Dincolo de realism

“Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţul adevărat al vieţii.”

,,Literatura şi arta unei vremi oglindesc frământările, preocupările, nevoile şi năzuinţele acelei vremi,,

Nicolae Iorga

Naștere – 27 noiembrie 1885

comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud

Deces –1 septembrie 1944 (58 ani)Valea Mare, județul Argeș

Profesiune –romancier și dramaturg

Naționalitate –român Genuri –nuvelă, roman, teatru Operă de debut – 1 noiembrie 1908, în revista

Luceafărul (Sibiu) apare povestirea Codrea (Glasul inimii).

Influențe –Ion Creangă, Anton Cehov

Semnătură –

În tinerețe, mama sa era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină.

Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan.

Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.Fascinat de o tânără acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie".

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitului anului I, a obținut calificativul "eminent".

Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov, a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii).

În 1902, după abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare".

Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta. Din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.

A revenit în Prislop, spre disperarea părinților, care l-au știut domn:

Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat).

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii).

În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în București: Volbura dragostei Cântecul iubirii.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o ședință a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

La începutul anului 1910 era funcționar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești.

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis șirul unei însemnate colaborări: Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910).

A fost angajat la Ordinea unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică, funcție pe care a deținut-o și la Convorbiri critice

În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei.

În urma unor dezamăgiri, a cumpărat o casă şi o vie laValea Mare, lângă Piteşti, unde au fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.

La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Naţional

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

El a creat romanul romanesc modern, intr-un moment in care proza noastra cauta infrigurata alte teritorii ale inspiratiei sale, in speta ale lumii citadine, alte modele de expresie - Proust, Gide.Dar structurile lui morale erau cele caracteris-tice primelor decenii ale secolului : drama taraneasca si asuprirea nationala.

Aceste structuri apar in opera postbelica a lui Liviu Rebreanu, nu ca elemente reziduale ci ca amintiri legate de fluxul si refluxul amintirilor, ca intamplatoare reveniri pe ecranul memoriei involuntare, sau ca fantasme ale unui subconstientului ce se zbate sa se elibereze de prezenta lor.

Ele reprezinta substanta insasi a operei lui pornita din credinta, cu consecventa urmarita, careia i s-a daruit total, neconditionat, ca acestea sunt problemele fundamentale, majore ale societatii romanesti.

Am putea spune ca, in mod paradoxal, Liviu Rebreanu e scriitorul care a ramas cel mai sus in structurile mentale ale primilor decenii.Nu in sensul unei inchistari sufletesti si al unei imposibilitati de a evolua. Dimpotriva Liviu Rebreanu a avut capacitatea de a sesiza care sunt structurile fundamentale ale unei vieti nationale, desprinzandu-le din fluxul evenimentelor si proiectandu-le in zonele permanentelor tragice.

Cu acel instinct artistic de scriitor exceptional, Liviu Rebreanu nu a dat glas nici revoltei, nici participarii, ci a cautat sa-si inscrie opera in sferele creatiei care sa nu exprime nici un fel de adeziune sau aprehensiune partizana.

Cand Eugen Lovinescu spunea "romanul d-lui Rebreanu reprezinta realizarea integrala a idealului semanatorist " se referea nu la substanta cartii, ci la ceea ce am putea numi "semnele exterioare" ale curentului, pe care si Liviu Rebreanu il socotea drept spiritul literar dominant al inceputului de secol.

Cele doua probleme ale inceputului de secol : cea nationala si taraneasca s-au impus ca adevaruri obiective, mai presus de curentele doctrinare dominante, si care nu l-au influentat.Nicolae Iorga, cum insusi a spus, despre Rebreanu, a cautat o rezolvare a "chestiunii taranesti" pe cale culturala iar viata romaneasca, pe cale politica.

După această experienţă literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala , supranumit de G. Călinescu "roman al gloatei". El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzuraţilor, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte şi executat pentru o tentativă de a dezerta din armata Austro-ungară şi a trece în tranşeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schiţată iniţial în nuvela Catastrofa.

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acţiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania.

Liviu Rebreanu a readus problematica ţărănească în centrul atenţiei lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion.

Subtitlul acestuia era „Blestemul pământului, blestemul iubirii” şi anunţa principalul conflict din text, şi a dat unul dintre dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofiţer s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. "Fugarul" se află într-o situaţie dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.

Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creaţie rebreniană (în timpul vieţii scriitorului, va fi retipărit  1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943).  Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.

Rezolvând "o problema" si curmând "o controversa", romanul "Ion" afirma dreptul la reprezentarea artistica a unei categorii sociale preponderente cum e taranimea; - reflectarea tine, între altele, de metoda, "Ion" marcând "o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, consituind o data istorica

Imaginea satului romanesc in romanul

“Ion”

“Rebreanu are ambitia de a infatisa viata in multiplele si complicatele ei ipostaze ca un atent si intransigent observator” (Carmen Matei Musat).

Tematica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea staului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. Toponimele folosite sunt reale, inclusiv numele satului Pripas, ceea ce arata ca satul este un spatiu real populat cu o lume imaginara.

“Cititorul care s-a dus in satul Pripas pe soseaua laterala, trecand peste Somes si prin Jidovita se intoarce la sfarsit pe acelasi drum pana ce iese din lumea fictiunii si reintra in lumea lui reala.”(L. Rebreanu)

Atmosfera satului acestuia fiind una calma. Nu exista nimic care sa anunte ce se va intampla, toata aceasta descriere parand a fii linistea de dinaintea furtunii.Prima casa focalizata a satului este casa invatatorului Herdelea. Invatatorul are cea mai importanta pozitie din sat, iar faptul ca a sa este prima locuinta de la intratea in sat,ii ofera acestuia un statut privilegiat. Insa casa sa se afla pe o bucata din panantul bisericii, avand astfel o pozitie incomoda, invatatorul fiind in permanenta sufocat pentru ca locuieste pe o bucata de pamanat ce nu ii apartine.

Ion este expresia instinctului de stapânire a pamântului, în slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica strânsa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa: nimic nu-i rezista; în fata ogorului aurit de spice, e cuprins de betia unei înalte emotii si vrea sa-l aiba cu orice pret,".

Ana, la rândul ei, în "epica lupta pentru pamânt" este "o tragica victima"; -Se fac apropieri între Ion si Julien Sorel, personajul stendhalian, ambilor fiindu-le comuna ascensiunea brusca, slujindu-se de femeie "ca de o treapta necesara... ca de un obiect de schimb în vederea stapânirii bunurilor pamântesti".

Este apoi descrisa casa lui Alexandru Pop-Glanetasul “usa e inchisa cu zavorul; acoperisul de paie parca e un cap de balaur; peretii varuiti de curand de abia se vad prin sparturile gardului” Aceasta descriere spune multe despre oamneii ce locuiesc in acea casa; ei se simt amenintati si au o atitudine defansiva, se produce o izolare a intregii familii.

Ultimul element focalizat este carciuma ce reprezinta un punct de rascruce, pe acolo trecand totii oamneii si producandu-se numeroase evenimente.Oamenii ce populeaza acest spatiu sunt bine organizati, respecta cu strictete regulile nescrise, traditiile, si functioneaza ca un mecanism.

Functionalitatea acestui mecanism este asigurat de : ierarhizarea sociala, prezenta treaditiilor si institutiile existente in sat.Stratificarea sociala este prezentata inca de la inceput cu ocazia horei.

La hora nu se tinea cont de absolut nimic, toata lumea fiind prezenta. Ea are loc duminica in casa mamai Floricai.

La hora toate pasiunile se revarsa in acest dans, iar perechile formare sunt un adevarat ritual. Dar exista totusi o stratificate dupa sex, varsta si statut social.

Nevestele erau obilgate sa stea cu babele, in timp ce barbatii stau deoparte de joc. La femei nu exista mai multe grupulete si nu au un conducator, in timp ce barbatii stau in grupuri in functie de statutul financiar.

Un grup este cel al oamenilor mai instariti din sat, aici existand un conflict latent pentru putere intre primar si Hodnoc.

In cel de-al doilea grup, in care se afla oamneii de mijloc exista un singur lider incontestabil pe care toata lumea il respecta.

La balul anual insa, nu poate veni toata lumea decat intelectualii si clasele sociale cu un nivel financiar ridicat. Inainte de acest spectacol se fac pregatiri serioase, el avand o importanta mai mare decat hora deoarece nu are loc decat o singura data pe an.

Dansul traditional se pastreaza , deschizandu-se cu Somesana . Spre deosebire de hora aici exista un bufet.

Fiind un sat bine organizat, Prispas are cateva institutii importante: scoala, biserica, carciuma si familia.Scoala este o institutie pe care comunitatea

rurala nu punea accent. Invatatorul avea o functie importanta in sat, el

sfatuindu-i pe sateni, iar acestia nu considerau necesar sa invete si ei la randul lor.

Invatatorul era un erudit in masura sa citeasca intreaga existenta a fiecariu satean ca pe o carte.

Biserica reprezinta si ea o institutie importanta.

Preotul este respecat de sateni, iar absenta familiei il sacralizeaza. Se arata un om devotat, incaercand sa construiasca o nou a biserica, insa el face din aceasta constructie un scop personal. El stie sa isi urmareasca interesele, are o atitudine superioara, intruchipand moralitatea.

Adam Şi eva

Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila e insusi rostul vietii omului.

ciuleandraPolicarp şi Puiu au plecat în Argeş să-i caute soţie celui din urmă. Ajunşi acolo Puiu dansează ciuleandra cu Mădălina şi o alege pe aceasta să-i fie soţie, o cumpără de la mama acesteia şi o aduc cu ei acasă. În scurt timp Mădălina, devenită Madelline se schimbă foarte mult, ajunge de nerecunoscut. Patru ani a studiat franceza, germana şi multe altele, prin Elveţia, Franţa, Marea Britanie, toate acestea pentru a fi demnă de fiul ministrului de justiţie.

rascoala“Se mişcă ţara!” prezintă toate

etapele premergătoare şi acumulările de energie populară.

“Focurile” descrie chiar momentele desfăşurării

răscoalei taranesti

La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul primului război mondial (singura ediţie antumă).

 Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la ţară: Ofilire; Barba (imitaţie); Ţăranul şi coasa (imitaţie); Răfuiala. (Cele două imitaţii se publică pentru prima oară în

volum.)

Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele şi schiţe), editat de

"Casa Şcoalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic şi

oamenii mari; Cumpăna dreptăţii;La urma urmelor; Cântectul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie [toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Ţăranul şi coasa [imitaţie].

George Călinescu: „Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.”

Mihail Sebastian considera că Liviu Rebreanu avea „darul masiv de a crea viaţă”.

Tudor Vianu era de acord că „ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în umila şi precara lor realitate socială”.

Nicolae Manolescu: „Rebreanu este neîndoielnic un artist obiectiv. [...] Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator (atât şi nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie.”

E.Lovinescu sustine ca se afla în fata unei adevarate minuni a literaturii române, ca "aparitia lui Ion... este o data în istoria literaturii române contemporane... ca prima mare creatie obiectiva";