LUCRĂRILE SOLULUI PENTRU

ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CÂMP

2

3

CCCUUUPPPRRRIIINNNSSS

AAARRRGGGUUUMMMEEENNNTTT............................................................................................................................................................................................................................................................ 444

III... GGGEEENNNEEERRRAAALLLIIITTTĂĂĂŢŢŢIII ................................................................................................................................................................................................................................. 555

IIIIII... LLLUUUCCCRRRĂĂĂRRRIII DDDEEE ÎÎÎNNNGGGRRRIIIJJJIIIRRREEE AAA SSSOOOLLLUUULLLUUUIII ......................................................................................................... 777

222... LLLUUUCCCRRRĂĂĂRRRIII DDDEEE ÎÎÎNNNGGGRRRIIIJJJIIIRRREEE AAA CCCUUULLLTTTUUURRRIIILLLOOORRR DDDEEE CCCÂÂÂMMMPPP CCCAAARRREEE

SSSEEE SSSEEEAAAMMMĂĂĂNNNĂĂĂ TTTOOOAAAMMMNNNAAA ................................................................................................................................................................................. 777

222...111... LLLuuucccrrrăăărrriii dddeee îîînnngggrrriiijjjiiirrreee cccaaarrreee ssseee eeefffeeeccctttuuueeeaaazzzăăă pppââânnnăăă lllaaa vvveeennniiirrreeeaaa

iiieeerrrnnniiiiii ........................................................................................................................................................................................................................................................................ 777

222...222... LLLuuucccrrrăăărrriii dddeee îîînnngggrrriiijjjiiirrreee ccceee ssseee eeefffeeeccctttuuueeeaaazzzăăă îîînnn tttiiimmmpppuuulll iiieeerrrnnniiiiii ...... 888

222...333... LLLuuucccrrrăăărrriii dddeee îîînnngggrrriiijjjiiirrreee cccaaarrreee ssseee eeefffeeeccctttuuueeeaaazzzăăă ppprrriiimmmăăăvvvaaarrraaa ............ 111000

333... LLLUUUCCCRRRAAARRRIII DDDEEE ÎÎÎNNNGGGRRRIIIJJJIIIRRREEE AAA CCCUUULLLTTTUUURRRIIILLLOOORRR DDDEEE CCCÂÂÂMMMPPP CCCAAARRREEE

SSSEEE SSSEEEAAAMMMAAANNNAAA PPPRRRIIIMMMAAAVVVAAARRRAAA ............................................................................................................................................................ 111333

333...111... LLLUUUCCCRRRĂĂĂRRRIII DDDEEE ÎÎÎNNNGGGRRRIIIJJJIIIRRREEE AAA CCCUUULLLTTTUUURRRIIILLLOOORRR DDDEEE CCCÂÂÂMMMPPP

NNNEEEPPPRRRĂĂĂŞŞŞIIITTTOOOAAARRREEE CCCAAARRREEE SSSEEE SSSEEEAAAMMMĂĂĂNNNĂĂĂ PPPRRRIIIMMMĂĂĂVVVAAARRRAAA ..................... 111333

333...222... LLLUUUCCCRRRĂĂĂRRRIII DDDEEE ÎÎÎNNNGGGRRRIIIJJJIIIRRREEE AAA CCCUUULLLTTTUUURRRIIILLLOOORRR DDDEEE CCCÂÂÂMMMPPP

PPPRRRĂĂĂŞŞŞIIITTTOOOAAARRREEE CCCAAARRREEE SSSEEE SSSEEEAAAMMMĂĂĂNNNĂĂĂ PPPRRRIIIMMMĂĂĂVVVAAARRRAAA .................................... 111444

4

ARGUMENT

Agricultura zilelor noaste ridică numeroase probleme tehnice, social- politice,

economice, juridice, de ordinul dezvoltării rurale, al protecţiei şi conservării solului,,

al protecţiei mediului, al valorificării producţiei agricole. Pentru asigurarea

practicării unei agriculturi moderne, de înalt nivel în ţara noastră, competitivă pe

plan mondial un rol deosebit şi important revine în mod clar, respectării tehnologiei

de cultivare a culturilor agricole. Specialiştii trebuie să aplice cu rapiditate tot ce este

nou în agricultura modernă, să-şi însuşească toate informaţiile tehnice şi economice

care să îi poată plasa pe un loc stabil în economia concurenţială de piaţă. Aceştia

trebuie să fie capabili să practice o agricultură ştiinţifică eliberată de empirism şi

canoane. Acest fenomen de relansare agrară nu este posibil decât respectând

proverbul „omul sfinţeşte locul” şi se realizează cu oameni bine pregătiţi, instruiţi.

Toate lucrările solului pentru înfiintarea culturilor de câmp, stabilite pa baza

unor cercetări şi a unei practici îndelungate, sunt menite să favorizeze obţinerea de

producţii mari şi de calitate.

Cantitatea şi calitatea producţiei depinde şi de efectuarea lucrărilor de îngrijire

la vremea optimă şi de bună calitate, asigurând o vegetaţie optimă.

5

I. GENERALITĂŢI

De la înfiinţarea lucrărilor până la recoltare se fac mai multe lucrări, care

reprezintă lucrări de îngrijire. Atât plantele din cultură, cât şi solul cultivat trebuie să

fie protejate împotriva factorilor nefavorabili care au efect negativ asupra nivelului

producţiei şi calităţii acesteia; boli, dăunători, buruieni, secetă, insuficienţa hranei,

temperaturi scăzute, exces de umiditate, etc. Unele lucrări se aplică solului, altele se

aplică plantei. Lucrările de îngrijire pot fi grupate pe grupe de culturi: culturi care se

seamănă toamna, culturi care se seamănă primăvara, culturi legumicole, culturi

pomicole, culturi viticole.

Avântul mare pe care l-a cunoscut în ultimi ani perfecţionarea mijloacelor de

producţie din agricultură , a făcut ca într-un timp relativ scurt zonele ecologice

stabilite pe baza criteriilor de favorabilitate naturală să fie în mare parte depăşite ,

terenuri improprii pentru anumite culturi de plante trecând la grade ridicate de

favorabilitate . Astfel , irigarea şi chimizarea nisipurilor au făcut ca acestea să devină

accesibile şi chiar favorabile pentru anumite plante , care înainte nu puteau fi

cultivate ca : grâu , soia , floarea soarelui , porumb etc . Amendarea solurilor acide a

modificat gradul de favorabilitate a acestor soluri pentru porumb grâu şi alte plante .

Irigarea zonelor de stepă a ridicat gradul de favorabilitate a acestora pentru sfecla de

zahăr , porumb , cartofi etc .

Ca urmare zonarea producţiei a cunoscut şi cunoaşte o continuă îmbunătăţire

determinată de o studiere mai aprofundată a condiţiilor naturale , de schimbările

aduse condiţiilor naturale şi de sarcinile care revin economiei naţionale .Zonele de

producţie agricolă se caracterizează prin anumite structuri de plante cultivate .

Acestea stau la baza elaborării asolamentelor . În felul acesta asolamentele răspund

condiţiilor naturale ( stării de favorabilitate pentru diferite plante cultivate ) ,

mijloacelor de producţie în continuă perfecţionare şi sarcinilor ce revin agriculturii

în ansamblul economiei naţionale .

6

Lucrarile solului trebuie să asigure realizarea sarcinilor de producţie prin

valorificarea la maximum a condiţiilor naturale ( sol , climă , relief , apă freatică ,

etc. ) , prin asigurarea cerinţelor biologice diferenţiate a plantelor cultivate şi prin

folosirea celor mai avansate mijloace tehnice de cultură ( fertilizare, irigare ,

mecanizare , etc).

7

II. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A SOLULUI

2. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DE CÂMP CARE

SE SEAMĂNĂ TOAMNA

Principalele culturi de câmp care se seamănă toamna sunt: grâul, orzul, secara,

rapiţa de toamnă etc.

Aceste culturi au o perioadă de vegetaţie lungă care cuprinde trei intervale,

după care se grupează şi lucrările de îngrijire care se efectuează: lucrări care se

efectuează până la venirea iernii, lucrări care se efectuează iarna şi lucrări care se

efectuează primăvara.

2.1. Lucrări de îngrijire care se efectuează până la venirea iernii

Prin rânduri apropiate, înţelegem în cazul grupării menţionate a plantelor,

distanţele între rânduri mai mici de 20 cm şi care nu permit efectuarea prăşitului ca

lucrare de îngrijire. Unele din aceste plante se seamănă toamna, cât şi primăvara. În

funcţie de epoca la care se seamănă, diferă şi natura lucrărilor de îngrijire, din care

motiv în cele ce urmează se vor prezenta, plecând de la acest criteriu.

Lucrările de îngrijire, care se aplică plantelor ce se seamănă toamna în rânduri

apropiate. Se aplică următoarele lucrări:

- Tăvălugit, imediat după semănat. Apare necesară această lucrare, în cazul

toamnelor secetoase, pentru a asigura un mai bun contact între sămânţă şi sol şi

astfel o răsărire mai rapidă şi mai uniformă a plantelor. Se obţin rezultate bune când

sub stratul superficial uscat este prezent un strat mai umed, din care, prin tăvălugire

este favorizată ridicarea apei în stratul superficial în care se găsesc seminţele;

- Irigarea de răsărire. În cazul toamnelor secetoase, la grâul semănat pe

terenurile amenajate pentru irigare este necesar să se dea o udare de răsărire, iar dacă

8

seceta continuă o a doua udare pentru creşterea plantelor. În felul acesta, se previne

pierderea viabilităţii unor seminţe, răsărirea târzie şi intrarea în iarnă a semănăturilor

nerăsărite sau abia răsărite, cu toate urmările ce decurg din acestea;

- Îndepărtarea apei stagnante. În toamnele ploioase, în locurile depresionare,

se poate aduna apa, care provoacă asfixierea plantelor şi deci goluri în semănătură.

- Spălarea azotului în adâncime, prezenţa activităţii predominante a

bacteriilor anaerobe etc. Semănăturile sunt mai sensibile la stagnarea apei în

perioada încolţirii, decât după răsărire. De asemenea sunt mai sensibile semănăturile

de secară decât cele de grâu. Stagnarea apei provoacă pentru început îngălbenirea

plantelor şi încetarea creşterii lor, iar dacă continuă mai mult timp (durata în zile

variază în funcţie de specie, starea vegetativă a culturii, temperatură, etc.) plantele

pier. Dat fiind pagubele pe care le provoacă culturilor agricole stagnarea apei, este

necesar să se îndepărteze excesul de apă prin şanţuri sau canale de scurgere. Este de

preferat ca aceasta să se facă înainte de semănat întrucât locurile în care stagnează

apa sunt cunoscute, fiindcă după semănat pe lângă pierderile de plante ce se por

înregistra până la efectuarea canalelor de scurgere se mai distrug plante şi pe lăţimea

canalului şi în jur.

2.2. Lucrări de îngrijire ce se efectuează în timpul iernii

Factorii climatici care influenţează iernarea plantelor sunt: temperatura aerului

şi a solului, umiditatea solului, stratul de zăpadă şi crusta de gheaţă.

Temperaturile scăzute şi de lungă durată (sub -150 C la orz, sub-20

0 C la grâu

şi sub -250 C la secară), stagnarea apei, prezenţa unui strat gros de zăpadă ca şi

prezenţa crustei de gheaţă la suprafaţa zăpezii şi solului pot provoca pierderi mari de

plante.

Întrucât rezistenţa la iernat este în mare măsură în funcţie de starea vegetativă

a plantelor la intrarea în iarnă, de mare importanţă este epoca de semănat şi

9

asigurarea unor condiţii cât mai favorabile pentru răsărire şi creşterea rapidă a

plantelor.

Ceea ce este necesar să se facă în timpul iernii este controlul sistematic al

semănăturilor şi aplicarea îngrăşămintelor chimice cu azot, în ultima parte a iernii.

Controlul periodic şi sistematic al semănăturilor ne oferă posibilitatea

cunoaşterii în orice moment a situaţiei lor şi posibilitatea pregătirii unor măsuri pe

care să le aplicăm la ieşirea din iarnă.

Verificarea stării de vegetaţie şi a viabilităţii plantelor. Lucrarea se face

obligatoriu după geruri mari şi de durată sau când plantele nu au răsărit în totalitate.

Pentru verificarea stării culturii, în iarnă se foloseşte metoda monoliţilor.

Monoliţii sunt probe luate din cultură, cu dimensiunile de 30/20/20 cm, care se

desprind din teren fără a deranja rădăcinile plantelor. Luarea monoliţilor se face când

solul este îngheţat, pentru a nu se produce crăparea acestora. Monoliţii se ţin 2-3 zile

în încăperi încălzite la 80 C, apoi la 18-20

0 C, până începe să apară o nouă

frunzuliţă(sau răsar toate plantele din seminţele care nu au germinat în teren).

După expirarea timpului, se numără plantele vii din monolit şi se determină

desimea plantelor la 1 m 2, (suprafaţa unui monolit este 0,3 x 0,25 şi 0,075 m2 –

monolitul cuprinde două rânduri, cu distanţa între rânduri de 12,5 cm, deci cu

lăţimea de 25 cm x 0,25 m):

D = 075,0

1 x n, în care „n” este numărul de plante vii din monolit.

Dacă desimea găsită este apropiată de desimea minimă recomandată speciei şi

soiului cultivat cultura este păstrată şi se iau măsuri de stimulare a înfrăţirii plantelor.

Dacă desimea este prea mică, se desfiinţează cultura şi se seamănă o altă specie de

plante.

La sfârşitul iernii, îngrăşămintele se dau când solul este îngheţat şi nu este

acoperit cu zăpadă sau este acoperit cu un strat subţire de zăpadă. Apare necesară

fertilizarea în această perioadă în special în zonele secetoase, unde în cazul

fertilizării la sfârşitul iernii se asigură pătrunderea azotului în sol, la adâncimea

10

rădăcinilor şi în ani cu primăveri secetoase şi nu este indicată pe terenurile în pantă

unde topirea zăpezii, în condiţiile unui sol îngheţat poate să ducă la spălarea

îngrăşământului de la suprafaţa terenului.

2.3. Lucrări de îngrijire care se efectuează primăvara

În cursul primăverii, lucrările care se pot aplica culturilor toamna sunt:

- Îndepărtarea excesului de apă;

- Tăvălugitul semănăturilor dezrădăcinate;

- Grăpatul;

- Aplicarea de îngrăşăminte cu azot şi combaterea buruienilor.

La începutul primăverii plantele de toamnă sunt foarte sensibile la excesul de

apă, ca urmare a consumării substanţelor de rezervă şi a slăbirii lor datorită gerului.

De aceea, dacă nu au fost luate măsuri în cursul toamnei pentru înlăturarea excesului

de apă, este necesar să se ia aceste măsuri la începutul primăverii.

Pentru prevenirea uscării plantelor, se recomandă tăvălugirea, cu un tăvălug

neted, a culturilor dezrădăcinate (descălţate). Lucrarea are însă efect, numai dacă în

momentul executării ei solul este suficient de reavăn sau după efectuarea

tăvălugitului plouă şi vremea se menţine umedă.

O lucrare care în ultimii ani a cunoscut o folosire largă a fost grăpatul

semănăturilor de toamnă la ieşirea din iarnă. Scopul grăpatului este distrugerea

scoarţei care se formează ca urmare a precipitaţiilor şi a neacoperirii complete a

suprafeţei solului de vegetaţie. În funcţie de grosimea crustei şi starea semănăturilor

din momentul efectuării lucrării, s-a recomandat utilizarea grapelor stelate şi a

grapelor cu colţi reglabili sau a sapelor rotative, pe direcţie perpendiculară faţă de

rândurile semănăturii şi cu viteză de lucru şi orientarea dinţilor grapei în funcţie de

intensitatea acţiunii dorite a se realiza.

11

În cursul primăverii, se pot aplica îngrăşăminte chimice cu azot pe suprafeţele

pe care din diferite motive nu s-au dat astfel de îngrăşăminte la sfârşitul iernii,

precum şi pe suprafeţele unde deşi s-au aplicat, starea vegetativă slabă a culturii face

necesară ajustarea ei sau în sfârşit pe suprafeţele la care urmărim sporirea

conţinutului de proteine din boabe (aplicarea târzie a îngrăşămintelor cu azot

sporeşte conţinutul de proteine din boabe).

În sfârşit, o lucrare foarte importantă este combaterea buruienilor. Aceasta s-a

făcut în trecut prin plivit, în prezent tot mai mult prin folosirea erbicidelor.

Combaterea buruienilor se face fie prin măsuri agrotehnice, fie prin măsuri

chimice.

Prin metoda agrotehnică, buruienile se combat efectuând lucrarea de grăpare,

primăvara devreme (folosind agregatul cu grapa cu colţi sau cu sapa rotativă) sau

efectuând lucrarea de plivit manual (pe suprafeţe mai reduse).

Prin metoda chimică combaterea buruienilor se face cu erbicide. Unele

erbicide (Igran 50-3,5 kg/ha, Dicuran 80 – 2-3 kg/ha), se pot administra toamna

imediat după semănat. Alte erbicide se por administra primăvara, în diferite faze de

vegetaţie ale plantelor cultivate sau ale buruienilor.

Folosirea erbicidelor trebuie să se facă cu mare atenţie; erbicidul trebuie bine

ales, în funcţie de speciile de buruieni şi de starea de vegetaţie a plantelor cultivate şi

a buruienilor.

Se pot folosi următoarele erbicide:

- pentru rapiţă sălbatică, muştar sălbatic, pălămidă, susai, albăstriţă se pot

folosi DMA 6 –1,0 l/ha, Sarden-0,8 l/ha;

- pentru buruieni rezistente la DMA 6 se foloseşte unul din erbicidele: Oltisan

M –1,0 l/ha, Icedin super - 1,0 l/ha. Oltidin - 1,0 l/ha, Granstar – 15-20 gr/ha, Sansac

- 1,0 l/ha, Glean – 15-20 gr/ha, Grodyl – 20-30 gr/ha.

Pentru stabilirea erbicidului a dozei ce se va folosi a momentului aplicării, se

va consulta prospectul de folosire care îl însoţeşte şi se vor respecta indicaţiile

12

prescrise. În caz contrar, eficacitatea erbicidului poate fi diminuată sau se pot

produce pierderi în cultură până la compromiterea totală.

Combaterea dăunătorilor începe prin tratarea seminţei, pentru a o proteja

împotriva dăunătorilor din sol şi se continuă cu tratamente în vegetaţie. Primăvara

poate reveni atacul de gândac ghebos. În acest caz se folosesc aceleaşi insecticide ca

şi toamna. Alţi dăunători care por ataca culturile în vegetaţie sunt: ploşniţele

cerealelor, viermele roşu al paiului, gândacul ovăzului, cărăbuşei cerealelor etc.

Se folosesc insecticide care se aplică în 1-3 tratamente, la avertizare: Decis

forte 12CE – 0,065 l/ha, Ecolux S – 1,25 l/ha, Fastac CE – 0,1 l/ha, Karate 2,5 EC - -

0,3 l/ha, Regent 200SC – 0,075 l/ha, Sumi Alpha 2,5 CE – 0,4 l/ha, Supersect 10 EC

– 0,200 l/ha, etc.

Combaterea bolilor este foarte necesară, întrucât culturile care se seamănă

toamna, în special grâul şi orzul, sunt atacate de numeroşi agenţi patogeni, care

produc pagube mari în cultură, ajungând până la pierderea totală a recoltei. Cele mai

periculoase boli sunt bolile foliare: făinarea cerealelor, ruginile, septorioza, fizarioza

spicelor etc. Combaterea agenţilor patogeni se face cu o gamă largă de fungicide:

Metoben 70 PU – 1,0 kg/ha, Topsin 70PU – 1,0 kg/ha, Impact 125SC – 1,0 l/ha, Tikt

250 CE – 0,5 l/ha, Alert – 1,0 l/ha, Tangou – 0,5 l/ha, Bavistin 50Df – 0,6 kg/ha,

Flamenco – 1,0 l/ha, etc.

Tratarea culturii cu fungicide se face de 1-3 ori, cu respectarea indicaţiilor de

folosire a fiecărui fungicid. La folosirea insecticidelor şi fungicidelor trebuie

respectate normele de tehnică a securităţii muncii, recomandate pentru fiecare

pesticid. De asemenea cultura tratată se marchează cu indicatoare pe care este

înscris: ”Atenţie, teren otrăvit !.”

13

3. LUCRARI DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DE CÂMP CARE

SE SEAMANA PRIMAVARA

3.1. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DE CÂMP

NEPRĂŞITOARE CARE SE SEAMĂNĂ PRIMĂVARA

Perioada de timp, în care aceste plante ocupă terenul este mult mai mică decât

în cazul plantelor care se seamănă toamna, iar modificările climatice mai puţin

substanţiale, de aceea şi numărul lucrărilor ce se aplică este mai mic şi mai puţin

variat. Astfel tăvălugitul după semănat, grăpatul între semănat şi răsărire şi după

răsărire, combaterea buruienilor şi aplicarea de îngrăşăminte chimice cu azot.

Tăvălugitul imediat după semănat pentru a uşura absorbţia apei către seminţe,

apare necesar, în anii cu primăveri uscate.

Grăpatul este necesar între semănat şi răsărire, când din cauza crustei sau

uscăciunii, răsărirea plantelor întârzie şi terenul se acoperă cu buruieni.

Scopul lucrării este de a distruge scoarţa şi de a uşura răsărirea şi de a distruge

buruienile în curs de răsărire. Important este ca în funcţie de grosimea scoarţei şi de

starea în care se găseşte semănătura.

Grăpatul după răsărire se poate efectua până în faza în care plantele reuşesc să

acopere bine terenul. Combaterea buruienilor se face prin plivit sau cu ajutorul

erbicidelor specifice diferitelor culturi. În sfârşit culturile cărora nu li s-a putut

asigura întreaga doză de îngrăşăminte chimice cu azot odată cu lucrările

premergătoare semănatului, pot să fie fertilizate cu aceste îngrăşăminte la începutul

perioadei de vegetaţie.

Irigarea se face pe terenurile amenajate pentru irigare, pentru a compensa

deficitul de apă al culturilor. Se fac 1-2 irigări cu norme de 300-500 m3/ha.

14

3.2. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DE CÂMP

PRĂŞITOARE CARE SE SEAMĂNĂ PRIMĂVARA

Prin culturi în rânduri îndepărtate, se înţelege în contextul de faţă, culturile care

se seamănă la distanţe între rânduri mai mari de 20 cm şi care primesc ca principală

lucrare de îngrijire prăşitul.

În această categorie intră un număr mare de plante şi mai ales plante care ocupă

suprafeţe mari în cultură în ţara noastră, cum sunt:

- porumbul;

- floarea – soarelui;

- sfecla;

- cartoful.

Principalele lucrări de îngrijire care se aplică plantelor din această grupă sunt:

- Tăvălugitul de semănat;

- Grăpat între semănat şi răsărire şi după răsărit;

- Plivit;

- Muşuroit sau răriţat;

- Aplicarea de îngrăşăminte şi mulcirea.

Tăvălugitul la semănat apare necesar în zonele secetoase şi în toate zonele, în

ani cu primăveri secetoase şi la plantele cu seminţe mici în scopul de a înlesni

punerea în contact cu solul pentru absorbţia apei de către seminţe (încolţirea şi

răsărirea în cazul maşinilor de semănat la care se asigură îndesarea solului pe rând

odată cu semănatul SPC6, 2SPC2), nu mai apare necesitatea tăvălugitului.

Grăpatul între semănat este necesar pe terenurile care prezintă scoarţă, care

împiedică răsărirea şi în acest caz trebuie să aibă o deosebită grijă la alegerea celei

mai potrivite unelte.

15

După răsărirea plantelor grăpatul poate fi utilizat pentru spargerea scoarţei şi

distrugerea buruienilor în curs de răsărire. Se foloseşte în acest scop în special sapa

rotativă până în momentul în care plantele ajung la înălţimea de 20-25 cm. Se obţin

sporuri de recoltă de circa 200 kg/ha (119) şi se poate înlătura necesitatea unei

praşile sau amâna necesitatea acesteia. Calitatea lucrării şi ca urmare eficienţa ei

depinde de creşterea vegetativă a plantelor şi prezenţa solului reavăn, a buruienilor

abia răsărite, a unei scoarţe încă neajunsă la grosimi mari, a unui timp însorit, care să

asigure uscarea buruienilor dislocate de către grapă şi de folosirea unei viteze

corespunzătoare de lucru.

La efectuarea primei lucrări cu sapa rotativă când plantele de porumb au 2-3

frunze (şi nu 4-6) şi a celei de-a doua lucrări când plantele au peste 6-7 frunze şi o

înălţime mai mare de 30-35 cm , se înregistrează pierderi de recoltă de 350-400 kg

boabe la hectar în prima lucrare şi cca 700 kg/ha la cea de-a doua lucrare cu sapa

rotativă. În primul caz ca urmare a pierderii de plante prin acoperire, iar în al doilea

caz datorită pierderii de plante ca porumb prin rupere. De asemenea buruienile nu

trebuie să depăşească stadiul de 2-3 frunze iar viteza de lucru la prima lucrare cu

sapa rotativă trebuie să corespundă cu viteza a-II-a a tractorului.

În anii cu primăveri ploioase adesea nu se poate folosi grăpatul datorită solului

umed şi depăşirii în timp scurt de către buruieni a perioadei în care acestea pot fi

distruse cu uşurinţă prin grăpat. Viteza de lucru este indicat să fie mai mică, atunci

când plantele sunt mici pentru a nu fi acoperite de pământ şi mai mare când plantele

sunt înalte.

Răritul apare necesar la unele plante prăşitoare pentru a se realiza distanţa

necesară între plante pe rând. Prin răsărit se realizează spaţiul de nutriţie

corespunzător şi o desime a plantelor favorabilă la unitatea de suprafaţă.

Răritul se face când plantele de porumb au 2-4 frunze; cele de floarea soarelui

când plantele au înălţimea de 10 cm şi la sfeclă când plantele se găsesc în faza de 2-3

frunze adevărate.

16

Răritul este o lucrare greoaie şi care necesită multe braţe de muncă, în special la

plantele la care distanţa dintre rânduri este relativ mică şi plantele trebuie să se

găsească la intervale mici pe rând, cum este sfecla de zahăr.

Lucrarea de rărit se face în mod diferit, în funcţie de natura plantei cultivate, cu

ajutorul sapei (la porumb, floarea soarelui) sau cu ajutorul sapei un răsărit provizoriu

urmat de răsăritul definitiv care se face manual (la sfecla de zahăr).

În prezent această lucrare, care sporeşte mult nevoia de braţe de muncă la

hectarul cultivat şi preţul de cost al recoltei, este pe cale de a fi din tehnologia de

cultivare a plantelor ca urmare a introducerii şi extinderii în producţie a semănatului

de precizie cu ajutorul semănăturii (SPC6) cum s-a arătat.

La toate culturile şi în special la cele prăşitoare ne putem întâlni şi cu o situaţie

inversă, caracterizată printr-un număr mai mic de plante decât cel necesar datorită

golurilor pe care trebuie să le îndreptăm prin însămânţarea acestora.

Golurile pot fi provocate de diferite cauze cum ar fi:

- gresuri la semănat;

- înfundarea unor brăzdare ale maşinii de semănat.

Se recomandă ca golurile să fie înlocuite prin introducerea unor boabe înmuiate

în apă în pământ reavăn.

Prăşitul este principala lucrare care se execută la plantele care se seamănă la

distanţe mari între rânduri. Prăşitului i se atribuie importanţă în combaterea

buruienilor şi în menţinerea apei în sol ca urmare a întreruperii capilarităţii prin

afânarea stratului superficial de sol. Prăşitul pe un teren neînburuienat nu numai că

nu sporeşte cantitatea de apă din sol existentă la dispoziţia plantelor, dar o poate

micşora în mare măsură aşa cum s-a arătat. Adâncimea praşilelor poate să varieze

între 3 şi 12 cm. Praşilele efectuate la adâncimea de 3-6 cm se consideră

superficiale, la adâncimea de 6-8 cm mijlocii, iar între 8-12 cm adânci.

Adâncimea praşilelor depinde de următorii factori:

17

- Natura plantelor şi stadiul de creştere în care se găsesc. La plantele cu

înrădăcinare profundă se pot şi sunt indicate praşilele mai adânci, la plantele cu

înrădăcinare laterală şi superficială adâncimea praşilei se micşorează începând de la

prima spre ultima praşilă;

- Gradul de înburuienare. Cu cât gradul de înburuienare este mai mare şi cu cât

buruienile sunt mai înalte în creştere, cu atât prăşitul trebuie să fie mai adânc şi

invers;

- Grosimea scoarţei. Prezenţa unei scoarţe mai groase poate determina un prăşit

mai adânc;

- Conţinutul de apă din sol. În zonele aride şi pe timp de secetă este indicat să se

prăşească mai superficial şi invers, în zonele umede şi pe timp ploios. În primul caz

se caută ca prin folosirea unei adâncimi mici, la prăşit să se micşoreze pierderile de

apă prin difuziune. În al doilea caz prin prăşitul adânc se caută să se înlăture excesul

de apă şi astfel să se prevină efectele lui dăunătoare;

- Unealta folosită la prăşit. Cultivatoarele oferă posibilitatea modificării între

limite mari a adâncimii praşilelor spre deosebire de sapele folosite la prăşitul

manual.

Realizarea unor adâncimi la prăşit în funcţie de factorii enumeraţi este de mare

importanţă pentru condiţiile ce se creează culturii şi în final pentru producţia ce se

obţine. În ceea ce priveşte numărul praşilelor acesta este în funcţie de planta ce se

cultivă, de natura solului, gradul de înburuienare, condiţiile climatice.

În general este bine să se prăşească ori de câte ori este necesar, respectiv ori de

câte ori terenul se înburuienează şi prinde scoarţă la suprafaţă.

Praşilele efectuate înainte de răsărirea plantelor de bază sunt cunoscute sub

denumirea de praşile oarbe.

Prăşitul se poate face manual sau mecanic.

Prăşitul manual prezintă ca dezavantaje necesitatea braţelor multe şi astfel

cheltuieli sporite şi preţ de cost ridicat, productivitatea scăzută la executare şi ca

18

urmare posibilitatea efectuării lucrării în epoca optimă, adâncimea neuniformă de

lucru şi pierderea de apă datorită întoarcerii de pământ reavăn la suprafaţă şi

ondulării terenului.

Ca avantaj i se pot atribui numai posibilitatea de a prăşi şi pe rândul de plante şi

în imediata apropiere a plantelor, precum şi de a prăşi culturile puternic înburuienate.

În ceea ce priveşte prăşitul manual se semnalează că forma sapelor folosite la

efectuarea praşilelor, nu s-a schimbat de 40-50 ani.

În prezent nu mai este necesar ca la prăşit să se facă o afânare profundă a

solului.

Prăşitul mecanic prezintă ca avantaj faptul că se lucrează cu productivitate mare

şi ca urmare lucrarea se încadrează uşor în epoca optimă, iar cheltuielile sunt mici.

Efectuarea praşilei nu depinde de prezenţa braţelor de muncă, se poate realiza

adâncimea dorită de lucru, iar pierderile de apă din sol sunt minime, fiindcă nu se

întoarce pământul şi terenul rămâne neted.

Pentru ca prăşitul mecanic să fie însoţit de toate avantajele amintite este

necesar, ca piesele active ale cultivatorului, trebuie să fie bine ascuţite şi reglate;

terenul să fie foarte bine pregătit şi nivelat înainte de semănat, iar semănatul să fie

executat cu respectarea condiţiilor impuse de prăşitul mecanic; să se asigure afânarea

solului pe urmele roţilor tractorului; să nu se lucreze cu piesele înfundate de buruieni

şi prăşitul să se facă cu respectarea zonei de protecţie necesară, a vitezei de lucru

corespunzătoare fazei în care se găsesc plantele şi a tehnicii de lucru indicate.

Prin zona de protecţie se înţelege fâşia cuprinsă între mijlocul rândului de

plante şi marginea exterioară a roţii sau şenilei şi pieselor active ale cultivatorului.

Ea are o lăţime de 5-10 cm sau 15 cm în funcţie de natura plantelor, mai mică la

sfeclă şi mai mare la porumb şi floarea-soarelui, de faza de vegetaţie în care se

găsesc plantele este mai mare când plantele sunt mici şi pot fi uşor acoperite sau

dislocate odată cu mobilizarea solului, de natura solului (mai mare pe solurile

19

nisipoase, ca urmare a patinării) şi de panta terenului (mai mare pe terenurile în

pantă, datorită derapării).

În ceea ce priveşte viteza de lucru, aceasta trebuie subordonată calităţii lucrării

şi variază în funcţie de natura plantelor şi faza de vegetaţie în care se găsesc, de

natura solului şi conţinutul de apă, de panta terenului.

Se poate constata, că la porumb este indicată viteza I-a la prima praşilă, vitezele

III şi IV, la praşila doua, se poate prăşi cu viteze şi mai mari la praşilele următoare.

Cu cât priveşte tehnica de efectuare a praşilelor este necesar ca agregatul de

prăşit să se întoarcă cu piesele active scoase din lucru, întoarcerea să se facă pe fâşia

semănată transversal la capătul parcelelor şi în timpul lucrului, piesele active să se

cureţe, atunci când este necesar de buruieni pentru a nu se înfunda.

Prin întoarcerea pe fâşia de manevrare, agregatul de prăşit buchetează rândurile

de plante şi distruge prin călcare 15-20% din plantele aflate aici, care însă reprezintă

raportat la lungimea mare a parcelelor, totuşi foarte puţin.

În cazul parcelelor care sunt mărginite prin drumuri de câmp, care au permis

întoarcerea agregatelor de semănat şi astfel renunţarea la semănatul cu fâşie de

manevrare, prăşitul mecanic se va face prin întoarcerea agregatelor tot pe drumurile

de câmp.

Drumurile nu trebuie însă, să prezinte răzoare sau şanţuri care să ducă la

deteriorarea pieselor active ale cultivatorului folosit la prăşit.

La cele mai multe culturi şi anume la acelea la care plantele se găsesc la

distanţe mai mari pe rând, se apelează la prăşitul mecanic între rânduri şi manual pe

rânduri.

Apariţia şi folosirea erbicidelor la arătat aşa cum s-a prezentat, că se poate

renunţa la praşilele sau plivitul pe rând prin aplicarea pe rând a erbicidelor şi se

poate reduce numărul praşilelor mecanice între rânduri, până în totalitate, prin

aplicarea de erbicide pe toată suprafaţa.

20

Lucrările de prăşit provoacă goluri, care alături de cele provocate şi de alte

lucrări de îngrijire, pot să ajungă la 30% în cazul praşilelor mecanice între rânduri şi

manuale pe rânduri 10-13% în cazul praşilelor manuale. Este necesar ca prăşitul să

se facă astfel încât procentul de goluri să fie cât mai mic, iar pe de altă parte, având

în vedere procentul inevitabil de pierdere de plante la lucrările de prăşit şi celelalte

lucrări de îngrijire, să se asigure la semănat un număr sporit de plante, corespunzător

procentului de plante ce se pierde la executarea lucrărilor menţionate.

O altă lucrare întâlnită în culturile plantelor care se seamănă la distanţe mari

între rânduri şi pe rând, se numeşte muşuroit. Lucrarea constă în adunarea de pământ

în jurul plantelor.

Muşuroitul favorizează formarea de rădăcini noi, asigură o mai bună fixare a

plantelor şi înlesneşte zvântarea solului în zonele ce exces de apă. Alături de aceste

avantaje, muşuroitul prezintă şi dezavantaje: - înrăutăţirea regimului apei din zonele

secetoase şi prin mărirea suprafeţei de evaporaţie şi aducere la suprafaţă de sol

reavăn, pierderea rădăcinilor superficiale care sunt tăiate, îndepărtarea de la plante a

apei din precipitaţii şi cheltuielile sporite ca urmare numărul mare de braţe de muncă

necesare pentru efectuarea acestei lucrări.

În strânsă legătură cu muşuroitul este răriţatul, care constă din adunarea de

pământ pe rândul de plante, lucrarea se face cu ajutorul rariţei, sau cu ajutorul

cultivatorului echipat cu mici cormăniţe când poartă denumirea de bilonare.

Răriţatul sau bilonarea prezintă aceleaşi dezavantaje ca şi muşuroitul, ca şi

aceleaşi avantaje la care se adaugă efectuarea lui mecanică.

Răriţatul s-a folosit mult în trecut în unele zone ale ţării. S-a renunţat la

efectuarea lui ca şi la muşuroit, ca urmare a dezavantajelor care le prezintă. Totuşi

bilonarea, fiindcă aceasta poate fi luată în considerare în prezent, este justificată în

unele cazuri. Astfel bilonarea este indicată la culturile de cartof şi porumb pe

terenurile în pantă, în zonele cu precipitaţii multe în timpul verii, dacă semănatul s-a

21

făcut pe direcţia curbelor de nivel, ca urmare a contribuţiei pe care o poate aduce la

îmbunătăţirea regimului apei din sol şi la reducerea pierderilor de sol.

O uşoară bilonare, cu ocazia efectuării praşilelor mecanice, prin aplicarea unor

cormane mici pe cuţitele cultivatorului s-a găsit justificată sub aspectul producţiei

obţinute, şi în experienţe efectuate la porumb pe terenuri plane. Sporul de recoltă

este determinat în acest caz, de înăbuşirea buruienilor tinere şi de inexistenţa

dezavantajelor amintite mai sus la răriţat, ca urmare a faptului că biloanele sunt

foarte mici.

În unele cazuri, dat fiind reducerea gradului de înburuienare care se realizează,

se poate renunţa la una două praşile manuale pe rând.

La cultura cartofului unele maşini de plantat, plasează tuberculi în biloane de

pământ, pe care le realizează concomitent cu plantarea. Folosirea acestei metode este

justificată în zonele umede şi cu soluri reci din motive arătate, la care se adaugă

posibilităţi recoltării mecanice, în condiţii mult mai bune. Plantatul în biloane

prezintă interes şi în cazul cartofului timpuriu cultivat pe nisipurile irigate. În acest

caz biloanele orientate perpendicular pe direcţia vântului, dominant, reduce în mare

măsură spulberarea nisipului.

Bilonarea este absolut necesară în cultura arahidelor, pentru a asigura

pătrunderea în pământ a genoforilor şi formarea păstăilor.

În sfârşit bilonarea – constând din o uşoară acoperire cu sol pe rând de plante –

apare justificată la plante prăşitoare (porumb, sorg hibrid, pentru boabe) pe nisipuri,

ca urmare a contribuţiei care o aduce la îmbunătăţirea regimului termic din zona

rădăcinilor şi a coletului (încălzirea solului nu ajunge la valori dăunătoare şi

amplitudinile de temperatură sunt mai mici).

În prima parte a vegetaţiei, o lucrare importantă de îngrijire, care se poate aplica

este şi fertilizarea suplimentară. Se folosesc în acest caz îngrăşăminte chimice cu

azot, care se răspândesc pe toată suprafaţa sau se aplică în rânduri la anumite

distanţe de plante cu ajutorul maşinilor de semănat sau în sfârşit se introduc în sol în

22

spaţiul dintre rânduri odată cu efectuarea praşilelor cu ajutorul cultivatorului echipat

şi cu distribuitoare de îngrăşăminte.

Fertilizarea suplimentară cu îngrăşăminte chimice cu azot, apare necesară, când

din diferite motive nu s-a putut da întreaga doză necesară premergător semănatului

pe solurile nisipoase irigate unde levigarea pe profil a azotului este intensă, în

condiţiile unor precipitaţii bogate după semănat şi la culturi intensive.

Fertilizarea în timpul vegetaţiei se întâlneşte şi dă bune rezultate şi în cazul

utilizării de îngrăşăminte chimice foliare cum sunt cele produse în combinate.

Tot printre lucrările de întreţinere folosite în cultura plantelor semănate la

distanţe mari între rânduri se numără şi aplicarea de erbicide în scopul distrugerii

buruienilor şi reducerii numărului de praşile. Se pot folosi erbicide selective pentru

distrugerea vetrelor de pălămidă care apar în culturile de porumb sau a altor buruieni

dicotiledonate şi chiar erbicide cu acţiune totală, cum este Gramaxone, dacă

aplicarea se face numai pe spaţiul dintre rânduri cu asigurarea protejării rândurilor

de plante cultivate.

În sfârşit printre lucrările de îngrijire folosite în cultura plantelor semănate în

rânduri îndepărtate enumerăm şi mulcirea. Aceasta constă în acoperirea solului

dintre rândurile de plante cu material organic, după efectuarea unei praşile sau a

tuturor praşilelor.

Se folosesc ca „mulci”, deci la mulcire, materiale organice ca paie, pleavă,

compost, gunoi semidescompus. Mulcirea reprezintă ca avantaje: reducerea

evaporaţiei; mărirea capacităţii de reţinere a apei de către sol şi deci îmbunătăţirea

regimului apei din sol, micşorarea amplitudinilor de temperatură şi astfel

îmbunătăţirea regimului termic din sol, intensificarea proceselor biologice şi în felul

acesta sporirea rezervelor de hrană minerală din sol şi în special de nitraţi şi sporirea

concentraţiei de CO2 din partea aeriană a plantelor ca urmare a descompunerii

treptate a mulciului.

23

Ca dezavantaj se poate atribui numai faptul că nu constituie un mijloc suficient

de eficace în combaterea buruienilor.

Mulcirea îşi găseşte aplicaţii mai largi în legumicultură şi floricultură şi mai

restrânse în cultura plantelor de câmp.

Mulcirea prezintă interes şi în cultura plantelor pe terenuri nisipoase, nu atât

prin aducerea de material organic şi răspândirea lui la suprafaţa terenului, cât mai

ales prin lăsarea la suprafaţa terenului a producţiei secundare constând din paie,

coceni, vreji etc.

Irigarea este o lucrare de îngrijire foarte importantă pentru această grupă de

culturi la care fructele se formează într-o perioadă caracterizată prin secetă (vara).

Irigarea se poate face prin brazde, aspersiune sau submersie (la orez). Se fac 2-5

irigări cu norme de udare de 400-800 m3 /ha în funcţie de cultură, condiţii de sol,

precipitaţii etc.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin prăfuiri sau stropiri. Pentru

combaterea bolilor se folosesc fungicide, iar pentru combaterea insectelor se

folosesc insecticide. Pentru alegerea fungicidului sau insecticidului care se va folosi,

trebuie să se ţină cont de specia cultivată, de evoluţia dăunătorului sau agentului

patogen. La utilizarea pesticidelor se vor respecta regulile de protecţie a muncii şi

indicaţiile de folosire.