TANATOLGIA MEDICO-LEGALĂ

Lividităţile cadaverice (lividus – vânăt) sunt reprezentate prin pete sau zone roşietice-violacei ce apar în zonele declive ale corpului sub acţiunea acceleraţiei gravitaţionale şi în lipsa circulaţiei sângelui. În evoluţia lor,lividităţile cadaverice parcurg următoarele faze:1. faza de hipostază – numită şi faza de coborâre a sângelui: la aproximativ 30-60 min de la deces apar pete roşietice dispersate,ulterior se întind progresiv şi vor conflua; sunt complet instalate la 12 – 16 ore; la digitopresiune ele dispar şi reapar la încetarea presiunii; dacă se modifică poziţia cadavrului lividităţile reapar în noua poziţie; dacă se secţionează pielea în zona lividă, sângele care apare se spală( spre deosebire de echimoză).2. faza de difuziune – o parte a sângelui începe să iasă din vas difuzând în ţesuturile adiacente; se instalează la 15-24 ore de la deces; la digitopresiune lividităţile pălesc iar dacă se schimbă poziţia cadavrului, lividităţile iniţiale persistă apărând altele noi în noile zone declive. În această fază petele cadaverice confluează şi apar şi pe părţile laterale ale cadavrului aflat în poziţia de decubit dorsal.3. faza de imbibiţie – cea mai mare parte a sângelui se află în ţesuturi, apar la 18 ore de la deces, lividităţile sunt omogen colorate iar dacă se schimbă poziţia cadavrului lividităţile îşi păstrează dispoziţia iniţială. La digitopresiune nu apar modificări de culoare

FAZA DE IMBIBIŢIE

• Lividităţile cadaverice au o importanţă deosebită şi anume:• Reprezintă cel mai sigur şi precoce semn al morţii reale; apariţia lor dictează întreruperea manevrelor de

resuscitare.• Pot indica, împreună cu celelalte semne ale morţii şi în special cu rigiditatea cadaverică, timpul care a

trecut de la deces.• Poziţia sau modificarea poziţiei cadavrului (fig. 2)

• Uneori orientează asupra cauzei morţii: în intoxicaţia cu oxid de carbon sau cu cianuri sunt roşii – carmin, în intoxicaţia cu nitriţi sunt brune.

Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) (fig.3) constă în întărirea/contractura muşchilor datorită: scăderii cantităţii de ATP (adenozin trifosfat)care nu se mai poate reface (datorită anoxiei),reducerii cantităţii de lichide de la nivelul muşchilor. Rigiditatea se pune în evidenţă la nivelul articulaţilor, se instalează în sens cranio-caudal (legea lui Nysten) şi dispare în aceeaşi ordine în care s-a instalat.

Rigiditatea parcurge următoarele etape sau stadii:• de instalare, apare la 1-3 ore de la deces, iniţial la muşchii masticatori şi muşchii cefei, pentru ca ulterior

să se extindă în sens descendent şi celelalte grupe musculare; de fapt rigiditatea cuprinde toate grupele musculare dar este mai evidentă la grupele mici. La aproximativ 4-6 ore corpul devine rigid, se poate „rupe” uşor, dar se instalează imediat.

• de stare, apare la 14-24 ore post-mortem,este completă şi totală, se “rupe”cu greutate, după care nu se mai instalează la articulaţia respectivă.

• de rezoluţie, începe la 24-48 ore postmortem, durează 1-2 zile, timp în care diminuează treptat, dispariţia rigidităţii s-ar datora degradării fibrelor musculare prin autoliză şi putrefacţie.

Particularităţi ale rigidităţii cadaverice:• spasmul cadaveric sau rigiditatea cataleptică, apare imediat după morţi rapide, în special prin leziuni la

nivelul trunchiului cerebral sau măduvei spinării, aşa cum se întâmplă spre exemplu în electrocuţii,decapitări.

• rigiditatea prin decerebrare este caracterizată prin contractura muşchilor extensori.

Semnele pozitive tardive de moarte Putrefacţia – proces cadaveric care se desfăşoară sub influenţa microbilor,continuând autoliza şi se finalizează

prin descompunerea cadavrului: ţesuturile şi organele se transformă într-o magmă negricioasă cu miros neplăcut care se scurge îmbibând hainele,solul,sicriul. Putrefacţia se desfăşoară în 2 faze: faza gazoasă (are loc descompunerea glucidelor şi apariţia gazelor) şi de lichefiere(liza proteinelor cu apariţia aminelor cadaverice, cadaverină, putresceină, histamină.

Putrefacţia se manifestă prin :

a) pata verde de putrefacţie – apare iniţial în fosa iliacă dreaptă,prin combinarea hidrogenului sulfurat cu hemoglobina. Se formează sulfhemoglobina care are o culoare verde, ce colorează abdomenul inferior într-o nuanţă verzuie Pata verde de putrefacţie este evidentă la circa 20 ore vara şi la aproximativ 48-72 ore iarna.

b) circulaţia postumă – evidenţierea desenului vascular(venos)superficial sub forma unor dungi de culoare roşietică sau cafenie-murdară, iniţial la rădăcina membrelor,pereţii laterali ai trunchiului sau în jurul plăgilor; procesul se datorează difuzării sângelui hemolizat în afara vasului de sânge.

c) flictenele de putrefacţie – reprezintă acumulări de gaz de putrefacţie subepidermic. Aceste flictene iniţial localizate pe diferite părţi ale corpului, se unesc determinând apariţia de flictene pe zone întinse ale corpului cu decolarea tegumentului. Conţinutul flictenelor este reprezentat în mare parte de gaze,restul fiind lichid vişiniu tulbure.

d) emfizemul de putrefacţie – are drept consecinţă umflarea cadavrului prin acumularea gazelor rezultate din putrefacţia ţesuturilor şi organelor. Examinarea medico-legală evidenţiază balonarea cadavrului, la nivelul capului apare o coloraţie verzui-negricioasă,ochii umflaţi (fig. 6) şi ieşiţi din orbite,limba mărită de volum şi protruzionată prin arcadele dentare, faţa tumefiată, practic întreaga fizionomie devine de nerecunoscut. Datorită presiunii exercitate de gazele de putrefacţie, are loc eliminarea de fecale, urină, conţinut gastric şi sânge pe gură şi nas.

Modificări conservatoare

Naturale:Mumificarea – presupune deshidratarea generalizată a cadavrului. Apare în anumite condiţii de

mediu:temperatură crescută, ventilaţie bună, umiditate scăzută sau absentă. Exemplu: cadavre înhumate în sol nisipos, uscat, în podurile caselor.

Tăbăcirea – este o formă particulară de mumifiere, ce are loc în medii bogate în acid tanic şi humic. Acizii distrug flora microbiană şi dizolvă proteinele şi calciul din oase. Cadavrul are volumul redus,pielea este dură,brună aşa numitul cadavru lemnos. Ca exemplu este cadavrul din Tollund,vechi de 2000 de ani,găsit într-o mlaştină din Danemarca,la care s-a păstrat aspectul feţei,şanţul de spânzurare, conţinutul gastric (rapiţă şi boabe de orez)

Petrificarea – are ca substrat procesul de mineralizare postmortem(cu săruri de calciu); apare în special la feţii morţi şi retenţionaţi intrauterin.

Congelarea – cadavrul se păstrează ca atare pe perioade indefinite,după dezgheţare putrefacţia este foarte rapidă, lividităţile sunt roşii aprinse.

Saponificarea – apare după putrefacţie,care macerează pielea şi permite astfel contactul apei cu ţesutul adipos, care în urma unor reacţii chimice se transformă în săpun de cadavru. Condiţiile pentru apariţia saponificării sunt: mediu umed (bălţi,lacuri, latrine), oxigen în cantitate redusă sau absent şi temperatură ridicată. Saponificarea nu apare la persoanele la care ţesutul adipos este slab reprezentat sau lipseşte. De regulă saponificarea apare în zona care este în contact cu apa (fig. 10),celelalte părţi ale corpului vor prezenta alte modificări în funcţie de condiţiile de mediu la care sunt expuse.

LEGĂTURA DE CAUZALITATELegătura de cauzalitate este o noţiune ce exprimă corelaţia(dependenţa) dintre

traumatism şi prejudiciul generat (leziune traumatică sau deces);cu alte cuvinte defineşte relaţia

ce se poate stabili între acţiunea traumatică şi efectul constatat.CAUZĂ → EFECT

Legătura de cauzalitate poate fi:Primară sau directă,cu două variante:

Imediată/necondiţionată – între traumatism şi efect nu se interpune nimic( aplicarea unei lovituri cu toporul în cap → deces).

Mediată/condiţionată – între traumatism şi efect se interpun factori preexistenţi, care fie agravează acţiunea traumatismului ( plagă minoră la pacient hemofilic sau pacient diabetic), fie aceşti factori sunt agravaţi de acţiunea traumatismului (pacient cu fractura în curs de consolidare la nivelul coloanei vertebrale suferă un traumatism,care generează o nouă fractură,de data acesta cu secţiune medulară urmată de paralizie).

Secundară sau indirectă – între traumatism şi efect se interpune o complicaţie care agravează evoluţia, generând o consecinţă posttraumatică mult mai severă sau chiar moartea victimei. Această complicaţie trebuie înţeleasă ca un incident care nu face parte din evoluţia posttraumatică obişnuită,deci un element supraadăugat ce perturbă evoluţia fiziopatologică scontată. Spre exemplu, plagă abdominală profundă, perforează intestinul, peritonita care se produce este consecinţa firească a contaminării abdomenului cu germeni intestinali şi nu o complicaţie care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate indirectă.

Echimoza posttraumatică(vânătaia)

Hematomul posttraumatic

Excoriaţia

Plaga

Plagă muşcată

Traumatismul cranio-cerebral.

Fracturi craniene

Contuzia cerebrală

Dilacerare cerebrală

Hematomul extradural

Hematomul subdural

Hematomul intraparenchimatos

Fracturile de coloană vertebrală

Tragerea cu ţeava lipită prezintă două situaţii

a) când gura ţevii este aplicată ermetic pe piele. În acest caz, orificiul de intrare este înconjurat de inelul de imprimare al gurii ţevii,iar proiectilul şi factorii suplimentari se află

pe canalul produs de gaze şi de proiectil;b)când gura ţevii nu este aplicată ermetic, gazele pătrund sub piele şi o rup sub

formă de cruce sau stea

Orificiul de intrare în tragerea cu ţeava apropiată