râd răvăşite pe mătasea vieţii

iubirea din mine





89

te-ai întrebat

te-ai întrebatcum e să duci o viaţă

după un blat de geam trasat de timp pe gheaţă

să uiţi de omenire

să te ai doar pe tine

un gând care transpiră

şi într-un fir se ţine

te-ai întrebat cum e să duci o viaţă-ntr-o culoare

lipsită de savoare ninsoare

sau de umilul soare

şi orb şi mut sub clopotul de sticlă

şi zi şi noapte sub opacul scut topindu-te în pâclă

te-ai întrebat cum e s-aduci

o lume-ntreagă dup-un zid

cu zâmbetul arid

pe care-s doar năluci

cu ochi prinşi ca-n uluci

să uiţi când dormi când te trezeşti un vis prelung

înfipt doar în poveşti

te bucură acolo unde eşti

mai liber decât norii



90

tot pedalând pe clipă

cu vorba între oameni ea viaţa se-nfiripă



91

Sinele infinit

şi Sinele e infinitul însuşi nu are margini lângă el să şezi

e dor de început şi de sfârşituri e orizont de vis de vrei să-l vezi

în el încape toată omenirea

şi multe galaxii tu de cutezisă faci privirea roată e trăireanemărginirii sacre de-o visezi

când înfloreşti în opera divină

devii iubire, te abandonezi

din univers o mână-o să te ţină

pe la apus de-ncerci să vegetezi



92

guri

guri hulpave prea hulpave

calcă-n talpă spirit soare

suferinţa-n firi suaveprevesteşte-o înălţare

trupul urcă nu coboară

rătăciri sunt provocare

căţărare pe o sfoară

prinsă-n punctele stelare

guri hulpave prea hulpave

pasu-ţi urcă nu coboară

mort eşti pentru minţi bolnave

tu accezi sprinţar pe-o scară





94

şi nu uita de ziua Creaţiei celeste

eşti chip din Chipul Tată

eşti universul tău





96

băi de umbre

pe la răscruci se întâlneşte dorul se plimbă pe alei necunoscute

copil de clacă plânge-n el fiorulîn băi de lapte tâmpla să-ţi sărute

în primenirea ceţii vrea s-adoarmă

plutind se rătăceşte fără vlagă

cu trupul retezat se pierde-n karmă

trăind iluzii pentru o viaţă-ntreagă

se-mpiedică de chinul tău o clipă

văzându-te cu mâna tremurândă

te-ntoarce într-a zborului risipă

orgoliul stă după un colţ la pândă

pe la răscruci când dorul ţi se-nclină

îţi iei tainul fricii de vedenii

în lumi de gheaţă clipa ţi-o alină te-aruncă-n băi de umbre prin milenii







99

istorii mă asmut

cresc casele din stâncă cu ochii de tăciune

sacral este în templul din mit şi-ngropăciune

cresc turlele în ceruri sărută ochiul minții pun capul pe destine istorii fac toți sfinții

la cercetarea fiinţei care în mâini transpiră

în bocetele oarbe scot sunete de liră

viteji îngropăciunea o poartă strâns în oase

în lupte prin victorii cosesc vibraţii joase

se-nalţă-n rugăciune şi-n setea lor să zboare

sunt strajă-n jurăminte la graniţă-s zăvoare

vor alţii să ne-ngroape cu pumnu-n beregată

iar alţii să ne vândâ stropind în ochi cu zloată

noi nu ne vindem viaţa în cerc care ne-nghite

săgeţi se-nfig în trupuri de s-or surpa morminte

cu pieptul scut vom face vom apăra redută picior să nu mai calce în matricea tăcută









103

prietenia...

se oferă nu se cerşeşte

îi asculţi bătăile inimii

pulsezi cu ea sub acelaşi acoperământ îi sorbi din priviri simplitatea

nu înşală nu minte

e pură

ochii ei sunt tot timpul senini

patinezi pe oglinda lor

nu te înnoadă în zbor

te lasă liberalergi iubirea pe corzi

când o ai aproape

simţurile fac vocalize

miroase a primăvară

a început

a germinare

spiritul tău valsează în cer





105

ghiveci intelectual

motto:

Ghiveciul intelectual e un ideal...

toată viaţa un acvariu

spaţiu strâmt pe umeri craniu

minte multă printre peşti te întrebi dacă mai eşti

perne-cărţi vieţi părăsite

stau în vârste nerostite

vise-n rime, clipe slove

parcă-s frunze de mangrove

gânduri-rânduri vin şi pleacă

rupte sunt de promoroacă

pumn de apă cântă-n toacă

sunt ispite prinse-n joacă

râd nescrise printre flori parcă zboară-n cuib de ciori



106

gând nedigerat

din nou apune ziua profund tuşeşte noaptea

pe strada dintre gânduri e iar de netrecut

adun dintre surcele infern pierdut în şoapta care-şi înţeapă vraja în dor de început

când pasul meu se strânge în gheata de sub pat uri

adun zădărnicia ce-mi sună de sub frunză

te leg la ochi o clipă c-un gând în patru laturi şi o zbughesc în ţara lui Făt -Frumos din Umbră

tu uiţi tristeţi afară să nu-ţi îngheţe zborul

eu mă afund în zâmbet cu florile din vânt uri

când mă alinţi cu vocea se zbenguie fiorul ce bine că te-alături iubirii-nchise-n gânduri



107

cât se zbate

o adiere blândă se zbate într-un duh

o umbră îi alungă şuviţa de pe chip

aleargă neştiută cu viaţa în văzduh coboară nevăzută se pierde în nisip

o adiere blândă se-ascunde între ierni îţi mângâie privirea îngheţi în vraja ei te spulberă-ntre doruri zâmbeşti tăcut şi cerni iluzii şi tăcerea ascunse în idei

eşti visător în noapte îţi plimbi o mână-n păr

cu adierea-n suflet desprinzi atâtea chei aduni trecutu-n tine te pierzi în adevăr

te-aşterne pe o foaie cu mâna pe condei

o adiere blândă se zbate cât se zbate





109

începute ne-ncepute

începute ne-ncepute timpuri într-un spic de grâu

emisfere de tăcere adormite-n vis molâu

roase-n coate destupate gânduri prinse-n guri de pod

orizonturi de plăcere cu privirile deznod

dezbrăcată îmbrăcată de iluzii care dor

paşi în viaţa deşirată s-or pătrunde de-un fior

ape line gânduri calde amăgiri m-aruncă-n zbor

te îmbrăţişez cu versul şi te-ador torcând fuior

tot cu tine tot în mine visele nu au zăvor

iar mă lepăd în iubire şi mă-ncorsetez în dor





111

căutare

înţeles neînţeles

răscula-te-voi în mine

dând iubirii astăzi sens aruncând un ochi în tine

mă cobor în nefiinţe

între legile subtile

te găsesc între dorinţe

de-a accede prin iubire

vină ai om de lumină

pentru elevarea-ţi amplă

te-accesez prin rădăcină

în filonul vechi o stampă

pe-un perete cu vedenii

cu o cruce la picioare

şi în suflet zbor de înger înecat în căutare

drag îmi eşti din infinituri te-aş sorbi fără-ncetare

om cu soarele în mituri îţi ador a ta-nălţare



112

dintr-un ieri în azi

din amintiri aducem adevărul azi şi vise-ntoarcem dintr-un mâine-n ieri

dintr-un înalt te-mpiedici vrei să cazi şi-ntr-un înalt te regăseşti când pieri

în rotocoale-aduni tristeți ovale

într-un balans venit de nicăieri îţi scrii pe trup trăirile banale

şi zboru-mparfumezi cu flori şi speri

cu mâna ta sculptezi adâncu-n stele

prin strigătul de ciută cursă-n ceară

cu ochi deschis ascuns în lumi mișele

topeşti porniri osmotic de cu seară

te-aduni te pierzi pe calea rătăcirii priveşti în tine fapte din trecut

te regândeşti în clipă fericiriite-ntorci cu ochiu-n tine şi-ai tăcut







115

un înger şi un demon

se-adună într-o umbră

eşti tu sau este altul sau amândoi te-ndrumă





117

în meditaţie am levitat spre Tine/tine

am plecat să te caut

ce lung a fost drumul

ce anevoios e

să umbli în beznă

în ceaţă

doar cu o cruce-n mână

şi o credinţă-n suflet

printre guri hămesite

animale sugrumate de ură

şi duel de opinii

nu m-am oprit

voiam să te cunosc

priveam uimită luna şi soarele pădurea castelul chiar hăul scriau un vis

prin peşteră am trecut cu talpa goală

prin râul vieţii

curat de nedescris

lumina-mi mângâia privirea

nimic nu se bloca

am înotat în aer

şi l-am strivit cu talpa

priveam doar cerul



118

şi soarele la orizont

ai desenat o cruce

Tu Creatorul meu

pluteam pe nori spre Tine

încrezătoare-n taină

dincolo de iubire

am regăsit alt tine

om dintr-o altă viaţă

stăpân într-o lagună

lumină-nchisă-n îngeri cu braţu-ntins spre mine

în viaţa asta însă

cu un el lumesc mă-ntorc

o dragoste celestă

şi fără teamă-n mine



119

în cer

vântul bate altfel

are atâta loc să cearnă timpul pe barba încâlcită

a vieţii

să urle

tristeţi pământene

lipite în eter

de vise doruri

zboruri gânduri

plimbă suflete

de la minus

la plus

pe verticală sau pe orizontală

să le găsească locul în ierarhii calculate în evoluţii

Doamne cum urlă

a pustiuca în iernile

în care nu ştia

dacă să îngroape

cal şi călăreţ împreună

plimbă-te vântule

plimbă-te





121

reflecţii într-o cafea

în ibricul vieţii clocoteşte clipa

e cafeaua tare slabă după plac

o deguşti cu trupul sufletu-i aripacare se-asortează visului opac

îţi distrage gândul mută interesul în adâncul luptei spre un ideal

în caimacul milei scrisu-s-a risipa

unor stări de fapte dintr-un timp real

te-amăgeşti cu zborul către lumi înguste

ne-nţelese poate de un vers banal

dar cu implicaţii în trăiri ascunse

regăsite-n bolul asului astral



122

aripi pe ramuri

când viaţa e-un perpetuu legământ ne tot lovim cu tâmpla de trotuare

şi-abia-nălţăm în grabă un cuvânt un tot nebun cu trupuri statuare

mişcăm picioare între lumi bolnave

de mână ne luăm cu nebunia

suntem ermetici între minţi hulpave

şi-n ochi ni se citeşte agonia

săpăm mormântul din priviri himere

o gloată de-ncercări ne-a ostenit

cu revoluţii smulse din artere

doar înţelesul vieţii-am ameţit

nu ura ne zvâcneşte-acum în tâmplă

şi nici iertarea nu mai stă la geamuri

privim bezmetici poate se întâmplă să fim doar aripi strânse de pe ramuri



123

zbor în devenire

pe pământcând rana vieţii

a uitat să te mai doară se târăşte fantomatic

foc în bulgăre de ceară

pe sub sălcii curse-n soare

se desprind din ochi

vaporii

tropote la promenadă

valuri rup

din vraja mării

paşi în uniforma lumii se adună sub veşmânt deziluzii dintr-o frunză

fac un papionla gât

şi te ţii tăcut de mâna

unui zbor în devenire

pe asfaltul cu vedenii

numai fum şi rătăcire



124

tuşe

tuşe pe asfalt dorm în aşteptări

parc-ar sta la sfattălpile culori

tuşe pe asfaltscrise-n tonuri gri

conuri în povestea

unor tocuri vii

tuşe în alcov

rupte din pereţi umbre din trecut

cu parfum de vieţi

tuşe în văzduh

în nopţile reci

dezrădăcinare din stelele seci

tuşe prinse-n timp

forme de nesomn

un carâmb pe zile

înnegrite-n colb









128

timpul revine

te înăbuşă

te aruncă pe val cunoscut

dar necunoscut

întinzi mâna

o altă mână

o prinde

o cunoşti dar ţi se pare

alta

dezgropi vieţi îţi cauţi esenţa

valuriîţi spală timpul trecut

o mână

în altă mână

curg

printre valuridintr-un timp

în altul

legaţi ca pentru moarte

spre eternitate













134

o formă de strigăt

hai vino-n răsăritul din strigăte de nopţi să-i dăm unui amurg o umbră ruptă-n sine

un nimb din exaltarea pustiului din sorţi târasc-a lui vâltoare o dogmă în ruine

îngenunchieri de alge din cărţi cu vocea dusă

de mateloţi în lumea nesaţiului târziu

sunt forme în spirala în care-o stea sedusă

şi-alungă fericirea căzând într-un pustiu

am îndurat o lume pulsând într-o lentoare

cu suferinţa mamă un logos într-o moarte

dăm somnului tristeţea scadentă în rumoare

şi ne parcurgem chinul în forme disperate

















142

flashuri

miroase-a praf de puşcă şi-a boare de tămâie

sau poate-a busuiocul care anunţă moartea

sau poate o ciupercă e tristă că nu-nvieîn ţări doar cimitire îmi povestește cartea

miroase a furtună cu schije-n ploi de gloanţe

în noapte la amiază sirena nu se-opreşte

imagini devastante cu morţi purtaţi în braţe

sunt flashuri care tună când mintea mea gândeşte

care e mersul lumii când n-or mai fi hotare

azi suntem nu mai suntem marionete-n vreme

ne fuge orizontul pământul sub picioare

ne pricopsim c-o plagă în trupuri cu dileme

























154

între frunze inima

inima pulsează iar

între frunzele copacului

e veselă îşi accelerează bătăilede atâta mireasmă

de pe tâmpla sufletului umbrele fug

ridică bariere dintre gânduri

cuvintele îşi cântă pledoaria

despletind punctul în raze

valsează pe chipul întunericului

visul pictează ochiul printr-o împământenire a sămânţ ei

în simţuri

vântul uită să mai bată

se fărâmiţează între frunze

şoptesc

înalţă odă inimii

rugile au fost auzite



155

pendul

oamenii au început să meargă

pe catalige ca să fie mai aproape

de cerle îngheţaseră picioarele

de atâta mister

păsările au rămas agăţate

în văzduh

cu ochii între Dumnezeu şi pământ pendulau în tristeţe

ca bătute de vânt

în taine purtate de valuri şi aştri se dădeau huţa

doar sufletul meu

flutura între clipe cu umbre

ca maimuţa

o limbă de clopot bătea în iubire atingea

de pereţi era inima mea

rătăcea cu vocea obosită de somn

între vieţi













161

credinţă pură nepătată

de-aceea-ţi este viaţa dată







164

de unde

de unde vine-atâta iubire

de înalt

când vocea ta fierbinte se zbuciumă în tine

pe unde pribegeşte un strop

de gând brumat când ochiul ancestral trezeşte o iubire

de unde-atâta zbucium

când simplu e complex

pe drum fără venire

e mare fără ţărm

sunt lecţii fără voce

sau poate-nchipuire

din lanţul de iluzii o viaţă de nesomn





166

Suflet - Eternitate - /42

în aritmii...elucubraţii/43

sufletul/44

absorbţie/45

în 3 peste suflet/46 amân/47

pot/48

un.../49

anotimpurile sufletului/50

final de timp/51

Exil între iluzii - Ştiu - /52

ţie poezie/53

literă perlă/54 pe filă.../55

poezii/56

oraş/57

desprinderea de lume/58

giulgiu pe cuvânt/59

doar cuvântul/60

Univers în sensuri - Tic...tac... -/61

direcţie/62 ochi inimă palmă/63

în noapte/64

vis cubist/65

în vuiet valuri/66

un solo/67

via lacrima/68

Trezire - Trezirea în nesomn - /69

semne/71

infinit în ploaie/72

fir de nisip/73

privire cu buzunarele goale/74

pe coordonate/75

câte puţin/76







munte de safire/151

Iubire-inimă

- Spre un liman - /152

rotund/153

între frunze inima/154pendul/155

lacăt fără chei/156

intoleranţe/157

covrig vertical/158

de ce uităm/160

chei în trei/162

umbre/163

de unde/164

Documents

Nesomnul Deodată Vis Cubist Formă Finală (2)