of 39 /39
UNIVERSITATEA “HYPERION” DIN BUCURESTI asist.univ.drd. Boboc Luminita GEOGRAFIE ECONOMIC A MONDIALA MODUL I

Modul Geografie Economica Mondiala[1]

Embed Size (px)

DESCRIPTION

geografie economica mondiana

Text of Modul Geografie Economica Mondiala[1]

  • UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCURESTI

    asist.univ.drd. Boboc Luminita

    GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA

    MODUL I

  • Continutul cursului de

    Geografia economica mondiala

    Semestrul: I

    Numarul de ore: 6 ore AT / 22 ore TC (6 + 22 = 28)

    Finalizarea: Examen la sfrsitul semestrului I

    Structura notei finale : 70% raspunsuri la examene

    10% teste pe parcursul semestrului

    20% teme de control

    Pentru obtinerea notei maxime, studentul trebuie sa:

    - nsumeze calificativul maxim la examenul scris sau oral;

    - sa dovedeasca o buna intuire a spatiului la care se refera subiectul

    de examinat;

    - sa realizeze referate legate de tematica propusa de profesorul

    coordonator sau de tutore;

    n cazul n care referatele realizate de studenti sunt asemenatoare n

    pondere mai mare de trei paragrafe, acestea sunt descalificate din calculul notei

    finale pentru ambele persoane, chiar daca unul dintre acestia urmeaza alta forma

    de nvatamnt.

  • Tema I - Introducere n Geografia Economica obiectul, principiile si

    metodele de cercetare ale geografiei

    Obiective:

    - nsusirea notiunilor privind geografia economica, ca stiinta

    - cunoasterea principiilor si metodele cercetarii geografice

    - rolul geografiei economice n formarea specialistilor din domeniul relatiilor

    internationale si al studiilor europene

    1.1 Obiectul de studiu al geografiei, al geografiei umane si interrelatiile cu alte stiinte

    Geografia este stiinta care studiaza mediul format prin ntrepatrunderea

    geosferelor externe, prin influenta si actiunea umana; ea analizeaza acest mediu

    de la suprafata globului terestru ca pe un sistem care realizeaza schimburile de

    energie si substanta cu mediul cosmic si cu mediul teluric. Geografia este o

    stiinta unitara care studiaza doua domenii: partea naturala a mediului geografic

    (geografia fizica) si partea antropica (geografia umana).

    Aparuta mai trziu, geografia umana si-a extins considerabil sfera de

    actiune, n special n secolul al XX-lea, de la o abordare relativ restrictiva a

    relatiei om-mediu la analiza complexa a tuturor aspectelor geografice ale

    existentei umane.

    Un rol fundamental n dezvoltarea geografiei umane l-a avut scoala

    franceza, n primul rnd Paul Vidal de la Blache si Jean Bruhnes. n ansamblu,

    geografia umana cuprinde o serie de ramuri: geografia populatiei, geografia

    asezarilor, geografia economica, geografia istorica, geografia sociala, geografia

    culturala etc., unele dintre acestea cuprinznd, la rndul lor, doua sau mai multe

    discipline de sine statatoare. Geografia umana presupune evidentierea

    urmatoarelor elemente:

    a. raspndirea teritoriala, descrierea si analiza factorului uman;

    b. studiul interrelatiilor dintre om si mediul geografic;

  • c. o sinteza regionala care combina primele doua elemente ntr-o

    proportie variabila.

    Geografia economica este ramura geografiei umane care studiaza sursele

    de existenta si care opereaza cu modelele spatiale ale productiei, distributiei si

    consumului de bunuri si servicii. n ultimele decenii, dezvoltarea geografiei

    economice a contribuit la substituirea analizelor descriptive, conducnd la

    identificarea factorilor si la ntelegerea dinamicii proceselor ce afecteaza

    diferentierea spatiala a activitatilor economice asupra mediului geografic. O

    etapa distincta n dezvoltarea geografiei economice s-a conturat prin aparitia

    teoriilor geografice despre pozitia teritoriala a activitatilor agricole, industriale,

    de transporturi si servicii, a locurilor centrale, a interactiunii si optiunii spatiale

    din economie.

    n a doua jumatate a secolului al XX-lea, pentru studierea regionala a

    aspectelor economice, a nceput utilizarea metodelor cercetarii operationale,

    sociologice, matematice, au fost lansate conceptele globalizarii si mondializarii;

    geografia economica evolueaza la confluenta unor importante curente filozofice,

    dobndind o noua perspectiva sub influenta cuceririlor din tehnologie si

    informatica privind stocarea, transferul si manipularea bancilor de date, analiza

    spatiala prin folosirea teledetectiei si a nregistrarilor satelitare din cartografie.

    Geografia economica are ca obiect de studiu aspectele spatiale ale

    productiei, repartitiei, schimbului si consumului de bunuri materiale, localizarea

    si dinamica factorilor economici, conexiunea lor teritoriala cu compionentele

    geografico-fizice, geodemografice si geoecolo gice.

    Totusi o eliminare stricta a obiectului geografiei economice este dificila

    din cauza numeroaselor interrelatii cu celelalte ramuri ale geografiei umane si a

    abordarilor multiple din sfera stiintelor geografice si sociale, a dinamicii

    fenomenelor, a evolutiei structurilor disipative, etc.

    Geografia politica este ramura geografiei umane care studiaza efectele

    teritoriale ale actiunii politice. n mod traditional, geografia politica se ocupa cu

  • studiul statului, al relatiilor acestor unitati teritorial-politice cu diferite alte

    unitati, cu morfologia si caracteristicile statului, cu frontierele si granitele sale.

    Daca geografia politica examineaza conditiile de existenta spatiala a

    statului, geopolitica analizeaza necesitatile spatiale ale unui stat. Exis ta uneori

    tendinta gresita de folosire a acestor termeni ca sinonime.

    Daca n geografia politica actorul principal este individul sau statul, n

    geopolitica actorul este numai statul care se comporta ca o entitate izolata si

    independenta. Daca geografia politica studiaza interactiunea dintre om si mediu,

    geopolitica studiaza cu precadere interactiunea dintre state, jocul de putere dintre

    acetea, rezultat din oferta factorilor de mediu. Prin urmare, geopolitica abordeaza

    problemele la scara internationala, iar geografia politica efectueaza cercetarea la

    nivel mondial, national si local. Geopolitica este obiect de studiu att al

    geografiei politice ct si al politologiei si constituie un instrument folosit n

    politica externa a unui stat. Anumite elemente ale geopoliticii si geografiei

    politice se ntrepatrund.

    Prin termenul de geostrategie este definit un concept geopolitic militar

    referitor la planificarea spatiala a unor actiuni menite sa asigure apararea sau

    securitatea unui stat. Este un concept specific scolilor geopolitice anglo-saxone,

    legat n special de unele actiuni militare maritime.

    Raporturile ntre geografia politica, geopolitica si geostrategie sunt

    complexe. Prima sesizeaza desfasurarea puterilor n raport cu spatiul, jocul

    fortelor care modeleaza lumea si echilibrele sau crizele care decurg de aici;

    celelalte doua se axeaza asupra studiului actorilor, motivatiile si calculele lor.

    Ele atribuie o importanta mai mare reprezentarilor.

    Geopolitica si geostrategia sunt mai mult niste practici ale puterii dect

    niste cunostinte, constituite dupa un model academic. ntelegerea lumii n care

    traim , a crizelor pe care o traverseaza, rezistenta la dezinformarile din mass-

    media impun necesitatea culturii geopolitice si rennoirea gndirii academice.

    Unii au considerat geopolitica drept o teorie antistiintifica, reactionara, prin care

  • se fundamenteaza politica pactelor de agresiune. Dupa al doilea razboi mondial,

    geopolitica a fost aruncata, n unele tari, n sfera cunoasterii interzise, supusa

    oprobriului public. Dupa 1980, termenul de geopolitica a revenit n spatiul

    public, ntr-o maniera mult mai insistenta. Punctul maxim a fost atins n anul

    1989-1990, prin turbulenta generala provocata de prabusirea comunismului.

    1.2 Rolul geografiei economice si politice universale n formarea

    specialistilopr din domeniul relatiiloe internationale si al studiilor europene

    Geografia economica si geografia politica s-au impus ca ramuri ale

    stiintei.

    Geografia economica cuprinde mai multe subramuri:

    geografia resurselor

    geografia agriculturii

    geografia industriei

    geografia serviciilor

    Geografia economica studiaza o serie de activitati:

    primare (extractia si exploatarea resurselor naturale minerale, forestiere, agricole);

    secundare (productia diferitelor bunuri materiale manufacturate, fabricate, construite, asamblate);

    tertiare (servicii de transport, turism, comert, bancare);

    cuaternare (cercetare, consultanta, de informatica). Geografia economica contribuie la organizarea si modelarea optima a

    spatiului geografic, la construirea unor structuri economice si sociale integrale si

    corect proportionate, la optimizarea exploatarii resurselor. Asocierea

    cunostintelor contribuie la formarea unei gndiri economice fundamentate si

    actiove n planul realitatilor prezente si viitoare.

    Geografia politica, ramura a geografiei umane, studiaza gruparea statelor

    si relatiile globale, diviziunile politice, evalueaza interactiunea dintre procesele

    politice si organizarea spatiala, relatiile dintre procesele politice si modul

    geografic, dintre individ sau comunitatea umana si suprafata terestra unde aceasta

  • traieste si si desfasoara activitatea, relatie privita prin prisma, pe de o parte, a

    influentelor pe care le au deciziile politice asupra teritoriului respectiv.

    Astazi mondializarea este o realitate ce nu poate fi ocolita, iar marjele de

    manevra ale politicilor economice se cer analizate. Functiilor ireductibile ale

    statului li se-au adaugat politici structurale cu obiective pe termen lung privitoare

    la competitivitate, reteaua industriala, coeziunea sociala, politici microeconomice

    care sa sustina sectoare considerate prioritare, politici sociale de protectie si de

    redistribuire, politici macroeconomice de reglementare conjuncturala destinate sa

    amortizeze amplasarea ciclurilor economice si mai ales sa evite recesiunile.

    Dupa al doilea razboi mondial, constrngerile exercitate de mediul

    informational asupra fiecarei tari s-au intensificat, Locul statului difera de la o

    tara la alta, fiind determinat de suma unor optiuni politice..

    Mondializarea se manifesta printr-o integrare tot mai accentuata a

    economiilor nationale si a ntreprinderilor de amploare regionala, dar si

    transregionala.

    Toate acestea indica interdependenta crescnda dintre politic si economic,

    necesitatea unei integrari mai strns bazate pe un proiect politic, acceptarea

    solidaritatii dintre taeri, conceperea unor institutii novatoare.

    Geografia moderna este o disciplina a dinamicii fenomenelor, scopul sau

    fiind acela de a sesiza legi ale dinamicii, repartitiei si functionarii spatiale a

    proceselor sau fenomenelor pentru a fi utilizate n practica dezvoltarii si a

    relatiilor internationale.

    ntrebari

    Care sunt componentele Geografiei Umane?

    Mentionati interrelatiile Geografiei Umane.

    Care este obiectul de studiu al Geografiei Economice?

    Care sunt activitatile studiate n cadrul Geografiei Economice?

    Exista o interdependenta ntre politic si economic ? Argumentati.

  • Tema II - Resursele umane ale Terrei. Populatia, resursele si dezvoltarea

    durabila

    Obiective:

    - cunoasterea resurselor umane ale Terrei

    - consolidarea notiunilor privind geografia populatiei: natalitate,

    mortalitate, mortalitate infantila, spor natural

    - sa se cunoasca evolutia numerica a populatiei si mobilitatea teritoriala a

    populatiei

    - sa se cunoasca factorii care au dus la repartitia geografica a populatiei

    Pentru problemele de geografie economica si politica, studiul populatiei

    reprezinta primul element de referinta. nvelisul uman este cel mai dinamic

    component al mediului geografic. Totodata populatia umana este privita ca

    resursa fizica si intelectuala, n totalitatea sa, dar mai ales pentru categoriile de

    populatie activa economico-social, populatie ocupata.

    Toate activitatile umane, procesele si fenomenele sunt analizate si

    apreciate dupa implicatiile pozitive sau negative asupra populatiei, dintr-o tara

    sau alta, prin prisma resurselor alimentare, energetice, a materiilor prime, etc. La

    nceputul secolului al XXI-lea, cteva tendinte clare legate de mediu modeleaza

    viitorul civilizatiei, cresterea populatiei, diminuarea resurselor de apa, scaderea

    suprafetei de teren agricol pe persoana, decaderea industriei pescuitului, scaderea

    suprafetelor de padure si disparitia unor specii de animale si plante.

    Trei forte sunt decisive pentru dimensionarea dezvoltarii umane: inovatia

    si influentarea economiei, cresterea moderata a populatiei si interconectarea

    (care creeaza att probleme, ct si sanse).

    Redimensionarea cresterii economice prin distributia echilibrata a

    resurselor naturale, accentuarea laturilor calitative ale productiei, supravegherea

    impactului activitatilor economice asupra mediului nu se pot obtine fara

    utilizarea eficienta a resurselor umane.

  • 2.1 Dinamica populatiei

    Conceptul de dinamica a populatiei semnifica procesul general de

    schimbare a numarului acesteia ca urmare a nasterilor (N), al deceselor (M) sau

    ca efect al imigrarilor (I) ori al emigrarilor (E).

    Sistemul populatiei se intersecteaza cu alte sisteme, creeaza noi

    subsisteme, relatii si conexiuni.

    Evolutia numerica a populatiei depinde de valoarea unor indicatori:

    fecunditatea, nuptialitatea, divortialitatea, fertilitatea, natalitatea, mortalitatea,

    sporul natural, moblitatea.

    Natalitatea este un fenomen demografic reprezentat prin frecventa

    nasterilor la o populatie, fiind masurata pe baza raportului dintre numarul total al

    nascutilor vii si numarul populatiei totale al anului respectiv.

    Indicele sau rata natalitatii se calculeaza cu relatia: N=n/Px1000, n care N

    natalitatea, n numarul nascutilor vii n perioada calculata; P numarul

    populatiei medii n acelasi interval; 1000 constanta ce indica proportia

    nasterilor la 1000 de persoane.

    Valorile acestui indice sunt influentate de factori social-economici-

    culturali, psihologici, de traditie si de politica demografica; tendinta generala este

    de scadere: n tarile dezvoltate ale Europei, Americii de Nord si Asiei, de regula,

    este sub 12%0 iar n tarile aflate n curs de dezvoltare depaseste 45%0

    (Afganistan, Niger, Guineea, Somalia).

    La scara continentala, Europa si America de Nord au cei mai mici indici, iar Africa cei mai nalti.

    Mortalitatea

    Decesul notat cu M este un evenimet definit la ONU, astfel:disparitia

    definitiva a oricarei evidente a vietii n orice moment de timp, dupa ce a avut loc

    nasterea vie (ncetarea postnatala a functiilor vitale fara posibilitatea de

    resuscitare).

  • Mortalitatea este frecventa deceselor pe o perioada determinata n cadrul

    unei populatii sau categorii de populatii. Studiile geografice se axeaza pe

    stabilirea unor modele spatiale ale mortalitatii, pe rolul acesteia n schimbarile ce

    au loc n populatie si influenta mediului asupra ei.

    Indicele sau rata mortalitatii se calculeaza cu relatia: M=m/Px1000, unde

    M indicele de mortalitate; m numarul absolut al deceselor n decursul unei

    perioade calendaristice; P numarul populatiei expuse riscului de deces luat ca

    numar al populatiei medii anuale; 1000 constanta ce indica proportia deceselor

    la 1000 de persoane.

    Mortalitatea este influentata de nivelul de trai, starea de sanatate, nivelul

    activitatii sanitare, evenimente negative (calamitati naturale, razboaie, etc).

    Mortalitatea cea mai redusa este n Kuweit (2,2%0), Emiratele Arabe Unite

    (2,9%0), Costa Rica (3,8%0), iar cea mai mare n Afganistan (20,3%0) si Sierra

    Leone (22,9%0).

    Pe ansamblul planetei, mortalitatea generala a scazut pna la 9%0.

    Cele mai mari areale cu mortalitate redusa sunt n vestul si sudul Europei,

    America de Nord, nordul si sudul Africii, n Asia si Australia, iar ratele cele mai

    naltese gasesc n Africa intertropicala.

    Mortalitatea infantila se calculeaza cu formula: M0=m0/nx1000, unde

    M0 rata de mortalitate infantila; m0 decesele sub vrsta de un an; n numarul

    nasterilor vii n anul calendaristic dat.

    Cele mai mici valori ale acestui indice se nregistreaza n tarile dezvoltate

    economic, cu o asistenta medicala de calitate: Japonia 4%0, Suedia 5%0,

    Germania 6%0, Danemarca, Franta, Italia, Olanda 7%0, iar cele mai mari n

    Africa: Mali 154%0, Mozambic 139%0, Malawi 139%0 si Guineea Bissau.

    Sporul natural al populatiei

    Diferenta dintre numarul nascutilor vii si totalul deceselor, exprimata n

    valori relative (%0), calculata pe un an sau o perioada, ne ofera bilantul (sporul)

  • naturalal populatiei, care se calculeaza cu relatia: Sn=(N-M)x1000; n care S n

    sporul (bilantul) natural; N natalitatea; M mortalitatea; 1000 constanta ce

    indica populatia celor ramasi n viata la 1000 de persoane.

    Bilantul natural este negativ ntr-o serie de tari europene: Germania, Italia,

    Romnia, Grecia, Ucraina, Rusia, Ungaria, etc; n celelalte state europene este

    ntre 0,1 - 2%0 si aceasta pe fondul unei natalitati foarte reduse si al unei

    mortalitati n jur de 11%0 cauzata de mbatrnirea populatiei, iar n tarile foste

    socialiste, de conditiile social-economice si sanitare. n Africa si Asia se

    nregistreaza cei mai mari indici ai sporului natural, n tari precum: Oman, Siria,

    Niger, Liberia, Kenya.

    2.2 Evolutia numerica a populatiei

    Numarul si repartitia geografica a populatiei Terrei reprezinta rezultatul

    unei ndelungate evolutii, nceputa o data cu aparitia omului.

    Fazele de crestere ntensa a populatiei sunt n strnsa concordanta cu

    progresele din sistemele de productie. Revolutia industriala a generat o crestere a

    productivitatii muncii n agricultura, extinderea activitatilor secundare si tertiare,

    eradicarea unor maladii si a provocat o crestere deosebit de accentuata a

    populatiei ncepnd cu secolul al XVIII-lea; astfel s-a declansat cresterea

    demografica moderna.Numeroase evenimente si fenomene de-a lundul timpului:

    bolile (ciuma, varioala, ciuma neagra, tifosul, holera, etc.), invaziile, migratiile,

    razboaiele si unele hazarde naturale (cutremurele, inundatiile) au avut ca urmare

    scaderea numarului populatiei.

    n secolul al XX-lea, numarul locuitorilor planetei a crescut de 4 ori mai

    repede dect n secolul al XIX-lea; cresterea s-a accentuat dupa al doilea razboi

    mondial datorita, n principal, programelor n domeniul sanatatii. Cresterea

    spectaculoasa a populatiei Terrei a nceput n a doua jumatate a secolului al

    XVIII-lea. Daca n Europa secolelor XVI-XVII, natalitatea avea valori de 45%0,

    iar mortalitatea atingea 35%0, ncepnd din a doua jumatate a secolului al XVIII-

  • lea, ritmul de crestere s-a marit prin scaderea mortalitatii infantile si

    mbunatatirea bazei alimentare datorita ameliorarii tehnicilor agricole.

    Un rol important n procesul de crestere a populatiei l-au avut introducerea

    vaccinurilor la nceputul secolului al XIX-lea si combaterea variolei.

    Industrializarea si urbanizarea Occidentului au produs o agravare a conditiilor de

    viata, care a generat un recul al populatiei; progresele medicinii, mai ales spre

    sfrsitul secolului al XIX-lea, au determinat o noua crestere demografica.

    Dupa anul 1945 a nceput a treia explozie demografica, ce s-a manifestat

    pe ntregul glob pna la mijlocul anilor '60, iar dupa aceasta, nuami n tarile slab

    dezvoltate.

    n secolul al XX-lea, Europa, ca urmare a razboaielor si a scaderii

    fertilitatii, nregistreaza o crestere redusa n comparatie cu alte regiuni ale Terrei,

    iar Africa, America Latina si Asia o crestere spectaculoasa.

    La sfrsitul secolului al XX-lea si nceputul noului secol au aparut si alte

    aspecte care nu pot fi explicate cu ajutorul acestei teorii ; ele se refera la:

    capacitatea de sustinere a unei populatii numeroase, tendintele divegente n

    alimentatie si venituri, cresterea numarului celor din mediul rural lipsiti de

    pamnt, cresterea populatiei si conflictele, divizarea lumii din punct de vedere

    demografic; totodata guvernele patrund ntr-un domeniu neexplorat n privinta

    raportului populatie-mediu-resurse.

    2.3 Mobilitatea teritoriala a populatiei

    2.3.1 Conceptul de mobilitate a populatiei

    Daca nasterea, decesul, casatoria si divortul sunt evenimente cuprinse n

    conceptul general de miscare naturala a populatiei , procesul deplasarilor

    populatiei n teritoriu, cu si fara schimbarea domiciliului stabil, indiferent de

    durata absentei din localitatea de origine, pe distante mai mari sau mai mici si

    modificarea unor caracteristici de ordin social, profesional, ca urmare a influentei

    diferitilor factori de ordin social-economici, este cuprins n conceptul de

  • mobilitate spatiala a populatiei. n acest concept se includ si nomadismul,

    migratia popoarelor, invaziile, comertul cu sclavi, deplasarile turistilor, ale

    lucratorilor sezonieri, ale navetistilor, ale persoanelor dintr-o localitate n alta.

    Migratia populatiei este o forma a mobilitatii geografice, nsotita de

    schimbarea domiciliului obisnuit ntre doua unitati administrativ-teritoriale. n

    acest concept nu intra nomadismul actual, excursiile, turismul, deplasarile

    sezoniere, diferite forme ale navetismului sau migratiei pendulare.

    n raport cu granitele politice ale unei tari, migratia poate fi:

    migratie interna, constituita din totalitatea deplasarilor nsotite de

    schimbarea definitiva a domiciliului n cadrul unei tari, ntre unitati

    administrative;

    migratie internationala, care cuprinde totalitatea deplasarilor nsotite de

    schimbarea definitiva a domiciliului ntre doua tari.

    Migratia neta este diferenta dintre persoanele sosite (imigrate) si

    persoanele plecate (emigrate).

    2.3.2 Cauzele mobilitatii teritoriale a populatiei. Migratia internationala.

    nca din timpuri stravechi, populatiile s-au deplasat dintr-o regiune n alta.

    Suprapopularea unor teritorii si imposibilitatea satisfacerii consumului de hrana,

    n conditiile culesului si vnatului, i-au determinat pe oameni sa caute resurse n

    afara ariei antropogenezei; raspndirea s-a facut lent, din arii populate mai dens

    spre arii nepopulate sau mai slab populate.

    Marile descoperiri gografice si politica de cuceririe a unor teritorii au

    produs puternice fluxuri migratorii.

    Migratiile sunt adesea rezultatul unor insatisfactii. Candidatul la emigratie

    spera sa gaseasca n alta parte conditii mai bune. Din secolul al XVI-lea pna n

    1914, europenii au furnizat cea mai mare parte a contingentelor de migranti. Din

    1850 pna n 1914, aproximativ 50 milionae de europeni, de regula agricultori,

    au plecat n zonele temperate ale ambelor emisfere. n secolele XVII-XIX, pe

  • marile plantatii tropicale au migrat negrii, chinezi, hindusi si indonezieni; pna n

    anul 1945 migratiile au avut un caracter masiv si au fost orientate spre America

    de Nord, Europa de Nord -Vest, Australia, Argentina si statele din zona Golfului

    Persic.

    n urma celui de-al doilea razboi mondial, din fostele colonii, unele fluxuri

    de migranti s-au orientat spre Australia si Brazilia.

    Frecvent motivele acestui fenomen geodemografic se explica ntr-un mod

    simplificat fara a se avea n vedere: schimbarea starii civile, starea de sanatate,

    modificarea pietei muncii, o locuinta mai buna, ratele somajului, nivelul

    calificarii, pozitia profesionala n cadrul comunitatii, dependenta de familie

    precum si caracteristicile individuale.

    Migratiile pot fi determinate si de disponibilizarea fortei de munca,

    restructurarea si retehnologizarea industriei, o politica economica orientata gresit.

    Cauzele de ordin religios, ncalcarea drepturilor minoritatilor etnice, tensiunile

    rasiale, poluarea mediului, maladiile, determina form,area fluxurilor de migranti.

    Caile de comunicatie, transporturile si similitudinile de factura culturala

    favorizeaza migratiile.

    Zonele, regiunile si tarile de emigrare n prezent sunt: Caraibe, Agrica de

    Vest, Mexic, Argentina, India, Indochina, Europa de Est, iar de imigrare: SUA,

    Canada, Germania, Franta,etc.

    De multe ori cei care migreaza sunt selectati pe criterii de vrsta, aptitudini

    si alte caracteristici; tara gazda decide conditiile privind sanatatea, ocupatia,

    moralitatea si vrsta imigrantilor.

    2.3.3 Mobilitatea interna

    Aceasta este o forma a mobilitatii populatiei care se desfasoara ntre

    granitele aceleiasi tari. Tendinta principalaa acestei forme de migratie consta n

    deplasarea populatiei din mediul rural spre cel urban.

  • Cauzele migratiei interne sunt multiple, fiind determinate de nivelul de

    dezvoltare economica al localitatii, unitatii administrativ-teritoriale sau a

    arealului, de ritmul de crestere al populatiei de distributia n teritoriu a locurilor

    de munca, restructurarea si retehnologizarea unor ramuri si subramuri ale

    economiei, epuizarea unor resurse, poluare, calamitati naturale, conflicte interetnice,

    poli de atrctie, aparitia unor locuri de munca, necesitatea schimbarii statutului social si

    profesional, etc.

    2.3.4. Tipuri de migratii. Consecintele migratiilor

    Migratia populatiei se clasifica n functie de scop, cauze, durata, numar de

    participanti si spatiu de desfasurare.

    Dupa cauza si scop, migratiile pot fi:

    migratiile refugiatilor

    migratiile fortate

    migratiile economice

    Dupa durata, migratiile pot fi:

    definitive (cu schimbarea domiciliului);

    temporare (navetism), cu deplasarea de la domiciliu la locul de munca ntr-o alta localitate;

    Dupa numarul persoanelor, migratiile pot fi:

    individuale

    pe grupe organizate

    2.4 Repartitia geografica a populatiei

    Actuala nfatisare a raspndirii populatiei este rezultatul unui proces lung

    si complicat, iar nivelul popularii a fost conditionat de mai multi factori, care pot

    fi grupati n urmatoarele categorii:

    2.4.1. Factorii fizico-geografici

    a. Relieful, prin altitudine, natura suprafetei topografice, expozitia

    versantilor, panta, accesibilitate, etc., capata utilizari economice diferite. n

    Podisul Tibet si n Muntii Anzi, populatia stabila si asezarile umane permanente

  • urca pna la 5000 m altitudine. Circa 56% din populatia Terrei se afla sub 200 m

    altitudine.

    n zonele industriale se afla cele mai mari grupari industriale si cele mai

    productive regiuni agricole ale planetei.

    b. Latitudinea influenteaza repartitia populatiei prin diferentierile

    climatice implicate n resursele de hrana, modul de organizare economica si

    sociala, vestimentatie, locuire, etc. Asezarile cele mai ndepartate de Ecuator de

    afla n Groenlanda si Tara de Foc.

    c. Distanta fata de tarmul marilor si oceanelor

    Resursele de hrana, energie, climatul, comertul si alte aspecte economice

    au sporit din Antichitate si pna astazi puterea de atrctie a marilor si oceanelor si

    au determinat o concentrare puternica a populatiei.

    d. Conditiile climatice sunt diferite n raport cu altitudinea.

    e. Apele. Regiunile aride, mlastinoase, cele cu resurse slabe de apa

    potabila, sau pentru irigatii, sunt evitate, pe cnd vaile rurilor, cmpiile,

    tarmurile si depresiunile atrag populatia.

    f. Vegetatia a influentat raspndirea teritoriala a populatiei ntr-un mod

    diferit de celelalte componente geografice. Stepele au favorizat formarea

    solurilor fertile pentru cultura si hrana pentru animale, padurile, lemn pentru

    constructii, fructe, adapost pentru fauna, avnd un rol depoluant, climatic,

    hidrografic, etc.

    g. Fertilitatea solurilor a influentat direct si puternic sedentarizarea,

    migratiile, densitatea si activitatile omenesti. Regiunile cu o slaba fertilitate a

    solurilor sunt si astazi slab populate.

    h. Resursele subsolului au exercitat o puternica atractie asupra populatiei,

    iar asezarile umane s-au nfiripat si au crescut destul de repede.

    2.4.2. Factorii social economici, tehnologici si istorici

  • Repartitia populatiei n teritoriu poate fi influentata de:

    suprapopularea unor regiuni agrare;

    urbanizare si industrializare;

    somaj, declinul unor activitati, epuizarea unor resurse;

    politica economica si nivelul de dezvoltare economica;

    presiunile exercitate asupra unor grupari etnice, conflictele sociale, razboaiele, persecutiile religioase, regimul politic;

    decolonizarea, descoperirile geografice;

    nivelul asistentei sanitare;

    descoperirea si valorificarea unor resurse noi;

    caile de comunicatie si comertul;

    raporturile dintre state, etc.

    2.5 Densitatea populatiei

    Expresia repartitiei geografice diferentiate a populatiei este densitatea; se

    considera ca densitatea rezulta din raportul dintre numarul locuitorilor la un

    moment dat si suprafata ocupata.

    a. Densitatea generala se calculeaza cu relatia: D=P/S, n care D

    densitatea medie a populatiei, P numarul locuitorilor, S suprafata teritoriului

    exprimata n kmp.

    Densitatea generala a populatiei Terrei era de 18 loc./kmp n anul 1950, iar

    n prezent depaseste 45 loc/kmp.

    Regiunile si zonele cu cele mai mari concentrari de populatie sunt:

    marile cmpii din China, India, Franta, Germania, etc.

    vaile si deltele unor fluvii din Africa si Asia

    marile concentrari industriale din Europa si din America de Nord

    b. n activitatile de organizare a spatiului geografic se utilizeaza:

    densitatea bruta

    densitatea neta

    densitatea populatiei urbane

  • densitatea populatiei rurale i. Densitatea potentiala exprima relatia cantitativa dintre populatie si

    resursele economice totale. n acest cadru se calculeaza densitatea populatiei

    maxime, care poate fi sustinuta de aceste resurse, sau densitatea potential optima,

    expresie a relatiei dintre venitul maxim al locuitorilor n raport cu resursele date.

    2.6. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila

    2.6.1 Aspecte privind raporturile populatie resurse

    Cresterea numerica a populatiei genereaza situatia care influenteaza toate

    sistemele din societate.

    Analizata n timp, evolutia productiei si consumului lasa sa se prevada o

    epuizare mai mult sau mai putin rapida a resurselor neregenerabile si o diminuare

    dramatica a unora dintre cele neregenerabile.

    Ca urmare a poluarii excesive, sunt afectate resursele naturale permanente,

    precum apele dulci, cele oceanice, criza generalizata a mediului si a resurselor

    naturale se transforma treptat ntr-o criza cantitativa si calitativa a produselor

    activitatii umane, agriculturii, industriei si comertului.

    Cresterea numerica a populatiei genereaza contraste sociale, concentrarea

    masiva a bunurilor n opozitie cu penuria generala, influenteaza sistemele de

    nvatamnt, sanatate, culturale, igiena spatiului, mutatiile structurale de ordin

    etnic si religios, accelereaza migratiile si focalizeaza toate problemele globale cu

    care se confrunta omenirea.

    Mai mult ca oricnd este evidenta incapacitatea societatii de a-s i satisface

    necesitatile vitale de hrana, de a asigura gestiunea, conservarea si sporirea

    resurselor naturale, de a pune sub control riscurile.

    2.6.2 Cresterea numerica a populatiei si resursele de apa

    n agricultura si n industria alimentara, apa este indispensabila, iar n

    industrie si transporturi, este un component de prima importanta.

  • Decalajul dintre resursele de apa dulce si numarul populatiei n crestere se

    adnceste. Cele mai mari cantitati de apa dulce se afla regiunile cu populatie rara

    si cu spatii agrare restrnse: Siberia, nordul Canadei, Africa Centrala, Amazonia.

    Repartitia resurselor de apa dulce la nivel de persoana evidentiaza mari

    decalaje. Spre deosebire de petrol, carbune si majoritatea celorlalte resurse, se

    ntmpla destul de rar ca apa sa fie transportata la o distanta mai mare de cteva

    sute de xilometri de la sursa, dar ea este solicitata n cantitati mari.

    Att n cazul Americii de Nord, ct si n cel al Federatiei Ruse se pare c

    resursele de apa sunt abundente, dar n raport cu populatia apar mari disparitati

    geografice; America de Sud pare a fi contonentul cel mai bine nzestrat, dar 60%

    din debitul continental cel mai nzestrat se scurge n fluviul Amazon, al carui curs

    este departe de concentrarile de populatie. Cantitatea de apa dulce care revine

    unui locuitor n Europa reprezinta doar jumatate din media mondiala, un deficit

    evident fiind n sudul si estul continentului.

    Din punct de vedere al repartitiei debitelor pe locuitor, Canada este cea

    mai bogata tara din lume. Cele mai mari cresteri de populatie se nregistreaza n

    unele din regiunile si tarile care resimt cea mai acuta lipsa de apa.

    Astazi aproximativ 1,3 miliarde de locuitori au acces la apa potabila, cca.

    1,8 miliarde de locuitori nu beneficiaza de avantajele serviciilor de apa purificata,

    n jur de 200 milioane de persoane contacteaza annual boli de origine hidrica, iar

    10 milioane de oameni mor ca urmare a maladiilor hidrice.

    n Africa si Orientul Mijlociu, dar si n alte regiuni, rurile, lacurile si

    stratele acvifere dau semne evidente de degradare si epuizare umane se amplif ica

    inexorabil.

    Lipsa apei curate reprezinta n multe locuri constrngerea cea mai

    puternica la care este supusa productia agricola, limitnd cantitatea de alimente,

    dezvoltarea economica, salubrizarea si protectia mediului. Competitia pentru apa

    ntre orase, industrie, sate si agricultura este deosebit de acuta n Asia, sud-estul

    SUA, California, sud-estul Australiei si n alte locuri.

  • 2.6.3. Cresterea numerica a populatiei si presiunea asupra suprafetelor agricole

    Posibilitatea ca productia vegetala sa fie marita cultivdu-se mai mult

    teren a disparut. Cresterea numerica a suprafetelor arabile n ultimii 50 de ani si a

    productiei agricole a avut loc prin defrisare, introducerea n circuitul agricol a

    unor terenuri din zonele aride, prin irigatii, precum si prin raspndirea cultivarii

    multiple.

    Desi terenurile arabile reprezinta cca. 11% din suprafata uscatului,

    terenurile de rezerva sunt marcate de seceta, nghet, fertilitate foarte slaba,

    presupun mari cheltuieli pentru a fi exploatate si se afla la mare distanta de

    zonele locuite.

    Lipsa actuala de teren agricol afecteaza alte activitati: politica

    trasporturilor, conversia unor terenuri agricole catre utilizari recreationale.

    Daca media mondiala este apreciata la 0,20 ha teren arabil pe locuitor,

    tarile dens populate au valori foarte mici: Japonia 0,05 ha/loc, Elvetia 0,06

    ha/loc., Coreea de Sud, Indonezia si China 0,07 ha/loc. Peste media modiala, cele

    mai mari suprafete arabile au: Australia 2,85 ha/loc., Canada 1,75 ha/loc.,

    Argentina 1,12 ha/loc., iar Romnia 0,46 ha/loc.

    Este evident ca ritmul de crestere si de recuperare a suprafetelor agricole a

    devenit neconcordant cu cel de crestere a populatiei, mai ales n regiunile dens

    populate.

    n secolul XX, recolta de cereale s-a marit de 5 ori, animalele de tractiune

    au fost nlocuite n mare masura de tractoare, soiurile traditionale de cereale au facut

    loc variantelor cu nalta productivitate, suprafata irigata a crescut de sase ori.

    ntrebari:

    Comentati repartitia pe continente si tari a ratelor de natalitate, mortalitate si

    sold natural

    Care sunt deosebirile ntre relatia de calcul a mortalitatii infantile si relatia de

    calcul a mortalitatii generale?

  • Explicati cauzele scurtarii intervalelor de atingere a miliardelor de locuitori ai

    Terrei.

    Cum poate fi corelata optim cresterea numerica a populatiei cu capacitatea

    societatii de a satisface consumul?

    Care ar fi solutiile la ndemna multor tari pentru a asigura o sincronizare a

    nivelului productiei agricole cu dinamica populatiei?

    Cum pot sprijini si cum sprijina organismele internationale eradicarea

    subnutritiei?

    Bibliografie a. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica

    mondiala;

    b. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj,

    Trgoviste, 2001;

    c. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit.

    Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002;

    d. Dragos Frasineanu, George Ergeli, Cristian Braghina, Geografie economica

    mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2000, pag. 60 71;

    e. Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economica. Resursele

    Terrei, Edit. Meteora Press, Bucuresti, 2001, pag. 64 86;

    f. Ion Florin Mihailescu, Vasile Nicoara, Elemente de Geografie economica

    mondiala, Editura Ex-Ponto, Constanta, 2000, pag. 12-23;

    g. Silviu Negut si colab., Geografie economica mondiala, Edit. Independenta

    Economica, Bucuresti, 1997, pag. 16-30;

    h. George Erdeli, Liliana Dumitrache, Geografia populatiei, Edit. Corint,

    Bucuresti, 2001;

    i. Cucu V. (1996), Romnia. Geografia economica, Editura Glasul Bucovinei,

    Iasi

    j. Sandru I. (1978), Romnia. Geografia economica , Edit. Didactica si

    Pedagogica, Bucuresti;

  • Tema III Resursele energetice si industria energiei electrice, metalurgica,

    chimica

    Obiective:

    - sa se cunoasca rolul si clasificarea resurselor energetice

    - repartitia geografica a zacamintelor de carbuni

    - repartitia geografica a gazelor naturale si a petrolului

    3.1 Conceptul de resurse si clasificarea acestora

    Resursa este elementul material sau abstract care poate fi folosit pentru

    satisfacerea unor trebuinte umane. Resursele sunt direct influentate de nivelul de

    dezvoltare al societatii umane si de sistemul de valori practicat.

    Resursele cuprind:

    resurse antropice (populatia)

    resurse naturale

    resurse capitale

    Resursele naturale sunt: radiatia solara, apa, aerul, biomasa vegetala si

    animala, solurile, substantele minerale din subsol, rocile, combustibilii fosili,

    minereurile. Geografia resurselor naturale cerceteaza relatiile de cauzalitate

    dintre cerinta sociala si prelevarea resurselor din mediul natural, evaluarea

    acestora, gestionarea si prelevarea celor ramase.

    Elementele sistemului planetar se afla ntr-o strnsa interdependenta, iar o

    valoare a resurselor este dependenta de multe criterii. Fluxurile de resurse

    naturale, analizate la scara timpului, cuprind urmatoarele categorii:

    resurse de energie de lunga durata (radiatia solara, geotermia, circuitul apei n mediu, curentii marini si cei atmosferici);

    resurse ce rezulta din reproducerea si dezvoltarea organismelor (energie regenerabila);

    stocuri de substante minerale, resurse regenerabile n timp ndelungat;

    Dupa stadiul cunoasterii, resursele pot fi:

    exploatabile;

  • identificate;

    ipotetice;

    Dupa nivelul de utilizare se disting:

    resurse comerciale (care au un pret si se nogociaza pe piata);

    resurse necomerciale (abundente, gratuite);

    Cresterea demografica antreneaza un consum din ce n ce mai mare de

    resurse din toate categoriile, fapt care, n timp, lasa sa se ntrevada o epuizare a

    resurselor neregenerabile si o diminuare accentuata a unora dintre cele

    regenerabile.

    3.2 Resursele energetice: rolul si clasificarea

    Noile dimensiuni ale retehnologizarii sunt de neconceput fara un mare

    consum de energie electrica; aceasta poate fi convertita n alte forme de energie,

    se transporta usor la distante mari cu pierderi minime, este nepoluanta, poate fi

    produsa aproape n orice loc, prin folosirea combustibililor fosili sau a resurselor

    neconventionale.

    Toate formele de energie din Univers provin din doua surse majore:

    fuziunea atomilor usori din Soare (stele);

    gravitatia universala;

    Marea diversitate a surselor de energie le face susceptibile de a fi

    clasificate dupa o serie de criterii:

    Din punct de vedere fizic, sursele de energie primara se mpart n:

    - surse regenerabile, care au un caracter continu, determinat de actiunea

    permanenta a energiei solare;

    - surse neregenerabile, care cuprind combustibilii fosili ce necesita un

    ciclu ndelungat de formare, combustibilul nuclear si materialele

    fisiunii nucleare.

    Dupa gradul de stapnire a tehnologiei de valorificare, resursele de

    energie sunt:

  • - conventionale (combustibilii fosili de pamnt, petrolul, carbunii de

    pamnt, gazele naturale, energia apelor, biomasa);

    - necdonventionale (radiatia solara directa, energia eoliana, sisturile si

    nisipurile bituminoase, fuziunea nucleara, energia marilor).

    Productia si consumul de energie impun o alta clasificare:

    - surse comerciale;

    - surse necomreciale.

    3.3 Industria carbonifera

    Carbunii de pamnt sunt roci sedimentare biogene caustobiolitice rezultate

    printr-un proces de incarbonizare a unor mari mase vegetale, ndeosebi a

    padurilor care ocupau mari suprafete la sfrsitul paleozoicului si nceputul

    mezozoicului.

    n anul 2000, carbunii reprezentau 27% din consumul mondial de energie.

    Carbunii sunt clasificati n raport de numeroase driterii: geneza, proprietati

    fizico-chimice, vrste, etc.

    Dupa continutul n carbon si puterea calorica exista:

    carbunii superiori:

    - antracitul (94-96% carbon, putere calorica peste 9000 kcal/kg,

    cocsifica, folosit n industria chimica sau combustii);

    - huila (cea mai mare raspndire; contine 79-90% carbon si are o putere

    calorica de 7000-9000 Kcal/Kg, este utilizata la obtinerea cocsului,

    pentru combustii casnice si industriale).

    carbunii inferiori:

    - carbunele brun

    - lignitul

    - turba

    Dupa criteriul genetic:

  • carbunii humici (formati prin incarbonizarea masei vegetale, n masa

    lor predomina celuloza; include turba, lignitul, carbunele brun, huila si antracitul,

    cu grosimi ale straturilor care oscileaza de la ctiva centimetrii la zeci de metri);

    carbunii sapropelici sau bituminosi (provin dinrasini, polen, plante,

    contin substante proteice);

    carbunii liptobiologici (care au o raspndire restrnsa, se gasesc n

    partea inferioara a straturilor de carbuni si fac tranzitia spre depozitele

    anorganice).

    Rezerve mondiale de carbuni

    Astazi se estimeaza ca rezervele modiale depasesc 14.800 de miliarde

    tone, din care resursele identificate ajung la 29%, iar peste 71% reprezinta

    resursele potentiale; 2/3 din rezervele mondiale sunt alcatuite din huila si antracit.

    n privinta resurselor exploatabile economic, ordinea, ca pondere, este

    urmatoarea: Asia (17%), Europa (11%), Australia si Noua Zeelanda (4%), Africa

    (2%) si America Latina (0,2%). C.S.I. detine 40% dinrezervele exploatabile, iar

    S.U.A. circa 26-27%.

    3.4 Industria petrolului

    Petrolul brut este o roca sedimenatra, biogena, cu putere calorica ntre

    9500-11000 Kcal/Kg, de culoare bruna-neagra cu reflexe verzui. Zacamintele de

    petrol se pot gasi n anticlinale. Din rocile n care s-au format, datorita unui

    complex de factori, petrolul migreaza si se cantoneaza n roci poroase, formate

    din nisipuri, gresii, calcare, dolomite.

    n tara noastra, petrolul era cunoscut nca de pe vremea dacilor, iar n

    secolul al XVII-lea sunt mentionate puturile de la Moinesti si Pacuresti.

    Rezervele de petrol au o repartitie mult mai neuniforma dect cele de

    carbune. Orientul Apropiat detine 2/3 din rezervele mondiale; urmeaza la mare

    distanta America Latina cu 12,8%, Tarile cu cele mai mari rezerve sunt: Arabia

    Saudita 25,7%, Irak 9,8%, Kuweit 9,5%, Iran 9,3%, Venezuela 6,6%.

  • Cele mai mari rafinarii sunt amplasate n orasele port, specializate n

    produse petrochimice si n centrele mari ale industriei chimice.

    Tarile din Orientul Mijlociu, din Africa, din America Latina, Federatia

    Rusa, sunt principalii exportatori de petrol.

    n anul 1960 a luat fiinta Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol

    (OPEC), organism international interguvernamental, cu sediul la Viena. Initial,

    din OPEC au facut parte cinci tari (Irak, Kuweit, Arabia Saudita, Iran si

    Venezuela), la care ulterior au aderat nca sapte tari (Gabon, Indonezia, Libia,

    Emiratele Arabe, Algeria, Nigeria si Ecuador). OPEC are rolul de a coordona

    politicile petroliere ale statelor membre, de a apara interesele lor si a asigura

    raporturi echitabile ntre tarile posesoare de zacaminte petroliere si marile

    societati petroliere. Tarile membre detin controlul asupra uneu nsemnate parti

    din rezervele mondiale ale acestei resurse de energie.

    3.5 Industria gazelor naturale

    Aceasta materie prima este un amestec de hidrocarburi gazoase alcatuite n

    cea mai mare parte din metan la care se mai adauga, n cantitate mica,

    hidrocarburi gazoase si lichide din aceeasi serie, azot, dioxid de carbon, hidrogen

    sulfurat si urme de gaze nobile. Gazele naturale sunt de doua categorii: gaz de

    sonda si gaz metan.

    Gazul metan are o putere calorica de 9860 13.500 Kcal/mc. Zacamintele

    de gaz metan au origine organica si sunt cantonate la adncimi ntre 400-4000 m,

    n unele cazuri ajung foarte aproape de suprafata. Se exploateaza cu ajutorul

    sondelor, extractia fiind de 8 ori mai ieftina dect cea apetrolului si de 12 ori

    dect cea a carbunilor.

    Gazul de sonda este dizolvat n ntregime sau partial n titei, n functie de

    conditiile de presiune si de temteratura din zacamnt. Din aceasta cauza, gazele

    de sonda mai sunt cunoscute sub denumirea de gaze asociate sau petroliere. Au o

    putere calorica sub 9.000 kcal/mc

  • Tarile cu cele mai mari rezerve de gaze naturale sunt: Rusia, Iran, Kuweit,

    Arabia Saudita, Venezuela si Olanda. Gazul metan se gaseste n structuri situate

    n apropierea marilor bazine petroliere, fie n domuri gazeifere. Dintre primii

    zece producatori mondiali de gaze naturale fac parte: CSI (39,8%), SUA,

    Canada, Marea Britanie, Indonezia. Olanda, etc.

    n prezent gazele naturale sunt folosite la producerea amoniacului,

    ngrasamintelor chimice, maselor plastice, cauciucului sintetic, firelor si fibrelor

    sintetice, etc. n termocentrale si la ncalzitul casnic, gazesle naturale sunt

    folosite drept combustibil. Din butan si propan se obtine gazolina iar din aceasta

    benzine usoare cu cifra octanica ridicata, utilizate n aviatie.

    ntrebari:

    Care este rolul resurselor energetice n evolutia economiei mondiale

    Mentionati rezervele mondiale de carbuni, petrol si gaze naturale

    Bibliografie:

    k. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica

    mondiala;

    l. Bran Florina si colab., Geografia economica mondiala, Edit. Economica,

    Bucuresti, 2000, pag. 131 148;

    m. Ergeli George si colab., Geografia economica mondiala, Editura Fundatiei

    Romnia de Mine, Bucuresti, 1998, pag. 106 134;

    n. Mihailescu Ion Florin, Elemente de geografie economica mondiala, Edit. Ex-

    Ponto, Constanta, 2000, pag. 136 203;

    o. Simion P. Teodor, Nicoara V., Geoeconomia Terrei, Edit. Domino,

    Trgoviste, 1997, pag. 223 260;

    4. Tema IV Industria energiei electrice

    Obiective:

    - evolutia si rolul energeticii

    - sa se cunoasca productia de energie electrica bazata pe combustibili

    - sa se cunoasca productia de energie bazata pe sursele re noibile

  • 4.1. Evolutia si rolul energeticii

    Industrializarea timpurie din unele tari vest-europene s-a bazat pe puterea

    aburului, prefatnd civilizatia celui de-al doilea val. Tot n Europa apar

    preocupari stiintifice prentru realizarea lanturilor energetice si folosirea unor

    resurse variate. n anul 1869 a fost construita n Europa prima hidrocentrala din

    lume, iar n anul 1882 intra simultan n productie primele termocentrale (la

    Londea si New York).

    Secolul al XX-lea poate fi socotit secolul petrolului, marcnd totodata si

    o diversificare a centralelor electrice; la nceputul secolului s-a dat n exploatare

    prima centrala geotermica la Larderello n Italia, iar apoi altele n SUA, Japonia,

    Mexic, Filipine, Indonezia, Islanda, Costa Rica, Kenya, China, Franta.

    Dupa al doilea razboi mondial se dau n exploatare centrale

    nuclearoelectrice. Cea dinti centrala nuclearoelectrica a fost EBR-1, data n

    functiune n SUA, n decembrie 1951, urmata de cea de la Obninsk (Rusia) n

    1954, Calder Hall-1 (Marea Britanie) n 1956.

    n anul 1956 se da n functiune prima centrala mareemotrica n estuarul

    fluvilui Rance din vestul Frantei, urmata de centralele de la Kislaia de pe tarmul

    Marii Albe (Rusia), n estuarul rului Annapolis din estul Canadei.

    Se considera ca secolul XXI, din punct de vedere energetic, va fi secolul

    unor resurse regenerabile, alaturi de sursele conventionale, unele dintre

    acesteaaflate ntr-un proces de epuizare rapida.

    4.2 Productia de energie electrica bazata pe combustibili

    Dupa sursa de energie utilizata, centralele electrice pot fi: termoelectrice,

    hidroelectrice, nucleare, geotermice, maremotrice, eoliene, helioelectrice.

    Termocentralele folosesc drept combustibil carbunii (huila, antracit,

    carbune brun, lignit), petrol, pacura sau gaze naturale.

    Repartitia geografica a termocentralelor este strns legata de sursa de

    combustibil, atunci cnd aceasta este ieftina. Termocentralele sunt localizate n

  • marile orase sau n apropierea lor, situatie n care se folosesc drept combustibil

    petrolul, pacura, gazele naturale si mai putin carbunii, ntruct acestia polueaza

    puternic mediul. Alte termocentrale sunt localizate n porturi.

    Numeroase termocentrale furnizeaza, pe lnga energia electrica si caldura

    sub forma de abur sau apa calda, de aceea se numesc centrale electrice de

    termoficare (CET), iar randamentul se ridica la 50-60%, dar ransportul aburului

    se poate face pna la ctiva kilometri, n timp ce apa calda pna la 40 km.

    Termocentralele furnizeaza 65-75% din energia electrica a planetei; au o

    pozitie economica avantajoasa cnd sunt amplasate n apropierea bazinelor

    carbonifere, a rafinariilor de petrol sau a marilor consumatori de electricitate.

    Daca primele termocentrale aveau o putere instalata de 60kw si respectiv

    540 kw, n prezent s-a ajuns la termocentrale gigant de peste 3000 MW si chiar

    peste 4000 MW, cum sunt cele de la Kostroma (4800 MW pe baza de pacura si

    gaze naturale din Rusia), Nanticoke (4000 MW, Ontario, Canada), etc.

    Hidrocentralele

    Se considera ca cea mai veche hidrocentrala din lume este cea de la

    Lancey (Franta), construita n 1869, iar n Romnia, Sadu I din Muntii

    Cndrelului (1896). n prezent hidrocentralele produc circa 20-25% din energia

    electrica a lumii. Un mare potential hidroenergetic au fluviile Zair, Enisei,

    Brahmaputra, Yantze, Columbia, Parana, Nil si Zambezi. La nivelul

    continentelor, potentialul hidroenergetic se prezinta astfel: Asia 28%, America

    Latina 20,7%, CSI 16,7% si Africa 15,7%.

    Centralele nuclearo-electrice

    Energia electrica n astfel de centrale este produsa prin fisiune nucleara;

    materia prima o constituie uraniul, plutoniul si toriul.

    Cele mai mari capacitati instalate n centralele nuclearo-electrice sunt n

    SUA, 110 reactoare n anul 2000, Franta 60 reactoare, Japonia 55 reactoare,

    Marea Britanie 35 reactoare, Rusia 30 reactoare,etc.

  • Pna n anul 2010, China si-a propus constructia a 18 reactoare, Coreea de

    Sud 16, iar India 11.

    Principalele tari producatoare de energie electrica pe filiera nucleara sunt:

    SUA (27,8%), Franta (17,5%), Japonia (12,3%), Germania (6,3%), Rusia (5,6%),

    Canada (4,2%).

    Construirea centralelor nuclearo-electrice pe baza de hidrogen va depinde

    de reusita controlului fuziunii nucleare.

    ntrebari:

    Prezentati evolutia si rolul energeticii

    Repartitia geografica a termocentralelor

    Dati exemple de fluvii care au un mare potentiel hidroenergetic

    Care sunt principalele tari producatoare de energie electrica pe filiera

    nucleara?

    Bibliografie

    a. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica

    mondiala;

    b. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj,

    Trgoviste, 2001;

    Tema V. - Industria metalurgica si de echipamente

    Obiective - materiile prime ale siderurgiei

    - cunoasterea rezervelor mondiale de minereuri metalifere

    - rezerve mondiale de cupru, aluminiu, magneziu

    Industria metalurgica este ramura industriala care se ocupa cu exploatarea

    si prelucrarea minereurilor metalifere, producnd metale. Aceasta ramura

    cuprinde industria metalurgica feroasa si metalurgia neferoasa sau colorata.

    5.1 Industria metalurgica feroasa (siderurgica)

  • Materiile prime si ajutatoare folosite sunt: minereurile de fier, metalele

    neferoase folosite la alierea otelurilor, cocsul, fondantii, gazele naturale si

    energia electrica. n structura lor mineralogica, zacamintele de minereu de fier

    contin: magnetita, hematita, limonita, siderita, ankerit.

    Potrivit estimarilor recente, rezervele sigure sunt estimate la circa 150

    miliarde tone, iar rezervele potentiale la 230 miliarde tone. Din rezervele sigure,

    42% se afla n CSI, 11% n SUA, 8% n Canada, 7% n Brazilia, 6% n China, iar

    India 3,5%, State puternic industrializate precum Marea Britanie, Germania,

    Japonia, Belgia, s.a., sunt dependente de importul de minereu sau de fier vechi

    din zone ndepartate.

    5.2 Metalurgia neferoaselor

    Dupa proprietatile, gradul de folosire si repartitia geografica distingem:

    Metalele colorate (cuprul, plumbul, zincul si cositorul)

    Cuprul, datorita calitatilor sale, este folosit n electrotehnica, industria de

    armament, n unele aliaje (alame, bronzuri, nichelina,etc). Principalele tari

    producatoare de cupru sunt: Chile, SUA, Canada, Zair, Zambia, Rusia, Australia, etc.

    Metalele usoare (aluminiul si magneziul)

    Aluminiul este unul dintre cele mai raspndite elemente din scoarta

    terestra. Principalele combinatii minerale ale aluminiului sunt: bauxita, coridonul

    si silicatii. Procedeul de obtinere a aluminiului prin electroliza cuprinde doua

    faze: transformarea bauxitei n alumina, apoi obtinerea din aceasta a aluminiului

    ntr-o baie de criolit.

    ntrebari:

    Care sunt materiile prime folosite n siderurgie?

    Ce rol are siderurgia n economie?

    Ce rol au neferoasele n industria moderna?

    Care sunt subramurile industriei de echipamente?

    Care sunt principalele caracteristici ale comertului cu produse siderurgice?

  • Cum explicati ascensiunea spectaculoasa a unor tari n constructia de

    autoturisme?

    Explicata sintagma industria de echipamente

    Tema VI. - Industria materialelor de constructii

    Obiective:

    - cunoasterea rocilor ca material de constructii

    - principalele ramuri ale industriei materialelor

    - produsele finite ale industriei ceramicii

    - materiile prime ale industriei sticlei si cristalului

    6.1 Rocile folosite n constructii

    Aceasta ramura are o larga raspndire, furnizeaza numeroase produse brute

    sau finite pentru arhitectura, cai de comunicatie, agricultura, lucrari de interes

    public si industriale.

    Rocile folosite ca material de constructii, genetis, cuprind:

    Roci eruptive (magmatice), dintre care enumeram: granitul, andezitul, sienitul,

    bazaltul

    - Granitul este o roca eruptiva, rezistenta care se poate prelucra n placi si

    lustrui. Se prezinta sub varietatile: granitul rosu (n Ucraina), granitul de Virbo

    (din Suedia), granitul de Rapakivi (din Finlanda), de Assuan (Egipt), etc.

    Exploatarile de granit se gasesc n SV-ul SUA, n centrul Spaniei, Norvegia, sud-

    vestul Marii Britanii, Brazilia, Nigeria.

    Rocile sedimentare. Cele mai intens valorificate sunt: calcarele, argilele si

    nisipurile. n afara argilelor comune, caolinul este utilizat pentru producerea

    portelanului. Se exploateaza n estul Chinei, Franta, SUA, Ucraina, Rusia.

    Dintre rocile metamorfice mentionam marmura care prezinta o mare valoare

    comerciala. Se gaseste sub varietatile de marmura alba de Carrara (Italia), verde

    (Prato-Italia), gri deschis (Imettos - Grecia). Cantitati mari sunt exploatate n

    Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franta, Suedia, Rusia, SUA, Canada, Mexic,

    Brazilia.

  • 6.2 Prelucrarea industriala a materialelor de constructii

    Principalele ramuri ale industriei materialelor de constructie sunt: industria

    liantilor, cea a ceramicii, sticlei si prefabricatelor.

    6.2.1. Industria linatilor foloseste ca materii prime calcarele, dolomitele,

    marnele si argilele si livreaza ca produse diferite sortimente de ciment, var si

    ipsos.

    6.2.2. Industria cimentului

    Pentru producerea cimentului se folosesc ca materii prime calcarul, marnele,

    dolomitul, prin calcinarea calcarului n cuptoare, cu adaos de marne, pirita

    alumina;

    Productia de ciment a Chinei a crescut rapid n ultimele trei decenii.

    Principalele unitati de productie sunt situate n apropiere de Harbin, Tianjin,

    Luoyang, etc.

    Locul doi mondial este detinut de SUA. Centrele n care se obtin cantitati

    mai mari sunt n apropiere de orasele: Norfolk, Tampa, St. Louis, etc.

    Japonia este al treilea mare producator mondial de ciment. Centrele de

    productie sunt n apropierea oraselor: Ube, Kyoto, Hitachi. Alti mari producatori

    sunt: India, Coreea de Sud, Thailanda, Brazilia, s.a.

    6.3 Industria ceramicii

    Materia prima folosita este argile, care se gaseste n scoarta terestra, de

    regula, n rocile sedimentare de deal si cmpie. Produsele finite ake acestei

    subramuri sunt: caramizile pentru constructii, caramizile pentru placare,

    materialele izolatoare, faianta, gresia teracota, obiectele de uz sanitar,etc.

    Industria portelanului este o creatie a estului si sud-estului Asiei. Sunt

    apreciate portelanurile din Japonia, China, Franta, Germania, Cehia, Coreea de

    Sud.

    Faianta apreciata ae piata mondiala produc: China, Japonia, Franta,

    Germania.

  • 6.4.Industria sticlei si a cristalului a cunoscut o larga dezvoltare. Materiile

    prime folosite sunt nisipurile silicioase si cuartoase, soda caustica, soda calcinata,

    oxidul de plumb, tavi, fibre, etc.

    Industria sticlei este dominata de productia de geamuri, n care se remarca:

    SUA, Japonia, China, Coreea de Sud, Rusia, Germania, Belgia, India.Pentru

    productia de sticla fina si cristaluri sunt renumite o serie de centre: Murano,

    Venetia, Empoli (Italia), Baccarat, Nancy (Franta), Sokolov, Jablonec (Cehia),

    etc.

    ntrebari:

    Enumerati si comentati functiile padurii

    Comentati afirmatia functia ecologica a padurii prevaleaza asupra functiei

    economice

    Caracterizati padurea ecuatoriala

    Bibliografie

    c. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica

    mondiala;

    d. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj,

    Trgoviste, 2001;

    e. Dragos Frasineanu, George Ergeli, Cristian Braghina, Geografie economica

    mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2000, pag. 60 71;

    f. Florea Miron, Geografie economica mondiala, Edit. Aula Brasov, 2000. Pag. 74-

    80;

    Tema VII Geografia agriculturii

    Obiective:

    - importanta economica a agriculturii

    - cunoasterea premiselor dezvoltarii agriculturii

    - culturile vegetale

    - tipuri actuale ale agriculturii

    7.1 Importanta economica a agriculturii

  • Agricultura este una din primele activitati economice ale omului. Produsele

    agricole constituie alimentele de baza pentru oameni, fiind folosite fie n starea

    lor naturala, fie dupa ce sunt supuse prelucrarii industriale si se consuma sub

    forma produselor finite.

    Produsele agricole constituie baza de materii prime pentru industria usoara

    si alimentara, participnd la comertul dintre diferite regiuni si tari.

    Pentru ramura industriei usoare si alimentare, agricultura furnizeaza materii

    prime vegetale precum si materii prime de origine animala.

    7.2 Culturile vegetale

    7.2.1 Culturile cerealelor

    Grul este principala cereala panificabila.

    Marile grnare ale lumii. Conditiile cele mai bune pentru cultura grului

    sunt oferite de regiunile de stepa si silvostepa, n zonele temperate si

    subtropicale. Europa Occidentala, Cmpia Ucrainei si Rusiei pna la Muntii Ural

    formeaza primul grnar al lumii.

    Al doilea grnar, ca suprafata (28 mil. ha) si productie totala, l formeaza

    Cmpiile si podisurile din centrul Statelor Unite si al Canadei. n America Latina

    doar Argentina poate fi considerata grnar.

    n Romnia, grul se cultiva n Cmpia Romna, Cmpia Banato-Crisana,

    Cmpia Moldovei, Podisul Transilvaniei si Podisul Dobrogei.

    Orezul a fost considerat pinea omului galben. n prezent orezul asigura

    alimentatia de baza pentru cca 2,5 mld. oameni. China are cea mai mare productie

    mondiala (34 % din totalul mondial), urmata de India, SUA, Japonia, etc

    Orzul se cultiva n Suedia, Rusia, Canada. Se utilizeaza si n alimentatia

    umana la prepararea arpacasului si pinii, la producerea berii, amidonului,

    glucozei, alcoolului, surogatului de cafea.

    Ovazul este cultivat n regiunile temperate relativ mai blnde. Aceasta

    cereala are o utilizare furajera. Se cultiva n Europa si America de Nord.

  • Secara este o cereala panificabila nepretentioasa si creste pe terenuri

    sarace, nisipoase cu humus putin, n regiunile umede si reci. Cele mai mari

    suprafete sunt cultivate n: Rusia, Polonia si Germania.

    Porumbul are multiple utilizari: alimentatie umana, fulgi de porumb, ulei

    dietetic din germeni, furajarea animalelor, producerea alcoolului, etc. Se cultiva

    n SUA, China de NE si Est,, Brazilia, Mexic, Franta, Romnia, etc. Comertul

    mondial annual se ridica la 65-70 mil. tone.

    7.2.2. Cultura plantelor tehnice.

    Cultura plantelor oleaginoase

    a. Floarea soarelui este o planta specifica zonei temperate mai calde, iar

    rezistenta la seceta o face sa fie buna de cultivat n acele locuri n care pna acum

    nu s-au extins alte plante oleaginoase. Europa si partea europeana a Rusiei detin

    60% din suprafata cultivata si din productia mondiala. Suprafete mari se

    cultiva n sudul Ucrainei, bazinul mijlociu si Inferior al Dunarii. O alta regiune

    este pampa din Argentina de Sud.

    b. Soia , este o planta pretentioasa fata de caldura si precipitatii. China a fost

    si ramne unul din marii producatori de soia. Tot n Asia se cultiva pe mari

    suprafete n Thailanda, Japonia, India, Vietnam. n Europa se cultiva n Ucraina,

    Rusia, Romnia, etc.

    c. Maslinul este un arbore specific regiunii mediteraneene. Principalii

    producatori de ulei de masline sunt: Spania, Italia, Grecia, Turcia, etc

    Plantele cultivate pentru zahar

    a. Trestia de zahar se cultiva n trei mari zone geografice: America

    Centrala, Brazilia, Asia Musonica. Din trestia de zahar se obtin zahar, melasa,

    din care se produce romul si tafia. Principalele tari producatoare sunt: Brazilia,

    India, China, etc.

    b. Sfecla de zahar este o cultura de zona temperata si subtropicala.

    Principalele tari producatoare sunt: Franta, Germania, Ucraina, SUA, etc.

    Cultura plantelor textile

    Cele mai utilizate sunt Bumbacul, inul, iuta si cnepa.

  • a. Bumbacul este cea mai importanta planta textila si ocupa aproximativ

    80% din totalul suprafetelor cultivate cu plante pentru fibre. Se cultiva n SUA,

    Marea Cmpie Chineza, Podisul Deccan, Uzbekistan, Australia, etc.

    b. Inul pentru fuior se cultiva n Rusia, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania,

    Polonia, Germania, Franta, Cehia, Romnia, etc.

    c. Cnepa se cultiva n Rusia europeana, Belarus, nordul Ucrainei,

    Romnia, Polonia.

    d. Iuta este o planta specifica Asiei musonice. Principala zona de cultura

    este Delta Gangelui si Brahmaputrei de pe teritoriul Indiei si Bangladeshului.

    ntrebari:

    Care sunt si cum influenteaza agricultura factorii naturali?

    Caracterizati agricultura de plantatie

    Care sunt caracteristicile agriculturii specializate?

    Rolul stiintei si cercetarile genetice n dezvoltarea agriculturii

    Repartitia teritoriala a agriculturii bazate pe irigatii

    Bibliografie:

    a. Cndea Melinda, Isbasoiu Constantin, Geografia agriculturii, Edit.

    Universitatea Buburesti, 1999

    b. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit.

    Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002;

    c. Vasile S. Cucu, Geografia asezarilor rurale, Edit. Domino Trgoviste, 2000

    Tema VIII Geografia serviciilor

    Obiective:

    - conceptul geografic de servicii

    - rolul transporturilor

    - tipurile de turism

    8.1 Conceptul geografic de servicii

    Serviciile sunt activitati economice care ofera indivizilor si comunitatilor valori

    de ntrebuintare, cu exceptia bunurilor materiale, necesare satisfacerii nevoilor umane.

    n structura serviciilor sunt cuprinse urmatoarele categorii:

  • - servicii cu scop comercial (banci, asigurari, transport, comert)

    - servicii profesionale (consultanta juridica, financiara, medicale, de

    nvatamnt)

    - servicii pentru consumul personal (reparatii, curatenie, ntretinere)

    Ponderea mare a serviciilor este specifica societatilor postindustriale,

    caracterizate printr-o industrie performanta si o populatie cu un standard de viata

    ridicat, apta din punct de vedere financiar sa apeleze la asemenea prestatii. Cresterea

    exagerata a populatiei ocupata n servicii, n tarile slab dezvoltate sau n curs de

    dezvoltare, nu reprezinta un semn al expansiunii economice, ci este expresia unei stari

    de instabilitate.

    8.2 Geografia transporturilor

    Rolul transporturilor

    - asigura buna desfasurare a productiei n industrie si agricultura

    - faciliteaza legaturile ntre regiunile cu materii prime si cele n care acestea se

    prelucreaza

    - favorizeaza apropierea ntre asezarile umane

    - scoate din izolare tari si zone situate la distante mari.

    Clasificarea transporturilor

    Mediul n care sunt amplasate caile de comunicatie a determinat diferentierea

    transporturilor n: terestre, navale, aeriene, speciale.

    n domeniul transporturilor terestre sunt incluse: caile ferate, caile rutiere,

    conductele, transporturile urbane, iar n cel al transporturilor navale: transporturi

    navale interioare, transporturile navale maritime.

    Transporturile feroviare . n ultimele decenii, s-a extins reteaua de cai ferate n

    tarile Europei Centrale si de Est, n China, Asia de Sud si de SE, America Latina,

    Australia si Africa. n prezent lungimea cailor ferate este de 1.600.000 Km, avnd o

    repartitie inegala, fapt ce reflecta n mare masura nivelul de dezvoltare economica.

    Transporturile rutiere

    Lungimea totala a drumurilor modernizate depaseste 15 mil. Km, iar a

    autostrazilor peste 85.000 Km. Cele mai mari densitati rutiere sunt n Germania,

  • Franta, Marea Britanie. Pentru nlesnirea legaturilor rutiere s-au construit mari poduri,

    poduri suspendate, tuneluri pe uscat si n zonele submarine.

    Transporturile navale

    Transporturile fluviale. n Europa navigatia fluviala se face pe: Sena, Rhin,

    Dunare, Volga, etc. n America de Nord se disting sistemul Mississippi si afluentii

    acestuia, canarul Erie, canalul Welland prin lacul Ontario, iar un trafic mai redus pe

    fluviile Colorado si Sacramento.

    Transporturile maritime

    Densitatea maxima a rutelor maritime este n Atlanticul de Nord, ntre tarile

    vest-europene si SUA, urmat de Pacificul de Nord, cu rute ntre Japonia, China,

    Coreea de Sud si coasta pacifica a SUA.

    Dupa specificul lor, porturile se ncadreaza n:

    - porturi cu trafic complex Rotterdam, Singapore, Tokyo, Los Angeles, New York, Buenos Aires, Londra, Constanta.

    - Porturi specializate n traficul unor marfuri - Porturi petroliere (Corpus Cristi) - Porturi carbonifere (Cardiff) - Porturi mineraliere (Narvik) - Porturi de produse agricole (Rosario-cereale) - Porturi pescaresti (Japonia) - Porturi turistice (Miami, Acapulco). n Romnia principalul port maritim este Constanta, urmat de Mangalia si

    Sulina.

    ntrebari:

    Ce rol au transporturile n economie?

    Care sunt marile regiuni turistice ale lumii

    Bibliografie:

    d. Cndea Melinda, Isbasoiu Constantin, Geografia agriculturii, Edit.

    Universitatea Buburesti, 1999

    e. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit.

    Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002;

    f. Vasile S. Cucu, Geografia asezarilor rurale, Edit. Domino Trgoviste, 2000