133
  1 CUPRINS 1. TMEFS disciplină ştiinţifică. Obiectul de studiu al TMEFS.  2. Educaţia fizică-concept, concepţie, caracteristici 3. Idealul, scopul şi finalităţiile educaţiei fizice 4. Obiectivele educaţiei fizice 5. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului 6. Sportul  concept, caracteristici, taxonomie. 7. Aptitudini-talent- vocaţie în sportul contemporan. 8. Ereditate şi mediu în practicare a exerciţiului fizic. 9. Componentele procesului de educaţie fizică şi sport. 10.  Normativitatea în educaţie fizică ş i sport.  11. Sistemul metodelor utilizate în educaţie fizică şi sport  12. Orientări şi tendinţe metodologice în educaţie fizică şi sport. 13. Mijloacele utilizate în educaţie fizică şi sport. 14. Lecţia –   principa la formă de organizare a procesulu i de educaţie fizică şi sport. 15. Efortul în lecţia de educaţie fizică şi sport  16. Comunicarea şi acţiunile profesorului de educaţie fizică. 17. Planificarea în educaţie fizică şi sport. 18. Designul instrucţional în educaţie fizică şi sport. 19. Evidenţa în educaţie fizică şi sport. 20. Evaluarea în educaţie fizică   importanţă, funcţii, faze şi caracteristici.

Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului

Embed Size (px)

Citation preview

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

CUPRINS

1.  TMEFS disciplină ştiinţifică. Obiectul de studiu al TMEFS. 2.  Educaţia fizică-concept, concepţie, caracteristici3.  Idealul, scopul şi finalităţiile educaţiei fizice4.  Obiectivele educaţiei fizice5.  Funcţiile educaţiei fizice şi sportului6.  Sportul – concept, caracteristici, taxonomie.7.  Aptitudini-talent-vocaţie în sportul contemporan.8.  Ereditate şi mediu în practicarea exerciţiului fizic.9.  Componentele procesului de educaţie fizică şi sport.

10. 

 Normativitatea în educaţie fizică şi sport. 11.  Sistemul metodelor utilizate în educaţie fizică şi sport 12.  Orientări şi tendinţe metodologice în educaţie fizică şi sport.13.  Mijloacele utilizate în educaţie fizică şi sport.14.  Lecţia –   principala formă de organizare a procesului de educaţie fizică şi

sport.15.  Efortul în lecţia de educaţie fizică şi sport 16.  Comunicarea şi acţiunile profesorului de educaţie fizică.17.  Planificarea în educaţie fizică şi sport.18.  Designul instrucţional în educaţie fizică şi sport.19.  Evidenţa în educaţie fizică şi sport.20.  Evaluarea în educaţie fizică –  importanţă, funcţii, faze şi caracteristici.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

CAPITOLUL ITEORIA ŞI METODICA EDUCAŢIEI FIZICE 

- DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ -

Fiecare domeniu de activitate are la bază şi dezvoltă idei teoretice pentrucare trebuie să găsească modalitatea de a fi aplicate în practică. 

Astfel, pentru fiecare situaţie se dezvoltă o metodică care fundamenteazăşi aplică în practică elementele specifice respectivelor domenii. 

În educaţie fizică şi sport, metodica specifică pune în discuţie relaţiapredare-învăţare din interiorul procesului didactic, prin care se urmăreştetransmiterea conţinutului teoretic şi practic al domeniului. 

Pentru recunoaşterea unei ştiinţe se impune îndeplinirea următoarelor condiţii1:

  să aibă domeniu sau obiect propriu de investigare; 

  să posede o axiomatică proprie;   să posede un nivel de integrare teoretică şi conceptuală;   să deţină metode proprii (în sens larg);   să posede o epistemologie internă;   să aibă contingente istorice bine conturate.

Privită ca o disciplină care urmăreşte îndeosebi realizarea eficientă aobiectivelor educaţiei fizice, metodica valorifică experienţa domeniului învederea aplicării ideilor avansate de teoria educaţiei fizice, precum şi a

celor care provin din activitatea practică, într -un demers ale căruicaracteristici permit înscrierea sa în rândul disciplinelor ştiinţifice. 

În sprijinul statutului de disciplină ştiinţifică au fost aduse următoareleargumente2:

1

A. Dragnea, 20022 Gh. Cârstea, 1999

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

●  are domeniu propriu de cercetare, reprezentat de practicareaexerciţiilor fizice în vederea dezvoltării personalităţii individului,evidenţiată în principal prin nivelul dezvoltării fizice şi cel al capacităţii

motrice;●  are metode de cercetare, care deşi nu pot fi revendicateexclusiv, au fost adaptate specificului domeniului (observaţia,experimentul, etc);

●  a dezvoltat concepte şi a formulat noţiuni proprii; ●  formulează legi, principii, reguli şi norme specifice; ●  formulează ipoteze de cercetare a domeniului; ●  deţine un ansamblu de date teoretice şi practice continuu

dezvoltat, care îi conferă caracteristica unui sistem autotrofic; 

● 

clasifică şi cantifică propriile categorii de probleme; Teoriei şi Metodicii Educaţiei Fizice îi pot fi descrise trei caracteristicidefinitorii aflate în strânsă interdependenţă3:

  caracter explicativ manifestat în direcţia relaţiei dintrecomponentele procesului de instruire. Totodată, caută explicaţii propriipentru fenomenele specifice domeniului;

  caracter reflexiv dovedit prin judecăţile de valoare emiseasupra componentelor procesului instructiv-educativ de educaţie fizică,

 prin raportare la realitatea socială;   caracter normativ dovedit prin demersul orientat către

elaborarea de norme şi recomandări privind desfăşurarea procesului deinstruire, în vederea realizării obiectivelor specifice domeniului.Statutul de disciplină ştiinţifică conferă teoriei şi metodicii educaţieifizice, posibilitatea stabilirii unor legături directe atât cu disciplinespecifice altor domenii (pedagogie, psihologie, fiziologie, etc.), ale căror cunoştiinţe le aplică în activitatea de educaţie fizică, cât şi cu disciplinespecifice subsistemelor sale.

Totodată, continua dezvoltare a societăţii oferă disciplinei posibilitateautilizării ultimelor achiziţii ale ştiinţei şi tehnologiei din orice domeniu, îndemersul de predare a exerciţiilor fizice. 

3 Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

1.1. Obiectul de studiu al disciplinei Teoria Şi Metodica EducaţieiFizice şi Sportului 

Literatura de specialitate (internă şi internaţională) oferă puţinedate privind delimitarea şi explicarea obiectului de studiu al teorieieducaţiei fizice şi sportului. La noi în ţară, singura lucrare demnă de luatîn seamă, care a constituit mulţi ani instrumentul de lucru al studenţilor şial profesorilor, scrisă în 1979 de profesorul Ion Şiclovan şi intitulată“Teoria educaţiei fizice şi sportului”, a fost anulată după 21 de ani (în1990), iar cunoştinţele, cu greu închegate într -o teorie, au fost disipate în

lucrări cu o altă viziune asupra acestei probleme. În cercetarea obiectului de studiu al teoriei educaţiei fizice şisportului, Ion Şiclovan porneşte de la ideea că, încă de la începuturileomenirii, exerciţiile fizice au fost folosite în vederea perfecţionării fiinţeiumane din punct de vedere fizic (corporal), dar şi al dezvoltării capacităţiisale de mişcare.

Autorul afirmă că: “obiectul teoriei educaţiei fizice şi sportuluiconstă în perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a

oamenilor, preocupare care nu reprezintă elementul central al cunoaşterii pentru nici una dintre celelalte ramuri ale ştiinţei”. El atrage atenţiaasupra termenului de perfecţionare, în contextul în care dezvoltarea fizicăşi capacitatea motrică sunt influenţate şi de alţi factori (ereditate, mediu,alimentaţie etc.), însă numai educaţia fizică şi sportul vizează acesteobiective. Este vorba, deci, de influenţe intenţionate, precizare care lediferenţiază de alte tipuri de influenţe. 

Pornindu-se de la aceste finalităţi, se face aprecierea că obiectulde studiu ar avea un caracter predominant biologic, deşi pe parcursullucrării problematica are mai mult un caracter social, pedagogic şi, într -ooarecare măsură, psihologic. Analizând aceste idei, se constată că existăelemente care nu corespund nici realităţii, nici rigorilor impuse îndelimitarea domeniilor de cercetare:

  Perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice sunt finalităţi,mai precis obiective generale ale educaţiei fizice şi sportului, dupăcum recunoaşte şi autorul. Dar acestea nu pot face obiectul de studiu

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

al unei discipline de o asemenea generalitate, ele fiind apanajulmetodicilor educaţiei fizice, pe de o parte, şi a metodicilor sportului,

 pe de altă parte. 

  Teoria educaţiei fizice şi sportului menţionează, comentează şiclasifică influenţele intenţionate asupra dezvoltării fizice şi acapacităţii motrice, acestea fiind chiar activităţile de educaţie fizică şisport.

  A enunţa caracterul predominant biologic al educaţiei fizice şisportului, diminuând celelalte atribute legate de socializare, deeducaţie şi, implicit, de dezvoltarea proceselor psihice, pare a fi omăsură de devalorizare a celor două activităţi. Conform acestei idei,teoria educaţiei fizice şi sportului ar deveni limitată, ar fi lipsită de

eticheta ei cea mai importantă, de ştiinţă despre om în general, cafiinţă bio-psiho-socială. Având în vedere aceste consideraţii, precizăm că obiectul de studiu

al teoriei educaţiei fizice şi sportului îl constituie activităţile de educaţiefizică şi sport, relaţiile dintre acestea, sistemul de reglare şi transformare ainformaţiilor specifice, principiile care le guvernează, finalităţile, formelede organizare şi poziţia lor în structura socială. În urma studierii acestora,teoria educaţiei fizice şi sportului îşi constituie şi explică aparatulnoţional, descrie şi clasifică cele două forme de activităţi motrice, lestabileşte notele comune şi diferenţiale, metodele şi mijloacele care lesunt proprii, dar abordează şi alte aspecte care ţin de structura şi deorganizarea lor.

Menţionăm că domeniul educaţiei fizice şi sportului nu esteconstituit numai din activitatea practică, ci include întregul sistem decunoştinţe dobândit din aceste activităţi. Noi nu facem o delimitare

 precisă între teorie şi practică decât în cazul unei necesităţi de analiză sau

din raţiuni didactice, considerând cele două forme ca pe un continuumstructurat, aflat în relaţii de sinergie. 

Educaţia fizică şi sportul, ca obiect de studiu ale teoriei, reprezintădouă activităţi umane structurate şi organizate, cu obiective bine precizateşi cu strategii de dezvoltare. Ca orice obiect al unei ştiinţe umaniste, şi celal teoriei educaţiei fizice şi sportului are în centru omul, de data aceasta încondiţiile practicării exerciţiilor fizice. În felul acesta, obiectul devine şi

subiect.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Extinderea educaţiei fizice şi a sportului dincolo de graniţeleinstituţiilor şcolare şi ale cluburilor sportive implică aprofundarea noilor forme, pentru crearea unei concepţii sănătoase despre viaţă, la nivel

 planetar. Educaţia fizică şi sportul devin mijloace de luptă împotrivadrogurilor, a violenţei şi a altor tare sociale, devenind active în ceea ce

 priveşte securitatea naţională, pregătirea pentru muncă şi pentru o viaţăraţională. Problemele lumii contemporane îi preocupă şi pe teoreticieniidomeniului educaţiei fizice şi sportului. Explozia demografică,degradarea mediului etc., sunt fenomene complexe pe care educaţia fizicăşi sportul le poate diminua prin mijloace proprii.

 Noua ordine internaţională pune la baza dezvoltării sociale culturaşi susţine ştiinţa şi tehnologia, dincolo de graniţele politice şi ideologice.În acest context, educaţia fizică şi sportul devin instrumente şi metode deeducaţie generală: “ele devin în acelaşi timp limbaj şi sursa de transmiterea unor informaţii cu care indivizii pot înţelege relaţiile sociale, acceptăprovocările sociale, devenind participanţi activi la propria formare”.4 

Integrarea educaţiei fizice şi sportului în problemele lumiicontemporane este un element al globalităţii, încorporând tendinţe şiorientări interacţionale care depăşesc viziunea biologizantă. Ca acţiuniumane specifice, cu influenţe polivalente, ele nu se adresează doar corpului, ca suport al minţii, ci au acţiuni generale recunoscute,constituind elemente pe care teoria educaţiei fizice şi sportului trebuie săle cunoască, să le cerceteze şi să le interpreteze.

Metodica educaţiei fizice este preocupată să aplice într-opractică eficientă a domeniului toate elementele teoretice care vizeazărealizarea obiectivelor propuse.Subordonată caracteristicilor procesului de învăţământ, metodica

educaţiei fizice dezvoltă strategii proprii de predare a conţinutuluispecific, care urmăresc deopotrivă formarea şi dezvoltarea individului. 

Astfel, metodica are în vedere următoarele aspecte ale procesuluiformativ de educaţie fizică5:

4  Interpretări ale unor idei cuprinse în Raportul Comisiei

 Internaţionale a Educaţiei pentru secolul XXI către UNESCO.5 Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  conţinutul procesului de instruire;  tehnologia desfăşurării procesului de instruire;   specificul principiilor didactice (de instruire);

  valorificarea factorilor sociali, în procesul de predare-învăţare;   evaluarea eficienţei procesului de predare-învăţare;   conducerea acţiunii didactice;   proiectarea şi planificarea demersului didactic. 

Problematica teoriei şi metodicii educaţiei fizice se află într -o continuădezvoltare, generată de evoluţia cadrului social, a omului în ultimăinstanţă. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

CAPITOLUL IIEDUCAŢIA FIZICĂ - COMPONENTĂ A DOMENIULUI DE

CERCETARE A MOTRICITĂŢII UMANE 

2.1. Conceptul de educaţie fizică 

Educaţia fizică este o componentă importantă a educaţiei globale.Prin conţinutul şi sarcinile sale specifice, prin influenţele sale sistemiceasupra individului, atât în  plan motric, cât şi fizic, intelectual, afectiv,estetic etc., ea se constituie într-o cale spre educaţia generală. 

Conceptul  de educaţie fizică reprezintă o abstractizare şi o

generalizare a experienţei acumulate în acest domeniu, începând din celemai vechi timpuri şi până în zilele noastre.* 

2.2. Concepţia despre educaţie fizică 

Concepţia  despre educaţia fizică reprezintă valorificareaconceptului de educaţie fizică, prin aplicarea lui la condiţiile concrete aleanumitor societăţi. Ea ilustrează sistemul de gândire în care se încadreazăconceptul, precum şi notele care îi diferenţiază conţinutul, dar mai alesfinalităţile. În România, expresia acestei concepţii se materializează în“Legea educaţiei fizice şi sportului”.

Conform acestui document, educaţia fizică şi sportul sunt activităţide interes naţional, sprijinite de stat, de aceea se precizează că: “prineducaţie fizică şi sport se înţeleg toate formele de activitate fizică menite,printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau săamelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţiisociale civilizate şi să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii deorice nivel. Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al

 persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autorităţile

administrative, instituţiile de învăţământ şi instituţiile sportive auobligaţia de a sprijini educaţia fizică, sportul pentru toţi şi sportul de

 performanţă, şi de a asigura condiţiile de practicare a acestora”.6 O atenţiespecială se acordă persoanelor cu deficienţe fizice, senzoriale şi psihice,necesităţii de recuperare şi de (re)inserţie socială.

* Terminologia educaţiei fizice şi sportului. Editura Stadion,

Bucureşti, 1974 6  Legea educaţiei fizice şi sportului, 1999

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Specificul calitativ al educaţiei fizice nu constă  în faptul că sedesfăşoară o activitate motrică, ci  în modul în care se desfăşoară aceastăactivitate, în obiectivele urmărite şi în accentul pus pe valoarea formativă

a conţinutului instruirii.Subiectul care execută o anumită acţiune motrică reacţioneazăprintr-o conduită complexă care include (Le Boulch, 1995): reacţiifiziologice, manifestări exterioare (mişcări, cuvinte), răspunsuri mentale(conceptualizări) şi efecte asupra mediului extern.

În consecinţă, conceptul de educaţie fizică trebuie să evidenţiezecontribuţiile multiple ale acestei activităţi la calitatea vieţii individului. Înviziunea lui Kretchmar (1994), aceste valori create şi promovate deeducaţia fizică sunt reprezentate de: cunoaştere, fitness, deprinderi

motrice şi satisfacţie (plăcere), aspecte pe care autorul le explică astfel:  educaţia fizică  contribuie la transmiterea unor cunoştinţe(informaţii) despre organismul uman, exerciţiul fizic, igiena efortului,

 biomecanica mişcării, regulamentele ramurilor sportive etc.; 

  fitness-ul (aptitudinile sau calităţile motrice) reprezintă un vector important al influenţei educaţiei fizice. Fiind o condiţie fundamentală asănătăţii, a dezvoltării forţei musculare, rezistenţei, mobilităţii,coordonării etc., el contribuie la ameliorarea calităţii vieţii; 

  deprinderile motrice, achiziţionate în număr cât mai mar e,determină creşterea posibilităţilor de mişcare, de experimentare a unor noisenzaţii motrice, de îmbogăţire a universului de cunoaştere, ceea cefavorizează exprimarea personalităţii; 

  educaţia fizică presupune un conţinut emoţional important, însensul că generează satisfacţii şi bucurii, eliberează tensiunile şi creeazăsentimentul libertăţii individuale. 

Pentru că educaţia fizică reprezintă una dintre noţiunilefundamentale ale teoriei educaţiei fizice şi sportului, se impune ca aceastasă fie definită  clar şi cuprinzător, deoarece este expresia esenţeiexerciţiului fizic, a proprietăţilor lui fundamentale şi a conexiunilor existente între diferitele lui forme de practicare.

Educaţia fizică este “un proces deliberat construit şi dirijat, învederea perfecţionării dezvoltării fizice, a capacităţii motrice, înconcordanţă cu particularităţile de vârstă, de sex, cu cerinţele de integraresocială a tinerilor, cu solicitările fizice ale profesiilor şi cu menţinereacondiţiei fizice”.7 

7

 Şiclovan, I., Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Educaţia fizică este “o activitate care valorifică sistematicansamblul formelor de practicare a exerciţiului fizic, în scopul măririi, în

 principal, a potenţialului biologic al omului, în concordanţă cu cerinţele

sociale”8

.Sintetizând, se poate formula următoarea definiţie descriptivă:educaţia fizică reprezintă o componentă a educaţiei generale, exprimatăprintr-un tip de activitate motrică (alături de antrenament sportiv,competiţie, activităţi de timp liber, activităţi de expresie corporală şiactivităţi de recuperare), desfăşurată organizat sau independent, al căreiconţinut conceput specific vizează optimizarea potenţialului biomotric alindividului, precum şi a componentelor cognitivă, afectivă şi social-relaţională, determinând creşterea calităţii vieţii.

Educaţia fizică, privită ca mod de viaţă, îmbunătăţeşte condiţia uneinaţiuni, aceasta devenind mai capabilă să se exprime, să exploreze şi să sedezvolte într-o relaţie echilibrată cu mediul în care trăieşte. Educaţiafizică se adresează, simultan, corpului şi psihicului, deoarece persoana sedeplasează, gândeşte, simte, se exprimă etc. Ea este, de fapt, o educaţie

 prin mişcare.Matveev şi Novikov (1980) disting două laturi specifice ale

educaţiei fizice: învăţarea mişcărilor şi educarea calităţilor motrice.Prima, cu o componentă psihologică, se dezvoltă ca o concepţie

 biologizantă pregnantă. Din cauza complexităţii educaţiei fizice, dată de caracteristicile, de

finalităţile şi de obiectivele sale, o singură definiţie nu-i poate evidenţiatoate valenţele. De aceea, educaţia fizică trebuie definită din mai multeperspective:

1.  a teoriei acţiunii, ca activitate motrică  –  educaţia fizică este un tipde activitate motrică, constituită din acţiuni motrice sistematizateconform unor criterii specifice subiecţilor pentru care este proiectatăsi programată.

2.  a didacticii, ca proces instructiv-educativ  –   educaţia fizică este ocomponentă a educaţiei generale, realizată în cadrul unui procesinstructiv-educativ sau în mod independent, în vederea dezvoltăriiarmonioase a personalităţii şi a creşterii calităţii vieţii. Educaţia fizicăcuprinde un complex de stimuli care influenţează procesele dedezvoltare somato-funcţională şi psihică.

8

 Terminologia educaţiei fizice şi sportului. Editura Stadion,Bucureşti, 1974 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

3.  a teoriei sistemelor, ca sistem de concepte  –   educaţia fizică este practică şi teoretică, reunind un ansamblu de idei, norme şi regulistructurate într-o concepţie unitară de organizare şi aplicare la diferite

categorii de subiecţi. 4.  a managementului educaţiei, ca formă de organizare  –   educaţiafizică se constituie ca un ansamblu de forme de organizare cevalorifică sistematic exerciţiile fizice, în scopul realizării obiectivelor specifice.

5.  a sociologiei, ca factor de integrare socio-culturală  –   educaţiafizică este un sistem complex de influenţe care se aplică raţionalindivizilor, favorizându-le ameliorarea condiţiei fizice, psihice şiintegrarea socio-culturală. 

Unii autori vorbesc despre “educaţia fizică şi sportivă” (Hebrard,1986), sintagmă folosită pentru a evidenţia importanţa şi rolul ramurilor de sport şi al elementelor lor constitutive în realizarea obiectivelor specifice educaţiei fizice. Ea implică un sistem de mijloace, metode şiforme de organizare cu caracter mixt, care vizează nu numai dezvoltareafizică, ci şi capacitatea motrică şi capacitatea de efort, într -o sinteză aacţiunii multilaterale a acestei activităţi. 

Educaţia fizică este o necesitate pentru toţi indivizii dar, în special,pentru cei cu nevoi speciale (deficienţi), având în vedere rolul ei beneficîn recuperarea fizică, motrică, afectivă. Astfel, apare termenul de“educaţie fizică specială”, care circumscrie o ramură a educaţiei fizicevizând recuperarea şi integrarea socială prin promovarea programeloradecvate diferitelor tipuri de deficienţe. Există trei tipuri de asemenea

 programe: adaptate, corective şi de dezvoltare.După P. Parlebas, educaţia fizică este o practică de intervenţie care

exercită influenţe asupra conduitelor motrice ale participanţilor, în funcţiede norme educative implicite (asumate) sau explicite (în procesul deinstruire).

În ceea ce priveşte conţinutul acestei discipline, există unii care o

 plasează în opoziţie cu sportul, alţii care o asimilează sportului şi alţiicare o restrâng la practici determinate de o “metodă”, dar aceştia fac cutoţii o eroare, deoarece simplifică sau reduc la şabloane această activitate.În realitate, conţinutul educaţiei fizice este legat de conduita motrică saude ansamblul tehnicilor corporale variate, care influenţează complexsubiecţii. Acest tip de conduită este numitorul comun al tuturor activităţilor fizice şi sportive, iar identificarea ei ca obiect specific aleducaţiei fizice îi conferă acesteia identitate în ansamblul celorlaltediscipline-schema 1.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

În concluzie, educaţia fizică are ca obiect specific conduitelemotrice. “Acţiunea motrică este inima în care bate educaţia fizică; ca

 practică educativă, educaţia fizică este o pedagogie a conduitelor motrice,

care organizează condiţiile favorabile în care acţiunile motrice semanifestă.” (P. Parlebas, 1990). Exerciţiile nu reprezintă scopuri în sine,ci mijloace de îmbunătăţire a capacităţii motrice. Nu tehnica în sine esteimportantă, ci subiectul care o utilizează în scopuri variate.

În final, adăugăm câteva note care, pe lângă cele prezentate, pot fidefinitorii pentru educaţia fizică.-  educaţia fizică dispune de un sistem de mijloace şi metode, de

tehnologii de predare diferenţiate conform condiţiilor şiobiectivelor proprii categoriilor de subiecţi;

educaţia fizică răspunde cerinţelor de realizare a dezvoltăriifizice şi a capacităţii motrice, în vederea satisfacerii solicitărilorproprii diferitelor profesiuni şi pentru menţinerea îndelungată aunei bune condiţii fizice;

-  educaţia fizică îmbină în mod echilibrat instruirea cu educaţia, învederea formării unei personalităţi complete, evoluate şiarmonioase.

Fiind o valoare esenţială pentru individ şi societate, educaţia fizicăface parte din sfera culturii fizice. Este activitatea motrică cu cel maiimportant impact social (ca număr de subiecţi, interval de vârstă şi formeinstituţionalizate de organizare). Educaţia fizică reprezintă şi un mod de atransmite, de la o generaţie la alta, elementele unei culturi, valorile,experienţa pozitivă, atitudinile şi convingerile pe care aceasta le creează. 

Educaţia fizică realizează o legătură între a fi şi a deveni, într -otranziţie echilibrată, care favorizează exprimarea deplină a potenţialuluimotric, mental şi social al subiectului. 

2.3. Educaţia fizică – proces continuu

Dimensiunea temporală a educaţiei îi defineşte caracterul permanentşi presupune angajarea individului într-un proces de formare, decultivare, în toate etapele sale ontogenetice. Educaţia fizică, în calitateasa de proces continuu, cu formele sale de organizare specifice, reuneştetânăra generaţie, generaţia adultă şi generaţia vârstnică, neexistând

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

deosebiri esenţiale între grupele de indivizi în privinţa trăsăturilor generale ale acţiunii educaţionale.

Deşi educaţia fizică şcolară este subsistemul cel mai bine reprezentat, seimpune reconsiderarea ei ca activitate, în sensul “prelungirii” ei şi lacelelalte categorii de vârstă, astfel încât să devină un continuum care să-lînsoţească pe individ din primii ani ai vieţii până la senescenţă. Dinaceastă perspectivă, se resimte lipsa preocupărilor pe linia unor sistemede educaţie permanentă complementară, compensatoare, care să răspundănevoilor sociale, economice şi culturale ale populaţiei de toate vârstele.Lărgirea cadrului şcolar al educaţiei spre un cadru de referinţă mai amplu,

extraşcolar, pare să răspundă în mare măsură acestor cerinţe.

La efortul permanent al individului de a răspunde printr-uncomportament adecvat la influenţele mediului, educaţia fizicăpermanentă vine să ofere suportul organic, funcţional, atât denecesar, pe care nici un alt tip de activitate nu îl poate realiza.

Câmpul de acţiune al educaţiei fizice, ca proces continuu, este aproapenelimitat, oferind posibilităţi de recompensare, reechilibrare, defulare,

îmbunătăţire a condiţiei fizice, angajare în activităţi de grup etc., toateacestea plasând individul pe o poziţie solidă în raport eu el însuşi şi cuceilalţi.

Educaţia fizică apare ca sistem intermediar între sistemul social, curigorile sale, şi individul angajat în acest mecanism. Ea face parte dinansamblul educaţiei permanente, care urmăreşte dobândirea unornoi informaţii, cunoştinţe, competenţe.

Educaţia fizică şcolară şi universitară reprezintă forme de bază preparatorii pentru educaţia fizică pe termen lung (“life-long physicaleducation”), care să însemne un stil de viaţă, un mod de a gândi şi aacţiona în beneficiul propriu, dar şi în interesul social.

Trecerea de la influenţele exclusiv biologice la cele multilaterale(educaţionale, psihice, sociale) semnifică valorizarea educaţiei fizice, caformă de educaţie generală, şi formarea convingerii individului de a

 practica exerciţiul fizice în toate etapele vieţii.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Educaţia fizică permanentă este, în mare măsură, autoeducaţie. Daraceasta nu se manifestă spontan, ci este rezultatul dezvoltăriiconştiinţei de sine, ca efect al maturizării şi al educaţiei. Prin

interiorizarea acţiunii educaţionale, se produce un salt calitativ la nivelulatitudinii faţă de educaţia fizică, al conştientizării nevoii de practicaresistematică a exerciţiilor fizice, ca fiind o cale de autoformare şiautodezvoltare.

Autoeducaţia fizică, presupunând un efort voluntar, o acţiuneautoimpusă şi mobiluri interioare, se bazează pe sistemul decunoştinţe, priceperi, deprinderi şi calităţi motrice transmise încă de

la vârsta şcolară, la care se adaugă achiziţiile noi, rezultat alinteresului personal. Autoeducaţia fizică are o semnificaţie aparte la

 populaţia de vârsta a treia. Procesul de îmbătrânire poate fi dirijat prininfluenţarea proceselor de involuţie şi prin stimulare motorie –  exerciţiifizice adecvate, plimbări, turism etc. Educaţia fizică privită ca activitatecontinuă, presupune adecvarea la particularităţile de vârstă, dar mai alesla particularităţile individuale (fizice, motrice şi psihice) ale subiectului.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

15

ASPECT COMUN

EDUCAŢIE FIZICĂ SPORT

CONDUITĂ 

-  capacitate motrică -  norme educative, instituţii 

capacitate de performanţă -  prevederi regulamentare,instituţii 

-  obţinerea performanţei 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

16

Schema 1. Educaţia fizică şi sportul –  elemente de conţinut comune şi diferenţiale 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Analizaţi conceptul de educaţie fizică şi prezentaţi notele definitoriiale acestuia.

2.  Ce este concepţia despre educaţie fizică? 3.  De ce educaţia fizică poate fi considerată proces continuu? 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Capitolul IIIIDEALUL, SCOPUL ŞI FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI FIZICE 

3.1. Idealul educaţiei fizice şi sportului 

Idealul educaţiei fizice şi sportului este proiecţia solicitată de societate, pentru acesteactivităţi, în viitorul apropiat şi în cel îndepărtat, privind contribuţia lor ladeterminarea modului de viaţă prefigurat, sistemul de priorităţi propus şi ce anumeeste cu adevărat important pentru individ. Acest ideal decurge din idealul socialgeneral şi din idealul educaţional, integrat celui general. 

Idealul educaţiei fizice este definit drept o finalitate de maximă generalitate. Finalităţile, în ansamblul lor, îmbracă forma idealului, ca model prospectivformulat în condiţiile sociale ale unei etape istorice. “Prin idealul educativ seproiectează şi se anticipează nevoile sociale obiective, precum şi posibilităţile pecare le poate oferi acţiunea educaţională” (I. Nicola, 1996). 

Idealul educaţiei fizice, ca imagine model, ca expresie a perfecţiunii umane,desemnează “cum trebuie să arate”, dar mai ales “ce trebuie să ştie să facăsubiectul” educat fizic şi motric, capabil să se integreze cu succes în societate. 

Legea învăţământului din 1995 confirmă “importanţa idealului generaleducaţional întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiilesociale”. 

Idealul educaţiei fizice şi sportului poate fi formulat şi din perspectivamodelelor culturale afirmate la scară socială (S. Cristea, 1998): 

-  idealul umanismului clasic –   personalitate armonioasă din punct de vederefizic şi psihic; 

-  idealul epocii moderne  –   personalitate civică, angajată social prin valori

democratice;-  idealul epocii post-moderne  –   personalitate deschisă, creativă, autonomăşi responsabilă. 

Zeigler (1982) afirmă că a contura idealul înseamnă a analiza pas cu pasurmătoarele aspecte (adaptate de noi):

  identificarea valorilor relevante, proprii educaţiei fizice şi sportului;    plasarea valorilor educaţiei fizice şi sportului într -o ordine ierarhică;  relaţionarea valorilor personale cu cele generale, culturale, într -o perspectivă

mai largă; 

  analiza propriilor aptitudini, capacităţi fizice şi motrice; 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  alegerea unui scop definitoriu, care să dea maximum de energie existenţeinoastre.

Dorinţa de a influenţa pozitiv calitatea vieţii, prin formularea idealuluieducaţiei fizice şi sportului, implică formularea criteriilor de stabilire a obiectivelor 

şi determinarea factorilor ce favorizează obţinerea efectului dorit, a căilor deabordare, a modului în care se pot schimba, în timp, elementele de progres şi direcţiaspre care ne îndreptăm. 

Sarcina implică stabilirea următoarelor elemente:

- nivelul optim al capacităţii motrice prognosticat; 

- stabilirea unui program rezonabil de educaţie fizică şi sport; 

- activităţile fizice de dezvoltare, în paralel cu cele de timp liber; 

- atitudinile ce trebuie promovate în legătură cu menţinerea sănătăţii şi cuproblemele ecologice;

- experienţele sportive recomandabile majorităţii subiecţilor. 

Aceste puncte esenţiale în strategia activităţilor de educaţie fizică şi sport suntinfluenţate, direct sau indirect, de: 

  valorile şi normele stabile pe care societatea, în general, dar şi fiecare individ,le-au apreciat de-a lungul timpului şi în care s-au regăsit (conceptul de “om frumosşi bun”, din Grecia antică);   concepţiile politice, care au determinat o abordare progresistă sau tradiţionalistă,cu efecte asupra educaţiei fizice şi sportului;   caracteristicile economice şi ale civilizaţiilor industriale şi post-industriale, careau condus la schimbări ale idealului educaţional, în sensul că acesta a fost orientat,din planul abilităţilor fizice, în cel psihomotric sau al “fitness-ului mental”;   concepţiile naţionaliste şi religioase –   primele conduc la o valorizare adecvată aactivităţilor de educaţie fizică şi sport, ca mijloace eficiente pentru creşterea vigorii

şi ameliorarea sănătăţii unei populaţii (cazul unor puteri asiatice sau europene); câtdespre cele religioase, creştinismul promovează omul ca valoare individuală ş iconvingerea că activităţile motrice (educaţia fizică şi sportul) pot reprezenta o forţăspirituală în viaţa acestuia.

Ţinând cont de aceşti factori, putem stabili că elementele de referinţă ale idealuluieducaţiei fizice (considerate şi componente de bază ale modelului de educaţie fizică, pentru fiecare subsistem al acesteia), sunt următoarele:

  dezvoltarea fizică armonioasă, concretizată în indicii morfologici; 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  aptitudinile (calităţile) motrice de bază;   deprinderile şi priceperile motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor 

 probe şi ramuri de sport;   cunoştinţe şi abilităţi privind practicarea independentă a exerciţiilor fizice; 

  calităţi, trăsături morale, intelectuale şi estetice;   capacitatea de integrare socială şi de recunoaştere a valorilor generate de

activităţile motrice. 

3.2. Scopul educaţiei fizice 

Scopul educaţiei fizice defineşte linia generală care orientează acţiunilede formare şi dezvoltare a personalităţii subiecţilor, proiectate de ideal. Elserveşte ca ghid în selectarea  obiectivelor generale şi specifice, vizând finalitateaacţiunii educaţionale. În stabilirea scopului educaţiei fizice, trebuie respectate o serie

de criterii (adaptate după J. Dewey, 1992):  concordanţa cu idealul educaţiei fizice;   depăşirea nivelului actual prin acţiuni de perfecţionare, ajustare, restructurare,

reformulare, la nivel conceptual şi practic (praxiologic);   valorificarea potenţialului existent, a resurselor şi a necesităţilor interne ale

subsistemelor educaţiei fizice;   deschiderea spre nou, spre alte posibile alternative.

Scopul educaţiei fizice trebuie să aibă un caracter: practic (să configurezedirecţiile principale de acţiune într -o perioadă istorică definită) şi strategic (prin caresă se asigure dezvoltarea domeniului pe termen lung).

Într-o definiţie sintetică, scopul educaţiei fizice este dezvoltarea complexă a personalităţii individului, în concordanţă cu cerinţele societăţii de dobândire aautonomiei, a eficienţei şi a echilibrului cu mediul natural şi social.

3.3. Finalităţile educaţiei fizice 

Finalităţile educaţiei fizice reprezintă materializarea obiectivelor sub toateaspectele, cu alte cuvinte, progresul pe care îl înregistrează subiectul (individul) în plan somatic, funcţional, motric, cognitiv, afectiv şi social. 

Educaţia  fizică se prezintă ca un sistem de acţiuni (preponderent motrice)exercitate asupra unor indivizi, în vederea transformării acestora, potrivit unor finalităţi. Reuşita constă în armonizarea cerinţelor sociale cu cele individuale.

Finalităţile generale ale educaţiei fizice sunt reunite sub denumirea de ideal,care cuprinde orientarea strategică a sistemului de educaţie fizică, într -o anumităetapă a dezvoltării sociale, economice, culturale şi ştiinţifice a unei ţări – modelul depersonalitate care polarizează aspiraţiile unei societăţi. 

În sinteză, idealul educaţiei fizice vizează finalitatea acestei activităţi înansamblul său, la nivelul întregii societăţi, în timp ce scopurile şi obiectiveleorientează desfăşurarea unor activităţi educative determinate şi concrete (tabel 1). 

Raportul dintre scop, obiective şi finalităţi este descris plastic de Vannier,Foster şi Gallahue (1973), ca fiind un “tren de marfă: scopul reprezintă locomotiva

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

care îndreaptă trenul către destinaţie, obiectivele sunt reprezentate de vagoanele dediferite tipuri, iar finalităţile sunt asemănate cu încărcătura fiecărui vagon; idealuleste reprezentat de ajungerea trenului la destinaţie”. 

Finalităţile educaţiei fizice sunt reprezentate de:

  Indicii superiori ai dezvoltării fizice.   Indicii superiori ai calităţilor motrice (viteză, rezistenţă, forţă, mobilitate,coordonare).  Funcţionarea perfectă a principalelor aparate şi sisteme ale organismului.   Un sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar -aplicativeşi specifice ramurilor de sport.  Capacitatea de efort crescută.   Capacitatea psihică (intelectuală, afectivă, morală, volitivă) crescută.   Integrarea superioară în mediul natural şi social.

Finalitateaeducaţieifizice

Conţinutulfinalităţii 

Domeniulfinalităţii

Ideal

Model de personalitate armoniosdezvoltată fizic şi psihic, abilitată cudeprinderi şi priceperi pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice, individual şi în grup 

Sistemul educaţiei generale şi al sistemuluide educaţie fizică şi sport 

Scop

Efectele educaţiei fizice asupra

dezvoltării fizice, a capacităţii motriceşi a obişnuinţei de a se integra şi de aacţiona în grup, pe nivele specificeciclurilor de învăţământ 

Tipuri de şcoli şi cicluride învăţământ 

Obiectiv

Enunţ cu caracter anticipativ, caredescrie o schimbare comportamentalăobservabilă (măsurabilă), aşteptată înurma activităţii de educaţie fizică(dezvoltarea unei calităţi motrice,

învăţarea unei deprinderi etc.) 

Subsisteme ale educaţieifizice, lecţii careabordează planul motric,psihomotor, etc.

Tabel 1. Finalităţile educaţiei fizice (după Ion Jinga, 1998, tabel modificat şi completat) 

Ştiinţele educaţiei promovează tot mai insistent orientarea potrivit căreiaelevii trebuie înzestraţi cu competenţe în diferite direcţii, corespunzătoaredisciplinelor din aria curriculară. Prin competenţă într -un domeniu se înţelege“capacitatea de a produce cutare sau cutare conduită” (R. Doron, F. Parot, Dicţionar 

de Psihologie, Bucureşti, Humanitas, 1999) 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Există o competenţă potenţială, care se realizează în urma procesului deînvăţare şi care constituie o treaptă sau o etapă a acestui proces. Această treaptă esteşi rezultatul unei anumite concepţii despre strategia de învăţare urmată, subiectulfiind lăsat, ulterior, să descopere singur modalităţile de aplicare concretă, conformsolicitărilor din mediu. 

Există şi o competenţă percepută ca o construcţie cognitivă a elevului, ca oopinie despre propria valoare la nivel cognitiv, motric sau social. Aceasta are rolreglator în plan motivaţional, subiectul orientându-se către activităţile în care sesimte competent. Profesorul are un rol esenţial în formarea acestui tip de competenţăla elevii mai puţin dotaţi motric, el putând să le formeze convingerea de a exersacontinuu pentru dezvoltarea propriei capacităţi. Şi aceasta, cu atât mai mult cu câtînvăţământul preuniversitar, până la clasa a X-a, trebuie să formeze competenţe

minimale, adică subiecţii să poată îndeplini la nivel satisfăcător o sarcină dată (să promoveze).

Promovarea este treapta inferioară şi acceptabilă a cunoştinţelor, adeprinderilor, priceperilor şi calităţilor motrice. Promovarea clasei, obţinerea unuicertificat sau a unei diplome presupun că minima competenţă a fost atinsă saudepăşită. Din aceste considerente, la educaţie fizică, evaluarea constituie o problemămereu actuală pentru cadrele didactice. 

Stabilirea competenţelor la educaţie fizică, în funcţie de clasă şi de ciclulcurricular, creează o nouă optică asupra a ceea ce trebuie să cunoască elevii, deciasupra finalităţilor educaţiei fizice. 

Între obiective, finalităţi şi competenţe, înţelese ca sistem evaluativ, sestabileşte o relaţie de continuitate (schema 2).

Obiectivele stabliesc ce anume trebuie să facă elevul (să înveţe, săcunoască, să ştie etc.). Competenţele consemnează o activitate sau acţiuni carese pot realiza efectiv.

De remarcat relaţiile dintre competenţe şi priceperile motrice: priceperea dăposi bilitatea alegerii răspunsului motric în situaţii problematice, tipice şi atipice, iar competenţa este strâns legată de eficienţa rezultatului sau a întregii acţiuni. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Schema 2. Sistemul factorilor determinanţi ai competenţelor elevului. 

FINALITĂŢI 

MODEL DE CICLU

OBIECTIVE ANUALE

SITUAŢII 

DE ÎNVĂ ARE 

ELEVUL şi 

com eten ele sale

Instrucţiunioficiale

Examene

(bacalaureat)

Proiecteplanuri

Bazămaterialăinstalaţi

Sisteme deevaluare

Programede educaţie

fizică 

Orientărimetodice,manuale,

studii

Experienţasocială

acumulată Caracteristicileelevului

Evenimentesportive

Prevedericurriculare şi

extracurriculare

Situaţinecunosc

(neprevăz

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Ce este idealul educaţiei fizice şi sportului ? 2.  Care este scopul educaţiei fizice şi care sunt criteriile de formulare

ale acestuia?3.  Ce sunt şi care sunt finalităţile educaţiei fizice? 4.  Ce sunt competenţele ? 5.  Analizaţi tipurile de competenţe întâlnite în activitatea didactică? 6.  Prezentaţi schematic şi analizaţi relaţia: Ideal – Scop  – Obiective -

Finalităţi –  Competenţe. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

CAPITOLUL IVOBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE 

Activităţile educaţionale, proiectate şi programate, implică în primul rând

formularea finalităţilor şi apoi alegerea strategiilor care să ducă la atingerea acestora.  Nota definitorie a obiectivelor este dată de faptul că ele anticipează

rezultatul educaţiei în termenii comportamentului, prescriind cum va trebui sărăspundă subiectul după parcurgerea unei anumite secvenţe sau etape de învăţare. 

Scopurile pot fi concretizate în numeroase obiective care vizeazăinfluenţarea personalităţii în ansamblul ei. 

Conţinutul obiectivelor se măsoară prin metode consacrate, care oferăposibilitatea unui control riguros al activităţii educaţionale. În domeniuleducaţiei fizice, precizarea obiectivelor evidenţiază, pe de o parte, caracterulprogramat pe diferite etape al procesului instructiv-educativ şi, pe de altă

parte, înlesneşte analiza teleologică (pe baze obiective, prin scopuri), pe diferitetrepte ale dezvoltării şi ale cunoaşterii. Formularea obiectivelor sau reformularea lor la diferite perioade de timp

este un proces impus de reformă, de dinamica dezvoltării sociale. De câte ori sesimte nevoia optimizării procesului de educaţie fizică, se începe prin revizuirea şireformularea obiectivelor şi abia după aceea se elaborează conţinutul procesuluiinstructiv-educativ.

Funcţiile educaţiei fizice şi sportului, integrate în sistemul educaţional şi, lascară mai largă, în cel social, trebuie să satisfacă cerinţele fundamentale care asigurăactivitatea optimă a întregului sistem. Educaţia fizică îşi realizează rolul în funcţie

de complexitatea şi de diversitatea obiectivelor sale, circumscrise în viziunea deja prezentată, a perspectivelor bio-psiho-sociale.Obiectivele educaţiei fizice sunt legate nemijlocit, derivă din şi compun

idealul educaţiei fizice. “Idealul” este înţeles ca deziderat general al educaţieifizice, integrat în idealul educaţional şi ca model maximal, proiectat în liniigenerale (caracteristici) cu valoare orientativă, obiectivat, şi care poateconstitui un criteriu de evaluare.

Demersul de elaborare şi integrare a obiectivelor în sistemul educaţional este prezentat în schema următoare. 

1. Analiza socială şievidenţierea cerinţelor faţă

de educaţia fizică 

2. Precizarea obiectivelorsociale ale educaţiei fizice 

3. Formularea obiectiv

pe cicluri de învăţămâ

4. Stabilirea strategiei realizării (îndeplinirii)obiectivelor

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Schema 3. Strategia precizării obiectivelor educaţiei fizice,A. Dragnea* 

Obiectivele evidenţiază modul de realizare a funcţiilor sociale ale educaţieifizice şi cerinţele modelului de educaţie fizică. Ele asigură activitatea optimă aîntregului sistem educaţional (în sens larg) şi a celui de educaţie fizică (în sensrestrâns).

În educaţia fizică, obiectivele sunt delimitate după efectele acestei

activităţi asupra sferelor biomotrică, psihomotrică şi sociomotrică, fapt carepune în lumină polivalenţa educaţiei fizice.

Pentru a concretiza aceste afirmaţii, prezentăm o clasificare a obiectivelor,ca sinteză a principalelor taxonomii consemnate de literatura de specialitate adomeniului.

A. După gradul de generalitate 

Obiective generale  –  evidenţiază esenţa educaţiei fizice, dimensiunile comune alesubsistemelor ei. După M. Epuran, V. Epuran, I. Şiclovan, E. Firea, A. Dragnea,

Gh. Mitra, A. Mogoş, Gh. Cârstea şi P. Dragomir, aceste obiective sunt:   menţinerea unei stări optime de sănătate;  favorizarea dezvoltării fizice armonioase;   dezvoltarea capacităţii motrice generale, adică educarea calităţilor

motrice de bază şi formarea unui sistem de deprinderi şi priceperimotrice de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor ramuri de sport; 

  formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă aexerciţiilor fizice; 

  dezvoltarea armonioasă a personalităţii.

*  Revista Educaţie Fizică şi Sport , nr.7-8/ 1990, Bucureşti, pag.1-6

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Obiective specifice  –   reprezintă o particularizare a obiectivelor generale, lanivelul subsistemelor educaţiei fizice (tabel 2). 

Obiective intermediare  –   acţionează la nivelul ciclurilor de învăţământ, al

anilor de studiu etc.Obiective operaţionale –   vizează comportamentele imediate, observabile întimp scurt, care pot fi urmărite şi măsurate, adică acţiunile pe caresubiectul trebuie să le realizeze în timpul unei activităţi, al unei lecţii, alunei şedinţe.

B. După sfera de influenţă şi tipul de comportament vizat

Obiective de dezvoltare structural-funcţională a organismului - se referă la:  armonia între indicii somatici şi funcţionali; 

  armonia şi proporţionalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici;   menţinerea unui tonus muscular optim   dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;   formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte;   prevenirea şi corectarea deficienţelor posturale şi fizice;   combaterea excesului ponderal şi a obezităţii.

Obiective în plan motric:  dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistenţă cardiovasculară,

rezistenţă musculară, forţă, mobilitate –  supleţe, compoziţie corporală); 

  dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru, coordonaresegmentară, agilitate, putere, timp de reacţie, viteză); 

  formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază,utilitar-aplicative şi specifică unor ramuri şi probe sportive; 

   îmbunătăţirea capacităţii de efort, prin stimularea marilor funcţii. Obiective psihomotorii - după V. Horghidan, acestea sunt: 

  dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglareamişcărilor şi ca nucleu al imaginii de sine; 

  dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;  dezvoltarea echilibrului static şi dinamic;   realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;   formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou, durată,

elemente ce conferă eficienţa mişcării);   dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;   formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele;   educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă;   dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică. 

Domeniul psihomotor evidenţiază rolul controlului corporal şi alcoordonării mişcărilor asupra uşurinţei, eficienţei şi expresivităţii

acţiunilor, deprinderilor şi structurilor operaţionale care formeazăconţinutul educaţiei fizice. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Obiective cognitive  –   conduc la cunoaşterea şi înţelegerea tuturor aspectelorasociate exerciţiului fizic, efortului, ecoului acestora în planul subiectiv alindividului. O serie de autori (Bloom, Guilford, Gagne-Merrill, Harrow) au

realizat taxonomii (clasificări) ale obiectivelor cognitive ale educaţiei fizice.În forma adaptată de noi, acestea sunt:  dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediul

ambiant, natural şi social (percepere, descoperire, redescoperire, înţelegerea informaţiilor sub diverse forme); 

  dezvoltarea capacităţii de a analiza şi interpreta elementele de conţinut,relaţiile care se stabilesc în procesul educaţiei fizice (generare deinformaţii unice, convenţional acceptate, în care subiecţii respectăregula, principiul etc.);

  valorizarea efectelor pozitive ale educaţiei fizice (luarea unor decizii sau

formularea unor judecăţi evaluative, conforme cu conţinuturile însuşite); 

  dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitive alegândirii, creativităţii (motrice), adică generare de informaţii variate,pornind de la aceleaşi date, originalitate –  “producţie divergentă”.Există câteva obiective, realizate prin mijloace strict specifice educaţiei

fizice, care pot orienta, în mare măsură, activitatea specialiştilor:  la nivelul cunoaşterii senzoriale:

  conştientizarea şi dezvoltarea sensibilităţii proprioceptive.   la nivelul atenţiei: 

  dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum).   la nivelul cunoaşterii logice: 

  dezvoltarea memoriei mişcărilor şi a memoriei topografice;   dezvoltarea inteligenţei motrice (practice);  dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de anticipare, rapiditate,

intuiţie, operativitate);   dezvoltarea creativităţii motrice. 

Obiective în plan motivaţional şi afectiv-volitiv  –   răspund necesităţii demodelare a intereselor, atitudinilor şi valorilor, în vederea creşterii

capacităţii de adaptare. Acestea sunt:  formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fizice încreşterea calităţii vieţii; 

  echilibrarea şi reglarea emoţională (prin descărcarea agresivităţii,defulare etc.);

  educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect, colaborare, întrajutorare, prietenie etc.);

  educarea emoţiilor estetice (date de aprecierea frumuseţii mişcărilor şi aesteticii corporale);

  dezvoltarea capacităţii de autoreglare la nivelul comportamentului global

(spirit de organizare, curaj, disciplină, perseverenţă, dârzenie etc.).

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Educaţia fizică devine, astfel, un domeniu al exprimării identităţii, alrelaţiilor interpersonale pozitive şi al valorilor culturale create prin mişcare. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  30

Educaţia fizică a tinerei generaţii 

-  Favorizarea proceselor de creşterearmonioasă şi de dezvoltare fizică 

-  Prevenirea instalării şi corectareadeficienţelor de postură cu caracter global sau segmentar

-  Formarea reflexului de postură corectă a

corpului, în acţiuni statice şi dinamice -  Dezvoltarea calităţilor motrice, formarea

şi perfecţionarea deprinderilor şi apriceperilor motrice

-  Stimularea interesului a aptitudinilorpentru practicarea diferitelor sporturi

-  Formarea obişnuinţei de a practicaexerciţii fizice în mod independent 

-  Favorizarea integrării sociale 

 CARACTER FORMATIV

Educaţia fizică militară 

-  Creşterea potenţialului fizic şi psihic, în concordanţă cucerinţele diverselor arme 

-  Educarea unor trăsăturimorale - spirit de luptă,tenacitate, curaj, rezistenţă la

frustrare etc.

 CARACTER FORMATIV-

UTILITAR

Educaţia fizică profesională 

-  Optimizarea capacităţii motriceîn scopul creşteriirandamentului în activităţileprofesionale

-  Prevenirea influenţelor negativeale diferitelor sectoare de

muncă asupra atitudinilor corporale şi corectareadeficienţelor fizice 

-  Compensarea eforturilor fiziceşi psihice intense sau unilaterale 

 CARACTER STIMULATIV,

COMPENSATOR

Educaţia fizică efeindependent

-  Menţinerea unei conoptime

-  Înlăturarea tensiuniinduse de efortul orelaxare

-  Prevenirea degenerative la vârstnice

-  Menţinerea unui toridicat, la vârsta a tre

-  Favorizarea relaţiilor-  Petrecerea utilă şi

timpului liber-  Combaterea sedentar

 CARACTER STIMU

RECREATIV, DE MENŞI REFACERE

Tabel 2. Obiectivele educaţiei fizice specifice subsistemelor acesteia  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Definiţi obiectivele. 2.  Ce este taxonomia?

3.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele generale ale educaţiei fizice. 4.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele subsistemului educaţia fizică atinerei generaţii. 

5.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele subsistemului educaţia fizicămilitară. 

6.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele subsistemului educaţia fizicăprofesională. 

7.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele subsistemului educaţia fizicăpracticată independent. 

8.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele de dezvoltare structural-

funcţională a organismului. 9.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele în plan motric şi psihomotric. 10.  Prezentaţi şi analizaţi obiectivele cognitive din domeniul

motricităţii. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

CAPITOLUL VFUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI 

Problematica funcţiilor educaţiei fizice şi sportului este abordată în lucrări aleautorilor I. Şiclovan, E. Firea, Gh. Cârstea, Gh. Mitra, A. Mogoş, Novikov,Matveev, M. Bouet, M. Dufrenne etc., fiecare evidenţiind sarcinile formative aleacestor activităţi care operează în cadrul sistemului de educaţie fizică şi sport. 

Conceptul de “funcţie” a fost definit drept o “corespondenţă între două clasede fenomene, un ansamblu coordonat de operaţii efectuate în vederea atingerii unor obiective”.9 Funcţia este esenţa unei activităţi, este o realitate ce caracterizeazămăsura orientării acesteia în vederea atingerii scopului. Particularizând, funcţiileeducaţiei fizice şi sportului realizează o corespondenţă între practicarea exerciţiilor fizice, sub diverse forme, şi efectul acestora asupra ansamblului vieţii sociale. 

SOCIETATE INDIVID

FUNCŢII 

PRACTICAREA EXERCIŢIILOR FIZICE 

Din perspectivă sistemică, prin funcţie se înţelege “o anumită activitate,

acţiune, comportament, semnificative pentru un anumit sistem, în sensulsatisfacerii cerinţelor funcţionale ale acestuia” (C. Zamfir, 1972). Funcţiileactivităţilor motrice satisfac cerinţele esenţiale, fundamentale care asigurăexistenţa sistemului (M. Epuran, V. Epuran, 1974).

A. Racliffe-Brown afirmă că “funcţia unei activităţi constă în rolul pe care îl joacă ea în viaţa socială ca un întreg, şi deci în contribuţia pe care o are lamenţinerea continuităţii structurale a sistemului social”.

9  Encyclopaedia Universalis, Paris, France, 1990

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

Criteriile după care se recunoaşte o funcţie privesc producerea anumitor efectecu ajutorul unor mijloace operante în plan social, în acord cu cerinţele individualesau sociale; funcţiilor le corespund reprezentări şi valori explicite sau implicite.

După I. Şiclovan (1979), “prin funcţiile educaţiei fizice şi sportului se înţeleg acele destinaţii (roluri, influenţe) ale activităţilor în cauză, care aucaracter constant, răspunzând unor nevoi ale dezvoltării şi vieţii omului. Acestefuncţii derivă din ideal şi se subordonează acestuia. În ansamblul funcţiilor educaţiei fizice şi sportului, unele dintre acestea sunt caracteristice numai acestor două activităţi, în sensul că lor le revine în primul rând satisfacerea nevoilor socialerespective, iar altele au caracter asociat, prin aceasta înţelegând că funcţiile în cauzănu sunt asigurate numai prin practicarea exerciţiilor fizice, ci şi prin alte activităţisociale”. 

În opinia noastră, funcţiile au o importanţă egală, contribuind în aceeaşi măsură larealizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului şi, în consecinţă, nu vor fi prezentate ierarhic. În tabelul 4 evidenţiem aspectele comune ale educaţiei fizice şisportului, în ceea ce priveşte funcţiile îndeplinite, precum şi aspectele particulareimplicate în fiecare tip de activitate. Aceste funcţii îmbracă forme specifice şi au oimportanţă diferită, în funcţie de subsistemele în care se manifestă acestea. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

34

Funcţiile educaţieifizice şi sportului(trunchi comun)

Funcţiile educaţiei fizice  Funcţiile sportului 

În plan biologic şisanogenezic

Funcţia de optimizare a potenţialului biologic şi deîmbunătăţire a stării de sănătate 

Funcţia de maximizare a potenţialului biologic,conform cerinţelor ramurii de sport, şi dereducere a efectelor efortului unilateral sau

excesiv

În planul capacităţiide mişcare 

Funcţia de dezvoltare psihomotrică şi de perfecţionarea capacităţii motrice 

Funcţia de dezvoltare a capacităţii de performanţă 

În plan psiho-social Funcţia de dezvoltare a calităţilor intelectuale, morale,volitive

Funcţia de socializare 

Funcţia de conturare (perfecţionare) a profiluluipsihic specific unei probe, ramuri de sport,funcţia agonistică, funcţia de excelenţă 

În plan cultural Funcţia de transmitere a valorilor spirituale, materiale,de reflectare a activităţilor de practicare a exerciţiilor fizice ca acte culturale, funcţia de dezvoltare acalităţilor estetice (corporale şi de mişcare) 

Funcţia de transmitere a tradiţiilor, a“ritualurilor”, a valorilor morale (fair-play),funcţia de valorizare a rezultatelor ştiinţeidomeniului, funcţia de spectacol a ramurilor desport (aflate la graniţa cu arta), funcţia de simbola idealului sportiv olimpic

În plan economic şirecreativ

Funcţia de ameliorare a randamentului profesional, arandamentului şcolar, funcţia de petrecere în modorganizat, plăcut, a timpului liber; funcţia de susţinere

Funcţii legate de următoarele aspecte: domeniude investiţii, crearea de locuri de muncă,

dezvoltarea unei industrii a sportului –  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

35

a integrării profesionale tehnologie, echipamente

Tabel 3. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  36

5.1. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic 

Această funcţie reprezintă punctul de plecare al influenţelor exercitate prin exerciţii fizice asupraorganismului uman. Omul este o fiinţă biologică, ale cărei componente structural-funcţionale (sferă

somatică, marile funcţii, rezerve energetice, resurse psihice) sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Un bun potenţial biologic condiţionează şi o stare optimă de sănătate,întreţinută permanent prin practicarea exerciţiilor fizice. 

O solicitare adecvată din punct de vedere calitativ şi cantitativ, şi în educaţia fizică şi înantrenamentul sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, cum ar fi: tonificareamusculaturii cardiace şi respiratorii, creşterea volumelor sistolic şi respirator, scăderea frecvenţei cardiaceîn repaus şi în efort, atitudinea corporală corectă, îmbunătăţirea calităţii proceselor de reglareneuromusculară. Kiphard (1973) demonstrează că practicarea exerciţiilor fizice, în procese bine dirijate,duce la creşterea capacităţii funcţionale a neuronilor din ariile motorii corticale, iar la copilul mic conducela îmbogăţirea ramificaţiilor sinaptice din structurile nervoase centrale. 

Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv, al dezvoltăriimorfo-funcţionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror dimensiunisunt greu de anticipat.

J. Weineck (1992) spune că talia şi capacitatea funcţională a organelor importante pentru performanţa fizică depind în proporţie de 60-70% de factorii genetici şi de 30-40% de calitatea şicantitatea solicitărilor specifice. Astfel, numai o solicitare musculară adecvată permite să se ajungă la oevoluţie completă a posibilităţilor de dezvoltare genetică a copilului (adolescentului). Organelereacţionează la lipsa de stimulare motrică prin diminuarea capacităţii de performanţă, printr -o maresensibilitate la boală şi prin scăderea posibilităţilor de compensare.

Prin urmare, educaţia fizică şi sportul şcolar trebuie să aibă o contribuţie mai mare la compensarealipsei de activitate fizică a copilului şi a efectelor acesteia.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  37

5.2. Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice 

Motricitatea este elementul central pentru temele vizând conţinutul instructiv al unei programe deeducaţie fizică. Această activitate contribuie esenţial la dezvoltarea motrică, influenţând conduita

subiectului, în procesul de integrare a acestuia în mediu.

Deprinderile motrice sunt consolidate şi rafinate până la punctul în care subiectul operează cu ele cuuşurinţă, în mod eficient, în orice condiţii ambientale.

Nivelul fitness-ului condiţionează ansamblul abilităţilor şi motivaţia subiectului de a se “desfăşura” liber,în orice tip de activitate, posibilitatea lui de a realiza zilnic sarcini motrice variate, fără a resimţi oboseala, posesia unor ample rezerve energetice în scopuri recreative sau pentru nevoi neprevăzute. Toate acesteaconstituie note definitorii pentru starea de bine fizic, motric şi psihic pe care o implică fitness-ul. Forţamusculară, rezistenţa cardiovasculară şi cea musculară, mobilitatea articulară şi compoziţia corporală suntcomponente ale capacităţii de mişcare, condiţionate în special de starea de sănătate. Echilibrul,

coordonarea segmentară, agilitatea, viteza, puterea musculară sunt componente ale capacităţii de mişcareaflate în relaţii de condiţionare cu eficienţa mişcării (deprinderile performante).

Capacitatea motrică este de două feluri:

  generală –  cuprinde calităţi motrice de bază şi deprinderi motrice de bază specifice educaţieifizice;

  specifică –  include calităţi motrice şi deprinderi motrice specifice ramurilor de sport.Dacă educaţia fizică vizează o practică optimală, scopul antrenamentului sportiv este practica

maximală, care conduce la obţinerea rezultatelor -record, în condiţiile dificile ale competiţiei.

Prin funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice, educaţia fizică şi sportul presupun învăţarea mişcărilor şi învăţarea prin mişcare (prin stimularea structurilor perceptiv-motorii,cognitive, a imaginii de sine şi a socializării).

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  38

5.3. Funcţia psiho-socială 

Educaţia fizică şi sportul contribuie la procesul de transformare a copilului în adult şi la integrareaacestuia în societate. Prin faptul că îl capacitează cu competenţe de ordin motric, biologic,

funcţional, psihic şi moral, cele două activităţi au devenit indipensabile în procesul de dezvoltarearmonioasă a personalităţii umane.

Pe lângă dezvoltarea capacităţii motrice, educaţia fizică şi sportul influenţează considerabil dezvoltareacognitivă şi afectivă. 

Activitatea care are loc în cadrul educaţiei fizice şi sportului nu este exclusiv de natură motrică. Prinintermediul mişcării, inclusă într -o activitate planificată şi organizată, se obţin modificări progresive încapacitatea subiecţilor de a analiza situaţii, de a rezolva probleme, de a lua decizii şi de a acţiona. Sestimulează, astfel, activitatea intelectuală (gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea), cea careeste responsabilă de dobândirea de către subiecţi a cunoştinţelor despre deprinderi (cum ar trebui să se

mişte corpul), despre activităţi (în ce context poate să se mişte corpul, care sunt regulile de desfăşurare aacestor activităţi), despre mişcare (cum poate să se mişte corpul), despre fitness (cum “funcţionează”corpul uman).

Influenţele acestor două forme de activitate motrică se extind şi la domeniul afectiv, unde se fac resimţiteîndeosebi la nivelul a patru categorii de comportamente afective: interese, motivaţii, atitudini şi valori.

Influenţa practicării exerciţiilor fizice asupra domeniului cognitiv şi afectiv nu poate fi analizată în afaracontextului social în care se desfăşoară educaţia fizică şi sportul. Prin practicarea exerciţiilor fizice, sedezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se oferă ocazia valorizării ideilor şi a acţiunilor personale,se asigură recunoaşterea valorii individului, se favorizează dezvoltarea capacităţii de apreciere şi de

autoapreciere, elemente deosebit de importante pentru structurarea imaginii de sine, se realizeazăacceptarea şi promovarea unui compor tament moral consistent, exprimat în concepte de tipul: fair-play,cooperare etc.

Dorinţa de afiliere la grup este unul dintre motivele pentru care oamenii, în general, şi copiii, înspecial, participă la activităţi motrice cu caracter recreativ sau competiţional. În acelaşi timp, nevoia deapartenenţă la un grup îl obligă pe individ să respecte normele de comportament, valorile pe care acesta le promovează, şi să aibă atitudine de acceptare a celuilalt. În acest fel se realizează procesul de socializare,deosebit de important pentru că are ca rezultat dobândirea de câtre individ a competenţei sociale.

5.4. Funcţia culturală 

Domeniul educaţiei fizice şi sportului defineşte un univers al creaţiilor umane de natură morală,estetică, intelectuală, care îşi găsesc locul cuvenit în ansamblul general al valorilor. Ca acte de creaţie

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  39

valorică, deci ca acte de cultură, educaţia fizică şi sportul reprezintă factori educaţionali ce marcheazăexistenţa individului la un moment dat sau în mod continuu, pe parcursul ontogenezei. 

Reflectarea activităţii de practicare a exerciţiilor fizice, ca act cultural, trimite la o nouăsemnificaţie a corpului uman, la o altă percepţie asupra necesităţii angajării subiectului în acest tip deactivitate, la o îmbinare armonioasă între cultura spiritului şi acţiunea propriu -zisă. Funcţia culturală

marchează transformarea “corpului-obiect” în “corpul-subiect”, care simte, percepe, analizează, compară,decide, într-o experienţă de mişcare ce interferează cu creaţia. Prin educaţie fizică şi sport, individul poateexprima cine este, ce simte şi care este viziunea lui asupra vieţii, putându-se astfel identifica cu sine şi cuceilalţi. 

I. Bâtlan (1996) afirmă că se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorilemorale sau estetice, printre acestea figurând fair-play-ul, vitalitatea, autodepăşirea, angajarea totală.Aceste valori se manifestă într -un context specific, în competiţii, în cadrul unor raporturi interumane departeneriat sau de rivalitate.

În sport există valori estetice care privesc calităţile şi canoanele estetice proprii acestui tip deactivitate. O săritură în înălţime, o pasă spectaculoasă, o piruetă etc., sunt exemple ale unei frumuseţi carese asociază perfecţiunii tehnice, eficacităţii în competiţie sau căutării performanţei. Este vorba, deci,

despre o estetică funcţională. Pe de altă parte, sportul implică şi alte dimensiuni ce pot fi apreciate caestetice, prin impresiile pe care le provoacă spectatorilor: frumosul, armonia, sublimul, eroismul etc. 

Sportul este o lume a formelor şi a mişcărilor care, în ciuda căutării rezultatului performant, poatefi obiect al conştiinţei estetice: jucătorul de tenis simte precizia loviturii, schiorul are senzaţia alternăriiritmice a mişcărilor şi a completei libertăţi, gimnasta simte echilibrul expresiv al atitudinilor şi armoniainterioară  a gesturilor. Frumuseţii “trăite” kinestezic, tehnic, tactic, i se adaugă frumuseţea plastică acorpului uman.

În acest sens, Coubertin spunea: “sportul produce frumuseţe pentru că angajează subiectul, careeste o sculptură vie”, cu norme, forme şi proporţii perfecte, dar şi cu o capacitate superioară de adaptare.Sportivul nu doreşte să pară frumos, perfect, ci chiar acţiunile pe care le realizează creează satisfacţiiestetice, emoţionale, prin tensiunea, lupta, conflictul pe care le implică. Însuşi dinamismul subiectului, cu

nuanţele de accelerare, relaxare, excitaţie şi acalmie, creează o dimensiune estetică aparte.

Funcţia culturală se exprimă şi prin momentele de sublim pe care le relevă marile spectacole sportive, deexemplu festivităţile de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, care exprimă o intensitateemoţională greu de egalat. Sublimul apare şi ca atribut al naturii care “găzduieşte” performanţa sportivă(de exemplu, impresia spectaculoasă a escaladării munţilor Himalaya, zborul cu planorul etc.). Valorileestetice ale naturii sunt solidare cu acţiunea sportive şi se exprimă prin intermediul acesteia ( M. Bouet,1968).

Educaţia fizică şi sportul reprezintă surse de inspiraţie pentru creatorii de arte plastice, de literatură,cinematografie şi muzică. Pot fi amintite sculpturile antichităţii, impregnate de plastica atletului, antologia

de texte cu teme sportive a lui Homer şi Pindar, “Imnul Olimpic” al lui Richard Strauss şi numeroaselefilme cu tematică sportivă. 

Se poate aprecia că dezvoltarea culturii universale s-a realizat şi prin îmbogăţirea culturii fizice (specificăactivităţilor de educaţie fizică şi sport), care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri,instituţii, discipline ştiinţifice, tehnologii, opere artistice etc. Toate aceste elemente creează legăturaintrinsecă între sport şi cultură, realizând un limbaj comun care uneşte diferitele arii geografice, sociale,religioase etc.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  40

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  41

5.5. Funcţia economică 

În orice activitate socială, deci şi în educaţie fizică şi sport, apare problema eficienţei activităţiiderulate în contextul specific fiecăreia. Eficienţa poate fi apreciată prin prisma efectelor pe care le au

aceste activităţi la nivel biologic, psiho-social, cultural, deci prin raportul dintre “investiţia” realizată şiefectul obţinut.

Cele două forme de activitate fizică analizate pot fi considerate ca aparţinând ariei producţiei deservicii, în ipostaza lor de furnizor al serviciului numit educaţie (fizică, prin mişcare).

În aceste condiţii, se consideră că, în domeniul educaţiei fizice şi sportului, se poate vorbi despretrei tipuri de “clienţi”: 

-  primari –  care beneficiază direct de efectele practicării exerciţiilor fizice; -  secundari –   părinţi, sponsori, administraţii locale; 

terţiari – societatea.Activităţile educative şi cheltuielile pe care le presupun justifică aplicarea principiilor majore aleraţionalităţii economice. Şi în faţa specialiştilor din domeniu se pune problema evitării risipei de timp, de bani, de competenţă. Educaţia fizică şi sportul au, din punct de vedere economic, un impact comun asuprasocietăţii, dar şi numeroase influenţe specifice. 

Practicarea exerciţiilor fizice, prin funcţia lor biologică, contribuie la menţinerea şi întărirea stăriide sănătate, fapt care se repercutează favorabil asupra bugetului fiecărei familii, dar şi asupra societăţii, îngeneral.Educaţia fizică, prin obiectivele sale specifice, contribuie la ameliorarea randamentului profesional, arandamentului şcolar şi, prin aceasta, susţine integrarea profesională. (schema 4). 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  42

Schema 4. Impactul economic al educaţiei fizice 

Sportul, mai ales cel de performanţă şi înaltă performanţă, reprezintă o importantă zonă de

investiţii şi, de aceea, asupra lui se îndreaptă atenţia economiştilor, a managerilor, a specialiştilor dindomeniul financiar-contabil, dar şi a celor din sfera turismului şi a comerţului.Sportul a devenit o importantă întreprindere economică, a cărui gestionare corespunzătoare poate

aduce mari beneficii atât la nivel microeconomic (club, oraş, regiune), cât şi macroeconomic (întreagaeconomie a unei ţări). Prin f aptul că sunt organizate periodic manifestări de anvergură, în sport se creează infrastructuri (deexemplu, în cazul J.O. de la Barcelona, au fost construite un aeroport şi o staţie de cale ferată): estestimulat turismul (local şi internaţional) şi sunt vehiculate importante resurse financiare, provenite din

PRACTICAREA EXERCIŢIILOR FIZICE  în cadrul educaţiei fizice

efecte la nivel

individual

Sănătate Recreere

Echilibru fizic – emoţional 

efecte la nivel

social

Integrare profesională 

Integrare socială 

Inte rare unc ională 

Creşterearandamentului  

şcolar, profesional 

efecte la nivel

economic

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  43

drepturi de televiziune, sponsorizări, taxe de intrare, licenţe (publicitate), emisii de timbre, monede etc. Înacelaşi timp, sunt mobilizate importante resurse umane din mass-media, pază şi securitate etc.

Din punct de vedere temporal, efectele economice ale sportului pot fi imediate sau tardive (bazelesportive, spaţiile de cazare, centrele de presă construite cu diverse ocazii pot fi ulterior valorificate).

Sportul este un domeniu foarte atractiv pentru ştiinţele aplicate. El poate oferi noi locuri de muncă, fiindun domeniu în care competenţa şi creativitatea pot aduce rezultante performante. Însăşi performanţasportivă este consecinţa unui efort de pregătire individuală, asistată de o echipă interdisciplinară. 

 Nu numai serviciile sunt caracteristice sportului, ci şi un anumit tip de producţie de bunuri materiale.“Industria sportului” stimulează şi este susţinută de producţia de echipamente sportive, materiale şiinstalaţii, aparatură electronică de măsurare, înregistrare, asistenţă medicală.

În concluzie, se poate aprecia că sportul este, în acelaşi timp, consumator şi producător de bunuri şiservicii. Fiecărei ipostaze i se pot atribui mai multe dimensiuni. (schema 5).

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  44

PRODUCĂTOR CONSUMATORde bunuri şi

servicii

Investiţii particulare Investitiţii de stat 

la nivel la nivel 

individual  

SPORT 

baze sportive, cheltuieli

ocazionate de

organizarea de competiţii, 

obiecte de publicitate

 În ramuri

industriale

conexe, în

turism

Spectacol

sportiv

Practică

sportivă 

alimentaţie, 

susţinătoare de 

efort, substanţe 

de refacere,

echipament

Infrastructură, baze

sportive

Locuri de muncă: echipe

interdisciplinare, specialişti din

domeniul industriei, comerţului,

turismului

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  45

Schema 5. Impactul economic al sportului

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Ce sunt funcţiile şi ce sunt funcţiile EFS? 2.  Analizaţi funcţia de optimizare a potenţialului biologic.3.  Analizaţi funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice. 4.  Analizaţi funcţia psihosocială. 5.  Analizaţi funcţia culturală. 6.  Analizaţi funcţia economică. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  46

CAPITOLUL VISPORTUL COMPONENTĂ A DOMENIULUI DE CERCETARE

A MOTRICITĂŢII UMANE 

6.1. Conceptul de sport

Sportul, acest fenomen al lumii moderne, este considerat: experienţă individuală şi instituţie, loisir şi specializare de înalt nivel competiţional, expresie spontană şi tehnică elaborată, practică educativă şispectacol, joc şi muncă, exerciţiu corporal şi conduită psihică.

Înţelesul termenului de « sport » este foarte controversat în literatura de specialitate, atât prin prismaconţinutului său, cât şi a originii sale. El a apărut în contextul educaţiei fizice promovate în şcolileengleze, la sfârşitul secolului al XIX-lea, constituind punctul forte al teoriei lui Thomas Arnold şidesemnând educaţia realizată prin intermediul întrecerii şi al competiţiei. 

Sportul era considerat un mijloc ideal de formare a corpului şi a caracterului. Apariţia lui a marcattrecerea de la obiectivele de ordin igienic, pe care le urmărea educaţia fizică, la obiectivele privindvalorile educative ale întrecerii.

 Noţiunea de “sport” este disputată: 

de lingviştii din ţările latine –  care susţin că sursa primară a acestui cuvânt se găseşte în latinescul“deporto” (poartă, a transporta), care derivă din “desport”, cuvânt din vechiul vocabular francez (secolulal XIII-lea), desemnând ansamblul mijloacelor graţie cărora petrecerea timpului devine agreabilă:

conversaţie, distracţie, glume etc.;

-  de lingviştii englezi –  în opinia lor, în Anglia secolului al XIV-lea, cuvântul « sport » a generat oterminologie apropiată de cea britanică actuală: to sport, disporter, disportaress. Primii sportivi au fostnobilii care se dedicau activităţilor de divertisment, condiţii în care sportul desemna o manieră privilegiată de viaţă; mai târziu, transformările din societatea medievală au antrenat integrarea jocurilor de către popor. 

Pentru G. Proteau, sportul este «un joc care constrânge individul la o triplă luptă: contra luiînsuşi, contra altor indivizi şi contra naturii, în cadrul unor reguli precise şi a unor obligaţiiconvenţionale». 

Structura socială a sportului este evidenţiată şi de Magnane, în viziunea căruia acesta reprezintă «oactivitate de loisir a cărei dominantă este efortul fizic practicat în manieră competiţională, comportând

reguli şi instituţii specifice, şi susceptibilă de a se transforma în activitate profesională».

M. Bouet realizează o paralelă între cele două activităţi, jocul şi sportul, pornind de la aspectelecomune:

  caracterul de gratuitate şi libertate le este atribuit ambelor activităţi, cu deosebirea că sportul îi acordăo mai mare importanţă decât jocul;

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  47

  caracterul “neproductiv” al activităţilor ludice dispare în sport, care este un domeniu generator de acteculturale;

  motivaţia ludică este cea care caută imediat elementul de plăcere, spre deosebire de motivaţiasportivă, legată de necesitatea de depunere a efortului în antrenament şi în competiţie, de acceptare şidiminuare a pericolului, în vederea obţinerii unor satisfacţii elevate. 

Deşi atât jocul cât şi sportul sunt guvernate de reguli, ele au finalităţi diferite:

   în cadrul jocului, regulile sunt fixe, stabilite în prealabil sau recunoscute de comun acord, eledelimitând jocul în ansamblu;

  în sport, regulile prescriu ceea ce trebuie făcut, ele trasează câmpul de exerciţii în funcţionalitatea sa,câştigând, prin extensie, caracteristici socializante.

Lărgirea sferei de cuprindere a noţiunii de “sport” a determinat o nouă dimensiune, care-i pune în pericol esenţa, prin disipare în alte domenii, cum ar fi spectacolele de simulare concepute, în principal, pentru efectul de amuzament şi pentru obţinerea de venituri financiare.

În anii ’80, specialiştii din fosta R.D.G. au încercat stabilirea limitelor activităţii sportive, pe care ocaracterizează astfel:

  activitatea motrică trebuie să stea la baza practicării oricărei ramuri sportive;   trebuie să asigure  un conţinut cu semnificaţii proprii, având în vedere că, în principiu, acţiunea

sportivă este neproductivă, nefiind subordonată nemijlocit necesităţilor existenţiale;    performanţa se obţine printr -un efort sistematic, fiind recunoscută pe baza unor criterii de calitate,

care trebuie respectate sau care pot fi depăşite;   are anumite valori morale, în virtutea respectării unor principii etice, ca: fair -play-ul, egalitatea

şanselor etc;   oferă experienţe de viaţă deosebite, care includ riscul, tensiunea, autocontrolul, organizarea şi

eleganţa mişcării. Pe baza acestor caracteristici, se diferenţiază trei moduri fundamentale de conduită motrică

sportivă: 

a). Primul mod de conduită urmăreşte obţinerea, prin mişcare, a unui rezultat demonstrabil,obiectiv, care se prezintă sub forma timpului, a distanţei sau a încărcăturii, prin transformareaaptitudinilor motrice în rezultate măsurabile. 

 b). Al doilea mod de conduită are ca scop mişcarea însăşi şi optimizarea ei calitativă şi gradată, înfuncţie de dificultate. Rezultatele obţinute pot fi evaluate atât obiectiv cât şi subiectiv, cum este cazulgimnasticii artistice, al gimnasticii ritmice, al patinajului artistic, al dansului sportiv etc.

c). Al treilea mod de conduită urmăreşte obţinerea unui avantaj asupra unui adversar direct, decirezultatele se stabilesc prin comparaţie directă. El se întâlneşte în sporturile de luptă şi în jocurile sportiveîn care se face trecerea de la jocurile de mişcare, demonstrative, la sporturile propriu-zise.

În aceste condiţii, exerciţiul fizic a câştigat în complexitate şi s-a transformat în activitate deîntrecere în cadrul competiţiei. Termenul de “competiţie” derivă din cel de “întrecere”, de “luptă” care,după Kluge, ar izvorî din latinescul “campus”, tradus prin “câmp de bătălie”. El este sinonim cu cuvântul“concurs”, care îşi are originea în latinescul “concursus” sau în franţuzescul “concours”, termen folosit îndefinirea unei stări de concurenţă.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  48

Matveev (1982) afirma că sportul, în sens restrâns, este reprezentat de activitatea competiţională,iar Singer (1982) considera competiţia ca fiind “esenţa sportului”. 

Elementul central al competiţiei este compararea performanţelor sportive. La baza activităţiicompetiţionale se află egalitatea şanselor tuturor participanţilor, prin crearea aceloraşi condiţii pentru toţi

concurenţii. Obţinerea performanţei sportive vizează atât procesul cât şi produsul (rezultatul), deci atâtefortul continuu, cât şi ceea ce se obţine în urma acestui efort. 

Performanţa este o noţiune mai largă, relativ abstractă, cu valoare neutră, care desemnează toateacţiunile şi rezultatele acestor acţiuni ce contribuie la supravieţuirea individului sau a colectivităţii. Noţiunea de “performanţă” este, de multe ori, sinonimă cu “reuşita”, în condiţiile în care aceasta nu vineîn contradicţie cu prevederile regulamentare şi cu cele ale moralei (Hackhausen, citat de S. Wolfgang,1991).

Generalizând acest aspect, se poate vorbi de performanţă numai atunci când reuşita se află într -unraport corespunzător cu capacităţile individului. O reuşită obţinută întâmplător, prin manipulare saudatorită unui adversar mai slab, nu poate fi considerată performanţă, componenta etică a acestei noţiunifiind obligatorie în sport.

Aceste aspecte l-au determinat pe M. Epuran (1990) să afirme că, prin definiţie, “sportul estecompetiţie, întrecere cu spaţiul, cu timpul, cu gravitaţia, cu natura, cu alţii şi cu sine”.

Abordarea sportului numai prin prisma competiţiei şi a performanţei reprezintă un punct de vedere îngust, deoarece s portul se practică şi în alte scopuri, cum sunt cele de menţinere a sănătăţii, pentrurelaxare sau de întreţinere a unor relaţii sociale. 

În “sportul pentru toţi” şi în activităţile de timp liber, competiţiile sportive sunt planificate camanifestări de motivare şi de stimulare, care se adresează unui număr mare de participanţi, iar stabilirea

 performanţei, ca rezultat al confruntării sportive cu adversarul, precum şi obţinerea victoriei, devin factorisecundari.

Complexitatea biologică, psihologică, socială, organizatorică şi structurală a sportului, ca fenomenal lumii contemporane, face imposibile tentativele de definire a acestuia dintr-un singur unghi.Dimensiunile amintite implică un sistem de definiţii ale sportului, menit să ofere o imagine amplă asupradomeniului analizat:

  Sportul este o activitate de întrecere constituită dintr -un ansamblu de acţiuni motrice, diferenţiate pe ramuri de sport, prin care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale şi psihice,concretizate în performanţe ca: recordul, depăşirea proprie, depăşirea partenerului.  

Sportul reuneşte toate formele de activitate fizică menite, printr -o participare organizată sau nu,să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale sau săconducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel10.  Sportul este o structură de activităţi motrice codificate şi de regii instituţionalizate, ce corespund practicării diferitelor forme de competiţii sportive, după reguli oficiale, între  doi sau mai mulţicompetitori, sau a unui individ cu sine însuşi. 

10 Charta Europeană a Sporturilor  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  49

  Sportul este o activitate motrică de loisir sau de întrecere, desfăşurată în cadru instituţionalizatsau independent, cu caracter mai mult sau mai puţin spontan şi competitiv.   Sportul se prezintă ca un mediu propice pentru însuşirea atitudinilor, a valorilor şi acomportamentelor social-personale, apreciate în plan cultural.

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Definiţi conceptul de sport. 2.  Analizaţi termenii competiţie şi performanţă. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  50

CAPITOLUL VIIROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI 

ÎN PRACTICAREA EXERCIŢIILOR FIZICE 

7.1. Rolul eredităţii în practicarea exerciţiilor fizice 

În domeniul educaţiei fizice şi sportului, ereditatea şi mediul joacă aceleaşi roluri ca în oriceactivităţi umane, cu unele particularităţi determinate de aspectele fizic şi motric, preponderente în practicarea exerciţiilor fizice. 

Ereditatea reprezintă ansamblul de procese caracteristice (din punct de vedere biologic), privindtransmiterea patrimoniului genetic (genom). Aceste procese care fac obiectul de studiu al geneticii, iarrolul lor în comportamentele umane constituie obiectul geneticii comportamentale sau psihogeneticii.

La speciile cu reproducere sexuală, informaţia genetică este vehiculată de gameţii mascul şi femelă,fiind înscrisă în cromozomi, unde este codată de moleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN). 

În ultimul timp, s-a demonstrat că ereditatea nu este materializată numai în nucleu, ci există şi

extranuclear, citoplasmatic, fiind constituită tot din lanţuri de acizi nucleici: dezoxiribonucleic (ADN) şiribonucleic (ARN), acizi care constituie structura chimică a informaţiei genetice.11 Ereditatea este un proces de transmitere a informaţiei genetice, care se desfăşoară conform unor 

legitaţi ce conduc la edificarea anumitor însuşiri genetice determinate, aflate într -un strâns raport cucondiţiile de mediu. Fiecare trăsătură a organismului este rezultatul interacţiunii dintre ereditate şimediului înconjurător. 

Multe informaţii despre influenţa factorilor ereditari şi a factorilor de mediu asupra dezvoltăriiorganismului au fost obţinute în urma cercetărilor efectuate asupra gemenilor. 12 Astfel, s-a stabilit că

11 Gena reprezintă, morfologic, un fragment de cromozom, iar biochimic, o porţiune din

lanţul ADN ce constituie substratul biochimic cromozomial. Genele sunt cele care realizează

sinteza proteică, extrem de importantă în procesul de adaptare d in antrenamentul sportiv.Există sisteme genetice alcătuite din gene reglatoare (R), gene operatoare (O) şi genestructurale (S), între care există relaţii de tip feed- back, care au dus la apariţia unei legi cedemonstrează că în dezvoltarea organismelor se produc echilibre dinamice între diverse sistemegenetice aflate în interrelaţie. Nefuncţionarea unuia se repercutează asupra funcţionării celorlalte,fenomen care poartă numele de « dismorfie ».

Cu toate acestea, există o mare variabilitate care îşi găseşte explicaţia în capacitateamaterialului genetic de a se modifica sub influenţa mediului şi în însuşi actul fecundaţiei, careaduce zestrea a două lumi, maternă şi paternă. Datorită acestora, putem vorbi de o infinităvariabilitate a organismelor, în cadrul căreia există numeroase individualităţi specifice, şi apoitopologice, ultima fiind rezultatul unei îndelungi evoluţii, culminând cu specia umană. 

Se deosebeşte genotipul materializat în cromozomii gameţilor, care rezumă întrega evoluţie biochimică  a ascendenţilor, şi paratipul care concentrează toate influenţele mediului extern.Genotipul şi paratipul constituie împreună întregul material biochimic al fenotipului. Fenotipul(tipul constituţional) este alcătuit din genotip (moştenirea ereditară) şi paratip (ceea ce sedobândeşte sub influenţa acţiunii mediului exterior). În acest sens, subliniem necesitatea de a nuneglija influenţa mediului, care îşi poate pune pecetea asupra întregii dezvoltări ontogenetice aindividului.

12 Parte a capitolului realizată pe baza sintezelor bibliografice ale dr. M. Ifrim, în lucrarea Antropologie motrică, Editura Stadion., Bucureşti, 1986.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  51

influenţa ereditară se răsfrânge mai puternic asupra înălţimii corpului, în comparaţie cu greutatea. S -aarătat că la gemenii monozigoţi, chiar şi în cazul separării lor pretimpurii, se înregistrează o concordanţăîntre înălţime, circumferinţa capului, lungimea mâinilor şi a feţei.

Sergienko şi Alekseieva, bazându-se pe rezultatele furnizate de un mare număr de cercetări, auclasificat însuşirile ce caracterizează corpul şi motricitatea, stabilind ordinea în care se manifestă gradulde dependenţă faţă de factorii genetici sau de mediu.

Ei au constatat că însuşirile aflate sub puternica influenţă a factorilor ereditari sunt:  însuşirile morfologice –  înălţimea corpului, lungimea extremităţilor inferioare, lungimea trunchiului,

circumferinţa extremităţilor superioare, inferioare şi a cutiei toracice, şi lungimea extremităţilor superioare;

  mobilitatea articulaţiilor;  timpul de reacţie;   rezistenţa specială (anaerobă) şi rezistenţa generală (aerobă);   însuşirile de motricitate şi forţă;   forţa muşchiilor;   viteza mişcării elementare – îndemânarea.

Toate aceste caracteristici au fost stabilite în timpul activităţii de selecţie, în vederea practicării uneidiscipline sportive.

Zaţiorski şi Sergienko au evidenţiat condiţionarea esenţială ereditară, reflectată în timpul latent alreacţiei motrice. Condiţionarea genetică a fost semnalată în cazul reacţiei motrice simple (84,2%) şi alreacţiei motrice complexe (80,8%).

Din cercetările efectuate asupra gemenilor, s-au emis opinii contradictorii cu privire lacondiţionarea genetică a forţei şi a vitezei. Unii autori susţin că forţa şi viteza sunt condiţionate genetic înaceeaşi măsură (Eysenk şi Prell, 1951), alţii afirmă că viteza este determinată genetic mai mult decât forţa(Sklad, 1973; Szwarz, 1976). Cratty susţine existenţa unei corelaţii puternice pentru forţa dinamică şi pentru viteză. Concluziile altor studii susţin că cea mai puternică determinare genetică se manifestă încazul forţei mâinilor, al vitezei de reacţie şi al vitezei în alergările pe distanţe foarte mici. Indicii ereditariai măsurătorilor dinamometrice ale forţei mâinii drepte şi a celei stângi sunt de 61,4 % şi, respectiv, de59,2%, iar indicii forţei spatelui de 64,3%. 

Osato şi Avano afirmă că cele mai mari deosebiri între perechile de gemeni monozigoţi şi biozigoţi

apar în probele de aruncare a mingii şi în cele pentru forţa spatelului şi a umerilor, cele mai mici diferenţefiind înregistrate pentru viteza de alergare.

În privinţa forţei, gradul de ereditate cel mai pronunţat se manifestă în forţa mâinilor şi în forţamuşchilor spatelui, iar cel mai mic, pentru forţa explozivă.

Forţa explozivă măsurată în cazul săriturii cu prăjina este puternic condiţionată genetic, în schimb,forţa explozivă a extremităţilor superioare, măsurate prin distanţa aruncării cu mingea sau cu discul,indică un grad scăzut al eredităţii. Aceste rezultate, obţinute din cercetările efectuate pe gemeni necesitătotuşi confirmarea altor metode. 

Un rezultat interesant al cercetărilor prin metoda gemenilor a fost obţinut analizându-se mişcărilerapide (numite “tapping”) ale extremităţilor inferioare şi superioare. Concluziile au evidenţiat puternicalor determinare genetică. 

Coeficienţi de ereditate ridicaţi s-au fost obţinut şi pentru flexibilitatea şi mişcările articulaţiilor 

umărului; aceştia sunt mai mici la coloana vertebrală şi foarte mici la sistemul articular al şoldurilor. Conform rezultatelor cercetărilor lui Volanski, coordonarea vizual-motrică este puternic

condiţionată genetic, coeficienţi înalţi de corelaţie obţinându-se între 9-12 ani şi la persoanele mature. Din cercetările întreprinse, rezultă că indicele integral al capacităţii respiratorii este condiţionat, în

 primul rând, de factorii genetici. Analiza comparativă a acestui indice la gemenii mono- şi bizigoţi astabilit condiţionarea ereditară în proporţie de 79%, iar condiţionarea factorilor de mediu în  proporţienumai de 21% .

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  52

Alte cercetări au stabilit că influenţa factorilor genetici, într -o mare măsură, se manifestă mai multîn funcţiile sistemului cardiovascular decât în cazul aparatului respirator (intensitatea, capacitatearespiratorie, ventilaţia maximă a plămânilor depind de factorii externi ai mediului înconjurător). 

S-a stabilit, de asemenea, că indicii transformării anaerobe, ca şi nivelul aciduluiadenozintrifosforic şi al acidului lactic, depind de factorii genetici.

Pe parcursul observaţiilor asupra a 32 de perechi de gemeni, s-au stabilit importante condiţionări

ereditare ale indicilor însuşirii motrice, ale capacităţii respiratorii şi ale funcţiilor vegetative (Votkov). Cei mai apropiaţi indici au fost obţinuţi în cazul consumului maxim d e oxigen, 89,4%. De factorii

genetici se leagă, de asemenea, indicii duratei de oprire a respiraţiei (82%) şi gradul de saturaţie cu oxigena sângelui arterial (76,9%).

Din cercetările întreprinse asupra sportivilor gemeni şi din observaţiile (genealogice) asuprafamiliei sportivilor de elită, rezultă că aptitudinile sportive sunt ereditare.

Există date ce indică faptul că, la copii sportivilor celebri, în aproximativ 50% dintre cazuri este posibil să se manifeste talentul sporitv. Din datele lui Gedda, rezultă că peste 70% dintre gemeniimonozigoţi dobândesc rezultate sportive asemănătoare, pe când la gemenii bizigoţi, fenomenul apare în proporţie de 25%. 

Pot fi prezentate multe exemple în care copiii foştilor sportivi au obţinut aceleaşi rezultateremarca bile în sport ca şi părintele lor. Sunt cunoscute şi rezultatele superioare ale fraţilor şi surorilor 

Pentru ca talentul să apară, trebuie să existe nu numai predispoziţii genetice (în cazul sportului,morfofiziopsihice), ci şi condiţiile sociale corespunzătoare.

Se poate pune întrebarea, care însuşire trebuie să fie preferată în cadrul selecţiei pentru diferitediscipline sportive?

În acest sens, trebuie considerate calităţile moştenite într -un grad înalt, care constituie atribute de bază pentru disciplina dată. Trebuie amintit, cu privire la rezultatul sportiv, că însuşirile puterniccondiţionate genetic sunt însuşirile motrice elementare,şi nu cele complexe. 

Analiza matematică a efectelor factorilor de mediu şi a celor ereditari, în procesul dezvoltării, aratăcă, în cazul înălţimii, contribuţia eredităţii se ridică la 81%, iar în cazul greutăţii corpului, la 78%. 

Grebe şi Gedda, între 1954 şi 1963, au susţinut că deosebirile dintre gemenii monozigţi şi bizigoţisunt mai mici pentru activitatea sportivă în întregime, decât pentru o disciplină anumită şi pentrurezultatele obţinute. 

Gradul de condiţionare genetică a predispoziţiilor pentru o anumită disciplină sportivă variază de lao persoană la alta. 

Este ştiut că principalele însuşiri ale organismului comportă cei mai înalţi coeficienţi de corelaţieîntre părinţi şi copii. În testele de viteză, s-a consemnat că cel mai înalt grad de ereditate apare înrezultatele la alergările pe 10 m (Nikitjuk, 1973), pe 20 m şi pe 30 m (Zaţiorski şi Sergienko, 1976). 

Un coeficient înalt de condiţionare genetică, pe linia participării la aceleaşi discipline sportive amai multor generaţii (cercetarea genealogică), există în cazul scrimei, al boxului şi al tirului, iar cel maimic coeficient îl prezintă fotbalul, gimnastica şi atletica uşoară (Szwarz, 1976).

Rezultă că se poate vorbi despre existenţa unei înzestrări motrice determinate genetic, pe fondulcăreia există şansa obţinerii unor rezultate sportive de excepţie. S-a constatat şi existenţa unor corelaţiiereditare între vârstele părinţiilor şi calităţile descendenţilor. Există însă reticenţe faţă de teza privind“homo olimpicus”. Teza face trimiteri, în mod special, la predispoziţiile pentru o disciplină sportivă

concretă. Acest fapt poate fi comparat cu fenomenul capacităţii pentru studiu. 

7.2. Rolul mediului în practicarea exerciţiilor fizice 

Printre însuşirile necesare antrenamentului şi care depind, în mare măsură, şi de factorii de mediu,se pot menţiona: greutatea corpului, frecvenţa mişcărilor şi forţa în regim de viteză. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  53

În orice domeniu, succesul depinde de talentul, de priceperea şi de deprinderile aflate sub influenţamediului înconjurător. Condiţionarea predominantă a factorilor de mediu apare în cazul forţei absolute amuşchilor, a frecvenţei mişcărilor şi a indicilor de agilitate. 

Pe baza acestor constatări, o serie de autori au ajuns la concluzia că, din perspectiva coordonării,acţiunile mai simple pornesc de la premise ereditare mai mult decât mişcările complexe. De asemenea, eiau arătat că informaţia genetică poate fi valorificată atunci când se asociază cu condiţiile de mediu. 

În diferite etape de dezvoltare a organismului, influenţa factorilor externi ai mediului, alături deinformaţia genetică şi de schimbările produse în etapele precedente, au efecte diferite.

Cercetările au demonstrat că, în disciplinele sportive de rezistenţă, au obţinut rezultate superioaresportivii provenind din familii cu mulţi copii (Volkov), în aceste condiţii dezvoltându -se dorinţa deatingere a unui scop, de angajare în muncă, precum şi priceperea de a organizare a timpului liber.

Factorii de mediu, îndeosebi condiţiile de educaţie a copiilor, joacă un rol important în disciplinelesportive în care este esenţială rezistenţa, efortul, deprinderea de a învinge dificultăţile. Se poate spune cădoar un raport strâns cu mediul exterior şi cu influenţele corespunzătoare ereditare asigură atingerealimitei superioare de adaptabilitate genetică. Mijloacele folosite în metodele de antrenament ale tinerilor sportivi trebuie să favorizeze întreţinerea permanentă a aptitudinilor condiţionate ereditar. 

În înţelegerea colaborării dintre factorii genetici şi cei de mediu, o mare importanţă o au aşa-numitele “perioade critice de dezvoltare”. Vorbind despre acestea, se are în vedere o  etapă precis definită

în dezvoltarea individuală (vârsta copilului, a tânărului etc.), precum şi perioada caracterizată prin cea maimare apetenţă pentru acţiunea factorilor din mediul înconjurător, factori prielnici sau neprielnici acţiunii.Aceasta este perioada în care consensul dintre factorii genetici şi factorii de mediu este plenar. Cunoscând perioadele critice şi perioada optimă de influenţă, pot fi dezvoltate principalele însuşiri ale organismuluişi se poate stabili un program individual de dezvoltare.

Existenţa unei perioade foarte “rentabile” în dezvoltarea însuşirilor motrice este confirmată dedinamica dezvoltării inegale a acestor însuşiri şi de efectele instruirii şi ale antrenamentului în diverseperioade.

S-a stabilit că, pentru formarea îndemânării, vârsta cea mai potrivită este între 6 şi 14 ani, cele maimari progrese în evoluţia îndemânării înregistrându-se de la 8-9 ani şi de la 10-12 ani. Conform datelor luiBukriejevej (1995), cea mai mare creştere anuală în tempoul maxim al mişcări lor are loc la 7-9 ani şi 10-11 ani, iar mai târziu de la 11-13 ani. Korobkov (1958, 1962) a furnizat informaţii că o mare creştere a

timpului latent al reacţiei de mişcare se observă de la vârsta de 6-7 ani până la 9-11 ani.Analiza pe vârste, în dezvoltarea dinamicii forţei muşchilor, confirmă cele spuse. Potrivit datelor 

lui A.W. Korobkov, la 16-17 ani se dezvoltă, în condiţii optime, forţa musculară maximală, în strânsălegătură cu masa musculară. 

Succesul instruirii depinde, în mare măsură, de capacitatea sistemului nervos central. Fenomenulaccelerării dezvoltării la generaţia aflată în plină ascensiune comportă unele corecturi în ceea ce priveştelimita perioadelor critice. De aceea, pentru a se asigura o valorificare cât mai eficientă a acestor peri oade,este necesar să se ţină cont de schimbările factorilor de mediu, care pot induce transformărimorfofuncţionale importante în dezvoltarea organismului. Caracterul neuniform al maturizării structurilor morfologice în principalul sistem de funcţii ale organismului se leagă de transformările survenite încolaborarea dintre organism şi complexul factorilor naturali şi sociali. 

Scara influenţei fiecărui factor de mediu este definită nu numai de parametrii caracteristici de

cantitate şi calitate, dar şi de specificul respectivei perioade de dezvoltare, în cadrul căreia se desfăşoarăacest fenomen.

Rolul mediului natural şi social în dezvoltarea persoanei este extrem de important. Acesta creeazăambianţa în care se dezvoltă individul, cu trăsăturile lui genetice. Un mediu exterior neprielnic poate ţineascunse posibilităţi ereditare nebănuite şi poate conduce la apariţia unei forme sensibile şi nedezvoltate.În schimb, mediul prielnic deschide căile posibilităţilor potenţiale ale unei constituţii ereditare, car e se potdezvolta până la cel mai înalt nivel.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  54

Există totuşi o limită superioară şi una inferioară în posibilităţile ereditare ale persoanei şi, ceea ceeste foarte important, este că nici un exerciţiu, nici o condiţie prielnică sau neprielnică în dezvoltareaumană nu schimbă fundamentul ereditar al organismului asupra căruia acţionează. 

Putem aminti că, în zonele lagunare, numeroşi tineri sunt practicanţi ai sporturilor nautice (canotaj,caiac-canoe, iahting etc.), în timp ce populaţia din zonele montane preferă sporturile pe zăpadă,ascensiunile etc. Mediul natural, prin cerinţele sale faţă de organism, valorifică tocmai acele trăsături

necesare supravieţuirii şi performanţei într -o anume direcţie. Alături de familie, colegi, prieteni, mass-media şi comunităţi, educaţia fizică şi sportul contribuie şi

ele la procesul de socializare a individului. Socializarea este o formă de adaptare la regulile colectivităţii.Ea reprezintă un fenomen complex, determinat de varietatea culturală, de politica economică din diferiteţări şi de grupurile sociale.

Fenomenul socializării trebuie abordat din două unghiuri, şi anume: efectele socializatoare aleeducaţiei fizice şi sportului, pe de o parte, şi socializarea în cadrul educaţiei fizice şi sportului, pe de altăparte. Numeroase studii scot în evidenţă influenţele pozitive ale exerciţiilor fizice asupra personalităţii şi asănătăţii celor care le practică organizat.

Ambianţa în care se realizează exerciţiile fizice are un rol modelator, mai ales din punct de vederemoral. Aprecierea valorilor morale şi conduita prosocială, în general, sunt achiziţii realizate în cadrulsportului. Mediul creat de educaţie fizică şi sport este cel care scoate la iveală aptitudinile subiecţilor 

 pentru o ramură de sport sau alta. Însă dacă subiecţii nu au şansa de a ajunge într -un mediu favorabil,atunci aptitudinile lor rămân nevalorificate.

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Ce este ereditatea?2.  Care sunt însuşirile aflate sub puternica influenţă a factorilor ereditari? 3.  Care este rolul ereditîţii  în practicarea exerciţiilor fizice? 4.  Care este rolul mediului în practicarea exerciţiilor fizice? 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  55

CAPITOLUL VIIIAPTITUDINILE, TALENTUL ŞI VOCAŢIA 

8.1. Conceptul de aptitudine. Factori determinanţi în apariţia şi dezvoltarea aptitudinilor 

Termenul de “aptitudine” derivă din latinescul “aptus” (apt de). În literatura străină, el corespundetermenilor de: ability, capacity (engleză), aptitude (franceză), anlage, eingnung, verlanlagung (germană).Pentru o mai bună înţelegere a acestui concept, prezentăm în continuare câteva definiţii:

  Aptitudinea este o dimensiune după care se diferenţiază indivizii a căror conduită este studiată.Diferenţele individuale direct observabile într-o probă sunt, în general, atribuite unorcaracteristici subiacente, care nu se observă direct. Aptitudinile reprezintă o clasă de asemeneacaracteristici (Le Grand Larousse de la Psychology, 1991).

  Aptitudinea este o însuşire sau sistem de însuşiri ale subiectului, mijlocind reuşita într-oactivitate, posibilitatea de a acţiona şi de a  obţine performanţe. Aptitudinile sunt sisteme

operaţionale stabilizate, superior dezvoltate şi de mare eficienţă (Paul Popescu-Neveanu, 1978).  Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice şi psihice organizate în mod original, pentru

efectuarea cu rezultate înalte a activităţii (M. Epuran 1972). Majoritatea cercetărilor relevă că aptitudinile sunt alcătuite dintr -o multitudine de procese şi de

calităţi psiho-fizice legate între ele prin relaţii complexe, având în general un caracter de determinarereciprocă. În componenţa aptitudinilor se poate distinge, în primul rând, o totalitate mai mult sau mai puţin închegată de operaţii sau de procedee cu ajutorul cărora omul realizează o anumită activitate:ştiinţifică, tehnică, artistică, motrică. 

Structura aptitudinii.

Cunoaşterea structurii aptitudinilor s-a realizat prin calculul corelaţiilor dintre rezultatele obţinute desubiecţi la testele de aptitudini. Unele elemente de structură sunt variabile, altele sunt stabile, gradul destabilitate depinzând de o serie de factori, ca: stabilitatea sarcinilor pe care individul trebuie să le execute, potenţialităţile ereditare pe baza cărora se formează aptitudinile, măsura în care se constituie structurile, pe baza unui model creat în filogeneză, motivaţia individului pentru activitatea respectivă. 

Structura aptitudinilor se modelează după sarcină dar, odată modelată, ea se poate fixa, mai mult sau mai puţin. La vârste mai mari, apar aptitudini specializate, modelate după anumite preocupări dar, în acelaşitimp, se limitează posibilitatea de a constitui alte structuri cu totul diferite. Altfel spus, cu cât omulexersează timp mai îndelungat o singură activitate, cu atât mai greu îi va fi, ulterior, să modelezeaptitudini necesare pentru o altă preocupare. 

O pregătire multilaterală, o activitate echilibrată, cu preocupări în mai multe direcţii, poate ducela existenţa mai multor structuri variate care intră în funcţiune succesiv, şi astfel se poate contribui lacreşterea eficienţei factorilor primari (sau generali), prin asigurarea unor posibilităţi sporite derestructurare a configuraţiei lor. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  56

8.2. Talentul

Talentul este ansamblul dispoziţiilor funcţionale şi al sistemelor operaţionale dobândite,care mijlocesc performanţe şi realizări originale în activitate. 

Ş. Zisulescu (1971) consideră că talentul este o continuare a aptitudinii, o treaptăsuperioară de dezvoltare a acesteia, fiind caracterizat nu numai prin efectuarea cu succes a uneiactivităţi, ci şi prin capacitatea de a crea opere originale. 

După Rothing (1983), prin talent sportiv se înţelege predispoziţia superioară a mediei de aputea realiza mari performanţe în domeniul sportiv.

Talentul motric se manifestă prin faptul că mişcările sunt învăţate mai uşor, mai repede şi maisigur; el presupune un repertoriu foarte vast de acţiuni motrice. Un talent specific pentru o anumitădisciplină se caracterizează prin faptul că el comportă predispoziţii fizice şi psihice de a realiza performanţe extraordinare într -un anumit tip de sport (Hahn, 1982, 1986).

Talentul, în domeniul educaţiei fizice şi sportului, nu este numai efectul dezvoltării maxime auneia dintre aptitudini, ci mai ales efectul interacţiunii, interpenetraţiei, intermodelării unor aptitudinideterogene, satisfăcător sau superior dezvoltate. 

Între aptitudine şi talent nu există o demarcaţie netă. La baza talentului stă aptitudineacare, prin perfecţionare continuă, devine talent.  Dar nu toate aptitudinile devin talente, ci doaracelea cultivate până la un nivel care le fac capabile de creaţii originale într-un domeniu în care estevizată obţinerea unor performanţe înalte. O realizare de talent este rezultatul unor eforturi depuse deindivizi cu aptitudini.

Descoperirea unui talent descrie procesul de selecţie organizată de diferite instituţii, la dif eriteperioade de timp, cu ajutorul unor mijloace destul de bine stabilite.

Dacă un individ se remarcă prin uşurinţa cu care execută deprinderile şi priceperile motricespecifice unei ramuri de sport, atunci acesta are aptitudine (aptitudini) pentru acel sport. Însă, dacăaptitudinea este cultivată şi devine capabilă de obţinerea unor performanţe asupra cărora planeazăcreativitatea, originalitatea (şi stilul personal), atunci ne aflăm în faţa unui talent. 

Talentul are următoarele însuşiri: creativitate, originalitate, ingeniozitate şi flexibilitate (agândirii).

Caracteristicile unui individ talentat sunt:

  o inteligenţă deosebită, care îi permite să desprindă esenţialul din obiecte, evenimente şi întâmplări, precum şi o capacitate combinatorie remarcabilă;

  o impresionabilitate puternică, întreaga lui fiinţă vibrând intens la toate evenimentelelegate de activitatea desfăşurată; 

  exigenţă faţă de sine, el dispunând de un spirit autocritic acut, care îl face să fienemulţumit de obicei sau în permanenţă de ceea ce face, dearece năzuinţa lui este spreperfecţiune; 

  o putere de muncă uneori incredibilă, rezultând din pasiunea pentru activitateapracticată; pentru el, timpul este de obicei insuficient, el neştiind adeseori ce înseamnăodihna;

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  57

  dezvoltarea multilaterală a personalităţii, manifestată prin bogăţia şi varietateacunoştinţelor sale; în sport, această trăsătură se exprimă prin capacitatea unui sportiv,talentat pentru un anumit sport, de a fi capabil (depunând un volum de muncă similar)să obţină performanţe de acelaşi nivel sau chiar superioare în oricare ramură de sport.În acest sens, exemplele sunt multiple, dar ne rezumăm la câteva: Ion Ţiriac, înainte de afi jucător de tenis, a fost şi un bun jucător de hochei; Ilie Năstase, cel mai talentat jucător 

de tenis, a fost şi un excelent fotbalist; Michael Jordan, după ce a fost un mare jucător debaschet, a devenit un foarte bun jucător de golf; Mihai Leu, campion mondial la box, adevenit apoi pilot de raliu.

Talentul se poate manifesta mai devreme sau mai târziu, acest lucru depinzând de influenţaeducativă exercitată asupra individului, de momentul şi de modul în care a fost exercitată. 

Valorificarea talentelor constă în măsuri specializate puse la punct pentru dezvoltarea capacităţilor şi a deprinderilor sportive specifice, mai ales la tinerii sportivi talentaţi (Rothing, 1983). 

8.3. Relaţia aptitudine – atitudine –  vocaţie 

“Vocaţia nu se rezumă numai la aptitudini. Vocaţia nu e legată atât de o aptitudine, cât e legată deîntreaga constituţie fizică şi morală a omului. Nu aptitudinile îl diferenţiază pe omul de vocaţie, cistructura caracterului” (C. Rădulescu-Motru, 1935).

După B. Ananiev, în procesul activităţii se constituie unitar, se dezvoltă şi se manifestăcapacităţile fizice, intelectuale şi morale ale fiinţei umane, şi se edifică personalitatea în varietatea şiunitatea însuşirilor sale, ceea ce demonstrează că atitudinile şi aptitudinile nu pot fi considerate decât caînsuşiri consubstanţiale şi congruente. Simpla prezenţă a aptitudinilor  nu este suficientă pentru reuşita profesională şi socială a persoanei. Maimult, uneori aptitudinile deficitare pot fi compensate printr-un grad mai mare de dezvoltare a altor însuşirisau printr-un interes susţinut, printr -o înclinaţie puternică pentru activitea respectivă, prin perseverenţă,conştiinciozitate şi alte însuşiri ale persoanei, care depind în mare măsură de componentele atitudinale.

Între atitudini şi aptitudini există o relaţie de determinare. Aptitudinile pentru o anumită activitate potprovoca atitudini favorabile în acelaşi domeniu sau în domenii înrudite, pot direcţiona evoluţia întregiiconduite a persoanei pentru realizarea unor aspiraţii majore, a unui ideal de viaţă constituit pe bazaacestor aptitudini. Atitudinile influenţează şi ele aptitudinile, canalizând energia persoanei spre o direcţiefundamentală, impulsionând dezvoltarea aptitudinilor sau inhibând-o, în funcţie de manifestarea acestora, în consensul atitudinilor fundamentale sau împotriva lor.

Structural, aptitudinile se înrudesc cu atitudinile deoarece, ca şi acestea, exprimă tendinţa de a selecta, dinmultitudinea de obiecte şi de situaţii din realitatea înconjurătoare, o anumită categorie. Atitudinile, ca şiaptitudinile, asigură efectuarea cu randament sporit al activităţilor preferate (P. Pufan, 1978). 

În practicarea exerciţiilor fizice, în educaţia fizică şi mai ales în activitatea sportivă, este deosebit deimportantă realizarea unei relaţii corespunzătoare între aptitudini şi atitudini, deoarece fără realizareaacestui deziderat obţinerea performanţelor de înalt nivel nu ar fi posibilă. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  58

Calea dezvoltării în interacţiune a tuturor componentelor atitudinale şi aptitudinale şi, implicit, a realizăriiunui înalt coeficient de corelaţie între cele două formaţiuni, are ca punct de plecare necesităţile factoruluisocial, ceea ce conduce la un comportament probabilistic creativ al individului.

8.4. Aptitudini motrice – aptitudini psihomotrice

În general, abordarea aptitudinilor psihomotrice s-a făcut în legătură cu aptitudinile numite fizicesau motrice. Uneori nu există nici o delimitare precisă între aptitudinile psihomotrice şi cele motrice, uniiautori considerând că aptitudinea motrică este, de fapt, o aptitudine psihomotrică. 

R. Singer consideră necesară operarea unor distincţii între aptitudinile psihomotrice şi celemotrice. El afirmă că aptitudinile psihomotrice se deosebesc de cele motrice prin faptul că sunt mairafinate şi că includ un grad superior de manifestare a funcţiei perceptive şi intelectuale. 

Specificul aptitudinilor psihomotrice rezultă din implicarea lor în praxie, antrenând componenteexecutiv motorii. În structura aptitudinilor psihomotrice sunt cointegrate atât elemente ce ţin de reglajul

 psihic superior, cât şi de latura instrumental-executorie, neuro-osteo-musculară (V. Horghidan, 1980). Chiar dacă nu toate aptitudinile motrice pot fi considerate psihomotrice, unele cercetări experimentaledemonstrează că ele sunt profund influenţate de acestea din urmă. Studiile efectuate de V. Horghidan şiM. Iota dovedesc că nu există întotdeauna un raport direct proporţional între forţa musculară şirandamentul obţinut la probele care solicită forţa, mai ales în cazul special al probelor de forţă în regim derezistenţă, unde dozarea eforturilor este esenţială  pentru obţinerea performanţei. Subiecţii cu o puternicăcapacitate de reglaj voluntar dau rezultate mai bune decât colegii lor, superiori din punct de vedere alforţei musculare, dar inferiori în privinţa capacităţii de reglare. Autoarele consideră că viteza şiîndemânarea trebuie înţelese ca aptitudini psihomotrice. În sprijinul ideii, se afirmă că, în afara uneischeme corporale şi a imaginii acţiunii, mişcările nu pot fi niciodată considerate ca reflectând îndemânarea.

După M. Epuran (1969), aptitudinile psihomotrice pot fi grupate în aptitudini speciale (sensibilitatekinestezică, echilibru, coordonare etc.) şi aptitudini generale.

Printre aptitudinile psihomotrice generale, autorul citează: 

• capacitatea formării deprinderilor –  manifestată în uşurinţa înţelegerii şi a însuşirii sarciniimotrice propuse, în indicele de mare progres, în neinfluenţare la schimbarea condiţiilor de lucru); 

• capacitatea de mobilizare a resurselor energetice –  capacitatea refacerii psihoenergetice după uninsucces sau un accident şi capacitatea refacerii fiziologice după un efort intens). 

În acest cadru, vom face câteva referiri la inteligenţa motrică, aceasta având o semnificaţie deosebită înaprecierea capacităţii psihomotrice a unei persoane. Aprecierea acestui fenomen trebuie făcută în legăturăcu capacitatea de adaptare a mişcărilor, de alegere şi de adecvare a lor la sarcina pe care subiectul o are deîndeplinit. După H. Walon, gestul practic este un gest inventiv, care relevă inteligenţa practică. 

P. Parlebas (1976) foloseşte termenul de inteligenţă motrică, pe care o consideră ca fiind rezultatulinterdependenţei profunde între motricitate şi raţionament: ea este o mişcare mişcare între concret

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  59

şi abstract. De aceea, inteligenţa psihomotrică nu poate fi considerată nici ca o etapă de trecere, nici ca oetapă realizată, ea fiind incompletă şi într -o permanentă devenire. 

E. Fleishman (1964, 1978) consideră că în componenţa aptitudinii psihomotrice intră o multitudinede factori:

  precizia controlului, prezentă în mişcările care cer o adecvare musculară fină şi în care suntcuprinse grupe musculare mari;

  coordonarea multiplă, manifestată în capacitatea de a coordona mai multe segmente simultan;este prezentă, în special, în sarcinile care cer coordonarea mâinilor sau a picioarelor;

  orientarea răspunsurilor sau aptitudinea spaţial-motorie, necesară mai ales în reacţiile derăspuns bazate pe discriminări vizuale: alegerea şi orientarea pattern-urilor de mişcări pe bazaunei discriminări direcţionale rapide; 

  timpul de reacţie, care traduce particularităţile individuale ale vitezei cu care individulrăspunde la stimulii prezentaţi; 

  viteza mişcărilor braţului, privită în special ca viteză de deplasare (şi care nu trebuieidentificată cu viteza de reacţie); 

  urmărirea controlată sau anticipativă, evidenţiată în sarcinile care cer o adaptare motricăcontinuă şi anticipativă, în funcţie de schimbările de viteză şi direcţie ale unui obiect în mişcare; 

  coordonarea ochi-mână, observabilă în probele care cer precizia mişcării mâinii în funcţie deinformaţiile vizuale; mişcarea trebuie să se desfăşoare precis şi rapid; 

  precizia mână-braţ, observabilă în acele acţiuni care cer numai precizie, fără viteză şi forţă;   dexteritatea manuală, care presupune mişcări bine direcţionate ale braţului şi ale mâinii în

manipularea obiectelor mari, în condiţii de viteză;   dexteritatea degetelor care, spre deosebire de precedenta, se referă la manipularea obiectelor

mici;  viteza mişcării degetelor, caracteristică probelor tapping;   aptitudinile psihomotrice.Aptitudinea fizică are o arie întinsă de cuprindere, indicând, în sens larg, capacitatea de a efectua oactivitate fizică în mod armonios, cu o cheltuială eficientă de energie. Ea este determinată progresiv,printr-o serie de factori (schema 5).

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  60

Schema 5. Aptitudinea fizică (după o sinteză de V. Horghidan, 1980) 

DEXTERITATE

APTITUDINE FIZICĂ 

PERF.MOTRICĂ 

ABILITATE

MOTRICĂ 

APTITUDINE MOTRICĂ 

EFICIENŢĂMOTRICĂ 

COMPETENŢĂFIZICĂ 

 ÎNVĂŢARE MOTRICĂ  ABILITATE MOTRICĂ

DE PRECIZIE

APTITUDINE

SPECIFICĂ 

EDUCATIBILITATE

MOTRICĂ  ABILITATE MOTRICĂ

GENERALĂ 

CAPACITATE MOTRICĂ 

 ÎNDEMÂNARE FINĂ 

A. INTELIGENŢĂ

MOTRICĂ 

 ÎNDEMÂNARE GLOBALĂ 

 ÎNDEMÂNARE MOTORIE COMPORTAMENT MOTOR 

B.ABILITATE

MOTRICĂ 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  61

Termenul de inteligenţă motrică implică educaţie motrică, deci posibilitatea de învăţare a mişcării,pornind de la capacitatea motrică a fiecărui individ.

Cu toate că şi pentru aptitudinile motrice s-au făcut încercări de stabilire a structurii factoriale, rezultateleobţinute până în prezent nu sunt în măsură să confirme existenţa unui factor general psihomotric,corelaţiile obţinute între diferitele probe psihomotrice, deşi pozitive, au valori destul de mici.

J. Weineck (1992) analizează aptitudinile şi interrelaţia lor (schema 6.). El constată că niciodată nu existăvreo calitate condiţională pură, dar că individul produce “forme mixte”, care se sprijină pe baze anatomo-fiziologice progresive. Aceste baze sunt reprezentate prin cele trei criterii de forţă, viteză şi anduranţă. 

REZISTENŢĂ 

REZISTENŢĂ FORŢĂ  REZISTENŢĂ DETENTĂ  REZISTENŢĂ VITEZĂ 

FORŢĂ  DETENTĂ  VITEZĂ 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  62

Schema 6. Schema aptitudinilor fizice, în funcţie de relaţiile celor trei calităţi (J. Weineck, 1992). 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  63

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Ce sunt aptitudinile?2.  Ce sunt aptitudinile psihomotrice?3.  Ce sunt aptitudinile motrice?4.  Care este structura unei aptitudini?

5.  Ce este talentul?6.  Care sunt caracteristicile talentului?7.  Care sunt însuşirile omului talentat? 8.  Prezentaţi relaţia aptitudine – atitudine –  vocaţie. 9.  Analizaţi aptitudinile psihomotrice? 10. Analizaţi aptitudinile motrice? 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  64

CAPITOLUL IXCOMPONENTELE PROCESULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 

Prin componentele specifice procesului formativ de educaţie fizică şi sport se abordează deopotrivă, laturainstructivă şi cea educativă, a demersului didactic. 

Componentele sunt reprezentate de totalitatea elementelor vizate în procesul didactic, în acord cuidealul, scopul, obiectivele şi finalităţile educaţiei fizice, şi care într-o sinteză a principalelorpunctelor de vedere ale domeniului, pot fi prezentate astfel13:

●  cunoştinţe teoretice de specialitate; ●  indici morfologici şi funcţionali ai organismului; ●  calităţi motrice; ●  deprinderi şi priceperi motrice; ●  obişnuinţe; ●  atitudini;●  elemente aparţinând altor laturi ale educaţiei. 

9.1. Cunoştinţele teoretice de specialitate 

Cunoştinţele teoretice de specialitate intervin în creşterea nivelului de conştientizare a practicăriiexerciţiilor fizice şi în furnizarea elementelor necesare desfăşurării procesului specific, în cadru organizat,sau în timpul liber al practicanţilor. 

Aceste cunoştinţe sunt transmise sub forma unor noţiuni, reguli sau principii, specifice domeniului, şi care

favorizează o activitate eficientă. Experienţa teoretică şi didactică a domeniului evidenţiază următoarele categorii de cunoştinţe teoretice: 

●  argumente privind importanţa practicării exerciţiului fizic (sub orice formă), în acord cuefectele obţinute; ●  denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare şi articulaţiilor importante;●  elemente privind poziţiile, planurile şi posibilităţile de mişcare, ale diferitelor segmentecorporale;●  elemente minimale privind efortul de natură psiho-fizică (parametri, dozare, etc.) şi ecoul săula nivel funcţional (frecvenţă respiratorie şi frecvenţă cardiacă); ●  reguli privind conceperea, organizarea şi desfăşurarea, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, a proceselor de practicare a exerciţiului fizic; ●  denumiri specifice pentru elemente, procedee şi acţiuni tehnico-tactice, specifice anumitordiscipline sportive;●  reguli privind mecanismele de executare şi exersare a acţiunilor motrice specifice activităţiidesfăşurate; ●  regulamente de practicare a disciplinelor sportive;

13 Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  65

●  reguli privind igiena practicării exerciţiului fizic; ●  competiţii, recorduri, performanţe şi personalităţi din domeniul educaţiei fizice şi sportului; ●  elemente de istoria şi filosofia educaţiei fizice şi sportului ( olimpism, mişcare olimpică, fair -play, etc).

În funcţie de nivelul elevilor, bagajul cunoştinţelor de specialitate poate fi continu îmbogăţit cu noielemente, care să ofere o imagine cât mai profundă a domeniului şi totodată, să contribuie la creştereanivelului cultural al individului, fapt repercutat pozitiv în atitudinea şi conduita individului. 

9.2. Indicii morfologici şi funcţionali ai organismului 

Armonia acestor categorii de indici constituie pentru activitatea de educaţie fizică şi sport, unobiectiv de maximă importanţă, la nivelul oricărui subsistem.

Abordarea acestei componente presupune din partea profesorului, o bună cunoaştere a particularităţilor anatomo-funcţionale şi caracteristicilor procesului de creştere şi dezvoltare, pentru fiecare vârstă.

Numai în acest fel, se pot asigura, printr-o metodologie adecvată, efectele benefice ale practicăriiexerciţiilor fizice, la nivelul celor două categorii de indici: 

●  indici somatici reprezentaţi de,    înălţime   greutate  dimensiunea segmentelor corporale  perimetre, diametre, anvergura braţelor, etc. 

●  indici funcţionali reprezentaţi de,   frecvenţă cardiacă 

  frecvenţă respiratorie   capacitate respiratorie, etc.

Prin efectele înregistrate la nivelul indicilor morfo-funcţionali ai organismului, educaţia fizică şi sportulcontribuie esenţial la creşterea calităţii vieţii. 

9.3. Calităţile motrice 

Dezvoltarea calităţilor motrice, sau a aptitudinilor motrice, cum le denumesc tot mai mulţi autori, se

constituie într-un obiectiv princi pal al educaţiei fizice şi sportului. Calităţile motrice pot fi definite drept caracteristici înăscute ale motricităţii individului, al cărornivel se dezvoltă pe parcursul vieţii după o dinamică dependentă de mai mulţi factori: 

●  fondul genetic al individului;●  caracteristicile procesului de creştere şi dezvoltare biologică, la diferite categorii devârstă, care asigură o disponibilitate inegală de-a lungul vieţii pentru dezvoltarea calităţilormotrice;

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  66

●  cadrul geografic şi social în care se dezvoltă individul (familie, locaţie, gen de activitatedesfăşurat, tip de şcolarizare, etc); ●  implicarea într-un proces formativ organizat şi specializat, de tip educaţie fizică sauactivitate sportivă. 

Urmare a nivelului de manifestare a calităţilor motrice, individul prezintă performanţe diferite înexecutarea actelor şi acţiunilor motrice, cu indici de viteză, forţă, rezistenţă, coordonare şi supleţe. 

Activitatea de educaţie fizică şi sport vine să valorifice disponibilităţile generate de procesele naturale decreştere şi dezvoltare, în direcţia dezvoltării calităţilor motrice, acţionând organizat şi ştiinţific, după ometodologie proprie şi eficientă. 

Literatura de specialitate prezintă o tipologie diversă a calităţilor motrice, din care o vom prezenta doar pecea deja bine cunoscută: 

  calităţi motrice de bază, viteza, rezistenţa, forţa, capacităţile coordinative, supleţea;   calităţi motrice specifice anumitor ramuri sportive, reprezentate prin combinaţii alecalităţilor motrice de bază. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  67

9.4. Deprinderile motrice

Deprinderile motrice se prezintă drept componente voluntare ale motricităţii individului care se formeazăîn ontogeneză, ca rezultat al solicitărilor vieţii cotidiene şi ocupaţionale, sau urmare a instruirii într -un

proces specializat.

Odată formate, acestea se perfecţionează neuniform, în funcţie de tipul şi nivelul solicitărilor,prezentând14 grade diferite de precizie, cursivitate, coordonare, viteză, uşurinţă, plasticitate,automatizare, consum energetic.

Mecanismul de formare a deprinderilor motrice are la bază formarea reflexelor condiţionate prinintermediul repetării multiple, ceea ce conduce, în cele mai multe situaţii, la formareastereotipurilor dinamice şi o eficientizare a proceselor energetice. 

Caracteristicile deprinderilor motrice15:

●  sunt componente ale conduitei voluntare umane ce se formează în mod conştient; ●  sunt rezultatul calitativ al exersării mişcărilor; ●  sunt structuri de mişcări coordonate care constau în integrarea sistemică a mişcărilor însuşite

anterior;●  valorifică, prin capacitatea de diferenţiere fină, informaţiile senzorial-perceptive, rezultând o

dirijare a acţiunilor; ●   prezintă o aferentaţie inversă, rapidă şi eficientă; ●  dovedesc o relativă stabilitate în condiţii constante, şi plasticitate în condiţii variabile; ●  sunt condiţionate de aptitudinile motrice, motivaţie, nivelul instruirii, etc. 

Acestor caracteristici le pot fi adăugate cele ale mişcărilor care compun deprinderile

16

:●  unele elemente, sau chiar întreaga deprindere, se pot automatiza complet, asigurând o

eficienţă deosebită a mişcărilor şi un control redus al scoarţei cerebrale, ceea ce permite reorientareaatenţiei către alţi factori implicaţi în acţiune; 

●  elementele componente ale deprinderilor sunt legate logic, precis, într-un sistem unic şiireversibil, din punct de vedere al posibilităţii de a exista execuţii identice sau de a fi modificatăsuccesiunea mişcărilor; 

●  chiar dacă deprinderile pot fi automatizate complet (la nivelul mecanismului de realizare),există situaţii în care ele se manifestă original, adaptându-se la modificările condiţiilor de execuţie. 

Tipologia deprinderilor motrice.În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre cele mai uzitate criterii de calsificare a deprinderilor motrice, cu largă aplicaţie în educaţie fizică şi sport. 

●   în funcţie de componentele senzoriale implicate în activitate17:

14 M. Epuran, 199415 M. Epuran, 199416 Gh. Mitra, Al. Mogoş, 1980 17 M. Epuran, 1994

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  68

  perceptiv-motrice (cognitiv-motrice), constau în adaptarea comportamentuluimotric la situaţiile schimbătoare (scrimă, lupte, jocuri sportive, etc);   motrice (propriu-zise), sunt sinteze chinestezice care se reglează pe baza aferentaţieiproprioceptive (atletism, patinaj, gimnastică, etc.). 

●   în funcţie de gradul de automatizare  

elementare, complet automatizate, dezvoltând stereotipii (mers, alergare, săritură);   complexe, parţial automatizate, unele elemente (cele care se desfăşoară pe baza unuicontrol exteroceptiv), perfecţionîndu-se în sensul detectării şi diferenţierii precise şiprompte a semnalelor din mediul de desfăşurare a acţiunilor (jocuri sportive, sporturide luptă, etc.). 

●   în funcţie de finalităţile urmărite18:  de bază, reprezentate de mers, alergare, săritură;   utilitar-aplicative, reprezentate de aruncare-prindere, târâre, căţărare, escaladare,transport de greutăţi, tracţiune-împingere);  specifice disciplinelor sportive, reprezentate de elementele şi procedeele tehnice.

Etapele formării deprinderilor motrice (învăţarea motrică). 

Formarea deprinderilor motrice poate fi prezentată din perspectiva celor trei domenii care suntimplicate în procesul specific: psihologia, fiziologia şi metodica. 

Psihologia distinge următoarele etape în formarea deprinderilor motrice19:

  etapa însuşirii preliminare a bazelor exerciţiului;   etapa însuşirii precizate a execuţiei;   etapa consolidării şi perfecţionării deprinderii. 

Fiziologia formulează, în general, trei etape ale procesului de formare a deprinderilor motrice20:

 forma globală;   forma elaborată; 

  automatismul.Teoria activităţilor motrice21 descrie patru etape ale formării deprinderilor motrice, şi anume: 

  etapa informării şi formării imaginii mentale, sau a configuraţiei spaţiale a mişcării(cognitivă);   etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate;   etapa consolidării mişcării, a coordonării fine;   etapa perfecţionării şi supraînvăţării. 

Metodica educaţiei fizice  priveşte procesul specific de formare a deprinderilor motrice, din punct devedere al metodologiei de instruire care se impune a fi folosită în fiecare etapă, pentru a putea fi realizateobiectivele propuse.

Prezentăm în tabelul nr. 4, obiectivele şi caracteristicile exersării, pentru fiecare din etapele pr opuse22.

18 Gh. Cârstea, 200019 P.A. Rudik citat de M.Epuran, 199420 I. Weineck citat de Cornelia Bota şi Bogdana Prodescu, 1997 21 A.Dragnea, Aura Bota, 1999

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  69

În procesul de formare a deprinderilor motrice pot fi întâlnite două fenomene, transferul şiinterferenţa, cu implicaţii asupra calităţii însuşirii informaţiei. 

Transferul defineşte influenţa pozitivă exercitată de o deprindere anterior formată, asupraprocesului de formare a unei deprinderi noi.

De exemplu, stăpânirea la nivel corespunzător a tehnicii de realizare a driblingului, se repercutează pozitiv asupra însuşirii aruncării la coş din dribling, prin scurtarea timpului de învăţare, dar mai ales prinfaptul că atenţia elevului poate fi concentrată în special pe momentul aruncării. 

Interferenţa desemnează influenţa negativă exercitată de o deprindere deja însuşită, asupraprocesului de formare a unei deprinderi noi. Ca exemplu, planificarea în acelaşi timp a săriturii înlungime cu elan şi a săriturii în înălţime, poate îngreuia procesul de învăţare, având în vedere aspectelediferenţiate în ceea ce priveşte tehnica de realizare a fazelor de elan, bătaie-desprindere, zbor şi aterizare. 

Etapa Obiective Caracteristicile exersării 1. Etapa iniţierii în bazele tehnicede execuţie adeprinderilormotrice

- formarea uneireprezentări clare asupradeprinderii

- formarea ritmului generalde execuţie cursivă adeprinderii

- preîntîmpinarea saucorectarea greşelilor tipice

de execuţie 

- abordarea analitică adeprinderii

- folosirea preponderent aexplicaţiei, demonstraţiei 

- predomină volumulefortului

2. Etapaconsolidării deprinderilormotrice

- formarea tehnicii deexecuţie, în concordanţă cucaracteristicile spaţiale,temporale şi dinamiceoptime

- întărirea legăturilortemporale

- corectarea greşelilor

individuale

- exersare în condiţii relativconstante, standardizate

- se creează premisele uneiexersări în condiţiivariabile

- creşte intensitateaefortului, autocontrolulexecuţiei 

3. Etapaperfecţionăriideprinderilor

- creşterea număruluivariantelor de execuţie afiecărei deprinderi 

- exersarea în condiţii câtmai variate, apropiate depractica competiţională 

22 Gh. Cârstea, citat de Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  70

motrice - executarea unorcombinaţii tehnice, sau alte înlănţuiri de elemente 

- asigurarea premiselor

pentru trecerea lapriceperile motrice

- exersarea unor legări deelemente, sau schemetehnico-tactice

- creşte complexitatea

efortului

Tabelul nr. 4 obiectivele şi caracteristicile exersării în învăţarea motrică 

9.5. Priceperile motrice

Priceperile motrice sunt componente voluntare neautomatizate ale motricităţii individului,rezultate ale procesului de învăţare motrică, care valorifică prin intermediul inteligenţei, ansamblul

deprinderilor cunoscute, în condiţiile adaptării la sarcini motrice variabile. 

Principala cale de formare a priceperilor motrice o constituie problematizarea, ca metodă euristicăcu cea mai largă aplicabilitate în activitatea de educaţie fizică şi sport. 

Nivelul de exprimare a priceperilor motrice depinde de următorii factori: 

  conştientizarea şi aprecierea cât mai exactă a sarcinii motrice;   volumul deprinderilor motrice cunoscute de individ;  experienţa motrică a individului;   capacitatea de generalizare, memoria, imaginaţia şi creativitatea, manifestate deindivid.

Tipuri de priceperi motrice23 ●  elementare-asigură răspunsul motric în faza iniţială a învăţării sau exersării unei acţi uni; elereprezintă un produs al învăţării prin imitaţie24;●  complexe (superioare)-reunesc în rezolvarea unei situaţii variabile, cunoştinţe teoretice,deprinderi cunoscute, experienţă motrică. 

Specific celor două tipuri de priceperi, este aspectul conştientizării situaţiei motrice şi alegerea înconsecinţă, a mijloacelor optime pentru rezolvarea acesteia. 

Realizarea priceperilor motrice reprezintă o finalitate a pregătirii specifice activităţii de educaţiefizică şi sport. 

23 după M. Epuran, 1994 24 Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  71

9.6. Obişnuinţele 

Obişnuinţele pot fi descrise drept conduite voluntare ale individului, care includ preferinţe, predilecţii,pasiuni, pentru un anumit domeniu sau activitate.

Obişnuinţele, generează reacţii similare ale individului în anumite situaţii, bazate pe motive şiconvingeri puternice.

Prin activitatea de educaţie fizică şi sport pot fi generate următoarele tipuri de obişnuinţe25:

●  obişnuinţa de a practica sistematic exerciţiul fizic, sub orice formă; ●  obişnuinţe legate de igiena practicării exerciţiilor fizice (igienă individuală,  colectivă, abazelor materiale folosite, etc.);●  obişnuinţe de conduită socială. 

9.7. Atitudinile

Atitudinile sunt componente structurale ale personalităţii umane, rezultate mai ales din educaţie şiinfluenţe sociale, a căror caracteristică principală o constituie disponibilitatea sistemului psihic de apercepe şi judeca realitatea şi de a reacţiona în consecinţă26.

Educaţia fizică şi sportul favorizează atitudini favorabile ale individului faţă de următoarele situaţii: 

  societate şi colectivitate;   respectarea normelor morale;  practicarea exerciţiului fizic;   activitatea desfăşurată; 

  reguli şi legi profesionale sau sociale, etc. 

9.8. Elemente de conţinut ale celorlalte laturi ale educaţiei generale 

Abordarea integrativă a cunoştinţelor reprezintă o cerinţă a procesului de învăţământ modern. 

În acest sens, educaţia fizică acţionează în direcţia valorificării achiziţiilor din alte domenii (biologie,fizică, muzică, etc) în activitatea specifică, şi totodată a influenţării laturilor educaţiei generale aindividului.

Este bine cunoscută influenţa educaţiei fizice asupra sferei intelectuale, prin solicitarea memoriei,

capacităţii de observare şi analiză, atenţiei, imaginaţiei, creativităţii, sau capacităţii de generalizare. 

Contactul cu valorile domeniului, respectarea regulamentelor, corectitudinea, spiritul de ajutorare,fair-play-ul manifestat de individ în relaţile cu ceilalţi participanţi la activitate, sunt numai câteva dinelementele specifice activităţii de educaţie fizică, care se adresează sferei morale a educaţiei. 

25 Monica Stănescu, 2002 26 M. Epuran, 1990

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  72

Prin armonia dezvoltării fizice, corectitudinea şi acurateţea actelor şi acţiunilor motrice, simbolisticamişcărilor, educaţia fizică se adresează sferei estetice a educaţiei.

O promovare a acestor aspecte în procesul de educaţie fizică are două avantaje: se asigură elementelenecesare perceperii şi aprecierii frumosului, prin cunoaşterea şi recunoaşterea valorilor estetice, şi se

formează înclinaţia pentru frumos (gust estetic), prin implicarea în actul de creaţie a mişcărilor. Caracterul formativ al procesului de educaţie fizică şi sport reiese din abordarea tuturor laturilor educaţionale, prin corelarea efortului preponderent psiho-fizic, specific activităţii, cu efortul intelectualimplicat prioritar în celelalte situaţii. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  73

CAPITOLUL XNORMATIVITATEA ACTIVITĂŢII DE EDUCAŢIE FIZICĂ 

Realizarea obiectivelor specifice procesului de educaţie fizică presupune respectarea unor reguli şi norme,care alcătuiesc un cadru de referinţă ce delimitează şi orientează acţiunile formative ale activităţii. 

Conceptul de normă pedagogică exprimă o formulă abstractă care admite o judecată de valoare, prinraportarea acţiunii formative la o finalitate anumită, la un sistem de principii şi reguli colective careservesc drept ghid în orientarea acţiunii27.

 Norma didactică se raportează, de regulă, la principiile procesului de învăţământ şi reuneşte un ansamblude reguli aplicabile în relaţia profesor -elev, care condiţionează eficienţa procesului formativ. Acestansamblu se dezvoltă particular în cazul fiecărei discipline prin metodicile de specialitate care evidenţiazăcomportamentele socioprofesionale caracteristice acestora.

În cazul educaţiei, normativitatea se poate situa la unul dintre nivelurile28:

  normativitatea instituţională, asigurată prin cadrul legislativ în vigoare;  normativitatea funcţională, de ordin didactic, care vizează competenţa cadrelor didactice în adispune alegerea şi combinarea unor norme în funcţie de activitatea desfăşurată. 

Fiecare specialist va respecta într-un mod personal norma didactică, ori va impune noi reguli cerute desituaţiile concrete de învăţare. 

În cadrul normativităţii, principiile reprezintă tezele generale care orientează şi imprimă un sensfuncţional procesului desfăşurat, asigurând premizele îndeplinirii obiectivelor în condiţii de eficienţă. 

Principiile didactice sunt formulate la nivelul dimensiunii concrete a procesului de învăţământ, careangajează răspunderea profesorilor de toate specialităţile, operabilă în acţiunea de proiectare pedagogicăeficientă a fiecărei activităţi de predare-învăţare-evaluare.

Acestea reprezintă un ansamblu de cerinţe, norme, reguli operaţionale, formulate în propoziţii generalvalabile, în cazul unei activităţi formative proiectată şi realizată în condiţii concrete.

Ele au apărut ca urmare a generalizării experienţei umane în organizarea şi desfăşurarea procesuluiinstructiv-educativ, şi a valorificării ştiinţelor care vin în sprijinul didacticii, având destinaţia de a păstraşi transmite experienţele exemplare ale domeniului.

Prin caracterul obiectiv, sistemic şi global29, principiile didactice vizează dimensiunea concretă a procesului de învăţământ, care cuprinde toate componentele acestuia, proiectate în sens curricular pentrufiecare activitate de predare-învăţare-evaluare.

27 De Landsheere, Gilbert, 199228 Cucoş, Constantin, 2000 29 Cristea Sorin, 1998

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  74

Totodată, principiile dovedesc şi un caracter orientativ, determinat de complexitatea, dar mai alesdinamismul procesului de învăţământ, care impune adaptări neîntrerupte la situaţiile noi care apar. Astfel poate fi explicată atât geneza, cât şi continua îmbogăţire şi restructurare a conţinutului acestora, de la oetapă a dezvoltării la alta fiind înregistrate dispariţii ale unora dintre ele şi înlocuirea lor cu noi principiiadaptate condiţiilor istorice.

Urmărind să imprime o anumită logică acţiunilor profesorului, respectarea lor se răsfrânge implicit şiasupra activităţii elevilor, fără a înlătura prin aceasta, manifestările creative şi pline de imaginaţie impusede situaţiile neprevăzute care pot apare, dar care vor fi soluţionate pe fondul interdependenţei dintrefactorii necesari (proiectaţi) şi cei întâmplători, conform unei desfăşurări legice a procesului deînvăţământ. 

Pornind de la aceste aspecte pot fi enunţate următoarele funcţii ale principiilor didactice30:

  orientează demersul didactic în funcţie de obiectivele stabilite;   normează activitatea practică, prin impunerea respectării unor reguli psiho-pedagogice sau dealtă natură ştiinţifică, specifice domeniului de activitate; 

  recomandă abordări specifice în raport cu anumite situaţii de învăţare cunoscute;   reglează activitatea profesorului în funcţie de nivelul îndeplinirii obiectivelor propuse. 

Plecând de la părerile unor autori consacraţi31, vom încerca în cele ce urmează, o clasificar e a principiilordidacticii, în funcţie de mai multe criterii ce recunosc o acceptare aproape unanimă32, şi pe care amadaptat-o activităţii de educaţie fizică şi sport. 

10.1. Principii cu caracter general

10.1.1. Principiul interacţiunii teoriei cu practica

Pentru respectarea acestui principiu în activitatea de educaţie fizică trebuie avut în vedere că tot ceea ce seînsuşeşte se cere a fi valorificat în activităţile competiţionale sau în cele sportive desfăşurate în timpulliber al elevului.

Astf el, deprinderile sau priceperile motrice formate trebuie să poată fi valorificate în condiţiile uneiconfruntări regulamentare, sau ori de câte ori situaţia cotidiană o impune. 

Conţinutul predat trebuie să se raporteze la experienţele posibile, iar prin sesizarea unor consecinţeimediate, elevul poate fi conştientizat asupra importanţei şi aplicabilităţii practice a celor însuşite. 

În activitatea de educaţie fizică, trecerea de la a cunoaşte şi a şti, la a şti să faci şi a fi capabil, reprezintăînsăşi finalitatea procesului şi impune din partea elevului corelări ale cunoştinţelor anterior dobândite (nunumai la educaţie fizică), iar din partea profesorului ca însuşirea mecanismelor de execuţie a unor deprinderi specifice activităţii, să fie urmată de aplicarea acestora în condiţii practice diferite, reunite în parcursuri şi trasee aplicative, secvenţe tactice, jocuri de mişcare, jocuri sportive etc. 

30 Cucoş, Constantin, 2000 31 Mitra, Gh. şi Mogoş, Al., 1980; Firea, Elena, 1984; Cârstea Gh., 2000  32 după Oprescu, N., citat de Cucoş, Constantin, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  75

Scopul acestor situaţii este dezvoltarea capacităţii de generalizare a elevului, prin raportarea sa continuă larealitate, ca modalitate sigură de sporire a cunoaşterii şi experienţei. 

10.1.2. Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale 

Acest principiu scoate în evidenţă importanţa şi necesitatea predării conţinutului în concordanţă cuparticularităţile colectivului, care în cazul educaţiei fizice, spre deosebire de alte discipline, urmărescaspectele legate de:

  vîrstă;   sex;  dezvoltare bio-motrică;   nivel de pregătire în anumite cazuri. 

Educaţia şi instruirea în conformitate cu natura umană, pare a fi şi în prezent o regulă de bază a procesuluiformativ, care îşi găseşte fundamentarea în relaţia dintre capacitatea de învăţare-asimilare şi procesul de

dezvoltare biologică. O a doua direcţie impusă de acest principiu, o reprezintă respectarea particularităţilor individuale ale fiecărui elev (individualizarea), mai dificil de urmărit în educaţie fizică,datorită numărului mare de elevi şi a posibilităţilor materiale relativ scăzute.

Individualizarea este considerată de unii autori33 drept o fază superioară a accesibilităţii, fiind apanajulsportului de performanţă. 

Pentru respectarea acestui principiu în educaţie fizică, trebuie să fie indeplinite următoarele cerinţe: 

●  cunoaşterea permanentă a nivelului colectivului şi gradului de îndeplinire a obiectivelor stabilite;●  stabilirea unui ritm optim de lucru, în funcţie de capacitatea de însuşire şi de execuţie a

fiecărui colectiv, sau grupe valoric constituite în interiorul său; ●  acţiunile individualizate pot lua forma temelor pentru acasă, care au rolul de a uniformiza pregătirea subiecţilor sau de a asigura dezvoltarea superioară a celor cu aptitudini; ●  desfăşurarea activităţii în clase speciale pentru cei cu aptitudini deosebite (în cazul nostruclasele cu profil sportiv), sau cele destinate persoanelor aflate în dificultate.●  diferenţierea evaluării randamentului subiecţilor. 

Respectarea acestui principiu este impusă şi de prevederile curriculare, cu referire la asigurarea traseelor de pregătire individuală, care favorizează formarea individului în direcţia aptitudinilor sale, în deplinacord cu particularităţile manifestate. 

10.2. Principii care se impun cu dominanţă asupra conţinutului învăţământului 

10.2.1. Principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor (conţinutului) 

33 Cârstea, Gh., 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  76

Acest principiu se impune cu necesitate a fi discutat în corelaţie cu cel anterior menţionat (respectării particularităţilor de vârstă şi individuale). 

Astfel, putem aprecia că alegerea unui conţinut accesibil atât din punct de vedere al cantităţii informaţieicât şi al complexităţii acesteia, totul pe un fond metodologic adecvat particularităţilor colectivului,

reprezintă o condiţie a demersului didactic specific educaţiei fizice, şi nu numai acesteia. Accesibilitatea conţinutului este prevăzută în documentele oficiale (curriculă, programe de

specialitate), şi se respectă prin următoarele acţiuni ale conducătorului procesului: ●  adaptarea metodologiei de acţionare, în funcţie de fiecare colectiv sau grupă alcătuită pe

criterii bio-motrice, prin:  alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităţilor de exersare şi formaţilor de lucruadecvate;  selecţionarea mijloacelor şi dozarea lor optimă, în vederea generării unei dificultăţi aconţinutului, accesibilă nivelului înregistrat de colectiv, care să stimuleze şi să mobilizeze elevulîn direcţia abordării sale;   utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de instruire. 

●  aplicarea regulilor impuse de practica domeniului:  trecerea de la cunoscut la necunoscut, se referă în special la formarea deprinderilor şi priceperilor motrice, folosind elementele însuşite anterior;   de la uşor la greu, prin raportare la volumul de efort implicat în procesul exersării specifice;   de la simplu la complex, cu referire la dificultatea şi complexitatea mijloacelor şi structurilor folosite în procesul de învăţare specific. Accesibilizarea conţinutului nu înseamnă o subsolicitare a elevilor prin propunerea unor situaţii

deosebit de uşoare, ci dimpotrivă implică o dificultate realistă a acestora, care se înscrie în limitele posibilului şi necesarului, invitând elevul la interogaţie, exersare şi aplicare în practică. 

10.2.2. Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare 

În esenţă, acest principiu exprimă necesitatea predării integrate a cunoştinţelor, prin corelareainformaţiilor interdisciplinare şi transdisciplinare, folosindu-se experienţa anterioară a individului. 

Aplicabilitatea principiului se regăseşte la nivelul documentelor de programare şi planificare, undeimplică respectarea următoarelor cerinţe34:

  materialul care urmează a fi predat trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţăcu logica internă a componentelor vizate;   materialul nou predat trebuie să pornească de la cunoştinţele însuşite anterior, şi să pregătească elevul pentru cele care urmează a fi predate;   în planificarea conţinutului trebuie să se ţină cont de necesitatea continuităţii şi coerenţei întrelecţii, semestre, ani;    participarea ritmică a elevilor la procesul instructiv-educativ.

Acţiunea de sistematizare a conţinutul activităţii presupune din partea profesorului organizareainformaţiilor într -un sistem, a cărui coerenţă trebuie să asigure condiţiile psiho-pedagogice favorabileintegrării acestora în experienţa anterioară a individului. 

34 după Cârstea, Gh., 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  77

Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecinţă firească a sistematizării, decât ca ocondiţie necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai ritmicitatea participării elevilor laprogramul de pregătire propus, ci se remarcă mai ales prin logica internă a educaţiei fizice şi a locului eiîn cadrul disciplinelor formative din planul de învăţământ. 

Trebuie evitată transmiterea informaţiilor în mod secvenţial, izolat, fără legătură cu achiziţiile dobânditeîn cadrul educaţiei fizice sau altor discipline de studiu. Predarea şi respectiv învăţarea se recomandă a firealizate iniţial în mod global, prin asigurarea unei legături între cunoştinţele vehiculate, care implică şivalorifică, în acelaşi timp, capacitatea de generalizare a elevului.

Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de muncă sistematică, întărireatrăsăturilor de voinţă, perseverenţă, conştinciozitate, ordonarea şi disciplinarea gândirii şi acţiunii, învederea desfăşurării unei activităţi cât mai eficiente. 

10.3. Principii care acţionează asupra metodologiei didactice şi formelor de organizare a

activităţilor 

10.3.1. Principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract în procesulde predare- învăţare (intuiţiei) 

În procesul formativ specific învăţământului, cunoaşterea se realizează prin raportări succesive ale particularului la general şi invers. 

Concepţia alternanţei între senzorial şi raţional se impune tot mai mult în procesul de cunoaştere şiînvăţare, specific diferitelor etape ale învăţământului. 

În plan didactic, cunoaşterea senzorială este cunoscută sub denumirea de intuiţie, şi presupunecunoaşterea nemijlocită prin intermediul imaginii, care este întotdeauna concretă şi individualizată, aobiectelor, fenomenelor şi acţiunilor. 

Pornind de la concretul imaginii, elevul poate ajunge la abstractizări şi generalizări în domeniu. Drumul poate fi refăcut şi în sens invers, când se oferă posibilitatea de a observa aplicarea în condiţii concrete ageneralului cunoscut.

Intuiţia nu trebuie înţeleasă doar ca o posibilitate de a vedea sau simţi ce presupune respectivul act motric,ci trebuie privită ca o modalitate de uşurare a învăţării (cunoaşterii), prin accesul direct la înţelegere,

asigurat de o sesizare mult mai cuprinzătoare a fenomenului, urmare a unei trăiri imediate în sferasenzorialului.

În educaţie fizică respectarea acestui principiu se impune la orice nivel, şi presupune stimularea unuinumăr cât mai mare de analizatori, în vederea formării unei reprezentări clare a mecanismului mişcăriisau acţiunilor supuse învăţării. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  78

Stimularea senzorială se realizează în planuri diferite (vizual, auditiv, kinestezic, tactil) în funcţie denatura informaţiei transmise, de nivelul şi tipul de subiect căruia i se adresează (normal sau cu nevoispeciale).

Atât practica domeniului cât şi autorii ce au abordat această probematică evidenţiază următoarele aspecte

 în respectarea acestui principiu:  implicarea analizatorului vizual prin,

  demonstrarea elementelor supuse învăţării;    prezentarea unor planşe, imagini, kinograme, filme ce redau acţiunile vizate în predare;   observarea dirijată a execuţiei altor elevi. 

  implicarea analizatorului auditiv, în cazul explicaţiilor care pot precede, însoţi sau urma,tehnicile de stimulare vizuală;   implicarea analizatorului tactil şi kinestezic în timpul exersării elementelor, pentruconştientizarea acţiunii segmentelor, a întregului corp, a gradului de încordare musculară sau detensiune articulară cerute de execuţia în cauză. 

În demersul iniţiat, profesorul trebuie să ţină cont de necesitatea ca stimularea sferei senzoriale să se

realizeze la acelaşi nivel pentru toţi elevii. Pentru aceasta se impune, după caz:  

  imaginile utilizate sau realizarea demonstraţiei, necesită un plasament optim, care să perimtăurmărirea în bune condiţii pentru toţi membrii colectivului;   explicaţiile să fie făcute pe un ton adecvat situaţiei;   în exersare trebuie să se asigure o localizare exactă a solicitărilor, pentru a se forma la toţielevii aceleaşi repere senzoriale 

Activitatea de educaţie fizică reclamă de cele mai multe ori, stimularea şi angajarea, uneori simultană, amai multor analizatori pe parcursul acţiunilor specifice implicate de situaţiile de învăţare sau devalorificare a cunoştinţelor. 

Simpla observare a materialului intuitiv nu produce efectele scontate; este nevoie ca elevii să operezeconcret cu elementele prezentate, pentru a le supune propriei gândiri şi experienţe.

Reprezentarea mentală provocată de intuiţie trebuie să asigure atât declanşarea acţiunii elevului, cât şisuportul unei execuţii corecte, prin clarificarea elementelor mecanismului de bază. 

În încercarea de a respecta acest principiu, profesorul de educaţie fizică trebuie să se asigure că folosir eaelementelor intuitive nu se face în mod abuziv (în special cele care se adresează analizatorului vizual),lucru care se poate repercuta negativ asupra capacităţii de abstractizare şi generalizare a elevului. 

10.3.2. Principiul participării conştiente şi active

Acest principiu presupune aprecierea individului ca subiect al propriei deveniri.

El impune implicarea elevului în propriul proces de asimilare a cunoştinţelor şi de formare a personalităţiisale, învăţarea devenind un proces de structurare şi restructurare continuă, în care dinamica internă a personalităţii reprezintă atât un rezultat cât şi o condiţie a participării active din partea elevului35.

35 Nicola, I., 1994

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  79

Astfel, în demersul didactic, profesorul este dator să stimuleze prin actul predării participarea activă aelevului la propria formare, aspect care implică totodată şi un grad ridicat de conştientizare. 

Conştientizarea acţiunilor desfăşurate de către elev conduce la integrarea achiziţiilor de orice natură înstructuri cât mai ample şi cu o aplicabilitate cât mai mare.

În acest fel, sunt înlăturate informaţiile care sunt stocate doar în baza memorizării mecanice, fără o procesare prealabilă a lor. 

De fapt, un proces formativ trebuie să depăşească dobândirea şi stocarea informaţiilor prin asimilaremecanică şi să se orienteze către o implicare a elevului în experienţele didactice care conduc la crearea decunoştinţe şi formarea unor obişnuinţe şi deprinderi specifice. 

Dispoziţia naturală a copilului către joc şi activitate motrică trebuie valorificată în educaţie fizică, îndirecţia captării şi menţinerii interesului şi participării la un nivel cât mai ridicat. 

Acest lucru permite cointeresarea elevului într-un parteneriat educaţional-formativ, care asigură

conştientizarea acţiunilor întreprinse şi valorificarea lor în experienţe create şi propuse de profesor, ce vor stimula şi încuraja creativitatea şi imaginaţia, într -un sistem relaţional care va asigura stabilitateacunoştinţelor. 

Pentru respectarea acestui principiu în activitatea de educaţie fizică, este necesară respectareaurmătoarelor cerinţe36:

  cunoaşterea şi înţelegerea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, ceea ce va conduce la omai bună motivare şi conştientizare a acţiunilor elevilor;   înţelegerea mecanismului de bază al actelor şi acţiunilor motrice supuse învăţării, în vedereaformării unei reprezentări cât mai exacte şi a uşurării memorizării mişcărilor;  

stimularea autonomiei şi iniţiativei elevilor în alegerea soluţiilor motrice la problemele createde profesor, în vederea menţinerii unei stări de implicare cât mai ridicată;   implicarea elevilor în procesul de evaluare a propriilor acţiuni şi a celor desfăşurate de colegiilor.

10.3.3. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor 

Calitatea procesului instructiv-educativ desfăşurat se apreciază prin posibilitatea utilizării informaţiei însituaţii diferite, de natură practică sau orientate tot către acumularea de noi informaţii.

Acest lucru reclamă o bună însuşire a cunoştinţelor specifice, ceea ce presupune în ultimă instanţă,

respectarea tuturor celorlalte principii.

Temeinicia şi durabilitatea achiziţiilor presupune respectarea următoarelor cerinţe în cadrul procesuluispecific de educaţie fizică37:

36 după Cârstea, Gh., 2000 37 după Cârstea, Gh., 2000 şi completat de noi 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  80

  în transmiterea informaţiilor să se apeleze la memoria logică, bazată pe înţelegereamecanismelor de acţiune;   asigurarea unui număr optim de repetări, necesare însuşirii corecte a celor predate şi realizăriialtor obiective specifice;  exersarea continuă şi în condiţii variate, asigură temeinicia formării deprinderilor   şi

durabilitatea rezultatelor obţinute în celelalte planuri (dezvoltarea fizică, dezvoltarea calităţilor motrice, întărirea altor trăsături ale personalităţii);    programarea unui volum de informaţii specifice în strictă concordanţă cu durata cicluluitematic, pentru a se asigura buna însuşire a acestuia;    pentru o apreciere obiectivă a nivelului de însuşire a celor predate, se impune o verificareritmică a colectivului. 

Respectarea acestui principiu nu poate fi dovedită decât în timp, prin menţinerea posibilităţilor deexprimare motrică specifică şi nespecifică a individului la un nivel cât mai înalt, şi implicit a unei calităţia vieţii cât mai ridicată. 

10.4. Principii specifice activităţii de educaţie fizică 

10.4.1. Principiul solicitării gradate a organismului

Acest principiu are în vedere respectarea unor aspecte impuse de caracteristicile fiziologiceale organismului, care nu permit o abordare brusca a activităţii atâta timp cât aceasta se desfăşoară pe baze ştiinţifice şi are obiective bine determinate.

Apreciem necesitatea solicitării progresive a organismului drept o condiţie pentru menţinerearandamentului crescut şi eficienţei în activităţile motrice. 

Considerăm că respectarea acestui principiu se impune în două ipostaze specifice activităţilor de educaţie fizică şi sport.

În primul rând în cadrul fiecărei lecţii, când intrarea în efort a subiecţilor trebuie realizatăgradat, printr-o pregătire a organismului ce respectă particularităţile fiziologice ale vârstei şi ale

efortului ce urmează a fi prestat.Această abordare ne asigură că implicarea în activitate a individului nu va periclita

integritatea sau funcţionalitatea aparatelor şi sistemelor biologice, iar randamentul subiectului nu vaavea de suferit din această cauză. 

Acest principiu este respectat în lecţie prin acţiunile întâlnite în partea de pregătire aorganismului pentru efort, a încălzirii cum este cunoscută în sport, al cărei rol este unul bine cunoscutşi unanim apreciat ca importanţă de toţi cei implicaţi în fenomenul practicării exerciţiului fizic. 

În al doilea rând, principiul trebuie respectat în programarea conţinutului lecţiilor pe termenlung, asigurându-se astfel o adaptare treptată a organismului la solicitările specifice activităţii şi un progres continuu fără sincope şi fără problemele fiziologice ce pot fi generate de abordareaneadecvată a efortului. 

10.4.2. Principiul solicitării optime 

Principiul face referire la parametrii solicitării psiho-fizice la care este supus subiectul întimpul activităţilor motrice. El vizează activitatea desfăşurată în partea fundamentală a lecţiei, unde seacţionează în vederea realizării obiectivelor operaţionale propuse. 

Considerăm că prin respectarea acestui principiu se înlătură situaţia de sub sau suprasolicitare.

Astfel, o dozare corespunzătoare a stimulilor din pregătire va produce efectele adaptative şide învăţare scontate. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  81

Este cunoscut faptul că suprasolicitarea psiho-fizică împiedică manifestarea achiziţiilor specifice activităţii la un nivel corespunzător, şi generează un efect de stagnare sau regres al stării deadaptare la efortul respectiv.

Totodată, subsolicitarea datorată utilizării unor stimuli sub nevoile şi posibilităţilesubiectului, atrage după sine o încetinire a progresului şi chiar o anulare a disponibilităţ ilor naturaleale subiectului pentru acest tip de activităţi. 

Astfel, intensitatea optimă a solicitării poate fi asemuită intensităţii prag a stimulului, singuracare declanşează reacţiile adecvate de natură fiziologică sau motrică ale indivizilor. 

În activităţile de educaţie fizică şi sport optimizarea solicitării se impune ca o cerinţăimportantă în demersul specific pentru îndeplinirea obiectivelor, atât a celor de dezvoltare morfo-funcţională cât şi de învăţare, şi poate fi respectată prin stabilirea mijloacelor adecvate şi a raportuluioptim dintre parametrii efortului.

10.4.3. Principiul frecvenţei şi duratei solicitării (iteraţiei optime a solicitării) 

Acest principiu are în vedere necesitatea impusă de specificul activităţilor motrice privindprezenţa solicitării pe parcursul unei săptămâni şi a duratei acestei solicitări atât în lecţie cât şi întimp.

Practica exerciţiului fizic a demonstrat că pentru realizarea unei adaptări funcţionalecorespunzătoare şi a unei învăţări eficiente, este necesar ca  solicitarea specifică să se regăsească deminim două ori pe parcursul unei săptămâni, timp de minim 8 săptămâni. 

Desigur că aceste repere sunt pur orientative şi variază în funcţie de tipul activităţii (ed.fizică,sport de performanţă, activ.de timp liber), de vârsta practicantului, nivelul de performanţă motrică şiobiectivele propuse.

Dacă în activităţile de timp liber sau de educaţie fizică se apreciază că un număr de 3 şedinţesăptămânale asigură atingerea obiectivelor propuse, în sportul de performanţă numărul activităţilor  poate ajunge la două sau mai multe pe zi, în funcţie de nivelul de pregătire al sportivului şi de perioada de pregătire în care se regăseşte. 

În ceea ce priveşte durata solicitării din timpul unei lecţii, şi aceasta se apreciază dupăaceleaşi considerente menţionate anterior, şi poate varia între 30 min. pentru activităţile de timp liber 

şi câteva ore în activitatea sportivă de performanţă. Din punct de vedere al prezenţei în timp a activităţii motrice pentru care se optează, putem

conchide susţinând că solicitarea specifică activităţilor motrice se poate extinde în funcţie deactivitate, de obiective şi de practicant, de la câteva luni până la toată viaţa. 

Respectarea acestui principiu în educaţie fizică şi sport impune o programare  şi planificare judicioasă a activităţilor, atât la nivelul lecţiei cât şi pe termen lung. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  82

CAPITOLUL XIMETODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ 

Procesul instructiv-educativ poate fi privit drept un ansamblu de acţiuni subordonate finalităţilor activităţii desfăşurate. 

Aceste acţiuni sunt reprezentate în mare măsură de metodele şi procedeele metodice folosite deconducătorul procesului, în demersul didactic destinat transmiterii informaţiilor specifice. 

Complexitatea activităţii de educaţie fizică generează o mare diversitate a modurilor de învăţare, datoratăîn bună măsură şi faptului că nici o situaţie de învăţare nu este identică cu alta. 

De aici, şi realitatea că nu se pot evidenţia metode universale, general aplicabile, care să întrunească toateelementele necesare unui demers formativ eficient, aspect care impune o diversificare importantă a

metodelor folosite.Acest fapt ne determină să recomandăm o apreciere şi utilizare a metodelor în sistem, fără ca aceasta săpresupună prezenţa tuturor în aceeaşi lecţie, şi cu atât mai puţin în acelaşi timp. 

Cu cât este mai mare numărul şi complexitatea metodelor folosite, cu atât devine mai grea sarcinaclasificării acestora în funcţie de criterii ştiinţifice. 

O abordare a procesului formativ de educaţie fizică, din perspectiva unui sistem ce are la bază relaţiapredare-învăţare/dezvoltare-evaluare, permite o clasificare a metodelor după criteriul funcţieifundamentale pe care o îndeplinesc, în metode de instruire şi metode de evaluare38.

11.1. Metode de instruire

În clasificarea metodelor de instruire utilizate în educaţie fizică s-a ţinut cont de criteriul privind modul detransmitere a informaţiei, în funcţie de caracteristicile domeniului, particularităţile materiale şi cele alecolectivului de subiecţi. 

38 A. Dragnea, Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  83

11.1.1. Metode de comunicare (de transmitere a informaţiei) 

Metodele de comunicare, sau de transmitere a informaţiei, se bazează pe discursul verbal sau scris, şi îneducaţie fizică sunt reprezentate prin: 

●  descriere - trebuie să fie realizată într -un limbaj accesibil nivelului de cunoaştere alcolectivului, clar, concis, uneori plastic şi sugestiv, apelîndu-se la elementele deja cunoscute de subiecţi.Se întâlneşte în cazul predării mecanismelor specifice unor derprinderi sau priceperi motrice, almodalităţilor de acţionare, regulamentelor de desfăşurare al unor jocuri de mişcare sau discipline sportive,etc.

●  explicaţie - este forma cea mai des întâlnită în educaţie fizică, fiind folosită la toatecategoriile de subiecţi. Pentru a fi eficientă, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii39:

-  să fie clară; -  să fie concisă; -  să fie logică; -  să fie oportună. În timpul desfăşurării activităţii profesorul poate folosi explicaţia înainte, în timpul, sau după

realizarea demonstraţiei actelor sau acţiunilor motrice supuse învăţării. ●  conversaţie - se referă la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între profesor şi

subiecţi. Acesta se poate desfăşura cu un singur interlocutor, sau cu întregul colectiv (discuţia colectivă ),şi aduce în discuţie elementele de strictă specialitate care pot contribui la grăbirea însuşirii cunoştinţelor şiînlăturarea greşelilor de învăţare. 

●  comunicarea prin discursul scris - realizată de către publicaţiile de specialitate şiregulamentele dif eritelor discipline sportive, care implică în bună măsură studiul individual. 

●  metode intuitive  –  nu folosesc discursul şi sunt reprezentate în activitatea de educaţie fizicăde:  demonstraţia - este indispensabilă activităţii noastre şi se impune a fi realizată la nivel de model,printr-una din cele două modalităţi40: de către profesor, sau de către un alt subiect al cărui nivel permiteacest lucru. În urmărirea demonstraţiei este indicat să fie implicaţi mai mulţi analizatori, pentru o mai bună înţelegere şi reprezentare a celor demonstrate.Totodată, trebuie avută în vedere atât demonstraţia globală, cât şi cea parţială, a anumitor secvenţe demişcare care necesită o atenţie deosebită; ritmul demonstraţiei trebuie să dea posibilitatea subiecţilor săobserve toate detalile structurii supuse învăţării. 

  observarea execuţiei altor subiecţi - este o acţiune orientată de profesor către aspectele pozitivesau negative întâlnite în execuţia colegilor, sau participanţilor la o competiţie. În acest fel, creşte nivelul participării şi conştientizării acţiunilor subiecţilor.   folosirea materialelor iconografice -  precum planşe, kinograme, imagini video, care evidenţiazămecanismul de bază şi tehnica realizării anumitor acţiuni specifice. 

11.1.3. Metode de acţiune

Metodele de acţiune vizează activitatea practică a subiecţilor. Fără îndoială că în cazul unei activităţi cuspecificul educaţiei fizice, rolul acestor metode este prioritar în procesul instructiv-educativ.

39 după Gh. Cârstea, 2000 40 după Gh. Cârstea, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  84

Teoria educaţiei fizice41 descrie în cadrul acestei categorii de metode, două tipuri şi anume: 

a.  metoda de exersare mentală, cu mare aplicabilitate în activitatea de educaţie fizică, în specialîn procesul formării deprinderilor motrice. După părerea noastră, aceasta ar putea fi privită şi ca o metodăde comunicare interioară, prin limbaj intern, mental, folosită de fiecare subiect pentru o mai bunăreprezentare a mecanismelor şi acţiunilor specifice care urmează a fi însuşite. 

b.  metoda practică  prezintă cel mai înalt grad de aplicabilitate în educaţie fizică şi sport. Ea poate îmbrăca trei forme: 

  liberă, presupune exersarea pentru dezvoltarea calităţilor motrice, pentru formareadeprinderilor şi priceperilor motrice, etc.   asistată, presupune conducerea activităţii prin mişcare;   simulată, cu puţine aplicaţii în educaţia fizică, dar cu bune rezultate în sportul de performanţă, presupune lucrul la simulatoare pentru dezvoltarea calităţilor motrice, perfecţionareadeprinderilor şi priceperilor motrice, dezvoltarea atenţiei, etc. 

Pentru unii autori42, metoda practică se reduce la metoda repetării sau a exersării care presupune repetareasistematică şi conştientă a actelor şi acţiunilor motrice supuse învăţării.

Exersarea aparţine exclusiv subiecţilor, şi urmează logic după metodele verbale şi intuitive de predare.Aceasta se realizează sub îndrumarea şi supravegherea profesorului, în timpul lecţiei de educaţie fizică, precum şi în cazul activităţii independente a subiecţilor, dar numai după ce au fost însuşite toateelementele, care să permită acest lucru în condiţii de siguranţă şi eficienţă. 

În educaţie fizică exersarea se întâlneşte în următoarele situaţii: 

●  Formarea capacităţii de organizare-se realizează prin exerciţiile de front şi formaţii, executatede pe loc şi din deplasare, în primele verigi ale lecţiei, dar şi prin acţiunile de organizare a formaţiilor delucru şi a spaţiului de desfăşurare a activităţii în verigile tematice; Este vorba de capacitatea, individuală sau de grup, de a răspunde prompt, corect şi unitar la unelecomenzi, necesare în desfăşurarea eficientă a lecţiei, sau a altor forme de organizare a practicării

exerciţiilor fizice.

Unele exerciţii din această categorie, sunt prezente, fără a fi exersate special, pe parcursul tuturor celorlalte verigi ale lecţiei, mai ales în scopul “manevrării” colectivului, a organizării formaţilor de lucru,a trecerii de la o temă la alta etc. Ca modalitate principală de exersare în formarea capacităţii deorganizare, se foloseşte exersarea frontală.

●  Optimizarea dezvoltării fizice-realizată în principal prin complexul de exerciţii din veriga de„influenţare selectivă a aparatului locomotor”, este vizată indirect şi pe parcursul verigilor tematice.Complexul de influenţare selectivă este format din şase-opt exerciţii libere, cu obiecte (mingi, bastoane,corzi, eşarfe etc.), în perechi sau la unele aparate (scară fixă, banca de gimnastică etc.), selecţionate, de

regulă, din gimnastica de bază.

În ultima vreme se observă orientarea interesului subiecţilor către exerciţii specifice gimnasticii aerobice,sau streching-ului. Ele pot reprezenta o alternativă de succes, mai ales în învăţământul liceal. 

41 A. Dragnea şi colaboratorii, 2002 42 Gh. Cârstea, 2000; Gh. Mitra, Al. Mogoş, 1980; Elena Firea, 1984  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  85

Această modalitate de exersare este frecvent folosită şi în alte forme de organizare a practicăriiexerciţiilor fizice: gimnastica zilnică de întreţinere, activitatea de înviorare, momentul de educaţie fizică,gimnastica compensatorie.

Modalităţile de exersare cele mai des întâlnite în activitatea practică, sunt: 

  exersare fragmentat-imitativă;   exersarea frontală;   exersare cu partener;  exersare liberă (complexul de exerciţii, tempoul de execuţie şi numărul de repetări, sunt alesede fiecare subiect-se recomandă pentru anii mari); ●  Formarea deprinderilor şi priceperilor motrice- realizată în verigile tematice ale lecţiei, poate

 înregistra una din situaţiile următoare:   exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice care se poate realiza la început global,

 pentru ca ulterior, să se treacă la exersarea analitică (parţială), dacă este necesar; nu este exclusă niciabordarea de la analitic la global;

  exersarea mai multor deprinderi sau priceperi motrice  presupune înlănţuirea mai multor 

acţiuni, susceptibile de a se regăsi în forma propusă spre învăţare în situaţiile concrete din viaţă sau dinrespectiva disciplină sportivă. Această combinare a acţiunilor poate fi stabilită de profesor, sau poate să aparţină fiecărui elev (cum estecazul verificărilor la jocurile sportive, gimnastică acrobatică şi ritmică, etc.). 

În cazul deprinderilor motrice, exersarea se poate realiza prin următoarele procedee metodice43:

1. În funcţie de conţinutul a două repetări succesive 

  exersarea grupată, în care toate repetările se adresează unei anumite deprinderi, permiţândobţinerea rapidă a unor rezultate foarte bune; 

  exersarea separată (randomizată), ce implică deprinderi din diferite categorii, care se

exersează succesiv. Efectele mai bune se obţin în direcţia retenţiei deprinderii. 2. în funcţie de variaţia parametrilor programului motor care stă la baza derulării unei deprinderi: 

  exersarea variabilă care presupune existenţa unor variaţii ale caracteristicilor spaţio-temporaleale deprinderii. Prin acest procedeu sunt generate scheme de mişcare eficientă, în raport cu modificărilecondiţilor de exersare; 

  exersarea constantă  implică variaţia unei singure dimensiuni a clasei de deprinderi care seformează. 3. În funcţie de abordarea structurii deprinderii: 

  exersarea globală care presupune repetarea întregului mecanism tehnic de realizare a mişcării;  

exersarea analitică  constă în fragmentarea mecanismului tehnic, atunci când este posibil şicondiţiile o impun, în elemente constitutive, care pentru început vor fi supuse exersării în modindependent.4. Exersarea mentală ce presupune ca subiectul să vizualizeze mental secvenţele de mişcare şi reuşiteleexecuţiilor. Eficienţa metodei este asigurată prin: 

  implicarea aspectelor cognitive, simbolice şi de decizie, în legătură cu deprinderile vizate; 

43 Monica Stănescu, 2002 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  86

   posibilitatea subiectului de a anticipa rezultatul acţiunilor;    pregătirea musculaturii, prin contracţiile de intensitate scăzută, generate în momentulexersării mentale;   diminuează stressul, anxietatea şi creşte încrederea în reuşita execuţiilor. 

●  Formarea capacităţii de practicare autonomă a exerciţiului fizic presupune conducereaanumitor părţi ale lecţiei de către subiecţi, sau realizarea unor acţiuni de ordin metodico -organizatoric,după ce în prealabil au dovedit că stăpânesc cunoştinţele necesare; Începând cu anii din finalul ciclului gimnazial de învăţământ, se poate trece la o exersare pentruvalorificarea capacităţii de practicare autonomă a exerciţiilor fizice în lecţiile de educaţie fizică, subpermanenta supraveghere din partea profesorului.

●  Formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiului fizic presupune capacitareasubiecţilor cu acele cunoştinţe practice şi teoretice, care să le permită practicarea în timpul liber a unei

discipline sportive sau altă formă de exerciţiu fizic. Exersarea în vederea formării acestei capacităţi se realizează în lecţiile de educaţie fizică şcolară sau înalte forme de organizare, deşi valorificarea capacităţii respective se face în timpul liber al subiecţilor.

În cadrul lecţiei se însuşesc, sub îndrumarea nemijlocită a profesorului de specialitate, principalele tehnici(individuale sau de microgrup) de autoorganizare, autoconducere şi autoevaluare, regulile efortului fizic, procedurile de refacere a capacităţii de efort, etc. Toate aceste achiziţii trebuie să fie transferabile întimpul liber al subiecţilor. 

●  Dezvoltarea calităţilor motrice

În timpul lecţiei de educaţie fizică abordarea calităţilor motrice se realizează, de regulă, prin intermediulprocedeelor metodice.

Procedeul metodic înglobează totalitatea operaţiilor implicate de aplicarea metodei, particularizate înfuncţie de condiţiile şi situaţia concretă de desfăşurare a exersării. 

11.2. Metode de evaluare

Evaluarea în educaţie fizică şi sport se referă la sistemul de măsurare şi apreciere a eficienţei procesului

formativ, în funcţie de obiectivele stabilite. Ea nu se referă doar la rezultatele obţinute de subiecţi, ci poate fi extinsă şi la nivelul activităţii profesorului, sau al eficienţei demersului didactic specific lecţiei deeducaţie fizică. 

Toate aceste aspecte vor fi discutate în capitolul destinat evaluării în educaţie fizică şi sport. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  87

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  88

CAPITOLUL XIIORIENTĂRI ŞI TENDINŢE METODOLOGICE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

12.1. Autonomia în educaţie fizică şi sport44 

Autonomia presupune un anumit grad de independenţă, în condiţiile unor cunoştinţe şi capacităţi îndirecţia autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării, specifice procesului desfăşurat. 

Autonomia implică respectarea unor legităţi specifice, ce caracterizează tipul de activitate şi care asigurăeficienţa acţiunilor întreprinse. Ea se poate manifesta atât în planul profesorului cât şi în cel al subiectului. 

Autonomia profesorului se regăseşte în acţiunile acestuia îndreptate în direcţia deciziilor, a stabiliriiobiectivelor şi strategiilor aferente atingerii acestora. 

Autonomia profesorului de educaţie fizică trebuie să fie discutată în raport cu trei elemente: programa despecialitate, metodologia necesară îndeplinirii obiectivelor şi planificarea activităţii. 

a) Programa de specialitate oferă o largă libertate profesorului în alegerea, în funcţie de condiţiilemateriale concrete şi chiar în funcţie de opţiunile elevilor, acelor discipline ale căror elemente specificevor fi supuse procesului de învăţare. Acest lucru este posibil prin prevederile programei privind opţiunileprofesorului şi cele ale elevilor, prin posibilitatea evaluării diferenţiate a rezultatelor elevilor, sau prin celecare vizează traseele individuale de pregătire. 

 b) Metodologia utilizată în vederea realizării obiectivelor programei de specialitate, depinde în maremăsură de cunoştinţele, deprinderile pedagogice şi experienţa profesorului. Acesta, ţinând cont de

legităţile şi specificul activităţii, are deplină libertate în alegerea metodelor, mijloacelor, formaţiilor delucru sau altor elemente care pot favoriza procesul de învăţare. 

c) Planificarea activităţii oferă profesorului ocazia să-şi dovedească creativitatea şi eficienţa gândirii înelaborarea documentelor de planificare specifice:

La nivelul planului tematic anual autonomia profesorului se manifestă  prin următoarele acţiuni: 

  stabilirea duratei ciclurilor de lecţii pentru unităţile de învăţare alese;   eşalonarea ciclurilor de lecţii pe parcursul anului şcolar;   stabilirea numărului şi combinaţiilor unităţilor de învăţare abordate într -o lecţie; 

  stabilirea ordinii de abordare a unităţilor de învăţare de-a lungul unui an şcolar;   eventual, stabilirea timpului alocat abordării fiecărei unităţi de învăţare. La nivelul planului calendaristic profesorul poate lua decizii privind:

  alegerea mijloacelor necesare abordării fiecărei unităţi de învăţare şi a metodologiei deacţionare;   programarea probelor de control;

44 descrisă pentru prima dată de Gh. Cârstea 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  89

  alegerea formei de elaborare a documentului de planificare, ţinând cont şi de sugestiilefactorilor de conducere (director, inspector de specialitate, şef de catedră) 

Planul de lecţie  permite profesorului să acţioneze autonom în ceea ce priveşte: 

  stabilirea duratei pentru fiecare verigă a lecţiei;   stabilirea ordinii de abordare a temelor lecţiei;   operaţionalizarea obiectivelor subordonate temelor propuse;   stabilirea modalităţilor de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor lecţiei; 

Autonomia subiecţilor se regăseşte în activitatea acestora desfăşurată în timpul lecţiei sub indrumarea şisupravegherea profesorului. Astfel, sunt stimulate interesele şi aptitudinile subiecţilor, în direcţiamanifestării creativităţii în acţiunile desfăşurate. 

Activitatea autonomă presupune o bună cunoaştere a specificului activităţii şi un nivel de execuţie ridicat,aspecte care necesită o pregătire prealabilă de calitate, realizată în timpul lecţiilor de educaţie fizică. 

Autonomia subiecţilor se poate manifesta în direcţia conducerii anumitor verigi ale lecţiei, organizăriispaţiului de desfăşurare a activităţii, supravegherii şi acordării ajutorului în execuţie unor colegi, arbitrării

unui joc bilateral sau altei întreceri, etc. Sunt solicitate şi în acelaşi timp îmbunătăţite, capacităţile deautoorganizare, autoconducere şi autoevaluare. 

Asigurarea unui anumit grad de libertate în lecţie, reprezintă un important demers în direcţia formăriicapacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice. 

12.2. Problematizarea

Problematizarea, sau învăţarea prin rezolvarea de probleme, reprezintă o variantă complexă de aplicare a

învăţării prin descoperire (euristica).

Aceasta constă într -o serie de procedee prin intermediul cărora se creează situaţii problemă care impunsubiecţilor pentru rezolvare, analizarea relaţiilor dintre elementele constituente şi elaborarea unor soluţiicare să folosească cunoştinţele deja existente.

O situaţie problemă se constituie într -un plan de acţiune realizat anticipat, folosind anumite repere care săordoneze şi să orienteze activitatea în direcţia prevăzută. Aceste repere sunt reprezentate de operaţiile şiacţiunile întreprinse de subiecţi pentru rezolvarea problemei, şi au un caracter orientativ, care oferă multălibertate în alegerea variantelor de soluţionare. 

Situaţia- problemă determină la nivel psihologic, o stare conflictuală generată de nivelul cunoaşterii şiexperienţei subiectului şi dificultatea situaţiei supusă rezolvării, ca aspect de noutate ce invită subiectul lacăutare, intuire şi descoperire a soluţiilor 45. Această dificultate trebuie să asigure un nivel optim destimulare şi activare a elevului, pentru a obţine o implicare totală în demersul generat. 

45 I. Cerghit, 1997

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  90

În cazul abaterii, în sens inferior sau superior, de la optimul solicitării, situaţie posibilă datorităcomplexităţii problemei propuse, se înregistrează o scădere şi chiar pierdere a interesului pentru participarea constructivă, creativă, la rezolvarea sarcinii. 

Aplicarea problematizării implică existenţa a trei momente succesive46:

a.  conceperea situaţiei- problemă solicită din partea profesorului, pe lângă o bună cunoaştere a particularităţilor şi nivelului colectivului, şi o pregătire profesională corespunzătoare, care să-i permităelaborarea acelor repere ce vor asigura o solicitare corespunzătoare a acestuia.El trebuie să imagineze acele situaţii care să provoace răspunsul aşteptat, valorificând bagajul motricexistent; acest lucru este posibil prin intermediul parcursurilor aplicative fără menţionarea modalităţilor de parcurgere, situaţiilor tactice pentru care nu se oferă modalitatea de rezolvare, întrecerilor şi jocurilor  bilaterale, temelor de întocmire a conţinutului anumitor verigi ale lecţiei sau de elaborare a programuluidin gimnastica sportivă, artistică sau aerobică, etc. 

b.  un moment de analiză a situaţiei propusă spre rezolvare, în care colectivul este angajatintelectual, afectiv şi voliţional. Cu ajutorul întrebărilor şi sugestilor bine selecţionate şi formulate,

 profesorul orientează, când este necesar, alegerea subiecţilor. Pentru acest moment se pot imagina douăsituaţii:    profesorul oferă variante de rezolvare a situaţiei, iar subiecţii optează pentru cea consideratăcorectă;   nu se oferă nici un indiciu, subiecţii soluţionând singuri problema, în funcţie de cunoştiinţe, posibilităţi şi experienţă. c.  momentul rezolvării situaţiei- problemă, care presupune pe lângă elaborarea soluţiilor de către

subiecţi şi confirmarea rezultatului de către profesor. Răspunsurile oferite presupun o selecţionare,restructurare şi reorganizare a fondului motric existent, solicitând capacitatea de generalizare,creativitatea şi spiritul de analiză şi decizie al subiecţilor. Rezolvarea situaţiei- problemă se poate realiza pe mai multe căi47:

   profesorul ajută elevii să rezolve situaţia propusă; 

  elevii colaborează pentru soluţionarea problemei;   fiecare elev oferă soluţia considerată optimă pentru rezolvarea problemei. 

Aplicarea problematizării conduce la dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei, capacităţii de analiză şi decizieasupra unei situaţii, spiritului de cercetare şi iniţiativă, de argumentare a opţiunilor manifestate înrezolvarea situaţiilor problemă. 

46 I. Nicola, 199447 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  91

12.3. Algoritmizarea

Algoritmizarea este o metodă de raţionalizare a învăţării şi predării, care are la bază algoritmii. Ea seconstituie într-o structură general valabilă, care se poate aplica în situaţiile standard, întâlnite şi îneducaţie fizică destul de frecvent. 

Algoritmul poate fi definit drept sistemul de operaţii fundamentale, necesare şi suficiente, care aplicate într-o succesiune unic determinată contribuie la rezolvarea situaţiilor tipice din procesul formativ. 

Utilizarea algoritmilor în activitatea didactică reprezintă un criteriu important în stabilirea unei tipologii48,din care reţinem următoarele variante: 

●  algoritmi pentru descrierea obiectivelor, reprezentaţi prin comportamentele urmărite a seforma la elevi în diferite etape;●  algoritmi de conţinut, care constau într -o descriere formalizată a unor unităţi de conţinut; ●  algoritmi de rezolvare a situaţiilor de învăţare; ●  algoritmi motrici, de execuţie; ●  algoritmi de instruire (didactici), care cuprind totalitatea operaţiilor şi regulilor, specifice profesorului şi elevului, necesare desfăşurării procesului de predare-învăţare; ●  algoritmi de predare, specifici activităţii profesorului;●  algoritmi de învăţare, specifici activităţii elevului; ●  algoritmi pentru descrierea evaluării. 

În educaţie fizică se pot identifica următoarele categorii de algoritmi49:

  algoritmi specifici activităţii didactice a profesorului;   algoritmi specif ici activităţii didactice a subiecului;   algoritmi specifici conţinutului procesului de educaţie fizică. 

În elaborarea algoritmilor specifici activităţii noastre, trebuie să se respecte următoarele cerinţe: 

  să fie bine analizată structura elementelor supuse învăţării, în vederea descompunerii acesteia în elemente distincte;  să fie respectate legile dezvoltării biologice, particularităţile de vârstă şi nivel de pregătire alecolectivului.

Descrierea unor algoritmi impune în educaţie fizică următoarele elemente:

   prezenţa unui cod simbolic sau grafic (litere, cifre, figuri geometrice);   să includă un număr optim de acţiuni pentru realizarea obiectivului, selecţionate pe criteriuleficienţei;   să prezinte o dozare corespunzătoare realizării obiectivului, în condiţiile respectării particularităţilor bio-motrice ale elevilor;

  să prezinte aspecte legate de aplicarea lor în lecţie. De obicei, în situaţiile supuse învăţării, se impune distincţia între cele algoritmizabile şi cele creatoare, întrucât aplicarea acestei metode poate aduce, în unele cazuri, prejudicii procesului instructiv-educativ, prejudicii care constituie şi limitele acesteia. În educaţie fizică aceste neajunsuri se datoreazăurmătoarelor situaţii: 

48 cf. I. Cerghit, 199749 după Gh. Cârstea, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  92

  anularea rolului creativităţii şi imaginaţiei, prin cadrul stereotipizat care este impus însoluţionarea problemelor;    prezenţa unor elemente care nu permit elaborarea algoritmilor, cum este cazul jocurilor sportive;  apariţia unor situaţii neprevăzute, a căror anticipare şi soluţionare tipică nu este posibilă. 

Într-o perspectivă mai amplă, este important să formăm la elevi capacitatea de a analiza situaţiile apăruteşi de a elabora ei înşişi algoritmi destinaţi rezolvării acesteia. 

12.4. Instruirea programată 

Inspirată de ideile ciberneticii şi de aplicaţile acesteia în situaţile de instruire, instruirea programată porneşte de la premisa că şi într -o situaţie de învăţare, întâlnim un tip de comandă şi control, al uneiactivităţi ce asigură fluxul informaţiei, precum şi un sistem de reglare ce are la bază principiul feed-back-ului.

Această metodă constă în descompunerea elementelor supuse învăţării în unităţi de complexitate diferită(paşi metodici) şi eşalonarea lor într -un algoritm de dificultate unică pentru toţi subiecţii. Astfel,materialul de învăţat este prezentat sub forma unui program, al cărui succes depinde de respectarea unor  principii în operaţiile pe care le implică50:

●   principiul paşilor mici şi al progresului gradat, respectat în structurarea informaţiei. Acestfapt presupune împărţirea materialului în secvenţe de lucru, a căror ordine de abordare este unică pentru toţi subiecţii, şi asigură trecerea de la o treaptă de dificultate la alta, într -o succesiunegradată şi într -un timp specific fiecărui subiect, grupă valorică sau colectiv pentru care a fostelaborat programul;●   principiul participării active ce presupune implicarea totală a elevului în parcurgerea fiecăreiunităţi, care conţine atât o informaţie cât şi o aplicaţie pe care acesta trebuie să o rezolve; ●  principiul ritmului individual de studiu este asigurat prin caracterul individualizat al programului stabilit, raportat la posibilităţile fiecărui subiect (grupă valorică sau colectiv), aspectcare elimină concurenţa în procesul de învăţare, axându-se pe calitatea şi gradul de însuşire ainformaţiilor; ●   principiul verificării şi întăririi imediate şi directe a corectitudinii răspunsului se asigură prinaprecierea şi autoaprecierea execuţiilor, care oferă un suport pentru reglarea desfăşurăriiactivităţii. Totodată, reprezintă modalitatea prin care  se constată dacă nivelul manifestat desubiect, permite trecerea la unitatea următoare, superioară ca dificultate, a programului urmat. Numai după însuşirea corectă şi completă a informaţiei, subiectul poate să avanseze la secvenţaurmătoare; ●  principiul reuşitei se respectă prin validarea eficienţei programului, care are rolul de a asiguraoptimizarea şi obiectivizarea proceselor didactice. Acest lucru se obţine prin aplicarea

experimentală a programului, până la un procent de greşeli de maxim 10% pentru un colectiv.Sunt cunoscute două tipuri de programare, liniară şi ramificată.

Instruirea programată liniară (SKINNER), sau a răspunsurilor construite, constă în parcurgerea unităţilor  într-o anumită ordine, prin alegerea unor răspunsuri anterior elaborate de către profesor şi pe caresubiectul doar le execută. Prin aceasta se elimină posibilitatea de eroare în rezolvarea situaţiei propuse. 

50 I. Cerghit, 1997; C. Cucoş, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  93

Instruirea programată ramificată (CROWDER) se remarcă prin unităţi de dimensiuni mai mari şi existenţarăspunsurilor la alegere şi prezenţa unor elemente complementare. Pentru soluţionarea problemelor seoferă mai multe variante, dintre care subiectul o va alege pe cea considerată corectă, în funcţie decunoştinţele, posibilităţile şi experienţa sa. 

Alegerea răspunsului corect permite subiectului să acceadă la următorul nivel de dificultate, în timp ce osoluţionare greşită atrage după sine implicarea sa într -o ramificaţie a programului, unde prin informaţii şiexplicaţii suplimentare este relevată cauza greşelii şi modalitatea de reparare a acesteia. Ulterior elevuleste retrimis la unitatea principală pentru a rezolva situaţia şi a accede la nivelul următor. 

Spre deosebire de varianta liniară, care anulează posibilitatea subiectului de a greşi, programarearamificată valorifică ideea că se poate învăţa din greşelile comise. Prin acest fapt se împiedică asimilareamecanică şi se asigură o motivaţie adecvată învăţării. 

În ciuda implicării tot mai evidente a teoriilor cibernetice în procesul didactic, realitatea arată că instr uirea programată nu poate produce acele transformări radicale în procesul de învăţământ în general şi înactivitatea de educaţie fizică în special. Acest fapt se datorează situaţiilor uneori imprevizibile care potapărea în timpul activităţii, precum şi soluţionărilor creative implicate de anumite elemente care sepredau.

Totodată, se poate înregistra o scădere a interesului pentru rezolvarea situaţiilor prin răspunsuri dejaformulate, ceea ce implică şi o dispariţie a dialogului profesor - subiect şi subiect- subiect, specificeprocesului didactic.

12.5. Tratarea diferenţiată 

Aplicarea acestei metode implică principiul accesibilităţii conţinutului şi individualizării instruirii,necesitând respectarea particularităţilor bio-motrice ale colectivului de subiecţi. 

Datorită colectivelor prea numeroase şi particularităţilor procesului formativ, în educaţie fizică nu se poate respecta, decât în cazuri foarte rare, principiul individualizării instruirii. 

Pentru ca obiectivele propuse să poată fi atinse, chiar şi în cazul lipsei de omogenitate bio-motrică lanivelul colectivelor, în educaţie fizică se apelează la organizarea şi desfăşurarea activităţii pe grupediferenţiate după criteriul potenţialului bio-motric al subiecţilor. 

Aceste grupe valorice51 sunt constituite în urma verificărilor de la începutul perioadelor de pregătire, şi serecomandă să aibă un caracter deschis, care să permită subiecţilor ca în funcţie de temele abordate şi de posibilităţile manifestate, să poată accede la una dintre ele (de regulă se organizează grupe de avansaţi,medii, începători), unde să beneficieze de un program de învăţare eficient. 

În cadrul acestor grupe un rol important îl deţin liderii, care se constituie într -un ajutor real şi necesar alprofesorilor.

51 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  94

Prevederile curriculare, prin traseele individuale de pregătire, permit tratarea diferenţiată a subiecţilor, înfuncţie de opţiunile privind practicarea unor anumite ramuri de sport. 

Aplicarea acestei metode în educaţie fizică, asigură eficientizarea procesului, prin generarea unui conţinutadecvat nivelului manifestat de fiecare subiect.

12.6. Modelarea

În cele ce urmează vom prezenta modelarea din perspectiva acceptării sale ca metodă de instruire, care prin intermediul modelelor, determină elevul să participe la o formă de activitate practică (obiectivată),care se transformă într -o nouă acţiune cerută de acumularea unor elemente supuse învăţării. 

În accepţie didactică52, folosirea modelelor, materiale sau ideale, ca analogii ale realităţii cu caracter deinstrument, în organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv-educativ, reprezintă esenţa modelării, cametodă de instruire. 

Modelul este rezultatul unei construcţii artificiale, imaginară sau concretizată material, realizată pe bazaunor raţionamente de analogie care tind să reproducă un original (omen, fenomen, stare, situaţie, etc.).Modelul nu se identifică cu originalul, întrucât el reprezintă o reducere a originalului la nivel de elementeesenţiale şi definitorii, necesare explicării sau abordării acestuia. 

Pentru educaţie fizică au fost identificate următoarele caracteristici ale unui model53:

  este simplu şi fidel cu originalul categorial, pentru a-şi dovedi eficienţa;   este mai omogen şi mai abstract decât originalul, pe care îl reflectă rezumativ şi limitat;   este un sistem închis, nemodificabil, în perioada demersului didactic; 

este precis cuantificat, prin parametrii de ordin calitativ şi cantitativ. O tipologie a modelelor din educaţie fizică poate fi realizată după următoarele criterii: 

●  în funcţie de modul de concretizare, distingem:  modele ideale (teoretice), cu referire la percepţia societăţii asupra fenomenuluiabordat;  modele materiale, reprezentate prin machete, prototipuri, etc.

●  în funcţie de calitatea lor, deosebim:   modele logice, care se verifică total sau parţial prin determinări specifice;   modele matematice, exprimate prin ecuaţii matematice, procente, cifre, etc.;   modele empirice, elaborate pe baza unor speculaţii, anticipări, sau aprecieri, toateavând la bază experienţa anterioară sau observaţiile iniţiate în respectiva direcţie. 

●  în funcţie de perioada de timp pentru care se elaborează se cunosc:   modele finale, realizate pentru sfârşitul ciclurilor de învăţământ;   modele intermediare, elaborate pentru fiecare an din cadrul unui ciclu de învăţământ;   modele operaţionale, stabilite pentru fiecare lecţie desfăşurată. 

52 I. Cerghit, 199753 după Gh. Cârstea, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  95

Activitatea de educaţie fizică stabileşte modele pentru diferite stadii de evoluţie biologică, structurate peurmătoarele componente: 

  cunoştinţele teoretice de specialitate;   capacitatea de organizare a activităţii;  

dezvoltarea fizică armonioasă;   calităţile motrice;   deprinderile motrice (de bază, utilitar -aplicative, specifice anumitor discipline sportive) şipriceperile motrice;  capacitatea de practicare autonomă a exerciţiilor fizice;   capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  96

CAPITOLUL XIIIMIJLOACELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI 

Mijloacele educaţiei fizice şi sportului sunt elemente prin care se poate realiza ansamblulfuncţiilor şi obiectivelor acestor două activităţi.

Mijloacele reprezintă instrumente didactice (dar nu numai) care asigură transpunerea conţinutului

instructiv-educativ, pregătirea subiecţilor în vederea obţinerii unor abilităţi, capacităţi sau performanţesportive care aparţin deopotrivă sferei fizice şi psihice a personalităţii acestora. 

Literatura de specialitate consemnează o mare varietate de mijloace, dintre care cele maicunoscute sunt mijloacele specifice şi mijloacele asociate educaţiei fizice şi sportului. 

13.1. Mijloacele specifice

Mijloacele specifice sunt instrumentele cele mai importante, deoarece ele asigură în mod directorice progres în ceea ce priveşte dezvoltarea somatică, funcţională şi motrică a omului. 

Mijloace specifice sunt: exerciţiul fizic, măsurile de refacere a capacităţii de efort şi aparatura despecialitate.

În prezent, mijloacele educaţiei fizice şi sportului s-au diversificat, devenind mai complexe din

 punctul de vedere al efectelor, din următoarele motive: dezvoltarea gândirii metodice (care a imaginat noicombinaţii şi mişcări), instalaţii şi aparate noi şi introducerea unor cunoştinţe din alte domenii deactivitate.

13.1.1. Exerciţiul fizic 

În accepţie didactică, este cel mai important instrument, cu multiple funcţii şi aplicaţii în programarea şi realizarea procesului de instruire. El face parte din tehnologia predării şi a însuşiriiconţinutului educaţiei fizice şi al antr enamentului sportiv.

Etimologic, termenul de “exerciţiu” provine din latinescul “exercere”, care însemna repetarea demai multe ori, până la câştigarea uşurinţei sau a abilităţii în efectuarea unei mişcări. 

După I. Şiclovan, exerciţiul fizic reprezintă “o  acţiune preponderent corporală, efectuată

sistematic şi conştient, în scopul perfecţionării dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a oamenilor”. Cualte cuvinte, exerciţiul fizic este o acţiune motrică cu valoare instrumentală, conceput şi programat  învederea realizării obiectivelor proprii educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv (dezvoltarea tonicităţii şia troficităţii musculare, însuşirea şi perfecţionarea deprinderilor şi a priceperilor motrice, dezvoltareacalităţilor motrice şi a capacităţii de efort etc.).

Exerciţiul fizic nu trebuie înţeles numai ca o repetare stereotipă, ci ca o posibilitate de adaptare permanentă la condiţiile externe şi interne. În acest context, exerciţiul fizic nu presupune doar o repetaresistematică, ci şi posibilitatea de a construi, de a asambla, pe baza mişcărilor învăţate, o conduită motrică proprie subiectului care a asimilat anumite cunoştinţe motrice, pe care le exteriorizează apoi sub formacomportamentului motric.

 Nu toate mişcările sau acţiunile motrice pot fi considerate exerciţii fizice: particularitateadistinctivă a exerciţiului fizic este dată de concordanţa conţinutului şi a formei acestuia cu esenţa

educaţiei fizice şi sportului şi cu legităţile acestora (de exemplu, alegarea este o acţiune extrem de  comună, care poate deveni exerciţiu când i se conferă reguli precise de practicare, modalităţi raţionale deexecuţie, o anumită dozare a efortului etc.). 

Conţinutul şi forma exerciţiului fizic. Conţinutul exerciţiului fizic, structurat pentru a conduce la realizarea scopului final al educaţiei

fizice (sportului), cuprinde:-  mişcările corpului sau ale segmentelor (translaţie, rotaţie, balansare, răsucire, circumducţie

etc.);

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  97

-  efortul fizic solicitat, apreciat prin parametri săi principali (volum, intensitate, complexitate şidensitate);

-  efortul psihic, respectiv gradul de solicitare al proceselor psihice (cunoscându-se că exerciţiuleste un act voluntar, intenţionat şi orientat conştient, având influenţe benefice asupracomportamentului uman în ansamblul său). 

Forma exerciţiului fizic reprezintă modul în care se succed mişcările componente, precum şi

relaţiile dintre acestea. Ea este legată de aspectul exterior, vizibil, care dă atributul calitativ al mişcării.Dacă conţinutul înseamnă coordonări interne şi procese energetice complexe, forma exprimă plasticamişcării, ritmul, forţa de redare, semnificaţia sa. 

După Martin (citat de Weineck), forma exerciţiului fizic are o structură:- cinematică – reuneşte aspectele spaţio-temporale ale mişcărilor: 

  repartizarea pe faze a mişcării;   caracteristicile de viteză;   reperele temporale ale fazelor mişcării (durată, ritm);   lungimile şi traiectoriile mişcării caracterizate prin direcţie, amplitudine. 

- dinamică –  se referă la forţele interne şi externe ale mişcării:   forţele externe (gravitaţională, de reacţie a reazemului, de frânare a aerului, centrifuge şi centripete

care se manifestă în timpul mişcării etc.);   forţele interne (forţa muşchilor). Structura dinamică  a exerciţiului fizic se referă şi la relaţia dintre puseele de forţă şi de frânare

 precum, şi la coordonarea impulsurilor parţiale care permit însumarea forţelor. Adeseori, în literatura de specialitate, forma exerciţiului fizic este sinonimă cu tehnica definită ca

ansamblu de procedee structurale eficiente şi raţionale, pentru îndeplinirea anumitor sarcini motrice. 

Clasificarea exerciţiilor fizice. Criteriile utilizate pentru clasificarea exerciţiilor fizice sunt variate şi complementare, dar nici

unul dintre ele, luat separat, nu poate cuprinde întreaga gamă a efectelor pe care le au diferitele tipuri deexerciţii.

Prezentăm în continuare o clasificare a exerciţiilor fizice, conform celor mai utilizate criterii. 

1. Din punct de vedere a structurii şi al formei:   exerciţii analitice şi globale –  reproduc fragmentar sau în totalitate, cu o anumită structură tehnică, o

situaţie tehnico-tactică sau o altă sarcină motrică;   exerciţii simple şi complexe –  au o influenţă selectivă sau de ansamblu asupra unor capacităţi, calităţi

etc.;  exerciţii standardizate şi variabile –   presupun o învăţare de tip algoritmic şi creativ;   exerciţii speciale – reproduc sarcinile pe care le solicită competiţia într -o ramură sau probă sportivă. 2. După gradul de codificare:   exerciţii cu codificare internă –  toţi parametrii exerciţiului sunt clar definiţi (distanţă, timp estimativ,

pauze, etc.);  exerciţii cu codificare externă –  exersarea se realizează în condiţii externe definite (dribling printre

 jaloane, trasee utilitar-aplicative etc.);  exerciţii cu codificare mixtă –   atât parametrii mişcării cât şi condiţiile externe sunt bine precizate(volum de repetări, intensitate pentru un parcurs cu obstacole);

  exerciţii fără codificare –   se realizează conform unei orientări generale (alergare de o oră pe terenvariat, în tempo uniform);

  exerciţii cu codificare strictă –  au caracter competitiv şi presupun măsurarea performanţelor realiza teşi întocmirea de clasamente. 

3. După natura efectelor pe care le induc:   exerciţii pregătitoare, specifice şi de concurs. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  98

4. După calităţile motrice vizate:   exerciţii pentru forţă, viteză, rezistenţă, coordonare, supleţe, precizie etc. şi pentru combinaţiile

acestora.5. După tipul de încărcătură adiţională:   exerciţii cu partener, cu haltere, cu gantere, cu saci de nisip, cu mingi medicinale, cu bănci de

gimnastică. 6. După componentele antrenamentului sportiv:   exerciţii de pregătire fizică, tehnică, tactică, artistică, psihologică. 7. După sistemele biologice solicitate:   exerciţii neuromusculare, cardiorespiratorii, endocrino-metabolice.8. După natura contracţiei musculare:   exerciţii dinamice, statice şi mixte. 9. După intensitatea efortului fizic:   exerciţii supramaximale, maximale, submaximale, medii. 10. După natura obiectivelor:   exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice;   exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă;  

exerciţii pentru învăţarea deprinderilor şi priceperilor motrice;   exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort. 11. După funcţiile îndeplinite:   exerciţii introductive (pregătitoare, de încălzire), repetitive (de fixare a mecanismului de bază),

asociative (defavorizarea transferului), aplicative, creative (sub forma de joc aleatoriu), de întrecere,de recuperare (compensatorii), de expresie corporală. 

12. După structura socială de efectuare:  exerciţii individuale, în grup, mixte, demixtate. 13. După gradul de constrângere:  exerciţii tipizate, semitipizate, libere. 

În antrenamentul sportiv, în funcţie de obiectivele de instruire şi de performanţă, se disting:

  mijloacele de pregătire generală: cuprind exerciţii din diverse ramuri de sport, care contribuie ladezvoltarea funcţională generală a organismului, asigurând şi o pregătire multilaterală;   mijloacele cu caracter mixt: conţin structuri motrice apropiate de procedeele tehnice specifice probei

respective sau exerciţii care sunt utilizate în fazele iniţiale ale învăţării unor elemente şi procedeetehnice complexe;

  mijloacele de pregătire specifică: se regăsesc sub forma procedeelor tehnice sau a acţiunilor tehnico -tactice având ca scop dezvoltarea capacităţii motrice specifice, cea care va asigura un randamentsuperior în competiţie. 

13.2. Măsurile de refacere a capacităţii de efort 

Măsurile de refacere a capacităţii de efort diferă în educaţia fizică, în raport cu cele din

antrenamentul sportiv.În lecţia de educaţie fizică se utilizează pauzele între repetări, cu o durată şi un caracter impuse decaracteristicile efortului prestat, iar la sfârşitul lecţiei există veriga “revenirea organismului după efort”, încare se realizează acest obiectiv. 

În activitatea sportivă, solicitarea severă din antrenamente, numărul crescut al acestora, susţinereaconcursurilor cu o totală angajare a disponibilităţilor fizice şi psihice, reclamă o strategie complexă derefacere a sportivilor după efort. 

După I. Şiclovan, această strategie de refacere include: -  pauzele (active sau pasive) de revenire;

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  99

-  schimbarea (temporară sau definitivă) a competitorilor în timpul concursurilor;-  măsurile hidro-fizio-terapeutice (duşurile calde, relaxarea în bazine cu apă caldă şi cu sare,

oxigenarea, sauna, utilizarea susţinătoarelor de efort, vitaminizarea); -  un regim riguros de viaţă (alimentaţia adecvată şi somnul). 

13.3. Aparatura şi echipamentul de specialitate 

Acestea au o importanţă specială în antrenamentul sportiv, dar şi o contribuţie aparte în educaţiafizică.

În funcţie de scopul urmărit, se întâlnesc următoarele tipuri de aparatură: -  aparatura componentă a practicării sporturilor (aparatele în gimnastică, mingile în jocurile sportive,

schiurile, obiectele portative, ambarcaţiunile, halterele etc.); -  aparatura pentru perfecţionarea tehnicii sau aparatura specială şi îngrăditoare de mişca re

(manechinele în sporturile de luptă, lonjele în gimnastică, groapa cu bureţi, bazinul cu apă moale lasăriturile în apă, aparatul de aruncat mingi în tenis etc.); 

-  aparatura cu rol de protecţie (casca în box, rugby, lupte, bob, ciclism, schi etc., mănuşile în schi,scrimă etc., genunchierele în volei, handbal, apărătorile în fotbal, hochei, etc). 

-  aparatura de tip trenajoare şi simulatoare (trenajoarele asigură dezvoltarea calităţilor motrice specifice

ramurii de sport, în paralel cu perfecţionarea tehnicii –   paraşutism, canotaj, iar simulatoarele creează posibilitatea pregătirii tehnice şi fizice specifice, în condiţii analoage probei respective –  nataţie). 

13.4. Condiţii favorizante şi mijloace asociate în practicarea exerciţiilor fizice. 

Mijloacele asociate sunt reprezentate de elemente ale celorlalte laturi ale educaţiei, fiind utilizate decâte ori se este necesar, pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului. Aceste mijloace pregătesc subiecţii din punct de vedere cognitiv, afectiv, moral, estetic, integrând astfel educaţia fizică şisportul în sistemul acţiunilor educative. Dintre acestea fac parte muzica, studiul literaturii de specialitateetc.

Condiţiile favorizante în practicarea exerciţiilor fizice, care le potenţează efectele şi  care creeazăsuportul progresului, sunt:

  factorii naturali de călire –   implică expunerea raţională a corpului la soare, folosirea diverselor  procedee de fricţionări cu apă şi practicarea exerciţiilor fizice în aer curat, ceea ce creează posibilitatea creşterii vigorii fizice şi psihice a organismului, îmbunătăţeşte rezistenţa la diferiteafecţiuni, reduce uzura şi ajută la călirea organismului; 

  condiţiile de igienă –  implică preocupări ale responsabililor cu privire la crearea unui climat favorabilde practicare a exerciţiilor fizice; este vorba despre igiena sălilor de educaţie fizică, despre dotareaacestora cu duşuri, cu instalaţii de aerisire şi de iluminat corespunzătoare, despre igiena personală(echipament adecvat cerinţelor efortului prestat, precum şi despre asigurarea unui regim raţional deviaţă, în care efortul şi odihna să fie complementare, favorizând astfel volume şi sarcini mari delucru).

Evaluarea cunoştinţelor: 

1.  Ce sunt mijloacele?2.  Care sunt mijloacele specifice EFS?3.  Care sunt mijloacele asociate şi condiţiile favorizante pentru practicarea exerciţiilor

fizice?4.  Analizaţi exerciţiul fizic: definiţii, conţinut, formă şi clasificare. 5.  Prezentaţi şi analizaţi aparatura şi echipamentul de specialitate. 6.  Prezentaţi şi analizaţi măsurile de refacere a capacităţii de efort. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  100

CAPITOLUL XIVFORME DE ORGANIZARE A PRACTICĂRII EXERCIŢIULUI FIZIC ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

Organizarea educaţiei fizice în sistemul de învăţământ este cel mai cunoscut şi răspândit modelorganizatoric, care şi-a dovedit eficienţa în realizarea obiectivelor având la bază procesul instructiv-educativ desfăşurat pe clase, ani de studii şi lecţii. 

 Numărul mare al tinerilor ce se regăsesc într -unul din ciclurile de învăţământ preşcolar, primar,gimnazial, profesional, liceal sau superior, determină complexitatea sistemului de educaţie fizică şcolarăşi universitară, care trebuie să asigure cadrul organizatoric necesar îndeplinirii obiectivelor specificeacestui nivel.

Avantajul sistemului constă pe de-o parte, în marea diversitate a conţinutului activităţilor ce pot fi

organizate în raport de condiţiile existente, iar pe de altă parte în caracterul obligatoriu al unora dintreaceste activităţi. Totodată, nu poate fi trecut cu vederea avantajul creat de aspectul gratuităţii instruirii despecialitate şi al accesului în bazele instituţiilor de învăţământ. 

Programarea activităţilor de educaţie fizică se realizează diferit pentru tipurile de învăţământ, în acord cuprevederile oficiale ale ministerului de resort sau în funcţie de opţiunea elevilor, sub una din următoareleforme de organizare:

14.1. Lecţia-unitatea organizatorică fundamentală a procesului de educaţie fizică şi sport 

Învăţământul desfăşurat pe clase şi lecţii a fost fundamentat teoretic şi promovat de pedagogulJ.A.Comenius în secolul XVII, iar de atunci şi până în prezent el a stat la baza tuturor sistemelor deînvăţământ, fiind permanent îmbogăţit şi adaptat condiţiilor sociale de diverşi pedagogi. 

În contextul conceptual şi metodologic actual, lecţia reprezintă cadrul propice prin care se asigurăstabilitatea şi continuitatea procesului instructiv-educativ specific învăţământului. 

Privită ca elementul organizatoric de bază al activităţii didactice, lecţia reuneşte într -o unitate temporalăconvenţională totalitatea metodelor, mijloacelor şi cerinţelor didacticii specifice procesului de predare-învăţare, valorificând totodată experienţa specialistului în vederea stabilirii unei relaţii optime profesor -elev, necesare îndeplinirii obiectivelor de instruire şi educaţie. 

Lecţia este activitatea comună a profesorilor cu elevii ce vizează scopuri şi obiective precise, are unconţinut definit, o anumită structură şi desfăşurare într -un timp bine delimitat.

Ca unitate organizatorică de bază a procesului de învăţământ, lecţia se fundamentează pe interdependenţafuncţională a următoarelor componente: 

  factorii care cuprind conţinuturile şi strategiile (metode, mijloace, forme de organizare, etc.);  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  101

  resursele didactice, reprezentate de componenta psihică a colectivului de elevi, materiale,timp, etc.;  relaţiile pedagogice stabilite între profesor -elev şi elev-elev.

I. Nicola54 identifică la nivelul lecţiei o serie de variabile care o statuază: 

  obiectivele instructiv-educative specifice, se referă la ceea ce profesorul îşi propune pentru

lecţia respectivă;   conţinutul informaţional al lecţiei, care vizează cantitatea informaţiei ce va fi transmisă încadrul lecţiei, aspect legat de prevederile programei de specialitate;   strategiile de instruire, se concretizează în metode, procedee metodice şi mijloace selecţionatede profesor după criteriul eficienţei faţă de obiectivele stabilite;   relaţia profesor -elev, dependentă de personalităţile celor doi factori implicaţi precum şi destilul de predare adoptat de profesor;  relaţiile dintre elevi, influenţează procesul prin modul de manifestare în diferitele forme deorganizare a exersării;   coordonata temporală, se referă la timpul alocat lecţiei care poate fi diferit în funcţie de tipulde învăţământ sau al condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii;   coordonata fizică, include elementele de mediu, cel material şi cel ambiental. 

Gruparea acestor variabile într-un model tridimensional al lecţiei aparţine lui I.Cerghit55:

54 citat de Monica Stănescu, 2002 55 citat de Monica Stănescu, 2002 

Dimensiunea funcţională - obiective de instruire(motorii, psihomotorii);- obiective cognitive;- obiective afective;- obiective sociale

Dimensiuneaoperaţională 

-strategii,operaţii; - evaluare

Dimensiunea structurală - profesor;

- elev;

- relaţie profesor-elev;

LECŢIA 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  102

O analiză atentă a formelor de organizare a practicării exerciţiului fizic specifice subsistemelor educaţieifizice şi sportului, ne conduce la concluzia că lecţia este forma întâlnită în toate cazurile.

După cum am văzut în capitolul anterior, sistemul de învăţământ, spre care ne vom îndrepta atenţia încontinuare, adoptă ca modalitate organizatorică de bază a procesului instructiv-educativ, lecţia. 

Caracterul maleabil, mobilitatea structurală şi adaptabilitatea crescută la condiţiile concrete, conferălecţiei de educaţie fizică statutul de principală formă organizatorică de predare a exerciţiilor fizice în

cadrul educaţiei fizice şcolare. 

Subordonată unor obiective precise, lecţia de educaţie fizică respectă trăsăturile generale ale unei lecţii şireuneşte în cadrul ei principiile şi cerinţele didacticii, orientările metodologice, metodele şi procedeelemetodice, mijloacele de comunicare şi de predare-învăţare a conţinutului, toate desfăşurate într -oconcepţie sistemică supusă eficienţei activităţii. 

Cu toate acestea, dat fiind specificitatea activităţii de educaţie fizică, lecţia dovedeşte şi câtevacaracteristici particulare ce se adaugă celor generale şi care într -o sinteză a literaturii domeniului pot fienunţate după cum urmează: 

  conţinutul este stabilit în acord cu programa de specialitate dar şi în urma analizei resurselor umane şi materiale avute la dispoziţie;   se adresează unor colective de elevi constante ca număr şi care prezintă o relativă

omogenitate sub aspectul vârstei, particularităţilor psiho-motrice, funcţionale şi intelectuale;   are o durată stabilă, precis delimitată în timp şi este prevăzută în orarul unităţii respective

după o iteraţie conformă cu tipul şi ciclul de învăţământ;   valorifică experienţa didactică a specialistului care o conduce;    prezenţa în trunchiul comun al curriculei, atribuie lecţiei caracterul de obligativitate

deopotrivă pentru profesor şi elev. Totodată, reforma actuală oferă posibilitatea unor lecţii opţionale careodată alese de elevi devin obligatorii pentru ambii factori participanţi; 

   prin efectele pozitive înregistrate în planul dezvoltării fizice şi capacităţii motrice, acapacităţii de autoorganizare-autoconducere-autoevaluare şi nu în ultimul rând formarea obişnuinţei de a

practica exerciţiul fizic, lecţia asigură premizele desfăşurării educaţiei fizice şi în alte formeorganizatorice;   prin apartenenţa la procesul instructiv-educativ specific învăţământului, lecţia de educaţie

fizică respectă cerinţele fundamentale ale didacticii şi anume:  să prezinte teme şi obiective precise;   să folosească cele mai eficiente metode, mijloace şi modalităţi de exersare;   dozarea efortului să fie realizată optim, funcţie de particularităţiile colectivului şi săînregistreze o dinamică corespunzătoare;   să îmbine optim instruirea şi educaţia; 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  103

  să valorifice eficient timpul alocat;   să formeze la nivel individual şi de microgrup deprinderi de autoorganizare – autoconducere -autoevaluare;  să fie gândită sub toate aspectele ca parte a unui ciclu de lecţii care au aceeaşi temă şi care secondiţionează şi influenţează reciproc sub aspectul predării-învăţării conţinutului.

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  104

CAPITOLUL XVEFORTUL ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ 

Trăsătura comună a tuturor acţiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci cândatinge un anumit nivel determină starea de oboseală. 

Acţiunile motrice specifice educaţiei fizice implică o suprasolicitare (stress) somato-funcţională şi psihicăa individului, care printr-o dozare şi dirijare adecvată induce perfecţionarea organismului la nivelediferite.

În acest fel putem defini efortul sportiv, cel mai important consumator de energie al activităţii noastre. 

Răspunzător direct de apariţia stării de oboseală, efortul trebuie analizat în corelaţie cu aceasta şi cuacţiunile de îndepărtare a ei, respectiv refacerea (odihna). Din relaţia efort-oboseală-refacere se poate

aprecia consumul energetic necesar activităţii depuse, indicator important în dozarea efortului. În educaţia fizică dozarea efortului este esenţială pentru realizarea obiectivelor şi se realizează prinmodificarea parametrilor efortului şi corelarea cu un anumit tip de pauză, respectând legile fiziologice aleorganismului.

15.1. Parametrii efortului

O abordare completă a elementelor ce caracterizează efortul, presupune aprecierea acestuia prin

 parametrii mărimea efortului, orientarea efortului şi tipul efortului56

.

A. Mărimea efortului este privită atât din perspectivă externă, a factorilor induşi de specialist şi anumevolum, durată, amplitudine, densitate, intensitate, complexitate, cât şi din perspectiva internă a reacţieicomplexe a organismului la activitatea desfăşurată. Discuţia acestor factori este făcută în legătură cunoţiunea de stimul specific. 

Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării care selecţionează grupele musculare, durataacestei solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară, metabolică şi de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, precum şi de ansamblul funcţiilor activate. 

Volumul reprezintă cantitatea totală de repetări apreciată prin: distanţe parcurse, greutăţi ridicate, timp delucru (efectiv şi pauze), execuţii parţiale sau integrale ale unui exerciţiu, execuţii ale structurilor tehnico-tactice, acţiuni complexe, număr de lecţii. 

56 abordarea aparţine autorilor A. Dragnea şiSilvia Mate-Teodorescu, 2002

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  105

Durata stimulului se apreciază prin timpul cât acesta acţionează singular sau în serie, în cadrul unor structuri specifice.

Amplitudinea stimulului este reprezentată de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei şinumărului de stimuli în cursul unei structuri de lecţie. De exemplu, 2 x 6 x 10 (două reprize, a câte şase

serii, cu 10 de repetări fiecare). Densitatea stimulului este apreciată prin raportul dintre durata aplicării stimulilor şi durata pauzelor dinlecţie. 

Frecvenţa aplicării stimulului este dată de numărul de lecţii la care participă elevul într -un semestru, an,etc.

Intensitatea efortului este definită drept cantitatea de lucru mecanic efectuată în unitatea de timp. 

Complexitatea efortului rezultă din numărul acţiunilor motrice efectuate în timpul unei activităţi şi deoriginalitatea înlănţuirii acestora. 

Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior a modificărilor generatede efortul prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi de execuţie, date despre frecvenţarespiratorie şi cea cardiacă etc. 

B. Orientarea efortului se apreciază în funcţie de sistemul furnizor de energie aerob-anaerob, dominantîn tipul de efort programat în lecţie. Totodată, ea este determinată şi de particularităţile aplicării şi ordineacombinării caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul de repetărietc.

C. Tipul efortului este discutat sub aspectul efortului specific şi nespecific. Specificitatea efortului seconsideră a fi dată pe de o parte de caracteristicile externe ale mişcării (amplitudine,traiectorie etc.) şi pede altă parte de structura sa coordinativă, particularităţile funcţionale ale muşchiului şi de reacţiilevegetative ale organismului.

Stabilirea parametrilor efortului se realizează în funcţie de anumite variabile şi anume57:

  obiectivele lecţiei, funcţie de care se stabileşte conţinutul acesteia;    particularităţile şi nivelul bio-motric al colectivului de elevi; 

locul şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei. Faţă de aceste elemente se poate stabilii o evoluţie a efortului în lecţia de educaţie fizică, care să convinălegilor fiziologice şi să asigure eficienţa fiecărei verigi. 

57 Gh. Mitra şi A. Mogoş, 1980; Elena Firea, 1984, Gh. Cârstea, 2000 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  106

15.2. Dinamica efortului în lecţia de educaţie fizică 

În totalitate, autorii reprezentativi ai domeniului sunt de acord că aprecierea dinamicii efortului îneducaţie fizică poate fi apreciată, având în vedere posibilităţile de care dispune un profesor în timpullecţiei, prin evoluţia parametrilor frecvenţă cardiacă şi frecvenţă respiratorie.

Evoluţia demonstrată practic dar şi cerută de fiziologia efortului, pentru angrenarea treptată şi cu un bunrandament a organismului în efort, evidenţiază un traseu al efortului în lecţie de forma unei curbe ale căreicote de reprezentare sunt stabilite prin valorile indicatorilor funcţionali menţionaţi. 

Astfel, pe parcursul primelor trei verigi evoluţia efortului înregistrează un drum ascendent evidenţiat devalorile FC şi FR, care pornind de la aproximativ 70 pulsaţii/min. respectiv 16-18 respiraţii /min., potatinge cote de 120-130 pulsaţii/min. respectiv 20-22 respiraţii/min. în finalul verigii a treia. Aceastăsituaţie corespunde încălzirii organismului, care exprimă o stare de preparaţie psiho-fizică, senzorială şichinestezică optimă, ce previne posibilele accidente58.

Acţionarea în vederea rezolvării obiectivelor operaţionale specifice lecţiei atrage după sine solicitărilecele mai importante exercitate la nivelul organismului. Urmare acestui fapt, în verigile corespondente (IV,V în funcţie de numărul unităţilor de învăţare abordate) se înregistrează o aparentă stabilizare a efortuluila cote crescute, puse în evidenţă de valori ale FC în jurul a 160 pulsaţii/min.

Spunem aparentă stabilizare întrucât natura elementelor de conţinut, metodologia şi mijloacele folosite,durata şi natura pauzelor, reprezintă variabile în funcţie de care efortul poate înregistra mici variaţii,dovedite de alternanţa valorilor FC între 140-180 pulsaţii/min. şi care conferă imaginea unui platou cuunele oscilaţii. 

Evoluţia descendentă a valorilor parametrilor funcţionali este una fiziologic normală, asigurată de

mijloacele ultimelor două verigi care urmăresc revenirea organismului la o stare optimă continuăriiactivităţii şcolare sau cotidiene. Acest fapt generează un aspect descendent al curbei de efort, până la coteapropiate de cele înregistrate înaintea începerii lecţiei. 

15.3. Dirijarea efortului în lecţia de educaţie fizică 

Sarcina dirijării efortului în lecţia de educaţie fizică, revine profesorului care are obligaţia de a asigura odinamică corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoaştere a relaţiei efort-oboseală-odihnă. 

Oboseala poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic, manifestat printr -o stare dedisconfort caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii de efort şi o alterare (dezechilibru) acoordonării funcţiilor organismului. 

Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală, urmărită de profesor pe parcursul lecţiei caexponent al efectului determinat de efortul specific asupra organismului subiecţilor. 

58 Cornelia Bota, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  107

Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele active sau pasive dintrerepetări şi dintre lecţii, care nu trebuie prelungite dincolo de faza în care se păstrează efectele favorabileale efortului, respectiv faza de supracompensare59.

Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie, în funcţie de momentul folosirii lor, sunt

următoarele

60

:●  dirijarea anticipată-realizată prin intermediul documentelor de planificare; ●  dirijarea concretă (curentă)-realizată în timpul desfăşurării lecţiei în urma unor informaţii

obţinute prin metode obiective (înregistrarea frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii) şi subiective(observarea reacţiei elevilor la efort, care permite aprecieri cu privire la gradul de transpiraţie, coloritul pielii, gradul de coordonare motorie, atenţia etc.). În această situaţie se impun modificări ale dirijăriianticipate concretizate în:

-  modificarea duratei şi naturii pauzelor; -  modificarea parametrilor de efort;-  modificarea condiţiilor de exersare. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

59 Gh. Mitra şi A. Mogoş, citaţi de Monica Stănescu, 2002  60 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  108

CAPITOLUL XVICOMUNICAREA ŞI ACŢIUNILE PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ 

Comunicarea este o formă de interacţiune socială prin intermediul mesajului, care asigură schimbul deinformaţii între membrii societăţii în scopul contracarării nesiguranţei mediului. 

Termenul de interacţiune ne trimite cu gândul la la un aspect esenţial: necesitatea răspunsului (feedback),fără de care nu poate exista o comunicare reală. 

Pentru noi, comunicarea reprezintă un schimb de informaţii care se realizează prin coduri specifice(limbaj), influenţat de anumite situaţii, interese sau necesităţi ale interlocutorilor. 

Informaţia, obiect al comunicării, primeşte în accepţia noastră sensul de mesaj încărcat de semnificaţie.

Suportul pentru transmiterea informaţiei îl constituie limbajul. Acesta reprezintă un ansamblu de

simboluri (specifice fiecărui tip de limbaj) care acţionează asemenea unui cod specializat în fiecaredomeniu de activitate.

De la bun început, tre buie să facem distincţia între comunicarea implicată în procesul de manageriat alsistemului educaţional şi comunicarea didactică, implicată în procesul de predare-învăţare-evaluare. Încontinuare ne vom ocupa numai de comunicarea din cadrul lecţiei de educaţie fizică. 

16.2. Comunicarea didactică 

Comunicarea didactică favorizează transmiterea cunoştinţelor prin procesul clasic de predare-învăţare,bazându-se pe componenta psiho-socială a relaţiilor profesor -elev.

Relaţiile de intercomunicare apar ca un rezultat al nevoii de a schimba informaţii, resimţită de elevi înmomentul interacţiunii din timpul unei lecţii. 

Manifestările elevilor în direcţia solicitării de explicaţii suplimentare, lămuriri, formulări şi interpretări personale care relevă înţelegerea obiectului de discuţie, reprezintă elementele care diferenţiazăcomunicarea de monolog.

Lecţia, univers al comunicării prin excelenţă, constituie pentru elevi un spaţiu deschis al provocărilor 

informaţionale, cu schimburi de mesaje, cu aprecieri frecvente şi intense la adresa situaţiei procesului deintercomunicare din interiorul grupului61.

În lecţia de educaţie fizică se întâlnesc două tipuri de comunicare, verbală şi nonverbală. 

61 R.B. Iucu, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  109

16.2.1. Comunicarea verbală

Comunicarea verbală foloseşte drept suport pentru mesajul care trebuie transmis limbajul verbal, prezentsub formă de comandă, comunicare simplă, convingere şi sugestie.

Comanda este o modalitate de comunicare specifică activităţii de educaţie fizică, care  poate părea la prima vedere că implică doar un participant- profesorul, însă prin acţiunea motrică pe care o declanşeazăla elev, se consideră că primeşte răspuns (feed-back) prin limbajul motric. Dealtfel, este exact genul derăspuns pe care îl aşteptăm şi prin a cărui promptitudine şi acurateţe putem aprecia nivelul de receptare amesajului.

Prin intermediul explicaţiei profesorul poate apela la oricare din celelalte forme de limbaj (comunicaresimplă, convingere, sugestie).

Primele două modalităţi menţionate se adresează funcţiei cognitive şi comunicative, fiind utilizate pentrutransmiterea informaţiilor menite să explice aspecte legate de exersare, noţiuni teoretice specifice,

corectări etc., sau să argumenteze anumite situaţii şi recomandări. 

Sugestia utilizează cu precădere funcţiile persuasive şi expresive ale limbajului, care favorizeazăschimbul de informaţie emoţională, impus în situaţiile de motivare a elevului, implicare suplimentară înactivitate, orientarea răspunsului sau acţiunii care implică creativitatea şi originalitatea elevului etc. 

Transmiterea informaţiei prin comunicare verbală este dependentă în mare măsură de modulconcret în care se foloseşte limbajul, de caracteristicile acestuia (paraverbalul). Câteva reguli ale paraverbalului se referă la: 

  volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în funcţie de situaţiile create;  ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite monotonia şi să susţinădemonstraţia profesorului sau exersarea elevului; poate  scădea în cazul explicaţiilor,

recomandărilor, intenţiei de a induce calmul şi relaxarea etc.   tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută de comandă, la cea puternică din timpul conducerii, sau scăzută impusă de momentele de explicaţii, recomandări etc.   articularea cuvintelor (dicţia), importantă pentru claritatea mesajului. 

16.2.3. Comunicarea nonverbală 

Comunicarea nonverbală este prezentă pe tot parcursul lecţiei de educaţie fizică fiind folosită pe rând deprofesor (demonstraţie, semnale sonore sau gestuale) şi elev (exersare). 

Comunicarea nonverbală presupune transmiterea informaţiei prin intermediul privirii, gesturilor, corpului

sau actelor motrice, după un cod al mişcărilor nu întotdeauna conştient, dar posibil de controlat.

În această arie a comunicării, pot fi definite două modalităţi de exprimare nonverbală62:

62 A. Dragnea şi Aura Bota, 1999 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  110

Comunicarea gestuală care la subiecţii obişnuiţi are rol de susţinere şi completare a celor comunicateverbal, în timp ce pentru persoanele cu nevoi speciale (deficienţe auditive şi de vorbire) reprezintă bazaexprimării şi înţelegerii. 

Comunicarea acţională şi comportamentală care presupune o exprimare prin mişcări de o mai mare

complexitate, conduite motrice cu semnificaţii în sfera ideilor, stărilor, atitudinilor etc.Lecţia de educaţie fizică abundă de asemenea exemple.

În educaţie fizica şi sport actele sau acţiunile motrice se constituie pe rând în informaţii, când sunt folositede profesor în demonstraţii şi în răspunsuri când sunt executate de elevi. Acest răspuns poate fi considerato informaţie pentru profesor (feed- back), în funcţie de care îşi reglează acţiunile ulterioare. 

Posibilitatea de a dialoga în acest mod necesită stăpânirea unui limbaj specific (motric), care se însuşeştetot prin intermediul exersării din lecţia de educaţie fizică. 

Prea puţin vizat de către profesori, limbajul motric se rezumă de multe ori la executarea unor deprinderi

specifice disciplinelor sportive, aspect nu lipsit de importanţă dacă ne vom limita la exprimarea din terena personalităţii elevului. 

Una din formele de exprimare motrică pe care le încurajăm în această carte o reprezintă exprimarea prinlimbaj corporal, ca formă de manifestare a laturii estetice a personalităţii individului. 

Limbajul corporal uzează de două tehnici prin care intenţionează transmiterea mesajului şi comunicarea: 

  acţiuni dinamice care presupun mişcări ale corpului sau segmentelor sale, deplasări, săriturietc.  tensionări musculare care presupun modificări ale tonusului diferitelor grupe musculare(inclusiv cele faciale), în ipostaze statice sau dinamice impuse de situaţiile create. 

Rolul componentelor paraverbale în limbajul verbal este deţinut de expresivitate în cazul limbajuluicorporal.

Prin intermediul expresivităţii putem acorda semnificaţii multiple mişcărilor noastre, iniţiind un dialog pentru a cărui înţelegere este nevoie deopotrivă de instruire şi cultură. 

 Ne punem însă întrebarea, câţi dintre noi privim corpul uman ca fiind expresia fizică a culturii? 

Rolul comunicării, indiferent de formă, este hotărâtor pentru ca relaţia predare-învăţare-evaluare să nu setransforme într-una de tip transmitere-ascultare-asimilare necondiţionată, în care profesorul devine unsimplu transmiţător sau executant de acţiuni demonstrative, pentru un colectiv pasiv.

16.3. Acţiunile profesorului de educaţie fizică 

16.3.1. Profesorul ca manager

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  111

Latura managerială a pregătirii profesorului se regăseşte în acţiunile de programare şi proiectare aactivităţii instructiv-educative, de concepere în mod creativ şi original a conţinutului unei lecţii, deconducere şi coordonare a activităţii subiecţilor în lecţie şi de evaluare a rezultatelor obţinute. 

Argumentarea statutului şi rolului de manager al profesorului se realizează după părerea mai multor 

autori

63

, prin cel puţin două caracteristici ale profesiei de educator:   intervenţia profesorului în direcţia formării şi dezvoltării elevilor este una conştientă,raţională şi coordonată, corespunzând rolului de conducător al cadrului didactic;   în accepţia educaţiei contemporane, profesorul este deopotrivă sursă a învăţării şi organizator,coordonator, evaluator al resurselor şi condiţiilor necesare realizării obiectivelor. 

Prezentăm în cele ce urmează o abordare sintetică din perspective manageriale a activităţilor specificeoricărui profesor, într -o adaptare raportată la particularităţile lecţiei de educaţia fizică64:

   planifică conţinuturile aferente unităţilor de învăţare şi celorlalte verigi, în funcţie deobiectivele operaţionale stabilite;   organizează activităţile specifice lecţiei, asigurând un climat favorabil exersării prin

 pregătirea materialelor şi instalaţiilor didactice şi amenajarea spaţiului de desfăşurare a lecţiei;   conduce activitatea din lecţie, direcţionând procesul asimilării şi formării elevilor;   comunică informaţiile specifice prin comandă, explicaţii, corectări sau limbaj corporal(demonstraţia) asigurând un climat deschis şi destins favorabil exersării;   coordonează acţiunile elevilor, urmărind omogenizarea grupului, prin realizarea obiectivelor individuale şi comune întregii clase;   îndrumă elevii prin explicaţii şi corectări, realizate pentru întreg colectivul sau pentru situaţiisingulare. Îndrumarea se poate extinde şi cazul orientării pentru activitatea independentă aelevului;  motivează activitatea elevilor prin aprecieri pozitive sau sancţiuni verbale privitoare lamodalitatea de execuţie sau nivelul de însuşire a elementelor supuse exersării, orientează valoric prin exemple de execuţie sau conduită morală, încurajează manifestările pozitive, progresul şi

 perseverenţa în exersare;   consiliază elevii pentru activităţile şcolare sau extraşcolare, prin sfaturi sau teme care săvizeze obişnuinţa şi capacitatea de practicare independentă a exerciţiului fizic;   controlează prin probe periodice (posibil în fiecare lecţie-evaluare formativă), nivelul însuşiriielementelor predate, evoluţia şi stadiul pregătirii bio-motrice a fiecărui elev şi a colectivului înansamblu, în vederea reglării activităţii planificate;   evaluează periodic nivelul de realizare a obiectivelor dintr-o etapă, prin instrumente aleevaluării sumative. 

16.3.2. Conducerea lecţiei de educaţie fizică 

Datorită elementelor de specificitate impuse de educaţia fizică, considerăm necesară detaliereaelementelor de conducere a lecţiei, plecând de la ideile unor autori consacraţi65 ai domeniului.

63 I. Nicola, E. Joiţa, E. Păun, citaţi de Monica Stănescu, 2001 64 după R.B. Iucu, 2000 şi adaptată de noi 65 Elena Firea, 1988; Gh. Cârstea, 1991

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  112

Predarea conţinutului lecţiei Predarea conţinutului lecţiei se realizează prin:

a) explicaţii care pot precede, însoţi, sau succede demonstraţia actelor şi acţiunilor motrice supuseexersării.

Acestea trebuie să fie clare, concise, asociate cu exemple care să le facă cât mai convingătoare şi săconştientizeze activitatea elevului. Oportunitatea explicaţiei este importantă pentru evitarea abuzului şiinformaţiei redundante. 

 b)Demonstraţia este modalitatea cea mai eficientă pentru formarea unei reprezentări clare la nivelulelevului a ceea ce se învaţă. Aceasta poate fi făcută direct de profesor (demonstraţie nemijlocită), de cătreun elev a cărui execuţie este corectă şi fidelă cu modelul, sau prin intermediul materialului intuitivreprezentat de planşe, kinograme, film etc., situaţii cunoscute sub denumirea de demonstraţii mijlocite sauindirecte.

c) Folosirea materialelor (bastoane, mingi, alte obiecte), în vederea creşterii eficienţei exerciţiilor,

atractivităţii lecţiei şi nivelului de participare al elevilor. 

d) Observarea execuţiei elevilor, în vederea depistării greşelilor şi corectării acestora. Corectarea poate fiuna colectivă, ce va face referiri la greşelile cele mai frecvent întâlnite în execuţie, sau individuală înfuncţie de fiecare situaţie în parte. Totodată, observarea elevilor este de folos şi pentru aprecierile cu privire la modalitatea execuţiei, care pot îndruma şi motiva comportamentul executanţilor. 

e) Aplicabilitatea practică a achiziţiilor specifice este asigurată prin crearea unui climat de întrecere încondiţii de adversitate regulamentară. Acesta asigură valorificarea calităţilor motrice, perfecţionareadeprinderilor motrice şi exprimarea priceperilor motrice pe fondul unei participări şi colaborări depline. 

Manevrarea colectivuluiSe realizează prin exerciţii de front şi formaţie executate de pe loc sau din deplasare, schimbări aledirecţiei de deplasare, sau ale formaţiilor de lucru pentru structurile de exersare propuse în timpul lecţiei.

Acestora se adaugă amenajarea spaţiului de lucru de către elevi, participarea la acţiunile de supraveghereşi asistenţă a execuţiei altor colegi, arbitrajul, toate având rolul de a forma capacitatea de autoorganizareşi autoconducere a elevului în vederea desfăşurării activităţilor independente. 

Comanda

Comanda dată de profesor, specifică educaţiei fizice, trebuie să fie scurtă şi clară, de o fermitate care sănu deranjeze dar să impună răspunsul prompt al elevului. În momentele din lecţie care urmărescmanifestarea liberă şi creativă a elevului se recomandă înlocuirea comenzii cu indicarea explicită aacţiunii. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  113

Plasamentul profesoruluiPlasamentul profesorului în timpul lecţiei trebuie să ofere posibilitatea de a fi auzit şi văzut în aceeaşimăsură de fiecare elev. Totodată, este necesar să-i confere profesorului ocazia de a supraveghea întregcolectivul şi de a observa greşelile de execuţie ale elevilor. Distanţa şi orientarea faţă de colectiv sunt

esenţiale în acest caz şi trebuie modificate permanent în funcţie de formaţile de lucru şi modalităţile deexersare impuse de fiecare mijloc folosit în lecţie. 

Ţinuta profesoruluiŢinuta exprimă respectul profesorului faţă de elev, profesie şi el însuşi. Ţinuta vestimentară, curată şiatent îngrijită, trebuie să permită execuţiile practice cerute de specificul activităţii.

Ţinuta morală şi profesională constituie un exemplu şi impune respect, permiţând exigenţă faţă decomportamentul motric şi social al elevilor. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  114

CAPITOLUL XVIIPLANIFICAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ 

Planificarea poate fi definită ca acţiunea anticipativă a conducătorului unei activităţi, prin care sunt prevăzute obiectivele, conţinutul, desfăşurarea şi finalizarea procesului, în vederea eficientizăriidemersului iniţiat. 

În cazul educaţiei fizice, îndrăznim să afirmăm că planificarea activităţii este de o complexitate superioarăcelei realizate pentru alte discipline de studiu, fapt susţinut de-a lungul timpului de autori reprezentativi aidomeniului66.

Drept argumente, au fost prezentate numeroasele variabile implicate în procesul specific:

●   perioada lungă de timp  (semestru, an de studii) pentru care se elaborează documentele deplanificare.

●  concepţia cibernetică, impusă de planificarea specifică activităţii de tip sistemic, cum estecazul educaţiei fizice. 

●  natura componentelor procesului formativ de educaţie fizică, este unul din factorii de cea maimare complexitate, ţinând cont de faptul că sunt abordate aspecte legate de calităţile motrice, deprinderilemotrice şi dezvoltarea fizică, pe de-o parte, şi aspecte privind cunoştinţele teoretice de specialitate,capacitatea de organizare, capacitatea de practicare autonomă şi independentă a exerciţiului fizic, pe dealtă parte.Legătura acestora cu efortul de tip psiho-fizic, metodologia diferită de abordare a procesului de dezvoltaresau formare a componentelor, proiectarea conţinutului pentru fiecare dintre ele, sau dozarea efortului,reprezintă câteva dintre elementele care cresc considerabil dificultatea realizării unei planificări obiectivela educaţie fizică. 

●  locul de desfăşurare a lecţiei de educaţie fizică Spre deosebire de alte discipline din planul de învăţământ care se desfăşoară, indiferent de situaţie, în salade clasă, educaţia fizică se poate desfăşura în locaţii şi condiţii diferite. 

După cum am menţionat într -un capitol anterior, lecţia de educaţie fizică se poate desfăşura atât îninterior, în condiţii optime (sală corespunzător utilată), sau în condiţii improvizate (culoarul şcolii, sala declasă, etc.), cât şi în aer liber, în condiţii climaterice diferite (în funcţie de sezon). 

Acestor situaţii, se pot adăuga cazurile în care practicarea unor sporturi de sezon (acolo unde condiţiile opermit), precum schiul, patinajul, sania, înotul, etc, implică realizarea unei planificări care să ţină seamade particularităţile unei lecţii desfăşurate în asemenea condiţii. 

●  diferenţa datorată criteriilor de sex şi nivel bio-motric înregistrată la nivelul colectivelor deelevi, constituie în educaţie fizică, spre deosebire de alte discipline de studiu, un factor care impune otratare diferenţiată a situaţilor întâlnite. Diferenţierea se regăseşte la nivelul dozării efortului, modalităţilor de acţionare şi mijloacelor folosite pentru transmiterea aceluiaşi conţinut, îngreunând considerabil planificarea activităţii. Însă, fără acest gen

66 Elena Firea, 1984; Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  115

de abordare a procesului specific, riscăm nu numai neîndeplinirea obiectivelor stabilite, dar chiar săaducem prejudicii biologicului elevilor.

Pentru realizarea unei planificări eficiente, se impune respectarea următoarelor cerinţe67:

  concordanţă cu programa de educaţie fizică şi sport; 

  concordanţă cu particularităţile elevilor;   concordanţă cu baza materială aflată la dispoziţie;   concordanţă cu realitatea geo-climaterică şi socială;   concordanţă cu tradiţiile locale privind practicarea unor discipline sportive;   concordanţă cu opţiunile elevilor privind practicarea unor discipline sportive. 

Acţiunea de planificare, se concretizează în documentele de planificare, care la nivelul profesorului deeducaţie fizică sunt: planul tematic anual, planul calendaristic şi planul de lecţie.

Evaluarea cunoştinţelor: 

67 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  116

CAPITOLUL XVIIIDESIGNUL INSTRUCŢIONAL (PROIECTAREA DIDACTICĂ) 

Termenul design descrie intenţia de a îmbina frumuseţea cu rolul funcţional al obiectelor, sau cu altecuvinte, de a oferi o formă atractivă şi plăcută unui conţinut supus principiilor eficienţei funcţionale. 

Învăţământul ca domeniu în care se îmbină instruirea ştiinţifică cu educaţia integrală a personalităţiielevului, impune folosirea unor strategii a căror eficienţă în concordanţă cu obiectivele stabilite trebuie săfie maximă.

Nevoia de a prezenta sub un aspect optim rigurozitatea procesului didactic a impus folosirea termenuluide design instrucţional (pedagogic) tot mai mult în literatură şi aplicarea în practică a conceptului. 

Designul instrucţional (pedagogic) se înscrie în aria mult mai largă a previziunii, întâlnită în

managementul educaţional alături de activităţile de prognoză şi programare în vederea elaborării strategieide abordare a procesului didactic.

Prin proiectare se pregăteşte în strânsă legătură, organizarea, conducerea, coordonarea şi controlulactivităţii concrete. 

Dealtfel, se consideră că proiectarea, privită din perspectivă managerială, combină prognoza cu proiectarea, planificarea şi programarea, acestui fapt datorîndu-se complexitatea deosebită şi dificultateacrescută a activităţii68.

Sintagma design instrucţional se impune tot mai mult în locul proiectării didactice prin eficientizarea întregului demers pedagogic, prin satisfacerea nevoii de anticipare şi rigurozitate procedurală în

 planificare, prin raţionalizarea mijloacelor folosite, toate subordonate atingerii obiectivelor stabilite şireunite în alternative de adaptare subtilă la particularităţile colectivului. 

Proiectarea didactică vizează întreg procesul de educaţie fizică desfăşurat pe parcursul unui ciclu şcolar,sau mai adesea a unui an din cadrul său. Urmare a procesului de proiectare se elaborează toatedocumentele de planificare cunoscute (planul tematic anual, planul calendaristic semestrial, unitatea deînvăţare, planul de lecţie). 

În activitatea didactică aplicarea conceptului de design instrucţional presupune69:

  definirea obiectivelor, la unul sau mai multe niveluri;

  sugerarea temelor de activitate susceptibile de a provoca învăţări în sensul dorit;    posibilitatea alegerii metodelor şi mijloacelor;    propunerea instrumentelor de control a predării şi învăţării;   determinarea condiţiilor prealabile instruirii. 

În abordarea problematicii proiectării didactice toţi autorii studiaţi prezintă în esenţă, nevoia de asoluţiona patru întrebări, întotdeauna în aceeaşi ordine şi foarte precis: 

68 Elena Joiţa, 2000 69 Viviane de Landsheere şi G. de Landsheere, 1979 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  117

1.  Ce doresc să realizez? 2.  Cu ce voi realiza cele propuse?3.  Cum voi realiza cele propuse?4.  Cum voi şti dacă am realizat cele propuse? 

Aceste întrebări stau la baza stabilirii etapelor proiectării didactice, care pot fi prezentate schematicastfel70:

Pentru fiecare dintre aceste etape se impun o serie de operaţii pe care le prezentăm în continuare adaptatespecificului activităţii din educaţia fizică. 

18.1. Precizarea obiectivelor

Asistăm în prezent la o conştientizare fără precedent a nevoii de clarificare a obiectivelor urmărite îndemersul didactic.

70 configuraţie după I. Jinga şi I. Negreţ, 1994 

1. Ce voi face?

2. Cu ce voi face?

3. Cum voi face?

4. Cum voi şti

dacă s-a realizat

Precizarea prealabilă a

obiectivelor educaţionale 

Analiza resurselor educaţionale

de care se dispune

Elaborarea strategiiloreducaţionale potrivite pentru

realizarea obiectivelor

Stabilirea unui sistem de

evaluare a eficienţei activităţii

Etapa I

Etapa II

Etapa III

Etapa IV

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  118

Dintotdeauna educaţia a implicat stabilirea unor obiective precise în toate planurile personalităţiiindividului, lucru ce a determinat dificultatea şi complexitatea acţiunii de clasificare şi formulare aacestora.

Pentru activitatea de educaţie fizică obiectivele sunt elaborate pe trei categorii: 

  obiective cadru  obiective de referinţă   obiective operaţionale 

Având în vedere faptul că primele două categorii de obiective sunt formulate la nivelul programelor deeducaţie fizică, pentru fiecare an de studii şcolare, considerăm necesară prezentarea modalităţii deformulare a obiectivelor operaţionale, întâlnite la nivelul lecţiei, practic singurele realizabile în timpulunei activităţi, sau element structural (verigă) al acesteia. 

A operaţionaliza un obiectiv înseamnă a identifica o sarcină educativă şi a o explicita verbal în modcorespunzător, ţinând seama de toţi factorii implicaţi în exersare. 

Obiectivul operaţional precizează comportamentul observabil, impus de acţiunea îndreptată sprerealizarea unui obiectiv mult mai cuprinzător precum cel specific (de referinţă) sau cel general (cadru). 

Traducerea obiectivelor operaţionale în comportamente observabile necesită următoarele precizări71:

  cine va produce comportamentul dorit;  ce comportament observabil va dovedi că obiectivul este atins;   care va fi produsul acestui comportament (performanţa înregistrată);   în ce condiţii trebuie să se manifeste comportamentul;   care sunt criteriile de evaluare a nivelului de realizare şi calităţii produsului. 

Formularea unui obiectiv operaţional este necesar să fie completă, clară şi coerentă în logica abordării înlecţie sau ciclul de lecţii. 

Totodată, acestea trebuie să se subordoneze prevederilor programei de specialitate asigurând îndeplinireaobiectivelor de referinţă şi implicit a celor cadru, să ofere posibilitatea unei aprecieri cât mai obiective şisă fie adaptate timpului avut la dispoziţie. 

Stabilirea obiectivelor operaţionale necesită o atenţie acordată amănuntului din cadrul exersării, lucru careimplică evidenţierea următoarelor elemente72:

  ce se corectează, redresează, restructurează;   noi achiziţii;   ameliorarea vechilor achiziţii de tip motric, cognitiv, învăţare, perfecţionare, supraînvăţare,

dezvoltare etc., şi expresia normativă (măsurabilă) a comportamentului vizat. Tot în vederea definirii obiectivelor unei lecţii pot fi prezentate şi următoarele norme73:

  sunt obiective care vizează activitatea elevilor şi care urmăresc două direcţii, cea informativă(ce trebuie să ştie elevii) şi cea formativă (ce trebuie să ştie să facă elevii); 

71 Viviane de Landsheere şi G. de Landsheere, 1979 72 D. Colibaba-Evuleţ, 1996 73 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  119

  obiectivul trebuie formulat în termeni expliciţi, prin folosirea verbelor de acţiune care săindice un comportament observabil al elevilor;  fiecare obiectiv să vizeze o singură operaţie pentru a uşura evaluarea;   descrierea obiectivului să se realizeze cât mai succint şi relevant;   obiectivul trebuie să fie integrat şi derivabil logic, în concordanţă cu situaţiile instructive şiconţinutul informaţional al acestora. 

R. Gagne şi ulterior E. Eisner 74  prezintă trei categorii de obiective ce pot fi operaţionalizate: 

Obiectivele de stăpânire a conţinuturilor disciplinelor, care presupun achiziţiile informaţionale necesare proceselor de cunoaştere şi comprehensiune. Acestea produc rezultate omogene ale învăţării, dacă nu înacelaşi timp pentru toţi elevii cel puţin în momente diferite; 

Obiectivele de transfer al achiziţiilor urmăresc formarea capacităţii de generalizare, tradusă în educaţiefizică şi prin formarea priceperilor specifice. Deşi nu pot fi prevăzute toate situaţiile, comportamentulînsuşit într -un anumit cadru trebuie să poată fi adaptat prezentului, în urma selecţionării experienţelor anterioare (capacitate de analiză) şi combinarea lor în funcţie de condiţiile concrete (capacitate desinteză); 

Obiectivele de exprimare au conform descrierii lui Eisner următoarele caracteristici: 

  nu descriu un comportament final ce trebuie însuşit ci o situaţie educativă în care trebuie sălucreze elevii (probleme de rezolvat). Elevul este solicitat să reflecteze, să exploreze etc.;   sunt folosite ca teme pentru a căror rezolvare sunt solicitate deprinderile însuşite anterior,reprezentând totodată şi un mijloc de perfecţionare a lor;   evaluarea se realizează în funcţie de originalitatea şi semnificaţia rezultatului, în absenţa unuistandard de performanţă (evaluare subiectivă a calităţii acţiunilor);   produsul are caracter de unicitate deopotrivă pentru autor şi profesor. 

Putem conchide afirmând că obiectivele de transfer şi cele de exprimare se adresează proceselor învăţării,în timp ce obiectivele de stăpânire a conţinuturilor sunt legate de rezultatele acestor procese.

În cadrul lecţiei, educaţia fizică poate aborda prin specificul său obiective de dezvoltare morfo-funcţională, psihomotrice, cognitive şi afective. 

Trebuie menţionat că unele comportamente specifice, cum este cazul proceselor afective, sunt dificil detranspus în obiective operaţionale. De regulă, achiziţiile unui elev la educaţie fizică pot fi definite din maimulte puncte de vedere (cognitiv, afectiv, psihomotor) datorită implicării cvasitotale a biologicului şi agradului mare de generalitate manifestat de aceste achiziţii. 

În cazul disciplinelor sportive sau a elementelor de motricitate care operează cu structuri algoritmice(alergări, sărituri etc) operaţionalizarea obiectivelor este relativ facilă. 

 Nu la fel stau lucrurile cu situaţiile care implică creativitatea, atitudinile, imaginaţia sau alte componenteafective. Formularea unor obiective operaţionale în aceste cazuri este destul de dificilă având în vederegradul de nesiguranţă în ceea ce priveşte răspunsul, posibilităţile de diversificare a acestuia şi nu înultimul rând posibilitatea teoretic nulă de a măsura performanţa. 

74 citaţi de G.de Landsheere, 1979 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  120

În formularea obiectivelor operaţionale se recomandă folosirea verbelor care indică un comportamentobservabil.

Taxonomiile autorilor care au studiat această problematică, oferă o listă cu aceste verbe din care prezentăm câteva exemple pentru a uşura aplicaţia în cazul educaţiei fizice75.

  Obiective cognitive: a defini, a recunoaşte, a exprima, a interpreta, a reorganiza, a explica, ademonstra, a aplica, a dezvolta, a restructura, a evalua, a compara.  Obiective afective: a acumula, a alege, a combina, a răspunde corporal, a se conforma, a oferispontan, a practica, a (se) juca, a ajuta, a încuraja, a armoniza, a organiza, a dirija, a rezolva, arezista.  Obiective psihomotorii: a identifica, a recunoaşte, a descoperi, a reproduce, a imita, a mima, arealiza (un model), a demonstra, a executa, a coordona, a aplica, a apela la, a utiliza, a controla, asincroniza, a îmbunătăţi, a realiza cu uşurinţă şi eficienţă, a modifica, a diversifica, a interpreta, aimproviza, a anticipa, a alcătui, a simboliza. 

18.2. Analiza resurselor educaţionale 

Cea de-a doua etapă a proiectării didactice oferă ocazia analizării tuturor tipurilor de resurse care se aflăla dispoziţia profesorului şi care au fost clasificate după cum urmează76:

a)  Potenţialul de învăţare se referă la mecanismele de învăţare, aptitudinile, capacitatea dememorie, interesul, nivelul bio-motric etc. dovedite de colectivul de elevi;

b)  Conţinutul procesului didactic  priveşte informaţiile, mijloacele, prevederile programei despecialitate, etc. Analiza acestui tip de resursă cere din partea profesorului capacitatea de aselecţiona în baza eficienţei, toate elementele ce se înscriu în această categorie şi care fiefavorizează achiziţia altor conţinuturi de o mai mare complexitate (logica ştiinţifică), fiereprezintă conţinuturi care nu pot fi asimilate fără intervenţia profesorului (logica pedagogică); 

c)  Resursele materiale reprezentate de condiţiile de desfăşurare (sală, aer liber, spaţiiimprovizate), materiale didactice, obiecte, instalaţii specifice, etc. oferă posibilitatea uneiaprecieri obiective, lucru foarte important ţinând cont de rolul lor în activitatea de educaţie fizică; 

d)  Timpul (durata lecţiei) reprezintă de asemenea un factor obiectiv de care trebuie ţinut cont în proiectarea unei lecţii. Durata unei lecţii fiind de regulă stabilă, implică modificari ale volumuluisau intensitaţii efortului în vederea realizării obiectivelor propuse. 

18.3. Elaborarea strategiilor educaţionale 

Operaţiile specifice celei de-a treia etape trebuie să urmărească eficientizarea demersului didactic prinselecţionarea metodelor, sistemelor de acţionare, formaţiilor de lucru şi modalităţilor concrete de

exersare, în funcţie de obiectivele stabilite. În această etapă poate fi inclusă şi dozarea efortului77,elementul central al activităţii de educaţie fizică. 

75 în ordine după B.S. Bloom, N. Metfessel, A. Jewett, citaţi deG. de Landsheere, 197976 I. Jinga şi I. Negreţ, 1994 77 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  121

18.4. Stabilirea unui sistem de evaluare

Este impusă de nevoia de cunoaştere permanentă a modului în care se desfăşoară procesul, pentru a puteainterveni prin corectări în urma evaluării formative (continuă) sau a celei sumative.

În cadrul lecţiei se pot întâlni ambele forme de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor operaţionale sau de referinţă. 

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  122

CAPITOLUL XIXEVIDENŢA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ 

Evidenţa este acţiunea specifică profesorului, care constă în înregistrarea rezultatelor obţinute înactivităţile desfăşurate, în vederea comparării cu obiectivele stabilite. 

Evidenţa este strâns legată de planificare şi se impune în vederea creşterii eficienţei acesteia, urmare acomplexităţii activităţii de educaţie fizică. În acest sens, evidenţa trebuie să îndeplinească două condiţii78:

  să fie obiectivă;   să fie realizată la timp.

19.1. Tipuri de evidenţă 

Pentru educaţie fizică, literatura de specialitate prezintă următoarele tipuri de evidenţă: 

●  evidenţa preliminară care cuprinde totalitatea datelor necesar a fi cunoscute anterior elaborăriidocumentelor de planificare: numărul elevilor şi împărţirea lor în funcţie de sex, vârsta, starea de sănătate,nivelul bio-motric (dacă există înregistrări precedente). 

●  evidenţa curentă care include datele cu privire la activitatea desfăşurată în fiecare lecţie de-alungul unui semestru sau an şcolar, cu referire la: situaţia absenţelor şi scutirilor medicale apărute pe parcurs, notele sau calificativele primite de elevi la activităţile curente, rezultatele obţinute la verificărilesusţinute pe parcursul semestrului sau cele obţinute la diferite competiţii, observaţii curente, etc. 

●  evidenţa bilanţ care oferă date despre rezultatele obţinute de elevi în perioadele de evaluaresumativă, de la sfârşitul semestrelor, sau situaţia generală din finalul anului şcolar. Totodată, se poate

elabora o caracterizare cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul didactic şi la nivelul de realizarea obiectivelor propuse.Evidenţa bilanţ oferă o bună parte din elementele necesare realizării evidenţei preliminare din anulurmător. 

19.2. Documente de evidenţă 

În activitatea de educaţie fizică documentele de evidenţă sunt clasificate în două categorii: 

  documentul oficial reprezentat de catalog, în care se consemnează situaţia absenţelor, noteleşi mediile obţinute de fiecare elev;   documentele neoficiale reprezentate de caietul profesorului şi fişa individuală a elevului careinclud în general, într-o formă specifică fiecărui profesor, date privind rezultatele şi nivelulînregistrat de fiecare elev sau colectiv de elevi, în completarea celor cuprinse şi în catalogul

78 Gh. Cârstea, 2000

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  123

clasei. Aceste documente nu sunt obligatorii, însă datorită utilităţii lor le putem semnala prezenţa în multe cazuri.

Evaluarea cunoştinţelor: 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  124

CAPITOLUL XXEVALUAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ 

Evaluarea poate fi definită drept procesul care permite constatarea nivelului de îndeplinire a obiectivelor propuse.

Scopul evaluării este în principal acela de a preveni rămânerile în urmă, de a le constata din timp atuncicând există, depistând cauzele şi stabilind măsurile necesare evitării eşecului şcolar 79.

20.1. Funcţiile evaluării 

În procesul de învăţământ pot fi descrise următoarele funcţii ale evaluării80:

●  funcţia de constatare- precizează rezultatele obţinute şi modul în care s-a desfăşurat oactivitate;●  funcţia de diagnosticare–relevă elementele care au favorizat desfăşurarea activităţii, precumşi pe cele care au împiedicat îndeplinirea totală a obiectivelor; ●  funcţia de prognosticare–privind evoluţia ulterioară a unui proces, plecând de la situaţ iaconcretă; ●  funcţia de informare (socială)-confirmă sau infirmă nivelul de pregătire al diferitelor categoriide subiecţi; ●  funcţia de decizie–prin care se conferă o anumită poziţie unui element într -o ierarhie, sau seacceptă încadrarea într -o anumită categorie;●  funcţia pedagogică- prin care este stabilită atât calitatea procesului didactic, cât şi nivelul derealizare a obiectivelor propuse.

79 I. Jinga, 198380 V. Tudor, 2001

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  125

20.2. Tipologia evaluării 

În educaţia fizică şcolară evaluarea activităţii elevilor   poate îmbrăca una din următoarele forme81:

  evaluarea iniţială (diagnostică) care serveşte la stabilirea nivelului de pregătire înaintea

începerii activităţii;   evaluarea formativă (continuă) care oferă posibilitatea controlării evoluţiei colectivului deelevi şi intervenţiilor corective atunci când situaţia o cere;   evaluarea sumativă care constituie modalitatea de a stabili la finalul activităţii, nivelul derealizare a obiectivelor propuse.

În cadrul fiecărei lecţii de educaţie fizică considerăm oportună prezenţa evaluării de tip formativ, carereprezintă în fapt tot o formă de învăţare, ce oferă elevului ocazia de a fixa mai durabil achiziţiile şitotodată de a cunoaşte neajunsurile din pregătire. 

Pentru aceasta, susţinem necesitatea prezenţei unor structuri motrice cu valoare normativă în verigiletematice ale unei lecţii, pe tot parcursul anului, prin care să se poată evidenţia nivelul de îndeplinire al

obiectivelor operaţionale formulate.Aceste structuri pot viza şi performanţa măsurabilă a unei deprinderi însuşite, nu doar aspectul învăţăriiacesteia; de exemplu: să înscrie trei coşuri din cinci aruncări de pe loc; să execute 10 flotări; să sară2,50m prin procedeul cu 11/2  paşi etc.

Se consideră însă, că această formă de evaluare trebuie să fie realizată de fiecare elev independent, fărăsprijinul profesorului sau altor colegi82.

În lecţie este necesară stabilirea unui timp destinat evaluării formative, care v-a fi folosit atât pentrurezolvarea solicitărilor câ şi pentru autocorectare, aceasta din urmă fiind o modalitate certă de a scădeanumărul „recidivelor” în execuţia aceleiaşi structuri motrice, prin retenţia superioară la nivelul memoriei

de scurtă durată.

Totodată, ea reprezintă şi o modalitate de a-l deprinde pe elev să se autoevalueze, aspect important pentru practicarea independentă a exerciţiului fizic. 

20.3. Conţinutul evaluării 

Fiecare din cele trei forme de evaluare se poate întâlni în cadrul lecţiei de educaţie fizică, unde vorrespecta etapele cunoscute83:

  Verificarea este acţiunea prin care elevii sut supuşi la unele probe, a căror natură diferă înfuncţie de elementul verificat. 

81 V. Tudor, 200182 I. Jinga şi I. Negreţ, 1994 83 Gh. Cârstea, 2000; V. Tudor, 2001; Monica Stănescu, 2002  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  126

În educaţie fizică, de cele mai multe ori, verificarea este practică, cu excepţia situaţiilor  în care se verificăcunoştinţele teoretice, atunci apelîndu-se la verificarea orală.

În situaţia în care rezultatele obţinute la probele administrate au o valoare cantitativă (timp, distanţă,număr de execuţii, greutăţi manevrate) intervine operaţia de măsurare, care permite compararea

rezultatelor cu eventuale baremuri sau norme, pentru o apreciere cât mai obiectivă. În această etapă se poate întâlni şi testarea, care reprezintă o variantă de verificare prin probestandardizate, denumite în general teste.

  Aprecierea urmează verificării şi este dependentă de natura probei administrate. Ea poate fifăcută verbal sau prin simboluri.Aprecierea constă în reflectarea nivelului execuţiei elevului, determinat în urma verificării, în conştiinţa profesorului şi emiterea unor judecăţi de valoare cu privire la actul motric evaluat. 

Gradul de subiectivism al aprecierii creşte în cazul unor probe care nu permit măsurarea (apreciereanivelului de însuşire a deprinderilor motrice, etc.) şi depinde în mare măsură de următoarele aspecte84:

  graba manifestată în momentul deciziei cu privire la acţiunea desfăşurată;   tendinţa de a încuraja elevii care nu manifestă încredere în forţele proprii;   starea psihică a profesorului în momentul aprecierii;   nivelul de pregătire şi experienţa profesorului;   cauze de altă natură (plasament necorespunzător, zgomot, etc.)   Notarea este acţiunea prin care se materializează în note sau calificative acţiunile primelor 

două etape.  Notele acordate trebuie să îndeplinească trei funcţii: 

  funcţia didactică  prin care este evidenţiat nivelul de însuşire al materialului predat, atât din punct de vedere cantitativ (prin comparaţie cu programa de specialitate), cât şi din punct devedere calitativ. Totodată este indicată tendinţa progres-regres a elevului  funcţia educativă  prin care se urmăreşte determinarea la fiecare elev a unei atitudini pozitive,active şi conştiente, menţinând totodată şi un interes crescut pentru activitatea de educaţie fizică.Pentru aceasta este necesar ca nota să încurajeze progresul şi evoluţia elevului, dar în acelaşi timpsă poată fi argumentată plauzibil de către profesor;   funcţia socială prin care subiecţii sunt ierarhizaţi în funcţie de rezultatele obţinute, şi se oferătotodată posibilitatea orientării profesionale a acestora către domeniul în care dovedesc reale posibilităţi. 

Acestor funcţii se poate alătura şi cea de adaptare a planificării activităţii curente la răspunsul elevilor, învederea realizării obiectivelor propuse. 

20.4. Criterii de evaluare în activitatea de educaţie fizică 

Evaluarea subiecţilor la educaţie fizică trebuie să fie realizată în baza unui sistem al criteriilor, care să permită o privire de ansamblu asupra rezultatelor obţinute.

84 după P. Popescu, citat de Gh. Cârstea, 2000  

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  127

La următoarele criterii, prezentate în literatura de specialitate85, pot fi adăugate şi altele desprinse dinexperienţa didactică a fiecărui profesor: 

●   progresul realizat de subiect în raport cu nivelul iniţial; ●   performanţa motrică apreciată în funcţie de anumite norme, sau prin comparaţie cu rezultatelecelorlalţi subiecţi; ●  nivelul dezvoltării fizice; ●  cantitatea şi calitatea elementelor însuşite, raportate la prevederile programei de specialitate; ●  capacitatea de generalizare a subiectului exprimată prin aplicarea în condiţii de întrecere, deactivitate independentă, sau activitate cotidiană, a achiziţiilor specifice domeniului; ●  capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice; ●  nivelul cunoştinţelor teoretice; ●  atitudinea subiectului faţă de educaţie fizică; 

20.5. Metode de evaluare

În educaţie fizică metodele de evaluare trebuie discutate din perspectiva apartenenţei la una din etapeleevaluării. În acest fel, au fost descrise următoarele categorii de metode86: de verificare, de apreciere şi denotare.

Metode de verificare - constau în: ●  probe de verificare stabilite în Sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina educaţiefizică;●  probe de verificare stabilite de fiecare profesor;●   probe care vizează cunoştinţele de specialitate; ●  măsurarea indicilor de dezvoltare fizică; ●  probe care presupun executarea unor deprinderi şi priceperi motrice în condiţii de concurs

regulamentar desfăşurat; ●  îndeplinirea unor sarcini de natură organizatorică şi metodică (amenajarea spaţiului de lucru,conducerea unor verigi, arbitrarea unor întreceri, etc.);●  observarea curentă a elevilor pentru a culege date cu privire la comportamentul acestora,reacţia la efort, etc. 

Metode de apreciere - se aplică verbal sau prin simboluri, după cum urmează: ●  metoda absolută, care permite raportarea rezultatelor la unele baremuri sau norme;●  metoda relativă, care realizează aprecierea prin compararea rezultatelor la nivel de grup; ●  metoda aprecierii pe baza progresului individual;●  metoda aprecierii nivelului de execuţie a unor acte sau acţiuni motrice specifice; 

●  metoda aprecierii modului de îndeplinire a unor sarcini de natură organizatorică saumetodică. Metode de notare - în activitatea de educaţie fizică îmbracă următoarele forme: ●  prin calificativ;●   prin notă; ●   prin punctaj care ulterior se transformă în notă. 

85 Gh. Cârstea, 2000; Monica Stănescu, 2002 86 Gh. Cârstea, 2000 completat de noi.

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  128

Pentru a oferi o imagine mai exactă a demersului didactic specific educaţiei fizice, procesul de evaluare poate fi extins asupra lecţiei şi activităţii profesorului. 

20.6. Evaluarea activităţii profesorului 

Ce înseamnă un cadru didactic bun? Iată o întrebare care poate suscita răspunsuri diferite în funcţie deaspectul luat în calcul: cunoştinţele pe care le deţine, din punct de vedere psiho-pedagogic, organizatoricetc.

Pentru G. De Landsheere răspunsul este „cel ce reuşeşte să obţină de la elevii săi rezultate de cea mai bună calitate”.

Acesta (profesorul) este bun nu la modul absolut, ci în funcţie de o seamă de variabile care pot influenţa

aprecierea: elevii, materia care este predată, metoda folosită, condiţiile didactice etc. Scopul evaluării cadrului didactic este în primul rând de a creşte calitatea procesului de predare ainformaţiei. Pentru aceasta evaluarea se poate face cu privire la activitatea generală desfăşurată de profesor (didactică şi extradidactică), sau într -un mod restrictiv, cu referiri doar la unul dintre aspecteleactivităţii depuse. 

O scală de evaluare propusă de Universitatea din Idaho87 se bazează pe analiza caracteristicilor  profesorilor şi a responsabilităţilor specifice activităţii de predare, raportate la patru domenii: 

  calităţi personale;  calităţi socio-profesionale;

  conducerea activităţii şi proceselor din cadrul lecţiei;   tehnici de predare.

Bineînţeles că asemenea profile de evaluare pot reuni criterii de referinţă multiple şi variate, însă dinpunctul nostru de vedere calitatea prof esională a unui cadru didactic se poate aprecia din douăperspective:

  nivelul la care reuşeşte să determine însuşirea şi valorificarea informaţiei de către subiecţiisăi;   strategia predării conţinutului. 

20.7. Evaluarea lecţiei de educaţie fizică 

O evaluare a lecţiei numai prin prisma coordonatelor efortului şi a rezonanţei funcţionale pe care acesta oare la nivelul organismului elevului, pare insuficientă dacă ţinem seama de complexitatea procesului demanageriat al lecţiei. 

87  prezentată de I. Jinga, 1983 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  129

În vederea unei estimări obiective a lecţiei considerăm că sunt necesare referiri la următoarele aspecte: 

  efortul în lecţie –   prin parametrul densitatea lecţiei;   conţinutul lecţiei;   forma aleasă;   desfăşurarea lecţiei; 

Abordarea acestor criterii trebuie făcută în sistem şi drept urmare nu îndrăznim să propunem o ierarhie aimportanţei lor de teama de a nu nedreptăţii alte eventuale păreri.

O apreciere numai dintr-un singur punct de vedere atrage după sine un grad de subiectivism destul deridicat, întrucât aşa cum se va vedea în continuare, nici unul dintre parametrii nu oferă o imagine totalăasupra unei lecţii. 

Conţinutul lecţiei Este unul din indicatorii care trebuie apreciat atât din punct de vedere al cantităţii, lucru realizat prin parametrul densitate, cât şi prin prisma calităţii sale. 

Aspectul calităţii este supus în mare măsură subiectivismului, însă considerăm că prin apreciereaconcordanţei dintre metodelor şi mijloacelor selecţionate de profesor şi obiectivele operaţionale propuseîn lecţie, a modului în care se realizează comunicarea informaţiei, precum şi a orientării în funcţie de particularităţile colectivului, se poate obţine un grad destul de ridicat de obiectivare. 

Eficienţa metodelor şi mijloacelor folosite nu se poate demonstra decât post factum, dar alegereaformaţiilor de lucru şi modalităţilor de exersare în vederea unui număr de execuţii optim în raport cumaterialele şi instalaţiile existente, oferă posibilitatea unei aprecieri imediate. 

Totodată, integrarea lecţiei în sistemul tematic al unui ciclu oferă un element în plus pentru obiectivareaanalizei.

Forma lecţiei Tributară conţinutului şi structurii, forma lecţiei este elementul estetic supus atenţiei noastre şi reprezintămodul absolut original propus de profesor pentru îmbinarea elementelor de conţinut şi situarea lor într -ostructură care să asigure logică şi cursivitate acţiunilor.

Atractivitatea mijloacelor şi folosirea obiectelor cu rol didactic contribuie hotărâtor la creşterea emulaţieişi gradului de participare în rândul elevilor.

Astfel, desfăşurarea lecţiei sau a anumitor momente sub formă de jocuri va oferi imaginea relaxată şi

creativă a colectivului în condiţiile unei implicări depline, necenzurate decât de regulile impuse în joc, întimp ce folosirea elementelor de întrecere, a parcursurilor sau traseelor aplicative desfăşurate în ritm propriu sau sub formă de ştafetă vor creşte dinamismul şi densitatea lecţiei, evidenţiind totodată laturaludică a individului. 

Comportamentul elevilor, disciplina, gradul de participare şi interesul manifestat de colectiv întregescimaginea unei lecţii de educaţie fizică. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  130

În concluzie, putem spune că forma este modul prin care profesorul oferă privitorului un spectacol în care protagoniştii sunt în acelaşi timp şi beneficiari. 

Conducerea lecţiei Întreg registrul activităţilor întreprinse de un profesor pentru manageriatul lecţiei şi menţionat de noi pe

larg în capitolele anterioare, poate fi considerat amprenta personală în modul de planificare şi aplicare aprevederilor programei în realitatea grupului de elevi.

Stilul de predare, posibilităţile de comunicare şi demonstrare sunt specifice fiecărui profesor, însă acestatrebuie să dea dovadă de o înaltă ţinută profesională, de maleabilitate şi deschidere în abordarea diferitelorcolective, pentru a asigura eficienţa procesului de transmitere a informaţiei. 

De acest aspect depinde în mare măsură şi răspunsul colectivului (principala variabilă a procesului) lasolicitările din cadrul lecţiei. 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  131

BIBLIOGRAFIE

BONNET, JEAN-PIERRE, Vers une pedagogie de l acte moteur, ed. Vigot, Paris, 1990

BOTA, AURA, Bioritmurile şi performanţa în educaţie fizică şi sport, ed. Tibo,

Bucureşti, 2002 

BOTA, CORNELIA, PRODESCU, BOGDANA Fiziologia educaţiei fizice şi sportului-Ergofiziologie, ed. Antim Ivireanul, 1997

BOTA, CORNELIA, Ergofiziologie, ed. Globus, Bucureşti,2000 

CÂRSTEA, GHEORGHE şi colaboratorii, Metodica educaţiei fizice-îndrumar pentrulucrări practice, A.N.E.F.S., Bucureşti, 1995 

CÂRSTEA, GHEORGHE, Educaţia fizică-fundamente teoretice şi metodice,A.N.E.F.S., Bucureşti, 1997 

CÂRSTEA, GHEORGHE, Metodica educaţiei fizice şcolare, ed. Petru Maior,Bucureşti, 1999 

CÂRSTEA, GHEORGHE, Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, ed. AN-DA,Bucureşti, 2000

CÂRSTEA, GHEORGHE, Didactica educaţiei fizice, A.N.E.F.S., Bucureşti, 2001 

CERGHIT, IOAN, Metode de învăţământ, ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti,1997

COLIBABA-EVULEŢ, DUMITRU, Proiectarea didactică ştiinţifică şi implementarea ei în activitatea sportivă de performanţă, Rev. „Ştiinţa sportului”, nr.2, 1996 

CUCOŞ, CONSTANTIN, Pedagogie, ed. Polirom, Bucureşti, 2000 

DRAGNEA, ADRIAN, AURA, BOTA, Teoria activităţilor motrice, ed. Didactică şiPedagogică R.A., Bucureşti, 1999 

DRAGNEA, ADRIAN, (coordonator), Teoria educaţiei fizice şi sportului, ed. Fest,Bucureşti, 2002 

DRAGNEA, ADRIAN, SILVIA, MATE-TEODORESCU, Teoria sportului, ed. Fest,Bucureşti, 2002 

DRAGNEA, ADRIAN şi colab., Educaţie fizică şi sport –  teorie şi didactică, ed. Fest,Bucureşti, 2006 

EPURAN, MIHAI, Modelarea conduitei sportive, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1990 

EPURAN, MIHAI, Metodologia cercetării activităţilor corporale, Ed. ANEFS,

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport

  132

Bucureşti, 1992 

EPURAN, MIHAI, HORGHIDAN, VALENTINA Psihologia educatiei fizice,Bucureşti, 1994 

FIREA, ELENA, Metodica educaţiei fizice şcolare, vol. I, I.E.F.S., Bucureşti, 1988 

GAGEA, ADRIAN, Metodologia cercetării în educaţie fizică şi sport, ed. FundaţiaRomânia de mâine, Bucureşti, 1999 

GAGEA, ADRIAN, Biomecanică teoretică, ed. Scrisul Gorjean, Bucureşti, 2002 

JINGA, IOAN, NEGREŢ, ION, Învăţarea eficientă,ed. Editis, Bucureşti, 1994 

De LANDSHEERE, VIVIANE, De LANDSHEERE, GILBERT, Definirea obiectiveloreducaţiei, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979 

MANNO, RENATO, Les bases de l' entrainement sportif, Ed. Revue E.P.S. Paris,

1994

MAROLICARU, MARIANA, Tratarea diferenţiată în educaţie fizică, ed. Sport-Turism,Bucureşti, 1986 

MATE-TEODORESCU, SILVIA, Programare-planificare în antrenamentul sportiv, ed.Semne, Bucureşti, 2001 

MITRA, GHEORGHE, MOGOŞ, ALEXANDRU, Metodica educaţiei fizice şcolare, ed.Sport-Turism, Bucureşti, 1980 

 NEACŞU, IOAN, Instruire şi învăţare, ed. Didactică şi Pedagogică, Buc.1999 

NICOLA, IOAN, Pedagogie, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 

STĂNESCU, MONICA, Metodica educaţiei fizice, A.N.E.F.S.,Bucureşti, 2002 

STĂNESCU, MONICA, Strategii de învăţare motrică prin imitaţie, ed. Semne,Bucureşti, 2002 

ŞERBĂNOIU, SORIN, Lecţia de educaţie fizică, ed. Afir, Bucureşti, 2002 

ŞERBĂNOIU, SORIN, Metodica educaţiei fizice, ed. Cartea Universitară, Bucureşti,2004

ŞERBĂNOIU, SORIN, Metodica educaţiei fizice, Curs universitar, Bucureşti, 2005 

ŞOITU, LAURENŢIU, Pedagogia comunicării, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A.,Bucureşti, 1997 

TUDOR, VIRGIL, Evaluarea în educaţie fizică, Ed. Printech, Bucureşti, 2001 

5/9/2018 Musculatie - Teoria Si Metodologia Educatiei Fizice Si a Sportului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/musculatie-teoria-si-metodologia-educatiei-fizice-si-a-sport