Încotro se îndreaptă capitalismul ... - FES Office · PDF fileDANIEL DĂIANU ȘI BOGDAN MURGESCU | ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ CAPITALISMUL ROMÂNESC Introducere: Economia românească

Încotro se îndreaptă capitalismul românesc

O pledoarie pentru reforme, instituţii incluzive şi o Uniune Europeană mai funcţională

DANIEL DĂIANU ȘI BOGDAN MURGESCU*Mai 2013

România are nevoie urgentă să își mobilizeze resursele interne și să absoarbă fonduri UE la o scară mult mai mare, astfel încât să își poată spori creșterea economică și să atenueze șocurile externe.

În acest scop, România trebuie să întreprindă reforme ample în sectorul public, să combată extracţia de rente și risipa, să încurajeze economisirea internă.

Funcţionarea instituţiilor și a impozitării ar trebui să transmită un mesaj de echitate către cetăţeni.

România trebuie să își regândească modelul de creștere.

România trebuie să își amelioreze sistemul de educaţie, prin creșterea nivelului resurselor alocate educaţiei și prin crearea de politici coerente de întărire a capacităţilor instituţionale și de ameliorare a standardelor de calitate.

Economia românească ar avea de bene�ciat semni�cativ de pe urma politicilor UE care sunt mai sensibile la fracturile economice și sociale scoase la lumină de actuala criză.

Nu în ultimul rând, pieţele �nanciare trebuie să �e controlate în Europa și pretutindeni, dacă e ca ele să servească economiilor. Această lucrare examinează economia românească și tipul ei de capitalism dintr-o perspectivă pe termen lung și într-un context mai larg. Ea se concentrează asupra perspectivelor economice în faţa unei moșterniri a înapoierii și a rezistenţei de�cienţelor interne, în contextul Marii Recesiuni și al crizei zonei euro.

Cuprins

DANIEL DĂIANU ȘI BOGDAN MURGESCU | ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ CAPITALISMUL ROMÂNESC

Introducere: Economia românească într-un mediu dominat de criză . . . . . . . . . . . . . 2

Dincotro vine România?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2România pre-comunistă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2România comunistă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3

Tranziţia post-comunistă în România. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5Dezindustrializare și două mari recesiuni în anii '90 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5Un deceniu de creștere, deși cu un model de creștere fragil: 2000-2008 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Izbucnirea crizei �nanciare în Europa și un model de creștere a�at sub semnul întrebării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7

Capitalismul românesc în etapa lui post-comunistă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8Condiţii iniţiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8Schimbare structurală și instituţională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ...9Capitalismul românesc analizat într-un cadru european . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

România, Uniunea Europeană și rducerea decalajelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12UE ca atractor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14Mobilizarea resurselor interne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16Nevoia de a regândi modelul de creștere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .19

Observaţii �nale: Căutarea leacului într-o Europă nesigură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

Referințe

1.

2.

3.

4.

1


Introducere: Economia româneascăîntr-un mediu dominat de criză

Câţi oameni și-ar � putut imagina, în urma căderii Zidului Berlinului, situaţia di�cilă cu care se confruntă astăzi Europa? Eseul „Sfârșitul istoriei”� exprima un Zeitgesit despre care mulţi credeau că va � permanent. Pe drept cuvânt putem remarca faptul că nu puţine ţări foste comuniste au depășit de atunci încoace praguri cheie, ceea ce le-a permis să se alăture UE și NATO. Dar capitalismul are suișurile și coborâșurile lui, iar coborârea actuală este una foarte abruptă. Cauzele includ, inter alia, „exuberanţa iraţională”� care apare ciclic în economiile de piaţă, un sistem �nanciar deraiat în urma valurilor de dereglementare și o �loso�e simplistă asupra f u n c ţ i o n ă r i i p i e ţ e l o r, c u n o s c u t ă ș i d r e p t „fundamentalism de piaţă”. Pentru a complica și mai mult imaginea, UE se a�ă deja de mai mulţi ani într-un declin global relativ. Abordarea de tipul a treia cale� urmărea, odată, să facă economiile vestice mai �exibile pentru a deveni mai competitive. Însă, chiar dacă deplângea caracterul capricios și caracte-risticile destabilizatoare ale pieţelor �nanciare, ea nu a înţeles pericolele unui sector supradimensionat în economiile mature, consecinţele unui sistem �nanciar deraiat sau pierderea reperelor morale. Pentru a agrava și mai mult lucrurile, zona euro este într-o situaţie și mai problematică din cauza unui concept defectuos și a aranjamentelor de politici inadecvate. Această criză multiplă a lovit puternic noile state membre (NSM), deoarece nu puţine dintre aceste ţări trebuie să facă faţă și efectelor mai puţin bene�ce ale unui model de creștere care s-a bazat pe importuri masive de capital și care a subestimat sectoarele productive. Acest model este înrădăcinat în logica pieţei unice (de ex., deschiderea contului de capital) și se a�ă în contrast cu evoluţia care a avut loc în economiile asiatice emergente după criza din 1997-1998. Se vorbește despre creștere economică foarte lentă și chiar stagnare în Europa, pentru anii care vin. Astfel de circumstanţe solicită reexaminarea perspec-tivelor recuperării decalajelor. Este adevărat că există diferenţe semni�cative între economiile UE. Germania este un pol industrial și comercial global, iar ţările scandinave excelează în a combina pieţele

�exibile cu un volum mare de bunuri publice. Există, de asemenea, diferenţe majore de performanţă economică între NSM. Cu toate acestea, sentimentul general în UE este unul de nemulţumire și de îngrijorare pentru viitor. Deși potenţialul ei economic este substanţial și au fost făcuţi pași pentru a recupera decalajele, România a fost prinsă în vârtejul amintit mai sus și rămâne una dintre cele mai sărace state din Uniunea Europeană. Ea prezintă de�cienţe instituţionale și structurale majore care i-au îngreunat tranziţia post-comunistă și care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ceea ce va urma – nu în ultimul rând, în lumina unui mediu internaţional foarte complicat. Această lucrare explorează România post-comunistă și economia ei dintr-o perspectivă pe termen lung și într-un context mai larg. Ea se concentrează pe perspectivele de dezvoltare economică, în situaţia unei moșteniri a înapoierii și a unor de�cienţe interne durabile, în contextul Marii Recesiuni⁴ și al crizei din zona euro.

1. Dincotro vine România?

Istoria își pune amprenta asupra prezentului și viitorului unei ţări. Uneori, ceea ce specialiștii în știinţe sociale numesc „dependenţa de cale” are o in�uenţă puternică. Statutul României în UE, de economie mai puţin dezvoltată, este înrădăcinat în istoria ei pre-comunistă și comunistă⁵. Tentativa ei de a ajunge din urmă Vestul a fost o aspiraţie seculară ce leagă trecutul de prezent.

România pre-comunistă⁶ 0

România modernă a apărut ca stat-naţiune în secolul XIX, ca parte a încorporării Europei de Sud-Est în economia mondială dominată de Vest⁷. După Primul Război Mondial, ea a inclus și alte teritorii precum Basarabia, Bucovina și Transilvania, locuite majoritar de români. Atât înainte de 1914, cât și în perioada interbelică, România era o societate preponderent rurală, cu peste trei sferturi din populaţie locuind la ţară și lucrând în agricultură. Statul era slab și prădat de grupurile de interese. Bunurile publice erau rare și distribuite inegal.

1. Fukuyama (1990).2. Expresie introdusă de Alan Greenspan, fostul șef al Federal Reserve System, și titlu al uneia dintre cărţile lui Shiller, care încearcă să explice volatilitatea pieţelor �nanciare (2000). 3. Tony Blair, Gerhard Schroder și Bill Clinton se numără printre politicienii și șe�i de guverne importanţi care au promovat această idee în anii '90. O eminenţă cenușie din spatele acestui curent de gândire a fost Anthony Giddens (1998).

4. Criza �nanciară și economică actuală este denumită de mulţi Marea Recesiune pentru a o distinge de Marea Depresiune din 1929-1933. O diferenţă frapantă este scăderea mai redusă a producţiei și a ratei de ocupare în depresiunea actuală, deși cele întâmplate în Spania, Grecia și Irlanda ar invalida această distincţie.5. Vezi și Dăianu (1992). 6. Această secţune se bazează, în principal, pe Roberts (1951) și Murgescu (2010).7. Chirot (1976). Pentru cadrul teoretic, vezi și Wallerstein (1974-2011).

2


Majoritatea populaţiei rurale trăia în sărăcie și cu acces foarte limitat la bene�ciile modernizării (alfabetizare, îngrijire medicală, progres tehnologic etc.). Impactul reformelor întreprinse după Primul Război Mondial – drept de vot pentru toţi adulţii bărbaţi, reformă agrară, recunoaștere a drepturilor minorităţilor graţie rati�cării Tratatului Minorităţilor din 1919 – a fost limitat de depresiunea agricolă și de elitele din București, care erau sprijinite de Regele Ferdinand I (1914-1927) și de armată și care voiau să se asigure că sistemul politic al „României mari”⁸ va continua practicile corupte ale „Vechiului Regat”. În cele din urmă, sistemul a reușit să integreze cea mai mare parte a partidelor și a aparatului de stat într-un sistem oligarhic patr imonial care a erodat democraţia parlamentară. Până în 1937, guverne proaspăt numite câștigau în mod regulat alegerile parlamentare, centralizând controlul politic asupra distribuţiei resurselor la toate nivelurile. Atunci când acest sistem a încetat să mai funcţioneze, la alegerile din decembrie 1937, Regele Carol al II-lea (1930-1940) a instaurat dictatura regală (1938-1940). 0

Din punct de vedere economic, România s-a confruntat cu mari di�cultăţi în perioada interbelică. Primul Război Mondial provocase multe victime și distrugeri materiale ample. Mai mult, depresiunea agricolă globală de la sfârșitul anilor '20 și începutul anilor '30 a redus veniturile și, împreună cu fragmentarea proprietăţii funciare, a stânjenit încercările de a investi în progresul tehnologic. Naţionalismul economic exacerbat⁹ și proasta sincronizare a politicilor economice au împiedicat România să culeagă bene�ciile potenţialului ei, mai ales în cazul bogăţiei ei petroliere�⁰. De asemenea, reacţiile la Marea Depresiune au fost lente și stângace. Confruntaţi cu scăderea accentuată a preţurilor internaţionale la două din cele mai importante produse de export ale ei (cereale și petrol), cu falimente și repatrieri de capital străin, guvernul și Banca Naţională au încercat mai întâi să menţină comerţul liber și nivelul monedei naţionale, în același timp reducând mult salariile bugetarilor pentru a echilibra bugetul de stat. Aceste politici au dat greș și, în cele din urmă, România a trebuit să își schimbe politica economică din nou, introducând controale de stat stricte asupra cursului de schimb și

bazându-se mai mult pe cererea intrenă decât pe exporturi.0

Acest context economic nou și cotitura de politici publice a favorizat industria. Producţia industrială a crescut și a înlocuit o mare parte a importurilor de bunuri de consum. Totuși, inegalitatea mare dintre venituri și sărăcia ţăranilor făceau ca piaţa internă să �e prea limitată pentru a permite o dezvoltare decisivă a producţiei industriale. În plus, în diverse domenii mijloacele de producţie și o parte din materiile prime trebuiau importate, limitând astfel gradul de auto-susţinere al României. În același timp, expansiunea politică și economică a Germaniei naziste, care considera România și alte ţări ca �ind complementare economiei sale bazate pe industrie�� (adică parte a Ergänzungsraum), a subminat modelul de industrializare al substituirii importurilor��. Asemenea majorităţii celorlalte ţări din Europa de Sud-Est, la sfârșitul perioadei interbelice România era prinsă în capcana subdezvoltării. Perspectivele de dezvoltare erau stânjenite de suprapopularea rurală, productivitatea agricolă scăzută, oportunităţi limitate de dezvoltare pentru industrie și pers-pective geopolitice sumbre, în combinaţie cu tensiuni sociale crescȃnde, prăbușirea sistemului politic constituţional și instituţii corupte. După cum au susţinut unii experţi străini, România avea nevoie de un „mare imbold” pentru a realiza modernizarea��. 0

Romȃnia comunistă0

La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, Romȃnia a trecut sub ocupaţie sovietică și a fost „reconstruită” conform modelului stalinist de societate. Daunele de război masive și companiile mixte romȃno-sovietice din domenii importante au drenat resurse economice enorme către Uniunea Sovietică. Regele Mihai I a fost obligat să abdice, partidele „burgheze” au fost des�inţate, România a devenit stat unipartid, iar cei care anterior aparţinuseră elitelor și toţi adversarii potenţiali au fost supuși unei puternice represiuni. Companiile industriale și mare parte a sectorului serviciilor au devenit proprietatea statului, agricultura a fost colectivizată, iar economia a fost supusă plani�cării centralizate.

8. În contextual naţionalismului dominant și deoarece după anul 1918 își sporise de peste două ori teritoriul și populaţia (în comparaţie cu „Vechiul Regat” dinainte de 1914), Rom nia interbelică era denumită „România Mare”.9. Pentru un context mai general al naţionalismului economic interbelic, vezi David (2009). 10. Murgescu (2006). 11. Pentru grupurile de interese germane care susţineau expansiunea

economică în Europa de Sud-Est, vezi și Freytag (2012).12. Principalul teoretician romȃn al modelului de dezvoltare economică la adăpost de presiunile pieţei mondiale a fost Manoilescu (1929, 1937); pentru contextul intelectual al operei sale, vezi Love (1996). Un susţinător proeminent al politicilor de liberalizare a fost Madgearu (1930). 13. Rosenstein Rodan (1943).

3


Măsurile de inginerie socială și economică erau menite să consolideze conducerea comunistă printr-un mare elan de dezvoltare bazat pe investiţii masive, industrializare și un mare transfer de forţă de muncă din agricultură către industrie (și, într-o mai mică măsură, către servicii). 0

De la sfârșitul anilor '40 până la sfârșitul anilor '50, România s-a supus îndeaproape conducerii sovietice. Însă la mijlocul anilor '50, evenimente precum revoluţia ungară din 1956 și destalinizarea lui Hrușciov și, cel mai probabil, anumite impulsuri naţionaliste i-au determinat pe conducătorii comuniști români să înceapă să de�nească o strategie prin care să dobândească mai multă independenţă. Într-o primă fază, ei au obţinut retragerea trupelor sovietice în 1958. Apoi au început să diversi�ce legăturile atât cu Vestul, cât și cu statele comuniste dizidente (de ex., Iugoslavia sau China). De asemenea, s-au opus încercărilor sovietice de a spori integrarea economică a statelor comuniste în cadrul Comecon�⁴, declarând în 1964 că �ecare partid comunist ar trebui să își aleagă în mod independent propria cale de dezvoltare socialistă. 0

Cotitura politică spre comunismul naţional�⁵ a fost însoţită de măsuri de accelerare a creșterii economice. În anii '60, un grup de tehnocraţi susţinuţi de primul ministru Ion Gheorghe Maurer a promovat unele reforme limitate de gestiune a întreprinderilor�⁶. Expansiunea industriei grele a rămas în centrul dezvoltării economice socialiste. Opţiunea României pentru o industrializare accelerată a fost unul din motivele principale pentru divergenţa ei faţă de Uniunea Sovietică, la începutul anilor '60; liderii comuniști români nu fuseseră de acord cu politicile de integrare economică promovate de Uniunea Sovietică în cadrul Comecom, politici care ar � făcut ca România să se specializeze în agricultură și industriile conexe.

Deși alegerea ei strategică a împiedicat România să obţină economiile de scară pe care le-ar � putut produce diviziunea internaţională a muncii, investiţiile în industria grea s-au dovedit rentabile la

început, iar aprofundarea relaţiilor cu Vestul avansat tehnologic a permis o creștere impresionantă a producţiei. În mod similar, planurile făcute în anii '60 prevedeau dezvoltarea industriilor bunurilor de consum. Cu ajutorul sporirii importurilor, aceasta a permis creșterea consumului și îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei. 0

România a atins rate de creștere economică mari în anii '60 și '70. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de peste două ori�⁷ și, pentru prima dată în istoria ei, România a reușit o convergenţă limitată faţă de media europeană�⁸. Industria a devenit sectorul economic dominant, atât în termenii procentului ei din PIB, cât și ai ratei de ocupare. S-a produs o migraţie semni�cativă de la sat la oraș și, în anii '80, pentru prima dată în istoria atestată, populaţia urbană depășea 50% din totalul populaţiei. Ratele de creștere erau mai mari în zonele mai puţin dezvoltate ale ţării, ceea ce reducea dezechilibrele regionale. Progrese semni�cative au fost obţinute de asemenea în sănătate, educaţie și în standardele de viaţă. 0

Dar această paradigmă de dezvoltare economică avea limite evidente, unele dintre ele �ind determinate de caracteristicile fundamentale ale sistemului de comandă, iar altele de constrângerile globale și de stilul de conducere al lui Ceaușescu. În esenţă, modelul comunist se concentra pe cantitatea producţiei, evita forţele pieţei și desconsidera criteriile de e�cienţă. Întărirea prizei lui Ceaușescu asupra puterii de la începutul anilor '70 i-a privilegiat pe activiștii de partid în detrimentul tehnocraţilor, a stopat încercările de reformă de la sfârșitul anilor '60 și a direcţionat tot mai multe resurse către dezvoltarea industriilor grele și chimice�⁹ și către proiecte de prestigiu cu valoare economică limitată.Pentru o anumită perioadă de timp, consecinţele acestor politici au fost mascate de creșterea disponibilităţii creditelor occidentale�⁰, ceea ce a permis menţinerea ratelor de creștere și asigurarea continuării sporirii consumului intern��.

14. Organizaţia economică internaţională condusă de Moscova care a reunit majoritatea statelor comuniste; ea a reprezentat omologul economic al Tratatului politic și militar de la Varșovia.15. Comunismul naţional a constituit un tip de regim comunist creat în anii '60, care combina economia comunistă de comandă cu o conducere polit ică personalizată și cu o instrumentalizare ideologică a naţionalismului. În interiorul sistemului comunist, acesta a fost o alternativă la experimentele de liberalizare, la comunismele utopice și la comunismul conservator simbolizat de stagnarea lui Brejnev; pentru o imagine de ansamblu, vezi Soulet (1996). 16. Este posibil ca încercările de reformă economică de la sfârșitul anilor '60 să � intrat în con�ict cu logica comunismului naţional. Acesta din urmă era aliniat cu stalinismul tȃrziu al anilor '80.17. Conform calculelor lui Angus Maddison, care folosesc dolarii internaţionali Geary-Khamis, acesta era de 1844 în 1960, 2853 în 1970 și 4135 în 1980 (Maddison 2003: 101).

18. Vezi Murgescu (2010: 331).19. Există evaluări divergente ale creșterii industriale din perioada comunistă. Unii analiști insistă asupra creșterii producţiei și a complexităţii, în timp ce alţii insistă asupra faptului că o diversi�care industrială prea largă a împiedicat concentrarea resurselor și economiile de scală necesare pentru menţinerea competitivităţii internaţionale. În plus, schimbările calitative sunt di�cil de măsurat atunci când mecanismul preţului este atât de defectuos precum cel dintr-un sistem de comandă. 20. În 1972, România s-a alăturat FMI și Băncii Mondiale, �ind singurul stat membru socialist al acestor organizaţii în afară de Iugoslavia. Deși utiliza mecanismele pieţei pentru a-și direcţiona economia, aceasta din urmă a menţinut proprietatea de stat și socială, sub forma așa-numitelor întreprinderi în auto-gestionare muncitorească [labour-managed enterprises].21. Totuși, trebuie remarcat faptul că utilizarea creditelor occidentale a fost moderată de-a lungul celei mai mari părţi a anilor '70 și a crescut considerabil numai după 1979, în contextul celei de-a doua crize a petrolului.

4


Cu toate acestea, irosirea resurselor de către industrii ine�ciente și scăderea extracţiei interne de petrol datorată epuizării rezervelor disponibile au transformat în cele din urmă România dintr-un exportator de petrol într-un importator net de petrol. Această evoluţie a devenit deosebit de dăunătoare în contextul celei de-a doua crize a petrolului dintre anii 1979 și 1982. Conducerea comunistă nu a reușit să schimbe modelul de creștere, iar Ceaușescu a preferat să limiteze drastic importurile și să forţeze exporturile pentru a dobândi valuta externă necesară pentru a rambursa datoria externă și pentru a stopa în modul acesta dependenţa României de �nanţarea externă. Reducerea importurilor a fost implementată într-o manieră brutală și adesea arbitrară, generând perturbări disproporţionate în economie. Expor-turile forţate au avut și ele efecte secundare perverse. De exemplu, în anii '80, România exporta mai mult de jumătate din producţia ei de îngrășăminte și creșterea producţiei agricole a fost afectată de raritatea fertilizatorilor. Întreruperi aleatoare ale utilităţilor de bază (curent, căldura etc.) și penuria bunurilor de consum, inclusiv a unor alimente de bază, au dus la o scădere gravă a standardelor de viaţă. Încetinirea creșterii a fost urmată de ani de contracţie economică, ceea ce a făcut ca România să se diferenţieze chiar și de colegele ei din Europa de Est��.

2. Tranziţia post-comunistă în România

0

În întruchiparea sa românească, comunismul naţional a creat un handicap major odată ce tranziţia către un nou regim politic și economic a fost iniţiată în decembrie 1989. România s-a dovedit a � deosebit d e n e p r e g ă t i t ă p e n t r u p r o v o c ă r i l e p o s t -comunismului. Singurul ei presupus avantaj era acela că, graţie eforturilor uriașe din anii '80, datoria externă fusese plătită. Acest lucru se întâmplase însă cu preţul suprimării consumului, al limitării importurilor tehnologice și al izolării unor mari zone ale economiei de lumea exterioară. Prin urmare, economia românească a fost marcată de disfuncţii și dezechilibre structurale, mai ales din cauza ponderii prea mari conferite industriei grele și ponderii prea mici conferite sectorului serviciilor. În timpul anilor '80, progresul tehnologic a fost blocat complet, modul de lucru s-a degradat iar productivitatea a

stagnat sau chiar a scăzut. Majoritatea companiilor aveau di�cultăţi tot mai mari de a concura pe pieţele străine și de a-și apăra poziţia pe piaţa internă – dacă aceasta ar � fost deschisă pentru concurenţă. Calitatea managementului era slabă, iar stilul de conducere al lui Ceaușescu a stimulat raportările false și luarea arbitrară a deciziilor. Regimul împiedicase coagularea societăţii civile și dezbaterea posibilelor reforme. În același timp, polarizarea furiei publice faţă de Nicolae și Elena Ceaușescu crease așteptări nerealist de mari că înlăturarea lor va rezolva toate problemele ţării, iar majoritatea p o p u l a ţ i e i c e r e a î m b u n ă t ă ţ i r i r a p i d e a l e standardelor de consum și viaţă. Dezordinea socială și politică a contribuit la perturbarea sistemului economiei de comandă și a încurajat foste cadre pol i t ice ș i di fer i te persoane cu func ţ i i de management de nivel mediu să înceapă acumularea de capital propriu, în detrimentul companiilor lor sau al unor instituţii publice. 0

Dezindustrializarea economiei și două mari recesiuni în anii '90��0

După un elan iniţial al consumului în prima parte a anilor '90, economia românească a intrat într-o criză gravă, determinată de prăbușirea structurilor economiei de comandă socialiste, atât pe plan intern, cât și pe plan internaţional�⁴. Evoluţia cronologică a economiei românești de-a lungul anilor '90 poate � împărţită în mai multe etape:

1 9 9 0 - 1 9 9 2 – p r ă b u ș i r e a p r o d u c ţ i e i ș i dezintegrarea parţială a structurilor economiei de comandă; primele elemente ale transformării (liberalizarea comerţului exterior și a preţurilor, destrămarea cooperativelor agricole), perturbate de o scădere drastică a PIB-ului (1992 = 71% din 1989), in�aţie (210% în 1992) și șomaj (8,4% în 1992);

1993-1996 – recuperare parţială, în cadrul unui set de reforme graduale și precaute, însoţite de o anumită renaștere a structurilor economice centralizate; reforma impozitării (introducerea TVA-ului); investiţii străine limitate; privatizare în favoarea actorilor locali (privatizare prin voucher, prin metoda MEBO [management employee buyouts] etc.) și evitând restructurările majore; subvenţionare a unor întreprinderi prin credite acordate de băncile deţinute de stat;

23. Cf. Dăianu (1998), Cernat (2006), Pop (2006). 24. Așa-numita „recesiune transformaţională”.

5

22. Preferinţa constantă pentru industriile care consumau cantităţi mari de resurse și rambursarea datoriei externe în anii '80 ilustrează un caz de creștere pauperizantă într-un sistem de comandă (Dăianu, 1985); pentru conceptul de „creștere pauperizantă”, vezi Bhagwati (1958); vezi și Ban (2012b).


1997-1999 – o a doua mare recesiune, în contextul deciziilor politice de a liberaliza în continuare economia, de a restructura mari segmente ale ei și de a închide companiile producătoare de de�cit�⁵; o scădere drastică a producţiei (producţia industrială a scăzut cu peste 20%), care, în combinaţie cu in�uenţele nefavorabile ale crizei �nanciare asiatice și rusești din 1997-1998, a agravat această recesiune; privatizarea mai multor companii mari prin investiţii străine directe strategice.

Un deceniu de creștere, deși cu un model de creștere fragil:

2000 - 2008

În 1999, UE a decis să înceapă negocierile de aderare cu statele post-comuniste care nu intraseră în primul grup de țări candidate. Această decizie, însoțită de o monitorizare atentă a ajustărilor efectuate de ţările candidate, a încurajat progresul instituțional și a stimulat investiţiile străine directe și convergența economică. România a cunoscut o perioadă de rate înalte de creștere economică între 2000 și 2008. De fapt, ea s-a alăturat restului Europei emergente într-un proces de creștere accelerată și transformare generală care a culminat cu aderarea ei la UE, în 2007. În perioada 2002-2008, PIB-ul României a sporit cu peste 6% pe an în termeni reali, creștere posibilă datorită cantități masive de capital intrat în Europa Centrală și de Est pe parcursul acelor ani.

Dar România abia începuse să guste primirea unor niveluri atât de ridicate de capital. Alte economii post-comuniste o precedaseră în această privinţă, în timpul primului deceniu al tranziției. Creșterea economică și-a depășit potențialul în majoritatea anilor acelei perioade și a fost susţinută de intrări masive de capital. Introducerea unei cote unice de impozitare de 16% în 2005 a stimulat un exces al cheltuielilor de consum și a propulsat împrumuturile făcute atât de gospodării, cât și de companii. Avântul împrumutării și al remitențelor de peste hotare au mascat inegalitatea veniturilor și au alimentat așteptări nerealiste pentru venituri în creștere�⁶. De asemenea, creșterile mari ale salariilor din sectorul

public au stimulat o creștere economică bazată pe consum, iar aceste creșteri au fost reproduse în sectorul privat. Ca urmare, în 2007 și 2008 de�citele externe au crescut rapid, atingând valori de două cifre. De�citul de cont curent era de aprox. 10% în 2006, 13,4% în 2007 și 11,6% în 2008�⁷. O mare parte din �nanțarea de�citului de cont curent a fost realizată prin împrumutare privată. Acest lucru se re�ectă în mărimea datoriei externe private față de datoria externă publică la sfârșitul anului 2008. Pe fundalul crizei �nanciare, o aterizare dură a economiei era inevitabilă, iar în 2009 s-a produs o prăbușire a producției (PIB a scăzut cu 6,7%); o scădere mai mică a PIB-ului (-1.6%) a avut loc în 2010.

PIB-ul pe cap de locuitor aproape s-a dublat în perioada 2000-2008, ceea ce ar valida teoria convergenței bazată pe tendinţa capitalurilor de a se orienta către economiile subdezvoltate [capital �owing downhill]. Dar asta nu a schimbat faptul că România rămâne unul dintre cei mai săraci membri ai UE. Acest lucru nu este surprinzător, date �ind diferențele de dezvoltare enorme care separă România de cele mai multe dintre statele membre ale UE.

Migrația temporară a forței de muncă a crescut foarte mult, mai ales după liberalizarea parțială a accesului românilor la spațiul Schengen (începând din 1 ianuarie 2002); peste 2,5 milioane de persoane au părăsit țara din cauza diferențelor salariale ridicate�⁸ Remitențele lor, care ajungeau la mai multe miliarde de euro înainte de izbucnirea crizei actuale, au ajutat temporar la �nanțarea de�citelor externe și la atenuarea problemelor sociale din ţară.

Implozia economiei și scăderea veniturilor bugetare au scos la lumină un de�cit bugetar structural mare (de peste 8% din PIB în 2008). De�citele structurale au fost mascate timp de ani de zile din cauza ratelor mari, dar nesustenabile, de creștere economică. Însă odată ce ele au fost dezvăluite, după instaurarea crizei, măsurile corective erau inevitabile, date �ind constrângerea cursului valutar și starea piețelor �nanciare internaționale.

25. Această poziţie de politici publice a fost promovată de o coaliţie formată din Convenţia Democratică din România (CDR), Uniunea Social-Democrată (USD) și Uniunea Democratică Maghiară din România, după ajungerea ei la putere. CDR era ea însăși un conglomerat care includea Partidul National Ţărănesc Creștin și Democrat, Partidul Liberal și alte cȃteva partide mai mici, în timp ce USD era o coaliţie între Partidul Democrat și Partidul Social Democrat.

26. În 2009, România a avut un coe�cient Gini de 30,6, peste media UE-27, asta în comparaţie cu un coe�cient de 23,4 pentru Slovenia și 23,7 pentru Slovacia, alte două NSM (conform SILC, o cercetare la nivelul întregii UE întreprinsă în Irlanda de O�ciul Central de Statistică). 27. Statistici ale Băncii Naţionale a României.28. Salariul mediu net al UE-27 este de aproximativ 1.400 euro, pe cȃnd cel din Romȃnia este puţin sub 400 euro.

6


Stopările bruște ale �nanțării externe și prăbușirea pieţelor de schimb din UE au obligat România și alte noi state membre să solicite asistență �nanciară externă.

Izbucnirea crizei �nanciare în Europa și un model de creștere

a�at sub semnul întrebării0

În anii anteriori Marii Recesiuni, România, țările baltice și Bulgaria simbolizau un model de creștere fragil: de�cite externe foarte mari (de două cifre), alocare neadecvată a resurselor (părtinitoare față de sectorul neproductiv) și grad mare de îndatorare privată externă. Regulile UE, mai ales cele care guvernează piaţa ei �nanciară „unică”, au favorizat �uxur i t ransfrontal iere de capita l masive, majoritatea lor în căutare de randamente ridicate. Băncile străine au jucat un rol imens în această privinţă, dat �ind că băncile-mamă considerau noile state membre prezente și potenţiale un nou teritoriu de expansiune a lor. Băncile italiene, austriece și grecești au fost cele mai agresive în acest proces. A avut loc o creștere efervescentă a creditului pentru companii și gospodării (cu rate reale de creștere de peste 30% pe an), precum și o „euroizare” intensă. O consecință a acestui fapt este că riscurile sistemice au crescut, în timp ce Banca Națională a României a întâmpinat mari di�cultăţi în a concilia nevoia de a reduce in�aţia cu descurajarea intrărilor excesive de capital�⁹.0

Se poate face o analogie cu alte țări membre (Irlanda, Portugalia, Spania etc) în care bulele imobiliare și gradul de îndatorare privată au jucat un rol-cheie în criza care a urmat. În unele dintre aceste țări, costur i le munci i au depășit câșt iguri le de productivitate, investițiile s-au revărsat în sectorul neproductiv, iar de�citele externe de două cifre semnalau o competitivitate insu�cientă. În România situația a fost agravată de politicile pro-ciclice de după 2004, care au supraîncălzit economia și au alimentat de�citele externe. 0

Între 2000 și 2008, în România s-a produs o recuperare a decalajelor economice (după cum o indică venitul pe cap de locuitor din Tabelul 2). Însă convergenţa s-a lovit de un zid, din cauza de�citelor externe în creștere. Mai mult, anii de criză au adus un regres major. „Regulile jocului” ale UE și politica monetară universală [„one size �ts all”] au stimulat alocarea resurselor în sectoare neproductive din zone mai puțin dezvoltate. Inserţia noilor state membre în rețelele industriale este variată și scoate la lumină grupuri cu performanțe diferite�⁰. Este

demn de remarcat faptul că Grupul de la Vișegrad pare a se integra mai bine în nucleul industrial al UE decât o fac membrii sudici ai zonei euro. Interesant este că România, deși inferioară Grupului de la Vișegrad din punct de vedere economic, este superioară Spaniei și Portugaliei în ceea ce privește nivelul de complexitate al exporturilor��, potrivit Observatorului Complexităţii Economice al MIT. Însă această constatare trebuie condiţionată, de vreme ce destul de multe exporturi au un conţinut de import ridicat. Cu alte cuvinte, componenta românească reală din lanțul valorii adăugate este adesea relativ mică.0

Asemenea Ungariei și ţărilor baltice, România a solicitat la începutul anului 2009 asistență �nanciară din partea FMI, UE și Băncii Mondiale, iar un pachet �nanciar de 20 de miliarde de euro a fost acordat de către aceste organizații. A existat, de asemenea, și așa-numita Iniţiativă de la Viena, care a îndemnat băncile străine să nu își restrângă operațiunile din noile state membre. Aceste intervenții externe au implicat iniţierea de ajustări �scale majore. Însă acest program era plin de capcane. Una din slăbiciunile lui majore a fost neglijarea semni�caţiei absorbţiei fondurilor UE ca măsură economică anticiclică în timpul unei perioade de ajustări �scale majore. 0

Abia în a doua jumătate a lui 2010 decidenţii de la București și experții de la Bruxelles și din alte parţi au înţeles în mod adecvat această semni�caţie, deși fără nici un folos concret, de vreme ce nivelul de absorbție a continuat să rămână scăzut. De asemenea, măsurile programului de asistență ar � putut � mai bine administrate, chiar dacă o corecție macroeconomică era inevitabilă. Reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public și o scădere substanțială a bene�ciilor sociale (însoţite de intenția de a reduce pensiile) au fost măsuri radicale. Aceasta a arătat că guvernul român, ca și omologii lui din Bulgaria și ţările baltice, au evitat punerea în aplicare a unor politici de ajustare mai bine ţintite, deoarece acestea ar � necesitat o strategie atent concepută și abilităţi administrative complexe��. A existat de asemenea și o presiunea enormă de timp sub care guvernele trebuiau să acţioneze. Măsurile drastice puteau � justi�cate de creșterea constantă a salariilor din anii anteriori crizei (ca și în alte NSM) și de o marjă de manevră mai mică în utilizarea devalorizării cursului de schimb pentru atenuarea scăderii activității economice. În România procesul de euroizare este ridicat (mai mult de 50% din tranzacţii sunt denominate în euro),

30. Becker et al., Cap. 4 (2010), Indermit și Raiser (2012), Drahokoupil și Myant (2010) etc.31. MIT, The Observatory of Economic Complexity, http://atlas.media.mit.edu/rankings/32. Vezi și Bohle și Greskovits (2012: 252 și urm).

7

29. Vezi și Gabor (2010).


ceea ce produce o gestionare părtinitoare a cursului de schimb. Unii susțin că politica cursului de schimb din România seamănă cu un regim de consiliu monetar. Ca și în alte noi state membre, cauzele sunt din nou euroizarea ridicată și teama de a prejudicia bilanțurile bancare. Reducerea drastică a salariilor a făcut ca ajustarea să semene mai mult cu o devalorizare internă, precum în cazul țărilor baltice. Totuși, spre deosebire de țările sudice din zona euro, România a avut un atu important de rezervă în timpul perioadei de mari turbulențe din Europa. Deși afectate de euroizare, cursul de schimb și politica monetară autonomă constituie încă un „spaţiu de manevră politică”.

Asprimea măsurilor de corecție și-a luat tributul: două guverne de centru dreapta au fost înlăturate de la putere în 2012, iar partidele care au sprijinit aceste guverne au fost aspru sancţionate de către alegători la alegerile locale și parlamentare. Merită remarcat faptul că noul guvern sprijinit de o alianță între Partidul Social Democrat�� și Partidul Național Liberal a menţinut, cu toate acestea, acordul de tip preventiv cu FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană (Comisia Europeană); cursul politicii �scale nu a fost inversat. De�citul bugetar a scăzut sub 3% (în termeni ESA) în 2012, iar pentru 2013 este programat un de�cit mai mic; de�citul de cont curent este estimat a � scăzut sub 3,7% din PIB în 2012.

România a semnat Tratatul �scal și, prin urmare, trebuie să respecte cerințele stabilite de Semestrul European. Însă probitatea �scală singură nu poate consolida su�cient creșterea economică: este nevoie ca mai multă energie să �e direcţionată către o mai mare absorbție a fondurilor UE, reducerea risipei din sectorul public, modernizarea administrației publice în general și reformarea companiilor de stat. Mobilizarea rezervelor interne, o creștere importantă în absorbția fondurilor UE și revenirea investițiilor publice și private ar putea, probabil, să sporească potențialul de creștere economică cu aproximativ 1,5% din PIB anual. Trebuie menţionat faptul că criza �nanciară și economică a diminuat potențialul de creștere de la aproximativ 5% la circa 2% pe an (conform estimării multor analiști). Din nefericire, mediul internațional este destul de neprietenos, iar zona euro este amenințată de ani de cvasi-stagnare. Acest fapt ar putea, de asemenea, să menţină perspectivele de creștere ale economiei românești la un nivel scăzut și ar putea înrăutăţi în continuare potențialul ei de creștere. Se vorbește despre recuperarea strălucirii modelului economic

european, dar urmările cr izei sunt atât de copleșitoare, încât astfel de speranțe sunt în mod evident nerealiste. Mai mult, este greu de crezut că rede�nirea politicilor naţionale ar � su�cientă, așa cum susţin unele studii�⁴. O nouă concepţie a zonei euro, în termenii instituţiilor și politicilor ei publice, și un nou model de funcționare al sistemului �nanciar – în plus faţă de politici naţionale mai bune și o focalizare mai bună a activităților de cercetare și dezvoltare – sunt necesare pentru vindecarea UE�⁵. 0

3. Capitalismul românesc în etapa lui post-comunistă0

Liberalizarea economică și politică a României era inevitabilă după 1989. „Întoarcerea în Occident” a fost sloganul dominant al primului deceniu, iar presiunea populară pentru liberalizare a fost enormă. Românii nu au pus sub semnul întrebării sau dezbătut cu adevărat natura sau variaţiile modelului occidental. A existat un consens larg că acesta trebuie să includă o democraţie multipartită și o economie de piață. Termenul de „capitalism” a fost utilizat rar, iar tipurile de capitalism au fost încă și mai puţin dezbătute. Mai târziu, în timpul perioadei de tranziție, s-a pus mai mult accent pe conformarea la standardele UE (acquis-ul comunitar) și pe obținerea acreditărilor unei economii de piață funcționale. În ciuda unei anumite opoziții interne faţă de convergența cu standardele UE și a reformelor amânate din prima jumătate a anilor '90, Zeitgeist-ul din Europa și dinamica globalizării au făcut din deschidere și liberalizare principalele canale ale schimbării. În plus, dorinţa de a adera la NATO și UE era un slogan mobilizator pentru principalele partide politice. Realitatea de pe teren era însă mai complicată, din cauza moștenirii dinainte de 1989 (înapoierea relativă și stalinismul târziu�⁶) și a con�gurației grupurilor de interese.0

Condiții inițiale0

Țările care fuseseră mai dezvoltate decât România d i n p u n c t d e v e d e r e e c o n o m i c ș i c a r e experimentaseră reforme de piață înainte de 1989 (de ex., Ungaria sau Polonia, chiar sub legea marțială) au fost mai bine pregătite pentru tranziție. Rezervele lor de capital �zic și uman, legăturile istorice cu Occidentul și numărul mare de expaţi care doreau să se întoarcă în țările lor natale pentru a se implica în reformele post-comuniste, toate acestea au avut o

33. Partidul Social Democrat este fostul Partid al Democraţiei Sociale din România, care a fuzionat cu Partidul Social Democrat și a adoptat numele acestuia în 2001.

34. Un studio amplu al Băncii Mondiale încearcă să prezinte cazuri de bună practică din UE și din lume, ca mijloc de revigorare a economiilor UE: vezi Indermitt și Raiser (2012).35. Vezi și Dăianu (2012). 36. Acest concept se referă la sistemul foarte rigid de control politic și economic din Romȃnia (amintind de priza asupra puterii a lui Stalin) și de cultul personalităţii suprarealist din anii '80, spre deosebire de încercările de reforme din Ungaria și Polonia (chiar și sub legea marţială).

8


importanţă evidentă în timpul primului deceniu al tranziției. Acest lucru s-a manifestat în funcționarea atât a sferei private, cât și a celei publice a economiei. România avea avantajul aparent al niciunei datorii externe, dar moștenirea stalinismului târziu și suprimarea dramatică a consumului privat au anulat acest avantaj. În plus, existau forțe sociale și politice reticente în a accepta caracteristicile fundamentale ale modelului occidental, cum ar � statul de drept, transparența, respectul pentru drepturile civile și răspunderea instituțiilor publice și a funcționarilor publici. Contrastul faţă de ţările Vișegrad, mai bine plasate, împreună cu tulburările din Balcanii de Vest, în urma destrămării Iugoslaviei, au generat incertitudini cu privire la soarta �nală a României (și a Bulgariei), au descurajat astfel investițiile directe străine și au făcut tranziția post-comunistă și mai di�cilă. Reformele economice au continuat într-un ritm mai lent si au fost mai puțin consecvente, în timp ce România era percepută ca �ind mai puţin potrivită pentru a adera la UE. Primirea ei în NATO a avut și ea loc în al doilea val de extindere – cinci ani mai târziu decât primirea altor țări foste comuniste (Polonia, Republica Cehă, Ungaria și Slovenia). Aceste întârzieri au con�rmat că recuperarea decalajelor nu este un proces ușor, iar convergența necesită timp. Dar ele au re�ectat și o dependență de cale nefavorabilă în timpul tranziției.0

La începutul tranziţiei, unul dintre cele mai mari handicapuri ale României a fost lipsa unei clase de întreprinzători privați. În ţările în care au fost iniţiate reforme sub comunism (de ex., Ungaria, Polonia), tranziția a demarat mai ușor. În cercurile academice s-a vorbit mult despre crearea unui „capitalism fără capitaliști”�⁷, dar realitatea este că în această privinţă existau diferențe semni�cative între țări. Tipul de comunism al României, mai ales de la sfârșitul anilor '70 și din anii '80, a fost extrem de ostil faţă de antreprenoriatul economic privat. Cu toate acestea, penuria omniprezentă oferise stimulente celor care ocoleau reglementările o�ciale. Pe de o parte, abilităţile și conexiunile create în tranzacțiile de piaţă ilegale s-au dovedit a � active valoroase în tranziția post-comunistă. Pe de altă parte, însă, este deosebit de discutabil dacă aceste abilităţi erau potrivite pentru operațiuni de afaceri bine organizate și complexe pe piețele libere. În plus, cei care lucraseră în companii de stat care efectuau operațiuni de comerț exterior au acumulat contacte și au învățat din proprie experienţă funcţionarea economiei de piață și a instituțiilor ei. Un fost o�cial comunist de

rang înalt, devenit disident, a indicat șase grupuri sociale care au format noua clasa capitalistă a României post-comuniste: foști directori de întreprinderi socialiste, descendenți și rude ale foștilor membri de rang înalt ai aparatului de stat comunist, oameni care au lucrat în comerțul exterior înainte de 1989, foști emigranți care s-au întors în România cu capital, know-how și conexiuni, un grup mic de oameni care s-au realizat prin forţe proprii și directori de bănci�⁸. Mulţi dintre acești noi capitaliști își acumulaseră capitalul de pornire prin drenarea întreprinderilor de stat, �e prin contracte private la prețuri distorsionate, �e prin privatizare. Dar această clasi�care a „noilor capitaliști" nu este diferită de ceea ce a fost relatat și examinat în alte țări post-comuniste. De fapt, avem de-a face cu același fenomen. Cu toate acestea, există diferențe din cauza speci�cităților locale din timpul comunismului și a moștenirii culturale și sociale�⁹.0

Pe parcursul anilor '70 și '80, Ceaușescu a tolerat cu greu orice dezbatere publică din interiorul conducerii politice și administrative, astfel încât oamenii care au reușit să obțină și să mențină poziții de conducere au fost aproape fără excepție persoane servile, având obiceiul de a aproba ipocrit orice idei venite de sus. Ca și în alte țări, comunismul a favorizat comportamentul incorect, iar oamenii s-au obișnuit să spună în public lucruri diferite de ceea ce credeau. Această distanță tot mai mare dintre vorbe și realitate a discreditat instituțiile și legalitatea⁴⁰. Cinismul faţă de rolul ideilor și al statului de drept a afectat funcționarea instituțiilor și a favorizat corupția. În consecinţă, atunci când aceste persoane au reușit să-și consolideze pozițiile de conducere din România post-comunistă, interesul pentru crearea și implementarea de politici publice coerente a fost rar, iar statul a fost de cele mai multe ori prizonierul intereselor private. Deprinderile elitelor politice provenite din comunism s-au combinat cu tradiţiile pre-comuniste care considerau statul o sursă de delapidare de fonduri pentru grupurile de interese prădătoare. Aceasta a subminat încercările de a profesionaliza conducerea administrativă și politică. Aici poate � găsită o explicaţie pentru continua „capacitate a statului” redusă în România. 0

Schimbare structurală și instituțională0

Mulți oameni de afaceri locali au fost nerăbdători să evite concurența din partea capitaliștilor străini și au încercat să modeleze privatizarea pentru a se potrivi propriului lor interes.

38. Brucan (1996: 103 și urm.).39. Vezi și Stoica (2004).40. Boia (2012: 68).

9

37. Eyal, Szelenyi și Townsley (1998).


Cu toate acestea, deschiderea economiei românești a atras companii multi-naţionale (CMN). Dacă în timpul celei mai mari părţi a anilor '90 investițiile străine au fost mai degrabă modeste, această situație a început să se schimbe în 1997-1998, când guvernul român a decis să privatizeze unele dintre cele mai importante companii publice și să încurajeze investițiile directe străine. Perspectiva ca România să devină membru al UE a încurajat companii multinaționale mari să investească în ea, iar negocierile de aderare au stabilit că guvernul va trebui să vândă unele dintre cele mai importante întreprinderi de stat⁴�. Motive suplimentare pentru privatizare au fost gestionarea foarte defectuoasă a companiilor de stat, stoarcerea lor de către diferite grupuri și implicarea politică intensă în activitatea lor. Sunt celebre cazurile Sidex (industria oțelului), care a fost cumpărat de Mittal, și Petrom (industria petrolieră), care a fost achiziționat de OMV. 0

Practic, în deceniul 1998-2008, companiile multinaționale au preluat controlul asupra mai multor industrii majore și a sectorului de servicii, ca să nu mai amintim de controlul asupra activităţii bancare, unde prezența străină este copleșitoare (peste 80% din activele existente la sfârșitul lui 2012). A�uxul masiv de investiții străine directe a adus nu doar resurse �nanciare suplimentare, ci și know-how organizaţional și acces la piețele internaționale. Acesta a favorizat modernizarea, dar, în același timp, a dislocat segmente mari ale economiei interne și a făcut ca orice evoluţie ulterioară să depindă de interesele companiilor internaţionale (mamă). Este posibil ca acest proces să � fost inexorabil în circumstanţele acelor vremuri. Cu toate acestea, nu puţine acorduri de privatizare ar � putut � mai bine concepute, în bene�ciul economiei românești.0

Unii analiști disting între țări care au reușit să atragă investiții străine directe pentru industrii relativ complexe (Slovenia și cele patru state de la Vișegrad) și alte țări care au trebuit să se mulțumească cu capital străin „nerăbdător”, care s-a revărsat mai mult spre industria construcţiilor și sectorul �nanciar decât în sectorul manufacturier (România, Bulgaria, statele baltice)⁴�. Această distincție are tendința de a simpli�ca excesiv realitatea – România are și ea partea ei de investiţii străine directe în industrii complexe (de ex., producătorul auto Dacia deținut de Renault). Dar este de asemenea adevărat că o mare parte din capitalul care a intrat în ţară în anii

dinaintea crizei a ajuns în sectoarele neproductive, iar unele investiții străine directe s-au dovedit a � destul de volatile⁴�. Aspecte problematice au fost practicile de transfer al prețurilor, abuzul de poziţie dominanţă pe piață și, nu în ultimul rând, lipsa luptei împotriva practicilor corupte (cum ar � indulgenţa de facto a deprinderilor locale sau ceea ce capitalul străin întâlnește în alte economii emergente⁴⁴).0

A existat, de asemenea, o desconsiderare a imaginii ansamblu a dezvoltării economice, datorată în parte unui refren dominant simplist: dezvoltarea este un rezultat inexorabil al privatizării, deschiderii și liberalizării. Nota bene: abia la sfârșitul anilor '90 Banca Mondială a început să sublinieze rolul instituțiilor în tranziția post-comunistă. Mai târziu, Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD) a făcut același lucru și, după izbucnirea actualei crize, a sugerat importanța capitalului autohton în sectoarele bancare locale. În mod paradoxal, FMI, care fusese principalul motor al liberalizării �nanciare în primul deceniu al tranziției, și-a nuanţat mult poziţia în ceea ce privește problema �uxurilor de capital neîngrădite (din perspectiva efectelor sale potențial desta-bilizatoare).0

Structura economică a României post-comuniste s-a schimbat considerabil (vezi Tabelul 3), dar unele caracteristici persistente încă atrag atenţia. Acest tip de rezistență poate � o dovadă că natura non facit saltus, convergența economică necesită timp, iar venitul pe cap de locuitor, ca indicator agregat, trebuie să �e sprijnit de o schimbare generalizată a nivelului de productivitate. Un exemplu evident în această privinţă este „chestiunea rurală” a României, care durează de foarte mult timp⁴⁵ și nu este încă rezolvată. Sectoarele industriale cu valoare adăugată scăzută au o pondere mare în performanța economică de ansamblu, iar migrația masivă (care a devenit mai intensă odată ce țările europene occidentale și-au deschis frontierele pentru forța de muncă din Est) a afectat rezervele de capital uman, ceea ce va dăuna creșterii economice viitoare dacă educația nu va reuși să compenseze această migraţie (a existat un exod intensiv de inteligenţă [brain drain] în timpul acestei perioade). S-ar putea susţine că diferențele mari de salarii (față de țările occidentale bogate) au făcut migrația

41. Nu puţine companii care au fost privatizate pentru sume de bani foarte mici au fost apoi dezmembrate și vândute mai târziu de noii proprietari pentru pro�turi uriașe. Poate că nu toate aceste companii aveau un viitor, dar unele dintre ele ar � putut să supravieţuiască și, ceea ce este mai important, s-ar � putut salva locuri de muncă și competenţe. Problema era că, la acel moment, constrângerile �nanciare ale României erau destul de mari, iar companiile de stat erau prost gestionate.

42. Bohle și Greskovits (2012:.206), Indermit și Raiser (2012).43. Vezi, de exemplu, investiţia companiei Nokia într-o fabrică de telefoane de lângă Cluj din 2007, care a fost relocată după doar trei ani. 44. Ban ne-a semnalat faptul că utilizarea corupţiei de către CMN în statele emergente este foarte bine documentată. Indulgenţa practicilor locale poate chiar să �e în bene�ciul companiilor internaţionale atunci când o�ciali locali le ajută să pervertească termenii privatizării în defavoarea economiei locale. Constrânse de legislaţiile ţărilor de provenienţă, unele companii multinaţionale au introdus reglementări interne care previn mituirea directă a o�cialilor locali, dar asta nu exclude practicile de corupţie mai complexe. 45. Vezi și capitolele despre agricultură din Georgescu-Roegen (1971).

10


inevitabilă, așa cum s-a întâmplat în istoria modernă în întreaga lume. Dar poate � de asemenea adevărat că niște politici interne mai inteligente ar � putut diminua acest fenomen, prin reducerea distrugerii de locuri de muncă, ca motor al migrației⁴⁶.0

Miopia politicilor publice este evidentă dacă se ia în considerare educația. Teoretic, tranziț ia la democrație, accesul liber la informație și dezvoltarea internetului ar � trebuit să încurajeze progrese masive în acest domeniu. Cu toate acestea, constrângerile �nanciare și lipsa de interes pentru investiții pe termen lung au determinat guvernele din România să reducă bugetul alocat educației. Salarizarea proastă cronică a subminat treptat moralul, calitatea a avut de suferit și multe încercări de a ameliora sistemul și de a-l adapta la provocările societății contemporane au fost sortite eșecului. Întrucȃt capitalul uman este o resursă esențială pentru dezvoltarea economică, România trebuie să își îmbunătățească sistemul de educație. Acest lucru înseamnă atât o creștere a nivelului resurselor alocate educației – în prezent, România cheltuiește pentru educație doar 3-4% din PIB (inclusiv din surse private), ceea este semni�cativ mai puţin decât în majoritatea noilor state membre post-comuniste – cȃt și crearea de politici coerente de consolidare a capacităților instituționale și de ameliorare a standardelor de calitate. Numai în acest mod poate România să aibă o șansă reală ca populația ei să �e bine educată, nu în ultimul rând deoarece de asta depinde viitorul ei ca societate civilizată. 0

Economia pare foarte dezechilibrată dacă luăm în considerare proporția pensionarilor din populația activă: în 2012, primii erau 5,3 milioane, în timp ce ultimii erau 4,3 milioane (din care angajații din sectorul public constituiau 1,2 milioane). Migrația substanțială a celor ce își caută locuri de muncă, odată ce restricțiile pentru romȃni legate de călătorie și angajare au fost ridicate în UE, a contribuit de asemenea la acest dezechilibru. Dar nivelul economiei subterane modi�că echilibrul actual, deoarece aceasta oferă locuri de muncă (legale și ilegale) unui număr de 3-4 milioane de persoane. Există, astfel, un grad ridicat de non-transparență, care are un impact asupra relațiilor sociale și economice și asupra relevanței statisticilor o�ciale. De exemplu, salariul minim pe economie nu oferă o bază pentru evaluarea veniturilor oamenilor, în cazul în care aceștia sunt plătiţi prin canale neo�ciale, astfel încât angajatorii lor să își poată reduce costurile în termenii contribuţiilor de asigurări sociale. Economia subterană considerabilă

(25-30% din PIB) re�ectă de�ciențe instituționale, sărăcia cetățenilor, adaptarea insu�cientă la piaţă a agriculturii și extragerea de rente larg răspândită. Trebuie spus, însă, că aceasta nu este o caracteristică locală. De fapt, aceasta include România într-o distribuție geogra�că europeană mai largă a înclinaţiilor economice, sociale și culturale, în care zona nordică înregistrează rezultate mai bune decȃt cea sudică. Este această stare de lucruri un blestem? Este, atunci când ne dăm seama că schimbările în bine, adică înspre modernizare, nu pot � rapide și vor solicita eforturi intense pentru cel puţin 1-2 decenii sau mai mult. Nu constituie un impas, dacă vom considera că nici o comunitate (ţară) nu este destinată să rămână în urmă și că reformele pot produce schimbări în direcția cea bună și, uneori, chiar surprinzător de repede – așa cum s-a întâmplat cu Irlanda înainte de a intra în colaps �nanciar în t i m p u l c r i ze i � n a n c i a re c u re nte, d ato r i t ă nesăbuinţelor industriei sale �nanciare.0

Capitalismul românesc analizat într-un cadru european0

România are instituții slabe, extragerea de rente este endemică și economia sa este sub in�uenţa „instituțiilor extractive”⁴⁷. S-ar putea susţine că extragerea de rente, care este larg răspândită în numeroase economii emergente (de ex., în Asia), nu împiedică în mod necesar o creștere economică rapidă. Este o chestiune care merită investigată. Îndrăznim să susținem că, deși corupția poate � inevitabilă în societățile mai puțin dezvoltate, cu instituții slabe, efectele sale dăunatoare sunt mai puternice ori de câte ori amploarea extragerii de rente este foarte mare, iar emanciparea majorităţii cetățenilor este împiedicată de interese private. De asemenea, este probabil ca, atunci cȃnd grupurile de interese sunt foarte puternice, coordonarea activită-ţii pentru binele comun să �e mai improbabilă și destul de ine�cientă. Acest lucru se întâmplă și în statele membre UE. Risipa din cheltuielile publice ale României re�ectă extragerea de rente pe scară largă și incompetență. Conform datelor UE, România a fost printre primele state membre în ceea ce privește ponderea cheltuielilor publice pentru mijloace de producţie din PIB (peste 4% în perioada 2000-2008). Însă rezultatul, în termeni de bunuri de capital efective, estre dezolant; pare că România a cheltuit mult mai puţin anual. În mod similar, România are unele dintre cele mai scăzute venituri �scale din UE: sub 28% din PIB în deceniul trecut, față de o medie de 34% pentru NSM și o medie de 40% pentru UE-27.

46. Pentru economia migraţiei românești în timpul tranzţiei, vezi Ban (2012a).

11

47. Vezi Acemoglu și Robinson (2012), Rodrik (2012).


Aceasta este o consecinţă a instituțiilor slabe. Este, de asemenea, unul din motivele incapacităţii statului de a o fe r i c e t ă ț e n i l o r b u n u r i l e p u b l i c e c a re condiţionează dezvoltarea economică și egalitatea de șanse (educație, sănătate, infrastructură, etc). 0

Cei care spun că prea mult din bugetul public este dedicat cheltuielilor sociale probabil că nu au dreptate. Acestea pot părea excesive din perspectiva veniturilor bugetare (�scale) foarte scăzute. Acest lucru e cauzat de evaziunea �scale generalizate și proastei gestionări a sectorului public (un eufemism pentru extragerea de rente). După cum am menționat deja, România cheltuiește foarte puțin pentru educație. Nu mai puţin importantă este chestiunea absorbției fondurilor UE. Coe�cientul ei scăzut este strâns legat de funcționarea generală a administrației publice, de un mecanism de absorbţie a fondurilor UE prost conceput și de l ipsa competenţelor. Această stare de lucruri este oglin-dită de capacitatea redusă de a implementa proiecte.0

Pentru a evalua capitalismul post-comunist din România, acesta trebuie pus într-un cadru mai larg și comparat cu alte noi state membre și cu dinamica europeană a capitalismului. În rândul noilor state membre se remarcă grupuri de ţări; acesta este un subiect care merită mai multă investigare. S-ar putea crede că faptul de a avea atât o puternică moștenire a înapoierii economice, cȃt și instituții slabe afectează elaborarea de politici capabile să încurajeze o creștere economică solidă și producţia cu valoare adăugată mai mare în mai multe țări. Aceste caracteristici pot explica, de asemenea, de ce unii au grupat mai multe noi state membre într-un fel de capitalism „baltic-balcanic”, care ce este puternic de�nit de slăbiciunea statului și de dialogul precar dintre partenerii sociali⁴⁸. Dar s-ar putea susţine de asemenea că orientarea neo-liberală a logicii pieței unice europene a jucat un rol important în această privință. Dacă este așa, ar putea � de ajutor rede�nirea la nivel național și european a politicilor publice, pentru a spori convergența economică. Însă aceasta ar sugera, de asemenea, dinamici de cale diferite pentru statele membre, în cazul în care politicile UE ar rămâne neschimbate. O lecție poate � dedusă de aici: dacă politicile nu sunt concepute în așa fel încât să încurajeze convergența sau, cel puțin, să contribuie la capacitatea țărilor de a absorbi șocuri asimetrice (de ex., prin intermediul politicilor de la nivelul UE⁴⁹), atunci forțele centrifuge vor ajunge să predomine în Uniune.

Capitalismul românesc este puternic in�uențat de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană și de modul în care statele membre UE abordează fenomenele rezultate din criza �nanciară, din criza zonei euro și din criza socială în expansiune. Aceasta din urmă are o durată mai lungă și este, de asemenea, legată de di�cultăţile programelor sociale din societăţile îmbătrânite și de puterea grupurilor de iniţiaţi. Multe țări din Europa sunt silite să își revizuiască contractul social și vor trebui să recâștige încrederea cetățenilor lor. Această încredere a fost mult afectată de actuala criză �nanciară. Există sentimentul larg răspândit că �nanțele au jucat un rol prea mare în modelarea deciziilor de politici publice, că echitatea a dispărut din procesul de concepere a politicilor publice și că s-au pierdut reperele morale din politică și din lumea afacerilor⁵⁰Ascensiunea forțelor politice extremiste și a xenofobiei și respingerea partidelor tradiţionale într-un număr din ce în ce mai mare de țări europene sunt îngrijorătoare. Este adevărat că situaţia este mult mai bună în zona de nord a UE și că modelul economic și social german și-a dovedit rezistența și capacitatea de a performa economic. Este greu însă de crezut că acest model poate oferi un șablon ușor de reprodus pentru reformele din alte state membre. Nu în ultimul rând datorită faptului că problemele din zona euro sunt cauzate și de concepţia și aranjamentele ei de politici inadecvate. Mai mult, este greu de evaluat dacă devalorizarea internă, așa cum este ea experimentată în mai multe țări, va � în măsură să rezolve problema reechi l ibrăr i i economiilor din zona euro într-un mod recurent.

4. România, Uniunea Europeană și reducerea decalajelor0

UE ca „atractor”0

UE a fost și încă poate � o forță puternică de schimbare pozitivă într-un cadru instituțional slab. Această in�uență a fost simțită chiar și înainte de aderarea România la UE din 2007. Acquis-ul comunitar a reprezentat un ghid care a ajutat la reunirea resurselor interne și la găsirea unei direcţii, a unui scop strategic. Se vorbește adesea, în rândul politicienilor și oamenilor de afaceri proeminenţi locali, despre necesitatea unei noi ancore (de ex., adoptarea euro), odată ce accederea în NATO și UE a avut loc. Pe de o parte, aceasta pare a � o poziţie destul de sensibilă pentru o țară care încă are instituții slabe și căreia îi lipsesc reperele și linii directoare de acțiune colectivă.

12

48. Bohle și Greskovits (2012), care folosesc matricea lui Polanyi despre diversitatea capitalismului.49. Bohle și Greskovits (2012), care folosesc matricea lui Polanyi despre diversitatea capitalismului. 50. Vezi și Dăianu (2011).


Pe de altă parte, progresul economic realizat de diverse alte țări din întreaga lume arată că nu este justi�cat să se considere că apartenenţa la UE este o condiție sine qua non pentru modernizare. Criteriile UE ajută, într-adevăr, dar ele nu pot să asigure singure modernizarea unei țari pe calea către modernizare. În plus, așa cum criza actuală a arătat cu prisosinţă, UE (respectiv zona euro) este susceptibilă de a avea propriile ei probleme profunde și o capacitate scăzută de a pune în aplicare schimbări instituționale atunci când elitele naționale se opun.0

În ultimul deceniu au existat progrese incontes-tabile, iar românii au ajuns să cunoască modul în care funcționează societățile occidentale; milioane de cetățenilor români călătoresc peste hotare și trăiesc și lucrează în alte state membre UE; �uxul de informații și experienţa directă a stilului de viață și a modului de lucru din părțile dezvoltate ale UE trimit mesaje puternice în ţară. În România s-a produs modernizarea modelelor de organizare și a avut loc un transfer de know- how, mare parte din ele realizate de către companiile străine. Au existat de asemenea câștiguri de productivitate considerabile, mai ales în ultimul deceniu, după ce perspectivele de aderare au devenit mai clare și investiţiile directe străine s-au accelerat. Dar toate acestea nu au fost su�ciente pentru a produce un progres stabil – la adăpost de zarva produsă de criza �nanciară. Liberalizarea �uxurilor �nanciare și disproporțiile enorme dintre prețurile (și salariile) românești și cele din părțile mai dezvoltate ale UE au favorizat bulele și volatilitatea, precum și o polarizare socială crescută. Politicile prociclice și-au jucat și ele rolul lor în această privință. A avut loc, de asemenea, o dezmembrare a lanțurilor de producție industrială, însoţită de o erodare ulterioară a capitalului uman.0

Prin intermediul acquis-ului comunitar și a calităţii de membru a Romȃniei, UE a susţinut progresele instituționale din domeniul justiției și statului de drept⁵�. Imboldurile UE și alegătorii doritori de reforme din ţară au reușit, chiar dacă nu fără a întâmpina o rezistență aprigă, să amelioreze sistemul de justiție și să realizeze unele progrese în consacrarea statului de drept. Însă acest progres este fragil și vulnerabil la riscul de a reveni la starea iniţială, mai ales dacă ţinem cont că criza economică a diminuat e�cacitatea supravegherii din partea instituțiilor UE⁵�. Mai mult, funcționarea efectivă a statului necesită un anumit ethos colectiv care impregnează comportamentul cetățenilor, ca

indivizi, în privinţa respectării regulilor și a procedurilor. Iar acest ethos colectiv trebuie de asemenea să cuprindă eșaloanele superioare ale puterii. Acest lucru duce la problema funcţionării mecanismelor de selecție din viața economică și politică: acestea promovează �e oameni meritorii, �e unii necorespunzători, aceștia din urmă �ind predispuși la a urmări obiective obtuze și a lucra împotriva intereselor celorlalţi cetățeni⁵�. Există, de asemenea, problema conexă de a găsi o modalitate de a potenţa tendinţa bunilor profesioniști de a urma o carieră în serviciul public – ţinând cont de salariile mici și climatul general neatrăgător din administrația publică.

Din punct de vedere economic, UE este vitală pentru România. Majoritatea exporturilor României – aprox. trei sferturi – se îndreaptă spre piețele UE, iar sectorul bancar românesc este puternic controlat de grupuri europene. Starea de rău generală și persistentă a economiilor europene, în special cele din zona euro, constituie un handicap major pentru creșterea economică românească. România are, astfel, un interes profund în redresarea economică a UE. Una dintre reţetele susţinute pentru reformarea guvernanței UE este stabilirea unor reguli �nanciare mai stricte în ceea ce privește atât �nanțele statului (datoria publică și de�citul), cât și sectorul bancar. În 2011-2012, România a agreat aceste noi reguli. Cu toate acestea, este discutabil dacă regulile foarte stricte ale zonei euro sunt potrivite pentru toate economiile UE, dat �ind că ele nu ţin cont de diferențele imense de performanță și structură. Chiar în interiorul zonei euro, dacă nu are loc o revizuire a aranjamentelor de politici (inclusiv a posibilităţii transferurilor �scale, ca mijloc de a face față șocurilor asimetrice), atunci disciplina �scală unilaterală poate avea efecte adverse⁵⁴ Regulile �scale pentru redresarea economică au acum o mai mare importanţă. Deși ajustarea �scală structurală este o necesitate, având în vedere creșterea mare a datoriilor publice din zona euro, este mai puțin evident dacă toate statele membre ar trebui să atingă de�cite bugetare sub 3% până în 2013-14.

Adoptarea monedei euro de către România (care este înscrisă în Tratatul de aderare) depinde de două precondiții fundamentale. Una este cea a nivelului su�cient de convergență economică reală, ca mijloc de a rezista presiunilor din interiorul zonei euro. Aceasta este una dintre lecțiile majore ale crizei din zona euro. Este o iluzie să credem că această precondiție poate � atacată într-o perioadă de câțiva ani.

13

51. Statul de drept pentru elite este crucial pentru tranziţia de la o stare de natură la o ordine a accesului liber, bazată pe relaţii sociale și economice impersonale, vezi North, Wallis și Weinberg (2009: 21 și urm., 148 și urm.).52. Gabanyi (2012).

53. Alina Mungiu-Pippidi are idei elaborate referitor la acest aspect (2012).54. Un mesaj cheie al Raportulu Monti, făcut public de Comisia Europeană în 2010, pune în legătură realizarea pieţei unice cu posibilitatea transferurilor �scale între statele membre.


A doua precondiție este ca zona euro să se � redresat din punct de vedere instituțional și al politicilor la momentul la care o ţară candidată depune cererea de aderare. Calitatea de membru în uniunea bancară europeană ar avea sens, având în vedere prezența masivă a grupurilor străine pe piața bancară locală, dar nu este clar în ce măsură acest lucru ar � fezabil pentru un stat membru UE din afara zonei euro.

Dilemele și negocierile de politici publice ale UE aduc în prim-plan modelul social european. Bazat pe impozite mari în majoritatea statelor membre și pe furnizarea generoasă de servicii publice, modelul social european a fost crucial pentru creșterea economică de după război, pentru nivelul ridicat de trai atins de cetățenii europeni și pentru succesul proiectului politic european⁵⁵. Acest model social a fost pus la încercare de excesele neo-liberalismului și este periclitat de schimbările demogra�ce din Europa (respectiv îmbătrânirea societății), precum și de pierderea relativă a competitivității economice a UE la nivel global. În același timp, unele dintre noile state membre au creat modele de capitalism mai puțin incluzive, care exercită o anumită presiune asupra modelului social creat în cele mai multe state din Europa de Vest. Este însă de la sine înţeles că cea mai mare presiune vine din partea economiilor emergente din afara Europei. Iar dacă este ca integrarea economică și politică din interiorul UE să avanseze, ea va trebui să implice și măsuri de armonizare �scală și socială. Dar UE nu va trebuie să �e transformată într-o uniune în care toată lumea să aibă de pierdut din cauza unei curse reciproce de furnizare a cât mai puţine bunuri publice. Ideea este de a promova responsabilitatea individuală și cea corporativă, prin intermediul unui simţ al solidarităţii și loialităţii față de proiectul european. În caz contrar, forțele centrifuge vor căpăta mai multă putere și clivajele din UE se vor aprofunda. În prezent, majoritatea statelor europene sunt reticente în a face compromisuri cu privire la aceste aspecte, iar armonizarea va �, probabil, un proces îndelungat și di�cil.

Am ajuns acum la problema-cheie a conver-genței/divergenței economice din cadrul UE. Istoricul UE cu privire la economiile care trebuie să recupereze decalaje este unul amestecat. Uniunea a încorporat mai multe state cu niveluri de dezvoltare semni�cativ mai scăzute decât cele ale membrilor ei de bază: Irlanda în 1973, Grecia în 1981, Spania și Portugalia în 1986 și noile state membre din Europa Centrală și de Est în 2004 și 2007. Înainte de 2008, cele mai multe dintre aceste țări păreau a ilustra

succesul rezonabil al convergenței europene (a se vedea Anexa 2). Irlanda era prezentată ca prim exemplu: aceasta nu doar reușise să recupereze, ci și să devină a doua economie UE în termeni de PIB pe cap de locuitor. Marea Recesiune a arătat că o parte din progresele realizate de aceste țări au fost fragile și reversibile⁵⁶. Prăbușirea creșterii economice alimentate prin �nanţări externe a obligat economiile acestor țări să se contracte dramatic, iar gravitatea crizei pune în pericol întreaga zonă euro. Măsurile de ajustare au fost dure și costisitoare din punct de vedere social, iar e�ciența lor economică a variat foarte mult. Unele țări par să � intrat pe calea revenirii, în timp ce altele sunt blocate într-un declin persistent. Rămâne de văzut dacă revizuirea proiectului zonei euro și a aranjamentelor de politici ale UE (guvernanţa) va resuscita convergența.

Mobilizarea resurselor interne

Variațiile semni�cative ale impactului UE asupra convergenței/divergenței noilor state membre relevă importanța capitală a reacţiilor interne la oportunitățile deschise de cadrul european. Unele țări au reușit mai bine să își mobilizeze resursele interne și să acceseze bene�ciile apartenenţei la UE. Acest lucru va deveni tot mai important, în lumina facilităților din ce în ce mai restrânse pe care UE le oferă noilor state membre mai puţin dezvoltate și a condiţiilor mai severe decât cele pe care le-au avut Irlanda, Grecia, Portugalia și Spania în anii '90. Dispune România de resurse interne pe care să le poată mobiliza pentru a atinge convergența economică?

În toate societățile există rezerve de e�ciență. Într-un sistem în care ine�ciențele micro și macro sunt ridicate, robustețea și rezistența pot � consolidate fără costuri suplimentare. Același rezultat poate � obținut cu un consum mai mic de resurse și, chiar dacă poate suna ciudat, măsurile tampon pot � sporite simultan. Teoretic, un potențial mai mare de a mobil iza resurse ar trebui să const ituie o oportunitate pentru sistemele foarte ine�ciente. Cu toate acestea, a avansa către frontierele posibili-tăților de producție într-un sistem foarte ine�cient nu este ușor, din cauza grupurilor de interese care se opun schimbării. Schimbările semni�cative apar doar atunci când presiunea pentru schimbare este su�cient de mare, �e prin intermediul stimulentelor și presiunii interne, �e al celor externe, și atunci când coalițiile de interese în favoarea reformelor sunt mai

14

55. Sapir distinge patru submodele ale Modelului Social European (2006); vezi și Albert (1993).

56. Krugman a anticipat „mezzogiorni�carea” statelor membre UE din sud după introducerea unei monede unice (1991:8). Dar el a pus-o în termeni relativ benigni. Realitatea este că actuala criză a arătat că zona euro este mai constrȃngătoare ca regim al unei monede unice decȃt etalonul de aur din perioada interbelică. Pentru funcţionarea regimului etalonului de aur, vezi și Eichengreen (1992). Dacă uniunea bancară va contribui sau nu la remedierea acestei probleme rămȃne de văzut.


puternice decât cele care mizează pe statu quo (adică sunt dispuse să continue extragerea de rente).

Mobilizarea resurselor interne (a rezervelor de e�ciență) implică, în cele mai multe cazuri, reformarea ea și modernizarea administrației publice. În România, funcționarea administrației publice este, de asemenea, esențială pentru absorbția fondurilor europene. Politicile publice ar trebui să acorde prioritate dezvoltării sectoarelor productive. În acest scop, stimulentele �scale – cele permise de regulile UE – ar trebui să se îmbine cu o politică a cursului de schimb care să încurajeze o mai bună alocare a resurselor (adică producția de mărfuri). Ideea principală este aceea că toate aceste eforturi solicită o mai bună funcționare a instituțiilor interne și reforme structurale, inclusiv o mai bună gestionare a companiilor de stat. Având în vedere textura complexă a instituțiilor care alcătuiesc sectorul de stat, precum și rezistența înrădăcinată a g r u p u r i l o r d e d i c a t e e x t r a g e r i i d e r e n t e , modernizarea administrației publice românești va � în mod inevitabil graduală și va implica politici concertate. Pentru a asigura că astfel de politici rămân consecvente timp de mai mult de un ciclu politic, eforturile factorilor de decizie politici și ale funcționarilor publici implicaţi vor trebui să �e susținute de opinia publică internă, de instituțiile publice modernizate, precum și de instituțiile europene și internaționale. Susţinerea și cooperarea din par tea celor mai impor tanți par teneri internaționali ai României din NATO și UE poate � și ea semni�cativă, așa cum poate � susţinerea tuturor companiilor care se consideră acţionari de bună credinţă ai viitorului României și acţionează în consecinţă.

În acest proces, instituțiile din România ar trebui să treacă de la a � „extractive” la a � „incluzive”, ca să folosim termenii lui Acemoglu și Robinson. Aceasta ar implica un sistem de impozitare care să ofere resurse esenţiale statului, să amelioreze serviciile publice pentru întreaga populație și să nu accentueze polarizarea socială. Politica �scală trebuie să transmită un mesaj de echitate către cetățeni, cei mai mulţi dintre aceștia �ind grav loviţi de criza actuală. Echitatea implică o mai bună colectare a impozitelor și, poate, un plan diferenţiat de impozitare a veniturilor. Revenirea la o impozitare progresivă mai simplă nu ar trebui văzută ca o alegere ideologică. În schimb, ar trebui privită ca un instrument pentru protejarea coeziunii sociale și promovarea creșterii economice incluzive. Care impozite trebuie diferenţiate, cât de mult și în ce

moment anume sunt, însă, întrebări deschise, care ar t rebui , de asemenea, să ia în considerare constrângerile impuse de criza actuală. În același timp, este esențială dezvoltarea de valori civice în întregul corp social. În această privinţă, educația poate și trebuie să conteze în mod pozitiv, dar sistemul de educaţie însuși are nevoie de reforme instituționale serioase. La fel de importantă este in�uența mass-media, care trebuie să susţină principiul că nimeni nu este mai presus de lege, oricât de puternică ar putea � o persoană la un moment dat.

Rezervele de e�ciență sunt uriașe în agricultură, în producţia și consumul de energie și în sectorul de servicii, care include administrația publică, dar fără a se limita la ea. Agricultura românească este un sector cu o structură duală. Ea combină un număr relativ mic de ferme mari, care lucrează pentru piață cu tehnologie modernă, și un număr imens de gospodării agricole mici, orientate spre subzistență. Ea produce 6-7% din PIB-ul României, în același timp angajând aproape 30% din populația activă economic. Productivitatea medie este de câteva ori mai mică decât în UE-27. O politică publică inteligentă ar trebui să încurajeze compactarea terenurilor și asistarea fermierilor cărora le lipsesc resursele �nanciare pentru a utiliza unelte și logistică moderne. Micii fermieri ar trebui încurajați să formeze asociații, precum în economiile avansate din UE. Fondurile UE ar putea � folosite pentru a recrea sistemele de irigare și pentru a furniza servicii esențiale de asistenţă, care ar stimula cu ușurință productivitatea și producţia. Problema esențială aici va � încorporarea progresului agricol într-un model de dezvoltare rurală comprehensiv, care să poată absorbi forța de muncă eliberată din agricultură și să ridice standardele generale de viață în mediul rural⁵⁷

De asemenea, producția și consumul de energie prezintă rezerve de e�ciență enorme. Deși România dispune de anumite resurse interne de petrol și gaze, ea depinde și de importul unor resurse de energie substanțiale. Centrala nucleară de la Cernavodă furnizează aproximativ o șesime din energia electrică a țării și este una dintre cele mai sigure din regiune. Energiile regenerabile reprezintă un sector dinamic, dar încă subdezvoltat și scump. Cu toate acestea, potențialul este mare, dacă luăm în considerare atât energiile regenerabile, cât și rezervele de gaze în explorare. Încă și mai important este potențialul de economisire a energiei din industrie și din gospodăriile private.

15

57. Lanner (2009).


Fondurile UE și corporaţiile multinaţionale din UE pot avea un impact pozitiv asupra d ezvoltării de energii regenerabile și asupra punerii în aplicare a programelor de economisire a energiei. Există, de asemenea, rezerve uriașe în sectoarele de servicii mari consumatoare de forţă de muncă cum ar � comerțul , educația , sănătatea, tur ismul ș i administrația publică. Aceste sectoare bene�ciază de o forţă de muncă relativ ieftină și cali�cată, dar sunt afectate de o gestionare defectuoasă cronică. Politici consecvente de îmbunătățire a standardelor de calitate și de conectare a acestor servicii la consumatorii internaționali pot avea un impact pozitiv și pot compensa erodarea inevitabilă a avantajului comparativ al salariilor medii reduse.

Revitalizarea industrială ar trebui adusă și ea în prim plan, așa cum este cazul în multe țări europene. În ciuda reducerii ponderii industriei menționate mai sus, România dispune de o gamă largă de sectoare industriale, iar segmente ale acestora pot progresa, nu în ultimul rând datorită competențelor disponibile și a nivelului de excelență al unor companii românești de IT. Strategia Europa 2020 poate oferi un cadru pentru sprijinirea sectoarelor industriale bazate pe cunoaștere, în timp ce bugetul public trebuie să își aducă propria contribuție la stimularea cheltuielilor de cercetare și dezvoltare – rata curentă, de sub 0,5% din PIB, este printre cele mai scăzute din UE.

Atât revitalizarea industrială, cât și modernizarea agriculturii depind de dezvoltarea infrastructurii (autostrăzi, sisteme de irigaţii, modernizare a reţelei feroviare, sistem de apă potabilă, sistem de canalizare etc.), domeniu în care România a rămas mult în urma altor țări din UE. Infrastructura slabă diminuează în mod semni�cativ avantajul costului redus al forței de muncă din România.

Regionalizarea – sau în�ințarea de regiuni – constituie un proiect major care urmează să �e implementat în România. El poate să aducă bene�cii substanțiale, dar implică și anumite capcane: să nu uităm că criza datoriilor din Spania și Italia a fost intensi�cată de risipa bugetară a guvernelor provinciale și regionale. Ar trebui să �e stabilită și introdusă în Constituția României o regulă a bugetului echilibrat, referitoare la modul de funcționare a regiunilor. Regionalizarea ar trebui să tindă spre consolidarea instituțiilor, nu spre slăbirea lor; ar trebui să contribuie la capacitatea admini-strației publice de a elabora politici și de a imple-menta proiecte, inclusiv absorbția de fonduri UE.

Nevoia de a regândi modelul de creștere

România trebuie să crească pentru a recupera decalajele economice. Chiar dacă sunt luate în considerare preocupările ecologice (ca limitări ale resurselor), în spiritul unei dezvoltări durabile, creșterea economică rămâne un scop societal rațional. Însă creșterea trebuie să se bazeze mai mult pe resurse regenerabile: ea trebuie să �e incluzivă – așa cum au arătat numeroase studii recente ale FMI și OCDE – și trebuie să �e mai bine susţinută de cunoaștere și inovare. Acestea sunt obiective ambițioase, care nu vor � ușor de realizat dacă politicile publice nu sunt mai bine concepute și nu sunt ajutate de un mediu internațional favorabil. Un t ip de capita l ism mai antreprenor ia l , mai schumpeterian nu este ușor de realizat atunci când transferul de tehnologie și know-how din străinătate constituie canalul dominant pentru aducerea la zi a producției interne. Importul de tehnologie și de cunoaștere este mai mult decât binevenit atunci când o economie este mult în urma economiilor avansate. Există însă un prag după care creșterea și dezvoltarea în ansamblu au nevoie de motoare interne mai puternice, inclusiv de capacitatea de a inova și exporta produse cu un conţinut mai mare de cercetare și dezvoltare.

Pentru un stat membru UE mai puțin dezvoltat, regulile Uniunii sunt esențiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare. Actuala criză spune foarte multe despre capcanele mizării excesive pe a�uxul de capital străin, precum în anii de dinaintea crizei, prezenței nesemni�cative a capitalului autohton în sectorul �nanciar local și în alte sectoare-cheie și lipsei de concentrare pe sectoarele productive printr-o abordare strategică. Datorită capitalului local insu�cient, atragerea investițiilor directe străine, mai ales în sectoarele prioritare, reprezintă o necesitate. După aceasta, creșterea economisirii interne, mai buna ei utilizare pentru dezvoltarea industrială și reducerea proastei gestionări a resurselor publice constituie, de asemenea, o necesitate. Este posibil ca băncile pentru dezvoltare din noile state membre să se � închis prea devreme. De exemplu, Germania, motorul economic al Europei, are propriul său Institut de Reconstrucţie a Creditului (KFW). S-ar putea argumenta că BERD și BEI pot înlocui instituțiile naționale, mai ales într-o Uniune. Dar acest lucru este, în opinia noastră, un a rg u m e nt n e co nv i n g ăto r. Po t � a b o rd ate de�cienţele amintite? Poate � construit un model de dezvoltare mai robust? Noi credem că da și credem de asemenea că dinamica zonei euro contează enorm pentru economia românească.

16


Criza actuală este una care cere revederea modelelor. Fundamentalismul de politici publice și �loso�a economică simplistă conform cărora eșecurile piețelor sunt neglijabile sunt puse sub semnul întrebării. Există o necesitate pentru politici pragmatice și lipsite de prejudecăţi, la nivel național, european și global. Este paradoxal că politicile guvernelor sunt examinate și sancţionate de piețe �nanciare agitate, în timp ce acestea din urmă trebuie să �e ţinute în frâu, în bene�ciul economiilor. În acest scop trebuie introdus un nou cadru de reglementare și supraveghere al �nanţelor. În UE, acest lucru este inextricabil legat de crearea unei uniuni bancare.

În secțiunile anterioare a fost susţinută o pledoarie în favoarea unor reforme ample ale companiilor de stat și ale sectorului public și în favoarea consolidării statului de drept din România – teza subiacentă �ind că instituțiile sunt de importanţă supremă pentru dezvoltarea economică. Dar, chiar dacă instituţiile mai bune fac posibile politici publice mai e�ciente, cadrul însuși al politicilor de dezvoltare constituie o variabilă fundamentală care se găsește în mâinile factorilor de decizie. Mai jos este schiţat un mix de politici orientate spre dezvoltare, care rezumă aspectele fundamentale prezente în lucrarea noastră:

o strategie pentru a face instituțiile de bază să funcționeze în mod corespunzător, inclusiv stabilirea priorităților, alocarea de resurse și luarea de măsuri pentru a izola aceste instituți i de presiuni nejusti�cate și de interese private prădătoare; politici de resurse umane; încurajarea valorilor instituționale și a standardelor profesionale; monitorizare;

mobilizarea resurselor interne și încurajarea economisirii interne;

eforturi de reformare a educaţiei, în conjuncţie cu o creștere semni�cativă a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare, care ar trebui să sporească producția internă de bunuri și servicii cu o valoare adăugată mai mare; cheltuielile publice pentru educaţie ar trebui să crească peste 5% din PIB;

un impuls puternic pentru dez voltarea infrastructurii, aspect la care România are un dezavantaj comparativ puternic;

instituții �nanciare care să se concentreze pe �nanțarea sectoarelor strategice, ceea ce se poate realiza în cadrul strategiei Europa 2020 și se poate baza pe fonduri UE, ca resurse �nanciare pentru

dezvoltare; Eximbank ar trebui să se transforme într-o bancă de export și de dezvoltare industrială și să își extindă operaţiunile. CEC Bank ar trebui să �e mai bine capitalizată.

măsuri de politici industriale care să sporească producția cu valoare adăugată mai mare (aceste măsuri pot avea o componentă �scală, ceea ce este permis în UE);

politici care să vizeze exploatarea resurselor naturale într-un mod bene�c României (energie este un exemplu de prim ordin); păstrarea controlului public asupra unor companii energetice importante precum Transgaz și Romgaz;

valori�carea potențialului uriaș din agricultură, pe fondul schimbării climatice și a creșterii prețurilor relative globale ale produselor de bază; este mare nevoie de politici publice, având în vedere micile suprafeţe de pământ și a sărăciei majoritatăţii fermierilor; degradarea infrastructurii de irigații;

o politică monetară și a cursului de schimb care să mențină tampoane puternice (rezerve valutare) și care să impulsioneze producţia de măr furi (experiența asiatică este foarte relevantă în această privinţă);

o diplomaţie comercială agresivă, care pornește de la realitatea că principalele motoare ale creștere sunt în afara Europei și probabil vor rămâne astfel pentru o perioadă mai lungă de timp;

o creștere substanțială a veniturilor �scale prin lărgirea bazei de impozitare și combaterea evaziunii �scale; o ţintă de colectare a impozitelor de 32% din PIB până în 2016, în timp ce veniturile bugetare ar trebui să ajungă la peste 35% din PIB, ceea ce ar trebui să permită furnizarea unei cantităţi adecvate de bunuri publice fără a pune în pericol sănătatea �nanțelor publice (această prevedere ar trebui să ia în considerare îmbătrânirea populației și dinamica demogra�că);

o reducere a contribuțiilor de asigurări sociale care să sporească competitivitatea, transparența (diminuarea pieţelor informale ale muncii) și crearea de locuri de muncă;

un efort hotărât de a diminua abuzarea pieţei de către diverse compani i , �e e le locale sau internaționale; acest lucru ar trebui întreprins într-un cadru UE, împreună cu alte noi state membre care se confruntă cu probleme similare.

17


Liniile directoare menționate mai sus ar � parte a unui „spațiu de politici”, ceea ce înseamnă mai mult decȃt doar un „spațiu �scal” – acesta din urmă �ind necesar într-o lume care pune presiune pe bugetele publice și private. Spațiul de politici se referă atât la o gamă mai largă de politici, așa cum au fost ele validate de realizările economice din întreaga lume, cȃt și la utilizarea lor într-o combinație inteligentă⁵⁸. Spațiul de politici include, de asemenea, modul în c a re p a r te n e r i i s o c i a l i – c u m a r � s t at u l , reprezentanții angajaților și reprezentanții lumii corporative – lucrează împreună pentru binele comun și pentru evitarea de fracturi sociale crescânde. În acest scop, experiența mai multor state membre UE poate inspira reforme. Unii ar putea susţine că prea multele cheltuieli sociale constituie cauza crizei actuale din România și din alte părţi. În v iz iunea noastră , aceasta este o a�rmaţie părtinitoare și care induce în eroare. Este adevărat că criza �nanciară și economică se îmbină cu și adâncește criza statului bunăstării. Aceasta din urmă o precede pe prima și a fost provocată de hipertro�erea sectorului public în unele țări (cazul Greciei �ind un exemplu izbitor), ca și de populism, nepotism politic și demogra�e. Dar pretenţia că soluţia pentru ieșirea din criza actuală este o demolare a modelului european este nesăbuită. Acest model trebuie să �e regândit, de vreme ce resursele publice au fost erodate, în timp ce cererile de asistență publică creșteau în multe țări. Este bine ca cetățenii să �e stimulați, chiar sprijiniţi să devină mai de sine-stătători. Cu toate acestea, soluția satisfăcătoare nu poate � realizată prin recurgerea la darwinism social. Guvernele trebuie să găsească o cale de reconciliere a necesităţii de a redimensiona (adică de a ajusta în conformitate cu posibilitățile) bunurile publice oferite de stat, astfel încât principiul „egalității de șanse” să �e menţinut, cu situaţia în care oamenii se bazează mai mult pe propriile lor eforturi și cu măsuri care să asigure echitatea. Trebuie subliniat faptul că echitatea nu este îngrijită dacă pierderile sunt socializate în mod recurent, în timp ce unele sectoare economice – mai ales cele �nanciare – sunt protejate și chiar subvenționate deoarece altfel ar prezenta riscuri sistemice. Deși socializarea pierderilor din industria �nanciară poate � înțeleasă în anumite condiții, este inacceptabil din punct de vedere moral și politic ca ea să se transforme într-o deprindere de politici publice – pe lângă chestiunea hazardului moral. De fapt, ea pervertește însăși funcţionarea piețelor și corodează democrația.

Pentru România ar � bine dacă UE ar învăța din eșecurile ei de politici publice și și-ar revizui structurile de guvernanţă. Reforma funcţionării sistemului �nanciar este o parte esențială a acesteia, nu în ultimul rând pentru că funcționarea unei uniuni bancare are nevoie urgentă de ea⁵⁹. Cu toate acestea, revizuirea guvernanţei în UE și în�inţarea unei uniuni bancare se confruntă cu obstacole enorme. Multe țări membre UE se închid tot mai mult în ele însele, într-un moment în care integrarea mai profundă pare a � o alegere mai rațională, dată �ind profunzimea crizei din zona euro. Ar � mai bine ca această tendință să �e inversată. Dar, dat �ind cadrul democratic, o integrare mai profundă cu greu ar putea avea loc împotriva dorințelor alegătorilor, astfel că este esenţial ca cetăţenii europeni să preţuiască mai mult realizările și oportunitățile Uniunii Europene. Însă, pentru ca asta să se întâmple, elitele politice care susţin proiectul european trebuie să îi susţină mult mai bine cauza, într-o modalitate convingătoare.

Într-un scenariu optimist, mobilizarea resurselor interne, abordarea de�ciențelor instituționale interne în mod e�cient, absorbția fondurilor UE pe scară largă și stabilirea unei game adecvate de priorități de dezvoltare (care ar trebui să �e urmărite prin politici industriale) ar permite României să reintre pe calea convergenței și să evite căderea într-o „capcană a veniturilor medii”⁶⁰ Acest rezultat depinde însă foarte mult de dinamicile din zona euro și din UE în general⁶� Întrebarea referitoare la direcţia în care se îndreaptă capitalismul românesc trebuie, astfel, să �e examinată în orizontul mai larg al direcţiei captialismului din Europa.

18

58. Lanner (2009).

59. Reglementarea „delicată” [light-touch regulation] a avut efecte dezastruoase în sectorul �nanciar și în economie în general. Modelele de afaceri au eșuat, ca rezultat al concentrării lor pe tranzacţionare și speculaţie, pe neglijarea riscului și a complexităţii. Nu numai că “prea mare pentru a eșua” (și “prea mare pentru a � salvat”) reprezintă o provocare formidabilă pentru guverne și băncile centrale, dar complexitatea și mărimea însele constituie provocări pentru management. A avea organizaţii mai simple și mai mici – ceea ce se poate realiza prin utilizarea legislaţiei anti-trust pentru a dezmembra organizaţiile mari și prin protejarea comerţului cu amănuntul de operaţiunile de tranzacţionare – ar reprezenta un pas în direcţia corectă. Mai mult capital propriu și mai puţină bazare pe împrumut, mai puţină expunere la riscuri și reguli care să interzică folosirea banilor din depozite pentru tranzacţiile băncii ar contribui la a face sistemele mai robuste. Demersul de aliniere a stimulentelor și de a limita veniturile, ca și de a le corela cu performanţa și cu interesele acţionarilor, face parte din aceste reforme. 60. Depășirea acestei capcane necesită câștiguri de productivitate care să se bazeze mai mult pe motoare interne, inclusiv inovaţia. În acest scop, este esenţială aducerea la zi a sistemului de educaţie, ca bază a activităţilor de cercetare și dezvoltare, și a infrastructurii în general. Pentru unele noi state membre, această misiune este din ce în ce mai di�cilă, deoarece economii emergente cu nivel scăzut al salariului, în principal din Asia, avansează rapid spre frontierele cunoașterii și o aplică cu success în producţie. 61. Despre cauzele actualei crize �nanciare și economice din Europa și despre efectele economice și sociale negative rezultate de aici vezi și Dăianu (2009).


Convergența economică este crucială pentru sustenabilitatea politică și economică a politicilor pro-europene. Instituții interne îmbunătățite și care să sprijine politicile UE vor permite României să treacă treptat de la un model de dezvoltare bazat pe avantajul comparativ al unei forţe de muncă relativ ieftine la un model bazat pe grupuri interconectate de activităţi economice cu valoare adăugată mai mare.

Observații �nale: Căutarea leacului într-o Europă nesigură

România se a�ă la o răscruce vitală din istoria ei post-comunistă. Ea dispune de elementele constitutive ale unei economii de piață și a aderat la UE și NATO. În ciuda progresului economic important pe care l-a realizat în ultimul deceniu, ea este încă una dintre cele mai sărace membre ale Uniunii. De asemenea, este afectată de de�ciențe instituționale structurale și de politici publice mai puţin e�ciente. Modelul ei de creștere a fost destul de fragil, nu în ultimul rând din cauza „regulilor jocului” din UE și funcţionări sistemului �nanciar internațional. Actuala criză �nanciară a provocat un regres economic și a afectat potențialul de creștere al României.

Se poate susţine că orientarea �uxurilor de capital către noile state membre respectă modelul din manuale și, prin urmare, vor � reluate în Europa Centrală și de Est, unde capitalul este relativ rar. Dar adevărata istorie a extinderii UE trebuie citită într-un mod mai nuanțat. Acesta trebuie să ia în considerare consecințele sectoarelor �nanciare supredimen-sionate din economiile avansate și criza �nanciară care a urmat, ca și concepţia inadecvată de aranjamente de politici publice din zona euro și din UE. Toate acestea complică misiunea elitelor politice și intelectuale românești de a realiza recuperarea decalajelor în anii care vin. La impactul șocurilor externe trebuie să adăugăm și incapacitatea instituţiilor interne.

Perspective de stagnare economică se conturează în multe zone largi ale Europei, în timp ce mutaţia de putere economică din lume face din mediul global unul și mai di�cil pentru economiile emergente europene. Într-un astfel de context, România trebuie să își mobilizeze rezervele interne, să absoarbă fonduri UE la o scară mult mai mare și să întreprindă reforme ample în sectorul public, ca mijloc de sporire a potențialului ei de creștere economică și de atenuare a șocurilor adverse. Economisirea interne ar trebui să �e potenţată, pentru a susţine dezvoltarea economică (respectiv investiții interne) și un model de creștere mai robust. Acestea sunt aspecte cheie

de politici publice care trebuie să �e abordate de către factorii de decizie și elitele din România: cu cît politicile publice vor � mai puțin dominate de grupurile de interese înguste, cu atât ele vor � mai e�ciente. În același timp, politicile UE trebuie să �e mai atente faţă de fracturile economice și sociale relevate de actuala criză �nanciară. Piețele �nanciare trebuie să �e înfrânate, dacă e ca ele să servească economiilor, iar un reper moral trebuie să ghideze și politica, și lumea corporativă.

Este evident că politicile naționale contează în Uniunea Europeană. Dar în miezul crizei din zona euro se a�ă mai mult decât doar atât, de vreme ce concepţia și aranjamentele ei de politici sunt defectuoase. În ciuda stabilizatorilor interni, modul în care funcționează zona euro astăzi este mai oneros decât regimul etalonului de aur din perioada interbelică a secolului trecut. Formarea unei uniuni bancare este un demers lăudabil și ar putea oferi o ieșire din criza zonei euro. Însă implementarea ei înseamnă, în ultimă instanţă, aranjamente �scale menite să asigure ţările contra șocurilor asimetrice – ceea ce Herman van Rompuy numește „capacitate �scală” – și să rupă legătura vicioasă dintre datoriile suverane și bilanţurile bancare. Iar acest fapt constituie, din nefericire, o problemă încă deschisă. Dacă politicile UE nu se ameliorează, este posibil ca forțele centrifuge să devină dominante și să lovească în mod fatal proiectul european. Un astfel de deznodământ ar � un regres istoric pentru Europa – ca și pentru cei care doresc să ţină demonii trecutului în lada de gunoi a istoriei.

19

1900 1913 1929 1939 1950 1970 1989 2000

Cehoslovacia 1.729 2.096 3.042 - 3.501 6.466 8.768 8.930

Franța 2.876 3.485 4.710 4.793 5.186 11.410 17.300 20.392

Germania 2.985 3.648 4.051 5.406 3.881 10.839 16.558 18.944

Grecia 1.237 1.177 2.342 2.638 1.915 6.211 10.111 12.111

Ungaria 1.682 2.098 2.476 2.838 2.480 5.028 6.903 6.903

Italia 1.855 2.305 2.778 2.981 3.172 9.367 15.997 18.761

Polonia 1.536 1.739 2.117 2.182 2.447 4.428 5.684 7.309

România 1.415 1.741 1.152 1.242 1.182 2.853 3.941 3.047

Spania 1.786 2.056 2.739 1.915 2.189 6.319 11.582 15.724

Media EE 1.413 1.690 1.927 - 2.088 4.350 5.907 5.980

Media EV 2.917 3.437 4.102 4.572 4.517 10.108 15.800 19.298

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

UE 27 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Irlanda 132 133 138 142 143 144 146 147 132 130 129 129

Grecia 84 86 90 93 94 91 92 90 93 94 87 79

Portugalia 81 80 80 79 77 79 79 79 78 80 80 77

Spania 97 98 100 101 101 102 105 105 104 103 99 98

Cehia 71 73 73 77 78 79 80 83 81 83 80 80

Cipru 88 90 88 88 91 93 93 94 99 100 97 94

Estonia 45 46 50 55 57 61 66 70 69 63 63 67

Ungaria 54 58 61 63 63 63 63 61 64 65 65 66

Letonia 36 39 41 44 47 50 53 57 58 54 54 58

Lituania 40 42 44 49 51 53 55 59 61 55 57 66

Malta 85 79 81 80 78 78 77 76 79 83 85 85

Polonia 48 48 48 49 51 51 52 54 56 61 63 64

Slovenia 80 80 82 84 87 87 87 88 91 87 84 84

Slovacia 50 52 54 55 57 60 63 68 73 73 73 73

Bulgaria 28 30 32 34 35 37 38 40 43 44 44 46

România 26 28 29 31 34 35 38 41 47 47 47 49

1990 1995 2000 2006 2010

Agricultură 21,8 19,8 11,1 7,8 6,0

Industrie și construcții 45,9 39,5 30,9 31,9 35,7

Servicii (inclusiv impozite) 34,6 43,8 57,8 60,3 58.,3

Sursa: http://www.ggdc.net/maddison/maddison-project/data.htm. Cifrele în italice sunt preluate din ani reprezentativi și sunt doar ordine de mărime, fără nici o pretenție de acurateţe.

Tabelul 2

Recuperarea de către noile state membre a decalajelor faţă de UE (PIB pe cap de locuitor la PPC, UE-27 = 100)

Tabelul 30

Sectoarele economice principale, în funcție de contribuția lor la PIB-ul României (%)

Surse: Murgescu (2010: 470, 475); INS (2012: 322).

Sursa: http://www.ggdc.net/maddison/maddison-project/data.htm. Cifrele în italice sunt preluate din ani reprezentativi și sunt doar ordine de mărime, fără nici o pretenție de acurateţe.


20

Tabelul 1

PIB-ul pe cap de locuitor în diferite țări europene (1900-2010)(în dolari internaţionali Geary-Khamis din 1990)


21

Referințe

Acemoglu, Daron și James Robinson (2012): Why Nations Fail. Londra, Pro�le Books

Albert, Michel (1993): Capitalism vs. capitalism. New York, Four Walls Eight Windows

Axenciuc, Victor (2012): Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare si argumente metodologice (PIB-ul din România 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice), 2 volume. București, Editura Economică

Bhagwati, Jagdish (1957): Immiserising growth – A Geometrical Note, în Review of Economic Studies, vol. 25, nr. 3, pp. 201-205

Ban, Cornel (2012a): Economic Transnationalism and its ambiguities: the case of Italy, International Migration 50: 129-149.

Ban, Cornel (2012b): Datorie suverană, Austeritate și Schimbare de Regim: cazul lui Nicolae Ceaușescu din Rom nia, East European Politics and Societies 26.4: 743-7760

Becker, Torbjorn et al. (2010): Whither growth in Central and Eastern Europe. Bruxelles, Bruegel and IWWA, Bruegel Blueprint 110

Bohle, Dorothee și Béla Greskovits (2012): Capitalist Diversity on Europe's Periphery. Ithaca, Cornell University Press0

Boia, Lucian (2012): De ce este România altfel?. București, Humanitas0

Brucan, Silviu (1996): Stâlpii noii Puteri în România. București, Nemira0

Cernat, Lucian (2006): Europeanization Varieties of Capitalism and Economic Performance in Central and Eastern Europe. Basingstoke, Palgrave Macmillan0

Chirot, Daniel (1976): Social Change in a Peripheral Society. The Creation of a Balkan Colony. New York, Academic Press0

Dăianu, Daniel (1985): Un model de creștere oneroasă, Revista Economică 210

Dăianu, Daniel (1992): Transformation and the Legacy of Backwardness, în Economies and Societies, no. 4-5-6: 182 şi urm.0

Dăianu, Daniel (1998): Transformation as a real process. Aldershot, Ashgate0

Dăianu, Daniel (2009): Which way goes capitalism. Budapesta / New York, CEU Press0

Dăianu, Daniel (2011): Când �nanţele mari pervertesc pieţele și corodează democraţia, Eurozine, 27 iulie0

Dăianu, Daniel (2012): Criza din zona euro și guvernarea Uniunii Europene: abordarea unui design defectuos și a unor aranjamente politice inadecvate, Acta Oeconomica, vol. 62 (3), pp.295-3190

David Thomas (2009): Nationalisme économique et industrializare. L'Expérience des pays d'Europe de l'Est. Genève, Droz0

Drahokoupil, Jan și Martin Myant (2010): Varieties of capitalism, varieties of vulnerabilities: Financial crisis and its impact on welfare states in Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States, Historical Social Research 2.35: 266-295 0

Dullien, Sebastian, și Daniela Schwarzer. (2009): Bringing Macroeconomics into the EU Budget debate: why and how?, în Journal of Common Market Studies 47 (1): 153-1740

Eichengreen, Barry (1992): The Golden Shackles. Gold Standard and the Great Depression. New York, Oxford University Press0

Eyal, Gil, Ivan Szelenyi și Eleanor Townsley (1998): Capitalism without Capitalists. The New Ruling Elites in Eastern Europe. New York, Verso0

Freytag, Carl (2012): Deutschlands »Drang nach Südosten”. Der Mitteleuropäische Wirtschaftstag und der »Ergänzungsraum SüdostEuropa« 1931-1945, Vienna University Press0

Fukuyama, Francis (1990): The End of History. New York, Free Press0

Gabanyi, Anneli Ute (2012): Rumänien: Konditionalität und Korruptionsbekämpfung im EU-Beitrittsprozess, în: Bálint Balla, Wolfgang Dahmen, Anton Sterbling (editori): Korruption, soziales Vertrauen und politische Verwerfungen unter besonderer Berücksichtigung südosteuropäischer Gesellschaften. Hamburg: 243 şi urm.0

Gabor, Daniela (2010): Central Banking and Financialization. A Romanian Account of how Estern Europe became Subprime. Londra, Palgrave Macmillan0

Georgescu-Roegen, Nicolas: (1971). Economic Myths. Oxford, Pergamon Press0

Giddens, Anthony (1998): The Third Way: The Renewal of Social Democracy. Londra, Polity Press0

Indermit, Gil și Martin Raiser (editori) (2012): Golden Growth. Restoring the luster of the European Economic Model. Washington DC, Banca Mondială0

Indermit, Gil și Naotaka Sugawara (2013): What can countries in central Europe do for the European Project? Complete the convergence, în Voxeu, februarie0

Kornai, Janos. (1980): The Economics of Shortage. XX, North Holland 0

Kornai, Janos. (1992): The Socialist System. The Political Economy of Communism”. Oxford, Clarendon Press0

Krugman, Paul (1991): Geography and Trade. Cambridge, MIT Press0

Lanner, Sixtus (2009): Perspektiven der ländlichen Entwicklung: Rumänien. Innsbruck0

Love, Joseph (1996): Crafting the third world: theorizing underdevelopment in Rumania and Brazil. Stanford, Stanford University Press0

Madgearu, Virgil (1930): Rumania's new economic policy. London: P. S. King & Son


22

Manoilescu, Mihail (1929): Theorie du protectionnisme et de l'echange international. Paris, Giard0

Manoilescu, Mihail (1937a): Die nationalen Produktivkräfte und der Außenhandel: Theorie des internationalen Warenaustausches. Berlin, Junker & Dünnhaupt0

Mazower, Mark (2000): The Balkans. New York0

Minsky, Hyman (1986): Stabilizing an Unstable Economy. New York, McGraw-Hill Professional0

Monti, Mario (2010): A New Strategy for the Single Market. Report to the President of the European Commission, Brussels, 9 May0

Mungiu Pippidi, Alina (2012): De ce nu iau romanii premiul Nobel? Iași, Polirom0

Murgescu, Bogdan (2006): Anything but simple: the case of the Romanian oil industry, în: Helga Schultz and Eduard Kubů (editori): History and Culture of Economic Nationalism in East Central Europe. Berlin, Berliner Wissenschafts-Verlag: 231 şi urm.0

Murgescu, Bogdan (2010a): Romania și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010). Iași, Polirom0

North, Douglass C., John Joseph Wallis și Barry R. Weingast (2009): Violence and Social Orders. A Conceptual Framework for Interpreting Recorded Human History. Cambridge, Cambridge University Press0

Mungiu Pippidi, Alina (2012): „De ce romanii nu primesc premiul Nobel?” Iași, Polirom0

Polanyi, Karl (1944): The Great Transformation: The Political and Economic Origins of Our Time. Boston, Beacon Press.0

Pop, Liliana (2006): Democratising Capitalism? The Political Economy of Post-communist Transformation in Romania. Manchester, Manchester University Press0

Popper, Karl (1945): The Open Society and Its Enemies. London, Routledge0

Roberts, Henry L. (1951): Rumania. Political problems of an agrarian state. New Haven, Yale University Press0

Rosenstein Rodan, Paul (1943): Problems of industrialization in Eastern and South Eastern Europe, în Economic Journal, vol.53 (iunie-septembrie), pp. 202-211 0

Rodrik, Dani (1998): The New Global Economy and Developing Economies. Making Openness Work. Washington DC. Overseas Development Council0

Rodrik, Dani (2007a): One Economics, Many Recipes. Princeton, Princeton University Press0

Rodrik, Dani (2011b): The Globalization Paradox. Democracy and the Future of the Global Economy. New York, Norton0

Sapir, Andre (2006): Globalization and the Reform of the European Social Models, în Journal of Common Market Studies 44(2): 369 și urm.0

Shiller, Robert (2000): Irrational Exuberance. Princeton, Princeton University Press0

Soulet, Jean-François (1996): Histoire comparée des États communistes de 1945 à nos jours. Paris, Armand Colin/Masson Éditeur0

Stoica, Catalin Augustin (2004): From good communists to even better capitalists?, Entrepreneurial pathways in post-socialist Romania, în East European Politics and Societies 18(2): 236 şi urm.0

Wallerstein, Immanuel (1974-2011): The Modern World-System. San Diego, Berkeley, 4 volume. Academic Press & University of California Press

Opiniile exprimate de autori nu re�ectă cu necesitate pozitia Fundației Friedrich Ebert.

*Daniel Dăianu este profesor de economie la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative din București ([email protected]);

Bogdan Murgescu este profesor de istorie e c o n o m i c ă l a U n i v e r s i t a t e a B u c u r e ș t i ([email protected]).

Autorii le mulţumesc lui Franz Lothar Altmann (Universitatea București), Cornel Ban (Universitatea din Boston), Lucian Cernat (Comisia Europeană, Bruxelles), Aurelian Dochia (analist independent, București), Anneli Ute Gabanyi (analist independent, Berlin), Ulrike Guerot (ECFR, New York), Michael Landesmann (IWWA, Viena), Valentin Lazea (Banca Naţională a Romȃniei) și Jan Zielonka (Universitatea din Oxford) pentru comentariile aduse unei variante iniţiale. Se înţelege de la sine că autorii poartă întreaga responsabilitate pentru opiniile exprimate în această lucrare.

Traducere în limba română: Elena Mega

Editare: Ciprian Șiulea

Imprint

Friedrich-Ebert-StiftungDepartment of Central and Eastern EuropeHiroshimastraße 28 | 10785 Berlin | Deutschland

Responsible:Dr. Reinhard Krumm, Head, Department of Central and Eastern Europe

Tel.: ++49-30-26935-7726 | Fax: ++49-30-26935-9250http://www.fes.de/international/moe

Orders / contact:[email protected]

Documents

Încotro se îndreaptă capitalismul ... - FES Office · PDF fileDANIEL DĂIANU ȘI BOGDAN MURGESCU | ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ CAPITALISMUL ROMÂNESC Introducere: Economia românească