Schiţele: Ing. Walter Kargel

CUVÎNT ÎNAINTE

Condiţiile deosebit de prielnice pe care regimul nostru de democraţie populară le-a asigurat an de an turismului de mase în R.P.R. au creat oamenilor muncii posibilitatea de a cunoaşte, pe lîngă măreţele realizări din ultimii ani, şi frumuseţile naturale ale patriei noastre. Printre acestea, podoabele masivului Ciucaş alcătuiesc un uriaş parc de recreaţie fizică şi spirituală pentru iubitorii muntelui. Frumuseţea şi varietatea peisajului său, ca şi atmosfera de linişte şi puritate a mediului, ce caracterizează toate ţinuturile Ciucaşului, oferă aici, mai bine ca oriunde, atit în lumea codrilor, cît şi în cea a plaiurilor şi crestelor alpine, condiţii din cele mai prielnice pentru turismul de munte. În acest scop, al cunoaşterii şi preţuirii Ciucaşului, dăm la iveală prezenta călăuză. Ea se adresează oamenilor muncii de toate vîrstele şi cu deosebire acelora care n-au cunoscut încă potecile ce brăzdează acest mănunchi de munţi ai Teleajenului.

In călăuză s-au descris aproape toate potecile marcate; dar alte drumuri şi hăţaşe, vîlcele şi hornuri au mai rămas să fie cercetate de iubitorii cei mai entuziaşti ai Ciucaşului, după ce vor fi cunoscut principalele lui artere. Schiţele de trasee şi harta generală a masivului, cuprinse în călăuză, vor ajuta pe turişti să se orienteze pe teren. Nădăjduim că de aci înainte, drumeţi din ce în ce mai numeroşi vor porni către masivul Ciucaş şi dinspre regiunile Ţării Bîrsei şi cele ale Buzăului ardelean, folosind căile de acces ce pleacă din localităţile Zizin şi Vama Buzăului, şi care conduc paşii turiştilor spre minunata vale a Delghiului. Cînd zona Poienii Delghiului va deveni un loc permanent de popas şi de recreaţie pentru oamenii muncii, prilejuit de construirea aci a unei cabane de mare acces turistic, cercetătorii Ciucaşului vor putea admira mai în voie cea mai frumoasă privelişte panoramică asupra abruptelor nordice şi nord-vestice ale masivului, atît de îmbietoare şi pentru alpinişti.

AUTORII

I. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA MASIVULUI CIUCAŞ

OROGRAFIE. Prin masivul Ciucaş se înţelege coama de munţi care începe din pasul Bratocea (1267 m) şi sfîrşeşte cu trecătoarea de la Tabla Buţii (1379 m), vîrful cel mai înalt fiind Ciucaşul (1959 m). Masivul face parte din munţii Teleajenului, care se întind din valea Prahovei pînă în masivul Penteleu.

Aria geografică a masivului Ciucaş este delimitată, spre nord, de apa Buzăului-Mare şi a afluentului său Delghiu; spre vest se întinde pînă în valea Tîrlungului şi apa Teslei, cuprinzînd şi cei doi munţi răzleţi, Tesla şi Dungu, din marginea vestică a masivului; spre sud e mărginită de valea Orlatului şi şoseaua naţională Or. Stalin—Bratocea, de valea Cheiţa şi rîul Teleajen, iar spre est, limita masivului este marcată de izvoarele văilor Buzăului-Mare şi Telejenelului.

Limita nordică a acestui complex montan atinge localitatea Vama Buzăului, iar spre sud, localitatea Cheia.

Munţii care alcătuiesc masivul Ciucaş sînt dispuşi foarte neordonat, în toate direcţiile, încît este anevoios să-i grupezi într-un singur sistem geografic.

In afară de cîteva vîrfuri de altitudine mijlocie, situate la periferia masivului, la nord şi vest, cum sînt muntele Măgura (1330 m), Tesla (1429'm) şi Dungu (1504 m), ceilalţi munţi pot îi, totuşi, reuniţi în două mari grupe distincte, şi anume: una, avînd ca pivot Vf. Ciucaş (pe care o vom denumi grupul Ciucaşului), iar cealaltă, cu centrul în Culmea Stîncoasă (denumită de noi grupul Culmii Stîncoase).

Relieful acestor două grupe de munţi se prezintă sub formă de sisteme radiale, între care se întinde plaiul larg şi uşor ondulat al muntelui Chiruşca, care face legătura între cele două mari grupe de munţi.

Grupul Ciucaşului are în centrul său Vf. Ciucaş, care se prezintă sub forma unei piramide cu trei feţe, dispuse astfel: una, orientată de la nord-vest spre sud-est, începe din muchia Colţilor Natrii (numiţi greşit şi Colţii Înalţi) şi sfîrşeşte în coasta muntelui Chiruşca; a doua faţă, orientată spre vest, porneşte tot din muchia Colţilor Natrii şi, cuprinzînd povîrnişul stîncos presărat de numeroşi colţi abrupţi ce despart Vf. Ciucaş de muntele Tesla (1429 m), sfîrşeşte în Culmea Bratocei. Cea de a treia faţă a piramidei, dispusă spre sud, începe de la vest (din Culmea Bratocei) şi merge pînă în platoul muntelui Chiruşca (spre est), avînd în mijloc colţii de piatră ai Cetăţii Tigăilor Mari, care constituie un adevărat contrafort, susţinînd dinspre sud piramida Ciucaşului.

Grupul Ciucaşului se prezintă astfel: spre sud-vest se desface din Vf. Ciucaş o muchie întreruptă de colţi numeroşi, care coboară pînă în şaua Tigăilor, de unde se continuă cu Culmea Bratocei, dispusă de la nord-est spre sud-vest. Din această culme fac parte munţii Bratocea (1767 m) şi Zănoaga Bratocei, ultimul nefiind de fapt decît un pinten prelungit din muntele Bratocea. Culmea Bratocei se lasă spre sud pînă în pasul-Bratocea (1267 m), care este în acelaşi timp şi canatul vestic al masivului.

Spre sud, Vf. Ciucaş se sprijină pe cei doi munţi gemeni, Tigăile Mari şi Mici, în timp ce spre est, la poalele piramidei Ciucaşului, se aşterne platoul întins, cu mici ridicaturi în teren, al muntelui Chiruşca, ceea ce-l face uşor de recunoscut de către turişti, înlesnindu-le astfel o bună orientare în masiv. Versantul sudic al muntelui Chiruşca, denumit de localnici Chiruşca-Romînească, se caracterizează printr-un platou larg, acoperit în cea mai mare parte cu ienuperi, cocăzari şi afiniş, care coboară lin spre sud, pînă în valea Berii, unde sfîrşeşte brusc printr-un perete abrupt. Cu totul altfel se înfăţişează versantul nordic, numit şi Chiruşca-Ungurească, care prezintă de la început, de sub creasta muntelui, o coastă repede, acoperită cu molizi.

Spre nord, de sub latura povîrnită a Ciucaşului se desfac două culmi prelungi, una mai scurtă, dar frumos ferăstruită, dispusă spre nord-est şi purtînd numele de Muntele Şipoate, cealaltă, cu direcţia nord-nord-est, se prelungeşte pînă la Vama Buzăului: e vorba de Culmea Colţilor Natrii (numită şi Culmea Colţilor Înalţi), alcătuită din munţii Colţii Natrii (1638 m), Vf. Urlătorii (1444 m), Seciului şi Dobromirului.

Spre apus, dincolo de colţii prăpăstioşi ce coboară din muchia vestică a piramidei Ciucaşului, se ridică măgura Teslei (1429 m), acoperită de păduri şi despărţită de Vf. Ciucaş printr-o depresiune foarte adîncă, la fel ca şi muntele Dungu (1504 m), situat mai la nord, dar pe aceeaşi linie cu muntele Tesla.

Celălalt grup muntos, al Culmii Stîncoase, se prezintă de asemenea într-un sistem radial.In centrul grupului se află un nod muntos, cunoscut sub numele de Culmea Stîncoasă

(localnicii l-au mai numit şi „La Răscruce", căci aci, într-adevăr, este o importantă răscruce de drumuri), din care se răsfiră, ca degetele unei mîini, următoarele şiruri de munţi: Culmea Muntelui Roşu (1650 m), avînd direcţia sud-vest, despărţită de restul Culmii Stîncoase printr-o mică şa: culmea se continuă spre sud cu muntele Balabanul (1280 m), peste care suie în serpentine şoseaua naţională de la Cheia către pasul Bratocea şi apoi se prelungeşte cu dealul Cucului, ce coboară pînă în satul Cheia.

O altă culme, mai importantă, Culmea Gropşoarelor (1882 m), se lasă din Culmea Stîncoasă drept spre sud, prelungindu-se spre sud-est cu creasta ferăstruită a muntelui Zăganul (1785 m) şi sfîrşind — în apa Telejenelului — prin pintenul numit Colţul Vînătorului. Tot din Culmea Stîncoasă se desprinde în direcţia sud-est culmea priporoasă a muntelui Şughiţele, care coboară pînă în Poiana Stînii, unde sfîrşeşte prin povîrnişuri şi ţancuri ascuţite.

Pe o direcţie aproape paralelă cu a Şughiţelor, se desface, din capătul nordic al Culmii Stîncoase, o altă culme prelungă, cu creasta ascuţită şi zimţuită: Culmea Valea Stînii, formată din muntele cu acelaşi nume, continuat cu plaiul Boncuţei, care răzbate pînă în pasul Tabla Buţii, capătul estic al masivului, între aceste două ultime culmi — Culmea Şughiţelor şi Valea Stînii — curge pîrăul Valea Stînii, însemnat prin cheile ce şi le-a săpat de-a lungul veacurilor, în pereţii de conglomerat calcaros ai masivului. Aceste chei, prin lungimea şi pitorescul lor deosebit, constituie unul din punctele principale de atracţie ale masivului Ciucaş.

In sfîrşit, spre nord se mai desprinde din nodul Culmii Stîncoase o ultimă muchie pietroasă, cu poalele acoperite de negrul pădurilor de conifere, Culmea Piatra Laptele, ce se continuă spre nord-est cu muntele Strîmbu, împădurit şi el. Denumirea Piatra Laptele vine probabil de la stîncile albicioase din vîrful său golaş, stînci ce strălucesc de departe. Deşi nu fac parte din masivul Ciucaş propriu-zis, menţionăm totuşi cele două culmi printre care curge Teleajenul şi afluentul său Telejenelul, ele pornind, sub forma unor spinări prelungi, de sub centurile masivului Ciucaş.

Prima, Culmea Buzăianului, susţine, ca un umăr puternic, zidul de piatră al muntelui Zăganul, începînd chiar de sub Curmătura Zăganului. Culmea se prelungeşte, avînd direcţia nord-sud, pînă la confluenţa Teleajenului cu Telejenelul, adică pînă aproape de intrarea în comuna Mîneciu-Ungureni. Culmea Buzăianului se continuă cu Culmea Cămăşii, Culmea Pridvării, muntele Montiorul, culminînd prin muntele mai înalt, Clăbucetul, la poalele căruia, într-un cadru foarte pitoresc, se află mănăstirea Suzana.

Dincolo de malul stîng al Telejenelului se ridică cea de-a doua culme, a Buţilor, pe a cărei creastă se aşterne vechiul drum de pe Plaiul Buţilor, avînd o direcţie aproape paralelă cu a Culmii Buzăianului, adică tot de la nord spre sud. Această culme începe de la pasul Tabla Buţii, trece prin munţii Crucea Mandii, Curmătura, Plaiul Chiojdului şi Vîrful lui Crai (1498 m), de unde coboară prin

localităţile Slon şi Ceraşul la Drajna de sus. Drumul acesta de pe Plaiul Buţilor este bine cunoscut localnicilor şi foarte mult folosit de ei.

GEOLOGIE. Masivul Ciucaş este alcătuit din roci de mare diversitate, fiind situat în zona numită de geologi a flişului cretacic (diviziunea cea mai de sus a erei secundare), zonă caracterizată de roci variate ca conglomerate, gresii, argile şi calcare. El se aseamănă din această cauză cu lanţul propriu-zis al Carpaţilor orientali şi a fost cuprins în consecinţă printre aceştia. Partea cea mai însemnată a Ciucaşului şi Zăganudui o ocupă conglomeratele, apropiate din punct de vedere al aspectului general celor din Ceahlău şi Bucegi. Conglomeratele sînt legate între ele cu ciment calcaros. Prin disoluţie şi eroziune, acestea au dat naştere la versante abrupte (ca Zăganul-Gropşoarele), sau au constituit stînci uriaşe de forme ciudate, care populează întreaga regiune a Bratocei, Tigăilor, precum şi versantele nordice şi nord-vestice ale Ciucaşului.

Din mijlocul conglomeratelor se ridică sporadic stînci-calcare, a căror culoare albă şi relieful tipic vertical contrastează izbitor cu relieful mai domol ca aspect din apropiere. Astfel se înalţă bastionul Teslei, cel al muntelui Dungu sau muntele numit Piatra Laptele.

Pe văile Teleajenului şi Telejenelului apare o stivă de alte roci, care se caracterizează prin alternanţa deasă dintre gresii şi şisturi argiloase. Intre şisturile argiloase se distinge un pachet de argile roşii care se găsesc pe valea Teleajenului, între mănăstirea Suzana şi Cheia, şi care se continuă în sus, spre est, pînă în valea Telejenelului. Gresiile şi şisturile argiloase fiind mai uşor atacate de eroziune dau un relief puţin accentuat, cu pante domoale, pe care au loc uneori alunecări de teren.

Ca aşezare a rocilor, masivul Ciucaş formează o uriaşă covată (sinclinal), cu marginile în Bratocea şi în Zăgan, umplută cu masa mare a conglomeratelor. De sub acestea apar rocile mai vechi, adică gresiile şi argilele din văile Teleajenului şi Telejenelului.

Modelajul actual al masivului Ciucaş se datorează acţiunii apei şi a vîntului. Apele acţionează prin disoluţie asupra cimentului calcaros al conglomeratelor, măcinîndu-le şi dînd astfel naştere la abrupturi (Zăgan-Gropşoare) sau la chei (Cheile Stînii, Cheile Strîmbului). Din aceeaşi cauză apa se pierde pe culmile înalte ale masivului, care este lipsit de izvoare, pentru a reapare, prin vine puternice, numai la bază (în valea Berii, în valea Stînii).

Vîntul acţionează şi el puternic, mai ales asupra crestelor înalte, cărora le-a imprimat formele cele mai bizare.. Astfel, pe versantul nordic şi nord-vestic al Vf. Ciucaş, ca şi pe culmea Bratocei, se înalţă numeroase turnuri, contraforturi, colţi şi clăi, care toate poartă urmele caracteristice ale eroziunii vîntului.

FLORA. Masivul Ciucaş este acoperit cu o vegetaţie bogată, datorită climei prielnice şi substratului de roci calcaroase. În special în fîneţele şi poienile de la poalele munţilor, situate între 800—1000 m, cresc o mulţime de plante de munte, amestecate însă cu numeroase elemente din regiunea dealurilor şi chiar de la cîmpie. Cele mai des întîlnite şi mai numeroase sînt: ghizdeiul cu flori galbene, măzărichea, mai multe specii de trifoi cu flori galbene şi roşii, specii de păiuş şi de vulturica, pălămida cu flori roşii, arnica cu frumoase flori galbene etc.

Dintre orhidee menţionăm poroinicul, stupiniţa, ura cu flori roz-albe ca cele de cais, toate parfumate. Se mai întîlnesc apoi brîndusa de toamnă cu flori vineţii, stere-goaia, mai multe specii de măcris, floarea cucului cu flori roz, piciorul cocoşului şi bulbucii cu flori galbene; apoi toporasi, nu-mă-uita şi, puţin mai retraşi, clopoţeii albaştri. Dincolo de fîneţe apar pădurile, care acoperă cea mai mare parte a masivului Ciucaş, de la poale şi pînă în golul alpin. Pădurea de fag urcă pînă aproape de 1400 m, uneori formînd chiar limita superioară a pădurii. În pădurea de fag se mai întîlneşte aninul şi cătina (pe marginea văilor), apoi plopul tremurător, mesteacănul, ienupărul, socul, mai rar paltinul de munte şi carpenul.

Vegetaţia ierbacee din păduri este de asemenea bine reprezentată; o dată cu primăvara apar floarea paştilor, cu flori albe şi galbene, ghiocelul, brusturul — pe marginea apelor — cu flori mari galbene, orhideea saprofită numită cuibul pămîntului, mai multe specii de ferigi etc. Vara pădurea se umple de flori: plesnitoarea, stupiniţa, angelina sălbatică, piciorul caprei, crucea pămîntuilui, bălbisa, cinsteţul, lintea pratului, trifoiul mărunt, osul iepurelui, năpraznica, pălăria cucului şi altele. Foarte răspîndită prin rarişti şi pe coaste este zburătoarea, o plantă înaltă, de culoare liliachie, alături de garofiţe, nu-mă-uita, diferite specii de vulturica, campanule etc. În partea superioară a zonei sale fagul se amestecă mult cu bradul, precum şi cu alţi arbori şi arbuşti mai rari ca scoruşul, cununiţn, socul de munte, salcia căprească şi altele.

Dincolo de făget începe domnia molidului, care înaintează pînă în golul alpin. Şi aci se întîlnesc unele plante lemnoase din regiunea fagului, cum sînt plopul tremurător, paltinul de munte, scoruşul, cununiţa; prin văi apare rar aninul de munte şi foarte des zmeura.

In regiunea molidului cresc şi cîteva specii de plante cu flori, mai puţine însă decît în regiunea fagului. Găsim aci fereguţa, cădelniţa (o campanulă), măcrişul iepurelui, crinul de pădure, vulturica, părăluţa de munte, briboiul, primula etc. Spre limita superioară a molidului apare zada său laricele. Din Pinus cembra (zimbru) s-a identificat un singur exemplar înalt de circa 3 m, în fundacul versantului sudic ai Gropşoarelor, iar din tisă se cunosc numai cîteva exemplare. Încă din regiunea molidului îşi face apariţia afinul obişnuit şi afinul roşu sau merişorul; aceste afinişuri urcă pînă în golul alpin, unde acoperă suprafeţe foarte întinse.

In golul alpin nu mai înaintează decît ienupărul şi jneapănul, care se întîlneşte rar, ca şi aninul de munte şi bîrcocul. În schimb ericaceele sînt foarte răspîndite: afinul, merişorul, cocăzarul şi bujorul de munte ocupă suprafeţe imense.

Şi în păşunile alpine cresc numeroase flori: cimbrul de munte, luntricica, omeagul galben, gălbenelele de pădure, primula, campanula, stînjenelul de munte, floarea raiului, ruşuliţa, genţiana, bănica, vanilia de munte etc.

In fine, pe stîncile de calcar şi conglomerate de pe crestele şi vîrfurile Ciucaşului, trăieşte o floră cu totul deosebită, bogată în plante, unele rare, altele endemice (specifice Ciucaşului), ca floarea de colţ, ochiul şarpelui, ochiul boului, iarba surzilor şi ochii şoricelului, arginţica, sînzienele de munte etc.

FAUNA. Cele mai reprezentative vieţuitoare de codru, ce trăiesc în Carpaţi, au găsit în pădurile întinse ale Ciucaşului un mediu de viaţă deosebit de prielnic. De aceea, urşii sînt. aci de talie robustă şi au sălaşuri străvechi. Ei apar uneori, cu osebire în preajma hîrtopului de unde începe Valea Berii, sau în depresiunea împădurită de la poalele Gropşoarelor, Zăganului şi muntelui Şughiţele, ori pe coastele vecine văii Delghiului şi cele ale cheilor Valea Stînii. Porci mistreţi se ascund în zonele împădurite de la poalele versantelor mai domoale, caracterizate de desişuri, cum sînt cele prilejuite de plantaţiile noi de molizi de sub Culmea Buzăianului, ale muntelui Balabanul, ale muntelui Dobromir ş.a. Jderul şi rîsul sînt de asemenea prezenţi în codrii Ciucaşului. Din pricina lor, în zonele respective, veveriţele s-au împuţinat, deoarece cad lesne pradă acestor fiare. Mai rar poate îi întîlnită pisica sălbatică, cu osebire în pădurile de la periferia masivului.

Prin poieniţe şi rarişti de pădure se arată uneori căprioare. Ciute şi cerbi vieţuiesc în umbra codrilor, mai cu seamă acolo unde omul pătrunde mai greu, iar liniştea rămîne desăvîrşită. În asemenea ţinuturi, cocoşi şi găinuşe de munte, ca şi ierunci, sporesc comoara faunistică a Ciucaşului. Preţioasele păsări se ascund la rîndul lor mai ales prin pădurile întinse şi neumblate ce acopăr munţii Dobromirului, Şipoatele şi Piatra Laptele. De asemenea, pretutindeni codrii adăpostesc vulpi şi numeroase reptile de frunzar ca salamandre, sopîrle, iar prin unele locuri cu golisţi şi butirişuri, chiar vipere (vipera berus; năpîrca).

Dintre păsările răpitoare se pot observa şoimi şi vulturei, rotindu-se pe deasupra stîncilor din zonele de creastă ale munţilor Gropşoarele şi Zăganul. În ceea ce priveşte vulturul Zăgan, el este astăzi dispărut; a rămas numai numele celui mai abrupt munte din masiv, semn că odinioară neamul vulturilor Zăgan şi-a avut aci o patrie.

Numeroase păsări — unele cîntătoare — populează toate regiunile forestiere. Privighetori de munte, mierle, cuci, piţigoi. codobature, cintezoi, sticleţi, sturzi de piatră şi altele dau farmec pădurilor, din primăvară şi pînă în toamna.

APE ŞI IZVOARE. Masivul Ciucaş este brăzdat în toate sensurile de văi adînci, prin care curg numeroase izvoare şi pîraie. Aceste ape se îndreaptă spre trei bazine deosebite. Astfel, pe versantul nord-estic se formează pîraiele Strîmbu şi Delghiu, afluenţi ai văii Buzăului-Mare, care ţin de bazinul Buzăului Ardelean. Pe versantul sudic — din apele Berii, Găiţii şi Tîmpei — se formează Teleajenul care, unit mai jos şi cu Telejenelul, fac parte din bazinul Prahovei: pe versantul vestic al masivului, apa Tîrlungului se înfiripă din pîraiele Babarunca, Chişagul şi Tesla, şi se varsă apoi în pîrăul Negru, din bazinul Oltului.

Din cauza constituţiei sale geologice, Ciucaşul nu posedă izvoare la altitudini mari, apa strecurîndu-se uşor prin conglomeratele calcaroase şi ieşind la iveală la mari depărtări, sub formă de vine bogate (izbucuri). De aceea, în masivul Ciucaş turiştii urmează sa se aprovizioneze cu apă de la izvoarele de sub centura munţilor.

MARCAJE. O mulţime de poteci brăzdează masivul în lung şi în lat. Parte din aceste poteci au fost marcate. Semnele marcajelor sînt apropiate unele de altele şi uşor vizibile. În regiunile împădurite ale masivului, marcajele au fost executate pe copaci; prin poieni şi în golul alpin s-au montat stîlpi indicatori de fier; semnele fiind executate pe fond alb, sînt vizibile şi în timpul nopţilor senine. In general, marcajele din Ciucaş au fost executate de la periferie spre centrul masivului, astfel

încît mai toate converg către cabana Ciucaş, situată în inima masivului; de aceea, în circuitele prezentate în lucrarea de faţă se folosesc totdeauna cîte două şi chiar trei marcaje pentru completarea traseului fiecărui circuit.

CABANE ŞI INDICAŢII PRACTICE. Masivul Ciucaş a fost dotat în ultimul timp .cu mai multe cabane, situate în diferite puncte ale sale. Dintre ele, cabana Muntele Roşu (1260 m) este cea mai importantă, atît prin capacitatea ei (272 locuri), cît şi prin prielnica ei aşezare, la l oră şi 15 min de mers de la gara sau satul Cheia, şi cu acces direct la şosea, pentru automobile. Această cabană, de construcţie recentă, solidă, are două etaje; la parter se află o sufragerie, bucătăria şi locuinţa personalului cabanei. Etajele sînt rezervate exclusiv pentru dormitoare. Cabana este înzestrată cu mobilier, are lumină electrică proprie, apă curentă şi canalizare, sobe de teracotă şi spălătoare cu dusuri. Funcţionează în tot timpul anului, inclusiv restaurantul.

In faţa cabanei se deschide o întinsă poiană, numită Poiana Muntelui Roşu. Aci se poate ajunge vara cu automobilul, prin şoseaua naţională Ploeşti-Văleni-Or. Stalin, mergînd pînă în dreptul km 140,5 — de unde o altă şosea, special construită, te scoate prin pădure, după încă 1 km, în faţa cabanei Muntele Roşu. Iarna, acelaşi traseu poate fi uşor parcurs cu schiurile, Poiana Muntelui Roşu fiind şi un minunat loc de schi.

Cabana Ciucaş se află pe muntele Chiruşca Romînească, la 1550 m alt. Este vizibilă din mai toate vîrfurile înconjurătoare, fiind aşezată pe un platou, în mijlocul masivului. A fost construită din lemn în anul 1937. E dotată cu un dormitor comun (70 locuri), o verandă-sufragerie şi bucătărie. Are bufet şi uneori şi mîncăruri calde. Cabana funcţionează numai între l iunie şi 30 octombrie; în restul anului rămîne fără responsabil şi se poate folosi de turişti numai ca adăpost temporar, fiind deschisă, dar fără posibilităţi de încălzire.

La Babarunca există de asemenea o cabană, situată pe şoseaua Ploesti-Văleni-Or. Stalin, în dreptul km 154,5. Cabana, bine amenajată, are bufet şi este deschisă în tot cursul anului, fiind situată la 900 m alt. şi avînd o capacitate de 45 paturi.

Spre masivul Ciucaş conduc mai multe linii ferate forestiere şi anume: pe valea Teleajenului, pe distanţa de la Mîneciu-Ungureni la Cheia; pe valea Telejenelului, tot de la Mîneciu-Ungureni la Poiana Stînii, iar pe valea Buzăului-Mare, de la Vama Buzăului pînă la staţia Strîmbu. Pe aceste distanţe turiştii pot folosi trenul, plătind taxele respective.

Timpul favorabil de acces în masivul Ciucaş începe din luna iunie şi ţine pînă la căderea iernii care, în general, se anunţă pe la începutul lunii decembrie. Totuşi şi în timpul iernii, adică între l decembrie şi l martie, masivul Ciucaşului este accesibil turiştilor, căci ei pot ajunge uşor la cabana Muntele Roşu. De la această cabană se pot face excursii (bineînţeles cu echipament de iarnă) de trei pînă la şase ore, în diferite puncte ale masivului: pe Muntele Roşu, pe valea Berii, la pasul Bratocea, pe Culmea Stîncoasă, la cabana Ciucaş şi, de aci, pe Vf. Ciucaşului sau la Cetatea Tigăilor.

Se atrage atenţia turiştilor că în timpul verii, pe platoul masivului Ciucaş se dezlănţuie adeseori furtuni violente, însoţite de ploi, care vin dinspre nord şi se caracterizează prin puternice descărcări electrice. Dimpotrivă, curenţii care bat dinspre sud-est nu aduc, în general, precipitaţii

Fig 01. Cheia. Privelişte de ansamblu

II. DRUMURI DE ACCES SPRE MASIVUL CIUCAŞ

A. Valea TeleajenuluiPoarta principală de pătrundere dinspre sud în masivul Ciucaş rămîne valea Teleajenului,

folosită în general de turiştii care vin dinspre Bucureşti şi Ploeşti. Drumeţul care vrea să urce prin valea Teleajenului are la dispoziţie trenul din Ploeşti care duce, prin Vălenii de Munte, la ultima staţie de cale ferată Măneciu-Ungureni. De aci se poate ajunge la Cheia, ultima aşezare sub munţii Ciucaşului, mergînd fie pe şosea (21 km), fie cu trenul forestier (18 km), care porneşte tot din Mîneciu-Ungureni, de la gara I.F.E.T.1, situată la o mică distanţă de staţia C.F.R. Trenul forestier posedă un vagon de clasă pentru călători, care-i apără de curenţi şi de ploi. Calea ferată forestieră urcă pe cursul superior al văii Teleajenului, la început pe un traseu care domină de la înălţime fundul văii Teleajenului, apoi coboară pînă în firul apei, pe care-l urmează, pînă la Cheia, şerpuind împreună cu apa Teleajenului şi traversînd-o de mai multe ori.

Tot atît de pitoresc este şi drumul făcut pe jos sau cu maşina, pe şoseaua care duce de la Mîneciu-Ungureni la Cheia (21 km). Ajuns aproape de localitatea Cheia îţi apare deodată, în faţa ochilor, priveliştea impunătoare a versantului sudic al Ciucaşului, care se prezintă sub forma unui vast

1 I.F.E.T. — întreprindere forestieră de exploatare şi transport. — n.a.

amfiteatru, cu pereţi abrupţi. La poalele masivului se întinde un platou mare, pe care este aşezat satul şi mănăstirea Cheia.

Aci drumeţul se poate aproviziona cu alimente de la bufetul şi magazinul din localitate, şi poate găsi eventual adăpost pentru noapte. Dar mai practic este s-o pornească spre Poiana Muntelui Roşu, situată la numai 1¼ oră distanţă de Cheia, unde îl aşteaptă o cabană încăpătoare şi totdeauna bine aprovizionată.

B. Valea TelejeneluluiO altă cale de acces spre masivul Ciucaş o oferă valea Telejenelului, de-a lungul căreia este

construită o linie ferată îngustă ce duce la Poiana Stînii, loc important pentru ascensiuni în Ciucaş. Trenul pleacă tot din gara mică a I.F.E.T.-ului, din Mîneciu-Ungureni şi intră în valea Telejenelului. La fiecare cotitură a drumului decorul se schimbă, devenind tot mai sălbatic. Linia ferată şerpuieşte mereu, trecînd de pe un mal pe altul, ocolind costişe sau ferind maluri priporoase. Jos se vede apa sprintenă şi limpede a Teiejenelului, care se apropie sau se depărtează.

Din cînd în cînd, malurile rîului, mîncate de ape, îşi arată coastele dezvelite; ici-colo apar stînci de gresie, ale căror straturi sînt dispuse în toate sensurile. O frumoasă cascadă atrage privirile drumeţului: e vorba de o piatră ceva mai dură, pe care rîul Telejenelului nu a putut-o străpunge şi de pe care apa se aruncă în spume de la o înălţime de peste 10 m.

Privelişti pitoreşti îl însoţesc pe turist pe întregul parcurs, pînă la Poiana Stînii. Ajuns aci, decorul se preschimbă complet: o poiană întinsă apare sub pereţii stîncoşi ai Zăganului şi Şughiţelor, mergînd pînă în marginea pădurilor ce coboară din coastele munţilor. Flori de toate neamurile împodobesc, vara, cu multiplele lor culori, chilimul de verdeaţă aşternut la picioarele masivului. Este Poiana Stînii, cea mai mare şi mai frumoasă poiană din întreaga regiune; aci se poate practica iarna schiul.

C. Valea TîrlunguluiPentru turiştii care vin dinspre Or. Stalin, ascensiunea masivului Ciucaş se face de preferinţă

prin şoseaua de pe valea Tîrlungului. Acest pîrău izvorăşte parte de sub versantul apusean al Tigăilor şi Zănoaga Bratocei, parte din munţii Cailor, Roşca şi Picioarele Caprei, adică din masivul Doftanei.

Se merge pe şosea prin Satu-Lung pînă la km 157, adică pînă la podul Teslei, unde începe marcajul (cruce roşie) care duce prin muntele Tesla în masivul Ciucaş. La 2 km mai sus de podul Teslei se află cabana Baba-runca, loc de popas şi cazare. De la cabana Babarunca porneşte un alt marcaj (bandă roşie verticală) care dă. ceva mai sus, în drumul marcat cu cruce roşie.

De la Babarunca se poate merge pe sosea înainte, pînă la pasul Bratocca, de unde se poate urca în masivul Ciucaş prin muntele Bratocea, pe marcajul bandă albastră verticală. Amănunte privind aceste drumuri se găsesc în capitolul „Circuite şi trasee turistice în masivul Ciucaş".

D. Zizin-Valea DelghiuluiAcest drum, deşi pitoresc şi de mare interes turistic, este puţin folosit de turiştii din Or. Stalin,

din cauza lipsei de mijloace de transport dintre localitatea Zizin şi Poiana Delghiului. Distanţa care separă aceste două localităţi este de 18 km şi de multe ori trebuie străbătută pe jos, din care cauză turiştii sînt nevoiţi s-o evite.

De la Or. Stalin autobuze fac curse zilnice pînă la Zizin (15 km). De aci şi pînă-n Poiana Delghiului, o şosea lungă de 18 km răzbate printr-o frumoasă regiune de dealuri, acoperite în parte cu fîneţe, pînă la exploatarea forestieră situată pe apa Delghiului. Aci se întind cîteva poieni de un pitoresc neîntrecut.

într-una din aceste poieni se află casa Sporea, unică în această regiune, loc de popas în caz de nevoie. Tot din acest punct încep două marcaje: unul, cruce albastră, conduce prin spatele muntelui Dungu (versantul sudic) în poiana muntelui Tesla; altul, bandă roşie verticală, suie în masivul Ciucaş prin curmătura dintre Colţii Natrii şi Vf. Ciucaş.

Continuînd drumul pe şosea, înspre izvoarele Delghiului, după 5 km de mers se ajunge la cabana de la captarea apelor Delghiului, aparţinînd întreprinderii de canalizare a Or. Stalin, loc de popas şi cazare. Frumoasele poieniţe de pe malul pîrăului Delghiu le recomandăm turiştilor ca admirabile locuri de popas, unde se pot ridica corturi. De aici se pot face diferite ascensiuni în masivul Ciucaş.

E. Valea Buzăului-MareLocuitorii satelor de pe valea Buzăului superior (Crasna, Sita Buzăului, Intorsura şi Vama

Buzăului) folosesc mult drumul de pe valea Buzăului-Mare, în legăturile lor cu munţii Ciucaşului sau cu satele de dincolo de masiv.

Acest drum începe din localitatea Vama Buzăului. Pînă aci se poate ajunge luînd trenul de la Or. Stalin pînă la Intorsura Buzăului, restul de 14 km pînă la Vama Buzăului făcîndu-se fie pe jos, fie cu un autocamion ocazional, ce transportă lemne de la Vamă la Intorsura Buzăului; mai direct se poate ajunge însă luînd autobuzul ce face curse zilnice între Or. Stalin şi Vama Buzăului.

Din comuna Vama Buzăului, situată chiar pe malul Buzăului-Mare, drumul merge de-a lungul acestei ape, către izvoarele sale, ţinînd direcţia de la nord-vest către sud-est. Din capătul sudic al satului, unde se află gara I.F.E.T., drumeţul poate folosi trenul forestier ce duce prin valea Buzăului-Mare pînă la gara Strîmbu, importantă staţie de încărcare şi funicular (8 km). Traseul căii ferate înguste merge de-a lungul apei, pe care o traversează de mai multe ori.

De la Strîmbu turistul poate urca direct în masiv, părăsind linia decovilului şi apucînd la dreapta, spre vest, pe apa pîrăului Strîmbu, important afluent, pe stînga, al Buzăului-Mare. În acest caz turistul va urca în susul apei Strîmbului, pînă ce va întîlni marcajul ,,cruce albastră", care urcă pe malul Strîmbului pînă la confluenţa cu pîrăul Piatra Laptele, ce coboară din stînga, din muntele cu acelaşi nume. De aci se va urma poteca de pe malul pîrăului Piatra Laptele, pînă în creastă (vezi traseul Nr. 5).Drumul principal de acces pe valea Buzăului-Mare se continuă de la staţia Strîmbu înainte, ţinînd linia decovilului ce urcă domol spre pasul Boncuţa, mai întîi pe valea Tătarului, apoi pe pîrăul Boncuţa. Cam la jumătatea drumului apar, pe stînga, spre est, Poienile Fetii, în care se mai văd urmele unor cetăţi ridicate de austrieci, în secolul XVIII, împotriva turcilor care ameninţau Imperiul Austriac. După 6 km de mers se ajunge în pasul Boncuţa, răscruce de drumuri. Spre stînga (est) se poate merge la pasul Tabla Buţii, iar la dreapta (vest) se poate urca prin muntele Valea Stînii în Culmea Stîncoasă etc. (vezi traseul Nr. 8).

Continuînd drumul principal de acces, din pasul Boncuţa se coboară domol, ţinînd linia ferată forestieră pînă cînd drumul la sfîrşit în Poiana Stînii, unde se află staţia I.F.E.T. şi tren zilnic ce duce pînă la Mîneciu-Ungureni, loc de cazare şi centru de excursii (vezi capitolul „Circuite şi trasee turistice în masivul Ciucaş").

F. Vama Buzăului-Poiana DelghiuluiTot din Vama Buzăului porneşte prin valea Delghiului un al doilea drum de acces spre

masivul Ciucaş, care conduce în poienile Delghiului de sub Vf. Ciucaş. Drumul începe din capătul sudic al localităţii Vama Buzăului, şi anume, pe şoseaua ce se

desprinde spre dreapta, dincolo de confluenţa pîrăului Delghiu cu apa Buzăului-Mare. După ce ultimele case ale satului rămîn în urmă, şoseaua traversează pîrăul Delghiu şi se continuă astfel pe malul stîng al apei, pînă în Poiana Delghiului, avînd în stînga (sud) ultimele clinuri ale munţilor Dobro-mir şi Colţii Natrii.

După o oră de mers, în stînga şoselei, spre sud, apare rampa de încărcare şi linia forestieră ce aduce lemne pe valea Porcului, de sub muntele Şipoate. Aci se află şi un mic canton, loc de adăpost la nevoie. După încă 1,5 km de urcuş uşor, se ajunge în valea Sasului unde şoseaua se orientează brusc spre sud-sud-vest. În faţa drumeţului se înaltă, închizînd zarea, silueta întunecată a muntelui Dungu (1504 m), ce apare ca un bloc uriaş de piatră, dispus de la est spre vest şi împădurit pînă-n creştet de conifere. În stînga lui încep sa se ridice crestele crenelate şi întrerupte de colţi deşi ale muntelui Ciucaş, răzbind peste culmile mai apropiate, toate împădurite. Apoi şoseaua străbate o poiană întinsă şi ajunge la punctul de joncţiune cu şoseaua ce vine dinspre Zizin.

Fig 02. Cabana Ciucaş de pe muntele ChiruşcaDe aci, din Poiana Delghiului, turistul poate urca în masivul Ciucaş fie pe marcajul „bandă

roşie verticală" (vezi traseul Nr. 6), fie pe marcajul ,,cruce albastră", care duce pe sub faţa muntelui Dungu la poiana Teslei, sfîrşind în drumul marcat cu „cruce roşie" (vezi circuitul Nr. 4).

III. CIRCUITE ŞI TRASEE TURISTICE ÎN MASIVUL CIUCAŞFig 03 (tr.1)

1. CHEIA-VALEA CHEIŢEI — BRATOCEA — VîRFUL CIUCAŞ - CABANA CIUCAŞ—VALEA BERII —CHEIAMarcaj; pînă la funicularul din valea Babeşului „triunghi albastru"; de la funicular pînă la cabana Ciucaş „bandă albastră verticală"; de la cabana Ciucaş la Cheia „cruce albastră". Timp necesar de mers: 8 ore.

Marcajul începe de la staţia Cheia a liniei ferate înguste I.F.E.T. şi urmează şoseaua ce străbate satul Cheia, urcînd spre capătul lui de nord-vest. Dincolo de km 137, un stîlp metalic indicator, aşezat în stînga şoselei, arată turistului că trebuie să cotească brusc spre stînga, şi coborînd în valea

Teleajenului să treacă apa pe un podeţ. Ajuns pe celălalt mal, se traversează o frumoasă poiană şi se intră imediat într-o pădure bătrînă de brad amestecat cu molid.

Din dreapta vine pîrăul Găiţii care, unindu-se aci cu valea Cheiţei, dă naştere rîului Teleajen. Dincolo de această confluenţă rămîne fosta fabrică de mucava, astăzi transformată într-o încăpătoare casă de odihnă pentru oamenii muncii. O potecă largă conduce prin pădure de-a lungul învolburatei ape a Cheiţei, care sare din piatră în piatră în cascade mărunte.

Sîntem pe cunoscutul ,,drum al Cheiţei", locul preferat de plimbare al celor veniţi aci la odihnă. Ceva mai sus pădurea de conifere se amestecă cu petice de făget, în timp ce poteca traversează de două ori apa Cheiţei. După alte cîteva minute de urcuş plăcut poteca descrie o largă arcadă spre dreapta şi răzbate în punctul unde apa Cheiţei formează o succesiune întreagă de mici cascade înspumate. Aci cărarea trece din nou pe partea- stîngă a Cheiţei, ieşind sub un mal înalt şi rîpos. Sus, pe coasta malului, linia decovilului urcă de la Cheia în valea Berii. În partea opusă malului, pe partea dreaptă a apei, se înalţă un stei uriaş de piatră, cunoscut sub numele de ,.Stînca lui Mihai", dominînd întreg peisajul. La cîţiva paşi mai sus cărarea ajunge dă confluenţa pîrăului Babeş cu pîrăul Berii, abia scăpat din strînsoarea sălbaticelor chei ale Berii. Drumul se continuă înainte ţinînd malul stîng al pîrăuiui Babeş, ce se azvîrle în torent tumultuos pe treptele de piatră ale unui perete abrupt. Dincolo de acest perete de piatră, la cîţiva paşi mai departe, în dreapta potecii, e un izvor de apă sulfuroasă, avînd forma unui scoc triunghiular, adîncit în piatră.

Marcajul se continuă printr-o vale strîmtă şi împădurită, de-a lungul pîrăului Babeş. Puţin mai sus însă valea se lărgeşte, copacii se răresc, iar pe stînga, dincolo de apa Babeşului, se înalţă trunchiul masiv, de formă conică, al muntelui Babeş, ale cărui coaste repezi şi puţin împădurite sînt acoperite la poale de petice plantate cu brădet des. Poteca ajunge îndată în dreptul funicularului care transportă lemne din valea Babeşului în valea Berii. După traversarea liniei funicularului poteca urcă printr-un desiş de făget, în timp ce pîrăul Babeşului se depărtează în stînga, descriind o mare curbură spre vest, printre două şiruri înalte de munţi. După numai cîţiva metri de urcuş se ajunge într-o altă potecă, marcată cu ,,bandă albastră verticală", ce vine din Cheia pe linia decovilului, suie pe sub funicular şi-si continuă drumul în sus, spre pasul Bratocea. În acest punct marcajul ,,triunghi albastru" la sfîrşit (timp folosit: 30 min) şi drumul nostru se continuă, în sus, pe noua potecă întîlnită.

Apucînd la stînga, pe noul marcaj (bandă albastră verticală), poteca urcă pieptiş pe o cărare largă, umbrită de o pădure tînără de fag amestecat şi cu alte specii. După un sfert de oră de urcuş pronunţat, pe un drum ce suie de-a coasta spinarea muntelui Bratocea, se ajunge în şoseaua Văleni—Or. Stalin, în dreptul km 142, la un stîlp metalic indicator. (Atenţie la stîlp, în special la coborîre). De aci marcajul duce în sus, pe firul şerpuit al şoselei, care după aproape 2 km de mers te scoate în punctul ei cel mai înalt, la pasul Bratocea (1267 m) (timp folosit: l oră 15 min).

Aci călătorului i se oferă o frumoasă vedere panoramică asupra versantului sudic, ce se lasă din Vf. Ciucaşului, începînd din muntele Bratocea pînă-n platoul Chiruşca şi Muntele Roşu, în mijloc înălţîndu-se stîncile Tigăilor Mari, ce se-nfăţisează drumeţului ca o cetate ruinată.

După un mic popas la umbra molizilor din marginea şoselei, se continuă drumul pe marcajul „bandă albastră verticală" părăsindu-se şoseaua (care începe a coborî spre Babarunca) şi se intră pe poteca din dreapta, orientată spre nord. Drumul taie de-a curmezişul o golişte, lăsînd în dreapta, spre est, stîna din Bratocea. In continuare, poteca urcă potolit spre stîncile cu forme curioase, cunoscute laolaltă sub numele de „Colţii Bratocei". Apoi drumul urcă prin „Porţile Bratocei", iar ceva mai sus lasă în stînga potecii steiul denumit de turişti ,,Sfinxul Bratocei", din cauza asemănării lui cu un chip omenesc. După un urcuş mai îndelungat poteca ajunge în apropierea vîrfului Bratocea (1767 m), de unde turistul are o privelişte de ansamblu asupra podişului transilvan, masivului Ciucaş şi înapoi, spre sud, către munţii şi valea Teleajenului.

Dincolo de Vf. Bratocea poteca începe a coborî printre tufe de cocăzar, afine şi ienuperi ce acoperă aproape în întregime coasta muntelui. Drumul continuă a cobori, de-a curmezişul coastei, către şaua Tigăilor ce desparte muntele Bratocea de Vf. Ciucaş. În dreapta potecii, spre nord-est, se înfiripă — tot mai impresionantă cu cît te apropii de ea — măreaţa „cetate" a Tigăilor Mari, formată din turnuri înalte, ziduri dărîmate şi colţi ruinaţi.

Ajuns în şaua Tigăilor (la borna Nr. 157 a fostei graniţe) drumul se încrucişează cu poteca marcată cu „cruce roşie" care vine de la Babarunca, suie prin muntele Tesla în şaua Tigăilor, pe care o traversează, spre a răzbi apoi, pe sub cetatea Tigăilor Mari, la cabana Ciucaş.

De aci, din şaua Tigăilor, se deschide drumeţului o frumoasă privelişte spre platoul Transilvaniei, culminînd cu crestele Bucegilor şi Pietrei Mari. Aproape, sub şaua Tigăilor, dintr-un fund întunecat de pădure, se văd cum pornesc în sus numeroase contraforturi din care zvîcnesc colţi uriaşi, contraforturi ce pjrcă susţin, ca nişte umeri de piatră, pereţii abrupţi ai Bratocei şi Ciucaşului.

După un mic popas se reia drumul cu marcajul „bandă albastră", de astă dată pe o potecă ce suie pieptiş muchia vestică a piramidei din Vf. Ciucaş. Urcuşul e priporos şi după un efort susţinut se ajunge în Vf. Ciucaş (timp folosit: 5 ore, vezi pag. 31.)

Din Vf. Ciucaş poteca începe a coborî pe muchia răsăriteană a piramidei Ciucaşului, avînd acelaşi marcaj, „bandă albastră verticală". Coborîşul este foarte atrăgător, căci pe tot traseul său creasta Ciucaşului este presărată cu fel de fel de stînci, avînd forme din cele mai ciudate; localnicii le numesc „Babe". Pe lîngă frumuseţea acestor fenomene de eroziune şi a colţilor înalţi ai Cetăţii Tigăilor Mari ce urcă pînă aproape de muchia Ciucaşului, drumul prezintă interes turistic şi din cauza unor mici săritori în teren, care cer atenţie, fără să prezinte însă pericol. Prin aceste locuri se găseşte şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum), pe cale de a dispare din cauza modului necruţător în care a fost culeasă (fie în număr prea mare, fie smulsă cu rădăcină cu tot). Preţioasa floare, decretată monument al naturii, este astăzi ocrotită prin lege.

Spre capătul coborîşului poteca trece pe lîngă ,,Sfatul Babelor", o stîncă roasă de vînturi şi de ploi, semănînd cu un grup de femei care stau la sfat. În fine se ajunge pe platoul muntelui Chiruşca. Aci se întîlneşte din nou marcajul „cruce roşie" care vine din şaua Tigăilor, trece pe sub Cetatea Tigăilor Mari şi cînd ajunge iarăşi în creastă, se uneşte cu poteca ce vine din Vf. Ciucaş. De aci înainte, cele două marcaje, ,,cruce roşie" şi „bandă albastră verticală", merg împreună pînă la cabana Ciucaş.

In continuare drumul începe a urca în direcţia est şi în curînd se ajunge la borna Nr. 156 R. De aci, marcajul se îndreaptă spre sud-est, pe o potecă ce duce printre tufe de ienupăr şi coacăze, peste muscelele platoului Chiruşca, la cabana Ciucaş din apropiere. (Timp folosit: 6 ore). După un popas la cabană, drumeţul porneşte spre ultima etapă a circuitului, urmînd — de data aceasta — marcajul „cruce albastră" (care merge un timp alături de semnul „bandă galbenă verticală", ce duce la cabana Muntele Roşu).

Drumul începe din faţa cabanei, în direcţia sud-est, ţinînd muchia unui pinten ce se lasă din muntele Chiruşca pînă în fundul văii Berii, care delimitează spre vest Muntele Roşu de povîrnişul priporos al munţilor Chiruşca şi Tigăile, de pe malul drept al apei.

Spre capătul de jos al pintenului poteca devine foarte înclinată, în schimb se ajunge repede în firul văii Berii, care taie adînc masivul Ciucaşului în două jumătăţi aproape egale: deoparte muntele Roşu, cu munţii alăturaţi Gropşoarele, Zăganul, Şughiţele şi Valea Stînii, de cealaltă parte munţii Chiruşca, Tigăile, Ciucaşul şi Bratocea. Valea Berii începe de sub nodul înalt numit „Culmea Stîncoasă" şi anume din fundul unei scobituri adînci şi împădurite, unde multe jivine îşi mai au încă adăpost.

Poteca de pe piciorul muntelui Chiruşca răzbate în valea Berii, dincolo de începuturile ei întunecate, în dreptul unei văcării lăsate în părăsire. De aci înainte poteca ţine neîntrerupt malul văii Berii şi după 30 de minute de coborîş se ajunge la izvorul Nic. Ioan.

După ce şi-a astîmpărat setea, drumeţul îşi continuă drumul, care acum merge înainte, pe fundul văii Berii. După cîteva minute de mers se lasă în stînga marcajul ,,bandă galbenă verticală", care ne-a însoţit pînă aci şi care traversează apa Berii, spre a răzbi la cabana Muntele Roşu, în timp ce marcajul „cruce albastră" continuă a coborî tot mai lin, pe valea Berii. În punctul unde aceste marcaje se despart, pe malul drept al Berii se ridică un perete abrupt de piatră, înalt de peste 200 m, culminînd spre capătul nordic al văii cu o stîncă ascuţită ce seamănă cu o fortăreaţă, numită Turnul Căprioarei. Zidul de piatră se continuă mult în jos, şi el ţine de M-ţii Tigăilor, rare sfîrşesc brusc în apa Berii. Poteca continuă să coboare liniştit printr-o bătrînă pădure de fag, pe sub zidul stîncos al Tigăilor. Către jumătatea drumului, din acest perete ţîşneşte un vîlcel, aducînd apele strînse din coastele munţilor Tigăile.

Curînd, pe fundul văii Berii, apare linia ferată îngustă a I.F.E.T.-ului; ceva mai jos, atît pe pîrăul Caprei, cît şi pe pîrăul Bratocica, dăm de cîte o goangă (şine de lemn lustruite cu ulei ars), pe care alunecă sănii încărcate cu lemne, trase de boi sau de cai. În fine, coborîşul prin pădure la sfîrşit şi poteca iese la golişte, într-o întinsă poiană — „Poiana Berii". În marginea poienii şerpuieşte şoseaua Văleni—Or. Stalin. Aci, la podul de peste apa Berii, şoseaua coboară, din stînga, de pe muntele Balaban şi începe a urca, în dreapta, coastele muntelui Bratocea, spre pasul cu acelaşi nume.

De la podul Berii, unde poteca traversează şoseaua, marcajul ţine linia decovilului, situată în coasta apuseană a muntelui Balaban, pe deasupra îngustelor chei ale Berii. După un coborîş lin de 20 min (socotite de la podul Berii) poteca părăseşte linia ferată şi, cotind la dreapta, pătrunde într-o pădure deasă de fag şi coboară în şoseaua Văleni— Or. Stalin, în marginea satului Cheia. De aci, după cîteva sute de metri, intri în satul Cheia şi circuitul la sfîrşit.

PRIVELIŞTEA PANORAMICĂ DIN VÎRFUL CIUCAŞ

Începînd de la est spre sud, privirile întîlnesc mai întîi platoul cu gheburi mărunte al Chiruşca. Pe un picior al muntelui Chiruşca apare cabana Ciucaş, cu acoperişu-i de şindrilă argintat de ploi. Dincolo de brîul de verdeaţă al văii Berii, mai către nord, se ridică nodul de creastă numit „Culmea Stîncoasă" (său, cum îi zic localnicii, „La Răscruce"), din care se vede desfăcîndu-se spre sud creasta Muntelui Roşu, ce sfîrşeşte domol în coasta muntelui Balaban. Apoi apare greabănul pietros al Gropsoarelor (Zăganul rămînînd acoperit de Muntele Roşu). Mai în fund se zăreşte Plaiul Buţilor, culminînd cu Vîrful-lui-Crai, iar ceva mai aproape, creasta Buzăianului, ce se continuă cu Culmea Pridvării pînă-n muntele Clăbucetul din dreptul mănăstirii Suzana, formînd împreună malul stîng al văii Teleajenului. Pe sub această culme se poate deosebi limpede şoseaua aşternută de-a lungul văii, pînă cînd se pierde în frunzişul codrilor, hăt departe. Pe cestălalt mal al Teleajenului, apar înşiruiţi munţii Bobul Mare, Bobul Mic, Faţa-lui-Gherghel şi, foarte aproape, Babeşul, la poalele căruia stau căsuţele puţine ce formează satul Cheia. Din capătul de nord al satului Cheia, rotind ochii spre vest, se văd înălţîndu-se pe rînd munţii Balabanul, Bălăbănaşul, Bratocea, Tigăile Mici şi Tigăile Mari, ultimii doi unindu-se în partea lor estică cu Chiruşca Romînească.

Dincolo de pasul Bratocea, pe vreme senină, se descoperă un alt şirag de munţi: munţii Roşca, Cailor, Picioarele Caprei, Grohotişul, Valea Neagră, mai toţi acoperiţi de codri bătrîni. Dincolo de ei apar valuri nesfîrşite de creste, pînă-n fund de zare, unde se văd ridicîndu-se munţii Gîrbovei, alături de Piatra Mare. Deasupra acestora răsare creasta semeaţă a Bucegilor, continuată cu cea a Pietrei Craiului. Drept sub Zănoaga Bratocei se văd acoperişurile celor cîteva căsuţe de la Babarunca, apoi mai în fund aşezările preventoriului de la Şanţuri, dincolo de care se zăresc acoperişurile roşii din Satu-Lung.

Intre căsuţele de la Babarunca şi colţii ce se prăvălesc din Vf. Ciucaş, din văile negre ale brădetului înconjurător, se înalta piatra enormă a Teslei, aşezată lîngă un tăpşan de verdeaţă. Mai spre nord, privirea alunecă pe valea largă a Delghiului, străjuită de două vîrfuri: Dungu, pe stînga, şi Măgura, pe dreapta. Dincoace de apa Delghiului şi de şoseaua de alături, care duce la Zizin şi Vama Buzăului, se înalţă pereţii prăpăstioşi ai Colţilor Natrii şi ai Ciucaşului, din care răsar turle şi colţi de toate mărimile, în formele cele mai variate.

Privind drept spre nord, vezi cum se desprinde din povîrnişul de sub Vf. Ciucaş greabănul stîncos al muntelui Şipoatele, despărţit de Colţii Natrii prin valea cu acelaşi nume. Dincolo de Şipoate se ridică muntele împădurit al Seciului, care se prelungeşte pînă în apa Buzăului-Mare. Mai în fund se zăresc Vama Buzăului şi întorsura Buzăului, la poalele unor culmi albăstrii.

Urmînd cu privirea către nord-est, te izbesc mai întîi contraforturile puternice de piatră sură, ce susţin umerii masivului Ciucaş; e muntele Chiruşca-Ungurească mai întîi, apoi muntele Piatra Laptele, care se uneşte în partea lui superioară cu Culmea Stîncoasă. Intre muntele Seciului şi Piatra Laptele se ridică muntele Strîmbu, acoperit în mare parte de păduri. Peste umărul Pietrei Laptele privirile aleargă pe munţii Tătarului Mic şi Mare, peste muntele Siriu, iar în fundul zării, tronînd peste o mulţime de creste îndepărtate, se lămureşte Penteleul, uşor de recunoscut după vîrful lui în formă de piramidă regulată.

Fig 04. Cabana Muntele Roşu, construită în anii regimului democrat-popularFig 05 (tr. 2)

2. CHEIA—CULMEA BUZĂIANULUI — ZĂGANUL — GROPŞOARELE —CHIRUŞCA —CABANA CIUCAŞ—VALEA BERII—CABANA MUNTELE ROŞU —CHEIAMarcaj: pînă la cabana Ciucaş ,,bandă roşie verticală"; de la Cabana Ciucaş la Cheia ,,bandă galbenă verticală". Timp necesar de mers: 7½ ore.

Drumul începe de la staţia I.F.E.T., adică din capătul de sud-est al satului Cheia, urmînd marcajul „bandă roşie verticală". La început acest marcaj este însoţit de semnul „bandă albastră verticală", pînă în Culmea Buzăianului, unde acesta din urmă se desprinde către Poiana Stînii.

De la staţia I.F.E.T. marcajul se orientează spre nord-est, pe şoseaua ce duce către mănăstirea Cheia. La poarta mănăstirii, un stîlp metalic indicator precizează: spre cabana Ciucaş, peste muntele Zăganul, timp necesar de mers 6 ore. Drumul se continuă înainte, pe lîngă gardul ce împrejmuieşte grădina şi fîneţele mănăstirii, lăsînd pe stînga o plantaţie de conifere. Ceva mai sus poteca se desprinde din drumul de care, cotind la dreapta, spre est, şi traversează pîrăul Tîmpa în dreptul cantonului silvic Nr. 33. De aci, stîlpi metalici indicatori conduc mai departe, peste linia ferată îngustă şi după cîţiva paşi poteca traversează prin vad apa Zăganului, afluent al pîrăului Tîmpa.

Din acest punct poteca se angajează pe muchia Buzăianului, începînd a urca printr-un făget tînăr, amestecat cu puţine exemplare de brad. După 15 min de urcuş, cînd mai domol, cînd mai pieptiş, pe un hăţaş rupt de viiturile apelor, drumul face o cotitură spre stînga, apucînd direcţia nord-est, în dreptul unui stîlp indicator. Apoi urcuşul se continuă ceva mai potolit printre desişuri de fag şi tufe de

zmeură şi mure, iar după ce cărarea mai coteşte din nou la stînga, urcă pieptiş ultima pantă a muntelui şi răzbate îndată, prin aglomerări de conifere, în Culmea Buzăianului. Aci — stîlp indicator şi bancă pentru odihnă. (Timp folosit: l oră).

De pe Culmea Buzăianului poteca se orientează nord-nord-est, mergînd pe creastă, în direcţia Curmăturii muntelui Zăganul. Drumul e plăcut, căci cărarea coboară şi urcă uşor, printr-o pădure de conifere, amestecată cu făget tînăr. După aproape jumătate de oră de mers pe creastă, pe un drum care şerpuieşte continuu prin pădure umbroasă, se ajunge la un punct de bifurcaţie, precedat de un mic urcuş pieptiş. Aci, marcajul „bandă albastră verticală" o ia la dreapta, spre răsărit, începînd a coborî către Poiana Stînii. Semnul nostru, „bandă roşie verticală", se continuă înainte, spre nord, ţinînd mai departe drumul de creastă. Drumul merge în sus, în urcuş potrivit, pînă ce dai pe stînga, spre vest, de poiana şi stîna din Zăgan. De aci, spre nord, drumeţul are o frumoasă privelişte panoramică asupra întregului perete stîncos al Gropşoarelor şi Zăganului, asemănător cu abruptul prahovean al Bucegilor. Deasupra peretelui de piatră albicioasă se întinde greabănul ferestruit al Zăganului şi Gropşoarelor, din care pornesc vîlcele şi viituri, ce brăzdează în întregime versantul sudic, dîndu-i un pronunţat caracter alpin.Continuînd drumul, poteca suie pieziş pe coasta înierbită, ocolind rîpele vîlcelelor repezi şi şerpuind după unduirile terenului. După un urcuş mai pronunţat, al ultimului pripor, se ajunge în Curmătura Zăganului.

La stînga, spre apus, încep să apară primii colţi prăpăstioşi din Zăgan, în timp ce în dreapta, spre răsărit, se ridică un stei înalt, acoperit în mare parte de păduri, numit „Colţul Vînătorului". De partea cealaltă a Curmăturii se lasă spre nord un vîlcel care coboară spre Poiana Stînii (vezi traseul Nr. 10). Din această şa, drumeţului i se deschide o adîncă privelişte spre nord-est, asupra plaiului de la Tabla Buţii, şi asupra munţilor Tătăruţul, Tătarul Mare, Siriul, dincolo de care se zăreşte Penteleul. Tot de aci se vede şerpuind valea Telejenelului şi muchia de munţi opusă, formată din Tabla Buţii, Crucea Mandii, Curmătura, Plaiul Chiojdului şi Vîrful-lui-Crai. Abia de aci, din Curmătură, începe urcuşul propriu-zis al Zăganului, a cărui creastă se răsfiră pe o mare distanţă de la est spre vest. Drumul marcat cu „bandă roşie verticală" roteşte la stînga, către vest, şi începe a urca printre steiuri golaşe de conglomerat, spre un prim ţanc ascuţit, de unde se deschide pentru întîia oară o perspectivă panoramică spre sud-vest, începînd cu Vf. Bratocei şi mergînd pînă dincolo de muntele Babeşul. Mai departe, poteca suie printre colţi ciudat dăltuiţi, avînd pe dreapta, în tot acest timp, un peisaj nou, care ţine pînă în Vf. Gropşoarelor; din coasta nordica a muntelui, abruptă şi presărată cu numeroşi colţi de piatră, pornesc şiştoace şi hornuri, ce coboară pînă-n fundul sălbatic al văii prin care curge Pîrăul Alb; de partea cealaltă a văii se înalţă crestele muntelui Şughiţele. Mai către vîrf, poteca traversează o „spălătură" destul de alunecoasă, din care cauză a şi fost întins aci un cablu, cu ajutorul căruia trecerea nu mai prezintă nici un pericol. Mai sus, drumul urcă mai întîi prin punctul „La Scăriţa", printre două stînci foarte apropiate, avînd şi cîteva trepte tăiate în stîncă, apoi lasă în stînga o platformă mare de piatră, care înaintează ca o terasă deasupra genunilor ce se cască sub creasta Zăganului; platforma a fost botezată de popor, atît de potrivit, „Podul-de-Aramă" şi de pe el se poate privi în prăpastia de dedesubt. De la ,,Podul-de-Aramă" poteca suie pe Vf. Zăganului, însemnat printr-o piramidă de lemn (1785 m). Dincolo de vîrf, drumul se aşterne pe creasta muntelui Gropşoarele şi poteca urcă încet, suind colţ după colţ. În dreapta, pe versantul nordic al muntelui, se întîlneşte „Piatra Vulturilor", numită astfel din cauza numeroaselor cuiburi, scobite în stîncă, ale vulturilor care roiesc în jurul ei. Poteca ţine necurmat creasta îngustă a muntelui, urcă două vîrfuri înierbite şi apoi pe cel de al treilea pisc, cel mai înalt, ajunge în vîrful muntelui Gropşoarele (1882 m). De aci, se pot admira frumoasele privelişti ce se deschid, atit spre sud, spre Cheia şi valea Teleajenului, cît şi spre nord, unde privirea cuprinde pe timp senin întreaga creastă a masivului. În general însă, creasta Zăgan-Gropşoare este des bîntuită de curenţi puternici şi turiştii care-şi propun să urmeze acest circuit trebuie să aibă asupra lor îmbrăcăminte groasă de rezervă, chiar dacă la plecare vremea se anunţă liniştită şi senină.

Din Vf. Gropşoarele, poteca coboară uşor, ocolind cîţiva umeri de piatră pe muchia muntelui, acoperită cu tufe de ienuperi, coacăze şi afiniş. Direcţia de mers este vest-nord-vest, pînă ce poteca coteşte spre dreapta, adică spre nord-est, cînd din creastă se desfac două spinări mari de piatră: una în dreapta, spre est, numită Culmea Şughiţelor, care merge pînă în Poiana Stînii; cealaltă în stînga, spre sud-vest, este Muntele Roşu, dincolo de care se deschide o frumoasă privelişte spre muntele Chiruşca, cu cabana Ciucaş, iar mai în fund Cetatea Tigăilor, sprijinită de creasta colţuroasă a Ciucaşului.

Turiştilor întîrziaţi, surprinşi de vreme rea sau obosiţi de drumul parcurs pînă aci (4 ore), li se recomandă să scurteze prezentul circuit coborînd prin Muntele Roşu şi cabana Muntele Roşu la Cheia, drum de aproximativ 2 ore. Pentru aceasta, turiştii vor merge după marcajul „triunghi roşu", care începe din creasta Gropşoarelor, cotind brusc la stînga, spre sud-vest, coboară printr-o curmătură ce duce spre Muntele Roşu, apoi drumul se aşterne la vale şi după un coborîş repede răzbate la cabana Muntele Roşu. De aci, se merge pe semnul „bandă galbenă verticală" care ţine şoseaua din marginea cabanei şi după circa l km ajunge în şoseaua Or. Stalin-Văleni, ceva mai sus de km. 140. De aci

coboară, o dată cu şoseaua, muntele Balaban şi după 3 km de mers se ajunge în capătul de nord-vest al satului Cheia. (Timp necesar de mers: Cheia-Zăgan-Gropşoare-Cabana Muntele Roşu-Cheia 6 ore).

Pe creasta Gropşoarelor, din punctul unde se desprinde la dreapta muntele Şughiţele, iar la stînga Muntele Roşu, circuitul se continuă pe creasta care coboară repede spre nord, pînă ce dă de piramida de fier Nr. 156. În dreapta, spre est, se deschide o largă vale înierbită, obîrşia Văii Stînii, în timp ce pe stînga, spre vest, se cască valea seacă a Berii. Sîntem pe Culmea Stîncoasă său, cum îi spun localnicii, „La Răscruce", căci într-adevăr, puţin mai jos, la borna Nr. 155 G, se încrucişează mai multe drumuri: unul coboară la dreapta, spre est, în Valea Stînii, altul merge înainte, spre nord-est, ţinînd creasta muntelui Valea Stînii, iar un al treilea se desface la stînga, spre vest,, pe un drum larg, ce coboară spre muntele Chiruşca. Traseul nostru merge pe acesta din urmă. Pe marginea potecii, ca şi pe întreaga coastă a muntelui se întîlnesc numeroase tufe de afine (care dau în copt la începutul lunii august). După un coborîş destul de repede se ajunge pe plaiul Chiruşcii, unde după cîteva minute drumul se împreună cu cel care vine de pe muntele Piatra Laptele, marcat cu „bandă albastră verticală" (vezi circuitul Nr. 3). De aci, ambele marcaje se continuă în urcuş potolit şi după 20 min de mers se ajunge la borna Nr. 156 M, unde marcajul părăseşte poteca şi, cotind spre stînga, în direcţia sud; te scoate în cîteva minute la cabana Ciucaş (4550 m). (Timp folosit: 5½ ore).

De la cabană, dacă timpul permite, se poate face o plăcută excursie pînă în Vf. Ciucaş (timp necesar de mers: 2 ore, dus-întors).

După popasul la cabană se începe coborîşul pe semnul „bandă galbenă verticală", care merge un timp împreună cu marcajul „cruce albastră". Drumul începe din faţa cabanei şi ţine direcţia sud-est. După cîteva sute de metri de coborîş lin pe platou, poteca se angajează la vale pe un pinten al muntelui Chiruşca. Ajunsă sub platou, poteca — acum un drum larg de cai — începe a coborî repede printre molizi deşi, pînă jos în valea Berii, în dreptul unei văcării părăsite. Mai departe poteca coboară ţinînd malul drept al văii Berii, pînă la izvorul Nic. Ioan.

După alte cîteva minute de coborîş, marcajul „bandă galbenă verticală" se desprinde de firul văii (pe care se continuă numai semnul „cruce albastră"), şi traversînd apa Berii exact în dreptul „Turnului Căprioarei", ce străjuieşte malul drept al văii, intră în pădurea de fag care acoperă un pinten al Muntelui Roşu. Acum poteca începe a urca malul celălalt, urmînd cu grijă panta cea mai lesnicioasă, pentru a evita coborîşul vîlcelelor ce spintecă des coasta pintenului. După un urcuş potrivit, de circa 20 min, se ajunge, printr-o portiţă săpată-n stîncă, în creasta pintenului, la punctul numit ,,Stîna Cojocarului", stînă care a existat multă vreme în mica poiană de dincolo de portiţă. De aci poteca porneşte la vale, descriind un mare arc de cerc, cu deschiderea spre sud. Din loc în loc, prin frunzişul pădurii, se deschid frumoase privelişti spre sud, către munţii Babeşului, Faţa-lui-Gherghel, Bobul Mic şi Bobul Mare.

Curînd poteca răzbate în marea poiană a Muntelui Roşu, în marginea căreia este situată cabana cu acelaşi nume. (Timp folosit: 6½ ore). De la această cabană drumul se continuă pe acelaşi semn „bandă galbenă verticală", care ţine şoseaua din marginea estică a cabanei şi după aproape 1 km de mers, printr-o pădure bătrînă de fag, iese în şoseaua Văleni — Or. Stalin, între km 140—141. Aci sînt puse table indicatoare, care arată că pînă în Cheia mai sînt 3 km, adică 45 min de coborîş lent.

Marcajul se continuă la stînga, spre est, pe şoseaua care coboară muntele Balaban. După cîteva sute de metri apare prima piatră kilometrică ce indică 140 km pînă la Bucureşti. Ceva mai jos treci pe lîngă „Vizuina Ursului", o stîncă uşor scobită în malul drept al şoselei, pe care cineva a scris în glumă cu vopsea galbenă: „Linişte! Vizuina ursului".

Fig06. Cetatea TigăilorIn continuare, marcajul părăseşte şoseaua şi, după 2 km de mers, poteca reintră în şosea,

traversează linia ferată forestieră (care suie spre valea Berii prin spatele Balabanului), şi coboară spre satul Cheia. În marginea satului, marcajul se desprinde de şosea şi, ţinînd muchia de nord-est a priporului, porneşte în coborîş iute spre pădurea ce mărgineşte satul Cheia. Jos, la intrarea în sat, îşi fac apariţia şi celelalte două marcaje, ce vin dinspre podul Berii, prin spatele Balabanului: „cruce albastră" şi „bandă albastră verticală". Toate cele trei marcaje îşi fac intrarea în satul Cheia, iar dincolo de podul de pe apa Găiţii li se mai adaogă şi un al patrulea marcaj, ,,triunghi albastru", ce vine din valea Cheiţei. Împreună, marcajele străbat uliţa satului, mergînd către staţia căii ferate, unde drumurile iau sfîrşit.

Fig 07 (tr. 3)

3. POIANA STÎNII — CHEILE VALEA STÎNII — IZVORUL PIATRA LAPTELE-CHIRUŞCA —CABANA CIUCAŞ — VALEA BERII—CHEIAMarcaj: pînă la cabana Ciucaş „bandă albastră verticală"; de la cabana Ciucaş la Cheia „cruce albastră" Timp necesar de mers: 7 ore.

Traseul începe din staţia I.F.E.T.—Poiana Stînii, în faţa căreia se află un stîlp metalic indicator pe care scrie: Pînă la cabana Ciucaş, marcaj „bandă albastră verticală", 4 ore.

Se urmează marcajul (pe stîlpi de fier) care traversează calea ferată şi apa sprintenă a Telejenelului, apoi taie o pajişte mare trecînd printre două căsuţe nelocuite şi curînd intră din nou în traseul căii ferate, scurtînd astfel marea buclă pe care a făcut-o decovilul pînă aci. Din acest loc, stîlpii indicatori ne conduc pe lîngă linia ferată ce urcă spre Boncuţa, avînd pe stînga o frumoasă plantaţie de conifere. Curînd plantaţia din stînga la sfîrşit şi în locu-i apare pîrăul Valea Stînii, în timp ce pe dreapta se menţine o pădure deasă de molizi.

După 10 minute de mers, se trece pe un pod pîrăul Valea Stînii şi se urmează stîlpii indicatori ce urcă uşor pe un drum de care. Curînd poteca lasă pe stînga o mare stîncă albă de calcar (vizibilă de departe), căreia exploatarea, întreruptă acum, i-a dat forma unui uriaş portal. Dincolo de stînca izolată de calcar, poteca trece peste apa Văii Stînii şi se angajează pe o pantă care urcă pieptiş pe o culme împădurită. De sus se poate urmări cu privirea cursul Văii Stînii. Marcajul se continuă pe un drum greu de urmat pe vreme ploioasă. După aproape o oră, socotită de la intrarea în traseu, poteca pătrunde în cheile Valea Stînii, Drumul trece peste podişti de traverse, care acoperă din loc în loc cursul şuvoiului.

Mai departe, apa curge pe sub prundişul Cheilor şi se poate înainta nestingherit. Aceste chei, împreună cu creasta ferestruită a Zăganului, ca şi cetatea de basm a Tigăilor, ori priveliştea grandioasă din Vf. Ciucaşului constituie punctele principale de atracţie ale masivului şi toate merită, în aceiaşi măsură, sa fie văzute.

Cheile Stînii, pline de pitoresc, se continuă pe o mare distanţă, semănînd întrucîtva cu vestitele prăpăstii ale Zărneştilor. După o jumătate de oră de urcuş (socotită de la intrarea în chei) drumeţul ajunge într-o zonă unde prundişul este acoperit de urzici, din care pricină i se spune „La Urzicării". In tot lungul cheilor clopoţei albaştri de stîncă împodobesc pereţii verticali de piatră. Mai către capătul văii. pe dreapta, se întîlneşte o potecă ce urcă la stîna situată deasupra cheilor. Marcajul continuă însă pe fundul văii. Curînd, înfăţişarea cheilor se schimbă. Relieful devine mai accidentat şi mai sălbatic. Bolovani şi trunchiuri de copaci obligă pe turişti să-i ocolească urcînd pe maluri. După încă o oră de mers se ajunge la capătul cheilor. (Timp folosit: 2 ore).

Ieşit la goliştea întreruptă de cîţiva molizi mărunţi, stîlpi indicatori orientează pe turist spre dreapta (nord), pe fundul unei văi înierbite ce urcă spre şaua Valea Stînii, în timp ce înainte, către vest, Valea Stînii se prelungeşte, urcînd pînă sub creasta Culmii Stîncoase. Drumul urmează stîlpii de marcaj, urcînd coasta pronunţată ce duce pînă-n şaua Valea Stînii, unde poteca se întretaie cu drumul nemarcat ce vine din Culmea Stîncoasă şi coboară pe spinarea muntelui Valea Stînii, pînă-n pasul Boncuţei.

Aici se deschide o largă privelişte de ansamblu asupra versantului nordic al masivului — se văd munţii Siriului şi chiar vîrful Penteleului, pînă dincolo de Vama şi Intorsura Buzăului. Din şa, drumul se continuă după stîlpii de marcaj, cotind la stînga (spre vest) pe sub o muchie acoperită cu conifere şi îndată dai de semnul „cruce albastră", ce vine din Vama Buzăului, urcînd pîrăul şi muntele Piatra Laptele (vezi traseul Nr. 5).

Poteca se continuă în direcţia vest şi după cîteva minute ajunge la Izvorul Hoţului, loc de popas şi aprovizionare cu apă. (Timp folosit: 3 ore). De la Izvorul Hoţului poteca o apucă spre vest şi merge costiş, pe sub nodul de munţi ai Culmii Stîncoase, suind şi coborînd pe nesimţite. Drumul străbate două golişti destul de mari, trece pe sub o coastă plină de afine şi intră într-un molidiş des, prin care poteca pare o adevărată alee de parc. Drumul e foarte pitoresc şi uşor, iar în dreapta se deschid tot timpul privelişti spre colţii păduroşi ai muntelui Chiruşca-Ungurească, spre M-ţii Şipoate şi Colţii Natrii, sau spre Vf. Ciucaş şi Cetatea Tigăilor. Decorul se schimbă mereu, după fiecare cotitură a drumului.

După alte 45 min de mers poteca dă iarăşi în drumul larg ce vine din Culmea Stîncoasă, exact deasupra gropii cu maluri abrupte, de unde începe valea Berii. Marcajul de pînă acum, „bandă albastră verticală", se continuă, împreună cu cel care vine din Gropsoare, „bandă roşie verticală", ţinînd direcţia vest; poteca urcă cîteva mameloane înierbite din Chiruşca-Romînească şi ajungînd la borna Nr. 156 M coteşte brusc la stînga, spre sud, iar după cîteva minute — urmînd stîlpii indicatori ai marcajului — se ajunge la cabana Ciucaş de pe muntele Chiruşca, loc de popas. (Timp folosit: 4½ ore).

Dacă turistul mai are timp disponibil, poate face o plăcută excursie pînă în Vf. Ciucaş. (Timp necesar: 2 ore, dus-întors).

De la cabana Ciucaş se porneşte pe marcajul „cruce albastră", care coboară prin piciorul Chiruşcii din faţa cabanei în valea Berii. Poteca lină conduce mai departe spre stînga, pe versantul ce domină încă fundul Văii Berii, de unde turistul se mai poate bucura încă o dată de o privelişte de ansamblu asupra piciorului de munte al Chiruşcii şi asupra împrejurimilor lui. Apoi cărarea şerpuieşte şi pătrunde în pădurea deasă de conifere ce coboară pînă în vecinătatea imediată a văii. Drumul se lărgeşte, devine o minunată alee de munte şi după mai puţin de o jumatate de oră de mers de la cabana

Ciucaş, turistul poate poposi cîteva minute lîngă un izvor. (Coborîşul de la cabana Ciucaş la Cheia este descris amănunţit în circuitul Nr. l — pag. 25). Timp folosit: 7 ore, fără a socoti popasurile făcute pe traseu.

Fig 08. Sfinxul din BratoceaPentru completarea acestui circuit, adică pentru a ajunge din nou la Poiana Stînii, turistul

poate merge de la Cheia la Poiana Stînii pe marcajul „bandă albastră verticală", ce suie peste Culmea Buzăianului. Timp necesar de mers: 2½ ore (vezi traseul Nr. 9 de la Cheia peste Culmea Buzăianului—Valea Şipotelor la Poiana Stînii, pag. 69).

Fig 09. (tr. 4)

4. CABANA BABARUNCA— MUNTELE TESLA —ŞAUA TIGĂILOR — CABANA CIUCAŞ—VALEA BERII - CABANA MUNTELE ROŞU — CHEIAMarcaj: pînă la cabana Ciucaş „cruce roşie": de la cabana Ciucaş la Cheia „bandă galbenă verticală". Timp necesar de mers: 7 ore.

Marcajul „cruce roşie" începe de la podul de peste apa Teslei, adică din dreptul km 157 de pe şoseaua Văleni— Or. Stalin. Poteca bine bătută suie domol o muchie de deal împădurită ce duce spre muntele Tesla.

După 45 min de mers, poteca se uneşte cu cea marcată cu „bandă roşie verticală", care vine din dreapta, suind direct de la cabana Babarunca. Acest din urmă drum porneşte din faţa cabanei, trece printr-un petic de pădure şi, traversînd şoseaua construită de I.F.E.T. pentru transportul lemnelor, intră în valea Babarunca, pe care de asemenea o traversează. Dincolo de apă, poteca pătrunde într-o bătrînă pădure de fag, prin care urcă pieptiş, ocolind vîlcelele ce se formează la tot pasul, pînă cînd se uneşte cu firul principal al traseului, marcat cu „cruce roşie". De aci înainte marcajul urmează o potecă bine bătătorită, care suie domol muchia împădurită ce duce spre vîrful muntelui Tesla. Cu cît drumul urcă mai sus, cu atît se defineşte mai lămurit, în dreapta potecii — spre sud-est — fundul întunecat al văii Babarunca, mărginită pe malul ei stîng de ţancurile stîncoase ce se desprind din versantul apusean al Bratocei şi din prelungirea sa, Zănoaga Bratocei. După 1½ ore de mers, poteca răzbate în marea poiană a muntelui Tesla, înconjurată de conifere, prielnic loc de popas lîngă izvorul din poiană.

În continuare marcajul străbate poiana, ţinîndu-se spre marginea ei dreaptă, apoi poteca începe a coborî lin spre curmătură, care leagă muntele Tesla de masivul Ciucaş propriu-zis. În drum, în marginea dreaptă a potecii, întîlneşti un stei înalt cu streaşină (surplombă), numit „Piatra Dudului", adăpost în caz de ploaie, şi uneori loc de popas pentru o noapte întreagă (loc pentru 4—5 persoane).

Coborîşul continuă uşor printre fagi amestecaţi cu molizi, pînă ajunge în curmătura Teslei, cumpănă de ape între pîrăul Babarunca, spre sud, şi valea Delghiului, spre nord. Din curmătură drumul începe a urca, la început mai domol, apoi din ce în ce mai accentuat Curînd pădurea rămîne în urmă şi drumul, ieşind la gol, începe a urca pieptiş, mai întîi printr-un grohotiş, apoi direct pe stîncă. Din pricina conglomeratelor calcaroase ce se sfărîmă uşor, trebuie mers cu băgare de seamă. În faţă ai mereu această coastă priporoasă ce trebuie s-o urci din greu; în schimb, atît din dreapta, dar mai ales din stînga, nenumărate ţancuri ascuţite, turle şi colţi prăpăstioşi ţîşnesc din fundul pădurilor şi cresc parcă din ce în ce mai înfricoşători.

După un urcuş bun poteca răzbate în Şaua Tigăilor, de unde se poate cuprinde cu privirea o mare parte din versantul sudic al Ciucaşului, dar mai ales către vest şi nord-vest, spre cele şapte sate şi platoul Transilvaniei. (Timp folosit: 3¼ ore). Aci poteca se întretaie cu marcajul „linie albastră verticală", care vine de pe muntele Bratocea şi suie spre Vf. Ciucaş.

Coborînd din Şaua Tigăilor, marcajul „cruce roşie" se continuă pe drumul care, spre a evita urcuşul greu al Vf. Ciucaş, trece pe sub Cetatea Tigăilor şi răzbate astfel uşor în partea de jos a muchiei sud-estice a Vf. Ciucaş. Marcajul ne duce deci pe acest drum uşor plin de pitoresc alpin ce se degajă din steiurile înalte, din care răsar colţi de formă ciudată, formînd la un loc Cetatea Tigăilor Mari. Poteca coboară şi urcă apoi, domol, pe drumul larg, ce încinge ca un brîu lat centura de piatră a muntelui Tigăile Mari. Chiar sub colţii Cetăţii Tigăilor se înfiripă valea cu acelaşi nume, din multiplele vîlcele ce se lasă din coastele Tigăilor, ale Bratocei şi Chiruşcii. Străbaterea acestei văi a Tigăilor este foarte dificilă din pricina numeroaselor săritori, cascade şi blocuri mari de piatră, prăvălite din vîrful muntelui şi care împiedică mersul.

După ce trece pe sub colţii Tigăilor, poteca urcă spre cealaltă muchie a versantului, unde întîlneşte din nou marcajul „bandă albastră verticală", ce vine din Vf. Ciucaş. Împreună cu acesta, drumul merge spre răsărit, pînă la borna Nr. 156 R, unde amîndouă marcajele, „cruce roşie" şi „bandă albastră verticală", părăsesc poteca bătătorită şi luînd direcţia către sud-est se îndreaptă după stîlpii indicatori spre cabana Ciucaş. Poteca urcă liniştit, printre tufe de ienuperi şi cocăzari, trece peste

ghebele caracteristice muntelui Chiruşca şi curînd ajunge în spatele cabanei Ciucaş, loc de popas mai îndelungat. (Timp folosit: 5 ore).

De la cabana Ciucaş drumul se continuă pe marcajul „bandă galbenă verticală", care merge un timp împreună cu marcajul „cruce albastră". Poteca începe din faţa cabanei, coboară pintenul muntelui Chiruşca pînă în valea Berii, pe care o urmează pînă cînd se desface de semnul „cruce albastră", şi, traversînd apa Berii, suie pe malul stîng al văii, pe o potecă al cărei capăt iese la cabana Muntele Roşu. (Timp folosit: 6 ore).

De aci se merge pe şoseaua ce începe din marginea cabanei şi care după l km de mers iese în şosea, de unde mai sînt 3 km pînă în satul Cheia. (Pentru coborîşul de la cabana Ciucaş la Cheia, vezi lămuriri mai amănunţite în Circuitul Nr. 3, pag. 43). (Timp folosit: 7 ore, fără a se socoti popasurile făcute pe traseu). Pentru completarea circuitului, adică pentru a se ajunge din nou la Babarunca, locul de pornire în circuit, turistul poate merge pe următorul traseu: o dată ajuns în şoseaua Văleni-Or. Stalin (l km dincolo de cabana Muntele Roşu) va coti la dreapta, spre vest, şi va coborî pe şosea pînă la podul Berii, de unde va urca pe semnul „bandă albastră verticală" pînă la pasul Bratocea, iar de aci va coborî pe şosea pînă la cabana Babarunca, parcurgînd în total 14 km (3 ore).

Fig 10 (tr. 5)

5. VAMA BUZĂULUI—MUNTELE SECIULUI - PÎRĂUL STRÎMBU IZVORUL PIATRA LAPTELE - CABANA CIUCAŞMarcaj: pînă în creasta muntelui Piatra Laptele ,,cruce albastră"; de aci pînă la cabana Ciucaş „bandă albastră verticală". Timp necesar de mers: 6 ore.

Marcajul începe din gara I.F.E.T., situată în capătul sudic al localităţii Vama Buzăului şi are semnul „cruce albastră". La început marcajul este aplicat pe stîlpii de telefon ce însoţesc calea ferată care duce spre staţia Strîmbu.

După 10 min de mers calea ferată traversează apa Buzăului-Mare, care rămîne în dreapta drumului. Marcajul se continuă pe stîlpii de telefon încă 1,5 km, cînd drumul se desface brusc la dreapta, îndreptîndu-se spre sud, peste apa Buzăului. Dar, din lipsa unei punţi, turistul e nevoit sa continue drumul pe linia ferată încă 3—400 m, trece pe lîngă două cantoane părăsite, pe stînga, şi ajunge la podul de peste apa Buzăului, pe unde traversează rîul. Ajuns pe malul celălalt al apei, se înapoiază şi reintră în marcajul „cruce albastră" ce începe să urce de-a curmezişul o coastă înierbită. Semnele, puse pe fagi răzleţi, întovărăşesc un drum ce duce spre inima masivului. Curînd urcuşul se accentuează. În urmă se profilează valea largă a Buzăului - Mare. Drumul urcă cu spor, răzbind pe creştetul unui deal, printr-o rarişte de făget. De acum înainte marcajul — care ţine mereu traseul drumului de căruţă — merge de-a lungul crestei, urcînd şi coborînd uşor. În dreapta apare o pădure de molid ce acoperă tot versantul vestic al dealului, continuîndu-se apoi pînă în muntele Seciului. În stînga, către est, atenţia este atrasă de vaste depresiuni, puţin adînci, mărginite în zare de culmile Tătarului şi Siriului.

In continuare poteca suie potolit pe lîngă liziera unei plantaţii de molid, aflate în dreapta (vest). După aproape o oră de mers (socotită de la traversarea apei Buzăului-Mare), poteca răzbate pe o platformă înierbită, în vecinătatea căreia se află un bloc izolat de calcar, înalt de peste 10 m, numit „Piatra Mitocului", care domină întreaga platformă. Din acest loc, marcajul cu semnul „cruce albastră" se continuă spre stînga (sud-est), pe marginea depresiunii ce se deschide sub platforma Pietrii Mitocului şi după ce ocoleşte pe la răsărit culmea muntelui Strîmbu, ajunge în valea pîrăului Strîmbu, pe care-l urcă apoi pînă la confluenţa sa cu pîrăul Piatra Laptele.

Se atrage atenţia drumeţilor că de pe platforma Pietrii Mitocului se poate ajunge la confluenţa Strîmbului cu pîrăul Piatra Laptele, pe o potecă-derivaţie ce prezintă elemente turistice mai interesante, şi pe care o descriem în continuare, deşi nu este marcată.

Drumul începe prin a sui Piatra Mitocului, fie prin dreapta, fie prin stînga ei şi, ajungînd deasupra, poteca se continuă pe drumul de care ce se orientează spre vest, pe un plai înierbit, cu fagi rari. După un sfert de oră de urcuş uşor se ajunge în poiana Seciului, de unde se deschide, spre apus, o largă privelişte spre Colţii Natrii, Vf. Ciucaş şi Tigăi. Din poiană cărarea coboară într-un vîlcel rîpos, pe care-l traversează pe la obîrşie. Ajuns dincolo, drumul coboară repede pe malul vîlcelului care sfîrşeşte în Valea Dracului, ce vine dinspre vest. De la confluenţă, drumul merge de-a lungul Văii Dracului, pe urmele unui vechi terasament. Ceva mai jos, valea face o mare cotitură spre sud, printre două culmi împădurite şi, în sfîrşit, după 15 min de mers pe Valea Dracului, se ajunge la confluenţa acesteia cu pîrăul Strîmbu, care aduce apele izvoarelor de sub munţii Şipoatele şi Chiruşca-Ungurească. Se trece pe malul drept al Strîmbului peste un podeţ şi se continuă coborîşul pe stînga (est), mergîndu-se pe o potecă bătută ce coboară de-a lungul rîului. Curînd, malurile încep sa se strîngă între muntele Piatra Laptele, pe dreapta (sud), şi muntele Strîmbu, pe stînga (nord), pînă ce se formează chiar un mic

defileu, numit Cheile Strîmbu. Se trece prin chei şi, ceva mai jos de ele, la distanţă de numai cîteva minute, se ajunge la confluenţa pîrăului Piatra Laptele, care se azvîrle din dreapta în apa Strîmbului. În acest punct se întîlneşte din nou marcajul „cruce albastră", părăsit pe platforma de sub Piatra Mitocului, şi care acum vine de jos, urcînd pe apa pîrăului Strîmbu.

De aci, drumul se continuă pe semnul „cruce albastră", care începe a urca, la început mai domol, prin pădurea de pe malul pîrăului Piatra Laptele. Drumul se continuă în sus, printre molizi şi fagi, în timp ce pîrăul Piatra Laptele, aflat în dreapta, se depărtează. Acum cărarea urcă de-a coasta un oblînc stîncos împădurit; în dreapta, pîrăul Piatra Laptele coboară în şuviţe înspumate, în timp ce poteca suie malul şi părăseşte firul apei, care dispare curînd din vedere. Mai sus, poteca descrie o mare arcadă spre stînga, pînă ce răzbate deasupra unui vîlcel (în stînga) cu numele de Izvorul Lăptişorului. Acum drumul e mai îngrijit şi după o oră de urcuş pe coasta muntelui Piatra Laptele, se ajunge pe o golişte înierbită, situată pe un promontoriu larg, cunoscut sub numele de poiana Pietrii Laptele. Din această poiană drumeţul are o privire panoramică spre nord, către munţii Seciului şi Dobromirului, în spatele cărora se înalţă albăstruie piramida Penteleului. (Timp folosit: 4 ore).

Drumul continuă spre vest, străbate poiana pe sub liziera unei păduri de conifere şi intră, printr-o potecă largă, într-o pădure umbrită şi răcoroasă (Atenţie la marcaj!). De aici drumul urcă prin pădure şi după 10 minute de mers ajunge într-o golişte ce se lasă de sub creasta muntelui Valea Stînii. După alte 10 minute de urcuş orientat nord-sud, poteca intră în drumul marcat cu „bandă albastră verticală", ce vine din şaua Valea Stînii şi se îndreaptă spre Izvorul Hoţului. Aci marcajul „cruce albastră" la sfîrşit. La punctul de intersecţie al marcajelor se află un stîlp metalic indicator, pe care scrie: Spre Vama Buzăului, 2¾ ore, marcaj „cruce albastră".

Drumul spre cabana Ciucaş se continuă la dreapta (spre vest) pe semnul „bandă albastră verticală", pus pe cîţiva stîlpi metalici, şi îndată se ajunge la Izvorul Hoţului, care formează obîrşia pîrăului Piatra Laptele, loc de popas şi aprovizionare cu apă. (Timp folosit: 4½ ore).

De la Izvorul Hoţului poteca la direcţia vest şi merge costiş, pe sub nodul de munţi al Culmii Stîncoase, suind şi coborînd pe nesimţite. Drumul străbate prin două golişti destul de mari, trece pe sub o coastă plină de afine şi intră într-un brădet des, prin care poteca pare o adevărată alee de parc. Drumul e cu totul pitoresc şi uşor, iar în dreapta se deschid privelişti spre colţii păduroşi ai muntelui Chiruşca-Ungurească, spre munţii Şipoate şi Colţii Natrii, sau spre Vf. Ciucaş şi Cetatea Tigăilor, privelişti ce par mereu altele, după fiecare cotitură a drumului.

Fig 11. Stînci din vîrful Ciucaşului – “Babele la sfat”După 45 min de mers (socotite de la Izvorul Piatra Laptele), poteca dă iarăşi în drumul ce vine

din Culmea Stîncoasă, chiar deasupra gropii cu maluri abrupte, de unde începe valea Berii. Marcajul de pînă acum, „bandă albastră verticală", se continuă împreună cu cel care vine din Gropsoarele, „banda roşie verticală", ţinînd direcţia vest: poteca urcă cîteva mameloanc înierbite din Chiruşca-Romînească şi ajungînd la borna nr. 156 M coteşte brusc la stînga, spre sud. După cîteva minute — urmînd stîlpii indicatori ai marcajului — se ajunge la cabana Ciucaş.

Fig 12. (tr. 6)

6. POIANA DELGHIULUI - ŞAUA CIUCAŞULUI - VF. CIUCAŞ - CABANA CIUCAŞMarcaj : ,,bandă roşie verticală" pînă în Vîrful Ciucaş; de aci înainte ,,bandă albastră verticală". Timp necesar de mers: 5½ ore.

Pînă în Poiana Delghiu se poate ajunge fie din Zizin (distanţă 18 km), fie din Vama Buzăului (distanţă 8 km). (Vezi „Drumuri de acces spre masivul Ciucaş", punctele D şi F).

Drumul ţine marcajul de pe copacii din marginea şoselei. La început semnul „bandă roşie verticală" merge împreună cu marcajul „cruce albastră", ce duce prin faţa muntelui Dungu, în poiana Teslei. Şoseaua urmează cursul pîrăului Delghiu, urcînd domol printr-o golişte. Curînd apare priveliştea măreaţă a abruptului nord-vestic al Ciucaşului. Din vîrful masivului o coastă repede coboară spre Colţii Natrii, întreruptă de numeroase stînci colţuroase, între care se profilează un ţanc mai înalt, în forma unui mare dinte de piatră, numit „Colţul Uriaşilor", care domină de departe întreaga creastă. Între acest repeziş şi Colţii Natrii se deschide o largă adîncitură, ce constituie Şaua Ciucaşului. (Deşi pe hărţi muntele Colţii Natrii figurează cu numele de Colţii Înalţi, localnicii şi ciobanii îl cunosc sub numele de Colţii Natrii).

După aproximativ 15 min de urcuş pe şosea, marcajul „cruce albastră" coteşte brusc spre dreapta (sud-vest), lîngă un pîrăiaş în dreptul căruia se află doi copaci izolaţi (un brad şi un fag). De aci semnul „cruce albastră" traversează în urcuş un dîmb înierbit, semnul următor fiind vizibil aplicat pe un fag izolat, cu braţe în formă de liră; apoi poteca pătrunde într-o zonă împădurită, trece pe sub umerii de piatră ai muntelui Dungu (care rămîne în dreapta, spre nord), şi răzbate tocmai în muntele Tesla.

Drumul nostru, însemnat cu „bandă roşie verticală", continuă să urce potolit pe şoseaua care însoţeşte apa Delghiului, prin rarişti de pădure. Curînd, după ce lasă pe stînga un canton părăsit, şoseaua ajunge în dreptul unei poieni întinse, unde se arată din nou priveliştea masivă şi îmbietoare a Ciucaşului. (Timp folosit: ½ oră).

Aci trebuie să fim atenţi la săgeţile indicatoare puse pe un fag gros din dreapta şoselei, care marchează punctul unde semnul părăseşte şoseaua, îndreptîndu-se spre apa Delghiului, pe care o traversează. Dincolo de rîu poteca taie prin mijloc o poiană mare, pentru a intra apoi în pădurea ce acoperă dîmbul din faţă (direcţia nord-sud). Aici marcajul este pus pe copacii de la intrarea în pădure, începînd din acest loc, drumul ce suie pînă-n creasta Ciucaşului este cunoscut de localnici sub numele de Plaiul Domnesc. Intrînd în pădure, poteca ţine un hăţaş ce urcă pieptiş muchia împădurită din faţă, apoi poteca brăzdează de-a coasta o a doua spinare, împădurită la început cu fag, apoi cu molid. Drumul suie cînd mai accentuat, cînd mai domol, pînă ce ajunge la golişte şi apoi trece peste nişte colţi spălaţi, la baza cărora se află un pîlc de molizi mărunţi. Aci, cărarea a ajuns sub şaua Ciucaşului. Ca să răzbeşti sus, în şa, trebuie să urci pieptiş un vîlcel priporos, care te scoate direct pe creastă. (Timp folosit: 3½ ore).

După un mic popas în şa, în care am admirat larga privelişte ce se deschide în toate direcţiile, drumul se continuă după marcaj spre dreapta (în direcţia sud). Poteca urcă printre stînci şi rare boschete de jnepeni, şi curînd lasă în dreapta un steiu, semănînd cu o mînă uriaşă cu cele cinci degete ridicate în sus, numit „Mînă Dracului". Drumul urcă mai departe prin muşchi, cocăzari şi afiniş, şi printre cîţiva molizi chirciţi de curenţii puternici ce bîntuie în mod obişnuit pe aceste creste; trece pe lîngă două stînci alăturate şi ascuţite, ce-au primit numele de „Gemenii Ciucaşului", şi ajunge sub Vf. Ciucaş, ce se aseamănă cu o piramidă uriaşă. Poteca începe a urca pieptiş muchia povîrnită care se lasă din vîrful muntelui, drumeţul fiind nevoit sa urce repezişul coastei în cît mai multe serpentine.

Ajuns sus, drumeţul are satisfacţia de a se afla într-un punct de unde se deschide o foarte cuprinzătoare vedere de ansamblu asupra întregului masiv şi împrejurimilor sale (vezi pag. 31). (Timp folosit: 4½ ore).

De aici, din acest loc de popas, poteca începe a coborî pe muchia răsăriteană a piramidei Ciucaşului, pe marcajul „bandă albastră verticală", care, după ce a suit dinspre Bratocea pînă în Vf. Ciucaş, coboară acum spre cabana Ciucaş. Coborîşul este foarte plăcut, căci pe tot traseul său creasta Ciucaşului este presărată cu fel de fel de stînci, cu forme din cele mai ciudate; localnicii numesc aceste pietre „Babe" sau „Mese". Pe lîngă frumuseţea acestor fenomene de eroziune şi a colţilor înalţi ai Cetăţii Tigăilor Mari, ce urcă pînă aproape de muchia Ciucaşului, drumul este de mare interes turistic.

Spre capătul coborîşului, poteca trece pe lîngă „Sfatul Babelor", o stîncă roasă de vînturi şi de ploi. În fine se ajunge pe platoul Chiruşca, unde poteca sfîrşeşte într-un drum bătătorit. Aci se întîlneşte marcajul ,,cruce roşie", care vine din Şaua Tigăilor, trece pe sub Cetatea Tigăilor Mari şi cînd ajunge iarăşi în creastă, se uneşte cu poteca ce vine din Vf. Ciucaş. De aci înainte cele două marcaje, „cruce roşie" şi „bandă albastră verticală", merg împreună pînă la cabana Ciucaş din apropiere.

Fig 13 (tr. 7)

7. POIANA BERII —IZVORUL MUNTELE ROŞU-CABANA MUNTELE ROŞUMarcaj: „punct roşu" Timp necesar de mers: ¾ oră.

De la podul Berii, de pe şoseaua Văleni—Or. Stalin, se urcă pe valea Berii traversînd marea poiană a Berii, şi curînd din poteca însemnată cu „cruce albastră", ce suie spre cabana Ciucaş, se desface la dreapta un drum marcat cu „punct roşu", care duce la cabana Muntele Roşu. Chiar în punctul de bifurcaţie al marcajelor, se află un stîlp metalic, pe a cărui tăbliţă indicatoare scrie: Spre Cabana Muntele Roşu, ¾ oră.

Drumul urcă uşor, la început printr-o pădure de fag în exploatare, mergînd tot timpul pe marginea pîrăiaşului Izvorul Muntelui Roşu. Cam la jumătate cale se ajunge la confluenţa cu un alt pîrăiaş, şi de aci înainte poteca ţine culmea dintre cele două izvoare, suind printre rarişti şi poieni pline de pitoresc. În fine, la capătul a 45 min, poteca iese la golişte, răzbind în şoseaua din faţa cabanei, şi anume, spre latura ei sud-estică. (In cazul cînd acest drum se parcurge invers, atenţie la indicatorul metalic de lîngă cabană, care dă direcţia potecii de urmat, întrucît la început poteca este îoarte puţin vizibilă).

Fig 14 (tr. 8)

8. CABANA CIUCAŞ - CULMEA STÎNCOASĂ - MUNTELE VALEA STÎNII - PASUL BONCUTA — POIANA STÎNIIMarcaj: pînă în Culmea Stîncoasă „bandă roşie verticală"; de aci înainte, drum nemarcat. Timp necesar de mers: 4 ore.

De la cabană, drumul la direcţia nord-est, orientîndu-se după stîlpii de fier cu marcajele: „bandă roşie verticală", care duce pe Gropşoare şi Zăgan, şi „bandă albastră verticală", care te scoate prin Valea Stînii la Poiana Stînii. În cîteva minute se ajunge la borna 156 M. De aci drumul se continuă la dreapta, spre est, pe poteca largă ce suie domol peste mameloanele mărunte ale muntelui Chiruşca. Poteca urcă pe nesimţite pe după mici vîrfuri de piatră şi după ce lasă pe dreapta hîrtopul adînc de unde începe valea Berii, ajunge la o bifurcare de drumuri: marcajul „bandă albastră verticală" se desface la stînga, spre nord-est, îndreptîndu-se spre izvorul Piatra Laptele, în timp ce semnul ,,bandă roşie verticală" se continuă înainte, spre est. Puţin mai departe poteca se angajează pe coasta Culmii Stîncoase pe care o suie pieziş, pînă în creastă. Drumul urcă apoi pieptiş, şi în cele din urmă ajunge în creasta Culmii Stîncoase.

Aci drumurile se încrucişează, din care cauză locul se mai numeşte de localnici şi „La Răscruce". La dreapta, se desprinde spre sud o potecă de creastă, ce urcă spre munţii Gropşoarele şi Zăganul; înainte, spre răsărit se continuă un drum larg care coboară pieziş pe sub muchia Culmii Stîncoase. Din creastă, de la borna Nr. 155 G, drumul nostru se continuă spre est, coborînd pieziş pînă în şaua Valea Stînii; aici se întîlneşte din nou cu poteca însemnată cu „bandă albastră verticală", care vine din stînga, dinspre izvorul Piatra Laptele şi coboară în dreapta, pînă în albia Văii Stînii. Drumul, după ce traversează acest marcaj, se continuă pe poteca largă, care coboară spre est, ţinînd mereu grumazul muntelui Valea Stînii; drumul este foarte plăcut, cu suişuri şi coborîşuri line, şi însoţit de privelişti: pe dreapta colţii din creasta zimţuită a muntelui Şughiţele, iar pe stînga vîrful golaş al Pietrei Laptele, continuat — spre est — de munţii împăduriţi ai Seciului şi Strîmbului.

Drumul nostru şerpuieşte mereu, ocolind domol ţancurile de piatră, încît aproape nu prinzi de veste cînd ai trecut de pe spinarea muntelui Valea Stînii pe Plaiul Boncuţei. Cărarea continuă a coborî apoi în pas grăbit prin Plaiul Boncuţei, printre cîţiva molizi izolaţi şi îndată se ajunge la pasul Boncuţa. (Timp folosit: 3 ore).

Fig 15. Cascada mare a TeleajenuluiAci se întîlneşte linia ferată îngustă care vine de la Vama Buzăului, urcă pînă în pasul

Boncuţa, de unde coboară apoi în valea Telejenelului. De aici se poate cuprinde întreaga privelişte ce se desfăşoară spre sud, est şi nord, către Plaiul Buţilor, Tabla Buţii, muntele Tătarul, Siriul şi Penteleul. Din pasul Boncuţa se coboară uşor timp de o oră pe linia decovilului, printr-un ţinut pitoresc, acoperit cu păduri de conifere şi se ajunge în poteca marcată cu „bandă albastră verticală" ce vine din Cheile Stînii. Drumul se continuă pe acest marcaj, pînă la staţia I.F.E.T.—Poiana Stînii, unde traseul la sfîrşit.

Fig 16. (tr. 9)

9. CHEIA-CULMEA BUZĂIANULUI - VALEA ŞIPOTELOR - POIANA STÎNIIMarcaj: „bandă albastră verticală". Timp necesar de mers; 2½ ore.

Drumul începe de la staţia I.F.E.T., adică din capătul sud-estic al satului Cheia, urmînd marcajul „bandă albastră verticală". Aproape jumătate din drum acest marcaj merge împreună cu semnul „bandă roşie verticală", ce duce spre creasta Zăganului şi Gropşoarelor. De la staţia I.F.E.T. marcajul se îndreaptă spre nord-est pe şoseaua ce duce către mănăstirea Cheia. La poarta mănăstirii, un stîlp metalic indicator precizează: Spre cabana Ciucaş, peste muntele Zăganul, timp necesar 6 ore. Drumul duce înainte, pe lîngă gardul ce împrejmuieşte grădina şi fîneţele mănăstirii, lăsînd pe stînga o plantaţie de conifere. Ceva mai sus, poteca se desprinde din drumul de care, cotind la dreapta, spre est, şi traversează pîrăul Tîmpa în dreptul cantonului silvic Nr. 33. De aci, stîlpi metalici indicatori conduc mai departe, peste linia ferată îngustă, şi după cîţiva paşi poteca traversează prin vad apa Zăganului, afluent al pîrăului Tîmpa. Din acest punct poteca se angajează pe muchia Buzăianului, începînd a urca printr-un făget tînăr, amestecat cu puţine exemplare de brad. După 15 min de urcuş, drumul face o cotitură spre stînga, apucînd direcţia nord-est, în dreptul unui stîlp indicator. Apoi urcuşul se continuă, ceva mai potolit, printre desişuri de fag şi tufe de zmeură şi mure, şi după ce cărarea mai coteşte din nou la stînga, la în piept ultima pantă a muntelui şi ajunge îndată, prin aglomerări de conifere, în Culmea Buzăianului, unde găsim un stîlp indicator şi o bancă pentru odihnă. (Timp folosit: l oră).

De pe Culmea Buzăianului poteca se orientează nord-nord-est, mergînd pe creastă, în direcţia Curmăturii muntelui Zăganul. Drumul e plăcut, căci cărarea coboară şi urcă uşor, printr-o pădure de conifere amestecată cu făget tînăr. După aproape ½ oră de mers pe creastă, pe un drum care şerpuieşte continuu printr-o pădure umbroasă, se ajunge la un punct de bifurcaţie, precedat de un mic pieptiş.

Aci, marcajul „bandă roşie verticală" se continuă înainte pe creastă, spre a atinge Curmătura Zăganului, în timp ce traseul nostru, marcat cu „bandă albastră verticală", se desface la dreapta, spre est. În punctul de bifurcaţie al marcajelor se află un stîlp metalic, cu următoarea indicaţie: Spre Poiana Stînii 1½ ore, marcaj „bandă albastră verticală".

Părăsind Culmea Buzăianului, poteca începe a coborî, la început uşor, apoi accentuat, printr-o pădure tînăra de brad amestecat cu fag, pînă ajunge în valea Sipetelor ce-şi adună apele de sub Culmea Buzăianului. Se traversează apa limpede a Sipetelor şi drumul se continuă în urcuş, pe celălalt mal al văii. În stînga, spre apus, aproape de creasta Coltului Vînătorului, apare o zonă naturală de aglomerări de larice, conifer rar întîlnit în Ciucaş. Poteca largă şi mult umblată de localnici conduce în urcuş uşor prin pădure, în care încep să apară şi molizi. După 30 min de mers (socotite de la bifurcarea marcajelor), poteca coboară din nou, la început printr-o umbroasă alee de molizi, apoi pe limita de întîlnire a pădurii de fag (în dreapta) cu cea de molid (stînga). Făgetul este mult amestecat şi cu alte esenţe, ca salcia căprească, socul de munte, plopul etc. După 10 min de coborîş se ajunge la o încrucişare de poteci, marcată prin două săgeţi de culoare albastră, puse pe fagi, în dreptul unei bănci de lemn. Din acest punct, urmînd poteca din stînga, orientată spre nord-vest, se poate ajunge pe un drum foarte scurtat la cariera de piatră de sub Coiful Vînătorului.

Drumul nostru însă se continuă pe marcajul „bandă albastră verticală", ce coboară spre est, şi pătrunde într-o deasă pădure de molid, ca o alee de parc. După un coborîş plăcut ce durează 15 min, poteca iese pe neaşteptate la lumină, în valea Telejenelului, în marginea vestitei Poieni a Stînii. Drumul merge mai departe după stîlpii de marcaj, trece peste o podişcă apa Telejenelului şi apoi urmează linia decovilului, ce duce la staţia Poiana Stînii din apropiere. Pe stînga, înainte de a ajunge la staţie, se află o crescătorie de păstrăvi ce merită a fi vizitată de drumeţi.

Fig 17 (tr.10)

10. POIANA STÎNII - PÎRĂUL STERP - COLŢUL VÎNĂTORULUI — CURMĂTURA ZĂGANULUI —CULMEA BUZĂIANULUI - CHEIAMarcaj: de la Poiana Stînii pînă la Curmătura Zăganului drum nemarcat; de aci înainte, la Cheia, ,,bandă roşie verticală". Timp necesar de mers: 3 ore.

Drumul străbate frumoasa Poiană a Stînii, îndreptîndu-se spre marginea, ei dinspre sud-vest, trece printr-un colţ de pădure, ţinînd mult spre stînga şi după un sfert de oră de mers ajunge la Pîrâul Alb, a cărui apă o urmează cîtva timp, urcînd spre izvoarele ei. Drept în faţă apare „Colţul Vînătorului" şi parte din Curmătura Zăganului, acoperiţi în mare parte de molizi, în timp ce din dreapta încep să apară pereţii stîncoşi ai muntelui Şughiţele. După o jumătate de oră de mers, socotită din Poiana Stînii, poteca ne scoate la o carieră de piatră. Se continuă drumul pe hăţaşul ce coteşte la stînga, spre sud, care drum începe a sui din greu o coastă împădurită şi după alte 15 min de mers, socotite de la carieră, se ajunge la un pîrăiaş pe care poteca îl urmează în susul lui. Curînd apa dispare sub bolovănişul des, de la care vine şi numele de Pîrăul Sterp. Poteca, acum mult mai largă şi mai sigură, ţine fundul văii Pîrăului Sterp, suind mereu printr-o pădure de fag. Mai sus făgetul încetează şi în locul lui apar molizi singuratici. Drumul suie pieptiş încă o coastă repede şi numai cînd ajungi la gol, îţi dai seama cît de mult ai urcat. În dreapta, spre vest, creste zimţuite se lasă dinspre Zăgan şi Şughiţele, acoperind orice privelişte mai îndepărtată; numai în jos, spre Poiana Stînii şi Tabla Buţii, privirile aleargă pînă în munţii Tătarului şi Siriului.

Ajunsă la 50 m sub vîrful de piatră din capătul vîlcelului pe care l-am urcat, poteca o ia la stînga, urcînd printre molizi şi scoruşi, pînă ce ajunge la Curmătura Zăganului. Din acest loc se pot admira priveliştile ce se deschid spre sud, asupra văii Teleajenului, sau spre nord-est, către Poiana Stînii, pasul Boncuţa şi munţii Siriului. (Timp folosit: 1½ ore).

De la Curmătură drumul coboară spre Cheia, în direcţia sud, pe drumul marcat cu „bandă roşie verticală", ce vine din creasta Gropşoarelor şi Zăganului. Poteca apucă pe o coastă înierbită şi priporoasă, coborînd repede. În dreapta, spre vest, începe să se arate peretele stîncos ce se lasă de sub greabănul Gropşoarelor şi Zăganului, brăzdat de viituri şi şiştoace. Mai jos, coborîşul se face mai uşor şi te scoate în poiana unde se află stîna din Zăgan. De aci drumul intră pe Culmea Buzăianului, pe grumazul căreia se continuă în coborîş lin, prin rarişti de pădure, pînă cînd se uneşte cu poteca marcată cu „bandă albastră verticală" (ce vine de la Poiana Stînii prin Valea Şipotelor) şi împreună coboară spre Cheia. Drumul se continuă spre sud, ţinînd creasta Buzăianului în coborîş uşor, prin umbra pădurii de brad şi fag, pînă ce ajunge la un stîlp indicator şi o bancă pentru odihnă. Aci poteca părăseşte direcţia nord-sud de pînă acum şi, orientîndu-se spre vest, se angajează într-un coborîş repede pe coasta vestică a Culmii Buzăianului. Un hăţaş larg, mîncat de apele ploilor, coboară pieziş printr-un făget amestecat cu brad şi cu alte specii de copaci, pînă ce dă în pîrăul Zăganului, în apropierea mănăstirii Cheia. Poteca traversează pîrăul, apoi — urmînd stîlpii indicatori — trece şi peste apa Tîmpei şi îndată intră în drumul de căruţe ce merge pe lîngă gardul mănăstirii Cheia; se urmează acest drum pînă la capăt, adică pînă la staţia I.F.E.T., de la intrarea în satul Cheia.

CUPRINSUL

Cuvînt înainteI. Privire generală asupra masivului Ciucaş

II. Drumuri de acces spre masivul Ciucaş. A. Valea TeleajenuluiB. Valea TelejeneluluiC. Valea Tîrlungului D. Zizin—Valea DelghiuluiE. Valea Buzăului-AlareF. Vama Buzăului—Poiana Delghiului.

III. Circuite şi trasee turistice în masivul Ciucaşl. Cheia-—Valea Cheiţei—Bratocea — Vîrful Ciucaş — Cabana Ciucaş — Valea Berii—Cheia Priveliştea panoramică din Vf. Ciucaş2. Cheia—Culmea Buzăianului — Zăganul—Gropşoarele—Chiruşca—Cabana Ciucaş—Valea Berii—Cabana Muntele Roşu—Cheia3. Poiana Stînii—Cheile Valea Stînii—Izvorul Piatra Laptele—Chiruşca—Cabana Ciucaş—Valea Berii— Cheia Circuitul 4. Cabana Babarunca—Muntele Tesla—Şaua Tigăilor—Cabana Ciucaş— Valea Berii—Cabana Muntele Roşu —Cheia5. Vama Buzăului — Muntele Seciului—Pîrăul Strîmbu—Izvorul Piatra Laptele—Cabana Ciucaş6. Poiana Delghiului—Şaua Ciucaşu-lui—Vî. Ciucaş — Cabana Ciucaş.7. Poiana Berii — Izvorul Muntele Roşu—Cabana Muntele Roşu8. Cabana Ciucaş—Culmea Stîncoasă —Muntele Valea Stînii—Pasul Boncuţa—Poiana Stînii9. Cheia—Culmea Buzăianului — Valea Şipotelor—Poiana Stînii10 Poiana Stînii—Pîrăul Sterp—Colţul Vînătorului—Curmătura Zăganului —Culmea Buzăianului—Cheia

Redactor de carte: E. Slănculescu Tehnoredactor: Gh. Lacob Dat la cules 19.11.1958. Bun de tipar 31.1.1959. Tiraj 12.150 ex. Hirtie semivelină de 80 gr. Jm.p. Coli de tipar 2,75. Coli de editură 3.7. Ft. 32/70x92.

Com. editurii 3029. Edin I. Planşe l tipo. A. 08017 Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 796 Tiparul executat sub comanda nr. 3173, la întreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie 1918", str. Grigore Alexandrescu nr 93—95, Bucureşti — R.P.R.

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comAlte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/Carte obţinută prin amabilitatea [şi cheltuiala] d-lui Dragoş Bora.