MARTURIA MINCINOASĂ

SECŢIUNEA I

2.1. Consideratii generale privind infractiunea de marturie mincinoasa

2.1.1. Caracterizare generala

Marturia mincinoasa sau în latina "falsitas in judicio" este "fapta martorului care într-o cauza penala, civila, disciplinara sau orce alta cauza în care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie privitor la împrejurari esentiale asupra carora a fost întrebat" este incriminata prin dispozitiile cuprinse în art. 260 din codul penal

Este asimilata cu marturia mincinoasa fapta similara savârsita în mod corespunzator de catre expert sau interpret.

În activitatea de înfaptuire a justitiei declaratiile martorilor, ca si rapoartele de expertiza sunt considerate mijloace de proba, ele contribuind la aflarea adevarului si prin aceasta la solutionarea cauzei în care sunt administrate. De exactitatea probelor si de probitatea celor care concura la aflarea adevarului, depinde temeinica înfaptuire a justitiei.

Martorii, având cunostinta despre infractiunea care face obiectul cercetarii sau judecarii prin declaratiile lor contribuie la stabilirea modului, timpului, locului si împrejurarilor savârsirii faptei, precum si la realizarea si deci la pronuntarea unor hotarâri juste, de asemenea persoanei faptuitorului înlesnind astfel aflarea adevarului. Numai în masura în care însa martorii relateaza adevarul asupra celor cunoscute de ei, declaratiile acestora prezinta un ajutor efectiv dat organelui judiciar la înfaptuirea justitiei. De aceea datorita orcarui martor este de a declara adevarul si de a spune tot ce stie cu privire la împrejurarile asupra carora este întrebat1[1] ( a se vedea art. 33 cod procedu 20120v2111u ra penala si art. 193 cod procedura civila , întru-cât la baza prestatiei pe care o au martorul, expertul si interpretul în îndeplinirea actului de justitie trebuie sa stea buna credinta.

1

Declaratiile acelor martori care fac afirmatii mincinoase ori nu spun tot ce stiu privitor la împrejurarile esentiale asupra carora au fost întrebati, prezinta pericol social, prin aceea ca îngreuneaza, deruteaza si compromit activitatea organelor judiciare, putând implicit determina pronuntarea unor solutii care nu corespund adevarului.

Aceeasi importanta o au si rapoartele efectuate de experti si lamuririle date de acestia ca si operatiile efectuate de interpreti în cauze judiciare.

Aceleasi obligatii de respect fata de adevar, incuba si acestora, iar încalcarea ei în conditiile stabilite de legiuitor, prezinta deasemenea pericol social pentru înfaptuirea justitiei.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal sau civil consacrat în art. 128 cod procedura penala si art.142 cod procedura civila acorda partilor posibilitatea de a participa la solutionarea cauzei chiar si atunci când nu cunosc limba româna. Aceasta se realizeaza fie prin asigurarea folosirii în fata organelor judiciare, a limbii materne a populatiei de alta nationalitate decât cea româna în anumite unitati administrativ teritoriale, fie prin folosirea interpretilor.

Se da astfel expresie unor pevederi constitutionale cuprinse în art. 127 al. 2 din Constitutia României unde se arata :

"dreptul la interpret

(1) Procedura judiciara se desfasoara în limba româna.

(2) Cetatenii apartinând minoritatilor nationale, precum si persoanelor care nu înteleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi în instanta si de a pune concluzii, prin interpret, în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit"2[2].

2.1.2 Obiectul juridic

2.1.2.1. Obiectul juridic generic

2

Obiectul juridic generic al infractiunii de marturire mincinoasa este obiectul juridic comun tuturor infractiunilor care împiedica înfaptuirea justitiei si consta în ansamblul relatiilor sociale a caror normala formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea valorilor sociale, a înfaptuirii justitiei.

2.1.2.2. Obiectul juridic special

Obiectul juridic special este însa complex. În el se regasesc, ca valori ocrotite, atât justitia cât si persoana ale carei atribute sociale esentiale ( cinste, libertate, demnitate, patrimoniu ) pot fi atinse prin marturia mincinoasa.

În principal, relatiile sociale aparute sunt însa cele privitoare la înfaptuirea justitiei astfel ca în absenta si a unui obiect juridic secundar, adiacent, fapta nu ar pierde caracterul infractional. Infractiunea de marturie mincinoasa nu are un obiect material, pentru ca actiunea care constituie elementul material al infractiunii, nu se îndreapta direct asupra unui lucru ( bun sau persoana )3[3].

Declaratiile scrise ale martorilor, rapoartele de expertiza si traducerile scrise nu constituie obiect material al infractiunii de marturie mincinoasa ci reprezinta produsul ori mijlocul de savârsire al infractiunii.

2.1.3. Subiectul activ

Infractiunea de marturie mincinoasa are întotdeauna un subiect activ calificat ceea ce înseamna ca ea poate fi savârsita numai de o persoana care are o anumita calitate desemnata expres prin dispozitiile art. 260 al. 1 si 4 din codul penal, respectiv de martori, experti si interpreti care în aceasta calitate sunt prezenti într-o cauza penala, civila, disciplinara sau în orice alta cauza în care sunt solicitati, în conformitate cu legea.

2.1.3.1. MARTORUL

Martorul "este persoana care are cunostinta despre o fapta sau despre o împrejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului în proces"4[4].

3

4

"Martorii sunt persoane staine de proces, care au cunostinta despre fapte ce sunt concludente pentru rezolvarea pricinii"5[5].

Infractiunea de marturie mincinoasa este destul de frecventa în practica judecatoreasca, întrucât depozitiile martorilor sunt printre cele mai frecvente mijloace de proba, desi art. 64 din codul procedura penala enumera depozitiile martorilor (respectiv expertizele) printre celelalte mijloace de proba, nestabilind nici o prioritate pentru vreuna din ele.

Aceasta însemnândpe de o parte ca adevarul în cauza poate fi aflat si fara administrarea probei cu martori, prin intermediul altor mijloace de proba, iar pe de alta parte, ca nu trebuie sa se considere primordiale depozitiile martorilor facute în proces, în dauna altor altor mijloace de proba, care exprima o alta împrejurare ce se dovedeste a fi cea reala. Numai neconformitatea cu realitatea obiectiva poate face ca referitor la fondul cauzei - un mijloc de proba sa fie înlaturat în favoarea altuia care îndeplineste conditia conformarii cu adevarul, împrejurare în care este gresita atitudinea unor organe judiciare de a acorda o importanta mai mare probelor cu martori în dauna altor mijloace de proba sau de a considera suficienta proba cu martori atunci când exista presupunerea ca administrarea altor mijloace de proba ar apropia instanta de cunoasterea adevarului. În acest sens, în art. 63 al 2 cod de procedura penala, se prevede ca probele nu au valoare dinainte stabilita, aprecierea fiecareia facându-se de catre organul judiciar potrivit convingerii lui formate în urma examinarii tuturor probelor administrate6[6].

Desi declaratiile martorilor constituie, în penal, cum scria profesorul Vintila Dongoroz "o proba plapânda", totusi proba testimoniala a reprezentat întotdeauna proba uzuala, de drept comun, cea mai frecventa si, adeseori esentiala pentru realizarea scopului procesului penal. Spre deosebire de procesul civil, declaratiile de martori ocupa în procesul penal un loc de prim rang, caci martorii sunt - dupa celebra expresie a lui Bentham "Ochii si urechile justitiei".

În civil, administrarea probei testimoniale comporta unele restrictii, care nu afecteaza principiul admiterii orcarei dovezi pe care instanta o considera apta sa contribuie la solutionarea cauzei. Limitarile impuse

5

6

administrarii probei testimoniale în civil (acte juridice care au ca obiect o valoare mai mare de 250 lei nu pot fi dovedite cu martori, de asemenea, nu se poate dovedi cu martori împotriva si peste cuprinsul unui înscris) sunt acceptate în doctrina de specialitate ca fiind expresia grijii legiuitorului de a asigura, în conditii corespunzatoare, aflarea adevarului7[7].

Exista si unele exceptii în care proba testimoniala este admisibila între parti si referitor la acte juridice a caror valoare depaseste 250 lei, precum si împotriva înscrisurilor preconstituite indiferent de valoarea lor - restrictii privitoare la administrarea probei cu martori se regasesc si la judecarea chestiunilor prealabile de natura civila de catre instanta penala si în conformitate cu art. 44 alin. 2 din codul de procedura penala, prealabila de judecata de catre instanta penala potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi apartine acea chestiune8[8].

În acest sens, nu se face nici o distinctie în cuprinsul prevederilor din art.260 cod penal, privind legatura dintre natura cauzei si cel care declara într-o cauza penala, civila sau disciplinara, aceasta putând fi tras la raspundere penala.

Poate fi martor si deci subiect activ al infractiunii în conditiile textului mentionat, atât persoana vatamata (art. 82 cod procedura penala) precum si aparatorul pentru fapte sau împrejurari cunoscute de el înainte de a deveni aparator sau reprezentant al vreuneia din parti, calitatea de martor în acest caz având întâietate fata de cea de aparator, potrivit art. 79 alin. ultim din codul de procedura penala.

În practica judecatoresca s-a pus problema daca partea vatamata audiata ca martor, în situatia în care desi si-a pastrat aceasta calitate, poate fi sanctionata pentru savârsirea infractiunii de marturie mincinoasa9[9].

Legea prevede ca poate fi ascultata ca martor si persoana care este obligata a pastra secretul profesional dar numai cu consimtamântul

7

8

9

persoanei sau a organizatiei fata de care exista obligatia de a pastra secretul (art.79 alin. 1 cod procedura penala).

Sotul si rudele apropiate învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna marturie ca martori (art.80 alin.1 cod procedura penala) acesta însa nu înseamna ca nu pot fi ascultate ca martori atunci când ele nu sunt de acord cu aceasta situatie. Aceasta categorie de persoane pot fi ascultate în proces, având statutul unor simpli informatori. În aceasta calitate nu se poate savârsi infractiunea de marturie mincinoasa (acesta solutie, desi considerata corecta din punct de vedere juridic, este totusi criticata în doctrina ca fiind inadecvata, deoarece asemenea informatii pot contribui într-un anumit fel la formarea convingerii judecatorului)10[10]. Atunci când aceste persoane consimt sa fie martori si fac depozitii în acest sens, la fel ca depozitia oricarui alt martor, sa fie decisiva în rezolvarea cauzei pentru ca din moment ce consimt acest lucru ei au toate drepturile si obligatiile prevazute de lege si deci, ei pot fi pedepsiti pentru infractiunea de marturie mincinoasa11[11].

Totusi pentru un astfel de autor al marturiei mincinoase, instanta va putea acorda, în unele situatii circumstante atenuante.

În procesul civil, conform art. 189 cod procedura civila nu pot fi ascultati ca martori interzisi si cei stabiliti de lege incapabili de a marturisi. De asemenea, nu pot depune marturie rudele si afinii pâna la gradul al treilea inclusiv, sotul, chiar daca este despartit, cei condamnati pentru juramânt sau marturie mincinoasa. În acest sens exista însa o exceptie referitoare la cauzele privind starea civila a persoanei, precum si la divort, în care pot aparea ca martori si rudele (cu exceptia descendentilor).

În literatura juridica s-a propus introducerea ca si în codul de procedura civila, a unei dispozitii similare aceleia din art.80 cod de procedura penala în conformitate cu care sotul si rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna marturie ca martori. Printr-un "rationament per a contrario", ar rezulta ca, daca aceste persoane accepta, atunci pot aparea ca martori în proces.

10

11

Pentru a putea fi savârsita infractiunea de marturie mincinoasa, calitatea de martor a unei persoane trebuie sa fie legal atribuita în momentul audierii sale.

Nu pot fi subiecti activi ai infractiunii de marturie mincinoasa persoanele care nu pot fi audiate ca martori, din orice motiv.

Pot fi subiecti activi ai infractiunii, atât martorii citati legal, cât si cei care au fost admisi de organele judiciare, dar s-a comis citarea lor sau nu a primit citatia (art.319 alin. 3 cod procedura penala).

Nu pot fi ascultati ca martori membrii Corpului Diplomatic,o atare incompatibilitate este, credem, absoluta, datorita functiilor detinute de aceste persoane si ea se întemeiaza pe reciprocitate.

2.1.3.2. Minorul

Minorul poate fi ascultat ca martor, dar daca are vârsta sub 14 ani el nu va raspunde pentru marturie mincinoasa, deoarece nu raspunde penal pentru faptele sale (art.99 cod penal). Între 14-16 ani minorul va putea fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa daca se dovedeste ca a savârsit fapta cu discernamânt iar daca acesta a împlinit vârsta de 16 ani raspunde penal pentru faptele sale.

2.1.3.3. Expertul

Expertul este o alta persoana care poate fi subiect activ al infractiunii. În sensul larg al cuvântului, expertul este o persoana care poseda cunostinte deosebite într-un anumit domeniu. O astfel de persoana poate fi chemata în aceasta calitate, într-o cauza civila, penala, administrativa, disciplinara etc. pentru a contribui cu cunostintele sale de specialitate la lamurirea unor fapte sau împrejurari ale cauzei, în vederea aflarii adevarului. Activitatea expertului are o importanta deosebita în solutionarea cauzei respective. Ca mijloc de proba, expertiza contribuie la realizarea cunoasterii aprofundate si dupa criterii stiintifice a împrejurarilor la care se refera. Expertii au rol de a contribui ca specialisti la lamurirea unor situatii de fapt. Rolul instantei este de a discuta contestarile si concluziile expertilor12[12]. Daca cu aceasta ocazie, în raportul de expertiza se fac afirmatii cu caracter mincinos referitor la împrejurarile

12

esentiale ale cauzei despre care expertul a fost întrebat, el devine subiect al infractiunii de marturie mincinoasa. Art. 260 cod penal se refera numai la expertul chemat sau numit de organul care instrumenteaza cauza.

În situatia în care expertiza a fost efectuata de catre un serviciu medico-legal, laborator criminalistic sau orice institutie de specialitate, nu va putea raspunde pentru infractiunea de marturie mincinoasa persoana care, fiind angajatul acelui serviciu, laborator sau institut, a înlocuit raportul sau expertiza (art. 119 alin. 2 si 3 cod de procedura penala), o astfel de persoana va raspunde pentru abuz de serviciu sau pentru fals în înscrisuri oficiale13[13].

Întucât legea distinge între expertiza si constatarea tehnico-stiintifica sau constatarea medico-legala, persoanele care vor produce cele doua din urma mijloace de proba nu pot fi asimilate expertului. De aceea, ele nu pot fi subiecti activi ai infractiunii de marturie mincinoasa.

2.1.3.4. Interpretul

Interpretul este persoana chemata sau numita de organul judiciar care cerceteaza sau judeca o cauza pentru a servi ca traducator când una din parti sau o alta persoana care urmeaza a fi ascultata nu cunoaste limba româna ori nu se poate exprima sau când unele înscrisuri sunt redate într-o alta limba decât limba româna14[14].

Asadar, subiecti activi ai infractiunii de marturie mincinoasa nu pot fi numai martorul, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, expertul sau interpretul, ceea ce înseamna ca suntem în prezenta unei infractiuni ce se savârseste în persoana proprie.

În general, coautorul în aceasta materie nu exista15[15]. În mod exceptional va exista coautor atunci când, spre exemplu, întocmind aceeasi expertiza, doi experti s-au înteles sa ateste date neveridice

13

14

15

referitoere la întrebari esentiale puse de organul judiciar, în aceeasi cauza.

Infractiunea de marturie mincinoasa este susceptibila de fi savârsita în participatie sub forma complicitatii si a instigarii. Pentru instigator si complice nu se vor cere vreo calitate speciala.

Daca instigarea neurmata de executare a fost savârsita prin constrângere ori corupere, atunci fapta va intra sub incidenta art. 261 codul penal (Încercarea de a determina marturia mincinoasa) si sub aceea a dispozitiilor art. 29 cod penal (Instigare neurmata de executare), cu conditia ca cel instigat sa fie acceptat, fie si numai temporar ideea savârsirii unei infractiuni de marturie mincinoasa.

Exista instigator la marturia mincinoasa atunci când martorii au dat urmare îndemnului si au facut declaratii nereale în fata organelor judiciare16[16]. În acest sens, practica judiciara în materie arata ca, odata ce martorii au dat urmare îndemnului inculpatului si au facut declaratii nereale în fata organelor de cercetare penala, nu poate influenta situatia inculpatului, deoarece o asemenea retragere, chiar facuta în conditiile art.260. alin 2 cod penal (înainte de a se produce arestarea inculpatului ori de a se fi pronuntat o hotarâre sau de a se fi dat o alta solutie), nu constituie desistare în sensul art. 29 cod penal, ci numai o cauza de imputare, care neavând caracter personal, are ca urmare condamnarea inculpatului pentru instigare la infractiunea de marturie mincinoasa.

Daca instigarea nu s-a facut prin constrângere sau corupere si ea nu a avut nici un moment atitudinea de a determina pe martor, expert sau interpret sa-si însuseasca scopul urmarit de instigat, atunci aceasta va fi o fapta care nu intra în câmpul de actiune al legii penal17[17], si nu o instigare neurmata de executare, pentru a fi incidente dispozitiile art.29 cod penal. În acest sens, pentru a exista infractiunea de instigare neurmata de executarea prevazuta în art. 19 cod penal, este necesar ca cel instigat sa-si fi însusit fie chiar pentru scurt timp, hotarârea de a comite infractiunea, la care apoi sa fi renuntat. Daca însa instigatorul nu a reusit sa determine nici un moment pe cel fata de care si-a efectuat îndemnurile

16

17

sale sa comita fapta, exista o simpla instigare esuata, cu rezultat negativ care în principiu, nu cade sub incidenta legii penale.

Practica judiciara în materie arata în acest sens, ca daca martorii asistenti care au semnat procesul verbal încheiat la fata locului de organele de cercetare, fiind instigate de catre învinuit, au trecut sub tacere unele fapte în legatura cu infractiunea imputata acestuia, pe care le cunoaste personal, dar ulterior acestia, fiind audiati de instanta, au declarat adevarul, în sarcina celui care l-a îndemnat sa nu arate ceea ce stiau, nu se va putea retine instigare la infractiunea de marturia mincinoasa, ci numai o instigare neurmata de executare, în sensul art. 29 cod penal18[18]. Daca, dând urmare îndemnurilor instigatorului, autorul a facut declaratii mincinoase în sensul prevederilor art. 260 alin. 1 cod penal, infractiunea de marturie mincinoasa s-a consumat. Ca atare, chiar daca martorul îsi retrage marturia în timp util, potrivit art. 260 alin 2 cod penal, instigatorul se va sanctiona conform art. 27 cod penal, cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, ci nu cu pedeapsa mai usoara prevazuta de art. 29 cod penal pentru instigare neurmata de executare.

2.1.4. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv principal al infractiunii de marturie mincinoasaeste statul, ca titular al valorii social a înfaptuirii justitiei, reprezentat prin organul judiciar a carui activitate a fost periclitata.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi o persoana fizica a carei libertate sau demnitate este amenintata sau vatamata prin savârsirea infractiunii de o persoana judiciara ale carei interese pot fi atinse sau vatamate print-o marturie mincinoasa19[19].

SECŢIUNEA II

2.2.1. Continutul juridic al infractiunii de marturie mincinoasa

Pentru ca sa se poata reliza continutul infractiunii de marturie mincinoasa este necesar sa prezinte o anumita situatie pe care codul

18

19

penal o denumeste sintetic "cauza în care se asculta martori" (art. 260 cod penal) sau conform alineatului ultim al aceluiasi articol, în care se folosesc serviciile unui expert sau interpret. Este vorba numai de o cauza în care se înfaptuieste justitia, deci un proces de natura contencioasa.

Potrivit art.260 cod penal pot exista mai multe genuri de cauze : penala, civila, disciplinara sau orice alta cauza în care se asculta martori.

Cauza penala are sensul de proces penal ce se desfasoara în fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecara. Este indiferent care este organul de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Este indiferent care este organul de urmarire penala (procurorul sau organul de cercetare penala prevazute de art. 201 cod procedura penala), precum si daca judecata se desfasoara în prima instanta, în apel sau recurs.

Cauza civila - în sensul art. 260 cod penal are sensul restâns de proces civil desfasurat dupa procedura contencioasa, în fata instantelor judecatoresti civile.

Clauza disciplinara - în sensil art.260 cod penal înseamna o judecata desfasurata în fata unor organe jurisdictionale cu caracter disciplinar (exemplu : consiliile disciplinare care judeca abaterile disciplinare comise de judecatori).

Prin orice alta cauza în care se asculta martori se întelege alte cauze decât cele penale, civile, disciplinare, care se desfasoara în fata unor organe de jurisdictie si în cadrul carora pot fi ascultati martori ori folositi experti sau interpreti.

În situatia în care organul judiciar în fata caruia s-a consumat marturia mincinoasa se dovedeste ulterior a fi complet (spre exemplu : s-au încalcat dispozitiile referitoare la competenta materiala), fapta nu îsi pierde caracterul infractional.

De asemenea, constituie infractiune de marturie mincinoasa fapta martorului care chiar daca a depus mincinos în fata organelor de urmarire penala, nu mai este audiat în instanta si aceasta nu poate folosi pentru solutia pe care o da declaratia aceluiasi martor.

Juramântul martorului este un fapt care precede infractiunea, dar el nu este si o situatie permisa a acestuia. Înainte de a fi ascultat, în

conformitate cu art.85 cod de procedura penala, martorul depune juramânt. Lipsa juramântului nu poate înlatura caracterul penal al marturiei mincinoase atunci când fapta s-a consumat conform dispozitiilor art. 260 alin. 1 cod penal.

Art. 85 cod procedura penala mai prevede o situatie care si ea precede dispozitiei martorului si anume atentionarea acestuia ca daca nu va spune adevarul savârseste infractiunea de marturie mincinoasa. Inexistenta acestei preventii excude imposibilitatea savârsirii infractiunii de marturie mincinoasa.

2.2.2.1. Elementul material

Infractiunea de marturie mincinoasa consta în actiunea faptuitorului de "a face afirmatii mincinoase" sau în "omisiunea sa de a spune tot ce stie" ambele privitor la împrejurari esentiale asupra carora a fost întrebat. Deci avem o atitudine comisiva în primul caz si una omisiva în cel de-al doilea caz. În ambele situatii, însa, este vorba de o atitudine de camuflare, de ascundere a adevarului.

Dar indiferent de varianta în care se savârseste infractiunea, marturia mincinoasa este o infractiune de actiune (comisiva) al carui element material, îl constituie actiunea de a face o marturie mincinoasa sau de a efectua o expertiza ori o interpretare mincinoasa.

Aceste subvariante ale actiunii care constituie elementul material al infractiunii de marturie mincinoasa sunt alternative, pentru, existenta infractiunii fiind suficienta savârsirea faptei într-una din aceste comportari, dar pot exista însa si cumulativ, în care caz, când s-au ssavârsit, în executarea unei rezolutii unice, exista o singura infractiune20[20].

"A face afirmatii mincinoase" înseamna a spune altceva decât cele stiute, a declara ca fiind adevarate ceea ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esential este sa existe o nepotrivire între cele declarate ca martor si cele stiute de el.

Deci, criteriul dupa care se stabileste daca o afirmatie este sau nu mincinoasa nu este acela al raportului în care se afla cele declarate de

20

martori fata de realitate, deoarece martorului I se cere sa spuna ce stie, iar nu care este adevarul.

Când însa martorul declara ca a vazut sau a auzit anumite lucruri, care au avut loc în realitate, dar pe care nici nu le-a vazut, nici nu le-a auzit, ci doar le-a cunoscut indirect, nu exista infractiune de marturie mincinoasa, pentru ca declaratia facuta nu constituie o proba mincinoasa în raport cu obiectul de probat, lipsind astfel posibilitatea de a aduce un prejudiciu înfaptuirii justitiei.

Afirmatia mincinoasa poate sa aiba un continut pozitiv, adica a afirma ca ceva a existat sau un continut negativ, adica afirmarea ca ceva nu ar fi existat.

Tacerea constituie o modalitate de realizare a infractiunii, dar numai atunci când ea se opune clarificarii unei împrejurari esentiale despre care martorul este întrebat si pe care desigur, acesta o cunoaste. În acest caz, tacerea martorului altereaza fundamental depozitia sa si induce în eroare organul judiciar, pe care îl împiedica astfel sa descopere adevarul. Tacerea nu atrage însa aceasta calificare atunci când ea este în realitate un refuz de a raspunde.

Trebuie sa se faca distinctie între trecerea sub tacere a unor împrejurari, care constituie una din modalitatile normative de consumare a infractiunii de marturie mincinoasa si refuzul de a depune marturie. Problema trebuie privita sub un dublu aspect. Oprima situatie se refera la refuzul de a depune marturie. Martorul refuza sa jure si sa depune marturie. În acest caz el nu va savârsi infractiunea de marturie mincinoasa. Singura sanctiune care I se poate aplica, pentru ca întelege sa lipseasca instanta de un mijloc de proba care o poate ajuta sa stabileasca adevarul în cauza, nu are caracter penal. Astfel, în procesul civil, acest martor este sanctionat cu amenda si eventualele despagubiri catre persoana vatamata21[21]. Obligatia martorului este un derivat pe planul dreptului, al obligatiei cetatenesti de participare sincera la aflarea adevarului în cauzele supuse rezolvarii judiciare22[22]. Aceasta obligatie este fundamentata pe un interes judiciar important, care consta în

21

22

obligatia în faptul ca organele judiciare trebuie sa ia cunostinta nemijlocit de materialul probator23[23].

În cazul neprezentarii martorului la solicitarea organului judiciar, el poate fi adus cu mandat si obligat la plata unei amenzi (art.188 cod procedura civila). În procesul penal, de asemenea, martorul poate fi adus silit (art.183, alin 1 si art. 327 alin 5 si respectiv alin. 6 cod procedura penala) si poate fi amendat daca lipseste nejustificat (art. 189 alin. 1 lit. e cod procedura penala).

O a doua situatie priveste cazul în care desi s-a depus juramânt, întelegând deci sa faca depozitia, martorul refuza sa spuna ceva despre anumite împrejurari esentiale în legatura cu care este întrebat. Se considera ca nici în acest caz nu exista infractiunea de marturie mincinoasa, daca refuzul a fost explicit, desi prin aceasta martorul nu s-a conformat obligatiei legale de a declara ceea ce stie. (Exceptie fac unele obligatii legale referitoare la informarea autoritatii în anumite situatii - spre exemplu, cazurile prevazute de art. 262 cod penal, respectiv "Omorul" art. 174, "Omorul calificat" art. 175, "Omorul deosebit de grav" art. 175, "Tâlharia" art. 211, "Pirateria" art.121, s.a. ale aceluiasi cod).

Aceasta solutie se impune deoarece legiuitorul a înteles sa actioneze ca marturie mincinoasa numai acele afirmatii sau treceri în sub tacere care prezinta pericol pentru înfaptuirea justitiei, în sensul ca ele ar putea induce în eroare organele judiciare. Or, în cazul unui refuz exprimat cu claritate care pune astfel, de la început în cunostinta de cauza organul judiciar cu privire la necesitatea de a administra alte probe pentru a afla ceea ce autorul refuza sa declare, nu poate avea capacitatea de a pune în pericol înfaptuirea justitiei.

Totusi s-ar putea replica faptul ca, din moment ce martorul s-a obligat prin juramânt sa nu ascunda nimic din ceea ce stie, potrivit, art. 85 alin. 2 cod procedura penala, el va savârsi infractiunea de marturie mincinoasa daca va ascunde adevarul. Numai ca trasaturile acestei infractiuni sunt cuprinse nu în acest text, ci în art. 260 cod penal, iar nerespectarea juramântului de catre martor nu înseamna prin ea însasi infractiunea de marturie mincinoasa - nu spune adevarul - asa cum prevede art. 260 cod penal - referitor la împrejurari esentiale, etc.

23

A nu spune tot ce stie - înseamna a avea reticenta în cele declarate, a trece sub tacere, a ascunde totul sau parte din ceea ce martorul stie.

Atunci când fapta se savârseste prin aceea ca martorul nu spune tot ce stie ne gasim în fata unei infractiuni, care se raporteaza la o obligatie legala de a raspunde.

Pentru ca actiunea de "a face afirmatii mincinoase", ca si infractiunea de "a nu spune tot ce stie" sa constituie elementul material al infractiunii de marturie mincinoasa, trebuie sa fie îndeplinite anumite conditii legale care au caracter de cerinte esentiale si anume:

- afirmatia martorului sau omisiunea de a spune tot ce stie sa priveasca "împrejurari esentiale".

- martorul, expertul sau interpretul "sa fi fost întrebat" asupra acelor împrejurari.

Martorul, expertul sau interpretul savârsesc infractiunea de marturie mincinoasa decât atunci când ambele cerinte sunt întrunite24[24].

Prin expresia "împrejurari esentiale" se întelege orice fapte, date, situatii circumstante în solutionarea procesului respectiv.

Caracterul de "împrejurare esentiala" este dat de eficienta probatorie a acestora, de pertinenta si concludenta lor în cercetarea si solutionarea cauzei respective. Aceste împrejurari influenteaza direct solutionarea cauzei25[25]. Prin urmare nu v-a întruni elemente esentiale ale infractiunii de marturie mincinoasa relatarea inexacta a unui martor care însa nu priveste împrejurarile esentiale pentru cauza, chiar daca afirmatia sa este un raspuns la o întrebare adresata de organul judiciar.

În speta, martorul nu a identificat corect pozitia cameri în care s-a purtat discutia pe care el o relateza26[26].

24

25

26

Esenta pentru cauza era nu pozitia camerei, ci continutul discutiei despre care martorul oferea informatii27[27].

În practica s-a stabilit ca nu se poate retine existenta infractiunii de marturie mincinoasa în cazul în care martorul a declarat ca a fost lovit cu muchia cutitului, desi în realitate lovitura fusese data cu taisul, deoarece în aceasta situatie, relatarea neadevarata nu se refera la o "împrejurare esentiala".În acest caz, neaplicarea prevederilor art. 260 cod penal se impun, cu atât mai mult cu cât martorul, fiind grav ranit si pierzându-si cunostinta, este posibil sa nu-si mai fi amintit în mod amanuntit împrejurarile în care sa-u exercitat asupra sa actele de violenta

Caracterul esential al împrejurarilor despre care a fost întrebat martorul nu se determina în functie de solutia pronuntata în cauza în care s-a facut marturia mincinoasa, ci în functie de obiectul probei, în sensul ca proba respectiva este necesara rezolvarii cauzei si este de natura sa influenteze raspunderea faptuitorului28[28].

Daca în urma examinarii atente a raspunsului martorului nu va rezulta ca martorul a fost întrebat asupra unor împrejurari esentiale, acesta nu poate fi tras la raspundere penala pentru marturie mincinoasa.

Instanta de judecata trebuie sa aiba un rol activ în procesul administrarii probelor29[29]. Ea trebuie sa insiste a cere lamuriri si precizari atunci când în depozitiile martorilor , experti sau interpreti apar contradictii care sunt de natura a altera adevarul30[30].Spre exemplu, instanta trebuie sainsiste pentru ca prezentarea materialului de expertiza sa fie completa, motivatia sa aiba un caracter cât mai complex pentru a se evita savârsirea unor erori judiciare care s-ar datora, partial lipsei si rolului sau activ31[31].

Cerinta esentiala privitoare la conditia ca asupra împrejurarilor esentiale, martorul, expertul, interpretul "sa fi fost întrebat", constituie o a doua limitare a obiectului marturiei mincinoase, restrângând sfera

27

28

29

30

31

împrejurarilor esentiale numai la acelea asupra carora s-au pus întrebari. Întrebarea poate sa priveasca o anume împrejurare esentiala, dar poate fi si o întrebare mai generala cu referire implicita la acea împrejurare.

Astfel, subiectul activ al infractiunii de marturie mincinoasa trebuie sa fi fost întrebat despre împrejurarile esentiale pe care pe care le-a descris amanuntit sau pe care le-a descris amanuntit sau pe care le-a trecut sub tacere. Aceasta interpretare este mentionata de catre norma juridica penala. În cazul în care martorul, spre exemplu, are cunostinte despre anumite împrejurari esentiale pentru rezolvarea cauzei, dar despre care nu este întrebat si pe care le trece sub tacere, el nu va raspunde penal pentru aceasta,deoarece nu se realizeaza una din cerintele de baza, expres prevazute de lege si anume acele împrejurari.

Ratiunea acestei prevederi este aceea ca martorul, expertul sau interpretulnu pot fi prezumati a sti ca împrejurarile trecute de ei sub tacere ori în legatura cu care au facut afirmatii mincinoase erau esentiale pentru solutionarea cauzei. O asemenea prezumtie poate fi stabilita numai în sarcina organelor competente sa conduca procesul respectiv.

În cauzele în care se examineaza si se rezolva de catre instanta de judecata nu prezinta importanta daca întrebarea a fost formulata de presedintele completului de judecata, de procuror sau de oricare dintre celelalte parti din procesul penal sau civil, întrucât de regula, în toate cazurile întrebarile se pun prin intermediul presedintelui completului de judecata, dar acesta poate încuviinta ca întrebarile sa fie puse direct (de catre procuror sau parti). De asemenea, nu prezinta importanta daca instanta a tinut sau nu seama de declaratia facuta.

Nu constituie infractiune, afirmatiile mincinoase pe care martorul le face pentru a justifica depozitia sa. Aceste afirmatii care pot fi determinate de reprosurile uneia din parti, nu fac parte din depozitie si nu se confunda cu raspunderile adresate organului judiciar la întrebarile pe care acesta din urma le-a formulat32[32].

Art.86 cod procedura penala arata modul si limitele ascultarii martorului. Din text rezulta ca martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si"i se arata care sunt faptele sau împrejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor" si ca atare i se cere "sa declare tot ce stie cu privire

32

la acestea". Martorului i se poate pune întrebari suplimentare de catre instanta se face potrivit dispozitiilor art. 327 cod procedura penala (ascultarea inculpatului art. 323 cod procedura penala si citirea declaratiilor anterioare ale inculpatului art. 325 cod procedura penala) si care se aplica în mod corespunzator. Dupa ce martorului I s-au pus întrebari de instanta si de procuror el este întrebat de partea care l-a propus si apoi de celelalte parti.

Ascultarea martorului în cadrul procesului civil se face potrivit acelor dispozitii din legea de procedura penala, pentru ca codul de procedura civila nu indica un procedeu de ascultare al martorilor33[33].

Derpozitia martorului, respectiv faptuitorului, consta nu în aprecieri personale referitoare la faptele si împrejurarile în care s-au savârsit, ci în acestea din urma însesi34[34].

Martorul care prezionta corect împrejurarile despre care este întrebat, dar care cu rea credinta le da o interpretare personala eronata, nu savârseste infractiunea de marturie mincinoasa, deoarece aprecierea probelor este de esenta activitatii organului judiciar, care trebuie sa supuna la un control extrem de circumspect toate aprecierile ce se fac în cauza, conducându-se numai dupa propria convingere.

Atunci când persoana careia i se pun întrebarile este un expert, desigur ca acesta poate si trebuie sa faca aprecieri care, daca sunt neadevarate, atrag raspunderea pentru marturia mincinoasa, aceasta datorita rolului specific al expertului în cauza. Acest rationament este în aceeasi masura valabil si pentru interpret.

Caracterul mincinos al marturiei trebuie dovedit. Dovada se face prin coroborarea datelor si informatiilor oferite de martor cu celelalte probe administratiuve în cauza. În nici un caz nu se poate trage concluzia de neveridicitate a unui asemenea mijloc de proba - motivatia spre exemplu, este ruda cu una din parti35[35].

33

34

35

Infractiunea de marturie mincinosa se poate savârsi astfel încât prin ea sa se urmaresca favorizarea într-un fel sau altul a unui infractor. În aceasta situatie nu ne vom gasi în fata infractiunii de favorizare a infractorului (art.264 cod penal). Aceasta deoarece legiuitorul a înteles sa faca din marturia mincinoasa (indiferent de faptul daca ea favorizeaza sau nu pe cineva, fie el si un infractor) o fapta distincta, cu trasaturi proprii. Favorizarea infractorului ramâne, fata de marturia mincinoasa, un text cadru mai general, în care este incriminata orice favorizare a unui infractor.

Oproblema se ridica referitor la situatia martorului care daca ar raspunde corect la întrebari, s-ar autoacuza sau ar expune pe sot sau pe o ruda apropiatala o sanctiune penala. Obligatia juridica de a informa organele de stat sau publice cu privire la împrejurari sau fapte de care depinde aflarea adevarului într-o anume cauza nu exista, ca o regula generala, în dreptul nostru. Sunt situatii însa când referitor la faptele limitativ prevazute de lege exista obligatia de a încunosltiinta organele de stat sau publice, abilitate a primi sesizari de la cetateni (nedenuntarea art. 170 cod penal si nedenuntarea art. 170 cod penal si nedenuntarea unor infractiuni - art.262 cod penal) sau de anunta despre savârsirea unor infractiuni, în anumite conditii, pe procuror sau organul de urmarire penala (omisiunea sesizarii organelor judiciare - art 263 cod penal)sau de a încunostiinta organele judiciare art. 265 cod penal). În afara acestor situatii, obligatia de sesizare ramâne a fi considerata o îndatorire cetateneasca, de ordin moral36[36].

În codul penal de la 1963 art. 281 alin. 1 pct. 1, era prevazuta dispozitia confom careia nu se pedepseste acela care, daca ar fi facut afirmatii adevarate sau ar fi spus tot adevarul, s-ar fi acuzat de o infractiune pe sine sau ar fi acuzat pe o ruda sau o persoana de care este legat, print-om temeinica afectiune sau si-ar cauzat lui sau acelei persoane un grav prejudiciu în ceea ce priveste onoarea sau libertatea.

Codul penal actual nu contine o asemenea dispozitie si si nici codul de procedura penala atunci când se refera la persoane care nu sunt obligate sa figureze ca martori în procesul penal. S-a considerat în doctrina, ca acestea s-ar datora faptului ca "aflarea adevarului trebuie sa

36

primeze înrelizarea justitiei fata de interesele persoanei chematea sa depuna marturie ca martor"37[37].

Cu alte cuvinte, legea noastra penala ar obliga, nici mai mult nici mai putin, pe infractor sa se autodenunte. Aceasta conceptie este nerealista. Legea noastra penala nu contine un asfel de ordin si el nu poate fi dedus prin prezentarea comparativa a doua legi. Obligatia genertala de denuntare a infractiunii nu exista, "afortioni", nu poate exista si nbici aceea de autodenuntare.

Legea civila are dispozitii exprese în acest sens, art. 191 cod procedura civila scuteste de obligatia de a depune marturie pe cei care prin masurile lor, s-ar expune ei însisi sau ar expune pe sot, rude sau afinii pâna la gradul al treilea la o sanctiune penala ori la dispretul public. Deci, în ce priveste procesul civil, problema este solutionata corespunzator.

Literatura de specialitate este de parere ca, atât în procesul civil, cât si în cel penal, daca martorul, pentru a nu se învinui pe sine de savârsirea unei infractiuni, face afirmatii mincinoase sau cu intentie trece sub tacere anumite împrejurari esentiale despre care a fost întrebat, el nu ar savârsi infractiunea de marturie mincinoasa. În realitate, o asemenea persoana nu mai este un martor, deoarece el nu poate aparea în aceasta calitate în raport cu o eventuala inculpare a sa, din momennt ce întrebarile ce I se adreseaza ar conduce la implicarea sa într-un proces penal daca le-ar raspunde sincer38[38]. Într-o asemenea situatie martorului nu I se mai poate cere sa fie obiectiv, în acelasi timp în care deasupra sa planeaza sanctiunea penala39[39].În acest sens, în practica instantei supreme se considera ca în cazul în care o persoana, dupa ce a fost ascultata ca martor în cursul procesului, este trimisa în judecata, pentru o infractiune în legatura cu ceea care face obiectul judecatii, ea pierde calitatea de martor, devenind inculpat si nu mai poate fi trasa la raspundere pentru infractiunea de marturie mincinoasa. Într-adevar, din moment ce devenind parte în proces, pierde în cursul acestuia calitatea de martor pentru existenta infractiunii de marturie mincinoasa, persoanei respective I se mai pot imputa aspectul realizarii elementelor constitutive ale acestei infractiuni, lipsa de obiectivitate în relatarea adevarului.

37

38

39

Când într-o cauza, cu realizarea conditiei publicitatii, se fac afirmatii mincinoase în conditiile prevazute de art. 206 Cod penal, fapta va primi calificarea de calomnie daca afirmatiile au fost facute în legatura cu împrejurari neesentiale pentru rezolvarea obiectului cauzei respective, indiferent daca acele împrejurari privesc sau nu cauza în care faptuitorul este martor 40[40]. În acest sens, în practica judiciara se considera ca fapta unui inculpat de a afirma mincinos, în calitate de martor într-un proces civil, despre partea vatamata, ca este concubina pârâtului din acel proces constituie calomnie, ca cele afirmate de martori sa nu fi constituit împrejurari esentiale pentru solutionarea procesului în speta.

În literatura de specialitate s-a stabilit ca atunci când martorul face afirmatii neadevarate în legatura cu împrejurari esentiale despre care a fost întrebat, realizându-se în acela-si timp si conditiile prevazute de art. 260 cod penal exista un concurs ideal de infractiunii între marturia mincinoasa si calomnie41[41].

Prin urmare, în practica judiciara se considera ca fapta unei inculpate de a afirma mincinos în calitate de martora într-un proces civil, despre partea vatamata ca este concubina pârâtului din acel proces civil, în conditiile în care cele afirmate de inculpata în calitate de martor constituie concurs ideal de infractiuni între marturia mincinoasa si calomnie, caci nu numai ca a facut afirmatii mincinoase privind situatia în proces dar prin aceeasi actiune a adus si o atingere demnitatii unei persoane.

În practica instantelor judiciare se arata ca infractiunea de marturie mincinoasa nu poate fi cetrcetata si judecata de instanta penala în fata careia s-a savârsit, prin extinderea procesului penal, în baza art. 337, alin. 1 cod procedura penala si este obligatoriu sesizarea procurului pentru efectuarea urmarii penale conform dispozitiilor art. 299 cod procedura penala, refritoare la constatarea infractiunilor de audienta42[42]

2.2.2.2. URMĂRIREA SOCIALMENTE PERICULOASĂ

Marturia mincinoasa are ca urmare imediata crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de înfaptuire a justitiei.

40

41

42

Aceasta stare de pericol este apta sa conduca la o solutionare injusta a cauzei, dar fapta nu este nevoie sa-si produca, în concret acest rezultat. În acest sens în practica instantei supreme se considera ca infractiunea de marturie mincinoasa se consuma în momentul în care audierea martorului, care a facut afirmatii mincinoase, a luat sfârsit si acesta si-a semnat declaratia, astfel pentru consumarea infractiunii de marturie mincinoasa nu este necesar sa se fi pronuntat o solutie nedreapta, ci este suficient ca datorita afirmatiilor mincinoase pe care martorul le-a facut sa existe pericolul de a se pronunta o asemenea solutie. Daca acest pericol se materializeaza atunci acest lucru va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Caracterul de pericol al infractiunii este recunoscut si de practica unor instante judecatoresti din alte tari cum ar fi spre exemplu Franta, care insereaza într elementele specifice ale faptei posibilitatea producerii unui prejudiciu. Aesta practica a reprimat marturia mincinoasa chiar daca nu a avut o influenta efectiva asupra solutiei procesului dar, fara îndoiala, o asemenea intentie din partea faptuitorului a existat.

2.2.2.3. RAPORTUL DE CAUZALITATE

Raportul de cauzalitate consta în determinarea directa a starii de pericol pentru înfaptuirea justitiei (sau a solutiei nedrepte în cazul în care s-a produs totusi un asemenea rezultat) prin afirmatiile mincinoase sau prin optiunea de a vorbi, referitoare la împrejurarile esentiale despre care faptuitorul a fost întrebat.

2.2.3. Latura subiectiva

Infractiunea de marturie mincinosa se savârseste cu intentie atât directa, cât si indirecta. Ca si la infractiunea de denuntare calomnioasa, fapta se comite, de regula, cu intentie indirecta adica faptuitorul prevede starea de pericol pe care o poate crea prin fapta sa, dar nu urmareste acest lucru, ci accepta doar producerea lui în scopul de a fvoriza sau defavoriza dupa caz o anume persoana43[43].

Stabilirea vinovatiei subiectului activ al acestei infractiuni este o activitate destul de dificila, aceasta deoarece trebuie sa se distinga bine, argumentele stiintific între fapta savârsita din culpa (usurinta sau greseala)

43

si fapta comisa cu intentie (directa sau eventuala), deoarece savârsirea faptei din culpa nu se pedepseste.

De multe ori, martorul, expertul sau interpretul din pura eroare de fapt, relateza neadevarat sau omit sa vorbeasca despre împrejurarile esentiale în legatura cu care sunt întrebati. În acest caz nu exista infractiunea de marturie mincinoasa. Uneori, subiectul considera aceste împrejurari ca fiind neimportante pentru fondul cauzei si deci tragându-le cu usurinta, le va prezenta inexact sau se va abtine sa vorbeasca despre ele. O asemenea fapta constituie infractiunea de marturie mincinoasa, deoarece desi refuza sa produca instantei prin marturia sa o cale care poate duce la adevar, martorul face acest lucru din greseala, neacceptând din superficialitate urmarea faptei.

Unii autori considera ca fapta se savârseste cu rea credinta.

În psihologia juridica se admite ca martorul de buna credinta poate relata instantei cu totul altceva decât realitatea obiectiva, situatie generata de particularitatile observarii, memorarii si redarii împrejurarilor ce constituie obiectul de pozitie44[44]. În acest sens vinovatia ceruta de art. 260 cod penal, lipseste.

Organele judiciare le revine sarcina de proba vinovatia si ca atare tot le revine obligatia de a dovedi ca afirmatiile neadevarate au fost facute cu intentie, directa sau indirecta si ca nu rezultatul culpei.

Nu intereseaza daca se poate face sau nu dovada ca marturia mincinoasa a fost facuta în favoarea sau defavoarea cuiva, fiind suficient ca urmarea imediata a faptei s-a produs.

44