MANAGEMENTUL ECOLOGIC

CUPRINS

CAPITOLUL I

PROTECŢIA MEDIULUI ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

I.1 Consideraţii generale. Interacţiunea dintre economie şi mediu

I.2. Echilibrul ecologic şi dezvoltarea economică.

Mediul. Funcţiile economice ale mediului. Dezvoltarea durabilă

I.3. Mecanisme economice în activitatea de protecţie a mediului

I.4. Externalităţi pozitive şi negative în economia mediului

I.5. Protecţia mediului în viziunea Comunităţii Europene

CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI MANAGEMENTUL MEDIULUI

II.1 Consideraţii generale; definiţii

II.2.Criterii şi obiective de dezvoltare durabilă a activităţii economice

II.3. Indicatori ai dezvoltării durabile

II.4. Strategia de mediu; dezvoltarea durabilă in Romania

CAPITOLUL III

SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI

III.1 Definiţie, tipuri de SMM

III.2 Cerinţe ale SMM conform ISO 14001

III.3 Principiile de bază şi elementele SMM

CAPITOLUL III

EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU

CAPITOLUL IV

AUDITUL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

CAPITOLUL V

EVALUAREA CICLULUI DE VIAŢĂ A PRODUSELOR

CAPITOLUL VI

ETICHETE ŞI DECLARAŢII DE MEDIU

1

MANAGEMENTUL ECOLOGIC

CAPITOLUL I

PROTECŢIA MEDIULUI ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

I.1 Consideraţii generale. Interacţiunea dintre economie şi mediu

Atingerea de către societatea umană a unui anumit nivel de dezvoltare a fost

posibilă datorită existenţei suportului material al vieţii, creşterii capacităţii omenirii de a

exploata acest suport în contextul modificării continue a relaţiilor sociale. De-a lungul

istoriei, omenirea a devenit conştientă că mediul este furnizorul bunăstării sale dar şi

acceptorul efectelor negative ale dezvoltării economice.Intereseleeconomice ale societăţii

impun adeseori „sacrificarea ” mediului.Mecanismul economiei de piaţă şi mecanismulde

luare a deciziilor pierd adesea din vedere considerentele de mediu, deoarece:

Deciziile economice luate în vederea creşterii imediate a eficienţei au labază o

strategie pe termen scurt, în timp ce efecteleasupra mediului se manifestă pe

termen lung (ex:creşterea producţiei presupune consum mai mare de materii

prime, cel mai adesea neregenerabile,ceea ce pe termen lung duce la scăderea sau

chiar epuizarea resurselor naturale existente)

Între procesele economice şi cele de degradare a mediului,scara geografică poate

să difere (ex: poluanii emişi în atmosferă, prin conţinutul lor în Nox,Sox, în

combinaţie cu apa,duc la formarea de ploi acide care cad pe pămînt în alte zone

decît cele în care au fost emişi poluanţii, datorită circulaţiei păturilor de aer şi apei

din atmosferă)

Rezolvarea la nivel local a uneia sau a mai multor probleme de mediu generate de

economie poate avea implicaţii la nivel global (ex: construcţia canalului Dunăre-

Marea Neagră, cu efecte benefice pentru sol şi agricultură prin posibilitatea

aplicării irigaţiilor, a avut ca efect diminuarea cantităţii totale de suspensii

transportate de Dunăre şi depuse în Deltă).

Relaţia dintre economie şi mediu poate fi reprezentată astfel:

2

Supape: -materii prime -emisii-spaţiu -deşeuri-energie -dereglări fizice-biodiversitate

Fig. 1 Relaţia dintre economie şi mediu

Ca rezultat al nevoii de rezolvare a problemelor de mediu generate de economie, a

apărut ştiinţa economică a mediului .Încă din 1914, Gray, respectiv Hotelling din 1931,

au analizat viteza de dispariţie a unor resurse inepuizabile, iar în 1920, Arthur Pigou a

emis ideea considerării poluării ca o externalitate = un cost impus de un agent altei părţi,

fără a i se plăti o compensaţie. Ca subiect, economia mediului a apărut în anii 1950-1960

şi s-a răspîndit mai ales în America de Nord, dar abia în ultimii 20 de ani dezvoltarea

economică este reconsiderată prin prisma necesităţii asigurării protecţiei mediului.

Interdependenţele dintre structura socio-economică şi sistemul mediuli ambiant ,

după V. Platon, poate fi exemplificată astfel (Fig. 2):

Economie

Colectare + procesare

Consum

Economie

Colectare + procesare

Consum

Lanţ specific

Alte lanţuri

Stocuri Efecte MEDIU

3

Fig.2 Interdependenţele dintre structura socio-economică şi sistemul mediului ambiant

(după V. Platon)

I.2. Echilibrul ecologic şi dezvoltarea economică.

Mediul. Funcţiile economice ale mediului. Dezvoltarea durabilă

Din ce în ce mai des, ecosistemul global este ameninţat de grave dezechilibre.

Mediul (= ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul,

subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile

organice şi anorganice,precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune,cuprinzînd

elementele enumerate anterior,inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii

Sistemul mediului înconjurătorGlobal Habitate Factorii de mediu Spaţii amenajateTransnaţional naturale (apă, aer, sol) (urbane,industriale)

ANALIZA MEDIULUI AMBIANT

Evaluarea Managementul Analiza stării mediului Analiza stăriiimpactului integrat al la nivel macroeconomic mediului la asupra resurselor şi contabilitatea factorilor nivel globalmediului de mediu

ANALIZA ECONOMICĂ CONVENŢIONALĂEvaluarea proiectelorAnalize sectorialeAnalize macroeconomiceAnalize globale

Analize tehnico-financiare

Structura socio-economică, cu nivelele:Internaţional Naţional Sectorial Subsectorial

Regional (Proiecte)

4

şi condiţiile care pot influenţa bunăsatarea şi sănătatea omului) este cel care suportă

aceste dezechilibre. O mare parte din populaţia lumii trăieşte în sărăcie, iar proiectele

pentru protejarea mediului înconjurător măresc şi mai mult decalajele dintre sărăcie şi

bunăstare, pe fondul unui progres “nedurabil”. Există scenarii, conform cărora populaţia

lumii s-ar dubla între 1990-2050 iar PIB-ul pe cap de locuitor va creşte de 2,4 ori.

Simultan, cererea pentru hrană s-ar dubla, consumul energetic va creşte de 2,6 ori iar

consumul apei de 1,5 ori.

Studiile arată că dacă tendinţa creşterii populaţiei, a economiei şi a ritmului

consumurilor vor continua ca până acum, mediul va fi suprasolicitat, astfel ca acesta nu

va mai reuşi să îndeplinească principalele sale funcţii economice:

a) furnizarea de resurse naturale necesare proceselor de producţie . Toate

procesele de producţie au ca punct de plecare resursele naturale, sub forma de materii

prime şi materii secundare,din care se realizează produsul finit,la a cărui obţinere concură

şi utilizarea combustibililor producători de energie. Nivelul producţiei este condiţionat de

nivelul cantitativ şi calitativ al resurselor din mediu, de nivelul tehnologiei utilizate şi de

nivelul de pregătire al operatorilor. Exploatarea resurselor naturale ăeste capacitatea de

regenerare a acestora, afectează echilibrul ecologic al ecosistemelor.

b) capacitatea de asimilare a emisiilor rezultate din procesele antropice

(capacitatea asimilativă a mediului) Din procesul de producţie rezultă deşeuri şi poluanţi

care, emiţi în mediu, sînt sau nu sînt asimilaţi de acesta.Şi sistemele ecologice (naturale)

au propriile lor ”deşeuri” dar care, spre deosebire de deşeurile rezultate din sistemele

tehnice sînt reciclate în procesul de autoreglare. Şi în relaţia economie-mediu, echilibrul

este păstrat dacă deşeurile se reutilizează într-o proporţie cît mai mare. În acest fel se

protejează resursele regenerabile, care vor avea o rată de exploatare cît mai redusă,

precum şi resursele epuizabile, care trebuiesc folosite la un randament/eficienţă cît mai

ridicată.

c) funcţia estetică a mediului este grav afectată de poluare, consecinţă a

imposibilităţii asigurării şi realizării primelor două funcţii economice ale mediului, ceea

ce afectează grav echilibrul mediu-dezvoltare economică.

Îndeplinirea de către mediu a principalelor sale funcţii economice este

condiţionată de realizarea, în bune condiţii, a echilibrului ecologic dinamic, adică de

5

păstrarea corelaţiilor între sistemele biologice şi antropice astfel încît să se asigure

principala funcţie a mediului: cea de suport al vieţii. Aceasta presupune corelarea

desfăşurării activităţilor economice , sociale, cu legităţile ce guvernează dinamica

mediului natural.

I.3. Mecanisme economice în activitatea de protecţie a mediului

Relansarea creşterii economice , asigurarea autorităţii statului şi a instituţiilor sale

sînt condiţionate de introducerea şi utilizarea instrumentelor economice pentru protecţia

mediului.

Desfăşurarea activităţilor de prorecţie amediului la parametrii optimi, depinde de

unitatea ce se realizează între principalele sale componente:

Legislativă: legi cadru şi legi specifice adoptate de Parlament; hotărîri de guvern

şi ordonanţe emise de guvern; ordine, decizii şi acte normative elaborate de ministere;

instrucţiuni şi standarde emise de Institutul Român de Standardizare şi institute de

specialitate;

Administrativă: activităţi ale autorităţii centrale, autorităţilor teritoriale de mediu,

compartimentelor de mediu ale administraţiei publice locale şi centrale, ale agenţilor

economici, institutelor de specialitate etc.;

Eductivă-informativă: unităţi de învăţămînt specializate în domeniul protecţie

mediului, programe şcolare de profil, acţiuni mediatice în domeniu;

Economico-tehnologică: promovarea unor mecanisme economice de mediu, a

acţiunilor de utilizare a celor mai nune tehnologii posibile (BAT), de reconstrucţie a

mediului, promovarea unor programe multidisciplinare şi intersectoriale de mediu;

Socială: acţiuni de antrenare a factorului social în scopul asigurării protecţiei

mediului;

Cooperare internaţională: participarea activă a României la acţiuni globale,

mondiale, de protecţie a mediului, inclusiv prin semnarea şi ratificarea de convenţii,

tratate internaţionale în domeniu.

Realizarea unei strategii de mediu presupune folosirea adecvată a instrumentelor

politicii de mediu.Acestea sînt:

6

A. Instrumente directe: ansamblul de măsuri instituţionale cu impact direct

asupra activităţii manageriale din domeniul tehnico-productiv şi economico-social, a

căror aplicare asigură încadrarea activităţii în limitele admise. Aceste instrumente directe

pentru protecţia mediului cuprind:

1. Mijloace permisive: avizul de mediu, acordul de mediu, avizul Natura 2000,

autorizaţia de mediu, autorizaţia integrată de mediu, autorizaţia privind emisiile

de gaze cu efect de seră, autorizaţia privind activităţi cu organisme modificate

genetic;

2. Mijloace imperative: normele şi standardele pentru protecţia mediului necesar a

fi respectate în desfăşurarea activităţii:

standardele de mediu-exprimă nivelul maxim admis pentru concentraţia

poluanţilor în mediu (standarde de imisie)

-standarde de emisie- exprimă nivelul maxim admis pentru evacuarea în

mediu a poluanţilor

-standarde de proiectare-precizează tehnicile şi echipmentele necesare

pentru asigurarea controlului asupra poluării produse de o activitate

standardele de produs-indică parametrii pe care un produs trebuie să îi

îndeplinească pentru a elimina sau limita impactul negativ asupra

mediului.

B. Instrumente indirecte, economice, de protecţie a mediului : ansamblul de

măsuri economice a căror aplicare asigură încadrarea activităţii în limitele prevăzute de

legislaţia în domeniul protecţiei mediului. În politica de prevenire a poluării mediului, se

prevede creşterea graduală a poderii instrumentelor economice în detrimentul

instrumentelor de comandă şi control. Scopul utilizării instrumentelor economice este

acela de a atinge obiectivele de mediu cu costuri cît mai mici.

Instrumentele economice utilizate în politica de mediu sînt:

1. Evaluarea corectă a pasivelor ecologice în procesul de privatizare (schimbarea

proprietarului): pasivele ecologice sînt expresia valorică a tuturor pagubelor

produse asupra mediului, datorate activităţii desfăşurate, de care agentul

economic trebuie să răspundă în conformitate cu legislaţia în vigoare. Alocarea

7

pasivelor ecologice în procesul de privatizare (schimbarea proprietarului) se

realizează prin:

reduceri de preţ: scăderea pasivelor ecologice din preţul de

privatizare/vînzare şi transferarea lor către noul proprietar

asigurarea decontaminării zonei poluate de către autorităţile locale, din

surse diferite de finanţare(ex: Fondul de mediu)

plata către noul proprietar a decontaminării proprietăţii private. Sursele

de plată pot fi:-Fondul de mediu

-Fonduri în custodie=alocarea unei sume limitate de bani

pentru decontaminare, într-un cont dat în custodia noului

proprietar

2. Restructurarea subvenţiilor bugetare , prin:

reducerea sprijinului acordat activităţilor cu impact negativ asupra

mediului

stimularea activităţilor care limitează şi /sau reduc emisiile de poluanţi,

celor care contribuie la reconstrucţia şi conservarea ecologică, prin:

-reduceri de impozite (instrument util în zonele foarte poluate, cu

responsabilităţi greu de identificat)

-subvenţii directe (necesar a fi limitate în timp)

-credite subvenţionate- foarte utile în cazul investiţiilor în zonele

poluate

3. Introducerea unor taxe, penalităţi petru emisiile de poluanţi în mediu: comparativ

cu standardele, care nu prevăd taxe, plata pentru poluare este o metodă mai ieftină

pentru a asigura respectarea unui anumit standard. Taxele asigură un stimulent pentru

poluatori, care devin interesaţi în a reduce nivelul poluării, chiar dacă acesta este sub

limita prevăzută de standard (Fig. 3):

8

Fig. 3 Reducerea nivelului poluării cu ajutorul standardelor şi taxelor

Încadrarea în nivelul “P” de poluare stabilit de standarde (STAS-uri, normative,

acte de reglementare,limite contractuale etc.) de emisie egal cu “P” se asigură dacă se

aplică o taxă de pluare “t”. Pentru orice nivel al poluării mai mare decît “P” , taxa pe

unitatea de emisie este mai mare decît costul marginal al depoluării (Cm), ceea ce impune

adoptarea unor măsuri de reducere a poluării sub limita “P”. Stimularea poluatorului în

reducerea/eliminarea poluării se realizează dacă se impune o taxă de poluare pe unitatea

de poluare (debitul masic de poluant) emis în mediu.

4.Promovarea unor acte negociabile de reglementare

Programele de conformare -ca parte componentă a autorizaţiei de mediu,

respectiv limitările restrictive ale emisiilor de poluanţi, condiţionate de factorii specifici

(ex :reducerea debitelor de apă poluată evacuate în emisari în condiţii de secetă) pot fi

negociate între persoana uridică ce solicită actul de reglementare şi autoritatea de mediu

ce emite acel act.

cost

t

O

P poluare

taxă

standard

Cm

9

La nivel global international, cele mai utilizate instrumente ecologice in

managementul mediului sunt :

taxele internationale (sau taxe nationale amortizate ) reprezinta un instrument

pentru poluatori pentru a reduce poluarea chiar daca nivelul acesteia este sub

standard. Acest instrument se aplica îndeosebi între ţări vecine, în perioada de

armonizare a standardelor, pentru a asigura limitarea poluării în zona de frontieră.

cote părţi negociabile ale emisilor de gaze cu efect de seră : avînd în vedere

poluarea globala datorata emisiilor poluanţi, acest instrument prevede limitarea

cantitativă a poluanţilor pe unitatea de suprafată corelată cu nivelul economic

înregistrat în zona respectivă.

implementarea prin asociere a mecanismului de “dezvoltare curata“ cf.

Protocolului de la Kyoto prin utilizarea permiselor de poluare comercializabile.

Mecanismul de dezvoltare curată implică distribuirea sarcinilor între poluatori-

proces aplicabil nu numai la scară mondială, dar şi la nivel regional şi local. Doar

prin aplicarea standardelor se obţin rezultate pozitive paerţiale-se penalizează

depăşirile concentraţiilor admise,dar respectarea standardelor tehnologice

uniforme este dificilă pentru obiectivele mici.Utilizarea subvenţiilor, a

stimulentelor economice pentru reducerea poluării sau realizatrea de investiţii

pentru controlul poluării, creşte eficienţa instrumentelor economice utilizate în

managementul mediului. Prin folosirea subvenţiilor serealizează, în mecanismul

de “dezvoltare curata“ o disribuţie a sarcinilorşi între poluatori şi “victimele

poluării”, plătitorii de taxe plătind o parte din cheltuielile de conformare ale

poluatorilor.

Stimulente economice utilizate in politica de mediu :

1.Impozitele – reducerea impozitelor aplicată în cazul reducerii , emisiilor de poluanti

este benefică, dar nu ţine cont de calitatiile mediului ambiant – impozitele mai mici ar

trebui aplicate obiectivelor care funcţionează în zonele intens poluate chiar dacă

diminuarea emisiilor se asigură într-o proporţie mai mică decît la obiectivele similare

amplasate într-o zonă mai puţin poluată.

10

Aplicarea impozitelor este benefică dacă paguba datorată poluării poate fi

corect estimată şi dacă există reglementări care stabilesc nivelul calitativ al mediului

ambiant, nivel ce se impune a fi respectat. Utilizarea impozitelor pe poluare prezintă

o serie de avantaje:favorizează reducerea costurilor la nivelmai mic, furnizează

stimulentele necesare investiţiilor de mediu: instalaţii de depoluare.tehnologii

antipoluante etc.

2.Taxe , plăţi , onorarii :

Taxe de utilizare – sînt plăţi directe pentru folosirea unor resurse sau servicii

(ex :

alimentarea cu apă , canalizarea şi epurarea apelor uzate transport deşeuri,

utilizare terenuri în alte scopuri decît cele pentrzu care au fost destinate iniţial,

etc). Valoarea, nivelul taxelor de utilizare depinde de volumul şi caracteristicile

resurselor şi serviciilor puse la dispoziţie.Pentru cel care le plăteşte,funcţionează

ca un stimulent, costurile fiind cu atît mai mici cu cît consumul de resurse li

poluarea produsă este mai redusă.

Taxele pe produse sînt taxe adăugate la preţul produselor poluante sau al

materiilor prime din prelucrarea căarora mediul poate fi poluant. Ele se scad din

valoarea produsului dacă acesta urmează circuitul stabilit prin management şi nu

polueaza mediul. De exemplu, prin HG 1057/2002 s-a stabilit ca un procent de

10% (ecotaxa, taxa pe produs) din valoarea acumulatprilor să fie restituită

cumpărătorului dacă acesta predă la achiziţionarea unui acumulator nou, unul

vechi sau face dovada predării acestuia la un agent economic autorizat pentru

colectarea deşeurilor reciclabile.

Taxele administrative : se aplică în procedurile de autorizare, în obţinerea de

licenţe de funcţionare. Ele au valori diferite, corelate şi cu potenţialul poluator al

obiectivului , dar au rolul principal de a colecta venituri şi, secundar, funcţionează

ca stimulent economic în protecţia mediului , prin alocarea sumelor bugetare

astfel obţinute, pentru acest domeniu.

Taxele de diferenţiere se utilizeaza pentru stimularea folosirea produselor mai

puţin poluante, care satisfac acceaşi necesitate. De exemplu, accizele pentru

11

combustibilii utilizaţi de mijloacele de transport sînt diferite, nivelul acestora fiind

corelat cu nivelul emisiilor poluante care afectează mediul.

3.Subvenţii acordate din bugetul statului sub formă de :

-subvenţii pe unitatea de poluare redusă :aplicarea acestui instrument presupune

existenţa, asigurarea unei monitorizări corecte a emisiilor de poluanţi şi a calităţii

mediului

-subventi de investiţii proporţionale cu valoarea investita ( credite de taxe) : se

aplică pentru achiziţionarea de către agenţii economici a utilajelor, instalaţiilor de

depoluare performante, sub formă de scutiri de taxe vamale sau credite de taxe.

-împrumuturi avantajoase şi subvenţii de dobandă-acordate pentru realizarea

investiţiilor a căror impact asupra mediului este redus şi a căror realizare respectă

criteriile de dezvoltare durabilă.

Utilizarea subvenţiilor (sau a subsidiilor, aşa cum sînt denumite în literatura de

specialitate) poate prezenta dezavantajul că pot avea ca efect secundar creşterea

numărului de firme poluante care aparţin unui domeniu subvenţionat. În acelaşi timp,

nu este descurajată tendinţa de a polua deoarece fondurile provin din alte surse decît

cele proprii poluatorului. Ca principiu general, subsidiile (subvenţiile) sînt alocate

pentru a realiza investiţii nepoluante sau a modifica structura producţiei existente, în

scopul diminuării sau eliminării poluării

4.Reguli de răspundere legală fac parte din sistemul de alocare a răspunderii pentru

prejudiciul ecologic şi sunt obligaţii economice prevăzute în legi specifice. OUG

195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi aprobată prin Legea 265/2006 art.

95 prevede că : « Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter

obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii autoorilor, culpa este colectivă.

Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform

prevederilor OG şi a reglementărilor specifice »

5.Aplicarea sistemului de depozit - restituire – este un sistem de garanţie a păstrării

caracteristicilor unei zone în care se desfaşoară o activitate temporară, la nivelul

iniţial. În cazul în care activitatea temporară poluează mediul, depozitul-garanţie

12

constituit iniţial nu se returnează, el fiind folosit pentru readuceres calităţii meidului

în parametrii optimi, dupa încetarea activităţii (sistemul se utilizează pentru

administratorii depozitelor de deşeuri care sînt obligaţi să constiuie acestă garanţie

bancară).

6.Crearea de pieţe specifice – comercializarea emisiilor: acest instriment economic

utilizat în managementul mediului a apărut ca o necesitate , urmare a lipsei unor

pieţespecifice pentru resurse de mediu. Autorităţile guvernamentale determină drept

obiectiv nivelultotal alemisiilor de un anumit tip, într-o anumită zonă, şi elaborează o

schemă de repartizare a cantităţii totale de emisii tuturor poluatorilor din zonă sau

dintr-un domeniu, specificînd cantităţile de poluant admisibile pentru fiecare

sursă.Această repartiţie se realizează prin:

permisele negociabile

bule de poluare

operatiuni bancare

stabilire de niveluri de poluare netă

compensare

După repartizare, permisele se pot negocia între poluatori. Avantajele funcţionării

acestui sistem sînt:

-se minimizează costurile de polure totale

-se rezolvă problema “nou veniţilor”

-sistemul nu este afectat de inflaţie

-asigură oportunităţi şi pentru cei care nu poluează

-rezolvă dimensiunile spaţiale=elimină blocajele ecologice (au aceeaşi valoare, indiferent

de zonă, dar numărul lor este diferit-sînt mai puţine în zonele sensibile)

Ca urmare a negocierii, volumul total al emisiilor poluante nu se modifică. Dacă

un poluator reduce emisiile de poluanţi, excedentul în poate vinde altui poluator. Apare

însă pericolul, la nivel global, ca poluanţii evacuaţi în mediu să se concentreze într-o

anumită zonă,cu poluatori puternici din punct de vedere economic, care cumpără mai

multe permise. Acest pericol este înlăturat prin utilizarea simultană a celorlaltor

instrumente ale politicii de mediu.

13

7.Crearea de pieţe de deşeuri:pieţe specifice,în care deşeurile sînt evaluate ca materii

primesau secundare pentru diferite procese tehnologice.Existenţa şi funcţionarea pieţelor

de deşeuri este condiţionată de asigurarea sistemelor de colectare selectivă. În domeniul

social, la populaţie, funcţionarea pieţelor de deşeuri este completată de taxelepe servicii

(mai mici dacă deşeurile secolectează selectiv)

8.Fondul pentru mediu

Este un instrument al politicii de mediu care a fost reglementat iniţial prin Legea

73/2000, care a fost de multe ori modificată.La data actuală, Fondul de mediu este

reglementat prin Legea 105/2006 pentru aprobarea OUG 196/2005 privind Fondul

pentru mediu, cu modificările ulterioare.

Fondul de mediu este principalul instrument economico-financiar destinat

susţinerii şi realizării cu prioritate a obiectivelor cuprinse în Planul Naţionalde Acţiune

pentru Protecţia Mediului, în conformitate cu normele şi standardelede mediu în vigoare.

Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru Mediu este Administraţia

Fondului pentru Mediu-instituţie de utilitate publică în coordonarea autorităţii centrale

de mediu.

Sursele de constituiere aleFondului pentru mediu sînt:

o cotă de 3% din veniturile realizate din vînzarea deşeurilor feroase şi neferoase

de către deţinătorii de astfel de deşeuri. Cota se reţine prin stopaj la sursă de către

agenţii economici autorizaţi pentru colectare şi valorificare şi se livrează la

Fondul pentru mediu

taxe pentru emisiile de poluanţi-conform Anexei 1 a legii

venituri încasate de la agenţii economici utilizatori de noi terenuri pentru

depozitarea deşeurilor valorificanile, conform Anexei 2 a legii

o sumă de 2 lei /kg din greutatea ambalajelor intorduse pe piaţăde către

producătorii şi importatorii de produse ambalate, cu excepţia celor utilizate

pt.medicamente

o cotă de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de

producători şi importatori , utilizate în agricultură,prevăzute în Anexa 4 a Legii

14

o cotă de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de la Regia

Naţională a Pădurilor şi de la alţi administratori sau proprietari, după caz

vărsăminte, donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice

şi juridice, române ori străine

În cazul utilizării de către agenţii economici a deşeurilor industriale reciclabile în

proporţia impusă de actele legislative în vigoare, taxa la Fondul de mediu se plăteşte pe

diferenţa, în procente, nerealizată.

Destinaţia Fondului pentru mediu este susţinerea proiectelor şi realizarea

proiectelor pentru protecţia mediului, în domeniul:

-controlul şi reducerea poluării aerului, apelor, solului, inclusiv prin utilizarea de

tehnologii curate

-protecţia resurselor naturale

-gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase

-protecţia şi conservarea biodiversităţii

-educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului

Modalităţile de susţinere a proiectelor prioritare în domeniile prezentate sînt:

-finanţarea sau cofinanţarea proiectelor prin credite rambursabile sau nerambursabile

-cofinanţarea unor proiecte finanţate din surse interne şi/sau externe

-susţinerea totală sau parţială a unor dobînzi ale creditelor acordate la bănci

Nu sînt sprijinite proiectele agenţilor economici care nu şi-au achitat obligaţiile la

Fondul pentru mediu precum şi proiectele persoanelor care sponsorizează activităţi cu

impact negativ asupra mediului.

I.4. Externalităţi pozitive şi negative în economia mediului

Bunurile materiale şi serviciile rezultate în urma desfăşurării activităţilor

economice sînt necesare, utile societăţii, dar producerea şi consumul lor determină

degradarea mediului. Astfel, economia şi mediul acţionează ca un sistem complex,

integrat. Orice modificare a unui element din acest sistem induce o modificare a stării de

echilibru dintre economie şi mediu, a celorlaltor elemente ale acestui sistem. Dar nu

întotdeuna aceste modificări nu sînt cuantificate,

15

Efectele negative datorate desfăşurării activităţilor economice, care nu sînt

cuantificate şi evaluate pe piaţă,poartă denumirea de externalităţi şi se manifestă cel mai

ades sub formă de poluare.

Externalitatea este o noţiune introdusă în economia mediului de A.Marshall-

reprezintă aşadar , orice impact cauzat asupra bunăstării unei părţi, datorat acţiunii altei

părţi, care nu este dorit şi nu este compensat.

De exemplu, considerăm că într-o livadă, pentru obţinerea unor producţii mai

mari, este necesară efectuarea unor tratamente fitosanitare. Pesticidele utilizate sînt

substanţe nocive pentru albine, care asigură polenizarea. În consecinţă, datorită morţii

albinelor, cantitatea de miere culeasă de apicultori scade. Dacă aceţtia nu sesizează

efectul, şi nu sînt compensaţi pentru pierderea suferită, aplicarea pesticidelor va continua.

În preţul recoltei nu este inclusă însă valoarea pierderilor suferite de apicultori, astfel încît

se crează un cost extern. Un astfel de cost este în realitate o externalitate negativă. Dacă

se recunoaşte şi se compensează pierderea suferită de apicultori, efectul negativ devine

intern, se asigură un procent mai mare de polenizare a florilor, deci o recoltă mai mare.În

acest fel, externalitatea a fost internalizată.

Efectul unei activităţi generatoare de poluare asupra bunăstării altei părţi este

prezentată astfel (Fig. 4):

O Q+ Qmax

Fig. 4 Efectul unei activităţi generatoare de poluare asupra bunăstării altei părţi

16

Costuri şi profit BNM beneficiu marginal net

CEM cost extern marginal Q+ nivel optim al producţiei

P BNM CEM

A D

B C

Dreapta Pqmax reprezintă profitul marginal a lfirmei. La nivele mari de producţie,

şi profitul ar fi maxim, dar odată cu creşterea producţiei, creşte şi poluarea, deci costurile

externe marginale cresc.Suprafaţa de sub BNM reprezintă beneficiul net al

poluatorului,iar cea de sub CEM reprezintă costul extern total (costul poluării).

Din analiza graficului prezentat, rezultă că profitul maxim pentru poluator se

obţine la un nivel optim de producţie Q+ , cînd costurile externe marginale

(externalităţile) sînt internalizate. Avantajul social optim (triunghiul B) implică

menţinerea unui anumit nivel de poluare, orice modificare a nivelului optim de producţie

Q+ avînd ca efect diminuarea avantajului social net (triunghiul A)

Externalităţile pot fi pozitive sau negative.

Externalităţile negative generează un impact negativ, nedorit şi necompensat

asupra bunăstării unei părţi. Ele sepot produce:

-între producători: poluarea aerului de către o uzină distruge recoltele învecinate;

-de la producător la consumator: poluarea unui rîu îl face impropriu agrementului;

-de la consumator la producător: zgomotul circulaţiei afecteazămunca în birouri;

-între consumatori: mai ales prin intermediul fenomenelor de aglomerare şi zgomot.

Externalităţielpozitive sînt mai rare; ele generează un impact pozitiv, compensat,

asupra bunăstării unei părţi.

I.5. Protecţia mediului în viziunea Comunităţii Europene

Afirmaţia “Simptomele problemelor ecologice pot fi găsite în lumea biologică,

dar sursa lor se află în organizaţiile socio-economice, iar soluţiile finale sînt de natură

politică ” (Barry Commener-Science and Survival, 1970) şi-a dovedit credibilitatea de-a

lungul timpului.Un individ, un agent economic nu există solitar; cu toţii sîntem antrenaţi

într-un sistem aflat în continuă mişcare, într-o evoluţie adaptativă la condiţiile extreme,

de orice natură –morală, socială, economică, legislativă-ar fi ele.

Antrenaţi în acest proces continuu, fiecare element al sistemului trebuie să ţină

seama de necesităţile întregului, de “drumul ” ales în atingerea obiectivelor. Pentru ca

Uniunea Europeană să poată progresa pe calea unei creşteri economice durabile şi în

concordanţă cu mediul, se acţionează prin intermediul politicilor şi strategiilor de mediu

17

la nivel naţional, regional, local, care fac parte integrantă sau cocnordă cu strategia de

mediu a U.E.

Comunitatea internaţională a decis să trateze problematica mediului prin măsuri

colective la nivel global, şi s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la

Stockholm, pentru a dezbate problema mediului şi a necesităţilor de dezvoltare. În urma

conferinţei au rezultat:

• Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;

• Planul de Acţiune, pentru o perioadă de 5 ani (1973-1977) cu trei componente:

- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);

- activităţile pentru managementul mediului;

- măsurile de sprijin.

Acest Plan a fost urmat de un al 2-lea Program de acţiune (1978-1982), care a stabilit

măsurile necesar a fi luate pentru controlul poluării. Al 3-lea Program (1983-1987) a pus

accent pe acţiunile preventive de protecţie a mediului, integrînd problemelede mediu în

politicile UE. La cel de-al 4-lea Program de acţiune (1987-1992) s-a continuat integrarea

problematicii de mediu în ansamblul politicilor Comunităţii Economice Europene,

abordîndu-se în principal domeniile:

-implementarea legislaţiei de mediu în CEE;

-reglementarea problemelor de impact asupra mediului, cu prioritate cele privind

poluanţii şi sursele de poluare;

-accesul îngrădit al publicului la informaţii;

-crearea de noi locuri de muncă

În iunie 1992, la Rio de Janeiro, s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite

privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducători ai statelor lumii. Cu

această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra

dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă.

Evaluarea progresului realizat, la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997), a

evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea socială şi sărăcie. Aceste

aspecte au fost evidenţiate prin:

-reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor

internaţionale;

18

-eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie;

-eşecul coordonării instituţionale şi

-incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.

Ca urmare, s-a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a

acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.

Summit-ul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la

Johannesburg în perioada 26 august-6 septembrie 2002, a reafirmat dezvoltarea durabilă

ca fiind un element central al agendei internaţionale şi a dat un nou impuls pentru

aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia

mediului. Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă

pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile:

dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului la nivel local, naţional,

regional şi global.

Relaţia dintre creşterea economică,poluare şi calitatea mediului în Uniunea

Europeană este cel mai ades ilustrată prin evoluţia PIB-prudusului intern brut pe locuitor

şi emisiile de poluanţi. Relevant este faptul că pentru ţările interesate în protecţia

mediului, creşterea PIB nu este însoţită întotdeuna de creşterea cantităţii de poluanţi

emişiîn mediu, fapt explicabil fie prin interveniţia unor instrumente directe (instalaţii de

depoluare,utilizarea celor mai bune tehnici disponibile) sau indirecte

(instrumenteleeconomice amintite anterior).

La acest moment nu există încă un indiator global, agreat de toate ţările UE, care

să permită cuantificarea în ansamblu a variaţiilor mediului, apărute ca urmare a

impactului unei activităţi. O ultimă abordare a acestei probleme propune stidiul

comparativ alevoluţiei PIB (care reflectă nivelul economic al unei ţări) cu nivelul

cheltuielilor şi investiţiilor în domeniul protecţiei mediului, respectiv cu

nivelulpresiunilor exercitate asupra mediului (reflectate prin frecvenţa şi

mărimeadepăşirilor concentraţiilor maxim admise la emisiile/imisiile de poluanţi).

Abordarea unitară a problematicii protecţiei mediului presupune utilizarea unei

legislaţii de mediu unitare sau cel puţin complementare cu cea existentă în toate ţările

membre UE sau carese pregătesc să fie primite în UE.

19

Legislaţia de mediu a Uniunii Europene a fost dezvoltată în ultimii 30 de ani şi

cuprinde azi cca 300 de acte incluzînd Directive, Regulamente, decizii şi recomandări.

Totalitatea legislaţiei de mediu a UE, la care ţările asociate din Europa Centrală şi Est au

trebuit să îşi alinieze legislaţia naţională şi practicile administrative-care alcătuiesc aquis-

ul comunitar de mediu,cuprinde în principal 70 de Directive , unele amendate şi

suplimentate cu “Directive fiice”- şi 21 de Regulamente.

În România, aproximarea legislaţiei de mediu (alinierea legislaţiei naţionale de

mediu, a regulamentelor şi procedurilor astfel încît legislaţia UE conţinută în aquis-ul

comunitar de mediu să poată fi aplicată în totalitate) este un proces continuu,deosebit de

complex. Pînă la procesul de aderare a României la UE, a fost transpus în legislaţia

naţională aquis-ul comnitar de mediu în cca 260 de legi privind protecţia mediului în

toate cele 14 arii de activitate, la care se adaugă celelalte acte normative specifice

(ordonanţe de guvern, hotărîri de guvern, ordine ale ministerelor, hotărîri ale organelor

administraţiei publice locale). Relevamt este faptul că majoritatea legilor (206) au apărut

în perioada 1999-2003.

Pe lîngă obligaţia fiecărei ţări membre a Uniunii Europene de a adopta aquis-ul

comunitar, trebuie să se identifice sau să se creeze structurile care să permită aplicarea

prevederilor legale şi să stabilească formele de aplicare şi control.

În România, autoritatea centrală de protecţia mediului este Ministerul Mediului

iar autoritatea teritorială este reprezentată de Agenţiile Regionale pentru Protecţia

Mediului şi Agenţiile pentru Protecţia Mediului existente în fiecare judeţ. Verificarea şi

controlul modului în care se aplică în practică şi se respectă legislaţia de mediu se

realizează de Comisariatele regionale/Judeţene de Mediu, componente al Gărzii

Naţionale de mediu .

Rezolvarea problemelor de mediu presupune realizarea de investiţii în acest

domeniu. Finanţarea investiţiilor se realizează din surse proprii,interne sau externe, prin

acordarea de credite sau de grant-uri (sume nerambursabile). Creditele sînt acordate cu

dobînzi de obicei mai reduse decît cele perecepute de bănci şi se adresează în general

investiţiilor-proiectelor generatoare de profit. Grant-urile sînt destinate proiectelor de

mediu care nu au drept scop obţinerea de profit , dar a căror realizare este urmată de

ameliorarea unei situaţii (diminuarea impactului negativ).

20

Uniunea Europeană recunoaşte şi agrează mai multe tipuri de finanţări :

finanţări asigurate de organismele internaţionale

finanţări asigurate de Guvernul României

finanţări asigurate de alte guverne

finanţări asigurate de diferite organizaţii

co-finanţări asigurate de un organism internaţional şi de Guvernul României

co-finanţări asigurate de Guvernul României şi Guvernul ţării partenere

co-finanţări asigurate de un finanţator şi solicitantul finanţării

Pentru finanţarea proiectelor de mediu, ue A PUS LA DISPOZIŢIA României mai

multe programe de finanţare, cu componente de mediu:

1. ISPA-Instrumentul Financiar pentru Politici Structurale de Preaderare- cu

componenţa:alimentări cu apă, canalizare, epurare ape uzate,

managementul deşeurilor, transporturi. Acesta se adresează proiectelor

mari, valoarea minimă a acestora fiind de 5 mil. E şi se adresează

managementului de risc, obţinerii de finanţări suplimentare pe pieţele

internaţionale de capital şi pentru asistenţă tehnică în proiecte mari de

modernizare şi extindere

2. Programe de creditare finanţate de BERD-Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare,în domeniul proiectelor economice de

dezvoltare durabilă, de eliminare a efectelor unor dezastresau calamităţi

naturale

În România, ca o reacţie la diferenţa existentă între cererea de sprijin

financiar pentru sectorul privat şi oferta limitată de credite bancare, a fost creat în 1994

Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzători Privaţi FRGC, care preia

o parte a riscurilor de creditare.

Un rol deosebit de important în activitatea de protecţie a mediului îl are

colaborarea cu diverse insituţii de profil din UniuneaEuropeană:

REC: Centrul European de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est

EEA:Agenţia de Mediu Europeană

DEPA: Agenţia Daneză pentru Protecţia Mediului

CODEX: Centre for Open Distance Education for a Civil Society-Anglia

21

OECD: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

EAM: Agenţia de Management de Fonduri de Protecţia Mediului

La acestea se adaugă instituţii şi programe de mediu:

USAID-Agenţia pt. Dezvoltae a SUA

UNEP:Programul pt. Pritecţia Mediului a SUA

PNUD: Programul Naţiunilor Unite penru Dezvoltare

LIFE – cu componentele:

LIFE-Mediu : finanţează iniţiative demonstrative noi pentru industrie şi autorităţi

locale, ca şi activităţi preparatorii pentru sprijinirea legislaţiei şi politicii comunicare

LIFE-Natura: finanţează acţiuni de conservare a habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice de interes european

LIFE-ţări terţe: asigură asistenţatehnică pentru crearea de structuri şi capacităţi

administrative necesare în sectorul mediului, precum şi dezvoltarea de politici şi

programe de acţiune

PHARE-program de dezvoltare a capacităţi iinstituţionale a autorităţii centrale şi

locale pentru administrarea legislaţiei de mediu: este un program de asistenţă

pentru restructurarea economică adresat în special zonelor de cooperare

transfrontalieră

SAPARD:Programul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care permite

finanţarea investiţiilor din agricultură pentru îmbunătăţirea prelucrării şi

comercializării produselor agricole, pentru dezvoltarea şi diversificarea

activităţii economice, precum şi investiţii pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea

infrastructurii rurale (drumuri,alimentări cu apă, canalizare epurare ape uzae)

DANCEE (Danish Assistance to Central and Eastern Euroăean Countries)-

programde protecţia mediului finanţat de DEPA-Ministerilmediului şiEbergiei

din danemarca, cu eligibilitate a proiectelorprivind aplele, deşeuri, reducere

poluare industrială, rezervaţii naturale etc.

Programul pentru granturi mici- finaţat de Banca Internaţională pentr

Reconstrucţie şi Dezvoltare BIRD

22

Program de creditare a IMM-urilor,finanţat de IFC-Corporaţia Internaţională ,

componentă a Grupului Băncii Mondiale, care nu acceptă garanţii

guvernamentale

POS Mediu

CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI MANAGEMENTUL MEDIULUI

II.1 Consideraţii generale; definiţii

Protecţia mediului are la bază, ca activitate, cunoaşterea relaţiilor existente între

organisme şi mediul înconjurător: “ştiinţa mediului”-ecologia. Etimologic, ecologia şi

economia ai aceeaşi origine grecească- oikos:oikonomikon (economie) şi oikologikon

(ecologie). Este logic, deci, ca protecţia mediului să fie dependentă de dezvoltare:

dezvoltare economică, culturală, socială.

De-a lungul istoriei omenirii, relaţia între dezvoltarea economică şi mediu a

suferit numeroase modificări. În esenţă, mediul a fost privit ca o sursă de materii prime şi

energie necesare asugurării traiului şi ca un “depozitar” al rezultatelor neuilizabile ale

activităţii umane. De la troc- în comuna primitivă – la complexele relaţii economice

existente în societatea actuală, evoluţia economică se regăseşte în evoluţia principalelor

caracteristici ale mediului, în calitatea factorilor de mediu (apă, aer, sol, subsol, floră,

faună) şi compoziţia acestora; în structura,nivelul şi modul de realizare a circuitelor în

natură, modificările globale de mediu precum şi cantitatea şi calitatea resurselor naturale

disponibile pentru om.

Dacă economia centralizată nu permite manifestarea cererii şi ofertei, teecerea la

economia de piaţă modifică poziţia umană în raportul dezvoltare:protecţia mediului.

Degradarea mediului apare ca o consecinţă a unor procese complexe, în interacţiune,

uneorii greu controlabile: creştere demografică, creştere economică, progres tehnico-

ştiinţific, industrializare-urbanizare, modificarea habitatelor naturale, finalizateprin

reducerea disponibilităţii mediului de a asigura resursele necesare societăţii.

23

În consecinţă, a apărut necesitatea fundamentării ecologice a deciziilor

economice-a apărut managementul mediului, care se manifestă în latura economică a

dezvoltării societăţii sub forma utilizării unor sisteme de management de mediu –SMM-,

“componentă a sistemului de management general, ce include: structura organizatorică,

activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele

necesare pentru elaborarea, transpunerea în practică, realizarea, analizarea şi menţinerea

politicii de mediu” (definiţie conform ISO 14001)

Managementul de mediu are ca scop fundamentarea deciziilor privind

capitalulproductiv şi social în concordanţă cu caracteristicile capitalului natural, inclusiv

pe baza unei contabilizări ecologice, economice şi sociale atît pe termen scurt cîi şi pe

termen lung. Viziunea ssupra relaţiei economie-mediu primeşte (îmbracă) astfel un nou

aspect- de asigurare a unei dezvoltări durabile a societăţii (dezvoltare durabilă =

dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea

generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi, definiţie conform legii Protecţiei

Mediului). Astfel, se asigură folosirea resurselor naturale într-un mod şi o rată care să nu

conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinînd potenţialul lor în acord cu

necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare. Importanţa asigurării unei

dezvoltări durabile a societăţii a determinat recunoaşterea acesteia ca principiu al

protecţiei mediului.

O analiză tradiţională a eficienţei financiar-economice într-o organizaţie nu

favorizează aplicarea principiului dezvoltării durabile pentru acea organizaţie, deoarece:

-preţurile nu includ toţi factorii externi care concură la realizarea produsului

-riscurile pe termen mediu şi lung nu sînt cunoscute şi nu sînt evaluate

-nu se ţine cont de valoarea capitalului neconvenţional (informaţii, resurse naturale,

biodiversitate, calitatea mediului, nivel de cunoştinţe în domeniul abordat)

O evaluare economică eficientă a unei organizaţii în spiritul managementului

mediului şi ţinînd cont de principiul dezvoltării durabile trebuie să ţină seama de:

-calcularea costurilor şi beneficiilor ţinînd cont de efectele produsului obţinut ca parte

integrantă a unui proiect sau a unui program, asupra societăţii ca întreg

24

-evaluarea financiară a efectelor asupra mediului, inclusiv prin evaluările riscului datorat

realizării, utilizării produsului sau activităţii, cu analiza „alternativei zero”

(renunţare la produs sau la activitate)

-necesitatea unei continue perfecţionări a produsului sau activităţii

În managementul mediului, dezvoltarea durabilă este asigurată prin utilizarea

„celor mai bune tehnici (tehnologii) disponibile ” BAT (best available tehnics). S-a

depăşit astfel vechiul concept de intervenţie prin utilizarea unor tehnici, tehnologii,

instalaţii de protecţia mediului (ex.: filtre pentru reţineres emisiilor de poluanţi gazoşi,

instalaţii de epurare a apelor uzate, tehnici de decontaminare a solului poluat etc) şi

înlocuirea lor cu metode avansate –tehnologii care să permită reducerea emisiilor de

poluanţi prin utilizarea resurselor naturale cu cea mai mare eficienţă,prin folosirea

deşeurilor rezultate dintr-o operaţie tehnologică ca materie primă pentru o altă operaţie

tehnologică.

Alegerea instrumentelor economice adecvate pentru asigurarea unei dezvoltări

durabile trebuie să ţină seama de:

-promovarea internalizării: luarea deciziei în mod colectiv, cu minimizarea costurilor

externe datorate poluării

-asigurarea unei libertăţi sociale optime-atît pentru oindivid, în utilizarea produsului, cît

şi pentru organizaţie, în actul decizional

-promovarea capacităţii de ridicare continuă a nivelului de cunoştinţe (inovaţii sociale şi

tehnologice)

Abordarea conceptului de dezvoltare durabilă se realizează din punct de vedere:

1) Economic: resursele sărace trebuiesc exploatate optim, cu maximă eficienţă economică

2) Ecologic: dezvoltarea trebuie realizată fără a perturba echilibrul ecologic al sistemelor

3) Socio-cultural: reducerea conflictelor distructive asigură stabilitatea sistemelor sociale

şi culturale

II.2.Criterii şi obiective de dezvoltare durabilă a activităţii economice

Dezvoltarea durabilă presupune atingerea optimului interacţiunii dintre sistemele

economic, tehnologic, ambiental (de mediu) şi uman, pentru o perioadă de timp de lungă

durată.

25

Dezvoltarea durabilă industrială este un model de dezvoltare durabilă care

sporeşte beneficiile economice şi sociale ale generaţiilor prezente şi viitoare, fără a dăuna

proceselor ecologice fundamentale.

Asigurarea unei dezvoltări durabile a societăţii este condiţionată de îndeplinirea a

3 criterii:

A) protejarea eco-capacităţii: menţinerea capacităţii de funcţionare a ecosistemelor chiar

şi în cazul unei poluări

B) utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale, energetice

C) asigurarea unei distribuţii echitabile între naţiuni: distribuţia corectă între naţiuni atît

a produselor rezultate din dezvoltarea economică dar şi a pagubelor produse prin

poluarea mediului, distribuţie echitabilă realizată prin mecanismele economice de

piaţă şi prin instrumentele economice ale politicii de mediu, aplicate la nivel

naţional şi global

A) Aplicarea criteriului de protejarea eco-capacităţii se realizează prin:

1. Respectarea “sensibilităţii” zonelor în procesul de amplasare a obiectivelor

economice, luîndu-se în considerare:

-utilizarea actuală a terenului

-disponibilitatea relativă, calitatea şi capacitatea de regenerare a resurselor

naturale din zonă

-capacitatea mediului natural de asimilare a noxelor, acordînd atenţie deosebită

următoarelor categorii:

-zone umede

-zone de coastă

-zone montane sau forestiere

-rezervaţii şi parcuri naturale

-zone clasificate şi/sau protejate prin lege

-zone în care normele în vigoare privind calitatea mediului au fost deja

depăşite

-zone cu populaţie densă

-zone peisagistice de importanţă istorică,arheologică sau culturală

26

Efectele parţiale aleproiectului sînt evaluate comparativ cu capacitatea de eco-

protecţie a zonei de amplasare, avînd în vedere:

-extinderea impactului (zona geografică şi populaţia afectată)

-efectele transfrontieră ale impactului

-mărimea şi complexitatea impactului

-probabilitatea impactului

-durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului

Aceste criterii de dezvoltare durabilă stau labaza luării deciziei de amplasare a

unui obiectiv, proiect , activitate şi sînt prevăzute în legislaţia de mediu în vigoare.

2.Reducerea impactului datorat activităţilor existente, asupra calităţii mediului, prin

utilizarea mecanismelor şi instrumentelor politicii de mediu (vezi cap. I )

3.Abordarea metodelor de prevenire a poluării la sursă, în procesul de fabricaţie;

introducerea tehnologiilor nepoluante

4. Eliminarea, renunţarea la procesele economice generatoare de poluanţi

5.Modificarea proceselor şi reproiectarea echipamentelor

6.Minimizarea cantităţilor de deşeuri produse şi conformarea cu legidlaţia de mediu

7.Implementarea sistemelor de management de mediu, risc şi siguranţă

8.Adaptarea evaluării ciclului de viaţă pentru produse şi proiecte industriale

9.A plicarea proceselor de producţie curată, a celor mai bune tehnologii posibile.

B) U tilizarea eficientă a resurselor umane, materiale, energetice se realizează prin:

1. Integrarea conştientizării şi responsabilităţii problemelor de protecţie a mediului

în practicile economice

2. Introducerea programelor de instruire şi obligativitatea ridicării nivelului

profesional

3. Antrenarea participării populaţiei în actul decizional de mediu-fapt realizat prin

organizarea dezbaterilor publice în procedura de reglementare a obiectivelor şi

activităţilor economice. Deciziile privind autorizarea din punct de vedere al

protecţiei mediului au la bază următoarele:

-riscul pentru viaţa populaţiei din zonă

-posibilitatea de a fi afectată starea de sănătate a oamenilor

-încadrarea în concentraţiile maxim admise ale poluanţilor evacuaţi în mediu

27

-îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu

-asigurarea condiţiilor de funcţionare în siguranţă

-rezolvarea unor probleme de ordin social

-utilitatea publică

-valorificarea raţională şi eficientă a resurselor şi deşeurilor în contextul dezvoltării

durabile

-realizarea unor obiective aleplanurilor şi programelor speciale aprobate

4. Reducerea consumurilor de materie primă, obţinerea de produse finite cu

minimum de deşeuri şi poluanţi

5. Utilizarea optimă a resurselor regenerabile de materie primă şi energie

6. Utilizarea reciclării

7. Implementarea eco-etichetării, maximizarea ciclului de viaţă al produselor

8. Restrîngerea consumului de resurse neregenerabile

9. Conservarea energiei

10. Promovarea cercetării

C) Asigurarea unei distribuţii echitabile între naţiuni, atît a produselor rezultate din

dezvoltarea economică cît şi a pagubelor produse prin poluarea mediului se realizează

prin mecanismele economice de piaţă şi prin instrumentele economice ale politicii de

mediu, aplicate la nivel naţional şi global, prezentate în Cap. I.

Strategia dezvoltării durabile în România cuprinde obiective, acţiuni şi măsuri pe

termen scurt, mediu şi lung, astfel încît accentulpoliticii de mediu se deplasează dinspre

măsurile şi acţiunile curative spre cele preventive, urmărind dezvoltarea sistemului de

monitoring integrat al mediului, a sistemului informaţional de mediu şi a sistemului de

raportare a evoluţiei stării mediului, ca instrumente esenţiale ale procesului decizional, de

evaluare a îndeplinirii ţintelor politicii naţionale de mediu şi de informare a publicului.

II.3. Indicatori ai dezvoltării durabile

Respectarea criteriilor, a principiului dezvoltării durabile, reprezintă condiţia de

bază a realizării unui sistem de management de mediu. Evaluarea rezultatelor

28

implementării acestuia se realizează prin utilizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă.

Scopul utilizarii indicatorilor de dezvoltare durabila este :

- să permită monitorizarea şi evaluarea diferitelor aspecte ale dezvoltării durabile

- sa ofere date, indicaţii concrete ce pot fi folosite în stabilirea politicii de mediu, în

verificarea si corectarea acesteia.

Pentru a atinge aceste scopuri, indicatorii de evaluare a dezvoltării durabile

trebuie să îndeplinească o serie de calităţi :

1. să fie relevanţi pentru formularea politicii de mediu

2. să fie uzabili ( folosibili , fezabili ) , reprezentativi şi replicabili

3. să aibă o baza ştiinţifică

4. să nu fie ambigui

5. să prezinte un grad cît mai mare de acoperire a efectelor de mediu

6. să evalueze : ciclul de viaţă transferul ( sau nu ) al problemelor analizate catre

transferul (sau nu) al problemelor analizate către generatiile

viitoare

Dezvoltarea durabilă asigură, pentru generaţiile actuale şi pentru cele viitoare,

bunăstarea societăţii umane. Prin urmare, indicatorii dezvoltării durabile trebuie să

reflecte şi să măsoare toate domeniile societăţii umane : economic, social , ecologic

etc. Este dificil de realizat o integrare a indicatorilor dezvoltării durabile , majoritatea

acestora fiind specializatii pe domenii. Cel mai ades se utilizează indicatori primari

caracteristici fiecărui domeniu, care prin agregare prin diferite metode permit

obţinerea unor indicatori globali care exprimă nivelul atins în realizarea dezvoltării

durabile.

Indicatorii primari utilizaţi în domeniul protecţiei mediului sunt cei prevăzuţi în

standarde ( STAS-uri ) , norme , normative , contracte prin a caror abordare

intergrativă se ajunge la un indicator global de mediu – indicele de poluare globală

IPG, care este rezultatul raportului :

NIVELUL DE POLUARE MASURAT

NIVEL DE POLUARE ADMIS ( CONCENTRATIE MAX ADMISA )

29

Evaluarea gradului de dezvoltare durabilă impune corelarea indicatorilor de

mediu (=indici ecologici ) cu cei sociali, care masoară :

- starea de bine a individului = gradul de satisfacere a necesităţilor personale ale

individului, situat într-un sistem social ; evaluarea se realiează prin anchete sociale.

- nivelul atins de societate pe baza resurselor şi a posibilităţilor membrilor

acesteia : venituri, proprietăţi, instruire, spaaţii de locuit, locuri de muncă,

asigurări, petrecere a timpului liber, etc.

- amploarea fenomenelor sociale – nivelul relaţiilor dintre indivizi, măsurabil prin

indicatori precum : numărul şi amploarea conflictelor de muncă, criminalitate,

agresivitate, abuz dealcool şi droguri, boli psihice, suicism, etc.

Cuantificarea globală a dezvoltării durabile se realizeaza, la propunerea PNUD

(Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ) prin peste 100 de indicatori.Cei mai

importanţi dintre aceştia sunt:

1. Indexul dezvoltarii umane

-este un indicator adimensional care cuprinde diferiţi parametri sociali şi economici :

speranta de viaţă apreciata la naştere

gradul de educare, măsurat prin alfabetizare (pondere de 2/3 din valoarea

totala a indicatorului) şi durata învaţământului (pondere

1/3)

standardul de viaţă, măsurat după puterea de cumpărare, în raport cu PIB-

ul real pe cap de locuitor şi cu costurile vieţii

-acest indicator nu cuprinde în mod explicit aspectele de mediu, acestea fiind parţial

reflectate prin valoarea PIB.

2. Bunăstarea naţiunii, reflectată prin BIP :

-este un indicator folosit de Banca Mondială, calculat pe baza capitalului uman ,

natural si a rezultatelor activităţilor economice.

3. Indexul economice durabile ( IBE ) :

- este un indicator al dezvoltării durabile care are la baza cuantificarea consumului

personal corectat cu factorii de risc : poluarea mediului , accidente ecologice etc. Se are

30

în vedere impactul local al dezvoltării economice şi sociale ( poluarea, deteriorarea

mediului prin urbanizare, reducerea terenurilor agricole ) dar şi global ( reducerea

resurselor energetice, distrugerea stratului de ozon , efectul de seră) la care se adaugă

capitalul de investit intern şi se scad creditele externe.

Prin comparatie, PIB şi IBE pot prezenta evoluţii diferite , indexul bunăstării

economice durabile IBE fiind un indicator complex al dezvoltării durabile.

4. Ecoprodusul intern brut ( EIB ) :

- este un indicator al dezvoltării durabile elaborat de Biroul de Statistică al ONU , care

presupune contabilizarea atît a consumului resurselor antopice cît şi al epuizării şi

diminuării resurselor naturale.

- se refera la posibilitatea asigurarii unei dezvoltări corespunzătoare a societăţii prin

aplicarea principiilor dezvoltării durabile.

Relaţiile dintre diverşi indicatori ai dezvoltării durabile sunt :

a) PIB Produsul Intern Brut minus diminuarea prin activitate economică a capitalului fix

= produsul intern net PIN.

b) Produsul intern net PIN minus diminuarea prin activitatiile economice a bunurilor

naturale neproductive = ecoprodusul intern net EIN

c) Ecoprodusul intern net EIN reflectă aît costurile de mediu suferite de ţara pentru care

se face evaluarea dezvoltării durabile cît şi costurile globale de mediu, suportate de

întreaga lume, pe termen lung.

Dezvoltarea durabilă poate fi evaluată prin indicatori ai dezvoltării durabile: indicele de

poluare globală, indexul dezvoltării umane, indexul bunăstării economice durabile,

ecoprodusul intern brut/net.

II.4. Strategia de mediu; dezvoltarea durabilă in Romania

Obiectivele şi priorităţile dezvoltării durabile în Romania sînt sintetizate în Strategia

Naţională de Protecţia Mediului din Romania şi Planul Naţional de Acţiune pentru

Protecţia Mediului, care prevăd:

31

1. Protecţia şi conservarea naturii şi biodiversităţii, cu atenţie sporită pentru speciile

pe cale de dispariţie şi cele economic valoroase, reconstrucţia zonelor deteriorate

cu asigurarea unei stări favorabile de conservare a speciilor vulnerabile

2. Realizarea programului naţional de reducerea a emisiilor de gaze cu efect de

seră,în concordanţă cu prevederile Convenţiei-Cadru pentru Schimbări Climatice

(1992) şi ale Prorocolului de la Kyoto (1997)

3. Evaluarea capitalului natural al României în acord cu diversitatea şi

vulnerabilitatea actuală a acestuia , dezvoltarea reţelei naţionale de arii

protejate,în acord cu strategiile, politicile şi practicile europene în domeniu.

4. Iniţierea măsurilor de refacere a capitalului natural în zonele deteriorate.

5. Dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apă, în acord cu prevederile

Conferinţei de la Dublin (1992) şi ale summit-ului de la Rio de Janeiro (1992),

cu asigurarea protecţiei ecosistemului Dunăre – Delta – Marea Neagră inclusiv

prin controlul riguros al surselor de poluare .

6. Realizarea programului national de amenajare şi utilizare durabilă a solurilor şi

de combatere a eroziunii solurilor.

7. Realizarea programului national de gestiune a deşeurilor urbane şi industriale, de

reciclare şi refolosire a produselor şi materialelor.

Pentru realizarea acestor obiective, în procesul de dezvoltare durabilă a României,

acţiunile şi măsurile pe termen mediu pentru realizarea strategiei dezvoltari durabile

prevăd :

1. aplicarea fermă a legislaţiei de mediu, pe baza unui sistem de norme, standarde si

reglementari compatibile cu exigenţele Uniunii Europene;

2. apărarea împotriva calamităţilor naturale şi a accidentelor, precum şi sporirea

capacităţii de prevenire, control şi intervenţie, prin realizarea unui sistem

perfecţionat de monitorizare integrată a factorilor de mediu, realizarea unui sistem

informaţional eficient, care să poata răspunde în timp real unor situaţii de urgenta.

In acelasi timp, un accent special se va pune pe dezvoltarea unor sisteme de

automonitorizare la agenţii economici a căror activitate crează un impact deosebit

asupra mediului şi care prezintă un grad sporit de risc la poluări accidentale;

32

3. stimularea productiei ecoeficiente şi a consumului durabil ; urmărirea promovării

standardelor ( ISO 14000 ).

4. Descentralizarea sistemului internaţional prin aplicarea consecventă a principiului

autonomiei administrative şi a principiului poluatorul plateşte. In acest context, se

vor stabili competenţe de protecţie a mediului la nivelul comunităţilor locale

reprezentate de autorităţile locale şi se vor încuraja politicile preventive de

protecţie a mediului la nivelul agenţilor economici, cu efecte în reducerea

cheltuielilor bugetare. Consolidarea capacităţilor instituţionale se realizează prin

încheierea unor parteneriate între instituţiile de mediu şi cele ale UE, pentru

valorificarea rezultatelor şi avantajelor oferite de UE , prin strategiile şi

instrumentele economice destinate României în procesul post aderare.

5. Formarea cadrului juridic şi instituţional pentru facilitarea şi stimularea dialogului

între autorităţi şi societatea civilă asupra strategiei,politicii , programelor şi

deciziilor privind mediul şi dezvoltarea socio-economică a ţării

6. Conservarea şi dezvoltarea capitalului uman din domeniul protectiei mediului

prin îmbunătăţirea sistemului educaţional, promovarea cercetării ştiinţifice,

crearea de noi locuri de muncă în domeniul protecţiei mediului.

7. Realizarea unui cadru legislativ şi instituţional modern în domeniul activităţilor

nucleare, modern, în domeniul controlului activităţilor nucleare şi al realizării

unui sistem sigur de gestiune a deşeurilor radioactive şi de securitate a instalaţiilor

nucleare dezafectate. Şi în această direcţie, un rol esenţial revine cooperării

internaţionale cu organismele similare de control nuclear din alte ţări şi

dezvoltării bazei de acorduri bilaterale, multilaterale şi a convenţiilor

internaţionale.

8. Introducerea şi utilizarea instrumentelor financiare necesare referitoare la mediu,

în special în ceea ce priveşte domeniul exploatării apei, protecţiei mediului în

industrie, agricultură, protecţia solului şi a terenurilor degradate, protecţia

organică şi certificarea produselor organice;

În sinteză, scopurile şi acţiunile principale în procesul de dezvoltare durabilă

vizează:

33

Conservarea, protejarea şi ameliorarea calităţii mediului

Asigurarea nivelului optim de sănătate umană

Uttilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale.

Acestea se vor realiza în baza principiilor generale:

- principiul prevenirii , principiul precauţiei în luarea deciziilor, a prevenirii

riscurilor ecologice şi a producerii daunelor

-principiul remedierii la sursă a pagubelor produse mediului

-principiul poluatorul plăteşte

precum şi a celorlator principii ce stau la baza Legii Protecţiei Mediului (principiul

conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural, cu

înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor, crearea sistemului de monitorizare integrată a mediului, utilizarea durabilă a

resurselor, menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate,

participarea publicului la luarea deciziilor privind mediului, dezvoltarea colaborării

internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului).

Elementele directoare ale managementului de mediu în spiritul dezvoltării

durabile, au fost cuprinse în 16 principii stabilite de Camera Internaţională de Comerţ în

anul 1990, ce alcătuiesc “Carta Afacerilor în spiritul dezvoltării durabile –principiile

managementului în condiţiile protecţiei mediului ” .

Politica de dezvoltare durabila se realizează prin mijloace:

1. economice

2 . juridice

3. de substituţie ( intervenţia statului în sectoare complementare economiei :cercetarea,

învaţămînt ).

Aceste mijloace trebuie să fie :

Eficace : să determine agentul economic să menţină, reducă poluarea sau, după

caz, să depolueze mediul

Eficiente economic : obiectivul vizat să fie atins cu cheltuieli minime

Echitabile : măsurile luate nu trebuie să fie discriminatorii, să nu dezavantajeze

agentul economic

Fezabile : să existe posibilitatea aplicării lor

34

Acceptabile : să fie acceptate de agentul economic, imediat sau după un termen

negociat

Compatibile constituţional : măsura luată trebuie să fie în acord cu sistemul de

protecţie a mediului la nivel local, regional, naţional, global

CAPITOLUL III

SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI

III.1 Definiţie, tipuri de SMM

Necesitatea realizării politicii de mediu proprii fiecărei ţări, fiecărei persoane

juridice, a impus găsirea unei modalităţi de abordare, a unor instrumente, set de

proceduri, a unui mod planificat şi organizat de a coordona gestionarea interacţiunii cu

mediul a unei organizaţii. Aşa a apărut Sistemul de management de mediu, ca:

-Sistem pentru îmbunătăţtirea continuă a performanţei de mediu şi în consecinţă a

performanţei şi viabilităţii comerciale a întreprinderii.

-Instrument care dă unei intreprinderi posibilitatea de a-şi îmbunătăţi performanţa de

mediu prin ajustarea operaţiunilor, nu doar prin verificarea conformării cu o colecţie de

standarde necorelate şi neierarhizate conform priorităţilor de mediu.

-Mijloc pentru conducerea superioară de a aborda proactiv, strategic şi cuprinzător modul

în care intreprinderea interacţionează cu mediul, în conformitate cu principiile de bază ale

unui bun management.

Sistemul de management de mediu este o componentă a sistemului de

management general care include: structura organizatorică,

activităţile de planificare,

responsabilităţi şi practici,

proceduri, procese şi resurse pentru elaborarea,

transpunerea în practică, realizarea, analizarea (revizuirea) şi menţinerea politicii de

mediu

În 1992, a a apărut prima ediţie a Standardului britanic de sisteme de management

de mediu înconjurător - BS 7750. În 1994, apare a doua ediţie a BS 7750, concepută să

35

sprijine organizaţiile în introducerea unui sistem de management efectiv ca bază, atât

pentru o performanţa de mediu înconjurător adecvată, cât şi pentru participarea la scheme

de auditare mediu înconjurător.

BS 7750 (adică cu ISO 9000), precizează că “organizaţiile pot alege să folosească

un sistem de management elaborat în conformitate cu BS 7750 ca bază pentru

managementul de mediu înconjurător”.

Reglementările de bază ale managementului de mediu sunt puse însă la dispoziţia

practicienilor prin seria de standarde internaţionale ISO 14000. Dintre acestea majoritatea

sunt operante, apărute încă din anul 1996, altele se găsesc în faza de elaborare sau au fost

reevaluate. Standardele ISO 14000 acoperă o paletă de cinci direcţii de acţiune:

1. Sisteme de management de mediu;

2. Audit de mediu;

3. Ecomarcarea;

4. Evaluarea performanţei de mediu;

5. Evaluarea ciclurilor de viaţă a produselor şi serviciilor.

Ghidul de utilizare, oferit de ISO 14001, prevede cerinţele cu privire la integrarea

managementului de mediu în structura generală a managementului calităţii şi a

managementului general din societatea comercială. Evoluţia conceptelor privind relaţia

dintre activităţile socioeconomice şi mediu, în contextul principiilor dezvoltării durabile

s-a făcut pe două direcţii:

a) o primă direcţie, cu caracter obligatoriu constând din obţinerea de către agenţii socio-

economici a unor avize, acorduri, permise de funcţionare în raport cu instituţiile abilitate

pe linia protecţiei mediului. În această situaţie formele de apreciere a impactului ecologic

sunt reglementate prin legislaţia cadru naţională de mediu şi detaliate prin legislaţia

secundară şi terţiară naţională din domeniul respectiv;

b) a doua direcţie - cu caracter voluntar, prin care agenţii socioeconomici, stimulaţi de

anumite avantaje potenţiale, se angajează să-şi mărească performanţele de mediu. În acest

caz formele de apreciere a impactului ecologic sunt reglementate de standardele

menţionate (ISO 14000 şi EMAS) care au o recunoaştere internaţională sau europeană.

Cele două tipuri de abordări au puncte comune, dar şi anumite diferenţieri.

36

Sistemul European de Management de Mediu şi de Audit EMAS (Eco

Management and Audit Scheme): în data de 29 iunie 1993, Consiliul Uniunii Europene a

adoptat hotărârea nr. 1836/93, care permite participarea voluntară a întreprinderilor din

sectorul industrial într-un sistem de management de mediu şi de audit. Această hotărâre,

intrată în vigoare în aprilie 1993, a devenit cunoscută sub denumirea de EMAS. Această

abordare bazată pe voluntariat, se sprijină foarte mult pe aşteptările actorilor de pe piaţă

şi a consumatorilor.Odată ce o întreprindere decide să participe la EMAS, trebuie să

respecte în totalitate prevederile cuprinse în această hotărâre. Aceasta asigură o abordare

credibilă şi riguroasă al managementului de mediu. Printre obiective EMAS figurează

îmbunătăţirea performanţei de mediu, conformare cu legislaţia din domeniu şi informarea

publicului asupra măsurilor luate în domeniul protecţiei mediului.

EMAS, pe scurt înseamnă:

• o reglementare europeană cu cerinţe precise

• valabilă numai în Europa

• audit extern obligatoriu

• publicarea obligatorie a rezultatului după audit

• respectarea legislaţiei este o cerinţă

• îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu este o necesitate

• se poate aplica la întreprinderi economice

• un sistem intern de management "a la carte"

• îmbunătăţirea continuă şi prevenirea poluării

• audit: la maximum 3 ani

• bilanţ ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil

• referinţă la utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile

Standardul internaţional de management de mediu ISO 14001 este un standard

de management de mediu creat de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO)

în septembrie 1996 cînd se pun bazele unui sistem de management de mediu de nivel

mondial cu scopul autoevaluării sau certificării. ISO 14001 preia câteva principii de bază

de la ISO 9000, şi anume modelul Planificare - Executare – Verificare - Corectare (în

37

engleză Plan-Do-Check-Act, PDCA). Modelul este bazat pe cele 17 puncte ale sistemului

de control al calităţii, sistem cunoscut deja de 10 ani de actorii economici.

ISO 14001 pe scurt este:

• Standardul internaţional al Sistemelor de Management de Mediu

• Recunoscut la nivel internaţional

• Certificare externă facultativă

• Raport de mediu voluntar

• Angajament pentru respectarea legislaţiei

• Îmbunătăţirea ciclică a sistemului de management

• Aplicabil în fiecare sector al economiei: bancar, transport, financiar, furnizarea de

produse şi servicii, etc.

• Sistem de management normativ (cele 17 puncte din ISO 14001)

• Sistemul este axat pe prevenirea poluării

• Audit de la 1 la 3 ani

• Libertatea de a alege metoda de analiză a impactului de mediu

• Focalizat pe sistemul de management de mediu

Sistemul de management de mediu oferă o abordare integrată a gestionării şi

monitorizării impactului de mediu şi a respectării reglementărilor de mediu SMM

răspunde abordării managementului calităţii : planifică, execută, verifică, îmbunătăţeşte.

Domenii de aplicare ale unui sistem de management de mediu

SMM poate fi aplicat acelor activităţi şi aspecte de mediu pe care organizaţia le

poate controla şi influenţa. SMM este aplicabil oricărei organizaţii care doreşte:

-să transpună în practică, să menţină şi să îmbunătîţească un SMM

-să (se) asigure şi să demonstreze conformitatea cu politica de mediu declarată

-să îşi certifice/înregistreze SMM decătre un organism exterior

-să realizeze o autoevaluare a conformităţii cu ISO 14000

III.2 Cerinţe ale SMM conform ISO 14001

1.Cerinţe generale

38

Obiectivul implementării SMM este îmbunătăţirea performanţei de mediu . SMM

permite organizaţiei:

-să stabilească o politică de mediu corespunzătoare

-să identifice reglementările şi prevederilelegale relevante în domeniul protecţeiei

mediului

-să identifice priorităţile şi să fixeze obiective generale şi obiective specifice de

mediu corespunzătoare

-să stabilească o structură şi unul sau mai multe programe pentru a atinge

obiectivelepropuse

-să faciliteze activitatea de planificare, control, monitorizare, acţiuni colective,

audit, analiză pentru a se asigura că este respectată politica de mediu şi SMM este

corespunzător

-să se adapteze la schimbări

2.Angajament şi Politica de mediu

Angajamentul şi politica de mediu reprezintă totalitatea intenţiilor şi principiilor

declarate de către organizaţie referitoare la performanţa globală de mediu şi care

constituie cadrul de acţiune şi de stabilire a obiectivelor şi ţintelor de mediu ale

organizaţiei respective

Politica de mediu trebuie să fie clară (pt. a fi înţeleasă ); este baza pe care se

sprijină organizaţia pt. a fixa obiectivele şi ţintele de mediu, este asumată de conducerea

la cel mai înalt nivel. Ea trebuie:

-să corespundă naturii, dimensiunilor şi impactului asupra mediului al

activităţilor, produselor sau serviciilor organizaţiei

-să includă un angajament de îmbunătăţire continuă şi de prevenire a poluării

-să includă un angajament de conformitate cu legislaţia şi reglementările de mediu

existente precum şi cu alte cerinţe pe care oraganizaţia le-a adoptat

-să ofere cadrul pentru stabilirea şi analizarea ţintelor şi obiectivelor de mediu

Politica de mediu este transpusă în practică, menţinută şi comunicată şi dispune

de o bază corespunzătoare de documente pentru întreg personalul şi este disponibilă

pentru public.

3.Planificarea

39

= cerinţa SMM de identificare a aspectelor de mediu, obiectivelor şi ţintelor, a

responsabilităţilor şi termenelor de realizare

Aspecte de mediu

= reprezintă acel element al activităţilor , produselor sau serviciilor unei organizaţii care

poate interacţiona cu mediul

- în identificarea aspectelor de mediu, organizaţia trebuie să ia în considerare:

1. domeniile la care se referă aspectele de mediu:

-prevederile legale de mediu

-identificarea aspectelor de mediu semnificative

-examinarea tuturor procedurilor şi practicilor de management de mediu existente

-evaluarea acţiunilor întreprinse în urma investigării incidentelor anterioare

2.condiţiile de evaluare a aspectelor de mediu: în condiţii normale sau anormale de

desfăşurare a activităţii ( flux continuu, pornit-oprit, în caz de poluare etc.)

3. metodele de evaluare a aspectelor de mediu: liste de verificare, interviuri, măsurători,

inspecţii, rezultate ale auditurilor anterioare

4.factorii urmăriţi în identificarea aspectelor de mediu:

-emisii în aer, apă, sol

-deşeuri, contaminare floră, faună

-utilizarea materiilorprime şi a resurselor naturale

-probleme referitaore la comunitate şi mediul local

Prevederi legale

=în procesul de planificare, organizaţia trebuie să ţină seama de:

-legislaţia de mediu

-alte cerinţe: coduri de bună practică în industrie

acorduri încheiate cu autorităţile publice

ghiduri fără caracter de reglementare

Obiective şi ţinte

=obiectivul de mediu este ţelul general de mediu , rezultat din politica de mediu, pe care

o organizaţie îşi propune să îl atingă şi care este cuantificat, acolo unde acest lucru este

posibil.

40

=ţinta de mediu este cerinţa detaliată de performanţă, cuantificată dacă este posibil,

aplicabilă ansamblului sau unei părţi a organizaţiei, ce rezultă din obiectivele de mediu, şi

care trebuie să fie stabilită şi îndeplinită pentru atingerea acestor obiective

- cerinţa referitoare la stabilirea obiectivelor şi ţintelor prevede ca aceasta să se facă

ţinînd cont de măsurile preventive de mediu.Se pot lua în considerare şi utilizarea celor

mai bune tehnici disponibile

Programe de management de mediu

=pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor de mediu, o organizaţie trebuie să stabilească

unul sau mai multe programe, care:

-cuprind obiectivele, modul în care vor fi atinse, termene, personalul

responsabilpentru aplicarea politicii de mediu

-pot fi subdivizate

-pot să cuprindă (se recomandă) analize pentru activităţi noi

-pot cuprinde consideraţii asupra etapelor de planificare, proiectare, producţie,

construcţie-exploatare instalaţii, comercializare-eliminare produse

4.Implementarea şi funcţionarea

=este cerinţa SMM care se referă la:

Structura şi responsabilitatea

-cuprinde angajamentul întregului personal, inclusiv a conducerii de cel mai înalt

nivel

-include desemnarea responsabilităţilor bine definite, comunicate corect,

desemnarea responsabililor

-asigură alocarea resurselor

Instruire, conştientizare, competenţă

-este necesară pentru asigurarea capabilităţii personalului

Comunicare

-include punerea la punct a procedurilor de primire, documentare, răspuns la

cereri

-se realizează prin dialoguri, informări (interne-externe)

41

Documentaţia SMM

-cuprinde informaţii despre proces, organigrame, standarde interne, proceduri

operaţionale, planuri de urgenţă

Controlul documentelor

-cuprinde proceduri pentru localizarea, analizareaşrevizuirea, actualizarea ,

retragerea documentelor depăşite

Controlul operaţional

-cuprinde proceduri pentru toate activităţile asociate aspectelor de mediu

semnificative (inclusiv pentru activităţile de înreţinere ) corespunzător politicii de mediu,

obiectivelor generale şi specifice

Pregătire pentru situaţii de urgentă şi capacitate de răspuns

-stabileşte şi menţine procedurile pentru a identifica posibilele accidente şi situaţii

de urgenţă, pentru a preveni şi reduce impactul asupra mediului

5. Verificare şi acţiune corectivă

=este cerinţa SMM care se referă la:

Monitorizare şi măsurare

-include proceduri ce trebuiesc realizate regulat, pentru urmărirea performanţei, a

controalelor operaţionale

-este necesară asigurarea echipamentelor de monitorizare, a ctivităţilor de

întreţienere, etalonare

-include proceduri pentru evaluarea periodică a conformităţii

Neconformitate, acţiune corectuvă şi acţiune preventivă

-cuprinde proceduri pentru eliminarea cauzelor neconformităţii, în

scopulprevenirii şi reducerii impactului

Înregistrări

-cuprinde proceduri de identificare, păstrare, eliminare a înregistrărilor de mediu;

acestea trebuie să fie lizibile, identificabile, păstrate, protejate de risc de deteriorare sau

pierdere

-cuprind informaţii despre legislaţie, reclamaţii, înregistrări referitoare la

instruiri,produs, inspecţii, întreţieneri, etalonări, audituri etc.

42

Auditul SMM

=scopul: a determina dacă SMM este conform dispoziţiilor convenite pentru

managementul de mediu, incluzînd cerinţele ISO 14000 , daca acesta (SMM ) este

implementat şi menţinut în mod adecvat şi a furniza conducerii organizaţiei informaţii

referitoare la rezultatele auditurilor

= acesta trebuie să cuprindă proceduri care prevăd:

-activităţile şi domeniul care fac obiectul auditului

-frecvenţa auditului

-responsabilitatea realizării şi conducerii auditului (intern, extern)

-comunicarea rezultatelor

-competenţa auditorului

-modul de conducere al auditului

6. Analiza efectuată de conducere

=este cerinţa SMM care prevede că analiza SMM efectuată de conducere trebuie să se

realizeze periodic, să fie cuprinzătoare, să includă:

- rezultatele auditurilor

-măsura în care obiectivele generale şi specifice au fost atinse

-adaptarea continuă a SMM la schibarea condiţiilor

-preocupările pertinente ale părţilor interesate

III.3 Principiile de bază şi elementele SMM

Motivul principal pentru care se recomandă ca o organizaţie să introducă un

sistem eficient de management al mediului este cel al protejării sănătăţii oamenilor şi a

mediului împotriva impacturilor potenţiale ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale

şi pentru a contribui la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului.

Sistemul de management de mediu oferă o abordare integrată a gestionării şi

monitorizării impactului de mediu şi a respectării reglementărilor şi legislaţiei în

43

domeniul protecţiei mediului. Principalii paşi în introducerea şi menţinerea unui SMM

eficient sînt (Fig.5):

Fig. 5: Sistemul de management de mediu

Avantajele introducerii unui SMM constau în obţinerea unei competitivităţi

sporite pe o piaţă tot mai concurenţială, în buna echilibrare şi integrare a intereselor

economice şi a celor de mediu, obţinerea unor beneficii din punct de vedere economic,

precum şi încredinţarea tuturor părţilor interesate că:

- există un angajament al politicii privind îndeplinirea prevederilor politicii

de mediu, a obiectivelor şi ţintelor de mediu

- accentul este pus cu prioritate pe prevenire, apoi pe acţiunea corectivă

- poate furniza dovada unei preocupări rezonabile asupra problemelor de

mediu şi de conformare cu reglementările de mediu în vigoare

- sistemele preconizate includ procesul de îmbogăţire continuă

Îmbunătăţire continuă

Angajament şi Politica de mediu

Planificare

Implementare şi funcţionare

Verificare şi acţiune corectivă

Analiza efectuată de conducere

44

Printre consecinţele şi beneficiile aplicării unui SMM eficient, se înscriu:

-asigurarea consumatorilor privind angajamentul pentru introducerea unui management

de mediu care se poate demonstra

-menţinerea unor bune relaţii cu publicul şi autorităţile locale

-satisfacerea criteriilor investitorilor şi îmbunătăţirea accesului la capital

-obţinerea asigurărilor la un preţ rezonabil

-îmbunătăţirea imaginii şi creşterea acţiunilor pe piaţă

-respectarea criteriilor de certificare ale vînzătorului

-îmbunătăţirea controlului asupra cheltuielilor

-limitarea incidentelor care implica responsabilităţi

-demonstrarea unei preocupări rezonabile privind mediul

-conservarea materiilorprime şi aenergiei

-simplificarea demersurilor de obţinere a permiselor şi a autorizaţiilor

-încurajarea dezvoltării şi a participării la definirea soluţiilor referitoare lamediu

-îmbunătăţirea relaţiilor dintre industrie şi autorităţile publice

Modelul preconizat pentru SMM poate fi reprezentat ca o buclă cu reacţie inversă,

unde feed-back-ul este asigurat de analiza şi îmbunătăţirea continuă (Fig. 6):

Fig. 6 Feed-back-ul în SMM

Modelul preconizat pentru sistemul de management al mediului are la bază o

concepţie a unei organizaţii care doreşte să subscrie la următoarele principii de bază:

Principiul 1 – Angajament şi politica

Transpunere în practicăPlanificare

Analiza şi îmbunătăţirea continuă

45

Angajament şi politica de mediu

Măsurare şi evaluare

Principiul 2 – Planificare

Principiul 3 – Transpunere în practică (Implementarea)

Principiul 4 – Măsurare şi evaluare (Verificare şi acţiune corectivă)

Principiul 5 – Analiza şi îmbunătăţirea continuă

1. Angajament şi politica

-implică angajamentul conducerii la vîrf pentru realizarea fiecărei etape a SMM

-impune realizarea unei analize iniţiale de mediu asupra aspectelor de mediu ale

activităţii, produselor sau sericiilor cu impact asupra mediului, necesară pentru stabilirea

poziţiei organizaţiei în raport cu mediul. Aceasta se aplică acelor aspecte de mediu care

pot fi influenţate de organizaţie şi care pot fi controlate, avînd în vedere amplasamentele,

activităţile specifice, operaţiile , etc.

-politica de mediu : stabileşte sensul general al direcţiei de acţiune şi fixează principiile

acesteia pentru organizaţie. Este cuprinsă în “Declaraţia Politicii de Mediu “ a

organizaţiei, publicată în scris , şi care cuprinde angajamentul organizaţiei pentru:

conformarea cu legislaţia

diminuarea impactului

prevenirea poluării

îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu

Declaraţia Politicii de Mediu este:

- comunicată angajaţilor şi publicului

- reanalizată, reevaluată după auditul de mediu

- corelată cu alte politici regionale, de calitate, sănătate, muncă etc.

2.Planificarea

-este procesul de stabilire a unui plan de acţiune necesar îndeplinirii politicii de mediu,

care implică:

identificarea aspectelor de mediu asupra cărora organizaţia are un impact

semnificativ şi evaluarea acestui impact. Ele vor fi luate în considerare la

stabilirea obiectivelor de mediu

46

identificarea cerinţelor legale şi a prevederilor legale de mediu (inclusiv criteriile

interne de performanţă) la care se raportează aspectele de mediu

stabilirea obiectivelor generale şi a obiectivelor specifice şi cuantificabile

(inclusiv a indicatorilor de performanţă de mediu), realizabile, în concordanţă cu

politica de mediu

elaborarea programului (programelor) de management de mediu necesar atingerii

obiectivelor generale şi specifice de mediu, care să includă:

-desemnarea responsabilităţilor pentru fiecare funcţie şi nivel relevant

-mijlloacele şi termenele de atingere a obiectivelor

programele cuprind obiectivele, ţintele de mediu clare, măsurabile; ele pot şi

trebuie să fie modificate în funcţie de condiţiile specifice

3. Implementare şi funcţionare (Transpunere în practică)

-se asigură prin :

definirea structurilor care îşi însuşesc responsabilităţile pentru îndeplinirea

programelor din managementul de mediu

furnizarea resurselor necesare (umane, calificări specializate, resurse

tehnologice şi financiare)

realizarea instruirilor pentru atingerea unui grad de conştientizare şi

competenţă necesar

stabilirea procedurilor de comunicare (internă-externă) şi raportare

stabilirea documentaţiei necesare SMM:

- manualul SMM care cuprinde: Politica, obiectivele, prezentarea SMM,

elementele SMM

- procedurile SMM

- instrucţiunile de lucru

- înregistrările

controlul documentelor (localizare, analizare, revizuire, actualizare, retragere)

controlul operaţional (pentru toate impacturile semnificative şi pentru activităţile

asociate lor)

pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

47

4. Măsurare şi evaluare (Verificare şi acţiune corectivă)

-se asigură prin măsurare, monitorizare în scopul determinării performanţei reale faţă de

obiectivele şi ţintele de mediu

-reprezintă o acţiune preventivă, corectivă pentru înlăturarea neconformării

-se asigură prin înregistrările de mediu (evidenţa procedurilor, documentelor)

-se realizeză prin auditul de mediu, care determină dacă SMM :

Este conform dispoziţiilor convenite

Este implementat corespunzător şi întreţinut

Se realizează cu furnizarea către conducere a rezultatelor auditurilor

5. Analiza şi îmbunătăţirea continuă (Analiza efectuată de conducere)

-reprezintă procesul de evaluare periodică a SMM , cu stabilirea unor eventuale necesităţi

de schimbare a SMM. Analiza include:

Rezultatele auditurilor

Măsura în care obiectivele generale şi specifice au fost atinse

Adaptarea SMM continuă la schimbările de condiţii şi informaţii

Preocupările părţilor interesate

-procesul îmbunătăţirii continue cuprinde acţiuni pentru:

Identificarea zonelor necesare pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu

Identificarea cauzelor neconformităţilor

Propunerea, realizarea de planuri preventive, corective

Verificarea eficienţei

Documentare pentru orice schimbare a procedurilor SMM

Compararea performanţelor de mediu cu obiectivele şi ţintele de mediu

CAPITOLUL III

EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU

48

Performanţa de mediu , definită conform ISO 14050 reprezintă ” rezultatele

măsurabile ale SMM legate de controlul organizaţiei asupra aspectelor de mediu, bazate

pe politica de mediu, obiectivele şi ţintele de mediu ale acesteia “

Conform ISO 14004, unul din principiile fundamentale de care trebuie să se ţină

cont la introducerea sau dezvoltarea SMM este evaluarea performanţei de mediu în

comparaţie cu politica, obiectivele şi ţintele de mediu ale organizaţiei şi îmbunătăţirea

acestora acolo unde este necesar. În acest scop, SMM trebuie:

Să asigure resurse suficiente şi corespunzătoare (inclusiv instruire) pentru

atingrea nivelurilor de performanţă fixate

Să stabilească o procedură care să permită auditarea şi analizarea SMM pt.

identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a SMM şi a performnţei de mediu

rezultate

Evaluarea performanţei de mediu este un proces care uşurează deciziile conducerii

legate de performanţa de mediu a organizaţiei, prin:

-alegerea indicatorilor

-strîngerea şi analizarea datelor

-evaluarea informaţiilor în funcţie de criteriile de performanţă de mediu

-raportarea, comunicarea, revizuirea, îmbunătăţires continuă a acestui proces

Evaluarea performanţei de mediu în cadrul SMM se realizează:

1. În cadrul analizei iniţiale de mediu, prin comparare cu criteriile relevante, interne

sau externe, cu reglementările, codurile de bună practică, principii şi ghiduri

Scopul: stabilirea poziţiei curente a organizaţiei faţă de mediu, cu

identificarea funcţiilor sau activităţilor car permit sau împiedică performnţa de mediu

2. Politica de mediu trebuie să ţină seama de îmbunătăţirea continuă a performanţei

de mediu . Politica de mediu poate declara angajamentele organizaţiei pentru

dezvoltarea procedurilor de evaluare a performanţei de mediu şi a indicatorilor

asociaţi.

Evaluarea performanţei de mediu –EPM-este un proces de management intern

care se bazează pe folosirea indicatorilor şi pe compararea performanţei trecute şi

prezente a organizaţiilor cu criteriile sale de performanţă de mediu.

49

În accepţiunea ISO 14031, EPM urmează curba ciclică: PLANIFICĂ,

REALIZEAZĂ, VERIFICĂ, ACŢIONEAZĂ.

A) Planificarea EPM

-se bazează pe: analiza aspectelor semnificative de mediu, rezultate ale activităţii

organizaţiei, şi

pe care organizaţia le poate influenţa

criteriile performanţei de mediu

opiniile părţilor interesate

1.Analiza aspectelor de mediu, pe care organizaţia le poate controla şi asupra cărora

poate avea o influenţă, presupune:

-identificarea activităţilor, produselor şi serviciilor organizaţiei, cu importanţalor

relativă şi impactul asupra mediului

-utilizarea datelor privind starea mediului , pentru a identifica activităţile,

produsele, serviciile care pot avea un impact asupra acestuia

-analiza fluxului de materiale, energie, poluanţi, şi evaluarea acestuia din pdv al

riscului

-cunoaşterea opiniei părţilor interesate şi utilizarea lor în stabilirea aspectelor

importante de mediu pentru organizaţie

-identificarea activităţilor organizaţiei care respectă cerinţele legale

-luarea în consideraţie a proiectării, dezvoltării, fabricării, distribuţiei, utilizării,

reutilizării, reciclării, eliminării produselor organizaţiei, cu cele mai importante beneficii

sau avantaje de mediu

În cazul în care o organizaţie are implementat SMM, în etapa “Planifică”se

utilizează analiza iniţială de mediu realizată în cadrul SMM. Indiferent dacă o organizaţie

are sau nu implementat SMM, planificarea EPM trebuie făcută în strînsă corelaţie cu

criteriile performanţei de mediu

2. Planificarea evaluării performanţei de mediu trebuie să cuprindă criteriile interne de

performanţă, atunci cînd standardele externe ( legislaţia de mediu) nu răspund

necesităţilor organizaţiei sau atunci cînd ele nu există. Criteriile de performanţă interne,

50

precum şi standardele externe ajută organizaţia să-şi definească propriile obiective şi

ţinte.

Criteriile interne de performanţă pot fi definite pentru diferite domenii:

achiziţii, gestionare de bunuri şi cedare de active

furnizori –contractanţi

gestionare produse

relaţii-comunicări de mediu

pregătiri pentru situaţii de urgenţă, diminuare risc

prevenire poluare şi conservare resurse

gestionare apă, calitate aer, deşeuri

energie, transporturi

Criteriile performanţei de mediu pot fi definite pentru diferite surse:

performanţa de mediu actuală şi trecută

cerinţe legale

standardele şi cele mai bune practici cunoscute

informaţii şi date de performanţă existente în ramura economică specifică

organizaţiei , precum şi ale altor organizaţii din zona de amplasament

revizii şi audituri de management

opiniile părţilor interesate

cercetarea ştiinţifică

Programele de management de mediu, care includ obiectivele şi ţintele de mediu,

cu stabilirea resurselor , responsabilităţilor şi termenelor, ajută organizaţia să-şi

îmbunătăţească performanţa de mediu.

În procesul de implementare a SMM şi funcţionare a acestuia, existenţa

documentaţiei SMM ajută la conştientizarea angajaţilor referitor la cerinţele pentru

realizarea obiectivelor de mediu şi permite evaluarea sistemului şi a performanţei de

mediu. Controlul operaţional este necesar pentru evaluarea (performanţei) modului de

aplicare a procedurilor SMM.

Alegerea indicatorilor evaluării performanţei de mediu:

- indicatorii evaluării performanţei de mediu trebuie să fie obiectivi,

verificabili, reproductibili

51

- indicatorii evaluării performanţei de mediu trebuie să fie: relevanţi pentru

activităţile organizaţiei, coerenţi cu politica de mediu, practici, eficienţi

din punct de vedere al costurilor, fezabili tehnologic

Tipuri de indicatori ai EPM: indicatori pentru starea mediului

indicatori de performanţă ai conducerii

indicatori ai performanţei operaţionale

a) Indicatori pentru starea mediuluiISM

furnizează organizaţiei informaţii despre condiţiile locale, zonale de mediu

sunt stabiliţi de către organizaţiile guvernamentale, institute de cercetare ştiinţifică

(în general)

pot fi stabiliţi pentru diferiţi factori de mediu: aer, apă, sol, floră, faună, om,

elemente de estetică,patrimoniu etc.

Exemple de indicatori pentru starea mediului:

-concentraţii de contaminanţi specifici, cantitate de emisii

-productivitatea terenurilor

-nr.total de specii de floră şi faună existente în zonă

-longevitatea populaţiei

-starea de calitate a structurilor sensibile (ex: construcţiile)

Dacă organizaţia poate identifica şi stabili o legătură între activitatea ei şi

starea unor componente ale nmediului, ea işi poate stabili proprii indicatori pentru

starea mediului (ISM), corelaţi cu indicatori de performanţă ai conducerii (IPC) şi

indicatori ai performanţei operaţionale IPO.

b) Indicatori de performanţă ai conducerii IPC

-evaluează capacitatea organizaţiei de a rezolva problemele specifice de management:

instruire, respectare cerinţe, alocare resurse şi utilizarea eficientă a acestora, costuri

de mediu, dezvoltarea producţiei etc.

IPC pot ajuta în: -prevederea modificărilor performanţei de mediu

-identificarea cauzelor acolo unde nu se realizează performanţade

mediu şi nu se respectă sriteriile acesteia

52

-identificarea ocaziilor oportune pentru acţiunea preventivă

eficientă

IPC pot evalua:

implementarea politicilor şi programelor SMM: ex.: numărul de obiective şi

ţinte realizate, nr. de unităţi în care acestea se realizează

eficienţa SMM: ex.: gradul de conformare cu reglementările , nr. de acţiuni

corective rezolvate şi nerezolvate, nr. de incidente de mediu, de accidente,

sanctiuni pe linia protecţiei mediului

relaţia dintre performanţa de mediu şi performanţa financiară: ex: economii

realizate prin reducerea utilizării resurselor

rezultatele programelor de mediu referitoare la comunităţile locale:nr.

programe, nr.materiale redactate, resurse de sprijin etc.

c) Indicatori ai performanţei operaţionale IPO

-trebuie să furnizeze informaţii despre operaţiile (activităţile) unei organizaţii, care se

referă la: intrări- -cantitate de materii prime şi energie utilizate în proces (bilanţ de

materiale), eficienţa utilizării materialelor şi energiei

ieşiri: cantitate de produse reciclabile, cantitate de deşeuri raportată la

produsul finit, emisii de poluanţi pe unitatea de produs

Alegerea IPO reflectă interesul conducerii pentru performanţa de mediu privind:

materialele, materiile prime utilizate, energia totală sau tipurile de energie ,

eficienţa ei

serviciile necesare desfăşurării activităţii

utilităţile fizice şi echipamentele folosite

produsele secundare

reducerea cantităţii de rezuduuri

emisii, efluenţi în sol sau apă, zgomot, radiaţii

B) Realizarea EPM

Evaluarea performanţei de mediu se realizează prin măsurare şi evaluare.

Măsurarea, monitorizarea şi evaluarea sînt activităţi cheie ale unui SMM care asigură

53

faptul că organizaţia funcţionează în conformitate cu politica sa de mediu declarată.

Realizarea evaluării performanţei de mediu se face în toate etapele SMM, prin utilizarea

indicatorilor performanţei de mediu, în mod continuu, şi prin efectuarea auditului de

mediu.

a) Evaluarea continuă a performanţei de mediu

-se realizează printr-un sistem de măsurare şi monitorizare a performanţei reale faţă de

obiectivele şi ţintele de mediu ale organizaţiei în domeniile SMM şi ale proceselor

operaţionale. Aceasta include evaluarea conformităţii cu legislaţia şi reglementărilede

mediu relevante (inclusiv criteriile interne de performanţă)

-indicatorii măsuraţi sînt indicatorii performanţei de mediu (din care fac parte indicatori

ai performanţei de management, indicatori ai performanţei operaţionali, indicatori ai

situaţiei de mediu) menţionaţi anterior.

Etapa de realizare a evaluării performanţei de mediu , ca etapă de utilizare a

datelor şi informaţiilor, presupune parcurgerea subetapelor de:

strîngerea datelor: regulat, sistematic,din surse corespunzătoare, credibile, însoţită

de practicile de control a calităţii acestora. Aceste acţiuni se realizează prin

măsurare, monitorizare, interviuri,observaţii, rapoarte

analiza şi transformarea datelor: prin prelucrări prin calcul, metode statistice,

grafice, însumări de valori, ponderări

evaluarea informaţiilor: informaţiile exprimate sub formă de indicatori ai

performanţei de mediu se compară cu criteriile de performanţă de mediu

raportare şi comunicare: internă (la conducere) şi externă ; acestea ajută la

îmbunătăţirea imaginii

b) Evaluarea performanţei de mediu prin auditul de mediu

Auditul de mediu reprezintă procesul de verificare sistematică şi documentată a

dovezilor de audit (=rezultatele evaluării performanţei de mediu) , obţinute şi evaluate

în mod obiectiv, pentru a determina dacă SMM al unei organizaţii este în

conformitate cu criteriile de audit ale SMM stabilite de organizaţie.

Evaluarea performanţei de mediu prin auditul de mediu se realizează:

periodic, cu frecvenţă determinată de -natura activităţilor

-aspectele de mediu şi impactul potenţial

54

asupra mediului

poate fi: -intern: realizat de personalul organizaţiei

-realizat de o persoană (fizică sau juridică) dinafara organizaţiei , cu

pregătire corespunzătoare, obiectivă şi imparţială

Scopul evaluării performanţei de mediu prin auditul de mediu este de a determina

dacă SMM este conform dispoziţiilor planificate, dacă este implementat şi întreţinut

corespunzător. Acesta se finalizează printr-un raport de audit, care este difuzat conform

planului de audit

C) Verificarea şi revizuirea EPM

-reprezintă în fapt procesul de revizuire şi îmbunătăţire a evaluării performanşei de

mediu, care este necesar pt. identificarea situaţiilor în care revizuirea/îmbunătăţirea EPM

este necesară

-se realizează prin inventarierea -eficienţei costurilor şi beneficiilor realizate

-progresului în îndeplinirea criteriilor de performanţă de

mediu

-oportunităţii criteriilor performanţei de mediu

-oportunităţii indicatorilor EPM

-surselor de date, metode de strîngere a datelor şi calităţii

acestora

D) Îmbunătăţirea unui sistem de EPM (=”Acţionează”)

Se realizează prin:

-îmbunătăţirea calităţii, credibilităţii şi disponibilităţii datelor

-îmbunătăţirea capacităţilor analitice şi de evaluare

-dezvoltarea sau identificarea de indicatori no sau utili pentru EPM

-modificarea domeniului de aplicare a EPM

Procesul de evaluare a performanţei de mediu permite îmbunătăţirea SMM, prin:

identificarea zonelor în care SMM poate fi îmbunătăţit, conducînd la creşterea

performanţei de mediu

determinarea cauzelor neconformităţilor sau deficienţelor

55

dezvoltarea şi implementarea planurilor de acţiune preventive şi corective a

cauzelor determinate

verificarea eficienţei planurilor corective

documentarea pentru orice schimbare în proceduri ,rezultate în procesul de

îmbunătăţire

realizarea comparaţiei cu obiectivele şi ţintele de mediu

CAPITOLUL IV

AUDITUL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

Conform ISO 14011 Ghid pentru auditul de mediu. Proceduri. Auditul SMM, poate fi:

a) realizat de auditori interni sau externi

b) periodic

c) efectuat la solicitarea organizaţiei auditate sau a altei organizaţii

Etapele auditului de mediu sînt:

1. Iniţierea auditului cuprinde:

a) Domeniul auditului:

-se stabileşte de client şi auditorul şef; se recomandă consultarea auditatului. Orice

modificare ulterioară necesită un acord întreclient şi auditorul şef.

-se referă la locul auditat, activitatea auditată, modul de raportare

b) Obiectivele auditului sînt înscrise în SMM:

-să se determine conformitatea SMM cu croteriile de audit (criterii interne de

performanţă, standarde externe)

-să se determine dacă SMM este corect implementat şi întreţinut

-să se identifice zonele de îmbunătăţire posibilă a SMM

-să evalueze capacitatea procesului de analiză efectuată de conducerea organizaţiei pentru

a asigura îmbunătăţirea permanentă a SMM

c) Analiza preliminară a documentaţiei

-se realizează de către auditorul şef, care verifică documentaşia organiazaţiei (declaraţia

privind politica de mediu, programe, înregistrări, manuale)

2.Pregătirea auditului cuprinde:

56

a)Planul de audit:

- include obiectivele şi domeniile, criteriile de audit , proceduri de auditare, documente de

referinţă, calendarul auditului (data,locul,perioada, durata auditului), funcţiile/persoanele

auditate, elementele de prioritate în audit, echipa de audit,programul reuniunilor, cerinţe

de confidenţialitate, formatul: structura, conţinutul raportului de audit

b)Atribuirea responsabilităţilor în cadrul echipei

-se realizează de către auditorul şef, prin consulatare cu membrii echipei. În timoul

auditului sepot face modificări

c)Stabilirea documentelor de lucru:

-formulare, liste de verificare, proceduri de evaluare, înregistrările reuniunilor

3.Realizarea auditului

a)Reuniunea de deschidere

-are drept scop prezentarea membrilor echipei, a obiectivului, domeniilor,

responsabilităţilor, a planului de audit, a metodelor,procedurilor,modului de comunicare,

confiramarea resurselor, a datei şi orei reuniunii de închidere

b)Colectarea dovezilor de audit

-prin interviuri. Observaţii, examminare documente. Dovezile de neconformitate sînt

înregistrate

c)Constatări ale auditului

-se analizează toate dovezile de audit pentru a determinaneconformitatea SMM faţă de

criteriile de audit

d) Reuniunea de închidere

-are loc întîlnirea echipă-auditat , se prezintă constatările auditului, se rezolvă pe cît

posibil punctele de dezacord.

4.Rapoarte de audit şi păstrarea documentelor

a)Pregătirea raportului

-sub conducerea auditorului şef, schimbările dorite declient se fac în acord

-raportul de audit trebuie să fie clar, exact, complet, cu referire la toate subiectele trecute

în planul de audit

b)Conţinutul raportului de audit

-acesta cuprinde constatările auditului, cu referinţă la dovezile ce le susţin, referitoare la:

57

identificarea organizaţiei auditate şi a clientului

identificarea obiectivelor, domeniilor, planului de audit convenit, echipa de

auditori, a reprezentantului auditatului, durata , datele auditului, declaraţia de

confidenţialitate,

lista de difuzare a raportului, un rezumat al procesului de audit cu greutăţile

întîmpinate, concluziile auditului-conformarea SMM cu criteriile de audit

-dacă SMM este implementat şi întreţinut corespunzător

-capacitatea analizei efectuată de conducere , eficienţa SMM

c)Difuzarea raportului de audit

-conform celor cerute de client, se oate face către client, către auditat

d)Păstrarea documentelor

-se realizează conform acordului auditor-client.

5. Încheierea auditului

-se realizează cînd toate activităţile din plan sînt îndeplinite

CAPITOLUL V

ETICHETE ŞI DECLARAŢII DE MEDIU

Eco-etichetarea sau declaraţia de mediu a produsului este un instrument al

managementului de mediu orientat pe produs sau servicii. Aceasta reprezintă un mijloc

prin care consumatorii pot contribui la performanţa de mediu prin modul prin care

influenţează piaţa, cu două condiţii:

1. Etichetele trebuie să conţină informaţii precise, corecte şi utile pentru consumator

2. Consumatorul să ţină cont de ele şi să-şi adapteze opţiunile

Eco-etichetarea este rezultat al analizei ciclului de viaţă al produsului ce include

stabilirea criteriilor de eco-etichetare pe baza reciclabilităţii şi biodegradabilităţii.

Eco-etichetarea este:

a) criteriu de utilizare durabilă a unui produs

b) declaraţia de mediu a produsului

c) instrument al SMM orientat pe produs

58

Rolul eco-etichetării este de a identifica , pe grupe echivalente de produse, care

este produsul cu cel mai mic impact asupra mediului.

Standardele orientate pe produs din seria ISO 14000 (Eco-etichetarea:ISO14020,

14021, 14024, 14025) referitoare la ecoetichetare şi declaraţii de mediu au apărut

începînd din 1998, cînd s-au stabilit liniile directoare.

Etichetele se aplică pe baza standardelor elaborate de diferite organizaţii. Sînt 3

tipuri de etichete de mediu:

Tip I: = revendicare de mediu (ISO 14024): un organism recunoscut de comunitate se

pronunţă asupra a ceea ce este un produs preferabil pentru mediu. Consumatorul

are sau nu încredere asupra organismului care girează programul de eco-

etichetare.

Tip II:=revendicare de mediu auto-declarată (ISO 14021): Eco-etichetarea se face pe

baza declaraţiei producătorilor, importatorilor, distribuitorilor sau altor părţi, pe

propria răspundere – gen “produs reciclabil”,“integral biodegradabil”,“nu

dăunează stratului de ozon ” etc.

Tip III:=revendicare calificată de mediu (ISO 14025): marcări şi declaraţii de mediu ,

care se aplică pentru toate produsele. Performanţa de mediu a produsului este

precizată de un organism terţ, în funcţie de elementele de referinţă stabilite pentru

diferite categorii de produse.

Criteriile utilizate pentru a caracteriza un produs din punct de vedere al eco-

etichetării sînt:

1. reciclabil su reutilizabil

2.proporţie reciclată

3.degradabil

4.conţinut de materiale toxice/periculoase

5.impactul asupra mediului

6.utilizarea minimă a resurselor-evitarea resurselor neregenerabile sau deficitare

Principiile de aplicare a eco-etichetării:

1.Asigurarea transparenţei necesare privind caracteristicile produsului ,proceselor şi

tehnologiilor utilizate

59

2.Stabilirea unui sistem de informare a consumatorului . Informaţiile se bazează pe

analiza ciclului de viaţăal produsului

3. Se utilizează,în evaluarea impactului de mediu a produselor, metode ştiinţifice,

reproductibile

4. Se utilizează,pentru testare, ghiduri recunoscute

5. Se garantează accesul egal al tuturor părţilor interesate

6. Se încurajează inovaţia pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu

7. Se analizează periodic criteriile de maracre ecologică

Avantajele prezentate de noile produse ecologice:

-utilizează materii prime refolosibile sau materii prime realizabile din materii refolosibile

-necesită mai puţină energie în fabricaţie

-utilizează energie inepuizabilă-recuperată

-conţin componente ce pot fi reparate

-evită componentele ce se învechesc (părţi fixe)

-au o mare rezistenţăşi o capacitate sporită

-nu au efecte dăunătoare asupra mediului

-au mai puţine efecte secundare

-sînt mai hrănitoare şi mai sănătoase

-necesită ambalaj mai redus

-nu prezintă pericol pentru animale

- sînt mai silenţioase

-sînt mai uşor de folosit şi mai rezistente din pdv ergonomic

-sînt mai uşor de depozitat şi mai uşor de controlat pe părţi componente

-la utiizare necesită mai puţină apă, energie, detergenţi

-poluează mai puţin

-pot fi folosite şi în alte scopuri, ceea ce le prelungeşte viaţa

-sînr reciclabile şi biodegradabile

În România a fost adoptată OUG 34/2000 (Legea 39/2001) referitoare la

produsele agroalimentare ecologice-primact normativ în domeniu,urmat de altele.

Etichetarea produselor ecologice trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a) sigla specifică de produs ecologic

60

b) numele, adresa producătorului sau/şi prelucrătorului

c)denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată

d) numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare

e) condiţii de păstare

f) termen minim de valabilitate

g) interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de cele

neecologice

Sigla specifică de produs ecologic va fi înregistrată la Oficiul de Stat pentru

Invenţii şi Mărci OSIM , emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare,indicînd că

produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică.

Principiile generale aleelaborării etichetelor de mediu sînt:

1. Să fie precise, verificabile, relevante

2.să se întocmească, adopte şi să se aplice fără a crea obstacole în comerţul internaţional

3.Să se realizeze în baza unei metodologii ştiinţifice, în concordanţă cu revendicarea

exprimată, care să producă rezultate precise şi reproductibile

4. Să ia în considerare ciclul de viaţă al produsului sau serviciului

5. Să nu împiedice inovaţiile, să asigure îmbunătăţirea performanţei de mediu

6. Să se bazeze pe cerinţeadministrative, de informare, conform criteriilor şi standardelor

aplicabile etichetelor şi declaraţiilor de mediu

7. Să fie elaborate ţinînd cont de consultarea părţilor interesate

8. Să fie disponibile clienţilor toate informaţiile privind aspectele de mediu relevante

9. Să se furnizeze, la cerere, tuturor părţilor interesate, procedura, metodologia, criteriile

folosite în elaborarea etichetelor

CAPITOLUL VI

EVALUAREA CICLULUI DE VIAŢĂ A PRODUSELOR

Evaluarea ciclului de viaţă al produsului (analiza ciclului de viaţă ACV )este un

instrument al SMM orientat pe produs, o metodă utilizată în scopul de a prioritiza

eforturile unei organizaţii în reducerea impactului asupra mediului cauzat de produsele

sale.

61

Evaluarea ciclului de viaţă al produsului (analiza ciclului de viaţă ACV )este

metoda prin care sînt evaluate consumurile de energie şi materiale, pe de o parte, şi

impactul asupra sănătăţii umane şi a ecosistemelor, pe de altă parte, în fazele

reprezentative ale desfăşurării procesului pentru obţinerea unui produs şi a utilizării lui,

începînd cu extracţia materiei prime, proiectarea produsului, obţinerea, utilizarea şi

reciclarea sa, transportul, pînă la depozitarea finală a produsului sau a reziduurilor

nefolositoare

cercetare→materii prime→procesare→marketing→transport→utilizare→depozitare ↓ ↓ ↓ ↓ ↓ ↓

Impact asupra mediului

ACV este un instrument al SMM care diferă de celelalte, pprin:

1. poate fi utilizată atît pentru studierea impactului asupra mediului a produsului cît şi a

proceselor prin care acesta a fost obţinut

2. furnizează date obiective, independente de orice ideologie

3. este mai complex decît orice alt instrument al managementului de mediu

ACV este o metodă complexă, deoarece :

-este orientat pe produs (aplică conceptul dezvoltării durabile)

- este o metodă integrativă ( integrează toate problemele de mediu apărute pe parcursul

ciclului de viaţă al unui produs sau a unei activităţi, evită înlocuirea unui tip de problemă

de mediu cu altele sau transferul problemelor de mediu dintr-un sector , zonă, în altul)

-este o metodă ştiinţifică şi cantitativă

Reprelucrare

Prelucrare, asamblare

Obţinere materiale Utilizare specializate

Prelucrare Scoatere din reciclare în acelaşi primară funcţiune sistem de producţie

62

Extracţie Tratare- reciclare în alt materii prime depozitare sistem de producţie Pămînt Biosfera

Fig. 7 Analiza ciclului de viaţă

În 1995, ACV a devenit parte integrantă a normelor ISO 14000, prin apariţia ISO

14040. ACV poate fi realizată din motive:

operaţionale: pentru evaluarea unui anumit produs

strategice: pentru evaluarea duferitelor politici de mdiu, ca de ex.politica şi

strategia de mediu

de proiectare: pentru stabilirea conceptelor de proiectare a produselor, pentru

utilizări interne (în stabilirea strategiei de marketing)

externe ( pentru utilizarea la negocieri, formulare, politici de mediu)

Aplicaţii industriale ale ACV:

1. Identificarea oportunităţilor pentru îmbunătăţirea calităţii mediului în diferite faze a

produselor/proceselor , prin reducerea emisiilor şi optimizarea progresivă

2. Luarea deciziilor: planificare strategică, strategie de mediu, stabilire priorităţi,

selectare materiale, proiectare/reproiectare produs

3. Vînzare: stabilirea criteriilor de eco etichetare pe baza reciclabilităţii sau

biodegradabilităţii

4. În auditul de mediu şi minimizarea pierderilor

5. Educaţie publică şi comunicare

6. Evaluarea riscului

7. Informare privind consecinşele asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului

Cadrul metodologic de realizare a ACV

Etapele de realizare a ACV (analizei ciclului de viaţă) sînt:

1.Definirea obiectivului şi domeniului analizei

63

2. Analiza de inventar: bilanţ de materii prime, energie, emisii poluante în toate fazele de

fabricaţie şi consum a produsului

3. Analiza de impact: în baza informaţiilor de la analiza de inventar sînt evaluate efectele

asupra mediului şi sănătăţii umane, cauzate de folosirea resurselor şi de generarea

emisiilor

4. Analiza de optimizare: în baza analizei de impact sînt evaluate necesităţileşi

oportunităţile de reducere a poluării mediului

Rezultatele analizei de inventar şi de impact sînt interpretate în

concordanţă cu obiectivul şi domeniul de analiză stabilit iniţial.

Analiza ciclului de viaţă dezvoltare

-principii şi cadru produs

ISO 14040 planificare

-definire obiective, analiză inventar Interpretarea utilizare strategie

ISO 14041 rezultatelor marketing

-evaluarea impactului ciclului de viaţă ISO 14043 îmbunătăţire

ISO 14042 calitate

Sistemul comunitar de management de mediu şi audit (EMAS)

Regulamentul EMAS III

Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului

din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem

comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE

ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L342, 22.12.2009

Caracteristicile noului Regulament EMAS III

Datorită necesităţilor de îmbunătăţire şi de crestere a eficienţei aplicării

prevederilor Regulamentului nr. 761/2001 care permite participarea voluntară a

organizaţiilor la schema comunitară de eco-management şi audit (EMAS), denumit

Regulamentul EMAS II, la nivel european s-a decis revizuirea acestuia şi adoptarea

64

unui nou Regulament care să consolideze sistemul comunitar de management de mediu şi

audit şi să confere o valoare adaugată organizaţiilor înregistrate EMAS.

Astfel, in luna decembrie 2009 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al

Parlamentului European şi al Consiliului privind participarea voluntară a organizaţiilor

la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale

Comisiei, denumit Regulamentul EMAS III, care a fost publicat în Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene L342, 22.12.2009.

Până la data de 11 ianuarie 2011, Statele Membre au obligaţia să stabilească

măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului EMAS III şi să dezvolte

proceduri astfel încît atît organismul desemnat ca fiind responsabil cu înregistrarea

EMAS a organizaţiilor, precum şi organismul naţional de acreditare/autorizare

responsabil cu acreditarea/autorizarea verificatorilor de mediu şi supravegherea activităţii

acestora să fie complet operaţionale.

Inregistrarile EMAS acordate organizaţiilor, în conformitate cu prevederile

Regulamentului EMAS II ramân valabile, cu condiţia ca la următoarea verificare a

organizaţiei, verificatorul de mediu să verifice conformarea cu cerinţele Regulamentului

EMAS III. Dacă următoarea verificare urma a se desfaşura înainte de 11 iulie 2010, data

acesteia poate sa fie amanată cu 6 luni, cu acordul verificatorului de mediu şi al

organismului competent.

Organizaţiile care doresc să se înregistreze EMAS, precum şi acelea care

doresc să îşi reînoiască inregistrarea EMAS trebuie să se conformeze cu cerinţele

noului Regulament EMAS III.

Regulamentul EMAS III, care are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a

performanţelor de mediu ale organizaţiilor, păstreaza principalele elemente ale

Regulamentului EMAS II, după cum urmează:

caracterul voluntar - organizaţiile din toate domeniile de activitate pot participa

voluntar în cadrul EMAS;

conformarea cu legislaţia din domeniul protecţiei mediului, precum şi cu cerinţele

EMAS;

65

etapele necesare pe care organizatiile trebuie sa le parcurgă în vederea obţinerii

înregistrării EMAS, sînt:

- efectuarea unei analize a tuturor aspectelor de mediu din cadrul

organizaţiei;

- stabilirea şi implementarea unui SMM conform ISO 14001;

- intocmirea declaraţiei de mediu;

- validarea informaţiilor cuprinse în declaraţia de mediu de către un

verificator de mediu acreditat pe domeniul de activitate al organizaţiei şi publicarea

acestora.

Principalele elementele de noutate ale Regulamentului EMAS III

Ca element principal de noutate al Regulamentului EMAS III este

extinderea EMAS pentru toate organizaţiile ale căror activităţi au un impact

asupra mediului, situate atât în interiorul UE, cât şi în afara UE (EMAS Global).

Statele membre pot dispune ca organismele competente pe care le desemnează să

prevadă şi să fie responsabile pentru înregistrarea organizaţiilor situate în afara

Comunităţii, în conformitate cu prezentul regulament.

Pentru organizatiile mici, frecvenţa de verificare se poate prelungi de la trei

ani la patru ani, la solicitarea acestora. De asemenea, frecvenţa anuală de

verificare se poate prelungi la o perioadă de până la doi ani. (Art. 7 din

Regulamentul EMAS III);

Obligativitatea organizaţiilor să realizeze raportarea performanţei de mediu în

baza unui set de indicatori care vizează performanţa obţinută în urmatoarele

domenii de mediu (Anexa IV din Regulamentul EMAS III):

Eficienţa energetică

Eficienţa materialelor;

Apa;

Deşeuri;

66

Biodiversitate;

Emisii.

Comisia Europeană în colaborare cu Statele Membre şi alte părţi interesate

elaborează documente de referinţă pentru toate sectoarele de activităţi economice

definite conform CAEN, cu scopul de veni în sprijinul organizaţiilor în vederea

facilitării punerii în practică de către acestea a cerinţelor EMAS III.

Regulamentul EMAS II

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 761/2001

care permite participarea voluntară a organizaţiilor la schema Comunitară de eco-

management şi audit (EMAS) - Regulamentul EMAS

Decizia Comisiei nr. 681/2001/CE privind orientările pentru punerea în

aplicare a Regulamentului EMAS

Legislaţia naţională în domeniul EMAS II:Legături utile: http://ec.europa.eu

EMAS-Instrument al dezvoltării durabile

În contextul dezvoltării durabile, obiectivul principal al Regulamentului EMAS

este îmbunatăţirea continuă a performanţei de mediu a organizaţiilor. Abordarea credibilă

şi riguroasă a îmbunătăţirii performanţei de mediu a organizaţiei înregistrată EMAS se

realizează prin:

implementarea la nivelul organizaţiei a unui sistem de management de mediu

operaţional;

conformarea cu legislaţia de mediu;

evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performanţei SMM, prin audit

de mediu;

validarea informaţiilor cuprinse în declaraţia de mediu de către un verificator

de mediu acreditat pentru domeniul de activitate al organizaţiei şi punerea acestor

informaţii la dispoziţia publicului şi a altor părţi interesate prin publicarea

acestora.

67

Permite participarea voluntară a organizaţiilor din toate sectoarele de activitate

(publice şi private)

Regulamentul EMAS se adresează tuturor organizaţiilor care vor să îşi

îmbunătăţească continuu performanţa de mediu. Participarea în cadrul schemei

comunitare de eco-management şi audit se realizează prin înregistrarea organizaţiilor în

cadrul acestei scheme, denumită înregistrare EMAS.

Competitivitate pe piaţa europeană prin îmbunătăţirea performanţei de mediu şi de

afaceri

EMAS reprezintă performanţă, transparenţă şi credibilitate, principii care pot fi

realizate de orice tip de organizaţie prin:

implementarea unui SMM operaţional care conduce la imbunătăţirea continuă

a performanţelor de mediu la nivelul celor mai bune tehnici disponibile ale

momentului, în paralel cu imbunătăţirea performanţelor economice;

respectarea reglementarilor de mediu aplicabile activităţii organizaţiei;

aplicarea măsurilor de prevenire şi de reducere a poluării precum şi utilizarea

responsabilă a resurselor naturale, economice şi umane;

comunicarea rezultatelor implementării EMAS = un pas esenţial care

generează organizaţiei pe plan intern încredere şi motivaţie în rândul angajaţilor

şi a conducerii, iar în plan extern aduce un spor de imagine, credibilitate şi

avantaje pe piaţa europeană.

Avantajele înregistrării EMAS

Asigurarea conformării cu legislaţia de mediu;

Dezvoltare durabilă printr-o mai bună utilizare a materiilor prime şi a

energiei, scăderea consumului de apă, reducerea deşeurilor etc.;

Îmbunătăţirea imaginii publice în faţa clienţilor, partenerilor, investitorilor şi

comunităţii locale;

Crearea avantajului competiţional pe piaţa europeană;

Câştigarea încrederii părţilor interesate;

Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor;

68

Reducerea costurilor ca efect al îmbunătăţirii performanţelor de mediu,

eficientizarea proceselor existente, introducerea unor procese noi, eficiente;

Eficienţa internă şi externă a organizaţiei înregistrată EMAS;

Comunicare internă mai bună;

Comunicare mai bună cu autorităţile;

Avantaj în obţinerea unor viitoare contracte publice.

Cine se poate înregistra EMAS?

Toate organizaţiile (companie, corporaţie, firmă, autoritate sau instituţie, o parte

sau o combinaţie a acestora, cu răspundere limitată sau cu orice alt statut juridic, publică

sau privată care are propria structură funcţională sau administrativă) care doresc să îşi

îmbunătăţească performanţa de mediu. Cea mai mică parte din structura unei organizaţii

luată în considerare în scopul înregistrării EMAS este un amplasament.

În cazuri excepţionale cea mai mică parte din structura unei organizaţii luată în

considerare în scopul înregistrării EMAS poate fi mai mică decât un amplasament.

! Consultă pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor:

» Îndrumar privind înregistrarea EMAS a organizaţiilor   [ Format PDF, 334 Kb ]

» Îndrumar privind acreditarea persoanelor fizice şi juridice ca verificatori de mediu

   [ Format PDF, 233 Kb ]

» Lista organizaţiilor înregistrate EMAS   [ Format Doc, 38 Kb ]

» Lista persoanelor fizice şi juridice acreditate ca verificatori de mediu   [ Format Doc,

36,5 Kb ]

69