Modelul Copyleft - O analiză a culturii colaborative în mediile virtuale

5/16/2018 Modelul Copyleft - O analiz a culturii colaborative n mediile virtuale - slidepdf...

http://slidepdf.com/reader/full/modelul-copyleft-o-analiza-a-culturii-colaborative-in-medii

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Lucrare de diplomă

Modelul copyleft: o analiză a culturiicolaborative în mediile virtuale.



2

Coordonator: Lect. univ.drd. Radu Enache

Absolvent: Ana-Maria Nicolescu

BUCUREŞTI

2011



3

CUPRINS

Introducere............................................................................................................pag. 5-7

Capitolul 1: Noua paradigmă în mediul online

1.1. Noile media versus vechile media..................................................................pag. 7-9

1.2. Epoca „inteligenţei colective”........................................................................pag. 9

1.3. Scurte repere din istoria recentă a tehnologiilor de reproducere media..........pag. 9-11

1.4 Noi suntem media. Modele de platforme-gigant generate de public.

Modelul YouTube..................................................................................................pag. 11-14

1.5 Consumatorul- producător. Consumatorul-distribuitor.....................................pag. 14-15

Capitolul 2. Proprietatea intelectuală. De la copyright, către copyleft.

2.1 Scurtă genealogie a conceptului de proprietate intelectuală.............................pag. 16-18

2.2 Criza conceptului de proprietate intelectuală în mediul online.........................pag.18-20

2.3 Modelul copyleft. Cunoaşterea cu sursă de deschisă (open source).................pag. 20-21

2.4 Revoluţia cu sursă deschisă...............................................................................pag. 22-23

Capitolul 3. Modelul Wikipedia: aplicarea principiului open source în sfera enciclopedică.

3.1 Proiectul enciclopedist, varianta 2.0..................................................................pag. 24-25



4

3.2 Democraţia virtuală. Cum se construieşte autoritatea în enciclopedia open

source........................................................................................................................pag. 27-30

3.3 Neutralitatea punctului de vedere.......................................................................pag. 30-32

Studiu de caz:

I. Aplicarea principiilor copyleft în cadrul ORDU (Organizaţia Română pentru drepturile

utilizatorului .............................................................................................................pag. 31-37

1. Pentru o schimbare a framework-ului de gândire a proprietății intelectuale în mediul

online .............................................................................................................pag.31-32

2. Lobby pentru o lege mai adecvată ................................................................pag. 32-35

3. ORDU: activism pentru Creative Commons ................................................ pag. 35-36

II. Local Records: Un model de aplicare a principiilor Creative Commons în sfera muzicii

electronice autohtone..................................................................................................pag.37-40

Local Records: Anatomia unui nou model de creaţie şi promovare artistică........... pag. 40-46

Obiectivele Local Records. Recuperarea unui deficit de comunicare şi încurajarea creării de

conţinut cultural în framework -ul Creative Commons...............................................pag 47-50

Grupurile ţintă vizate de proiectul Local Records......................................................pag 51

Strategii de evaluare internă a proiectului Local Records şi unelte de

monitorizare.................................................................................................................pag.52-53



5

Impactul proiectului Local Records asupra grupurilor ţintă şi al licenţelor Creative Commons

folosite..........................................................................................................................pag53

Local Records ca aplicaţie a unor noi principii de proprietate intelectuală. Implicaţii prezente

versus tendinţe anticipate.............................................................................................pag. 54-56

Bibliografie...................................................................................................................pag. 57



6

I

1. Internetul: pentru o paradigmă nouă, instrumente noi

II

29-52

Bibliografie................................................................................................................ pag. 52



7

Introducere

În această lucrare îmi propun să analizez noua paradigmă instaurată odată cu mediul online și

cu răspândirea tehnologiilor de creare și distribuție de conținut -- fie el text, imagine sau sunet --

pe Internet. Analiza va fi centrată pe neadecvarea din ce în ce mai evidentă a cadrului în care este

în acest moment gândită și instituționalizată proprietatea intelectuală la regulile binare ale

mediului virtual. Nu voi încerca doar să evidențiez, prin argumente care vizează diferite niveluri -- filosofic, social, politic, economic, cultural sau juridic -- particularitățile noii lumi calculate în 1

și 0, ci și să sugerez ca alternativă la paradigma dominată de copyright un model de colaborare

nou: modelul open source. Sursa -- cu alte cuvinte, regulile jocului -- se deschid pentru prima

dată la scară largă în fața consumatorilor, care devin la rândul lor producători. În marea rețea,

individualismul este abandonat în fața colectivismului, forma de organizare a ceea ce Pierre Lévy

numea inteligența colectivă.

Rezistența ”vechilor” sisteme de management și reglementare a așa-numitelor ”bunuri ideale”

devine pe zi ce trece un semn mai pregnant al nevoii de schimbare a modului în care capitalizăm

piața ideilor. Proprietatea intelectuală este o instituţie a lumii moderne. Ea nu exista nici în

antichitate, nici în Evul Mediu, dezvoltându-se odată cu apariţia tiparului şi liberalizarea



8

informaţiei. În plin ”sat global” hiperconectat, informația își găsește noi forme de existență,

organizate după principii distincte.

Comunități precum YouTube, Flickr (ce mai mare bază online de fotografii generate de

utilizatori) sau Wikipedia ilustrează perfect noile principii de colaborare și noile cadre deabordare a unor chestiuni precum proprietatea intelectuală, diseminarea informației ș.a.m.d.

Funcționând după reguli democratice și focusându-se pe consens, utilizatorii devin noduri în

rețea, beneficiind în urma descentralizării determinate de automatizare.

După ce, în primul capitol, voi puncta câteva dintre cele mai importante momente ale traseului

care a condus la acest punct evolutiv, în care Internetul permite f uncționarea unor modele de

comunicare și organizare complet noi, voi trece la o analiză a conceptului de proprietate

intelectuală. Esențial pentru contextul în care trăim, acest tip de proprietate, din ce în ce mai

apărat odată cu creșterea consumului de informație, nu este însă racordat la dinamica actuală a

mediului online și la implicațiile acestuia în viața reală. Alternativa copyleft pentru copyright

militează tocmai pentru adaptarea vechiului cadru - filosofic, juridic, economic - la noua cultură

creată în jurul mediului online.

Particula Copy(left ) nu înseamnă numai a avea acces la o copie după original (un exemplar), ci

şi a transfera, a depozita, a anihila exemplarul. Cine are dreptul să producă exemplare? Dacă pânăîn era digitală a face o copie presupunea un procedeu lung, riscant, acum ea e la îndemâna oricui.

În plus, producţia e de mii de ori mai diversificată, mijloacele de control sunt mai slabe, metodele

de a învinge protecţia sunt întotdeauna mai performante.

În ultimul capitol al lucrării, voi discuta pe larg exemplul comunității Wikipedia, encliclopedia

virtuală în care oricare cititor poate deveni editor dacă respectă nu doar regulile formale, ci și

principiile de funcționare. Întrebarea principală a acestui capitol - "poate fi cunoaşterea open

source?" - va fi abordată din perspectiva principiilor de funcţionare ale unui site care îşi propunesă arhiveze organic întreaga cunoaştere a omenirii, în fiecare limbă vorbită pe pământ, şi să o

pună gratuit la dispoziţie tuturor, oferind în acelaşi timp posibilitatea oricărui om cu acces la

internet să editeze fără restricţii această arhivă (cu câteva excepţii).



9

Cele trei capitole sunt urmate de un studiu de caz al principiilor legate de filosofia Creative

Commons, în care voi discuta despre ORDU (Organizația pentru Drepturile de Utilizare), o

asociație nonguvernamentală din România care promovează cultura colaborativă și principiile

copyleft . Unul dintre primele lor proiecte este înființarea unei case de discuri online, unde vor

produce albume ale unor artiști români de muzică electronică sub licențe Creative Commons.

În ceea ce privește metodele folosite în elaborarea acestei lucrări, una dintre cele mai

importante a fost documentarea. Bibliografia consacrată, de la teoreticieni vizionari precum

Marshall McLuhan și filosofi precum Robert Nozick până la unii dintre cei mai activi analiști

media ai momentului, cum este cazul lui Henry Jenkins, a fost dublată de consultarea multor

resurse online. De asemenea, abordarea pluralistă a tezei a implicat consultarea unor surse extrem

de diferite: de la statistici sociologice, texte de filosofie, etică sau din domeniul juridic, până laurmărirea unor documentare realizate de susținătorii Creative Commons. Mai mult decât atât, am

folosit bagajul empiric în ceea ce privește aplicațiile practice ale acestor principii, aplicându-i

însă filtre critice din diferite perspective. Pentru realizarea studiului de caz, am folosit nu doar

documentarea, ci și tehnica interviului, discutând cu membrii ORDU.

CAPITOLUL 1

NOUA PARADIGMĂ: CULTURA COLABORATIVĂ ÎN MEDIUL ONLINE

1. 1. Noile media versus vechile media

“Într-o cultură ca a noastră, demult obişnuită să despice şi clasifice orice lucru ca mijloc decontrol, ni se poate părea uneori şocant să ni se reamintească cum că, practic şi operaţional,

mediul este mesajul. Doar pentru a trece mai departe, spunând că toate consecinţele unui mediu,

fie ele personale sau sociale, - adică toate consecinţele noastre, generate de noi înşine - rezultă

din noua scară introdusă de fiecare astfel de extensie sau de fiecare nouă tehnologie.(...)

Restructurarea formelor de organizare umană profesională a fost dictată de tehnica fragmentării,



10

esenţa tehnologiei maşinii. Esenţa tehnologiei automatizate este chiar opusul. În profunzime, este

integrală şi descentralizantă, la fel cum maşina era fragmentară, centralistă şi superficială în

direcţia pe care o imprima relaţiilor umane.”1

Metodele de generare şi reciclare a diverselor conţinuturi pe platforme colaborative online,folosirea cotidiană a tehnologiilor la distanţă, profită din plin de descentralizarea despre care

vorbeşte McLuhan. Noile modele de comunicare şi de diseminare a diferitelor tipuri de

cunoaştere sunt tributare unei paradigme construite pe principii de cele mai multe ori democratice

şi deja trecute de primele etape ale automatizării. De altfel, noua infrastructură de comunicare a

informaţiei, precum şi viitorul ei se vor afla, după părerea multor teoreticieni ai comunicării, sub

semnul convergenţei media”2. Faţa culturii occidentale va fi schimbată, susţine Jenkins, de

convergenţa tuturor media: mai marii industriilor înţeleg importanţa de a-şi trimite mesajul pemai multe canale, pentru a-şi lărgi piaţa, şi în acelaşi timp consumatorii îşi configurează o sferă

publică emancipată, într -un context media descentralizat si desfășurat nu pe verticală, ci pe

orizontală.

Şi totuşi, există un mediu suficient de complex şi destul de răspândit pentru a deveni

candidatul ideal la această sarcină: Internetul. Aceasta pare a fi unealta prin care putem înlătura

constrângerile legate de distanţă şi mări gradul de interacţiune între politicieni şi public. Sunt unii

însă care consideră că fascinaţia faţă de Internet provine din acelaşi tip de euforie prin careumanitatea trece de fiecare dată când descoperă o nouă media, cum s-a întâmplat de pildă cu

transmisiunile radio (utopia lui Bertolt Brecht), cu televiziunea prin cablu (teledemocraţia) sau cu

apariţia telefoanelor mobile.

1 Marshall McLuhan, Understanding Media: The Extensions of Man (Ed. McGraw Hill, NY, 1964).

2 Henry Jenkins, Convergence culture. Where Old and New Media Collide, MIT Press 2006



11

Diferenţele dintre Internet şi celelalte media existente sunt relevante însă pentru folosirea sa în

scopuri politice: în timp ce radioul/televiziunea transmit informaţii de la puţini-către-mulţi, iar

telefoanele de la puţini-către- puţini, Internetul e un spaţiu deschis celor-mulţi-către-cei-mulţi. De

asemenea, Internetul are o capacitate computaţională mult superioară, permiţând encriptare

puternică şi păstrarea unei cantităţi cvasinelimitate de date pentru foarte mult timp. Ambele

caracteristici sunt vitale pentru accesarea şi oferirea de informaţii în interiorul comunităţilor,

pentru cadrul deliberativ al democraţiei şi pentru prevenirea fraudei electorale. Mai mult decât

atât, oamenii folosesc Internetul pentru a colabora, pentru a se întâlni sau discuta într-o manieră

asincronă – nu e nevoie să se adune fizic în acelaşi moment pentru a putea să îndeplinească

diferite obiective.

Revoluțiile viitorului, dacă va mai fi nevoie să se iasă în stradă si totul nu se va desfășura dinspatele computerelor si al telefoanelor inteligente, vor arăta mai degrabă ca serii de flash-mob-

uri. Întâlnirile ad-hoc, organizate prin intermediul telefoanelor mobile echipate (sau nu) cu

Twitter și Facebook, vor fi noile tipuri de manifestări de stradă ale maselor. Exemplele de

utilizare a unei tehnologii de comunicare, de către popor, pentru a dejuca planurile puterii sau

pentru a o detrona, au fost vizibile în ultimii doi ani în două situații cruciale: revoluția diin

Republica Moldova, țară în a cărei capitală s-a ieșit la proteste datorită lanțurilor de mesaje de pe

Twitter și sutelor de SMS-uri trimise "de la fața locului", și ciocnirile de stradă din Teher an,

capitala Iranului, la fel, orchestrate cu ajutorul noilor media.

1.2. Epoca „inteligenţei colective”

Prestigioasa revistă Time şi-a făcut o tradiţie din a publica pe coperta 1, în luna decembrie, o

fotografie a Personalităţii Anului”, a acelei persoane care a avut cea mai mare influenţă, în bine

sau în rău, asupra cursului istoriei în anul respectiv. La sfârşitul lui 2006, cei care au căutat la

tarabe revista Time au avut parte de o surpriză: o mare parte din coperta 1 era ocupată de o

oglindă. Nu de fotografia unei oglinzi, ci de un cadran umplut cu un material tipografic care

reflecta imaginea. Textul care se putea citi, cu litere de o şchioapă, sub această oglindă – Da,

TU. Tu controlezi Epoca Informaţiei. Bine ai venit în lumea ta!”.

Iniţiativa revistei Time datează din 1927 şi se bazează pe ideea filosofului scoţian Thomas



12

Carlyle, care a afirmat că "Istoria lumii nu e decât biografia marilor oameni". Carlyle a greşit de

această dată, cred editorialiştii Time. Dincolo de genii, de "cei puţini, de cei puternici, de cei

faimoşi" , există cei care fac filmuleţe acasă cu propriile lor iguane. Care sunt exemplari in felul

lor. Trăim "o poveste care are ca personaje principale comunitatea şi colaborarea la o scara

nemaiîntâlnită până acum. Este povestea compendiumului cosmic al cunoaşterii numit Wikipedia

şi a reţelei cu milioane de canale numită YouTube şi a metropolei online numite MySpace. Este

povestea celor mulţi care confiscă puterea din mâinile celor puţini şi care se ajută unii pe alţii fără

să pretindă nimic în schimb, este povestea felului în care aceste lucruri nu numai că schimbă

lumea, dar schimbă chiar modul în care se schimbă lumea". La cealaltă extremă faţă de Carlyle,

Borges spunea că "o istorie completă a întregii lumi nu poate fi concepută fără istoria fiecărui om

în parte".

1.3. Scurte repere din istoria recentă a tehnologiei de reproducere media

Atâta vreme cât uneltele, ansamblul de techné-uri, sunt la îndemâna oricui, la fel ca și

platforma de distribuţie a conținutului produs, e normal ca noii consumatori/producători de

informaţie să nu se raporteze la circuitele mainstream, tradiţionale, de distribuţie. Circuitul

muzicii, de exemplu, a fost neschimbat de la apariţia primelor înregistrări, în urmă cu 100 de ani,

până la dezvoltarea Internetului ca fenomen de masă. Virtualizarea unei có pii și posibilitatea de a

avea la îndemână o copie aproape fidelă (uneori 1:1 cu originalul) în format digital duce la unmodel orizontal, rizomatic, de (re)producere și distribuţie, total diferit de cel centralizat și

desfăşurat, pe niveluri de putere, pe axă verticală.

Desfășurându-se pe orizontală, centrii puterii devin nu stâlpii acestora ci nodurile de rețea,

cele care stochează și dau mai departe, intermediind pasiv sau adăugând plus-valoare. După cum

scrie și McLuhan, în "Galaxia Gutenberg", "de la apariția telegrafului si a radioului, globul s-a

contractat din punct de vedere spațial, devenind un singur sat imens. Cultura tribală a devenit

singurul nostru refugiu după descoperirea electromagnetismului". Făcând fiecare dintre noi parte

din același tip de cultură, e evident ca structurile vechi ale puterii și chiar și cele ale democrației

ne vor părea, peste încă o generație de "naturalizați digital", complet desuete.

La fel ca și în cazul tipăriturilor, monopolul a fost deţinut multă vreme de cei care aveau la

dispoziţie tehnologia. Lucru care s-a schimbat radical odată cu apariţia mediului de înregistrare și



13

redare magnetic, la începutul anilor '30. Pe măsură ce companii ca Magnetofon, din Germania, au

început să producă în masă aparate care puteau reda și înregistra banda, a apărut și cultura

bootleg-ului3. Vinilurile erau înregistrate imediat pe benzi și puteau fi multiplicate cu

uşurinţă.4 La mijloacele de care dispune acum industria media s-a adăugat, în anii '80, apariţia

unei specii video noi: videoclipul. Odată cu lansarea, în 1980, a postului britanic MTV, industria

de fonograme a avut la dispoziţie un nou canal, extrem de puternic pentru că televiziunea era,

deja, din anii '70, un fenomen de masă, canal de care a profitat din plin. Mult mai de impact decât

radio-ul pentru că interacționa, prin programele VJ-ilor, cu audiența, televiziunea dedicată

exclusiv muzicii a pregătit viziunea estetică a generații întregi.

Apariţia CD-ului, la începutul anilor '80, a impulsionat industriile creative, punându-le la

îndemână un format digital uşor de manevrat şi, cel mai important din toate, transmisibil șiperfect arhivabil. Au urmat formatele digitale, care a schimbat însă de tot regulile jocului.

Apariţia formatului MP3, în laboratoarele Fraunhofer din Germania, în 1993, cu teste de

encodare făcute pentru prima dată pe piesa lui Suzane Vega Tom's Diner , a făcut ca traseul vechi

al transferului de conţinut şi informaţie dintre comunităţi şi indivizi să se schimbe fundamental.

Opera de artă, în orice format, fie el text, imagine sau sunet, avea să intre pe drumul

reproductibilităţii şi, automat, spre apariţia unor întregi probleme legate de etică, de proprietate

intelectuală, de economie liberă ş.a.m.d.

Fenomenul pirateriei a fost definit pentru prima oară de scriitorul Daniel Defoe în 1703, când

acesta s-a referit la un roman al său menţionând că este tipărit fără întrerupere, din nou și din nou,

3 Înregistrare neoficială, destinată pieţei negre.

4 Asta a contribuit foarte mult și la evitarea cenzurii, de exemplu în ţările din fostul bloc comunist. La fel ca și

cărţile care umblau, pe sub mână, în format samizdat, copiate pe la puţinele Xerox-uri disponibile de obicei prin

întreprinderi, și muzica avea căile ei de circulaţie.



14

de către Piraţi. Industria imprimărilor ilegale era, deja, veche de aproximativ 100 de ani, dar

afecta mult prea puţin industria oficială, aflată și ea la începuturi. Definită de lege câţiva ani mai

târziu, în 1709, pirateria a ajuns sa fie cu adevărat înfierată abia începand cu 1886, în urma

semnării Convenţiei de la Berna.

Efectele pe care cultura digitală le are asupra lumii noastre sunt diferite de efectele pe care le -

au avut toate celelalte culturi anterioare. De vreme ce Internetul şi computerele sunt

instrumentele prin care ne conectăm unii cu alţii şi, în acelaşi timp, devin tot mai mult ceea ce ne

leagă pe noi înşişi cu propria noastră memorie, pot exista idei construite în chiar structura

instrumentelor de care depindem într-o asemenea măsură. În acest moment, nu documentele wiki

sunt problemele majore cu care se confruntă lumea, însă dacă încercăm să privim în viitor, cu 10

sau 20 de ani înainte, influenţa computerelor şi a Internetului va creşte tot mai mult, tocmaifiindcă sunt atât de adânc împlântate în civilizaţia noastră. În acele timpuri, lucrurile care acum

par minore, ca de pildă ponderea colectivismului în instrumentele pe care le folosim, vor deveni

importante.

1.4.Noi suntem media. Modele de platforme-gigant generate de public. Modelul YouTube.

Transformarea culturii contemporane într-o cultura tip junk-food este unul dintre pericolele

mass-media, mai ales când vorbim despre centralizarea acesteia în jurul unor poli de putere, lucruaproape imposibil în mediu digital, unde eterogenitatea și accesul unviersal sunt însăși principiile

de existență ale rețelei, ale comunității-în-rețea. Dacă la începuturile televiziunii uneltele de a

produce conținut video nu erau decât la îndemâna profesioniștilor, fiind scumpe și necesitând, de

cele mai multe ori, echipament tehnic complex și cunostințe de specialitate, astăzi lucrurile stau

pe dos. Camerele foto și video sunt la îndemâna oricui și încep să nu mai lipsească din niciun

telefon mobil sau gadget inteligent. Editarea video este, la fel, accesibilă, și dovadă stau sutele de

milioane de videouri uploadate în cea mai mare bază de date video a omenirii, YouTube.

Comunitățile de partajare de media se întrețin exclusiv din consumul și tranziția de conținut,

pentru ca un procent însemnat din videourile prezente pe YouTube, de exemplu, sunt folosite și

re-montate, reintepretate în alte produse media. Cu fiecare poză pe care o facem, cu fiecare

comentariu pe care îl lăsăm în rețele sociale sau pe bloguri nu facem altceva decât să participăm



15

la o masă de cultură colectivă, în continuă creștere. Paradigma marilor producători de media, cu

circuite de distribuție bine stabilite, începe să fie înlocuită de o alta, mult mai liberală și mai

adecvată vremurilor, în care participarea este cuvântul de bază. În acest context se creează şi

acţionează ca principiu activ ceea ce Pierre Levy numeşte inteligenţă colectivă.5

Chiar dacă subiectul este unul fierbinte încă de la apariția primelor forumuri virtuale,

exemplele cele mai bune sunt recente, unele având chiar mai puțin de un deceniu. Cele mai

elocvente exemple sunt Wikipedia, Flickr și YouTube, toate ilustrând perfect o cultură în care

așa-zisul ”comunism al informației”6 e dominant și participarea poate varia de la simpla

transmitere și comentare a unui link până la crearea unei opere noi pornind de al un conținut deja

existent. Oralitatea de care istoricii au crezut ca scapasem odată cu primele manifestări ale

culturii scrise se întoarce într-o altă formă, mult mai bogată ca implicare în emoţiile fiecăruia. Neplace să ne spunem unii altora poveşti și masa de media generată pe Internet nu face decât sa

confirme că epicul e mult mai uşor de exprimat decât înainte.7

5 Concept susţinut de filosoful francez Pierre Levy, care l-a lansat prin cartea sa L'intelligence collective. Pour une

anthropologie du cyberespace (La Découverte, Paris 1994), în care anticipa fenomenele de tipu Wikipedia, YouTube

etc.

6 Sintagmă lansată de teoreticianul Jaron Lanier, în eseul Digital Maoism: The Hazards of New Online

Collectivism, 2006 (http://www.edge.org/3rd_culture/lanier06/lanier06_index.html )

7 Această dinamică a fost anticipată, printre altele, de McLuhan: „Noi am cheltuit multă energie şi îndârjire în

secolele din urmă pentru a distruge cultura orală cu ajutorul tehnologiei tiparului, pentru ca astăzi indivizi

uniformizaţi ai unei societăţi comerciale să se poată întoarce la periferiile orale, ca turişti şi consumatori fie de

geografi, fie de artă” (Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, Editura Politică 1975, pag. 343)

http://www.edge.org/3rd_culture/lanier06/lanier06_index.html






16

Robert David Steele Vivas definește inteligența colectivă în cartea sa "The New Craft Of

Intelligence: Personal, Public & Political", apărută în 2002, în termenii unei mase colaborative

care este definită de patru principii de bază:

- Deschiderea: împărtășirea continuă de idei și de proprietate intelectuală.

- Vecinătatea: organizarea pe orizontală similară, în concepția autorului, cu deschiderea surselor

de programare în cadrul universului Linux, de exemplu. Faptul că ne bazăm pe egali ai noștri cu

același grad de implicare în putere duce la auto-organizarea rețelei, un stil de producție mult mai

eficient decât sistemul ierarhic.

- Împărtășirea de conținut (sharing): companiile încep să pună în circuit public unele din ideile

pe care le implementează, în timp ce își păstrează controlul asupra celorlalte, mai ales asuprapatentelor. Limitarea accesului la proprietate intelectuală limitează oportunitățile care pot apărea,

în timp ce împărtășirea de idei duce la liberalizarea și extinderea piețelor, precum și la fluidizarea

acestora. Circuitul de idei trebuie să se mențină liber într -o societate de acest tip.

- Acțiunea la nivel global: avansul tehnologiei comunicării a dus la creșterea internațională a

companiilor cu costuri minime. Companiile integrate global nu au limitări în termeni de geografie

și pot accesa și integra oricând piețe, idei și tehnologii noi.

Un alt teoretician împărtășește aceleași idei cu David Steele și Pierre Levy, în ceea ce denumește

"înțelepciunea maselor". În cartea sa apărută în 2004, James Surowiecki e de părere că "mai

mulți" vor fi oricând mai inteligenți decât "mai puțini", și decizia luată de un colectiv e în orice

situație mai bună decât ideea disparată a câte unui individ. În descrierea sa, grupurile care pot fi

definite ca "inteligente" trebuie neapărat să împlinească următoarele condiții:

- Diversitatea opiniei: fiecare individ are dreptul la informații pe care să le țină doar pentru el,

chiar dacă e vorba doar de interpretări excentrice sau chiar aberante ale unor fapte dejacunoscute.

- Independența: părerile personale nu trebuie neapărat să fie influențate de cele ale apropiaților.

- Descentralizare: membrii unui "grup inteligent" trebuie să fie capabili să se specializeze pe

anumite domenii ale cunoașterii.



17

- Agregare: unul dintre mecanismele cu ajutorul căruia părerile unui individ se transformă în

decizie colectivă.

1.5. Consumatorul-producător. Consumatorul-distribuitor.

Canalele de distribuţie clasice sunt clar depăşite, iar unversalizarea accesului la informaţie s -a

produs, iar masa de cultură disponibilă și produsă acoperă absolut toate zonele de interes.

Platforme precum YouTube - o destinaţie frecventă pentru mai mult de 31% din utilizatorii de

Internet din întreaga lume, conform unui studiu Jupiter-, MySpace, Flickr sau Wikipedia, modele

de aplicare a conceptelor culturii în surse deschise, au liberalizat artele multimedia, ducând la

ceea ce poate fi numită o nouă Renaştere. Faptul ca oricine este dotat cu o conexiune de Internet

poate avea acces la orice produs audio-video în cateva minute sau zeci de minute ar trebui nu să

ne îngrijoreze, ci doar să ne oblige să regândim complet, din rădăcini, ecosistemul media în care

tăaim zi de zi. şi circuitele sale de distribuţie, dar și felul în care îl construim social, politic,

filosofic, juridic etc.

Din ce în ce mai mulţi utilizatori de Internet, prin simplul fapt că au acces la media devin, unii

dintre ei, producători de conţinut la rândul lor. Flickr, cea mai mare baza de date cuprinzand

imagini realizate de fotografi amatori, are peste 36 de milioane de fotografii licentiate în sistemCreative Commons, în 2007, dintre care 70% pot fi folosite, inclusiv modificate, în scopuri non-

comerciale. Un an mai târziu numărul lor se va dubla, până la 67 de milioane.8 Iar Flickr este

doar un exemplu.

YouTube, platforma cea mai populară platformă pentru conținut video online, comunitate la

care orice posesor de Internet poate participa activ, fie comentând fie uploadând conținut propriu,

8 http://wiki.creativecommons.org/images/7/71/Statistics-from-the-CC-Monitor-project_eng.pdf .



18

are recorduri de vizualizări de până la două miliarde de videoclipuri pe zi9, la fiecare minut fiind

uploadate pe serverele lor aproximativ 24 de ore de conţinut video. Audienţe de accest gen

depăşesc, afirmă realizatorii statisticii, audienţa cumulată a principalilor trei jucători de pe piaţa

media din S.U.A.. Succesul international al YouTube, devenit în timp proprietate a companiei

gigant Google, se vede și în valoarea acţiunilor: 1.65 miliarde de dolari.

CAPITOLUL 2. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ. DE LA COPYRIGHT, CĂTRE

COPYLEFT.

9 http://www.viralblog.com/research/youtube-statistics/



19

2.1 Scurtă genealogie a conceptului de proprietate intelectuală

Dacă acum 100 de ani, problema proprietăţii intelectuale era una marginală şi nimeni nu-şi

pierdea timpul” cu ea, nici în filosofie, nici în ştiinţele juridice, acum, sub impactul inovaţiei

tehnologice, dar şi al inovaţiei biologice (problema clonării, problema prelucrărilor genetice etc.)devine unul dintre subiectele importante pe agenda filosofiei. Intrarea proprietăţii intelectuale în

zona problemelor politice şi sociale nu este una întâmplătoare: de peste 100 de ani există o nouă

piaţă - piaţa obiectelor ideale” şi a comunicării - care îşi caută regulile. Diferenţa aceasta, pe

care unii o accentuează, alţii o elimină, dintre cele două pieţe (cea a bunurilor fizice şi cea a

bunurilor ideale”, sau piaţa ideilor), s-ar putea să fie motivul pentru care nici până acum nu

există o teorie care să justifice coerent drepturile de proprietate intelectuală sau să le anuleze

integral. Proprietatea intelectuală este o instituţie a lumii moderne. Ea nu exista nici în antichitate,nici în Evul Mediu, dezvoltându-se odată cu apariţia tiparului şi liberalizarea informaţiei.

Obiectele ideale” nu sunt caracterizate de acelaşi tip de raritate (scarcity) ca bunurile

tangibile. Dacă această raritate provoacă conflictele în lumea reală (unde resursele sunt limitate),

în lumea ideilor” conflictele nu au cum să apară la accesul sau consumul ideilor. Patentele

şi copyright -ul nu sunt o consecinţă a rarităţii proprietăţii, sunt constructe deliberate ale statului

de drept. Aşa cum observa şi Hayek: Abilitatea de a produce bunuri imateriale, precum operele

literare sau inovaţiile tehnologice, e limitată, dar în momentul în care ele sunt produse ( come into

existence), ele pot fi indefinit multiplicate, iar raritatea lor se stabileşte prin lege ca motivare şi

stimulent de a produce asemenea idei.”10

Ce este un produs intelectual? El are o valoare socială pentru că ori are capacităţi de a

performa mai bine anumite sarcini, ori satisface dorinţele consumatorilor mai bine sau cu un cost

mai mic. Astfel, societatea va încerca să protejeze aceste produse pentru că ele asigură progresul

şi cantitatea maximă de fericire. Deja interesele personale ale creatorului nu sunt luate în calcul.

10 Neil Netanel, Copyright and a Democratic Civil Society, Yale Law Journal, 1996



20

Cel mai bun exemplu: Constituţia SUA, în care Congresul (legislativul) este învestit cu

capacitatea de a crea legi ale proprietăţii intelectuale (patente sau copyright ) pentru “a promova

progresul ştiinţei şi al artelor valoroase.” Ca să simplificăm: orice invenţie / creaţie intelectuală

înseamnă progres, progresul este fundamental pentru o societate a bunăstării, deci societatea

trebuie să garanteze drepturile de propr ietate, în primul rând pentru a putea utiliza beneficiile

produselor intelectuale.

Peter Menell, în Encyclopedia of Law and Economics, susţine că fenomenul protecţiei se află

în strânsă relaţie cu evoluţia statului modern. 1474, primul patent în Republica Veneţiană – orice

invenţie era garantată pe o perioadă de 10 ani. Adam Smith, în general un adversar al

monopolurilor, recunoaşte că monopolurile pe termen scurt asupra inovaţiilor sunt necesare,

pentru a justifica investiţia şi a micşora riscul. Jeremy Bentham construieşte un prim argument pentru protecţie: (1) orice invenţie poate fi imitată; (2)cel care inventează are costuri mai mari

decât cel care imită; (3)imitatorul produce la costuri mai mici; (4)piaţa nu poate regla singură

acest lucru; astfel (5)invenţia trebuie să fie protejată prin lege.

E greu să-i cerem lui Bentham să fi presupus că legea uneori nu poate fi pusă în practică, că

uneori urmărirea imitatorilor este imposibilă şi că, de cele mai multe ori, imitatorii nu fură”

invenţii pentru a le re-vinde, ci pentru a le utiliza personal, iar producătorii pierd nu pe teritoriul

unei pieţe negre” (în faţa unei a treia părţi).

Un alt argument care susţine protejarea proprietăţii intelectuale este cel al şcolii de la Chicago.

Mai întâi să observăm construcţia argumentului din tradiţia law & economics. Este informaţia un

“bun public? Hirshleifer consideră că justificarea protecţiei prin conceptul de bun public alocat

proprietăţii intelectuale nu este corectă, cât timp inovatorii pot tranzacţiona liber pe piaţă

cunoaşterea şi pot avea beneficii din aceste tranzacţii; prin drepturile de proprietate, ei vor face

presiuni asupra pieţei să li se recunoască cunoaşterea tranzacţionată drept cunoaştere publică.

După anii 1970, s-au conturat trei modele distincte ale proprietăţii intelectuale. Primul,

construit în tradiţia neoclasică, e un cadru în care se susţine insuficienţa pieţei. Al doilea model

este cadrul teoretic oferit de şcoala de la Chicago. Ultimul e o analiză instituţională comparată

pornind de la premisa că putem analiza contextual oportunităţile de a ne însuşi valoarea inovaţiei

în pieţele actuale. Aceste modele erau statice şi scopul lor a fost de o observa poziţiile în achiziţia



21

şi transferul iniţiale ale proprietăţii. În ultimii ani modelele devin dinamice, sub presiunea

inovaţiilor actuale, şi încearcă să examineze implicaţiile externalităţilor în reţea (network

externalities) în protecţia proprietăţii intelectuale.

În articolul lui Richard Posner şi William Landes11 sunt definite caracteristicile produselorintelectuale: (1) replicabilitate şi (2) non-rivalitate combinată cu non-exclusivitate (oricine are

acces la bun şi nu se pot exclude invizii de la a beneficia de acel bun). Combinaţia acestor două

caracteristici provoacă prejudicii creatorilor, care nu-şi vor recupera costurile de expresie”. Cei

care copiază au de suportat doar un cost de producţie”, care e egal cu zero (sau aproape egal cu

zero)12. Soluţia propusă este acordarea de drepturi exclusive de copiere (pentru o perioadă

limitată) producătorilor sau creatorilor.

Posner şi Landes nu fac o distincţie tare între producător şi consumator. În acest cadru teoretic,

fiecare trebuie să-şi maximizeze ceva: ori plăcerea de a găsi un produs / serviciu bun în timp

scurt, ori profitul, adică să atingă întotdeauna standardele. Acestor argumente li se adaugă unul

lingvistic: justificarea şi protecţia proprietăţii intelectuale produc un vocabular / limbaj nou, care

poate fi folosit atât pentru scăderea unor costuri de comunicare”, cât şi pentru plăcerea intrinsecă

a noii comunicări.Pattern-ul utilitarist se poate descrie aşa: drepturile de proprietate

intelectuală maximizează, de ambele părţi ale baricadei”, beneficiile şi măresc bunăstarea

socială. Pe această supoziţie se întemeiază demersurile teoretice utilitariste, dominante în câmpullegislativ şi în practica juridică din sistemul common law.

11 Richard Posner & William Landes, An Economic Analysis of Copyright Law, Journal of Legal Studies, 1989,

pag.18

12 Preţul unui DVD bulk (gol) este de aproximativ 50 eurocenţi. Preţul unui DVD original este de aproximativ 14

euro. Diferenţa de 13,50 euro o reprezintă costul de expresie”.



22

2.2. Criza conceptului de proprietate intelectuală în mediul online

Deşi marii producători de media şi de conţinut încearcă să-şi păstreze monopolul pe piaţă pestructurile politice şi legislative care apără drepturile de autor, utilizarea unor vechi drepturi de

proprietate şi adaptarea lor la noul mediu – cel virtual – nu este legitimă şi nici productivă. Ar

însemna să transformăm o lume care îşi poate construi regulile sale într -o copie a lumii reale. Prin

analogie, aş putea spune că încercăm să punem conceptul unui scaun să fie copia scaunului. Sau

să forţăm un alt tip de gândire (colaborativă, în reţea) să repete paşii individuali ai lui Robert

Nozick, de exemplu. Diferenţa majoră dintre lumi nu e dată de probleme precum reputaţia sau

adoptarea unei poziţii etice, ci de substanţialitatea fiecăreia: în lumea virtuală se tranzacţionează

doar informaţie. Care poate deveni cunoaştere sau nu. Restul relaţiilor, voi încerca să demonstrez,

se păstrează la fel.

Această lume virtuală este şi nu este o noosferă13, o lume a gândurilor şi ideilor noastre. Ea are

nevoie (dincolo de minţile” utilizatorilor) de câteva motoare” care să o păstreze într -o oarecare

măsură la graniţa dintre utopie şi realitate. Aceste motoare” sunt programele de calculator, la

originea lor nişte seturi de semne cât de poate de reale şi cât se poate de explicabile. În momentul

în care am închis sursa, am controlat informaţia, obligând utilizatorii să ne creadă pe cuvânt” şisă urmeze numai funcţiile oferite de program. Acest lucru este un salt înapoi în lumea reală.

Utilizatorii pot să aibă încredere oarbă” sau pot să prefere construirea încrederii în timp, să

repete (la un nivel practic, nu istoric) paşii pe care i -a străbătut individul de la starea naturală”

(în sens hobbesian) la stabilirea instituţiilor. Cu o singură diferenţă: drepturile de proprietate se

exprimă doar ca drept la privacy şi ca drept de a utiliza liber un fond comun.

13 Primul care a folosit acest termen a fost Pierre Teilhard de Chardin. Sensul lui este ambiguu, dar se poate adapta

fie prin „spaţiul ideilor”, fie prin „conştiinţă colectivă globală”. Noosfera ar putea fi interpretată azi drept setul

proiectelor colaborative din lumea virtuală.



23

Revenim la caracterul informaţiei: ea schimbă relaţiile economice clasice”. Ca orice lume

nouă, şi internetul are vizionarii săi. Unul dintre ei, John Perry Barlow, redefineşte caracterul

economic al informaţiei în mediul virtual14. Economia informaţiei, în absenţa obiectelor, se va

baza mai mult pe relaţii decât pe proprietate. Concluzia lui Barlow: ne întoarcem într -un fel în

epoca pre-modernă, în care nu existau drepturi de proprietate intelectuală, iar creatorii performau

în serviciul unor patroni (regi, principi, nobili etc.). Singura excepţie: acum creatorii vor deservi

mai mulţi patroni, indiferent de statusul lor social din lumea reală. Tot Barlow dezvoltă un

argument în sprijinul protecţiei proprietăţii intelectuale: în lumea virtuală, interactivitatea

(interacţiunea directă) va înlocui autoritatea. Astfel, utilizatorii vor avea interesul să păstreze

informaţia relevantă şi să permită accesul oricui la ea. Această informaţie va fi şi produsul

urechilor şi ochilor” lor. Unul dintre modele este Wikipedia: chiar dacă există acte de vandalism

asupra anumitor articole (ştergere, introducerea de informaţii false sau calomnioase), utilizatoriiintervin rapid: restabilesc forma acceptată în consens a articolului şi vandalul” este eliminat.

Desigur, el se poate întoarce sub o altă identitate, dar viteza de reacţie (caracteristica

interactivităţii) a comunităţii e mare.

2.3 Modelul copyleft. Cunoaşterea cu sursă de deschisă ( open source)

În copyright , ca şi în copyleft , elementul principal al discuţiei nu e dihotomia right / left (drept /

stâng, dreapta / stânga, corect / alternativ etc.), ci problema lui copy, a exemplarului, a informaţiei

şi cunoaşterii care traversează un mediu multiplicativ şi recursiv. Copy nu înseamnă numai a avea

acces la o copie după original (un exemplar), ci şi a transfera, a depozita, a anihila exemplarul.

Cine are dreptul să producă exemplare? Dacă până în era digitală a face o copie presupunea un

procedeu lung, riscant, acum ea e la îndemâna oricui. În plus, producţia e de mii de ori mai

14 John Perry Barlow, The Economy of Ideas, 1994, http://www.wired.com/wired/archive/2.03/economy.ideas.html

http://www.wired.com/wired/archive/2.03/economy.ideas.html






24

diversificată, mijloacele de control sunt mai slabe, metodele de a învinge protecţia sunt

întotdeauna mai performante.

Copyleft a fost creat ca o armă împotriva copyright -ului. Dar de la activism politic s-a ajuns de

fapt la un model al relaţiilor în reţea. Copyleft , prin licenţele care îl compun, are un singur scop:să încurajeze dezvoltarea operelor colaborative şi să asigure faptul că vor fi întotdeauna

accesibile publicului. Dincolo de software, copyleft devine o instituţie şi în artă sau în cercetarea

ştiinţifică. Argumentam că el face un salt în două direcţii: prima e cea a gratuităţii şi accesului, a

doua am putea spune că e paradigma pe care o creează: o lume în care drepturile indivizilor sunt

respectat în virtutea demnităţii lor. Un cadru subţire pentru orice comunitate utopică sau proiect

personal de viaţă. Un cadru care propune o genealogie a eticii bazată pe reputaţie şi colaborare.

Critica libertariană a proprietăţii intelectuale şi propunerile libertariene pentru un nou cadru

teoretic ( framework ) consider că sunt cele mai adecvate problemelor contemporane din acest

domeniu. Adaptarea vechiului cadru nu este adecvată. Ca să trecem de stadiul protecţiei”

garantate de stat (de multe ori imprecisă şi incapabilă, deci inutilă), consider că proprietatea în

mediul virtual nu are nici o asemănare cu proprietatea obiectelor tangibile, drept urmare are

nevoie de un cadru teoretic nou. O schemă a lui, un pattern, am găsit-o în criticile radicale.

Desigur, după cum se vede şi din practica copyleft , o altă abordare poate fi şi cea a alegerii

raţionale (rational choice theory).

Dacă am părăsi cadrul libertar, putem observa că şi prin alte abordări copyleft e un model

economic funcţional. Indivizii au relaţii de colaborare şi pot să câştige. Metodele sunt altele: cele

ale unei pieţe în care nu există altă reglementare decât regula cererii şi a ofertei. Piaţa ideală pe

care o proiecta Adam Smith. Lipsa de justificare pentru proprietatea intelectuală nu produce

inconsistenţe în protecţia ei. Marele rezultat al modelului copyleft , cred, e tocmai eliminarea

acestei probleme fără răspuns. Printr -o metodă simplă: în lipsa guvernării nu avem monopol

asupra acrodării de drepturi. A avea o proprietate intelectuală nu înseamnă a deţine o idee, ci a o

utiliza în timp real, a pune în practică abilităţile pe care ţi le oferă. Oricine poate avea acea idee,

ea e multiplicabilă, dar nu oricine poate avea un beneficiu din utilizarea ei directă. În schimb

beneficiile apar indirect, ca externalităţi pozitive în reţea. Astfel, nimeni nu va fi exclus şi nu va

exista rivalitate.



25

În afara presiunii statului, piaţa produce singură anumite instituţii. Una dintre ele este tocmai

aceasta: copyleft . Cât timp nu discutăm în termeni etici, nici în termeni de putere, nu se va putea

construi o ideologie open-source. Încercarea open-source e cea a individualismului metodologic:

înţelegerea relaţiilor sociale se poate face doar pornind de la indivizi şi atitudinea individuală. Nu

există o coordonarea centrală spre colaborare. Nu trebuie să se impună un tip de conduită (de

acceptare sau respingere), ci mai degrabă o schemă popperiană a testării failibilităţii oricărei

teorii. Ceea ce până acum 30 de ani era obiectul de activitate al filosofilor, acum se

numeşte Wikipedia.

2.4 Revoluţia cu sursă deschisă

Timp de zeci de ani, ceea ce înţelegeam în mod obişnuit prin organizarea producţiei economice

a fost că indivizii îşi ordonează activităţile productive într -unul din următoarele două moduri: fie

ca angajaţi ai unei firme, urmând direcţiile pe care le dau managerii, fie ca indivizi în cadrul

pieţelor, urmând semnalele oferite de către preţuri. Această dihotomie a fost identificată iniţial în

lucrările timpurii ale lui Ronald Coase şi dezvoltată în mod explicit în lucrările lui Oliver

Williamson.

Nu de foarte multă vreme, publicul general a început să-şi îndrepte atenţia asupra unui

fenomen socio-economic vechi de aproape douăzeci de ani din lumea dezvoltatorilor de software.Acest fenomen, numit "software liber" sau "software cu sursă deschisă", a implicat deja zeci de

mii de programatori care contribuie la proiecte pe scară largă şi la proiecte mici, în care principiul

central în jurul căruia se organizează este acela că software-ul rămâne liber de cele mai multe

dintre constrângerile impuse în mod obişnuit materialelor aflate în proprietatea cuiva. Aceste

constrângeri sunt legate de obicei de copierea sau utilizarea materialelor sub copyright. Însă

nimeni nu e "proprietarul" respectivului software liber, în aşa fel încât să controleze folosirea sau

dezvoltarea acestuia. Rezultatul a fost apariţia unei colaborări entuziaste, inovative şi productive,

iar cei care participă la aceste colaborări nu sunt organizaţi în firme şi nu îşi aleg proiectele în

funcţie ca răspuns la semnalele pieţei.

Software-ul open-source nu e însă decât o parte a unui fenomen social şi economic mult mai

larg, a cărui caracteristică principală este aceea că grupuri mari de indivizi colaborează cu succes



26

la proiecte pe scară largă. Unii autori susţin că acest fenomen ar reprezenta emergenţa unui nou

model de producţie economică, diferit de pieţe şi de firme, pe care îl numesc "commons-based

peer production" ("producerea bunurilor create şi deţinute în comun"). Toate exemplele

menţionate de Benkler în lucrarea sa, "Pinguinul lui Coase"15, sunt coordonate prin Internet.

Desigur, primul exemplu adus în sprijinul argumentării sale este sistemul de operare Linux, însă

Benkler consideră că enciclopedia Wikipedia este la rândul ei un caz foarte important în acest

sens.

Concluzia lui Benkler este că unele dintre restricţiile pe care legea drepturilor de autor şi a

brevetelor de invenţie le impun asupra schimbului liber de informaţie împiedică producerea

bunurilor create şi deţinute în comun să îşi atingă potenţialul maxim. De vreme ce e o formă atât

de eficientă de producere a cunoaşterii, merită să reconsiderăm raportul dintre costurile şi beneficiile pe care producerea bunurilor create şi deţinute în comun ni le-ar putea aduce.

15 Yochai Benkler, Coase's Penguin, or, Linux and the Nature of the Firm. The Yale Law Journal 112(3)



27

CAPITOLUL 3. MODELUL WIKIPEDIA: PRINCIPIUL OPEN SOURCE

APLICAT ÎN SFERA ENCICLOPEDICĂ

3.1. Proiectul enciclopedist, varianta 2.0

"Între Wikipedia şi Biblie, afirmă Jaron Lanier, există o similaritate destul de puternică. Dacă

eşti una dintre persoanele care crede că Biblia nu este produsul vreunui fenomen supranatural, cia fost creată de oameni (şi consider că inclusiv oamenii religioşi pot accepta asta), atunci vei fi de

acord că este puţin probabil ca Biblia să fi avut un singur autor, reflectând, de fapt, editări

succesive de-a lungul unei perioade mari de timp. Este un document antic şi este posibil să

discerni voci individuale în ea: fluctuaţii stilistice, variaţii şi puncte de vedere. În acelaşi fel,

atunci când citeşti articole din Wikipedia, poţi detecta urmele acestea ale unor influenţe culturale



28

diferite şi ale schimbării de voce, şi e chiar fascinant să faci asta. Şi, la fel ca Biblia, Wikipedia

capată un aer de autoritate tocmai datorită faptului că autorii săi sunt difuzi şi învăluiţi în mister,

astfel că e foarte simplu să ţi-o imaginezi ca având o forţă mai mare decât ar putea avea vreodată

oricare alt text cu autor recunoscut.”16

Se discută foarte mult în ultima vreme despre "colaborarea online" şi beneficiile sau pericolele

pe care le implică ea, dar majoritatea acestor discuţii nu au o bază filosofică solidă. Întrebarea

principală a acestui capitol - "poate fi cunoaşterea open source?" - va fi abordată din perspectiva

principiilor de funcţionare ale unui site care îşi propune să arhiveze organic întreaga cunoaştere a

omenirii, în fiecare limbă vorbită pe pământ, şi să o pună gratuit la dispoziţie tuturor, oferi nd în

acelaşi timp posibilitatea oricărui om cu acces la internet să editeze fără restricţii această arhivă(cu câteva excepţii pe care nu vom ezita să le discutăm). Wikipedia a împlinit de curând 6 ani şi a

ajuns să conţină peste şase milioane de articole în aproximativ 250 de limbi. Wikipedia.org este

al 12 site de pe Internet ca număr de vizite şi cea mai citită enciclopedie din lume. Câtă vreme

influenţa sa este atât de extinsă, informaţiile pe care le oferă pot fi ţinta deturnărilor în direcţia

intereselor diferiţilor indivizi, bine sau rău intenţionaţi, însă în nici un caz neutri. Ce se întâmplă

în acest caz cu cunoaşterea? Este cunoaştere ceea ce arhivează Wikipedia sau opinii personale ale

diferiţilor utilizatori? Putem vorbi despre o cunoaştere cu sursă deschisă?

3.2. Democraţia virtuală. Cum se construieşte autoritatea în enciclopedia open source

Wikipedia se presupune a funcţiona ca un mecanism auto-corectiv, la fel ca în teoria

economică clasică, în care este asumat faptul că o mulţime de indivizi care îşi urmăresc propriul

interes va aduce un beneficiu general. Aceasta este mâna invizibilă a pieţei în acţiune. În cazul

Wikipedia, o mână invizibilă similară se presupune că ar trebui să producă veridicitate. Pe 26

16 Jaron Lanier; Saunders, Alan, " Is a free market in ideas a good idea?", 2006

(http://www.abc.net.au/rn/philosopherszone/stories/2006/1678536.htm)



29

ianuarie 2005, David Gerard, unul dintre utilizatorii Wikipedia a trimis un mail1717 ca răspuns la o

discuţie despre "blocarea ilegitimă" a contului unui alt utilizator: "Wikipedia nu e în primul rând

un experiment asupra democraţiei pe Internet. E un proiect de scriere a unei enciclopedii". Jimbo

Walles a răspuns la acest mail astfel: "Chestia asta ar trebui printată şi distribuită tuturor

oamenilor de pe planetă. Cred că voi porni încă o organizaţie non - profit ca să fac asta. Wikimedia

va oferi fiecărui om o enciclopedie. Noua organizaţie va oferi tuturor o foaie de hârtie pe care să

fie explicat următorul lucru: aceasta este o enciclopedie, nu un experiment democr atic. Suntem,

desigur, un mare experiment social, dar nu ăsta e scopul nostru principal.”Wikipedia nu este un

experiment privind democraţia sau vreun alt sistem politic", putem citi în pagina "Ce nu este

Wikipedia"18. "Metoda sa principală de determinare a consensului este discuţia, nu votul. Cu

toate că editorii pot invita ocazional la vot în încercarea de a testa consensul, alegerile prin vot

sau prin cercetarea opinei publice pot de multe ori să împiedice mai degrabă decât să ajutediscuţia. Ele trebuie folosite cu grijă şi numai în cazul în care par necesare, însă rezultatele lor nu

trebuie în nici un caz tratate ca definitive."

"Wikipedia nu este o birocraţie. Nu ne prefacem că suntem judecători sau legiuitori şi, cu toate

că regulile pot face lucrurile să meargă mai uşor, ele nu sunt scopul acestei comunităţi. (...)

Urmăriţi spiritul, nu litera, oricărei reguli, politici sau linii directoare. Neînţelegerile ar trebui

rezolvate prin dezbateri consensuale, mai degrabă decât prin respectarea strictă a regulilor şiprocedurilor."

Politicile cheie ale Wikipedia:

17 http://lists.wikimedia.org/pipermail/wikien-l/2005-January/018735.html

18 (URL: http://en.wikipedia.org/wiki/WP:WWIN#DEMOCRACY)

https://mail.google.com/mail/?ui=2&view=bsp&ver=ohhl4rw8mbn4#12967617f12bb40e_sdfootnote17sym







30

1. Wikipedia e o enciclopedie. Scopurile ei nu se extind mai departe de atat.

2. Respectaţi contribuţiile altora. Cei care contribuie la Wikipedia vin din ţări şi culturi diferite

şi au opinii care variază mult. A-i trata pe ceilalţi cu respect este cheia colaborării eficiente la

construirea unei enciclopedii.

3. Nu încălcaţi legile drepturilor de autor. Wikipedia este o enciclopedie gratuită înregistrată

sub Licenţa GNU privind Documentaţia Liberă19. Introducerea materialelor care încalcă legile

drepturilor de autor ameninţă obiectivele noastre de a crea o enciclopedie pe care oricine să o

poată redistribui şi poate duce la probleme juridice.

4. Nu fiţi părtinitori. Articolele trebuie scrise dintr-un punct de vedere neutru, reprezentând

diferitele viziuni asupra subiectului într-un mod onest, echilibrat şi nepărtinitor.

5. Adăugaţi doar informaţie care poate fi verificată. Articolele incluse în Wikipedia trebuie să

se bazeze exclusiv pe surse de încredere deja publicate, iar aceste surse trebuie citate în aşa felîncât alţi editori să poată verifica respectivele articole.

Comunitatea din jurul enciclopediei Wikipedia şi-a creat în foarte scurt timp un sistem politic

menit să rezolve conflictele inerente, să repare intervenţiile vandale şi să faciliteze colaborarea.

Munca la Wikipedia constă în editarea continuă a unor texte, din discutarea lor cu alţi utilizatori

interesaţi de respectivele subiecte şi din apărarea articolelor de vandalism (făţiş sau subtil),

deturnare în scopuri comerciale sau de alt gen.

Este interesant de urmărit evoluţia politică a unei comunităţi precum cea din jurul Wikipedia,

fiindcă aceasta ne poate oferi informaţii extrem de utile despre emergenţa politicilor de jos în sus,

pentru a se ajunge în final la principii deja aplicate în sistemele politice ale "comunităţilor

offline" (folosim această sintagmă în contrast cu "comunităţi online") sau la principii care ne

19

Licenţa GNU GPL oferă utilizatorilor permisiunea să copieze, să modifice şi să distribuie programe GNU subaceiaşi termeni în care le-au accesat. Nu există achiziţie, ci numai tranzacţii. Pentru că utilizatorii nu au voie să-şi

stabilească drepturi de proprietate asupra programului. Ei sunt obligaţi să ofere codul binar împreună cu codul-sursă,

să precizeze de fiecare dată termenii contractului (adică cei ai licenţei) şi să nu ofere / ceară garanţii de la acest soft .



31

uimesc prin faptul că funcţionează în pofida unor teorii pe care nu cu multă vreme în urmă le

acceptam ca fiind valide. Dacă validitatea lor este sau nu infirmată de dezvoltările recente ale

comunităţilor online, rămâne să discutăm într -o altă lucrare. Aici nu este unul dintre obiectivele

mele: să analizez această situaţie.Wikipedia a pornit de la starea de anarhie. În prima fază a

evoluţiei sale, oricine putea edita orice, fără să întâmpine vreun obstacol sau să fie nevoit să

respecte vreo regulă. Desigur, comunitatea iniţială era formată din oameni cu valori şi principii

politice apropiate, dispuşi să colaboreze. Prima regulă explicită a Wikipedia, formulată de Larry

Sanger, a fost: "Uitaţi orice regulă". Pe măsură ce comunitatea a crescut, a devenit necesară

explicitarea principiilor de funcţionare ale enciclopediei şi a regulilor ce trebuie respectate.

3.3 Neutralitatea punctului de vedere

“Neutralitatea punctului de vedere” este una dintre cele trei politici de conţinut al enciclopediei

Wikipedia. Celelalte două sunt “verificabilitatea” şi “excluderea cercetării originale”. Împreună,

aceste trei politici fundamentale determină tipul şi calitatea materialelor acceptabile pentru a fi

găzduite de Wikipedia. Cele trei politici sunt complementare, aşa că nu trebuie interpretate

separat una de alta, însă Jimmy Wales, co-fondatorul Wikipedia insistă în repetate rânduri asupra

faptului că “neutralitatea punctului de vedere” (NPDV sau NPOV, cum este prescurtat termenulîn ediţia engleză a enciclopediei) “face parte dintre puţinele lucruri despre care putem spune că

sunt absolute şi nenegociabile în Wikipedia”.

Pagina Wikipedia:NPOV_tutorial ( http://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:NPOV_tutorial )

este un ghid pentru utilizatorii începători care vor să înveţe să reprezinte diferite puncte de vedere

într-un mod care să facă articolul final pe cât de neutru posibil. Vom cita aici “cea mai importantă

lecţie privind neutralitatea punctului de vedere”:

“Cu mult mai importantă decât capacitatea ta de a scrie neutru fără să te gândeşti la asta este

dorinţa şi ştiinţa ta de a colabora cu ceilalţi în direcţia acestui scop. Fii curajos atunci când editezi

pagini care îţi par părtinitoare, nu-ţi fie teamă să ceri ajutorul şi nu te alarma atunci când vezi că

alţii îţi editează contribuţia.

http://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:NPOV_tutorial






32

Întreabă-te dacă nu cumva ai tu o înclinaţie de care nu eşti conştient încă, dacă nu cumva ai

învăţat ceva greşit sau dacă îţi aduci aminte corect faptele. Ia în considerare că, deşi toată lumea

care a citi până acum respectivul articol l-a considerat neutru, e posibil ca alţii care vin dintr -o

altă zonă de înclinaţii personale pot încă avea motive serioase să îl modifice. De multe ori, chiar

un articol neutru poate fi făcut şi mai neutru.

Priveşte părtinirea ca pe o problemă a articolului, nu a oamenilor care l-au scris. Fă un

compromis, nu ataca. Dacă întâlneşti utilizatori cu care nu te poţi înţelege raţional şi care par

porniţi să violeze politica NPOV, cere ajutorul mediatorilor Wikipedia. Însă nu uita niciodată că

eşti dator să oferi discuţiei o şansă. Vei fi surprins să vezi cât de mulţi wikipedieni se dovedesc a

nu fi atât de părtinitori cum credeai, din momentul în care începi să -i tratezi cu respect şi

curtoazie.”

STUDIU DE CAZ: aplicarea principiilor copyleft în cadrul ORDU (Organizaţia Română

pentru drepturile utilizatorului )

I. Pentru o schimbare a framework-ului de gândire a proprietății intelectuale în mediul

online

După modelul unor think -tank-uri cum ar fi La Quadrature Du Net, Organizaţia Română

pentru Drepturile de Utilizator (ORDU), înființată recent, militează pentru modificarea şi

adaptarea actualei legi a drepturilor de autor la noile paradigme socio-culturale impuse de apariţia

şi dezvoltarea Internetului. Membrii săi consideră că actuala lege este exagerat de restrictivă,

ajungând la situaţia în care transformă involuntar în infractor orice utilizator de internet, şi că



33

lobby-ul intensiv făcut de către cei care îşi propun înăsprirea acestor legi trebuie compensat de

către organizaţii care să îi reprezinte pe utilizatori.

Din manifestul lor aflăm și care e pulsul mondial și contextul în care un ONG de acest tip e

necesar ca să reprezinte "vocea poporului". Respectând întocmai principiile unei societățiinformaționale deschise, reprezentanții ORDU sunt de părere că internetul este mediul principal

pe informare, educare şi distracţie pentru 1,73 miliarde de oameni la nivel mondial. Posibilitatea

universalizării folosirii acestuia este extrem de mare, având în vedere că numărul utilizatorilor

creşte cu sute de milioane de la an la an.

1. Internetul: pentru o paradigmă nouă, instrumente noi

Datorită internetului, ne raportăm la cultură şi la informaţie diferit. O accesăm în câtevasecunde şi putem copia aproape instantaneu orice creaţie intelectuală. Acest lucru a dus la

radicalizarea unui conflict între unii posesori de drepturilor de autor şi publicul larg. În acelaşi

timp însă, creaţia culturală a explodat o dată cu apariţia internetului. Acum, sunt mai mulţi autori

decât oricând în istoria omenirii – 1,73 de miliarde. Asta pentru că orice utilizator este în prezent

şi creator. Se uită adesea că lucrurile noi apărute pe internet sunt, conform aceleaşi legi pe care o

invocă cei care blamează file sharing-ul pentru pierderile lor, creaţii originale şi protejate.

Publicul nu mai este de mult pasiv – este la rândul sau un actor al acestei lumi noi. Nu gândeşteîn termeni de contracte şi medii de distribuţie sau prezentare, ci în termeni de sharing, remix şi

mash-up. Nu suntem piraţi“ şi hoţi, cum încearcă unii să ne zugrăvească, ci suntem fani şi

utilizatori.

Prin urmare, credem că, datorită modificării radicale a paradigmei culturale universale cauzată

de apariţia şi dezvoltarea internetului, modul actual în care este reglementată problema

drepturilor de proprietate intelectuală este depăşită. Actuala lege a drepturilor de autor nu poate

decât să ducă la îngreunarea dezvoltării unui cadru cultural şi educaţional cu totul nou. Susţinemcă actualul cadru legal trebuie revizuit, pentru a asigura balansul necesar între respectarea

drepturilor morale ale autorului şi nevoia utilizatorilor de acces rapid şi neîngrădit la informaţie şi

cultură, precum şi pentru a lua în calcul faptul că graniţa care desparte autorii de utilizatori este

din ce în ce mai subţire şi mai greu de definit.



34

2. Lobby pentru o lege mai adecvată

Unul din punctele-cheie alee platformei ORDU susține, de exemplu, că orice modificări

ulterioare care vor fi aduse legilor drepturilor de autor, atât la nivel naţional, cât şi european,

trebuie să ţină cont de următoarele principii:

2.1. Dreptului la viaţă privată

Datele personale ale utilizatorului nu pot fi dezvăluite unui terţ sau făcute publice fără acordul

explicit al acestuia.

2.2. Neutralitatea internetului

Furnizorul de internet nu trebuie să blocheze accesul utilizatorului a anumite siteuri, aplicaţii sau

servicii în mod discriminatoriu.

2.3. Dreptul la link

Utilizatorul nu poate fi făcut responsabil de conţinutul unui site către care face trimitere de pe o

adresă care îi aparţine.

2.4. Reducerea perioadei de protecţie a drepturilor de autor la una rezonabilă Actuala perioadă de protecţie (70 de ani după moartea autorului) este nejustificată şi trebuie

redusă la o cel mult 10 ani de la crearea unei opere.

2.5. Folosirea licenţelor deschise de către stat

Trebuie încurajată folosirea licenţelor deschise, care să permită utilizatorului în mod explicit

utilizarea, distribuţia sau remixarea operelor, după caz. Licenţele trebuie să fie obligatorii în cazul

creaţiilor realizate de către organizaţiile de stat sau cu fonduri care provin de la bugetul de stat.Televiziunea şi radioul de stat trebuie să folosească licenţele deschise pentru creaţiile lor, din

moment ce acestea sunt plătite de către utilizatori prin taxa radio-TV.

2.6. Protejarea domeniului public



35

Operele ieşite de sub protecţia dreptului de autor şi intrate în domeniul public trebuie prezervate

pentru generaţiile viitoare. Statul trebuie să aloce fonduri publice pentru acest lucru. Autorii

trebuie să aibă dreptul legal de a-şi transfera operele domeniului public în orice moment

consideră necesar acest lucru.

2.7. Operele orfane

Fondurile provenite din drepturile colective pentru care nu pot fi identificaţi autorii trebuie

utilizate pentru prezervarea şi promovarea operelor din domeniul public. Utilizatorii şi autorii

trebuie să aibă dreptul de a folosi operele orfane pentru creaţiilor lor, iar în cazul identificării

ulterioare a autorului trebuie ca drepturile ce urmează să-i

fie plătite să fie rezonabile şi proporţionale cu profitul realizat de pe urma acelei opere.

2.8. Controlul public al funcţionării organismelor de gestiune colectivă

Întrucât organismele de gestiune colectivă sunt nişte entităţi private care au primit din partea

statului dreptul de a taxa utilizatorii, considerăm necesare şi obligatorii transparenţa modului în

care aceste organisme lucrează şi controlul felului în care sunt redistribuiţi banii încasaţi

2.9. Dreptul la utilizarea necomercială a operelor

Utilizarea oricăror opere în scopuri educaţionale, de promovare, ca citate sau de orice altă natură,

fără un scop comercial direct şi evident, trebuie să devină un drept fundamental al utilizatorului

de internet. Pentru compensarea în mod corespunzător a autorilor, propunem introducerea unei

taxe unice lunare la Internet, de o valoare rezonabilă, plătibilă o dată cu factura providerului.

2.10. Încurajarea folosirii licenţelor deschise în educaţie

Trebuie încurajată folosirea licenţelor deschise în cazul manualele şcolare, cursurile universitare,

lucrările de diplomă, licenţă şi doctorat. Dacă acestea sunt create cu ajutorul unor fonduri publice

sau dacă şcolarizarea autorilor a fost asigurată de stat, utilizarea acestor licenţe trebuie să devină

obligatorie.



36

3. ORDU: activism pentru Creative Commons

Apariția ORDU a fost provocată de acordul propus de O.R.D.A. (Organizația Română a

Drepturilor de Autor, in urma cu doi ani, referitor la conținutul protejat de autor disponibil pe

internet, acord conform căruia, copiind legea franceză, HADOPI, fiecare utilizator de YouTube,de exemplu, e obligat să plătească, lunar, o taxă pentru videoclipurile pe care le produce, singurul

invitat la discuții, din partea publicului-consumator, fiind un reprezentant al O.S.I.M. Discuțiile

erau desfășurate în paralel cu o acțiune a blogului Freshgoodminimal.ro, în care erau puse în

discuție, în fața unui public de profil, probleme legate de alternativele la licențierile de tip clasic,

prin case de discuri, cu accent pe Creative Commons, lansat, de altfel, în România, în urmă cu un

an și jumătate. Atunci a apărut ideea înființării ORDU, organism a cărui activitate se bazează

tocmai pe reprezentarea în forumuri si contexte publice a sumei de păreri reprezentând interesele producătorilor de conținut, neluate până atunci în calcul.

Inițial au vrut să facă un documentar, aflat încă în lucru, apoi s-au gândit că lansarea unei

compilații, BUZZ.ro, constând într -un promo cuprinzând o colecție de piese licențiate în sistem

Creative Commons, exclusiv cu artişti români, va reprezenta mult mai bine interesele comunității,

promovând totodată și valori culturale. Pasul următor a fost un proiect îndreptat exclusiv către

muzică, Local Records, platformă de promovare a artiștilor români, majoritatea dintre ei

specializați pe sonorități electronice care nu vor să intre în circuitul oficial al producției demuzică, pe care-l evită apelând la platforme alternative, de sharing si de distributie.

Printre planurile de viitor ale ORDU se numără organizarea unui festival Creative Commons,

fiind de ja în corespondență cu organisme similare din țări cum ar Germania, de exemplu

NetAudio, și să extindă aria de arte și către zona celor vizuale şi performative. Vor, de asemenea,

să apeleze la vedete internaționale, cum ar fi Trent Reznor (Nine Inch Nails) care să vină să

vorbească publicului-țintă despre avantajele de a trăi și lucra într -o cultură a surselor deschise și a

economiei produselor "free".

Label-ul va apela la sponsorizări pentru a susține costul CD-urilor distribuite promoțional,

reținând doar costul de producție și de transport, având în plan trei albume și o serie de 7 EP-uri,

precum și o nouă compilație cu artiști autohtoni, BUZZ.ro 2011.



37

În acest context a a părut Local Records, o platformă de promovare care și-a propus să creeze o

comunitate formata din artiști care în mod normal nu au resursele necesare să-și susțină si

manifeste adevăratul potențial. Scena românească este tânără, și-a depășit copilăria și a intrat în

adolescența creatoare. Producătorii români și-au găsit genul proxim, iar acum exprimă deja

diferențele specifice care-i individualizează. Acestea reprezintă drumul spre originalitate și

autenticitate. Ei integrează în muzica lor mediul în care trăiesc și istoriile personale. Crează

astfel, în condiții locale, un sound autentic bazat pe preocupări globale. Local Records nu

încearcă să teoretizeze, ci să remarce emergența unui fenomen.



38

II. Local Records: un model de aplicare a principiilor Creative Commons în sfera muzicii

electronice autohtone. Beneficiile unui nou sistem de gândire a drepturilor de autor în

lumea economiei informaţiei.

1. Netlabel-ul. Scurt istoric pe fondul unei crize ale modelelor tradiţionale de producţie şidiseminare a bunurilor culturale.

În contextul societăţii informaţionale, pe care sociologul Manuel Castells o analizează în

detaliu, subliniindu-i schimbările de paradigmă şi nevoia de noi mecanisme de creare, generare şi

diseminare a informaţiei, industria muzicală este una dintre cele mai afectate de noile mutaţii.

Casele de discuri, până nu demult modele dominante în economia bunurilor culturale, se

confruntă nu doar cu o volatilizare accelerată a conţinutului pe care îl produc/transmit, ci şi cu

breşe vitale în însuşi nucleul lor principial şi funcţional.

În cadrul unei culturi deschise, în care open-source pot fi nu doar programe de computer sau

siteuri la a căror masă de cunoaștere participă toată lumea (Wikipedia, YouTube), ci și produse

culturale multimedia, modelul de răspândire al acestora se schimbă drastic. Dacă până acum

funcționa aproape exclusiv paradigma verticalității, în care muzica, de exemplu, este tratată ca un

produs perfect ambalat, promovat și marketat, distribuirea acesteia în mediul virtual se realizează

mai degrabă pe orizontală.

Pe măsura ce mijloacele de producție sunt la îndemâna oricui și mediul de răspândire

(internetul) devine tot mai accesibil, casele de discuri care asigurau până acum masa de media

sunt treptat înlocuite de entități online, netlabel-urile20. Majoritatea acestora promovează valorile

open-source cu ajutorul intrumentelor gratuite disponibile, funcționând mai degrabă ca "selectori"

ai unor anumite nișe stilistice pe care le promovează în cercurile de interes respective. Nevoia de

a ambala foarte mult un produs, anticipând nevoile pieței, începe să dispară, fiind înlocuită de o

reprezentare crescută a tuturor plajelor de genuri, de cele mai multe ori prin produse gratuite.

20 Termenul NetLabel defineşte o casă de discuri al cărei sistem de distribuţie se bazează exclusiv pe copiile digitale

şi pe infrastructura internetului. Au apărut în prima parte a anilor 90, pe măsură ce popularizarea internetului a

crescut devenind din ce in ce mai răspândite.



39

Toate acestea contribuie atât la creșterea cantității de media disponibilă în sistem Creative

Commons cât și la popularizarea fenomenului copyleft, model care tinde să devină dominant în

coagularea și diseminarea unui anumit tip de informație, într -o anume sf eră de consum cultural.

Structura internă a unui netlabel duce la auto-organizarea sa pe orizontală, mult mai eficientădecât în cazul caselor de discuri tradiționale, cu structuri de putere și decizie în care selecț ia unui

produs cultural se face pe criterii concurențiale și financiare. Faptul că oricare membru al unui

netlabel este egal colegului său, implicarea lor în alegerea și sharingul produsului fiind similară,

pe orizontală, duce la formarea de structuri de încredere și colaborare mult mai organice și

eficiente decât în cazul unei companii clasice.

După cum am demonstrat în capitole anterioare, distincția între consumatorul ș i producătorul

de media este din ce în ce mai mică, iar în cazul netlabel-urilor acest lucru e evident: mulți

muzicieni din era copyleft își împărtășesc muzica prin intermediul siteurilor personale sau a

caselor de discuri independente, exclusiv digitale, fără să mai apeleze la intermediari sau la

strategii de lansare și căi de distribuție clasice, perfect marketate. Singura regulă după care

funcționează un label independent este cea a cererii și ofertei, totul într -o piață liberă dezvoltată

pe modele colaborative.

Fenomenul caselor de discuri constînd, de cele mai multe ori, într-un site unde sunt disponibile

gratuit operele diferiților artiști independenți, a căpătat amploare la sfârșitul anilor „90, pe măsură

ce formatele audio digitale (mp3, ogg, flac) au câștigat teren și internetul a devenit mediul

organic al împărtășirii de media. Netlabelurile au în mod normal mai puțini angajați decât casele

de discuri, costurile fiind și ele reduse de multe ori la cheltuielile de hosting și de promovare.Majoritatea nu editează în format f izic muzica pe care o reprezintă, accentul fiind pus mai

degrabă pe selecția artiștilor și pe promovarea acestora în mediu online, prin mijloace gratuite

(archive.org, youtube, myspace, soundcloud, facebook). Astfel, în multe cazuri funcția de "casă

de discuri" este preluată în întregime de website-ul personal al artistului care a căpătat acum

libertate totală în ceea ce privește propria activitate discografică și performativă, distribuția



40

operelor sale și promovarea acestora. Dacă în trecut ca să ajungi în atenția publicului trebuia să

trimiți înregistrări demo caselor de discuri, astăzi e suficient să-ți pui la dispoziție munca în

mediul digital și să anunți acest lucru în comunitățile interesate. Licențierea produselor ț ine tot de

decizia artistului, care poate alege să se înscrie într-un organism de gestiune a drepturilor de autor

sau să-și păstreze libertatea asupra copyrightului pe care îl rezervă creațiilor sale.

Împărtășirea de muzică în mediul online se făcea, la început, prin intermediul mailing-list-

urilor (BBS), formatele preferate de compozitori erau .mod, .xm si .it, printre primele grupuri

dedicate fenomenului numărându-se Radical Rhythms ('94), Five Musicians ('95), Phase D! ('95),

DopeDesign ('95) sau NOISE ('95). Apariția formatului mp3 și răspândirea serviciilor internet au

dus la dezvoltarea exponențială a fenomenului "netlabel", astf el încât în momentul de față doar pe

Archive.org, site care oferă muzicienilor hosting gratuit, există peste 1600 de case de discuri

independente, reprezentate de cele mai multe ori de artiștii înșiși.

Primul netlabel dedicat producțiilor realizate nu în studiouri profesionale, ci în casele artiștilor,

a apărut în 1997, când Scene.org a început să pună la dispoziția oricui creațiile compozitorilor

care nu-și găseau locul în cataloagele oficiale, accentul fiind pus pe media create exclusiv cu

ajutorul computerului și al algoritmilor de programare. Bazat în întregime pe voluntariatul

membrilor săi, Scene.org reprezintă și astăzi un reper pentru universul Creative Commons. Un alt

exemplu este comunitatea Monotonik, cu peste 400 de piese de muzică electronică în sistem

open-source și totodată primul netlabel care a folosit fișiere mp3, formatul de encodare audio cel

mai răspândit și popular.

Mp3.com este un alt exemplu de comunitate de muzicieni care-și împărtășesc gratuit creațiile,

numărul de ore de muzică uploadate zilnic în perioada 1999-2003 fiind, în medie, de 96.

Serviciul era folosit pentru descărcarea a peste 4 milioane de fișiere zilnic și oferea inclusiv



41

posibilitatea de a produce CD-uri audio la comandă, până în momentul în care a fost cumpărat de

Universal, una dintre casele de discuri majore.

2. Local Records: Anatomia unui nou model de creaţie şi promovare artistică

Ca proiect al ORDU, netlabelul Local Records pune în aplicare principiile care stau la baza

culturii open-source, puse în practică la nivelul creării şi diseminării de conţinut. Ca model de

funcţionare, Local Records este o alternativă la modelele mainstream de circulaţie a informaţie,

susţinând artişti independenţi, care nu sunt susţinuţi de organisme tradiţionale şi care încearcă să

propună noi abordări ale proprietăţii intelectuale.

Debutat în vara lui 2010, Local Records a constat în realizarea unor compilaţii de muzică

electronică autohtonă în regim Creative Commons, precum şi în organizarea, prin in termediul

unei finanţări oferite de Institutul Cultural Român, a unei serii de eveninente dedicate în câteva

dintre marile capitale europene. Unul dintre obiectivele acestui proiect a fost conştientizarea în

rândul artiştilor şi a publicului referitoare la aceste alternative de gestionare a proprietăţii

intelectuale, accentul fiind pus pe însăşi funcţionalitatea copyleft în economia artistică. Deşi

piesele incluse pe compilaţiile Local Records au licenţe CC, autorii nefiind retribuiţi pentru

simplul fapt de a fi compus melodiile, performările fiecărui artist în parte au fost remunerate.

Astfel, licenţele CC încurajează creaţia activă, implicarea în scena locală şi internaţională, nu

fructificarea unui singur produs pe un termen îndelungat, prin difuzările pasive în diferite media.

2.1.Campania de comunicare Local Records. Abordarea publicului ţintă.

Derulat în Bucureşti, Berlin, Viena, Londra şi Barcelona, acest proiect a pornit de la premisa că

mediul digital este cel mai potrivit pentru a promova cât mai eficient muzica electronică

românească în străinătate şi pentru a creşte vizibilitatea artiştilor români. Peste 80% din

activitatea de promovare în acest domeniu, pe plan mondial, se face online. Este cel mai accesibil

mijloc de informare, educaţie şi acces la cultură. Pentru grupurile ţintă ale acestui proiect,

tehnologiile digitale sunt parte integrată din stilul de viaţă. Muzica online este noul radio pentru

generaţia Internet.



42

Site-ul LocalRec.ro conţine o pagină de prezentare a fiecărui artist, editată şi augmentată chiar

de aceştia, cu muzică oferită în streaming; un blog, un agregator de ştiri interne şi internaţionale

despre artiştii promovaţi prin LocalRec.ro, precum şi o agendă a concertelor susţinute de aceştia.

Siteul a fost promovat în Europa prin evenimente, în cadrul cărora a fost distribuită pe CD

compilaţia Buzz.RO!, ce strânge laolaltă producţiile muzicale electronice ale 12 dintre cei mai

talentaţi şi mai importanţi artişti români. Compilaţia a fost disponibilă şi în format digital, pe site-

ul LocalRec.ro şi conţine 5 artişti în plus faţă de varianta pe CD. Acest bonus oferit este menit a

determina publicul să intre pe siteul LocalRec.ro. Piesle pot fi ascultate online sau descărcate.

Toate piesele sunt licenţiate sub Creative Commons 3.0 România. Datorită acestor licenţe,

artistul poate gestiona în mediul digital, modul în care îi sunt utilizate operele. El alege dacă să

cedeze sau să păstreze dreptul de a folosi piesa în scop comercial şi dreptul de a permite altora săfacă modificări pe opera sa. Acest lucru înlesneşte circulaţia muzicii şi oferă altor artişti străini

posibilitatea de a remixa piesele româneşti. CD-ul a fost însoţit de un booklet care prezintă

proiectul LocalRec.ro, scena electronică românească, artiştii prezenţi pe compilaţie şi o explicaţie

a tipurilor de licenţe Creative Commons.

400 de discuri au fost trimise către publicaţii, case de discuri, artişti şi promoteri străini din alte

oraşe decât cele în care s-au organizat evenimentele, precum şi către organizatori de petreceri

români, care le vor da mai departe artiştilor străini invitaţi la evenimentele lor.

În ceea ce priveşte evenimentele de promovare a muzicii electronice cu licenţă Creative

Commons propuse de Local Records, ele au fost gândite ca pornind de la premisa că aceste

evenimente sunt o formă de participare politică21, iar la baza scenei electronice stă comunitatea.

Sentimentul de apartenenţă este însuşit la astfel de evenimente, în astfel de locaţii şi un astfel de

spaţiu permite publicului să socializeze şi să se exprime liber, ambele valori importante ce

definesc cultura electronică. Publicul străin a avut, de altfel, acces la o experienţă autentică

21 Teorie expusă, printre altele, în revista academică Young. Nordic Journal of Youth Research 38 /2010, în articolul

The ’Pleasure Citizen’. Analyzing Partying as a Form of Social and Political Participation , Sarah Riley, Yvette

Morey şi Christine Griffin.



43

românească, iar artiştii români au concertat în oraşe-cheie ale scenei muzicii electronice mondiale

generând relaţii cu organizatori de evenimente din altă ţară.

Pentru promovarea artiștilor Local R ecords au fost distribuite 2000 de CD-uri din compilația

Buzz.RO!, atât în cadrul evenimentelor, cât și în magazine de discuri din cele patru orașe sau prinrețelele de comunicare ale partenerilor. În format digital, compilația a fost descărcată în peste

1600 de exemplare, 500 de pe siteul oficial și 110 de pe Free Music Archive și Archive.org.

Traficul pe siteul LocalRec.RO a fost de 2248 de vizitatori unici în luna august, 4587 în luna

septembrie, 3624 în octombrie și 2000 până pe 19 noiembrie.

Au fost urcate la streaming, pe contul de Soundcloud, și release-urile Local Records semnatede Ion, Eusebio și Bogdan Marcu. Numărul de ascultări a crescut de la 14.200 la sfârșitul lunii

august la 43.000 la mijlocul lui noiembrie. Numărul de abonați a crescut de la 177 la 476, în

aceași perioadă. Numărul de download-uri este de 2000, pentru 175 de piese.



44

Contul de Facebook a crescut de la 1000 de fani la 1500. Contul este updatat aproape zilnic cu

informații despre artiștii Local Records.

Pe contul LocalRec.RO de pe radioul online Last.FM au mai fost uplodate încă cinci release-

uri Local Records ale artiștilor Bogdan, Minus, Ion, Eusebio, Bogdan Marcu. Numărul total de

este de aproape 18.000 de ascultări efectuate de aproape 3.500 de persoane. Compilația Buzz.RO!

a fost ascultată de 6000 de ori, de către 2500 de persoane (dublu față de începutul lui septembrie).



45

Pe contul de Youtube au fost urcate piese de pe release-urile Local Records, precum și

înregistrări video de la evenimentele din cele patru orașe europene, însumând un număr de 48 de

videoclipuri, care au fost vizionate de peste 17.000 de persoane.

Facebook – peste 1500 de fani



46

Pe siteul destinat muzicii cu licență Creative Commons, www.freemusicarchive.org,

compilația a fost descărcată de aproape 900 de ori și ascultată de aproape 4900 de ori (față de

2000 în august). Au fost uploadate și celelalte cinci noi release-uri Local, care au fost ascultate de

peste 9250 de ori și descărcate de peste 1600 de ori. De pe site-ul www.archive.com, compilația a

fost downlodată de 200 de ori.

http://www.freemusicarchive.org/





47

2.2.Obiectivele Local Records. Recuperarea unui deficit de comunicare şi încurajarea creării

de conţinut cultural în framework-ul Creative Commons

Lipsa libertăţii de exprimare şi accesul la informaţie au avut ca efect, în perioada comunistă,

inexistenţa unei scene electronice. Ea s-a format cu o întârziere de 15 ani faţă de EuropaOccidentală şi America, odată cu apariţia internetului, când mediul online a devenit sigura sursă

de informare şi de promovare pentru artiştii de gen. Primii artişti români şi primele producţii

electronice au apărut în 1995. De atunci, numărul acestora a crescut exponenţial.



48

A compune și interpreta muzică electronică e o activitate de creaţie cu tradiţie în modernitate

aflată la intersecţia dintre sunet, tehnologie şi lumea socială. În prezent, există o scenă electronică

românească, cu mii de producţii şi un public numeros: 4% din populaţia României ascultă muzică

electronică, conform Barometrului Cultural din 2007 şi "66% dintre tineri afirmă că le place să

asculte muzică de club”, acesta fiind cel mai popular gen printre tinerii români"22 .

Două cluburi româneşti se află printre cele mai bune 20 de locaţii electronice din lume,

putându-se astfel vorbi de o efervescență echivalentă celei din oraşele europene cheie ale genului.

22 Dan Petre, Vlad Tureanu, Dragoş Iliescu, Valori şi stiluri de viata ale tinerilor din România. O cercetare

exploratorie, IAA Publishing, 2008, cap. Concluzii generale, subcapitolul 2. Muzica, p. 52.



49

Nu există însă, din păcate, o platformă care să coaguleze talentul şi potenţia lul românesc, astfel

încât să crească vizibilitatea artiştilor pe pieţele internaţionale. Din acest motiv, accesul

publicului străin la creaţiile româneşti este limitat. Astfel, colaborările dintre artiştii români şi cei

străini se întâmplă foarte rar, precum şi conexiunile dintre artişti, casele de discuri şi organizatorii

de evenimente din străinătate. Este nevoie de un filtru – o platformă - care să direcţioneze piaţa

străină către muzica electronică românească încă şi mai mult, scena autohtonă fiind deja analizată

şi dezbătută în presa internaţională.



50

De aceea, selectarea artiştilor Local Records a fost făcută ţinând cont de potenţialul artistic al

acestora şi de vizibilitatea deja existentă pe pieţele din afară. Astfel, au fost aleşi artişti deja

cunoscuţi internaţional, pentru a atrage atenţia asupra platformei şi a o defini calitativ.

Compoziţiile tuturor celor 16 artişti sunt foarte diferite între ele şi acoperă o gamă largă de stiluri

muzicale electronice, demonstrând efervescenţa, diversitatea şi dezvoltarea unei secţiuni

importante a culturii contemporane din România.

Printre studiile folosite de către echipa Local Records pentru a crea portretul-robot al

destinatarului, precum şi obişnuinţele acestuia legate de media şi tehnologie, se numără studiul

"Go DigITal". Realizat online, în perioada 15 februarie - 5 martie 2010, studiul a fost coordonat

de către Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiilor

şi Comunicaţiilor (APDETIC), în cadrul campaniei europene eSkills, pe un eșantion de 10.000 de

tineri. 80% dintre ei folosesc calculatorul pentru informare, iar 61% pentru muzică”.



51

2.3.Grupurile ţintă vizate de proiectul Local Records

Selectarea unui public target a avut în vedere nevoi multiple şi straturi diferite ale

comunităţilor de tineri din România şi din cadrul european extins. Astfel, realizatorii proiectului

au distins şase grupuri ţintă distincte:



52

a) Tinerii între 18 şi 34 de ani, educaţi, interesaţi de muzică, care îşi petrec majoritatea timpului

online. Având în vedere că muzica electronică a început să se dezvolte cu adevărat acum 30 de

ani, ei fac parte din generaţia care a crescut odată cu aceasta.

b) Organizatorii de petreceri - pentru ca publicul străin să aibă experienţa muzicală românească,nu doar să o asculte mediat.

c) Jurnaliştii digitali de pe blogurile şi site-urile de profil – 80% din promovarea în acest domeniu

s-a făcut pe internet.

d) Artiştii străini – pentru facilitarea schimbului intercultural.

e) Producători şi proprietari de case de discuri – pentru a aduce la cunoştinţa celor care promovează muzica electronică în străinătate, valoarea creaţiei româneşti.

f) Jurnaliştii din presa de specialitate din Londra, Viena, Barcelona şi Berlin – cele mai apreciate

publicaţii despre muzică electronică din Europa.

2.4. Strategii de evaluare internă a proiectului Local Records şi unelte de monitorizare.

Pentru a cuantifica atât impactul proiectului, precum şi coorodnarea internă a acestui proiect,

echipa Local Records a operat prin toate uneltele specifice. A fost monitorizat siteul

LocalRec.RO prin analiza traficului lunar, indicatorul fiind numărul de vizitatori unici.

Compilaţia în format digital a fost monitorizată prin numărul de descărcări efectuate de pe site-ul

LocaRec.RO, dar şi de pe site-urile specializate în distribuirea muzicii sub licenţă Creative

Commons. De asemenea, au fost monitorizate evenimentele de promovare prin numărul de

persoane participante, vizibil după numărul de brăţări de acces distribuite la intrare. Impactul

evenimentelor în mass-media a fost urmărit prin întocmirea unor dosare de presă. Canalele de

promovare online au fost monitorizate astfel: număr de fani (Facebook), număr de abonaţi(Soundcloud), număr de vizualizări (Youtube), număr de audiţii (Last.fm). Utilizarea licenţelor

Creative Commons a fost urmărită prin numărul de opere derivate realizate de artiştii străini din

piesele româneşti prezente pe compilaţia Buzz.RO.



53

2.5 Impactul proiectului Local Records asupra grupurilor ţintă şi al licenţelor Creative

Commons folosite

Pe durata proiectului, site-ul LocalRec.ro a înregistrat un număr de vizitatori unici de 5000 de

persoane. Compilaţia Buzz.RO! a fost distribuită în 2000 de exemplare pe CD distribuite şidescărcată de 550 de ori în format digital. La evenimentele de promovare au participat

aproximativ 1200 de persoane. În ceea ce priveşte impactul în media, au fost monitorizate 30 de

articole şi menţionări în presa , blogurile şi site-urile de profil. La nivelul utilizării operelor cu

licenţă Creative Commons pentru crearea de opere derivate, au fost create şase remixuri, realizate

de artişti străini la piesele româneşti propuse de Local Records.

Evenimentele de promovare au determinat publicul străin să asocieze România şi cu muzica

electronică. Audienţa acestui tip de muzică a crescut odată cu participarea la spectacolele oferite

de artiştii autohtoni. Prin intermediul siteului LocalRec.RO, publicul local şi străin s-a

familiarizat cu parcursul artistic al muzicienilor români şi a putut intra în contact cu aceştia.

Vizibilitatea muzicii electronice româneşti în oraşele cheie ale acestui gen a crescut şi ea

exponenţial. Organizatorii de petreceri au văzut în artiştii români potenţialul unor evenimente de

succes, casele de discuri potenţialul unor viitoare albume de calitate, iar media de profil o sursă

permanentă de noi ştiri, articole şi interviuri.

Prin utilizarea licenţelor deschise de tip Creative Commons, a fost facilitată distribuţia pieselor

de pe compilaţia Buzz.RO! în mediul digital, precum şi schimburile culturale între artiştii români

şi cei străini, prin crearea de opere derivate pornind de la piesele existente pe compilaţie.

3. Local Records ca aplicaţie a unor noi principii de proprietate intelectuală. Implicaţii

prezente versus tendinţe anticipate.

Proiectul analizat în acest studiu de caz ilustrează fără îndoială una dintre mutaţiile esenţiale

prin care trece regimul în care sunt tratate bunurile culturale. Odată cu apariția platformelor de



54

conţinut, care fie implică un management al drepturilor de difuzare, copiere şi remixare tip

Creative Commons, fie pur şi simplu subliniază aspectul gratuit al unor opere (Archive.org,

Soundcloud.com), sau permit monetizarea directă de către artist (Bandcamp), distribuţia

informaţiei se face pe orizontală. De promovare şi difuzare se ocupă comunitatea: producătorii

folosesc muzica gratuită în producţii audio/video şi în reclame, muzicienii împărtăşesc bănci de

sample-uri pe care le folosesc în comun, DJ-ii promovează artiştii prin evenimente live, iar fanii

plătesc performance-ul. În acest model, artistul nu câştigă din faptul că muzica sa e împărtăşită de

diverşi, ca în paradigma tradiţională impusă în economia cunoaşterii aşa cum o ştim, ci din

evenimente, performance-uri, produse de marketing conexe. Principiile Creative Commons

funcţionează perfect în cadrul legal actual, scutind artistul de dificultăţile distribuţiei, de

propagarea mesajului, de alterarea formatelor, dar şi de reglementarea – simbolică şi juridică – a

statutului operei sale.

Difuzarea unei piese cu licenţă Creative Commmon de către un post de radio sau de televiziune

nu exclude, de pildă, plata pentru unei taxe aferente piesei respective, potrivit prevederilor care

protejează drepturile de autor. Creative Commons ajută în situaţia în care se doreşte folosirea

piesei într-un film, într-o operă conexă sau într-o reclamă, oferindu-le beneficiarilor exact

informaţiile necesare pentru a şti ce anume şi în ce condiţii permite autorul să i se utilizeze opera.

Astfel, orice formă de Creative Commons introduce sharingul în legalitate, ceea ce legea şi

percepţia de astăzi a copyright-ului exclud teoretic, fără să îl poată manageria exhaustiv din punct

de vedere practic. Ca autor, ar trebui să poţi avea libertate maximă de decizie în privinţa

destinaţiei operei tale, putînd alege inclusiv să o licenţiezi în sistem open-source.

Mihai Ghiduc, coautor al proiectului Local Records, membru fondator ORDU (Organizaţia

Română pentru Drepturile Utilizatorilor):

Ideea principală a proiectului Local Records este să î ncepem să demonstr ăm pe câteva dintre

scenele europene importante că avem , pe o anumită nişă, un segment cultural dezvoltat, cu

oameni care împărt ăşesc un set de criterii estetice, ba chiar politice, într-un sens larg.

Colaboratorii pe care i-am avut în aproape toate oraşele unde s-a derulat proiectul au fost, la

rândul lor, selecţionaţi în funcţie de preocuparea pentru noi tipuri de reglementare a chestiunilor

de propriet ate intelectuală. Printre ei s-au numărat organizatorii celui mai important festival de



55

filme Creative Commons din Europa, precum şi o asociaţie germană care promovează acest tip

de licenţe şi implicit această filosofie inclusiv prin punerea la punct a unu i festival anual de

muzică realizată în acest regim.

Sunt convins că î n viitor se va vinde mai degrabă accesul la media, printr -o taxă lunar ă. Î n loc

să urmezi primul impuls, acela de a transforma toat ă reţeaua î ntr-un sistem de supraveghere de

tip Big Brother, în care verifici tot ce se întâmplă , încălcând î n acela şi timp spaţ iul privat, îi poți

convinge pe cei care piratează că e mai bine să dea 10$ pe lună pentru acces la orice media.

Poate fi privit ca un abonament. Encodarea hardware, prin intermediul procesorului, nu e nici

ea o soluție; orice formă de protecț ie hardware se va dovedi, mai devreme sau mai târziu,

failibilă.

4. În loc de concluzii

Deşi a început ca inițiativă privată a unei fundații americane, fenomenul Creative Commons

poate fi privit, pe termen lung, ca o excelentă tentativă de a organiza informația, î ntr-o societate

post-Marshall McLuhan, în care masa de media crește exponențial, se aplică perfect principiul

economiei Long-tail, iar legea lui Moore începe să nu mai stea în picioare. Licențele tip Creative

Commons, manifestate în cadrul platformelor specializate pe conținut (YouTube, Vimeo,

MySpace, SoundCloud etc) dar și în bănci de sample-uri online, cum ar fi Freesound.org, undetoate licențierile (Sampling Plus 1.0) sunt pentru remixuri și uz non-comercial, cu menționarea

autorului, înpământenesc în conștiința publică ideea că muzica nu este doar contra-cost și că,

totodată, produsul oferit gratuit nu este neapărat unul mai slab calitativ. Masa culturală este

aceeași, însă mijloacele de producție s-au schimbat, mutându-se aproape în întregime în mediu

virtual și în hardware, devenind, astfel, accesibile în masă, iar de distribuție și de faimă se ocupă,

direct, publicul, cel care plătește performance-ul și, până acum, putea ajunge în situația de a-și

cumpăra, de-a lungul anilor, același produs media, ambalat diferit.

Multă vreme, companiile care produc, vând și intermediază media, au câștigat bani prin trecerea

de la un format la altul (format-shifting). Putem urmări tranziția de la un mediu la altul. În

cinema, de exemplu, s-a trecut de la peliculă la beta, apoi la vhs, dvd, blu-ray, divx etc. În muzică

s-a întâmplat același fenomen, în secolul trecut istoria mediilor de înregistrare și redare audio

evoluând drastic, de la cilindri de ceară, plăci de gramofon și vinil la casetă, compact disc și, într-



56

un final, la formatul mp3, la fel de volatil (ubicuu) ca și divx-ul în cazul filmelor. Practic, de la

apariția industriei entertainment-ului companiile s-au obișnuit să-ți vândă același produs de mai

multe ori, în formate diferite. Fenomenul Creative Commons va schimba, însă, această

paradigmă, pentru totdeauna.

Bibliografie

McLuhan , în "Galaxia Gutenberg" (Editura Politica, 1975)

Robert David Steele Vivas definește inteligența colectivă în cartea sa "The New Craft Of

Intelligence: Personal, Public & Political", apărută în 2002

Peter Menell, în Ecyclopedia of Law and Economics

Yochai Benkler în lucrarea sa, "Pinguinul lui Coase"

Marshall McLuhan , Understanding Media: The Extensions of Man (Ed. McGraw Hill, NY,

1964).



57

Henry Jenkins, Convergence culture. Where Old and New Media Collide, MIT Press 2006

Pierre Levy, care l-a lansat prin cartea sa L'intelligence collective. Pour une anthropologie du

cyberespace (La Découverte, Paris 1994)

Jaron Lanier, eseul Digital Maoism: The Hazards of New Online Collectivism, 2006

Neil Netanel, Copyright and a Democratic Civil Society, Yale Law Journal, 1996

Richard Posner & William Landes, An Economic Analysis of Copyright Law, Journal of Legal

Studies, 1989

John Perry Barlow, The Economy of Ideas, 1994

Yochai Benkler, Coase's Penguin, or, Linux and the Nature of the Firm. The Yale Law Journal

Jaron Lanier; Saunders, Alan, " Is a free market in ideas a good idea?", 2006

Documents

Modelul Copyleft - O analiză a culturii colaborative în mediile virtuale