of 23 /23
Mituri universale. Mituri fundamentale în Literatura Română

Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Mituri universale.

Mituri fundamentale

în Literatura Română

Page 2: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Conform definiței lui Mircea Eliade, „ Mitul este o istorie

scarcă; el relatează un evinement care a avut loc în timpul primordial,

timpul fabulos al <începuturilor>. Astfel zis, mitul povestește cum,

mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie

că e vorba de realitate totală, cosmosul, sau numai de un fragment: o

insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instuție. E așadar

povestea unei ‘faceri’: ni se povestește cum ceva a fost produs, a

început să fie. Mitul nu vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat

realmente, despre ceea ce s-a întâmplat pe deplin. Personajele

miturilor sunt ființe supranaturale/.../. Miturile relevează activitatea lor

creatoare și dezvăluie sacralitatea(sau numai caracterul

‘supranatural’) al operelor lor.” (Mircea Eliade - „Aspecte ale mitului”).

Mitul este ,prin urmare, o „istorie adevărată” și exemplară, la ale cărei

fate comunitatea arhaică se raportează în permanență și pe care le

reactualizează prin ritual. Timpul mitic este, la rândul său, unul

exemplar, „sacru”, opus timpului istoric, „profan”. Iar protagoniștii

povestirii mitice sunt personaje supranaturale(zei, eroi) al căror

comportament în timpul mitic a generat o realitate și care

funcționează, prin urmare, ca modele, gesturile lor consemnate în

istoria mitică fiind apoi reproduse în ritualuri.

Page 3: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

În urma evoluției în plan istoric și în istoria mentalităților, mitul,

considerat drept „poveste sacră” în comunitatea de tip arhaic, a fost preluat

sub alte forme de către o comunitate mai evoluată, precum aceea a satului

tradițional românesc la care ne referim atunci când discutăm despre creația

folclorică ce îi este proprie. Elemente mitice, desprinse de contextul ritualic

inițial și desacralizate, supraviețuiesc în basme, legende sau balade.

George Călinescu Mircea Eliade

Page 4: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Mituri Universale: 1. MITUL LUI FILEMON ȘI BAUCIS: „Zeus află de la zeul Hermes

(Mercur) că oamenii de pe Pământ nu îl cinstesc în temple cum se

cuvine. Zeus porni la drum, să vadă cu ochii lui, însoţit chiar de Hermes

şi arătând ca doi drumeţi obişnuiţi. Aşa era. În multe locuri, oamenii

zâmbeau cu subînţelesuri când vorbeau despre zei, ba chiar le puneau

înţelepciunea la îndoială. Regele Licaon, care îl primise în ospeţie şi

înţelesese cine e, a vrut chiar să îi pună puterea la încercare dându-i de

mâncare bucate necuvenite. Zeus şi-a dat seama dinainte, a azvârlit

bucatele pe jos şi l-a pedepsit crunt pe rege, prefăcându-l în lup. În altă

parte, într-un sat în care Zeus şi Hermes ajunseseră pe seară, nu a vrut

nimeni să îi primească în ospeţie peste noapte, deşi o cereau în numele

zeilor sau poate tocmai de aceea. Au ieşit din sat şi au zărit o colibă

sărmană. În colibă şedea un bătrânel şi o bătrânică, Filemon si

Baucis. Erau soţ şi soţie de multe zeci de ani, iar cei din sat îi dădeau

mereu tinerilor drept pildă de iubire și căsnicie trainică. Nu erau prea

avuţi. Alături de coliba lor cea coşcovită şi aplecată puţin pe o parte,

aveau un petic de grădină, unde cultivau legume, înconjurat de câţiva

pomi şi butuci de viţă de vie. Sărăcia însă îi făcuse să fie uniţi, iar

mulţumirea vieţii o găsiseră în iubire.

Page 5: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Filemon şi Baucis i-au poftit deîndată în

colibă pe cei doi drumeţi. El i-a îndemnat să

şadă pe laviţă, iar ea a aşezat pe scândura ei o

pătură de lână moale. A aprins focul şi a făcut o

fiertură de legume cu o felioară de slănină, să

aibă gust mai bun. Până să fie gata, i-a ospătat

cu măsline, brânză şi ouă coapte. La urmă au

băut vin şi au mâncat nuci, curmale şi

smochine. Dar s-a întâmplat ceva ciudat. Oricât

turna Filemon din ulcior în căni, ulciorul

rămânea mereu plin.

Cei doi au înţeles că drumeţii din coliba lor

sunt zei. Gândind că cina a fost prea săracă,

Filemon şi Baucis au început să alerge să

prindă ca să taie singura lor pasăre, o gâscă.

Aceasta fugea de colo-colo şi ţipa, iar până la

urmă s-a ascuns chiar sub picioarele lui Zeus.

El le-a spus să o lase în viaţă, că le-a ajuns

mâncarea. Le-a mai arătat că preţuieşte felul în

care i-au primit, dar că restul sătenilor vor fi

pedepsiţi. Aşa că i-au dus în vârful muntelui din

apropiere, iar satul a fost acoperit de ape.

Page 6: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Pe locul în care fusese coliba lor,

Filemon şi Baucis văzură o insulă

înflorită, în mijlocul căreia se afla un

templu din marmură, având înăuntru

statuia de aur a lui Zeus. Stăpânul zeilor

le spuse că acolo vor locui ei şi că vrea

să le îndeplinească o dorinţă. Apoi îi

întrebă ce vor: bogăţii, putere, tinereţe şi

frumuseţe? Filemon şi Baucis se

înţeleseră din priviri, apoi Filemon

răspunse că bogăţiile se cheltuiesc,

puterea scade, tinereţea şi frumuseţea se

duc. Ei ar vrea doar să moară amândoi în

acelaşi timp, ca să nu vadă unul cum se

duce celălalt şi să sufere. Aşa cum au

trăit, într-o lungă căsnicie, toată viaţa

împreună, aşa să şi moară în aceeaşi

clipă. Zeus le-a promis că aşa va fi. Când

le-a sosit ultima clipă, Filemon s-a

transformat într-un stejar falnic şi, în

acelaşi timp, Baucis a devenit un tei

subţirel, cu flori albe, parfumate,

îmbrăţişat de ramurile

stejarului.”(Alexandru Mitru – Ovidius -

„Metamorfoze”)

Page 7: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

2. MITUL ANDROGINULUI: Androgin este un termen care provine din

cuvintele grecești άνδρας (andras, adică om) și γσνή (gyné, adică femeie) și se

referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine, adică un hermafrodit.

Androginul a fost văzut de-a lungul timpului în mai multe feluri. Uneori era o ființă

cu două părți, sau poate o zeitate. Alteori androginul era o idee ce reprezenta

armonia sufletului înaintea încarnării sau a nașterii și organismul asexual după

moartea fizică.

Fiind un subiect ambiguu, tema androginului a stat la baza multor discuții. Ideea

apare în opera mai multor autori celebrii, precum Platon, sau în literatura

română Liviu Rebreanu.

Page 8: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

În „Banchetul”, Platon prezintă o explicație

iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află ”mitul

androginului”, povestit de un personaj al lui Platon.

După această legendă, la început trăiau pe

pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți

spate în spate: două femei, doi bărbați sau un

bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere

foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.

Zeii se tem de puterea aproape infinită a

androginilor și pentru a nu mai reprezenta o

posibilă amenințare, îi despart. Separați însă,

părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o

letargie completă. Tot mai mulți mor de tristețe și

dor.

Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o

modalitate de a le da noilor oameni un motiv

pentru a trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a

semăna iubire în lume. În acest fel oamenii își

petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei

norocoși care se găseau, se contopeau formând

ființa de odinioară.

Page 9: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Această idee este preluată și de scriitorul

realist Liviu Rebreanu în romanul „Adam și Eva”, însă

dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe

ideea sufletelor pereche. Despărțirea o explică numai

pe scurt: el vorbește de un atom spiritual în echilibru,

datorită a două principii din atom. Când atomul se rupe

în planul spiritual, acest echilibru este distrus.

Principiile se diferențiază și ajung pe planul material.

Aceasta are loc înainte de prima naștere. În planul

material, sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se

schimbă precum corpul fizic. Acesta râvnește

necontenit după starea de echilibru, astfel începe o

căutare involuntară pentru jumătatea pierdută. Dar

Rebreanu consideră că o viață nu este de ajuns pentru

această misiune. După părerea lui o viață adevărată

conține șapte vieți omenești în care sufletele se caută

neîncetat. A șaptea viață aduce revelația: este sfârșitul

vieții materiale, și-a regăsit jumătatea. O asemenea

bucurie aduce o scânteie aparte în ochii muribundului

(numai pe pragul morții își dă omul seama dacă a trăit

în zadar sau nu).

Page 10: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

3. MITUL FAUSTIC(MITUL LUI FAUST): În

literatură există numeroase mituri importante, dar

unul dintre ele, mitul lui Faust, doctorul ce a făcut

pact cu diavolul, a reprezentat o influență

semnificativă pentru literatură şi în general arta

secolului XIX. Wagner şi Marlowe s-au folosit de

mitul lui Faust pentru a-şi crea operele, dar

Goethe a fost cel care prin piesa lui de teatru a

lăsat în istorie o adevărata imagine a lui Faust.

Acest mit a fost abordat în nu mai puţin de 2000

de opere, de către aproximativ 1400 autori.

„Faust” de Goethe, lucrarea de faţă propune un

scurt periplu analitic şi sintetic în vastul teritoriu al

miturilor. Şi nu e vorba de un mit oarecare, ci de

unul dintre cele mai cunoscute, răspândite şi

interpretate naraţiuni ale culturii europene,

începând cu epoca Renaşterii şi până

în vremurile modernităţii,chiar până în zilele

noastre.

Page 11: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Faust a încetat de mult să mai fie un simplu personaj

legendar cu o existenţă ce stă sub semnul misteriosului, la

graniţa dintre adevăr şi ficţiune; el nu mai e nici măcar eroul

impresionant creat de Marlowe sau Goethe; în fond, Faust

şi faustismul înglobează o vastă şi mereu actuală

problematică a omului şi a naturii sale duale. Poemul

dramatic „Faust” de Goethe este una din operele cele,

maireprezentative ale epocii care a pregătit prăbuşirea

feudalităţii şi absolutismului, a trăit marea revoluţie din

Franţa şi a văzut, limpezindu-se din încercările acelui timp,

zorile unei lumi în care se lămureşte un alt sens al

existenţei omeneşti, adică a epocii întinse peste ultimele

decenii ale veacului al secolului XVIII-lea şi peste cele ale

secolului următor, întocmai ca „Orestia” lui Eschil, ca

„Divina Comedie” lui Dante sau ca dramele lui

Shakespeare, opere deopotrivă ale unei mari răscruci, când

crugul lumii se întoarce şi înţelesuri noi se încheagă,

„Faust” al lui Goethe concentrează în sine experienţele

cruciale şi concluziile unei perioade din istoria lumii.

Această semnificaţie a poemului său, Goethe a obţinut-o

aducând în scenă oameni vii şi întâmplări mişcătoare sau

zguduitoare, apoi o întreagă lume de alegorii şi simboluri.

Page 12: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

4. MITUL LUI ICAR: Icar, fiul lui

Daedalus (Dedal), personaj mitologic,

prezentat de Publius Ovidius Naso în

cartea a VIII-a a "Metamorfozelor".

Împreună cu tatăl său Daedalus, au

construit labirintul din Creta, în care

regele Cretei, Minos, l-a inchis

pe Minotaur. Bănuiți că ar fi contribuit la

fuga lui Tezeu, care venise să ucidă

Minotaurul, după încheierea lucrării, au

fost închiși în labirint de către Minos.

Pentru a scăpa, au făurit niște aripi din

pene și ceară și au zburat din labirint.

Fascinat de frumusețea înălțimilor , Icar

s-a apropiat prea mult de Soare, în

ciuda sfatului tatălui său. Helios,

invidios că oamenii zboară, a dat o

caldură puternică, ceara topindu-se, iar

Icar a căzut în apele mării Egee, în

apropierea unei insule, lovindu-se de

stânci și murind. De atunci acea parte

a mării și insula îi poartă numele.

Page 13: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

5. MITUL LUI ORFEU: Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς =

Orfeus ) este un erou din mitologia greacă, fiul regelui trac

Oeagrus și al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul

Helios-Apollo, care i-a dăruit lira, instrument creat de

ingeniosul Hermes. Cântăreț desăvârșit, personajul a

devenit cu timpul arhetipul artistului.

Fiul regelui trac, originar din

regiunea munților Rodopi, a fost

asemenea

lui Tamiras și Heracles instruit de

fratele său Linos în arta cântului,

dobândind în ea o inegalabilă

măiestrie. Muzica lui fermeca orice

ființă, chiar și stâncile erau clintite

din loc de cântul lui. Nu este deci

de mirare că Orfeu a fost de mare

ajutor argonauților, la a căror

expediție a participat, domolind

marea furtunoasă datorită puterii de

a stăpâni prin arta lui elementele

naturii.

Page 14: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a

fost cea care-i aduse izbăvirea. În

versiunile mai vechi, Orfeu este

recrutat de argonauți pentru a

acoperi ademenirile sirenelor cu

propriul său cânt. După despărțirea

de ortacii lui Iason, cântărețul s-a

îndrăgostit de nimfa Euridice, dar

fericirea sa alături de aceasta a fost

de scurtă durată. Există două

versiuni ale morții nimfei, din cauza

mușcăturii unui șarpe veninos.

După Vergiliu, Euridice era râvnită

de Aristaeus, care, urmărind-o o

dată, o făcu să calce în goana ei pe

un șarpe. Ovidiu povestește că

nenorocirea ar fi avut loc pe când

nimfa culegea flori cu suratele

ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung

și, nesuportând până la urmă

despărțirea, coborî în Infern să o

caute.

El reuși, cântând, să înmărmurească

întregul Tartar și să-l înduplece chiar

pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi.

Consimțământul de a o însoți pe

Euridice pe calea spre lumea

pământenilor, alături de călăuzitorul

sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu

condiția de a nu se uita nicio clipă la

ea. Orfeu nu reuși, frământat de

temeri cum era, să respecte această

condiție; când mai avea doar un pas

de făcut pentru a ieși la lumina zilei,

el își întoarse capul și își pierdu

astfel iubita pentru a doua oară. În

pofida rugăminților eroului, care a

rămas îndelung timp (laVergiliu șapte

luni, la Ovidiu șapte zile) în preajma

râului Styx, înduioșând cu lira lui

toate animalele sălbatice, Hades nu

a mai eliberat-o pe Euridice.

Page 15: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Singur și îndurerat pentru tot

restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la

urmă, pe meleagurile natale sfârșitul,

fiind sfâșiat în bucăți de menade,

preotesele trace ale luiDionis.

Acestea erau mânioase pe el pentru

că nu a participat la cultul lor

orgiastic. După Ovidiu, capul și lira

sa au fost aruncate în râul Hebrus și

purtate pe marea Egee până pe

țărmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu

cât pe ce să fie înghițit de un dragon,

împietrit până la urmă de

către Apollo. Deoarece capul nu

încetase să cânte, i se înălță acolo

un oracol. Insula deveni în acest fel

leagănul poeziei lirice. Lira însǎ, fu

ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde

formeazǎ constelația cu același

nume.

Page 16: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Orfeu și Euridice

Page 17: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

6. MITUL LUI PROMETEU: Prometeu (sau Prometheus), unul

dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei, care fură de la zei, pentru

oameni, focul.

Prometheus era considerat binefăcătorul oamenilor, în pofida

lui Zeus. Făcându-le acestora partea cea mai bună la împărțirea

unei victime destinate lui Zeus, titanul și-a atras pentru prima dată

asupră-și mânia acestuia din urmă.

Page 18: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat

muritorilor focul. Din nou însă Prometheus a

găsit mijlocul de a le veni într-ajutor. El fură focul

din ceruri și-l dă oamenilor. Acum pedeapsa lui

Zeus este și mai aspră. El răspândește în lume

toate relele și nenorocirile, trimițând-o pe pământ

pe Pandora, pe care o ia de soție Epimetheus,

pe de o parte, iar pe de altă parte îl înlănțuie pe

Prometheus de o stâncă pe

muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur uriaș,

pasăre monstruoasă zămislită de Typhon și

de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste

noapte se regenerează. În felul acesta titanul

este supus unui chin veșnic. Din întâmplare însă,

pe acolo trece Heracles, în drum spre

GrădinaHesperidelor. El ucide vulturul cu una din

săgețile sale otrăvite și-l eliberează pe

Prometheus, ale cărui chinuri se sfârșesc. Într-o

altă variantă, Prometheus nu s-ar fi mulțumit să

le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el însuși

oameni din humă, însuflețindu-i cu ajutorul

focului.

Page 19: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Mituri din Literatura Română: George Călinescu a dorit să găsească rădăcini mitice care să

„legitimieze originea literaturii române culte” vorbind despre „patru mituri”

ale poporului român, precizând însă faptul că acestea sunt „nutrite de

mediile literare, tinzând a deveni piloni autohtone.” Deci întregul demers al

criticului pornește din perspectiva literaturii culte și de la textele acesteia,

încercând să identifice în literatura populară motive și teme cultivate de

anumiți scriitori. Desigur, un demers invers ar fi fost mai fructuos, mai ales

că teme și nuclee mitice se găsesc în întreaga literatură, unde

funcționează într-adevăr ca niște „piloni ai tradiției”, respectiv ca niște

„arhetipuri” ce se regăsesc în structura de profunzime a marilor opere ale

literaturii universale.

Primul dintre cele „patru mituri fundamentale”, „Traian și Dochia”,

care, din punctul de vedere al lui G. Călinescu „simbolizează constituirea

însăși a poporului român”, pornește de la o legendă istorică și după cum o

recunoaște însuși criticul, „a fost formulat propriu-zis de Asachi(Dochia

care împietrește cu oile sale fugind de Traian)”. Proliefarea acestui „mit” în

literatură cultă este de asemenea limitată la creația lui Asachi, figura „zânei

Dochia” apărând și în creația eminesciană, însă într-un cu totul alt context

decât al legendei devenite „mit”.

Page 20: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

„Mitul” mioritic, cel care „simbolizează existența

pastorală a poporului român și exprimă viziunea franciscan-

panteistă a morții la individul român” are, într-adevăr, la bază

o viziunea asupra morții, nu însă la „individul român” ci în

continuitatea românească de tip tradițional, unde moartea

violentă este încadrată în ritual pentru restabilirea armoniei

cosmice destrămate de gestul uciderii. În balada propriu-zisă

sunt, de altfel, identificabile mai multe nuclee mitice, iar

legătura dibtre baladă și ritual poate fi pusă în evidență prin

studiul comparativ al textului baladei cu poezia ritualică de

înmormântare.

„Mitul estetic, indicând concepția noastră despre creație,

care e rod al suferinței”, identificat în „Meșterul Manole”, are la

rândul său, un substrat mitic universal, privind valorificarea de

tip creatora morții violente și a similititudinii planurilor micro și

macroscopice, dar și o serie de credințe și practici de

construcție și întemeiere de largă circulație în Balcani,

credințe pornind de la o valorificare mai târzie a aceluiași

subtrat mitic. Alături de „Miorița”, „Meșterul Manole” este al

doilea „mit” căleniscian încadrabil într-un context ritualic, deci

își poate justifica denumirea de „mit”, însă aspectele sale

mitologice se află dincolo de perspectiva unilaterală a

criticului.

Page 21: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

În sfârșit, cel din urmă dintre „miturile

fundamentale”, „Zburătorul”, „mitul erotic,

personificarea invaziei insticntului puberal”.

Își găsește echivalentul folcloric real în

domeniul „povestirilor superstițioase” ce au

constituit, probabil, un punct de plecare

pentru poezia „Zburătorul” de Ion Heliade

Răfulescu.

Având drept punct comun cu miturile

nararea unor fapte legate de apariția unei

anume „realității”: poprul român, o

construcție, o concepție despre moarte sau

un sentiment, „miturile” călinesciene sunt

însă desprinse de contextul cu adevărat

generator al miturilor și constituie valorificări

târzii, de factură livrească, a unor creații

folclorice. De fapt, ceea ce își dorea cu

adevărat George Călinescu era să studieze

punctul de interferență al literaturii populare

cu literatura cultă și nu să definească niște

realități ale culturii populare și spiritualității

tradiționale.

Page 22: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Concluzie: Influențele miturilor

universale s-au transpus în operele literaturii

române în texte precum „Luceafărul” de Mihai

Eminescu, „Baltagul” de Mihail Sadoveanu,

„Monastirea Argeșului” de Vasile Alecsandri,

„Meșterul Manole” de Lucian Blaga, „Către

Galateea” de Nichita Stănescu, ș.a.m.d.

Dar și literatura română a descoperit 4 mituri

fundamentale acestea fiind „Traian și Dochia”, „Miorița”,

„povestea Meșterului Manole”, „Zburătorul”.

Page 23: Mituri universale-Miturile fundamentale ale lit. romane.pdf

Bibliografie: - „Istoria literaturii

române” – Ed. Minerva, București, 1968;

-„Estetica basmului” – Ed. Pt. Literatură,

București, 1965;

-„Aspecte ale mitului” – Ed. Univers,

București, 1978.