SISTEMUL NERVOS Sl DURERILE DE CAP

Viata moderna ne face participanti la un experiment dur de supravietuire. Una dintre conditiile principale ale acestui experiment este de a duce oamenii din starea de stres, la neurastenie puternica. Pentru ca sa supravietuim in aceste conditii, si mai mult decat atat, sa ramanem sanatosi, putem folosi diverse metode, adesea neobisnuite, dar foarte eficace.

Una dintre ele este folosirea muzicii ca Tratament pentru sistemul nervos. Cercetarile stiintifice au aratat ca muzica amelioreaza emotiile negative. Muzica religioasa se compara cu analgezicele, ajuta contra durerilor. Muzica clasica stimuleaza si amelioreaza activitatea intelectuala. Rezultate excelente au dat in toate cazurile de Tratament muzica pentru copii si folclorul. Daca persoana bolnava asculta inainte de culcare muzica tandra, ea viseaza placut. Daca mama care alapteaza un copil, asculta muzica clasica placuta, cantitatea de lapte se mareste cu 20%, dar daca ea asculta muzica rock sau pop cu ritmuri neregulate, atunci cantitatea de lapte poate scadea la jumatate, deoarece aceasta muzica emite ultra si infrasunete, pe care noi nu le auzim, dar organele noastre le simt si se manifesta ca atare. q7n1713qq16ekhExperimente multiple au aratat ca unele melodii au un efect terapeutic puternic. Contra gastritei, de exemplu, ajuta "Sonata nr. 7" a lui Beethoven. Presiunea arteriala si activitatea inimii se normalizeaza ascultand "Marsul de nunta" al lui Mendelson. La ameliorarea ulcerului la stomac ajuta "Valsul florilor" al lui Ceaikovski. Contra migrenelor este indicat "Cantecul de primavara" al lui Mandelson, "Muzica umoristica" a lui Dvorjac, "Americanul la Paris" al lui Gherschwin. Pentru tratarea alcoolismului si contra fumatului se poate asculta "Ave Maria" lui Schubert, "Sonata lunii" lui Beethoven, "Lebada" lui Sen-Sans.

Pentru normalizarea somnului si a activitatii creierului, se asculta" Per Ghiunt" de Grieg. Contra stresului e bine sa se asculte muzica lui Schubert, Schumann, Liszt, Ceaikovski. La dezvoltarea intelectuala a copiilor ajuta muzica lui Mozart. Muzica lui Mozart da efecte uimitoare nu numai in Tratament. Daca plamaditi aluatul sub aceasta muzica, el va creste mai repede si mai bine.

La fel si tuica se face mai tare daca adaugati Ia fermentare drojdii

care au "ascultat" muzica de Mozart. Si vacile dau mai mult lapte, si gainile oua mai multe, si semintele incoltesc mai bine sub aceasta muzica. In afara muzicii bune, contra stresului cronic, trebuie sa se foloseasca si alti factori psihologici. De exemplu, fiecare individ trebuie sa,vorbeasca mai des despre problemele sale cu oamenii apropiati, deoarece sustinerea morala a membrilor familiei si a prietenilor influenteaza pozitiv sistemul nervos.

Pentru verificarea starii sistemului nervos trebuie mirosite frunze de muscata, dar nu rotunde ci palmate cu pana la 5 lobi. Daca nervii sunt in stare buna, mirosul frunzelor frecate o sa va fie neplacut sau indiferent. Daca nervii nu sunt in regula mirosul o sa va para foarte placut. Daca observati ca ati devenit nervos, controlati ficatul si vezica biliara. Daca plangeti des, va suparati pe oameni, controlati-va glanda tiroida. La neliniste nemotivata controlati-va inima.

La stres puternic nu trebuie sa schimbati ritmul de viata, nu trebuie sa va lasati activitatea cotidiana, nu trebuie sa va abandonati executarea sarcinilor. Trebuie sa va deziceti de cafea si alcool sau sa micsorati la minim consumul lor. Cafeaua, alcoolul si stresul nu sunt compatibile cu sanatatea omului, deoarece apare insomnia si tensiunea emotionala.

-  Contra tensiunii nervoase si pentru cresterea dispozitiei va recomand frectii cu solutie de sare marina.Prima saptamana: la 0,1 litri de apa se pun 2 lingurite de sare. Daca nu apare alergie, in a doua saptamana dizolvati 3 lingurite de sare; si in a patra saptamana 4 lingurite. Frectionati tot corpul.

- Pentru eliminarea stresului si imbunatatirea dispozitiei, beti ceai din frunze tinere de artar, care au forma asemanatoare cu frunzele de vita de vie. La 1 pahar de apa se pune 1 lingura plina de frunze maruntite. Opariti frunzele timp dfc 5 -10 minute si beti ceaiul indulcit cu miere.

- inca o reteta antistres care normalizeaza sistemul nervos vegetativ si metabolismul: 1 - 1,5 kg de cartofise spala, se curata de coaja, se dau prin razatoare marunta sau se toaca prin masina de tocat carne. Se adauga 50 - 75 g de lapte crud, se lasa 30 minute, apoi se scurge bine si se pun intr-un saculet de panza intr-un strat de cea. 0,5 - 1 cm. Saculetul trebuie facut astfel incat sa acopere fruntea, tamplele si tot capul pana la gat. Puneti saculetul pe cap si peste el puneti o caciula din blana sau o basma din lana. Stati astfel 1 ora, cel mai bine ar fi seara inainte de culcare. Dupa aceasta procedura nu trebuie sa va spalati pe cap. Cartofii folositi se pot da ca hrana la animale, iar saculetul se spala si se usuca. Procedura de Tratament se face la intervale de 1 - 2 zile si se repeta de 10 ori. Se poate face cura de 4 ori pe an la schimbarea anotimpurilor. - La iritari nervoase puternice trebuie sa mancati ceva acru: varza murata, coacaze negre, fructe sau branza de vaca, sa beti lapte acru. Daca suprasolicitarile nervoase, stresul, va afecteaza des, trebuie sa luati drojdie de bere. Aceasta va ajuta sa va concentrati si sa lucrati mai bine.

- Contra hiperexcitabilitatii nervoase trebuie sa puneti 1/2 lingura de ovaz la 2 pahare de apa pe timpul noptii. Dimineata se pune compozitia pe foc mic si se fierbe 1 ora. Se bea in loc de ceai. Se pot fierbe tot in 2 pahare de apa 2 linguri de melisa, se lasa sa se raceasca, se strecoara, se bea in timpul zilei in loc de ceai.

- Pentru a linisti si intari sistemul nervos, pentru a intari imunitatea la persoanele care au suferit un stres puternic (divort, pierderea persoanei apropiate) trebuie oparita 1 lingura de pojarnita cu 1,5 pahare de apa, se tine pe

baie de abur 15 minute, se lasa la racit 45 minute, se strecoara. Se bea cate 1/3 pahar de 3 ori pe zi cu 30-40 minute inainte de masa. Se poate face tinctura din 100 g pojarnita uscata la 0,5 litru de alcool de 70°. Se lasa 2 saptamani, se strecoara, se pastreaza intr-un loc intunecos si racoros. Se iau cate 20-30 picaturi de 3-4 ori pe zi.

- Persoanelor in varsta si celor care nu au "chef de viata" le propun urmatorul ceai: 2 linguri de pojarnita, 1 lingura de melisa, 5 linguri de paducel preparate ca in reteta precedenta. Daca folositi pojarnita trebuie sa stiti ca aceasta planta este mai indicat sa se utilizeze impreuna cu alte plante deoarece ea provoaca constipatie, senzatii neplacute in zona ficatului, scaderea apetitului, ridicarea tensiunii.

- La epuizarea sistemului nervos, isterie, e bine sa folositi radacini de angelica. Radacina se taie marunt, se pun 2 lingurite intr-un termos si se oparesc cu 2 pahare de apa. Se tin in termos 30 minute (sau pe baie de abur). Se bea cate 1/2 pahar de 3 - 4 ori pe zi inainte de masa. Inainte de culcare se fac bai cu decoct din 2 pahare de radacini uscate care se fierb 15 minute in 3 litri de apa. Ulterior persoana ramane acoperita cu plapuma timp de 2 ore. Baile se fac in fiecare zi timp de 3 saptamani.

- La epuizarea nervoasa si isterie se bea tinctura de coriandru. La 500 ml tuica se pun 50 g coriandru. Se lasa la macerat 1 saptamana si se bea cate o lingurita de 3 ori pe zi.

- Excitabilitatea psihica, nevroza se trateaza cu bai din decoct de plante: talpa gastei, menta, paducel, lacramioare, sovarf, ace maruntite de conifere. Se ia cate 1 lingurita din fiecare planta, se fierb5 minute in 1/2 litru de apa si se adauga in cada. Apa in cada trebuiesa fie de 37°.

- La dereglarea sistemului nervos, contra insomniei, pentru linistire, recuperarea puterilor, pentru imbunatatirea componentei sangelui, se foloseste talpa gastei. Efectul calmant al acestei plante este de 3 - 4 ori mai mare decat cel al valerianei. Nu are efecte secundare, nu micsoreaza capacitatea de concentrare a atentiei. Persoana nervoasa poate bea atat cat este necesar pentru a se calma. Se opareste 1 lingura de planta cu 1 pahar de apa, si se lasa la infuzat 15 minute, acoperita sau in baie de aburi. Se lasa la racit 45 minute si se strecoara. Daca beti mai multa vreme talpa gastei este bine sa faceti acest lucru in a douaparte a zilei.

- Daca la dereglari nervoase apare insomnia, se poate bea tinctura de paducel amestecata cu tinctura de valeriana in proportie 1:1, 30 picaturi la 50 ml apa, inainte de culcare.

- Insomnia poate fi provocata de asternutul apretat si bine calcat. Astfel de cearceafuri nu pot sa absoarba sudoarea care se elimina pe timp de noapte in cantitate de pana la 900 g. Daca porii pielii se astupa, ea nu rasufla si somnul nu este adanc.

- Preparatele somnifere luate la apus de soare au un efect de 40 ori mai mare decat cele luate cu 2 ore mai tarziu.

- Contra insomniei: culegeti flori de castan, scurgeti sucul din ele si amestecati-1 cu tuica in proportie 1:1. Se macereaza la intuneric dar nu in frigider, pana cand lichidul va deveni incolor. Se strecoara prin tifon cu vata si se iau cate 1-2 linguri seara inainte de culcare.

- De asemenea, regleaza bine somnul ceaiul de melisa. 3 lingurite de frunze taiate marunt se oparesc cu 1 pahar de apa, se infuzeaza 5 minute si se bea in loc de ceai. Persoanelor cu tensiune joasa nu li se recomanda un astfel de ceai.

-  Inflamarea nervului trigemen este foarte dureroasa. Pentru a ameliora durerea, trebuie sa frecati putinfrunze de muscata si sa le aplicati pe locul bolnav, acoperindu-le cu vata si legandu-le cu o basma. O astfel de compresa se poate face atat ziua cat si noaptea. Daca dupa ce luati aceasta compresa pielea se inroseste, ungeti-o cucrema.

- O alta metoda de tratare a inflamatiei nervului trigemen: ungeti fata de-a lungul nervului cu tinctura de menta din farmacie. In timpul Tratamentului nu iesiti afara. Trebuie sa gasiti pe umar la baza gatului puncte dureroase si sa aplicati pe ele comprese cu valeriana.

- Daca in urma unui stres puternic va apare prurit pe tot corpul, trebuie sa va spalati cu fiertura de marar cu tot cu radacina.

O metoda mai putin obisnuita: daca suferiti de insomnie, incercati sa puneti sub perna o razatoare plata si veti dormi mult mai usor.

ANTIDEPRESIVELE

1.1 Efectele antidepresivelorEfectul antidepresiv a fost descoperit întâmplător studiindu-se efectele clinice ale unor derivaţi de fenotiazine.Cu această ocazie s-a constatat că înlocuirea atomului de sulf al nucleului fenotiazinic cu o grupare de etil generează molecule lipsite de proprietăţi neuroleptice,dar care posedă efecte antidepresive.În acest fel a luat naştere o gamă largă de medicamente antidepresive numite în acord cu structura lor chimică,antidepresive triciclice.Ulterior au apărut şi medicamente antidepresive cu alte structuri chimice dar antidepresivele numite tricilice au rămas medicamente de referiţă în domeniu.Mecanismul de acţiune al medicamentelor antidepresive nu este la ora actuală suficient de clar elucidat.Modelele de farmacologie experimentală sunt în general puţine.Cele mai sensibile sunt o serie de teste în cadrul cărora medicamentele antidepresive înlătură fenomenele aşa-numite de neputinţă învâţată.Din punct de vedere al neurotransmiţătorilor cerebraliminfluenţaţi de medicamentele antidepresive,creşte disponibilul unor neurotransmiţători în fanta sinaptică,cum ar fi serotonina,noradrenalina sau dopamina fie prin împiedicarea recaptării acestora,fie prin împiedicarea metabolizării lor. De asemenea,în în funcţie de preparat, antidepresivele blochează uneori receptori colinergici de tip muscarinic,receptori α-adrenergici sau histaminergici.1.2 Reacţii adverseCele care ţin de efectul antidepresiv,cum ar fi creşterea riscului de suicid,hipomania sunt prezente practic pentru toate medicamentele antidepresive.De asemenea medicamentele antidepresive pot produce, cam la 30% din bolnavi, tremor,tulburări de vorbire şi foarte rar,pot produce crize convulsive,care nu impun oprirea tratamentului,cu supravegherea atentă a bolnavului.Diminuarea sau creşterea activităţii psihomotorii şi chiar efectele anxiogene se pot manifesta în funcţie de preparat.În special antidepresivele triciclice pot produce tulburări de memorie.În literatura de specialitate se menţionează posibilitatea ca aceste tulburări de memorie să fie datorate în fapt proprietăţilor antimuscarinice ale medicamentelor respective şi deci să nu fie legate strict de efectul antidepresiv. De asemenea antidepresivele triciclice prezintă frecvent reacţii adverse somatice de tip parasimpatolitic, α-adrenolitic sau simpatomimetic.Cele mai importante sunt probabil hipotensiunea ortostatică şi aritmiile cardiace.La acestea se adaugă fenomene anticolinergice precum uscăciunea gurii,tulburări de vedere,constipaţie,risc de glob vezical la bolnavii cu adenom de prostată,agravarea glaucomului. Antidepresivele inhibitoare specifice ale recaptării serotonineiAvând în vedere că sunt în general medicamente mult mai costisitoare decât antidepresivele triciclice,ele se utilizează de obicei atunci când medicaţia antidepresivă pe bază de medicamente triciclice nu poate fi aplicată pacientului din cauza reacţiilor adverse pe care le provoacă.1.2. Reacţii adverseReacţiile adverse specifice ale inhibitoarelor specifice ale recaptării serotoninei (ISRS) sunt de tip efecte secundare serotoninergice:-anxietate,greaţă, anorexie

-dureri de cap, tulburări vasculare-disfuncţii sexuale prin pierderea libidoului,inhibarea ejaculării

AbstractEpilepsia este o maladie frecvent întâlnită cu un spectru complex de factori etiologici; acest fapt este evidenţiat de multitudinea de clasificări utilizate la moment. Articolul dat va trece în revistă strategiile terapeutice curente

suportive, farmacologice şi chirurgicale în contextul clasificării epilepsiei şi va arunca o privire asupra contribuţiilor posibile a noilor medicamente, a progreselor farmacogenetice şi neurochirurgicale în tratamentul epilepsiei pe viitor. 

 Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Capitolul I.MOTIVAŢIE

Bolnavii epileptici ridică şi în prezent probleme de reabilitare, dereîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmităţicorporale. Dacă în Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginatsocial, fiind considerat "demonizat", în prezent acesta este încă frustrat laalegerea profesiei, la alegerea şi primirea funcţiilor, la încadrare, etc, faţăde cei valizi şi cu aceeaşi pregătire; în acceaşi măsură epilepticului îi suntlimitate posibilităţile de participare la activităţi culturale, sportive,artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca şi tendinţa de izolarecauzată de anxietate, de tema de a nu face criză, fac din epileptic un omretras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfacţii şibucurii ale vieţii.După unii autori numeroasele influenţe stresante şi de frustrare pecare le întâmpină bolnavul de epilepsie se exercită asupra lui mult maisever şi mai nefavorabil, în formarea unei personalităţii şi a unuicomportament vicios, decât boala însăşi. Această situaţie poate şi trebuiesă fie combătută eficient prin educaţia sanitară, care se adresează înaceeaşi măsură bolnavului cât şi anturajului acestuia. În special o instruireadecvată anturajului ar duce la popularizarea ideii că epilepsia, departe de a fi o boală ruşinoasă, este o afecţiune ca oricare alta; ar face maieficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei şi aregimului de viaţă prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturareasentimentului de condamnare, de marginalizare resimţit de bolnav şi înconsecinţă, la creşterea calităţii vieţii bolnavului.1Îngrijirea bolnavului cu EpilepsieCAPITOLUL II.IstoricEpilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutulîndepărtat al omenirii. Acum 4000 de ani intâlnim prima prevederelegislativă provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabicare interzicea vânzarea sclavilor epileptici.Hipocrate şi şcoala sa au făcut primele tentative de a găsi oexplicaţie naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nueste cu nimic mai divin decât celelalte boli.În această epocă se invocă la originea epilepsiei forţesupranaturale, substanţe toxice, menţinându-se totodată ideea originisatanice a acesteia.Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii,stabilind un raport direct între traumatismele craniene şi epilepsie.La sfârşitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fieconsideraţi bolnavi, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea se fac primeleîncercări chimioterapeutice.

Huglings Jackson face prima recunoaştere a mecanismuluidescărcării epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecareleziunea.DefiniţieEpilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat dedescărcări neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor,intermitent şi interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburareaintermitentă a unor funcţii cerebrale, cele mai adesea însoţite de alterareaconştiinţei.2Îngrijirea bolnavului cu EpilepsieEpilepsia este o stare patologică care a fost cunoscută încă înperioadele îndepărtate ale istoriei omenirii, fiind atestată identificarea eiîn preistorie. Este o tulburare paroxistică şi trecătoare în activitateacreierului, cu apariţie bruscă, dispariţie spontană şi tendinţă larepetabilitate ce se caracterizează prin descărcarea unui grup sau atotalităţii neuronilor cerebrali afectaţi la un moment dat de un sincronismexcesiv prin manifestări convulsive şi prin tulburări de conştiinţă şi depersonalitate, asociate crizelor sau în raport cu acestea.EpidemiologiePrelevaţia epilepsiei este de cel puţin 4 - 6 ‰. Rata de debut, maimare în prima copilărie şi există vârfuri ulterioare la adolescenţă şi pestevărsta de 65 de ani. În puţine cazuri din cele cu debut în copilărie,epilepsia este asociată cu handicapul mintal.

Introducere

Criza epileptică este definită ca o apariţie tranzitorie a semnelor şi/sau simptomelor datorate unei activităţi neuronale anormale, excesive sau sincrone în creer. Definiţia propusă de Liga internaţională împotriva epilepsiei (ILAE) necesită o predispunere durabilă spre dezvoltarea crizelor epileptice care nu este provocată de alte maladii. Definiţia deasemenea menţionează necesitatea prezenţei a cel puţin unui episod epileptic, cu toate că majoritatea specialiştilor cer să fie prezente cel puţin două episoade înainte de a eticheta pacientul ca fiind epileptic. 

Prevalenţa epilepsiei este înaltă. Ea afecteaza circa 45 milioane de oameni global, ceea ce reprezintă un risc de 3%. Clasificarea epilepsiei este deosebit de dificilă şi reflectă diversitatea etiologică a diferitor forme de epilepsie. Cea mai acceptată şi mai utilizată clasificare este cea elaborată de ILAE. O clasificare exactă este importantă pentru stabilirea etiologiei, patologiei, temelor de cercetare, tratamentului adecvat şi pentru evaluarea pronosticului pe viitor.

Tratamentul epilepsiei este (sau cel puţin trebuie să fie) strâns legat de cauza care a provocat maladia. În majoritatea cazurilor aceasta rămâne necunoscută şi prin urmare etichetată ca "idiopatică”, cu toate că o bună parte din cazuri (până la o treime) sunt datorate unor factori precipitanţi identificabili. Cauzele cunoscute cele mai frecvente includ accidentele cerebrovasculare ischemice sau hemoragice, traumele, tumorile, infecţiile, maladiile neurodegenerative şi intoxicaţiile. Este important de a identifica aceste cazuri dat fiind că ele pot să nu îndeplinească criteriile diagnostice ale epilepsiei, şi pot beneficia uneori de un tratament specific şi curativ, care se va deosebi de strategiile din cazurile idiopatice. 

Acest articol va menţiona tratamentul curent al epilepsiei, inclusiv strategiile suportive şi farmacologice. Vom aprecia pe scurt iniţierea tratamentului şi metodele de selectare a medicaţiei în epilepsie, apoi pentru fiecare formă în parte vom face accent pe un agent farmacologic mai popular. Va urma o analiză a eficienţei si rolului curent al intervenţiilor chirurgicale în tratamentul epilepsiei. Eseul va sfârşi prin a concluziona unde pot ajunge progresele în tratamentul epilepsiei în viitor.

Tratamentul curent al epilepsie idiopatice

Terapia suportivă

Managementul epilepsiei a devenit un efort multidisciplinar, fiind centrat pe pacient şi holistic în etosul său. Este important de a nu uita de importanţa specialiştilor medicali aliaţi şi a suportului social în epilepsie. Epilepsia nu este doar o maladie fizică, implicaţiile sociale fiind extrem de importante pentru calitatea vieţii pacientului, iar un suport medical multidisciplinar, inclusiv cel psihologic, este binevenit pentru aceşti pacienţi. Măsuri sociale simple, cum ar fi eliberarea de permise gratuite pentru transportul public pacienţilor care nu pot să conducă desinestătător, poate avea un impact favorabil asupra calităţii vieţii acestor oameni. 

Tratamentul farmacologic

Istoria naturală a epilepsiei variază pentru fiecare pacient şi sindrom clinic în parte. Este dificil de a generaliza evoluţia maladiei şi de a prezice un pronostic exact la nivel general. În termeni faramacologici, una din cele mai importante întrebări la care trebuie să răspundem în cadrul tratamentului simptomatic al epilepsiei este "când trebuie să încep tratamentul”. Răspunsul la această întrebare este discutat, însă evidenţele sugerează că după un acces unic neprovocat (şi prin urmare înainte de diagnosticul definitiv de epilepsie), rata de recurenţă fără tratament farmacologic este de 25%. Un studiu randomizat a arătat că tratamentul precoce după un acces unic, afectează şansele pe termen scurt de a nu avea accese repetate, dar nu şi pe cele pe termen lung. Cu toate acestea, riscul celor cu al doilea sau al treilea acces neprovocat de a dezvolta un nou acces este de 75%, prin urmare tratamentul profilactic la aceşti pacienţi este în general justificat. Managementul farmacologic este o intervenţie complexă cu o eficacitate variabilă, care trebuie ajustată pentru fiecare pacient în parte. 

În general, medicaţia antiepileptică este efectivă în controlul acceselor în aproximativ 60-70% din cazuri, cu toate că frecvent acest rezultat este atins printr-un proces de durată de încercări şi erori. Alegerea unui medicament de primă linie este un proces complicat dar important. Selectarea iniţială va necesita de la clinician aprecierea

atât a pacientului cât şi a dorinţelor acestuia. Monitorizarea terapeutică, a efectelor adverse, teratogenicităţii şi chiar a costului este importantă, însă scopul final de obicei este atingerea unui control efectiv şi rapid al acceselor cu efecte adverse minimale. Studiul randomizat SANAD realizat de Marson et al. a încercat stabilirea medicamentului de primă intenţie pentru epilepsia nou-diagnosticată, cu crize generalizate sau parţiale. Acest studiu a atras multă atenţie, şi în ciuda caracterului său solid a fost subiectul numeroaselor critici, în special pentru lipsa unei clasificări sindromologice şi lipsa metodelor oarbe. Rezultatele, dacă vor fi acceptate, sugerează valproatul de sodiu ca fiind madicamentul de primă intenţie în accesele generalizate, iar lamotrigina în accesele parţiale. De notat că de la debutul studiului au fost introduse trei medicamente antiepileptice noi (levetiracetam, zonisamide şi pregabalin), nici unul din ele nefiind considerate în cadrul studiului.

Epilepsia generalizată idiopatică

Dacă vorbim de intervenţiile farmacologice, medicamentul de primă linie popular în epilepsia generalizată idiopatică la adult este valproatul de sodiu. Eficacitatea acestui preparat a fost descoperită accidental în 1963 când acidul valproic a fost utilizat ca solvent pentru diferiţi compuşi evaluaţi pentru proprietăţile antiepileptogenice pe modelele electrice de epilepsie la şoareci. Mecanismul exact de acţiune a medicamentului nu a fost niciodată explicat pe deplin dar ceea ce se cunoaşte la moment este că el pare să inhibe acţiunea dehidrogenazei semialdehidei succinice, astfel scăzând concentraţia acidului succinic şi anulând inhibarea decarboxilazei acidului L-glutamic (GAD). GAD în acest fel este liberă de a converti acidul L-glutamic în neuromediatorul inhibitor acidul gama-aminobutiric (GABA). Lucrări mai recente au arătat ca el poate acţiona şi prin creşterea concentraţiei neuropeptidului Y în talamus şi lobul temporal şi astfel reducând oscilaţiile epileptiforme. Conceptul unui medicament antiepileptic pur şi simplu crescând factorii inhibitori şi astfel reducând descărcările paroxismale epileptiforme este sigur o simplificare grosolană. Cu toate că valproatul de sodiu este util într-o varietate de forme de epilepsie, inclusiv accesele tonico-clonice, mioclonice şi absenţele, principalele limitări sunt teratogenicitatea sa şi lista largă de efecte adverse. Dintre acestea cele mai frecvente sunt tremorul, trombocitopenia şi creşterea ponderală. Din reacţiile idiosincratice sunt menţionate căderea părului şi afectarea funcţiei hepatice. 

Crize parţiale

Lamotrigina reprezintă monoterapia iniţială frecvent aplicată în epilepsia cu crize parţiale, acest lucru fiind susţinut de ghidul NICE. Descoperirea sa în anii ’80 a venit ca urmare a căutării prepratelor antagoniste a acidului folic, dat fiind că această proprietate a fost propusă ca fiind la baza eficacităţii medicamentelor disponibile atunci. Şi cu toate că lamotrigina s-a dovedit a avea un efect foarte slab de inhibiţie a dihidrofolatreductazei, ea s-a dovedit a fi eficace în modelele animale de epilepsie. Modul de acţiune pare să fie legat de stabilizarea membranelor neuronale şi blocarea eliberării glutamatului prin blocarea canalelor de sodiu, cu toate că acest fapt rămâne controversat. Efectele adverse sunt considerabil mai puţine decât în cazul celorlalte preparate antiepileptice, cele mai frecvente fiind cefaleea şi greaţa. Mai rare dar mai grave sunt manifestările cutanate variind de la rash simplu până la eritem multiform şi sindromul Steven-Jhonson. 

Absenţele

Absenţele par să difere semnificativ din punct de vedere neurofiziologic de celelalte manifestări epileptice. Există date electrofiziologice evidente care sugerează prezenţa unei oscilaţii neuronale în circuitele talamocorticale la baza procesului. Acest circuit este considerat a avea o importanţă fiziologică în starea de veghe şi conştienţă. Anormalităţile din absenţe pot fi mediate prin hiperexcitarea glutamică şi inhibiţie generată de conexiunile neuronale GABA-ergice. Aceasta se crede a fi explicaţia faptului că preparatele antiepileptice care cresc nivelul GABA provoacă o creştere a propagării undelor de tip spike şi prin urmare precipită accesele de tip absenţă. Medicamentul de primă intenţie în acest caz este etosuximida, fapt confirmat de un studiu recent care a comparat eficacitatea etosuximidei, acidului valproic şi lamotriginei în absenţe la copii. Modul de acţiune a acestui antiepileptic este iarăşi controversat. El este eficient în convulsiile induse de pentilentetrazol la modelele animale şi în mod clasic este considerat a fi un blocator al canalelor de calciu tip T în circuitele talamocorticale. Efectele adverse sunt limitate şi cele mai multe se axează pe reacţiile idiosincratice şi pe potenţialul de a precipita crizele tonico-clonice la unii pacienţi.

Alte tipuri de accese şi sindroame epileptice

Există numeroase alte tipuri de sindroame epileptice şi mai mult de 20 de medicamente antiepileptice licenziate în Marea Britanie. Majoritatea sindroamelor epileptice ale copilăriei au fenotipuri extrem de particulare şi par să cuprindă o gamă variată de patologii aflate la baza acestora. Deasemenea, tratamentul acestor sindroame se deosebeşte semnificativ. Nu este scopul acestui articol de a cuprinde toate detaliile acestor preparate antiepileptice. 

Tratamentul chirurgical în epilepsie

Scopul clasic al intervenţiei chirurgicale în epilepsie este eliminarea completă a focarului epileptogen fără careva deficite neurologice. Există metode variate de evaluare a răspunsului clinic aplicate în managementul chirurgical al sindroamelor epileptice. În mod clasic, ca markeri au fost utilizaţi frecvenţa acceselor şi mortalitatea generală , dar cu timpul importanţa morbidităţii şi a calităţii vieţii pacienţilor a devenit tot mai recunoscută. Evaluarea eficacităţii intervenţiei chirurgicale, la fel ca şi în medicaţia entiepileptică, trebuie să ia în consideraţie aceşti factori complecşi.

Intervenţiile chirurgicale se divizează în două grupuri după scopul pe care acestea îl urmăresc: cele efectuate cu scop curativ şi cele realizate ca o procedură paliativă. 

Criteriile de selecţie variază de la un centru la altul, dar în general pacienţii sunt consideraţi a fi candidaţi pentru intervenţie chirurgicală atunci când îndeplinesc următoarele criterii:

Crizele focale cu o leziune indentificabilă la imagistică (în cele mai multe cazuri) care se supune unui abord chirurgical

Date electrofiziologice suportive, frecvent sub forma EEG clasică sau invazivă. Refractar la tratament medicamentos sau efecte adverse intolerabile Lipsa contraindicaţiilor pentru operaţie

Intervenţiile curative

Cea mai frecventă şi mai utilizată tehnică chirurgicală în epilepsie este rezecţia anteromedială sau neocorticală localizată din scleroza temporală mezială (MTS). Acestă tehnică reprezintă circa 75% din toate intervenţiile la adult. Extirparea focală a leziunii hipocampale sclerotice unilaterale cu rezecţie anteromedială la pacienţii selectaţi corespunzător are o rată de succes de circa 60-70%. Rezultatele rezecţiei neocorticale sunt mai puţin îmbucurătoare cu o rată de succes de 50% dar cu o rată generală de ameliorare de 85%. Morbiditatea şi mortalitatea chirurgicală este în general mică în acest grup. Rezultatele la un an de zile par să prezică exact rezultatele pe termen lung. Deficitul cel mai frecvent întalnit postoperator este lezarea ansei Meyer cauzând defect de câmp vizual în cadranul superior homonim, ceea ce îl lipseşte pe pacient de posibilitatea de a deţine permis de conducere în Marea Britanie. O îmbunătăţire a localizării leziunii a survenit ca urmare a introducerii electroencefalografiei intracraniale şi a utilizării judicioase a RMN funcţionale în localizarea ariilor limbajului şi altor regiuni cortical importante. În general, în cadrul tehnicilor chirurgicale se observă o tendinţă spre ameliorare şi se speră ca progresele imagistice aşa ca identificarea in vivo a fascicolelor substanţei albe cu ajutorul tractografiei DW vor scădea riscul de afectare a câmpurilor vizuale.

O altă tehnică curativă importantă este înlăturarea formaţiunilor de volum şi displaziilor corticale focale care sunt epileptogene. Este dificil de a interpreta rezultatele în acest grup de pacienţi din cauza unui şir variat de procese patologice, or pronosticul fiind în dependenţă de cauza care se află la bază. Un studiu retrospectiv recent a analizat 120 de cazuri de displazie corticală focală (inclusiv MTS) şi a stabilit că subtipul histologic şi vârsta la debut nu sunt factori de pronostic. Se pare că pacienţii cu tumori neuroepiteliale disembrioplastice (DNET), leziuni cistice şi malformaţii vasculare au o rată de refractaritate cel puţin egală cu cea din MTS. 

Operaţiile paliative

La pacienţii cu epilepsie care nu au răspuns la tratament medicamentos şi chirurgical, operaţiile paliative sunt de

o importanţă primordială. De rezecţii radicale pot beneficia pacienţii cu epilepsie refractară datorată defectelor vasculare, disfuncţiilor dobândite, malformaţiilor sau tulburărilor de dezvoltare care nu au răspuns la excizia leziunii. Aceste operaţii pot fi destul de radicale şi se pot extinde până la emisferectomie la copii. În sindromul Lennox-Gastaut inciza corpului calos este utilizată cateodată cu efect moderat, cu toate că nici un studiu încă nu a evaluat eficacitatea acestei tehnici. O metodă interesantă de reducere a frecvenţei acceselor este realizarea unei serii de incizii corticale sub pia mater cu scopul de inhibare a depolarizării paroxismale corticale. Eficacitatea acestei tehnici este încă discutată cu toate că s-au raportat rate înalte de succes. Beneficiul aparent al operaţiilor paliative este frecvent interpretat în termeni de reducere a frecvenţei acceselor. Deciziile clinice şi criteriile de selecţie în acest domeniu sunt frecvent dificile, lipsind evidenţele pentru a determina cea mai bună strategie. 

Perspective de viitor

Medicamente noi

După cum s-a menţionat, multe din preparatele antiepileptice licenziate au fost descoperite, cel puţin în parte, ca urmare a unor circumstanţe întâmplătoare. Strategia clasică uzitată în comunitatea ştiinţifică este de a se baza mai puţin pe şansă şi de a încerca şi a creea bazându-se pe raţionamente ştiinţifice. În acest context s-au obţinut câteva succese parţiale. Vigabatrin a fost primul anticonvulsivant "modelat”, şi în ciuda riscului înalt de deficite de câmp vizual şi a potenţialului de dezvoltare a tulburărilor psihiatrice el continuă să joace rolul său în sindromul West, o formă rară şi extrem de severă a epilepsiei infantile. Alte exemple de medicamente noi cu eficacitate variată includ gabapentin, pregabalin, tigabine, topiramate, levetiracetam şi zosinamide. 

Farmacogenomica

Conceptul de medicamente individualizate şi personalizate este unul fundamental în domeniul farmacogenomicii. Balanţa individuală dintre farmacodinamică si farmacokinetică afectează profund eficacitatea şi profilul efectelor adverse pentru fiecare individ în parte. Strategiile de dozare şi schemele de tratament actuale sunt bazate pe conceptul Gaussian de răspuns populaţional. Astfel că apare o nouă ştiinţă prin care devine posibilă ajustarea mult mai precisă a medicamentului pentru fiecare individ în parte. Punctele cheie reprezintă absorbţia medicamentului care poate fi determinată mult mai precis prin tiparea individuală a transportorilor. Unul din exemple este cercetarea curentă a expresiei glicoproteinei P (pgp) care poate determina biodisponibilitatea iniţială a agentului antiepileptic. Distribuţia medicamentului este al doilea principu important al farmacogenomicii, şi cunoaşterea gradului de distribuire aparentă a medicamentului pentru un individ aparte poate contribui la o ajustare mai corectă a dozelor. S-au realizat studii multiple asupra polimorfismului genei ABCB1 şi unele din ele au stabilit un efect clinic semnificativ asupra nivelurilor LCR a antiepilepticelor. Există şi alte arii în care farmacogenetica poate contribui la perfecţionarea tratamentului antiepileptic. Acestea variază de la ajustarea dozelor printr-o înţelegere mai corectă a funcţiilor excretorii până la prezicerea efectelor adverse şi a riscului de teratogenicitate. 

Progresele neurochirurgicale

În ultimele două decenii abordul neurochirurgical stereotactic a transformat practica operatorie şi a îmbunătăţit semnificativ rezultatele clinice. Aceste beneficii au survenit în linii mari prin perfecţionarea acurateţei chirurgicale oferită de această tehnică. Realizări analoage includ aplicarea magnetoencefalografiei şi DW tractografiei în tratamentul epilepsiei. Aceste tehnici permit îmbunătăţirea localizării leziunilor şi ceşterea rezoluţiei marginilor rezecţiei cu scopul de eliminare completă a leziunii şi o păstrare mai raţională a cortexului funcţional. Aplicările clinice a acestor tehnici încă mai sunt cercetate, dar progresele necesită a fi realizate cu grijă, dat fiind că au fost deacum relatate unele istorisiri în literatură, precum că bazarea exclusivă pe tehnicile imagistice fără alte metode de investigare au dus la unele rezultate detrimentale. Rolul tractografiei substanţei albe este la moment investigat în cadrul tratamentul chirurgical al epilepsiei. În acelaşi fel, stimularea magnetica transcraniană şi stimularea cerebrală profundă acaparează tot mai mult interes în acest context. Alte tratamente invazive cu beneficii potenţiale revoluţionare includ implantarea ţintită de celule stem, preparate medicamentoase şi chiar virale cu afinitate la focarele epileptice. Doar studiile viitoare vor arăta cât de eficiente vor fi aceste strategii. 

Concluzii

În ciuda unei diversităţi aparente a metodelor de tratament disponibile în sindroamele epileptice, totuşi există o proporţie semnificativă de pacienţi care prezintă o morbiditate şi mortalitate inacceptabilă de pe urma acestei maladii. O mai bună înţelegere a neuropatologiei care se află la baza sindoamelor epileptice va conduce la perfecţionarea opţiunilor terapeutice. Vor veni aceste perfecţionări de pe urma dezvoltărilor ştiinţifice raţionale sau de pe urma circumstanţelor întâmplătoare, cum a fost şi cazul în trecut, rămâne doar de văzut. Totuşi, este important ca cei implicaţi în tratamentul epilepsiei şi în dezvoltarea de noi opţiuni terapeutice în acest domeniu să înţeleagă natura individuală a acestei maladii. Noile tratamente trebuie să se axeze nu doar pe reducerea frecvenţei crizelor convulsive, dar şi pe îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor.

Sunt substantele care actioneaza asupra formatiunilor centrale de comanda ce coordoneaza sau integreaza activitatea motorie. Ele cuprind medicamente antiepileptice, antiparkinsoniene si miorelaxante. Antiepilepticele sunt substante anticonvulsivante, capabile in doze terapeutice sa impiedice specific crizele de epilepsie. Ele pot fi eficace si in alte tipuri de convulsii: febrile sau cele din meningita. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele medicamente: - fenitoina si alte hidantoine antiepileptice (compusi inruditi cu barbituricelE). Hidantoinele sunt ureide ciclice ale acidului glicolic;- fenobarbitalul, un barbituric cu proprietati anticonvulsivante care nu provoaca o deprimare generala grava a SNC;- pirimidona, analog al fenobarbitalului;- carbamazepina (finlepsiN) este un derivat N-carbamil al iminostilbenului, inrudit cu imipramina:- acidul valproic (chimic este acidul dipropilacetiC) si valpromida (amida acidului valproiC)- succinimidele (etosuximidA) sunt amide ciclice ale acidului succinic si sunt antiepileptice cu spectru ingust.- trimetadona este o oxazolidinona cu utilizari limitate, datorita riscului mare de reactii adverse- clorazepanul este o benzodiazepina cu proprietati anticonvulsivante, antiepileptice si miorelaxante.- acetazolamida si sultiamul sunt sulfamide inhibitoare a anhidrazei carbonice, care regleaza transmisia impulsului nervos la nivelul zonelor corticale si subcorticale, prin inhibarea anhidrazei carbonice a nevrogliilor, cu acumulare consecutiva de CO2 cu stabilizarea membranelor neuronale.- alte antiepileptice recente: fenacetamida si feneturida foarte eficiente, dar cu toxicitate crescuta.

Antiparkinsoniene medicamente eficace simptomatic in boala Parkinson si in alte tulburari motorii extrapiramidale in care neuronii dopaminergici din anumite formatiuni din creier sunt lezati, ceea ce are ca urmare diminuarea controlului dopaminergic inhibitor si accentuarea relativa a controlului colinergic excitator.Medicamentele dopaminergice actioneaza prin potentarea activitatii dopaminergice si printre ele se numara: - levodopa, precursor metabolic al dopaminei, - carbidopa si benserazida sunt catecolamine de sinteza care actioneaza numai periferic (netrecand de bariera hematoencefalicA), prin inhibarea dopadecarboxilazei- bromocriptina, compus semisintetic asemanator alcaloizilor din secara cornuta stimuleaza neuronii dopaminerigici din corpul striat.Antiparkinonienele anticolinergice sunt substante cu proprietati anticolinergice

centrale si periferice, cel mai cunoscut medicament din aceasta grupa fiind trihexifenidilul (romparkiN)

Miorelaxantele centrale sunt medicamente capabile sa relaxeze musculatura striata spastica, contractata din cauze locale cum ar fi iritatia, inflamatia sau traumatismul sau datorita spasmelor de origina reflexa declansate de unele stari patologice viscerale sau somatice. Din aceasta categorie fac parte: diazepamul, baclofenul (derivat al acidului gamaaminobutiriC) si clorzoxazona (derivat de benzoxazoloN).

Antiepilepticele = anticonvulsivantele - sunt capabile sa opreasca convulsiile şi sa scada frecventa de aparitie a convulsiilor, indiferent daca apar in epilepsie sau in alte conditii (convulsii febrile, meningitice, etc.).

Convulsiile apar pentru ca la un moment dat apare un focar ce descarca impulsuri cu frecventa mare şi foarte sincron. Aceasta descarcare are consecinte somatice in functie de localizarea focarului. O descarcare aparuta intr-o zona nervoasa, se intinde in SNC din aproape in aproape (in pata de ulei) cuprinzand zonele invecinate, determinand o expresie somatica corespunzatoare zonei afectate.

Cand convulsiile sunt generalizate, pot duce la pierderea cunoştintei. Cand generalizarea apare foarte repede, avem de-a face cu “marele rau epileptic”: pacientul işi pierde cunoştinta, cade, apare o contractie tonica a intregii musculaturi (muşchii extensori, uneori muşchii respiratori şi cei ai corzilor vocale® poate scoate un strigat). Aceste manifestari dureaza cateva secunde sau zeci de secunde, apoi apar mişcarile spasmodice (1-2 minute), dupa care bolnavul cade intr-un somn profund, hipnotic.

Alteori pot apare manifestari psihosomatice = “micul rau epileptic” - apare o stare de detaşare şi absenta din mediu; dureaza 10-20 secunde, dupa care bolnavul işi reia activitatea ca şi cand nimic nu s-ar fi intamplat. Pe durata unei zile, pot apare mai multe crize de acest fel.

Focarul initial se descarca la un anumit timp de generalizare; in functie de localizare bolnavul are nişte mişcari specifice sau senzatii specifice (aure); aceste aure sunt prevestitoare pentru criza epileptica. Aura este importanta pentru ca localizeaza focarul epileptic şi permite prevenirea medicamentoasa a crizei.

Medicamentele antiepileptice intrerup criza şi scad frecventa de aparitie a crizelor:

- scad frecventa de descarcare a excitatiei.

- impiedica extinderea excitatiei in restul creierului.

Medicamentele antiepileptice nu actioneaza pe toate crizele epileptice.

Se pot produce convulsii epileptice la animalele de laborator cu ajutorul şocurilor electrice. Daca se aplica un şoc electric cu o frecventa mai mare de 30 Hz, apar stari foarte asemanatoare cu marele rau epileptic; daca frecventa este mai mica de 6 Hz, apar stari foarte asemanatoare cu micul rau epileptic.

Pentetrazolul poate produce la şoareci şi şobolani convulsii asemanatoare cu cele de la om.

Tratamentul cu antiepileptice este de lunga durata; la oprire, foarte frecvent boala reapare. Un astfel de tratament este insotit de reactii adverse. Exista reactii adverse comune tuturor antiepilepticelor:

- efecte sedative - nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea şi efectele antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel incat se dezvolta toleranta la efectul sedativ , fara a se dezvolta toleranta şi la efectul antiepileptic.

- afecteaza capacitatea de invatare şi de memorare, produc lentoare in activitatea psiho-intelectuala; aceste medicamente nu impiedica activitatea sociala, dar este necesar un efort crescut pentru adaptare.

- sunt de obicei inductoare enzimatice şi cresc metabolismul altor medicamente; frecvent creşte şi metabolizarea vitaminelor, astfel incat cei aflati sub tratament cu antiepileptice pot avea hipovitaminoze sau avitaminoze

De exemplu, 10 % dintre bolnavi au deficit de vitamina B12 şi acid folic ceea ce le produce o anemie megaloblastica.

1. FENITOINA - ca structura chimica este asemanatoare cu fenobarbitalul; nu este activa pe micul rau epileptic; este activa pe marele rau epileptic şi pe convulsii tonico-clonice. Mecanism de actiune: blocheaza canalele de Na, avand efect antiepileptic (nu se mai depolarizeaza aşa de uşor membranele neuronale).

Da o serie de reactii adverse:

- o uşoara sedare de mica intensitate.

- reactii adverse digestive: greturi, varsaturi, crampe abdominale.

- reactii adverse neurologice: tremor al extremitatilor, stari de confuzie, nistagmus (tremor al globilor oculari la fixarea unui punct).

- relativ frecvent, da gingivita hipertrofica.

- reactii adverse hematologice şi imunologice (anemii hemolitice autoimune).

- eruptii cutanate.

- mai rar, boli asemanatoare cu lupusul eritematos difuz (boli lupoide).

2. CARBAMAZEPINA - seamana cu medicamentele antidepresive triciclice, avand mecanism de actiune asemanator: blocheaza canalele de Na+. Carbamazepina este activa in convulsiile tonico-clonice şi in marele rau epileptic; poate agrava micul rau epileptic.

Mai este eficace in durerile neurologice: nevralgia de trigemen.

Este la fel de eficace, dar mai bine suportata ca Fenitoina. Poate produce reactii adverse digestive şi neurologice (la fel ca Fenitoina).

3. FENOBARBITALUL - este activ in convulsiile tonico-clonice şi in marele rau epileptic, fara a fi activ micul rau epileptic. Este foarte activ in convulsiile febrile la copii mici (este tratamentul de electie). Mai este activ şi in convulsiile sistemice (meningita). Injectabil, poate avea efect in “starea de rau epileptic” (starea de rau epileptic = epilepsie cu crize majore ce se succed foarte repede). Este mult mai folosit ca antiepileptic decat ca hipnotic.

Fenobarbitalul actioneaza pe receptorii GABA-ergici; acesta se fixeaza de canalul de Cl-, pe situsul specific a. Fixarea de receptori produce o modificare sterica ce determina deschiderea canalului de Cl- şi mentinerea lui deschis.

Este cel mai puternic inductor enzimatic, fiind contraindicat in boli genetice enzimatice (de ex. porfirii).

4. PRIMIDONA - actioneaza prin blocarea canalelor de Na+. Prin metabolizare se transforma rapid in fenobarbital. Are efectele Fenitoinei şi Carbamazepinei şi reactiile adverse ale Fenobarbitalului.

5. Acidul VALPROIC - este activ pe “marele rau epileptic” şi pe “micul rau epileptic”. De obicei se folosesc sarurile acidului valproic, deoarece persista mai mult in organism.

In “marele rau epileptic”- are aceleaşi efecte ca Fenitoina şi Carbamazepina. In “micul rau epileptic” are acelaşi efect ca Etosuximida.

Are reactii adverse mai putine decat Fenitoina şi Carbamazepina: sedare uşoara, dereglari digestive şi neurologice. Poate produce hepatopatie (hepatita) idiosincrazica.

Actioneaza prin 2 mecanisme:

1. Blocarea canalelor de Na+

2. Creşterea disponibilului de GABA - este mai putin probabil, deoarece se produce pentru doze mai mari decat cele antiepileptice.

6. BENZODIAZEPINELE - Diazepamul - este eficace pentru oprirea convulsiilor tonico-clonice şi in starea de rau epileptic. Administrat injectabil este medicamentul de electie pentru oprirea crizei convulsive.

Alte medicamente:

VIGABATRINA - inhiba GABA-transaminaza ® creşte disponibilul de GABA la nivelul sinapselor GABA-ergice, fiind eficace in convulsiile tonico-clonice şi in marele rau epileptic. Nu are efect in micul rau epileptic.

GABAPENTINA - creşte eliberarea de GABA in fanta sinaptica, fiind eficace in convulsiile tonico-clonice, iar spre deosebire de Vigabatrina, agraveaza micul rau epileptic.

Medicamente ce actioneaza in “micul rau epieptic”

ETOSUXIMIDA - are un spectru foarte ingust, actionand numai in micul rau epileptic, neavand nici un efect in marele rau epileptic.

Are mecanism diferit: blocheaza canalele de Ca2+ de tip T (canale de Ca2+ speciale), fiind canale de Ca2+ receptor dependente. Canalele de Ca2+ voltaj dependente sunt:

- presinaptice

- pe structuri receptoare - sunt de 2 categorii:

- unele care dupa ce au fost deschise, stau deschise circa 50 ms (mult)® canale de tip L.

- unele care raman deschise putin ® de tip T.

Etosuximida blocheaza canalele de Ca2+ de tip T de la nivelul talamusului, unde exista un pace-maker care descarca impulsuri.

Reactii adverse:

- sedare de mica intensitate

- rar, da manifestari gastrice şi neurologice.

CLONAZEPAMUL - este eficace in micul rau epileptic, dar are un efect sedativ important. Administrat pe termen lung da tulburari de memorie.

Din punct de vedere clinic se folosesc:

- in marele rau epileptic şi convulsiile tonico-clonice: Fenitoina, Carbamazepina şi Acidul valproic.

- in micul rau epileptic: Etosuximida

in ambele: Acidul valproic

Antiparkinsonienele

La nivel nigrostriat exista un control al musculaturii striate ce regleaza acuratetea, finetea şi supletea mişcarilor voluntare. Acest control este posibil datorita echilibrului intre dopamina şi acetilcolina la nivel nigrostriat.

Dezechilibrul intre cele 2 substante produce manifestari specifice:

- scaderea cantitatii de dopamina sau a numarului de receptori dopaminergici, duce la creşterea cantitatii de acetilcolina ® apare sindromul parkinsonian. Boala Parkinson reprezinta distrugerea, de cauza necunoscuta (distrugere idiopatica), a neuronilor dopaminergici.

- creşterea cantitatii de dopamina - determina 2 feluri de mişcari:

1. Mişcari ample şi rapide, necontrolate şi neprevizibile ® mişcari coreice.

2. Mişcari ample şi lente ® mişcari ondulante = atetozice.

Cele 2 tipuri de mişcari se pot combina ® mişcari coreo-atetozice.

In boala Parkinson exista 2 posibilitati de corectare:

1. Administrarea de dopamina

2. Blocarea receptorilor colinergici

1. Administrarea de dopamina nu are efect pentru ca dopamina nu trece bariera hematoencefalica; de aceea se adminstreaza un precursor: Levodopa (din doza administrata, 1% ajunge in creier. Levodopa este transformata in dopamina de neuronii serotoninergici şi colinergici (cei dopaminergici sunt distruşi in Parkinson).

Pentru ca trece in creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de Levodopa din periferie poate fi transformata de Dopa-carboxilaza fie in dopamina, fie in noradrenalina. Aceste substante produc reactii adverse noradrenergice: tahicardie, aritmii, hipertensiune arteriala. S-a gasit, insa, substante care inhiba Dopa-carboxilaza: Carbidopa şiBenserazida. Acestea inhiba enzima şi nu strabat bariera hematoencefalica. Actiunea acestor 2 substante are 3 consecinte:

- nu se sintetizeaza Dopa in periferie

- creşte cantitatea ce trece in creier (10%)

- nu se formeaza noradrenalina

Eficacitatea tratamentului este limitata in timp (dupa cativa ani scade) datorita distrugerii continue a neuronilor dopaminergici.

In boala Parkinson poate apare un fenomen bizar: fenomene On / Off = perioade de ameliorare/agravare ce apar intre 2 administrari. Aceste fenomene dispar daca se administreaza cu o frecventa crescuta medicamente antiparkinsoniene, fara sa se depaşeasca doza pe 24 de ore.

Reactii adverse:

- stare de greata şi varsaturi - datorita stimularii neuronilor dopaminergici de la nivelul hipotalamusului; aceste efecte nu pot fi contracarate de antivomitive, pentru ca acestea blocheaza receptorii dopaminergici.

- uneori sunt necesare doze mari ® pot produce mişcari coreo-atetozice

- tulburari psihice - halucinatii, stari onirice.

Bromocriptina - este un agonist partial. Are efect mai slab decat Levodopa, dar nu produce reactiile adverse ale Levodopei (nu este transformata in noradrenalina). Este mai putin folosita. De obicei, se foloseşte la inceputul tratamentului. In rest, se foloseşte in scaderea secretiei de prolactina.

Selegilina - inhiba selectiv MAO B din creier. MAO B metabolizeaza dopamina ® creşte disponibilul de dopamina, avand efect antiparkinsonian. Are aceeaşi intensitate cu Levodopa. Nu se ştie precis daca efectul indelungat al Selegilinei se datoreaza creşterii disponibilului de dopamina, sau impiedica distructia neuronilor dopaminergici. Efectul lung lasa impresia de stopare a evolutiei bolii.

Amantadina - creşte eliberarea de dopamina in fanta sinaptica. Are mai mica intensitate şi eficacitate. Este medicamentul de rezerva cand reactiile adverse ale celorlalte medicamente nu permite administrarea acestora.

2. Trihexifenidil (Romparkin) - blocheaza receptorii colinergici şi ar trebui sa echilibreze balanta intre dopamina şi acetilcolina. Insa Romparkinul creşte supletea mişcarilor, dar nu combate tremorul. Deci, nu este un medicament de prima intentie, ci mai degraba se asociaza cu altele. Este important in corectarea sindromului extrapiramidal produs de tratamentul cu neuroleptice. Este bine suportat, dar poate bloca şi receptorii din periferie ® produce glaucom, constipatie (efecte parasimpatolitice).