8
Leonardo da Vinci (1452-1519) Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Viata si Opera Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența , în mica localitate Vinci (comuna Anchiano) . Există îndoieli referitor la originea și la profesia părinților lui. Unele surse spun că tatăl lui, Ser Piero, era moșier, altele că era notar. Iar despre mama lui, Caterina, unele surse spun că era fie servitoare sau fată de țărani săraci, fie sclavă arabă. Din cauza faptului că starea socială a părinților lui Leonardo era atât de diferită, ei

Leonardo Da Vinci Referat Estetica

  • Upload
    wildtea

  • View
    98

  • Download
    1

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Leonardo Da Vinci Referat Estetica

Leonardo da Vinci(1452-1519)

Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui").

Viata si OperaLeonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Vinci (comuna Anchiano). Există îndoieli referitor la originea și la profesia părinților lui. Unele surse spun că tatăl lui, Ser Piero, era moșier, altele că era notar. Iar despre mama lui, Caterina, unele surse spun că era fie servitoare sau fată de țărani săraci, fie sclavă arabă.

Din cauza faptului că starea socială a părinților lui Leonardo era atât de diferită, ei nu s-au putut căsători unul cu altul. Ser Piero s-a căsătorit cu o anumită Albiera când Leonardo avea ca. un an, iar Caterina la rândul ei s-a căsătorit cu altcineva. Leonardo a fost îngrijit se pare vreo doi-trei ani de mama sa, mai apoi fiind îngrijit de familia bunicului paternal, Antonio. Fratele mai mic al lui Piero, Francesco, se pare că s-a ocupat de Leonardo, învățându-l agricultura. Leonardo învățase acasă să citească și să scrie italiana și în oarecare măsură latina, avea cunoștințe de matematică și muzică (învâțase să cânte la liră), dar dat fiind faptul că era copil nelegitim (acesti copii din flori purtau numele popular de *bastard*,fapt ce va influenta viata lui Leonardo), era împotriva legii să meargă la o universitate.

Page 2: Leonardo Da Vinci Referat Estetica

 Leonardo da Vinci a fost un artist din Florența, care a fost numit „arhetipul omului Renașterii”. Majoritatea operelor au teme religioase. În afară de acestea, Leonardo a realizat și portrete. Compozițiile lui sunt armonioase și curgătoare, creând o extraordinară impresie de real. El a creat modalități foarte fine ale umbrei și ale luminii, în special pentru chipurile și peisajele din fundal. Inovația sa în pictură a influențat arta italiană pentru mai mult de un secol după moartea sa, dar operele sale au trezit numeroase controverse. Nu a influențat numai pictura, ci și cinematografia.

Deși numai 17 opere îi pot fi atribuite fără umbră de îndoială, el a descoperit soluții pentru toate categoriile de probleme artistice. Printre lucrările sale, cele mai cunoscute sunt Mona Lisa, cea mai celebră pictură din lume și Cina cea de taină, una dintre cele două picturi murale ale artistului.

Unele picturi au fost pierdute. Două dintre cele mai de seamă compoziții ale sale - Bătălia de la Anghiari și Leda și lebăda (ambele abandonate) - au fost reproduse de alți pictori. Chiar și așa, aceste câteva creații dau seama unicității artistului, căruia Giorgio Vasari i-a atribuit rolul de părinte al Renașterii propriu-zise.

Alte opere de artă sunt contestate. De exemplu, Tobias și îngerașul a fost lucrată probabil în mare parte de Andrea del Verrocchio. Unele picturi sunt atribuite lui da Vinci datorită amprentelor care se găsesc la alte picturi și la ele.

Între 1490 și 1495, Leonardo a pus bazele primelor scrieri de anvergură. Treptat, el dă viață celor patru teme care aveau să-i preocupe întreaga viață: un tratat de pictură, un tratat de arhitectură, o carte despre bazele mecanicii și un studiu general despre anatomia omului. Tot în această perioadă apar preocupările pentru geofizică, botanică, hidrologie și aerologie. Începe să-și scrie caietele în primii ani petrecuți la Milano.

Page 3: Leonardo Da Vinci Referat Estetica

Caietele sale însumează mii de pagini scrise mărunt și bogate în schițe, fiind cea mai cuprinzătoare moștenire lăsată vreodată de un pictor.

Preocuparile stiintifice

O prezentare a creației lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracție de preocupările științifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorința ambițioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii științifice cu cea artistică este un rezultat al concepției care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activității spirituale creatoare, în cunoașterea lumii și înțelegerii sufletului omenesc.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o maşină de excavat - Biblioteca Ambrosiana, Milano

S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaș de seamă în astronomia modernă, în geometrie și mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporționale. Se susține că Leonardo a inițiat metoda dublă încinematică și ar fi constatat că, în mișcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găsește în manuscrisele lui Leonardo.

Page 4: Leonardo Da Vinci Referat Estetica

Înainte de Copernic și Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: "Pământul este un astru asemănător Lunii...el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplinește același rol ca și Luna pentru noi". (Ms.D., fol.41). Oricare din aceste afirmații ar fi fost suficientă pentru a-l duce pe rugul inchiziției, așa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, așa cum era să se întâmple cu Galilei.

Leonardo da Vinci: Proiect pentru o navă zburătoare - Biblioteca Ambrosiana, Milano

Mai mult ca orice știință, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcții tehnice, și-a imaginat posibilitatea unor mașini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

În domeniul biologiei, este de menționat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele și structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunțime anatomia umană în comparație cu cea animală, în special a cailor.

Page 5: Leonardo Da Vinci Referat Estetica

Leonardo da Vinci: Anatomia umărului - Royal Library, Windsor Castle

În condiții vitrege, Leonardo desfășoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ și țesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie, alături de o deplină fidelitate științifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Gallery a castelului din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui "Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.

În istoria Urbanism-ului, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema orașului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortărețe.

Edificatoare pentru înțelegerea lui Leonardo sunt scrierile, "Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau "De Ludo geometrico" (1514).