LUCRARE OSTEOPOROZA

Cuprins

I. MOTIVAŢIA LUCRARII………………………………………………........2

II. INTRODUCERE………………………………………………………………

3

III. DEFINITIE………………………………………………………………….....

4

IV. CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI…………………………………………

8

V. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS………………………. 8

VI. EXAMENE COMPLEMENTARE – SCREENING – INVESTIGATII

PARACLINICE………………………………………………………………25

VII. DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI . DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL..29

VIII. ANALIZE DE LABORATOR……………………………………………….33

IX. STUDII DE

CAZ………………………………………………………….......50

X. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………...64

Marinela Cotovanu - OSTEOPOROZA 1

OSTEOPOROZA

I. MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.

Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala,

iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în

timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai

mare decat cel al cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces

de 20 la sută în primul an.

Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de

infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi

premature.

Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc

vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această

boală este în ascensiune continuă.

Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi

de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în

vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de

asemenea alături de suferinţa bolnavilor de osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile

majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul

cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din

problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autorităţile medicale trebuie să îi

acorde o atenţie proritară.

Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea

nu reprezintă un factor lepsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si

pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de

asemenea este uneori generată de medicaţia cu steroizi la orice vârsta.

Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este

total lipsită de speranţe.


II. INTRODUCERE

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei

sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să încurajeze

autosprijinul si autodeterminarea.

Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire

culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai amplu şi pe un interval

cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.

În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le posedă ştie să

abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înţelegere şi căldura

sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece,

asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.

În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte important

deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse

acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenţei

osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine

nursa, este alimentaţia adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei

fizice optime unei osaturi rezistente.

Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie

aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.

În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient şi

informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.


Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai

generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.

În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se

apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de şold mor în anul următor, din cauza

complicaţiilor.

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai

mare.

Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o

primă fractura va iniţia apariţia altora.

Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare la

femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură

osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-

60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).

De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la

populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.

III. DEFINIŢIE

Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate

au găuri în structura lor.

Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase,

fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.


Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu

deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi

susceptibilitatea la fracturare.

Este o problema majora de sanatate, cu un impact social si economic enorm, fracturile

de fragilitate fiind o cauza majora de suferinta, dizabilitati si moarte in randul populatiei de

varsta a 3-a. Pentru sistemul de sanatate, costul determinat de aparitia fracturilor

osteoporotice este mai mare decat cel determinat de alte boli cronice importante, cum ar fi

infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, cancerul de san si de prostata. Incidenta

osteoporozei (numarul nou de cazuri ce apar anual) a crescut foarte mult in ultimii 10 ani.

Definitia osteoporozei

Osteoporoza este o afectiune in care sunt reduse atat densitatea cat si calitatea osului

(“oase poroase”). Riscul de fractura creste pe masura ce oasele devin din ce in ce mai poroase

si mai fragile. Boala se instaleaza “silentios” (fara simptome) si este progresiva.

Dupa menopauza, ca o consecinta a deficitului hormonal, se produce o accelerare a

pierderii de masa osoasa. La inceput asimptomatica, aceasta devine manifesta dupa 5-10 ani

de la instalarea menopauzei.

Cele mai importante simptome sunt: dureri la nivelul coloanei vertebrale ce duc la

curbarea spatelui, cu tasarea vertebrelor, care se accentueaza in timp si duc la scaderea in

inaltime si la durere cronica.

Atunci cand osteoporoza este avansata, pot sa apara fracturi chiar si la un traumatism

minor. Oasele cele mai frecvent afectate de aceste fracturi (de fragilitate), sunt cele ale

antebratului, vertebrelor si soldului. Fracturile osteoporotice de sold si de coloana vertebrala

ridica cele mai multe probleme, ambele fiind asociate cu un risc crescut de mortalitate.

Cine poate suferi de osteoporoza?

Orice persoana care are antecedente de osteoporoza in familie, femeile in perioada de

postmenopauza, femeile cu perioade de amenoree (lipsa ciclului menstrual), barbatii peste 60-

65 de ani, barbatii cu disfunctii testiculare, pacienti care au nevoie de tratament cu preparate

cortizonice (pentru astm bronsic, boli reumatismale, etc), femei sau barbati cu boli ce


afecteaza glanda tiroida (hiperfunctie tiroidiana), femei sau barbati cu boli care afecteaza

reglarea nivelului de calciu din sange.

Cum este diagnosticata osteoporoza?

Osteoporoza este diagnosticata prin teste uzuale de laborator, examen radiologic si

masurarea densitatii minerale osoase care se face de obicei prin examen DXA

(absorbtiometrie duala cu raze X).

Testele de depistare a osteoporozei sunt indicate tututor femeilor dupa menopauza, dar

si barbatilor peste 65 ani si persoanelor ce prezinta factori de risc.

Cum este tratata osteoporoza?

In functie de rezultatul testelor, medicul specialist – reumatolog, endocrinolog, sau de

medicina fizica si recuperare – va indica schema terapeutica de urmat.

In general, se urmareste prevenirea fracturilor de fragilitate si terapia complicatiilor

prin administrarea unor medicamente cu eficienta dovedita.

Masurile pentru prevenirea osteoporozei trebuie initiate inca de la 50 ani. Dar,

adoptarea unui mod de viata sanatos este benefica la orice varsta.

Trebuie urmat un stil de viata adecvat, cu respectarea unei diete bogate in calciu si

vitamina D si exercitii fizice regulate, renuntarea la fumat, reducerea consumului de cafea si

alcool, aport adecvat de proteine.

Osteoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.

În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul

osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.

Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu

structura modificată şi fragilitate crescută.

Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei

osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.

Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe

determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.


Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot încetini

procesul de pierdere osoasă.

Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată

numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea de

suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.

Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către

organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.

Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele

timp de ani de zile făra să fie detectată.

Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de

temut.

Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea

complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.

Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.

Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate

afecta ambele sexe la orice vârsta.

Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a

densitaţii osoase.

Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie

vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).

OS OSTEOPOROTIC OSSANATOS


IV. CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză , presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la

instalarea menopauzei.

Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt cele mai

întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.

Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de

elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os

trabecular.

La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de

2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical

depăşeşte numai cu puţin normalul.

În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor

trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.

În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos este înalt, cu

o resorbţie osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie insuficientă.

În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi:

majoritatea factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de

estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon

paratiroidian, scăderea semnificativă a absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea

osoasă.

V. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular (spongios).

Ţesutul osos are trei mari funcţii:

- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;

- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca, Mg,

Na, carbonat, fosfor etc);


- conţine ţesutul hematopoetic

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns

implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de

vedere chimic.

Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:

Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără formă.

Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.

Secretul oaselor consta In structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.

Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.

Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur,

compact ,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.

Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene,

situate paralel cu suprafaţa externă a osului.

Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”.

Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul osos dar in

comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.

Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi

lacune acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă

osoasă. Osul trabecular este mai activ decâtcel cortical din punct de vedere metabolic şi

reacţionează mai prompt la diverse mecanisme care reglează remodelarea ţesutului osos.

Secţiune în os: Os trabecular normal:

Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită

colagen care conţine celule osoase sau osteocite.Ele controlează metabolismul osului viu, în

continuă schimbare, inclusiv în ceea ce priveşte conţinutul în minerale.

Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă osului

tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.


Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind alcătuit din ţesut

conjunctiv mineralizat.

Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută

din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.

Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.

Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei

tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.

OSTEOBLASTELE

Denumirea provine din limba greacă şi are sensul de “germene”, adică origine. Ele

iniţiază procesul de construcţie a ţesutului nou de înlocuire. Ele îşi schimbă forma atunci când

ajung la stadiul în care calciul se depune în osul imatur şi din nou, în final, când intră în faza

de repaus.

Se găsesc în măduva hematopoetică şi învelişul endostal.

Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziţia osului,

adică matricea proteică nemineralizată;tot osteoblastele realizează mineralizarea acestei

matrice.

OSTEOCLASTELE

Cuvant ce provine din limba greacă şi înseamnă “distrugător de oase”. Sarcina lor este

de a demola, de a distruge si de a îndepărta ţesutul osos îmbătrânit.

Sunt responsabile de resorbţia osului calcificat şi a cartilajului.

OSTEOCITELE

Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare avansează.

Deşi funcţia lor este neclară, este posibil caele să contribuie la coordonarea

răspunsului osului faţă de un stres sau deformare.

Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când

ţesutul vechi este înlaturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt. Celulele roşii din sânge se

regenereaza din şase în şase săptămâni, iar ţesutul din unghii creşte neîncetat. În perioada

copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest

proces durează între şapte şi zece ani. Această reînnoire continuă reprezintă esenţa vieţii,

permiţând vindecarea rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de


îmbătrânire. În cazul oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de

important în perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar

mai creşte niciodată în înălţime.

CICLUL OSOS

Activarea este primul eveniment. Grupurile de osteoclaste sunt atrase spre locuri de pe

suprafaţa internă a oaselor. În mod obişnuit, acest lucru se întâmplă la intervale regulate, dar

poate fi stimulat, de exemplu, de o rănire sau, în mod paradoxal, de un repaus îndelungat.

Resorbţia este procesul de distrugere a unor mici zone din os pentru a forma mici

cavităţi. Este realizată de osteoclaste şi dureaza intre 4 şi 12 zile.

Refacerea constă în umplerea găurilor mici, pe care le-au făcut osteoclastele, cu un

ciment temporar. Celulele care au această responsabilitate se numesc celule de refacere şi

activitatea lor durează între 7 şi 10 zile.

Cuplarea are loc când resorbţia şi refacerea s-au încheiat. Este declanşată de celulele

de refacere atunci când ele şi-au îndeplinit sarcina, trimiţând un semnal de “chemare” a

osteoblastelor. Acum ele preiau comanda.

Formarea este procesul principal de reconstrucţie sau de reformare a osului, începând

cu producerea straturilor matricei.

Mineralizarea reprezintă stadiul final şi constă în depunerea de calciu şi de alte

minerale în osul nou .

În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea), rezultând

creşterea.

Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia individul

îşi atinge maximul masei sale osoase.

Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbţiei, aceasta se va reduce

treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.

În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.


Os normal Os cu osteoporoza

Îndepărtarea şi înlocuirea ţesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare

moment, numai 10 la sută din os şi aceste procese se produc simultan în diferite locuri

activitatea fiind de patru ori mai intensă în zona trabeculară decât în cea corticală.

Aceasta se întâmplă datorită faptului că suprafaţa celui dintâi cu barele şi fibrele sale

încrucişate, este mult mai mare.

În timp ce resorbţia durează numai câteva zile, aspectele de construcţie şi mineralizare

ale ciclului durează luni.

Aceasta înseamnă că dacă procesul ciclic nu are un ritm foare lent, resorbţia o ia

înaintea reconstrucţiei şi rezultatul net este o pierdere a masei osoase.

Stimulentelor chimice care contribuie în mod energic la desfăşuraraea procesului de

resorbţie sunt hidroxiprolina reprezintă în apa şi fosfataza alcalină din sânge.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai

mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada

adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câştigă dar

nici nu se pierde masă osoasă.

În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa

înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el

substanţă minerală sau calciu.

Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in

plus. Se instaleaza acum osteoporoza.


Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot

părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în

interior.

Os normal osteoporoza

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o

creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la menopauză,tulburarea

hormonilor feminini la mijlocul vieţii.

De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar

imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la osteoporoză.

Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii

lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o crestere a

pierderii de masă osoasă .

La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi factori

locali:

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi activi.

Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele.


În cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă depăşeşte

formarea de ţesut osos.

Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.

Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte

indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă măreşte absorbţia

intestinală a calciului şi favorizează creşterea osului şi formarea de os.

Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de către

osteoblaste, precul şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor; prin acest unltim

efect, vitamina Ddetermină resorbţia calciului şi fosfatatului din schelet.

Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată de

concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina reducecalcemia acţionând direct pe

osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micşorează resorbţia osoasă.

Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru remodelarea sa; în

exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştererapidă a unităţilor

multicelularede bază cu pierdere de ţesut osos.

Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul

secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai

accentuată în osul trabecular.

Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal

pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbţia osoasă.

Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui

echilibru între formarea şi resorbţia osului.

Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind

în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde diferenţierii osteoclastice şi în

cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal în urma căreai resorbţia încetează şi începe

procesul de recrutare a osteoblastelor care voe iniţia osteogeneza: tot ei intermediază şi

acţiunea locală a unor hormoni asupra ţesutului osos.

În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de măduva

hematogenă.

Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia

osteoporozei sunt abia la început.

Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi resorbţiei de os

care interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici.

Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.


Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă

atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.

Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în

total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg

calciu.

După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe

an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în

jurul vârstei de 20 de ani .

Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor

continuă să sporească incă un număr de ani.

Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai

maredecât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai

mare decât albii .

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul

ţesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .

Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a

procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile şi casante .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

Se constată dacă există osteoporoză

Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor

Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie

Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată


Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă,

sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani,

apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la

barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la

femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia

este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea

osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire

vertebrală";

osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la bărbaţi cât

şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale şoldului,

bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.

Secundare :

boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică,

anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin (insuficienţă gonadică

primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism;

deficit al hormonului de creştere.

boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter

obstructiv cronic, ciroză hepatică.

afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii

hemolitice, carcinom diseminat

medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.

alcool

imobilizare

Factorii de risc privind

această boală


invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot

fi evitaţi sau modoficaţi.

Factori de risc inevitabili

Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi

mai puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe

femei decât barbaţi sufera fracturi de şold.

Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase

Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt

cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori

mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.

Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă,

alimentaţie din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de

estrogen), fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a

calciului si viaminei D din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau

testicule, cancer.

Factori de risc influenţabili

Cafeina in exces

Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele

Alcoolul mai mult de un pahar pe zi

Sedentarismul

Dietă care implică absorbţia calciului-fast food

Lipsa vitaminelor K,C,D

Lipsa oligoelementelor

Pilule contraceptive

Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză

Musculatură slab dezvoltată

radioterapie şi chimioterapie

Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid,Tetraciclină,

Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)

Masă corporală redusă (cure de slăbire)


Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

Simţ al echilibrului deteriorat

Control scăzut al muşchilor

Timp de reacţie redus

Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli

Alcoolul

Tensiune arterială scăzută

Articulaţii instabile (genunchii)

Artrite

Boala Parkinson

Slăbirea vederii şi a auzului

Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)

- nivelul scăzut al calciului:

Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă

Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate

Dietă inadecvată

- alte considerente:

Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare

Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)

Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)

Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)

- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat bun,etc)

Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari

Supliment de calciu şi vitamina D

Exerciţii fizice zilnice

Tratarea depresiilor


O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu

sunt momentan necesare

PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a

parţilor interne , trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai

neînsemnată lovitură.

Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:

leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării

fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu

aparţin coloanei vertebrale.

Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt

mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.

Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar

dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor

mai mici accidente.

Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a

osului (DMO).

O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate

sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de

efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel

mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.

Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,

braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o

fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.


Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se

datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe,vârsta,tulburările în

metabolismul osului).

Consecinţele osteoporozei

Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).

Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări

(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime,

dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci

ori. Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.

Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să

sufere o nouă fractură în urmatoarele 12 luni.

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care

se tasează încet poate fi ignorat ani de zile.

Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma

unor junghiuri usoare.

În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60

de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există

posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea

ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele

sexe sunt vulnerabile.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.

Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce imbătrânim si

aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de

tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.

La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată

cu rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea

fac ca osul slăbit să îşi modifice forma.


Tipuri de fractură vertebrală

Fractura prin tasare

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale

cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.

fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare

definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai

puţin frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.

Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare

Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:

Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat.

Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.

Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile

oaselor coapsei şi marginea pelvisului.

Predispoziţie la apariţia herniei hiatale

Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.

Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

Constipaţie datorită stării abdominale alterate.


Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

FRACTURIILE DE ŞOLD

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64

de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de şold :

Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului

femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai

avansată (zona trabeculară a osului).

Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al

osului.

Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului

femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei

atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.

Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu

numai o data.

Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din

cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.


Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare

foarte frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate

osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de

acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de

peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.

În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie

prin şuruburi.

Restabilirea este lipsită decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii

şi asigurarea sprijinului.

SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “.

Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca

tulburările să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de

ţesut osos decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente

sunt primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60

de ani.

În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele

acute ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau

spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se

simte chiar la os ci în muşchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată);

inflamaţie localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică

abdominală; pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.


Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în

funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare;

piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia

pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea

mişcărilor; articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza

vârstnicului.

Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei

asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism

prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în

decubit dorsal.

Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări

vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin

rahialgii de două tipuri: acute şi cronice.

Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în

regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi

sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a

trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de

câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8

săptămâni.

Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie

acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au

caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul

prelungit în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin

repaus.

La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea

fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.

În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi

toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un

traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.

Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili;

uneori deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.


VI. EXAMENE COMPLEMENTARE - SCREENING

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele

explorări paraclinice :

- examenul radiologic

- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar

dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.

- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a

fi vizibilă pe radiografii;

- evidenţiază fracturile.

Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,

însoţită detaşări vertebrale.

Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale

corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de

profil). La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele

par goale, ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate

apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea

corpilor vertebrali hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de

opacitatea părţilor moi.

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale

inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori

tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau

cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în

respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din

profil un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce


prin deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă

de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.

Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în

fiecarecaz este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.

Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale

scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect mai

lax al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La

nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.

Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are

utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al

osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a

produs o scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.

Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă metodă

pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat şi dozei

mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate studia

zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe

cm3. examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.

Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge foarte

bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în mod artificial densitatea

osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT

3D- realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.

Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin sensibilă în

stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului. Iradierea este mică.

Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de către păţile moi, este posibilă

determinarea conţinutului mineral total al osului, care poate fi exprimat în grame pe cm.

Metoda nu permite o diferenţiere între osul cortical şi cel trabecular.

Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acurateţe si

prcizie şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu permite determinarea

densităţii osoase la nivelul colului femural şi al coloanei vertebrale.

Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului - limitată de

numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al coloanei vertebrale, al

şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale

lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă în grame pe cm2. iradierea este mică.


Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural constituind

astfel un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel, absorbţiometria bifotonică permite şi

determinarea conţinutului mineral al corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la

nivelul coloanei vertebrale lombare şi colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical

decel trabecular.

DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau a şoldului –

este asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, darse folosesc raze X şi nu iyotopi radioactivi.

Precizia ddensităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la nivelul colului femural

este superioară tehnicii anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru

fiecare zonă), iar iradierea este foarte mică. DEXA permite şi determinarea densităţii osoase a

corpului întreg.

Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un

fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.

Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu din

organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului. Timpul de

iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un

monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.

Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători specifice în

anumite zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături de iradierea destul de

mare; din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.

Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea

semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând

reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată

pentru aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat,

realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 şi 10 minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi

ale conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul

examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii

osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.

Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru

a face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a

osului este cu cel puţin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită


ca normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie.

Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la

masa osoasă.

Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii unor

medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.

Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi sunt

neinvazive, nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:

- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)

- osteocalcine

- unele peptide ale procolagenului

Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o

utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.

Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.

VII. DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există

două strategii de depistare:

1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi

factorii de risc) şi ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;

2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate

cu diverse sedii şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza care

ulterior se poate certifica prin DEXA.

ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia

factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce.

În condiţiile particulare ale ţarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate

necesare depistarii precoce:

a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc ;

b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;


c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (varstnici,

corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;

d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate;

e) subliniem eroarea supralicitării (in practica medicala din Romania) ultrasonometriei

în absenta unui examen clinic riguros;

Standardul de aur in diagnosticul osteoporozei ramâne dubla absorbţiometrie cu raxe

X – DEXA, dar trebuie facută o distincţie clară între diagnostic şi decizia terapeutică. Decizia

terapeutică trebuie luată numai după analizarea tuturor datelor anamnestice şi clinice şi în

relaţie directă cu riscul de fractură.

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era

cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul bătrânei

doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea braţelor

pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă

această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca

vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se tasează.

Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare

impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii

unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi

osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

Testele

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea

masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă


iar precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai mici modoficări ale masei şi

densităţii osului reflectă mari modificări în rezistenţa acestuia.

1.Radiografiile

Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.

O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei

probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.

Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută

din rezistenţa minerală a osului.

2.Radiogrametria

Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea părţii sale dire, a cortexului

exterior, şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare sau poroase. Procesul de osteoporoză

afectează mai întâi şi mai grav această parte de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte

în principal în cortex. O pierdere substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă

dacă lăţimea totală a părţii corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.

3.Morfimetria spinală calitativă

Metodă de evaluare a densităţii osului cu raze X. Se utilizează de peste 50 de ani.

Reprezintă un sistem de clasificare a structurării eşafodajului osului la nivelul osului


trabecular. Pe măsură ce se pierde din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate

trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.

4.Indicele Singh

Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi al osului de la

capătul superior al osului coapsei.

5.Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA)

Reprezintă „tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului.

Principiul constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de razele X

atunci când trec prin os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o

structură rarefiată şi ceea ce se măsoară este gradul de atenuare.

Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale şi să

măsoare soliditatea osului.

DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin influenţată decât alte

forme de radiografii de cantitatea de ţesut adipos din vecinătate. Totuşi, osteoartritele din zona

lombară a coloanei vertebrale si calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe

lângă radiografia din faţă se va face şi una din profil, care măreşte diferenţele dintre osul

normal şi cel osteoporotic.

Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este

comprimat şi parţial turtit.

6.Tomografia computerizată cantitativă

Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi

acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale

corpului.

Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală

osoasă a oricărui os.

7.Ecografia cantitativă


Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de

unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de

repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.

Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea

masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de

ani, nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

VIII. ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate

şi despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi

mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.

O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate

datora tireotoxicozei.

Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie şi un examen de

urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.

Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a

mineralelor din os, in principal a calciului.

- Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină

(hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu

este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la alta.

Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină.

Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei

comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv

Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de

aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puţin 70 de


ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui

traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau

dureri osoase.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col

femural.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de

radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.

Examenuele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă

scădere a masei osoase.

Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei

alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei,

sunt de regulă normale.

Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai

formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de

markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină,

etc ).

Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată

puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

Diagnosticul pozitiv precoce

Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea

densimetriei osoase cu diferite tehnici.

Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei la

persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament profilactic, care să împiedice apariţia

fracturilor.

Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:

Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică

Cu celelalte forme de osteoporoză

Cu celelalte osteopatii rarefiante


1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza

idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferenţelor mari în vârsta

pacienţilor.

2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară

trebuie facut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de

ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării

unei osteoporoze comune.

În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este evident,

cum astecazul atletelor amenoreice.

Ostoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se poate

datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în

sânge şi prin simptomele şi semnele clinice caracteristice acestui sindrom.

Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la

care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la

vârstnici).

3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:

O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase ale

unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală.

În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:

Stare generală alterată cu ianpetenţă

Pierdere în greutate

Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală

Anemie

VSH accelerat

Hipercalcemie

Proteinurie

Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a

proteinelor serice

Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în

măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar,

celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.


Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la

bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului

de osteoporoză postmenopauză sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

Osteomalacia

Hiperparatiroidismul primar

Osteodistrofia renală

Osteomalacia

Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.

Prezintă următoarele modificări paraclinice:

Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei

alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;

În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este

crescută;

Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune

în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Hiperparatiroidismul primar

În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau normală,

hormonul paratiroidian mult crescut.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută.

Osteodistrofia renală

În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină crescută,

hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina şi ureea mult crescute.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

Tratamentul osteoporozei


În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se

asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor,

luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante,

somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a

trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:

a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul

anilor creşterii;

b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;

c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;

d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei

medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime

cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a

accelerării post-menopauză a acestei pierderi.

Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au

nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a

căror asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre

altele şi regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al

corpului, reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci

acordată acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta

trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar

cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi

anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt:

femeie caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente

eredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu

sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.

O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este

aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica

subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru

screening, datorită costului său ridicat.

Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după

menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de


substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi

hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile

pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.

În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o

anumită vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la

care masa osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere.

Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt

rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul

creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.

Principalii factori sunt : exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi factorii

hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D, calcitonina şi

disfonaţii.

Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă

osoasă mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea

osului. Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite

sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu

trebuie să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai

mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de

minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la

persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.

Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea

depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.

În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg

calciu.

În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de

calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.

Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi.

Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de

calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la

femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.

Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri

progresia bolii.


Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul îndepartarii

cauzei.

Metode fizice

corset / brâu ortopedic

exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut

In faza acută a tasării

analgezice

miorelaxante

căldură

masaj

repaus conform indicaţiilor medicului

Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicaţiile medicului de specialitate)

Calciu

1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza

1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie

Estrogeni- pe cale orală sau transdermică

la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina

la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri

Calcitonina

pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are şi efect împotriva

durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau deformări

scheletice

seadministrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic, ca tratament de

atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul cronic de întreţinere

efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la două zile.

Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat)

Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două săptămâni apoi pauză

de două luni şi jumătate, interval în care se administrează un supliment de calciu, după care se

continuă ciclul.

Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul

recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la

postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă estrogenii.


Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau după

alimente şi medicamente.

mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte densitatea osoasă şi scad riscul

producerii fracturilor

Vitamina D şi metaboliţii săi

Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă a calciului, prin

scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit vârstnicii trebuie

încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze aportul zilnic de vitamina D, 800

UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ riscul apariţiei fracturilor de şold.

Terapii de viitor

antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)

florura de sodiu cu eliberare lentă

parathormonul in doză mică

Terapia de Substituţie Hormonală

Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor osteoporotice cu 30

- 50 la sută, la o expunere de 3-10 ani.

Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul dinaintea

începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se produce după vârsta de 70

de ani, se pare că tratamentul continuu după menopauză este mai adecvat.

TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi contribuie

astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, şi previne pierderea de ţesut osos în toate

regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei osteoporoze cu fracturi consecutive.

Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.

SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu este un

hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi şi cardiovasculari.

Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi astfelelimină efectele

nedorite ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului mamar.

Sunt indicaţi în tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc

densitatea minerală osoasă (DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.

Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc chiar osul

la femeile în postmenopauză.

Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul pierderii

osoase la femeia în perioada de perimenopauză.


Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul de sân,

sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita activă etc.

Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat şi de unele

dezavantaje : repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză, costul

ridicat, durata sa lungă etc.

Bifosfonaţii

Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc

DMO.

Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele generaţii cu

eficacitate superioară.

Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor de şold şi a

celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a celei senile,

a osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de corticosteroizi.

Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi tratamentul

osteoporozei postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.

Calcitonina

Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni.

Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de calcitononă

umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.

Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei administrări susţinute. Popularitatea sa

se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării betaendorfinelor şi mai puţin

efectului de creştere a DMO.

Alfacalcidolul

Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic.

Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de corticosteroizi.

Scade resorbţia osoasă şi, printr-un efect asupra forţei de contracţie musculară, reduce riscul

de căderi.

Medicamente formatoare de os

rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent celulele formatoare

de os. Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi. Se administreaza zilnic,

injectabil, subcutanat, pe o durata limitata de timp (18 luni).


Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în România. Are

efect de stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei osoase. Creşte semnificativ

densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-vertebrale.

Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte

important de amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în primul rand

diagnosticată.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.

Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice

limitate a pacienţilor .

Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi

cu o intensificare a ritmului.

Poate fi avut în vedere şi un prigram de kinetoterapie.

Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de

calciu.

Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate

include o creştere a excreţiei de calciu.

Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.

Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere,

începând cu îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil

procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea

masei osoase cu mineralizarea osteoidului.

La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.

Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de

mecanismul lor de acţiune:

Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,

bifosfonaţii;

Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii

anabolozanţi


În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,

diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D = depresie;

F = pauză-free; R = repetarea ciclului).

Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect anabolizant

de ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa osoasă.

ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile multicelulare

osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.

Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa ţesutul osos sunt:

menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;

încurajarea exerciţiului fizic

adausul de calciu şi vitamina D

asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest

lucru

administrareade Etidronat

administrarea de calcitonină

administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:

- tratamentul rahialgiei cronice

- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:

- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin

hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede

întoarcere;

- electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele

segmentale ale coloanei;

- termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol


- hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de

reglare a tonusului muscular

- mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai

important factor al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS,

miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.

În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv

calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic

poate fi de asemenea utilă.

În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½

ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de dureri şi

activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a musculaturii

abdominale şi spinale.

Profilaxia osteoporozei

Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi

metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.

Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la

informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării acesteia.

Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenţia.

De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim

alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste

50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru

întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de

educaţie sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.

Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii

trabeculare a osului, alterându-i structura internă.

Alimentaţia

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.

Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.


Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru

barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.

Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista şi produse

vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare

verde închis (brocoli).

Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.

Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta

vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.

În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de

3-4 ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.

În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă

pentru a acoperi necesarul.

Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în

acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de

lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta

echilibrată, cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi

proteine în funcţie de vârstă.

Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este

asigurat prin alimenaţie.

O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo mg

este rar asigurat prin aportul alimentar.

În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina

B6 deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea

capitalului osos.

Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:

•copii=800-900mg/zi;

•pubertate=1.000-1.200mg/zi;

•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;

•femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;


•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;

•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;

• bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.

În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in

2000) faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din

categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul

reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc

în osteoporoza.

Exerciţiul Fizic

Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.

Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi

regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.

În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe

saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:

- mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi

densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin

activitate fizica);

- prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea

durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;

- cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);

- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a suferi fracturi;

- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul în

picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.

Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi

baza dezvoltării unui sistem osos puternic.

De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în

special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.

La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi

gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se reduce

riscul de fracturi.


O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care

menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu

patologii asociate.

Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care

stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de

reînnoire şi remodelare a acestuia.

Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exerciţiului

de susţinere a greutăţii corporale.

Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea "stimei

de sine", relaxare.

Rolul asistentei medicale în prevenirea şi tratarea bolnavului cu osteoporoză

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform

Virginiei Henderson:

Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi restabilească

independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.

Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de

persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.

În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos

formează un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea

nevoilor este diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei: - desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana să îşi poată

satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.

Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în

incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de

forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.

Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi constă în a

spori independenţa persoanei.

Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea

independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop

informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în


cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei

eventuale fracturi.

Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxiei

osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete,

ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.

Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii

zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.

Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament

corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din

momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză

constau în:

Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;

Pregătirea patului;

Dezinfecţia;

Igiena bolnavului;

Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;

Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)

Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;

Să facă tot posobilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;

Să stabilească obiective de îngrijire

Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi

În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea recâştigării

independenţtei, conform obiectivelor fixate;

Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de

viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc

Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice

Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului

de sănătate

Nutriţia

Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este cuprins între 1000 –

1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de


lactaţie.Aportul zilnic al populaţiei, în general este mult sub aceasta valoare. Cele mai

importante surse alimentare de calciu sunt:

legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)

mac, nuci, alune, soia, linte, oua

produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg calciu)

alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml

lapte dulce sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie menţionat

faptul că orice derivat de lapte conţine calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate fi greu

de tolerat.

Vitamina D

Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura

necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia

calciului din intestin.

La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin supliment de

vitamină D.

Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării

osteoporozei.

Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.

Fumatul este interzis!

Repausul la pat

Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului,

repausul la pat este obligatoriu.

În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului, vor fi

indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o

pregătire fizică şi totodată psihică.

Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi are

în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga încrederea

bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta.

I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosotă,

cerându-i-se să coopereze.


Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării

investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase şi

poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi

a comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află.

În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmării:

Poziţia bolnavului în pat

Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)

Apetitul şi respectarea dietei

Somnul bolnavului

Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor. Iată câteva măsuri

de prevenire a acestei situaţii nedorite.

Reducrea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se poată

prinde la baie.

Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă şi

înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă, cabluri electrice, de

telefon, etc.

Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai uşor

de solicitat în cazul unui accident.

Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă

maximă.

Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar feriţi-vă

de tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveţi

grijă ca hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă

împiedicaţi când urcaţi scările.

Păstrarea echilibrului

În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea unui

baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.

Controlul auzului şi vedereii

Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai

bună a întreagii case.


În caz de cădere

Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit. În cazul

unei suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimanui această acţiune

până la sosirea ajutorului medical.

IX. STUDII DE CAZ

Cazul I

NUME: MARIN

PRENUME: RODICA

SEXUL: F

VÂRSTA: 72 ani

DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23

DOMICILIUL: Botosani, strada Dobosari nr. 27

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2012, luna 07, ziua 18

DATA EXTERNĂRII: anul 2012, luna 07, ziua 28

DIAGNOSTIC LA INTERNARE:

FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ DREAPTĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării:

- durere de şold

- impotenţă funcţională totală

- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

Anamneza:

Antecedente heredocolaterale: - neagă

Antecedente patologice:

- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2003)


- apendicectomie in copilărie

Antecedente fiziologice:

- prima menstră la vârsta de 12 ani

- menopauză de 25 de ani

- trei sarcini duse la capăt

- două sarcini întrerupte

Obiceiuri:

- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi

- alcool-neagă

Condiţii de viaţă şi muncă:

- bune

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 72 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri puternice

la nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor locomotorii, în urma unei căzături

petrecute cu o zi în urmă.

Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, care

cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate şi puse pe seama

oboselii.

Examenul clinic:

Stare generală: alterată

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii normale

Aparat digestiv:

- nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia


Aparat cardiovascular:

- T.A.=110/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE:

- Radiografie bazin faţă + profil

- Radiografie coloană lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos

- fractură de şold

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma

rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator:

Hemiglobina= 14mg%

Hematocrit=42%

Trombocite=278.000/mm3

Leucocite=6200/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=80 mg/dl

Colesterol=180 mg%

TGO=25 U.γ/ml/h

TGP=20 U. γ/ml/h

Ca=6.8 mg%

Mg=1.8 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%


Fibrinogen=0.3%

Timp Quick=4 minute

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în vederea

îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.

Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.

În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin observarea

consistenţei scăzute a osului.

După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană şi la şodul

sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.

Scor T = -2.8 la şold

= - 2.9 la coloana lombară

Medicaţie

Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile rămânând aceleaşi.

Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.

CAZUL II


NUME: CONSTANTIN

PRENUME: MIHAELA

SEXUL: F

VÂRSTA: 62 ani

DATA NAŞTERII: anul 1942, luna august, ziua 22

DOMICILIUL: Botosani, localitatea Stefanesti


DATA INTERNĂRII: anul 2012, luna 10, ziua 08, marţi

DATA EXTERNĂRII: anul 2012, luna 10, ziua 12, vineri

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ


Motivele internării

- dureri lombare

- limitare în mişcare a coloanei lombare

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

- mama a suferit de osteoporoză

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 13 ani

- menopauza instalată la 42 ani

- o sarcină dusă la termen

- trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- nefumătoare


- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 62 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente

în zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.

Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.

Examenul clinic

Stare generală: bună


Facies: anxios


Aparat respirator:



- ampliaţii respiratorii uşor abolite

- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului,

respiraţie anevoioasă

Aparat digestiv:

- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare



- T.A.=120/70



EXAMENE PARACLINICE

- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil





- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)

- scăderea grosimii corticale



Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 12mg%

Hematocrit=41%


Leucocite=6900/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=90 mg/dl

Colesterol=200 mg%

TGO=30 U.γ/ml/h

TGP=25 U. γ/ml/h

Ca=7 mg%

Mg=2 mg%

Uree=24mg%



În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:

- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4

- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)


Medicaţie:

Actonel – 35 mg o dată pe saptămână

Ca = 1000 mg/zi


Tratament BFT

Antialgice


DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6

CAZUL III

NUME: MIRCEA

PRENUME: THEODORA

SEXUL: F

VÂRSTA: 71 ani

DATA NAŞTERII: anul 1934, luna iunie, ziua 03

DOMICILIUL: Botosani, strada Norilor


DATA INTERNĂRII: anul 2012, luna 07, ziua 5

DATA EXTERNĂRII: anul 2012, luna 07, ziua 12

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT


Motivele internării

- dureri intense

- impotenţă funcţională

ANAMNEZĂ


ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

- neagă

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 11 ani

- menopauza instalată la 40 ani

- nici o sarcină dusă la termen

- două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi

- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri intense la

nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic

Stare generală: bună


Facies: anxios


Aparat respirator:



- ampliaţii respiratorii normale;

Aparat digestiv:

- abdomen nedureros la palpare



- T.A.=110/70




EXAMENE PARACLINIC

- Radiografie pumn drept




- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept

( Panteau-Colles).

- Scăderea grosimii corticale a radiusului

- Trame osoase

- Evidenţierea de linii de fractură



Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 13mg%

Hematocrit=43%


Leucocite=7100/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=110 mg/dl

Colesterol=195 mg%

TGO=15 U.γ/ml/h

TGP=10 U. γ/ml/h

Ca=8 mg%

Mg=3 mg%

Uree=24mg%



- Reducere ortopedică

- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni


- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare

- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4

Medicaţie

Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână

Ca = 2000 mg/zi


Antialgice

Antiinflamatoare


DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.

Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.

Procesul nursing în cazurile studiate

Pregătirea preoperatorie

În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiţii

optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor de mediu.

Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în repaus la pat. Dar

starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale menţinerii pacientului la pat, ci este

şi o măsură profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.

Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a pacientului

învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi intervenţiile curative necesatre.

Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare înţelegerii bolii şi

a motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil

pacientului vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai

complete a acestuia.

Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor necesare

stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.

Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti zona pe care

se va executa intervenţia chirurgicală.

Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă.

Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul unei operaţii

de urgenţă se va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operaţii.

Se urmăresc funcţiile vitale ( T.A., pulsul, respiraţia).

Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.


Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.

Pregătiri postoperatorii

După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie intensivă

unde îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.

În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi salonul să fie

pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.

Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operaţie şi o

temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de cauciuc dacă este nevoie.

Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.

După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de posobilităţile

pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi escarele.

Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia medicului, alături de

o dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând în acelaşi timp echilibrul

hidroelectrolitic.

Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de osteoporozaă

aceştia pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la depresie.

Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menţinând

moralul ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii operatorii.

Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile

dacă evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.

În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcţie de

abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.

Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la

intervenţia chirurgicală.

Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece

apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la

nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul plăgii.

În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi spălarea cu

betadină şi apă oxigenată.


Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora.

O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.

Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.

Concluzii

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte

important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.

Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării

regimului de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control periodic al evoluţiei

osteoporozei.

Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate modificările

apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucţiunile date

de aceasta.

Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulţi

ani, iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul având

în vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar putea fi ţinută în frâu.

Planul de îngrijire

Planul de îngrijire se va efectua în funcţie de nevoile permanente sau schimbătoare ale

pacientului.

Planul de îngrijire poate fi influenţat de vârsta pacientului, condiţia în care se află,

capacitatea sa fizică şi intelectuală etc.

Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon Modelul

conceptual al Virginiei Henderson.

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:

Individul bolnav sau săsătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi

fundamentale caretrebuiescsatisfăcute.

Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice,

pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.

Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face singur,

referitor la nevoile care trbuiesc satisfăcute.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independenţa individului în

satisfacerea acestor nevoi.


Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie

să ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei umane pentru a-şi asigura

starea de bine în apăsarea fizică şi mentală.

Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:

Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra o bună postură;

Nevoia de a dormi, a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;

Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acţiona după credinţele sale referitoare la religie;

Nevoia de a se realiza;

Nevoia de a se recrea;

Nevoia de a învăţa despre sănătatea sa.


Bibliografie

Braidman : „Cellular mechanismus of bone resorbtion and formation” - în: Francis

R.M.(edit.): „Osteoporosis , pathogenesis and management”, 1990 Kluwer Academic

Publishers, Boston, London

Cooper C. : „Osteoporosis” Int. , 1992

Dr. Joan Gomez : „Totul despre osteoporoză” ; trad. De Natalia Cernăuţeanu şi

Gabriela Grigorescu Porcăraşu, Bucureşti, edit. Polimark, 2002

Morariu Letiţia, Ivan Măriuca, Spătaru Ruxandra, Chiru Florian, Stoianovici Şerban:

„Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului sănătos şi bolnav” (Nursing), 2000, edit.

Universul, Bucureşti

Mozeş, C.: „Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura medicală, Bucureşti 1999

Niculescu, C.TH., Voiculescu B., Salavastru C.: „Anatomia şi fiziologia omului”, edit.

Corint, Bucureşti 2000

Şuţeanu Şt. : „Osteoporoza” – în Şuţeanu Şt. (edit.): Diagnosticul şi tratamentul bolilor

interne, 1982, edit. Medicală, Bucureşti.

Şuţeanu Şt., Moise Anca: Probleme actuale în tratamentul osteoporozei- în: Şuţeanu

Şt. (edit): Actualităţi în medicina internă, 1991, Editura Medicală, Bucureşti.


Documents

LUCRARE OSTEOPOROZA