Managementul Parteneriatului Cu Parintii (7) (1)

8/17/2019 Managementul Parteneriatului Cu Parintii (7) (1)

1/104

MANAGEMENTUL PARTENERIATULUI CU

PĂRINȚII

MODUL I

FAMILIA ŞI ROLUL EDUCATORULUI PARENTAL

I.1 Tradițional vs. modern in familiile actualeI.1.1 Prezentare generală (clarificări conceptuale si prezentare competente specifice

propuse in cadrul cursului)

I.1.2 Funcțiile familiei

I.1.3 Momente semnificative în viața familiei

I.1.4 Legislația familiei și a copilului

I.2 Aprecierile ca mod de a educa frumos la școală si acasă

I.2.1 Educația parentala: roluri si semnificații

I.2.2 Educatorul parentale formator sau model de opinii si comportamente

I.3 Dinamica familiei – factori si influente

I.3.1 Stereotipuri/ prejudecăți și discriminări de gen în familie

I.3.2 Evoluția și dinamica ( în timp și spațiu) a relațiilor de gen în familie

I.3.3.Aspecte pozitive si disfuncții intre membrii familiei


2/104

I.1 Tradițional vs. modern in familiile actuale

Prezentarea participanților printr-un exercițiu de spargerea gheții: fiecare participant discuta cu

colegul din dreapta sa câteva minute, după care îl prezintă pa acesta folosindu-se de informațiile pe care

le-a aflat, până sunt prezentați toți participanții la curs.

Cunoașterea așteptărilor cursanților prin completarea unei fișe cu următoarele întrebări:

Ce așteptări am de la acest curs?

Cum aș dori să lucrez ?

o individual,

o perechi,

o echipă

Ce aș dori sa împărtășesc cu colegii din experiența mea in cadrul acestui

curs ?

Stabilirea regulilor de grup necesare pentru buna desfășurare a activității.

Introducere în scopul/obiectivele și tematica modulului.

Pentru clarificări conceptuale se va începe cu un brainstorming Participanții sunt invitați să spună

un cuvânt sau o sintagmă care să exprime ce înseamnă pentru ei familia. Se va lucra pe grupe iar

rezultatele se vor nota pe flip - chart.

În urma discuțiilor se va insista asupra clarificării conceptelor cheie: familie, rol parental, statut

social, educație , valori familiale.

I.1.1 Prezentare generală - (clarificări conceptuale si prezentare competente

specifice)

Familia reprezintă un grup de persoane care:

este format din soț, soție, care au sau nu copii născuți din căsătoria lor sau adoptați;

se creează prin căsătoria sau prin coabitarea a două persoane, de regulă de sexe diferite;

au, de regulă, aceeași locuință;

își asumă obligații sociale și economice unii fată de alții;

au legături de sânge, de iubire, de nume (legături de rudenie sau de căsătorie).

Ce ne oferă familia? Siguranță, protecție, afecțiune, interacțiuni sociale, companie

I.1.2 Funcțiile familiei

de asigurare a unui climat securizat pentru membrii săi: membrii familiei se sprijină reciproc, creeazăsentimentul apartenenței la un grup social

de reproducere – de perpetuare a speciei umane prin nașterea a unuia sau mai multor copii;


3/104

de socializare și de educație a copiilor;

de control social – transmite și păstrează niște valori sociale;

de producere și consum de bunuri și servicii – funcție economică (diviziunea responsabilităților , se

întrețin reciproc);

de transmitere a modelelor culturale ale societății.

I.1.3 Momente semnificative viața familiei

Dragostea şi căsătoria

Dragostea – un complex de sentimente: prietenie, ataşament, pasiune, atracţie, tandreţe etc. Definirea

dragostei diferă de la o societate la alta şi, mai mult, de la un individ la altul.

Dragoste, căsătorie, sexualitate

alegerea partenerului (în societățile tradiționale europene, ca și în societățile orientale din zilele

noastre, căsătoriile sunt decise de către familie, uneori femeia și bărbatul necunoscându-se în

momentul căsătoriei absolut deloc);

simbioza dragostei și sexualității sexualității – relație spirituală și relație funcțională;

poligamia și poliandria în diferite societăți.

Căsătoria

De ex., Francois Zonabend descrie unele reguli ale familiei din Burkina-Faso: ”Tatăl și fiul nu trebuie să

împartă aceeași colibă, nici să mănânce împreună și nici să stea unul lângă celălalt. Dacă lucrează peacelași teren, trebuie să aibă grijă să nu stea unul lângă altul. (…) În aceeași situație, unchiul și nepotul se

întâlnesc și merg împreună” (citat de Adina Băran-Pescaru, p. 7).

Aspecte de discutat

semnificațiile căsătoriei: contract legal, începutul unei familii, uniune sexuală, legături sociale etc;

încrederea socială în căsătorie;

semnificațiile căsătoriei în timp;

evoluția procedurilor de căsătorie;

dezinstituționalizarea căsătoriei.

Uniunea consensuală (concubinajul)

Unii oameni au considerat că, prin căsătorie, le sunt îngrădite unele libertăți. Coabitarea cu partenerul de

viață, fără a legaliza prin căsătorie, a fost una dintre cele mai convenabile soluții, numită uniune

consensuală sau concubinaj, termen care însă a moștenit din trecut conotații peiorative. Treptat, uniunea

consensuală a devenit destul de răspândită, fiind concepută de unii oameni drept o formă preliminară a

căsătoriei, un fel de ”căsătorie de probă”.Uniunea consensuală:

ca alternativă la căsătorie;


4/104

căsătorie de probă;

ca relație de cuplu.

De semnalat implicațiile următoarelor aspecte asupra evoluției si dezvoltării copiilor:

semnificațiile sociale ale uniunii consensuale;

adaptarea sistemului legislativ la evoluția familiei și a căsătoriei (recunoașterea legală a cuplurilor

necăsătorite);

problema copiilor în această formă de conviețuire;

comparația căsătorie-uniune consensuală: avantaje și dezavantaje.

Divorțul

Este o modalitate de desfacere legală a căsătoriei.

Cei mai mulți oameni acceptă divorțul ca soluție în cazul cuplurilor a căror viață împreună a devenit

dificilă.Important de semnalat:

semnificațiile divorțului (evoluție istorică);

persoane afectate de divorț: soția, soțul, copiii, bunicii, prietenii de familie, rudele etc;

efectele divorțului asupra soțului și soției;

efectele divorțului asupra copiilor.

Pregătirea psihologică a copiilor în cazul divorțului părinților

oferirea de explicații simple și sincere;

asigurarea afecțiunii și eliminarea percepției copiilor că ar constitui cauze ale divorțului;

neutralitatea copiilor (neatragerea lor de partea unuia dintre părinți);

participarea ambilor părinți la discuțiile cu copiii;

comunicarea alternativelor pentru viitor: cu cine vor locui etc. și asigurarea că ambii părinți vor păstra

legătura cu copiii;

solicitarea unui specialist, dacă este cazul.

Moartea unuia dintre membrii familiei

Este un eveniment care poate avea urmări grave asupra echilibrului familiei și asupra modelului/ stilului

de viață.

Studiu de caz: prezentarea unor experiențe din activitatea didactica legate de aceasta situație si a

masurilor adoptate pentru a depăși acest eveniment.

Dezbatere

Multe cercetări arată că dragostea apare ca urmare a apropierii spațiale de cineva. Cu alte cuvinte,

începem să iubim persoanele pe care s-a întâmplat să le cunoaștem, cu care s-a întâmplat să petrecem

ceva vreme împreună. Ce se întâmplă, în acest caz cu "dragostea la prima vedere"? (60minute)


5/104

I.1.4 Legislația familiei și a copilului

Constituția României

copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistenta în realizarea dreg paturilor

lor;

statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap;

exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar

pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise;

minorii sub vârsta de 16 ani nu pot fi angajați ca salariați;

autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a

tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă ţării.(Articolul 49)

Convenţia cu privire la Drepturile Copilului

A fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Națiunilor Unite, la 20 noiembrie 1989.

A fost ratificată de România prin Legea nr. 18 din 1990, republicată în Monitorul Oficial Partea I nr.314

din 13 iunie 2001.

Articolele 3(2), 5, 7, 9, 10, 18 subliniază responsabilitatea principală a părinților și stabilesc limite stricte

privind intervenția statului și separarea copiilor de părinții lor. Articolul 29 se referă la cultivarea

respectului pentru părinții copilului, ca obiectiv al educației.

Familia este prezentată ca « celula de bază a societății și mediul natural pentru dezvoltarea și bunăstarea

tuturor membrilor săi, și în special a copiilor ».

Articolul 3 se referă la interesul superior al copilului.

Art.3 (2) Statele părți se angajează să asigure protecția și îngrijirea necesare pentru bunăstarea copilului,

luând în considerare drepturile și obligațiile părinților săi, ale reprezentanților săi legali sau ale altor

persoane responsabile din punct de vedere legal pentru copil și, în acest scop, vor lua toate măsurile

legislative și administrative corespunzătoare.

separarea copiilor de părinți: copilul nu va fi separat de părinți împotriva voinței sale, cu « excepția

situației în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor

și procedurilor aplicabile, că această separare este necesară în interesul superior al copilului »;

responsabilitățile părintești : ambii părinți au principala responsabilitate pentru creșterea copiilor,

iar interesul superior al copilului va constitui principal lor preocupare (art.18 (1));

lipsirea de mediul familial : copiii lipsiți temporar sau permanent de mediul lor familial sau « cei

care, pentru protejarea interesului lor superior, nu pot fi lăsați în acest mediu », sunt îndreptățiți să

beneficieze de protecție și asistenta speciale (art.20);

adopția : Statele se vor asigura că « interesul superior al copilului » reprezintă rațiunea superioară a

acestei acțiuni (art.21);


6/104

restricționarea libertății: copiii care sunt privați de libertate trebuie să fie separați de adulți, »cu

excepția cazurilor în care se consideră că nu este în interesul copilului să se procedeze astfel »(art.37

(c));

audierile în instanță : în cazurile de natură penală care implică un minor părinții sau reprezentanții

legali ai copilului trebuie să fie prezenți, « cu excepția cazurilor în care se consideră că acest lucru nu

este în interesul superior al copilului » (art.40 (2) (b) (iii)).

Dezbatere

Tema : Ce putem face pentru copii si/sau părinți in cazul încălcării unor drepturi prevăzute de

Convenția cu privir e la drepturi le copil ului (

Întâlnirea se va încheia prin autoevaluarea participanților pe bază de fișe

I.2 Aprecierile ca mod de a educa frumos la școală si acasă

Se cere cursanților să scrie pe cate un bilețel cate o valoare pe care au preluat-o din familia de origine (in

total 5 biletele), apoi se cere sa renunțe pe rând la cate una dintre acestea pana rămân cu una singura. Se

vor citi bilețelele ramase și se va comenta cu privire la acestea: ce a fost mai greu sa alega valorile sau sa

renunțe la ele si de ce cred asta.

Se anunță tema și se stabilesc grupuri de lucru.(80 minute) Se va cere să se dezbată în grupuri care

este rolul părinților în educația copiilor.

În continuarea activității se vor purta discuții pe marginea materialului teoretic ce va fi distribuit

individual fiecărui cursant.

I.2.1 Educația parentala: roluri si semnificații

Ca preambul pentru activitate se va folosi un scurt filmuleț didactic „Copiii vad, copii i fac ”- care

arata rolul de prim model oferit de părinte si ne ajuta să conștientizam influentele pe care le

exercitam asupra copiilor, chiar şi involuntar uneori.

Chiar dacă „a fi părinte” poate însemna pentru mulți un proces mai mult sau mai puțin natural,

considerăm mult mai profitabilă o abordare profesională a acestui nou statut, prin pregătirea în avans a

viitorilor părinți pentru a exercita cu succes noile responsabilități ce le revin.

„Educația viitorilor părinți” poate evita disfuncții, neînțelegeri și chiar unele riscuri majore legate de

creșterea și educarea copiilor.

Statutul de părinte se referă la ansamblul de comportamente, atitudini și valori care se dobândesc inclusiv

prin educația parentală / familială și care vizează mai ales:

înțelegerea nevoilor proprii;

cunoașterea și acceptarea nevoilor copiilor;


7/104

stabilirea relațiilor de comunicare între părinți și copii.

Cunoștințele și deprinderile părinților trebuie să cuprindă (dar nu se limitează la):

sănătatea și dezvoltarea umană, mai ales pentru vârsta timpurie;

drepturile părinților și ale copiilor;

accesul la instituțiile și serviciile de sprijinire a familiei aflate în situație de risc;

structura și funcționarea sistemului educațional;

asigurarea unui raport optim între permisivitate – autoritate în educarea copilului;

manifestarea încrederii în posibilitățile copiilor;

promovarea unui mediu stabil, pozitiv, de securitate;

comunicarea liberă și deschisă cu copiii;

participarea în comun la luarea deciziilor și la îndeplinirea responsabilităților familiale

Rolul matern și rolul patern

Așa cum se știe există o mulțime de prejudecăți referitoare la distribuirea rolurilor parentale. Pe scurt,

responsabilitățile tatălui în creșterea, îngrijirea și educarea copilului sunt reduse la maximum, acestea

fiind catalogate de regulă ca „treburi ale femeii”.

Pater famil ia este mai degrabă cel care asigură confortul material al familiei și ia deciziile majore, de

impact (unde locuim, ce achiziții mari facem etc.).

De regulă sunt lăsate în seama tatălui doar deciziile privind pedepsele; tatăl este așezat într -o poziție de

autoritate, mai mult sau mai puțin artificială, așa că el trebuie să „facă ordine” sau să o restabilească, chiar

dacă nu a participat la evenimentele care au produs tulburări ale ordinii familiale firești.

Mama este, conform acestor viziuni stereotipe, responsabilă cu îngrijirea și educarea abilităților de

bază ale copiilor. Astfel, mamele dobândesc nu doar statutul de mamă, ci un fel de „a doua slujbă”,

extrem de serioasă și de solicitantă.

Tradiția „mamelor casnice” a căror misiune este nașterea și creșterea copiilor, dar și o anumită percepție

și dezabilitate socială referitoare la gen au făcut ca aceste stereotipuri și prejudecăți să se perpetueze și să

fie încă actuale în societatea românească.

Cel mai important lucru este ca toți membrii familiei (tată, mamă, copil) să-și asume împreunăresponsabilitățile vieții de familie și să manifeste flexibilitate, pentru că rolurile sunt dinamice.

Nu există o rețetă a profilului matern și a celui patern în familie, mai ales datorită dinamicii extreme și a

adevăratei revoluții care s-a produs în ultimii ani în ceea ce privește „realitatea familiei”.

Perspective asupra paternității.

Încercările de clasificare a rolurilor paterne abordează criterii diferite.

Dintre acestea amintim disocierea făcută între polul patern fizic și cel social:

tată biologic și social; tată biologic, dar nu și social;

tată social, dar nu și biologic.


8/104

Perspective asupra maternității

O clasificare apropiată de cea a rolurilor paterne prezintă rolurile materne astfel:

mamă socială, biologică;

mamă socială, dar nu biologică (adoptivă, vitregă);

mamă biologică, dar nu socială (mamă naturală care a renunțat la copil sau căreia i-a fost luat

copilul; așa numita „mamă surogat”;

mamă din punct de vedere genetic (donatoare);

mamă purtătoare;

mamă din punct de vedere genetic și social, dar nu purtătoare.

La începutul căsătoriei modul în care sunt adoptate și exercitate rolurile parentale este determinat

socio-educaţional, depinde în mare măsură de imitarea modelelor de ro l familial specifice familiei de

proveniență. Există tendința de a prelua (din partea soției) roluri ale propriei mame, Iar în ce-i privește pe

soți, de a prelua roluri și atitudini ale tatălui. Acestea sunt asimilate și expuse în manieră personală și

interpretate în funcție de structura de personalitate.

Pe flipchart se vor afișa următoarele idei ce vor fi apoi dezbătute:

Parțialitatea este cea mai importantă și motivantă menire;

Părinții sunt fundamentul familiei;

Abilitățile pozitive de părinte nu sunt ceva înnăscut, ele se învață;

Întreaga familie este avantajată când părinții găsesc metode potrivite de a se îngriji pe ei înșiși în

fiecare zi;

Părinții își iubesc foarte mult copiii;

Părinții își cunosc cel mai bine copiii;

Nu există o rețetă unică de a fi părinte sau copil;

Se vor distribui următoarele fișe:

Fisa nr.1

Data

_________________________ Numele si prenumele_________________________

1. Sunteți:

bărbat

femeie

2. Câți copii aveți? _______3. Numărându-vă și pe dumneavoastră, câți adulți locuiesc în casa dumneavoastră? ______

4. Cum v-ați descrie familia acum?


9/104

familie monoparentală

familie cu doi părinți locuind împreună

familie adoptivă

familie de asistentă maternală

familie recompusă (recăsătoriți)

5. Aveți rude si/ sau prieteni in oraș care:

3 sau mai mulți

oameni1- 2 oameni

Nimeni pe care sa

mă pot bizui

a) Vă îngrijesc copiii uneori 3 2 1

b) Va ajuta în caz de urgenta (de ex. Sa va

duca la doctor cu mașina sau sa va cumpere

ceva când copilul este bolnav)

3 2 1

c) Va sprijină emoțional 3 2 1

6. Dacă da, cine sunt aceste persoane?

___________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_______________________________________________________

7. In ultimele două luni, ați citit cărți sau articole despre copii și/sau rolul de părinte?

□DA Ce subiecte ? ..............................................................................

□NU

8. Ați mai participat la vreun alt curs despre dezvoltarea copiilor sau rolul de părinte?

□DA Ce cursuri ? ................................................................................□NU

9. Cât de importante sunt informațiile de mai jos pentru dumneavoastră ?

foarte destul de nu prea deloc

importante importante importante importante

a) deprinderea de noi abilitaţi ca părinte

4 3 2 1

b) înţelegerea dezvoltării copilului 4 3 2 1

c) metode pozitive de a vă disciplina copilul/copiii


10/104

4 3 2 1

d) împărtășirea experiențelor cu ceilalți părinți

4 3 2 1

e) servicii comunitare

4 3 2 1

g) cum să te îngrijești pe tine însuți

4 3 2 1

h) cum să tratezi stresul mai bine

4 3 2 1

10. Ce alte informații privind dezvoltarea si educarea copiilor considerați ca v-ar fi utile?

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________

11. Ați putea spune că părinții sau îngrijitorii dumneavoastră au fost:

da nu nu-mi aduc amintea) iubitori 3 2 1

b) plini de sprijin 3 2 1

c) duri 3 2 1

d) abuzivi uneori 3 2 1

e) deseori abuzivi 3 2 1

Fisa nr.2

Aceasta vizează construirea unei rețele de sprijin in cadrul clasei. Se subliniază utilitatea acesteia atât

pentru cadrul didactic, cat si pentru părinți, mai ales in situațiile când trec prin momente dificile.


11/104

I.2.2 Educatorul parental - formator sau model de opinii si comportamente

Se vor afișa pe flipchart următoarele întrebări și se va cere cursanților să dezbată dacă acestea răspund la

ceea ce ar trebui să facă un educator parental:

Puteți crea un mediu care este plin de sprijin, cald, sigur și tolerant pentru participanții la

program?

Ce abilități de audiere aveți ca moderator? Veți încuraja părinții să se deschidă și să-și

împărtășească problemele?

Cât de bine vă veți simți în acest rol? Cum vă vedeți ca prezentator al programului Educație

parentală? Ca o persoană bine informată sau ca un “expert”? Puteți să stimulați discuția fără a o

îngrădi?

Demonstrați flexibilitate și respect în stabilirea relațiilor cu oamenii care au stiluri de viață, valori,

filozofii și culturi diferite?

Sunteți dispuși să ascultați și să acceptați ideile și sentimentele celorlalți și să-i încurajați pe

participanți să facă la fel?

Vă plac copiii și părinții? Veți acorda încurajare și sprijin?

Aveți simțul umorului?

Aveți capacitatea de a vă conecta la ceilalți și a vă menține obiectivitatea în același timp? Sunteți

capabil să solicitați și să primiți feedback?

Feed-back: Participantii primesc o fisa cu răspunsuri la alegere, care in urma completării ii ajuta

sa identifice tipul de atitudine in raport cu ceilalți - asertiv, pasiv, agresiv (60minute)

I.3 Dinamica familiei: factori si influente

Ice-breaking:

1.” Povestea copilului fără coada”- se citește, apoi se discuta despre discriminări si prejudecați.

2. Se va cere participanților să împărtășească colegilor de grup părerea personală cu referire la

rolurile părinților în familie.

I.3.1 Stereotipuri/prejudecăți și discriminări de gen în familie

Terenul exemplelor în sensul stereotipurilor din viața de familie este extrem de bogat.

În România se acceptă cu ușurință rezultatele unor cercetări succesive care arată fără echivoc

discriminarea de gen în familie.


12/104

Femeia din familiile noastre are o „viață dublă”, în care ar trebui ca timpul să fie dilatat

corespunzător pentru a acoperi, pe lângă obligațiile profesionale, și ansamblul aproape complet al

sarcinilor casnice.

Femeia contemporană (mai ales în România) este pusă în fata unei duble presiuni: presiunea

tradiției și a mentalului social colectiv, care îi spune că rolul ei principal este să „tina casa”, să

conducă gospodăria și să-i îngrijească pe copii, pe de o parte, și presiunea societății moderne care

îi solicită o carieră competitivă, la fel ca și reprezentanților sexului masculin.

Responsabilitatea pentru bunul mers al familiei și pentru î ndeplinirea sarcinilor casnice

aparține tuturor membril or, indiferent de gen.

Distribuția responsabilităților este firească, dar ea trebuie să fie echilibrată și să tina seama de timpul

și de nevoile fiecăruia.

Cadrele didactice trebuie să abordeze critic discriminarea de gen pe care o transmit nu doar

familiile, prin comportamentele cotidiene, ci chiar manualele școlare, curriculum-lui.

Acestea îl prezintă cel mai adesea pe bărbat în ipostaze eroice, atractive și interesante, în afara spațiului

domestic (luptător, cosmonaut, șofer, inginer etc.), pe când femeia apare în bucătărie, alături de copii, la

masa de călcat, etc.

Copiii trebuie să înțeleagă încă din școală că discriminarea de gen nu are ce să caute în viața de

familie.

Chiar dacă „obiceiurile” și cultura socială promovează stereotipuri și prejudecăți legate de gen, școala

trebuie să le scoată la iveală și să le abordeze critic.Dezbatere: Discutarea unor situații concrete de stereotipuri sau discriminări de gen din familiile elevilor

I.3.2 Evoluția și dinamica ( în timp și spațiu) a relațiilor de gen în familie

Pe flipchart vor fi scrise următoarele enunțuri:

familia ideală nu există, relațiile de gen sunt relații de putere;

femeile și bărbații, părinții și copiii trăiesc în familie experiențe comune dar și diferite, au așteptări

comune dar și diferite fată de această instituție;

schimbarea este posibilă și depinde de fiecare dintre membrii familiei și de modul în care

interacționează instituțiile (familia, școala, mass media, politica, economia) între ele.

Se va cere participanților să argumenteze pro și contra susținerii ideilor de mai sus. (60 minute)

Comentari i pe baza aserțiunilor :

- Băieții nu trebuie sa se ocupe cu activități casnice.

- Fetele sunt mai bârfitoare.


13/104

- Pentru educația copiilor este mai bine ca mamele să fie casnice.

- Poartă-te ca un bărbat.

- Femeile nu pot practica orice meserie.

- E blondă –ce să te aștepți.

Se vor prezenta reperele teoretice legate de subiect:

Contextul mai larg al dimensiunii de gen a economiei, al proceselor de stratificare socială

istoric : transformările istorice ale muncii femeilor (schematic): secolul 17-18: totul se producea in

familie; secolul 19 producția/economia se muta in fabrici; secolul 20 creste productivitatea,

gospodarii specializate pe consum.

ideologia: trecerea de la economia privată la cea de consum definițiile ideologice + etica

protestantă: femeia casnică =semn de prosperitate al clasei de mijloc.

3 abordări la nivel de politici :

(1) plată egală la muncă egală ;

(2) valoare comparabilă - concept important, creează un sistem de evaluare a slujbei prin

prisma similarități lor între diferite meserii;

(3) politici afirmative-situații privilegiate pentru grupuri dezavantajate (nu se refera doar la

sistemul de cote).

domesticitatea construită și în sfera publică, în munca plătită a femeilor. Femei - baby setter,femei de serviți, secretare; tipuri de calități cerute pentru femei în serviciile publice.

casa-loc de muncă pentru femei. Nu trăiesc în același mod ruptura între muncă/servici/ familie,

timp liber.

noțiunea de muncă domestică nu exista înainte de perioada de industrializare.

mituri: nu e muncă/ nu mai e nevoie în gospodăriile moderne datorită tehnologiilor (studiile arată

că nu timpul diferă ci caracterul muncii)

în economia modernă organizată munca casnică= serviciu privat, organizat in cadrul unei div de

gen a muncii

Conținutul muncii casnice/Măsurarea muncii casnice: economiștii folosesc 2 metode pentru a calcula

costurile in gospodărie:

- costuri de oportunitate (calcul al câștigurilor potențiale dacă femeia ar fi fost pe piața muncii);

- costuri de înlocuire (se estimează timpul consumat și se calculează costurile aferente daca se

angajează cineva;

- alte metode: chestionare/jurnal.


14/104

Teme de discuție în grup:

- estimați timpul consumat în munca casnică în decurs de o zi/o săptămână (spălat, călcat, pregătit

mâncare, făcut cumpărături, dat cu aspiratorul, șters praful, îngrijirea copilului);

- evidențiați eventualele costuri în cazul în care se angajează cineva (menajeră, baby setter)

- extrageți concluziile pentru familia voastră (90 minute)

I.3.3. Aspecte pozitive si disfuncții intre membrii familiei

Natura relațiilor care se stabilesc între cei doi soți, odată cu căsătoria, determină natura relațiilor

dintre părinți și copii, dintre copiii din familia respectivă, dintre bunici și nepoți, dintre părinți și bunici.

Fiecare dintre soți vine în noua familie cu o „zestre” cognitivă, afectivă, atitudinală și

comportamentală, privind raportarea la ceilalți membrii ai familiei, care s-a format sub influenta relațiilor

din familia din care fiecare provine. Nu de puține ori experiențele celor doi soți se confruntă, fiind mai

mult sau mai puțin diferite, sau chiar contrarii, în unele cazuri. Este necesar ca pe parcursul conviețuirii să

se stabilească, prin comunicare, învățare și experiențe cotidiene ale diferitelor comportamente, un consens

între cei doi soți care să se transpună în natura relațiilor cu copiii.

Relațiile dintre membrii unei familii și membrii comunității în care trăiesc sunt determinate și ele,

în cea mai mare parte, de ceea ce se dobândește în familie și în școală..

Este necesar ca activitatea de predare – învățare să se axeze atât pe aspectele psihologice ale

relațiilor dintre membrii unei familii cât și pe aspectele sociologice ale relațiilor familiei ca întreg și a

fiecăruia dintre membrii ei cu ceilalți membrii ai societății.

Relațiile dintre membrii unei familii sunt rezultanta transmiterii prin tradiție a stilului de

comunicare, de valorizare și de acțiune atât în interiorul familie cât și în afara ei, pe de o parte, dar, pe de

altă parte, sunt și rezultatul învățării și adaptării, de la o generație la alta, la contextele noi socii-

economice.

Perioada actuală este unul din contextele care cer o schimbare fundamentală a relațiilor

interpersonale iar școala, ca și ceilalți factori educativi din societate, are datoria de a-i forma pe tinerii

liceeni pentru o viață a egalității, respectului, recunoașterii și valorizării calităților celorlalți.Familiile se confruntă, în România cu dificultățile trecerii, atât în planul social, cât și în cel familial,

de la autoritarism la democrație. Autoritarismul a guvernat timp îndelungat viața socială, sistemul de

educație, relațiile dintre cetățeni și persoanele publice, viața de familie. Cum se poate face în contextul

bombardamentului de informații și al aplicării la cote maxime a libertății de exprimare, trecerea de

la educația autoritară, în școală și în familie, la cea democratică, fără a se rătăci drumul în

hățișurile libertinismului și al non conformismului? Dezbatere (60 minute)

In familie tradițiile sunt puternice și relațiile dintre părinți, frați, bunici, rudele apropiate sunt

formate, de la o generație la alta, fie prin preluarea modelelor, fie prin prin rejectarea lor. Adolescenţa


15/104

este perioada în care copiii, în căutarea independenței și a afirmării de sine, se raportează la tradițiile

familiei în ceea ce privește relațiile dintre membrii ei.

Dezbatere: Care este rolul școlii, al mijloacelor de comunicare de masă, al prietenilor al grupurilor,

mai mult sau mai puțin stabile, cărora li se alătură adolescenții?

Profesorul împreună cu elevii pot contribui la conștientizarea necesității de a înțelege natura

relațiilor dintre membrii familiilor lor, cauzele determinate, direcțiile în care schimbarea este necesară,

punctele de intervenție pentru schimbare, necesitatea permanenței învățări, adaptări și readaptări a

comportamentelor în raport cu sistemul de valori al societății în care trăiesc.

Pe de altă parte, trebuie să-i facem pe elevi să–și ia rolul de participant activ la definirea și

redefinirea relațiilor dintre membrii familiei lor, ca urmare a competențelor dobândite la școală.

Se consideră că scopul este atins dacă elevii:

înțeleg și pot să caracterizeze relațiile dintre părinți și copii, în propria familie și în alte familii

cunoscute, din perspectiva raporturilor dintre generații;

identifică motivele care creează blocaje de comunicare între părinți și copii sau între ceilalți membrii

ai familiei din care fac parte;

înțeleg consecințele lipsei comunicării, solidarității, înțelegerii, respectului, valorizării și sprijinului

reciproc dintre membrii unei familii;

înțeleg dimensiunea de gen în relațiile dintre generații în familie;

identifică generatorii de tensiune din interiorul familiei din perspectiva dimensiunii de gen;

înțeleg conceptele de „libertate și autoritate”,” autoritarism și democrație”;

sunt convinși că relațiile armonioase dintre membrii unei familii asigură sănătatea în familie,

dezvoltarea normală a copiilor, bunăstarea familiei și progresul social al următoarelor generații.

Relații în familie între :

Soți – Părinți și copii - Copiii din aceeași familie - Bunici- părinți - Bunici-copii ; Rude apropiate

Libertate și autoritate

posibilitatea copiilor de a lua decizii și de a acționa în raport cu un set de reguli și norme existente ;

posibilitatea părinților de a orienta comportamentul copiilor în raport cu reguli și norme care le

asigură creșterea și dezvoltarea normală.

Autoritatea parentală: raportul psihosocial dintre părinți și copii, caracterizat prin comportamentul de

supunere al copiilor fată de părinți

Libertatea în familie:

libertatea copiilor de a lua decizii; de a avea opțiuni; de a-și exprima opinia;

libertatea membrilor familiei de a lua decizii, de a alege, de a acționa.

Tipuri de autoritate în familie Autoritatea parentală: se manifestă în trei forme (Kellerhals și Montan don -1991):


16/104

supunerea imediată și necondiționată a copilului; vârsta mai înaintată implică o mai mare

competentă; se pune accent pe precizia indicațiilor date copilului și pe forță (autoritate coercitivă);

fermitatea părinților ; se pune accent pe necesitatea de a da copilului explicații privind motivația

deciziei parentale (autoritate persuasivă sau negociatoare);

părintele este un ghid pentru copil; îi oferă copilului repere care să-l orienteze în construirea

autonomiei personale (autoritate structurantă sau "parteneriatul").

Autoritarismul duce la abuzuri care au efecte negative asupra dezvoltării psihic-sociale a copiilor.

Stiluri de control parental:

autoritar: părinții impun reguli, iau decizii, dețin controlul total asupra copilului;

liberal : părinții lasă copilului posibilitatea de a avea propriile opțiuni în perimetrul larg al regulilor

familiei;

democratic: regulile sunt stabilite, modificate sau negociate prin dialogul părinți – copii, deciziile sunt

luate împreună;

permisiv: părinții nu impun reguli și permit copiilor să ia decizii și să acționeze cum doresc.

Valoarea educației fondată pe principii autoritare

- autoritarismul părinților va duce la educația unor tineri conștienți de valoarea ierarhiei și a supunerii,

încă din copilărie

Opinii împărțite :

- Relația de autoritate astfel interiorizată asigură perpetuarea unui model de funcționare socială fondat pe

accentuarea unei relații de inegalitate

- Pentru alții însă, educația în stil autoritar ar putea determina revolta interioară a copilului și dezvoltarea

sa în opoziție cu autoritatea

Evaluare: Realizați un material despre o situație concretă care să înfățișeze unul din stilurile de control

parental și influenta pozitiva sau negativă in evoluția copilului.

Prezentarea materialelor și discuții pe marginea lor.


17/104

BIBLIOGRAFIE

Avram, E. (coord.), Familia şi evoluţia psihocomportamentală a copiilor în ,,Psihologia sănătăţii”,

(2010)

Bezede R., Goraş-Postica V., Parteneriatul şcoală-familie-iniţiative locale, C.E. PR O

DIDACTICA, Chişinău, 2009

Bezede R., Parteneriatul şcoală-familie: abordări creative în contextual şcolii prietenoase

copilului, În: DIDACTICA PRO..., nr.1, 2009.

Bezede R., Parteneriatul şcoală-familie: calitate şi fiabilitate, În: DIDACTICA PRO..., nr.5-6,

2009.

Dorothy Law Nolte, Rachel Harris, Copiii învață ceea ce trăiesc – educația care insuflă valori, Ed.

Humanitas București (2012)

Goraş-Postică V. (coord,); Chicu V.; Cheianu D.; Bezede R., Parteneriatul şcoală -familie în

viziunea managerilor şcolari. Raport asupra sondajului naţional, realizat printre directorii de şcoli

din Republica Moldova, C.E. PRO DIDACTICA, Chişinău, 2009.

Irina Anca Tănăsescu, Modelul familial - factor mediator în delincvenţa comportamentală în

”Direcţii şi perspective psihologice în abordarea unicităţii umane şi sintalităţii”, Editura MAI,

Bucureşti (2010)

Meg F. Schneider, Educația copilului meu în 25 de tehnici care nu dau greș, Ed. Humanitas

București (2012)


18/104

MODUL II

SĂ NE ÎMBOGĂȚIM EXPERIENȚA DE PĂRINȚI

II.1. Părinți și copii - parteneri in educație

II.1.1 Stiluri parentale

II.1.2 Încurajarea, premisa a relației pozitive între părinți și copii

II.1.3 Implicarea copiilor in viață familiei pentru a-i responsabiliza

II.2. Stresul in viață copiilor (acasă si la școală)

II.2.1 Identificare surselor și simptomelor stresului didacticII.2.2 Metode de combatere a stresului

II.2.3 Stresul și rolul de părinte

II.3 Gestionarea eficienta a timpului in relația cu copiii

II.3.1 Self management

II.3.2 Cum înțeleg copiii timpul

II.3.3. Managementul timpului pentru fiecare vârsta (aplicații practice)II.4 Copilul, un partener autentic in comunicarea cu noi

II.4.1 Comunicarea nonverbala și para-verbală dintre părinți și copii

II.4.2 De ce e greu sa comunicam cu copiii noștri?

II.4.3 Dezvoltarea și ameliorarea abilităților de comunicare

II. 5 Educația la școală si acasă, o provocare pentru profesori si părinți

II.5.1 „Școala de acasă”(mediul familial ca mediu de învățare)II.5.2 Provocarea de a învață ce este școală

II.5.3 Adaptarea școlară. Școala ca factor de stres

II.5.4 Scoală-a o etapa în pregătirea pentru viaţă


19/104

II.1. Părinți și copii - parteneri in educație

● Ice-breaking:

1. Se cere unui voluntar un ceas, apoi se pune o întrebare despre un detaliu de pe spatele ceasului si infuncție de răspunsul primit se orientează discuția despre cat timp sau atenție acordam copiilor noștri acasă

sau la școală.

2. Cursanții vor completa câteva propoziții lacunare despre părinți si copii:

„Copilul este pentru parinti...................................................................................

Daca copilul meu ar fi o culoare acesta ar fi........................................................

Daca copilul meu ar fi o forma geometrica acesta ar fi........................................

Părintele este pentru copil ....................................................................................

Relația părinte copil inseamna............................................................................”.

● Se anunță tema și se dezbat situații specifice pe baza de exemple pentru a arata diversitatea

stilurilor parentale:

II.1.1 Stiluri parentale

„Realitatea familiei” actuale cunoaște o evoluție extrem de dinamica si plina de imprevizibil, de

aceea nu putem vorbi de o delimitare clara a rolului matern si patern din cadrul fiecărei familii. Cei mai

mulți părinți din zilele noastre se consideră parteneri egali atunci când stabilesc relaționarea cu proprii

copii, dar uneori pot sa apară conflicte între perspectivele pe care părinții le au asupra educației copiilor.

Gestionarea acestor conflicte conduce la un climat pozitiv în familie și la o viziune comună asupra

educației copiilor. „Educația viitorilor părinți” poate evita disfuncții, neînțelegeri și chiar unele riscuri

majore legate de creșterea și educarea copiilor.

Statutul de părinte se referă la ansamblul de comportamente, atitudini și valori care se dobândesc inclusiv

prin educația parentală / familială și care vizează mai ales:

înțelegerea nevoilor proprii;

cunoaștere și acceptarea nevoilor copiilor;

stabilirea relațiilor de comunicare între părinți și copii

Cel mai important lucru este ca toți membrii familiei (tată, mamă, copil) să-și asume împreună

responsabilitățile vieții de familie și să manifeste flexibilitate, pentru că rolurile sunt dinamice.

Cele mai multe cercetări demonstrează existenta a patru stiluri educative în familie, clasificate în

funcție relația permisivitate – autoritate, combinată cu gradul de afecțiune al părinților .

1. stilul de respingere / neglijare: afecțiune scăzută, permisivitate mare;

2. stilul autoritarist: afecțiune scăzută, permisivitate minimă;


20/104

3. stilul permisiv: afecțiune ridicată, permisivitate ridicată;

4. stilul democratic: cel mai echilibrat pe axele amintite.

Posibile roluri ale părinților :

observator: părinții își pot cunoaște mult mai bine copii dacă asistă la modul în care se joacă,

în funcție de vârsta pe care o au ;

planificator sau organizator: aceste roluri pot fi asumate mai ales în cazul jocului cu reguli,

când și părinții pot participa la joc ;

supraveghetor: în condițiile în care jocul reprezintă și un teritoriu al imaginației și fanteziei

copilului, uneori este necesară asumarea acestui rol pentru a preveni unele acțiuni ce pot dăuna

copilului ;

partener de joc: prin asumarea acestui rol, părintele poate să se familiarizeze îndeaproape cu

reacțiile copilului în contexte diferite oferite de desfășurarea jocului: fericire, supărare,

frustrare, agresivitate etc. Totodată poate crea anumite situații care să îl stimuleze pe copil în

extinderea jocului, trecând astfel către alte experiențe de învățare ;

evaluator: uneori rolul de evaluator este necesar pentru a oferi copiilor un feedback în privința

reușitei lor, prin acest rol poate fi încurajată autoevaluarea, dar și stimularea reușitei, a

încrederii în sine.

● Work- shop:

”Despre rolul de părinte”- fisa de lucru:

Ca punct de plecare pentru a facilita discuția de pot folosi următoarele întrebări:

Care au fost unele dintre așteptările dumneavoastră ca părinte, și cum s-au împlinit acestea în

experiențele dumneavoastră de până acum?

Care sunt unele dintre lucrurile care vă amintiți că vi s-au spus despre cum va fi rolul de părinte?

Cine v-a spus acele lucruri?

Cât de apropiat este propriul dumneavoastră stil ca părinte de modul în care părinții

dumneavoastră v-au crescut?

După care se trece la realizarea demonstrației “Cum să umplem cana”

Această demonstrație ilustrează cu succes nevoia părinților de a se îngriji de ei înșiși. Ei vor vedea

că toată capacitatea lor de a rezolva lucrurile creste sau scade pe măsură ce nivelul de stres creste sau

scade. Puneți câteva picături de colorant alimentar (albastru, roșu, sau verde sunt alegeri bune) într -un

pahar mare transparent așa încât toată lumea să vadă bine ce faceți. Puteți folosi un suc colorat.

De la începutul existenței omului, părinții și-au crescut copiii cu ajutorul sistemului “rudelor”

(bunici, unchi, mătuși, veri). Toată lumea are nevoie de ajutor pentru a-și creste copiii. În societateanoastră, noi presupunem că atunci când devii părinte știi și cum să fii părinte. Toată lumea se așteaptă ca

noi să ne îngrijim copiii – să le oferim hrana, îmbrăcămintea, adăpostul, îngrijirea și iubirea de care ei au


21/104

nevoie. Dar nu ni se spune CUM să facem aceasta, și, deseori, nu primim sprijinul de care avem nevoie

pentru a ne descurca.

Solicitam un voluntar. Voluntarul este rugat sa să tina sus un pahar plin cu apă colorată și un

pahar gol în așa fel încât tot grupul să le vadă. Apoi începeți demonstrația spunând, de exemplu: Să

presupunem că începem ziua simțind -ne odihniți și având sentimente plăcute despre noi înșine și familia

noastră.

După aceea ne dăm jos din pat iar copilul începe să ț ipe pentru că a făcut pe el. Ne îngrijim de el.

Solicitați ca părintele să toarne putină apă din paharul plin în paharul gol.

Acum copilul nostru în vârstă de doi ani și jumătate tocmai s-a hotărât că nu-i place orezul cu

lapte și își trântește castronașul pe jos. Mai turnați apă din pahar. Apoi începem să spălăm rufele.

Când părinții au început să înțeleagă sensul demonstrației , puteți să-i implicați solicitându-le să

descrie ce se întâmplă pe parcursul zilei. Pe măsură ce lucrurile merg prost, paharul se golește. Laptele

se varsă telefonul sună, copiii se bat, toaleta se înfundă. Toate acestea sunt întâmplări care ne afectează.

Turnați și mai multă apă din pahar. Paharul este aproape gol. Dacă ziua noastră ar continua la fel, cu

ce mai rămânem pentru a începe ziua de mâine? Țineți paharul gol cât mai sus. Sora noastră ne

contactează telefonic ca să ne reamintească faptul că este liberă și ne întreabă cu ce poate să ne ajute.

Turnam apa înapoi în pahar. Să studiem ce anume ne umple din nou paharul.

Solicitați grupului să dea un alt exemplu de “umplere a cănii”.

Încurajam participanții să scrie și lucrur ile bune care se întâmplă. Ca de exemplu: copilul nostru ne

îmbrățișează și ne spune că ne iubește; ne așezăm la masă și servim micul dejun; vecina noastră are grijăde copil suficient de mult ca să ne ducem până la piață.

Turnam apa înapoi în pahar . Grupul discuta despre o zi tipică ce anume golește paharul și ce

anume îl umple. După exercițiul cu grupul, putem să ne dam seama cât este de greu pentru un părinte să

supraviețuiască unei zile în care nu se întâmplă nimic pozitiv. Dacă paharul este gol nu vom avea nimic

de dăruit copiilor noștri, nouă înșine, partenerilor, prietenilor, sau acasă. Numai atunci când putem să ne

acordăm nouă înșine atenție pozitivă vom putea să acordăm o atenție pozitivă copiilor noștri.

Nu este important ce facem, ci faptul că trebuie să facem ceva folositor pentru noi înșine că să ne

umplem din nou paharul.

Tema: Solicitam cursanților să alcătuiască o listă de acțiuni pozitive pe care le fac părinții sau ar

putea să le facă pentru a-și umple din nou paharul. Scriem răspunsurile lor pe foaia de flipchart.

Scopul acestei activități este să-i ajute pe părinți să se hotărască să facă ceva pentru a se îngriji de

ei înșiși. Dați fiecărui părinte două cartonașe pentru activități. Fiecare trebuie să numească o activitate

concretă de făcut în cursul săptămânii viitoare care să fie plăcută. Fiecare cursant se angajează să facă

această activitate scriind promisiunea sa pe cartonaș.


22/104

Eu, ________ , voi ________________ ca activitate plăcută pentru mine. Voi face aceasta cel

puțin o dată înainte de sesiunea următoare.

De exemplu, Eu, Maria, voi (merge la plimbare, voi citi o carte) ca activitate plăcută pentru mine.

Voi face aceasta cel puțin o dată înainte de sesiunea următoare.

Ambele cartonașe trebuie să conțină același text: un cartonaș este pentru că părinții să-l ia acasă și

să-l pună într -un loc la vedere, celălalt cartonaș este pentru dumneavoastră. Întrebam dacă dorește cineva

să-și împărtășească ideile. Luam câte un cartonaș de la fiecare cursant. La sesiunea următoare discutam

dacă au putut să îndeplinească acest angajament de a face ceva plăcut pentru ei înșiși .

II.1.2 Încurajarea, premisa a relației pozitive între părinți și copii

Exercițiu: Dați exemple de activități prin care puteți stimula interesul social al copiilor cu care lucrați

(pentru părinți - al copilului personal) - se lucrează pe fise de lucru (individual sau in grupuri mici).

In vederea stabilirii unei relații pozitive cu propriul copil părinții ar putea sa aibă in vedere

următoarele:

momentul potri vit – răspunsul părintelui la nevoile copilului trebuie să fie cu atât mai prompt cu

cât vârsta copilului este mai mică. Dacă o nevoia nu este satisfăcută, ea în timp se stinge, însă dacă

acest lucru se întâmplă frecvent apare frustrarea. Este foarte important ca în per ioada de pubertate

răspunsul să fie imediat după ce copilul ne indică nevoia pe care o resimte. Pe măsură ce creste,

stabilind prioritățile în funcție de urgențe (nu uitați, pentru copil problema lui este cea mai

importantă!!), putem amâna satisfacerea nevoii, însă este foarte important să îi spunem copiluluicare este ordinea priorităților și de ce am decis ca satisfacerea nevoii lui să fie amânată. La început

va fi mai greu să accepte și să înțeleagă, dar prin consecvență și exercițiu copilul va învăța să aibă

răbdare. Nu uitați să respectați ceea ce ați afirmat, adică să faceți exact așa cum ați spus.

cantitatea de timp petrecut împreună cu copilul - in societatea noastră actuală, timpul pe care

părintele și-l petrece cu copilul se reduce drastic din mai multe considerente: părinții sunt mult

mai ocupați cu slujba, traiul în comun s-a diminuat și datorită dimensiunilor și organizării caselor

care sunt mai mari, iar copii de cele mai multe ori au propriile lor camere, unde au televizor sau

computer. Aceste realități îi determină să petreacă mai mult timp singuri în detrimentul relației cu

părinții care uneori conștient, alteori inconștient încurajează acest mod de viață. Însă în aceasta

perioada, cantitatea de timp petrecut împreună chiar contează!! Fiind împreună avem interacțiuni

fată-în-fată, contact vizual, apropiere fizică, atingere, și alte experiențe senzoriale primare cum ar

fi mirosul, gustul sau auzul.

calitatea timpului petrecut împreună cu copilul – oamenii de știință consideră că cel mai

important factor în dezvoltarea atașamentului este contactul fizic pozitiv, cum ar fi îmbrățișările,luarea în brațe. Calitatea timpului petrecut cu copilul este influențată de asemenea, de zâmbet, râs,

sa


23/104

capacitatea de a te pune în acord cu celălalt (empatia) :

- se referă la a fi conștient și sensibil fată de nevoile celuilalt, la capacitatea de a „citi” și

răspunde la semnalele nonverbale ale celuilalt;

- este sincronă și interactivă;

- ajută la prevenirea corelațiilor greșite între nevoie și modul de satisfacere a ei, iar ceea ce este

cel mai important din punctul nostru de vedere, este că reprezintă ceva ce se poate învăța pe

parcurs.

II.1.3 Implicarea copiilor in viață familiei pentru a-i responsabiliza

Ice- breaking:

Pe o foaie desenați un cerc mare și împărțiți-l în porțiuni. Gândiți-va la domenii din viața în care

copii sunt implicați sa participe la luarea deciziilor . Pe măsura ce cursanții generează idei, le scriu în

interiorul “unei porțiuni”. Unele dintre “porțiuni” pot fi identificate a fi școală, relațiile, prietenii, alte

chestiuni personale, vom putea observa domenii in care adulții sa-i implice mai puțin pe copii si se va

discuta pe aceasta tema subliniindu-se importanta participării acestora la toate evenimentele

importante din familie.

Dreptul de participare – se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.

Dreptul la participare are strânsă legătura cu dezvoltarea psihica si morala a copilului. Cu alte cuvinte

se refera la faptul ca, copiii pot lua diverse decizii, la vârste diferite, in funcție de capacitatea sa

psihica si morala

Principiile de baza ale participării:

1. O abordare etică: transparență , onestitate, responsabilitate;

Din punct de vedere al autor ității și al statutului, intre adulți și copii există diferențe și prin urmare se

impune o abordare etică pentru a se asigura o participare reală și de calitate a copiilor în activitățile care îi

privesc. Părintele trebuie să asigure transparența acțiunilor și să fie onest în relația cu propriul copil în

vederea responsabilizării acestuia.

2.

Un mediu prietenos pentru copil;

Cu cât mediul în care copilul experimentează noi lucruri este mai sigur și mai prietenos, cu atât el va

manifesta o participare mai activă la activitățile derulate.

3.

Egalitatea șanselor ;

Participarea trebuie să ofere oportunități egale tuturor copiilor copiilor, fără a se face discriminări în

funcție de religie, sex, etnie, condiție materială, etc.

4. Participarea promovează siguranța și protecția copiilor;

Participarea copilului trebuie să se facă numai după ce s-a asigurat un mediu cât se poate de sigur pentruderularea activităților propuse. Explicăm părinților că în derularea unor acțiuni nu se pot reduce riscurile

de tot, copilul trebuind să învețe să se descurce și în anumite situații nu foarte confortabile pentru el.

http://www.copii.ro/content.aspx?id=115http://www.copii.ro/content.aspx?id=115


24/104

Tipuri de participare: Studiile vorbesc de 5 tipuri de participare:

Participarea în familie

Participarea în viața instituției de învățământ

Participarea în viața comunității locale

Participarea în viața statului

Participarea în viața comunității internaționale

Obs. participarea copilului din clasele 1-4 poate fi discutată mai ales în cadrul primelor 3 categorii.

Participarea în familie

Familia este primul context în care copilul socializează. Modalitatea în care el participă la luarea

deciziilor din familie îl va defini ulterior ca adult. În cadrul familial el poate avea un cuvânt de spus

începând de la situații simple, precum alegerea obiectului cu care începe în efectuarea temelor pentru

acasă și terminând cu situații complexe respectiv cu cine vrea să rămână în cazul în care părinții

divorțează.

Mai detaliat, participarea copilului în familie poate fi încurajată pe următoarele căi:

Ascultă-l, ascultă-l cu adevărat.

Reenervează-ți timp pentru a-l înțelege cu adevărat. Petrece timpul împreună cu el.

Întreabă opinia și ideile lui atunci când faceți ceva pentru toată familia: procurați un lucru, gătiți cina,

decideți unde să plecați la odihnă etc.

Numaidecât consultă-l atunci când se ia o decizie care îl privi set: la ce grădiniță/școală, liceu,

colegiu/universitate să meargă, ce haine să îmbrace astăzi, cum vrea să fie aranjată camera lui etc.

Implicați copilul în repartizarea bugetului familiei: câți bani și pentru ce sunt destinați, astfel își va da

mai bine seama ce lucruri își poate permite să cumpere.

Copiii nu sunt perfecți. Nici noi, părinții lor, nu suntem. Acceptă-i așa cum sunt și laudă-i pentru

intențiile, inițiativele și încercările lor. Spune-le mai des că te mândrești cu ei.

Vorbește cu ei despre problemele pe care le ai, așa încât ei să știe că nu sunt unicii care au necazuri.

Nu-i compara cu frații, surorile sau prietenii lor, aceasta le lezează demnitatea.

Negociază cu el regulile: la ce oră merge la culcare sau se întoarce de la petreceri, care este timpul

rezervat pentru joacă/întâlnire cu prietenii, în ce zile este de serviciu la bucătărie etc.

În loc să le spui ceva negativ, găsește ceva pozitiv să spui.

Găsește o activitate comună care vă place la toți și faceți-o.

Oferă alegeri și dă-i copilului putere să aleagă atunci când ia decizii: “Preferi să exersezi pianul zece

minute dimineața și 10 seara sau 20 de minute la rând?“

Interesează-te de viața lui la școală.

Pregătiți și luați masa împreună cu toată familia.

Fii alături de el.

Învață copilul tău să facă fată diferitelor situații care apar.


25/104

Spune-i că te bucuri să fii mama/tata lui.

Zâmbește când îți vezi copilul.

Participarea în viața instituției de învățământ

Elevii vor să decidă problemele legate de viața lor de zi cu zi în școală așa cum sunt: mâncarea

servită, amenajarea spațiului școlar, colegii cu care să lucreze în grup sau cu care să stea în bancă sau ce

teme să pregătească.

Participarea copilului în viața instituției de învățământ poate fi încurajată astfel :

Implicarea copiilor mici în planificarea activităților de clasă.

Învățătorul trebuie să se asigure că toți copiii au posibilitatea să participe.

Este de dorit ca învățătorul să dezvolte capacitățile copiilor și tinerilor de a participa eficient.

Încurajarea unei atmosfere de participare la toate lecțiile, creându-le copiilor senzația că participarea

este importantă.

Reflectarea la interesele copiilor prin participare.

Manifestarea de transparență în timpul promovării participării. Copiii trebuie încurajați să se implice.

Educatorul trebuie să fie democratic, dar nu haotic.

Îmbinarea planificării și practica. Mulți vorbesc despre participarea copiilor, însă putini implică copiii

cu adevărat în toate aspectele de planificare și de luare a deciziilor.

Utilizarea creativității în utilizarea materialelor în scopul îmbunătățirii gradului de cooperare dintre

copii.

Participarea în viața comunității locale

Comunitatea locală este reprezentată de vecini, scoală, spațiul de joacă, cartier sau localitatea în

întregime.

De ex: Copilul poate fi implicat în viața comunității locale prin participarea la curățenia din jurul blocului

sau de pe casa scării sau în efectuarea de cumpărături pentru vecini care nu se pot deplasa, în mod

frecvent.

Participarea în viața statului

Tinerii participă în mod real la viața statului, după împlinirea vârstei de 18 ani, după ce ei obțin dreptul de

vot.

Participarea în viața comunității internaționale

Consultarea copiilor și tinerilor, desfășurată de fondul ONU, pentru copii (UNICEF) în 2002, în

ajunul Sesiunii Speciale a Adunării Generale a ONU s-a realizat în interesul copiilor. Asemenea

consultații au permis includerea opiniilor copiilor și tinerilor în Documentul Final al Sesiunii “O lume

mai bună pentru copii”. Work- shop: Participarea in familie

1. Divorțul


26/104

Se prezintă un model de bune practici: “Un copil de 10 ani este pus în situația în care părinții sunt în

pragul divorțului. El este persoana care nu trebuie să știe nimic și mai spun părinții „ o să vedem ce-i vom

spune când se termină totul”. În acest sens sunt câțiva pași care ne îndrumă în a găsi soluții să-l putem

implica și pe copil și în funcție de gradul de dezvoltare să îl informăm cu privire la ce înseamnă un

divorț”, apoi pe baza acestuia sunt explicați pașii participării si implicării copilului.

Pasul 1: Conștientizarea problemei. Discuții cu familia lărgită.

Divorțurile nu mai sunt o raritate in zilele noastre. Aproape jumătate din căsnicii sfârșesc

printr-un divorț. Cu toate astea, copiilor încă le este greu să accepte ideea. Și pentru ei,

divorțul este o traumă emoțională egală cu cea cauzată de un deces în familie sau cu

dezrădăcinarea survenită în urma mutărilor neașteptate dintr-un loc in altul. Niciodată nu va fi

ușor să vă pregătiți copilul pentru divorț. Spuneți-le profesorilor, bonei, rudelor apropiate și

tuturor celorlalți adulți cu care copilul intră în contact direct că urmează să divorțați. În acest

fel, adulții vor ști că schimbările de comportament ale copilului ar putea avea motive reale.

Cereți-le acestor adulți să vă informeze de orice schimbare de acest gen pe care o observă. Și

încă un aspect important care trebuie spus celor mai sus menționați este acela că nu trebuie să

apară discuții răutăcioase referitor la ambii părinți deoarece tot ce vor face ei în continuare nu

va avea nici un rezultat.

E foarte important să vă pregătiți înainte de a deschide discuția. Chiar și o conversație

informală cu alte persoane care au trecut prin așa ceva vă poate fi de ajutor. Întrebați-i exact

cum au procedat și ce reacții au avut copiii. Mulți dintre părinții care se pregătesc să divorțeze

se tem de urmările psihologice și emoționale pe care gestul lor îl va avea asupra copiilor.

Adevărul este că indiferent cu cât de mult tact veți proceda, indiferent ce eufemisme veți

folosi, copiii vor fi șocați de o asemenea veste. Nu aveți cum să evitați acest soc.

Pasul 2: Discuții între părinți

Ambii părinți trebuie să cadă de acord legat de ce îi vor transmite copilului.

Pasul 3: Copiii sunt puternici

Vestea bună este ca de obicei copiii sunt mai puternici decât suntem noi dispuși să le acordăm credit și

înțeleg mai multe decât ne-am aștepta. A vă pregăti copilul pentru prima discuție despre divorț poate să

însemne pur și simplu să găsiți locul și momentul potrivit.

Este important să țineți cont de vârsta copilului. Există termeni legali cum ar fi, divorț, custodie, al căror

înțeles poate că nu îl va pricepe. Dar un copil de 10 ani de exemplu, poate înțelege cuvinte ca separare,

prietenie, certuri, vizite. E bine să îi explicați că “mami și tati încearcă să rămână prieteni dar trebuie să

trăiască fiecare în casa lui ca să nu se mai certe. Uneori vei merge să îl vizitezi pe tati și în restul timpuluivei sta cu mami.” Copiii mai mici de 10 ani nu vor reuși să facă difer ența între vizite și a trăi în două case

diferit.


27/104

Pasul 4: Discuția cu copilul

Nu îi dați această veste fără să fie și celălalt părinte de fată. Răspundeți la toate întrebările lui. Nu vă enervați, indiferent cum reacționează copilul. E clar că va fi supărat și furios. Dacă iese din cameră plângând, lăsați-l câteva momente și apoi mergeți amândoi părinții să îi

vorbiți. Explicați-i că nu e vina lui și că divorțul nu este o pedeapsă ci mai degrabă o cale de

reconciliere între adulți. Păstrați-vă calmul. Explicați-i de ce divorțați. Nu îi dați prea multe amănunte și nu dați vina unul pe celălalt.

Această discuție nu e făcută pentru a vă disculpa sau acuza reciproc ci pentru a vă ajutacopilul.

Spuneți-i exact cum i se va schimba viața (unde va locui, la ce școală va merge, ce se vaîntâmpla cu cățelul)

Explicați-i ce planuri aveți în privința vizitelor la celălalt părinte.

Ambii părinți trebuie să-i spună copilului că-l iubesc chiar dacă divorțează.

Explicați-i încă o dată că motivele divorțului nu au de-a face cu el. Nu el este problema.

Spuneți-le profesorilor, bonei, rudelor apropiate și tuturor celorlalți adulți cu care copilul intrăîn contact direct că urmează să divorțați. În acest fel, adulții vor ști că schimbările decomportament ale copilului ar putea avea motive reale. Cereți-le acestor adulți să vă informezede orice schimbare de acest gen pe care o observa.

Încercați sa ii explicați ca deși nu veți mai fi împreuna tot timpul, dragostea nu dispare dinrelația părinte-copil.

Rugați-i să nu plângă din acest motiv.

Explicați-i că nu are nici un motiv să fugă. Întotdeauna o vor avea pe mami /îl vor avea pe tati pe care se pot baza.

2. Copilul aflat in plasament la un asistent maternal

Se prezintă un film didactic de câteva minute, care relatează un asemenea caz, cu doua abordări diferitedin partea Comisiei de ancheta pentru protecția copilului, după care se discuta variantele prezentate siimplicațiile pentru psihicul copilului in ambele situații: situația 1- copilul este văzut ca un simplu obiectnu participa la deciziile care-I vor decide viitorul si situația 2- copilul are dreptul sa afle toate varianteleșiș a își exprime părerea cu privire la ce își dorește pentru viitor.

Dezbatere: “Participare falsa/ participare adevărata”- dezavantaje si beneficii

Participarea adevărată Participarea falsă

Este voluntară! Participarea adevărată este

ceva ce un copil dorește să facă.

Este forțată! Copiilor li se impune să participe împotriva

voinței lor, sunt forțați să se implice „în mod voluntar” în

activități.

Este echitabilă! Participarea adevărată este

inclusivă – îi încurajează pe toți să se implice înmod egal. Nu se fac discriminări de sex,

venituri, zonă geografică, localitate, etnie,

Este injustă! În practică activitățile sunt accesibile numai

copiilor din familii bogate sau din oraș; pentru întrunirisunt aleși numai băieții sau cei care învață excelent.


28/104

dizabilități etc.

Este apreciată! Participarea adevărată cere ca

să fie apreciați, ascultați și luați în serios toți cei

implicați, inclusiv copiii.

Este neapreciată! Copiii sunt prezenți, dar li se acordă

puține șanse de a participa. Atunci când participă, nu sunt

ascultați atent de ceilalți, se râde de ei sau punctele lor de

vedere nu sunt luate în considerare.

Este respectuoasă! Participarea adevărată

înseamnă că participanții au o atitudine grijulie

și respectuoasă unii fată de alții, nu cu ironie și

superioritate.

Este nepoliticoasă! Președintele unei întruniri ignoră

copiii sau le vorbește într -un fel care arată că prezenta și

ideile lor nu sunt apreciate.

Are sens! Participarea adevărată cere ca cei

mici să înțeleagă valoarea acestei activități.

Este fără rost! Copiilor pur și simplu li se spune ce să

facă, însă ei nu știu prea bine și nu înțeleg până la capăt de

ce o fac.

Contează! Participarea adevărată se produce

atunci când tema sau problema discutată este

importantă și interesantă pentru copii.

Este nesemnificativă! Copii sunt siliți să participe la

evenimente ce nu prea îi interesează și astfel li se creează

impresia că își irosesc timpul degeaba.

Schimbă ceva! Participarea adevărată înseamnă

că aportul copiilor influențează situația și

schimbă

starea lucrurilor.

Este formală! Copiilor nu li se permite să influențeze

procesele sau li se cere să aducă idei care mai apoi sunt

ignorate.

Oferă un mediu fizic oportun pentru

participare! Contează foarte mult cum sunt

așezați participanții.

Nu se preocupă de confortul copiilor! Adulții stau pe

scaune, în timp ce copiii stau pe podea, la periferia

camerei sau sub soarele fierbinte.

Folosește un limbaj pe înțelesul copiilor!

Participarea adevărată îi face să se simtă

competenți și confortabil în mediul decomunicare.

Admite să fie utilizat un limbaj sofisticat!

Discuțiile au loc într -o limbă străină într -o regiune rurală

sau maniera de a vorbi este foarte formală și plină de„cuvinte mărețe”.

Se conduce de reguli echitabile pentru toți!

Participarea adevărată asigură condiții în care

toți

pot participa în mod egal și în mod confortabil.

Deseori copiii iau parte la stabilirea regulilor.

Este discriminatorie! Unii adulți domină discuția,

în timp ce copiilor nu li se acordă posibilitatea să

vorbească sau sunt întrerupți prea devreme. Ei sunt nevoiți

să se exprime într -o formă pe care nu o cunosc sau nu le

place.

Cei care participă sunt informați și pregătiți adecvat! Participarea adevărată înseamnă că a

existat suficient timp, posibilități și susținere

Nu este preocupată să-i pună pe toți la curent!Adulții posedă experiență și informație, în timp ce

copiii sunt incluși în grabă, fără să înțeleagă ce se petrece


29/104

pentru copii să se pregătească. și fără să aibă timp de pregătire.

Rolurile sunt distribuite echitabil!

Responsabilitățile se distribuie în mod echitabil

și participanților li se creează toate posibilitățile

să exercite rolurile de care sunt capabili.

Responsabilitățile nu sunt echilibrate! Părinții sau

profesorii iau toate deciziile și stabilesc regulile, în timp ce

copiii doar răspund la întrebări.

Este permanentă! Participarea adevărată este

clară și transparentă privind modul în care va fi

continuată participarea și legătura acesteia cu

alte procese. De multe ori se pune drept scop

instituționalizarea participării pentru a-i asigura

durabilitate.

Este nestabilă! Tinerii participă activ la niște lucrări

importante, dar nu este clar ce va urma sau ce se va

întâmpla cu contribuția lor. Raportul activităților nu este

arătat grupului întreg și nici verificat cu opinia copiilor.

II.2. Stresul in viață copiilor (acasă si la școală)

“ Important este nu ceea ce ti se întâmplă, ci felul în care reacționezi.”

II.2.1 Identificare surselor și simptomelor stresului didactic

Ice- breaking:

SCALA HOLMES RAHE- Care este nivelul stresului dumneavoastră?

Bifați acele evenimente care au avut loc în viața dumneavoastră în cursul ultimului an, apoi

adunați punctajele trecute în dreptul lor pentru a determina factorul dumneavoastră de rezistentă conform

scalei Holmes-Rae.

Eveniment Valoare Eveniment Valoare

Moartea șotului/șotiei 100 Schimbarea responsabilităţilor la servici 29

Divorţ 73 Fiul sau fiica pleacă din casă părintească 29

Separarea maritală 65 Necazuri cu socrii 29

Închisoare 63 Realizări personale remarcabile 28

Moartea unui membru apropiat al

familiei 63

Soțul/soția începe sau își pierde serviciul 26

Rănire sau boală personală 53 Începerea sau terminarea scolii 26

Căsătorie 50 Schimbarea condițiilor de viață 25

Pierderea serviciului 47 Revizuirea obiceiurilor personale 24

Reconcilierea maritala 45 Necazuri cu șeful 23


30/104

Pensionare

45

Schimbări ale orelor de servici, ale

condițiilor de muncă

20

Schimbarea stării de sănătate a

membrului familiei 44

Schimbarea locuinței 20

Graviditate

40

Schimbarea școlii 20

Dificultăți sexuale 39 Schimbarea modului de recreere 19

Mărirea familiei 39 Schimbarea activităților legate de biserica 19

Schimbare în afaceri 39 Schimbare în activitățile sociale 18

Schimbarea statutului financiar 38 Schimbarea obiceiurilor legate de somn 16

Moartea unui prieten apropiat 37 Schimbarea numărului de reuniuni familiale 15

Schimbarea domeniului în care

lucrați 36

Schimbarea obiceiurilor alimentare

15

Schimbarea numărului de certuri

maritale

35 Concediu 13

Ipoteca sau împrumut mai mare de

250 milioane

31 Perioada Crăciunului 12

Sistarea ipotecii sau împrumutului

30 Încălcări minore ale legilor 11

Punctajul:

Până la 150 puncte – puține șanse de apariție a unor schimbări ale stării de sănătate

150-199 puncte-- 50% șanse de apariție a unei afecțiuni sau schimbări a stării de sănătate

300 + puncte -- 80% șanse de apariție a unei boli grav

Pe baza răspunsurilor de la chestionar se discuta despre sursele stresului in general, apoi se insista

pe sursele stresului didactic si evenimente stresante in activitatea la clasa. Se face astfel trecerea la

tematica propusa.

Cauzele stresului – factorii de stres. Prezentare

o Ritmul alert al vieții cotidiene

o Conflictul cu o persoană, nerezolvarea conflictelor;

o Pierderea unei persoane dragi;

o Schimbarea modului de viață;

o Suferința fizică puternică

o

Luarea / evitarea unei decizii importante, nevoia de a alege între mai multe variante; o Locul de muncă, neclaritatea sarcinilor de îndeplinit, ignorarea nevoilor;

o Obiectivele nerealiste pe care unele persoane și le fixează;


31/104

o Așteptările nerealiste ale părinților în ceea ce-i privește pe copiii lor;

o Nevoia acută de a te simți realizat ca profesionist, părinte, persoană în societate, familie.

I denti f icarea simptomelor stresului :

Scopul exercițiului următor este să-i ajute pe cursanți să învețe cum să-și identifice propriile lor

simptome de stres. După ce devin conștienți de “cum te simți când ești stresat”, ei sunt mai

deschiși să învețe cum să-și modifice sau să-și reducă nivelul de stres. Putem învăța să reducem și

să tratăm stresul din viața noastră recunoscându-i simptomele. Putem să fim supuși unui stres

semnificativ fără a ne da măcar seama, deși corpul, gândurile sau sentimentele noastre ne dau

semnale puternice. Stresul ne afectează fizic, mental și emoțional. Vom identifica unele

“simptome specifice” ale stresului pe care le simțim fizic său emoțional. De exemplu, știu că sunt

stresat când îmi simt mușchii încordați.

SCRIEŢI PE O FOAIE DE FLIPCHART: “Ș tiu că sunt stresat atunci când...”

Răspunsuri obișnuite la acest exercițiu:

Fălcile încleștate Nervos

Nu pot gândi normal Urlu

Probleme cu vederea Mă simt extenuat

Durere de stomac Durere de cap

Tremur Coșmaruri

Plâng Încordare generală

Greutăți în luarea deciziilor Mă simt presat

Deprimat Vreau să fug

Sentimentul de urgenta Mă retrag la televizor

Mănânc/beau prea mult Îmi rod unghiile

Mă simt pierdut Mă simt neajutorat

Insomnie Mă neglijez

Alte răspunsuri:

Panică, grabă, lipsa timpului pentru relaxare;

Tensiune în toate relațiile, certuri, neînțelegeri, jigniri etc.;

Nevoia “evadării” (în camera personală, mașină, parc etc.);

Senzația că timpul curge prea repede, copiii cresc prea repede etc.;

Dorința constantă de a avea o viață mai simplă și mai liniștită; discuții permanente cu cei din jur

despre vremurile mai bune (care au trecut sau care vor veni);

Prea puțin timp pentru propria persoană sau pentru familie ;


32/104

Sentiment de vinovăție determinat de ideea că nu au reușit să facă tot ce ar fi putut pentru cei

dragi.

Pe măsură ce sunt prezentate aceste informații despre stres, le comunicam curanților primul pas

este să îl recunoască. Apoi sunt prezentate metode pozitive de abordare a stresului.

Fisa de lucru: Răspundeți la un chestionar cu câteva întrebări care reflecta reacțiile

dumneavoastră in diferite situații care implica un nivel diferit de stres.

II.2.2 Metode de combatere a stresului

Se pornește de la vizionarea filmului “Vorbirea cu tine însuți (Auto - Adresarea)” si se prezintă

tehnici simple care dau posibilitatea de a pune o anumita distanta intre persoana si factorii stresuri.

Tehnicile prezentate sunt:

Respirați adânc de trei ori și numărați până la 10. Inspirați și expirați rar și controlat.

Respirația profundă vă “limpezește” mintea. Poate să ajute la reducerea sentimentelor și

emoțiilor negative. După aceea avem mai multe șanse să tratăm problemele în mod

constructiv. Acest exercițiu ne oferă câteva secunde prețioase; de asemenea, ne ajută să ne

revenim și să ne putem redirecționa atenția asupra unei alte chestiuni anume care se află la

îndemână.

Faceți câțiva pași înapoi. Prin simpla mișcare înapoi, noi ne depărtăm și emoțional de

situație suficient cât să câștigăm putina perspectivă. Aceasta ne acordă de asemenea

posibilitatea de a înțelege că avem alegeri în ceea ce privește modul cum reacționăm fată

de situațiile stresante. Folosiți-vă simțul umorului. Uneori, situațiile stresante au un element de umor. Urmele

de noroi pe o podea proaspăt curățată pot să fie nostime dacă știm cum să râdem de noi

înșine și de situații. Râsul este un dar pe care-l putem oferi copiilor noștri. El diminuează

sentimentele tensionate, reduce stresul și ne ajută să ne relaxăm. Este imposibil să fii și

relaxat și stresat în același timp.

Mișcați-vă ! Indiferent dacă credeți sau nu, acest lucru dă rezultate cu adevărat. Când

copiii sunt iritabili și se plâng, iar dumneavoastră simțiți că stresul sporește, ridicați mâinile, râdeți și spuneți: “Hai să facem putina mișcare!”. Puteți să alergați și în jurul

mesei de la bucătărie sau să faceți 20 de sărituri pe loc. Până când veți termina toți veți

avea răsuflarea tăiată și veți râde. Oare unde a dispărut tot stresul?

Faceți o pauză. Asigurați-vă că și copilul este în siguranță, apoi îndepărtați-vă de situație.

Duceți-vă în altă cameră și închideți ușa. Stați câteva minute ca să vă reveniți.

Vizionare filmuleț “Metodele pentru combaterea stresului”, apoi se discuta pornind de la

întrebările: Ați încercat vreuna din aceste tehnici? Ce rezultat au avut ele? Aveți idei noi după vizionarea

filmulețului?


33/104

Alte metode recomandate de specialiști pentru combaterea stresului:

să discutăm problemele pe care le avem cu alții și să le cerem ajutorul;

să ne planificăm timpul în mod eficient;

să realizăm un echilibru între muncă, timp liber, somn;

să oferim și să primim afecțiune;

să ne rezervăm în fiecare zi un moment de liniște;

să ne armonizam aspirațiile cu posibilitățile pe care le avem;

să cultivăm practicile personale care mențin sănătatea: alimentație echilibrată, bogată în vitamine,

mișcare, somn de 7-8 ore pe noapte, fără "nopți albe", evitarea exceselor de orice fel;

să nu uităm că amenajarea locului de muncă prin personalizarea lui cu fotografii de familie sau

alte obiecte care ne fac reală plăcere este extrem de importantă.

II.2.3 Stresul și rolul de părinte În alegerea metodelor este foarte important să fie cr eate momente de discuții referitor la

semnificația contextelor de învățare, ce trebuie/ce nu trebuie/cât trebuie să oferim copiilor , la rolul pe

care îl au adulții în stimularea explorării de noi experiențe și încurajarea lor, la greșelile pe care le fac

adulții atunci când acționează sub presiunea stresului pentru a rezolva problemele copiilor

Documents

Managementul Parteneriatului Cu Parintii (7) (1)