REFERAT

COMUNICARE ŞI PSIHOPATOLOGIE SOCIALĂ

MANIPULAREA PRESEI PRIN CONTROLUL INFORMAŢIEI

ÎNDRUMĂTOR,

MASTERAND,

2013

CUPRINS:

1. Argument …………………………………………………………………. 32. Cine pe cine manipulează? ……………………………………………….. 43. Tehnici de manipulare ……………………………………………………. 54. Subinformarea şi suprainformarea ……………………………………….. 75. Exemple:

5.1.Deformarea proporţiilor prin minimalizarea datelor …………… 105.2. Teoria agenda-setting ………………………………………….. 13

6. Concluzii ………………………………………………………………….. 147. Bibliografie ……………………………………………………………….. 15

2

1. ARGUMENT

Am ales această temă de referat pentru că mass-media, ca parte a sistemelor de manipulare active ale opiniei publice, este o armă importantă a celor puternici, având în vedere potenţialul acesteia de influenţare, iar cea mai eficientă tehnică de manipulare pe scară largă este reprezentată de controlul informaţiei.

Mass-media contribuie la construirea realităţii pentru fiecare dintre noi. Prin transmiterea unor mesaje-cheie, stabilite clar în politica de comunicare a emiţătorului, precum şi prin faptul că publicul află anumite informaţii doar prin intermediul ei, presa reuşeşte să atragă atenţia asupra a ceea ce hotărăşte ea că este important.

Presa secolului XXI este o mare putere prin capabilitatea acesteia de manipulare/ influenţare a publicului. Viaţa socială modernă este aproape de neconceput fără mass-media. Aceasta este astăzi privită ca un mijloc puternic, gata să influenţeze profund indivizii.

2. INTRODUCERECINE PE CINE MANIPULEAZĂ?

3

Cine comunică mai repede şi mai bine e mai puternic. Acesta pare să fie dictonul puternicilor lumii, în mileniul trei. Politicienii şi jurnaliştii conduc societăţile moderne informatizate. Astfel, mass-media a devenit cel mai mare aliat al puterii politice, impunând norme şi valori pentru publicul larg. În Ştiinţele comunicării, comunicarea politică prin mass-media reprezintă cel mai influent sistem de penetrare a minţii şi a sufletului oamenilor simpli, ataşaţi de bunăvoie la telecomandă. La mică distanţă, într-un top al acestor sisteme de influenţare a consumatorului se află domeniul marketing – publicitate pentru produse şi servicii.

"Greaţa de televizor, resimţită de tot mai mulţi indivizi, are o cauză directă în relaţiile dintre mass-media şi actorii importanţi de pe scena politică, economică, socială etc. Cine pe cine domină? Cu ce se alege consumatorul, după ce îşi injectează informaţie prin media?”1

Informaţia este valuta forte a societăţii moderne. Cei care conduc îi cunosc valoarea şi o manipulează cu abilitate pentru a-şi face jocurile.

În orice act de comunicare există emiţător, receptor şi relaţie de feed-back. În lucrarea de faţă, emiţătorul va fi un actor social, plasat în Top 5 - instituţii în care populaţia are încredere, iar receptorul va fi publicul din toate palierele societăţii.

Trăim într-o mediu în care credibilitatea este foarte importantă. Un actor social agreat trebuie să aibă o imagine ireproşabilă din punct de vedere al regulilor acestei societăţi. Pentru construirea, întreţinerea şi consolidarea acestei imagini este nevoie de un sistem de comunicare şi de o strategie foarte bine puse la punct, prin care să îşi asigure informarea publicului şi transmiterea mesajelor.

În prezent, ştirile sunt monopolizate de câteva mari trusturi de presă, care au în spate mari finanţatori. Publicaţiile, scrise sau electronice, televiziunile şi radiourile preiau ştirile transmise de ele şi fac acest lucru cu toată încrederea, considerând că aceste instituţii sunt cele mai credibile surse.

Emiţătorul poate controla fluxul informaţional, amplificând anumite aspecte într-o direcţie dorită sau minimalizând voit alte laturi. Oamenii ajung să creadă automat că un lucru este real sau adevărat doar pentru că provine dintr-o sursă oficială2. Dar cel mai important lucru este preluarea şi difuzarea informaţiei de către trusturi. Manipularea este o acţiune profund negativă. Prin manipulare înţelegem acţiunea de a influenţa, prin mijloace specifice, opinia publică, astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acţionează conform ideilor şi intereselor proprii. În realitate însă, ele preiau o părere (argumentare, idee, evaluare) care nu le aparţine, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace.

3. TEHNICI DE MANIPULARE

1 Melvin L. DeFleur, Sanda Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 542 Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 8

4

Principalele tehnici de prin care se realizează manipularea sunt zvonul, intoxicarea, dezinformarea şi propaganda3.

Zvonul este definit ca o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea de a i se verifice corectitudinea. Circulaţia zvonurilor este dependentă de contextele sociale (credibilitatea instituţiilor sociale, sistemul de organizare şi circulaţie a informaţiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trăsăturile de personalitate ale indivizilor şi de nevoile psihosociologice ale indivizilor şi grupurilor.

De asemenea, circulaţia lor este corelată cu forma, cantitatea, calitatea şi credibilitatea informaţiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urmă este mai săracă, incompletă sau mai puţin credibilă, cu atât se intensifică propagarea zvonurilor. Circulaţia lor se restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a adevărului unei informaţii. Intoxicarea este o acţiune prin care se acreditează anumite opinii, urmărindu-se demoralizarea, derutarea adversarului, având ca scop luarea unor decizii avantajoase pentru emitent.

Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces comunicaţional, care modifică, deliberat, mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit actor social. Dezinformarea are două dimensiuni: una neintenţională şi alta intenţională, vizând un anumit segment de opinie. Sub aspect intenţional, dezinformarea poate fi analizată în funcţie de formele simbolice prin care sunt codificate informaţiile din mesaj. După cum se ştie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal (gesturi, mimică), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) şi simboluri abstracte, specifice limbajului artificial (elaborat ştiinţific). O altă modalitate intenţională prin care se acţionează în sensul dezinformării o constituie codificarea polisemantică a mesajului. Multitudinea de semnificaţii ale enunţului poate genera o diversitate de opinii, care se pot răsfrânge într-o diversitate de atitudini, de la adeziune totală la refractarism. Dezinformare este eficientă atunci când prezintă drept valori sociale fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu interesele publicului căruia i se adresează. În acest mod, comunitatea este deturnată de la preocupările ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al respectivei comunităţi scade.

Propaganda este considerată o activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale, în scopul influenţării, schimbării, formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente.

În sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însă, se dezvoltă numeroase forme de propagandă (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală), diferenţiate după conţinut şi prin raportare la profilul grupului social care o iniţiază, urmărind realizarea unor scopuri persuasive.

3 Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999, pp. 65-665

Ca sistem, propaganda dispune de o structură instituţională specializată (aparat de conducere, centre de organizare, centre de studiu, proiectare şi difuzare de mesaje); ideologie şi valori aflate în corespondenţă cu interesele şi obiectivele grupării sociale pe care o reprezintă; mijloace şi metode de transmitere a mesajului.

Se pot menţiona următoarele grupuri mari de metode4: a. metoda afectivă - constă în organizarea mesajelor astfel încât acestea să provoace trăiri şi adeziuni colective, mai ales de tip emoţional. Mai întâi se indică urmările negative provocate de un anumit actor social, pentru a declanşa reacţia afectivă negativă faţă de aceasta şi apoi se prezintă o alternativă diferită, care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logică sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informaţii care au o profundă rezonanţă afectivă.b. metoda faptelor - care este concentrată pe transmiterea de fapte cât mai concrete, saturate de amănunte relevante pentru persoanele ale căror opţiuni ar urma să fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate, care dispun de potenţialitatea descoperirii unei surprize de către receptor.c. metoda persuasivă - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emoţional.

Aceste metode pot fi utilizate prin procedee tactice, proiectate pe termen scurt pentru obţinerea unor efecte imediate, sau prin procedee strategice, pe termen lung, destinate formării sau modificării valorilor, atitudinilor de bază şi concepţiilor proprii indivizilor şi societăţii.

4. SUBINFORMAREA ŞI SUPRAINFORMAREA. TEORIA AGENDA-SETTING

4 James Lull, Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg, Prahova, 2002, p. 426

Subinformarea şi suprainformarea sunt două fenomene interdependente, care coexistă şi se generează reciproc. Emisiunile care se bucură de o mare audienţă şi aduc beneficii economice, sunt menţinute în grila de programe chiar dacă fondul lor educativ şi informaţional se apropie de zero.

„Subinformarea înseamnă transmiterea insuficientă şi incompletă a unui text, a unui mesaj. Ea poate apărea din mai multe motive, dar cel mai important dintre acestea îl constituie prezentarea unui text incomplet. Daca excludem din start posibilitatea ca jurnalistul să fie pus în slujba unor interese, atunci singurele explicaţii posibile pentru publicarea de texte incomplete sunt fie lipsa de profesionalism a acestuia, fie alocarea unui timp insuficient pentru elaborarea materialului informativ”5.

Suprainformarea este un exces de informare în legatură cu anumite subiecte, în detrimentul altora mai importante. În acest mod, subiectele cu adevărat relevante pentru public sunt lăsate în umbră, iar locul lor pe primele pagini ale ziarelor şi în buletinele informative radiodifuzate sau televizate este luat de informaţii obscure. Prezentarea excesivă a detaliilor nesemnificative, acapararea timpului de emisie cu ştiri axate pe senzaţional şi, implicit, alterarea treptată a preferinţelor audienţei, constituie un teren fertil pentru o manipulare permanentă, pe scară largă.

Finanţatorii instituţiilor de presă sunt interesaţi, în principal, de latura economică a presei, adică de obţinerea de profit, iar jurnaliştii sunt de cele mai multe ori constrânşi să asigure rentabilitatea instituţiei în care lucrează, chiar dacă trebuie să se abată de la normele deontologice universal acceptate. În aceste condiţii, responsabilitatea jurnalistului faţă de public dispare, iar componenţa educativ-informativă a presei devine aproape inexistentă.

„În postura de receptori ai mesajelor transmise de mass-media se află oameni. Indiferent de naţionalitate, cultură sau religie, aceştia sunt bombardaţi cu o mulţime de informaţii prin intermediul radioului, televiziunii sau presei scrise. Deşi nu toate mijloacele de informare se află în proprietate privată, acerba concurenţă face ca şi posturile publice să copieze uneori formula aducătoare de profit a posturilor private”6.

Ascultătorul, telespectatorul, cititorul sau utilizatorul de Internet recepţionează zilnic o sumedenie de informaţii din diverse surse, dar, în mod paradoxal, el nu devine mai informat. Acest lucru se întâmplă din cauza agresiunii informaţionale la care este expus. Cele mai multe dintre informaţii nu au nici o importanţă pentru receptor, iar numărul lor mare conduce la suprainformare şi, implicit, la subinformare.

Un public agresat informaţional va acorda o mai mare importanţă aparenţelor si, din comoditate, va avea tendinţa de a-şi însuşi, în lipsa unei judecăţi critice, diverse idei prefabricate cu scopul de a-l manipula. Cu alte cuvinte, agresiunea informaţională este cea care pregăteşte terenul pentru manipulare, pentru că întotdeauna o minte slabă şi obosită va fi mai uşor de manevrat în sensul dorit7.

5 Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocări, Editura Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999, p. 516 Toffler, Alvin, Puterea în mişcare, Editura Antet, Iaşi, 1995, p.344

7

Conform teoriei agenda-setting 8 , „rolul mass-mediei este unul de filtrare a problematicii şi de stabilire a priorităţilor”. Teoria vizează o mass-media responsabilă şi activă. Reversul este atunci când filtrarea mesajelor este impusă de politic, ceea ce induce modificări de ordin cognitiv la nivel individual.

Rolul mijloacelor de comunicare în masă este acela de a ridica probleme de dezbatere cetăţenilor şi politicienilor, ierarhizând deci problematicile în funcţie de prioritatea şi importanţa socială. Uneori, logica industriei de consum a comunicării diferă faţă de realitate, mass-media repliindu-se din necesitatea conservării interesului şi a dependenţei publicului consumator faţă de aceste priorităţi reale.

Teoria agenda-setting a plecat de la Lippmann9, care aprecia că „indivizii sunt dependenţi de informaţia de presă, chiar dacă între realitate şi prezentarea mediatică există distorsiuni. De aceea, semnalele presei aduc pe agenda publicului şi a politicienilor anumite priorităţi care, altfel, ar fi intrat pe liste de aşteptare”. Drept urmare, tratarea subiectelor corespunde marjei de interes pe care publicul o manifestă. Desigur, poate fi invocată şi dependenţa consumatorului de informaţie şi dorinţa de a cunoaşte un subiect până la epuizare, ceea ce naşte nevoia de informaţie suplimentară, construită piramidal.

Dezvoltarea uluitoare a Internetului şi a programelor de informatizare a structurilor duce la modificări şi readaptări în utilizarea resurselor. Informaţia electronică nu înlocuieşte documentele tipărite, ci susţine şi extinde explozia de informaţii.

Scopul oricărui act comunicaţional este de a transmite informaţie. Se pot distinge cinci tipuri de informaţie: informaţia deţinută de sursă – ceea ce emite sursa în plus faţă de ceea ce cunoaşte receptorul; informaţia generată de sistemul de codificare, cunoscute atât de receptor cât şi de emiţător; informaţia transmisă mecanic transmiterea mesajului ca atare; informaţia datorată traducerii în semne a unui semnal (eveniment); informaţia nulă – redundantă.

Transmiterea informaţiei se poate realiza în diverse forme ale manipulării. De exemplu, deformarea proporţiilor prin minimalizarea sau exagerarea datelor; selectarea informaţiilor prin comunicarea numai a celor care nu sunt în contradicţie cu obiectivele manipulatorului; amestecul prezentului cu viitorul, adică abaterea atenţiei de la prezent prin scoaterea în evidenţă a unor realizări ale viitorului sau a unor modificări ce vor avea loc în timp, pentru a se muşamaliza sau pentru a se micşora efectul unor modificări sau eşecuri prezente; bruiajul informaţional, în care nu este vorba de o instalaţie sofisticată ce bruiază emisiunile staţiilor radio, ci de alcătuirea şi publicarea unor texte sau imagini, lipsite de valoare informaţională, cu scopul perturbării receptării informaţiilor despre realizările adversarului, sunt folosite cu scopul de a bruia informaţia transmisă, cu scopul de a face receptorul mesajului să priceapă cât mai puţin, cât mai inexact, cât mai puţin de înţeles, pentru a ascunde ceva; “zvârcolirea - apare atunci când nu se doreşte mărturisirea unui adevăr,

7 McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicării - pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 20018 Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relaţii publice, succes şi credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucureşti, 1997, p. 369 Şerb, Stancu, Relaţii publice şi comunicare, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 88

8

strânşi cu uşa manipulatorii mărturisesc în rate, luptând până la sfârşit, urmând ca în decurs de zile sau săptămâni opiniei publice să i se prezinte mai multe versiuni succesive despre un fapt sau eveniment, ambigue, până la recunoaşterea adevărului”10.

5. EXEMPLE: 5.1.Deformarea proporţiilor prin minimalizarea datelor. Incident la Ziua Marinei.

10 Mirela Zivari citată de http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/01/23/razboiul-psihologic-si-manipularea-presei-online-psihologii-din-cadrul-cia-ului-se-folosesc-foarte-des-de-aceste-tehnici-au-declansat-revolte-de-proportii-cu-ajutorul-facebook-ului/

9

10

11

5.2.Teoria agenda-setting. Participarea fregatei „Regele Ferdinand” la lupta împotriva pirateriei navale11

11 Sursa: http://www.navy.ro/index.html 12

6. CONCLUZII

Manipularea a existat de când lumea, doar tehnica ei s-a specializat în timp. Manipularea este, a fost şi va fi în continuare un instrument de ducere a războiului. Dezinformarea, inducerea în eroare, influenţarea percepţiei realităţii ori operaţiile psihologice au fost utilizate pentru a manipula şi pentru a convinge partea opusă să întreprindă anumite acţiuni, ori de a lua decizii.

Victimele activităţii de manipulare pot include factori de decizie politică, militară sau chiar naţiuni întregi, ce devin la rândul lor practicante ale tehnicilor de manipulare convinşi prin mass-media. Ameninţarea manipulării este intensificată de instabilitatea mediului strategic global. Grupările teroriste au utilizat ori exploatat instabilitatea politică şi economică în avantajul propriu.

Goana după ştiri senzaţionale face ca unele ştiri să fie difuzate înainte ca veridicitatea lor să fie verificată, iar faptul că astăzi informaţiile ajung în casele oamenilor aproape instantaneu “de la faţa locului” datorită tehnologiei sofisticate a satelitului şi internetului, acerba competiţie dintre agenţiile de ştiri care încurajează – în mod intenţionat sau nu – înţelegerea evenimentelor.

Dacă la acestea se mai adaugă şi comentariul “din surse sigure” ce poate fi mai convingător”?

13

BIBLIOGRAFIE:

1. Melvin L. DeFleur, Sanda Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 54

2. Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 8

3. Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999, pp. 65-66

4. James Lull, Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg, Prahova, 2002, p. 42

5. Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocări, Editura Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999, p. 51

6. Toffler, Alvin, Puterea în mişcare, Editura Antet, Iaşi, 1995, p.3447. McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicării - pentru studiul

comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 20018. Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relaţii publice, succes şi

credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucureşti, 1997, p. 369. Şerb, Stancu, Relaţii publice şi comunicare, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p.

8810.Mirela Zivari citată de

http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/01/23/razboiul-psihologic-si-manipularea-presei-online-psihologii-din-cadrul-cia-ului-se-folosesc-foarte-des-de-aceste-tehnici-au-declansat-revolte-de-proportii-cu-ajutorul-facebook-ului/

11.Sursa: http://www.navy.ro/index.html

14