UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHULFACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CATEDRA DREPT

CIOBANU-LOZAN Mariana

MUNCA FORȚATĂ

TEZĂ DE AN

la specialitatea „Drept Penal”

CUPRINS

Introducere……………….…………………………………………...........................................3

Capitolul I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA MUNCII...................................................................................................................5

1.1 Noțiunea muncii........................................... ………………....…….........................5

Capitolul II. MUNCA FORȚATĂ………………… …………….................. .........................10

2.1. Noțiuni generale privind munca forțată ................................................................10

2.2. Aplicarea pedepsei conform Codului Penal...........................................................11

Capitolul III. MUNCA FORȚATĂ SUB PRIVIREA ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE............../............................................................................13

Încheiere…….……………………….....……………….………………………………….........19

Bibliografie……...........................................................................................................................21

1

INTRODUCERE

Munca - activitate specific umană, existenţa omului - atât ontogenetic, cât

şi istoric – este circumscrisă şi subordonată activităţii. Funcţie de criteriul motivelor şi

scopurilor, activitatea umană îmbracă trei forme:

- jocul, ca o nevoie de mişcare, de relaxare, de distracţie specifică vârstei

copilăriei mici;

- învăţarea, ca proces de asimilare informaţională, urmat de structurări şi

restructurări alegândirii, precum şi de adaptare optimă la cerinţele mediului în general;

- munca, orientată în direcţia producerii şi dobândirii bunurilor cu care pot fi

satisfăcute trebuinţele biologice, materiale şi spirituale ale fiecărui om în parte, precum

şi ale societăţii în întregul ei.

Urmărind semnificaţia valorică, munca este fundamentală şi subordonează

celelalte două forme. Performanţele obţinute în muncă devin inevitabil criterii de

apreciere, de valorizare a oamenilor. Cu şase secole î.e.n., Focilide îndemna: "Omule,

oricine ai fi, munceşte! Plăteşte-ţi viaţa prin muncă!", iar  J.G. Seume (1763-1810)

considera că "Lenea e prostia capului, iar prostia e lenea minţii". Venind în actualitate

şi în materie, nu pot fi neglijate nici toarele reflecţii: este greu să nu munceşti (posibilă

2

meditaţie a şomerului); este greu să şi munceşti (posibilă reflecţie a celui aflat pe un loc

de muncă cu condiţii grele, periculoase, vătămătoare); dar cel mai greu este să munceşti

în zadar (certă suferinţă a celui aflat în litigiu cuangajatorul pentru neplata drepturilor

salariate).

Recunoaşterea universală a drepturilor, departe de a fi o întâmplare fericită, este

rodul evoluţiei umanităţii, a unui demers care se găseşte în diferite măsuri, mai clar sau

mai puţin clar exprimate, în toate curentele de gândire, în toate religiile şi în toate

revoluţiile.

Dreptul internaţional al drepturilor omului este o ramură relativ recentă a

dreptului internaţional public, care s-a dezvoltat în special în procesul conturării şi

afirmării principiului fundamental al respectării drepturilor omului şi libertăţilor

fundamentale, inclusiv a libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau convingere, astfel

cum a fost înscris în Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa

din 1975.

Dreptul internaţional contemporan al drepturilor omului diferă în mod substanţial

de antecedentele sale istorice prin aceea că astăzi oamenii sunt consideraţi a avea

drepturi garantate pe plan internaţional ca persoane individuale şi nu numai ca cetăţeni

ai unui anume stat. Drepturile omului şi protecţia lor a parcurs un itinerar lung al

istoriei. De la condiţia de sclav din epoca antică şi medievală se evoluează până la

participant al relaţiilor internaţionale în condiţii procedurale egale cu statul, subiect

originar şi deplin în drepturi, în faţa unei jurisdicţii internaţionale în obiectivul căreia

intră protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totuşi, această

evoluţie nu ne permite să oferim persoanei fizice statutul de subiect al dreptului

internaţional public, atât timp cât ea nu este titular de drepturi şi obligaţii de drept

internaţional public şi nu are competenţă să creeze norme de drept internaţional.

Acum există un număr impunător de instituţii internaţionale în a căror jurisdicţie

intră protecţia persoanelor fizice împotriva încălcărilor săvârşite de statele ai căror

cetăţeni sunt, precum şi de oricare alte state. Această evoluţie a generat un climat

politic în cadrul căruia protecţia drepturilor omului a devenit unul dintre cele mai

importante subiecte ale discursului politic internaţional contemporan, implicând

guverne, organizaţii interguvernamentale şi o vastă reţea internaţională de organizaţii

neguvernamentale.

În acest moment suntem martorii unei revoluţii în domeniul drepturilor omului în

curs de desfăşurare. Se înregistrează multe rezultate pozitive, care însă rămân a fi 3

consolidate. Societatea internaţională se poate lăuda astăzi cu un corp serios de

reglementări internaţionale în domeniul drepturilor omului şi instituţiile chemate să le

pună în aplicare sunt în permanentă fortificare Pentru aceste motive, putem afirma cu

toată certitudinea că instituţia protecţiei internaţionale a drepturilor şi libertăţilor a atins

astăzi maturitatea unei ramuri a dreptului internaţional public, distinctă prin

particularităţile, subiectele, izvoarele şi principiile sale.

Orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care

persoana nu și-a exprimat consimțămîntul în mod liber poate fi una din definițiile

muncii forțate. Munca forțată este interzisă prin lege.

Munca fortata este reglementata prin articolul 7 al  Codul Muncii, articolul 43

din Constituția Republicii Moldova și este sancționată în baza art. 168 al Codului de

Procedură Penală.

Capitolul I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND NOȚIUNEA DE MUNCĂ

1.1. Noțiunea muncii

MUNCĂ – specifică oamenilor (manuală sau intelectuală) prin care ei utilizează

aptitudinile fizice şi psihice cu care sunt înzestraţi, în scopul producerii bunurilor cerute

de viaţa lor.

Dicţionarul explicativ al limbii române: prin muncă se înţelege activitatea

conştientă specifică omului, îndreptată spre un anumit scop în procesul căruia omul

efectuează, reglementează şi controlează, prin acţiunea sa, schimbul de materii dintre el

şi natură pentru satisfacerea treburilor sale, un efort de a realiza ceva; ocupație,

strădanie, îndeletnicire, un folos material, bun agonisit prin lucru; câștig, profit.

În sens general munca este activitatea de producere a bunurilor materiale şi

spirituale.

În sens restrâns munca reprezintă activitatea de producere a bunurilor şi

serviciilor recunoscute social şi care reprezintă o sursă de venit pentru cei care o

prestează.

Munca sub aspect social poate fi efectuată în 2 forme:

- Sub formă organizată / pentru o altă persoană (reglementată de lege);

- Sub formă neorganizată / pentru sine (nereglementată de lege).

4

Munca organizată spre deosebire de cea neorganizată presupune în sine

intervenţia directă sau indirectă a statului în scopul organizării ei sub formă de

reglementări juridice importante în diferite norme legale.

Munca neorganizată spre deosebire de cea organizată presupune autonomia

deplină de voinţă a persoanei care o execută fără intervenţia căruiva terţ cu scopul de a

o reglementa.

Persoana care munceşte în schimbul unui salariu, în folosul altuia şi sub

autoritatea acestuia, intră sub incidenţa dreptului muncii, atât aceasta cât şi angajatorul

său.

Rolul muncii în societatea contemporană se apreciază în funcție de afirmarea tot

mai puternică a creativității, a efortului intelectual, comparativ cu cel manual, ca și prin

prisma promovării formelor atipice de ocupare a forței de muncă și a reducerii timpului

de muncă.

Dreptul muncii, ca ramură a sistemului național de  drept, este strâns legat de

muncă, noțiune inseparabilă de existența omului.

 Principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi

legate nemijlocit de acestea, principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din

cele ale Constituţiei Republicii Moldova, sînt următoarele:

a) libertatea muncii, incluzînd dreptul la munca liber aleasă sau acceptată,

dreptul dispunerii de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei;

b) interzicerea muncii forţate (obligatorii) şi a discriminării în domeniul

raporturilor de muncă;

c) protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul

muncii;

d) asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv

la condiţii de muncă care corespund cerinţelor protecţiei şi igienei muncii, şi a dreptului

la odihnă, inclusiv la reglementarea timpului de muncă, la acordarea concediului anual

de odihnă, a pauzelor de odihnă zilnice, a zilelor de repaus şi de sărbătoare

nelucrătoare;

e) egalitatea în drepturi şi în posibilităţi a salariaţilor;

f) garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea la timp integrală şi

echitabilă a salariului care ar asigura o existenţă decentă salariatului şi familiei lui;

5

g) asigurarea egalităţii salariaţilor, fără nici o discriminare, la avansare în

serviciu, luîndu-se în considerare productivitatea muncii, calificarea şi vechimea în

muncă în specialitate, precum şi la formare profesională, reciclare şi perfecţionare;

h) asigurarea dreptului salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru apărarea

drepturilor şi intereselor lor, inclusiv a dreptului salariaţilor de a se asocia în sindicate

şi de a fi membri de sindicat şi a dreptului angajatorilor de a se asocia în patronate şi de

a fi membri ai patronatului;

i) asigurarea dreptului salariaţilor de a participa la administrarea unităţii în

formele prevăzute de lege;

j) îmbinarea reglementării de stat şi a reglementării contractuale a raporturilor

de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea;

k) obligativitatea reparării integrale de către angajator a prejudiciului material şi

a celui moral cauzate salariatului în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă;

l) stabilirea garanţiilor de stat pentru asigurarea drepturilor salariaţilor şi

angajatorilor, precum şi exercitarea controlului asupra respectării lor;

m) asigurarea dreptului fiecărui salariat la apărarea drepturilor şi libertăţilor sale

de muncă, inclusiv prin sesizarea organelor de supraveghere şi control, a organelor de

jurisdicţie a muncii;

n) asigurarea dreptului la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a

conflictelor colective de muncă, precum şi a dreptului la grevă, în modul stabilit de

prezentul cod şi de alte acte normative;

o) obligaţia părţilor la contractele colective şi individuale de muncă de a

respecta clauzele contractuale, inclusiv dreptul angajatorului de a cere de la salariat

îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi manifestarea unei atitudini gospodăreşti faţă de

bunurile angajatorului şi, respectiv, dreptul salariatului de a cere de la angajator

îndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţi, respectarea legislaţiei muncii şi a altor acte ce

conţin norme ale dreptului muncii;

p) asigurarea dreptului sindicatelor de a exercita controlul obştesc asupra

respectării legislaţiei muncii;

q) asigurarea dreptului salariaţilor la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei

profesionale în perioada activităţii de muncă;

r) garantarea dreptului la asigurarea socială şi medicală obligatorie a

salariaţilor.

6

Conform     articolul 6 al Codului Muncii nr. 154 din 28.03.2003 cu

modificările ulterioare, libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii

Moldova. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei

sau activităţii sale. Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească

sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar

fi acestea.   

Conform prevederilor articolul 43 din Constituția Republicii Moldova Orice

persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi

satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au

dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii,

regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie,

repaosul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele,

precum şi alte situaţii specifice. Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore.

Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor

colective sînt garantate.

Munca  este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea

bunuri materiale și spirituale. Exersată din copilărie și mai departe pentru formarea

personalității și a identității adultului, ea ocupă locul cel mai important în viața omului.

Munca este o condiție a existenței, dar și o dovadă a sănătății noastre fizice și

sufletești.  Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a putea munci.

Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie

mulțumit și să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai

cel al muncii împlinite.„Plăcerea serviciului aduce perfecțiune muncii” , spunea

Aristotel, după cum, invers, perfecțiunea muncii aduce mulțumire și plăcere.

Chiar dacă munca pretinde efort, ea nu constituie o povară a vieții, fiindcă ea

angajează omul spre un scop creator, care pe măsură ce este împlinit, aduce satisfacția

materială dar și pe cea sufletească. Fiind condiția esențială a vieții, munca este sfântă ca

viața însăși, fiindcă ambele au origine divină, iar Dumnezeu binecuvântează totdeauna

munca cinstită. Ea trebuie pornită cu entuziasm, făcută cu plăcere, nu în zadar

Confucius medita: „Dacă îți place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă”,  a se

înțelege – trudă. Sau, în exprimarea Academicianului Grigore C. Moisil:  „Munca este o

pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi

place”.         

7

Efortul fizic sau intelectual făcut în vederea atingerii unui scop este virtutea ce dă

sens și bucurie vieții, pe când lenea este o patimă ce degradează sufletul, considerată a

fi un simptom al patologiei psihice și spirituale. Munca însă trebuie făcută cu cap, adică

fără a ajunge la surmenaj, la robotizare; să fie aleasă conform aptitudinilor fiecăruia, să

nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni  „din subiect obiect”, adică o rutină

obositoare; după cum spunea filozoful și scriitorul Emil Cioran; să nu ajungi la sfârșitul

ei obosit în așa hal încât să nu dorești altceva decât să dormi; să existe și un timp liber

pentru a ne pune întrebări, a gândi, a contempla ceva, a iubi sau a ne îndeletnici cu de-

ale artei, a avea timp și pentru prieteni. Înțeleptul Aristotel spunea:  „Muncim ca să ne

câștigam timpul nostru liber”.

Emil Cioran, căruia nu toți îi înțeleg sau îi acceptă integrala analizei sufletești, era

conștient de necesitatea unei părți a timpului atribuit ție însuți și exprima părerea sa:

„Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Ea

deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a

lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul

său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de

realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi

o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire

din centrul fiinţei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate

exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.”  A se

înțelege că munca adevărată ar necesita nu numai munca „exterioară” ci și cea din

interiorul ființei noastre.

Munca nu trebuie să fie monotonă și pentru aceasta trebuie făcută cu capul și cu

inima, deopotrivă. Un exemplu edificator a dat cineva cu deținuții din romanul lui F.M.

Dostoievski - Amintiri din cartea morților  – care își ispășeau pedeapsa, mutând

stereotip, fără nici un rost, nisipul dintr-o parte în alta… Monotonia, constând în

executarea unui gest inutil, repetitiv, fără plăcere, poate ucide ființa. Un romancier

american spunea: „Feriți-vă de monotonie, este mama tuturor păcatelor mortale”.

Înțeleptul Solomon spune că „cea mai scumpă comoară pentru un om este munca ,

iar hărnicia este socotită o virtute, fiindcă odată pus în această stare, omul trebuie să se

ostenească muncind, fără a ajunge la surmenaj. Munca făcută rațional și cu tragere de

inimă nu îmbolnăvește niciodată, ci din contră, mișcare fiind, ea contribuie la sănătatea

noastră.

8

Există și aspectul tragic al zilelor noastre. Din cauza lipsei de ocupație, adică în

lipsa muncii, mulți ajung să se îmbolnăvească, depresia fiind una dintre bolile des

semnalate. Este situația actuală a tinerilor care nu au locuri de muncă. Despre  „o

generație pierdută, lipsită de perspective”  vorbește un jurnalist, și înclin să-i dau

dreptate. La ce mai folosesc diplomele de studii superioare când nu te poți folosi de ele?

Mihai Eminescu, la vremea sa, scria: „Munca este legea lumii moderne… temeiul

unui stat e munca… bogăția unui popor nu stă în bani, ci iarăși în muncă….Fiecare, și

mare și mic, datorește un echivalent de muncă societății în care trăiește.”  Da, munca a

fost și rămâne legea lumii, numai că astăzi ai o diplomă, ai mintea, sufletul și trupul

pregătit pentru muncă, pentru această datorie, dar buzunarele celor care ar trebui să o

primească sunt cusute. Trăim într-o societate care ne îndeamnă să consumăm

permanent, consumul este evaluat în bani, banii se obțin prin muncă, munca ne

hrănește, munca ne îmbogățește, munca ne fericește, ca atare societatea datorează

omului posibilitatea de a munci. Dar, nici studiile superioare, nici supercalificarea nu le

oferă tinerilor această posibilitate, nu ajută la reducerea șomajului. Unii tineri se

angajează pe posturi care nu corespund studiilor făcute, calificării lor, alții nu găsesc

nici astfel de posturi. Cuvântul „Job” s-a internaționalizat, a ajuns un cuvânt prețios și

este rostit ca o rugăciune de către tinerii veșnic în căutarea lui.

Poate ar fi momentul unei reevaluări serioase și grabnice a situației și găsirea tot

atât de grabnică a soluției? Societatea modernă a suferit o mare schimbare și este

necesară găsirea soluțiilor, cu scopul ajungerii la un viitor umanizat și a nu lăsa ca

timpul să sacrifice generații întregi. Sărăcia, dar și lăcomia creează pauze, pauzele duc

la degradarea societății. Poate oamenii adunați pe specialități vor putea gândi și găsi

soluții, dacă elitele politice ale lumii nu o pot face?

Viața tinerilor este prea prețioasă pentru a se permite cuiva a o neferici. Timpul

este dăruit fiecăruia de Dumnezeu și timpul risipit în zadar nu poate fi răscumpărat

niciodată. Iată de ce mă trec fiorii gândind la această  „generația pierdută”. Și cred că

ea va fi cu adevărat pierdută, în cazul în care nu se va găsi o soluție salvatoare și

aceasta cât de curând posibil.

Capitolul II. MUNCA FORȚATĂ

2.1. Noțiune generală privind munca forțată

9

Orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care

persoana nu și-a exprimat consimțămîntul în mod liber.  Munca forțată este interzisă prin

lege.

Munca fortata este reglementata prin articolul 7 al  Codul Muncii, articolul 43

din Constituția Republicii Moldova și este sancționată în baza art. 168 al Codului de

Procedură Penală.

 Se interzice folosirea sub orice formă a muncii forţate (obligatorii), şi anume:

a) ca mijloc de influenţă politică sau educaţională ori în calitate de pedeapsă

pentru susţinerea sau exprimarea unor opinii politice ori convingeri contrare sistemului

politic, social sau economic existent;

b) ca metodă de mobilizare şi utilizare a forţei de muncă în scopuri economice;

c) ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă;

d) ca mijloc de pedeapsă pentru participare la grevă;

e) ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenenţă socială, naţională,

religioasă sau rasială.

La munca forţată (obligatorie) se atribuie:

a) încălcarea termenelor stabilite de plată a salariului sau achitarea parţială a

acestuia;

b) cerinţa angajatorului faţă de salariat de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă în

lipsa unor sisteme de protecţie colectivă sau individuală ori în cazul în care îndeplinirea

lucrării cerute poate pune în pericol viaţa sau sănătatea salariatului.

Nu se consideră muncă forţată (obligatorie):

a) serviciul militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care,

potrivit legii, nu îndeplinesc serviciul militar obligatoriu;

b) munca unei persoane condamnate prestată în condiţii normale în perioada de

detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi

cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.  

2.2. Aplicarea pedepsei conform Codului Penal

Conform prevederii art. 168 al Codului Penal obţinerea muncii de la o persoană

împotriva voinţei ei, prin constrîngere sau înşelăciune, dacă această acţiune nu

10

întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau ale traficului de copii, se pedepseşte

cu închisoare de la 2 la 6 ani. Aceeaşi acţiune săvîrşită:

a) asupra a două sau mai multor persoane;

b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei gravide;

c) de două sau mai multe persoane; 

d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu

funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar

internaţional

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă,

aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2500 de unităţi convenţionale cu

privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei

juridice.

Acţiunile menționate anterior

a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu decesul

victimei,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în

mărime de la 1500 la 3000 de unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.

Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau forţarea la

muncă obligatorie, ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea

muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu

violenţă se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu amendă în mărime de la 200 la

500 unităţi convenţionale.

Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii

persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate.

Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 Cod

Penal adică conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul, latura

obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.

Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative:

a) forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale;

b) forţarea la muncă obligatorie;11

c) ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii;

d) obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau

ameninţare cu violenţa.

Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se

înţelege determinarea unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care

din propria sa voinţă ea nu ar îndeplini-o.

Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia

de a presta o muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.

Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea

unei persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi

întoarsă la moment.

Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau

ameninţare cu violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane

a unei munci sau servicii prin eforturile menţionate.

Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă,

servicii forţate sau obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi

redobândeşte libertatea.

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.

Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de

16 ani.

Capitolul III. MUNCA FORȚĂTĂ SUB PRIVIREA ORGANIZAȚIILOR

INTERNAȚIONALE.

Noţiunea muncă forată este conceptualizată de Organizaţia Internaţională a

Muncii. Există câteva Convenţii ale OIM, consacrate muncii forţate, cum ar fi

Convenţia privind munca forţată din 1930 (Convenţia OIM nr. 29) şi Convenţia cu

privire la abolirea muncii forţate din 1957 (Convenţia OIM nr. 105). În prima sa

Convenţie din 1930 în această chestiune OIM dă următoarea definiţie a muncii forţate:

„Munca forţată sau munca obligatorie” înseamnă orice muncă sau serviciu,

impusă unei persoane anumite sub ameninţarea cu o pedeapsă oarecare, pentru

îndeplinirea căreia persoana respectivă nu şi-a propus serviciile sale benevol.

Astfel, definiţia muncii forţate dată de OIM cuprinde două elemente de bază:

- munca trebuie îndeplinită sub ameninţarea unei pedepse şi

12

- munca trebuie îndeplinită nu benevol, adică lipsind consimţământul lucrătorului.

Trebuie să ţinem cont că această definiţie a fost elaborată demult – mai bine de 80

de ani în urmă. De aceea OIM dă periodic explicaţii privind definiţia în cauză, în

funcţie de realitatea la zi. Astfel, explicaţii detaliate referitor la cele două elemente ale

acestei definiţii au fost aduse în publicaţia Biroului Mondial al Muncii „Alianţa Globală

împotriva Muncii Forţate. Raport global, prezentat în conformitate cu mecanismul

realizării Declaraţiei OIM despre principiile şi drepturile fundamentale în domeniul

muncii”, editat în 2005. În această publicaţie OIM dă o interpretare a definiţiei muncă

forţată, pornind de la bilanţul activităţii organelor sale de control la 75 de ani de la

adoptarea Convenţiei nr. 29.

Referitor la primul element al muncii forate, ameninţarea unei pedepse, OIM

menţionează în prezent că prin ameninţarea cu pedeapsa trebuie subînţelese diverse

mijloace de menţinere a persoanei în situaţie de muncă forţată. La aceste mijloace OIM

referă existenţa de facto a ameninţării sau una evidentă:

- abuz fizic în raport cu lucrătorul sau cu familia sa ori cu apropiaţii;

- abuz sexual;

- răzbunare excesivă;

- condamnarea la închisoare sau oricare altă îngrădire fizică a libertăţii circulaţiei;

- amenzile în bani;

- predarea către autorităţi (poliţiei, serviciilor de imigrare ş. a. m. d.) şi deportarea;

- eliberarea din serviciul curent;

- neadmiterea la serviciul promis;

- excluderea din comunitate şi viaţa socială;

- lipsirea de drepturi şi privilegii;

- lipsirea de hrană, acoperiş sau alte mijloace de existenţă;

- transferul la o altă muncă, cu condiţii mai rele;

- pierderea statutului social.

Toate cele enumerate OIM le numeşte forme ale ameninţării. Ameninţarea este o

promisiune verbală în vederea aplicării pedepsei în caz de nesupunere, dar nu întruneşte

acţiuni active, utilizate ca mijloace (procedee, instrumente) de ţinere a omului în

situaţie de muncă forţată. Mai corect ar fi să vorbim de primul element al muncii forţate

nu ca o ameninţare de pedeapsă, ci, despre procedeele de influenţare, deoarece noţiunea

„procedee” comportă un sens mai larg decât „ameninţare” (procedeele de influenţare

includ şi ameninţarea). 13

Cât despre cel de-al doilea element al muncii forţate – lipsa principiului benevol

sau lipsa acordului pentru munca efectuată, în prezent OIM consideră că chiar dacă

omul a şi dat iniţial acordul să muncească, el nu trebuie să fie luat în considerare la

analiza situaţiei de muncă forţată. „Multe victime nimeresc în situaţia de muncă forţată

prin consimţământul propriu, deşi nu fără înşelare şi fraudă, şi doar ulterior

conştientizează că nu au libertate de acţiune ca să renunţe la această muncă. În

continuare ele nu pot părăsi munca din cauza unor factori juridici, fizici sau psihologici,

utilizaţi în calitate de instrument al constrângerii”.În acelaşi timp, OIM numeşte lipsa

acordului o „cale” spre munca forţată (atragerea în situaţie de muncă forţată?) şi referă

aici:

- naşterea în /moştenirea situaţiei de „sclavie” sau servitute;

- răpirea fizică a omului;

- vânzarea persoanei în proprietate altei persoane;

- reţinerea fizică la locul activităţii de producţie (în închisoare sau în domenii

private);

- constrângere psihologică, adică ordonarea la îndeplinirea unor lucrări,

consolidată prin ameninţare cu pedeapsă pentru nesupunere;

- datorie silită (prin falsificarea conturilor, creşterea preţurilor, diminuarea

costului mărfii sau serviciilor, umflarea procentelor ş. a. m. d.);

- înşelarea sau promisiuni false referitor la tipul şi condiţiile de muncă;

- reţinerea şi neachitarea salariului;

- confiscarea actelor de identitate sau a valorilor personale.

Interpretarea „lipsei acordului” ca o „cale” spre munca forţată de asemenea

generează multe întrebări. Este o construcţie logică destul de controversată. Șirul

elementelor din această grupă este în mare măsură asemănător cu cel al elementelor din

prima grupă şi constituie procedeele de influenţare, doar că la etapa de antrenare a

persoanei în situaţia de muncă forţată (cu excepţia primului element, care nu se referă la

acţiuni).

OIM recomandă a utiliza în practică elementele enumerate în cele două grupe

pentru a scoate la iveală cazurile de muncă forţată, dar nu explică cum anume trebuie

făcut acest lucru. Însă cum rezultă din însăşi definiţia muncii forţate, .trebuie

identificată minimum combinaţia a două asemenea elemente ca să vorbim despre un caz

de muncă forţată. Dar aceste elemente sunt în mare măsură similare şi ele pot fi divizate

14

numai în cazul dacă examinăm situaţia de muncă forţată ca dezvoltare în timp – din

momentul atragerii şi în continuare.

Se cuvine a menţiona că elementele de bază ale muncii forţate ţin numai de

procedeele de atragere şi reţinere a persoanei în situaţia de muncă forţată. Nici definiţia

ca atare a muncii forţate, nici elementele ei de bază în interpretarea modernă a OIM nu

spun nimic despre condiţiile de muncă şi ale traiului zilnic al lucrătorului, despre durata

zilei de muncă, mărimea salariului. Or, multe victime ale muncii forţate lucrează şi

trăiesc în condiţii groaznice, ziua lor de muncă poate dura şi 18 ore, iar remunerarea

este mult mai joasă decât cea de pe piaţa muncii. Însă situaţia de muncă forţată este

definită, în opinia OIM, nu atât de condiţiile de muncă grele şi nocive, cât de

caracterul relaţiilor dintre lucrător şi angajator . OIM remarcă: „Munca forţată nu

trebuie echivalată cu salariu mic sau condiţii de muncă proaste. Această noţiune nu

cuprinde o necesitate pur economică, când lucrătorul consideră că el nu poate părăsi

locul de muncă din cauza ocupaţiei de alternativă reale sau închipuite. Munca forţată

reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului şi îngrădire a libertăţilor umane…”

Aşadar, analiza definiţiei muncă forată şi a celor două elemente de bază din

Convenţia OIM nr. 29, precum şi tratarea lor modernă în publicaţiile OIM arată că

definiţia ca atare este foarte laconică, ceea ce generează o libertate prea mare în

interpretarea ei de către OIM. Or, această interpretare şi terminologia aplicată în

context sunt destul de contradictorii. Şirul elementelor din cele două grupe ale

elementelor de bază a muncii forţate nu oferă o caracteristică deplină a situaţiei de

muncă forţată, suficientă pentru demascarea unor asemenea cazuri în practică. Astfel,

OIM examinează, de exemplu, înşelăciunea doar ca o „cale” spre munca forţată, dar

înşelăciunea este adesea folosită şi ca procedeu de ţinere în situaţia de muncă forţată.

De pildă, angajatorii deseori promit lucrătorilor agricoli să achite salariul după

realizarea recoltei, iar constructorilor – după darea în exploatarea a obiectului, dar

aceste promisiuni mai târziu nu sunt onorate. Ameninţarea şi înşelăciunea în mare parte

se aseamănă. Şi una şi alta sunt promisiuni verbale aplicate ca să-l impună pe om să

accepte decizia convenabilă, să-şi supună comportamentul lui. Însă înşelarea promite un

beneficiu viitor, induce omul în eroare şi creează iluzia liberei decizii, pe când

ameninţarea promite daună, provoacă frică şi impune în mod brutal supunere.

În plus, în definiţia mucii forţate a OIM nu se spune nimic despre vulnerabilitatea

victimei. Omul care a nimerit în situaţie de muncă forţată, în virtutea vulnerabilităţii

sale, nu poate răspunde adecvat sau beneficia de protecţia statului (situaţie dificilă de 15

viaţă). Vulnerabilitatea victimei, care o face să se supună, constituie de asemenea un

element al muncii forţate.

Definiţia muncii forţate nu spune nimic despre condiţiile de muncă, durata zilei de

muncă. În acelaşi timp, acestea sunt caracteristici importante pentru demascarea

practică a cazurilor de muncă forţată, în special când sunt folosite procedee subtile de

constrângere. Însăşi OIM recomandă a utiliza aceste semne ca indicii ai exploatării la

evaluarea situaţiei de trafic cu fiinţe umane după metodologia DELPHI10, elaborată de

această organizaţie.

După cum am menţionat anterior, OIM atribuie munca forţată încălcării grosolane

a drepturilor omului şi îngrădirii libertăţilor umane. Într-adevăr, procedeele de

influenţare aplicate pentru atragerea şi ţinerea persoanei în situaţie de muncă forţată,

precum şi condiţiile de muncă şi mărimea salariului umilesc demnitatea persoanei.

Problema rezidă în faptul că această afirmaţie rămâne la nivel de declaraţie şi nu e

dezvoltată în continuare spre înţelegerea conceptuală a noţiunii muncă forţată.

„Demnitatea persoanei” este o noţiune dialectică profundă.

Este necesar a dezvolta abordarea problemei muncii forţate din punctul de vedere

al drepturilor omului şi a elabora mecanismul juridic de protecţie a demnităţii persoanei

în această sferă, care ar sprijini trecerea de la nivel declarativ al reflecţiilor despre

demnitatea persoanei la nivel practic de realizare a acestui principiu de bază al

dreptului democratic. În acest scop e cazul să fie introdusă noţiunea muncă onorabilă.

OIM consideră că „…un gen sau altul de activitate nu e obligatoriu să fie

recunoscut oficial ca gen de activitate economică ca să se încadreze potenţial în

categoria muncă forţată. OIM referă exploatarea sexuală sub ameninţarea violenţei,

sclavia, practicile similare sclaviei şi situaţia de servitute la formele de muncă forţată.

Întrucât noţiunea muncă forţată a OIM cuprinde exploatarea omului în toate sferele de

activitate umană, precum şi conţine un asemenea element cum e „calea” spre munca

forţată, OIM consideră traficul de fiinţe umane una din formele muncii forţate.

Vorbind despre muncă forţată, vom menţiona de asemenea că, potrivit convenţiilor

internaţionale, statele în nici un caz nu trebuie să susţină munca forțată. În acelaşi timp

statele recurg oficial la unele forme ale muncii forţate din motive ideologice, politice şi

alte considerente. Lucru admis de convenţiile internaţionale. Astfel, Convenţia OIM nr.

29, art. 2, alineatul 2, admite aplicarea muncii forțate în următoarele sfere:

- orice lucru ori serviciu, impus în virtutea legilor cu privire la serviciul militar

obligatoriu şi aplicabil pentru lucrările cu caracter pur militar; 16

- orice lucru sau serviciu, ce este parte a obligaţiunilor civice ale cetăţenilor unei

ţări care se autoguvernează în totalitate;

- orice lucru sau serviciu, impus unei persoane oarecare ca urmare a unei sentinţe,

emise prin decizia unei instanţe de judecată, cu condiţia că acest lucru sau serviciu este

îndeplinit sub supravegherea şi controlul autorităţilor de stat şi că persoana în cauză nu

va fi cedată sau transmisă la dispoziţia unor persoane, companii sau societăţi private;

- orice muncă sau serviciu, impus în condiţiile unor circumstanţe excepţionale,

adică în caz de război sau calamitate ori pericol de calamitate, cum ar fi: incendii,

inundaţii, foamete, cutremur de pământ, epidemii puternice sau epizootii, invazie de

animale sălbatice, insecte sau plante parazit, şi în general circumstanţe, ce pot pune în

primejdie viaţa sau condiţiile normale de viaţă a întregii populaţii sau a unei părţi a

populaţiei;

- munci mărunte cu caracter comunitar, adică munci îndeplinite de către membrii

unui colectiv în folosul direct al colectivului dat şi care din acest motiv pot fi

considerate obligaţiuni civice populaţia sau nemijlocit reprezentanţii ei au dreptul să-şi

spună propria opinie referitor la raţionalitatea acestor munci.

În afară de aceste cazuri, nu este interzisă munca forţată a condamnaţilor, existând

doar unele limitări privind utilizarea ei. Însă, potrivit estimărilor OIM, numai 20% din

întreg volumul muncii forţate este folosit de state. Partea leului revine agenţilor privaţi,

care abuzează de situaţia de vulnerabilitate a oamenilor.

Aşadar, analiza demonstrează că definiţia muncă forţată din Convenţia OIM nr. 29

este prea laconică şi necesită perfecţionare. Acest lucru permite interpretarea noţiunii

prea liber şi diferit nu numai la nivel internaţional, dar şi la transferul ei în legislaţia

naţională.

Concepţia „muncii forţate” în interpretare modernă, descrisă în publicaţiile OIM,

este destul de complicată, contradictorie, construcţiile logice utilizate generează multe

întrebări. Dar aceste publicaţii au o valoare incontestabilă sub aspectul descrierii

detaliate a modalităţilor de influenţare, utilizate pentru atragerea şi ţinerea persoanelor

în situaţie de muncă forţată, ceea ce poate fi aplicat în dreptul naţional.

17

ÎNCHEIERE

La criminalizarea exploatării muncii forţate în Republica Moldova au fost comise

lacune şi greşeli. Acestea au fost generate atât de diferenţele în concepţiile muncii

forţate, utilizate la nivel internaţional, cât şi de lipsa experienţei de elaborare a unor

legi similare în republică, precum şi a experienţei de creare a unor mecanisme eficiente

de realizare a demnităţii personale.

Putem remarca de asemenea că în republică sunt insuficient utilizate alte

mijloace legale sau tehnico-organizatorice de combatere exploatării muncii forţate decât

criminalizarea acestora.

Analiza practicii judiciare pe dosarele exploatării muncii fortate a scos la iveală

o practică judiciară scundă precum şi existenţa următoarelor probleme:

- dosarele penale sunt examinate în instanţele de judecată timp

îndelungat (ani în şir);

- urmărirea penală se desfăşoară ineficient, iar în rezultat mulţi inculpaţi

izbutesc să evite pedeapsa;

18

- la emiterea hotărârii de judecată sunt comise greşeli (achitare

nejustificată, aplicarea unor pedepse neargumentat de blânde, stabilirea

pedepsei în formă de amendă pe articole ale Codului penal ce nu prevăd

asemenea pedepse ş. a.);

- foarte rar se percep prejudicii materiale şi morale în favoarea

victimelor;

- victimele îşi schimbă adesea depoziţiile în procesul examinării

judiciare şi din diverse motive nu se prezintă în şedinţele de judecată;

- mulţi martori sunt supuşi intimidării şi presiunilor din partea

învinuiţilor;

Având în vedere informaţia colectată în procesul prezentei cercetări, se

recomandă:

- a diferenţia răspunderea pentru munca forţată, prevăzând diferite tipuri de pedeapsă,

în funcţie de faptul în ce condiţii a avut loc folosirea muncii forţate, ce procedee de

influenţare au fost aplicate şi ce daune au provocat.

- a lichida diferenţele substanţiale nefondate dintre măsurile de pedeapsă pentru

utilizarea muncii forţate ca element al traficului de fiinţe umane, şi ca infracţiune

specifică.

- a întreprinde măsuri eficiente de protecţie a martorilor în procesul penal.

- a elabora o concepţie ştiinţifică strictă a noţiunilormuncă onorabilă, exploatarea

muncii, munca forţată , cu descrierea indicilor exploatării. A elabora un mecanism

juridic de protecţie a demnităţii persoanei în această sferă, delimitând sarcinile

dreptului muncii, contravenţional şi penal.

- a studia experienţa altor ţări şi a elabora o schemă de anchetare penală în scopul

identificării profitului ilicit din exploatarea muncii.

- a desfăşura instruirea colaboratorilor organelor de drept şi a corpului de magistraţi în

scopul perfecţionării nivelului lor de cunoştinţe privind problema muncii forţate,

precum şi în scopul sporirii eficienţei urmăririi penale în această sferă şi protecţiei

drepturilor persoanelor care au avut de suferit de pe urma exploatării muncii forțate

- a spori rolul inspecţiei muncii în identificarea cazurilor de exploatare a muncii şi

muncii forţate în interiorul ţării.

- în scopul prevenirii exploatării muncii forțatea spori nivelul de cunoştinţe ale

populaţiei despre problema exploatării muncii forţate, despre inadmisibilitatea plasării

19

în câmpul muncii peste hotare fără o licenţă corespunzătoare, despre răspunderea penală

prevăzută pentru utilizarea muncii forţate.

BIBLIOGRAFIE

1. Anghel N. Dreptul Executării Sancţiunilor Penale. Bucureşti: Universitatea Titu Maiorescu,

2002.

2. Basarab M. Drept penal. Partea generală. Vol.I. Cluj-Napoca: Lumina Lex,1997.5.Bodrodac A.,

Gherman M., Maldea N., Aldea C.T., Costa M.M., Stiuj V. Manual de drept penal. Partea

generală. Chişinău: Tipografia Centrală, 2005.

3. Botnaru S., Grama M., Şavca A., Grosu V. Drept penal. Partea generală.Vol.I. Chişinău: Cartier

juridic, 2005.

4. Ciobanu I. Criminologie. Vol.II. Chişinău: Cartdidact, 2004

5. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr. 1 din 12.08.1994.

6. Codul Penal al Republicii Moldova, Legea nr.985-XV din 18.04.2002, MonitorulOficial al

Republicii Moldova nr. 128-129/1012 din 13.09.2002.

7. Codul de Executare al Republicii Moldoval, Legea nr. 443-XV din 24.12.2004,Monitorul Oficial

al Republicii Moldova nr. 34-35/112 din 03.03.2005.

20

8. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003

21