L188-1999-statutul FP-actualizata 21.07.2015.pdf

LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul

funcţionarilor publici*) - RepublicareForma sintetică la data 21-iul-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.

(la data 05-mar-2012 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea 100/2012 )(la data 04-iun-2003 a se vedea referinte de aplicare din Instructiuni din 2003 )

CAPITOLUL I: Dispoziţii generaleArt. 1(1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.

(la data 20-ian-2010 Art. 1, alin. (1) din capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 28/2009 )

(2) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.

1.Pentru început, semnalăm faptul că, în tezele pentru revizuirea Constituţiei, într-o formă iniţială, statutul juridic al funcţionarului public nu se mai regăsea printre domeniile legii organice, menţinându-se „regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială”. Nu cunoaştem raţiunile care i-au determinat pe autorii proiectului de revizuire a legii fundamentale să adopte o asemenea soluţie. Poate fi avut în vedere argumentul că şi raportul juridic al funcţionarului public cu autoritatea sau instituţia în care îşi desfăşoară activitatea se poate încadra în categoria raporturilor de muncă, în accepţiunea lato sensu a termenului. Nu împărtăşim o asemenea soluţie, raportul de serviciu al funcţionarului public are o identitate proprie, iar Legea nr. 188/1999, inclusiv în urma ultimei modificări care i s-a adus, foloseşte o singură sintagmă, aceea de raport de serviciu. Nemenţionarea expresă a statutului juridic al funcţionarului public printre domeniile legii organice putea determina şi interpretarea că este posibil ca această materie să fie reglementată printr-o ordonanţă obişnuită, care, potrivit art. 115 alin. (1) poate să intervină numai în domenii ale legii ordinare, ceea ce justifica, în opinia noastră, regândirea acestei soluţii. Receptând criticile care au fost formulate în doctrina de specialitate, Constituţia, astfel cum a fost

ea revizuită1, menţionează în art. 73 alin. (3) lit. j) statutul funcţionarului public printre domeniile rezervate legilor organice. Legile organice au un regim juridic aparte, ele fiind considerate de puterea constituantă originară drept prelungiri ale dispoziţiilor constituţionale, un apendice al

prevederilor constituţionale.2

... citeste mai departe (1-2)VEDINAS Virginia, Statutul functionarilor publici din 15-mai-2009, Universul Juridic

Art. 2(1) Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.(2) Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public.(3) Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

Pag. 1 din 73 Act sintetic la data 21-iul-2015 pentru Legea 188/1999

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:031/2244100, [email protected]

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;f) colectarea creanţelor bugetare;g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.(4) Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.(5) În sensul prezentei legi, totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administrative autonome şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.

(la data 20-ian-2010 Art. 2, alin. (5) din capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 28/2009 )

1.Una din carenţele Legii nr. 188/1999, în forma anterioară, o reprezenta inexistenţa unei definiţii satisfăcătoare a noţiunilor de funcţie publică şi funcţionar public, aspect criticat în lucrările noastre

anterioare33. Imprecizia determinării semnificaţiei celor două concepte, completată de alte carenţe ale legii, inclusiv modul de determinare a funcţiilor publice, a atras, în practică, o aplicare denaturată, o îndepărtare de la accepţiunea clasică a conceptelor, în care elementul esenţial de identificare a funcţionarului public îl reprezintă exercitarea unor prerogative de putere publică.Consecinţa practică a acestei carenţe legislative a fost conferirea statutului de funcţionar public

unor categorii de persoane care erau departe de a-l justifica.34

Pentru eliminarea acestei situaţii, funcţia publică este definită ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.... citeste mai departe (1-6)

VEDINAS Virginia, Statutul functionarilor publici din 15-mai-2009, Universul Juridic

Art. 3Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;b) transparenţă;c) eficienţă şi eficacitate;d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;e) orientare către cetăţean;f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;g) subordonare ierarhică.

1.Conţinutul acestui articol diferă fundamental de forma anterioară, în care erau consacrate principii

pe care le-am apreciat a avea mai mult caracter declarativ46.Unele din principiile enunţate de articolul 3 se regăsesc enumerate şi printre trăsăturile serviciului public, astfel cum se află ele prevăzute la art. 1 alin. (2), mai exact imparţialitatea, eficienţa, transparenţa si stabilitatea. Dat fiind faptul că analiza semnificaţiei acestor concepte am realizat-o la articolul 1, nu vom mai reveni asupra lor, urmând să ne focalizăm atenţia asupra principiilor care nu se regăsesc enunţate, cu statut de trăsături, şi la art. 1 alin. (2).În ceea ce priveşte legalitatea, ea evocă, într-o accepţiune lato sensu, supunerea statului, a autorităţilor publice, faţă de lege. Ea „presupune, în primul rând, găsirea şi aplicarea celor mai adecvate strategii pentru a trece de la nivelul conceptual la cel funcţional al statului de drept, deci

o reorganizare atât în sfera puterii, cât şi în cea a dreptului”.47


Art. 4(1) Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii.(2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), funcţiile publice de execuţie temporar



vacante pe o perioadă de cel puţin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective;b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condiţiile legii, în situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească cerinţele specifice pentru a fi redistribuiţi în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la lit. a). Persoana numită în aceste condiţii dobândeşte calitatea de funcţionar public numai pe această perioadă şi nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

1.Elemente interesante sunt aduse şi în determinarea regimului juridic al raportului de serviciu. Semnalăm consecvenţa, din punct de vedere terminologic, a legiuitorului, care operează, încă din primul său articol, cu sintagma „raport de serviciu”. Dacă în articolul 1 al legii se face referire la raporturile juridice dintre funcţionarii publici şi autorităţi şi instituţii publice, acest articol se referă, expresis verbis, la raporturi de serviciu. O altă denumire nu relevă întotdeauna şi o distincţie fundamentală. Ea poate fi, în unele cazuri, o simplă expresie a unei cerinţe de ordin metodologic. În cazul de faţă, intenţia legiuitorului este clară, de fond, şi nu formală. Ea relevă distincţia existentă între raportul specific funcţionarului public şi raportul de muncă al salariatului. În

literatura de specialitate56 se susţine că delimitarea între raporturile de muncă şi cele de serviciu, rezultată legal din reglementarea statutului funcţionarilor publici şi accentuată în doctrină, nu trebuie să conducă automat la concluzia că este vorba despre două instituţii complet independente, între care nu există nici un fel de confluenţă. Autorul citat conferă noţiunii de raport juridic de muncă un dublu sens: stricto sensu, aceasta vizează exclusiv raporturile dintre angajatori şi salariaţi, iar lato sensu, ea cuprinde toate raporturile juridice dintre persoanele care prestează o muncă şi cele în folosul cărora munca se realizează, această sferă cuprinzând şi raporturile se serviciu ale funcţionarilor publici. Cu toată reverenţa pentru autorul citat, dacă urmăm o asemenea filozofie înseamnă să acceptăm că şi noţiunea de salariat trebuie înţeleasă astfel, ceea ce duce la teza unicităţii raportului juridic de muncă, promovată în perioada postbelică. În ceea ce ne priveşte, apreciem că similitudinile între cele două instituţii, care nu pot fi negate, în egală măsură în care nu pot fi negate particularităţile, în nici un caz nu pot duce la concluzia existenţei între ele a unei relaţii de la întreg la parte sau de la genul proxim la diferenţa specifică. Unul din elementele care deosebesc statutul juridic al salariatului de cel al funcţionarului public este izvorul de drept din care se naşte raportul de muncă şi, respectiv, cel de serviciu. Astfel, în cazul raportului de muncă, acesta izvorăşte dintr-un contract individual de muncă, act

cu caracter bilateral, sinalagmatic, oneros, negociat de angajat şi angajator57. În ceea ce priveşte raportul de serviciu, acesta se naşte dintr-un act de numire în funcţie, act administrativ, care reprezintă o manifestare de voinţă cu caracter unilateral, un act de putere publică.... citeste mai departe (1-2)


Art. 5(1) Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;d) serviciile diplomatice şi consulare;e) autoritatea vamală;f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;g) alte servicii publice stabilite prin lege.(2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa:a) drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege;b) funcţii publice specifice.(3) În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice şi consulare, precum şi poliţiştilor şi altor structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, dispoziţiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor prevăzute la alin. (2), precum şi cu privire la carieră.

1.



Prin acest articol, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 251/2006, pe de o parte, sunt determinate categoriile de funcţionari publici care pot beneficia de statute speciale, iar pe de altă parte, se prevede ce anume se poate reglementa prin statutele speciale, cu excepţia celor care reglementează statutul personalului diplomatic şi consular şi al celui din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 5 recunoaşte, de o manieră enunţiativă nu limitativă, dreptul de a avea statute speciale funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: structurile de specialitate ale Parlamentului României, ale

Administraţiei Prezidenţiale şi ale Consiliului Legislativ; serviciile diplomatice şi consulare59; autoritatea vamală; poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi alte servicii publice stabilite prin lege.... citeste mai departe (1-6)


Art. 6Prevederile prezentei legi nu se aplică:a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii;b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;c) corpului magistraţilor;d) cadrelor didactice;e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

1.În forma anterioară a legii, problema categoriilor de persoane care nu au calitatea de funcţionari publici şi cărora nu li se aplică prevederile Statutului funcţionarilor publici era reglementată, de o manieră redundantă pe care am criticat-o într-o lucrare anterioară, atât de articolul 6 cât şi de

articolul 5 din lege.79

Textul reglementează, de o manieră unitară, categoriile de persoane care, deşi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, nu se supun prevederilor Legii nr. 188/1999 şi nu au calitatea de funcţionari publici. În prima categorie este inclus personalul contractual salariat din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, enunţându-se şi categoriile de persoane care formează acest personal. Semnalăm faptul că enumerarea din lege este enunţiativă nu limitativă, textul permiţând să se adauge şi alte categorii de persoane care nu realizează prerogative de putere publică. Nu împărtăşim o asemenea soluţie, care cuprinde o normă de trimitere, fără să precizeze cine anume poate stabili în viitor care sunt alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. O asemenea prevedere poate fi cuprinsă în conţinutul unor legi speciale care reglementează organizarea şi funcţionarea unei autorităţi sau instituţii publice precum şi statutul juridic al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia.... citeste mai departe (1-6)


CAPITOLUL II: Clasificarea funcţiilor publice. Categorii de funcţionari publiciArt. 7(1) Funcţiile publice se clasifică după cum urmează:a) funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;b) funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a, funcţii publice din clasa a III-a;c) funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale.(2) Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.(3) Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.(4) Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, în condiţiile



legii, se face prin statutele speciale prevăzute la art. 5 alin. (1) sau, la propunerea autorităţilor şi instituţiilor publice, de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

1.Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 161/2003, consacră noţiunea de corp al funcţionarilor publici. Tot despre „un corp al funcţionarilor publici”vorbeşte şi art. 21 alin. (1), stabilind astfel rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de a crea un corp de funcţionari, profesionist, stabil şi imparţial.În forma iniţială a Statutului, a fost prevăzut că funcţionarii publici se identifică prin categoria, gradul, clasa şi treapta corespunzătoare. Erau identificate trei categorii, în ordine ierarhic descrescătoare, A, B, C, în funcţie de nivelul studiilor absolvite: de lungă durată; de scurtă durată; medii, toate absolvite cu diplomă sau echivalentă. Fiecare din cele trei categorii se împărţea în câte două grade, acestea reprezentând o etapă în cariera funcţionarilor publici.Fiecare grad se împărţea în trei clase de funcţionari publici definitivi, iar fiecare clasă, la rândul ei, se împărţea în trei trepte, în aceeaşi ordine crescătoare, clasa I reprezentând nivelul maxim. O asemenea superdimensionare a fiecărei funcţii a fost criticată în literatura de specialitate, deoarece se ajungea ca pentru fiecare funcţie publică să existe nu mai puţin de 26 de

subdiviziuni, ceea ce friza mai mult birocraţia decât eficienţa.93 Prin modificările aduse Legii nr. 188/1999 prin O.U.G. nr. 82/2000, secţiunea a II-a a capitolului II a dobândit titlul semnificativ de „structura carierei funcţionarilor publici: categorii, clase şi grade”. În esenţă, modificările aduse prin O.U.G. nr. 82/2000, aprobată prin Legea nr. 327/2002, constau în eliminarea treptei şi

modificarea componenţei structurii, în sensul ca ea să cuprindă categorii, clase şi grade.94 În

acest fel, gradul a devenit un element al clasei şi nu invers.95


Art. 8(1) Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome.(2) Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.(3) Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.

1.După cum am semnalat în comentariul de la articolul anterior, prin Legea nr. 251/2006 s-a introdus o nouă clasificare a funcţiilor publice, care este determinată de natura organului din structura căruia fac parte funcţiile publice respective. Este vorba despre trei astfel de categorii, funcţiile publice de stat şi cele locale, iar între acestea sunt menţionate funcţiile publice teritoriale din cadrul instituţiilor prefectului şi al serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate. În literatura de specialitate, şi alţi autori s-au exprimat critic cu privire la

diviziunea între funcţiile publice de stat, teritoriale şi locale, considerată improprie.98

Distincţia între funcţia publică de stat şi funcţia publică locală se regăseşte şi în sistemul francez al funcţiei publice, dar existenţa ei este criticată, fiind considerată ruda săracă a funcţiei publice de stat. O asemenea caracterizare este determinată, în principal, de diferenţa de drepturi cu caracter patrimonial care separă cele două categorii de funcţii. În ceea ce ne priveşte, nu împărtăşim o asemenea diferenţiere, pentru că indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea, într-o autoritate de stat sau una locală, prerogativele cu care acesta este învestit şi misiunea pe care o are de îndeplinit sunt aceleaşi.... citeste mai departe (1-2)


Art. 9Funcţiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice, după cum urmează:a) clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii



superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

Prin acest articol se realizează departajarea între diferite categorii de funcţionari publici, în funcţie de nivelul studiilor care sunt necesare pentru ocuparea unei astfel de funcţii. Problema care se pune este aceea că în prezent România a adoptat sistemul instituit prin Convenţia de la Bologna, 3 ani universitate, doi ani masterat şi trei ani doctorat, cu excepţia unor facultăţi care au rămas de 4 sau 5 ani, cum ar fi facultăţile de drept, cele care pregătesc diferite categorii de artişti sau medicina. Dintr-o asemenea perspectivă, distincţia între studii superioare de lungă şi de scurtă durată trebuie nuanţată.


Art. 10(1) După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:a) funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;b) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;c) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.(2) Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.

1.Prin acest articol se consacră categoriile de funcţionari publici, utilizându-se drept criteriu de departajare nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice.O asemenea clasificare se regăsea parţial şi în legea iniţială, în sensul că ea cuprindea numai funcţionarii de conducere şi de execuţie, nu şi înalţii funcţionari publici.Cum s-a remarcat şi în literatura de specialitate, demarcaţia între funcţionarii publici de conducere şi de execuţie nu poate fi foarte categorică, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii de conducere, dat fiind faptul că aceştia din urmă exercită, în mod implicit, şi atribuţii de

execuţie100.Constatăm astfel o altă importantă inovaţie pe care o aduce Legea nr. 161/2003, respectiv înfiinţarea categoriei înalţilor funcţionari publici. Instituţia se regăseşte şi în Franţa, fără a exista însă o definiţie precisă, din punct de vedere juridic sau sociologic, a lor. În această categorie se încadrează „funcţionarii care, prin locurile pe care le ocupă în instituţiile administrative (posturi de direcţie, cabinete ministeriale) asigură legătura între puterea politică şi aparatele

administrative”.101 Ei sunt absolvenţi ai E.N.A.102 Acelaşi autor, analizând rolul şi locul înalţilor funcţionari publici în Franţa, conchide că „fără a constitui, la modul propriu, un grup de presiune, nici un stat în stat, înalţii funcţionari constituie un grup suficient de omogen şi prezent în viaţa publică naţională, pentru a reprezenta, cum se exprimă Jean-Louis Quermonne, o „forţă

politică”.103


Art. 11(1) Funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi.(2) Pot fi numite funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant.(3) Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:a) funcţionarii publici debutanţi care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;b) persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite.

Spre deosebire de forma anterioară a legii, care enunţa cele două categorii şi definea numai pe cea de „funcţionari publici debutanţi”, actuala reglementare determină şi semnificaţia conceptului de „funcţionar public definitiv”, acoperind astfel o lacună a legii care, în practică, nu de puţine ori, a creat probleme.În ceea ce priveşte funcţionarii publici definitivi, pot avea un asemenea statut două categorii,

astfel cum sunt ele precizate la lit. a)-b) ale alin. (3).111


Art. 12



Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice:a) secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;b) secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;c) prefect;d) secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;e) subprefect;f) inspector guvernamental.

1.Prin acest articol se determină categoriile de titulari de funcţii publice care constituie categoria înalţilor funcţionari publici. Statutul juridic al înalţilor funcţionari publici a fost reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 341 din 11.04.2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari

publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici112 şi care sunt enumeraţi

expres de lege.113

Analiza enumerării din textul supus analizei impune precizarea că până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, primii în ierarhie au fost secretarul general al Guvernului şi adjunctul sau adjuncţii acestuia. Textul era coroborat şi cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 cu privire la organizarea şi funcţionarea Guvernului, care dispune că secretarul general al Guvernului poate avea funcţia de ministru, iar secretarul sau secretarii generali adjuncţi pot avea funcţia de secretari de stat. Exprimarea legiuitorului avea în vedere regula instituită de Legea nr. 188/1999, care îi califica pe aceştia ca înalţi funcţionari publici. În contextul în care au pierdut o asemenea calificare, este evident că şi prevederea din textul Legii nr. 90/2001 a fost modificată implicit, în sensul în care urmează să prevadă că secretarul general al Guvernului are funcţia de ministru, iar secretarul sau secretarii generali adjuncţi au funcţia de secretari de stat.... citeste mai departe (1-2)


Art. 13(1) Categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcţii publice:a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;c) secretar al unităţii administrativ-teritoriale;d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;e) şef serviciu, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia;f) şef birou, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.(2) În cadrul autorităţilor administrative autonome pot fi stabilite şi funcţiile publice prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), precum şi alte funcţii publice prevăzute în reglementările specifice.(3) Funcţiile publice prevăzute la alin. (1) lit. a) se pot stabili şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală care au un număr de minimum 150 de posturi.

1.Prin acest text este determinată sfera funcţionarilor publici de conducere Remarcăm faptul că această sferă include de la directorul general adjunct, directorii, directorii executivi şi adjuncţii acestora, secretarii de unităţi administrativ teritoriale, şeful de serviciu şi de birou şi funcţiile



publice specifice asimilate acestora.Se impune scoaterea în evidenţă şi a faptului că activitatea funcţionarilor de conducere nu se poate desfăşura decât sub autoritatea unui:- funcţionar ierarhic superior, care poate fi înalt funcţionar public sau alt funcţionar public de conducere;- a unui demnitar.Acestor elemente ale statutului funcţionarului public de conducere se adaugă cele consacrate de

articolul 16 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.116 Textul obligă funcţionarii publici de conducere ca, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei lor, să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcţia publică pentru funcţionarii publici din subordine. Aceeaşi obiectivitate trebuie să manifeste funcţionarii publici şi atunci când propun sau aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţie, ori acordarea de stimulente materiale sau morale. Ca un corolar al acestor exigenţe, se interzice funcţionarilor publici de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul ori promovarea în funcţia publică pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii cu caracter discriminator.... citeste mai departe (1-3)


Art. 14(1) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.(2) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.(3) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.

Prin acest articol se determină sfera funcţionarilor publici de execuţie, în raport de cele trei clase, în ordine descrescătoare, clasa I, II şi III.În prima clasă sunt incluşi cinci titulari de funcţii publice, pe când în următoarele două numai câte unul. Remarcăm efortul de simplificare din partea legiuitorului, legitimat de structura stufoasă pe care o consacrau formele anterioare ale legii.


Art. 15Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:a) superior, ca nivel maxim;b) principal;c) asistent;d) debutant.

Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale.121 Dacă legea în forma anterioară vorbea despre grade, legea actuală consacră sintagma de „grade profesionale”, în număr de patru, în ordine descrescătoare de la superior la debutant.De fapt, prin noua structură a funcţiei publice promovată de legiuitor, se introduc în sistemul românesc al funcţiei publice denumiri inspirate din alte state, care nu întotdeauna se armonizează, din punct de vedere terminologic şi pe fond, cu realităţile din ţara noastră. Este cunoscut faptul că în limba română cuvintele au o semnificaţie aparte, în funcţie de contextul în care sunt folosite, ca să nu mai vorbim despre cuvintele care pot avea mai multe sensuri (omonime). Cu excepţia ultimului grad profesional, practic fiecare din gradele anterioare are accepţiuni care pot atrage caracterul cel puţin discutabil al unora din funcţii. E suficient să exemplificăm cu funcţia de consilier juridic, care va fi ocupată, în funcţie de gradul profesional aferent, de consilier juridic superior, consilier juridic principal sau consilier juridic asistent.... citeste mai departe (-)


CAPITOLUL III: Categoria înalţilor funcţionari publiciArt. 16(1) Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.(2) Pentru a ocupa o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari



publici persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) cele prevăzute la art. 54;b) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;c) cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;d) a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;e) a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.(3) Pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la art. 12 lit. a), b) şi d) se pot stabili condiţii specifice sau proceduri specifice, în condiţiile legii.

1.Legiuitorul consacră un capitol de sine stătător reglementării categoriei înalţilor funcţionari publici. Lucrul acesta ni se pare legitim, în contextul în care este vorba despre o instituţie nou introdusă în sistemul funcţiei publice din ţara noastră, o instituţie care ridică anumite probleme şi care presupune un minimum de reglementări pentru a deveni viabilă.În primul articol se defineşte elementul care dă identitate acestei categorii de funcţionari publici, respectiv realizarea managementului de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. Formularea în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome este defectuoasă, deoarece determină interpretarea că autorităţile administrative autonome ar fi altceva decât administraţia publică centrală. În realitate, între aceste două concepte este o relaţie de la parte la întreg. Autorităţile administrative autonome fac parte din administraţia publică centrală, care, cum am arătat şi la comentariul de la articolele 1 şi 2, cuprinde autorităţi publice cu caracter subordonat, respectiv ministerele, care se subordonează numai Guvernului şi alte autorităţi centrale de specialitate, care se pot subordona atât Guvernului cât şi ministerelor, şi autorităţi administrative autonome, care nu se află în raporturi de subordonare cu alte autorităţi publice, cum ar fi Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sau Consiliul Naţional al Audiovizualului.... citeste mai departe (1-3)


Art. 17Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici se organizează în condiţiile legii.

Înainte de modificările aduse legii prin Legea nr. 251/2006, textul reglementa autoritatea care organizează concursul de admitere la programele de formare specializată în administraţia publică, şi anume Institutul Naţional de Administraţie şi prevedea, în alin. (2), că regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la programele de formare în administraţia publică, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.O asemenea prevedere noi am criticat-o într-o lucrare anterioară a noastră, pe considerentul că lăsa să se înţeleagă faptul că orice program de formare specializată, indiferent de cine-l organizează şi desfăşoară, are la bază un concurs organizat de Institutul Naţional de Administraţie, ceea ce am considerat că era nu numai o imposibilitate, ci chiar o aberaţie, deoarece înfrâna autonomia funcţională a celorlalte instituţii. Aceasta deoarece programele de formare şi perfecţionare pot fi organizate atât de Institutul Naţional de Administraţie cât şi de alte instituţii specializate din ţară sau străinătate, în această ultimă categorie încadrându-se, cu precădere, universităţile. Atâta vreme cât şi alte instituţii pot organiza astfel de programe de formare şi perfecţionare, era firesc ca fiecare dintre acestea să-şi poată organiza, de sine stătător, concursul de admitere la programele respective. Nu poate fi admis ca la un program organizat de Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, să participe persoane care au fost selectate în urma unui

concurs organizat de Institutul Naţional de Administraţie.128

... citeste mai departe (-)VEDINAS Virginia, Statutul functionarilor publici din 15-mai-2009, Universul Juridic

Art. 18(1) Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se face prin concurs naţional. Recrutarea se face de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani şi jumătate şi sunt numiţi prin rotaţie.



(la data 17-mar-2009 Art. 18, alin. (1) din capitolul III a se vedea referinte de aplicare din Decizia 346/2009 )

(2) Persoanele care au promovat concursul naţional prevăzut la alin. (1) pot fi numite în funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.(3) Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

1.Obiectul de reglementare al acestui articol îl constituie modalitatea de intrare în corpul înalţilor funcţionari publici şi componenţa comisiei de concurs care se organizează pentru o asemenea funcţie publică.Astfel, modalitatea de intrare în corpul înalţilor funcţionari publice este concursul naţional, care, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007 se organizează de regulă anual, de către comisia de concurs, care planifică activităţile necesare organizării şi desfăşurării concursului,precum şi perioada de desfăşurare a concursului şi le comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Aceasta are obligaţia să emită avizul necesar pentru organizarea concursului, pe baza îndeplinirii condiţiilor legale, să publice anunţul referitor la concurs şi să publice pe internetcondiţiile de participare la concurs, bibliografia, documentele solicitate candidaţilor precum şi termenul-limită de depunere a dosarelor, informaţii pe care trebuie să le afişeze şi la sediul instituţiei.... citeste mai departe (1-2)


Art. 19(1) Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, în condiţiile legii, de către:a) Guvern, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 12 lit. a), c) şi e);b) primul-ministru, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 12 lit. b), d) şi f).(2) Numirea într-o funcţie publică prevăzută la art. 12 lit. a), b) şi d) se face dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) şi (3).(3) La eliberarea din funcţia publică, înalţii funcţionari publici au dreptul la compensaţii materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.

1.În acest articol se reglementează autorităţile competente să dispună numirea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici, precum şi sancţionarea disciplinară a acestora, sau, ceea ce în legislaţia şi doctrina europeană se numeşte autoritatea învestită cu puterea de numire. Legea stabileşte o competenţă diferită, corespunzător înaltelor funcţii publice pe care le are în vedere, respectiv:- Guvernul, care iniţial avea competenţa pentru funcţiile de secretar general şi secretar general al Guvernului, prefect şi subprefect. Era firesc ca numirea secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi ai Guvernului să se facă de către Guvern, o asemenea competenţă reieşind şi din prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, cu

modificările şi completările ulterioare.129 În prezent, cum am precizat deja, aceştia nu mai sunt înalţi funcţionari publici. În ceea ce priveşte prefectul, legea fundamentală, în art. 123 alin. (1), prevede că Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Acelaşi regim juridic, din punct de vedere al competenţei de numire este urmat şi de subprefect, soluţie care ne determină să ne întrebăm de ce subprefectul trebuie să fie numit tot de Guvern. Raportându-ne la faptul că secretarii de stat, care sunt adjuncţi ai ministrului, sunt numiţi de primul ministru, ni se pare nefiresc ca un subprefect să fie numit de Guvern, şi nu de primul ministru. Putem avea în vedere şi aplicabilitatea principiului cine poate mai mult, poate şi mai puţin. Dacă urmăm filozofia Legii nr. 188/1999, conform căreia cine numeşte pe prefect, numeşte şi pe adjunctul său, atunci secretarii de stat, care sunt adjuncţi ai ministrului, ar trebui să fie numiţi tot de către preşedinte, care numeşte miniştri. De aceea, în opinia noastră, de lege ferenda subprefecţii ar trebui să fie numiţi de primul ministru, în calitatea acestuia de şef al Guvernului.... citeste mai departe (1-2)


Art. 20(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici se face anual, în condiţiile legii.(2) Evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici se face o dată la 2 ani, în



scopul confirmării cunoştinţelor profesionale, aptitudinilor şi abilităţilor necesare exercitării funcţiei publice.(3) Înalţii funcţionari publici au obligaţia de a urma anual cursuri de perfecţionare profesională, în condiţiile legii.(4) Evaluarea anuală prevăzută la alin. (1) şi evaluarea generală prevăzută la alin. (2) se fac de către o comisie de evaluare, ai cărei membri sunt numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.

(la data 17-mar-2009 Art. 20, alin. (4) din capitolul III a se vedea referinte de aplicare din Decizia 348/2009 )

1.Acest articol reglementează regimul evaluării performanţelor profesionale ale înalţilor funcţionari publici. Spre deosebire de legea cadru, care reglementează un singur sistem de evaluare pentru performanţele profesionale ale funcţionarilor publici, în cazul înalţilor funcţionari publici sunt reglementate două tipuri de evaluare: pe de o parte evaluarea performanţelor profesionale ale acestora, care se face anual, ca la orice funcţionar public, iar pe de altă parte evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici, care se realizează o dată la doi ani. Este evident că nu avem de-a face cu două proceduri identice. Primul tip de evaluare priveşte exclusiv performanţele profesionale ale înalţilor funcţionari publici, şi se raportează la modul în care aceştia îşi realizează activitatea profesională şi îşi concretizează atribuţiile, iar cel de-al doilea tip priveşte întreaga activitate a funcţionarilor publici, comportamentul lor profesional şi social, toate aspectele care concretizează statutul înalţilor funcţionari publici. O asemenea concluzie se desprinde şi din conţinutul art. 48 alin. (2) din H.G. nr. 341/2007, potrivit căruia evaluarea înalţilor funcţionari publici cuprinde:... citeste mai departe (1-3)


CAPITOLUL IV: Managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publiciSECŢIUNEA 1: Agenţia Naţională a Funcţionarilor PubliciArt. 21(1) Pentru crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist, stabil şi imparţial se înfiinţează, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ şi individual.(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este finanţată de la bugetul de stat.

1.Denumirea acestui capitol impune clarificarea mai întâi a conceptului de management al funcţiei publice, care este explicată în doctrină ca reprezentând ansamblul activităţilor desfăşurate în condiţiile legii, de către structuri organizatorice anume create pentru elaborarea şi aplicarea

politicii şi strategiei, precum şi reglementări referitoare la funcţionarii publici.130 Pentru realizarea acestor activităţi, Statutul funcţionarului public a prevăzut astfel de structuri organizatorice în

subordinea unor autorităţi sau instituţii publice, cărora le-a precizat şi competenţa.131 Acest articol reglementează autoritatea care este competentă, potrivit legii, să asigure gestiunea funcţiei publice şi a corpului funcţionarilor publici în România, care este Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ea a fost concepută de legiuitor ca fiind un organ central de specialitate al administraţiei publice, aflat în subordinea ministerului care are atribuţii în ceea ce priveşte administraţia publică centrală şi locală. Iniţial a funcţionat în subordinea Ministerului Administraţiei Publice, care ulterior s-a reorganizat şi a devenit Ministerul Administraţiei şi Internelor. După cum este cunoscut, în sistemul constituţional actual din România există mai multe categorii de autorităţi centrale de specialitate: ministerele, care se pot organiza şi funcţiona numai în subordinea Guvernului; alte organe centrale de specialitate, care se pot organiza în subordinea Guvernului (altele decât ministerele), în subordinea ministerelor sau ca autorităţi centrale autonome.... citeste mai departe (1-2)


Art. 22



(1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii:a) elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici;c) monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;d) elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;e) elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici;f) stabileşte criteriile pentru evaluarea activităţii funcţionarilor publici;g) centralizează propunerile de instruire a funcţionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici;h) colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionare a funcţionarilor publici;i) întocmeşte şi administrează baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici;j) aprobă condiţiile de participare şi procedura de organizare a recrutării şi promovării pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, avizează şi monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile prezentei legi;j) realizează recrutarea şi promovarea pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile prezentei legi;

(la data 11-iul-2010 Art. 22, alin. (1), litera J. din capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 1. din Legea 140/2010 )

j1) organizează concursuri sau examene pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante, în condiţiile prevăzute la art. 58;

j2) dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursurilor, în condiţiile legii;(la data 11-iul-2010 Art. 22, alin. (1), litera J. din capitolul IV, sectiunea 1 completat de Art. I,

punctul 2. din Legea 140/2010 )

k) realizează redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;l) acordă asistenţă de specialitate şi coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;m) participă la negocierile dintre organizaţiile sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;n) colaborează cu organisme şi cu organizaţii internaţionale din domeniul său de activitate;o) elaborează anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor publice, Planul de ocupare a funcţiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;p) întocmeşte raportul anual cu privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului;q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii.(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are legitimare procesuală activă şi poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă cu privire la:a) actele prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la



funcţia publică şi funcţionarii publici, constatate ca urmare a activităţii proprii de control;b) refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.(4) Actul atacat potrivit alin. (3) este suspendat de drept.(5) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici poate sesiza şi prefectul în legătură cu actele ilegale emise de autorităţile sau instituţiile publice locale.

1.Prin acest articol sunt reglementate atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, şi se consacră şi anumite instrumente, pe care legea anterioară nu le prevedea, de realizare a acestor atribuţii.Analizând atribuţiile acestei instituţii, comparativ cu cele pe care le consacra legea anterioară, vom constata deosebiri esenţiale, prin care se urmăreşte întărirea rolului acestei autorităţi centrale de specialitate, cu precădere în domeniul competenţei normative cu care este înzestrată, al implicării în formarea şi perfecţionarea funcţionarilor, al gestionării în ansamblu a acestor instituţii fundamentale pentru administraţia publică românească. Identificăm următoarele atribuţii ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici:A. Prima atribuţie, pe care o prevedea şi legea anterioară, este elaborarea politicilor şi strategiilor privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. O asemenea atribuţie revine fiecărui organ central de specialitate, şi el se realizează prin elaborarea proiectului de hotărâre de Guvern prin care se aprobă strategia, care se înaintează mai departe Guvernului spre adoptare.... citeste mai departe (1-3)


Art. 221

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursului sau, după caz, a examenului, în următoarele cazuri:a) în situaţia în care este sesizată şi se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de recrutare şi de promovare în funcţii publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;b) autoritatea sau instituţia publică nu a transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici planul de ocupare a funcţiilor publice, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) şi (5);c) autoritatea sau instituţia publică care organizează concursul sau examenul nu a obţinut avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit prevederilor art. 107.

(la data 11-iul-2010 Art. 22 din capitolul IV, sectiunea 1 completat de Art. I, punctul 3. din Legea 140/2010 )

Acest articol a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2009, şi el reprezintă o consecinţă a atribuţiei Agenţiei de a avea responsabilitate în procedura de recrutare într-o funcţie publică. O asemenea atribuţie, prevăzută încă de la început de legiuitor, nu era dublată şi de prerogativa acestei autorităţi publice de a lua măsuri atunci când legea este încălcată în procedura de organizare şi desfăşurare a concursului. Trebuie avută în vedere şi instituţia responsabilului de procedură, care a fost introdusă prin art. 58 alin. (2), astfel cum a fost el modificat prin O.U.G. nr. 37/2009, şi care, în calitatea lui de reprezentant al A.N.F.P. în comisia de concurs poate dispune suspendare a procedurii de concurs în cazul în care constată anumite nereguli sau, după caz, amânarea acesteia.


Art. 23(la data 11-iun-2008 Art. 23 din capitolul IV, sectiunea 1 a se vedea referinte de aplicare din

Hotarirea 588/2008 )

(1) Planul de ocupare a funcţiilor publice stabileşte:a) numărul maxim al funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici;b) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide;c) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare;d) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi înfiinţate;e) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi supuse reorganizării;f) numărul maxim de funcţii publice pe fiecare clasă, categorie şi pe grade



profesionale;g) numărul maxim al funcţiilor publice de conducere şi al funcţiilor publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.(2) Planul de ocupare a funcţiilor publice se elaborează anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici, astfel:a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală;b) de către primar sau, după caz, de către preşedintele consiliului judeţean, prin aparatul de specialitate, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală.(3) Planul de ocupare a funcţiilor publice se întocmeşte centralizat, pe fiecare ordonator principal de credite şi pe fiecare instituţie din subordinea acesteia sau finanţată prin bugetul său.(4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), planul de ocupare a funcţiilor publice se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), planul de ocupare a funcţiilor publice se aprobă prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean.(5) Pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală, proiectul planului de ocupare a funcţiilor publice se transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 45 de zile înainte de data aprobării. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată neregularităţi în structura acestuia, autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a modifica proiectul planului de ocupare a funcţiilor publice, pe baza observaţiilor Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în conformitate cu prevederile legale.

1.Planul de ocupare a funcţiilor publice este o instituţie nouă, introdusă pentru prima dată în sistemul românesc, după model occidental, şi el are misiunea subînţeleasă de a ordona corpul funcţionarilor publici şi funcţiile publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Şi în alte state, funcţia publică reprezintă un fenomen controlat, stabilit la nivel naţional. Într-o succesiune nu tocmai riguroasă, sunt enumerate componentele acestui plan de ocupare a funcţiilor publice, care urmează să cuprindă:a) numărul minim de funcţii publice rezervate promovării funcţionarilor publici;b) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide;c) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare;d) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi înfiinţate;e) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi supuse reorganizării;f) numărul maxim de funcţii publice pe fiecare clasă, categorie şi pe grade profesionale;... citeste mai departe (1-2)


Art. 24Gestiunea curentă a resurselor umane şi a funcţiilor publice este organizată şi realizată, în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice, de către un compartiment specializat, care colaborează direct cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Diferenţe prea mari între forma actuală şi cea anterioară a textului nu există. Practic, noul text vorbeşte despre „gestiunea curentă”, nu despre simpla gestiune, cum făcea textul anterior, şi despre faptul că respectivul compartiment „colaborează direct” nu doar colaborează cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cum prevedea textul anterior.Dincolo de aceste aspecte, este important faptul că în fiecare autoritate şi instituţie publică, centrală sau locală, există câte un „compartiment specializat” care are misiunea să realizeze gestiunea resurselor umane şi a funcţiilor publice.Textul vorbeşte despre gestiunea curentă a resurselor umane, în general, şi nu doar despre gestiunea funcţionarilor publici. El trebuie raportat la realitatea că nu toţi cei care îşi desfăşoară activitatea într-o autoritate sau instituţie publică, locală sau centrală, au statut de funcţionari publici. Practic, poate fi vorba despre următoarele categorii de personal:... citeste mai departe (-)


SECŢIUNEA 2: Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici



Art. 25(1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici administrează evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, pe baza datelor transmise de autorităţile şi instituţiile publice.(2) Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se ţine în cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, potrivit formatului stabilit de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici toate informaţiile cuprinse în evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul acestora.(3) În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum şi pentru urmărirea carierei funcţionarului public, autorităţile şi instituţiile publice întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public.(4) Formatul standard al evidenţei funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, precum şi conţinutul dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

(la data 04-mai-2004 Art. 25, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea 432/2004 )

(la data 14-iun-2009 Art. 25, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea 553/2009 )

(la data 10-aug-2009 Art. 25, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 1355/2009 )

1.Legiuitorul a găsit de cuviinţă, cu deplin temei, să reordoneze şi resistematizeze articolele cuprinse în Titlul IV, astfel încât în secţiunea a II-a să nu se mai reglementeze doar regimul dosarului profesional, ci evidenţa funcţionarilor publici şi dosarul profesional, cum este, de altfel, firesc, acesta din urmă reprezentând, el însuşi, un instrument de evidenţă a funcţionarilor publici,

după cum rezultă chiar din conţinutul acestui articol157.Am constatat că art. 22 alin. (1) lit. i) prevede că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici întocmeşte şi administrează baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici. În dezvoltarea acestei atribuţii şi dispoziţii, este firesc ca tot Agenţia să organizeze modul de administrare a evidenţei naţionale a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici.Spre deosebire de reglementarea anterioară, când Agenţia era singura învestită prin lege să ţină evidenţa funcţiilor publice, pe baza datelor transmise de autorităţile şi instituţiile publice, în prezent, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 251/2006, această competenţă este partajată cu autorităţile şi instituţiile publice, care au şi ele atribuţii în acest sens. Practic, centrul de greutate cade acum pe autorităţi şi instituţii publice, care sunt cele care ţin evidenţa, însă în baza unui format, a unui model, pe care îl stabileşte Agenţia. Această evidenţă a funcţiilor publice de la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii este, la rândul ei, transmisă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care o administrează.... citeste mai departe (1-2)


Art. 26(1) Autorităţile şi instituţiile publice răspund de întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici şi asigură păstrarea acestora în condiţii de siguranţă.(2) În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau instituţia publică păstrează o copie a dosarului profesional şi înmânează originalul funcţionarului public, pe bază de semnătură.(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în situaţia funcţionarilor publici.(4) Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, precum şi la dosarul profesional al funcţionarului public au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal, în condiţiile legii.(5) La solicitarea funcţionarului public, autoritatea sau instituţia publică este obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în specialitate şi în funcţia publică.



1.Unele din prevederile acestui nou articol puteau să fie inserate în conţinutul hotărârii de Guvern, dacă tot se trimite la o asemenea hotărâre de Guvern prin art. 25 alin. (4). Scopul acestui dosar profesional este de a asigura gestionarea unitară şi eficientă a resurselor umane, precum şi urmărirea carierei funcţionarilor publici. Dincolo de aceste aspecte, textul impune anumite reguli cu privire la elaborarea, păstrarea şi utilizarea dosarelor profesionale şi a conţinutului acestor dosare, după cum urmează.O primă regulă este aceea că întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale nu este o latitudine, ci o obligaţie a autorităţilor şi instituţiilor publice. Textul prevede că acestea „răspund” de întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale, fără să determine la ce tip de răspundere face el referire. O asemenea răspundere revine, potrivit H.G. nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici, conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice. Însă punerea în practică a reglementărilor privind dosarul profesional este o atribuţie a compartimentelor de specialitate, care răspund de gestionarea resurselor umane.... citeste mai departe (1-3)


CAPITOLUL V: Drepturi şi îndatoririSECŢIUNEA 1: Drepturile funcţionarilor publiciArt. 27(1) Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.(2) Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.

1.Primul drept recunoscut şi garantat de lege funcţionarilor publici este dreptul la opinie.Funcţionarii publici, având cetăţenia română, aşa cum obligă art. 50 lit. a), se bucură în primul rând de drepturile care sunt recunoscute oricărui cetăţean român şi sunt ţinuţi de îndeplinirea

obligaţiilor fundamentale ale acestora.166

Dar în afara acestora, funcţionarilor publici le sunt specifice şi anumite drepturi şi îndatoriri fundamentale, care sunt consacrate de prevederile prezentei legi sau în alte acte normative.Deşi majoritatea autorilor susţin teza că succesiunea unor dispoziţii, a unor valori într-o lege, fie ea şi lege fundamentală, nu prezintă interes şi importanţă prin ea însăşi, apreciem totuşi că nu este lipsit de orice interes modul în care legiuitorul înţelege să aşeze, într-o enumerare, anumite valori. Din această perspectivă, legiuitorul român a găsit de cuviinţă să enumere ca prim drept fundamental al funcţionarului public, libertatea de opinie. La această libertate se referă Constituţia în două texte, respectiv articolul 29 care reglementează libertatea gândirii, a opiniilor precum şi a credinţelor religioase şi articolul 30 care declară caracterul inviolabil al libertăţii de exprimare a gândurilor, a opiniilor. Aşadar, legiuitorul constituant român garantează atât libertatea de a avea o anumită opinie cât şi libertatea de a exprima această opinie.... citeste mai departe (1-5)


Art. 28Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut şi care îl vizează în mod direct.

1.Dreptul funcţionarului public de a fi informat cu privire la deciziile care îl privesc este o dimensiune a dreptului fundamental la informaţie, garantat de Constituţie în art. 31. El este un adevărat drept fundamental, deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omenirii, exercitarea libertăţilor prevăzute de Constituţie şi, mai ales, a acelora prin care se exprimă gândurile, opiniile, credinţele şi creaţiile de orice fel, implică şi posibilitatea de a recepţiona date şi informaţii privind

viaţa economică, politică, socială, ştiinţifică, socială, culturală,188 iar în cadrul unei autorităţi sau instituţii, viaţa profesională a celor care îşi desfăşoară acolo activitatea.Din conţinutul articolului 31, constatăm că el cuprinde dispoziţii privind: informaţiile în general, informaţiile despre evenimente sau acţiuni hotărâte de către autorităţile publice şi informaţiile cu

caracter general.189


Art. 29(1) Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici.(2) Funcţionarii publici pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.



(3) În situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici de conducere sunt aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în care funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din organizaţia sindicală.(3) În situatia în care înaltii functionari publici sau functionarii publici care au calitatea de ordonatori de credite sunt alesi în organele de conducere a organizatiilor sindicale, acestia au obligatia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizatiilor sindicale sa opteze pentru una dintre cele doua functii. În cazul în care functionarul public opteaza pentru desfasurarea activitatii în functia de conducere în organizatiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspenda pe o perioada egala cu cea a mandatului în functia de conducere din organizatia sindicala.

(la data 13-oct-2008 Art. 29, alin. (3) din capitolul V, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 1. din Ordonanta urgenta 125/2008 )

(31) Functionarii publici, altii decât cei prevazuti la alin. (3), pot detine simultan functia publica si functia în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, cu obligatia respectarii regimului incompatibilitatilor si al conflictelor de interese care le este aplicabil.

(la data 13-oct-2008 Art. 29, alin. (3) din capitolul V, sectiunea 1 completat de Art. 1, punctul 2. din Ordonanta urgenta 125/2008 )

(4) Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale.

1.Dreptul de asociere este calificat în doctrina de specialitate ca fiind fundamentul indispensabil al

celor mai multe libertăţi colective.190 Legitimitatea unei asemenea calificări subzistă, în principal, în faptul că un grup poate să contrabalanseze, prin forţa sa, forţa puterilor publice.Constituţia, în articolul 40, garantează tuturor cetăţenilor dreptul de liberă asociere în partide politice, sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.Dreptul de asociere sindicală „este un drept fundamental, social politic, clasificat, de regulă, în categoria libertăţilor de opinie, alături de libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare etc., cu

care şi prin care se explică în ce priveşte conţinutul său”.191

Regimul acestui drept îl regăsim dezvoltat în Legea nr. 54 din 2003192 cu privire la sindicate. Un asemenea drept este recunoscut şi funcţionarilor publici, cu anumite excepţii. Art. 5 din vechea Lege a sindicatelor nr. 54/1991, în prezent abrogată, conţinea o normă prohibitivă, în sensul că interzicea unor categorii de persoane să se constituie în sindicate. Aceste persoane erau evocate prin sintagma de salariaţi bugetari, iar potrivit Legii nr. 188/1999, ele au devenit funcţionari publici. Era vorba despre persoanele cu funcţii de conducere sau care implică exerciţiul autorităţii de stat din cadrul unor autorităţi publice sau al unor organe ale administraţiei publice centrale şi al celei locale, precum şi judecătorii şi procurorii.... citeste mai departe (1-7)


Art. 30(1) Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii.(2) Funcţionarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei.

1.Articolul 43 din Constituţie enumeră printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi dreptul la

grevă, care, în formularea textului constituţional, este recunoscut numai salariaţilor200. Termenul de „salariaţi” folosit de legiuitorul constituant trebuie înţeles într-o accepţiune largă. Într-o asemenea perspectivă, trebuie admis că s-au avut în vedere şi funcţionarii publici, nu numai

salariaţii201.Este vorba despre o lacună a constituantului, care în nici un caz nu poate determina concluzia că îi asimilează pe funcţionarii publici salariaţilor. După cum nici nu poate să însemne că a fost voinţa legiuitorului constituant să îi excludă pe funcţionarii publici de la exercitarea acestui drept



fundamental. Care, de altfel, a fost multă vreme interzis funcţionarilor publici202. Textul face referire la exercitarea acestui drept „în condiţiile legii”. Legea la care trimite textul este în prezent

Legea nr. 168/1998 cu privire la soluţionarea conflictelor de muncă203.... citeste mai departe (1-8)


Art. 31(la data 22-iul-2008 Art. 31 din capitolul V, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia

LXXVIII/2007 )

(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:a) salariul de bază;b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;**)

(la data 21-sep-2009 Art. 31, alin. (1), litera C. din capitolul V, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 20/2009 )

(la data 12-nov-2009 Art. 31, alin. (1), litera C. din capitolul V, sectiunea 1 abrogat de Art. 49, punctul 14. din partea III, capitolul VI din Legea 330/2009 )

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.**)

(la data 21-sep-2009 Art. 31, alin. (1), litera D. din capitolul V, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 20/2009 )

(la data 12-nov-2009 Art. 31, alin. (1), litera D. din capitolul V, sectiunea 1 abrogat de Art. 49, punctul 14. din partea III, capitolul VI din Legea 330/2009 )

(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

1.În cea mai limpede şi sintetică definiţie, prin salariu se înţelege contraprestaţia angajatorului

plătită pentru munca prestată de salariat în baza contractului individual de muncă226. Unul din cele mai importante drepturi acordate funcţionarului public, ca de altfel oricărei persoane care desfăşoară o activitate utilă pentru societate, este salariul acesteia. Unii dintre autori îl denumesc

„dreptul la remuneraţie”227, el semnificând însă dreptul funcţionarului public de a primi un salariu pentru activitatea prestată.Din modul în care este redactat textul, rezultă că legiuitorul a avut în vedere viziunea clasică, în care salariul reprezintă contraprestaţia unei munci. O asemenea concluzie se desprinde prin interpretarea literară dar şi logică a textului, respectiv „Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii

publici au dreptul la un salariu ( ...)”228. Rezultă cel puţin următoarele concluzii:... citeste mai departe (1-5)


Art. 32Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit.

Este cunoscut că anumite categorii de funcţionari publici sunt obligate să poarte uniformă în timpul serviciului. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul respectivei categorii de funcţionari publici de a

primi gratuit de la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea uniforma respectivă240.Astfel art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevede că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. Rezultă că o categorie de funcţionari publici cu statut special şi anume poliţiştii este definită prin raportare la anumite elemente specifice ale statutului lor, printre care se regăseşte şi faptul că ei poartă, de regulă, uniformă.Prin conţinutul articolului 30 din Legea nr. 188/1999 se asimilează uniforma de serviciu – ca regim juridic – cu echipamentul de protecţie care se acordă potrivit Legii nr. 90/1996 a protecţiei muncii, cu modificările ulterioare. Aşa cum s-a decis în practica judecătorească pentru salariaţi, şi în cazul funcţionarilor publici ar fi inadmisibil ca în locul uniformei de serviciu să li se acorde o sumă de bani, chiar dacă ar exista acordul lor.... citeste mai departe (-)


Art. 33



(1) Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.(2) Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază.

Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.***)

1.Trebuie specificat faptul că, de regulă, funcţionarii publici, prin specificul activităţii lor, de cele mai multe ori în practică depăşesc cele 8 ore de lucru zilnice. Situaţia frecventă a lucrului „peste program” se întâlneşte la funcţionarii de conducere, însă legea le recunoaşte numai celor de execuţie dreptul la orele suplimentare, pe considerentul că funcţionarii publici de conducere, prin specificul activităţii lor, sunt nevoiţi să lucreze peste programul normal iar recompensa financiară pentru activitatea lor suplimentară se regăseşte în indemnizaţia de conducere şi în alte stimulente aferente funcţiei de conducere pe care o îndeplinesc.O a doua observaţie constă în faptul că numai funcţionarii de execuţie sunt îndrituiţi la recuperarea timpului lucrat peste program sau la plata majorată, cu un spor de 100% din salariul de bază. Precizăm, ca o carenţă a legii, că nu se prevede în ce interval poate reveni recuperarea timpului lucrat peste program. În practică, recuperarea poate interveni în prima lună, abia în luna a doua funcţionarii putând primi echivalentul în lei.... citeste mai departe (1-4)


Art. 34(1) Funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică, în condiţiile legii.(2) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.

(21) Prin excepţie de la alin. (2), funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice aflate în raporturi ierarhice cu aceasta.

(la data 22-iul-2012 Art. 34, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 1 completat de Art. I, punctul 5. din Legea 132/2012 )

(3) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.

1.Articolul consacră un alt drept, care a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, respectiv dreptul funcţionarului public de a fi ales sau numit într-o funcţie de demnitate publică.Necesitatea consacrării unui asemenea drept trebuie raportată, în primul rând, la dreptul de a fi

ales, garantat de articolul 37 din Constituţia României248 tuturor cetăţenilor care îndeplinesc

condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (3)249 şi nu le este interzisă asocierea în partide politice,

potrivit art. 40 alin. (3).250 Legea actuală nu le interzice funcţionarilor publici să facă parte din partide politice. Recunoaşterea unui asemenea drept a impus crearea cadrului necesar pentru ca el să fie exercitat. Aceasta deoarece era inadmisibil din punct de vedere obiectiv ca o persoană să rămână şi funcţionar public şi să exercite şi o demnitate publică, aleasă sau numită. De aceea, prin alin. (1) lit. d) a art. 95 se prevede că raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă pe durata campaniei electorale.... citeste mai departe (1-2)


Art. 35(1) Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.(2) Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se

impozitează separat.****)

(la data 22-iul-2008 Art. 35, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii



Decizia LXXVII/2007 )(la data 20-ian-2010 Art. 35, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii

Decizia 28/2009 )(la data 01-ian-2011 Art. 35, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 1 abrogat de Art. 39, litera D. din

capitolul IV din Legea 284/2010 )

1.Constituţia califică regimul concediului de odihnă ca pe o măsură de protecţie socială, alături de

alte măsuri.253

Art. 35 alin. (1) consacră trei categorii de concedii pentru funcţionarii publici şi anume:- concediul de odihnă;- concediile medicale;- alte categorii de concedii (exemplu concediul pentru studii).Astfel art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2003 prevede că funcţionarii publici pot beneficia, în afara concediului de odihnă, de zile de concediu plătite pentru anumite evenimente familiale deosebite. Textul nu se limitează să prevadă care sunt „evenimentele familiale deosebite” ci stabileşte şi numărul de zile care se pot acorda pentru fiecare dintre acestea, după cum urmează: pentru căsătoria funcţionarului public – 5 zile lucrătoare; pentru naşterea sau căsătoria unui copil – 3 zile lucrătoare iar pentru decesul soţului sau al unei rude ori afin până la gradul III inclusiv al funcţionarului public – 3 zile lucrătoare.... citeste mai departe (1-2)


Art. 36În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.

Prin acest articol se instituie un principiu proteguitor pentru funcţionarul public şi anume interdicţia ca în perioada în care se află în concediu de boală, de maternitate sau pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu să înceteze sau să se modifice altfel decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.Logica unei asemenea norme este dedusă din nevoia specială de protecţie pentru funcţionarul public aflat într-o situaţie specială, datorită stării de sănătate, stării de maternitate sau de creştere şi îngrijire a copiilor minori.Subliniem că o prevedere similară există şi pentru salariaţi, respectiv articolul 60 din Codul

muncii. Numai că, în cazul salariaţilor, legea interzice, în situaţiile enumerate,256 doar concedierea salariaţilor, nu şi modificarea raportului lor de muncă, situaţie întâlnită în cazul funcţionarilor publici.... citeste mai departe (-)


Art. 37Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.

1.Prin acest text de lege se instituie regimul protecţiei funcţionarului public în activitatea pe care o desfăşoară. Deoarece textul nu face o referire expresă la o lege specială, credem că în baza normei de trimitere prevăzută de articolul 103, regimul protecţiei activităţii funcţionarului public este cel stabilit prin prevederile Legii nr. 319 din 2006 privind protecţia securităţii şi sănătăţii în

muncă257.Subliniem, în primul rând, caracterul imperativ al textului, care instituie în sarcina instituţiilor publice obligaţia de a asigura funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă, astfel încât sănătatea şi integritatea fizică şi psihică să le fie ocrotită. În forma iniţială a textului se făcea vorbire doar despre integritatea fizică. În urma modificării aduse prin Legea nr. 161/2003, acestui tip de integritate se adaugă şi integritatea psihică.... citeste mai departe (1-2)


Art. 38Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în condiţiile legii.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii îşi află reglementarea în articolul 34 din Constituţia României. El a fost receptat îndeosebi din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, care, în articolul 12 prevede dreptul persoanei de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi



mentală, drept care presupune şi obligaţia de a se asigura tuturor cetăţenilor mijloacele necesare realizării acestui deziderat.Individualizarea unui asemenea drept în cazul funcţionarilor publici presupune, printre elementele

specificate la articolul 37 şi dreptul la asistenţă medicală, la proteze şi medicamente259, drept care urmează a fi exercitat în condiţiile legii.Legiuitorul constituant se ocupă de această instituţie şi în articolul 47 intitulat „nivelul de trai”care, în alineatul al doilea, reglementează, printre alte drepturi care au menirea să asigure un „nivel de trai decent”, şi dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat.... citeste mai departe (-)


Art. 39Funcţionarii publici beneficiază de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii.

1.Este o teză cu valoare axiomatică aceea că funcţionarii publici, la fel ca şi salariaţii, beneficiază de două categorii de drepturi băneşti:- drepturi cuvenite pe perioada cât sunt în activitate (salariul, sporuri, diferite indemnizaţii);- drepturi cuvenite la încetarea activităţii, în cazul funcţionarului public la încetarea raportului de funcţie publică.În această ultimă categorie se încadrează şi dreptul la pensie.2.Doctrina occidentală defineşte pensia ca reprezentând un tip de remuneraţie cuvenit funcţionarului

public la încetarea exercitării funcţiei, ca urmare a retragerii sale din activitate.260

Aceiaşi autori, fundamentând rolul pensiei, arată că acesta constă în a-i asigura fostului său funcţionar putinţa de a trăi în chip cuviincios atunci când vârsta, boala sau infirmităţile nu i-ar

permite să-şi desfăşoare serviciul în mod normal261.... citeste mai departe (1-3)


Art. 40(1) În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat.(2) În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevăzute la alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaş.

Prin acest articol se reglementează un tip de pensie cuvenit anumitor membri ai familiei funcţionarilor publici şi anume pensia de urmaş.Cu privire la pensia de urmaş, se aplică tot Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale care reprezintă drept comun şi pentru funcţionarii publici.Textul conţine şi unele reglementări referitoare la drepturile cuvenite urmaşilor până la stabilirea drepturilor de urmaş, fiind vorba despre drepturile băneşti cuvenite urmaşilor între momentul decesului funcţionarului public şi momentul emiterii pensiei de urmaş. În această perioadă, urmaşul funcţionarului public va primi salariul cuvenit funcţionarului decedat în ultima lună de activitate, fie pe o perioadă de trei luni de la decesul funcţionarului public, dacă decizia de pensionare se emite în acest interval, fie pentru o perioadă mai mare, până în momentul în care se emite decizia de pensionare.... citeste mai departe (-)


Art. 41(1) Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii.(2) Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.(3) Măsurile speciale de protecţie pentru funcţionarii publici cu atribuţii de control şi inspecţie, executare silită a creanţelor bugetare, precum şi pentru alte categorii de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc profesional se



stabilesc prin acte normative, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

1.

Este un drept fundamental al funcţionarilor publici267, sancţionat şi de legislaţia penală prin

incriminarea unor fapte ca reprezentând infracţiuni (exemplu infracţiunea de ultraj268).Prin modificarea din 2003 a legii s-a adus, ca element de noutate, prevederea potrivit căreia, în scopul garantării dreptului respectiv, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii. Nu a fost o modificare care să revoluţioneze domeniul, cu atât mai mult cu cât se subînţelege că şi în situaţia în care legea nu conţinea o asemenea prevedere, autoritatea sau instituţia publică avea obligaţia să procedeze la protejarea funcţionarilor săi, apelând la factorii care realizează efectiv măsuri de protecţie.Prin ultima modificare a legii s-a introdus un alineat nou, care instituie măsuri de protecţie specială pentru anumite categorii de funcţionari publici care sunt predispuşi, prin specificul funcţiei lor, la riscul unor agresiuni din partea unor terţi. Este vorba despre cei care exercită atribuţii de control şi de inspecţie, de execuţie a creanţelor bugetare precum şi alte categorii de funcţionari publici a căror activitate implică un risc profesional deosebit.... citeste mai departe (1-2)


Art. 42Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

1.Legea consacră o asemenea formă de răspundere patrimonială ca pe un „drept” cuvenit funcţionarului public din raţiuni care ţin de intenţia de a conferi cât mai multă deschidere reglementării, perspectivă cât mai generoasă şi mai aptă de a determina calificarea legii de faţă ca o lege care să satisfacă coordonatele europene al instituţiei funcţionarului public.Din modul în care este reglementat acest „drept” al funcţionarului public, desprindem câteva coordonate:a) prin articolul 42 se consacră, în egală măsură, un drept al funcţionarului public şi o obligaţie a autorităţii sau a instituţiei publice.În termeni imperativi, textul prevede că „autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public (...)”.b) condiţiile în care se naşte dreptul funcţionarului şi obligaţia autorităţii sunt circumstanţiate de text, şi anume:... citeste mai departe (1-3)


SECŢIUNEA 2: Îndatoririle funcţionarilor publiciArt. 43(1) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.(2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.(3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.

1.Înţelegerea completă şi complexă a îndatoririlor funcţionarilor publici, ca şi a răspunderii acestora, impune coroborarea prevederilor Statutului cu cele ale Codului de conduită a funcţionarilor publici.Spre deosebire de actualul Cod al muncii, care nu mai face nici o referire la încălcarea normelor de comportare (aşa cum făcea Codul muncii anterior), Codul de conduită a funcţionarilor publici statuează, la nivel de principiu, cerinţa respectării moralităţii pentru funcţionarul public. Este o deosebire calitativă esenţială în concepţia legiuitorului, faţă de cea aplicabilă salariaţilor.Se impune a fi făcută deosebirea între obligaţiile de serviciu – adică obligaţiile ce revin, potrivit specificului fiecărei funcţii publice, cum ar fi ansamblul lucrărilor care trebuie efectuate de un anumit funcţionar public – şi obligaţiile de deontologie profesională. În timp ce obligaţiile de



serviciu vizează exclusiv activitatea desfăşurată la locul de muncă şi în legătură cu munca, obligaţiile deontologice se referă fie la locul de muncă, fie în afara acestuia, inclusiv peste hotare, la cei care au atribuţii internaţionale.... citeste mai departe (1-4)


Art. 44(1) Funcţionarilor publici le este interzis să ocupe funcţii de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice.(2) Înalţilor funcţionari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice.(3) Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.

1.Dreptul de asociere politică este recunoscut, aşa cum am arătat, prin articolul 98 situat în Cartea I, Titlul III al Legii nr. 161/2003, care prevede că funcţionarii publici pot să fie membri ai partidelor legal constituite. Lor le este însă interzis să facă parte din organele de conducere ale partidului sau să exprime sau apere în mod public poziţiile unui partid politic.Cu statut de îndatorire a funcţionarilor publici, ei trebuie să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice. Per a contrario, rezultă că funcţionarii publici au dreptul să aibă convingeri şi preferinţe politice, însă sunt obligaţi să le exercite de o manieră în care să nu favorizeze vreun partid politic, să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru şi să nu facă parte din organele de conducere ale partidelor politice.... citeste mai departe (1-4)


Art. 45(1) Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate.(2) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici.(3) Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia astfel de situaţii.

1.În activitatea pe care o desfăşoară, un funcţionar public duce la îndeplinire două categorii de atribuţii:- atribuţii specifice funcţiei publice pe care o îndeplineşte, şi care sunt prevăzute în fişa postului;- atribuţii care îi sunt delegate de funcţionarii superiori sau de conducătorul autorităţii sau

instituţiei publice, prin dispoziţii verbale sau scrise.302

Din această perspectivă, prin alineatul (1) se prevede că funcţionarul public răspunde de ducerea la îndeplinire a acestor două categorii de atribuţii. Dispoziţia nou introdusă prin alineatul (2) este de natură să completeze regimul îndeplinirii obligaţiilor profesionale ale funcţionarilor publici.În forma actuală, articolul 45 consacră un principiu şi o excepţie.Principiul constă în caracterul obligatoriu al îndeplinirii de către funcţionari a dispoziţiilor primite de

la şefii ierarhici303.... citeste mai departe (1-2)


Art. 46Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu,



precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

1.Spre deosebire de forma anterioară a legii, care consacra această îndatorire în două articole diferite, actuala reglementare le contopeşte într-o singură îndatorire.Îndatorirea de a respecta secretul de stat şi secretul profesional ca şi cea de confidenţialitate,

sunt analizate şi sub titulatura de „discreţie profesională”.310

În doctrina interbelică, a fost teoretizată obligaţia de păstrare a secretului oficial, care viza informaţiile care prin normele de organizare interioară erau calificate a reprezenta secret

oficial.311

Doctrina occidentală uzitează cu conceptele de discreţie şi secret profesional312 sau secretul

profesional al funcţionarilor publici.313

Sintagma secret de serviciu evocă actele şi faptele prevăzute expres de o normă generală sau cu

caracter intern, a cărei încălcare atrage sancţiuni penale sau disciplinare.314


Art. 47(1) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.(2) La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de serviciu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual, potrivit legii.

1.

O asemenea obligaţie este prevăzută în toate legislaţiile privitoare la funcţia publică.320

Ea este analizată, de regulă, sub denumirea de obligaţie de dezinteresare şi face parte din categoria îndatoririlor care vizează, în egală măsură, atât viaţa profesională, cât şi viaţa privată a funcţionarului public. Ea reprezintă o dimensiune a principiului „integrităţii morale” prevăzut de art. 3 lit. f) din Codul de conduită, potrivit cu care funcţionarului public îi este interzis să solicite sau să accepte direct ori indirect, pentru el sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei sau să beneficieze într-un fel de funcţie.Analizând modul în care îşi află ea redactarea în legea de faţă, se poate formula o apreciere pozitivă, deoarece este satisfăcut scopul instituţiei, cu următoarele precizări:a) textul acoperă principalele posibilităţi care pot înlesni interesul, şi anume solicitarea şi acceptarea de diferite daruri sau avantaje.... citeste mai departe (1-2)


Art. 48(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.(2) Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri.

1.În sine, ca intenţie, textul articolului 48 este clar. Dar nu credem că se justifica existenţa lui de sine stătătoare, de vreme ce articolul 43 consacră îndatorirea generală a funcţionarului public de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.O asemenea îndatorire ar fi putut, mai degrabă, să se regăsească în regulamentul de punere în aplicare a legii sau în acte de ordine interioară, nu neapărat în legea cadru privind statutul funcţionarului public. El reprezintă, de fapt, o prezentare în detaliu a modului în care trebuie să se ducă la îndeplinire obligaţiile de serviciu şi încă o prezentare nu tocmai inspirată.În forma anterioară, textul impunea funcţionarilor publici obligaţia de a rezolva în termenele stabilite de superiorii ierarhici lucrările repartizate.Constatăm că el a fost modificat, în sensul că nu mai face referire la şefii ierarhici, singurii care puteau repartiza spre rezolvare lucrările, ci la faptul că şefii ierarhici sunt acei care stabilesc termenele în care lucrările să fie rezolvate, termene care sunt obligatorii pentru funcţionarii publici.




Art. 49Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.

1.Titlul IV al primei cărţi a Legii nr. 161/2003 este consacrat conflictului de interese şi regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici fiind plasate în capitolul II, secţiunea a IV-a şi capitolul III, secţiunea a V-a.Problema conflictului de interese este o problemă delicată şi importantă în orice stat, deoarece persoanele care sunt numite sau alese în funcţii sau demnităţi publice trebuie să slujească

interesul general, binele public329. Conflictul de interese reprezintă situaţia în care persoana care exercită o funcţie sau o demnitate publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce-i revin potrivit Constituţiei şi tuturor celorlalte acte normative în vigoare. O asemenea situaţie ar determina pe titularul unei funcţii sau demnităţi publice să aleagă între interesul propriu sau interesul public şi este puţin probabil ca alegerea ar fi alta decât cea care să-i ocrotească propriile interese.... citeste mai departe (1-3)


SECŢIUNEA 3: Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici(la data 08-ian-2009 capitolul V, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul

13601/2008 )(la data 24-sep-2008 capitolul V, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea

1066/2008 )

Art. 50Funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională.

1.O inovaţie pe care o împărtăşim şi pe care am susţinut-o întotdeauna în lucrările noastre

anterioare333 este consacrarea dublei naturi a perfecţionării profesionale, de îndatorire, dar şi de drept, dat fiind faptul că în forma anterioară a legii era reglementată doar cu statut de îndatorire.Textul consacră, într-o formă amplă care presupune aspecte complexe, instituţia perfecţionării pregătirii profesionale care reprezintă, în egală măsură, o obligaţie, dar şi un drept al funcţionarului public, şi am constatat că legea, în noua sa formă, o consacră în această dublă

ipostază.334

Acest lucru este în consonanţă cu articolul 32 din Constituţie, care reglementează dreptul la învăţătură, care reprezintă un drept fundamental al tuturor cetăţenilor, este asigurat printr-o

multitudine de forme335 legiuitorul constituant vorbind, într-o manieră exhaustivă, şi despre alte forme de instrucţie şi perfecţionare. Mai mult chiar, prin Legea de revizuire a fost completată sfera drepturilor fundamentale ale cetăţeanului cu „accesul la cultură”, prevăzut de articolul 33, potrivit cu care libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.... citeste mai departe (1-3)


Art. 51(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici organizată la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice.(2) Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:a) organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice;b) urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.(3) Funcţionarii publici care urmează forme de perfecţionare profesională, a căror durată este mai mare de 90 de zile într-un an calendaristic, organizate în ţară sau în străinătate, finanţate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică între 2 şi 5 ani de la



terminarea programelor, proporţional cu numărul zilelor de perfecţionare profesională, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută o altă perioadă.(4) Funcţionarii publici care au urmat forme de perfecţionare profesională, în condiţiile alin. (3), ale căror raporturi de serviciu încetează, potrivit dispoziţiilor art. 97 lit. b), d) şi e), ale art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) sau ale art. 99 alin. (1) lit. d), înainte de împlinirea termenului prevăzut sunt obligaţi să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi, după caz, drepturile salariale primite pe perioada perfecţionării, calculate în condiţiile legii proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului.(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care funcţionarul public nu mai deţine funcţia publică din motive neimputabile acestuia.(6) În cazul în care persoanele care au urmat o formă de perfecţionare, dar nu au absolvit-o din vina lor, sunt obligate să restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi drepturile salariale primite în perioada perfecţionării, calculate în condiţiile legii, dacă acestea au fost suportate de autoritatea sau instituţia publică.

1.Acest articol are un conţinut complex, în care se regăsesc dezvoltate atât elemente ale dreptului la perfecţionarea pregătirii profesionale, cât şi elemente ale obligaţiei la perfecţionarea pregătirii profesionale.Prin primul alineat se consacră obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a-şi asigura, prin prevederi bugetare, sumele necesare pentru cheltuielile de perfecţionare.Nu orice formă de perfecţionare este suportată de autoritatea sau instituţia publică în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea. Potrivit legii, aceasta trebuie să-şi prevadă în buget şi poate efectiv suporta numai cheltuielile pentru perfecţionarea organizată la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice. Dacă, în prima situaţie, lucrurile sunt clare, participarea la forma de perfecţionare trebuie să fie iniţiată de autoritatea sau instituţia publică, în cea de-a doua situaţie lucrurile sunt relativ mai complicate, pentru că:... citeste mai departe (1-5)


Art. 52Nu constituie forme de perfecţionare profesională şi nu pot fi finanţate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat.

Prin acest articol se clarifică o problemă care a stârnit anumite dispute în practică, anume care este accepţiunea conceptului de formă de perfecţionare profesională. Include orice modalitate prin intermediul căreia se poate realiza o perfecţionare profesională sau sunt forme care, deşi prin conţinutul şi specificul lor contribuie la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici, nu se încadrează în categoria celor la care funcţionarii publici pot avea acces pe cheltuiala autorităţii sau instituţiei publice.Răspunsul îl regăsim în articolul 52, conform căruia nu pot fi finanţate de la bugetul de stat studiile universitare sau cele doctorale. Nu putem împărtăşi formula din debutul articolului nu constituie forme de perfecţionare profesională pe considerentul că şi acestea sunt forme de perfecţionare profesională, numai că nu fac parte din categoria celor pe care autoritatea sau instituţia publică să aibă obligaţia să le finanţeze. De aceea, în opinia noastră textul ar trebui să aibă următorul conţinut: nu pot fi finanţate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat, formulă pe care o propunem, de lege ferenda.... citeste mai departe (-)


Art. 53Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să comunice anual Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile legii, planul de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, precum şi fondurile prevăzute în bugetul anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice.

Prin acest articol se instituie obligaţia autorităţii sau instituţiei publice de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici două elemente, respectiv planul de perfecţionare profesională a forţei de muncă şi fondurile prevăzute în bugetul anual propriu pentru acoperirea nevoilor de perfecţionare cuprinse în acest plan. Se subînţelege că acest plan trebuie în prealabil întocmit de autoritatea sau instituţia publică, lucru pe care legea nu-l mai prevede, dar care se subînţelege



din formularea textului. Ar fi fost mai uşor, în opinia noastră, să se prevadă expres acest lucru, precum şi termenele până la care el trebuie întocmit.


CAPITOLUL VI: Cariera funcţionarilor publiciSECŢIUNEA 1: Recrutarea funcţionarilor publiciArt. 54Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;d) are capacitate deplină de exerciţiu;e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;

(la data 01-feb-2014 Art. 54, litera H. din capitolul VI, sectiunea 1 modificat de Art. 72 din titlul II din Legea 187/2012 )

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

1.Condiţiile pentru ocuparea unei funcţii publice erau prevăzute, într-o formă anterioară a legii, la începutul acesteia, mai exact în articolul 6. S-a optat însă pentru soluţia ca ele să fie consacrate în capitolul care reglementează cariera funcţionarilor publici, mai exact recrutarea acestora, soluţie pe care o împărtăşim.Constatăm totodată modificări şi în ceea ce priveşte conţinutul condiţiilor impuse pentru ocuparea unei funcţii publice, pe care le vom dezvolta în cele ce urmează.Prin acest articol se consacră condiţiile de acces într-o funcţie publică.„Condiţiile de acces la funcţia publică, de regulă sunt înţelese ca fiind acele elemente specifice funcţiei publice, prin care legiuitorul urmăreşte să garanteze valorificarea profesională a viitorilor

funcţionari şi să limiteze arbitrariul în selecţie (…)”.340

Raţiunile pentru care sunt instituite astfel de condiţii sunt diferite.... citeste mai departe (1-11)


Art. 55Ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice temporar vacante se poate face numai în condiţiile prezentei legi.

Este un articol care nu se regăsea în forma anterioară a legii, şi care are caracter exclusiv declarativ, ceea ce, în opinia noastră, îl goleşte de eficienţă juridică. Este evident că o funcţie publică, indiferent că este vacantă în mod temporar sau definitiv, nu poate fi ocupată decât în condiţiile şi cu procedurile prevăzute de lege. Sau cel puţin, aşa ar trebui să se întâmple. Spun aceasta pentru că în practică s-au constatat şi îndepărtări de la aceste rigori. Unul din cele mai elocvente şi chiar scandaloase exemple este cel prin care, la începutul anului 2006, prefecţii în exerciţiu au fost transformaţi din demnitari politici în înalţi funcţionari publici în baza unui examen de atestare pe post, care nu numai că nu era permis de lege, dar a fost şi formal, că practic numai cine nu a vrut nu a promovat acel examen. Este inadmisibil ca dobândirea celui mai important statut în ierarhia funcţiilor publice, acela de înalt funcţionar public, să fie obţinută printr-un procedeu nepermis de lege şi formal ca şi mod de organizare şi exigenţe.... citeste mai departe (-)




Art. 56Ocuparea funcţiilor publice se face prin:a) promovare;b) transfer;c) redistribuire;d) recrutare;e) alte modalităţi prevăzute expres de prezenta lege.

Mutaţii substanţiale au intervenit în materia reglementării modalităţilor de ocupare a unei funcţii

publice vacante şi în regimul concursurilor. Dacă legea, în forma anterioară,374 promova concursul ca modalitate de intrare în corpul funcţionarilor publici, articolul 56 vorbeşte despre modalităţile de ocupare a unei funcţii publice. Nu există sinonimie între expresiile intrarea în corpul funcţionarilor publici şi ocuparea unei funcţii publice, ceea ce ne determină să lansăm întrebarea în ce măsură concursul mai reprezintă sau nu modalitatea comună de intrare în corpul funcţionarilor publici.Aceasta în condiţiile în care legea, în forma actuală, nu mai face nici o referire în acest sens. În ceea ce ne priveşte, considerăm că răspunsul este pozitiv, în sensul că procedura concursului

continuă să reprezinte forma obişnuită de intrare în corpul funcţionarilor publici.375


Art. 57(1) Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice.(2) Condiţiile de participare şi procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii.(3) Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale.(4) Anunţul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului. În mod excepţional, termenul de 30 de zile poate fi redus, în condiţiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante.(5) Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie se stabilesc astfel:a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a III-a;b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;c) 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.(6) Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere se stabilesc astfel:a) 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de: şef birou, şef serviciu şi secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora;b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).b) 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru



ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).(la data 11-iul-2010 Art. 57, alin. (6), litera B. din capitolul VI, sectiunea 1 modificat de Art. I,


(7) Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.*) Condiţia prevăzută la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este obligatorie pentru recrutarea funcţionarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, precum şi pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.*) Funcţionarii publici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să îndeplinească condiţia prevăzută la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut, sub sancţiunea eliberării din funcţia publică.

(la data 01-ian-2010 Art. 57, alin. (7) din capitolul VI, sectiunea 1 in legatura cu Art. 37 din partea II, capitolul IV din Legea 330/2009 )

*) Condiţia prevăzută la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este obligatorie pentru recrutarea funcţionarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, precum şi pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(la data 01-ian-2011 Art. 57, alin. (7) din capitolul VI, sectiunea 1 in legatura cu Art. 31 din capitolul III, sectiunea 5 din Legea 284/2010 )

1.Prin acest articol se consacră reglementări privind procedura de concurs şi condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare pentru participarea la concursul de recrutare. Articolul instituie atât reguli generale, cât şi reguli specifice pentru organizarea şi desfăşurarea concursului.Cât priveşte regulile generale, este vorba despre următoarele:a) instituirea concursului, ca şi modalitate prin care se realizează recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici;b) concursul nu se poate realiza decât în limita funcţiilor publice rezervate a fi ocupate prin această modalitate prin planul de ocupare a funcţiilor publice;c) legalitatea concursului, în sensul că atât condiţiile de participare cât şi procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii. Sintagma potrivit legii nu trebuie interpretată în sensul că legea, ca act juridic al Parlamentului trebuie să reglementeze aceste aspecte. Ea trebuie interpretată în sensul că legea stabileşte care va fi modalitatea în care atât condiţiile cât şi procedura de concurs vor fi reglementate, şi anume printr-o hotărâre de Guvern, în prezent fiind vorba despre H.G. nr. 611 din 04.06.2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi

dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.376


Art. 58(1) Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice centrale este organizat, în condiţiile legii, astfel:a) de către comisia prevăzută la art. 18 alin. (1) pentru înalţii funcţionari publici. Secretariatul tehnic al comisiei se asigură de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;b) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice;c) de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie generale şi specifice.(2) Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi



instituţiile publice din administraţia publică locală este organizat, în condiţiile legii, astfel:a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern;b) de către autorităţi şi instituţii publice, pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, altele decât cele prevăzute la lit. a).(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală au obligaţia de a informa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici înainte cu 10 zile de demararea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor dispune amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurării concursului.(4) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate delega autorităţilor sau instituţiilor publice, în condiţiile legii, competenţa de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice.(5) (4)Înştiinţarea va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:a) identificarea funcţiilor publice vacante prin denumire, categorie, clasă şi, după caz, grad profesional, precum şi compartimentul din care fac parte;b) condiţiile de studii de specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice prevăzute în fişa postului pentru fiecare funcţie publică vacantă;c) data propusă pentru organizarea concursului.(6) (5)În termen de 10 zile, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici verifică în baza de date privind evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici dacă există funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile pentru a fi redistribuiţi.(7) (6)În condiţiile în care nu există funcţionari publici care să poată fi redistribuiţi, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici comunică autorităţilor şi instituţiilor publice desemnarea unui responsabil de procedură, funcţionar public, reprezentant al acesteia în comisia de concurs. Responsabilul de procedură verifică îndeplinirea condiţiilor legale de organizare şi desfăşurare a concursurilor şi îndeplineşte şi celelalte activităţi corespunzătoare calităţii de membru în comisia de concurs.(8) (7)Responsabilul de procedură sesizează cu celeritate Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în situaţia nerespectării de către autorităţile şi instituţiile publice a procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor. Pe baza analizei sesizării formulate de responsabilul de procedură, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursului.(9) (8)Responsabilul de procedură poate fi desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau din cadrul instituţiei prefectului, pe baza propunerilor prefecţilor.

(la data 11-iul-2010 Art. 58, alin. (4) din capitolul VI, sectiunea 1 completat de Art. I, punctul 5. din Legea 140/2010 )

*) N.R.: Legea 140/2010 prevede la art. I pct 5: "La articolul 58, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (4)-(8)". Deoarece in Legea 188/1999, republicată in Monitorul Oficial 365/2007, exista deja alin. (4), am renumerotat alineatele nou introduse, acestea devenind (5)-(9).Pct. 4, art. I din OUG 105/2009, care modifică art. 58 [acesta fiind alcatuit din alineatele (1)-(3)], a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009. Astfel, la data de 14 ianuarie 2010 art. 58 a revenit la forma anterioara modificarii aduse de OUG 105/2009.



(la data 11-iul-2010 Art. 58 din capitolul VI, sectiunea 1 in legatura cu Art. I, punctul 5. din Legea 140/2010 )

1.Prin acest articol se reglementează autorităţile competente să organizeze concursul pentru ocuparea unei funcţii publice. Legea face diferenţă, din acest punct de vedere, pe de o parte, între funcţiile publice centrale şi cele locale, iar pe de altă parte, între înaltele funcţii publice, funcţiile publice de conducere şi cele de execuţie.A) Cât priveşte înaltele funcţii publice, acestea se regăsesc numai la nivel central, iar concursul se organizează de către Comisia specială, constituită conform art. 18 alin. (1) din lege.B) Concursul pentru funcţiile publice de conducere se organizează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici, pentru toate funcţiile publice de conducere generale şi specifice, cu excepţia celei de secretar de comună, şef birou şi şef serviciu.C) Concursul pentru funcţiile publice de execuţie şi pentru cele de conducere de secretar de comună, şef birou şi şef serviciu, se organizează de către autorităţile şi instituţiile publice.... citeste mai departe (1-5)


Art. 59Concursul pentru admiterea la programele organizate în condiţiile legii pentru obţinerea statutului de manager public se organizează şi se gestionează de instituţiile abilitate potrivit legii să organizeze astfel de programe, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Statutul funcţionarului public denumit manager public este în prezent reglementat prin Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 24 iunie 2008,381 care a abrogat reglementarea anterioară,

reprezentată de Ordonanţa de urgenţă nr. 56/2004.382 Rolul managerului public, astfel cum este reglementat de art. 1 alin. (3) din actul normativ cadru, este de a asigura sprijin pentru politicile de reformă ale Guvernului României în ceea ce priveşte proiectarea şi implementarea de la nivelurile strategice la cele operaţionale a procedurilor şi activităţilor vizând accelerarea reformei administraţiei publice centrale şi locale.Ocuparea unei funcţii publice specifice de manager public se realizează de absolvenţii programelor de formare specializată în administraţia publică, cu durata de 2 ani sau de 1 an, organizate pentru obţinerea statutului de manager public sau a programului Bursa specială „Guvernul României”, organizat pentru formarea managerilor din sectorul public, program instituit prin Legea nr. 157

din 14 mai 2004.383 Legea instituie însă condiţia ca acesta să fie urmat de un program intensiv de formare specializată în administraţia publică în România, ca o completare a cursurilor prevăzute la

art. 32 din Hotărârea Guvernului nr. 1516/2004,384 care să permită evaluarea absolvenţilor acestei burse în aceleaşi condiţii şi respectând aceleaşi criterii utilizate în cazul absolvenţilor programelor de formare specializată pentru obţinerea statutului de manager public cu durata de 2 ani sau de un an. Noţiunea de „program de formare pentru dobândirea statutului de manager public” organizat de către Institutul Naţional de Administraţie evocă, potrivit art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 92/2008, activităţi de formare în ţară şi, după caz, în străinătate, stagii practice în ţară şi, după caz, în perioada vacanţelor şi perioada de la absolvirea programelor respective până la numirea, în condiţiile acestei Ordonanţe, în funcţia publică specifică de manager public. Cât priveşte promovarea acestor programe de formare, ea se realizează de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea centrală pentru reforma administraţiei publice. Numărul de locuri pentru programele de formare se stabileşte de Unitatea centrală, pe baza propunerii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar recrutarea şi selecţia se fac de către Institutul Naţional de Administraţie, printr-un concurs naţional, organizat în condiţiile legii şi ale normelor de punere în aplicare a

O.U.G. nr. 92/2008.385 Participanţii la concurs care sunt declaraţi admişi au obligaţia să încheie cu Ministerul Administraţiei şi Internelor un angajament, prin care se obligă să lucreze 5 ani în administraţia publică. Acest termen se calculează de la data primei numiri în funcţia publică specifică de manager public. Participanţii la programele de formare de 2 ani se numesc cursanţiiar cei de la programele de un an se numesc stagiari, iar la finalizarea programelor primesc de la Institutul Naţional de Administraţie un certificat de absolvire şi o adeverinţă care atestă durata studiilor.... citeste mai departe (-)


SECŢIUNEA 2: Perioada de stagiuArt. 60(1) Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia.

(la data 22-iul-2008 Art. 60, alin. (1) din capitolul VI, sectiunea 2 a se vedea recurs in interesul legii



Decizia LXXVIII/2007 )

(2) Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici de execuţie din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

(la data 22-iul-2008 Art. 60, alin. (2) din capitolul VI, sectiunea 2 a se vedea recurs in interesul legii Decizia LXXVIII/2007 )

1.În multe state selecţia realizată în urma concursului nu atrage în mod automat numirea într-un

post şi această numire presupune existenţa unei perioade de probă.386

Cu mici excepţii, în Europa,387 persoanele care au promovat concursul îşi păstrează statutul de candidaţi, dar de data aceasta sunt candidaţi pentru a ocupa o funcţie publică definitivă.Pentru a putea obţine statutul de funcţionar definitiv, ei trebuie să parcurgă o anumită perioadă, denumită perioadă de probă sau perioadă de stagiu, la expirarea căreia, în urma unei evaluări (iar în unele state chiar în urma unor examene) vor fi titularizaţi în funcţia publică respectivă.Şi în dreptul comunitar al funcţiei publice, o persoană care a fost selecţionată prin concurs este ţinută, de regulă, să efectueze un stagiu, înainte de a fi titularizată.... citeste mai departe (1-3)


Art. 61(1) La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcţionarul public debutant va fi:a) numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcţiile publice prevăzute la art. 14, în gradul profesional asistent;b) eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii calificativul "necorespunzător".(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) perioada de stagiu nu constituie vechime necesară pentru ocuparea unei funcţii publice.

1.Terminarea perioadei de stagiu atrage fie:- definitivarea într-o funcţie publică;

- eliberarea din funcţia publică, în cazul în care calificativul obţinut este necorespunzător.389

Prin alineatul al doilea se consacră o normă care nu se regăsea în forma anterioară a legii, pentru că regimul în ansamblu al perioadei de stagiu era diferit. Textul actual nu mai prevede, aşa cum făcea înainte art. 52 alin. (3), că perioada de stagiu este luată în considerare la calcularea vechimii în funcţia publică. Regula însă subzistă şi ea este consacrată de o manieră implicită. Astfel, art. 61 alin. (2) dispune că în cazul în care funcţionarul stagiar a obţinut la evaluarea activităţii calificativul necorespunzător, perioada de stagiu nu constituie vechime în funcţia publică.... citeste mai departe (1-1)


SECŢIUNEA 3: Numirea funcţionarilor publiciArt. 62(1) Numirea în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se face în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1).(2) Numirea în funcţiile publice de conducere pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.(2) Numirea în funcţiile publice de conducere pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. b) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

(la data 11-iul-2010 Art. 62, alin. (2) din capitolul VI, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 6. din Legea 140/2010 )

(3) Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. b) se face prin actul administrativ emis de



conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.(3) Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. c) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală care au organizat concursul.


(4) Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de desfăşurare a activităţii.(5) Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcţionarului public.(6) La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de credinţă în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică definitivă. Jurământul are următoarea formulă: "Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu." Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.(7) Depunerea jurământului prevăzut la alin. (6) se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică. Obligaţia de organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţa legală de numire.

1.Primul alineat reglementează modul de numire în funcţiile publice, care este diferit în funcţie de categoria înalţilor funcţionari publici, a funcţionarilor publici de conducere şi a funcţionarilor de execuţie, cu anumite excepţii.Înalţii funcţionari publici sunt numiţi în funcţie în condiţiile reglementate de art. 19 alin. (1), urmând să identificăm, astfel:

a) numirea de către Guvern, prin hotărâre, a prefectului şi a subprefectului;393

b) numirea de către primul-ministru, prin decizie, a secretarilor generali şi adjuncţilor acestuia din ministere şi alte organe centrale de specialitate şi a inspectorilor guvernamentali;2.... citeste mai departe (1-7)


SECŢIUNEA 4: Promovarea funcţionarilor publici şi evaluarea performanţelor profesionaleArt. 63În carieră, funcţionarul public poate promova în funcţia publică şi poate avansa în treptele de salarizare, în condiţiile legii. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale şi avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiţionate de existenţa unui post vacant.În carieră, funcţionarul public poate promova în funcţia publică, în condiţiile legii. Promovarea în clasă şi promovarea în grade profesionale nu sunt condiţionate de existenţa unui post vacant.

(la data 01-ian-2011 Art. 63 din capitolul VI, sectiunea 4 modificat de Art. 41, punctul 1. din capitolul IV din Legea 284/2010 )

1.Prin acest articol se consacră unul din drepturile fundamentale ale funcţionarului public, care este analizat în doctrină şi prin sintagma „dreptul la carieră al funcţionarului public”. El era recunoscut

în mod constant în doctrină, în mod specific încă din perioada interbelică.421

Noţiunea de carieră evocă ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public până în momentul încetării acestui



raport, în condiţiile legii.Din interpretarea acestui text, rezultă două componente, respectiv dreptul de a promova şi dreptul de a avansa. În ceea ce ne priveşte, considerăm că distincţia între promovare şi avansare este artificială, şi împărtăşim opinia conform căreia termenul care este cel mai corect de a fi folosit este cel de avansare, deoarece el evocă cel mai grăitor ideea de evoluţie în cariera funcţionarilor publici, „având un sens strict, faţă de termenul de «promovare», care comportă mai multe

accepţiuni, având un sens mult mai larg.”422


Art. 64(la data 06-ian-2010 Art. 64 din capitolul VI, sectiunea 4 a se vedea referinte de aplicare din

sectiunea 1 din Regulament din 2009 )

(1) Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare.(2) Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a promovat în funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi.(2) Promovarea în funcţia publică de execuţie în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autorităţile şi instituţiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a promovat în funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi sau, după caz, prin creşterea gradului de complexitate a atribuţiilor exercitate.


1.Secţiunea a IV-a a capitolului VI din prezenta lege este consacrată unor componente esenţiale ale statutului juridic al funcţionarului public, respectiv promovarea şi evaluarea performanţelor

profesionale ale funcţionarilor publici.426 Promovarea este definită, prin articolul 64 din lege şi prin art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, ca reprezentând modalitatea de dezvoltare a carierei funcţionarului public prin ocuparea, în condiţiile legii, a unei funcţii publice cu grad profesional superior celui deţinut anterior promovării, sau dintr-o clasă superioară, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului sau concursului organizat în acest scop sau, în final, a unei funcţii publice ca urmare a promovării examenului sau concursului organizat în acest sens.Se instituie principiul potrivit căruia promovarea într-o funcţie publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen. De aici problema în ce măsură mai reprezintă promovare ocuparea unei funcţii publice superioare vacante, dacă acest lucru se realizează tot prin concurs sau examen? Ce diferenţă, reală, nu artificială, există între un concurs organizat pentru ocuparea unei funcţii publice vacante obişnuite şi altul pentru ocuparea unei funcţii superioare vacante obişnuite? Din nefericire, aceste aspecte nu au fost clarificate nici prin dispoziţiile din H.G. nr. 611/2008 referitoare la evaluare şi la promovare.... citeste mai departe (1-2)




(1) Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituţia publică, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în limita funcţiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.(1) Concursul sau examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituţia publică, în limita funcţiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.


(2) Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ



următoarele condiţii:a) să aibă cel puţin 4 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;c) să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani;d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.(2) Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

(la data 01-ian-2011 Art. 65, alin. (2), litera B. din capitolul VI, sectiunea 4 abrogat de Art. 41, punctul 2. din capitolul IV din Legea 284/2010 )

c) să fi obţinut cel puţin calificativul «bine» la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.


(3) Funcţionarii publici care nu îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut pot participa la concursul organizat, în condiţiile legii, în vederea promovării rapide în funcţia publică.(4) Prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.


1.În ceea ce priveşte promovarea în gradul profesional, articolul 65 impune anumite reguli şi condiţii.a) O primă regulă priveşte autoritatea competentă să organizeze examenul de promovare în grad profesional. Este vorba despre autoritatea sau instituţia publică, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.b) O a doua regulă este aceea că promovarea se face în limita funcţiilor publice destinate promovării.c) O a treia regulă este că promovarea trebuie să aibă în vedere încadrarea în fondurile bugetare ale fiecărei autorităţi sau instituţii publice.2.Referitor la condiţiile impuse de lege pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior, acestea sunt:- să aibă o vechime de minim 4 ani în gradul profesional al funcţiei publice din care se promovează;... citeste mai departe (1-3)


Art. 66Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;b) să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului;d) să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 57 alin. (6);e) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.



1.Dacă articolul anterior consacra condiţiile necesare promovării într-o funcţie de execuţie, prin acest articol sunt reglementate condiţiile necesare participării la concursul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere.În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de acest articol pentru a participa la concursul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere se impune mai întâi precizat faptul că persoanele respective trebuie să îndeplinească condiţiile generale cerute pentru ocuparea oricărei funcţii publice, al căror sediu îl reprezintă în prezent articolul 54 din legea de faţă, iar acestora li se adaugă condiţiile cerute pentru funcţiile publice de conducere.Este vorba despre următoarele condiţii:a) persoana să fie absolventă de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.... citeste mai departe (1-2)


Art. 67Avansarea în trepte de salarizare se face în condiţiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.

(la data 01-ian-2011 Art. 67 din capitolul VI, sectiunea 4 abrogat de Art. 41, punctul 3. din capitolul IV din Legea 284/2010 )



(1) În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, în condiţiile legii.(1) În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii.


(2) Promovarea în condiţiile alin. (1) se face prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului.(3) Promovarea în clasă nu se poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic.


În prima formă a legii, o asemenea dispoziţie era inexistentă. Ea a fost introdusă în anul 2000, când s-a prevăzut că funcţionarii publici care dobândesc o diplomă de studii de nivel superior avansează în categorie şi sunt numiţi în noua funcţie publică, în conformitate cu pregătirea

profesională.431

Ne-am pus întrebarea, în lucrările noastre anterioare432, cum trebuie să interpretăm textul, dacă obţinerea unei diplome de studii de nivel superior atrage sau nu avansarea obligatorie în categorie şi numirea într-o funcţie publică corespunzătoare studiilor dobândite.Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit această normă a avut în vedere nu elementul formal, al faptului că s-a urmat o instituţie de învăţământ superior, ci aspectele de conţinut, care vizează faptul că studiile superioare absolvite vor fi valorificate în activitatea de funcţionar public şi vor atrage creşterea calităţii acestei activităţi. Dacă se absolvă însă o facultate care nu atrage asemenea consecinţe, cum ar fi sport, arte plastice, turism, conservatorul etc., apreciem că nu subzistă obligaţia avansării. Pentru a întări conţinutul acestei opinii, evocăm faptul că persoanele care au titlul de doctor în ştiinţe beneficiază de un supliment de 15%, însă legea impune, pentru acordarea acestui supliment, ca persoana să lucreze în domeniul în care a obţinut doctoratul. Per a contrario, dacă îşi desfăşoară activitatea într-un alt sector, titularul statutului de doctor în ştiinţe nu va beneficia de sporul respectiv.... citeste mai departe (-)


Art. 69



(la data 06-ian-2010 Art. 69 din capitolul VI, sectiunea 4 a se vedea referinte de aplicare din sectiunea 4 din Regulament din 2009 )

(la data 06-ian-2010 Art. 69 din capitolul VI, sectiunea 4 a se vedea referinte de aplicare din sectiunea 3 din Regulament din 2009 )

(la data 22-apr-2005 Art. 69 din capitolul VI, sectiunea 4 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 206/2005 )

(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual.(2) În urma evaluării performanţelor profesionale individuale, funcţionarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător".(3) Calificativele obţinute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la:a) avansarea în treptele de salarizare;

(la data 01-ian-2011 Art. 69, alin. (3), litera A. din capitolul VI, sectiunea 4 abrogat de Art. 41, punctul 4. din capitolul IV din Legea 284/2010 )

b) promovarea într-o funcţie publică superioară;c) eliberarea din funcţia publică.(4) În cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici se stabilesc cerinţele de formare profesională a funcţionarilor publici.(5) Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional.

1.Dacă, în forma anterioară a legii, acestei materii îi era consacrată o secţiune, formată din patru articole (59-62), în prezent este vorba doar despre un articol, în care sunt concentrate elementele esenţiale ale regimului juridic al evaluării. Procedura de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici reprezintă un punct important în cariera fiecărei persoane din

administraţie.433

În doctrina occidentală, termenul consacrat este cel de „notare”, legiuitorul român a preferat însă unul mai emancipat, de „evaluare”. Împărtăşim opţiunea legiuitorului, deoarece sensul este mai larg şi presupune mai multe aspecte decât cel de „notare”. De altfel, acest termen a pătruns în limbajul contemporan, inclusiv în ţara noastră, revendicându-şi domenii cât mai mari de utilizare, în învăţământ, în management etc.Autorii occidentali se exprimă în sensul că notarea şi avansarea funcţionarului public trebuie

abordate împreună,434 de fapt avansarea reprezentând o consecinţă a unor notări pozitive şi fiind condiţionată de astfel de evaluări. Nu poate fi avansat funcţionarul public ale cărui rezultate au fost calificate ca fiind necorespunzătoare.... citeste mai departe (1-2)


SECŢIUNEA 5: Sistemul de promovare rapidă în funcţia publicăArt. 70(1) Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcţia publică:a) persoanele care au absolvit programe organizate, în condiţiile legii, pentru obţinerea statutului de manager public;b) funcţionarii publici care au promovat concursul prevăzut la art. 65 alin. (3).(2) Pot participa la concursul prevăzut la alin. (1) lit. b) funcţionarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) au cel puţin 1 an vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;b) au obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimul an;c) nu au în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi;d) au urmat cel puţin o formă de perfecţionare profesională în ultimul an.(3) Concursul pentru promovarea rapidă prevăzut la art. 65 alin. (3) se



organizează anual, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în limita numărului de funcţii publice rezervate promovării rapide.

Legea de faţă instituie, practic, două modalităţi de promovare în funcţie publică:a) o promovare obişnuită, al cărei regim juridic l-am analizat anterior;b) o promovare rapidă, a cărei finalitate este accederea la procedeul de a promova a funcţionarilor publici care nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a promova, dar care pot urma o procedură specială, sau au un statut special care le permite să promoveze în mod rapid.Din interpretarea alineatului (1) rezultă că au acces la promovarea rapidă numai două mari categorii de funcţionari publici: fie cei care au statut de manager publici, obţinut în urma cursurilor organizate în acest scop; fie cei care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a promova în gradul profesional imediat superior celui deţinut, dar pot participa la concursul de promovare rapidă organizat în condiţiile legii.... citeste mai departe (-)


Art. 71(1) Perioada în care o persoană a urmat programe organizate, în condiţiile legii, pentru obţinerea statutului de manager public este asimilată perioadei de stagiu.(2) În cazul nepromovării programelor prevăzute la alin. (1), perioada de stagiu nu constituie vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice şi nici vechime în funcţia publică.

Legiuitorul asimilează perioada în care o persoană a urmat programul organizat pentru obţinerea statutului de manager public perioadei de stagiu. Nu este suficient numai să se urmeze programul respectiv, el trebuie să fie şi promovat. Aceasta deoarece, în cazul nepromovării unui asemenea curs, perioada de stagiu care a fost obţinută prin echivalarea programului de perfecţionare nu mai constituie nici vechime în specialitatea studiilor absolvite, nici vechime în muncă.


CAPITOLUL VII: Acorduri colective. Comisii paritareArt. 72(1) Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;b) sănătatea şi securitatea în muncă;c) programul zilnic de lucru;d) perfecţionarea profesională;e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.(2) În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică, desemnaţi în condiţiile legii.(3) Autoritatea sau instituţia publică va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condiţiile legii.

1.Semnificaţia acordurilor colectiveSpre deosebire de trecut, când situaţia juridică a funcţionarilor era numai de natură reglementară, era monopolul legiuitorului, actuala reglementare aduce cu sine instituţia acordurilor colective. În acest fel, funcţionarul public, ca şi autoritatea sau instituţia publică şi sindicatele, nu mai sunt ţinute de respectarea doar a legii, ci şi al acordurilor colective, pentru prima dată în ţara noastră, regimul juridic aplicabil funcţionarilor publici încetând să mai fie cel exclusiv legal

(reglementar).439 Ele reprezintă un instrument juridic – corespondent al contractelor colective

existente în cazul salariaţilor440 – prin intermediul cărora sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici şi autorităţile şi instituţiile publice pot stabili măsuri referitoare numai la problemele prevăzute de art. 72 alin. (1): constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea muncii; programul zilnic de lucru; perfecţionarea pregătirii profesionale; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.




Art. 73(1) În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare.(2) În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ş| de sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat, reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică.(3) Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor paritare, precum şi componenţa, atribuţiile şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

1.Prin acest text se introduce un organ de gestiune a funcţiei publice cunoscut în majoritatea sistemelor din alte state şi anume comisia paritară.

Şi în dreptul comunitar al funcţiei publice regăsim comisii paritare.446

În sens material, funcţional, prin gestiunea funcţiei publice se evocă actele juridice şi operaţiunile materiale prin care se recrutează funcţionarii publici şi se materializează situaţia lor profesională

(promovări, mutări, avansări etc.) inclusiv structurile de organizare a funcţiei publice.447

În sens formal organic, termenul evocă autorităţile şi organismele implicate în derularea activităţilor de gestionare a funcţiei publice, atât a celei de stat, cât şi a funcţiei publice locale,

considerată în Franţa vreme îndelungată un fel de rudă săracă a funcţiei publice de stat.448


Art. 74(1) Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situaţii:a) la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice pentru care sunt constituite;b) la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici, dacă costurile acestora sunt suportate din fonduri bugetare;c) la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;d) alte situaţii prevăzute de lege.(2) În exercitarea atribuţiilor, comisiile paritare emit avize consultative.(3) Comisiile paritare urmăresc permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici cu autorităţile sau instituţiile publice.(4) Comisia paritară întocmeşte rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor încheiate în condiţiile legii, pe care le comunică conducerii autorităţii sau instituţiei publice, precum şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici.

1.Prin acest articol se stabileşte competenţa comisiei paritare, care, din punct de vedere al modului în care o concepe legiuitorul, cuprinde în prezent patru tipuri de activităţi:a) activităţi de consultare, comisiile paritare fiind astfel implicate, prin consultare, în stabilirea măsurilor care privesc îmbunătăţirea activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice.b) activităţi de supraveghere permanentă a modului de realizare a acordurilor stabilite între sindicatele reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici şi autorităţile sau instituţiile publice respective.Am constatat anterior că în componenţa comisiilor paritare legea recomandă ca reprezentanţii funcţionarilor publici să facă parte fie din organele de conducere ale sindicatului reprezentativ, fie dintre funcţionarii publici care participă la negocierea acordurilor cu autoritatea sau instituţia publică.... citeste mai departe (1-2)


CAPITOLUL VIII: Sancţiunile disciplinare şi răspunderea



funcţionarilor publiciArt. 75Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

1.Ar fi fost mai riguros dacă titlul ar fi conţinut cele două sintagme în forma inversată, adică „răspunderea şi sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici” sau, pur şi simplu, şi mai

riguros numai „răspunderea funcţionarilor publici”.457 Nu se impune ca în titlul unui capitol care reglementează instituţia răspunderii funcţionarilor publici să se regăsească referirea la sancţiunile specifice uneia din formele de răspundere aplicabile lor.Prin articolul 75 se delimitează formele de răspundere aplicabile funcţionarilor publici.Regimul juridic al funcţionarilor publici presupune şi răspunderea acestora, al cărei scop îl reprezintă reprimarea greşelilor comise de agenţii publici. Un asemenea scop are în vedere un singur aspect, care reprezintă numai unul din scopurile răspunderii, cel represiv. Ne raliem însă

concepţiei exprimate în doctrina de drept public458, potrivit căreia în oricare ramură de drept ne-am plasa răspunderea are două finalităţi:... citeste mai departe (1-3)


Art. 76(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.(2) În cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică.(3) Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

1.Prin acest articol se consacră o normă cu caracter de principiu, care permite oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim să se adreseze instanţei judecătoreşti, chemând în judecată autoritatea sau instituţia care i-a produs vătămarea prin actele administrative sau prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim. Textul este sensibil apropiat de cel cuprins în articolul 52 din Constituţie şi în articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările şi completările ulterioare.464

Articolul 52 alin. (1) din legea fundamentală prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.... citeste mai departe (1-2)


Art. 77(1) Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora.(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;c) absenţe nemotivate de la serviciu;d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;



g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici.(3) Sancţiunile disciplinare sunt:a) mustrare scrisă;b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an;d) retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an.

(la data 01-ian-2011 Art. 77, alin. (3), litera D. din capitolul VIII modificat de Art. 41, punctul 5. din capitolul IV din Legea 284/2010 )

e) destituirea din funcţia publică.(4) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi.(5) Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.(6) În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.(6) În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării ori renunţării la urmărirea penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.

(la data 01-feb-2014 Art. 77, alin. (6) din capitolul VIII modificat de Art. 40, punctul 1. din titlul II din Legea 255/2013 )

(7) Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice.Art. 78(1) Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică.(2) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) -e) se aplică de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la propunerea comisiei de disciplină.(3) Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului public trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului



public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

1.Vom începe analiza cu procedura de urmat, domeniu în care textul consacră o regulă şi o

excepţie490.Regula o reprezintă faptul că intervenţia răspunderii disciplinare, prin aplicarea unei sancţiuni, implică propunerea unui organ colegial numit comisia de disciplină.Aceasta vizează toate sancţiunile disciplinare, cu excepţia celei morale.Excepţia o reprezintă aplicarea sancţiunii disciplinare fără a mai fi necesară propunerea comisiei de disciplină, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ al abaterii disciplinare, şi vizează sancţiunea mustrării scrise. Subliniem că această sancţiune se aplică fără cercetare disciplinară a comisiei şi fără să fie necesară propunerea comisiei. Considerăm însă că este necesar ca titularul dreptului de sancţionare, în speţă conducătorul autorităţii sau instituţiei, trebuie să facă şi el o anumită cercetare pentru a vedea în ce măsură fapta s-a comis, cum s-a realizat aceasta şi dacă propunerea şefului ierarhic are temei sau este un mijloc de hărţuire a funcţionarului public.... citeste mai departe (1-3)


Art. 79(1) Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile publice se constituie comisii de disciplină.(2) Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.(3) Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri şi, după caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatele activităţii de cercetare.(4) Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici este compusă din 5 înalţi funcţionari publici, numiţi prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.(5) Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

1.În regimul juridic al comisiilor de disciplină au intervenit unele importante modificări, care sunt cuprinse atât în Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost ea modificată prin Legea nr. 251/2006, cât

şi în Hotărârea de Guvern nr. 1344 din 31.10.2007496 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, care a abrogat vechea Hotârâre nr. 1210/2003 care reglementa această materie. Prin reglementarea legală anterioară fusese consacrată posibilitatea constituirii de comisii de disciplină, în funcţie de numărul funcţionarilor, pentru fiecare autoritate

sau instituţie publică sau comisii comune pentru mai multe astfel de autorităţi sau instituţii.497

O asemenea posibilitate este în continuare recunoscută prin art. 5 din H.G. nr. 1344/2007, care prevede că prin excepţie, comisia de disciplină poate fi constituită pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice, în cazul în care în cadrul uneia dintre acestea îşi desfăşoară activitatea mai puţin de 10 funcţionari publici. O asemenea posibilitate este, de altfel, recunoscută şi în regimul

instituţiei similare existente la funcţionarul public comunitar.498


Art. 80Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.

1.



Este o dispoziţie cu o semnificaţie deosebită, prin intermediul căreia se tranşează cu claritate deosebirea de regim juridic dintre salariat şi funcţionarul public.Faptul că legiuitorul trimite la legea contenciosului administrativ relevă apartenenţa acestei instituţii la ramura dreptului public, mai exact a dreptului administrativ, care nu exclude ci îngăduie, cum am avut prilejul să arătăm, pe parcursul întregii lucrări, existenţa unor similitudini cu statutul juridic al salariatului.Prin articolul 80 se instituie principiul acţiunii directe a funcţionarului public în faţa instanţei de contencios administrativ, deci se consacră calea acţiunii judiciare directe, fără calea acţiunii administrativ jurisdicţionale de atac.Textul prevede că funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea care i-a fost aplicată, poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea sau, după caz, modificarea actului sancţionator.... citeste mai departe (1-3)


Art. 81(1) Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarului public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează.(2) Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.(3) Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici;b) desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în comisia de disciplină;c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;e) în orice alte situaţii prevăzute de lege.(4) Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:a) funcţionarului public interesat;b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;c) preşedintelui comisiei de disciplină;d) altor persoane prevăzute de lege.

1.Prin acest articol se introduce, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 161/2003, o instituţie inexistentă anterior în statutul funcţionarului public, şi anume cazierul administrativ. Raţiunea de a fi a cazierului administrativ nu constă numai în evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarilor publici. Evidenţierea nu este un scop în sine. Motivaţia ei este aceea de a permite accesul la diferite funcţii în cariera administrativă al acelor funcţionari publici care, pe lângă meritele profesionale, au şi calitatea morală care să le îngăduie să evolueze în carieră. Aceasta deoarece, cum am menţionat deja, pentru un funcţionar public nu este suficient ca el să fie un bun profesionist sau chiar un profesionist de excepţie. El trebuie să fie şi un om de o calitate morală deosebită, care, atât în viaţa sa profesională, cât şi în viaţa privată, să aibă un

comportament cât mai exemplar.509


Art. 82(1) Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:a) în termen de 6 luni de la aplicare, sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a);b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b)-d);c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. e).(2) Radierea sancţiunilor disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

1.Radierea de drept a sancţiunilor disciplinare este un principiu al regimului juridic al răspunderii



disciplinare a funcţionarilor publici.511

Analizând articolul 82, vom constata că radierea de drept a sancţiunilor disciplinare are următorul regim juridic:a) regăsim termene diferite în interiorul cărora intervine radierea, în funcţie de sancţiunile pe care ea le are în vedere. Astfel, sancţiunea morală se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare; restul sancţiunilor (cu excepţia destituirii din funcţie) se radiază de drept în termen de 1 an, calculat de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate.Comparând textul modificat cu cel prevăzut anterior, vom constata că termenele în care intervine

radierea de drept au fost scurtate la jumătate, faţă de cele prevăzute anterior.512


Art. 83(1) Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.

Cea de-a doua formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici este răspunderea contravenţională, care intervine atunci când funcţionarul public a săvârşit o contravenţie în timpul

şi în legătură cu sarcinile de serviciu.514

Rezultă că trebuie să facem distincţie între două categorii de fapte care se raportează la calitatea contravenientului:- fapte comise de funcţionarul public ca persoană, ca simplu cetăţean;- fapte comise ca funcţionar public, anumite contravenţii în timpul serviciului şi care au legătură cu

serviciul.515

Contravenţia reprezintă, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.

180/2002,516 fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, prin ordonanţă sau prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. După cum se susţine în doctrină, contravenţia poate fi analizată dintr-o triplă perspectivă. Din punct de vedere social, ea ne apare ca o faptă prin care se cauzează o vătămare unui subiect de drept sau se pune în pericol ordinea socială. Din punct de vedere material, ea se prezintă ca o deviere de conduită a unui membru al societăţii, iar din

perspectivă morală, contravenţia apare ca o activitate contrară conştiinţei etice.517


Art. 84Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

1.Cea de-a treia formă de răspundere pe care o reglementează legea cadru o reprezintă răspunderea civilă.Legiuitorul a optat, în ceea ce priveşte funcţionarul public, pentru renunţarea la răspunderea materială în accepţiunea dată ei în anii socialismului, adică o răspundere care era doar pentru

prejudiciul efectiv (damnum emergens), nu şi pentru beneficiul nerealizat (lucrum cessans).524

Aşadar, ca şi salariatul, funcţionarul va răspunde atât pentru damnum emergens, cât şi pentru

lucrum cessans.525

Sub aspectul cauzelor care determină intervenţia răspunderii civile aplicabile funcţionarilor publici, astfel cum se desprind ele din interpretarea articolului 84, constatăm că este vorba despre:- prejudicierea, cu vinovăţie, a patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public;... citeste mai departe (1-5)


Art. 85



(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

(21) Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.

(la data 15-feb-2013 Art. 85, alin. (2) din capitolul VIII completat de Art. 34 din titlul IV din Legea 76/2012 )

(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

1.Deşi legiuitorul a renunţat la instituţia răspunderii materiale, sunt menţinute instituţiile procedurale care erau specifice acesteia potrivit vechiului Cod al muncii (în prezent desfiinţate),

respectiv dispoziţie sau ordin de imputare,536 sau asumarea unui angajament de plată.Constatăm că din punct de vedere procedural, procedura recuperării pagubei (prin emiterea unei decizii de imputare sau prin asumarea unui angajament de plată) a fost integral preluată din

vechiul Cod al muncii [art. 107 alin. (1) şi (2)].537 Precizăm însă că în prezent legiuitorul noului Cod al muncii a eliminat posibilitatea de a se stabili răspunderea patrimonială a salariatului pe calea emiterii unei decizii de imputare, dacă salariatul nu îşi asumă, în scris, un angajament de plată. În prezent, stabilirea răspunderii patrimoniale are loc pe cale amiabilă, sau dacă nu s-a ajuns la o rezolvare în mod amiabil, numai pe cale judecătorească, prin admiterea, în tot sau în parte, a acţiunii formulată de cel păgubit (salariat sau angajator) la instanţa competentă să

soluţioneze conflictul de drepturi respectiv.538


Art. 86(1) Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.(2) În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.(3) Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.(3) În cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.


(4) În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.(5) De la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui



compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice.(5) De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice.


1.Textul reglementează ultima şi cea mai gravă formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici, respectiv răspunderea penală. Ea intervine pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau care au legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care funcţionarul public o

exercită.543

Din interpretarea acestui text rezultă că funcţionarul public săvârşeşte două categorii de infracţiuni: unele care privesc funcţia publică pe care acesta o exercită, care au legătură cu aceasta, iar altele care nu au legătură cu aceasta.

Trebuie avute în vedere,544 alături de infracţiunile prevăzute de Codul penal, şi infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie545 potrivit căreia sunt infracţiuni de corupţie cele prevăzute la articolele 254-257 din

Codul penal şi la articolele 61 şi 62 din Legea nr. 161/2003. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite atât de funcţionarii publici, cât şi de alţi funcţionari sau persoane care exercită unele funcţii, însărcinări, atribuţii de control sau care participă la luarea unor decizii.... citeste mai departe (1-4)


CAPITOLUL IX: Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciuSECŢIUNEA 1: Modificarea raportului de serviciuArt. 87(1) Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel:a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice;b) în interes public;

(la data 11-iul-2010 Art. 87, alin. (1), litera B. din capitolul IX, sectiunea 1 abrogat de Art. I, punctul 12. din Legea 140/2010 )

c) în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.(2) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi funcţionarilor publici de conducere are loc prin:a) delegare;b) detaşare;c) transfer;d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice;d) mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentei legi;

(la data 11-iul-2010 Art. 87, alin. (2), litera D. din capitolul IX, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 13. din Legea 140/2010 )

e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.(3) Dacă mobilitatea funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de conducere se dispune în interes public, în condiţiile legii, funcţionarii publici nu pot refuza aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d), cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 89 alin. (3), sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. În aceste cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispune de către persoana care are competenţa de numire în funcţia publică, cu avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.



(la data 11-iul-2010 Art. 87, alin. (3) din capitolul IX, sectiunea 1 abrogat de Art. I, punctul 14. din Legea 140/2010 )

1.Una din dimensiunile statutului juridic al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice este mobilitatea personalului, o instituţie recunoscută şi în sistemele de drept ale altor state, recunoscută şi de alte reglementări referitoare la organizarea şi funcţionarea unor autorităţi publice şi consacrată în prezent şi prin legea-cadru privind statutul funcţionarilor publici. Cât priveşte alte reglementări care prevăd mobilitatea personalului, Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, cu modificările şi

completările ulterioare, republicată,550 prevede, în articolul 52, că personalul de specialitate al Curţii de Conturi, inclusiv cel cu funcţii de conducere, este supus mobilităţii în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, prin modificarea raporturilor de serviciu. Mobilitatea se realizează pentru eficientizarea activităţii Curţii de Conturi, şi în interesul personalului acesteia, pentru dezvoltarea carierei profesionale.... citeste mai departe (1-2)


Art. 88(1) Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.(2) Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:a) graviditate;b) îşi creşte singur copilul minor;c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.(3) Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public.(4) Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.

1.O definiţie legală a acestei instituţii o regăsim în articolul 43 din Codul muncii potrivit căruia delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu, în afara locului său de muncă.Acestor trăsături, le mai poate fi adăugat faptul că ea impune acordarea unor drepturi obligatorii

persoanelor delegate.554

Codul muncii o reglementează în articolele 42-47, ea putând avea o durată de cel mult 60 de zile, care poate fi prelungită cu maxim aceeaşi perioadă.2.Prin articolul 88 din Statut, se consacră următorul regim al delegării funcţionarului public;- poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an, putându-se prelungi numai cu acordul scris al funcţionarului public;... citeste mai departe (1-2)


Art. 89(1) Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.(2) Detaşarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Detaşarea se poate dispune şi pe o funcţie publică de conducere, cu aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin. (2), dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor şi dacă nu există în cadrul autorităţii sau instituţiei publice funcţionari publici care să exercite cu caracter temporar funcţia publică. Funcţionarul public poate fi detaşat pe o funcţie publică inferioară, numai cu acordul său scris.



(21) În mod excepţional, detaşarea se poate dispune şi pe o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, cu aplicarea prevederilor art. 92 alin. (11), dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice în condiţiile prezentei legi. În acest caz, detaşarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire a funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici, la propunerea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public detaşat.

(22) Funcţionarii publici cu statut special pot fi detaşaţi pe funcţii publice generale echivalente funcţiilor publice specifice ocupate, cu avizul Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1)-(21) şi cu respectarea prevederilor art. 110.

(23) Funcţionarii publici pot fi detaşaţi şi pe funcţii publice cu statut special, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu respectarea prevederilor art. 110.

(la data 11-iul-2010 Art. 89, alin. (2) din capitolul IX, sectiunea 1 completat de Art. I, punctul 15. din Legea 140/2010 )

(3) Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:a) graviditate;b) îşi creşte singur copilul minor;c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare;e) este singurul întreţinător de familie;f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.(4) Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau instituţia publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare.

1.

Spre deosebire de delegare, prin detaşare persoana respectivă este dislocată temporar556 din unitatea sau instituţia în care îşi desfăşoară activitatea şi integrată într-o altă unitate sau instituţie.Autorii francezi definesc detaşarea funcţionarului public ca reprezentând o situaţie în care

funcţionarul se află plasat în afara corpului său de origine557 continuând să beneficieze, în acest

corp, de drepturile la avansare şi la retragere.558

În cazul salariatului, detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an, care poate fi prelungită din 6 în 6 ani, cu acordul ambelor părţi, potrivit art. 46 din Codul muncii.Articolul 89 consacră un regim al detaşării funcţionarului public care prezintă atât elemente

comune cu instituţia similară aplicabilă salariaţilor, cât şi anumite particularităţi.559


Art. 90(1) Transferul poate avea loc după cum urmează:a) în interesul serviciului;b) la cererea funcţionarului public.(2) Transferul se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.(3) Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă



localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.(4) Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior.(5) Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul, în acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală.(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere ale căror atribuţii sunt similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5).(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiţii de ocupare şi experienţă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). Autorităţile sau instituţiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale.

(la data 11-iul-2010 Art. 90, alin. (6) din capitolul IX, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 16. din Legea 140/2010 )

(7) Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în care doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice vacante prin transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul înalţilor funcţionari publici, transferul la cerere se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în a cărei structură se găseşte funcţia publică vacantă pe care urmează a fi transferat, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică de conducere sau de execuţie respectivă şi cu respectarea prevederilor alin. (7).


1.Sunt reglementate cele două modalităţi tradiţionale ale transferului, transferul în interesul serviciului şi transferul la cererea funcţionarului public.Se consacră principiul potrivit căruia instituţia transferului este condiţionată de îndeplinirea, de către funcţionarul public supus transferului, a condiţiilor necesare potrivit fişei postului respectiv.Indiferent de forma transferului, se impune acordul scris al funcţionarului public. În cazul transferului la cerere, acordul este dedus, de o manieră implicită, din însăşi cererea de transfer. În cazul transferului în interesul serviciului, articolul 90 alin. (3) impune în mod expres acordul scris al funcţionarului public. Ambele forme de transfer se pot realiza pe o funcţie publică echivalentă sau pe o funcţie publică de nivel superior.Funcţionarului public transferat în interesul serviciului îi sunt recunoscute anumite drepturi de natură patrimonială, prin care se urmăreşte acoperirea cheltuielilor atrase de transfer, şi anume:... citeste mai departe (1-2)


Art. 91



(1) Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă sau temporară.(2) Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii:a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului public;b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public;c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.(3) Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public.(4) Mutarea temporară sau definitivă în cadrul altui compartiment poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea se poate face pe o funcţie publică corespunzătoare, dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii care îi revin.(5) Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 90 alin. (3).(6) Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3).(1) Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.(2) Mutarea definitivă poate avea loc în următoarele situaţii:a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, de acelaşi grad profesional, sau pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. În cazuri temeinic justificate, mutarea se poate dispune motivat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public. În oricare dintre situaţii este necesar acordul scris al funcţionarului public;b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, la acelaşi grad profesional, sau pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului;c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.(3) În cazul înalţilor funcţionari publici, mutarea definitivă se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care se găseşte funcţia publică de conducere ori de execuţie vacantă pe care urmează a fi mutat definitiv, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică respectivă.(4) Mutarea temporară pe o altă funcţie publică se dispune motivat, în interesul



autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, de acelaşi grad profesional, pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului sau, după caz, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.(5) În mod excepţional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condiţiile prezentei legi, dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuţiile care îi revin.(6) Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 90 alin. (3).(7) Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară.

(la data 11-iul-2010 Art. 91 din capitolul IX, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 18. din Legea 140/2010 )

1.În practică, o asemenea măsură se dispunea, fără să existe însă cadrul legal care să o recunoască. Ea se dispunea fie în mod abuziv, ca o formă de sancţionare tacită a unui funcţionar public, fie din raţiuni de organizare internă, care impuneau o asemenea măsură. Articolul 91 prevede astfel două tipuri de mutare în cadrul altui compartiment, definitivă şi temporară. Mutarea definitivă, la rândul ei, poate interveni:a) din iniţiativa şi dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, care nu poate fi însă arbitrară şi discreţionară, deoarece legiuitorul impune respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, când se face pe o funcţie publică vacantă, precum şi cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului, când se realizează prin repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute. Acest tip de mutare nu impune acordul salariatului;... citeste mai departe (1-5)


Art. 92(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea acestei funcţii publice şi care nu are în cazierul administrativ sancţiuni disciplinare neradiate în condiţiile prezentei legi.(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentei legi.


(11) În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.




(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, astfel:a) cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală;b) cu obligaţia înştiinţării înainte cu cel puţin 10 zile a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, dispune neefectuarea măsurii sau, după caz, încetarea acesteia.(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.


(3) În mod excepţional, perioada prevăzută la alin. (2) poate fi prelungită cu maximum 3 luni, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dacă autoritatea sau instituţia publică a organizat concurs de recrutare sau promovare şi funcţia publică nu a fost ocupată, în condiţiile legii.(4) Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice sau, după caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului funcţiei publice a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. d).(4) Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice, până la radierea de drept a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situaţia în care funcţionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcţie publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalţilor funcţionari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii.


(5) Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcţionarul public are dreptul la acest salariu.

1.În ceea ce priveşte exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante,şi aceasta era obişnuită în practică, fără să existe un temei legal care să o consacre. Ca elemente de regim juridic al ei, regăsim consacrarea a două forme, respectiv:- o formă de exercitare temporară a unei funcţii publice de conducere, care nu poate depăşi 6 lunişi pentru care este obligatoriu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, atunci când este vorba despre o funcţie publică din administraţia centrală sau înştiinţarea acestei instituţii, cu cel puţin 10 zile înainte, când este vorba despre o funcţie publică din administraţia publică locală. Legea admite că această perioadă poate fi prelungită, în mod excepţional, cu maximum 3 luni,atunci când autoritatea sau instituţia publică a organizat concurs de recrutare sau promovare în funcţia publică, însă concursul nu s-a finalizat prin câştigarea lui de către unul din candidaţi;... citeste mai departe (1-2)


Art. 93(1) Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile publice prevăzute la art. 12, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3).



(2) Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage eliberarea din funcţia publică.(2) Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage eliberarea din funcţia publică. În această situaţie, înaltul funcţionar public intră în corpul de rezervă al funcţionarilor publici, beneficiind de dreptul de a fi redistribuit pe o funcţie publică de conducere sau de execuţie vacantă, în condiţiile prezentei legi.


(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura decontarea cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum şi locuinţe de serviciu, în condiţiile legii.

1.După cum se desprinde din întreaga filozofie a Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare, ea consacră reguli comune aplicabile tuturor funcţionarilor publici, pe de o parte, iar pe de altă parte fie consacră ea însăşi reguli derogatorii pentru anumite categorii de funcţionari publici, fie permite ca acest lucru să se realizeze prin acte normative speciale.Această lege îngăduie existenţa a două tipuri de statute speciale aplicabile unor funcţionari publici:a) statute speciale create în funcţie de specificul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici pe care îl vizează (administraţia parlamentară, prezidenţială, personalul vamal, diplomatic şi consular etc.);b) statute speciale create în funcţie de specificul atribuţiilor şi responsabilităţilor pe care le presupun anumite funcţii publice, şi este vorba despre cele ocupate de înalţii funcţionari publici şi de managerii publici.... citeste mai departe (1-3)


SECŢIUNEA 2: Suspendarea raportului de serviciuArt. 94(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii:a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34;

a1) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34;

a2) este încadrat la cabinetul unui demnitar;(la data 22-iul-2012 Art. 94, alin. (1), litera A. din capitolul IX, sectiunea 2 completat de Art. I,


b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă;d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condiţiile legii;

e) efectuează stagiul militar*****), serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;f) este arestat preventiv;f) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu;

(la data 01-feb-2014 Art. 94, alin. (1), litera F. din capitolul IX, sectiunea 2 modificat de Art. 40, punctul 3. din titlul II din Legea 255/2013 )

g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condiţiile legii;h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condiţiile legii;i) carantină, în condiţiile legii;



j) concediu de maternitate, în condiţiile legii;k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;l) forţa majoră;m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);n) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;o) în alte cazuri expres prevăzute de lege.(2) În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării suspendării de drept, funcţionarul public este obligat să informeze în scris persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică despre acest fapt. Neinformarea persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1) lit. f), h), i), k) şi l).(3) Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are obligaţia să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.

1.Suspendarea raportului de serviciu reprezintă o dimensiune a statutului juridic al funcţionarului public care a stârnit şi ea în practica administrativă anumite controverse în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea ei.Modificări consistente au fost aduse în ceea ce priveşte suspendarea raportului de serviciu,instituţie care era evocată anterior sub titulatura generică „întreruperea activităţii la cerere”.Reglementarea era nesatisfăcătoare şi a determinat aplicări eronate ale instituţiei, dat fiind faptul că legea vorbea despre „un interes personal legitim”. De aici, fiecare conducător de autoritate sau instituţie publică înţelegea ce dorea prin această sintagmă. Faptul că legea nu a definit conceptul, în nici un caz nu poate fi interpretat că este interes personal legitim situaţia în care un funcţionar public cere să-şi întrerupă activitatea pentru a trece în avocatură, cum s-au constat situaţii în practică. În toată această perioadă, care putea ajunge până la 8 ani, instituţia este obligată să-i păstreze locul, pentru ca funcţionarul să se poată ulterior întoarce la serviciu. În această situaţie postul rămânea blocat, iar instituţia nu putea decât să încadreze pe perioadă determinată o altă persoană.... citeste mai departe (1-4)


Art. 95(1) Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii:a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. c);d) pentru participare la campania electorală;e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.(2) Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.N.R.: Având în vedere situaţia neclară adusă de modificările suferite de alin. 2 art. 95 am solicitat şi primit răspunsul Consiliului Legislativ - apasaţi aici. În cazul în care nu aveţi cont iDrept, vă rugăm să apăsaţi butonul Cont nou din drepta sus a ecranului şi să urmaţi paşii necesari.



(la data 02-apr-2015 Art. 95, alin. (2) din capitolul IX, sectiunea 2 in legatura cu Art. V din Legea 140/2010 )

(3) Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de declanşarea grevei.(4) Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii în funcţia publică.(5) Dispoziţiile art. 94 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2).

1.În acest articol sunt cuprinse reglementări atât în ceea ce priveşte suspendarea la cerere a raportului de serviciu, cât şi anumite reglementări de ordin tehnic, procedural, valabile ambelor forme de suspendare.În ceea ce priveşte cazurile în care funcţionarul public poate să solicite suspendarea raportului de serviciu, este vorba de:- situaţii de natură familială, socială, care privesc existenţa unor copii minori până la 2 ani, sau copii minori cu handicap, care atrag suspendarea până la 3, 7 sau, după caz, 18 ani;- situaţii privind garantarea unor drepturi fundamentale ale funcţionarului public, cum ar fi drepturile electorale sau dreptul la grevă;- situaţii prin care are loc implicarea funcţionarului public în activitatea unor instituţii sau organisme internaţionale.Alineatul (2) prevede că „raportul de serviciu al funcţionarului public se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public”. Modul în care este formulat textul poate determina două interpretări:... citeste mai departe (1-3)


Art. 96(1) Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică.(2) Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea raportului de serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.(3) Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.(4) Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 94 alin. (1) lit. c) şi art. 95 alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcţia publică.

Articolul reglementează anumite aspecte procedurale privind suspendarea raportului de serviciu, precum şi reluarea activităţii, după încetarea motivelor care au determinat suspendarea.Principiul simetriei juridice impune ca reluarea activităţii să se facă în baza aceluiaşi tip de act ca acela în baza căruia s-a dispus suspendarea, respectiv prin act administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respective.Legea prevede numai un termen maxim în interiorul căruia să se comunice actul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Ea nu prevede însă şi termenul în care actul de reîncepere a activităţii şi de încetare a suspendării să se emită. Este o scăpare a legiuitorului. O altă scăpare este aceea că se reglementează (prin art. 94) numai termenul privitor la reluarea activităţii în cazul suspendării de drept, nu şi în cazul suspendării la iniţiativa funcţionarului public. Aplicarea principiului idem ratio, idem ius determină concluzia că va fi vorba despre acelaşi termen de 5 zile, pentru ambele tipuri de suspendare.... citeste mai departe (-)


SECŢIUNEA 3: încetarea raportului de serviciuArt. 97



Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică şi are loc în următoarele condiţii:a) de drept;b) prin acordul părţilor, consemnat în scris;c) prin eliberare din funcţia publică;d) prin destituire din funcţia publică;e) prin demisie.

1.Regimul juridic al încetării raportului de serviciu a suferit şi el consistente modificări. Astfel, spre deosebire de articolul 89 din lege în forma anterioară, care consacra şase procedee juridice,

respectiv demisie, transfer, eliberare din funcţie, destituire, pensionare şi deces,574 actualul articol 97 recunoaşte: încetarea de drept, prin acordul părţilor, consemnat în scris, prin eliberare din funcţia publică, prin destituire şi prin demisie.Încercând o calificare a formelor de încetare a raportului de serviciu din punct de vedere al subiectului de drept din iniţiativa căruia intervine încetarea raportului de serviciu, credem că pot fi identificate trei mari categorii:a) modalităţi de încetare care intervin prin voinţa legiuitorului (ope legis);... citeste mai departe (1-2)


Art. 98(1) Raportul de serviciu încetează de drept: (1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:

(la data 01-apr-2010 Art. 98, alin. (1) din capitolul IX, sectiunea 3 modificat de Art. III din Legea 49/2010 )

a) la data decesului funcţionarului public;b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public;c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 54 lit. a), d) şi f);d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii;d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare;

(la data 01-apr-2010 Art. 98, alin. (1), litera D. din capitolul IX, sectiunea 3 modificat de Art. III din Legea 49/2010 )

e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare;f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii;

(la data 01-feb-2014 Art. 98, alin. (1), litera F. din capitolul IX, sectiunea 3 modificat de Art. 40, punctul 4. din titlul II din Legea 255/2013 )

g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;g) ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, ca pedepse complementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării



unei profesii, ca măsură de siguranţă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;

(la data 01-feb-2014 Art. 98, alin. (1), litera G. din capitolul IX, sectiunea 3 modificat de Art. 40, punctul 4. din titlul II din Legea 255/2013 )

h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia publică.(2) Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

Încetarea de drept a raportului de serviciu intervine într-una din situaţiile prevăzute expres şi limitativ în alin. (2) lit. a)-h). Analiza acestor condiţii nu pune probleme deosebite, putând fi vorba despre intervenţia unor fapte juridice (decesul), a unor situaţii juridice (pensionarea, declararea judecătorească a morţii, expirarea termenului în cazul funcţiilor ocupate cu caracter temporar, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor), sau urmare a unei hotărâri judecătoreşti, prin care se declară, după caz nulitatea absolută a actului de numire, se dispune o condamnare penală definitivă şi o condamnare penală însoţită de interzicerea executării profesiei.Constatăm că printre aceste situaţii nu se regăseşte şi aceea când funcţionarul public este pus sub interdicţie datorită stării sale de sănătate mintală, care credem că ar trebui avută în vedere în viitor de legiuitor.... citeste mai departe (-)


Art. 99(1) Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea;d) pentru incompetenţa profesională, în cazul obţinerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale individuale;e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. g);f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute;g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a numirii în condiţiile art. 93.(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g) reprezintă motive neimputabile funcţionarilor publici.(3) În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.(4) În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), şi e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor



publici.(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.(7) Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante la nivel inferior.

1.Eliberarea din funcţie reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu, care intervine pentru motive care nu sunt imputabile funcţionarilor publici. Necesitatea proteguirii stabilităţii funcţionarului public a determinat natura legală a situaţiilor în care poate interveni eliberarea din funcţie. Anumite situaţii sunt intervenite în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, cum ar fi încetarea activităţii, mutarea în altă localitate, reducerea personalului, obligarea autorităţii publice, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, de a-l primi în funcţie pe funcţionarul public al cărui raport de serviciu instanţa admite că a fost desfăcut ilegal. Precizăm că această situaţie, prevăzută de alin. (1) lit. c), în cazul salariatului este motiv de încetare de drept a raportului de muncă.2.În ceea ce priveşte situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d), care se referă la incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale, credem că locul ei nu este aici, deoarece, după cum am arătat în comentariul de la articolul 50, poate fi vorba atât despre motive imputabile funcţionarului public, deduse din încălcarea obligaţiei de perfecţionare profesională, cât şi de motive neimputabile funcţionarului public. De aceea, este corect că în articolul 99 alin. (2) s-a omis litera d) din enumerare, pentru că, aşa cum spuneam, încetarea raportului de serviciu pentru necorespundere profesională poate fi atât un motiv imputabil cât şi neimputabil.... citeste mai departe (1-5)


Art. 100(1) În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice;d) este schimbată structura compartimentului.(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;c) pregătirea profesională;d) să fi desfăşurat activităţi similare.(3) În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituţia publică.(4) Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.(5) În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.

1.Reorganizarea activităţii reprezintă o modalitate nou introdusă prin Legea nr. 161/2003, care a suferit unele modificări prin Legea nr. 251/2006 şi care, în filozofia actuală a legii, poate interveni în următoarele situaţii:- modificarea atribuţiilor aferente unei funcţii publice;- modificarea atribuţiilor unui compartiment, în sensul reducerii acestora;



- modificarea denumirii unei funcţii publice, fără să se schimbe, în proporţie de peste 50% atribuţiile aferente ei;- modificarea structurii compartimentului.În oricare din situaţiile de mai sus ne-am afla, funcţionarii publici urmează a fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente create în urma reorganizării, însă legea impune respectarea unor criterii, prin intermediul cărora se urmăreşte crearea premiselor ca funcţionarul public să facă faţă funcţiilor nou rezultate în urma reorganizării. Aceste criterii vizează respectarea categoriei, clasei, gradului şi pregătirii profesionale a funcţionarului public, a experienţei pe care acesta o are şi a criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică respectivă. Legea prevede şi situaţia în care pentru ocuparea unui post rezultat în urma reorganizării, sunt mai mulţi funcţionari care îndeplinesc aceleaşi criterii şi cerinţe. Într-o atare situaţie, urmează a se organiza un examen. Se pune problema care este procedura de organizare a unui asemenea examen. În tăcerea legii, urmează să interpretăm că vom aplica procedura obişnuită pentru organizarea unui concurs sau examen, care, în prezent, îşi află reglementarea în H.G. nr. 611/2008.... citeste mai departe (1-2)


Art. 101(1) Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 78, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, în următoarele cazuri:a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave;b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.(2) Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la date emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcţia publică.

Destituirea din funcţie reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu, care, tradiţional,

reprezintă cea mai drastică sancţiune care se poate aplica funcţionarului public582. Acestei dimensiuni a ei, legiuitorul îi adaugă o alta, care, în opinia noastră nu este scutită de anumite critici, şi anume intervenţia unei stări de incompatibilitate, neurmată de luarea unor măsuri de către funcţionarul public, care să facă să înceteze această situaţie într-un interval de 10 zile de la data intervenţiei stării de incompatibilitate respective. Credem că în această situaţie s-ar fi impus eliberarea din funcţie şi nu destituirea din funcţie. Precizăm că în cazul salariatului, o asemenea situaţie nu este reglementată.


Art. 102Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare.

1.Demisia reprezintă o formă de dezînvestire iniţiată de titularul funcţiei publice. Denunţarea raportului de serviciu de către funcţionarul public decurge din principiul general al libertăţii muncii,

consacrat de articolele 41 şi 42 din Constituţie.583 În doctrina interbelică s-a susţinut că demisia este guvernată de principiul după care funcţionarul public nu poate părăsi serviciul până când demisia nu i-a fost acceptată şi nu a fost efectuată predarea lucrărilor către cel îndrituit să le primească.Legea actuală renunţă la condiţia acceptării şi impune pe cea a termenului de producere a efectelor, în sensul că se instituie regula după care efectele demisiei se pot produce după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Dat fiind faptul că legea se referă la înregistrarea demisiei,rezultă că ea nu poate fi înaintată decât în scris. „Cerinţa notificării scrise certifică în mod categoric

faptul că demisia nu este un act juridic care să se poată prezuma”.584


Art. 103(1) La modificarea, la suspendarea şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în



vederea exercitării atribuţiilor de serviciu.(2) La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.(3) Funcţionarii publici beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul în care raporturile de serviciu le-au încetat în condiţiile prevăzute la:a) art. 98 alin. (1) lit. c), cu excepţia cazului în care funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. a);b) art. 98 alin. (1) lit. e) şi h);c) art. 99 alin. (1).

1.Una din îndatoririle tradiţionale ale funcţionarului public este ca la încetarea raportului de serviciu să fie predate bunurile şi lucrările care i-au fost încredinţate în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, şi această atribuţie este prevăzută în alin. (1) al acestui articol.2.În aplicarea teoriei drepturilor câştigate, prin alin. (2) se prevede că funcţionarul public păstrează drepturile pe care le-a dobândit în cadrul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.O situaţie similară regăsim şi în ceea ce priveşte statutul juridic al salariatului, şi ea este reglementată prin Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului

întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.587

Acest act normativ a fost adoptat în baza Directivei nr. 2001/23/CE referitoare la legislaţia statelor membre privind menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi.... citeste mai departe (1-3)


Art. 104(1) Redistribuirea funcţionarilor publici se face de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, astfel:a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionarului public.(2) Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi acelaşi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public.(3) Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcţionarului public.(4) Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face cu respectarea alin. (2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcţionarul public a îndeplinit atribuţii similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează redistribuirea.(5) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.(6) Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.(7) Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.



(8) În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (7), funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.

1.Regimul juridic al redistribuirii funcţionarilor publici disponibilizaţi din motive care nu le sunt imputabile a fost modificat de o manieră care să asigure eficienţă acestei măsuri cu caracter proteguitor pentru funcţionarii publici. În practică s-a constatat caracterul adesea formal al acestei măsuri, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuzând acceptarea funcţionarilor care fuseseră redistribuiţi.Pentru a se da eficienţă reală acestei instituţii, s-a prevăzut un regim juridic care include condiţiile redistribuirii, procedura de urmat şi calea de atac.În ceea ce priveşte autorităţile sau instituţiile publice în limitele teritoriale ale cărora urmează a se face redistribuirea, poate fi vorba fie de autorităţi sau instituţii aflate în aceeaşi localitate sau dintr-o localitate aflată la maxim 50 de km de localitatea de domiciliu, sau, la cererea funcţionarului public, şi la o autoritate sau instituţie publică aflată în alt judeţ sau la o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea de domiciliu.... citeste mai departe (1-4)


Art. 105(1) Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică în condiţiile art. 99 alin. (1) lit. a)-c), e) şi g) şi este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.(2) Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar public în următoarele situaţii:a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;b) în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi pregătirii profesionale, iar funcţionarul public o refuză;c) angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni;d) la cererea funcţionarului public.

1.Se impunea să fie consacrată instituţia corpului de rezervă a funcţionarilor publici, care cuprinde funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică din motive care nu le sunt

imputabile.591

Raţiunea înfiinţării corpului de rezervă a constat în nevoia de a-i proteja pe acei funcţionari publici cărora le-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile lor. Menţinerea în corpul de rezervă nu este nelimitată în timp, soluţie firească, de altfel, dat fiind faptul că acesta nu este o structură sindicală sau profesională, ci o evidenţă distinctă a unei categorii de funcţionari publici, care are misiunea de a-i sprijini atât pe funcţionarii publici care îl compun, cât şi de a suplini anumite nevoi ale administraţiei, deduse din mobilitatea care caracterizează funcţia publică, în general.2.Părăsirea corpului de rezervă se poate realiza după cum urmează:... citeste mai departe (1-2)


Art. 106(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.(2) La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută.

1.Este recunoscut dreptul funcţionarului public, care se consideră nedreptăţit prin actul



administrativ prin care i-a încetat raportul de serviciu, de a se adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea actului, obligarea autorităţii să-l reintegreze în funcţia avută anterior şi să-i acorde despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Deşi articolul 106 face referire

exclusiv la despăgubiri cu caracter patrimonial592, înţelegem că, în baza Legii nr. 554/2004, funcţionarul public poate să solicite şi plata unor pagube cu caracter moral, dacă apreciază că a suferit prejudicii cu acest caracter.Termenul şi procedura sunt cele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege prevede ca şi termen de exercitare a unei acţiuni termenul de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicat răspunsul la procedura administrativă prealabilă, prin care funcţionarul public a cerut revocarea actului administrativ prin care i-a încetat raportul de serviciu sau de când autoritatea avea obligaţia să facă acest lucru. Regăsim aici principiul care guvernează efectele actelor administrative, efecte care se produc, în

cazul actelor administrative individuale, de la data comunicării lor.593


CAPITOLUL X: Dispoziţii finale şi tranzitoriiArt. 107Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul privind funcţiile publice în oricare dintre următoarele situaţii:a) stabilirea sau modificarea structurii de funcţii publice pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de către conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (3);b) modificarea calităţii posturilor, potrivit art. 111 alin. (1) sau (5);c) reorganizarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice.(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a înştiinţa, în termen de 10 zile lucrătoare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în oricare dintre următoarele situaţii:a) intervenirea unor modificări în structura funcţiilor publice din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, ca urmare a promovării în clasă şi în grad profesional a funcţionarilor publici;b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate.(3) Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este prealabil şi obligatoriu în toate situaţiile prevăzute la alin. (1).(4) În situaţia în care, după obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, actele administrative prin care se stabilesc măsuri din categoria celor prevăzute la alin. (1) se aprobă cu modificări sau completări, ordonatorii principali de credite din administraţia publică locală au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici aceste acte administrative, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data aprobării lor prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean.(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), autorităţile administraţiei publice locale pot pune în aplicare dispoziţiile hotărârii consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, numai după obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. În acest caz, avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici se emite în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii actelor administrative prevăzute la alin. (4).(6) Lista documentelor necesare pentru obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a



Funcţionarilor Publici, precum şi modalitatea de transmitere a acestora de către autorităţile şi instituţiile publice se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(la data 11-iul-2010 Art. 107 din capitolul X modificat de Art. I, punctul 23. din Legea 140/2010 )

Acest articol prevede actul prin intermediul căruia se stabilesc funcţiile publice în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Astfel, funcţiile publice se stabilesc prin actul administrativ emis de conducătorul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, iar în cadrul autorităţilor autonome locale şi judeţene, este vorba despre hotărârea consiliului local sau a celui judeţean, după caz.Emiterea sau, după caz, adoptarea actului administrativ de stabilire a funcţiilor publice este precedată de emiterea de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a unui aviz. Legea nu precizează care este natura juridică a acestui aviz, putând fi vorba de una din cele trei categorii

de avize recunoscute în doctrină şi legislaţie, facultativ, consultativ şi conform.594 Nici art. 1 pct.

2 lit. d)595 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nu stabileşte natura juridică a acestui aviz. Regula o reprezintă faptul că atunci când legea nu prevede la ce fel de aviz face referire, este vorba despre un aviz cu caracter consultativ.... citeste mai departe (-)


Art. 1071

(1) Pentru respectarea drepturilor de carieră ale funcţionarilor publici, în cuprinsul actelor normative sau administrative privind modificări ale structurii organizatorice, reorganizări sau desfiinţări de structuri şi funcţii publice, autorităţile şi instituţiile publice iniţiatoare din administraţia publică centrală şi locală sunt obligate să prevadă un termen de minimum 30 de zile, în vederea aplicării procedurilor legale prevăzute de prezenta lege.(2) După aprobarea actelor normative, în condiţiile legii, pentru structura de funcţii publice care rezultă în condiţiile alin. (1), autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală solicită avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile prevăzute la art. 107.

(la data 11-iul-2010 Art. 107 din capitolul X completat de Art. I, punctul 24. din Legea 140/2010 )

Art. 108În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20% unii funcţionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective.

1.Potrivit art. 13 din Constituţia României, limba oficială în România este limba română. Sintagma

de „limbă oficială” evocă „limba prin care se exprimă, oral sau în scris, autorităţile publice”.596

Dintr-o asemenea perspectivă, strictă şi unilaterală, textul ar putea să apară ca fiind contrar Constituţiei. Se impune însă ca el să fie coroborat şi cu alte dispoziţii constituţionale. Avem în vedere, în primul rând, art. 120 alin. (2) din Constituţie, care prevede că în unităţile administrativ teritoriale unde o minoritate naţională are o pondere semnificativă, se poate folosi, în scris şi oral, şi limba natală a acelei minorităţi în raporturile cu administraţia publică locală şi cu serviciile publice deconcentrate. În al doilea rând, art. 6 alin. (1) din Constituţie care recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase (s.n. – V.V.)... citeste mai departe (1-2)


Art. 109Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

(la data 15-feb-2013 Art. 109 din capitolul X modificat de Art. IV din capitolul I, sectiunea 2 din Legea 2/2013 )



1.Textul consacră o normă cu caracter general privind competenţa de soluţionare a litigiilor care au ca obiect raporturi de serviciu ale funcţionarilor publici. Această competenţă aparţine instanţelor de contencios administrativ, însă legiuitorul admite că pot exista situaţii în care, prin legi speciale, să se prevadă competenţa altor instanţe. Deşi nu se prevede în mod expres la ce fel de legi face trimitere, vom interpreta că trebuie să fie vorba tot despre o lege cu caracter organic. La o asemenea concluzie duce principiul simetriei juridice, care obligă ca de la o lege organică să se poată deroga tot printr-o reglementare cu caracter organic.2.Asupra acestui text s-a pronunţat Curtea Constituţională prin două decizii. Astfel, în Decizia nr. 942/2007, obiectul excepţiei l-a reprezentat fostul art. 91 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 109 în urma republicării legii, considerat că ar contraveni art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, şi articolului 53 privind regimul constituţional al restrângerii unor drepturi sau al unor libertăţi.... citeste mai departe (1-2)


Art. 110Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) au obligaţia de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea şi avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

1.O asemenea dispoziţie este legitimă, având în vedere necesitatea existenţei unei armonii între statutul general al funcţionarului public şi statutele speciale aplicabile diferitelor categorii de funcţionari publici. Legea nr. 188/1999 prevede, în articolul 5 alin. (2) şi (3) care este raportul dintre acestea; ce anume se poate reglementa prin statutele speciale şi anumite excepţii, care privesc numai unele categorii de funcţionari publici, cum ar fi poliţiştii sau personalul diplomatic şi consular.2.Au aplicabilitate aici şi principiile de drept specialia generalibus derogant şi specialia generalibus non derogant. Din coroborarea celor două principii, rezultă că legea specială nu poate deroga de la legea generală decât în limitele pe care legea generală le trasează. Cu toate acestea, în practică s-au întâlnit şi continuă să existe derogări nepermise, care transformă statutele speciale aplicabile diferitelor categorii de funcţionari publici în statute generale distincte. Ne-am exprimat critic, în

alte lucrări sau studii ale noastre, cu privire la această situaţie.604


Art. 111(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligaţia de a stabili funcţii publice în condiţiile art. 107.(2) Funcţiile publice vacante, funcţiile publice de conducere, precum şi funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupă în condiţiile prezentei legi.(3) Persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice vor fi numite în funcţii publice de execuţie dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 54 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei şi gradului profesional ale funcţiei publice.(4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii publice în condiţiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizării funcţiilor publice în care au fost numite.

Este o normă cu caracter tranzitoriu, prin care se are în vedere situaţia acelor autorităţi sau instituţii publice care au în structura lor posturi care presupun exercitarea unor prerogative de putere publică. Este vorba despre posturi cărora iniţial li s-a stabilit o natură contractuală, dar care, prin specificul atribuţiilor pe care le presupun, sunt aferente unei funcţii publice. În atare situaţie, este firesc să se asigure transformarea lor din posturi de natură contractuală în posturi aferente unor funcţii publice. Poate fi vorba atât de înalte funcţii publice, cât şi de funcţii publice de conducere şi de execuţie. Unele dintre ele sunt deja încadrate cu personal contractual, iar altele sunt vacante. Pentru cele care sunt încadrate cu personal contractual, prima determinare care trebuie făcută este dacă titularii lor îndeplinesc condiţiile impuse de art. 54 din lege, precum



şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei şi gradului profesional. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, persoanele respective urmează să fie numite ca şi funcţionari publici. În rest, pentru toate celelalte situaţii, ocuparea lor se va face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999.... citeste mai departe (-)


Art. 112(1) Numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi de şef al oficiului prefectural, este de maximum 12% din numărul total al funcţiilor publice.*) La aprobarea structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală vor fi respectate prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi de şef al oficiului prefectural, este de maximum 12% din numărul total al funcţiilor publice, precum şi prevederile art. XVI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:a)pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie;b)pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie;c)pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie;d)pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie.

(la data 05-ian-2009 Art. 112, alin. (1) din capitolul X a se vedea referinte de aplicare din Art. III din Ordonanta urgenta 229/2008 )

(1) Numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, de şef al oficiului prefectural, precum şi a funcţiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de organizare «Anexa M», aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, este de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate.

(la data 24-apr-2014 Art. 112, alin. (1) din capitolul X modificat de Art. 19 din capitolul IV din Ordonanta urgenta 18/2014 )

(2) Prin excepţie, în cadrul aparatului propriu al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, ponderea funcţiilor publice de conducere se poate stabili, pe baza justificării autorităţii sau instituţiei publice, la maximum 15% din numărul total al funcţiilor publice.

(la data 05-ian-2009 Art. 112, alin. (2) din capitolul X abrogat de Art. II din Ordonanta urgenta 229/2008 )

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) al art. XVI din Legea nr. 161/2003privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, aparatul propriu al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.

(la data 05-ian-2009 Art. 112, alin. (3) din capitolul X abrogat de Art. II din Ordonanta urgenta



229/2008 )

Prin acest articol se reglementează raportul maxim dintre funcţiile de conducere şi cele de execuţie. Acest raport este de maximum 12%. Legiuitorul a admis iniţial mai multe excepţii, unele fiind însă eliminate ca efect al abrogării alineatelor (2) şi (3) ale acestui articol. În prezent, singurele excepţii pe care le îngăduie legea vizează funcţiile de secretar de unitate administrativ teritorială şi de şef al oficiului prefectural. Pentru această categorie de excepţii, legiuitorul nu stabileşte un alt raport decât cel limitat la maxim 12%, lăsându-se să se înţeleagă că el poate fi oricât.


Art. 113Programele organizate pentru obţinerea statutului de manager public potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) sunt programele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea managerilor din sectorul public, cu modificările ulterioare.

Textul clarifică regimul programelor organizate pentru obţinerea statutului de manager public, la care face referire articolul 70 alin. (1) lit. a) din legea de faţă. Cum am precizat deja la comentariul articolului 70 din prezenta lege, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 24 iunie 2008, privind statutul funcţionarului public denumit manager public, astfel încât referirea din conţinutul textului la vechea Ordonanţă de urgenţă nr. 56/2004 trebuie înţeleasă în sensul actualei Ordonanţe de urgenţă nr. 92/2008. Tipurile de programe la care se referă textul le-am precizat cu prilejul comentării articolului 59 din prezenta lege, astfel încât nu se mai impune revenirea la ele.


Art. 114(la data 20-ian-2010 Art. 114 din capitolul X a se vedea recurs in interesul legii Decizia 28/2009 )

Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome.

1.Potrivit acestui articol, dispoziţiile legii privind statutul funcţionarilor publici se aplică şi autorităţilor administrative autonome.O primă problemă pe care o ridică textul este care este semnificaţia sintagmei de autoritate administrativă autonomă. Apreciem că în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, în categoria autorităţilor administrative autonome putem include două categorii de autorităţi publice:a) autorităţile administrative autonome de la nivelul administraţiei publice centrale, unele nominalizate de Constituţie, altele de diferite legi, cum ar fi Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi altele.b) autorităţi administrative autonome de la nivelul administraţiei publice locale, respectiv consiliul local, consiliul judeţean şi primarul.... citeste mai departe (1-2)


Art. 115Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin. (1), comisia de recrutare se constituie în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:a) un membru numit pe o perioadă de un an şi jumătate;b) un membru numit pe o perioadă de 3 ani;c) un membru numit pe o perioadă de 4 ani şi jumătate;d) un membru numit pe o perioadă de 6 ani;e) un membru numit pe o perioadă de 7 ani şi jumătate;f) un membru numit pe o perioadă de 9 ani;g) un membru numit pe o perioadă de 10 ani şi jumătate.

Prin acest articol se consacră o normă cu caracter tranzitoriu, de natură să asigure funcţionarea comisiei de recrutare a înalţilor funcţionari publici în condiţiile prevăzute de articolul 18, conform căruia comisia de recrutare a înalţilor funcţionari publici este formată din 7 membri, care au mandate fixe de 10 ani şi jumătate şi sunt numiţi prin rotaţie. Pentru a se asigura rotaţia, fiecare



membru este numit pe un mandat distinct, cele şapte mandate aflându-se la distanţă de câte un an şi jumătate faţă de cel precedent. În acest fel se asigură posibilitatea ca la fiecare an şi jumătate un membru al comisiei de recrutare a înalţilor funcţionari publici să fie înlocuit. Evident că acela care îl va înlocui va fi numit pe un mandat întreg, de 10 ani şi jumătate.


Art. 116Cauzele având ca obiect litigii de muncă în care una dintre părţi are calitatea de funcţionar public, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentului statut, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.

Prin acest articol se regăsesc reflectate două principii de drept:- principiul neretroactivităţii legii, consacrat şi de art. 15 alin. (2) din Constituţie, conform căruia legea produce efecte numai pentru viitor, cu excepţia legii penale şi a legii contravenţionale mai favorabile;- principiul tempus regit actum, potrivit căruia o instituţie juridică este guvernată de legea care era în vigoare la data adoptării ei.Dat fiind faptul că unele litigii care îi privesc pe funcţionarii publici s-au declanşat sub imperiul unei alte reglementări, este firesc ca ele să se judece potrivit reglementării care era în vigoare la data naşterii lor. Trebuie însă să semnalăm faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, nu a existat o altă reglementare referitoare la Statutul funcţionarilor publici. Aceasta în ciuda faptului că potrivit Constituţiei, încă de la data adoptării ei, se impunea o lege organică prin care să se reglementeze statutul juridic al funcţionarilor publici, distinctă de legea organică privind raporturile de muncă, adică statutul juridic al salariatului. Cu toate acestea, vechea Lege a contenciosului administrativ nr. 29/1990, în prezent abrogată prin Legea nr. 554/2004, prevedea posibilitatea atacării în faţa instanţelor de contencios administrativ a oricărui act administrativ, inclusiv a celor care îi priveau pe funcţionarii publici. Aşa se face că diferite ordine, dispoziţii, hotărâri care se refereau la funcţionarii publici erau atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ, şi nu în faţa instanţelor care soluţionau litigiile de muncă şi conflictele de muncă.... citeste mai departe (-)


Art. 117(la data 22-iul-2008 Art. 117 din capitolul X a se vedea recurs in interesul legii Decizia

LXXVIII/2007 )

Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

1.O primă problemă vizează enumerarea din lege, faptul că se începe cu legislaţia muncii, şi abia apoi se continuă cu reglementările din dreptul civil, administrativ sau penal, după caz.Legiuitorul a găsit de cuviinţă să înceapă cu dreptul muncii, pentru a induce ideea că prima categorie de reglementări cu care se completează statutul funcţionarului public aparţine dreptului muncii.Nu înţelegem însă de ce reglementările administrative sunt abia pe locul 3 în enumerare, după legislaţia muncii şi cea civilă. În opinia noastră, dacă legiuitorul ar fi dorit cu tot dinadinsul să cuprindă în enumerare toate cele patru categorii de reglementări, ar fi trebuit să înceapă cu reglementările administrative, prevederile legislaţiei muncii, civile sau penale, după caz.În ceea ce priveşte prioritatea acordată legislaţiei muncii faţă de cea civilă, ea se justifică prin faptul că funcţionarul public prezintă similitudini cu salariatul, nu cu subiectul de drept civil.... citeste mai departe (1-3)


Art. 118La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţii contrare se abrogă.

Primul alineat al acestui articol, în prezent abrogat, consacra, ca termen de intrare în vigoare a ei, un termen ulterior publicării, de 30 de zile de la data publicării. Prin Legea de revizuire a Constituţiei, orice lege intră în vigoare ulterior publicării, mai exact la 3 zile de la data publicării,

sau la o dată ulterioară ei.607 S-a dorit astfel să se creeze premisele necesare pentru ca legea să poată fi cunoscută, deoarece nemo censsetur ignorare legem (nimeni nu se poate apăra în justiţie

invocând necunoaşterea legii).608

Articolul 118, prin singurul alineat rămas în vigoare, abrogă, de la data publicării legii, orice dispoziţii contrare lui.


-****-



*) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004 şi ulterior a mai fost modificată prin:- Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004;- Legea nr. 344/2004 pentru modificarea art. 27 din Legea nr. 188/1999privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 27 iulie 2004;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 aprilie 2005;- Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004;- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.128 din 30 noiembrie 2004;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 mai 2005, aprobată prin Legea nr. 228/2005, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 607 din 13 iulie 2005;- Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.151 din 19 decembrie 2005;- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.150 din 19 decembrie 2005;- Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006;- Legea nr. 442/2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 4 decembrie 2006.**) În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.***) Până la data de 31 decembrie 2005, prevederile referitoare la acordarea orelor suplimentare au fost suspendate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.



92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005.****) Până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum şi prin actele normative anuale de salarizare a funcţionarilor publici.*****) A se vedea Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, lege care a abrogat Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

ANEXĂ: LISTA cuprinzând funcţiile publiceI. Funcţii publice generale(A) Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici1. secretar general al Guvernului;2. secretar general adjunct al Guvernului;3. secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;4. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;5. prefect;6. subprefect;7. inspector guvernamental.(B) Funcţii publice de conducere1. director general din cadrul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;2. director general adjunct din cadrul autorităţilor administrative autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;3. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti;4. director din cadrul autorităţilor administrative autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, director executiv în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora;5. director adjunct din cadrul autorităţilor administrative autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora;6. secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi comunei;7. şef serviciu;8. şef birou.(C) Funcţii publice de execuţie1. consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector;2. referent de specialitate;3. referent.NOTĂ:1.Funcţiile publice generale, altele decât cele prevăzute la pct. I, se stabilesc cu



avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.2.Funcţiile publice prevăzute la lit. B pct. 1 şi 2 se pot stabili şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală care au un număr de minimum 150 de posturi.3.Funcţiile publice de conducere prevăzute la lit. B pct. 7 şi 8, precum şi funcţiile publice de execuţie prevăzute la lit. C pot fi funcţii publice de stat, teritoriale sau locale.II. Funcţii publice specifice(A) Funcţii publice de conducere1. arhitect-şef.(B) Funcţii publice de execuţie1. inspector de concurenţă;2. inspector vamal;3. inspector de muncă;4. controlor delegat;5. expert în tehnologia informaţiilor şi a telecomunicaţiilor;6. comisar.(C) Alte funcţii publice specifice1. manager public.NOTĂ:Funcţiile publice specifice, altele decât cele prevăzute la pct. II, se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.-****-NOTĂ:1. Reproducem mai jos art. IV-XIV din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, care nu au fost cuprinse în forma republicată a Legii nr. 188/1999 şi care se aplică, în

continuare, ca dispoziţii proprii ale Legii nr. 251/2006*):"Art. IV(1) Prin excepţie de la dispoziţiile prezentei legi, în cursul anului 2006, pot participa la concursul organizat pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin

prezenta lege.**)

(2) Până la adoptarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu

modificările şi completările aduse prin prezenta lege***), concursul organizat pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici este gestionat de comisia de recrutare a înalţilor funcţionari publici numită prin Decizia Primului-Ministru nr. 38/2006 privind numirea Comisiei de concurs şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006.(3) Prin excepţie de la dispoziţiile prezentei legi, pot ocupa o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici persoanele care au promovat examenul de atestare, precum şi persoanele care au intrat în categoria înalţilor funcţionari publici în condiţiile alin. (1).(4) Funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici în condiţiile alin. (3) şi funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici care la data intrării în



vigoare a prezentei legi nu îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu

modificările şi completările aduse prin prezenta lege****), au obligaţia de a îndeplini această condiţie în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sub sancţiunea eliberării din funcţia publică.

(5) Condiţia prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin

prezenta lege*****), nu este obligatorie, pentru recrutarea funcţionarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, precum şi pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(6) Funcţionarii publici prevăzuţi la alin. (5) sunt obligaţi să îndeplinească condiţia

prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin

prezenta lege*****), în termenul prevăzut, sub sancţiunea eliberării din funcţia publică.Art. V(1) Secretarii de comune care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au studii superioare juridice sau administrative îşi pot păstra funcţia publică, cu obligaţia ca în termen de 3 ani să absolve o formă de învăţământ superior de lungă durată în specialitate juridică sau administraţie publică, sub sancţiunea eliberării din funcţie.(2) În cazul în care la concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei publice de secretar al comunei nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (1) şi/sau condiţiile de vechime în specialitatea studiilor juridice ori administrative, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii. În această situaţie, ocuparea funcţiei publice de secretar se face pe perioadă determinată, cu obligaţia organizării anuale a concursului pentru ocuparea acesteia.Art. VI

Condiţia prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin

prezenta lege*****), se consideră îndeplinită pentru funcţionarii publici care au absolvit, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, precum şi de alte instituţii specializate, din ţară sau din străinătate, cu durata de minimum un an, sau care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, urmează una dintre formele de învăţământ menţionate, cu condiţia absolvirii acestor studii în termenul prevăzut.Art. VII(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă:a) normele privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici;b) normele privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină;c) normele privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective;d) normele privind mobilitatea înalţilor funcţionari publici.(2) În termen de 10 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă:



a) norme privind formarea profesională a funcţionarilor publici;b) regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de formarea specializată prevăzute de prezenta lege.(3) Până la adoptarea hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003.Art. VIIIProcedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor, procedura de numire a funcţionarilor publici şi procedura disciplinară, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestor proceduri.Art. IXCalificativele «excepţional» şi «foarte bun» obţinute de funcţionarii publici la evaluarea performanţelor profesionale individuale până la data intrării în vigoare a prezentei legi se asimilează cu calificativul «foarte bine», iar calificativul «bun» se echivalează cu calificativul «bine».Art. X

Prevederile art. 493 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi

completările aduse prin prezenta lege******), nu se aplică pentru cheltuielile deja angajate la data intrării în vigoare a prezentei legi.Art. XICondiţiile de vechime prevăzute la art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu

modificările şi completările aduse prin prezenta lege*******), nu se aplică în cazul funcţionarilor publici care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege la data numirii în funcţia publică.Art. XII(1) În anul 2006, promovarea într-o funcţie publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen.(2) Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcţie publică de execuţie din gradul profesional principal, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime:a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;b) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puţin calificativul «foarte bun»;c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.(3) Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcţie publică de execuţie din gradul profesional superior, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime:a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional principal sau 4 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;b) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puţin calificativul «foarte bun»;c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.



Art. XIIIPrezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 29, 56, 57, 581 şi ale art. 601

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare,

precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege********), care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.Art. XIVLa data intrării în vigoare a prezentei legi, dispoziţiile art. XV alin. (2) şi (3), art. XVI alin. (4)-(6), precum şi ale art. XX din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă."_________*) A se vedea şi prevederile art. XV alin. (1), art. XVI alin. (1)-(3), art. XVII-XIX, art. XXI şi art. XXII ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cuprinse în Nota finală din prima formă republicată a Legii nr. 188/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004.**) - Art. 15 alin. (2) lit. a)-c) a devenit, în urma renumerotării, art. 16 alin. (2) lit. a)-c).***) - Art. 17 alin. (3) a devenit, în urma renumerotării, art. 18 alin. (3).****) - Art. 15 alin. (2) lit. d) a devenit, în urma renumerotării, art. 16 alin. (2) lit. d).*****) - Art. 511 alin. (7) a devenit, în urma renumerotării, art. 57 alin. (7).******) - Art. 493 a devenit, în urma renumerotării, art. 52.*******) - Art. 57 a devenit, în urma renumerotării, art. 65.********) - Art. 29 a devenit, în urma renumerotării, art. 31; art. 56 a devenit, în urma renumerotării, art. 64; art. 57 a devenit, în urma renumerotării, art. 65;

art. 581 a devenit, în urma renumerotării, art. 67, iar art. 601 alin. (1) lit. b) a devenit, în urma renumerotării, art. 70 alin. (1) lit. b).Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 365 din data de 29 mai 2007*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale. De la data publicării Deciziei nr. 351/2015, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 sunt suspendate de drept, pe durata unui termen de 45 de zile, urmând să îşi înceteze efectele juridice la expirarea acestui termen.

(la data 17-iun-2015 Actul in legatura cu Actul din Decizia 351/2015 )

Forma sintetică la data 21-iul-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.



Documents

L188-1999-statutul FP-actualizata 21.07.2015.pdf