Teme referat

1.bacterioze cutanate: stafilococii ale pielii glabrre(fara par), streptococii cutanate,tuberculoza cutanata.

2.micoze superficiale la om : tricofitia uscata , favusul, candidoze cutaneo-mucoase

3.parazitoze la om : dizenteria amibiana, geardioza, trichomonoza, mermintiaze( tenioze,ascardioza,trichineloza)

4.diversitatea microoorganismelor- clasificare cu exemple

BACTERIOZE CUTANATE

Stafilodermii ale pielii glabre

Prin pielea glabra se intelege pielea relativ lipsita de fire de par, fiind prezent cel mult parul de tip vellus.Termenii generici pentru orice infectii ale pielii glabre, indiferent de etiologia lor, sunt impetigo pentru zonele extensorii si respectiv intertrigo pentru zonele flexorii, corespunzand marilor pliuri cutanate (retroauricular, axilar, submamar, inghinal, interfesier).

Impetigourile si intertrigourile stafilococice au un aspect clinic dificil de distins de cele de alta etiologie.Practic, in toate aceste situatii se constata aparitia brusca a unei eruptii buloase cu continut purulent pe un fond eritematos difuz delimitat, urmata de spargerea spontana a bulelor cu formare de zone erozive si de cruste purulente, iar in cazul unui intertrigo, de regula, si de aparitia unei fisuri dureroase pe fondul pliului afectat.

Granulomul piogen ( botriomicomul ) este o forma particulara de infectie stafilocica care se manifesta clinic ca o tumora de cauza inflamatorie, formata din tesut de granulatie.Pentru formarea unui granulom piogen este necesara nidarea stafilococilor direct in derm, printr-o solutie de continuitate reprezentata de un traumatism minor (intepatura, frictiune). De acea, desi poate apare oriunde pe tegument sau mucoase, granulomul piogen se dezvolta de electie pe degetele mainilor, buze si varful limbii.Tumoreta se constituie rapid, in decurs de 2 - 4 saptamani, dupa care persista cronic, indefinit.Are forma hemisferica, este eritematoasa, usor sangeranda la lovire, uneori acoperita de mici cruste purulente.Pune problema diagnosticului diferential cu keratoacantomul, carcinoamele bazo- si spinocelulare si melanomul malign acrom.Tratamentul este exclusiv chirurgical, prin excizia tumorii si caute- rizarea bazei sale.

Sindromul SSS (staphiloccocal scalded skin syndrome), numit si sindrom Lyell este o boala specifica copilului mic, de la nastere pana la circa 4 ani si reprezinta una din marile urgente dermatologice.Agentul patogen este o susa particulara de stafilococ aureu de tip fagic II, grup 71, producator al unei toxine epidermolitice responsabila de

manifestarile clinice grave.Pornind de la un impetigo aparent banal se dezvolta rapid bule imense si flasce pe toata suprafata corporala, insotite de eritrodermizarea tegumentului si, prin decaparea spontana a bulelor, de o descuamatie in lambouri generalizata.Copilul devine febril si intra rapid in soc hipovolemic prin pierdere transcutanata de apa si electroliti.Necesita internare intr-o sectie de terapie intensiva, antibioterapie generala si reechilibrare hidroelectrolitica.

Celulita erizipelatoida stafilococica se manifesta ca un placard eritematos si edematos difuz delimitat, de regula pe gambe, insotit de stare subfebrila.Este o infectie a plexului limfatic dermic pentru a carei constituire este obligatorie prezenta unei porti de intrare (plagi sau ulcere cronice ale gambei, fisuri interdigitale de cauza micotica, diverse traumatisme,etc) Necesita antibioterapie generala si comprese antiinflamatorii local si pune problema diferentierii de un erizipel produs de streptococi patogeni.

INFECTILE STREPTOCOCI CUTANATE

Microorganismele streptococice sunt extrem de versatile si comune. Sunt capabile sa invadeze orice parte a organismului. Aceste microorganisme se impart in mai multe grupe, bazate pe tipurile de proteine din invelis si caracteristicile de laborator. Ele sunt impartite in grupurile A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si Streptococcus pneumoniae. Cel mai des intalnit ca agent etiologic al infectiilor este streptococul de grup A. Se cunosc mai mult de 80 de tipuri de streptococi de grup A care determina diverse afectiuni. Unele dintre cele mai frecvente afectiuni cauzate de streptococii de grup A includ infectiile respiratorii superioare (amigdalite, faringite, scarlatina etc), infectii ale pielii (impetigo) si boli inflamatorii (cum ar fi febra reumatica sau infectia renala). In plus, mai pot determina infectii sangvine care pot avea complicatii severe.Infectiile streptococice de grup A se trateaza cu antibiotice, medicamentul de electie fiind Penicilina. Alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina si variate Cefalosporine sunt folosite la pacientii care sunt alergici la Penicilina.

Clasificare

Grupul A de streptococi (Streptococcus pyogenes) cauzeaza:- faringita- scarlatina- febra reumatica- impetigo (infectie la nivelul pielii)- sindromul streptococic toxic- infectie renala streptococica- infectii sangvine.Grupul B (Streptococcus agalactiae) cauzeaza:- infectii sangvine la nou-nascuti- meningite- febra copilului.Grupurile C, D, G, H si K determina:- infectii cardiace- meningite

- infectii respiratorii superioare si inferioare - infectii de tract urinar- infectii digestive Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare.Streptococcus pneumoniae (pneumococul) cauzeaza:- pneumonii- infectii auriculare (ale urechii)- meningite- sinuzite.

Faringita streptococica

Faringita streptococica este cea mai cunoscuta infectie streptococica de grup A. Desi poate aparea la orice varsta si in orice perioada a anului, cel mai frecvent afecteaza copiii de varsta scolara in perioada iernii sau primaverii.Simptomele cele mai frecvente includ:- gat rosu, umflat, foarte dureros- marirea in dimensiuni si sensibilitatea la palpare a ganglionilor gatului- amigdale incarcate cu depozite albicioase- pete de culoare rosu inchis pe palatul moale al cavitatii bucale (cerul gurii)Faringita este extrem de contagioasa printre copii, deoarece ei sunt in contact direct unul cu celalalt. In plus, ei nu au rezistenta la multe microorganisme, cum au de exemplu adultii.

Febra reumatica

Febra reumatica (reumatismul articular acut) este o complicatie a faringitei. Aproximativ 3% din cazurile netratate de faringita streptococica A dezvolta febra reumatica.Desi este o boala mai putin frecventa fata de cateva decade in urma, efectele febrei reumatice sunt destul de serioase pentru a fi in continuare motive de ingrijorare.Simptomele febrei reumatice includ:- noduli subcutanati de marimea unui bob de mazare - rash dermic (inrosirea pielii)- dureri articulare- febra- incontinenta pentru fecale

- palpitatii- dureri toracice- insuficienta cardiaca in cazuri rare.Prin tratamentul antibiotic al faringitei, chiar daca nu este inceput prompt, ci la cateva zile de la debutul simptomelor, aceasta complicatie nu apare.

Impetigo

Impetigo reprezinta infectia pielii cu streptococi de grup A (Streptococcus pyogenes), dar poate fi determinata si de stafilococul auriu. Aceasta boala este contagioasa si afecteaza multi copii in timpul verii, cand exista sanse mai mari de a exista la suprafata pielii porti de intrare pentru streptococi (muscaturi de insecte, taieturi, zgarieturi). Se caracterizeaza prin aparitia la nivelul pielii a unor vezicule rosii, care se sparg si lasand sa se scurga un lichid; ulterior se formeaza cruste galben-maronii. Apar frecvent la copii, cu localizarea in jurul gurii si nasului, dar se pot localiza in orice alta zona a pielii. Extinderea leziunilor se face de obicei in urma gratajului (scarpinarii).Tratamentul consta in aplicarea unor unguente locale cu antibiotice, concomitent cu mentinerea unei igiene riguroase a pielii; in unele cazuri medicul poate indica si tratament cu antibiotice pe cale orala. Pentru a preveni raspandirea infectiei, se va evita contactul cu alte persoane pana la vindecarea infectiei.

Streptococul de grup B

Dintre infectiile streptococice de grup B, infectia cu Streptococcus agalactiae este cauza numarul 1 a infectiilor perinatale. La nou-nascuti si copii mici, aceste infectii includ pneumonia si meningita. Femeile insarcinate trebuie monitorizate pentru infectiile cu streptococi de grup B. Factorii de risc cert de infectie a nou nascutului in cazul femeilor insarcinate infectate cu streptococi de grup B sunt: - travaliu prematur- ruptura prematura a membranelor- existenta deja a unui copil cu infectie streptococica B- febra in timpul travaliului- multiparitatea (mai multe sarcini anterioare).In cazul acestor femei cu factori de risc certi, se recomanda

administrarea antibioticelor pentru a preveni transmiterea infectiei la nou-nascut.

Tratament

Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina este medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de natura infectiei si de susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala.In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina.

Bolile infecţioase sunt însă un domeniu în plină expansiune, în care sunt identificate periodic noi microorganisme, din ce în ce mai sofisticate şi mai periculoase: virusul HIV, Ebola, West Nile, denga, Lassa etc., o listă mereu deschisă. Totuşi chiar germenii cunoscuţi de multă vreme şi studiaţi temeinic, cum este streptococul, oferă încă serioase provocări lumii medicale şi frecvente motive de îngrijorare pentru părinţi.

GRUPURI, TIPURI, SUBTIPURIExistă numeroase grupuri, tipuri şi subtipuri de streptococi, dar ne vom referi în continuare la streptococul beta hemolitic grup A, incriminat în geneza unor afecţiuni grave care apar în copilărie, dar şi la vârsta adultă. Efectul patogen periculos al acestor streptococi se bazează pe mai mulţi factori: existenţa a numeroase tipuri, virulenţa deosebită, producerea de toxine periculoase, folosirea mai multor porţi de intrare (respiratorie, cutanată, digestivă) şi reacţia imună particulară pe care o determină în organism. Ei generează numeroase maladii, care pot fi localizate practic oriunde  în corpul uman, de la afecţiuni banale (rino-faringite, abcese, flegmoane) la unele extrem de grave (endocardita, septicemie, meningita, şoc septic, fasceita necrozantă).Infecţiile pot apărea la nivel cutanat (impetigo, ragade comisurale, erizipel, flegmoane, abcese etc.), nazo-faringian (rinita, faringita, angina, amigdalita, adenoidita, otita, sinuzita), respirator (laringită, bronşită, pneumonii), cardiovascular (endocardită, pericardită),

digestiv (toxiinfecţii), articular (artrită), renal (nefrită, glomerulonefrită, cistită), neurologic (meningită, abces cerebral) sau la nivel sistemic (scarlatină, septicemie, şoc septic).  În unele cazuri, la câteva săptămâni după maladie, din cauza unei reacţii particulare imunoalergice a organismului, respectiv faţă de propriile ţesuturi, care sunt confundate cu cele microbiene, pot apărea afecţiuni foarte grave, aşa-zisele boli poststreptococice, dintre care cele mai importante sunt reumatismul articular acut şi glomerulonefrita difuză. Dacă rinita este inflamaţia mucoasei  nazale şi faringita a pereţilor faringelui, angina este o inflamaţie extinsă a structurilor locale, adică faringe, amigdale palatine şi faringiene, val palatin.  

SIMPTOME Angina streptococică este mai frecventă la copii între 5 şi 10 ani, mai ales în sezonul rece, putând avea caracter epidemic. După o incubaţie scurtă (1-3 zile) boala debutează brusc, cu febră mare (chiar 39-40 grade), frisoane, dureri în gât, accentuate la înghiţire, tumefacţia ganglionilor locali, stare generală alterată, dureri de cap, respiraţie dificilă, scăderea apetitului, slăbiciune, dureri abdominale, vărsături. Gâtul copilului este roşu intens, cu amigdalele mărite, deseori acoperite cu depozite albe. La copilul mic apare frecvent adenoidita (infecţia amigdalei faringiene, care nu poate fi văzută la o examinare directă) manifestată prin febră, disfagie (din cauza durerilor copilul nu mai suge), secreţii nazale purulente, respiraţie dificilă, pe gură, somn agitat. Ambele afecţiuni se pot complica printr-o otită (cu durere locală şi scăderea auzului), sinuzită, mastoidită (infecţia osului care adăposteşte urechea). Laringita se manifestă prin răguşeală, tuse uscată, respiraţie zgomotoasă, febră, iar bronşita prin tuse cu expectoraţie abundentă, respiraţie dificilă, febră. Pneumoniile apar mai ales după infecţii virale debilitante (gripă, rujeolă, varicelă) şi se manifestă prin febră înaltă, tuse, dureri toracice, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, simptome care pot fi uneori derutante.Uneori, în cazul unui focar infecţios dentar sau amigdalian, se poate produce o descărcare masivă a streptococilor în sânge, aceştia grefându-se la nivel endocardic (foiţa care căptuşeşte cavităţile inimii). Acest lucru se întâmplă mai frecvent la copiii cu afecţiuni cardiace cronice (dar nu numai). Apare astfel endocardita, care se manifestă prin febră, frisoane, alterarea stării generale, tuse, dispnee, simptome nespecifice, dar care persistă mai multe săptămâni.Infecţiile sistemului reno-urinar apar mai ales la copiii cu malformaţii

ale aparatului excretor şi reflux vezico-urinar. Se manifestă prin febră, frisoane, dureri lombare sau suprapubian, disurie şi urinări frecvente, cu alterarea concomitentă a stării generale (cefalee, vărsături, inapetenţă).

AFECŢIUNI ALE PIELII Impetigo este o afecţiune dermatologică frecventă în colectivităţile de copii, mai ales la şcolarii mici şi preşcolari. Apare pe tegumentele expuse, mai ales pe faţă, pielea capului, ceafă sau membre, pe o leziune preexistentă, chiar invizibilă. Iniţial se observă formarea unor vezicule superficiale, care ulterior se tulbură şi se rup, formând cruste groase, de culoare galben-aurie. Alte manifestări apar la nivelul comisurii buzelor, zona care se înroşeşte şi formează vezicule ce se sparg, lăsând fisuri dureroase. În spatele urechii, poate apărea intertigo, manifestată prin formarea unei zone roşii şi tumefiate, ce se acoperă cu vezicule şi apoi cruste, lăsând în profunzime fisuri.Erizipelul începe cu febră, frison, alterarea stării generale, inflamaţia ganglionilor din zona în care urmează să apară leziunile tegumentare. După câteva zile apare un placard roşu, tumefiat şi dureros, ce se extinde, devenind mai palid în centru şi mai intens spre margini.

ERUPŢIEScarlatina apare mai frecvent la copiii până la 10 ani, debutează cu o angină febrilă, urmată după o zi de o erupţie caracteristică, cu mici papule de un roşu intens, aspre la pipăit, pe o roşeaţă generalizată a pielii. Erupţia începe pe gât şi torace, extinzându-se pe abdomen şi membre, dar nu  şi pe faţă, unde apare un aspect caracteristic, cu obraji roşii şi paloare în jurul gurii şi nasului. După o săptămână, erupţia păleşte şi leziunile se descuamează. Spre deosebire de celelalte afecţiuni streptococice, scarlatina lasă o imunitate durabilă, de obicei pentru toată viaţa. După oricare dintre aceste infecţii, oricât de banale, la 2-4 săptămâni, datorită unei reacţii particulare imuno-alergice a organismului faţă de propriile structuri, pot apărea temutele boli poststreptococice, cele mai redutabile fiind reumatismul articular acut şi glomerolonefrita acută difuză. Ele apar mai des la copiii între 5 şi 15 ani. Reumatismul articular acut se manifestă cel mai frecvent (70% din cazuri) prin artrită, adică inflamaţia unei articulaţii mari (glezne, genunchi, cot, pumn, mai rar umăr, şold, articulaţiile mici de la mână sau picior şi niciodată coloana vertebrală). Simptomele locale sunt: durere, tumefiere, roşeaţă, căldură, ce au caracter migrator (afectează

articulaţiile pe rând). O altă manifestare importantă este afectarea inimii (cardita), care apare la  50% dintre pacienţi. Alte semne sunt: noduli subcutanaţi, febră, mişcări involuntare (coree). Glomerulonefrita apare după o infecţie streptococică şi se manifestă prin edeme la nivelul feţei (în jurul ochilor), prezenţa de sânge în urină (uneori urina este clar roşie, alteori este brună, cenuşie sau foarte închisă la culoare), oligurie (scăderea diurezei),  hipertensiune arterială, cu o stare generală alterată.

MEDICUL DE FAMILIE, PEDIATRUL Diagnosticul afecţiunilor streptococice începe întotdeauna la medicul de familie sau pediatru. Ei vor solicita, în funcţie de etiologie, examene de specialitate (ORL, dermatologie, boli infecţioase, reumatologie etc.) sau examene de laborator (culturi, teste rapide de identificare a antigenelor, determinarea valorilor anticorpilor – reacţia ASLO –, examene de sânge pentru hemoleucogramă, teste de inflamaţie etc.) sau alte analize specifice.Tratamentul de elecţie este penicilina şi ea trebuie administrată prompt, în dozele corespunzătoare, o durată de timp stabilită de medic. În cazul unei alergii la penicilină (care trebuie întotdeauna testată), medicul va prescrie alte antibiotice. La asta se adaugă tratamentele simptomatice, specifice afecţiunii respective (antialgice, antiinflamatoare, decongestive, antiseptice şi calmante faringiene, antitusive sau expectorante, soluţii sau unguente cu antibiotice etc.).Prevenirea afecţiunilor streptococice şi poststreptococice se face în primul rând prin prevenirea infecţiilor respiratorii şi cutanate cu această etiologie. Obişnuiţi-vă copilul să se spele des pe mâini, să nu pună în gură jucării şi alte obiecte, să nu folosească prosoape sau obiecte de toaletă ale altor copii. Evitaţi zonele aglomerate şi interesaţi-vă dacă în colectivul unde învaţă există cazuri de afecţiuni respiratorii. Dacă s-a declanşat procesul infecţios duceţi-vă cât mai repede copilul la medic şi urmăriţi întocmai tratamentul prescris, în dozele şi pe perioada stabilită, şi reveniţi cu el la control după terminarea acestuia. Dacă episoadele infecţioase se repetă, încercaţi să identificaţi cauza: un bolnav sau purtător de streptococ în apropierea copilului, existenţa unor focare infecţioase (dentare, amigdaliene), probleme de igienă la şcoală sau acasă, tratamente incomplete sau incorect făcute, afecţiuni generale care scad rezistenţa generală a copilului etc.   

Tuberculoza cutanata

Tuberculoza pulmonara este o maladie infecto-contagioasa provocata de un microb denumit bacilul Koch care afecteaza cu precadere plamanii, dar care poate afecta si alte organe precum ganglionii, oasele, meningele sau rinichii.Tuberculoza este una dintre cele mai vechi boli, ea fiind descoperita chiar si in mumiile egiptene. A fost dintodeauna o boala foarte periculoasa, de cele mai multe ori fatala. Descoperirea medicamentelor antituberculoase a fost un pas important in medicina, trasformand tuberculoza intr-o simpla boala infectioasa. Bacilul Koch(un microorganism in forma de bastonas) a fost descoperit de abia in anul 1882, la data de 24 martie de catre medicul Robert Koch. Ca atare ziua de 24 martie a devenit Ziua Mondiala a Tuberculozei, zi in care au loc diferite activitati de popularizare a metodelor de prevenire a acestei boli.Sursa de bacili Koch este bolnavul care inca nu a inceput tratamentul. Acesta tuseste aruncand in aer bacili vii care pot fi inhalati de cei din jur. Inhalarea bacililor nu inseamna neaparat imbolnavirea cu tuberculoza. Intr-un organism sanatos bacilii sunt inconjurati de o bariera care ii impiedica sa se dezvolte. Dar atunci cand organismul devine slabit(oboseala, stress, cure de slabire, alte boli) aceasta bariera poate disparea. Astfel bacilul devine activ, se inmulteste si noul bolnav devine sursa de infectie pentru ceilalti. Tuberculoza este o bomba cu efect intarziat, intervalul intre infectie si imbolonavire fiind imposibil de precizat.

Simptome -simpomul clasic este tusea care este persistenta(peste 3 saptamani), se accentueaza si este insotita de expectoratie(culoare neobisnuita sau care contine urme de sange).Tusea poate fi insotita de :- febra usoara inapetenta si scadere in greutate transpiratii nocturne dureri in piept la respiratie sau in timpul tusei

dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii

DiagnosticIn general bolnavul se prezinta la medic cu simptome gripale persistente. De obicei, i se recomanda un examen radiologic pulmonar care poate pune în evidenta modificari care pot fi date de tuberculoza.Cea mai frecventa metoda de diagnostic TBC este testul cutanat. Acesta consta in inocularea intradermica a unei cantitati mici de tuberculina (substanta extrasa din cultura bacililor tuberculosi). Dupa 72 ore, o reactie pozitiva indica prezenta bacteriei. Uneori sunt necesare mai multe saptamani pentru ca testul sa indice prezenta bacteriei. Reactia pozitiva cutanata la tuberculina indica doar prezenta bacteriilor, care pot fi latente. Diagnosticul este confirmat cu ajutorul culturii bacilului Koch din sputa. Tuberculoza este declarata atunci cand testul cutanat este pozitiv, iar plamanii apar vizibili afectati la radiografie.

TratamentEste recomandat ca tratamentul tuberculozei sa fie facut in spital. Se apreciaza ca bolnavul nu mai este practic contagios dupa primele 2-3 saptamani de tratament, dar avand in vedere ca de obicei in acest moment el inca expectoreaza sputa cu bacili, pacientii sunt mentinuti internati cel putin 1 luna.Tratamentul tuberculozei este de lunga durata si se realizeaza cu doua sau mai multe antibiotice, pentru ca folosirea unui singur antibiotic ar duce la crearea imunitatii bacilului la antibioticul respectiv. Prezinta 2 faze: de atac si de continuare. In faza de atac bolnavul primeste de obicei, in spital, 4 feluri de antibiotice simultan (izoniazida, rifampicina, pirazinamida, etambutol), pe care le ia in fiecare zi (sau cu pauza duminica - 6/7). Faza de atac dureaza 2 luni si la sfzrsitul ei ar trebui sa nu se mai gaseasca bacili in sputa. Faza de continuare dureaza inca 4-6 luni, bolnavul primind 2 feluri de medicamente (izoniazida si rifampicina) de 3 ori pe saptamana (3/7).

Prevenire Exista 2 metode de prevenire a TBC-ului:- evitarea transmiterii infectiei la alte persoane

- tratarea precoce a infectiei latente, inainte de progresia catre forma activa a bolii

Infectia cu TBC poate fi evitata prin imunizarea cu vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guerin). Acest baccin este utilizat in numeroase tari pentru a preveni aparitia unor complicatii severe (meningita sau tuberculoza miliara) la persoanele cu risc crescut de infectare cu M. tuberculosis. Vaccinul antituberculos nu ofera o protectie absoluta (eficacitatea sa este de 20 - 60%) si nici permanenta.Aproximativ 10% din persoanele vaccinate BCG la nastere prezinta o reactie pozitiva la testul cutanat tuberculinic, chiar daca nu sunt infectate cu bacilul tuberculos.

Evitarea transmiterii infectii la alte persoaneIntrucat bacilul Koch se transmite aproape in exclusivitate pe cale aeriana, o buna ventilatie diminueaza densitatea bacteriilor si va limita raspandirea lor. Aceasta masura este deosebit de utila in comunitatile cu numeroase surse de infectie: centrele pentru persoane fara adapost, inchisori, spitale, sali de asteptare. De asemenea, bacilii sunt rapid distrusi de razele ultraviolete.

Tuberculoza in RomaniaRomania prezinta un risc mai ridicat de tuberculoza decat restul tarilor europene, anual aparand 130 de cazuri la 100.000 de locuitori, adica aproximativ 30.000 de bolnavi in toata tara (media europeana: 30 la 100.000 de locuitori), categoria cea mai afectata fiind tinerii barbati. Zilnic, in tara noastra se imbolnavesc aproximativ 70 de oameni si 7 mor de tuberculoza! Decesele apar daca tratamentul indicat de medic nu a fost urmat corespunzator sau a fost intrerupt inainte de vindecare!

Cu toţii ştim că bacilul Koch infectează plămânii şi provoacă tuberculoză. Însă mai puţin cunoscut este faptul că acelaşi bacil se poate răspândi şi în alte zone ale organismului şi provoacă alte forme de tuberculoză, precum cea cutanată, renală sau osoasă. Ele sunt însă mai puţin frecvente decât boala pulmonară. Tuberculoza cutanată se înscrie în rândul bolilor rare, însă în România sunt mai mulţi bolnavi decât în restul ţărilor europene, fiindcă frecvenţa bolii pulmonare este îngrijorătoare în ţara noastră.

Infectare

Aceleaşi mecanisme care duc la apariţia tuberculozei pulmonare produc şi tuberculoza cutatană: fie direct, prin contactul cu un bolnav de tuberculoză, fie indirect, prin reactivarea unui focar de infecţie deja existent în organism. Dr Carmen Madeleine Curea, medic primar dermatolog la Spitalul Clinic Colentina, ne explică cea de-a doua formă de tuberculoză. “Primul contact cu bacilul Koch are loc în copilărie, dar de cele mai multe ori boala nu se manifestă clinic. Dacă, din diverse motive, rezistenţa organismului scade, tuberculoza îşi poate face apariţia, la luni şi chiar ani de la contactul iniţial cu microbul”. Tuberculoza cutanată contactată direct, prin infectarea pielii sau mucoaselor cu bacilul, poartă numele de şancru tuberculos. El are aspectul unei ulceraţii, apare doar pe zona cu care bolnavul a venit în contact cu microbul şi este o formă rară de tuberculoză cutanată. Forme mai frecvente sunt cele de reinfectare, apărute prin reactivarea bacilului deja existent în organism. Pe cale limfatică sau sangvină, bacilul ajunge la nivelul pielii, unde produce diferite tipuri de leziuni. “Cea mai frecventă formă de boală este lupusul tuberculos sau vulgar, care deseori este confundat cu lupusul eritematos. Leziunile sunt roşii-brune, proeminente şi apar de obicei pe faţă (îndeosebi pe nas, dar şi pe obraji, urechi) sau pe mucoasa nazală, bucală”, precizează dr Carmen Madeleine Curea. O altă formă de tuberculoză cutanată este cea verucoasă, leziunile fiind în aceste cazuri aspre şi dure. Ele apar în general pe faţa dorsală a mâinilor, dar şi pe picioare.

Scrofuloderma este forma de tuberculoza cutanata tipica, in care leziunile elementare sunt reprezentate de gome. Localizarile cu predilectie sunt in regiunile: cervicala, submandibulara, supraclaviculara. Se intalneste mai ales la copii si adolescenti suferind de o tuberculoza viscerala, ganglionara sau osoasa.

Tuberculoza verucoasa este o tuberculoza cutanata tipica, ce are de obicei caracter profesional.

Boala apare prin contaminare, la persoane care lucreaza cu oameni sau animale bolnave (ex. veterinari, macelari, tabacari etc.). In acest caz se localizeaza mai ales la nivelul mainilor si talpilor.

Semne si simptome

Clinic, la locul de infectie, se remarca aparitia unei papule care se transforma intr-un nodul dur, inconjurat de un halou rosietic. Nodulul abcedeaza si rezulta o ulceratie care se vindeca prin cicatrizare, in timp ce periferia se extinde.Leziunile sunt cel mai adesea unice, foarte rar multiple, nu provoaca simptome si se insotesc frecvent de adenopatie.

Tratamentul

Tratamentul medicamentos general este esential si consta in utilizarea chimioterapicelor si antibioticelor antituberculoase. Acestea au fost clasificate in:

- antituberculoase esentiale: Izoniazida, Rifampicina si Etambutolul;

- antituberculoase de rezerva: Pirozinamida, Etionamida, Streptomicina, Kanamicina, Viomicina, Cicloserina, PAS.

Durata tratamentului este de cel putin 6 luni, iar la imunosupresati de cel putin 1 an. Pe parcursul tratamentului trebuie tinut cont si de reactiile adverse ale medicamentelor folosite, fiind necesar controlul periodic al functiilor hepatice, renale, medulare si nervoase.

Mycobacterium hominis,bovis,avium,murine.

localizare:Tegument.forme tipice: preexistenta unei infectii tbc la nivelul plamanilor cu

sputa bacilifera;sputa,mucoasa nazala,patrunde chiar daca e intacta –intra in sistemul limfatic local;localizare la nivelul piramidei nazale+aripioare.Placa rosie-bruna pe care apar proeminenti tuberculi tipici>ulceratie>distructia piramidei nazale-lupus ulcerat vulgar >evolueaza spre ulceratie,distruge cartilajul,tbc verucoasa a mainilor(fata dorsala a mainilor). infectie directa a tegumentului cu o varianta animala(boala profesionala).Masa verucoasa pe dosul mainilor,dimensiuni 5-10 cm.inconjurata de un halou eritematos pasiv(violaceu).

Diagnostic :

contaminarea,anamneza profesionala,IDR,proba terapeutica (tuberculostatice 60-80 de zile pana la remisie).

formele atipice:tuberculide papulo-necrotice-reactie infecto-alaergica la existenta unui focar TBC VISCERAL OARECARE.

vasculita alergica de cauza TBC.papulii violacei de 3-5 cm cu varful necrozat ce se elimina

>microulceratii.localizare la ½ superioara a corpului in special fata(imita o acne

vulgara),1/2 inferioara corpului,fese,coapse(imita foliculitele acute).Rezolvarea prin tratamentul focarului TBC.

MICOZE SUPERFICIALE LA OM

Tricofitia uscata

Tricofiţia sau pecinginea este o dermatomicoză (îmbolnăvire a pielii şi firului de păr în zonele circulare) uscată sau inflamatorie, determinată de unele ciuperci parazite din grupul Tricophiton (Tricophiton serucosum). Apar băşicuţe purulente care apoi ulcerează şi sunt acopererite de cruste. Tricofiţia este zoonoză (boală comună omului şi animalelor) care este contactată în special de la şoarece, cal, viţel, pisică sau câine, fiind foarte contagioasă, putând avea drept rezultat pierderea completă a părului. Apare, în special, pe jumatătea superioară a trunchiului şi membrele superioare, fiind lipsită de mâncărime, iar după expunerea la soare rămân pete albe nepigmentate. Trebuie avut în vedere că sporii ciupercii Trichophiton sunt foarte rezistenţi la condiţiile mediului ambiant. Tricofiţia are drept rezultat căderea părului, cruste, îngroşarea pielii epidermofitie interdigito-plantară, pitiriazis versicolor, candidoze, zăbăluţă, erizipel dat de streptococ, localizat la vasele limfatice din derm însoţite de febră mare, vărsături, transpiraţii, placard roşu. Tricofiţia are tendinţa de vindecare la pubertate. Tricofiţia uscată a pielii capului este, în general, o boală a copilului de vârstă şcolară, mai frecventă în mediul rural decât în cel urban şi afectează mai ales băieţii. La nivelul pielii capului apar numeroase plăci mici, scuamoase, de formă rotundă sau neregulată, cu o suprafaţă roşie, presărată cu pustule foliculare (mici tumefacţii ce conţin puroi) şi cu orificii, din care, la presiune, ies picături de puroi. Perii bolnavi sunt eliminaţi spontan, prin supuraţia foliculară. Ca semn însoţitor, ganglionii din spatele urechilor şi cei suboccipitali sunt măriţi în volum şi sunt dureroşi, iar bolnavii sunt, uneori, febrili. Dacă nu este tratată, tricofiţia poate persista până la 18 ani, când se vindecă, în general spontan, fără să lase alopecie. Această vindecare spontană pare a fi în legătură cu creşterea cantităţii de acizi graşi din secreţia glandelor sebacee.

 Medicul va pune diagnosticul bolii numai după examenul perilor rupţi sau al fragmentelor de peri conţinute de grosimea scuamelor de pe suprafaţa acestor plăci. Se vor folosi ca tratament împotriva tricofiţiei produse cu rol antibiotic pe bază de iod, unguente antitricofitice, tablete cu griscofulvină. Uneori, vindecarea este urmată de cicatrice şi alopecie. Daca nu este tratată, poate sa evolueze în tricofiţia cronică a adultului ce se manifestă prin puncte negre pe feţele laterale şi dorsale ale membrelor inferioare, gambe, palme, antebraţ, faţă, sub forma unor pete roşii.

2. Tricofitia uscata (superficiala)- etiologie: Tricofiton violaceum- mediu rural, la copii- localizare la nivelul scalpului- placarde tondante- deosebiri: o firul de par rupt foarte inegal („camp cosit foarte prost”) o ruperea firului de par este liniara (nu ca pamatuful) o spori de dimensiuni mari (7-8µ), endotrix o aspectul firului de par: „sac plin cu nuci” o lampa Wood-> negativ, nu produce fluorescenta-placarde tondante numeroase de dimensiuni mici (1-2 cm), contur imprecis, fond usor eritematos-prin caderea sporilor la nivelul gatului uneori apar leziuni la nivelul pielii glabre-> inoculari secundare= Herpes circinat= inele concentrice (eritemato-veziculo-crustoase) separate prin zone neafectate; zona afectata= inel lezional cu vezicule

3. Tricofitia profunda, supurata- etiologie: Tricophiton gypseum- doua forme: o tricofitia profunda a copilului (Kerion celsii):- apare aproape exclusiv la copii din mediul rural care se joaca cu viteii- incubatie aproximativ o saptamana- la nivelul scalpului-> un grup de pustule ce proemina pe un fond eritematos-edematos-> in tesuturi-> tumoare inflamatorie proeminenta acoperita de mai multe cruste ce aglutineaza firele de par la nivelul placardului-> 2 semne:• epilatia spontana a firelor de par<- alterarea sacului folicular• tasnirea puroiului din profunzime prin multe orificii: supuratie pluriorificiala „in stropitoare”<- la o lejera comprimare laterala a

tumorii-> puroiul tasneste prin zeci de orificii foliculare=> compromiterea profunda si definitiva a firelor de par

- leziuni foarte dureroase- in patogenie intervine si Stafilococul aureu- apar adenopatii satelite, cordoane de limfangita- diagnostic pozitiv:• examenul firului de par-> dispozitia sporilor strict ectotrix• examenul cu lampa Wood negativ- insamantari frecvente pe pielea glabra=> pustule de dimensiuni mari grupate (8-10), nu conflueaza, pe fond eritemato-edematos-> foliculitele conglomerate Leloir o tricofitia profunda a adultului (sicozis parazitar):- apare numai la barbati intr-un context profesional-> sector agrozootehnic- leziuni la nivelul fetei: mustata, barba- leziunile initial sunt maculo-nodulare apoi papulo-pustuloase, fiecare pustula centrata de un fir de par- fond eritemato-edematos, dar nu realizeaza aspectul de tumoare inflamatorie- epilare spontana a firului de par=> cicatrici deprimate (varioliforme) asemanatoare cu acneea- diagnostic pozitiv: examenul firului de par- diagnostic diferential:• la adult: o foliculite stafilococice o furunculoza fetei o acneea flegmonoasa• la copil: o furunculul antracoid (carbuncul) o tumori autentice (sarcoame) o granulom candidozic

Favusul

etiologie: Tricophiton schonleini (specie antropofilă, potenţial epidemiologic scăzut)focare familialeevoluţie cronică (10-20 de ani)leziuni la nivelul scalpuluidebut prin apariţia godeului favic-> la nivelul orificiului folicular=> formaţiune cupuliformă centrată de firul de păr, diametru de 5-6mm-1cmculoare galbenă= scuamă-crustă + cultură in vivo a parazituluigodeurile se extind încet la celelalte fire de păr ce sunt încet compromise-> alopecie definitivă ireversibilă ce cuprinde toată pielea sănătoasă a capului exceptând liziera pielii păroase= ”coroana favică”firul de păr:aspect mat, gri (asemănător cu „părul de porc”)miros de urină de şoareceexamen micologic: parazitare săracă cu spori articulaţi între ei endotrix (asemănători cu băţul de bambus)examen la lampa Wood negativ-tratamentul pilomicozelor:

raderea integrală a pielii păroase a capului săptămânal badijonarea zilnică (de 2 ori pe zi) cu preparate iodate sau

tinctură Castellani (cu fuxină şi fenol=> roşu), tinctură Sabouraud

aplicaţie cu alcool salicilat şi acid benzoic 3% tratamentul general este obligatoriu alături de cel local:

o griseofulvină po paralel cu exces de lipide (până la 5-6 ani o tabletă, 6-10 ani 2tb, 10-15 ani 3tb, 15 ani 4-5tb):

în favus 3-4 lunio nizoralo itraconazol

Simptomatologie.  Afecţiunea începe insidios printr-o pată eritemato-scuamoasă, care, în timp, este înlocuită de o crustă gălbuie ca sulful, rotundă, deprimată şi centrată de un fir de păr, denumită godeu favic. Acesta este format dintr-o cultură pură de paraziţi la nivelul astrului folicular. Iniţial, godeul are un diametru de câţiva milimetri, dar creşte până la 1—2 cm.

în unele cazuri, prin confluarea godeurilor, rezultă crusta favică, de culoare galbenă, cu marginile policiclice, ce acoperă o parte variabilă a pielii capului, respectând totdeauna un chenar periferic . Părul invadat este mat, fără luciu, cu aspect prăfuit, şi friabil. Cu timpul părul cade, lăsind o alopecie cicatriceală, la nivelul căreia se observă godeuri favice, cruste gălbui şi, întotdeauna, un număr de fire de păr mai subţiri şi decolorate. Se cunosc şi forme clinice fără godeuri. ipur de favus

Favusul pitiriazic, relativ frecvent, se caracterizează prin placarde cu scuame dese şi aderente, la nivelul cărora părul este mat, decolorat şi prăfuit, asemănător părului favic. Placardele respectă totdeauna un chenar periferic. In majoritatea cazurilor afecţiunea evoluează, în 10—15 ani, spre alopecie cicatriceală. Favusul impetigoid, mai rar decât precedentul, se caracterizează prin cruste gălbui, asemănătoare celor din impetigo, la nivelul cărora părul are aspect favic ; şi în acest caz placardele respectă chenarul periferic.  Afecţiunea  evaluează lent  spre  alopecie   cicatriceală.

Favusul alopecie se caracterizează numai prin plăci alopecice cica-triceale, care apar de la început sub această formă ; uneori, se asociază ou câteva leziuni foliculare. Favusul se poate localiza şi la pielea glabră, realizând godeuri, leziuni   vezicu'loase,   papuloase   sau   papuloscuamoase,   denumite   favide. Mucoasele sunt foarte rar afectate şi în acest caz se observă mici ulceraţii, din care se poate izola agentul cauzal. în aceste cazuri pro-gnosticul este grav. Ganglionii limfatici regionali pot fi invadaţi într-un număr redus de cazuri. Organismul este excepţional de rar invadat în întregime, caz în care afecţiunea este letală, iar parazitul poate fi pus în evidenţă în diferite organe.

Histopatologie.Epidermul prezintă iniţial, în grosimea stratului cornos, filamente mioeliene, iar stratul mucos este de aspect normal. Pe măsură ce parazitul se dezvoltă, stratul cornos dispare, stratul mucos se atrofiază până la dispariţie, iar godeul ajunge în contact cu dermul. Dermul prezintă o atrofie a papilelor, o ştergere a glandelor sebacee şi un infiltrat cu celule rotunde, fibroase şi plasmocite. în timp se instalează o atrofie progresivă, cicatriceală. Uneori, se găsesc şi noduli

tuberculoizi formaţi din : limfocite, polinucleare, plasmocite, epiteilioide şi celule gigante.

Diagnosticul diferenţial se face cu : -  tricofiţia şi microsporia uscată ( placarde alopecice, seuamoase, necicatriceale) ;-  impetigo-ul pielii capului-  eczenna streptococică crustoasa (au un caracter mai acut, iar ,părul este de aspect normal) ;-  psoriazisul pielii capului (scuame groase, care nu respectă chenarul periferic şi nu alterează părul) ;-  pitiriazisul simplu (este difuz, interesează aproape toată suprafaţa capului, nu alterează părul) ;-  pseudopelada (plăci alopecice fără cruste ; poate fi confundată uneori, cu favusul vindecat, în -care caz anamneză precizează diagnosticul) ;

- lupusul eritematos (plăci alopecice cicatriceade, dar prezintă leziuni de keratoză foliculară, fără godeuri). In cazurile mai dificile, examenul microscopic al crustelor şi firelor de păr precizează diagnosticul.

Tratarmentul  favusului-  Primii pasi constau in sporirea igienei zonei afectate prin folosirea sampoanelor, lotiunilor si cremelor cu ketoconazole si sulfit de selenium dar si in indepartarea crustelor;- Se foloseste griseofulvina, tratamentul standard in tinea capitis. Terbinafina, itraconazole si fluconazole pot eradica fungul si vindeca boala. Favusul nu prezinta tendinta de remitere spontana 

Micoze cutaneo-mucoase= candidoze

-candida-> 20 de specii-candida albicans (20-35% din populaţie dezvoltă pe culturi candida)-sunt ciuperci unicelulare (levuri, monilie), se înmulţesc prin înmugurire laterală şi desprinderea unei celule fiice-au nevoie de mediu hidrocarbonatat-trăieşte saprofit în tubul digestiv al omului sănătos-echilibru perfect cu microflora intestinală-patogenetic (factori care exacerbează virulenţa determină înmulţirea candidei):

antibioterapie locală: Penicilina, Ampicilina, Eritromicina tratament antitricomoniazic, antilambliazic, în special cu

Metronidazol diabetul zaharat-> candidozele anunţă frecvent un diabet

zaharat; creşterea glicemiei=> condiţii foarte bune pentru dezvoltarea candidei

anaciditatea gastrică, colecistopatii cronice, gastroenterite cancere avansate, limfom malign, citostatice, roentgenterapie corticoterapie de durată lungă (prin mecanism de diabet

steroidic) SIDA (afectarea barierelor de protecţie) după anticoncepţionale, imunosupresoare

-clinic:1. candidoze cutanate (rare)2. candidoze ale mucoaselor (frecvente)3. candidoze unghiale şi periunghiale4. candidoze profunde, sistemice, viscerale

Candidoze cutanate

1. Intertrigo candidozicalură profesională (apă, zahăr): patiserii, ospătării, băuturilocalizare: spaţiul III interdigital de la mănă plica retroauriculară comisura bucală- angulus candidozic plica submamară

plica ombilicală plica inghinală, interdigitală a piciorului-> rar fond eritematos intens-> zonă veziculoasă , se sparge, se produc eroziuni; în fundul pliului apar fisuri dureroase; leziunile sunt pruriginoase patognomonic: leziuni acoperite de un depozit alb cremos caracteristic uşor detaşabil= epidermul macerat + cultura de candida in vivo diagnostic pozitiv-> examen micologic=> spori uşor de recunoscut diagnostic diferenţial celelalte intertrigouri

2. Perionixisul candidozic zonă periunghială intens edemaţiată-> aspect de „băţ de tobă” zonă congestivă; eritematoasă; presărată cu vezicule dacă comprimăm zona apare o singură picătură de puroi de sub repliul unghial

Candidoze mucoase

1. Candidoza bucală în afară de angulus poate fi o stomatită difuză=> enantem

bucal difuz, presărat din loc în loc de insule de depozite cremoase foarte uşor de desprins= stomatita smântânoasă a nou-născutului sau copii distrofici

în practică-> frecvent glosita candidozică: hipertrofia papilelor/atrofia papilelor

1. dacă hipertrofia e totală=> glosita scrotală sau cerebriformă, frecvent există o fisură mediană

2. dacă hipertofia linguală intreresează doar papilele filiforme=> creştere până la 1-2 cm=> glosita piloasă, păroasă: neagră (dacă s-a oxidat keratina), albă(dacă nu s-a oxidat keratina)

3. dacă atrofia e în zone bine delimitate netede, lucioase= glosita geografică

4. depapilare integrală= limba, glosita glazurată constant există xerostomie (90%) senzaţie de arsură + prurit lingual poate exista şi o laringită candidozică: insule punctiforme

albicioase, mucoase pe peretele congestionat al faringelui; clinic-> răguşeală

2. Candidoza genitală bărbaţi:

balanita candidozică, rar uretralăcongestia, tumefacţia glandului pe care apar vezicule şi zone erozive cu depozite alb cremoaseedem local-> fimoză/parafimozăsenzaţie de arsură, prurit

femei-> colpita micotică:enantem vulvar maxim presărat de vezicule şi zone erozivedureri, arsuri, dispareuniesecreţie vaginală consistentă, alb cremoasărecoltare din fundul de sac vaginal-> bulgări cremoşi condensaţi

diagnostic diferenţial:bărbaţi: herpes genitalfemei: trichomoniaza genitală-> galben verzuie aerată blenoragia colpite microbiene: E. coli, H. Influenzae

3. Candidoza anală constipaţie rebelă prurit anal foarte intens congestie puternică a regiunii perianale pliuri îngroşate, edemaţiate fisuri radiare ascunse de depozitul alb

cremos tratament:

suprimarea cauzei tratament igieno-dietetic hipoglucidic alcalinizarea organismului: 2-3 linguriţe bicarbonat/zi; local

Borax 3-4% în spălături, băi, comprese, spălături vaginale badijonarea leziunilor cu violet de genţiana: sol. alcoolice

0,5-1% pe tegumente, sol. apoase 0,1-1,2% pe mucoase; zilnic anticandidozice:

Nistatin (Micostatin)=Stamicin: pudre, creme, paste, unguente, supozitoare, ovule, bujiuri uretrale

Amfotericina B Pimaricina => de rezervă Natalicina

Onicomicoze-sunt:

primitive secundare

-dacă debutează: la nivelul marginii libere a unghiei-> tipI (distale) la nivelul rădăcinii unghiei-> tip II (proximale) la nivelul lamei unghiale-> tip III (parenchimatoase) la nivelul plăcii unghiale-> tip IV (cu perionixis)

-agenţi etiologici: epidermophiton tricophiton candida mucegaiuri: Aspergillus, Penicillium

-diagnostic: recoltare fragmente unghiale, macerare cu KOH-afectare unghială:

unică mâini/picioare mâini/ picioare 8-10 unghii rar toate unghiile

-clinic: modificări de culoare: albă, gălbuie, verzuie, negricioasă

(mucegaiuri) modificarea grosimii: creşte zona subunghială unghie friabilă tendinţă de detaşare-> spaţiu liber între patul unghial şi unghie modificări de relief: depresiuni, şanţuri, boseluri, modificări de formă: convexă (unghii hipocratice), concavă

(koilonikie) invazie-> invadarea unghiei care va cădea

-tratament: conservativ: antimicotice cu iod , imidazoli (Itraconazol 4

capsule/zi, 7 zile apoi pauză 3 săptămâni apoi ciclu se reia încă de două ori=>3 puls terapie; Lamisil, Diflucan), Timol 4% în cloroform-> pătrund în unghie

chirurgical: anestezie la baza, pulpa degetului; smulgere integrală + radere energică cu chiureta Wolkmann până la os;pansament cu iod

PARAZITOZE LA OM

Dizenteria amibiana

- Este o boala infectioasa care poate fi produsa de bacilul dizenteriei sau de un protozoar (amibiana). Se caracterizeaza prin dureri abdominale, senzatie dureroasa de necesitate si multe scaune mucosangvinolente.

Prezinta in general aceleasi manifestari ca enterita, cu scaune moi frecvente, putin abundente si sangvinolente sau cu mucozitati, insotite de crampe.Dupa criza de dizenterie se bea suc de morcov + spanac + sfecla in care predomina morcovul. Apoi suc de telina urmat de suc de mere. Sucul se bea cu paiul, incet, imediat ce a fost facut. e4p1115ee69pfpTratamentul cu argila (dupa Formula AS, nr. 416/iunie 2000): 400 g argila, intr-o singura doza, foarte tulbure - recomandat de dl Mircea Bocan, terapeut din Alba-Iulia.•    Sa se bea bors de putina.•    Se bea tinctura de afine sau un paharel de tuica de afine. Se pune compresa cu apa si otet pe burta.•    Rachitan, tataneasa, urzica. Infuzie de frunze proaspete - 40 g/l 1 apa.•    Bitter suedez.•    Apiterapie: polen.Presopunctura si acupuncturaObs.: Cei neinitiati in presopunctura si acupunctura se adreseze unui specialist. •    Se maseaza fata palmara a degetului aratator pana la baza degetului mare. „Fiul printului" se gaseste in scobitura de pe marginea interna a talpii piciorului, aproximativ la jumatatea sa. Tonifiere, in sensul insurubarii, 10 min., de 2 ori/zi; cate 10 sedinte.•    Masarea zonelor reflexe: stomac - intestin, sistem limfatic. in caz de diaree nervoasa, masarea zonei reflexe a plexului solar.

Bacteriile dizenterice se subdivizează în 4 grupe mari:

1. Shigella dysenteria cu subgrupele Grigoriev-Şig, Ştuţer-Şmitţ, Lardj-Sacs;

2. Shigella Flexneri cu subgrupa Newcastle;3. Shigella Boydii;4. Shigella Sonne.

Actualmente în grupele menţionate se numără mai mult de 500 serotipuri de bacterii dizenterice, mai frecvent întâlnindu-se pe meleagurile noastre sh.Sonne şi Flexneri. Bacteriile dizenterice se mai numesc Şhigelle în memoria savantului nipon-Shig, iar maladia – şigheloză.

Bacteriile dizenterice sunt destul de viabile în mediul ambiant. În solul umed ele se păstrează circa- 3 luni; în apă- 10 zile; în lapte -10-20 zile; pe legume şi fructe-2 săptămâni; pe pâine, unt, brânză- 10-15 zile; pe pielea mâinilor – 3-5 zile, de asemenea se mai pot păstra un timp îndelungat pe jucării şi lenjerie.

Pe lenjeria de corp murdărită cu fecale uscate, bacteriile dizenterice trăiesc 17 zile; pe diferite vase, oală de noapte – timp de o lună. Pe parcursul a 2 săptămâni aceşti germeni rămân viabili pe suprafaţa banilor de metal sau hârtie murdăriţi cu materii fecale. Sub acţiunea temperaturii de +60°C ei pier peste 10-30 min., la temperatura de fierbere (+100°C) – peste un minut.

Razele solare directe distrug microbii dizenterici timp de 30 min., soluţia de acid fenic 5% – în câteva secunde, soluţia de cloramină de 1% – în 7 minute, iar cea de 2% – peste numai 2 minute. Soluţia de clorură de var de 10% nimiceşte bacteriile dizenterice în materiile fecale pe parcursul a 2 ore.

În calitate de sursă de infecţie serveşte omul bolnav cu forme acute şi cronice de dizenterie, în deosebi persoanele care suportă formele atipice, asimptomatice ori purtătoare de aceşti germeni. Totodată mai menţionăm, că un pericol destul de mare din punct de vedere epidemiologic îl prezintă pacienţii cu forme acute de dizenterie, deoarece în perioada de stare a maladiei din organismul lor se elimină în mediul ambiant un număr enorm de bacterii.

Dizenteria pe bună dreptate este numită “boala mâinilor murdare“. Anume prin intermediul mâinilor murdare de fecalii, ce conţin bacterii dizenterice, ele se transmit la cei sănătoşi prin contactul direct ori prin intermediul diferitor obiecte (lenjerie de corp, pat, veselă, bani, etc), adică prin contact indirect. De asemenea prin aceleaşi mâini murdare de fecalii cu microbi dizenteriei se infectează apa sau produsele

alimentare la consumarea cărora, persoanele umane se molipsesc de această patologie.

Un rol important în răspândirea dizenteriei îl joacă şi muştele, deoarece ele regulat contaminează masele fecale şi produsele alimentare. De menţionat, că dizenteria între copii, mai ales la cei din colective, se transmite mai frecvent prin intermediul jucăriilor contaminate, de asemenea prin apă şi produse alimentare infectate.

Dizenteria, ca şi alte infecţii intestinale, are un caracter sezonier- mai frecvent vara şi la începutul toamnei, însă cazuri sporadice se înregistrează pe parcursul întregului an. Imunitatea după suportarea dizenteriei este tipospecifică şi neîndelungată. Pătrunzând pe diverse căi în tractul digestiv bacteriile dizenterice afectează în special intestinul gros, multiplicându-se în mucoasa lui şi eliminând endotoxină. Ultima se absoarbe în sânge cauzând o intoxicaţie generală a organismului, afectând sistemul digestiv, nervos, cardiovascular şi provocând maladia propriu-zisă.

Maladia are un debut acut, care urmează după perioada de incubaţie cu o durată de 1-7 zile, mai frecvent 2-3 zile.

Dizenteria evoluează într-o formă acută şi cronică. Forma acută durează până la 3 luni, iar cea cronică – până la 2 ani.

În dizenteria acută se disting formele:

Colitică; Gastroenterocolitică; Gastoenteritică.

Ele pot decurge după gradul de gravitate sub formă uşoară, medie şi gravă. Din formele menţionate mai frecvent se întâlneşte cea colitică. Afară de formele enumerate dizenteria acută mai decurge atipic (forma frustă – ştearsă, portaj de bacterii dizenterice). Dizenteria cronică la rândul său se subdivizează în formă continuă şi recidivantă.

Forma colitică de dizenterie acută se caracterizează prin simptome de intoxicaţie, temperatură ridicată, apariţia durerilor colicative în regiunea iliacă stângă a abdomenului şi scaunul lichid, frecvent în cantităţi mici, care conţine, de regulă, mucozităţi, iar în cazuri medii şi

grave – mai conţine şi striuri de sânge.Cu alte cuvinte, pentru această formă de dizenterie sunt caracteristice sindroamele de intoxicaţie şi colitic, exprimarea cărora este în dependenţă de gravitatea maladiei. În cazuri medii şi grave mai au loc dereglări şi din partea sistemului cardiovascular. Dacă dizenteria evoluează uşor, frecvenţa scaunului nu depăşeşte 10 ori pe zi, în forma medie – 10-20 şi gravă – mai des de 20 de ori ajungând până la fără număr.

Pentru formele medii şi grave mai sunt caracteristice tenesmele (dureri periodice în partea stângă de jos a abdomenului şi în perineu, care apar înaintea actului de defecaţie şi în timpul lui) şi scaunele false (atunci când bolnavul se află pe oala de noapte, neeliminându-se nimic din intestin, măcar “scuipat rectal”).

Forma gastroenterocolică are un debut brusc, exploziv cu frisoane, greţuri, vome repetate, scaune lichide, frecvente, apoase, ulterior din ele dispar masele fecale, însă conţin mucozităţi şi striuri de sânge. Pot apărea tenesme şi scaune false. În această formă mai poate fi prezent în perioada precoce şi sindromul de deshidratare.

Forma gastroenteritică este mult asemănătoare cu toxiinfecţiile alimentare şi salmoneloza. Debutul bolii este brusc, cu greţuri şi vome abundente, dureri în abdomen, frisoane, cefalee, temperatură de 40°C, scaun frecvent si apos, în cantităţi mari, fără mucozităţi şi striuri de sânge, tenesme; lipsesc tendinţele false de defecaţie. În cazuri grave progresează deshidratarea organismului şi se dezvoltă şocul hipovolemic. Dacă dizenteria capătă o astfel de întorsătură şi bolnavul nu se adresează imediat după ajutorul medical, ea poate avea consecinţe tragice până la deces.

În formele atipice, subclinice şi portaj de bacterii simptomeie clinice sunt puţin exprimate ori lipsesc definitiv. Ele trebuie să fie numaidecât confirmate prin metode de laborator. De menţionat că persoanele cu astfel de forme sunt foarte periculoase din punct de vedere epidemiologic pentru cei din jur, mai ales dacă activează în colectivităţi ori în diverse întreprinderi alimentare.

Dizenteria cronică este favorizată de nerespectarea regimului de pat şi dietetic în perioada acută a bolii, precum şi de tratamentul tardiv sau incomplet, ori lipsa lui definitivă din cauza neadresării la medic.

Forma recidivantă de dizenterie cronică se caracterizează prin acutizări de 2-4 săptămâni, care alternează cu perioada de ameliorare, ce durează câteva luni. În perioada de acutizare simptomeie sunt asemănătoare cu dizenteria acută forma colitică, însă evoluţia de lungă durată influenţează negativ asupra stării generale a bolnavului, provocând multiple tulburări subiective, inclusiv – psihologice.

În dizenteria cronică continuă lipsesc perioadele de ameliorare şi starea bolnavilor rămâne permanent nesatisfăcătoare. Se dereglează evident digestia, bolnavii sunt istoviţi, apar semne de hipovitaminoză, anemie, disbacterioză. În ultimul timp ea se întâlneşte rar, afectând mai frecvent bătrânii şi pacienţii cu patologii grave asociate.

În dizenterie pot avea loc şi complicaţii, dintre care mai grave – şoc toxiinfecţios şi hipovolemic. Dizenteria poate croniciza ori provoca acutizarea hemoroiului, uneori a fisurilor anale. La bolnavii slăbiţi se poate asocia infecţia cocică în formă de pneumonie, inflamaţii a căilor urinare şi disbacterioză. Din complicaţiile mai rare se înregistrează perforaţia intestinului cu peritonită, tromboza vaselor mezenterale şi prolapsul intestinului rect. De menţionat, că complicaţiile enumerate se întâlnesc la persoanele care se adresează tardiv la medic, ocupându-se cu autotratamentul.

În profilaxia dizenteriei are mare importanţă depistarea precoce a bolnavilor; izolarea şi tratarea lor la timp; efectuarea măsurilor de dezinfecţie; controlul contacţilor la bacteriile dezinterice. O importanţă deosebită o are respectarea regulilor de igienă personală; întrebuinţarea apei fierte, a fructelor şi legumelor minuţios spălate şi opărite cu uncrop; lupta riguroasă cu muştele; întreţinerea igienică a localurilor; controlul sanitar a surselor acvatice şi a întreprinderilor alimentare atât de stat cât şi private.

Giardioza

Giardioza - numita si giardia - este o boala intestinala cauzata de infectia parazitul Giardia lamblia (numita si Giardia intestinalis). Simptomele de giardie sunt diaree, crampe abdominale, flatulenta si simptome generale intestinale. Simptomele care apar la copii sunt reprezentate de deficitul de crestere si luare in greutate. Simptomele de giardioza pot sa apara doar o data pentru o perioada scurta de timp sau pot sa apara si sa dispara pe o perioada mai lunga de timp. Este posibil sa nu mai existe simptome si inca sa fie prezenta infectia parazitara.

Zonele endemice pentru giardia

Giardia apare mai in toate zonele lumii, dar este cea mai importanta problema in zonele in care este limitat accesul la apa sau unde regulile igienice sunt precare. In Statele Unite, G. Intestinalis este intalnita in ape, cum ar fi fluvii, rauri sau lacuri (surse la suprafata apei). Epidemii de giardia au aparut datorita tratarii inadecvate a apei din sistemele urbane sau cand apa a fost contaminata cu deversarile din canalizari. Bazinele de inot, fantanile arteziene si lacurile din parcuri care nu sunt tratate corespunzator si mentinute la acel standard sau care nu au un sistem adecvat de filtrare pot fi de asemenea surse de infectie. Cazurile de infectie sunt mai multe in gradinite sau centre de ingrijire, datorate in special proastei igiene cum ar fi spalarea insuficienta pe maini, in situatiile in care persoanele nu au un control bun asupra mictiunii (urinare). In unele centre de ingrijire mai mult de 35% din copii au avut giardia in scaun (materiile fecale). Cele mai multe cazuri de infectie apar in zonele de munte, datorita faptului ca oamenii nu realizeaza ca parazitul poate supravietui si la temperaturi joase cum sunt cele din lacurile si apele curgatoare montane, astfel incat consuma acea apa netratata corespunzator. Boala este mai frecventa si in comunitatile care folosesc apa din rauri si lacuri ca sursa de apa potabila si nu folosesc filtrarea apei in procesul de purificare.

Copiii sunt infectati mai frecvent decat adultii, mai ales cei aflati in centre de plasament, unde copiii nu sunt invatati sa foloseasca toaleta cum trebuie. De asemenea este mai frecvent intalnita infectia in centrele de ingrijire pentru batrani, acestia avand si probleme de incontinenta urinara (pierdere inconstienta de urina). Boala este mai frecventa si in comunitatile care folosesc apa din rauri si lacuri ca sursa de apa potabila si nu folosesc filtrarea apei in procesul de purificare. Tratarea cu clor a apei potabile nu este o metoda sigura de distrugere a parazitului. Cei care merg in camping si excursionistii care circula in zonele unde apa poate fi contaminata cu acest parazit, au un risc mai mare de a contacta boala, in conditiile in care nu isi purifica apa prin fierbere sau filtrare.

Cauze

Giardioza (numita si giardia) este produsa de un parazit unicelular numit Giardia lamblia, numit si Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis. Parazitul traieste si se multiplica in intestinul omului sau animalelor. Odata ce a ajuns in intestin, se ataseaza de mucoasa intestinala, careia ii modifica functia normala si intra in competitie pentru nutrientii importanti. Acest lucru determina urmatoarele simptome: - discontinuitatile mucoasei intestinale, poate se scada capacitatea organismului de a absorbi nutrientii din alimentele care trec prin intestin. Daca nu sunt absorbiti, nutrientii raman in tractul intestinal, provocand diaree, crampe si flatulenta asociate giardiozei - parazitul poate sa accelereze pasajul alimentelor prin intestin, provocand diaree. Scaunul (materiile fecale) animalelor infectate sau ale oamenilor contin parazitii. Infectarea cu Giardia lamblia se produce in 2 feluri: - contact direct mana-gura prin care se transfera parazitul din scaunul persoanelor infectate. Acest lucru se intampla datorita unei igiene proaste, cum ar fi absenta spalatului pe maini. Parazitul se poate transfera si prin contact direct oro-anal sau oro-genital cu o persoana

infectata - transmiterea indirecta a parazitului prin consumul de apa sau alimente care au intrat in contact cu materiile fecale contaminate. Perioada de incubare dureaza 7-10 zile dar poate varia de la 3 la 25 de zile sau mai mult. Giardioza este contagioasa atata timp cat parazitul este prezent in materiile fecale, ceea ce poate dura si cateva luni de zile. Nu toate persoanele infectate prezinta simptome, dar o persoana care nu are simptome tot poate raspandi boala.

Simptologie

O persoana se poate infecta cu acest parazit daca mananca sau bea apa contaminata. Daca se ingrijeste o persoana deja infectata, se vor lua masuri de precautie cum este spalarea pe maini cat mai frecvent pentru a se evita raspandirea bolii. De exemplu daca se schimba scutecele unui copil cu giardia si nu se spala mainile dupa, orice sau oricine care este atins se va infecta. Se poate face si autocontaminare daca mana nespalata se va folosi pentru a manca sau a se atinge. Odata ce a ajuns in organism, parazitul se multiplica in intestinul subtire si va circula in intestinul gros. Unii paraziti formeaza chisti, forme inactive care pot supravietui pe o perioada mai lunga de timp in afara organismului. Parazitii si chistii parasesc organismul prin scaun si pot contamina apa sau alimentele, continuand ciclul. Dupe expunerea la parazit, urmeaza apoi 7-10 zile pana la aparitia infectiei, dar poate varia intre 3 si 25 de zile sau mai mult. Se poate transmite infectia si la alte persoane in toata aceasta perioada in care exista infectia cu parazit, care poate dura luni de zile, chiar si daca nu exista simptome.

Multi dintre copiii sau adultii infectati cu Giardia lamblia nu prezinta simptome de giardioza, chiar daca sunt infectati si parazitul este prezent in materiile fecale. Aceste persoane pot transmite boala. Cand sunt prezente, cele mai frecvente simptome sunt: - diaree care de obicei dureaza 7-10 zile. Poate dura mai mult dar de asemenea poate sa se amelioreze si mai repede in 2-4 zile. La inceput este prezenta o diaree apoasa, urmata apoi de steatoree (prezinta

grasimi), scaune urat mirositoare care pot pluti. Acest lucru este un semn ca grasimile nu sunt digerate corespunzator si sunt transferate din organism in scaun - crampe si sensibilitate abdominala - greata si pierderea apetitului alimentar - flatulenta (gaze) sau balonare - fatigabilitate. De cele mai multe ori, persoanele infectate nu cauta un tratament pentru aceste simptome. De cele mai multe ori simptomele se amelioreaza de la sine. Dar daca giardioza nu este tratata de la aparitia primelor simptome, boala poate dura o perioada lunga de timp si se poate croniciza. Persoanele cu giardioza cronica prezinta atacuri diareice care apar si dispar insotite de simptomele descrise. Aceste episoade alterneaza cu perioade de constipatie sau un tranzit intestinal normal si dureaza doar cateva zile cand apar. Din aceste motive, acestia nu se adreseaza la medic pentru tratament. Simptomele de giardioza cronica sunt: - scaune moi, grase, nelegate (nu mereu lichide sau apoase), uneori scaunele pot fi urat mirositoare sau spumoase si de cele mai multe ori in cantitate mica - disconfort abdominal sau iritatii gastrice care sunt mai frecvente dupa mese - crampe abdominale, balonare sau durere - flatulenta - halena fetida (miros urat in respiratie) persistenta, uneori cu miros de sulf - dureri de cap ocazional - scaderi in greutate - stare generala proasta, astenie, fatigabilitate, stare generala de disconfort.

Simptome la copil

Copiii cu giardioza pot sa nu prezinte alte simptome decat tulburari de crestere, scadere in greutate. Daca sunt prezente simptome, acestea sunt:

- scaune diareice spumoase, galbene, urat mirositoare - scaderi in greutate sau pierderea apetitului alimentar - dureri abdominale, greata sau varsaturi - deficite nutritionale cauzate de incapacitatea absorbtiei unor nutrienti.

Alaptarea este considerata ca protejeaza sugarii de a face giardioza. Laptele de mama contine nutrienti care omoara parazitii. Aceste simptome de giardioza sunt comune si altor infectii intestinale. Durata simptomelor si testul de identificare a parazitului, pot fi singurele care fac diagnostic diferential al acestor boli. Simptomele de giardioza apar de obicei la 7-10 zile dupa infectare, desi uneori pot dura 35 de zile sau mai mult. Odata ce au aparut, simptomele dureaza cel putin 7 saptamani: - la copiii sau adultii care nu au afectiuni, simptomele pot sa dispara si fara tratament - diareea pe termen lung poate sa produca pierderi in greutate, deshidratare sau probleme de nutritie intrucat alimentele nu sunt absorbite in mod corespunzator in organism. Uneori aceste afectiuni se amelioreaza si fara tratament. Daca nu se intampla acest lucru, se pot trata corespunzator. Multe persoane care sunt infectate cu Giardia intestinalis nu prezinta simptome; se poate produce infectarea altor persoane chiar daca nu exista simptome, intrucat parazitul exista inca in scaun (materiile fecale). Dintre persoanele ce prezinta simptome de giardia, 20% pana la 40% dezvolta o intoleranta temporara la lactate sau alte produse pe baza de lapte (deficit de lactaza sau intoleranta la lactoza). Aceasta problema poate sa dureze pana la o luna dupa terminarea tratamentului pentru giardia. Acest lucru semnifica faptul ca tratamentul nu este eficient sau ca s-a produs reinfectia. Nou nascutii si sugarii care fac giardioza pot refuza alimentele si se pot opri din crestere pana in momentul in care se vindeca boala. Cresterea normala si dezvoltarea organismului nu se produc imediat dar pot sa reinceapa in cateva saptamani sau luni. Studiile au aratat ca este posibil ca o persoana care a fost infectata cu giardioza sa dezvolte o imunitate pe termen scurt fata de parazit.

Exista riscul contaminarii cu giardia pentru: - cei ce lucreaza in centre de ingrijire pentru copii, mai ales daca majoritatea nu stiu sa foloseasca toaleta - parintii sau familiile cu copiii mici - cei care innoata in ape de agrement cum ar fi rauri, lacuri, ape curgatoare, mai ales in timpul verii sau toamnei cand exista riscul cel mai mare de expunere. Riscul apare in momentul inghitirii apei in timpul inotului - cei care consuma apa netratata sau tratata insuficient, mai ales din apele curgatoare, rauri, lacuri - cei care locuiesc sau lucreaza in diferite amplasamente sau centre de ingrijire sau sunt rude cu unul dintre acesti angajati - cei care au contact oro-anal si oro-genital cu o persoana infectata. Factorii de risc care duc la aparitia simptomelor dupa infectare: - existenta unei scaderi a imunitatii. Exista doua afectiuni, care sunt considerate ca produc modificari ale sistemului imun si cresc in special riscul de aparitie a simptomelor de giardioza, numite imunodeficienta comuna variabila si agamaglobulinemia X- linkata - existenta unor boli care afecteaza tranzitul intestinal si fac intestinul mai susceptibil la infectie cum ar fi boala Crohn sau fibroza chistica - existenta malnutritiei inainte de infectare - tratamentul chirurgical pentru stomac cu o perioada scurta inaintea infectarii sau tratamentul medicamentos cu antiacide gastrice. Acest lucru constituie o problema intrucat stomacul secreta o cantitate mai mica decat normalul de acid (aciditatea gastrica omoara unele microorganisme).

Daca se suspecteaza giardioza se suna imediat la serviciile medicale de urgenta. - scaune diareice de culoare neagra sau cu sange. Exista unele medicamente care contin bismut (Peptobismol) si care coloreaza scaunul in negru - semne de deshidratare cum ar fi:

- oligo sau anurie (urinare in cantitate mica sau deloc) sau scutece uscate timp de 8 ore sau mai putin de 3 urinari pe zi (sau scutece ude) in ultimele 24 de ore, in special insotite de unul sau mai multe semne de deshidratare - pliu cutanat persistent - responsivitate dificila sau incetinita sau confuzie - ochi infundati in orbite - hipotensiune arteriala. Se contacteaza serviciul medical in decursul unei zile daca: - exista durere abdominala sau disconfort sever insotit de diaree si nu se amelioreaza in urma defecatiei sau flatulentei - diareea este insotita de febra 38,3 grade C sau mai inalta insotita de frisoane, varsaturi sau lesin (sau doar ameteala) - diaree severa (mai multe scaune apoase la o persoana care arata foarte bolnava) care este prezenta si dureaza mai mult de: - 2 zile la adult - 1 sau 2 zile la un copil mai mic de 4 ani - 8 ore la un sugar cu varsta intre 3 si 6 luni - 4 ore la un sugar mai mic de 3 luni. Se contacteaza medicul specialist daca: - diareea apare si persista dupa consumul de apa netratata - exista o forma de diaree usoara sau moderata (cateva scaune care sunt mai moi decat normalul fara alte semne de boala) care dureaza mai mult de 4 sau 7 zile la copil - diaree care persista fara nici un motiv evident mai mult de 1-2 saptamani - copilul nu ia in greutate cat ar trebui in mod normal (insuficienta de dezvoltare).

Majoritatea cazurilor de diaree sunt cauzate de infectii virale si se amelioreaza in cateva zile de tratament la domiciliu. Dar daca o forma de diaree dureaza mai mult de o saptamana si daca sunt prezente simptomele de mai sus, se recomanda prezentarea la medic. Diagnosticul de giardioza se pune pe urmatoarele: - anamneza istoricului medical sau examen obiectiv. Daca acestea sugereaza simptome de giardioza, unii doctori prescriu un singur tip de

tratament pana a recomanda alte investigatii - analizele scaunului (examen coproparazitologic) - teste antigenice care detecteaza proteine (antigene) de Giardia - recoltarea directa din intestin, care se face daca examenul coproparazitologic este neconcludent. Acest test recolteaza o proba din intestinul subtire astfel incat poate fi examinat pentru a se observa parazitul. Acest test se face foarte rar. Lichidele din partea superioara a intestinului subtire (lichidul duodenal) poate fi de asemenea examinat la microscop pentru a se vizualiza parazitul sau se face un test de identificare a antigenelor parazitare. Lichidul duodenal este colectat prin endoscopie. Alte investigatii care determina giardioza sau alte boli asemanatoare se vor face daca persista simptomele pe o perioada lunga de timp, mai ales daca apar probleme in urma malabsorbtiei. Aceste teste se fac pentru a se examina intestinul subtire (partea superioara gastrointestinala) sau pentru a se preleva o proba (biopsie) din partea superioara a intestinului subtire pentru a se izola microorganismul care produce infectia.

Cand apar epidemii de giardioza in gradinite sau centre de plasament se va face un screening al celor infectati. Persoanele infectate dar care nu prezinta simptome pot sa transmita boala la alte persoane.

Tratament - generalitati

In unele cazuri simptomele de giardioza dispar si fara tratament. Dar este de preferat sa se urmeze un tratament daca sunt prezente simptome intrucat acesta amelioreaza disconfortul si se evita raspandirea infectiei. Unii doctori recomanda tratament chiar daca nu exista simptome. Acest lucru previne raspandirea bolii si scade riscul aparitiei infectiei cronice cu acest parazit. Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiprotozoare (cum sunt metronidazolul sau tinidazolul) care distrug parazitul. Tratamentul recomandat depinde de varsta, daca a mai fost facut un alt tratament pentru giardioza in antecedente sau de sarcina. Daca boala este prezenta se face tratament atunci cand:

- sunt persoane care lucreaza in gradinite si centre de ingrijire pentru copii - persoanele afectate lucreaza in domeniul de preparare, de manipulare, de distribuire a produselor alimentare - apar probleme de sanatate in conditiile existentei giardiozei asociate altei boli preexistente. Chiar si episoade scurte de diaree pot provoca deshidratare si scaderea absorbtiei pentru nutrienti din intestin, ceea ce poate agrava starea de sanatate - exista crize de diaree care apar periodic pe parcursul a catorva luni sau mai mult (giardioza cronica). Multe cazuri se amelioreaza in cele din urma, dar cu tratament se amelioreaza simptomele si se previne raspandirea infectiei la alte persoane.

De retinut!

Daca nu exista simptome, se ia decizia de tratament in functie de riscul existent de a transmite infectia. Nu este necesar tratamentul unei infectii care nu produce simptome, desi majoritatea medicilor recomanda tratamentul. Tratamentul medicamentos poata sa nu fie eficient pentru toti pacientii. Cand se trateaza giardioza se iau in considerare efecte adverse pe care le produce tratamentul si in acelasi timp costul acestuia.

- daca exista un risc mare de infectare a persoanelor din jur (mai ales pentru cei care lucreaza in domeniul alimentar) sau expunerea la infectie este foarte mare (cum ar fi in randul familiilor care consuma apa netratata de la aceeasi sursa), se recomanda tratament - daca riscul de infectare a celor din jur este mic, se va astepta pana apar simptomele - daca se va produce reinfectia cu giardia dupa tratament, acest lucru indica faptul ca persoanele din jur sunt infectate si raspandesc parazitul sau ca infectia este persistenta.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Daca se suspecteaza expunerea la giardioza si apare diareea, tratamentul medicamentos administrat imediat poate ameliora

simptomele. Tratamentul adjuvant este de asemenea necesar in tratarea bolii la domiciliu.

Tratarea episoadelor diareice

Se vor evita episoadele diareice si deshidratarea prin urmatoarele masuri: - calmarea stomacului, prin consumul numai de lichide limpezi pana se vor ameliora simptomele. Daca diareea dureaza mai mult de 24 de ore, se iau inghitituri mici din bauturi rehidratante pentru a se preveni deshidratarea. Se va consuma un pahar de apa cu substante rehidratante (incet) pentru fiecare scaun moale si voluminos - intrucat diareea ajuta la refacerea in urma unei afectiuni (mai ales una datorata unei infectii virale), se vor evita medicamentele antidiareice in primele 6 ore. Se vor folosi dupa aceasta perioada de timp daca continua crampele si disconfortul si nu exista alte semne de boala, cum ar fi febra - se consuma alimente usoare, cum ar fi orezul, paine uscata si pesmeti, banane si suc de mere incepand cu a doua zi sau mai devreme. Se evita mancarea condimentata, alte fructe, alcool si cafea timp de 2 zile si produse lactate timp de 3 zile dupa disparitia simptomelor - copiii cu episoade diareice, mai ales cei mai mici de 4 ani, necesita o atentie sporita pentru evitarea deshidratarii. Se alimenteaza copiii cu portii mai mici de mancare sau lichide la intervale mai scurte de timp. Pentru copiii mai mari, se administreaza o jumatate sau un pahar de bauturi rehidratante la fiecare ora insotite de o hrana usoara - se continua alimentarea sugarului la san sau alimentarea sa cu formulele de lapte speciale cat se poate de mult timp. Poate fi de ajutor schimbarea cu un lapte de soia pe o perioada scurta de timp daca alimentarea se facea prin formule de lapte - se consuma suplimente nutritive in inghitituri mici sau cu lingurita si bauturi rehidratante la fiecare cateva minute. Nu se vor consuma bauturi racoritoare carbogazoase sau de fructe. Acestea contin prea mult zahar si nu au suficienti electroliti, nutrienti pierduti prin diaree.

Problemele digestive care apar dupa tratamentul giardiozei

Unele persoane care prezinta simptome de giardioza vor avea pe o perioada scurta de timp intoleranta la lapte si la produsele lactate (deficit de lactaza). Consumul acestora produce simptome asemanatoare infectiei cu giardia, cum sunt diareea, flatulenta si crampe. Problemele dureaza mai mult de o luna dupa tratarea giardiozei. Daca apar aceste simptome in timpul tratamentului giardiei, se evita consumul de lapte sau produse lactate timp de cel putin o luna. Apoi se vor readauga treptat in dieta. Sugarii si copiii care au prezentat infectie cu giardia au avut o crestere deficitara fata de nomal. Este nevoie de cateva saptamani ca acestia sa isi revina la normal dupa tratament. In general, giardioza nu cauzeaza probleme permanente nici pentru adulti nici pentru copii.

Optiuni de medicamente

Tratamentul medicamentos vindeca giardioza la adulti intre 80% si 95% din cazuri. Dar la unele persoane se poate sa nu apara raspuns dupa primul tratament administrat si este nevoie sa repete tratamentul cu aceleasi sau alte medicamente. Daca simptomele si istoricul medical sugereaza diagnosticul de giardioza, unii doctori prescriu medicamente inainte de o examinare mai atenta. Acest lucru depinde daca au fost expusi mai multi membrii ai familiei la infectie in acelasi timp sau daca exista riscul raspandirii infectiei la persoanele din jur.

Antiparazitare-antiprotozoare (cum sunt metronidazolul sau tinidazolul) Exemple: Metronidazol (Flagyl, Noritate, Protostat) Tiniazol (Tindamax).

Mecanism de actiune

Aceste medicamente distrug Giardia lamblia din tractul gastrointestinal. Metronidazolul se gaseste in tablete sau sub forma lichida. Se administreaza timp de 3-7 zile sub forma de tablete pentru tratarea giardiozei. Tinidazolul se gaseste in tablete. Se administreaza o data pe zi intr-o singura doza sau mai multe doze in decursul unei zile.

Indicatii

Se folosesc aceste medicamente pentru tratarea unor infectii bacteriene sau parazitare. Sunt de asemenea eficiente si pentru tratamentul giardiozei. Medicamentele se vor folosi daca examenul coproparazitologic sau alte examinari vor indica infectie cu giardia. In acele cazuri in care cel mai frecvent simptomele existente sunt datorate giardiozei, se vor prescrie aceste medicamente chiar daca nu sunt gata rezultatele investigatiilor facute. La femeia gravida se recomanda adresarea la medic in conditiile administrarii acestor medicamente.

Tratament

Metronidazolul vindeca giardioza la adulti in procent de 80- 95%. Tinidazolul este foarte eficient in tratarea giardiozei - singura doza trateaza infectia avand putine reactii adverse.

Reactii adverse

Cele mai frecvente reactii adverse sunt: - gust metalic - greata si varsaturi - ameteala - cefalee (durere de cap). Foarte rar se poate intalni ca un efect advers scaderea numarului celulelor albe (neutropenie, leucopenie). Acestea vor reveni la normal dupa oprirea tratamentului.

Nu se consuma alcool in timpul tratamentului cu metronidazol sau tinidazol. Consumul de alcool asociat poate cauza cefalee, greata, inrosirea fetei, crampe abdominale si varsaturi. Se va evita consumul de alcool timp de 3 zile dupa terminarea tratamentului.

Trichomoniaza urogenitala

Definiţie: Trichomoniaza este o boala determinata de un parazit (trichomonas vaginalis) si care afecteaza aparatul uro-genital, atit la femeie, cit si la barbat.

 Cauze:

 Trichomonas vaginalis este un parazit de marimea unei globule albe (3-18 microni), unicelular. Parazitul sta in caile urinare, sub o forma saprofita (nu este patogen), care nu produce nici o simptomatologie. El poate deveni patogen numai atunci cind se asociaza cu bacterii ca bacil coli, streptococ, stafilococ, etc. In laborator s-a observat, chiar, ca el nu creste pe mediile de cultura daca nu este insotit de bacterii, fapt care confirma ipoteza asupra patogenitatii sale caracteristice.

 Factori de risc: 

Deoarece boala transmite prin contact sexual, ea intra in categoria bolilor venerice. Prin urmare, igiena necorespunzatoare si netratarea bolii duce la raspindirea ei. De asemenea, ea poate fi capatata in afara vietii sexuale prin contact cu lenjeria sau canule infectate. Boala poate fi transmisa atit de barbat (veziculele seminale), cit si de femeie (vagin).

 Incubaţie: Uretrita cu trichomonas - la barbat - apare dupa o perioada de incubatie de 3-15 zile de la raportul sexual cu o partenera bolnava.  Tipuri:

 La barbat, Trichomonas vaginalis poate determina: - uretrita (inflamatia uretrei) - prostatoveziculita, epididimita (inflamatii ale prostatei, ale aparatului genital masculin) La femei, parazitul poate provoca: - uretrita (inflamatia uretrei) - vaginita (inflamatia vaginului).

La ambele sexe, poate produce o trichomoniaza vezicala si chiar renala.  Simptome:

 LA BARBATI : Uretrita incepe cu o usturime si arsuri mictionale pe uretra si cu o scurgere alba-cremoasa, in cantitate mica. Uneori se intilneste numai "picatura matinala", fara usturime mictional. Cind uretrita cuprinde si segmentul posterior, si apoi si vezica urinara, apar simptome noi de cistita: - eliminarea de singe in urina la sfirsitul mictiunii (hematurie terminala) si - imperiozitate mictionala (dorinta crescuta de a mictiona) Prostatoveziculita constituie o complicatie a uretritei cu acest parazit. Aceasta se manifesta prin: - urinari frecvente (polakiurie) - usoara scurgere uretrala - usturime la sfirsitul mictiunii - durere surda perineala - senzatia de greutate rectala Se pot asocia si tulburari genitale cu ejaculare precoce.

LA FEMEI : Secretiile vaginale care contin acest parazit sint in contact permanent cu meatul uretral si de aceea Trichomonas patrunde usor in uretra si de acolo in vezica urinara. Bolnavele se pling de usoare arsuri la mictiune, urinari frecvente (polakiurie) si de o durere surda suprapubiana. Se produc frecvent episoade de cistita acuta (inflamatia vezicii urinara). Vaginita cu trichomonas se manifesta printr-o secretie albicioasa vaginala (leucoree) abundenta, care scade odata cu cronicizarea bolii si devine mirositoare daca se asociaza cu colibacilul. Cistita trichomoniazica poate aparea la ambele sexe si constituie o complicatie a uretritei netratate. Bolnavii se pling de dureri vezicale, de mictiuni frecvente (polakiurie) cu imperiozitate mictionala (dorinta crescuta de a mictiona) si uneori de prezenta singelui in urina (hematurie). In urina se gaseste puroi. Trichomoniaza poate cuprinde si rinichiul, fie prin invadare uretrala de la vezica urinara, fie pe cale sangvina. Simptomatologia in acest caz este asemanatoare pielonefritei: - febra - frisoane - dureri de spate (dureri lombare) - eliminare puroi in urina (piurie)  

Diagnostic: Diagnosticul pozitiv il stabileste medicul pe baza simptomatologiei, al examenului clinic si al examenelor de laborator. Prin examenul de laborator al unei picaturi de secretie uretrala la barbati sau de secretie

vaginala la femei se stabileste originea trichomoniazica a afectiunii. Pentru a pune in evidenta prezenta parazitului in urina, la fel de important este si examenul urinii de dimineata. La barbat se mai practica si tuseul rectal, cind se constata ca prostata si veziculele seminale sint dureroase (in caz de prostatoveziculita). Tratament Tratamentul se face concomitent la ambii parteneri, riscul de contaminare existind in permanenta daca se trateaza numai unul dintre acestia. Astazi exista medicamente specifice tratarii acestui parazit, care se administreaza pe cale bucala. La femei este indicat si un tratament local, vaginal, cu ovule. Tratamentul corespunzator il poate prescrie doar medicul specialist, care in functie de pacient si de caracteristicile bolii va recomanda medicamentele adecvate. Automedicatia este cel mai periculos gest pe care il poate face un pacient ignorant, care isi poate declansa astfel cu usurinta niste grave efecte secundare adverse.

 Prevenţie: Fiind o boala care se transmite pe cale sexuala, poate fi prevenita numai prin folosirea prezervativului mai ales atunci cind exista contact sexual ocazional. Igiena corespunzatoare cu apa si sapun a zonelor genitale la ambii parteneri este esentiala. Preventiv, se recomanda dezinfectia scaunelor de la W.C.-uri, a cazilor de baie, precum si a obiectelor de toaleta.  Statistici: 10-15% dintre femeile aparent sanatoase au fost diagnosticate cu trichomonas vaginalis. In circa 10% din cazuri, la barbati poate apare epididimita cu Trichomonas, ca si complicatie a uretritei produsa de acest parazit.  Diverse: Uretrita cronica cu Trichomonas, se poate complica, daca nu este tratata, cu mici formatiuni polipoase care apar pe conturul colului vezical (uretrocervicotrigonita) sau cu carunculi uretrali. Parazitul este distrus repede de caldura sau frig si de un PH acid. Trichomoniaza este o infectie cauzata de un protozoar flagelat (micro-organism, parazit microscopic) numit Trichomonas Vaginalis.

Principala modalitate de transmitere a acestei infectii este contactul sexual neprotejat, insa parazitul rezista si in conditii normale in mediu exterior, de aceea, infectarea se poate face si prin contact cu diferite obiecte (capace de Wc, lenjerie intima, prosoape infectate, etc).

In cazul femeilor insarcinate, exista, de asemenea, riscul transmiterii acestei boli la fat, numai in cazul in care acesta este de sex feminin. Simptomele prezentei acestei boli apar la un interval de timp de la patru zile si pana la trei saptamani de la contactul sexual neprotejat.

Boala se manifesta diferit in cazul celor doua sexe:

la barbati, in majoritatea cazurilor aceasta boala nu prezinta simptome, sau, in cazul in care apar, simptomele sunt constituite din secretii uretrale, purulente, fara culoare sau de culoare galben-verzui, de tipul "picaturii matinale" cu sau fara prurit, dureri si usturimi la mictiune sau senzatii de arsura. Dintre complicatii putem mentiona balanopostitele (inflamatia glandului si preputului), prostatitele, rar epidimitele.

la femei, posibilitatea ca simptomele sa apara este mai mare. La acestea este atacat vaginul, vulva (care se inflameaza), si uretra. Simptomele unei infectii vaginale cu acest parazit sunt secretiile vaginale abundente de culoare galben-verzui cu miros neplacut (leucoree) insotite de iritatii si mancarimi in zona vaginala, durere la mictiune precum si durere in cazul contactului sexual.

Acesta boala poate afecta si uretra, de asemenea, si in acest caz poate provoca simptome sau nu, simptomele pot fi dureri, usturimi si arsuri in timpul urinarii.

Simptomele acestei boli fie ca este vorba de o infectie a vaginului, fie ca este vorba de o infectie a uterului, sunt mai pronuntate inaintea menstruatiei si dupa contactul sexual, de asemenea durerea poate aparea chiar si in timpul actului sexual.

Lasata netratata,tricomoniaza poate duce la infectia prostatei, precum si la infectia epididimului si uneori la pierderea fertilitatii.

In cazul existentei unei sarcini, la femei, boala mareste posibilitatea unei nasteri premature precum si transmitere acesteia copilului, al nastere, daca acesta este de sex feminin.

Tratamentul consta in administrarea de antibiotice, ambilor parteneri, in special Metronidazol, la sfatul medicului.

Viermii paraziti -helmintiaze

Numeroase specii de viermi pot trai in interiorul corpului omenesc si pot determina boli ce afecteaza intestinul, ficatul, vezica urinara, ochii, muschii si pielea.

Majoritatea bolilor datorate viermilor sunt cantonate in zonele tropicale ale Africii, Asiei, Americii si Oceaniei. Cu toate acestea, o parte se intalnesc si in climatul temperat.Bolile determinate de viermi se numesc helmintiaze, toate avand un semn comun si anume o crestere a eozonofilelor (un fel de globule albe) in sange, in ciuda faptului ca ele pot afecta organe diferite.

Contaminarea.Majoritatea acestor boli survin dupa ingerarea de alimente sau apa contaminate de viermii respectivi. Exista si alte modalitati de contaminare: bolile determinate de viermii prezenti in tarile tropicale, cu exceptia dracunculozei, se transmit prin intermediul intepaturilor de insecte, care injecteaza in sange ouale viermilor continute in saliva lor, sau prin patrunderea directa prin piele a larvelor cu ocazia scaldarii in ape murdare (contaminate).

Afectarea intestinala este datorata fie viermilor cilindrici, cum sunt ascaridul, tricocefalul, trichinella, strongyloides, ankylostoma sau oxiurul, fie viermii plati ca tenia, denumita si viermele solitar sau cum este Fasciolopsis sau cum sunt schistosomele. Lungimea lor difera de la cativa milimetri (oxiurul) la mai multi metri (tenia).

Acesti viermi produc tulburari digestive diverse: diareee, varsaturi, pierderea poftei de mancare, constipatie si dureri abdominale. Cateodata nu apare nici un simptom. Alte semne pot aparea in functie de tipul de vierme:- oxiurii produc mancarimi caracteristice la nivelul anusului, care nu apar decat seara si in timpul noptii;- ankylostomele determina o tuse seaca, eruptii cutanate si o anemie prin pierderea sangelui intestinal;- tenia poate fi cauza de bulimie in unele cazuri;- trichinella produce crampe musculare si febra.

Afectarile ficatului. Ficatul poate fi invadat fie de viermi adulti (parazitoza hepatica, parazitoza de China, fasiola hepatica), fie de larve care produc chisturi (hidatidoza, echinococoza), sau de oua (schistosomiaza). Prezenta lor in ficat poate determina icter, dureri si o crestere a volumului acestuia. Afectarea hepatica poate fi mai severa evoluand pana la o ciroza hepatica. Aceasta complicatie poate surveni dupa un numar de ani.Afectarile pulmonare sunt determinate de prezenta parazitilor in bronhii sau de dezvoltarea in plamani a unui chis hidatic – un fel de cavitate rotunjita umpluta cu un lichid mai mult sau mai putin limpede care contine scolecsi (extremitati proximale de tenii). Chistul hidatic este cauza tusei si durerilor toracice. Parazitii determina formarea de cavitati in bronhii si se manifesta prin expectoratii sanguine.

Tratamentul. Bolile infectioase determinate de viermi sunt tratate cu medicamente antiparazitare care-i distrug. Cele mai utilizate sunt urmatoarele: flubendazol, pyrantel, thiabendazol, ivermectin, praziquantel si fluvermal. Aceste medicamente dau rezultate bune. Administrarea tratamentului intr-o singura priza e de obicei suficienta.

Profilaxia.

In regiunile temperate, profilaxia se bazeaza pe prepararea termica suficienta a alimentelor, in special carne si peste, si pe respectarea masurilor de igiena individuala.In regiunea tropicala masurile de profilaxie inseamna protectia impotriva insectelor (folosirea solutiilor antitantari si a unor plase impotriva tantarilor), consumarea de apa potabila obtinuta, daca e necesar, prin dezinfectie si filtrare, cat si construirea de catre autoritatile sanitare a latrinelor pentru a diminua raspandirea in natura a viermilor continuti in fecale. In regiunile infestate trebuie sa evitati sa mergeti fara cizme prin apa dulce (schistosomiaza) sau prin noroi (ankylostomiaza).

Trichineloza

DEFINI IE

Trichineloza este o boalã acutã determinatã de infestarea omului pe cale digestivã cu nematodul Trichinella spiralis, ale cãrei larve, introduse cu carnea infestatã, migreazã din intestin şi se localizeazã în muşchi şi sistemul nervos producând: diaree, dureri musculare difuze, febrã, manifestãri alergice şi neurologice, miocarditã.

ETIOLOGIE

Trichinella spiralis este un vierme nematod, cu lungimea de 1,5- 4 mm. A fost identificat la peste 100 de specii animale, printre care: porc, şobolan, urs, mistre , vulpe, câine, pisicã. Existã 3 subspecii de Trichinela : T. spiralis prezentã mai ales la porc, T. nativa prezentã în regiunile arctice şi T. nelsoni prezentã în Africa. Ciclul biologic al parazitului la om: Carnea (cel mai frecvent de porc) infestatã cu larve închistate de Trichinella ajunge în tubul digestiv al omului. Aici este distrus chistul de cãtre sucul gastric şi larvele sunt eliberate. În 5–7 zile, larvele se transformã în viermi adul i , cei masculini sunt elimina i din intestin, iar femelele vivipare pãtrund în mucoasa intestinalã, unde depun larve care trec în spa iile limfatice, ajungând în canalul toracic şi de aici în sânge. Apoi se fixeazã în esuturi şi în special în musculatura scheletului.Dupã circa 50 zile se înconjoarã de un perete chistic şi pot rãmâne vii ani de zile în aceastã formã. La om, dupã 6 luni, chistul se calcificã.

EPIDEMIOLOGIE

Trichineloza este rãspânditã pe tot globul (excep ie Australia);fiind frecventã în zonele temperate şi reci. Rezervorul de infec ie este reprezentat de :porcine, mistre , urs, şobolan. Porcii se infesteazã de la şobolani sau de la rozãtoarele pe care le consumã.În România au fost identificate 18 specii animale infestate cu larve de Trichinella. Calea de transmitere este reprezentatã de consumul de carne infestatã de porc, mistre , urs (preparate vânãtoreşti), mezeluri, carne crudã (pastramã,

afumãturi) – carne ce con ine larve vii. Boala nu se transmite de la om la om. Carnea animalelor rãmâne infestatã când este conservatã la frigider sau înghe atã. Receptivitatea este generalã, boala nu lasã imunitate.

PATOGENIE ŞI ANATOMIE PATOLOGICÃ

Larvele de Trichinella se fixeazã în muşchii striati, de preferintã:deltoid, bicepşi, intercostali, maseteri, diafragm, gastrocnemieni, musculatura externã a ochiului, muşchii limbii. În cazul infestãrilor masive pot exista 1500 larve / mm . În SNC, miocard şi globul ocular, larvele sunt distruse şi dispar. Fibrele musculare cu larve se edema iazã, dispar striatiile şi apare degenerescentã bazofilã. Deasemenea apare inflamatie interstitialã cu edem şi infiltrat cu polimorfonucleare şi eozinofile. Manifestãrile alergice apar la 2-3 sãptãmâni de la infestare şi pot fi: infiltrat Löffler, miocarditã eozinofilicã, creşterea imunoglobulinelor de tip Ig E.

TABLOU CLINIC

Manifestãrile clinice apar la ingestia unor cantitãti mari de larve şi depind de reactivitatea alergicã a organismului. Când infestarea este mare apar tulburãri digestive: greatã, vãrsãturi, diaree. Incubatia este în medie 9 – 14 zile cu limite cuprinse între 2 – 28 zile). Boala evolueazã în trei stadii: 1. Stadiul intestinal caracterizat de dureri abdominale, anorexie, gre uri, diaree. 2. Stadiul de invazie muscularã este determinat de migrarea larvelor în muşchi şi este caracterizat de manifestãri musculare, alergice, tulburãri neuropsihice, respiratorii şi cardiovasculare. Manifestãrile musculare întâlnite de obicei sunt: dureri musculare, tumefierea muşchilor, senzatie de tensiune dureroasã, dificultate în mers, masticatie, deglutitie, respiratie. Manifestãrile alergice în trichinelozã sunt: eruptii urticariene pruriginoase, edeme periorbitare şi ale fe ei, febrã 38 – 400 care persistã multe zile. Tulburãrile neuropsihice sunt determinate de invazia creierului cu larve: cefalee, apatie, ameteli, meningism, confuzii, comã. Manifestãrile

respiratorii care pot apare în trichinelozã sunt: tuse, sputã hemoptoicã. Manifestãrile cardio-vasculare sunt determinate de miocardita care apare în trichinelozã şi acestea sunt: zgomote cardiace asurzite, tahicardie, ritm de galop, sufluri, modificãri EKG. 3. Stadiul de convalescen ã coincide cu faza de închistare a larvelor şi se caracterizeazã prin retrocedarea treptatã a manifestãrilor clinice.

FORMELE CLINICE

In trichinelozã pot fi : uşoare, în care simptomele sunt mult atenuate, atipice, în care lipsesc manifestãrile sugestive, mai ales cele musculare şi alergice, comune, în care sunt prezente majoritatea semnelor clinice descrise, severe, în care predominã semnele de toxemie şi cele neuropsihice.în trichinelozã sunt foarte frecvente formele subclinice, asimptomatice.

COMPLICATII

Complicatiile care pot apare în trichinelozã sunt: - tulburãri neurologice de localizare cerebralã ( leziuni de focar) care se datoreazã reactiei inflamatorii fatã de larvele de trichinã ajunse în creier şi prin reac ii alergice (capilaritã alergicã). Clinic se manifestã prin paralizii de nervi cranieni, psihoze, tablou de meningitã. - miocardita trichinozicã care se manifestã prin tahicardie, ritm de galop, zgomote cardiace asurzite, sufluri, modificãri EKG. Miocardita trebuie monitorizatã şi în convalescentã. - manifestãri reziduale care se mentin mai mult de 6 luni: dureri musculare, cefalee, dureri articulare, fenomene alergice.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv se pune pe date: - epidemiologice (consum de carne infestatã); - clinice (cele descrise); - de laborator: hemoleucogramã, nivelurile LDH, CPK, reactii serologice, biopsie muscularã. Hemoleucograma evidentiazã leucocitozã şi eozinofilie (10 – 75%), anemie. Lactic-dehidrogenaza (LDH) şi creatin-kinaza (CPK), cresc deoarece sunt enzime eliberate prin distrugerile musculare. Testul intradermic cu antigen de Trichinella este rareori folosit şi evidentiazã starea de sensibilizare a gazdei la proteinele larvare. Reactiile serologice

utilizate în diagnosticul trichinelozei, pozitive la 3 – 5 sãptãmâni de la infestare, sunt: - reactia de precipitare larvarã, este specificã, rapidã şi indicã diagnosticul; - RFC; - test de aglutinare pe lamã; - imunofluorescenta şi testul ELISA – sensibile şi specifice. Cea mai sigurã metodã de diagnostic este biopsia muscularã care evidentiazã microscopic larvele din muşchi. Se efectueazã dupã 3 – 4 sãptãmâni de boalã, din deltoid, biceps sau gastrocnemian. În situatii epidemiologice deosebite se poate recurge la eviden ierea parazitului în scaun, sânge, lichid cefalorahidian (LCR) sau muşchi. În scaun, parazitul adult apare la 2 – 3 zile de la consumul cãrnii, este maximã la 7 – 8 zile şi poate rãmâne pânã la 3 sãptãmâni. Pentru evidentierea larvelor este necesar un examen special. Un examen coproparazitologic simplu repetat negativ nu infirmã diagnosticul. În sânge, LCR, exudate pleurale, peritoneu larvele sunt evidentiate prin metoda de concentrare Stabli (rezultatul negativ nu infirmã diagnosticul). În muşchi pot exista larve libere la maximum 10 – 15 zile de la infestare. Închistarea începe la minimum 5 sãptãmâni, larvele apar spiralate înconjurate de o capsulã hialinã cu reactie celularã inflamatorie în jur.

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL Se face cu gripa, meningita acutã, septicemia, febrã tifoidã, dermatomiozita, polimiozita, poliomielita, polinevrita etc. PROGNOSTIC Evolutia este de obicei favorabilã, cu retrocedarea simptomatologiei. Prognostic nefavorabil au formele severe, cu manifestãri neurologice, sau persoanele cu deficien e organice anterioare.

TRATAMENT Tratamentul depinde de forma clinicã a bolii şi cuprinde: 1. Tratament igieno-dietetic - repaus la pat obligatoriu, dieta bogatã în calorii, glucide, vitamine; 2. Tratament de eliminare a larvelor ingerate, imediat dupã prânzul presupus infestant şi în urmãtoarele 10 – 14 zile: purgative (MgSO4), vermifuge, Tiabendazol (Mintezol) în trichineloza instalatã în doze de 50 mg/Kgcorp/zi, în 2 prize la adul i şi 25 mg/Kg corp/zi la copii, 5 zile, Flubendazol, Albendazol – 400 mg/zi, Mebendazol (Vermox) – 200 mg/zi, timp de 5 zile la adul i şi 100 mg/zi, 5 zile la copii peste 2 ani, Dietilcarbamazina (Loxuran) – 6 mg/Kg corp/zi în serii de 10 zile timp de 2 – 3 luni, la adul i şi 2 mg/Kgcorp/zi, 7 –10 zile, la copii. Dietilcarbamazina favorizeazã pãtrunderea leucocitelor în chisturi şi

determinã dezagregarea larvelor; corticoterapia scade eficacitatea leucocitelor, de aceea Loxuran-ul se administreazã dupã depãşirea fazei toxice a bolii. Toate antihelminticele sunt contraindicate la gravide. 3. Tratament patogenic: glucocorticosteroizi (Prednison – 1 mg/Kg corp/zi) care are ac iune favorabilã asupra fenomenelor alergice; este indicat în formele severe, cu edeme mari şi febrã. În meningoencefalita trichineloticã se asociazã antihelminticele şi corticoterapia cu medica ia depletivã ( Manitol 20%, Furosemid). În tromboflebitele care complicã trichineloza se administreazã anticoagulante. Tratamentul miocarditei se face cu coronarodilatatoare şi depletive – digitala fiind ineficientã. Tratamentul cu calciu are efecte antialergice adjuvante, dar favorizeazã calcifierea chisturilor. PROFILAXIE Profilaxia se realizeazã prin mãsuri sanitar-veterinare: controlul trichinoscopic al cãrnii (obligatoriu), prevenirea infestãrii porcilor prin deratizare, distrugerea larvelor prin refrigeratie 0 0 60 rapidã, la 35 şi congelare timp de 3 luni la minim –18 , iradierea cãrnii cu raze gamma de Co.De asemenea, este necesarã educarea populatiei pentru evitarea consumului de carne crudã (afumatã) necontrolatã şi prelucrarea termicã a cãrnii prin fierbere.

Ascaridioza

Definitie: Ascaridioza este o boala provocata de infestatia cu Ascaris lumbricoides (56); este helmintiaza cea mai frecventa la om.Ouale sunt eliminate prin scaunele oamenilor si ale animalelor infestate si sunt extrem de rezistente (pana la cativa ani). Ouale ajung in intestinul omului, odata cu apa sau cu alimentele, mai ales cu zarzavaturi si fructe. in intestin, ouale traverseaza mucoasa intestinala si - prin circulatia venoasa - ajung la plamani, patrund in alveole si in caile respiratorii, de unde sunt expulzate prin tuse. O parte din ele, in stadiul de larve, sunt inghitite si ajung din nou in intestin, dupa o migratie de 10 - 20 zile. Aici, in 6 - 8 saptamani se dezvolta parazitul adult, care, dupa cateva saptamani, incepe sa depuna oua.

Simptomatologia

Este deosebita dupa faza ciclului evolutiv:In faza de migratie se pot ivi tulburari pulmonare si alergice: pneumopatii de tip infiltrativ, eozinofilic, fugace, cu tuse, expectoratie, crize astmatiforme, cefalee, febra; uneori, se manifesta sub forma bronsitelor acute sau chiar a bronhopneumoniilor; concomitent, bolnavii pot avea prurit, urticarii, mialgii, artralgii, cozinofilia este prezentata in marea majoritate a cazurilor.In faza intestinala, simptomele sunt determinate de numarul mare de paraziti, de reactia si sensibilitatea gazdei. Este o simptomatologie foarte variata. Bolnavii pot prezenta inapetenta, balonari, jena abdominala difuza, dureri in fosa iliaca dreapta, constipatie sau diaree trecatoare. in infestarile masive, bolnavul slabeste. Migrarea ascarizilor in duoden si in stomac provoaca greturi si varsaturi, uneori cu eliminarea lor in varsatura. La distanta produc cefalee, prurit, urticarie; la copii provoaca stari de nervozitate, tulburari senzitive, reactii meningiene.

Diagnosticul este confirmat de prezenta ascaridului in scaun sau in varsatura si de gasirea oualelor la examenul microscopic al scaunului (prin procedee de concentrare). Eozinofilia sanguina sprijina diagnosticul.

Profilaxia se realizeaza prin urmatoarele masuri: construirea closetelor la distanta de sursele de apa, verificarea canalizarilor, asanarea gropilor de gunoi, dezinfectarea bazinelor de apa; depistarea si tratarea purtatorilor de paraziti; respectarea masurilor de igiena alimentara: spalatul mainilor inainte de mese, spalatul atent sau oparirea legumelor si a zarzavaturilor, educatie sanitara, mai ales in scoli.

Tratamentul curativ se face in toate cazurile in care s-a precizat diagnosticul, indiferent daca cel infestat prezinta sau nu vreo suferinta. Sunt cunoscute multe medicamente cu actiune eficienta in ascaridioza. Cele mai folosite sunt: Nema-tocton (vermicid pe baza de piperazina), 6 comprimate/zi, in 3 prize, inaintea meselor principale, timp de 4 zile; sau 4 - 5 lingurite/zi din solutia 10%, sau 2 lingurite/zi din1 solutia 20%. Este contraindicat in insuficienta renala. Santoban, cate 0,05 g de 3 ori/zi, dimineata pe nemancate, timp de trei zile, iar in a 3-a zi se administreaza un purgativ salin; este contraindicata in nefrite, nafroze, stari febrile, enterocolite acute. Un medicament eficace este Alcoparul (Bephenium), care se administreaza intr-o singura doza: un saculet de 5 g dimineata pe nemancate, intr-un pahar cu apa indulcita; nu se ia purgativ. Loxuran (Notezine) se da timp de 4 zile, o singura priza pe zi de 2 comprimate. Un progres terapeutic a fost realizat prin administrarea noilor preparate:-  Tetramizol (Decaris, 50 mg pentru copii si 150 mg pentru adulti), in doza unica 2,5 mg kg/corp intr-o singura zi.- Combantrin (Pirantel-Pamoat), administrat intro singura doza, 10 mg/kg/corp.- Mebendazol, 100 mg, de 3 ori pe zi, 3 zile.

Teniaza

Teniaza este o parazitoza determinata de infectarea organismului uman cu Taenia saginata sau Taenia solium. Epidemiologie

Teniaza apare in urma consumului de carne infestata cu parazit, carne ce nu a fost suficient de bine preparata termic. Incriminata este carnea de vita (in infectiile cu Taenia saginata) si carnea de porc (infectata cu Taenia solium).Carnea este infectata cu parazitul in stadiul de larva (forma imatura a teniei este cisticercul). Cisticercii se localizeaza in special in tesutul muscular striat, cord, dar si in sistemul nervos central si ochi, unde isi pot definitiva maturarea. In cazul in care se consuma accidental carne infectata, cisticercii sunt capabili sa dea nastere viitoarei tenii. In general, in organismul gazdei supravietuieste o singura tenie. Aceasta poate rezista chiar si 20 de ani si poate ajunge la 3-5 metri in lungime.Corpul teniei este alcatuit din mai multe segmente numite proglote, fiecare capabila sa produca oua. Teniile au in jur de 1000 de proglote care se elimina in functie de cum se desprind de restul corpului (singure sau mai multe proglote o data). Eliminarea proglotelor de Taenia solium se face numai cu materiile fecale, in timp ce proglotele de Taenia saginata se elimina si independent (fapt important in diagnosticul diferential). Segmentul gravid al teniei poate

contine in perioada fertila aproximativ 60-70000 de oua (fiecare dintre acesta avand in interior un embrion ce va deveni cisticerc, iar acesta la randul lui se va transforma in adult).In lipsa unei igiene corespunzatoare, adultii si copii infectati se pot autoinfecta (astfel isi perpetueaza teniaza) in cazul in care nu se spala pe maini dupa ce merg la toaleta. Ei prezinta si un pericol pentru cei din jur, nu doar pentru ei insisi deoarece sunt o permanenta sursa de infectie. Pot atinge cu mainile murdare mancarea altora si astfel persoane sanatoase devin infectate.

Semne si simptome Teniaza

Teniaza determina semne si simptome de intensitate moderata, nespecifice iar in unele cazuri (mai rar, dar posibil) pacientul poate fi complet asimptomatic. De cele mai multe ori pacientul  acuza:– dureri abdominale difuze (in cazul Teniei saginata sunt intense si sunt localizate in special in epigastru), greata, varsaturi, modificarea tranzitului intestinal– modificarea apetitului insotita de o scadere inexplicabila in greutate– dureri constante de cap.

Investigatii Teniaza

Raspunsul organismului la existenta parazitului nu este foarte agresiv si nici specific. Determinarile sangvine pot evidentia eozinofilie moderata (aceasta apare insa in cadrul tuturor parazitozelor) iar determinarile imunologice identifica o fractiune crescuta a Ig E (aceasta modificare apare insa inconstant). Pentru diagnosticarea bolii se impune realizarea unui examen coproparazitologic ce urmareste evidentierea segmentelor (proglotelor) in scaun. Doar in situatii rare in scaun apar si ouale libere (eliminate din proglotul gravid).In cazul in care pacientul este diagnosticat cu teniaza se indica investigarea intregii familii pentru a se depista si alte cazuri.

Tratament Teniaza

Tratamentul teniazei se administreaza oral, intr-o doza unica. Medicamentul de electie este reprezentat de niclosamid. Se administreaza pe stomacul gol si trebuie mestecat incet pentru ca sa isi faca efectul. Doza eficienta este de 2 grame.Alte medicamente utile sunt: praziquantel (se administreaza 5-10 mg/kg

corp intr-o singura doza) si albendazol.Eficienta tratamentului se apreciaza prin eliminarea teniei (in principal a scolexului – partea care este fixata adanc in mucoasa intestinala si cea care reface intreaga tenie).

Complicatii si prognostic Teniaza

In cazuri grave, cand tenia este foarte lunga (in special in cazurile cu Taenia saginata) poate sa apara obstructie intestinala (ca urmare a incolacirii parazitului). In cazul in care larvele de Taenia solium migreaza in creier pot determina aparitia crizelor convulsive sau a altor probleme de natura neurologica: cresterea presiunii intracraniene, hidrocefalie, afectarea starii de constienta. In acest caz boala se numeste neurocisticercoza. In afectarile generale este vorba de cisticercoza: in acest caz pot sa apara si probleme cardiace (valvulare) si oculare (chiar si pierderea vederii).Complicatiile impun tratament cu corticosteroizi (prednison sau dexametazona) si anticonvulsivante pentru reducerea inflamatiei si a simptomatologiei neurocerebrale.Complicatii specifice pentru Taenia saginata sunt reprezentate de apendicita si de necroza de pancreas.

Prognostic Teniaza

Infectia dispare in prezenta unui tratament corect efectuat. Daca insa scolexul nu s-a eliminat, tenia se reface in maxim 3 luni.

Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze cat mai repede unui specialist daca au pierdut in greutate in ultima vreme, daca au dureri  de cap si daca au observat prezenta in scaun a unui vierme (sau unui element ce putea seamana cu un vierme). In cazul Taeniei saginata pacientii pot simti o senzatie foarte ciudata in zona perianala si anala (deoarece parazitul se poate elimina oricand) de aceea trebuie sa verifice si lenjeria cu atentie, viermele putandu-se gasi pe aceasta.Preventie

Masurile preventive includ:– controlul sanitar veterinar al carnii de porc si bovine inainte ca aceasta sa fie consumata– pregatirea termica corespunzatoare a carnii (gatirea temeinica distruge parazitul)

– respectarea masurilor igienice elementare (spalarea mainilor dupa folosirea toaletei).

DIVERSITATEA MICROORGANISMELOR

Clasificare. Exemple

Cadrul larg al noţiunii de microorganism cuprinde următoarele grupe: 1. Eubacteria (bacterii adevărate);2. Cyanobacteria (fostele “alge” albastre-verzi) 3. Archaea, un grup de microorganisme asemănătoare cubacteriile adevărate, din punct de vedere morfologic şi structural.

Toate cele trei grupe au organizare celulară de tip procariot. Celelalte microorganisme, cu poziţie sistematică heterogenă au organizare celulară de tip eucariot:

1. Fungii microscopici, cu un număr mare de reprezentanţi : - levurile cu organizare unicelulară - mucegaiurile (fungi filamentoşi), cu organizare pluricelulară:

2. Algele microscopice3. Protozoarele.

Denumirea de bacterie a fost introdusă de Ehrenberg (l838). El a creat denumiri de gen: Bacterium, Spirillum, Spirochaeta, fără să stabilească deosebiri între bacterii şi protozoare. Deşi virusurile nu sunt microorganisme, această lucrare cuprinde un capitol de Virologie în care sunt prezentate, într-o formă generală, virusurile şi entităţile moleculare infecţioase cu organizare subvirală (viroizii şi prionii). Virusurile sunt entităţi infecţioase cu un nivel înalt de organizare, alcătuite în esenţă, din proteine şi un acid nucleic (ADN sau ARN). Studiul interacţiunii virus-celulă (in special fagul lambda-E. coli) a avut un rol decisiv in dezvoltarea biologiei moleculare. Viroizii sunt entităţi infecţioase alcătuite dintr-o moleculă de ARN pur, patogene pentru unele plante de cultură. Prionii sunt entităţi infecţioase de natură proteică. Pentru studiile referitoare la natura lor, modalitatea de transmitere şi la mecanismele patogenezei, lui S. Prusiner, în l997 i s-a decernat Premiul Nobel.

In sistemul vechi de clasificare al lui Aristotel, lumea vie este împarţită în două regnuri: Plantae si Animalia. Odată cu descoperirea altor grupe de organisme, această clasificare a devenit nesatisfăcătoare, astfel încât numărul regnurilor s-a extins treptat

Hogg (l86o) si Haeckel (l866) au sesizat dificultăţile de incadrare a unor organisme (Euglena, Chlamydomonas) si au propus un nou regn - Protista , pe care ulterior Hogg l-a denumit Protoctista , alături de Plantae şi Animalia. Acest sistem de clasificare a fost ameliorat de R. Stanier, prin diviziunea regnului Protista in două subregnuri:

- protiste inferioare, in care include microorganismele cu organizare de tip procariot (bacterii si cianobacterii) ;

- protiste superioare, corespunzând microorganismelor eucariote si care cuprind algele, fungii si protozoarele.

In aceasă clasificare, regnul Protista include toate microorganismele eucariote şi procariote, dar şi un număr de macroorganisme pluricelulare nediferenţiate (alge marine, bazidiomicete) . Copeland (l938) a propus sistemul celor patru regnuri de clasificare a lumii vii: l. Regnul Monera, în care sunt incluse bacteriile şi cianobacteriile. 2.Regnul Protoctista, cuprinzând organismele eucariote inferioare, cu organizare, în esenţă, unicelulară, sinciţială sau multicelulară, fără diferenţiere celulară avansată (alge, fungi, mixomicete si protozoare). 3. Regnul Plantae cuprinde plantele terestre şi acvatice. 4. Regnul Animalia. Whittaker (l969) a propus un nou sistem de clasificare, care împarte lumea vie în 5 regnuri: Monera, Protoctista, Fungi, Plantae, Animalia. Bergey a schimbat denumirea regnului Monera, în cel de Procaryota. Criteriile de grupare ale sistemului se bazează pe trei niveluri de organizare: procariot; eucariot unicelular şi pluricelular, precum şi pe existenţa a trei modalităţi principale de nutriţie: fotosintetică si secundar absorbtivă caracteristică plantelor, ingestivă, tipică pentru majoritatea animalelor şi absorbtivă, caracteristică fungilor. In acord cu aceste principii, sistemul de clasificare a celor 5 regnuri are următoarea structură: l. Regnul Monera include organisme unicelulare, cu organizare de tip procariot: bacterii, cianobacterii, actinobacterii. Toate sunt unicelulare sau unicelular-coloniale, cu excepţia actinomicetelor, care au o organizare de tip micelial. Modul de nutriţie este absorbtiv, iar metabolismul este de tip foto- sau chimiosintetizant.

2. Regnul Protoctista cuprinde microorganismele eucariote: algele microscopice, fungii acvatici flagelaţi şi protozoarele. Limitele sale faţă de celelalte regnuri nu sunt bine precizate. Termenul de Protoctista este preferat celui de Protista, deoarece, pe lângă protozoare sunt incluse şi organisme pluricelulare (alge marine, fungi inferiori), dar datorită absenţei diferenţierii tisulare sunt mai apropiate de organismele unicelulare. Metabolismul este foto- sau chimiosintetizant, iar nutriţia este absorbtivă sau ingestivă. 3. Regnul Fungi cuprinde organisme eucariote imobile ce formează spori. Din spori, prin germinare se formează hifele, compartimentate în celule, prin septuri transversale. O aglomerare de hife formează miceliul. Prezintă procese sexuale de tip connjugativ, rezultatul fiind un miceliu dicarion. Starea dicariotă este eventual urmată de fuziune, iar diploidia este tranzitorie, deoarece prin diviziuni meiotice se formează spori haploizi. In absenţa procesului sexual, sporii se formează pe cale asexuată la vârful unor hife specializate şi se numesc conidii. La germinare, sporii sexuaţi sau asexuaţi formează o hifă.Aproape toţi fungii sunt aerobi, dar sunt heterotrofi fără excepţie. Nutriţia este de tip absorbtiv. Fungii secretă enzime care degradează moleculele nutritive complexe din mediul extern. Moleculele simple sunt transportate prin peretele şi membrana fungică. 4. Regnul Plantae este împărţit în două grupe: plante nevasculare (briofite) şi plante vasculare (trachaeofite). Ultimele au ţesuturi conducătoare (xilem si floem). Xilemul transportă apa şi ionii de la rădăcini spre parţile aeriene, iar floemul transportă seva elaborată în fotosinteză, de la nivelul frunzelor, în toată planta. Plantele se dezvoltă din embrioni diploizi. Spre deosebire de animale, formate în cea mai mare parte din celule diploide şi de fungi care sunt organisme haploide sau dicariote, plantele alternează în ciclul lor de dezvoltare, generaţiile haploidă şi diploidă. Generaţia haploidă se numeşte gametofit, iar cea diploidă se numeşte sporofit. La briofite predomină faza de gametofit, iar sporofitul este mic şi cu aspect total diferit. La tracheofite, predomină sporofitul, iar gametofitul este constituit dintr-un grup de celule dependente de sporofit. 5. Regnul Animalia cuprinde organisme multicelulare, cu nutriţie de tip ingestiv. Celulele sunt diploide si se dezvoltă din doi gameţi haploizi: ovulul si spermatozoidul. După fertilizare rezultă celula ou diploidă, ce străbate etapele de blastulă şi gastrulă. Celulele animale sunt lipsite de perete şi de plastide, dar au o diferenţiere tisulară foarte inaltă.

Sistemele de clasificare cu 4 şi 5 regnuri scot în evidenţă heterogenitatea microorganismelor. In sistemul celor 5 regnuri, microorganismele aparţin regnurilor Monera, Protoctista şi Fungi. Bacteriile se disting de celelalte organisme prin organizarea celulară de tip procariot., pe care Chatton a evidenţiat-o încă din l925. Toate sistemele moderne de clasificare rezervă bacteriilor o poziţie sistematică separată. Incadrarea lor alături de plante este “arbitrară si nelogică” (Stanier, l977), iar păstrarea ei în pofida numeroaselor argumente ştiinţifice care probează contrariul este rezultatul “refuzului de a privi lucrurile în faţă’’.

Noul sistem de clasificare acceptă că forma de organizare eucariotă însumează o multitudine de caractere comune şi defineşte o unitate filogenetică. Regnul Procaryotae (Monera) reuneşte diviziunea EUBACTERIA şi ARCHAEA. La nivel citologic, ambele sunt procariote, dar la nivel molecular ARCHAEA se disting de EUBACTERIA. Ele nu constituie o unitate filogenetică, deoarece nu întrunesc caractere unitare. La nivel molecular, organismele ARCHAEA se aseamănă mai mult cu EUCARIOTELE decãt cu EUBACTERIILE. Din această cauză, regnul Procaryotae (Monera) este un taxon nevalidat de datele de ordin molecular. Woese (l990) consideră că noul sistem filogenetic, pe baza criteriilor moleculare, permite împărţirea lumii vii în trei sisteme primare distincte. Clasificarea trebuie să recunoască, în primul rând, cele trei tipuri fundamentale de organisme: Eubacteria, Archaea şi Eucaryotae. Grupările trebuie să aibă statutul de domenii, o categorie taxonomică superioară regnului. Autorul propune abandonarea denumirii de Archaebacteria, deoarece sugerează înrudirea strânsă cu Eubacteria, care în realitate nu există. Cele trei domenii se numesc Bacteria (sinonim Eubacteria), Archaea si Eucarya (sinonim Eucaryotae), care include organismele eucariote (protozoare, alge, fungi, plante, animale). Din punct de vedere fiziologic, microorganismele domeniului Archaea aparţin la trei tipuri: metanogene, halofile şi sulf-dependente. Metanogenele sunt strict anaerobe şi produc gaz metan ca produs final al fermentaţiei. Cele sulf-dependente trăiesc în medii termofile şi reduc sulful elementar sau oxidează compuşii sulfului pentru a obţine energie sub forma potenţialului reducător. Sunt specii aerobe si anaerobe.

Halofilele trăiesc în medii hipersaline şi unele se protejează de lumină cu un pigment care conţine carotenoizi. Sunt aerobe obligate. Din punct de vedere filogenetic, domeniul Archaea are două diviziuni distincte (Kandler, l993):

- Crenarchaeota (crenos = izvor) cuprinde exclusiv microorganisme hipertermofile dependente de sulf, care îşi dobândesc energia prin reacţii de reducere a sulfului (Thermoproteus, Pyrodictium etc.), sau de oxidare a compuşilor cu sulf (Sulfolobus). Sunt răspândite în mediul marin şi în mediile vulcanice terestre;

- Euryarchaeota cuprinde metanogenele chimiolitotrofe hipertermofile strict anaerobe ce cresc la ll0o (Methanopyrus) şi metanogenele mezofile (din apă, sol, intestinul animalelor). Alţi reprezentanţi sunt halofilele extreme ce trăiesc în soluţii saturate de NaCl (Halobacterium halobium), sulfat-reducătorii termofili (Thermococcus, Pyrococcus).

Clasificarea lumii vii in trei domenii recunoaşte independenţa filogenetică a bacteriilor (Eubacteria) şi a reprezentanţilor Archaea. Nici unul dintre sistemele de clasificare a lumii vii nu include virusurile. Ele formează un grup de entităţi infecţioase fără echivalent în lumea vie, dar au relaţii foarte strânse cu aceasta, deoarece se multiplică numai în substratul celular viu.

Fig. 1: Arborele filogenetic universal, bazat pe secvenţa ARNr a subunitaţii ribosomale mici, care cuprinde cele trei domenii

(dupa Woese, 1991)

Fig. 2: Tipuri morfologice de bacterii: A = diplococi; B = streptococi; C = stafilococi; D = bacili; E = cocobacili; F = bacili

fusiformi; G = forme bacilare filamentoase; H = vibrioni; I = spirili; J = sarcina