Embed Size (px)
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
1.1 O SCURTA ANALIZA A SISTEMULUI BANCAR ROMANESC
Sistemul bancar romanesc este inca subdezvoltat si expus multor slabiciuni
interne intre care oportunitatile limitate de creditare / investire, problemele fiind
calitatea activelor, finantarea volatila si lipsa de capital circulant considera cea mai
mare agentie europeana de rating, Fitch, intr-un raport de evaluare pe 2001.
Pe langa problemele interne, bancile de pe piata romaneasca sunt afectate mai
mult sau mai putin de slabiciunea cadrului legal, de mediul general plin de tot felul
de dificultati in care trebuie sa-si desfasoare activitatea, precum si de increderea
destul de redusa a publicului in sectorul financiar.
Insa sectorul bancar a cunoscut imbunatatiri radicale in decursul ultimilor cinci
ani si continua sa beneficieze de crestere economica.
Cu toate acestea si in pofida cresterii economice din ultimii 2 ani, Romania
ramane una din tarile cu cele mai slabe calificative acordate de agentia de evaluare
Fitch, ceea ce inseamna ca economia este in continuare vulnerabila la socuri atat
interne cat si externe. Perspectivele de dezvoltare ale sistemului bancar depind in
cea mai mare masura de evolutia economiei. Deocamdata oportunitatile de
creditare sanatoase sunt limitate, desi in imbunatatire.
Analistii apreciaza ca o crestere puternica a PIB ar putea atenua partial aceasta
problema insa in acelasi timp ar putea conduce la o deteriorare a calitatii activelor
bancare.
In ceea ce priveste bancile mari, acestea au nevoie de o imbunatatire a eficientei
costurilor si a calitatii serviciilor la ghiseu in relatia directa cu clientul. De
asemenea acestea trebuie sa-si extinda in continuare gama de produse pentru a-si
1
valorifica mai bine capacitatile. Din fericire intrarea pe piata a mai multor jucatori
straini puternici a adus si in Romania noi tipuri de produse, sisteme mai avansate
de management al riscului si, nu in ultimul rand o noua cultura bancara. Toate
acestea au contribuit la cresterea concurentei pe piata.
In aceste conditii analistii Fitch, apreciaza ca este probabil ca sectorul bancar
romanesc sa cunoasca in perioada urmatoare un proces de consolidare, bancile
mici cu capital autohton fiind nevoite sa lupte pentru a supravietui pe piata. Este
inevitabil ca bancile slabe sa dispara de pe piata fie prin consolidare, fie prin
lichidare.
Dimensiunea sistemului bancar romanesc este in continuare evident mai mica in
comparatie cu ceea ce se intampla in cele mai avansate tari din Europa Centrala si
de Est. La sfarsitul anului 2001, ponderea creditului bancar intern net in produsul
intern brut se ridica la numai 18%, in comparatie cu 60% din PIB in Republica
Ceha sau 40% in Ungaria si Polonia. Acestea in conditiile in care activele bancare
insumau in jur de 11 miliarde de dolari, echivalentul activului unei singure banci
mari din tarile amintite.
Daca sistemul bancar este mic, sectorul financiar nebancar este si mai mic si
mai subdezvoltat. Nivelul scazut al intermedierii financiare in Romania este
explicat in mare masura si de hiperinflatia care a persistat in ultimul deceniu. La
aceasta s-au adaugat mai multe scandaluri financiare puternice si inregistrarea de
rate de dobanda negative la inceputul procesului de tranzitie, evaziunea fiscala si
constrangerile financiare atat la nivelul companiilor cat si la nivelul populatiei.
Consecinta a fost ca persoanele fizice au fost descurajate sa-si pastreze banii in
institutii financiare .
Daca problemele amintite sunt rezolvate, sectorul financiar romanesc are un
potential relativ mare de crestere rapida, datorita si nivelului scazut al punctului de
pornire
2
Dupa 1990, cinci mari banci au dominat sectorul bancar romanesc. Bancorex
cea mai mare dintre acestea a iesit de pe piata, iar Banca Agricola s-a aflat in
restructurare timp de mai multi ani. La sfarsitul anului trecut patru banci detineau
aproape 60% din activul bancar total.
In urma transferarii partii sanatoase din Bancorex catre Banca Comercial
Romana, aceasta a ajuns sa domine sectorul bancar cu o cota de piata de circa 30
%. Problemele cu care s-au confruntat in timp bancile mici au fost in beneficiul
BCR si al BRD care si-au marit cotele de piata prin atragerea clientilor bancilor cu
probleme.
Raportul de evaluare al agentiei Fitch arata ca pe termen mediu, este de asteptat
o erodare a cotelor de piata detinute atat de BCR cat si de al doilea jucator de pe
piata BRD- Groupe Société Générale in conditiile cresterii concurentei din partea
bancilor cu capital strain si probabilei cresteri a increderii publicului in sectorul
bancar in general.
Desi bancile mari par foarte bine capitalizate la o evaluare bazata pe riscul
potential, evaluarea nivelului de capitalizare potrivit Standardelor Internationale de
Contabilitate conduce la rezultate sub nivelurile prevazute de normele de la Basel.
Nivelul activelor fixe din bancile romanesti este foarte ridicat si afectat de
hiperinflatie. Aceasta poate conduce la contrangeri de capital si uneori la capitaluri
circulante negative.
In cele mai multe banci de pe piata romaneasca provizionarea creditelor este
inca inadecvata, nivelul acoperirii fata de risc fiind discutabil.
Indicele concentrarii si indicele Herfindahl-Hirschman sunt cei mai cunoscuti
indicatori ai concentrarii.
3
Indicele concentrarii - IC
Exprima ponderea vanzarilor unui anumit numar de firme mari in totalul
vanzarilor pietei respective sau suma cotelor de piata ale acestor firme. De obicei
este folosit IC4 adica suma cotelor de piata (Cp) a primilor 4 actori de pe o piata
sau IC5 suma cotelor de piata a primilor 5 actori de pe o piata, pentru a se asigura
comparabilitatea cu indicatori calculati pe diverse piete / industrii, dar in functie de
specificul pietei, putem calcula indicele pentru orice numar de firme. Pentru un
numar de n firme luate in calcul, formula generala este:
unde Cpi este cota de piata a firmei
1.2 BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE
1.2.1 ISTORIC
Istoria BRD a inceput in anul 1923, odata cu infiintarea prin lege a
Societatilor Nationale pentru Credit Industrial, ca institutie publica (statul detinea
20% din capitalul social si BNR-30%; restul era detinut de persoane particulare).
Scopul noii institutii era finantarea primelor faze ale dezvoltarii sectorului
industrial in Romania. Mai tarziu aceasta societate si-a schimbat numele in Banca
de Credit pentru Investitii (1948), si apoi Banca de Investitii (1957).
BRD a fost infiintata ca banca comerciala, sub forma de societate pe actiuni,
prin preluarea activelor si pasivelor Bancii de Investitii. Pe parcurs si-a diversificat
operatiunile, adica pe langa finantarea in domeniul industrial, si-a diversificat
activitatea cu servicii de finantare a comertului si credite acordate persoanelor
fizice. A fost prima banca din Romania care a oferit servicii de factoring si
forfaiting (din 1994, respectiv 1997).
4
BRD - Groupe Société Générale este la ora actuala a doua banca din Romania si
cea mai importanta banca private cu o cota medie de piata de 20% si avand cea de
a doua capitalizare bursiera la Bursa de Valori Bucuresti (aproximativ 519
milioane de euro la 31 decembrie 2002).
In data de 6 aprilie 2004, BRD - Groupe Société Générale a prezentat oficial,
in cadrul unei conferinte de presa, prima oferta de obligatiuni corporatiste emise de
banca.
Valoarea acestei prime emisiuni de obligatiuni BRD este de 500 milioane lei,
valoarea nominala a unie obligatiuni este de 25 milioane lei iar numarul de
obligatiuni emise este de 20.000.
Destinatia fondurilor obtinute in urma acestei emisiuni de obligatiuni BRD este
finantarea portofoliului de credite acordate clientilor nebancari ai BRD - Groupe
Société Générale.
Perioada de subscriere pentru aceste titluri a fost 8 – 29 aprilie 2004, emisiunea
fiind intermediate de BRD Securities si distribuita prin reteaua BRD - Groupe
Société Générale.
Emisiunea a fost subscrisa integral dupa numai patru zile, CNVM aproband
inchiderea anticipate a ofertei in data de 15 aprilie 2004.
Bogdan Baltazar, Presedintele Consiliului de Administratie al BRD - Groupe
Société Générale a declarat urmatoarele referitor la inchiderea anticipata a
emisiunii:
“Inchiderea anticipate, intr-un timp record, a primei emisiuni semnificative de
obligatiuni corporatiste in lei lansata de o banca romaneasca dupa cel de al doilea
razboi mondial este cea mai clara proba a faptului ca BRD este un nume solid, cu
un mare capital de incredere. Este, de altfel, inca un domeniu in care BRD -
Groupe Société Générale face pionierat.”
5
AGA - BRD - Groupe Société Générale a aprobat pentru anul 2004 un plafon
maxim de emitere de obligatiuni de 1.500 miliarde lei, din care prima emisiune a
totalizat o treime.
1.2.2 STRATEGIA BANCII
Strategia Bancii are in vedere:
1) Pozitia pe piata/dezvoltarea activitatii bancare
¨ servicii bancare pentru societati comerciale – BRD doreste sa diversifice gama de
produse bancare oferite clientilor BRD - Groupe Société Générale, prin dezvoltarea
unor servicii generatoare de venituri din comisioane (de exemplu: gestionarea
numerarului) si sa verifice oportunitatile care apar din serviciile de vanzari
incrucisate, inclusiv prin punerea la dispozitie a unor pachete structurate de
finantare a comertului international, adaptate nevoilor clientilor.
¨ servicii bancare pentru persoane fizice – una dintre prioritatile actuale a BRD
este dezvoltarea operatiunilor cu carti de credit si de debit prin extinderea retelei de
ATM si a terminalelor POS pentru atragerea de noi clienti (dezvoltarea serviciilor
de carduri in special pentru facilitarea platii salariilor catre angajatii acestora. In
acest fel emiterea unui numar mare de carduri va incuraja acceptarea platii prin
carduri a unui numar cat mai mare de comercianti cu amanuntul, care vor incheia
contracte de acceptare a cardurilor cu BRD).
¨ finantarea de proiecte si investment banking – BRD doreste sa-si mentina pozitia
in domeniul consultantei si participarii la proiectele de finantare pe termen mediu
si lung. Se urmareste intensificarea activitatii de consultanta financiara, extinderea
activitatii si in alte domenii tinand de investment banking (de exemplu: piata
primara de valori mobiliare si achizitionarea si fuzionarea pe plan intern).
6
¨ leasing – in Romania activitatea de leasing este inca slab dezvoltata datorita
ratelor mari ale dobanzilor si slaba cunoastere de catre clienti- societatile
comerciale –a leasing-ului ca instrument financiar.
¨ alte domenii de activitate – dezvoltarea activitatii de distribuire a produselor din
domeniul asigurarilor si a operatiunilor de depozitare si custodie pentru fonduri
mutuale.
2) Profitabilitatea
Pentru cresterea marjelor de exploatare si a profitului, BRD intentioneaza:
¨imbunatatirea sistemului de gestiune a riscului care conduce la cresterea
rentabilitatii generale a activelor si la cresterea rentabilitatii capitalului propriu.
¨ cresterea veniturilor din taxe si comisioane bancare cu pana la aproximativ 20%
din venitul net bancar, in special prin extinderea gamei de servicii bancare oferite
clientilor.
3) Organizare
BRD incearca sa imbunatateasca eficienta operatiunilor prin:
¨ cresterea eficientei managementului BRD
¨ restructurarea organigramei BRD
¨ imbunatatirea sistemelor de comunicare interna si internationala si a sistemelor
de gestiune a informatiei
¨ alinierea procedurilor si practicilor BRD la standardele BRD - Groupe Société
Générale si valorificarea rezultatelor investitiilor majore in sistemul IT.
4) Strategia IT
Automatizarea operatiunilor BRD ii va permite dezvoltarea produselor, marirea
marjelor de venituri si sa faca fata presiunilor din partea concurentei. Cele mai
importante investitii vor fi facute pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicatii
de date si a sistemelor de procesare a datelor, alaturi de aplicatia de software bancar
7
e - Bank si BankTrade. BRD intentioneaza sa creeze un website si sa introduca un
sistem electronic de tranzactii (Multicash).
5) Integrarea activitatii comerciale existente ale Société Générale in
activitatea BRD.
1.2.3 AXE DE ACTIVITATE
Cele 3 axe de activitate pe care se concentreaza activitatea BRD sunt :
1- sectorul de retail – Banca de retail
BRD - Groupe Société Générale profita de experienta achizitionata in Franta de
Société Générale in activitatile sale si in special in aceea de Banca de Retail. BRD
- Groupe Société Générale este a doua Banca de Retail din Romania, cu peste 1
milion de clienti (particulari sau IMM) si o pozitie de lider in domeniul serviciilor
monetice, gratie unei politici de dezvoltare fondata in mod esential pe inovare. Cu
o retea de 186 de agentii implantate pe ansamblul teritoriului, BRD - Groupe
Société Générale intretine o relatie de proximitate de calitate cu clientii sai
particulari, profesionali si intreprinderi (IMM).
Pentru a atinge o eficacitate deplina si pentru a raspunde mai bine nevoilor
clientilor sai, organizarea Bancii de Retail la BRD - Groupe Société Générale se
bazeaza pe 3 functii cheie:
Distributie, Produse si Piete: marketing si comercial mai apropiate
Acest pol concentreaza activitatea de marketing (analiza comportamentelor
si asteptarilor clientilor, observarea pietei si concurentei, crearea noilor produse) si
aspectul comercial (definitia politicii comerciale, fixarea obiectivelor si urmarirea
realizarii lor). Printre obiectivele prioritare ale acestei echipe figureaza adaptarea si
imbogatirea ofertei de produse (cu produse precum leasingul sau factoringul
intern), precum si dezvoltarea canalelor alternative de distributie din perspectiva
crearii unei banci Multicanal.
8
Operatiuni, service Post-Vanzare: back-office mereu mai performante
Doua misiuni importante revin acestor echipe: coordonarea proiectelor
concepute de back-office, precum si ghidarea si urmarirea productiei zi de zi.
Scopul este acela de a ajunge la o prelucrare omogena a dosarelor cu calitate
constanta in ansamblul retelei.
Strategie, Dezvoltare si Retea: o perspectiva coerenta
BRD - Groupe Société Générale a pus in practica un program de investitii fara
precedent pentru modernizarea retelei sale. Ea intareste si reinnoieste forta sa
comerciala prin recrutarea de tineri colaboratori. De altfel, reorganizarea retelei
lansata de doi ani are ca obiectiv, via crearea de grupuri, sa multiplice numarul de
agentii fara back-office.
2- sectorul clientilor corporativi – Banca marilor clienti corporativi
BRD - Groupe Société Générale are o structura dedicata marilor clienti
corporativi romani si filialelor marilor intreprinderi multinationale. Aceasta
structura ofera servicii pe masura si beneficiaza de sprijinul principalelor activitati
(de exemplu finantarile structurate) si a retelei internationale a Grupului Société
Générale.
Actiunea comerciala se bazeaza de asemenea pe o retea de mai mult de 176
agentii care ofera o foarte mare acoperire geografica a Romaniei si o gama
completa de servicii pentru operatiunile curente (cash management, monetica,
prelucrarea operatiunilor interne si internationale etc.), precum si pentru serviciile
de trezorerie si de schimb ale BRD - Groupe Société Générale, si cele ale
specialistilor bancii in trade finance, factoring, fara a uita filialele de leasing si de
Banca de Investitii.
9
BRD - Groupe Société Générale este in masura sa furnizeze gama completa
de servicii bancare traditionale si aceea a bancii de investitii si isi fondeaza politica
de dezvoltare pe un parteneriat pe termen lung cu clientii sai.
3- sectorul investitiilor – Banca de investitii
Aceasta activitate a BRD - Groupe Société Générale a fost asociata in mod
regulat cu marile privatizari, fie la nivel de consiliere in fuziuni/achizitii, de initiere
de operatiuni, sau de structurare de operatiuni de piata. Aceasta echipa cuprinde
zece profesionisti cu experienta financiara si cu competente sectoriale recunoscute,
care sunt in masura sa ofere solutii originale si integrate intreprinderilor mici si
mijlocii, institutiilor internationale, precum si sectorului public:
BRD - Groupe Société Générale:
ofera clientilor sai consiliere din partea analistilor finanicari pentru deciziile
lor de investitii si executa ordinele lor;
distribuie titlurile operatiunilor de pe piata primara (obligatara sau a actiunilor) ;
dirijeaza emisiunile obligatare.
Avand o bogata experienta in finantarea proiectelor de investitii, BRD s-a
situat dupa 1990 printre institutiile financiare care au contribuit decisiv la formarea
pietei de capital din Romania. Experienta dobandita prin participarea la primele
oferte publice de vanzare de actiuni din anii 1992-1996 a fost valorificata prin
infiintarea BRD Securities, societate de valori mobiliare autorizata de CNVM sa
desfasoare toate tipurile de tranzactii cu valori mobiliare prevazute de lege, precum
si prin dezvoltarea unor servicii specializate.
Prezenta Société Générale in pozitia de actionar majoritar al BRD a creat
conditii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea activitatilor de banca de investitii
pe piata romaneasca. SG este constant plasata printre primele banci de investitii
europene, dispunand de experienta si resursele necesare desfasurarii celor mai
10
variate tipuri de tranzactii pentru mari clienti corporativi sau pentru autoritati
publice, de la finantari structurate sau emisiuni si plasamente de obligatiuni sau de
actiuni si pana la consiliere in tranzactii de fuziuni-achizitii sau preluari si montaje
de structuri de finantare complexe.
Grupul Société Générale este al saselea grup bancar din zona euro, are peste 13
milioane de clienti in domeniul bancii de retail; este a patra banca de finantare si
investitii in zona euro cu aproximativ 270 miliarde de euro administrate sau
controlate si este a treisprezecea companie dupa capitalizarea bursiera la Bursa din
Paris.
In acest context, in vederea consolidarii si extinderii activitatilor si serviciilor
financiare legate de pietele de capital ale BRD, a fost creata Structura de
Investment Banking (SIB) care intr-o prima faza cuprinde urmatoarele entitati
specializate:
BRD/SG Corporate Finance, societate specializata in servicii de consultanta
financiara in domeniul operatiunilor de fuziuni-achizitii
BRD Securities, societate de valori mobiliare autorizata sa desfasoare intreaga gama
de operatiuni prevazute de legea romana.
SIB este o structura functionala, care activeaza in stransa legatura cu responsabilii
pe relatia cu marile intreprinderi romanesti si straine din cadrul BRD, cu echipa de
finantari structurate din cadrul bancii si cu activitatile de gestiune de active a
Société Générale Asset Management (SGAM) BRD.
Strategia BRD - Groupe Société Générale se integreaza in strategia globala a
Grupului Société Générale care consta in special in dezvoltarea retelei bancare din
afara Frantei si in special in Europa Centrala si de Sud-Est. BRD - Groupe Société
11
Générale este a doua Banca din Romania dupa totalul bilantului fiind o banca
globala. Prezenta printr-o retea de 177 de agentii, banca sta la dispozitia clientilor
individuali cat si a clientilor corporativi.
Pentru marii sai clienti corporativi, romani sau straini, si pentru investitorii
institutionali, BRD - Groupe Société Générale ofera de asemenea o gama de
produse de piata si finantari complexe, precum si servicii de banca de investitii
(privatizari, fuziuni - achizitii, emisiuni de actiuni, etc.) bazandu-se pe echipe
specializate si pe reteaua grupului Société Générale prezenta in lumea intreaga (75
tari).
Pentru perioada 2004 - 2005, BRD - Groupe Société Générale doreste sa fie
banca de referinta a Romaniei prin profesionalism, inovatie, calitatea dezvoltarii
sale si rentabilitate.
In acest sens, BRD - Groupe Société Générale isi va urmari politica de
investitii sustinute in vederea adaptarii dispozitivului sau comercial, realizarii la
scara larga a procesarilor si largirii gamei sale de produse si servicii.
1.2.4 ORGANIZAREA ACTIVITATII
BRD este organizata ca banca universala oferind o gama larga de servicii
bancare pentru clientii sai reprezentati de societatile comerciale si de persoane
fizice. In conformitate cu legea privind Valorile Mobiliare si Bursele de Valori,
bancile din Romania trebuie sa infiinteze societati de valori mobiliare ca societati
separate, sub supravegherea CNVM. Ca urmare, BRD a infiintat o societate de
brokeraj, BRD INVEST S.A., in care detine pachetul majoritar.
Cele mai importante modificari organizatorice sunt infiintarea unor noi
departamente si directii, si redistribuirea sarcinilor intre directii si in cadrul
directiilor. Departamentele nou create sunt:
12
· Departamentul Credite si Credite Neperformante (coordonarea activitatii
directiilor in acordarea de credite, recuperarea creditelor neperformante si
finantarea creantelor);
· Departamentul Comercial (coordonarea activitatii directiilor care se ocupa de
servicii bancare pentru populatie, marketing, operatiuni cu carduri bancare si
dezvoltare de noi produse card si servicii asociate);
· Departamentul Sisteme Informatice (coordonarea activitatilor legate de
dezvoltarea si intretinerea sistemelor informatice ale BRD);
· Departamentul Proiecte si Organizare (se ocupa de crearea si implemientarea
procedurilor de operare ale BRD).
Au fost create directii noi cum ar fi: Directia de Administrare Generala a
Retelei de Sucursale si Agentii, Directia Controlului Central de Risc si Directia
Mari Clienti Corporativi, precum si Serviciul Comunicare.
In prezent BRD este organizata in 4 sectiuni principale: “Mari Clienti
Corporativi”, “Reteaua de Sucursale”, “Administratia Centrala” si “Mijloace si
Resurse”.
Departamentele si directiile de baza sunt: Departamentul Credite si Credite
Neperformante, Departamentul Comercial, Directia Mari Clienti Corporativi,
Directia Trezorerie, Directia Piete de Capital, Directia Internationala.
CAPITOLUL 2
PASIVE BANCARE – RESURSE PROPRII SI RESURSE ATRASE
13
2.1 PASIVELE BANCARE
Resursele bancilor sunt considerate din resurse proprii si resurse atrase.
Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resurse proprii cuprind resurse
stabile, care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capitalul social cash,
fondul de rezerva, primele legate de capitalul social varsat si resurse temporare-
care pot fi plasate pe termen foarte scurt si scurt, constituite din: rezerva generala
pentru riscuri de credit, provizioanele pentru riscuri de credit, dividendele de plata,
impoziteleconstituite pana devin exigibile.
Resursele atrase constituie partea cea mai atractiva din resursele bancii, pe
seama acestora banca isi poate indeplini functia de investitii in economie, resursele
proprii avand o pondere neinsemnata in investitiile facute de banca.
2.1.1 RESURSE PROPRII
Resursele sau fondurile proprii determina pentru o banca riscul maxim pe care
aceasta si-l poate asuma in angajarea resurselor sale. Ele reprezinta garantia
solvabilitatii bancii.
In tara noastra, componenta fondurilor proprii ale unei banci comerciale este
reglementata prin normele Bancii Nationale a Romaniei numarul 7 din 16 aprilie
1999 privind fondurile proprii ale bancilor.
Fondurile proprii ale unei banci sunt formate din urmatoarele categorii de
capital:
• capital propriu;
• capital suplimentar.
14
Capitalul propriu sau capitalul de baza este compus, in principal, din:
· capital social;
· primele legate de capital, incasate integral;
· rezerva generala pentru riscul de credit care se constituie din profitul
brut astfel incat la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar sa reprezinte 2%
din soldul creditelor acordate clientilor nebancari, in vederea acoperirii
riscului din activitatea de creditare.
· Rezervele din influente de curs valutar aferente aprecierii
disponibilitatilor in valuta reprezentand capitalul social in valuta.
· Rezerve din diferente favorabile din reevaluarea patrimoniului;
· Fondul imobilizarilor corporale;
· Rezerve statutare;
· Rezultatul reportat reprezentand profit nerepartizat;
· Rezultatul net al exercitiului financiar curent reprezentand profit.
Capitalul suplimentar cuprinde:
· Alte rezerve decat cele incluse in capitalul propriu;
· Datoria subordonata reprezentand fondurile obtinute pe baza
emisiunilor de titluri pe durata de 5 ani si a caror rambursare, in caz
de lichidare, nu este posibila decat dupa plata celorlalti creditori.
· Subventii pentru investitii;
· Diferente favorabile din reevaluarea patrimoniului.
Capitalul bancar joaca un rol important incepand cu constituirea bancii si
continuand cu perioada de functionare pana la lichidare, in ultimii ani capitalul
devenind, datorita acestui rol, punctul esential al managementului bancar.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar indeplineste urmatoarele functii:
15
1. protejeaza deponentii in eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii
bancii;
2. absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine increderea, astfel ca,
in conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea;
3. serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea
activitatii;
4. serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea
nejustificata a activelor.
Ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor in sistemul
bancar, practic, prima functie este deja depasita.
A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi
eliminate cu pierderi de catre un management competent. Fondurile de risc si
provizioanele ii permit bancii sa-si continue activitatea in perioade dificile pana
cand nivelul si fluxul castigurilor este restabilit.
Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment, ci managementul defectuos
ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a dspozitelor.
A treia functie este mai rezonabila, fiind determinata de necesitatea crearii
conditiilor pentru derularea activitatii.
Deschiderea unor noi unitati trebuie sa fie justificata prin luarea in calcul a
posibilitatilor locale concrete, atat in ceea ce priveste colectarea depozitelor, dar si a
cererii de credite din zona, precum si de concurenta oferita de celelalte banci si
institutii care functionneaza deja in zona.
A patra functie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor
bancare. Prin limitarea activelor se poate limita cresterea unei banci peste
posibilitatea ei de managerie, se poate inbunatati calitatea activelor bancare, se
poate controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii si poate
conduce la cresterea rentabilitatii activelor.
16
Functia esentiala a capitalului bancar este insa de a asigura publicul si autoritatile
asupra stabilitatii bancii.
In vederea satisfacerii nevoii de capital, managementul bancar trebuie sa ia in
consideratie urmatoarele elemente:
1. Reglementarile bancare privind capitalul bancii
2. Posibilitatile bancilor de crestere a capitalului.
Evolutia capitalurilor proprii la BRD - Groupe Société Générale
Capitaluri propii (mii ron)
17
Legile bancare prevad sume minime de capital necesar pentru autorizarea
bancilor. In ultimii ani, B.N.R. a impus bancilor, atat in functiune cat si celor in
curs de organizare un nivel minim de capital social de 100 miliarde lei constituit
numai sub forma baneasca, integral subscris si varsat la momentul constituirii.
La infiintarea unei banci, varsamintele in contul de capital social trebuie
efectuate intr-un cont deschis la o banca, persoana juridica romana, sau la o
sucursala a unei banci straine autorizata sa functioneze pe teritoriul Romaniei.
Fiecare actionar va varsa integral valoarea actiunilor subscrise.
La majorarea capitalului social al unei banci varsamintele in contul capitalului
social se vor efectua integral si in forma baneasca la momentul subscrierii.
Persoanele care intentioneaza sa achizitioneze mai mult de 5% din capitalul social
al bancii trebuie sa obtina aprobare de la B.N.R.
Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajuta la asigurarea bancii
este ca acest capital reprezinta acele fonduri pe care banca le poate pierde pana a-si
pune in pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei, numai detinatorii de
capital ar fi cei care pierd.
Modul de constituire a capitalului social a fost reglementat atat prin Legea
nr.33/1991 – privind activitatea bancara (ulterior Legea nr.58/1998 Legea
bancara), dar si prin norme cu caracter prudential emise de B.N.R.
Premisele care au stat la baza acestei decizii luate de B.N.R. inca din 1995 au
fost alinierea la standardele Uniunii Europene si evitarea proliferarii unei banci
slabe, cu o baza de capital insuficienta, care ar putea pune in pericol viabilitatea de
ansamblu a sistemului bancar.
Evolutia capitalului social si ponderea sa in fondurile proprii
pentru perioada 2004 - 2006
18
Milioane
lei
2004 2005 2006
Capital social 418490 696901 696901
Ponderea in total fonduri proprii
(%)
27,76 38,20 29,89
2.1.1.1 IMPACTUL MARIMII CAPITALULUI IMPUS DE AUTORITATI
ASUPRA RENTABILITATII CAPITALULUI PROPRIU
Independent de reglementarile impuse de autoritati cu privire la marimea
capitalului social al unei banci, managementul bancar isi dimensioneaza capitalul
propriu luand in considerare urmatoarele elemente:
· achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii
· absorbirea pierderilor neanticipate pentru a mentine banca activa in conditii
de stres, ceea ce din punct de vedere al autoritatilor presupune asigurarea
solvabilitatii bancii.
Increderea este importanta pentru actionarii bancii, constituind totodata un
ajutor la cresterea pretului actiunilor bancii si deci la obtinerea de capital
suplimentar.
Hempel si Coleman* definesc increderea ca „fiind capitalul necesar-
creditorilor, debitorilor, legiuitorilor, actionarilor, publicului pentru a ramane
increzatori in banca“.
19
Cele trei surse principale de castiguri pentru banci sunt: utilizarea activului,
efectul de levier si marja dobanzii, aceasta din urma fiind puternic afectata de
managementul bancii.
Primele doua surse depind in mod direct de marimea pasivului bancii si de
provenienta acestuia: capitalul propriu si resurse atrase. Castigul obtinut de banca
drept urmare a utilizarii activului se datoreaza in principal efectului de levier, care,
la randul lui, depinde de gradul de indatorare al bancii (resurse imprumutate/capital
propriu).
Notam cu P-profitul obtinut ca urmare a valorificarii activului bancii (A).
Activul bancii este constituit din capitalul propriu ( Cp) si resurse atrase ( Ci) deci:
A= Cp+ Ci
Profitul (P) care ramane bancii va fi diferenta dintre dobanzile incasate de
banca (di) aferente activului valorificat si cele platite de banca (dp) pentru
resursele imprumutate, deci:
Rata rentabilitaii capitalului propriu va fi:
Deci, rentabilitatea capitalului propriu al bancii creste direct proportional cu
gradul de indatorare a bancii(Ci/Cp).
In consecinta, banca va trebui sa aiba mai multe datorii, ceea ce implica mai
putine active finantate din capitalul propriu si deci un multiplicator al datoriei mai
mare pentru a fi mai rentabila. Cu cat multiplicatorul datoriilor este mai mare, cu
atat rentabilitatea propriului capital este mai mare. Atragerea si mentinerea
actionarilor in banci impune ca banca sa aiba un procentaj mic al capitalului
propriu raportat la active.
20
Deci, din punct de vedere a actionariatului si a managementului, capitalul
propriu al bancii trebuie sa fie mai mic, pentru a asigura o rentabilitate mare a
capitalului propriu.
2.1.1.2 POSIBILITATILE BANCILOR DE CRESTERE A CAPITALULUI
Cresterea capitalului bancar poate fi realizat prin:
· generarea interna de capital, prin prelevari din profit;
· achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni.
In adoptarea unei variante de crestere a capitalului, managementul bancii trebuie
sa ia in considerare situatia bancii (pozitia ei) in cadrul sistemului bancar si de
posibilitatile oferite de economie privind valorificarea capitalului.In ceea ce
priveste modelul de utilizare a capitalului, trebuie avut in vedere, in primul rand,
sumele cash pe care banca trebuie sa le detina, rezervele obligatorii pe care trebuie
sa si le constituie la Banca Nationala, fond de garantare depozite si alte fonduri
legale impuse de autoritati.
Daca profitul nerepartizat este suficient pentru cresterea de capital al bancii,
aceasta reprezinta de obicei cea mai buna forma de crestere a capitalului.Profitul
nerepartizat nu este o sursa de capital la discretie, costul acestuia poate determina
valori mai mici ale dividendelor primite azi, fata de cele din viitor, si, poate, un
pret mai mic pe actiune datorita dividendelor mai mici..
Totusi, el este una dintre cele mai putin costisitoare surse de capital pentru
majoritatea bancilor si este supus controlului direct al managementului.
21
Pentru ca investitorul actual sa fie multumit de investitia sa in banca, el trebuie
sa fie asigurat ca plata dividendelor va fi facuta si in viitor. Omiterea unei plati de
dividende este neplacuta pentru investitori.
Pentru un potential investitor, o practica indelungata de plata a dividendelor este
un factor important in decizia de a investi in banca si un argument in cresterea
actiunilor bancii.
Prin Legea bancara nr. 58/1998, Banca Nationala impune bancilor o serie de
cerinte privind generarea interna de capital.
· bancile sunt obligate sa repartizeze 20% din profitul brut pentru constituirea
unui fond de rezerva pana cand fondul egaleaza capitalul social, apoi, maxim 10%
pana cand fondul a ajuns de doua ori mai mare decat capitalul social.Dupa
atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din
profitul net. De asemenea, bancile trebuie sa repartizeze din profitul brut sume
pentru constituirea rezervei generale pentru riscul de credit in limita a 2% din
soldul creditelor acordate.
· bancile nu pot efectua repartizari din profit pentru dividende, daca in urma
repartizarii banca nu inregistreaza nivelul minim de solvabilitate 8% (norma
Cooke).
Achizitionarea capitalului prin emisiune de noi actiuni este rezultatul deciziei
proprietarilor. Emisiunea de actiuni poate fi o solutie aceptata sau nu, de catre
proprietari, deoarece acest mod de a creste capitalul atrge dupa sine micsorarea
dividendelor pe care acestia le pot obtine.
Bancile mari pot apela cu usurinta la emisiuni de actiuni.Bancile mici nu au
asemenea posibilitati, lor le lipseste reputatia nationala si investitorii se feresc sa le
cumpere actiunile. Aceste banci se bazeaza pe capitalul generat intern, iar
activitatea lor este constransa la castigurile obtinute.
22
2.1.2 RESURSE ATRASE
2.1.2.1 GENERALITATI
Bancile care tind la o dezvoltare rapida, prin cresterea depozitelor bancare,
trebuie sa ia in considerare factorii esentiali in cresterea depozitelor, factori care
pot fi controlati (efectul de promovare, serviciile oferite, dobanzile bonificate) si
factori care nu pot fi controlati-de natura economica.
Toate bancile au posibilitatea sa-si controleze depozitele prin intermediul ratei
dobanzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat insa cu posibilitatile privind
plasamentele profitabile si oportunitatile de investitii, precum si de situatia
economica a tarii.
Pentru atragerea de depozite, bancile au inceput sa faca apel la serviciile de
marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum si prin bonificarea unor
dobanzi atragatoare in functie de natura depozitelor si prin oferta agresiva de
certificate de depozit de economii.
Pana la constituirea Fondului Garantare a depozitelor in sistemul bancar, nu
toate bancile erau agreate de clienti, insa odata cu crearea Fondului, deponentii s-
au vazut nevoiti sa-si diminueze economiile in limita plafonului garantat,
depunand practic la orice banca.
Plafonul mic de garantare a dus la o dispersie a economiilor in sistemul bancar, a
marit numararul de operatiuni si a limitat concurenta in sistemul bancar reducand
si sansele bancilor de a promova afaceri mari.
Resursele atrase reprezinta disponibilitatile in lei si valuta, aflate in conturile
curente sau in conturile de depozit ale clientilor.
Pentru atragerea acestor resurse, banca plateste un cost care se numeste
dobanda pasiva.
23
Cel mai uzual mod de clasificare a depozitelor este in raport cu scadenta si
caracteristicile contului.
Clientii unei banci pot fi grupati in clienti bancari, si anume acei clienti
reprezentati de banci si alte institutii financiar-bancare, si in clienti nebancari,
reprezentati de persoane fizice si persoane juridice, altele decat bancile.
2.1.2.2 CATEGORII DE RESURSE ATRASE
Principalele caracteristici ale celor mai importante tipuri de conturi ale clientilor
nebancari sunt prezentate mai jos:
Clienti nebancari
A. Conturile de disponibilitati ale agentilor economici, persoanelor fizice,
institutiilor financiare si publice, ale bancilor si trezoreriei statului. Acestea
reprezinta resursa cea mai ieftina pentru banca. Prin intermediul lor se deruleaza
toate incasarile si platile, prin virament si numerar in contul si in numele
titularului de cont.
Posesorii pot dispune in orice moment de sumele existente in sold, ele fiind
bonificate in procente mici de catre banca.
Aceasta resursa se incadreaza in categoria pasivelor cu volatilitate ridicata,
banca putand dispune temporar in limita unui sold mediu permanent (sold care
ramane in contul clientilor).
Aceste solduri permanente sunt folosite de banca fie pentru fructificare, prin
acordarea de credite pe termen foarte scurt, fie ca surse de lichiditati.Daca
clientii au putere economica mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt
24
mari,iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursa ieftina de care banca
poate profita. Pentru atragerea acestor clienti banciletrebuie sa reduca
comisioanele aferente operatiunilor facute din aceste conturi si sa creasca
calitatea serviciilor oferite acestor clienti.
B. Depozitele de economii la vedere: sunt depozite ale persoanelor fizice si
juridice, cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca
bonifica dobanzi mici.
Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face cu precautie de catre banca,
deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate. Pentru a le utiliza pe
perioade mai mari de timp, unele banci impun clientilor sai sa fie anuntate cu
cateva zile inainte in cazul in care se solicita retragerea unor sume mai mari. Acest
tip de depozit constituie o resursa ieftina pentru banci.
Depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, avand in vedere ca
depunatorii pot dispune in orice moment utilizarea lor pentru platile in cont sau
retrageri din cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate actiona spre eventuala lor
diminuare abrupta.
Experienta arata ca, in mod normal, o parte a platilor efectuate se inregistreaza
ca incasari in alte conturi ale clientilor bancii, lar platilor facute in conturi catre alte
banci sau prin numerar le corespund, in general, incasani, astfel ca suma soldurilor
de depozit ramane la dimensiuni relativ apropiate.
Evolutia disponibilitatilor din depozitele la vedere se caracterizeaza printr-o
anumita variatie a sumei soldurilor, in care se delimiteaza un anumit sold mediu
permanent care
expuna posibilitatile de fructificare a depozitelor de catre banca prin folosirea lor
ca resurse de creditare.
25
Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesita insa prudenta,
intrucat angrenarea resurselor din depozite in proportii exagerate ar putea crea
dificultati bancilor, in cazurile in care deponentii ar solicita, in ritmuri si volume
neprevazute, disponibilitati din conturi.
Structura depozitelor la vedere în cadrul Băncii Române
pentru Dezvoltare are următoarea evoluţie:
-milioane lei-
Evoluţia depozitelor la vedere
26
C. Depozitele de economii la termen ale persoanelor fizice si juridice cu
maturitate la 30 zile, 90 zile, 180 zile, 1 an: sunt bonificate de banca la dobanda
pietei. Pentru a stimula depunatorii sa opteze pentru perioade de maturitate mari
banca bonifica mai mult pentru termene mari. Retragerea acestor depozite de catre
deponenti inainte de termen atrage bonificarea dobanzii la vedere de catre banca.
Potrivit conventiei intre deponent si banca privind termenele si celelalte
conditii de depunere (dobanzi, etc.) creaza o baza sigura de fructificare in procesul
de creditare, pe termene corelate cu natura si durata acestor resurse.
Pentru bancile comerciale forma principala de atragere o reprezinta conturile
de depozit de investitii.
Pe termene de la o luna pana la un an , in practica bancilor engleze, aceste
depozite se refera la sume mari care sunt atrase de banci in conditii negociate in
fiecare caz in parte.
Structura depozitelor la termen în cadrul Băncii Române pentru Dezvoltare
are următoarea evoluţie:
27
Evoluţia depozitelor la termen
D. Certificatele
de depozit (sau
bonurile de
casa) sunt titluri de
credit emise de
banci pentru
disponibilitatile banesti pe termen scurt ale societatilor comerciale sau ale
persoanelor fizice.
Certificatele de depozite emise de banci, in valori diferite, au o gama larga a
scadentelor si o rata a dobanzii bonificata in functie de nivelul de piata a ratei
dobanzii.
Emisiunile de certificate de depozit sunt folosite de banci in vederea atragerii
unor fonduri foarte usor de controlat in sensul ca se cunoaste cu destula precizie
care sunt costurile aferente atragerii de fonduri, indiferent de evolutia ulterioara a
ratei dobanzii.
Certificatele de depozit prezinta avantaje si pentru cumparatori:
· lichiditatea – pot fi oricand transformate in numerar, dar pierzand o
parte din dobanda (ca penalizare);
· negociabilitatea – putand fi vandute si cumparate oricand pana la data
scadentei (dreptul de proprietate poate fi transferat noului proprietar, acesta fiind
indreptatit sa primeasca intreaga suma la sfarsitul perioadei care a fost convenita
intre banca si depunatorul initial).
28
Asigurarea depozitelor reprezinta o masura facultativa, de protejare a
drepturilor deponentilor persoane fizice si consta in constituirea unuia sau mai
multor fonduri in acest scop, de catre statul raman sau de catre institutii financiar
publice sau private, care vor functiona pe baza autorizatiei date de BNR si sub
supravegherea acesteia (art. 37).
Societatile bancare participante la constituirea acestor fonduri si care vor
beneficia de o astfel de asigurare a depozitelor, isi vor putea linisti clientela in
privinta pericolului pierderii numerarului incredintat bancii, in caz de faliment,
mentionand pe antetul bancii si la sediul acesteia ca beneficiaza de o astfel de
asigurare a depozitelor.ln cazul in care titularii constituie depozite la termen,
dobanda se calculeaza. lunar, la data egala cu, ziua deschiderii contului si se
bonifica in contul de depozit la vedere. Se excepteaza depozitul pe termen de o
luna cu capitalizare, la care cu dobanda bonificata se majoreaza depozitul. Pentru
toate depozitele constituite, in caz de neprezentare a titularului.
La retragerea partiala sau. totala a sumelor depuse la termen, inaintea expirarii
termenului pentru care a fost constituit depozitul, banca calculeaza si plateste
pentru intreaga perioada de la constituire si pana la lichidarea depozitului, dobanda
corespunzatoare disponibilitatilor la vedere.
Eliberarea numerarului la lichidarea depozitului se comisioneaza potrivit
reglementarilor interne ale bancii.
Clientul este de acord ca banca sa inchida contul:
- la cererea titularilor de cont sau a imputernicitilor acestora;
- in caz de deces al titularului de cont la cererea mostenitorilor legali
(probata cu. acte) cu avizul oficiului juridic; banca nu raspunde pentru
retragenile de sume efectuate de catre imputerniciti din contul unei
persoane fizice decedate atata timp cat nu i se prezinta actele privind
decesul titularului, de catre mostenitorii lui legali.din initiativa bancii in
29
cazul in care clientul nu efectueaza operatiuni timp de 3 luni si soldul
contului scade sub 100.000 lei .
E. Depozitele publice de economii la vedere ale institutiilor financiare: au
volatilitate mare, pot fi fructificate pe piata interbancara pe termen foarte scurt.
Clienti bancari
Se regasesc in bilantul bancar sub forma disponibilitatilor in lei si valuta aflate
in:
· conturi curente LORO mentinute de alte banci;
· sub forma depozitelor interbancare atrase da la alte banci.
Un element esential in activitatea bancara il reprezinta interdependenta relatiilor
dintre bancile din intreaga lume, prin faptul ca fiecare banca poate fi un client al
altei banci.
A. Conturile LORO
Reprezinta conturile curente deschise de o banca in evidentele sale pe numele
altei banci.
Resursele la dispozitia bancii, aflate in conturile LORO au aceleasi
caracteristici ca si cele aflate in conturile curente ale clientelei descrise anterior.
In literatura de specialitate relatiile stabilite intre banci poarta denumirea
generica de relatii de corespondent. Aceasta relatie de corespondent bancar sta la
baza operarii unei banci pe alte piete si constituie cadrul de lucru pentru transferul
international de fonduri.
30
B. Depozite interbancare atrase
Depozitele atrase de la banci reprezinta resurse pe termen scurt care variaza de
regula, intre o zi si un an, si apar ca efect al reciprocitatii in relatiile de decontare
dintre banci pe piata interbancara.
Depozitele atrase de la banci reprezinta principala modalitate de completare a
resurselor unei banci pe termen scurt.
C. Imprumuturi
In unele cazuri, bancile ajung in situatia de a apela la alte banci pentru a-si
procura fondurile de care are nevoie. Imprumuturile interbancare sunt frecvente in
cazurile in care bancile se gasesc in situatia in care platile zilnice depasesc
incasarile, iar banca nu dispune de lichiditati suficiente.
1. Imprumuturi de la Banca Nationala –credite de refinantare;
Refinantarea societatilor bancare de catre Banca Nationala este o operatiune de
creditare pe termen scurt, de regula de maximum 90 de zile calendaristice, cu
exceptia cazurilor in care Consiliul de Administratie al B.N.R. decide un alt
termen.Creditele de refinantare se pot acorda de B.N.R.in calitate de imprumutator
de ultima instanta a societatilor bancare sunt: creditul structural, creditul de
licitatie, creditul special si creditul lombard (overdraft).
Creditul structural, este o forma de refinantare prin care o societate bancara
trage succesiv sume in cadrul unui plafon stabilit de B.N.R. pe perioada de
acordare. Nivelul ratei dobanzii este la nivelul taxei oficiale a scontului si se
calculeaza la soldul angajamentelor zilnice efective, garantarea creditului se face
cu efecte de comert sau alte hartii de valoare agreate de B.N.R.
31
Creditul de licitatie reprezinta principala forma de refinantare acordata de
B.N.R. societatilor bancare. Creditul se acorda pe o durata de cel mult 15 zile
calendaristice si este garantat cu titluri de stat si hartii de valoare acceptate de
B.N.R. Rata dobanzii se determina in cadrul sedintei de licitatie la care iau parte
societatile bancare solicitante plecand de la nivelul de pornire stabilit de B.N.R.
Creditul special este o forma exceptionala de refinantare acordata de B.N.R.
societatilor bancare aflate in criza de lichiditate. Creditul se acorda pe o perioada
de maximum 30 zile si este garantat cu titluri de stat, acordarea creditului este
conditionata de existenta unui program de redresare financiara agreat de B.N.R.
Nivelul ratei dobanzii se stabileste de B.N.R.
Creditul lombard (overdraft) este o forma de finantare ce se acorda peste
noapte societatilor bancare pentru asigurarea platilor zilnice a acestora. Nivelul
creditului lombard este determinat de soldul debitor inregistrat la inchiderea zilei in
contul curent al societatii bancare deschis la B.N.R.
Creditul lombard se acorda in limita unui plafon de 75% din nivelul fondurilor
proprii al societatii bancare. Nivelul ratei dobanzii este stabilit de B.N.R.,
garantarea creditului se face cu titluri de stat si hartii de valoare agreate de B.N.R.
2. Imprumuturile de pe piata interbancara de la alte banci sunt scumpe, de
regula bancile apeleaza la ele cand sunt in criza de lichiditati;
3. Vanzarea temporara a bonurilor de trezorerie si a obligatiunilor
guvernamentale sau a altor hartii de valoare pe care banca le are in portofoliul ei
in vederea satisfacerii nevoilor de lichiditati sau a unor solicitari de credite.
Deci, managementul bancar la alegerea resurselor atrase trebuie sa tina cont de:
- costul resursei (dobanda bonificata de banca);
- cheltuielile suplimentare privind asigurarea resursei;
- contributia resursei la mentinerea lichiditatii bancii;
32
- sensibilitatea resursei la fluctuatiile ratei dobanzii.
4. Imprumuturi cu destinatie speciala
Reprezinta utilizari de linii de finantare obtinute de la banci comerciale
corespondente si institutii financiare internationale si care au ca destinatie
finantarea unor obiective complexe. De regula, sunt garantate de statul in care isi
are sediul principal banca beneficiara a imprumutului.
Astfel de imprumuturi sunt acordate de banci foarte mari sau consortii bancare,
precum si de organisme financiare internationale ( BIRD si BERD), in urma
analizelor efectuate in cadrul unui proces de „calificare” a bancii imprumutate.
Dat fiind faptul ca aceste linii de finantare sunt o sursa relativ ieftina, ele
reprezinta, printre altele, si un indicator de performanta pentru o banca, reflectand
bonitatea bancii respective.
2.1.3 COSTUL RESURSELOR BANCARE
Evaluarea costului resurselor ii permite bancii sa compare pretul diferitelor
categorii de resurse si sa se asigure ca activele au un pret ridicat, care-i permit sa-si
acopere costurile si sa ofere actionarilor un castig cat mai mare. Toate bancile
folosesc un cost intern propriu, care serveste ca rata de baza la stabilirea pretului
activelor. Aceste evaluari permit bancilor sa ajusteze, ori de cate ori se impune,
ratele activelor pentru a-si proteja profitul.
Metoda aplicata in banci pentru determinarea costului de resurse are la baza
metoda costului marginal al resurselor. Dupa cum se stie, resursele bancii sunt
constituite din capital propriu si resurse atrase, deci este necesar sa se faca o
delimitare in continutul costului marginal al resurselor bancii.
33
Costul marginal al resurselor atrase masoara costul platit de banca pentru a
cumpara o unitate suplimentara de resurse pe care acesta le poate investi.
Costul marginal al capitalului propriu masoara nivelul minim propus al ratei de
recuperare a capitalului actionarilor.
Cele doua costuri marginale determina costul marginal al resurselor bancii, care
pot fi tratate fie ca resurse independente, fie ca resurse totale.
2.1.4 COSTUL MARGINAL AL RESURSELOR INDEPENDENTE
Resursele independente (depozite, imprumuturi de pe piata interbancara,
imprumuturi de refinantare de la B.N.R., conturile de disponibilitati etc.) au costuri
marginale distincte, care variaza in functie de ratele dobanzii de pe piata, costurile
de operare, de promovare, asigurare etc.
Prin combinarea acestor costuri rezulta un singur cost marginal ponderat in
functie de costul fiecarei resurse, care pot aplica tuturor resurselor noi pe care
banca le poate achizitiona.
Costurile marginale sunt utilizate de banca in luarea deciziei privind stabilirea
pretului activelor pe care le poate finanta. Cunoscand costurile marginale, banca isi
stabileste dobanzile la active in asa fel incat sa-i ramana un profit acceptabil.
Din pacate, este greu de determinat cu precizie costurile marginale, deoarece
acestea cuprind atat costurile de dobanda, cat si alte costuri (de promovare, de
asigurare, de operare) pe care banca trebuie sa le plateasca, managementul trebuind
34
sa identifice acea portiune a resurselor achizitionate care poate fi investita in active
care aduc castig.
Costul marginal al resurselor independente (cj) se poate determina folosind
urmatoarea relatie:
(1)
Toate elementele numaratorului sunt costuri estimate, unele din ele pot fi mai
bine apreciate – costurile privind asigurarea (contributia la fondul de garantare a
depozitelor), costurile de promovare – cheltuielile de marketing facute de banca.
Costurile privind ratele dobanzilor depind de nivelul ratei dobanzii pe piata,
costurile de operare sunt determinate de volumul operatiilor de procesare.
Din relatia (1) apar urmatoarele probleme:
- prognozarea nivelului ratei dobanzii este o sarcina grea; datorita volatilitatii
este necesar ca orizontul de timp pentru care se determina costurile
marginale sa fie mic, pentru ca rezultatul sa fie cat mai aproape de realitate;
- aprecierea celorlalte costuri de operare este, de asemenea, o sarcina extrem
de dificila. Aceasta implica determinarea costurilor timpului angajatilor care
manuiesc cecuri, al celor care dau informatii despre conturile clientilor,
rezolvand plangeri etc.
Aceste costuri in multe banci sunt considerate fixe, nevariind cu volumul
resurselor suplimentare.Costul marginal al diferitelor resurse variaza in concordanta
cu volumul resursei.Conturile de disponibilitati ale clientilor antreneaza costuri
pentru diverse servicii (virarea sumelor ce constituie obligatii la stat) care nu se
incaseaza de banca, avantajul dobanzii scazute este diminuat in cazul cand clientii
au rulaj mic, deci banca nu poate sa investeasca procente mari din conturile
35
acestora, in plus, banca trebuie sa-si constituie rezerve obligatorii pentru unele din
aceste conturi.
Conturile de depozit ale persoanelor fizice sunt mai scumpe, au putine
operatiuni, dar necesita rezerve la B.N.R. si contributii la Fondul de garantare a
depozitelor, deci costuri suplimentare pentru banca.
Utilizarea costului marginal ponderat determinat in functie de costurile
marginale ale resurselor independente prezinta inconveniente deoarece costul unei
singure resurse se poate schimba mai mult sau mai putin pe perioada considerata
fata de costul marginal al celorlalte resurse si astfel costul compus (total) nu mai
reflecta realitatea. Pentru eliminarea acestui inconvenient se utilizeaza metoda
costului marginal al resurselor totale.
2.1.5 COSTUL MARGINAL AL RESURSELOR TOTALE
Metoda ia in considerare in mod explicit toate costurile aferente fiecarei
resurse; toate activele sunt finantate dintr-o comasare de resurse, rezultand resursa
totala. Metoda impune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. estimarea valorii activului care urmeaza a fi finantat, in functie de
oportunitatile de investitii oferite de economie, precum si a costului fiecarei resurse
care compune resursa totala. Aceasta presupune ca banca sa ia in considerare un
orizont de timp de planificare mic si sa identifice schimbarile care vor avea loc in
structura pasivelor si a capitalului propriu.
2. determinarea costului marginal al fiecarei resurse conform relatiei (1) pe
baza estimarilor privind nivelul dobanzilor si al celorlalte costuri (de asigurare,
operare, promovare etc.).
3. estimarea ratei de recuperare a investitiei actionarilor in banca pe care
managementul vrea sa o atinga.
Costul marginal al resurselor totale se determina conform relatiei:
36
in care:
Cm – costul marginal al resurselor totale;
rj – ponderea fiecarei resurse in resursa totala;
cj – costul marginal al fiacarei resurse determinat conform relatiei (1);
m – numarul resurselor inclusiv capitalul propriu.
CAPITOLUL 3
ACTIVE BANCARE. GESTIUNEA PRINCIPALELOR ACTIVE ALE UNEI
BANCI COMERCIALE
3.1 ACTIVELE BANCARE
3.1.1 PRINCIPALELE STRUCTURI DE ACTIV
Activele unei banci comerciale reflecta modul in care au fost plasate resursele
si cuprind, in principal, urmatoarele categorii, in ordinea descresterii lichiditatii
acestora:
1.Numerarul aflat In casieria bancii
In vederea efectuarii operatiunilor de incasari si plati, bancile trebuie sa
pastreze o anumita cantitate de numerar in casierie. Numerarul aflat in casierie nu
aduce bancii nici un venit, insa asigura acesteia capacitatea de a-si onora platile
fata de clienti.
37
Interesul bancilor este ca fondurile sub forma numerarului din casierie sa
fie cat mai mici, atat cat este necesar, surplusul de numerar fiind
contraproductiv, mai ales tinand seama de costul mare al oportunitatii
plasarii acestora in alte active aducatoare de venituri.
2. Disponibilitatile in lei si valuta aflate in contul curent la BNR, sub
forma rezervei minime obligatorii
Rezerva minima obligatorie reprezinta un instrument de politica monetara al
carui rol este asigurarea de catre banca a unor resurse minime lichide necesare
satisfacerii obligatiilor de plata ale clientilor sai la un moment dat.
Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o
lichiditate minimala, consta din obligatia bancii care constituie depozite sa
consemneze in conturile sale deschise la banca de emisiune o suma dimensionata,
de regula, prin cote procentuale.
Sistemul rezervelor minime obligatorii indeplineste o functie importanta in
cadrul economiei contemporane ca instrument al politicii monetare si de credit.
Astfel, sistemul rezervei minime obligatorii, potrivit dimensiunilor sale(stabilit
procentual) determina un anumit raport intre volumul depozitelor si volumul
creditului ce se poate acorda In baza acestor resurse de creditare.
Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect modificarea
acestui raport.
Astfel, cresterea rezervei minime conduce la restrangerea posibilitatilor de
acordare de credit de catre banci, in timp ce reducerea rezervei minime are ca efect
cresterea posibilitatilor de creditare.
Sistemul rezervelor minime constituie astfel una din masurile guvernamentale,
care, in raport de interesele conjuncturale, pot fi utilizate, fie prin cresterea
volumului creditului acordat In economie, determinand astfel intensificarea
38
activitatii economice (prin reducerea rezervei minime), fie prin scaderea creditelor
acordate economiei si atenuarea dezvoltarii activitatii economice (prin cresterea
rezervei minime obligatorii).
Astfel, potrivit normelor aplicate in Romania, in baza de calcul se considera
urmatoarele elemente:
● resurse atrase in lei si valuta de natura depozitelor;
● instrumente negociabile la vedere si la termen;
● sumele in tranzit intre sedii sau societaii bancare.
Baza de calcul se considera nivelul mediu in perioada de observare.
Baza de calcul este reprezentata de suma de la care se pleaca in determinarea
rezervei minime obligatorii, la care, aplicandu-se cota acesteia, se va obtine suma
afectata RMO.
Legislatia din Romania referitoare la rezervele minime ale bancilor are la baza
Regulamentul nr. 4/1998 al BNR, care, printre altele, precizeaza ca RMO se
constituie distinct, in lei – pentru fondurile atrase in lei si valuta – pentru fondurile
atrase in valuta.
Pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifica dobanzi mai mici decat
dobanda de pe piata, iar pentru surplusul de fonduri fata de rezerva minima,
bancile comerciale nu primesc dobanda.
Prin urmare, activitatea zilnica de administrare a fondurilor detinute in
conturile curente la BNR trebuie facuta cu acuratete, in caz contrar aparand fonduri
blocate inutil si neremunerate.
39
RMO = ∑i Baza de calculi x Cota RMO
3. Disponibilitati aflate in conturile NOSTRO
Conturile NOSTRO reprezinta conturile curente deschise de o banca in
evidentele altei banci ca urmare a stabilirii unei relatii de corespondent.
Dupa cum am mentionat si in sectiunea anterioara (la conturile LORO), in
scopul efectuarii operatiunilor de incasari si plati in numele clientilor sai, o banca
deschide la unele din bancile sale corespondente conturi curente.
In scopul fructificarii excesului de lichiditate la un moment dat, bancile
actioneaza pe piata interbancara, prin plasarea acestor fonduri sub forma
depozitelor la vedere sau termen in baza unor aranjamente de cont curent, prin care
se pot stabili si unele facilitati pe care o banca le acorda celeilalte banci.
Intrucat disponibilitatile din conturile NOSTRO sunt remunerate cu dobanzi
mici, in unele cazuri nici nu se bonifica dobanda, este necesar ca soldurile acestora
sa fie tinute sub control zilnic, coreland volumul de operatiuni cu plasarea
surplusurilor In depozite interbancare.
4. Depozite interbancare plasate
Reprezinta plasamente pe termen scurt (variind de la o zi la maxim 1 an)
remunerate la nivelul pietei si utilizate pentru fructificarea temporara a soldurilor
disponibile.
5. Credite acordate bancilor in baza unei conventii/contracte
incheiate intre acestea.
6. Credite acordate clientilor nebancari
40
Operatiunea de creditare reprezinta actul prin care banca pune la dispozitia, sau
se obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau isi ia un
angajament prin semnatura in favoarea acestora.
In general, acestea trebuie sa ocupe o pondere ridicata in totalul plasamentelor
unei banci comerciale.
Tipurile, termenii si conditiile acordarii de credite bancare, pe termen scurt,
mediu si lung depind, in principal, de imprejurarile si necesitatile clientilor.
Plasamentele unei banci in credite acordate clientelei nebancare prezinta un
grad de risc ridicat, dar si o remunerare superioara tuturor celorlalte plasamente.
7. Titluri de valoare
Bancile pot alege posibilitatea plasarii fondurilor in titluri de valoare datorita
veniturilor (sub forma dobanzii, a dividendelor sau a castigurilor din operatiuni
speculative) pe care acestea le aduc, precum si usurintei cu care acestea pot fi
transformate in lichiditati pe piata secundara. Ansamblul titlurilor de valoare care
figureaza in activul unei banci reprezinta portofoliul de titluri al acesteia.
Prin detinerea de astfel de titluri, bancile isi pot fructifica excesul de lichiditati
avand garantia transformarii destul de rapide in numerar in cazul aparitiei unor
situatii neasteptate.
Titlurile de investitii
Titlurile de investitii cu venit fix sunt cumparate de banci cu intentia unei
detineri de durata, in principiu pana la scadenta.
Titlurile de plasament
Din punct de vedere al timpului de detinere, titlurile de plasament sunt situate
in grupa de mijloc.
41
Normele bancare definesc titlurile de plasament ca fiind „cele ce sunt
achizitionate cu intentia de a fi pastrate cel putin 6 luni, dar fara ca aceasta detinere
sa implice o conservare pana la scadenta lor”.
Titlurile de tranzactie
Normele bancare delimiteaza titlurile de tranzactie pe care le definesc ca titluri
care sunt achizitionate sau vandute avand din start intentia de a le revinde sau a le
rascumpara in cel mai scurt termen, inainte de scadenta, de regula, in mai putin de
6 luni.
8. Plasamente in participatii, sau, asa cum le defineste Legea
bancara nr. 58/1998, investitii pe termen lung la capitalul social al altor societati
comerciale.
Bancile isi plaseaza fondurile in participatii la alte societati pentru dividendele
pe care le obtin, care, in cazul unor societati puternice, depasesc ca randament al
investitiei alte forme de plasament, cum ar fi creditele acordate. Conform
Articolului 48 din aceasta lege, astfel de participatii nu pot depasi 20% din
capitalul social si 10% din fondurile proprii ale bancii.
9. Plasamente In mijloace fixe (cladiri, terenuri, echipamente de
calcul si telecomunicatii) sunt indispensabile derularii unei activitati normale ale
unei banci, neaducatoare de venituri, dar cu contributie indirecta la realizarea
profiturilor bancare.
3.1.2 OPERATIUNI DE CREDITARE A FIRMELOR
Bancile comerciale si-au diversificat tehnicile de creditare pentru a raspunde
solicitarilor intreprinderilor si pentru a face fata cerintelor dezvoltarii acestora,
42
functie de profilul si posibilitatile lor de creditare.astfel bancile comerciale au
renuntat la o serie de operatiuni specifice pe care le-au cedat unor institutii
specializate.
Operatiunile de creditare a firmelor se pot imparti in doua categorii :
A. creditarea necesitatilor de capital fix
B. creditarea cheltuielilor de exploatare a intreprinderilor
A. Creditarea necesitatilor de capital fix. Prin natura lor nevoile principale
de capital fix ale firmelor se satisfac de catre acestea prin recurgerea la piata de
capital.
Intreprinderile se adreseaza uneori bancilor pentru creditarea echipamentelor,
operatiune practicata mai putin de bancile comerciale si in mai mare masura de
catre bancile de creditare pe termen mijlociu si lung, bancile de ramura.
B. Creditarea cheltuielilor de exploatare a intreprinderilor. Nevoile
firmelor privind acoperirea cheltuielilor de exploatare se satisfac de catre banci pe
doua cai:
a. prin creditarea creantelor comerciale
b. prin acordarea de credite de trezorerie
a) Creditarea creantelor comerciale.
Creditarea creantelor comerciale inseamna pentru banci a prelua, contra
moneda, creantele comerciale pe care intreprinderile furnizoare le au asupra
clientilor lor.
Cea mai veche tehnica cunoscuta care astazi detine o pondere mica in totalul
creditelor din activul unei banci este operatiunea de scontare.
Scontarea reprezinta cesiunea cambiei catre un alt beneficiar la schimbul
valorii actuale a cambiei. Necesitatea scontarii cambiei se creeaza in conditiile in
care beneficiarul cambiei (care urmeaza in perspectiva sa incaseze valoarea
43
integrala a creantei) avand nevoie urgenta de lichiditate cedeaza acest drept de
regula bancii. El este indreptatit sa primeasca valoarea actuala a cambiei calculata
ca diferenta intre valoarea nominala si scont care este de fapt dobanda pentru
perioada de la scontare si pana la scadenta.
Scontarea cambiei este o operatiune de creditare atat prin faptul ca se refera la
transferul unui instrument de credit cat si prin aceea ca determina plasarea
resurselor de creditare ale unei banci pe un anumit termen cu asigurarea incasarii
dobanzii aferente.
Scontarea este actul prin care creditul comercial se transforma in credit bancar.
Prin scontare beneficiarul iese din raportul de creditare anterior, obligatia trasului
de a plati fiind inlocuita prin banii efectivi pe care banca ii da. Pe de alta parte trasul
angajat initial intr-o operatiune comerciala, de vanzare a marfurilor pe credit,
devine ca urmare a scontarii debitor al bancii comerciale.
Scontarea angajeaza banca in raporturi cambiale specifice. Devenind
beneficiara cambiei fie in mod definitiv fie ca intermediar, banca isi asuma obligatia
de a plati in caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la acoperirea sumei de
plata. Concluzia este ca bancile trebuie sa analizeze cu atentie cambiile pe care le
sconteaza concentrandu-se asupra potentialului economic si solvabilitatii fiecaruia
din semnatarii cambiei.
Pentru a evita riscul de a devenii participanti la procesul cambiei, bancile
efectueaza alte operatiuni cambiale: pensiunea si imprumutul pe gaj de efecte
comerciale.
Pensiunea este operatiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde
beneficiarului, cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite.
Aceste operatiuni se desfasoara in relatiile bancilor cu firmele mari si
indeosebi intre banci. Efectele ce fac obiectul pensiunii raman de regula la
44
beneficiar, iar banca cumparatoare primeste angajamentul de rascumparare, emis de
beneficiar, si borderoul efectelor respective.
Imprumutul pe gaj de efecte comerciale se acorda in care banca apreciaza ca
pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii dar are retineri cu privire la
capacitatea de plata a celorlalti semnatari.Imprumutul acordat acopera de regula
partial valoarea nominala a cambiilor depuse in gaj.
Imprumutul pe gaj de efecte publice si actiuni (denumite si operatiuni de
lombard).
Importanta acestor operatiuni trebuie explicata si de abundenta titlurilor de
imprumut, a bonurilor de tezaur, indeosebi ce constituie o parte importanta a
patrimoniului firmelor si persoanelor fizice.
In cazurile cand au nevoi temporare de lichiditate detinatorii preferand sa
mentina titlurile in proprietate recurg la imprumuturi pe gaj, si renunta astfel numai
partial la venitul realizat, prin plata dobanzilor la creditul de care beneficiaza.
Volumul imprumuturilor acordate nu acopera decat o parte din valoarea
titlurilor depuse in garantie, pentru a preveni orice pierderi provenite din scaderea
cursurilor.
Imprumuturile pe baza de gaj de efecte publice si actiuni constituie o
modalitate preferata pentru obtinerea de resurse pentru finsntarea speculatiilor de
bursa.
Creditele acordate pot fi clasificate si dupa natura operatiunilor dar si dupa
destinatari: comert, industrie, agricultura credite catre alte banci si institutii
financiare si respectiv catre negociatorii de hartii de valoare.
b.Creditele de trezorerie. Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt
in general pana la un an, avand drept scop acoperirea necesitatilor monetare legate
de ciclul de fabricatie si comercializare. Ele au doua forme principale:
- avansul in contul curent
45
- credite specializate
Avansurile in cont curent reprezinta o forma predominanta a creditelor in
Anglia si SUA. Ele se acorda de catre banca prin plata cecurilor emise de titularii de
cont si in cazul cand acestia nu au disponibilitati in cadrul unei limite convenite,
confirmate (overdraft).
Avansurile in cont curent sau creditele de casa reprezinta raporturile de credite
intemeiate pe o deplina cunoasterii a activitatii intreprinderii fara a fi consemnate
prin inscrisuri relative la fiecare angajament. In fapt aceste credite nu sunt garantate
formal. Ele sunt menite sa satisfaca necesitatile curente privind acoperirea
cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte
care sa reprezinte o garantie veridica. De regula acordarea de astfel de credite este
intemeiata pe depozite compensatorii. Functia acestor depozite decurge intr-un sens
din faptul ca intreprinderile isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la
banca ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile unor intreprinderi prin insasi
redistribuirea depozitelor in cont curent constituite de alte intreprinderi. Pe de alta
parte existenta permanenta a depozitelor compensatorii inseamna pentru banca o
reducere a resurselor utilizate, iar pentru intreprindere un mijloc de pastrare a
solvabilitatii.
O alta caracteristica a acestor credite este si faptul ca acestea, neavand la baza
inscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazandu-se pe principalele resurse ale
bancii. De aici si nivelul dobanzii mai ridicat dar stabilit deregula in corelatie cu
rata dobanzii de pe piata si in mod obisnuit utilizarea suplimentara pentru
remunerarea bancii a unui comision suplimentar.
Sistemul de acordare general este linia de credit, in conditiile careia se
stabileste limita maxima a creditului acordat in acest cadru.
Intr-o forma primara aceasta linie de credit confera intreprinderii un credit
provizoriu, intrucat banca poate cere oricand acoperirea debitului.
46
O forma mai favorabila intreprinderii este linia de credit confirmata, pe baza
unui acord scris, in care posibilitatea de acordare a creditului se mentine pentru o
perioada stabilita in contract.
Linia de credit revolving implica utilizarea curenta a acestui mod de obtinere
de fonduri de catre intreprinderi, intrucat rambursarile efectuate, reducand nivelul
creditului, permit in etape ulterioare, obtinerea unor noi credite, in limitele stabilite,
deoarece potrivit conditiiilor acestui acord posibilitatea de creditare se reinnoieste.
Credite specializate. Creditele specializate sunt destinate a acoperi o serie de
necesitati legate de desfasurarea productiei cum ar fi :
-creditele de campanie care au drept scop sa acopere cheltuielile de fabricatie
si de stocare pentru unitati cu activitate sezoniera din agricultura si activitati diverse
(indeosebi industria alimentara) din industria de confectii si incaltaminte, jucarii
etc.
-credite pentru stocuri (garantate prin warant) pentru acoperirea marfurilor
susceptibile de a fi gajate si in general depozitate in docuri sau aflate in curs de
transport.
-creditele cu prefinantare, de acoperire a cheltuielilor pentru productiile de
loturi destinate exportului sau pietii publice (livrari pentru institutiile oublice
adjudecate prin licitatie)
Creditele specializate sunt mobilizate largind astfel prin recrediate posibilitatile
de acoperire a mijloacelor de rulment si prin aceasta necesitatilor de creditare a
productiei si circulatiei marfurilor.
3.1.3 OPERATIUNI DE CREDITARE A PERSOANELOR FIZICE
Ca si in cazul firmelor si in creditarea persoanelor particulare bancile isi
orienteaza tehnica de creditare in functie de cerintele efective ale clientilor.
47
Categorii de cheltuieli ale populatiei pe care se axeaza creditele acordate de
bancile comerciale sunt :
-locuintele
-bunurile de lunga folosinta
-cheltuieli curente
Credite pentru locuinte. Creditele pentru locuinte imbraca o gama larga de
forme implicand interventia unor verigi sub forma unor institutii de credit ipotecar,
care efectueaza recreditarea si care-si procura resursele pe o piata speciala de
capital. Este vorba despre creditul ipotecar.
Creditul destinat activitatii imobiliare reprezinta una dintre cele mai
imoportante categorii de credit din sistemul national in economia de piata economie
care cultiva si dezvolta proprietatea individuala.
Creditul ipotecar presupune o conventie intre creditor si imprumutat in care
seprevede in general:
-proprietatea ce serveste ca garantie a rambursarii imprumutului;
-conditiile de remunerare si scadentele de rambursare;
-penalitatile in caz de rambursare anticipata, partial sau completa, a
imprumutului;
-circumstantele in care prin nerespectarea conditiilor de imprumut debitorul
poate pierde proprietatea. Principalul tip de imprumut pe ipoteca comporta o suma
de rambursare si o rata a dobanzii fixa (constanta si identica). Rambursarile
periodice sunt prevazute pe intreaga perioada si fiecare rambursare cuprinde
deopotriva suma si dobanda cu care se reduce datoria in curs.
De regula in cadrul ratei fixe, in timp, scade partea privind dobanzile si creste
partea privind rambursarea propriu-zisa.
In ultimul timp s-au dezvoltat si alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi:
48
-imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile;
-imprumut pe ipoteca cu rambursare progresiva;
-imprumut pe ipoteca inversat,purtator de anuitati.
Imprumutul pe ipoteca cu dobanzi variabile s-a instituit in special datorita
cresterii si variatiei ratei dobanzii in anii 80, in care s-a produs cresterea costurilor
de procurare a fondurilor de imprumut.
Creditele pe ipoteca cu rambursare progresiva satisfac cerintele crescande ale
familiilor cu venituri modeste, aflate la inceputul activitatii care au perspectiva
ameliorarii veniturilor lor.
Creditul ipotecar inversat urmareste sa valorifice capitalul imobilizat in
locuinte proprietate, fara a se renunta la dreptul de proprietate si uzufruct. Ca atare
imprumutul obtinut prin ipotecarea unei parti a proprietatii serveste la
achizitionarea unui contract si aduce astfel proprietarului un venit regulat.
Creditele pentru bunuri de folosinta indelungata. Aceste credite se acorda
cu ample facilitati de catre bancile comerciale, bucurandu-se de o dubla garantie:
prin gajarea bunurilor de referinta si implicit prin regularitatea veniturilor
debitorului, care asigura in general sursa de rambursare la scadenta a ratelor
datorate.
In unele tari marile intreprinderi producatoare de bunuri durabile (automobile,
aparatura electronica si electrotehnica etc) organizeaza banci sau societati financiare
ad-hoc care efectueaza creditarea cumparatorilor de asemenea bunuri, procurandu-
se resursele pe piata creditului prin recreditare.
Existenta unor asemenea organisme asigura realizarea integrala a pretului, de
catre furnizor la livrarea marfurilor si degreveaza pe furnizori de preocupari legate
de incasarea pretului. Pe de alta parte organismul functioneaza ca atare si este
remunerat prin dobanzi si comisioane de catre cumparator (benefiaiarul de credite).
49
Creditarea cheltuielilor curente. Bancile au dezvoltat forme specifice
adecvate necesitatilor persoanelor particulare sau familiilor.
Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat
persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care
beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii sau pentru recreditarea
creantelor contractate in acest scop.
Creditul de consum s-a afirmat de timpuriu intre celelalte forme de credit si
intr-o forma initiala a existat sub forma „creditului deschis” respectiv a posibilitatii
pe care comerciantul o acorda clientilor, de regula celor solvabili, de a achizitiona
marfuri potrivit necesitatilor, urmand ca lichidarea sau regularizarea datoriilor sa se
faca ulterior, potrivit angajamentelor personale diferite de la caz la caz.
Forma astfel practicata a fost considerata drept credit cu rambursare
neesalonata.
Productia de masa de bunuri de folosinta indelungata si necesitatea de a asigura
accesul deschis la acestea a cumparatorilor a determinat dezvoltarea unor norme
precise de creditare precum si a unei retele ample si diversificate de institutii de
credit, in mare parte legate de firmele producatoare. Astfel ca, cea mai mare parte a
creditelor de consum exista si se acorda sub forma creditelor esalonate, forma in
care termenii creditarii: scadente, cuantumul ratelor etc. se stabilesc la acordarea
creditului.
La polul opus, creditul cu scadenta nedeterminata implica operatii de credit
deschis, credite acordate comerciantilor cu amanuntul, sau de catre acestia, credite
privind anumite servicii. In aceste operatiuni inseamna ca debitorul va efectua plata
in timp util dar in momente prielnice lui pe care le stabileste personal.
O forma deosebita in plina dezvoltare ce apartine creditelor esalonate il
reprezinta creditul revolving. Elementele caracteristice acestui credit sunt:
-se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti;
50
-permite consumatorului sa efectueze cumparaturile sau sa obtina imprumuturi
fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cartile de credit in momentul oportun
pentru el;
-consumatorul are posibilitatea sa efecteze plata fie in totalitate pentru creditul
in curs, fie prin plati partiale periodice dupa posibilitati.
Prin facilitatile acordate beneficiarului de credite si prin costurile diminuate
aceasta forma s-a impus in ultima vreme si tinde sa devina preponderenta in
operatiile de credit de consum.
De exemplu imprumuturile personale cu termene de la 3 luni la 2 ani sunt
acordate in Franta in dimensiuni ce nu depasesc veniturile titularului (de regula din
salariu ) pe 3 luni.
Imprumuturile pe baza cartilor de credite se pot acorda in conditii diferite:
-fie prin admiterea efectuarii ulterioare a platilor scadente functie de
cumparaturi, pentru termene de 15 zile pana la o luna. Astfel acest procedeu care
inseamna amanarea sau intarzierea platilor permite titularului o echilibrare mai
elastica a veniturilor familiale cu cheltuielile.
-fie ca are loc acordarea unui credit pe mai multe luni, optenabil pe achizitia de
marfuri si servicii cu ajutorul cartilor de credit
Creditele astfel acordate au de regula regimul creditelor personale.
3.2 PORTOFOLIUL DE CREDITE
3.2.1 POLITICA DE CREDITARE
Formularea politicii de creditare
O politica de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei
s-a acordat prioritate atingerii urmatoarelor obiective:
- selectia unor credite sigure si cu o probabilitate maxima de rambursare;
51
- asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune
banca;
- incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietelor pe care
opereaza banca.
Politicile de creditare variaza in timp si in functie de ciclul economic. Ele
trebuie sa fie actualizate si sa devina adaptabile la modificarile mediului
concurential si economic.
Structura politicii de creditare
Partea intaia are menirea de a stabili cadrul general si obiectivele politicii de
creditare. Structura sa generala ar putea fi urmatoarea:
A. Obiective
B. Strategii
C. Piete (zone comerciale)
D. Caracteristici ale creditelor
E. Responsabilitati referitoare la aprobarea creditelor si controlul calitatii
acestora.
Obiectivele politicii de creditare trebuie sa defineasca rolul bancii respective,
asa cum si-l asuma ea, apoi rentabilitatea globala stabilita pentru perioada
respectiva, imaginea pe care doreste sa o impuna pe piata, increderea publicului,
gradul de agresivitate in concurenta cu ceilalti competitori.
Strategiile de creditare vizeaza domenii distincte:
Strategia in domeniul structurii creditelor bancare stabileste ponderea
diferitelor categorii de credite in total, directiile si limitele minime de diversificare
a portofoliului, precum si gradul de participare la credite sindicalizate.
Definirea pietelor sau a zonelor comerciale pentru banca este un element de
politica pe termen lung si realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci
52
cand se impune o schimbare radicala de orientare. Politica de creditare trebuie sa
defineasca fara echivoc piata primara si secundara pe care se vor desfasura
activitatile de creditare, precum si prioritatile geografice.
Continutul efectiv al acestui element de politica de creditare trebuie sa contine
definirea explicita a zonei deservite in mod regulat de filiale sau agentii proprii,
stabilirea de limite pentru eventuala participare a bancii la credite sindicalizate tn
afara zonei sale comerciale precum si conditiile de acceptare exceptionala a altor
credite.
In ceea ce priveste standardele de creditare la acest nivel prezentarea lor nu
este decat globala si legata de contextul stabilit de strategia de creditare a bancii
pentru perioada curenta. Ele trebuie sa cuprinda precizari referitoare la tipurile de
credite, garantii si termene.
Tot prin politica de creditare trebuie stabilite limitele responsabilitatii tuturor
celor implicati in procesul de creditare. Este vorba de limitele raspunderii ofiterilor
de credite si ale comitetului de credit. Aceste limite depind de experienta si pozitia
ofiterului de credite, de garantii, de sezonalitate, precum si de capitalul/talia bancii.
Partea a doua a politicii de creditare contine principiile si procedurile pe care
banca isi bazeaza procesul de creditare. Cuprinde urmatoarele elemente:
- protectia prin asigurare;
- documentatia si garantiile mobiliare;
- incasarea creditelor restante si recuperarea garantiilor;
- norme si reglementari legale;
- stabilirea ratei dobanzii percepute;
- informatii financiare solicitate de la debitori;
- etica profesionala si conflictele de interese;
- examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor.
53
Protectia prin asigurare se poate realiza pentru bunuri (cele care se constituie
in garantii, dar nu numai), pentru persoane (cadrele de conducere pentru
raspundere civila sau pentru rapiri, dar si asigurari de viata pentru debitorii
individuali In cazul creditelor pe termen lung), pentru banca insesi ca beneficiar de
asigurari si reasigurari (pentru riscul de creditare). De regula este recomandabil sa
se Incheie contracte de asigurare pentru toate riscurile asigurabile in conditii de
eficienta.
Documentatia si garatiile mobiliare solicitate trebuie sa se constituie In dosare
de creditare uniforme la nivelul intregii banci, indiferent de locatia unitatii bancare
operative si de personalul angajat.
Reglementarile legale reprezinta un element dinamic al mediului in care
opereaza banca si echivaleaza cu impunerea unor limite si a unor interdictii
referitoare la activitatea de creditare: operatii si volum. Autoritatea bancara
efectueaza inspectii periodice pentru a stabili gradul de respectare a restrictiilor in
vigoare la nivelul institutiei bancare respective. Aceste inspectii urmaresc o serie
de obiective, intre care: lichiditatea si solvabilitatea bancii, incadrarea in normele
legale in vigoare, calitatea si lichiditatea activelor bancare, precum si calitatea
sistemelor proprii de protectie si control intern.
Informatiile financiare solicitate de la client trebuie sa fie si ele specificate in
politica de creditare pentru a nu apare diferente semnificative de tratament intre
cererile tratate de diferiti ofiteri de credite si intre diferiti clienti tratati de acelasi
ofiter. Accesul la aceste informatii necesita solicitarea rapoartelor financiare
periodice si intocmirea situatiei financiare personale pentru actionari, directori,
clienti individuali. Rapoartele financiare periodice cele mai solicitate sunt bilantul
si declaratia de impunere.
Examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor reprezinta un alt
element esential al politicii de creditare, relativ recent in practica bancara,
54
determinant pentru asigurarea unui nivel de risc minim. Obiectivele urmarite prin
inspectarea periodica a portofoliului de credite sunt: reducerea pierderilor la
portofoliul de credite, detectarea prematura a erorilor si a problemelor, stimularea
initiativei ofiterului de credite pentru autocontrol si informare, respectarea
standardelor formale de creditare prin verificarea dosarelor de creditare,
respectarea normelor interne si a celor legale, informarea prin exceptie si periodica
a conducerii cu privire la starea si evolutia portofoliului de credite, fundamentarea
prelevarilor pentru pierderi.
Partea a treia a politicii de creditare cuprinde normele de creditare pe tipuri
de credite: credite imobiliare ipotecare, credite pentru constructii/investitii, credite
pentru stocuri, credite pe termen lung, credite pentru cumpararea unor bunuri
mobile, credite agricole, etc. Normele trebuie sa cuprinda descrierea tipului de
credit, destinatia creditului, scadentele preferate, tarifarea (dobanda, rate,
comisioane), plafoanele, asigurarile, garantiile solicitate, procedura de aprobare a
creditului.
3.2.2 CATEGORIILE DE RISC PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE
A BANCILOR COMERCIALE. RISCUL DE CREDIT
In relatiile lor directe cu destinatarii creditelor bancile desfasoara pentru fiecare
in parte o activitate de cunoastere si apreciere asupra beneficiarilor creditelor.
Pentru limitarea pierderilor care decurg din neincasarea la scadenta a creditelor
si dobanzilor aferente si protejarea activelor sale cele mai mari ca pondere in
intregul activ bilantier se impuneo gestionare atenta a riscului de credit care se
realizeaza apriori si posteriori.
Gestionarea a priori este o prima etapa si presupune:
-divizarea si limtarea riscurilor;
55
-aprecierea calitatii (capacitatii de rambursare a) solicitantilor de cedite;
-constiuirea garantiilor.
A doua etapa gestionarea posteriori vizeaza:
-analiza portofoliului de credite si constituirea de provizioane;
-constituirea rezervei generale pentru riscul de credit.
Divizarea riscurilor care tine de gestiunea riscului global are ca obiectiv
reducerea riscurilor prin diversificare, evitarea concentrarii riscurilor prin
diversificare (economica si geografica) a plasamentelor.
Limitarea riscurilor se realizeaza prin norme stabilite de fiecare banca, dar si
prin masuri stabilite de autoritatea monetara, opozabila tuturor bancilor.
Reglementarile romanesti pentru limitarea riscului de credit se refera la:
- expunerea maxima fata de un singur debitor: cel mult 20% din fondurile
proprii bancilor;
- expunerea maxima agregat: suma totala a imprumuturilor mari (care
depasesc 10% din fondurile proprii ale bancii) nu poate depasi de ami mult de 8 ori
fondurile proprii.
Bancile sunt obligate sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile
pentru a-si incasa debitorii. In acest scop vor fi onorate doar solicitarile de credit
pentru care exista premisele rambursarii principalului si platii dobanzilor.
Pentru evaluarea unei solicitari de credite, in cazul persoanelor juridice, sunt
urmarite urmatoarele elemente:
- analiza economico-financiara a activitatii clientilor;
- aspecte nefinanciare privind clientii: tipul de proprietate, conducerea
personalului societatii, afacerea piata etc;
- analiza perspectivelor financiare pe baza de cash-flow.
In cazul clientilor persoane fizice o metoda moderna utilizata o constituie
credit scoringul.
56
Credit-scoringul pe care-l putem exprima ca o notatie de apreciere sau de
evaluare atributelor solicitantului in vederea acordarii creditului, isi propune sa
stabileasca un mod de ierarhizare a solicitantilor de credit printr-o medie sau un
punctaj.
In acest sens sunt necesare stabilirea unui numar de variabile precum starea
materiala, nivelul devenituri, stabilitatea la locul de munca si la domiciliu, varsta,
sarcini familiale, comportamentul in relatie cu bancile si in calitate de debitor etc
Apoi se procedeaza la agregarea acestor informatii. Agregarea duce la acelasi
numitor dar conduce la pierderea identitatii unor caracteristici specifice subiectului.
Fenomenul de compensare ce se produce prin agregare poate pune in umbra
laturile esentiale fiind acoperite prin aprecierea pozitiva a altor caracteristici
nesemnificative pentru riscul propus: riscul minim.
Piata financiara este extrem de volatila datorita influentei unor variati factori,
obiectivi sau subiectivi, institutiile care acorda credite fiind constiente de faptul ca
maximizarea profitului implica permanenta prezenta a riscului. Majoritatea
definitiilor date riscului si modului de gestionare a acestuia sunt concentrate pe
functiile clasice ale bancilor, de intermediar in domeniul riscurilor financiare.
In general, riscul reprezinta probabilitatea de aparitie a unui eveniment care va
produce consecinte serioase pentru subiect. Aparitia riscului poate fi generata de
un numar mare de operatii si proceduri. Ca urmare, in domeniul financiar cel putin,
el trebuie vazut ca o mixtura sau ca un complex de riscuri, de regula si aparitia
unui risc poate determina aparitia in lant a altora.
Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care bancile sunt confruntate in operatiile
lor curente si nu doar riscurile specifice activitatilor bancare clasice. Este evident
ca o strategie bancara trebuie sa includa programe si proceduri de gestionare a
riscurilor bancare, privind minimizarea probabilitatii ca riscurile sa determine
potentiala expunere a bancii. Cele trei obiective ale managementului bancar sunt
57
maximizarea profitabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea
reglementarilor bancare. Bancile sunt in acelasi timp subiect al tuturor riscurilor cu
care se confrunta clientii lor, riscuri cum sunt nerealizarea recoltei, schimbarile de
mediu sau esecul unui nou produs ce a fost dezvoltat la costuri mari. Cel mai
important si persistent risc cu care bancile se confrunta este riscul de credit, adica
riscul ca cealalta parte sa nu isi respecte obligatiile.
In functie de gama de operatii bancare ce pot genera riscuri putem
distinge:
- riscuri financiare;
- riscuri de livrare;
- riscuri de mediu.
Riscurile fianciare provin din orice tranzactie initiata de o banca care este
expusa unei potentiale pierderi. Principalele riscuri financiare sunt:
- Riscul de credit;
- Riscul de rata a dobanzii;
- Riscul de lichiditate;
- Riscul de schimb;
- Riscul de capital/solvabilitate.
Riscul de credit poate fi definit ca fiind riscul ca cealalta parte implicata intr-
o tranzactie financiara sa nu respecte termenele si conditiile contractului, ceea ce
determina pierderi pentru detinatorul de active. Nerespectarea obligatiilor poate fi
rezultatul falimentului, rezultatul unor schimbari temporare in conditiile de piata
sau rezultatul altor factori ce afecteaza negativ posibilitatea debitorului de a plati.
Cel mai evident exemplu al riscului de credit este acela in care clientul nu
poate sa ramburseze un imprumut. Totusi, este important de mentionat ca
58
expunerea la riscul de credit se regaseste intr-o paleta larga de activitati bancare
(tranzactii comerciale, plasamente, instrumente specifice pietelor de capital cum
sunt tranzactiile futures, swap-uri, optiuni s.a.). Riscul de credit poate sa apara si
din tranzactii situate in afara bilantului. O banca poate garanta performanta unui
client pe baza de contract, in schimbul unui comision – iar acest lucru da nastere
riscului ca ea sa fie chemata sa isi respecte garanta la o data ulterioara daca clientul
nu si-a respectat obligatiile contractuale.
Riscul de credit poate sa ia forma riscului de livrare sau de tranzactionare.
Cand o banca cumpara titluri de la o terta parte sau le transfera in baza unui
contract de recumparare, se confrunta cu riscul ca cealalta parte sa fie incapabila sa
livreze titlurile la data scadentei, lasand-o expusa posibilitatii de a nu putea sa
inlocuiasca titlurile la acelasi pret.
Riscul aferent persoanelor fizice si juridice
In cazul firmelor si al populatiei, incapacitatea de rambursare este, fie rezultatul
unui decalaj intre venituri si cheltuieli (riscul fiind ca venitul viitor al debitorilor sa
se diminueze sau sa dispara), fie efectul necinstei imprumutatului (care este un risc
dificil de apreciat de catre banca care nu dispune de informatii suficiente pentru a
anticipa un astfel de comportament).
Riscul insuficientei venitului viitor este mai greu de anticipat, mai ales in
conditiile in care evolutia inflatiei impune cresterea dobanzilor bancare si, deci,
scumpirea creditului. In cazul intreprinderilor, incapacitatea de rambursare a
creditului este cauzata de mediul inconjurator, dar mai ales de factorii interni ai
firmei. Mediul inconjurator, definit ca totalitatea factorilor exogeni intreprinderii
de natura economica, politica, sociala, precum si situatia ramurii (sectorului) in
care activeaza firma, isi pune amprenta in mod decisiv asupra activitatii
intreprinderii. Decizii cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vanzarilor
59
unor produse (armament, produse petroliere), acorduri regionale si internationale,
au un impact profund asupra unor intreprinderi care isi vad piata de desfacere
modificata inopinat. Riscurile de natura economica provin din bulversarile
intervenite in structura economico-sociala a unei tari sau din fazele conjuncturii
economice (stiut fiind faptul ca, in perioadele de recesiune, intreprinderile pot
intampina dificultati majore ce pot culmina chiar cu falimentul acestora).
Situatia si evolutia ramurii influenteaza in mod contradictoriu activitatea unor
intreprinderi. Inovatiile, prin modificarea proceselor de fabricatie si crearea unor
produse noi sau mai competitive, pot avantaja pe piata anumite firme, in timp ce
alte intreprinderi se lovesc de evolutia gusturilor si cerintelor beneficiarilor, ceea
ce implica o reducere a productiei cerute pe piata a acestor din urma agenti
economici. Asadar, banca trebuie sa cunoasca evolutia mediului inconjurator al
intreprinderii si prin analiza ramurii in care aceasta activeaza. Bancile trebuie sa
dispuna in acest scop de ofiteri specializati pe sectoare de activitate pentru a-si
adapta in mod continuu normele interne de analiza a bazei de credit a
solicitantilor.
Incapacitatea de rambursare a creditului poate fi cauzata si de o serie de
factori interni intreprinderii precum :
- calitatea si moralitatea managementului, dificil de apreciat de catre
banca, ea cerand in acest scop un curriculum vitae si relatii de la terti privind
managementul intreprinderii si relatiile acestuia cu personalul
- incapacitatea intreprinderii ( tehnologica sau de mentalitate ) de a se
adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii, inovatii
- timpul in care se incaseaza creantele de la beneficiari poate
determina blocaje financiare si prin urmare, dereglari in productie si in activitatea
intreprinderii.
60
Managementul riscului de credit presupune prevenirea, masurarea si
gestionarea sa propriu-zisa.
Prevenirea acestui risc vizeaza doua aspecte: divizarea sa si constituirea
garantiilor.
Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel incat legea
probabilitatilor sa reduca posibilitatea inregistrarii unor pierderi mari din partea
bancii. Divizarea riscurilor se face mai intai intre particulari si intreprinderi,
bancile fixandu-si plafoane de credite. Pentru intreprinderi, banca isi va repartiza
riscurile acordand credite atat producatorilor mari, cat si celor mici, lucrand cu
sectoare de activitate diferite si avand o repartitie teritoriala cat mai ampla. Pentru
particulari, bancile vor acorda credite, de preferinta, la salariati, liber profesionisti
si pensionari.
Diversificarea domeniilor in care actioneaza banca si plafonarea prin limite de
credit permit mentinerea riscului de credit in limite controlabile. Din acest motiv, o
singura banca nu poate satisface uneori nevoile de creditare ale unor intreprinderi
de mari proportii. Pentru a combate acest impediment, s-au creat monopoluri
specializate constituite dintr-un numar mare de banci organizate care finanteaza
aceeasi intreprindere. Fiecarei banci din monopol ii revine o cota-parte din
volumul de credite alocate intreprinderii respective. Una sau doua banci din
monopol care au cota parte cea mai ridicata sunt numite sefe de retea. Monopolul
bancar, pe langa faptul ca divizeaza riscurile, permite si bancilor mai mici sa
finanteze intreprinderile mari, iar in cazul in care intreprinderile au dificultati,
monopolul are puterea de a impune acestora aplicarea unui plan de redresare.
Al doilea aspect amintit in prevenirea riscului de credit vizeaza constituirea
garantiilor in favoarea bancilor. Desi acestea nu sunt obligatorii in uzantele
bancare din tarile dezvoltate, in sistemul bancar romanesc garantia ramane
conditia de baza In acordarea de credite (garantia prin formele sale: gaj, ipoteca
61
etc. precedand acordarea creditelor ). In mod practic, garantiile nu trebuie privite
decat ca o siguranta subsidiara, caci decizia de a acorda creditul trebuie luata in
functie de posibilitatile de rambursare care rezulta din analiza afacerii creditate de
banca; in acest sens, banca trebuie sa aiba In vedere faptul ca primii despagubiti
vor fi creditorii privilegiati, fiscul, statul, deci garantia nu va acoperi niciodata
valoarea creditului acordat. Garantiile ar trebui considerate in conditiile in care
banca acorda un credit foarte riscant, asumandu-si practic responsabilitatea
recuperarii creditului prin executarea garantiei.
Garantiile mobiliare
Cea mai protectiva forma de garantie care poate fi constituita asupra activelor
mobile ale unui debitor este gajul general asupra universalitatii bunurilor sale
mobile. Aceasta forma de garantie mobiliara este prevazuta expres de Legea
Garantiilor Reale Mobiliare, in timp ce universalitatea poate fi definita simplu ca o
referire la toate bunurile prezente si viitoare ale debitorului.
Spre deosebire de vechiul regim juridic, Legea Garantiilor Reale Mobiliare
instituie gajul comercial fara deposedare, conferind in acelasi timp creditorului
posibilitatea de a intra in posesia bunurilor gajate pentru a asigura punerea in
executare a creantei sale. In cazul gajului comercial, contractul de garantie este
considerat valabil de la data semnarii contractului de gaj si in conformitate cu
termenii si conditiile acestuia, fara a fi necesara intrarea efectiva in posesia
bunurilor gajate. Cu toate acestea, intrarea in posesie este obligatorie in anumite
cazuri, cum ar fi cazul garantiilor mobiliare avand ca obiect valori mobiliare la
purtator sau titluri reprezentand bunuri, inclusiv certificate de depozit sau
conosamente negociabile, cecuri si bilete la ordin, a caror publicitate nu poate fi
facuta decat prin intrarea in posesia instrumentului respectiv.
Garantia reala mobiliara poate avea ca obiect bunuri corporale sau necorporale,
prezente sau viitoare, determinate sau determinabile, si poate garanta obligatii
62
prezente sau viitoare. In ceea ce priveste gajul civil, Codul Civil cere transmiterea
bunurilor aflate sub gaj, ceea ce face imposibila constituirea unui gaj ulterior
asupra acelorasi bunuri. Spre deosebire de gajul civil, Legea Garantiilor Reale
Mobiliare permite crearea unui gaj ulterior asupra bunurilor deja gajate.
Pentru a executa o garantie, creditorul poate solicita judecatorului sa intre in
posesia sa, instanta transmitand acestuia bunul afectat garantiei. Dupa intrarea in
posesia bunului, creditorul isi poate satisface creanta cu bunul afectat garantiei,
urmand procedura prevazuta de Legea Garantiilor Reale Mobiliare si transferand
orice surplus in contul averii debitorului.
Garantiile imobiliare
Regimul juridic al garantiilor imobiliare permite creditorului sa aiba siguranta
satisfacerii creantei sale prin existenta unei ipoteci sau a unui privilegiu.
Privilegiile sunt garantii imobiliare prin care creditorul privilegiat are dreptul de a
fi preferat altor creditori, chiar ipotecari. Ipoteca este un mijloc de garantare a
platii unei datorii, prin constituirea in favoarea creditorului a unui drept real
accesoriu asupra unui bun imobil al debitorului. Indiferent de proprietarul
imobilului supus ipotecii, dreptul la ipoteca se conserva, iar creanta creditorului va
putea fi satisfacuta pe seama imobilului ipotecat.
3.2.3 METODE SI MIJLOACE DE GESTIONARE A RISCULUI IN PROCESUL
CREDITARII
Riscul de credit apare pentru ca debitorii ajung in situatia de a nu putea sa Isi
Indeplineasca obligatiile contractuale. Experienta internationala arata ca practicile
necorespunzatoare de gestionare a riscului de credit cuplate cu politici de creditare
nefundamentate continua sa fie un factor dominant in crizele si falimentele
bancare. De aceea, o informare transparenta asupra profilelor de risc de credit ale
63
bancilor este cruciala in evaluarea performantelor si a abilitatii participantilor pe
piata bancara de a supravietui pe termen lung. O informare in acest sens este de
asemenea importanta pentru a se putea masura siguranta si soliditatea sistemelor
bancare in general. Comisia de la Basel a identificat 5 arii largi in care bancile ar
trebui sa ofere transparenta pentru ca piata sa poata evalua corect potentialul lor si
acestea sunt:
- Politicile si practicile contabile
- Gestionarea riscului de credit
- Expunerile prin operatii de creditare
- Calitatea creditelor acordate
- Venituri
In acest context, managementul riscului de credit apare ca o activitate
complexa ce trebuie desfasurata astfel incat nivelul riscului asumat sa fie restrans
la maximum.
Din punct de vedere al nivelului la care se masoara, riscul de credit poate fi
individual sau global.
Riscul de credit individual surprinde probabilitatea de insolvabilitate a
debitorului sau de nerambursare a sumelor angajate de el. Asumarea de catre o
banca a riscului de credit individual presupune ca acea banca sa introduca pe
costuri pierderile realizate la data scadentei din neplata obligatiilor debitorului sau.
Riscul de credit global da expresie probabilitatii de a se deteriora calitatea
activelor bancare angajate in cadrul creditelor si este o functie crescatoare ce
depinde de masa creditelor acordate, de rata dobanzii si de mediul economic
national.
Indiferent de forma concreta in care se manifesta riscul de creditare, pentru
gestionarea acestuia bancile recurg la:
64
- Decizii echilibrate de creditare prin care riscul creditului este corect evaluat si
apreciat, in cadrul unei politici de creditare echilibrata si in directa legatura cu cota
de piata a respectivei societati bancare.
- Diversificarea portofoliului de credit in asa fel incat pierderile sa nu fie
concentrate In timp.
- Transferul riscului asupra unor terte persoane prin recurgerea la tehnica
asigurarilor.
- Fuziunea societatilor bancare.
Urmarirea, gestionarea si controlul riscului de credit se pot discuta la nivel de
client sau la nivel de portofoliu bancar.
Riscul de credit la nivel de client
Analiza riscului de credit pe client trebuie efectuata la aprobarea creditului pe
baza datelor consemnate de catre ofiterul de credit in nota de aprobare a creditului.
Aceasta analiza de risc vine in completarea analizei creditului din punct de vedere
al necesitatii si oportunitatii sale.
Teoretic, clasificarea creditului si implicit a clientului intr-o anumita categorie
de risc pentru banca, are drept scop identificarea creditelor ce necesita o urmarire
atenta si diferentierea ratelor de dobanzi.
In evaluarea riscului de credit trebuie avut In vedere principiul utilizat in
practica bancara americana, al “celor 5 C” ai creditului: caracterul, capacitatea,
capitalul, conditiile, colateralul.
Normele bancare prevad anumite conditii legate de calitatea juridica a
agentilor economici si de bonitatea acestora. Pe baza documentatiei contabile,
pusa la dispozitia bancii de catre client, se determina situatia financiara
65
curenta a acestuia. Astfel, pentru stabilirea bonitatii solicitantului de credit,
bancile utilizeaza indicatori economico-financiari prevazuti si in norme
oficiale:
Indicatori de lichiditate :
Lichiditatea generala = Active circulante / Datorii curente
Lichiditatea imediata = ( Active circulante – Stocuri ) / Datorii curente
Rata solvabilitatii generale = Active totale / Datorii curente
Indicatori de echilibru financiar :
Rata autonomiei financiare = Capitalul propriu / Pasive totale
Rata de finantare a stocurilor = Fond de rulment / Stocuri
= (Capitalul permanent - Active Imobilizate) /
Stocuri
Rata datoriilor = Datorii totale / Active totale
Rata capitalului propriu fata de activele imobilizate = Capital propriu / Active
imobilizate
Rata de rotatie a obligatiilor = Cifra de afaceri / Media datoriilor totale
Viteza de rotatie in zile = 360 / Rata de rotatie a obligatiilor
Indicatori de gestiune
Rotatia activelor circulante = Cifra de afaceri / Active circulante
Viteza de rotatie in zile = 360 / Rotatia activelor circulante
Rotatia activelor totale = Cifra de afaceri / Active totale
Viteza de rotatie in zile = 360 / Rotatia activelor totale
Durata medie de recuperare a creantelor = Cifra de afaceri / Media creantelor
totale
Viteza de rotatie in zile = 360 / Durata medie de recuperare a creantelor
Indicatori de rentabilitate
66
Rata rentabilitatii economice = Profit brut / Capital permanent
Rata rentabilitatii financiare = Profit net / Capital propriu
Rata rentabilitatii resurselor consumate = Profit net / Cheltuieli totale
Punctul critic al rentabilitatii = CFT / [1-(CFT + CVT)], unde CFT reprezinta
cheltuielile fixe totale, iar CVT reprezinta cheltuielile variabile totale.
Indicatori ai fondului de rulment ( FR )
FR total = Total Active - Active imobilizate
FR permanent = Capitalul propriu total + Imprumuturi si datorii financiare* -
Active imobilizate
* Imprumuturile si datoriile financiare sunt acele obligatii a caror scadenta
depaseste un an
FR propriu = Capitalul propriu total - Active imobilizate
Necesarul de finantat = FR permanent + Plati restante - FR propriu + Pierderi
neacoperite in exercitiile anterioare
Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu ( % ) = FR
propriu / FR total
Nevoia de FR = Stocuri + Creante + Active de regularizare - Datorii curente -
Pasive de regularizare
FR net global = Capital permanent - Active imobilizate
Trezoreria Neta = FR net global - Nevoia de FR
Cash-flow-ul (fluxul de lichiditati).
Reintroducerea creditelor de trezorerie a permis acordarea acestora pe baza
planului de trezorerie, document in care deficitul sau excedentul de trezorerie este
stabilit conform formulei:
Ni = ( Si + C ) - ( Cs + R + I )
unde : Ni= necesarul de creditare in perioada i;
67
Si= stocuri privind activele din ultimul bilant;
C= cheltuieli de productie previzionate pentru perioada pentru care se
stabileste necesarul de creditare conform bugetului de venituri si cheltuieli;
Cs= capitalul social aferent activelor circulante, stabilit prin deducerea
din capitalul social total a mijloacelor fixe la valoarea ramasa;
R= resursele atrase (din ultimul bilant), influentate de factori ce se
prevede ca vor actiona in perioada programata si care vor duce la modificarea lor;
I= incasari din realizarea productiei pe perioada previzionata, cuprinse
in bugetul de venituri si cheltuieli pentru indicatorul „cifra de afaceri ”.
Pot exista doua situatii, si anume:
Necesarul de creditare este mai mare decat creditul acordat anterior, ceea ce
reflecta un deficit de trezorerie ce va fi acoperit prin acordarea de noi credite.
Necesarul de creditare este inferior creditului acordat anterior, caz in care se
inregistreaza un excedent de trezorerie din care va fi rambursat creditul
anterior.
Unitatile bancare, conform Normelor B.N.R., au obligatia de a efectua
analiza calitatii portofoliului de credite pentru toti clientii (indiferent de
forma de proprietate) care au credite in sold si, pe aceasta baza, sa se
determine nivelul necesar al provizioanelor de risc pentru creditele si
dobanzile neincasate la scadenta.
De asemenea, unitatile bancare analizeaza si credibilitatea solicitantului de credite,
in ce priveste :
- calitatea conducerii (experienta, nivel de calificare profesionala)
- calitatea activitatii si domeniul in care isi exercita activitatea
- piata pe care activeaza si tendinta acesteia
- strategia si sansele sale de realizare.
68
Legea Bancara stabileste ca structura documentatiei economico-financiare,
necesara incheierii contractului de credit intre bancile comerciale si clientii lor, sa
cuprinda in mod expres urmatoarele:
- situatii financiare curente ale solicitantului de credit si ale oricarui garant al
acestuia, inclusiv proiectia fluxurilor financiare pentru perioada de rambursare a
creditului si de plata a dobanzilor;
- descrierea modalitatilor de garantare pentru plata integrala a datoriei si, dupa
caz, evaluarea bunurilor care fac obiectul garantiei;
- descrierea conditiilor creditului, cuprinzand valoarea creditului, rata dobanzii,
schema de rambursare si obiectivul debitorului sau scopul pentru care a solicitat
creditul;
- semnatura fiecarei persoane, care a autorizat creditul in numele bancii.
Bancile comerciale care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei se supun
cerintelor prudentiale stabilite de catre B.N.R. In ceea ce priveste clasificarea
creditelor, constituirea provizioanelor, nivelul de solvabilitate, rezervele minime
obligatorii si pozitiile valutare.
Se mai poate tine cont de urmatoarele aspecte:
1. Realizarea urmaririi lunare a riscului de credit la nivelul portofoliului global
prin intermediul indicatorilor de risc
2. Urmarirea oportunitatii cuprinderii in fisa de analiza a creditului, a evaluarii
riscului si incadrarii in categoriile de risc – mic, mediu, mare – in functie de
rezultatele analizei privind conducerea, veniturile si recuperarea garantiilor
3. Diferentierea ratelor de dobanda, prin aplicarea la dobanzile minime stabilite a
unei prime de risc care sa varieze in functie de riscul de credit (mic-mediu-
mare)
69
4. Cresterea de provizioane, inca de la aprobare, pentru creditele cu risc mare sau
mediu, in proportie de 5-10% din valoarea creditului.
Riscul de credit la nivel de portofoliu bancar
Gestiunea riscului de credit global are la baza doua principii: diviziunea si
limitarea riscurilor.
Divizarea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscurilor prin
diversificarea plasamentelor si creditelor in special. Concentrarea clientilor intr-un
singur domeniu de activitate este relativ periculoasa pentru o banca universala: in
perioada de recesiune pot interveni greutati de exploatare. In sfera creditarii
particularilor, diversificarea portofoliului este in primul rand o diversificare
teritoriala. La creditarea agentilor economici importanta este diversificarea
sectoriala sau economica, iar in ceea ce priveste clientii suverani – diversificarea
geografica. In cazul Romaniei, bancile isi propun o diversificare a portofoliilor
institutionale prin dezvoltarea activitatilor de creditare a sectorului privat.
Pe de alta parte, se poate intampla ca intreprinderi de talie mare sa aiba nevoie
de creditare care sa depaseasca limita rezonabila de angajament a unei singure
banci. De regula, acolo unde gradul de dezvoltare a pietelor o permite, astfel de
firme recurg direct la piete pentru a-si asigura finantarea fara intermediar. O alta
solutie o reprezinta constituirea de pool-uri bancare. Un pool bancar reprezinta
ansamblul bancilor unei singure intreprinderi mari, ansamblu structurat si organizat
de o maniera precisa. Aceasta solutie are dezavantajul ca dilueaza responsabilitatea
bancilor participante, dar si avantajul divizarii riscurilor. Pool-ul permite si
participarea bancilor mici la finantarea marilor intreprinderi (operatie mai putin
riscanta si mai putin costisitoare) si are si autoritate mai mare in impunerea unui
plan de redresare a debitorului in caz de dificultate.
70
Limitarea riscurilor. Fiecare banca, in functie de calitatea mediului economic
si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitarea riscurilor in doua feluri:
global si analitic, astfel:
- fixand o limita proprie, interna a angajamentului sau global in operatii
riscante, dar rentabile. Se stabileste o limita maxima pentru ponderarea activitatilor
(plasamentelor) riscante In total active sau relativ la capitalul bancar;
- fixand plafoane de credit pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau
zona geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei
economice a acestor grupe sa-i afecteze negativ expunerea la risc.
Se mai pot stabili plafoane de tip “stop-loss” care definesc riscurile maxime
referitor la pierderile constatate sau la provizioanele constituite.
Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de
criza, limite greu de definit In momentul in care criza se produce. Preferabil este ca
banca sa fie pregatita pentru eventualitatea producerii unei crize, oricat de
improbabila ar parea aceasta intr-un context dat.
Pe de alta parte, banca centrala, ca autoritate bancara, isi asuma
responsabilitatea limitarii expunerii consolidate la risc in cadrul sistemului bancar,
stabilind norme cu caracter obligatoriu. Rolul autoritatii bancare este de
impulsionare, control si sanctionare. Normele se refera la limitarea riscurilor si
vizeaza imprumuturile mari acordate clientilor de catre societatile bancare.
Analiza riscului de portofoliu pe total banca pe baza evolutiei unor indicatori si
compararea lor cu obiectivele strategice ale bancii sau cu indicatorii altor banci,
este o metoda eficienta de determinare a riscurilor si un mod de orientare in
stabilirea politicii si strategiei in activitatea de creditare.
Intrucat creditele reprezinta cea mai mare parte a activelor si sursa principala
de venituri a bancii, riscul de credit trebuie analizat strans legat de veniturile bancii
si de calitatea activelor.
71
Cei mai semnificativi indicatori utilizati in analiza riscului in activitatea de
creditare sunt:
1. Rentabilitatea activelor: furnizeaza informatii asupra profitabilitatii bancii.
tendinta de scadere a acestui indicator arata ca banca are dificultati in ceea ce
priveste realizarea veniturilor.
2. Venituri nete din dobanzi
Active medii purtatoare de dobanzi
Tendinta de crestere a acestui indicator arata o buna gestionare a activelor si
pasivelor bancii, dar in acelasi timp si existenta unor active riscante mari. In
general acest indicator trebuie sa se situeze intre 3-10%.
3. Venituri din dobanzi
Active medii purtatoare de dobanzi
Acest indicator variaza in functie de nivelul dobanzilor pe piata si de aceea trebuie
comparat permanent cu indicatorul realizat de alte banci. Un nivel ridicat al acestui
indicator, comparativ cu alte banci, poate indica existenta in portofoliu a unui
numar mai mare de credite cu probleme sau aplicarea unei politici de creditare
conservatoare.
4. Soldul mediu al creditelor
Active medii purtatoare de dobanda
72
Acest indicator ajuta la identificarea potentialelor riscuri in portofoliul de credite.
tendinta sa de crestere poate fi un indiciu pentru revizuirea provizioanelor pentru
credite si constituirea lor corespunzator.
5. Fond de risc
Total active
Un nivel acceptabil al acestui indicator trebuie sa fie mai mare ca 1. Tendinta de
crestere arata o politica agresiva de creditare cu implicatii asupra cresterii activelor
riscante.
6. Provizioane
Total active
Acest indicator arata calitatea activitatii de analiza a creditelor. Tendinta de
crestere indica o crestere a ponderii creditelor riscante in total portofoliu si poate fi
un indiciu pentru revizuirea provizioanelor. Un nivel acceptabil al acestuia este
mai mic de 0.20%.
7. Credite neperformante
Total credite
Indicatorul arata scaderea calitatii portofoliului si poate fi un indiciu in stabilirea
provizioanelor in mod corespunzator. In general acest indicator este acceptabil
peste 1%, dar 10% este mult prea mare.
8. Capital
Active riscante
73
Un nivel redus al acestui indicator limiteaza cresterea bancii si arata imposibilitatea
de a absorbi pierderi suplimentare. Nivelul acceptat pe plan international este de
8%.
9. Rata de crestere a activelor
Rata de crestere a capitalului
Un raport al acestor cresteri mai mari ca 1, indica o crestere a activelor mai mare
decat cresterea capitalului, cu influente asupra cresterii eventualelor pierderi din
credite si diminuarii cresterii capitalului, avand ca urmare reducerea veniturilor
(profitului).
10. Credite
Active
Indicatorul masoara lichiditatea bancii si se situeaza, in general, intre 45-80%, dar
peste 65% este considerat deja prea mare. Un nivel mare al acestui indicator arata o
politica agresiva de creditare, care poate avea implicatii asupra cresterii pierderilor
din credite.
11. Credite restante
Total credite
Nivelul acestui indicator trebuie sa fie cat mai mic cu tendinta spre 0.
12. Credite
Depozite + Disponibilitati
Indicatorul arata modul de acoperire a creditelor cu resurse din depozite si
disponibilitati si indica riscul de lichiditate. Un nivel acceptabil al acestui indicator
74
trebuie sa se situeze sub 80%. O crestere semnificativa a acestui indicator afecteaza
lichiditatea bancii, si poate fi un indiciu In cresterea riscului in creditare.
13. Depozite la vedere
Total depozite si disponibilitati
Nivelul acceptabil al acestui indicator este de 30%. Cresterea lui reflecta
instabilitatea resurselor utilizate In acoperirea plasamentelor.
Calcularea acestor indicatori poate servi drept indiciu in identificarea unor
posibile riscuri in activitatea de creditare. In functie de riscurile ce se doresc a fi
analizate, este necesar calculul unor indicatori suplimentari.
Tendintta de crestere a raportului Credite/Active indica asumarea unor riscuri
suplimentare de catre banca. Analiza detaliata a acestor riscuri presupune calculul
unor indicatori suplimentari pe categorii de credite, pe sectoare economice, pe
clienti, etc.
Creditele restante
Pentru prevenirea si diminuarea riscurilor cat si pentru asigurarea garantiilor,
pe mapamond exista societati de asigurare cu o lunga experienta ce au in obiectul
lor de activitate asigurarea creditelor si garantiilor, insa societatile de asigurari
romanesti nu au preluat aceste riscuri decat intr-o forma incipienta, partiala.
Pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite se folosesc atat retinerea
riscurilor, cat si cedarea lor prin asigurare.
Se pot incheia asigurari pentru bunurile ce se constituie garantie materiala a
creditului acordat sau asigurari de viata si de accident pentru titularii privati ai unor
contracte de creditare pe termen lung.
Desi nu este cea mai importanta modalitate de finantare a riscurilor, ca volum,
protectia prin asigurare este foarte eficienta si putin costisitoare pentru banca,
deoarece incheierea acestor contracte de asigurare poate fi impusa clientului.
75
Aceste asigurari sunt de regula, primele oferite direct de bancile care urmaresc
extinderea activitatii in sfera altor servicii financiare decat cele traditional bancare.
Marimea fondului de rezerva la un moment dat se calculeaza pe stoc; astfel
valoarea fondului la sfarsitul unei perioade se determina adaugand provizioanele la
rezerva initiala si scazand pierderile suportate pe parcursul perioadei respective.
Provizioanele pentru creantele indoielnice sunt de doua categorii:
- provizioanele sau rezervele pentru creantele ndoielnice, constituite pentru
acoperirea unor pierderi viitoare potentiale, neidentificate in momentul crearii lor.
Acestea sunt disponibile Iin mod liber pentru a acoperi acele pierderi care se vor
materializa ulterior. Ele fac parte din fondurile proprii ale bancii.
- provizioane pentru acoperirea pierderilor identificate deja; dupa aceste norme nu
ar trebui incluse in fondurile proprii.
Tipuri de rezerve bancare
In scopuri analitice, la mai multe banci, rezervele se grupeaza in:
- rezerve specifice sau alocate – sunt cele pe care banca le considera
asociate unei anumite grupe de credite sau unui anumit credit. Daca un anumit
credit devine mai riscant decat celelalte credite din aceeasi categorie, atunci banca
fie majoreaza rezervele sale pentru acel credit sau aloca o parte din rezervele sale
special pentru acoperirea pierderilor potentiale la acel credit;
- rezervele generale sunt libere si pot acoperi orice pierdere.
Aceasta grupare a rezervelor permite o mai buna analiza a necesarului de
rezerve.
Determinarea marimii rezervelor bancare se face dupa o procedura ce are
caracter normativ (conform normelor bancii centrale) sau autonormativ (conform
normelor interne din politica de creditare proprie).
Marimea rezervelor este influentata de o serie de factori, cum ar fi:
- regimul fiscal;
76
- prevederile normative;
- calitatea portofoliului de credite si a mediului economic.
Pentru a stabili volumul fondului de rezerva pentru pierderi la portofoliul de
credite se pot folosi, in principiu, mai multe metode de calcul.
Folosirea unui procent constant fata de valoarea portofoliului de credite se
practica in perioade de stabilitate economica si nu necesita evaluarea prealabila a
riscurilor. Procentul folosit este maximul admis de lege pentru a fi prelevat din
profitul brut. Folosirea acestei metode limiteaza analiza pe care banca trebuie sa o
faca pentru a determina exact marimea rezervelor sale si poate crea probleme, cum
ar fi:
- formularea unor obiectii din partea inspectorilor autoritatii bancare sau
din partea expertilor contabili, caci estimarea rezervelor trebuie sa se faca pe baza
pierderilor anticipate;
- in cazul folosirii repetate, procedura poate duce la acumularea unor
rezerve insuficiente pentru a face fata unei perioade mai Indelungate de criza.
O alta metoda de calcul ar fi adoptarea politicii concurentilor in domeniul
rezervelor bancare. In acest context banca isi stabileste rezervele in functie de
nivelul acestora la concurentii ei, respectiv la talia sa. Se poate folosi cu succes
caci rapoartele financiare – mai ales ale bancilor mari – sunt accesibile. Se
presupune ca aceste banci au investit suficient in prognoza conditiilor de pe pietele
creditului pentru ca nivelul rezervelor lor sa poata fi considerat ca fiind
corespunzator. Este o solutie economica si care poate da bune rezultate, cu conditia
ca bancile sa opereze pe aceleasi piete si sa aiba rentabilitati apropiate. Cel mai
adesea este folosita pentru fundamentarea complementara a nivelului rezervelor si
rareori exclusiv.
Marimea rezervelor se determina si pe baza seriilor de date referitoare la
pierderile inregistrate in anii anteriori (experienta anterioara). Este folosita in
77
special de bancile mici caci pierderile inregistrate anterior pe grupe relativ
omogene de credite pot oferi o buna estimare a evolutiei viitoare. Interpretarea
trebuie facuta cu discernamant caci trebuie selectate tendintele reale de influentele
sezoniere, precum si de faza ciclului economic si eventuala modificare a strategiei
manageriale.
Daca obiectivul principal il reprezinta optimizarea gestiunii veniturilor, atunci
pentru a nivela variatia acestora, bancile pot alege anii cu venituri mai mari pentru
a face prelevari majore pentru fondul de rezerva.
Gestiunea profitului este principial si problematic similara metodei de gestiune
a veniturilor. Obiectivul central devine optimizarea rentabilitatii bancii si aplicarea
acestei metode depinde de regimul fiscal al prelevarilor pentru rezerve. Pentru a
limita aceasta practica de falsa imunizare la conditiile adverse de mediu, de
exemplu, bancile mari pot fi scutite de plata impozitelor aferente doar pentru
pierderile efectiv suportate.
O metoda analitica recomandata de autoritatile bancare este analiza creditelor.
Aceasta presupune un volum mai mare de munca, dar si o determinare apropiata de
nivelul necesar al prelevarilor pentru fondul de rezerva. Prelevarile ar trebui sa fie
cat mai reduse, caci reprezinta cheltuieli, dar pentru ca pot avea un tratament fiscal
particular si sunt luate in calcul la determinarea gradului de capitalizare face ca
bancile sa fie interesate sa nu reduca volumul rezervelor.
Volumul rezervelor necesare este estimat pentru fiecare tip de credite apoi
insumat si comparat cu valoarea initiala a rezervelor. Diferenta o reprezinta
prelevarile necesare.
Banca are obligatia de a-si constitui provizioane specifice de risc, nivelul
acestora fiind stabilit de BNR. Clasificarea portofoliului de credite se face de doua
ori pe an, respectiv la sfarsitul lunilor iunie si decembrie si se raporteaza la BNR.
78
Masurarea riscului de credit in vederea constituirii provizioanelor de risc
impune evaluarea performantelor financiare ale tuturor clientilor bancii, pe baza
bilanturilor contabile de la 30 iunie si 30 decembrie, evaluare care este identica cu
cea utilizata la acordarea creditelor. In urma evaluarii performantelor financiare ale
clientilor, creditele vor fi incluse in una din urmatoarele categorii:
standard, categoria „A”: cuprinde clientii a caror performante economice si
financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratelor;
totodata, din analiza efectuata, se prefigureaza mentinerea si in perspectiva a
performantelor financiare la un nivel ridicat ;
in observatie, categoria „B”: performantele financiare sunt bune sau foarte
bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata;
substandard, categoria „C”: performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au
o evidenta tendinta de inrautatire;
indoielnic, categoria „D”: performantele financiare sunt scazute si cu o
ciclicitate usor de sesizat la intervale scurte de timp;
pierdere, categoria „E”: performantele financiare arata pierderi si exista
perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.
Serviciul datoriei, respectiv capacitatea agentului economic de a rambursa
creditele la scadenta si a plati dobanzile datorate la termenele stabilite, va fi
incadrat astfel:
▪ intre 0 si 15 zile;
▪ intre 16 si 30 de zile;
▪ intre 31 si 60 de zile;
▪ intre 61 si 90 de zile;
▪ minimum91 de zile.
79
Pentru persoanele fizice, clasificarea portofoliului de credite se face, in functie
de serviciul datoriei, astfel:
categoria „A”, foarte bun: clientul nu are rate si/sau dobanzi restante;
categoria „B”, bun: clientul a inregistrat accidental rate sau dobanzi restante pe
perioade de pana la maxim 7 zile;
categoria „C”, slab: clientul are o rata si dobanzile aferente restante de pana la
30 de zile;
categoria „D”, foarte slab: clientul are doua rate si dobanzile aferente restante;
categoria „E”, necorespunzator: clientul are peste doua rate si dobanzile
aferente restante.
La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micsorata cu
valoarea unor angajamente, cum ar fi :
- garantii neconditionate de la Guvernul Romaniei sau de la B.N.R;
- garantii neconditionate de la bancile din tarile care nu pun probleme in ceea ce
priveste riscul de tara;
- garantii neconditionate de la alte banci din Romania;
- depozite gajate, plasate la banca creditoare;
- colaterale acceptate de conducerea bancii.
Creditul va fi clasificat conform matricei ce este prezentata mai jos:
Serviciul
datoriei
Performanta financiara
0-15 zile Standard In
observaTie
Substandard Indoielnic Pierdere
16-30 de zile In Substandard Indoielnic Pierdere Pierdere
80
observaTie
31-60 de zile Substandard Indoielnic Pierdere Pierdere Pierdere
61-90 de zile Indoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
Minim 91 de
zile
Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
Sumele aferente provizioanelor de risc se includ in cheltuieli. Utilizarea si
deductibilitatea fiscala a acestor provizioane sunt reglementate de catre B.N.R. si
Ministerul Finantelor.
Constituirea efectiva a provizioanelor specifice de risc se face conform
tabelului de mai jos:
Nivel provizion specific
- credit “standard” 0%
- credit “in observatie” 5%
- credit “substandard” 20%
- credit “indoielnic” 50%
- credit “pierdere” 100%
In aceasta etapa, se pot determina pe sectoare de activitate (ramuri industriale,
zone geografice, categorii socio-profesionale de clienti) ponderea imprumuturilor
slabe in total imprumuturi acordate de banca, ponderea pierderilor din imprumuturi
acordate acestor ramuri si categorii de clienti in total imprumuturi acordate de
banca, ponderea provizioanelor in total imprumuturi etc. Comparand cele doua
sume ale activelor cu risc determinate in cele doua etape, banca poate sa intervina
81
in vederea diminuarii riscului, fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe
sectoare si categorii de clienti, fie nemaiacordand credite sectoarelor care aduc
pierderi bancii. Aceasta presupune o adaptare din mers a politicii de creditare a
bancii la conditiile reale ale economiei si orientarea ei catre alte categorii de
clienti. Suma imprumuturilor neperformante sau pierdute trebuie sa fie mai mica
sau cel mult egala cu limita stabilita in prima etapa, adica de maxim 8% din
fondurile proprii ale bancii.
Rezervele pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite
Rezervele pentru pierderi sunt un fond bancar, element al capitalului propriu,
alimentat din profitul brut in limita legii si destinat acoperirii pierderilor cauzate de
riscul de nerambursare (in limita a 2% din soldul creditelor acordate).
Fondul apare atat in bilantul bancilor (pasive) cat si in contul de profit si
pierderi la cheltuielile suportate din profit (provizioane).
Revizuirea creditelor reduce pierderile si permite in acelasi timp atingerea
unor probleme, cum ar fi:
- asigurarea aplicarii uniforme a documentatiei de creditare;
- verificarea respectarii politicii de credit, a normelor bancii si a reglementarilor
bancare;
- informarea managementului bancii despre situaia generala a portofoliului de
credite;
- monitorizarea ofiterilor de credite care sunt raspunzatori de evolutia nefavorabila
a creditelor, in cazul in care nu au luat nici o masura de limitare a pierderilor.
Unele indicii, cum ar fi: plati intarziate ale ratelor si dobanzilor, schimbarea
managementului, actiuni legale impotriva clientului, deteriorarea relatiilor acestuia
cu partenerii de afaceri sau cu personalul angajat, unele evenimente nedorite
82
(furturi, dezastre naturale s.a.m.d.) ne semnaleaza transformarea respectivului
credit Intr-unul cu probleme. In acest caz, ofiterul de credite trebuie sa intervina
pentru a preveni deteriorarea si pentru a micsora pierderea potentiala.
Solutia preferata pentru un credit-problema este renegocierea planului de
actiune cu clientul, pentru a incerca salvarea intereselor atat ale bancii, cat si ale
clientului. Planul de actiune este de fapt un acord (contract de imprumut revizuit)
prin care se stabileste un nou program de rambursare a creditului si dobanzilor,
extinzandu-se astfel autoritatea bancii prin participarea acesteia la luarea deciziilor
in cadrul firmei. Mai pot aparea probleme atunci cand garantia devine insuficienta
prin scaderea pretului sub valoarea stipulata in contract, caz in care banca trebuie
sa obtina garantii suplimentare de la debitor. In cazul in care creditul nu a fost
utilizat conform contractului, iar situatia sa il caracterizeaza drept un credit-
problema, aceste motive pot fi baza pentru un acces legal la resursele clientului
inaintea altor creditori.
Salvarea creditului consta in recuperarea unor creante de catre banca, prin
preluarea acestora de catre o alta intreprindere care finanteaza cumpararea
creantelor. Operatiunea este avantajoasa pentru banca, deoarece ea „scapa ” de
creantele-problema si le recupereaza la valoarea lor contabila (nu la valoarea de
piata, care ar fi putut sa fie cu mult sub valoarea contabila). Derularea unei astfel
de operatiuni este posibila atunci cand debitorul a suferit un „accident ”, iar
imaginea si puterea lui economica prezinta interes pentru alte intreprinderi. O alta
tehnica de salvare a creditului consta in vanzarea creantelor de catre banca unei
banci trusty care se ocupa cu forfetarea creantelor, transformandu-le in bani in
schimbul unui comision. Operatiunea permite recuperarea partiala a creantelor de
catre banca, partea nerecuperata urmand a fi suportata de banca din provizioanele
pe care si le-a constituit.
83
3.3 FOLOSIREA PORTOFOLIULUI DE TITLURI PENTRU MINIMIZAREA
RISCURILOR FINANCIARE
Portofoliul de titluri al unei banci este format din active financiare (mai ales
titluri de credit) care aduc bancii dobanzi (de regula fixe) pana la scadenta. In mod
traditional plasamentul in valori/active financiare a fost tratat ca plasament
rezidual: bancile isi constituie mai intai rezervele minime obligatorii, apoi se
constituie rezerva de active lichide, se acopera cererea de credite si in cele din
urma, daca mai raman resurse disponibile, acestea sunt investite in titluri. Numai
ca aceste titluri din portofoliu pot fi folosite in mod intentionat pentru a acoperi
nevoi previzibile de lichiditate fara cost de oportunitate.
Portofoliul de titluri gestionat in mod activ poate indeplini mai multe functii, in
primul rand in gestiunea lichiditatii dar si in satisfacerea conditiilor legale pentru
garantii la credite de refinantare, pentru minimizarea riscului de piata, pentru
diversificare si, la limita, pentru optimizarea regimului fiscal al bancii.
3.3.1 PRINCIPALELE TIPURI DE VALORI MOBILIARE DIN PORTOFOLIUL
DE TITLURI AL BANCILOR
Valorile mobiliare detinute de banci sunt preponderent sau exclusiv (ca efect al
reglementarilor in vigoare) titluri de credit. Acestea se pot clasifica in functie de
scadenta, de regimul dobanzii practicate, tratamentul fiscal al veniturilor aferente,
precum si In functie de calitatea lor.
Calitatea unui titlu de credit depinde de ansamblul riscurilor asociate detinerii
sale In portofoliu. Acestea sunt riscul de lichiditate (care afecteaza nivelul
cheltuielilor implicate de vanzarea lui inainte de scadenta), riscul de credit sau de
84
nerambursare (asociat calitatii debitorului emitent), riscul de piata (risc de variatie
a ratei dobanzii pe piata si, eventual, risc valutar) si riscul de variatie a puterii de
cumparare atunci cand rata reala a dobanzii devine negativa precum si riscul de
rambursare anticipata (doar pentru titlurile pe termen lung cu aceasta optiune
pentru emitent).
Clasificarea titlurilor din portofoliul bancar
Din punct de vedere al scadentei lor, titlurile de credit se impart in instrumente
pe termen scurt si instrumente pe termen lung.
Din prima categorie – plasamente pe termen scurt – fac parte rezervele
excedentare vandute de alte banci (peste noapte sau cu scadente foarte scurte),
bonurile de tezaur (publice, practic fara risc de credit, circula prin scontare), note
emise de administratia locala sau de agentii publice si alte organisme
guvernamentale, titluri de credit privat pe termen scurt – titlurile comerciale –
(circula prin scontare), certificate de depozit negociabile (depozite la termen de
valoare mare ce pot fi vandute/cumparate inainte de scadenta), scrisori de garantie
bancara (titluri de credit folosite in finantarea operatiilor de comert exterior si
garantate de banca unuia dintre parteneri) si titlurile luate in pensiune.
Titlurile de credit pe termen lung sunt exclusiv obligatiuni publice sau private.
Cele publice pot fi emise de guvern sau de organele administratiei publice locale
dar si de diverse agentii si organisme guvernamentale autorizate sa-si finanteze
activitatile in acest fel. Obligatiunile private sunt ipotecare sau ale unor companii si
variaza mult din punct de vedere al calitatii emitentului debitor; in portofoliul
bancar nu se regasesc, ca regula, decat cele de calitate superioara, cele de calitate
inferioara (junk bonds) nefiind recomandate.
85
Portofoliul comercial si cel de investitii
In cele mai multe tari portofoliul bancar de titluri este impartit in doua
categorii, distincte ca tratament contabil si fiscal, in functie de destinatia titlurilor
din portofoliile respective: portofoliul comercial si cel de investitii.
Portofoliul comercial de titluri contine acele titluri care sunt destinate vanzarii,
indiferent de scopul acestei operatii, deci indiferent daca vanzarea se face in scop
lucrativ sau pentru gestiunea riscului. Veniturile realizate sunt considerate element
al veniturilor bancare curente, la valoarea lor neta, adica la valoarea efectiva a
pierderilor/castigurilor de capital (calculata ca diferenta intre veniturile realizate la
vanzare si cheltuielile facute la cumpararea titlurilor). Valoarea postului
corespunzator se calculeaza intotdeauna la cursul zilei (market to market).
Portofoliul de investitii este format din ansamblul titlurilor pe care banca le-a
cumparat pentru veniturile pe care le incaseaza ca detinator al lor, deci ca
plasament financiar. Aceste titluri sunt inregistrate la pretul la care au fost
cumparate astfel ca valoarea acestui post poate fi inselatoare.
86
CAPITOLUL 4
CORELAREA OPERATIUNILOR ACTIVE CU CELE PASIVE -
INSTRUMENT DE SPORIRE A PERFORMANTELOR BANCARE
NOTIUNI INTRODUCTIVE
Pornind de la notiunea de patrimoniu, bilantul oricarei societati comerciale
(inclusiv bancara) reprezinta o „fotografie”, la un moment dat, a structurilor de
activ si de pasiv ale societatii respective.
Activul si pasivul patrimonial pot fi analizate in dubla ipostaza:
a. Activul patrimonial, reprezinta totalitatea bunurilor economico-financiare
de care dispune un agent economic la un moment dat, iar pasivul reprezinta
totalitatea surselor financiare care au stat la baza constituirii acestor bunuri;
b. Pasivul patrimonial reprezinta obligatiile (datoriile) pe care un agent
economic le are la un moment dat, iar activul patrimonial reprezinta o resursa cu
ajutorul careia se pot rambursa, la scadenta, obligatiile din pasiv.
Activul patrimonial se poate clasifica in functie de valorificare si lichiditate.
87
Valorificarea reprezinta modul in care activele isi transmit valoarea in
bunurile nou create sau in serviciile prestate.
Unele active isi transmit valoarea intr-un termen mai indelungat (de regula
peste un an). Acestea se numesc active fixe si sunt caracterizate prin amortizare
(valoarea transmisa bunului nou creat intr-o anumita perioada de timp – luna, an).
Alte active isi transmit valoarea intr-un termen scurt (intr-un singur ciclu de
productie). Acestea se numesc active circulante (curente).
Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a se transforma in bani. Cu
cat un activ se transforma mai usor in bani, cu atat el este mai lichid.
Activele circulante sunt mai lichide decat cele fixe. Cele mai lichide active
sunt reprezentate de resursele monetare detinute in conturile curente si in casierii.
Pasivul patrimonial se poate clasifica in functie de modul de provenienta al
surselor si in functie de exigibilitate.
Functie de modul de provenienta, sursele pot fi proprii (capital social,
rezerve, provizioane) si atrase (datorii, imprumuturi, credite).
Exigibilitatea reprezinta termenul de scadenta al surselor. Unele surse pot avea un
termen de rambursare indelungat (capital social, rezerve, imprumuturi pe termen
lung), altele termen apropiat (datorii comerciale, fiscale , salariale, credite si
imprumuturi pe termen scurt).
Pentru societatile comerciale, in special in cazul societatilor bancare,
corelarea lichiditatii activelor cu exigibilitatea surselor este de foarte mare
importanta.
Lichiditatea unei firme consta in capacitatea acesteia de a face fata
obligatiilor pe termen scurt. Firma trebuie sa detina active lichide suficiente pentru
a rambursa datoriile la scadenta.
88
Intre lichiditate si profitabilitate exista un raport invers proportional. Cu cat
firma detine la un moment dat mai multe active lichide, fara a le reinvesti pentru
un rezultat financiar ulterior, cu atat profitabilitatea firmei e mai redusa.
Raportul dintre lichiditate si profitabilitate este arbitrat de risc.
Cu cat lichiditatea firmei este mai mare, cu atat profitabilitatea scade, dar
riscul de a nu rambursa la timp datoriile curente este mic (risc de lichiditate redus).
Invers, daca lichiditatea este redusa, profitabilitatea poate fi mare, dar riscul
de lichiditate creste.
Administrarea corecta a activelor si pasivelor unei societati comerciale, in
special a unei societati bancare, consta in gasirea unor solutii adecvate pentru
ecuatia lichiditate, profitabilitate, risc.
Administrarea activelor si pasivelor se bazeaza pe diferenta neta (net interest
margin) dintre dobanda obtinuta prin plasarea capitalului (interest income –
dobanda activa) si dobanda platita pentru atragerea capitalului (interest expense –
dobanda pasiva), raportat la totalul activelor aducatoare de venituri (earning
assets), respectiv pe marja neta de dobanda.
4.2 DOBANDA - ELEMENT DE CORELARE ACTIVE - PASIVE
Majoritatea bancilor considera ca riscul ratei dobanzii este legat de procesul de
intermediere financiara, considerandu-1 sursa castigurilor bancii.
Adeseori bancile finanteaza active pe termen lung pe seama pasivelor pe
termen scurt, obtinand castig din diferenta dintre dobanda mare la activele pe
termen lung si dobanda mica la pasivele pe termen scurt.
Dar miscarile ratei dobanzii pot sa conduca la pierderi, chiar la insolvabilitatea
bancii.
89
Managerii activelor / pasivelor (A/P) trebuie sa stabileasca limitele riscului
ratei dobanzii pe care si-1 asuma banca, pentru a micsora consecintele negative ce
ar putea rezulta din miscarile ratei dobanzii.
Managementul A/P este, prin natura sa, o activitate imprecisa care necesita
informatii substantiale privind rata dobanzii la active si pasive, scadentele acestora.
Pentru multe institutii financiare, in special pentru cele din tarile dezvoltate, o
prioritate in vederea imbunatatirii managementului A/P o constituie marirea
calitatii si a volumului datelor necesare in procesul luarii deciziilor.
Riscul ratei dobanzii reprezinta sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei
banci la schimburile ratei dobanzii. Riscul ratei dobanzii este consecinta activitatii
de intermediere financiara.
Maniera in care o banca isi structureaza activele si pasivele determina pozitia
riscului ratei dobanzii.
Exemplul cel mai frecvent este cel al unei banci ce finanteaza active pe termen
lung cu dobanda fixa din pasivele pe termen scurt cu dobanda variabila.
Avand in vedere ca dobanzile pentru termene scurte sunt mai mici decat
dobanzile pe termene lungi, asemenea banci obtin profituri luand cu imprumut de
pe pietele cu termene scurte si dand cu imprumut pe piete cu termene lungi.
Consecinta acestei strategii este faptul ca banca isi asuma un risc al ratei
dobanzii. Atunci cand dobanzile pe termen scurt cresc, creste si costul fondurilor
atrase, in timp ce dobanzile castigate din activele pe termen lung raman relativ
fixe.
In aceasta situatie, marja dintre castigul din active si costul pasivelor poate
deveni negativa.
Chiar daca ea ar fi pozitiva, venitul net din dobanzi al bancii va fi insuficient sa
acopere cheltuielile generale ale bancii, fapt ce duce la pierderi care vor eroda
capitalul.
90
Pozitia riscului ratei dobanzii unei banci este determinata, in principal, de
masura in care activele si pasivele sale sunt in "concordanta".
Concordanta se refera la sincronizarea modificarilor dobanzilor la active si la
pasive.
In masura in care ajustarea dobanzilor la active se face la o data diferita de cea
a pasivelor, exista o nepotrivire, o neconcordanta. Rezulta ca ele sunt supuse unui
risc al ratei dobanzii si sunt afectate de miscarile ratei dobanzii. In tarile unde
dobanzile sunt determinate pe piata, managerii A/P se confrunta cu efectele
modificarii dobanzilor.
Trebuie subliniat faptul ca riscul ratei dobanzii apare si in tarile in care
dobanzile sunt fixate de administratie si raman fixe o perioada indelungata.
Un anumit numar de factori poate conduce la schimbari ale acestor rate (de
exemplu, cresterea substantiala a ratei inflatiei) si o asemenea schimbare va afecta
conditiile financiare in care opereaza institutiile si adeseori consecintele
modificarilor ratei dobanzilor in asemenea tari pot fi mult mai pronuntate avand in
vedere faptul ca managerii bancii nu au experienta in managementul riscului ratei
dobanzii.
Strategia riscului ratei dobanzii este stabilita in principal de Directia Resurse si
Plasamente, impreuna cu conducerea bancii. Strategia de stabilire a ratei dobanzii
este stabilita in functie de strategia de creditare, de atragere de fonduri si de ratele
dobanzii practicate de celelalte banci.
Printre factorii ce determina nivelul dobanzii, subliniem:
1. Necesitatea ca dobanzile sa desfasoare o activitate rentabila. Din acest
punct de vedere, rata profitului bancar influenteaza direct marimea dobanzii, rata
ei.
91
In conditiile de stabilitate economica si de echilibru intre cererea si oferta de
credite, se poate afirma ca rata profitului bancar influenteaza hotarator marimea
dobanzii.
2. Inflatia este un factor care poate avea influente majore asupra marimii si
ratei dobanzii. Daca inflatia este galopanta, efectele asupra dobanzii sunt
catastrofale.
Este vorba nu numai sa se stabileasca rate ale dobanzii care depasesc orice rata
a rentabilitatii ori ritm al cresterii economice, ci de o situatie si mal periculoasa si
anume sa existe o dobanda real negativa, ceea ce este contrar teoriei economice.
Cu toate ca rata dobanzii este foarte mare, ea nu poate tine pasul cu rata inflatiei si
asistam la existenta unor pierdeni pentru banci, la o reducere a capitalului lor
social.
A fost cazul anilor 1998 si 1999, cand ratele dobanzilor au ajuns pana la
150-160%, dar rata inflatiei se situa la peste 200%.
3.Raportul dintre cererea si oferta de credit nu poate ramane in afara
factorilor ce influenteaza marimea dobanzii. In perioada de criza economica, in
primii ani de tranzitie, raportul dintre cererea si oferta de capitaluri pentru creditare
este mult in favoarea primei. Ca urmare a penuriei generale de fonduri, de resurse,
rata dobanzii creste foarte mult si declanseaza o concurenta acerba intre bancile
comerciale.
Aceasta cerere mare de credit a determinat bancile comerciale sa imprumute de
la Banca Nationala.
Este vorba de utilizarea unor credite de refinantare si, deci, luarea in calculul
dobanzii si a celei cerute de catre Banca Centrala. Dimpotriva, intr-o economic de
piata consolidata, exista surplus de capital si masa dobanzii scade, intrucat exista
multe banci, iar acestea nu pot sa-si plaseze capitalul altfel.
92
Cand economiile banesti vor putea deveni o resursa principala de creditare si
capitalul disponibil pentru creditare va exista intr-un volum mare, oferta va depasi
cererea si dobanda la credite va fi mai mica.
4. Lichiditatea debitorilor (solicitantilor de credite) este un factor al marimii
dobanzii. Bancile prefera sa acorde credite pe termen scurt pentru ca lichiditatea
este mai
mare. O angajare pe o perioada lunga inseamna, automat, reducerea lichiditatii
si deci, dobanzi mai mari.
5. Riscul de nerambursabilitate influenteaza direct proportional marimea
dobanzii. Cu cat riscul este mai mare, majorarea ratei dobanzii apare ca o masura
justificata, luata de banci, pentru a-si recupera mai repede fondurile. Legat de acest
aspect, apare si necesitatea separarii a doua elemente ale dobanzii si anume, o
dobanda propriu-zisa (pura) si o parte fixata pentru recuperarea riscului
nerambursarii (acoperirea creditelor sau parti din credite imposibil de rambursat).
6. Durata de creditare. Cu cat durata este mai mare, cu atat si dobanda este
mai mare. Aici trebuie sa facem distinctia clara intre masa dobanzii, care creste
odata cu perioada de creditare si rata dobanzii, care poate ramane constanta.
7. Marimea creditului. La un volum foarte mare de credite, dobanda este,
evident, mai mare.
8. Stabilitatea economica. Instabilitatea economica inscamna dobanzi mai
mari, pentru ca bancile sa faca fata unor situatii conjuncturale negative.
9. Dobanda de pe piata financiara si chiar de pe pietele externe. De
exmplu, daca dobanda platita de banci la depozitele persoanelor fizice si juridice
este mare, dobanda la creditele acordate agentilor economici va fi mai mare decat
in cazul in care aceste banci ar folosi fonduri propriii pentru creditare.
Tehnica determinarii costului capitalului.
93
Creditul, dobanda, sunt prezente in activitatea bancilor si agentilor economici,
ca urmare a insuficientei autofinantarii si deci, aparitiei fenomenului economic de
indatorare. Pentru determinarea costului capitalului imprumutat, sunt luati in
consideratie mai multi factori, printre care:
- creditele acordate;
- costul resurselor pentru banca ce acorda creditele;
- servicille de efectuare a platilor de catre banci;
- depozitele si economiile;
- taxa scontului;
- dobanzile practicate pe piata financilara;
- comisioanele;
- spezele reale (salariile personalului bancar, salariul custodelui gajului de
marfuri sau comisionul acestuia, onorarii, expertize, deplasari, etc.);
- costul altor produse bancare.
Daca unii din acesti factori au un rol concret si pot fi cuantificati, altii sunt de
politica economica generala.
De exemplu, taxa scontului indeplineste proprietatile ambelor grupe de factori.
Astfel, taxa scontului se fixeaza precum orice rata a dobanzii, dar nivelul ei
(mai ales sub forma creditului de refinantare de la B.N.R) se stabileste si in scopul
de a feri puterea de cumparare a agentilor economici de oscilatiil, cat si pentru a
stavili cererile masive de credite fara justificare economica.
In general, costul capitalului, concretizat in creditele acordate agentilor
economici, se stabileste in functie de dobanda la aceste credite care, la randul ei,
are la baza costul resurselor si dobanda interbancara.
Costul capitalului este deci, in primul rand, costul finantarii.
94
In modul cel mai simplu, costul capitalului imprumutat de catre agentii
economici se calculeaza dupa unnatoarea relatie:
Ci = Crb+ Cpc + Pb
unde:
Ci = costul imprumutului (capitalului),
Crb = costul resurselor bancii care imprumuta;
Cpb =costul platii creditului (transferul resurselor surnelor, incasarea
ratelor scadente, incasarea dobanzilor);
Pb = profitul bancii.
Desigur ca atunci cand opteaza pentru un credit, agentul economic are in
vedere nu numai costul imprumutului, ci totalul costurilor de capital (deci ale
intregului sau capital), inclusiv costurile de functionare si de investitii. Scaderea
ratei dobanzii si deci a costului capitalului, este o cale de incurajare a productiei si
a investitiilor si contribuie la sporirea productiei de bunuri si servicii si la cresterea
vitezei de circulatie a banilor.
Rata bresei
Se calculeaza ca raport intre diferenta dobanzi incasate - dobanzi platite si
diferenta active - pasive, astfel:
(1)
(2)
unde CPB = costul si profitul bancar: ansamblul cheltuielilor generale ale
bancii si profitul brut minim de realizat.
95
Indicatorul exprima, de fapt, marimea maxima absoluta (1), sau relativa (2), a
ratei dobanzii pe care banca o poate plati pentru finantarea unui spor de active
relativ la resursele de care dispune deja.
In functie de rentabilitatea estimata a acestui plasament, banca trebuie sa
decida daca este sau nu avantajos sa finanteze acest nou plasament la ratele de pe
plata.
RATA DOBANZII NOMINALE PRACTICATE LA RESURSELE
ATRASE (%)
RATA DOBANZII NOMINALE PRACTICATE LA RESURSELE
PLASATE (%)
4.3 TEHNICI DE MASURARE. MODELUL "GAP"
In majoritatea bancilor, estimarea ratei dobanzii se face apreciind in ce fel
anumite schimbari ale ratei de dobanda vor afecta castigurile bancii. Intr-o banca
obisnuita, dobanzile la pasive se restabilesc mai rapid decat la active iar castigul
din dobanzi creste daca dobanzile scad.
El va scadea si atunci cand dobanzile cresc.
Contrariul se realizeaza in cazul, mai putin obisnuit, in care dobanzile la active
se restabilesc mai repede decat la pasive; castigul din dobanzi va creste cand
dobanzile cresc si va scadea cand dobanzile scad.
96
Un bun manager al A/P utilizeaza anumite tehnici de masurare pentru a stabili
cum vor fi afectate viitoarele castiguni de miscarile potentiale ale ratei dobanzii.
Fiecare tehnica de masurare porneste de la o ipoteza simplificata si, prin urmare,
fiecare dintre ele prezinta anumite limite. Din aceste motiv este necesara o judecata
de valoare pentru a interpreta rezultatul masurarii. Anumite informatii de baza
formeaza fundamentul tuturor tehnicilor de masurare. Esentiale pentru masurarea
niscului ratei dobanzii sunt acuratetea si actualitatea informatillor cu privire la
termenele de ajustare a dobanzilor la active si pasive.
A sti in ce moment dobanzile la active si la pasive pot suferi modificari, este
esential in a determina marimea riscului ratel dobanzii.
O tehnica de masurare frecventa este utilizarea unui raport in care sunt
prezentate aceste informatii de baza. Acest raport prezinta activele si pasivele ale
caror dobanda poate fi restabilita in cadrul unor perioade de timp viitor. Raportul
este cunoscut sub numele de raportul GAP asupra ratei dobanzii.
Rapoartele GAP sunt folosite pentru a estima modificarile potentiale ale
venitului net din dobanzi pe un termen scurt, in general primele trimestre ale anului
urmator.
Dar ele pot fi imprecise, uneori chiar gresite, putand conduce la concluzii false.
Au fost dezvoltate numeroase proceduri pentru a preveni deficientele raportelor
GAP.
Cele mai bune rezultate pot fi obtinute utilizand simularile pe calculator. Cele
mai bune simulatoare proiecteaza castigurile din dobanzi ce se obtin intr-o
varietate de scenarii ale ratei dobanzii. Ele nu trebuie sa fie prea complexe sau
extinse.
Au fost create modele simple dar eficiente pentru a putea fi utilizate
computerele personale.
97
In general, modelele utilizeaza acelasi tip de informatii luate din rapoartele
GAP. Dar, in plus, ele ofera posibilitatea de a utiliza informatii privind ratele
curente ale dobanzii asociate activelor si pasivelor existente.
Pornind de la aceste date si adaugand previziunile asupra viitoarelor rate ale
dobanzii, modelele anticipeaza viitorul castig obtinut din dobanzi intr-o varietate
de scenarii privind rata viitoare a dobanzii.
Nivelul inalt si instabilitatea ratei dobanzii au condus la cresterea complexitatii
managementului portofoliului financiar.
Riscul mare al ratei dobanzii a facut ca strategia de management a activelor si
pasivelor bancare sa devina o problema, de cea mai mare importanta pentru bancile
comerciale.
Managementul A/P a fost dezvoltat pe la mijlocul deceniului 1970 ca o cale de
a mentine, performanta bancii in fata unor rate ale dobanzii inalte si instabile.
Obiectivul managementui A/P ca si obiectivului managementului activelor,
care a fost folosit intre 1940 si 1950 si al managementului pasivelor, preferat in
anii '60, este sa maximizeze castigul actionarilor bancii mentinand riscul la un
nivel acceptabil.
Managementul A/P realizeaza acest obiectiv prin coordonarea managementului
lichiditatii, managementului investitiilor, managementului creditelor si
managementului pasivelor. Aceste functiuni trebuie sa fie coordonate deoarece
ratele inalte si fluctuante ale dobanzii pot sa afecteze drastic venitul net al dobanzii
obtinute din gestionarea instrumentelor purtatoare de dobanda.
Sunt necesari trei pasi pentru implementarea unui program de management al
activelor si pasivelo:
1. Bancherul trebuie mai intai sa hotarasca lungimea orizontului de
planificare.
98
2. Se vor face estimari ale riscurilor si castigurilor ce ar rezulta din aplicarea
unor variante alternative de program ce aduce castiguri maxime actioranilor bancii
in conditiile mentinerii unui nivel acceptabil de risc.
Cele mai mari greseli in implementarea managementului activelor si pasivelor
sunt legate de previzionarea riscurilor in cadrul programelor alternative.
Dintre aceste riscuri cel mai dificil de apreciat este, riscul ratei dobanzii.
Riscul ratei dobanzii are doua componente:
Prima componenta se refera la riscul venitului.
Acesta reprezinta riscul realizarii unor pierderi in ce priveste venitul net din
dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzii la imprumuturile luate
nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate.
A doua componenta, numita riscul investitiei, este riscul producerii unor
pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei
dobanzii. Patrimomul net reprezinta diferenta dintre valoarea de piata a activelor si
cea a pasivelor ce nu intra in componenta capitalului.
Un exemplu ne va ajuta sa, facem distinctia intre cele doua componente ale
riscului ratei dobanzii.
Sa presupunem ca o banca detine un singur activ in valoare de 100 dolari.
Acesta este un credit acordat pe o perioada, de 3 ani cu o dobanda de 10%.
Creditul este finantat initial pe seama unui singur pasiv de 90 dolani, in
depozit la termen de 1 an pentru care se plateste o dobanda de 9%. Restul
creditului este finantat de actionarii bancii care au participat cu 10 dolari. Diferenta
de doua procente dintre dobanda platita si cea primita reprezinta costul operatiunii
de creditare incluzand si riscul asumat de actionari.
Pentru a usura controlul riscului ratei dobanzii au fost dezvoltate metode, de
masurare a expunerii bancii la riscul ratei dobanzii, una dintre cele mai folosite
fiind metoda GAP.
99
Metoda GAP este izolata pentru a izola venitul net din dobanzi de riscul
venitulul. Aceasta tehnica utilizeaza "GAP' pentru a masura expunerea venitului
net din dobanzi la fluctuatiile ratei dobanzii.
GAP este definit in functie de activele si pasivele cu dobanda sensibila, care
sunt acele active si pasive a caror scadenta se situeaza in orizontul de planificare
sau a caror dobanda este revizuita in cadrul orizontului de planificare considerat.
Mai exact, GAP este diferenta dintre activele cu dobanda sensibila si pasivele
cu dobanda sensibila.
Venitul net din dobanzi este complet izolat de riscul ratei dobanzii cand GAP
este egal cu zero.
Se presupune ca ratele dobanzii cresc usor de la o luna dupa inceperea
planificanii.
Atunci cand pasivele sensibile la risc ajung la scadenta sau le este ajustata rata
dobanzii ele vor fi inlocuite cu pasive ce au rate inalte ale dobanzii ducand astfel la
cresterea cheltuielilor cu dobanzi si reducand net dobanzile. Si activele sensibile la
risc vor fi inlocuite cu active cu rate inalte ale dobanzii, ducand astfel la cresterea
venitului din dobanzi al bancii.
Cu un GAP initial egal cu zero se obtine un venit net aproape neschimbat din
dobanzi.
Venitul net din dobanzi este, de asemenea,, neschimbat daca ratele dobanzii
coboara in mod neasteptat dupa inceperea orizontului de planificare din cauza
reducerii cheltuielilor cu dobanzi.
Acestei metode 1 se aduc doua critici majore.
Una din aceste critici consta in accea ca GAP, este un mijloc destul de crud de
aparare impotriva riscului ratei dobanzii.
Avand in vedere ca ratele dobanzii evolueaza diferit chiar si in conditiile unui
GAP egal cu zero, schimbarile in veniturile si cheltuielile din dobanzi nu vor fi
100
aceleasi. Schimbarile inegale vor rezulta, de asemenea, din faptul ca ratele
dobanzii la active si pasive sunt ajustate la perioade de timp diferite in cadrul
orizontului de planificare. Cu cat este mai lung orizontul de planificare, cu atat este
mai mare posibilitatea aparitiei si producerii unor schimbari inegale. O solutie
pentru a depasi aceasta problema este de a împarti activele si pasivele sensibile la
dobanda, în functie de scadenta, pe intervale mai mici.
Cu un orizont scurt de planificare, expunerea bancii la riscul ratei dobanzii
dincolo de orizontul de planificare este ignorata.
Ca raspuns la aceasta critica au fost dezvoltate tehnici mai sofisticate ale
metodei GAP. In loc sa se defineasca GAP pentru un singur si scurt orizont de
planificare, aceste tehnici definesc cresteri de GAP pentru subperioadele
neintersectate ale unui orizont mai mare.
De exemplu, un bancher poate sa aleaga un orizont de un an si sa defineasca
cresterea de GAP pentru prima si cea de a II-a jumatate a anului.
Primul GAP masoara diferenta dintre activele si pasivele cu scadenta
susceptibile de a li se ajusta rata dobanzii in primele sase luni, in timp ce al II-1ea
masoara diferenta dintre activele si pasivele cu scadenta sau ajustabile in
urmatoarele sase luni.
Izolarea maxima de riscul ratei dobanzii este deci realizata atunci cand GAP
este egal cu zero.
In principiu, orizonturile pot avea orice lungime iar GAP poate fi definit pentru
orice numar de perioade.
Modelul GAP
Se axeaza pe venitul net din dobanda ca obiectiv de masurare a peformantelor
bancii:
GAP = Active sensibile la dobanda - Pasive sensibile la dobanda
101
Activele cu dobanda sensibila, sunt determinate prin insumarea
activelor cu dobanda variabila (contractate de la inceput), dar si a
activelor cu dobanzi fixe cu scadenta in cursul perioadei curente, pentru
care noile imprumuturi vor fi acordate in alte conditii de dobanda.
AS = AV + AF
unde : AS - active cu dobanzi sensibile
AV- active cu dobanzi variabile
AF – active cu dobanzi fixe ce au scadente in perioada curenta
Pasive cu dobanda sensibila, se stabilesc prin suma pasivelor cu
dobanzi variabile, precum si a dobanzilor fixe ce au scadente in perioada curenta.
PS = PV + PF
unde : PS - pasive cu dobanzi sensibile
PV- pasive cu dobanzi variabile
PF - pasive e cu dobanzi fixe ce au scadente in perioada curenta
Modalitatile de expresie a GAP-ului pot fi de forma:
GAP zero, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele sensibile
este egala cu zero.
GAP pozitiv, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele sensibile
este pozitiva.
GAP negativ, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele
sensibile este negativa.
Venitul net din dobanda este influentat dupa cum urmeaza, de catre variatia ratei dobanzii:
GAP Modificarea
ratelor
dobanzii
Modificarea
venitului din
dobanda
Modificarea
cheltuielilor
cu dobanda
Modificarea
venitului net
din dobanda
Pozitiv Crestere Crestere > Crestere Crestere
102
Pozitiv Scadere Scadere > Scadere Scadere
Negativ Crestere Crestere < Crestere Scadere
Negativ Scadere Scadere < Scadere Crestere
Nul Crestere Crestere = Crestere --
Nul Scadere Scadere = Scadere --
In evaluarea riscului ratei dobanzii se poate folosi si indicatorul GAP sub
forma de raport. Astfel, formula de calcul este urmatoarea:
4.4 LICHIDITATEA BANCARA
Luand in considerare numai situatia activelor banca se confrunta cu alternativa
risc-profit, mai precis ea trebuie sa satisfaca cerintele lichiditatii si sa-si asigure
totodata un profit ridicat.
Grupa de activitate
bancara
Grad de lichiditate Grad de profit
Numerar si debite
bancare
inalt scazut
Titluri de plasament mediu mediu
Credite scazut inalt
Pentru calculul majoritatii indicatorilor de lichiditate bancara, se impune cu
necesitate parcurgerea unei etape premergatoare care consta in clasificarea
activelor, pasivelor si, eventual, a unor elemente inafara bilantului, in functie de
103
scadenta. Pentru a fi un instrument util de lucru, clasificarea in functie de scadenta
trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- varatia in finete a grupelor de scadente, in functie de termenul diferitelor
active/pasive: pentru scadentele mai apropiate, marimea grupei se masoara in zile
sau in saptamani, in timp ce pentru scadentele mai indepartate se folosesc ani.
Aceasta deoarece scadentele cele mai apropiate genereaza si cele mai mari presiuni
asupra lichiditatii;
- evaluarea cu maxima precizie a activelor / pasivelor.
- actualizarea cu regularitate a structurii, caci elementele de calcul, fiind
bilantiere, reflecta starea la un moment dat.
Principalele probleme de evaluare a scadentei le ridica elementele in afara
bilantului (a caror exigibilitate este subordonata producenii aleatoare a unui
eveniment in viitor) si activele / pasivele fara termen (numerarul in casieria bancii,
depozite la vedere, fondurile bancare, etc).
Daca aceste elemente nu pot fi incadrate fara ambiguitati, atunci este preferabil
ca ele sa nu fie luate in calcul deloc.
Pentru a avea conditii de lichiditate, banca nu trebuie sa-si asigure echilibrul
numai pe ansamblul Active / Pasive, ci si pe fiecare segment de durata.
Mentinerea unei lichiditati adecvate depinde de modul in care piata percepe
situatia financiara a bancii. Daca aceasta imagine se deterioreaza (ca urmare a unor
pierderi importante in portofoliul de credite), va exista o cerere mai mare de
lichiditati. In aceste conditii, banca va putea atrage fonduri de pe piata numai la
costuri foarte mari, inrautatind astfel situatia costurilor.
In conditiile in care banca are o lichiditate excesia, conduce la obtinerea unui
profit redus si deci la performante bancare slabe in ceea ce priveste profitabilitatea.
104
Dupa cum se observa, atat o lichiditate scazuta, cat si o lichiditate excesiva are in
general, influente negative asupra profitului bancar.
Deci trebuie sa se opereze un corelare si optimizare a portofoliului de active.
Optimizarea structurii activelor luata in sine se axeaza pe doua dimensiuni
semnificative:
-selectia prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile ;
-diversificarea portofoliului.
Selectia activelor, intre grupe si cadrul fiecarei grupe trebuie sa tina seama in
afara de gradul de lichiditate si de riscul de neplata, risculde piata decurgand din
modificarea pretului creditului, respectiv a ratei dobanzii.
In functie de aceste cerinte bancile pot decide orientari preponderente catre
anumite grupe.
Diversificarea portofoliului reprezinta o alta cale de optimizarea performantei
bancare. Diversificarea portofoliului urmareste doua scopuri principale :
-pe de o parte minimizarea riscului ;
-pe de alta parte mentinerea si cresterea nivelului de profit existent, variantele
de modificare a portofoliului fiind fundamentate de efectele previzibile
privindcresterile deprofit obtinute.
Diversificarea este subordonata principiului dispersarii riscului.
Dispersarea riscurilor le diminueaza pe acestea dar aplatizeaza rezultatele, deci
conduce la obtinerea unor profituri de nivel mediu.
Principalii indicatori pe care banca ii calculeaza si analizeaza pentru analiza
lichiditatii sunt:
- lichiditatea globala , care reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale
de activ de a se transforma pe termen scurt in lichiditati, pentru a satisface
obligatiile de plati exigibile;
105
- lichiditatea imediata (de trezorerie) care reflecta posibilitatea elementelor
patrimoniale de trezorerie de a face fatadatoriilor pe termen scurt
- lichiditatea in functie de total depozite, care reflecta posibilitatea
elementelor patrimoniale de activ de a face fata datoriilor reprezentand totalul
depozitelor.
- lichiditatea in functie de total depozite si imprumuturi care reflecta
posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face fata datoriilor
reprezentand totalul depozitelor si imprumuturilor.
- trezoreria determina si expunerea bancii in functie de depozitelela vedere
si total depozite care exprima tendinta de evolutie a depozitelor la termen
comparativ cu cea a disponibilitatilor la vedere cu influenta asupra stabilitatii
resurselor si nivelul costurilor.
- pasivele nete respectiv respectiv diferenta dintre active si pasive
clasificate dupa scadenta, un indicator care se calculeaza pentru a semnala
perioada de maxima nevoie de lichiditate. Pasivele nete simple se determina
pentru fiecare perioada ca diferenta intre activele si pasivele cu aceeasi
scadenta.Pasivele nete cumulate se determina ca diferenta intre pasivele si
activele nete cumulate, corespunzatoare fiecarei perioade de timp.
- indicele de lichiditate reprezinta raportul dintre suma pasivelor si suma
activelor, ambele ponderate cu numarul mediu de zile sau cu numarul curent al
grupei de scadenta respective.
Daca indicele de lichiditate este egal cu 1 atunci banca nu trebuie sa faca
transformare de scadenta.
Daca indicele de lichiditate este <1, banca face transformarea din pasive pe
termen scurt in active pe termen lung, in conditiile curbei descrescatoare a
dobanzii.
106
Daca indicele de lichiditate este >1, banca transforma pasivele pe termen scurt
in active pe termen lung, rezultand riscul de lichiditate.
-rata lichiditatii exprima evolutia gradului de indatorare a bancii fata de piata
monetara.
IL =
Daca acest indicator este apropiat de unitate, atunci banca are o corelatie a
pasivelor cu activele satisfacatoare. Acest indicator exprima global lichiditate. In
practica, pentru caracterizarea lichiditatii unei banci, se utilizeaza o serie de
indicatori, dintre care cei mai importanti sunt:
Pentru caracterizarea lichiditatii BRD se va utiliza indicatorul (Credite/
Depozite) X 100 (dat fiind faptul ca acesta sintetizeaza cel mai bine lichiditatea
bancii) .
Pentru a avea o imagine mai clara asupra lichiditatii bancii, se va urmari si
modul cum sunt finantate activele pe termen mediu si lung. Situatia se prezinta
astfel (pe baza indicatorului):
107
2004 2005 2006
38.35% 36% 45%
Se observa, din aceasta situatie, politica bancii privitoare la lichiditate. Astfel,
s-a urmarit acoperirea activelor pe termen mediu si lung cu resurse mai stabile,
obiectiv reusit pe deplin 2004 si 2006. Se observa astfel preocuparea bancii pentru
a exista o corelare intre:
• active pe termen scurt si pasive pe termen scurt;
• active pe termen mediu si lung: depozite la termen (mai stabile).
Se observa ca resursele pe termen scurt au fost utilizate din ce in ce mai putin
pentru acordarea de credite pe termen lung, aceste credite fiind acoperite din
depozitele la termen, mai ales spre sfarsitul perioadei.
Sintetizand cele constatate, putem aprecia de-a lungul perioadei 2000 -2002,
mai ales spre sfarsitul acestei perioade, ca banca a reusit sa-si mentina in
permanenta o lichiditate suficienta care sa-1 permita onorarea oricaror solicitari din
partea clientilor.
4.5 SOLVABILITATEA BANCII
Reglementarea solvabilitatii bancare
Riscul de capital sau de faliment nu este specific societatilor bancare; orice
societate comerciala este expusa acestui risc. Riscul este insa "supradimensionat"
in sectorul bancar, data fiind functia de intermediere financiara a bancilor.
Deoarece bancile plaseaza mai ales bani imprumutati, depusi de clientii lor si din
108
aceste operatii obtin principala parte a veniturilor lor, bancile sunt interesate sa
atraga cat mai. multe depozite, sa realizeze un volum cat mai mare de active si
deci, la un capital social dat, sa realizeze o rata a dividendului cat mai mare. In
acest fel, ponderea capitalului in totalul pasivelor bancare scade (efectul de parghie
creste) si deci si riscul de faliment: banca nu-si mai poate permite decat pierderi
din ce in ce mai mici (acoperite prin capital) la un volum de active din ce in ce mai
mare.
Aceasta tendinta este contracarata de doua fenomene pozitive:
- cresterea ponderii veniturilor din servicii bancare in totalul veniturilor
bancare: aceste venituri nu depind de volumul total al activelor bancare
decat indirect.
In principal sunt afectate de calitatea activelor reale si a personalului
bancii.
- cresterea fondurilor bancare de rezerva si risc care amplifica capitalul
proprii.
Rata solvabilitatii bancare
Deoarece diferitele reglementari nationale in domeniu impuneau conditii
diferite de la tara la tara, care afectau conditiile de concurenta pe piata
internationala, s-a ajuns la un acord international in domeniul acestor norme de
capitalizare. Normele se numesc Cooke dupa numele bancherului englez care a
prezidat comitetul de lucru.
Cele doua norme de capitalizare Cooke se calculeaza in mod similar si exprima
ponderea procentuala a capitalulul in total active ponderate in functie de risc:
indicatorul Cooke 1 arata ponderea capitalului primar iar indicatorul Cooke 2
ponderea capitalului primar si a capitalului secundar.
109
In conditiile unor piete financiare (de capital) dezvoltate, structura capitalului
bancar este complexa, in principal datorita trasaturilor diferite ale titlurilor de
proprietate (drepturi de vot, dividente, etc). Sunt de asemenea recunoscute ca
elemente ale capitalulul secundar titluri ce credit pe termen lung hibride, de tipul
obligatiunilor convertibile.
La nivel european rata se calculeaza la nivelul bilantulul consolidat in functie
de nivelul fondurilor bancare totale: capital propriu si capital suplimentar (in limita
a 100% din capitalul propriu) cu deducerea participatiilor, pierderilor perioadei
curente si actiunilor rascumparate.
In Romania, capitalul propriu este constituit din capitalul social varsat, fondul
de rezerva, fondul mijloacelor fixe, fondul de dezvoltare si alte fonduri constituite
din profitul net.
Capitalul suplimentar cuprinde fondurile de risc, rezervele din reevaluarea
legala a activelor corporale, si datoria subordonata.
Acestor valori li se aplica urmatoarele reduceri: cheltuielile de constituire
nesuportate din venituri, fondul de comert, cheltuielile anticipate pentru mijloace
fixe, cheltuielile pentru investitii in curs si materiale pentru care nu s-a afectat
fondul de dezvoltare, pierderile anului curent, participatiile la alte, societati
bancare (directe sau imprumuturi subordonate).
Capitalul suplimentar nu poate depasi ca valoare capitalul propriu, iar in cadrul
sau datoria subordonata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie varsata
in intregime, sa aiba scadente de cel putin 5 ani, valoarea ei sa fie redusa periodic
in functie de rambursari, sa nu fie emisa cu clauza de rambursare, anticipata, sa fie
rambursata la lichidarea bancii, dupa onorarea, celorlalti creditori, dar inaintea
actionarilor, valoarea ei totala sa nu depaseasca 50% din capitalul propriu.
110
Activele ponderate, in functie de risc, cuprind atat activele propriu-zise
(bilantiere), cat si echivalentul posturilor in afara bilantului; valoarea lor de calcul
este cea neta, (dupa deducerea prelavarilor la fondul de rezerva).
Ponderile folosite sunt de 0, 20, 50 si 100%. Elementele in afara bilantulul sunt
convertite in ehivalent credit in functie de riscul pe care-1 prezinta, astfel:
Grupa 1: risc maxim Factor de conversie 100%
Grupa II: risc mediu Factor de conversie 50%
Grupa Ill: risc scazut Factor de conversie 20%
Echivalentul credit este apoi considerat ca element de bilant si i se aplica
ponderea de risc corespunzatoare categoriei de beneficiar al facilitatii respective.
Raportarea se face trimestrial, in termen de 30 de zile.
Rata de solvabilitate minima este de 8%.
Raportul de solvabilitate
Solvabilitatea, unei banci poate fi masurata prin calcularea urmatorului
indicator:
Solvabilitate =
111
CONCLUZII
Analistii acorda in ultimul timp o mare atentie orientarii politicii bancare
functie de structura activelor.
Operatiile active ale bancilor comerciale, asa cum sunt ele reflectate in
bilanturile bancilor, sunt structurate in trei grupe principale:
1. Numerar si debite bancare.
2. Hartii de valoare constituite din obligatii de stat, bonuri de tezaur si nu
în ultimul rand, tot mai mult, din certificate de depozit ale altor banci,
comercial papers.
3. Credite.
112
In orientarea plasamentelor pe cele trei grupe principale bancile au deplina
libertate de a decide, dar… aceasta este posibil în conditiile date ale pietei. Conditii
specifice, fiecarei piete nationale si fiecarei etape de dezvoltare, determina o
anumita orientare a raporturilor de credite, in care, de fapt, trebuie sa se încadreze
fiecare participant la piata creditului.
Deci fiecare banca trebuie sa se incadreze in conditiile istoriceste date privind
nevoile de credite ale economiei. In acest cadru poate sa se manifeste in continuare
abilitatea bancherului de a obtine un profit maxim.
In acest sens, luand in considerare numai situatia activelor, banca se confrunta
cu alternativa risc-profit, mai precis ea trebuie sa satisfaca deopotriva cerintele
lichiditatii si sa-si asigure, totodata un profit ridicat.
Trebuie deci sa se opereze o fundamentala optimizare.
Optimizarea structurii activelor se axeaza pe doua atitudini semnificative:
- selectia prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile;
- diversificarea portofoliului.
Selectia activelor, intre grupe si in cadrul fiecarei grupe, trebuie sa tina seama
in afara de gradul de lichiditate si de riscul neplatii, riscul de piata decurgand din
modificarea pretului creditului, respectiv a ratei dobanzii.
In functie de aceste orientari, bancile pot decide orientari, preponderente catre
anumite grupe.
Diversificarea portofoliului reprezinta o alta cale de optimizare a
performantelor bancare.
- pe de o parte, minimizarea riscului, iar
- pe de alta parte, mentinerea si cresterea nivelului de profit existent,
variantele de modificare a portofoliului fiind fundamentate de efectele previzibile
prin cresterile de profit obtinute.
113
Diversificarea este subordonata principiului dispersarii riscului.
Dispersarea riscurilor le diminueaza, dar aplatizeaza rezultatele, deci conduce
la obtinerea unor profituri de nivel mediu.
Perseverenta catre anumite plasamente si catre anumiti destinatari, multiplica,
in unele cazuri, riscurile, dar amplifica dimensiunile profitului, la operatiunile in
care acesta se obtine. Ramane insa in responsabilitatea bancilor de a se angaja, pe o
cale sau alta, în deciziile de plasament, respectiv in deciziile de creditare.
114
![Constructii Pasive Cu Verb Modal[1]](https://img.dokumen.tips/doc/110x75/55cf8571550346484b8e0e3b/constructii-pasive-cu-verb-modal1.jpg?t=1702112951)
