Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Administratie si Afaceri

Specialiarea Administratie Publica

Anul III, Sem I

Disciplina: Management de proiect

Tema: Managementul costurilor in proiecte

Studenti:

1.Nicolae Georgiana, grupa304

2.Petrica Nicoleta, grupa 304

3.Picu Ionela-Daniela, Grupa 304

4.Popa Laura Elena, grupa 304

5.Sbenghici Anda, grupa 305

1

Una dintre etapele elaborării proiectului este calculaţia costurilor, prin care se

stabileşte costul asociat fiecărei resurse, necesarul de resurse materiale, de oameni şi

echipamente pentru executarea proiectului şi pe această bază, preţul sau valoarea

ofertei proiectului.

Costul este unul dintre indicatorii sintetici cei mai importanţi care caracterizează

activitatea economică şi are un rol hotărâtor în asigurarea eficienţei şi competitivităţii

organizaţiilor. Costul este în acelaşi timp un element important în fundamentarea deciziei

de acceptare sau respingere a unui proiect.

1. Noţiuni de bază în managementul costurilor

1.1 Noţiunea de cost

În teoria costurilor se folosesc o serie de concepte care sunt uneori greşit

interpretate chiar şi de către economişti. De aceea am considerat util să le clarificăm.

Consumul de resurse este reflectat de două noţiuni distincte: „cost” şi „cheltuială”.

Dacă în ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor în literatura de specialitate autohtonă şi

în legislaţia contabilă se regăsesc definiţii clare, situaţie care derivă şi din caracterul

obligatoriu al desfăşurării contabilităţii financiare, în ceea ce priveşte noţiunea de „cost” în

teoria şi practica economică părerile cu privire la semnificaţia şi conţinutul economic al

acesteia sunt mult mai eterogene.

Noţiunea de cost provine, din punct de vedere etimologic, de la verbul de origine

latină „constare”, care înseamnă a stabili, a fixa. Ulterior sensul s-a modificat, conturându-

se noţiunea de „costa”, semnificând consumul ocazionat de producerea unui obiect. Apoi,

s-a ajuns la noţiunea de „cost”, folosită în acelaşi sens, în literatura de specialitate din ţară

şi străinătate.

Semnificaţia şi definiţiile noţiunii de cost s-au modificat în timp, pe măsura evoluţiei

ştiinţelor microeconomice.

Schmalenbach, părintele teoriei costurilor, consideră că noţiunea de cost se

defineşte drept „un consum de bunuri evaluat şi corelat cu o performanţă”. Acesta

subliniază că „un bun consumat şi evaluat nu poate fi exprimat în costuri dacă consumul

nu este corelat cu un rezultat, deci costurile nu pot exista fără performanţa

corespunzătoare”. Elementele esenţiale subliniate de această concepţie sunt evaluarea

obligatorie, sugerându-se cuantificarea în expresie bănească, precum şi corelaţia

2

obligatorie cu o performanţă, cu finalitatea activităţii organizaţiei – obiectul furnizat de

organizaţia de afaceri clienţilor săi. De asemenea se observă că această corelaţie a

costurilor cu performanţele este de natură cauzală, costul reprezentând cauza, iar

rezultatul – efectul.

Paul Heyne face distincţia dintre costurile plătite şi costurile de oportunitate.

Costurile plătite reprezintă preţurile care au fost onorate şi care nu au nici o relevanţă în

luarea deciziilor, organizaţia de afaceri fiind incapabilă să le mai influenţeze în vreun fel.

Costurile de oportunitate, denumite şi costurile şanselor sunt costuri marginale, aşteptate

să rezulte din luarea deciziilor respective. Heyne defineşte costul total drept „costul şansei,

care include nu numai plăţile făcute de organizaţia de afaceri către terţi pentru mărfurile şi

serviciile de care beneficiază, dar şi valoarea implicită a oricărui bun – forţă de muncă,

teren, capital – pe care firma şi-l livrează ei însăşi”. Heyne crede că „lucrurile nu au costuri

deloc. ... Numai acţiunile au costuri şi acţiunile pot determina costuri diferite pentru diferiţi

oameni”.

În literatura modernă nord-americană de specialitate se consideră că noţiunea de

cost reprezintă valoarea cantităţii de monedă sau a echivalentului cantităţii de monedă

sacrificată (consumată) pentru obţinerea de bunuri şi servicii care se concretizează (se

traduc) în beneficii prezente sau viitoare pentru întreprindere. Această definiţie

accentuează exprimarea în expresie monetară a costului sacrificării unei părţi din

resursele de care dispune organizaţia de afaceri. Sacrificiul – adică costul – este puternic

corelat cu efectul dorit, care constă în obţinerea de noi valori de întrebuinţare, prin

valorificarea cărora să se obţină rezultat, adică profit.

Şi literatura românească de specialitate abundă în definiţii ale noţiunii de cost. În

cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre ele.

Într-o lucrare a autorilor Ristea, Possler şi Ebbeken1, costul este definit în următoarea

manieră: „Costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociate la şi

recunoscute de o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau o

perioadă de gestiune”. Aici, costul este abordat utilizând conceptul de cheltuială, elementul

specific care se poate remarca în acest caz este accentul deosebit pus pe corelaţia cu un

obiect de cost, fie acesta o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau

o perioadă pentru care se calculează costul. În aceeaşi lucrare, autorii susţin, că noţiunea

de cost este caracterizată prin trei elemente: consum de resurse (de valori), legătură cu realizările (rezultatele, performanţele) şi evaluarea în expresie bănească.

1 Ristea M, Possler L, Ebbeken K. – Calculaţia şi managementul costurilor, Ed. Teora, 20003

C. Olariu2 defineşte costurile drept „expresia bănească a consumului de mijloace de

producţie şi de muncă vie în vederea obţinerii unui produs, lucrare sau serviciu ”,

reflectând, în acest fel, alături de alţi indicatori, gradul de eficienţă al întreprinderii. Datorită

aspectelor multiple care concură la formarea sa, costul este considerat drept „cel mai

sintetic indicator al activităţii economice a întreprinderii”. Această definiţie exprimă sintetic

aceleaşi idei ca şi interpretările date mai sus noţiunii de cost, adică cuantificarea costului

în expresie monetară, precum şi corelaţia cu produsul, lucrarea sau serviciul pentru care

acesta se realizează. Această corelaţie este privită din punct de vedere cauzal, adică

costul reprezintă cauză, iar produsul reprezintă efect al acestuia. Dezavantajul acestei

concepţii, în raport cu modul de utilizare a noţiunii de cost în practica economică modernă,

îl reprezintă restricţionarea sferei de aplicare a noţiunii de cost doar la activităţile de

producţie care au loc în cadrul întreprinderii, considerându-se că activitatea de

aprovizionare şi cea de desfacere generează exclusiv cheltuieli.

1.2 Principii

a) Managementul costurilor nu reprezintă doar un control al costurilor prevăzute în

buget, ci şi o verificare a veniturilor generate de către acestea.

Analiza bugetului poate evidenţia faptul că resursele au fost consumate, dar este

posibil ca rezultatele obţinute să nu corespundă cu cele prevăzute în proiect .

b) Managementul costurilor trebuie să evidenţieze că sumele de bani cheltuite şi

câştigate sunt incluse în bugete, dar şi că fiecare tranzacţie se desfăşoară la timpul

planificat.

Încadrarea resurselor consumate în nivelul planificat pentru fiecare etapă a

proiectului nu presupune automat că şi lucrările prevăzute pentru acea etapă au fost

realizate în totalitate.

c) Scopul principal al controlului costurilor unui proiect este de a ne asigura că nu

va avea loc nici o risipă de bani sau creşteri neautorizate de costuri.

În acest context apreciem că stabilirea un sistem de înregistrare corectă a costurilor

şi de întocmire a bugetelor reprezintă o primă condiţie pentru implementarea unui

management eficient al costurilor.

2 Olariu C - Costul şi calculaţia costului, E.D.P, 19774

1.3 Procese ale managementului costului Costul, în cadrul unui proiect, este un indicator universal foarte vizibil al succesului.

Costul este considerat a fi calculat pe toată durata de viață a produsului și serviciului care

este creat, incluzând și componentele sale pentru perioada de exploatare a produsului:

garanții contractate, întreținere contractată.

Managementul costului proiectului include următoarele procese care se și execută în

ordinea definită aici:

1. Planificarea resurselor (P1): determinarea necesarului de resurse, precum și

cantităților din acestea ce vor fi necesare de-a lungul proiectului.

2. Estimarea costurilor (P2): dezvoltarea unor estimări ale costurilor implicate de

proiect.

3. Bugetarea costurilor (P3): alocarea costului total estimat diverselor activități ce

compun proiectul.

4. Controlul costului (P4): se compară costurile estimate cu cee reale. Dacă se

constată diferențe semnificative trebuie luate măsuri corective. Controlul costurilor

ia mai multe forme ca de exemplu:

atribuirea costurilor: Efectuarea controlului costurilor în funcție de efectele deciziilor

luate în proiect.

sincronizarea buget-cost real: este un proces ce trebuie desfășurat permanent.

informarea stakeholderilor asupra costurilor (nu uitați că ei își fac propriile calcule)

1.4. Factori determinanţi pentru managementul costurilor sunt: atenţia acordată costurilor de către stakeholderi;

defalcarea sarcinilor pe pachete de lucru uşor gestionabile;

divizarea bugetelor astfel încât fiecărui pachet de sarcini să-i corespundă o parte

proprie din bugetul total;

stabilirea unui calendar eficient al lucrărilor;

practicarea unui management eficace, astfel încât să asigure respectarea

calendarului;

realizarea unei metode eficiente de comparare a cheltuielilor efectiv realizate cu

cele planificate;

întocmirea corespunzătoarea a specificaţiilor şi contractelor;

investigarea solidităţii financiare a clientului;

investigarea din punct de vedere financiar a furnizorilor şi a subcontractorilor;

5

utilizarea eficientă a licitaţiilor, încât să asigure cele mai reduse costuri;

înregistrarea timpului suplimentar lucrat;

monitorizarea plăţilor;

recuperarea cheltuielilor pentru facturi de telefon, consumabile etc.;

facturarea corectă a clientului;

întocmirea de rapoarte periodice.3

2.Tipologia şi comportamentul costurilor

Managementul costurilor presupune cunoaşterea tipologiei elementelor de consum de

resurse. Există o multitudine de criterii de clasificare a costurilor, nu toate dintre acestea

fiind relevante în procesul decizional, prin urmare în continuare se vor prezenta doar o

parte dintre acestea, considerate importante în cadrul managementului costurilor.

În urma aplicării oricăruia dintre criteriile de clasificare rezultă diverse categorii de costuri,

astfel că, oricare dintre ele poate lua una dintre următoare forme:

a) costuri totale (globale), care cuprind toate costurile dintr-o anume categorie,

aferente unei perioade de gestiune pentru întreaga întreprindere;

b) costuri unitare sau specifice, care reprezintă valoarea medie a unei anume

categorii, specifice criteriului de clasificare utilizat, de consum de resurse în

vederea obţinerii unei unităţi dintr-un anume obiect de cost;

c) costuri marginale, care reprezintă variaţia costurilor totale generată de

producţia unei unităţi suplimentare de obiect de cost.

De asemenea, costurile sunt analizate diferit prin prisma abordării în timp a acestora.

Astfel abordarea „pe termen scurt” se referă la o perioadă insuficient de lungă pentru a fi

posibile modificări fie în capacitatea de producţie, fie în tehnologia de fabricaţie. Abordarea

„pe termen lung” se referă la o perioadă de timp în care orice tip de modificări pot apărea

în cadrul organizaţiei de afaceri

2.1 Clasificarea costurilor după natura factorilor de producţie consumaţi

În funcţie de acest criteriu, costurile se împart în şase categorii, după cum urmează:

costuri cu personalul;

costuri materiale;

costuri cu lucrările şi serviciile executate de terţi;3 Paul Marinescu, Management de proiect. Bucuresti, 2007

6

costuri fiscale şi asimilate;

costuri privind deprecierea imobilizărilor şi alte cheltuieli calculate aferente

exploatării;

costuri privind dobânzile calculatorii, sau costuri ale utilizării capitalurilor,

aferente finanţării.

În categoria costurilor de personal sunt incluse remuneraţiile şi alte drepturi de salarii

acordate personalului întreprinderii, sumele acordate personalului, potrivit legii, pentru

protecţia socială, contribuţia angajatorului la asigurările sociale şi la fondul de şomaj.

Prin costurile materiale (privind consumurile stocate şi nestocate) sunt delimitate

consumurile de materii prime şi materiale consumabile. În sfera consumurilor nestocate

sunt incluse toate materialele consumabile care nu trec printr-un cont de inventar, cum

sunt: consumurile sub formă de hârtie, toner de imprimantă, imprimate, reviste, cărţi

destinate documentării personalului de specialitate.

Costurile serviciilor şi a lucrărilor prestate de către terţi reprezintă valoarea resurselor

financiare consumate în scopul remunerării unor terţe persoane, pentru prestarea de

servicii sau lucrări în favoarea întreprinderii, contribuind astfel la procesul de creare a

valorii.

Costurile cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate reprezintă costuri ocazionate

de debursarea sarcinilor fiscale către bugetul central sau cel local, potrivit legislaţiei fiscale

în vigoare.

Costurile calculatorii aferente exploatării reprezintă costuri care nu generează plăţi,

incluzând în special costurile cu amortizările, din care fac parte:

- amortizări dependente de timp;

- amortizări în raport cu activitatea realizată;

- amortizări combinate.

Costurile calculatorii aferente activităţii de finanţare reprezintă costul utilizării

capitalului propriu, adică dobânzile aferente surselor financiare avansate de întreprinzător

pentru finanţarea afacerii.

2.2. Clasificarea după modul de alocare pe purtători de costuri

Costurile pot fi clasificate în funcţie de modul de alocare pe purtătorii de costuri în costuri

directe şi costuri indirecte.

7

Costurile directe sunt acele costuri care pot fi individualizate şi atribuite fără ambiguitate

unui purtător de cost, consumator de resurse şi producător de noi valori de întrebuinţare,

reprezentând un produs, o comandă, un serviciu, un proiect etc. Se deosebesc

următoarele costuri directe:

- costuri cu materiale;

- costuri de personal;

- costuri speciale de desfacere, în care intră cele de ambalare,

comisioanele, transportul etc.

Costurile indirecte sunt, astfel, costuri care au caracter comun mai multor purtători de

costuri (obiecte de calculaţie) sau un caracter general în raport cu toate obiectele de

calculaţie realizate de întreprinderi şi care nu pot fi alocate nemijlocit pe purtători, ci printr-

un calcul intermediar de repartizare. Acestea pot fi:

- costuri indirecte autentice, cum sunt, de exemplu, salariile personalului

indirect productiv, primele de asigurare, cheltuielile materiale de birou,

impozitele etc.;

- costuri indirecte neautentice, ce ar putea fi alocate direct, însă acest

lucru este nefezabil din punct de vedere economic şi care, datorită volumului

mare de muncă legat de o asemenea operaţie, sunt imputate forfetar.

2.3. Clasificarea costurilor în funcţie de momentul calculaţiei

În principiu, costurile se pot referi la trecut, prezent şi viitor.

Astfel, se pot deosebi:

- costuri actuale (reale sau efective) sau costurile rezultate din

postcalculaţii. Reprezintă acele costuri care se determină după

finalizarea procesului de fabricaţie a produselor, lucrărilor şi serviciilor

la care se referă. Reprezintă indicatori efectivi, măsurând valoarea

reală a consumurilor de resurse efectuate în scopul obţinerii valorilor

de întrebuinţare ce constituie obiectul activităţii întreprinderii. Sunt

utilizate pentru determinarea abaterilor faţă de nivelul de plan, abateri

care vor constitui obiectul unor analize ce va sta la baza deciziilor pe

termen scurt;

- costuri normale, care exprimă de obicei costuri medii ale unor

perioade precedente;

- costuri de plan, ce se referă la perioada viitoare şi se bazează pe

condiţii presupuse şi fixate ca un plan. Reprezintă indicatori care vor

8

sta la baza fundamentării deciziilor privind desfăşurarea procesului de

producţie. Aceste costuri se numesc şi costuri standard, costuri de

buget, costuri de proiect. Au la bază calculaţii ce se bazează pe

mărimi prestabilite şi care îmbracă forme diverse în raport cu obiectul

la care se referă;

- costuri normate, ce se determină ca produs între cantitatea fizică de

producţie şi costurile de plan; ele indică ce costuri ar trebui să rezulte

la un anumit volum de producţie.

2.4. Clasificarea costurilor după componenţă

În funcţie de acest criteriu de clasificare se deosebesc:

- costuri totale sau complete, care conţin toate costurile: atât cele

directe cât şi cele indirecte, respectiv atât costurile variabile cât şi cele

fixe;

- costuri parţiale, ce sunt formate de obicei din costurile directe sau

costurile variabile.

În cazul acestui criteriu nu se consideră numai un singur fel de costuri ci se examinează

dacă toate costurile se folosesc la calculaţia costurilor sau numai o parte, de exemplu –

numai costurile relevante.

2.5. Clasificarea costurilor în funcţie de gradul de relevanţă pentru procesul decizional

În scopul susţinerii procesului decizional cu informaţii, costurile pot fi clasificate în

funcţie de gradul de relevanţă a acestora pentru fundamentarea anumitor decizii.

Costurile relevante sunt acele costuri viitoare care vor fi afectate de o anume decizie, pe

când costurile irelevante reprezintă toate celelalte categorii de costuri, care nu vor fi

afectate de decizia respectivă. De exemplu, dacă suntem în situaţia de a alege efectuarea

unei călătorii utilizând automobilul propriu sau transportul în comun, costurile cu impozitele

şi asigurarea automobilului vor rămâne neafectate, indiferent de decizia adoptată, aceste

categorii de cheltuieli fiind irelevante, astfel, din perspectiva acestei decizii. Pe de altă

parte, costurile combustibilului aferente automobilului vor fi diferite în funcţie de alternativa

aleasă, astfel încât această categorie de cost prezintă relevanţă pentru decizia dată. În

concluzie, cel puţin pe termen scurt, nu toate costurile sunt relevante pentru desfăşurarea

procesului decizional.

9

Uneori, noţiunile de cost relevant şi irelevant sunt înlocuite cu cele de cost evitabil, respectiv inevitabil. Costurile evitabile sunt acele costuri care pot fi economisite dacă se

adoptă o anumită alternativă decizională, faţă de costurile inevitabile, care nu pot fi

economisite, indiferent de alternativa decizională aleasă. Astfel, doar costurile evitabile

sunt relevante din perspectiva procesului decizional.4

3.Tipuri de estimare a costurilor proiectelorEstimarea costurilor se face pe baza specificaţiilor proiectului. Posibilitatea de a face

estimări greşite este mai mică dacă proiectul este bine definit încă de la început.

Probabilitatea erorilor nu poate fi însă eliminată, proiectul ca orice construcţie nouă conţine

surprize. Estimările făcute cu un grad ridicat de precizie ajută la stabilirea unor preţuri

competitive şi sporesc eficienţa bugetelor de costuri şi a planificării resurselor.

În practica curentă, multe firme de construcţii clasifică estimările de costuri de proiect în

funcţie de încrederea în precizia pe care o pot avea estimatorii de costuri. Deşi există

deosebiri de la o organizaţie la alta, se pot face câteva exemplificări tipice:

- Estimări aproximative, sunt făcute înaintea începerii proiectului, când nu există

decât informaţii vagi şi trebuie stabilite toate detaliile activităţilor viitoare. Sunt

utile pentru verificările preliminare privind necesar de resurse, selectarea

cererilor de ofertă şi pentru alte decizii de planificare în faza iniţială. Nu se pot

folosi însă ca bază de preţ fix în licitaţii. Se apreciază că o estimare cu nivel

acceptabil de argumentare poate atinge o acurateţe de +/- 25%.

- Estimări comparative, se fac prin comparare costurilor pe care le-ar necesita

realizarea unui proiect nou cu costurile unor proiecte similare executate în

trecut. Se pot face înainte să înceapă proiectarea detaliată, când nu există liste

de materiale sau calendare precise de activităţi. Estimările de acest tip pot

atinge o acurateţe de cca. 15%.

- Estimări de fezabilitate, se fac după efectuarea unor activităţi de concepţie

preliminară a proiectului. Este necesar să existe specificaţiile clădirilor,

amplasamentul, scheme provizorii pentru servicii, preţurile furnizorilor de

echipamente, listele de achiziţie de materiale şi celelalte planificări care pot

ajuta la estimarea costurilor materiale. Aici factorul de încredere în acurateţea

estimărilor de fezabilitate poate ajunge la +/- 10%.

- Estimări definitive, sunt efectuate la sfârşitul proiectării, după ce s-au lansat

principalele comenzi de achiziţie , la preţuri cunoscute, iar activitatea de construcţie sau

4 Pelin Andrei - Managementul costurilor, Timisoara, 201010

asamblare în cadrul proiectului se află într-o fază avansată. Acest tip de estimare poate fi

făcută distinct sau prin actualizarea estimărilor comparative sau de fezabilitate făcute

anterior. Estimările sunt definitive atunci când acurateţea declarată este de +/- 5% .

4. Obiectivele managerului de proiect în domeniul gestionării costurilor

4.1 Controlul costurilorDe cele mai multe ori în practică controlul costurilor se realizează doar pe baza

raportărilor periodice la sfârşitul realizării unor lucrări. Ca urmare, eventualele depăşiri vor

fi raportate post faptic, nemaiputându-se interveni la timp pentru eliminarea cauzelor care

le-a determinat. De aceea controlul trebuie efectuat operativ, în momentul realizării

costurilor.

În practica curentă se folosesc trei categorii de calcul şi urmărire a costurilor:

previzionale, operative şi postoperative. Un management eficient al costurilor, practicat în

cazul oricărei activităţi productive, se bazează pe metode previzionale de calcul şi

planificare a costurilor şi pe metode operative de urmărire a realizării acestora.

4.2 Respectarea bugetelor de cheltuieliÎn multe cazuri managerul proiectului este preocupat doar de respectarea bugetului,

încadrarea în bugetul autorizat fiind unicul obiectiv. Cu excepţia proiectelor prin care nu se

urmăreşte obţinerea de profit acest obiectiv este just.

4.3 Responsabilitatea faţă de beneficiarul proiectuluiCea mai evidentă formă de manifestare a acestui deziderat este preţul ferm cerut de

contractor pentru executarea contractului, care reprezintă, în acelaşi timp, un cost ferm

pentru beneficiar. Respectarea acestuia asigură satisfacerea obiectivelor de cost ale

beneficiarului permiţându-i planificarea investiţiilor în siguranţă printr-un buget fix.

În cazul proiectelor în care preţul se stabileşte prin metoda adausului comercial,

fără limită maximă de preţ, nu va exista stimulent pentru contractor să-şi limiteze costurile.

Dimpotrivă, cu cât costul va fi mai mare, cu atât va creşte şi venitul încasat. Ca urmare,

contractorul are obligaţia morală să ceară să i se deconteze numai costuri justificate şi să-

şi organizeze activitatea cu aceeaşi eficienţă pe care ar avea-o dacă ar folosii proprii bani.

11

4.4 Compararea costurilor efectuate şi a rezultatelor obţinute cu cele planificate: analiză şi previziune În acest paragraf ne propunem să abordăm managementul costurilor prin tehnicile de

evaluare a performanţelor pe baza bugetelor şi utilizării datelor referitoare la costuri, în

scopul previzionării trendurilor viitoare şi a costurilor finale ţinând seama de timp,cost şi

rezultate.

Monitorizarea costurilor pe fazele principale ale proiectului Deşi mai puţin eficientă, această metodă are avantajul că este uşor de aplicat.

Primul pas în aplicarea metodei este stabilirea fazelor principale ale procesului de

execuţie, care se realizează prin identificarea activităţilor sau evenimentelor cheie ale

proiectului, cum sunt cele care coincid cu finalizarea unor categorii de activităţi. Ca

exemple de faze principale pot fi considerate terminarea proiectării , izolarea exterioară a

construcţiei pentru a permite desfăşurarea lucrărilor la interior indiferent de temperatură

etc. Aşadar o fază principală coincide cu finalizarea unui ciclu de activităţi din structura

proiectului pentru care sunt prevăzute un termen şi un buget. Odată stabilite fazele

principale, se poate trasa curba cheltuielilor bugetare, care se determină prin însumarea

costurilor bugetare ale fiecărei faze, şi curba costurilor efective. Comparaţia dintre cele

două curbe oferă informaţiile necesare managerului de proiect pentru a face analiza

costurilor şi a stabili măsurile ce se impun.

Aşa cum arătam la începutul capitolului, managementul costurilor presupune şi o

analiză comparativă a rezultatelor faţă de costurile înregistrate. De aceea, un grafic care

oferă posibilitatea comparării şi analizei evoluţiei costurilor efective în raport cu cele

planificate, dar şi în raport cu nivelurile înregistrate în realizarea volumului de lucrări din

fiecare fază principală faţă de situaţia planificată, este mult mai util

În figura nr.3 se prezintă un asemenea grafic în care comparaţiile se pot face între

toate cele patru curbe.

12

Cum se interpretează situaţia din grafic?

În legătură cu evoluţia curbelor costurilor, pentru cazul în care evoluţia este sub

nivelul planificat în buget, dar fazele principale sunt finalizate cu întârziere, situaţia

sugerează că exist un risc în evoluţia lucrării corespunzător prevederilor din proiect, în

schimb bugetul curent prezintă un risc mai mic decât cel planificat. Atunci când evoluţia

costurilor efective se înscrie în prevederile din buget, dar termenele de realizare a fazelor

principale sunt depăşite, se poate concluziona că va fi depăşit bugetul proiectului.

.

0

50

100

150

200

250

300

350

400

1 2 3 4 5

Saptamani

Mil.

Lei

Costul planifcat Costul realizat Activitati planificate Activitati reralizate

Fig.nr.3 –Comparaţii între valori planificate şi valori realizate în timp

13

4.5 Analiza eficienţei rezultatelor

Analiza are ca obiectiv compararea costurilor efective pentru un grup de activităţi

finalizate, la un moment dat, cu valoarea efectivă a acestora, în scopul determinării

eficienţei prin indicatorul „costuri la 1000 lei producţie terminată”. Dacă nivelul costurilor

înregistrate nu se încadrează în valorile planificate, atunci pe baza nivelului efectiv al

acestui indicator se poate previziona rezultatul global al întregului proiect. De exemplu,

dacă pentru un număr de activităţi principale, având o pondere importantă din lucrările

proiectului, care au fost finalizate la un anumit moment din perioada de edificare a

proiectului, costul planificat la 1000 de lei producţie terminată a fost depăşit substanţial,

atunci se poate deduce că va fi depăşit bugetul planificat al întregului proiect.

Prin raportarea costului total efectiv al activităţilor finalizate, la un moment dat, la

valoarea planificată a acestora, se poate determina gradul de îndeplinire a indicatorului,

astfel :

Gradul de îndeplinire =

Bibliografie

14

1. Paul Marinescu, Management de proiect, Bucuresti, 2007

2. Pelin Andrei - Managementul costurilor, Timisoara, 2010

3. M. Ristea , Possler L, Calculaţia şi managementul costurilor, Ed. Teora, 2000

4. C. Olariu , Costul şi calculaţia costului, E.D.P, 1977

15