Valorificarea potenţialului turistic al judeţului Maramureş

1.LOCALIZAREA ŞI CARACTERIZAREA JUDEŢULUI

1.1.Scurt Istoric

Judeţul Maramureş este o unitate administrativă care s-a constituit după Marea Unire din 1918 când partea de Sud a Ţării Maramureşului a intrat în componenţa României. În perioada interbelică, judeţul Maramureş (interbelic) cuprindea numai partea de Nord-Est, de peste Munţii Gutâi, a actualului judeţ, iar reşedinţa a fost oraşul Şighet. Celelate părţi care compun acum judeţul Maramureş, incluşiv oraşul Baia Mare, a făcut parte din judeţul Satu-Mare (interbelic).După Al Doilea Război Mondial limitele administrative ale judeţului au fost modificate pentru a cuprinde şi regiunile menţionate mai sus: Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului şi o parte din Ţara Codrului, rezultând actualul judeţ Maramureş.El este continuatorul voievodatului Maramureşului, al comitatului Maramureş şi al judeţului Maramureş (interbelic).

Maramureşul are o istorie ale cărei rădăcini se pierd în negurile vremii. Mărturisesc despre acest lucru, seria de descoperiri arheologice din paleolitic şi neolitic, dar şi urmele permanentului descălecat al lui Dragoş şi a lui Bogdan, precum şi încăpăţânarea şi tenacitatea maramureşenilor în a-şi duce după ei biserica, acest nucleu al credinţei care i-a ţinut permanent uniţi, oriunde s-ar fi refugiat din faţa urgiei războiului.1

Maramureşul, vatrǎ de culturǎ şi civilizaţie care şi-a dǎlţuit în lemn istoria, este locul unde tradiţiile, portul şi arta popularǎ se pǎstreazǎ ca nicǎieri altundeva în România. Maramureşul este un imens muzeu în aer liber, iar viaţa de zi cu zi a satului maramureşean este o adevarată întoarcere în timp.

Muzeul Ţǎrii Oaşului - Negreşti Oaş, posedǎ o frumoasǎ colecţie de port oşenesc, artǎ popularǎ (ţesǎturi şi cusǎturi caracteristice), ceramicǎ; Muzeul ceramicii - Vama, expune peste 500 de piese, unele cu o vechime de peste 300 de ani; Muzeul etnografic svǎbesc-Petreşti. Bisericile de lemn - bijuterii de artǎ popularǎ - se întâlnesc aproape în fiecare sat. Opt dintre acestea aparţin patrimoniului UNESCO, iar unele deţin recorduri absolute: cea mai înaltǎ construcţie din lemn - biserica mânǎstirii Bârsana 62 m, cea mai veche bisericǎ din lemn – biserica de la Ieud 1364. Poarta maramureşeanǎ veritabil "arc de triumf" rustic, era în trecut apanajul familiilor nobile. Conform tradiţiei, poarta este bariera împotriva rǎului, elementul care delimitezǎ universul sacru al casei şi gospodǎriei. Elementele decorative nu au doar o funcţie esteticǎ, ci sunt şimboluri cu rǎdǎcini puternice în cultura creştină şi precreştinǎ. Coarda - spirala şimbolizând aspiraţia spre înalt, rozeta - şimbol al soarelui ca element esenţial al vieţii, arborele vieţii - şimbolizând viaţa veşnicǎ, şarpele cu binecunoscutul lui rol protector, sunt doar câteva dintre elementele cel mai des întâlnite în sculptura porţilor maramureşene. Maramureşul este o regiune care a pǎstrat de-a lungul timpului obiceiurile legate de muncǎ, de viaţǎ şi de

1 DĂNCUŞ MIHAI – “Zona etnografică Maramureş”, Editura Sport-Turism, Bucureşti,2000

1

sǎrbǎtoare. Obiecte din lemn decorate artistic însoţesc toate momentele importante ale vieţii, dar cele mai fascinante sunt crucile, element de comunicare între lumea celor vii şi a celor morţi. Cimitirul vesel de la Sǎpânţa, opera artistului popular Ioan Patraş, reuneşte cruci "vorbitoare". Prin intermediul unui text în care autoironia se împleteşte cu dramatismul, acestea povestesc viaţa ce lui dispǎrut. Meseriile tradiţionale cum ar fi ţesutul, sculptura lemnului, pictura pe lemn şi sticlǎ se practicǎ cu succes şi se transmit din tatǎ în fiu. Muzica maramureşeanǎ care însoţeşte toate momentele fericite ale vieţii se remarcǎ prin ritm şi vitalitate. Portul popular este purtat zi de zi nu doar de sǎrbǎtori ca în alte zone. Sǎrbǎtorile sunt momente în care satul maramureşean "explodeazǎ" de muzicǎ şi voie bunǎ, şi ele nu sunt puţine de-a lungul anului: Sǎrbǎtorile de Iarnǎ, Paştele, Tânjaua, Stâna maramureşeanǎ, la care se adaugǎ nunţile şi botezurile. Aici, mai iute ca oriunde, se-ncinge muzica şi jocul. În câteva clipe, toatǎ sala este în picioare, iar perechile încep sǎ se roteascǎ, pe ritmul din ce în ce mai rapid, impus de ceteraşi, aceşti violonoşti locali de excepţie, nelipşiţi de la orice petrecere.

1.2.Descriere geografică

Judeţul Maramureş este situat în partea de nord a ţării, fiind delimitat de judeţele Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, respectiv la nord fiind delimitat de frontiera cu Ucraina, având o suprafată de 6.215 km² (2,6% din suprafaţa ţării) şi un relief variat ca morfologie şi complex din punct de vedere geologic.Zona montană aparţinând Carpaţilor Orientali reprezintă 43%, zona colinară (dealuri, podişuri şi piemonturi) circa 30%, iar zona joasă (depreşiuni, lunci şi terase) restul de 27% din suprafaţa judeţului. Judeţul Maramureş se află şituat în apropierea paralelei 47°55' latitudine nordică şi a meridianului 23°55' longitudine estică, deci foarte aproape de centrul geometric al Europei. Maramureşul este închis de lantul munţilor vulcanici Oaş - Gutâi - Ţibleş la sud, de lanţul munţilor cristalini ai Rodnei la est, de munţii Maramureşului la nord-est, iar la nord pe o suprafaţă întinsă, de râul Tisa care mărgineşte atât judeţul, cât şi ţara. Maramureşul este împrejmuit de dealuri, terase şi lunci, văi înguste de-a lungul râurilor Iza, Mara, Coşău şi Vişeu, afluenţi ai Tisei. Râul Tisa a constituit secole de-a rândul axa vertebrală a Maramureşului. Munţii care ne înconjoară ating altitudinea de 1000m până la max. 2305 m în Vf. Pietrosul din munţii Rodnei. Tot aici se află rezervaţia naturală "Pietrosul Rodnei" înfiinţată în anul 1935. Multitudinea izvoarelor de ape minerale, utilizate atât ca surse de apă potabilă, cât şi pentru tratamente balneare, constituie un argument în plus privind bogăţia resurselor naturale din aceasta zonă. În acest cadru natural se înşiră precum mărgelele, salba de localităţi şituate în Maramureşul istoric. Climatul este temperat continental, cu o temperatură medie anuală de +9.4C. Inverşiunea termică este puternică în Depreşiunea Maramureşului. Cantitatea anuală de precipitaţii este între 700-1400 mm, mai mare în partea nordică şi nord-vestică a judeţului.2

1.3.Căi de acces

Ţara Maramureşului, aceastǎ zonǎ atât de frumoasǎ peisagistic, atât de bogatǎ în tradiţii etnografice şi folclorice, pǎmântul care a dat primii domni ai Moldovei şi

2 CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spaţiul geografic Românesc”, Editura Economică, Bucureşti, 2001

2

bisericuţele de lemn, a trebuit de-a lungul secolelor sǎ traiascǎ în sǎrǎcie şi izolare. Totuşi, condiţiile geografice, istorice şi poate mai mult ca orice conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam, au impus o legătură a maramureşenilor cu fraţii lor din celelalte ţinuturi locuite de români. Toponimia şi tradiţiile, precum şi atestǎrile documentare din perioada medievalǎ, confirmǎ legǎtura permanentǎ cu fraţii lor de dincolo de munţi.

Reţeaua rutierǎ de astǎzi este modernizatǎ, drumurile spre Maramureş sunt asfaltate, fiind acceşibile pentru maşini. Drumurile urmeazǎ în general firul vǎilor principale şi secundare pe care sunt dispuse aşezǎrile omeneşti cu toatǎ frumuseţea şi pitorescul lor. Cǎile rutiere ale judeţului sunt reprezentate de drumul european E60 care strǎbate traseul Bucureşti – Cluj Napoca, E571 spre Dej şi DJ1C spre Baia Mare. Centrul de convergenţǎ al tuturor drumurilor rutiere este municipiul Şighetu Marmaţiei, fostǎ reşedinţǎ de voievodat, comitat, şi mai târziu de judeţ, timp de peste 600 de ani. Accesul în Maramureş dinspre Baia Mare se face pe şoseaua naţionalǎ nr. 18, care trece prin pasul Gutâi (989 m), una din ,,porţile" de intrare în zonǎ - coboarǎ muntele înşerpentine, prinde firul râului Mara şi-l urmeazǎ pânǎ la Şighetu Marmaţiei. O altǎ,,poartǎ" a Maramureşului este pasul Prislop, care leagǎ între ele aşezǎrile de pe ValeaMarei, o parte din aşezǎrile de pe Valea Tisei şi Ronei cu cele de pe Valea Vişeului şiBorsei, precum şi oraşele zonei: Şighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Borsa. Drumul carese constituie şi într-o axǎ etnograficǎ a Maramureşului este cel care porneşte de la Şigheţşi urmeazǎ firul Vǎii Izei, cuprinzând toate aşezǎrile de pe aceastǎ vale, precum şi cele depe vǎile laterale. Tot de la Şigheţ un alt drum urmeazǎ firul Vǎii Tisei, iar prin pasul Huţadeschide poarta spre Ţara Oaşului - o altǎ zonǎ etnograficǎ de mare rezonanţǎ în nord-vestul României. Drumuri laterale, drumuri forestiere şi de cǎruţe, poteci, înlesnescaccesul omului în toate locurile tainice ale Maramureşului, dând poşibilitatea iubitorilorde naturǎ şi de culturǎ popularǎ sǎ-şi umple sufletul, sǎ se bucure de creaţiile omului şiale lui Dumnezeu.

Cǎile ferate oferǎ o altǎ posibilitate de acces spre Maramureş. Prima reţea de cale feratǎ s-a dat în foloşinţǎ în anul 1875, când a devenit funcţionalǎ şi gara Şigheţ. Începând din 6 decembrie 1996 s-au dat în foloşinţǎ noi trasee, pe calea feratǎ, înspre Ucraina. Calea feratǎ însuma 232 km lungime la sfârşitul anului 2000, cu o denşitate de 40 km/1000 km, structuratǎ pe douǎ direcţii:

1) Satu Mare – Baia Mare – Bucureşti, cu mai multe ramificaţii;

2) Şighetu Marmatiei – Vişeul de Jos – Salva – Beclean, cu ramificaţie spre Vişeul de Sus – Borsa.

Transportul aerian, atât de mărfuri cât şi de persoane se face prin aeroportul din comuna Tǎuţii – Mǎgherǎuşi şituat la 10 km de Baia Mare.

1.4.Nivelul de dezvoltare economico-socialǎ

Judeţul Maramureş are o suprafata 6304 km2, numărul locuitori este de 511093, capitala este Baia Mare, 2  municipii: Baia Mare şi Şighetu Marmaţiei, 11 orase: Baia

3

Sprie, Borsa, Cavnic, Dragomireşti, Săliştea de Sus, Şeini, Somcuţa Mare , Tăuţii-Magheraus, Târgu Lăpuş, Ulmeni, Vişeu de Sus, şi 63 comune cu 226 sate.

Din punct de vedere economic şi social dezvoltarea turismului în judeţul Maramureş exercitǎ o influenţǎ pozitivǎ mai ales asupra utilizǎrii forţei de muncǎ prin crearea de noi locuri de muncǎ, turismul având efecte benefice asupra nivelului de calificare şi instruire a oamenilor cât şi asupra dezvoltǎrii economice a judeţului.

1.4.1.Economia

Economia actualǎ a judeţului Maramureş este de tip industrial-agrarǎ, aflatǎ în tranziţie la economia de piaţǎ. Numărul total de salariaţi la sfârşitul anului 2010 este de 90697 mii persoane, a cǎror distribuţie procentualǎ pe principalele ramuri de activitate se prezintǎ astfel:

- agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ                  1,5%            

- industrie şi constructii                                                                                   43,43% 

- servicii                                                                                    55,06%

Total:                                                                                                         100%

Repartizarea salariaţilor pe principalele ramuri de activitate în anul 2010, în judeţul Maramureş

 2009 2010

oct. nov. dec. ian.1) feb.1) mar.1) apr.1) mai1) iun.1) iul.1) aug. sep. oct.2)

Total judeţ 95218 94376 93389 95149 94214 93475 93228 92987 92716 92385 91903 91323 90697Agricultură, vânătoare şi servicii anexe, Silvicultură şi Pescuit 1522 1509 1493 1437 1422 1411 1408 1404 1400 1395 1388 1379 1369

Industrie şi construcţii 43434 43050 42600 41324 40918 40597 40490 40385 40267 40123 39914 39662 39390

Servicii 50262 49817 49296 52388 51874 51467 51330 51198 51049 50867 50601 50282 49938

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2009-2010, INSSE

Efectivul de salariaţi la sfârşitul lunii octombrie 2010 a fost de 90697 persoane, în

scădere cu 626 persoane fatǎ de sfârşitul lunii septembrie a aceluiaşi an.Distribuţia

salariaţilor pe sectoare de activitate evidenţiazǎ cǎ cea mai mare pondere o deţin

serviciile (55,06% din totalul salariaţilor), urmatǎ de industrie şi construcţii (43,43%),

agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (1,5%).

4

Comparativ cu sfârşitul lunii octombrie 2010, efectivul de salariaţi a înregistrat

scăderi mai mari la servicii (344 persoane), industrie şi construcţii (272 persoane),

agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (10 persoane). Scăderea

efectivului de salariaţi s-a datorat în principal crizei economice prin care trece ţara.

1.4.2.Industria

Industria în judetul Maramureş este reprezentatǎ prin sectoarele de exploatare şi

prelucrare a materiilor prime. Ramurile prelucrǎtoare s-au dezvoltat datoritǎ prezenţei

zǎcǎmintelor de minereuri polimetalice neferoase şi a resurselor de masǎ lemnoasǎ.

Astfel, metalurgia neferoasǎ ocupǎ primul loc ca pondere atât în producţia industrialǎ a

judeţului cât şi a ţǎrii, Maramureşul ocupând locul întâi pe ţarǎ în producţia de plumb şi

cupru electrolitic. Baia Mare, Borsa, Baiul, Cavnic reprezintǎ principalele centre ale

metalurgiei neferoase.

Pe teritoriul judeţului Maramureş îşi mai desfaşoarǎ activitatea întreprinderi textile,

de articole de blǎnǎrie, materiale de construcţii, încǎlţǎmite, produse alimentare etc.

Populaţia activǎ ocupatǎ, pe ramuri ale economiei (%), în judeţul Maramureş,

în perioada 2008-2010

INDICATORI 2008 2009 2010

TOTAL 100,0 100,0 100,0

Agriculturǎ 50,0 49,0 44,7

Silviculturǎ,exploatare forestierǎ, vânat 1,0 1,0 0,9

Industrie 20,0 20,6 24,0

Ind. Extractivǎ 3,7 3,5 3,5

Ind. Prelucratoare 15,3 16,1 19,5

Energia electricǎ şi termicǎ, gaze şi apǎ 1,0 1,0 1,0

Construcţii 2,6 2,5 2,7

Comert, repararea şi întreţinerea autovehiculelor, a bunurilor personale şi casnice

7,5 8,6 8,7

Hoteluri şi restaurante 1,2 0,8 0,5

5

Transporturi şi depozitare 2,8 2,5 3,3

Poştă şi telecomunicaţii 1,0 1,0 1,0

Activitǎţi financiare, bancare şi de asigurare 0,5 0,6 0,6

Tranzacţii imobiliare, închirieri şi servicii prestate întreprinderilor

1,8 1,6 1,5

Administraţie publicǎ 1,3 1,3 1,4

Învǎţǎmânt 4,6 4,6 4,8

Sǎnǎtate şi asistenţǎ socialǎ 4,6 4,3 4,4

Alte activitǎţi 1,1 1,6 1,5

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2008-2010, INSSE

Agricultura a avut cea mai mare pondere în anul 2008 cu 50,0%, iar în anii

urmǎtori ponderea a început sǎ scadǎ la 49,9% în 2009 şi 44,7% în 2010. Silvicultura,

exploatarea forestierǎ şi economia vânatului au variaţii foarte mici. Industria extractivǎ

scade de la un an la altul (2008– 3,7%, 2009, 2010 – 3,5%), iar industria prelucrǎtoare are

o pondere în creştere din an în an (2008 – 15,3%, 2009 – 16,1%, 2010 – 19,5%).

Activitǎţile care au o creştere semnificativǎ sunt: construcţii, comerţ, repararea şi

întreţinerea autovehiculelor, a bunurilor personale şi casnice, transporturile (2008 – 2,8%,

2010 – 3,3%), învǎţǎmântul şi sǎnǎtatea.

Industria feroasǎ este reprezentatǎ printr-o turnǎtorie de oţel aflatǎ la Baia Mare, iar

industria construcţiilor de maşini are centre la Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Producţia

acestor centre se bazeazǎ în general pe utilaj minier, maşini şi utilaje agricole şi

forestiere, piese de schimb auto etc.

Industria de prelucrare a lemnului a beneficiat de centre la Sighetu Marmaţiei, Baia

Mare, Baia Sprie, Borsa, unde se realizeazǎ mobilǎ, placaj, cherestea etc.

O îndelungatǎ tradiţie în judeţul Maramureş o are producţia mesteşugǎreasca din

care se remarcǎ olǎritul la Sǎcel, Tg. Lǎpuş şi prelucrarea artisticǎ a lemnului cu vestitele

6

porţi maramureşene, mobilier ţǎrǎnesc, cruci pictate, la Vadul Izei, Sǎpânţa, Deseşti şi

prelucrarea lânii la Sǎpânţa, Vişeu de Sus.

1.4.3.Agricultura

Fondul funciar al judeţului Maramureş la sfârşitul anului 2008 era format din

311 226 ha de terenuri agricole acoperite cu fâneţe naturale, pepiniere pomicole şi

viticole, terenurile arabile însumând 3 604 ha cultivate cu: porumb, cartofi, grâu, orz etc.

Creşterea animalelor este şi ea prezentǎ, principalele animale fiind bovinele,

porcinele, ovinele. În sectorul creşterii animalelor s-au desfǎşurat acţiuni menite sǎ

conducǎ la stoparea scǎderii numǎrului de animale la toate speciile şi relansarea

zootehniei conform Programului de guvernare.

A fost elaborat şi pus în aplicare Programul strategic privind exploatarea şi

îmbunǎtǎţirea pajiştilor, care în judeţ ocupǎ 71% din totalul suprafeţelor agricole.

S-a constituit cadrul favorabil pentru îmbunǎtǎţirea şi asigurarea stǎrii de sǎnǎtate a

animalelor, realizându-se programul de supraveghere şi combatere a bolilor la animale,

de prevenire şi transmitere a acestora la om.

         1.4.4.Învǎtǎmântul

În anul şcolar 2007-2008, reţeaua unitǎţilor de învǎţǎmânt a judeţului Maramureş

cuprindea 56 de grǎdiniţe, 271 şcoli generale, 32 licee, 1 şcoalǎ profesionalǎ, o şcoalǎ de

maiştri şi 14 instituţii de învǎţǎmânt superior.

Evoluţia învǎţǎmântului de toate gradele în judeţul Maramureş

INDICATORI 2007/2008

Învǎţǎmânt total:

Unitǎţi 369

Populaţia şcolarǎ 105 573

Copii de grǎdiniţǎ 17 853

7

Elevi înscrisi 82 537

Studenţi înscrisi 5 183

Personal didactic 6 974

Învǎţǎmânt preşcolar:Grǎdiniţe de copii 56

Copii înscrişi 17 853

Personal didactic 920

Învǎţǎmânt primar şi gimnazial:Şcoli 271

Elevi înscrişi 54 093

Personal didactic 4 022

Învǎţǎmânt liceal:

Licee 32

Elevi înscrişi 17 083

Personal didactic 1 425

Învǎţǎmânt profesional:Şcoli 1

Elevi 5 477

Personal didactic 57

Învǎţǎmânt tehnic de specialitate postliceal şi de maiştri:Şcoli 1

Elevi înscrişi 1 026

Învǎţǎmânt superior:

Instituţii 14

Studenţi 5 183

1.4.5.Populatia

           Conform ultimului recensǎmânt din 2010, Maramureşul avea 511 093 locuitori,

adicǎ 2,4% din populaţia ţǎrii, din care populaţia masculinǎ 251 311, iar cea femininǎ 259

782. Populaţia urbanǎ reprezintǎ 52,9%, cea ruralǎ 47,1% iar densitatea populaţiei este de

82 locuitori/km2.

8

Populaţia urbana a judeţului era alcătuită din 1,7% evrei, 82% români, 9%

maghiari, 6,7 ruteni (ucrainieni) ş.a.

Turismul reprezintǎ un factor ce poate duce la o creştere considerabilǎ a

economiei judeţului Maramureş, în mǎsura în care potenţialul turistic al acestei zone este

bine valorificat prin crearea de condiţii optime în vederea practicǎrii formelor de turism

specifice acestui areal şi atragerea prin diferite mijloace de promovare atât a turiştilor

români cât şi a celor de peste hotare.

2.PREZENTAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL JUDEŢULUI

2.1.Resurse turistice naturale

Diverşitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic, specificul etnografic şi folcloric, prezenţa unor monumente istorice şi de arhitecturǎ, mulţimea izvoarelor minerale şi prezenţa staţiunilor climaterice conferǎ judeţului Maramureş un valoros potenţial turistic. Resursele turistice naturale sunt alcǎtuite dintr-o serie de elemente caracteristice, nemodificate prin activitatea umanǎ.

2.1.1.Relieful

Zona se caracterizeazǎ printr-un relief destul de variat, care presupune creşteri şidescreşteri - între douǎ limite extreme, de la luncile râurilor la crestele munţilor, punctulcel mai jos care se aflǎ în Depreşiunea Şighetului, pe malul Tisei, este şituat la 204 metri,iar înǎlţimea cea mai mare o constituie vârful Pietrosul Rodnei de 2303 metri. Casuprafaţǎ, ponderea principalǎ o ocupǎ zonele cuprinse în Carpaţii Orientali: MuţtiiRodnei, Munţii Maramureşului, Carpaţii Vulcanici de Nord şi Depreşiunea Maramureş. În Maramureş se aflǎ doar partea nordicǎ a Munţilor Rodnei cu Vârful Pietrosul (2303m).Între Pasurile Prislop (1416m) şi Setref (817m) culmea este marcatǎ de mai multe vârfuri: Garagalǎu (2158m), Piatra Rea (1825m), Negoiasa (2041m), Cormaia (2033m),Buhǎescu Mare (2188m) şi Bǎtrâna (1710m). Caracteristica generalǎ a Munţilor Rodneisunt şisturile cristaline, dominate de urme glaciare: morene, circuri şi vǎi glaciare(Fântâna cu Cimpoiasǎ, Negoiescu, Repedea, Pietroasa şi Dragos). Sub vârful Pietrosueste lacul Iezer (la 1825 m).3

În partea de sud, sud-vest se desfǎşoarǎ grupa nordicǎ a lanţului muntos de originevulcanicǎ, care închide Depreşiunea Maramureşului pe aceastǎ laturǎ.

3 COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOESCU B. – “Geografia generală a turismului”,Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003

9

Munţii vulcanici ai Maramureşului, dintre valea Tisei şi valea Sǎlǎutei, cu altitudine redusǎ (în medie 600-l000m), se prezintǎ sub formǎ de platouri cu conuri vulcanice deasupra. Construcţia petrograficǎ şi formele de relief dominante justificǎ împǎrţirea acestor munţi în douǎ grupe: Munţii Oaş-Gutâi sunt formaţi din lave şi din piroclastite, pe substrat sedimentar (marne, argile şi gresii cutate) cu relief de platouri vulcanice, deasupra cǎrora saltǎ vârfuri conice. Acest relief caracteristic se menţine la altitudini relativ coborâte în Munţii Oaş, unde punctul culminant (vf. Frasin) atinge abia 827 m şi la înǎlţimi mai mari în Munţii Gutâi, unde unele vârfuri depǎşesc 1300 şi chiar 1400 m (Igniş - 1307 m, Gutâi - 1442 m). Aceşti munţi, care se întind pânǎ la valea Botizei, au pe alocuri curmǎturi relativ joase, folosite ca pǎşuni de culme, între care mai circulate sunt Negreşti-Oaş, Şighetu Marmaţiei şi Gutâi (987 m). Pǎdurile de foioase cuprind spre sud un brâu de castani comestibili. Caracteristice sunt de asemenea, micile depresiuni de pe latura sudicǎ a Gutâiului (Bǎita, Firiza, Chiuzbaia) şi o depresiune de mai mari dimensiuni, în Munţii Oaşului. Ţara Oaşului, o cuvetǎ cu relief colinar şi piemontan, închisǎ spre vest de câteva maluri vulcanice, este de origine tectonicǎ şi erozivǎ. Populaţia acestei mici depresiuni pǎstreazǎ şi astǎzi un frumos port popular şi un folclor care stârnesc admiraţia vizitatorilor. A doua grupǎ, a Munţilor Ţibleş, este constituitǎ în cea mai mare parte din rocile flişului paleogen (îndeosebi marne şi gresii), care dau culmi tesite sau larg ondulate la circa 1000 m altitudine, la care se adaugǎ restrânse iviri de andezite şi prioclastite, care alcǎtuiesc proeminente de relief, adevǎrate mǎguri conice, între care cel mai înalt este vârful Ţibleş de 1839 m altitudine.

Munţii Maramureşului se înşiruie de la nord spre sud-est de la vǎile Carlibaba şi Bistriţa Aurie pânǎ la frontierǎ, pe partea dreaptǎ a Vişeului. În general sunt constituiţidin şisturi cristaline, strǎpunse de andezite. În cadrul Munţilor Maramureşului sedetaşeazǎ Culmea Pop Ivan, cu vârful Mica Mare (1815 m), Muntele Muncel (1318 m),Muntele Pop Ivan (1937 m).

Masivul Farcǎu este aşezat între vǎile Ruscova, Repedea şi Rica; vârful care dominǎ masivul se numeşte Mihǎilescu (1918 m), unde se aflǎ şi lacul periglaciar Venderelu. Tot în cadrul acestui lanţ muntos se aflǎ şi Culmea Copilaşu (1611 m) şi Muntele Bârsǎnescu (1542 m). În toţi aceşti munţi se practicǎ pǎşunatul, din primăvară pânǎ-n toamnă, fiind împânziţi de stâne de oi, stavre de cai, cirezi de vite, care nu şi-au schimbat „locurile de vǎrat" iar ,,drumurile oilor" se pǎstreazǎ încǎ din secolul al XIV-lea, când aceste locuri apar mentionate pentru prima datǎ în documente.

Culmea Pietrosu Maramureşului sau Bârdǎului se situeazǎ între Ruscova şi   râul Vaser. Vârful are 1850 m altitudine. Se detaşeazǎ din aceastǎ culme şi Prislopasu (1201 m), Grebeni, Novicioru, Muntele Suligu cu vârfurile Budescu Mare (1679 m) şi Ludescu(1580 m), Culmea Rosusnei, prelungitǎ spre sud de Poienile de sub Munte cu dealul  Muncelul Maxim (1220 m). Mai la sud, spre Borsa se gaseşte Culmea Toroiaga-Jupania, care merge de la Vaser pânǎ la izvorul Ţibǎului, pe Valea Tasla. La est de Borsa se dezvoltǎ masivul Cearcǎnu Prislop, care cuprinde Muntele Cearcǎnu (1847 m) şi culmea Prislop.

10

Munţii Zimbroslaviile se situeazǎ între vǎile Ţibǎului şi Bistriţa Aurie pânǎ la Valea Ursului. Tot din Munţii Maramureşului face parte şi Obcina Ţapului, care este întreCarlibaba şi Ţibǎu.

Munţii Rodnei. Masivul cel mai înalt din Carpaţii Rǎsǎriteni (alt. max. vf. Pietrosul, 2303m). Creasta principalǎ mǎsoarǎ peste 50 km lungime, pe o lǎţime de 30-40 km şi prezintǎ o asimetrie asemǎnătoare celei fǎgǎraşene: abruptǎ spre nord, domoalǎ spre sud cu excepţia zonei Pusdrele, în apropierea cǎreia se aflǎ o cabanǎ şi un refugiu Salvamont. Lipsit în zona alpinǎ de popasuri amenajate, masivul este indicat pentru drumeţia cu cortul.

Depresiunea Maramureş este cea mai mare formaţiune de acest gen din CarpaţiiOrientali. Porţile de intrare în depresiune sunt marcate de pasurile de peste Munţii care oînconjoarǎ, pasuri care din vremuri strǎvechi o leagǎ de celelalte ţinuturi româneşti.Astfel, intrarea în Maramureş, dinspre Depresiunea Baia Mare, se face prin pasul Gutâi,dinspre Moldova de Nord-Bucovina, intrarea şi legǎtura se fac prin pasul Prislop, dinsprezona Bistriţa-Nǎsǎud, legǎtura cu depresiunea şi Ţara Maramureşului se face prin pasul Setref, iar legǎtura cu depresiunea şi Ţara Maramureşului se face prin pasul Huţa. Locurile acestea de trecere sunt de mare frumuseţe naturalǎ şi beneficiazǎ de amenajǎri turistice adecvate (hanuri, cabane, hoteluri) - toate cu specific zonal. Depresiunea Maramureş este dominatǎ de douǎ categorii de relief, una ar fi cea care cuprinde dealurile şi piemonturile şi alta în care intră vǎile, bazinetele şi miciledepresiuni. Între piemonturile Maramureşului amintim: Piemontul Mara-Sǎpânţa,Piemontul Gutâiului, Piemontul Vǎratecului şi Piemontul Botizei, Valea Vişeului cuafluenţii sǎi a permis în timp dezvoltarea unor mici depresiuni ca cele ale Borsei,Viesului, Ruscovei şi bazinetele Bistrei şi Valea Vişeului. Culoarul Izei cuprinde, deasemenea, o serie de bazinete şi mici depresiuni favorabile aşezǎrilor, amintind în acestsens bazinetele Sǎcel, Sǎliştea de Sus, Dragomireşti, culoarul Rozavlea, micile depresiuniBârsana şi Vadul Izei. Râurile şi afluenţii au dat naştere la mici depresiuni care le poartǎnumele: Mara, Cosǎu, Rona şi desigur Şighet, depresiune situatǎ la confluenţa Izei cuTisa caracterizatǎ de terase joase şi lunci. Râuleţul Sǎpânţa a creat Depresiunea Sǎpânţa,în care s-a dezvoltat aşezarea cu acelaşi nume, de mare faimǎ în tarǎ şi în lume.

Principalele altitudini muntoase ale judeţului Maramureş

Vârful, denumirea şi altitudinea (m)

Masivul in care se află Localitatea cea mai apropiata Distanţa (km)

Pietrosul 2 303 Rodna Borsa 6Gǎlatului 2 159 Rodna Complex Borsa 6

Cearcǎului 1 849 Rodna Complex Borsa 15Ţibleş 1 839 Ţibleş Dragomireşti 10

Hudinului 1 611 Ţibleş Botiza 15Gutâi 1 445 Gutâi Mara 5Plesca 1 323 Gutâi Bǎiut 6Secului 1 311 Ţibleş Botiza 7Igniş 1 306 Gutâi Chiuzbaia 7

Plesca Mare 1 302 Gutâi Chiuzbaia 3Mogosa 1 247 Gutâi Cavnic 5Ţiganul 1 223 Gutâi Iapa 5

11

Pietrei 1 059 Gutâi Deseşti 5Latia 1 042 Gutâi Ciocotiş 3

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2008, INSSE, Bucureşti

2.1.2.Clima

Clima zonei Maramureş este moderatǎ de tip temperat continental. lernile sunt destul de geroase, cu zǎpadǎ abundentǎ, lapoviţǎ şi ploi reci şi se întind pe o perioadǎ lungǎ. În munţi, precipitaţiile sunt mult mai abundente, iar stratul de zǎpadǎ atinge grosimi de peste 80-100 cm şi se păstreazǎ pânǎ la 200 de zile din an. În covata din versantul nordic al Pietrosului Rodnei, vara se vede stratul gros de zǎpadǎ.4

Temperaturile medii ale aerului variază între 00 C în regiunile montane înalte şi 9,40 C în depresiuni. Temperatura maximǎ absolutǎ 39,40 C a fost înregistratǎ la 16 august 1952 în localitatea Seieni, iar temperatura minimǎ absolutǎ -31,60 C la 26 ianuarie 1954 la Vişeul de Sus. În peroiada de iarnǎ sunt frecvente inversiunile de temperaturǎ în ariile depresionare, precum şi invaziile de aer rece.

Regimul precipitaţiilor, în zonele depresionare şi deluroase, atinge 700 m anual iar pe crestele montane înalte ajunge pânǎ la 1 400 m anual. Vânturile sunt moderate şi bat în general din nord şi vest (dinspre munţi); nu sunt viforniţe şi vijelii.

Clima regiunii este beneficǎ pentru practicarea turismului, ea favorizând drumeţia şi turismul sportiv în principalele forme de relief atât vara cât şi iarna pe trasee marcate şi în zone cu altitudine scăzutǎ. Deasemenea clima este favorabilǎ turismului de agrement, de recreere sau tratament.

2.1.3.Reţeaua hidrograficǎ

Hidrografia zonei Maramureş. Apele principale ale Maramureşului sunt colectate de râul Tisa (Vişeul, Iza şi Sǎpânţa cu afluenţii lor), iar o micǎ parte cum este Ţibǎul şi Bistriţa Aurie sunt colectate de râul Bistriţa, iar Izvorul Cǎtelei merge spre Ceremus (Ucraina).5

Râul Vişeu izvorǎşte de sub pasul Prislop (1416 m altitudine) şi se varsǎ în Tisa în localitatea Valea Vişeului. De la izvoare şi pânǎ la Borsa-Moisei se numeşte Borsa  sau Vişeul. Pe partea stângǎ, Vişeul are ca afluenţi pe cei din Munţii Rodnei - ValeaFântânelor, Podul Izvorului, Cimpoieşu, Negoiescu, Pietroasa, Vremusu, PârâulHotarului, Valea lui Dragoş, Izvorul Negru. Din partea dreaptǎ Vişeul primeşte caafluenţi Vaserul şi Ruscova.

4 NEGUŢ SILVIU, SUDITU BOGDAN – “Geografie economică mondială”, Editura Sylvi,Bucureşti, 2001

5 NEACŞU NICOLAE, CERNESCU ANDREEA, “Economia turismului. Studii de caz. Reglementări”, Editura Uranus, Bucureşti, 2003

12

Râul Iza izvorǎşte de sub vârful Bǎtrâna din Munţii Rodnei (1380 m altitudine) şi se varsǎ în Tisa, strǎbǎtând peste 83 km. Afluenţii Izei pe partea stângǎ sunt: Bǎleaşa, Baicu, Slatina, ledişorul, Botiza, Slǎtioara, Mara, pârâul Sugǎului. Pe partea dreaptǎ, cel mai important afluent este pârâul Ronişoara, lung de 22 km. Râul Mara are izvorul sub vârful Iezurile din Munţii Igniş (1040 m altitudine).

Râul Sǎpânta işi are izvorul sub vârful Rotundu (1150 m altitudine) în Munţii Igniş. Caracteristica râului este debitul mare şi constant, datorat pǎdurilor numeroase care atrag şi menţin umiditatea în sol.

O mare bogǎţie a zonei atât din punct de vedere peisagistic cât şi al rezervei de apǎ sunt lacurile. Mai numeroase, dar mici, sunt cele glaciare din Munţii Rodnei şi cele de tip periglaciar din Munţii Maramureşului (Venderelu din Muntele Mihǎilescu), lacurile de sub abrupturile Gutâiului (lezerul Mare, lezerul Mic, Tǎul lui Dumitru). Dintre lacurile glaciare amintim Buhǎescu Mare, lezerul Pietrosului (18 lacuri). În minele de sare de la Ocna Sugatag s-au format opt lacuri, cel mai întins lac de minǎ din România fiind lacul Gavrila, iar restul Tǎul fǎrǎ Fund, Lacul Bǎtrâna, Lacul Roşu şi încǎ peste 30 de lacuri mici în coline. Apele sǎrate şi lacurile care s-au format la Ocna Sugatag şi Costiui au permis în timp dezvoltarea în cele douǎ localitǎţi a unor staţiuni de agrement şi balneare, cu largi posibilitǎţi de tratament al bolilor reumatismale.

Principalele cursuri de apǎ ale judeţului Maramureş

Râuri Lungimea cursului de apǎ (km)

Totalǎ Pe teritoriul judeţului

Someş 381 61

Lǎpuş 115 115

Iza 83 83

Vişeu 80 80

Vaser 43 43

Mara 40 40

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2008, INSSE

2.1.4.Solurile, flora şi fauna

Solurile zonei cuprind grupa celor specifice zonelor montane şi depresionare, care determinǎ vegetaţia şi fauna caracteristicǎ acestora. În general, vegetaţia Munţilor Rodnei şi a Munţilor Maramureşului este caracterizatǎ de pǎduri de conifere şi pajişti alpine.

Etajul alpin (la peste 2000 m) cuprinde o florǎ bogatǎ şi cu multe raritǎţi, rogozul,urechelniţa, azaleea piticǎ etc. Ierburile bogate sunt favorabile pǎstoritului.

13

Etajul subalpin se încadreazǎ, în general, între 1900 m şi 1700 m altitudine,coborând uneori pânǎ la 1400 m. Coniferele, cu preponderenţǎ molidul, ocupǎ zoneîntinse în Munţii Maramureşului, Gutâi şi Ţibleş. Pentru foioase distingem rǎşinoase, fag,gorun, stejar.

Vegetaţia variatǎ şi bogatǎ a Maramureşului a determinat şi prezenţa uneifaune adecvate. Pentru zonele alpine, capra neagrǎ a fost una din bogǎţiile şi mândriileMaramureşului, cu mare grijǎ a fost repopulatǎ începând cu anul 1964. Se mai gǎseştemarmota, apreciatǎ pentru blana şi pentru grǎsimea folositǎ în medicina popularǎ. Pǎsǎrile alpine şi subalpine sunt prezente într-un mare numǎr, peste 30 de specii. Amintim acvila de stâncǎ, brumǎriţa, raţa, cocoşul de munte, vântureţul roşu. În pǎdurile de rǎşinoase gǎsim specii de animale şi pǎsǎri într-un mare numǎr, urşi, lupi, ciocǎnitoarea cu trei degete, forfecuţa galbenǎ, piţigoiul de brǎdet. Pǎdurile de foioase adǎpostesc o mare varietate de animale: cerbul carpatin, ursul brun, râsul, cǎpriorul, mistreţul, lupul, vulpea, iepurele, jderul de pǎdure, jderul de piatrǎ, veveriţa, bursucul. Lumea pǎsǎrilor în pǎdurile mixte este mai variatǎ, peste 60 de specii cuibǎresc aici. Apele de munte (Tisa, Vişeu, Ruscova şi Vaser) sunt bogate în peşti ca: lostriţa, pǎstrǎvul curcubeul, tiparul, ştiuca, cleanul, mrana, scobarul etc. care însumeazǎ peste 23 de specii.6

2.1.5.Rezervaţiile naturale

Frumuseţile naturii Maramureşului, caracterul de unicitate al unor formaţiuni geologice, dar şi a unor specii de florǎ şi faunǎ, au determinat autoritǎţile administrative  sǎ le protejeze prin lege, constituind unele rezervaţii naturale şi declarând anumite speciimonumente ale naturii.

Cea mai reprezentativǎ zonǎ protejatǎ prin lege este Rezervaţia Pietrosul Mare, care cuprinde peste 3000 ha, din care 1200 ha gol de munte, iar peste 1500 ha sunt pǎduri. Este situatǎ în limitele localitǎţilor Borsa şi Moisei. Dintre speciile de florǎ de tip alpin sau subalpin considerate ca rare şi protejate amintim: Guşa porumbelului sau Garofiţa (Lychnis nivalis), Clopoţelul (Campanula carpatica), Ghintura (Gentiana punctata), Floarea de colţ sau Floarea Reginei (Lentopodium alpinum), Crucea pǎmântului (Heracleum carpaticum) etc.

Specii de muşchi pe care le gǎsim numai aici, ca: Pleuroclada albescens, Mnium blyti, Cirripshyllum cirrosum, precum şi rogozul alpin (Cbreşia şimpliciuscula) suntconsiderate ca relicte arctice. În golurile de munte florile de smârdar (Rhododendronkotschyi), iar lângǎ pǎdurile de molid - zâmbrul (Pirus cerba) sunt specii rare şi ocrotite de lege. Zona este bogatǎ şi în faunǎ, dintre care amintim capra negrǎ (Rupicapra), recolonizatǎ în anul 1964, marmota (Marmota), recolonizatǎ în anul 1973, râsul (Lynx), cerbul carpatin (Cervus elaphus), ursul brun (Ursus arctos), acvila de stâncǎ (Aquila

6 CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spaţiul geografic Românesc”, Editura Economică, Bucureşti, 2001

14

chrysaetos), cocoşul de munte (Ttrao urogallus), vipera (Vipera berus) etc. Toate sunt puse sub protecţia legii.7

Pentru iubitorii de excursii cantonaţi în Borsa sunt câteva trasee turistice care le vor oferi  bucurii de neuitat, astfel:

• Borsa (Gura Pietroasa) - Staţia meteorologicǎ - Lacul Iezer - Pietrosu Rodnei -   Vârful Buhǎescu - Tǎmiţa la Cruce;

• Poiana Borsa (Gura Negoiescu) - Valea Negoiescu - Cabana Puzdrele – Curmǎtura Gǎlǎtiului;

• Staţiunea de odihnǎ Borsa - pârtia olimpicǎ de schi - Buza Muntelui – Cabana  Puzdrele;

• Staţiunea de odihnǎ Borsa - Cascada Izvorul Cailor - Hanul Prislop;

• Staţiunea de odihnǎ Borsa - Podul Izvorului - Poiana Runca - Poiana Stiol.

Rezevaţia Cornu Nedeii - Ciungii Bǎlǎsinii este situatǎ în Munţii Maramureşului, cuprinde golurile de munte şi s-a creat special pentru ocrotirea cocoşului de mesteacǎn. Mai sunt declarate rezervaţii ale naturii, şi puse sub ocrotire prin lege, Mlaştinile Vlǎşinescu, Tǎul lui Dumitru de pe platoul Izvoarelor, Poiana Brazilor şi Lacul Morǎrenilor la hotarul satului Breb. Cheile Tǎtǎrului de pe pârâul Brazilor sunt formate din andezite bazaltice.

Rezervaţiile floristice sunt în mai multe locuri pentru diferite specii protejate: arboretul de gorun şi larice de la Ocna Sugatag; laricele de la Costiui; rezervaţia de gorunet de pe Ronişoara, cu arbori seculari de o rarǎ frumuseţe. Alte specii de faunǎ şi florǎ ocrotite în zonǎ sunt bujorul de munte, laleaua pestriţǎ, precum şi o serie de arbori seculari.

Aceste rezervaţii ale Maramureşului ce deţin suprafeţe diferite şi elemente deosebite precum plante, animale, peşteri, ape, sporesc interesul turiştilor de a vizita judeţul.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este desemnat parc internaţional de cǎtre Comitetul MAB UNESCO, reprezentând o Rezervaţie a Biosferei cu o suprafaţǎ de cca 3300 ha. Aceastǎ zonǎ este destinatǎ conservǎrii diversitǎţii şi integritǎţii comunitǎţilor biotice vegetale în ecosistemele naturale şi protejǎrii diversitǎţii genetice a speciilor. Masivul Pietrosul Mare este acoperit cu o vegetaţie de tip alpin şi subalpin ce cuprinde numeroase specii rare, dintre care putem enumera: guşa porumbelului, şopârliţa, pǎiuşul, mierea ursului, floarea de colţ etc. Datoritǎ unui complex de condiţii favorabile, în

7 BĂLTĂREŢU ANDREEA – “Amenajarea durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi,Bucureşti, 2003

15

Pietrosul Mare întâlnim numeroase specii de animale şi pǎsǎri cum ar fi: ursul brun, cerbul, râsul, capra neagrǎ, acvila de munte, cocoşul de munte etc.

Rezervaţiile naturale ale judeţului Maramureş

Rezervaţii naturale ale judeţului  Maramureş Suprafaţa (ha)

Rez. Nat. Pietrosul Mare 3 300

Rez. Cornu Nedeii-Ciungii Bǎlǎsinii 800

Stâncǎriile calcaroase de la Sâlhoi-Zâmbroslâvii 5

Rez. Nat. Izvorul Albastru al Izei 0,2

Rez. de gorunet Ronişoara 62

Rez. de larice Costui 0,7

Rez. Poiana Brazilor 4

Rez. Pǎdurea Crǎiasa 44

Rez. Creasta Cocoşului 50

Rez. Mlaştina Oligotrofǎ Vlǎscinescu 3

Rez. Nat. Tǎul lui Dumitru 3

Rez. Arboretele de castan comestibil 500

Rez. Foşilierǎ Chiuzbaia 50

Rez. Nat. Lacul Albastru 1,54

Rez. Forestierǎ Bavna-Conga 26

Rez. Cheile Babei 15

Rez. Peştera cu oase 0,5

Rez. Peştera Vǎlenii Somcuţei 5

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş 2008, INSSE

2.2.Resursele antropice

1)Obiective religioase şi cultural-istorice

Bisericile de lemn din Maramureş se disting între celelalte biserici de lemn din judeţul Maramureş şi dintre bisericile de lemn din Transilvania, însă aparţin aceleiaşi mari familii de biserici de lemn româneşti. Acestea se întâlnesc în vechiul Maramureş, o regiune cu o identitate încă puternic definită de limitele sale geografice naturale. În aceste limite este necesar să fie incluse şi un număr de biserici aflate de cealaltă parte a râului Tisa, din partea de nord, aflată astăzi în Ucraina.

16

Bisericile de lemn din părţile de sud-vest ale judeţul Maramureş sunt tratate separat.

Următoarele opt biserici de lemn din judeţul Maramureş au fost introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999:

Biserica de lemn din Budeşti Josani, Budeşti Biserica de lemn din Deseşti, Deseşti Biserica de lemn din Bârsana, Bârsana Biserica de lemn din Poienile Izei, Poienile Izei Biserica de lemn din Ieud Deal, Ieud Biserica de lemn din Şurdeşti, Şurdeşti Biserica de lemn din Plopiş, Plopiş Biserica de lemn din Rogoz, Rogoz

Bisericile de lemn din Budeşti Josani, Deseşti, Bârsana, Poienile Izei şi Ieud Deal se află în Maramureşul istoric, cele de la Şurdeşti şi Plopiş sunt din vechea Ţară a Chioarului, iar biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Ţara Lăpuşului.

Împreună, aceste 8 biserici de lemn reprezintă un ansamblu de exemple remarcabile de diverse soluţii arhitecturale din diferite perioade şi zone. Ele sunt înguste, dar înalte, cu turle suple şi lungi la capătul vestic al clădirii. De aceea ele sunt expresia particularităţii locale a peisajului cultural al acestei zone montane din nordul României.

Lista bisericilor de lemn conservate, completată cu câteva biserici dispărute.

* Valea Cosăului

Budeşti Susani, Budeşti Josani, Sârbi Susani, Sârbi Josani, Călineşti Căeni, Călineşti Susani, Corneşti, Fereşti

* Valea Marei

Deseşti, Breb, Hoteni, Hărniceşti, Sat Şugătag, Mănăstirea, Berbeşti

* Valea Izei

Săliştea de Sus, Nistoreşti; Săliştea de Sus, Buleni; Dragomireşti, Cuhea, Ieud Deal, Ieud Şes, Botiza, Botiza veche, Poienile Izei, Şieu, Rozavlea, Strâmtura, Slătioara, Glod, Văleni, Bârsana, Năneşti, Onceşti, Valea Stejarului

* Valea Vişeului

Borşa din Jos, Mănăstirea Moisei, Moisei Susani, Moisei Josani, Repedea, Poienile de sub Munte, Rona de Jos, Ruscova, Crăciuneşti

17

1.Biserica de lemn din Budeşti Josani este o biserică de lemn maramureşeană în cheotori, datată din 1643, care este considerată o construcţie "magnifică" pentru epoca sa şi mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroşată. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999. Biserica de lemn din Budeşti-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643. Biserica se află din anul 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Parohia Ortodoxă Română Budeşti. Lăcaşul este revendicat de Biserica Română Unită cu Roma, Parohia Română Unită (Greco-Catolică) Budeşti, care a deţinut lăcaşul până la interzicerea sa odată cu instaurarea regimului comunist. În data de 4 decembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de Parohia Română Unită Budeşti în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română Budeşti şi a obligat pârâta să-i predea reclamantei, Parohia Română Unită Budeşti, biserica din lemn din Budeşti Josani în deplină proprietate şi posesie. Decizia este definitivă şi executorie.

2.Biserica de lemn Sf. Paraschiva din Deseşti a fost inclusă în decembrie 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Biserica din Deseşti reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureşului secolului al XVIII-lea”. De-a lungul anilor 1996, 1997 şi 1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât şi pictura parietală. Biserica se află din anul 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Parohia Ortodoxă Română Deseşti. Lăcaşul este revendicat de Biserica Română Unită cu Roma, Parohia Română Unită (Greco-Catolică) Deseşti, care a deţinut lăcaşul până la interzicerea sa odată cu instaurarea regimului comunist. Pictura din interiorul bisericii din Deseşti s-a păstrat în condiţii bune, acoperind toţi pereţii celor trei încăperi. Tocmai de aceea importanţa acestui ansamblu parietal este deosebită, fiind un exemplu reprezentativ de pictură postbizantină de secol XVIII specifică Maramureşului. La acest fapt se adaugă însemnătatea întâlnirii în cadrul aceleiaşi biserici a doi dintre cei mai renumiţi pictori din Maramureş. În absida altarului bisericii se află una din inscripţiile care consemnează numele zugravilor care au realizat pictura: “Acest sfânt altar l-au zugrăvit în zilele lui […] Bacinschi Andrei, vicareş fiind Gheorghe Dioseghi, prototop fiind Rădnic Teodor, preot fiind Dunca Moise, diac fiind Drăguş Todor; pentru zugrăvitu au plătit boierii satului. Zugrav Radu Munteanu şi Gheorghie”. În pronaos se află următoarea inscripţie: „1780, au plătit această tindă de o au zugrăvit gazdele satului az pisan (am scris eu) Radu Munteanu zugravu”. Ioan Bârlea şi Anca Pop Bratu au transcris greşit un cuvânt foarte important, care desemnează comanditarii acestei picturi. În loc de gazde (stăpânii, proprietarii satului) cercetătorii au transcris jupânese (boieroaice, stăpâne). Pe iconostas, deasupra registrului ce conţine icoanele împărăteşti, se desfăşoară

18

o altă inscripţie: „Anii Domnului 1780, acest sfânt fruntar l-au plătit Pop Eanoş Părşinar şi cu jupâneasa dumisale Marica, fecioruul lor Ştefan şi cu părinţii lor Pop Grigorie, Acsene, ca să le fie lor pomană în veci de veci, Amin luna lui iunie 7 zile, de 35 de forinţi” . Inscripţia nu consemnează numele pictorului, dar este importantă deoarece conţine data execuţiei şi numele donatorilor. Toate cele trei inscripţii din biserica din Deseşti certifică importanţa pe care nobilii maramureşeni au avut-o, în calitate de ctitori, în construirea şi împodobirea lăcaşurilor de cult.

3.Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în localitatea Bârsana, în judeţul Maramureş, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câţiva km distanţă, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711. Are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Biserica a fost inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO împreună cu alte şapte biserici din judeţul Maramureş în decembrie 1999. Biserica este situată în Maramureşul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ştefanca, împreună cu fii săi şi alţi săteni, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru protecţie în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717. Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influenţat de stilurile baroc şi rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parţial nivelat cu bucăţi textile, fixate pe pereţi şi acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe vest, pridvorul cu două niveluri şi au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate ferestrele care încadrează uşa dintre naos şi pronaos. Biserica este construită din bârne asamblate în sistem „blockbau” şi are plan dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe vest şi absidă a altarului poligonală, în retragere. La interior este de remarcat bolta de secţiune poligonală, pe console (în comparaţie cu bolţile semicilindrice întâlnite de obicei), iar la exterior sunt pridvoarele cu arcade pe stâlpi sculptaţi şi parapete traforate. Acoperişul, cu streaşină dublă, are deasupra pronaosului un turn-clopotniţă cu camera clopotelor în consolă, deschisă, cu arcade pe stâlpi şi acoperiş înalt, piramidal. Pictura murală, păstrată în proporţie mai mare în altar şi în naos are un program iconografic dominat,în naos, de scene din Geneză, iar în pronaos de Judecata de Apoi, ca şi de discursul moralizator pus în evidenţă de paralelismul dintre scenele din Vechiul Testament şi Patimile lui Iisus. Zugravul Toader Hodor introduce în pictura murală

19

maramureşeană motive decorative de inspiraţie barocă şi rococo şi un mod de reprezentare pictural şi dinamic, străin tradiţiei postbizantine. În cadrul creaţiei sale pictura de la Bârsana reprezintă cel mai coerent ansamblu decorativ, ce include pictura murală, iconostasul şi mobilierul, interiorul bisericii dând impresia unui spaţiu plastic inedit prin raport cu tradiţia postbizantină, dominantă până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. În prezent pictura este în plin proces de restaurare, din acest motiv nu se poate fotografia în interior până la finalizarea acestui proces, la 31 iulie 2010.

4.Biserica de lemn din Poienile Izei este una din bisericile de lemn din Maramureş introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999.

5.Biserica veche din deal de la Ieud a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica este cu un secol mai veche decât biserica de lemn din şes, a doua biserică de lemn din sat şi una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureş. În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor şi de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei şi tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureş. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Biserica a fost inclusă în 1999 de UNESCO pe lista monumentelor cu valoare de patrimoniu cultural mondial, împreună cu alte şapte biserici de lemn din Maramureş. Ioan Mihalyi de Apşa a remarcat-o în 1900 printre cele mai frumoase din Maramureş. În 1909, Ioan Bîrlea a adunat inscripţiile din biserică în valoroasa sa colecţie de însemnări din bisericile maramureşene. Doi ani mai târziu, Tit Bud a datat biserica din 1364, considerând-o cea mai veche biserică din Maramureş. Structura şi mai ales pictura au fost descrise mai pe larg de Victor Brătulescu în 1941, care a publicat şi 18 imagini şi 8 schiţe. Biserica a fost documentată, studiată şi

20

datată dendrocronologic în 1997 în timpul ultimei restaurări. În prezent, 2007-2009, pictura bisericii trece printr-un necesar proces de restaurare şi conservare.

6.Biserica de lemn din Şurdeşti, dedicată Sfinţilor Arhangheli a fost construită în 1766 de meşterul ţăţărman Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică din localitate. Biserica se distinge prin dimensiunile impresionante ale turnului ridicat peste intrare. Înălţimea totală este aproximată la 54 m, ceea ce o aşează printre cele mai înalte construcţii sacrale de lemn din Europa şi din lume. Biserica este inclusă din anul 1999 în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Pictura interioară a bisericii datează din 1783. Altarul a fost pictat de către zugravul Ştefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul probabil de către un ucenic al acestuia din urmă. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica. Bârnele construcţiei sunt de stejar, turnul având o înălţime de 54 m, fiind înconjurat de alte patru astfel de turnuri de dimensiuni reduse. Este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Nota particulară a ansamblului este dată de pridvor, cu două rânduri de arcade suprapuse, cu deschideri diferite, identice ca formă şi decoraţii.

7.Biserica de lemn din Plopiş, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, datează din anul 1798. Are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica de lemn din Plopiş este unul din obiectivele UNESCO înscrise pe lista patrimoniului său mondial.

21

8.Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rogoz, judeţul Maramureş este una dintre cele mai interesante şi valoroase din Transilvania. Construcţia este datată de tradiţie în anul 1663, moment susţinut de inscripţia de la intrare care evocă invazia tătară din 1661. Se află pe lista monumentelor istorice din 2004. Acest monument istoric este înscris şi în Lista Patrimoniului Mondial. Biserica se află în Ţara Lăpuşului, pe valea râului Lăpuş. În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu şi Nicolae Man; după cum specifică următoarea inscripţie din altar: „În anul 1785 această sfântă besărică s-au zugrăvit, în zilele prea înălţatului împărat Iosif al doilea, arhireu neunit fiind ţăriai Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie din Chiueşti, preoţi ai satului Mane popa Todor şi Vlaşin popa Ioan, şi au plătit robu lu[i Dumnezeu acesta Man Grigorie şi soaţa sa Ioană”. O inscripţie în naos precizează că: „În anul 1785 luna iunie 10 zile au început a se zugrăvi această sfântă biserică şi s-au isprăvit în luna lui septemvrie 11 zile”. Tot în naos este evocată şi invazia tătară din 1717 şi apar semnăturile zugravilor: „Văleat din tătărime 1717. Zugravi fiind Munteanu Radu din Ungureni şi Man Niculae de la Poiana Porcului.” În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, al cărei parapet a fost repictat în acelaşi an, conform inscripţiei aflate pe marginea acestuia: „S-au zugrăvit acest pod în anul de la Hs. 1834, făt fiind Bodea Grigorie”. Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului şi au fost repictate plafonul pronaosului şi bolta naosului. Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal, cu acces pe sud, naos dreptunghiular şi absida altarului în retragere, poligonală, cu şapte laturi. La interior, meşter-grinda bolţii naosului şi consolele sunt decorate cu motivul frânghiei. Exteriorul bisericii este bogat decorat: faţada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, uşa de intrare în biserică are deschidere în acoladă şi ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie şi rozete, iar în stânga uşii se află o cruce decorată cu aceleaşi motive. Streaşina este sprijinită pe console cu terminaţie în cap de cal, iar grinzile de sub streaşină au muchiile crestate. Acoperişul este asimetric (cu circa 1,20 m faţă de ax) pentru a proteja „masa moşilor” aflată de-a lungul faţadei nordice. Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniţă, pătrat, cu camera clopotelor deschisă, în consolă, cu stâlpi şi arcade,iar acoperişul înalt, piramidal, are turnuleţe de colţ. Pictura contribuie şi ea, în mod esenţial, la valoarea deosebită a acestui monument. Înrudită ca iconografie şi stil cu cea realizată de Radu Munteanu la Deseşti-Maramureş, pictura impresionează prin decorativismul ansamblului, prin desenul cu linii groase, egale şi prin cromatica luminoasă.

22

9.Mănăstirea Bârsana este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Bârsana, judeţul Maramureş. Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390, într-un document din 21 iulie 1390, referitor la propietăţile familiei voievodale Dragoş, este menţionat un drum care se bifurcă, conducând pe un braţ in satul Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt menţionate şi Valea Mănăstirii şi Dealul Popii. În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei şi strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Vechea mănăstire, cu hramul Sfântul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureş, dat fiind că multă vreme a fost rezidenţa episcopilor ortodocşi . Ultimul episcop ortodox care a locuit la vechea mănăstire este Gavril Ştefanca, menţionat in izvoare istorice din anul 1738. Este de altfel ultimul episcop ortodox din regiune, după ce greco-catolicismul s-a instaurat în zonă, odată cu ocuparea Maramureşului de către Imperiul Habsburgic. Mănăstirea va rămâne de rit ortodox până în anul 1791, în ciuda presiunilor făcute asupra lăcaşelor de cult ortodocse. În anul 1791, patrimoniul mănăstirii este confiscat de Imperiul Habsburgic iar mănăstirea trece in proprietatea Episcopiei Rutene a Muncaciului, ultimii călugări refugiindu-se la Mănăstirea Neamţ. Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea ma importantă şcoală de preoţi din zonă şi lăcaş de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărţi de cult în limba română, aduse din Moldova şi Ţara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele. Ansamblul monacal a fost construit în lemn, după tradiţia locală, sub direcţia arhitectului Cordoş Dorel. Acesta este compus din: poarta specifică maramureşeană, turnul cu clopotniţa, biserica (cu o înaltime de 57m), altarul de vară, chiliile călugărilor, capela (construită pe mai multe nivele), casa maiştrilor si casa (atelierul) artiştilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii. În prezent, hramul mănăstirii se oficiază pe data de 30 iunie : "Soborul Sfiţilor", protectorii mănăstirii fiind cei 12 apostoli.

23

10.Mănăstirea Peri-Săpânţa

11.Mănăstirea de la Moisei

12.Mănăstirea Sfânta Ana este o mănăstire ortodoxă din România situată în oraşul Orşova.

2)Edificii culturale

Complexe muzeale din Maramureş Muzeul de Etnografie Sighetu Marmaţiei Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare Centrul artistic Baia Mare - Muzeul de Artă Muzeul Florean Muzeul de Mineralogie Baia Mare Muzeul Memorial Sighetu Marmaţiei Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare

1.Muzeul de Etnografie Sighetu Marmaţiei

2.Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare

În anul 1899 a luat fiinţă în Baia Mare Asociaţia Muzeală Băimăreană ai cărei membri au donat obiecte ce urmau a constitui primele colecţii ale muzeului. Aprobarea de înfiinţare a unei secţii de etnografie şi artă populară a venit abia în 1964. Activitatea ştiinţifică în organizarea colecţiilor muzeale a început în 1968, prin aranjamente expoziţionale, cercetare sistematică a fenomenelor culturii materiale şi achiziţii, astfel încât patrimoniul muzeal numără, în prezent, peste 7.000 de piese, unele dintre ele având o valoare de tezaur. Muzeul a fost structurat pe o secţie pavilionară (prin tematica elaborată de Janeta Ciocan) şi o secţie în aer liber (Sabin Şainelic). Secţia pavilionară a fost amenajată în clădirea fostului Teatru de Vară (într-un spaţiu expoziţional de 500 mp) şi inaugurată la 1 iulie 1978. Muzeul Satului a fost amenajat în apropiere, pe Dealul Florilor, pe o suprafaţă de 12 ha şi a fost inaugurat în 1984. Secţia pavilionară cuprinde tezaurul creaţiei populare materiale din cele patru zone etnografice ale judeţului: Maramureşul istoric, Chioar, Lăpuş şi Codru. În prima sală sunt expuse obiecte ce reprezintă ocupaţiile de bază, agricultura şi creşterea animalelor, precum şi albinăritul, culesul din natură, vânătoarea şi pescuitul. În a doua sală sunt prezentate instalaţiile tehnice şi trei dintre cele mai importante meşteşuguri: fierăritul, dulgheritul şi tâmplăria. Sala a treia este dedicată olăritului, colecţia de ceramică (cuprinde piese din sec. XIX) şi obiecte de cult (icoane pe lemn - sec. XVII şi icoane pe sticlă). Sala a patra expune portul popular şi textile de interior. În Muzeul Satului sunt expuse, de asemenea, gospodării din toate cele patru zone etnografice, fiecare casă fiind înconjurată de construcţii cu caracter economic. Muzeul s-a dezvoltat în jurul unei biserici de lemn ce provine din satul Chechiş (com. Dumbrăviţa), localitate ce a aparţinut de domeniul Baia Mare (cf. atestărilor documentare din 1566). Biserica este amplasată în această locaţie (Dealul Florilor - Baia Mare) din anul 1939, fiind datată 1630. Ultimele lucrări de restaurare au fost executate în 1990, iar în 1998 a fost sfinţită cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe.

24

Construcţia este compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar; a fost construită din lemn de stejar având dimensiuni relativ mici (12,45 m x 4,5 m). Învelitoarea este realizată din şindrilă de brad cu cioc. Printre monumentele de arhitectură populară achiziţionate se numără casa din Cărpiniş (1758), casa Giuleşti (1794), gospodăria Borşa (1795), Berbeşti (1806), Prislop (1811), găbănaşul din Chechiş (1794). Casa Petrova este datată la mijlocul sec. al XIX-lea. Din punct de vedere arhitectonic, este o construcţie tipică perioadei respective pentru păturile înstărite ale populaţiei din zonă. Aici s-a născut cel care a pus bazele şcolii româneşti de stomatologie (prin înfiinţarea Facultăţii de stomatologie din Cluj), dr. Gheorghe Bilaşcu.

3.Centrul artistic Baia Mare - Muzeul de Artă

Şcoala Băimăreană de Pictură. Edificiul care găzduiește în prezent sediul Muzeului de Artă - Centrul Artistic Baia Mare (str. 1 Mai, nr. 8) este o construcție masivă, din secolul al XVIII-lea. În prima etapă (începând cu 1748), au fost realizate doar subsolul şi parterul. Supraetajarea s-a făcut în secolul al XIX-lea, iar sala dinspre Şcoala Generală Nr. 1 a fost executată la mijlocul secolului al XX-lea. „Majoritatea încăperilor de la subsol şi parter sunt boltite. Încăperile de la parter au profil și ornament stuco la tavan, caracteristic barocului” (v. Monografia Baia Mare, 1972). Inițial, imobilul a fost construit cu scopul de a adăposti birourile Oficiului salinar şi depozitul de sare (la subsol). O sută de ani mai târziu, a fost reamenajat ca sediu de bancă, ulterior devenind casă particulară (avocat dr. Teofil Dragoș). După naționalizare, a devenit sediul Muzeului Judeţean Maramureş (din 1954), în cele din urmă spaţiul fiind dedicat secţiei de artă a Muzeului. O dată cu descentralizarea instituției judeţene (2007), Muzeul de Artă - Centrul Artistic Baia Mare devine entitate culturală de sine stătătoare, sub patronajul Consiliului Județean Maramureş. Colecţiile muzeului numără peste 3.300 de piese care ilustrează arta europeană din secolele XVIII-XX, precum şi arta modernă românească. Ceea ce îl evidenţiază în plan național şi continental sunt cele peste 250 de lucrări semnate de 90 de plasticieni care au activat în Centrul Artistic Baia Mare din 1896 până în prezent. Fenomen cultural complex și unic într-un areal euroregional extins, Centrul Artistic Baia Mare a parcurs (într-o cronologie propusă de Tiberiu Alexa, 1993) trei etape distincte: faza afirmării (1896-1918), faza dezvoltării (1919-1950) și faza diversificării (1951 - prezent). Aceste etape sunt marcate de mai multe momente importante; „anii Holloşi”, revolta neomodernistă dintre 1906-1914, „anii Strâmbu” (1919-1920), polemica Mikola-Ziffer - Gh. Manu (1929-1931), criza deceniului patru și constituirea Societății Artiștilor Plastici din Baia Mare (1937), ş.a.m.d.

4.Muzeul Florean este un o instituţie de artă contemporană, situată într-o pădure din Cerneşti, pe drumul ce duce spre Ţara Lăpuşului. Se întinde pe 40 de hectare, constituind un inedit parc de sculptură monumentală. Muzeul Florean este rodul unei iniţiative private a omului de afaceri Victor Florean, la care s-a adăugat viziunea sculptorului (şi managerului) Mircea Bochiş. Colecţiile muzeului însumează, în prezent, circa 10.000 de piese de artă contemporană, provenind de pe toate continentele. Anual, Muzeul Florean organizează trei acţiuni prestigioase: Tabăra de sculptură „Cărbunari”, Salonul Internaţional de Gravură Mică şi Mail-art, respectiv Festivalul Internaţional de Film Experimental.

25

5.Muzeu de Mineralogie din Baia Mare este situat pe bd. Traian nr. 8. Muzeul găzduieşte o expoziţie desfăşurată pe 900 mp, în care sunt expuse peste 1.000 de eşantioane minerale, roci şi fosile. În depozitele instituţiei se află alte 15.000 de piese. Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa, multe dintre exponate fiind considerate unicate mondiale şi valori de patrimoniu. Denumirea neoficială, culturală prin excelenţă şi unanim uzitată este Muzeul florilor de mină.„Floarea de mină este un eşantion mineral recoltat din subteran, monomineral sau format din mai multe minerale, posedând calităţi estetice deosebite datorită: concreşterii cristalelor, culorii, formelor, dimensiunilor de excepţie ale unor cristale componente, care în totalitate fac ca piesa să fie bine individualizată faţă de celelalte” (Victor Gorduza - directorul instituţiei). La parter, expoziţia de bază prezintă alcătuirea geologică a Nord-Vestului României, sistematica mineralelor hidrotermale şi zăcămintele de metale neferoase de pe rama sudică a munţilor Oaş-Gutâi, precum şi din Ţibleş şi zona Borşa-Vişeu. La etaj, spaţiul expoziţional cuprinde piesele cele mai impresionante, pline de poezie şi culoare, învăluite într-o muzică de ambianţă ce creează un sincretism imagine-melos propice desfăşurării unor acţiuni culturale de înaltă ţinută - aici se desfăşoară anual manifestarea de decernare a premiilor „Cărţile Anului”, organizată de filiala judeţeană a Uniunii Scriitorilor din România. Piese reprezentative: stibina de Băiuţ şi Baia-Sprie, galena de Herja, berernonit de Baia-Sprie, baritina de Baia-Sprie şi Cavnic, vivianit de Ilba, calote roz de Săsar şi Cavnic, gips alb şi negru de Herja, cuarţ de Cavnic sau Baia-Sprie, stibine de Baia-Sprie şi Băiuţ etc.

6.Muzeul Memorial Sighetu Marmaţiei

În 1950, Închisoarea din Sighet - construită în 1897 - îşi capătă tristul renume de Închisoare a Miniştrilor. Într-o singură noapte (5/6 mai) au fost încarceraţi aici peste 100 de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi.

În toamna aceluiaşi an, în penitenciarul situat la doi kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietică au fost închişi 50 de prelaţi (preoţi de rit greco-catolic şi romano-catolic). Cinci ani mai târziu, în urma aderării ţării la Convenţia de la Geneva, o parte dintre deţinuţi au fost eliberaţi, iar alţii au fost transferaţi în alte penitenciare. Bilanţul a fost dramatic - peste 50 de deţinuţi politici şi-au găsit sfârşitul în celule sighetene.

Constantin Argetoianu, fost ministru de Justiţie (1918), ministru de Finanţe (1920), ministru de Interne (1931); Constantin I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal; Gheorghe I. Brătianu, istoric, profesor universitar; Dumitru Burileanu, fost guvernator al Băncii Naţionale; Ion Cămărăşescu, fost ministru de Interne (1921-1922); Tit-Liviu Chinezu, episcop greco-catolic; Tancred Constantinescu, fost ministru al Industriei şi Comerţului (1923-1926);

Lista victimelor regimului comunist nu se opreşte aici. Nume sonore ale culturii româneşti şi europene au suferit condamnări la ani grei de detenţie în „gulagul românesc”.

26

Ion Caraion, poet, condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi prin comutare, la muncă silnică pe viaţă; Paul Goma, scriitor, arestat în repetate rânduri, în cele din urmă reuşeşte să plece în Franţa; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani de muncă silnică – autorul monografiei „Închisoarea noastră cea de toate zilele”;

Fundaţia Academică Civică a considerat necesar ca în celulele mânjite cu sânge ale Penitenciarului de la Sighet (clădire dezafectată în 1977) să intenteze un tăcut proces, în care juraţii (vizitatorii) să judece şi să condamne faptele torţionarilor.În 1995, fosta ruină a închisorii este preluată de Fundaţie şi transformată într-un dureros Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Au fost adunate fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale… S-au organizat ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri cu victimele comunismului, au fost publicate cărţi cuprinzând mărturii, studii, statistici privind rezistenţa anticomunistă şi reprimarea ei. În curtea interioară a închisorii a fost amplasat un grup statuar: Cortegiul sacrificaţilor - foto - optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul (opera sculptorului Aurel I. Vlad). Anual, în cadrul Memorialului din Sighet se desfăşoară cursurile Şcolii de Vară, unde 100 de elevi ascultă prelegerile unor profesori din ţară şi din străinătate.

7.Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare

În apropiere de Centrul Vechi al oraşului Baia Mare, pe o străduţă îngustă, tipic medievală, se află o clădire care adăpostea, în Evul Mediu, celebra Monetărie imperială. Aici se transforma, în lingouri şi monede, aurul extras din exploatările miniere aflate in bazinul băimărean. Din această pricină, oraşul a putut avea fortificaţii, locuitorilor li s-au acordat privilegii şi urbea a prosperat din punct de vedere economic, social şi cultural. În prezent, în acest spaţiu, îşi are sediul Muzeul de Istorie şi Arheologie a judeţului Maramureş, exponatele ilustrând evoluţia istoriei locale începând cu secolul al XIV-lea. Secţia de Arheologie aduce mărturii despre existenţa unor aşezări umane în zonă, încă din zorii preistoriei. Dovezile unor necropole tumulare permit o percepţie vizuală asupra modului de viaţă şi a credinţelor unei populaţii străvechi. Colecţia de arme medievale (paloşul oraşului, spade, săbii, cămăşi de zale) „vorbeşte” despre cavaleri legendari, eroi şi armate strălucitoare care şi-au câştigat gloria luptând pentru idealuri şi interese. Sigiliile breslelor (a argintarilor, aurarilor, croitorilor, măcelarilor) reconstituie viaţa economică. În incinta Muzeului, există o bibliotecă de carte veche, cu valoare de patrimoniu, care relevă o activitate culturală efervescentă în perioada anterioară. Evident, nu lipsesc nici fotografiile, corespondenţele şi documentele ce au aparţinut unor personalităţi culturale locale (Petre Dulfu, Ion Şugariu, George Pop de Băseşti), ceea ce facilitează un contact sentimental cu opera acestor iluştri înaintaşi. Aici se derulează anual programe şi proiecte culturale cu caracter interactiv, de educaţie muzeală (gen „Muzeul viu”) pentru a determina un interes sporit din partea comunităţii locale îb scopul cunoaşterii istoriei. O serie de expoziţii temporare marchează multiculturalismul regional sau obiectivele de patrimoniu mondial („Moştenirea culturală a Maramureşului sub egida UNESCO”). În paralel, se organizează campanii de cercetări arheologice în mai multe perimetre din judeţ, unele situri prezentând un interes ce depăşeşte graniţele ţării. De ani

27

buni, studiile şi comunicările ştiinţifice sunt valorificate într-un periodic (Marmaţia) editat de Muzeul de Istorie.

3)Monumente de arhitectură şi artă populară

Centrul istoric Baia Mare Centrul istoric Sighetu Marmaţiei Turnul Ştefan

1.Centrul istoric din Baia Mare

O diplomă din 1347 permite oraşului „să se întindă după obiceiul vechi, anume de la Mina Săsar, de jur împrejur, trei mile (aproximativ 5 km) peste toate pământurile şi pădurile regeşti”. Oraşul e fortificat cu ziduri de piatră şi bastioane (în jurul anului 1470, graţie ajutorului dat de regele Matia Corvinul), iar în interior se construiesc edificii trainice şi castele. Zidurile delimitau o zonă aproximativ circulară, neregulată, împărţită iniţial în cinci sectoare, care gravitau în jurul Pieţii Centrale (Circulus fori). După o statistică oficială, oraşul Baia Mare avea (în 1842) 4.250 de locuitori.

Nici configuraţia oraşului şi nici numărul locuitorilor nu au suferit modificări majore până la mijlocul secolului al XX-lea. În anul 1948, Baia Mare devine reşedinţă de judeţ, investiţiile bugetare favorizând extinderea pe orizontală a localităţii (în prezent 23.000 ha) şi o explozie demografică semnificativă (148.000 locuitori).

Sistematizarea oraşului determină apariţia unui nou centru administrativ, a unui centru financiar-bancar, respectiv a unui centru comercial. Fosta Piaţă Centrală devine un nod de circulaţie rutieră cu un imens sens giratoriu, în mijlocul căruia trona un monument hidos, numit bombastic „Obeliscul eliberării” (realizat în 1954, la comanda autorităţilor pro-sovietice).

În Baia Mare municipalitatea a declanşat un amplu proiect de reabilitare a Centrului Vechi (Piaţa Libertăţii) în 1993, printr-un concurs de idei în urma căruia s-a selectat echipa care a întocmit planul urbanistic zonal pentru refacerea nucleului original al oraşului care şi-a trăit gloria timp de o jumătate de mileniu (1450-1950). Execuţia lucrărilor a început în februarie 2003 (valoarea proiectului a fost de 4,3 milioane de euro) şi s-a finalizat la sfârşitul anului 2004.

Zona cuprinde un complex arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric şi peste 20 de construcţii medievale, realizate în stil gotic târziu. Parcelarea terenurilor din jurul pieţei prezintă analogii cu configuraţia oraşelor din Centrul Europei, din aceeaşi perioadă istorică (secolele al XIV-lea şi al XV-lea). Loturile au axa perpendiculară pe latura pieţei, cu case de locuit ocupând toată lăţimea parcelei spre stradă. Accesul se realizează printr-un gang ce traversează clădirea etajată şi ajunge în curtea interioară.

Unul dintre imobilele cuprinse în proiectul „Centrul de Afaceri Millennium III” este fostul Han „Vulturul Negru” (construit înainte de 1790). În 1920 devine sediul

28

primăriei, iar din 1950 până în 1999 clădirea e ocupată de Judecătorie şi Oficiul de Carte Funciară. Una din cele mai „pretenţioase” şi cunoscute clădiri din oraş este Casa Lendvay, denumire consacrată definitiv în 1881, când s-a dezvelit o placă comemorativă referitoare la actorul Marton Lendvay. Imobilul de la nr. 14 datează din secolul al XV-lea şi se presupune că a aparţinut, la un moment dat, unui renumit argintar băimărean. La nr. 18 este Casa Elisabeta, construită de către Ioan de Hunedoara. Clădirile care adăpostesc Şcoala Populară de Artă şi Restaurantul Medieval, datează din sec. al XVIII-lea. Tot atunci s-a ridicat imobilul de la nr. 6 din Piaţa Libertăţii, proprietate a Ordinului Călugărilor Minoriţi.

Dar cea mai „spectaculoasă” parte a proiectului de reabilitare a vizat piaţa publică (M4 - Business Plaza), prin închiderea accesului autovehiculelor din direcţia estică şi realizarea unei zone pietonale. Piaţa a devenit astfel un spaţiu expoziţional, dominat de terasele restaurantelor şi de o fântână arteziană - loc ideal pentru promenadă.

2.Centrul istoric Sighetu Marmaţiei

Reşedinţă voievodală a Maramureşului şi capitală prefecturală, localitatea Sighetu Marmaţiei s-a constituit în jurul unei aşezări fortificate datate din epoca târzie a bronzului şi începutul primei epoci a fierului. Este considerată centrul unui grup de aşezări situate pe Valea Tisei, la confluenţa cu Iza şi este pusă în legătură cu exploatarea salinelor din zona Maramureş (M. Dăncuş, 1986).

Până în sec. al XIV-lea, servea doar „de loc de adunări şi de târguri” (Al. Filipaşcu, 1940). Prima atestare documentară datează din 1346, sub numele de Zyget (cf. I. Mihali, 1900). Cu toate acestea, în numeroase documente oficiale este numit „Marmaţia”.

În 1968, oraşul Sighet este ridicat la rang de municipiu sub denumirea de Sighetu Marmaţiei; din punct de vedere administrativ, face parte din judeţul Maramureş, cu capitala în Baia Mare. Decizia politică din 1948 va influenţa negativ dezvoltarea economică ulterioară a localităţii.

Majoritatea clădirilor au fost construite până în primele decenii ale secolului al XX-lea, cu scopul de a servi ca sedii de instituţii ale administraţiei prefectorale regionale.

Clădirea fostei Prefecturi a Maramureşului istoric a fost ridicată, într-o primă fază, în anii 1690-1691. Conţine elemente arhitecturale ale stilului baroc şi eclectic, iar faţada are un caracter neoclasic, cu coloane şi fronton triunghiular. După desfiinţarea Prefecturii Sighet, în 1948, edificiul este transformat în liceu industrial. Ulterior, în urma unui proiect de restaurare (socotit azi ca fiind neinspirat) s-a modificat atât structura acesteia, cât şi destinaţia, devenind complex comercial.

O altă clădire veche din centrul istoric al Sighetului este sediul actual al Muzeului Maramureşului, care a adăpostit iniţial o mănăstire catolică (1730-1775). A mai servit şi ca şcoală piaristă. Stilul baroc este evident. Scările sunt acoperite cu o structură de bolţi şi

29

arcuri, iar treptele, realizate din lemn, sunt originale. Deasupra uşii de la intrare este o placă de piatră cu o inscripţie în limba latină.

Casa cu cariatide a fost construită în 1890, în stil eclectic. În prezent, la parter îşi desfăşoară activitatea una dintre librăriile sighetene.

Imobilul destinat Tribunalului Comitatens (1893-1895) a funcţionat ca spital militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă, aici îşi are sediul primăria municipală (1948). În stilul arhitectonic se regăsesc elemente renascentiste clasiciste. Poarta este protejată de un balcon sprijinit pe patru coloane dorice, care se continuă cu câte o urnă de piatră.

Clădirea Şcolii Generale Nr. 2 (1902) „este una dinte cele mai curate lucrări în stil Seccesion din Sighet. Se remarcă aticul «dantelat», decoraţiile de ceramică arsă verde, reprezentând motive florale”.

Situat la intersecţia străzilor Iuliu Maniu şi Mihai Viteazul, fostul sediu al Băncii Naţionale Române (1911) are o notă profundă de specificitate prin teşirea colţului la un unghi de 45 de grade. Uşa sculptată de la intrare, gardul din fier forjat care închide curtea, dar şi numeroasele decoraţii (ghirlande, volute), o definesc drept una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş.

Palatul Cultural ASTRA a fost construit în 1913, la iniţiativa Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. La parter funcţiona un restaurant, la etajul I - un cazinou, iar la etajul II - sediul muzeului. În prezent, este cu adevărat un palat cultural, adăpostind Casa de Cultură, Şcoala Populară de Artă şi Biblioteca municipală „Laurenţiu Ulici”.

Centrul Sighetului este o valoroasă rezervaţie de arhitectură, specifică unei capitale din Transilvania secolului al XIX-lea. Dincolo de faţadele prăfuite de azi, se ghicesc uşor strălucirea şi fastul de altădată. Nu a fost niciodată un burg cosmopolit, însă Sighetul funcţiona, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca singura localitate urbană din Maramureşul istoric, motiv pentru care, până târziu, locuitorii satelor riverane îl numeau simplu „Oraş” (cf. Al. Filipaşcu, 1940).

3.Turnul Ştefan din Baia Mare

Turnul Ştefan este turnul-clopotniţă al fostei biserici cu hramul "Sfântul Rege Ştefan" din Baia Mare. Turnul este situat între străzile Crişan şi 1 Mai, în imediata apropiere a Pieţii Libertăţii - Piaţa Centrală (Circulus fori) - a vechiului oraş. A fost construit în secolul al XV-lea.

Prima atestare documentară a bisericii "Sfântul Ştefan" datează din 1347, însă construcţia este inaugurată oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat la iniţiativa principelui Ioan de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomiţa (1442)

30

împotriva otomanilor. Construcţia turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în 1468, sub domnia lui Matia Corvinul.

În 1619 se reface partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnuleţe şi este înzestrat cu clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună. Afectate în repetate rânduri de trăsnete şi incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparaţii capitale, însă în 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construieşte pridvorul de la partea superioară.

Intrarea în turn se face prin uşa dinspre sud. Până la primul nivel se ajunge pe o scară de piatră în spirală. De aici până la foişor, accesul se face pe scări de lemn. Clădirea măsoară circa 50 de metri şi, din pridvor, oferă o panoramă deosebită întregului oraş (vezi Monografia Băii Mari, 1972).

Vechiul orologiu mecanic (din secolul al XVII-lea) a fost înlocuit cu un mecanism electronic.

O mai nouă acţiune de reabilitare şi consolidare a zidurilor a fost demarată la sfârşitul anului 2007, cheltuielile fiind suportate de Ministerul Culturii.

Măreţul edificiu nu este doar un important obiectiv istoric, ci a devenit un reper cultural la sfârşitul anilor '90, când în acest spaţiu s-au desfăşurat manifestarea Poezia din turn (la iniţiativa actorului băimărean Paul Antoniu). Atât exponenţii Şcolii băimărene de pictură, cât şi alţi artişti plastici de renume au fost fascinaţi de silueta bătrânului turn cu orologiu şi pridvor ţărănesc la mansardă, motiv pentru care a fost imortalizat, din diferite unghiuri, în memorabile opere de artă.8

4)Meşteşugurile, obiceiurile şi tradiţiile etnografice

a) Meşteşugurile tǎrǎneşti au apǎrut pentru a satisface nevoile omului, în special în perioada când satele erau ,,închise", guvernate de un sistem autarhic. Odatǎ create, ele s-au perfecţionat, pǎstrându-se vii pânǎ în zilele noastre.

b) Torsul, ţesutul şi cusutul. Ambianţa interiorului casei din Maramureş este armonizatǎ de prezenţa textilelor care, prin varietatea lor, bogǎţia formelor, motivelor decorative, a cromaticii şi nu în ultimul rând a felului cum sunt aranjate, dau o notǎ specificǎ zonei. Dupǎ funcţia ţesǎturilor în cadrul casei se disting: ţesǎturi de uz curent (cerga, tolul, tolinca, lepedeul, faţa de perinǎ, ştergarele, faţa de masǎ); ţesǎturi cu caracter decorativ (tolurile şi cergile de rudǎ, cǎpǎtâie de pernǎ, ţesǎturile de desagi, ştergarele de rudǎ, ştergarele de icoanǎ, ştergarele de blid, feţele de masǎ şi lepedeele care se pun pe rudǎ); ţesǎturile de ritual (covorul pe care îngenuche mirii când depun juramântul, dar şi covorul de pe masa pe care este aşezat mortul în coşciug în timpul priveghiului şi al prohodului, ştergarele şi materialele de traistǎ care se dau de pomanǎ la înmormântare, crijma de botez).

8 www.wikipedia.com

31

c) Prelucrarea lemnului. Meşteşugul prelucrǎrii lemnului se justificǎ prin bogǎţiapǎdurilor de foioase şi rǎşinoase, pǎduri care şi astǎzi acoperǎ o mare parte a teritoriului.Viaţa de azi a impus în Maramureş noi tehnici şi materiale de construcţie. Meşteşugarii de case şi porţi, prezenţi în toate satele zonei, folosesc şi astǎzi vechile tehnicitradiţionale: cioplitul lemnului cu securea, fǎtuitul cu barda, tǎiatul şi crǎpatul lemnuluigros cu fierǎstrǎul şi joagǎrul, securirea pentru drǎnitit, rindele, dǎlţi, sfredele. În cadrulMaramureşului, comuna Sǎpânţa face o notǎ aparte în privinţa artei lemnului. MeşterulStan Ion Patras a colorat lemnul sculptat tot de el, în albastru ca fond, iar pentru sublinieria folosit galbenul, roşul, albul. Stan Patras a mai lucrat şi mobilier ţǎrǎnesc, miniaturi,picturi pe lemn.

d) Olǎritul. Încǎ se mai pǎstreazǎ în casele maramureşenilor piese vechi de ceramicǎprovenite din zona Sǎcel, Sighet, Ieud. Astǎzi funcţioneazǎ centrul de ceramicǎ de laSǎcel şi cel de la Sighet. Centrul de ceramicǎ de la Sǎcel are un specific propriu, absolutinconfundabil, ceramica de Sǎcel este cunoscutǎ ca ceramicǎ de facturǎ dacicǎ, deoareceprin tehnicile de lucru, dar şi prin forma vaselor şi prin elementele decorative este foarteasemǎnǎtoare cu ceramica arheologicǎ din La Tene-ul dacic. Efectul deosebit al ceramiciide la Sǎcel îl constituie forma şi culoarea roşie nesmǎlţuitǎ. Armonia între forma vaselorşi simplitatea motivelor decorative, într-o cromaticǎ caldǎ, dǎ notǎ de vechime şiautenticitate pentru aceste obiecte. Ceramica de Sǎcel a avut o largǎ rǎspândire, piese demare rafinament artistic pǎtrunzând în colecţiile muzeelor zonale, naţionale şi în multecolecţii particulare. Şi astǎzi vasele ceramice îşi gǎsesc rolul lor funcţional (pentru apǎ,lapte, preparatul hranei), iar pentru calitǎţile lor estetice se folosesc şi în decorareainteriorului.

e) Ceramica.  Tradiţia ceramicii este nu doar veche, ci şi neîntreruptă din vremea dacilor şi până în zilele noastre. Atât din punct de vedere al tehnicilor şi sistemelor de ornamentare, cât şi al formelor, găsim aici aproape toate tipurile de ceramică. Există astăzi ceramică roşie nesmălţuită (Săcel), cu unele elemente de ornamentaţie arhaică, păstrate încă de la ceramica neagră, ceramica smălţuită ornamentată cu cornul (Vama), ceramica ornamentată cu cornul şi pensula (Vama şi Lăpuş), ceramica zgrafitată (Vama şi Valea Izei), ceramica decorată cu pensula (Baia Sprie şi Baia Mare).

f) Pictura. Pictura pe lemn.  Iconografia maramureşană are o îndelungată şi bogată tradiţie, fiind apreciate în mod deosebit icoanele pe lemn. Deşi încadrate unor canoane existente în iconografia românească, în speţă bizantină, vădesc totuşi un stil deosebit, o tratare mai umană, mai realistă a personajelor. Pictura pe sticlă.  Este cunoscut faptul că la Nicula (jud. Cluj) şi în Maramureş s-au executat primele icoane pe sticlă la mijlocul secolului XVIII. Această tehnică este dezvoltată în strânsă legătură cu apariţia atelierelor de turnare a sticlei. Creatorii acestor icoane pe sticlă sunt ţărani români care, cu un bagaj minim de cunoştinţe au reuşit să dea viaţă unor opere de o valoare artistică deosebită, expusă astăzi în toate marile muzee ale ţării şi în colecţii particulare din România şi din străinătate.

32

Casa şi gospodǎria ţǎrǎneascǎ

Privitǎ în ansamblu, gospodǎria ţǎrǎneascǎ tradiţionalǎ se încadreazǎ în tipulgospodǎriilor cu curte dublǎ. Fiecare spaţiu din gospodǎrie este ocupat de o construcţie cudestinaţie specialǎ. Gospodǎria maramureşeanului cuprinde douǎ componente: statutul,respectiv gospodǎria propriu-zisǎ (grǎdina, livada, grǎdiniţa, curtea cu casa şi ocolulvitelor) şi terenurile din afara gospodǎriei (fâneţe, pǎmânt arabil, pǎdure). Astǎzigospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc şi necesar, s-au îndesit de-a lunguldrumului principal, dar în general, au pǎstrat structura modelului tradiţional.

Casa - Locuinţa.  Este un semn, o marcǎ culturalǎ şi de civilizaţie a unui popor. În ea este încorporat un sistem existenţial, filozofic, de aceea se constituie într-un elementde identitate culturalǎ şi naţionalǎ. Casa ţǎranului din Maramureş poartǎ amprenta timpului peste care a trecut şi la care a rezistat, rǎmânând un simbol al startoniciei. Casa este dovada importanţei de care s-a bucurat întotdeauna din partea celor care o locuiau şi de aceea, pe lângǎ funcţionalitate, s-a avut în vedere şi aspectul ei estetic, pe mǎsura oamenilor locului, a frumuseţii lor sufleteşti şi a mediului natural care o înconjoarǎ. În Maramureş, arhitectura construcţiilor este într-o armonie perfectǎ cu peisajul, formând o simbioză între om, creaţiile sale şi mediu.

Poarta maramureşeană:  Adevărat "arc de triumf " rustic, şi-a cucerit faima prin armonia perfectă a dimensiunilor, prin respectarea proporţiilor dintre părţile componente şi prin densa metaforă a ornamentaţiei. Ataşamentul locuitorilor faţă de aceste valoroase construcţii, cu atât de profunde tradiţii în artă şi cultură, cât şi în istoria social-politică a Maramureşului este ilustrat de faptul că, până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodăriile după porţi. Începuturile tradiţiei porţilor şi a vraniţelor poate fi determinată şi prin vechimea ritualului privitor la alegerea lemnului şi la construirea porţilor. Poarta constituia în imaginea omului din veacurile trecute o barieră în calea răului, o barieră care delimita un alt univers, acela al casei şi gospodăriei, în cadrul căruia se desfăşura întreaga viaţă familială. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau bani, tămâie şi agheazmă pentru a nu se apropia ciuma şi răul de orice fel. Pentru protejarea averii şi a casei, în general pe stâlpul porţii erau sculptaţi oameni - figurine antropomorfe. Toate simbolurile şi elementele de împodobire au avut iniţial anumite semnificaţii dar, odată cu scurgerea timpului, ele au evoluat în motive decorative.

33

Funia - este o spirală care indică aspiraţia către înălţimi. Nodurile sub formă de cruce au semnificaţii magice extrem de vechi, metamorfozate la un moment dat în simbolul soarelui, preluat ulterior de religia creştină.

Rozeta- simbol solar, izvor de lumină, căldura de care depinde însăşi viaţa.

Pomul vieţii - motiv ornamental al porţilor şi vraniţelor ce simbolizează viaţa fără de moarte şi rodnicie nesfârşită.

Şarpele - ocupă un rol important intre motivele ornamentale zoomorfe. Motivul îşi trage originea din credinţa străveche în şarpele casei, păzitor de rele al gospodăriei.

"Chipul de om" sau "Mâna cu degetele răsfirate" - fereau gospodăria şi familia de "duhurile rele" şi de ceasul beciznic"; simboliza totodată invocaţia la rugăciune.

Păsările- figuri prezente în ornamentaţiile porţilor; cocoşul, în vechime, simboliza sufletul omenesc.

Obiceiuri şi tradiţii etnografice

Obiceiuri de primăvară. Pretutindeni în Maramureş, dar şi în celelalte părţi locuite de români, primăvara este anotimpul reînvierii naturii, ceea ce înseamnă şi începutul lucrărilor agricole, ocupaţia de bază a ţăranilor. Sângiorzul. Se desfăşoară cu ocazia sărbătorii de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, în toate satele din zona etnografică Maramureş. Are ca formă de manifestare stropitul cu apă, încadrându-se în categoria ritualurilor de fertilitate şi fecunditate. Tanjaua. Obiceiul se practică şi în zilele noastre în satele de pe valea Marei: Hărniceşti, Hoteni, Sat Şugatag. Este sărbătorit cel mai harnic gospodar al satului care a ieşit la arat cu plugul. El este purtat în mod sărbătoresc, simbolic, de "tanjaua plugului" care, împodobită cu crengi de copaci înverzite şi cu panglici colorate, este tractată de mai mulţi flăcăi din sat până la râul Mara unde, în mod simbolic, gospodarul este udat cu apa "dătătoare de viaţă" invocându-se: "Mara, Mara, râu frumos, spală toate relele şi ne adă binele, Pace-n lume, Roade bune, Bine-n ţară, Grâu la vară". Apoi în jurul ogorului arat se invocă: "Mândru soare călător, Apleacă-te pe ogor, şi-ncălze seminţele, Să rodească holdele". Obiceiul continuă cu un ospăţ la casa sărbătoritului. Stâna maramureşană. Obicei serbat în toate satele din Maramureş, în perioada 1-15 mai, cu ocazia constituirii turmelor care vor pleca la păşunatul alpin pentru perioada de vară. Aici se va face şi mulsul oilor, şi măsuratul laptelui, ceea ce va constitui reperul de repartizare a preparatelor din lapte, pe perioada celor trei luni cât turma de oi se va afla pe munte. Evenimentul se petrece pe dealurile din jurul satului. Se organizează mese cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale, cu muzica populară.

34

Obiceiuri de iarnă.  Crăciunul şi Anul Nou sunt aşteptate în casele maramureşenilor, ca de altfel pretutindeni la noi, cu bucurie şi gânduri de bine. De aceea, tot ceea ce se face pe perioada a 12 zile ale sărbătorilor de iarnă (25 decembrie - 7 ianuarie) stă sub semnul binelui, bucuriei, optimismului care se manifestă prin colinde de o rară frumuseţe, încheiate cu urări de sănătate, belşug şi rod bogat, adresate gazdelor casei.

Colinda. În general, repertoriul include colinde specifice copiilor, grupurilor de fete şi feciori, precum şi bătrânilor. Unele din colinde sunt de inspiraţie religioasă, creştină, altele aduc în prezent rituri dispărute în negura vremurilor, dar care au rămas prin mesajul profund uman. Un exemplu în acest sens este colinda "Mândru-şi cântă-un cerb în codru", care se poate auzi în timpul acestor sărbători la Vadu Izei. Viflaimul. Tot în seara de Crăciun debutează şi Viflaimul - teatru folcloric religios jucat de cete (grupuri) de feciori (20-30 feciori), în care se prezintă momentul apariţiei magilor şi al păstorilor, cei care vestesc naşterea lui Isus Hristos şi conflictul cu împăratul Irod. Moşi şi Babe. La Anul Nou şi Bobotează se construiesc măşti (mascote) cu dimensiuni de până la 1 m care, se montează pe un suport de lemn, îmbrăcate în haine uzate şi se plasează într-un loc greu accesibil la casa unei fete sau a unui fecior care, ar fi trebuit să se căsătorească. Aceste măşti sunt un avertisment; în acelasi timp, scrisoarea pe care o are montată mascota exemplifică cui îi este adresată şi produce prin prezentarea textului mult haz în rândul sătenilor. Capra, ursul, moşii. Jocul caprei sau jocul ursului sunt manifestări folclorice prezente pe întreg teritoriul României, având şi mici diferenţe după zona şi chiar după sat. Grupul de mascaţi are între 5-8 persoane. Spectacolul este jucat şi de copii şi de adulţi, iar aceştia sunt recompensaţi pentru reprezentaţie.

Obiceiuri legate de viaţă. Maramureşanul păstrează încă o bună parte din obiceiurile legate de principalele momente din viaţă: naşterea, căsătoria şi înmormântarea. În general, obiceiurile din cadrul familiei se impun într-o succesiune

35

logică, ele marcând fiecare eveniment din viaţa individului. Principiul fundamental care structurează acest obicei este acela conform căruia, în momentele esenţiale ale vieţii sale, individul suportă o trecere de la o stare la alta, de la o existenţă prezentă la o existenţă nouă, care implică altă formă de viaţă, un alt sistem de relaţii sociale, un alt mod de comportament.

Obiceiuri legate de naştere. Marchează principalele momente din viaţa omului, înţelegând prin aceasta trecerea din lumea necunoscută, în lumea albă, cunoscută. Pentru realizarea purificării şi integrării, copilul trebuie mai întâi despărţit de mediul său anterior, acest mediu nefiind altul decât mama, şi de aceea în primele zile atât mama, cât şi copilul vor fi încredinţate unei alte persoane (moaşa) care, va oficia şi ritualul de separare: secţionarea cordonului ombilical, prima baie rituală, înfăşarea, chiar şi ritul de dare a numelui, în cazuri speciale - dacă viaţa copilului este în primejdie. În Maramureş, în condiţii normale, ritul dării numelui se oficiază odată cu botezul, în felul acesta copilul este agreat în societatea creştină şi familială. Copilul era dus la botez de naşă şi "moaşă", apoi se întorceau acasă unde avea loc sărbătoarea ("botejunea"), unde participau cei apropiaţi familiei, se cânta, se servea mâncare şi băutură, făcându-se urări de sănătate ţi fericire. În viaţa tradiţională, moşitul semnifica o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de azi (asistentă medicală) şi nu se remunera cu bani sau produse.

Obiceiuri de nuntă. Astăzi, în formele populare tradiţionale, căsătoria se realizează prin manifestări complexe, în care se îmbină elemente cu caracter economic, juridic, ritual şi folcloric, pentru a forma un mare spectacol popular, o importantă manifestare artistică a satului. Întemeierea unei noi familii este firesc să primească atenţia întregii comunităţi rurale deoarece, toţi membrii comunităţii participă la ea în mod direct sau indirect, pasiv sau activ. Cele trei momente importante ale ceremonialului de nuntă sunt: logodna (credinţa), cununia şi nunta propriu-zisă. Logodna se face la mireasă, într-un cerc restrâns al familiei şi doar cu cei apropiaţi familiei. Cununia are loc la începutul nunţii propriu-zise: cei doi miri, fiecare în familia sa, se pregătesc pentru cununie, mireasa cu prietenele sale, mirele cu prietenii săi, însoţiţi de cântece specifice momentului.

Obiceiuri de înmormântare. În zona etnografică Maramureş, ca în general la români, obiceiul de înmormântare s-a dovedit a fi cel mai conservator. Întâlnim şi aici cele trei etape principale, proprii oricărui ceremonial de

36

trecere de la cele lumeşti şi integrarea în lumea morţilor apoi, restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui dispărut. Pentru uşurarea morţii şi împăcarea cu sine, muribundul îşi cere iertare de la cei din familie, de la vecini şi prieteni. Ultimele dorinţe ale celor morţi trebuie îndeplinite atât din respect, cât şi din teama de urmări nefaste.9

5) Portul Maramureşul, sub aspectul creaţiei populare, este o zona unitarǎ cu caracteristicispecifice de necontestat. Un loc important în domeniul acestei creaţii îl deţine portulpopular. În timp, portul popular, ca de altfel majoritatea categoriilor culturii populare materiale şi spirituale, suferǎ în continuare modificări, care, în ultimii ani, au devenit din ce în ce mai pregnante. Se renunţǎ cu mare uşurinţǎ şi rapiditate la piesele tradiţionale, preluându-se îmbrǎcǎminte din comerţ.

Costumul femeiesc din Maramureş, cu multe elemente specifice locale, pe ansamblu, se integreazǎ în structura generalǎ a portului popular românesc. O mare valoare artisticǎ o au cǎmǎşile femeieşti, confecţionate din pânzǎ albǎ ţesutǎ în casǎ. La femeile tinere şi fete, decolteul şi mânecile sunt accentuate de ornamente realizate prin cusǎturi de mare migalǎ şi cu fire divers colorate. O cǎmaşǎ bogat ornamentatǎ, care astǎzi a devenit frecventǎ în Maramureş, este cǎmaşa de Sǎpânţa. Croiul acesteia este cel tradiţional specific zonei, cu mâneca încreţitǎ prinsǎ din umǎr şi decolteul pǎtrat. Pieptarul femeiesc are în general douǎ variante: cel din pǎnurǎ de lânǎ şi cojocul din blanǎ de miel, brodat cu lânǎ finǎ, divers coloratǎ. Podoabele femeilor din Maramureş sunt puţine şi sobre. La gât poartǎ şi azi "zgǎrdane" din mǎrgele colorate, însirate şi împletite sau "ţesute" în motive geometrice.

Costumul bǎrbǎtesc se înscrie în aria portului transilvǎnean, cu elemente comune şi pentru  celelalte provincii româneşti. Cǎmaşa tradiţionalǎ bǎrbǎteascǎ, confecţionatǎ din cânepǎ şi in, astǎzi din bumbac sau în amestec cu in, este ţesutǎ în casǎ. Pieptarul, o altǎ piesǎ a costumului popular bǎrbǎtesc, este confecţionat din pǎnurǎ şi tivit pe margini cu catifea neagrǎ dar şi albastrǎ, la Sǎpânţa, Sarasǎu şi Iapa. Încǎlţǎmintea tradiţionalǎ era formatǎ din opinci cu obicele de lânǎ legate cu curele. Astǎzi se poartǎ cizme sau bocanci. O categorie aparte a costumului popular o constituie portul pǎcurarilor, piesele sunt tratate cu sânge de ied în amestec cu unt, cearǎ de albine şi rǎşinǎ de brad, în felul acesta devenind impermeabile şi imune la insecte. Se fierb cu scoartǎ de arin şi capǎtǎ o culoare neagrǎ. Hainele pǎcurarilor se numesc smolenci şi sunt o marcǎ personalǎ şi semn

9 www.bed-and-breakfast.ro/ro/maramures.php

37

de distincţie. Portul popular este încǎ viu în zonǎ, iar zilele de sǎrbǎtoare devin pentru strǎini o revelaţie esteticǎ.

6) Arta culinară maramureşeană

Un blid cu „tocană” (mămăligă) fiartă în lapte dulce, cu brânză de oaie, smântână şi jumări, o porţie de sarmale umplute cu păsat şi un codru de pâine coaptă pe vatră, un pahar de horincă, iar ca desert o plăcintă creaţă sau cozonac cu nucă - ar putea reprezenta specialitatea casei pentru bucătăria tradiţională din Maramureş.

Arta gastronomică locală nu excelează prin fineţuri şi combinaţii sofisticate de alimente şi mirodenii (precum alte bucătării latine - franceză sau italiană). Este mai degrabă sobră şi extrem de ecologică, la fel ca şi agricultura, zootehnia şi pomicultura, din rodul cărora se obţin principalele derivate alimentare.

Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează în munţi, în timpul verii, pe perioada păşunatului turmelor de oi. În aceste microfabrici de produse lactate, principalul actor este baciul sau vătaful, singur responsabil de întregul procesul de preparare a laptelui. Proprietarii de oi urcă prin rotaţie, la stână, pentru a-şi primi partea ce li se cuvine, stabilită la „măsuriş”. Din laptele de oaie, baciul prepară caşul, urda şi jintiţa. Brânza se prepară în gospodărie cu caşul luat de la stână. „Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic înfundată în bărbânţă; deasupra brânzei se pune un strat de lut şi apoi fundul de lemn” (cf. I. Bârlea, 1924). În Lăpuş, se prepară „lapte acru de iarnă.” (C. Mirescu, 2006). Deoarece condiţiile meteoclimaterice şi calitatea solului nu au favorizat culturile de grâu în această regiune (deluroasă prin excelenţă), agricultura s-a axat preponderent pe culturile de porumb. Făina de mălai a constituit, începând cu secolul al XVII-lea, „principalul element nutritiv pentru populaţia rurală” (Petru Dunca, 2004). Din acest produs se obţine atât mămăliga (apă, sare şi făină de mălai), cât şi pâinea cea de toate zilele. Aşa se face că „pâine de grâu numai la sărbători mari mănâncă, încolo tot pâine de porumb” (I. Bârlea, 1924). Din făină albă de grâu se mai preparau prescurele şi colacii rituali, folosiţi la sărbătorile mari.

Însă pentru maramureşeni, masa reprezintă mai degrabă un act cultural, cu valenţe sociale, desfăşurat după cutume străvechi. În subsidiar, ea reprezintă un necesar rit de integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare (mesele de pomană, la care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor (botez, nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la masa cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri. Maramureşeanul îşi pofteşte oaspetele străin în casă, cu gândul că „i-o fi foame după atâta drum”, dar şi pentru a facilita o interacţiune de ordin cultural. Astfel, el pune preţ pe cel mai eficient mod de a dialoga, indiferent că vorbesc sau nu aceeaşi limbă. Dialogul intercultural, prin intermediul degustării din produsele

38

culinare, se realizează la nivel non-verbal, cuviintele fiind de prisos. Fiecare gest şi impresie manifestată de către musafir e atent cântărită şi decodată, în funcţie de achiziţiile comportamentale ale individului şi tradiţia locală. Pentru a-i arăta respectul, oaspetele e poziţionat la masă „la loc de cinste”, la fel cum se întâmplă în cazul bătrânilor sau a oamenilor „cu vază” (preotul sau dascălul). Stăpânul casei, în virtutea unei legi nescrise, are obligaţia să bea primul din băutură şi abia apoi oaspetele, prin aceasta dovedind că produsele oferite sunt curate şi demne de a fi degustate. „În tradiţia veche, nimeni nu începea să mănânce până nu se făcea semnul crucii, cu faţa către răsărit” (Pamfil Bilţiu, 2004). Sau se rostea o rugăciune. O altă cutumă locală îi cere musafirului să consume toate alimentele cu care e servit, considerându-se că „atâta rău vrea gazdei cel care a mâncat, cât a lăsat în blid” (Pamfil Bilţiu, 2004). Regula este valabilă şi în cazul băuturii.

Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi „mâncăruşa” – preparată din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara cina. La „gustarea mare” e obligatorie „zama” (supă sau ciorbă). (Petru Dunca, Delia Suiogan, Ştefan Mariş, 2007).

Balmoş - „Se pun două găvane de jintuit în căldăruşe, apoi un găvan de lapte dulce şi un găvan de apă. Se gustă. Când e prea dulce se adaugă lapte acru, iar când e prea acru se adaugă lapte dulce. Căldăruşa se pune apoi la foc şi se fierbe în clocote ½ oră, mestecându-se mereu. Se adaugă la urmă făină de mălai «ca pentru coleşă» şi se mai fierbe, în clocote, 15 minute; apoi se amestecă în jur cu coleşerul până ce iese untul de jintuit de trece peste balmoş” (A. Georgeoni, 1936).

Caş - „Laptele de oaie îl strecoară printr-o sâtă ţesută din lână şi curge prin putină. Pune puţin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jintălăul şi bate laptele până se face iarăşi în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă şi după puţin timp îl adună în forma unui caş. Când s-a consolidat bine caşul, îl scoate şi-l pune în strecură ca să curgă jintuitul, pe care-l adună într-un vas, de scoate untul de oaie. După un timp oarecare, îl ia şi-l pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească” (I. Bârlea, 1924).

Horinca - „Se prepară din cereale şi din prune. Cea din prune se fierbe de două ori. Lichidul ce s-a scos după prima fiertură se numeşte „suslă”. Aceasta o pun din nou în căldare pentru a o fierbe, la început 30%, apoi din ce în ce mai slabă şi când lichidul nu mai conţine mult alcool; desfac ţevile ca să nu mai curgă. Acest rachiu are în medie cam 50 de grade. Spirtul de cereale are 30 degrade. La sărbătorile mari (Crăciun, Paşti şi Bobotează) o îndulcesc cu miere de stup şi aşa se ospătează” (I. Bârlea, 1924).

39

2.3.Principalele trasee turistice din Maramureş

Regiunea Maramureşului dispune de o gamă mare de resurse turistice naturale şi antropice dintre care putem enumera cele mai importante localităţi, care sunt principalele  obiective ale judeţului în decursul a câteva circuite:

1)Baia Mare (o km)-Baia Sprie (10 km) aici găsim Rezervaţia naturală Chiuzbaia- Mara (39 km) Cheile Tătarului- Deseşti (42 km)-Hărniceşti (45 km )- Giuleşti (51 km )- Vadu Izei (59 km ) Centrul etnografic şi Biserica din lemn Sf. Nicolae- Sighetul Marmaţiei (65 km ) Grădina Morii şi Muzeul arhitecturii populare maramureşene-Câmpulung la Tisa (78 km ) - Săpânţa (84 km) Cimitirul Vesel şi Centrul etnografic - Câmpulung la Tisa (90 km) -Sighetul Marmaţiei (103 km) - Vadu Izei (109 km) - Giuleşti (117 km ) -Hărniceşti (123 km ) - Deseşti (126 km ) - Mara (129 km ) - B. Sprie (158 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia - Baia Mare (168 ).

2)Târgul Lapuş (o km ) Cheile Lapuşului - Cerneşti (15 km ) – Copalnic (22km) - Surdeşti ( 37 km ) - Dăneşti (40 km ) - Siseşti ( 42 km ) - Baia Sprie(46 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia - Baia Mare (56 km).

3)Baia Mare (0 km )-Baia Sprie (10 km ) Rezervaţia naturală Chiuzbaia-Mogoşa (19 km ) Staţiunea Mogoşa - Baia Mare (28 km ) -Baia Sprie (38 km )

4)Baia Mare (o km ) - Baia Sprie (10 km ) Rezervaţia naturală Chiutbaia-Mogoşa ( 19 km ) Staţiunea Mogoşa - Cavnic ( 25 km ) - Budeşti (37 km )Biserica din lemn Cuvioasa Prascheva şi Centru etnografic (UNESCO) -Călineşti ( 44 km ) - Bârsana (55 km ) Biserica din lemn Adormirea MaiciiDomnului, Mânăstirea Bârsana şi Centru etnografic - Strâmtura (61 km ) -Rozavela (69 km ) Biserica din lemn Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - Sieu(71 km ) - Rozavlea ( 103 km ) - Strâmtura (11 km ) - Bârsana (   117 km )- Călineşti (128 km ) - Budeşti (135 km ) - Cavnic (147 km ) Mogoşa ( 153km) Staţiunea Mogaşa -Baia Sprie (162 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia -Baia Mare (172 km).

5)BaiaMare (o km) - Baia Sprie (10 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia -Mogoşa (19 km ) Staţiunea Mogaşa - Cavnic (25 km ) - Budeşti (37 km )Poiana cu narcise de 100 ha şi Biserica din lemn Cuvioasa Parascheva-Călineşti ( 44 km ) - Bârsana (55 km ) Biserica din lemn Intrarea înBiserica Maicii Domnului şi Mânăstirea Bârsana - Petrova (65 km )Pădurea Ronişoara- Ruscova (74 km ) Poiana cu narcise-Repedea-Vişeu deJos (84 km) - Vişeu de Sus (90 km ) Biserica Ortodoxă şi Defileul Vaserului -Vişeu de Jos ( 96 km ) - Ruscova (106 km ) - Petrova ( 115 km ) -Bârsana    (125 km ) - Călineşti (136 km ) - Budeşti (143 km ) - Cavnic (155 km ) -Mogoşa (161 km) - Baia Sprie ( 170 km ) - Baia Mare (180 km).

Toate aceste trasee se pot parcurge cu maşina, facându-se popasuri de câteva ore sau cazări la pensiunile agroturistice din localităţi pentru a putea vizita toată regiunea

40

Maramureşului. Aceste trasee se mai pot face cu bicicleta atunci când drumul este inaccesibil pentru maşină iar turiştii sunt cazaţi în apropiere sau se încearca păstrarea mediului prin interzicerea accesului cu autovehicule, şi astfel se parcurge traseul pe jos sau cu bicicleta.

3.ANALIZA BAZEI TEHNICO-MATERIALE ŞI A OFERTEI DE SERVICII

Indicatorii cei mai reprezentativi şi frecvent utilizaţi pentru exprimarea circulaţiei turistice şi a principalelor ei caracteristici sunt: numǎrul turiştilor, numǎrul mediu zilnic de turişti, numǎr zile-turist, durata medie a sejurului, încasǎrile din turism, densitatea circulaţiei turistice şi preferinţa relativǎ a turiştilor.

SOSIRI ÎN PRINCIPALELE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ, PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ -număr-

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov.

Total judeţ 6670 6324 6250 6202 5500 5741 6395 6095 8575 9147 10119 11652 7900 7506 6909

din care:

Hoteluri 4169 3622 3874 3504 3579 4029 4033 3696 5638 5550 6485 7423 5169 5331 4905

Moteluri 381 342 229 234 178 202 213 259 205 326 351 383 288 244 264

Vile turistice 67 99 87 66 83 48 91 67 138 167 100 411 207 126 65

Cabane turistice 39 105 - 43 42 20 - 25 - - 20 76 - 52 27

Pensiuni turistice 771 923 960 822 633 617 940 839 767 1133 1199 1320 1025 765 873Pensiuni agroturistice 384 754 257 747 525 339 459 494 622 870 939 1030 636 375 185

Sursa: Buletinul Statistic Lunar Judeţean Maramureş, 2008-2010

Din totalul unităţilor de cazare turistică în funcţiune, cele mai multe au fost din categoria hotelurilor 70,99%, fiind urmate de cele din categoriile pensiuni turistice 12,63%, moteluri 3,82%, pensiuni agroturistice 2,67%, vile turistice 0,94% şi cabane turistice 0,39%..

Din tabel se poate observa faptul că fiecare unitate de cazare a cunoscut fluctuaţii, fie de creştere, fie de scădere.

INDICELE DE UTILIZARE NETĂ A LOCURILOR DE CAZARE

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov.

Total judeţ 13,1 12,3 15,2 11,4 12,4 13,8 11,6 13,1 17,7 17,2 16,0 19,1 13,3 13,7 12,6

Sursa: Buletinul Statistic Lunar Judeţean, Maramureş, 2008-2010

41

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost în decembrie 2009 de 11,4%, cu 0,9 mai puţin decît cel înregistrat în decembrie 2008. În noiembrie 2010, valoarea indicelui de utilizare netă a fost de 12,6%, cu 2,6% mai puţin decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

ÎNNOPTĂRI ÎN PRINCIPALELE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ, PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ -număr-

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov.

Total judeţ 15749 15105 18714 14823 14055 14278 13690 14951 20876 19643 18929 22681 15830 16656 15036

din care:

Hoteluri 11331 9010 9581 7868 6256 7477 5990 6731 12109 11397 10441 12657 11261 12685 11524

Moteluri 448 383 275 335 212 322 285 269 219 416 401 496 321 277 413

Vile turistice 136 392 175 208 176 104 212 132 250 348 218 611 270 175 114

Cabane turistice 63 185 - 132 84 20 - 25 - - 100 433 - 156 54

Pensiuni turistice 1232 1594 1501 1546 1274 870 1233 1585 1130 1736 1655 2113 1782 1578 1634

Pensiuni agroturistice 756 1633 642 1995 800 772 550 831 753 1782 1950 1960 1060 497 228

Sursa: Buletinul Statistic Lunar Judeţean, Maramureş, 2008-2010

4.ANALIZA CIRCULAŢIEI TURISTICE

Analiza circulaţiei turistice presupune cunoaşterea evoluţiei câtorva indicatori principali şi anume: numărul de turişti sosiţi, numărul de înnoptări, sejurul mediu, densitatea turistică.

SOSIRI ÎN PRINCIPALELE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ, PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ -număr-

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov.

Total judeţ 6670 6324 6250 6202 5500 5741 6395 6095 8575 9147 10119 11652 7900 7506 6909

din care:

Hoteluri 4169 3622 3874 3504 3579 4029 4033 3696 5638 5550 6485 7423 5169 5331 4905

Moteluri 381 342 229 234 178 202 213 259 205 326 351 383 288 244 264

Vile turistice 67 99 87 66 83 48 91 67 138 167 100 411 207 126 65

Cabane turistice 39 105 - 43 42 20 - 25 - - 20 76 - 52 27

Pensiuni turistice 771 923 960 822 633 617 940 839 767 1133 1199 1320 1025 765 873Pensiuni agroturistice 384 754 257 747 525 339 459 494 622 870 939 1030 636 375 185

Sursa: Buletinul Statistic Lunar Judeţean Maramureş, 2008-2010

ÎNNOPTĂRI ÎN PRINCIPALELE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ, PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ -număr-

2008 2009  2010

42

Tipuri de structuri de primire turistică nov. dec. nov. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov.

Total judeţ 15749 15105 18714 14823 14055 14278 13690 14951 20876 19643 18929 22681 15830 16656 15036

din care:

Hoteluri 11331 9010 9581 7868 6256 7477 5990 6731 12109 11397 10441 12657 11261 12685 11524

Moteluri 448 383 275 335 212 322 285 269 219 416 401 496 321 277 413

Vile turistice 136 392 175 208 176 104 212 132 250 348 218 611 270 175 114

Cabane turistice 63 185 - 132 84 20 - 25 - - 100 433 - 156 54

Pensiuni turistice 1232 1594 1501 1546 1274 870 1233 1585 1130 1736 1655 2113 1782 1578 1634

Pensiuni agroturistice 756 1633 642 1995 800 772 550 831 753 1782 1950 1960 1060 497 228

Sursa: Buletinul Statistic Lunar Judeţean, Maramureş, 2008-2010

a)Sejurul mediu (zile-turist)

Reflectǎ posibilitatea ofertei turistice de a retine turistul într-o anumitǎ zonǎ.

Dsmediu = Σ nzt / T, unde: nzt – numǎr zile/turist (înnoptǎri)

                                             T – numǎr turisti sau S = număr înnoptări / număr turişti

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. oct. nov.

Total judeţ 2,36 2,38 2,99 2,39 2,21 2,17

din care:

Hoteluri 2,71 2,48 2,47 2,24 2,37 2,34

Moteluri 1,17 1,11 1,20 1,43 1,13 1,56

Vile turistice 2,02 3,95 2,01 3,15 1,38 1,75

Cabane turistice 1,61 1,76 - 3,06 3 2

Pensiuni turistice 1,59 1,72 1,56 1,88 2,06 1,87

Pensiuni agroturistice 1,96 2,16 2,49 2,67 1,32 1,23

Sursa: date rezultate din prelucrare

În urma calculelor se poate observa faptul că în cei 3 ani au existat atât momente de creştere, cât şi de scădere. În luna noiembrie a anului 2010, hotelurile au fost în topul preferinţelor clienţilor, urmaţi de cabane turistice, pensiuni turistice, vile turistice moteluri şi pensiunile agroturistice. Oamenii caută să fie cât mai aproape de natură. Sejurul mediu în noiembrie 2010 la nivelul hotelurilor a fost de 2,34 zile turist, cabane turistice de 2 zile turist, pensiuni turistice de 1,87 zile turist, iar pe ultimul loc se situează pensiunile agroturistice cu 1,23 zile turist.

b) Densitatea circulaţiei turistice

43

Ø      În raport cu populaţia

Pune în legǎturǎ directǎ circulaţia turisticǎ cu populaţia rezidentǎ a zonei receptoare.

      D = Σ T / P, unde: T – numǎrul turiştilor

                                     P – numǎrul populaţiei

Ø      În raport cu suprafaţa

Suprafaţa judeţului Maramureş este de 6 215 km2.

       D = Σ T / S, unde: T – numǎrul turiştilor

                                      S – suprafaţa

Calculul densitǎţii circulaţiei turistice în raport cu populaţia în judeţul Maramureş (turişti/locuitor)

Populaţia 2008 = 512560

Populaţia 2009 = 511946

Populaţia 2010 = 511093

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. dec. nov. dec. oct. nov.

Total judeţ 0,0130 0,0123 0,0122 0,0121 0,0146 0,0135

din care:

Hoteluri 0,0081 0,0070 0,0075 0,0068 0,0104 0,0095

Moteluri 0,0007 0,0006 0,0004 0,0004 0,0004 0,0005

Vile turistice 0,0001 0,0001 0,0001 0,0001 0,0002 0,0001

Cabane turistice 0 0,0002 - 0 0,0001 0

Pensiuni turistice 0,0015 0,0018 0,0018 0,0016 0,0014 0,0017

Pensiuni agroturistice 0,0007 0,0014 0,0005 0,0014 0,0007 0,0003

Sursa: date rezultate din prelucrare

Calculul densitǎţii circulaţiei turistice în raport cu suprafaţa în judeţul Maramureş (turişti/km2)

44

Tipuri de structuri de primire turistică

2008 2009  2010

nov. Dec. nov. dec. oct. nov.

Total judeţ 1,0732 1,0175 1,0056 0,9979 1,2077 1,1116

din care:

Hoteluri 0,6707 0,5827 0,6233 0,5637 0,8577 0,7892

Moteluri 0,0613 0,0550 0,0368 0,0376 0,0392 0,0424

Vile turistice 0,0107 0,0159 0,0139 0,0106 0,0202 0,0104

Cabane turistice 0,0062 0,0168 - 0,0069 0,0083 0,0043

Pensiuni turistice 0,1240 0,1485 0,1544 0,1322 0,1230 0,1404

Pensiuni agroturistice 0,0617 0,1213 0,0413 0,1201 0,0603 0,0297

Sursa: date rezultate din prelucrare

5.PROPUNERI DE VALORIFICARE

Judeţul Maramureş este renumit prin elementele de etnografie şi folclor, se poatevizita următoarele obiective: muzeele din Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei, peste 200 demonumente de arhitectură populară. Pline de frumuseţe şi farmec sunt satele de pe VăileIzei, Marei, Vişeului şi Tisei. Remarcabil este "Cimitirul Vesel" din Sapânţa. Căi deacces aeriene, rutiere, feroviare.

Ca produse dominant intangibile, serviciile din spaţiul rural nu sunt uşor de promovat. Intangibilitatea e cel puţin dificilă de descris în publicitate, indiferent dacă mediul este tipărit, TV sau radio. Publicitatea produselor turistice trebuie să sublinieze punctele tangibile care vor ajuta turiştii să înţeleagă şi să evalueze serviciile prestate. Punctele pot fi reprezentate de caracteristicile fizice ale prestării serviciului sau unele obiecte relevante care simbolizează serviciul însuşi, ca de exemplu ANTREC - prin imaginea logo-ului său sugerează căldura şi protecţia formelor sau pensiunilor turistice rurale împletite cu tradiţia şi spiritul ecologic al ecosistemelor ce găzduiesc echipamentele şi turiştii.

În vederea valorificării superioare a potenţialului turistic al judeţului Maramureş este necesar luarea unor măsuri concrete :

-modernizarea şi diversificarea produsului turistic cu accente pe elementele de specificitate.

-strategia iniţialã de marketing ar trebui să includă un program agresiv de publicitate, prin crearea unei baze de date conţinând agenţii de turism din România şi prin furnizarea continuă de informaţii – calendar al venimentelor, actualizarea produselor şi alte activităţi similare, plasarea reclamelor în publicaţiile de turism naţionale şi regionale şi participarea la târgurile de turism din România.

45

-studiile internaţionale arată că ecoturismul şi turismul cultural reprezintă nişe de piaţă în creştere, iar municipiul Maramureş cu proximităţile sale are un potenţial ridicat şi este bine poziţionat, astfel încât se poate începe capitalizarea acestor resurse şi oportunităţi.

-modernizarea infrastructurii turistice, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport in comun, a reţelei de telecomunicaţii, a unităţilor comerciale sanitare de prestări servicii, a echipmentelor tehnico-edilitare.

-necesitatea înfiinţării unui oficiu de turism este justificată pe de o parte de aplicarea unor politici raţionale de dezvoltare şi modernizare durabilă pe plan local în vederea eficientizării actului de administrare a resurselor turistice, iar pe de altă parte obiectivele pe care un astfel de serviciu şi le propune: promovarea susţinută a “dezvoltării turistice în scopul creşterii beneficiilor obţinute de pe urma valorificării resurselor turistice pentru comunitatea locală, promovarea imaginii reale a judeţului Maramureş atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, realizarea unor programe în parteneriat cu oficiile de turism de pe lânga primăriile oraşelor înfrăţite cu judeţul Maramureş, identificarea resurselor turistice antropice şi naturale al căror grad de exploatare este scăzut şi înaintarea de propuneri în vederea introducerii cât mai rapide a acestora în circulaţia turistică, iniţierea unor investiţii publice directe pentru restaurarea / ameliorarea atracţiilor turistice cu grad ridicat de importanţă.

-susţinerea investiţiilor in agrementul turistic şi prin atragerea investitorilor străini

-armonizarea legislaţiei turistice actuale cu legislaţia UE

-organizarea unor tururi / circuite turistice – programe turistice pe circuite tematice (istorice, geografice, economice, complexe etc.)

-organizarea unor evenimente / manifestãri cultural-artistice etc. (în parteneriat public / privat), care atrag vizitatori autohtoni şi străini şi pot constitui prilejuri de promovare şi dinamizare a turismului local

-editarea unor materiale promoţionale de calitate, care să proiecteze o imagine pozitivă a turismului (reviste de profil, broşuri, pliante, hărţi şi ghiduri turistice, ilustrate etc.)

46

6.HARTA JUDEŢULUI

47

BIBLIOGRAFIE

DĂNCUŞ MIHAI – “Zona etnografică Maramureş”, Editura Sport-Turism, Bucureşti,20002 CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spaţiul geografic Românesc”, Editura Economică, Bucureşti, 20013 COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOESCU B. – “Geografia generală a turismului”,Editura Meteor Press, Bucureşti, 20034 NEGUŢ SILVIU, SUDITU BOGDAN – “Geografie economică mondială”, Editura Sylvi,Bucureşti, 20015 NEACŞU NICOLAE, CERNESCU ANDREEA, “Economia turismului. Studii de caz. Reglementări”, Editura Uranus, Bucureşti, 20036 CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spaţiul geografic Românesc”, Editura Economică, Bucureşti, 20017 BĂLTĂREŢU ANDREEA – “Amenajarea durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi,Bucureşti, 20038 www.wikipedia.com9 www.bed-and-breakfast.ro/ro/maramures.php10 www.insse.ro

48