legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale

ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA CU STANDARDELE UE

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII

INTELECTUALE

Dr. Eugene Stuart Edoardo Fano Linda Scales

Gerda Leonaviciene Anna Lazareva

Chișinău, iulie 2010

Setul de Ghiduri pentru armonizarea leGiSlaţiei Sectoriale

CZU 347.77(478)(094.73)=135.1=111L 40

Editura: IBF International Consulting în consorţiu cu DMI, IRZ, Nomisma, INCOM şi Institutul de Politici Publice

Autori: Dr. Eugene Stuart, Edoardo Fano, Linda Scales, Gerda Leonaviciene şi Anna Lazareva

Traducerea: Inesa Coman, Sanda Iarincovschi, Andriana Chironda-Lone

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Legislaţia şi politica în domeniul proprietăţii intelectuale. Armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu standardele UE = Intellectual property law and policy. Law approximation to EU standards in the Republic of Mol-dova/Eugene Stuart, Edoardo Fano, Linda Scales [et al.]; trad.: Inesa Coman, Sanda Iarincovschi, Andriana Chironda-Lone. – Ch.: “Sinectica-Com” SRL, 2010. – 291 ; 277 p. – Setul de ghiduri pentru armonizarea legislaţiei sectoriale.

Tit., text paral.: lb. rom., engl. – Bibliogr.: p. 286-289, 276-279 (82 tit.) şi în notele de subsol. – Paginaţie paral. – Carte-valet (“перевертыш”). – Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană – 500 ex.

ISBN 978-9975-4099-2-6.

Acest Raport a fost pregătit cu suportul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate în Raport sunt cele ale Proiectului şi ale autorului şi în nici un caz nu urmează a fi considerate drept reflectând opinia oficială a EUROPEAID, a Uniunii Europene sau a oricărei organizaţii conexe sau constituente a acesteia.

ISBN: 978-9975-4099-2-6

�

CUVÂNT ÎNAINTELegislaţia şi politicile comunitare vizând protecţia drepturilor de proprietate intelectuală sunt o reflecţie a viziunii, conform căreia protejarea şi aplicarea drepturilor în cauză au o semnificaţie majoră pentru capacitatea Uniunii Europene de a concura în cadrul economiei globale. Din ce în ce mai mult, competitivitatea europeană se axează pe inovaţii şi valoarea adăugată a produselor realizate pe baza unor niveluri sporite de creativitate. Astfel, protecţia şi aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt în conexiune directă cu abilitatea UE de a concura la nivel global. Aceeaşi situaţie este, în mod cert, aplicabilă şi în cazul Republicii Moldova, doar că la o scară mai mică. Mai mult decât atât, există un risc comun care tergiversează creşterea economică şi activitatea economică datorită plagiatului şi falsificării ideilor, brand-urilor şi produselor, iar mărfurile contrafăcute deseori expun riscului sănătatea şi securitatea cetăţenilor noştri.

În contextul eforturilor de integrare în UE depuse de RM, armonizarea legislaţiei şi politicilor RM cu standardele Uniunii Europene în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală a fost prioritizată în mod specific în cadrul Acordului de Parteneriat şi Colaborare, precum şi al Planului de Acţiuni privind Politica Europeană de Vecinătate. Modul general de abordare se axează pe utilizarea standardelor relevante europene şi internaţionale în vederea protejării drepturilor de proprietate intelectuală în Moldova, aplicarea efectivă a acestora de către diferite organisme responsabile (inclusiv organele de drept, de poliţie şi serviciul vamal) şi depunerea unor eforturi concrete în vederea eradicării actelor de piraterie şi falsificare.

Procesul respectiv menit să protejeze proprietatea intelectuală (existentă într-un spectru larg de forme, inclusiv dreptul de autor, mărcile comerciale, brevetele de invenţie, indicaţiile geografice etc.) oferă beneficii clare mediului de afaceri din Republica Moldova, precum şi artiştilor creatori, autorilor de invenţii şi investitorilor actuali şi potenţiali. La fel, acest proces are o importanţă majoră în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre UE şi RM, inclusiv relaţiile de perspectivă ce urmează a fi negociate în cadrul Acordului de Asociere UE–RM, lansat în luna ianuarie 2010, cât şi al acordului bilateral UE–RM vizând indicaţiile geografice care va fi semnat anul acesta.

Prezenta publicaţie a Proiectului “Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, finanţat de Uniunea Europeană, este o contribuţie oportună la procesul de armo-nizare a legislaţiei RM cu standardele UE în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. În mod special, lucrarea evidenţiază realizările din anii recenţi în ceea ce ţine de reorganizarea instituţională, modernizarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale şi aderenţa la acordurile internaţionale. De ase-menea, sunt elucidate provocările continue cu care se confruntă Moldova în materie de aplicare efectivă şi importanţa alinierii la noile acte legislative şi politici ale Uniunii Europene în curs de implementare.

Publicaţia prevede o abordare explicită a progresului atins de RM în domeniul în cauză, precum şi natura şi funcţiile sistemului naţional de protecţie care a evoluat în ultimii ani. Publicaţia se adresează autorităţilor moldave şi, nu în ultimul rând, Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală recent instituită, trasând provocările şi priorităţile legislative şi de politici ce urmează a fi abordate în contextul integrării în UE. În vederea cooperării continue a UE cu RM în domeniul vizat, publicaţia prezintă cadrul strategic pentru direcţionarea reformelor în derulare şi a priorităţilor în perioada ce urmează.

Dirk Schuebel, Ambasador Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Chișinău, august 2010

�

Introducere în setul de Ghiduri pentru armonizarea legislaţiei sectoriale

Proiectul “Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, finanţat de UE, şi-a început activitatea la Chişinău în august 2008 şi va dura până la sfârşitul anului 2010. Proiectul este implementat de un consorţiu internaţional, condus de compania IBF International Consulting. Obiectivul general al Proiectului este de a asista autorităţile Republicii Moldova la implementarea priorităţilor stabilite în Acor-dul de Parteneriat şi Cooperare (APC) din 1998 şi Planul de Acţiuni privind Politica Euro-peană de Vecinătate (PA PEV) din 2005.

Din punct de vedere operaţional, Proiectul este divizat în trei componente, având următoarele obiective specifice:

1. Susţinerea şi monitorizarea procesului de implementare a măsurilor stabilite în acordurile actuale, precum şi în eventualele acorduri bilaterale dintre UE şi Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate – în mare parte în formă de consultanţă în elaborare de politici de nivel înalt şi consolidare instituţională a Aparatului Guvernului RM.

2. Susţinerea procesului de armonizare legislativă în Republica Moldova în sectoarele agreate de Moldova şi UE în cadrul documentelor bilaterale încheiate, precum şi implementarea lor efectivă – în mare parte în formă de consultanţă de politici şi juridică, precum şi instruire pentru sectoarele care urmează a fi armonizate, fortificarea capacităţii de armonizare legislativă a Republicii Moldova şi susţinerea dezvoltării instituţionale a Centrului de Armonizare a Legislaţiei.

3. Creşterea nivelului de promovare, vizibilitate şi eficacitate a coordonării asistenţei UE de către autorităţile moldoveneşti, precum şi de coordonare a iniţiativelor finanţate de UE cu cele ale donatorilor, în special ale statelor membre ale UE – îndeosebi în vederea dezvoltării capacităţii de coordonare a asistenţei şi promovare a asistenţei de tip TWINNING.

Scopul elaborării setului de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale este de a aborda problemele principale cu care se confruntă procesul de armonizare a legislaţiei în Moldova la nivel de ministere de ramură/instituţii publice, prin acordarea unor cunoştinţe concrete în vederea facilitării unei înţelegeri clare a contextului şi aspectului raţional al legislaţiei sectoriale a UE şi creării unei baze pentru o abordare sectorială strategică. Aşadar, setul de Ghiduri de armonizare a legislației sectoriale îşi propune să contribuie, în mod substanţial, la realizarea primelor două obiective dintre cele specificate mai sus, în cadrul mandatului Proiectului.

Contrar unei opinii răspândite, armonizarea legislativă reprezintă un proces complex şi de durată medie, care implică alinierea politicilor, armonizarea/transpunerea corectă a normelor relevante, actualizarea acelor norme, acolo unde este necesar, crearea şi

�

finanţarea (prin intermediul unor entităţi noi sau în alt mod) structurilor instituţionale necesare şi urmărirea unei implementări şi aplicări credibile şi obiectiv verificabile. Astfel, simpla elaborare a legislaţiei în stilul UE pentru Moldova („transpunerea” sau „armonizarea” legilor) este un concept mult mai îngust, care nu realizează beneficiile scontate pentru Republica Moldova sau implementarea angajamentelor privind armonizarea legislaţiei în oricare domeniu luat în parte.

Suntem de părerea că publicarea şi diseminarea acestui set de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale va oferi o sursă importantă pentru toate părţile interesate în ceea ce priveşte reformele în curs de desfăşurare în fiecare sector. În special, fiecare ghid stabileşte următoarele:

• Analizează şi explică situaţia curentă din Republica Moldova, în contextul angajamentelor existente şi potenţiale, în ceea ce priveşte progresul, aspectele practice, legislaţia, instituţiile etc. Acest lucru va fi valoros pentru autorităţile moldoveneşti în vederea prezentării situaţiei lor la nivel internaţional, şi, de asemenea, va fi util UE în calitate de sumar instantaneu al situaţiei reale din sectorul dat al Republicii Moldova.

• Examinează provocările armonizării ce urmează a fi întrunite în cadrul sectorului, oferind o vedere de ansamblu a politicilor UE în acest sector, prevederilor şi conceptelor principale ale legislaţiei UE, procesului tipic de armonizare solicitat, incluzând cele mai importante acte a fi transpuse şi cele mai bune practici de soluţii instituţionale, precum şi evoluţiile recente şi provocările actuale din legislaţia UE şi politicile din acest sector.

• Oferă o evaluare strategică şi recomandări-cheie pentru dezvoltarea în continuare pe ter-men mediu a sectorului din Republica Moldova din punct de vedere juridic, economic şi in-stituţional/administrativ în perioada 2011–2015.

În legătură cu aceasta, am observat că în rezultatul unui studiu efectuat de Proiect în anul 2009 privind întrebările şi problemele cu care se confruntă diferite autorităţi responsabile de armonizarea legislaţiei în Moldova au fost depistate dificultăţi semnificative în procesul de armonizare legislativă prin tot spectrul organizaţiilor publice responsabile. Acestea au inclus probleme de expertiză, prioritizare, comprehensiune şi planificare1.

Prezentul Ghid de armonizare a legislaţiei sectoriale examinează legislaţia şi politicile în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală2, un domeniul de interes fundamental pentru o funcţionare eficientă a pieţelor din Republica Moldova, atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea inovaţiilor, activităţilor de cercetare şi dezvoltare concomitent cu avansarea relaţiilor comerciale internaţionale. De asemenea, acest Ghid

1 Rapoartele Proiectului (disponibile pe www.support-md-eu.md): “Raport tehnic privind evaluarea răspunsurilor la chestionarul privind mecanismul de armonizare de la ministerele de ramură şi organele administraţiei publice din Moldova”, Tina Bache, 15 iunie 2009 şi “Raportul privind Analiza interviurilor de cercetare cu ministerele de ramură şi organele administraţiei publice privind aplicarea practică a mecanismului de armonizare din Moldova”, Tina Bache, august 2009.

2 Legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale cuprind două componente principale: dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi drepturile de proprietate industrială.

�

este important prin faptul că este parte componentă a procesului pe termen lung de integrare a RM în Uniunea Europeană.

Poziţia reflectată în acest Raport se referă la situaţia din iunie 2010 şi ţinem să menţionăm, că în perioada de la data elaborării până la data publicării finale, s-ar putea să fi avut loc careva schimbări în sectorul în cauză. Încurajăm pe oricine interesat de aspectele proprietăţii intelectuale din Republica Moldova (ministere, factori de decizie, organizaţii internaţionale, avocaţi, comunitatea de afaceri) să se familiarizeze cu acest Raport care cuprinde o parte relativ mică a unui subiect amplu şi important. Raportul poate fi, de asemenea, accesat pe pagina noastră web www.support-md-eu.md, iar, în lunile următoare, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) va primi, la fel, versiunile CD ROM, în scopul facilitării viitoarelor actualizări.

�

DESPRE AUTORI

EUGENE STUART este irlandez şi un avocat experimentat şi consultant în domeniul politicilor publice, atât în Irlanda, cât şi la nivel internaţional. Deţine gradul de doctor în jurisprudenţă (PHD) de la Universitatea din Belgrad, de Magistru în Legislaţia Europeană de la Colegiul Universitar din Dublin, de Magistru al Artelor în domeniul politicii şi administrării publice de la Colegiul Trinity din Dublin şi este absolvent al Institutului Irlandez de Administrare Publică. Mai deţine două diplome post-universitare în domeniul legislaţiei internaţionale privind drepturile omului de la Universitatea Turku din Finlanda.

Cu o experienţă de muncă de circa 25 ani în cadrul Ministerului Economiei din Irlanda, activitatea profesională a lui Eugen Stuart acoperă o varietate deplină de sarcini care cad sub incidenţa unui minister al economiei, inclusiv domeniile de reglementare şi funcţiile de dezvoltare ale acestuia. La începutul anilor 1990, Dr. Stuart a lucrat la Comisia Europeană în câteva domenii, inclusiv legislaţia privind companiile şi politica concurenţială. Ulterior, el a devenit şef de unitate în cadrul Fondurilor Structurale ale Ministerului Economiei din Irlanda şi şef al Departamentului Asistență în cadrul Ministerului de Stat.

Din 1996 a lucrat în calitate de consultant internaţional în domeniul legislaţiei şi al poli-ticilor în mai multe poziţii în Albania, Serbia şi Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Un-garia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Croaţia, Bulgaria, Ucraina, Kazahstan, Moldova şi Federaţia Rusă. În decursul acestor misiuni, Dr. Stuart a elaborat strategia în domeniul proprietăţii intelectuale pentru Lituania şi a dirijat efectuarea analizei de armonizarea legislaţiei conexe proprietăţii intelectuale în Serbia şi Muntenegru şi în Kazahstan. Dr. Stuart a deţinut funcţia de adjunct al Directorului Proiectului finanţat de UE intitulat: “Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Eu-ropeană” în Moldova, iar în prezent activează în calitate de consultant special al Pro-iectului, fiind preocupat preponderant de elaborarea şi coordonarea prezentului set de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale.

Dr. Stuart a participat la un şir de negocieri internaţionale importante şi organizaţii, inclusiv la nivelul Uniunii Europene şi OCDE, şi a contribuit la mai multe conferinţe internaţionale şi reviste, abordând legislaţia şi politicile concurenţiale, controlul ajutorului de stat şi subvenţiilor, legislaţia privind companiile, protecţia consumatorului şi dezvoltarea internaţională.

�

EDOARDO FANO este jurist italian care activează în calitate de consultant legal specializat în domeniul proprietăţii intelectuale. A fost conferenţiar la Universitatea Colegiului din Londra şi Politehnica din Milan, actualmente fiind conferenţiar la Universitatea Abat Oliba din Barcelona, Institutul European de Design (Barcelona, Milan, Roma şi Florenţa), ESADE din Barcelona, Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, Universitatea Alicante şi Colegio de Abogados din Barcelona. A scris câteva manuale şi publicaţii privind legislaţia italiană în general şi legislaţia din domeniul proprietăţii intelectuale.

Experienţa juridică a lui Edoardo Fano se axează pe acordarea serviciilor de consultanţă sectorului privat în privinţa protejării şi valorificării mărcilor comerciale, brevetelor de invenţie, desenelor, indicaţiilor geografice, precum şi a aspectelor ce ţin de proprietatea intelectuală legate de Internet. A lucrat în calitate de expert superior al UE în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală în Kazahstan, India şi Croaţia. De asemenea, Edoardo Fano participă la discuţiile publice în scopul soluţionării litigiilor vizând mărcile comerciale şi a numelor de domenii Internet împreună cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale şi cu Camera de Arbitraj a Camerei de Comerţ din Milan.

LINDA SCALES este jurist practician din Irlanda şi specialist în legislaţia vizând dreptul de autor şi drepturile conexe. De asemenea, este conferenţiar la Universitatea Colegiului din Dublin şi a scris multe lucrări în materie de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală. Este membru fondator şi director non-executiv a două asociaţii non-profit în domeniul drepturilor de autor: Asociaţia de Copyright din Irlanda şi Organizaţia Drepturilor Artiştilor Vizuali din Irlanda – prima organizaţie de management colectiv pentru artiştii vizuali.

În activitatea cotidiană, Linda Scales prestează servicii de consultanţă unui spectru vast de organizaţii guvernamentale, instituţionale şi comerciale preocupate de protejarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. A conlucrat cu organisme guvernamentale în domeniul implementării legislaţiei UE în legislaţia internă a Irlandei. Pe plan internaţional, Linda Scales a prestat servicii de consultanţă Guvernului din Lituania în scopul aplicării drepturilor de autor şi a produs o strategie comprehensivă de implementare a proprietăţii intelectuale în cadrul pregătirilor de aderare a Lituaniei la Uniunea Europeană. În 2004 a gestionat componenta vizând dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul unui proiect din Kazahstan, finanţat de Uniunea Europeană, prestând servicii de consultanţă pentru Guvernul, Parlamentul şi organele de justiţie din Kazahstan în scopul identificării criteriilor de armonizare a legislaţiei din Kazahstan cu standardele internaţionale şi comunitare. Este coautorul unei lucrări publicate în limbile engleză, rusă şi kazahă cu genericul “Standardele internaţionale şi comunitare de protejare a proprietăţii intelectuale”.

10

Pe parcursul anului 2009, Linda Scales a fost conducătorul unui proiect finanţat de UE de acordare a suportului iniţial pentru implementarea legislaţiei în domeniul drepturilor de autor şi conexe de către Agenţia de Stat a Drepturilor de Autor din Azerbaidjan.

GERDA LEONAVICIENE este jurist-practician din Lituania, specialist în domeniul legislaţiei dreptului de autor şi drepturilor conexe. Dispune de o experienţă bogată de muncă în cadrul societăţii colective a dreptului de autor LATGA-A din Lituania. Sistematic prestează servicii de consultanţă titularilor de drepturi şi utilizatorilor dreptului de autor şi drepturilor conexe, aducându-şi aportul la elaborarea proiectelor de acte legislative în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

De asemenea, a lucrat în Direcţia dreptului de autor şi drepturilor conexe a Ministerului Culturii din Lituania. A reprezentat Guvernul lituanian în cadrul grupului de lucru în domeniul proprietăţii intelectuale (dreptului de autor) al Consiliului Uniunii Europene şi în cadrul Comitetului permanent al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe.

ANNA LAZAREVA este jurist calificat în dreptul civil, penal, constituţional şi comercial cu o vastă experienţă juridică în Federaţia Rusă şi în multe ţări în curs de dezvoltare. Anterior a activat în administrarea unor proiecte internaţionale donatoare şi în calitate de consilier internaţional juridic şi politic (EuropeAid, USAID şi PNUD în Kazahstan, Serbia şi Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina), abilităţile sale specializate pe probleme de politici guvernamentale sunt axate pe iniţiative de dezvoltare, politici vizând societatea civilă, cooperarea culturală şi reformele economice şi juridice.

Proiectul şi autorii prezentei publicaţii recunosc cu gratitudine asistenţa directă şi indirectă a diferitor experţi şi oficialităţi în procesul de pregătire a acestui Raport. În special, ţinem să menţionăm colaborarea extensivă a dnei Lilia Bolocan, Directorul General al AGEPI, dlui Ion Daniliuc, Vicedirector General al AGEPI, dnei Liliana Vieru, Şefa Direcţiei cooperare internaţională şi integrare europeană din cadrul AGEPI şi implicarea activă a mai multor colaboratori ai AGEPI şi ai organelor de implementare din Republica Moldova. Mai multe detalii privind activitatea Proiectului cu privire la legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale pot fi găsite pe pagina web a Proiectului la: www.support-md-eu.md.

12

ABREVIERI

ACTA Acordul comercial împotriva contrafacerii

AGEPI Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală

AITT Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic

APC Acordul de Parteneriat şi Cooperare

ARIPO Oficiul Regional African al Proprietăţii Industriale

ARR Acordul de reprezentare reciprocă

AsDAC Asociaţia “Dreptului de Autor şi Drepturilor Conexe”

ASSINSELAsociaţia Internaţională a Selecţionerilor pentru Protecţia Achiziţiilor Vegetale

BOIP Organizaţia Benelux pentru Proprietate Intelectuală

BOPI Buletinul Oficial al Proprietăţii Industriale

CEFTA Acordul Central European al Comerţului Liber

CEJ Curtea Europeană de Justiţie

CHIP Circuit integrat

CISAC Confederaţia Internaţională a Societăţilor Autorilor şi Compozitorilor

DG Directorat General

DO Denumirea de origine

DPI Drepturile de proprietate intelectuală

DRM Sistemul de gestionare a drepturilor digitale

EAPO Oficiul Eurasiatic de Brevete de Invenţie

CEB Convenţia Europeană de Brevete de Invenţie

OEB Oficiul European de Brevete de Invenţie

FIS Federaţia Internaţională a Comerţului cu Material Semincer

GATT Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

GESAC Gruparea europeană a societăţilor autorilor şi compozitorilor

ICMP Confederaţia Internaţională a Editorilor Muzicali

IDA Autoritatea-Depozitar Internaţională

IG Indicaţii geografice

ISA Autoritatea de Cercetare Internaţională

ISF Federaţia Internaţională a Seminţelor

1�

JO Jurnalul Oficial

NCF Naţiunea cea mai favorizată

OAPI Organizaţia Africană de Proprietate Intelectuală

OCDE Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

OGC Organizaţie de gestiune colectivă

OHIM Oficiul de Armonizare pe Piaţa Internă

OMC Organizaţia Mondială a Comerţului

OMPI Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale

PA PEV Planul de Acţiuni Politica Europeană de Vecinătate

PCT Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetului de Invenţie

PEV Politica Europeană de Vecinătate

PIJ Prima instanţă de judecată

PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

RCE Rapoartele Curţii Europene

SCCRComitetul permanent în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe

SEE Sectorul economic european

SND Strategia Naţională de Dezvoltare

STG Specialităţi tradiţionale garantate

TLT Tratatul privind dreptul mărcilor comerciale al OMPI

TRIPS Drepturi de proprietate intelectuală legate de comerţ

UE Uniunea Europeană

UNCTAD Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

UPOV Uniunea pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante

WCT Tratatul Dreptului de Autor al OMPI

WPPT Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme

14

CUPRINS

1. INTRODUCERE ÎN DIRECTIVELE SECTORIALE ALE LEGISLAŢIEI ŞI POLITICII PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ................................................................................................. 21

2. CERINŢELE DE ARMONIZARE A LEGISLAŢIEI ŞI POLITICILOR ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI CONTEXTUL POLITICII DE BAZĂ ........................ 41

Cerinţele acordurilor internaţionale .................................................................................. 41

Cerinţele formulate în cadrul APC şi PA PEV ................................................................... 91

Opinii privind potenţiale acorduri cu UE sau alte acorduri ....................................... 95

Planuri şi strategii actuale în Republica Moldova......................................................... 98

PARTEA 1: SITUAŢIA ACTUALĂ .....................................................................................................101

3. PREZENTAREA GENERALĂ A POLITICII ŞI LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI EVALUAREA GENERALĂ A GRADULUI DE ARMONIZARE PÂNĂ ÎN PREZENT .........................................................103

Introducere în cadrul de politici şi legislaţia Republicii Moldova în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală .....................................................103

Cadrul instituţional al legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale din RM ...............................................................................................................105

Cadrul juridic ...........................................................................................................................113

PARTEA 2: ANGAJAMENTELE DE ARMONIZARE CE URMEAZĂ A FI REALIZATE ..............151

4. LEGISLAŢIA ŞI POLITICA UE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ .........153

Prezentare generală a legislaţiei şi politicilor UE cu privire la proprietatea intelectuală ...............................................................................................................................153

Analiza dispoziţiilor legislaţiei UE ....................................................................................156

Procesul de armonizare a legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale în statele non-UE ...........................................................................................209

Dezvoltările recente şi provocările actuale din legislaţia şi politicile UE în domeniul proprietăţii intelectuale. .................................................................................212

1�

PARTEA 3: EVALUARE GENERALĂ ŞI RECOMANDĂRI PENTRU URMĂTORII PAŞI. PRIORITĂŢI STABILITE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE .................................................................................................................................225

5. EVALUAREA GENERALĂ ......................................................................................................227

6. RECOMANDĂRI PENTRU PAŞII URMĂTORI ŞI PRIORITĂŢILE STABILITE PENTRU ANII 2011-2015 ..........................................................................................................243

7. CONCLUZII .................................................................................................................................255

ANEXE ...............................................................................................................................................257

Anexa 1 Tabelul de evaluare a rezumatului transpunerii ...................................258

Anexa 2 Tabelul legislaţiei Republicii Moldova şi legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene .............................................................................................272

Anexa 3 Organigrama AGEPI .........................................................................................285

Anexa 4 Acordul CEFTA 2006 – Anexa 7 convenţii ................................................286

Anexa 5 Bibliografie .........................................................................................................288

1�

SUMAR EXECUTIV

Proiectul „Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniu-nea Europeană”, finanţat de UE, şi-a început activitatea la Chişinău în august 2008 şi va funcţiona până la sfârşitul lui 2010. Proiectul este implementat de un consorţiu inter-naţional condus de IBF International Consulting. Obiectivul general al Proiectului este de a asista autorităţile Republicii Moldova la implementarea priorităţilor stabilite în Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) din 1998 şi Planul de Acţiuni Politica Euro-peană de Vecinătate (PA PEV) din 2005.

Din punct de vedere operaţional, Proiectul este divizat în trei Componente, având următoarele obiective specifice:

1. Susţinerea şi monitorizarea procesului de implementare a măsurilor stabilite în acordurile actuale, precum şi în eventualele acorduri bilaterale dintre UE şi Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (Componenta 1) – în mare parte, în formă de consultanţă în elaborare de politici de nivel înalt şi consolidare instituţională a Aparatului Guvernului RM.

2. Susţinerea procesului de armonizare legislativă în Republica Moldova în sectoarele agreate de Moldova şi UE în cadrul documentelor bilaterale încheiate, precum şi implementarea lor efectivă (Componenta 2) – în mare parte în formă de consultanţă de politici şi juridică, precum şi instruire pentru sectoarele care urmează a fi armonizate, fortificarea capacităţii de armonizare legislativă a Republicii Moldova şi susţinerea dezvoltării instituţionale a Centrului de Armonizare a Legislaţiei.

3. Creşterea nivelului de promovare, vizibilitate/accesibilitate şi eficacitate a coordonării asistenţei UE de către autorităţile moldoveneşti, precum şi de coordonare a iniţiativelor finanţate de UE cu cele ale donatorilor, în special ale statelor membre ale UE (Componenta 3) – îndeosebi în vederea dezvoltării capacităţii de coordonare a asistenţei şi promovare a asistenţei de tip TWINNING.

Proiectul îşi asumă angajamentul de a acorda cunoştinţe şi abilităţi concrete ministerelor de ramură şi altor organizaţii publice în scopul facilitării unei înţelegeri mai clare a contextului şi esenţei legislaţiei sectoriale a UE, precum şi creării unei baze pentru o abordare sectorială strategică.

Prezentul Ghid de armonizare a legislaţiei sectoriale abordează legislaţia şi politicile de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale (şi cuprinde dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi drepturile de proprietate industrială), un domeniu de interes fundamental pentru funcţionarea efectivă a pieţelor din Republica Moldova, atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea inovaţiilor, a activităţilor de cercetare şi dezvoltare concomitent cu avansarea relaţiilor comerciale internaţionale. De asemenea, acest Ghid

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

1�

este important prin faptul că este parte componentă a procesului pe termen lung de integrare a RM în Uniunea Europeană.

După Introducere (care examinează dimensiunea legislaţiei internaţionale şi, în continuare, cerinţele Acordului de Partenerial şi Cooperare (APC), PA PEV şi CEFTA ce vizează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi aprecierile noilor acorduri UE sau ale altor acorduri, planuri şi strategii actuale ale Republicii Moldova şi esenţa măsurilor întreprinse de Guvern în vederea reglementării drepturilor de proprietate intelectuală), Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale se divizează în trei părţi interdependente, care cuprind (1) analiza situaţiei actuale din Republica Moldova; (2) provocările armonizării în cadrul Uniunii Europene ce urmează a fi depăşite – asigurând o informaţie sumară despre esenţa Acquis-ului Comunitar vizând sectorul în cauză; şi (3) evaluarea generală şi recomandările strategice şi concluziile cu privire la dezvoltarea în continuare a procesului de armonizare în sectorul proprietăţii intelectuale din Republica Moldova în lumina analizei şi a naturii ample a subiectului vizat şi reglementării acestuia în legislaţia UE.

Sumarul Părţii 1

Analiza legislaţiei şi politicilor în domeniul DPI din Republica Moldova relevă faptul că eforturile depuse pentru a alinia legislaţia moldovenească la normele europene şi internaţionale s-au încununat de succes (deşi nu până în anul 2003 – termenul-limită stabilit de APC), aflându-se actualmente la etapele finale. De asemenea, Moldova a reuşit să impresioneze prin accederea la convenţiile internaţionale relevante de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală. Actualmente, noi acte legislative în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe se află la etapa de finalizare şi acest fapt va contribui semnificativ la îndeplinirea cerinţelor actuale de armonizare a legislaţiei în contextul integrării în Uniunea Europeană şi, în particular, al angajamentelor asumate de Moldova faţă de Uniunea Europeană. Concomitent, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe recent adoptată va solicita elaborarea legislaţiei secundare pentru a implementa prevederile noii legi.

Aranjamentele instituţionale de susţinere a implementării şi aplicării legislaţiei în domeniul DPI au fost promovate semnificativ în direcţia corectă. Cu toate acestea, este certă existenţa în continuare a unor probleme şi provocări în domeniul în cauză. În ceea ce priveşte dreptul de autor, cele mai proeminente provocări rezumă în aplicarea şi acreditarea şi funcţionarea organizaţiilor de gestionare a colecţiilor din Moldova. Cât priveşte proprietatea industrială, din nou, aspectele de implementare au o importanţă majoră. Alinierea legislaţiei moldoveneşti la cerinţele Convenţiei Europene de Brevete de Invenţie îşi va spori importanţa în cazul în care Moldova reuşeşte să progreseze pentru a deveni un stat de extindere şi să stabilească mecanismele necesare pentru aplicarea ex-officio a regulamentului privind indicaţiile geografice, care, posibil, va fi necesar de realizat în calitate de sarcină imperativă pe termen scurt în cadrul unui acord bilateral viitor UE–RM pe acest segment.

1�

Pe baza analizei efectuate devine clar faptul că aplicarea îmbunătăţită (drept necesitate centrală stabilită pentru anii următori) va implica, de asemenea, perfecţionarea statelor de personal, specializarea şi instruirea în cadrul organizaţiilor factorilor de interes relevanţi. Cu toate acestea, au fost identificaţi doi factori critici adiţionali de o importanţă aparte pentru dimensiunea de realizare a armonizării legislative cu standardele europene în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală – dirijarea procesului de aplicare (inclusiv activităţile de anti-piraterie) şi implicarea mai activă a titularilor de drepturi în această activitate. În special, există o necesitate elocventă de coordonare şi dirijare a procesului de aplicare, structurată în jurul unei strategii coerente şi inteligibile de implementare. În această ordine de idei, dinamizarea activităţii Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală realizată în luna iunie 2010 oferă o oportunitate deosebită în acest scop.

Sumarul Părţii 2

Examinarea legislaţiei şi a politicilor UE în domeniul DPI trasează dezvoltarea legislaţiei de la rădăcinile timpurii de origine irlandeză şi italiană, prin Directivele UE principale de aplicare a dispoziţiilor aferente diferitor sectoare DPI, până la aspectele cotidiene dezbătute în cadrul Uniunii Europene, precum şi între UE şi organizaţiile internaţionale. Este evident faptul că necesitatea de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală a apărut pe baza tradiţiilor europene, care s-au dezvoltat pe două căi paralele: tradiţiile legislaţiei civile cu axare pe legea naturii, bazele etice, filosofice şi, mai târziu, economice pentru a proteja lucrările inventive, acordând de la început o atenţie primordială aspectelor economice în ţările cu legislaţie comună. Consecinţele acestor eforturi s-au manifestat în reglementări comunitare mai robuste în raport cu regimul multilateral principal din Acordul TRIPS al OMC. De asemenea, în informaţia de fond pot fi găsite răspunsuri la întrebările din ce cauză a fost problematică dezvoltarea standardelor UE în domeniul DPI şi din ce motiv reglementările UE armonizate au apărut relativ mai târziu decât cele aferente altor domenii ale legislaţiei comunitare.

Elaborarea legislaţiei UE în domeniul proprietăţii intelectuale a demarat în a doua jumătate a anilor 1970 prin crearea Oficiului European de Brevete de Invenţie. Cu toate acestea, anume crearea pieţei unice (1992) a impulsionat decisiv necesitatea de armonizare a drepturilor de proprietate intelectuală. În termeni generali, eforturile de armonizare legislativă s-au axat pe domeniile în care divergenţele dintre statele membre ale UE erau cele mai proeminente sau în sectoarele unde existau sau au apărut bariere nejustificate în calea liberei circulaţii. De fapt, armonizarea în cauză s-a conturat pe baza dispoziţiilor generale ale legilor de armonizare în interesul liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor pe piaţa internă3 a Uniunii Europene (de exemplu, Articolul 100 al Tratatului CEE / Articolul 95 din versiunea de la Amsterdam a Tratatului CE). Pe măsură ce legislaţia internă a fost pusă în siguranţă, au fost identificate anumite sectoare în care ar fi fost

3 Iniţial, Articolul 100 din Tratatul CEE. Acesta a devenit Articolul 95 оn versiunea de la Amsterdam a Tratatului, actualmente fiind Articolul 114 al Tratatului de la Lisabona.


1�

dezirabil să li se ofere titularilor de drepturi posibilitatea de a asigura protecţia acestor drepturi printr-o singură operaţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Dezideratul în cauză s-a soldat cu crearea mărcii comerciale comunitare în anul 1993, cu stabilirea designului comunitar în anul 2001 şi continuă cu noi iniţiative agreate în luna decembrie 2009 privind caracteristicile principale ale unei viitoare instanţe comunitare de brevet de invenţie şi privind metoda comună de abordare a unui regulament UE vizând brevetul de invenţie şi a unei mărci noi UE pentru produsele alimentare ecologice, puse în aplicare în luna iulie 2010. Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, cuprinde prima dispoziţie explicită pentru reglementarea DPI prin intermediul Tratatului şi plasează dispoziţia în cauză destul de ferm în contextul relaţiilor comerciale din cadrul Politicii comerciale comune a UE.

Cu toate acestea, legislaţia şi politicile UE se confruntă în continuare cu anumite provocări în domeniul DPI. Problemele aferente implementării se clasează pe primele poziţii printre aceste iniţiative, precum şi printre cele mai recente menite să faciliteze o implementare mai efectivă, impunând sancţiuni mai drastice în lupta contra pirateriei şi contrafacerii. Alte aspecte active de legislaţie şi politici includ armonizarea drepturilor morale şi a unui spectru de noi subiecte ce apar în epoca electronică (de exemplu, digitalizarea lucrărilor şi a conţinutului inventiv on-line). Pe arena internaţională Uniunea Europeană îşi menţine un interes activ în diferite domenii incomplete/imperfecte ale legislaţiei internaţionale vizând DPI, inclusiv actualizarea drepturilor organizaţiilor de radiodifuziune, revizuirea limitărilor şi excepţiilor impuse de dreptul de autor asupra activităţilor educaţionale, precum şi perfecţionarea drepturilor asupra interpretărilor audiovizuale. Fiecare din aceste aspecte are o relevanţă potenţială pentru Republica Moldova în anii viitori şi, respectiv, este important ca aceste activităţi să fie monitorizate cu atenţie în calitate de agendă permanentă în raport cu procesul de armonizare a legislaţiei UE în domeniul DPI desfăşurat în Republica Moldova.

Sumarul Părţii �

În procesul de evaluare a progresului atins de RM în ce privește armonizarea legislaţiei cu standardele UE în domeniul DPI a fost constatat faptul că cele mai multe realizări au fost atinse în ultimii ani, cu toate acestea, mai există anumite lacune în ceea ce priveşte armonizarea deplină. Evident, acestea nu sunt de ordin legislativ.

Cele mai mari impedimente pentru armonizarea deplină în Republica Moldova sunt legate de un spectru de obstacole care împiedică implementarea efectivă a DPI, şi anume: coordonarea neadecvată a agenţiilor de implementare; absenţa unei direcţii strategice de implementare (inclusiv lipsa unor date concrete vizând planificarea, activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în lupta contra pirateriei şi a contrafacerii); completarea cu personal şi alte constrângeri vizând anumite mijloace/resurse; necesitatea permanentă de instruire continuă a organismelor de implementare şi de iniţiative adiţionale de informare; necesitatea de a atinge un nivel mai deplin de

20

specializare judiciară pentru cauzele DPI; lipsa unei angajări suficiente a titularilor de drepturi în procesul de implementare, precum şi nivelul redus de dezvoltare a sistemului de gestionare a colecţiilor din Moldova.

Prin urmare, recomandările stabilite pentru următorii ani se axează, în special, pe asigurarea dirijării şi a impulsionării procesului de implementare, astfel încât acesta să devină credibil şi efectiv. Recomandările includ şi necesitatea de a elabora până în anul 2011 o nouă strategie de armonizare cu legislaţia comunitară vizând protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu normele UE şi internaţionale. Evident, documentele menţionate urmează a fi elaborate sub egida CNPI, care va gestiona procesul general, pentru a permite autorităţilor responsabile să asigure o axare continuă pe domeniul DPI în agenda de integrare a RM în UE, pentru a asigura o poziţie clară şi corespunzătoare de responsabilitate de acest proces şi reformele aferente, pentru a aborda un spectru de recomandări speciale şi a permite Republicii Moldova să fie la curent cu dezbaterile de ultimă oră şi cu realizările atinse în acest domeniu.


2�

1. INTRODUCERE ÎN DIRECTIVELE SECTORIALE ALE LEGISLAŢIEI ŞI POLITICII PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Protecţia Drepturilor Proprietăţii Intelectuale

Drepturile proprietăţii intelectuale sunt drepturile acordate de către Stat persoanelor cu privire la creaţia lor intelectuală. Una din principalele caracteristici ale drepturilor proprietăţii intelectuale este acordarea dreptului exclusiv autorului asupra creaţiei sau invenţiei sale pentru o anumită perioadă de timp. Această perioadă de timp variază în funcţie de natura proprietăţii intelectuale asupra căreia se invocă protecţia. La expirarea perioadei relevante de timp asupra protecţiei proprietăţii intelectuale, lucrarea anterior protejată intră în cadrul „domeniului public”. Înregistrarea oficială, de obicei, este necesară pentru recunoaşterea majorităţii drepturilor proprietăţii intelectuale (de exemplu, brevete de invenţie şi mărci comerciale), dar nu în toate cazurile (de exemplu, dreptul de autor). Legea relevantă a fiecărei ţări explică paşii care trebuie întreprinşi pentru protecţia anumitor proprietăţi intelectuale.

Drepturile proprietăţii intelectuale pot fi divizate în două categorii majore: (a) dreptul de autor şi drepturi conexe; (b) drepturile proprietăţii industriale.

(A) Dreptul de autor şi drepturile conexe

Protecţia dreptului de autor se aplică lucrărilor originale literare, ştiinţifice, muzicale şi artistice, de asemenea, programelor pentru computer şi bazelor de date. Dreptul de autor protejează exprimarea originală a ideilor fixate pe un suport sau formă tangibilă, nu însăşi ideile în sine. De exemplu, o persoană nu aduce prejudiciu dreptului de autor al unui autor de carte atunci când explică unui prieten noile tehnici elucidate în cartea respectivă. Totuşi, dacă această persoană a fotocopiat şi distribuit cartea fără permisiunea autorului, ea poate aduce prejudiciu titularului dreptului de autor.

Când cineva creează o lucrare asupra căreia are drept de autor, el este titularului acelei lucrări şi are libertatea de a decide asupra modului în care lucrarea va fi utilizată. Acea persoană (numită „creator” sau „autor” sau „titular al dreptului de autor”) poate controla

24

viitorul uz al lucrării sale. Aceste drepturi sunt, de obicei, protejate pentru o perioadă minimă de 50 ani după moartea autorului.

În majoritatea ţărilor lumii, materialul este protejat din momentul scrierii acestuia, pictării sau desenării, sculptării, filmării, prezentării pe scenă, etc. şi se întâmplă în mod automat. Cu alte cuvinte, nu necesită înregistrare.

Protecţia juridică asigurată de dreptul de autor al unei opere originale cuprinde două seturi de drepturi: drepturi economice şi drepturi morale. La nivel internaţional, drepturile sunt conferite de Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, cunoscută drept „Convenţia de la Berna”. Moldova a aderat la această Convenţie începând din 1995.

În contextul protecţiei dreptului de autor, drepturile economice cuprind drepturile de a controla copierea şi diseminarea operei publicului, inclusiv prin radiodifuziune, interpretare publică, adaptare, traducere, recitare publică, demonstrare publică, distribuire etc. Drepturile morale includ dreptul autorului de a obiecta oricărei distorsiuni, mutilări sau altor modificări ale operei sale care ar putea aduce prejudiciu onoarei sau reputaţiei sale şi dreptului său de a se identifica drept autor al acestei opere.

Drepturile economice şi morale aparţin creatorului, care le poate exercita. Aceasta înseamnă că el/ea poate folosi opera în scopuri personale, poate acorda permisiune altor persoane de a se folosi de opera sa, sau poate interzice cuiva folosirea operei sale. Firul roşu al acestui principiu general este că drepturile protejate de autor nu pot fi utilizate fără acordarea autorizării din partea titularilor acestor drepturi. Există câteva excepţii de la această regulă, care sunt înscrise în legile naţionale cu privire la dreptul de autor. Drept exemple de asemenea excepţii pot constitui operele, care, în anumite circumstanţe, pot fi folosite în scopuri didactice, de cercetare ştiinţifică sau pentru prezentarea evenimentelor curente.

Ca exemplu de drepturi de autor pot servi:

• Stela scrie o carte cu privire la legislația Moldovei;

• Ionel pictează un tablou al naturii din jurul Chişinăului;

• Vladimir a pregătit un nou joc computerizat.

„Drepturile conexe”, cunoscute şi ca „drepturi înrudite”, ţin de altă categorie de titulari de drepturi şi anume, actori, cântăreţi, muzicieni, producători de fonograme (înregistrări sonore) şi organizaţii de radiodifuziune și sunt drepturi care, respectiv, aparţin acestor grupuri cu privire la spectacolele, fonogramele şi emisiunile lor. Aceste drepturi sunt înrudite cu dreptul de autor: titularii drepturilor conexe dau expresie pieselor originale ale autorilor, prin comunicarea acestor opere publicului.

Ca exemplu de drepturi conexe pot servi:

• un pianist interpretează o piesă de jazz scrisă de un compozitor;


2�

• un actor joacă un rol într-o piesă de spectacol scrisă de un dramaturg;

• o companie de înregistrări înregistrează cântece şi muzică compuse de autori şi compozitori;

• organizaţiile de radiodifuziune difuzează opere şi fonograme pe postul lor de radiodifuziune.

La nivel internaţional, drepturile conexe sunt conferite de către Convenţia internaţională din 1961 pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, cunoscută şi ca Convenţia de la Roma. Moldova a aderat la această convenţie începând din 1995.

(B) Drepturile de proprietate industrială

Proprietatea industrială cuprinde două categorii principale:

(i) cele desemnate, în primul rând, stimulării inovaţiei, designului şi creării tehnologiei – de exemplu, invenţii (protejate de brevetul de invenţie), desene ale circuitului integrat, desene industriale şi informaţii confidenţiale/secret comercial. Protecţia acestora, de obicei, e acordată pe un termen finit (de regulă, 20 ani în cazul brevetului de invenţie); şi

(ii) cele desemnate protecţiei semnelor distinctive – în special, marca comercială (care face deosebire dintre bunurile şi serviciile unei companii de cele ale altor companii) şi indicaţii geografice (care identifică bunurile conform originii lor geografice, unde o anumită caracteristică a bunurilor este atribuită în mod esenţial). Această protecţie poate dura o perioadă indefinită, atât timp cât semnul distinctiv continuă să existe.

Mai jos urmează o descriere succintă a diferitor categorii de drepturi ale proprietăţii industriale:

Brevetele de invenţie

Brevetul de invenţie reprezintă dreptul exclusiv acordat asupra unei invenţii. Acesta poate fi un produs sau un proces care furnizează noi modalităţi de a face ceva, sau oferă noi soluţii tehnice unei probleme. Acest drept este garantat de către Stat unui inventator pentru rezultatele invenţiei sale în domeniul tehnologiei, dându-i posibilitate să-şi implementeze invenţia în mod personal pe o anumită perioadă de timp, sau să autorizeze o altă persoană la implementarea acesteia.

Protecţia asupra unui brevet de invenţie este garantată pe o perioadă limitată de timp, de regulă, 20 de ani. Pe parcursul acestei perioade de timp, invenţia nu poate fi replicată, folosită, distribuită sau vândută, fără consimţământul titularului brevetului de invenţie. Totuşi, titularul brevetului poate acorda permis sau licenţă altor persoane de a se folosi de invenţie, conform condiţiilor convenite reciproc. Drept alternativă, titularul brevetului de invenţie poate vinde dreptul asupra invenţiei sale unei alte persoane, care, la rândul său, devine noul posesor al brevetului de invenţie. Atunci când protecţia brevetului

2�

expiră, invenţia intră în domeniul public. Odată cu intrarea ei în domeniul public, titularul brevetului nu mai deţine drepturi exclusive asupra invenţiei şi aceasta devine disponibilă exploatării comerciale de către alte persoane.

Ca exemplu de brevete de invenţie pot servi:

• „cutia neagră” a avioanelor;

• lumina electrică;

• microprocesorul.

Pentru a fi protejată de brevet, invenţia trebuie:

• să aibă aplicare practică şi să efectueze ceea ce solicitantul zice că va efectua;

• să includă elementul „inovativ” – cu alte cuvinte, ceva caracteristici noi care să nu fie cunoscute în totalitatea cunoştinţelor existente (artă existentă) în domeniul tehnic respectiv;

• să aibă o „etapă inventivă” – invenţia nu trebuie să fie evidentă oricărei persoane care are cunoştinţe şi experienţă în domeniul tehnologic al invenţiei;

• să fie acceptată drept „brevetabilă” conform legii ţării unde se solicită brevetul de invenţie. Plantele, varietăţi de animale, metode comerciale, descoperiri ale substanţelor naturale, teorii ştiinţifice, planuri, scheme şi alte procese pur mentale, de obicei, nu pot fi brevetate.

Brevetele, în mod normal, sunt acordate de către oficiile de brevete de invenţie ale unei ţări sau de către un oficiu regional care operează în folosul mai multor ţări – ca, de exemplu, Oficiul European de Brevete de Invenţie din Munich, Germania. Conform acestor sisteme regionale, solicitantul cere protecţie invenţiei sale în una sau mai multe ţări şi fiecare ţară decide acordarea sau neacordarea protecţiei brevetului în cadrul teritoriului său. Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor de invenţie (PCT) care este administrat de către OMPI4 asigură depunerea unei singure cereri internaţionale de brevet. Aceasta înseamnă că prin depunerea unei cereri, o persoană poate solicita protecţie în atâtea state – parte la PCT – câte doreşte.

Pentru obţinerea unui brevet de invenţie se cere completarea unei cereri oficiale de brevet. Cererea, de obicei, conţine titlul invenţiei şi explicaţia succintă a invenţiei. Aceasta trebuie să descrie invenţia suficient de clar, astfel încât o persoană cu cunoştinţe în tehnologia de domeniu să poată folosi şi reproduce invenţia conform informaţiei oferite. Asemenea descrieri, de obicei, sunt însoţite de materiale vizuale, de genul planuri, desene sau diagrame, care descriu invenţia mai bine. Cererea, de asemenea, trebuie să cuprindă, cel puţin, o „afirmaţie” de inovaţie; adică informaţie ce arată noutatea evidentă a invenţiei respective faţă de ceea ce este deja cunoscut.

4 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale – OMPI.


2�

Drepturile brevetului de invenţie, de obicei, se instituie în instanţa de judecată, care în majoritatea ţărilor poate emite un ordin de stopare a contrafacerii brevetului respectiv. De asemenea, instanţa poate declara un brevet inoperant, dacă o a treia parte demonstrează acest fapt cu succes.

Mărci înregistrate

Marcă poate fi orice semn distinctiv care identifică anumite bunuri sau servicii drept aparţinând unor persoane sau organizaţii specifice. Mărcile înregistrate pot apărea sub forma unei litere sau a unei combinaţii de litere, cuvinte, sintagme, muzică sau sunete vocale, aromă, formă, logo-uri, culori, aspecte ale împachetării folosite drept caracteristici distinctive.

Originea mărcilor datează încă din antichitate, atunci când meşterii înscriau semnăturile, sau „mărcile” sale pe obiectele făcute de ei, pentru a-şi deosebi produsele de cele ale altor meşteri. Pe parcursul anilor, aceste mărci au evoluat în sistemul curent de protecţie a mărcilor. Acest sistem ajută consumatorilor să aleagă produsele sau serviciile pe baza mărcilor asociate cu ele.

Marca înregistrată acordă dreptul exclusiv titularului înregistrat de a folosi marca drept nume comercial al bunurilor şi serviciilor sale specificate în înregistrare, sau de a autoriza o altă persoană în a o folosi în schimbul plăţii pentru ea. De cele mai multe ori, mărcile înregistrate promovează iniţiativa şi spiritul de întreprindere în întreaga lume prin răsplătirea titularilor mărcilor cu recunoaştere şi financiar. O altă funcţie importantă a mărcilor este că ele identifică sursa sau originea bunurilor sau serviciilor, astfel furnizând protecţie considerabilă consumatorilor împotriva confuziei sau decepţiei din partea falsificatorilor.

Ca exemplu de mărci pot servi:

• marca de firmă ‘Coca-Cola’ şi ‘Pepsi’;

• mărcile de firmă ale vinurilor Moldovei, de exemplu Purcari şi Cricova, marcate cu simboluri uşor de identificat, astfel încât cumpărătorii pot trasa originea lor şi determina calitatea lor.

Marca nu trebuie în mod obligatoriu să fie înregistrată. Oricum, dacă nu este înregistrată şi o altă persoană foloseşte aceeaşi marcă de fabrică, o petiţie legală va trebui să fie făcută de către persoana care crede că marca respectivă îi aparţine legitim ei. Această persoană va trebui să demonstreze în instanţă că ea a dezvoltat o anumită reputaţie acestei mărci şi că uzul celeilalte mărci va aduce confuzie sau va înşela publicul. Acest proces poate fi dificil şi scump.

Pe de altă parte, unei persoane care deţine o marcă înregistrată îi va fi mult mai simplu să pornească proces asupra unei alte persoane care utilizează aceeaşi marcă pe produse sau servicii de acelaşi tip sau similare.

Pentru a înregistra o marcă, o cerere de înregistrare a mărcii trebuie completată în cadrul oficiului naţional sau regional de mărci. Întotdeauna o bună idee este cea de a

2�

verifica baza de date a mărcilor naţionale înainte de a adopta o nouă marcă şi înainte de a completa o cerere pentru a o înregistra. O marcă identică sau similară ar putea stopa cererea altei persoane de a-şi înregistra marca sa comercială. Cererea trebuie să conţină o reproducere clară a semnului care se doreşte înregistrat – inclusiv culorile, formele sau caracteristicile tridimensionale – la fel ca şi lista bunurilor sau serviciilor, cărora li se va aplica semnul respectiv. Printre alte cerinţe pe care semnul trebuie să le îndeplinească înainte de a fi protejat de marca înregistrată, acesta trebuie să fie distinctiv, astfel încât consumatorii să-l poată distinge drept identificând un anume produs sau serviciu şi să-l deosebească de alte mărci care identifică alte bunuri sau servicii. Perioada de timp dintre depunerea şi examinarea cererii poate varia considerabil. Atunci când marca este acceptată spre înregistrare (şi presupunând că nimeni nu a intentat o cerere de negare a acesteia, sau negarea nu a avut succes), marca va fi înregistrată din moment ce taxele de înregistrare sunt achitate. Ţinem să menţionăm că efectele înregistrării sunt limitate ţării respective (sau în cazul înregistrării regionale, ţărilor respective).

Sistemul înregistrării internaţionale de mărci este făcut posibil conform sistemului (administrat de OMPI) care are la baza sa Acordul de la Madrid referitor la Înregistrarea Internaţională a Mărcilor şi Protocolul de la Madrid. O persoană care are vreo conexiune (fie de naţionalitate, domiciliu, întreprindere reală sau efectivă) cu vreun stat membru la unul sau ambele acorduri internaţionale poate, pe bază cererii (în ceea ce priveşte Protocolul) sau înregistrării cu oficiul mărcilor din acea ţară, să obţină o înregistrare internaţională care să opereze în unele sau în toate ţările Uniunii de la Madrid. În trecut, persoanele care căutau statut de protecţie a mărcii lor comerciale în alte ţări trebuiau să depună cereri separate în fiecare ţară de interes.

Perioada protecţiei variază de la ţară la ţară, dar o marcă poate fi reînnoită indefinit în timp, atât timp cât taxele suplimentare sunt achitate. În cazul unei dispute, protecţia mărcii este implementată de către instanţă. Moldova este parte la Acordul de la Madrid începând cu 1991 şi la Protocolul de la Madrid din 1997.

Desenul industrial

Desenul industrial reprezintă aspectul ornamental sau estetic al unui articol. Acest aspect ornamental poate fi constituit din elemente tridimensionale (de exemplu, forma sau suprafaţa unui articol) sau bidimensionale (de exemplu, linii, desene sau culori), dar nu trebuie să fie dictat în totalitate sau doar din considerente tehnice sau funcţionale. Desenele industriale contribuie la esteticul produsului, astfel făcându-l mai atrăgător pe piaţă. Ele pot fi aplicate unei varietăţi mari de produse – de la ceasuri şi bijuterii la aparate electrice, obiecte de recreare şi structuri arhitecturale. În majoritatea ţărilor, desenul industrial trebuie să fie atrăgător pentru a fi protejat de legea acelei ţări.

Ca exemplu de desen industrial pot servi:

• emblema maşinii Mercedes;


2�

• forma sticlei de Coca-Cola.

Un număr de produse, de exemplu, o sticlă de Coca-Cola, pot fi atât un desen, cât şi o marcă. Astfel, marca poate desemna funcţia, operaţia sau construirea unei noi invenţii, în timp ce desenul protejează aspectul exterior al produsului.

Desenul industrial, în mod normal, trebuie să fie „original” sau „nou” pentru a fi protejat. Diferite state folosesc criterii diferite pentru aceşti termeni şi procesul înregistrării, de asemenea, va varia de la stat la stat. Protecţia unui desen industrial înseamnă că părţile terţe, care nu au acordul expres al titularului desenului industrial protejat, nu pot să creeze, vândă sau importe articole care au pe ele sau au forma desenului drept copie sau o copie aproape identică a desenului protejat, chiar şi atunci când asemenea activităţi sunt întreprinse în scopuri comerciale.

Atunci când un desen este înregistrat, se eliberează un certificat de înregistrare. Persoanei sau entităţii care a înregistrat desenul i se asigură dreptul său în cazurile de apariţie a copiilor sau imitaţiilor de pe desenul său de către părţi terţe, prin aceasta promovându-se practicile comerţului cinstit şi asigurând o plată onestă asupra investiţiei titularului înregistrat. Perioada protecţiei nu trebuie să fie mai scurtă de 5 ani, cu posibilitatea de a reînnoi aceste perioade până la un total de 15-20 de ani în majoritatea cazurilor. Desenul industrial poate, de asemenea, fi protejat şi ca operă de artă conform legii dreptului de autor, sau protejat conform legii concurenţei, dar aceasta va ţine de legislaţiile ţărilor respective.

Protecţia desenului industrial, în mod normal, este limitată doar ţării în care protecţia este acordată. Totuşi, conform Acordului de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor industriale, care este administrat de OMPI, s-a stabilit procedura pentru înregistrarea internaţională. Depunând o singură cerere de depozit internaţional la OMPI, solicitantul poate să se asigure că desenul său va fi protejat în oricâte state-parte la Acordul de la Haga câte îşi doreşte. Moldova este parte la acest Acord începând cu 1994.

Indicaţii geografice�

Indicaţia geografică este protejată drept semn care identifică bunul ca provenind din teritoriul unei ţări, regiuni sau localităţi în cadrul unui anumit teritoriu, unde o anumită calitate, reputaţie sau altă caracteristică a bunului este atribuită în mod esenţial originii sale geografice.

Un exemplu bine-cunoscut de indicaţie geografică este: Champagne, care poate fi folosită la etichetarea vinurilor produse în regiunea Champagne din Franţa. Un alt exemplu de indiciu geografic este mătasea thailandeză din Thailanda şi orezul Basmati din India.

5 În cazul acestei publicări „indicaţie geografică” strictu sensu include indicaţiile geografice protejate (IG), denumiri de origine (DO) şi specialităţi tradiţionale garantate (STG).

�0

Spre deosebire de alte obiecte ale proprietăţii intelectuale, indicaţiile geografice au caracteristici particulare: conform legii, ele nu aparţin nimănui cu titlu de drepturi exclusive; ele nu pot fi acordate şi nici licenţiate. Recunoaşterea denumirilor de origine (DO) sau a indicaţiilor geografice (IG) doar creează dreptul de a le folosi, permiţându-i oricărei persoane din teritoriul geografic respectiv să o facă. Din acest motiv, asociaţiile de producători deseori participă la procesul de recunoaştere, controlul DO şi IG, promovarea produselor şi, în mod frecvent, investirea în DO şi IG ca nume comercial. Cu toate că este costisitor, beneficiile lucrului în cadrul sistemului DO şi IG includ, pe lângă valoarea preţului adăugat pe motiv de recunoaştere a mărcii pe pieţele interne şi cele străine, o contribuţie de lungă durată faţă de dezvoltarea durabilă a agriculturii, stoparea exodului din teritoriile rurale, angajarea în câmpul muncii, atragerea tinerilor la fermierit, diversificarea agricolă, dezvoltarea turismului rural etc.

Desenele circuitelor integrate

La determinarea importanţei tehnologiei moderne şi dependenţei de computere, legislatorii în multe ţări au prevăzut protecţii specifice desenelor circuitelor electronice folosite în computere şi multe alte produse electronice, ca, spre exemplu, radiouri şi televizoare.

Scopul acestor legislaţii este de a proteja „chipurile de silicon”, cunoscute şi ca „circuite integrate”, care au jucat un rol esenţial în avansarea tehnologică de la începutul anilor 1980. Chipul6 asigură baza operării diverselor aparate electronice, de la calculator şi ceasuri digitale la televizoare, computere personale şi inimi artificiale. Circuitele folosite la chipurile de computer sunt foarte sofisticate şi menite să asigure că computerul funcţionează pe cât de eficient posibil. Pe lângă aceasta, designul acestor circuite integrate presupune mult timp, cunoştinţe şi efort.

Conform Acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu privire la aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS), membrilor OMC li se cere să protejeze desenele (topografiile) circuitelor integrate conform prevederilor Tratatului privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate, 1989 (numit şi „Tratatul de la Washington”). Totuşi, Acordul TRIPS exclude unele din prevederile Tratatului (de exemplu, prevederile cu privire la licenţele obligatorii) şi îl suplimentează cu prevederi ce ţin de acte bona fide, implicând încălcările asupra circuitelor integrate sau articolelor industriale care le conţin. Termenul minim de protecţie pentru desenele-configuraţii, conform Acordului TRIPS, este de zece ani. Aceasta înseamnă că toate statele membre OMC trebuie să asigure în cadrul legilor şi practicilor lor interne că autorii circuitelor integrate primesc protecţie a desenele lor de cel puţin zece ani.

6 “Chip” (Circuit Housed in a Platform) este un sistem integrat de tranzistoare, diode şi condensatori, care unesc sau modifică curentul electric care, la rândul său, contribuie funcţiilor electronice ce pun în funcţie aparatul electric.


�1

Legislaţia multor ţări nu cere ca configuraţiile circuitelor să fie înregistrate pentru a se bucura de protecţie şi aceasta nu se cere nici de Acordul TRIPS. Fiind membru al OMC, Moldova trebuie să aplice aceste prevederi.

Protecţia informaţiei confidenţiale/secrete

Informaţia nedezvăluită – secrete comerciale sau know-how – cuprinde informaţie confidenţială de valoarea comercială, inclusiv informaţie din domeniul afacerilor şi al know-how-ului. Secretul comercial, de obicei, este protejat conform obiectului competiţiei necinstite, care, conform diverselor sisteme juridice, asigură un remediu împotriva actelor de concurenţă ce vin în contradicţie cu practicile afacerilor oneste, de exemplu, provocarea confuziei, inducerea în eroare a clientului sau discreditarea competitorul. În ţările cu sistemul juridic bazat pe legislaţia comună, doctrina „de a se da drept” (a prezenta bunurile sau serviciile sale drept aparţinând altuia, în detrimentul ultimului, folosind aceeaşi marcă fără permisiune) poate, de asemenea, fi aplicată.

Standardele internaţionale minime pe care membrii OMC trebuie să le respecte sunt stipulate în Acordul TRIPS7.

APC şi PA PEV – contextul angajamentelor Moldovei în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale

Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), care stă la baza relaţiilor juridice UE–Moldova a fost semnat în noiembrie 1994 şi a intrat în vigoare în iulie 1998. Acest Acord cuprinde diverse norme juridice, inclusiv în domeniul dialogului public, comerţ şi investiţie, cooperare economică, armonizare legislativă, cultură şi ştiinţă. Părţile la Acord evocă valorile comune pe care le împărtăşesc şi se angajează să promoveze pacea şi securitatea internaţională, la fel ca şi soluţionarea paşnică a disputelor şi sunt de acord că respectul pentru principiile democratice şi drepturile omului, la fel ca şi principiile economiei de piaţă stau la baza politicilor lor interne şi externe şi constituie un element esenţial al parteneriatului şi Acordului. În domeniul comerţului, părţile îşi iau angajamentul de a-şi acorda statut de naţiunea cea mai favorizată (NCF) şi limitează posibilitatea de a impune restricţii importului şi exportului. APC, de asemenea, prevede că odată cu progresul reformelor economice de piaţă în Moldova, posibilitatea de a începe negocieri cu privire la stabilirea unei zone libere comerciale va fi luată în consideraţie.

Prevederea generală şi principală cu privire la armonizarea legislaţiei se conţine în Articolul 50, care stipulează că Republica Moldova va depune eforturi pentru a se asigura că legislaţia sa treptat va deveni compatibilă cu cea a UE şi că armonizarea legilor va fi efectuată în cadrul a şaptesprezece sectoare, inclusiv „regulile proprietăţii intelectuale”. Articolul 49 prevede expres:

7 Acordul TRIPS este discutat în detaliu în Capitolul 2.

�2

1. În conformitate cu dispoziţiile prezentului Articol şi ale Anexei III, Republica Moldova va continua să amelioreze protecţia drepturilor la proprietate intelectuală, industrială şi comercială în scopul asigurării până la finele celui de-al cincilea an, care va urma după data intrării în vigoare a prezentului Acord, un nivel de protecţie similar celui existent în Comunitate, inclusiv mijloacele efective menite să asigure respectarea acestor drepturi.

2. La sfârşitul celui de-al cincilea an, care va urma după data intrării în vigoare a prezentului Acord, Republica Moldova va adera la convenţiile multilaterale în materie de drepturi la proprietate intelectuală, industrială şi comercială menţionate în Anexa III, paragraful 1, la care statele membre ale Comunităţii sunt Părţi sau care sunt de facto aplicate de către statele membre conform dispoziţiilor pertinente ale acestor convenţii.

Într-o declaraţie comună privind Articolul 49 se clarifică că în scopul APC „proprietatea intelectuală, industrială şi comercială include, în special, dreptul de autor (inclusiv dreptul de autor al programelor de computer) şi drepturile conexe, drepturile cu privire la brevetele de invenţie, desene industriale, indicaţii geografice (inclusiv denumiri de origine), mărci comerciale şi mărci de servicii, topografii ale circuitelor integrate, la fel ca şi protecţia împotriva concurenţei necinstite, precum e menţionat în Articolul 10 bis al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi protecţia informaţiei confidenţiale cu privire la know-how. Pe lângă aceasta, Articolul 71 al APC prevede că părţile încurajează dezvoltarea metodelor moderne de manipulare a informaţiei referitoare, inclusiv la mijloacele mass-media, şi favorizează un schimb reciproc efectiv de informaţii. Prioritatea este acordată programelor ce furnizează publicului larg informaţiile de bază despre Comunitate şi Republica Moldova, inclusiv, în măsura posibilului, accesul reciproc la bazele de date, în conformitate deplină cu drepturile de proprietate intelectuală.

APC este în vigoare timp de zece ani şi va continua în cazul în care niciuna din părţi nu va anula Acordul, sau acesta va fi reînnoit printr-un nou acord. Cu toate că APC UE–Mol-dova nu a fost anulat, Guvernul Moldovei a indicat dorinţa de a semna un nou acord şi Uniunea Europeană care a indicat disponibilitatea sa de a negocia un Acord de durată cu privire la Comerţul liber cu Moldova în cadrul celei de a şasea reuniuni a subcomitetului de Cooperare Moldova–UE cu privire la Comerţ şi Investiţii de la Bruxelles. În 2009, UE şi Republica Moldova au fost antrenate în negocieri specifice cu privire la un acord bilateral asupra indicaţiilor geografice care se speră să rezulte în semnarea unui acord până la fi-nele anului 2010. Pe lângă aceasta, în ianuarie 2010 au început şi încă continuă negocieri la scară largă asupra Acordului de Asociere UE–Moldova. La momentul cercetării, con-ceptele proprietăţii intelectuale cu privire la aceste negocieri încă nu au fost prezentate sau discutate.

Pe parcursul duratei APC UE–Moldova, politica europeană de vecinătate (PEV) a fost elaborată în 2004, având drept scop evitarea noilor diviziuni dintre UE lărgită şi ţările din vecinătate, la fel ca şi promovarea prosperităţii, stabilităţii şi securităţii tuturor ţărilor implicate. În cadrul PEV, UE oferă ţărilor implicate un statut privilegiat, contribuind la


��

angajamentul reciproc al valorilor comune (democraţie, drepturile omului, supremaţia legii, buna guvernare, principiile economiei de piaţă şi dezvoltare durabilă) şi merge şi mai departe de relaţia prezentă prin oferirea unei legături calitative politice şi de integrare economică. În acelaşi timp, nivelul adâncimii relaţiei depinde de măsura în care aceste valori sunt împărtăşite. PEV rămâne distinctă de procesul lărgirii UE, cu toate că nu judecă apriori în folosul UE cum relaţia ţărilor PEV se va dezvolta în viitor cu ţările UE, conform prevederilor Tratatului8. Un element central în dezvoltarea practică a politicii europene de vecinătate sunt Planurile bilaterale de Acţiuni ale Politicii Europene de Vecinătate (PA PEV), semnate între UE şi fiecare ţară partener, care au stabilit o agendă a reformelor politice şi economice cu priorităţi pe termen scurt sau mediu; aceste operaţiuni ale PA PEV au început în 2005. Implementarea PA PEV este promovată şi monitorizată în comun prin intermediul subcomitetelor bilaterale.

Planul de Acţiuni UE–RM a fost adoptat la 22 februarie 2005 pentru o perioadă iniţială de trei ani. Progresul APC şi al planului de acţiuni a fost revizuit în 2004, 2006, 2008, 2009 şi 2010 în cadrul Comisiei Europene pentru rapoartele progresului Moldovei. Evaluarea progresului a fost, de asemenea, publicată şi de către Ministerul Afacerilor Externe şi In-tegrării Europene al RM în noiembrie 2007 şi în ianuarie 2009. În contextul armonizării legilor, există 39 de referinţe la legislaţia Planului de Acţiuni UE–Moldova, inclusiv un număr de condiţii specifice cu privire la dezvoltarea şi implementarea legii şi politicii Moldovei privitor la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale, bazate pe standarde internaţionale şi europene. Aceste cerinţe, cu toate că nu au aceeaşi forţă juridică ca şi pre-vederile APC, elaborează detalii specifice şi creează priorităţi specifice ale angajamentelor Articolului 50 cu privire la armonizarea generală treptată, inclusiv în domeniul drepturilor proprietăţii intelectuale9. De asemenea, este important de menţionat că domeniul dreptu-rilor proprietăţii intelectuale este unul din puţinele domenii de „armonizare treptată”, care separat constituie subiectul unui „termen-limită greu de îndeplinit” pentru a atinge confor-mitate totală cu standardele UE conform APC – vis-à-vis de termenul-limită de 5 ani stabilit de Articolul 49(1) – a se vedea mai sus.

Dispoziţiile PA PEV cu privire la legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale se axează, în special, pe asigurarea unui nivel de protecţie în Moldova similar cu cel al UE, incluzând măsurile efective de implementare, conform Articolelor 49 şi 50 ale APC10.

8 Politica Europeană de Vecinătate se aplică vecinilor imediaţi ai UE pe suprafaţă terestră sau apă - Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belorusia, Egipt, Georgia, Israel, Iordan, Liban, Libia, Moldova, Marocco, Teritoriul Ocupat al Palestinei, Siria, Tunisia şi Ucraina. Cu toate că Rusia este vecin al UE, relaţiile cu această ţară se dezvoltă prin Parteneriatul Strategic, care acoperă patru “domenii comune”.

9 Deși există mici divergenţe între opiniile Comisiei Europene şi Republicii Moldova cu privire la statutul PA PEV, la trei ani de la implementarea acesteia, ea totuşi stabileşte o agendă continuă a reformelor în Moldova. Părerea UE este că cei trei ani ai perioadei de implementare a PA PEV constituie o perioadă “iniţială” de implementare. Cu toate acestea, autorităţile moldoveneşti sunt de părerea că perioada de implementare a PA PEV din 2005 s-a finisat şi îşi doresc un nou PA PEV cu privire la un nou potenţial acord juridic dintre UE şi Moldova.

10 Reflectate în Secţiunea 39 a PA PEV şi descrise în detalii în Capitolul 2 al prezentei publicaţii.

�4

UE şi standardele internaţionale în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale

După cum deja a fost menţionat, protecţia proprietăţii intelectuale ţine de legislaţia naţională şi de aplicarea acordurilor internaţionale relevante la care ţara este parte. Unele din dimensiunile internaţionale sunt cuprinse în calitatea de membru al OMC şi OMPI. În alte cazuri, relevanţa şi aplicarea convenţiilor cu privire la proprietatea intelectuală ţine de ratificarea convenţiilor în ţara respectivă şi de implementările ulterioare ale cerinţelor convenţiei.

Pe motivele acestor diferite surse de legislaţie în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale, nu e suficientă examinarea armonizării legii cu standardele UE în acest domeniu doar prin referinţă la Directivele UE şi fără a face referinţă la principalele acorduri şi convenţii internaţionale ce reglementează anumite tipuri de proprietate intelectuală. Standardele UE şi cele internaţionale sunt interdependente în multe aspecte ale proprietăţii intelectuale. În unele din ele, standardele UE sunt mult mai înalte sau mai riguroase decât cele, de exemplu, ale Acordului TRIPS al OMC. Din aceste considerente, examinarea cerinţelor de armonizare în cadrul acestei publicaţii începe cu examinarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale, urmate de angajamentele Moldovei prin APC şi PA PEV (Capitolul 2). Caracteristicile distinctive ale legislaţiei şi politicilor UE cu privire la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale sunt examinate în Capitolul 4.

Protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale în Moldova

După obţinerea independenţei, Republica Moldova a început procesul stabilirii unui sis-tem modern al proprietăţii intelectuale, compatibil cu sistemele internaţionale şi regio-nale. În 1991 a fost creată Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor, iar în 1992 – Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Din 1993 până în 1997, cele două agenţii s-au concentrat asupra dezvoltării cadrului normativ şi instituţional, în timp ce pe parcur-sul anilor 1997–2000 au lucrat asupra aspectelor implementării şi pregătirii pentru ascen-siunea la OMC. În cadrul perioadei de ascensiune a Republicii Moldova la OMC, legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale a fost modificată, în primul rând, cu scopul respec-tării cerinţelor impuse de Acordul TRIPS. Acest proces includea modificarea ambelor legi cu privire la protecţia obiectelor proprietăţii intelectuale (mărci şi denumiri de origine, invenţii brevetabile, varietăţi noi de plante, desene industriale, topografii ale circuitelor integrate, dreptul de autor şi drepturi conexe) şi legislaţia civil-administrativă. În timp ce Republica Moldova a devenit membru al OMC în 2001, cele mai recente modificări în domeniul legislaţiei Moldovei în baza TRIPS au avut loc în 2007, atunci când s-au adoptat amendamente importante la Codul penal cu privire la sancţiunile penale în cazurile de încălcare a drepturilor proprietăţii intelectuale11.

În linii mari, drept parte a procesului de dezvoltare şi modernizare a sistemului naţional de proprietate intelectuală, conform Strategiei Naţionale de Dezvoltare a sistemului

11 Legea nr. 446-XV din 30 decembrie 2004 şi Legea nr. 1143-IV din 29 mai 2007.


��

naţional de protecţie şi uz al proprietăţii intelectuale de până în anul 2010, Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor au fuzionat într-o singură organizaţie publică specializată la sfârşitul lui 2004 – Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI)12. AGEPI este un organ de decizii independent, subordonat Guvernului Republicii Moldova. Are statutul unei întreprinderi de stat şi se află la autofinanţare. Funcţiile AGEPI includ:

• Elaborarea propunerilor cu privire la politica de stat şi cadrul normativ-legislativ pentru protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale.

• Recepţionarea şi examinarea cererilor şi acordarea titlurilor de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale şi administrarea Registrului naţional al proprietăţii intelectuale.

• Acordarea expertizei şi serviciilor tehnice şi juridice titularilor de drepturi şi altor persoane.

• Organizarea diferitor programe educaţionale şi de promovare a activităţii desemnate să stimuleze şi îmbunătăţească dezvoltarea proprietăţii intelectuale în Moldova.

• Implementarea legislaţiei naţionale şi a tratatelor internaţionale din domeniu.

AGEPI, de asemenea, reprezintă Republica Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale în domeniul proprietăţii intelectuale.

Conform Codului de procedură civilă, Curtea de Apel Chişinău dispune de competenţa necesară de a judeca cauzele în domeniul proprietăţii intelectuale în primă instanţă cu posibilitatea de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Cu toate că în sistemul moldovenesc judiciar nu există instanţe specializate care ar soluţiona aspectele drepturilor proprietăţii intelectuale, modificările recente ale Codului de procedură civilă contribuie la o cvasispecializare a instanţelor în soluţionarea litigiilor ce ţin de proprietatea intelectuală. Conform legislaţiei Republicii Moldova, titularii de drepturi pot iniţia proceduri civile, administrative sau penale pentru implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale. Cu toate acestea, părerea generală este că numărul judecătorilor cu suficientă experienţă şi abilităţi profesionale în domeniu este foarte redus.

Implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale la frontierele Republicii Moldova este asigurată de Codul vamal13 care reglementează acţiunile necesare protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale în ceea ce ţine de bunurile importate şi exportate. Structura şi responsabilităţile Serviciului Vamal în domeniul proprietăţii intelectuale au

12 La baza juridică a fuziunii a stat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare (aprobat prin Legea nr. 259-XV din 15 iulie 2004). AGEPI funcţionează conform Codului, care constituie cadrul juridic şi instituţional al sistemului proprietăţii intelectuale, împreună cu Hotărârea Guvernului nr. 1016 din 13 septembrie 2004 cu privire la creare Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

13 Legea nr. 1149-XV din 20 iulie 2000.

��

fost consolidate în iunie 2005. Codul vamal al Republicii Moldova, în mod specific, a fost modificat pentru a încorpora Regulamentul CE 1383/200314.

În procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, întregul cadru juridic în domeniul proprietăţii intelectuale din Republica Moldova a fost revizuit şi completat. În rezultat, recent au fost adoptate următoarele acte legislative:

• Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale15 în redacţie nouă, 2007.

• Legea privind protecţia invenţiilor în redacţie nouă, 200816;

• Legea privind protecţia mărcilor în redacţie nouă, 200817;

• Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate în redacţie nouă, 200818;

• Legea privind protecţia soiurilor de plante în redacţie nouă, 200819;

• Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe20 în redacţie nouă, 2010.

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe în redacţie nouă, adoptată în iulie 2010 reprezintă un recent important eveniment legislativ.

Două organizaţii de gestionare colectivă (OGC) au fost înfiinţate în 1999 şi 2000: Asociaţia drepturilor de autor şi drepturilor conexe (AsDAC) şi Asociaţia naţională „Copyright”. În prezent, AsDAC (acreditată de AGEPI) are funcţia de încasare a remuneraţiei de la autori şi interpreţi, în timp ce „Copyright” percepe remuneraţia pentru interpreţi şi producători de fonograme. Conform Deciziei Curţii Supreme de Justiţie din iunie 2010, cele două OGC în prezent negociază noi modalităţi de încasare a remuneraţiilor, care trebuie să intre în vigoare după primirea aprobării AGEPI în august 2010.

Planuri şi strategii curente ale Republicii Moldova în contextul legislaţiei privind proprietatea intelectuală şi armonizarea acesteia în continuare

Moldova a lucrat extensiv asupra cadrului său legislativ pentru a se alinia standardelor internaţionale şi ale Uniunii Europene şi continuă să-şi perfecţioneze şi actualizeze

14 Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 196 din 2 august 2003.

15 Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161 din 12 iulie 2007.16 Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008.17 Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008.18 Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate nr.

66-XVI din 27 martie 2008.19 Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008.20 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010.


��

codurile sale şi alte instrumente secundare în scopul implementării complete a noii legislaţii.

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010 are drept scop promovarea politicilor coerente de stat în domeniul proprietăţii intelectuale, compatibile cu mecanismele UE şi ale altor state ale lumii, în asigurarea unei protecţii eficiente a drepturilor proprietăţii intelectuale şi în cadrul integrării sistemului naţional de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, socială şi culturală a Republicii Moldova.

Principalele scopuri ale Strategiei sunt după cum urmează:

•De a asigura condiţii optime pentru crearea şi protecţia proprietăţii intelectuale.

•De a îmbunătăţi baza normativă a sistemului de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale.

•De a crea un mecanism viabil de combatere a încălcărilor drepturilor proprietăţii intelectuale şi prevenirii importului, fabricării şi comercializării produselor contrafăcute.

•De a ridica nivelul conştientizării publice cu privire la importanţa şi valoarea proprietăţii intelectuale.

•De a educa şi antrena agenţi, profesionişti, funcţionari publici şi specialişti din domeniul proprietăţii intelectuale.

•De a lărgi şi dezvolta cadrul cooperării internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale.

•De a îmbunătăţi sistemul informatic şi serviciile cu privire la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale.

Alte strategii şi programe analoage în Moldova se axează pe încurajarea inovaţiei şi dezvoltării ÎMM.

Programul de Stat de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-201121 asigură un set de acţiuni care trebuie întreprinse pentru a creşte capacităţile ÎMM de a utiliza valorile proprietăţii intelectuale în cadrul dezvoltării afacerilor şi sporirii competitivităţii pe piaţă.

În noiembrie 2006, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2006-201522. Principalele scopuri ale acestei Strategii sunt cele de a creşte volumul de investiţii străine, de a moderniza şi

21 Hotărârea Guvernului nr. 123 din 10 februarie 2009 cu privire la aprobarea Programului de Stat de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011.

22 Hotărârea Guvernului nr. 1288 din 9 noiembrie 2006 cu privire la aprobarea Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2006-2015.

��

restructura economia naţională, de a crea noi sectoare eficiente şi de a reduce disparităţile regionale şi structurale în dezvoltarea economiei naţionale.

Pe lângă aceasta, Strategia afirmă că pentru a promova exportul şi imaginea ţării, Guvernul se va concentra, inter alia, asupra promovării mărcilor produselor locale destinate pieţelor de export şi protejării proprietăţii intelectuale a produselor moldoveneşti pe pieţele de export.

În ceea ce priveşte perioada 2011-2015, căreia publicaţia prezentă îi acordă o atenţie deosebită, se subînţelege că lucrul a şi început în cadrul AGEPI asupra propunerilor de noi strategii de direcţionare a dezvoltării legislaţiei şi mecanismelor de implementare a protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale în perioada 2011-2015.

Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale în domeniul legislaţiei şi politicilor proprietăţii intelectuale

Elaborarea legislaţiei şi politicilor cu privire la proprietatea intelectuală cu angajamentele faţă de UE este un domeniu de interes fundamental în cadrul funcţionării efective a economiei de piaţă în Moldova, atragerii investiţiilor străine, dezvoltării inovaţiilor şi activităţilor de cercetare şi dezvoltare, precum şi avansării relaţiilor de comerţ internaţional. Aceasta are mare importanţă şi ca parte a procesului de lungă durată de integrare în UE. Prezentul Ghid are intenţia de a asista acest proces.

Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale în domeniul legislaţiei şi politicilor proprietăţii intelectuale se divizează în trei parţi interdependente responsabile de:

(1) analiza situaţiei curente din Republica Moldova;

(2) îndeplinirea angajamentelor de armonizare UE – furnizarea de informaţii succinte cu privire la esenţa Acquis-ului UE din acest sector; şi

(3) evaluarea generală conţinând recomandări strategice şi concluzii cu privire la dezvoltarea armonizării pe viitor în Moldova în ceea ce ţine de domeniul proprietăţii intelectuale, în baza analizei şi naturii complexe a subiectului şi reglementării acestuia conform legislaţiei UE.

Modul de utilizare a Ghidului

Vorbind la general, procesul unei armonizări credibile a legislaţiei în Moldova este limitat pe motivul lipsei unei înţelegeri clare a ce trebuie să fie armonizat şi cum acest proces poate atinge rezultate optime. Faptul că instituţiile publice responsabile pierd şi angajează continuu un număr mare de personal exacerbează situaţia, rezultând în pierderi enorme de informaţie şi nevoie continuă de reantrenare instituţională a noilor angajaţi.

Astfel, această publicaţie are drept scop principal asigurarea comprehensiunii complete a esenţei legilor şi politicilor UE care necesită armonizare în Moldova pe baza angajamentelor


��

revizuite în acest Capitol. Respectiv, aceasta poate servi drept sursă de informaţie oricărei persoane direct sau indirect interesată de eforturile Moldovei ce ţin de armonizarea legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale cu normele UE.

Cel de-al doilea scop al acestei publicaţii este de a evalua nivelul progresului Moldovei vis-à-vis de angajamentele sale în domeniul proprietăţii intelectuale revizuite în cadrul prezentului Capitol. De pe baza poziţiei ad-hoc, pe care multe instituţii publice în Moldova o aplică armonizării legii, ar putea fi dificil pentru acestea şi alte organizaţii guvernamentale să obţină o imagine clară a nivelului progresului realizat. Cu toate acestea, o evaluare clară a nivelului progresului realizat este foarte importantă pentru a planifica progresul pentru anii ce urmează şi pentru a prezenta în mod corect realizările Moldovei pe orice moment de timp entităţilor din exterior (în special Uniunii Europene).

Cel de al treilea scop ţine de facilitarea progresului viitor cu privire la armonizare în cadrul sectorului, prognozând priorităţi realiste pentru viitorii 4-5 ani, și se bazează pe analiza lacunelor dintre progresul la zi şi angajamentele respective ale ţării de armonizare a legislaţiei sectoriale. Aceasta ar trebui să contribuie la o planificare mai reuşită a etapelor viitoare şi o abordare strategică pentru a atinge o armonizare mai completă în Moldova în anii ce urmează.

În final, acest Ghid nu a fost intenţionat drept unul static. Intenţia acestuia este de a constitui un document fundamental care poate şi trebuie să fie uşor actualizat de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Moldovei (AGEPI) – anual, în mod ideal – pentru a permite îndeplinirea durabilă şi continuă a celor trei scopuri specifice de a dispune de un Ghid general cu privire la armonizarea legislaţiei şi politicilor în do-meniul proprietăţii intelectuale conform standardelor UE. În principiu, actualizări vor avea loc în cadrul următoarelor categorii:

• Progres suplimentar de armonizare a legislaţiei realizat în cadrul sectorului;

• Noi dezvoltări privind legislaţia şi politicile UE în cadrul sectorului din 2010;

• Noi direcţii şi planificări strategice în Moldova cu privire la realizarea unei armonizări mai depline;

• Noi angajamente ale Moldovei cu privire la sector, de exemplu, cele care decurg din noi acorduri internaţionale.


41

2. CERINŢELE DE ARMONIZARE A LEGISLAŢIEI ŞI POLITICILOR ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI CONTEXTUL POLITICII DE BAZĂ

Introducere

O privire generală asupra angajamentelor Moldovei în domeniul avansării procesului ar-monizării legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale a fost prezentată în Capitolul 1. Acest Capitol explorează sensul angajamentelor detaliate ale APC UE–Moldova, Planul de Acţiune al Politicii Europene de Vecinătate (PA PEV) şi alte documente relevante armoniză-rii legislaţiei în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale.

Înainte de abordarea cerinţelor specifice APC şi PA PEV, e nevoie de a privi la aceste cerinţe în cadrul contextului lor internaţional prin intermediul unei examinări a principalelor acorduri şi convenţii internaţionale care ţin de anumite tipuri de proprietate intelectuală.23 Aceasta are o relevanţă deosebită şi necesară în considerarea sectorului proprietăţii intelectuale din Moldova din cauza numărului mare de convenţii şi tratate internaţionale ratificate de Republica Moldova.

g Cerinţele acordurilor internaţionale

(1) Aspecte ale Acordului OMC privind drepturile de proprietate intelectuală cu privire la comerţ (TRIPS)24

Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală cu privire la comerţ (de obicei, numit Acordul TRIPS) este fără niciun dubiu cel mai important şi comprehensiv document internaţional multilateral ce obligă toţi membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). TRIPS este unul din cele 18 acorduri care unesc toţi membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

23 Caracteristicile distinctive ale legii şi politicii UE cu privire la drepturile proprietăţii intelectuale sunt examinate în Capitolul 4.

24 Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights (TRIPS), 1994. Acest Acord poate fi accesat la: http://www.wto.org/english/tratop_e/TRIPS_e/t_agm0_e.htm

42

La 23 iulie 2008, OMC avea 153 membri, inclusiv Republica Moldova care s-a alăturat la OMC pe 26 iulie 2001. Astfel, în Moldova, Acordul TRIPS asigură standardul minim conform căruia se aliniază progresul legilor şi practicilor naţionale. Pe lângă aceasta, Acordul TRIPS încorporează prevederile fundamentale a două acorduri internaţionale-cheie – Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale25 şi Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice (a se vedea mai jos)26 – la care Republica Moldova este deja parte.

Scopurile generale ale Acordului TRIPS sunt menţionate în Preambulul Acordului, care reproduce obiectivele principale de negociere ale Rundei Uruguay, stabilite în domeniul proprietăţii intelectuale de către Punta del Este Declaration din 198627 şi de Revizuirile GATT pe termen mediu din 1988/89. Aceste obiective includ reducerea distorsiunilor şi impedimentelor comerţului internaţional, promovarea protecţiei efective şi adecvate a drepturilor proprietăţii intelectuale şi asigurarea faptului că măsurile şi procedurile de implementare a drepturilor proprietăţii intelectuale în sine nu devin obstacole în calea comerţului legitim. Aceste scopuri trebuie citite împreună cu Articolul 7 (Obiective), conform căruia:

“protecţia şi implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale trebuie să contribuie la promovarea inovaţiei tehnologice, la transferul şi diseminarea tehnologiei, în avantajul reciproc al producătorilor şi utilizatorilor de cunoştinţe tehnologice şi într-un mod favorabil la bunăstarea socială şi economică, precum şi la echilibrul drepturilor şi obligaţiilor.”

Acordul28 recunoaşte drepturile membrilor OMC de a adopta măsuri pentru sănătatea publică şi alte motive de interes public şi de a preveni abuzul drepturilor proprietăţii intelectuale, atât timp cât asemenea măsuri sunt în concordanţă cu prevederilor Acordului TRIPS.

Acordul TRIPS este de o importanţă deosebită din două motive. În primul rând, deoarece acesta încorporează prin referinţă (cu excepţia prevederilor privind „drepturile morale” în cadrul Convenţiei de la Berna) prevederile de bază ale convenţiilor principale ale OMPI şi ale Convenţiilor de la Paris şi Berna în variantele lor cele mai recente, care astfel devin obligaţii conform Acordului TRIPS dintre statele membre ale OMC. În cel de-al doilea rând, Acordul TRIPS adaugă un număr de alte obligaţii cu privire la unele aspecte care nu sunt reglementate de convenţiile existente sau erau considerate inadecvate. Printre acestea găsim şi asemenea principii importante ca „tratament naţional” şi tratament de „cea mai favorizată naţiune”, care constituie baza sistemului GATT/OMC şi prevederi detaliate şi specifice asupra procedurilor şi remediilor de implementare a drepturilor

25 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Paris începând din 25 decembrie 1991.26 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Berna începând din 2 noiembrie 1995.27 Această Declaraţie ministerială din 20 septembrie 1986 a marcat lansarea oficială a rundei multilaterale de comerţ

cunoscută și ca Runda Uruguay, care a rezultat în crearea OMC şi adoptarea diverselor acorduri, inclusiv Acordul TRIPS, 1994.

28 Articolul 8 (Principii).


4�

proprietăţii intelectuale la nivel naţional şi de reglementare a disputelor ce implică drepturi de proprietate intelectuală la nivel internaţional.

Mai specific, Acordul TRIPS cuprinde şapte categorii principale de proprietate intelectuală:

1. dreptul de autor şi drepturile conexe (adică drepturile interpreţilor, producătorilor de înregistrări sonore şi organismele de radiodifuziune);

2. mărci, inclusiv mărcile de servicii;

3. indicaţii geografice, inclusiv denumiri de origine;

4. desene industriale;

5. brevete, inclusiv protecţia noilor soiuri de plante;

6. desene-machete ale circuitelor integrate; şi

7. informaţie nedezvăluită (inclusiv secretul comercial şi date ale încercărilor).

În termeni similari celor din Convenţiile de la Paris şi de la Berna, TRIPS asigură „tratamen-tul naţional” drept principiu de bază al acordului29 şi al acordurilor OMC în general. Pe lângă aceasta, TRIPS ilustrează modul în care tratamentul naţional se aplică în relaţie cu convenţiile existente în domeniul proprietăţii intelectuale. Acesta stipulează că:

Fiecare membru va acorda naţionalilor celorlalte state membre un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă propriilor naţionali în ceea ce priveşte protecţia propri-etăţii intelectuale, sub rezerva excepţiilor deja prevăzute, după caz, în Convenţia de la Paris (1967), Convenţia de la Berna (1971), Convenţia de la Roma sau Tratatul privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate. În ceea ce priveşte artiştii interpreţi sau execu-tanţi, producătorii de fonograme și organismele de radiodifuziune, această obligaţie nu se aplică decât pentru ceea ce reprezintă drepturi vizate în prezentul Acord. Orice membru care se va prevala de posibilităţile oferite de Articolul 6 al Convenţiei de la Berna (1971) sau de pa-ragraful 1 b) al Articolului 16 al Convenţiei de la Roma va prezenta o notificare Consiliului TRIPS, astfel cum este prevăzut în aceste dispoziţii30.

Clauzele „tratamentului naţional” au existat, într-o formă sau alta, în alte acorduri de proprietate internaţională. Principiul tratamentului naţional înseamnă – cu privire la protecţia proprietăţii industriale prevăzută în Articolul 2 al Convenţiei de la Paris – că fiecare stat contractant trebuie să garanteze aceeaşi protecţie naţionalilor altor state membre precum cele garantate naţionalilor săi. Naţionalii statelor non-contractante sunt, de asemenea, protejaţi de Convenţie dacă ei sunt domiciliaţi sau au sediu industrial sau comercial real şi efectiv în unul din statele membre.

29 Articolul 3.30 Articolul 3.1.

44

Este important să menţionăm că Acordul TRIPS prevede că: nimic din Părţile I şi IV ale Acordului nu va submina din obligaţiile prezente pe care membrii le au unul faţă de altul conform:

- Convenţiei de la Paris;

- Convenţiei de la Berna;

- Convenţiei de la Roma;

- Tratatului privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate31.

Prevederea tratamentului naţiunii celei mai favorizate în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale este inclusă în cadrul Acordului TRIPS pentru prima dată. Respectiv, orice avantaj, favoare, privilegiu sau imunitate cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale garantată de un membru OMC naţionalilor altei ţări trebuie să fie acordate „imediat şi necondiţionat” naţionalilor altor membri, cu unele excepţii32. Aceasta înseamnă că dacă Moldova (drept membru al OMC), de exemplu, acordă vreun avantaj, favoare, privilegiu sau imunitate cu privire la proprietatea intelectuală naţionalilor unei alte ţări, fie aceasta membru al OMC sau nu, Moldovei i se va impune să acorde acelaşi tratament naţionalilor membrilor OMC.

O altă caracteristică majoră a TRIPS este că acesta se aplică în mod automat prevederilor Convenţiilor existente tuturor membrilor OMC, chiar dacă ei nu erau parte la ele. De exemplu, o ţară care este membru al OMC, dar nu este parte la Convenţia de la Washington33 va fi supusă, prin intermediul TRIPS, la diferite prevederi ale acelui Acord (a se vedea Articolul 35 al TRIPS) şi la prevederile suplimentare (Articolele 36-38) din Secţia 6 (Desene-machete (topografii) ale circuitelor integrate) din Acordul TRIPS.

Obligaţiile conform TRIPS se aplică în mod egal tuturor statelor membre OMC, care trebuie să implementeze prevederile detaliate ale acelui Acord prin intermediul legilor, regulamentelor şi procedurilor lor administrative34. Acordul TRIPS are în comun cu alte tratate faptul că este un acord de standarde minime, care permite membrilor OMC să reglementeze protecţie mai extensivă asupra proprietăţii intelectuale, dacă au posibilitate şi doresc să o facă. O altă caracteristică pe care o împărtăşeşte cu alte tratate de standarde minime este că statele care sunt parte la acesta (membre ale OMC) sunt

31 Articolul 2.2.32 Articolul 4.33 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Washington (Tratatul de Cooperare în domeniul Patentelor) din

1971 începând din 25 decembrie 1991. La moment există 142 părţi contractante la această Convenţie. 34 Totuşi, ţărilor în curs de dezvoltare li s-a acordat termenul de până la 1 ianuarie 2000 pentru a aplica majoritatea

prevederilor (cu excepţia notabilă a tratamentului naţional şi al naţiunii celei mai favorizate, care se aplică imediat). Pe lângă aceasta, aranjamente speciale de tranziţie operează în situaţia în care o ţară în curs de dezvoltare la moment nu dispune de protecţie a patentei produsului în domeniul tehnologiei, inclusiv în domeniul farmaceutic (Articolul 65 (4)). Există o prevedere (Articolul 66) care se aplică ţărilor slab dezvoltate de pe lista ONU, care nu sunt obligate să aplice prevederile TRIPS (cu unele excepţii, inclusiv şi a tratamentului naţional şi al naţiunii celei mai favorizate) până în ianuarie 2006.


4�

libere să determine care sunt cele mai potrivite mijloace şi metode de implementare a prevederilor în cadrul propriului lor sistem juridic şi în practică. Cu alte cuvinte, diferiţi membri OMC pot folosi mijloace diferite de a ajunge la acelaşi rezultat sau de a îndeplini obligaţiile stabilite de cadrul Acordului TRIPS.

Implementarea Acordului TRIPS

Implementarea TRIPS are loc la două niveluri: la nivel internaţional şi la nivel naţional. La nivel internaţional, există trei mijloace disponibile pentru o implementare efectivă a TRIPS: (a) cooperare internaţională; (b) Consiliul TRIPS; şi (c) mecanismul de soluţionare a diferendelor.

Se va menţiona că membrii OMC, chiar dacă nu sunt parte la Convenţia de la Berna, trebuie să respecte prevederile legislative ale Convenţiei de la Berna, cu excepţia faptului că membrii OMC care nu sunt parte la Convenţia de la Berna nu sunt obligaţi de prevederile drepturilor morale ale acestei Convenţii. Deoarece Moldova este parte la Convenţia de la Berna, ea va continua să respecte toate prevederile acestei Convenţii (inclusiv prevederile drepturilor morale) şi va trebui să respecte şi obligaţiile suplimentare conform TRIPS, fiind membru al OMC.

De asemenea, se stipulează că ţările în curs de dezvoltare şi de „tranziţie” ar putea (cel puţin până în anul 2000) să amâne aplicarea majorităţii obligaţiunilor prevăzute de Acordul TRIPS (Articolul 65). În mod normal, statele parte la Convenţia de la Berna nu pot să amâne aplicarea obligaţiilor lor conform acestei Convenţii.

Conform Acordului TRIPS, principiile tratamentului naţional, protecţiei automate şi independenţa protecţiei, de asemenea, îi obligă pe acei membri ai OMC care nu sunt parte la Convenţia de la Berna. După cum deja s-a remarcat, Acordul TRIPS mai impune o obligaţie a „tratamentului celei mai favorizate naţiuni”, conform căreia avantajele acordate unui membru al OMC naţionalilor altei ţări trebuie, de asemenea, să fie acordate şi naţionalilor tuturor membrilor OMC. Pe lângă aceasta, posibilitatea amânării aplicării Acordului TRIPS menţionate mai sus nu se aplică obligaţiilor tratamentului naţional şi tratamentului celei mai favorizate naţiuni. Pe lângă aceasta, amânarea aplicării Acordului TRIPS, menționată mai sus, nu se referă/raportează la obligațiile tratamentului naţional şi tratamentului celei mai favorizate naţiuni.

(a) Cooperare internaţională: membrii OMC au responsabilităţi importante la implementarea Acordului TRIPS. Conform Articolului 69, membrii sunt de acord să coopereze unii cu alţii în scopul eliminării comerţului internaţional a bunurilor ce încalcă drepturile proprietăţii intelectuale. Întru realizarea acestui scop, ei sunt de acord să stabilească „puncte de contact” şi să facă schimb de informaţii cu privire la bunurile ce încalcă drepturile proprietăţii intelectuale. Acestor state li se cere în mod deosebit să promoveze schimbul de informaţii şi cooperare între autorităţile vamale cu privire

4�

la comerţul bunurilor de marcă contrafăcută şi al operelor cu drept de autor expuse pirateriei.

(b) Consiliul TRIPS: Consiliul TRIPS joacă un rol crucial în implementarea Acordului TRIPS. Pe lângă operaţia de monitorizare a Acordului – îndeosebi respectarea obligaţiilor din partea membrilor – Consiliului i se cere să revizuiască implementarea Acordului TRIPS cel puţin o dată la doi ani (Articolul 71). În acest scop, statelor membre li se cere să notifice Consiliul cu privire la legislaţia şi guvernarea lor naţională ce ţine de TRIPS (Articolul 63). Consiliul are obligaţia de a facilita consultarea dintre statele membre cu privire la aspectele TRIPS şi de a acorda asistenţă membrilor în domeniul procedurilor de reglementare a diferendelor.

Consiliul are, de asemenea, autoritatea de a se consulta şi cere informaţii din orice sursă pe care o consideră potrivită (Articolul 68). În mod deosebit, Consiliul trebuie să coopereze cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). În cazul în care se solicită informaţii în cadrul jurisdicţiei statului membru, nu există nicio necesitate ca Consiliul să informeze statul membru respectiv.

(c) Reglementarea diferendelor: În cazul unui diferend între statele membre ale OMC, Acordul TRIPS prevede un proces de reglementare a disputei în baza Articolelor XXII şi XXIII ale GATT 1994 şi Memorandumului de reglementare a diferendelor al OMC. Această acţiune, totuşi, poate fi iniţiată doar dacă un beneficiu conform Acordului TRIPS este „anulat sau prejudiciat”, sau dacă obţinerea oricărui obiectiv al Acordului este împiedicată drept rezultat al ratării unui membru de a-şi îndeplini obligaţiile. Celelalte prevederi ale GATT privind procedurile de reglementare a diferendelor internaţionale sunt aplicate Acordului TRIPS din ianuarie 2000. Acum este posibil pentru un membru OMC care are o plângere rezonabilă împotriva unui alt membru cu privire la drepturile şi obligaţiile conţinute în Acordul TRIPS, să profite de mecanismele şi procesele de reglementare a diferendelor în cadrul OMC, care se conţin în Memorandumul de reglementare a diferendelor.

În practică a existat deja un anumit număr de diferende privind respectarea Acordului TRIPS care au fost soluţionate în faţa organului de reglementare a diferendelor şi a organului de apel.

CAUZA PRODUSELOR FARMACEUTICE ŞI AGROCHIMICE DIN INDIA LA OMC

În cauza India – Protecţia brevetului pentru produse farmaceutice şi agrochimice (WT/DS79/1), Uniunea Europeană a intentat proces Indiei precum că aceasta a eşuat în a prezenta protecţia de brevet a produselor farmaceutice şi agricole chimice, de asemenea, a eşuat să stabilească sisteme oficiale pentru a da posibilitatea înregistrării cererilor de brevet şi a prezenta drepturi exclusive de punere pe piaţă a asemenea produse.


4�

UE a argumentat că acest fapt nu corespunde obligaţiilor Indiei conform paragrafelor 8 şi 9 ale Articolului 70 din Acordul TRIPS. Pe 9 septembrie 1997, UE a cerut stabilirea unei comisii de reglementare a diferendelor. Urmând stabilirea unei comisii pe 16 octombrie 1997, organul s-a pronunţat – după ascultarea argumentelor atât a reclamantului, cât şi a pârâtului – că India nu a respectat obligaţiile sale conform Articolului 70.8 (a) al Acordului TRIPS prin eşuarea stabilirii unei baze legale care ar păstra în mod adecvat noutatea şi prioritatea în ceea ce ţine de cereri de brevet pentru invenţii de produse farmaceutice şi agricole chimice şi, de asemenea, nu a respectat Articolul 70.9 al Acordului TRIPS prin eşuarea de a stabili un sistem pentru garantarea drepturilor exclusive de punere pe piaţă a produselor.

Organul de reglementare a diferendelor a adoptat raportul pe 2 septembrie 1998.

O cauză mai recentă ţine de faptul dacă Canada a respectat sau nu în mod corect termenul minim de protecţie de 20 de ani pentru brevete.

CAUZA TERMENELOR PENTRU BREVETE – CANADA

Pe 18 septembrie 2000, Organizaţia Mondială a Comerţului a afirmat că termenul de protecţie pentru anumite brevete în Canada, asupra cererilor depuse până la 1 octombrie 1989 (brevete ale „Vechiului Act”) nu corespundea Acordului TRIPS al OMC. Regula Organizaţiei Mondiale a Comerţului trebuia să fie aplicată brevetelor din toate domeniile tehnologiei. Regula Organizaţiei Mondiale a Comerţului decurgea din decizia organului Organizaţiei Mondiale a Comerţului care a fost stabilită în septembrie 1999, la cererea Statelor Unite. Decizia organului Organizaţiei Mondiale a Comerţului a fost contestată de Canada, dar ulterior a fost susţinută de organul de apel al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Actul de brevet al Canadei conţinea două termene diferite de protecţie a brevetelor, în funcţie de data la care s-a depus cererea. Brevetele „Vechiul Actul” beneficiau de un termen de 17 ani începând din ziua când brevetul era acordat (în baza cererilor depuse până la 1 octombrie 1989 – fosta Secţie 45 a Actului) şi brevetele „Noului Act” beneficiau de un termen de 20 de ani de la data depunerii cererii de brevetare (în baza cererii depuse pe sau după 1 octombrie 1989 – Secţia 44 a Actului). Termenul de brevet de 20 de ani de la data depunerii cererii a fost introdus în legea Canadei începând din 1 octombrie 1989 drept parte a Amendamentului C-22 (1987). Până la acel moment, toate brevetele aveau termenul de protecţie de 17 ani de la data eliberării brevetului.

Organizaţia Mondială a Comerţului s-a pronunţat precum că termenul de protecţie de 17 ani de la data eliberării în cazurile brevetelor „Vechiului Act” este inconsistent cu Acordul TRIPS, în cazurile în care brevetele erau eliberate pe parcursul a trei ani de la data depunerii cererii. Legea canadiană a fost modificată în 2001 pentru a acorda termenul minimde 20 ani pentru brevete, începând din data depunerii cererii pentru toate brevetelor neexpirate acordate conform „Vechiului Act”.

4�

Existau aproximativ 129 000 de brevete ale „Vechiului Act” în vigoare şi din acestea, aproximativ 45 000 aveau termenul de protecţie de mai puţin de 20 ani de la data depunerii cererii de brevet. Conform Oficiului de Brevete canadian, scopul real al acestei cauze era concentrat asupra a 25 medicamente de o importanţă deosebită comercială, care se încadrau în vechiul sistem de brevetare din Canada şi interesul general al SUA cu privire la preţurile mult mai scăzute la medicamentele din Canada.

În cadrul Acordului TRIPS există multe prevederi ce stipulează cerinţele de notificare din partea membrilor OMC. Una dintre cele mai importante ţine de obligaţia statului membru de a notifica „Legile și reglementările, precum și deciziile judiciare și administrative finale de aplicabilitate generală, cu caracter executoriu într-un stat membru, care vizează aspecte ce fac obiectul prezentului Acord (existenţa, aria de aplicabilitate, achiziţionarea de drepturi de proprietate intelectuală și mijloacele de a le asigura respectarea, precum și prevenirea unei folosinţe abuzive a acestor drepturi)”35. Principalele „legi şi reglementări din domeniul proprietăţii intelectuale” trebuie să fie notificate în engleză, franceză sau spaniolă, pe când „celelalte legi şi reglementări” pot fi notificate în limba naţională a statului membru.

Depunerea textului complet al legii sau reglementării poate fi efectuată direct de statul membru la Secretariatul OMC, care va face aceste materiale disponibile Consiliului TRIPS. Atunci când legile şi regulamentele naţionale ce ţin de TRIPS sunt modificate, Consiliul TRIPS trebuie să fie notificat imediat după intrarea în vigoare a modificării (în mod normal, pe parcursul a 30 de zile când nu se necesită traducere şi pe parcursul a 60 de zile când se necesită traducere)36.

(2) Dreptul de autor şi drepturile conexe; acordurile internaţionale de importanţă majoră relevante Moldovei; cerinţele TRIPS

Există câteva convenţii care asigură standarde minime internaţionale privind protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe. Cea mai importantă din ele este Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice.

Există şi alte acorduri internaţionale care prezintă un interes deosebit pentru Republica Moldova, inclusiv Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, 196137 şi Convenţia

35 Articolul 63.2 al Acordului TRIPS şi paragraful 1 al acestui Articol.36 Traducerile legilor şi regulamentelor trebuie să fie acompaniate de textele autentice ale legilor şi regulamentelor

în limba naţională a respectivului membru al OMC. Conform Articolului 2 (5) al acordului dintre OMPI şi OMC, asistenţa din partea OMPI va fi disponibilă membrilor - ţări în curs de dezvoltare la traducerea legilor şi regulamentelor pentru a îndeplini cerinţele Acordului TRIPS, fie că acestea sunt sau nu membre ale OMPI.

37 Republica Moldova face parte la Convenţia de la Roma începând din 5 decembrie 1995. La moment sunt 88 de membri ai acestei convenţii.


4�

de la Geneva pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor, 197138.

Trebuie, de asemenea, să menţionăm Convenţia Universală a drepturilor de autor din 1952, la care Moldova este parte începând din 199739. Cea mai recunoscută caracteristică a acestei Convenţii este simbolul instantaneu recunoscut ©, care denotă opera drept fiind protejată în toate statele parte la Convenţie. Convenţia cere, printre altele, numele titularului de drepturi, data şi anul primii publicaţii. Cu toate acestea, această Convenţia universală a drepturilor de autor este pusă în umbră de Convenţia de la Berna, care insistă asupra standardelor mai stricte pentru cazurile protecţiei internaţionale a dreptului de autor.

Pe parcursul negocierilor din cadrul Rundei Uruguay s-a recunoscut că Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (finalizată în 1886 şi revizuită de câ-teva ori de atunci) deja asigură standardele de bază privind protecţia dreptului de autor. Astfel s-a ajuns la decizia că nivelul existent de protecţie conform ultimului Act (Actul de la Paris din 1971) al acestei Convenţii trebuie să formeze baza standardelor minime ale dreptului de autor ce urma să fie prezentat OMC. Aceasta este reflectată şi în prevederea Acordului TRIPS, conform căruia „Membrii se vor conforma Articolelor 1-21 ale Conven-ţiei de la Berna (1971) și Anexei la respectiva Convenţie.”40 Totuşi, membrii OMC nu au obligaţii conform TRIPS cu privire la drepturile conferite de Articolul 6bis al Convenţiei de la Berna, adică drepturile morale (revendicare de autor şi de a obiecta oricăror acţiuni derogatorii ce ţin de operă, care ar putea aduce prejudiciu onoarei sau reputaţiei auto-rului), sau drepturilor derivate din ele. Se pare că drepturile morale au fost excluse pe motiv că nu au caracteristici comerciale. SUA a luat poziţia precum că asemenea drepturi nu trebuie să fie încurajate nicidecum. Ţările bazate pe drept civil au interpretat aceasta drept un triumf al dreptului de autor economic al ţărilor bazate pe legislaţia comună asupra conceptelor alternative cu privire la drepturile personale ale autorilor, în special cu privire la punctul considerat volatil, precum că anume inabilitatea de a ignora dreptu-rile morale creează dificultăţi în domeniul comercial. Din această perspectivă, trebuie să menţionăm că Convenţia de la Berna nu stipulează expres că drepturile morale trebuie excluse (acest aspect e lăsat pe seama legislaţiei naţionale)41.

Recent, Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele, ambele fiind adoptate în 1996, au actualizat Convenţia de la Berna şi de la Roma şi au construit pe termenii Acordului TRIPS pentru a oferi un standard mai înalt de protecţie, în special, cu privire la mass-media digitală şi electronică, inclusiv Internetul. Pe moment există 88 state parte la Tratatul privind dreptul de autor, inclusiv Republica 38 Republica Moldova face parte la Convenţia de la Geneva începând din 17 iulie 2000. La moment sunt 77 de

membri ai acestei convenţii. 39 Republica Moldova s-a alăturat Convenţiei Universale a drepturilor de autor pe 23 iunie 1997. La moment sunt

100 de membri ai acestei convenţii.40 Articolul 9.1 al Acordului TRIPS.41 Vezi Catherine Colston: “Principiile de drept ale proprietăţii intelectuale”, Cavendish Publishing Limited, Londra,

1999, pag. 273 până la 274.

�0

Moldova42, şi 86 de state parte la Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele, iarăşi inclusiv Republica Moldova43.

Convenţia de la Berna

Convenţia de la Berna stabileşte categoriile de bază ale protecţiei dreptului de autor, drepturile şi durata protecţiei dreptului de autor. Convenţia prevede o consistenţă oarecare a legislaţiei dreptului de autor pentru statele participante. Începând cu 1886, Convenţia a fost modificată de şase ori pentru a ţine pasul cu noile tehnologii. Modificările adoptate la Berlin (1908), de exemplu, au introdus elementele fotografiei, filmului şi înregistrării sonore. Cele adoptate la Roma (1928) au introdus organizaţiile de radiodifuziune şi conferinţa de la Bruxelles (1948) a introdus elementul televiziunii.

În prezent 164 state sunt parte la Convenţie, inclusiv Republica Moldova din 1995.

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE CONVENŢIEI DE LA BERNA

• Operelor care se bucură de protecţie în unul din statele membre trebuie să li se ofere aceeaşi protecţie în oricare din statele membre, identică protecţiei pe care acele state le acordă naţionalilor săi (Articolul 5 (1));

• Această protecţie trebuie să includă orice operă literară, ştiinţifică şi artistică, oricare ar fi modul sau forma exprimări ei (Articolul 2(1));

• Posedarea şi exerciţiul drepturilor literare, ştiinţifice şi artistice nu pot fi supuse formalităţii înregistrării şi sunt „independente de existenţa protecţiei în ţara de origine” (Articolul 5(2));

• Standardele minime de protecţie conferite autorilor conform Convenţiei de la Berna includ:

-dreptul la traducere (Articolul 9);

-dreptul la interpretare publică şi la comunicare cu publicul unei interpretări (Artico-lul 11);

-dreptul radiodifuzării şi al comunicării cu publicul prin intermediul undelor, retrans-misie, prin difuzor sau orice alt mijloc analog de transmisie a operelor (Articolul 11bis);

-dreptul la recitare publică (Articolul 11ter);

-dreptul la adaptare, aranjament şi alte alteraţii (Articolul 12); şi

-dreptul de a efectua adaptări şi reproduceri cinematografice ale operelor (Articolul 14);

42 Republica Moldova face parte la Convenţia Tratatului privind dreptul de autor începând din 6 martie 2002.43 Republica Moldova face parte la Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele începând din 20 mai 2002.


�1

• Dreptul de suită ce aparţine artiştilor şi autorilor –“droit de suite”44 – cu privire la operele lor originale de artă şi manuscris – este opţional (Articolul 14ter);

• Excepţii şi limitări asupra drepturilor economice ale autorilor sunt permise doar în trei cazuri.45

4445

Protecţia acordată de Convenţie durează pe parcursul vieţii autorului, plus cincizeci de ani de la moartea acestuia46. Cu toate astea, Convenţia în mod specific permite unele termene de protecţie mai scurte în anumite cazuri47. Pentru lucrările fotografice şi ale artei aplicate, termenul minim de protecţie este de 25 de ani de la producerea lucrării.

Convenţia permite uzul operelor protejate în anumite cazuri speciale fără a obţine autorizaţia titularului de drepturi şi fără a plăti vreo remuneraţie pentru asemenea uz: „atât timp cât o asemenea reproducere nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei şi nu prejudiciază fără motiv interesele legitime ale autorului”48. Asemenea excepţii includ: reproducerea textului prin citate şi uzul operei drept material ilustrativ în scopuri didactice, atât timp cât acest uz este compatibil cu practicile oneste şi se face menţiune la sursa şi numele autorului49; reproducerea articolelor ziarelor şi altor articole similare şi

44 Tradus mot-a-mot, “droit de suite” înseamnă dreptul la succedare. În contextul drepturilor proprietăţii intelectuale, aceasta se referă în mod principal la dreptul de a beneficia de vânzările ulterioare (cunoscute şi ca “revânzări”) ale operelor. Propus pentru prima dată în 1860, droit de suite a fost definit în Franţa în anii 1920 pentru a ajuta văduvele artiştilor ucişi în războiul din 1914-1918. Acesta suplimentează o taxă specială asupra profiturilor generale a vânzătorilor de artă care se utilizează în cadrul unui fond social special de bunăstare. Dreptul de succedare are ca scop asigurarea artiştilor plastici cu o cotă a profiturilor din vânzarea lucrărilor lor după vânzarea iniţială a acelei opere comerciantului sau cumpărătorului. Această categorie de drepturi a fost criticată drept ca fiind o taxă incorectă şi neefectivă. De asemenea, a fost numită şi o măsură de justiţie creatorilor, fiind privită drept o extensiune a proprietăţii intelectuale. Tipic, artiştii îşi vând pânza, pigmentul sau hârtia – întruparea creativităţii lor – dar menţin proprietatea intelectuală asupra ei. Dreptul la succedare acordă artiştilor sau proprietăţii sale până la 5% din preţul operei de artă, atunci când originalul este revândut public; astfel ei iau parte la creşterea valorii în timp a operelor lor. Dreptul de succedare durează atâta timp cât o lucrare este protejată de dreptul de autor. Prevederile dreptului de succedare ulterior au fost încorporate în legislaţia dreptului de autor a Uniunii Europene şi reflectate în Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice. Directiva UE privind drepturile aferente revânzării (vezi Capitolul 4 al acestei publicaţii) a armonizat legislaţia statelor membre ale UE. Conceptul dreptului de succedare nu a fost privit cu ochi buni în SUA (cu toate că o formă a acestui drept este prezentă în California), Canada, Noua Zeelandă şi Asia – de aici şi provine natura sa opţională în Acordul TRIPS. Acest drept a fost recent instituit în Australia prin Actul privind dreptul artistului plastic de a revinde opera, 2009 (Cth), intrată în vigoare pe 9 iunie 2010.

45 Acesta este aşa-numitul “test pe trei etape” al Convenţiei de la Berna şi stipulează că orice excepţii şi limitări ale drepturilor economice ale autorilor sunt permise doar în anumite cazuri special prevăzute de lege (Etapa 1), atât timp cât ele nu contravin exploatării normale a operei (Etapa 2) şi nu aduc prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale autorului (Etapa 3). Iniţial stipulat în Articolul 9(2) al Convenţiei de la Berna, testul pe trei etape a fost confirmat mai târziu de Articolul 13 al Acordului TRIPS, Articolul 10 al WCT, Articolul 16 al WPPT, Articolul 6(3) al Directivei UE privind baza de date, Articolul 6(3) al Directivei UE privind programele de computer şi Articolul 5.5 al Directivei UE privind societatea informaţională.

46 Convenţia de la Berna – Articolul 7.1.47 Convenţia de la Berna – Articolul 7.2 şi 4.48 Convenţia de la Berna – Articolul 9.2.49 Convenţia de la Berna – Articolul 10.

�2

uzul acestor lucrări în scopul raportării evenimentelor curente50; la fel ca şi „înregistrările efemere realizate de organizaţiile de radiodifuziune”51.

Anexa la Convenţia de la Berna permite ţărilor în curs de dezvoltare, cu anumite condiţii, să impună anumite limitări dreptului traducerilor şi dreptului reproducerii operelor.

Convenţia de la Roma

Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor, interpreţilor, producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune din 1961 prevede standarde minime internaţionale de protecţie şi stabileşte tratamentul naţional drept principiu de bază al protecţiei. În prezent există 88 de state parte la această Convenţie. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie pe 5 decembrie 1995.

Convenţia oferă nivele specifice de protecţie interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune. Fiecărui stat contractant i se cere să acorde „tratament naţional” interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune, dacă măcar una din condiţiile stabilite în Articolele 4 şi 6 este îndeplinită.

(1) Protecţia interpreţilor: Convenţia defineşte „artiştii interpreţi” drept „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii și alte persoane care reprezintă, cântă, recită, declamă, joacă sau execută în orice alt mod opere literare sau artistice”52.

Protecţia acordată artiştilor interpreţi conform Convenţiei este limitată. Artiştilor li se acordă următoarele drepturi: în primul rând, de a se opune radiodifuzării şi comunicării către public a execuţiei lor; în al doilea rând, de a se opune fixării execuţiei lor nefixate53; şi, în al treilea rând, de a preveni reproducerea fixării, dar numai în acele cazuri când fixarea originală a fost făcută fără consimţământul lor sau reproducerea a fost făcută cu alte scopuri faţă de cele asupra cărora artistul şi-a dat consimţământul54. Artistului nu i se oferă protecţie, de exemplu, împotriva retransmiterii sau uzului continuu al unei înregistrări, atunci când execuţia originală a fost înregistrată cu acordul artistului. Convenţia se pronunţă asupra uzului ulterior al fonogramelor şi în timp ce prevede o singură remunerare pentru artişti şi/sau producători de fonograme, distribuirea acestor remunerări trebuie să fie determinată de legea internă a statelor membre55.

50 Convenţia de la Berna – Articolul 10bis.51 Convenţia de la Berna – Articolul 11bis.3. Prin “înregistrări efemere” se are în vedere înregistrări cu o viaţă scurtă şi

de obicei se referă la asemenea lucrări ca înregistrările de înainte de fixarea unei execuţii spre a fi transmisă. A se vedea hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a Canadei: Bishop v. Stevens, [1990] 2 S.C.R. 467 unde Curtea a susţinut că “Dreptul de a transmite o execuţie conform secţiei 3.(1) a Actului de drept de autor nu include dreptul de a face înregistrări “efemere” apriori cu scopul de a facilita transmiterea. … Înregistrările efemere sunt un instrument foarte convenabil pentru organismele de radiodifuziune şi uzul lor este pe larg răspândit, dar ele, de asemenea, pot fi uşor abuzate.”

52 Convenţia de la Roma, Articolul 3(a).53 Din motive practice: “fixarea unei opere” se referă la “înregistrarea” acestei opere.54 Convenţia de la Roma, Articolul 7.55 Convenţia de la Roma, Articolul 12.


��

(2) Protecţia producătorilor de fonograme: Producătorilor de fonograme li se oferă dreptul de a interzice sau autoriza reproducerea directă sau indirectă a fonogramelor lor56.

(3) Protecţia organismelor de radiodifuziune: Organismelor de radiodifuziune li se permite să autorizeze sau interzică retransmiterea emisiunilor lor, fixarea pe suport material a emisiunilor sale şi reproducerea oricărei fixări făcute fără acordul lor. Comunicarea cu publicul în locurile unde se achită o plată de intrare pentru emisiunile lor televizate este protejată, dar determinarea condiţiilor de exercitare a acestora ţine de legile interne ale statelor membre57.

Convenţia de la Geneva

Convenţia de la Geneva pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor (1971) prevede obligaţiile statelor contractante de a proteja producătorul de fonograme care este un naţional al altui stat contractant împotriva reproducerilor efectuate fără consimţământul acestuia, împotriva importărilor acestor reproduceri, în cazul în care efectuarea şi importarea lor poartă caracter comercial şi împotriva distribuirii unor asemenea reproduceri publicului. Protecţia poate fi asigurată fie prin intermediul legii cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe, sui generis (drepturi conexe), legii cu privire la concurenţa neloială sau legii penale.

Protecţia trebuie să fie garantată pe cel puţin 20 ani de la prima fixare sau de la prima publicare a fonogramei.

Acest tratat este administrat de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale în cooperare cu Oficiul Internaţional al Muncii şi UNESCO. Actualmente, 77 state fac parte la Convenţia de la Geneva, inclusiv Republica Moldova începând din 17 iulie 2000.

Convenţia de la Bruxelles privind distribuirea semnalelor purtătoare de programe transmise prin satelit (1��4)

Convenţia prevede obligaţia fiecărui stat contractant de a lua măsuri adecvate spre prevenirea distribuirii neautorizate din sau pe teritoriul său a oricărui semnal purtător de programe transmise prin satelit. Distribuirea este considerată neautorizată dacă nu a fost autorizată de către organizaţia – de obicei o organizaţie de radiodifuziune – care a decis din ce constă programul. Această obligaţie este în vigoare pentru organizaţiile care sunt naţionali ai statului contractant. Prevederile acestei Convenţii, totuşi, nu sunt aplicabile atunci când distribuirea semnalelor vine direct de la satelitul transmiţător. La zi, 33 ţări au semnat şi ratificat Convenţia de la Bruxelles din 1974, inclusiv Republica Moldova care a ratificat Convenţia în vigoare din 28 octombrie 2008.

56 Convenţia de la Roma, Articolul 10.57 Convenţia de la Roma, Articolul 13(a), (b) şi (c).

�4

Acordul TRIPS (cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe)

Pe lângă asigurarea respectării standardelor de bază ale Convenţiei de la Berna, Acordul TRIPS clarifică o serie de aspecte şi adaugă anumite obligaţiuni importante cu privire la dreptul de autor. De aceea, uneori regimul prevăzut de TRIPS mai este numit şi “Berna-plus-TRIPS”.

TRIPS stipulează că „Programele de calculator, fie că sunt exprimate în cod sursă, fie în cod obiect, vor fi protejate ca opere literare în baza Convenţiei de la Berna (1971)”58. Această prevedere clarifică că prevederile Convenţiei de la Berna care se aplică operelor literare trebuie să fie aplicate şi programelor de calculator. De aceea, termenul general de protecţie de 50 de ani se va aplica şi programelor de calculator.

Acordul, de asemenea, reglementează că bazele de date şi alte compilaţii de date, fie că sunt reproduse pe suport exploatabil pe maşină, fie sub orice altă formă vor fi protejate ca atare59. Compilaţiile de date sau de alte elemente care, fie pe motiv de alegere, fie prin aranjarea conţinutului lor, constituie creaţii intelectuale.

În ceea ce priveşte cel puţin programele de calculator şi, în unele circumstanţe, operele cinematografice, TRIPS cere ca autorii să acorde dreptul de a autoriza sau de a interzice închirierea comercială către public de originale sau copii ale operelor lor protejate prin dreptul de autor60.

Regula generală cuprinsă în Articolul 7(1) al Convenţiei de la Berna (precum e introdusă şi în Acordul TRIPS) specifică că termenul de protecţie va fi durata vieţii autorului, plus 50 de ani după moartea acestuia, reglementarea fiind suplimentată de cerinţa TRIPS: „De fiecare dată când durata protecţiei unei opere, alta decât o operă fotografică sau o operă de artă aplicată, este calculată pe o bază alta decât viața unei persoane fizice, această durată va fi de cel puţin 50 ani de la sfârşitul anului calendaristic de publicare autorizată, sau, dacă o astfel de publicare autorizată nu are loc în cei 50 de ani calculaţi de la data realizării operei, de cel puţin 50 ani calculaţi de la sfârşitul anului calendaristic al realizării.” 61

În ce priveşte excepţiile, TRIPS cere membrilor OMC să restrângă limitările drepturilor exclusive la unele cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operei și nici nu cauzează un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului62. Aceasta, de asemenea, se va aplica tuturor limitărilor şi excepţiilor permise conform Convenţiei de la Berna şi Anexei acesteia încorporate în Acordul TRIPS.

58 Acordul TRIPS, Articolul 10 (1).59 Acordul TRIPS, Articolul 10 (2).60 Acordul TRIPS, Articolul 11.61 Acordul TRIPS, Articolul 12.62 Acordul TRIPS, Articolul 13.


��

Drepturile conexe

TRIPS include prevederea cu privire la artiştii interpreţi, producătorii de fonograme şi organismele de radiodifuziune63. Conform Articolului 14(1), artiştii interpreţi au posibilitatea de a împiedica fixarea neautorizată a execuţiei fonogramei lor (de exemplu, înregistrarea unei execuţii directe). Dreptul de fixare cuprinde numai fixările auditive, nu şi audiovizuale. Artiştii, de asemenea, vor avea posibilitatea de a împiedica reproducerea unei asemenea fixări. La fel, lor trebuie să li se acorde posibilitatea de a preveni radiodifuzarea neautorizată prin intermediul undelor radioelectrice şi comunicarea către public a execuţiei lor directe.

Membrii OMC trebuie să ofere producătorilor de fonograme dreptul exclusiv de reproducere. Pe lângă aceasta, conform Articolului 14(4), ei trebuie să acorde dreptul exclusiv de închiriere, cel puţin producătorilor de fonograme. Stipulările cu privire la drepturile de închiriere se vor aplica şi asupra oricăror alţi titulari de drepturi asupra fonogramelor, conform legii naţionale. Acest drept are aceeaşi anvergură ca şi dreptul de închiriere a programelor de computer.

Organismele de radiodifuziune au, conform Articolului 14(2) al TRIPS, dreptul de a împiedica fixarea neautorizată, reproducerea fixărilor şi reemiterea prin intermediul undelor radioelectrice a emisiunilor, precum şi a comunicării către public a emisiunilor lor de televiziune. Durata protecţiei oferite artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme nu va fi inferioară unei perioade de 50 ani şi de 20 de ani pentru organismele de radiodifuziune64.

Articolul 14(6) al Acordului TRIPS prevede că orice membru va putea, în raport cu protecţia drepturile conferite interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organismelor de radiodifuzare să prevadă condiţii, limitări, excepţii şi rezerve în măsura autorizată prin Convenţia de la Roma. 65

PREVEDERI CENTRALE TRIPS PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE65

• Încorporarea Articolelor 1-21 ale Convenţiei de la Berna, în afara drepturilor morale, privind exprimarea şi nu ideea, procedurile, metodele de operare sau conceptele matematice în sine;

• Protecţia programelor de calculator şi compilaţiilor de date drept opere literare;

• Recunoaşterea drepturilor de închiriere cel puţin pentru fonograme, programe de calculator şi lucrări cinematografice (atât timp cât închirierea nu a dus la reproducerea în masă care prejudiciază dreptul de autor);

63 Acordul TRIPS, Articolul 14.64 Acordul TRIPS, Articolul 14(5).65 Acest sumar a fost reprodus din publicaţia intitulată “Instrumente de instruire conform Acordului TRIPS:

Perspectivele ţărilor în curs de dezvoltare”. Programul Diplomaţiei Comerciale UNCTAD, Geneva, ianuarie 2002.

��

• Excepţiile pentru drepturile exclusive trebuie să fie limitate cazurilor speciale, care nu intră în conflict cu exploatarea operelor şi nu prejudiciază nemotivat interesele legitime ale titularilor de drepturi;

• Recunoaşterea termenului minim de 50 ani al operelor (cu excepţia lucrărilor fotografice şi de artă plastică) create de persoane juridice, artişti şi producători de fonograme;

• Recunoaşterea drepturilor artiştilor interpreţi, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune (Articolul 14);

• În ceea ce priveşte „drepturile conexe”, TRIPS nu introduce standarde noi deosebite, cu excepţia extensiei termenului de protecţie pentru artişti și producători de fonograme la 50 ani (Convenţia de la Roma acorda doar 20 ani);

• Regulile de implementare în domeniul dreptului de autor sunt, de asemenea, îmbunătăţite, în special, datorită obligaţiei de a stabili proceduri penale şi penalităţi în cazurile de piraterie cu opere protejate de dreptul de autor reproduse în scopuri economice.

Tratatele OMPI din 1��

Două noi instrumente internaţionale au fost semnate în decembrie 1996 între membrii Convenţiei OMPI: Tratatul Drepturilor de Autor al OMPI (WCT) şi Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme (WPPT). Scopul principal al acestor acte este de a prevedea un nou cadru de soluţii la problemele noilor modalităţi de diseminare electronică a operelor protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe. Moldova a ratificat şi este parte la ambele Tratate din 2002.

Tratatele constituie o extensie a prevederilor Convenţiilor de la Roma/Berna, modificate prin Acordul TRIPS. Aceasta a fost efectuată precum urmează:

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WCT CU PRIVIRE LA DREPTUL DE AUTOR

• Crearea unui nou drept specific de distribuire (Articolul 6);

• Un drept general de comunicare cu publicul, prin intermediul sau în afara undelor radioelectrice, inclusiv facerea disponibilă publicului „în aşa fel încât membrii publicului să poată accesa aceste opere în locul şi la timpul individual ales de aceştia” (adică, prin intermediul Internetului); (Articolul 8). Acest nou drept ”on-demand” (la cerere) se referă la conceptul Internetului.

• Prevederea conform căreia operelor fotografice nu li se va aplica termenul minim de protecţie (de 25 ani) permis conform Convenţiei de la Berna (Articolul 9);

• Aplicarea generală a „încercării alcătuite din trei etape” a Convenţiei de la Berna tuturor excepţiilor şi limitărilor (Articolul 10);

• Noi obligaţii cu privire la protecţia instrumentelor tehnice de anti-reproducere şi de informare cu privire la gestionarea drepturilor (Articolele 11 şi 12).


��

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WPPT CU PRIVIRE LA INTERPRETĂRI

Protecţia interpreţilor:

• Prevederea drepturilor morale de paternitate (atribuire) şi integritate a interpreţilor cu privire la execuţii directe sau execuţii fixate pe fonogramă (Articolul 5);

• Drepturi exclusive economice de autorizare a transmiterii şi comunicării cu publicul a execuţiilor nefixate, a fixărilor şi a execuţiilor nefixate directe (Articolul 6);

• Dreptul exclusiv de autorizare a reproducerii directe şi indirecte a execuţiilor fixate pe fonograme (Articolul 7);

• Dreptul exclusiv de distribuire a originalelor şi copiilor execuţiilor fixate pe fonograme (Articolul 8);

• Dreptul exclusiv de autorizare a închirierii comerciale cu privire la execuţiile fixate pe fonograme (Articolul 9);

• Dreptul exclusiv de a face disponibil publicului execuţii fixate pe fonograme în cadrul serviciilor „la cerere” (sau Internet) (Articolul 10);

• Dreptul comun cu producătorul de fonograme la o singură remunerare echitabilă pentru uzul direct sau indirect al fonogramelor în cadrul transmiterilor radiodifuzate sau orice altă comunicare cu publicul (Articolul 15).

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WPPT CU PRIVIRE LA PROTECŢIA FONOGRAMELOR ŞI A PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME:

• Prevederea unui drept exclusiv de distribuire (Articolul 12);

• Prevederea unui drept exclusiv de efectuare a fonogramelor disponibile publicului în cadrul serviciilor „la cerere” (Articolul 14);

• Dreptul comun cu interpretul la o singură remunerare echitabilă pentru uzul direct sau indirect al fonogramelor în cadrul transmiterilor radiodifuzate sau orice altă comunicare cu publicul (Articolul 15).

(�) Brevetele şi acordurile internaţionale relevante Moldovei şi cerinţele TRIPS

O condiţie fundamentală a legii brevetelor – ilustrată în legislaţiile şi practicile multor state – este că detaliile unei invenţii trebuie să fie elucidate deplin publicului. Invenţia tre-buie să fie descrisă cu suficient detaliu încât să permită unei persoane dotate în domeniu să repete efectul invenţiei. Aceasta, de obicei, este percepută respectiv: descrierea trebuie să facă posibil ca un expert cu cunoştinţe medii în domeniu şi care are acces la facilităţile respective să poată reproduce invenţia de sine stătător. Dezvăluirea, de obicei, se face printr-o descriere în formă scrisă, completată cu desene, în caz de necesitate.

��

Acordurile internaţionale care protejează brevetele pot fi uşor clasificate în două categorii: cele ce stabilesc standardele minime de protecţie internaţională, care trebuie să fie respectate de către statele parte la ele (prin semnare/ratificare sau ascensiune); şi cele ce determină mecanisme naţionale şi internaţionale de administrare a recunoaşterii şi protecţiei internaţionale a brevetelor. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi Acordul TRIPS al OMC sunt principalele exemple ale primei categorii şi Tratatul de cooperare în domeniul brevetului, Tratatul Legii Brevetului şi Acordul de la Strasbourg sunt exemplele celei de a doua.

O a treia categorie a acordurilor internaţionale (reflectate în legislaţia naţională) ţine de invenţiile problematice dezvăluirii publice prin faptul că repetarea (din partea unei persoane dotate cu cunoştinţe în domeniu), de obicei, nu poate fi asigurată doar prin descriere în formă scrisă. Un exemplu de asemenea convenţie este Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare.

Mai jos urmează un sumar al prevederilor tratatelor de brevete în cadrul fiecărei categorii.

Convenţia de la Paris

Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale a fost adoptată în 1883 şi de atunci a fost revizuită de câteva ori66. În prezent există 173 state parte la această Convenţie. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie pe 25 decembrie 1991.

Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică sau comerciale, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă, denumirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale. Cu privire la Partea II (Standardele disponibilităţii, anvergurii şi uzului drepturilor proprietăţii intelectuale), Partea III (Implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale) şi Partea IV (Achiziţia şi menţinerea drepturilor proprietăţii intelectuale şi a procedurilor conexe între părţi), membrii OMC sunt obligaţi să respecte Articolele 1-12 şi 19 ale celui mai recent Act al Convenţiei, Actul de la Stockholm din 1967. Convenţia este administrată de OMPI.

PREVEDERILE DE BAZĂ ALE CONVENŢIEI DE LA PARIS

• Articolul 2 cere statelor contractante garantarea aceloraşi avantaje naţionalilor altor state contractante ca şi cele acordate naţionalilor lor;

• „Dreptul priorităţii” se aplică brevetelor de invenţie (şi modelelor de utilitate, când acestea există), desenelor industriale şi mărcilor;

66 Convenţia de la Paris, semnată în 1883 a fost revizuită în Bruxelles în 1900, în Washington în 1911, în Haga în 1925, în Londra în 1934, în Lisabona în 1958, în Stockholm în 1967 şi a fost modificată în 1979.


��

• În baza unui dosar de primă cerere obişnuită în unul din statele contractante, solicitantul poate, pe parcursul unei perioade determinate de timp (12 luni pentru brevete şi modele de utilitate şi 6 luni pentru desenele şi mărcile industriale), să ceară protecţie în oricare alt stat contractant. Asemenea cereri vor fi privite ca fiind depuse în aceeaşi zi cu cererea originală (Articolul 4);

• Convenţia cuprinde un număr de reguli comune privind protecţia în diferite domenii ale proprietăţii industriale. De exemplu, brevetele de invenţie şi mărcile oferite în diferite state contractante sunt independente una de alta (Articolele 4bis şi 6);

• Dacă o marcă a fost înregistrată corect în ţara de origine, ea trebuie, în afara unor excepţii, să fie acceptată spre înregistrare şi protejată în forma ei originală şi în alte state contractante (Articolul 6 quinquies);

• Fiecare stat contractant trebuie să refuze înregistrarea şi să interzică uzul mărcilor care se consideră a fi bine-cunoscute în acel stat, care constituie o reproducere, imitare sau traducere ce potenţial va crea confuzie cu o marcă bine-cunoscută (Articolul 6bis), sau care conţin embleme de stat, semne, marcare sau nume oficiale, abrevieri sau embleme ale organizaţiilor interguvernamentale care au fost comunicate prin Biroul internaţional al OMPI (Articolul 6ter);

• Articolul 12 al Convenţiei cere fiecărui stat contractant să stabilească un serviciu special al proprietăţii industriale şi un birou central pentru comunicarea către public a brevetelor de invenţie (modelelor de utilitate), desenelor industriale şi mărcilor comerciale (Articolul12).

Vorbind la general, Convenţia lasă la discreţia statelor contractante deciziile asupra subiectelor de protecţie, drepturile ce urmează a fi conferite, excepţiile permisibile şi termenele minime de protecţie.

După cum a mai fost indicat în acest Capitol, adresând aceste aspecte – şi, de asemenea, secretul comercial şi desenele circuitelor integrate – Acordul TRIPS introduce un număr important de obligaţii şi stabileşte standardele internaţionale de protecţie a secretului comercial şi desenului circuitelor integrate (în ultimul caz, bazându-se mult pe Tratatul de la Washington pentru proprietate intelectuală cu privire la circuite integrate).

Tratatul de cooperare în domeniul brevetului de invenţie

Tratatul de cooperare în domeniul brevetului de invenţie (PCT), 1970 (modificat) face posibil pentru un inventator în unul din statele contractante ale Tratatului să-şi asigure simultan prioritate invenţiei sale în oricare sau în toate statele contractante, prin depunerea unei cereri de brevet „internaţional”. În prezent există 142 state contractante ale PCT, inclusiv Republica Moldova – care a devenit parte la tratat pe 25 decembrie 1991. Toate activităţile PCT sunt coordonate de OMPI.

�0

În cazul în care țara nu era parte la PCT, inventatorul trebuia să depună cereri separate în fiecare din ţările în care îşi dorea protecţia invenţiei – şi trebuia să o facă conform legilor locale din fiecare din aceste ţări. Aceasta ar fi implicat sume enorme pentru acoperirea costurilor locale asociate cu depunerea fiecărei cereri, traduceri şi alte plăti legale. Pe lângă astea, inventatorul ar putea face presupunerea că invenţia sa ar putea duce la beneficii comerciale în aceste ţări. Conform PCT, inventatorii statelor contractante acum pot obţine prioritate pentru invenţiile sale simultan în toate ţările în care ei sunt cointeresaţi, fără necesitatea depunerii cererilor separate în fiecare din aceste ţări.

În termeni practici, o cerere de brevet internaţional, conform PCT, poate fi depusă de orice persoană naţională sau rezidentă a unui stat contractant. Depunerea cererii, de obicei, este efectuată în oficiul naţional de brevetare sau în orice alt oficiu desemnat de fiecare stat contractant, sau în cadrul Biroului Internaţional al OMPI din Geneva. Dacă solicitantul este naţional sau rezident al unui stat contractant care face parte la Convenţia Europeană de Brevete de Invenţie, Protocolul de la Harare referitor la Brevete şi Modele Industriale sau la Convenţia Eurasiatică de Brevete de Invenţie, cererea internaţională poate, de asemenea, fi depusă, respectiv, la Oficiul European de Brevete de Invenţie (OEB), Oficiul Regional African al Proprietăţii Industriale (ARIPO) sau Oficiul Eurasiatic de Brevete de Invenţie (EAPO).

După depunere, aceste cereri trec la OMPI pentru acţiunile viitoare. După această etapă, se apelează la Autoritatea de Cercetare Internaţională (ISA), care, de obicei, sunt oficiile de brevete de invenţie ce au funcţia de cercetare a brevetelor pe plan mondial. În cazul în care biroul recipient este, de asemenea, şi o ISA, atunci referinţa la ISA nu mai este necesară. Cercetarea rezultă în un „raport internaţional de cercetare” care enumeră numele acelor documente publicate care ar putea afecta brevetabilitatea invenţiei cerută prin cerere internaţională.

PCT, de asemenea, oferă posibilitatea de a obţine examinarea unei cereri de brevet de către Autoritatea Internaţională de Examinare Preliminară, care în majoritatea cazurilor este identică cu ISA.

PCT reglementează în detaliu cerinţele oficiale pe care fiecare cerere internaţională de brevet trebuie să le respecte. Solicitantul indică statele contractante în care doreşte să obţină protecţie internaţională. Efectul cererii internaţionale are efectul identic al unei cereri naţionale de brevet de invenţie depuse la oficiul naţional de brevet al acelui stat.

Tratatul Legii Brevetului

Tratatul Legii Brevetului (PLT) este un tratat multilateral semnat la 1 iunie 2000 de către 53 de state şi de către Organizaţia Europeană de Brevete de Invenţie. Tratatul constituie culminarea a cinci ani de negocieri şi a fost descris de OMPI drept: „un pas enorm către armonizarea viitoare a legii brevetului (care) promite să reducă costul protecţiei brevetului de invenţie şi să facă procesul mai uşor pentru inventatori şi mai pe larg accesibil”.


�1

Scopul acestui tratat este de a armoniza procedurile oficiale, de exemplu, cerinţele pentru obţinerea unei date de depunere a cererii de brevet de invenţie, forma şi conţinutul unei cereri de brevet şi reprezentarea. PLT armonizează anumite cereri de aplicare pentru brevet (cu scopul reducerii sau eliminării formalităţilor şi potenţialei pierderi de drepturi). Totuşi, el nu armonizează legile de brevet substanţiale. Astfel, legile fiecărei ţări continuă să stipuleze condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere pentru a primi un brevet în acea ţară. Cu toate acestea, OMPI menţine discuţii cu privire la armonizarea substanţială a legii de brevet.

Tratatul Legii Brevetului:

• simplifică şi minimalizează cerinţele pentru obţinerea unei date de depunere a cererii de brevet;

• impune o limită la cerinţele oficiale asupra cărora părţile contractante pot să insiste;

• simplifică cerinţele de reprezentare asupra chestiunilor formale;

• furnizează o bază pentru depunerea electronică a cererilor;

• scuteşte persoanele de limitele de timp greu de îndeplinit, impuse de către oficiul unei ţări contractante, şi restabileşte în drepturi solicitantul sau titularul de drepturi care nu s-a încadrat în o limită de timp şi această ratare a avut drept consecinţă directă pierderea de drepturi; şi

• stipulează corectare şi adăugare la cererile de prioritate şi restaurare a drepturilor de prioritate.

Mai mult decât atât, PLT oferă atât inventatorilor, cât şi oficiilor naţionale şi regionale de brevet un număr de avantaje, inclusiv:

• uzul formularelor standardizate şi procedurilor simplificate care reduc riscul erorilor;

• reducerea costurilor pentru inventatori, solicitanţi şi avocaţi de brevet;

• eliminarea procedurilor greoaie şi complicate;

• eficienţă îmbunătăţită a oficiilor de brevet şi reducerea costurilor de operare;

• posibilitatea de a introduce depunerea electronică a cererii de brevet şi comunicările ce ţin de asemenea procedură;

• dependenţa asupra unui set maxim prevăzut de formalităţi ale brevetului în toate ţările parte la Tratat, rezultând în acces simplificat la sistemele străine de brevet;

• excepţii de la reprezentarea obligatorie;

• mai mare certitudine juridică pentru solicitanţii care depun cererea în ţara lor sau peste hotare;

• asistenţă şi restabilire în drepturi în cazul neîncadrării în vreo limită de timp; şi

• posibilitatea de a obţine o dată a depunerii cererii, chiar dacă partea principală a cererii (descrierea) este îndeplinită într-o limbă străină.

�2

Republica Moldova a ratificat PLT în 2001 şi acest tratat a intrat în vigoare pe 28 aprilie 2005.

Acordul de la Strasbourg

Acordul de la Strasbourg privind Clasificarea Internaţională a Brevetelor de Invenţie (sau IPC) este, de asemenea, cunoscut şi ca Acordul IPC. A fost semnat pe 24 martie 1971 şi a intrat în vigoare pe 7 octombrie 1975. Acest Acord stabileşte o clasificare comună pentru brevetele de invenţie, certificatele de inventator, modelele de utilitate şi certificatele de utilitate, cunoscute şi ca „Clasificarea Internaţională a Brevetelor” (IPC). IPC divizează tehnologia în opt sectoare cu aproximativ 70 000 subdiviziuni. Fiecare subdiviziune este reprezentată de un simbol ce constă din cifre arabe şi litere ale alfabetului latin.

O asemenea clasificare este indispensabilă recuperării documentelor de brevete în căutarea „artei precedente”, recuperare necesară pentru autorităţile oficiilor de brevete, potenţialilor inventatori, facilităţilor de cercetare şi dezvoltare şi altor persoane interesate de aplicarea şi dezvoltarea tehnologiei. Simbolurile IPC respective sunt indicate pe documentele brevetelor (cereri publicate de brevet şi brevetele acordate), dintre care peste 2 000 000 sunt publicate în fiecare an. Simbolurile respective sunt alocate de către oficiul naţional sau regional al proprietăţii industriale care publică documentul brevetului.

Acordul IPC a creat o Uniune care are o Adunare reprezentând fiecare stat membru. De asemenea, s-a stabilit şi un Comitet de Experţi, în cadrul căruia fiecare stat membru este reprezentat, pentru a revizui periodic Clasificarea. Ediţia actuală (a opta) a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2006.

Acordul IPC a fost modificat în 1979. Acordul este deschis statelor membre ale Convenţiei de la Paris. Cu toate că numai 57 state sunt parte la Acord, IPC este folosit de oficiile de brevete din mai mult de 100 state, patru oficii regionale şi de către Secretariatul OMPI, conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetului de invenţie (PCT) (1970).

Republica Moldova a ratificat Acordul de la Strasbourg în 1997 şi acesta a intrat în vigoare pe 1 septembrie 1998.

Tratatul de la Budapesta

Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului microorganismelor în scopul asigurării protecţiei prin brevete (1977, modificat în 1980) stipulează situaţiile în care dacă un microorganism nu este, în general, disponibil publicului, dezvăluirea în formă scrisă a invenţiei ar putea fi insuficientă. Aceasta a motivat oficiile proprietăţii industriale dintr-un număr în creştere de ţări să ceară sau să recomande ca dezvăluirea în formă scrisă a invenţiei ce implică folosirea de noi microorganisme să fie suplimentată prin depozit de microorganism în o colecţie recunoscută de culturi. Până pe la începutul anilor 1970 depozitarea de microorganisme în colecţii de culturi a devenit destul de


��

obişnuită. Cu toate acestea, nu exista un sistem uniform de depozit sau – mai aproape de caz – de recunoaştere a depozitelor. Criteriile minime care trebuiau îndeplinite de asemenea colecţii „recunoscute” erau vagi şi slab definite. Puşi faţă în faţă cu aceste şi alte nesiguranţe, mulţi solicitatori de brevete nu vedeau altă alternativă decât să depoziteze acelaşi microorganism în câteva colecţii ale diferitor ţări pentru a se proteja în cazul în care cererea lor eşuează datorită unei dezvăluiri insuficiente. Aceasta, cu siguranţă, era foarte scump şi lua mult timp.

În 1974, Directorul General al OMPI a întrunit un comitet de experţi pentru a discuta posibilitatea cooperării internaţionale asupra depozitelor de microorganisme cu scopul asigurării protecţiei prin brevete. Comitetul a propus ca anumite colecţii de culturi să fie recunoscute drept autorităţi depozitari şi că un depozit făcut la oricare dintre ele trebuie să fie recunoscut drept valabil cu scopul asigurării protecţiei prin brevete de către toate ţările în care protecţia a fost solicitată. Această recomandare ulterior a format baza Tratatului de la Budapesta, negociat şi adoptat de către state suverane. În prezent există 72 Autorităţi Depozitar Internaţionale conform Articolului 7 al Tratatului de la Budapesta. Republica Moldova este una dintre ele.

PREVEDERILE FUNDAMENTALE ALE TRATATULUI DE LA BUDAPESTA

• Anumite colecţii de culturi sunt recunoscute drept „Autorităţi-Depozitar Internaţionale” (IDA);

• Orice stat contractant care permite sau cere depozitul de microorganisme în scopul obţinerii protecţiei brevetului trebuie să recunoască, în aceste scopuri, un depozit făcut la orice IDA, oriunde s-ar afla;

• Se face, de asemenea, prevedere pentru organizaţiile interguvernamentale a proprietăţii industriale – de exemplu, Organizaţia Europeană a Brevetului de Invenţie – pentru a recunoaşte un depozit făcut la orice IDA;

• Orice colecţie de culturi poate deveni o IDA, din moment ce aceasta a fost numită oficial de către statul contractant pe teritoriul căruia se află şi când acest stat a adus asigurările necesare că colecţia corespunde şi va continua să corespundă cerinţelor Tratatului şi altor regulamente;

• Cea mai importantă din aceste cerinţe este că IDA va fi disponibilă conform aceloraşi termeni tuturor depozitarilor, că va accepta şi păstra microorganismele depozitate pe parcursul întregului termen specificat de Tratat şi că va furniza exemplare de microorganisme depozitate numai acelor persoane care au dreptul de a le primi;

• Regulamentele stipulează procedurile pe care depozitarii şi IDA trebuie să le urmeze, durata păstrării microorganismelor depozitate (cel puţin 30 ani sau 5 ani după cea mai recentă solicitare, oricare e ultima), şi mecanismele de păstrare şi prezentare a mostrelor;

• Coordonarea în timp şi coordonarea şi condiţiile prezentării de mostre sunt lăsate în majoritatea cazurilor la discreţia legilor naţionale relevante;

�4

• IDA trebuie să posede experienţă şi facilităţile necesare pentru a menţine microorganismele viabile şi necontaminate pe parcursul perioadei de păstrare necesară conform Tratatului. Tratatul şi regulamentele au prevederi de soluţionare a situaţiei în care o IDA nu mai are posibilitatea de a furniza mostre ale unui microorganism sau când o IDA încetează să mai funcţioneze;

• Termenul de „microorganism” nu este definit în Tratat. Problema reală este dacă depozitarea a ceva ce pretinde a fi microorganism este necesară în scopul determinării şi dacă o IDA o va accepta. De exemplu, culturile de ţesut pot fi depozitate conform cerinţelor Tratatului, chiar dacă, strict vorbind, ele nu sunt microorganisme.

Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV)

Selecţia a noi soiuri de plante necesită o investiţie enormă de abilităţi, muncă, resurse materiale şi financiare şi poate dura de la 10 la 15 ani (pentru majoritatea soiurilor de plante). O nouă varietate, odată ce intră pe piaţă, poate deseori fi uşor reprodusă de către alte persoane, prin aceasta lipsind crescătorul de acea varietate de oportunitate de a profita în mod adecvat de investiţia sa. Dreptul exclusiv de a exploata noul soi de plantă, oferit crescătorului acelei noi varietăţi, aduce încurajare de a investi în selecţia de plante şi contribuie la dezvoltarea agriculturii, horticulturii şi silviculturii.

Dezvoltarea protecţiei proprietăţii intelectuale privind soiurile de plante îşi are originea în Congresul Internaţional al Seminţelor (Londra, 1924), care a rezultat în crearea Federaţiei Internaţionale de Comerţ a Seminţelor (FIS67). Urmând cooperarea internaţională în continuare, Asociaţia Internaţională a Selecţionerilor pentru Protecţia Achiziţiilor Vegetale (ASSINSEL68) a fost stabilită în 1938 cu scopul principal de elaborare şi adoptare a unei convenţii internaţionale potrivite69. Eforturi serioase în această direcţie au fost reluate în 1957, când Uniunea pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV) a fost stabilită prin Convenţia Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (Convenţia UPOV) din 1961 cu sediul principal în Geneva.

Convenţia UPOV a intrat în vigoare în 1968 şi a fost revizuită în 1972, 1978 şi 1991. Convenţia se ocupă exclusiv cu protecţia noilor soiuri de plante. Pentru a se bucura de protecţie conform Convenţiei, soiurile de plante trebuie să fie: distincte de soiurile deja existente şi cunoscute, suficient de uniforme, stabile şi noi în sensul că ele să nu fi fost vândute sau oferite spre vânzare înainte de anumite date specifice, de asemenea, trebuie să li se acorde un nume acceptabil. Aceste criterii trebuie îndeplinite pentru ca un soi nou să fie identificabil.

67 Federation Internationale du Commerce des Semences.68 Association Internationale des Selectionneurs pour la Protection de Obtentions Vegetales. 69 FIS şi ASSINSEL s-au unit în 2002 pentru a forma Federaţia Internaţională a Seminţelor (ISF).


��

7071

PREVEDERI FUNDAMENTALE – CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA NOILOR SOIURI DE PLANTE

• Soiul de plante trebuie să existe fizic pentru a fi protejat de Convenţie;

• Toate soiurile noi care întrunesc criteriile de specificitate, uniformitate suficientă, stabilitate şi noutate pot fi protejate;

• Un soi se crede a fi „distinct” dacă poate fi clar distins de oricare alt soi a cărui existenţă este deja cunoscută la momentul depunerii cererii (Articolul 7);

• Stabilirea specificităţii unui soi necesită suficientă uniformitate a caracteristicilor sale relevante pentru a susţine pregătirea unei descrieri ce va distinge acest soi de alte soiuri ale aceleiaşi specii;

• În scopul asigurării continuităţii şi dezvoltării continue a îmbunătăţirii plantei, conform Convenţiei UPOV, un soi de plantă protejată trebuie să fie disponibil fără nicio restricţie spre uzul de către alţi crescători, fermieri, comunităţi locale, etc., drept materie primă spre dezvoltarea altor noi soiuri. Crescătorul noului soi rezultant trebuie, de asemenea, să fie liber, cu o mică excepţie, de a-şi vinde noul său soi fără a achita plată crescătorului soiului protejat folosit drept sursă de plasmă germinală70 (acesta e diferit de sistemul brevetelor, în care materialul protejat de plante nu poate fi pus la dispoziţia altora pentru a servi drept sursă de plasmă germinală);

• O altă prevedere specială este „privilegiul fermierului”, care permite statelor membre de a exclude din dreptul crescătorului reţinerea unei părţi din roada obţinută de entitatea de fermier pentru a fi folosită în calitate de material semincer în cadrul aceleiaşi entităţi;

• Noi soiuri dezvoltate de comunităţile indigene sau fermieri cu cunoştinţe tradiţionale, care au o identitate fixă atunci când sunt reproduse, deseori pot întruni criteriile de protecţie ale UPOV.

• Procedura de aplicare la protecţie pentru soiului de plantă este relativ simplă şi, de obicei, executată de însuşi solicitanţii, fără asistenţa unui specialist legal, rezultând în costuri ce ţin de depunerea cererii şi înregistrării protecţiei soiului de plante, la general vorbind, destul de reduse;

• La fel ca şi alte drepturi ale proprietăţii intelectuale, drepturile crescătorilor de plante sunt garantate pe o perioadă limitată de timp (protecţie minimă de 25 ani pentru copaci şi vii, 20 ani pentru toate celelalte soiuri71) la sfârşitul căruia soiurile intră în domeniul public;

• Drepturile crescătorului sunt, de asemenea, supuse controalelor, în interes public, pentru a preveni posibilul abuz; Convenţia cere în mod specific ca soiurile să fie disponibile public;

• Autorizare de crescător de plante nu este necesară pentru uzul soiurilor în scopuri comerciale sau de cercetare, inclusiv uzul lor pentru a crea noi soiuri de plante.

70 “Germplasm” este materialul genetic care formează baza fizică a eredităţii şi care este transmis de la o generaţie la următoarea prin intermediul celulelor germene. Acest termen este deseori folosit în locul termenului “materie genetică” cu privire la plante şi se referă în mod specific la seminţe sau alt material din care se propagă plantele.

71 UPOV, Articolul 19.

��

Misiunea oficială UPOV este „de a furniza şi promova un sistem efectiv de protecţie a soiurilor de plante cu scopul de a încuraja dezvoltarea noilor soiuri de plante, întru binele societăţii”. În acest context şi pentru a ţine piept creşterii proiectate a populaţiei lumii şi nevoii viitoare de înmulţire a volumului de hrană, dezvoltarea continuă a soiurilor îmbunătăţite de plante este privită drept o chestiune de înaltă prioritate. Peste 100 000 de soiuri noi de plante au fost protejate conform sistemului UPOV de la începutul acestuia. La sfârşitul anului 2008, existau 81 364 soiuri de plante protejate, inclusiv 32 de soiuri moldoveneşti72. 68 de ţări sunt în prezent membri ai Convenţiei UPOV, inclusiv Republica Moldova care s-a alăturat Convenţiei pe 28 octombrie 1998.

Acordul TRIPS (cu privire la brevete)

Partea II, Secţiunea 5 a Acordului TRIPS ţine de brevete. Această secţiune include standardele minime care trebuie respectate cu privire la brevetabilitate şi excepţiile respective, licenţele obligatorii şi durata protecţiei.

Obligaţia principală ţine de faptul că statele membre trebuie să facă brevetele disponibile oricărei invenţii, fie de produse sau procedeu, în toate domeniile tehnologice, fără discriminare (în ceea ce priveşte locul de origine al invenţiei, domeniului tehnologic şi faptul că produsele sunt importate sau sunt de origine naţională), cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială73.

Invenţia trebuie să fie dezvăluită într-un mod suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană dotată în domeniul artei respective să o poată executa.

Există excepţii de la regula de bază a brevetabilităţii. Astfel, membrii OMC pot exclude de la brevetare:

• invenţiile contrare ordinii publice sau moralităţii. Aceasta include invenţii periculoase vieţii sau sănătăţii umane, a animalelor sau vegetalelor, sau care aduc atingeri grave mediului înconjurător, cu condiţia ca această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă prin legislaţia lor 74;

• metodele diagnostice, terapeutice și chirurgicale pentru tratamentul persoanelor sau animalelor75;

• vegetalele și animalele altele decât microorganismele, precum şi procedeele esenţialmente biologice de obţinere de vegetale sau animale, altele decât procedeele nebiologice şi microbiologice. Totuşi, orice ţară care exclude soiurile de plante de la protecţia brevetului trebuie să pună la dispoziţie un sistem de protecţie sui generis. Acest alineat al prevederii este reexaminat de către OMC.

72 UPOV: “Statistica de protecţie a soiurilor de plante UPOV în perioada 2004 - 2008”, Geneva, 21 octombrie, 2009. 73 Acordul TRIPS, Articolul 27(1).74 Acordul TRIPS, Articolul 27(2).75 Acordul TRIPS, Articolul 27(3)(a).


��

Drepturile titularilor de brevet de produs şi proces

În cazurile în care obiectul brevetului este un produs, titularul are dreptul să împiedice terţii, care acţionează fără consimţământul său, să desfăşoare următoarele acte: să fabrice, să folosească, să ofere spre vânzare, să vândă sau să importe în aceste scopuri acel produs76. În cazurile în care obiectul brevetului este un proces, titularul de brevet are dreptul exclusiv să împiedice terţii care acţionează fără consimţământul său să desfăşoare actul constând în utilizarea procesului, precum şi următoarele acte: folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri, cel puţin în ce priveşte produsul obţinut direct prin acel proces77. Titularul unui brevet va avea, de asemenea, dreptul de a ceda sau de a transmite pe cale succesorală brevetul şi de a încheia contracte de licenţă78.

Membrii OMC vor putea să prevadă excepţii limitate la drepturile exclusive conferite printr-un brevet, cu condiţia că acestea să nu aducă atingere în mod nejustificat exploatării normale a brevetului şi nici să cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului brevetului, cu luarea în considerare a intereselor legitime ale terţilor79.

Licenţiere obligatorie

Condiţiile de acordare a altor utilizări ale obiectului unui brevet fără autorizarea titularului dreptului (licenţiere obligatorie) sunt prevăzute de TRIPS80. Asemenea utilizări sunt considerate în bază individuală, dar TRIPS clarifică că o astfel de utilizare va putea să nu fie permisă decât dacă, înaintea acestei utilizări, candidatul utilizator s-a străduit să obţină autorizarea de la titularul dreptului, în condiţii și modalităţi comerciale rezonabile şi dacă cu toate eforturile sale nu a reuşit aceasta într-un termen rezonabil. Această cerinţă poate fi derogată în circumstanţe excepţionale: inclusiv situaţii de urgenţă naţională sau în alte circumstanţe de extremă urgenţă.

Aceste condiţii trebuie citite în conjuncţie cu Articolul 27 (1), care cere ca drepturile de brevet să fie obţinute fără discriminare în ceea ce priveşte domeniul tehnologic și faptul că produsele sunt importate sau sunt de origine naţională.

Mai jos urmează un sumar al principalelor prevederi cu privire la brevet în Acordul TRIPS:

PRINCIPALELE PREVEDERI CU PRIVIRE LA BREVET ÎN TRIPS

• Brevetele se acordă de către statele membre ale OMC pentru orice invenţii, de produs sau proces, fără discriminare, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială (Articolul 27 (1));

76 Acordul TRIPS, Articolul 28(1)(a).77 Acordul TRIPS, Articolul 28(1)(b).78 Acordul TRIPS, Articolul 28(2).79 Acordul TRIPS, Articolul 30.80 Acordul TRIPS, Articolul 31.

��

• Statele membre pot exclude de la brevetare invenţiile ce împiedică ordinea publică sau moralitatea, inclusiv metodele diagnostice, terapeutice şi chirurgicale pentru tratamentul persoanelor sau animalelor; vegetalele și animalele altele decât microorganismele, precum şi procedeele esenţialmente biologice de obţinere de vegetale sau animale, altele decât procedeele nebiologice şi microbiologice (Articolul 27 (2) şi (3));

• Invenţiile se vor divulga într-o manieră suficient de clară și completă pentru ca o persoană calificată să le poată aplica. Indicația a celei mai bune maniere de executare a invenţiei, precum și informaţii privind prevederile brevetului vor fi prezentate la cerere (Articolul 29 (1));

• Membrii OMC pot prevedea excepţii limitate la drepturile exclusive conferite printr-un brevet, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere în mod nejustificat exploatării normale a brevetului și nici să cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului brevetului, cu luarea în considerare a intereselor legitime ale terţilor.

• Condiţii de acordare a altor utilizări ale obiectului unui brevet fără autorizarea titularului dreptului (licenţiere obligatorie) sunt prevăzute la Articolul 31. Asemenea utilizări sunt considerate în bază individuală, dar TRIPS cere, inter alia, ca candidatul utilizator să fi încercat să obţină autorizarea de la titularul dreptului, în condiţii şi modalităţi comerciale rezonabile (Articolul 31 (b));

• Revocării sau decăderii unui brevet i se va acorda posibilitatea unei revizuiri judiciare (Articolul 32);

• Durata de protecţie a patentelor conform TRIPS este de cel puţin 20 de ani calculaţi de la data depozitării. (Articolul 33);

• Inversarea sarcinii probei în unele proceduri civile ce ţin de încălcarea brevetelor de procedeu trebuie să fie stabilită în anumite cazuri (Articolul 34 (1)).

(4) Mărcile şi acordurile internaţionale relevante Moldovei şi cerinţele TRIPS

Convenţia de la Paris

După cum a mai fost menţionat, Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale lasă la discreţia statelor contractante subiectele care urmează a fi protejate, drepturile care urmează a fi acordate, excepţiile permisibile şi durata minimă de protecţie.

Orice marcă înregistrată reglementar în ţara de origine va fi admisă la depunere şi va fi protejată în celelalte ţări ale Uniunii, cu anumite excepţii81. Fiecare stat contractant trebuie să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică folosirea unei mărci care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere, putând crea confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a ţării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută82, sau care conţine steme ale statelor, drapelelor, semne şi

81 Convenţia de la Paris, Articolul 6 quinquies.82 Convenţia de la Paris, Articolul 6 bis.


��

nume oficiale, iniţiale sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale cunoscute prin intermediul Biroului Internaţional al OMPI83.

Alte acorduri internaţionale conexe�4

Există un număr de acorduri internaţionale care sunt puse doar la dispoziţia statelor parte la Convenţia de la Paris. Printre principalele putem enumăra: Tratatul de cooperare în domeniul brevetului (discutat anterior în acest Capitol); Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, Protocolul Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor; Aranjamentul de la Nisa (privind clasificarea produselor şi serviciilor pentru înregistrarea mărcilor); Aranjamentul de la Viena (care instituie clasificarea internaţională a elementelor figurative ale mărcilor); Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor, Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale; Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare şi Convenţia UPOV (privind protecţia soiurilor noi de plante). Tratatul de la Budapesta şi Convenţia UPOV au fost deja examinate în acest Capitol. Astfel, acorduri internaţionale adiţionale importante în domeniul protecţiei mărcilor sunt Acordul şi Protocolul de la Madrid, Aranjamentul de la Nisa, Aranjamentul de la Viena şi Tratatul de la Singapore.

Aranjamentul de la Madrid

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor a fost adoptat în 1891 cu scopul de a facilita protecţia mărcii comerciale sau a mărcii de serviciu în cadrul colecţiilor oficial acceptate în scopul înregistrării simplificate a mărcilor în orice ţară care este parte la aranjament. Aranjamentul a fost revizuit şi modificat de câteva ori din 1891. În prezent există 56 de ţări care sunt parte la acest Aranjament, inclusiv Republica Moldova (începând din 25 decembrie 1991). Aranjamentul cuprinde atât mărcile comerciale, cât şi mărcile de serviciu. Principalele caracteristici ale Aranjamentului de la Madrid sunt enumerate în continuare.

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE ARANJAMENTUL DE LA MADRIDPRIVIND ÎNREGISTRAREA INTERNAŢIONALĂ A MĂRCILOR

• Solicitantul trebuie să fie un naţional al unui stat membru la Aranjament. O persoană care are domiciliu sau sediul industrial/comercial efectiv în una din aceste state/ţări este, de asemenea, eligibil. Aceste aspecte sunt reglementate de către legile naţionale ale statelor respective;

83 Convenţia de la Paris, Articolul 6 ter.84 Un alt acord în acest context este Tratatul de la Nairobi privind Protecţia Simbolului Olimpic din 1981. Acest

tratat prevede că statele membre au obligaţia de a refuza sau invalida înregistrarea ca marcă şi de a interzice utilizarea ca marcă, în scopuri comerciale, a oricărui semn constituit din simbolul olimpic, cu excepţia situaţiei în care există o autorizare din partea Comitetului Internaţional Olimpic. Republica Moldova este membru la Tratatul de la Nairobi începând din 25 decembrie 1991.

�0

• O marcă spre înregistrare în statele membre trebuie mai întâi să fie înregistrată în ţara de origine a solicitantului. Prima înregistrare se numeşte „înregistrare de bază”;

• Numai Oficiul naţional care a acordat înregistrarea de bază poate transmite cererea de înregistrare internaţională spre Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) împreună cu lista ţărilor în care se solicită protecţia. Tratatul nu prevede nicio modalitate de depunere a cererii în mod direct;

• Ţara de origine trebuie să fie stat membru la Aranjament. Rolul oficiului din ţara de origine nu este doar de a transmite cererea de înregistrare internaţională, dar, de asemenea, de a certifica că marca, care este subiectul înregistrării internaţionale, este aceeaşi marcă care a fost subiectul înregistrării de bază;

• Fiecare cerere trebuie să fie însoţită de taxele ce urmează a fi plătite fiecărui stat desemnat şi OMPI. Plăţile desemnate ţărilor se numesc „plăţi complementare”;

• Biroul Internaţional aduce la cunoştinţa oficiilor ţărilor desemnate înregistrarea internaţională şi, de asemenea, o publică într-o ediţie lunară numită „Gazeta OMPI a mărcilor internaţionale”;

• Dacă înregistrarea de bază este anulată din oricare motive în ţara de origine pe parcursul a cinci ani, înregistrarea internaţională în mod automat va fi anulată în toate ţările desemnate;

• O persoană care se opune înregistrării unei mărci în ţara de origine nu trebuie să o facă şi în celelalte ţări desemnate. Posibilitatea de a pune sub semnul întrebării o înregistrare internaţională prin înregistrarea naţională este uneori numită şi caracteristica „atacului central” al Aranjamentului.

Protocolul de la Madrid

Protocolul Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor a fost adoptat în 1989 pentru a elimina unele din problemele Aranjamentului de la Madrid.

PREVEDERI PRINCIPALE ALE PROTOCOLULUI DE LA MADRID

• O cerere internaţională nu trebuie în mod necesar să fie bazată pe înregistrarea oficiului de origine, dar poate fi bazată şi pe cererea depusă la oficiul de origine. Aceasta simplifică procesul în ţările cu sistem de examinare completă, unde înregistrarea durează;

• Un stat membru poate primi plăţile conform sistemului Tratatului de la Madrid, prin intermediul cotei lor din taxele internaţionale colectate în fiecare caz, precum e stipulat în Aranjamentul de la Madrid. În mod alternativ, un stat parte la Protocol poate selecta sistemul „plăţii individuale” pentru fiecare caz de înregistrare, care trebuie să fie echivalentul a nu mai mult de plata naţională pentru o înregistrare de zece ani. Sistemul de „plată individuală” are avantaje pentru ţările care au un nivel înalt al plăţilor naţionale;


�1

• E posibil de a transforma o înregistrare internaţională într-o cerere naţională sau regională în cadrul ţărilor contractante, dacă înregistrarea de bază este anulată din anumite motive, ca, de exemplu, în cazul „atacului central”;

• Solicitantul poate să aleagă locul înregistrării de bază în orice stat contractant cu care are legături de naţionalitate, domiciliu sau sediu industrial/comercial real şi efectiv.

Aranjamentul de la Nisa

Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor pentru înregistrarea mărcilor (Aranjamentul de la Nisa) este un acord internaţional administrat de OMPI. Aranjamentul a fost încheiat în 1957, revizuit la Stockholm în 1967, revizuit la Geneva în 1977 şi modificat în 1979. Scopul Aranjamentului este de a furniza un sistem recunoscut internaţional de clasificare a produselor şi serviciilor cu privire la care mărci pot fi înregistrate.

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE ARANJAMENTULUI DE LA NISA

• Conform clasificării de la Nisa, produsele şi serviciile identificate în cadrul cererilor de marcă trebuie să fie organizate în clase numerotate, care grupează produse şi servicii similare sau înrudite. Drept exemple pot servi: serviciile financiare, produsele alimentare şi băuturi şi serviciile farmaceutice;

• Când o marcă este înregistrată, aceasta poate fi înregistrată cu privire la un anumit produs sau serviciu în cadrul unei clase, pentru toate produsele şi serviciile în cadrul unei clase, sau pentru produsele şi serviciile în cadrul a câteva clase diferite;

• Înregistrarea unei mărci cu privire la produsul şi serviciul specific sau a unei categorii de produse sau servicii defineşte anvergura protecţiei oferite de acea înregistrare;

• Atunci când o cerere este cercetată spre a determina dacă există vreo marcă anterioară care ar putea intra în conflict cu marca subiectul cererii, este necesar de a identifica care alte clase de produse şi servicii pot conţine produse şi servicii similare celor pentru care se solicită înregistrarea;

• Clasificarea de la Nisa conţine 34 de clase de produse (clasele 1–34) şi 11 clase de servicii (clasele 35–45).

În prezent există 83 de state parte la Aranjamentul de la Nisa, inclusiv Statele Unite, toate statele membre ale UE (cu excepţia Maltei şi Ciprului) şi Republica Moldova (începând din 1997).

Aranjamentul de la Viena

Aranjamentul de la Viena din 1973 a stabilit o clasificare internaţională a mărcilor care conţin sau sunt compuse din elemente figurative. Acest aranjament e cunoscut drept „Clasificarea de la Viena”.

�2

Conform Aranjamentului, oficiile competente ale statelor contractante trebuie să indice în documentele şi publicaţiile oficiale cu privire la înregistrarea şi înnoirea mărcilor numerele categoriilor, diviziunilor şi secţiilor Clasificării în care elementele figurative ale acelei mărci pot fi clasificate. Clasificarea conţine 29 categorii, 144 diviziuni şi aproximativ 1667 secţiuni în care elementele figurative ale mărcilor sunt clasificate.

Aranjamentul de la Viena a creat o Uniune specială, care are o Adunare ce reprezintă fiecare stat al UE. Aceasta, de asemenea, a stabilit şi un Comitet de experţi, în cadrul căruia toate statele contractante sunt reprezentate, pentru a revizui Clasificarea în mod periodic. Ediţia actuală (a şasea) a Clasificării a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2008.

Aranjamentul de la Viena din 1973 a fost modificat în 1985. Aranjamentul era disponi-bil statelor parte la Convenţia de la Paris. Cu toate că numai 28 de state sunt parte la Aranjamentul de la Viena, Clasificarea este utilizată de oficiile proprietăţii industriale a peste 30 de state, de asemenea, de către Biroul Internaţional al OMPI, Organizaţia Afri-cană de Proprietate Intelectuală (OAPI), Organizaţia Benelux a Proprietăţii Intelectuală (BOIP) şi Oficiul de Armonizare pe Pieţa Internă (Mărci de comerţ şi desene) (OHIM) al Uniunii Europene.

Republica Moldova a aderat la Aranjamentul de la Viena în 1997.

Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor

Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor a fost adoptat în 2006 şi a intrat în vigoare în martie 2009. Tratatul stabileşte standarde comune ale aspectelor procedurale în domeniul înregistrării şi licenţierii mărcii.

Obiectivul Tratatului de la Singapore este de a crea un cadru internaţional modern şi dinamic pentru armonizarea procedurilor administrative de înregistrare a mărcii. Constituit în baza Tratatului privind dreptul mărcilor din 1994 (TLT din 1994), noul Tratat are un diapazon mai mare de aplicare şi abordează noi dezvoltări în domeniul tehnologiei de comunicare. În ce privește Tratatul de la Singapore, în comparație cu TLT din 1994:

•se aplică tuturor tipurilor de mărci care pot fi înregistrate conform legii unui stat con-tractant;

•părţile contractante au libertatea de a alege modalitatea de comunicare cu Oficiile lor (inclusiv comunicare în format electronic sau prin intermediul instrumentelor electroni-ce de transmitere);

•se introduc măsuri de asistenţă cu privire la datele limită şi prevederi cu privire la înre-gistrarea licenţelor mărcilor; şi

•se stabileşte o Adunare a părţilor contractante.

Alte prevederi ale Tratatului de la Singapore, astfel ca cerinţele de a prevedea cereri şi înregistrări cu mai multe clase şi uzul „Clasificării internaţionale de la Nisa”, urmează


��

cerinţele TLT din 1994. Cele două tratate sunt separate şi se poate de aderat la ele sau de a le ratifica în mod independent.

Contrar TLT din 1994, Tratatul de la Singapore se aplică, în general, mărcilor care pot fi înregistrate conform legii statului contractant. Şi mai important, este pentru prima dată când mărcile netradiţionale sunt recunoscute în mod explicit de un instrument internaţional ce reglementează drepturile mărcilor. Tratatul se aplică tuturor tipurilor de mărci, inclusiv mărcilor vizibile netradiţionale, ca, de exemplu, holograme, mărci tridimensionale, culoare, poziţie şi mărci în mişcare, de asemenea, mărcilor ne-vizibile, de exemplu, mărcile ce sunt determinate prin simţul auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil. Se reglementează, de asemenea, modul de reprezentare a acestor mărci în cadrul cererii, care pot include reproduceri negrafice şi fotografice.

Tratatul menţine o prevedere foarte importantă a TLT din 1994, şi anume că autentificarea, certificarea sau atestarea unei semnături pe comunicările pe suport de hârtie nu poate fi cerută. Totuşi, ţările contractante sunt libere să determine dacă şi cum îşi doresc să implementeze sistemul de autentificare a comunicărilor electronice.

Drept un element nou, Tratatul prevede măsuri de asistenţă în cazul în care un solicitant sau un titular nu s-a încadrat în o limită de timp asupra unei acţiuni de procedură ce ţine de Oficiu. Părţile contractante trebuie să pună la dispoziţie, la alegerea lor, cel puţin una din următoarele măsuri de asistenţă: extindere a limitei de timp, procesare continuă şi restabilirea în drepturi, dacă eşecul de a se încadra în limita de timp era neintenţionat sau s-a întâmplat în detrimentul faptului că solicitantul a făcut tot posibilul de a se încadra în limita de timp.

Tratatul de la Singapore include reglementări cu privire la înregistrarea licenţelor mărcilor şi stabileşte condiţiile maxime care trebuie întrunite în cadrul cererilor de înregistrare, modificare sau anulare a licenţelor înregistrate.

Crearea unei Adunări a ţărilor contractante introduce un nou grad de flexibilitate definiţiei detaliilor privind procedeele administrative ce urmează a fi implementate de către oficiile naţionale de mărci, unde se anticipează că viitoarele evoluări în domeniul procedeelor şi practicii de înregistrare a mărcilor vor împuternici modificările acelor detalii.

Adunarea are împuternicirea de a modifica Regulamentele şi formularele-model internaţionale, când este necesar, şi, de asemenea, poate aborda în bază preliminară întrebările cu privire la viitoarele elaborări ale Tratatului.

O Rezoluţie suplimentară Tratatului de la Singapore privind dreptul mărcilor a fost adoptat în acelaşi timp cu Tratatul. Aceasta duce la câteva interpretări declarative importante cu privire la Tratat, în special că Tratatul nu impune nicio obligaţie asupra părţilor contractante cu privire la:

�4

(i) înregistrarea noilor tipuri de mărci, sau

(ii) implementarea sistemului de înregistrare electronică sau a sistemelor automate.

În ceea ce priveşte prevederile Tratatului de la Singapore, un set de modificări a fost ulterior introdus, care a intrat în vigoare pe 2 iulie 2007. Modificările au intenţia de a simplifica şi accelera procedurile, la fel, de a reduce costurile tranzacţiilor asociate cu procesul de înregistrare a mărcii.

Republica Moldova s-a alăturat acestui Tratat în decembrie 2008 şi el a intrat în vigoare în martie 2009.

Acordul TRIPS (privind mărcile)

Regula de bază a Acordului TRIPS este că orice semn sau combinaţie de semne, capabil să deosebească un produs sau un serviciu al unei întreprinderi de cel al altor întreprinderi, va putea să constituie o marcă comercială, atâta timp cât semnele sunt perceptibile vizual85. Astfel de semne, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, literele, cifrele, elementele figurative și combinaţiile de culori, precum și orice combinaţie a acestor semne, vor fi susceptibile să fie înregistrate ca mărci comerciale. Articolul 15 (1) al Acordului TRIPS cere ca mărcile de serviciu să fie protejate la fel ca şi mărcile ce protejează bunurile.

În cazurile în care anumite semne nu sunt în sine în măsură să distingă produsele sau serviciile pertinente, membrii OMC vor putea face înregistrarea caracterului distinctiv dobândit prin folosinţă – drept condiţie suplimentară a eligibilităţii mărcii. (Articolul 15 (1)).

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE ACORDULUI TRIPS PRIVIND MĂRCILE

• Orice semn sau combinaţie de semne, capabil să deosebească un produs sau un serviciu al unei întreprinderi de cel al altor întreprinderi, va putea să constituie o marcă de fabrică sau de comerţ (Articolul 15 (1));

• Mărcile de serviciu trebuie să fie protejate la fel ca şi mărcile ce protejează bunurile (Articolul 15 (1));

• Membrii pot insista asupra faptului ca semnele să fie perceptibile vizual. De aceea, ei nu sunt obligaţi să protejeze semnele audio şi olfactive (Articolul 15 (1));

• Membrii vor putea subordona înregistrarea (nu şi depunerea cererii) faţă de folosinţă. (Articolul 15 (3));

• Titularul unei mărci înregistrate va avea dreptul exclusiv de a împiedica orice terţi acţionând fără consimţământul său să utilizeze în cadrul operaţiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare celor pentru care marca este înregistrată în cazul în care o astfel de utilizare ar genera un risc de confuzie. În cazul de folosinţă a unui semn identic pentru produse sau servicii identice, existenţa riscului de confuzie va fi prezumată (Articolul 16 (1));

85 Acordul TRIPS, Secţiunea 2 a Părţii II, Articolul 15.


��

• Acordul TRIPS conţine asemenea prevederi cu privire la mărcile notorii, care suplinesc protecţia acordată de Articolul 6bis al Convenţiei de la Paris şi care sunt încorporate în TRIPS; acestea obligă statele membre să refuze sau să anuleze înregistrarea şi să împiedice uzul acelei mărci care produce confuzie cu o marcă notorie (Articolul 16 (2));

• Membrii OMC vor putea prevedea excepţii limitate privind drepturile conferite printr-o marcă, cu condiţia ca aceste excepţii să ţină cont de interesele legitime ale titularului mărcii și ale terţilor (Articolul 17);

• Înregistrarea iniţială şi fiecare reînnoire a înregistrării unei mărci de fabrică sau de comerţ vor fi de o durată de minimum şapte ani. Înregistrarea unei mărci va fi reînnoibilă nelimitat în timp (Articolul 18);

• Dacă este obligatorie folosinţa unei mărci de fabrică sau de comerţ pentru menţinerea unei înregistrări, înregistrarea nu va putea fi radiată decât după o perioadă neîntreruptă de nefolosinţă de cel puţin trei ani, cu excepţia cazului în care titularul mărcii prezintă motive valabile referitoare la existenţa de obstacole la o astfel de folosinţă. (Articolul 19 (1));

• Folosinţa unei mărci de fabrică sau de comerţ în cursul unor operaţiuni comerciale nu va fi împiedicată de o manieră nejustificată prin cerinţe speciale, cum ar fi folosinţa simultană a unei alte mărci, folosinţa sub o formă specială sau folosinţa de o manieră care să dăuneze capacităţii sale de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (Articolul 20);

• Concesionarea de licenţe obligatorii pentru mărci nu va fi autorizată. Titularul unei mărci de fabrică sau de comerţ înregistrate va avea dreptul să o cedeze fără să existe în mod necesar şi transferul întreprinderii căreia marca îi aparţine (Articolul 21);

• Titularii mărcilor vor putea, de asemenea, beneficia de noi măsuri de luptă cu produsele contrafăcute, în special măsurile ce vor fi aplicate la frontieră (Articolul 51).

Tratatul privind dreptul mărcilor (1��4) şi Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor (200�)

Tratatul OMPI privind dreptul mărcilor (TLT) din 1994 avea menirea de a armoniza şi accelera procedurile de înregistrare a mărcilor naţionale şi regionale, prin aceasta contribuind la diminuarea complexităţii şi anticiparea volumului cererilor de marcă şi administrarea înregistrărilor de marcă în multiple jurisdicţii. Majoritatea prevederilor Tratatului abordează procedura din oficiul mărcilor, care poate fi divizată pe trei etape principale: cerere de înregistrare, modificările de după înregistrare şi reînnoirea. Regulile cu privire la fiecare etapă sunt construite în aşa mod încât condiţiile pentru o cerere sau o cerinţă specifică să fie pe cât de clar posibile.

��

ETAPELE ŞI PREVEDERILE DE PROCEDURĂ ALE TLT

Prima etapă (cererea de înregistrare) – Ţările contractante ale TLT pot cere maximum următoarele indicaţii: cerere, numele, adresa şi alte indicaţii cu privire la solicitant şi reprezentatul său; diferite caracteristici ale mărcii, inclusiv un număr anume al reprezentărilor de marcă; produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrare, clasificate pe clase relevante conform Aranjamentului de la Nisa din 1957 şi, când e necesar, o declaraţie de intenţie a uzului mărcii. Fiecare parte contractantă trebuie, de asemenea, să permită ca o cerere să ţină de produse şi/sau servicii ce aparţin diferitor clase ale Clasificării internaţionale. Deoarece lista cerinţelor permisibile este exhaustivă, o parte contractantă nu poate cere, de exemplu, ca solicitantul să prezinte un extras din registru comercial sau o indicaţie a anumitei activităţi comerciale, sau mărturie a efectului că marca a fost înregistrată în registrul mărcii din altă ţară.

Etapa a doua (modificări după înregistrare) – În cazul de faţă TLT abordează schimbări de nume, adrese şi schimbări ce ţin de posesia înregistrării. Cerinţele aplicabile oficiale sunt enumerate în mod exhaustiv şi o singură cerere este suficientă chiar şi atunci când schimbările ţin de mai mult de o – posibil sute – cerere sau înregistrare de marcă, atâta timp cât schimbarea care se înregistrează ţine de toate înregistrările sau cererile.

Etapa a treia (înnoirea) – TLT standardizează durata perioadei iniţiale de înregistrare şi durata fiecărei înnoiri la 10 ani.

Mai la general, TLT prevede că reprezentarea prin mandat poate ţine de câteva cereri sau înregistrări ale aceleiaşi persoane. De asemenea, se stipulează că dacă cererile se completează pe formulare ce corespund formularelor anexate la TLT, acestea trebuie să fie acceptate, atâta timp cât acestea sunt depuse în una din limbile acceptate de Oficiu şi fără a îndeplini alte formalităţi. Mai mult decât atât, TLT nu permite nicio cerinţă de atestate, notarizare, autentificare, legalizare sau certificare a vreunei semnături, cu excepţia cazului de abandonare a înregistrării.

TLT a fost încheiat în 1994 şi în prezent are 45 state contractante, inclusiv Republica Moldova care a aderat la TLT pe 1 august 1996.

Un nou tratat internaţional – Tratatul de la Singapore –privind dreptul mărcilor a fost adoptat pe 28 martie 2006 de către statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). Noul tratat a finalizat eforturile statelor membre ale OMPI de a actualiza legea internaţională a mărcii din 1994 (TLT) şi de a o alinia dezvoltărilor tehnologice din ultimul deceniu. Tratatul de la Singapore a intrat în vigoare pe 16 martie 2009.


��

Tratatul de la Singapore are un diapazon mai larg de aplicare decât TLT din 1994 şi adresează noi dezvoltări în domeniul tehnologiei comunicaţiei. Se cere de menţionat:

• Tratatul de la Singapore se aplică tuturor tipurilor de mărci care pot fi înregistrate conform legii unui stat contractant;

• Statele contractante au libertatea de a alege modalităţile de comunicare cu Oficiile lor (inclusiv comunicarea în formă electronică sau prin instrumente electronice de transmitere);

• Se introduc măsuri de asistenţă cu privire la limitele de timp86, la fel ca şi prevederi cu privire la înregistrarea licenţelor mărcilor.

Contrar TLT din 1994, Tratatul de la Singapore se aplică, în general, mărcilor care pot fi înregistrate conform legii unui stat contractant. Şi mai important este faptul că pentru prima dată mărcile netradiţionale sunt recunoscute în mod explicit în cadrul unui instrument internaţional al legii mărcilor. Tratatul se aplică tuturor tipurilor de mărci, inclusiv mărcilor vizibile netradiţionale (de exemplu holograme, mărci tridimensionale, culoare, poziţie şi mărci în mişcare), şi de asemenea, mărcilor vizibile (de exemplu, mărcilor auditive, olfactive, gustative şi tactile). Reglementările stipulează modalitatea reprezentării acestor mărci în cereri, care pot include reproducere non-grafică şi fotografică.

Alte prevederi ale Tratatului de la Singapore (de genul cerinţelor de a prezenta cereri şi înregistrări cu mai multe clase şi uzul Clasificării Internaţionale („Nisa”)) respectă TLT din 1994. Tratatul menţine o prevedere foarte importantă din TLT din 1994, şi anume că autentificarea, certificarea sau atestarea unei semnături pe comunicarea pe suport de hârtie nu poate fi cerută. Totuşi, părţile contractante sunt libere să determine dacă şi cum îşi doresc să implementeze un sistem de autentificare a comunicărilor electronice.

Cele două tratate sunt separate şi pot fi ratificate sau se poate de aderat la ele în mod independent. În o „Rezoluţie suplimentară la Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor şi Regulamentul ulterior”, Conferinţa Diplomatică de la Singapore a clarificat prin declaraţie că Tratatul nu impune nicio obligaţie părţilor contractante de a (i) înregistra noile tipuri de mărci, sau (ii) implementa sisteme de depunere electronică sau alte sisteme automate. Tratatul de la Singapore a intrat în vigoare în martie 2009 şi are 17 state contractante, inclusiv Republica Moldova.

86 Spre deosebire de TLT din 1994, Tratatul de la Singapore prevede măsuri de asistenţă atunci când un solicitant sau un titular nu s-a încadrat în o dată limită pentru o procedură în cadrul Oficiului. Părţile contractante trebuie să facă disponibil, la alegerea lor, cel puţin una din măsurile următoare de asistenţă: extinderea datei limită, procesare continuă şi restaurarea în drepturi, dacă eşecul de a se încadra în o dată limită era neintenţionat sau în detrimentul faptului că solicitantul a făcut tot posibilul de a se încadra în limita de timp.

��

(�) Protecţia internaţională a desenelor industriale, indicaţiilor geografice, chipurilor de computere şi a informaţiei nedezvăluite de afaceri relevantă Moldovei, cerinţele TRIPS

Protecţia internaţională a desenului industrial – Aranjamentul de la Haga şi TRIPS

Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale din noiembrie 1925 constă din trei Acte diferite, şi anume: Actul de la Londra din 1934, Actul de la Haga din 1960 şi Actul de la Geneva din 1999. Sistemul de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale, administrat de către Biroul internaţional al OMPI, prevede un mecanism pentru înregistrarea desenelor în ţările şi/sau organizaţiile interguvernamentale parte la Aranjamentul de la Haga. Acest sistem oferă titularului unui desen industrial posibilitatea de a avea desenul său protejat în câteva ţări, depunând o singură cerere la Biroul Internaţional al OMPI în o singură limbă, cu o unică achitare a tuturor taxelor în o singură valută (franci elveţieni). O înregistrare internaţională produce aceleaşi efecte în fiecare din ţările desemnate ca şi în cazul în care desenul industrial ar fi fost înregistrat direct în fiecare oficiu naţional, în afara cazului în care protecţia e refuzată în una din ţările desemnate. Astfel, sistemul de la Haga simplifică administrarea înregistrării desenului industrial, deoarece este posibil de a înregistra schimbările ulterioare sau de a înnoi înregistrarea printr-o singură etapă procedurală în cadrul Biroului Internaţional al OMPI.

În septembrie 2009, statele membre au decis să simplifice sistemul internaţional de înregistrare a desenului industrial prin suspendarea celor trei Acte anterioare (Actul de la Londra din 1934) pentru a accelera administrarea Tratatului. În realitate, aceasta înseamnă că cele 15 state semnatare ale vechiului Act de la Londra din 1934 au decis să „îngheţe” acel Act începând din 1 ianuarie 2010.

Subiectul desenelor industriale este unul ce ţine de domeniul drepturilor proprietăţii intelectuale, unde diferenţele dintre legile naţionale sunt cele mai evidente. Cu toate acestea, există doar două Articole în TRIPS care, prin stipularea standardelor minime, încearcă să armonizeze legile naţionale la acest subiect.87

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE TRIPS CU PRIVIRE LA DESENUL INDUSTRIAL87

• Acordul TRIPS cere membrilor să prevadă protecţia desenelor industriale create independent, care sunt noi sau originale (Articolul 25 (1));

• Membrii vor putea dispune că desenele şi modelele nu sunt noi sau originale dacă ele nu diferă în mod semnificativ de desene sau modele cunoscute sau de combinaţii de elemente ale unor desene sau modele cunoscute (Articolul 25 (1));

87 Această publicaţie examinează în continuare protecţia desenului industrial în legătură cu legislaţia şi politicile UE în Capitolul 4.


��

• Membrii vor putea dispune că o astfel de protecţie nu se va extinde asupra desenelor şi modelelor dictate în mod esenţial de considerente tehnice sau funcţionale (Articolul 25 (1));

• Luând în considerare ciclul scurt al vieţii şi numărul mic de noi desene în sectorul textil, Articolul 25 (2) prevede ca fiecare membru să facă în aşa fel, încât prevederile privind garantarea protecţiei desenelor şi modelelor de textile, în special în ceea ce priveşte orice cost, examinare sau publicare, să nu compromită în mod nerezonabil posibilitatea de a cere şi de a obţine această protecţie. Membrii vor fi liberi să îndeplinească această obligaţie prin legislaţia în materie de desene şi modele industriale sau prin legislaţia în materie de drept de autor;

• Articolul 26 (1) prevede că titularul unui desen sau model industrial protejat are dreptul să împiedice terţii care acţionează fără consimţământul său să fabrice, să vândă sau să importe articole care comportă sau conţin un desen sau model care este, în totalitate sau într-o măsura substanţială, o copie a acestui desen sau model protejat, atunci când actele respective vor fi făcute în scopuri comerciale;

• În Articolul 26 (2) se stipulează că membrii vor putea prevedea excepţii limitate cu privire la protecţia desenelor şi modelelor industriale, cu condiţia că acestea să nu aducă atingere de o manieră nejustificată exploatării normale a desenelor sau modelelor industriale protejate şi nici să cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului desenului sau modelului protejat, cu luarea în considerare a intereselor legitime ale terţilor;

• Articolul 26 (3) prevede că durata protecţiei oferite va fi de minimum zece (10) ani.

Desenele dictate în mod esenţial din consideraţii tehnice sau funcţionale nu pot fi protejate în cadrul Acordului TRIPS. Membrii OMC pot, dacă doresc, să dezvolte legislaţia privind modele funcţionale de genul „modele de utilitate”.

Clasificare desenelor conform Aranjamentului de la Locarno

Aranjamentul de la Locarno din 1968 a stabilit o clasificare a desenelor industriale (cunoscută ca Clasificarea de la Locarno). Conform Acordului, oficiile competente sau statele contractante trebuie să indice în documentele oficiale privind depozitul sau înregistrarea desenelor industriale numerele claselor şi subclaselor Clasificării la care aparţin produsele ce încorporează desene industriale. Ele trebuie să facă la fel în orice publicaţie pe care o emit oficiile cu privire la depozit sau înregistrare.

Clasificarea constă dintr-o listă de 32 de clase şi 223 de subclase şi o listă alfabetică de produse în care sunt încorporate desene şi modele industriale, cu indicarea claselor şi subclaselor în care acestea sunt repartizate. Ultima cuprinde 7024 de unităţi.

Aranjamentul de la Locarno a creat o Uniune care are o Adunare reprezentată de fiecare stat membru. El, de asemenea, a stabilit şi un Comitet de Experţi, în cadrul căruia toate

�0

statele contractante sunt reprezentate, pentru a revizui Clasificarea în mod periodic. Ediţia actuală (a noua) a Clasificării a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2009.

Aranjamentul de la Locarno a fost modificat în 1979. Acordul este deschis statelor Con-venţiei de la Paris. Clasificarea este aplicată de către statele Aranjamentului de la Locarno, de asemenea, şi de către Biroul Internaţional al OMPI în administrarea Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale (1935), de către Orga-nizaţia Africană a Proprietăţii Intelectuale (OAPI), de către Organizaţia Regională Africană a Proprietăţii Industriale (ARIPO), de către Organizaţia Benelux a Proprietăţii Intelectuale (BOIP) şi de către Oficiul de Armonizare pe Piaţa Internă (a mărcilor şi desenelor) (OHIM) a Uniunii Europene.

Republica Moldova s-a alăturat Aranjamentului de la Locarno în 1997.

Protecţia internaţională a indicaţiilor geografice (OMPI şi TRIPS)

Există două tratate importante administrate de OMPI în domeniul indicaţiilor geografice:

• Aranjamentul de la Madrid privind sancţiunile pentru indicaţiile false sau înşelătoare de provenienţă a produselor din 14 aprilie 1891, şi

• Aranjamentul de la Lisabona privind protecţia indicaţiilor locului de origine a produselor şi înregistrarea lor internaţională din 31 octombrie 1958.

Conform Aranjamentului de la Madrid din acest domeniu88, orice produs purtând o indi-caţie falsă sau înşelătoare, prin care una dintre ţările cărora li se aplică prezentul Aran-jament sau o localitate situată în una dintre ele va fi, direct sau indirect, indicată ca ţară sau loc de origine, va fi sechestrat la importul său în fiecare dintre ţările menţionate. Se-chestrarea va fi efectuată atât în ţara în care a fost aplicată indicaţia falsă sau înşelătoare de provenienţă, cât şi în ţara în care a fost importat produsul care poartă o atare indi-caţie falsă sau înşelătoare (de obicei, de către autorităţile vamale)89. Pe lângă aceasta, Aranjamentul prevede că ţările, cărora li se aplică prezentul Aranjament, se obligă, de asemenea, să interzică, în exercitarea comerţului, la punerea în circulaţie sau la oferirea produsului, utilizarea oricăror indicaţii având caracter de publicitate şi susceptibile să inducă publicul în eroare referitor la provenienţa produsului prin plasarea lor pe firme, anunţuri, facturi, hărţile vinurilor, corespondenţa comercială ori documentaţie sau pe oricare alte comunicări comerciale90. În contextul specific al indicaţiilor de provenienţă, Aranjamentul prevede că instanţele judecătoreşti ale fiecărei ţări decid căror denumiri în calitate de denumiri de origine nu li se vor aplica dispoziţiile acestui Aranjament;

88 Spre a nu fi confundat cu Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (de asemenea, din 14 aprilie 1891), menţionat mai devreme în acest Capitol.

89 Aranjamentul de la Madrid, Articolele 1 şi 2.90 Aranjamentul de la Madrid, Articolul 3 bis.


�1

totodată, o asemenea flexibilitate nu se aplică denumirilor regionale de provenienţă a produselor vinicole.

Aranjamentul de la Lisabona din 1958 a fost revizuit la Stockholm în 1967. Acesta a intrat în vigoare pe 25 septembrie 1966 şi este administrat de Biroul Internaţional al OMPI, care menţine Registrul Internaţional al apelărilor la origine şi publică un buletin intitulat Apelări la origine91. Aranjamentul de la Lisabona este un aranjament special conform Articolului 19 al Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale. Orice stat parte la această Convenţie poate adera la acest Aranjament. Aranjamentul de la Lisabona a fost încheiat drept răspuns la necesitatea creării unui sistem internaţional care ar facilita protecţia categoriilor speciale ale unor asemenea indicaţii geografice, sau „denumiri de origine”, în ţările în afară de ţara de origine, prin intermediul înregistrării lor la Biroul Internaţional al OMPI.

Aranjamentul de la Lisabona defineşte „denumiri de origine – denumirea geografică a unei regiuni sau localităţi, a unui loc determinat sau, în cazuri excepţionale, a unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar din această regiune, localitate, loc specific sau ţară şi a cărui calitate sau caracteristici sunt în mod esenţial sau exclusiv datorate mediului geografic, cuprinzând factorii naturali şi umani”. „Ţara de origine” este definită drept: „ţara a cărui nume sau ţara în care este situată regiunea sau localitatea a cărui nume constituie denumirea de origine care a dat produsului renumele său” 92.

Pentru a se califica spre înregistrare la Biroul Internaţional al OMPI, o „denumire de origine” trebuie să fie „recunoscută” şi „protejată” în „ţara de origine”93. Aceasta înseamnă că denumirea de origine trebuie să fie constituită din denumirea geografică care este protejată în ţara de origine drept denumire a zonei geografice (ţară, regiune sau localitate) recunoscută drept instrument de desemnare a produsului care provine de aici şi îndeplineşte anumite cerinţe. O asemenea recunoaştere trebuie să fie bazată pe renumele produsului; protecţia denumirii de origine trebuie să fi fost făcută oficială prin intermediul prevederilor juridice, administrative, hotărâre judiciară sau orice altă formă de înregistrare. Modalitatea prin care recunoaşterea are loc este determinată de legislaţia ţării de origine.

Aranjamentul de la Lisabona are 26 de membri în prezent, inclusiv Republica Moldova care s-a alăturat Aranjamentului pe 5 aprilie 2001. Din momentul intrării ei în vigoare în 1966, 891 de apelări (denumiri) de origine au fost înregistrate în Registrul Internaţional, dintre care 817 sunt în vigoare la momentul de faţă.

91 Acordul este suplimentat cu Regulamente. Cea mai actuală versiune a acestor Regulamente a fost adoptată în septembrie 2009 şi a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2010.

92 Aranjamentul de la Lisabona, Articolul 2.93 Aranjamentul de la Lisabona, Articolul 1(2).

�2

Acordul TRIPS are câteva prevederi cu privire la indicaţiile geografice94. Indicaţiile geografice, în cadrul Acordului TRIPS, sunt definite în felul următor:

„indicaţii care servesc la identificarea unui produs ca fiind originar din teritoriul unui membru, sau al unei regiuni ori localităţi din acest teritoriu, în cazurile în care o calitate, un renume sau o altă caracteristică anume a produsului poate fi atribuită în mod esenţial acestei origini geografice”95.

Aceasta înseamnă că calitatea, renumele sau o altă caracteristică anume a produsului pot independent servi drept bază suficientă pentru eligibilitate a indicaţiei geografice, acolo unde ele sunt atribuite originii geografice a produsului.

Prevederile principale ale TRIPS privind indicaţiile geografice sunt menţionate în continuare:96

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE TRIPS CU PRIVIRE LA INDICAŢIILE GEOGRAFICE7

• Membrii vor prevedea mijloacele juridice care să permită părţilor interesate să împiedice: utilizarea oricărui mijloc care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică alta decât locul adevărat de origine într-un mod care să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică a produsului şi orice utilizare care constituie un act de concurenţă neloială în sensul articolului 10bis al Convenţiei de la Paris (1967) (Articolul 22 (2));

• Înregistrarea unei mărci care utilizează indicaţia geografică în un mod care produce confuzie publicului cu privire la adevărata indicaţie geografică trebuie să fie refuzată sau anulată ex-officio, dacă legislaţia ţării date permite aceasta, sau la cererea unei părţi interesate (Articolul 22 (3));

• Protecţie suplimentară este prevăzută cu privire la indicaţia geografică a vinurilor şi produselor spirtoase. Articolul 23 cere membrilor OMC să prevadă mijloacele juridice care să permită părţilor interesate să împiedice utilizarea unei indicaţii geografice care identifică vinuri cu vinuri care nu sunt originare din locul indicat de indicaţia geografică respectivă. Aceasta se va aplica chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este indicată sau în cazurile în care indicaţia geografică este utilizată în traducere sau este însoţită de expresii cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” sau altele;

• Protecţie similară trebuie acordată indicaţiilor geografice ce identifică produse spirtoase, când sunt folosite la produse spirtoase. Protecţie împotriva înregistrării mărcii trebuie oferită în asemenea cazuri;

94 Acordul TRIPS, Articolele 22 la 24.95 Acordul TRIPS, Articolul 22(1). 96 Această publicaţie examinează în continuare protecţia indicaţiilor geografice în concordanţă cu legislaţia şi politicile

Uniunii Europene în Capitolul 4.


��

• Articolul 24 conţine un număr de excepţii de la protecţia indicaţiilor geografice. Aceste excepţii pot fi bazate pe uzul anterior şi continuu al unei indicaţii geografice, în cazurile în care o marcă de fabrică sau de comerţ a fost depusă sau înregistrată cu bună credinţă, sau dobândită prin folosinţa cu bună credinţă. De exemplu, membrii OMC nu sunt obligaţi să acorde protecţie unei indicaţii geografice în cazurile în care aceasta a devenit un termen generic de descriere a unui produs anume;

• Membrii OMC nu sunt obligaţi să protejeze indicaţiile geografice care nu sunt protejate în ţara de origine.

Prevederile respective ale TRIPS specifică că o protecţie deosebită, mai înaltă este acor-dată indicaţiilor geografice cu privire la vinuri şi produse spirtoase, deoarece protecţia trebuie să fie acordată de statele membre OMC chiar şi atunci când nu există risc că pu-blicul poate fi dus în eroare cu privire la adevărata origine a produsului sau când uzul nu denotă acte ale concurenţei neloiale. Totuşi, indicaţiile care au devenit identice cu „termenul uzual utilizat în vocabularul curent” (Articolul 24 (6)) din teritoriul unui stat mem-bru al OMC pot fi excluse de la protecţie. Membrii OMC pot, de asemenea, permite uzul indicaţiei geografice dintr-un alt membru dacă aceasta a fost utilizată într-un mod conti-nuu pentru o perioadă de cel puţin 10 ani înainte de 15 aprilie 1994, fie cu bună credinţă, înainte de această dată.

Protecţia internaţionaIă cu privire la scheme de configuraţii (topografii) ale circuitelor integrate

„Circuitele integrate” deseori numite şi „chip-uri” sunt elementele-cheie ale industriei tehnologiei informaţionale. Ele sunt elementele esenţiale în orice echipament digital şi au fost încorporate în un număr enorm de articole industriale, începând cu piese pentru echipamente până la multiple tipuri de aparate de uz casnic şi de uz personal. Atât desenul, cât şi producţia unor asemenea circuite necesită capacităţi tehnice deosebite şi investiţii enorme în companiile de producere.

Acordul TRIPS97 cere membrilor să respecte Articolele 2 – 7 (în afara Articolului 6 (3)), Articolul 12 şi Articolul 16 (3) ale Tratatului pentru proprietate intelectuală cu privire la cir-cuite integrate („Tratatul de la Washington”), adoptat în 1989.

Tratatul de la Washington

Puţine state au aderat la Tratatul de la Washington şi Tratatul încă nu a intrat în vigoare. Statele preponderente, de exemplu Statele Unite şi Japonia, au refuzat să adere la acest Tratat pe motiv de nemulţumire cu privire la unele reglementări, în special cele ce prevăd licenţe obligatorii şi achiziţionarea produselor care conţin semiconductori iliciţi. Prezentăm un sumar al reglementărilor Tratatului de la Washington care au fost încorporate în Acordul TRIPS şi care, respectiv, sunt obligatorii pentru membrii OMC.

97 Acordul TRIPS, Articolul 35.

�4

PREVEDERI ALE TRATATULUI DE LA WASHINGTON INCORPORATE ÎN TRIPS

• Un circuit integrat este definit drept „un produs sub forma sa finală sau sub o formă intermediară, alcătuit dintr-un ansamblu de componente active şi pasive, inclusiv interconexiunile, care fac parte în totalitate sau parţial din corpul sau suprafaţa unei piese materiale, produs care este destinat să îndeplinească o funcţie electronică” (Articolul 2 (i) al Tratatului de la Washington);

• Articolul 2 (ii) clarifică că protecţia se referă la schemele tridimensionale;

• Tratatul de la Washington nu specifică tipul de material în cadrul căruia desenul/topografia poate fi încorporată. Totuşi, fiecare stat parte la Tratat şi membrii OMC pot limita protecţia circuitelor semiconductoare integrate (Articolul 3.1.c), adică circuitele integrate construite din silicon şi alte materiale semiconductoare;

• Protecţia se acordă schemelor/topografiilor „originale” – originale însemnând că ele sunt rezultatul „eforturilor intelectuale” personale ale creatorului lor (Articolul 3.2(a));

• Obligaţia către fiecare stat contractant este de a aplica „tratament naţional” (adică acelaşi tratament pe care îl acordă propriilor naţionali) persoanelor fizice care sunt naţionali sau domiciliaţi pe teritoriul oricărui alt stat contractant şi entităţilor juridice sau persoanelor fizice care au sediu real şi efectiv pe teritoriul unuia dintre statele contractante, unde acestea creează desenele (topografiile) sau produc circuitele integrate;

• Articolul 6.1 enumeră actele care necesită autorizaţia titularului, inclusiv reproducerea totală sau parţială prin încorporare în cadrul unui circuit integrat sau prin altă modalitate (de exemplu, pe mască, bandă de computer, hârtie sau prin alte suporturi, inclusiv fabricarea microchip-ului); şi importul, vânzarea sau distribuirea în scopuri comerciale a desenului/topografiei protejate sau a unui circuit integrat care încorporează un desen/topografie protejată;

• Articolul 6.2 stabileşte anumite excepţii cu privire la dreptul titularului de a autoriza reproducerea unui desen/topografie a circuitului integrat. Principala excepţie ţine de „inginerie inversă” care, în contextul de faţă, se referă la evaluarea unui circuit integrat existent pentru a crea în mod independent un produs competitiv, care poate fi similar sau identic originalului;

• Articolul 7 (1) prevede anumite cazuri în care protecţia poate fi condiţionată;

• Articolul 12 stipulează clar că Tratatul de la Washington nu va afecta obligaţiile pe care statele membre le au conform Convenţiilor de la Paris şi de la Berna.

Pe lângă încorporarea acestor prevederi (şi a unor prevederi mai tehnice) ale Tratatului de la Washington, Acordul TRIPS mai prevede şi unele obligaţii suplimentare, precum urmează:


��

OBLIGAŢII SUPLIMENTARE CONFORM ACORDULUI TRIPS

• Articolul 36 completează drepturile exclusive ale titularului, prevăzute de Tratatul de la Washington, prin dreptul de a importa, vinde sau distribui un articol ce încorporează un asemenea circuit integrat;

• Cumpărătorii de bună credinţă ai produselor ce implică desene şi scheme ilegale trebuie să plătească compensaţie titularului după primirea notificării (Articolul 37 (1));

• Durata de protecţie a fost extinsă la minimum zece ani (în comparaţie cu durata minimă de opt ani conform Tratatului de la Washington). Spre deosebire de Tratatul de la Washington, Acordul TRIPS specifică datele începând de când aceste durate sunt calculate. În orice caz, membrii pot limita durata protecţiei la 15 ani după crearea desenului/schemei.

Acest domeniu al protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale este examinat în continuare în Capitolul 4 al acestei publicaţii în contextul legislaţiei şi politicilor UE.

Protecţia internaţională a informaţiei nedezvăluite (TRIPS)

Motivul principal de protejare a secretului comercial şi a informaţiei confidenţiale este similar celui de protejare a altor forme de proprietate intelectuală – de genul drept de autor, brevete, circuite integrate electronice şi mărci. Astfel, protecţia secretului comercial şi a informaţiei confidenţiale este intenţionată spre asigurarea persoanei care investeşte timp, talent şi bani în dezvoltarea de noi idei, informaţii şi concepte, care sunt distincte şi viabile în sens comercial (în afara dreptului de autor), de posibilitatea de a beneficia de acea investiţie prin dreptul său exclusiv de a utiliza acele idei, informaţii şi concepte şi de a împiedica pe alţii de la folosirea sau dezvăluirea lor, fără autorizarea titularului.

Un acord de confidenţialitate este deseori folosit de o companie sau organizaţie spre a preveni angajaţii săi de la dezvăluirea secretului comercial pe parcursul şi după angajarea lor sau asocierea lor cu compania sau organizaţia respectivă. Se consideră prudent ca patronii care au secrete comerciale de valoare să și le asigure printr-un acord confidenţial cu fiecare persoană care cunoaşte acest secret. În cazul nerespectării, un asemenea acord va simplifica procesul companiei sau organizaţiei de a obţine cu succes o revendicare împotriva persoanei care a utilizat secretul comercial în scopuri ilicite.

Acordul TRIPS este un acord multilateral ce cuprinde „secretul comercial”. Negocierile cu privire la reglementarea acestui subiect reflectă deosebiri substanţiale între tradiţiile sistemului legii comune şi drept civil, ultimul reuşind să stabilească prevederi cu privire la secretul comercial. Se consideră că secretul comercial poate fi protejat conform subiectului concurenţei neloiale, stabilit în Articolul 10bis al Convenţiei de la Paris. Posesorului nu i se acordă niciun drept exclusiv.

��

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE TRIPS PRIVIND INFORMAŢIA NEDEZVĂLUITĂ

• Protecţia informaţiei nedezvăluite – secretul comercial sau „know-how” – se aplică infor-maţiei care este secretă, care are valoare comercială prin faptul că este secretă şi care să fi făcut obiectul unor prevederi rezonabile, în funcţie de circumstanţe, destinate să o păstre-ze secretă, din partea persoanei care o controlează în mod licit (Articolul 39 (2));

• TRIPS stipulează că persoanele fizice și juridice vor avea posibilitatea să împiedice ca informaţiile aflate în mod licit sub controlul lor să fie dezvăluite terţilor sau achiziţionate, sau utilizate de aceştia fără consimţământul lor şi de o manieră contrară uzanţelor comerciale cinstite (Articolul 39 (2));

• „Manieră contrară uzanţelor comerciale cinstite” include desfacerea contractului, pierderea încrederii şi tentaţia de încălcare a contractului, de asemenea, achiziţia informaţiei nedezvăluite de către terţi care ştiau sau au demonstrat mare neglijenţă în a nu cunoaşte că asemenea practici au fost implicate în procesul achiziţiei;

• TRIPS, de asemenea, conţine reglementări cu privire la datele nedezvăluite şi alte date ale căror depunere este cerută de către guverne drept condiţie de aprobare a produselor farmaceutice, agricole sau chimice, care folosesc noi componente chimice. În asemenea situaţii, membrii vor proteja aceste date contra exploatării neloiale în comerţ. În plus, membrii vor proteja aceste date contra divulgării, cu excepţia cazului când aceasta este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care sunt luate măsuri pentru a se asigura că datele sunt protejate contra exploatării neloiale în comerţ (Articolul 39 (3)).

Cu toate că TRIPS a introdus această deosebită contribuţie la protecţia „know-how-ului”, este important să observăm că conceptul secretului comercial şi modul în care asemenea secrete comerciale trebuie să fie protejate în mod legitim rămân a fi o temă subiectivă şi controversată. În multe ţări aspectele acestei chestiuni sunt reglementate prin legea concurenţei (sau comerţ anti-monopol sau comerţ loial), prin legi de protecţie a consumatorului, prin legea publicităţii sau prin legislaţia ce prevede spionajul industrial. Aducem un exemplu la cele expuse mai sus, pentru a înţelege mai bine dezbaterile la subiect. Să considerăm situaţia în care un patron al unei afaceri importante sau un director executiv al unei companii mari a fost găsit vinovat de fraudă în o altă ţară. Asemenea informaţie cu privire la patronul sau directorul executiv al companiei ar putea fi privită drept conformă testelor menţionate mai sus: „informaţie care este secretă, care are valoare comercială prin faptul că este secretă şi care să fi făcut obiectul unor prevederi rezonabile, destinate să o păstreze secretă”. În majoritatea circumstanţelor, dezvăluirea acestui tip de informaţie (de exemplu, direct sau indirect de către un concurent) ar putea aduce prejudiciu renumelui, preţului acţiunii sau viitoarelor vânzări ale companiei cu privire la încercarea valorii comerciale a secretului. Cu atât mai mult, o practică des utilizată în afaceri, în investigaţii guvernamentale ale activităţilor companiei este de a nu divulga sau, cel puţin, de a încerca să nu se divulge NIMIC din informaţia „secretă” aflată din investigaţie. Alte probleme apar atunci când, de exemplu, un angajat sau un fost angajat


��

serveşte drept informator („trâmbiţaş”) cu privire la abaterile de la îndatoririle de serviciu ale unei companii (de exemplu, practicile de cartel, efectele negative nedezvăluite ale unor produse farmaceutice) care ar putea întruni criteriile de informaţie secretă şi ar putea constitui clauză a acordului de confidenţialitate dintre acea persoană şi compania respectivă.

Deși se crede că domeniul secretului comercial rămâne a fi insuficient reglementat în legislaţia internaţională (şi de multe ori în cadrul legislaţiei naţionale), informaţia de mai jos ar putea oferi ceva mai multe răspunsuri cu privire la întrebarea ce constituie secret comercial.98

Cu toate că rareori putem găsi o definiţie juridică a secretului comercial, câteva ţări (urmând exemplul Franţei) diferenţiază între secretul de producere (sau industrial) şi secretul comercial, care ar putea avea consecinţe în domeniul aplicării legii penale. Prima categorie de secret comercial (de producere/industrial) ţine de informaţie cu caracter pur tehnic, de exemplu metode de producere, formule chimice, copii heliografice (plan de execuţie) sau prototip. Asemenea informaţie ar putea constitui o invenţie brevetabilă dar, de obicei, brevetarea unei asemenea informaţie cu privire la noutatea ei în sensul legii brevetului nu este necesară pentru ca secretul să fie protejat. Secretele comerciale includ metode de vânzare, metode de distribuire, formulare de contracte, orare de afaceri, detalii ale acordurilor de preţuri, detalii cu privire la clienţi, strategii de publicitate şi liste ale furnizorilor sau clienţilor.

De obicei, subiectul secretului comercial este definit pe larg şi determinarea finală a informaţiei care constituie secret comercial va depinde de circumstanţele specifice ale fiecărui caz aparte. De exemplu, Actul de prevenire a concurenţei neloiale din Japonia defineşte secretul comercial drept informaţie pertinentă metodei de producere, metodei de vânzare sau orice altă informaţie privind tehnologia sau domeniul afacerilor, care nu este cunoscut publicului. O definiţie similară găsim şi în Actul uniform al secretelor comerciale al Statelor Unite ale Americii.

Există mai multe curente care încearcă să determine ce informaţie constituie secret comercial: măsura în care informaţia este cunoscută publicului în cadrul unei afaceri sau industrii anume, eforturile şi banii investiţi de către comerciant spre dezvoltarea informaţiei secrete, valoarea acelei informaţii pentru comerciant şi concurenţii săi, măsurile întreprinse de comerciant spre protejarea secretului informaţiei şi uşurinţa sau dificultatea cu care informaţia respectivă poate fi obţinută de către alţii.

Din punct de vedere subiectiv, comerciantul implicat trebuie să aibă un deosebit interes în a menţine anumită informaţie cu statut de secret comercial. Cu toate că nu sunt necesare obligaţiuni contractuale, comerciantul trebuie să arate intenţia sa cu privire la tratarea

98 Această Secţiune este extrasă din relatarea practicii la temă conţinută în „Ghidul OMPI privind Proprietatea Intelectuală: politici, legislaţie şi uz”, OMPI 489, care este disponibilă în engleză şi rusă la www.wipo.int.

��

informaţiei respective drept secret. Deseori sunt necesare măsuri specifice de menţinere a secretului anumitei informaţii. Faptul că informaţia a fost adusă în mod confidenţial nu este întotdeauna suficient. În unele ţări (de exemplu, Statele Unite ale Americii şi Japonia), eforturile pe care le depune posesorul informaţiei pentru a o menţine secretă sunt considerate de către instanţele de judecată ca fiind sursa primară spre determinarea faptului dacă informaţia constituie secret comercial în general sau nu.

Din punct de vedere obiectiv, pentru ca informaţia să se califice drept secret comercial, ea trebuie să fie cunoscută doar de un număr limitat de persoane, adică nu trebuie să fie cunoscută în mod general experţilor şi concurenţilor în domeniu. Chiar şi cererile de brevet pot fi privite drept secret comercial atâta timp cât ele nu sunt publicate de către oficiul de brevet. De aceea, publicaţiile externe sau altă informaţie care este uşor disponibilă nu va fi considerată secret. De exemplu, uzul sau dezvăluirea unui secret comercial de către o persoană care l-a procurat în cadrul unei tranzacţii legitime de afaceri şi fără implicarea neglijenţei nu este considerat necinstit. Pe de altă parte, secretul absolut nu este o cerinţă, deoarece informaţia ar putea fi descoperită în mod independent de către alţii. De asemenea, partenerii de afaceri pot fi informaţi, fără pierderea calităţii secrete, dacă este evident că informaţia trebuie să rămână secretă. Factorii care indică dacă informaţia are gradul necesar de confidenţialitate spre a constitui un secret comercial protejat depind de faptul dacă aceasta conţine materiale care nu sunt confidenţiale, atunci când sunt privite independent; dacă trebuie în mod necesar să fie însuşite de către angajaţi spre a munci mai eficient; sau dacă aceasta este restricţionată doar administraţiei sau cunoscută şi la nivelul juniorilor. Totuşi, cea mai solidă dovadă este confidenţialitatea strictă a informaţiei şi obligaţia contractuală de a o păstra secretă.

(�) Prevederi TRIPS cu privire la asigurarea respectării drepturilor

Acordul TRIPS obligă statele membre să asigure că anumite proceduri de asigurare a respectării drepturilor sunt disponibile în cadrul legislaţiei lor interne pentru a permite acţiuni efective împotriva încălcărilor în cadrul tuturor celor şapte categorii de proprietate intelectuală cuprinsă în Acord.

Acordul stipulează anumite prevederi generale cu privire la aceste proceduri de implementare. Acestea prevăd că procedurile trebuie să fie oneste, echitabile şi disponibile fără întârziere sau cheltuieli nerezonabile; hotărârile în baza unui caz trebuie să fie aduse preferabil în formă scrisă şi motivate; hotărârile se fac doar în baza probelor pe care părţile au avut posibilitatea de a le audia, şi trebuie să existe o oportunitate de revizuire judiciară a deciziilor, cel puţin, cu privire la aspectele legale ale deciziei din cadrul soluţionării cazului. În cazurile civile apar cerinţele de a notifica în mod corespunzător pârâtul şi ca acesta să fie reprezentat de un avocat independent. De asemenea, se reglementează în mod specific că procedurile nu vor impune cerinţe prea dificile cu privire la prezenţa personală obligatorie.


��

Procedurile de implementare pot fi însumate precum urmează:

(A) Aspecte civile şi administrative

Probe: în cazul în care o parte a prezentat o cauză de încălcare, instanţa de judecată trebuie să dispună de dreptul de a cere părţii în conflict să aducă probe relevante; şi dacă cealaltă parte refuză să o facă, sau împiedică procesul prin alte modalităţi, instanţa trebuie să poată ajunge la o hotărâre în baza probelor prezentate.

Dispoziţii: instanţa judiciară trebuie să dispună de autoritate de a cere unei părţi să înceteze acţiunea ce implică încălcarea intenţionată a drepturilor proprietăţii intelectuale, inclusiv prevenirea intrării pe pieţele comerciale a produselor importate contrafăcute, care începe imediat după primirea liberului de vamă.

Pagube: autorităţile judiciare trebuie să aibă capacitatea de a cere unei părţi care a încălcat drepturile titularului de drepturi să achite pagube suficiente de a compensa titularul drepturilor cu privire la încălcarea despre care ştia sau avea motive rezonabile să cunoască că încălcă drepturile titularului. Instanţa, de asemenea, trebuie să aibă dreptul de a cere plăţi în anumite cazuri cu privire la recuperarea profitului şi/sau plăţi pentru pagube pre-stabilite, chiar şi atunci când contravenientul nu a efectuat activităţi de încălcare a drepturilor, fie că cunoştea sau avea motive rezonabile să cunoască.

Eliminarea produselor contraveniente: autorităţile judiciare trebuie să aibă împuternicirea de a cere ca produsele contrafăcute să fie scoase din canalele comerciale sau distruse. Această se referă, de asemenea, şi la echipamentul şi materialele folosite la crearea produselor contrafăcute.

Dreptul la informaţie: în anumite circumstanţe, statele membre pot stipula că autoritatea judiciară poate cere contravenientului să informeze titularul de drepturi cu privire la identitatea terţilor implicaţi la producerea şi distribuirea produselor sau serviciilor şi a canalelor lor de distribuire.

Indemnizarea pârâtului: în cazul abuzului de proces din partea reclamantului, autorităţile judiciare trebuie să aibă împuternicire de a cere reclamantului să compenseze pârâtul şi să-i achite cheltuielile, inclusiv plăţile juridice. Autorităţile publice şi funcţionarii publici sunt scutiţi de această responsabilitate atunci când acţiunile lor au fost întreprinse sau au fost intenţionate cu bună credinţă pe parcursul administrării legislaţiei.

Măsuri provizorii: autorităţile judiciare trebuie să aibă împuternicirea de a aplica măsuri provizorii în diverse scopuri: de a împiedica realizarea unei încălcări; de a împiedica intrarea produselor contrafăcute în cadrul pieţelor comerciale, inclusiv produsele importate ce au obţinut liberul de vamă; şi, în special, de a menţine probele relevante cu privire la o încălcare neconfirmată. Aceste măsuri trebuie să fie disponibile inaudita

�0

altera parte99, în special dacă amânarea ar putea produce prejudicii ireparabile titularului de drepturi sau dacă există riscul că probele vor fi distruse100.

(B) Proceduri penale

În scopul publicaţiei de faţă este relevant de a cita pe deplin prevederile Acordului TRIPS cu privire la aplicarea sancţiunilor penale. Articolul 61 stipulează că:

„Membrii vor prevedea proceduri penale şi sancţiuni aplicabile cel puţin pentru actele delibera-te de contrafacere a mărcilor de fabrică sau de comerţ sau de piraterie care aduc atingere unui drept de autor, comise la scară comercială. Sancţiunile vor include închisoare şi/sau amenzi suficiente pentru a fi descurajatoare şi vor fi la un nivel comparativ cu cele aplicate unor delicte grave similare. În cazurile adecvate, sancţiunile posibile vor include şi sechestrarea, confisca-rea şi distrugerea mărfurilor în cauză, precum şi a tuturor materialelor şi instrumentelor care au servit direct la comiterea delictului. Membrii vor putea prevedea proceduri penale şi sanc-ţiuni aplicabile celorlalte acte care aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, în special atunci când acestea sunt comise în mod deliberat şi la scară comercială.”

(C) Măsuri vamale (de frontieră)

Acordul prevede adoptarea unei proceduri speciale de către autorităţile vamale ale statelor membre spre a împuternici titularul de drepturi să ceară autorităţii vamale să suspende liberul de vamă asupra produselor care sunt suspectate de a încălca drepturile proprietăţii intelectuale. Această procedură implică următoarele trei etape:

• Cererea titularului de drepturi către autoritatea vamală spre a suspenda liberul de vamă asupra produselor suspectate a fi contrafăcute;

• Prezentarea probelor prima facie de către titularul de drepturi;

• În cazul că este cerut de serviciul vamal, prezentarea unui depozit de securitate din partea titularului de drepturi spre a împiedica abuzul de proces;

• Înştiinţarea din partea autorităţii vamale a titularului de drepturi şi a importatorului când această suspendare a avut loc;

• Acordarea liberului de vamă, dacă pe parcursul a 10 zile titularul de drepturi nu a iniţiat proces, spre a obţine o hotărâre în baza cauzei.

Dacă un stat membru cere autorităţii competente să acţioneze din propria iniţiativă (ex-officio) şi să suspende liberul de vamă al produselor cu privire la care aceasta a primit dovezi prima facie de încălcare, Acordul prevede că autoritatea poate cere informaţie de

99 Cu sensul: fără audierea anterioară a celeilalte părţi la dispută.

100 Aceste prevederi conţin protecţii, inclusiv a faptului că există dovezi că o încălcare are loc sau este iminentă şi că solicitantului i se poate cere un depozit de securitate sau echivalentul asigurării suficiente spre a proteja pârâtul şi de a împiedica abuzul. Dacă se emite ordin, pârâtul trebuie să fie înştiinţat şi trebuie să aibă loc o audiere în care pârâtul să fie ascultat, în cadrul unei perioade de timp rezonabile. O măsură provizorie expiră dacă reclamantul nu porneşte proces în cadrul unei perioade ce urmează a fi determinată, dar nu mai mult de o lună; în cazul în care se determină că nu a avut loc nicio încălcare şi nu există nicio ameninţare iminentă, autorităţile judiciare trebuie să fie în stare să compenseze pârâtul.


�1

la titularul de drepturi spre a o asista în exercitarea acestei împuterniciri. La exercitarea acestei acţiuni ex-officio, autorităţile şi funcţionarii publici sunt scutiţi de responsabilitate personală atunci când acţiunile sunt făcute cu bună credinţă.

Autorităţile competente ale statelor membre trebuie să aibă autoritatea de a cere distrugerea sau înlăturarea bunurilor contrafăcute din cadrul pieţelor de comerţ.

Statele membre pot exclude de la aceste prevederi vamale cantităţi mici de produse de natură necomercială, ce sunt transportate în bagajul personal al călătorului sau expediate prin consignaţie.

g Cerinţele formulate în cadrul APC şi PA PEV

Urmărind, mai sus, modul de aplicare a legislaţiei internaţionale în ansamblul domeniilor de activitate protejate prin legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală, constatăm că ansamblul de convenţii internaţionale împreună cu Acordul TRIPS al OMC servesc drept bază normativă pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova. Încă în 1991, Republica Moldova a aderat la principalele convenţii (iniţial la Convenţia de la Paris, Tratatul de la Budapesta, Tratatul de la Nairobi, Convenţia OMPI şi Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT). Mai recent, Moldova a semnat, pe 29 octombrie 2008, Convenţia de la Bruxelles şi Tratatul de la Singapore, pe 16 martie 2009. Se pare că Moldova a ratificat mai multe tratate internaţionale privind drepturile de proprietate intelectuală decât unele state membre ale OMPI.101

Articolul 49 al Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) cuprinde următoarele dispoziţii de bază privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală:

1. În conformitate cu prevederile acestui Articol şi Anexei III, Republica Moldova continuă să consolideze domeniul de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, industrială şi comercială în vederea asigurării atingerii unui nivel de protecţie asemănător celui existent în Comunitate, inclusiv asigurării unor mijloace eficiente de realizare a acestor drepturi. Termenul limită de realizare a acestor obiective se stabileşte la 5 ani din data intrării în vigoare a prezentului acord.

2. La sfârşitul perioadei de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului Acord, Republica Moldova aderă la convenţiile multilaterale privind drepturile de proprietate intelectuală, industrială şi comercială, menţionate la alineatul 1 al Anexei III, încheiate de statele membre ale comunităţii sau la drepturile care, de facto, se aplică de către statele membre în conformitate cu prevederile corespunzătoare ale acestor convenţii.

101 Lista compilată a statelor membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) şi Tratatele administrate de către OMPI, UPOV şi ONU pot fi accesate la adresa: http://www.wipo.int/treaties. În fond, după cum a şi fost menţionat mai devreme în acest Capitol, Moldova a ratificat toate convenţiile OMPI, cu excepţia Tratatului de la Washington.

�2

În primul rând, aceasta înseamnă, de fapt, că Republica Moldova trebuie şi se angajează să ofere, până în iulie 2003, un nivel de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală comparabil cu cel aplicat în UE. Precizând că prezentul acord nu este un simplu exerci-ţiu legislativ de ordin teoretic, o prevedere a Articolului 49 (1), stipulează, în continuare, că asumarea angajamentului presupune inclusiv elaborarea unor mijloace eficiente de implementare a acestor drepturi. În vederea atingerii acestui obiectiv, Moldovei îi revine sarcina de perfecţionare a nivelului de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală între 1998 şi 2003. Pe lângă referinţele făcute la textul convenţiilor, în contextul Articolu-lui 49 (2) – a se vedea mai jos – Anexa 3 la APC mai prevede:

4. De la intrarea în vigoare a acestui Acord, Republica Moldova garantează companiilor şi cetăţenilor statelor membre ale Comunităţii un tratament nu mai puţin favorabil decât cel acordat unei oricare terţe ţări în domeniul recunoaşterii şi protecţiei proprietăţii intelectuale, industriale şi comerciale, în baza unor acorduri bilaterale.

5. Prevederile paragrafului 4 nu se aplică în cazul unor avantaje acordate de Republica Moldova unei terţe ţări în cadrul unui schimb reciproc şi eficient sau a unor avantaje acordate unei alte ţări din spaţiul ex-sovietic.

Această clauză a Naţiunii celei mai favorizate prevede că orice facilitate acordată în favoarea unor ţări în baza acordurilor bilaterale încheiate anterior (excepţie sunt ţările spaţiului ex-sovietic) trebuie să fie aplicată, neapărat, şi în cazul tuturor persoanelor fizice şi juridice ale statelor membre ale UE. La luarea deciziei de a exclude din prevederile clauzei acordurile speciale încheiate anterior cu ţările CSI s-a ţinut cont de anumite acorduri regionale la care Moldova a fost/este parte.

În cel de al doilea rând, conform dispoziţiilor Articolului 49, Republica Moldova trebuia să adere, de asemenea până în iulie 2003, la principalele convenţii privind drepturile intelectuale la care au aderat statele membre UE sau care, de facto, se aplică pe teritoriul acestora. Pentru mai multă exactitate, în Anexa 3 la APC sunt enumerate cele cinci convenţii (de la Berna, Roma, Nisa, UPOV şi protocolul de la Madrid), la care Articolul 49 (2) face referire, iar lista este în continuare completată, într-o manieră declarativă, cu alte patru convenţii în care Moldova şi UE „confirmă nivelul de importanţă atribuită de ele obligaţiilor ce reies din convenţiile multilaterale [respective]”.102 De fapt, ultima listă reuneşte convenţii la care Moldova a aderat până la iniţierea negocierilor de semnare a APC.

Republica Moldova a ratificat toate cele nouă convenţii menţionate în Anexa 3 la APC. Următorul tabel prezintă data aderării Republicii Moldova la toate cele nouă convenţii privind drepturile de proprietate intelectuală.

102 Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Moldova şi UE (Anexa 3, alineatul 3)


��

ANEXA 3 APCTITLUL CONVENŢIEI

DATA ADERĂRII RM LA CONVENŢIE

Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice (Actul de la Paris, 1971). 2 noiembrie 1995

Convenţia Internaţională privind protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune (Roma, 1961). 5 decembrie 1995

Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (Madrid, 1989). 1 decembrie 1997

Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serv-iciilor în vederea înregistrării mărcilor (Geneva, 1977; amendat în 1979). 1 decembrie 1997

Convenţia internaţională privind protecţia noilor soiuri de plante (UPOV), (Actul de la Geneva, 1991). 28 octombrie 1998

Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de (1977, modificat în 1980). 25 decembrie 1991

Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale (Actul de la Stock-holm, 1967; modificată în 1979). 25 decembrie 1991

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (Actul de la Stockholm, 1967; modificat în 1979). 25 decembrie 1991

Tratatul de Cooperare in domeniul Brevetelor (Washington 1970, modificat în 1984). 25 decembrie 1991

Conform dispoziţiilor Anexei 3 la APC, Consiliul de Cooperare poate să recomande extinderea domeniului de aplicare a Articolului 49 (2) prin completarea acestuia cu alte convenţii multilaterale. Până în prezent, asemenea acţiuni nu au fost întreprinse. Mai mult decât atât, în anexă se stipulează că: „În cazul apariţiei unor probleme în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, industrială şi comercială, de natură să afecteze conjunctura comercială, la cererea oricărei Părţi la acord sunt convocate, de urgenţă, consultări în vederea atingerii unor soluţii reciproc satisfăcătoare.” Până în prezent, nu s-a recurs nici la această prevedere.

În sfârşit, Declaraţia comună APC privind Articolul 49 concretizează spectrul de noţiuni reunite în expresia „proprietate intelectuală, industrială şi comercială”, folosită în cadrul Articolului 49, în special:

„dreptul de autor pentru programe de calculator şi drepturile conexe, drepturile privind brevetele, desenele şi modelele industriale, indicaţiile geografice, inclusiv denumirile de origine, mărcile pentru produse şi servicii, topografiile circuitelor integrate, precum şi protecţia împotriva concurenţei neloiale menţionată la Articolul 10a din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi protecţia informaţiilor nedivulgate referitoare la know-how”.

�4

Articolul 50 al APC este consacrat, în general, subiectului de compatibilizare treptată a legislaţiei Moldovei cu cea europeană. Dintre cele 17 sectoare legislative abordate în Articolul 50, unul revine „proprietăţii intelectuale”.

Deşi ideea de armonizare treptată a legislaţiei este oarecum vagă, putem susţine că prevederile Articolului 50 (interpretat concomitent cu Articolul 49 (1)) subliniază necesitatea obţinerii unui progres cu adevărat considerabil în procesul de armonizare deplină a legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia UE în domeniul legislaţiei şi politicilor privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Termenul de realizare a acestui obiectiv este de 5 ani – până în iulie 2003. Mai mult decât atât, procesul de armonizare implică neapărat şi o implementare eficientă – nu se rezumă doar la elaborarea de drepturi şi obligaţii juridice – şi ţine cont de modificările ce au loc în legislaţia, în continuă schimbare, a Uniunii Europene în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.

Suplimentar la ceea ce a fost menţionat deja, APC cuprinde alte câteva referinţe la domeniul de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, pe care le putem reda aici, pe scurt:

• Articolul 19 – prevede că acest Acord nu constituie un obstacol pentru interdicţiile sau restricţiile la import, la export sau la tranzitul mărfurilor, din diferite motive, inclusiv de protecţie a proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale. Cu toate acestea, interdicţiile sau restricţiile nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată pentru comerţul dintre statele membre ale UE şi Moldova.

• Articolul 57 – prevede că, în contextul unei colaborări în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei în baza APC, aceasta beneficiază, inter alia, de „un nivel corespunzător de protecţie efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, industrială şi comercială”.

• Articolul 71 – prevede că, în contextul APC, Uniunea Europeană şi Moldova convin să susţină dezvoltarea unor metode moderne de manipulare a informaţiei, inclusiv a mijloacelor mass-media. În egală măsură, este stimulat schimbul efectiv de informaţie. În acest scop, programele destinate să ofere publicului larg informaţii despre UE şi Republica Moldova, inclusiv să asigure, unde este posibil, accesul reciproc la bazele de date, cu respectarea deplină a drepturilor de proprietate intelectuală sunt considerate prioritare.

• Articolul 90 – prevede că statele membre ale UE şi Republica Moldova se angajează să asigure accesul persoanelor fizice şi juridice ale celeilalte părţi la autorităţile judecă-toreşti şi administrative competente ale tuturor părţilor la Acord, în vederea protecţiei drepturilor individuale şi de proprietate ale acestor persoane, „inclusiv a drepturilor pri-vind proprietatea intelectuală, industrială şi comercială”. În egală măsură, cetăţenii state-lor implicate nu vor fi nicidecum discriminaţi.

Deşi aceste dispoziţii sunt clare şi de ordin general, vom sublinia că prevederile Artico-lului 90 fortifică cerinţa asigurării respectării efective a legislaţiei privind proprietatea intelectuală stipulată de Articolul 49.


��

Capitolul 39 al PA PEV abordează aspecte specifice cât priveşte asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală similar celui aplicat în UE. Sunt ana-lizate inclusiv mijloacele efective de implementare a nivelului de protecţie preconizat, în conformitate cu prevederile Articolelor 49 şi 50 ale APC. Prioritizând, în mod evident, implementarea propriu-zisă a legislaţiei în domeniu, PA PEV solicită Moldovei întreprin-derea unui set de acţiuni, şi anume:

• aplicarea normelor internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale, în special a celor definite de acordul TRIPS;

• asigurarea unei bune funcţionări a sistemului judiciar în vederea garantării accesului la justiţie a titularilor de drepturi de proprietate intelectuală, existenţa unui sistem de sancţiuni şi aplicarea efectivă a acestuia;

• consolidarea instituţiilor competente, precum şi a oficiilor de protecţie a drepturilor de proprietate industrială, de autor şi a societăţilor de gestiune colectivă;

• sporirea cooperării cu autorităţile şi asociaţiile industriale ale unor state terţe;

• creşterea resurselor destinate implementării cadrului legislativ, îndeosebi în domeniul vamal şi judiciar, creşterea numărului de confiscări şi acţiuni întreprinse împotriva bunurilor contrafăcute sau piratate în anumite sectoare-ţintă;

• ameliorarea procesului de implementare a convenţiilor prevăzute de Articolul 49 (2) al APC; şi

• efectuarea unui studiu privind contrafacerea şi pirateria în Moldova şi asigurarea unui dialog eficient cu titularii de drepturi.

Am menţionat anterior că Republica Moldova a obţinut succese în îndeplinirea anumitor aspecte ale cerinţelor APC – îndeosebi la adoptarea tuturor convenţiilor specificate în APC. În Capitolul 3, vom examina progresul Republicii Moldova în realizarea angajamentelor asumate prin APC şi PA PEV în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.

g Opinii privind potenţiale acorduri cu UE sau alte acorduri

Deşi primele discuţii între Republica Moldova şi UE privind încheierea unui nou acord de comerţ/asociere au demarat, deocamdată lipsesc informaţii detaliate cât priveşte spaţiul rezervat, în contextul unui astfel de acord, legislaţiei şi politicilor în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale, ceea ce am menţionat anterior.

Totuşi, pare rezonabil să ne aşteptăm că protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală îi va reveni o poziţie de maximă importanţă în noul acord. După începerea negocierilor referitoare la încheierea unui acord de asociere între Moldova şi UE în ianuarie 2010, este cert faptul că noul acord va fi orientat, inter alia, spre realizarea obiectivelor de liberalizare

��

a accesului pe piaţă şi de armonizare a actelor normative, care vor produce un spectru amplu de efecte (în cadrul Capitolului privind comerţul).

Considerăm că această iniţiativă se va solda fie cu o simplă reluare a setului de cerinţe formulate anterior (inclusiv a cerinţelor acordului CEFTA 2006, care este relativ mai nou şi pe care îl vom examina în continuare), fie cu elaborarea unei versiuni îmbunătăţite de cerinţe similare şi definirea unor angajamente mai exacte privitor la graficul de realizare a obiectivului de armonizare a legislaţiei RM cu normele legale, metodele şi practicile UE.

În al doilea rând, subliniem că negocierile în vederea redactării unui proiect de acord între UE şi Republica Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare au demarat în 2009 şi se aşteaptă să fie încheiate până la finele 2010. Acest acord va asigura o protecţie reciprocă în domeniul indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare, realizată în baza unor liste comune de nume şi a unor acţiuni de asigurare a respectării legislaţiei ex-officio.

Acordul CEFTA 200�

Un obiectiv al acordului CEFTA 2006, acord ratificat de Republica Moldova pe 4 mai 2007103, se referă la „oferirea unui nivel corespunzător de protecţie în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, conform normelor internaţionale”104. Mai mult decât atât, acordul prevede câteva dispoziţii specifice adresate politicilor şi legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Vom reproduce, în continuare, aceste dispoziţii.

DISPOZIŢIILE CEFTA 2006 ÎN DOMENIUL DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

• Articolul 17 – prevede că acest Acord nu constituie un obstacol pentru interdicţiile sau restricţiile la import, la export sau la tranzitul mărfurilor, din diferite motive, inclusiv de protecţie a proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale. Aceasta depinde de eficientizarea măsurilor de acest gen, stabilirea concomitentă a unor restricţii la producţia şi consumul intern cu condiţia ca aceste restricţii să nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată pentru comerţul între statele CEFTA.

• Articolul 37 – defineşte ansamblul drepturilor de proprietate intelectuală şi noţiunilor aplicate în Acord şi prevede următoarele:

“În sensul prezentului Acord, prin drepturi de proprietate intelectuală se înţelege drepturi de proprietate industrială (brevete, mărci comerciale, modele industriale şi indicaţii geografice), dreptul de autor şi drepturile conexe, topografiile circuitelor integrate, precum şi protecţia împotriva concurenţei neloiale menţionată la

103 Legea nr. 120-XVI privind ratificarea amendamentului şi aderarea la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) din 4.05.2007.

104 CEFTA 2006, Articolul 1.2.f.


��

105

Articolul 10a din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi protecţia informaţiilor nedivulgate, menţionate în Articolul 39 al Acordului privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare “TRIPS”)”.

•Articolul 38 – prevede că părţile CEFTA oferă şi asigură o protecţie eficientă şi corespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală, în conformitate cu normele internaţionale, în special cu normele TRIPS, precum şi vor garanta mijloace eficiente de implementare a acestor drepturi, prevăzute de tratatele şi convenţiile internaţionale. Mai mult decît atât, statele îşi subliniază angajamentul de a asigura, în continuare, implementarea eficientă şi corespunzătoare a obligaţiilor ce decurg din convenţiile enumerate în anexa 7 la CEFTA.105 Pentru cazurile când un stat CEFTA nu este încă membru al unei sau a mai multor din convenţiile enumerate, termenul final de aderare la convenţii este 1.05.2014, fiind luate toate măsurile necesare în vederea implementării eficiente şi corespunzătoare a obligaţiilor derivate din convenţii.

•Articolul 39 – acest Articol (aşa-numita “clauză evoluţionară” prevede că dacă orice parte la Acord, ulterior intrării în vigoare a CEFTA, dă dovadă, în favoarea unei terţe părţi, de un tratament preferenţial sau oferă avantaje suplimentare în domeniul drepturilor de protecţie a proprietăţii, altele decît cele prevăzute în Acord, partea respectivă convine să examineze cu celelalte state CEFTA posibilitatea acordării aceloraşi avantaje şi tratament preferenţial inclusiv în cadrul CEFTA, conform principiului de reciprocitate. O altă prevedere a Articolului se referă la posibilitatea completării listei de convenţii din anexa 7 şi la revizuirea prevederilor CEFTA nu mai târziu de 1.05.2011.

• Declaraţia comună de cooperare şi asistenţă – prevede ca statele semnatare CEFTA să depună, unde este cazul, eforturi în vederea dezvoltării cooperării şi asistenţei în domeniile economic şi tehnic cu scopul de a se întrajutora eventual în realizarea unor activităţi în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi:

(i) acordarea de consultaţii în domeniul legislativ (comentarii referitor la proiecte de legi, hotărâri judecătoreşti şi administrative, procesul de implementare şi alte aspecte legate de protecţia drepturilor de proprietate intelectuală);

(ii) acordarea de consultaţii privind modalităţile de înfiinţare a unei infrastructuri administrative, ca de exemplu organizarea oficiilor de brevetare, societăţilor de colectare sau autorităţilor de control;

(iii) oferirea unor cursuri de formare în domeniul gestionării drepturilor de proprietate intelectuală şi a tehnicilor de management relevante;

105 Anexa 7 la acordul CEFTA tratează 25 acorduri/convenţii, lista cărora poate fi consultată la Anexa 4 la prezenta publicaţie. Pînă la semnarea CEFTA, Republica Moldova a aderat la 23 din convenţiile date – excepţie făcînd Convenţia universală privind drepturile de autor din 1971, semnată de statele membre UNESCO şi a Conventiei referitoare la distributia programelor de semnale transmise prin satelit, adoptată la Bruxelles în 1974. Moldova a aderat la Convenţia de la Bruxelles în 2008, dar nu a ratificat Convenţia universală privind drepturile de autor.

��

(iv) oferirea unor cursuri specializate de formare a judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, inspectorilor, colaboratorilor vamali şi de poliţie în vederea eficientizării procesului de aplicare a legislaţiei, precum şi

(v) activităţi de informare a reprezentanţilor sectorului privat şi societăţii civile privind importanţa şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.

Multe din aceste clauze reflectă în mod clar cerinţe similare în domeniu formulate şi de prevederile APC, conform analizei anterioare din prezentul Capitol.

g Planuri şi strategii actuale în Republica Moldova

Nici Strategia naţională de dezvoltare a Moldovei (SND) 2008-2011106, nici Programul Guvernamental „Integrare europeană: libertate, democraţie, bunăstare” 2009-2013107 nu defineşte vreo clauză specifică privind protecţia sau protecţia suplimentară a drepturilor de proprietate intelectuală.

Potrivit celor deja menţionate, Strategia naţională de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a proprietăţii intelectuale până în anul 2010108 urmăreşte promovarea unei politici de stat coerente în domeniul proprietăţii intelectuale, compatibile cu mecanismele UE şi ale celorlalte state ale lumii, asigurarea unei protecţii eficiente a drepturilor de proprietate intelectuală şi integrarea sistemului naţional de protecţie a proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, socială şi culturală a Republicii Moldova.

Principalele obiective ale Strategiei sunt următoarele:

• Să asigure condiţii optime pentru crearea şi protecţia proprietăţii intelectuale;

• Să amelioreze baza normativă a sistemului de protecţie a DPI;

• Să creeze un mecanism funcţional pentru lupta împotriva încălcării DPI şi prevenirea importării, fabricării şi comercializării de produse contrafăcute;

• Să crească nivelul de sensibilizare publică cu privire la importanţa şi valoarea proprietăţii intelectuale;

• Să educe şi să instruiască agenţii, profesioniştii, funcţionarii de stat şi specialiştii care activează în domeniul proprietăţii intelectuale;

• Să extindă şi să dezvolte cooperarea internaţională în domeniul proprietăţii intelectuale;

• Să îmbunătăţească sistemul de informare şi serviciile pentru protecţia proprietăţii intelectuale.

106 Strategia naţională de dezvoltare (SND) 2008-2011 a fost adoptată de Legea privind strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011 din 21 decembrie 2007.

107 Octombrie 2009, Programul Guvernamental „Integrare europeană: libertate, democraţie, bunăstare”, din 2009 în 2013 accesibil pe www.moldova.md

108 Hotărârea Guvernului cu privire la Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a proprietăţii intelectuale până în anul 2010, nr. 1143 din 18 septembrie 2003.


��

Strategia cuprinde perioada 2003-2010 şi are ca bază solidă opinia că îmbunătăţirea protecţiei DPI în Moldova va stimula dezvoltarea economică, socială şi culturală a Moldovei, în special, prin atragerea investiţiilor şi prin rolul cercetării şi al dezvoltării ca forţă motrice a progresului tehnologic, a dezvoltării durabile şi a competitivităţii economice.

După adoptarea Strategiei în 2003, a fost adoptat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare109, care a creat Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic. Aceasta a condus la separarea abordării strategice din cadrul Strategiei naţionale de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a proprietăţii intelectuale până în 2010 în direcţii separate de inovare şi de protecţie DPI. Cu toate acestea, există o cooperare strânsă şi continuă între cele două Agenţii, de exemplu, cu privire la promovarea inovării în parcurile tehnologice.

Referitor la acţiunile şi funcţionarea Strategiei, există realizări importante cu privire la rezultatele planificate legate de protecţia DPI până în prezent. Acestea includ:

• Raţionalizarea administrativă şi instituţională: îndeosebi cu privire la fuzionarea în 2004 a Agenţiei de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi a Agenţiei de Stat pentru Drepturile de Autor, în scopul formării AGEPI, şi la stabilirea unor noi sisteme pentru a servi această instituţie;

• Simplificarea administrativă: îndeosebi în ce priveşte concentrarea cauzelor referitoare la DPI civile la Curtea de Apel din Chişinău, stabilirea unor noi baze de date şi metode de evaluare pentru operarea cerinţelor de înregistrare diferite şi publicarea formularelor pe site-ul AGEPI110;

• Promovarea conceptelor de protecţie DPI: aceasta s-a dezvoltat printr-o serie de iniţiative ale AGEPI care includ dezvoltarea unui site cu caracter informativ ridicat, stabilirea Bibliotecii AGEPI ca un Centru de informare a DPI (incluzând consultaţii gratuite), circa 5-6 conferinţe de presă importante sau programe TV anuale, publicarea şi difuzarea a peste 5 000 de broşuri la prezentări comerciale şi expoziţii, şi publicarea cuprinzătoare a datelor utilizatorului de PI pe site-ul Agenţiei (cum se protejează obiectele de PI; buletinul AGEPI şi broşuri, formulare, informaţii referitoare la taxe, avize de marcă comercială etc.);

• Instruire: organizarea a peste 20 de seminare anual pe teme legate de protecţia DPI a devenit regula Agenţiei, cuprinzând colaboratori de poliţie, creatori, inventatori, agenţi de brevetare şi judecători;

• Legislaţie: reforme legislative importante în toate domeniile protecţiei DPI au fost aplicate în perioada cuprinsă de Strategie – unele dintre ele continuă111.

109 Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 259-XV din 30 iulie 2004. 110 www.agepi.md111 A se vedea Capitolul 3 al prezentei publicaţii.

100

În momentul scrierii, o importantă reformă legislativă privind legislaţia RM a drepturilor de autor se afla într-un stagiu avansat şi o nouă Lege a dreptului de autor şi drepturilor conexe a fost adoptată în 2 iulie 2010. Pe lângă aceasta, a fost planificată o masă rotundă pilot cu judecătorii moldoveni pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti referitoare la protecţia DPI. În plus, activitatea Comisiei Naţionale privind Proprietatea Intelectuală, creată în 2008, a fost începută, fiind elaborat un plan de lucru pentru anii 2010-2011.

În ce priveşte perioada cuprinsă între 2011 şi 2015, asupra căreia se concentrează în mod special această publicaţie, se înţelege că se aşteaptă pregătirea unei noi Strategii axată pe:

• coordonarea lucrărilor diferitelor organe publice şi guvernamentale angajate în dezvoltarea şi implementarea protecţiei PI;

• armonizarea continuă cu legislaţia UE şi viitoarea legislaţie UE în domeniul DPI;

• consolidarea continuă a capacităţilor AGEPI şi ale altor organe din domeniul DPI în Moldova112;

• dezvoltare IT pentru a sprijini protecţia semnăturii digitale;

• îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi procedurilor AGEPI (de exemplu, accelerarea prelucrării cererilor şi înregistrărilor, revizuirea taxelor etc.);

• dezvoltarea indicatorilor de succes cu privire la implementare şi o bază de date unificată.

Ultimul punct ridică anumite provocări şi este important ca AGEPI să urmărească măsurarea propriilor eforturi în comparaţie cu criteriile internaţionale din domeniu şi tendinţele internaţionale. De exemplu, Agenţia urmăreşte metodele de a măsura contribuţia protecţiei DPI în economia naţională. Până în prezent, datele despre aceasta sunt disponibile doar din invenţii şi acţiuni de cercetare şi dezvoltare sprijinite în mod direct. Alte măsuri care sunt analizate cuprind invenţii per milion de persoane, procentul din PIB alocat inovării, procentajul brevetelor înregistrate valorificate efectiv şi cantitatea de valori imateriale în bilanţul contabil al companiei.

În prezent, în Moldova, procentajul brevetelor înregistrate valorificate efectiv este de 2-3% (în comparaţie cu valoarea globală OMPI de 7-8%), deşi în anumite sectoare, îndeosebi farmaceutice, rata de valorificare este de 90%. Cantitatea de active nemateriale în bilanţul companiilor în Moldova este de 1% (în comparaţie cu 50% în UE şi 70% în SUA).

Problemele referitoare la direcţiile strategice viitoare în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală sunt examinate suplimentar în Capitolele 5 şi 6 ale prezentei publicaţii.

112 În viitorul apropiat, un proiect twinning finanţat de UE va ajuta pe probleme legate de implementarea DPI şi se preconizează că va începe în toamna anului 2010.

PARTEA 1:

SITUAŢIA ACTUALĂ


10�

3. PREZENTAREA GENERALĂ A POLITICII ŞI LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI EVALUAREA GENERALĂ A GRADULUI DE ARMONIZARE PÂNĂ ÎN PREZENT

g Introducere în cadrul de politici şi legislaţia Republicii Moldova în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală

După obţinerea independenţei, Republica Moldova a început procesul de stabilire a unui sistem modern de proprietate intelectuală, compatibil cu sistemele internaţionale şi regionale. În anul 1991 a fost înfiinţată Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor şi în anul 1992, Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Din 1993 până în 1997, aceste două agenţii s-au axat pe dezvoltarea cadrului de reglementare şi cel instituţional, în timp ce anii 1997 până în 2000 au fost dedicaţi problemelor de executare, precum şi pregătirii de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). În timpul perioadei de aderare a Republicii Moldova la OMC, legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale a fost modificată, în primul rând, în scopul conformării cu cerinţele impuse de Acordul TRIPS. Acest proces a inclus modificarea atât a legilor privind protecţia obiectelor de proprietate intelectuală (PI) (mărcile şi denumirile de origine, invenţii brevetate, soiuri noi de plante, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, drepturi de autor şi drepturile conexe), cât şi civilă – legislaţia administrativă. Deşi Republica Moldova a devenit membru al OMC în 2001, cel mai recent progres al legislaţiei legate de TRIPS în Moldova a avut loc în 2007 prin adoptarea unor modificări importante la Codul penal care prevăd sancţiuni penale pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală113.

113 Legea nr. 446-XV din 30 decembrie 2004 şi Legea nr. 110-XVI din 27 aprilie 2007.

104

Ca parte a unui proces mai larg de dezvoltare şi îmbunătăţire a sistemului naţional de proprietate intelectuală, în temeiul Codului cu privire la ştiinţă şi inovare din 2004, Agen-ţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor au fuzionat într-o organizaţie specializată unică publică la sfârşitul anului 2004 – Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI)114. AGEPI este un organism cu autonomie financiară, independent, cu putere de luare a deciziilor, subordonat Gu-vernului Republicii Moldova. Acesta are statut de întreprindere de stat, este indepen-dent în adoptarea deciziilor în vederea protejării juridice a obiectelor de proprietate intelectuală. Deciziile Agenţiei de Stat pot fi atacate în Comisia de Contestaţii a AGEPI, arbitraj special sau în instanţă. AGEPI reprezintă Guvernul Republicii Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale în domeniul proprietăţii intelectuale şi este res-ponsabilă pentru implementarea la nivel naţional a dispoziţiilor legale cu privire la drep-turile de proprietate intelectuală.

În conformitate cu Codul de Procedură Civilă, Curtea de Apel Chişinău are competenţa de a audia cauze de proprietate intelectuală în primă instanţă, cu posibilitatea de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Nu există instanţe specializate care să se ocupe de aspecte legate de drepturile de proprietate intelectuală în sistemul judiciar din Moldova, însă cinci judecători ai Curţii de Apel şi doi ai Curţii Supreme au realizat un grad de specializare.

Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală la frontierele Republicii Moldova este asigurată de Codul Vamal115 care reglementează acţiuni în vederea protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală în ceea ce priveşte mărfurile importate şi exportate. În iunie 2005, structura şi responsabilităţile Serviciului Vamal în domeniul proprietăţii intelectuale au fost intensificate. În mod specific, Codul Vamal al Moldovei a fost modificat, în vederea încorporării Regulamentului CE 1383/2003116.

În cadrul procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, întregul cadru juridic al Republicii Moldova din sfera proprietăţii intelectuale a fost revizuit şi actualizat. Ca rezultat au fost adoptate legi noi recente, care includ:

• Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, în redacţie nouă117, 2007.

• Legea privind protecţia invenţiilor, în redacţie nouă , 2008118;

• Legea privind protecţia mărcilor, în redacţie nouă, 2008119;

114 AGEPI acţionează în conformitate cu Codul cu privire la ştiinţă şi inovare (aprobat prin Legea nr. 259-XV din 15 iulie 2004), care oferă cadrul juridic şi instituţional al sistemului de proprietate intelectuală, împreună cu Hotărârea Guvernului nr. 1016 din 13 septembrie 2004 privind crearea Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală şi Statutul AGEPI aprobat prin Decizia Guvernului nr.1378 din 13 decembrie 2004.

115 Legea nr. 1149-XV din 20 iulie 2000.116 Legea nr. 103-XVI din 16 mai 2008 (în vigoare din 4 iulie 2008).117 Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161 din 12 iulie 2007.118 Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008.119 Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008.


10�

• Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, în redacţie nouă, 2008120;

• Legea privind protecţia soiurilor de plante, în redacţie nouă ,2008121;

• Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în redacţie nouă122, 2010.

Noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, adoptată în iulie 2010, reprezintă o etapă în special recentă şi semnificativă din punct de vedere legislativ.

Două organizaţii de gestiune colectivă (OGC) au fost înfiinţate în 1999 şi 2000: Aso-ciaţia pentru Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe (AsDAC) şi Asociaţia Naţională „Copyright”. În prezent, AsDAC are dreptul (acreditat de AGEPI) să colecteze remunerarea pentru autori şi interpreţi, în timp ce „Copyright” colectează remunerarea pentru inter-preţi şi producătorii de fonograme. În urma unei decizii a Curţii Supreme din iunie 2010, cele două OGC sunt în curs de negociere a unor acorduri noi de colectare a remuneraţii-lor, care trebuie să intre în vigoare odată cu aprobarea de către AGEPI, în august 2010.

g Cadrul instituţional al legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale din RM

Principalele organisme responsabile în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală în Moldova sunt123:

• Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI);

• Serviciul Vamal;

• Biroul Naţional Virtual SECI/GUAM;

• Ministerul Afacerilor Interne;

• Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;

• AsDAC – organizaţie de gestiune colectivă a dreptului de autor şi drepturilor conexe;

• Asociaţia Naţională „Copyright” – organizaţie de gestiune colectivă a drepturilor conexe;

• Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

• Sistemul judiciar din Moldova;

• Comisia Naţională pentru Proprietate Intelectuală124.

120 Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate nr. 66-XVI din 27 martie 2008.

121 Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008.122 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010. 123 Următoarele sunt, de asemenea, identificate ca având un interes puternic în asigurarea protecţiei PI şi aplicarea

legislaţiei: Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Ministerul Justiţiei, Centrul pentru Protecţia Consumatorilor şi Comitetul Executiv al Republicii Găgăuze.

124 Printr-o Decizie a Guvernului din 29 martie 2008, a fost instituită o Comisie Naţională pentru Proprietatea Intelectuală pentru a coordona activitatea organizaţiilor interesate în dezvoltarea şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Această Comisie şi-a început activitatea în iunie 2010.

10�

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a fost creată în 2004 prin fuzi-unea fostei „Agenţii de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale” şi a „Agenţiei de Stat privind drepturile de autor”125. AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizaţia Mon-dială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), precum şi în cadrul organismelor internaţionale şi regionale pe probleme legate de exercitarea şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Mai exact, AGEPI îndeplineşte următoarele funcţii principale:

• elaborarea propunerilor privind politica de stat (cadrul legislativ) privind protecţia proprietăţii intelectuale;

• organizarea şi gestionarea sistemului naţional de protecţie a proprietăţii intelectuale;

• supravegherea punerii în aplicare a legislaţiei moldoveneşti privind drepturile de proprietate intelectuală şi a acordurilor şi tratatelor internaţionale în domeniul în care Republica Moldova este un stat membru/ parte/ stat contractant;

• administrarea bazelor de date în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi asigurarea accesului la aceste baze de date;

• coordonarea şi implementarea programelor de dezvoltare şi a acordurilor bilaterale de cooperare cu alte ţări sau organisme internaţionale în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală;

• elaborarea şi implementarea programelor metodologice şi practice de instruire a specialiştilor în domeniu;

• înregistrarea obiectelor de proprietate intelectuală;

• prestarea serviciilor conexe în acest domeniu.

AGEPI este independentă în luarea deciziilor sale cu privire la protecţia juridică a proprietăţii intelectuale. Agenţia deţine personalitate juridică, îşi întreţine conturile bancare proprii şi funcţionează sub autoritatea unui sigiliu cu imaginea stemei de stat a Republicii Moldova. Aceasta este în mare măsură autofinanţată.

AGEPI în cooperare cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi ai Serviciului Vamal se ocupă de respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, efectuând controale, fie din oficiu sau la cererea deţinătorilor de DPI, privind respectarea dreptului de autor şi drepturilor conexe, şi participă, în cazuri corespunzătoare, la confiscarea şi distrugerea produselor audiovizuale piratate şi contrafăcute. În conformitate cu raportul său anual pentru 2009, în conformitate cu Codul contravenţiilor revizuit (în vigoare din 31.05.2009), rolul AGEPI a fost modificat astfel încât să poată interveni în scopul de a identifica cazurile de încălcare doar împreună cu Ministerul de Interne sau alte organisme împuternicite cu funcţii de control. Astfel, numărul controalelor efectuate de AGEPI, în 2009 a scăzut de 9 ori comparativ cu 2008, şi a constituit 24 controale, dintre care 3 au fost iniţiate din oficiu şi 21 au fost efectuate la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, deţinătorilor drepturilor de autor şi altora.

125 Articolul 163 al Codului cu privire la știinţă şi inovare al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 259-XV din 30 iulie 2004.


10�

Moldova utilizează un sistem de mărci de control pentru a ajuta la combaterea pirateriei de materiale pe compact discuri şi casete compact şi audio. Mărcile de control sunt eliberate de AGEPI. În 2009, Agenţia a emis aproape 600 mii de astfel de mărci de control.

Angajarea cu personal a AGEPI a cuprins un total de 220 angajaţi în 2006, 195 în 2007 şi 187 în 2009. Organigrama Agenţiei este prezentată în Anexa 3 la această publicaţie. Directorul General este şeful agenţiei cu doi directori generali adjuncţi. Directorul General al AGEPI este numit şi eliberat din funcţie de Guvern, la propunerea Preşedintelui Academiei de Ştiinţe. Directorii Generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Guvern, la propunerea Directorului General. Principalele Departamente ale AGEPI cuprind: Invenţii, Soiuri de Plante şi Modele de Utilitate, Mărci şi Modele Industriale, Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe, Informatică şi Logistică, Promovare şi Edituri şi Juridică. Unităţile de Sprijin (auxiliare) includ Direcţia Economie şi Finanţe şi Direcţia Resurse Umane şi Secretariat.

Începând cu 1 ianuarie 2006, Comisia de Contestaţii a AGEPI a fost constituită ca un organ administrativ responsabil, în primul rând, pentru contestaţiile împotriva deciziilor luate de către AGEPI cu privire la cererile de înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală. Deciziile acesteia pot fi, la rândul lor, atacate în Curtea de Apel, în conformitate cu Articolul 33 din Codul de Procedură Civilă. În anul 2009 au fost depuse 140 de astfel de contestaţii şi 187 au fost audiate.

Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei – În scopul coordonării, motivării şi implementării politicii cu privire la activitatea de inovare şi transfer tehnologic, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) a fost creată în 2004 în conformitate cu Codul cu privire la știinţă şi Inovare al Republicii Moldova126. AITT funcţionează conform statutului aprobat de Consiliul Suprem.Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii principale:

• realizează politici de stat în domeniul activităţii de inovare şi transfer de tehnologie;

• elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea normelor şi reglementărilor în domeniul de inovare şi transfer tehnologic;

• stabileşte direcţiile strategice pentru activitatea de inovare şi transfer de tehnologie, aceste direcţii fiind reflectate în programele şi proiectele la toate nivelurile;

• contribuie la încheierea parteneriatelor între organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiile de învăţământ superior şi întreprinderile de producţie;

• determină cantitatea alocaţiilor financiare destinate pentru susţinerea programelor şi proiectelor în domeniul inovării şi transferului de tehnologie (aprobarea finală a sumei alocaţiilor este responsabilitatea Consiliului Suprem);

• organizează înregistrarea de stat şi înregistrarea programelor şi proiectelor de inovare şi transfer tehnologic;

126 Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, nr. 259-XV din 15 iulie 2004, articolul 83.

10�

• coordonează procesul de elaborare a infrastructurii în domeniul inovării şi transferului tehnologic;

• furnizează asistenţă de specialitate în domeniul activităţii de inovare şi transfer tehnologic;

• organizează expoziţii cu privire la realizările în domeniul activităţii de inovare şi transfer tehnologic.

În cadrul sistemului moldovenesc instituţional pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, Serviciul Vamal are un rol foarte important. Astfel, Serviciul Vamal al Republicii Moldova:

• efectuează investigaţii, inclusiv cu participarea personalului din cadrul Ministerului de Interne, în scopul prevenirii şi combaterii cazurilor de intrare sau ieşire neautorizată a mărfurilor contrafăcute şi a mărfurilor piratate;

• colaborează cu autorităţile vamale din alte ţări pentru a combate încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;

• oferă consultaţii gratuite deţinătorilor de proprietate intelectuală pentru a proteja drepturile titularilor obiectelor de proprietate intelectuală la frontiere;

• instruieşte continuu personalul vamal în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală;

• colaborează cu OMPI, OMV (Organizaţia Mondială a Vămilor) şi AGEPI în ceea ce priveşte lupta împotriva pirateriei şi contrafacerii.

În 2001, a fost creată o mică diviziune de specialitate în cadrul Serviciului Vamal, care era responsabilă pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor transfrontaliere, inclusiv prin asigurarea aplicării corespunzătoare a protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală la frontieră. Până în 2006, această diviziune a participat la şi a activat în calitate de Oficiu Naţional al SECI/RILO (o iniţiativă de colaborare în Europa de Sud-Est/Biroul Regional pentru schimb de informaţii)127. În 2006, Biroul Naţional Virtual SECI/RILO128 a fost reorganizat pentru a deveni Centrul Naţional Virtual SECI/GUAM. Acesta colaborează cu Consiliul Tehnic Permanent al OMV (Bruxelles, Belgia); Centrul regional de cooperare în Europa de Sud-Est care vizează combaterea încălcărilor transfrontaliere (Bucureşti, România); Centrul regional pentru schimb de informaţii (Varşovia, Polonia) şi Birourile regionale şi naţionale ale RILO din cadrul serviciilor vamale din alte ţări.

Ca urmare a proiectului Ajutor European – Europa Aid 2005/099-285 „Gestionarea frontierelor – Simplificarea şi armonizarea procedurilor vamale în Moldova”, Codul Vamal al Moldovei a fost modificat, în vederea inserării Regulamentului CE 1383/2003.

127 Înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 815 din 13 august 2001.128 Hotărârea Guvernului nr. 93 privind crearea Centrului Naţional Virtual SECI/GUAM pentru combaterea terorismu-

lui, crimei organizate, circulaţia ilegală de droguri şi alte infracţiuni grave, 27 ianuarie 2006.


10�

Ministerul Afacerilor Interne se ocupă de activitatea poliţiei. O subdiviziune a Direcţiei Speciale de Investigare a Fraudelor, compusă din şapte sau opt colaboratori, se ocupă de infracţiunile aferente DPI. Aceşti colaboratori, de asemenea, se ocupă de infracţiunile informaţionale. Ei efectuează investigaţii operaţionale, pregătesc acte de acuzare în cazuri corespunzătoare şi acordă asistenţă în procesul de depunere a materialelor în instanţă şi în procesul de judecată. Direcţia asigură legătura în mod neformal cu colegii de poliţie din Rusia, Ucraina şi din alte ţări. Pe plan intern aceasta funcţionează alături de AGEPI, Serviciul Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Procuratura Generală.

În conformitate cu dispoziţiile Codului Penal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, de asemenea, joacă un rol important în punerea în aplicare a PI. În principiu, acest lucru poate apărea în cazul în care unele încălcări suspectate se referă la o reţea criminală organizată sau la investigarea unei crime economice grave.

Agenţia de Stat „Copyright” AsDAC – În Republica Moldova, au fost stabilite două societăţi de gestiune colectivă pentru dreptul de autor şi drepturile conexe în 1999 şi 2000:

- Asociaţia pentru Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe (AsDAC) a Republicii Moldova;

- Asociaţia Naţională „Copyright”.

În prezent, AsDAC, înfiinţat în 1999 în temeiul Articolului 35 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1994, are dreptul să colecteze remuneraţiile în numele autorilor care sunt membri ai AsDAC, precum şi în numele autorilor străini, interpreţilor şi producătorilor de fonograme reprezentaţi de AsDAC în baza unor acorduri de reprezentare reciprocă (RRA) încheiate cu organizaţiile străine de gestiune colectivă a dreptului de autor şi drepturilor conexe. AsDAC gestionează, în principal, dreptul la remuneraţie pentru spectacole publice, retransmisie prin cablu şi comunicarea către public a operelor muzicale, dramatice, audiovizuale şi literare. AsDAC gestionează, de asemenea, dreptul la remunerare pentru copierea privată şi, în mod neregulat, dreptul la remunerare pentru reproducerea mecanică a operelor.

În numele titularilor dreptului de autor şi drepturilor conexe reprezentate de AsDAC, organizaţia:

• eliberează licenţe pentru exploatarea operelor sau obiectelor protejate prin dreptul de autor şi drepturile conexe, care i-au fost încredinţate pentru administrare colectivă;

• negociază cu beneficiarii cuantumul redevenţelor pentru exploatarea operelor sau obiectelor protejate prin drepturile conexe şi alte condiţii de licenţiere;

• negociază cu beneficiarii cuantumul remunerării în cazurile în care aceştia sunt singurii responsabili pentru colectarea unor astfel de remunerări, fără a fi împuternicită să acorde licenţe;

• colectează remunerarea prevăzută în licenţe acordate de AsDAC;

110

• distribuie şi plăteşte redevenţele acumulate pe baza licenţelor eliberate pentru exploatarea operelor sau obiectelor protejate prin dreptul de autor şi drepturile conexe, care i-au fost încredinţate pentru administrare colectivă;

• poate efectua orice act juridic esenţial în scopul apărării drepturilor titularilor de drepturi pentru a căror administrare este responsabilă.

Conform datelor AsDac, în iunie 2010 organizaţia a reprezentat interesele a 2624 membri – 1355 autori din Moldova, 1264 interpreţi din Moldova şi 5 editori de muzică. AsDAC a încheiat 58 acorduri de reprezentare reciprocă cu organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor de autor din străinătate şi 2 acorduri de reprezentare cu organizaţiile pentru drepturi conexe.

Asociaţia Naţională „Copyright”, înfiinţată în 2000 în temeiul Articolului 35 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1994, este organizaţia de gestiune colectivă din Moldova pentru drepturile conexe, şi anume drepturile interpreţilor şi producătorilor de fonograme, şi, sub acreditarea acordată de AGEPI, aceasta are dreptul să perceapă remunerarea pentru interpreţi şi producătorii de fonograme. Denumirea de „Copyright” se planifică să fie schimbată în viitorul apropiat, deoarece aceasta nu reflectă nici obiectivele, nici activitatea organizaţiei.

Potrivit Asociaţiei Naţionale „Copyright”, în iunie 2010 aceasta a reprezentat interesele a circa 50 de interpreţi din Moldova şi 6 producători de fonograme din Moldova. „Copyright” a încheiat 2 acorduri de reprezentare reciprocă cu organizaţii de gestiune colectivă din străinătate şi anume „Credidam” din România şi „VOIS” din Rusia, precum şi un contract cu organizaţia producătorilor de fonograme din Rusia RFA. Sistemul judecătoresc are o poziţie-cheie în sistemul de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova, deşi nu există instanţe specializate privind protecţia DPI în sine. În mod specific, competenţele actuale ale instanţelor de a se ocupa de problemele DPI sunt după cum urmează:

• În ceea ce priveşte cauzele civile, Curtea de Apel Chişinău este curtea de primă instanţă în cazurile DPI, iar Curtea Supremă de Justiţie este instanţa de recurs.

• În materie penală şi administrativă, curtea de primă instanţă este Judecătoria Raională, cu drept de recurs la Curtea de Apel şi, de acolo, la Curtea Supremă. În materie penală există un drept ulterior de apel de la decizia Curţii Supreme la Plenul Curţii Supreme.

Este de remarcat faptul că, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, există un acces non-discriminatoriu la justiţie în ceea ce priveşte, printre altele, titularii drepturilor de proprietate intelectuală. În plus, titularii drepturilor pot iniţia proceduri de executare a DPI sub formă de proceduri civile, administrative sau penale.

Există un grad de specializare informală în legea privind proprietatea intelectuală atât în Curtea de Apel cât şi în Curtea Supremă; acei cinci judecători de la Curtea de Apel şi doi de la Curtea Supremă au o experienţă deosebită în domeniu. Pentru a spori practica


111

judiciară în domeniul DPI, au fost aprobate două Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, şi anume:

• Hotărârea din 1998 a Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la „Practica pentru aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe”129; şi

• Hotărârea din 2001 a Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la „Practica pentru aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei protecţiei proprietăţii industriale”130.

Mai recent, Curtea Supremă de Justiţie a emis un document consultativ pentru instanţe sub formă de note privind cauze în baza deciziilor sale DPI colectate până în prezent. Aceste documente oferă orientări foarte utile pentru judecători în cazul audierii problemelor ce se referă la protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.

Deşi în trecut, judecătorii au participat la mai multe seminare pe probleme de proprietate intelectuală, există o percepţie continuă precum că numărul de judecători care sunt calificaţi profesional în domeniul DPI rămâne foarte redus. Mai mult decât atât, faptul că cauzele civile sunt distribuite la Curtea Supremă în mod aleatoriu şi nu sunt încredinţate în mod specific judecătorilor cu cele mai bune cunoştinţe despre legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală este perceput ca contribuind la o lipsă de coerenţă în luarea deciziilor în acea instanţă.

Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală a fost înfiinţată în martie 2008131 ca un organism de coordonare în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. Aceasta a fost creată cu scopul de a asigura coordonarea şi cooperarea între ministere, alte autorităţi publice centrale şi titularii de drepturi PI pentru a dezvolta şi consolida sistemul naţional de PI, a preveni şi combate încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală şi contrafacerea, importul şi comercializarea bunurilor piratate şi contrafăcute pe teritoriul Republicii Moldova. Deşi înfiinţată în 2008, aceasta s-a întrunit pentru prima dată în iunie 2010.

Termenii săi de referinţă includ:

• Coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală şi contrafacerii, importul şi vânzarea produselor contrafăcute şi piratate pe teritoriul Republicii Moldova;

• Asigurarea consultării şi definirea măsurilor şi activităţilor care au ca scop dezvoltarea şi consolidarea sistemului de protecţie a PI în Republica Moldova;

129 Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la „Practica pentru aplicarea de către instanţele judecăto-reşti a unor prevederi ale legislaţiei cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe”, nr. 32 din 9 noiembrie 1998.

130 Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la „Practica pentru aplicarea de către instanţele judecă-toreşti a unor prevederi ale legislaţiei protecţiei proprietăţii industriale”, nr. 26 din 24 decembrie 2001.

131 Hotărârea Guvernului nr. 489 din 29 martie 2008.

112

• Asigurarea asistenţei în implementarea strategiilor şi programelor de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor PI şi dezvoltarea acordurilor internaţionale şi regionale în domeniul PI la care Republica Moldova este parte.

Comisia are dreptul:

• să solicite şi să primească informaţii (documente) – în cadrul domeniului de competenţă al Comisiei şi în conformitate cu normele stabilite – de la autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice. Comisia, de asemenea, are dreptul de acces la resursele informaţionale ale organelor publice centrale sectoriale şi ale autorităţilor locale;

• să audieze informaţii de la autorităţile publice şi locale în sesiunile sale;

• să creeze grupuri de lucru şi de experţi reprezentate de către autorităţile publice, cercetători şi specialişti în domeniul protecţiei IP cu scopul de a dezvolta şi efectua expertiza proiectelor de acte juridice şi de a pregăti materiale metodologice şi de îndrumare, recomandări, propuneri, etc.

În componenţa Comisiei intră următorii reprezentanţi:

- Ministrul Economiei (Preşedintele) ,

- Ministrul Afacerilor Interne,

- Directorul General al AGEPI, (Vicepreşedintele),

- Directorul Departamentului pentru Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe al AGEPI (Secretarul),

- Preşedintele Academiei de Ştiinţe,

- Ministrul adjunct al Dezvoltării Informaţionale,

- Ministrul adjunct al Justiţiei,

- Specialistul principal de Investigare a Încălcărilor, Ministerul Afacerilor Interne,

- Şeful Direcţiei, Serviciul Vamal,

- Directorul Direcţiei Principale de Analiză, Prognoză şi Prevenire, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,

- Preşedintele Centrului pentru Protecţia Consumatorilor,

- Adjunctul Comitetului Executiv al Republicii Găgăuzia.

Decizia precizează că Comisia îşi va efectua activităţile la sesiunile de „masă rotundă”, care, de regulă, vor fi convocate la fiecare jumătate de an, cu un cvorum de 50%.

Alte persoane pot participa la lucrările Comisiei, inclusiv reprezentanţii autorităţilor publice şi locale, ai instituţiilor de cercetare şi dezvoltare, instituţiilor de învăţământ superior, persoanele juridice de drept privat şi reprezentanţii mass-media.


11�

g Cadrul juridic

În domeniul proprietăţii intelectuale Republica Moldova dispune de o bază legislativă destul de avansată care a fost elaborată atât în temeiul acordurilor, convenţiilor, tratatelor şi angajamentelor internaţionale în domeniu, cât şi a reglementărilor şi directivelor Uniunii Europene.

Procedurile de exercitare a dreptului de proprietate intelectuală sunt stipulate în legislaţia Republicii Moldova şi includ tranzacţiile cu aceste drepturi (utilizare, patrimoniu, cesiune, transfer tehnologic etc.), precum şi măsurile împotriva încălcării drepturilor legale şi intereselor proprietarilor obiectelor de proprietate intelectuală. Aceste măsuri pot fi iniţiate de către proprietarul drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi de organele respective centrale specializate.

Actele juridice ce reglementează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova sunt enumerate mai jos, iar cele principale sunt examinate în secţiunile ulterioare.

Convenţiile internaţionale, tratatele şi acordurile privind proprietatea intelectuală

• Convenţia de creare a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (1967), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991132;

• Convenţia de la Paris pentru protejarea proprietăţii industriale (1883), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991133;

• Aranjamentul de la Madrid cu privire la înregistrarea internaţională a mărcilor (1891), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991134;

• Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetelor, (1970), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991135;

• Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare (1977), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991136;

• Tratatul de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic (1981), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991137;

132 Hotărârea Parlamentului nr. 1328 - XII din 11 martie 1993.133 Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997.134 Hotărârea Parlamentului nr. 1624-XII din 26 octombrie 1993.135 Hotărârea Parlamentului nr. 1624-XII din 26 octombrie 1993.136 Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993.137 Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993.

114

• Convenţia universală privind drepturile de autor (Geneva, 1952), în vigoare în Republica Moldova din 27 mai 1993138;

• Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industri-ale (1925), în vigoare în Republica Moldova din 14 martie 1994139;

• Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (1886), în vigoare în Republica Moldova din 2 noiembrie 1995140;

• Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de fonograme şi ale organismelor de radiodifuziune şi televiziune (Roma, 1961), în vigoare în Republica Moldova din 5 decembrie 1995141;

• Tratatul privind dreptul mărcilor (1994), în vigoare în Republica Moldova din 1 august 1996142;

• Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (1989), în vigoare în Republica Moldova din 1 decembrie 1997143;

• Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (1957), în vigoare în Republica Moldova din 1 decembrie 1997144;

• Aranjamentul de la Locarno privind instituirea clasificării internaţionale a desenelor şi modelelor industriale (1968), în vigoare în Republica Moldova din 1 decembrie 1997145;

• Aranjamentul de la Viena privind instituirea clasificării internaţionale a elementelor figurative ale mărcilor (1973), în vigoare în Republica Moldova din 1 decembrie 1997146;

• Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională de brevete (1971), în vigoare în Republica Moldova din 1 septembrie 1998147.

• Uniunea Internaţională pentru Protecţia Soiurilor Noi de Plante (1961), în vigoare în Republica Moldova din 28 septembrie 1998148;

• Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor (Geneva, 1971), în vigoare în Republica Moldova din 17 iulie 2000149;

138 Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 2 martie 1993.139 Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993.140 Hotărârea Parlamentului nr. 511-XIII din 22 iunie 1995.141 Hotărârea Parlamentului nr. 510-XIII din 22 iunie 1995.142 Hotărârea Parlamentului nr. 615-XIII din 27 octombrie 1995.143 Hotărârea Parlamentului nr. 614-XIII din 27 octombrie 1995.144 Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997.145 Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997.146 Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997.147 Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997.148 Hotărârea Parlamentului nr. 1355-XIII din 22 octombrie 1997.149 Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV din 10 februarie 2000.


11�

• Aranjamentul de la Madrid privind sancţiunile pentru indicaţiile false sau înşelătoare de provenienţă a produselor (1891), în vigoare în Republica Moldova din 5 aprilie 2001150;

• Aranjamentul de la Lisabona privind protecţia indicaţiilor locului de origine a produselor şi înregistrarea lor internaţională (1958), în vigoare în Republica Moldova din 5 aprilie 2001151;

• Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor (Geneva, 1996), în vigoare în Republica Moldova din 6 martie 2002152;

• Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme (Geneva, 1996), în vigoare în Republica Moldova din 20 mai 2002153;

• Tratatul privind dreptul brevetelor (2000), în vigoare în Republica Moldova din 28 aprilie 2005154;

• Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor (2006), în vigoare în Republica Moldova din 16 martie 2009 Singapore155;

• Convenţia privind distribuţia semnalelor purtătoare de programe transmise prin satelit (Bruxelles, 1974), în vigoare în Republica Moldova din 28 octombrie 2008156;

• Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS al OMC, 1994), în vigoare din 26 iulie 2001157.

Tratatele CSI şi Convenţiile privind proprietatea intelectuală• Acordul privind măsurile de protecţie a proprietăţii industriale şi crearea Consiliului

Interstatal pentru problemele protecţiei proprietăţii industriale (Moscova, 1993), în vigoare în Republica Moldova din 12 martie 1993;

• Convenţia Eurasiatică privind brevetul (Moscova, 1994), în vigoare în Republica Moldova din 16 februarie 1996158;

• Acordul CSI cu privire la colaborarea în domeniul protecţiei drepturilor de autor şi a drepturilor conexe (Moscova, 1993), în vigoare în Republica Moldova din 9 aprilie 1999159;

• Acordul privind prevenirea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală (CSI), în vigoare în Republica Moldova din 20 noiembrie 2001160;

150 Legea Republicii Moldova nr. 1330-XIV din 27 octombrie 2000.151 Legea Republicii Moldova nr. 1328 din 27 octombrie 2000.152 Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28 ianuarie 1998.153 Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28 ianuarie 1998.154 Legea Republicii Moldova nr. 433-XV din 27 iulie 2001.155 Legea Republicii Moldova nr. 214-XVI din 23 octombrie 2008.156 Legea Republicii Moldova nr. 117-XVI din 22 mai 2008.157 Legea Republicii Moldova nr. 218-XV din 1 iunie 2001.158 Hotărârea Parlamentului nr. 615-XIII din 26 iulie 1995.159 Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIV din 25 noiembrie 1998.160 Hotărârea Parlamentului nr. 1245 din 15 noiembrie 2001.

11�

• Acordul de cooperare privind măsurile de prevenire şi combatere a utilizării mărcilor şi indicaţiilor geografice false (CSI), în vigoare în Republica Moldova din 3 ianuarie 2002161;

• Acordul privind asigurarea reciprocă a integrităţii secretelor interstatale în domeniul protecţiei juridice a invenţiilor (CSI), în vigoare în Republica Moldova din 3 ianuarie 2002162;

Legislaţia naţională

TITLUL ACTULUI JURIDIC DATA1. Legea taxei de stat, nr.1216-XII: Articolele 2 (1), (11) şi 4 (1), (2). 3 decembrie 19922. Constituţia Republicii Moldova: Articolul 33. 29 iulie 19943. Legea cu privire la biblioteci, nr. 286-XIII: Articolele 20(2) şi 33. 16 noiembrie 19944. Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nr. 293-XIII. 23 noiembrie 19945. Legea învăţământului, nr. 547: Articolul 32 (2). 21 iulie 19956. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de producere a vinurilor şi altor produse vinicole cu denumire de origine, nr.760. 10 noiembrie 1995

7. Codul fiscal al Republicii Moldova, nr.1163-XIII: Articolele 12, 28, 71 (j); 75 (4) a); 103 (1), 7); 111 (1) (e) şi 1171 (5). 24 aprilie 1997

8. Regulamentul privind înregistrarea contractelor de licenţă referitoare la obiectele proprietăţii industriale în Republica Moldova, aprobat prin Ordinul Directorului General al AGEPI, nr. 40.

16 mai 1997

9. Hotărârea Guvernului cu privire la taxele pentru servicii cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietăţii industriale, nr. 774. 13 august 1997

10. Legea cu privire la tariful vamal, nr. 1380-XIII: Articolele 2 şi 13 (2) a). 20 noiembrie 199711. Legea privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, nr. 655-XIV. 29 octombrie 199912. Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe, nr. 1031-XIV: Articolele 2, 7 (2) c), 11, 13-16 şi 19 (2) g) şi h). 8 iunie 2000

13. Regulamentul privind aplicarea Legii nr. 655/1999 cu privire la protecţia circuitelor integrate, aprobat de Directorul General al AGEPI, nr. 72. 20 iunie 2000

14. Codul Vamal al Republicii Moldova, nr. 1149-XIV: Articolul 1 şi Capitolul XII. 20 iulie 200015. Hotărârea Guvernului cu privire la decernarea Medaliilor de Aur ale OMPI „Inventator remarcabil” şi „Întreprindere inovatoare”, nr. 933. 12 septembrie 2000

16. Legea cu privire la activitatea arhitecturală, nr. 1350-XIV: Articolele 3 d), 7 (2), 13 şi Capitolul IV. 2 noiembrie 2000

17. Legea cu privire la activitatea de raţionalizare, nr. 138-XV. 10 mai 200118. Hotărârea Guvernului privind Tarifele minime ale remunerării de autor, nr. 641. 12 iulie 2001

19. Legea cu privire la gaj, nr. 449: Articolul 7 (d). 30 iulie 200120. Hotărârea Guvernului cu privire la modul de folosire a mărcilor – propri-etate a statului, nr. 852. 16 august 2001

21. Hotărârea Guvernului cu privire la înregistrarea de stat a operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe, nr. 901. 28 august 2001

161 Hotărârea Parlamentului nr. 1331 din 3 decembrie 2001.162 Hotărârea Parlamentului nr. 1331 din 3 decembrie 2001.


11�

22. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Listei mărcilor - proprietate a statului, nr.1080. 8 octombrie 2001

23. Codul Penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV: Articolele 1851, 1852, 1853 şi 2461. 18 aprilie 2002

24. Legea cu privire la activitatea de evaluare, nr. 989: Articolele 1, 5 (4) j) şi k) şi 15 (4). 18 aprilie 2002

25. Ordinul cu privire la aprobarea Regulamentului privind modificarea datelor în materialele cererii şi în Registrele Naţionale ale obiectelor de proprietate industrială şi înregistrarea contractelor de cesiune a drepturilor asupra acestor obiecte, nr. 73.

4 mai 2002

26. Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului reprezentanţilor în proprietatea industrială, nr. 1362. 21 octombrie 2002

27. Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme, nr. 1459-XV. 14 noiembrie 200228. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV (parte specială): Articolele 275(6) şi 276. 14 martie 2003

29. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225 -XV: Articolele 33 (31) a), b); 85 (1) a) p. 2 j); 1271, 1272, 1273 şi 460 (1) j), (2). 30 mai 2003

30. Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a marcajelor de control pe exem-plarele de opere şi fonograme şi Regulamentului cu privire la modul de înregis-trare în Registrul de Stat al titularilor marcajelor de control, nr. 744.

20 iunie 2003

31. Hotărârea Guvernului cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală, nr. 783. 30 iunie 2003

32. Regulament privind Arbitrajul specializat în domeniul proprietăţii industri-ale pe lângă AGEPI, aprobat prin ordinul Directorului General AGEPI nr. 92. 18 iulie 2003

33. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010, nr. 1143.

18 septembrie 2003

34. Regulamentul privind modul de atestare şi înregistrare a reprezentanţilor în proprietate industrială, aprobat prin ordinul Directorului General AGEPI nr.133. 24 octombrie 2003

35. Hotărârea Guvernului privind modul şi condiţiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, nr. 1425.

2 decembrie 2003

36. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind obiectele de proprietate industrială create în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, nr. 1609.

31 decembrie 2003

37. Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, nr. 81-XV: Articolele 4 (1) (f ) şi 21 (2) c). 18 martie 2004

38. Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, nr. 259-XV. 15 iulie 200439. Hotărârea Guvernului cu privire la crearea Întreprinderii de Stat „Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală”, nr. 1016. 13 septembrie 2004

40. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea statutului şi structurii AGEPI, nr. 1378. 13 decembrie 2004

41. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, nr. 356. 22 aprilie 2005

42. Hotărârea Guvernului cu privire la unele măsuri pentru producerea vinurilor cu denumire de origine, nr. 551. 7 iunie 2005

11�

43. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006– 2010, nr. 160-XVI.

21 iulie 2005

44. Lege pentru acceptarea amendamentelor la unele tratate internaţionale administrate de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, nr. 90- XVI. 20 aprilie 2006

45. Lege pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia pentru Instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, nr. 89-XVI. 24 aprilie 2006

46. Codul audiovizualului al Republicii Moldova, nr. 260-XVI: Articolele 18 şi 20 (1) b). 27 iulie 2006

47. Hotărârea Guvernului cu privire la implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, nr. 889. 3 august 2006

48. Hotărârea Guvernului cu privire la Strategia de dezvoltare a industriei pe perioada până în anul 2015, nr. 1149. 5 octombrie 2006

49. Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, nr. 161-XVI. 12 iulie 200750. Legea privind protecţia mărcilor, nr. 38-XVI. 29 februarie 200851. Legea privind protecţia soiurilor de plante, nr. 39-XVI. 29 februarie 200852. Legea privind protecţia invenţiilor, nr. 50-XVI. 7 martie 200853. Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, nr.66- XVI. 27 martie 2008

54. Hotărârea Guvernului cu privire la Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală, nr. 489. 29 martie 2008

55. Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI: Articolele 96-103 şi 400. 24 octombrie 2008

56. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, nr. 1496.

29 decembrie 2008

57. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la înregistrarea de stat a rezultatelor activităţii de cercetare (Anexa V la Acordul de parteneriat între Guvernul Republicii Moldova şi Academia de Ştiinţe pentru anii 2009-2012, nr. 27.

22 ianuarie 2009

58. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei de Contestaţii a AGEPI, nr. 257. 2 aprilie 2009

59. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind proce-durile de depunere şi examinare a cererii, de acordare şi menţinere în vigoare a brevetului pentru soi de plantă, nr. 295.

16 aprilie 2009

60. Ordinul cu privire la aprobarea Regulamentului privind accesul la informaţia deţinută de către AGEPI, nr. 63. 2 iunie 2009

61. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a mărcilor, nr.488. 13 august 2009

62. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind proce-dura de depunere şi examinare a cererii de brevet de invenţie şi de eliberare a brevetului, nr.528.

1 septembrie 2009

63. Regulamentul AGEPI privind înregistrarea contractului de gaj a drepturilor de proprietate industrială, aprobat prin ordinul Directorului General al AGEPI, nr. 167.

30 decembrie 2009

64. Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de depunere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, nr. 610.

5 iulie 2010


11�

Principalele dispoziţii ale Codurilor1��

Codul civil se referă, în special, la exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală în Articolul 21, alineatul (2), 301, Articolul 470 alineatul (2), Articolele 1171-1178 şi Articolul 1607. Normele generale ale dreptului civil, de asemenea, sunt aplicabile. Astfel, în conformitate cu Articolul 11 al Codului civil, măsurile pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală includ recunoaşterea drepturilor de proprietate intelectuală; restabilirea situaţiei ce precede încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală şi adjudecarea daunelor. De competenţa instanţelor se ocupă Codul de procedură civilă, Articolul 33.

Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, în capitolul VIII, prevede rolul AGEPI în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale. Acesta prevede, printre altele, că AGEPI va constitui Consiliul de Contestaţii pentru a examina contestările în domeniul protecţiei proprietăţii industriale. În ceea ce priveşte dreptul de autor şi drepturile conexe, AGEPI poate intenta un proces în instanţă din numele autorilor şi în numele lor propriu şi poate să prezinte organelor relevante propuneri cu privire la aplicarea sancţiunilor în caz de încălcare. În conformitate cu Articolul 38 al Codului, următorul text se referă la obiectele de proprietate intelectuală:

a) obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale) şi

b) obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe (opere literare, de artă, de ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de date), secretul comercial (know-how) etc.

Codul vamal, în capitolul XII, prevede „că se vor aplica măsuri cu privire la proprietatea intelectuală”. Acesta este completat de Hotărârea Guvernului cu privire la perceperea taxei pentru asistenţă vamală în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale, nr. 1715 din 27 decembrie 2002. Procedurile includ posibilitatea de suspendare a eliberării mărfurilor suspectate în încălcarea dreptului de proprietate intelectuală la cererea titularului de drepturi, şi posibilitatea de exercitare a acestei proceduri în bază ex-officio. Conform Codului vamal, un titular de drepturi este autorizat să prezinte o cerere pentru a opri vămuirea mărfurilor unui producător care încalcă dreptul exclusiv al titularului, folosind brandul acestuia în comerţ, fără acordul titularului. Prevederile Codului vamal au fost elaborate în conformitate cu Acordul TRIPS al OMC şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Vămilor privind dezvoltarea unui sistem eficient de protecţie a obiectelor de proprietate intelectuală.

Codul penal, în Articolul 185/1-3, stabileşte acţiunile care se consideră că ar încălca dreptul de autor şi drepturile conexe şi drepturile de proprietate industrială, şi precizează sancţiuni în fiecare caz. Pentru cele mai multe infracţiuni, acesta prevede amenzi de până

163 Trebuie remarcat faptul că Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravenţional şi Codul civil sunt în curs de revizuire, la momentul pregătirii acestei publicaţii.

120

la 1 000 unităţi convenţionale pentru persoană fizică şi până la 5 000 unităţi convenţionale pentru o persoană juridică. Persoanele fizice pot fi supuse la până la 240 de ore de muncă în folosul comunităţii, iar persoanelor juridice li se poate interzice desfăşurarea anumitor activităţi pe o perioadă de până la 5 ani. În cazul anumitor acţiuni efectuate de către un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală, pedeapsa poate include închisoare de până la 5 ani, o amendă de până la 10 000 unităţi convenţionale şi privarea de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe o perioadă de până la 5 de ani. Entitatea juridică poate fi, de asemenea, lichidată. Declaraţiile false în documentele de înregistrare a proprietăţii intelectuale reprezintă o infracţiune. Articolul 185/1-3 prevede atât limitele superioare ale sancţiunilor, cât şi limitele inferioare.

Codul de procedură penală, în Articolele 139-142 şi 276, prevede procedurile din cadrul procedurilor penale. În general, o anchetă penală poate fi iniţiată doar la plângerea unei victime.

Codul contravenţiilor, în Articolele 96-104 şi Articolul 400, defineşte încălcările administrative în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi modul în care acestea trebuie să fie tratate. Sancţiunile constau în amenzi de până la 300 unităţi convenţionale şi perioade de până la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Protecţia dreptului de autor şi drepturilor conexe în Republica Moldova

Principalele acte legislative şi normative naţionale care reglementează protecţia dreptului de autor şi drepturilor conexe pe teritoriul Republicii Moldova sunt:

• Articolul 127 din Constituţia Republicii Moldova164 care prevede că drepturile de proprietate sunt ocrotite în Republica Moldova. Constituţia prevede, de asemenea, principiul libertăţii de creaţie, dreptul de proprietate intelectuală şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în temeiul legii165.

• Codul cu privire la ştiinţă şi inovare (2004)166 reglementează raporturile juridice ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii de stat în sfera ştiinţei, inovării, cercetării ştiinţifice, transferurilor de tehnologii, transferului de date ştiinţifico-tehnologice, acreditarea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, atestarea cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice şi protecţia proprietăţii intelectuale.

164 Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.165 Articolul 33 (Libertatea creaţiei) prevede – (1) „Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia

nu este supusă cenzurii; (2) Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apărate de lege şi (3) Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale”. A existat un caz în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind o problemă a dreptului de autor – cererea Nr.19247/03: Balan vs. Republica Moldova, care implică dreptul în fotografie.

166 Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, nr. 259-XV din 15 iulie 2004.


121

• Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (1994)167 reglementează relaţiile care apar în legătură cu crearea şi valorificarea operelor literare, de artă şi ştiinţifice (drept de autor) şi cu crearea şi valorificarea interpretărilor, fonogramelor şi emisiunilor organiza-ţiilor de radiodifuziune şi televiziune (drepturi conexe).

Dreptul de autor protejează operele creaţiei intelectuale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei exprimate într-o anumită formă obiectivă ce permite reproducerea acestora, atât publicate cât şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de reproducere a ei. Autorul beneficiază de dreptul exclusiv de autor asupra operei sale, acesta rezultând din însuşi faptul creării ei.

Dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material, în care şi-a găsit expresie opera respectivă. Din faptul procurării obiectului nu rezultă faptul învestirii posesorului acestuia cu careva drepturi de autor. Dreptul de autor se extinde asupra formei de exprimare şi nu asupra ideilor, proceselor, metodelor de funcţionare sau asupra concepţiilor matematice ca atare.

Următoarele obiecte sunt considerate obiecte ale dreptului de autor:

- operele literare (cărţi, broşuri, programe pentru computer etc.);

- operele dramatice şi muzical-dramatice, scenariile, proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului;

- operele muzicale cu sau fără text;

- operele coregrafice şi pantomimele;

- operele audiovizuale (cine-, tele-, videofilme, filme cu diapozitive etc.);

- operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;

- operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;

- operele de artă aplicată;

- operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analogic fotografiei;

- hărţile, planurile, schiţele şi operele plastice referitoare la geografie, topografie, arhitectură şi alte ştiinţe;

- operele derivate şi integrante;

- alte opere.

Conform Legii din 1994, dreptul de autor este valabil pe tot timpul vieţii autorului plus 70 de ani după deces, termenul începând să curgă de la 1 ianuarie al anului următor decesului autorului. Dreptul de autor asupra operei audiovizuale este ocrotit timp de 50 de ani. Dreptul de autor asupra operei de artă decorativă şi aplicată durează timp de 25 de ani de la data creării operei. Dreptul de autor asupra unei opere anonime sau apărute sub pseudonim rămâne în vigoare timp de 70 de ani după publicarea ei.

167 Legea privind protecţia dreptului de autor şi drepturile conexe, nr. 293-XIII din 23 noiembrie 1994.

122

Drepturile morale ale autorului sunt protejate pe termen nelimitat. Ocrotirea drepturilor morale după decesul autorului este exercitată de moştenitori, precum şi de organizaţiile autorizate în modul stabilit să ocrotească drepturile de autor. Aceste organizaţii îşi exercită funcţiile de ocrotire a drepturilor morale ale autorilor şi în cazul când drepturile de autor au expirat.

Ca răspuns la o serie de chestiuni referitor la Legea din 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, un Proiect de lege în redacţie nouă privind dreptul de autor şi drepturile conexe se află, în prezent, în Parlamentul Republicii Moldova (a se vedea mai jos).

• Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de operă şi fonograme (2002)168 a creat noi competenţe pentru controlul difuzării exemplarelor de operă şi fonograme, asigurând pentru înregistrarea persoanelor fizice şi juridice care produc şi/sau difuzează exemplare ale operelor marcarea de control şi responsabilitatea pentru încălcări ale prevederilor prezentei legi.

• Codul vamal (2000, după cum a fost modificat)169 conţine prevederi referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală la frontieră (Articolele 301-310). Acţiunile aplicabile la frontiera Republicii Moldova pentru protecţia proprietăţii intelectuale sunt prevăzute în capitolul XII din Codul vamal, care respectă pe deplin cerinţele Acordului TRIPS al OMC şi liniile directoare ale Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV), privind dezvoltarea unui sistem eficient de protecţie a proprietăţii intelectuale.

• Anumite Hotărâri ale Guvernului referitor la:

• remunerarea minimă a autorilor – titulari ai dreptului de autor (nr. 641 din 12 iulie 2001);

• aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme şi Regulamentului cu privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control (nr. 744 din 20 iunie 2003);

• înregistrarea operelor ocrotite prin Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (nr. 901 din 28 august 2001);

• aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010 (nr. 1143 din 18 sep-tembrie 2003).

• Codul penal (din 28 ianuarie 2005) prevede atât amenzi, cât şi privaţiune de libertate pentru încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe. Articolul 185/1 din Codul penal170 enumeră acţiunile considerate precum că încalcă dreptul de autor şi drepturile conexe, inclusiv:

168 Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de operă şi fonograme, nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002.169 Codul vamal al Republicii Moldova, nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000; după cum a fost modificat de Legea nr. 280 din

14 decembrie 2007 şi Legea nr. 103 din 16 mai 2008. 170 Codul penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 985-XV din 18 aprilie 2002, promulgată pe 12 iunie 2003.


12�

- Însuşirea dreptului la paternitate (plagiatul) sau altă violare a dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe, dacă valoarea drepturilor violate sau valoarea exem-plarului licenţiat de operă, de program de computer, de bază de date, de interpre-tare, de fonogramă, de emisiune, care formează obiectul dreptului de autor sau al drepturilor conexe, este de proporţii mari.

- Comercializarea, închirierea sau schimbul de exemplare de opere sau de fonograme cu încălcarea drepturilor de autor şi/sau a drepturilor conexe prin anunţuri publice, prin mijloace electronice de comunicare sau prin expunere publică a cataloagelor cu coperte ori a copertelor operelor sau fonogramelor, precum şi refuzul de a declara provenienţa exemplarelor de opere sau de fonograme comercializate, închiriate sau schimbate cu încălcarea drepturilor de autor şi/sau a drepturilor conexe.

- Comercializarea, închirierea, schimbul, transmiterea cu titlu gratuit, exportarea, depozitarea sau altă valorificare a exemplarelor de opere şi/sau fonograme, de programe de computer, de baze de date fără marcajele de control corespunzătoare, dacă valoarea acestor obiecte este de proporţii mari.

- Eludarea mijloacelor tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, precum şi înlăturarea sau schimbarea informaţiei privind administrarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, indiferent de faptul dacă au fost încălcate aceste drepturi.

Aceste infracţiuni sunt supuse amenzilor de până la 240 de ore de muncă în folosul comunităţii, în timp ce o entitate juridică este supusă unor amenzi mai mari. În cazul încălcării repetate a dreptului de autor sau drepturilor conexe (sau atunci când infracţiunea este săvârşită de două sau mai multe persoane, de un grup criminal sau dacă dimensiunea încălcării este foarte mare), pedeapsa este mai mare. În astfel de cazuri, infractorul este supus unei amenzi sau privațiunii de libertate pe un termen de la 3 la 5 ani şi (în cazurile corespunzătoare) privarea posibilă de dreptul de a desfăşura anumite activităţi comerciale de o entitate juridică pentru o perioadă de 1 - 5 ani sau lichidarea forţată a entităţii juridice.

Noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe1�1

În conformitate cu dispoziţiile legislaţiei din 1994, armonizarea cu normele UE a fost insuficientă. De exemplu, Legea nu conţinea nicio prevedere cu privire la dreptul la remunerare pentru închiriere şi împrumut public al unor opere cu drept de autor. Alte probleme conexe Legii din 1994 au inclus lipsa unor dispoziţii privind drepturile de autor în operele de artă aplicată (design), şi lucrări de arhitectură; lipsa de aplicare a încercării în trei etape în temeiul Convenţiei de la Berna, ca o precondiţie pentru toate excepţiile şi limitările privind drepturile economice ale autorilor; lipsa unor dispoziţii privind drepturile de producători de videograme; a unui regulament în ceea ce priveşte actele

171 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nr.139 din 2 iulie 2010.

124

de reproducere temporară; a unei dispoziţii specifice privind dreptul de suită a operelor de artă, măsurile tehnologice de protecţie şi de gestionare a drepturilor de informare ci doar măsuri limitate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

Noua Lege din 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe care a fost elaborată de către Grupul de lucru al AGEPI cu ajutorul unui proiect finanţat de UE este în conformitate cu prevederile legale ale directivelor UE şi Acordul TRIPS al OMC. Legea prevede standarde mai înalte pentru protecţia şi respectarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe pe teritoriul Republicii Moldova. În special, noua Lege privind protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe este armonizată cu prevederile următoarei legislaţii a UE:

• Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală;

• Recomandarea Comisiei privind gestiunea colectivă transfrontalieră a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în serviciile legale de muzică online;

• Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale;

• Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţio-nală;

• Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia juridică a bazelor de date;

• Directiva Consiliului 93/98/CEE privind armonizarea termenului de protecţie a drepturi-lor de autor şi anumite drepturi similare, legislaţie consolidată;

• Directiva Consiliului 93/83/CEE privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu;

• Directiva Consiliului 92/100/CEE privind dreptul de a închiria şi dreptul de a împrumuta, privind anumite drepturi legate de drepturile de autor în domeniul proprietăţii intelectuale;

• Directiva Consiliului 91/250/CEE privind protecţia juridică a programelor pe calculator.

În plus, noua Lege este compatibilă cu tratatele internaţionale relevante, în special: Con-venţia de la Berna, Convenţia de la Roma, Acordul TRIPS, Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor (WCT) şi Tratatul OMPI pentru interpretări şi fonograme (WPPT)172.

Legea reglementează relaţiile care evoluează ca urmare a creării şi exploatării operelor literare, artistice şi ştiinţifice (drept de autor) şi a interpretărilor, fonogramelor, videogra-melor şi emisiunilor a organizaţiilor de radiodifuziune (drepturi conexe), precum şi alte

172 Compatibilitatea acestei Legi a fost confirmată de Declaraţia de compatibilitate a Centrului de Armonizare a Legislaţiei pe lângă Ministerul de Justiţie al Republicii Moldova.


12�

drepturi recunoscute în legătură cu activitatea intelectuală în sfera literaturii, artei şi şti-inţei.

Noua Lege prevede o listă extinsă de definiţii, inclusiv definiţii nou formulate de bază de date, operă audiovizuală, videogramă şi producător de videograme, închiriere şi împrumut, precum şi un număr de alte definiţii care apar ca urmare a transpunerii prevederilor Directivelor relevante ale UE.

Articolul 4 din noua Lege prezintă autorizările şi competenţele AGEPI. Este important de reţinut că, în timpul examinării Legii de către Comisia Parlamentară pentru Cultură, s-a decis de încredinţat sarcina, care în prezent este efectuată de AGEPI, de a efectua exper-tiza specializată a copiilor de opere, videograme şi fonograme, considerate a fi falsificate, Centrului Naţional de expertiză judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei. În conformitate cu noua Lege, AGEPI, de asemenea, va supraveghea organizaţiile de gestiune colectivă cu sediul în Republica Moldova, dar nu va mai acredita OGC-urile, deoarece sistemul de acreditare, ca atare, nu este prevăzut în noua Lege.

Legea din 2010 prevede principiile generale de colectare şi distribuire a redevenţelor colectate pentru retransmisia prin cablu, remunerarea pentru copierea privată, împrumuturile publice şi reproducerea operelor cu drept de autor.

Încercarea în trei etape stipulată de Convenţia de la Berna este cuprinsă în Articolul 24 din noua Lege şi toate excepţiile şi limitările drepturilor economice enumerate în Capitolul III din această Lege sunt în conformitate cu dispoziţiile Directivei UE privind societatea informaţională.

Noua Lege prevede un sistem de Domeniu Public Plătibil prin care remunerarea pentru exploatarea operelor în domeniul public şi expresiilor folclorice trebuie să fie plătită organizaţiei relevante de gestiune colectivă care, după deducerea cheltuielilor de administrare, este obligată, în temeiul Legii, să utilizeze remunerarea pentru promovarea creativităţii, aprecierea realizărilor remarcabile creative, să acorde ajutoare autorilor care au nevoie de sprijin financiar, ca urmare a bolii sau vârstei înaintate, precum şi pentru susţinerea activităţii de cercetare şi de păstrare a folclorului.

Capitolul VIII reglementează măsurile tehnologice de protecţie şi informaţia de gestionare a drepturilor şi dispoziţiile legii în această privinţă sunt în deplină conformitate cu Articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind societatea informaţională.

Nu în ultimul rând, noua Lege oferă un set complet de măsuri de aplicare pentru titularii dreptului de autor şi drepturilor conexe, inclusiv măsuri pentru conservarea probelor, măsuri provizorii şi de precauţie, măsurile corective, interdicţii, măsuri alternative, pre-cum şi dreptul de a solicita despăgubiri.

12�

Executarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în Republica Moldova

Înregistrările a 1 630 drepturi de autor la AGEPI în perioada 2005 până în aprilie 2010 sunt rezumate în următorul tabel.

ÎNREGISTRĂRILE DREPTULUI DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE ÎN PERIOADA 2005–2010

Categoria operelor 2005 2006 2007 2008 20092010

(până la sfârşitul lunii aprilie)

Literare 50 78 64 77 74 26Artă plastică 13 44 61 63 29 15Ştiinţifice 54 52 70 78 29 21Muzicale 6 13 14 5 21 3Audiovizuale 1 4 11 7 83 26Decorative şi arte aplicate 8 6 8 2 2 0

Integrate 8 2 16 20 52 12Derivate 0 2 2 2 0 0Fonograme 27 51 45 54 47 13Baze de date 3 3 7 4 2 1Programe pe calcula-tor 6 28 57 18 21 9

176 283 355 330 360 126

Executarea se efectuează de către Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, precum şi de Serviciul Vamal. AGEPI, de asemenea, efectuează controale în ceea ce priveşte încălcările dreptului de autor şi ale drepturilor conexe, deşi în 2009, în conformitate cu prevederile Codului contravenţiilor (în vigoare din 31 mai 2009), organele afacerilor interne au fost însărcinate cu ancheta şi/sau pedeapsa infracţiunilor minore legate de încălcarea dreptului de autor şi drepturilor conexe, cu intervenţia AGEPI doar în scopul identificării cazurilor împreună cu colaboratorii altor autorităţi. În consecinţă, după cum s-a menţionat mai devreme, în 2009 numărul de controale exercitate de AGEPI a scăzut semnificativ comparativ cu anul 2008 şi a constituit 24 controale, dintre care 3 au fost iniţiate din oficiu, iar 21, la solicitarea Ministerului de Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, deţinătorilor drepturilor de autor, etc.

Raportul anual al AGEPI pentru anul 2009 indică faptul că, în urma acestor controale, în 2009 au fost pregătite şi transmise instanţelor competente 22 rapoarte de control şi confiscare, dintre care 16 erau legate de comiterea contravenţiilor administrative. În 6 cazuri problema se referă la organul de urmărire penală, deoarece valoarea drepturilor încălcate sau exemplarelor operelor sau fonogramelor a fost substanţială.


12�

Raportul anual al AGEPI pentru anul 2009 prevede unele detalii suplimentare legate de executare, după cum urmează: în anul în cauză, specialiştii AGEPI au întocmit 155 rapoarte de examinare a experţilor privind exemplarele operelor confiscate sau fo-nogramelor, inclusiv 59 în contextul dosarelor penale şi 96 – în contextul dosarelor administrative. Ei au examinat operele şi fonogramele imprimate pe 13 964 suporturi materiale de date (CD, DVD şi MP3) şi 440 hard discuri. Dintre acestea, 3 155 CD-uri, DVD-uri, MP3-uri şi 119 HDD-uri se refereau la aspectele administrative şi 10 809 CD-uri, DVD-uri, MP3-uri şi 321 HDD-uri se refereau la acţiunile penale.

Numărul de exemplare confiscate ale operelor şi fonogramelor

2004 2005 2006 2007 2008 2009

18686 6976 6102 2775 3016 158 Lucrări şi fonograme puse sub seche-stru, total:

5640 1136 336 42 63 0 inclusiv pe:• casete audio (MC)

7133 1750 426 132 0 0 • casete video (VHS)4213 1466 1697 612 603 0 • compact discuri (CD)1682 2624 3618 1976 2295 119 • compact discuri (DVD)

0 0 25 13 55 39 • hard diskuri (HDD)

Moldova administrează un sistem de mărci de control pentru mass-media care dispun de obiecte DPI. În 2009, AGEPI a raportat că ea a emis 594 782 mărci de control pentru a asigura comercializarea legală a operelor audiovizuale şi a fonogramelor înregistrate pe compact discuri, casete video şi audio. După cum se indică în tabelul de mai jos, acest lucru a fost cu 36% mai puţin decât în anul precedent.

12�

Numărul mărcilor de control eliberate de AGEPI

0

500

1000

2000

1500

2004 2005 2006 2007 2008 2009

Casete video (VA)

Casete audio (AA)

Compact-discuri (DA)

Total

Una dintre problemele cele mai frecvent întâlnite în ceea ce priveşte punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală este lipsa de interes din partea proprietarilor de drept. În cazul în care proprietarii de drept nu cooperează pozitiv cu personalul de aplicare a legii, acest fapt formează o neîncredere în acţiunea ex-officio din partea autorităţilor competente. Cu toate acestea, lăsând la o parte acţiunile vamale, acţiunea ex-officio nu este posibilă în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova în sfera drepturilor de proprietate industrială; deoarece este prevăzut în mod special precum că autorităţile pot întreprinde acţiuni doar la plângerea proprietarului de drept. În ceea ce priveşte dreptul de autor şi drepturile conexe, poziţia se consideră a fi incertă, deoarece nu există dispoziţii specifice în lege. Autoritatea ex-officio este prevăzută în Codul vamal, deşi există reticenţă din partea Serviciului Vamal de a se baza pe ea. La momentul pregătirii acestei publicaţii, situaţia juridică în legătură cu acţiunea ex-officio de către autorităţile relevante se afla în curs de revizuire.

Sancţiunile penale constituie un mijloc de intimidare, iar utilizarea corectă a acestora de către autorităţile judiciare, de asemenea, reprezintă o parte importantă a regimului de aplicare. Deşi sancţiunile penale au fost îmbunătăţite în Moldova173, majoritatea sancţiunilor sunt încă modeste şi posibilitatea de închisoare este prevăzută doar într-un mod limitat în raport cu activitatea criminală organizată. Codul penal, ca şi alte coduri

173 Lege pentru completarea Codului penal al Republicii Moldova, nr. 446-XV din 30 decembrie 2004.


12�

ale Republicii Moldova, de asemenea, a fost în curs de revizuire la momentul pregătirii acestei publicaţii.

După cum s-a menţionat mai devreme, AsDAC este una dintre organizaţiile de gestionare colectivă a dreptului de autor, care se ocupă în principal de drepturile de interpretare muzicală, dreptul la remunerare pentru copiere privată şi drepturile de retransmisie prin cablu. Activităţile acesteia necesită îmbunătăţiri în diverse aspecte.

În primul rând, AsDAC are probleme cu colectarea remuneraţiei pentru drepturi în repertoriul său din cauza lipsei unor dispoziţii destul de clare şi detaliate în Legea din 1994. Noua Lege rezolvă această problemă. În al doilea rând, AsDAC nu are relaţii contractuale necesare cu organizaţiile străine corespondente la această etapă, deşi AsDAC este deja un membru obişnuit al Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Autori şi Compozitori (CISAC cu sediul la Paris174) din anul 2005 şi a încheiat 58 de acorduri de reprezentare reciprocă cu alte societăţi membre, mai lipsesc însă contracte cu unii parteneri din străinătate. Mai mult decât atât, nu sunt stabilite contacte şi aranjamente contractuale cu organizaţiile internaţionale corespunzătoare nonguvernamentale şi asociaţiile lor membre175. În al treilea rând, sistemul de distribuţie al AsDAC nu este suficient de dezvoltat şi pare să impună, printre altele, sistematizare prin aplicarea pachetului de programe AFRICOS176.

A doua organizaţie de gestiune colectivă (CMO), Asociaţia Naţională „Copyright”, se confruntă cu probleme la diferite niveluri. Acestea includ un număr mic de interpreţi naţionali reprezentaţi, cuprindere scăzută a acordului de licenţă a utilizatorilor de obiecte de drepturi conexe şi litigii care implică atât AGEPI (în ceea ce priveşte acreditarea), cât şi AsDAC (în ceea ce priveşte o parte din remunerarea pentru copiere privată). De fapt, „Copyright” şi-a început activitatea doar în noiembrie 2009, după ce a fost acreditat de AGEPI. În prezent, „Copyright” a încheiat 13 acorduri de licenţă cu posturile de radio şi 10 sunt încă în curs de negociere. Cu toate acestea, în viitorul apropiat „Copyright” planifică să iniţieze acţiuni în instanţă împotriva posturilor de televiziune care refuză să încheie acorduri în pofida prevederilor incontestabile ale legislaţiei.

Trebuie de remarcat faptul că nici AsDAC, nici „Copyright” nu au un site funcţional pe care titularii de drepturi şi utilizatorii, precum şi publicul larg ar putea găsi toate informaţiile necesare cu privire la conducere, membri, tarife, licenţe, colectare şi difuzare.

O problemă mai fundamentală o reprezintă, totuşi, existenţa anumitor drepturi la remunerare prevăzută atât în Legea actuală şi, într-o formă mai detaliată, în noua Lege (de exemplu, dreptul de reproducere reprografică, dreptul de împrumut public şi dreptul

174 www.cisac.org.175 De exemplu, Asociaţia Internaţională de gestiune colectivă a operelor din audiovizual (AGICOA, Geneva; www.

agicoa.org), care reprezintă producătorii de film ca titulari ai dreptului de autor.176 Programul AFRICOS este un proiect comun al OMPI, CISAC şi Societatea elveţiană a autorilor SUISA.

1�0

de recomercializare) care pot fi exercitate doar prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, însă în Republica Moldova nu există încă o astfel de organizaţie. În egală măsură, deşi cadrul juridic pentru protecţia drepturilor autorilor de arte vizuale, producătorilor de opere audiovizuale şi organizaţiilor de radiodifuziune este deja în vigoare şi va fi ulterior dezvoltat şi îmbunătăţit de îndată ce va intra în vigoare noua Lege, nu există încă nicio organizaţie de gestiune colectivă pentru aceşti titulari ai drepturilor de autor.

Protecţia brevetelor în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova cu privire la brevete este Legea privind protecţia invenţiilor, nr. 50-XVI din 7 martie 2008 care a înlocuit legea anterioară (Legea nr. 461 din 1995).

În conformitate cu Legea dată, organismul competent cu autoritate pentru înregistrarea brevetelor în Republica Moldova este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI). Pentru a înregistra un brevet este necesar de depus la AGEPI o cerere de înregistrare a unui brevet într-o formă standard. Procedura de înregistrare a brevetelor prevede următoarele etape succesive:

• depunerea cererii;

• examinarea conformităţii cu cerinţele de depunere pentru înregistrarea brevetelor;

• publicarea cererii depuse;

• cercetarea prealabilă a nivelului tehnic, dacă este solicitat;

• examinarea substanţială a cererii;

• înregistrarea brevetelor acordate şi eliberarea titlului de protecţie sau de respingere a cererii de brevet.

Fiecare etapă este realizată într-un termen fix. Cererea poate fi depusă direct, prin poştă sau prin mijloace electronice (cu condiţia ca copia pe suport de hârtie să fie depusă în termen de o lună de la cerere). Persoana depunătoare a cererii este numită solicitant şi solicitantul poate acţiona în persoană sau prin intermediul unui reprezentant care deţine o procură valabilă. Pentru solicitanţii străini, reprezentarea unui agent/avocat de proprietate industrială este obligatorie.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să depună o cerere de înregistrare a unui brevet, atât în Republica Moldova, cât şi în străinătate.

Cererea de brevet se va referi la o singură invenţie (unitate de invenţie: în cazul în care cererea de brevet se referă la mai mult de o invenţie care nu sunt legate astfel încât să formeze un singur concept inventiv general, solicitantul poate s-o împartă prin depunerea unei cereri divizionare) şi va fi întocmită în limba de stat, va conţine împuternicire şi, dacă este necesar, actele care confirmă prioritatea (12 luni de la data primei cereri) brevetului (dacă există), precum şi confirmarea de plată a taxelor prescrise.


1�1

Pentru examinarea fiecărei cereri este deschis un fişier individual din partea AGEPI. În timpul examinării în ceea ce priveşte conformitatea cu cerinţele de depunere a unei cereri de înregistrare a brevetelor, în cazul în care orice probleme apar în acest sens, solicitantul este informat şi toate documentele solicitate trebuie să fie prezentate la AGEPI în această perioadă; în caz contrar, cererea este considerată ca nefiind depusă.

În cazul în care se constată că toate documentele cererii corespund cerinţelor prescrise, datele din cerere sunt înscrise în Registrul naţional al cererilor de înregistrare pentru brevete. Datele vor fi tratate ca fiind confidenţiale înainte de publicarea cererii de brevet.

În cazul în care condiţiile necesare pentru depunerea cererii sunt respectate, datele bibliografice privind aplicarea sunt publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI), după o perioadă de 18 luni de la data depunerii (sau de la data prioritară, dacă este cazul). Concomitent, cererea înregistrată este publicată şi este disponibilă pentru inspecţia publică la biblioteca AGEPI.

Sub rezerva achitării unei taxe stabilite, o cercetare prealabilă a nivelului tehnic poate fi solicitată la AGEPI.

Examinarea în fond a cererii de brevet poate fi solicitată în termen de 30 luni de la data cererii (în timp ce în Convenţia privind eliberarea brevetului european acest termen este de 6 luni de la publicarea Raportului de cercetare) şi este efectuată de către AGEPI în termen de 18 luni.

În termen de 6 luni de la data publicării, orice persoană poate depune o obiecţie împotriva brevetului acordat:

• asupra necesităţii de a respinge înregistrarea unui brevet, pe baza unor motive absolute;

• deoarece brevetul nu dezvăluie invenţia într-un mod suficient de clar şi complet;

• deoarece obiectul de brevet se extinde dincolo de conţinutul cererii.

Bazat pe o decizie pozitivă şi în absenţa oricărei opoziţii ulterioare, AGEPI va înregistra datele din Registrul Naţional al brevetelor de Invenţie, le va publica în BOPI şi va emite un Certificat de înregistrare a brevetului. În Republica Moldova brevetul este înregistrat pentru o perioadă de 20 de ani (6+4 ani în cazul unui brevet pe termen scurt) de la data depunerii cererii iniţiale în Registru.

Brevetul pe termen scurt înlocuieşte, de fapt, modelul de utilitate a legii anterioare şi obiectul unui brevet pe termen scurt este mai vast decât ceea ce a fost prevăzut pentru modelele de utilitate, pe când aceasta din urmă ar putea fi doar dispozitive, în timp ce brevetul pe termen scurt în noua Lege poate reprezenta, de asemenea, metode şi

1�2

produse, cu excepţia materialelor biologice şi chimice sau substanţelor şi/sau proceselor farmaceutice.

Un brevet pe termen scurt este înregistrat pe 6 ani, pe baza unei cercetări efectuate în brevetele şi cunoştinţele comune din Moldova şi Eurasia, plus o posibila reînnoire de 4 ani după o cercetare ulterioară în întreaga lume. Modelul de utilitate a legii anterioare a fost prevăzut pentru o perioadă de înregistrare de 10 ani (5+5), fără cercetare la nivel mondial.

În cazul în care solicitantul nu este de acord cu decizia AGEPI, el are dreptul să depună un recurs la Comisia de Contestaţii a AGEPI în termen de 2 luni de la data primirii deciziei. Decizia Comisiei de Contestaţii se publică în BOPI. Termenul de contestare a concluziilor Comisiei de Contestaţii este de 2 luni de la decizie. Instanţa competentă este Curtea de Apel Chişinău.

Proprietarul unui brevet înregistrat are dreptul exclusiv de a utiliza brevetul şi de a preveni orice utilizare neautorizată a brevetului.

Având în vedere că Republica Moldova este membru al PCT (Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor), un brevet în Republica Moldova poate fi obţinut nu doar pe cale naţională, aşa cum s-a explicat mai sus, dar, de asemenea, prin intermediul rutei internaţionale prin depunerea unei cereri internaţionale de brevet la Biroul Internaţional al OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale) şi apoi intrarea în faza naţională/începerea fazei naţionale/în termen de 31 luni de la data depunerii cererii internaţionale.

Având în vedere că Republica Moldova este membru al Sistemului Eurasiatic de Brevete, o invenţie în Republica Moldova poate fi, de asemenea, protejată de un brevet înregistrat în Eurasia.

În comparaţie cu Convenţia Europeană de Brevete, Legea privind brevetele din Republica Moldova nu include “metodele de diagnostic şi tratament medical” în lista invenţiilor non-brevetabile, care reprezintă 60% din brevete în domeniul medical şi aproape 13% din numărul total de brevete.

În Declaraţia sa de compatibilitate privind proiectul prezentei Legi, Centrul de Armoni-zare a Legislaţiei (CAL) subordonat Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova con-stată că proiectul a fost parţial compatibil cu legislaţia UE în materie de brevete, mai ales vis-à-vis de Convenţia privind brevetului european. În special, CAL a remarcat faptul că excepţiile la brevetabilitate au fost mai restrictive decât în Convenţie şi examinarea în fond a cererii se planifica să fie întreprinsă în termen de 30 luni, spre deosebire de o limită de 6 luni după publicarea raportului de cercetare în CEB.

În textul final al Legii, „metodele de diagnostic şi tratament medical” nu au fost incluse în lista invenţiilor non-brevetabile, iar examinarea în fond a cererii trebuie să fie realizată în


1��

decurs de 30 luni de la data cererii de brevet (sistemul de examinare “mixt întârziat”, spre deosebire de sistemul de examinare European întârziat).

În perioada anilor 1993–2009, la AGEPI au fost depuse 5 277 cereri de brevet, dintre care 4 642 au fost depuse de solicitanţi naţionali, iar 689 – de solicitanţi din străinătate, inclusiv cererile PCT – 292). În aceeaşi perioadă, au fost acordate 3 722 brevete (cetăţe-nilor – 3 313 şi străinilor – 409). În aceeaşi perioadă, 22 368 de cereri de brevet au fost depuse la Oficiul Eurasiatic de Brevete din Moscova, căutând protecţie în ţările EAPO, inclusiv Republica Moldova şi au fost acordate 13 245 de brevete eurasiatice. Pe data de 31 decembrie 2009, în Republica Moldova erau valabile 5 349 brevete, dintre care 4 187 brevete eurasiatice.

Protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova privind soiurile de plante este Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008, care a înlocuit legea anterioară (Legea nr. 915 din 1996).

În condiţiile prezentei Legi, dreptul de proprietate intelectuală într-un soi de plante este recunoscut şi protejat în Republica Moldova în cadrul unui sistem sui generis şi confirmat de un brevet pentru soiul de plantă. Brevetul certifică noutatea soiului, dreptul de proprietate asupra soiului, precum şi dreptul exclusiv al titularului de brevet de utilizare a soiului.

Pe durata brevetului, titularul de brevet are dreptul exclusiv asupra brevetului şi asupra soiului protejat prin brevet, care constă în dreptul de a exploata soiul, cu condiţia ca în cursul exploatării să nu încalce drepturile altor titulari de brevete, dreptul de a-l folosi şi de a interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa următoarele acţiuni referitoare la materialul soiului:

a. producerea sau reproducerea (în scopul multiplicării);

b. condiţionarea în scopul înmulţirii;

c. oferirea spre vânzare;

d. vânzarea sau alte forme de comercializare;

e. exportul;

f. importul;

g. stocarea în scopul efectuării acţiunilor menţionate în lit. a)–f ).

Termenul brevetului pentru un soi de plante variază în funcţie de conectarea soiului de plantă cu anumite grupări de plante şi anume:

• până la 30 de ani, începând de la data publicării în BOPI a menţiunii privind acordarea brevetului, pentru soiuri de cartofi, pomi şi viţă-de-vie;

1�4

• până la 25 de ani, începând de la data acordării brevetului, pentru soiurile de alte specii.

La solicitarea titularului de brevet, durata protecţiei prin brevet este prelungită cu încă 5 ani. În plus, titularul brevetului, pe toată durata de valabilitate a brevetului, va fi obligat să plătească taxe anuale de întreţinere. În cazul în care aceste taxe nu sunt plătite, titularul brevetului va pierde drepturile sale care decurg din brevet pentru soiurile de plante.

În Declaraţia sa de compatibilitate privind proiectul prezentei Legi, Centrul de Armonizare a Legislaţiei subordonat Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova constată că proiectul a fost parţial compatibil cu legislaţia UE în ceea ce priveşte protecţia soiurilor de plante, deşi Declaraţia indică unele diferenţe vis-à-vis de anumite articole din legislaţia UE.

În perioada 2000–2009, la AGEPI au fost depuse 229 de cereri de protecţie a soiurilor de plante (din partea solicitanţilor naţionali – 219 şi din partea străinilor – 10). AGEPI a acordat un total de 49 brevete pentru soiurile de plante în aceeaşi perioadă. Toate cele 49 de brevete pentru soiurile de plante erau valabile pe teritoriul Republicii Moldova la 31 decembrie 2009.

Protecţia mărcilor în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova privind mărcile este Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008, care a înlocuit legea anterioară (Legea nr. 588 din 1995).

În conformitate cu această Lege, organul competent cu autoritatea de a înregistra mărci comerciale în Republica Moldova este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI). Pentru a înregistra o marcă este necesar de depus la AGEPI o cerere în formă standard de înregistrare a mărcii. Procedura de înregistrare a mărcii prevede următoarele etape succesive:


• examinarea conformităţii cu cerinţele de depunere pentru înregistrarea mărcii;

• publicarea datelor cererii depuse;

• examinarea în fond a cererii;

• înregistrarea mărcii şi eliberarea titlului de protecţie.

Fiecare etapă este realizată într-un termen fix.

Cererea poate fi depusă direct sau prin poştă. Persoana care depune cererea este numită solicitant şi solicitantul poate acţiona în persoană sau prin intermediul unui reprezentant care deţine o procură valabilă. Pentru solicitanţii străini, reprezentarea din partea unui agent/avocat de proprietate industrială este obligatorie.


1��

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a depune o cerere de înregistrare a unei mărci comerciale atât în Republica Moldova cât şi în străinătate.

Cererea se va referi la o singură marcă şi se va întocmi în limba de stat, va conţine procura şi, după caz, acte care să confirme prioritatea (6 luni de la data primei cereri) mărcii (dacă este cazul), precum şi confirmarea plăţii taxelor prescrise. Un solicitant poate, de asemenea, anexa documente şi acte care să permită utilizarea acestora ca elemente de marcă pentru nume sau pseudonime, portrete ale unor persoane cunoscute, titluri ale lucrărilor ştiinţifice, literare sau lucrări de artă, personaje sau citate din lucrări, accesorii de stat etc. sub forma unor autorizaţii ale organelor competente sau acordul persoanelor respective.

Pentru examinarea fiecărei cereri AGEPI va deschide un dosar individual. Examinarea privind conformitatea cu cerinţele de depunere a unei cereri de înregistrare a mărcii se efectuează în termen de o lună de la data primirii cererii. În cazul în care apar probleme în acest sens, solicitantul este notificat şi toate documentele solicitate trebuie să fie prezentate la AGEPI în această perioadă; în caz contrar cererea este considerată retrasă.

În cazul în care se constată că toate documentele cererii corespund cerinţelor prescrise, datele din cerere sunt înscrise în Registrul Naţional al Cererilor de înregistrare a mărcii. AGEPI, de asemenea, verifică lista de produse şi servicii, în conformitate cu clasificarea internaţională a bunurilor şi serviciilor în conformitate cu Aranjamentul de la Nisa.

În cazul în care sunt respectate condiţiile necesare pentru depunerea cererii, datele referitoare la cerere se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI), nu mai târziu de 3 luni de la data intrării în Registrul Cererilor. În termen de 3 luni de la data publicării, orice persoană poate prezenta observaţii:

• cu privire la necesitatea de a respinge înregistrarea unei mărci comerciale, în baza unor motive absolute;

În timpul aceloraşi 3 luni din data publicării, proprietarul drepturilor anterioare de proprietate intelectuală sau industrială poate prezenta obiecţii:

• cu privire la necesitatea de a respinge înregistrarea unei mărci comerciale în baza unor motive relative.

Examinarea în fond a semnului solicitat se efectuează în termen de 6 luni de la data publicării cererii în BOPI, prin revizuirea oricăror motive absolute sau relative de respingere a cererii şi orice observaţii sau obiecţii depuse la Agenţie.

În funcţie de rezultatul examinării de fond, Agenţia va lua o decizie de înregistrare a măr-cii în totalitate sau în parte sau pentru a respinge cererea de înregistrare şi va informa solicitantul cu privire la decizia sa în termen de o lună de la luarea deciziei. În baza unei decizii pozitive şi în absenţa oricărei opoziţii ulterioare, AGEPI va înregistra datele privind înregistrarea în Registrul naţional al mărcilor şi va emite un Certificat de înregistrare a mărcii. În Republica Moldova, marca este înregistrată pentru o perioadă de 10 ani din

1��

data depunerii cererii iniţiale în Registru. Înregistrarea poate fi reînnoită la cererea pro-prietarului mărcii pentru un număr nelimitat de perioade de 10 ani în schimbul plăţii unei taxe prevăzute pentru fiecare reînnoire.

În cazul în care solicitantul nu este de acord cu decizia AGEPI, el are dreptul să depună o contestaţie la Comisia de Contestaţii a AGEPI în termen de 2 luni din data primirii deciziei. Comisia de Contestaţii trebuie să examineze contestaţia în termen de 3 luni de la depunerea acesteia. În cazul în care un solicitant contestă concluziile Comisiei de Con-testaţii, el poate face recurs la decizie în instanţa judecătorească. În mod similar, după ce o marcă este înregistrată oficial, orice persoană poate să conteste înregistrarea şi să depună o contestaţie la Comisia de Contestaţii a AGEPI, care poate să accepte sau să respingă o astfel de contestaţie. Aceste decizii pot fi, de asemenea, atacate în Curtea de Apel Chişinău.

Proprietarul unei mărci înregistrate are dreptul exclusiv de a utiliza marca comercială şi de a preveni orice utilizare neautorizată a mărcii.

Având în vedere că Republica Moldova este membră a Uniunii de la Madrid, o marcă comercială în Republica Moldova poate fi protejată nu doar ca marcă naţională, după cum s-a explicat mai sus, ci şi ca extensie a unei mărci comerciale internaţionale, depunându-se o cerere corespunzătoare la OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale).

În Declaraţia sa de compatibilitate privind proiectul prezentei Legi, Centrul de Armonizare a Legislaţiei subordonat Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova constată că proiectul a fost parţial compatibil cu legislaţia UE în ceea ce priveşte mărcile înregistrate, în special, prin excluderea organismelor publice din procedură, extinderea unor motive de refuz care să cuprindă imagini de stat şi simboluri religioase vis-à-vis de Regulamentul Consiliului 40/94177.

În textul final al legii, imaginile de stat şi simbolurile religioase au fost incluse în lista motivelor absolute de refuz.

Protecţia desenelor şi modelelor industriale în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova privind desenele şi modelele industriale este Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, nr. 161-XVI din 12 iulie 2007, care a înlocuit legea anterioară (Legea nr.991 din1996).

În conformitate cu această Lege, organul competent cu autoritatea de a înregistra desenele şi modelele în Republica Moldova este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI). Pentru a înregistra un desen şi model este

177 Acest lucru a fost codificat prin Regulamentul Consiliului 207/2009 din 26 februarie 2009, JO L 78 din 24 martie 2009.


1��

necesar de depus la AGEPI o cerere în formă standard de înregistrare a unui desen şi model. Procedura de înregistrare a mărcii prevede următoarele etape succesive:


• examinarea conformităţii cu cerinţele de depunere pentru înregistrarea desenului şi modelului;

• publicarea datelor cererii depuse;


• înregistrarea desenului şi a modelului şi eliberarea titlului de protecţie.



Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a depune o cerere de înregistrare a unui desen şi model atât în Republica Moldova, cât şi în străinătate.

Cererea se va referi la un singur desen şi model unic (sau mai multe, până la un maxim de 100, în cazul unei cereri pentru modele multiple) şi se va întocmi în limba de stat, va conţine procura şi, după caz, acte care să confirme prioritatea (6 luni de la data primei cereri) modelului, dacă este cazul, precum şi confirmarea plăţii taxelor prescrise.

Pentru examinarea fiecărei cereri AGEPI va deschide un dosar individual. Examinarea privind conformitatea cu cerinţele de depunere a unei cereri de înregistrare a modelului se efectuează în termen de 2 luni din data primirii cererii. În cazul în care apar probleme în acest sens, solicitantul este notificat şi toate documentele solicitate trebuie să fie prezentate la AGEPI în decurs de 3 luni de la notificarea din partea AGEPI; în caz contrar cererea este considerată retrasă.

În cazul în care se constată că toate documentele cererii corespund cerinţelor prescrise, datele din cerere sunt înscrise în Registrul naţional al cererilor de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale. AGEPI, de asemenea, verifică ca cererea să fie în conformitate cu clasificarea internaţională stipulată de Acordul de la Lucarno.

În cazul în care condiţiile necesare pentru depunerea cererii sunt respectate, datele cu privire la cerere se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI), nu mai târziu de 6 luni din data intrării în Registrul Cererilor. Dacă este solicitat de către solicitant, publicarea în BOPI poate fi amânată cu până la 30 de luni din data depunerii cererii de înregistrare (sau de prioritate, dacă este cazul). În termen de 3 luni din data publicării, orice persoană poate înainta observaţii motivate, în mod gratuit, privind înregistrarea

1��

desenelor şi modelelor industriale. În aceeaşi perioadă de trei luni, orice persoană intere-sată poate prezenta obiecţii motivate vis-à-vis de înregistrare în baza unor:

• motive absolute;

• motive relative – anume înainte de aplicare/înregistrare pentru acelaşi model, sau utili-zarea în proiectare, fără permisiune, a operelor protejate, în conformitate cu legislaţia sau în temeiul altor drepturi exclusive de proprietate industrială.

Examinarea în fond a semnului solicitat se efectuează prin revizuirea oricăror motive absolute sau relative de respingere a cererii şi a oricăror obiecţii depuse la Agenţie.

În funcţie de rezultatul examinării de fond Agenţia va lua o decizie de înregistrare a proiectării sau de respingere a cererii de înregistrare şi va informa solicitantul cu privire la decizia sa în termen de o lună de la luarea deciziei. Pe baza unei decizii pozitive şi în absenţa oricăror obiecţii ulterioare, AGEPI va înregistra date privind înregistrarea în Registrul naţional al desenelor şi modelelor industriale şi va elibera un Certificat de înregistrare a modelului. În Republica Moldova modelul este înregistrat pentru o perioadă de 5 ani din data depunerii cererii iniţiale în Registru, reînnoită până la un maxim de 25 de ani.

În cazul în care solicitantul nu este de acord cu decizia AGEPI, el are dreptul să depună o contestaţie la Comisia de Contestaţii a AGEPI în termen de 2 luni din data primirii deciziei. Comisia de Contestaţii trebuie să examineze contestaţia în termen de 3 luni din data depunerii acesteia. În cazul în care un solicitant contestă concluziile Comisiei de Contestaţii, el poate face recurs la decizie în instanţa judecătorească. În mod similar, după ce un model este în mod oficial înregistrat, orice persoană poate să conteste înregistrarea şi să înainteze o contestaţie la Comisia de Contestaţii a AGEPI. Comisia de Contestaţii poate accepta sau respinge o astfel de contestaţie. Aceste decizii pot fi, de asemenea, atacate în Curtea de Apel Chişinău.

Proprietarul unui model înregistrat are dreptul exclusiv de a-l utiliza şi de a preveni orice utilizare neautorizată a modelului.

Legea, de asemenea, prevede pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale neînregistrate, pe o perioadă de 3 ani din data în care au fost făcute cunoscute pentru prima dată şi puse la dispoziţia publicului.

Proprietarul unui desen sau model neînregistrat are dreptul exclusiv de a utiliza modelul şi de a preveni orice utilizare neautorizată a modelului, însă doar în cazul în care utilizarea în litigiu reprezintă rezultatul copierii modelului protejat.

Atât desenele şi modelele industriale înregistrate, cât şi cele neînregistrate se bucură de o perioadă de graţie de 1 an, după care proprietarul poate decide dacă să înregistreze sau nu modelul: în cazul în care modelul este înregistrat, aceasta se va bucura de un


1��

maxim de 24 ani în plus de protecţie, în cazul în care nu este înregistrat, acesta se va bu-cura de 2 ani în plus de protecţie.

Legea nu prevede o definiţie a „utilizatorului informat” sau „gradului de libertate a auto-rului”, astfel judecătorii vor trebui să le furnizeze: pentru definirea “utilizatorului informat”, judecătorii se pot inspira din două decizii ale UE, care examinează detaliat acest aspect de protecţie a modelului, şi anume Procter & Gamble Co V. Reckitt Benckiser Ltd, Curtea de Apel Marea Britanie, 10 octombrie 2007, şi Karen Millen Ltd v. Magazinele Dunnes & Anor, Înalta Curte din Irlanda, 21 decembrie 2007.

Având în vedere că Republica Moldova este membru al Sistemului de la Haga, un model în Republica Moldova poate fi protejat nu doar ca model naţional, după cum s-a explicat mai sus, ci şi ca extensie a unui model internaţional, depunând cererea corespunzătoare la OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale).

În perioada dintre 1993–2009, la AGEPI au fost depuse 7 329 cereri pentru desene şi modele industriale (multe dintre ele pentru modele multiple, numărul total al desenelor şi modelelor industriale care solicită protecţie a fost de 30 124). Din numărul total de cereri, 1 306 (care conţin 5 041 desene şi modele industriale) au fost depuse de solicitanţii naţionali şi 6 023 (care conţin 25 083 desene şi modele industriale) au fost depuse de solicitanţii străini, inclusiv prin intermediul sistemului de la Haga – 5 827 cereri. Pe data de 31 decembrie 2009, înregistrările a 3 908 desene şi modele industriale (care conţin 12 794 desene şi modele industriale) au fost valabile în Republica Moldova, inclusiv 580 (care conţin 1 830 desene şi modele industriale) – înregistrate prin intermediul procedurii naţionale şi 3 328 (care conţin 10 964 desene şi modele industriale) – înregistrate prin intermediul sistemului de la Haga.

Protecţia indicaţiilor geografice în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate este Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate nr. 66-XVI din 27 martie 2008 care a înlocuit legea anterioară din 1995.

În conformitate cu Legea în redacţie, organul autorizat de a înregistra indicaţiile geografice, denumirile de origine şi specialităţile tradiţionale garantate în Republica Moldova este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI). Pentru a înregistra o indicaţie geografică, o denumire de origine sau o specialitate tradiţională garantată este necesar de depus la AGEPI o cerere de înregistrare în formă standard. Procedura de înregistrare prevede următoarele etape succesive:


• examinarea conformităţii cu cerinţele de depunere pentru înregistrare;

• publicarea datelor cererii depuse în Registrul corespunzător;

140


• înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie.



Orice asociaţie de producători, de orice formă juridică, are dreptul de a depune o cerere de înregistrare a unei indicaţii geografice sau a unei denumiri de origine sau a unei specialităţi tradiţionale garantate, atât în Republica Moldova, cât şi în străinătate.

Asociaţia care depune cererea este numit solicitant iar solicitantul poate acţiona în persoană sau prin intermediul unui reprezentant care deţine o procură valabilă. Pentru solicitanţii străini, reprezentarea de către un agent/avocat de proprietate industrială este obligatorie.

Cererea pentru o indicaţie geografică sau o denumire de origine trebuie să includă numele produsului (care cuprinde o indicaţie geografică sau denumire de origine), o descriere a produsului (inclusiv materia primă, dacă este cazul, şi principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice şi/sau organoleptice ale produsului), definirea ariei geografice, dovada faptului că produsul provine din aria geografică delimitată menţionată, o descriere a metodei de obţinere a produsului şi, dacă este cazul, metodele locale autentice şi invariabile, precum şi informaţii referitoare la ambalare, în cazul în care solicitantul decide astfel şi oferă motivele pentru care ambalarea trebuie să aibă loc în aria geografică delimitată pentru a proteja calitatea, sau pentru a asigura originea, sau pentru a asigura controlul, legătura între calitatea sau caracteristicile produsului şi ariei geografice, legătura dintre o calitate specifică, renumele sau altă caracteristică a produsului şi originea geografică, numele şi adresa autorităţilor sau organismelor care verifică respectarea dispoziţiilor din caietul de sarcini şi sarcinile specifice ale acestora, orice norme specifice de etichetare pentru produsul în cauză, orice alte cerinţe legale prevăzute de legislaţia aplicabilă.

Cererea pentru o specialitate tradiţională garantată trebuie să cuprindă denumirea specialităţii tradiţionale garantate în una sau mai multe limbi, o descriere a produsului agricol sau alimentar, inclusiv caracteristicile sale principale fizice, chimice, microbiologice sau organoleptice, o descriere a metodei de producţie pe care producătorii trebuie s-o urmeze (inclusiv, după caz, natura şi caracteristicile materiei prime sau ale ingredientelor utilizate şi modul de preparare a produsului agricol sau alimentar), elementele-cheie care definesc caracterul specific al produsului, elementele esenţiale care dovedesc caracterul


141

tradiţional al produsului, cerinţele şi procedurile minime pentru a verifica caracterul spe-cific al produsului.

AGEPI deschide un fişier individual pentru examinarea fiecărei cereri. Examinarea privind conformitatea cu cerinţele de depunere a cererii de înregistrare a unei indicaţii geografice sau a unei denumiri de origine sau a unei specialităţi tradiţionale garantate se efectuează în termen de o luna de la data primirii cererii. În cazul în care apar probleme în acest sens, solicitantul este notificat şi toate documentele solicitate trebuie să fie prezentate la AGEPI în această perioadă; în caz contrar cererea este considerată retrasă.

În cazul în care se constată că toate documentele cererii corespund cerinţelor prescrise, datele din cerere sunt înscrise în Registrul naţional al cererilor de înregistrare a indicaţiilor geografice, sau Registrul naţional al cererilor de înregistrare a denumirilor de origine sau Registrul naţional al cererilor de înregistrare a specialităţilor tradiţionale garantate.

În cazul în care sunt respectate condiţiile necesare pentru depunerea cererii, datele privind cererea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI), în decurs de 3 luni din data publicării, orice persoană poate înainta obiecţii împotriva înregistrării.

O obiecţie împotriva înregistrării unei indicaţii geografice sau unei denumiri de origine sau unei specialităţi tradiţionale garantate poate fi admisă doar pe baza unor motive absolute sau motive relative.

În cadrul examinării de fond a semnului solicitat vor fi revizuite orice motive absolute sau relative de respingere a cererii şi orice obiecţii depuse la Agenţie.

În funcţie de rezultatul examinării de fond Agenţia va lua o decizie de acordare a înregistrării sau de respingere a cererii de înregistrare. În baza unei decizii pozitive şi în absenţa oricărei obiecţii suplimentare, AGEPI va înregistra datele privind înregistrarea în Registrul Naţional al indicaţiei geografice protejate, sau în Registrul Naţional al denumirilor de origine protejate, sau în Registrul Naţional al specialităţilor tradiţionale garantate şi în BOPI şi va elibera un certificat de înregistrare a indicaţiei geografice sau denumirii de origine, sau a specialităţii tradiţionale garantate.

În cazul în care solicitantul nu este de acord cu decizia AGEPI, el are dreptul de a depune o obiecţie la Comisia de Contestaţii a AGEPI în termen de 2 luni de la data primirii deciziei. Comisia de Contestaţii trebuie să examineze obiecţia în termen de 3 luni din data depunerii acesteia. În cazul în care un reclamant contestă concluziile Comisiei de Contestaţii, el poate face recurs la decizie la Curtea de Apel Chişinău.

Proprietarul unei indicaţii geografice sau unei denumiri de origine înregistrate are dreptul exclusiv de a utiliza indicaţia geografică sau denumirea de origine şi de a preveni orice utilizare neautorizată a acesteia, anumitei utilizări comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate în ceea ce priveşte produsele care nu sunt acoperite de

142

înregistrare, orice întrebuinţare greşită, imitare sau evocare (chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă sau însoţită de o expresie cum ar fi „stil”, “tip”, „metodă”, “produs în”, „imitaţie” sau ceva similar), orice alte indicaţii false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, orice alte practici de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la provenienţa adevărată a produsului.

O indicaţie geografică înregistrată sau denumire de origine nu poate fi atribuită sau licenţiată şi nu poate forma un domeniu de drepturi reale.

Proprietarul unei specialităţi tradiţionale garantate are dreptul exclusiv de a utiliza specialităţile tradiţionale garantate şi de a preveni orice utilizare neautorizată a acesteia, şi anume oricărei imitaţii a denumirilor înregistrate şi orice practici de natură să inducă în eroare consumatorul, inclusiv practicile care sugerează că un produs agricol sau produs alimentar este o specialitate tradiţională garantată.

Termenul de valabilitate a unui certificat de înregistrare a unei indicaţii geografice sau a unei denumiri de origine, sau a unei specialităţi tradiţionale garantate este de 10 ani cu posibilitatea reînnoirii pentru un număr nelimitat de perioade de 10 ani.

Următoarele denumiri de origine, ca urmare a înregistrării la AGEPI, sunt protejate în Republica Moldova în conformitate cu Legea din 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţile tradiţionale garantate:

Vinuri: ROMĂNEŞTI/РОМЭНЕШТЬ, (MD) şi CIUMAI/ЧУМАЙ, (MD)

Bere: ČESKOBUDĚJOVICKE PIVO/BUDWEISER BIER/BIERE DE ČESKE BUDĚJOVICE/BUDWEIS BEER, (CZ); BUDĚJOVICKE PIVO – BUDVAR/BUDWEISER BIER–BUDVAR/BIERE DE BUDWEIS – BUDVAR/BUDWEIS BEER–BUDVAR, (CZ); BUDĚJOVICKE BUDVAR/BUDWEISER BUDVAR, (CZ); BUDĚJOVICKE PIVO/BUDWEISER BIER/BIERE DE BUDWEIS/BUDWEIS BEER, (CZ); şi KARLOVARSKA HOŘKA/KARLSBADER BITTER, (CZ)

În conformitate cu Aranjamentul de la Lisabona din 1958 privind protecţia denumirilor de origine şi înregistrarea internaţională, 803 AO din 810 care se conţin în bazele de date internaţionale au fost protejate în Republica Moldova (la 6 noiembrie 2008). Denumire de origine (ROMĂNEŞTI) este din Moldova şi la 6 AO nu li s-a acordat protecţie din cauza diferitor motive juridice din Moldova.

În plus, două indicaţii geografice se bucură de o protecţie specială pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu alte legi178:178 Legea nr. 322 din 18 iulie 2003 privind declararea complexului „Combinatul de Vinuri Cricova SA“ ca „obiect al

patrimoniului cultural şi naţional al Republicii Moldova şi Legea cu privire la acordarea statutului de obiect al patrimoniului naţional şi cultural al Republicii Moldova proprietăţii Întreprinderii de Stat „Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici“.


14�

1. CRICOVA/КРИКОВА

2. MILEŞTII MICI/МИЛЕШТИЙ МИЧЬ

În plus, mai multor regiuni de vinificaţie şi zone de îmbuteliere le sunt acordate denumiri de origine în baza Hotărârilor de Guvern din 2005 şi 2006179.

Ultimele statistici AGEPI indică faptul că, în perioada dintre 1993 şi 2009, la AGEPI au fost depuse 833 cereri de înregistrare a denumirilor de origine (10 – depuse de solicitanţii naţi-onali şi 823 – de solicitanţii străini, inclusiv prin intermediul sistemului de la Lisabona – 817 cereri). La 31 decembrie 2009, pe teritoriul Republicii Moldova au fost protejate 817 denu-miri de origine, dintre care doar 2 sunt denumiri de origine indigene.

În Declaraţia sa de compatibilitate privind proiectul prezentei Legi, Centrul de Armonizare a Legislaţiei subordonat Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova constată că proiectul a fost parţial compatibil cu legislaţia UE în ceea ce priveşte indicaţiile geografice, denumirile de origine şi specialităţile tradiţionale garantate, deşi rezervele par să se refere, în mare măsură, la diferenţe minore de procedură vis-à-vis de legislaţia UE.

Din aprilie 2010, Republica Moldova negociază cu Uniunea Europeană un Acord bilateral privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produse agricole şi alimentare. Acordul prevede protecţia în Republica Moldova a indicaţiilor geografice ale UE şi, pe de altă parte, protecţia în UE a indicaţiilor geografice ale Republicii Moldova. Republica Moldova evaluează în prezent posibilitatea Acordului din punct de vedere economic şi practic, precum şi necesitatea unei perioade de tranziţie.

Protecţia schemelor de configuraţie şi a circuitelor integrate în Republica Moldova

Conform Legii cu privire la protecţia topografiilor circuitelor integrate nr. 655 din 29 oc-tombrie 1999, prin topografie (schemă de configuraţie) a unui circuit integrat se înţelege dispunerea tridimensională, oricare ar fi expresia ei, a unor elemente, dintre care, cel pu-ţin, unul este un element activ, şi a tuturor interconexiunilor circuitului integrat sau a unei părţi din ele ori o astfel de dispunere tridimensională pregătită pentru un circuit integrat destinat fabricării. Prin circuit integrat se înţelege un produs, sub forma sa finală sau sub o formă intermediară, destinat să îndeplinească o funcţie electronică, în care elementele, dintre care cel puţin unul este un element activ, şi interconexiunile, în totali-tate sau parţial, fac parte integrantă din corpul şi/sau suprafaţa unei piese materiale.

Dreptul asupra topografiei este recunoscut şi protejat pe teritoriul Republicii Moldova prin înregistrarea schemei de configuraţie la AGEPI şi eliberarea certificatului de înre-gistrare. AGEPI, de asemenea, publică datele oficiale, înregistrează contractele ce ţin de

179 Hotărârea Guvernului nr. 551 din 7 iunie 2005 cu privire la unele măsuri pentru producerea vinurilor cu denumire de origine şi Hotărârea Guvernului nr. 1366 din 1 decembrie 2006 cu privire la delimitarea arealului viticol şi vinicol.

144

transferul de drepturi, elaborează standarde şi prevede taxele pentru serviciile cu semni-ficaţie juridică în domeniul protecţiei topografiilor.

Persoanele fizice şi juridice care au reşedinţa în Republica Moldova au dreptul la protecţia juridică a topografiilor în conformitate cu Legea din 1999, iar persoanele fizice şi juridice cu domiciliul în afara Republicii Moldova beneficiază de drepturile oferite de prezenta Lege în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, sau prin aplicarea principiului de reciprocitate.

În perioada dintre 1993 şi iunie 2010, la AGEPI nu a fost depusă nicio cerere de înregistrare a schemei de configuraţie şi circuitelor integrate.

Protecţia informaţiei confidenţiale în Republica Moldova

Legislaţia de bază în Moldova cu privire la informaţiile confidenţiale, în sensul Articolului 39 din Acordul TRIPS al OMC, este Legea cu privire la secretul comercial nr. 171 din 6 iulie 1994, după cum a fost modificată180.

În condiţiile prezentei Legi, implementarea Articolului 39 din Acordul TRIPS, dreptul unui secret comercial este recunoscut şi protejat, iar responsabilitatea de a păstra secretele comerciale îi revine agentului de afaceri, sau unui conducător numit de acesta, cu sprijinul Statului şi organismelor de protecţie a ordinii.

Legea, de asemenea, prevede protecţia încercărilor şi a altor date secrete privind produsele farmaceutice sau cele chimice agricole, implementând alineatul 3 al Articolului 39 din Acordul TRIPS.

Dispoziţiile privind asigurarea respectării diferitor acte legislative de proprietate intelectuală

Fiecare dintre actele legislative menţionate mai sus cu privire la protecţia zonelor individuale ale dreptului de proprietate intelectuală conţine dispoziţii de asigurare a respectării legislaţiei, care sunt, în general, bine armonizate cu standardele TRIPS şi cele ale UE.

Responsabilitatea pentru armonizarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale şi abordările care stau la baza politicii

AGEPI este, în primul rând, responsabilă de armonizarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale în Moldova. Acest lucru rezultă din funcţiile sale specifice în ceea ce priveşte pregătirea legislaţiei, organizarea şi gestionarea sistemului naţional de

180 Legea cu privire la secretul comercial nr. 171-XIII din 6 iulie 1994, modificată de Legea nr. 1079-XIV din 23 iunie 2000, Legea nr. 312-XV din 28 iunie 2001, Legea nr. 390-XV din 20 iulie 2001, Legea nr. 290-XV din 22 iulie 2004 şi

Legea nr. 204-XVI din 28 iulie 2005.


14�

protecţie a proprietăţii intelectuale şi supravegherea punerii în aplicare a legislaţiei PI naţionale şi internaţionale în Republica Moldova în conformitate cu Articolul 163 din Codul de ştiinţă şi inovare din 2004.

Punerea în aplicare, aşa cum se observă mai devreme din acest capitol, este o funcţie mai mare, cu mai mulţi actori diferiţi. Cu toate acestea, rolul de supraveghere al AGEPI este clar.

De la înfiinţarea Comisiei Naţionale a Proprietăţii Intelectuale, responsabilitatea pentru strategia de nivel mai înalt în acest sector este plasată pe Ministrul Economiei. Acest lucru are sens din perspectiva administraţiei publice, deoarece AGEPI este o întreprindere de stat cu niciun drept evident la vot la nivel de stat.

Rezumatul principalelor progrese până în prezent în armonizarea legislaţiei privind proprietatea intelectuală în Republica Moldova

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Moldova a făcut paşi importanţi în ajustarea legislaţiei naţionale la cerinţele tratatelor internaţionale (în special Acordul TRIPS) între anii 2005 şi sfârşitul anului 2007. În plus, consolidarea instituţională a progresat prin fuziunea a două agenţii (Agenţia de proprietate industrială şi Agenţia pentru drepturile de autor) într-un singur organ: AGEPI. În plus, a fost extinsă cooperarea cu autorităţile PI din alte state, au fost îmbunătăţite asociaţiile industriale, procesul de implementare a convenţiilor importante a fost stabilit în conformitate cu Articolul 49 din APC şi a fost finalizat un studiu privind contrafacerea şi pirateria în Moldova181.

În ceea ce priveşte cele cinci puncte importante de acţiune ale PA PEV, Raportul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene a evaluat situaţia, după cum urmează:

1. Aplicarea standardelor internaţionale privind drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv, în special, Acordul TRIPS

Până la sfârşitul anului 2007, aceasta a fost văzută ca fiind în curs de finalizare, mai ales prin noua legislaţie privind desenele şi modelele industriale, mărcile, indicaţiile geografice şi dreptul de autor şi drepturile conexe, care, în acel moment, se aflau în diferite stadii de pregătire.

2. Asigurarea funcţionării corespunzătoare a sistemului judiciar pentru a garanta accesul la jus-tiţie pentru titularii de drepturi şi disponibilitatea şi implementarea efectivă a sancţiunilor.

Din acest punct de vedere, Raportul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene notează că legislaţia Republicii Moldova prevede accesul nediscriminatoriu la justiţie

181 “Prezentare generală a Implementării Planului de Acţiuni UE-MOLDOVA (februarie 2005 - noiembrie 2007)“, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, decembrie 2007.

14�

pentru toţi titularii de drepturi, inclusiv titularii drepturilor de proprietate intelectuală. În al doilea rând, pentru a asigura accesul publicului la informaţii juridice şi de jurispru-denţă în această sferă, a fost iniţiat un dialog între AGEPI, Curtea de Apel şi Curtea Su-premă de Justiţie pentru a găsi un mod optim de a crea un sistem informaţional pentru deciziile instanţei privind cauzele de proprietate intelectuală. În plus, următoarele lucruri au fost puse în aplicare:

• o bază de date cu deciziile instanţei cu privire la PI, accesibilă prin intermediul site-ului AGEPI;

• gestionarea electronică a datelor referitoare la litigii în sfera PI examinată de către Comisia de Contestaţii a AGEPI şi cele în curs de examinare în instanţele la care AGEPI este parte;

• publicarea rezumatelor deciziilor în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.

În al treilea rând, a fost reorganizată Comisia de Contestaţii a AGEPI (organul administrativ pentru soluţii extrajudiciare ale litigiilor în sfera proprietăţii intelectuale) şi un nou Regulament privind acest lucru a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.

3. Consolidarea structurilor instituţionale relevante, precum şi a oficiilor pentru drepturile industriale, protecţia drepturilor de autor şi societăţile colective. Extinderea cooperării cu autorităţile şi asociaţiile industriale din ţările terţe.

Conform raportului, acest lucru a fost finalizat. În primul rând, consolidarea instituţională a sistemului de proprietate intelectuală a culminat cu crearea AGEPI la sfârşitul lui 2004 care a fost completată cu personal şi instruită permanent. În al doilea rând, în iunie 2005, sistemul vamal al Republicii Moldova a fost supus unor modificări instituţionale; structura şi responsabilităţile acestei instituţii au fost îmbunătăţite. În al treilea rând, pentru a asigura o abordare comună şi o aplicare a măsurilor consolidate orientate pentru a proteja şi apăra drepturile de proprietate intelectuală, o colaborare mai strânsă a fost iniţiată între instituţiile implicate în procesul de protecţie şi asigurare a drepturilor de proprietate intelectuală şi acordurile de cooperare au fost semnate între AGEPI, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale. În cele din urmă, au fost puse în aplicare o serie de activităţi de cooperare, inclusiv cu organizaţiile internaţionale, Alianţa Mondială a Producătorilor de Software (BSA, Business Software Alliance), Federaţia Internaţională a Producătorilor de Fonograme (IFPP), Coaliţia pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală (CFIPR) şi reprezentanţii Microsoft în Moldova. Relaţiile reciproc avantajoase au fost menţinute cu statele membre ale CSI şi organizaţiile regionale din Eurasia.

4. Sporirea resurselor dedicate executării, în special pentru autorităţile vamale şi sistemul judiciar, şi sporirea confiscărilor şi acţiunilor împotriva mărfurilor contrafăcute/piratate în sectoarele vizate în mod special

Conform raportului, acest lucru a fost, de asemenea, finalizat. Unele aspecte importante au inclus incriminarea contrafacerii şi pirateriei, rolul sporit al Ministerului Afacerilor


14�

Interne cu privire la confiscarea şi distrugerea mărfurilor piratate şi contrafăcute şi pregătirea unui proiect de Hotărâre a Guvernului privind crearea unei Comisii Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală pentru a coordona agenţiile de aplicare.

5. Îmbunătăţirea aplicării convenţiilor relevante oferite de APC Articolul 49 alineatul (2). Efectuarea unui studiu privind pirateria şi contrafacerea în Moldova şi asigurarea unui dialog eficient cu titularii de drepturi.

Această acţiune a fost, de asemenea, finalizată în conformitate cu Raportul MAEIE. În afară de aderarea la diverse convenţii (despre care se menţionează în altă parte în această publicaţie), în 2006 a fost finalizat şi publicat un studiu privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova, inclusiv problemele de contrafacere şi piraterie182.

În ceea ce priveşte Studiul privind contrafacerea şi pirateria în Republica Moldova din 2006, aceasta a arătat că un număr mare de autorităţi de stat joacă un rol în sfera PI fără a fi pe deplin conştiente de rolul respectiv. Astfel, este nevoie de o mai bună clarificare cu privire la rolurile şi responsabilităţile respective ale acestor autorităţi şi poate, de asemenea, de o simplificare şi o mai bună cooperare între ele. Studiul a recomandat următoarele acţiuni specifice:

• Dotarea adecvată a instituţiilor implicate în combaterea contrafacerii şi pirateriei cu resurse hardware şi software;

• Înfiinţarea unor unităţi pentru evaluarea de către experţi a produselor presupuse a fi contrafăcute;

• Instruirea persoanelor responsabile pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală (Serviciul Vamal, Poliţia, Procuratura) în metodele pentru detectarea şi combaterea contrafacerii şi pirateriei, obţinerea şi asigurarea dovezilor/probelor;

• Extinderea cooperării între instituţiile guvernamentale şi titularii de drepturi, inclusiv prin implicarea asociaţiilor titularilor de drepturi în îmbunătăţirea şi dezvoltarea unui sistem modern de PI şi în lupta împotriva contrafacerii şi pirateriei;

• Înfiinţarea unei Comisii Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală;

• Semnarea unor acorduri de cooperare între instituţiile în cauză publice şi organizaţiile nonguvernamentale;

• Lansarea unei campanii naţionale de combatere a contrafacerii şi pirateriei.

182 AGEPI (Liliana Vieru): “Studiul privind contrafacerea şi pirateria în Republica Moldova“, 2006.

14�

Rapoartele de progres ale UE în perioada 2004–20101��

În Rapoartele sale de progres cu privire la Republica Moldova în perioada 2004–2009, Comisia Europeană a evidenţiat mai multe aspecte importante ale legislaţiei şi politicii drepturilor de proprietate intelectuală din Republica Moldova vis-à-vis de APC þi angajamentele PA PEV. În primul Raport din 2004, Comisia a observat că Moldova a înregistrat progrese şi în implementarea angajamentelor comerciale legate de APC, cu toate că problemele litigioase au rămas, inclusiv protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Ulterior, Raportul din 2006 a recunoscut că Moldova a întreprins o serie de paşi pozitivi, inclusiv lansarea unui studiu privind pirateria şi contrafacerea, pregătirea mai multor proiecte noi de legi şi sporirea activităţii referitoare la confiscarea bunurilor piratate şi contrafăcute. În plus, la această etapă, Codul penal a fost modificat pentru a spori sancţiunile pentru contravenirea şi încălcarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe, acordurile de cooperare între AGEPI, Serviciul Vamal şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale au fost reînnoite, iar negocierile au fost în curs de desfăşurare pentru a include Ministerul de Interne.

Raportul de progres din 2008 constată că legislaţia Republicii Moldova a evoluat şi a fost în continuare finalizată cu intrarea în vigoare a Legii privind desenele şi modelele industriale, registrul electronic al titularilor de drepturi a fost finalizat şi sancţiunile penale pentru încălcarea drepturilor de proprietate industrială au intrat în vigoare. Mai mult, a fost finalizat primul studiu cu privire la piraterie şi contrafacere, stabilind recomandări privind armonizarea legislativă suplimentară, sensibilizarea şi creşterea cooperării între toate organele de executare. Pe partea negativă, Raportul a menţionat:

„Cu toate acestea, implementarea şi executarea eficientă a legislaţiei DPI, inclusiv la nivelul instanţei de judecată, rămâne încă o provocare şi în această direcţie poate fi observat doar un progres limitat. Prin urmare, sunt necesare instruirea suplimentară a agenţilor de aplicare a DPI (adică poliţia, vama, judecătorii), o clarificare a responsabilităţilor tuturor organelor de stat implicate în DPI, datele statistice fiabile şi activităţile de sensibilizare între părţile interesate”184.

Raportul de progres din 2009 a recunoscut o legislaţie substanţială nouă şi îmbunătăţită cu privire la mărci, protecţia soiurilor de plante, protecţia invenţiilor şi protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale puse în aplicare în anul 2008. Acesta a remarcat, de asemenea, faptul că, în mai 2008, procedurile vamale în ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală au fost consolidate, inclusiv dispoziţiile care permit intervenţia ex-officio din partea autorităţilor vamale. În timp ce Guvernul a aprobat un proiect de lege privind drepturile de autor şi drepturile conexe în decembrie

183 Acestea sunt publicate din 2006 ca documente de lucru ale personalului Comisiei care însoţeşte Comisia anuală a Comunicaţiilor la Consiliul cu privire la implementarea politicii europene de vecinătate. Cel mai recent dintre acestea este Raportul de activitate - Republica Moldova, SEC (2010) 523 din 12 mai 2010.

184 Raportul de activitate al Comisiei din 2008 la p. 11.


14�

2008, acest lucru nu a fost încă adoptat. În plus, Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală, concepută pentru a se ocupa de coordonarea instituţiilor publice relevante şi de a consilia pe probleme de drepturi de proprietate intelectuală, a fost instituită ofi-cial în aprilie 2008.

Raportul de progres din 2010 publicat recent subliniază faptul că Moldova a continuat să completeze legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală cu intrarea în vigoare în noiembrie 2009 a procedurilor şi brevetelor îmbunătăţite şi denotă finalizarea procesului de aderare la tratatele internaţionale cu ratificarea, în martie 2009, a Tratatului de la Singapore privind dreptul mărcilor. Raportul, de asemenea, constată că noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu a fost încă adoptată. Mai mult decât atât, în timp ce noul Cod contravenţional a intrat în vigoare în mai 2009, stabilind sancţiunile administrative, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală pe teren şi la nivelul instanţei, în opinia Comisiei, a rămas o problemă de interes împreună cu nivelul înalt al pirateriei şi contrafacerii. Îngrijorarea ulterioară a fost precum că Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală nu a fost încă convocată. În cele din urmă, Raportul de progres pentru anul 2010 constată că:

“În aprilie 2009, Republica Moldova a trimis o cerere oficială de deschidere a negocierilor privind un acord de prelungire cu Oficiul European de Brevete (OEB). Problema aderării Moldovei la Organizaţia Eurasiatică de Brevete trebuie să fie rezolvată înainte de începerea negocierilor cu OEB”.

În ceea ce priveşte această observaţie, poziţia este că Republica Moldova intenţionează să iasă din componenţa Organizaţiei Eurasiatice de Brevete pentru a face un pas îna-inte în devenirea unui stat în care s-a solicitat extinderea efectelor Convenţiei Brevetu-lui European. În 2008 a fost lansat un program de activităţi de cooperare între AGEPI şi Oficiul European de Brevete, prima parte a căruia s-a încheiat în 2009, urmată de a doua parte care a început în 2010 şi va fi finalizată în 2011. Programul este axat pe analiza conformităţii legii de brevete din Republica Moldova cu acquis-ul comunitar şi compati-bilitatea acestuia cu CEB. Aceasta include instruirea examinatorilor, revizuirea procedurii de acordare a brevetului, schimbul şi publicarea de date privind brevetele, sistemul TI, problemele de executare, conştientizarea şi promovarea sistemului de brevetare, asis-tenţa în înfiinţarea profesiei de avocaţi de brevete şi promovarea sistemului de brevet al Republicii Moldova în Europa de Vest.

Observaţii privind nivelul de dezvoltare a legislaţiei, înregistrarea și capacitatea instituţională/de asigurare a respectării drepturilor

Din această prezentare generală a legislaţiei şi politicii din sfera drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova este clar că dezvoltarea legislativă de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu UE şi normele internaţionale s-a dezvoltat bine (chiar dacă nu până la termenul limită din 2003 stabilit de APC) şi se află acum în etapele ei

1�0

finale. Moldova, de asemenea, are un record impresionant de aderare la convenţiile in-ternaţionale relevante privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.

Aranjamentele instituţionale de sprijinire a implementării şi utilizării credibile a legislaţiei DPI, de asemenea, s-au dezvoltat în mod semnificativ şi, în general, în direcţia cea bună. Cu toate acestea, este clar că există în continuare probleme şi provocări în acest domeniu.

Este necesară o legislaţie suplimentară (secundară) pentru a aplica dispoziţiile din pro-iectul de Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, adoptată la 2 iulie 2010. În plus, cele mai importante provocări se referă la aplicarea, acreditarea şi modul de func-ţionare a organizaţiilor de gestionare a colecţiilor în Moldova. În ceea ce priveşte dome-niul proprietăţii industriale, problemele de implementare sunt, din nou, de o importanţă majoră. Conformitatea legislaţiei Republicii Moldova cu cerinţele CEB va creşte în impor-tanţă dacă Moldova progresează spre a fi un stat de extindere, iar stabilirea mecanis-melor necesare pentru aplicarea ex-officio a regulamentului indicaţiilor geografice este posibilă să apară ca un imperativ pe termen scurt în cadrul unui acord bilateral viitor dintre UE–Moldova pe acest segment.

În timp ce are loc aplicarea îmbunătăţită ca o necesitate centrală pentru următorii ani, aceasta nu reprezintă, pur şi simplu, o chestiune de consolidare a personalului, specia-lizare şi/sau instruire în cadrul organizaţiilor părţilor interesate relevante. Aceste puncte sunt pertinente într-o anumită măsură. Sporirea necesităţilor de specializare a instanţe-lor, de exemplu, şi proiectele sprijinite de donatori, inclusiv viitorul Proiect TWINNING al UE, sunt susceptibile de a oferi sprijin de instruire considerabil. În Moldova, doi factori suplimentari critici sunt gestionarea implementării (inclusiv activităţile concertate anti-piraterie), precum şi implicarea mai activă a titularilor de drepturi în activitatea de apli-care a legii. În plus, nu este rezonabil de aşteptat rezultate considerabile de executare în Republica Moldova în cazul în care principalii titulari de drepturi (de exemplu, ai drep-turilor de proprietate industrială) nu sprijină eforturile de aplicare din cauza indiferenţei aparente faţă de piaţa relativ mică din Moldova. În ceea ce priveşte gestionarea imple-mentării, în sistemul din Moldova există o mulţime de părţi interesate care activează la diferite niveluri de capacitate, creând condiţii de confuzie administrativă şi diluând efortul general de implementare. Astfel, există o necesitate principală de creare a unei conduceri de coordonare şi implementare în baza unei strategii coerente de aplicare. O posibilitate importantă de a aborda această problemă imediat, complet şi strategic apare din activarea Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală în luna iunie 2010.

Aceste probleme sunt abordate în continuare în Capitolele 5-7 din această publicaţie.

PARTEA 2:

ANGAJAMENTELE DE ARMONIZARE CE URMEAZĂ A FI REALIZATE


1��

4. LEGISLAŢIA ŞI POLITICA UE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

g Prezentare generală a legislaţiei şi politicilor UE cu privire la proprietatea intelectuală

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală are diferite origini europene. Cea mai veche jurisprudenţă istorică înregistrată privind dreptul de autor şi, prin urmare, conceptul dreptului de autor vine din Irlanda secolului 6 şi se referea la o dispută despre o copie neautorizată a unui manuscris biblic. În hotărârea cu privire la cauză, s-a decis că: „Fiecărei vaci îi aparţine viţelul ei; prin urmare, fiecărei cărţi îi aparţine copia acesteia”. Acest principiu a fost ulterior codificat în Legislaţia irlandeză antică „Brehon” (sau Judecătorul) în jurul anului 700 d.Hr. şi a devenit parte din Legea irlandeză până în secolul al XlV-lea185.

Legea modernă a drepturilor de autor este originară din Actul britanic al dreptului de autor din 1709 (cunoscut sub denumirea de „Statutul Anne”186). Această lege descria ca “Un Act pentru încurajarea învăţării, prin transmiterea drepturilor copiilor cărţilor tipărite autorilor sau cumpărătorilor acestor copii, pentru o perioadă de timp indicată” şi le-a dat autorilor drepturi pentru o perioadă fixă de paisprezece ani, pentru toate lucrările publicate în conformitate cu statutul, după care dreptul de autor expira. Scopul declarat al Actului era „pentru încurajarea oamenilor învăţaţi să compună şi să scrie cărţi folositoare”.

Ulterior, Constituţia Statelor Unite ale Americii din 1787 a adoptat o clauză a dreptului de autor care autorizează legislaţia drepturilor de autor: „Pentru promovarea progresului ştiinţei..., prin asigurarea perioadei de timp limitate pentru autori.... dreptul exclusiv pentru operele lor...”187

Convenţia de la Berna din 1886 a stabilit mai întâi recunoaşterea bilaterală a dreptului de autor între statele suverane, decât doar bilateral. A fost organizată la iniţiativa lui Victor

185 Statutul Kilkenny din 1368 a scos eficient în afara legii sistemul Legii Brehon din Irlanda.186 Great Britain: Copyright Act 1709, 8 Anne c.19.

187 Articolul I, punctul 8, clauza 8, Constituţia Statelor Unite, 1787.

1�4

Hugo de la Asociaţia Internaţională Literară şi Artistică. Aceasta a fost puternic influen-ţată de „dreptul de autor” francez (droit d’auteur), care contrastează oarecum cu concep-tul anglo-saxon al „dreptului de autor” (care se ocupa doar de preocupările economice) și a introdus principii noi şi importante care continuă până în prezent:

• Drepturile de autor pentru operele de creaţie nu trebuie să fie afirmate sau declarate, deoarece acestea intră în vigoare în mod automat la creare.

• În ţările Convenţiei de la Berna, nu există cerinţă pentru un autor să se „înregistreze” sau „să aplice pentru” un drept de autor, sau să-şi marcheze lucrarea cu un simbol de drept de autor sau altă indicaţie.

• De îndată ce o operă este „fixată”, ceea ce înseamnă că este scrisă sau înregistrată pe suport fizic, autorul acesteia primeşte în mod automat toate drepturile de autor ale operei, precum şi orice operă derivată, cu excepţia cazului şi până când autorul le neagă în mod explicit, sau până când drepturile de autor expiră.

Convenţia de la Berna, de asemenea, a dus la aceea că autorii străini sunt trataţi în mod egal cu autorii locali, în orice ţară membră a Convenţiei188.

Legislaţia privind brevetele are o istorie la fel de interesantă şi europeană. Cele mai vechi brevete (cu un drept garantat de profit pentru inventator pentru un an) au fost acordate de oraşul grec Sybaris (acum în sudul Italiei) în anul 500 î.Hr. Brevetele în sensul modern se trag din 1474, când veneţienii au adoptat un decret care prevedea că dispozitivele noi şi inventive, odată puse în practică, trebuiau să fie comunicate Republicii pentru a obţine dreptul de a-i împiedica pe alţii să le folosească. Mai târziu, în 1623, Statutul englez al monopolurilor189 prevedea condiţia ca brevetele să fie acordate doar „proiectelor de invenţie nouă”. Jurisprudenţa engleză la începutul secolului XVIII a creat cerinţa că trebuie să fie prezentată o descriere scrisă a invenţiei. În schimb, sistemul modern de brevet francez a fost creat în timpul Revoluţiei din 1791 şi brevetele erau acordate fără examinare în baza faptului că dreptul unui inventator a fost considerat o problemă ce ţine de legea naturală. De asemenea, nu era necesar de a publica invenţia, deoarece utilizarea sa era considerată ca dezvăluire publică adecvată. Prima legislaţie de brevete a SUA a fost elaborată în 1790, deşi diferite state acordau brevete în conformitate cu sisteme separate mult mai devreme.

Din acest context istoric este clar că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală a reieşit din tradiţiile europene. Tradiţiile dreptului civil au creat un accent pe o lege

188 Este interesant de observat că Marea Britanie a semnat Convenţia de la Berna în 1887, însă nu a implementat o mare parte din ea, până la aprobarea Actului dreptului de autor, desenelor şi modelelor şi de brevete din 1988 şi că SUA nu a semnat Convenţia de la Berna până în 1989.

189 Statutul Monopolurilor, 1623 (21 Jac. 1, C.3). Acesta a fost introdus ca răspuns la abuzul sistemului anterior prin care regele putea acorda monopoluri arbitrare pentru producţia anumitor bunuri sau prestarea anumitor servicii prin „brevet de litere” în detrimentul comerţului. Statutul prevedea reguli stricte cu privire la circumstanţele în care primului inventator al unui anumit element i se putea acorda drepturi exclusive pentru acea invenţie, cu condiţia ca acesta să nu fie „contrar legii, sau fără daune pentru stat prin creşterea preţurilor produselor de bază la domiciliu sau aducerea prejudiciilor comerţului, sau, în general incomod”.


1��

naturală, o bază etică, filosofică şi mai târziu o bază economică pentru protecţia operelor de creaţie. În ţările de drept comun accentul fundamental era în primul rând economic de la bun început. Dreptul internaţional ulterior încă mai poartă umbre ale acestor accente diferite şi acest lucru explică, parţial, regulile oarecum mai puternice ale UE vis-à-vis de regimul principal multilateral al Acordului TRIPS al OMC. El, de asemenea, explică de ce era problematic de elaborat standarde UE cu privire la drepturile de proprietate intelectuală şi de ce regulile armonizate ale UE au apărut relativ mai târziu comparativ cu alte ramuri ale legislaţiei UE.

UE şi-a făcut primii paşi în domeniul proprietăţii intelectuale în a doua jumătate a anilor 1970, cu înfiinţarea Oficiului European de Brevete, dar anume înfiinţarea Pieţei Unice (1992) a fost cea care a oferit un impuls decisiv pentru armonizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Obiectivul a fost de a asigura că produsele şi serviciile protejate de către unul dintre aceste drepturi ar putea circula liber. Un titular de drept trebuia să fie în măsură să trateze UE ca o piaţă unică naţională, ceea ce însemna că protecţia disponibilă trebuia să fie echivalentă în toate statele membre. Diferenţele care stăteau în calea acestui obiectiv trebuiau să fie eliminate prin intermediul unor măsuri adoptate la nivelul UE. Iniţial, prin urmare, acţiunea Uniunii Europene a luat forma unei alinieri a legislaţiei privind proprietatea intelectuală a statelor membre care vizează eliminarea diferenţelor de tratament care au intervenit în libera circulaţie a produselor şi serviciilor. Eforturile s-au concentrat asupra domeniilor în care divergenţele au fost cele mai marcate, sau unde existau sau păreau să existe obstacole nejustificate pentru libera circulaţie.

Armonizarea UE privind sfera DPI, în general, a apărut în baza dispoziţiilor generale pentru armonizarea legislaţiilor în interesul liberei circulaţii a produselor şi serviciilor pe piaţa internă a UE190 (de exemplu, articolul 100 din Tratatul CEE/articolul 95 în conformitate cu versiunea de la Amsterdam a Tratatului CE).

De îndată ce era asigurată o aliniere a legislaţiei interne, au existat mai multe domenii în care a fost considerat oportun de a oferi titularilor drepturilor de autor posibilitatea de a obţine protecţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene într-o singură operaţiune. Acest lucru a dus mai târziu la crearea mărcii comunitare în 1993, stabilirea desenului sau modelului comunitar în 2001 şi continuă cu noi iniţiative convenite în decembrie 2009 cu privire la principalele caracteristici ale unei instanţe de brevetare viitoare în UE şi cu privire la o abordare comună în Regulamentul UE privind brevetele şi o nouă marcă UE pentru produsele alimentare ecologice, care va intra în vigoare în 2010. În plus, UE a elaborat iniţiative importante cu privire la protecţia DPI sau a drepturilor similare în mai multe sectoare; în special agricultură, biotehnologie şi farmaceutice.

Tratatul de la Lisabona, în vigoare de la 1 decembrie 2009, prezintă prima dispoziţie explicită pentru reglementarea DPI în următorii termeni.

190 Iniţial, Articolul 100 al Tratatului CEE. Acesta a devenit Articolul 95 în versiunea de la Amsterdam a Tratatului CE şi acum este Articolul 114 al Tratatului de la Lisabona.

1��

PREVEDERILE DPI ALE TRATATULUI DE LA LISABONA

Noul articol 97a:

„În contextul instituirii şi funcţionării pieţei interne, Parlamentul şi Consiliul Europei, acţionând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, vor stabili măsuri referitoare la crearea drepturilor europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecţie uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în întreaga Uniune şi pentru înfiinţarea autorizării centralizate la nivelul Uniunii, aranjamentelor de coordonare şi control.

Consiliul, acţionând în conformitate cu o procedură legislativă specială, va stabili cu ajutorul regulamentelor regimul lingvistic pentru drepturile europene de proprietate intelectuală. Consiliul va acţiona în unanimitate, după consultarea cu Parlamentul European.”

Noul articol 188C:

„Politica comercială comună se bazează pe principii unitare, în special, în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea acordurilor tarifare şi comerciale privind comercializarea produselor şi serviciilor, şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, realizarea uniformizării în măsurile de liberalizare ... ”

g Analiza dispoziţiilor legislaţiei UE

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul Uniunii Europene – Dreptul de autor şi drepturile conexe

Cadrul juridic al UE este, în general, menţionat în continuare ca Acquis – grupul de legi şi politici pe orice subiect dat. În cazul dreptului de autor şi drepturilor conexe, Acquis-ul include toate dispoziţiile relevante ale instrumentelor internaţionale examinate în capitolele anterioare ale acestei publicaţii. Influenţa convenţiilor poate fi văzută în legislaţia europeană, însă instrumentele UE sunt mai detaliate, iar nivelul de protecţie mai cuprinzător decât cele ale acordurilor internaţionale.

Legislaţia Uniunii Europene este de două tipuri: directive, care cuprind măsuri legale pe care statele membre sunt obligate să le includă în legislaţia lor internă; şi reglementări, care au influenţă directă în toate statele membre, fără a fi necesară implementarea internă.

Politica UE privind dreptul de autor şi drepturile conexe

Declaraţiile cu privire la aspectele semnificative ale politicii UE sunt, în general, publicate de Comisia Europeană sub formă de aşa-numite Cărţi verzi. Există cinci Cărţi verzi


1��

care afectează drepturile de autor şi drepturile conexe, în perioada din 1988, până în prezent. Acestea sunt:

• Dreptul de autor şi provocarea tehnologiilor, 1988;191

• Dreptul de autor şi drepturile conexe în societatea informaţională, 1995192; şi

• Combaterea contrafacerii şi pirateriei, 1998;193

• Dreptul de autor în economia cunoaşterii, 2008194; şi

• Valorificarea potenţialului industriilor culturale şi creative, 2010195.

În afară de Cărţi verzi, Comisia a publicat o serie de documente suplimentare, care dezvoltă aspectele discutate în Cărţile verzi.

Punctul de plecare pentru orice explorare a politicii UE privind legislaţia dreptului de autor şi drepturilor conexe este prima Carte verde menţionată mai sus – Dreptul de autor şi provocarea tehnologiilor, publicată în 1988. În acesta, Comisia a susţinut că ar fi avut loc o schimbare în activităţile economice din ţările industrializate – departe de producţia produselor de „bază”, pentru cele care au valoare adăugată considerabilă, implicând combinaţii noi de tehnologie, competenţe şi ingeniozitate. Cartea verde a prevăzut piaţă imensă, care a fost deschisă în produsele de informaţii, şi a recunoscut că această piaţă ar fi uşor subminată de copierea neautorizată. De asemenea, s-a văzut că statele membre ale UE ar putea concura cel mai bune pe această nouă piaţă în cazul în care ar putea fi minimizat efectul de diferenţe lingvistice şi juridice dintre ele.

Cartea verde a identificat următoarele necesităţi importante:

• de a elimina diferenţele semnificative dintre statele membre cu privire la aspectele legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

• de a seta standardul pentru protecţia juridică la un nivel ridicat, în scopul îmbunătăţirii poziţiei concurenţiale a statelor membre; şi

• de a aborda problema de deturnare a proprietăţii intelectuale, sau pirateriei.

Comisia a adoptat o abordare conservatoare a acţiunii necesare. Aceasta a arătat că, deoarece toate statele membre aparţin Convenţiei de la Berna, un anumit cuantum de armonizare a legii privind dreptul de autor ar fi avut deja loc. Astfel, acţiunea a fost necesară doar în anumite domenii specifice ale legii.

191 Cartea verde privind dreptul de autor şi provocarea tehnologiei – problemele dreptului de autor care necesită o acţiune imediată, COM (88) 172, iunie 1988.

192 Cartea verde – Dreptul de autor şi drepturile conexe în societatea informaţională, COM (95) 382, iulie 1995. 193 Cartea verde – Combaterea contrafacerii şi pirateriei pe piaţa unică, COM (98) 569, octombrie 1998.194 Cartea verde – Dreptul de autor în economia cunoaşterii, COM (2008) 466, iulie 2008.195 Cartea verde – Valorificarea potenţialului industriilor culturale şi creative, COM (2010) 183, aprilie 2010 (parţial se

ocupă de problemele proprietăţii intelectuale).

1��

Ţinând cont de această abordare, UE a trecut la producerea „primei generaţii” a drep-tului de autor şi directivelor drepturilor conexe. Acestea se ocupă de câteva teme diverse. Obiectul reglementat include programe de calculator; drepturi de închiriere şi de împrumut; radiodifuziune prin satelit şi drepturi de retransmisie prin cablu; durata de protecţie a dreptului de autor şi drepturilor conexe; protecţia bazelor de date şi dreptu-rile de suită ale artiştilor.

A doua Carte Verde, din 1995, s-a axat pe problemele ridicate de tehnologia digitală şi de dezvoltarea Internetului, şi a identificat necesitatea unei abordări a legislaţiei mai cuprinzătoare şi mai puţin sectoriale. Ca urmare, „a doua generaţie” a directivelor a fost iniţiată, abordând probleme fundamentale, cum ar fi natura dreptului de reproducere şi gama de excepţii permise, precum şi standardul măsurilor de aplicare – ceva care a fost identificat, ca fiind necesar, în a treia Carte verde.

Comisia Europeană, desigur, că nu a funcţionat în gol în această perioadă. Pe fundal au fost anumite acorduri internaţionale menţionate deja în această publicaţie, în special Acordul TRIPS din 1994 şi cele două tratate OMPI din 1996. Influenţele sunt acum reciproce. Legislaţia UE nu este doar influenţată de acorduri internaţionale, ea, de asemenea, exercită o influenţă considerabilă asupra formei acestor acorduri.

Directive

1. Directiva privind programele de calculator1��

În anumite jurisdicţii, de la un stadiu incipient a fost recunoscut faptul că programele de calculator ar putea fi protejate prin legea drepturilor de autor, ca opere literare. Protecţia dreptului de autor pentru programele de calculator este acum bine recunoscută în dreptul internaţional, precum şi de UE197.

Directiva Consiliului 91/250/CEE privind protecţia juridică a programelor de calculator a fost prima măsură a Uniunii Europene privind dreptul de autor. Obiectivul Directivei a fost de a armoniza legislaţia statelor membre privind protecţia programelor de calculator pentru a crea un mediu juridic, oferind un grad similar de securitate împotriva reproducerii neautorizate a unor astfel de programe. Înainte de Directivă, doar cinci state membre aveau sisteme specifice de protecţie a drepturilor de autor pentru programele de calculator: Regatul Unit, Franţa, Germania, Spania şi Danemarca.

Articolul 1 din Directivă prevede că programele de calculator trebuie să fie protejate ca opere literare. Nu există o definiţie a unui program pentru calculator, dar este clar, că protecţia se extinde la exprimarea în orice formă a unui program de calculator, dar

196 Directiva Consiliului 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecţia juridică a programelor de calculator, OJ L 122 din 17 mai 1991 după cum a fost modificată de Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993, OJ L 290 din 24 noiembrie 1993 şi codificată în Directiva 2009/24/CE a Consiliului şi Parlamentului European din 23 aprilie 2009, OJ L111 din 5 mai 2009.

197 Vezi articolul 10(1) din Acordul TRIPS şi articolul 4 din Tratatul WIPO privind dreptul de autor (WCT).


1��

nu la ideile şi principiile care stau la baza oricărui element al programului. Expunerile Directivei specifică faptul că logica, algoritmele şi limbajul de programare nu sunt protejate. Lucrările pregătitoare de proiectare sunt protejate, cu condiţia că sunt de aşa natură încât un program de calculator poate rezulta din acestea într-o etapă ulterioară.

Standardul de originalitate este declarat a fi „creaţia originală a autorului”. Astfel, doar cheltuirea efortului sau resurselor nu va fi suficientă – trebuie să existe o introducere creativă. Considerentele clarifică, totuşi, că nu ar trebui să fie aplicată nicio încercare specială pentru merite ale calităţii sau a valorii estetice a programului.

Autorul este definit ca persoana fizică sau grup de persoane care a creat programul, sau, în cazul în care legislaţia statului membru permite acest lucru, persoana juridică desemnată ca titular de drept de acea legislaţie. Proprietatea programului trebuie să fie acordată autorului, în acelaşi mod ca şi cele aplicate în cazul operelor literare. O excepţie la acest lucru este prevăzută în cazul unui angajat, care nu va fi tratat ca un autor, cu excepţia cazului în care contractul lui prevede acest lucru.

Actele de exploatare pe care titularul dreptului le poate controla sunt următoarele:

• Reproducerea permanentă sau temporară a programului, prin orice mijloace şi în orice formă, în parte sau în totalitate.

• Traducerea, adaptarea, dispunerea şi orice altă modificare a programului.

• Orice formă de distribuire către public, inclusiv prin închiriere de copii. Prima vânzare a unei copii în UE epuizează dreptul de distribuţie.

Există trei excepţii la actele restricţionate:

• Utilizarea necesară a dobânditorului legal. În absenţa unor dispoziţii contractuale contrare, persoana care dobândeşte în mod legal o copie a unui program de calculator poate efectua oricare dintre actele restricţionate în măsura în care este necesar pentru a utiliza programul, conform destinaţiei sale, inclusiv în scopul corecţiei erorii. La această etapă, Comisia Europeană a clarificat faptul că înţelegerea sa cu privire la sensul „dobânditorului legal” este ceea ce înseamnă un cumpărător, licenţiat, chiriaş sau o persoană autorizată să utilizeze programul în numele uneia dintre aceste persoane198.

• Realizarea copiilor de rezervă/back-up. Atunci când este necesară utilizarea unui program, persoana care are dreptul să-l utilizeze nu poate fi împiedicată să facă o copie de rezervă. Potrivit Comisiei, noţiunea de „back-up” este destinată să însemne „din motive de securitate”. Poate fi făcut doar un singur exemplar şi doar în acest scop specific. Excepţia, prin urmare, asigură că utilizarea normală a programului să poată continua în caz de pierdere sau defect al originalului. Acest lucru este necesar pentru utilizarea programului199.

198 Vezi Raportul Comisiei privind implementarea Directivei, COM/2000/0199 finală.199 Ibid

1�0

• Observare, studiu sau încercare. O persoană care are dreptul de a utiliza un program pentru calculator poate observa, studia sau încerca funcţionarea programului pentru a determina ideile şi principiile care stau la baza oricărui element al acestuia, în cazul în care face acest lucru în timpul desfăşurării oricăror dintre actele de încărcare, prezenta-re, rulare, transmitere sau stocare a programului, pe care are dreptul să le întreprindă.

Articolul 6 din Directivă prevede decompilarea200. Intenţia este de a permite ingineria inversă a unui program, în scopul de a produce un program interoperabil, care poate concura cu programul anterior, atâta timp cât dreptul de autor în programul anterior n-a fost încălcat. Acest punct a reprezentat subiect de dezbateri intense şi a dus la un compromis care are drept efect punerea la dispoziție a informaţiilor necesare pentru stabilirea interoperabilităţi. Cu toate acestea, prevederea este în mare măsură condiţionată, limitând astfel decompilarea la minimul necesar în vederea realizării interoperabilităţii fără a aduce prejudicii interesului legitim al titularului dreptului.

De asemenea, articolul prevede că acordul titularilor dreptului de autor nu este necesar atunci când reproducerea codului şi traducerea formei programului sunt indispensabile pentru a obţine informaţiile necesare pentru realizarea interoperabilităţii cu programele create în mod independent, cu condiţia că sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• Actele sunt realizate de cineva care este împuternicit să utilizeze programul;

• Informaţiile necesare pentru realizarea interoperabilităţii nu au fost anterior disponibile; şi

• Actele îndeplinite sunt limitate la părţile de program necesare pentru realizarea interoperabilităţii.

În plus, orice informaţii obţinute:

• nu pot fi utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilităţii,

• nu pot fi transmise altora, şi

• nu pot fi utilizate pentru dezvoltarea unui produs concurent.

Şi, în sfârşit, excepţia trebuie să fie supusă încercării în trei etape prevăzute de Convenţia de la Berna201.

Articolul 7 conţine anumite dispoziţii speciale de aplicare, care obligă statele membre să ofere „măsuri adecvate” pentru anumite tipuri de încălcări secundare, şi anume: punerea cu bună ştiinţă în circulaţie a unui program de calculator dăunător; posedarea cu bună ştiinţă a unei copii care încălcă dreptul în scopuri comerciale; şi circularea sau posedarea oricărui dispozitiv tehnic proiectat pentru a facilita eliminarea protecţiei drepturilor de autor dintr-un program de calculator.

200 „Decompilarea” se referă la mai multe procese de calculator utilizate pentru recuperarea codului sursă pierdut, securitatea calculatoarelor, inter-operabilitatea şi corectarea erorilor. Succesul decompilării depinde de cantitatea informaţiei prezente în codul care este decompilat şi gradul de sofisticare al analizelor efectuate pe acesta.

201 Vezi referinţa explicativă anterioară referitoare la acest lucru.


1�1

Durata de protecţie a fost modificată prin Directiva privind termenul202, şi reprezintă acum durata de viaţă a autorului şi 70 de ani p.m.a.203 Discutabil, este o perioadă inutil de lungă de protecţie a unui program de calculator, dar aceasta este o consecinţă a abordării Directivei în ceea ce priveşte tratarea programului de calculator ca operă literară.

Comisia Europeană este convinsă că Directiva a dus la o reducere a nivelurilor de piraterie, şi o creştere a ocupării forţei de muncă în sectorul tehnologiilor informaţionale204. Directiva a fost, de asemenea, folosită ca model de protecţie într-un număr semnificativ de ţări non-UE, inclusiv Australia, Hong Kong şi multe state din Europa Centrală şi de Est.

2. Directiva privind dreptul de închiriere şi de împrumut20�

În anii 1970, apariţia anumitor tehnologii care au făcut copierea la domiciliu mai simplă au dus la îngrijorarea cu privire la nivelurile de copiere la domiciliu. În acelaşi timp, a existat o creştere bruscă a închirierii ca un mijloc de exploatare a operelor, în special a filmelor. Comisia Europeană a considerat că titularul de drept ar trebui să fie remunerat pentru închiriere. În plus, s-a considerat că dreptul de închiriere ar putea, într-o anumită măsură, să compenseze pierderile de venituri pentru proprietarii de drept care rezultă din nivelurile crescute de piraterie.

Directiva 92/100/CEE armonizează dispoziţiile referitoare la drepturile de închiriere şi de împrumut, precum şi la anumite drepturi conexe dreptului de autor. Aceasta prevede drepturi exclusive de a autoriza sau de a interzice închirierea şi împrumutul atât al operelor care sunt supuse dreptului de autor, cât şi al altor obiecte care reprezintă obiectul drepturilor conexe.

Pe lângă furnizarea drepturilor de închiriere şi de împrumut, Comisia a beneficiat de ocazie pentru a preciza un nivel armonizat de protecţie pentru artiştii interpreţi sau executanţi, producătorii de fonograme şi producătorii de film şi de radiodifuziune. Directiva prevede armonizarea anumitor drepturi conexe, inclusiv dreptului de fixare, reproducere, difuzare şi comunicare către public şi distribuţia. În afară de drepturile de producător de film, acestea coincid cu drepturile acordate de Convenţia de la

202 Vezi mai jos.203 Post mortem auctoris, sau după moartea autorului.204 Vezi Raportul Comisiei privind implementarea Directivei din 2000, op. cit.205 Directiva Consiliului 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi privind

anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale, JO L 346 din 27 noiembrie 1992.

1�2

Roma. Dreptul de distribuţie este limitat de Principiul epuizării comunitare206; ca urmare, statele membre sunt împiedicate să aplice epuizarea internaţională207.

Durata atât a drepturilor de închiriere cât şi celor de împrumut, precum şi a drepturilor conexe urmau să fie aceleaşi ca şi cele prevăzute de Convenţiile de la Berna şi Roma, deşi durata lor este în prezent reglementată de Directiva termenului208.

În ceea ce priveşte închirierea şi împrumutul, Comisia a avut iniţial intenţia doar să armonizeze dreptul de închiriere, dar a fost convinsă să adauge şi un drept de împrumut (închirierea fiind pentru câştig, întrucât închirierea este pentru scopuri necomerciale, atunci când este efectuată de unităţile care sunt accesibile pentru public). Un drept de a deroga a fost furnizat în legătură cu dreptul de împrumut, „cu scopul ca măcar autorii să primească o remunerare pentru împrumut”, statele membre fiind libere să determine remunerarea.

Directiva dată conţinea, de asemenea, o serie de prevederi importante în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor conexe acordate, de exemplu, statele membre pot prevedea că, atunci când fie un autor sau un executant încheie un contract cu un producător de film, aceştia pot fi consideraţi că şi-au transferat drepturile de închiriere. Titularul de drept îşi păstrează, totuşi, dreptul la o remunerare echitabilă, la care se poate renunţa, dar a căror administrare poate fi transferată la o societate de gestiune colectivă.

Directiva (Articolul 4) se referă la gestiunea colectivă ca la un model de gestionare a dreptului de remunerare echitabilă209, dar nu face din gestiunea colectivă o cerinţă. În ceea ce priveşte dreptul exclusiv de împrumut public, statele membre pot deroga de la acesta, cu condiţia ca cel puţin autorii să obţină o remunerare pentru împrumut printr-o remunerare echitabilă unică, pentru a fi împărţită între producător şi interpret.

În cele din urmă, directorul principal (regizorul) al unei opere cinematografice trebuie să fie considerat autor al acestei opere.

206 Principiul epuizării este o limitare fundamentală cu privire la dreptul de distribuire a obiectelor de proprietate intelectuală. Principiul epuizării comunitare implică faptul că „prima vânzare” a unui element care încorporează proprietatea intelectuală protejată într-un stat membru al UE va epuiza dreptul de distribuţie al titularului de proprietate intelectuală, astfel, îl împiedică de la aplicarea ulterioară a dreptului exclusiv de distribuţie împotriva altora în cadrul pieţei interne europene cu privire la acest element. Trebuie remarcat că, în conformitate cu articolul 2 din Protocolul 28 la Tratatul SEE şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, principiul epuizării a fost extins pentru a acoperi întregul teritoriu al SEE (adică teritoriul UE, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).

207 Articolul 9 din Directivă.208 Vezi mai jos.209 Articolul 4 din Directivă.


1��

Directiva Consiliului 92/100/CEE a fost modificată în mai multe rânduri210 şi consolidată în 2006 prin Directiva 2006/115/CE211.

�. Directiva cu privire la retransmisia prin satelit şi cablu212

Prezenta Directivă se referă la problemele dreptului de autor care nu au fost abordate mai devreme, Directiva televiziunii fără frontiere, din 1989213. Deşi un obiectiv principal al acestei directive a fost distribuţia şi promovarea programelor europene de televiziune, aceasta nu s-a referit la diferenţele dintre legislaţiile statelor membre cu privire la problema unde va avea loc difuzarea prin satelit, în sensul dreptului de autor. Nici, în ceea ce priveşte retransmisia prin cablu, nu a făcut referinţă la problema în ceea ce priveşte timpul când operatorul de cablu are dreptul de a transmite emisiunile prin intermediul reţelelor de cablu, şi în ce condiţii. Astfel, Directiva cu privire la retransmisia prin satelit şi cablu facilitează rezolvarea problemelor privind drepturile de autor legate de natura trans-frontalieră a emisiunilor prin satelit şi prin cablu şi creşterea potenţială a alegerii telespectatorilor.

În abordarea aspectelor de drept de autor în radiodifuziunea prin satelit şi prin cablu, Directiva defineşte, în primul rând, comunicaţiile prin satelit ca locul în care semnalele purtătoare de program sunt introduse într-un lanţ neîntrerupt de comunicare spre satelit şi în direcţia inversă spre pământ. Aceasta precizează că actul de comunicare are loc în statul membru în care se desfăşoară (de exemplu, locaţia legăturii ascendente). Cu toate acestea, pentru transmisii ce provin din afara Uniunii Europene, situaţia este după cum urmează:

• În cazul în care transmisia provine dintr-o ţară cu acelaşi nivel de protecţie ca şi cel prevăzut în Directivă, atunci este, de asemenea, considerat că a avut loc în locaţia legăturii ascendente.

210 Vezi Directiva Consiliului 93/98/CEE („Directiva termenului”), OJ L 290 din 24 noiembrie 1993, articolul 11(2) şi Directiva 2001/29/CE a Parlamentului şi Consiliului European („Directiva societăţii informaţionale”), OJ L 167 din 22 iunie 2001, articolul 11(1).

211 Directiva 2006/115/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată), JO L 376 din 27 decembrie 2006.

212 Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme privind drepturile de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, JO L 248 din 6 octombrie 1993.

213 Directiva Consiliului 89/552/CEE din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin Lege, Regulament sau Actele administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune, JO L 298 din 17 octombrie 1989. Directiva „Televiziune fără frontiere” este piatra de temelie a politicii audiovizuale a Uniunii Europene. Ea se bazează pe două principii fundamentale: libera circulaţie a programelor europene de televiziune în cadrul pieţei interne şi cerinţa ca canalele TV să-şi rezerve, ori de câte ori este posibil, mai mult de jumătate din timpul lor de emisie pentru operele europene („cote de emisie”). Directiva, în urma modificării sale în 1997 (Directiva 97/36/CE) şi 2007 (Directiva 2007/65/CE), de asemenea, ocroteşte anumite obiective importante de interes public, cum ar fi diversitatea culturală, protecţia minorilor şi dreptul la replică.

1�4

• În cazul în care transmisia provine dintr-o altă ţară, dar printr-o staţie de legătură ascen-dentă dintr-un stat membru, atunci actul va fi considerat că ar fi avut loc în acest stat membru.

• În cazul în care transmisia provine dintr-o altă ţară, iar un organism de radiodifuziune dintr-un stat membru a comandat actul de comunicare, atunci ea va fi considerată că ar fi avut loc în acel stat membru.

• În final, dacă transmisia provine din afara UE şi nu există nicio conexiune cu un stat membru al UE, atunci nu există nicio regulă, iar legile care se vor aplica vor fi cele din fiecare loc în care este primită transmiterea.

Directiva acordă autorului dreptul exclusiv de a autoriza radiodifuziunea prin satelit. Acest lucru nu se aplică faţă de operele cinematografice. În ceea ce priveşte titularii de drepturi, dreptul lor de a autoriza difuzarea prin satelit trebuie să fie protejat în conformitate cu dispoziţiile Directivei privind dreptul de închiriere şi de împrumut.

Directiva privind transmisia prin satelit şi cablu conţine dispoziţii menite să asigure faptul că autorizaţiile titularilor de drepturi sunt doar după acord şi promovează rolul societăţilor de gestiune colectivă.

În ceea ce priveşte retransmisia prin cablu, statele membre trebuie să se asigure că, atunci când programele dintr-un alt stat membru se transmit prin cablu pe teritoriul lor, să fie respectat dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile şi ca retransmisia să aibă loc în baza unor acorduri contractual individuale sau colective între părţile în cauză. Drepturile titularilor de drepturi în legătură cu retransmisia prin cablu pot fi exercitate numai printr-o societate de gestiune colectivă. În cazul în care titularul nu a transferat dreptul la o societate, se va considera că el a făcut acest lucru. În plus, Directiva prevede medierea între părţi în cazul în care nu se poate ajunge la un acord privind autorizarea de retransmisie prin cablu a unei emisiuni.

4. Directiva privind termenul (sau durata)214

Directiva Consiliului 93/98/CEE care armonizează durata protecţiei dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe215 a fost abrogată şi înlocuită cu o actualizare codificată sub formă de Directiva 2006/116/CE în 2006.

Înainte de adoptarea Directivei iniţiale privind termenul în 1993, durata protecţiei dreptului de autor şi drepturilor conexe în legislaţia statelor membre varia considerabil. În Germania, Austria şi Spania, termenul de protecţie a anumitor lucrări a fost de 70 ani p.m.a. În Marea Britanie şi Irlanda a fost 50 ani p.m.a. În Portugalia, într-un anumit moment în timp protecţia a fost perpetuă.

214 Directiva 2006/116/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 12 decembrie 2006 privind durata de protecţie a dreptului de autor şi anumitor drepturi conexe (versiune codificată), JO L 372 din 27 decembrie 2006.

215 Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe, JO L 290 din 24 noiembrie 1993.


1��

Directiva a extins durata de protecţie a drepturilor de autor. În acest sens, a adus înapoi în dreptul de autor operele unui număr de artişti de creaţie care au intrat mai devreme în domeniul public. Acestea au inclus scriitori, cum ar fi James Joyce, şi artiştii plastici, cum ar fi Mondrian. Termenii extinşi se aplicau doar faţă de operele cu drept de autor în cel puţin un stat membru la 1 iulie 1995. Aceştia nu se aplicau faţă de operele care erau fără drepturi de autor în toate statele membre la acea dată. Termenii extinşi, în general, sunt: 70 ani p.m.a. pentru drepturile de autor şi 50 de ani pentru drepturile conexe. De asemenea, directiva specifică, în fiecare caz, punctul de plecare pentru calculul duratei.

Există două drepturi noi şi interesante prevăzute în Directiva privind termenul:

1. Statele membre sunt obligate să prevadă un drept de „prima publicare” pentru fiecare care publică pentru prima oară o operă nepublicată anterior pentru care drepturile de autor au expirat. Durata de protecţie este de 25 de ani de la data publicării216.

2. Statele membre pot proteja „operele critice şi ştiinţifice”, care au intrat în domeniul public, pentru o perioadă de 30 de ani de la publicare. Aceasta este o prevedere facultativă şi se exprimă într-un mod foarte deschis, probabil cu intenţia de a proteja operele de importanţă publică deosebită217.

Pe măsură ce termenii extinşi depăşesc normele internaţionale, Directiva trebuie să abordeze problema de protecţie a cetăţenilor ţărilor terţe. Aceasta prevede că, pentru drepturile de autor, în cazul în care ţara de origine a unei opere, în sensul Convenţiei de la Berna, este o ţară din afara Uniunii Europene, iar autorul nu este un cetăţean al UE, durata de protecţie va fi cea a ţării de origine, dar nu poate depăşi durata de protecţie a UE. Pentru drepturile conexe, statele membre pot acorda cetăţenilor non-UE aceiaşi termeni ca în temeiul Directivei, şi anume 50 de ani. Dacă nu, atunci termenul va fi acel aplicabil în ţara în care titularul dreptului este cetăţean, dar, din nou, nu poate depăşi termenul UE.

Un alt aspect care trebuia să fie abordat în contextul drepturilor de autor revitalizate a fost acel de „drepturi dobândite”, care reprezintă drepturile celor care au început deja exploatarea unei opere, înainte ca dreptul de autor să fie revitalizat, şi în timp ce era în domeniul public. În această privinţă Directiva prevede doar că statele membre „trebuie să adopte dispoziţiile necesare” pentru a proteja drepturile dobândite ale persoanelor terţe.

Conform unei propuneri recente a Comisiei218, s-a propus de a prelungi durata de protecţie pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme de la 50 la 95 de ani. Prezenta propunere va introduce amendamente în Directiva 2006/116/CE. Potrivit Comisiei:

216 Directiva 2006/116/CE, articolul 4.217 Directiva 2006/116/CE, articolul 5.218 Propunerea pentru Directiva Parlamentului şi Consiliului European care modifică Directiva 2006/116/CE a

Parlamentului şi Consiliului European privind durata de protecţie a drepturilor de autor şi drepturilor conexe (SEC (2008) 2287) (SEC (2008) 2288).

1��

„Scopul propunerii este de a aduce protecţia artiştilor interpreţi sau executanţilor mai mult în conformitate cu cea care deja a fost acordată autorilor – 70 de ani după moartea lor. Termenul extins va permite artiştilor interpreţi sau executanţilor să câştige bani pentru o perioadă mai lungă de timp şi în orice caz, pe tot parcursul vieţii lor. Venitul din remunerarea drepturilor de autor este important pentru artiştii interpreţi sau executanţi, deoarece, de multe ori, ei nu au alte venituri periodice din salariu. De termenul extins vor beneficia, de asemenea, producătorii de discuri, care vor genera venituri suplimentare din vânzarea înregistrărilor în magazine şi pe Internet. Acest lucru ar trebui să permită producătorilor să se adapteze la mediul de afaceri în schimbare rapidă şi să îi ajute să-şi menţină nivelurile de investiţii în noile talente.”219

În scopul obţinerii echilibrului corect între beneficiile pentru companiile de înregistrare şi artiştii recomandaţi şi nevoile sociale reale ale muzicienilor de sesiune, propunerea cuprinde anumite măsuri însoţitoare, cum ar fi înfiinţarea unui fond pentru muzicieni, introducerea clauzelor „foloseşte sau pierde” în contractele dintre artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme şi un „buret” pentru contracte în perioada de prelungire peste perioada iniţială de 50 de ani. De fapt, clauzele „foloseşte sau pierde” (care sunt destinate a fi incluse în mod obligatoriu în toate contractele care leagă artiştii interpreţi sau executanţi cu companiile lor de înregistrare) sunt destinate să permită executanţilor să-şi primească drepturile înapoi în cazul în care producătorul nu comercializează înregistrarea de sunet în cursul perioadei prelungite. În acest fel, interpretul ar trebui să fie în măsură să găsească un alt producător dispus să vândă muzica lui sau s-o facă el însuşi, ceea ce este uşor de făcut prin Internet. În cazul în care nici producătorul, nici executantul nu doresc să comercializeze înregistrările, înregistrarea nu va mai fi protejată. În acest fel, extinderea termenului ar evita „blocarea” acelor înregistrări care nu sunt interesante din punct de vedere comercial. În cele din urmă, propunerea prevede că companiile de înregistrare vor trebui să creeze un fond în care ei vor trebui să plătească 20% din veniturile lor obţinute în cursul perioadei prelungite. Banii din acest fond vor fi destinaţi pentru a ajuta muzicienii independenţi.

Aceste amendamente nu au fost încă adoptate şi, în aprilie 2009, Parlamentul European a aprobat cele mai multe dintre modificările propuse – însă termenul de protecţie de 95 ani a fost redus înapoi la 70 de ani.220 Directiva privind prelungirea duratei de protecţie a artiştilor interpreţi sau executanţilor şi producătorilor de fonograme este într-un stadiu avansat şi ar putea fi adoptată înainte de sfârşitul anului 2010.

219 http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/term-protection/term-protection_en.htm220 Vezi comunicatul de presă al Comisiei: „Comisia salută votul Parlamentului European privind drepturile de autor”,

IP/09/627 din 23 aprilie 2009.


1��

�. Directiva privind bazele de date: Protejarea dreptului de autor şi a noului drept Sui Generis221

În anul 1988 valoarea industriei globale a bazelor de date electronice a fost estimată la nivel de 5 miliarde dolari SUA, în care ponderea statelor membre ale UE era de doar 350 milioane dolari SUA. Respectiv, Comisia Europeană a fost preocupată de încurajarea creşterii industriei bazelor de date în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, în cadrul Uniunii Europene, existau anumite divergenţe în dispoziţiile legilor statelor membre în materie de protecţie a bazelor de date. Majoritatea ţărilor protejau colecţiile originale şi compilările în conformitate cu Articolul 2(5) al Convenţiei de la Berna. Cu toate acestea, standardul original varia considerabil.

Drept moment hotărâtor au servit câteva cauze judiciare desfăşurate în SUA şi Europa, care au demonstrat faptul că unele baze de date valoroase nu meritau a fi protejate din simplul motiv că erau lipsite de originalitate. Atunci Comisia Europeană a decis că este urgent nevoie de o directivă pentru a proteja industriile de baze de date din Uniunea Europeană.

Directiva 1996 privind bazele de date asigură protecţie la două niveluri: protecţia bazelor de date care se califică drept originale prin dreptul de autor şi, ceva mai nou, dreptul Sui Generis pentru bazele de date neoriginale. Dreptul Sui Generis, bazat pe criteriul ce atestă „o investiţie substanţială” în loc de originalitate, a fost controversat, şi rămâne a fi intact la nivel internaţional. În situaţia când lipseşte un acord internaţional pentru domeniul în cauză bazele de date din UE se bucură de un nivel de protecţie mult mai înalt în raport cu celelalte părţi ale lumii.

În sensul dreptului de autor şi al dreptului Sui Generis, bază de date înseamnă „o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, dispuse sistematic sau metodic şi accesibile în mod individual prin mijloace electronice sau de altă natură”222. Prin urmare, acestea pot fi electrice sau manuale. Indexarea şi alte sisteme necesare pentru organizaţie sunt protejate, însă orice program de computer folosit pentru elaborarea sau utilizarea bazelor de date nu este protejat. Factorii de limitare din definiţia de mai sus sunt sintagmele „elemente independente” şi „accesibile în mod individual”. Aceasta implică faptul că secţiunile individuale din conţinutul bazelor de date trebuie să dispună, la rândul lor, de caracter şi scop individual.

Protejarea bazelor de date prin dreptul de autor

Standardul original de protecţie de dreptul de autor este descris în felul următor: „În conformitate cu prezenta directivă, bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea

221 Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date, JO L 77 din 27 martie 1996.

222 Directiva 96/9/CE, Articolul 1(2).

1��

elementelor, constituie o creaţie intelectuală proprie a autorului sunt protejate ca atare de dreptul de autor. Niciun alt criteriu nu se aplică pentru a determina dacă bazele de date pot beneficia de această protecţie.” De asemenea, protecţia bazelor de date de dreptul de autor nu se extinde şi asupra conţinutului lor şi nu aduce atingere drepturilor care continuă să aibă incidenţă asupra conţinutului menţionat223.

Standardul original specifică faptul că „creaţia intelectuală proprie a autorului” este o încercare, ce câştigă valoare printre instrumentele europene şi internaţionale ale dreptului de autor. Concomitent, este important de menţionat faptul că input-ul creativ al bazei de date originale trebuie direcţionat mai degrabă asupra procesului de alegere şi dispunere a informaţiei, decât asupra conţinutului acesteia.

Proprietarul dreptului de autor este autorul, adică persoana „care a creat baza sau, atunci când legislaţia statului membru vizat autorizează acest lucru, persoana juridică considerată de această legislaţie ca fiind titularul dreptului”224. Actele restricţionate sunt după cum urmează:

• reproducerea permanentă sau provizorie, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă;

• traducerea, adaptarea, dispunerea şi orice altă transformare;

• orice formă de distribuţie către public, epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în cadrul Uniunii Europene;

• orice comunicare, expunere sau reprezentare publică; şi

• orice reproducere, distribuire, comunicare, expunere sau reprezentare publică a unei traduceri sau adaptări225.

Există şi unele excepţii de la actele restricţionate. „Utilizatorul legitim” poate efectua orice acţiune necesară pentru accesarea conţinutului bazelor de date şi utilizarea normală a acestora. În plus, statele membre au capacitatea de a prevedea excepţii pentru:

• reproducerea în scopuri private a unei baze de date ne-electronice;

• ilustrarea în scopuri didactice sau de cercetare ştiinţifică, sub rezerva de a indica sursa şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit;

• utilizarea în scopul securităţii publice sau în scopul unei proceduri administrative sau judiciare; şi

• alte excepţii de la dreptul de autor prevăzute în mod tradiţional în dreptul lor intern.

În cele din urmă, potrivit Convenţiei de la Berna, este necesară respectarea încercării alcătuite din trei etape.

223 Directiva 96/9/CE, Articolul 3.224 Directiva 96/9/CE, Articolul 4.225 Directiva 96/9/CE, Articolul 5.


1��

Dreptul Sui Generis în legătură cu bazele de date

Directiva dispune că statele membre prevăd pentru producătorul unei baze de date dreptul de a interzice extragerea şi reutilizarea ansamblului sau a unei părţi substanţiale, evaluată calitativ sau cantitativ, a conţinutului acesteia, atunci când obţinerea, verificarea sau prezentarea acestui conţinut atestă o investiţie substanţială din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Important, titularul dreptului în acest caz este „producătorul” bazei de date226.

Calificarea eligibilă pentru protecţie este „investiţia substanţială”. Directiva nu conţine nicio indicaţie referitoare la semnificaţia acestui termen, însă este clar faptul că referinţa de calitate/cantitate implică nu doar dimensiunile financiare ale investiţiei, efortul uman, la fel, ar putea fi luat în considerare.

Dreptul acordat este de a-i preveni pe alţii să extragă sau să reutilizeze conţinutul integral al bazei de date sau o parte semnificativă a acesteia. „Extragerea” şi „reutilizarea” sunt definite în sensul larg al cuvântului. Cu toate acestea, este clar, că dreptul nu asigură protecţia împotriva extragerii unor părţi „nesubstanţiale” din conţinut, iar Directiva enunţă tranşant că „utilizatorul legitim” poate folosi părţi nesubstanţiale ale conţinutului în orice scop227.

Ce fel de protecţie este conferită conţinutului? Este asigurată protecţia materialului faptic, considerat că face parte din domeniul public, de accesul publicului? Răspunsul este negativ. În cazul în care, în rezultatul efectuării unor investiţii substanţiale, un anumit tip de informaţie este asamblată într-o bază de date, atunci este clar că această bază de date nu poate fi accesată fără permisiunea proprietarului acesteia. Cu toate acestea, nu însăşi materialul faptic este protejat, ci asamblarea acestuia, efectuată de către producătorul bazei de date. Nimic nu-l poate împiedica pe altcineva interesat să procedeze la fel şi să asambleze independent acelaşi tip de informaţie într-o altă bază de date, în cazul în care această informaţie nu este sustrasă din baza de date aflată sub protecţie.

Directiva conferă „utilizatorului legitim” (persoana care este în drept, prin intermediul licenţei sau în alt mod, să folosească baza de date) anumite drepturi şi obligaţii. Astfel, utilizatorul legitim nu poate efectua acte contrare unei exploatări normale a acestei baze de date sau care aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale producătorului bazei de date. De asemenea, utilizatorul legitim nu poate aduce atingere titularului unui drept de autor sau al unui drept conex asupra operelor sau prestaţiilor conţinute în această bază de date 228.

226 Directiva 96/9/CE, Articolele 7 şi 8.227 Directiva 96/9/CE, Articolul 7(5).228 Directiva 96/9/CE, Articolul 8.

1�0

Există excepţii de la dreptul Sui Generis, valabile doar pentru utilizatorul legitim. Astfel, acesta poate, fără autorizarea producătorului bazei de date, să extragă şi să reutilizeze o parte substanţială a conţinutului acesteia:

• extragere în scopuri private a conţinutului unei baze de date neelectronice.

• ilustrare în scopuri didactice sau de cercetare ştiinţifică, în măsura în care se indică sursa şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit.

• extragere şi reutilizare în scopuri de securitate publică sau în scopurile unei proceduri administrative sau jurisdicţionale229.

Durata protecţiei unei baze de date neoriginale este de 15 ani de la data de 1 ianuarie a anului care urmează după finalizarea bazei de date. Cu toate acestea, orice modificare substanţială, evaluată în mod calitativ sau cantitativ, permite atribuirea unei durate de protecţie noi230 şi, prin urmare, protecţia poate fi potenţial perpetuă – asumând ipoteză, conform căreia producătorul doreşte să continue să investească o sumă relativ semnificativă pentru a actualiza periodic produsul.

La fel, este important să fie asigurate drepturile în această sferă ale persoanelor care nu sunt cetăţeni ai UE, ţinând cont de lipsa unui acord internaţional la acest capitol. Dreptul este aplicabil persoanelor – cetăţeni ai unuia din statele membre sau care au reşedinţă în Uniunea Europeană. De asemenea, este aplicabil entităţilor corporative formate în conformitate cu legislaţia statelor membre, oficiul cărora este înregistrat în Uniunea Europeană, sau administraţia centrală sau locul principal de afaceri se află în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în cazul în care compania îşi are doar oficiul înregistrat în Uniunea Europeană, operaţiile desfăşurate de către aceasta trebuie să fie permanent interconectate cu economia statului membru.

La 9 noiembrie 2004, pentru prima oară, Curtea Europeană de Justiţie a prezentat interpretarea sa domeniului de aplicare a dreptului Sui Generis stipulat de Directiva 96/9/CE în patru cauze, trimise în adresa sa de instanţele naţionale din Finlanda, Regatul Unit, Suedia şi Grecia231.

CAUZELE REFERITOARE LA DREPTUL SUI GENERIS

În Cauza C-46/02 din Finlanda CEJ a examinat expresia „investiţii în … obţinerea … conţinutului” unei baze de date din Articolul 7(1) al Directivei şi a indicat că expresia se referă la investiţiile pentru crearea acelei baze de date. Prin urmare, se au în vedere resursele folosite pentru a căuta materialele existente, a le aduna şi compila în baza de date, însă nu includ

229 Directiva 96/9/CE, Articolul 9.230 Directiva 96/9/CE, Articolul 10.231 Cauza C-46/02, Fixtures Marketing Ltd împotriva Oy Veikkaus Ab din 9 noiembrie 2004 (FINLANDA); Cauza C-

203/02, The British Horseracing Board Ltd et al (“BHB”) împotriva William Hill Organisation Ltd din 9 noiembrie 2004 (REGATUL UNIT); 3) Cauza C-338/02, Fixtures Marketing Ltd împotriva AB Svenska Spel (SUEDIA); şi Cauza C-444/02, Fixtures Marketing Ltd împotriva OPAP (GRECIA).


1�1

mijloacele folosite pentru crearea acelor materiale adunate pentru a constitui conţinutul bazei de date. Respectiv, în contextul alcătuirii unei liste a evenimentelor sportive pentru a organiza meciurile ligii de fotbal, mijloacele folosite pentru a stabili datele, timpul şi potrivirea echipelor pentru diferite meciuri din cadrul ligii nu constituie o astfel de investiţie. Mai mult decât atât, aflarea acestor date pentru a întocmi lista nu a cerut un efort oarecare din partea ligilor profesioniste, care participă direct la crearea unor astfel de date. În sfârşit, mijloacele folosite pentru verificarea sau prezentarea datelor pentru a fi încorporate în listă nu constituie o investiţie substanţială independentă de cea efectuată pentru crearea datelor. Această poziţie a fost aplicată în privinţa faptelor similare (şi a părţilor implicate în litigiu) în Cauza C-338/02 din Suedia şi în Cauza C-444/02 din Grecia (a se vedea mai jos).

Cauza C-203/02 a urmat după Cauza din Finlanda (C-46/02 de mai sus) şi a adăugat că în contextul alcătuirii listelor curselor de cai, mijloacele folosite pentru a întocmi lista cailor intraţi în cursă nu constituie o investiţie efectuată pentru a obţine conţinutul bazei de date, dar în crearea datelor ce vor constitui conţinutul listelor referitoare la cursele de cai. Mijloacele folosite pentru verificările efectuate înainte de a include un anumit cal în lista pentru cursă se referă la etapa de creare a datelor din listă, prin urmare, nu alcătuieşte o investiţie în verificarea conţinutului bazei de date. Mai mult decât atât, noţiunile de „extragere” şi „reutilizare”, precum sunt definite în Articolul 7 din Directivă, trebuie interpretate ca referitoare la orice act neautorizat de însuşire şi distribuire publicului a conţinutului integral sau parţial al bazei de date. Acei termeni nu implică accesul direct la baza de date în cauză, iar faptul că conţinutul bazei de date a fost făcut public de creatorul acesteia sau cu acordul acestuia nu afectează dreptul creatorului de a preveni actele de extragere şi/sau reutilizare a conţinutului integral sau a unei părţi semnificative a acestuia.

În Cauza C-444/02 din Grecia, CEJ a clarificat că noţiunea de bază de date, după cum este definită în Articolul 1(2) al Directivei, se referă la orice colecţie de opere, date sau alte materiale, separabile una de alta fără afectarea valorii conţinutului acestora, inclusiv a metodei sau sistemului pentru extragerea oricărui din materialele constituente. Lista meciurilor pentru liga de fotbal din această Cauză a constituit o bază de date în sensul Directivei.

În 2005, Comisia Europeană a publicat prima evaluare a Directivei 96/6/CE şi a invitat factorii de interes să comenteze pe marginea a patru opţiuni:

• Abrogarea deplină a Directivei privind bazele de date;

• Excluderea dreptului Sui Generis, lăsând intactă protecţia bazelor de date originale;

• Modificarea dispoziţiilor referitoare la dreptul Sui Generis în scopul definitivării domeniului de aplicare a acestuia;

• Păstrarea intactă a Directivei.

Această consultare s-a dovedit a fi neconcludentă232.

232 Vezi http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/prot-databases/prot-databases_en.htm

1�2

�. Directiva privind dreptul de suită2��

Convenţia de la Berna a oferit, pe bază opţională, dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale. Drepturile de suită constituie un drept de proprietate intelectuală, care permite unui artist sau descendenţilor acestuia să primească o parte din veniturile generate de vânzarea lucrărilor acestuia ulterior primei înstrăinări, de regulă, prin achitarea unui anumit procent din preţul de vânzare în cazul în care lucrarea este revândută de către un profesionist de pe piaţa lucrărilor de artă, cum ar fi, de exemplu, un vânzător la licitaţie (adjudecător), o galerie de artă sau un art-dealer. Scopul este de a permite artiştilor şi beneficiarilor să împartă profitul generat de plusvaloarea lucrărilor lor. Prin aceasta se încearcă restabilirea unui anumit echilibru dintre situaţia economică a artiştilor şi cea a altor lucrători creativi care au posibilitatea de a exploata lucrările sale de multe ori.

Dreptul în cauză este sprijinit de diferite teorii, cea mai convingătoare fiind, probabil, că o lucrare de artă se deosebeşte de alte lucrări protejate prin faptul că valoarea acesteia se bazează pe originalul lucrării, dar nu pe dreptul de a o copia. În rezultat, artiştii nu beneficiază de redevenţe pentru reproducere, în modul în care alţi autori o fac.

Comisia Europeană a argumentat prin faptul că acest drept exista doar în unele ţări ale Uniunii Europene, iar în altele – nu, astfel, piaţa internă a UE este denaturată la acest capitol. Oponenţii introducerii dreptului de suită susţineau că introducerea acestui dreptul va avea un efect dăunător asupra pieţei operelor de artă din Uniunea Europeană, iar vânzările respective vor migra la New York, Geneva şi Tokyo.

Directiva este aplicată „operelor de artă originale”, care cuprind opere de artă plastică sau grafică, cum ar fi picturile, colajele, tablourile, desenele, gravurile, tipăriturile, litografiile, sculpturile, tapiţeriile, obiectele din ceramică sau din sticlă, şi fotografiile, cu condiţia ca acestea să fi fost realizate chiar de către artist sau să fie copii considerate opere de artă originale. Exemplarele operelor de artă realizate în număr limitat chiar de către artist sau sub îndrumarea acestuia se consideră a fi opere de artă originale. În mod normal, astfel de exemplare se numerotează, se semnează de către artist, deşi acest lucru nu este esenţial.

Dreptul este inalienabil şi netransferabil. Dreptul este aplicat în cazul în care vânzările operelor de artă implică profesionişti ai pieţei obiectelor de artă. Prin urmare, vânzările private sunt considerate excepţii. Termenul de protecţie este similar celui stabilit pentru alte lucrări de autor, adică în timpul vieţii autorului plus 70 de ani după moartea acestuia, redevenţele fiind achitate vânzătorului.

233 Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale, JO L 272 din 13 octombrie 2001.


1��

Directiva prevede reguli referitoare la modul de calcul al plăţilor/remuneraţiilor. Statele membre pot stabili un preţ minim de vânzare, care nu va depăşi în nici un caz suma de 3 000 euro. Este inclusă o scară ajustabilă pentru efectuarea calculelor, însă suma totală plătită ca drept de suită nu poate depăşi 12 500 euro.

Cât priveşte ţările terţe, Directiva prevede că autorii resortisanţi ai unor ţări terţe şi succesorii acestora beneficiază de dreptul de suită doar în cazul în care ţara de origine a autorului asigură dreptul de suită234. Mai mult decât atât, în cadrul sistemului prevăzut de Directiva în cauză, pe baza informaţiei furnizate de statele membre, Comisia publică şi actualizează o listă orientativă a acelor ţări terţe care îndeplinesc condiţiile menţionate. Cu toate acestea, actualmente, Comisia n-a prezentat o asemenea listă a ţărilor terţe care ar demonstra că sunt eligibile pentru a fi incluse în lista sus-menţionată.

CAUZA SALVADOR DALI

Cauza C-518/08 s-a referit la interpretarea Articolelor 6(1), 8(2) şi (3) ale Directivei privind dreptul de suită (Directiva 2001/84). Referinţa s-a făcut în cursul procedurii judiciare intentate de Fundación Gala-Salvador Dalí şi Societatea spaniolă de colecţii de arte vizuale ADAGP şi de membrii familiei lui Salvador Dalí, privind redevenţele primite de la vânzarea operelor de artă ale lui Salvador Dalí.

Din 1997, ADAGP a colectat sume rezultate din exploatarea operelor Salvador Dalí, care au fost transferate de VEGAP către Fundación Gala-Salvador Dalí, cu excepţia celor aferente dreptului de suită. Potrivit dispoziţiilor Articolului L. 123-7 din Convenţia privind IPC, care a rezervat beneficiul generat de dreptul de suită doar pentru moştenitori, cu excluderea legatarilor şi succesorilor din titlu, ADAGP a achitat suma generată de dreptul de suită direct urmaşilor/moştenitorilor lui Salvador Dalí.

Curtea a enunţat că redacţia Directivei 2001/84 n-a oferit nicio indicaţie referitoare la conceptul menţionat de Articolul 6(1), de „avânzii-cauză” ai autorului operei. Cu toate acestea, potrivit Curţii, Directiva 2001/84 s-a bazat pe două obiective, primul, de a asigura că autorii operelor grafice şi plastice împart succesul economic generat de operele lor originale de artă şi, al doilea, să pună capăt denaturărilor concurenţei pe piaţa operelor de artă, dat fiind faptul că achitarea redevenţelor în anumite state membre ar putea conduce spre situaţia când vânzarea operelor ar putea fi plasată în acele state membre unde nu este aplicat dreptul de suită.

Curtea a declarat că, în lumina obiectivelor urmărite de Directiva 2001/84, este permis ca statele membre să facă alegerea legislativă proprie în scopul determinării categoriilor de persoane care pot beneficia de exploatarea dreptului de suită după decesul autorului operei de artă.

234 Directiva 2001/84/CE, Articolul 7.

1�4

Cu toate acestea, Curtea a adăugat, adresându-se instanţei care a referit cauza, ca, în scopul aplicării dispoziţiilor naţionale de transpunere a Articolului 6(1) din Directiva 2001/84, să se ţină cont de toate reglementările relevante pentru soluţionarea conflictelor legislaţiei în legătură cu transferul de succesiune al dreptului de suită.

�. Directiva privind societatea informaţională2��

Iniţial Directiva urmărea două scopuri. Primul se referea la implementarea şi permisiunea statelor membre să ratifice tratatele OMPI WCT şi WPPT din anul 1996 puse în discuţie mai sus în prezenta publicaţie. Un număr din obligaţiile stipulate de WCT şi WPPT au fost deja abordate în directivele adoptate mai înainte şi implementate de statele membre ale UE. Cu toate acestea, au rămas anumite aspecte, marea majoritate a cărora se referea la clarificarea extinderii regimului existent pentru a cuprinde mediul digital, precum şi necesitatea de a asigura protecţia măsurilor tehnice şi a informaţiilor referitoare la gestionarea drepturilor.

Al doilea scop, care nu este corelat cu primul, a fost armonizarea anumitor aspecte ale legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe – un punct de plecare de la practica anterioară a Comisiei de armonizare pe bucăţi. În acest context, Directiva este prima din generaţia a doua de directive cu aplicare orizontală în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe.

Directiva a introdus un drept nou de reproducere236. Dreptul este acordat autorilor, artiştilor interpreţi, producătorilor de fonograme, producătorilor de filme şi organizaţiilor de radiodifuziune şi televiziune. Înainte de adoptarea Directivei privind societatea informaţională, tratatele OMPI n-au reuşit să stabilească sensul dreptului de reproducere, preponderent, din cauza diferenţelor de opinie referitoare la copierea provizorie. Directiva enunţă clar că actele de reproducere provizorie, prin orice mijloace şi sub orice formă, constituie acte de reproducere. Această dispoziţie este echilibrată prin excepţia obligatorie care dispune că „actele provizorii de reproducere, care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar sau utilizarea licită a unei opere ori a unui alt obiect protejat şi care nu au semnificaţie economică de sine stătătoare, sunt exceptate de la dreptul de reproducere”237.

Dreptul de comunicare publică a operelor şi dreptul de a pune la dispoziţia publicului alte obiecte protejate implementează Articolul 8 al WCT şi stipulează clar că dreptul încorporează şi utilizarea on-line, denumit şi dreptul „de a pune la dispoziţie”238.

235 Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, JO L 167 din 22 iunie 2001.

236 Directiva 2001/29/CE, Articolul 2.237 Directiva 2001/29/CE, Articolul 5.238 Directiva 2001/29/CE, Articolul 3.


1��

Dreptul de distribuire239 implementează Articolul 6 al WCT, care permite părţilor contractante să introducă dispoziţii exhaustive, iar Directiva foloseşte acest avantaj. Declaraţia agreată a OMPI referitoare la Articolul 6 indică faptul că doar „obiectele tangibile” se bucură de dreptul de distribuire. Se înţelege că acelaşi principiu este aplicabil şi în cazul Directivei. Deşi nu este indicat explicit, această dispoziţie apare în anumite relatări.

Probabil, cea mai frapantă trăsătură a Directivei este lista exhaustivă de excepţii şi limitări. După cum am văzut anterior, există o singură excepţie obligatorie vizând actele de reproducere provizorie. Celelalte sunt opţionale, iar lista este închisă. Statele membre pot alege din lista în cauză, însă nu pot introduce sau folosi excepţii ce nu se regăsesc în această listă, care a fost întocmită pe baza excepţiilor existente în statele membre. În total sunt 20 de excepţii şi limitări240. Unele se referă doar la dreptul de reproducere, iar altele se referă atât la dreptul de reproducere, cât şi la cel de comunicare către public. Mai mult decât atât, unele excepţii prevăd condiţia ca titularul de drepturi să primească „compensaţii echitabile”. În timp ce lista este considerabil mai desfăşurată, mai detaliată şi specifică decât orice alte prevederi cuprinse în instrumentele internaţionale, toate excepţiile sunt supuse unei încercări din trei etape conform Convenţiei de la Berna.

Directiva abordează, de asemenea, protecţia măsurilor tehnice şi a informaţiilor referitoare la gestionarea drepturilor, implementând Articolele 11 şi 12 ale WCT şi Articolele 18 şi 19 ale WPPT241. Statele membre trebuie să asigure o „protecţie juridică adecvată” împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente şi împotriva scoaterii sau alterării informaţiei de gestionare a drepturilor. Directiva cuprinde dispoziţii mai ample în comparaţie cu WCT şi WPPT vizând restricţiile impuse unui spectru de acte secundare sau afaceri/tranzacţii în dispozitivele proiectate să elimine măsurile tehnice şi distribuirea lucrărilor, informaţia de gestionare a drepturilor cărora a fost eliminată.

Una din dificultăţile care au apărut în legătură cu aceste măsuri s-a referit la modul în care poate fi permisă operarea unei excepţii în cazul în care un titular al dreptului dis-pune de un dispozitiv contra copierii care blochează accesul la operă. Aceeaşi problemă n-a putut fi soluţionată în anul 1996 pentru scopurile Tratatelor OMPI. Directiva încearcă o soluţie prin obligarea statelor membre, în absenţa „măsurilor voluntare luate de către titularii de drepturi” să adopte „măsuri adecvate” pentru a asigura că titularii de drepturi permit beneficiarilor anumitor excepţii specificate să beneficieze de acestea în măsura necesară. Cu toate acestea, Directiva nu indică modul în care dezideratul sus-menţionat poate fi realizat242.

239 Directiva 2001/29/CE, Articolul 4.240 Directiva 2001/29/CE, Articolul 5.241 Directiva 2001/29/CE, Articolele 6 şi 7.242 Directiva 2001/29/CE, Articolul 6(4).

1��

Cât priveşte reprimarea, statele membre prevăd sancţiuni şi căi de atac adecvate cu pri-vire la nerespectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute prin prezenta directivă. Sancţi-unile astfel stabilite sunt eficiente, proporţionate şi disuasive243.

Într-un raport referitor la aplicarea Directivei privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, Comisia Europeană a apreciat modul în care Articolele 5, 6 şi 8 au fost transpuse de statele membre şi aplicate de instanţele naţionale de judecată244. Raportul sus-menţionat a propus mai degrabă fapte decât concluzii de politici.

Drept parte componentă a eforturilor de a promova circulaţia liberă a cunoştinţelor şi inovaţiilor în cadrul Uniunii Europene în calitate de cea de a „cincea libertate”, Comisia a publicat „Cartea verde: dreptul de autor în economia cunoaşterii” în luna iulie 2008245. Cartea verde s-a axat pe elucidarea modului în care cercetarea, ştiinţa şi materialele educaţionale sunt distribuite publicului, precum şi a gradului de circulaţie liberă a cunoştinţelor în cadrul pieţei interne. De asemenea, lucrarea a deschis dezbateri pentru a afla dacă cadrul actual al dreptului de autor este suficient de robust pentru a asigura protecţie produselor de cunoaştere şi dacă autorii şi editorii sunt stimulaţi/încurajaţi suficient pentru a crea şi distribui versiunile electronice ale acestor produse. Cartea verde denotă provocările de perspectivă în domeniul activităţii editoriale, motoarelor de căutare şi derogările speciale pentru biblioteci, cercetători şi persoane cu dizabilităţi.

În luna octombrie 2009, Comisia Europeană a emis Comunicarea privind dreptul de autor în economia cunoaşterii246 având drept scop abordarea provocărilor culturale şi juridice importante de digitalizare şi diseminare în masă a cărţilor, în special a colecţiilor bibliotecilor europene cum este „Europeana”. Punctul de vedere al Comisiei rezidă în potenţialul de care dispun bibliotecile digitale de a asigura cercetătorii şi utilizatorii din întreaga Europă cu noi modalităţi de accesare a cunoştinţelor. Un impediment deosebit în acest context este statutul incert al dreptului de autor asupra aşa-numitelor „opere orfane”, care adesea împiedică publicarea lor în formă digitală. O atenţie aparte în Comunicare este acordată distribuirii şi accesibilităţii operelor pentru persoanele cu dizabilităţi, în special pentru orbi.

La 5 mai 2010 Parlamentul European a adoptat Rezoluţia referitoare la Europeana – eta-pele următoare247, accentuând necesitatea de a spori resursele pentru biblioteca online

243 Directiva 2001/29/CE, Articolul 8.244 Comisia Europeană: „Raport privind aplicarea Directivei privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de

autor ţi drepturilor conexe în societatea informaţională”, SEC(2007) 1556 din 30 noiembrie 2007.245 Comisia Europeană: „Cartea verde: drepturile de autor în economia cunoaşterii”, COM(2008) 466/3 din 16 iulie

2008.246 Comisia Europeană: „Comunicare privind drepturile de autor în economia cunoaşterii”, COM(2009) 532 final din

19 octombrie 2009.247 Parlamentul European: „Rezoluţia din 5 mai 2010 referitoare la „Europeana – etapele următoare”

(2009/2158(INI))


1��

„Europeana”. Parlamentul a accentuat necesitatea de a respecta dreptul de autor, inclu-siv drepturile morale, indicând faptul că activele culturale sprijină economia cunoaşte-rii, însă acestea nu sunt bunuri economice standard cum sunt altele şi trebuie protejate contra comercializării excesive. Trebuie găsite soluţii pentru ca „Europeana” să poată oferi acces şi la operele protejate de dreptul de autor, în special la operele epuizate şi orfane. În acest context, ar putea fi favorizate soluţii cum ar fi acordarea de licenţe colective ex-tinse sau alte practici de management colectiv. Soluţii care să pună capăt actualei in-certitudini juridice, în concordanţă cu cerinţele unei căutări temeinice şi ale remunerării titularilor de drepturi urmează a fi adaptate pentru fiece sector în parte. Respectiv, Parla-mentul European invită Comisia Europeană să elaboreze o bază de date pentru operele orfane, fapt ce ar facilita schimbul de informaţii despre proprietatea asupra drepturilor şi ar reduce costurile efectuate pentru căutări temeinice. Rezoluţia articulează necesitatea găsirii unei soluţii pentru documentele personale păstrate de instituţiile culturale, dar care n-au fost niciodată publicate sau comunicate publicului, care generează probleme legate de protejarea vieţii private şi de drepturi morale. În cele din urmă, Parlamentul invită Comisa să examineze posibilitatea de a crea un organism european responsabil de coordonarea implicării autorităţilor naţionale în monitorizarea procesului de digitalizare, plăţilor dreptului de autor şi altor aspecte relevante proiectului „Europeana”.

Digitalizarea şi distribuirea operelor orfane enunţă o contestare culturală şi econo-mică – absenţa unui titular de drepturi cunoscut înseamnă că utilizatorii nu pot ob-ţine autorizarea respectivă de exemplu, iar cartea nu poate fi digitalizată. Operele orfane reprezintă o parte semnificativă a colecţiilor instituţiilor culturale europene (de exemplu, Biblioteca Britanică estimează ponderea operelor orfane în volumul total al colecţiilor aflate sub protecţia dreptului de autor la circa 40%). Scopul este de a identifica o soluţie potrivită pentru facilitarea digitalizării şi distribuirii operelor orfane, precum şi stabilirea unor standarde comune de diligenţă necesară pentru a recunoaşte statutul operelor orfane pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Prima reali-zare în această ordine de idei este proiectul „ARROW” (Registre accesibile de informaţii privind drepturile şi de lucrări orfane), care cuprinde biblioteci naţionale, organizaţii de gestiune colectivă şi editori, fiind cofinanţat de Comisia Europeană în cadrul pro-gramului eContent plus (2,5 milioane euro). Acest proiect (lansat în noiembrie 2008) încearcă să identifice titularii de drepturi şi drepturile respective şi să clarifice situaţia privind drepturile lucrărilor, inclusiv a lucrărilor orfane sau cu tiraj epuizat.

Actualmente, Comisia Europeană (Directoratul General privind Piaţa) finalizează evaluarea impactului asupra operelor orfane. Termenul limită stabilit este mijlocul anului 2010, iar proiectul de directivă este aşteptat să fie depus până la finele anului 2010. Evaluarea impactului va cuprinde enumerarea simplă a diferitor scenarii propuse să soluţioneze problema aferentă operelor orfane. Comisia nu va favoriza niciuna din soluţiile propuse. Cu toate acestea, proiectul de directivă, aşteptat la finele acestui an, va invita, probabil, statele membre să creeze un sistem recunoscut reciproc bazat pe o căutare temeinică a titularilor de drepturi în ţara de origine. Vor fi necesare, la fel, achitările obligatorii ale

1��

remuneraţiei. Propunerea în cauză se va referi doar la operele textuale. Se pare că Franţa a propus să fie exclus sectorul audiovizual. În general, acest sistem oferă o anumită flexibilitate pentru statele membre ale UE în alegerea soluţiei celei mai potrivite pentru sistemul lor şi asigură securitatea intereselor titularilor de drepturi. Un aspect important ce va trebui soluţionat în procesul de prezentare a proiectului de directivă se referă la modalitatea de abordare a argumentelor aduse de biblioteci, potrivit cărora lor ar trebui să li se acorde, drept excepţie, posibilitatea de a utiliza operele cu titlu gratuit.

Comunicarea din anul 2009 a notificat faptul că doar 5% din volumul publicaţiilor europene sunt disponibile în formatul potrivit pentru oamenii orbi, o situaţie combinată prin restricţiile de distribuire transfrontalieră, chiar între ţările care folosesc o limbă comună. Forumul factorilor de interes privind nevoile persoanelor cu dizabilităţi, în special a celor cu imparităţi vizuale, va examina răspunsurile de politici, inclusiv căile de încurajare a comerţului nestânjenit cu opere în format accesibil în cadrul UE.

Comunicarea a coincis cu crearea Google Books în Statele Unite ale Americii care a relevat anumite preocupări pentru Uniunea Europeană; prin faptul că Google Books a creat o situaţie anormală, în care un vast număr de opere europene aflate în bibliotecile americane, digitalizate de Google, vor fi puse la dispoziţia doar a utilizatorilor şi cercetătorilor din SUA, dar nu şi din Europa. Astfel, asigurând accesul europenilor la moştenirea lor culturală, în timp ce autorii europeni sunt remuneraţi adecvat, pare a fi o preocupare imediată care va solicita răspuns din partea Europei. La 7 septembrie 2009, Comisia Europeană a organizat o audiere în privinţa efectului produs de acordul Google Books din SUA în Uniunea Europeană. Viviane Reding, Comisar pe aspectele ce ţin de societatea informaţională şi mass-media, şi Charlie McCreevy, Comisar pe problemele aferente pieţei interne şi serviciilor, au făcut o declaraţie comună, în care au indicat reperele culturale şi economice importante pentru digitalizarea cărţilor în Europa. Pentru a înfrunta sarcina înfricoşătoare de digitalizare a cărţilor din Europa, care cuprinde zeci de milioane doar în bibliotecile naţionale luate aparte, cei doi comisari au subliniat necesitatea de a respecta în întregime dreptul de autor pentru a asigura remunerarea autorilor, încurajând concomitent parteneriatele publice-private în calitate de mijloc de propulsare a procesului de digitalizare a cărţilor. Comisarii au evidenţiat, de asemenea, necesitatea de a adapta legislaţia europeană destul de fragmentată în domeniul dreptului de autor la epoca digitală, în special vizând operele orfane şi epuizate. Conform înţelegerii agreate de Google cu autorii şi editorii din SUA (care, totuşi, urmează a fi validată de o instanţă de judecată din SUA), autorii pot primi 63% din venitul online generat de Google cu ajutorul cărţilor digitalizate. Actualmente, Uniunea Europeană nu dispune de o soluţie echivalentă, prin urmare, este necesar ca Europa să răspundă provocărilor generate de digitalizarea cărţilor. Ambii comisari consideră că sarcina factorilor de decizie este de a asigura un cadru de reglementare, care ar pava calea spre desfăşurarea rapidă a serviciilor, similar celei efectuate recent în SUA prin acordul sus-menţionat, pentru utilizatorii europeni, pentru bibliotecile europene şi pen-tru comunităţile de cercetare.


1��

În luna mai 2010, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind o agendă digitală pentru Europa248, care enunţă un plan de acţiune menit să sporească prosperitatea şi bunăstarea Europei. Implementarea Agendei digitale ambiţioase pentru Europa, dezvăluite de Comisia Europeană, va contribui semnificativ la creşterea economică a UE şi răspândirea beneficiilor epocii digitale în toate sectoarele societăţii. Jumătate din productivitatea europeană realizată în ultimii 15 ani s-a bazat deja pe tehnologiile de comunicaţii şi informaţionale, iar trendul respectiv are capacitatea de a se accelera. Agenda schiţează şapte sectoare prioritare pentru acţiune: crearea unei pieţe digitale unice, interoperabilitate sporită, fortificarea încrederii şi securităţii Internetului, acces mai rapid la Internet, mai multe investiţii în activitatea de cercetare şi dezvoltare, creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, şi aplicarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii pentru a aborda sarcinile cu care se confruntă societatea, cum ar fi, de exemplu, schimbarea climei şi îmbătrânirea populaţiei. În cele şapte sectoare menţionate Agenda digitală preconizează circa 100 de acţiuni ulterioare, din care 31 vor fi de ordin legislativ. Agenda digitală este prima din cele şapte iniţiative avansate din cadrul strategiei Europene 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă. Cât priveşte domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe, în cadrul primului sector prioritar de acţiune de creare a pieţei digitale unice, se preconizează stimularea afacerilor de descărcare a muzicii (domeniu în care Uniunea Europeană este la doar 25% din nivelul atins de SUA) prin simplificarea procedurii de autorizare impuse de dreptul de autor, gestionării şi licenţierii. Inter alia, până la finele anului 2010 Comisia va propune o directivă-cadru privind gestionarea drepturilor colective pentru a spori reglementarea, transparenţa şi licenţierea paneuropeană pentru gestionarea drepturilor (online). Situaţia urmează a fi reevaluată în anul 2012 conform criteriilor unei Cărţi verzi elaborate mai târziu în anul curent.

8. Directiva privind comerţul electronic

Directiva privind comerţul electronic249, adoptată în luna iunie 2000, stabileşte cadrul pieţei interne pentru comerţul electronic, care asigură încredere juridică pentru afaceri şi consumatori, precum şi reglementări armonizate vizând unele aspecte cum sunt trans-parenţa şi cerinţele informaţionale pentru furnizorul de servicii online, comunicaţiile co-merciale, contractele electronice şi limitările impuse furnizorilor de servicii intermediare. Regimul de responsabilitate a furnizorilor de servicii intermediare este armonizat la nivel european cu dispoziţiile Directivei 2000/31 privind comerţul electronic. Această Direc-tivă oferă un regim de „adăpost sigur”, în care furnizorii serviciilor de hosting, caching şi de conductă sunt scutiţi de răspundere sub anumite condiţii. Mai mult, Directiva privind comerţul electronic indică faptul că furnizorii acestor servicii nu pot fi supuşi obligaţiilor de monitorizare în cazuri specifice. Instanţele naţionale de judecată s-au confruntat cu dificultăţi în trecut în aplicarea corectă a dispoziţiilor Directivei privind comerţul electro-

248 Comisia Europeană: „Comunicarea privind Agenda digitală pentru Europa”, COM (2010) 245 din 19 mai 2010.249 Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte ale

serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă, JO L 178 din 17 iulie 2000.

1�0

nic. Ultima instanţă de judecată care a abordat acest aspect este Înalta Curte de Justiţie, căreia i s-a cerut să examineze şi soluţioneze o cauză de încălcare a unei mărci comerci-ale intentate de L’Oreal împotriva eBay250.

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în Uniunea Europeană – mărci comerciale, brevete de invenţie, desene industriale, indicaţii geografice şi informaţii nedezvăluite

Mărcile comerciale

Armonizarea legislaţiei comunitare în domeniul mărcilor a implicat atât eforturile tradiţionale de armonizare de a elimina obstacolele din calea comerţului, cât şi introducerea mai inovativă a unei mărci comerciale comunitare unice. Politicile şi actele legislative robuste din acest domeniu pe întreg teritoriul Uniunii Europene sunt vizualizate, de asemenea, ca un element esenţial al luptei contra pirateriei şi contrafacerii.

La finele anului 1988, Directiva europeană251 a stabilit baza pentru armonizarea legislaţiei în domeniul mărcii naţionale pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Aceasta nu şi-a propus efectuarea armonizării depline a reglementărilor mărcii naţionale. În schimb, s-a axat pe armonizarea condiţiilor de obţinere şi continuare a folosirii unei mărci comerciale înregistrate, inclusiv reglementările vizând conflictele ce pot apărea din confundarea potenţială a mărcilor şi semnelor similare, lăsând la discreţia statelor membre ale UE să determine astfel de chestiuni de procedură cum sunt înregistrarea, revocarea şi invalida-rea mărcilor.

În conformitate cu Directiva 1988 (Directiva 89/104/CEE), o marcă comercială poate conţine un anumit semn care poate fi o reprezentare grafică (în special, cuvinte, inclusiv nume de persoana, desene, litere, cifre, forma produselor sau a ambalajului acestora), cu condiţia că aceste semne permit deosebirea mărfurilor sau serviciilor unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Prin urmare, o marcă comercială are în prezent o funcţie dublă:

A. funcţia distinctivă tradiţională (în calitate de identificare a originii produselor şi/sau servicii-lor şi de garanţie a autenticităţii şi a aceluiaşi standard al calităţii),

B. funcţia nouă de „atragere” (de colecţionare a clienţilor, garanţie a stării simbolului, mărcii drept valoare adăugată produsului şi, prin urmare, un aspect de bază a însăşi produsului).

250 Meritul hotărârii Curţii Înalte de a se referi la CEJ constă în faptul că, în sfârşit, judecătorii din toată Europa pot primi anumite instrucţiuni privind modalitatea de aplicare a Directivei 2000/31 privind comerţul electronic şi a Directivei 2004/48 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel se va reuşi crearea unui cadru juridic uniform armonizat pentru titularii de drepturi şi intermediarii online din toată Europa. Cu toate acestea, dezbaterile în faţa Curţii Înalte încă nu s-au terminat, întrucât urmează a fi decisă expunerea exactă a întrebărilor acesteia faţă de CEJ. Redacţia finală a întrebărilor ar putea avea o importanţă extremă pentru rezultatul final al cauzei.

251 Prima Directivă a Consiliului 89/104/CEE din 21 decembrie 1988 de armonizare a legislaţiei statelor membre privind mărcile comerciale, JO L 40 din 11 februarie 1989.


1�1

În consecinţă, aceasta implică un concept mai amplu de contrafacere a mărcii: nu doar orice activitate de inducere în eroare în privinţa provenienţei produsului, dar şi orice activitate de parazitare. Directiva 1988 stabileşte motive absolute şi relative pentru orice refuz de înregistrare a mărcii252. În ceea ce priveşte motivele absolute de refuz, semnele care nu pot constitui o marcă comercială valabilă sunt după cum urmează:

MĂRCILE COMERCIALE NICIODATĂ NU POT FI ÎNREGISTRATE ÎN CAZUL ÎN CARE:

a) n-au niciun caracter distinctiv;

b) sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerţ, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabri-caţiei sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;

c) sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în obiceiurile bona fide şi constante ale comerţului;

d) sunt constituite exclusiv din forma impusă de chiar natura produsului; sau din forma produsului necesar obţinerii unui rezultat tehnic; sau din forma care dă valoare substan-ţială produsului;

e) sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

f ) sunt de natura să însele publicul, de exemplu, cu privire la natura, calitatea sau proveni-enţa geografică a produsului sau serviciului;

g) nu sunt autorizate de autorităţile competente şi, prin urmare, trebuie refuzate sau inva-lidate în temeiul Articolului 6ter din Convenţia de la Paris.

Mai mult decât atât, orice stat membru poate dispune ca o marcă comercială să nu fie înregistrată sau, în cazul în care este înregistrată, să poată fi declarată nulă în măsura în care:

• folosirea acelei mărci poate fi interzisă în conformitate cu dispoziţiile unui act legislativ altul decât legea privind marca a statului membru în cauză sau a Uniunii Europene;

• marca include un semn de o înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;

• marca conţine insigne, embleme şi ecusoane253, altele decât cele cuprinse de Articolul 6ter din Convenţia de la Paris şi care prezintă interes public, cu excepţia cazurilor când a fost obţinut acordul autorităţilor respective în conformitate cu legislaţia statelor mem-bre;

• cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă cu rea-voinţă de către solicitant.

Cu toate acestea, o marcă comercială nu poate fi refuzată spre înregistrare sau declarată nulă în concordanţă cu motivele de refuz sus-indicate (altele decât refuzul din cauza relei-voinţe) în cazul în care anterior sau ulterior datei depunerii cererii de înregistrare

252 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 3.

253 În acest context, ecusonul, în mod normal, se referă la un scut pe care este zugrăvită o stemă.

1�2

şi următoare datei utilizării, aceasta a dobândit un caracter distinctiv (aşa-numita „sem-nificaţie secundară”).

Motivele relative/suplimentare de refuz al înregistrării unei mărci comerciale sau, în cazul în care marca este înregistrată, aceasta poate fi declarată nulă atunci când:

• este identică cu o marcă comercială anterioară254, iar produsele şi serviciile pentru care este depusă cererea de înregistrare a mărcii sau este înregistrată sunt identice cu bunurile şi serviciile pentru care marca anterioară este protejată;

• din cauza identităţii sau similitudinii sale cu o marcă comercială anterioară, precum şi din cauza identităţii sau similitudinii bunurilor şi serviciilor cuprinse de mărcile comerciale, există probabilitatea de confuzie a unei părţi a publicului, care conţine riscul de asociere cu marca anterioară255.

De asemenea, o marcă comercială nu va fi înregistrată sau, în cazul în care este înregistrată, poate fi declarată nulă atunci când este identică sau similară unei mărci comerciale comunitare anterioare, care se bucură de renume în Uniunea Europeană şi în cazul în care urmează sau a fost înregistrată pentru produse şi servicii care nu sunt similare celor pentru care a fost înregistrată marca comunitară anterioară. Acest aspect este foarte important atunci când marca comunitară anterioară se bucură de renume în Uniunea Europeană şi folosirea mărcii ulterioare în mod necorespunzător va cauza dezavantaj sau chiar va fi în detrimentul trăsăturii distinctive sau renumelui de care se bucura marca anterioară. În plus, orice stat membru poate dispune ca o marcă comercială să nu fie înregistrată sau, în cazul în care este înregistrată, să poată fi declarată nulă atunci când marca anterioară se bucura de renume în statele membre respective sau în măsura în care:

• drepturile la o marcă comercială neînregistrată sau la un alt semn utilizat în lumea afa-cerilor au fost dobândite înainte de data de depunere a cererii de înregistrare;

• folosirea mărcii poate fi interzisă în virtutea unui drept anterior, altul decât cel la o mar-că comercială (în special dreptul la nume, dreptul la imagine, dreptul de autor, dreptul de proprietate industrială);

• marca este identică sau similară unei mărci comerciale colective anterioare ce a conferit un drept care a expirat cu cel mult trei ani înainte de depunerea cererii de înregistrare;

• marca este identică sau similară unei mărci comerciale de garantare sau certificare anterioară, care a conferit un drept ce a expirat într-o perioadă ce precedă depunerea cererii, durata căreia este stabilită de statul membru;

• marca este identică sau similară unei mărci anterioare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare şi care a conferit un drept care a expirat din cauza ne-reînnoirii într-o perioada de maximum doi ani înainte de depunere, cu excepţia când

254 “Mărcile comerciale anterioare” sunt cele comunitare sau ale UE, mărcile comerciale naţionale înregistrate în cadrul statelor membre şi mărcile comerciale cunoscute în statele membre (în conformitate cu Articolul 6bis al Convenţiei de la Paris).

255 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 4(1).


1��

titularul mărcii anterioare şi-a dat acordul la înregistrarea mărcii ulterioare sau nu şi-a utilizat marca;

• marca poate fi confundata cu o marca utilizata în străinătate în momentul depunerii cererii şi care continuă să fie utilizată, daca cererea a fost făcută cu rea-credinţă de către solicitant256. Potrivit dispoziţiilor Directivei, marca înregistrată conferă titularului (sau „proprietarului”) drepturi exclusive257 care este abilitat să interzică oricărui terţ să utilizeze, fără consimţământul său, în lumea afacerilor:

• un semn identic mărcii comerciale pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;

• un semn pentru care, din cauza identităţii sau similitudinii sale cu marca şi din cauza identităţii sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidenţa mărcii şi a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conţine riscul de asociere între semn şi marca. Proprietarul unei mărci comerciale poate interzice următoarele:

• să se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul lor;

• să se ofere produsele, să fie comercializate sau să fie deţinute în acest scop, sau să se ofere sau să se furnizeze servicii sub acest semn;

• să importe sau să exporte produsele sub acest sem;

• să utilizeze semnul în actele de afaceri sau în publicitate.

Mai mult decât atât, orice stat membru poate, de asemenea, să prescrie că titularul este abilitat să interzică oricărui terţ să utilizeze, fără consimţământul sau, în lumea afacerilor, a unui semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrata, atunci când marca aceasta se bucura de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obţine fără un motiv justificat un profit necuvenit, din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii sau când aceasta le-ar aduce atingere.

Cu toate acestea, există şi unele limitări pe care merită să le menţionăm. În special, Directiva prevede că dreptul conferit de o marcă comercială nu permite titularului său să interzică unui terţ utilizarea, în lumea afacerilor:

• a numelui şi a adresei sale;

• a indicaţiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografica sau data fabricaţiei produsului sau a prestării de servicii sau a altor caracteristici ale acestora;

• a mărcii, atunci când aceasta se impune pentru indicarea destinaţiei unui produs sau unui serviciu, în special, ca accesorii sau piese detaşate/de schimb, atât timp cât sunt folosite conform uzanţelor oneste în domeniul industrial sau comercial;

256 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 4(3).257 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 5.

1�4

• a unui drept anterior cu aplicabilitate locală dacă acest drept este recunoscut prin legea statului membru în cauza şi în limita teritoriului în care el este recunoscut258.

Aşa-numita „expirare a dreptului conferit de marcă” înseamnă că dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost puse în circulaţie în Uniunea Europeană (şi în cadrul unui domeniu economic european mai larg) sub aceasta marcă de către titular sau cu acordul său, cu excepţia cazului în care există motive legitime că titularul se opune comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifica sau se deteriorează după introducerea pe piaţă259. Referitor la licenţierea mărcii, Directiva prevede că o marcă comercială poate face obiectul licenţelor pentru toate sau pentru o parte din produsele şi serviciile pentru care este înregistrată şi pentru întreg teritoriul sau pentru o parte a teritoriului unui stat membru al UE. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive260.

Drepturile asupra mărcii pot fi decăzute în cazul în care titularul acestora nu le-a folosit efectiv. Astfel, Directiva prevede că titularul unei mărci anterioare, care a tolerat, într-un stat membru, folosirea unei mărci ulterioare înregistrate în acest stat membru pe o perioadă de cinci ani consecutivi în cunoştinţă de cauză, nu poate cere anularea şi nici nu se poate opune utilizării mărcii ulterioare pe baza acestei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară s-a utilizat, cu excepţia cazului în care depunerea mărcii ulterioare a fost efectuată cu rea-voinţă. Titularul mărcii înregistrate ulterior nu se poate opune utilizării dreptului anterior261.

În conformitate cu Directiva, se consideră utilizări ale unei mărci comerciale262:

• utilizarea efectivă a mărcii;

• folosirea mărcii sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv în forma sub care aceasta a fost înregistrată;

• aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalajul lor în statul membru în cauză doar în scopul exportului;

• utilizarea mărcii cu consimţământul titularului sau de către orice persoană abilitată să utilizeze o marca colectivă sau o marcă de garantare sau de certificare se consideră utilizare făcută de către titular. În cazul în care, în termen de cinci ani de la data încheierii procedurii de înregistrare, marca nu a fost utilizata efectiv de către titular în statul membru în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată sau dacă o astfel de utilizare a fost suspendată pe o perioada neîntreruptă

258 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 6.259 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 7. Are drept obiectiv stabilirea unui echilibru între drepturile

legitime ale titularului mărcii şi principiul UE de liberă circulaţie a mărfurilor; îndeosebi, vizând orice interzicere nejustificată a importurilor paralele.

260 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 8.261 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 9.262 Directiva Consiliului 89/104/CEE, Articolul 10.


1��

de cinci ani, marca este supusă sancţiunilor stipulate de prezenta directivă (revocarea pentru neutilizare şi imposibilitatea de a revendica marca neutilizată împotriva unui conflict ulterior), cu excepţia unui motiv întemeiat pentru neutilizare. Cu toate acestea, nimeni nu poate hotărî ca titularul unei mărci să decadă din drepturile sale dacă, între expirarea perioadei de cinci ani şi prezentarea cererii de decădere, marca a început sau a reînceput să fie utilizată în mod serios.

Potrivit dispoziţiilor Directivei, titularul unei mărci poate să decadă din drepturile sale atunci când, după data înregistrării sale, marca:

1. a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, desemnarea uzuală în comerţ a unui produs sau a unui serviciu pentru care ea este înregistrată (aşa-numita „vulgarizare” a mărcii);

2. este capabilă, ca urmare a folosirii pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată, de către titular său cu consimţământul lui, să inducă publicul în eroare în primul rând cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a acestor produse sau servicii.

Marca comunitară sau marca UE

Marca comunitară a fost instituită prin Regulamentul Consiliului (CE) privind marca comunitară din 20 decembrie 1993263. Anterior introducerii mărcii comunitare, companiile din Uniunea Europeană puteau să-şi protejeze mărcile sale pe două căi: naţională şi internaţională.

Înregistrarea la nivel naţional, în mod cert, invocă înregistrarea mărcilor în fiecare stat membru al Uniunii Europene. Pe de altă parte, înregistrarea la nivel internaţional permite obţinerea unui număr de mărci, efectele cărora în fiecare din statele care sunt părţi la Aranjamentul de la Madrid sau la Protocolul de la Madrid, desemnat de către solicitant, sunt similare celor obţinute de la înregistrarea naţională. Aceasta antrenează depunerea cererii către OMPI de la Geneva pe baza unei mărci deja utilizate şi înregistrate într-o ţară care este parte la Aranjament sau la Protocol. Această modalitate este disponibilă doar pentru companiile care îşi au sediul central sau chiar activează în acele ţări.

Marca comunitară oferă avantajul protecţiei uniforme tuturor ţărilor din Uniunea Euro-peană pe baza unei proceduri unice de înregistrare la Oficiul pentru Armonizare pe Piaţa Internă (OHIM) cu sediul la Alicante, Spania264. Marca comunitară oferă protecţie întregii

263 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară, JO L 11 din 14 ianuarie 1994 (modificat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3288/94 din 22 decembrie 1994, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1653/2003 din 18 iunie 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1992/2003 din 27 octombrie 2003 (pentru a pune în vigoare accesiunea Comunităţii Europene la Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 422/2004 din 19 februarie 2004 şi codificat de Regulamentul Consiliului (CE) 207/2009 din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, JO L 78 din 24 martie 2009.

264 OHIM şi-a început activitatea în 1996 şi până în 2006 a primit peste o jumătate de milion de cereri care s-au soldat cu circa 350 000 înregistrări (majoritatea din SUA, Regatul Unit şi Germania). OHIM se află la autofinanţare deplină din contul taxelor. Informaţie adiţională poate fi accesată la: http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/index.en.do.

1��

pieţe comunitare. Marca internaţională întruneşte cerinţele speciale ale acelor care do-resc să obţină protecţie în ţările din afara Uniunii Europene. Mai mult decât atât, marca comunitară oferă titularului acesteia un drept aplicabil uniform în toate statele membre ale Uniunii Europene şi pe baza politicilor simplificate în domeniul mărcii la nivel euro-pean. De asemenea, marca comunitară îndeplineşte trei funcţii esenţiale la nivel euro-pean, deoarece identifică provenienţa produselor şi a serviciilor, garantează consecvent calitatea prin caracterul evident al angajamentului companiei faţă de consumator şi este o formă de comunicare şi serveşte drept bază pentru publicitate. Marca comunitară este valabilă pentru un termen de 10 ani şi poate fi reînnoită ori de câte ori este necesar.

Această simplificare s-a soldat cu o reducere semnificativă în costuri în raport cu costurile generale de înregistrare la nivel naţional în toate sau majoritatea din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. Marca comunitară a fost, de asemenea, proiectată să completeze sistemele naţionale de protecţie. În cazul în care solicitanţii sau titularii unei mărci comunitare sunt, la fel, titularii unei mărci naţionale identice pentru produse şi servicii identice, aceştia pot declara superioritatea mărcii naţionale. Această modalitate le permite titularilor să păstreze drepturile anterioare, chiar în cazul în care ei abandonează marca naţională sau decid să nu o reînnoiască.

Cauzele de încălcare pot fi intentate la instanţa mărcii comunitare, care sunt instanţe naţionale desemnate de statele membre şi autorizate cu competenţe în domeniul mărcilor comunitare. Hotărârile luate de aceste instanţe sunt efective pe întreg teritoriul Uniunii Europene. În acest mod se evită urmărirea pe cale judiciară în fiecare stat a persoanelor care au încălcat legea. Doar marca comunitară se bucură de o astfel de protecţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Opţiunea de a transfera şi atribui mărci comunitare este esenţială pentru managementul companiilor. O marcă comunitară poate fi transferată, în mod separat de orice alt transfer al întreprinderii, care este titularul mărcii, referitoare la unele sau toate produsele sau serviciile, pentru care aceasta a fost înregistrată. O marcă comunitară poate fi licenţiată pentru o parte din sau tot teritoriul UE. Licenţele pot fi exclusive sau non-exclusive.

Mărcile comunitare constituie drepturile prioritare în raport cu toate mărcile ulterioare şi alte drepturi conflictuale din toate statele membre. Acest fapt le permite titularilor de mărci comunitare nu doar să-şi protejeze drepturile lor exclusive la nivel european, dar şi să prevaleze mai târziu asupra drepturilor naţionale.

Extinderile recente ale Uniunii Europene din 2004 şi 2007 au rezultat într-o Uniune Europeană ce cuprinde 27 de state membre. Tratatele relevante de accedere asigură extinderea automată a tuturor cererilor şi înregistrărilor mărcilor comunitare existente, concomitent limitând posibilităţile de atacare a acestora din motivul că au devenit aplicabile în rezultatul accederii. Marca comunitară, prin urmare, nu este doar o poartă la piaţa unică existentă, dar şi la piaţa în proces de extindere. Cu toate acestea, din anumite


1��

motive, va fi un drept de a restricţiona utilizarea mărcii comunitare pe teritoriul noilor state membre. De exemplu, titularii de drepturi anterioare din noile state membre pot aplica aceste drepturi contra mărcilor comunitare în conformitate cu legislaţia naţională, cu condiţia că dreptul anterior a fost înregistrat, utilizat sau dobândit cu bune intenţii în cadrul noului stat membru anterior datei accederii acestuia la UE.

Brevetele de invenţie

Oficiul European de Brevete (OEB) a fost instituit prin Convenţia europeană de brevete (CEB) semnată la Munich în anul 1973. Acesta a fost rezultatul determinării politice colective a ţărilor europene de a institui un sistem uniform de brevete în Europa. Actualmente cuprinde 37 de ţări contractante (Albania a semnat contractul recent în aprilie 2010) şi 3 ţări în care s-a solicitat extinderea efectelor265.

CEB constituie un acord special în sensul Convenţiei de la Paris pentru protecţia propri-etăţii industriale. Aceasta înseamnă că dispoziţiile Convenţiei de la Paris privind priori-tatea de revendicare (12 luni) şi principiul prin care solicitanţii străini sunt trataţi ca cei naţionali este aplicabil, de asemenea, procedurii europene şi cererilor europene.

CEB este, la fel, un tratat regional de brevete în sensul Tratatului de cooperare în dome-niul brevetelor (PCT). Respectiv, brevetele europene pot fi acordate pe baza unei cereri internaţionale prezentate în conformitate cu PCT. În aceste situaţii, OEB acţionează în calitate de oficiu de recepţionare, de desemnare şi de alegere, precum şi în funcţie de autoritate de cercetare internaţională şi examinare preliminară în cadrul PCT.

De asemenea, CEB formează baza Convenţiei privind brevetul comunitar agreat la Luxemburg la 15 decembrie 1975 şi modificat şi completat prin Acordul de la Luxemburg la 15 decembrie 1989. Această convenţie a avut menirea să asigure un efect uniform al brevetelor europene în acele state membre ale Uniunii Europene pentru care a intrat în vigoare şi, după caz, în orice stat care este parte la CEB şi participă la acordul privind brevetele comunitare. Cu toate acestea, este puţin probabil că Convenţia privind brevetul comunitar va intra în vigoare. Deşi CEB formează baza pentru regulamentul comunitar preconizat, acesta va fi supus revizuirii din diferite puncte de vedere pentru a implementa brevetul comunitar. Regulamentul comunitar planificat vizând brevetul comunitar stipulează efecte unitare ale brevetelor europene oferite de OEB pentru teritoriul Uniunii Europene. Brevetul comunitar va avea efect imediat asupra tuturor statelor membre ale UE (actuale şi viitoare, acoperind automat noile state), fără posibilitatea de a fi respinse în unul sau mai multe state UE, dat fiind faptul că în acest caz întreaga comunitate a brevetelor se va prăbuşi. Mai mult decât atât, hotărârea Curţii UE privind brevetul

265 Statele contractante sunt după cum urmează: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Elveţia, Cipru, Republica Cehă, Ger-mania, Danemarca, Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Regatul Unit, Grecia, Croaţia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Letonia, Monaco, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Malta, Olanda, Nor-vegia, Polonia, Portugalia, România, Suedia, Slovenia, Slovacia, San Marino şi Turcia, iar statele în care s-a solicitat extinderea efectelor (care nu sunt parte la CEB) includ Bosnia și Herțegovina, Serbia şi Muntenegru. În luna aprilie 2009, Republica Moldova a aplicat pentru statutul de ţară în care s-a solicitat extinderea efectelor CEB.

1��

comunitar va fi obligatorie pentru toate instanţele de judecată ale UE implicate în cauzele vizând acelaşi brevet comunitar.

În cadrul CEB, un brevet european poate fi obţinut prin depunerea unei singure cereri scrise în una din limbile oficiale ale OEB (engleză, franceză sau germană) printr-o procedură unică şi centralizată la OEB (cu oficii deschise la Munich, Haga şi Berlin). Un brevet european este valabil în atâtea state contractante, câte doreşte solicitantul şi poate fi depus de orice persoană fizică sau juridică sau de orice organism echivalent unei persoane juridice, indiferent de naţionalitate sau de locul de reşedinţă şi de desfăşurare a afacerii. Un brevet european oferă aceleaşi drepturi în statele contractante ca şi brevetul naţional acordat în oricare din aceste state.

Aplicarea unui brevet european are o valoare aparte şi relevanţă comercială în cazul în care este solicitată protecţie în trei sau mai multe ţări europene şi poate fi acordat pe baza depunerii directe a cererii de obţinere a unui brevet european, care poate fi depusă pentru prima dată sau pentru a solicita prioritate pentru cererea naţională sau internaţională (PCT) depusă în decursul a 12 luni precedente. În cazul depunerii cererii de brevet european, solicitantul trebuie să indice (desemneze) statele contractante în care doreşte să-i fie acordată protecţie. Pentru a reduce riscul de pierdere a drepturilor, formularul cererii pentru acordarea brevetului european permite desemnarea tuturor statelor contractante CEB în calitate de măsură de precauţie. Întrucât CEB nu permite desemnarea unui stat după data depunerii cererii, în plus, desemnarea unui stat este retrasă în cazul în care n-a fost achitată taxa pentru desemnarea acelui stat în termenul stabilit, solicitantul dispunând de timp până la expirarea termenului de achitare a taxelor de desemnare pentru a decide pentru care state doreşte să obţină brevet european (este valabil şi pentru statele în care s-a solicitat extinderea efectelor).

În cazul în care domeniul de aplicare a brevetului european este un proces, protecţia conferită de brevet se referă şi la produsele obţinute direct în rezultatul acestui proces.

Orice încălcare a brevetului european este abordată pe baza legislaţiei naţionale.

Cererile publicate de brevet european asigură protecţie provizorie, ce nu poate fi inferioară protecţiei conferite de statul contractant unei cereri naţionale publicate şi va include, cel puţin, o compensaţie rezonabilă pentru o eventuală încălcare.

Procedura europeană nu este omisă de procedurile naţionale de acordare. Prin urmare, solicitantul dispune de posibilitatea de a solicita protecţia brevetului în unul sau mai multe state contractante CEB între procedura naţională în fiecare stat în care solicită protecţie şi ruta europeană, care, printr-o singură procedură, conferă protecţie în toate statele contractante desemnate de solicitant. În plus, în cazul în care solicitantul decide să dobândească brevet european şi în măsura în care doreşte să obţină protecţie în statele contractante CEB care, la fel, sunt parte la PCT, el poate alege între ruta europeană directă şi ruta Euro-PCT. Ruta europeană directă înseamnă că procedura de


1��

acordare a brevetului european este în totalitate reglementată de CEB; iar în cazul Euro-PCT, partea iniţială a procedurii este reglementată în conformitate cu dispoziţiile PCT (faza internaţională), iar faza regională la OEB în calitate de oficiu desemnat sau ales este reglementată preponderent de CEB.

O cerere de brevet european trebuie să includă:

• o solicitare de acordare a unui brevet european,

• o descriere a invenţiei,

• una sau mai multe pretenţii,

• orice desen de referinţă din descriere sau revendicare,

• un rezumat.

Cererea de brevet european trebuie să dezvăluie, de asemenea, invenţia într-o manieră suficient de clară şi deplină pentru a putea fi reprodusă de o persoană calificată în do-meniu. Descrierea va fi însoţită, după caz, de desene, forme pentru pretenţii, ale căror termene indică măsura în care este conferită protecţia de brevetul european. Descrierea şi desenele sunt utilizate pentru a interpreta pretenţiile.

ETAPELE PROCEDURII DE ELIBERARE A UNUI BREVET EUROPEAN

Etapa 1: depunerea cererii, examinarea actului de depunere a cererii şi a formalităţilor, căuta-rea, publicarea cererii şi raportul de căutare. Cererile de brevet european pot fi depuse la OEB la Munich, Haga sau Berlin, sau la oficiile naţionale din statele contractante.

Solicitanţii pot invoca, în decurs de 12 luni de la data depunerii cererii de brevet naţional sau brevet european, pentru aceeaşi invenţie data acestei cereri iniţiale pentru orice depunere ulterioară la nivel naţional sau european („dreptul de prioritate”).

Cererea este publicată peste 18 luni după data depunerii cererii iniţiale la nivel european sau naţional (data de prioritate). Raportul de căutare este publicat odată cu cererea sau mai târziu. După aceea solicitanţii dispun de şase luni pentru a decide dacă doresc sau nu doresc să urmeze cererea prin solicitarea examinării fundamentale.

Etapa 2 implică examinarea fundamentală (acordarea brevetului sau respingerea cererii), iar cele trei criterii de brevetabilitate sunt după cum urmează:

– noutatea;

– inventivitatea;

– aplicabilitatea industrială266.

Etapa 3 (la Munich): (în unele cazuri) implică opoziţia şi contestarea. În decursul a nouă luni de la data acordării orice terţ se poate opune brevetului care, după părerea lui, nu este conform dispoziţiilor fundamentale ale CEB.

1�0

O dezvăluire precoce nu este prejudicială, însă în cazul în care aceasta are loc nu mai devreme decât cu şase luni înainte de înregistrarea cererii de aplicare pentru brevet european şi a avut loc din cauza unui abuz evident în raport cu solicitantul sau a unei demonstrări la o expoziţie oficială sau oficial recunoscută care cade sub incidenţa Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnată la Paris pe 22 noiembrie 1928 cu revizuirile ulterioare. Separat de aceste două cazuri, orice dezvăluire a invenţiei înainte de data înregistrării cererii, de către solicitant sau nu de el, poate fi invocată împotriva acestuia în calitate de incluziune în inovaţie.266

Determinarea dacă invenţia implică sau nu un pas inventiv depinde de detaliile specifice ale fiecărei cereri de aplicare a brevetului şi, în particular, de conţinutul fiecărei pretenţii. În conformitate cu circumstanţele, sunt luaţi în considerare diferiţi factori, cum ar fi efectul tehnic neprevăzut produs de o nouă combinare a unor elemente cunoscute, selectarea unor anumite condiţii de operare în cadrul unei serii cunoscute, gradul de dificultate pe care persoana calificată în domeniu îl depăşeşte atunci când combină câteva documente cunoscute şi examinări repetate; cum ar fi faptul că invenţia soluţionează o problemă tehnică mai veche, pe care au încercat mai mulţi să o rezolve.

Ţinând seama de faptul că în decursul primei etape a procedurii nu este nevoie ca solicitantul să se implice activ, cu excepţia cazului când Secţia Recepţionare identifică erori formale, în perioada examinării fundamentale, din contra, este cerută implicarea activă a acestuia. La această etapă cererea este atribuită Direcţiei Examinare, care, de obicei, comunică de câteva ori cu solicitantul sau cu reprezentantul acestuia, înainte de a emite decizia de acordare a brevetului sau de respingere a cererii. Un factor critic este asigurarea rapidă şi satisfăcătoare a procedurii de examinare, pregătirea competentă a cererii de aplicare pentru brevetul european şi toţi paşii de procedură întreprinşi până la OEB.

În cazul în care este acordat brevetul european, competenţa este transferată statelor contractante desemnate, unde brevetul se bucură de acelaşi nivel de protecţie ca şi brevetul naţional. În medie, sunt necesare 44 de luni pentru a dobândi un brevet european. În anumite circumstanţe este posibilă o prelucrare mai rapidă fără a implica costuri adiţionale. Un brevet european este valabil timp de 20 de ani de la data înregistrării cererii de aplicare.

Etapa 3 (la Munich): (în unele cazuri) implică opoziţia sau contestarea în decursul căreia pentru prima dată sunt invitaţi să participe părţi terţe (concurenţi). Timp de nouă luni de la data acordării brevetului orice parte terţă poate înregistra o cerere de opoziţie împo-triva brevetului care, după părerea ei, nu corespunde dispoziţiilor CEB.266 O invenţie este capabilă de aplicare industrială atunci când poate fi reprodusă sau utilizată în orice tip de indust-

rie, inclusiv agricultura, fiind distinctă de activitate pur intelectuală sau estetică. O invenţie este considerată nouă în cazul în care aceasta n-a fost cunoscută publicului în orice formă (scrisă, verbală sau prin utilizare) înainte de data înregistrării cererii de aplicare sau a datei de prioritate acordate cererii din partea unei cereri anterioare pen-tru aceeaşi invenţie, cu alte cuvinte, aceasta nu era parte a noutăţii absolute. O invenţie invocă un pas inventiv atunci când, în lumina informaţiilor deja cunoscute publicului, aceasta nu este evidentă unei persoane calificate, adică unei persoane care dispune de cunoştinţe şi experienţă în domeniul dat.


1�1

Decizia Direcţiei de Opoziţie a OEB în astfel de situaţii este obligatorie pentru toate sta-tele contractante desemnate de brevetul în cauză. Contestările pot fi depuse împotriva deciziilor luate de Secţia Recepţionare, Direcţia Examinare şi Direcţia Opoziţie. Membrii comitetelor de contestare ale OEB sunt imparţiali, deciziile lor fiind ghidate doar de dis-poziţiile CEB. După caz, cauzele pot fi referite unui comitet lărgit de contestare în calitate de organ responsabil de asigurarea aplicării uniforme a legii.

În timp ce este nevoie de întrunit trei criterii de brevetabilitate (noutate, inventivitate şi aplicabilitate industrială), următoarele nu au caracter brevetabil:

• Invenţiile a căror exploatare ar putea contravine „ordinii publice” sau moralităţii (exemple elocvente constituind minele terestre sau scrisorile-bombă).

• Metodele de tratament şi diagnostic medical (această excepţie nu se răsfrânge asupra produselor, substanţelor sau compoziţiilor utilizate în oricare din aceste metode, de exemplu, medicamentele sau instrumentele chirurgicale).

• Noi soiuri de plante sau varietăţi de animale (această excepţie nu se răsfrânge asupra pro-ceselor microbiologice sau produselor rezultate din acestea; referitor la soiurile de plante; forme separate de protecţie sunt disponibile în majoritatea statelor contractante).

• Descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice.

• Creaţiile estetice, inclusiv operele de artă sau literare.

• Planurile, regulile şi metodele pentru exercitarea activităţilor intelectuale, pentru jocuri sau pentru activităţi economice (cu excepţia „metodelor de afaceri”, de exemplu, Amazon Internet bookstore).

• Prezentarea informaţiilor.

• Programele de computer (cu toate acestea, în cazul în care obiectul revendicat adaugă contribuţie unui caracter tehnic din arta cunoscută, nu va fi respinsă cererea de brevetare, din simplul motiv că este implicat un program de computer: aceasta înseamnă că, de exemplu, maşinile, procesele de producere sau procesele de control controlate de un program de computer pot face obiectul unui brevet).

Avantajele brevetului european denotă caracterul economic şi eficient al acestuia (fiind o cale cost-efectivă care permite economisirea timpului de solicitare a protecţiei brevetului în mai multe ţări), dispune de efecte unitare în statele contractante, este un brevet „robust” (dat fiind faptul că a fost examinat riguros şi poate fi dobândit pentru ţările care, de altfel, operează doar un sistem de înregistrare, de exemplu, Italia). În plus, structura procedurii brevetului european permite ca taxele de prelucrare să fie dispersate, oferind solicitantului opţiunea de achitare succesivă, ţinând cont în acelaşi timp de rezultatul etapelor de procedură precedente şi de interesul manifestat de acesta de a obţine protecţie. În particular, separarea dintre căutare şi examinarea riguroasă oferă solicitantului posibilitatea de a se determina, în lumina raportului de căutare europeană, dacă doreşte să avanseze spre etapa de examinare riguroasă.

1�2

Pe de altă parte, unele ţări mici, mijlocii şi mari, consideră CEB un „maldăr” de brevete naţionale stagnant şi costisitor. Aceste ţări insistă acum ca procedurile OEB să fie mai rapide, mai ieftine şi mai respectabile faţă de procesul respectiv, iar întârzierile datorate obiecţiilor examinatorilor, opoziţiei şi contestărilor să fie reduse. Mai mult decât atât, cos-turile OEB sunt în prezent cu mult mai mari decât cele ale oficiilor de brevete din SUA sau Japonia. Acestea sunt temeiurile invocate de majoritatea celor care optează pentru crearea Brevetului Comunitar drept alternativă brevetelor naţionale acordate prin inter-mediul OEB sau al oficiilor naţionale.

Pe acest fundal, merită menţionat faptul că nu există o lege UE a brevetului per se. Această poziţie a fost confirmată de CEJ în 2007267. Eforturile de creare a „Brevetului Comunitar” au eşuat persistent, deşi există anumite acte legislative UE care afectează anumite brevete. Acestea includ:

• Directiva privind biotehnologiile care reglementează brevetabilitatea invenţiilor biotehnologice268;

• Regulamentele privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru medicamente269;

• Regulamentul privind instituirea unui regim de protecţie comunitar a soiurilor de plante270.

Directiva privind biotehnologiile

Obiectivul Directivei 98/44/CE a fost să clarifice deosebirea dintre brevetabilitate şi nebrevetabilitate. În special, s-a urmărit scopul de a confirma că corpul uman la diferite etape de formare şi dezvoltare, precum şi procesele de clonare a fiinţelor umane şi de modificare a identităţii genetice a fiinţelor umane nu pot fi considerate drept invenţii brevetabile.

Directiva reiterează faptul că invenţiile care sunt noi, care implică un pas inovator şi care pot fi aplicate în industrie trebuie să fie considerate brevetabile, chiar dacă privesc un produs care constă din sau conţine material biologic sau un proces prin care se produce, se prelucrează sau se foloseşte material biologic. Mai mult decât atât, materialul biologic

267 Cauza C-431/05: Merck Genericos – Produtos Farmaceuticos Ltd. V. Merck şi Co. Inc., Merck Sharp şi Dohme Ltd (2007) 3 CMLR 49, alineatul 40.

268 Directiva 98/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iulie 1998 privind protecţia juridică a invenţiilor biotehnologice, JO L 213 din 30 iulie 1998.

269 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1768/92 din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru medicamente, JO L 182 din 2 iulie 1992 modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1901/2006 a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006, JO L 378 din 27 decembrie 2006.

270 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94 din 27 iulie 1994 privind instituirea unui regim de protecţie comunitar a soiurilor de plante, JO L 227 din 1 septembrie 1994, modificat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2506/95 din 25 octombrie 1995, JO L 258 din 28 octombrie 1995, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003, JO L 122 din 16 mai 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1650/2003 din 18 iunie 2003, JO L 245 din 29 septembrie 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 873/2004 din 29 aprilie 2004, JO L 162 din 30 aprilie 2004 şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 15/2008 din 20 decembrie 2007, JO L 8 din 11 ianuarie 2008.


1��

izolat din mediul său natural sau produs prin intermediul unui proces tehnic poate constitui obiectul unei invenţii. Pe de altă parte, nu au caracter brevetabil următoarele:

• varietăţile de plante şi animale;

• procesele esenţialmente biologice pentru producerea plantelor sau animalelor, cum sunt încrucişarea sau selectarea. Această excludere nu aduce atingere caracterului brevetabil al invenţiilor care privesc un proces microbiologic;

• corpul uman şi simpla descoperire a unuia din elementele sale, inclusiv secvenţa integrală sau parţială a unei gene271.

Invenţiile trebuie considerate nebrevetabile în cazul în care exploatarea lor comercială ar contraveni ordinii publice sau moralităţii:

• procesele de clonare a fiinţelor umane;

• procesele de modificare a identităţii genetice a fiinţelor umane;

• utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale;

• procesele de modificare a identităţii genetice a animalelor, care le pot produce suferinţă fără un beneficiu medical substanţial pentru om sau animale, precum şi animalele rezultate din astfel de procese.

Protecţia conferită de un brevet pentru un material biologic care posedă caracteristici specifice ca rezultat al invenţiei trebuie să acopere toate materialele biologice derivate din acel material biologic prin înmulţire sau multiplicare într-o formă identică sau diferită şi având aceleaşi caracteristici. În plus, protecţia conferită de un brevet pentru un produs care conţine sau constă în informaţii genetice trebuie să cuprindă toate materialele în care este încorporat produsul. Cu toate acestea, protecţia exercitată de brevet nu trebuie să cuprindă:

• materialul biologic obţinut din înmulţirea sau multiplicarea materialului biologic introdus pe piaţă de către deţinătorul brevetului sau cu consimţământul acestuia, atunci când multiplicarea sau înmulţirea rezultă în mod necesar din aplicaţia în vederea căreia materialul biologic a fost comercializat, cu condiţia ca materialul obţinut să nu fie utilizat ulterior pentru alte înmulţiri sau multiplicări;

• vânzarea sau altă formă de comercializare a materialelor pentru înmulţirea plantelor către un fermier de către deţinătorul brevetului sau cu consimţământul acestuia pentru uz agricol implică autorizarea fermierului de a folosi produsul recoltei sale pentru înmulţire sau multiplicare de către el însuşi în ferma sa.

De asemenea, Directiva prevede că în cazul când un cultivator nu poate obţine sau ex-ploata un drept privind o varietate de plante fără să încalce un brevet anterior, acesta poate face cerere pentru a obţine o licenţă obligatorie fără drept de exclusivitate pentru utilizarea invenţiei protejate de brevet în măsura în care licenţa îi este necesară pentru exploatarea varietăţii de plantă care trebuie protejată, cu condiţia achitării drepturilor de

271 Cu toate acestea, un element izolat din corpul uman sau produs într-un alt mod prin intermediul unui proces tehnic, inclusiv secvenţa sau secvenţa parţială a unei gene, poate constitui o invenţie brevetabilă.

1�4

inventator corespunzătoare. Această dispoziţie este aplicabilă şi situaţiilor în care titu-larul de brevet privind o invenţie biotehnologică nu o poate exploata fără să încalce un drept anterior vizând o varietate de plante.

În ceea ce priveşte procedurile de depozitare a invenţiilor biotehnologice, Directiva prevede că cererea de brevet trebuie să întrunească un anumit număr de condiţii (materialul biologic a fost depozitat la o instituţie depozitar recunoscută nu mai târziu de data depunerii cererii de brevet, transmiterea informaţiei ce conţine caracteristicile materialului biologic depozitat etc.).

În sensul acestei Directive, care a intrat în vigoare în anul 1998, pentru a proteja invenţiile biotehnologice, statele membre trebuie să se asigure de faptul că legislaţia naţională a acestora în domeniul brevetelor este conformă dispoziţiilor acestei Directive.

Regulamentul privind protecţia adiţională a produselor medicinale

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1768/92 recunoaşte faptul că cercetarea în domeniul farmaceutic contribuie decisiv la îmbunătăţirea continuă a sănătăţii publice, însă medicamentele, în special cele apărute în urma unei cercetări îndelungi şi costisitoare, nu continuă să fie dezvoltate în Comunitate și în Europa decât în cazul în care beneficiază de o reglementare favorabilă, care să prevadă o protecţie suficientă pentru a încuraja o astfel de cercetare. Mai mult decât atât, perioada care se scurge între depunerea unei cereri de brevet pentru un nou medicament şi autorizaţia de introducere pe piaţă a medicamentului respectiv reduce protecţia efectivă conferită de brevet la o perioada insuficientă pentru amortizarea investiţiilor efectuate în cercetare.

Respectiv, Directiva enunţă faptul că se impune crearea unui certificat adiţional de protecţie pentru medicamentele care au dat prilejul unei autorizaţii de introducere pe piaţă, care se poate obţine de către titularul unui brevet naţional sau european în aceleaşi condiţii în toate statele membre. În principiu, titularul atât al unui brevet, cât şi al unui certificat trebuie să poată beneficia în total de cincisprezece ani de exclusivitate maximum, începând cu prima autorizaţie de introducere pe piaţă, în Comunitate, a medicamentului în cauză. Cu toate interesele în joc, inclusiv cele ale sănătăţii publice, certificatul nu se poate elibera pe o durată mai mare de cinci ani, întrucât protecţia pe care acesta o conferă trebuie, de altfel, limitată strict la produsul reglementat de autorizaţia introducerii sale pe piaţă în calitate de medicament.

Seria de acte legislative din care face parte Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1768/92 se referă la normele de plasare a medicamentelor pe piaţa Uniunii Europene. Cel mai recent regulament din această serie (Regulamentul CE nr. 1901/2006) abordează aspectele conexe medicamentelor de uz pediatric, pentru care certificatele de autorizare diferă în funcţie de categoria de medicamente în cauză:


1��

• medicamentele de uz pediatric care nu sunt protejate prin brevet pot beneficia de o nouă autorizare de comercializare, inclusiv o nouă perioadă de exclusivitate comercială de zece ani;

• noile medicamente şi produse protejate printr-un brevet sau un certificat suplimentar de protecţie (CSP) pot beneficia de o prelungire de şase luni a CSP în cazul în care toate măsurile incluse în planul agreat de cercetare pediatrică sunt îndeplinite, iar produsele sunt autorizate în toate statele membre şi informaţia relevantă privind rezultatele studiilor efectuate este inclusă în datele cu privire la acest produs;

• medicamentele desemnate ca produse medicamentoase orfane beneficiază de o exclusivitate comercială de zece ani, care poate fi prelungită până la 12 ani în cazul în care cerinţele faţă de informaţia privind utilizarea pediatrică a acestora sunt respectate integral.

Regulamentul de protecţie a soiurilor de plante

Majoritatea ţărilor europene sunt membre ale UPOV. Cu toate acestea, în scopul asigurării protecţiei mai facile a soiurilor de plante în UE prin crearea unei proceduri comunitare unice, Consiliul Uniunii Europene a elaborat reglementări comunitare privind soiurile de plante pe baza dispoziţiilor Convenţiei UPOV. Astfel, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94, cunoscut ca Regulamentul de instituire a unui sistem de protecţie comunitară a soiurilor de plante (RCPP), a creat dreptul unic de protecţie în cadrul legislaţiei UE, care nu trebuie suplimentat prin protejare naţională sau prin protejare de brevet per se. Statele membre sunt în drept să aplice sisteme opţionale de protecţie a plantelor şi, în realitate, majoritatea procedează în acest mod. Schema UE prevede înregistrarea la Oficiul comunitar al soiurilor de plante (OCSP) cu sediul la Angers, Franţa.

Conform RCPP, soiurile din toate genurile şi speciile botanice, inclusiv hibrizii acestora, pot face obiectul protecţiei comunitare a soiurilor de plante. Drepturile de protecţie comunitară pentru soiurile de plante pot fi acordate de Oficiul comunitar al soiurilor de plante pentru un singur soi de plante obţinut prin creştere tradiţională sau inginerie genetică, cu condiţia că soiul întruneşte criteriile de crescut: uniformitate, stabilitate, noutate şi caracter distinct272. Durata protecţiei comunitare a soiurilor de plante este de 25 de ani sau, în cazul soiurilor viticole şi arboricole – 30 de ani din anul următor celui în care a fost acordată protecţia273.

La sfârşitul anului 2009 numărul total de soiuri de plante protejate era de 16 700274, me-dia anuală de înregistrare a soiurilor de plante fiind de 2000-3000 de soiuri.

272 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94, Articolele 5 şi 6. 273 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94, Articolul 19. De asemenea, Articolul prevede că „Consiliul, hotărând cu

majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate, pentru genuri şi specii determinate, să prevadă o prelungire de maximum cinci ani a acestor perioade.

274 Raportul anual al OCSP, 2009 la: http://www.cpvo.fr/main/en/home/documents-and-publications/annual-reports.

1��

Paşii recenţi întreprinşi în vederea elaborării unui regulament şi instituirii unui sistem comu-nitar în domeniul brevetelor de invenţie

Revenind la numărul relativ mic de acte comunitare în domeniul brevetării per se, men-ţionăm că situaţia se datorează preponderent acordurilor internaţionale de succes cum sunt PCT, CEB şi TRIPS al OMC. Cu toate acestea, politicile comunitare în acest domeniu fac obiectul dezvoltării continue, astfel încât în anii următori să avem un sistem deplin de brevetare şi legislaţie comunitară în domeniul vizat.

Comisia a propus un regulament privind brevetul comunitar în luna august 2000 (menţionat în prezent drept brevetul UE în cadrul Tratatului de la Lisabona). Urmând abordarea politică comună din 2003, negocierile au fost blocate, fără a ajunge la un acord final. Pe baza unor consultări extensive din 2006, Comisia a adoptat Comunicarea „Îmbunătăţirea sistemului de brevetare în Europa” în aprilie 2007275, prin care a relansat dezbaterile din cadrul Consiliului pe marginea reformei în domeniul vizat. În particular, au fost sugerate noi căi de explorare a brevetelor în instanţe şi aranjamentele de traducere a brevetelor comunitare.

La 4 decembrie 2009, Consiliul Uniunii Europene a realizat un acord politic în ceea ce priveşte caracteristicile principale ale viitoarei instanţe de brevet din Uniunea Europeană şi abordarea comună a regulamentului privind brevetele din UE. Ideea a fost că instanţa specializată în domeniul brevetelor să distribuie cauzele spre audiere judecătorilor cu cel mai înalt nivel de pregătire juridică şi expertiză tehnică în domeniul brevetelor. O instanţă unificată va însemna, la fel, că părţile aflate în litigiu, nu vor fi nevoite să soluţioneze concomitent litigiile în diferite ţări, suportând costuri uriaşe. Costul unui litigiu paralel poate însuma, cel puţin, 500 000 euro într-o cauză tipică, care ar putea fi redusă drastic prin crearea unei instanţe unice, economisind circa 289 milioane de euro anual pentru companiile europene. Instanţa va include camera locală şi centrală în cadrul unei curţi unice de apel. La etapele iniţiale, părţile vor putea continua să apeleze la serviciile prestate de instanţele naţionale, astfel încât treptat noul sistem să acumuleze confidenţa necesară.

După realizarea acestui acord politic, Consiliul este în aşteptarea deciziei juridice a CEJ vizând noua instanţă în domeniul brevetului, iar Parlamentul European examinează proiectul regulamentului privind brevetul UE276.

Desenul industrial

Peste zece ani după armonizarea legislaţiei privind marca comunitară, o altă directivă UE a abordat aspectele armonizării legislaţiilor naţionale ale statelor membre în domeniul desenului industrial.

275 Comisia Europeană: Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European şi Consiliului – Îmbunătăţirea sistemului de brevetare în Europa - COM/2007/0165 final din 3 aprilie 2007.

276 Comisia Europeană: Comunicat de presă: „Brevete: UE a atins progres politici privind un sistem fortificat de brevetare”, IP/09/1880 din 4 decembrie 2009.


1��

În conformitate cu Directiva 98/71/CE privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale277, un desen industrial reprezintă aspectul unui produs278278 în întregime sau parţial, rezultând, în special, din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, tex-turii şi/sau materialelor produsului în sine şi/sau ale ornamentaţiilor.

Cerinţele de protecţie a unui desen industrial sunt noutatea şi caracterul individual. Un desen industrial va fi considerat nou dacă niciun desen identic nu a fost făcut public înainte de data înaintării cererii de înregistrare sau, dacă există pretenţii de prioritate, înainte de data prioritate. Mai mult decât atât, desenele industriale sunt considerate identice în cazul în care caracteristicile lor sunt diferite doar în privinţa unor detalii nesemnificative. Un desen industrial este considerat ca având caracter individual dacă impresia generală pe care o produce asupra utilizatorului informat diferă de impresia generală produsă asupra unui astfel de utilizator de orice desen industrial care a fost pus la dispoziţia publicului înainte de data înaintării cererii de înregistrare sau, dacă există pretenţii de prioritate, înainte de data priorităţii. La evaluarea caracterului individual, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate al proiectantului în elaborarea desenului industrial. Se consideră că un desen industrial a fost făcut public dacă a fost publicat în urma înregistrării sau în alt mod, sau expus, sau utilizat în comerţ, sau dezvăluit în alt mod înainte de data înregistrării cererii de aplicare sau, dacă există pretenţii de prioritate, înainte de data priorităţii. Excepţie face situaţia în care aceste evenimente n-au devenit cunoscute în procesul normal de desfăşurare a afacerilor cercurilor specializate din sectorul dat care funcţionează în Uniunea Europeană.

Dezvăluirea este esenţială pentru a aprecia faptul dacă desenul industrial îndeplineşte cerinţele de noutate şi caracter individual. Dezvăluirea începe în perioada protecţiei juridice a unui desen industrial neînregistrat.

Noutatea unui desen industrial este considerată a fi relativă şi nu absolută din punct de vedere geografic (dezvăluirea unui desen industrial poate avea loc în orice colţ al lumii, însă desenul industrial trebuie să fie cunoscut în Uniunea Europeană) şi pe mo-tivul că trebuie să fie cunoscut de cercurile specializate din sectorul în cauză. Există desene industriale (echivalentul „principiului de prioritare” din domeniul de brevetare) care conţin toate desenele industriale dezvăluite şi cunoscute de cercurile specializate din Uniunea Europeană. Prin analiza acelui număr de desene anterioare este posibil de constatat existenţa noutăţii, iar utilizatorul informat ar trebui să constate existenţa caracterului individual.

277 Directiva 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a

desenelor şi modelelor industriale, JO L 289 din 28 octombrie 1998. 278 Produsul reprezintă orice articol realizat industrial sau manual, care cuprinde piesele menite a fi asamblate într-un

produs complex, produsele de ambalaj, simbolurile grafice și caracterele tipografice, excluzând programele de com-puter. Produsul complex reprezintă un produs compus din mai multe componente care pot fi înlocuite, permiţând demontarea şi remontarea produsului (de exemplu, automobilele, aeronavele, imprimantele, fotocopiatoarele, computerele etc.).

1��

Un desen industrial aplicat sau încorporat într-un produs care constituie o piesă compo-nentă a unui produs complex trebuie considerat ca fiind nou şi având caracter individual doar:

1. dacă piesa componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe parcursul utilizării normale a acestuia din urmă, şi

2. în măsura în care acele caracteristici vizibile ale piesei componente îndeplinesc prin ele însele cerinţele privind noutatea şi caracterul individual, nefiind dictate doar de funcţia tehnică (excepţia „trebuie să corespundă”: de exemplu, soclul unui bec electric).

Deocamdată, nu există protecţie pentru piesele detaşate/de rezervă destinate în calitate de desen sau model al unui component folosit în scopul reparării unui produs complex pentru a-i restabili aspectul iniţial, în timp ce este posibil de asigurat protecţia acestuia contra părţilor terţe care îl folosesc pentru alte produse. De exemplu, oglinda pentru un automobil cu un desen/model special ar putea fi înregistrată în calitate de component vizibil al unui produs complex. Cu toate acestea, proprietarul nu va fi în stare să oprească o terţă parte să reproducă desenul sau modelul acestei oglinzi atunci când cea din urmă este încorporată în acelaşi model de automobilul, în timp ce, pe de altă parte, folosirea desenului sau modelului pentru un alt model de automobil ar aduce atingere drepturi-lor asupra desenului sau modelului (aşa-numita „clauză de reparare”). În conformitate cu Articolul 18 din Directiva 98/71/CE, în anul 2004, Comisia Europeană a propus Parla-mentului European o directivă spre aprobare cu modificări în scopul excluderii protejării desenului sau modelului pentru piesele de rezervă pe piaţa secundară pe baza „clauzei de reparare” pentru a armoniza piaţa internă (probabil, cu o dispoziţie pentru o perioadă de tranziţie), dat fiind faptul că pe moment în unele state UE piesele de schimb erau protejate, iar în alte – nu. Motivul principal al propunerii CE era că protejarea desenului sau modelului ar trebui să acorde drepturi exclusive aspectului produsului, dar nu mono-polului asupra acestuia: având drept scop armonizarea pieţei interne în acest domeniu prin liberalizarea deplină a pieţei pieselor de schimb, asigurând concomitent informarea consumatorilor despre provenienţa pieselor de schimb.

Utilizatorul informat poate să determine dacă desenul sau modelul produce o impresie generală diferită în comparaţie cu desenele sau modelele deja făcute disponibile publicului (prin intermediul unei dezvăluiri importante). În efect, acesta implică o persoană fictivă similară persoanei calificate în domeniul invenţiilor.

De menţionat faptul că în cazul în care trebuie determinată noutatea şi caracterul individual al unui desen industrial, nu se va lua în considerare:

• dezvăluirea efectuată de proiectat, succesorul legal al acestuia sau o persoană terţă ca rezultat al informaţiilor furnizate sau al acţiunii întreprinse de proiectant sau de succe-sorul legal al acestuia; şi

• dezvăluirea efectuată pe parcursul perioadei de 12 luni premergătoare datei de înregistrare a cererii de aplicare sau a datei priorităţii, dacă există pretenţii de prioritate; şi


1��

• dezvăluirea efectuată ca urmare a unui abuz în raport cu proiectantul sau succesorul legal al acestuia.

Înregistrarea unui desen industrial conferă titularului acestuia dreptul exclusiv de a-l utiliza şi de a împiedica utilizarea lui de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său, care include, în principal, producerea, oferirea, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea unui produs în care este încorporat desenul industrial sau căruia i se aplică acest desen, sau depozitarea unui astfel de produs în scopurile menţionate.

Desenele sau modelele comunitare

Desenele sau modelele comunitare au fost definite în anul 2001 prin Regulamentul Consiliului privind desenele sau modelele comunitare279. Caracteristicile principale ale desenelor sau modelelor comunitare rezidă în caracterul unitar şi procedura simplă de aplicare. Acest proces asigură protecţie uniformă în toate statele membre ale UE pe baza unei proceduri unice de înregistrare la Oficiul pentru armonizare pe piața internă.

Regulamentul prevede protejarea desenelor sau modelelor comunitare înregistrate şi neînregistrate. Desenele sau modelele înregistrate sunt protejate pentru o perioadă de 25 de ani, în timp ce desenele sau modelele neînregistrate, recunoscute doar în cadrul UE, sunt protejate de la prima dezvăluire relevantă a desenului sau modelului pe o perioadă de trei ani.

Desenele sau mărcile neînregistrate implică o protecţie mai restrânsă în comparaţie cu cele înregistrate împotriva copierii. Prin urmare, este util să fie protejate desenele sau modelele care au un ciclu de viaţă economică scurt (de exemplu, în privinţa modei, textilelor etc.).

Regulamentul UE prevede, de asemenea, o perioadă de graţiere de un an, după care proprietarul desenului sau modelului poate decide dacă depune cererea pentru înregistrarea desenului sau modelului (care-i va asigura protecţie timp de 24 de ani din cei 25 de ani oferiţi în total) sau nu depune cererea de înregistrate şi beneficiază în continuare de protecţie timp de doi ani pentru desenul sau modelul neînregistrat.

La această etapă este posibil de acumulat mai multe instrumente de protecţie astfel în-cât aceleaşi produse să fie protejate, în cazul în care sunt identificate cerinţe relevante, în calitate de desen sau model, marcă grafică sau tridimensională, brevet, model de uti-litate şi drept de autor.

În aprilie 2007, Comisia Europeană a adoptat două regulamente necesare pentru a pune în vigoare accederea Comunităţii Europene la Actul de la Geneva al Aranjamentului

279 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 6/2002 din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele comunitare, JO L 3 din 5 ianuarie 2002 modificat prin Regulamentul Consiliului nr. 1891/2006 din18 decembrie 2006 pentru a pune în vigoare accederea Comunităţii Europene la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale, JO L 386 din 29 decembrie 2006.

200

de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale. Regulamentul a fost rezultatul aprobării din partea Consiliului a accederii CE la sistemul internaţional de înregistrare a desenelor al OMPI la 18 decembrie 2006. Membrii UE la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga permit companiilor din UE, printr-o cerere de aplicare unică, să obţină protecţie pentru un desen sau model nu doar pe teritoriul UE unde este protejat desenul sau modelul comunitar, dar şi în toate ţările membre ale Actului de la Geneva.

Indicaţii geografice de origine

Potrivit celor menţionate anterior în prezenta publicaţie, o indicaţie geografică este un semn utilizat pentru descrierea unor produse care au origine geografică specială şi posedă calităţi specifice sau renume ce pot fi atribuite zonei geografice respective. Mai simplu, o indicaţie geografică reprezintă denumirea unei regiuni utilizate pentru descrierea unor anumite produse. De obicei, produsele agricole au anumite calităţi ce derivă din locul de producere a acestora şi sunt influenţate de anumiţi factori locali, cum sunt, de exemplu, clima şi solul. Legislaţia naţională şi percepţia consumatorilor sunt factorii ce determină dacă un anumit semn funcţionează în calitate de indicaţie geografică.

Indicaţiile geografice pot fi folosite pentru o gamă largă de produse agricole, cum ar fi, de exemplu, „Tuscany” pentru uleiul de măsline produs într-o anumită regiune din Italia (protejată în Italia prin Legea nr. 169 din 5 februarie 1992), sau „Roquefort” pentru caşcavalul produs în Franţa (protejat în Uniunea Europeană prin Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 şi în Statele Unite prin Marca de înregistrare certificată din SUA nr. 571.798).

Folosirea indicaţiilor geografice nu se limitează la produsele agricole. Indicaţiile geografice pot evidenţia calităţi specifice obţinute datorită factorului uman, cum ar fi, de exemplu, tradiţiile şi abilităţile de fabricare. Acest loc de provenienţă poate fi un sat sau oraş, o regiune sau o ţară. Un exemplu elocvent pentru o ţară este „Switzerland” sau „Swiss”, care este percepută ca o indicaţie geografică în multe ţări pentru produsele fabricate în Elveţia, în particular, pentru ceasurile de mână.

O indicaţie geografică indică un loc sau regiune specifică de producere care determină calităţile caracteristice ale produsului care provine din acele părţi. Este important ca pro-dusul să derive calităţile şi renumele său din acel loc. Întrucât aceste calităţi depind de locul de fabricare, există o „legătură” specifică dintre produse şi locul iniţial de fabricare. Indicaţiile geografice, în înţelesul consumatorilor, denotă provenienţa şi calitatea pro-duselor. Multe din acestea au însuşit un renume valoros care, nefiind protejat adecvat, poate fi alterat de operatorii comerciali necinstiţi. Utilizarea falsă a indicaţiilor geogra-fice de părţi neautorizate este detrimentală pentru consumatori şi producătorii legitimi. Consumatorii sunt înşelaţi şi induşi în eroare prin încrederea că ei cumpără un produs autentic cu calităţi şi caracteristici specifice, în timp ce în realitate ei achiziţionează o imi-tare fără valoare. Producătorii legitimi, la rândul lor, suferă daune, deoarece afacerea de valoare le este furată, iar renumele pentru produsele sale le este afectat.


201

Diferenţa dintre o marcă comercială şi o indicaţie geografică constă în faptul că marca este un semn folosit de întreprindere pentru a face deosebire dintre produsele şi serviciile sale de cele ale altor întreprinderi, conferindu-i titularului dreptul de a exclude alte persoane de la folosirea mărcii. Pe de altă parte, o indicaţie geografică le spune consumatorilor că produsul este fabricat într-un anumit loc şi dispune de anumite calităţi datorită anume acestui fapt. Indicaţia geografică poate fi utilizată de toţi producătorii care fabrică produse în locul desemnat de aceasta şi produsele cărora întrunesc calităţile tipice.

Mărcile de certificare, acordate celor care nu se ocupă de comercializare, dar care atestă faptul că produsele/serviciile sunt conforme standardelor prescrise în materie de provenienţă, material, modul de producere, calitate, precizie/acurateţe sau alte caracteristici, ca concept sunt cele mai aproape de indicaţiile geografice. Adesea proprietarul unei mărci de certificare este o asociaţie creată de acei care au interes comercial în marca dată, de exemplu, STILTON, o marcă bine-cunoscută disponibilă celor care produc caşcavaluri în conformitate cu anumite standarde din zona respectivă (fără a include însăşi oraşul Stilton!).

De asemenea, mărcile colective sunt destul de aproape de indicaţiile geografice, întrucât sunt acordate unei asociaţii de comercianţi, dar nu cu scopul de a indica calitatea, ci pentru a spune că un membru aparţine unei asociaţii (de exemplu, WOOLMARK). Mai mult decât atât, o marcă colectivă comunitară este un tip de marcă descrisă ca aptă să facă deosebirea, atunci când este aplicată, între produsele/serviciile membrilor asociaţiei care este proprietarul mărcii şi cele ale altor întreprinderi. De obicei, semnele sau indicaţiile care servesc în comerţ pentru desemnarea originii geografice a produselor/serviciilor pot constitui mărci comunitare colective. Indicaţiile geografice sunt protejate în Europa în conformitate cu legislaţiile naţionale şi un spectru larg de concepte, cum ar fi legile contra concurenţei neloiale, de protecţie a consumatorului, de protecţie a mărcilor certificate sau legile speciale de protecţie a indicaţiilor geografice sau denumirilor de origine. În esenţă, părţile neautorizate nu pot utiliza indicaţiile geografice în cazul în care utilizarea ar induce în eroare publicul în ceea ce priveşte provenienţa adevărată a produsului. Sancţiunile aplicabile variază de la hotărâri judecătoreşti de prevenire a utilizării neautorizate până la remedierea financiară a pagubelor şi achitarea amenzilor, iar în cazuri mai serioase, privaţiunea de libertate.

În cazul în care un termen geografic este folosit mai degrabă pentru desemnarea unui tip de produs decât pentru indicarea locului de provenienţă a acestuia, termenul în ca-uză nu mai este aplicabil în calitate de indicaţie geografică. Dacă situaţia sus-menţionată are loc într-o ţară în decursul unei perioade semnificative de timp, acea ţară poate recu-noaşte că consumatorii au realizat faptul că termenul geografic, folosit cândva pentru in-dicarea provenienţei produsului - de exemplu, „Dijon Mustard”, un fel de muştar produs iniţial în oraşul francez Dijon, acum denotă un anumit tip de muştar, indiferent de locul de producere al acestuia.

202

Denumirea de origine este un anumit tip de indicaţie geografică, folosit pentru produsele care au o calitate specifică anume datorită mediului geografic în care acestea sunt fabricate. Conceptul de indicaţie geografică cuprinde denumirea de origine. Sistemele europene de dezvoltare şi protejare a produselor alimentare urmăresc scopul de a încuraja producerea agricolă diversă, a proteja denumirile de la folosirea eronată şi imitare şi a ajuta consumatorii prin oferirea informaţiilor privind caracterul specific al produselor.

Alături de normele de reglementare a metodelor de producere ecologice (care vor fi abordate în următoarea secţiune din Capitolul prezent), cele două componente majore ale politicilor comunitare privind calitatea alimentelor sunt regulile de protejare a indicaţiilor geografice (IG) şi denumirilor de origine (DO) a produselor agricole şi produselor alimentare prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi produselor alimentare şi regulile privind certificatele cu caracter specific pentru produsele agricole şi produsele alimentare280 şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 509/2006 din 20 martie 2006 privind specialităţile tradiţionale garantate (STG) din produse agricole şi produse alimentare281.

Procedura de înregistrare a denumirii produselor se începe atunci când un grup de produ-cători defineşte produsul conform unor specificări precise. Cererea de înregistrare, inclusiv specificările, trebuie trimise autorităţii naţionale relevante, unde acestea sunt examinate şi apoi remise Comisiei Europene. Comisia desfăşoară proceduri de control şi, în cazul în care sunt îndeplinite cerinţele, organizează prima publicare a denumirii produsului în Jurnalul Oficial pentru a-i informa pe cei interesaţi. În cazul în care nu are obiecţii, Comisia Euro-peană publică denumirea protejată a produsului în Jurnalul Oficial.

PRODUSE ALIMENTARE PROTEJATE PE BAZĂ DE ORIGINE ŞI TRADIŢIE

DOP (Denumirea de origine protejată) cuprinde termenul utilizat pentru a descrie produsul alimentar fabricat, prelucrat şi pregătit într-o zonă geografică anumită, aplicând un know-how recunoscut (de exemplu, „prosciutto di Parma” italian, „queso Manchego” spaniol).

IGP (Indicaţie geografică protejată) se bazează pe o legătură/relaţie geografică care are loc, cel puţin, în cadrul uneia din etapele de producere, prelucrare sau pregătire. În plus, produsul

280 Regulamentul iniţial al Consiliului (CEE) nr. 2081/92 din 14 iulie 1992 privind protecţia indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare, JO L 208 din 24 iulie 1992 a fost înlocuit prin Regula-mentul Consiliului (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi produselor alimentare şi regulile privind certificatele cu caracter specific

pentru produsele agricole şi produsele alimentare, JO L 93 din 31 martie 2006.281 Regulamentul iniţial al Consiliului (CEE) nr. 2082/92 din 14 iulie 1992 privind atestatele de specificacitate ale

produselor agricole şi alimentare, JO L 208 din 24 iulie 1992, modificat, a fost înlocuit prin Regulamentul Con-siliului (CE) nr. 509/2006 din 20 martie 2006 privind specialităţile tradiţionale garantate din produse agricole şi produse alimentare, JO L 93 of 31 martie 2006.


20�

poate beneficia de la un renume faimos (de exemplu, „cidre de Bretagne ou cidre breton” fran-cez, „Scotch lamb” scoţian).

STG (Specialitate tradiţională garantată) nu se referă la provenienţă, dar evidenţiază carac-terul tradiţional al componenţei sau mijloacelor de producere (de exemplu, „sahti” finlandez, „mozzarella” italiană).

„Agricultura ecologică”

În sfârşit, câteva cuvinte despre agricultura ecologică, care acumulează din ce în ce mai multă importanţă în Europa şi pentru care se foloseşte un logotip nou pentru etichetare cu începere din 2010.

Agricultura ecologică diferă de alte sisteme prin mai multe căi, inclusiv prin favorizarea surselor regenerabile şi reciclabile, returnarea în sol a substanţelor nutritive extrase din reziduuri. Cât priveşte creşterea animalelor, producerea de carne de vită şi de pasăre este reglementată cu o anumită grijă pentru bunăstarea animalelor şi folosind produse alimentare naturale. Agricultura ecologică respectă sistemele proprii din mediul ambiant prin controlul asupra vătămătorilor şi bolilor în procesul de creştere a plantelor şi animalelor, evitând folosirea pesticidelor, erbicidelor sintetice, îngrăşămintelor chimice, hormonilor de creştere, antibioticelor şi manipulările la nivel genetic. În schimb, agricultorii ecologici folosesc un spectru de tehnici care susţin ecosistemele şi reduc poluarea. Agricultura ecologică trebuie văzută drept parte a unui sistem agricol sustenabil şi ca o alternativă viabilă metodelor agricole tradiţionale. Începând din anul 1992 când au intrat în vigoare normele UE privind agricultura ecologică prin Regulamentul (CEE) nr. 2092/91282, zeci de mii de entităţi agricole/de fermier au fost convertite la acest sistem în rezultatul creşterii nivelului de informare a consumatorilor şi al cererii de produse agri-cole ecologice.

De o importanţă egală sunt procedurile asociate de asigurare a respectării acestor dis-poziţii, prin înregistrarea tuturor producătorilor care declară că fabrică produse ecolo-gice, la organul competent de control din ţara acestora. Aceste organe sunt desemnate şi supuse reglementării de autorităţi, în sarcina cărora este pusă verificarea capacităţii acestora de administrare a schemelor corect şi eficient.

Controalele cuprind toate etapele procesului de producere, inclusiv depozitarea/păstrarea, prelucrarea şi ambalarea. Controalele în cauză sunt efectuate cel puţin o dată pe an, desfăşurând concomitent verificări aleatorii. Sancţiunile pentru încălcarea oricărei din normele stabilite includ anularea imediată a dreptului de a declara ecologice produsele în cauză, cu sancţiuni mai drastice pentru încălcările mai grave. Evidenţa înregistrărilor este solicitată, inclusiv pentru crescătorii de animale, care trebuie să prezinte informaţii depline privind sistemele de management al animalelor. Nivelul sporit de informare a

282 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2092/91, JO L 198, 22.7.1991 – actualmente abrogat.

204

consumatorilor în privinţa produselor inofensive şi a mediului a contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice în ultimii câţiva ani. Cu toate că ponderea acesteia era de doar 3% din suprafeţele agricole totale ale UE în 2000, agricultura ecologică a evoluat într-unul din cele mai dinamice sectoare agricole din Uniunea Europeană. Agricultura ecologică a crescut anual cu circa 25% în perioada 1993 – 1998, iar începând din 1998, conform estimărilor, a crescut anual cu aproximativ 30%.

Noul Regulament al Consiliului (CE) nr. 834/2007283 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice a abrogat legislaţia anterioară şi a creat un cadru juridic nou pentru produsele ecologice, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2009. Regulamentul cuprinde obiectivele şi principiile aplicabile acestui tip de producere şi ilustrează normele de producere, etichetare, control şi comercializare cu terţe ţări. Din 1 iulie 2010 noul logotip ecologic al UE va fi obligatoriu pentru preambalarea produselor ecologice provenite din toate cele 27 de state membre şi va îndeplini standardele de etichetare. În plus, toate produsele ecologice care n-au fost supuse preambalării, de provenienţă comunitară sau cele importate din ţări terţe pot aplica logoul ecologic în mod voluntar. Logotipul ecologic al UE (verde deschis palid) este reprodus mai jos.

Implementarea drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul Uniunii Europene

Directiva privind asigurarea respectării drepturilor2�4

Directiva privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, adoptată în aprilie 2004, este aplicabilă tuturor drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv drepturilor de proprietate industrială. Cât priveşte procedurile judiciare civile, Directiva adoptă dispoziţiile TRIPS, însă le suplimentează domeniul de aplicare şi detaliile.

Directiva plasează obligaţie generală asupra statelor membre de a asigura măsuri, proceduri şi remedii necesare întru respectarea drepturilor stipulate de aceasta. Măsurile trebuie să fie corecte şi echitabile, nu trebuie să fie complicate în mod inutil sau costisitoare sau să presupună termene nerezonabile sau să atragă întârzieri nejustificate. De asemenea, măsurile trebuie să fie eficiente, proporţionate şi disuasive şi să fie aplicate astfel încât să se evite crearea unor obstacole în calea comerţului legal şi să se ofere protecţie împotriva folosirii lor abuzive. Aceste dispoziţii repetă Articolul 41 al TRIPS. Spre deosebire de TRIPS, Directiva enumeră persoanele în drept să beneficieze de acestea în conformitate cu legislaţia naţională, inclusiv proprietarii de drept; licenţiaţii; organele de gestiune a drepturilor colective şi organele profesionale de apărare.

283 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 834/2007 din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, JO L 189 din 20 iulie 2007.

284 Directiva 2004/48/CE Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 de respectare a drepturilor de proprietate intelectuală, JO L 157 din 30 aprilie 2004.


20�

La fel, există prezumţia de proprietate asupra drepturilor în care numele autorului sau al titularului de drept respectiv este indicat în operă, situaţie care nu este reflectată în TRIPS.

Directiva prevede proceduri ce reflectă dovezi, protecţia acestora şi astfel de măsuri provizorii cum sunt dispoziţiile de suspendare şi confiscare. Mijloacele de reparare disponibile titularilor de drepturi includ distrugerea, retragerea sau eliminarea permanentă de pe piaţă a produselor ilegale, precum şi compensarea financiară pentru suspendare şi daune. La fel, există dreptul la informare care permite judecătorilor să ordone anumitor persoane să dezvăluie numele şi adresa celor implicaţi în distribuirea produselor sau serviciilor ilegale, împreună cu detaliile referitoare la cantităţile şi preţurile implicate.

În anumite condiţii, statele membre trebuie să întreprindă paşii necesari pentru a permite autorităţilor judiciare să ordone extragerea documentelor bancare, financiare şi comerciale. În cazul în care există pericolul/riscul că dovezile ar putea fi nimicite, trebuie să fie disponibile măsuri menite să asigure confiscarea şi în anumite condiţii, inaudita altera parte, cu alte cuvinte, în absenţa celeilalte părţi.

Multe din aceste dispoziţii sunt mult mai specifice decât cele cuprinse de TRIPS, de exemplu, în materie de dreptul la informare, statele membre trebuie să permită autorităţii judecătoreşti să ordone ca informaţia să fie asigurată de contravenient sau orice altă persoană care a fost implicată sau este implicată de o persoană care a comis infracţiuni. Informaţia preconizată include numele şi adresele producătorilor de bunuri, cantităţile produse şi preţurile obţinute.

Statele membre trebuie să se asigure că sunt disponibile anumite măsuri provizorii de precauţie. Acestea includ posibilitatea anumitor tipuri de decizii judecătoreşti, confiscarea bunurilor, confiscarea activelor presupusului contravenient sau blocarea conturilor bancare ale acestuia. Autorităţile judiciare trebuie să poată ordona retragerea din circulaţie şi distrugerea mărfurilor contrafăcute. De asemenea, trebuie să existe dispoziţii pentru recuperarea prejudiciului cauzat; în general, cheltuielile de judecată trebuie să fie acoperite de partea care a pierdut. Din nou, aceste dispoziţii sunt mai detaliate decât TRIPS.

Statele membre sunt încurajate să publice hotărârile judecătoreşti referitoare la infracţi-uni şi acest îndemn trebuie realizat. La fel, stimulente sunt oferite dezvoltării codului de conduită referitor la asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Aceste dispoziţii nu sunt cuprinse de TRIPS.

Reglementări vamale

În contextul respectării drepturilor de proprietate intelectuală, Uniunea Europeană a legiferat două regulamente privind măsurile vamale, în 1994 şi 1995. Acestea au fost mai recent actualizate şi înlocuite prin noi regulamente în 2003 şi 2004 - Regulamentul

20�

Consiliului (CE) nr. 1383/2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală285 şi Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1891/2004 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului Consiliului286, care prevede reţinerea mărfurilor suspectate de către autorităţile vamale că sunt contrafăcute (cu alte cuvinte, aduc atingere legislaţiei privind marca comercială) sau piratate (adică aduc atingere legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau dreptului asupra unui desen sau model). Reglementările stabilesc condiţiile de reţinere a mărfurilor, perioada de reţinere etc. şi repetă şi amplifică dispoziţiile Articolelor 51 - 60 ale TRIPS.

Realizări ale legislaţiei şi politicilor UE în domeniul asigurării respectării drepturilor proprietăţii intelectuale

Diferenţa principală dintre Acordul TRIPS şi Directiva privind asigurarea respectării drep-turilor constă în faptul că Acordul conţine, prin Articolul 61, obligaţia membrilor de a prevedea sancţiuni penale pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Direc-tiva UE privind asigurarea respectării drepturilor nu conţine astfel de dispoziţii.

Au fost multe dezbateri în Europa referitoare la sancţiunile penale pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Bineînţeles, statele membre dispun de asemenea sancţiuni în legislaţiile lor naţionale în virtutea aderării la Acordul TRIPS, însă Uniunea Eu-ropeană doreşte să armonizeze aceste legi la un nivel adecvat. Principala problemă până în ziua de azi se referea la dubiile referitoare la competenţă. Nu este clar dacă Tratatul CE prevede bază juridică pentru măsurile comunitare, prescriind tipul şi nivelul de sancţiuni penale.

Propunerea pentru o directivă de armonizare a fost publicată în 2005 și se află în continuare pe agendă, însă există un anumit număr de dificultăţi. Pe lângă aspectul de competenţă, conţinutul propunerii era controversat. A fost menţionat un spectru larg de sancţiuni posibile: inclusiv privaţiunea de libertate pentru persoanele fizice; închiderea parţială sau totală a localului folosit pentru comiterea infracţiunii; interzicerea permanentă sau temporară de a desfăşura activităţi comerciale; lichidarea judiciară a afacerii. Unele din aceste sancţiuni au fost considerate a fi prea draconice şi nu ce potrivesc pentru încălcările drepturilor de proprietate intelectuală.

285 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1383/2003 din 22 iulie 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 196 din 2 august 2003.

286 Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1891/2004 din 21 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regula-mentului Consiliului (CE) nr. 1383/2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 328 din 30 octombrie 2004.


20�

Propunerea, la fel, a abordat câteva aspecte care au avut loc în multe jurisdicţii în legă-tură cu procedurile penale. De exemplu, ce se are în vedere prin actele întreprinse la „scară comercială”. Această sintagmă este inclusă în TRIPS şi în Directiva privind respecta-rea drepturilor, precum şi în Codul penal al Republicii Moldova. Sintagma a fost interpre-tată de Curtea Europeană de Justiţie într-un context civil drept o activitate desfăşurată în contextul unei afaceri, fără a face referinţă la mărimea încălcării. Metoda de abordare ur-mată de propunerea de directivă a fost de a prevedea răspundere penală în legătură cu încălcările premeditate ale legislaţiei privind dreptul de autor şi marca comercială, care nu sunt comise în scopuri personale, însă urmăresc obţinerea unui avantaj economic, prin care era clar că mărimea sau valoarea infracţiunii nu era o încercare de limitare.

Iniţierea unei acţiuni juridice ex-officio este, la fel, o problemă fără o soluţie uşoară, deoarece este foarte dificil de demonstrat încălcarea unui DPI în conformitate cu standardul solicitat de legislaţia penală fără cooperarea proprietarului dreptului în cauză. În una din modificările la propunerea de directivă se spunea că statele membre ar trebui să se asigure că posibilitatea de a face investigări sau a infracţiunilor de urmărire judiciară nu depinde de plângerea proprietarului de drepturi.

Cele mai recente realizări în domeniul asigurării respectării drepturilor sunt după cum urmează:

• În martie 2009, Uniunea Europeană a lansat Observatorul European în domeniul contra-facerii şi pirateriei, în calitate de instrument de asigurare a respectării drepturilor care va ajuta să fie îmbunătăţită calitatea informaţiei şi a datelor statistice referitoare la con-trafacere şi piraterie în Uniunea Europeană; a asigura informaţii despre strategiile celor mai bune practici şi tehnici de asigurare a respectării drepturilor atât din sectorul pu-blic, cât şi din cel privat. A fost iniţiat exerciţiul de colectare a datelor pentru a elabora o metodologie de încredere şi evalua anvergura şi impactul actelor de contrafacere pe piaţa internă a Uniunii Europene.

• Pe 1 martie 2010, Consiliul Uniunii Europene a adoptat rezoluţia privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală pe piaţa internă. Printre alte aspecte, Consiliul a invitat Comisia Europeană să analizeze eficacitatea Directivei privind asigurarea respectării drepturilor şi, în caz de necesitate, să propună amendamente; de asemenea, să analizeze adiţional o modificare la propunerea de directivă vizând mă-surile penale menite să contracareze pirateria şi contrafacerea.

• În domeniul vamal, Comisia a produs planul de acţiune al autorităţilor vamale ale UE pentru perioada 2009–2012, axându-se pe o gamă de măsuri, cu priorităţile orienta-te spre combaterea importului de mărfuri contrafăcute periculoase, în particular, pro-dusele farmaceutice şi electrice; necesitatea de a inventa mijloace pentru a demonta crima organizată, care stă la baza pirateriei şi contrafacerii; vânzările electronice prin Internet, şi necesitatea de a îmbunătăţi cooperarea cu factorii de interes. În acest cadru, la 25 martie 2010, Directoratul General fiscal şi vamal a deschis procesul de consultare pentru a revizui legislaţia comunitară în domeniul asigurării respectării vamale a DPI.

20�

Cele mai bune practici UE în raport cu asigurarea respectării drepturilor

Directoratul General Comerţ al UE a publicat un Ghid de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală287, care descrie cele mai bune practici pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Pe lângă dispoziţiile juridice din Directiva privind asigurarea respectării drepturilor abordată mai sus, cele mai bune practici sunt acele care încorporează următoarele caracteristici:

• Cooperarea şi coordonarea naţională;

• Cooperarea internaţională;

• Sensibilizarea şi cooperarea publică;

• Cooperarea titularului de drepturi;

• Sancţionarea judiciară;

• Sancţionarea administrativă;

• Instanţe de judecată specializate;

• Mediere şi arbitraj;

• Reglementarea producerii suporturilor optice.

Ghidul este o sursă excelentă, fiind accesibilă pe pagina web a Directoratului General Comerţ.

Politica UE în raport cu asigurarea respectării drepturilor în ţările terţe

UE este interesată ca politicile şi practicile sale de asigurare a respectării DPI să fie re-flectate în legile altor ţări. În calitate de strategie de comerţ, Directoratul General Co-merţ a publicat un document la subiectul dat intitulat Strategia de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în ţările terţe288, care descrie următoarele elemente încorporate:

• Acorduri multilaterale şi bilaterale ce asigură un standard înalt de protecţie şi asigurare a respectării DPI. APC şi PA PEV semnate cu Republica Moldova servesc drept exemple. Acordul de asociere în proces de negociere în perioada de pregătire a acestei publicaţii este un alt exemplu. Se aşteaptă ca acordul în cauză să actualizeze nivelul existent de cooperare în raport cu alinierea Acquis-ului în materie de asigurare a respectării PI.

• Folosirea dialogului politic la fiecare nivel şi, în special, prin intermediul Delegaţiilor CE, pentru a sublinia că protecţia şi respectarea PI sunt absolut necesare şi a demonstra efectele pozitive ale protecţiei şi respectării pentru motive economice, pentru a atrage investiţii străine, fie pentru beneficiul sau sănătatea consumatorilor.

287 Web site-ul Comisiei Europene Directoratul General Comerţ - http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/trade-topics/intellectual-property.

288 Strategia privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în ţările terţe, JO C 129 din 26 mai 2005.


20�

• Asigurarea cooperării tehnice pentru combaterea pirateriei şi contrafacerii, promovarea reformei instituţionale în sectoarele organelor de drept, inclusiv autoritatea vamală, po-liţia, organele administrative şi judiciare.

• Schimbul de idei cu alţi furnizori-cheie de cooperare tehnică, cum sunt OMPI, OMC, SUA, pentru a evita duplicarea eforturilor şi a împărtăşi cele mai bune practici.

• Folosirea mecanismelor şi sancţiunilor de soluţionare a disputelor, după caz.

• Creşterea sensibilizării din două aspecte: sporirea nivelului de informare a utilizatorilor/consumatorilor din ţările terţe, pentru a promova beneficiile DPI în termeni de promovare a investiţiilor, inovaţiilor, transferului de tehnologii, protecţia materialelor tradiţionale şi a calităţii şi informarea despre pericolul de încălcare a sănătăţii publice, protecţiei consumatorului, ordinii şi securităţii publice etc. În al doilea rând, creşterea sensibilizării proprietarilor de drepturi, din nou, prin prisma a două perspective: sensibilizarea proprietarilor de drepturi din UE în materie de risc comercial în ţările în care respectarea DPI nu este la nivelul cuvenit şi măsurile minime de precauţie ce trebuie adoptate (cum este înregistrarea), şi, în al doilea rând, evidenţierea necesităţii de utilizare a mijloacelor de asigurare a respectării disponibile în acele ţări.

g Procesul de armonizare a legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale în statele non-UE

Procesul de armonizare a legislaţiei şi politicilor în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală în statele non-UE poate fi cel mai bine examinat prin referinţa la cerinţele juridice şi instituţionale principale referitoare la ţările candidate în membru al UE; deoarece acestea stabilesc performanţe relevante pentru o etapă mai avansată a proce-sului de integrare în Uniunea Europeană.

În conformitate cu Cartea Albă din 1995 „Pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în piaţa internă a Uniunii”289 a Comisiei Europene:

„Protecţia adecvată şi efectivă a proprietăţii intelectuale, industriale şi comerciale… este un mijloc indispensabil de lansare a ideilor şi creativităţii umane, valorificându-le pentru cau-za inovaţiei … Proprietatea intelectuală dezvoltată în contextul economiei de piaţă; este vital pentru dezvoltarea unei societăţi moderne şi pentru evoluarea bunurilor şi serviciilor inovative de calitate înaltă … Dreptul de autor şi drepturile conexe sunt concomitent legate cu libertatea de exprimare şi liberul schimb de idei, care sunt valori fundamentale într-o societate democratică şi pluralistă”.

Se observă între timp că legislaţia UE este conformă cu şi ţine temeinic cont de convenţiile OMPI şi de Acordul TRIPS al OMC. Cartea Albă indică faptul că TRIPS, în particular, este un acord minim de standarde şi, prin urmare:

289 Comisia Europeană: Cartea Albă din 1995 „Pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în piaţa internă a Uniunii, COM (95) 163 Final din 3 mai 1995 (pp. 352 - 358 abordează aspectele ce ţin de proprietatea intelectuală şi proprietatea industrială).

210

„Acordul TRIPS este un mare pas înainte, dar trebuie de recunoscut faptul că majoritatea convenţiilor multilaterale ….nu răspund – sau dau un răspuns incomplet – la toate întrebările care apar în legătură cu dezvoltarea tehnologică. Conform naturii lucrurilor, piaţa unică cere armonizarea mai strânsă şi mai structurată a legislaţiei naţionale decât o fac convenţiile internaţionale. De aceea, acţiunea multilaterală deşi necesară, nu este suficientă pentru a satisface toate necesităţile pieţei unice”.

Cartea Albă, de asemenea, enunţă că legea UE în domeniul DPI este în mod intrinsec legată de calitatea de membru al UE. Cu toate acestea, din punctul de vedere al Uniunii Europene, cele două sisteme sunt proiectate astfel încât să fie deschise fără discriminare de toate ţările non-UE, fie persoană fizică sau juridică.

În privinţa condiţiilor necesare pentru operarea standardelor UE în domeniul DPI, Cartea Albă subliniază importanţa instanţelor de judecată competente – ideal, instanţe specializate – (pentru litigiile DPI) şi implementarea deplină a remediilor Articolului 4 TRIPS, o agenţie competentă şi computerizată, care merge în pas cu progresul tehnologic (pentru înregistrările proprietăţii industriale), un rol important pentru autorităţile vamale şi de poliţie în lupta contra pirateriei şi contrafacerii şi crearea necesară de societăţi de management (pentru monitorizarea folosirii operelor sub protecţia dreptului de autor, pentru negocierile cu utilizatorii şi pentru colectarea redevenţelor şi distribuirea acestora între titularii de drepturi). De asemenea, indică faptul că crearea drepturilor trebuie să fie însoţită de respectarea efectivă şi credibilă împreună cu posibilitatea reală de exercitare a DPI.

Referitor la prioritizarea măsurilor de armonizare pentru ţările asociate, pe acel moment de timp, faza de aliniere s-a axat pe aşa-numitele măsuri pentru Etapa 1 şi Etapa 2.

Măsurile Etapei 1 vizau armonizarea mărcii comerciale şi a dreptului de autor şi drepturilor conexe290. Ţările asociate aveau, la fel, angajamentul de a adera la Convenţia Europeană de Brevete (Convenţia de la Munich) în decurs de cinci ani.

Măsurile Etapei 2 au inclus armonizarea vizând protejarea suplimentară a produselor farmaceutice, a plantelor, desenelor sau modelelor, iar ţările asociate erau încurajate să elaboreze iniţiative serioase în ceea ce priveşte combaterea pirateriei şi a acţiunilor de contrafacere.

De la aceasta, cel mai interesant aspect pentru Republica Moldova rezidă în axarea pe condiţiile instituţionale pentru armonizare şi descrierea amplă a priorităţilor pentru dezvoltarea legislaţiei şi politicilor. Evident, merită de menţionat avansarea semnificativă şi continuă în domeniul legislaţiei UE privind DPI încă din 1995, dar, totuşi, cerinţe mai stringente de armonizare vizând alinierea Republicii Moldova la normele UE au fost deja activate prin Acordul de Parteneriat şi Cooperare din 1998, care a stipulat armonizare deplină până în 2003.

290 Detalii la subiect sunt incluse mai sus în acest Capitol. Directivele specifice din Cartea Albă 1995 nu sunt citate aici deoarece acestea nu reflectă legislaţia cea mai recentă.


211

Ideile din Cartea Albă 1995 referitoare la capacitatea instituţională în domeniul DPI şi respectarea efectivă a drepturilor au primit o abordare adiţională în Ghidul instituţional 2005291 al Comisiei Europene. Ideile de reper sunt prezentate în sumarul din continuare.

PUNCTE DE EVALUARE A CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL DPI

Dreptul de autor şi drepturile conexe

• Există un Oficiu Copyright sau e o direcţie în cadrul ministerului?

• Numărul statelor de personal? Numărul de profesionişti? Numărul de persoane care au participat la instruire în domeniul legislaţiei UE şi/sau metodelor de asigurare a respectării legislaţiei?

• Denumirea societăţilor de gestiune colectivă pentru diferiţi titulari de drepturi, numărul titularilor de drepturi gestionaţi de o societate, numărul de drepturi gestionate de o societate în fiecare din ultimii trei ani?

• Numărul de confiscări/reţineri efectuate la hotarul/pe teritoriul ţării în fiecare din ultimii trei ani? Valoarea mărfurilor confiscate? Condiţiile pentru confiscare (de exemplu, procedurile de aplicare; sunt prevăzute şi acum sechestrările ex-officio?)

• Existenţa sau lipsa unei instanţe de judecată specializate în aspecte de DPI? Câţi judecători şi procurori au beneficiat de instruire în domeniul legislaţiei privind proprietatea intelectuală?

• Numărul de cazuri de infracţiuni urmărite anual în ultimii trei ani?

• Nivelul actual de amenzi? A crescut mărimea amenzilor? Au fost pronunţate sentinţe de privaţiune de libertate? Care sunt termenele de privaţiune de libertate?

Drepturile de proprietate industrială

• Există un Oficiu de brevete sau e o direcţie în cadrul ministerului?

• Numărul statelor de personal? Numărul de examinatori de mărci comerciale? Numărul de examinatori de brevete? Numărul de persoane care au participat la instruire în dome-niul legislaţiei UE şi/sau metodelor de asigurare a respectării legislaţiei?

• Câte persoane din cadrul poliţiei, autorităţilor vamale şi, după caz, din cadrul forţelor de grăniceri au beneficiat de instruire în domeniul legislaţiei UE şi/sau metodelor de asigu-rare a respectării legislaţiei?

• Numărul de cereri de brevete şi mărci înregistrate anual în ultimii doi ani?

• Intervalul mediu de timp dintre înregistrarea cererii şi înregistrarea brevetului sau a măr-cii?

• Numărul de brevete şi mărci înregistrate în ţară în vigoare la sfârşitul anului trecut?

291 Comisia Europeană, documentul informal de lucru: „Guide to the Main Administrative Structures required for implementing the Acquis”, mai 2005. Proprietatea intelectuală este abordată pe paginile 28-29 ale acestui document

212

• Poate autoritatea responsabilă de înregistrarea mărcilor să facă o evaluare a cererilor de rea-credinţă înregistrate pentru obţinerea mărcilor şi să ofere informaţii privind măsuri-le posibile contra unui asemenea comportament?

• Numărul de confiscări/reţineri efectuate la hotarul/pe teritoriul ţării în fiecare din ultimii trei ani? Valoarea mărfurilor confiscate? Condiţiile pentru confiscare (de exemplu, procedurile de aplicare; sunt prevăzute şi acum sechestrările ex-officio?)

• Existenţa sau lipsa unei instanţe de judecată specializate în aspecte de proprietate industrială? Câţi judecători şi procurori au beneficiat de instruire în domeniul legislaţiei privind proprietatea industrială?

• Numărul de cazuri de infracţiuni urmărite anual în ultimii trei ani?

• Nivelul actual de amenzi? A crescut mărimea amenzilor? Au fost pronunţate sentinţe de privaţiune de libertate? Care sunt termenele de privaţiune de libertate?

Implementarea

Ar trebui să existe, cel puţin un organism naţional, căruia naţionalii şi alte persoane pot să-i prezinte cererile pentru protejarea unuia sau mai multor tipuri de proprietate intelectuală şi industrială. Acest organism trebuie să dispună de un personal suficient de calificat pentru a lua decizii (sau îndeplini acte administrative relevante), contra unor plăţi rezonabile pentru solicitanţi şi fără întârzieri.

La fel:

• Instanţele de judecată şi tribunalele trebuie dotate cu personal din rândul judecătorilor şi procurorilor care cunosc legislaţia DPI; iar cauzele trebuie examinate fără întârziere;

• Autorităţile de poliţie şi vamale, inclusiv serviciul de grăniceri, au nevoie de instruire adecvată în domeniul DPI; şi

• Unităţile responsabile de DPI în cadrul ministerelor şi altor organisme de stat trebuie dotate adecvat cu personal instruit.

Împreună cu progresul atins de Republica Moldova, evaluarea capacităţii instituţionale şi de asigurare a respectării drepturilor prezentată în Capitolul următor se bazează pe criteriile de evaluare sus-menţionate.

g Dezvoltările recente şi provocările actuale din legislaţia şi politicile UE în domeniul proprietăţii intelectuale

Gestionarea drepturilor

În perioada 1995–2002, Comisia Europeană a consultat în mare măsură subiectul vi-zând gestionarea drepturilor. În rezultat a fost publicat un raport în aprilie 2004, care a abordat, inter alia, cadrul juridic existent în care funcţionau societăţile de colectare,


21�

inclusiv aplicarea legii UE privind concurenţa în raport cu aceste societăţi. La nivel in-ternaţional, Convenţiile de la Roma şi de la Berna se referă la gestionarea colectivă, deşi într-un mod indirect292. În cadrul legislaţiei UE, câteva directive se referă la posibilitatea de gestiune colectivă. Cu toate acestea, condiţiile de gestionare a drepturilor n-au fost niciodată abordate nici la nivel european, nici la nivel internaţional. Raportul Comisiei a conchis că în timp ce normele concurenţei rămân un mijloc efectiv de reglementare a pieţei şi comportamentului societăţilor de colectare, aceste norme trebuie suplimentate prin stabilirea unui cadru legislativ privind buna guvernare. În termeni specifici, Comisia a identificat aspectele care solicită legislaţie viitoare după cum urmează:

• Forma juridică şi statutul societăţilor de colectare;

• Modul în care societăţile de colectare îşi publică tarifele sale;

• Condiţiile de acordare a licenţelor;

• Mandatul obţinut din partea unui titular de drepturi şi condiţiile de membru şi alte aspecte ce ţin de relaţiile dintre societăţile de colectare şi cei pe care acestea îi reprezintă;

• Natura şi măsura în care controlul extern va fi exercitat asupra funcţionării societăţilor de colectare.

Actualmente, unicul progres remarcat în acest domeniu este Recomandarea Comisiei din 2005.

Recomandarea Comisiei privind gestiunea colectivă transfrontalieră a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în serviciile de muzică online legale293 abordează gestionarea drepturilor online asupra operelor muzicale. Recomandarea înaintează măsuri menite să îmbunătăţească licenţierea dreptului de autor pentru serviciile online pe întreg teritoriul UE, deoarece lipsa acestor licenţe a fost unul din factorii de încercare pentru dezvoltarea în plină capacitate a acestor servicii.

Comisia recomandă ca titularii de drepturi şi utilizatorilor comerciali ai materialului protejat de dreptul de autor să beneficieze de opţiunea modelului preferat de licenţiere. Serviciile online diverse ar putea solicita diferite forme de politici de licenţiere în cadrul UE. Prin urmare, recomandarea propune eliminarea restricţiilor teritoriale şi a dispoziţiilor de alocare cuprinse în contractele de licenţiere existente, lăsând la discreţia titularilor de drepturi care nu doresc să folosească aceste contracte posibilitatea de a scoate repertoriul său la licenţierea directă în cadrul UE. Această recomandare include, la fel, dispoziţii de guvernare, transparenţă, soluţionarea disputelor şi răspunderea pe care o poartă managerii drepturilor colective, care ar trebui să introducă o cultură a transparenţei şi o bună guvernare, care ar permite factorilor relevanţi de interes să ia

292 Vezi 11bis (2) şi 14bis (3) din Convenţia de la Berna. 293 Recomandarea Comisiei din 18 octombrie 2005 privind gestiunea colectivă transfrontalieră a drepturilor de

autor şi a drepturilor conexe în serviciile de muzică online legale, JO L 276 din 21 octombrie 2005.

214

o decizie informată în materie de model de licenţiere care se potriveşte cel mai bine cu necesităţile lor.

Drept răspuns la Recomandarea din 2005, în anul 2006 a fost semnată o declaraţie comună între ICMP (Confederaţia internaţională a editorilor muzicali) şi GESAC (Gruparea europeană a societăţilor de autori şi compozitori). Declaraţia GESAC/ICMP se referă la necesitatea de promovare a calității de membru OGC pentru toţi editorii muzicali, reprezentarea minimală în Consiliul Director, transparenţă şi răspundere minimală pentru organizaţiile de gestiune colectivă faţă de titularii de drepturi.

În paralel cu adoptarea Recomandării mai sus menţionate, în 2006 Comisia Europeană a decis să înceapă proceduri oficiale împotriva CISAC („Confederaţia Internaţională a Societăţilor de Autori şi Compozitori”) şi societăţilor naţionale individuale de colectare în cadrul SEE care sunt membri ai CISAC şi le-a emis o Declaraţie de Obiecţii. Declaraţia de Obiecţii cuprinde anumite părţi ale modelului de contract CISAC şi implementarea acestuia la nivel bilateral de către membrii CISAC în SEE. Acest model de contract şi duplicatele sale la nivel bilateral ţin de administrarea colectivă a dreptului de autor în cadrul fiecărei categorii de exploatare, de exemplu execuţie de muzică într-un bar sau un club de noapte sau prin intermediul Internetului. Cu toate acestea, DO a prezentat interes doar faţă de unele modalităţi relativ noi de exploatare a dreptului de autor: internet, transmitere prin satelit şi retransmitere a muzicii prin cablu, formele tradiţionale de exploatare fiind lăsate în afara reglementării DO. Două categorii de clauze din cadrul contractului model CISAC şi contractele de reprezentare reciprocă dintre societăţile de colectare au stârnit preocupare cu privire la compatibilitatea acestora cu Articolul 81 al Tratatului CE şi Articolul 53 al Acordului SEE, şi anume cu privire la „clauza calităţii de membru” şi „clauza teritorială”. Destinatarii Declaraţiei de Obiecţii şi-au exprimat punctul lor de vedere prin răspunsurile lor în formă scrisă şi pe parcursul unei Audieri verbale care a avut loc pe 14,15 şi 16 iunie 2006. Ulterior, CISAC şi un număr impunător de societăţi de colectare şi-au oferit angajamentele, care au fost supuse la încercări de piaţă de către Comisia Europeană. În timp ce rezultatele testelor de piaţă au fost negative, pe 16 iulie 2008, Comisia a adoptat o decizie cu privire la o procedură a Articolului 81 al Tratatului CE adresată celor 24 de societăţi de colectare, membre ale CISAC. S-a decis că anumite clauze specifice conţinute în cadrul acordurilor de reprezentare reciprocă între societăţile de colectare, ce ţin de calitatea de membru şi exclusivitate, la fel şi de practica aplicată de societăţile de colectare ce duce la o segmentare teritorială strict internă cu privire la domeniile de licenţiere sunt anti-competitive şi contravin Articolului 81 al Tratatului CE. CISAC şi 22 de societăţi europene de autori, membre ale CISAC, au depus un apel împotriva Hotărârii Comisiei Europene la CEJ, argumentând că societăţile de autori nu erau implicate în practicile de restricţionare a concurenţei şi respectiv ele nu au încălcat legea concurenţei. Cazul încă nu a fost soluţionat de către Curtea Europeană de Justiţie

Meritul Recomandării Comisiei împreună cu investigarea concurenţei de către Directoratul General este cel de a fi pornit un proces important de reconsiderare a


21�

administrării drepturilor de autor. El, de asemenea, stârneşte dezbateri cu privire la dreptul de autor şi exerciţiul acestuia în cadrul procesului de integrare europeană, la fel ca şi în strategia de la Lisabona. Comisia Europeană pare a fi determinată de a limita efectul teritorialităţii drepturilor cu privire la furnizarea liberă de servicii. Ea, de asemenea, îşi doreşte limitarea consecinţelor monopolurilor care sunt caracteristice administrării colective a drepturilor.

După cum a mai fost menţionat, Comunicarea cu privire la agenda digitală a Europei enumeră propunerea unei Directive cu privire la administrarea colectivă a drepturilor drept una dintre acţiunile cheie ale politicii, „stabilirea licenţelor paneuropene cu privire la administrarea drepturilor (online)”. Pe 23 aprilie, 2010 Comisia Europeană a avut o Audiere Publică cu privire la Guvernarea Administraţiei Colective a Drepturilor în Uniunea Europeană. Scopul audierii a fost cel de a explora cum relaţiile dintre titularii de drepturi de autor, societăţile de colectare şi utilizatorii comerciali ai dreptului de autor au evoluat în timp. Departamentul Dreptului de Autor al Pieţei interne a DG în prezent pregăteşte o evaluare a impactului cu diferite opţiuni, care urmează să fie publicat la începutul toamnei; părţilor interesate li se va oferi posibilitatea de a-şi exprima punctele lor de vedere asupra acestui document. Publicarea proiectului Directivei care va cuprinde aspecte ale guvernării, transparenţei şi licenţierii paneuropene a administraţiei drepturilor (online) este preconizată la sfârşitul anului 2010.

Desenul industrial neînregistrat din lumea modei

Creat de către Regulamentul CE nr. 6/2002 privind Desenul Comunitar, desenul industrial neînregistrat este foarte convenabil pentru protejarea desenelor de scurtă durată de genul colecţiilor de modă. Protecţia pe care o oferă este doar împotriva reproducerii şi durează maxim 3 ani. Deoarece Desenul Comunitar prevede o perioadă de graţiere de 12 luni, după primul an de la prezentarea desenului(lor), designerul poate decide dacă să-l/ să le înregistreze şi să se bucure de o protecţie deplină de maxim încă 24 de ani, sau să profite de cei 2 ani rămaşi de protecţie drept desen neînregistrat. Aceasta este situaţia în Europa, unde în un caz recent din Irlanda, cu privire la dreptul asupra câtorva desene vestimentare neînregistrate a fost implementat prin hotărârea instanţei de judecată de către un designer împotriva unui magazin, în care designerul a avut câştig de cauză din prima instanţă294. Pe de altă parte, în Statele Unite, moda încă nu este recunoscută pentru protecţie conform legislaţiei proprietăţii intelectuale, deoarece mulţi consideră că reproducerea liberă a vestimentaţiei modei duce la saturarea imediată a pieţei, astfel impunând designerii vestimentari să caute în permanenţă noi idei vestimentare (aşa-nu-mitul „Paradoxul Pirateriei”). Cu toate acestea, chiar şi în Statele Unite ale Americii, există designeri vestimentari care cer protecţie a dreptului de autor asupra creaţiei lor, în baza faptului că moda nu mai este o meserie, ci o formă a artei.

294 Înalta Curte Irlandeză (Irish High Court), Karen Millen v. magazinele Dunnes, 21 decembrie 2007.

21�

Desenul Comunitar şi Desenul internaţional

Pe 24 septembrie, 2007, Uniunea Europeană (UE) a aderat la Actul de la Geneva şi a devenit parte contractantă la Aranjamentul de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenului industrial şi Actul cu privire la Uniunea Europeană a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2008. Drept consecinţă, pe de o parte, Uniunea Europeană poate servi drept bază a înregistrării internaţionale a desenului, fiind mai apoi extins şi asupra ţărilor părţi contractante ale Aranjamentului de la Haga şi pe de altă parte, o înregistrare internaţională de desen poate fi extinsă Uniunii Europene.

Sarcinile actuale de armonizare ale Uniunii Europene

Drept sumar a celor mai recente probleme şi consideraţiuni de politici în Uniunea Europeană, acest Capitol se încheie cu o trecere în revistă a problemelor importante ale agendei europene în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală:

Conţinut inovativ online

În 2008, Comisia a adoptat un document de politici cu privire la conţinutul creativ on-line – construind în baza unui proces consultativ 2006 şi lansând noi măsuri de sprijin a furnizării transfrontaliere de conţinut online295. Comunicarea a lansat procesul consul-tativ 2008 şi a identificat 4 domenii principale ce necesită acţiune UE:

• Disponibilitatea conţinutului creativ – dacă conţinutul serviciilor online urmează să se dezvolte, e nevoie de mai mult conţinut bun, licenţiere activă şi preţuri potrivite spre utilizare în cadrul noilor platforme.

• Licenţiere multiteritorială a conţinutului creativ – lipsa licenţelor de drept de autor în mai multe ţări contribuie la dificultatea conţinutului online de a beneficia pe deplin de accesul potenţial la întreaga piaţă UE.

• Sisteme de administrare a drepturilor digitale (DRM) – aceste tehnologii, deseori utilizate la restricţionarea accesului la conţinut de înaltă valoare (de exemplu, sport şi filme), trebuie să fie făcut mai interoperabil, astfel încât acesta să funcţioneze cu toate tipurile de software şi echipament.

• Piraterie/distribuire neautorizată de fişiere – este nevoie de cooperare între furnizorii de servicii, producători şi utilizatori, spre:

- a asigura o aprovizionare adecvată online a unui conţinut uşor-disponibil şi atractiv;

- a proteja în mod adecvat operele dreptului de autor; şi

- a creşte conştientizarea publică cu privire la faptul că dreptul de autor constituie plată legitimă pentru creatorii acestor opere.

295 Comunicat din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul European Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor privind conţinutul creativ online în cadrul Pieţei Unice {SEC(2007) 1710}/* COM/2007/0836 final din 3 ianuarie 2008.


21�

Comunicatul a mai venit cu propunerea creării unui grup de discuţii pentru părţile intere-sate – „Platforma conţinutului online” – pentru a analiza provocările viitoare. În octombrie 2009 Comisia Europeană a publicat un comentariu a problemelor create de Piaţa Unică Europeană Digitală în cazul conţinutului creativ de genul cărţi, filme sau jocuri video. Con-form studiului Comisiei, o piaţă într-adevăr unică, care nu prevede frontiere conţinutului creativ online, ar putea permite veniturilor sectorului de conţinut creativ să fie de patru ori mai mari, dacă s-ar lua măsuri clare în favoarea utilizatorului de către autorităţile industriei şi cele publice. Disponibilitatea digitală a conţinutului prezentat prin această modalitate prezintă mari oportunităţi pentru Europa, dar şi un număr impunător de provocări. În pri-mul rând, obstacole de reglementare şi teritoriale încă mai stau în calea distribuţiei pro-duselor şi serviciilor culturale şi pot împiedica creativitatea şi inovaţia. În plus, descărcări ilicite la scară mare pot pune în pericol dezvoltarea unei pieţe unice de conţinut digital, viabilă din punct de vedere economic; trebuie să se acorde mult mai multă încurajare ofertelor transfrontaliere licite. Aceasta fiind situaţia, comentariul – alcătuit de comisarii Reding şi McCreevy – a expus problemele actuale în faţa celor trei părţi interesate – titula-rii de drepturi, consumatorii şi utilizatorii comerciali – şi a invitat orice persoană interesată să participe la o dezbatere la scară largă cu privire la posibilele soluţii europene la aceste situaţii. Obţinând această consultare publică, serviciile Comisiei au lansat o dezbatere la scară mare cu privire la dezvoltarea unei pieţe vibrante online pentru produse şi servicii protejate prin drepturile de proprietate intelectuală. Consultarea a pus în discuţie rolul pieţelor licite online şi a explorat varietatea modelelor de administrare a drepturilor de autor care pot duce la o dezvoltare mai rapidă a unei asemenea pieţe.

Digitalizarea materialului cultural şi a operelor orfane

În 2006, Comisia Europeană a adoptat Recomandarea privind digitalizarea şi accesul on-line la materialele stocate online şi păstrarea digitală296, apelând la statele membre să cre-eze mecanisme care ar facilita uzul operelor orfane şi ar promova disponibilitatea listelor operelor orfane cunoscute şi operelor din domeniul public. Până la momentul de faţă, identificarea acestor soluţii a fost lăsată în mare parte pe seama statelor membre. Au avut loc mai multe studii în domeniu şi s-au lansat iniţiative naţionale. Totuşi, cu mici excepţii, foarte puţin progres în acest domeniu poate fi raportat la nivel naţional297. Operele orfane sunt opere protejate de drept de autor (sau protejate de drepturile conexe), titularii de drepturi ai cărora nu pot fi identificaţi sau localizaţi printr-o cercetare rezonabilă.

Drepturile de proprietate

La nivel internaţional, problema primei posesii a dreptului de autor nu a constituit nici-odată subiectul unei reglementări internaţionale sistematice. La nivelul UE, există pre-vederi cu privire la unele opere, dar nu la toate. Una din problemele ce apare frecvent

296 Recomandarea Comisiei 2006/585/CE din 24 august 2006 privind digitalizarea şi accesibilitatea online a materialului cultural şi păstrarea digitală, JO L 236/28 din 31 august 2006.

297 Comunicat al Comisiei „Moştenirea culturală a Europei printr-un click pe mouse: Progres cu privire la digitalizare şi accesibilitate online la materialele culturale şi păstrare digitală în cadrul UE, COM (2008) 513, 11 august 2008.

21�

cu privire la aspectele transfrontaliere este posesia operei create pe parcursul perioadei de angajare. Părerile diferă de la stat membru la stat membru. Comisia crede că această problemă trebuie să fie analizată în continuare, înainte de a lua careva decizii.

Punctele de anexare

Statele acordă naţionalilor săi protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală pentru operele lor. Statele contractante ale Convenţiilor internaţionale de drept de autor oferă, în baza tratamentului naţional, acelaşi nivel de protecţie autorilor altor state contractante la fel ca și cel pe care îl oferă propriilor naţionali. Legătura relevantă cu un alt stat contractant este determinată prin utilizarea a unui asemenea criteriu precum naţionalitatea, care deseori mai este numit şi punct de ataşare.

Punctele relevante de ataşare privind protecţia autorilor şi artiştilor au fost stabilite la nivel internaţional, fără posibilitate de alegere pentru părţile contractante. Conform Convenţiei de la Berna, protecţia autorilor se aplică operelor naţionalilor unuia din statele contractante şi operelor publicate pentru prima dată în cadrul unui stat contractant. Conform Convenţiei de la Roma, protecţia artiştilor este garantată execuţiilor care au fost efectuate în unul din statele membre sau care sunt încorporate într-o fonogramă sau transmitere radiodifuzată protejată.

Cu privire la producătorii de fonograme, Convenţia de la Roma prevede trei criterii diferite: naţionalitate, prima publicare şi prima fixare şi astfel acordă statelor o alegere cu privire la aplicarea acestora. Protecţia organismelor de radiodifuzare are o flexibilitate similară. Posibilitatea alegerii este reglementată şi de către TRIPS şi WPPT. Documentul de lucru al Comisiei sprijină necesitatea unei abordări armonizate cu privire la această problema, în cazul producătorilor de fonograme şi organismelor de radiodifuziune.

Drepturile morale

Cu toate că a fost pusă în consideraţie de mult timp, protecţia drepturilor morale nu a fost niciodată armonizată în cadrul Uniunii Europene. La nivel internaţional, Convenţia de la Berna cere statelor membre să prevadă cel puţin paternitatea şi integritatea şi WPPT prevede existenţa drepturilor morale ale interpreţilor.

La evaluarea acestei probleme, Comisia acordă atenţie faptului că noi oportunităţi de a încălca drepturile morale au fost create prin intermediul măsurilor electronice, în care activităţi de genul conectare şi încadrare online au devenit noi provocări. Cu toate aces-tea, în practică se zice că cadrul internaţional actual pare a fi suficient pentru a menţine situaţia şi că aparent nu există necesitatea de a armoniza legislaţia în cadrul Comunităţii la momentul de faţă.


21�

Epuizarea drepturilor

Întrebarea în cazul de faţă este dacă trebuie Uniunea Europeană să sprijine ideea unei noi legislaţii de epuizare internaţională a drepturilor sau nu. Această problemă a fost pusă în discuţie de multe ori în ultimii ani, în special în legătură cu mărcile. Comisia Eu-ropeană crede că dacă această problemă trebuie soluţionată, e cazul să se efectueze în cadrul întregului context al proprietăţii intelectuale şi nu doar în legătură cu dreptul de autor şi drepturile conexe.

Cu toate acestea, în general, se crede că în absenţa dezvoltărilor la nivele internaţional, o schimbare unilaterală nu ar beneficia statelor membre europene, dar în schimb ar putea duce la un dezavantaj competitiv şi astfel această chestiune ar trebui amânată iarăşi până în viitorul apropiat.

Piese detaşate/de schimb

În cazul Articolului 18 al Directivei 98/71/CE cu privire la protecţia juridică a desenului, la 3 ani de la implementarea acesteia, Comisia Europeană a efectuat un studiu privind consecinţele Directivei, în special în cadrul pieţei de piese de schimb, şi un an mai târziu a propus Parlamentului European şi Consiliului un amendament la Directivă cu scopul de a armoniza piaţa internă, deoarece sunt state în cadrul cărora desenul piesei de schimb nu este protejat (pe baza „clauzei reparaţiei”) şi state în care acesta este protejat. Armonizarea ţine doar de piaţa secundară (numită şi piaţa ulterioară) a pieselor de schimb, fără a pune la îndoială protecţia desenului pieselor de schimb din piaţa primară. Sectorul auto este cel mai afectat, dar, de asemenea, sunt şi alte sectoare „mai mici” de piese de schimb în cadrul pieţelor secundare, de exemplu piaţa pieselor de schimb a obiectelor de uz casnic sau a ceasurilor. Propunerea Comisiei ţine de liberalizarea pieţei secundare a pieselor de schimb, deoarece dacă protecţia desenului ar fi extinsă şi pieselor de schimb, titularilor de drepturi asupra desenului li s-ar oferi monopol asupra produsului. Articolul 14 al Directivei 98/71/CE cu privire la protecţia juridică a desenului ar trebui să fie modificat conform clauzei reparaţiei, atât timp cât consumatorii cunosc originea pieselor de schimb, la fel şi dacă se prevede o perioadă condiţionată acelor state membre care permit protecţia desenului pentru piesele de schimb înainte de a liberaliza sectorul (probabil 5 ani de la implementarea Directivei modificate). Scutirea protecţiei desenului are intenţia de a fi aplicată doar pieselor de schimb vizibile şi care se integrează în corpul general (aşa-numitele piese „must-match”), în timp ce părţile componente ce îndeplinesc alte scopuri vor putea fi protejate ca desen.

Brevetul comunitar

Crearea brevetului comunitar ar putea permite inventatorilor posibilitatea de a obţine un singur brevet, care să aibă valabilitate juridică în oricare din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv viitoarelor state membre. Avantaje deosebite ale acestui nou sistem ar fi o reducere considerabilă a costurilor de brevetare (în special a celor ce ţin de traducere

220

şi depunere a cererii), o protecţie mai simplă a invenţiilor pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, datorită unei singure proceduri şi stabilirii a unui singur sistem centralizat al instanţelor judiciare de brevet comunitar, ce ar soluţiona litigiile de brevet. Cu toate acestea, după mulţi ani de propuneri şi discuţii, crearea unui sistem de brevet comunitar rămâne, cel puţin pentru moment, un plan de viitor.

Aspecte internaţionale ale problemelor Uniunii Europene

Orice examinare a problemelor actuale trebuie să facă referinţă la rolul Uniunii Europene în contextul internaţional pe larg şi aspectele pe care le promovează la acel nivel. Acestea includ aspectele drepturilor organismelor de radiodifuziune, limitele şi excepţiile de drept de autor în activităţile educaţionale şi aşa-numitul protocol audiovizual.

Protecţia drepturilor organismelor de radiodifuziune

Actualizarea drepturilor organismelor de radiodifuziune a fost prezentă pe agenda OMPI începând din 1997. UE susţine pe deplin ideea necesităţii unui nou instrument internaţional pentru a actualiza Convenţia de la Roma. În noiembrie 2001, Uniunea Europeană a prezentat o propunere cu formulări de tratat către Comitetul permanent al OMPI în domeniul dreptul de autor şi drepturile conexe (SCCR). Baza acestuia a fost pusă de Convenţia de la Roma, dar, de asemenea, şi de WPPT şi unele din instrumentele UE existente (inclusiv Directiva privind drepturile de închiriere, Directiva privind cablul şi satelitul, Directiva termenului şi Directiva societăţii informaţionale).

Comitetul permanent al OMPI a produs un text consolidat în vara anului 2004 ce cuprindea aspecte de genul: subiecte protejate; anvergura potrivită a drepturilor şi extinderea protecţiei transmiterii prin cablu (pe care Convenţia de la Roma nu-l reglementa). Acesta, de asemenea, includea referinţe la asemenea teme ca webcasting şi simulcasting. Următoare etapă la proces implica întrunirea unei Conferinţe diplomatice spre a discuta textul proiectului. În septembrie 2006 variatele propuneri cu privire la Tratatul de radiodifuziune erau compilate într-un singur document care trebuia să servească drept proiectul tratatului, cu toate că conţinea multiple prevederi alternative. În ciuda acestor deosebiri drastice de opinie, preşedintele Comitetului, Jukka Liedes din Finlanda, a decis să întrunească o „conferinţă diplomatică” cu privire la tratat (în pofida lipsei unui consens). Adunarea Generală a treizeci şi treia a OMPI, ţinând cont de obiecţiile puternice ale multor delegaţi şi ONG-uri de a se întruni într-o conferinţă diplomatică asupra unui tratat nefinisat, a cerut SCCR să aibă două „sesiuni speciale” şi să rezolve diferenţele din cadrul proiectului de tratat înainte de a întruni o conferinţă diplomatică la sfârşitul anului 2007. Pe parcursul sesiunilor speciale, SCCR nu reuşeşte să cadă de acord asupra limbajului tratatului şi definiţiilor de bază şi recomandă Adunării Generale să continue discuţiile înainte de a întruni o altă conferinţă diplomatică. În septembrie 2007, Adunarea Generală a OMPI aprobă recomandările de a amâna conferinţa diplomatică asupra Tratatului privind organismele de radiodifuziune. În martie 2008, pe parcursul


221

celei de a şaisprezecea sesiuni a SCCR, în pofida lipsei evidente a unui consens în cadrul sesiunilor precedente, multe delegaţii exprimă dorinţa de a continua negocierile cu privire la Tratatul privind organismele de radiodifuziune, astfel, acest tratat încă nu a fost dus la bun sfârşit.

Limitări şi excepţii în cadrul activităţilor educaţionale

În decembrie 2009, OMPI a efectuat un studiu cu privire la limitările şi excepţiile dreptului de autor în cadrul activităţilor educaţionale. Limitările şi excepţiile dreptului de autor sunt administrate de diferite instrumente internaţionale, ca de exemplu Articolele 9(2) şi 10(2) ale Convenţiei de la Berna, Articolul 15 al Convenţiei de la Roma, precum şi Articolul 10 al WCT şi Articolul 16 al WPPT. Cu toate aceste reglementări, uzurile educaţionale scutite rămân a fi un aspect al legislaţiei interne şi studiul a demonstrat că legile interne nu sunt prea generoase. Studiul accentuează faptul că soluţiile naţionale sunt fragmentate, insuficiente şi neuniforme, uzul online în scopuri educaţionale este discriminat (nu toţi legiuitorii naţionali sunt sensibili la necesitatea învăţământului online). Se propune ca excepţiile să fie neutre din punct de vedere al tehnologiei şi schemele de licenţiere voluntare (şi DRM) pot cu greu să găsească „echilibrul” corect între interesele exprimate. Se sugerează că, deoarece învăţământul prezintă un mare interes public, excepţiile şi limitările ar trebui să constituie politică strict publică (fiind stipulată în legislaţie).

Protocolul audiovizual

Un alt aspect al problemelor nefinisate la nivel internaţional ţine de protecţia execuţiilor audiovizuale. Nu s-a putut ajunge la niciun acord în 1996, nici în cadrul Conferinţei Diplomatice din decembrie 2000 spre a actualiza Convenţia de la Roma, spre a ajunge la textul OMPI cu privire la un Tratat al execuţiilor audiovizuale. Se continua să se lucreze în acest domeniu. Comisia Europeană rămâne puternică pe poziţia de a promova rezoluţia problemelor ce împiedică un rezultat de succes, priorităţile fiind:

• Necesitatea de a actualiza şi îmbunătăţi nivelul protecţiei acordat de Convenţia de la Roma cu privire la drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi. Nivelul protecţiei ex-ploatării audiovizuale ar trebui să fie identic cu cel al execuţiilor sonore, conform WPPT. Între aceste două grupuri de artişti nu trebuie să fie niciun fel de discriminare nejustifi-cată.

• Protocolul ar trebui să fie simplu şi trebuie să se încadreze în cadrul legislativ existent.

• Scopul principal ar trebui să fie actualizarea şi îmbunătăţirea protecţiei artiştilor execu-tanţi şi nu cea a producătorilor audiovizuali.

OMPI a întrunit o conferinţă diplomatică în decembrie 2000 spre a discuta Tratatul exe-cuţiilor audiovizuale. În timp ce 19 din cele 20 de articole au primit un acord provizo-riu, problema transferului s-a dovedit a fi mult mai dificilă. SUA şi India care au industrii enorme de film îşi doreau un transfer automat a drepturilor artiştilor executanţi către

222

producătorul de film, în timp ce Uniunea Europeană nu dorea o prevedere a unui trans-fer automat. Conferinţa diplomatică s-a dovedit a fi un eşec spectacular.

În cadrul ultimelor trei întruniri ale Comitetului permanent al OMPI cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe sub conducerea noului director general Francis Garry s-a ob-servat un imbold deosebit de a ajunge la un consens cu privire la formarea unui Tratat al execuţiilor audiovizuale. Planul este cel de a accepta cele 19 prevederi care au primit acord provizoriu în 2000 şi să înlăture Articolul 12 (reglementarea transferului) complet, lăsând această reglementare sau pe seama contractului sau a legislaţiei naţionale. Planul pare a fi bun şi presupunând că toate statele membre OMPI pot cădea de acord să accepte cele 19 articole aşa cum sunt, acest tratat ar putea fi discutat în cadrul unei alte conferinţe diplo-matice ceva mai târziu anul acesta şi în final s-ar putea ajunge la un consens.

Asigurarea respectării legislaţiei în domeniul Proprietăţii Intelectuale

Aspectul vizând progresul în raport cu Directiva de armonizare a sancţiunilor penale pentru încălcarea DPI a fost pus într-un vizor pătrunzător la începutul anului 2010, când Parlamentul European şi-a exprimat dezacordul faţă de acţiunile Comisiei Europene de a se antrena în cadrul unor negocieri confidenţiale referitoare la un nou tratat internaţional în materie de legislaţie privind proprietatea intelectruală şi asigurarea respectării DPI.

Aceste discuţii se referă la Acordul anti-contrafacere („ACTA”), care a fost obiectul discuţiei pentru o anumită perioadă dintre reprezentanţii ai aproximativ 30 de state şi organizaţii interguvernamentale, inclusiv Uniunea Europeană.

Negocierile au avut loc în afara OMPI şi OMC, localuri normale pentru asemenea discuţii. În martie 2010, Parlamentul European şi-a exprimat dezaprobarea în termeni duri, indicând o preocupare serioasă faţă de lipsa de transparenţă şi de faptul că Comisia n-a obţinut niciun mandat de la Parlament pentru a întreţine asemenea discuţii.

De asemenea, Comisiei i s-a indicat că este obligată să susţină acquits comunitar atunci când negociază acorduri internaţionale care afectează legislaţia din Uniunea Europeană, şi că potrivit documentelor disponibile, negocierile ACTA aduc atingere, printre alte aspecte, legislaţiei pendente a UE vizând măsurile penale în materie de DPI şi legislaţiei existente a UE în domeniul comerţului electronic şi protejării datelor. Parlamentul a indicat cu fermitate că eforturile UE de a armoniza măsurile de asigurare a respectării DPI nu trebuie sustrase de negocieri comerciale care sunt în afara domeniului normal al proceselor decizionale ale UE, chemând să fie publicate textele negocierilor ACTA.

Ulterior, textul de lucru ACTA a fost publicat în luna aprilie 2010 şi conţinea măsuri penale detaliate şi dispoziţii care nu fac obiectul niciunuia din tratatele internaţionale referitoare la asigurarea respectării drepturilor în mediul digital. Respectiv, rămâne de văzut modul în care negocierile ACTA vor influenţa acum politicile comunitare de asi-gurare a respectării drepturilor.


22�

Fiecare din aspectele abordate în această secţiune are o relevanţă potenţială pentru Re-publica Moldova în anii ce urmează şi este important, respectiv, ca aceste aspecte să fie monitorizate cu atenţie în calitate de agendă continuă în raport cu procesul de armoni-zare a legislaţiei UE în domeniul DPI în derulare în Republica Moldova.

PARTEA 3:

EVALUARE GENERALĂ ŞI RECOMANDĂRI PENTRU URMĂTORII PAŞI. PRIORITĂŢI STABILITE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE


22�

5. EVALUAREA GENERALĂ

Introducere

Accentul principal în acest Capitol este pus pe o evaluare a măsurii în care legile şi politicile identificate în Capitolul 4 au fost/trebuie să fie armonizate în Republica Moldova împreună cu comentariile de consiliere şi recomandările cu privire la avantajele/dezavantajele armonizării integrale; obstacolele pentru armonizarea completă şi schimbările instituţionale necesare.

Evaluarea necesităţii de armonizare deplină în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală

Drepturile de proprietate intelectuală sunt importante pentru Republica Moldova (şi pentru alte ţări) din o serie de motive, principalele fiind:

• Încurajează inventivitatea: Atunci când o ţară oferă protecţie eficientă drepturilor de proprietate intelectuală ea furnizează un stimulent din partea artiştilor săi creativi şi inventatorilor de a scrie, de a crea artă, de a inventa noi tehnologii, desene şi procese etc. În cazul în care legislaţia privind proprietatea intelectuală este inadecvată sau slab implementată, este probabil ca pirateria să prospere. Acest lucru nu doar va descuraja creativitatea şi invenţiile, ci poate, de asemenea, să contracareze dezvoltarea naţională în industriile bazate pe cunoştinţe, cum ar fi cele asociate cu crearea de software;

• Încurajează inventatorii să-şi prezinte invenţia în loc de a o ţine pentru ei înşişi. Inventatorii obţin beneficii economice din munca lor în schimbul intrării invenţiei în domeniul public la expirarea termenului brevetului. Aceasta oferă beneficii importante pentru societate;

• Încurajează investiţiile şi transferul tehnologiei: Legile multilaterale şi eficiente privind proprietatea intelectuală vor încuraja atât Republica Moldova, cât şi investitorii străini să investească mai mult capital în industriile conexe proprietăţii intelectuale, inclusiv pentru dezvoltarea noilor tehnologii. Aceasta, la rândul său, oferă stimulare şi mijloace de finanţare a activităţilor de cercetare şi dezvoltare;

• Promovează fluxurile comerciale: Există dovezi care sugerează că legile consolidate privind proprietatea intelectuală – şi, în special, legile privind brevetele – au condus la o creştere semnificativă a exporturilor către ţările în care a fost îmbunătăţită protecţia, şi

22�

că acest lucru reprezintă, în special, cazul în ceea ce priveşte exportul de echipamente, maşini şi produse alimentare;

• Promovează obiectivitatea şi justiţia: Dacă o persoană sau o companie investeşte capital, timp şi inventivitate în crearea unei opere de artă, unei invenţii, sau în achiziţionarea unui renume înalt pentru produsele sau serviciile sale, ar fi nedrept şi incorect dacă alţii ar putea profita de tot acest efort şi investiţii pentru obţinerea unui avantaj financiar. Astfel de acţiuni ar reprezenta o formă de furt;

• Protejează arta şi cultura indigenă: Acesta este cazul în special în ceea ce priveşte ţările care au tradiţii puternice de artă indigenă. Cu toate acestea, protecţia proprietăţii intelectuale este mai simplă, atunci când arta autohtonă reprezintă produsul efortului individual, spre deosebire de o societate comună;

• Protejează consumatorii şi publicul în general: Este important ca consumatorii şi publicul să aibă încredere că ceea ce cumpără este un articol sau serviciu autentic şi că ei vor fi protejaţi de practici înşelătoare, cum ar fi reprezentările false ale unor mărci sau desene şi modele;

• Asigură condiţiile de protecţie internaţională a proprietăţii intelectuale: asigurarea unei protecţii mai robuste a drepturilor de proprietate intelectuală într-o ţară creează condiţii pentru recunoaşterea reciprocă şi punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală în alte ţări, asigurând astfel ca invenţiile şi creaţiile să fie protejate dincolo de graniţele naţionale.

Evaluarea obstacolelor pentru o armonizare deplină

În Republica Moldova, un efort serios a fost făcut pentru a realiza cea mai mare armonizare în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală cu UE şi normele internaţionale. Acest lucru este evident mai ales prin ritmul şi amploarea legislaţiei recente, realizările-record ale Republicii Moldova vis-à-vis de ratificarea convenţiilor internaţionale şi eforturile extrem de concentrate ale AGEPI de a spori conştientizarea din partea tuturor părţilor interesate cu privire la cerinţele noilor standarde de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală. După cum s-a observat deja – şi după cum se va explica mai departe – principalele obstacole pentru armonizarea completă se referă la o serie de obstacole în calea aplicării eficiente a drepturilor de proprietate intelectuală. Aceste bariere includ:

• Coordonarea inadecvată a agenţiilor de implementare;

• Lipsa unei direcţii strategice de implementare;

• Lipsa de personal şi alte constrângeri de resurse;

• Nevoia continuă de perfecţionare permanentă a organelor de implementare;

• Nevoia continuă de iniţiative de creştere permanentă a nivelului de informare;

• Necesitatea de a atinge un grad mai deplin de specializare judiciară în ceea ce priveşte cazurile de DPI;

• Lipsa de angajament suficient din partea titularilor de drepturi în efortul de aplicare;


22�

• Lipsa de planificare, date de activitate şi de realizare în ceea ce priveşte lupta împotriva pirateriei şi contrafacerii;

• Actualul sistem subdezvoltat de gestionare a colecţiilor din Republica Moldova.

Astfel, în ceea ce priveşte modelul de armonizare a aplicării efective din punct de vedere al politicii şi legislaţiei, legislaţia ulterioară în sine (adică transpunerea Directivelor UE) reprezintă un aspect minor în ceea ce priveşte armonizarea globală în sfera drepturilor de proprietate intelectuală. Ceea ce lipseşte mai mult (şi dăunează în mod potenţial realizării globale în domeniul armonizării) este lipsa de conducere politică şi a unei baze adecvate pentru aplicarea strategică credibilă. În timp ce AGEPI căuta să îndeplinească aceste sarcini, ea nu avea autoritatea deplină de a face acest lucru. În principiu, recenta decizie de a activa Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală reprezintă o expresie importantă a voinţei politice de a aborda concret felul de obstacole identificate aici.

Evaluarea nivelului de progres al armonizării


Progresul legislativ

Principalul act juridic care reglementează domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe este Legea din 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. După cum s-a menţionat mai sus, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe în redacţie nouă a fost adoptată de Parlament la începutul lunii iulie 2010. În prezent este în curs de pregătire pentru publicare şi ar trebui să intre în vigoare peste trei luni de la data publicării. Nouă lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe este, în general, în conformitate cu legislaţia şi politicile UE. Diferenţele care mai pot exista între noua Lege şi dispoziţiile din cele 8 directive ale UE din sfera dreptului de autor şi drepturilor conexe vin ca urmare a faptului că anumite dispoziţii se aplică numai între statele membre ale UE sau ţinând seama de dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova. De exemplu, prevederile articolului 20 din noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care reglementează dreptul de suită al autorilor, în general, corespund Articolului 1 alin. (2) şi (4) al Directivei dreptului de suită; deşi nivelul şi baza de calcul a remuneraţiei nu corespund cu articolele 3 şi 4 din Directivă care prevăd un sistem complex de redevenţe determinate în sume în euro, adaptate structurii de preţ şi nivelului de trai al actualelor state membre ale Uniunii Europene.

Capacitatea instituţională

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, AGEPI, este atât o instituţie de elaborare a politicii, cât şi o instituţie de aplicare a legii în domeniul protecţiei drepturilor de autor şi drepturilor conexe. Agenţia are o reputaţie foarte bună şi este privită ca instituţie coordonatoare în sfera protecţiei proprietăţii intelectuale. Funcţiile şi competenţele AGEPI sunt prezentate într-o serie de acte juridice, şi anume Codul cu privire la ştiinţă şi

2�0

inovare, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi Regulamentul Guvernului cu privire la aprobarea Statutului şi structurii Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală . AGEPI contribuie la dezvoltarea şi implementarea, în limitele competenţei sale, a politicii relevante pentru protecţia, promovarea şi aplicarea dreptului de autor, a drepturilor conexe şi a altor drepturi protejate de prezenta lege, angajamentele internaţionale şi interesele naţionale ale Republicii Moldova; colectează informaţiile necesare, desfăşoară cursuri şi se consultă cu autorităţile şi instituţiile competente de stat, precum şi cu reprezentanţii titularilor de drepturi şi utilizatorii PI; prezintă propuneri către Guvern, ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale în cazurile în care întreprinderea anumitor măsuri necesare vizate spre implementarea politicii de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală se află dincolo de domeniul său de competenţă; participă la elaborarea actelor normative care vizează protecţia, urmărirea şi aplicarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; reprezintă Republica Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale în sfera dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

AGEPI este important în calitate de actor principal în toate domeniile de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală din Moldova şi a avut o contribuţie extrem de profesionistă la elaborarea politicilor, legislaţiei şi iniţiativelor de aplicare şi sensibilizare în fiecare domeniu de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală. Această capacitate, desigur, are nevoie de cultivare şi actualizare continuă pentru a ţine seama de noile evoluţii în domeniul PI, cererile circulaţiei cadrelor şi îmbunătăţirea cunoştinţelor instituţionale şi practicilor în curs de dezvoltare. În această privinţă, observăm că un Proiect TWINNING finanţat de Uniunea Europeană cu un accent puternic pe consolidarea ulterioară a capacităţii instituţionale se planifică la AGEPI până la sfârşitul anului 2010.

Înregistrarea dreptului de autor

Una dintre funcţiile AGEPI este înregistrarea lucrărilor cu drept de autor. Acest lucru este operat de Secţia Înregistrare şi Expertiză a Departamentului Drept de autor şi Drepturi Conexe al AGEPI. Hotărârea Guvernului cu privire la înregistrarea publică a operelor cu drept de autor şi obiectelor cu drepturi conexe din 28 august 2001 prezintă modalităţile unei astfel de înregistrări, precizând că înregistrarea publică a operelor cu drept de autor şi obiectelor cu drepturi conexe este efectuată în vederea promovării operelor cu drept de autor şi obiectelor cu drepturi conexe, asigurând o mai bună protecţie a drepturilor economice şi drepturilor morale ale titularilor de drepturi, precum şi reducerea numărului de încălcări ale acestor drepturi. Registrul de la AGEPI este un jurnal de înregistrare în formă manuală şi, de asemenea, în formă electronică (dar nu ca o bază de date). În prezent AGEPI elaborează un registru electronic (o bază de date cu posibilitate de căutare) pentru operele cu drept de autor şi drepturi conexe. Intenţia este ca acest registru să fie accesibil în mod deschis şi simplu online.

Ar trebui remarcat că înregistrarea efectuată de AGEPI este o confirmare simplă a unui fapt juridic precum că, la o anumită dată, o anumită persoană a fost în posesia unei


2�1

opere specifice. Cu toate acestea, nu este efectuată nicio expertiză în ceea ce priveşte originalitatea lucrărilor sau profesiunii de autor. AGEPI efectuează o expertiză limitată a operei prezentate pentru înregistrare – de exemplu, verifică dacă opera prezentată pentru înregistrare este în conformitate cu lista provizorie a operelor protejate prin dreptul de autor prevăzute în Legea din 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Această Lege prevede că, în cazul unui litigiu, certificatul de înregistrare poate constitui o prezumţie de autor pentru instanţă în lipsa unei dovezi contrare. Versiunea proiectului de Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe prezentată Parlamentului nu conţine nicio dispoziţie cu privire la înregistrarea operelor protejate, cu excepţia prevederii care subliniază principiul legii dreptului de autor fundamental „fără formalităţi”298. Cu toate acestea, în timpul discuţiilor de la Parlament, s-a decis includerea dispoziţiilor privind un sistem voluntar de înregistrare a lucrărilor de autor în noua Lege. Necesitatea pentru astfel de prevederi este condusă de trei factori principali: interesul sporit în înregistrare de la titularii de drepturi, utilizarea pe scară largă a certificatelor de înregistrare de către autorităţile vamale şi utilizarea certificatelor de înregistrare de către notarii publici din Republica Moldova care se ocupă de problemele de succesiune.

Organizaţiile de gestiune colectivă

În Republica Moldova, există două organizaţii de gestiune colectivă pentru dreptul de autor şi drepturile conexe: Asociaţia pentru dreptul de autor şi drepturile conexe (AsDAC) şi Asociaţia Naţională „Copyright”. În prezent, AsDAC are dreptul (acreditat de AGEPI) să colecteze remuneraţiile pentru autori întrucât „Copyright” colectează remunerarea pentru artiştii interpreţi şi producătorii de fonograme. În urma unei decizii a Curţii Supreme din iunie 2010, cele două OGC în prezent negociază noi acorduri de colectare a remuneraţiilor, care ar trebui să intre în vigoare odată cu aprobarea AGEPI în august 2010.

Pot fi ridicate diverse întrebări cu privire la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor în Republica Moldova. În primul rând, gradul de ostilitate şi lipsa de cooperare între cele două OGC existente reprezintă un motiv de îngrijorare. Dezacordurilor dintre AsDAC şi „Copyright” se referă la două aspecte: reprezentarea artiştilor interpreţi, pe de o parte, şi divizarea remunerării pentru copierea privată, pe de altă parte.

AsDAC reprezintă 1 264 artişti interpreţi din Moldova, pe când „Copyright” are 50 de acor-duri de membru cu interpreţii din Moldova. Ar trebui remarcat faptul că practica AsDAC de a deţine atât dreptul de autor, cât şi titularii drepturilor conexe sub acelaşi acoperiş este una destul de rară în statele membre ale Uniunii Europene. Se pare că în Republica Moldova o astfel de situaţie s-a format ca urmare a monopolului de facto al AsDAC, unica, până în noiembrie 2009, organizaţie de gestiune colectivă care a primit autorizaţia de

298 După cum s-a menţionat mai devreme în această publicaţie, un autor beneficiază de dreptul de autor asupra operei lui doar prin faptul creaţiei sale şi pentru ca să i se acorde dreptul de autor nu este necesar să înregistreze opera, să prezinte orice alt act de notificare sau să treacă prin alte formalităţi.

2�2

la AGEPI de a colecta drepturile de autor în numele proprietarilor dreptului de autor şi drepturilor conexe.

La rândul său, Asociaţia Naţională „Copyright” este de părere că această situaţie ar putea fi schimbată prin modificarea formulării sintagmei „dreptul de autor şi drepturile conexe” în secţiunea din proiectul de Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe care se ocupă de gestiune colectivă, şi anume prin înlocuirea cuvântul „şi” cu cuvântul „sau”. Cu toate acestea, aici există părerea că aceasta este o interpretare greşită a sensului frazei în Lege/proiectul de Lege, deoarece legiuitorul foloseşte conjuncţia „şi” nu cu scopul de a stabili că atât drepturile de autor, cât şi drepturile conexe trebuie să fie gestionate de un singur organism de gestiune colectivă, ci, mai degrabă, cu obiectivul de a clarifica faptul că aceleaşi condiţii şi dispoziţii se aplică atât faţă de gestionarea drepturilor de autor, cât şi faţă de gestionarea drepturilor conexe. În orice caz, noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe utilizează o formulare generală care se referă la: „dreptul de autor şi/sau drepturile conexe”.

Din punct de vedere practic, Asociaţia Naţională „Copyright” se află în tipul de situaţie de cerc închis, deoarece ar dori să gestioneze drepturile artiştilor interpreţi şi, potrivit „Copyright”, un număr destul de semnificativ de interpreţi şi-au exprimat preferinţa pentru „Copyright” în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor lor. Cu toate acestea, după cum AsDAC a fost pentru o lungă perioadă de timp singura organizaţie care deţinea dreptul de percepere a remuneraţiei pentru artiştii interpreţi, aceștia nu au avut o altă alegere decât să rămână membri ai AsDAC. Cu toate acestea, situaţia s-a schimbat în baza unei decizii recente a Curţii Supreme de Justiţie (din 9 iunie 2010) care respinge decizia AGEPI de a refuza eliberarea unei autorizaţii pentru „Copyright” întru colectarea drepturilor de autor pentru artiştii interpreţi299.

În conformitate cu prevederile noii Legi privind dreptul de autor şi drepturile conexe300, în cazul în care mai multe organizaţii vor depune cereri de acreditare referitoare la aceeaşi categorie de drepturi din aceeaşi categorie de titulari de drepturi, AGEPI va acredita organizaţia care îndeplineşte mai bine condiţiile care trebuiesc luate în considerare şi care sunt prevăzute în articolul 48 alineatul (5) –

(1) o parte considerabilă a membrilor unei OGC sunt cetăţeni ai Republicii Moldova;

(2) o OGC are contracte de reprezentare reciprocă cu organizaţii similare din străinătate sau, cel puţin, întreprinde toate măsurile necesare pentru a avea astfel de acorduri;

(3) o OGC are capacitatea de a gestiona în mod colectiv drepturile economice, dispune de personalul necesar şi de mijloace tehnice adecvate;

299 Textul acestei decizii nu a fost publicat şi nu a fost disponibil în momentul scrierii prezentului document.300 Articolul 48 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010. Având în vedere că

a fost adoptată noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, se presupune că problema la îndemână va fi abordată în baza prevederilor din aceasta, mai degrabă decât din Legea din 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care este în prezent în vigoare.


2��

(4) există mecanisme adecvate corespunzătoare în OGC pentru colectarea, distribuirea şi plata remuneraţiei;

(5) OGC garantează un tratament egal pentru toţi titularii de drepturi şi utilizatorii, în cazul unor condiţii similare obiective; şi

(6) statutele şi alte reglementări ale organizaţiei sunt în conformitate cu prevederile Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi cu dispoziţiile legislaţiei rele-vante din Republica Moldova.

AsDAC pare a fi într-o poziţie mai favorabilă în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor criterii. În primul rând, aşa cum s-a explicat mai sus, AsDAC reprezintă o cohortă semnificativ mai mare de interpreţi din Moldova. În al doilea rând, se înţelege că regulamentele/legislaţia secundară a „Copyright” conţin dispoziţii care contravin legislaţiei aplicabile faţă de asociaţiile non-profit. În plus, AsDAC fiind un lider de piaţă în sistemul moldovenesc de gestiune colectivă a drepturilor pare a avea un sistem mai avansat de colectare şi de distribuţie, precum şi o reţea mai largă de contracte de reprezentare reciprocă.

În aceste condiţii, va fi important pentru credibilitatea noii legislaţii precum că se depun toate eforturile pentru a rezolva poziţiile şi intenţiile OGC şi de a realinia acreditarea, dacă este necesar, pentru a reflecta o soluţie tangibilă acceptabilă pentru toate părţile şi, cel mai important, în interesul tuturor titularilor de drepturi şi sistemului din Moldova de protecţie a proprietăţii intelectuale în general.

În conformitate cu Legea din 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, AGEPI eliberează două tipuri de acreditare/autorizare: în primul rând, aceasta desfăşoară acreditarea în momentul înregistrării asociaţiei (OGC) de către Ministerul de Justiţie şi, în al doilea rând, este nevoie de o decizie pentru a autoriza/refuza să autorizeze OGC acreditat pentru colectarea drepturilor de autor/remuneraţiei pentru membrii reprezentaţi de OGC. În timpul discuţiilor recente pe marginea proiectului de Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul Parlamentului, s-a decis să se renunţe la primul tip de acreditare, însă acreditarea (autorizaţia) pentru a colecta redevenţele urmează să rămână în sarcina AGEPI şi o condiţie prealabilă pentru activitatea actuală a organizaţiei de gestionare colectivă. Acest lucru este privit ca un neajuns al noii Legi privind dreptul de autor şi drepturile conexe, deoarece poate ridica probleme cu privire la libertatea de stabilire şi la libertatea de prestare a serviciilor în contextul angajamentelor existente de integrare ale Republicii Moldova şi de perspectivă ale UE301.

301 În 2008, Comisia Europeană a întreprins acţiuni privind încălcarea drepturilor împotriva Republicii Cehe şi Ungariei. Legile cehe şi maghiare au asigurat că o societate unică de colectare poate fi autorizată să opereze în ţările lor respective pentru fiecare tip de drept şi operă. În opinia Comisiei Europene, acest monopol acordat companiilor naţionale a împiedicat societăţile de colectare stabilite în alte state membre ale UE să întreprindă orice formă de activitate şi le-a negat libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii. În baza avizelor motivate ale Comisiei Europene care a iniţiat aceste proceduri, ambele ţări au efectuat modificările necesare la legile lor privind dreptul de autor.

2�4

În plus, există probleme de guvernare în AsDAC ca urmare a faptului că editorii de muzică nu sunt reprezentaţi în Consiliul de Administraţie al AsDAC. Acest lucru poate genera probleme cu privire la Normele Profesionale Obligatorii ale CISAC pe care AsDAC le-a preluat pentru a le respecta până în anul 2011 şi, mai important, în ceea ce priveşte vii-toarea Directivă a UE privind organizaţiile de gestiune colectivă, care va include dispozi-ţii privind reprezentarea egală a membrilor.

Atât AsDAC, cât şi „Copyright” le lipseşte transparenţa. Niciuna dintre cele două organizaţii de gestiune colectivă nu au un site de operare pe care ar putea fi puse la dispoziţia titularilor de drepturi, utilizatorilor şi publicului larg, cel puţin, informaţii generale cu privire la drepturile gestionate, membrii reprezentaţi, tarifele şi regulile de distribuţie aplicate.

În cele din urmă, AsDAC a identificat nevoia unei distribuţii mai avansate de software avansat în timp ce „Copyright” a întâmpinat probleme în ceea ce priveşte încheierea acordurilor de licenţă cu staţiile de radioteleviziune şi şi-a exprimat dorinţa unui sprijin mai mare din partea AGEPI302.

În timp ce această evaluare a problemelor OGC în Republica Moldova se axează pe organizaţiile existente şi natura şi domeniul de aplicare a activităţii lor, o problemă mai fundamentală este aceea că, în timp ce anumite drepturi la remunerare (dreptul de reproducere reprografică, dreptul de împrumut public şi dreptul de suită) pot fi exercitate doar prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, nu există o astfel de organizaţie, în prezent, în Republica Moldova. În plus, nu există un organism de gestiune colectivă pentru autorii de arte vizuale, organizaţii de radiodifuziune şi producătorii de opere audiovizuale.

Mărci, brevete, indicaţii geografice şi desene şi modele industriale

Progres legislativ:

Noua legislaţie a Republicii Moldova în domeniul proprietăţii industriale corespunde foarte mult cu legislaţia UE. În mod concret, acest lucru se referă la:

• Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008;

• Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008;

• Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008;

• Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate nr. 66-XVI din 27 martie 2008; şi

• Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161-XVI din 12 iulie 2007.

302 „Copyright” a expediat o scrisoare la AGEPI, întrebând-o dacă radiodifuzorii TV erau obligaţi să plătească drepturi de autor pentru producătorii de fonograme în temeiul Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe. AGEPI, în loc de a oferi un răspuns la temă, a răspuns că nu este autorizată să interpreteze Legea.


2��

În ceea ce priveşte brevetele, există o diferenţă principală legată de posibilitatea de a breveta „metodele medicale” în Republica Moldova (de-a lungul liniilor similare cu ceea ce este prevăzut de Legea brevetelor din Statele Unite ale Americii). După cum s-a solicitat de către Oficiul European de Brevete, Republica Moldova în prezent planifică ieşirea din Organizaţia eurasiatică de brevete pentru a începe un proces orientat spre statutul de membru al Convenţiei Brevetului European, în primul rând în calitate de stat în care s-a solicitat extinderea efectelor şi apoi în calitate de stat membru. Faptul că, în temeiul Legii privind brevetele din Republicii Moldova, „metodele medicale” sunt protejate cu un brevet, în principiu, nu ar reprezenta o barieră pentru aderarea Republicii Moldova la Sistemul European de Brevete, deşi brevetele pentru „metodele medicale” nu ar fi admise în cazul în care protecţia unui brevet în cele din urmă trebuie să fie solicitată în Republica Moldova prin intermediul Oficiului European de Brevete. Posibilitatea de a breveta „metodele medicale” ar rămâne pentru cererile de brevet naţional din Moldova; chiar dacă pe termen lung, integrarea ulterioară a Republicii Moldova în UE ar putea necesita modificarea acestei diferenţe de brevetare.

Conform Legii din 2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, introducerea prevederii de protecţie a modelului neînregistrat de 3 ani, împreună cu o perioada de graţie de 1 an, ar putea face utilizarea protecţiei modelului din ce în ce mai populară (cum se întâmplă şi cu designul comunitar), în special, pentru produsele cu o viaţă scurtă, cum ar fi colecţiile de modă.

În zona IG, viitorul Acord bilateral dintre UE–Republica Moldova privind indicaţiile ge-ografice este un acord foarte important pentru viitorul relaţiilor dintre Republica Mol-dova şi UE, care justifică o analiză strictă din partea autorităţilor moldoveneşti în ceea ce priveşte indicaţiile sale economice, politice, tehnice şi de implementare. Având în ve-dere numărul relativ scăzut al indicaţiilor geografice protejate din Republica Moldova prin comparaţie cu numărul foarte mare protejat din partea UE, există o percepţie de dezechilibru la această etapă. Cu toate acestea, chiar dacă lista IG-urilor UE care vor fi protejate pe teritoriul Republicii Moldova prin semnarea acordului bilateral este mult mai mare decât lista IG-urilor din Moldova care vor fi protejate pe teritoriul UE pe bază de reciprocitate, acest pas rămâne a fi esenţial în procesul de integrare europeană a Re-publicii Moldova.

Capacitatea instituţională:

AGEPI este bine organizată şi funcţionarii săi sunt foarte calificaţi în aspectele legate de mărci comerciale, brevete, desene şi IG-uri în timpul procesului de înregistrare şi în cauzele de primă instanţă (Comisia de Contestaţii) pentru obiecţii şi opoziţii sau dispute. Sistemul de arbitraj prevăzut de lege nu este încă în vigoare şi va reprezenta ajutor considerabil pentru procesul industrial global de protecţie a produselor corespunzătoare.

2��

Informaţia pe site este foarte bine organizată, deşi traducerea în engleză a mărcii, breve-telor şi bazelor de date ale modelelor (parţial creată) ar fi de mare ajutor şi, posibil, decizi-ile Comisiei de Contestaţii, sau, cel puţin, conţinutul sumar al deciziilor acestora.

În plus, există sesiuni de instruire profesională de mare succes în curs de desfăşurare cu Oficiul European de Brevete, primul deja fiind terminat (2008–2009) şi al doilea fiind în derulare (2010–2011).

Continuând munca privind sporirea conştientizării cu privire la rolul mărcilor, brandurilor, brevetelor în general şi brevetelor pe termen scurt, modelelor înregistrate şi neînregistrate (ca active esenţiale ale societăţilor moderne) şi a indicaţiilor geografice (în special în ceea ce priveşte industria vinicolă moldovenească), rămâne importanţa de a promova o mai bună înţelegere de către public, în general, şi de către agenţii locali de proprietate industrială, în special.

În ceea ce priveşte organizaţiile responsabile, altele decât AGEPI, Poliţia şi Serviciul Vamal ar dori să aibă mai mulţi oameni specializați în încălcări de PI, precum şi să fie capabili să implice mult mai mulţi titulari ai drepturilor de proprietate intelectuală în punerea în aplicare a drepturilor lor. Astfel, creşterea gradului de conştientizare publică este, de asemenea, o problemă principală pentru aceste organizaţii. În ceea ce priveşte instanţele în cauză, există prea puţine cazuri pentru a oferi gradul adecvat de experienţă instituţională şi judiciară. Acest lucru este şi mai complicat de repartizarea aleatorie a cauzelor către judecători, indiferent dacă sunt sau nu instruiţi în dreptul de PI. În consecinţă, punctul de vedere aici este că instruirea judecătorilor cu experienţă şi specializarea ulterioară a acestora în cauze juridice de PI reprezintă o prioritate deosebită pentru capacitatea instituţională a sistemului din Republica Moldova. Acest aspect este considerat ulterior în următoarea evaluare a capacităţii de aplicare a legii.

Asigurarea respectării legislaţiei în diferite sfere de protecţie a DPI

Progresul legislativ

Poziţia este după cum urmează:

Cu rezervele specificate mai jos, dispoziţiile din Acordul TRIPS şi cele ale Directivei privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală au fost în mare parte şi în mod corespunzător transpuse în legile şi codurile din Republica Moldova. Instrumentul principal legislativ în fiecare sferă a proprietăţii intelectuale conţine o secţiune privind asigurarea respectării. Acestea sunt cuprinse în:

• Articolele 34-36 din Legea privind protecţia invenţiilor din 7 martie 2008;

• Articolele 61-73 din Legea privind protecţia mărcilor din 29 februarie 2008;

• Articolele 70-83 din Legea privind protecţia soiurilor de plante din 29 februarie 2008;

• Articolele 57-70 din Legea privind desenele şi modelele industriale din 12 iulie 2007;


2��

• Articolele 47-59 din Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de regiuni şi a specialităţilor tradiţionale garantate din 27 martie 2008.

În ceea ce priveşte dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea din 23 noiembrie 1994, în momentul pregătirii acestei publicaţii, este pe cale de a fi înlocuită de o nouă lege care pare să respecte în totalitate standardele TRIPS şi Directiva de asigurare a respectării în ceea ce priveşte măsurile de aplicare.

Diverse coduri care prevăd implementarea practică a legilor în mare măsură au fost modificate în vederea implementării legislaţiei, după cum s-a dezvoltat, dar continuă să fie îmbunătăţită şi actualizată, în special, pentru a spori sancţiunile prevăzute pentru încălcare.

Totuşi, în măsura în care există deficienţe semnificative în sistemul de asigurare a respectării, nu s-a ajuns la armonizarea deplină. Atât Acordul TRIPS, cât şi Directiva de asigurare a respectării consideră că furnizarea mijloacelor legale în acest scop nu este suficientă: aplicarea eficientă a prevederilor legale este parte integrală pentru conformitatea cu obligaţiile prevăzute în instrumente. În plus, atât APC, cât şi PA PEV, şi, în special capitolul 39 al PA PEV, sunt specifice în necesitatea unui nivel de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală similar cu cel din UE, inclusiv mijloacele eficiente de asigurare a respectării, definite ca incluzând obligaţia de:

•a aplica standardele internaţionale în acest domeniu, incluzând în special Acordul TRIPS;

•a asigura funcţionarea corespunzătoare a sistemului judiciar pentru a garanta accesul la justiţie pentru titularii de drepturi şi disponibilitatea şi implementarea efectivă a sancţiunilor;

•a consolida structurile instituţionale relevante, precum şi a oficiilor pentru drepturile industriale, protecţia drepturilor de autor şi societăţilor colective;

•a extinde cooperarea cu autorităţile din ţările terţe şi asociaţiile industriale;

•a spori resursele dedicate pentru aplicare, în special pentru autorităţile vamale şi siste-mul judiciar, şi creşterea confiscărilor şi acţiunilor împotriva mărfurilor contrafăcute/pi-ratate în sectoarele vizate în mod special;

•a îmbunătăţi respectarea convenţiilor relevante furnizate de articolul 49 alineatul (2) al APC; şi

•a efectua un studiu privind pirateria şi contrafacerea în Moldova şi asigurarea unui dialog eficient cu titularii de drepturi.

Aspectele instituţionale şi practice ale asigurării respectării dispoziţiilor legislaţiei

Organismul de stat AGEPI este cel mai puternic element al sistemului actual de implementare. Acesta joacă un rol central şi esenţial în protecţia PI în Republica

2��

Moldova. Agenţii săi prezintă un nivel înalt de cunoştinţe şi profesionalism şi au capaci-tatea practică de a îndeplini misiunea largă a Agenţiei.

Autorităţile judiciare sunt, de asemenea, interesate în şi preocupate să asigure aplicarea noilor legi, pe măsură ce se dezvoltă. Cu toate acestea, nu există instanţe specializate şi, spre regret, este un număr foarte mic de judecători specializaţi (cinci în Curtea de Apel şi doi în Curtea Supremă de Justiţie). Numărul mic de cauze de DPI face dificil pentru judecători să dezvolte competenţa în acest subiect. În plus, în Curtea Supremă de Jus-tiţie, deoarece există doi judecători cu experienţă în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, practica de alocare aleatorie a cauzelor în rândul judecătorilor înseamnă că cauzele de PI nu sunt audiate de judecătorii cei mai calificaţi pentru examinarea acestora. Acest lucru duce la inconsecvenţă în procesul decizional.

Există mai multe probleme în Serviciul Vamal. Moldova este văzută ca o ţară de tranzit pentru mărfurile contrafăcute şi piratate provenite, în principal, din Rusia şi Ucraina. Controlul vamal eficient reprezintă, prin urmare, un element-cheie în regimul de aplicare. Deşi există o Unitate specializată de PI în cadrul Serviciului Vamal, aceasta constă doar din două persoane, care, în mare măsură, desfăşoară sarcini administrative asociate cu colectarea informaţiei. Deşi există autoritate ex-officio pentru personalul vamal de a suspenda eliberarea produselor pe care le suspectă de a încălca un drept de PI, colaboratorii vamali nu sunt suficient instruiţi în identificarea produsului contrafăcut, şi se pare că le lipseşte încrederea în folosirea atribuţiilor de care dispun. Ei sunt, fără îndoială, împiedicaţi de lipsa cooperării din partea proprietarului de drept. Problemele lor sunt agravate de corupţie şi de faptul că frontiera cu Transnistria este la un nivel ma-terial poros.

Ministerul Afacerilor Interne, de asemenea, deţine o Unitate specializată pentru lupta împotriva încălcării dreptului proprietăţii intelectuale şi crimei informaţionale, constând din 7/8 persoane. Este, din nou, un număr foarte mic şi este recunoscut a fi inadecvat în acest scop. Procurorul General nu are personal instruit în PI, iar în 2010 nu a intentat nicio cauză de urmărire legală referitoare la încălcarea PI. Este recunoscut faptul în acest birou că proprietăţii intelectuale îi este acordată o prioritate foarte scăzută.

Există alte organisme guvernamentale şi publice interesate în respectarea PI. Acestea cuprind Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei, Centrul pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Medicamentului. Nu există o coordonare eficientă sau cooperare între toate părţile interesate. Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală, care a fost înfiinţată în 2008 pentru a servi acest scop, a fost convocată pentru a-şi începe activitatea doar în iunie 2010.

Există o lipsă notabilă de cooperare din partea proprietarilor de drept şi aceasta repre-zintă o deficienţă gravă în situaţia actuală. Toate părţile interesate se plâng de lipsa de interes din partea proprietarilor de drept. Starea incompletă şi subdezvoltată a sistemu-


2��

lui de gestiune colectivă contribuie în mod semnificativ la această problemă. Curios este faptul că una dintre părţile interesate internaţionale – Microsoft – cu reprezentant lo-cal, raportează un grad înalt de satisfacţie pentru răspunsul autorităţilor la preocupările sale şi cele ale Alianţei Mondiale a Producătorilor de software, subliniind că, deşi există probleme grave, începând cu anul 2006 în Moldova au fost realizate progrese enorme. Această percepţie demonstrează valoarea cooperării titularului de drept.

În timp ce AGEPI produce statistici referitoare la propriile sale activităţi, în afară de estimarea BSA a 91% de piraterie cu software303, nu există statistici publicate curente disponibile privind anvergura şi natura pirateriei şi contrafacerii în Moldova. Se pare că există o acceptare generală precum că nivelurile sunt foarte ridicate. Dacă este într-adevăr aşa, numărul de acţiuni iniţiate de autorităţile vamale şi de poliţie, după cum este indicat în formă verbală, pare a fi deosebit de mic.

Deşi, după cum s-a menţionat, legislaţia şi Codurile în mare măsură se conformă cu Acordul TRIPS şi Directiva de asigurare a respectării, există un aspect al autorităţii juridice care necesită a fi clarificat. Aceasta este problema autorităţii ex-officio pentru Ministerul Afacerilor Interne de a investiga şi a iniţia proceduri judiciare. Serviciul Vamal deţine o astfel de autoritate. Cu toate acestea, o altă poziţie este faptul că procedurile referitoare la proprietatea industrială, în modul special prevăzute de lege, pot fi iniţiate doar în baza unei plângeri din partea unui proprietar de drept. Legea este silenţioasă vis-à-vis de poziţia cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe. AGEPI, în momentul pregătirii acestei publicaţii, pregăteşte propuneri pentru definirea circumstanţelor în care acţiunea ex-officio poate fi preluată de către autorităţile corespunzătoare. Aceasta, în acelaşi timp, propune să se facă obligatorie cooperarea proprietarului de drept în circumstanţele definite.

Deşi există o voinţă politică incontestabilă de a oferi un sistem legislativ modern şi mijloace juridice de aplicare, există o lipsă marcată de preluare a conducerii pentru a îmbina elementele sistemului şi de a inspira voinţa agenţiilor de asigurare a respectării legislaţiei. Există, de asemenea, o nevoie marcată de instruire a personalului respectiv şi de un program puternic de conştientizare publică.

Un impuls important pentru orice sistem de aplicare este o strategie bine concepută şi concentrată în mod corespunzător, cu planuri operaţionale de alocare a responsabilităţii pentru activităţile identificate în strategie pentru părţile relevante. Strategia existentă a Republicii Moldova expiră în 2010 şi între timp un document cu strategie nouă nu este disponibil pentru părţile interesate. Tergiversarea pregătirii acestei noi strategii comunică lipsa de interes şi creează nesiguranţă în rândul proprietarilor de drept.

303 Conform celor mai recente date BSA („Cel de-al şaptelea studiu mondial anual BSA/IDC privind pirateria software 2009”, publicat în mai 2010), Republica Moldova împreună cu Bangladesh deţine a treia cea mai înaltă rată de piraterie software din lume, la 91% din totalul de software. Acest rezultat plasează Moldova doar fracţional pe un loc mai bun decât cel mai rău loc al Georgiei, autorul infracţiunii şi locul doi de la coadă Zimbabwe. În acelaşi timp, datele din Moldova, în cadrul acestui studiu, arată o îmbunătăţire marginală deoarece procentele anterioare erau de 96% (2005), 94% (2006, 92% (2007) şi 90% (2008).

240

Evaluarea generală

Evaluările menţionate mai sus ale dreptului de proprietate intelectuală şi armonizarea politicilor în Republica Moldova permit identificarea unor concluzii importante, care pot fi rezumate în următoarele puncte:

• În Republica Moldova s-a făcut un efort considerabil (în special în ultimii patru ani) pentru a realiza armonizarea deplină în sfera drepturilor de proprietate intelectuală cu normele UE şi cele internaţionale. Acest lucru este evident mai ales prin ritmul şi amploarea legislaţiei recente, realizările-record ale Republicii Moldova vis-à-vis de ratificarea convenţiilor internaţionale şi eforturile AGEPI extrem de concentrate de a sensibiliza opinia din partea tuturor părţilor interesate cu privire la cerinţele noilor standarde de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală;

• De îndată ce va intra în vigoare noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, legislaţia Republicii Moldova, în general, se va conforma acquisului comunitar. Trebuie să fie elaborată legislaţia secundară relevantă (de exemplu, în ceea ce priveşte dreptul de împrumut public) pentru a asigura un mecanism eficient de implementare a legis-laţiei în vigoare;

• În domeniul brevetelor, posibilitatea de brevetare a metodelor medicale în Republica Moldova este în contradicţie cu legislaţia UE şi ar trebui să fie revizuită o chestiune în contextul dialogului ulterior de devenire a unui stat în care s-a solicitat extinderea efectelor Convenţiei Brevetului European;

• Ar putea fi necesare modificări legislative ulterioare pe termen scurt şi mediu pentru a ţine seama de schimbările în curs de desfăşurare în legislaţia UE, dar, mai ales, pentru a ţine seama de noile cerinţe emergente din Acordul bilateral preconizat dintre UE–Repu-blica Moldova privind indicaţiile geografice şi Acordul de asociere UE–Moldova – ambele fiind în curs de negociere în momentul scrierii publicaţiei;

• AGEPI este important în calitate de actor principal în toate sferele de protecţie a DPI în Moldova şi a avut o contribuţie extrem de profesionistă la elaborarea politicii, legislaţiei şi aplicării şi iniţiativelor de sensibilizare în fiecare zonă de protecţie a DPI. Această capacitate, desigur, are nevoie de cultivare şi actualizare continuă pentru a lua în consideraţie noile evoluţii în sfera PI, cereri de circulaţie a personalului şi îmbunătăţire a cunoştinţelor instituţionale şi practicilor de dezvoltare. În această privinţă, este necesar să se constate că un Proiect TWINNING finanţat de Uniunea Europeană cu un puternic accent pe consolidarea în continuare a capacităţii instituţionale se planifică să fie lansat la AGEPI până la sfârşitul anului 2010;

• Deşi înregistrarea operelor cu drept de autor de AGEPI este mai degrabă o simplă confirmare a unui fapt juridic, decât o încercare de originalitate şi/sau de autor, pentru moment, este privită ca o necesitate de titularii de drepturi, autorităţile de asigurare a respectării (Serviciul Vamal) şi notarii publici (pentru probleme de succesiune);


241

• Sistemul de acreditare/autorizare a organizaţiilor de gestiune colectivă poate ridica probleme cu privire la libertatea de stabilire şi libertatea de prestare a serviciilor;

• Nu există cooperare între cele două organizaţii de gestionare colectivă, AsDAC şi „Copyright”, cărora le lipseşte transparenţa şi ambele ridică preocupări cu privire la problemele de conducere şi un studiu suplimentar privind modul de actualizare a gestiunii colective prin crearea de noi OGC sau este necesară extinderea competenţelor celor existente;

• În timp ce anumite drepturi de remunerare (dreptul de reproducere reprografică, dreptul de împrumut public şi dreptul de suită) pot fi exercitate doar prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, o astfel de organizaţie nu există în prezent în Republica Moldova. În plus, nu există niciun organism de gestiune colectivă pentru autorii de arte vizuale, organizaţiile de radiodifuziune şi producătorii de opere audiovizuale.

• Activitatea privind sporirea gradului de conştientizare a rolului mărcilor, brevetelor şi bre-vetelor pe termen scurt, al modelelor înregistrate şi neînregistrate (ca active esenţiale ale societăţilor moderne) şi al indicaţiilor geografice (în special, în ceea ce priveşte industria vinicolă din Moldova) împreună cu dreptul de autor şi drepturile conexe (în special, în contextul noii legislaţii) îşi păstrează în continuare importanţa în scopul promovării unei înţelegeri mai bune a acestor semnificaţii din partea publicului, în general, precum şi din partea agenţiilor locale de proprietate industrială, în particular.

• Asigurarea respectării legislaţiei, cu toate acestea, afişează o serie de puncte slabe ma-teriale instituţionale şi practice care includ: lipsa unei direcţii strategice de asigurare a respectării, împreună cu o lipsă de planificare, date de activitate şi de realizare în ceea ce priveşte lupta împotriva pirateriei şi contrafacerii; coordonarea inadecvată a agenţi-ilor de asigurare a respectării; completarea cu personal şi alte constrângeri de resurse; nevoia continuă de instruire suplimentară a organelor de asigurare a respectării legis-laţiei şi de iniţiative de sporire a conştientizării; necesitatea de a obţine un grad mai deplin de specializare judiciară în ceea ce priveşte cauzele de DPI; lipsa de angajament suficient din partea titularilor de drept în efortul de aplicare şi sistemul actual subdez-voltat de gestionare a colecţiilor din Republica Moldova;

• Ceea ce lipseşte cel mai mult (şi, potenţial, dăunează realizarea globală a armonizării) este lipsa de conducere politică şi o bază adecvată pentru aplicarea strategică credibilă. În timp ce AGEPI a căutat să îndeplinească aceste sarcini, ea nu avea autoritateadeplină să facă acest lucru. În principiu, recenta decizie de a activa Comisia Naţională pentru Proprietate Intelectuală reprezintă o expresie semnificativă a voinţei politice de a aborda cu exactitate felurile de obstacole identificate aici.

Principalele puncte ale acestei evaluări sunt prezentate în Anexa 1.

În Capitolul următor sunt prezentate recomandări şi acţiuni prioritare pentru perioada 2010–2015.


24�

6. RECOMANDĂRI PENTRU PAŞII URMĂTORI ŞI PRIORITĂŢILE STABILITE PENTRU ANII 2011–2015

Pe baza analizei şi evaluării armonizării legislaţiei în Republica Moldova în sfera legislaţiei şi politicii privind drepturile de proprietate intelectuală, viziunea constă în faptul că eforturile viitoare în următorii ani trebuie să fie ghidate, în special, de următoarele principii:

• Coordonarea activităţilor diverselor instituţii publice implicate în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul unei conduceri strategice;

• Creşterea participării titularilor de drepturi în procesul de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală;

• Creşterea eficienţei, transparenţei şi monitorizării eforturilor de asigurare a respectării drepturilor;

• Cea mai mare dezvoltare a gestiunii colective din Republica Moldova;

• Transpunerea continuă a noilor acte legislative şi politici ale UE, după caz;

• Îmbunătăţirea continuă a conştientizării publice şi a părţilor interesate şi instruirea continuă a personalului de bază.

În lumina acestor principii generale şi a evaluării noastre din Capitolul 5, sugerăm anumite priorităţi pentru perioadele 2011–2013 şi 2014–2015. Cu toate acestea, înainte de a purcede la acest lucru, vom face următoarele recomandări majore privind conducerea strategică şi asigurarea respectării drepturilor în următorii 5–7 ani.

Recomandări majore în ceea ce priveşte conducerea strategică şi asigurarea respectării drepturilor în următorii 5–7 ani

Conducerea strategică şi Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală

După cum s-a menţionat mai sus, există o oportunitate imensă pentru Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală nu doar de a coordona activitatea diferitelor ministere, organisme publice şi agenţii de aplicare care au legătură cu dezvoltarea PI în Republica

244

Moldova, ci şi de a asigura conducerea necesară pentru a inspira voinţa profesională întru executarea legislaţiei care este în prezent în vigoare şi de a transforma peisajul de asigurare a respectării drepturilor în Republica Moldova. În prezent AGEPI îndeplineşte o parte disproporţionată a sarcinilor în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Deşi a ajuns la o mare realizare, situaţia este similară cu cea a unei organizaţii cu un executiv foarte eficient, dar lipsit de conducere şi direcţie din partea unui consiliu de administraţie eficient sau altă entitate de guvernare.

Se recomandă ca:

• Comisia să înceapă şedinţe regulate cât mai curând posibil şi să se angajeze în conducerea dezvoltării unui sistem de bune practici de protecţie a proprietăţii intelectuale şi de realizare a efectului maxim în reducerea pirateriei şi contrafacerii în Moldova. În timp ce Hotărârea Guvernului prevede reuniuni o dată la fiecare 6 luni, se recomandă ca, mai ales iniţial, Comisia să se întrunească mai frecvent.

• Comisia, ca una dintre primele sale sarcini, ar trebui să conducă un studiu oficial pentru a identifica toate ministerele, agenţiile şi organismele publice de asigurare a respectării drepturilor din Republica Moldova cu interes în dezvoltarea şi aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală şi pentru a articula natura acestui interes. Acest exerciţiu poate servi pentru două funcţii:

a) să identifice că toate entităţile relevante sunt reprezentate în Comisie, sau în unele subgrupuri din cadrul Comisiei. Hotărârea Guvernului a intrat în vigoare în 2008 şi anumite entităţi ar fi putut să-şi schimbe numele sau funcţia. Implicarea Ministerului Culturii pare esenţială. Poate fi relevant de a include Ministerul Agriculturii, având în vedere noul său rol în ceea ce priveşte protecţia indicaţiilor geografice. Includerea Agenţiei Medicamentului poate fi, de asemenea, necesară într-o măsură oarecare, deoarece deţine autoritate în ceea ce priveşte stabilirea autenticităţii medicamentelor;

b) să identifice şi să iniţieze măsurile necesare pentru a atribui responsabilitatea corespunzătoare în ceea ce priveşte problemele de PI în toate organismele guvernamentale şi publice, să se asigure că responsabilităţile lor sunt reflectate în termenii de referinţă şi să pună un accent nou pe problema unor organisme în cauză. Acest tip de claritate ar putea fi foarte util pentru acest proces.

• Comisia efectuează alte studii necesare, în special:

a) stabileşte o metodologie pentru evaluarea naturii şi amplorii contrafacerii şi pirateriei în Republica Moldova şi efectuează o astfel de evaluare (în măsura în care această informaţie nu este deja disponibilă în raportul efectuat recent de AGEPI);

b) examinează colectarea datelor şi colectarea statisticilor şi altei informaţii cu privire la piraterie şi contrafacere şi elaborează un plan de conducere a modului în care astfel de date şi informaţii ar putea fi cel mai eficient partajate între părţile interesate;


24�

c) stabileşte o metodologie de evaluare a contribuţiei de proprietate intelectuală pentru economia Republicii Moldova şi efectuează o astfel de evaluare.

• O nouă Strategie privind armonizarea legislaţiei RM cu cea a UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu normele UE şi internaţionale este pregătită şi publicată de Comisie până în 2011 pentru a ghida procesul global, fie pe o perioadă de 5 ani sau mai mult, dându-le posibilitatea autorităţilor responsabile să asigure atenţia continuă pe agenda de integrare în UE a Moldovei în sfera drepturilor de proprietate intelectuală, oferind o poziţie clară şi oportună pentru responsabilitatea procesului şi reformelor sale, ţinând cont de recomandările expuse în această publicaţie şi oferind o bază pentru îmbunătăţirea continuă a practicii de aplicare şi care să permită Moldovei să fie la curent cu cele mai recente dezbateri şi evoluţii în domeniu304.

• Comisia îşi demonstrează rolul de lider în ceea ce priveşte evoluţia PI şi angajamentul său pentru reducerea pirateriei şi contrafacerii în Moldova. Aceasta poate include:

a) un grad înalt de transparenţă în ceea ce priveşte activităţile sale;

b) preluarea conducerii vizibile în garantarea faptului că toate organizaţiile guvernamentale şi alte autorităţi publice se conformează în ce priveşte utilizarea de către acestea a PI. În măsura în care organismele guvernamentale şi alte autorităţi publice sunt scutite de respectarea legilor privind PI, o astfel de scutire ar putea fi anulată sau eliminată;

c) stimularea implicării părţilor interesate din sectorul privat şi a organizaţiilor reprezentative în procesul de asigurare a respectării drepturilor, inclusiv, de exemplu, prin promovarea cooperării publice-private care poate fi efectuată în diverse moduri.

Organele de drept

În ceea ce priveşte Serviciul Vamal, eficacitatea acestuia, ce ține de importul, exportul şi tranzitul ilegal al mărfurilor dăunătoare, este una din cele mai majore soluţii pentru asigurarea efectivă a respectării drepturilor în Republica Moldova, având în vedere mai ales acceptarea faptului că ţara este folosită ca o rută de tranzit pentru mărfurile dăunătoare ce provin în principal din Rusia şi Ucraina. Cu provocările de la graniţa cu Transnistria şi numărul de posturi la frontieră (104 în total), Serviciul Vamal este grav criticat. Acestuia îi lipseşte, de asemenea, încrederea în folosirea atribuţiilor sale ex-officio. În consecinţă, se recomandă ca:

• Serviciul Vamal să dezvolte o strategie de îmbunătăţire a performanţei, pentru a inclu-de în măsura în care aceasta nu există încă, o politică globală de gestionare a riscurilor;

304 Aici notăm faptul că toate părţile interesate trebuie să fie la curent cu privire la priorităţile Statului şi direcţia în care intenţionează s-o apuce în ceea ce priveşte problemele de aplicare a PI. În timp ce strategia este necesară ca o ches-tiune de prioritare, Comisia va trebui să decidă dacă are la îndemână toate informaţiile necesare pentru a finaliza o strategie pentru o perioadă de 5 ani, sau dacă poate fi necesară o abordare pe termen scurt până când Comisia îşi va stabili funcţiile şi deţine rezultatele oricăror exerciţii de colectare a informaţiei care sunt necesare pentru a informa despre elaborarea unei strategii. AGEPI a început deja lucrul asupra propunerilor pentru strategie, şi, desigur, aici ca şi în alte aspecte ar putea prelua conducerea în propunerea politicii pentru Comisie.

24�

• unitatea de specialitate Pi să fie fortificată şi, în măsura în care este necesar, să fie dotată cu resurse suplimentare;

• mai mulţi colaboratori vamali să fie instruiţi în identificarea mărfurilor ce încalcă aceste drepturi la frontieră;

• să fie dezvoltată încrederea în utilizarea atribuţiilor ex-officio, printre altele, prin continuarea construirii relaţiilor de cooperare cu deţinătorii principali ai drepturilor;

• activitatea Serviciului Vamal să fie extinsă în măsura în care este posibil să cuprindă controale ale exportului şi tranzitului;

• să existe o cooperare strânsă cu Ministerul Afacerilor Interne şi acest lucru să se practice ca un lucru de la sine înţeles.

În ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne (poliţia), unitatea specializată în domeniul PI de la Minister, de asemenea, este pe cont propriu, incapabilă să ţină pasul cu investigarea şi prelucrarea acţiunilor ce ţin de încălcarea dreptului de PI. Se recomandă, prin urmare, ca:

• această Unitate să fie îmbunătăţită, la fel să fie creată o structură de raportare, astfel încât Unitatea să raporteze la cel mai înalt nivel. O conducere dinamică şi comunicarea unei înţelegeri a scopului, cu analize comparative vis-à-vis de standardele statistice în ţările care au aderat recent la UE, ar putea conduce la un rezultat mult mai bun;

• mult mai mulţi colaboratori să fie instruiţi în identificarea mărfurilor ce încalcă aceste drepturi şi în investigarea infracţiunilor din Internet legate de DPI;

• să fie oferită autoritatea ex-officio de investigare şi iniţiere a procedurilor penale şi administrative.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar, reprezentanţii Curţii de Apel şi Curţii Supreme de Apel prezintă un interes real în aplicarea eficientă a legislaţiei PI în instanţele lor de judecată. Cu toate acestea, există anumite dificultăţi care trebuie să fie abordate. Pentru a se ocupa de acestea, se recomandă ca:

• specializarea judecătorilor să fie adoptată ca o politică conştientă, astfel încât să se asigure că toate cauzele PI sunt audiate de către judecători cu experienţă specifică în domeniu. Acest lucru ar trebui să ducă la o mai mare coerenţă în procesul decizional. Aceasta va însemna că PI va trebui să reprezinte o excepţie de la regula de distribuire aleatorie a cauzelor PI la Curtea Supremă;

• judecătorii să beneficieze de mai mult sprijin de instruire. Acei judecători de la Curtea de Apel şi de la Curtea Supremă de Apel, care sunt identificaţi ca fiind interesaţi în dezvoltarea experienţei în legea privind proprietatea intelectuală şi aplicarea acesteia ar trebui să beneficieze de instruire ulterioară şi continuă;

• sistemul actual prin care Curtea de Apel este tribunalul de primă instanţă în materie civilă, cu o singura posibilitate de recurs la Curtea Supremă, nu ar trebui să fie modificat,


24�

astfel încât raionul să redevină tribunal de primă instanţă (un punct care în prezent, aparent, este luat în considerare);

• cooperarea actuală între AGEPI şi autorităţile judiciare, astfel încât să fie continuată raportarea scrisă şi motivată a cauzelor, şi publicarea rezultatelor acestora305.

În ceea ce priveşte toate organele de drept, există o nevoie comună care nu este satisfă-cută în prezent într-un mod eficient – furnizarea anumitor tipuri de experienţă. În cazul Serviciului Vamal şi Ministerului Afacerilor Interne, expertiza necesară este de natură teh-nică, astfel încât ambele agenţii să se străduiască să-şi instruiască personalul în identifi-carea produselor dăunătoare. În cazul sistemului judiciar, experienţa necesară este puţin diferită. Probele cu privire la rezultatele evaluării tehnice de autenticitate vor fi necesare în anumite cazuri, dar cel mai des este necesară experienţa juridică. Instanţele depind, în mare măsură, de participarea AGEPI în acţiuni în instanţă pentru a satisface această nevoie.

Ar fi util de cercetat această problemă cu scopul de a stabili cel mai eficient mod de a oferi experienţă tehnică Serviciului Vamal şi Ministerului Afacerilor Interne, reducând dublarea eforturilor şi, de asemenea, limitarea cerinţei de a instrui fiecare colaborator vamal şi de poliţie conform unor standarde înalte. În cazul în care ar fi fost posibil de instruit o unitate de experţi, care să funcţioneze independent de poliţie şi serviciile vamale şi să-şi facă serviciile disponibile atât pentru poliţie, cât şi pentru serviciul vamal în funcţie de necesităţi, cu capacitatea de reacţie urgentă, acest lucru ar putea, împreună cu competenţa ex-officio pentru poliţie, să îmbunătăţească poziţia existentă. În plus, intervenţia unui serviciu separat, independent atât de poliţie, cât şi de autorităţile vamale, ar putea contribui la izolarea problemei existente de corupţie. În cazul autorităţii judiciare, bizuirea pe intervenţia AGEPI pentru furnizarea consultanţei juridice nu este oportună ca substituent pentru judecătorii specializaţi. Specializarea sporită în sistemul judiciar, după cum s-a recomandat mai sus, ar trebui să contribuie la rezolvarea acestei probleme. În consecinţă, se recomandă ca:

• să fie implementate noi abordări pentru a asigura disponibilitatea optimă a experienţei de identificare şi a experienţei juridice din cadrul sistemului de asigurare a respectării legii în Republica Moldova.

Cooperarea proprietarilor de drept este un alt element-cheie din regimul dat. Participarea proprietarilor de drept este necesară pentru a lucra cu autorităţile vamale şi poliţia pentru a oferi informaţii întru ajutarea autorităţilor să identifice şi să sechestreze mărfurile ce încalcă aceste drepturi. Acest lucru poate reprezenta o muncă intensă şi consumatoare

305 Un număr extraordinar de mare de recursuri sunt prelucrate în instanţele din Republica Moldova, iar cifrele cu privire la chestiunile PI sunt chiar mai înalte decât în alte cazuri (58% a fost sugerat ca procent din numărul de cazuri apelate de la Curtea de Apel la Curtea Supremă de Justiţie). Părţile litigante par să epuizeze posibilităţile în ceea ce priveşte recursurile, posibil din cauza că accesul la sistemul juridic pare să fie ieftin. Specializarea sporită, cu o mai mare coerenţă în luarea deciziilor, împreună cu raportarea hotărârilor judecătoreşti mai largă ar putea duce la scăderea numărului de recursuri şi la reducerea poverii asupra sistemului.

24�

de timp din partea atât a autorităţilor cât şi a proprietarilor de drept, şi pe o piaţă mică, cum este cea a Republicii Moldova, proprietarii de drept, în special proprietarii de drept internaţional, nu s-au dovedit încă dispuşi să coopereze în cuantum suficient. Implicarea proprietarului de drept, de asemenea, este importantă pentru cooperarea cu autorităţile vamale şi poliţie în iniţierea procedurilor legale şi în furnizarea de probe în şedinţele de judecată. În materie civilă, este la fel de important ca proprietarii de drept să iniţieze ac-ţiuni legale pentru protecţia drepturilor lor.

Această funcţie este cel mai eficient realizată în multe cazuri de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor care reprezintă proprietarii de drept. Cu toate acestea, sistemul actual de gestiune colectivă în Republica Moldova este subdezvoltat şi acest lucru contribuie la lipsa de implicare a titularului de drepturi. În ceea ce priveşte rolul proprietarilor de drept, se recomandă ca:

• autorităţile vamale şi poliţia, cu ajutorul AGEPI, să colaboreze cu reprezentanţii proprietarului de drept pentru a concepe cea mai eficienta metodă de livrare a informaţiilor solicitate de către autorităţi;

• furnizarea informaţiilor solicitate de autorităţi, cel puţin în cazurile penale, să devină obligatorie, în cazul în care acest lucru încă nu este făcut;

• recomandările făcute în această publicaţie cu privire la organizaţiile de gestiune colectivă să fie adoptate;

• să fie luată în considerare stabilirea dialogului permanent cu proprietarii de drept, prin intermediul unui forum de consultare, întâlnirilor, aproximativ o dată la fiecare jumătate de an, cu agendă stabilită de către AGEPI.

În ceea ce priveşte rolul AGEPI, este clar că AGEPI este în prezent piatra de temelie a protecţiei şi aplicării PI în Republica Moldova. Ea se pare a fi implicată în fiecare aspect atât al protecţiei cât şi al promovării drepturilor de proprietate intelectuală şi este, de asemenea, profund implicată în sistemul de asigurare a respectării drepturilor. AGEPI are autoritate, de exemplu, de a propune sancţiuni în instanţă, şi de a intenta procese în numele autorilor (o responsabilitate care este prevăzută de Codul ştiinţei şi inovaţiei şi de statutul AGEPI dar care nu mai este solicitată de AGEPI şi trebuie să fie eliminată de îndată ce noua Lege privind dreptul de autor intră în vigoare). Aceasta controlează, de asemenea, acreditarea organizaţiilor de gestionare a drepturilor de autor. Ea face impresia unei autorităţi executive foarte eficiente şi capabile, a unei organizaţii atât de puternice, încât dispune în mod eficient de guvernare proprie. Lăsând la o parte întrebarea dacă aceasta este un model de bună guvernare, este un fapt că AGEPI nu poate, şi nu ar putea dobândi autoritatea de a desfăşura activităţile organelor de drept. Şi acesta poate fi unul din motivele principale de ce asigurarea respectării legii rămâne atât de mult în urmă faţă de prevederile noilor legi. Prin consolidarea sistemului de guvernanţă, prin conducerea activă a Comisiei Naţionale pentru Proprietate Intelectuală, acest lucru va scuti AGEPI de responsabilitatea exclusivă, şi va oferi baza pentru un mod mai eficient de asigurare a aplicării DPI în Republica Moldova. În mod general, se recomandă ca:


24�

• să fie factorizat un studiu privind misiunea cea mai adecvată a AGEPI în noua strategie propusă la un moment dat în perioada 2011–2015. Acesta este un proiect care ar putea fi în mod corespunzător sprijinit de asistenţa donatorilor şi realizat cu sprijinul experţilor externi calificaţi corespunzător. [Este de subliniat faptul că această recomandare nu implică nicio critică cu privire la orice aspect al activităţii AGEPI. Într-adevăr, anume eficienţa organizaţiei şi capacitatea acesteia de a livra o gamă largă de activităţi au dat naştere necesităţii de a examina această întrebare specială. Mai mult decât atât, acesta corespunde mandatului prevăzut în articolul 71 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 2010 pentru ca să fie creată o Lege specială nouă privind activitatea Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală].

FAZA 1. Priorităţi în perioada de până la sfârşitul anului 201� (cuprinzând perioada 2011–201�)�0�


În sfera dreptului de autor şi drepturilor conexe trebuie să fie abordate următoarele priorităţi în perioada ce urmează:

• Ca urmare a intrării în vigoare a noii Legi privind dreptul de autor şi drepturile conexe, trebuie să fie pregătită şi adoptată legislaţia secundară relevantă pentru a permite titularilor de drept să beneficieze pe deplin de nivelul înalt de protecţie juridică prevăzută de Lege (la acest subiect a se vedea, de asemenea, Anexa 1 la această publicaţie);

• AGEPI trebuie să examineze atent situaţia actuală cu reprezentarea artiştilor interpreţi şi să rămână neutră vis-à-vis de ambele organizaţii de gestionare colectivă în cea mai mare măsură posibilă. Mecanismul de mediere oferit de noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe ar putea fi sugerat ca un instrument pentru rezoluţia dezacordurilor curente între AsDAC şi „Copyright”. În principiu, aici acţiunea trebuie să vizeze un acord de cooperare (sau, cel puţin, anumite iniţiative comune cum sunt campaniile de conştientizare publică) pentru a demonstra existenţa acordului şi cooperării între cele două organizaţii de gestiune colectivă;

• „Copyright” trebuie să schimbe denumirea organizaţiei pentru a evita confuzia între titularii de drept, utilizatori şi publicul general. Orice discrepanţe ale legilor însoţitoare ale „Copyright” cu regulamentele privind organizaţiile non-profit din Moldova trebuie să fie eliminate. „Copyright” este încurajat să-şi dezvolte în continuare reţeaua de acorduri de reprezentare reciprocă cu partenerii străini credibili şi să devină membru al grupului străin de organizaţii pentru drepturi conexe, cum este SCAPR (Consiliul societăţilor pentru gestiunea colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi) sau AEPO-ARTIS (Asociaţia organizaţiilor artiştilor europeni);

• Pentru a ajunge la transparenţa activităţii, atât AsDAC, cât şi „Copyright” trebuie să creeze pagini web pe care să fie făcute accesibile titularilor de drept, utilizatorilor şi

306 Vezi, de asemenea, Tabelul de transpunere din Anexa 1.

2�0

publicului larg toate documentele şi informaţia relevantă. Se recomandă ca legile însoţitoare, tarifele şi regulile de distribuţie să fie făcute disponibile pe pagina web în limbile română, rusă şi engleză;

• În ceea ce priveşte funcţia înregistrării operelor cu drept de autor se recomandă ca AGEPI să organizeze o campanie de conştientizare a publicului privind esenţa/semnificaţia juridică a înregistrării efectuate de AGEPI pentru a asigura transparenţa activităţii de înregistrare şi a nu-i induce în eroare pe titularii de drept. O astfel de campanie ar corespunde pe deplin competenţei AGEPI care i-a fost încredinţată în conformitate cu Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe pentru a efectua activităţi de promovare vizate să informeze, printre altele, titularii de drept şi instanţele despre importanţa şi aspectele juridice şi practice ale protecţiei, exercitarea şi implementarea dreptului de autor şi drepturilor conexe;

• AGEPI trebuie, de asemenea, să iniţieze discuţii cu uniunile creative ale autorilor de arte vizuale (sau alte organe de grupare a artelor vizuale) pentru a le încuraja să înceapă gestionarea colectivă a drepturilor economice ale artiştilor vizuali, inclusiv dreptul de suită;

• Se recomandă insistent ca AsDAC să analizeze necesitatea reprezentării ulterioare a drepturilor artiştilor şi să evalueze atent avantajele de atribuire a scopului gestiunii colective a drepturilor diverselor categorii de autori. Cu scopul de a aduce conducerea în conformitate cu politica Uniunii Europene, AsDAC trebuie să includă reprezentanţii editorilor de muzică în Consiliul Director al AsDAC. Trebuie să se solicită asistenţă de la CISAC pentru a obţine programe software mai avansate pentru distribuţia drepturilor de autor;

• Legea prevăzută cu privire la AGEPI ar trebui să fie elaborată în această perioadă.

Mărci, brevete, indicaţii geografice şi modele industriale

În domeniul proprietăţii industriale, următoarele priorităţi ar trebui să fie abordate în pe-rioada următoare:

• Acţiuni concertate ar trebui să fie întreprinse pentru a continua sensibilizarea publică şi a părţilor cointeresate cu privire la valoarea şi substanţa protecţiei proprietăţii industri-ale (brevete, mărci, indicaţii geografice şi modele industriale);

• Acţiunea trebuie să fie iniţiată pentru facilitarea dezangajării Moldovei din Organizaţia Eurasiatică de Brevete ca un pas primar în aderarea Republicii Moldova la CEB ca stat în care s-a solicitat extinderea efectelor;

• O analiză detaliată ar trebui să fie întreprinsă în ceea ce priveşte compatibilitatea le-gislaţiei de brevetare din Republica Moldova cu cea a OEB. Ca parte a acestui proces, AGEPI ar trebui să deschidă un dialog (eventual, printr-o vizită de studiu) cu un stat în care s-a solicitat extinderea efectelor comparabil al OEB sau un fost stat în care s-a solicitat extinderea efectelor şi să pună în aplicare un schimb de date privind brevetele şi publicaţiile dintre AGEPI şi OEB (platforma MIMOSA). AGEPI ar trebui să lucreze, de


2�1

asemenea, cu OEB în ceea ce priveşte o politică de deservire a clienţilor (diagnosticul preliminar al proprietăţii intelectuale, evaluarea activelor de proprietate intelectuală, centre de informare privind brevetele etc.) şi să perfecţioneze publicaţiile online cu pri-vire la brevete, în caz de necesitate;

• Instruirea continuă în domeniul brevetelor, în special în cooperare cu OEB, ar trebui să fie pusă în aplicare pentru funcţionarii AGEPI şi agenţiile de brevetare;

• Autorităţile din Moldova ar trebui să încerce să iniţieze negocieri cu OEB privind adera-rea Republicii Moldova la CEB cu statut de stat în care s-a solicitat extinderea efectelor în această perioadă;

• Posibilitatea de introducere a depunerii electronice a cererilor pentru brevete ar trebui să fie examinată;

• Acţiuni suplimentare ar trebui întreprinse pentru stimularea creativităţii inventatorilor, cu concursuri şi promovarea recunoaşterii economice majorate pentru invenţiile anga-jaţilor;

• Un nou impuls ar trebui să fie lansat pentru îmbunătăţirea protecţiei mărcilor comerci-ale locale şi străine împotriva falsificării;

• Autorităţile din Moldova ar trebui să promoveze atât proiectele înregistrate, cât şi cele neînregistrate (multiple), ca o opţiune, împreună cu înregistrarea mărcii;

• Un efort ar trebui să fie depus pentru înregistrarea mai multor indicaţii geografice din Moldova, mai ales pentru vinuri;

• Autorităţile din Moldova ar trebui să pună în aplicare mecanismele necesare de imple-mentare a Acordului bilateral cu UE privind Indicaţiile Geografice, eventual incluzând modificările legale pentru majorarea competenţelor de acţiuni ex-officio şi posibil inclu-ziv pentru crearea unei unităţi a indicaţiilor geografice în cadrul AGEPI;

• Instruire suplimentară privind legislaţia şi practica proprietăţii industriale ar trebui să fie pusă în aplicare şi promovată în mod activ, în special pentru judecători, poliţie şi Servi-ciul Vamal;

• Un efort specific ar trebui să fie acordat implicării titularilor drepturilor de proprietate intelectuală, în cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate în domeniul proprietă-ţii industriale. Mai mult decât atât, o bază de date specifică de cereri adresate titularilor străini de drepturi de proprietate industrială ar trebui să fie pusă în aplicare pentru a urmări acest lucru. În cazul în care două cereri au fost adresate unui titular de drepturi pentru acordarea asistenţei în cadrul unei acţiuni de asigurare a respectării drepturi-lor din domeniul proprietăţii industriale (şi această asistenţă încă nu a fost furnizată), titularul dreptului ar trebui să fie identificat pe o listă a titularilor de drepturi care nu cooperează şi această listă ar trebui să fie publicată în fiecare an, începând cu 2012307;

307 Acest lucru este considerat ca având o importanţă deosebită în crearea dovezii necesare, în cazul în care eforturi-le de implementare continuă să fie împiedicate de dezinteresul din partea titularilor drepturilor şi datele privind mărimea acestei probleme.

2�2

• Pentru consolidarea în continuare a eforturilor de asigurare a respectării drepturilor, compatibilitatea deplină a legislaţiei din Moldova cu Directiva de executare a UE ar tre-bui să fie realizată până în anul 2013 (a se vedea Anexa 1 pe această temă).

FAZA 2. Priorităţi în perioadă de până la sfârşitul anului 201� (care cuprinde perioada 2014 – 201�)�0�


În aceasta perioadă, în special, ar trebui să se ţină cont de noile angajamente asumate de către Republica Moldova în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe (spre exemplu, cele care au fost menţionate în cadrul Acordului de Asociere cu UE), noua legis-laţie UE şi finalizarea iniţiativelor prioritare din perioada 2011–2013, care rămân netermi-nate. În afară de aceasta, priorităţile specifice ar trebui să includă:

• elaborarea şi adoptarea modificărilor necesare la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe pentru asigurarea faptului că dispoziţiile legale, care reglementează înfiinţarea şi activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă, sunt pe deplin în conformi-tate cu libertatea de constituire şi libertatea de prestare a serviciilor. De asemenea, în această perioadă, ar trebui să fie luate în considerare amendamente suplimentare pen-tru o mai deplină aliniere a legislaţiei la anumite Directivele ale UE (a se vedea Anexă 1 cu privire la acest subiect);

• un studiu privind avantajele şi dezavantajele sistemului de înregistrare voluntară în sco-pul determinării faptului dacă sistemul de înregistrare voluntară este încă relevant şi necesar pentru titularii de drepturi, autorităţile vamale şi notarii publici ca în 2010. În cazul în care rezultatele unui astfel de studiu indică faptul că sistemul de înregistrare voluntară nu mai reprezintă o astfel de necesitate, anumite soluţii de înlocuire a sis-temului de înregistrare voluntară pot fi examinate, cum ar fi înregistrarea lucrărilor cu drept de autor de către notarii publici sau o simpla postare a exemplarelor de lucru de către autor de sine stătător309;

• un studiu ar trebui să fie efectuat pentru sistemul de gestiune colectivă din Republica Moldova pentru determinarea faptului dacă drepturile artiştilor vizuali şi drepturile care pot fi exercitate numai prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă sunt ges-tionate în mod colectiv, în Republica Moldova. Studiul ar trebui să propună măsuri su-plimentare, care urmează a fi întreprinse în domeniul gestionării drepturilor colective.

În domeniul proprietăţii industriale, următoarele priorităţi ar trebui să fie abordate în această perioadă:

308 Vezi, de asemenea, Tabelul din Anexa 1.309 Această alternativă la înregistrare (uneori denumită în continuare dreptul de autor simplu) este, în pofida simpli-

tăţii sale, o abordare destul de comună utilizată în statele membre ale Uniunii Europene.


2��

Mărci, brevete, indicaţii geografice şi modele industriale

Din nou, în această perioadă, o atenţie specială ar trebui să fie acordată noilor angaja-mente asumate de către Republica Moldova în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate industrială (spre exemplu, cele menţionate în cadrul Acordului de asociere cu UE), noua legislaţie UE şi finalizarea iniţiativelor prioritare din perioada 2011–2013, care rămân a fi incomplete. În afară de aceasta, priorităţile specifice ar trebui să includă următoarele:

• finalizarea negocierilor cu OEB pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia Breve-tului European cu statut de stat în care s-a solicitat extinderea efectelor;

• o trecere în revistă a realizărilor de asigurare a respectării drepturilor de proprietate industrială în 2014;

• amendamente suplimentare ar trebui să fie luate în considerare, de asemenea, în aceas-tă perioadă, pentru a alinia în totalitate legislaţia cu privire la marca înregistrată cu anu-mite Directivele ale UE (a se vedea Anexa 1 cu privire la acest subiect);

• examinarea transpunerii Regulamentului UE (CE) nr. 816/2006 privind acordarea obli-gatorie a licenţelor pentru brevetele referitoare la fabricarea produselor farmaceutice destinate exportului în ţările cu probleme de sănătate publică310.

310 Având o industrie farmaceutică semnificativă, această iniţiativă bazată pe modificarea Acordului TRIPS ar putea fi de interes pentru sectorul din Republica Moldova. La 14 noiembrie 2001, Conferinţa Ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului a emis o declaraţie privind drepturile de proprietate intelectuală aferente comerţului (TRIPS), care oferă posibilitatea licenţelor obligatorii, atunci când medicamentele brevetate sunt prea scumpe pentru ţările în curs de dezvoltare pentru a putea face faţă în modul adecvat unor probleme publice masive de sănătate. Astfel, terţii pot face uz de invenţiile brevetate şi este garantat accesul ţărilor în curs de dezvoltare la medicamentele generice. În 2006, UE, în parte, ca răspuns la declaraţia TRIPS, a publicat Regulamentul (CE) nr. 816/2006. Regulamentul creează un mecanism în conformitate cu Decizia Consiliului General al OMC din august 2003, astfel ca societăţile din UE să poată solicita o licenţă pentru fabricarea, fără autorizarea titularului de brevet, produselor farmaceutice pentru exportul în ţările care necesită medicamente şi care se confruntă cu probleme de sănătate publică. Nu există restricţii specifice cu privire la produsele farmaceutice reglementate, deşi există recunoaşterea faptului că acestea sunt necesare pentru abordarea problemelor de sănătate publică, deoarece acesta este contextul Deciziei OMC. Într-adevăr, Regulamentul reprezintă un instrument care va permite proce-dura de autorizare obligatorie a deciziei OMC pentru a se potrivi în contextul legislaţiei de brevetare a statelor membre ale UE şi procedurile lor obligatorii de acordare a licenţelor.


2��

7. CONCLUZII

În contextul armonizării legislaţiei şi politicii privind proprietate intelectuală din Repu-blica Moldova, este important să se reitereze că armonizarea legislaţiei este un proces complex şi pe termen mediu care implică alinierea politicilor, armonizarea/transpunerea corectă a legislaţiei relevante, actualizarea acestor legi, dacă este cazul, stabilirea şi ges-tionarea resurselor (prin intermediul organizaţiilor noi sau altfel) a structurilor instituţi-onale necesare, precum şi desfăşurarea credibilă şi implementarea verificabilă obiectiv şi asigurarea respectării legislaţiei. Astfel, simpla elaborare a legislaţiei europene pentru Republica Moldova („transpunerea” sau „armonizarea” legilor) este un concept mult mai restrâns, care nu realizează beneficiile dorite pentru Republica Moldova sau pentru im-plementarea angajamentelor în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei în orice dome-niu special.

Din analiza de aici este clar că:

• Cea mai deplină protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală este importantă din-tr-o serie de motive, atât pentru UE, cât şi pentru Republica Moldova;

• Au fost realizate progrese semnificative în Republica Moldova în eforturile sale de ar-monizare a legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală;

• Armonizarea ulterioară va fi necesară în următorii ani pentru a aborda noi angajamente de către Republica Moldova.

În evaluarea măsurii în care legile şi politicile identificate în această publicaţie au fost/trebuie să fie armonizate în Moldova şi recomandările noastre pentru anii următori, con-cluziile-cheie în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în Mol-dova în conformitate cu normele UE şi normele internaţionale şi dezvoltarea protecţiei ulterioare în Republica Moldova sunt următoarele:

• În timp ce armonizarea legislativă este finalizată efectiv cu adoptarea unei noi legi pri-vind dreptul de autor şi drepturile conexe, asigurarea respectării legii rămâne provoca-rea-cheie pentru armonizarea completă în domeniul DPI;

• Asigurarea îmbunătăţită a respectării legii (ca nevoie centrală pentru următorii ani) va implica îmbunătăţiri la capitolul de personal, specializarea şi instruirea în cadrul organi-zaţiilor părţilor interesate relevante;

2��

• Doi factori critici suplimentari sunt de o importanţă deosebită în dimensiunea de apli-care a apropierii Republicii Moldova de standardele UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate intelectuală – gestionarea asigurării respectării legislaţiei (inclusiv activităţi concertate anti-piraterie) şi implicarea mai activă a titularilor de drep-turi în activitatea de aplicare a legii. În special, există o nevoie clară ca coordonarea şi conducerea acesteia să fie construită în jurul unei strategii coerente de aplicare. O oportunitate specifică pentru a aborda această problemă apare din activarea Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală în iunie 2010.

Acordăm o importanţă majoră necesităţii unei abordări strategice globale continue şi revizuite pentru armonizarea în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi re-comandăm ca AGEPI să pregătească o Strategie nouă pe termen mediu sau lung cu pri-vire la armonizarea legislaţiei UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu normele UE şi cele internaţionale bazate pe analiza acestei publicaţii. Această abordare trebuie să aibă în vedere, în special, o serie de principii fun-damentale (inclusiv coordonarea activităţilor din diferite instituţii publice implicate în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul conducerii strategice, participarea sporită a titularilor drepturilor de autor în asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, creşterea eficienţei, transparenţa şi monitorizarea eforturi-lor de asigurare a respectării drepturilor, cea mai mare dezvoltare a gestiunii colective, transpunerea continuă a noii legislaţii şi politici a UE, după caz, şi îmbunătăţirea continuă a gradului de conştientizare a părţilor interesate publice şi părți-cheie, precum şi instru-irea continuă a personalului principal). Această abordare strategică pentru armonizarea viitoare trebuie să ia în considerare în mod corespunzător orice obligaţii noi asumate de Moldova în raport cu UE, în contextul unui acord de asociere viitor şi al unui acord ulte-rior privind indicaţiile geografice, ambele fiind negociate în prezent.

În contextul unei Strategii adoptate privind armonizarea legislaţiei UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu normele UE şi cele internaţionale bazate pe analiză în această publicaţie este, de asemenea important ca donatorii internaţionali şi bilaterali să continue să joace un rol puternic în următorii ani pentru a obţine rezultate de înaltă calitate în armonizarea continuă a legislaţiei şi politicii drepturilor de proprietate intelectuală a Republicii Moldova cu standardele UE şi cele internaţionale.

ANEXE

2��

. AN

EXA

1

g

Tabe

lul d

e ev

alua

re a

rezu

mat

ului

tran

spun

erii

3113

1231

3

Ang

ajam

ente

inte

rnaţ

iona

le: A

rtic

olel

e A

PC 1

9, 4

9, 5

0, 5

7, 7

1 şi

90,

(Cap

itol

ul 3

9 al

PA

PEV

), A

rtic

olel

e CE

FTA

200

6 1.

2.f,

17, 3

7, 3

8, 3

9 şi

Dec

lara

ţia

Com

ună

Legi

slaţ

ia U

E şi

alt

ă le

gisl

aţie

(v

ezi C

apit

olul

4)

Gra

dul d

e tr

ansp

uner

e le

gală

a le

gisl

aţie

i/reg

ula-

men

telo

r/pr

oiec

telo

r naţ

iona

le a

le R

epub

licii

Mol

-do

va (c

are

cupr

ind

dom

eniu

l act

ului

rele

vant

al U

E)

Măs

urile

legi

slat

ive

nece

sare

Pe

rioa

da d

e ti

mp

2010

-201

5312

DRE

PTU

L D

E A

UTO

R ŞI

DRE

PTU

RILE

CO

NEX

E

Trat

atel

e şi

con

venţ

iile

inte

rnaţ

iona

le

Conv

enţia

de

la B

erna

pen

tru

prot

ecţia

ope

relo

r lite

rare

şi

artis

tice

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.5

11-X

III d

in 2

2 iu

nie

1995

şi

Leg

ea p

rivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr

. 139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

sunt

încă

în v

igoa

re)

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re

rele

vant

e, în

con

form

itate

cu

Art

icol

ul

71 a

l Leg

ii no

i313 .

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Conv

enţia

inte

rnaţ

iona

lă p

entr

u pr

otec

ţia a

rtiş

tilor

inte

rpre

ţi sa

u ex

ecut

anţi,

a p

rodu

căto

rilo

r de

fono

gram

e şi

a o

rgan

ism

elor

de

radi

odifu

ziun

e (C

onve

nţia

de

la

Rom

a)

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.

510-

XIII

din

22 iu

nie

1995

şi

Leg

ea p

rivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr

. 139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re)

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Conv

enţia

de

la G

enev

a di

n 19

52H

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.131

8-XI

I din

2 m

artie

199

3.N

u es

te a

plic

abil

Conv

enţia

de

la G

enev

a di

n 19

71H

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.796

-XIV

din

10

febr

uarie

20

00.

Nu

este

apl

icab

il

131

Ace

st re

zum

at (s

olic

itat d

e că

tre

Cent

rul p

entr

u A

rmon

izar

ea L

egis

laţie

i a M

inis

teru

lui J

ustiţ

iei)

se re

feră

în p

rinci

pal l

a as

pect

ele-

chei

e al

e tr

ansp

uner

ii le

gale

baz

ate

pe c

onst

atăr

ile s

tudi

ului

. 31

2 O

raru

l de

timp

prop

us e

ste

expl

icat

în C

apito

lul 6

.31

3 Es

te d

e în

ţele

s că

ace

st lu

cru

va im

plic

a un

Reg

ulam

ent

priv

ind

înre

gist

rare

a lu

crăr

ilor d

rept

urilo

r de

auto

r şi d

rept

urilo

r con

exe;

un

Regu

lam

ent

priv

ind

gest

iune

a co

lect

ivă

a dr

eptu

rilor

pat

rimon

iale

, pre

cum

şi u

n Re

gula

men

t priv

ind

com

isia

pre

văzu

tă d

e m

edie

re.

ANEXE

2��

Conv

enţia

Uni

vers

ală

a D

rept

uri-

lor d

e Au

tor

În v

igoa

re d

in 2

8 oc

tom

brie

199

8.N

u es

te a

plic

abil

Trat

atul

OM

PI p

rivi

nd d

rept

ul d

e au

tor

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

452-

XIII

din

28 ia

nuar

ie

1998

şi L

egea

priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dr

eptu

rile

cone

xe n

r. 13

9 di

n 2

iulie

201

0 (n

u es

te în

că în

vig

oare

).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re

rele

vant

e, în

con

form

itate

cu

Art

icol

ul

71al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Trat

atul

OM

PI p

rivi

nd

inte

rpre

tări

le şi

fono

gram

ele

(TIE

F)

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

452-

XIII

din

28 ia

nuar

ie

1998

şi L

egea

priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dr

eptu

rile

cone

xe n

r. 13

9 di

n 2

iulie

201

0 (n

u su

nt în

că în

vig

oare

).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.Co

nven

ţia d

e la

Bru

xelle

s ref

eri-

toar

e la

dis

trib

uţia

sem

nale

lor

purt

ătoa

re d

e pr

ogra

me

tran

s-m

ise

prin

sate

lit

În v

igoa

re d

in 2

8 oc

tom

brie

200

8.N

u es

te a

plic

abil

Art

icol

ul 1

4 a

l TRI

PS p

rivi

nd

drep

turi

le co

nexe

şi p

reve

deri

le

plus

de

la B

erna

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i leg

isla

ţiei s

ecun

dare

rel-

evan

te, î

n co

nfor

mita

te c

u A

rtic

olul

71

al L

egii

noi (

vezi

refe

rinţa

313

).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.Ac

ordu

l Com

unită

ţii S

tate

lor

Inde

pend

ente

pri

vind

cola

bora

rea

în d

omen

iul p

rote

cţie

i dre

ptur

ilor

de a

utor

şi a

dre

ptur

ilor c

onex

e (M

osco

va, 1

993)

În v

igoa

re în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 2

5 no

iem

brie

19

98N

u es

te a

plic

abil

2�0

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Dir

ectiv

a 20

09/2

4/EC

din

23

apri

lie 2

009

cu p

rivi

re la

pro

tecţ

ia

lega

lă a

pro

gram

elor

com

pute

r-iz

ate

(ver

siun

ea co

dific

ată)

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Parţ

ial c

ompa

tibilă

cu

Art

icol

ul 5

(1) –

anu

mite

acţ

iuni

ne

cesa

re a

le u

tiliz

ator

ului

nec

esită

aut

oriz

area

de

cătr

e tit

ular

ul d

rept

ului

în c

eea

ce p

riveş

te p

rogr

amel

e de

ca

lcul

ator

.

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Mod

ifică

ri su

plim

en-

tare

pen

tru

a at

inge

co

mpa

tibili

tate

a to

tală

ar t

rebu

i să

fie

luat

e în

con

side

raţie

pâ

nă în

201

5.

Dir

ectiv

a 20

06/1

15/C

E a

Parl

a-m

entu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui

din

12 d

ecem

brie

200

6 pr

ivin

d dr

eptu

l de

înch

irie

re şi

de

îm-

prum

ut şi

anu

mite

dre

ptur

i con

exe

drep

tulu

i de

auto

r în

dom

eniu

l pr

opri

etăţ

ii in

tele

ctua

le (v

ersi

une

codi

ficat

ă)

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Dir

ectiv

a U

E 93

/83/

CEE

a Co

nsili

-ul

ui d

in 2

7 se

ptem

brie

199

3 pr

iv-

ind

coor

dona

rea

anum

itor n

orm

e re

feri

toar

e la

dre

ptul

de

auto

r şi

dre

ptur

ile co

nexe

apl

icab

ile

difu

zări

i de

prog

ram

e pr

in sa

telit

şi

retr

ansm

isie

i pri

n ca

blu

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Vid

legi

slat

iv c

u A

rtic

olul

10

al D

irect

ivei

(adi

că, e

xer-

cita

rea

drep

turil

or d

e re

tran

smis

ie n

u se

apl

ică

faţă

de

drep

turil

e ex

erci

tate

de

un o

rgan

ism

de

radi

odifu

ziun

e,

în c

eea

ce p

riveş

te p

ropr

ia tr

ansm

isie

, ind

ifere

nt d

acă

drep

turil

e în

cau

ză îi

apa

rţin

sau

au

fost

tran

sfer

ate

de

cătr

e pr

oprie

tarii

de

drep

t de

auto

r şi /

sau

titu

larii

de

drep

turi

cone

xe.

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.M

odifi

cări

supl

imen

-ta

re p

entr

u a

atin

ge

com

patib

ilita

tea

tota

lă a

r tre

bui s

ă fie

lu

ate

în c

onsi

dera

ţie

până

în 2

015.

ANEXE

2�1

Dir

ectiv

a 20

06/1

16/C

E a

Parl

a-m

entu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui

din

12 d

ecem

brie

200

6 pr

ivin

d du

rata

de

prot

ecţie

a d

rept

ului

de

aut

or şi

a a

num

itor d

rept

uri

cone

xe (v

ersi

une

codi

ficat

ă)

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Vid

legi

slat

iv c

u A

rtic

olul

1(6

) al D

irect

ivei

(pen

tru

a pe

rmite

înce

tare

a pr

otec

ţiei î

n ca

zul î

n ca

re te

rmen

ul

de p

rote

cţie

nu

se c

alcu

leaz

ă în

cepâ

nd d

e la

dec

esul

au

toru

lui s

au a

utor

ilor ş

i în

cazu

l în

care

lucr

ările

nu

au

fost

efe

ctua

te în

mod

lega

l la

disp

oziţi

a pu

blic

ului

în

term

en d

e 70

de

ani d

e la

cre

area

ace

stor

a).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.M

odifi

cări

supl

imen

-ta

re p

entr

u a

atin

ge

com

patib

ilita

tea

tota

lă a

r tre

bui s

ă lu

ate

în c

onsi

dera

ţie

până

în 2

015.

Dir

ectiv

a 96

/9/C

E a

Parl

amen

tulu

i Eu

rope

an şi

a C

onsi

liulu

i din

11

mar

tie 1

996

priv

ind

prot

ecţia

ju

ridi

că a

baz

elor

de

date

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.D

irec

tiva

2001

/84/

CE a

Par

lam

en-

tulu

i Eur

opea

n şi

a C

onsi

liulu

i din

27

sept

embr

ie 2

001

priv

ind

drep

-tu

l de

suită

în b

enefi

ciul

aut

orul

ui

unei

ope

re d

e ar

tă o

rigi

nale

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

Dir

ectiv

a 20

01/2

9/CE

a P

arla

men

-tu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui d

in

22 m

ai 2

001

priv

ind

arm

oniz

area

an

umito

r asp

ecte

ale

dre

ptul

ui

de a

utor

şi d

rept

urilo

r con

exe

în

soci

etat

ea in

form

aţio

nală

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Parţ

ial c

ompa

tibilă

cu

Art

icol

ul 1

(1) ş

i Art

icol

ul 4

ale

D

irect

ivei

(Dre

ptul

de

dist

ribuţ

ie)

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.M

odifi

cări

supl

imen

-ta

re p

entr

u a

atin

ge

com

patib

ilita

tea

tota

lă a

r tre

bui s

ă fie

lu

ate

în c

onsi

dera

ţie

până

în 2

015.

2�2

Dir

ectiv

a 20

04/4

8/CE

a P

arla

men

-tu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui d

in

29 a

prili

e 20

04 p

rivi

nd re

spec

t-ar

ea d

rept

urilo

r de

prop

riet

ate

inte

lect

uală

– d

rept

ul d

e au

tor ş

i dr

eptu

rile

cone

xe

Lege

a pr

ivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr.

139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

este

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dre

ptur

ile c

onex

e,

prec

um ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

l-ev

ante

, în

conf

orm

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Adop

tare

a şi

in

trar

ea în

vig

oare

a

noii

legi

din

201

0;

legi

slaţ

ie s

ecun

dară

pâ

nă în

201

1.

BREV

ETE

Trat

ate

şi c

onve

nţii

inte

rnaţ

iona

le

Conv

enţia

de

la P

aris

Co

mpa

tibi

l – H

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.132

8-XI

I din

11

mar

tie 1

993,

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia in

venţ

iilor

nr.

50 d

in 7

mar

tie 2

008;

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i priv

ind

apro

bare

a Re

gula

men

tulu

i afe

rent

Pro

cedu

rii d

e Pr

ezen

tare

şi E

xam

inar

e a

Cere

rii p

entr

u el

iber

area

br

evet

ului

de

inve

nţie

nr.

528

din

1 se

ptem

brie

200

9. T

rata

tul d

e co

oper

are

în d

omen

iul

brev

etel

orH

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.162

4-XI

I din

26

octo

mbr

ie

1993

.

Trat

atul

de

la B

udap

esta

Com

pati

bil

– D

ecre

tul p

rezi

denţ

ial n

r. 22

9 di

n 30

de-

cem

brie

199

3, L

egea

priv

ind

prot

ecţia

inve

nţiil

or n

r. 50

di

n 7

mar

tie 2

008;

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i priv

ind

apro

-ba

rea

Regu

lam

entu

lui a

fere

nt P

roce

durii

de

Prez

enta

re

şi E

xam

inar

e a

Cere

rii p

entr

u el

iber

area

bre

vetu

lui d

e in

venţ

ie n

r. 52

8 di

n 1

sept

embr

ie 2

009.

Conv

enţia

pen

tru

prot

ecţia

noi

lor

soiu

ri d

e pl

ante

(UPO

V)

Com

pati

bil

– H

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.135

5-XI

II di

n 22

oct

ombr

ie 1

997,

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia s

oiur

ilor

de p

lant

e nr

. 39-

XVI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

şi H

otăr

ârea

G

uver

nulu

i priv

ind

apro

bare

a Re

gula

men

tulu

i afe

rent

Pr

oced

urii

de P

reze

ntar

e şi

Exa

min

are

a Ce

rerii

pen

tru

elib

erar

ea b

reve

tulu

i de

inve

nţie

nr.

528

din

1 se

ptem

-br

ie 2

009.

Ara

njam

entu

l de

la S

tras

bour

g pr

ivin

d cl

asifi

care

a in

tern

aţio

nală

a

brev

etel

or d

in 2

4 m

artie

197

1

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

248-

XIII

din

10 iu

lie 1

997

ANEXE

2��

TRIP

S P

arte

a II,

Sec

ţiune

a 5

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia in

venţ

iilor

nr.

50

din

7 m

artie

200

8; H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui p

rivin

d ap

ro-

bare

a Re

gula

men

tulu

i afe

rent

Pro

cedu

rii d

e Pr

ezen

tare

şi

Exa

min

are

a Ce

rerii

pen

tru

elib

erar

ea b

reve

tulu

i de

inve

nţie

nr.

528

din

1 se

ptem

brie

200

9.Ac

ordu

l pri

vind

măs

urile

de

prot

ecţie

a p

ropr

ietă

ţii in

dus-

tria

le şi

de

inst

ituir

e a

Cons

iliul

ui

Inte

rsta

tal p

entr

u Pr

opri

etat

e In

dust

rial

ă (C

SI)

În v

igoa

re în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 1

2 m

artie

199

3

Conv

enţia

Eur

asia

tică

de B

reve

te

(199

4).

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.6

15-X

III d

in 2

6 iu

lie 1

995.

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Dir

ectiv

a Pa

rlam

entu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui 9

8/44

/CE

din

6 iu

lie

1998

pri

vind

pro

tecţ

ia ju

ridi

că a

in

venţ

iilor

bio

tehn

olog

ice

Com

pati

bil

– Le

gea

priv

ind

prot

ecţia

inve

nţiil

or n

r. 50

di

n 7

mar

tie 2

008;

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i priv

ind

apro

-ba

rea

Regu

lam

entu

lui a

fere

nt P

roce

durii

de

Prez

enta

re

şi E

xam

inar

e a

Cere

rii p

entr

u el

iber

area

bre

vetu

lui d

e in

venţ

ie n

r. 52

8 di

n 1

sept

embr

ie 2

009.

Nu

este

apl

icab

il

Regu

lam

entu

l UE

(CE)

nr.

816/

2006

al P

arla

men

tulu

i Eur

o-pe

an şi

al C

onsi

liulu

i din

17

mai

20

06 p

rivi

nd a

cord

area

de

licen

ţe

oblig

ator

ii pe

ntru

bre

vete

le re

feri

-to

are

la fa

bric

area

pro

duse

lor

farm

aceu

tice

dest

inat

e ex

port

ului

în

ţări

cu

prob

lem

e de

sănă

tate

pu

blic

ă

Nu

este

tran

spus

Treb

uie

de lu

at în

con

side

rare

mod

ifi-

care

a Le

gii d

in 2

008

priv

ind

prot

ecţia

in

venţ

iilor

şi a

Cod

ului

vam

al.

2015

Dir

ectiv

a 20

04/4

8/CE

a P

arla

men

-tu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui

priv

ind

resp

ecta

rea

drep

turi

lor

de p

ropr

ieta

te in

tele

ctua

lă

– br

evet

ele

Com

pati

bil

– Le

gea

priv

ind

prot

ecţia

inve

nţiil

or n

r. 50

di

n 7

mar

tie 2

008,

de

la A

rtic

olul

73

până

la A

rtic

olul

85

2�4

Conv

enţia

Eur

opea

nă p

rivi

nd

brev

etel

e M

oldo

va n

u es

te m

embr

u al

CEB

. În

text

ul fi

nal a

l Leg

ii, “m

etod

ele

de tr

atam

ent ş

i dia

g-no

stic

med

ical

” nu

au fo

st in

clus

e în

list

a de

inve

nţii

non-

brev

etab

ile, n

u ex

istă

nic

io p

reve

dere

priv

ind

mom

entu

l ach

itării

taxe

lor ş

i exa

min

area

în fo

nd a

ce

rerii

treb

uie

să fi

e re

aliz

ată

în te

rmen

de

30 lu

ni d

e la

da

ta d

epun

erii

cere

rii d

e br

evet

.

Urm

ează

să

fie lu

at în

con

side

rare

în

cont

extu

l une

i cer

eri d

e ad

erar

e la

CEB

ca

un

stat

de

extin

dere

.

MĂ

RCI Î

NRE

GIS

TRAT

E

Trat

ate

şi c

onve

nţii

inte

rnaţ

iona

le

Conv

enţia

de

la P

aris

Co

mpa

tibi

l – H

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.132

8-XI

I din

11

mar

tie 1

993,

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia m

ărci

lor î

n-re

gist

rate

nr.

38-X

VI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

şi H

otăr

ârea

G

uver

nulu

i priv

ind

apro

bare

a Re

gula

men

tulu

i priv

ind

proc

edur

a de

pre

zent

are,

exp

ertiz

ă şi

înre

gist

rare

a

măr

cilo

r nr.

488

din

13 a

ugus

t 200

9. D

e as

emen

ea,

Capi

tolu

l V a

l Leg

ii cu

priv

ire la

pro

tecţ

ia m

ărci

lor

nr. 3

8-XV

I şi C

odul

vam

al n

r. 11

49-X

IV d

in 2

0 iu

lie

2000

, Par

tea

XII M

ăsur

i tra

nsfr

onta

liere

în d

omen

iul

prot

ecţie

i pro

prie

tăţii

inte

lect

uale

.A

ranj

amen

tul d

e la

Mad

rid

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

624-

XII d

in 2

6 oc

tom

brie

19

93 ş

i Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia m

ărci

lor n

r. 38

-XVI

din

29

febr

uarie

200

8 Pr

otoc

olul

de

la M

adri

dH

otăr

ârea

Par

lam

entu

lui n

r.614

-XIII

din

27

octo

mbr

ie

1995

şi L

egea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr.

38-X

VI d

in

29 fe

brua

rie 2

008

Ara

njam

entu

l de

la N

isa

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

251-

XIII

din

10 iu

lie 1

997

Trat

atul

de

la N

airo

biD

ecre

tul P

rezi

denţ

ial n

r.229

din

30

dece

mbr

ie 1

993

şi L

egea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr.

38-X

VI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

Trat

atul

OM

PI p

rivi

nd d

rept

ul

măr

cilo

r D

ecre

tul P

rezi

denţ

ial n

r.229

din

30

dece

mbr

ie 1

993

şi L

egea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr.

38-X

VI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

Trat

atul

de

la S

inga

pore

Lege

a pr

ivin

d pr

otec

ţia m

ărci

lor n

r. 38

-XVI

din

29

febr

uarie

200

8.

ANEXE

2��

Acor

dul

de la

Vie

na ca

re in

stitu

ie

clas

ifica

rea

inte

rnaţ

iona

lă a

el-

emen

telo

r figu

rativ

e al

e m

ărci

lor

Hot

ărâr

ea P

arla

men

tulu

i nr.1

250-

XIII

din

10 iu

lie 1

997

Art

icol

ele

15 p

ână

la 2

1 şi

51

ale

TRIP

SLe

gea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr.

38-X

VI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

Acor

dul p

rivi

nd m

ăsur

ile d

e pr

otec

ţie a

pro

prie

tăţii

indu

s-tr

iale

şi d

e in

stitu

ire

a Co

nsili

ului

In

ters

tata

l pen

tru

Prop

riet

ate

Indu

stri

ală

(CSI

)

În v

igoa

re în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 1

2 m

artie

199

3.

Acor

dul d

e co

oper

are

pent

ru

prev

enir

ea şi

repr

imar

ea m

ărci

lor

cont

rafă

cute

şi in

dica

ţiile

geo

gra-

fice

(CSI

)

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i nr.1

331

din

3 de

cem

brie

200

1, în

vi

goar

e în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 3

ianu

arie

200

2.

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Dir

ectiv

a 20

08/9

5/CE

din

22

oc-

tom

brie

200

8 pe

ntru

arm

oniz

area

le

gilo

r Sta

telo

r Mem

bre

afer

ente

m

ărci

lor î

nreg

istr

ate

(ver

siun

ea

codi

ficat

ă)

Com

pati

bil

– Le

gea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr.

38-

XVI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

Nu

este

apl

icab

il

Regu

lam

entu

l (CE

) al C

onsi

liulu

i U

E nr

. 207

/200

9 di

n 26

febr

uari

e 20

09 c

u pr

ivir

e la

măr

cile

com

u-ni

tare

(ver

siun

e co

dific

ată)

Parţ

ial c

ompa

tibi

l – L

egea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr

. 38-

XVI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

Idee

a în

ace

st c

az e

ste

că L

egea

din

200

8 pr

ivin

d pr

otec

ţia

măr

cilo

r est

e su

ficie

nt d

e co

mpa

tibilă

pen

tru

a pe

rmite

no

rmel

or a

plic

abile

de

fond

să

oper

eze

în s

iste

mul

legi

slaţ

iei

naţio

nale

a u

nui s

tat c

are

nu e

ste

mem

bru

al U

E. A

ceas

tă

pozi

ţie a

r tre

bui s

ă fie

reex

amin

ată

în te

rmen

med

iu, î

n fu

ncţie

de

evol

uţiil

e in

terim

are.

În s

peci

al, p

oziţi

a pr

ivin

d si

mbo

luril

e de

sta

t şi r

elig

ioas

e ar

treb

ui s

ă fie

rean

aliz

ată.

D

irec

tiva

2004

/48/

CE a

Par

lam

en-

tulu

i Eur

opea

n şi

a C

onsi

liulu

i din

29

apr

ilie

2004

pri

vind

resp

ect-

area

dre

ptur

ilor d

e pr

opri

etat

e in

tele

ctua

lă –

măr

cile

înre

gist

rate

Parţ

ial c

ompa

tibi

l – L

egea

priv

ind

prot

ecţia

măr

cilo

r nr

. 38-

XVI d

in 2

9 fe

brua

rie 2

008

şi p

roce

dura

Cod

ului

ci

vil n

r. 22

5-XV

din

30

mai

200

3

Nec

onco

rdan

ţele

răm

ase

cu p

rivire

la D

irect

ivă

ar tr

ebui

să

fie

abor

date

ca

part

e a

îmbu

nătă

ţirii

cont

inue

a m

etod

olog

iei d

e ap

licar

e a

măr

cii.

2��

DES

ENE

ŞI M

OD

ELE

IND

UST

RIA

LE Ş

I CIR

CUIT

E IN

TEG

RATE

Trat

ate

şi c

onve

nţii

inte

rnaţ

iona

le

Ara

njam

entu

l de

la H

aga

(Act

ele

de la

Hag

a şi

Gen

eva)

– d

esen

e şi

m

odel

e in

dust

rial

e

Lege

a pr

ivin

d pr

otec

ţia d

esen

elor

şi m

odel

elor

in

dust

riale

nr.

161X

VI d

in12

iulie

200

7 şi

Hot

ărâr

ea G

u-ve

rnul

ui c

u pr

ivire

la R

egul

amen

tul p

rivin

d pr

oced

ura

de d

epun

ere,

exa

min

are

şi în

regi

stra

re a

des

enel

or ş

i m

odel

elor

indu

stria

le n

r.149

6 di

n 29

dec

embr

ie 2

008

(Par

tea

VIII

furn

izea

ză e

xper

tiză

pent

ru A

GEP

I priv

ind

cere

rea

inte

rnaţ

iona

lă d

epus

ă în

con

form

itate

cu

proc

edur

a A

ranj

amen

tulu

i de

la H

aga)

. De

asem

enea

, H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui n

r.774

din

13

augu

st 1

997

cu p

ri-vi

re la

taxe

le p

entr

u se

rvic

ii cu

sem

nific

aţie

jurid

ică

în

dom

eniu

l pro

tecţ

iei o

biec

telo

r pro

prie

tăţii

indu

stria

le

cu a

men

dam

ente

şi O

rdin

ul d

e ap

roba

re a

regu

lam

en-

tulu

i cu

priv

ire la

Acc

esul

la in

form

aţia

deţ

inut

ă de

că

tre

AGEP

I nr.

63 d

in 2

iuni

e 20

09.

Art

icol

ele

25 şi

26

ale

TRIP

S –d

e-se

nele

şi m

odel

e in

dust

rial

eLe

gea

priv

ind

prot

ecţia

des

enel

or ş

i mod

elel

or

indu

stria

le n

r. 16

1XVI

din

12 iu

lie 2

007

şi H

otăr

ârea

Gu-

vern

ului

cu

priv

ire la

Reg

ulam

entu

l priv

ind

proc

edur

a de

dep

uner

e, e

xam

inar

e şi

înre

gist

rare

a d

esen

elor

şi

mod

elel

or in

dust

riale

nr.1

496

din

29 d

ecem

brie

200

8.A

rtic

olul

TRI

PS 3

5/pr

eved

erile

Tr

atat

ului

de

la W

ashi

ngto

n Le

gea

cu p

rivire

la p

rote

cţia

topo

grafi

ilor c

ircui

telo

r in

tegr

ate,

nr.

655-

XIV

din

29 d

ecem

brie

199

9

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Dir

ectiv

a U

E 98

/71/

EC a

Par

la-

men

tulu

i Eur

opea

n şi

a C

onsi

liulu

i di

n 13

oct

ombr

ie 1

998

–pro

tecţ

ia

lega

lă a

des

enel

or

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia d

esen

elor

şi

mod

elel

or in

dust

riale

nr.

161X

VI d

in12

iulie

200

7 şi

H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui c

u pr

ivire

la R

egul

amen

tul p

riv-

ind

proc

edur

a de

dep

uner

e, e

xam

inar

e şi

înre

gist

rare

a

dese

nelo

r şi m

odel

elor

indu

stria

le n

r.149

6 di

n 29

de

cem

brie

200

8.

Nu

este

apl

icab

il

ANEXE

2��

Regu

lam

entu

l (CE

) nr.

6/20

02 a

l Co

nsili

ului

din

12

dece

mbr

ie 2

001

priv

ind

dese

nele

sau

mod

elel

e co

mun

itare

Com

pati

bil (

în m

ăsur

a în

car

e co

mpa

tibili

tate

a ţă

rii

terţ

e es

te im

plic

ată)

– L

egea

priv

ind

prot

ecţia

des

e-ne

lor ş

i mod

elel

or in

dust

riale

nr.

161-

XVI d

in 1

2 iu

lie

2007

şi H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui c

u pr

ivire

la R

egul

a-m

entu

l priv

ind

proc

edur

a de

dep

uner

e, e

xam

inar

e şi

înre

gist

rare

a d

esen

elor

şi m

odel

elor

indu

stria

le

nr.1

496

din

29 d

ecem

brie

200

8 îm

preu

nă c

u O

rdin

ul c

u pr

ivire

la a

prob

area

Reg

ulam

entu

lui a

fere

nt A

cces

u-lu

i la

info

rmaţ

ia d

eţin

ută

de c

ătre

AG

EPI n

r. 63

din

2

iuni

e 20

09 ş

i Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i priv

ind

apro

bare

a Re

prez

enta

nţilo

r pro

prie

tăţii

indu

stria

le n

r. 13

62 d

in 2

1 oc

tom

brie

200

2.

Nu

este

apl

icab

il

Dir

ectiv

a U

E a

Cons

iliul

ui

87/5

4/CE

din

16

dece

mbr

ie 1

986

cu p

rivi

re la

pro

tecţ

ia le

gală

a

topo

grafi

ilor s

emic

ondu

ctor

ului

du

pă c

um a

fost

am

enda

tă p

rin

Hot

ărâr

ea C

onsi

liulu

i 94/

824/

EC d

in 2

2 de

cem

brie

199

4 şi

H

otăr

ârea

Con

siliu

lui

96/6

44/E

C di

n 11

noi

embr

ie 1

996

Com

pati

bil –

Leg

ea c

u pr

ivire

la p

rote

cţia

topo

grafi

ilor

circ

uite

lor i

nteg

rate

, nr.

655-

XIV

din

29 o

ctom

brie

199

9 şi

Leg

ea p

rivin

d dr

eptu

l de

auto

r şi

drep

turil

e co

nexe

nr

. 139

din

2 iu

lie 2

010

(nu

sunt

încă

în v

igoa

re).

Intr

area

în v

igoa

re a

noi

i Leg

i priv

ind

drep

tul d

e au

tor ş

i dr

eptu

rile

cone

xe, p

recu

m ş

i a le

gisl

aţie

i sec

unda

re re

leva

nte,

în

con

form

itate

cu

Art

icol

ul 7

1 al

Leg

ii no

i (ve

zi re

ferin

ţa 3

13).

Dir

ectiv

a 20

04/4

8/CE

a P

arla

men

-tu

lui E

urop

ean

şi a

Con

siliu

lui

priv

ind

resp

ecta

rea

drep

turi

lor d

e pr

opri

etat

e in

tele

ctua

lă –

dese

ne

şi m

odel

e in

dust

rial

e

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia d

esen

elor

şi

mod

elel

or in

dust

riale

nr.

161X

VI d

in12

iulie

200

7, d

e la

A

rtic

olul

57

până

la A

rtic

olul

59

şi P

roce

dura

Cod

ului

ci

vil n

r. 22

5-XV

din

30

mai

200

3.

Nu

este

apl

icab

il

IND

ICAŢ

IILE

GEO

GRA

FICE

Trat

ate

şi c

onve

nţii

inte

rnaţ

iona

le

De

la A

rtic

olul

TRI

PS 2

2 pâ

nă la

24

Indi

caţii

Geo

grafi

ceLe

gea

priv

ind

prot

ecţia

indi

caţii

lor g

eogr

afice

, a d

enu-

miri

lor d

e or

igin

e şi

spe

cial

ităţil

e tr

adiţi

onal

e ga

rant

ate

nr. 6

6-XV

I din

27

mar

tie 2

008.

2��

Ara

njam

entu

l de

la L

isab

ona

priv

ind

prot

ecţia

den

umir

ilor

de o

rigi

ne şi

înre

gist

rare

a in

tern

aţio

nală

a a

cest

ora

din

31

octo

mbr

ie 1

958

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d ra

tifica

rea

nr. 1

328-

XIV

din

27 o

ctom

brie

200

0, L

egea

priv

ind

prot

ecţia

indi

caţii

lor

geog

rafic

e, a

den

umiri

lor d

e or

igin

e şi

spe

cial

ităţil

e tr

adiţi

onal

e ga

rant

ate,

nr.

66-X

VI d

in 2

7 m

artie

200

8 şi

H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui n

r.610

priv

ind

proc

edur

a pe

ntru

pr

ezen

tare

a, e

xam

inar

ea ş

i înr

egis

trar

ea in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice,

den

umiri

lor d

e or

igin

e şi

spe

cial

ităţil

or

trad

iţion

ale

gara

ntat

e, d

in 5

iulie

201

0.A

ranj

amen

tul d

e la

Mad

rid

priv

-in

d sa

ncţiu

nile

pen

tru

indi

caţii

le

fals

e sa

u în

şelă

toar

e pr

ivin

d or

igin

ea m

ărfu

rilo

r (18

91)

Lege

a nr

. 133

0-XI

V di

n 27

oct

ombr

ie 2

000

Acor

dul d

e co

oper

are

pent

ru p

re-

veni

rea

şi re

prim

area

măr

cilo

r şi

indi

caţii

lor g

eogr

afice

fals

e (C

SI)

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i nr.1

332

din

3 de

cem

brie

200

1 în

vi

goar

e în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 3

ianu

arie

200

2.

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Regu

lam

entu

l Con

siliu

lui (

CE) n

r. 51

0/20

06 d

in 2

0 m

artie

200

6 cu

pr

ivir

e la

pro

tecţ

ia in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice

şi d

enum

irilo

r de

orig

ine

ale

prod

usel

or a

gric

ole

şi

alim

enta

re

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice,

a d

enum

irilo

r de

orig

ine

şi a

spe

cial

ităţil

or

trad

iţion

ale

gara

ntat

e n

r. 66

-XVI

din

27

mar

tie 2

008

şi

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i nr.

610

priv

ind

proc

edur

a pe

ntru

pr

ezen

tare

a, e

xam

inar

ea ş

i înr

egis

trar

ea in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice,

den

umiri

lor d

e or

igin

e şi

spe

cial

ităţil

or

trad

iţion

ale

gara

ntat

e di

n 5

iulie

201

0. D

e as

emen

ea,

orga

nism

ele

com

pete

nte

în te

mei

ul a

rtic

olel

or 3

3 şi

34

ale

Legi

i nr.

66/2

008.

Nu

este

apl

icab

il

Regu

lam

entu

l Con

siliu

lui (

CE)

nr. 5

09/2

006

din

20 m

artie

200

6 cu

pri

vire

la p

rodu

sele

agr

icol

e şi

alim

enta

re ca

spec

ialit

ăţi

trad

iţion

ale

gara

ntat

e

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice,

a d

enum

irilo

r de

orig

ine

şi a

spe

cial

ităţil

or

trad

iţion

ale

gara

ntat

e nr

. 66-

XVI d

in 2

7 m

artie

200

8 şi

H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui n

r. 61

0 pr

ivin

d pr

oced

ura

pent

ru

prez

enta

rea,

exa

min

area

şi î

nreg

istr

area

indi

caţii

lor

geog

rafic

e, d

enum

irilo

r de

orig

ine

şi s

peci

alită

ţiore

tr

adiţi

onal

e ga

rant

ate

din

5 iu

lie 2

010.

Nu

este

apl

icab

il

ANEXE

2��

Dir

ectiv

a U

E 20

04/4

8/CE

a P

arla

-m

entu

lui E

urop

ean

şi C

onsi

liulu

i cu

pri

vire

la p

uner

ea în

apl

icar

e a

drep

tulu

i pro

prie

tăţii

inte

lect

uale

Com

pati

bil –

Leg

ea p

rivin

d pr

otec

ţia in

dica

ţiilo

r ge

ogra

fice,

a d

enum

irilo

r de

orig

ine

şi s

peci

alită

ţilor

tr

adiţi

onal

e ga

rant

ate,

nr.

66-X

VI d

in 2

7 m

artie

200

8 şi

H

otăr

ârea

Guv

ernu

lui n

r. 61

0 pr

ivin

d pr

oced

ura

pent

ru

prez

enta

rea,

exa

min

area

şi î

nreg

istr

area

indi

caţii

lor

geog

rafic

e, d

enum

irilo

r de

orig

ine

şi s

peci

alită

ţilor

tr

adiţi

onal

e ga

rant

ate,

din

5 iu

lie 2

010

şi C

odul

de

proc

edur

ă ci

vilă

nr.

225-

XV d

in 3

0 m

ai 2

003.

Nu

este

apl

icab

il

INFO

RMAŢ

IA N

EDIV

ULG

ATĂ

DE

AFA

CERI

Trat

ate

şi c

onve

nţii

inte

rnaţ

iona

le

Art

icol

ul 3

9 di

n TR

IPS

cu p

rivi

re

la in

form

aţia

ne-

divu

lgat

ă de

af

acer

i

Lege

a cu

priv

ire la

sec

retu

l com

erci

al, n

r. 17

1-XI

II di

n 6

iulie

199

4

Acor

dul p

rivi

nd A

sigu

rare

a Re

cipr

ocă

a Se

cret

elor

inte

rsta

tale

în

dom

eniu

l pro

tecţ

iei j

urid

ice

a in

venţ

iilor

(CSI

)

Hot

ărâr

ea G

uver

nulu

i nr.1

331

din

3 de

cem

brie

200

1, în

vi

goar

e în

Rep

ublic

a M

oldo

va d

in 3

ianu

arie

200

2

VAM

A

Legi

slaţ

ia s

peci

fică

a U

E

Regu

lam

entu

l Con

siliu

lui n

r. 13

83/2

003

din

22 iu

lie 2

003

cu

priv

ire

la a

cţiu

nea

vam

ală

cont

ra

bunu

rilo

r sus

pect

ate

de în

călc

a-re

a un

or d

rept

uri d

e pr

opri

etat

e in

tele

ctua

lă şi

măs

urile

care

ur

mea

ză să

fie

într

epri

nse

faţă

de

bun

urile

dep

ista

te ca

vio

lând

ac

este

dre

ptur

i

Parţ

ial c

ompa

tibi

l prin

inte

rmed

iul C

odul

ui v

amal

şi

disp

oziţi

ilor d

e ap

licar

e a

legi

slaţ

iei D

PI re

leva

nte.

Nec

onco

rdan

ţele

răm

ase

cu re

gula

men

tul a

r tre

bui s

ă fie

ab

orda

te c

a pa

rte

a îm

bună

tăţir

ii co

ntin

ue a

pra

ctic

ii de

pu

nere

în a

plic

are.

2�0

Regu

lam

entu

l Com

isie

i nr.

1891

/200

4 di

n 21

oct

ombr

ie

2004

stab

ilind

pre

vede

rile

pen

tru

impl

emen

tare

a Re

gula

men

tulu

i Co

nsili

ului

(CE)

nr.

1383

/200

3 pr

ivin

d ac

ţiune

a va

mal

ă co

ntra

bu

nuri

lor s

uspe

ctat

e de

vio

lare

a an

umito

r dre

ptur

i de

prop

riet

a-te

inte

lect

uală

şi m

ăsur

ile ca

re

urm

ează

să fi

e în

trep

rins

e fa

ţă

de b

unur

ile d

epis

tate

ca v

iolâ

nd

aces

te d

rept

uri.

Parţ

ial c

ompa

tibi

l prin

inte

rmed

iul C

odul

ui V

amal

şi

disp

oziţi

ilor d

e ap

licar

e a

legi

slaţ

iei D

PI re

leva

nte.

Nec

onco

rdan

ţele

răm

ase

cu re

gula

men

tul a

r tre

bui s

ă fie

ab

orda

te c

a pa

rte

a îm

bună

tăţir

ii co

ntin

ue a

pra

ctic

ii de

pu

nere

în a

plic

are.

COM

ENTA

RII Ş

I REC

OM

AN

DĂ

RI P

ENTR

U M

ĂSU

RILE

VIIT

OA

RE ÎN

VED

EREA

REA

LIZĂ

RII A

RMO

NIZ

ĂRI

I CO

MPL

ETE

Com

enta

rii g

ener

ale:

Dre

ptur

ile d

e pr

oprie

tate

inte

lect

uală

sun

t im

port

ante

pen

tru

Repu

blic

a M

oldo

va (ş

i pen

tru

alte

ţări)

pen

tru

o se

rie d

e m

otiv

e, p

rinci

pale

le fi

ind:

• În

cura

jare

a in

vent

ivită

ţii;

• Ac

orda

rea

baze

i pen

tru

ca in

vent

ator

ii să

dez

vălu

ie in

venţ

ia lo

r în

loc

să o

păs

trez

e pe

ntru

sine

;•

Prom

ovar

ea in

vest

iţiilo

r şi t

rans

feru

lui d

e te

hnol

ogie

; •

Îmbu

nătă

ţirea

flux

urilo

r com

erci

ale;

•

Prom

ovar

ea e

chită

ţii şi

just

iţiei

pen

tru

crea

tori

și in

vent

ator

i; •

Prot

ecţia

art

ei şi

cul

turii

indi

gene

; •

Prot

ecţia

cons

umat

orilo

r şi p

ublic

ului

în g

ener

al;

• As

igur

area

cond

iţiilo

r pen

tru

prot

ecţia

inte

rnaţ

iona

lă a

pro

prie

tăţii

inte

lect

uale

. A

vant

ajel

e/de

zava

ntaj

ele

arm

oniz

ării

depl

ine:

• În

con

text

ul e

fort

urilo

r Rep

ublic

ii M

oldo

va s

pre

o in

tegr

are

mai

mar

e în

UE,

arm

oniz

area

legi

slaţ

iei D

PI ş

i pun

erea

ei î

n ap

licar

e şi

exe

cuta

rea

cred

ibilă

est

e de

o im

port

anţă

deo

sebi

tă d

in p

unct

ul d

e ve

dere

al r

elaţ

iilor

com

erci

ale

şi în

cee

a ce

priv

eşte

pro

tecţ

ia d

rept

urilo

r atâ

t în

Repu

b-lic

a M

oldo

va c

ât ş

i în

stat

ele

mem

bre

ale

UE.

Mai

gen

eral

, un

regi

m ro

bust

de

regl

emen

tare

a d

rept

urilo

r de

prop

rieta

te in

tele

ctua

lă fa

ţă d

e st

anda

rdel

e U

E şi

cel

e in

tern

aţio

nale

încu

raje

ază

inov

aţia

, des

cura

jeaz

ă in

vent

ator

ii şi

cre

ator

ii de

la n

on-c

omer

cial

izar

ea d

e no

i inv

enţii

şi c

reaţ

ii,

încu

raje

ază

inve

stiţi

ile ş

i tra

nsfe

rul d

e te

hnol

ogie

şi p

rote

jeaz

ă ar

ta, c

ultu

ra ş

i con

sum

ator

ii.

• D

ezav

anta

jele

se

refe

ră la

com

plex

itate

a no

ilor s

iste

me

şi c

ostu

rile

în g

ener

al m

ai m

ari a

le p

rodu

selo

r pen

tru

cons

umat

ori.

ANEXE

2�1

Impe

dim

ente

în c

alea

arm

oniz

ării

com

plet

e:Pr

inci

pale

le im

pedi

men

te p

entr

u ar

mon

izar

ea c

ompl

etă

se re

feră

la o

ser

ie d

e ob

stac

ole

în c

alea

apl

icăr

ii efi

cien

te a

dre

ptur

ilor d

e pr

oprie

tate

inte

lect

uală

. Ac

este

bar

iere

incl

ud:

• Co

ordo

nare

a in

adec

vată

a a

genţ

iilor

de

pune

re în

apl

icar

e a

legi

i; •

Lips

a un

ei d

irecţ

ii st

rate

gice

de

pune

re în

apl

icar

e;•

Cons

trân

geri

priv

ind

pers

onal

ul ş

i alte

resu

rse;

• N

eces

itate

a co

ntin

uă d

e fo

rmar

e ul

terio

ară

a or

gane

lor d

e ap

licar

e/ex

ecut

are;

•

Nec

esita

tea

cont

inuă

de

conş

tient

izar

e ul

terio

ară

care

să

maj

orez

e in

iţiat

ivel

e;•

Nec

esita

tea

de a

tinge

re a

unu

i gra

d m

ai c

ompl

et d

e sp

ecia

lizar

e ju

dici

ară

în c

eea

ce p

riveş

te c

azur

ile D

PI;

• Li

psa

de a

ngaj

amen

t sufi

cien

t al t

itula

rilor

de

drep

turi

în e

fort

ul d

e ap

licar

e a

legi

i; •

Lips

a da

telo

r de

plan

ifica

re, d

e ac

tivita

te ş

i de

real

izar

e în

cee

a ce

priv

eşte

lupt

a îm

potr

iva

pira

terie

i şi c

ontr

afac

erii;

• Si

stem

ul a

ctua

l sub

dezv

olta

t de

gest

iona

re a

col

ectă

rii în

Rep

ublic

a M

oldo

va.

Mod

ifică

rile

nec

esar

e in

stit

uţio

nale

(Cap

itol

ul 6

) 201

0-20

15•

Cea

mai

com

plet

ă de

zvol

tare

a C

omis

iei N

aţio

nale

pen

tru

Prop

rieta

tea

Inte

lect

uală

rece

nt a

ctiv

ată;

•

Real

izar

ea s

peci

aliz

ării

oper

aţio

nale

în d

omen

iul d

rept

urilo

r de

prop

rieta

te in

tele

ctua

lă în

sis

tem

ul ju

dici

ar;

• Co

nsol

idar

ea u

nită

ţii p

ropr

ietă

ţii in

tele

ctua

le în

pol

iţie

şi s

ervi

ciul

vam

al;

• Re

vizu

irea

rolu

lui i

nstit

uţio

nal a

l AG

EPI ş

i al L

egii

priv

ind

AGEP

I pân

ă în

201

3/20

14;

• Ce

a m

ai c

ompl

etă

dezv

olta

re a

OG

C în

Rep

ublic

a M

oldo

va.

2�2

ANEXA 2

g Tabelul legislaţiei Republicii Moldova şi legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene

Tratate şi convenţii internaţionale

Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale (1883).

Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (1886), revăzută.

Aranjamentul de la Madrid privind la înregistrarea internaţională a mărcilor (1891), revăzut.

Aranjamentul de la Madrid pentru represiunea indicaţiilor false sau înşelătoare a surselor de mărfuri (1891).

Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene industriale (1925), revăzut.

Convenţia Universală a Drepturilor de Autor (Geneva, 1952).

Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a bunurilor şi serviciilor în scopurile înregistrării mărcilor (1957).

Aranjamentul de la Lisabona pentru protecţia denumirilor de origine şi înregistrarea internaţională a acestora (1958).

Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune şi televiziune (Rome, 1961).

Uniunea internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante (1961), revăzută.

Convenţia de instituire a Organizaţiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală (1967).

Aranjamentul de la Locarno de instituire a clasificării internaţionale a desenelor industriale (1968).

Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor de invenţie (Washington, 1970).

Convenţia pentru protecţia producătorilor de fonograme împotriva duplicării neautorizate a fonogramelor acestora (Geneva, 1971).

Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelor de invenţie (1971).

ANEXE

2��

Aranjamentul de la Viena de creare a clasificaţiei internaţionale a elementelor figurative ale mărcilor (1973).

Convenţia Europeană a Brevetelor de Invenţie, Munich 1973 (cu modificările operate în anul 2000).

Convenţia privind distribuirea semnalelor de transportare a programelor transmise de satelit (Bruxelles, 1974).

Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul protecţiei brevetelor (1977).

Tratatul de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic (1981).

Protocolul de la Harare privind brevetele de invenţie şi desenele industriale, ARIPO, 1982.

Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid referitor la înregistrarea internaţională a mărcilor (1989).

Tratatul de la Washington privind proprietatea intelectuală pentru circuitele integrate, 1989.

Acordul privind măsurile de protecţie a proprietăţii industriale şi de creare a Consiliului Interstatal pentru proprietatea industrială (Moscova, 1993).

Acordul CSI privind cooperarea în domeniul protecţiei drepturilor de autor şi a drepturilor conexe (Moscova, 1993).

Tratatul privind dreptul mărcii (Geneva, 1994).

Acordul General de Tarife şi Comerţ (GATT), 1994.

Convenţia privind Brevetul Eurasiatic (Moscova, 1994).

Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ (Acordul TRIPS al OMC, 1994).

Tratatul OMPI privind dreptul de autor (Geneva, 1996).

Tratatul OMPI pentru interpretări şi fonograme (Geneva, 1996).

Acordul de parteneriat şi cooperate UE–RM, 1998.

Tratatul privind legea brevetului (2000).

Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcii (2006).

2�4

Acordul privind prevenirea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (Moscova, 1998).

Acordul de cooperare pentru prevenirea şi reprimarea mărcilor şi indicaţiilor geografice false (Minsk, 1999).

Acordul de securitate reciprocă a secretelor interstatale în domeniul protecţiei juridice a invenţiilor (Minsk, 1999).

Legislaţia Republicii Moldova

Constituţia şi Codurile

Constituţia Republicii Moldova, Articolul 33, 29 iulie 1994.

Codul fiscal al Republicii Moldova, nr. 1163-XIII, 24 aprilie 1997.

Codul vamal al Republicii Moldova, nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000.

Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV, 18 aprilie 2002, cu modificările operate.

Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, 6 iunie 2002.

Codul penal al Republicii Moldova, nr. 122-XV, 14 martie 2003.

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225 –XV, 30 mai 2003.

Codul ştiinţei şi inovaţiilor aprobat prin Legea nr. 259-XV din 15 iulie 2004.

Codul audiovizualului al Republicii Moldova, nr. 260-XVI, 27 iulie 2006.

Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI, 24 octombrie 2008.

Acte legislative

Legea taxei de stat, nr. 1216-XII, 3 decembrie 1992.

Legea privind secretul comercial, nr. 171-XIII din 6 iulie 1994, cu modificările operate.

Legea privind bibliotecile, nr. 286-XIII, 16 noiembrie 1994.

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nr. 293-XIII, 23 noiembrie 1994.

Legea învăţământului, nr. 547, 21 iulie 1995.

Legea privind tarifele vamale, nr. 1380-XIII, 20 noiembrie 1997.

Legea privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, nr. 655-XIV, 29 octombrie 1999.

ANEXE

2��

Legea privind activitatea de comerţ extern, nr. 1031-XIV, 8 iunie 2000.

Legea privind ratificarea Aranjamentului de la Madrid pentru represiunea indicaţiilor false sau amăgitoare ale sursei produselor (1891), nr. 1330-XIV, din 27 octombrie 2000.

Legea privind activitatea arhitecturală, nr. 1350-XIV, 2 noiembrie 2000.

Legea cu privire la activitatea de raţionalizare, nr. 138-XV, 10 mai 2001.

Legea privind aderarea RM la OMC nr. 218-XV din 1 iunie 2001.

Legea cu privire la gaj, nr. 449, 30 iulie 2001.

Legea cu privire la activitatea de evaluare, nr. 989, 18 aprilie 2002.

Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme, nr. 1459-XV, 14 noiem-brie 2002.

Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, nr. 81-XV, 18 martie 2004.

Legea pentru acceptarea amendamentelor la unele tratate internaţionale administrate de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, nr. 90- XVI, 20 aprilie 2006.

Legea privind ratificarea amendamentului şi aderarea la Acordul Central European al Comerţului Liber (CEFTA) nr. 120-XVI din 4 mai 2007

Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, nr. 161 din 12 iulie 2007.

Legea privind aprobarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru perioada 2008-2011 nr. 265-XVI din 21 decembrie 2007.

Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008

Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008

Legea privind protecţia invenţiilor, nr. 50-XVI din 7 martie 2008.

Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale nr. 66-XVI din 27 martie 2008.

Legea privind aderarea RM la Convenţia privind distribuţia semnalelor purtătoare de programe transmise prin satelit, nr. 117-XVI din 22 mai 2008.

Legea privind ratificarea Tratatului de la Singapore privind dreptul mărcilor nr. 214-XVI din 23 octombrie 2008.

2��

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010 (încă n-a intrat în vigoare).

Decrete prezidenţiale

Decretul Preşedintelui RM nr. 229 privind ratificarea Tratatului de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare (1977), din 30 decembrie 1993.

Decretul Preşedintelui RM nr. 229 privind ratificarea Tratatului de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic (1981), din 30 decembrie 1993.

Decretul Preşedintelui RM nr. 229 privind ratificarea Tratatului de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale (1925), din 30 decembrie 1993.

Hotărârile Parlamentului

Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII privind ratificarea Convenţiei universale privind drepturile de autor (Geneva, 1952), din 2 martie 1993.

Hotărârea Parlamentului nr. 1328-XII privind ratificarea Convenţiei de instituire a OMPI (1967), din 11 martie 1993.

Hotărârea Parlamentului nr. 1624-XII privind ratificarea Aranjamentului de la Madrid cu privire la înregistrarea internaţională a mărcilor (1891) din 26 octombrie 1993.

Hotărârea Parlamentului nr. 510-XIII privind ratificarea Convenţiei de la Roma (1961), din 22 iunie 1995.

Hotărârea Parlamentului nr. 511-XIII privind ratificarea Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (1971), din 22 iunie 1995.

Hotărârea Parlamentului nr. 615-XIII privind ratificarea Convenţiei Eurasiatice în domeniul brevetelor (1994), din 27 octombrie 1995.

Hotărârea Parlamentului nr. 614-XIII privind ratificarea Protocolului de la Madrid (1989), din 27 octombrie 1995.

Hotărârea Parlamentului nr. 61-XIII privind ratificarea Tratatului privind dreptul mărcilor, din 27 octombrie 1995.

Hotărârea Parlamentului nr. 1251-XIII privind ratificarea Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor (1957) din 10 iulie 1997.

Hotărârea Parlamentului nr. 1355-XIII privind ratificarea Convenţiei internaţionale de protecţie a noilor soiuri de plante (1961), din 22 octombrie 1997.

ANEXE

2��

Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII privind ratificarea Tratatului OMPI privind interpretările şi fonogramele (Geneva, 1996) şi a Tratatului OMPI privind dreptul de autor (Geneva, 1996), din 28 ianuarie 1998.

Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIV privind ratificarea Acordului de cooperare în domeniul protecţiei dreptului de autor şi drepturilor conexe, din 25 noiembrie 1998.

Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV privind ratificarea Convenţiei privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor (Geneva, 1971), din 10 februarie 2000.

Hotărârea Parlamentului nr. 160-XVI cu privire la aprobarea direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006–2010, 21 iulie 2005.

Hotărârile Guvernului

Hotărârea Guvernului nr. 760 cu privire la aprobarea Regulamentului de producere a vinurilor şi altor produse vinicole cu denumire de origine, din 10 noiembrie 1995.

Hotărârea Guvernului nr. 774 cu privire la taxele pentru servicii cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietăţii industriale, din 13 august 1997.

Hotărârea Guvernului nr. 933 cu privire la decernarea Medaliilor de Aur ale OMPI “Inventator remarcabil” şi “Întreprindere inovatoare”, din 12 septembrie 2000.

Hotărârea Guvernului nr. 641 privind Tarifele minime ale remunerării de autor, 12 iulie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 852 cu privire la modul de folosire a mărcilor – proprietate a statului, din 16 august 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 901 cu privire la înregistrarea de stat a operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe, din 28 august 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 1080 cu privire la aprobarea Listei mărcilor – proprietate a statului, din 8 octombrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 1245 cu privire la adoptarea acordului de prevenire a încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (1998), din 15 noiembrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 1331 cu privire la ratificarea Acordului privind Asigurarea Reciprocă a Secretelor interstatale în domeniul protecţiei juridice a invenţiilor (CSI), din 3 decembrie 2001.

2��

Hotărârea Guvernului nr. 1332 cu privire la ratificarea Acordului de cooperare pentru pre-venirea şi reprimarea mărcilor şi indicaţiilor geografice false (CSI) din 3 decembrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 1362 privind aprobarea Regulamentului reprezentanţilor în pro-prietatea industrială, din 21 octombrie 2002.

Hotărârea Guvernului nr. 744 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme şi Regulamentului cu privire la modul de înregistrare în Registrul de Stat al titularilor marcajelor de control, din 20 iunie 2003.

Hotărârea Guvernului nr. 783 cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală, din 30 iunie 2003.

Hotărârea Guvernului nr. 1143 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010, din 18 septembrie 2003.

Hotărârea Guvernului nr. 1425 privind modul şi condiţiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, din 2 decembrie 2003.

Hotărârea Guvernului nr. 1609 cu privire la aprobarea Regulamentului privind obiec-tele de proprietate industrială create în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, din 31 decembrie 2003.

Hotărârea Guvernului nr. 1016 cu privire la crearea Întreprinderii de Stat “Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, din 13 septembrie 2004.

Hotărârea Guvernului nr. 1378 cu privire la aprobarea statutului şi structurii AGEPI, din 13 decembrie 2004.

Hotărârea Guvernului nr. 356 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană, din 22 aprilie 2005.

Hotărârea Guvernului nr. 551 cu privire la unele măsuri pentru producerea vinurilor cu denumire de origine, din 7 iunie 2005.

Hotărârea Guvernului nr. 93 cu privire la crearea Centrului Virtual Naţional SECI/GUAM pentru combaterea terorismului, criminalităţii organizate, traficului ilicit de droguri şi altor tipuri de infracţiuni grave, din 27 ianuarie 2006.

Hotărârea Guvernului nr. 889 privind implementarea Planului de acţiune RM–UE, din 3 august 2006.

ANEXE

2��

Hotărârea Guvernului nr. 1149 cu privire la Strategia de dezvoltare a industriei pe peri-oada până în anul 2015, din 5 octombrie 2006.

Hotărârea Guvernului nr. 1288 privind aprobarea Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru perioada 2006–2015, din 9 noiembrie 2006.

Hotărârea Guvernului nr. 489 cu privire la Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală, din 29 martie 2008.

Hotărârea Guvernului nr. 1496 cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, din 29 decembrie 2008.

Hotărârea Guvernului nr. 27 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la înregistrarea de stat a rezultatelor activităţii de cercetare (Anexa V la Acordul de parteneriat între Guvernul Republicii Moldova şi Academia de Ştiinţe pentru anii 2009–2012, din 22 ianuarie 2009).

Hotărârea Guvernului nr. 123 privind aprobarea Programului de stat de susţinerea a ÎMM în perioada 2009–2011, din 10 februarie 2009.

Hotărârea Guvernului nr. 257 privind aprobarea Regulamentului Comisiei de Contestaţii a AGEPI, din 2 aprilie 2009.

Hotărârea Guvernului nr. 295 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de depunere şi examinare a cererii, de acordare şi menţinere în vigoare a brevetului pentru soi de plantă, din 16 aprilie 2009.

Hotărârea Guvernului nr. 488 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a mărcilor, din 13 august 2009.

Hotărârea Guvernului nr. 528 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere şi examinare a cererii de brevet de invenţie şi de eliberare a brevetului, din 1 septembrie 2009.

Hotărârea Guvernului nr. 610 privind aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de depunere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, din 5 iulie 2010

Acte normative ale AGEPI

Regulamentul privind înregistrarea contractelor de licenţă referitor la obiectele proprietăţii industriale din Republica Moldova, aprobat prin Ordinul Directorului General AGEPI, nr. 40 din 16 mai 1997.

2�0

Regulamentul privind aplicarea Legii nr. 655/1999 cu privire la protecţia circuitelor inte-grate, aprobat de către Directorul General AGEPI, nr. 72 din 20 iunie 2000.

Ordinul privind aprobarea Regulamentului cu privire la modificarea datelor în materialele cererii şi în Registrele Naţionale ale obiectelor de proprietate industrială şi înregistrarea contractelor de cesiune a drepturilor asupra acestor obiecte, nr. 73 din 4 mai 2002.

Regulamentul Arbitrajului specializat în domeniul proprietăţii industriale pe lângă AGEPI, aprobat prin Ordinul Directorului General AGEPI nr. 92 din 18 iulie 2003.

Regulamentul privind modul de atestare şi înregistrare a reprezentanţelor în proprietatea industrială, aprobat prin Ordinul Directorului General AGEPI nr. 133 din 24 octombrie 2003.

Ordinul de aprobare a Regulamentului privind accesul la informaţia deţinută de AGEPI, nr. 63 din 2 iunie 2009.

Regulamentul privind înregistrarea contractului de gaj a drepturilor de proprietate industrială, aprobat prin Ordinul Directorului General AGEPI nr. 167 din 30 decembrie 2009.

Curtea Supremă de Justiţie a RM

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind “Practica de aplicare de către instanţe a unor dispoziţii din legislaţia cu privire la dreptul de autor şi drepturi conexe”, nr. 32 din 9 noiembrie 1998.

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind “Practica de aplicare de către instanţe a unor dispoziţii din legislaţia cu privire la protecţia proprietăţii industriale”, nr. 26 din 24 decembrie 2001.

Legislaţia UE

Tratatul de funcţionare a UE, 2008.

Regulamentele Consiliului:

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2092/91, JO L 198, din 22 iulie 1991 – în prezent abrogat.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1768/92 din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru medicamente, JO L 182 din 2 iulie 1992 cu modificările operate de Regulamentul (CE) nr. 1901/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006, JO L 378 din 27 decembrie 2006.

ANEXE

2�1

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2081/92 din 14 iulie 1992 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine pentru produsele agricole şi produsele alimentare, JO L 208 din 24 iulie 1992.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2082/92 din 14 iulie 1992 privind certificatele cu caracter specific pentru produsele agricole şi produsele alimentare, JO L 208 din 24 iulie 1992, cu modificările operate.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comuni-tară, JO L 11 din 14 ianuarie 1994 (cu modificările operate de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3288/94 din 22 decembrie 1994, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003, Regulamentul Consiliului (CE) din 1653/2003 din 18 iunie 2003, Regula-mentul Consiliului (CE) nr. 1992/2003 din 27 octombrie 2003 (pentru a pune în vigoare aderarea CE la Protocolul conex Aranjamentului de la Madrid), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 422/2004 din 19 februarie 2004 şi codificat de Regulamentul Consiliului 207/2009 din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, JO L 78 din 24 martie 2009.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94 din 27 iulie 1994 privind drepturile comu-nitare asupra soiurilor de plante, JO L 227 din 1 septembrie 1994 cu modificările operate de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2506/95 din 25 octombrie 1995, JO L 258 din 28 octombrie 1995, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 apri-lie 2003, JO L 122 din 16 mai 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1650/2003 din 18 iunie 2003, JO L 245 din 29 septembrie 2003, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 873/2004 din 29 aprilie 2004, JO L 162 din 30 aprilie 2004 şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 15/2008 din 20 decembrie 2007, JO L 8 din 11 ianuarie 2008.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 6/2002 din 12 decembrie 2001 privind desenele comunitare, JO L 3 din 5 ianuarie 2002 cu modificările operate de Regulamentul Consiliului nr. 1891/2006 din 18 decembrie 2006 pentru a pune în vigoare aderarea CE la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale, JO L 386 din 29 decembrie 2006.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1383/2003 din 22 iulie 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 196 din 2 august 2003.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 509/2006 din 20 martie 2006 privind specialităţile tra-diţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare, JO L 93 din 31 mar-tie 2006.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţi-ilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare, JO L 93 din 31 martie 2006.

2�2

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 834/2007 din 28 iunie 2007 privind producţia eco-logică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, JO L 189 din 20 iulie 2007.

Directive:

Directiva Consiliului 89/104/CEE din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind mărcile, JO L 40 din 11 februarie 1989.

Directiva Consiliului 89/552/CEE din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege şi acte administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune, JO L 298 din 17 octombrie 1989, cu modificările operate.

Directiva Consiliului 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecţia juridică a programelor pentru calculator, JO L 122 din 17 mai 1991 cu modificările operate prin Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993, JO L 290 din 24 noiembrie 1993 şi codificată prin Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009, JO L111 din 5 mai 2009.

Directiva Consiliului 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale, JO L 346 din 27 noiembrie 1992.

Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, JO L 248 din 6 octombrie 1993.

Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea termenului de protecţie a drepturilor de autor şi anumite drepturi similare, JO L 290 din 24 noiembrie 1993.

Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date, JO L 77 din 27 martie 1996.

Directiva 98/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iulie 1998 privind protecţia juridică a invenţiilor biotehnologice, JO L 213 din 30 iulie 1998.

Directiva 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor sau modelelor, JO L 289 din 28 octombrie 1998.

Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţilor informaţionale, în particular comerţul electronic, pe piaţa internă, JO L 178 din 17 iulie 2000.

ANEXE

2��

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea anu-mitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, JO L 167 din 22 iunie 2001.

Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită spre beneficiul autorului unei opere de artă originale, JO L 272 din 13 octombrie 2001.

Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, JO L 157 din 30 aprilie 2004.

Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată), JO L 376 din 27 decembrie 2006.

Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe (versiune codificată), JO L 372 din 27 decembrie 2006.

Regulamente şi recomandări ale Comisiei:

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1891/2004 din 21 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1383/2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 328 din 30 octombrie 2004.

Recomandarea Comisiei din 18 octombrie 2005 privind gestiunea colectivă transfrontalieră a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în serviciile de muzică online legale, JO L 276 din 21 octombrie 2005.

Recomandarea Comisiei 2006/585/CE din 24 august 2006 privind digitalizarea şi accesibili-tatea online a materialului cultural şi conservarea digitală, JO L 236/28 din 31 august 2006.

Alte acte legislative

The Statute of Kilkenny, 1368, Ireland.

Copyright Act 1709, 8 Anne c.19 Great Britain

Statute of Monopolies, 1623 (21 Jac. 1, c.3) Great Britain

Copyright, Designs şi Patents Act, 1988, United Kingdom.

2�4

United States Constitution, 1787, Articolul I, Section 8, Clause 8.

Uniform Trade Secrets Act of the United States of America.

Unfair Competition Prevention Act, 1993, Japan

Resale Royalty Right for Visual Artists Act, 2009, Australia

Cauze UE

Cauza C-431/05: Merck Genericos – Produtos Farmaceuticos Ltd. V. Merck şi Co. Inc., Merck Sharp şi Dohme Ltd (2007), 3 CMLR 49.

Cauza C-46/02: Fixtures Marketing Ltd – v – Oy Veikkaus Ab. Decizia din 9 noiembrie 2004.

Cauza C-203/02: The British Horseracing Board Ltd et al (“BHB”) – v – William Hill Organisation Ltd. Decizia din 9 noiembrie 2004.

Cauza C-338/02: Fixtures Marketing Ltd – v – AB Svenska Spel. Decizia din 9 noiembrie 2004.

Cauza C-444/02: Fixtures Marketing Ltd – v – OPAP. Decizia din 9 noiembrie 2004.

Alte cauze

Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Cauza nr. 19247/03: Balan vs. Republic of Moldova. Decizia din 29 ianuarie 2008.

Procter & Gamble Co. V. Reckitt Benckiser Ltd, Curtea de Apel a RU, octombrie 10, 2007.

Karen Millen Ltd v. Dunnes Stores & Anor, Curtea Supremă din Irlanda, decembrie 21, 2007.

ANEXE

2��

ANEXA 3

g Organigrama AGEPI

Direcţia Resurse

Umane şi Cancelarie

Consilier Director

General

Comisia de

Contestaţii

Secţia Economie şi

Statistică

Secţia Strategii şi

Evaluare

Secţia Registre şi

Acţiuni Conexe

Secţia Mărci

Internaţionale

Secţia Mărci

Naţionale

Secţia Modele şi

Desene Industriale

Secţia Gestionare

Documente

Secţia Mecanică,

Electricitate

Secţia Chimie,

Biologie, Medicină

Secţia Tehnicii

Agroindustriale

Secţia Control şi

Respectarea

Legislaţiei

Contabilitate

Secţia Înregistrare şi

Expertiză

Vicedirector eneralGDepartamentul Drept

de Autor Drepturi

Conexe

şi

Direcţia Economie şi

Finanţe

Departamentul Mărci,

Modele şi Desene

Industriale

Departamentul

Invenţii, Soiuri de

Plante şi modele de

Utilitate

Departamentul

Promovare şi Editură

Vicedirector eneralG

DIRECTOR GENERAL

Departamentul

Informatică şi Regie

Secţia Logistică şi

Regie

Cafenea

Secţia Programare şi

Administrare BD

Secţia Sisteme

Informaţionale

Departamentul

Juridic Secţia Contencios şi

Gestionare Statut

Juridic OPI

Secţia ţieLegisla

Secţia Cooperare

Internaţională şi

Integrare Europeană

Secţia Marketing,

Servicii

Secţia Editură

Secţia Procesare

Electronică şi Lucrări

Poligrafice

Redacţia„Intellectus“

şi Mass-media

Centrul de Informare

şi Documentare în

domeniul PI

2��

ANEXA 4

g Acordul CEFTA 2006 – Anexa 7 convenţii

1. Convenţia de constituire a OMPI (Convenţia OMPI 1967, cu modificările operate în anul 1979).

2. Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor artistice şi literare din 1886 (Actul de la Paris 1971).

3. Tratatul OMPI privind dreptul de autor (Geneva, 1996).

4. Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele (Geneva, 1996).

5. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (1891).

6. Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (1957).

7. Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT, Washington,1970).

8. Acordul TRIPS al OMC.

9. Convenţia Universală a Drepturilor de Autor (Textul de la Geneva, 1952)314.

10. Convenţia Universală a Drepturilor de Autor (Textul de la Paris, 1971).

11. Convenţia Internaţională pentru protecţia interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune şi televiziune (Convenţia de la Roma, 1961).

12. Convenţia pentru protecţia producătorilor de fonograme contra duplicării neautorizate a fonogramelor lor (Convenţia privind fonogramele, Geneva 1971).

13. Convenţia privind distribuirea programelor purtătoare de semnale transmise de satelit (Convenţia privind satelitul, Bruxelles, 1974).

14. Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale (1883).

15. Aranjamentul de la Locarno de stabilire a clasificării internaţionale a desenelor industriale (1968).

16. Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelor (1971).

314 Cunoscută ca Convenţiile universale ale dreptului de autor UNESCO. Acestea sunt unicele convenţii care n-au fost ratificate de Republica Moldova, care, în conformitate cu CEFTA 2006, urmează a fi ratificate până în anul 2014.

ANEXE

2��

17. Aranjamentul de la Viena de stabilire a clasificării internaţionale a elementelor figu-rative ale mărcilor.

18. Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitării microorganismelor în scopul procedurii de brevetare (1977).

19. Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (Protocolul de la Madrid, 1989).

20. Aranjamentul de la Haga privind depozitarea internaţională a desenelor industriale adoptat la 6 noiembrie 1925, revăzut la Haga la 28 noiembrie 1960 (Actul de la Haga, 1960), şi modificat la Stockholm, la 14 iulie 1967, cu amendamentele din 28 septembrie 1979 (Actul complementar de la Stockholm, 1967).

21. Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale, adoptat la Geneva la 2 iulie 1999.

22. Tratatul privind dreptul brevetului (PLT).

23. Tratatul privind dreptul mărcii (TLT).

24. Tratatul de la Nairobi de protecţie a simbolului olimpic.

25. Convenţia Internaţională de protecţie a noilor soiuri de plante (UPOV).

2��

ANEXA 5

g Bibliografie

Cărţi de referinţă

S. M. Maniatis & D. Botis: “Trade Marks in Europe: A Practical Jurisprudence”, Sweet & Maxwell Ltd, 2009.

C. Seville: ”EU Intellectual Property Law and Policy”, Edward Elgar Publishing Ltd, 2009.

R. Hacon & J. Pagenberg: “Concise European Patent Law”, Kluwer Law International, 2008.

S. von Lewinski: “International Copyright Law and Policy”, Oxford University Press, 2008.

G. Tritton: “Intellectual Property în Europe”, Sweet & Maxwell Ltd, 2007.

T. Cottier & P. Veron: “Concise International and European IP Law: TRIPS, Paris Convention, European Enforcement and Transfer of Technology”, Kluwer Law International, 2007.

P. Leith: “Software and Patents în Europe”, Cambridge University Press, 2007.

D. Guellec & B. Van Pottelsberghe De La Potterie: “The Economics of the European Patent System: IP Policy for Innovation and Competition”, Oxford University Press, 2007.

T. Dreier & P. Bernt Hugenholtz: “Concise European Copyright Law”, Kluwer Law International, 2006.

G. Wurtenberger, Bt Kiewiet & P. Van Der Kooij: “European Community Plant Variety Protection”, Oxford University Press, 2006.

O. Vrins & M.Schneider: “Enforcement of Intellectual Property Rights Through Border Measures: Law and Practice în Uniunea Europeană”, Oxford University Press, 2006.

S. J. Ginsburg: “International Copyright and Related Rights: The Berne Convention and Beyond”, Oxford University Press, 2006.

K. Blind, J.Edler & M.Friedwald: “Software Patents: Economic Impacts and Policy Implications”, Edward Elgar Publishing Ltd, 2005.

M. J. Davison, W.R. Cornish & F. Dessemontet: “Legal Protection of Databases”, Cambridge University Press, 2003.

C. Colston: “Principles of Intellectual Property Law”, Cavendish Publishing Limited, London, 1999.

ANEXE

2��

Documente oficiale ale Republicii Moldova

AGEPI (Liliana Vieru): “Study on Counterfeiting and Piracy in the Republic of Moldova“, 2006.

“Investment Attraction and Export Promotion Strategy for 2006-2015”, November 2006.

“Overview of EU-MOLDOVA Action Plan Implementation, (February 2005 - November 2007)”. Moldovan Ministry for Foreign Affairs and EU Integration, December 2007.

“National Development Strategy for 2008–2011”, December 2007.

“State Programme for Sustaining Small and Medium-sized Enterprises for the years 2009-2011”, February 2009.

“Government Programme “European Integration: Freedom, Democracy, Welfare, 2009 to 2013”, October 2009.

Annual Reports and other documents of AGEPI at http:/www.agepi.md.

Documente UE

European Commission: “Green Paper on Copyright and the Challenge of Technology - Copyright issues requiring immediate action”, COM (88) 172, June 1988.

European Commission: “White Paper of 1995 on the Preparation of the Associated Countries of Central and Eastern Europe for integration into the Internal Market of the Union”, COM (95) 163 Final of 3 May 1995.

European Commission: “Green Paper - Copyright and Related Rights in the Information Society”, COM (95) 382, July 1995.

European Commission: “Green Paper - Combating Counterfeiting and Piracy in the Single Market”, COM (98) 569, October 1998.

European Commission (DG Trade) “Guidebook on Enforcement of Intellectual Property Rights”.

European Commission (DG Trade) “Strategy for the Enforcement of Intellectual Property Rights in Third Countries” OJ C129 of 26 May 2005.

European Commission: Commission Staff Working Paper, European Neighbourhood Policy: “Country Report Moldova”, SEC (2004) 567 of 12 May 2004, COM (2004) 373 Final.

European Commission Informal Working Document: “Guide to the Main Administrative Structures required for implementing the Acquis”, May 2005.

2�0

European Commission: Proposal for a European Parliament and Council Directive amending Directive 2006/116/EC of the European Parliament and of the Council on the term of protection of copyright and related rights {SEC(2008) 2287} {SEC(2008) 2288}.

European Commission: Communication from the Commission to the European Parliament and the Council - Enhancing the patent system in Europe - COM/2007/0165 final of 3 April 2007.

European Commission: “Report on the application of the Directive on the harmonisation of certain aspects of copyright and related rights in the information society”, SEC (2007) 1556 of 30 November 2007.

European Commission: Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions on creative content online în the Single Market {SEC(2007) 1710}/* COM/2007/0836 final of 3 January 2008.

European Commission: Commission Staff Working document accompanying the Communication from the Commission to the European Parliament and the Council: “Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2007, Progress Report Republic of Moldova”, SEC (2008) 399 of 8 April 2008.

European Commission Press Release: “Commission welcomes Parliament vote on copyright term”, IP/09/627 of 23 April 2009.

European Commission: “Green Paper on Copyright in the Knowledge Economy”, COM (2008) 466/3 of 16 July 2008.

European Commission: Communication from the Commission “Europe’s cultural heritage at the click of a mouse: Progress on digitisation and online accessibility of cultural material and digital preservation across EU, COM (2008) 513, 11 August 2008.

European Commission: Commission Staff Working document accompanying the Communication from the Commission to the European Parliament and the Council: “Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2008, Progress Report Republic of Moldova”, SEC (2009) 514/2 of 23 April 2009.

European Commission: “Communication on Copyright in the Knowledge Economy”, COM (2009) 532 final of 19 October 2009.

European Commission: Press Release: “Patents: EU achieves political breakthrough on an enhanced patent system”, IP/09/1880 of 4 December 2009.

European Commission: “Green Paper – Unlocking the Potential of Cultural and Creative Industries”, COM (2010) 183, April 2010.

ANEXE

2�1

European Parliament: “Resolution of 5 May 2010 on “European” – the next steps (2009/2158(INI)).

European Commission: “Communication on a Digital Agenda for Europe”, COM (2010) 245 of 19 May 2010.

European Commission: Commission Staff Working document accompanying the Communication from the Commission to the European Parliament and the Council: “Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2009, Progress Report– Republic of Moldova, SEC (2010) 523 of 12 May 2010.

Documente internaţionale

UPOV: “UPOV Plant Variety Protection Statistics for the period 2004 to 2008”, Geneva, 21 October 2009.

UNCTAD: “Training Tools on the TRIPS Agreement: The Developing Countries’ Perspective”. UNCTAD Commercial Diplomacy Programme, Geneva, January 2002.

WIPO: “WIPO Intellectual property Handbook: Policy, Law and Use”, WIPO 489, at www.wipo.int.

British Software Alliance: “Seventh Annual BSA/IDC Global Software Piracy Study 2009”, published in May 2010.

Documents

legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale