Descrierea eIP a Bibliotecii Nafionale a RomilnieiHarnackn AdolfvonIstoriadogmei / Adolf von Harnack;trad.: Walter Fotescu. - Ed. a 3-a- _ Bucureqti : Herald,2AlTISBN 978-973 -ttt,6t3-6L Fotescu, Walter (trad.)23(0et)

Adolfvon Harnack,Grundriss der Dogmengeschichtef. C. B. Mohr1890, Leipzig

ADOLF VON HARNACK

ISTORIA DOGMEI

INTROD,UCE,RE TT.T POCTRINELE

CRESTINE FUNDAMENTALE,

Traducere qi ingrijire edi{ie:

WALTER FOTESCU .

EDITURA *s,,UEnerpBucuregti

442 Adolfvon Harnack

tot acest ristimp acontinuat sd scrie qi s[ predea. ln 1914 primegte un titlunobiliar. Moare la l0 iunie 1930, laHeidelberg.

Bibliografi e selectivl:

- Marcion. Der moderne Gliiubige des 2. lahrhunderts, der erste Reior-

mator. Die Dorpater Preisschrift (1870). Kritische Edition des handschrift-lichen Exemplars mit einem Anhang. Hg. von Friedemann Steck' Berlin /New York 2003.

- Das Wesen des Christentutns. Neuauflage zum fiinfzigsten |ahrestagdes Erscheinens mit einem Geleitwort von Rudolf Bultmann. Stuttgart,1950.

- Die Trennung von Kirche und Staat, die Ausbildung der zukilnftigenPfarrer und die Theologischen Fakultiiten (Gutachten von 1919) in: Delius(Le6st66).

-Kleine Schriften zur Alten Kirche, 2. Bde., hg. von fiirgen Dummer'Leipzig, 1980.

- lWahlvorschliige filr Emil Schiirer Albert Hauck, Iulius Wellhausen,Karl HolL Erich Kostermann und Hans Lietzmannl in Christa Kirsten(Hg.): Die Altertumswissenschaften an der Berliner Akademie' Wahlvor-schlige zur Aufnahme von Mitgliedern von F. A. Wolf bis zu G. Rodenwaldt

17 99 - 1932. Berlin I 985.- Marcion. Das Evangelium vomfremden Gott. Neue Studien zu Mar-

cion.Darmstadt 1996- Protokollbuch der Rrchenviiter-Kommission der Preufiischen Akade-

mie der Wissenschaften L897-1928. Diplomatische Umschrift von St. Rebe-

nich. Einleitung und kommentierende Anm. von Chr. Markschies' Berlin/

New York, 2000.

-,,Auswdhlen, Verwalten, Dienen..l' Dienstprotokolle aus der Amtszeit

Adolf von Harnacks an der Kdniglichen Bibliothek/PreuJ3ischen Staatsbibli-othek 1905 bis 1921. Bearbeitet und kommentiert von Friedhilde Krause.

Wiesbaden,200l.- Reden und Aufsiitze nach der z.weiten Auflage herausgegeben und mit

einer Einleitungversehen von Urich Volp. Mandelbachtal/ Cambridge 2001- Wissenschaftspolitische Reden und Aufsiitze Hg. von Fabian Bernhard.

Hildesheim/ZiiLrichlNew York, 200 1.- Konzept filr die Rede am Sarge Ernst Troeltschsin: Friedrich-Wilhelm

Graf (Hg.): Ernst Troeltsch in Nachrufen. Giitersloh,2002.- Sprilche und Reden lesu: die zweite Quelle des Matthhus und Lukas

(Beitriige zur Einleitung in das Neue Testament); Leipzig, Hinrichs, 1907.

CUPRINS

Introducere

ISTORIA DOGMEI. INTRODUCERX iN DOCTRINETE

CRE$TINE FT]NDAMENTALE

Prolegomene

L Ideea gi scopul istoriei dogmei

II. Istoria istoriei dogmei.Supozilii ale istoriei dogmei

IlL lntroducereIV. lnvilitura lui Isus CristosV. Aspecte generale ale proclamirii lui Isus Cristos in rindurile

primei generalii de adep{i

VI. Modul uzual de a.expune Vechiul Testament gi iperanlele

de viitor ale evreilor cu referire la cea mai veche formulare

a mesajului cregtin

VII. Concepliile religioase gi filozofia religioasd a eweilor elenigti

prMnd transformarea mesajului evanghelicVIII. Mentalitatea religioasi a grecilor gi romanilorin primele doud secole qi filozofia greco-romani contemPorani

a religiei

PARTEA I: APARITIA DOGMEI ECTEZIASTICE

Cartea I: Pregitirea

CAPITOLUL I: PrMre istoricd

CAPITOLUL II: Fundamentul comun al cregtinilor gi atitudinea falide iudaism

CAPITOLUL III: Credinfa comuni gi inceputurile conqtiinlei de sinea cregtinismului neeweiesc din care se va forma catolicismul

CAPITOLUL IV: incercarea gnosticilor de a construi o doctriniapostolici a credinlei gi de a produce o teologie cregtini;

sau secularizarea acuti a creqtinismului.

25

27

27

33

JJ

37

49

53

55

55

56

57

CAPITOLUL V incercarea lui Marcion de a elimina Vechiul Testamentca temelie a Evangheliei, de a purifica tradilia gi a reforma cregtinismulp e baza Evangheliei Pauline

CAPITOLUL VI: Supliment: cregtinismul eweilor cregtini

Cartea II: Punerea Fundafiei

CAPITOLUL I: Privire istoriciL lnstituirea cregtinismului ca Bisericd. Si secularizarea sa treptatA

CAPITOLUL II: Enunlarea regulilor (normelor) apostolice pentrucreqtinismul ecleziastic. Biserica Catolici.

A. Transformarea confesiunii baptismale in Regula apostolici

de credinli 90B. Recunoagterea unei seleclii de Scripturi binecunoscute ca aPa4inand

virtual Vechiului Testament; altfel spus, ca o compilalie de scripturi

CAPITOLUL III: Sursele cunoagterii 9i ale autoritifii, sau scripturS't82traditie $i Biserici

A. Supoziliile d.octrinei despre mdntuire, sau teologia naturald 191CAPITOLUL IV: Supozi{iile gi concepliile despre Dumnezeu,

creatorul, ca distribuitor al mAntuirii 191CAPITOLUL V: Presupunerile gi concep{iile omului ca destinatar

al mAntuirii I94B. Doctrina rdscumpdrdrii prin persoana Omului-Dumnezeu

in dezvoltarea sa istoricd 199CAPITOLUL VI: Doctrina necesitilii 9i a realitefli riscumpiririiprin intruparea fiului lui Dumnezeu I99CAPITOLUL VII: Doctrina despre homousion a Fiului lui Dumnezeu

77

80

87

89

89

apostolice.

C. Transformarea oficiului episcopal din Biserici

in Oficiu Apostolic. Istoria transformirii ideii de Biserici.

CAPITOLUL III: Continuare: vechiul cregtinism gi noua BisericdIL lnstituirea creStinismului ca doctrind gi secularizarea sa trePtatd

CAPITOLUL IV Cregtinismul gi filozofia ecleziastici. Apologetii

CAPITOLUL V: lnceputurile unei expuneri gi revizuiriecleziastico-teologiie a regulii de credinfi in opozifie cu gnosticismul,pebazaNoului Testament gi a filozofiei creqtine a apologelilor:Irineu, Tertullian, Hippolit, Ciprian, Novalian.

CAPITOLUL VI: Transformarea traditiei ecleziastice intr-o filozofie

a religiei, sau briginea teologiei gi a dogmaticii ecleziastice gtiinlifice:

Clement qi Origen

CAPITOLUL VII: Rezultatul decisiv al speculaliilor teologicedin domeniul regulei de credin16, sau definirea normei doctrinareecleziastice prin acceptarea cristologiei logosului.

PARTEA II: DEZVOLTAREA DOGMEI ECLEZIASTICE

Cartea I: Istoria dezvoltlrii dogmei ca doctrini a lui Dumnezeu-ompe baza teologiei naturale

CAPITOLUL I: Privire istoriciPerioadele istoriei dogmei in Rlsirit

CAPITOLUL II: Conceptele fundamentale ale mAntuirii gi o schi1lgenerali a doctrinei despre credinfi

93

98

98

tozll3113

122

167

169

r69175

178

136

r49

cu Dumnezeu insugi

l. De Ia inceputurile controversei pini la Sinodul de la Niceea2. PAni la moartea lui Constantin

3. Pini la Sinoadele de la Constantinopol (381' 383)

Supliment Doctrina Sfdntului Duh 9i a Treimii

CAPITOLUL VIII: Doctrina egaliti{ii perfecte de naturi intre

Fiul intrupat al lui Dumnezeu qi omenire

CAPITOLUL IX: Continuare: doctrina unitilii de persoanl intrenatura dMnd gi cea umand in Fiul intrupat al lui Dumnezeu

C. Bucuria temporald a mdntuirii

CAPITOLUL X: Misterele gi alte subiecte inrudite

CAPITOLUL XI: Concluzie - schi{d a inceputurilor istoriceale sistemului ortodox

Cartea II: Expansiunea qi remodelarea dogmei intr-o doctrini

despre picat, har gi mijloacele harului pe temeiul Bisericii

CAPITOLUL I: Privire istoricd

CAPITOLUL II: Cregtinismul occidental 9i teologii occidentali

inainte de Augustin

CAPITOLUL III: Pozilia universal-istorici a lui Augustin careformator al pietilii cregtine

CAPITOLUL IV: Pozilia universal-istorici a lui Augustin ca invi{itoral Bisericii

l. Doctrina lui Augustin despre lucrurile prime gi cele ultime

2. Controversa donatistb. Lucrarea De Civitate Dei.

Doctrina despre Biserici gi despre miiloacele harului'

204204

2t22t6222

227

232

249

249

2s9

265

265

267

272

277

279

286

3. Controversa pelagiani. Doctrina despre Har gi Picat'

4. Expunerea lui Augustin despre simbol. Noua doctrind a religiei

CAPITOLUL V Istoria dogmei in Occident pdni la lnceputurileEvului Mediu (430-604)

l. Disputa dintre semi-pelagianism gi augustinism2. Grigore cel Mare (590-604)

CAPITOLUL VI: Istoria dogrnei in perioada renagterii carolingieneI A. Controversa adoplianistiI B, Controversa predestinirii2. Controversa cu privire la Filioque gi la icoane

3. Dezvoltarea, ln practici gi in teorie, a llturghiei (dogma euharistiei)

gi a penitenfei

CAPITOLUL VII: Istoria dogmei in perioada Cluny, a lui Anselrngi Bernard, pdnn h sfirgiflrl secolului al XIIlea

l. Renaqterea pietilii2. Despre istoria legii ecleziastice

3. Renagterea qtiinlei

4. Renagterea gtiinlei

A. Controversa cu Berengar

B. Doctrina{ui Anselm a compensafiei Ei doctrinele despre ispiqire

ale teologilor din secolul al Xtilea.

CAPITOLUL VIII: Istoria dogmei pe wemea ordinelor de ci.'lugdricergetori, pdni la inceputul secolului al XVIlea

1. Despre istoria piett{ii2. Despre istoria legii ecleziastice. Doctrina Bisericii.

3. Despre istoria gtiinfei ecleziastice

4. Remodelarea dogmaticii in scolastici

A. Asaltul asupra Articuli Fidei traditionaleB. Doctrina scolastici a sacramentelor

Sacramentele separate.

C. Revizuirea augustinismului in direclia doctrinei meritelor

Cartea III: Tripla apari{ie a istoriei dogmet

CAPITOLUL I: Privire istoricd

CAPITOLUL II: Apari{ia dogmei ln catolicismul romanl. Codificarea doctrinelor medievale in opozi{ie cu protestantismul(Canoanele gi Decretele de la Trento)

2. Evoluliile post-tridentine ca o pregitire pentru Decretele

Vaticanului

3. Decretele Vaticanului

293

302

306

307

310

313

315

3t6317

318

323

324

327

329

335

336

338

343

343

349

356

363

364

368

3V3

382

39t

391

397

397

403

4p9

CAPITOLUL III: Aparilia dogmei in anti-trinitarianismqi socinianism 410

l. Introducere istorici 4102. Doctrina sociniani 415

CAPITOLUL IV: Aparifia dogmei in Protestantism 4I9l. Introducere 4192. Creqtinismul lui Luther 4223. Restricfiile lui Luther privind tradilia ecleziasticd 427dominanti qi dogma 4274. Elementele catolice relinute odati cu qi in creqtinismul lui Luther 431

ADOLF VON HARNACK: Figi bibliografici 44t

CARTEA I

PREGiTIREA

CAPITOLUL IPrivire istoricd

Primul secol de existen{i al comuniti{ilor crgqtine ne=eweiegiecte caracterizat de: 1) deciderea rapidi a cregtinismului evre-lcsc; 2) entuziasm religios qi speranfi eshatologici; 3) o moralitate

teveri dedusi din invd[iturile maegtrilor; 4) normele multiple gillbertatea de expresie a credinfei, pebaza unor formule simple giI unei traditii tot mai vaste; 5) lipsa unei autoriti{i clar definiteln tranzifia citre o autoritate exterioari recunoscuti de biserici;5) lipsa unor relafii politice intre diferitele comunitifi gi o orga-nizare fermi,, dar permi{and libertatea individuali ; 7) dezvoltareaunei activiti{i literare specifice ce pretindea recunoagterea noilorrale produse; 8) reproducerea :unor fraze scoase din context gi aunor deduc$i individuale din invifiturile apostolice, dar ftri otnfelegere clari a acestora; 9) iegirea la suprafap a acelor tendinfecare serveau prin orice mijloace la gribirea procesului deia inceputde fuzionare a Evangheliei cu interesele spirituale qi religioase ale

cpocii - cu elenismul - qi prin numeroasele incerciri de a scoateEvanghelia din cadrul ei natural 9i a introduce elemente striinede ea. in fine, gi mai presus de orice, este o caracteristicl a repre-nentdrii (elenice) si considere cunoagterea nu ca pe un supliment(carismatic) al credinfei, ci avind aceeaqi esenfi cu ea.

Adolf von Harnack

CAPITOLUT IIFundamentul comun al cre;tinilor

Si atitudineafa{d de iudaism

Faphrl cd cei mai mulgi cregtini imprrtigeau aceleagi credinfeeste indicat, printre altele, de faptul cd gnosticismul a fost treptatexpulzat din biserici. Garan{ia cunoasterii adevdratului Dumnezeu,conqtiin[a responsabilitdfii fafd de el, credin{a in cristos, speranla inviala vegnici, un entuziasm care transcende lumea actuald - aces-tea erau ideile fundamentale. Daci este si intrim in detalii, sunt derelinut urmitoarele aspecte:

r. Evanghelia, fiind bazat| pe o revelatie, este mesajul demnde incredere al Dumnezeului cel adevirat, iar acceptarea sa fideliconstituie garanfia mdntuirii;

z. Adevirahrl conlinut al acestui mesaj este monoteismul spi-ritual, vestea invierii gi a vielii vegnice, precum gi proclamareapuriti{ii morale gi a abstinenfei pe temeiul peniten{ei in fafa luiDumnezeu gi a purificirii dovedite prin botez ca un memento alrdsplitirii binelui gi rdului;

3. Acest mesaj a ajuns la noi prin mijlocirea lui Isus cristos,care in aceste z:de de pe urmi este Mdntuitorul imputernicit gi seafli intr-o relafie speciali cu Dumnezeu. El este Salvatorul (oaflp)fiindci el a adus cunoagterea deplini a lui Dumnezeu gi darul viefiivegnice (yrtti:oq qi (a4, qi indeosebi yvtisoq r7c fur1c, expresia pen_tru summa Evangheliei). De asemenea, el este prototipul suprem altuturor virtu{ilor etice, Legiuitorul qi Legea vielii desivirgite, gi inconsecinfi Biruitorul demonilor qi Judecitorul lumii;

4. virtutea este abstinenfi (renunfareala lucrurile bune aleacestei lumi, in care creqtinul este un striin, gi a cirei distrugereeste atteptati) gi iubire frifeasci;

5. Mesajul lui Cristos este incredin{at unor oameni alegi, apos_tolii, gi mai ales unuia dintre apostoli; predica lor este propoviduirealui cristos. Mai mult, Duhul lui Dumnezeu igi inmulfeqte darurile gi

56 Istoria dogmei

harul in ,,sfin!i" qi inzestreazi astfel ,,profe1i gi invifitori" deosebili,care primesc comuniciri pentru edificarea celorlal$:

6. Adoralia cregtini consti in oferirea de jertfe spiritualelilrd a se tine seama de drepturile statutare gi de ceremonii; vir-tutea slujbelor gi a mirurilor sfinte legate de cultul cregtin constiin faptul ci prin ele se transmit binecuvdntirile spirituale;

7. Pentru cregtini, in calitate de creqtini, barierele de sex, poziliesociald sau nalionalitate dispar cu desivdrgire; fritietatea cregtinirrre la bazi alegerea divini qi este organizatlprin darurile Duhului;ln ce privegte ciiteriile alegerii, au existat diferite pireri;

8. Deoarece cregtinismul e singura religie adevirati gi nucste o religie na[ionali, ci aparline intregii umanitifi gi este or:omponenti a vielii noastre liuntrice, renitd ci el nu poate aveao rela{ie speciali cu poporul evreu, sau cu forma lui specifici decult. Cel pulin poporul evreu de azinu are nicio relalie privilegiaticu Dumnezeul revelat de Isus, gi este indoielnic cL ar fi avut vreo-rlatd; este cert, insd, ci Dumnezeu i-a pirdsit gi ci intreaga revelafiedivini, in misura in care a existat o revelafie anterioari lui Cristos(cei mai mulli credeau ci da, gi considerau Vechiul Testament cao Sfinti Scripturi), are ca scop chemarea unui ,popor nou" qiriispAndirea revelafiei lui Dumnezeu prin Fiul siu.

CAPITOLUL MCredinfa comund ti inceputurile

con$tiin{ei de sine a cre;tinismului neevreiescdin care se va forma catolicismul

Surse: Scrierile aqa-numililor Plrinli Apostolici, deduclii bazate pelucririle apologe{ilor din secolul al Il-lea; Ritschl, Entstehung deralt-kath. Krche, 2. Ed. 1857; Engelhardt, Das Christenthum lustins,1878; Pfleiderer, Das Urchistenthum, 1887.

t Comunitd{ile cre;tine gi Biserica. - Atat elementele cAt qicaracterul b azelor creqtinismului au fost stabilite de acei adepfi aicredinlei care au fost membri ai unor comunitifi cregtine orga-

Adolf von Harnack

nizate $i care au acceptat Vechiul Testament ca o revelatie divindoriginari, prefuind totodatd tradigia evanghelicd drept un mesajpentru to{i, mesaj a cirui puritate trebuie pistrati cu fidelitate.Prin puterea credinfei sale, prin certitudinea speranfelor qi rin-duiala unei viefi sfinte, prin iubire gi pace, orice mici frllietatetrebuie si fie o imagine a sfintei Biserici a lui Dumn ezeu aflatdin ceruri 9i ai cirei membri sunt rispdndi{i pe p6mdnt; iar prinpuritatea vielii sale de zi cu zi gi prin bunitatea frdleasci auten-tici, ea trebuie si fie un exemplu pentru cei ,,de afatt', altfel spus,pentru striini.

in recent descoperita ,,lnvifituri a Apostolilor" int6l-nim sfera de interese a acelor comunitifi care nu fuseseri inciinfluenfate de speculafiile filozofice. Acestea a$teptau intoarcerealui Cristos gi indemnau la o viafi sfdnti (,,Doui C6i'l dependenfaregulilor etice de gnomica iudeo-alexandrini gi de predica de peMunte); in lipsa unei unitili exterioare qi a unei politic comune,ele se recuno$teau ca aparlindnd Bisericii - crea{ia noui qi origi-nali a lui Dumnezeu - adevirata Evi, Mireasa Cristosului cerescl.

z. Temeiurile credin{ei, adicd ale confesiunilor care recunoq-teau pe Unul Damnezeu, pe Isus Cristos gi Duhul Sfdnt, au fostpuse de Scripturile veterotestamentare ,,cregtinate", impreuni cuapocalipsele 9i cu tradiliile tot mai vaste privitoare la Cristos (dis-cursurile sale etice Ei eshatologice, pe de o parte, gi proclamareaistoriei lui Isus pe de alti parte). Profelia a fost demonstrati deteologie. inci de timpuriu fuseseri formulate scurte articole decredin{d. Biserica Romei igi formulase inainte de 150 d.C. crezul,care a constituit baza tuturor crezurilor viitoare. Tot ce fusese pro-fetizat cu privire la Cristos in Vechiul Testament qi atestat cu pri-vire la el in Evanghelii, a fost,confruntat cu invifitura gi mirturiaconcurentd a celor doisprezece apostoli2. Aparifia acestei curli de

tTertull. Apolog. 39l. corpus sumus de conscientia religionis et discipli,nae unitate et spei foedere; II Clem. 14.

'zDfiayi1 xuplou Dd, rCw $' dnotr6\av.

Istoria dogmei

tpel, care a fost inceputul tradifiei catolice, este obscuri din puncttle vedere istoric gi se bazeazi pe un a priori. Avind o autoritateegald, dar frri si se identifice cu ea, sunt Epistolele lui Pavel, careiru fost citite cu multi atenfie.

3" Elementelefundamentale ale ueStinismului au fost credinla inl)umnezeu, 6eon6r1c, qi in Fiul siu, pe temeiul indeplinirii profegiei

i;i al invi[iturii atestate apostolic a Domnului; disciplina in acord custandardele preconizate de invi{itor; botezul culminind cu o rugi-ciune sacrificiall comun6; impirtiqania; certitudinea venirii apro-piate a impirifiei glorioase a lui Cristos. Confesiunile de credinfdruu fost numeroase; nu exista inci o invilituri de credin{[ binetlefiniti; imaginafia, speculafia qi interpretarea exclusiv spiritualla Vechiului Testament aveau cea mai largd rispindire; cdci omulnu trebuie si inibuge Duhul. in exerciliul rugiciunii, congregaliilenu exprimat ceea ce posedau in Dumnezeu gi in Cristos; iar datoriatle a sacrifica lumea aceasta pentru o ndddjduiti lume viitoareirpdrea ca latura practici a credinfei. Diferitele concep[ii desprenrdntuire s-au grupat in jurul a doui centre, intre care exista doaro relatie vagi; unul era fixat in principal de dispozilie gi imaginafie,

t:clilalt de intelect.Pe de o parte, agadar, se considera ci mintuirea consti in veni-

rca impiriliei glorioase a lui Cristos, meniti si aduci bucurie pepirmAnt celor drepfi (concepfia realisti evreiasci era dedusi direct

tlin apocalipse: hiliasml qi, in consecinfi, preocuparea pentru invi-crca corpului fizic). Pe de alti parte, se credea ci mAntuirea constiin cunoagterea clari gi deplinn a lui Dumnezeu (gi a lumii), in con-tr.rst cu erorile pigAnismului; cunoaqtere care dezviluia credinlei(trionE) gi speranlei darul viefii qi toate binecuvintdrile imaginabile(tlrept urmare, se acorda o importanfi mai redusi invierii corpu-

'Hiliasm, de la gr. chiliai = 1000, credinla intr-un imperiu de 1000 de.rrri legat de intoarcerea lui Isus Cristos; in sens larg, credinla in sfhrgitulnrrinent al lumii. (N. trad.)

59

Adolf von Harnack

lui fizic). Dintre aceste binecuvdntiri, frd{ia poseda deja iertareapicatelor gi virtutea, ceea ce flcea din ea o frilie de sfinli.

insi valoarea acestor doui binecuvdntiri pirea periclitati deaccentuarea punctului de vedere moral, conform ciruia viafa veg-nici este, in cea mai mare parte, risplata gi recompensa unei viefide o moralitate fhri cusur, triiti astfel prin propriile forfe. persistain continuare, ce-i drept, ideea dup6 care curifenia sufleteasci arelabazd o renagtere morali realizat|prin botez; dar ea se afla intr-unpericol permanent de a fi copleqiti de o alt6 idee, anume ci nuexisti alte binefaceri in mdntuire decdt cunoagterea revelati qi via{avegnici, ea fiind mai degrabi un catalog de obligalii, in care Evan-ghelia este proclamatd ca Legea Noud (htbire gi sfinlenie ascetici).,,cregtinared' vechiului restament a servit la promovarea acesteiconcep{ii grecegti. Era deja prezenti, e adevirat, ideea dupd careEvanghelia, in misura in care este lege, include darul mintuirii(vdpog dvyou audyrcqg - v6pog n1E iAeu7epfaE - cristos insugi esteLegea); dar reprezentarea aceasta a fost intotdeauna indoielnici,fiind treptat abandonati. proclamarea Evangheliei pe bazaconcepfiilor: yveotg (Dumnezeu gi lumea), tncyyel,ic (viafaveqnicd), v6poE (datoria morall) apirea pe atit de simpli pe cdtera de exhaustivi, iar nlotrg trebuia si fie confirmatd in oriceprivinfi, intrucdt ea se etaleazr in cunoagtere la fel ca in speranfigi supunere; dar in realitate nu este deciiwiottErqEd"rloeac o pre-glfifte, deoarece binefacerile mnntuirii (Baoil.etarcil Ieou precurn siatp9apoia) sunt conferite doar in viitor.

in speranla aceasta de viitor, se declari ci mdntuirea se reali-zeazdintr-o comunitate, pe cdnd conform concepliei moral-gnos-tice, ea este o posesiune individuald, iar pedeapsa si recompensasunt reprezentate in legituri cu ea; urmarea este golirea de conlinuta conceptului de Dumnezeu. viziunea morali asupra pdcatului,iertirii gi virtufii la clement, Barnaba gi policarp este mascati defraze gi formule pauline; dar nesiguranla cu care sunt citate, aratici ele nu erau inlelese cu adevirat. in Herma qi II. clement, baza

60 Istoria dogmei

icrtirii pdcatelor este peravolc spontan energizantd. Ideea largrirspAndit6 dupi care picatele grave nu pot fi iertate celor care aulbst botezafi, in schimb cele ugoare pot fi trecute cu vederea, indicd

tranzilia cornpleti la un moralism teoretic, dar care mai era incd

lcoperit de un entuziasm apocaliptic.

4. Vechiul Tbstament ca sursd de cunoa;tere a credinlel a con-

lribuit: a) la dezvoltarea cosmologiei monoteiste; b) la prezentarea

tlovezilor in favoarea profeliei gi la proclamarea vechimii cregti-rrismului (,,mai vechi decit lumed'); c) la stabilirea tuturor ideilor,

rlrepturilor gi ceremoniilor ecleziastice considerate necesare; d) la

lprofundarea credinlei (Psalmii gi fragmentele profetice); e) la res-

pingerea iudaismului ca nafiune, adici la dovedirea faptului cipoporul acesta a fost abandonat de Dumnezeu gi ci fie nu a avutniciodati un leglmdnt cu el (Barnaba), fie cd a avut un legdmint

rle minie, ori ci qi-a incilcat legimintul; ci ei nu au inleles nici-oclati Vechiul Testament, iar acum erau privali de el, asta in ipo-

lcza c|l-ar fi posedat vreodati (atitudinea Bisericii in ansamblulhln de poporul evreu gi istoria sa pare si fi fost inifial la feltle nedefiniti ca gi atitudinea gnosticilor fa!6 de Vechiul Testa-nrent). incercirile de a corecta Vechiul Testament qi a-i atribui o

scmnifica[ie cregtine nu au lipsit; la alcituirea Noului Testaments'au depus eforturi rudimentare in acest sens.

5. Cunoagterea credinlef a fost inainte de orice o cunoa$tere a

Iui Dumnezeu ca singura Fiinfi supranaturali, spirituali gi atot-puternici: Dumnezeu este Creatorul qi CArmuitorul lumii, gi prinrlrmare este Domnul. Dar in mdsura in care el a creat lumea catrn intreg frumos qi bine rAnduit (teoria monoteisti a naturii) de

tlragul omului, el este in acelagi timp Dumnezeul binelui Ei al min-rrririi (dedg ootqp), gi numai prin cunoagterea identitifii Dumne-z.cului Creator 9i Mdntuitor credinla in Dumnezeu Tatil ajunge lapcrfectiune. Mdntuirea era necesari, deoarece inci de la inceputornenirea gi lumea au cizut sub stipinirea demonilor. Nu a existatvreo teorie generali gi unanim acceptati despre originile acestei

61

Adolf von Harnack

dominafii; exista, in schimb, convingerea inridicinati qi univer-sali cd starea actuali a lumii 9i mersul ei nu sunt de la Dumne-zeu, ci de la diavol. Totuqi, credinfa in creatorul atotputernic gisperanfa in restaurarea Pimantului nu au permis ca dualismul feo-retic sdfaci progrese, dominant fiind dualismvlpractic.Lumea estebuni gi apar[ine lui Dumnezeu, dar mersul ei de acurn se datoreazitdiavolului. Astfel incdt gdndurile oamenilor oscilau intre concepfiadespre lume ca un intreg frumos gi bine rdnduit gi impresia desprecursul actual malefic al lucruriloc josnicia simfurilor gi stdpanireademonilor asupra lumii.

6. Credinla tn Isus Cristos ca Milntuitor era strins legati decredinfa in Dumnezeu ca Mdntuitor. ca gi Dumnezeu, Isus estercipt'og si ootrlp, aceste cuvinte fiind adesea folosite firir a se pre-ciza dacd se referi la el sau la Dumnezeu; cici in Revelatorul giMediatorul mdntuirii (Isus) este reprezentatAutorul acesteia: sco-pul mintuirii gi revelarea ei coincid; rugiciunea ii era adresati luiDumnezeu prin intermediul lui cristos. Titlul de ,,cristos" acor-dat lui Isus a devenit un simplu nume, dat fiind ci semnificaliacuvantului ,,Mesia" nu era cunoscuti cu adevirat. prin urmare,creqtinii neevrei au fost obliga{i si giseasci alte expresii pentruprestigiul lui Isus; dar in traditiile eshatologice complete ei pose-dau reminiscenle valoroase despre percepfia originard a persoaneilui Isus. in mirturisirea de credin{i dupi care Durnnezeu l-a alesgi l-a pregitit in mod special pe Isus - ,,ingerul,' gi ,,slujitorul', luiDumnezeu, cel care va judeca omenirea, gi expresii similare _ s_aufbcut gi alte declaralii privitoare la Isus, provenite din ideea funda-mentali ci el era,cristosul" chemat de Dumnezeu qi insircinat cuo misiune. in plus, mai exista apelatiwl tradilional, deqi nu comun,de ,,inv61itorul'1

Titlul ,,Fiul lui Dumnezeu" (nu gi cel de ,,Fiul Omului,') eratradilional, fiind menfinut fbr6 nicio goviire. De aici a decurs directconceplia ci Isus aparfine sferei lui Dumnezeu qi ci trebuie si-l pri-vim ca ritg nepi 9eou (rr. clem. 1). in aceast d frazare, theologia christiindirectd, fald de care nu exista nicio ezitare, gi-a gdsit formele sale

Istoria dogmei

clasice de expresie. E necesar si ne gindim la Isus ca la Dumne-zeu, deoarece (a) el este Domnul gi |udecitorul sllvit de Dumnezeugi (b) el a adus adevirata cunoa$tere gi viafn si a eliberat omenirea

de stipAnirea demonilor, de greqeali gi picat, sau o va elibera. Prin

urmare el este oorr1p, nipng, 1edg f prbv, dei filius ac deus, dominusac deus dar nu 6 lebg.El este ,,Speranfa noastr6'] ,,Credinfa noastri'l

Marele Preot al rugiciunilor noastre gi ,Sia(a noastri'lPornind de la aceste elemente debazd, au existat diverse teorii

in ce privegte persoana lui Isus, toate vidind o anumiti analogiecu ,,teologiile" greces,ti naive gi filozofice, dar nu au existat doctrine

universal acceptate. Se disting dou6 tipuri principale de teorii:dupi prima, Isus era omul ales de Dumnezeu gi in care sdliqluiaDuhul lui Dumnezeu (Dumnezeirea insigi); potrivit propriei salernirturii, el a fost adoptat de Dumnezeu gi inzestrat cu autoritate(Cristologia Adopliunii); conform celei de-a doua teorii, Isus era o

liiinfi spirituali cereasci (cea mai inaltd dupi Dumnezeu) care s-aintrupat, iar dupi indeplinirea misiunii sale pe Pimint s-a intorsin ceruri (Cristologia Pneumaticd; de aici tranzi\ia cdtre Cristologia

Logosului a fost foarte simpl6).

Aceste doui cristologii diferite (omul indumnezeit gi Fiinfal)ivini apirind sub chip de om) au fost puse in strinsi legituriirnediat ce Duhul lui Dumnezeu implantat in omul Isus a fost consi-

tlerat ca Fiul lui Dumnezeu pre-existent (Herma), qi imediat ce titlulrle ,,Fiu al lui Dumn ezeu" aplicat acelei Fiinfe Spirituale a fost dedus

din intruparea sa (miraculoasi) - ambele, insi, au fost menlinute.ln ciuda acestor forme de tranzi{ie, intre cele doui cristologii existio distinclie clari: prima este caracterizatd de elecfiune (accent petparifia miraculoasi la botez) gi indllarea la Dumnezeu, iar cea de-a

tloua de un docetism naiv; inc| nu exista o teorie a dublei naturi(clivinitatea lui Isus era priviti ca un dar, sau altfel, forma sa umani(:a un tabernacol temporar). Fdri indoiald, declarafia ci Isus nu albst decdt un om (tphdS ttv1pano$ a fost de la bun inceput gi ariimas intotdeauna foarte criticabili; la fel qi negarea iv oaprci; insd

Adolf von Harnack

teoriile care identificau Persoana lui Isus cu Divinitat ea (modalismulnaiv) nu au fost abandonate cu aceeagi siguranfi. o teorie formalda identitifii lui Isus cu Dumnezeu nu pare si fi fost larg rispinditiin Biserici. Acceptarea existenlei a cel pufin uneiFiinle spirituale,cereasci gi eterni, apropiatd de Dumnezeu, era ceruti imperios descrierile vechiului restament, a$a cum le-au infeles oamenii, astfelincAt toli au fost constrdngi si recunoascd aceasta, indiferent daciau avut sau nu vreobaz| pentru reconcilierea cristologiei lor cuacea Fiinfi cereasci.

Cristologia pneumatici este intotdeauna prezenti acolounde oamenii s-au consacrat studiului vechiului Testament qiacolo unde predomina credinla in cristos ca revelalie completi alui Dumnezeu, adici la tofi autorii cregtini importanfi qi educafi(nu la Herma, dar in schimb la Clement, Barnaba, Ignatius etc.).Fiindci aceasti cristologie pirea si fie ceruti direct de vechiulTestament ata cum era el expus pe atunci, fiindci doar ea uneagi reconcilia crealia gi mintuirea, fiindci ea furniza dovada c6lumea 9i religia au aceeaqi Sursi Divini, fiindci cele mai vechi gimai respectate Scripturi o suslineau gi, in sfbrgit, fiindci lisa locintroducerii speculafiilor legate de Logos, aceasta era cristologiaviitorului. cristologia adopfiunii, in schimb, s-a dovedit insufici-enti in a explica relafia religiei cu cosmosul, umanitatea gi istoria,precum gi in ce privegte vechiul Testament. Iar susfinitorii cris-tologiei pneumatice nu o prezentau ca pe un teologumen indoiel-nic; dimpotrivi, din expunerea lor (Clement, Ignatius, Barnaba,Iustin) reiese ci ei nu puteau concepe un cregtinism frri credinlain Fiinfa spirituali divini, Cristos. pe de alti parte, in fragmen-tele liturgice gi rugiciunile care au ajuns pdn6la noi gisim pufinereferiri la pre-existenfi; ajungea ci Isus era rct)prcq, ciruia i seputeau adresa rugdciunile.

Reprezentirile lucririi lui cristos (cristos ca invifitor: diru-ind cunoagtere, proclamind legea noui; Cristos ca Mdntuitor:ddruind via!6, biruind demonii, iertind picatele din trecut) erau

Istoria dogmei

puse in legituri de unii (potrivit traditiei curente, folosind Epis-tolele pauline) cu moartea gi invierea lui, pe cAnd algii le afirmau

lilri nicio referire directi la aceste fapte. Nu se gisesc niciierircfleclii independente privind legitura strinsi dintre lucrarearrrlntuitoare a lui Cristos gi faptele expuse in predicile sale; totuqi,h'prezentarea suferinfei asumate de bunivoie, a crucii gi a singelui

Irri Cristos, era acceptati in multe comunitifi ca o taind sfAnti, inr'lre sunt ascunse inlelepciunea cea mai profundd gi puterea Evan-

glreliei (Ignatius), degi moartea pe cruce qi iertarea picatelor nucrau peste tot (ca la Clement, Policarp gi Barnaba) indisolubil aso-

t'iate (Herma, de exemplu, nu qtie nimic despre o asemenearrrriune). Specificul gi individualitatea lucririi lui Cristos istoricclru ameninlate in plus de ideea ci Cristos fusese revelatorul luil)umnezeu in Vechiul Testament. ,

Toate iaptele lindnd de istoria lui Isus, cele reale ca gi cele ima-

1linare, au cdpitat o semnificafie exagerati cdnd au fost reiterate in

irr:tivitatea de instruire qi cind au fost atacate de eretici. La nagterea

rrriraculoasi, moarte, inviere, inil{are gi intoarcere, au fost adiu-

lgrrte acum fbri indoiali inillarea la cer in cea de-a 40-a zi gi, mai

Iufin sigur, coborirea in Iad, in timp ce povestea botezului era totrrrai mult ignorati. Realitatea acestor intdmpliri era subliniati culiirie, fbri ca ele si fi devenit inci ,,dogme"; cici ele nu erau niciirrseparabil legate de ideea de mintuire, nici definitiv precizate, iart'xrrberanfei artistice a fantasticului nu i s-au impus restricfii.

7. Cd Adorarea lui Dumnezeu trebuia sd fie un exercifiu purspiritual, fbri ceremonii, era considerat de la sine inleles. Oricest'rviciu divin era privit ca o ofrandd spirituali (de mullumire)insoliti de post qi gesturi de iubire qi compasiune. Cina Domnului(t'uharistia) era considerati o ofrandi in sensul cel mai strict alr rrv6.ntului, gi tot ce era asociat cu ea (de exemplu ajutorarea sira-, ilor) s-a impregnat de ideea de jertfb. Ulterior ideea institufionali,r ('unoscut o rdspAndire largi, in ciuda caracterului esen{ialmente,,lriritual al cultului. Pornind de la conceptul de simbolisrn, ,,mis-