Upload
andreeaiorga340
View
18
Download
7
Embed Size (px)
Spectroscopia UV-VIS
Spectroscopia UV-VIS este utilizata in studiul interactiei dintre materie si radiatii
electromagnetice din domeniul ultraviolet si vizibil, cu lungimi de unda cuprinse intre 180 si
800nm. In aceasta regiune a spectrului electromagnetic, moleculele sufera tranzitii electronice.
Principiul acestei metode consta in absorbtia energiei corespunzatoare radiatiilor din domeniul
UV si vizibil de catre electronii de valenta si cei neparticipanti ai moleculelor unei probe, avand
loc promovarea acestor electroni de pe orbitalele moleculare de legatura pe cele de antilegatura.
In domeniul vizibil se analizeaza substante colorate, iar in domeniul UV se analizeaza substante
incolore, care contin nuclee aromate sau grupe functionale polare [1].
Spectroscopia UV-VIS este utilizata in general in chimia analitica pentru determinarea calitativa,
dar mai ales cantitativa a diferitilor analiti. Analiza se efectueaza in special pentru solutii, dar pot
fi de asemenea analizate si substante solide sau gazoase.
Instrumentul utilizat in spectroscopia ultraviolet-vizibil se numeste spectrofotometru UV-VIS.
Acesta masoara intensitatea radiatiei ce trece prin proba (intensitatea transmisa, I) si o compara
cu intensitatea radiatiei incidente (I0). Raportul I/I0 se numeste transmitanta si este de regula
exprimata in procente (%T). Absorbanta A se bazeaza pe transmitanta:
A=−lg(%T /100 % ) (3)
Spectrofotometrele UV-VIS pot fi de asemenea configurate astfel incat sa masoare reflectanta. In
acest caz este masurata intensitatea radiatiei reflectate de proba (I) si comparata cu intensitatea
radiatiei reflectate de un material de referinta (I0). Raportul I/I0 se numeste reflectanta si este
exprimata de regula in procente (%R) [2].
Un spectrofotometru UV-VIS este alcatuit dintr-o sursa de radiatie, un monocromator, o cuveta
cu proba, un detector, un amplificator si un inregistrator. Radiatia incidenta, monocromatica,
realizata cu ajutorul monocromatorului, trece prin cuveta cu proba, unde intensitatea scade fata
de situatia in care in locul probei de analizat se pune o asa-numita proba martor– o proba de
referinta de concentratie zero. Apoi fasciculul cade pe detector, unde semnalul optic este
transformat in semnal electric. Semnalul rezultat, dupa o amplificare, poate fi in final masurat si
inregistrat [3]. In domeniul spectral UV se folosesc lampi cu vapori de mercur sau cu deuteriu ca
sursa de UV, cuve si monocromator din cuart, iar in domeniul vizibil se folosesc ca sursa lampi
incandescente si cuve din cuart, sticla optica sau plexiglas [1].
Absorbtia luminii monocromatice de catre solutii urmeaza legea Bouguert-Lambert-Beer.
Aceasta reprezinta legea de baza folosita in analizele cantitative spectrofotometrice:
A=lgI 0
I t=ε⋅c⋅x (4)
Unde A reprezinta absobanta masurata, I0 este intensitatea radiatiei incidente, It este intensitatea
transmisa, c reprezinta concentratia speciei absorbante, x este lungimea drumului optic, iar ε este
o constanta- coeficientul de absorbtie a luminii [1].
Rezultatele analizei spectrofotometrice sunt spectrele de absorbtie, care reprezinta dependenta
semnalului de lungimea de unda, λ. Exista mai multe variante de prezentare dar cea mai utilizata
este varianta reprezentarii absorbantei in functie de lungimea de unda: A = f(λ). Celelalte
variante, mai putin utilizate sunt T = f(λ), R=f(λ), log A = f(λ), ε = f(λ) sau log ε = f(λ). Fiecare
substanta are un spectru de absorbtie caracteristic, ca forma generala, ca domeniu spectral, ca
numar de maxime (denumite picuri) precum si ca raporturi intre intensitatile diverselor picuri.
Pozitia picului este caracterizata de valoarea sa maxima, λmax. Se numeste maxim de absorbtie
atat varful ca atare cat si lungimea de unda care corespunde maximului. Pot exista unul sau mai
multe maxime de absorbtie. Numarul de maxime precum si forma generala a curbei, reprezinta
caracteristica calitativa dupa care se pot identifica substantele. Analiza chimica calitativa se
bazeaza pe compararea spectrelor de absorbtie ale substantelor sau materialelor in domeniul UV-
VIS, cu spectre cunoscute. Acest procedeu permite identificarea unui anumit numar de specii
chimice, dar numai pentru acele substante care absorb in acest domeniu.
Analiza chimica cantitativa in spectrofotometria de absorbtie se bazeaza pe legea Lambert-Beer.
Se utilizeaza o curba de calibrare (etalonare): A = f(C), trasata pentru probe de concentratii
cunoscute, in aceleasi conditii cu cele de analizat, evident lucrandu-se cu aceeasi celula si la o
lungime de unda cat mai riguros monocromatica. Dupa trasarea dependentei A = f(C), se va
determina spectrofotometric absorbanta solutiei necunoscute, iar pe baza graficului, prin
extrapolare se va stabili concentratia acesteia [3].
In figura 6 sunt redate spectrele de absorbtie UV-VIS (A = f(λ)) ale unei solutii de metiloranj
inainte si dupa diverse perioade de fotodegradare in prezenta fotocatalizatorului ZnO.
Metiloranjul prezinta picuri de absorbtie la 272 si 462nm. Pe masura ce fotodegradarea
metiloranjului avanseaza, solutia se decoloreaza, astfel ca se observa o scadere a absorbantei,
picurile micsorandu-se, ca in final sa dispara, indicand degradarea colorantului [4].
Figura 1 Spectrele de absorbtie UV-VIS ale metiloranjului in decursul fotodegradarii [4]