37
Serie nouã noiembrie 2014 11 (CLX) 36 pagini 10 lei D i n s u m a r: Monografia UNMB Manifestări muzicale în Timişoara La Traviata la ONB “Crizantema de Aur” 2014 Primul nostru “Cerb”. Epilog Festivalul “Volare” 2014 REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA MUZICAL~ ACTUALITATEA În imagine: soprana Aurelia Florian, în premiera operei Traviata de la Opera Naţională (Foto: biroul de presă al ONB) Am

MUZICAL~ ACTUALITATEA · 100 membri ai orchestrei) de talente în curs de afirmare, idee fundamentală pentru perspectiva simfonismului contemporan. Succesul este, pentru publicul

  • Upload
    others

  • View
    4

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • Serie nouãnoiembrie 2014

    11(CLX)36 pagini

    10 lei

    D i n s u m a r:

    Monografia UNMBManifestări muzicale în Timişoara

    La Traviata la ONB“Crizantema de Aur” 2014

    Primul nostru “Cerb”. EpilogFestivalul “Volare” 2014

    REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIAMUZICAL~ACTUALITATEA

    În imagine: soprana Aurelia Florian, în premiera opereiTraviata de la Opera Naţională(Foto: biroul de presă al ONB)

    Am

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Editorial

    Muzica savantăLiviu DĂNCEANU

    Când am lansat sintagma „muzicăsavantă” au fost câţiva confraţi care s-au camzburlit. Cum adică, muzică savantă”? Ei bine,într-o anume accepţie a termenului savant –aceea de pricepere, măiestrie -, muzicilenăscute din exersarea principiilor estetice (îngeneral) sunt, în covârşitoarea lor majoritate,muzici savante animate de caracterul erudit,de încăpăţânarea cu care sunt create, precumşi de maldărul de cunoştinţe şi informaţii pecare autorii lor trebuie să-l posede şi să-lvehiculeze. De altfel, erudiţia, încăpăţânareaşi cultura sunt imanente muzicilor aşa numiteculte, muzici care, ivite din exercitareaautonomiei esteticului, sunt, de asemenea,asistate de profesionalismul compozitorilor, denotând un înalt nivelde instrucţie şi de virtuozitate tehnologică. Muzicile savantecomportă legi de organizare sintactică şi morfologică specifice,născute odată cu înflorirea marilor şcoli filosofice ale Antichităţii.Aceste muzici s-au reflectat, bunăoară, în culturile Indiei şi Chinei,ca şi în vechea Eladă, acolo unde s-au nutrit din investigarea legiloruniversului, pe baza analogiilor dintre sunet şi număr, dintrerezonanţa naturală şi posibilităţile conştiinţei noastre auditive înasimilarea ordinei pe care aceste analogii se sugerau. Aşa s-aîntâmplat că fenomenul muzical savant a ocupat un loc remarcabilîn cadrul unor entităţi culturale complexe (Occidentul european, depildă), ale unor epoci stilistice mai mult sau mai puţin unitare (: EvulMediu, Renaştere, Baroc, Clasicism, Romantism, Modernism), aleunor curente şi tendinţe (şcolile naţionale, şcoala de la Mannheim,şcolile de operă romană, veneţiană, napolitană, şcolile vienezes.a.), tehnici şi sisteme componistice (serialism, aleatorism,minimalism, fractalism etc). Periodizarea muzicii savante trebuie săţină cont de ponderea acelor caracteristici de timp, loc şi mod aleorganizărilor sonore, de mutaţiile intervenite în tehnologiacomponistică sau, pur şi simplu, de factorul cronologic, îndeobştenu numai respectat, ci şi respectabil ori chiar determinant. Se potastfel elabora o sumă de istorii ale muzicii savante în ceea cepriveşte evoluţia genurilor şi formelor, a organizărilor temporale şispaţiale, a semiografiei, a stilurilor s.a.m.d. Rareori însă muzicasavantă a profitat de istorii care să depăşească evoluţionismul platori viziunile orgolioase şi reducţioniste. Când cineva mă întreabă ceînseamnă muzica savantă, îi răspund cu parcinomie şi nu fără ooarecare maliţie, că a fost succesiv mamă, fiică, nepoată…Cu eas-au logodit şi identificat Perotinus, Palestrina, Monteverdi, Bach,Beethoven, Wagner, Enescu, Niculescu. Iar contemporanii n-auavut întotdeauna la adresa ei cuvintele cele mai cordiale, chiardacă muzica savantă a mărturisit de fiecare dată un anumeprezent. Or, trăirea în prezent, aflarea şi recuperarea valoriloracestuia constituie testimoniul funciar al tinereţii noastre spirituale.Omenirea îmbătrâneşte şi aceasta se vede tocmai prin respingereaprezentului, prin refugierea tot mai frecventă şi mai consistentă în

    DIN SUMARMuzică la Timişoara 2Monografia UNMB 4-6Remember R. Oschanitzky (2) 7La Traviata la ONB 8-10Enescu - Orfeu moldav 12Colocviul “Sabin V. Drăgoi” 14Vioara lui Enescu 15Verdi în mirabil 16CD-portret F. Bogardo 19“Crizantema de aur” 2014 20-23Primul nostru “Cerb”. Epilog24-25Music-hall 26-27Concursuri rock-folk 30-31Duete 33Discuri 34-35

    trecut, aidoma unui bătrâncare rememorează în detaliuperipeţii din cătănie, deexemplu, dar uită cu non-şalanţă ce trebuie să facă înziua respectivă. Nu-i mai puţinadevărat că metabolismulmuzicii savante e reglat totmai sever de legi entropiceimplacabile; că muzica nu maieste una şi indivizibilă, ciavem de a face cu o puzderiede muzici în faţa căreiamelomanul are toate şanselesă rămână perplex sau săsuporte un vertij anihilant. Dar,tocmai pentru că azi existăatâtea muzici savante, secade ca una dintre ele sădevină mama muzicilorviitoare. Se cade, dar nu e

    musai. În tot cazul, parada variilor graiuri sonore seînverşunează, dacă nu să o găsească, măcar să oscormonească şi să o reclame. Doar în acest felmuzica savantă contemporană este susceptibilăde a deveni o necesitate, lucrând în contul tradiţiei.Căci muzicile savante sunt alcătuiri ce se revoltăînainte de toate împotriva inerţiei şiconvenţionalului, a lenei cuibărită în sufletele şispiritele noastre. Apoi, ele cutează să întreţinăacea „nebunie a tăcerii”, pe care Cioran o numeasimplu: muzica.

  • 2

    Festival

    ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    OrchestraNaţională de

    Tineret aSpaniei

    Grigore Constantinescu

    Joven Orquesta Nacional de España - pe scurtJONDE, pentru prima dată invitată în România, pentrudouă festivaluri de vară, desfăşurate la Sinaia şiBucureşti, a debutat în faţa publicului Capitalei pe primascenă muzicală a ţării, Ateneul Român, în cadrulprogramelor proiectate de organizatorii Verii Magice,societatea culturală Lanto Communication, condusă decătre Dorin Ioniţă. Fondată cu mai mult de trei decenii înurmă, Orchestra are deja propria sa istorie în Spania, lacare a adăugat prezenţe de succes în turnee artistice

    desfăşurate în numeroase centre culturale ale lumii,prioritar europene. Din ceea ce se poate înţelege, prinsusţinerea programului de concert bucureştean, pregătitşi condus de un maestru german, Lutz Koehler, profesorde dirijat orchestră la Universitatea de Arte Berlin,scopul activităţii ansamblului este asemănător cu cel alformaţiilor existente actualmente şi la noi. Doar că, de-alungul timpului, producţia generaţiilor de profesionişti,interpreţi de simfonic, a numărat deja câteva promoţiiimportante, ultimele formate de acest profesor. Koehlerdovedeşte o orientare repertorială interesantă, gândităpentru turneu pe două direcţii: marile aniversări aleanului – Richard Strauss şi, pe de altă parte, muzica

    aparţinând şcolii naţionale spaniole de compoziţie,reprezentată prin Josquin Turina şi Jesus Guridi. Acestecâteva informaţii sunt menite să ne introducă în mijloculevenimentului la care am asistat, cu convingerea căcele trei decenii de profesionalizare asigură spaniolilorgaranţia unui flux continuu al progresului ansamblurilororchestrale. Nu ştiam prea mult despre performanţeleunui astfel de simfonic de tineret iberic. Acum suntemconvinşi că ne-am întâlnit cu un considerabil număr (cei100 membri ai orchestrei) de talente în curs de afirmare,idee fundamentală pentru perspectiva simfonismuluicontemporan. Succesul este, pentru publicul entuziastdin sala Ateneului Român, o demonstraţieconvingătoare.

    Suntem desigur interesaţi de muzica şcoliicomponistice spaniole, din care cunoaştem încă preapuţin. Au fost două prime audiţii. Simfonia Sevillianaop.23 de Turina are pecetea inspiraţiei naţionale, dar şimăiestria construcţiei formale, deşi oarecum preastufoasă în ritmică şi motive. O preferinţă anume ar fipentru expresia şi coloristica timbrală a părţii a doua,Por el rio Guadalquivir, prin picturalitate timbrală. Maidiverse, ca derulare a miniaturilor orchestrale, cele DiezMelodias vascas de Jesus Guridi oglindesc specificulartistic particular al muzicii din Ţara Bascilor, zonă deprovenienţă maternă pentru marele Maurice Ravel. Să

    apreciem însă pledoariaansamblului pentru creaţiileteritoriilor peninsuleiiberice, ale căror rezonanţese perpetuează în întreagaEuropă. Probabil că, cucele două partituri celebrestraussiene, Lutz Koehler acontat pe un succes derăsunet, ceea ce estejustificat cu TillEulenspiegel şi Suita DerRosenkavalier. Savoareasonorului, claritatea şipromptitudinea decupajuluiritmic, varietateaspectacolului nuanţelor,generozitatea trăiriloremoţionale sunt rezultatulunor reglări detaliate ale

    repetiţiilor care transformă studiile de orchestră într-ovaloroasă operă artistică. Aplauzele au solicitat unsupliment, fireşte.

    Dirijorul şi muzicienii săi au aprins foculreflectoarelor asupra strălucitoarelor şi tragicelormomente ce fac din Carmen de Bizet un simbol.Impresionantă trăire, diversă şi unitară, muzica dăruitănouă de spanioli a împlinit întru totul aşteptările uneiasemenea Orchestre naţionale de tineret, sub emblemalatină de quod erat demonstrandum.

  • 3

    În ţară

    ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Lanţulfestinurilormuzicale

    timişoreneDamian VULPE

    Dacă la intrarea în oraş laMuzeul Satului au fost expuse şioferite timişorenilor roadele toamnei,în miezul urbei, muzica a fostatotcuprinzătoare. De la muzicaveche la cea de ultimă oră, decreatori din toate colţurile lumii,

    neocolind pe cei din preajmă, au fostoferite de deosebit de variateformaţii instrumentale dar şi vocale.Astfel au luat naştere uneori şiprobleme de opţiune în alegereaofertei concertistice. De la Zilelemuzicale Enescu-Bartók, cu celedoar două concerte anul acesta, şicea de a IX-a ediţie a deja bineimplementatului Festival de MuzicăVeche, a venit ca o noutateFestivalul de Muzică Nouă „Intrada”suprapunându-se ca şi Timorgelfest-ul, toate dealtfel sub aripaocrotitoare a Filarmonicii „Banatul”la care s-a alăturat şi cel de al II-leaCongres de Muzicologie sub egidaSocietăţii Internaţionale de StudiiMuzicale. Toate cu o participaremasivă internaţională de interpreţi,compozitori şi muzicologi care auinvadat realmente manifestările. NiciOpera Naţională Română nu a fost

    absentă în aceste zile deseptembrie, inaugurându-şistagiunea după acel răsunătorsucces cu spectacolele din ParculRozelor de la sfârşitul verii.

    Cele două concertesimfonice sub genericul Zilelemuzicale Enescu-Bartok au adusfirave mărturii ale valoroaselorcreaţii. Dacă cele 4 lieduri deEnescu orchestrate de Erich Bergelîn interpretarea lui Marius VladBudoiu au stârnit interesul,Rapsodia a II-a s-a văzut căfigurează doar de complezanţă, iarcele 5 Tablouri ungare au fost alesedoar ca să marcheze palid prezenţalui Bartok. În schimb dirijorii s-auaxat mai mult spre reuşitameditaţiilor de O.Mesiaen (Radu

    Popa) respectiv suitaTricornul de M.de Falla(Mihnea Ignat). Dintrepianiştii solişti MihaiUngureanu cu Concertino-ulde D. Lipatti şi timişoreanulAndrei Banciu cuBeethoven III l-am apreciatmai ales pe al doilea pentruinterpretarea sa.

    Muzica Vecheconstituită într-un festivalajuns la a IX-a ediţie prinstrădania coordonatoruluisău violonistul Codrin

    Emandi care a pornit în realizărilesale cu ansamblul de muzică barocă„La Follia”. Cele nouă concerteprezentate cu un impresionantnumăr de interpreţi de peste hotare,care au venit cu instrumentele lor deepocă dar şi solişti vocali ne-auoferit realizările lor din acestdomeniu tot mai savurat deascultători. Astfel s-a putut ascultalive şi la Timişoara o serie întreagăde lucrări ale unor creatori din jurulsecolelor XVI şi XVII-lea ca PabloBruna, Andrea Falconieri, BarbaraStrozzi, Luis de Narvaez, AlonsoMudarra sau Carlo Monza, pe lângăa celor prea bine cunoscuţi aiperioadei. Şi instrumentele pe cares-a cântat au fost pentru ochi unfestin.

    În ultima perioadă a luniiseptembrie şi-a pus amprenta înviaţa muzicală timişoreană şi

    Muzica Nouă cu Festivalul „Intrada”dedicat acesteia, prin tot atâteamanifestări cu variate recitaluri,concerte camerale, electronice,workshop-uri, spectacol de operă şisimpozion de muzicologie. Lucrărileunor creatori din mai toată Europadar şi de peste ocean alături de celeautohtone de vădit rafinamentartistic au constituit fondul sonor deo mare varietate şi pregnanţăritmică. Aportul timişorenilor a fost înprimul rând prin cel al interpreţilordar şi latura creatoare a avutcontribuţia ei prin lucrărilecompozitorilor Remus Georgescu şia discipolilor săi Gabriel Almaşi şiGabriel Mălăncioiu, ultimul prezentşi la Simpozionul de Muzicologie cuexpunerea Ecouri ale gândiriimuzicale enesciene în creaţiaproprie.

    Două momente au marcatdesfăşurarea festivalului – ConcertulPortret al compozitorului ViorelMunteanu exponent al şcolii ieşenecu ocazia împlinirii a 70 de ani deviaţă şi spectacolul de încheiere cuopera „Orestia III” (Eumenidele) deAurel Stroe cu aportul deosebit alsaxofonistului francez DanielKientzy şi tânărul Cezar Verlan lapupitrul dirijoral prilejuind lui CristianArdelean o evoluţie scenică şivocală deosebită în rolul titular.

    Şi tot în aceste zile (26-28IX) s-a desfăşurat şi cel de al II-leaCongres de Muzicologie organizatprin Conf.univ.dr. VeronicaDemenescu de SocietateaInternaţională de Studii Muzicale dela a cărei tribună şi-au prezentatlucrări valoroase de laProf.univ.dr.Dan Buciu până laproasprţii absolvenţi ai Facultăţii demuzică timişorene Maria Vâtcă,Katy-Gianina Strugaru sau MirceaSturza.

    Timorgelfest-ul cu concerteinteresante suşţinute de solişti demarcă la Catedrala Romano-Catolică, Biserica Adventistă„Betania” sau Aula Universităţii deVest, programate şi la Arad sauReşiţa se desfăşoară conducându-ne parcă spre Festivalul OpereiNaţionale Române din Timişoara dinoctombrie.

  • 4 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Eveniment editorial

    MonografiaConservatorului

    bucureşteanCarmen MANEA

    Printre evenimentele importante care au marcataniversarea celor 150 de ani de existenţă aConservatorului bucureştean s-a numărat lansarea decătre Editura UNMB a volumului al IV-lea al monografieiintitulate Universitatea Naţională de Muzică dinBucureşti la 140 de ani, realizată de academicianulOctavian Lazăr Cosma.

    Operă monumentală prin proporţii (care însumeazăîn cele patru volume peste 2500 de pagini) cât şi princonţinut, fără echivalent în istoria muzicii româneşti,monografia analizează cu rigoare ştiinţifică şi excepţionaltalent, drumul parcurs de instituţia deînvăţământ superior de la înfiinţare şi pânăîn contemporaneitate.

    Volumul al IV-lea, cel mai amplu cadimensiuni, cuprinzând 812 pagini,realizează o retrospectivă panoramică aperioadei 1974-2004, în care suntmenţionate (şi comentate) evenimenteleprincipale ale fiecărui an universitar înparte.

    Maestrul Octavian Lazăr Cosmademonstrează încă o dată calităţile deadmirabil specialist în istoria muzicii şi încultura românească, precum şicapacitatea de a evalua obiectiv etapeleparcurse de învăţământului universitarbucureştean - în perioade adeseori dificile,marcate de ideologia şi practicilecomuniste - şi a defini personalităţile careau contribuit la formarea generaţiilorsuccesive de muzicieni. Lucrareaevidenţiază vocaţia şi instinctul creator alautorului, dar şi experienţa sa vastă îndomeniul istoriei muzicii şi al culturii româneşti. Din posturacercetătorului de elită şi a muzicologului avizat, domnia saare capacitatea de a evalua obiectiv şi de a ierarhiza corectcontribuţiile în domeniul pedagogic, artistic şi ştiinţific dinperioadele investigate. De-a lungul timpului, şi-a extinsexperienţa şi şi-a disciplinat vocaţia, reuşind să-şi etalezecalităţile atât în cercetarea documentelor şi faptelor (prinanaliză), cât şi în demersul de evaluare a acestora (desinteză). În calitate de istoric şi critic, autor a numeroaselucrări dedicate muzicii româneşti, dar şi ca pedagog carea colaborat în cadrul instituţiei bucureştene mai bine dejumătate de secol, maestrul Cosma are o vastă experienţăcare îi oferă o imagine de ansamblu asupra evenimentelor;nu neglijează nimic, realizând numeroase restituţii şireconsiderări, iar în cazul unor situaţii controversate, îşiexprimă cu curaj opiniile sale echilibrate.

    Aşa cum menţionează autorul, volumul al IV-lea

    „valorifică pe baza multiplelor evidenţe documentare –afişe, scripte, programe şi relatări, dar nu numai – drumulmereu ascendent străbătut, traversând vectorii ce i-auimprimat dramatica şi fabuloasa activitate”. Pornind de laanaliza detaliată a documentelor selectate (abordate prinprisma propriilor metode de evaluare) şi de la mărturiiparţiale, asemănătoare unor fascicole de lumină proveninddin unghiuri diferite, autorul a perceput la confluenţaacestora zona cea mai intens luminată, cea maisusceptibilă de adevăr; a reuşit să realizeze proporţiile şiparticularităţile unei construcţii armonioase, monumentalăprin dimensiuni şi valoare. Infatigabilul maestru a petrecutmult timp în arhive, în condiţii precare, unde aerul plin depraf era aproape irespirabil. A făcut-o cu devotament şi cuconvingerea că numai aşa va reuşi să ofere o relatarecorectă şi cuprinzătoare, pe care domnia sa o considerănecesară “viitorilor muzicieni decişi să-şi închine viaţafrumosului, înfruntând provocările, trecând prin filtreleexigenţelor, pentru a-şi adjudeca personalitatea în vedereaetalării mirificelor capodopere, pe meridianele globului”.Evocând drumul parcurs de Conservatorul bucureştean şievenimentele care i-au marcat zbuciumata existenţă,lucrarea menţionează contribuţiile prestigioase alemaeştrilor care au activat în perioada respectivă capedagogi, interpreţi, compozitori, sau teoreticieni; aportul

    lor a influenţat benefic pregătirea studenţilor şi, în sens mailarg, progresul învăţământului universitar şi al muziciiromâneşti.

    Lucrarea demonstrează pe lângă cunoaştereacuprinzătoare a unor personalităţi şi evenimente care aumarcat existenţa Conservatorului bucureştean pe parcursula patru decenii, o metodă de abordare şi o viziuneoriginală. Cercetarea se remarcă prin calitatea informaţiei,prin consistenţa expunerii, prin claritatea formulării ideilor şiprin rigoarea comentariilor. Redactarea, de la prima paginăşi până la index, sintetizează reperele unei construcţiiideatice solide; gândirea generoasă, de facturăenciclopedică se manifestă pe tot parcursul cercetării, dela analiza documentelor, până la corelaţii istorice şiideologice interesante. Argumentele de ordin ştiinţific, suntsusţinute prin implicarea afectivă evidentă a autorului şi deexplicaţiile provenite din experienţa proprie în calitate demuzicolog şi pedagog.

    Dan Dediu, Octavian Lazăr Cosma, Dan Buciu, Mihai Cosma

  • 5ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Eveniment editorialAnsamblul este construit cu

    rigoare şi pasiune, cu competenţă şiatenţie la detalii şi la proporţiile mari.Sarcina de a restabili adevărul,asumată de autor, nu a fost uşoară,deoarece în multe situaţii, anecdoticulşi legendarul s-au stratificat pesteliniile existenţei, falsificând datele,chiar şi percepţia unor specialişti. Dela primele pagini se remarcă bogăţiainformaţiei, prezentarea sobră şiechilibrată a datelor şi aşezarea loratentă în timp şi spaţiu, cu ointerpretare ideologică impecabilă,realizată în stil personal.

    În perioada 1974-1989 suntmenţionate numeroasele dificultăţidatorate aplicării politicii şi ideologieicomuniste; în Conservator“constrângerile bugetare” au dreptconsecinţe “alipiri şi comasări decatedre”, “scăderea cifrei deşcolarizare”, mărirea normelordidactice, introducerea unui numărmare de ore destinate “studierii noilordocumente de partid”, organizareamanifestărilor muzicale în fabrici şiuzine pentru “integrareaînvăţământului cu producţia”, crearea“brigăzilor de muncă patriotică”,restricţionarea deplasărilor înstrăinătate ale profesorilor şi alestudenţilor, participarea la festivalul

    “Cântarea României” etc. În pofidatuturor dificultăţilor, maeştrii şistudenţii şi-au continuat activitatea curesponsabilitate şi pasiune, mergândpe drumul ascendent trasat deînaintaşi.

    După anul 1989 suntcomentate pertinent schimbările

    survenite la toate nivelurile:“reabilitarea celor două facultăţi”,“redresarea cifrelor de şcolarizare”,transformarea Conservatorului înAcademia de Muzică (1990), înUniversitate de Muzică (1997) şi înUniversitatea Naţională de Muzică(2001), contribuţiile rectorilor,reintroducerea secţiei de Muzicăreligioasă, organizarea doctoratelor

    şi multe evenimente pozitive (orinegative) petrecute în instituţie.Autorul menţionează că în anul 2004,în care UNMB aniversa 140 de ani dela înfiinţare, dispunea “de condiţiile

    necesare desfăşurării unei activităţicomplexe, al cărei obiectiv generalurmăreşte pregătirea muzicienilorprofesionişti în domeniile aferente.Deja se cristalizase un ritual al anuluiuniversitar, ale cărui momente sesedimentaseră puternic, tradiţia,experienţa având un rol determinant

    în strategiile ce intrau în acţiune însegmentul respectiv, suma acestoracontribuind la impunerea cadrului cenu avea limite, variind în funcţie declasă şi student” (pag. 716).

    Lucrarea monumentală,realizată cu pasiune şi profesionalismde academicianul Octavian LazărCosma demonstrează convingător căpercepţia presupune totdeauna o

    apercepţie, o anticipaţie din parteacercetătorului. În istorie, faptele nusunt izolate ca în realitate, ciformează o imagine de ansamblu,prin urmare, spre a obţine această

    imagine este necesară o sintezăa evenimentelor, un proces decondensare a lor. Este ceea ce arealizat în mod strălucit autorulmonografiei; domnia sa a explicatevenimentele prin antecedenteleşi cauzalitatea lor, oferindu-neposibilitatea înţelegeriisemnificaţiilor acestora.

    Parcurgând volumul amplu şidens în acelaşi timp, mi-amamintit cuvintele lui GeorgeCălinescu: “Istoria literară este oştiinţă cu legi inefabile şi o sintezăepică”. Graţie contribuţieiinestimabile a maestrului Cosma,cei care şi-au confundat existenţacu cea a instituţiei în cele patrudecenii analizate - în calitate depedagogi ori studenţi -, retrăiesccu emoţie evenimentele relatateîn carte cu onestitate, în modconvingător, cu implicarea

    afectivă a autorului şi, în acelaşi timp,în spirit critic. Elaborarea cărţii stămărturie pentru talentul şicompetenţele de excepţie aledistinsului autor, care îmbină cumăiestrie fineţea analizei, informaţiaumanistului, ochiul esteticianului,

  • 6 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Eveniment editorialcapacitatea de a nuanţa judecăţile şi,nu în ultimul rând, utilizarea metodeicomparatiste. În acelaşi timp,lucrarea este foarte utilă pentru tânărageneraţie, care va trebui să continuecercetarea în viitor.

    Aşa cum vârful piramidei esteprefigurat în prima piatră dinfundamentul ei, tot aşa, istoriaConservatorului bucureştean - de laorigini şi până în prezent -, realizatăde maestrul Cosma, poartă în easensurile şi scopurile urmărite deprestigioasa instituţie de învăţământmuzical. O astfel de lucrare oferăcititorilor, pe lângă informaţii preţioaseşi judecăti echilibrate, sentimentulordinii, al respectării şi promovăriiadevăratelor valori. Cartea se impuneprin adâncimea investigaţiilor, prininterpretarea ştiinţifică a datelor,printr-o expunere aleasă, de înaltăţinută intelectuală, în acelaşi timpatrăgătoare şi unitară.

    Mesajul acestei carţi este căcercetarea trebuie să continue în modintens şi conştient pentru ca semnelesă fie descifrate. Demersul autoruluiconţine valenţe deschise spre toateetapele parcurse de instituţie, cât şiînvăţăminte preţioase pentrumuzicienii de azi şi de mâine.Considerăm că impresionantul volum

    trebuie studiat şi dincolo de tematicapropriuz-isă, ca pe o naraţiune cuvocaţie autonomă, care aspiră lapropria formulă. Stilul simplu şi alert,expunerea gradată şi bine condusă,observaţiile juste şi comentariileinteresante, precum şi autoritateaconcluziilor, ne îndreptăţesc săanticipăm succesul acestei cărţi.

    Toate cele patru volume ale

    ciclului se remarcă prinabordarea dinamică,deschisă, realizată în spiritdialectic, în conformitatecu viziunea autorului.Monografia îl recomandăpe autor în calitate deexcelent cercetător dearhive, de cititor tenace şidevotat - în stare sădescopere instantaneuesenţialul -, de admirabilevocator de personalităţi şievenimente, decomentator avizat şiinepuizabil al unor fapte,dar şi de exeget cu criteriiobiective în evaluareadatelor.

    Sub raportulcalităţii informaţiei şi aljudecăţilor de valoare,lucrarea constituie o sursănesecată pentrucercetătorii actuali şipentru cei care vorcontinua demersul.Citirea, sau mai bine zismeditarea asupracapitolelor ei – chiar asupra unor idei,ori fraze singulare -, aduce o nouăperspectivă asupra evenimentelor. Şicând ajungem la sfârşit, simţim nevoia

    de a reveni la prima pagină (sauasupra unor pasaje) şi să reluămlectura. În special, dacă o veţi citi, aşacum am făcut eu, cu creionul în mână,subliniind ideile. Faceţi bine dacă omai citiţi o dată! Este ca şi cum,repetând o călătorie lungă, cuprivelişti minunate, te-ai aşeza şi aicontempla în linişte ceea ce ai văzutcândva. Cine oare nu a încercat

    măcar o dată să repete o atât defrumoasă călătorie?

    Lucrarea se remarcă prinaprecierea echilibrată, totdeaunajustă, fără entuziasme nelalocul lor,dar şi fără excese de criticism laadresa atitudinilor ori evenimentelor,văzute în dimensiuni reale. Ea seadresează în primul rândspecialiştilor, dar, prin expunereasistematică şi clară, prin bogăţiaideatică şi prin vastitatea materialuluiinformaţional pe care îl valorifică, princompetenţa şi autoritateacomentariilor, va rămâne, nu numaiun manual al studenţilor, ci vainteresa pe orice om de cultură dornicsă cunoască istoria Conservatoruluişi, în sens mai larg, istoria muziciiromâneşti. Consecvent principiilorproprii, distinsul autor demonstreazăa fi, cum spune un dicton latin „mereuacelaşi, dar nu în acelaşi fel” (semperidem sed non eodem modo).

    În opinia mea, monografiarealizată de maestrul Cosmaconstituie o lucrare fundamentală,care apare o dată la un secol şi poateo singură dată într-o cultură. PentruUNMB, aceasta va rămâne o operăcapitală la care vor face referire toţicei care vor continua să cercetezelocul şi contribuţia instituţiei în cadrulînvăţământului muzical universitarromânesc şi internaţional.

  • 7ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Maeştri

    Remember RICHARDOSCHANITZKY

    (1939–1979)Alex VASILIU

    (Continuare din numărul trecut)

    Evoluţia concepţiei lui Richard Oschanitzky în privinţarelaţiei muzică academică europeană – jazz a fostmarcată de Toccata pentru pian şi septet de jazz (1966),Variaţiunile simfonice pentru pian, orchestră simfonică şibigband (1971) – primul opus în care autorul român a avutideea simplă, dar genială de a folosiaceeaşi temă melodică în manierăacademic-europeană si jazzistică -,şi Dublul Concert pentru pian,saxofon tenor, orchestră simfonicăşi bigband (1970). Cele două tipuride ansambluri instrumentale pentrucare au fost compuse Variaţiunilesimfonice şi Dublul Concertargumentează concepţiaunificatoare a modurilor decompoziţie demonstrate deOschanitzky a nu fi atât deantagoniste pe cât se crede.Capodopera lui Oschanitzky îngenul de fuziune jazz-simfonic,Dublul Concert, a fost înregistrată laRadiodifuziunea din Leipzig în 1970cu autorul la pian, dar interpretatăîn primă audiţie mondială cu publicabia în noiembrie 2006 la Iaşi deNicolas Simion (saxofon alto),orchestra Filarmonicii din Iaşidirijată de Peter Oschanitzky.Concertul a avut prima audiţie la Bucureşti în decembrieacelaşi an, cu soliştii menţionaţi şi orchestra SocietăţiiRomâne de Radio condusă de Sabin Păutza. De atunci,Dublul Concert a mai fost interpretat, de fiecare dată dininiţiativa lui Nicolas Simion, un admirator al creaţiei luiOschanitzky, cu orchestra filarmonicii din Bacău, şi dinnou cu orchestra Radio-ului Public (2012).

    Se poate afirma fără exagerare că Oschanitzky afost, în România, un herald al stilurilor etno-jazz , jazz-cameral şi jazz-simfonic, sincronizat cu experimentele dinEuropa şi America de Nord. Însă el a argumentat mult maiconvingător decât alţi compozitori (importanţi, începândcu George Gershwin) despre care s-a crezut decenii larând că au scris jazz-simfonic.

    La fel de importantă rămâne o altă latură acreativităţii lui Richard Oschanitzky: muzica de film. Înacest domeniu se pot vedea şi acum rezultateleexcepţionale ale culturii sale muzicale complete. În funcţiede scenariul şi de viziunea regizorilor, Oschanitzky acompus muzică uşoară, jazz, cântece pentru formaţii

    corale, partituri simfonice şi camerale. Totul cu o uşurinţă,cu o perfectă adaptare la povestea, personajele şiatmosfera filmelor (de animaţie, documentare, deficţiune). În domeniul muzicii de film, de teatru şi deteleviziune, calităţile sale excepţionale constau înoriginalitatea şi virtuozitatea ideilor compoziţionale, înrapiditatea cu care le punea în partitură sau le concretizaspontan în studioul de înregistrare, în plasticitatea şiautonomia fluxului muzical ascultat independent deimagine. Doar câteva exemple aici: “Un film cu o fatăfermecătoare” (1966), “Comedia gamelor” (1969), “CiprianPorumbescu” (1972), “Un comisar acuză” (1973), “Clipa”(1979).

    Adăugând la toate domeniile artistice evocate lungaserie de cântece compuse pentru festivalul ”Te apăr, şi tecânt patria mea”, prezenţa aproape permanentă în

    emisiunile de divertisment aleTeleviziunii ca pianist şi conducătorde formaţii de jazz, înregistrările laRadio şi “Electrecord”,aranjamentele muzicale şi pregătireasoliştilor la Concursul şi Festivalul“Cerbul de Aur” (1968-1971),recitalurile de jazz în cluburi, deceniila rând neştiutele preocupăricompoziţionale în genuri clasice –putem avea imaginea tot maiaproape de realitate a unui muziciande mare cultură, rafinament şioriginalitate. Un pianist care ar fiputut deveni solist de concert, dacăar fi fost interesat. Un compozitor demuzică de film cu o carieră mondialăexcepţională, dacă s-ar fi stabilit laHolywood (unde ar fi fost egalul unorHenri Mancini, Lalo Schiffrin sauAndré Previn), la Paris (unde ar fifăcut societate aleasă, şi poate i-ar fiîntrecut pe Michel Legrand şiVladimir Cosma).

    Generaţiile tinere îl descoperă pe RichardOschanitzky pe youtube, unde sunt postate câteva piesescurte, seria de jazz cameral “Barlovento”, VariaţiunileSimfonice, lucrări de freejazz, Dublul Concert, etc. Totacolo, şi la unele posturi tv, pot fi urmărite o parte dinfilmele la care a scris partitura muzicală. Dublul cd“Romanian Jazz Masters. Memorial Richard Oschanitzky.Vol. I”, editat în 2006 este epuizat. La aceeaşi casă dediscuri “7dream records”, tot sub îngrijirea lui NicolasSimion, va fi publicat volumul al II-lea. Alte înregistrăridocumentare realizate de Oschanitzky la Radio şi“Electrecord” în calitate de compozitor, aranjor, pianist şiconducător de formaţii vor ilustra stilurile bossanova şietnojazz, în care muzicianul român a lăsat adevăratecapodopere.

    Lansarea dublului cd a avut loc marţi 16 octombrieîn Aula Palatului Cantacuzino, sediul UniuniiCompozitorilor şi Muzicologilor. Au fost prezenţi muzicieni,oameni de radio şi televiziune cu care a colaborat,muzicologi.

  • 8 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Scena lirică

    La Traviatadeschide noua

    Operă dinBucureşti

    Mihai-Alexandru CANCIOVICI

    Opera Naţională şi-arespectat promisiunea, câştigândpariul, de a redeschide porţile la 30octombrie cu „Traviata” de G. Verdi,într-o nouă producţie a unui renumitregizor englez Paul Curran.

    Se cuvine să menţionămefortul substanţial al instituţiei de aefectua renovarea clădirii, a sălii despectacole, şi implicit, a sceneiîntr-un interval incredibil de scurt, în3 luni. După cum se ştie, asemeneaoperaţii se produc în lume, teatrelerespective, fiind mutate cuspectacolele în alte locuri. În cazulde faţă, toate aceste transformăris-au produs fără perturbareastagiunii, aşa încât la data fixatăpublicul a putut intra într-o salănouă, cu o acustică văditîmbunătăţită, cu o fosă orchestralălărgită, ceea ce conferă întreguluiansamblu artistic o haină desărbătoare.

    În acest context, spectacolulcu „Traviata” mult aşteptat de public,într-o nouă producţie, s-a bucurat decontribuţia unei echipe de realizatori

    de clasă înaltă: regizorul englezPaul Curran, cunoscut prinproducţiile sale de la Teatro LaFenice din Veneţia, de laMetropolitan din New York, de laOpera din Los Angeles ori cea dinTokio, scenograful irlandez GaryMcCann, lighting-designer-ulamerican Paul Hackenmueller şi

    dirijorul englez Alexander Prior.În această producţie, Paul

    Curran îmbină clasicul cu noileorientări regizorale, realizând unspectacol interesant printr-o gândireprofundă a relaţiei dintre personaje,în ambianţa unei societăţi francezedin secolul al XX-lea, la sfârşitulanilor ’50. Pentru el, Violetta Valéryrămâne o prostituată de lux, cu o

    anumită sensibilitate şi simţire în a-şitrăi viaţa, fiind obligată de o boalănemiloasă să-şi capete cu greufiecare clipă de fericire în aşteptareaunui sfârşit implacabil. Primelesemne ale bolii sunt marcatesimbolic, încă din actul I al operei:pe preludiu, ei i se face o perfuziepentru a se putea pregăti pentru

    petrecerea ce urma să aibă loc, întimpul balului, are o sincopă şileşină.

    Ceea ce mi se paresemnificativ în spectacolul de faţăeste faptul că Paul Curran nutrădează în nici un fel, mesajul luiVerdi şi al libretistului FrancescoMaria Piave, bazat pe romanul luiAlexandre Dumas-fiul „Dama cucamelii”. Urmărind, în ultima vreme,numeroasele înscenări ale„Traviatei” din lume, care se despart,uneori flagrant, de la stilistica şifrumuseţea operei verdiene,montarea aceasta este gândită caun spectacol modern ce seadresează unui public tânăr,pastrându-şi, însă, coordonatele eiclasice. Transpoziţia într-un altsecol, la finele anilor ’50, cândsocietatea franceză trăia o anumitădecadenţă de început a moravurilor,nu impietează cu nimic atmosfera„Traviatei” cu care ne obişnuisem.Violetta, de acum, este o femeie dinanii ’50, o prostituată de lux,elegantă şi prin stilul de mobilier pecare-l afişează, rămânând, însă,

  • 9ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Scena liricăsăracă datorită unor cheltuieliextravagante pe care le-a făcut, înscopul trăirii cu intensitate a vieţii.Ea este perfect conştientă că vamuri, îşi apără cu vehemenţă iubitul,devine chiar violentă cu GiorgioGermont, tatăl acestuia, careîncearcă să rupă legătura ei dedragoste. Ajunge în final să fie ofiinţă distrusă de boală, nefericităcare-şi aşteaptă sfârşitul cusperanţa de a-si mai revedea, încă odată iubitul. Superb este realizat,după mine, actul final al operei, într-o cameră goală, austeră, cu unsingur pat în care îşi trăieşteultimele clipe VIoletta.

    Spectacolul este omogen şicoerent în gândire, fiind servit de oscenografie elegantă, chiar rafinată.Mobilierul folosit este luxos şifuncţional. Sugestiv este faptul căVioletta devine falită, iar muncitoriisosesc şi-i cară tablourile din casă.Costumele sunt şi ele potrivite

    perioadei respective. Aş avea doardouă rezerve asupra lor: Violettapoartă pantaloni moderni la ţară(vestimentaţie greu de înţelespentru momentul respectiv şi pentrustilul locuinţei) şi croiala rochiei de labalul Florei Bervoix. Amândouă

    aceste detalii de îmbrăcăminte mise par urâte şi nepotrivite. În actul alII-lea, la balul de la Flora, regizorul

    elimină baletul toreadorilor şi alţigăncilor, folosind pe rând corulfeminin şi cel masculin, în calitate de

    personaje alem o m e n t u l u i .Mişcarea esteingenios construităcore-grafic, coriştiifiind obligaţi sădanseze. Ce aşputea reproşaacestei scene estefolosirea ochelarilorde soare, careprobabil înlocuiescmăştile baluluimascat. Acest simbolcoboară, în opiniamea, secvenţarespectivă înderizoriu. Ar fi pututlipsi aici şi un excesde vulgaritate pecare-l considerămneartistic: câtevaprostituate de lux dela acest bal mascatdezbracă până labrâu pe unii dintre

    bărbaţi şi-i „călăresc”, marcândastfel dezmăţul general. Suntemconvinşi că regizorul a dorit săsublinieze decadenţa unei lumi dinsaloanele pariziene ale anilor ’50,dar limbajul teatral folosit este multprea îngroşat.

    Ceea ce însă putem apreciaeste faptul că regizorul a lucratteatral cu coriştii, dar şi cu interpreţii

    principali. Spectacolul capătădramatism prin teatralizare şipăstrarea relaţiilor dintre personaje.Acesta mi se pare marele câştig almontărilor moderne în teatrul liric.Micile observaţii critice suntnesemnificative şi nu pot ştirbi unspectacol frumos şi echilibratrealizat.

    Am văzut ambelereprezentaţii cu cele două distribuţiişi le putem discuta încercând să fimcât mai obiectivi în analiză.

    Violetta a fost întruchipată lapremieră de tânăra speranţă a şcoliiromâneşti de canto, Aurelia Florian,ajunsă în prezent pe importantescene din Europa. Ea posedă ovoce frumoasă, bine lucrată în toateregistrelele. A făcut un progresevident de acum câţiva ani de cânda debutat. Este sensibilă, muzicală,a ştiut să-şi dozeze rolul atât debine, încât a interpretat un act III laun înalt nivel, cântând pe pat,aşezată pe spate, într-o poziţieincomodă şi grea, aria „Addio delpassato”, marcând pe frază cuînaltă simţire drama Violetteimuribunde. O mai aşteptăm cu realinteres şi în alte roluri.În distribuţia a doua, am ascultat-ope soprana canadiană SiphiweMcKenzie, o voce robustă, dar,după opinia mea, nepotrivită pentruVioletta. În pasajele mezza-voce a

  • 10 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Scena liricăfost sensibilă, a interpretat actoriceşte destul de binerolul, dar impresia generală finală a mea a fost că nu amvăzut o reală Violetta, trezindu-mi nostalgii mari dintrecut, la amintirea unor importante soprane care aucântat acest rol, precum: Virginia Zeani, MagdaIanculescu, Ileana Cotrubaş, Eugenia Moldoveanu,Angela Gheorghiu, Elena Moşuc, Felicia Filip, SilviaVoinea, Victoria Bezetti. În memoria noastră reculul întimp este în dezavantajul cântăreţei canadiene.

    Cei doi tineri care l-au întruchipat pe Alfredo aufost tenorii: Ioan Hotea şi Lucian Corchiş. Hotea este unfoarte tânăr cântăreţ, cu o voce care promite să devinăreprezentativă pentru vârsta sa. Are un acut şi-un atacsigur, este mobil actoriceşte şi se racordează foarte binecu partenera. După opinia noastră, însă, în acestmoment, este poate prea crud pentru o asemeneapartitură pe care trebuie s-o perfecteze în timp şi săşi-o aşeze în glas. Are anumite stângăcii juvenileinerente, în ciuda timbrului său cuceritor. Toate acesteobservaţii sunt fireşti la această dată. Suntem siguri căîn timp, el va lucra mai mult pe frază şi se va maturiza,adecvat unui asemenea personaj.Lucian Corchiş este, după opinia noastră, o speranţă aliricii tinere care a devenit certitudine. Este deosebit desensibil, rafinat, elegant, are fraze superbe, cu opronunţie, stilistic vorbind, foarte italiană. Creează unpersonaj romantic pe care cu greu îl poţi uita. Se vededeja la el o experienţă scenică a interpretării acestui rol,ceea ce îl face să fie credibil.

    Cei doi baritoni care l-au întrupat pe Germont aufost Ionuţ Pascu şi Iordache Basalic. Pascu a devenit, înprezent, un artist căutat şi cerut de importante teatre dinstrăinătate pentru vocea sa frumoasă, cu un timbru cald,

    generos şi nobil. Este o prezenţă foarte agreabilă, unartist deja consacrat, interpretând rolul cu ştiinţacântului.

    Iordache Basalic este şi el un bariton cunoscut,care a cântat mult acest rol, care i-a devenit în timp,extrem de familiar. Are o voce frumoasă, fiind muzical şi

    sensibil. Într-un cuvânt, am avut bucuria de a întâlni pedoi reputaţi baritoni.

    În rolurile secundare toţi interpreţii s-au achitatcu onestitate de partiturile lor, implicându-se înrealizarea unui spectacol de bună calitate: Flora a fost

    pe rând interpretată de două mezzosoprane tinere cuvoci bune: Sidonia Nica şi Sorana Negrea. Cei doi tenoricare l-au întruchipat pe Gastone, de Andrei Lazăr şiValentin Racoveanu, fiind în stil. În baronul Duphol aucântat pe rând doi baritoni tineri: Vasile Chişiu, Daniel

    Pop, marchizul D’Obigny a fost cântat debaritonii Daniel Filipescu şi Florin Simionca,basul Iustinian Zetea a fost doctorul Grenvil şiCristina Eremia a cântat Anina. Toţi au alcătuit odistribuţie unitară.

    Se cuvine să elogiem contribuţiabaghetei dirijorale a tânărului muzician englezAlexander Prior, care s-a străduit să susţinătempi adecvaţi. Este, oricum, pentru vârsta sa, omare speranţă care, credem că va deveni ocertitudine.

    Corul, sub conducerea înţeleptuluimuzician Stelian Olariu este şi de această datăla înălţime.

    S-a muncit enorm, în condiţii grele,vitrege, în timpul reparaţiilor efectuate îninstituţie, care n-au putut impieta acestsubstanţial efort demn de relevat.

    După opinia noastră, „Traviata”, în regialui Paul Curran, este o reuşită care anunţă o

    stagiune îndrăzneaţă şi interesantă într-un teatruproaspăt renovat, în condiţii confortabile şi moderne,ceea ce mă îndreptăţeşte să-mi exprim speranţa căOpera Naţională Bucureşti va intra în normalitate.

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Pe scene

    11

    Extraordinar succes alartiştilor români în

    ChinaTenorul Adrian Dumitru obţine Premiul I la

    Concursul Internaţional de Canto al Chinei de laNingbo la care au luat parte 430 de concurenţidin 41 de ţări. Mezzosoprana Emanuela Pascueste laureata Premiului II. Marea sopranăMariana Nicolesco, membră a juriului, esteinvitată de onoare a Operei Naţionale dinBeijing, unde urmează să ofere, în primăvaraviitoare, Cursuri de Măiestrie Artistică, MasterClasses, celor mai valoroase tinere talente aleChinei.

    Legenda foto: Mariana Nicolesco împreună cu tenorulAdrian Dumitru, laureatul Premiului I al Concursului Internaţional deCanto al Chinei, şi cu mezzosoprana Emanuela Pascu, laureataPremiului II

    RecitalExtraordinar

    Deceniul renaşterii lieduluiromânesc ne-a oferit prilejul reînnoitde-a pune în valoare splendoarea,varietatea şi originalitatea acestei arteîn ţara noastră, întemeiată pestrăvechea tradiţie a cântecului dedor.

    Celebrarea acestui deceniu aînsemnat în fapt o dublă încununare aeforturilor noastre, prin aşezarealiedului românesc în contextuleuropean, şi anume în marea tradiţiea liedului german, francez, italian,maghiar, rus, tradiţie fondată peadânci resorturi ale sufletului uman şipe creaţia unor genii ale muzicii cultedin ţările amintite, ce încheagă oadevărată cultură stilisticăincomparabilă şi implică o interpretaredesăvârşită.

    Participanţii la Festivalul şiConcursul Naţional al LieduluiRomânesc şi la Cursurile noastre deMăiestrie în Arta Liedului, ce au avutloc la Braşov între 2 şi 5 octombrie,sunt dedicaţi muzicii de operă, iarliedul s-a dovedit pentru ei o şcoalăextraordinară a rigorii şi un prilej de aînţelege fără echivoc ce înseamnăcuvântul, puterea cuvântului în magiacântului.

    Bogăţia repertoriilor care ne-au fost propuse în ultimul deceniu eilustrată în Recitalul Extraordinar din 5

    octombrie de un fantastic florilegiu decapodopere prin vocile minunate aletinerilor interpreţi, laureaţi aiConcursului nostru: sopranele IrinaBaianţ, Silvia Micu, mezzosopraneleOrsolya Veress, Emanuela Pascu şitenorul Adrian Dumitru, acompaniaţi lapian de Alexandru Petrovici. Liedulromânesc reprezentat de Carmen

    Petra-Basacopol (prezenţă activă laeveniment, ca şi aceea amuzicologului Mihai Cosma), dePascal Bentoiu, Tiberiu Brediceanu,Nicolae Bretan, Dumitru Capoianu,Gheorghe Dima, Eugen Doga, SabinDrăgoi, George Enescu, Mihail Jorasau Valentin Teodorian a strălucitalături de liedurile din celelalte marişcoli naţionale prin creaţiile unorcompozitori ca Johannes Brahms,Franz Schubert, Clara Schumann şiRichard Strauss, Claude Debussy,

    Charles Gounod, Jules Massenet şiFrancis Poulenc, Béla Bartók şi ZoltanKodaly, Nicolai Rimsky-Korsakov şiSerghei Rachmaninov.

    Adevăratele bijuterii carene-au fost propuse au reprezentat şireprezintă omagiul adus de noi muziciiromâneşti în contextul genialei creaţiieuropene.

    Legenda foto:Mariana Nicolesco, compozitoarea

    Carmen Petra-Basacopol şi muzicologulMihai Cosma împreună cu artiştii care aususţinut Recitalul Extraordinar dedicatliedului românesc în context european lafinele ediţiei 2014 a Cursurilor de Măiestrieîn Arta Liedului: mezzosoprana OrsolyaVeress, soprana Irina Baianţ, maestrulacompaniator Alexandru Petrovici, sopranaSilvia Micu, tenorul Adrian Dumitru,mezzosoprana Emanuela Pascu

    Pagina de T. VASILE

  • 12 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    În ţară

    Enescu -Orfeu

    moldavVasile PRUTEANU

    Cea mai grea şi mai nemernicăboală este ignoranţa. Toate autorităţilepolitice din ultimii 85 de ani au suferit şiîncă suferă de aceastămaladie, mai ales când estevorba de George Enescu, înarta căruia trăieşte totsufletul şi spiritul poporului şial pământului românesc.Pentru a păstra neatinsduhul locului unde a trăit, acreat, a iubit şi s-a inspiratdin minunatele peisaje de laTescani-Bacău geniulmuzicii româneşti, forurileculturale au lansat„Festivalul Enescu - Orfeumoldav”, ajuns acum la aXXXV-a ediţie şi devenitinternaţional, graţie iubirii pecare o poartă compozitoruluimuzicieni din întreaga lume,care au solicitat mereuprezenţa la acest reputateveniment. Timp de cinci zileinterpreţi de renume din ţarăşi străinătate au susţinut însalonul princiar de la Tescanişi la Filarmonica „Mihail Jora” dinBacău o serie de concerte remarcabile,atestând ca reală aserţiunea lui Ludwigvan Beethoven cum că „muzica este orevelaţie mult mai înaltă decât oricefilozofie”.

    Gala muzicală a fost deschisăde artiştii italieni Nadia Testa (pian) şiAlessandro Crosta (flaut) într-unconcert inspirat din muzica lui GiuseppiVerdi, cu un program cuprinzândprelucrări din operele ,,Traviata”, „Balmascat” şi ,,Rigoletto”, precum şi unvals şi o „Fantezie” pe teme din opera„Carmen” de George Bizet.Limpezimea, rafinamentul total alvirtuozităţii şi capacitatea nobilă ainterpretării au excelat în jocul acestordăruiţi muzicieni, care au oferit unadmirabil exemplu de natural şiprobitate artistică.

    Una dintre cele maistrălucitoare seri muzicale ne-a fostoferită de violoncelistul Dan Cavassi şipianistul Viniciu Moroianu, cu unprogram de elevată selecţie, în careacordurile ,,Sonatei nr. 2” de GeorgeEnescu relevă o inepuizabilă energie,un dinamism al mişcării şi emoţieiuluitor şi o expresivitate în care ritmul,tempoul şi limbajul muzical dezvăluie oneobişnuită bogăţie de simţireinterioară. Cu acelaşi simţ muzicalvibrant şi cu o virtuozitate ameţitoare,Dan Cavassi şi Viniciu Moroianu au

    îmbrăcat în farmec şi poezie „Tocata înRe Major” de Frescobaldi, ,,Siciliana”de Constantin Nottara, „Sonata în DoMajor op. 119” de Prokofiev şi, maiales, ,,Cântecul vechi” de PaulConstantinescu, cu puternicul său sufluromânesc. Interpretarea rafinată în stil,accente şi expresie sunt apanajulmarilor interpreţi. Aşa s-au dovedit a ficelistul Dan Cavassi şi pianistul ViniciuMoroianu, artişti dotaţi cu o finămuzicalitate şi excelente resurse deinterpretare.

    În mijlocul acalmiei obstinatece sălăşluieşte de o bună bucată devreme în lumea recitalului vocal,apariţia doamnei Bianca Manoleanu(soprana) şi a pianistului RemusManoleanu a fost o adevărată surpriză,gratie înălţimii spirituale la care auînălţat concertul de cânt. Voceaminunat timbrată, emisia vocală uşoară

    şi accentele de mare rafinament înabordarea ambitusului sonor aufascinat un public realmente cucerit deexcelenta interpretare vocală. Călduraşi forţa glasului sopranei în caresiguranţa şi degajarea au fost pe cât denaturale pe atât de frumos inspirate auaşternut peste auditori clipe de adâncăsimţire. Ciclul de lieduri de RichardStrauss şi ciclul de lieduri ale luiGeorge Enescu au fost înfăţişate casărbători de artă şi momente de mareînălţare poetică şi spirituală.

    Minunatele înfăptuiri muzicaleau oferit şi pianiştii Corina Răducanuşi Eugen Dumitrecu, într-un programcu transcripţii din „Rapsodiileromâne nr. 1 şi 2” de GeorgeEnescu, a ,,Divertismentului nr. 3” deSabin Păutza, a „Boleroului” şi a,,Valsului” de Maurice Ravel. Au fostadevărate momente sufleteşti de vieinspiraţie, izvorâtă cu tot farmeculspontaneităţii şi al unui simţ poeticfoarte personal, sensibil şi creator deatmosferă.

    Realizat cu pătrunzătoarecunoaştere a artei lui JohannesBrahms ca şi a celei a lui PaulHindemith, concertul simfonic dirijatde Konrad von Abel, având ca solistpe pianista Heike Angela Moser(ambii Germania) a încheiat custrălucire un festival de foarte aleasăţinută, profunzime de gândire şimăiestrie artistică. Imensei suprafeţesonore a „Concertului nr. 1 pentrupian şi orchestră” de Johannes

    Brahms cei doi artişti i-au imprimat unputernic suflu, cu acorduri lapidare,tăiate decis, cu ritmuri ferme şiînsufleţite. Interpretarea acesteipartituri de un dramatism accentuat s-asituat la o altitudine sonoră rar atinsă înconcertele publice, datorată atâtconcepţiei dirijorale, cât şi evoluţieisolistei, posesoare a unei sensibilităţiieşite din comun. Dirijorul Konrad vonAbel a conferit simfoniei ,,Mathiaspictorul” de Paul Hindemith un caractercontemplativ, cu pasaje uneoridramatice, alteori meditative provenitedin frământările lăuntrice alecompozitorului şi ale pictorului, dinsentimentele nobile, realizate sonorprin necontenite transformări armonice,ţintind relaţionarea muzicii cu tablourilepictate de Mathias Grünevald pentrualtarul Isenheim.

    Viniciu Moroianu, Dan Cavassi

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014 13

    Pagina corală

    Adunarea Generală aAsociaţiei Naţionale Corale din

    România 2014 (II)

    Al. I. BĂDULESCU

    Apreciind pozitiv bilanţul activităţii asociaţiei pe ceipatru ani precedenţi, vorbitorii au prezentat în alocuţiunile lor,diverse greutăţi şi lipsuri dar şi o seamă de propuneri menitea consolida şi ridica – pe o treaptă din ce în ce mai înaltă.activitatea generală a asociaţiei.

    1. Prof. univ. dr. Dan Buciu – secretar al UniuniiCompozitorilor şi Muzicologilor din România – a insistatpentru o mai rodnică colaborare între Asociaţia NaţionalăCorală şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor dinRomânia. Vor fi bine veniţi dirijorii formaţiilor corale din ţarăla Secţia de specialitate a Uniunii Compozitorilor şiMuzicologilor, inclusiv cu lucrări proprii pentru repertoriulcorurilor de copii din şcolile de toate gradele, precum şipentru formaţiile de profil din sistemul aşezămintelorculturale şi religioase.

    Întrucât în anul viitor – 2015 se împlinesc 25 de anide la prima ediţie a unei manifestări muzicale de rezonanţăpe plan naţional şi internaţional - Săptămâna Internaţionalăa Muzicii Noi, se recomandă participarea unui număr cât maimare de formaţii corale, care în concerte publice să prezinteşi cele mai noi opusuri ale compozitorilor români din actualageneraţie.

    2. Prof. dr. Al. I. Bădulescu (Ploieşti), a propusconducerii Asociaţiei Naţionale Corale să invite, în anii viitori,la lucrările adunării generale a asociaţiei şi personalităţi cufuncţii de conducere din Ministerul Educaţiei Naţionale,Ministerului Culturii, Societăţilor de Radiodifuziune şi

    Televiziune, presei centrale etc., care au răspunderideosebite şi în acest domeniu al muzicii şi culturii româneşti.

    Regretă desfiinţarea redacţiilor de muzică corală dincadrul celor două societăţi – Radio şi Televiziune. Dinaceastă cauză, emisiunile dedicate acestui important genmuzical, cu rol deosebit în activitatea instructiv-educativă a

    publicului de toate vârstele şi categoriile socio-profesionale,lipsesc aproape în totalitate de pe calea undelor.

    La nivelul judeţului Prahova, vom încerca să reluămorganizarea Festivalului Coral Interjudeţean „Florin Comişel”suspendat din nefericire (după ce am fost eliberat de laconducerea Inspectoratului Judeţean de Cultură Prahovaiunie 1997) şi eventual, să iniţiem şi un festival similar pentrucorurile bărbăteşti, care să poarte numele inegalabiluluimaestru în acest gen muzical, Dinu Stelian, compozitor şidirijor, artist al poporului, general maior, fiu al Prahovei.

    3. Cunoscuţii dirijori: Maria Gyunis (Timişoara),

    Maricica Lupu (Brăila) şi Marian Costin Stroe (RâmnicuVâlcea), pe lângă unele greutăţi întâmpinate în organizareaşi menţinerea - în activitate a formaţiilor corale pe care leconduc de mulţi ani în şcoli, a solicitat sprijinul conduceriiasociaţiei pentru ca Ministerul Educaţiei Naţionale şiInspectoratele Şcolare să manifeste, mai multă preocupare şirăspundere, în sprijinirea permanentă a mişcării corale dinşcolile judeţelor. În caz contrar, multe din formaţiile existenteaflate în prag de desfiinţare vor deveni inexistente.

    4. În acest registru de probleme s-au în scris şiintervenţiile dirijorilor: Florin Soare (Sibiu), dr. DanielaDroşincă (Iaşi), Răzvan Rădoş şi Tudor Ionescu (Bucureşti)şi diaconul Codruţ Scurtu (Curtea de Argeş) ş.a.

    5. Ing. geolog Alexandru Nicolici – preşedinteleCoralei „Armonia” din Baia Mare – s-a referit cu deosebire lanecesitatea activităţii de management, decisivă în existenţaşi progresul unei formaţii corale în viaţa comunităţilor umane.

    6. În ultima parte a lucrărilor, conducerea asociaţiei aţinut să marcheze – într-un cadru solemn, aniversarea a 85de ani de la naşterea excelentului dirijor Stelian Olaru – celmai longeviv şi mai autorizat maestru de cor, pe care primascenă lirică a ţării, Opera Naţională Bucureşti, l-a avut înistoria existenţei sale.

    Ultima parte din programul adunării generale aAsociaţiei Naţionale Corale, a fost rezervată prezentăriibilanţului economico-financiar pe ultimii patru ani şi alegereanoului Comitet Director al societăţii pentru anii 2014-2018.

    În funcţia de preşedinte al asociaţiei, a fost reales, înunanimitate maestrul Voicu Enăchescu, personalitatebinecunoscută în viaţa muzicală românească în ultimelepatru decenii, iar secretar general, prof. Alina Pârvulescu.Printre cei opt vicepreşedinţi din diverse zone teritoriale aleţării se află şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care s-a dovedit unul dintre cei mai remarcabili ierarhi ai bisericiinoastre în stimularea şi promovarea muzicii corale religioaseşi laice, atât în Dobrogea dar şi în ţară şi peste hotare.

    Voicu Enăchescu

    Stelian Olariu

  • 14 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Eveniment

    Colocviul Naţional„Sabin V. Drăgoi”

    Ediţia a III-a, Belinţ –2014

    Constantin-Tufan STAN

    Organizatorii celei de a III-a ediţii a ColocviuluiNaţional de Folclor „Sabin V. Drăgoi” (Belinţ, 12 octombrie2014.), Constantin-T. Stan şi Simion Dănilă, deopotrivămoderatori (tutelaţi, logistic, de instituţiile administraţieilocale, au optat pentru o desfăşurare în două etape. Înprima parte, amfitrionii au oferit invitaţilor posibilitatea de avizita câteva expoziţii de excepţie, adevărate puncte deatracţie pentru oricine doreşte să pătrundă în universulîncărcat de esenţe spirituale al comunei: Muzeul de Istoriea Şcolii, Muzeul Mineralogic al Banatului de Câmpie şi omică expoziţie de grafică Gheorghe Bălan (1947-2003), opersonalitate culturală a satului Chizătău, un hăruit bard.Unul din aspectele inedite ale acestei ediţii l-a constituitreunirea unor personalităţi reprezentative din două bresleartistice, Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Compozitorilor şiMuzicologilor, sub emblema folclorului muzical-literar:Marcu Mihail Deleanu, Ion Căliman, Ioan ViorelBoldureanu, Dumitru Jompan, Ioan Tomi, Rodica Giurgiu,Ovidiu Giulvezan ş.a.

    Selecta asistenţă a avut parte de un momentemoţionant: evocarea sculptorului bănăţean ŞtefanGomboşiu (1904-1978) – autor al unui monument,inaugurat la Belinţ în 1938, închinat eroilor din PrimulRăzboi Mondial. Lingvistul Simion Dănilă a avut inspirata

    iniţiativă de a înfăţişa, în prologul primei etape aColocviului, o listă a personalităţilor locale şi zonale, care,în funcţie de data aniversării sau comemorării, urmeazăsă fie evocate şi omagiate.

    Etapa a doua a Colocviului a continuat laChizătău, unul din polii muzicii corale româneşti, cuamintirea încă vie a operei lui Trifu Şepeţian, întemeietor,în 1840, al primei corale româneşti din mediul rural. Dupăun moment de reculegere invitaţii au asistat la un însufleţitspectacol coregrafic susţinut pe scena Căminului Cultural.

    Cele două lansări de carte (Gheorghe Bălan,N-am ştiut să sting un trandafir, Poezii postume, Ediţieîngrijită de Simion Dănilă, şi Victor Vlad Delamarinaacuarelist) au prefaţat punctul culminant al Colocviului, unmoment evocator Nicolae Ursu, la 45 de ani de la moarteasa. Autorul episodului omagial, subsemnatul, a vernisat omică expoziţie documentară, cuprinzând culegeri corale şimonografii muzicale în ediţii princeps cu autograf,subliniind perenitatea operei marelui profesor, folclorist,dirijor şi compozitor: o creaţie care străbate, cu aceeaşiingenuitate şi vitalitate, timpul, emoţionând şi astăzi. Laîntregirea personalităţii muzicianului a contribuit RodicaGiurgiu, autoarea unei ediţii critice postume (Folclormuzical din Banat şi Transilvania. 300 colinde, cântece şi

    jocuri, Editura Muzicală, Bucureşti, 1983). Au fost relevatepersistenţa în timp a unui benefic ecou al creaţiei lui N.Ursu, permanenţa şi intensitatea unor reverberaţii cuuimitoare proiecţii în actualitate, concretizate în creaţia luiRemus Georgescu, care s-a inspirat din melopeile extrasedintr-o culegere de referinţă, Cântece şi jocuri din ValeaAlmăjului (Banat), Editura Muzicală, 1958 (Omagiupostum lui George Enescu), în cele două suite almăjane:Mica suită de cântece şi dansuri vechi din Banat, pentruorchestră de coarde şi percuţie (1976), şi Suitaconcertantă, pentru flaut, oboi, clarinet, fagot şi orchestrăde coarde (1983). Un adevărat corolar al preluăriimoştenirii folclorice a lui N. Ursu îl constituie însăScoică/Shell. Monografia comunei Sârbova (Concertpentru orchestră de coarde) de Anatol Vieru. Autorul aextras şi tratat, într-o manieră modernă, elemente motivicedin toate cele 70 de melodii culese de Nicolae Ursu încomuna Sârbova în 1938, străduindu-se să recompună,aşa cum mărturiseşte în textul din programul de sală alprimei audiţii, un timp psihologic: „Am vrut să obţin, îndesfăşurarea muzicală, clarităţi variabile, de la preciziatotală […] până la totala neclaritate”.

    Ca aprecieri concluzive, participanţii la cea de-aIII-a ediţie a Colocviului Naţional de Folclor „Sabin V.Drăgoi” au achiesat, cu determinare, la ideeareconfigurării Muzeului Corului din Chizătău (devalizat întenebrele lui decembrie 1989) şi la ridicarea unui bust dinbronz închinat lui Nicolae Ursu, în 2019, cu prilejulcomemorării unei jumătăţi de veac de la trecerea sa îneternitate.

    Anatol Vieru

  • 15ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Concerte sub... lupă

    Vioara luiEnescu la sate

    Corina BURA

    Recitalul de sonate susţinut deviolonistul Gabriel Croitoru însoţit depianistul Horia Mihail la Sala mare aRadio-ului a încheiat cea de a III-aediţie a proiectului prin care cei doidistinşi artişti, păşind într-un fel peurmele marelui nostru Enescu, auîncântat un segment al publiculuiromânesc mai puţin favorizat debinefacerile culturii muzicale în general.Proiectul de care aminteam a avut şi vaavea, în cazul în care va continua, maimulte ţinte simultane : în primul rândaceea de a ridica nivelul cultural al unuimediu care, deşi se bucură deja deatenţia mai multor artişti, beneficiază şide sprijinul autorităţilor locale, în aldoilea rând de promovarea repertoriuluipe care Enescu l-a popularizatodinioară în perioadele în care a stat înRomania un interval de timpsemnificativ – alcătuirea programelorreflectând ceea ce literaturaviolonistică are mai valoros, dublate deun impact mai semnificativ - şi, în altreilea rând o campanie de promovare atinerelor talente, care, în actualelecondiţii de „marketing cultural”, chiar aunevoie de sprijin şi de lansare.Revenind la eveniment, recitalul acuprins trei sonate regăsite pe un afişdin 1919 în care Enescu a cântat încompania lui Alfred Alessandrescu:Mozart KV 301 în Sol major, Beethovenop.30 nr 1 în La major şi Sonata pentruvioară şi pian aparţinând compozitoruluibelgian Guillaume Lekeu, elev a luiCésar Franck, dispărut la numai 24 deani, care se desfăşoară tot întonalitatea Sol major. Dintru începuttrebuie remarcată „luminozitatea”acestei alcătuiri, unificată prin Major.Viziunea celor doi interpreţi estedeosebit de interesantă fiindcă adezvăluit o concepţie stilistică care s-adovedit a fi extrem de potrivitămesajului muzical încriptat în text, cutoate că unii „purişti”, iubitori de parfumde epocă ar considera-o eclectică. Unmare luthier, medaliat cu aur la celebraşcoală franceză, care în Bucureştiianilor 50-70 îngrijea toate instrumentelede mare calitate aflate pe atunci înRomânia - şi nu erau deloc puţine! -afirma că sonoritatea viorii este strânslegată de sunetul particular al

    violonistului (la sonorité du violon est lasonorité du violoniste). De aceastăaserţiune ne aducem necontenit aminteatunci când arcuşul lui Gabriel Croitoruîncepe să alunece pe coardeleinstrumentului, aura caldă a superbuluisău vibrato dublând calitatea la fel demagnifică a viorii Guarneri 1731supranumită La Cathedrale,comentatorii susţinând că acestsupranume i se datorează amploriivibraţiilor emise de acordurile atacatede către interpret dar mai degrabăcredem că datorită unei calităţideosebite a sunetului corzii re – unregistru mai puţin favorizat al viorii in

    general, ca un fel de punct de criză –izvorît din geniul lui Guarneri. Un auzexersat remarcă prompt acest miracol,putem să-i spunem, atunci când ascultăînregistrările făcute de către Enescu peacest instrument. Fluenţa frazelormozartiene, susţinute tocmai de acesteatribute combinate nu putea găsi oexpresie mai potrivită în aceastăexecuţie care lasă muzica să sedesfăşoare în toată splendoarea ei,neîngrădită de vreo pedantă „regulăstilistică”; nobleţe, sentiment elevat, iarmai apoi fior în minorele mişcăriisecunde. Paradoxal, Sonata nr 6 deBeethoven este străbătută de un suflumai rezervat, mai cameral-mozartiandecât chiar lucrarea precedentă, fiindun moment de meditaţie discretă, cu

    reţinere şi mai puţine contraste decâtcele caracteristice scriiturii Titanului dela Bonn. Duo-ul Croitoru-Mihail arelevat mesajul compozitorului cuînţelegerea pe care doar maturitatea şicultura îl poate înveşmânta, discursulevoluând într-o deplină unitate, rafinatăşi consolatoare. A urmat opusul mai rarîntâlnit pe afişele de concert din ultimadecadă, o sonată de emanaţiefranckiană, cu dezvoltări clocotitoare,foarte elaborate, în care cei doi soliştiau concentrat toată forţa de expresie ainstrumentelor. Sonatei, de facturăromantică, scrisă de Guillaume Lekeuîn 1893, dedicată - ca mai toate lucrările

    scrise în epocă - mareluiviolonist Eugène Ysaÿe, îieste ataşată o micăistorioară în sensul că uniispecialişti o considerăeponimul lucrării pe careMarcel Proust o atribuieimaginarului muzicianVinteuil, interpretată deYsaÿe…un mic calcul arconduce mai degrabă spreSonata de César Franckinterpretată de Enescu…Există o frumoasăînregistrare în viziuneacuplului Yehudi & HepzibachMenuhin, astfel că amregăsit în traseul actualilorinterpreţi ecouri ale aceleiversiuni, suprafeţe eterate,încărcate de o indescriptibilăgingăşie, alternate cuprelucrări tematicetumultoase, cu accentedramatice prevestitoare alesfârşitului neaşteptat, toateredate cu cele mai adecvatemijloace, impresionant,copleşitor. Luându-şi rămas

    bun de la această „călătorie”, GabrielCroitoru şi Horia Mihail, partenerul săuegal în ale măiestriei, au suplimentatprestaţia lor cu Allegretto de FritzKreisler, iar ca recompensă pentrustrădanie, discipolii lui Gabriel Croitoruau avut onoarea să cânte pe scenaRadio-ului în acest context festiv patrudin cele Cinci piese pentru 2 viori şipian de Dmitri Şostakovici. Rând perând, alături de maeştrii lor, MihailCiprian Reuţ, Maria Marica şi MirceaDumitrescu au încheiat seara îndispoziţia umorului şi sensibilităţiicompozitorului rus, în timp ce spiritulnemuritorului Enescu veghea peundeva de pe cupola Atheneului.

  • 16 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Inedit

    Verdi în mirabilDoina MOGA

    La fiecare început de concediu, pe care de ani bunimi-l petrec cu religiozitate pe felia mea de paradis din Elveţia,se întâmplă o potrivire aproape miraculoasă. E necăutată,nearanjată. E pur şi simplu întâmplată, devenind astfel oîncântătoare rutină, ce-mi umple sufletul şi mintea cu bucuriişi trăiri muzicale irepetabile. Ea, întâmplarea, constă în faptulcă prima zi a respiro-ului meu acolo, coincide cu seara saucâteodată serile spectacolelor deîncheiere a stagiunii Operei dinZürich, adăugând an de an, firescdar mereu surprinzător emoţiilormele, sentimentului aproapepalpabil, că particip la o mare lecţiede cultură, o mare lecţie decivilizaţie, de educaţie, de bun simţ,de varietate, etc. De data asta l-amascultat pe Verdi, care într-un felsau altul, aproape că m-a urmărit petot parcursul stagiunii, fie acasă, fieaiurea prin lume. Verdi cu al săuRIGOLETTO. Simt acut nevoia săamintesc, apropo de lecţii, că celor1.500 de melomani din sala Operei,plină ochi, cu biletele vândute cumult timp în urmă, afară, în cochetapiaţetă de la intrare, în faţa unuiecran imens, priveau şi ascultau caîntr-o catedrală, alţi 10.000 despectatori. Şi asta, într-un oraş carenu are mai mult de 430.000 locuitori.Cât despre Opera Rigoletto întotalitatea ei, chiar dacă a fost adusă oarecum în zilelenoastre, cu eleganţă şi fineţe, însă respectând totuşi tiparuloriginal, pot spune că a fost mult peste ce am văzut în ultimiidouă zeci de ani. Şi mărturisesc că urmărind-o, chiar dacă nuaş fi fost îndrăgostită de Verdi - ceea ce sunt - cu siguranţă aşfi devenit acum. Câtă acurateţe, câtă omogenitate, câtăemoţie artistică, câtă pasiune, câtă dramă, ce joc scenic, ceorchestră, ce nuanţe, câtă armonie, câtă potrivire întreinterpreţi şi ce dirijor. Ce mai, un spectacol “di granda”,spectacol care vrei nu vrei, şi cum să nu vrei, rămâneimprimat definitiv în conştiinţa fiecărui ascultător, indiferent depregătirea lui, alături de numele celor ce i-au dat viaţa:George Petean (Rigoletto), Saimir Pirgu (Ducele), AleksandraKurzac (Gilda), Cheyne Davisdon (Marullo) şi dirijorul FabioLuisi.

    Bun, asta a fost începutul. Apoi pe parcursul derulăriiîncântătoarei mele rutine: plimbări pe străzile pitoreşti pavatede ceasuri; vizite la prieteni şi cunoscuţi îmbrăcaţi cu aceamodestie pe care bogăţia, naturală pentru ei, i-a educat; oreîntregi petrecute prin grădinile şi muzeele lor splendide sau peşi în lacul de apa curgătoare botezat după numele oraşului;admirând abundenţa de flori ce împodobesc ferestrelecaselor ca şi interesantele lor poduri; privind a nu ştiu câtaoara vitraliile lui Chagal de la Biserica Fraumünster, m-amlăsat ca de fiecare dată, în voia Simfoniilor ceasurilor, unice,altele de la oră la alta, atât de particulare locului. Regal zilnic.Un fel de paradis marcat de Verdi. Spun asta pentru ca l-am

    regăsit pe scenă, pe ecran, pe apă, în aer, în cafenele, pestrăzi, pe plajă. Mai să cred că în această vară şi-a petrecutvacanţa la Zürich, vizitând Lacul lui Ceaicovski, Lacullebedelor cum îl numesc eu de mult, întrucât pe el lebedelesunt suverane, iar fiinţele umane doar tolerate. Tulburătoareînsă, a fost experienţa trăită în penultima zi a vacanţeipetrecută acolo, când fiind o vreme superbă m-am dus foartedevreme pe plaja Wolishofen de lângă casă. Eram singură culebedele şi câţiva scufundaci. Aşa că dorind să mă bucur delinişte, peisaj (case pe o parte şi Alpii în zare) şi obişnuitulînot, am intrat în apă. Şi după un răsfăţ de 10 - 15 minute amcrezut că trăiesc acea stare de “Fata Morgana” doar căauditivă. Am tresărit uitând să mai dau din mâini, crezând că

    ce auzeam vine direct din cer. Două voci. Doamne ce voci!Cântau un celebru duet din Aida de Verdi. Deşi surprinsă, şioarecum speriată, ca orice om ce dă de ceva neaşteptat,inexplicabil, puterea vocilor mi-au atras privirile spre douăfetiţe de 13 - 14 ani care undeva mai departe de mine în apăînotau şi cântau. Nu-mi puteam crede urechilor. Eram blocată.Şi până le-am revăzut, de fapt văzut, pe plajă, încă măcredeam prada acelui “Fata Morgana”. Neputându-măstăpâni, când au ieşit din apă le-am întrebat dacă sunt elevelevreunui Liceu de muzică. Mi-au răspuns cu simplitate că sepregătesc ca peste 2-3 ani să-şi încerce norocul la un astfelde Colegiu. Le-am sugerat să se ducă direct la Academia deMuzică. Eram tentată să le trimit direct la Opera. Dar, cumerau prea mici, m-am abţinut. Auzindu-mă s-au bucuratnespus, s-au luminat şi au exclamat cu entuziasm copilăresc:„deci, Doamna X avea dreptate când a spus că avem cevatalent”. Ce să mai zic. Eu n-am mai auzit până acum douăvoci atât de perfecte, penetrante, catifelate, calde şi maturemuzical în trupul a doua fetiţe care îi loc să se zbenguie în apăau preferat să cânte Verdi cu o bucurie îngerească. Şi remarcasta nu numai în calitate de critic, ci şi în cea de profesor curespectabilă vechime la un liceu de artă. A trecut o săptămânăde atunci şi eu tot mai cred că poate totuşi a fost un miraj. Darapoi mă uit în aparatul de fotografiat, le văd, mă minunez şi-mi spun ca de atâtea ori: ce bogaţi suntem noi cei ce vorbimşi înţelegem limba „muzică” şi câtă bucurie şi surprizăcontinua oferă. Iar dacă decorul şi atmosfera sunt în perfecttandem cu ea, poate fi pur şi simplu raiul pe pământ.

  • CURS DE DANSISTORIC

    Mariana POPESCU

    Magdalena Henrieta Bălan s-a născut în 20 august 1931, într-ofamilie de profesori, manifestând de copil, o înclinaţie deosebităpentru dans.

    La vârsta de 11 ani a avut privilegiul de a începe studiul larenumitul Studio al Floriei Capsali, moment decisiv în alegereaunui drum ce va conduce spre o carieră de mare succes, îndomeniul dansului.

    După absolvirea Liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti, în anul1949, va urma între anii 1963-1967, Facultatea de Educaţie Fizicăşi Sport, unde va studia şi discipline înrudite cu profilul coregrafic.Studiază pentru scurt timp, la Facultatea de Coregrafie din cadrulInstitutului de Artă din Bucureşti, având profesori remarcabili: FloriaCapsali, Anton Romanovski, Petre Bodeuţ,Constantin Ramadan (actorie), Angelo Pellegrini(lupte scenice), Zoe Dumitrescu Buşulenga(Istoria literaturii universale), Mihnea Gheorghiu(Istoria teatrului). Din păcate a trebuit săîntrerupă cursurile, nefiindu-i permis să fiestudent şi în în acelaşi timp în activitate.

    Volumul intitulat Curs de dans istoric al prof.Magdalena Bălan, apărut la Editura Muzicală,reprezintă chintesenţa unei îndelungate carieredidactice în domeniul coregrafiei, ca profesor dedans clasic la Şcoala Populară de Artă dinBucureşti, profesor de dans clasic, dans istoric şirepertoriu coregrafic la Liceul de CoregrafieFloria Capsali din Bucureşti, lector universitar ladisciplina Dans istoric în cadrul Facultăţii deCoregrafie a UNTC I.L.Caragiale din Bucureşti.Dansul are rădăcini adânci în istoria omenirii.Fizicianul şi psihologul englez Havellok Ellisdefinea dansul ca fiind „cea mai frumoasă artă,pentru că el nu este traducerea sauabstractizarea vieţii; el este viaţa însăşi.”

    Prof. Magdalena Bălan şi-a dedicat întreaga carieră pentru studiuldansului, cercetările sale fiind materializate într-un volum unicat,care prezintă interes deopotrivă pentru specialişti cât şi pentru toţicei doritori de a-şi îmbogăţi cultura într-un domeniu atât de elevat.

    Magdalena Bălan îşi propune să studieze dansul pornind de laComuna primitivă şi până în perioada Romantismului (inclusiv).

    Autoarea porneşte de la premiza că dansul este o artă care „aevoluat în paralel cu societatea umană. A ajuns la virtuozitate prininterpreţi – mari talente – cât şi prin tematica abordată.”

    Primele patru capitole sunt dedicate unor aspecte pur tehnice,pornind de la „Noţiuni generale”: Puncte de orientare, Principalelepoziţii în dansul istoric, Poziţii ale braţelor în dansul istoric,Atitudinea interpretului, Aşezarea în dans, Invitaţia la dans, urmândapoi „Elemente tehnice în dansul istoric”: Pas marché, Pas élevé,Pas glissée, Pas degagé, Pas de pompadour, Pas galopée, Pas dezéphir, Ailes de pigeon, Pas grave.

    Autoarea dedică un capitol special formelor de chassé –combinaţii fixe de mişcări întâlnite în multe dansuri istorice,executate în diferite măsuri: 2/4, 3/4, 4/4, 6/8, etc.

    Toate elementele tehnice sunt explicate detaliat şi se regăsesc îndesene de o mare expresivitate, ce sugerează plastic sensulmişcării, realizate de însăşi autoarea.

    În Capitolul Révérence-ul în dansul istoric, autoarea precizează:„Révérence-ul era prezent în viaţa de zi cu zi, precum şi în timpuldesfăşurării dansurilor la Curte. El se modifică de la secol la secolca formă, dar păstrează acelaşi fond: respect”.

    Urmează istoria începutului dansului istoric, în Comuna primitivă,pe baza informaţiilor transmise prin desenele rupestre sau de pemorminte, fiind expresia unor manifestări de „tip instinctiv”. Estedescrisă în mod sugestiv, îngemănarea dintre muzică şi dans:„dansurile primitivilor au fost acompaniate de o muzică la fel de

    arhaică formată din sunete ritmice. Bătăile din palme au fost cutimpul însoţite de tobe la care mai târziu s-au adăugat şi strigăturile.Strigăturile, în decursul derulării dansului, s-au amplificat, s-auextins şi încetul cu încetul s-au transformat în cântece. Asfelgesturile s-au organizat în ritm şi dans”.

    În Antichitate - „dintre toate artele, dansul este considerat deautoare, ca fiind cel mai comunicativ: ”Corpul dansatorului înmişcare tulbură pe spectator, stabilind un dialog cu el, făcându-l peacesta să trăiască odată cu dansatorul, încordând şi relaxândmuşchii odată cu balerinul, sau trăind cu intensitate ritmul acestuia”.

    Este prezentat dansul în Egipt: dansuri sacre, dansuri defertilitate, dansuri funerare, dansuri profane; în India: mudrele –„veritabil alfabet al gesturilor; în Grecia – dansul grec fiind înaintede toate „o artă plastică şi mimetică”; la Roma – dansulreducându-se „la câteva atitudini libere împrumutate de la greci şimultă plimbare maiestuoasă în cadenţă”; dansurile ebraice – cucaracter predominant religios.

    Evul Mediu se evidenţiază prin dansurile care erau coordonatede maeştrii de balet care „impun o coregrafie pentru fiecare dans”:

    La Carole, Moressque, Brandon, Brasse –Danse, La Farandole, La Bourrée, La Branle, LeTryiory.

    Renaşterea - reprezentând una din perioadeleculturale cele mai ofertante, este tratată pornindde la evoluţia muzicii care va determina înflorireadansului. Este prezentat dansul de curte înFranţa, cultivat la Curtea regelui Ludovic alXIV-lea, supranumit Regele Soare, careînfiinţează Academia de dans în anul 1667. Suntdescrise un număr impresionant de dansuri, carevor fi studiate în mod ştiinţific, fiind jalonateprincipiile tehnice „rămase neschimbate până înzilele noastre”.

    Autoarea prezintă cele mai reprezentativedansuri: La Gaillarde, Le Tourdion, La Volta, LaPavane, L’Allemande, La Courante, LePassepied, La Romanesque, La Sarabande, LaGigue, Le Rigodon, La Contredanse, Le Cancansau Cahut, Le Menuet, La Gavotte, Poloneza,Mazurka, Tempête, La carmagnole.

    Magdalena Bălan tratează dansul istoric înRomantism, pornind de la crearea la Paris, în 12 martie 1832, abaletului La Sylphide de Herman Severin Løvenskiold, în coregrafialui Auguste Bournonville, primul balet dansat în pointes de MarieTaglioni, considerată prima balerină din perioada romantică.

    Sunt definite trăsăturile specifice ale acestui curent: „Spectacolelese poetizeaztă, acordându-se o deosebită importanţă sentimenteloromeneşti, în deosebi, iubirii. În paralel, tehnica progresează,pointele apăruseră şi arrabesque-ul găseşte forma definitivă ....Darmai ales, baletul se modifică în spiritul său. El devine ademenitor devise”.

    Paşii de dans capătă acum „un conţinut emoţional” în Chaconne,Le Cotillon, La Valse, Mazurka de bal, Boston, Polka, Écossaise,Polka - Mazurka, Le Quadrille, Le Quadrille – français, Le Quadrillede lanciers.

    Bogata sa experienţă didactică avea să fie solicitată în susţinereaunor Workshop-uri la Academia de Dans din Sofia (1968), laAcademia de Dans din Edmonton – Canada (1995), la Academiade Dans din Budapesta (1971).

    În afară de activitatea didactică, Magdalena Bălan a desfăşurato activitate artistică remarcabilă, realizând coregrafia unor producţiicinematografice de referinţă: Buzduganul cu trei peceţi (1977, filmistoric, regia Constantin Vaeni, Întoarcerea Vlaşinilor (1984), regiaMircea Drăgan, Cucoana Chiriţa (1986), regia Mircea Drăgan,coregrafia filmului.

    Pe plan naţional a primit mai multe premii, dar în anul 1976, aveasă primească recunoaşterea internaţională, prin acordarea mareluipremiu Prix d’Excellence, la a X-a Gală a UNIATEC – Moscova,pentru coregrafia filmului Ecou vizual, regia Mihai Popescu.

    Dar cea mai mare realizare o constituie formarea atâtor generaţiide artişti dansatori, pe care i-a îndrumat cu toată pasiunea şipriceperea sa. Mărturie stă recentul volum, izvorât din dragostea sanemărginită pentru dans şi pentru discipolii săi.

    17ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 11 � Noiembrie 2014

    Carte

  • November jazz &blues 2014 (I)

    Florian LUNGU

    Este mai mult decât încurajator faptul că genurimuzicale considerate „de nişă” precum jazz-ul şi blues-ul seimpun cu tot mai multă pregnanţă în peisajul artistic autohton...căci cum altfel am putea evalua realitatea incontestabilă aexistenţei, doar în luna noiembrie a anului în curs, a nu mai puţinde cinci festivaluri de gen! Ca să nu mai vorbim desprenumeroasele recitaluri găzduite în săli de concert şi de club.Despre editarea de cărţi (treizecişicinci de volume apărute dinanul 2000 până în prezent). Despre mulţimea apariţiilordiscografice reunind realizări ale artiştilor noştri în domeniu.Despre evidenţa notabilă a unor clase / specializări / module dejazz la nivelul unor institute de învăţământ superior muzical dinBucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, chiar şi în unele licee şi colegiide artă. Despre emisiunile radiofonice, cele mai multe difuzatepe lungimile de unde ale posturilor Radio România Cultural şiRadio România Muzical. Spre satisfacţia fanilor, a fostreintegrată în grila TVR 2 o emisiune săptămânală de jazz şi

    blues sub genericul„Noapte indigo”,vizionabilă în fiecaremiercuri seara de laora 23.

    Revenind laevenimentele festi-valiere ale luniinoiembrie, vomîncepe prin amenţiona Festivalul„Danube Jazz andBlues” organizat laGalaţi de TeatrulMuzical „NaeLeonard” (directorTeodor Niţă) înparteneriat cuFundaţia „Phoenix”(Paul Nancă) în

    perioada 13-15 noiembrie, găzduit în sala de spectacole amenţionatului teatru muzical. Prima seară a fost deschisă de„Django Sound Quartet”, grup de orientare „manouche”înfiinţat în 2010 sub conducerea pasionatului violonist şiprofesor Costinel Mirea (masterand la Clasa de jazz aconservatorului bucureştean), cu trei tineri şi foarte tinericoechipieri, pianistul Alex Borşan, bass-istul Cristian Mirea şibateristul Iulian Nicolau (încă elev la Liceul de artă „GeorgeEnescu”) – ei propunând asistenţei o reuşită compoziţie aliderului, o cunoscută temă a lui Johnny Răducanu şi câtevacover-uri conferite unor teme standard din repertoriulinternaţional. A evoluat apoi grupul „Platonic Band” condus deghitaristul Nicu Patoi (gălăţean prin naştere, actualmentemasterand la Clasa profesorului Mircea Tiberian a UniversităţiiNaţionale de Muzică din Bucureşti), cu Adrian Ciuplea - ghitarăbass, Răzvan „Lapi” Lupu - baterie, Berti Barbera - percuţieşi vocal, în interpretarea unui program ambiţios de compoziţiioriginale extrase din playlistul recentului album discografic„Middle Of The Week Tour – Best of Live”, promovat printr-unturneu de 18 concerte în 16 oraşe ale ţării. O bună impresie alăsat de asemenea, recitalul grupului „Trenul de noapte”acreditat de doi notorii interpreţi de blues traditional şi bluesrock, Marcian Petrescu – specialistul nr. 1 în mînuireamuzicuţei dar şi vocalist, Rareş Totu – ghitarist de forţă şicompetenţă, ei fiind însoţiţi în demersul lor de Paul Baciu, bass-ist originar din Cluj şi de energicul baterist ConstantinBărbăşelu. A încheiat seara gălăţeană grupul „Rick Estrin &

    The Night Cats” din California reprezentînd cu cinste blues-ulamerican autentic: Rick Estrin - muzicuţă şi vocal, KidAndersen - ghitară, Lorenzo Farrell - ghitară bass şi orgă, JayHansen - baterie. În celelalte două seri au urcat pe podiumsextetul vocal „Jazzappella”, tandemul Harry Tavitian &Cserey Csaba, „Irina Popa And The Sinners”, „CristianaUikiza Band” (Austria, Croatia), Orchestra Teatrului „NaeLeonard”, „Irina Sârbu & Puiu Pascu Trio”, „Nicolas SimionQuartet” (Germania), „Vasco the Patch” (Bulgaria) – dar spreregretul meu nu i-am putut aplauda întrucât m-am deplasat laTimişoara spre a prezenta cea de a XXIV-a ediţie a „GaleiBlues Jazz Kamo” eficient pusă în pagină organizatorică deneobositul Johnny Bota cu sprijinul Filarmonicii „Banatul” şi alPrimăriei.

    Perioada de desfăşurare a Galei timişorene ce poartă decâţiva ani numele iniţiatorului ei, regretatul muzician KamocsaBéla – derulată în primitoarea sală „Capitol” a inclus serile de 15şi 16 noiembrie, altfel spus, un week end fertil urmărit cu interesde un public cald şi receptiv.

    Astfel, sâmbătă 15.10 s-a produs pentru început „Miriam& The Tornado Ensemble” din Germania, talentata,charismatica vocalistă Miriam Arens (ai cărei părinţi sînt plecaţidin România) fiind secondată de trei buni instrumentişti,pianistul compozitor Tom Jahn, bass-istul Dominik Palmer şibateristul Josy Friebel. Un program aparte prin modernitate,originalitate şi profesionalism a fost înfăţişat spectatorilor deTrio-ul „Fantasm” alcătuit din doi instrumentişti americani,pianistul de origine română Lucian Ban, violistul Mat Maneri(nominalizat la Premiile Grammy) şi din violonistul germanAlbrecht Maurer, cu toţi aflaţi într-un turneu promoţional pentrunonconformistul, rafinatul set de înre-gistrări încredinţatememoriei discului. După recitalul lor substanţial şi sofisticat – însensul pozitiv al acestor atribute – încheierea serii a revenitdinamicului quartet condus de pianistul Milan Petrovićcuprinzându-i pe saxofonistul Lehel Nagy, pe bass-istul RobertGostinčar şi pe bateristul Bogdan Zdjelar, cei patruinstrumentişti susţinând un program relaxant şi policrom deswing, blues, funk, rock.

    Mai amplă, seara de duminică 16 noiembrie a constituitmai întâi un fericit prilej de întâlnire cu un „monstru sacru” aljazz-ului românesc, aproape octogenarul Marius Popp.Maestrul a întreţinut un emoţionant dialog pianistic împreună cueleva sa, Daniela Nicolae cunoscută şi ca apreciatărealizatoare de emisiuni radiofonice de jazz. Tot o fructuoasăcolaborare între generaţii s-a dovedit a fi admirabilul programoferit de oaspeţi din Ungaria: violonistul (şi violistul) DeseöCsaba alăturat trioului Gyárfás István - ghitară, Oláh Zoltán -bass, Cseh Balázs - baterie, ei sensibilizându-i pe auditori cusonorităţi, armonii, concepte stilistice şi argumente aleexpresivităţii, proprii filonului clasic-modernizat al jazz-ului. Afost în continuare rândul notoriului cvintet „Bega Blues Band”întemeiat acum mai bine de trei decenii de Kamocsa Béla şicondus din 2010 de bass-istul, violonistul, compozitorul şiprofesorul (doctor în muzică) Johnny Bota. Prezenţă scenicăplină de pregnanţă, „Bega Blues Band” – adică Johnny Bota,cîntăreaţa Maria Chioran, flautistul, clarinetistul, saxofonistulLucian Nagy, claviaturistul Toni Kühn, bateristul Lică Dolga –a adus pe podium şi trei invitaţi, percuţionistul Ovidiu Andriş,ghitaristul Mircea Bunea, ghitaristul Gyárfás István, cu toţiangajaţi în energizarea ambientului cu atractive reinterpretăriale unor teme de blues şi jazz celebre dar şi cu două creaţiioriginale: „Pagan Thrac Dance” de Johnny Bota şi „Blues deTimişoara”, creaţie a lui Kamo. În epilogul Galei am receptat cuinteres un plutitor, microcosmic univers sonor-expresivconcretizat cu bun gust şi har de grupul „Dumitrio” avându-l caprotagonist pe ghitaristul / specialistul în laptop electronicsGeorge Dumitriu (reprezentînd diaspora românească dinOlanda) şi ai săi „acoliţi întru jazz contemporan” MattiaMagatelli - contrabass-ist originar din Milano şi sl