58
MICROCLIMATUL sau AMBIANŢA TERMICĂ

MICROCLIMATUL

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: MICROCLIMATUL

MICROCLIMATUL sauAMBIANŢA TERMICĂ

Page 2: MICROCLIMATUL

1. Importanţa igienico-sanitară

Ambianţa termică (microclimatul) reprezintă rezultatul acţiunii sinergice a unor factori fizici ai aerului (temperatura, umiditatea, viteza curenţilor de aer, radiaţiile infraroşii), care influenţează schimbul de căldură dintre organism şi mediu.

Noţiunea de microclimat se referă atât la microclimatul unei localităţi, individual (subvestimentar), cât şi la microclimatul unei încăperi (de locuinţă, şcolar, industrial, cel al unităţilor medico-sanitare etc.).

Page 3: MICROCLIMATUL

2. Acţiunea microclimatului asupra organismului

Page 4: MICROCLIMATUL

2.1. Influenţa microclimatului cald asupra

organismului

Microclimatul cald este caracterizat prin:

- temperatura aerului crescută;

- umiditatea aerului crescută;

- viteza redusă a curenţilor de aer;

- radiaţia infraroşie pozitivă (organismul primeşte căldură de la obiectele şi suprafeţele înconjurătoare).

Page 5: MICROCLIMATUL

Acţiunea generală a microclimatului cald asupra organismului se manifestă prin: - hipertermie; - transpiraţii; - vasodilataţie periferică.

La nivelul aparatelor şi sistemelor, acţiunea microclimatului cald determină: - creşterea temperaturii periferice şi a temperaturii centrale; - creşterea frecvenţei şi amplitudinii reapiratorii, creşterea consumului de oxigen; - creşterea frecvenţei cardiace, hipotensiune; - hemoconcentraţie, creşterea vâscozităţii sanguine; - creşterea pierderilor de apă şi electroliţi (în special clorură de sodiu, prin

transpiraţie); - scăderea secreţiilor digestive şi favorizarea unor fenomene dispeptice; - oligurie, albuminurie, cilindrurie şi uneori, chiar hematurie; - scăderea capacităţii de concentrare şi a atenţiei, scăderea randamentului,

somnolenţă, adinamie.

Page 6: MICROCLIMATUL

Menţinerea oganismului în condiţii de microclimat foarte cald, chiar şi pe perioade scurte de timp, duce la apariţia colapsului (şocului) termic, care se caracterizează prin: cefalee, ameţeli, respiraţie superficială şi neregulată, tensiune aterială prăbuşită, reflexe exagerate sau abolite, iar temperatura corpului poate creşte până la 41-42ºC.

Acţiunea prelungită a microclimatului cald asupa organismului duce la apariţia dezechilibrelor hidro-electrolitice, care se manifestă prin: senzaţie intensă de sete, oboseală, cefalee, vărsături, contracţii tonice şi clonice ale muşchilor striaţi

Page 7: MICROCLIMATUL

2.2. Influenţa microclimatului rece asupra organismului

Microclimatul rece se caracterizează prin:

- temperatura aerului scăzută;

- umiditatea aerului crescută;

- viteza curenţilor de aer crescută;

- radiaţia calorică negativă (organismul cedează căldură mediului).

Page 8: MICROCLIMATUL

Manifestările generale ale acţiunii microclimatului rece asupra organismului sunt:

- hipotermie; - vasoconstricţie periferică; - contracţii musculare şi tremurături.

La nivelul aparatelor şi sistemelor, microclimatul rece determină:

- scăderea temperaturii periferice şi a temperaturii centrale; - scăderea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiilor; - creşterea consumului de oxigen, intensificarea reacţiilor

metabolice la nivelul ficatului şi muşchilor; - creşterea frecvenţei cardiace cu tendinţă la aritmii, creşterea

tensiunii arteriale; - creşterea concentraţiei sângelui ca urmare a vasodilataţiei

splanhnice şi reducerea cantităţii de lichide circulante; - poliurie, polakiurie.

Page 9: MICROCLIMATUL

Frigul acţionează direct asupra organismului, ca factor etiologic

al unor afecţiuni locale (degerături) sau

afecţiuni generale (hipotermia accidentală).

Page 10: MICROCLIMATUL

Frigul poate constitui un factor favorizant pentru declanşarea aşa-numitelor afecţiuni "a frigore":

- afecţiuni ale aparatului respirator: rinite, sinusite, faringite, faringo-amigdalite, laringite, bronşite, pneumonii, bronho-pneumonii;

- afecţiuni cardio-vasculare: accidente coronariene şi hipertensive;

- afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatism, mialgii, miozite, artrite;

- afecţiuni renale: cistite, glomerulonefrite acute, pielonefrite; - afecţiuni neurologice: nevrite, nevralgii, pareze, paralizii de

nerv facial, trigemen, sciatic etc.

Page 11: MICROCLIMATUL

3. Metode utilizate pentru determinarea microclimatului

3.1. Metode de determinare a factorilor fizici ai ambianţei termice (determinarea separată a temperaturii aerului, a umidităţii, a vitezei curenţilor de aer şi a radiaţiilor calorice).

3.2. Metode de determinare a acţiunii factorilor de microclimat asupra organismului:

- Metode psihologice, de apreciere a confortului şi disconfortului prin indicatori fiziologici subiectivi; scala temeperaturilor efective;

- Metode fiziologice de determinare a solicitării funcţiei de termoreglare prin indicatori fiziologici obiectivi.

Page 12: MICROCLIMATUL

3.1.1. Determinarea temperaturii aerului

Page 13: MICROCLIMATUL

Importanţa igienico-sanitară

Temperatura aerului este unul din factorii de microclimat, care îşi exercită permanent acţiunea asupra organismului uman, influenţând direct pierderile de căldură prin convecţie. Organismul pierde căldură până la temperaturi ale mediului înconjurător de 33-35 ºC (care sunt mai scăzute decât temperatura tegumentelor). Peste aceste valori, transferul de căldură va avea loc dinspre mediul ambiant înspre organism.

Temperatura aerului influenţează modul de acţiune a celorlalţi factori de microclimat (umiditate, curenţi de aer).

Temperatura aerului are influenţă şi asupra poluării şi autopurificării aerului, prin formarea curenţilor de aer orizontali şi verticali; poate acţiona şi direct asupra poluanţilor din aer, precum şi asupra interacţiunii dintre aceştia.

Page 14: MICROCLIMATUL

Metoda de determinare

Determinarea temperaturii aerului se face prin termometrie.

Metoda se bazează pe două principii:• Măsurarea efectului de dilatare a unor lichide sau unor

metale;• Măsurarea valorii curentului electric, care ia naştere într-un

circuit.

Page 15: MICROCLIMATUL

Termometrele a căror funcţionare se bazează pe măsurarea efectului de dilatare a unor lichide sau a unor metale.

Termometrul obişnuit (cu alcool sau merur) Termometrul de perete cu rezervorul în formă de spirală Termometrul de maximă Termometrul de minimă Termometrul Six - de maximă şi minimă Termograful termograma

Page 16: MICROCLIMATUL

Termometrele a căror funcţionare se bazează pe măsurarea valorii curentului electric, care ia naştere într-un circuit

Termometrul termo-electric (termocuplul)

Termometrul cu termistori

Page 17: MICROCLIMATUL

Aparate moderne pentru măsurat temperatura Termometrul electronic cu sondă telescopică, în care se găsesc

senzori pentru temperatură. Termometrul electronic de minimă şi maximă, cu memorie. Termometrul de cameră cu alimentare prin celule solare. Termometrul electronic cu miniimprimantă. Termometrul electronic conectat la calculator personal.

Page 18: MICROCLIMATUL

Condiţii de determinare

Determinarea temperaturii aerului se face în mai multe puncte ale spaţiului investigat, cel mai frecvent în cele patru colţuri şi în centrul unei încăperi, astfel:

- pe verticală, la trei nivele: 0,25 m de podea, 1,50 m de podea şi la 0,25 m de tavan;

- pe orizontală, la cel puţin 1,5-2,0 m de sursele de încălzire (sobă, calorifer) sau de răcire (fereastră, pereţi exteriori, uşi etc.).

Determinările se vor repeta în timp, la intervale fixe, în funcţie de anotimp, modul de încălzire, în funcţie de perioada de timp în care persoanele rămân în încăpere, activitatea desfăşurată etc.

Datorită fluctuaţiilor meteorologice sezoniere se recomandă determinări de două ori pe an, în sezonul cald şi rece (vara, iarna), în câte cinci zile consecutiv, de două-trei ori pe zi.

Paralel cu determinarea temperaturii aerului se va cerceta şi temperatura suprafeţelor, a pereţilor şi a surselor de încălzire.

Investigaţiile vor cuprinde şi condiţiile de microclimat din atmosfera exterioară încăperilor, în acelaşi moment de lucru.

Page 19: MICROCLIMATUL

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea rezultatelor se face prin corelarea cu normele sanitare privind temperatura aerului în încăperi: 18-22ºC (optim 20 º C), cu maxima admisă de 26 ºC vara (pentru adulţi sănătoşi, normal îmbrăcaţi şi cu activitate sedentară).

Temperatura aerului va fi mai mare în încăperi pentru copii şi în special prematuri, nou-născuţi (20-22 ºC) şi va fi mai scăzută acolo unde se desfăşoară activităţi fizice (săli de sport, încăperi de muncă fizică intensă etc.) şi în anexele gospodăreşti.

Variaţiile admise pentru încăperi de locuit, pe 24 de ore: în încăperi cu încălzire centrală maxim ±2-4 º C, iar în încăperi cu încălzire locală maxim ± 3-6 º C.

Pe orizontală (pereţi opuşi) se admit variaţii de maxim 2-3 ºC, iar pe verticală (tavan-podea) maxim 2 ºC.

Page 20: MICROCLIMATUL

3.1.2. Determinarea umidităţii aerului

Page 21: MICROCLIMATUL

Definiţie

Mărimi higrometriceUmUaUr

Page 22: MICROCLIMATUL

Importanţa igienico-sanitară

Umiditatea aerului intervine direct în procesele de termoreglare ale organismului, în special în pierderile de căldură prin convecţie şi evaporare. De exemplu, umiditatea crescută însoţită de temperatură ridicată diminuează eliminările de căldură prin evaporare predispunând organismul la supraîncălzire. La umiditate crescută şi temperatură scăzută, prin faptul că umiditatea creşte conductibilitatea termică a aerului, organismul pierde rapid o cantitate de căldură prin convecţie, fiind expus la răcire.

Umiditatea aerului influenţează direct starea de sănătate a organismului. Astfel, aerul cu umiditate scăzută favorizează uscarea şi apariţia iritaţiilor, a fisurilor la nivelul tegumentelor şi mucoaselor (respiratorii, conjunctivale).

Page 23: MICROCLIMATUL

Umiditatea crescută a aerului pune organismul în dificultate permanentă de termoreglare scăzând capacitatea imuno-biologică, scăzând rezistenţa acestuia şi favorizând apariţia infecţiilor căilor respiratorii (rino-faringite, traheo-bronşite, pneumonii), a reumatismului, nefritei, cistitei. De asemenea, influenţează nefavorabil evoluţia tuberculozei şi a alergiilor.

Umiditatea aerului influenţează condiţiile de mediu, cu efecte indirecte asupra organismului uman: favorizează dezvoltarea şi înmulţirea microorganismelor, scade durata de conservare a unor alimente, contribuie la degradarea pereţilor, a mobilierului, a îmbrăcămintei etc.

Page 24: MICROCLIMATUL

Umiditatea aerului intervine în poluarea şi autopurificarea aerului; precipitaţiile favorizează autopurificarea prin antrenarea pe sol a suspensiilor şi prin precipitarea substanţelor gazoase care se pot solvi în picăturile de ploaie; umiditatea crescută, ceaţa şi inversia termică împiedică difuzarea poluanţilor; ceaţa determină concentrarea poluanţilor prin împiedicarea difuziunii, iar prin dizolvarea lor pot deveni nocivi.

Umiditatea aerului are influenţă asupra fenomenelor meteoro-climatice determinând caracteristicile climei specifice unei anumite regiuni (clima oceanică, ecuatorială, tropicală etc.).

Page 25: MICROCLIMATUL

Metode de determinare

Metodele de determinare a umidităţii aerului pot fi grupate în trei categorii:

- metoda gravimetrică; prin cantărire, pentru determinarea Ua

- metoda higrometrică; pentru determinarea Ur; higrometrul şi higrograful

- metoda psihrometrică; pentru determinarea Ur; psihrometrul Assmann.

Page 26: MICROCLIMATUL

Interpretarea rezultatelor

se face prin comparare cu normele sanitare, care prevăd ca umiditatea relativă să fie de 35-65% cu limite extreme între 30-70 %. Valoarea optimă este de 50%.

Umiditatea relativă mai mică de 20 % caracterizează aerul uscat. Ea se găseşte în încăperi atunci când se pune în funcţiune sistemul de încălzire centrală sau locală.

Umiditatea relativă mai mare de 70 % caracterizează ambianţa cu aer umed, în încăperi cu diferite activităţi: gătit, spălat, rufe puse la uscat, aglomerare de persoane şi absenţa ventilaţiei, în caz de igrasie, absenţa însoririi etc.

Page 27: MICROCLIMATUL

3.1.3. Determinarea vitezei curenţilor de aer

Page 28: MICROCLIMATUL

Importanţa igienico-sanitară

In mediul interior, al încăperilor (de locuit, din unităţile medico-sanitare, săli publice, mijloace de transport etc.) aerul se află într-o permanentă mişcare, ca urmare a activităţii şi deplasării persoanelor, a respiraţiei, a ventilaţiei etc. Curenţii de aer intervin în procesele fizice de transfer de căldură, în special prin convecţie şi evaporare. Impreună cu temperatura şi umiditatea aerului contribuie la crearea unui anumit microclimat, asigurând starea de confort sau disconfort termic.

Page 29: MICROCLIMATUL

In mediul exterior există curenţi de aer verticali şi orizontali apăruţi datorită diferenţelor de temperatură şi presiune din diferite zone. Curenţii de aer reprezintă un factor important în poluarea şi autopurificarea aerului: curenţii de aer favorizează dispersia poluanţilor, pe când absenţa acestora, asociată cu inversia termică, determină stagnarea substanţelor poluante deasupra centrelor populate.

Page 30: MICROCLIMATUL

Metoda de determinare

Metoda de determinare a curenţilor de aer în interior - metoda catatermometrică. Aparatul utilizat este catatermometrul Hill.

Page 31: MICROCLIMATUL

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea rezultatelor se face prin comparare cu normele curenţilor de aer din încăperi:

- viteza optimă este de 0,1-0,3 m/sec, maxim admis 0,5 m/sec; - în cazul unităţilor pentru copii (creşe, cămine, grădiniţe,

maxim 0,3 m/sec.Sub 0,1 m/sec, curenţii de aer nu stimulează termoreglarea. Peste 0,4-0,5 m/sec, curenţii sunt perceptibili de către organism,

senzaţia de "curent".Asociaţi cu temperatură scăzută şi umiditate crescută, curenţii

duc la răcirea organismului.

Page 32: MICROCLIMATUL

3.1.4. Determinarea radiaţiilor infraroşii (calorice)

Page 33: MICROCLIMATUL

Radiaţiile calorice sunt radiaţii cu lungimea de undă cuprinsă între 800-3000 mμ.

SURSE: NATURALĂ – SOARELE 64% ARTIFICIALE – CORPURI T > 0 K

corpul uman

  3000 cal/zi până la 8 cal/cm2 şi minut

Page 34: MICROCLIMATUL

Acţiune asupra organismului 

generală: benefică.

directă: intensificarea metabolismelor, a oxidărilor, a circulaţiei, a proceselor endocrine, a activităţii nervoase.

indirectă: generatoare de microclimat şi climă.

Page 35: MICROCLIMATUL

locală, dependentă de lungimea de undă:

TEGUMENTE: 800-1400 mμ – pătrund în profunzime. > 1400 mμ - reţinute în straturile superioare tegumentare:

30% pielea nepigmentată: 60% pielea pigmentată.

 

o efecte reversibile:

• creşterea debitului sanguin,

• creşterea temperaturii locale,

• creşterea activităţii glandelor sudoripare,

• stimulare nervoasă (utilizare în fizioterapie - diminuarea durerii).

Page 36: MICROCLIMATUL

o efecte ireversibile: eritem patologic

repetare a expuneriidermatite vasculare, neurologice, imunologice

degenerare:

• benignă• malignă

Page 37: MICROCLIMATUL

OCHI: 800-1400 mμ opacierea cristalinului = cataractă

- suflătorii de sticlă; - senilă;- geografică – (tropice)

Profilaxie: ochelari cu lentile cu oxizi metalici – reţinere 80-90%

Page 38: MICROCLIMATUL

MENINGE:

800-1000 mμ – insolaţie local: cu modificări umorale şi celulare generale; modificări generale – comă, deces.

Combatere: izolare, favorizarea respiraţiei şi circulaţiei, comprese reci pe cap, decompresiune cefalorahidiană.

Profilaxie: protejarea extremităţii cefalice.

Page 39: MICROCLIMATUL

Metoda de determinare

Radiaţiile infraroşii se determină prin actinometrie.Principiul metodei constă în absorbţia energiei radiante complexe

şi transformarea ei în energie calorică al cărei efect se măsoară printr-unul din următoarele fenomene fizice:

- dilatarea mercurului în termometre (actinometrul); - dilatarea unor benzi metalice (actinograful); - formarea unui curent electric prin mecanism termo-electric

(actinometrul termo-electric).

Page 40: MICROCLIMATUL

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea rezultatelor se face prin compararea cu normele sanitare, care admit maxim 1 calorie/cm/minut.

In practică se utilizează şi determinarea termperaturii surselor care emit radiaţii infraroşii. In acest scop se utilizează termometrele cu termistori sau termometrele cu mercur, având rezervorul plat. In acest caz, interpretarea rezultatelor se face prin compararea lor cu valorile limite recomandate pentru suprafeţele radiante:

- temperatura corpurilor de încălzit (sobe, calorifere, radiatoare etc.) să fie de maxim 80ºC;

- diferenţa dintre temperatura aerului din încăpere şi temperatura pereţilor să nu fie mai mare de ±4-6ºC.

Page 41: MICROCLIMATUL

3.2. Metode de investigare a reactivităţii

organismului la acţiunea factorilor de microclimat

Page 42: MICROCLIMATUL

3.2.1. Metode psihologice de apreciere a confortului şi disconfortului, prin indicatori fiziologici subiectivi

Page 43: MICROCLIMATUL

Când complexul de factori fizici ai ambianţei acţionează într-o asemenea combinaţie, încât rezultanta termică este proprie păstrării homeotermiei, atunci sistemul de termoreglare nu este (sau este foarte puţin) solicitat, iar organismul se găseşte într-o stare de echilibru termic, exprimată subiectiv prin senzaţia de confort termic. Depăşirea acestui echilibru duce la tendinţa de încălzire a organismului care va fi însoţită de senzaţia de cald sau duce la tendinţa de răcire însoţită de senzaţia de frig.

Senzaţia termică reprezintă expresia variaţiilor microclimatului asupra organismului, care răspunde obiectiv prin solicitări ale sistemului de termoreglare. Ea reprezintă cel mai simplu mijloc de informare asupra influenţei pe care ambianţa termică o exercită asupra organismului.

Page 44: MICROCLIMATUL

Persoanele aflate într-o încăpere îşi pot evalua şi exprima senzaţia termică resimţită, cu ajutorul unor calificative convenţionale prestabilite, cuprinse în scale de apreciere subiectivă cu trei sau mai multe trepte.

De exemplu, cea mai simplă scală cu trei trepte: - cald - plăcut - rece.

Scală cu cinci trepte: - rece neconfortabil - rece confortabil - confort termic - cald confortabil - cald neconfortabil.Scală cu şapte trepte: - foarte cald (+ 3) - cald ( + 2) - călduţ (+ 1) - plăcut ( 0) - rece ( - 1) - frig ( - 2) - foarte frig ( - 3).

Page 45: MICROCLIMATUL

3.2.1.1. Determinarea temperaturii efective (TE)

Pornind de la senzaţia termică s-a ajuns la elaborarea unor scale de temperatură efectivă. Principiul de la care s-a plecat a fost constatarea că aceeaşi senzaţie termică se poate obţine la valori diferite ale factorilor de microclimat (temperatură, umiditate, curenţi de aer), dacă acestea se compensează corespunzător.

Temperatura efectivă reprezintă o valoare relativă (un indice relativ de căldură) obţinută din aprecierea senzaţiei termice produsă în urma acţiunii combinate şi concomitente a temperaturii, umidităţii şi vitezei curenţilor de aer.

Toate combinaţiile de temperatură, umiditate, viteza curenţilor de aer, care produc la majoritatea persoanelor aceeaşi senzaţie termică au fost numite condiţii echivalente.

Page 46: MICROCLIMATUL

Interpretarea rezultatelor

Utilizând scala de temperatură efectivă s-a constatat că organismul uman se găseşte în condiţii de confort termic între anumite limite de temperatură efectivă. Acestea caracterizează zona de confort termic, care a fost stabilită (pentru adulţi sănătoşi, normal îmbrăcaţi, cu activitate sedentară) între 17-23ºTE, în funcţie de sezon: iarna 17-2l ºTE (optim de 19 º TE), vara 19-23 ºTE (optim de 21 ºTE).

Zona de confort termic este o noţiune relativă, limitele şi valorile sale depinzând de numeroşi factori: coordonate geografice, variaţii climatice, vârsta, activitatea depusă, starea de sănătate, îmbrăcămintea, alimentaţia etc.

Page 47: MICROCLIMATUL

- zona de confort termic prezintă valori diferite de la o ţară la alta, în funcţie de aşezarea geografică;

- vara, zona de confort are valori mai ridicate decât iarna, datorită fenomenului de adaptare a organismului la condiţiile climatice sezoniere şi caracteristicilor sezoniere ale îmbrăcămintei şi alimentaţiei;

- zona de confort diferă în funcţie de vârstă, astfel că nou-născuţii, în special, prematurii au această zonă mai ridicată decât la adulţi (mecanismul termoreglării e insuficient maturat, pierderea de căldură raportată la unitate de suprafaţă corporală e mai crescută datorită tegumentelor mai subţiri, vascularizaţia este mai superficială, metabolismul mai intens etc.). De asemenea, la persoanele în vârstă, zona de confort este mai ridicată datorită metabolismului mai scăzut, predominând catabolismul;

- persoanele care desfăşoară activitate şi muncă fizică mai intensă au zona de confort termic mai scăzută, deoarece termogeneza este mult crescută;

- zona de confort termic variază şi în funcţie de o serie de factori individuali, constituţie, deficienţe temporare de adaptare (convalescenţi, denutriţi, bolnavi suferind de boli cardio-vasculare, endocrinopatii, boli hepatice etc.) şi în funcţie de antrenamentul fiecărei persoane. 20

Page 48: MICROCLIMATUL

3.2.2. Metode fiziologice de determinare a solicitării funcţiilor de termoreglare a organismului, prin

indicatori fiziologici obiectivi. Parametri fiziologici

Page 49: MICROCLIMATUL

3.2.2.1. Temperatura centrală (internă)

Temperatura centrală (internă) reprezintă temperatura organelor interne, la care se desfăşoară principalele procese tisulare. Homeotermia organismului nu este absolută, ci există o topografie termică, la nivelul diferitelor organe. Astfel, temperatura internă prezintă valori mai crescute la nivelul ficatului, muşchilor, în apropierea unui vas mare de sânge etc. De asemenea, ea suferă modificări în funcţie de vârstă, sex, climat, activitate diurnă, digestie, caracterul ciclic al funcţionării sistemului neuro-endocrin, ritmul circadian şi sezonier, stresul psihic etc.

Temperatura măsurată la nivelul axilei, sublingual, rectal etc. nu reprezintă decât o mărime convenţională în raport cu temperaura internă reală.

Determinarea temperaturii interne se efectuează cu ajutorul termometrului medical maximal şi termometrului cu termistori. Cel mai frecvent, temperatura internă se determină sublingual şi trebuie să fie 36,4-37 ºC. Variaţii mici (0,3-1ºC) arată o suprasolicitare a mecanismelor de termoreglare.

Page 50: MICROCLIMATUL

3.2.2.2. Temperatura cutanată Temperatura cutanată este un indicator fiziologic foarte utilizat,

deoarece se modifică la cele mai mici variaţii ale ambianţei termice. Tegumentele joacă un rol deosebit în schimbul de căldură dintre organism şi mediu, transferul de căldură realizându-se aproape în totalitate (85 %), pe această cale.

Temperatura cutanată prezintă variaţii topografice în funcţie de distribuţia subiacentă a unor vase mari de sânge, de existenţa reţelei vasculare abundente sau a unor organe cu temperatură internă mai crescută (ficat, muşchi). Temperatura cutanată are valori mai scăzute la vârful nasului, degete, lobul urechii, maleola internă sau externă a membrelor inferioare etc.

De obicei, valoarea utilizată este temperatura cutanată medie: se fac determinări în 5-10 puncte, iar valorile obţinute se înmulţesc cu procentul de suprafată pe care zona respectivă îl reprezintă.

Page 51: MICROCLIMATUL

Pentru utilizarea temperaturii cutanate ca indicator trebuie luate în considerare următoarele:

- diferenţa dintre temperatura frunţii (31,5-33,5 ºC) şi temperatura degetului mare de la picior (25-26 ºC) se numeşte gradient termic. Variaţii de ±2-3 ºC ale acestui gradient indică faptul că organismul face eforturi pentru termoreglare;

- determinări repetate ale temperaturii cutanate în aceeaşi zonă, la acelaş individ şi în aceleaşi condiţii de microclimat indică valori constante sau variaţii foarte mici (maxim 1 ºC) - platoul termic. Oscilaţii mai mari indică o suprasolicitare a mecanismelor de termoreglare;

- determinări ale temperaturii cutanate în puncte simetrice indică valori constante - simetria termică. Variaţii mai mari de ±0,5 ºC indică faptul că organismul se află în condiţii defavorabile de microclimat.

Determinarea temperaturii cutanate se face cu ajutorul termometrului cu termistori şi a termometrului termo-electric (termocuplul). Temperatura cutanată medie este de 33-34 ºC.

Page 52: MICROCLIMATUL

3.2.2.3. Frecvenţa cardiacă

Frecvenţa cardiacă reprezintă un indicator fiziologic labil pentru că este influenţat de variaţiile temperaturii corporale, dar şi de numeroşi factori exogeni şi endogeni. Este o mărime uşor de determinat şi constă în măsurarea pulsului periferic sau a frecvenţei cardiace. Până la temperaturi ale aerului de 28-29 °C, pulsul nu se modifică. Intr-un mediu foarte cald, frecvenţa cardiacă creşte la valori peste 120 bătăi/minut indicând o suprasolicitare a termoreglării. La rece, frecvenţa cardiacă poate creşte datorită efortului de păstrare a homeotermiei prin intensificarea termogenezei.

Page 53: MICROCLIMATUL

3.2.2.4. Tensiunea arterială

Tensiunea arterială scade datorită vasodilataţiei într-un mediu cald şi creşte datorită vasoconstricţiei într-un mediu rece (mai ales dacă se asociază şi efortul fizic). Tensiunea arterială se prăbuşeşte când sunt depăşite capacităţile de termoreglare.

Page 54: MICROCLIMATUL

3.2.2.5. Procesul sudoral

Procesul sudoral reprezintă un indicator fiziologic obiectiv foarte valoros. Sudoraţia are un rol deosebit de important în termoreglare, evaporarea transpiraţiei reprezentând o cale eficientă de pierdere a căldurii în condiţiile în care celelalte mijloace nu mai pot asigura echilibrul termic.

La temperaturi ale aerului peste 35 ºC, întreaga cantitate de căldură a corpului se pierde numai prin evaporarea transpiraţiei.

Debitul sudoral normal este de 100-200 ml/oră. Momentul apariţiei transpiraţiei abundente denotă o stare intensă de solicitare a mecanismelor de termoreglare. Debitul peste 100 ml/oră, în cazul unei activităţi fizice obişnuite arată depăşirea confortului termic.

Page 55: MICROCLIMATUL

Procesul sudoral se determină prin următoarele metode: - metoda electrometrică se bazează pe faptul că tegumentul

umezit de transpiraţie are o conductibilitate electrică mai mare decât tegumentul uscat;

- metoda colorimetrică foloseşte o serie de reactivi (iod, amidon) care, depuşi pe tegument îşi modifică culoarea în contact cu transpiraţia.

Ambele metode au posibilitatea să aprecieze atât momentul apariţiei sudoraţiei cât şi intensitatea ei.

- metoda ponderală constă în aprecierea cantităţii de apă pierdută prin transpiraţie, prin căntărirea subiecţilor înainte şi după expunerea lor în condiţii de microclimat cald. Este utilizată în cazul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul industrial.

Page 56: MICROCLIMATUL

3.2.2.6. Reactivitatea neuro-psihică

Se determină reactivitatea neuro-psihică fină, urmărindu-se dinamica funcţiilor cognitive (atenţia), capacitatea psiho-motorie (timp de reacţie, intensitatea reacţiei motorii etc.).

Page 57: MICROCLIMATUL
Page 58: MICROCLIMATUL