Liberarea de răspundere penală

1. Noțiunea de liberare penală și modalitățile ei

Scopurile generale și speciale ale pedepsei penale, prevăzute la art.61 CP, de multe ori pot fi atinse și fără ca persoana vinovată să fie trasă la răspundere penală. Liberarea de răspundere penală constă în refuzul judecătorului de a da o sentință de învinuire în privința persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii și, prin aceasta, în refuzul de a aplica în privința ei pedeapsa (sancțiunile juridico-penale). Potrivit legii penale, liberarea de răspundere penală e posibilă numai în cazul în care există toate temeiurile de a-l supune pe cel vinovat pedepsei penale, adică când este dovedit că el a comis o infracțiune concretă, cu alte cuvinte, dacă în acțiunea (inacțiunea) persoanei există toate elementele componenței infracțiunii concrete. De aceea, dacă în fapta persoanei nu este dovedită existența componenței penale, și, respectiv, nu poate fi liberată de răspundere penală. De asemenea, nu poate fi vorba de liberare de răspundere penală a persoanei care a săvârșit o faptă care nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni (alin.(2) art.14 CP), precum și în prezența altor cauze care înlătură caracterul infracțional al faptei săvârșite de ea. Liberarea de răspundere penală nu trebuie confundată cu clasarea dosarului penal când nu este dovedită participarea persoanei la săvârșirea infracțiunii, fiindcă în acest din urmă caz persoana se consideră nevinovată. După cum deja s-a menționat, de răspundere penală poate fi liberată numai persoana vinovată. Liberarea persoanelor vinovate se mai numește liberare de răspundere penală în baza temeiurilor nereabilitabile (care nu-l achită pe vinovat). Drept temei de clasare a dosarului penal servește lipsa componenței de infracțiune, lipsa faptei infracționale. Liberarea de răspundere penală nu trebuie confundată și cu clasarea urmăririi penale. Răspunderea penală se clasează când apar circumstanțe ce nu depind de anchetator, procuror sau judecător, circumstanțe care în mod obiectiv nu dau posibilitatea de a continua procesul penal (decesul făptuitorului, boala psihică, decriminalizarea faptei). După cum e indicat la alin.(2) art.51 CP , răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii ce are un grad prejudiciabil nu prea mare, de aprecierea negativă dată de stat faptei infracționale, care ar urma să fie exprimată în sentința instanței de judecată. Legea penală în vigoare prevede liberarea de răspundere penală în cazurile:1) minorilor;2) tragerii la răspundere administrativă; 3) schimbării situației; 4) renunțării de bună voie la săvârșirea infracțiunii;5) căinței active; 6) împăcării cu victima;7) liberării condiționate de răspundere penală;8) prescripției de tragere la răspundere penală. Legea penală admite oricare modalitate de liberare de răspundere penală din cele enumerate mai sus, drept temei servind gradul prejudiciabil neînsemnat al faptei săvârșite, precum și periculozitatea redusă a persoanei celui vinovat.

Persoana vinovată poate fi liberată de răspundere penală la etapa intentării procesului penal, în procesul examinării cauzei și dezbaterilor judiciare, însă până la momentul când judecata se va izola în camera de consiliu pentru a determina sentința de condamnare. Liberarea de răspundere penală constă în: renunțarea instanței de judecată de a deschide dosar penal, în clasarea cauzei sau în refuzul de a pronunța sentința. Liberarea de răspundere penală este posibilă cu condiția:1) persoana recunoaște că este vinovată de săvârșirea infracțiunii date; 2) persoana este de acord să fie liberată de răspundere penală. Dacă însă persoana nu recunoaște vinovăția sa în ce privește săvârșirea infracțiunii sau nu este de acord cu libertatea de răspundere penală, atunci dosarul penal trebuie dus până la sfârșit conform procedurii penale. Excepție din această regulă constituie cazul când infractorul nu este stabilit și dacă a expirat termenul prescripției de tragere la răspundere penală. În acest caz dosarul va fi clasat în legătură cu expirarea prescripției.

2. Liberarea de răspundere penală a minorilor

Conform art.54 CP, persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Față de această persoană pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104 CP, ce nu constituie o pedeapsă penală. În baza acestor condiții pot fi liberați de răspundere penală minorii având vârsta între 16 și 18 ani sau vârsta între 14 și 16 ani, care au săvârșit infracțiuni ușoare sau mai puțin grave. După cum rezultă din conținutul legii penale, condițiile necesare pentru aplicarea acestei modalități de liberare de răspundere penală sînt următoarele: 1) gradul prejudiciabil al infracțiunii comise de minori să fie redus; 2) caracterul prejudiciabil al persoanei delicventului minor de asemenea să fie redus, astfel ca el să poată fi corectat fără aplicarea pedepsei penale; 3) să se constate că corectarea minorului este posibilă fără ca el să fie supus răspunderii penale. Potrivit legii penale (art.104 CP), organele de anchetă și cele judiciare trebuie să stabilească, în baza cercetării multiaspectuale a tuturor circumstanțelor cauzei (atât a celor obiective, cât și subiective) că infracțiunea nu prezintă un mare pericol social grav. Pentru a aprecia gravitatea faptei ilicite trebuie luat în considerare nu numai caracterul faptei prejudiciabile și al urmărilor infracționale ale acesteia, dar și caracterul acțiunilor corecte săvârșite de făptuitor. A doua condiție ce permite a pune problema despre posibilitatea liberării minorului de răspundere penală este pericolul social redus al persoanei celui vinovat, semn care permite corectarea persoanei fără aplicarea pedepsei penale. La aprecierea persoanei minorului delicvent o importanță decisivă are rolul și gradul participării lui la săvârșirea infracțiunii de către un grup de persoane, atitudinea lui față de învățătură, muncă, comportarea în societate, la locul de trai, în familie, atitudinea lui față de infracțiunea săvârșită, recunoaște sau nu vinovăția sa etc. Pentru soluționarea corectă a chestiunii privind posibilitatea liberării minorului de răspundere penală și aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ o importanță

deosebită are și clarificarea caracterului relațiilor stabilite în familie, a gradului de influență a părinților și rudelor, precum și predispoziția minorului de a cădea sub influența infractorilor mai în vârstă, a circumstanțelor în care aceștia l-au instigat la săvârșirea infracțiunii. Legea penală nu interzice în mod direct aplicarea acestei modalități de liberare de răspundere penală în caz dacă persoana vinovată are antecedent penal; la fel nu este interzisă nici aplicarea ei repetată, adică față de minor au mai fost aplicate (anterior) măsuri de influență educative. Însă aceasta nu servește drept temei pentru a afirma că măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi aplicate minorului și pentru o infracțiune nouă, săvârșită de el după ce i-au mai fost aplicate asemenea măsuri. După cum este indicat la art.104 CP, măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi aplicate numai dacă instanța de judecată va considera că corectarea minorului e posibilă fără aplicarea pedepsei penale.

3. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă

Ca modalitate de liberare de răspundere penală, legea penală a Republicii Moldova prevede tragerea persoanei la răspundere administrativă pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave ce nu prezintă un mare pericol social. La art.55 CP se subliniază în special: persoana care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai gravă poate fi liberată de răspundere penală și trasă la răspundere administrativă dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate de răspundere penală le pot fi aplicate așa sancțiuni administrative ca amenda – în mărime de până la 150 unități convenționale sau închisoarea contravențională – de până la 90 de zile. Această modalitate de răspundere penală poate fi stabilită persoanei de către instanța de judecată. Însă în asemenea caz, ancheta penală sau cercetarea preliminară trebuie să fie terminată printr-o hotărâre motivată cu privire la încetarea procesului penal și transmiterea materialelor în instanța de judecată pentru aplicarea unei sancțiuni administrative. În asemenea mod poate proceda și instanța de judecată, care în baza acelorași temeiuri are dreptul să claseze dosarul penal intrat în judecată, indicând în mod obligatoriu în hotărârea sa motivele clasării. Cu toate că legea penală nu indică nimic referitor la aceasta, considerăm că dosarul penal poate fi clasat în conformitate cu art.55 CP numai în cazul în care persoana recunoaște singură vinovăția sa. În caz contrar, nu vor fi atinse scopurile de bază ale pedepsei: corectarea persoanei care a săvârșit infracțiunea. În legătură cu aceasta poate fi pusă întrebarea: este necesar acordul vinovatului de a fi liberat de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă sau nu? În art.55 CP în această privință nu e stipulat nimic, însă considerăm că acordul persoanei vinovate în acest caz nu este obligatoriu, adică persoanele care cercetează dosarul penal iau decizia necesară de sine stătător. Dacă persoana care cercetează dosarul penal a ajuns la concluzia că dosarul penal poate fi clasat în baza art.55 CP, ea întocmește decizia de clasare a dosarului penal. Decizia și materialele necesare se trimit instanței de judecată care, în conformitate cu alin.(2) art.55 CP, adică pedeapsă necesară (amendă ori închisoare contravențională) în limitele

prevăzute de lege. În cazul de față comisia administrativă nu are dreptul să aplice o pedeapsă care nu este prevăzută la alin.(2) art.55 CP. Decizia poate fi atacată de către cel vinovat sau de către persoanele cointeresate.

4.Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii

Posibilitatea liberării de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii este prevăzută la art.56 CP, și anume: se consideră renunțare de bună voie la săvârșirea infracțiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracțiunii sau încetarea acțiunilor (inacțiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârșirea infracțiunii, dacă persoana era conștientă de posibilitatea consumării infracțiunii. Stabilind răspunderea penală pentru acțiunile de pregătire a infracțiunii, legea penală prevede totodată posibilitatea liberării persoanei de pedeapsă, dacă ea a renunțat de bună voie să ducă până la capăt infracțiunea. Drept temei pentru liberarea persoanei de răspundere penală în caz de reunțare benevolă este considerată lipsa caracterului prejudiciabil al faptei, deoarece fiind întreruptă pregătirea sau tentativa de infracțiune obiectul nu este o circumstanță care exclude și vinovăția persoanei, deoarece ea conștient renunță să ducă infracțiunea până la capăt. Prin renunțare benevolă la săvârșirea infracțiunii se înțelege renunțarea definitivă a persoanei de a continua activitatea infracțională și de a duce infracțiunea până la capăt, totodată conștientizând că are posibilitatea să termine fapta începută. Prin urmare, renunțarea benevolă e posibilă atât la etapa de pregătire, cât și la etapa tentativei de infracțiune. Potrivit art.56 CP, persoana, care a renunțat de bună voie să ducă până la capăt infracțiunea, poate fi trasă la răspundere penală numai atunci când fapta săvârșită de ea întrunește elementele unei alte componențe de infracțiune. Exemplificăm: o persoană se pregătește să comită un omor și în acest scop a procurat ilegal o armă de foc, însă ulterior a renunțat la intenția sa criminală – de a săvârși omorul. În acest caz, potrivit dispozițiilor art.56 CP, persoana este liberată de răspundere penală pentru pregătirea de omor, însă poartă răspundere penală pentru procurarea ilegală a armei de foc – conform alin.(1) art.209 CP. Renunțarea benevolă: 1) trebuie să fie de bună voie; 2) definitivă. Renunțarea e recunoscută de bună voie, când persoana întrerupe săvârșirea infracțiunii din propria dorință, conștientizând că are posibilitatea să ducă infracțiunea până la capăt. Și aici nu are importanță dacă există în realitate o atare posibilitate sau nu. Important e că persoana, fiind încrezută că e în stare să atingă rezultatul criminal, a decis totuși să nu ducă infracțiunea până la capăt. De cele mai dese ori ideea de a renunța benevol aparține nemijlocit făptuitorului, care, fără a fi forțat de cineva, singur decide să întrerupă activitatea infracțională. Renunțarea se socoate de bună voie și în cazul în care făptuitorul a urmat sfatul altor persoane (al

prietenilor, rudelor, al celor apropiați etc.) de a renunța. Sfatul, rugămintea lor pot favoriza decizia vinovatului de a renunța la timp la ducerea până la capăt a infracțiunii. Motivele, de care se conduce persoana renunțând să ducă până la capăt infracțiunea începută, pot fi diverse și nu au importanță la soluționarea chestiunii dacă există sau nu renunțate benevolă. Persoana va decide să nu ducă până la capăt infracțiunea începută din cauza că are remușcări, că are frică de pedeapsa penală sau că se teme să nu fie demascată, din sentimentul de milă pentru victimă, din lipsa de curaj, din lașitate sau din alte motive. După motivul din care persoana a renunțat să termine acțiunile sale poate fi apreciat caracterul renunțării – a fost el de bună voie și definitiv sau nu. A doua trăsătură esențială a renunțării benevole – ea trebuie să fie definitivă. Renunțarea va fi considerată definitivă numai dacă persoana întrerupe completamente (pentru totdeauna) activitatea infracțională și nu intenționează să o continue în viitor, adică nu o amână pentru un timp mai potrivit. Renunțarea benevolă e posibilă numai până la terminarea infracțiunii. La etapa de pregătire ea se manifestă în cele mai dese cazuri prin inacțiune (renunță de a continua acțiunile infracționale). Ea poate fi manifestată și prin acțiuni active (de exemplu, prin nimicirea instrumentelor și a mijloacelor de săvârșire a infracțiunii). Manifestată atât în formă pasivă, cât și activă, renunțarea benevolă e posibilă și la etapa tentativei de infracțiune. Renunțarea de bună voie trebuie deosebită de căința activă. Ultima este o comportare plină de vigoare manifestată după terminarea infracțiunii, având scopul de a reduce sau de a lichida dauna cauzată, fie de a ajuta organele puterii în demarcarea participnaților la infracțiune. Căința activă poate avea loc, de exemplu, în cazurile în care persoana restituie de bună voie bunurile sustrase sau repară prejudiciul cauzat, sau când acordă ajutorul medical necesar persoanei pe care a vătămat-o etc. O astfel de comportare se consideră circumstanță atenuantă și de ea ține cont instanța de judecată la stabilirea măsurii de pedeapsă (lit.g) alin.(1) art.76 CP). Conform alin.(4) art.56 CP, organizatorul și instigatorul infracțiunii nu pot fi trași la răspundere penală dacă aceste persoane, informând la timp organele de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au împiedicat autorul să ducă infracțiunea până la capăt. Complicele la fel nu poate fi supus răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preveni comiterea infracțiunii. Temeiul juridic pentru liberarea de răspundere penală este lipsa componenței de infracțiune: în comportarea persoanei care renunță de bună voie lipsesc semnele infracțiunii consumate. Așadar:

a) renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii reprezintă încetarea definitivă a pregătirii sau a comiterii infracțiunii când persoana are toate posibilitățile de a o duce până la capăt;

b) motivele din care persoana renunță de bună voie la săvârșirea infracțiunii nu au însemnătate;

c) persoana care a renunțat de bună voie la săvârșirea infracțiunii nu este supusă răspunderii penale, dacă în fapta ei lipsește componența altei infracțiuni;

d) după conținutul său, renunțarea de bună voie se deosebește de căința activă (ultima nu liberează persoana de răspundere penală, servind doar drept circumstanță atenuantă la stabilirea pedepsei).

5. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă

Posibilitatea de liberare de răspundere penală în legătură cu căința activă a făptuitorului în legea penală a Republicii Moldova se prevede pentru prima dată. În conformitate cu art.57 CP, persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune. Potrivit regulii generale, căința activă a infractorului este o circumstanță atenuantă care însumează: preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii săvârșite, repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzale (lit.f) art.76 CP); căința sinceră sau autodenunțarea (lit.g) art.76 CP) și contribuirea activă la descoperirea infracțiunii sau la arestarea infractorului (lit.h) art.76 CP). Prin urmare, drept temei pentru liberarea persoanei de răspundere penală prevăzută la art.57 CP servește nu orice căință sinceră, dar numai căința activă fixată în lege care cumulează mai multe acțiuni pozitive ale persoanei. Numai în cazul în care persoana a autodenunțat, a acordat un ajutor real organelor judiciare la descoperirea infracțiunii, a preîntâmpinat urmările dăunătoare ale infracțiunii săvârșite sau a reparat benevol paguba cauzată, fie a înlăturat dauna cauzată, instanța de judecată poate să decidă liberarea de răspundere penală. Așadar, fiecare circumstanță atenuantă în aparte nu constituie temei suficient pentru aplicarea prevederilor stipulate la alin.(1) art.57 CP. Autodenunțarea – vinovatul personal se prezintă în organele puterii de stat și mărturisește că anume el a săvârșit infracțiunea. În acest caz nu are importanță timpul care a trecut din momentul săvârșirii infracțiunii, precum și motivele autodenunțării. Autodenunțarea nu exclude și cazul când persoana care a evadat și care este urmărită de organele judiciare personal se prezintă în organul respectiv. Însă dacă persoana știe că organele de urmărire penală sunt la curent unde ea se găsește și că în timpul apropiat va fi reținută, atunci autodenunțarea este nevoită. Contribuirea activă la descoperirea infracțiunii înseamnă, în primul rând, depunerea depozițiilor desfășurate și adecvate de către persoana care a comis o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă și care benevol a autodenunțat. În afară de aceasta, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii preuspune și ajutorul activ din partea celui vinovat la stabilirea și demascarea altor participanți la infracțiune, la adunarea probelor, la căutarea bunurilor dobândite pe cale infracțională. Nu are importanță motivul de care s-a condus vinovatul. Preîntâmpinarea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii săvârșite, repararea benevolă a pagubei cauzate sau înlăturarea daunei cauzate constituie, de asemenea, un element al căinței active. Realmente, aceasta poate fi manifestată prin întoarcerea bunurilor sustrase, recompensarea daunei cauzate, reparația bunurilor deteriorate etc. Pe lângă aceasta, făptuitorul poate să participe benevol la lichidarea daunei fizice, de exemplu, prin compensarea cheltuielilor ce țin de tratamentul victimei, dacă acesteia

i-a fost cauzată vătămarea sănătății. Este posibilă și recompensarea daunei morale pricinuite victimei – prin plata unei sume de bani sau prin scuză publică. După cum s-a menționat, liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă a făptuitorului este posibilă numai în cazul în care persoana a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă. În conformitate cu alin.(2) art.57 CP, persoana care, în condițiile prevăzute la alin.(1) art.57 CP, a săvârșit o infracțiune de altă categorie, adică o infracțiune gravă, deosebit de gravă și chiar excepțional d egravă, poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele respective din Partea Specială a Codului Penal. Într-un șir de articole din Partea Specială a Codului Penal sunt incluse norme speciale cu privire la liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă a infractorului. Astfel, norme ce prevăd liberarea persoanei de răspundere penală sunt cuprinse la:

alin.(4) art.217 – liberarea persoanei care a predat benevol substanțele narcotice sau care a renunțat benevol la păstrarea sau transportare alor;

alin.(6) art.278 CP – liberarea persoanei care a participat la pregătirea actului de terorism dacă ea, prin anunțarea la timp a autorităților sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea realizării actului de terorism și dacă acțiunile acestei persoane nu conțin o altă componență de infracțiune;

alin.(4) art.280 CP – liberarea persoanei care, benevol sau la cerințele reprezentanților autorităților, a eliberat ostaticul dacă acțiunile ei nu constituie o altă componență de infracțiune;

alin.(3) art.290 CP – liberarea persoanei care a predat de bună voie arma de foc sau munițiile pe care le-a păstrat ilegal;

alin.(3) art.312 CP – liberarea martorului, a părții vătămate, a expertului sau a trăducătorului dacă aceștia benevol, în cadrul dezbaterilor judiciare, au mărturisit despre prezentarea de către ei a declarațiilor mincinoase, a concluziei false sau a traducerii incorecte;

alin.(4) art.325 CP – liberarea persoanei care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de cercetare penală, anchetatorul, procurorul sunt la curent cu infracțiunea săvârșită de ea;

alin.(3) art.334 CP – liberarea persoanei care a dat mită dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de cercetare, anchetatorul sunt la curent cu infracțiunea săvârșită de ea;

alin.(2) art.337 CP – liberarea cetățeanului Republicii Moldova racolat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activități dușmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el nu a săvârșit nici un fel de acțiuni pentru a realiza însărcinarea criminală primită și a declarat de bună voie autorităților despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin;

alin.(5) art.371 CP – liberarea militarului care pentru prima dată a dezertat, dacă dezertarea a fost săvârșită în urma unui concurs de împrejurări grele.

6. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației

La art.58 CP se subliniază că persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă, la data judecării cauzei, datorită schimbării situației, se va stabili că această persoană sau fapta săvârșită nu mai prezintă pericol social. Reiese deci că dacă infracțiunea sau persoana care a săvârșit-o își pierd caracterul prejudiciabil, atunci nu există temei pentru a trage persoana la răspundere penală. Astfel, în conformitate cua rt.58 CP, pentru liberarea persoanei de răspundere penală într-un șir de cazuri e suficient să aibă loc schimbări de situație în cadrul unei localități, întreprinderi aparte sau chiar în cadrul familiei, nemaivorbind despre evenimente de importanță majoră ce au loc în cadrul întregii țări. Schimbarea de situație poate avea loc, de exemplu, în cazul când persoana vinovată a fost recrutată în rândurile forțelor armate ale Republicii Moldova sau când ea s-a aranjat la lucru, a intrat să-și facă studiile într-o instituție de învățământ, în cazul când adolescentul, care a fugit de acasă, s-a întors în familie etc. Schimbarea situației poate servi drept motiv din care fapta săvârșită își pierde caracterul prejudiciabil. De exemplu, Alexandru a fost considerat vinovat de defrișarea ilegală a pădurii, însă în procesul cercetării cauzei s-a stabilit că în acest loc s-a planificat să fie construită o autostradă pe care se prevedea parcurgerea distanței cu viteză mare. Anume din acest motiv a și fost începută imediat defrișarea pădurii. Anume din acest motiv a și fost începută imediat defrișarea pădurii. În atare condiții fapta săvârșită de Alexandru, care la început se considera infracțională, își pierde cu timpul caracterul prejudiciabil datorită schimbării situației din acest raion. Potrivit regulii generale, liberarea de răspundere penală în baza art.58 CP poate avea loc în cazul săvârșirii infracțiunilor care nu prezintă un mare pericol social, adică care nu sunt considerate grave, deosebit de grave sau excepțional de grave. În conformitate cu art.58 CP, persoana, care a săvârșit o faptă ce conține indicii de infracțiune, fără a prezenta un mare pericol social, poate fi liberată de răspundere penală, dacă se va constata că resocializarea ei este posibilă fără aplicarea pedepsei penale (de exemplu, dacă s-a constatat că ea pentru prima oară a săvârșit o faptă care nu poate fi considerată prejudiciabilă sau dacă persoana este caracterizată pozitiv de colectivul de muncă, dacă persoana vinovată manifestă căința activă sau s-a autodenunțat etc.). Persoana poate fi liberată de răspundere penală în baza art.58 CP de către instanța de judecată.

7. Liberarea condiționată de răspundere penală

La art.59 CP e stabilit că în privința persoanei puse sub învinuire pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, care își recunoaște vinovăția și care nu prezintă un mare pericol social, urmărirea penală poate fi suspendată condiționat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în condițiile prevăzute de procedura penală, dacă instanța de judecată va constata că această persoană poate fi reeducată fără aplicarea pedepsei penale. Așadar, reieșind din conținutul legii, această modalitate de liberare de răspundere penală este posibilă în prezența unor condiții concrete, și anume:

1) infracțiunea săvârșită nu prezintă un pericol social grav, adică persoana a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă;

2) anchetatorul a dat decizia de învinuire și vinovatul își recunoaște vinovăția la săvârșirea infracțiunii date;

3) persoana celui vinovat nu prezintă un pericol social sporit (a săvârșit infracțiune pentru prima dată, se caracterizează pozitiv, muncește cinstit, poartă grijă de familie etc.);

4) reeducarea lui este posibilă fără aplăcarea unei pedepse penale;5) vinovatul nu insistă ca dosarul penal să fie cercetat în judecată;6) dauna cauzată a fost reperată.

În prezența acestor condiții persoana poate fi liberată condiționat de răspundere penală. Pentru aceasta, persoana care cercetează dosarul penal dă o decizie de clasare a dosarului penal și de liberare condiționată de răspundere penală a persoanei învinuite de săvârșirea unei infracțiuni concrete. Cu toate că la art.60 CP nu este menționat acest fapt, considerăm totuși că în această decizie pot fi înaintate fața de vinovat și anumite condiții, de exemplu: să nu săvârșească noi infracțiuni, să se angajeze în câmpul muncii, să ajute familia, să nu încalce ordinea publică, să treacă cursul de tratament necesar, să acorde victimei ajutorul necesar etc. Dacă persoana liberată condiționat de răspundere penală nu va îndeplini condițiile înaintate față de ea, această modalitate de liberare de răspundere penală poate fi anulată și persoana va fi trasă la răspundere penală. În acest caz apare problema prescripției de tragere la răspundere penală. În legătură cu faptul că această problemă nu e rezolvată de legislator, opinia noastră e că, dacă persoana a fost liberată la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare, termenul prescripției de tragere la răspundere penală nu trebuie să fie mai mare de 2 ani, iar dacă a fost liberată de răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave, acest termen nu trebuie să fie mai mare de 5 ani. Această concluzie rezultă logic în baza celor indicate la lit.a), b) alin.(1) art.60 CP.

8. Prescripția tragerii la răspundere penală

E știut că cu cât mai degrabă va fi descoperită infracțiunea cu atât mai degrabă va fi atins scopul pedepsei penale – restabilirea echității sociale, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Însă, din cauze obiective, organele de urmărire nu au posibilitatea ca fiecare infracțiune să fie descoperită. Astfel, numărul infracțiunilor săvârșite în anii precedenți și nedescoperite din an în an crește. Legea, la rândul său, prevede că organele de urmărire penală sunt obligate să lucreze cu fiecare dosar penal. Prin urmare, se mărește volumul de lucru și mai puțin timp rămâne pentru a lucra cu dosarele „proaspete” (pentru a descoperi infracțiunile săvârșite în timpul de față). Astfel, dacă în legea penală nu va fi prevăzută posibilitatea de a clasa activitatea asupra dosarelor cu privire la infracțiunile săvârșite în anii precedenți, cercetarea penală ăși pierde actualitatea și însemnătatea socială. Trebuie să se țină cont și de faptul că cu timpul multe probe nu mai au însemnătate sau se pierd, martorii uită ceea ce a avut loc cu mult timp în urmă și, ca urmare, instanța de judecată nu are posibilitatea ca dosarul să fie cercetat obiectiv și în întregime. Totodată, dacă după săvârșirea infracțiunii a trecut mult timp și vinovatul nu a fost predat judecății, fapta săvârșită rămâne totuși infracțiune, cu toate că, de regulă, ea nu

mai poartă acel caracter prejudiciabil înalt ca la momentul săvârșirii ei. În afară de aceasta, dacă a trecut mult timp după săvârșirea infracțiunii persoana care a comis-o nu este atât de periculoasă. Cele expuse dovedesc necesitatea ca în legea penală să fie prevăzute anumite termene, pe parcursul cărora urmărirea penală trebuie să fie terminată. Anume din aceste considerente legislatorul stabilește, la art.60 CP, un termen anumit – prescripția tragerii la răspundere penală. Prin prescripția tragerii la răspundere penală se înțelege liberarea de răspundere penală a persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii, dacă din momentul săvârșirii ei au expirat termenele indicate în lege și dacă curgerea prescripției nu a fost întreruptă de săvârșirea unei noi infracțiuni sau de încălcarea altor condiții indicate de legea penală. Legislația penală a Republicii Moldova prevede două modalități de prescripție a tragerii la răspundere penală:

1) termene diferențiate, ale căror durată depinde de gravitatea infracțiunii săvârșite;2) termen general stabilit în mărime de 25 de ani pentru toate infracțiunile.

Articolul 60 CP stabilește regula, potrivit căreia persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au trecut următoarele termene:

1) doi ani din ziua săvârșirii unei infracțiuni ușoare;2) cinci ani din ziua săvârșirii unei infracțiuni mai puțin grave;3) cincisprezece ani din ziua săvârșirii unei infracțiuni grave;4) douăzeci de ani din ziua săvârșirii unei infracțiuni deosebit de grave;5) douăzeci și cinci de ani din ziua săvârșirii unei infracțiuni excepțional de grave.

Curgerea prescripției începe din ziua săvârșirii infracțiunii și se termină la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată. Pentru infracțiunea continuă curgerea prescripției începe din momentul suspendării comiterii neîntrerupte a infracțiunii (din momentul reținerii infractorului, autodenunțării sau altei circumstanțe care curmă săvârșirea infracțiunii). Curgerea prescripției tragerii la răspundere penală pentru o infracțiune prelungită începe din ziua săvârșirii ultimei acțiuni identice ce intră în ansamblul de acțiuni ale infracțiunii prelungite. Potrivit art.60 CP, curgerea prescripției se va întrerupe dacă, până la expirarea termenelor indicate la alin.(1) art.60 CP, persoana va săvârși așa o infracțiune, pentru care, conform Codului Penal, poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea prescripției în acest caz începe din momentul săvârșirii infracțiunii noi. Prin suspendarea curgerii prescripției se înțelege că persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărire penală sau de la judecată. În aceste cazuri prescripția intră din nou în vigoare din momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării. Însă, persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârșirii infracțiunii au trecut 25 de ani și dacă prescripția nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracțiuni. Sustragerea persoanei de la anchetă sau de la judecată este o probă convingătoare a faptului că pericolul social al persoanei se menține și, prin urmare, ea trebuie trasă la răspundere penală.

Dacă curgerea prescripției a fost întreruptă de săvârșirea unei noi infracțiuni, durata termenului, în cursul căruia persoana s-a sustras de la anchetă sau de la judecată, nu se include în termenele prescripției, inclusiv până la momentul reținerii ei sau până la momentul autodenunțării. După aceata curgerea prescripției reîncepe și în termenul prescripției nu se include durata termenului, în cursul căruia persoana s-a sustras de la anchetă sau de la judecată. Ca persoană care se sustrage d ela anchetă sau d ela judecată e considerată persoana care, în corespundere cu Codul de procedură penală, este recunoscută ca bănuit sau ca inculpat la infracțiunea dată și care săvârșește acțiuni pentru a nu fi reținută. Acest fapt determină necesitatea ca organele de urmărire penală să înfăptuiască urmărirea penală pe teritoriul țării, iar în cazuri excepționale și pe teritoriul altor țări, bineînțeles, cu respectarea normelor internaționale. Așa o comportare a vinovatului mărturisește despre gradul prejudiciabil înalt al persoanei. Prin acesta și se lămurește necesitatea de a suspenda prescripția tragerii la răspundere penală. Nu poate fi considerată ca persoană care se sustrage de la anchetă sau de la judecată persoana care nu a fost recunoscută în calitate de bănuit sau de inculpat la infracțiunea concretă, chiar dacă ea și-a schimbat domiciliul, numele. Înfățișarea, se folosește de documente false cu scopul de a se eschiva de la răspundere penală. În cazul în care persoana vinovată săvârșește evadarea de sub arest, prescripția se va întrerupe, pentru că persoana a săvârșit o nouă infracțiune – evadarea din locul de deținere (art.317 CP). În cazul de față curgerea prescripției începe din ziua evadării și nu din momentul reținerii sau din momentul autodenunțării. Din aceste ultime două momente se reia prescripția pentru prima infracțiune de sub arestul pentru care a evadat. Trebuie de menționat că liberarea de răspundere penală în caz de expirare a prescripției tragerii la răspundere penală este posibilă numai cu acordul vinovatului. Dacă vinovatul nu e de acord, dosarul penal se transmite în instanța de judecată care rezolvă problema definitiv. La alin.(6) art.60 CP se menționează că chestiunea aplicării prescripției față de persoana care a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă se soluționează de către instanța de judecată. Dacă instanța de judecată nu va găsi posibilă aplicarea prescripției și liberarea de răspundere penală, detențiunea pe viață se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. Reieșind din principiul umanismului, la alin.(7) art.60 CP se prevede că termenele prescripției de tragere la răspundere penală se reduc la jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii infracțiunii erau minori (adică nu a împlinit 18 ani). În conformitate cu dreptul internațional, la alin.(8) art.60 CP se prevede că prescripțianu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni contra păcii, securității omenirii sau crime de război. Cu toate că legea nu menționează, însă considerăm că dacă a expirat prescripția în privința acestor persoane nu poate fi aplicată detențiunea pe viață.

Anexe

Codul Penal al Republicii Moldova

Articolul 14: Noțiunea de infracțiune(1) Infracțiunea este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută

de legea penală, săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală.(2) Nu constitutie infracțiune acțiunea sau inacțiunea care, deși, formal,

conține semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni.

Articolul 51: Temeiul răspunderii penale(1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârșită, iar

componența infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

(2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de legea penală.

Articolul 54: Liberarea de răspundere penală a minorilor(1) Persoana în vârsta de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima oară o

infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzut la art.104.

Articolul 55: Liberarea de răspundere penală cu tragere la răspundere contravențională

(1) Persoana care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală și trasă la răspundere contravențională în cazurile în care și-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se pot aplica următoarele sancțiuni contravenționale:

a) amendă în mărime de până la 150 unități contravenționale;b) arest contravențional de până la 30 zile.

Articolul 56: Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii

(1) Se consideră renunțare de bună voie la săvârșirea infracțiunii încetarea de către o persoană a pregătirii infracțiunii sau încetarea acțiunilor (inacțiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârșirea infracțiunii, dacă persoana era conștientă de posibilitatea consumării infracțiunii.

(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracțiune dacă ea, benevol și definitiv, a renunțat la ducerea până la capăt a acesteia.

(3) Persoana care a renunțat de bună voie la ducerea infracțiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârșită conține o altă infracțiune consumată.

(4) Organizatorul și instigatorul infracțiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înștiințare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracțiunii până la capăt. Complicele infracțiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracțiunii.

Articolul 57: Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă(1) Persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai

puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

(2) Persoana care, în condițiile alin.(1), a săvârșit o infracțiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod.

Articolul 58: Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației Persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă, datorită schimbării situației, se va stabili că persoana sau fapta săvârșită nu mai prezintă pericol social.Articolul 59: Liberarea condiționată de răspundere penalăÎn privința persoanei puse sub învinuire pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, care își recunoaște vinovăția și nu prezintă pericol social, urmărirea penală poate fi suspendată condiționat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.Articolul 60: Prescripția tragerii la răspundere penală

(1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă în ziua săvârșirii infracțiunii au expirat următoarele termene:

a) 2 ani de la săvârșirea unei infracțiuni ușoare;b) 5 ani de la săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave;c) 15 ani de la săvârșirea unei infracțiuni grave;d) 20 de ani de la săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave;e) 25 de ani de la săvârșirea unei infracțiuni excepțional de grave.(2) Prescripția curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la data rămânerii

definitive a hotărârii instanței de judecată.(3) În cazul săvârșirii de către persoană a unei noi infracțiuni, prescripția se

calculează pentru fiecare infracțiune separat.(4) Prescripția se va întrerupe dacă, până la expirarea termenelor prevăzute la alin.

(1), persoana va săvârși o infracțiune pentru care, conform prezentului cod, poate fi aplicată pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea prescripției în acest caz începe din momentul săvârșirii unei infracțiuni noi.

(5) Curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea penală sau d ela judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la

data săvârșirii infracțiunii au trecut 25 de ani și prescripția nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracțiuni.

(6) Aplicarea prescripției față de persoana care a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă se decide de către instanța de judecată. Dacă instanța nu va găsi posibilă aplicarea prescripției și liberarea de răspundere penală, detențiunea pe viață se va înlocui cu închisoarea pe 30 de ani.

(7) Termenele prescripției de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data savârșirii infracțiunii erau minori.

(8) Prescripția nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război sau alte infracțiuni prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Articolul 61: Noțiunea și scopul pedepsei penale(1) Pedeapsa penală este o măsură de cânstrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Articolul 76: Circumstanțele atenuante(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe atenuante:a) săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave;b) săvârșirea infracțiunii de către un minor;c) săvârșirea infracțiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin

personal sau familial;d) săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii săvârșite,

repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;f) autodenunțarea, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii sau la identificarea

infractorilor ori recunoașterea vinovăției;g) ilegalitatea sau imoralitatea acțiunilor victimei, dacă ele au provocat infracțiunea;h) savârșirea infracțiunii ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, ce nu înlătură

caracterul penal al faptei, sau dată fiind dependența materială, de serviciu sau de altă natură;

i) săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forțată a substanței menționate la art.24 sau de consumarea de aceste substanțe fără a fi conștient de efectul lor;

j) săvârșirea infracțiunii cu depășirea limitelor legale ale legitimei apărări, reținerii infractorului, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului sau dispoziției superiorului;

k) afectarea gravă, prin infracțiunea săvârșită, a făptuitorului acesteia sau greutatea poverii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vârstei înaintate a acestuia, stării sănătății lui sau a altor circumstanțe;

l) expirarea, de la momentul comiterii infracțiunii, a cel puțin 2/3 din termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această

infracțiune, sau depășirea termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ținându-se cont de natura faptei, dacă tergiversarea nu a fost provocată de făptuitor.

(2) Instanța de judecată poate considera drept circumstanțe atenuante și alte circumstanțe, neprevăzute la alin.(1).

(3) La stabilirea pedepsei, instanța de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanța care este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracțiunii.

Articolul 104: Aplicarea măsurilor de cânstrângere cu caracter educativ(1) persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art.54 le pot fi

aplicate următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ:a) avertismentul;b) încredințarea minorului pentru supravegherea părinților, persoanelor care îi

înlocuiesc sau organelor specializate de stat;c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în

considerare starea materială a minorului;d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare

psihologică;e) internarea minorului, de către instanța de judecată, într-o instituție specială de

învățământ și de reeducare sau într-o instituție curativă și de reeducare.(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter

educativ.(4) În cazul eschivării sistematice se la măsurile de constrângere cu caracter educativ

de către minor, instanța de judecată, la propunerea organelor de stat specializate, anulează măsurile aplicate și decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabilește pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.

Articolul 278: Actul terorist(1) Actul terorist, adică provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvârșirea altei

fapte care creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrității corporale sau a sănătății, daune esențiale proprietății sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este săvârșită în scopul de a intimida populația ori o parte din ea, de a atrage atenția societății asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizația internațională, persoana juridică sau fizică să săvârșească sau să se abțină de la săvârșirea vreunei acțiuni, precum și amenințarea de a săvârși astfel de fapte în aceleași scopuri, se pedepsește cu închisoare de la 6 la 12 ani.

(2) Aceeași faptă săvârșită:a) de un grup criminal organizat;b) cu aplicarea armelor de foc sau a substanțelor explozive;c) cu vătămarea gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății;d) cu cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari se pedepsește cu

închisoare de la 8 la 15 ani.(3) Acțiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):a) săvârșite de o organizație criminală;

b) soldate cu decesul unei persoane din imprudență se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 ani.

(4) Actul terorist săvârșit prin omorul unei sau mai multor persoane în scopurile prevăzute la alin.(1) se pedepsește cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanți li se pot aplica pedepse penale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autoritățile despre faptele respective și prin aceasta au contribuit la evitarea morții oamenilor, a vătămării integrității corporale sau a sănătății, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.

(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere penală dacă ea, prin anunțarea la timp a autorităților sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea realizării actului de terorism și dacă acțiunile ei nu conțin o altă componență de infracțiune.

Articolul 280: Luarea de ostatici(1) Luarea sau reținerea persoanei în calitate de ostatic și amenințarea cu

omor, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a persoanei în această calitate cu scopul de a sili statul, organizația internațională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârșească sau să se abțină de la săvârșirea vreunei acțiuni în calitate de condiție pentru eliberarea ostaticului

se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.(2) Luarea de ostatici săvârșită:

a) asupra a două sau mai multor persoane;b) cu bună știință în privința unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de

starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;

c) din interes material;d) cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei;

se pedepsește cu închisoare de la 6 la 12 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale.

(3) Luarea de ostatici săvârșită:a) de un grup criminal organizat sau d eo organizație criminală;b) cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;c) cu provocarea decesului victimei din imprudență;d) cu provocarea altor urmări grave

se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.Articolul 290: Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerii lor

(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, precum și sustragerea lor, cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă, sau a munițiilor fără autorizația corespunzătoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 300 la 600 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Aceleași acțiuni săvârșite de două sau mai multe persoane se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau munițiile pe care le deținea fără autorizația corespunzătoare este liberată de răspundere penală.

Articolul 312: Declarația mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă(1) prezentarea, cu bună-știință, a declarației mincinoase de către martor sau parte

vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte de către traducător sau interpret, dacă această acțiune a fost săvârșită în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani.

(2) Aceleași acțiuni:a) legate de învinuirea de săvârșire a unei infracțiuni grave, deosebit de grave sau

excepțional de grave;b) săvârșite din interes material;c) însoțite de crearea artificială a probelor acuzatoare

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unități convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.Articolul 325: Coruperea activă

(1) promisiunea, oferirea sau darea unei persoane publice sau unei persoane publice străine, personal sau prin mijlocitor, de bunuri sau servicii, enumerate la art.324, în scopurile indicate la același articol se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale.

(2) Aceleași acțiuni săvârșite:a) de două sau mai multe persoane;b) în proporții mari

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale.

(3) Acțiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârșite:a) în proporții deosebit de mari;b) în privința unei persoane cu funcție de demnitate publică sau a unui funcționar

internațional;c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale,

se pedepsesc cu închisoarea de la 6 la 12 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale.

(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o.

Articolul 334: Darea de mită(1) Darea de mită se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unități

cnvenționale sau cu închisoare de până la 3 ani.(2) Aceeași acțiune săvârșită:a) de două sau mai multe persoane;b) în proporții mari

se pedepsește cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unități convenționale sau cu închisoare d epână la 5 ani.

(3) Acțiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârșite:a) în proporții deosebit de mari;b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.(4) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost

extorcată sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea săvârșită de ea.

Articolul 337: Trădarea de Patrie(1) Trădarea de patrie, adică fapta săvârșită intenționat de un cetățean al Republicii

Moldova în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale sau a securității de stat și a capacității de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea dușmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat străin, unei organizații străine sau reprezentanților lor, precum și acordarea de ajutor unui străin la înfăptuirea activitățiidușmănoase împotriva Republicii Moldova, se pedepsește cu închisoarea de la 12 la 20 de ani.

(2) Este liberat de răspundere penală cetățeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activități dușmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el nu a săvârșit nici un fel de acțiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite și a declarat de bună voie autorităților despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.

Articolul 371: Dezertarea (1) Dezertarea, adică părăsirea unității militare, centrului de instrucție sau

locului de serviciu în scopul exchivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum și neprezentarea din același motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucție, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituția curativă, săvârșită de către un militar sau rezervist, se pedepsește cu amendă în mărime de 500 unități convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani.

(2) Aceeași acțiune săvârșită:a) cu armă;b) de două sau mai multe persoane,

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.(3) Acțiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârșite:

a) pe timp de război;b) în condiții de luptă,

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani.(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condițiile alin.(1) se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost săvârșită în urma unui concurs de împrejurări grele.

1.Liberarea de răspundere penală

Liberarea de răspundere penală – refuzul statului (prin organele sale de drept) de a condamna persoana ce a comis o faptă prejudiciabilă, recunoscută de lege drept infracțiune.

Tipurile liberării de răspundere penală:

Liberarea de răspundere penală a minorilor (art.54 CP al RM); Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă (art.55

CP al RM); Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la

săvârșirea infracțiunii (art.56 CP al RM); Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă (art.57 CP al RM); Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației (art.58 CP al

RM); Liberarea condiționată de răspundere penală (art.59 CP al RM); Liberarea de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală (art.60 CP al RM).

2.Liberarea de răspundere penală a minorilor (art.54 CP al RM)

Condițiile liberării de răspundere penală a minorilor:

Persoana are vârsta de până la 18 ani; A săvârșit infracțiunea pentru prima dată; A săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă; Corectarea persoanei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale; Persoanelor li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter educativ prevăzute

de art.104 CP al RM.

3.Liberarea de răspundere penală cu tragere la răspundere administrativă (art.55 CP al RM)

Condițiile liberării de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă:

A săvârșit infracțiunea pentru prima dată; A săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă; Corectarea persoanei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale; Se pot aplica următoarele sancțiuni administrative:1) amendă – până la 150 unități convenționale;2) arest contravențional – până la 30 de zile.

4.Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii (art.56 CP al RM)

Renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii – încetarea de către persoană a pregătirii infracțiunii sau încetarea acțiunii (inacțiunii) îndreptate nemijlocit spre săvârșirea infracțiunii, dacă persoana era conștientă de posibilitatea consumării infracțiunii.

Condițiile liberării de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii:

Renunțarea trebuie să fie benevolă – atunci când persoana din propria hotărâre, fiind conștientă de posibilitatea reală de a duce infracțiunea până la capăt, încetează activitatea infracțională;

Renunțarea trebuie să fie definitivă – persoana încetează activitatea infracțională nu pentru un timp oarecare, dar pentru totdeauna;

Persoana este supusă răspunderii penale numai în cazul când fapta efectiv săvârșită conține o altă infracțiune consumată;

Organizatorul și instigatorul infracțiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înștiințare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracțiunii până la capăt. Complicele infracțiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina săvârșirea infracțiunii (se cere un comportament activ).

5.Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă (art.57 CP al RM)

Condițiile liberării de răspundere penală în legătură cu căința activă:

Persoana a săvârșit pentru prima dată o infracțiune; Persoana a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai pițin gravă; După săvârșirea infracțiunii persoana s-a autodenunțat de bună voie – persoana

din diferite motive, din propria inițiativă, se prezintă la organele de drept, pentru a-și recunoaște vinovăția în comiterea unei infracțiuni;

Persoana a contribuit activ la descoperirea infracțiunii – a prezentat date, informații, acte, sau alte probe, care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală;

Persoana a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit prin infracțiune. Spre ex., reîntoarcerea contraechivalemtului lucrului pierdut, reîntoarcerea unui obiect de același fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite;

Persoana care în condițiile expuse mai sus, a săvârșit o infracțiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute de articolele corespunzătoare din Partea specială a Codului Penal. Spre ex., al.6 art.278. al.3 art.290, al.3 art.334, al.2 art337 CP al RM.

6.Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației (art.58 CP al RM)

Condițiile liberării de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației:

Persoana a săvârșit pentru prima dată o infracțiune; Persoana a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă; La data judecării cauzei, în legătură cu schimbarea situației, persoana nu mai

prezintă pericol social (în legătură cu îmbolnăvirea gravă, recrutarea forțelor armate etc.);

La data judecării cauzei, în legătură cu schimbarea situației, fapta săvârșită nu mai prezintă pericol social. Schimbarea situației poate avea loc în limitele unei țări, localități, întreprinderi, instituții, în cazul unor reforme economice, sociale sau politice (spre ex., schimbarea banilor, revocarea stării excepționale etc.).

7.Liberarea condiționată de răspundere penală (art.59 CP al RM)

Condițiile liberării condiționate de răspundere penală:

Persoana a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă; Persoana este supusă sub învinuire; Persoana își recunoaște vinovăția; Persoana nu prezintă pericol social; Corectarea persoanei este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale; Nu se aplică persoanelor care:1) sunt dependente de alcool sau droguri;2) persoanele cu funcții de răspundere, care au comis infracțiunea făcând abuz de

serviciu;3) au comis infracțiuni contra securității statului;4) nu au reparat paguba cauzată în urma infracțiunii (art.510 CP al RM).

8.Prescripția tragerii la răspundere penală (art.60 CP al RM)

Prescripția tragerii la răspundere penală – expirarea unor anumite termene din ziua săvârșirii infracțiunii datorită cărora persoana vinovată este liberată de răspundere penală.

Termenii de prescripție: 2 ani – de la săvârșirea unei infracțiuni ușoare; 5 ani – de la săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave; 15 ani – de la săvârșirea unei infracțiuni grave; 20 ani – de la săvârșirea unei infracțiuni excepțional de grave; 25 ani – de la săvârșirea unei infracțiuni excepțional de grave;

Aplicarea prescripției față d o persoană care a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă se decide de către instanța de judecată. Dacă instanța nu va găsi posibilă aplicarea prescripției și liberarea de răspundere penală, detențiunea pe viață se va înlocui cu închisoarea pe 30 de ani.

Curgerea termenilor de prescripție: Prescripția curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la data rămânerii definitive

a hotărârii instanței de judecată; În cazul săvârșirii de către o persoană a unei noi infracțiuni, prescripția se

calculează pentru fiecare infracțiune separat; Prescripția se întrerupe dacă până la expirarea termenilor prevăzute de lege,

persoana va săvârși o infracțiune pentru care conform prevederilor Codului Penal, poate fi aplicată pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea prescripției în acest caz începe din momentul săvârșirii unei infracțiuni noi;

Curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării. Persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă la data săvârșirii infracțiunii au trecut 25 de ani și prescripția nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracțiuni;

Termenii prescripției de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii infracțiunii erau minori;

Prescripția nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război, alte infracțiuni prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Bibliografie

1. Codul Penal al Republicii Moldova adoptat în 18.04.2002 intrat în vigoare din 12.06.2003

2. Macari I., Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală 3. Botnaru S., Șavga Al., Grosu V., Grama M., Drept Penal. Partea

generală, vol I