Colegiul Tehnic de Arhitectura si lucrari Publice “ION N. SOCOLESCU”

Atestat la Arhitectura

LOCUINTA UNIFAMILIALA

Prof. coordinator: Arh. Mariana PETRESCU

Elev: LAMBE-STEFAN Mihai

2013

LOCUINTA UNIFAMILIALA

Ce inseamna o locuinta unifamiliala ca definitie  si ce reprezinta ?

Locuinta unifamiliala reprezinta oglida proprietarului si desavarsirea ei se face conform doleantelor acestuia;este bine de stiut insa ,de la inceput ,ca spatiul vital dezvoltarii umane se imparte, in mare, in doua zone functionale : zona de zi si cea de noapte,cu activitati specifice. Cele doua zone,in majoritatea cazurilor sunt destul de clar evidentiate si separate intrucat activitatile specifice fiecareia sunt si ele clar separate si doar rareori se intersecteaza necesitatile nocturne cu cele diurne.In acelasi timp intimitatea este unul dintre motivele principale pentru care cele doua zone casnice sunt delimitate si separate de cele mai multe ori si pe verticala.

1

Livingul (sufrageria,camera de oaspeti in limbaj familiar) este spatiul in jurul caruia se concetreaza toate activitatile caznice. Este zona de zi a casei care genereaza spatiul unei locuinte si care desi nu este utilizat zilnic sau in majoritatea timpului (asa cum este dormitorul sau baia,bucataria) livingul este spatiul in care ne primim oaspetii,spatiul cel mai bogat ornat. Asa cum ne spune Heidegger casa  este cea care ocroteste cresterea si ingaduie muritorului sa fie pe pamant,locuind; este deci spatiul vital care adaposteste omul si caruia ii permite sa evolueze. In cadrul casei spatiul central este reprezentat de living,care nu este o inventie a modernitatii ci ne parvine din perioda ancestrala; ca exemplu pot fi chiar picturile rupestre care imbogateau spatiul limitat al omului pesterii.

Asadar livingul este zona cea mai “bogata” din cadrul unei locuinte si reprezinta de regula singurul spatiu permis vizitatorilor,strainilor. Totusi el ramane un spatiu intim, introvertit si doar excesele arhitecturale permit vizionarea totala a livingului dinspre exterior.

Dormitorul este unitatea de baza a zonei de noapte si reprezinta elemental cel mai inchis,introvertit al locuintei umane; este locul vizitat doar in scopuri nocturne,de odihna si relaxare. Din acest motiv localizarea lui in cadrul locuintei este importanta si la fel ca si livingul trebuie gandita cu atentie pozitionarea si relationarea lui cu celelalte zone. Este de evitat situatia “manelistic-constructiva” in care accesul catre living se face prin dormitor iar intrarea in baie se face din bucatarie; din pacate insa aceasta este situatia foarte des intalnita in societatea contemporana, in care oricine are bani si vointa este si doctor si arhitect si inginer.

In concluzie, pentru locuinta unifamiliala (si nu numai) este foarte importanta relationarea spatiilor, alaturarea lor,intelegerea necesitatilor specifice fiecarei familii si materializarea lor prin proiectare.

Istoria locuintei

Oricare ar fi dotarile, dimensiunile si forma, o casa ofera cel putin nevoile de baza ale unei familii. Dar casa, asa cum o cunoastem astazi, are in spate o istorie care se confunda cu cea a umanitatii si incepe odata cu aceasta.

2

1.      CASELE PREISTORIEI In societatile tribale ale comunei primitive casa era simpla si la inceput improvizata in pesteri sau construita, daca se poate spune, din lemne si frunze. Spatiul era folosit in comun pentru orice activitate, nu arareori intreaga comunitate impartind aceeasi grota sau luptand pentru a dobandi mai mult spatiu, ocupat in alta parte de un trib rival. Primele case sau cel putin predecesoarele celor de azi nu aveau un rol utilitar ci unul religios, fiind destinate gazduirii preotului-samanului-vraciului tribului si a divinitatii.

Renuntarea la confortul relativ al pesterilor si construirea unor locuinte improvizate a marcat si o revolutie semnificativa a obiceiurilor. Pentru prima data aparea nu doar ideea de proprietate dar si cea de separare in cadrul comunitatii a unor unitati mai mici, dar mai stranse - familiile.

Casele din aceasta perioada erau foarte simple, cu forme geometrice clare si repetate, foarte intalnite fiind cele paralelipipedice sau cele rotunde, cu acoperis ascutit. Materialele de constructie erau cele oferite cu generozitate sau zgarcenie de natura - lemn, pamant, piatra, frunze.

2.      CASELE ANTICHITATII Antichitatea nu a adus doar o dezvoltare uluitoare a societatii omenesti, nu a fost doar un capitol major al istoriei umanitatii, cel de la care a pornit totul, ci si momentul in care constructia de case a inceput sa aiba reguli si norme clare, cand s-au pus bazele a ceea ce astazi numim arhitectura, cand simplele improvizatii s-au dovedit insuficiente.

3

In Egiptul antic toti cei care nu facea partea din clasa superioara locuiau in case mici, construite din caramida artsa, cu forma cubica, avand doua-patru camere, fara etaj. Aceasta forma patrata era deja un standard.

In afara locuintelor destinate celor care conduceau cetatea, destul de elaborate arhitectural, casele grecilor erau simple. Un pasaj ducea din strada intr-o curte mica, patrata, inconjurata de trei sau patru camere dispuse in patrat, toate relativ reduse ca dimensiuni. Si casele romane, asa cum se poate vedea spre exemplu la Pompei, erau asezate chiar langa strada. Dupa ce treceai de vestibul ajungeai intr-un spatiu deschis, numit atrium, de unde se putea ajunge in dormitoare. De multe ori in spatele casei era si o mica gradina. Exceptie faceau casele celor bogati, mai mari si bogat ornamentate, desi pastrau aceeasi linie arhitectonica. In vechea Roma cetatenii locuiau in case ce erau echivalentul apartamentelor de astazi, cladirile avand chiar si trei-cinci nivele, un apartament avand intre trei si sase camere. La parter se gaseau de regula mici magazine. Locuintele celor foarte bogati erau de regula vile impunatoare, cu numeroase camere si spatii destinate petrecerilor, situate in afara oraselor.

4

(Vile romane)

3.      CASELE EUROPEI MEDIEVALEEuropa acelor vremuri nu oferea prea mult din acest punct de vedere. Chiar daca existau castele si vile incapatoare, destinate exclusiv nobililor, majoritatea populatiei era fortata sa se multumeasca doar cu injghebari insalubre, locuinte improvizate lipsite de conditii elementare de igiena si confort, inghesuite in spatiul trasat de zidurile oraselor si asezarilor mai mici. Conditiile au inceput sa se imbunatateasca treptat dupa anul 1000, fiind totusi departe de vremea de aur a antichitatii. Aparitia unei clase de mijloc, care se ocupa in principal cu negotul si mult mai tarziu cu profesiile care sunt astazi numite "liberale" a ajutat enorm la aceasta dezvoltare. In orase au inceput sa apara locuinte impunatoare, chiar daca destinate doar celor bogati, cei saraci fiind treptat fortati sa se mute in zonele sarace ale localitati

5

(Casa medievala)

4. CASA - DE LA RENASTERE LA SECOLUL XIXin orase s-au facut eforturi pentru imbunatatirea conditiilor in care locuiau oamenii obisnuini, construindu-se case mai mult sau mai putin haotice, ajungand ca portiuni intregi sa fie practic blocate de aglomerarile de edificii, multe fiind aproape de prabusire in orice moment. Incendiile care distrugeau cartiere intregi, murdaria, lipsa de conditii si mai ales aglomeratia urbana au facut ca mult timp standardele din antichitate sa ramana doar un vis frumos din lucrarile de istorie.

5.      CASELE SECOLULUI XIX Revolutia industriala a reprezentat si un pas inainte, chiar daca nu prea insemnat, pentru cetatenii obisnuiti. Anglia a fost unul dintre pionieri, in special in orasele industrializate aparand cartiere muncitoresti, care ofereau case ieftine, dar bine construite. E adevarat ca in timp si acestea se degradau si cartierele altadata frumoase si simple deveneau mahalale sumbre, in care nu era bine sa te afli dupa caderea noptii. Clasa de mijloc din majoritatea tarilor occidentale, avand banii necesari pentru a cumpara pamant si a construi, este raspunzatoare pentru aparitia rapida a caselor mari si confortabile, al caror stil era influentat in buna masura de traditia si obiceiurile locale.

6

Revolutia Industriala a fost inceputul visului oricui de a avea o casa, indiferent de statutul social sau financiar. Pana la sfarsitul secolului XIX constructia de case devenise o treaba foarte serioada, in care se respectau reguli precise, creatiile arhitecturale fiind adesea deosebite ca functionalitate si design.

7

(Case de secol XIX)

6. CASA SECOLULUI XX Casele care s-au rupt radical de stilurile deja consacrate, care au iesit din tipare si au propus ceva nou in domeniul arhitectural, au fost foarte greu acceptate de marele public. Ca in orice alt domeniu si aici noutatile erau privite cu scepticism. Schimbarile din epoca in domeniile picturii si sculpturii au urmat aceasta tendinta, iar in anii 20 ai secolului trecut stilul modern, desi nu intru totul acceptat, era prezent. Sticla, otel, beton erau noile materiale care ofereau noi optiuni de design, si pana la jumatatea secolului casa moderna era deja comuna si nu mai ii scandaliza decat pe nostalgici. Dar in paralel cu acesta au supravietuit si stilurile traditionale.

(Casa din secolul XX in stil classic)

8

(Casa moderna din secolul XX ,Villa Savoye)

Secolul XX este secolul reintegrarii,reinventarii si renasterii;marcheaza inceputul unor solutii ecologice pentru arhitectura.Locuinta contemporana urmeaza si duce mai departe trasaturile stabilite de arhitecti modernisti precum Le Corbusier,Ludwig Mies vand der Rohe,Frank Lloyd Wright etc.

(Locuinta contemporana)

Pe baza principiilor:simplitate,adaptabilitate stilistica,arhitectura organic si sinceritatea materialelor component,scopul arhitectului secolului XX era ca ale sale cladiri trebuie sa bucure oamenii.Este evident

9

ca prezentul il datoram marilor personalitati ale trecutului care au lasat mostenire bazele arhitecturii moderne.

Interiorul locuintei-istoric si origini

It is unknown of the complete origin of the house and its interior, but it can be traced back to the simplest form of shelters. Roman architect Vitruvius' theories have claimed the first form of architecture as a frame of timber branches finished in mud, also known as the primitive hut. Philip Tabor later states the contribution of 17th century Dutch houses as the foundation of houses today.

"As far as the idea of the home is concerned, the home of the home is the Netherlands. This idea's crystallization might be dated to the first three-quarters of the 17th century, when the Dutch Netherlands amassed the unprecedented and unrivaled accumulation of capital, and emptied their purses into domestic space.

Nu se cunoaşte complet originea casei şi a interiorului ei, dar acesta din urmă se poate reconstitui prin intermediul celor mai simple tipuri de acoperiş. Teoriile arhitectului roman Vitruvius au susţinut prima formă arhitecturală ca fiind un cadru de filiale din lemn terminate în noroi, cunoscută ca o colibă primitivă. Philip Tabor fixează mai târziu contribuţia secolului XX la casele olandeze drept fundaţia caselor de azi. « În ceea ce priveşte ideea unei case, casa casei este Olanda. Cristalizarea acestei idei poate fi datată în jurul pimului sfert al secolului al 17-lea.

Communal roomsIn the Middle Ages, the Manor Houses facilitated different activities and events. Furthermore, the houses accommodated numerous people, including the likes of the family, relatives, employees, servants and their guests.[7] Their lifestyles were largely communal, as areas such as the Great Hall enforced the custom of dining and meetings and the Solar intended for shared sleeping beds.

În Evul Mediu, casele Manor facilitau diferite activităţi şi evenimente. Mai târziu, în aceste case se acomodau numeroase personae, incluzând membrii familiei, rudele, angajaţii, servitorii şi oapseţii lor. Modul lor de viaţă era în ansamblu comun.

Interconnecting roomsDuring the 15th and 16th centuries, the Italian Renaissance Palazzo consisted of plentiful rooms of connectivity. Unlike the qualities and uses of the Manor Houses, most rooms of the palazzo contained no purpose, yet were given several doors. These doors adjoined rooms in which Robin Evans describes as a "matrix of discrete but thoroughly interconnected chambers." The layout allowed occupants to freely walk room to room from one door to another, thus breaking the boundaries of privacy.

10

În sec al 15 -lea şi al 16-lea, palatal renascentist italian cuprindea mai multe camere de legătură. Spre deosebire de calităţile şi facilităţile caselor Manor, majoritatea camerelor palatului nu aveau un scop, deşi le erau date mai multe uşi. Odată ajuns înăuntru ai nevoie să treci dintr-o cameră în alta, apoi în următoarea, ca să traversezi clădirea.

"Once inside it is necessary to pass from on room to the next, then to the next to traverse the building. Where passages and staircases are used, as inevitably they are, they nearly always connect just one space to another and never serve as general distributors of movement. Thus, despite the precise architectural containment offered by the addition of room upon room, the villa was, in terms of occupation, an open plan, relatively permeable to the numerous members of the household."

Although very public, the open plan however encouraged sociality and connectivity for all inhabitants.

CorridorAn early example of the segregation of rooms and consequent enhancement of privacy may be found in 1597 at the Beaufort House built in Chelsea. It was designed by English architect John Thorpe who wrote on his plans, "A Long Entry through all". The separation of the passageway from the room developed the function of the corridor. This new extension was revolutionary at the time, allowing the integration of one door per room, in which all universally connected to the same corridor. English architect Sir Roger Pratt states "the common way in the middle through the whole length of the house, [avoids] the offices from one molesting the other by continual passing through them." Social hierarchies within the 17th century was highly regarded, as architecture was able epitomize the servants and the upper class. More privacy is offered to the occupant as Pratt further claims, "the ordinary servants may never publicly appear in passing to and fro for their occasions there." This social divide between rich and poor favored the physical integration of the corridor into housing by the 19th century.

Sociologist Witold Rybczynski wrote, "the subdivision of the house into day and night uses, and into formal and informal areas, had begun."] Rooms were changed from public to private as single entryways forced notions of entering a room with a specific purpose.

Un exemplu timpuriu de segregare a camerelor şi de consolidare a intimităţii poate fi găsit la Casa Beaufost din Chelsea. A fost proiectată de arhitectul englez John Torpe care a scris pe planşele sale: “O intrare imensă prin toate”. Separararea culoarelor de trecere dintre camere a dezvoltat funcţia coridorului. Această nouă extensie a fost revoluţionară pentru acele timpuri, permiţând integrarea unei singure uşi pe cameră, toate conectate la acest corridor. Arh. englez Sir Roger Pratt susţine: “ Accesul comun la culoarul de mijloc în întrehul interior al casei împiedică deranjarea celuilalt prin continua trecere prin acestea.Ierarhiile sociale din sec al 17-lea au fost privite de sus, de vreme ce argitectura era capabilă să rezume servitorii şi clasele de sus.

11

12